Protecția pomilor • reglementare privind certificatele și etichetarea. Prin luarea în considerare al tuturor acestor condiții fructul cultivat se poate comercializa ca produs integrat înzestrat cu marcă, ceea ce în majoritatea cazurilor asigură în primul rând intrarea lui pe piață.
PROTECȚIA MĂRULUI Dăunătorii importanți care influențează protecția plantelor la măr: rapănul venturian, făinarea, viermele mărului [Laspeyresia (Carpocapsa) pomonella], sfredelitorii, moliile minatoare, păduchii de frunză, păianjenul roșu comun, păduchele din San José și arsura bacteriană (Fig. nr. 1).
Fig. nr. 1 Calendarul protecției mărului (Biocont Laboratory, 2009)
Protecția pomilor
S
arcina protecției plantelor este facilitarea păstrării fondului pomilor roditori, asigurarea cantității și calității producției. Este de demult cunoscut faptul, că în procesul temperării pierderilor, pentru succesul protecţiei împotriva păgubitorului, un rol important îl au agrotehnica, fitotehnica, rezistența anumitor soiuri împotriva dăunătorilor, respectiv receptivitatea faţă de ele. Utilizarea exagerată a substanțelor pentru protecția plantelor produce schimbări dăunătoare nu numai în coabitatul livezii, dar periclitează și mediul și organismul uman. Ca contraefect pentru acestea s-a format cerința pentru reducerea poverii substanțelor de protecție a plantelor. Potrivirea acestor fapte a dus la formarea concepției de protecție integrată, mai apoi la formarea practicii ei efective. În 1962 RUBCOV a formulat, că toate procedurile legate de creșterea plantelor trebuie unite într-o tehnologie unitară, care menține dăunătorii la un nivel nesemnificativ din punct de vedere economic. Finalmente protecția integrată a plantelor reprezintă aplicarea comună și armonizată a metodelor agrotehnice, biologice și chimice, în interesul folosirii minimale a substanțelor pentru protecția plantelor, și în interesul asigurării cantității și calității producției. În anul 1994 comisiile Organizaţiei Internaţionale pentru Control Biologic (IOBC) și ale Societății Internaționale ale Științei Horticulturii (ISHS) au elaborat directivele cultivării integrate ale pomaceelor, și urmând după aceasta cele referitoare la sâmburoase, și mai departe cele legate de plantele bacifere. Directivele oferă recomandări în următoarele subiecte: • nivelul pregătirii profesionale ale cultivatorului; • protecția mediului din preajma plantației; • alegerea locului de cultivare, al portaltoiului, al soiurilor și al modului de plantare; • gospodărirea solului; • rândurile dintre șiruri (căi de cultivare, rânduri de pomi, fâșii de pomi); • formarea de coroană și reglarea creșterii; • reglarea producției; • protecția integrată a plantelor, procedeele de stropire eficiente și sigure; • recoltarea, depozitarea și calitatea fructelor; • tratamentele aplicate după recoltare;
1
Bolile mai importante ale mărului Rapănul venturian al mărului (Venturia inaequalis) Simptome: parazitul atacă în aceeași măsură frunzele, florile și roadele, și în mod cu totul excepțional și lăstarii. Pe cele două părți ale limbului frunzei se formează pete funingine, de mărimi diferite (Fig. nr. 2).
Fig. nr. 3
Protecția pomilor
Fig. nr. 2
2
Părțile atacate mor și frunzele puternic infectate vor cădea. Pete asemănătoare se vor forma pe flori, la fel și pe fructe. Florile și fructele mici puternic infectate vor cădea. Pe fructele mai mari se regăsesc pete cenușii-negre cu formă și dimensiuni variate, și ca urmare a dezvoltării diferite ale țesuturilor sănătoase față de cele infectate roadele se deformează și se vor crăpa. (Fig. nr. 3). Roadele infectate vor fi atacate de ciuperci care produc putrefacție. Pe roade această infecție mai târzie va apărea sub forma unor pete cenușiinegre. Importanță: infecția din primăvara timpurie este deosebit de periculoasă (înaintea înfloririi și cu puțin timp după aceasta), când vor cădea inflorescențele și roadele mai mici. Roadele infectate mai târziu sunt urâte, deseori deformate și se depozitează mai greu. În cazul în care frunzele cad mai devreme, diferențierea și înflorirea din anul următor se va realiza nefavorabil. Plante gazdă: mărul nobil și alte soiuri numeroase ale pomaceelor. La receptivitatea soiuri-
lor se manifestă diferențe esențiale. Soiuri foarte receptive: Gloster, Golden Delicious, Goldspur, Macintosh Red, Spartan, Starkrimston Delicious, Sampion etc. În momentul de față se introduc soiuri rezistente: Prima, Retina, Reglindis, Freedom, Reanda, Remo, Rubinola, Jolana, Rajka, Florina, Rewena, Relinda, Karmina, Liberty, Melodie, Otava, Rosana, Seelena, Sir Prize, Topas, Vanda etc. Ciclul de dezvoltare: ciuperca iernează pe frunzele infectate căzute, unde se dezvoltă treptat și primăvara himeniurile se maturizează – pseudoperithecium cu ultricul și cu ascospor. Ascosporii reprezintă sursa primară de infecție. Primii ascospori devin maturi în perioada dezmuguririi mărului, cel mai târziu în etapa „ureche de șoarece”. În funcție de anotimp se maturizează și se eliberează începând de la sfârșitul lunii mai și terminând la sfârșitul lunii iunie. Coacerea în masă și pericolul cel mai mare al infecției se poate estima de la fenofaza bobocului de trandafir, și de regulă ține până în săptămâna a doua după înflorire. În această perioadă relativ scurtă de regulă se eliberează 90-95% din ascospori. Ascosporii sunt răspândiți în primul rând de curenții de aer și de către conidii, dar și de apă. Ecologie: rapănul se răspândește înainte de toate în vremuri ploioase. Himeniul umezit se rupe, ascosporii sunt împinși peste frunze, iar de acolo vântul îi transportă mai departe. Pentru germinarea ascosporilor și pentru infectare este nevoie de o anumită perioadă de umidificare. Temperatura influențează semnificativ dezvoltarea și creșterea agentului patogen. Infecția poate interveni între
temperaturile de 0,5-30°C. Intervalul de temperatură optim este cuprins între 17-24°C. Cu cât temperatura este mai favorabilă, cu atât este mai scurtă perioada necesară pentru germinarea sporilor și pentru umidificarea necesară pentru infectare. În perioade fără ploi, seci, respectiv fără umidificarea frunzelor, infecția nu se produce. Pe părțile atacate ale plantei cresc conidiofore, iar pe ele iau naștere conidii, care reprezintă surse secundare de infectare. Prin conidii boala se poate răspândi până la sfârșitul perioadei de vegetație.
aceste preparate nu au un efect satisfăcător. Folosirea fungicidelor combinate sau al combinațiilor tanc-mix (cu efect sistematic + substanță activă de contact) este potrivită în primul rând pentru tratamentul curativ, în perioadele când infecțiile se manifestă regulat, când valorifică un efect preventiv mai lung al acestor combinații, și reduc și pericolul formării rezistenței.
Protecție Indirectă: sunt importante toate acele măsuri preventive, care restrâng condițiile de răspândire ale bolii, și care contribuie la utilizarea în cerc mai larg a soiurilor rezistente. Din protecție face parte și distrugerea frunzelor infectate căzute, care ar asigura iernarea ciupercii. Directă: baza protecției chimice de succes este combaterea infecțiilor primare (aprilie-iunie), care face inutilă aplicarea măsurilor în continuare. Protecția se poate efectua cu aspect de prevenție sau curativ pe baza urmăririi evoluției infecției, eventual prin combinarea celor două sisteme. În cazul protecției preventive efectuăm tratament continuu pe tot parcursul pericolului infecției primare, în funcție de locul de cultivare și al condițiilor existente, de la dezmugurire până în iunie din 7-14 zile, sau după perioade mai mari. Perioadele dintre fiecare stropire trebuie alese în funcție de presiunea infecției (2-3 frunze săptămânal) și al efectului substanței fungicide aplicate. Intensitatea maximă a protecției trebuie corelată cu perioada cu cea mai mare periculozitate de infectare (începând cu fenofaza bobocului trandafirului și terminând cu cca. 1-2 săptămâni după înflorire). Prevenția precaută ia consecvent în considerare evoluția vremii. În perioadele secetoase nu este nevoie de aplicarea tratamentelor, trebuie intervenită numai în situația schimbărilor de așteptat ale vremii. Dacă ploaia sosește pe neașteptate (infecție), aplicăm tratament curativ. În cazul protecției urmate după infecție efectuăm tratament numai în cazul îndeplinirii condițiilor de infectare. Acest sistem se bazează pe cunoașterea corelației dintre perioada de umidificare, temperatură și infecție. Pentru tratament trebuiesc aplicate fungicide cu efect curativ. În sistemul combinat al protecției tratamentul preventiv se efectuează de regulă premergător înfloririi (creștere mai puțin intensivă, temperaturi mai joase mai des), în perioadele următoare se aplică tratament curativ. La tratamentul preventiv trebuie avantajate fungicidele de contact. Din punctul de vedere al tratamentului curativ cele mai potrivite sunt fungicidele derivate-strobilurin cu efect local sistematic, împotriva cărora încă nu s-a observat apariția rezistenței. Pe vreme răcoroasă (sub 10°)
Simptome: pâsle albe, „făinoase” pe lăstari, frunze, flori și roade tinere. Pâsla e constituită din miceliu, unde se diferențiază conidiile. Din cauza afectării și a morții celulelor de la suprafață părțile infectate devin de culoare cenușii-verzi, se încetinește creșterea lăstarilor și a frunzelor, ele se curbează și se și pot usca. Florile infectate se modifică morfologic, petalele și sepalele se pot îngroșa, petalele devin verzui, staminele se contopesc, polenul nu este fertil, florile se usucă și cad (Fig. 5/a). Pe roadele infectate apare rugina ca o pânză (Fig. 5/b), care persistă până la recoltare. Pe parcursul infectării secundare a frunzelor dezvoltate pe ele iau naștere pete de culoare verde deschis, fără delimitare, de regulă cu miceliu abia observabil. Frunzele se distorsionează moderat (Fig. nr. 4).
Protecția pomilor
Făinarea la măr (Podosphaera leucotricha)
Fig. nr. 4 Acoperire făinoasă pe frunze 3
re economic. La sfârșitul verii, mai ales pe vreme caldă, în miceliu se formează cleistoteciumuri de culoare închisă, cu formă sferică, cu dimensiunea de 0,1 mm cu un ultricul și cu ascospori. Nu au importanță deosebită din punctul de vedere al iernării și răspândirii mai departe al parazitului. Ecologie: făinarea la măr se răspândește mai ales pe vreme caldă și la umiditatea mai mare sau schimbătoare a aerului. Din punctul de vedere al răspândirii sunt potrivite temperaturile cuprinse între 10-32 °C (optimele sunt între 22-24 °C). Răspândirii făinării sunt prielnice aversele, roua și ceața, care asigură conținutul necesar de umiditate mai mare.
Protecția pomilor
Fig. nr. 5 Flori și fructe infectate de făinarea mărului
4
Importanță: la soiurile receptive făinarea produce mari pagube. Boala se manifestă grav mai ales la neglijarea de durată a protecției, când se infectează puternic atât lăstarii cât și frunzele, care se usucă. Frunzele pomilor cu infecție cronică sunt mici, lăstarii scurți și slabi, au fructe mai mici, și se vestejesc treptat. Plante gazdă: mărul nobil, alte soiuri ale pomaceelor, părul nobil și alte soiuri ale generației părului. Printre unele soiuri de măr există diferențe importante privind predispoziția la boală. Sunt soiuri receptive de ex. Idared și Jonathan. Ciclul de dezvoltare: miceliul iernează în muguri. Mugurii se infectează deja din sfârșitul lui iunie și mai ales în iulie. Părțile de plantă tinere se acoperă primăvara cu miceliu alb, unde pe purtătorii de conidii se formează conidii (organele de reproducere de vară), care sunt sursele secundare de infecție. Răspândirea secundară se produce deja cu 1-2 săptămâni dinainte de înflorire. Pagubele generate de boală sunt importante mai ales în faza de creștere inițială intensivă a pomilor (până în iulie). În perioadele mai târzii extinderea infecției nu mai este esențială din punct de vede-
Protecție Indirectă: măsurile tehnologice de cultivare preventive complexe constituie parte importantă a protecției, scopul lor este optimizarea creșterii, datorită căreia scade receptivitatea față de infectare (loc de cultivare potrivit, armonia dintre locul de cultivare, dintre portaltoi și soiuri, aprovizionarea echilibrată cu substanțe nutritive, mai ales să nu administrăm exagerat nitrogenul), și limitarea condițiilor care ajută la răspândirea infecției (aerisirea locului de cultivare, plantarea și coroanele adecvate ale pomilor). Pe suprafețele expuse pericolului de infectare trebuie limitată cultivarea soiurilor foarte receptive. Este important ca părțile de plantă infectate primordial să fie îndepărtate din timp, respectiv în mod continuu. Îndepărtarea trebuie făcută imediat înaintea infectării secundare (premergător înfloririi cu aproximativ 1-2 săptămâni), și în continuare după necesități. Directă: acolo unde infecția se petrece deseori, este inevitabilă protecția chimică a soiurilor receptive. Tratamentul se face prima oară chiar înaintea producerii infecției secundare sau la începutul răspândirii ei (cu 1-2 săptămâni înaintea înfloririi), și în continuare după necesități, până în iulie. Intervalul dintre stropirile respective se conformează cu presiunea infecției și la conținutul de eficiență al fungicidelor aplicate (7-14 zile). Marea majoritate a fungicidelor aplicate împotriva rapănului venturian al mărului este eficientă și împotriva făinării la măr. Focul bacterian al mărului și al părului (Erwinia amylovora) Simptome: fiecare parte a plantei se poate infecta. Semnele comune ale infectării părților de plantă moi (lăstari, frunze, flori, roade) sunt petele umede, cu creștere treptată, ofilirea și uscarea părților infectate. Lăstari infectați se îndoaie ca un cârlig, capătă culoarea brună și se înnegresc, se usucă și rămân în coroanele pomilor. Florile devin umede, se ofilesc, capătă culoarea brună și se usucă. Fructele sunt
de insecte, de grindină și vânt). Infectarea intervine mai ales în perioada înfloririi și la sfârșitul verii. Protecție Indirectă: în înțelesul reglementărilor legale în vigoare trebuie raportată Direcției de Protecție a Plantelor și a Solului competente și suspectarea de infectare. Infecțiile constatate se distrug, iar în locul producerii se iau măsuri de carantină, având scopul de a împiedica răspândirea mai departe. Este importantă utilizarea și înnobilarea soiurilor tolerante și rezistente. Directă: tratamentul contra infecției se face înainte de toate în perioada înfloririi, în cazul în care există condiții favorizante pentru răspândirea bolii. Preparatele recomandate sunt fungicidele cu conținut de cupru. Pare promițătoare protecția biologică bazată pe aplicarea speciilor de bacterii antagoniste, mai ales al Erwinia herbicola. O metodă deja aplicată în practică este folosirea în perioada înfloririi (Blossom Protect) al ciupercii antagoniste Aureobasidium pullulans. Dăunătorii mai importanți ai mărului Viermele mărului (Cydia pomonella) Simptome: fructul este atacat în general de o larvă. Deschizătura care duce în fruct este umplută în general de excrementul uscat al viermelui (Fig. nr. 6). Fructele tinere atacate de prima generație de primăvară ale viermelui mărului cad. Fructele atacate vara de generația a doua se vor coace.
Fig. nr. 6 Urme de roadere caracteristice ale viermelui mărului
Protecția pomilor
umede, devin brune sau se înnegresc, se jigăresc și se usucă. Florile, de asemenea și fructele distruse rămân atârnate în coroanele pomilor. Pe coaja crengilor se formează leziuni necrotice cu mărimi și forme diferite. La început ele sunt umede, mai târziu devin roșu-brumatice, iar pe margini se afundă treptat și se delimitează de la țesutul sănătos. Se pot usca nuielele de rod, crengile mai groase, sau tot copacul. În cazul vremii favorabile (caldă și umedă), în părțile infectate putem observa scurgeri de exudat bacterian de culoare albă sau având culoarea chihlimbarului. Cu manifestarea bolii ne putem întâlni cel mai des cu puțin timp după înflorire și la sfârșitul verii. Importanță: este o boală de carantină foarte periculoasă, care în condiții prielnice din punctul de vedere al infecției poate produce mari pagube, ducând chiar și la distrugerea pomilor. Plante gazdă: sunt bacterii polifage, astfel plantele gazdă sunt de mai multe feluri. Plantele gazdă cele mai importante sunt părul (Pyrus), mărul (Malus), gutuiul (Cydonia), moșmonul (Mespilus), scorușul (Scorbus), bârcoacele (Cotonoeaster), păducelul (Crataegus), (Amelanchier ovalis), sălcioara (Elaeagnus) și (Stranvesia davidiana). Din punctul de vedere al receptivității la infecție anumitele specii și soiuri prezintă mari deosebiri. Soiuri de păr foarte receptive sunt „Căpșorul lui Bosc”, „Preferatul lui Clapp”, Konference și Vilmos, respectiv Discovery, Gloster, Idared, James Grive, soiurile de măr Jonathan și subiecții M 9 și M 26. Ciclu de dezvoltare: bacteriile iernează în țesuturile de coajă infectate, mai ales în marginile leziunilor. Primăvara, în cazul condițiilor favorabile în părțile infectate se creează o secreție bacteriană, și infectarea se va petrece, mai ales la înflorire. Uscarea lăstarilor, în condițiile de temperatură din Europa Centrală, amenință cel mai mult soiurile cu înflorire mai târzie (păducel, bârcoace), deoarece ele înfloresc în perioada caldă, favorabilă din punctul de vedere al dezvoltării agentului patogen. Bacteriile pătrund în ovar prin stigmat și prin stil, iar în lăstari prin pedunculul florilor. În condiții prielnice în părțile infectate apar picăturile scurgerilor de exudat bacterian, care reprezintă noi surse de infectare. În coroanele pomilor bacteriile trăiesc mai departe în mod epifitic. Ecologie: infectarea este favorizată în primul rând de vremea caldă și umedă. Temperatura optimă pentru răspândirea bolii este cuprinsă între 21-27 °C, temperatura minimă fiind de 18,5 °C. Vremea secetoasă oprește răspândirea bolii. Bacteriile sunt răspândite în primul rând de insectele polenizatoare, astfel și prin albine, respectiv prin alte animale, prin polen, prin vânt și apă. Boala poate fi răspândită și prin materialul de reproducere infectat. Bacteriile pătrund în țesuturile de plantă înainte de toate prin deschiderile naturale (îndeosebi prin stomatele nectarigene, stigmate necutinizate, antere nedeschise şi prin stomatele sepalelor), sau prin vătămări (produse
5
Galeriile create de vierme duc către ovar. În anumite cazuri se depreciază și semințele. Mărul și părul infectat de vierme deseori este infectat secundar și de monilie. Importanță: viermele mărului este unul din dăunătorii cei mai importanți ai mărului (Fig. nr. 7). În livezile netratate sau prost tratate se pot deprecia până la 80% din recolte. În pofida faptului, că specia se poate dezvolta pe mai multe specii de fructe, are importanță economică determinantă în cazul mărului. Importanța dăunării este accentuată mai departe de infecția secundară a moniliei, care pe parcursul depozitării se răspândește în continuare.
Protecția pomilor
Fig. nr. 7 Viermele mărului
6
Plante gazdă: măr, păr, nuc, cais. Ciclu de dezvoltare: viermele iernează într-o țesătură în crăpăturile scoarței pomului. În plantațiile industriale poate ierna și în sol sau în mănunchiurile de iarbă. Viermii se împupează primăvara. Fluturii ies la începutul lui mai, în părțile sudice încep să iasă în ultima decadă a lunii aprilie. În regiunile mai calde viermele mărului are două generații, iar în cele mai reci, la poalele munților, are numai o singură generație. După fecundație femelele își depun ouăle unul câte unul pe roadele tinere sau pe frunzele apropiate. Depunerea ouălor are loc diseară, la temperaturi de 16 °C sau mai înalte. O singură femelă depune 80-120 ouă. După 8-15 zile (în cazul temperaturilor extreme joase numai după 20 de zile), viermii vor ieși, și după rosături superficiale scurte pe pielița fructelor vor pătrunde în ele. Într-o perioadă de 4 săptămâni, pe parcursul dezvoltării lor, viermii trec prin cinci stadii de larvă. În cele ce urmează părăsesc rodul. O parte din viermi coboară pe un fir pe pământ, și caută un loc potrivit pentru împupare sau pentru iernare sub solzii scoarței pomului
sau în crăpăturile lui. O altă parte a viermilor urcă direct pe trunchi, și nu coboară în prealabil pe suprafața pământului. Ecologie: potențialul de reproducere al viermelui mărului este redus de către numeroase organisme vii folositoare. În sudul Angliei s-a observat reducerea populației viermilor mărului. Circa 40% din ouă au fost distruse de dermatoptere și de membrii familiilor ploșnițelor răpitoare Miriade și Anthocoridae, care au distrus în răstimpul dintre ieșirea din ouă și perforarea lor în fruct aprox. 10% din viermii aflați în primul stadiu de larvă. Aproximativ 40% din restul viermilor au fost atacate de carabide și de stafilinide, în timp ce căutau un loc propice pentru împupare. Un rol important au jucat iarna pițigoii, care au distrus cca. 90% din viermii aflați la iernat. Protecție: în vederea culegerii viermilor mărului dezvoltate merită să montăm pe trunchiul pomilor centură capcană. Centura să fie confecționată din carton ondulat, și să fie fixată cu sfoară sau cu rafie. Asta deoarece viermii dezvoltați în livadă – căutând un loc potrivit pentru împupare – aleg cu preferință colțurile retrase ale cartonului ondulat. Centurile montate să fie înlocuite săptămânal sau din zece în zece zile. La demontarea lor să avem grijă ca să rămână pe carton și viermii și gogoașele ajunse între centură și scoarța pomului. Centurile să fie înfășurate și legate. Viermii culeși să fie distruși, sau să fie folosiți pentru stabilirea începerii roirii sau al duratei roirii viermii mărului. Centurile înfășurate după demontare să fie arse. Este puțin mai complicată și necesită muncă mai multă protecția parazitoidă completată cu observația roirii, însă astfel se poate eficientiza protecția împotriva dăunătorului. Pentru observare, în afara centurilor ondulate avem nevoie de cotețe confecționate din plasă deasă din sârmă sau din polietilenă, cu mărimea de 20x20x50 cm, întărite cu scândură de lemn, care au o ușă pe una din părțile cu laturile de 20x20 de cm. Trebuie să așezăm pe capre cel puțin două cotețe în livadă, la o înălțime de 1 m, unul în partea cea mai expusă soarelui, iar celălalt într-un loc umbros. Să fie așezate în așa fel, încât vântul și precipitațiile să ajungă la ele. Centurile demontate săptămânal sau din zece în zece zile se înfășoară și sunt așezate strânse între ele pe bucățile de scândură subțiri, puse în josul cotețului. Astfel putem strânge și viermii din generația a doua, roirea lor de primăvară oferă punct de sprijin pentru protecția de după înflorire. Pentru protecția mediului se mai poate contribui și prin formarea unor locuri de înnoptare pentru pițigoi, în vederea sprijinirii prezenței lor în livadă în timpul iernii.
Omizi răsucitoare Molia roșie a mugurilor (Spilonota = Spilonata ocellana) Viermii au culoarea brun-roșiatică, înainte de împupare lungimea lor ajunge la cel mult 9-12 mm. Apar în august și septembrie, în primul rând în locurile unde frunzele ating fructele. Aici viermii leagă frunzele de fructul atacat printr-o țesătură. Pe partea exterioară a fructelor produc răni caracteristice, puțin adânci. Viermii iernează într-o țesătură deasă sub solzii mugurilor bătrâni. Paguba produsă este mai mare primăvara, când atacă mugurii desfăcuți. Rod mugurul și migrează în florescență, pe care le răsucesc de asemenea, și le distrug. Țes de fibre rămășițele uscate ale florilor și ale frunzelor răsărite. După înflorire trăiesc între frunzele răsucite, dar în această perioadă pagubele produse de ei sunt deja nesemnificative. Specia are o singură generație pe an. Viermii polifagi atacă numeroase specii de plante, dintre pomi de ex. mărul, părul, prunul, coacăzul negru și zmeurul (Rubus idaeus). Protecție: utilizarea preparatelor pe bază de B. thuringiensis la ieșirea în masă a viermilor, în iunie-iulie. Pentru stabilirea momentului exact al intervenției este indicată folosirea de capcane feromon.
Viermii mai tineri sunt de culoare galben murdar, își schimbă însă treptat culoarea în gri spre verde. Capul și spatele lor sunt negri la început, mai târziu devin castanii. Pe corp nu se găsesc neguri de culoare neagră. Fluturii își iau zborul începând din iunie până în septembrie. Ouăle sunt depuse în grupuri de câte cincizeci în așa fel, încât să se acopere parțial, ca și țiglele. Începând din stadiul doi de larvă viermii răsucesc frunzele. Fructele de sub frunzele răsucite sunt atacate în primul rând de viermii din stadiul al treilea. O parte din ei se dezvoltă mai departe, și fac posibilă formarea generației doi parțiale. Majoritatea viermilor din stadiul al treilea ajung la iernat. După iernare atacă mugurii care răsar, iar mai târziu și florile. Viermii din stadiul cinci pot ataca și roadele tinere. Toamna produc pagube roadelor în coacere prin roaderea de adâncituri de 1-2 mm în coaja fructului (Fig. nr. 10). Aceste urme nu numai că scad valoarea de piață a roadelor, dar mai și cresc semnificativ în timpul depozitării riscul unor infecții cauzate de ciuperci. Viermii atacă în primul rând mărul, mai rar părul și prunul. Împreună cu roadele culese, o par-
Fig. nr. 8 Molia roșie a mugurilor
Fig. nr. 9 Masculul moliei mugurilor și a fructelor
Fig. nr. 10 Urme de ros superficiale ale viermii moliei mugurilor și a fructelor pe rod
Protecția pomilor
Molia mugurilor și a fructelor (Archips podana)
7
te din viermi sunt purtați în depozite, unde în condiții corespunzătoare pot continua provocarea de daune. Din cauza densității de populație mai mari daunele de primăvară cauzate mugurilor și inflorescențelor pot fi și semnificative. Mai târziu, roaderea frunzelor dezvoltate este neglijabilă din punct de vedere economic. Molia minieră a frunzelor de măr Phyllonorycter blancardella
Fig. nr. 11 Molia minieră a frunzelor de măr
Simptome: viermii rod galerii plate, cu bășici, care pe dosul frunzei sunt acoperite numai de un strat subțire de epidermă. În jurul galeriei rosul viermilor formează un aspect mozaical, care se deosebește bine privind de sus (Fig. nr. 12).
Importanță: se întâmplă numai rareori dăunare care ar depăși valoarea de prag. Plante gazdă: în primul rând mărul, mai rar părul, scorușul și păducelul. Ciclu de dezvoltare: viermii iernează în galeriile formate în frunzele infectate. Specia are două generații. Fluturii generației întâi ies în mai, cele care aparțin generației au doua în august. Ecologie: ouăle sunt atacate de ploșnițe răpitoare, viermii de către parazite himenoptere. Protecție Indirectă: sprijinirea organismelor vii folositoare, eliminarea pesticidelor cu spectru de efect larg, mai ales a piretroidelor. Pe suprafețele mai mici o protecție eficientă reprezintă greblarea și compostarea frunzelor, eventual și arderea lor. Directă: în cazul în care în septembrie se observă mai mult de trei galerii/frunză, atunci în primăvara anului viitor, începând din sfârșitul lui aprilie se vor face observații legate de roirea fluturilor. Dacă într-o capcană de feromon ajung mai mult de 1000 de fluturi, tratamentul se efectuează. Dacă în iunie pe fiecare frunză apar mai mult de 1,5-2 galerii, urmărim mai departe prin mijlocul capcanei feromon ieșire generației de vară. Tratăm pomii numai atunci, când într-o capcană feromon zboară săptămânal mai mult de 1000 de fluturi. În vederea tratamentului se pot utiliza preparate care împiedică sinteza chitinei (de ex. diflubenzuron, teflubenzuron), sau alte preparate care influențează dezvoltarea insectei (de ex. fenoxicarb, metoxifenozid). În urma experimentelor s-au dovedit extrem de eficiente insecticidele botanice cu substanță activă pe bază de azadirachtină, este de așteptat să crească rolul lor în protecția plantelor, datorită protejării mediului. Păduchele verde al mărului (afid) Aphis = Aphidula pomii
Protecția pomilor
Simptome: ouăle găsite iarna pe lăstari sunt negre și strălucitoare (Fig. 13/a). Exemplarele fără aripi au culoarea verde strălucitoare sau galben verzui, având tuburi de abdomen roșii (Fig. 13/b).
8
Fig. nr. 12 Galeria moliei miniere a frunzelor de măr pe suprafața și pe dosul frunzei
Fig. nr. 13/a Ouăle păduchelui verde ale mărului
Acarianul roșu al pomilor (Panonychus = Meta-tetranychus ulmi), Păianjenul (acarianul) roşu comun (Tetranychus urticae), Acarianul roșu al mărului (Tetranychus viennensis)
Exemplarele cu aripi au culoarea verde închis. Frunzele infectate și părțile de la vârful lăstarilor se deformează, dar rămân verzi. Importanță: este unul din speciile de păduchi care din punct de vedere economic produce pagube importante mărului. Plante gazdă: mărul, părul, moșmonul, păducelul, scorușul etc. Ciclu de dezvoltare: ouăle iernează. Pe frunzele tinere și pe vârfurile lăstarilor apar în aprilie nimfele ieșite, din care în aproximativ 14 zile se dezvoltă fundatrixe ovovivipare fără aripi. Într-o perioadă de vegetație specia poate avea până și 13 generații. Deja începând de la generația a doua apar în colonie câteva ovovivipare cu aripi, femele care zboară și pe alți pomi. Nu migrează între plantele gazdă de iarnă și de vară. Ecologie: păduchele verde al mărului are numeroși inamici naturali (buburuza, carapide, ploșnițe răpitoare, hemoroblide, musca Syrphus ribesi, larvele țânțarilor din familia Aphidoletes, păianjenii etc.). Protecție Indirectă: crengile tăiate trebuie îndepărtate din livadă. Sprijinirea inamicilor naturali, și înainte de toate eliminarea pesticidelor cu spectru de efect larg (piretroide, preparate din estere de acid fosforic). Cu ajutorul lipiciului aplicat pe tulpina pomului sau cu benzi cu lipici înfășurate trebuie împiedicat ca păduchii să se cațere în coroana pomilor. Directă: premergător primăverii să aplicăm tratament cu ulei în cazul în care: calculat pe 1 m, pe 20 de lăstari având vârsta de 2-3 ani și lungimea de 0,2 m, ouăle observate sunt în număr de cel puțin 25. În faza de boboc verde și de boboc de trandafir să tratăm trandafirii în cazul în care calculat pe o sută de flori de trandafir găsim 10 păduchi, iar după căderea florilor, calculat pe o sută de lăstari sunt cel puțin 10 colonii. Să folosim preparate acceptabile din punct de vedere ecotoxicologic (de ex. cu substanță activă de acetamiprid, thiacloprid). Temporizat corespunzător, putem să efectuăm cu succes protecția și cu insecticidul botanic cu substanța activă de azadiractin.
Fig. nr. 14 Ouăle acarianului comun și al acarianul roșu al pomilor – privite de aproape
Păduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus) Pe fructele mărului apar scuturi mici de formă circulară, de culoare gri-cafeniu sau galben-maroniu, cu diametrul de 1,5-2 mm, care sunt înconjurate de pete mici, de culoare roșie (Fig. nr. 15). Aceste scuturi se pot observa și pe coaja pomilor. Iernează larvele din primul stadiu. În cursul lui apriliemai larvele își încetează dezvoltarea. Femelele sunt fără aripi, și sunt acoperite de scut. Masculii au o singură pereche de aripi. Femelele sunt ovovivipare. Larvele se târăsc afară de sub scut, și caută un loc corespunzător de care se pot lipi, urmând
Protecția pomilor
Fig. nr. 13/b Exemplarele fără aripi ale păduchelui verde ale mărului
În cazul infectării mai grave, adică când pe o singură frunză se găsesc mai multe duzini sau mai multe sute de exemplare, frunzele pot căpăta culoarea bronzului, chiar se și pot usca. Infecția cu acarieni influențează diferențierea mugurilor de florescență. Rezistența acarienilor împotriva numeroaselor substanțe utilizate pentru combaterea lor cauzează griji serioase. O protecție eficientă reprezintă popularea zonelor infectate cu acarieni răpitori și protecția lor.
9
să-și formeze acolo scuturile proprii. În regiunile noastre specia are 2 generații.
Protecția pomilor
Protecție Indirectă: protecția și sprijinirea inamicilor naturali, utilizarea numai a acelor substanțe, care menajează organismele vii folositoare. Prezența dăunătorului se poate urmări prin intermediul capcanelor feromon. Unele componente ale materiei de atracție sexuală (atractant) atrage și parazitul Prospaltella perniciosi. Pe baza cantității de insecte măsurate în capcană putem să ne orientăm și în privința dimensiunii parazitării. Directă: stropire în perioada sfârșitului iernii efectuată cu preparat pe bază de ulei. În perioada de reproducție, când larvele își efectuează migrația, putem aplica și tratament pe bază de iuvenoid. Aceste preparate se utilizează în perioada roirii de vârf ale masculilor.
10
PROTECȚIA PĂRULUI Dăunătorii importanți care definesc protecția părului: rugina părului, rapănul venturian, arsura bacteriană, viermele merelor, țânțărașul frunzelor de păr (Dasyneura pyri), puricele melifer (Cacopsylla pyri L.), gărgărița mugurilor de păr (Anthonomus pyri), cotarul verde (Operophthera brumata), (Fig. nr. 16).
Fig. nr. 16 Calendarul protecției părului (Biocont Laboratory, 2009)
Bolile mai importante ale părului
Fig. nr. 15 Larva păduchelui din San Jose și daunele produse
Rugina părului (Gymnosporangium sabinae) Simptome: rugina atacă în primul rând limbul frunzelor (Fig. nr. 17). Însă se pot infecta codițele
Fig. nr. 17 Pete portocaliu-roșii pe frunză
Importanță: este o boală foarte importantă la păr și la speciile de ienupăr, care o servesc ca plantă gazdă. Nivelul de infecție din care rezultă pagube este în funcție de concomitența apariției celor două plante în postura de gazdă. Infecția gravă a frunzelor are ca rezultat reducerea în proporții mari ale suprafeței frunzișului (chiar și cu 80%), se limitează și asimilația, ceea ce influențează nefavorabil cantitatea și calitatea roadelor, înmulțirea și dezvoltarea părților lemnoase.
Plante gazdă: părul nobil și alte soiuri de păr, soiurile de ienupăr, în primul rând Juniperus chinensis și cetina de negi (Juniperus sabina). Privind receptivitatea anumitor soiuri de păr se prezintă diferențe semnificative. Ciclu de dezvoltare: miceliul peren iernează în părțile lemnoase ale crengilor ienupărului. Primăvara timpurie părțile de creangă infectate sunt ușor umflate și crăpate. La înflorirea părului și cu puțin timp după înflorire (sfârșitul lui aprilie, începutul lui mai), pe părțile infectate ale ienupărului apar stâlpișoare (conuri) teleutospori vizibile, cu înălțimea de câțiva cm, de culoare brună sau ruginie. În condiții de umezeală conurile au consistență vâscoasă, în stare uscată sunt ruginite și prăfuite. Teleutosporii germinează iar bazidiosporele infectează frunzele, în mod excepțional și lăstarii și roadele părului. Pe partea superioară a petelor se formează spermogoniuri închiși, în care se diferențiază spermațiunile importante din punctul de vedere al dezvoltării agentului patogen. Pe reversul frunzelor se dezvoltă ecidii cu formă de ceașcă, în care se formează ecidiospore,care la rândul lor infectează ienupărul la sfârșitul verii și toamna. Ecologie: apariția bolii este în funcție de prezența la locul de cultivare a celor două plante gazdă. Cu cât sunt mai apropriate una de cealaltă, cu atât este mai mare riscul de infecție. Infecția păgubitoare este împiedicată chiar și de distanța „izolantă” existentă, dacă are 100-150 m. Frunzele părului se infectează mai ales în condiții de vreme caldă și cu precipitații. Protecție Indirectă: baza protecției este izolarea suficientă a celor două plante gazdă (la o distanță de cel puțin 100-150 m). Este recomandată și înlăturarea crengilor de ienupăr infectate. În livezile mixte trebuie avantajate soiurile de ienupăr care nu sunt plante gazdă. Directă: apariția ruginii părului este limitată de marea majoritate a preparatelor recomandate împotriva rapănului venturian. În plantațiile aflate în primejdie în perioada critică (la înflorire și cu puțin timp după ea) preparatele împotriva rapănului se pot aplica cu randament bun sau parțial bun și împotriva ruginii. Rapănul venturian al părului (Venturia pirina) Simptome: parazitul atacă frunzele, florile, fructele și foarte des lăstarii (nuielele). Se formează pete cu dimensiuni diferite, de culoare maronie spre negru sau cenușie spre negru în primul rând pe reversul limbului, dar și pe fața lui. Petele sunt de regulă mai închise, mai mici și mai bine conturate,
Protecția pomilor
frunzelor și în mod excepțional și lăstarii și fructele. Pe fața limbului frunzelor în cursul verii apar pete cu creștere treptată, având culoare portocalie și formă ovală. Mai târziu petele vor avea o margine fermă, de culoare roșie. Pe partea de sus a petelor putem observa formații sau puncte mici și închise la culoare (spermogonium). Pe reversul petelor se formează ecidii cu formă de ceașcă, care se îngustează în părțile din vârf. Pete portocalii și – mai târziu – ecidii având formă de ceașcă se formează și pe lăstarii infectați, precum și pe fructe. Din cauza creșterii neuniforme fructele se deformează.
11
decât la rapănul venturian al mărului. Pete asemănătoare se formează pe flori și pe fructe (Fig. nr. 18). Frunzele grav infectate, florile și fructele mici vor cădea. La fructele mai în vârstă în urma dăunării locale se formează deformări și crăpături. După acestea fructele atacate încep să putrezească. Pe lăstari se formează pete gri-cafenii, țesuturile infectate mor treptat, și se formează pe scoarță o asperitate vizibilă. Cu această asperitate putem să ne întâlnim și pe crengi cu vârsta de câțiva ani. Crengile grav infectate sunt mai scurte și mai subțiri, chiar pot și muri.
Ciclu de dezvoltare: parazitul iernează pe frunzele infectate căzute și pe crengile infectate. Pe frunzele infectate se formează treptat, și primăvara se maturizează himeniul – pseudoperitetiurile cu ascosporii. Pe crengile infectate în conidiofore se dezvoltă conidii. Sursele primordiale ale infectării sunt ascosporii și conidiile. Infectarea primordială se produce imediat în perioada de după înmugurire. Infectarea prin conidii devansează frecvent infectarea prin ascospori. Perioadele infectărilor prin ascospori țin de regulă până în iunie. În etapa mai târzie a perioadei de vegetație boala se răspândește prin conidii. Ecologie: vezi rapănul venturian al mărului. Protecție: vezi rapănul venturian al mărului. Puricele melifer al părului (Psylla pyricola)
Protecția pomilor
Fig. nr. 18 Fructe infectate
12
Importanță: este o boală foarte gravă a părului, care influențează defavorabil calitatea și cantitatea roadelor. Infecția de primăvară este deosebit de periculoasă, atunci inflorescențele și fructele mici cad. Roadele infectate mai târziu nu sunt agreabile, sunt deseori deformate și se depozitează greu. În cazul infecției părților lemnoase dezvoltarea și fertilitatea pomilor evoluează nefavorabil, crengile mai subțiri treptat vor și muri. În urma căderii premature a frunzelor, în anul următor diferențierea florilor și formarea lor s-ar putea petrece în mod nefavorabil. Biologie Plante gazdă: părul nobil și alte soiuri de pomacee. Sunt deosebiri importante în receptivitatea anumitor soiuri.
Simptome: ouăle se găsesc pe pedunculul florilor, și în șir de-a lungul nervului principal al frunzelor tinere, având la capăt o fibră subțire. Au lungimea de aprox. 0,6 mm, au formă eliptică, la început au culoarea alb mat, iar peste câteva zile se îngălbenesc. Larvele galbene și plate sug din lăstari tineri, frunze, flori și din fructe. Imagoele au culoarea portocaliu-roșie, au dimensiunea de aprox. 2,5 mm, aripile anterioare sunt curat transparente, având la mijloc o pată cenușie. Importanță: este un dăunător important al perilor. Infectarea gravă poate duce la moartea frunzelor și florilor, fructele se pot deforma, creșterea se poate încetini și numărul mugurilor se poate reduce foarte mult. Larvele produc multă mană a mierii, care prin presiunea lor osmotică produc daune țesuturilor plantei. Frunzele vătămate devin brune, se usucă și cad. Dimensiunea pagubelor produse de generația întâia sunt nesemnificative. Planta gazdă: părul. Ciclu de dezvoltare: imagoele iernează sub scoarțele desprinse, în crăpături și în diversele ascunzătoarele aflate pe diferiți pomi. Ouăle sunt depuse primăvara timpurie în apropierea bobocilor, larvele ies începând din sfârșitul lui martie până la terminarea înfloririi. Imagoele primei generații apar la sfârșitul lunii mai. Pe parcursul anului se dezvoltă 3-4 generații. Toamna se dezvoltă imagoe având mărime mai mare și închiși la culoare, iernează numai aceștia. Ecologie: puricele melifer al părului este parazitat de viespile Prionomitus mitratus (Encyrtidae), ouăle și larvele tinere sunt distruse de ploșnițele răpitoare din familiile Anthocoris nemorum, Camplobrochis lutescens și Orius.
Puricele părului (Psyllapyrí) Larvele sug din frunze, din lăstari, flori și fructe, sunt plate, gălbuie, iar spre sfârșitul dezvoltării devin mai închise la culoare. Ouăle din prima generație se găsesc în jurul bobocilor, celelalte - în grup - pe frunze, lăstari și pe codițele frunzelor. Imagoele au culoarea galbenă, cu nuanță roșie, aripile sunt fumurii. Larvele sug din lăstari, frunze și din roade și produc mana mierii, care înfundă stomatele, frunzele se usucă și mor. Iernează imagoele de culoare închisă, și depun ouăle încă din sfârșitul lui februarie, la temperaturi cuprinse între 7-9 °C. Pe parcursul anului se dezvoltă 3 generații. Împotriva primei generații putem aplica tratament deja primăvara timpuriu, dacă pe o suprafață de 5 mp, pe mostre de creangă cu lungimea de 20 cm și cu vârsta de 2 ani găsim cel puțin 2 ouă. Proprietățile fiziologice, daunele produse și protecția împotriva speciei sunt asemănătoare ca și în cazul (Psylla pyhcola). Viespele (Contarinia pyrivora) Simptome: fructele în dezvoltare infectate la început sunt mai mari, mai târziu se rotunjesc sau se deformează în diferite moduri. În interior fructul are cavitate de culoare neagră, fructele mici se ridează, se putrezesc (Fig. nr. 19). Majoritatea
Fig. nr. 19 Fruct dăunat de către Contarinia pyrivora
fructelor infectate vor cădea, unele se cicatrizează dar vor fi deformate iar pedunculul lor se îngroașă. Larva este gălbuie, are lungimea de 3-4 mm. Imagoa are de asemenea 3-4 mm lungime, este de culoare gri închis, amintește de țânțar, femela dispune de un oviduct lung. Importanță: este un dăunător răspândit al părului, poate produce pagube importante rodului, mai ales la unii pomi din grădină. Pe lângă acestea fructele infectate, care prezintă o creștere foarte rapidă, limitează aprovizionarea fructelor celelalte cu substanțe nutritive. Planta gazdă: părul. Ciclu de dezvoltare: iernează pupa. Imagoele ies înaintea înfloririi. Femela depune aprox. 10-20 de ouă în florile încă nedeschise. Uneori într-un singur boboc își depun ouăle mai multe femele. Larvele ies după 4-6 zile și rod fructele mici aflați în dezvoltare. Larvele se dezvoltă în aprox. 6 săptămâni. După aceea părăsesc fructul și cad pe pământ. La o adâncime de 5-10 cm în sol își țes o pânză, în care se împupează. Ecologie: pe o vreme uscată și caldă, care ține mai mult, în perioada dezvoltării larvelor fructele mici se usucă, iar astfel larvele mor. Pentru realizarea țesutului au nevoie de vreme umedă, larvele cad pe pământ după câte o ploaie mai abundentă. Înghețurile de primăvară pârjolesc florile împreună cu larvele, de aceea în anii ce urmează nu sunt probabile aparițiile mai în masă ale dăunătorului. Există o receptivitate diferită la unele varietăți. Protecție Indirectă: scuturarea și distrugerea fructelor infectate. Directă: numai rareori este necesar să ne protejăm împotriva lor. În cazul infecțiilor mai grave, spre sfârșitul fazei bobocului verde putem aplica eventual tratament cu preparate cu substanță activă pe bază de neonicotioid, pe care îl putem relua în anul ce urmează. Gărgărița florilor de măr (Anthonomus pomorum) Simptome: petalele mugurilor floriferi infectați devin bruni și se usucă, fără ca să se deschidă (Fig. nr. 20). În interiorul bobocului în uscare se găsește larva cu corpul alb-gălbui, cu capul maroniu, și are dimensiunea de 8 mm, are forma de chiflă. Primăvara gândacii rod în bobocii în desfacere deschizături. Importanță: infecția mai ușoară nu provoacă daune, chiar poate rări favorabil mugurii de flori aflați în excedent. Infecția gravă, mai ales în cazul în care mugurii de flori sunt mai puțini, poate duce la distrugerea a 80% din numărul florilor.
Protecția pomilor
Protecție Indirectă: iarna să curățăm coaja copacilor, iar scoarțele bătrâne să fie arse. Directă: în situația infecției grave tratamentul este posibil în trei săptămâni după înflorire. Împotriva larvelor tinere este eficientă aplicarea de preparate pe bază de ulei. Împotriva nimfelor ieșite din ouă se poate de asemenea utiliza amestec de stropit cu substanță activă pe bază de diflubenzuron. La pomii deosebit de grav infectați tratamentul se poate efectua în două ocazii – primul la sfârșitul înfloririi, iar următorul peste trei săptămâni. Tratamentul de toamnă nu are sens.
13
thuringiensis tenebhonis, care menajează mediul, sau care au ca substanță activă uleiuri vegetale (de ex. azadiractin). Molia de iarna (Operophtera brumata)
Fig. nr. 20 Imago dezvoltată, respectiv inflorescențele dăunate
Simptome: pe frunzele în răsărire apar omizii (viermii) de culoare verde deschis. Au lungimea maximă de 2,5 cm (pe abdomen au numai 2 perechi de pseudo-picioare), pe lateralul corpului dispun de dungi albe subțiri, iar pe spate dungi de culoare verde închis. Omizii produc pagube în aceeași măsură mugurilor, frunzelor, florilor și fructelor. Deseori rod în fructe găuri adânci, în urma acestor daune fructele ori văr cădea, ori se vor deforma semnificativ (Fig. nr. 21).
Protecția pomilor
Plante gazdă: în primul rând mărul, însă și părul, gutuiul respectiv moșmonul. Ciclu de dezvoltare: gândacii iernează în crăpăturile din coaja pomului. După încălzirea de primăvară zboară pe meri, unde se hrănesc în muguri, iar după aceea gândacii se împerechează. Femelele rod în boboci o deschizătură, prin ea își așează unul câte unul ouăle în interiorul bobocului. Din ele larvele ies în aprox. 10 zile. Ele rod prima dată organele generative ale bobocului, după aceea și părțile interioare ale petalelor. După aproximativ o lună de la depunerea ouălor, larva se împupează în interiorul bobocului uscat. Gândacii ies după trecerea a 1-3 săptămâni, iar după o hrănire scurtă, efectuată pe frunzele mărului își caută un adăpost pentru a traversa perioada de vară. Toamna zboară la ascunzătoarea de iarnă. Ecologie: roirea intensă a gândacilor începe primăvara, imediat ce temperatura aerului atinge 13-15 °C.
14
Protecție Indirectă: ihneumonidele (Pimpla, Apanteles) parazitează un număr semnificativ al larvelor. Este un parazit important viespea parazită Scambus pomorum, care parazitează larvele din interiorul bobocilor. Pe deasupra imagoele acestei specii se hrănesc cu viermii moliilor miniere, de ex. Lyonetiidae. Directă: numărul gândacilor se estimează la atingerea temperaturii de 15 °C ziua, respectiv prin scuturarea, baterea crengilor de 2-3 ani la soiurile care înmuguresc cel mai devreme. Tratamentul este recomandat atunci, când la 30 de crengi bătute, care poartă câte 1-2 boboci găsim un gândac, la cele care poartă 3-6 boboci sunt 5 gândaci, iar unde crengile au peste 6 boboci, numărăm 10 gândaci. Este posibilă utilizarea preparatelor (de ex. Novodor), care conțin substanța activă Bacillus
Fig. nr. 21 Viermele cotarului verde și daunele produse
Importanță: molia de iarnă este unul dintre dăunătorii cei mai importanți ai pomilor și ai foioaselor din pădure, în primul rând ai soiurilor de stejar. Plante gazdă: molia de iarnă este o specie larg polifagă. Dintre pomi produce daune în primul rând caisului, cireșului, mărului, părului, prunului,
coacăzului, agrișului etc. Dintre copacii de pădure atacă deseori diferitele soiuri de stejar, și de aici se extinde în masă în livezile și grădinile înconjurătoare. Ciclu de dezvoltare: fluturii roiesc toamna târziu, din sfârșitul lui octombrie și până în decembrie, după primele înghețuri. După împerechere femelele cu aripile nedezvoltate (brachyptera), fără a putea zbura, se cațără în coroana copacilor, unde depun pe lăstari în total aproximativ 100-200 de ouă, unul câte unul. Din ouă primăvara ies omizii. Omizii mici din stadiul întâi de larvă coboară frecvent de pe crengi printr-o fibră, și se transportă cu ajutorul vântului, împreună cu fibrele. Omizii sunt dezvoltați integral la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie. La împupare coboară pe sol cu ajutorul fibrei, și migrează în sol, la o adâncime de 8-10 cm. Acolo se împupează într-o țesătură rară. Specia are anual o singură generație.
BOLILE MAI IMPORTANTE ALE CIREȘULUI ȘI VIȘINULUI Dăunătorii importanți care definesc protecția cireșului și vișinului: monilia sâmburoaselor, pătarea frunzelor (Blumeriella jaapii), musca cireșului, păduchele negru al cireșului, păduchele țestos (Eulecanium corni), acarianul roșu al pomilor (Panonychus ulmi).
Fig. nr. 22 Calendarul protecției cireșului și vișinului (Biocont Laboratory, 2009)
Pătarea frunzelor la cireș și vișin (Blumeriella jaapii) Simptome: pe fața limbului se văd pete având culoarea vinului roșu, rotunde, la început fără contururi și având diametrul de 1-2 mm. Pe reversul limbului petele sunt mai mici, sunt conturate, au culoarea brun-roșu sau brun, și în scurt timp limbul este acoperit cu conidiile albe sau roz deschis, scăpate din acervuli. În cazul infecției târzii (sfârșitul verii, toamna) petele sunt mai mici, au culoarea brună și sunt puternic conturate. Prima dată se infectează frunzele mai bătrâne. Numărul petelor crește, deseori se contopesc și vor muri treptat, frunzele se îngălbenesc sau se înroșesc, se deformează și cad. În cazul condițiilor favorabile bolii, frunzele soiurilor de vișin mai receptivi la infecție vor cădea deja înaintea culegerii fructelor (iulie). Se pot infecta codițele frunzelor, pedunculii fructelor și în mod
Protecția pomilor
Protecție Indirectă: protejarea și sprijinirea inamicilor naturali. Un ajutor semnificativ ar putea fi creșterea numărului de pițigoi care iernează în livezi, prin montarea de cuiburi (troace) pentru păsări. Directă: în situația în care numărul de dăunători depășește limita de dăunare, care în cazul merilor înseamnă 6 ouă pe un eșantion de creangă numărând 140 de muguri, în cazul cireșului, vișinului și prunului 1 ou pe o creangă de trei ani și având lungimea de 1 m, dar mai ales dacă și alți dăunători se regăsesc pe coaja copacilor, este indicată să efectuăm protecția de la sfârșitul iernii sau de la începutul primăverii. Dacă pe 100 de boboci controlați ai merilor, cireșilor și vișinilor găsim 3 viermi, sau 2 viermi pe 100 de boboci controlați ai prunului, atunci pomii trebuie tratați cu insecticide corespunzătoare. Viermii sunt deosebit de sensibili la preparatele pe bază de B. thuríngiensis kurstaki (de ex. Dipel), eventual se poate aplica una din substanțele acceptabile din punct de vedere ecotoxicologic, care reglează creșterea și dezvoltarea insectelor. În grădinile mai mici, în vederea protecției directe se pot utiliza la sfârșitul toamnei dungi cu lipici fixate pe trunchiul pomilor (centură pentru viermi).
15
excepțional chiar și fructele. Pe codițele frunzelor și pe pedunculi iau naștere pete mici, marginea având culoarea gri-cafeniu. Pe fructe petele sunt mai închise sau sunt gri spre negru, au contur puternic, deseori petele se contopesc, și fructele se deformează. La frunzele altor sâmburoase, în primul rând în cazul vișinului turcesc, parazitul creează pete cafenii sau gri-cafenii, acestea se contopesc, vor muri și frunzele vor cădea (Fig. nr. 23).
Protecția pomilor
Fig. nr. 23 Frunze și fructe infectate cu pătarea frunzelor la cireș și vișin
16
Importanță: frunzele soiurilor de vișin receptive la infecție vor cădea prematur, iar calitatea și cantitatea fructelor, diferențierea florilor și maturizarea părților lemnoase evoluează nefavorabil. În mod excepțional infecția care lovește roadele, poate periclita culesul. Boala se prezintă înainte de toate în școlile pentru portaltoiuri și în pepiniere. În urma căderii premature a frunzelor sporirea crengilor, lungimea și grosimea lăstarilor, respectiv maturizarea părților lemnoase vor evolua nefavorabil. Perioada de cultivație se va prelungi. Plante gazdă: cireșul, vișinul, vișinul turcesc, mai rar prunul, caisul, piersicul, prunul corcoduș (mirabella), precum și alte plante lemnoase decorative și sălbatice (de ex. malinul– Padus avium). La diferitele specii și soiuri există diferențe semnificative în privința receptivității. Este foarte receptiv cireșul păsăresc (puiet din sămânță), și anumite soiuri de vișin, mai ales „Kései Morela”, Morellenfeuer și Fanal. Ciclu de dezvoltare: ciuperca iernează pe frunzele infectate căzute, pe care primăvara se dezvoltă și se maturizează himeniul – apotecii, având în interior utriculurile și ascosporii. Ascosporii se maturizează în general în 3-4 săptămâni după înflorirea cireșului. Din punct de vedere fenologic
această dată în esență coincide cu începerea coacerii soiurilor de cireș timpurii (de ex. Rychlice). În funcție de precipitație se eliberează într-o perioadă de 4-6 săptămâni. Concomitent iernează și stadiul de conidii ale ciupercii. Pe aceleași frunze se diferențiază în acervulusuri conidiile, care sunt surse de infecție egale cu infecțiile primordiale. Se maturizează în același timp ca și ascosporii. În perioada de vegetație boala se răspândește până la toamnă prin conidii. Ecologie: boala se răspândește mai ales pe vreme umedă, ploioasă, și când temperaturile sunt mai ridicate. Ascosporii se eliberează la influența himeniurilor umezite în urma ploii, iar atât pentru germinație cât și pentru infectare este necesar, ca frunzele să fie umede. Pentru germinarea ascosporilor intervalul de temperatură optim este cuprins între 15-20 °C, iar la conidii între 20-25 °C. Infecția nu intervine pe vreme fără precipitații și pe frunze uscate. Conidiile se formează înainte de toate pe reversul frunzelor, în acervuli, și în condiții prielnice pot cauza infecție până la sfârșitul perioadei de cultivație și a doua oară. Protecție Indirectă: măsurile de cultivație preventive (alegerea locului de cultivație, armonie între locul de cultivație și soi, legarea și forma de cultivare corespunzătoare, îngrijirea coroanei etc.) urmăresc în primul rând să limiteze extinderea bolii. În locurile de cultivație amenințate trebuie plantate soiuri mai puțin receptive. Face parte din protecție și distrugerea frunzelor infectate căzute. Directă: tratamentul trebuie efectuat în perioada pericolului infecției primordiale. În cazul protecției preventive să efectuăm stropitul prima oară atunci, când condițiile sunt favorabile pentru răspândirea infecției, cu 3-4 săptămâni după înflorire. Tratamentul se repetă de 1-2 ori, lungimea perioadei de timp dintre stropiri trebuie adaptată la condițiile de răspândire. În perioade secetoase lungi nu este nevoie de tratament, să efectuăm stropitul numai atunci, când este de așteptat schimbarea vremii. Împotriva pătării frunzelor putem aplica și tratament curativ. Acest sistem se bazează pe cunoașterea relației dintre perioada de umezire al frunzelor, temperatură și infecție. Se urmărește perioada de umezire și temperatura, și tratamentul se efectuează numai după ce s-au îndeplinit condițiile infectării. Tratamentul trebuie efectuat cu fungicide cu efect curativ. Monilioza sau putregaiul fructelor de prun și de cireș (Monilinia laxa, M. fructigena) Simptome: florile, lăstarii, crengile și fructele se pot infecta în aceeași măsură. În cazul infectării florilor miceliul pătrunde prin stigmat și stil în ovar,
Fig. nr. 24 Infecție cauzată de monilie pe lăstari și pe fructe
Importanță: în condiții corespunzătoare boala poate distruge marea parte a florilor și a lăstarilor. Este de asemenea foarte dăunătoare infectarea fructelor în coacere și al celor coapte, fructele vătămate se devalorizează complet. Plante gazdă: monilioza atacă cel mai des vișinul și caisul. Putregaiul lovește toate speciile de sâmburoase. Chiar și alte plante lemnoase aparținătoare familiei rozelor se pot infecta. În cazul tuturor soiurilor de sâmburoase există diferențe semnificative în privința receptivității la boală. Ciclul de dezvoltare: ciuperca iernează în formă de miceliu în țesuturile infectate ale plantei (mumiile fructelor, părțile lemnoase), unde primăvara se formează sporodochii, având pe ele conidifiori și conidii. În mod excepțional pe fructele mumificate și căzute se pot forma himeniurile apotecii, cu ultriculuri și ascospori. Sursele infecției primordiale pot fi deopotrivă conidiile și apotecii. Pe parcursul perioadei de dezvoltare boala e răspândită de conidii, care se formează pe conidifiorii formați. Ecologie: florile se infectează în primul rând pe vreme răcoroasă și umedă. Este o condiție importantă ca temperatura să scadă sub 12 °C. Infectarea intervine în primul rând pe suprafață umedă, dar se poate produce și în situația gradului de umiditate ridicat (peste 85%). Și fructele se infectează, în
primul rând în perioadă de vreme umedă. În acest caz însă valorile de temperaturi optime sunt mai ridicate: 20-24 °C. Protecție Indirectă: este importantă prevenirea. Înainte de toate este necesar, ca părțile de plantă infectate (crengile, fructele putrezite și mumificate) să fie îndepărtate în totalitate, și să fie distruse. Este importantă și alegerea locului de cultivație (locuri aerisite), și orice intervenție care facilitează mișcarea aerului între plante și aerisirea coroanelor pomilor, aprovizionarea echilibrată cu substanțe nutritive, respectiv împiedică vătămarea fructelor (protecție împotriva daunelor provocate de animale). Este necesar să populăm soiuri mai rezistente mai ales în locurile de cultivație mai expuse pericolului de infectare. Directă: împotriva moniliozei intervenim în perioada înfloririi, în situația în care condițiile favorizează infecția (vremea e ploioasă și temperatura este sub 12 °C). Sunt potrivite produsele având ca substanță activă ciprodinil, captan, vinclozolin, ipriodin și cele care conțin cupru. Tratamentul se aplică la începutul înfloririi și după înflorire. Dacă pe parcursul înfloririi vremea se schimbă, tratamentul se execută o singură dată. În cazul putrefacției roadelor tratamentul trebuie executat numai în mod excepțional pe acele suprafețe, unde infecția soiurilor receptive se produce regulat, și înainte de toate, dacă fructele se depreciază în masă (de ex. în urma grindinei), cu 4 eventual 2 săptămâni înainte de cules. Dăunătorii mai importanți ai cireșului și vișinului Musca cireșelor (Rhagoletis cerasi) Dăunare Simptome: larvele sunt albe, care înainte de transformarea în pupă pot atinge și 6 mm, și fac ca rodul să devină viermănos. În locurile de pătrundere fructul se înmoaie, se brunifică și se putrezește. Imagoa este o musculiță având lungimea de 4 mm, de culoare neagră, este sclipitoare, are decorație galbenă și aripile au dungi închise (Fig. nr. 25).
Protecția pomilor
și prin pedicul în corp. Florile și fructele tinere se brunifică și se usucă. Frunzele, respectiv lăstarii se ofilesc și se usucă împreună cu crengile atacate. În părțile infectate deseori au loc scurgeri de clei (gomoză). Crengile se pot infecta deseori și direct, în primul rând ca urmare a unei vătămări. Părțile infectate se ofilesc și se usucă. Fructele se infectează de regulă în perioada coacerii. Pe ele apar prima dată pete moi, care se brunifică, și se răspândesc repede, și acoperă toată suprafața fructului (Fig. nr. 24). În condiții favorabile pe părțile infectate se observă conidifiori și conidii (sporodochi). În cazul Moniliana laxa conidifiorii și conidiile sunt plate și gri, în cazul M. Fructigena au culoare maro și se află în general în mănunchiuri organizate în cercuri. Fructele uscate cad, sau rămân mumificate pe crengi. Fructele se infectează cel mai des în urma leziunilor (crăpături, grindină, rosul rozătoarelor).
Fig. nr. 25 Musca cireșelor și larva ei 17
Importanță: musca cireșelor este cel mai important dăunător al cireșului. De multe ori întregul rod este infectat. Atacă în primul rând soiurile dulci, sunt mai expuse pericolului soiurile de cireș care se coc mai târziu. Plante gazdă: cireș, mălin, vișin turcesc, caprifoi, dracilă (Berberis). Ciclu de dezvoltare: pupele iernează în sol, și rămân acolo timp de 9 luni. Ieșirea imagoelor este lentă, se petrece în mai și în iunie. Femelele încep să depună ouăle (în general unul câte unul) în fructele care încep să se îngălbenească și să se înmoaie, după aproximativ 10 zile după ieșirea din ouă. Larvele cresc în fructul de cireș aproximativ 3 săptămâni, după aceea se târăsc din fruct, cad pe pământ, și migrează în sol, pentru împupare.
Protecția pomilor
Protecție Indirectă: cu recoltare executată la timp și făcută curat majoritatea larvelor se pot înlătura încă înainte de împupare. Directă: în scopul semnalizării atacului și ca instrument al protecției directe, pe unii pomi se aplică capcane cu lipici pentru insecte, având formă de cilindru. Tratamentul împotriva imagoelor se aplică atunci, când acestea se lipesc în număr mai mare pe capcane (semnalmente: 1,5 muști/capcană la roade bune, 1 la roade medii și 0,5 la roade puține). Urmărind ieșirea din ouă, tratamentul trebuie efectuat cel mai târziu după 7-8 zile, după ce se înregistrează o temperatură care depășește 17 °C. Zilele cu maxim de temperatură mai scăzută nu se iau în calcul. Tratamentul împotriva ouălor și larvelor se potrivește pentru perioada de depunere maximă a ouălor, sau la începerea ieșirii larvelor. Începerea ieșirii larvelor înseamnă zilele cu temperaturi între 14-17 °C, și peste 17 °C, începând din ziua ieșirii imagoelor. Tratamentul se efectuează în cazul în care pe 100 de ochi revin cel puțin 2 ouă. Pentru a proteja mediul putem să efectuăm tratament cu preparat de ulei având substanță activă rezoleatul. Prin acest procedeu suprafața fructului primește un înveliș care gonește musca cireșelor când urmărește să depună ouăle. Sunt în desfășurare experimente promițătoare privind aplicarea insecticidelor botanice cu substanță activă pe bază de azadiractin. Pentru protecție chimică se pot folosi insecticidele mai acceptabile din punct de vedere ecotoxicologic (de ex. cu substanță activă de tiacoplrid, acetamiprid).
18
Păduchele negru al cireșului (Myzus cerasi) Frunzele infectate sunt puternic răsucite, în anumite cazuri frunzele răsucite și uscate servesc ca și cuiburi pentru dăunător. Păduchele negru produce mari pagube în pepiniere, dar și la crengile tinere ale pomilor mai în vârstă. Această specie
este singurul dăunător al cireșului dintre păduchi. Iernează ouăle depuse pe coaja crengilor, ele sunt negre și sclipitoare. Nimfele ies în martie și la începutul lui aprilie. Pe dosul frunzelor colonia de păduchi se formează repede (Fig. nr. 26). Femelele au formă rotundă, sunt negre și au dimensiunea de 2 mm. Din iunie se nasc păduchii cu aripi, care migrează pe diferite plante cu tulpină ierboasă. Coloniile stau pe cireș până în iulie, eventual august, iar pe urmă mor. Păduchii atacă în aceeași măsură cireșul și vișinul. Păduchele negru al cireșului are numeroși inamici naturali. Pe lângă buburuză și larvele speciei de muscă Syrphus ribesii se pot
menționa și câțiva paraziți din ordinul himenopterelor.
Cu preparate pe bază de ulei pe deoparte ne apărăm împotriva ouălor, în perioada înmuguririi, când pe o creangă cu lungimea de 1 m găsim cel puțin 10 ouă, pe de altă parte după ce cad petalele primăvara, în caz de atac accentuat, sau după ce observăm cel puțin 5 colonii de păduchi calculate la 100 de lăstari,în faza finală a înfloririi. Este indicat să se folosească preparate selective, care menajează organismele folositoare, de ex. insecticide pe bază de azadiractin.
Fig. nr. 26 Colonia păduchelui negru al cireșului și daunele produse Păduchele (Mytilococcus ulmi)
Simptome: pe rămurele găsim forme de scuturi, care au lungimea de 3-4 mm și lățimea de 1,5 mm, sunt în cele mai multe cazuri ușor îndoite și au culoarea gri sau galben maroniu (Fig. nr. 27).
Fig. nr. 27 Păduchele Mytilococcus ulmi
Importanță: în cazul apariției în masă al păduchelui dezvoltarea lăstarilor încetinește și scade capacitatea de producție a pomilor. Atacă rar fructele. Plante gazdă: atacă cel mai des merii și perii, dar se găsește și pe cireși, pruni și mai rar pe coacăzul negru și pe agriș.
Ciclu de dezvoltare: ouăle depuse toamna de femele iernează sub scuturile femelelor. În mai și iunie ies din ouă exemplarele primului stadiu de larvă, care sunt deosebit de mobili. Larvele se mută pe pomii vecini, dar și vântul le poate ajuta în deplasarea lor. După aproximativ două zile „pot suge” din coaja noilor pomi. Păduchele trece prin 3 stadii de larvă în total. Larvele se dezvoltă în iulie și august și se transformă în imago. La sfârșitul lui august și în septembrie femelele depun sub scuturi aproximativ câte 80-80 de ouă. După asta femelele mor. Specia se înmulțește prin partenogeneză, și are o singură generație. Ecologie: femelele sunt deseori atacate de reprezentanții calcididelor Aphitis și Chiloneurinus. Dacă acești paraziți nu au fost decimați de către insecticidele cu spectru larg, atunci dăunătorul nu va depăși valoarea pragului de dăunare. Protecție Indirectă: eliminarea insecticidelor cu spectru larg (de ex. piretroide sintetice). Directă: dacă pe 20 de bucăți de creangă mostră cu vârsta de 2 ani, care au 7 muguri (în total 140 de muguri), se găsesc mai mult de 100 de scuturi cu ouă, atunci tratamentul este recomandat, respectiv stropirea de spălare cu preparate pe bază de ulei în perioada de înmugurire (în cantitate de 40 l/hectar). Sau aplicarea de neonicotinoide, iuvenoide în cazul apariției de larve mișcătoare, adică la sfârșitul lunii mai și în iunie. La o apariție în masă este recomandat să se reia tratamentul împotriva larvelor din 14 în 14 zile. Acarianul roşu al pomilor (Panonychus ulmi)
Protecție Indirectă: sprijinirea inamicilor naturali, mai ales al acarienilor prădători. Suplimentarea echilibrată cu substanțe nutritive. Directă: popularea acarienilor prădători Typhlodromus pyri. Tratarea combinată primăvara – insecticid-acaridă – a ouălor care au iernat. Eventual, în perioada de creștere ulterioară, aplicarea de tratament acaricid special, care menajează organismele vii folositoare. La alegerea acaricidelor trebuie luată în considerare eventuala rezistență a acarianului roșu al pomilor.
PROTECȚIA PRUNULUI Dăunătorii importanți care definesc protecția prunului: pătarea roșie a frunzelor de prun, rugina frunzelor de prun, pătarea phyllostictă a frunzelor de prun, viermele prunelor, păduchele cenușiu al prunului, acarienii și păduchii (Fig. nr. 29).
Protecția pomilor
Dăunare Simptome: pe parcursul inspecției de iarnă găsim la baza lăstarilor, în jurul primilor muguri și în crăpăturile pomului în vârstă de 2 ani, ouă de culoare roșu carmin, de mărime 0,15 mm, având forma cepei. Frunzele răsărite cel mai devreme rămân mici, vârfurile marginilor limbului frunzei mor. Pe amândouă fețe ale frunzelor se văd cu lupa larve de culoare roșu carmin, având mărimea de 0,4 mm (Fig. nr. 28). Mai târziu, în perioada de creștere, frunzele se îngălbenesc între nervuri și se usucă. Progeniturile imagoelor acarianului roșu al pomilor nu fac „țesături”.
Importanță: în cazul înmulțirii în masă poate cauza daune importante pomilor și viței de vie încă în perioada de înmugurire. Nivelele de prag pentru dăunare au fost stabilite la următoarele plante: măr, cireș și vișin, prun și viță de vie. Consecințele daunelor sunt asemănătoare cu consecințele cauzate de acarianul cu două pete. Plante gazdă: este o specie polifagă, care avantajează plantele lemnoase, speciile cu tulpină ierboasă ale soiurilor de trandafiri. Ciclu de dezvoltare: iernează ouăle de iarnă. Larvele ies primăvara, din ele se formează nimfele, mai apoi imagoele. Acarianul roșu al pomilor are anual 4-6 generații.
Fig. nr. 28 Acarianul roșu al pomilor 19
Fig. nr. 30 Frunze de prun grav infectate de către pătarea roșie a frunzelor de prun
Rugina frunzelor de prun (Tranzchelia pruni – spinosae)
Fig. nr. 29 Calendarul protecției prunului (Biocont Laboratory, 2009)
Protecția pomilor
Pătarea roșie a frunzelor de prun (Polystigma rubrum)
20
Pe frunze apar prima dată pete de culoare galbene-verzui, apoi devin roșii-cărămizii. Au formă rotundă, sunt delimitate și sunt bombate spre fața inferioară a limbului. Au mărimea de 0,5-1 cm, spre sfârșitul perioadei de cultivație capătă culoare brună și în mijlocul lor devin negre (Fig. nr. 30). Frunzele grav infectate se deformează, se usucă și cad timpuriu. Ciuperca iernează pe frunzele infectate căzute, unde se dezvoltă treptat, și primăvara se maturizează himeniurile cu ultricul cu ascospori. De regulă devin maturi cu 1-2 săptămâni după înflorire. Ascosporii se eliberează în funcție de precipitație, și ajung pe frunzele tinere cu ajutorul curenților de vânt. Perioada de infecție ține 3-5 săptămâni. Acești spori răspândesc în mod exclusiv infecția. În perioada de creștere în țesuturile dăunate se dezvoltă picnidiuri în care se diferențiază conidiile. Însă nu germinează și nu răspândesc boala. Infecția se răspândește în primul rând pe vreme caldă și cu precipitații. Condiția necesară pentru germinarea ascosporilor și pentru producerea infecției este umidificarea frunzelor. Ciuperca atacă prunul, porumbarul și în mod excepțional și migdalul. Receptivitatea anumitor soiuri de prun diferă semnificativ. La baza protecției se află distrugerea frunzelor infectate căzute. Tratamentele cu fungicide trebuie aplicate în perioada infecțiilor cu ascospori. În scopul tratamentului preventiv se recomandă ca fiind eficiente în primul rând fungicidele de contact.
Rugina are nevoie de două plante gazdă, pe deoparte speciile de anemone (Anemone), dintre ele înainte de toate (A. ranunculoides), pe de altă parte prunul și alte sâmburoase. Iernează mai ales în mugurii anemonelor, sau în uredosporii aflați pe frunzele căzute. Pe frunzele anemonelor primăvara se creează spermogoniuri și începând din aprilie ecidii în formă de cupă. Ecidiosporii dar și uredosporii care iernează infectează frunzele sâmburoaselor. Din iunie pe fața frunzelor apar pete mici, cu contur, de culoare galben verzui, care se sting mai târziu. Pe dosul frunzelor se formează în locul petelor uredospori mici, rotunzi, de culoare brună. Sunt distincți sau se contopesc, formează suprafețe de culoare brună (Fig. nr. 31). Pe plantele sâmburoase boala se răspândește prin uredospori. Infecția este favorizată de vremea umedă, caldă. Începând din august pe dosul frunzelor apar coloniile teleutosporilor de iarnă având culoarea brunînchis, care sunt dispersate sau contopite. Frunzele grav infectate îngălbenesc și cad prematur. Rugina frunzelor de prun infectează în primul rând prunul, mai apoi prunul corcoduș, porumbelul, caisul și migdalul. Se arată diferențe semnificative în privința receptivității anumitelor soiuri. Prunul de casă este foarte receptiv. Desfrunzirea petrecută prematur influențează nefavorabil și cantitatea și calitatea roadelor. Protecție: se recomandă în primul rând eliminarea plantelor gazdă (gazde intermediare), și distrugerea frunzelor infectate căzute. Infecția se poate restrânge prin folosirea majorității fungicidelor.
Fig. nr. 31 Frunze infectate de către rugina frunzelor de prun
Pe frunze apar pete mărunte, rotunde, de culoare purpurie sau având culoarea gri-violet, având de regulă marginile de culoare închisă. Diametrul petelor are în general 1-2 mm. În mijlocul petelor se găsesc pete mai mici, de culoare închisă, ele sunt himeniurile picnidiurilor. Pornind din mijloc petele se usucă, iar țesuturile moarte se găuresc. Frunzele grav infectate cad prematur. Petele deseori amintesc de boala Clasterosporium, definirea exactă necesită analize microscopice. Boala poate ataca roadele, ba chiar în mod excepțional și lăstarii. Pe roade se creează pete de culoare gri-verzuie, mici și regulate, marginea lor având deseori culoarea roșu-violet. Țesuturile infectate se umezesc treptat. Extinderea bolii este favorizată în primul rând de vremea umedă, ploioasă. În condiții favorabile urmele infecției se pot descoperi deja la începutul verii. Infectează în primul rând prunul, mai departe caisul și cireșul, și mai rar celelalte sâmburoase. Boala nu are ca efect daune notabile. Protecție: distrugerea frunzelor infectate, respectiv restrângerea surselor de infectare. Viermele prunelor (Grapholita funebrana) Simptome: viermii moliei cauzează vierminoza fructului. În locurile unde viermii au pătruns în fruct se pot observa picături de rășină curate și uscate. Viermii din prima generație cauzează căderea roadelor, iar generația următoare cauzează vierminoza fructelor. Cursele viermilor conduc către miez, în interiorul fructului de prun infectat găsim cel mai des viermii și excrementele lor (Fig. nr. 32).
Fig. nr. 32 Molia (viermele) prunelor și larva ei
Importanță: acest dăunător este de o importanță cheie la prun. Contra primei generații de viermi în general protecția nu este necesară, în excepție dacă pomii arată roade puține, iar moliile apar în număr mare. Împotriva generației următoare este recomandată protecția în situația când numărul dăunătorilor depășește pragul de dăunare. Acest lucru înseamnă, că pe 100 de fructe și pe frunzele apropiate se găsesc 2 sau mai multe oue, sau într-o
capcană de feromon ajung în 3-4 zile mai mult de 15 fluturi. Atenție însă! Unele substanțe de atracție sexuale plasate în capcane nu sunt perfect selective pentru molia prunului, astfel acolo pot apărea și moliile orientale ale fructelor (Grapholita molesta). Aceste două molii se pot deosebi cu mare siguranță numai pe baza organelor lor de reproducere. Plante gazdă: familia Prunus. Ciclu de dezvoltare: în Europa Centrală viermele prunelor are anual două generații. Specia iernează în stadiu de vierme dezvoltat în coconul așezat la rădăcina trunchiului pomului, sau în sol. Viermii se împupează primăvara, iar în mai apar fluturii generației întâi. Zborul lor se prelungește, poate ține până și 7 săptămâni. Fructele infectate de viermii generației întâi se usucă și cad. Din fructele căzute viermii se târăsc afară și se împupează în sol. Fluturii generației a doua își iau zborul în iulie și august. Protecție Indirectă: cultivarea soiurilor de prun timpurii. Viermii care se împupează în sol sunt atacați de nermatode patogene și de ciuperci. Directă: se aplică substanțe care împiedică sinteza chitinei și iuvenoide, imediat după apogeul roirii. Experimentele făcute cu preparate pe bază de B. thuringiensis au arătat în mare rezultate ale eficienței de 50-70%. În plantațiile mai mari (depășind 2 hectare) metoda de protecție cea mai eficientă și cea mai ecologică este aplicarea preparatului Isomate OFM rosso, care are ca efect împiedicarea umezirii prin saturația atmosferei, datorită feromonilor. Păduchele cenușiu al prunului (Hyalopterus pruni) Simptome: pe dosul frunzelor și pe lăstarii tineri se pot observa coloniile dese ale păduchilor, acoperite cu praf alb (Fig. nr. 33). Păduchii stau strânși unul lângă altul. Femela fără aripi are culoare slab verzuie, având de-a lungul spatelui două dungi de culoare verde deschisă. Păduchele nu cauzează răsucirea frunzelor. Frunzele se usucă și cad. Importanță: păduchele provoacă daune cel mai adesea prunului. Lăstarii atacați se ofilesc și adesea vor muri, începând din vârf. Fructele se dezvoltă slab, și cad prematur. Păduchii produc mana mierii în cantitate mare, pe care se stabilește fumagină. Plante gazdă: prunul, porumbelul, piersicul, mai rar caisul. Ciclu de dezvoltare: femelele depun ouăle toamna pe baza mugurilor de pe lăstarii tineri. Păduchii tineri ies în aprilie. Pe dosul frunzelor se formează colonii, ele acoperă complet frunzele în
Protecția pomilor
Pătarea phyllostictă a frunzelor de prun (Phyllostica prunicola)
21
iunie și iulie. Pe parcursul verii femelele cu aripi migrează pe stuf și pe iarba albastră, iar începând din prima parte a lunii octombrie se reîntorc. Însă deseori coloniile rămân pe prun până în toamnă.
Protecție Indirectă: crengile tăiate trebuie înlăturate din livadă. Sprijinirea inamicilor naturali, înainte de toate prin excluderea folosirii insecticidelor cu spectru larg. Directă: are sens tratamentul de iarnă sau de primăvară. Tratamentul de iarnă este întemeiat, dacă pe crengile de trei ani găsim pe fiecare metru 10 ouă, în această situație aplicăm substanțe pe bază de ulei (tratament de spălare). Tratamentul de primăvară se aplică dacă calculat la 100 de muguri de flori (frunze), respectiv lăstarii tineri, înainte de înflorire găsim cel puțin 4 păduchi, și după înflorire calculat la 100 de lăstarii găsim 5 colonii; în aceste situații putem utiliza vreun fel de substanță selectivă, care protejează organismele vii, de ex. azadiractin.
Fig. nr. 33 Colonia păduchelui cenușiu al prunului şi fumagina instalată pe mana mierii produsă de păduchi
Bibliografie folosită Folk Gy. și Glits M. (1993): Patologia plantelor din horticultură. Editura Agricultorului, Budapesta M. Hluchy et al. (2007): Bolile și dăunătorii pomilor și viței de vie. Biocont Laboratory, Brno V. Berar (2005): Cultura și protecția plantelor horticole. Editura de Vest, Timișoara (lb. română) Balázs K. (1996): Cultivarea integrată a fructelor în Uniunea Europeană. OMgK, Budapesta
Protecția pomilor
Balázs K. și Vörös G. (2009): Calendarul de protecție a plantelor pentru horticultori. Editura Agricultorului, Budapesta
22