Procesul de dezvoltare economică în mediile rurale

Procesul de dezvoltare economică în mediile rurale Scopul modulului de faţă este să ofere o scurtă introducere în procesele de dezvoltare economică ale mediilor rurale. Prin prezentarea exemplelor teoretice şi practice vom pune în lumină întrebări importante, precum mobilizarea şi organizarea grupurilor de producători.

Un procentaj mare al teritoriului de astăzi al Uniunii Europene (91%) este alcătuit din zone definite ca medii rurale (sursă: Politica de dezvoltare regională a UE pentru 2007-2013).

Aceste zone reprezintă căminul pentru 56% din locuitorii UE. Zona rurală și peisajul este esenţială din punctul de vedere al formării identităţii oamenilor care trăiesc acolo. Pe de altă parte, multe zone rurale se confruntă cu provocări importante şi au nevoie de mijloace, cu ajutorul cărora să-şi crească competivitatea şi prin aceasta și venitul. Cele mai importante forme de utilizare a terenului sunt agricultura si silvicultura.

Acestea sunt platformele, pe care se bazează diversificarea economică a zonelor rurale.

Acestui subiect aparține şi este important (o să şi facem analizarea) crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea economică și stimulul în zonele rurale – în cazul de faţă regiunea Odorheiului.

Efortul nostru pentru dezvoltare economică nu este unic. Căci planul de dezvoltare rurală al UE planificat pentru anii 2007-2013 încurajează ideile şi iniţiativele, care ajută întărirea condiţiilor economice din zonele rurale.

Zona rurală europeană are intr-adevăr multe de oferit: nu este doar un furnizor de materii prime pentru noi, oferă şi locuri frumoase pentru oameni, ne oferă linişte, odihnă şi revigorare. Cu toate că Norvegia nu este membră UE, şi noi acordăm foarte multă atenţie provocărilor şi ideilor din cadrul Uniunii.

Provocarea nu este altceva, decât descoperirea şi identificarea unor posibilităţi deja existente şi a oportunităţilor cu potenţial de dezvoltare din comunităţile locale ale zonelor rurale, iar pe urmă, formarea acestora în soluţii viabile din punct de vedere economic. Astfel ar creşte veniturile, i-am putea pe locuitori convinge să rămână acasă, şi am crea locuri de muncă şi surse de venit noi.

Procese interne în dezvoltarea economică a comunităţilor din zonele rurale Există mai multe motive pentru demararea şi încurajarea procedeurilor de dezvoltare economică. În zonele respective lipsa locurilor de muncă este frecventă, acest fapt conduce la scăderea numărului de locuitori. Tinerii – deoarece nu îşi găsesc un loc de muncă – sunt nevoiți să se mute în cel mai apropiat oraş sau chiar într-o altă regiune, unde îşi pot găsi de lucru. În zona afectată, cu timpul se va închide şcoala, se va închide prăvălia locală, localitatea se va transforma de parcă ar fi bântuită de fantome. Câţiva cercetători norvegieni au denumit aceste societăţi ca fiind societăţi subţiate. În comparaţie cu situaţia multor altor ţări europene (cu care suntem noi comparaţi de obicei), se poate observa, că în Norvegia condiţiile naturale date nu sunt optime pentru agricultură. Teritoriul Norvegiei este de 324.000 km², populaţia este de 4,8 milioane, şi din acest motiv, situat după Islanda, este al doilea cel mai slab populat stat din Europa, cu doar 16 locuitori pe kilometru pătrat. Terenurile utilizate pentru construcţii (incluzând şi drumurile) reprezintă doar cu puţin peste 1% din teritoriul ţării. Doar 3% din pământ reprezintă terenuri agricole, iar 24% sunt zone împădurite productive. Alte 14 procente alcătuiesc păduri neproductive, in timp ce 7% din ţară este alcătuită din izvoare de apă dulce si gheţari. Cele aproximativ 50 de procente rămase sunt alcătuite din munţi, platouri, mlaştini şi terenuri mlăştinoase.

Aşezarea geografică a Norvegiei se află în nordul îndepărtat, între latitudinea nordică 57°–71° (Svalbard Island 80°), clima ei fiind rece (ierni lungi, veri scurte). Mai putem menţiona, că fermele (gospodăriile) norvegiene sunt în general de dimensiuni mici (circa 10 hectare), şi acest fapt contribuie la împiedicarea producţiei pe scară largă. În acelaşi timp,

Procesul de dezvoltare economică în mediile rurale

INTRODUCERE

1

Procesul de dezvoltare economică în mediile rurale 2

foarte multe gospodării norvegiene se află pe terenuri deluroase şi muntoase. Datorită acestora, mulţi fermieri norvegieni sunt obligaţi să combine agricultura cu alte surse de venit. Aceste surse pot fi, de exemplu, producţia alimentară a micilor producători, produsele de artizanat şi construcţiile.

Norvegia şi fermierii norvegieni nu pot fi deloc comparaţi cu gospodăriile daneze sau germane, care se situează pe câmpie şi dispun de spaţiu destul şi pentru producţia eficace pe scară largă.

Modernizarea şi centralizarea arată aceleaşi tendinţe în Norvegia, ca şi în restul Europei. Oamenii, din motive de educaţie şi pentru a-și găsi locuri de muncă mai atractive, părăsesc mediile rurale şi se mută în marile oraşe şi în centrele regionale.

Echiparea gospodăriilor cu tehnologie avansată scade nevoia pentru forţa de muncă umană.

Cu mecanizarea şi modernizarea sectorului agricol, fermierul produce aceeaşi cantitate de lapte, carne şi alte produse agricole, cu angajarea unei forţe de muncă mai mici.

Părăsirea zonele rurale în favoare oraşelor mari este o tendinţă foarte clară şi este în curs de câteva decenii. Prin urmare, în micile comunităţi ascunse condiţiile necesare pentru o viaţă normală (accesul la şcoli, spitale şi diferite servicii, cum ar fi băncile, cafenelele, magazinele, transportul public etc.) scad cu mult sau dispar complet. Astăzi circa 20% din populaţia norvegiană locuieşte în medii rurale.

Norvegia nu a avut parte de condiţii favorabile necesare pentru agricultură, totuşi, poate chiar din acest motiv, dispunem de un sistem de sprijinire bine elaborat în domeniul producţiei alimentare şi al agriculturii. Cu toate acestea există şi o politică, care îi încurajează pe micii producători agricoli, ca să se unească cu ceilalţi, alcătuind astfel unităţi mai mari, care pot fi mult mai eficiente din punctul de vedere al producţiei. Şi în Norvegia, centralizarea şi comercializarea producţiei alimentare, în comparaţie cu alte state, a fost o parte esenţială a politicii naţionale şi a modernizării.

Această strategie a indus schimbări elementare în structura populaţiei în întreaga lume şi în fiecare colţ al Europei.

Această dislocaţie, definită de literatura de specialitate ca urbanizare şi centralizare, n-ea motivat, să privim altfel regiunile rurale. Astăzi putem fi martorii unei creşteri constante a interesului faţă de mediul rural: populaţia urbană priveşte satele ca o alternativă pentru relaxare şi revigorare.

O oportunitate pentru zonele rurale este ascunsă şi în noua modă a alimentaţiei ecologice, esenţa acestui gen de alimentaţie fiind consumul de alimente crescute şi produse la nivel local. De asemenea alimentele şi transportul acestora trebuie asociate şi să fie în contact direct cu elemente

naturale. Este importantă natura, aerul proaspăt, hrana proaspătă şi sănătoasă.

Traiul bun, noţiunea unei vieţi de calitate – care este mai răspândită ca în anii precedenţi (de exemplu Norvegia anilor 80) – reprezintă pentru din ce în ce mai mulţi fermieri tradiţionali o alternativă nouă şi posibilitatea de a lega agricultura cu alte surse de venit.

Dar ce este o viaţă bună?

Ce ne dorim cu toţii pentru noi, eventual pentru familiile noastre? În acest context amintim teoria lui Abraham Maslow, pe care omul de ştiinţă l-a descoperit în anul 1943. Maslow, în modelul său, enumără şi aranjează în ordine ierarhică necesităţile omului.

Piramida lui Maslow este alcătuită din cinci nivele, ordinea nivelelor fiind predeterminată de savant pe baza relevanţei acestora. La cel mai scăzut nivel se află nevoile fiziologice. La vârful piramidei se află nevoia de auto-actualizare, care este o nevoie legată de dorinţa de auto-realizare şi atingerea scopurilor noastre. Nevoile de pe nivelele superioare ajung în centrul atenţiei doar dacă nevoile de sub ele au fost deja satisfăcute. Astfel, satisfacerea nevoilor o începem la cel mai scăzut nivel, dar în viaţa de zi cu zi va trebui să ne confruntăm şi cu nevoile tuturor celorlalte nivele.

Fig. nr. 1 Piramida nevoilor

Ca să ne satisfacem nevoile fiziologice, avem neapărat nevoie de un fel de venit. Cea mai frecventă sursă de venit este munca plătită. Pentru foarte multe persoane, un loc de muncă, care este iubit, reprezintă un element important al vieţii, şi este chiar un ingredient de bază al lucrului numit de noi viaţă bună.

Serviciile precum sistemul sanitar, şcolile pentru copii noştri, magazinele în care găsim produsele necesare pentru viaţa noastră cotidiană, benzinăriile şi transportul public, sunt toate elemente care se dovedesc a fi esenţiale pe parcursul vieţii noastre de zi de zi.

Un exemplu norvegian: Programul Naţional pentru creşterea veniturilor micilor producători din industria alimentară 2001–2010, iniţiat de Ministerul Alimentaţiei şi Agriculturii.

Scopul este creşterea capacităţii de concurenţă al fermierilor (şi al tuturor implicaţi în lanţul valoric). Pentru realizarea acesteia, principalul punctul de focusare este piaţa. Viziunea este să creăm noi oportunităţi pentru agricultura norvegiană, astfel: • Dezvoltarea de produse de înaltă calitate pentru care piaţa este dispusă să plătească.

• Creşterea venitului în întregul lanţ valoric.

• Trebuie oferită o atenţie sporită pentru venituri şi profitabilitate.

• Trebuie stimulată abilitatea de adaptare la noile condiţii.

Scopul programului este ca, fermierilor şi companiilor locale de turism şi de industrie alimentară, care oferă produse alimentare locale, să li se acorde prioritate. Cele mai importante resurse ale programului: educaţia şi activitatea de piaţă.

Ministerul va evalua rezultatele programului obţinute până acum, şi pe baza acestora va decide dacă îl va continua şi după 2010.

Definiţii Pe parcursul modulului de faţă vor surveni (şi vor surveni şi în cele de mai târziu) anumite cuvinte şi termene folosite des, pe care trebuie să le definim.

• Sustenabil = mai mult decât capabil • Comunitate = zonă definită geografic • Dezvoltare economică = crearea de locuri de muncă Mai jos vom discuta pe scurt conţinutul şi înţelesul acestor cuvinte: Dezvoltarea sustenabilă este o metodă de utilizare a resurselor, al cărui scop este satisfacerea nevoilor oamenilor astfel încât între timp să se ocrotească mediul, pentru ca aceasta să nu corespundă doar nevoilor oamenilor care trăiesc astăzi, ci şi pentru nevoile generaţiilor următoare.

Termenul a fost folosit de către Comisia Brundtland, şi tot ei au alcătuit cea mai citată definiţie a dezvoltării sustenabile, care sună astfel: „dezvoltarea sustenabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.”

Prin comunitate, înţelegem o zonă definită geografic, cum ar fi de exemplu satul, municipiul, regiunea şi altele asemănătoare.

Dezvoltarea economică În acest context, dacă vorbim despre dezvoltare economică, atunci în principiu ne gândim la crearea locurilor de muncă, în primul rând la crearea de locuri de muncă noi, dar nu numai. Noţiunea dezvoltării economice acoperă şi asigurarea locurilor de muncă deja existente şi extinderea locurilor de muncă part-time. Noţiunea acoperă şi alte forme de activitate generatoare de venit.

Pluriactivitate şi diversificare – elemente critice: • • • • •

OAMENI PIAȚĂ MATERII PRIME BANI INFRASTRUCTURĂ

}

RESURSE

Oamenii Orice proces de dezvoltare depinde total de faptul dacă oamenii sunt dispuşi de a-şi asuma riscul pentru o muncă grea şi de a se dedica total pentru atingerea scopului. Crearea de noi locuri de muncă este o acţiune riscantă. Persoanele implicate trebuie să înţeleagă, că succesul necesită multă muncă, curaj şi îndemânare – dar acea senzaţie, că visul tău a devenit realitate, merită orice efort.

Dar care este situaţia în caz de eşec? Asumarea riscului implică posibilitatea eşecului. Este bine dacă recunoaştem acest fapt. Dar oare cum reacţionează societatea la eşec? Cum ne va afecta un feedback negativ tendinţa de a ne asuma riscul?

Procesul de dezvoltare economică în mediile rurale

Pentru o viaţă de calitate este necesară şi posibilitatea, ca în timpul nostru liber să putem face ceva ce ne place. Ca de exemplu diferitele activităţi sportive, frecventarea cafenelelor şi restaurantelor locale, înscrierea în diferite cluburi şi mersul la dans. Acestea nu sunt neapărat necesare pentru supravieţuire, însă pentru o viaţă bună, de calitate, sunt. În Norvegia, mai ales în zonele îndepărtate, în comparaţie cu majoritatea altor ţări, se observă scăderea rapidă a populaţiei în zonele rurale. Tinerii se mută în oraşele mari din scopuri educaţionale, iar pe urmă nu se mai întorc acasă, deoarece acolo nu-și găsesc locuri de muncă convenabile.

Pe de altă parte, chiar în zonele rurale se găsesc cele mai importante surse, de aceea politicienii pun accent deosebit pe elaborarea unor programe şi strategii, cu care se poate dezvolta îndeosebi economia regiunilor rurale.

3

Reacţiile şi pedepsele de după faliment sau succes pot fi foarte diferite de la o ţară la alta. Ba mai mult, putem descoperi devieri mari şi între două sate din aceeaşi ţară. În America, anual se publică o listă cu noile întreprinderi cu cele mai mari succese. Din punctul de vedere al lui Otto Caltenborn, profesor al Şcolii Norvegiene de Management, în spatele întreprinderilor de foarte mare succes se află foarte multe falimente. Cu câţiva ani în urmă proporţia firmelor falimentare era de 3,7%, ceea ce este o cifră destul de ridicată în comparaţie cu situaţia norvegiană. În ţara noastră nu tolerăm deloc falimentul, dar şi aici există diferenţe mari din punct de vedere geografic.

Piaţa Orice produs sau serviciu lansat pe piaţă trebuie să satisfacă o cerere. Acest subiect îl vom expune mai detaliat în următorul modul, unde ne vom concentra pe piaţă. În procesul de dezvoltare economică, piaţa este un element critic. Este extrem de important să ne creăm o imagine, despre cei pe care l-ar interesa produsul nostru. Există anumite întrebări, pe care trebuie să ni le punem la începutul unui proces de dezvoltare sau inovare, de exemplu:

Procesul de dezvoltare economică în mediile rurale

Există piaţă pentru produsul sau serviciul oferit de noi?

4

Este foarte important să începem cu definiţia pieţei noastre, şi să analizăm meticulos, care sunt necesităţile şi cerinţele, pe care le putem satisface cu produsul nostru. Este imposibil să supraviețuim dacă pregătim un produs, pe care nimeni nu şi-l doreşte. O asemenea situație va crea pierderi la toate nivelurile.

Un exemplu norvegian: produsele de artizanat de dimensiuni mici Cu câţiva ani în urmă Norges Vel a organizat o competiţie naţională, cu scopul de a introduce pe piaţă câteva obiecte de cadou noi - create în Norvegia - şi nu în China! Interesul a fost imens! Au fost primite obiecte din fiecare colţ al ţării, însumând mai mult de 3000 de produse de la mai mulţi de 1000 de producători.

Juriul compus din profesionişti a selectat cu greu câştigătorii, în final neputând decide cine să ocupe primul loc. După terminarea concursului, am rugat juriul să ne exprime părerea despre competiţie. Concluzia a fost următoarea: „Printre produsele participante

există un număr foarte mare de obiecte create cu tehnici si abilităţi de producţie profesionale, dar abia există printre ele câteva care ar avea succes şi pe piaţă” Astăzi, se mai pot găsi pe piață foarte puține sau nici unul dintre aceste produse.

Materii prime Prin materie primă putem înțelege orice din care se poate crea un produs. Dar, este foarte frecvent când, prin noţiunea de materii prime putem să ne gândim la materii care sunt în legătură directă cu natura, materii pe care le putem cultiva şi recolta, pe care le putem culege, săpa, colecta, captura sau vâna.

Se poate întâmpla, ca în anumite locuri să existe materii prime, care să fie utilizate parţial sau să nu fie utilizate deloc, acestea stârnind gândirea creativă, astfel oamenii se pot gândi la idei şi produse noi. În alte locuri sursele de materii prime accesibile au fost exploatate excesiv. Din păcate, cu epuizarea resurselor naturale ne întâlnim din ce în ce mai des. Această epuizare a resurselor este exact opusul dezvoltării durabile amintite mai sus.

Norvegia este o țară care produce și exportă o cantitate semnificativă de materii prime.

Produsul nostru dominant este peştele (aici nu luăm în considerare ţiţeiul şi gazele naturale). Cantitatea care poate fi pescuită este strict reglementată prin cotele şi limitele de timp pentru pescuire clar stabilite. Dispunem de asemenea de instrumentele necesare pentru a controla, dacă cotele, echipamentele de pescuit şi toate celelalte restricții au fost urmărite. Peştele, ca sursă de venit, este de importanţă critică pentru Norvegia. Și este de importanță crucială și un element important pe parcursul negocierilor cu UE şi cu statele vecine (Islanda şi Rusia).

Banii Un element important al dezvoltării economice este capitalul. Capitalul este o categorie mai largă, nu include în sine doar banii. Capitalul poate fi uman (minţi bune, braţe puternice, idei inovatoare, etc.) sau poate fi capital bazat pe echipamentele sau instrumentele deja existente sau accesibile. Când vrem să începem ceva, care conform speranţelor noastre poate rezulta locuri de muncă şi un profit, este foarte important, ca înainte de toate să facem un studiu despre sursele de capital disponibile. Este recomandat să colectăm informaţii

Capitalul privat Capitalul privat poate reprezenta proprii noştri bani economisiţi, forţa noastră de muncă sau echipamentele care pot fi folosite în producţie.

Fonduri Fondurile pot fi locale sau generale, puse la dispoziţie de către administraţia locală, guvern sau poate de câţiva oameni de afaceri de succes. Este vorba de întreprinzători care încurajează dezvoltarea locală. România, datorită statutului său de membră UE, va avea acces la toate fondurile puse la dispoziţie de către UE, Norvegia însă, deoarece nu este stat membru, cade în afara acestui sistem.

Când dorim să accesăm un fond, trebuie să acordăm atenţie criteriilor pe baza cărora putem fi eligibili pentru un asemenea ajutor, încă dinainte de a investi prea multă muncă şi energie într-o idee sau un proiect-pilot.

Credit bancar Pe lângă finanţare şi capital privat, este adesea nevoie şi de credit bancar. Unele instituții bancare sunt restrictive la acordarea creditelor. Prin urmare este important să pregătim un plan bun şi solid, cu care putem convinge angajaţii bancari că proiectul nostru este unul de succes. Condiţiile obținerii unui credit pot fi diferite la fiecare bancă în parte. Înainte de a accepta banii, este indicat să efectuăm toate calculele, ca să știm dacă are sens să ne implicăm în costurile şi cheltuielile estimate.

Există şi alte surse de finanţare, cum ar fi investitorii privaţi, donaţiile, granturi etc.

Infrastructură La lansarea unui proiect este foarte important să examinăm cadrele legale şi politice existente. Dacă analizăm societăţile din ziua de azi, putem observa, că nu există nici un punct geografic sau nici un proces, care să nu fie sub incidenţa unei legi sau al unui regulament. Va fi cu atât mai bine, cu cât analizăm mai atent regulile şi reglementările înainte de a începe.

Trebuie să luăm în considerare şi alte elemente infrastructurale, de care depinde procesul și proiectul de realizat. În cazul agriculturii şi al producţiei de alimente şi fructe, alimentarea cu apă (calitatea şi cantitatea apei) este critică. Situaţia este aceeaşi şi în cazul energiei electrice: avem acces stabil şi iarna la curentul electric, sau avem nevoie şi de un sistem de rezervă? Există drum prin care să ajungem la locul unde vom produce sau comercializa produsele? Avem unitățile de producţie necesare sau locaţiile corespunzătoare, pentru realizarea producției planificate în viitor?

Importanţa structurilor amintite mai sus este schimbătoare într-o oarecare măsură, un lucru este însă sigur: fără ele este greu să ne imaginăm o dezvoltare economică sustenabilă.

Mobilizare Mobilizarea este acţiunea de adunare de provizii și organizare de trupe, gata de război. Asta este sensul original al cuvântului. În studiul de faţă, noi o să folosim cuvântul pentru situaţia în care dorim schimbarea vieţii noastre, pentru crearea unui viitor mai bun pentru noi, copii noştri şi concetăţenii noştri.

Mobilizarea societăţii asigură prin participarea activă a populaţiei în procesele de luare a deciziilor (în cooperare cu administraţia locală, unde este posibil), pentru a lucra cu toții împreună pentru dezvoltarea comunităţii lor. Astfel cetăţenii participă în număr mare la luarea deciziilor de natură politică şi economică, asta depinzând în mare măsură de gradul de deschidere al societății: cât de deschisă este comunitatea respectivă să coopereze cu administraţia locală şi să participe activ la îmbunătăţirea condiţiilor locale.

Când oamenii nu se simt destul de puternici pentru a schimba ceva sau nu se pot organiza şi să decidă cum să lucreze pentru schimbare în diferitele sectoare, participarea acestora slăbeşte.

Mobilizarea şi dezvoltarea societăţii se focusează pe conştientizarea importanţei gradului de angajament al populaţiei din societate, pe alcătuirea unor mecanisme cu ajutorul cărora comunitatea locală poate să-şi planifice şi să-şi pună în aplicare iniţiativele. De asemenea, se concentrează pe construirea dialogului şi cooperări cu autorităţile administraţiei locale, şi pe oferirea unei asistenţe care completează resursele şi îmbunătăţeşte condiţiile locale. În toate democraţiile au loc discuții, despre cum s-ar putea găsi cel mai bun model al reprezentaţiei. Cum ar trebui să selectăm acele persoane, care să aparțină unui grup, astfel încât să fim siguri că vom asculta vocile tuturor? Pe parcursul mobilizării şi procesului de dezvoltare al unei comunităţi este esenţial să fie reprezentată fiecare fracţiune a populaţiei, sau cel puţin să li se ofere posibilitatea de a participa. Dar care sunt de fapt acele grupuri diferite, despre ale căror includere în proces ar trebui să ne îngrijim? În cele ce urmează găsiți o listă care specifică categoriile folosite în mod obişnuit când vine vorba despre mobilizarea comunității: • tineri, • bătrâni, • bărbaţi şi femei, • minorităţi • persoanele care reprezintă diferite ocupaţii • persoanele cu factor de decizie.

Procesul de dezvoltare economică în mediile rurale

despre, de unde putem primi capitalul necesar pentru a ne demara proiectul.

5

Procesul de dezvoltare economică în mediile rurale 6

Este foarte important să ne asigurăm, că oricine din comunitate are posibilitate de a participa, chiar dacă pentru mobilizarea grupurilor speciale va trebui să utilizăm metode diferite. Poate că tinerii (elevii şi studenţii) nu vor să participe la aceleaşi întâlniri, ca şi bătrânii. Ca să ascultăm şi opiniile lor, poate va trebui să organizăm întâlniri speciale, în mediul lor.

Cu ajutorul noilor canale electronice de comunicare (internet, Twitter, Facebook), tinerii din numeroase ţări au dezvoltat arene paralele de pentru comunicare şi pentru viaţa socială. Pentru cei care s-au obişnuit mai ales cu căile tradiţionale de comunicare, acest fapt reprezintă o provocare.

Oamenii mai în vârsta au o istorie lungă în viață. Pe parcursul vieţii lor ei au avut parte de multe schimbări. În societatea modernă ei reprezintă foarte des un grup neglijat, și în multe situaţii nevoile şi opiniile lor sunt luate mai puţin în considerare.

Cealaltă categorie a cărei voce nu este ascultată tot timpul, este cea a femeilor. În multe societăţi femeile au fost şi sunt asociate cu familia şi căminul. Nu este uşor să reprezinţi simultan femeia de afaceri, mama şi fiica, dar în procesului de mobilizare este esenţial să le asigurăm şi femeilor spaţiu şi oportunităţi, ca să participe şi ele activ în procesele de dezvoltare locală.

Când facem mobilizare pentru schimbare, pentru diferite procese şi acţiuni, se întâmplă frecvent să fie util şi din punct de vedere strategic înţelept, dacă informăm şi organele decizionale despre ideea noastră. Este un pas foarte bun implicarea şi angajarea politicienilor în proces. Deseori asta contribuie mult la realizarea proiectului, la împlinirea dorinţei noastre de schimbare, sau la orice altceva, ca efect al mobilizării. În fiecare grup există persoane care doresc să facă mai mult. Aceste persoane se simt nevoite să convingă toată lumea despre necesitatea ideii lor și marea valoare a contribuției lor.

Mobilizarea înseamnă să convingi diferite persoane să contribuie cu experienţele, cunoştinţele, abilităţile şi ideile lor la proiect.

Conflicte În cazurile în care convocăm oamenii ca să-şi exprime părerile despre instrumentele şi soluţiile dezvoltării rurale, conflictele de interese se pot evita cu greu. Întrebarea este, ce măsură trebuie să aibă aceste conflicte, ca să le luăm în considerare.

O strategia bună este să ne pregătim pentru diferitele tipuri de conflicte și să elaborăm posibilele ieşiri şi modalităţile de soluţionare a problemelor, ca să fim pregătiţi la apariţia acestora.

Conflictele sunt văzute frecvent ca fiind ceva negative, un conflict însă poate genera idei noi şi energie pozitivă. Transforma conflictului în ceva

pozitiv, depinde adesea de cum gestionăm conflictul în sine. Depinde şi de mediul în care au loc discuţiile şi dezbaterile deschise, de faptul dacă îl înfruntăm cu încredere şi dacă în intervalul nostru de timp încape şi o a doua rundă discuţii.

Pentru ca procesul de mobilizare să fie bun, adică să îi motiveze şi să îi angajeze pe oameni, trebuie să aibă loc mai multe elemente: Participanţilor trebuie să li se ofere posibilitatea să-şi exprime ideile printr-o cale de încredere și confidențială. În continuare, ideile şi soluţiile trebuie discutate în comun. Se poate observa, că ideile bune devin şi mai bune, dacă le discută mai multe persoane şi îşi exprimă părerile în legătură cu ele.

Ideile necesită o platformă comună, deoarece asta întăreşte frecvent aprecierea şi acceptarea altor puncte de vedere, şi poate crea idei noi.

Multe procese de mobilizare reprezintă o oportunitate unică, ca indivizii comunităţii să se cunoască reciproc şi ceea ce este mai important: să se accepte reciproc. Pe această cale se pot crea încă o dată relaţii noi şi interesante.

Conţine mobilizarea pericole?

Orice acţiune sau procedeu iniţiator de ceva nou atrage după sine riscuri şi anumite domenii, cărora trebuie să le acordăm o atenţie specială. Un asemenea domeniu este cel a aşteptărilor mari, ireale.

Când lucrăm cu idei noi sau dezvoltăm proiectele/produsele deja existente, se întâmplă des să ne apuce un val pozitiv, o doză mare de optimism, şi să formăm o imagine ruptă de realitate, conform căreia credem că putem realiza totul într-un timp scurt. Este o situație este foarte comună. Dacă nu o controlăm şi nu există cineva care să joace rolul de „avocatul diavolului”1, atunci există o un mare risc ca iniţiatorul şi celelalte persoane să aibă parte de o mare dezamăgire. O asemenea dezamăgire poate duce la stoparea procesul în întregime, şi cu siguranţă îl va transforma într-unul mai puţin energic şi pozitiv.

Câteodată putem observa existenţa unor idei care ne provoacă un conflict interior. În alte cazuri, printre participanţi există câteva persoane care doresc să saboteze procesul. Din punctul de vedere al procesului este foarte importantă identificarea cât mai rapidă a sabotorilor, corupătorilor. Astfel putem acţiona, utilizând diferite metode, în scopul scăderii influenţei şi spaţiului lor de manevrare. În cazul proceselor de mobilizare – la fel ca în alte situaţii în care oamenii comunică şi interacţionează unii cu alţii – există câţiva care nu se cred luaţi în serios, simţindu-se depăşiţi de către ceilalţi. Dacă îi facem pe oameni să se simtă mai puţin valoroşi decât alţii sau că propunerile lor 1) Expresie folosită frecvent în descrierea persoanelor care pun întrebări critice.

Rezumatul paşilor principali al unui proces de mobilizare: • identificăm problemele, provocările şi necesităţile; • organizăm o întâlnire deschisă, în cadrul căreia dezbatem posibilitățile de a soluţiona situaţia; • alcătuim grupuri de lucru conform necesităţilor; • identificăm și cartografiem resursele disponibile; • dezvoltăm idei şi posibilităţi noi pe baza resurselor descrise; • ideile astfel născute le evaluăm şi întocmim cu ele o listă de priorități; • determinăm ce este de făcut şi împărţim sarcinile;

Organizarea Necesitatea cooperării are multe motive, dar cel mai evident este cel economic. Adesea asta este primul motiv pentru care oamenii încep să coopereze. Demararea deseori este condiţionată de împărțirea resurselor pentru clădiri, echipamentelor, pentru marketing şi vânzări.

Motive bune și avantajele cooperării Există un proverb, care sună astfel: „Unde-s doi puterea creşte” (mai mulţi oameni sunt capabili să gândească mai bine). Deşi acesta este un proverb cunoscut de mulţi dintre noi, există nenumărate exemple, în care oamenii încearcă să-şi rezolve problemele implicând într-o cât mai mică măsură alte persoane. Ca să putem lucra împreună cu alţii, avem nevoie de încredere şi convingere reciprocă, asta fiind motivul pentru care din când în când ne este greu să colaborăm.

Cooperarea de asemenea creşte şansele creării de idei bune. Într-un for mai larg vom auzi şi idei mai puţin bune, dar crește şansele ca printre multitudinea de idei slabe să găsim una sau două care să fie bune. Are un mecanism de selecţie mai eficientă.

Este incontestabil şi faptul, că printre noi există foarte puţine persoane care să fie experţi în toate domeniile (de ex. în domeniul lanțului de valori).

Prin urmare, într-o echipă sau în orice alt aspect al cooperării organizate, membrii trebuie să dispună de competențe variate.

Dacă mai multe persoane lucrează împreună, paleta de experienţe pe care o putem utiliza şi mobiliza este mai largă decât în cazul muncii unei singure persoane.

Lucrul alături de tovarăși sau colegi oferă şi posibilitatea împărțirii cheltuielilor şi eventualelor pierderi. Ajută şi la starea noastră de bine, în general fiind considerat un lucru bun să avem colegi. Mersul la lucru devine mai distractiv, adesea poate fi chiar stimulativ și să ne facă mai bogați. Se spune că problemele şi gândurile triste vor fi mai puţine, dacă le împărtăşim cu alţii, iar veştile bune cresc fericirea în cazul împărtăşirii.

Un alt efect, mult mai practic, al cooperării este o utilizare îmbunătăţită a resurselor şi posibilitatea organizării mai eficiente a timpului liber.

Cooperarea poate fi şi o metodă de lucru care creşte sentimentul de siguranţă al indivizilor în cazul accidentelor sau al deceselor.

Dezavantajele cooperării În multe cazuri cel mai uşor este să ne soluţionăm singuri problemele, fără nevoia de a ne consulta cu nimeni. În situaţii de cooperare, pe de o parte scade independenţa individului, iar pe de altă parte acesta devine un membru al unui colectiv mai mare, unde indivizii sunt în relații de dependență mutuală. Desigur acest lucru poate fi privit şi ca un aspect pozitiv. Într-un anumit context, conflictul poate fi perceput ca un război. Cooperările reprezintă o provocare deosebit de mare, pentru că în cazul

Procesul de dezvoltare economică în mediile rurale

sunt mai puţin valoroase ca al celorlalţi, atunci putem avea un efect negativ asupra comunicării generale şi asupra atmosferei. Asta lasă din nou mai puţin loc pentru procesele pozitive de inovare și de creație. La formarea şi menţinerea unui proces bun şi constructiv este esenţial să respectăm fiecare participant, să ascultăm cu atenţie părerile tuturor şi să încercăm să fim constructivi.

7

lor creşte şi posibilitatea situaţiilor de conflict.

Când oamenii lucrează împreună, cresc punctele de contact. Deoarece contactul poate să conducă la conflict, eventualitatea formării acestor situaţii este crescută. În toate formele de interacţiune umană – fie ele organizate sau neorganizate – poate să se dezvolte o situaţie în care echilibrul dintre cooperare şi concurenţă devine o întrebare. Cooperarea şi competitivitatea sunt ambele elemente de alcătuire ale naturii umane, dar felul în care acestea se manifestă şi se exprimă, depinde adesea de structura socială şi culturală.

Procesul de dezvoltare economică în mediile rurale

Înființarea de noi afaceri Începerea unei afaceri poate fi un proces complex, care atrage după sine multe provocări, un proces care implică riscuri şi multă muncă. Când cineva se pregăteşte de un asemenea proces, trebuie să aibă în vedere legile, multitudinea de formulare de înregistrare, birocraţia şi „invidia locală”, de care va avea parte.

Putem reduce câteva din provocările amintite, dacă demarăm afacerea în cooperare cu alții. În partea de lume unde noi trăim, au scăzut activităţile economice din oraşe iar cererea de profitabilitate a crescut. A crescut şi nevoia faţă de activităţile economice variate. În această situație este important să pornim afaceri noi, mai ales în sate.

Cea mai răspândită formă a unei afaceri organizate în cooperare cu alţii este societatea pe acţiuni. O altă formă al afacerii bazate pe asociere este societatea cu răspundere limitată. Este o alternativă bună pentru nivelul scăzut de cooperare şi creare de afaceri din zonele rurale.

8

Un exemplu din Norvegia: Societatea pentru Serviciile Rurale (Bygdeservice)

Fermierii norvegieni au fost multă vreme constrânşi să caute şi alte surse de venit în scopul supravieţuirii. Au împrumutat mașinării şi au acceptat tot felul de munci part-time. De obicei toată lumea lucra singur, pentru propriul beneficiu, dar de câţiva ani fermierii au început se organizeze în societăţi care se ocupă cu oferirea de diferite servicii pentru zonele rurale.

Astfel fermierii îşi asumă o responsabilitate mai largă, pentru munci mai extinse decât mai înainte. Această formă de asociere le oferă puterea de a accepta şi lucrări mai complexe, care necesită mai multe abilităţi. Astfel fermierii pot experimenta avantajele existenţei colegilor, ceea ce este important, având în vedere că mulţi dintre ei îşi petrec zilele de obicei prin muncă solitară.

Organizarea fermierilor şi agricultorilor în societăţi a avut un succes mare. Veniturile provenite din activităţi secundare au crescut semnificativ şi fermierii sunt mulţumiţi datorită noilor situaţii de muncă. În 2002 s-a înființat o organizaţie pentru toate societăţile norvegiene de servicii rurale: Asociaţia Serviciilor Rurale Norvegiene. În ultimii zece ani au lansat aproape 100 de firme şi pun constant bazele pentru noi societăţi.

Paşi (etape) în procesul organizării cooperării: Etapa

Caracteristici

Etapa de deschidere

Multe idei şi posibilităţi – discuţii deschise. Participanţii nu sunt siguri de rolul jucat în cadrul grupului.

Etapa de prosperitate Dialog confident, creativitate, obiecţii puţine.

Etapa de solidaritate

Membrii grupului încep să se cunoască şi să soluţioneze problemele împreună.

Etapa conflictelor

Conflicte de interese. Discuții. Diferențele de opinie se clarifică. Grupul rezolvă provocările şi capătă putere.

Etapa reconsiderării

Grupul se bucură de dezvoltare şi de capacitatea de rezolvare a problemelor. Este pregătit pentru noile provocări. Planurile au fost revizuite şi ajustate pe cât posibil.

Etapa de ieșire

Problema este rezolvată. În funcție de concluzii rezultatul este înaintat în scopul implementării sau respingerii acesteia. Grupul se dizolvă.

Etapa cooperării formale

Grupul decide, ca în continuare să coopereze în calitate oficială (angajament de lungă durată). Grupul este înregistrat ca un grup de afaceri cu răspundere economică limitată sau totală.

1+1>2