I. REGLEMENTĂRI PRIVIND PROTECȚIA MUNCII Care este obiectul reglementărilor privind protecţia muncii? Obiectul reglementărilor privind protecţia muncii este organizarea generală, detaliată şi locală (la locul de muncă) a condiţiilor, problemelor personale, materiale, organizaţionale, procedurale, autoritare, instituţionale etc., care nu pun în pericol sănătatea şi siguranţa muncii. Noțiunea de protecţie a muncii, potrivit legii protecției muncii: cerinţele lucrului organizat referitor la siguranţa şi sănătatea la locul de muncă (igiena muncii şi/sau sănătatea ocupaţională), precum și sistemul de punere în aplicare a măsurilor legislative, organizatorice şi instituţionale în scopul prezentei legi, precum şi executarea acestora. Noțiunea protecţiei muncii este compusă deci din următoarele elemente de conţinut: a. conţinut profesional: securitate şi/sau sănătate în muncă; b. condiţie legală: muncă organizată; c. domeniul de aplicare normativă: formularea cerinţelor specifice (sunt reguli privind protecția muncii), prevederi legislative, privind organizarea şi prevederi instituţionale (inclusiv activitatea de îndrumare şi control a administrației publice); d. domeniul de aplicare practică: executarea cerinţelor și prevederilor de mai sus. Privind conţinutul profesional protecția muncii se împarte în două domenii mari, echivalente: sănătatea şi siguranţa ocupaţională. Sănătatea ocupaţională cuprinde două sfere: igiena muncii şi medicina muncii. Prin siguranța muncii înțelegem cerințele de siguranță tehnice, de prevenire (condițiile materiale și personale, de comportament). Scopul acestor cerințe este prevenirea accidentelor de muncă, iar obiectul este tratarea pericolului și al pericolului/riscului. Domeniul profesional al medicinii muncii este determinarea, reducerea sau încetarea vătămării/riscului, iar obiectivul este prevenirea bolilor profesionale şi a expunerilor accentuate.
Sistemul cerinţelor protecţiei muncii, efectul de aplicare, se referă la efectuarea muncii organizate. Se considerată muncă organizată: a. munca efectuată în relații de muncă, în relații legale în serviciul public, respectiv la funcţionarii publici; b. în şcolile profesionale munca efectuată în urma relației juridice de formare, pe parcursul îndeplinirii cerinţelor privind formarea profesională, de asemenea pe baza relației juridice studențești, în cadrul lucrărilor practice; c. munca efectuată în relații de voluntariat; d. munca socială iniţiată, condusă sau aprobată de către angajator; e. precum şi munca efectuată prin asistenţa personală a unui membru persoană fizică care nu este angajată la companie, atunci când în acelaşi loc de muncă lucrează în acelaşi timp angajaţi ai diferitelor companii, şi activitatea lor trebuie coordonată pentru a evita punerea în pericol al celor aflați în mediul de lucru. Lucrătorii care desfăşoară activităţi independente în general nu intră în sfera de aplicare a legii, dar în cazul acesta concret locul de muncă, activitatea lor este supusă efectului legii şi autorităţile au dreptul să efectueze controale. Obiectivul legislației muncii este ca pe baza principiilor constituţionale să reglementeze condiţiile materiale şi organizatorice care nu pun în pericol sănătatea şi siguranţa personalului în interesul păstrării sănătăţii şi capacităţii, umanizării condiţiilor de lucru a celor care efectuează activităţi organizate, prin urmare prevenirea accidentelor la locul de muncă şi a bolilor profesionale. În acest scop Parlamentul (sau un alt legislativ) stabileşte în legislaţie sarcinile, drepturile şi obligaţiile statului, angajatorilor şi angajaţilor. Ce înseamnă categoria legii protecţiei muncii? Norma juridică este regula (norma) obligatorie a organului autorizat de stat, prin executarea căreia statul asigură regimul sancţiunilor, chiar
Cunoştinţe privind protecţia muncii, prevenirea și stingerea incendiilor
Cunoştinţe privind protecţia muncii, prevenirea și stingerea incendiilor
1
Cunoştinţe privind protecţia muncii, prevenirea și stingerea incendiilor
și prin forțare. Actul este valabil dacă a fost conceput în ordinea şi forma corectă (lege, ordonanță) şi publicat în modul prevăzut (de ex. în Monitorul Oficial). Norma juridică intră în vigoare şi are efect dacă după publicarea ei la data prevăzută (intrarea în vigoare) aplicarea ei devine obligatorie. Caracterul normei juridice este determinată de subiectul (tema) principală de reglementare. În cazul în care legislaţia reglementează în mod decisiv condiţiile efectuării lucrului în condiții de sănătate şi siguranță, atunci acesta este o normă juridică în domeniul protecţiei muncii în mod specific (acesta se aplică necondiționat în cazul actelor normative emise pentru aplicarea legii). Există norme juridice (sau părţi distincte ale normelor juridice) care reglementează numai parţial protecţia muncii, deci obiectul lor de la bun început este altceva (norme juridice tangenţiale protecţiei muncii). „Normele referitoare la protecţia muncii”, este în esenţă o categorie colectoare, este utilizată şi interpretată de domeniul juridic al protecţiei muncii cu conținut unitar.
2
Ce înseamnă noțiunea colectoare „normele referitoare la protecţia muncii”? Angajatorul în timpul funcţionării trebuie să satisfacă toate cerinţele legate de protecția muncii şi trebuie să aibă grijă ca lucrătorii să respecte prevederile prescrise. Sistemul prevederilor în domeniul protecţiei muncii este structurat după cum urmează: a. normele de bază sunt rezumate în legea protecției muncii; b. normele detaliate se găsesc în ordinele de aplicare emise de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii Publice, şi de alte ministere. c. și alte norme juridice distincte pot conţine prevederi legate de protecţia muncii (de ex. legea legate de energie, legile de procedură, normele juridice privind dreptul muncii, ordinele referitoare la sănătatea în muncă); d. ministerele de resort pot emite regulamente referitoare la anumite activităţi periculoase (de ex. ISCIR); e. standardele de stat conțin în primul rând prevederi tehnice de siguranţă, valori limită. Se consideră normă referitoare la protecţia muncii şi dispoziţia angajatorului (de ex. regulamente de protecţia muncii, ordine individuale, planuri de evacuare). Literatura juridică şi practica consideră normă a protecţiei muncii şi documentaţia tehnică a mijloacelor de muncă (instrucțiuni de utilizare şi folosire, cărți tehnice, indicații de utilizare, indicații de întreţinere etc.).
Proprietatea comună a noțiunii normelor referitoare la siguranţa în muncă este respectarea lor obligatorie, şi anume persoana implicată poartă răspunderea juridică pentru punerea lor în aplicare. Executarea lor este controlată şi de stat, respectiv în cazul încălcării acestora se stabilesc răspunderile şi sancţiunile corespunzătoare prin procedură internă sau autoritară (instanţă). Acestea sunt valabile în toate domeniile legislative (dreptul muncii, dreptul încălcării normelor, responsabilitate penală, autorizarea refuzării recuperării prestaţiilor de asigurări sociale, etc.). Care este rolul standardului de stat în cadrul cerinţelor protecţiei muncii? Standardul de stat – care conţine soluţii tehnologice şi tehnice, parametri, valori limită, etc. – este o cerinţă cu caracter juridic specific, deoarece în general aplicarea ei este voluntară. Norma juridică privind protecţia muncii (în primul rând reglementarea pentru securitate) se poate referi la standarde de stat: în acest caz conformitatea cu standard însemnă totodată conformitatea cu cerinţele legale şi în cazul altor mijloace, și la aplicarea soluţiei standard – în caz de litigiu – trebuie să se demonstreze, că soluţia aplicată satisface cerinţele reglementărilor. Desigur cel care înființează, operatorul poate aplica alte soluţii diferite de cele conținute în standard, dar trebuie să asigure condițiile de siguranţă şi sănătate la nivel echivalent cu cel prevăzut de lege. Conformitatea unei soluţii diferite adoptate, în caz de litigiu, trebuie dovedită de cel care aplică. Ce fac parte din domeniului deciziilor patronale? Modul de punere în aplicare a cerinţelor efectuării muncii în condiţii de siguranţă şi nepunerea în pericol a sănătății – în cadrul normelor juridice şi standardelor – este determinată de angajator. Acesta poate fi cuprinzătoare, poate fi de gen regulament (de ex. norme de siguranţă) sau reglementări individuale (de ex. alocarea echipamentelor de protecţie personală, instrucţiuni, planuri (ex. plan de evacuare) dar poate fi şi instrucţiune individuală, ocazională, referitoare la o anumită muncă concretă. Acesta include documentaţiile tehnice, pe care angajatorul le predă angajatului (de obicei cum ar fi documentaţia tehnică a utilajului, de ex. cartea tehnică a mașinii, instrucţiuni de folosire), cu condiţia ca cele cuprinse în acestea să fie respectate obligatoriu. O regulă importantă în comunicarea dispoziţiilor angajatorului, în general în comunicarea normelor de siguranţă în muncă este, că angajatorul este responsabil pentru ca fiecare angajat să se familiarizeze cu normele referitoare la el, privind efectuarea muncii în condiții de siguranţă și fără a pune în pericol sănătatea.
Ce este Regulamentul de Protecția muncii? Angajatorul poate decide în acest domeniu aranjarea în norme generale a sarcinilor şi competenţelor de protecţia muncii între angajaţi şi conducători. În norme se pot stabili normele de procedură şi responsabilităţile, care fac pentru angajator ca gestiunea activităţilor de protecţia muncii să fie mai organizată, posibilă de urmărit şi transparentă. În norme se stabilesc unele proceduri de conduită şi responsabilii (studii tehnice, evaluarea riscurilor, analizarea accidentelor, etc.), echipamentele de protecţie personală, condiţiile de angajare, normele speciale de conduită, susţinerea operaţiunilor şi a altor sarcini specifice asigurării siguranţei şi protecției sănătăţii, care cad în sarcina angajatorului. Care este consecinţa încălcării normelor referitoare la protecţia muncii? Responsabilitatea angajatorului, conform legii se evidențiază prin faptul, că angajatorul este obligat să respecte și să asigure respectarea prevederilor normelor de protecţia muncii de către alții. Responsabilitatea angajatorului este: a. generală, deoarece se extinde la întregul cerinţelor de protecția muncii în cadrul ocupării forţei de muncă; b. primară, se manifestă pe lângă responsabilitățile (obligaţiile) de muncă ale angajatului, independent de ele; c. obiectivă, se bazează pe faptul funcționării, adică indiferent de culpa, intenţiile, starea materială şi altă situaţie a angajatorului, el este responsabil în cadrul afacerii sale, al ins-
tituţiei pe care o conduce pentru respectarea cerinţelor de protecţia muncii. Responsabilitatea angajatorului se impune în trei direcţii: a. față de angajat: angajatorul este obligat să transmită informaţia, să asigurare echipamentele de protecţie, să asigure condiţiile pentru personal, activităţile de procedură, organizare şi sarcini, mai departe răspunde faţă de angajat pentru prejudiciile generale; b. faţă de autorităţi: angajatorul este obligat să suporte procedurile autorităților, să colaboreze în desfășurarea lor, trebuie să execute măsurile impuse de autorități; c. față de persoane externe: inclusiv persoanele aflate în aria de activitate, care pot fi expuse riscurilor, sau alţi angajatori, care coordonează activitatea lor în interesul siguranţei, respectiv acele persoane pentru care angajatorul a cauzat prejudiciu prin încălcarea normelor de protecția muncii.
II. OBLIGAȚIILE ANGAJATORULUI Ce cerinţe generale trebuie angajatorul să ia obligatoriu în considerare? Angajatorul trebuie să colaboreze cu angajaţii pentru crearea condiţiilor de executare a muncii în siguranţă, şi fără a pune în pericol sănătatea la locul de muncă. În vederea efectuării muncii în siguranţă, şi care nu expune sănătatea la riscuri angajatorul este obligat să țină cont de: – evitarea pericolelor, – evaluarea pericolelor care nu pot fi evitate, – combaterea pericolelor în locul unde se semnalează, – urmărirea factorilor umani în formarea locului de muncă, la alegerea mijloacelor şi procesului de lucru, – rezultatele progresului tehnic, – posibilitatea declanşării factorului periculos, în comparație cu un factor mai puţin periculos sau nepericulos, – necesitatea dezvoltării unei strategii integre şi cuprinzătoare, care se extinde asupra procesului de muncă, tehnologiei, organizării muncii, condiţiile de lucru, relaţiile sociale şi efectele factorilor mediului de lucru, – prioritatea protecţiei tehnice colective în raport cu protecţia individuală. Angajatorul este obligat să furnizeze angajaţilor instrucţiuni de lucru corecte, având în vedere în special ca angajatul să primească informaţii despre regulile efectuării muncii, incluzând aici documentaţia de funcționare respectiv etichetele care semnalează, interzic şi informează despre pericole.
Cunoştinţe privind protecţia muncii, prevenirea și stingerea incendiilor
Ce este documentaţia tehnică? În cadrul normelor de protecția muncii (dispoziţia angajatorului referitoare la efectuarea muncii) prin documentaţie tehnică înţelegem descrierile, informările, instrucţiunile, referitoare la operare sigură şi conform destinației, pe care producătorul (distribuitorul) sau operatorul le stabileşte, şi respectarea pe parcursul activităţilor de muncă (utilizarea mașinilor, operațiuni tehnologice) este obligatorie. Pe lângă descriere tehnică conţine condiţii personale, moduri de protecţie individuale, proceduri de verificare importante, sarcini de întreţinere, „comenzi” de manipulare, inclusiv procedurile ce trebuie urmate în situaţii de urgenţă. Documentaţia tehnică poate fi: cartea tehnică a mașinii, instrucţiuni de folosire (de obicei furnizată de producător/distribuitor), instrucțiuni de operare, instrucțiuni de întreţinere, instrucţiuni tehnologice, instrucţiuni pentru operațiuni, şi nu în ultimul rând și documentaţia de urmărire a calității (de ex. manual, procedură).
3
Cunoştinţe privind protecţia muncii, prevenirea și stingerea incendiilor 4
Care sunt cele mai importante obligaţii ale angajatorului? Angajatorul este obligat: – în interesul efectuării muncilor în condițiile siguranței muncii și sănătății în muncă, să asigure personal calificat în vederea îndeplinirii activităților de specialitate referitoare la siguranța și sănătatea în muncă; – în interesul îndeplinirii responsabilităţilor privind efectuarea muncilor care nu pun în pericol sănătatea şi siguranţa la locul de muncă: • pentru clasa de pericol definite în ordinul emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, • în conformitate cu numărul de angajaţi, • pentru o perioadă suficientă, dar cel puţin pentru perioada indicată în decret, • cu condiţiile de calificare, • trebuie să desemneze angajat sau • să angajeze, • să furnizeze acestei persoane toate informaţiile referitoare la protecţia muncii şi să-i asigure condiţiile materiale și organizatorice necesare. – conform celor definite prin lege, pentru punerea în funcţiune din punctul de vedere al protecţiei muncii; pentru controlul extraordinar; pentru alegerea mijloacelor de muncă, materialelor, tehnologiei şi fluxului de muncă; pentru crearea mediului de lucru; pentru activitatea care previne dăunarea sănătății; pentru crearea protecției eficiente; pentru dezvoltarea organizaţională a primului ajutor; pentru examenul medical adecvat al fiecărui angajat; pentru evaluarea riscului; pentru dezvoltarea strategiei de prevenire şi pentru dezvoltarea regulilor de înzestrare cu echipamentele de protecţie personală, să asigure servicii de sănătate ocupaţională (prin contract sau prin angajare); – să acorde angajatului în timp util informaţiile şi instrucţiunile necesare; – să acorde informaţiile necesare specialiștilor în protecţia muncii, serviciului de sănătate ocupaţională, reprezentantului protecţiei muncii; – să se asigure în mod regulat dacă condiţiile de muncă sunt conform cerinţelor, dacă angajaţii cunosc și respectă dispoziţiile referitoare la ele; – să asigure mijloace de muncă adecvate condițiilor de lucru, luând în considerare circumstanţele condiţiilor de muncă şi riscurile asociate; – informarea în timp util a angajaților despre introducerea de noi tehnologii, precum și – a reprezentanţilor lor pentru protecția muncii, cu privire la efectele la sănătate şi siguranţă datorate introducerii lor; a-i informa
– –
–
– –
–
– –
– –
despre cine este răspunzător pentru efectuarea sarcinilor de angajator cu privire la munca efectuată; să informeze specialistul în domeniul siguranței muncii şi serviciul de sănătate ocupaţională, precum şi reprezentantul protecţiei muncii, despre experiențele privind evaluarea riscurilor şi măsurilor de protecția muncii, despre evidenţa şi raportarea accidentelor de muncă şi boli profesionale, precum şi despre constatările controalelor oficiale; să ia măsuri, ca angajaţii să primească informaţii despre pericolele grave şi directe posibile la locul de muncă, să înceteze activitatea şi să se retragă imediat la un loc sigur; să investigheze imediat neregulile aduse la cunoștință, respectiv semnalările referitoare la siguranţa muncii, şi să ia măsurile necesare; să ia măsuri, ca în caz de prim ajutor, asistenţă medicală de urgenţă și în îndeplinirea sarcinilor de protecţie împotriva incendiilor să se poată contacta imediat serviciile externe și organele abilitate; să ia măsuri necesare pentru cazurile de urgenţă, în special pentru modul desfășurării evacuării, de asemenea să existe persoane desemnate şi pregătite pentru îndeplinirea sarcinilor de apărare şi eliminare a pericolelor, să le stea la dispoziție echipamentele de protecţie individuale pentru îndeplinirea în siguranţă a sarcinilor; să acţioneze conform prescripțiilor în cazul accidentelor de muncă sau bolilor profesionale; să asigure capacitatea de folosire corespunzătoare a mijloacelor de protecţie, capacitatea lor de protecție, starea lor de igienă satisfăcătoare, curăţarea necesară de efectuat, întreţinerea şi schimbarea lor; să ia măsurile necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, în concordanță cu circumstanţele schimbătoare; desemnarea locurilor (încăperilor) pentru fumat, cu aerisire corespunzătoare, în interesul protecţiei nefumătorilor.
Sarcinile cele mai importante ale persoanei responsabile pentru protecţia muncii: a. efectuarea controlului preliminar legat de protecţia muncii; b. efectuarea periodică a inspecției de siguranţă; c. colaborarea la controlul extraordinar al locului de muncă, echipamentelor de protecţie individuale, mijloacelor de muncă și a tehnologiei; d. participare la realizarea planului de evacuare; e. elaborarea conţinutului siguranței în muncă cuprinsă în strategia de prevenire;
–
III. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE ANGAJATULUI Care sunt obligaţiile fundamentale ale angajaților privind protecţia muncii? a. să se prezinte la locul şi timpul stabilit, cu capacitatea de a efectua muncă, şi să-şi petreacă timpul de muncă cu efectuarea muncii. La evaluarea stării capacităţii de muncă trebuie avut în vedere dacă angajatul are cunoştinţele necesare pentru îndeplinirea muncii lui în condiţii de siguranţă; b. să efectueze munca cu profesionalismul şi grija de așteptat, conform normelor de lucru, prescripțiilor și instrucţiunilor referitoare la munca lui; c. să colaboreze cu colegii, şi să-şi desfăşoare activitățile în așa fel, respectiv să manifeste în general un comportament, ca prin acestea să nu pună în pericol sănătatea şi integritatea corporală a altora, să nu deranjeze munca lor; d. să efectueze – în timpul orelor de lucru normale – muncile pregătitoare şi de finisare legate de atribuțiile lui, stabilite în contractul de muncă sau în normele referitoare la relaţia lui de muncă. Mai departe angajatul este obligat: – să coopereze cu persoana responsabilă cu problemele de protecţia muncii şi cu serviciul de sănătate ocupaţională; – să-şi efectueze munca în aşa fel, încât să nu pună în pericol sănătatea şi integritatea fizică personală sau a altor persoane; – să se asigure în mod rezonabil de starea de siguranţă a mijloacelor de lucru puse la dispoziţia lui (conform prevederilor referitoare aflate în instrucţiuni, dacă acestea există), utilizarea lor conform destinaţiei şi instrucţiunilor angajatorului (instrucţiuni de utilizare), efectuarea sarcinilor de întreţinere specificate
– –
–
– –
–
(în conformitate cu instrucţiunile de întreţinere). Elementul esenţial al dispoziţiei este corespondența cu aşteptările, ceea ce presupune existenţa cunoștințelor necesare pentru efectuarea muncii. în privința mijloacelor de muncă sursa cunoştinţelor necesare este documentaţia (ghid de utilizare, manual de instrucţiuni) producătorilor (distribuitorilor), urmărirea lor este şi interesul operatorului angajator, în interesul menţinerii garanţiei şi utilizării lor în condiţii de siguranţă. Pentru câte un proces de lucru, mijloc de muncă, angajatorul poate emite, în cadrul atribuțiilor proprii, instrucţiuni (tehnologice, de utilizare, de întreţinere, de operare), de preferinţă pe baza documentaţiei producătorului, dar prin completarea lor, prin luarea în considerare a specificului local. Angajatul trebuie să urmeze și prescripțiile de pe etichetele de avertizare așezate pe echipamentele de lucru. Semnificaţia etichetelor se demonstrează cel mai bine prin faptul, că standardele de stat armonizate, elaborate pentru unele mașini impun în mod constant, ca pe lângă utilizarea conform destinației trebuie aplicate etichete în spațiul de manevră, care se referă la posibilitățile de pericol, interdicţii, respectiv să fie plasate la sursa de pericol; să folosească echipamentul de protecție individual pus la dispoziție conform destinaţiei lui, şi să asigure menținerea lui în stare curată; în perimetrul de lucru trebuie menţinută ordinea, disciplina și curăţenia. Aceşti trei factori sunt elemente importante pentru latura „umană” a condiţiilor de muncă, lipsa acestora a jucat rol în numeroase accidente de muncă. să-și însuşească cunoştinţele necesare pentru îndeplinirea muncii lui în siguranţă (pe parcursul instructajului de protecţia muncii și al pregătirii pentru locul de muncă), şi să-le aplicare la locul de muncă. Sursele importante a cunoştinţelor necesare pentru efectuarea muncii sunt instrucţiunile de muncă emise de către angajator. Alte surse pentru însuşirea cunoştinţelor pot fi şi pregătirea, formarea şi instructajul de protecţia muncii; să ia parte la testele medicale, la examinările de aptitudini profesionale prescrise; să informeze imediat angajatorul despre neregulile care prezintă pericol, deranjamentele în exploatare, şi să ia măsurile de competență pentru eliminarea lor, sau să ceară aprobarea de a lua măsuri de la superiorii lui; să raportarea imediat accidentul, vătămarea corporale sau starea de rău. Raportarea imediată după detectarea evenimentului face posibilă măsurile rapide, prin care în anumite cazuri se pot preveni alte accidente şi perico-
Cunoştinţe privind protecţia muncii, prevenirea și stingerea incendiilor
f. colaborarea la efectuarea evaluării riscurilor, la instructajul pentru protecţia muncii; g. stabilirea ordinii interne pentru alocarea echipamentelor de protecţie personale; h. investigarea accidentelor de muncă; i. contribuţia în îndeplinirea sarcinilor calificate ca activități pentru siguranța muncii în actele normative specifice (cum ar fi coordonatorul pentru protecția sănătății şi pentru siguranţă în lucrările de construcţii, pregătirea documentaţiei pentru protecția contra exploziilor, şi studiul pentru locurile de muncă expuse exploziilor; j. colaborarea, la nevoie, în îndeplinirea sarcinilor legate de sănătatea ocupațională.
5
le, iar intervenţiile medicale rapide pot salva viaţa persoanei grav rănite. Angajatul nu poate deconecta sau îndepărta arbitrar dispozitivele de siguranţă. Pe parcursul investigării accidentelor de muncă în multe cazuri s-a constatat, că din comoditate sau mânat de constrângerea rezultatelor, mecanicul a eliminat, a amortizat dispozitivele de siguranţă ale mașinii, din această cauză s-a produs un accident de muncă grav.
IV. TRATAREA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ Ce este accidentul de muncă şi accidentul grav de muncă? Se consideră accident de muncă (conform prevederilor Legii 319/2006 privind protecția si securitatea muncii):
Cunoştinţe privind protecţia muncii, prevenirea și stingerea incendiilor
a) accidentul suferit de persoane aflate in vizită în întreprindere și/sau unitate, cu permisiunea angajatorului;
6
b) accidentele suferite de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în țară sau în afara graniţelor ţării, în timpul si din cauza îndeplinirii acestor sarcini; c) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, în timpul si din cauza îndeplinirii acestor activităţi; d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti; e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţa avutul public si privat; f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului; g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers; h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoa-
nei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă; i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare; j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie ori în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din întreprindere sau unitate si invers; k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator, precum și în timpul și pe traseul normal spre și de la aceste locuri; l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor țării, pe durata și traseul prevăzute în documentul de deplasare; m) accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări și servicii pe teritoriul altor țări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul și din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu; n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul și din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practică; o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se află în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu; p) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă și în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia; q) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.
Clasificarea accidentelor: a. accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice; b. accidente care cauzează invaliditate; c. accidente mortale; d. accidente colective, când sunt accidentate cel puțin 3 persoane în același timp și din aceeași cauză.
Principala sarcină în protecția contra incendiului: – prevenirea incendiilor (protecţie preventivă), – îndeplinirea sarcinilor de stingere a incendiilor (protecție și salvare), – inspecție de incendii (protecţie împotriva incendiilor prin cercetare), – precum şi asigurarea acestor condiţii.
În oricare dintre situaţiile de mai sus conducătorul locului de muncă sau oricare altă persoană în cunoştinţă de cauză este obligat să anunţe angajatorul, care la rândul lui trebuie să comunice obligatoriu evenimentul mai departe: – Inspectoratului Teritorial de Muncă; – asiguratorului – conform Legii 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, modificată şi completată ulterior; – evenimentele care au cauzat incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, după ce acestea au fost confirmate; – organelor de urmărire penală, după caz.
Prevenirea incendiilor: sistemul normelor juridice, standardelor şi prescripțiilor autorităților în domeniul protecției împotriva incendiilor, şi activitatea de aplicare a acestora, care se referă la prevenirea declanșării, împiedicarea propagării, respectiv la asigurarea condiţiilor fundamentale de bază în stingerea incendiilor, pe parcursul înființării și funcționării utilității.
Investigarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează de către: a. angajator, în cazul evenimentelor care cauzează incapacitate temporară de lucru, b. inspectoratele teritoriale de muncă (în caz de invaliditate, deces, accident colectiv, etc.), c. Inspectoratul de Muncă (în cazul evenimentelor speciale, de ex. explozie), d. autoritățile de sănătate publică (în cazul bolilor de muncă, profesionale).
Detectarea incendiilor: activitatea profesională a pompierilor care se îndreaptă spre detectarea timpului, locului şi cauzelor incendiului.
Arderea: reacţia (exotermă) a materialelor combustibile şi a oxigenului, prin care se generează căldură, și este însoţită de apariție de fum și/sau flacără. Condiţiile arderii: – material combustibil, – oxigenul necesar pentru ardere, – temperatura necesară arderii, – existenţa celor trei condiţii în acelaşi timp şi în același spaţiu. Foc (incendiu): proces de ardere care constituie o ameninţare la viaţă, la integritate corporală sau asupra bunurilor materiale, şi cauzează pagube bunurilor materiale.
Dacă din condiţiile arderii eliminăm prin orice mijloc cel puţin una, atunci arderea încetează, respectiv nu va putea avea loc. Posibilități de stingere: – efect termic, care reduce temperatura în focar şi în împrejurimile lui; – efect de înăbușire, când materialul inflamabil se „înveleşte” într-o ceață de gaz, vapori sau nori de ceață ignifuge, eventual într-o pătură solidă sau formată din spumă, prevenind astfel ajungerea aerului în spaţiul de ardere; – efect de stingere chimică, care întrerupe mecanismul reacţiei în lanţ la radicalii activi și atomii liberi, aflați în flacără. Stingătoarele de incendiu Scopul utilizării stingătoarelor este stingerea rapidă şi eficientă a incendiilor primare. Extinctorul este un dispozitiv, din care în momentul punerii în funcţiune, datorită presiunii substanţelor din recipient, se stropeşte substanţa de stingere în direcţii controlate, şi care este potrivit pentru un incendiu de dimensiunile apreciate. În funcţie de substanţa de stingere stingătoarele pot fi: Extinctoare cu pulbere: substanţa de stingere este material solid sub formă de praf, și se utilizează
Cunoştinţe privind protecţia muncii, prevenirea și stingerea incendiilor
Cunoştinţe de bază privind protecţia împotriva incendiilor
Sarcina stingerii incendiului: salvarea persoanelor aflate în pericol, împiedicarea răspândirii focului, protecţia bunurilor materiale, stingerea focului şi aplicarea măsurilor de siguranţă necesare precum şi eliminarea riscului direct al incendiului.
7
în primul rând la stingerea incendiilor cauzate de lichide inflamabile, gaze, sau incendiile aparatelor electrice aflate sub tensiune, iar tipurile mai noi se utilizează pentru stingerea incendiilor materialelor solide. Extinctoare cu apă: substanţa de stingere este apa sau soluţia apoasă, și este potrivită pentru stingerea incendiilor materialelor solide inflamabile. Extinctoare cu spumă: substanţa de stingere este un amestec de apă și substanță spumoasă, care este potrivit în primul rând pentru stingerea incendiilor provocate de lichide inflamabile şi materiale solide care ard cu flacără sau prin jar.
Cunoştinţe privind protecţia muncii, prevenirea și stingerea incendiilor
Stingătoarele cu dioxid de carbon: substanţa de stingere este dioxidul de carbon de calitate conformă cu industria alimentară, care este potrivită pentru stingerea incendiilor cauzate de lichide inflamabile şi de gaze.
8
Stingătorul trebuie marcat cu etichetă, plăcuţă cu date sau prin ștanțare şi trebuie să apară pe ele și marcajul „Revizuit”. Eticheta conţine instrucţiunile de utilizare textuale şi grafice ale aparatului. Pe plăcuţa de date sau pe marcajul ștanțat se pot citi data fabricării şi data încercării sub presiune. Însemnele revizuirii sunt plasate pe aparatele de stingere cu auto-adezive. După datele de revizuire aflate pe etichetă se poate afla ultima dată, respectiv următoarea dată de întreținere. Persoana responsabilă pentru întreținere trebuie să asigure efectuarea verificărilor de control lunare, prin care trebuie verificate, dacă aparatul de stingere: – se află instalat în locul planificat, – este într-un loc vizibil, utilizarea lui este fără obstacole şi, stând în picioare în faţa lui se pot citi și înțelege de către utilizator instrucțiunile de folosire, – instrucţiunile de folosire sunt intacte, – toate aparatele de măsurare sau de indicare de presiune sunt operaţionale, – aparatul de stingere este închis, intact, şi are în completare toate accesoriile necesare. Persoana responsabilă pentru întreținere este responsabil pentru corectarea deficienţelor, dacă este cazul. Extinctorul, unealta și utilajul de stingere a incendiilor trebuie amplasate în locuri bine vizibile, ușor accesibile, și aproape de locurile periculoase, și trebuie să fie folosibile permanent, să fie
funcționabile. Condiţia importantă a folosirii extinctoarelor amplasate este, ca cei care lucrează în zonă să cunoască locul lor de amplasare, și să aibă deprinderile necesare pentru folosirea lor. Semnalarea incendiului Persoana care detectează incendiul sau pericolul de incendiu iminent este obligat să anunţe imediat inspectoratul pentru cazuri de urgenţă (număr de telefon de urgenţă unic 112). Semnalarea incendiului și alarmarea trebuie asigurate pe deoparte pentru cei aflați în interiorul amplasamentului din interiorul locului, pe de altă parte transmise către pompieri. Alarmarea pompierilor trebuie să conţină următoarele: – locaţia exactă a incendiului (adresa), locul unde se produce dăunarea, – ce se arde, ce daune s-au provocat, ce ameninţări posibile există, – dacă sunt ameninţate vieţi omeneşti, – numele persoanei care a anunţat cazul prin telefon, şi numărul de telefon la care poate fi reapelată. În clădiri, încăperi şi spaţii deschise este interzisă BARICADAREA nici măcar temporar: – întrerupătorului echipamentelor electrice, – mecanismului de închidere-deschidere a utilităţilor, – semnalizatorului de incendiu manual, – pompei pentru mărirea presiunii, – mecanismului de acționare și orificiile instalațiilor de evacuare ale fumului și a căldurii, – echipamentelor, instalaţiilor și aparatelor de stingere a incendiilor. ÎNGUSTAREA: – căilor de comunicație, – uşilor, deschizăturilor, – căilor de evacuare. În încăperi (depozite, birouri etc.) se pot folosi numai astfel de sisteme de încălzire, care pe parcursul funcţionării conform destinației nu provoacă incendiu sau explozie. Responsabilităţile mai importante ale administratorului, conducătorului instituției utilizatorului şi salariatului, pe baza prevederilor Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor: a) să stabilească, prin dispoziţii scrise, responsabilităţile și modul de organizare pentru apărarea împotriva incendiilor în unitatea sa, să le actualizeze ori de câte ori apar modificări și să le
m) să asigure pregătirea şi antrenarea serviciului de urgenţă privat pentru intervenţie; n) să asigure şi să pună în mod gratuit la dispoziţie forţelor chemate în ajutor mijloacele tehnice pentru apărare împotriva incendiilor şi echipamentele de protecţie specifice riscurilor care decurg din existenţa şi funcţionarea unităţii sale, precum şi antidotul şi medicamentele pentru acordarea primului ajutor; o) să stabilească şi să transmită către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii produselor sale regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, specifice acestora, corelate cu riscurile la utilizarea, manipularea, transportul şi depozitarea produselor respective; p) să informeze de îndată, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea şi stingerea cu forţe şi mijloace proprii a oricărui incendiu, iar in termen de 3 zile lucrătoare să completeze şi să trimită acestuia raportul de intervenţie; q) să utilizeze în unitatea sa numai mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, certificate conform legii; r) să îndeplinească orice alte atribuţii prevăzute de lege privind apărarea împotriva incendiilor. Cele mai importante prevederi privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia muncii: – Legea securității şi sănătății în muncă nr. 319 /2006. – Ordinul nr. 288/1997 privind aprobarea Normelor specifice de protecție a muncii pentru cultura mare, viticultură, pomicultură, legumicultură, plante tehnice şi utilizarea substanțelor toxice în activitățile din agricultură. – Lege nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor. – Ordinul nr. 163/ 2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor. – Ordinul nr. 712/2005 pentru aprobarea Dispozițiilor generale privind instruirea salariaților în domeniul situațiilor de urgență, modificat și completat prin Ordinul nr. 786/2005. – Legea nr. 481/2001 privind protecția civilă.
Cunoştinţe privind protecţia muncii, prevenirea și stingerea incendiilor
aducă la cunoştinţa salariaţilor, utilizatorilor si oricăror persoane interesate; b) să asigure identificarea și evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea sa și să asigure corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura și nivelul riscurilor; c) să solicite și să obţină avizele și autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute de lege, și să asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora; în cazul anulării avizelor ori a autorizaţiilor, să dispună imediat sistarea lucrărilor de construcţii sau oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor respective; d) să permită, în condiţiile legii, executarea controalelor şi a inspecţiilor de prevenire împotriva incendiilor, să prezinte documentele şi informaţiile solicitate şi să nu îngreuneze sau să obstrucţioneze în nici un fel efectuarea acestora; e) să permită alimentarea cu apă a autospecialelor de intervenţie în situaţii de urgenţă; f) să întocmească, să actualizeze permanent şi să transmită inspectoratului lista cu substanţele periculoase, clasificate potrivit legii, utilizate în activitatea sa sub orice formă, cu menţiuni privind: proprietăţile fizico-chimice, codurile de identificare, riscurile pe care le prezintă pentru sănătate şi mediu, mijloacele de protecţie recomandate, metodele de intervenţie şi prim ajutor, substanţele pentru stingere, neutralizare sau decontaminare; g) să elaboreze instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor şi să stabilească atribuţiile ce revin salariaţilor la locurile de muncă; h) să verifice dacă salariaţii cunosc şi respectă instrucţiunile necesare privind măsurile de apărare împotriva incendiilor şi să verifice respectarea acestor măsuri semnalate corespunzător prin indicatoare de avertizare de către persoanele din exterior care au acces în unitatea sa; i) să asigure constituirea, conform art. 12 alin. (2), cu avizul inspectoratului, a serviciului de urgenţă privat, precum şi funcţionarea acestuia conform reglementărilor în vigoare ori să încheie un contract cu un alt serviciu de urgenţă voluntar sau privat, capabil să intervină operativ şi eficace pentru stingerea incendiilor; j) să asigure întocmirea şi actualizarea planurilor de intervenţie şi condiţiile pentru aplicarea acestora în orice moment; k) să permită, la solicitare, accesul forţelor inspectoratului în unitatea sa în scop de recunoaştere, instruire sau de antrenament şi să participe la exerciţiile şi aplicaţiile tactice de intervenţie organizate de acesta; l) să asigure utilizarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor cu personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate de proiectant;
9