Sunete Aprilie 2014 - ElectroSUNETE Edition

APRILIE 2014

GRATUIT

Back to Basics cu

Rodion

Roșca

GOLANie la costum!

Shadowbox – „100Hz”

Guerrillienii Tănase şi Micleuşanu de vorbă cu SUNETE Cătălin Ştefănescu Despre muzicile preferate şi garantate calitativ

+ AFO, Mike Oldfield, Thievery Corporation, Grimus, Les Elephants Bizzares

EDITORIAL

REVISTĂ DE MUZICĂ Se distribuie gratuit Redactor Şef: George DURBĂLĂU george.durbalau@gmail.com Redactori: Berti Barbera, Cristina Comandaşu, Alin Ludu Dumbravă, Vlad Popescu, Andi Enache Colaboratori: Beatrice Sommer, Edward Ciurea, Crenguţa Pavel, George D. Staiculescu Vânzări: George Ovidiu tel. 0752 241 621 george.sunete@gmail.com Facebook / Online: Edward Ciurea Diana Nicolae Corectură: Edward Ciurea Coordonator distribuţie: Dan Budoi dan.budoi@zilesinopti.ro Director General: Marian Gîlea marian.gilea@zilesinopti.ro Contact: facebook.com/sunetelive www.sunetelive.ro Dacă vreţi sa ne semnalaţi un eveniment, vă rugăm să ne contactaţi la adresa: evenimente@sunetelive.ro Dacă aveţi un local şi vreţi să distribuiţi revista Sunete, vă rugăm să ne contactaţi la adresa: distributie@sunetelive.ro Conţinutul aparţine în întregime revistei Sunete. Reproducerea parţială sau integrală a conţinutului este ilegală fără acordul prealabil al revistei Sunete.

ElectroSUNETE „Back to the FUTURE”

A

cum vreo cinci luni pariam într-un eveniment cu şase invitaţi, pe noile nume care urmau să ne capteze atenţia prin calitatea muncii lor artistice. Aproape de jumătatea anului suntem la momentul în care dacă tragem linie, o să aflăm ca cea mai mare parte a celor vizaţi în eveniment sunt puşi serios pe treaba. De la Loungerie II la YellLow şi Shadowbox, noile mlădiţe ale muzicii bune îşi arată mugurii. Evenimentul number 1 pe anul acesta se numeşte „ElectroSUNETE – Back to the Future”, pe care în colaborare cu Colectiv ,IaBilet.ro şi Music Gear vi-l propunem în data de 10 mai, sâmbătă – numai bine, să vă destindeţi după pofta inimii şi a urechilor. Cu muzica electronică întotdeauna parcă focus-ul este pe inovaţie şi pe a fi vocea momentului. Este vorba despre trend, însă GOLAN, invitaţii de pe scena noastră nu sunt cu siguranţă un moft al momentului – trio-ul bucureşteanocubanez are un sunet elegant, calibrat, serios de jucăuş şi matur all the way. Un asemenea outfit muzical trebuia să se inventeze şi, din background-uri diferite s-au adunat trei feciori cu butoanele, instrumentele şi percuţiile la ei. Pregătiţi să dea scenei nu numai româneşti o doză consistentă de electro-live autentic şi aerisit. Nu degeaba au planuri de a sta prin Ibiza anul ăsta vreo două luni într-un turneu de cluburi extins. Şi din ce mai povestesc păsărelele, se pare că şi New York-ul va da cu urechile de golani! Aşadar suntem în prezentul/viitor continuu, însă avem şi un trecut din care să ne putem extrage înţelepciune artistică. Rodion GA (reînviat prin persoana lui Rodion Roşca) este justificarea că în perioada lui activă, Rodion era la fel de inspirat şi on the same track cu numele pionierilor din electronica sfârşitului de decadă 70 şi începutul anilor 80. Ce ieşea din mâinile artistului, din supra şi overexpuneri la efecte analogice pe magnetofonul lui, de pe care şi azi „mixează”…! Rodion apare şi azi pe scenă cu magnetofonul său original, şi cu şurubelniţa în mână reglează din mers, adică „mixează”. Singurul DJ din lume, la magnetofon! Deci pe scena ElectroSUNETE vor fi două nume exponente ale trecutului şi prezentului despărţite de 35 de ani distanţă istorică, politică, umană, artistică parcursă de-a lungul câtorva ore la Colectiv.

Seara va fi completată de doi DJ cu experienţă extinsă şi cu sute/mii de ore în spatele mixer-ului. Costel Cristea trece din postura de scrib şi coleg de redacţie în cea de artist (DEX) la care ne uităm şi de care o să ascultăm, iar Charlie Boy The Rabbit King, un artist la fel de sofisticat şi inspirat ca numele lui de scenă, va coborâ din sferele înalte GOLANeşti şi va inchide seara cu un set special. Deci, suntem în zona digitalului secondat de analogic, a electronicului pur (asezonat cu câteva instrumente). Fiţi cu ochiul pe facebook.com/sunetelive pentru detalii şi concursuri. Deci, vă pun pe lista de participare?

Aprilie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 3

SUNETELIVE

Blixa şi Teho ne-au pus la respect!

Beatrice Sommer

P

e 20 martie a avut loc la Club Control, pentru prima oară în România, un show live al artiştilor Teho Teardo, membru fondator Meathead, şi Blixa Bargeld, cunoscut cel mai bine ca membru fondator al grupului german de industrial, Einstürzende Neubauten, dar şi pentru colaborarea sa cu Nick Cave.

Colaborarea dintre Bargeld şi Teardo a început în 2009 prin realizarea piesei de teatru „Ingiuria”. Anul acesta au lansat „Still Smiling”, un LP care îmbină instrumente cu corzi şi elemente de muzică electronică acompaniate de o latură mai puţin cunoscută, mai „resemnată” a vocii lui Bargeld. Versurile melodiilor sunt în germană, engleză şi italiană, contribuind la Teho Teardo & apropierea vocii de condiţia instrumentală.

Spre deosebire de proiectele anterioare ale lui Blixa Bargeld, pe „Still Smiling” îl găsim într-o postură confesivă, personală, care abordează mai mult sinele decât exteriorul. Pe parcursul albumului, dezvăluie o latură din ce în ce mai sensibilă, un optimism venit prea târziu ca să poată fi complet.

Odată cu începerea concertului, publicul a părut să capete atitudinea unei clase de copii care se aflau la prima oră de curs din viaţa lor. Nimeni nu se mai mişca din loc, prea puţini mai cârcoteau şi toate urechile erau

aţintite în direcţia privirii.

Prima piesă din set a fost „Nur Zur Erinnerung”, pe la jumătatea căreia Bargeld şi-a arătat fără ezitări dezamăgirea faţă de calitatea sunetului... „FRANCESCO, I AM UNABLE TO SING LIKE THIS!”. Din acel moment, sunetistul Francesco a devenit cel care stătea în ultima bancă, bullied by the rest, însă într-o formă umoristică în care greşelile dădeau umanitate unui context aproape încordat de perfect.

Printre melodiile interpretate s-a numărat şi varianta lui Patrick Samson la „Crimson and Clover”, „Soli si muore”. Un alt cover pe care cei doi artişti au ales să-l facă a fost la „Alone With the Moon” a trubritanice Blixa Bargeld pei de cult, The Tiger Lillies.

Bargeld a explorat posibilitatea de a reproduce prin voce trăirile şi emoţiile inefabile.

Strigătele şi sunetele pe care le producea mi-au adus aminte de „Revolution Number 9”. Cuprindeau la fel de multe stări şi situaţii pe cât lasă fiecare sample folosit de cei de la The Beatles să fie imaginat.

Performance-ul a dat dovadă de disciplină şi de o parte şi de cealaltă a scenei. Comunicarea lui Bargeld cu publicul a fost deschisă şi a vorbit despre fiecare piesă care urma să fie interpretată.

>> Evenimentul a fost organizat de Control Club în Colaborare cu OneDay.

Aprilie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 5

SUNETELIVE

Grimus, lansare de album EMERGENCE Live

U

Edward CIUREA

n tumult organizat în felurite moduri instigând la o atenţie sporită. Se numesc The Noise şi bat cale lungă din Sibiu pentru primul lor concert pe-o scenă bucureşteană.

Cei câţiva au început să-şi atingă pervers instrumentele (fie-mi iertată exprimarea, dar nu-i nicicum vorba de altceva) şi să-mi zdrobească cu fiecare timp creierul.

vrem până când ne-apucă să alergăm în minte după cele ce ne animă şi să poposim… ei, poate m-am pripit. Nu găsesc o explicaţie tocmai potrivită pentru cea din urmă, poate libertinajul pe care-l putem savura cu The Noise. Găsească-vă Bucureştiul şi celelalte câmpii de beton în tot mai multe cântări!

S-au mişcat câteva cabluri şi ce nu şi la scurt timp am fost luaţi din

ca un titirez. Sau ca un satelit. Sau ca mai mulţi, a series of „Sattelites” getting messy.

Lumea a fost anunţată de câteva personaje şi de prezenţa lor, da’ chiar şi aşa, nu poţi fi altcumva decât extaziat când îi ai în faţă pe Ştefan Matei şi pe Doru Trăscău. Iar celălalt… apoi Apartman n-a fost deloc precizat şi nimeni nu-şi imagina că se va propti în capul scenei şi că va aduce soiuri

Ceva zdrăngăneli faine de chitară, vine setul de percuţie, continuare prin voce, toate într-un spirit relaxat şi plăcut agitat. Apoi cu Sweethearts, se simte o oarecare agresivitate sau încercarea ei şi lucrurile devin mai serioase şi la scurt timp ne-am împrietenit cu Deus din Machina, care mă aşteptam să aducă un ritm mai domol dar a venit, în schimb, cu trepidaţiile degetelor pe coapsă, tic pe care n-o să-l mai explic. Mai multe imagini se desfăşoară şi noaptea continuă şi The Noise cu ea.

Se simte-n noi juma’ de drac, da, chiar da, acum hai să fugim către o curvă ciocolatie – rezumat tradus din titlurile următoare; găsesc că se potriveşte minunat această înşiruire dacă mă refer la ce-am simţit sub hazardul propagat. Să explic: Permitem aerisirea părţii belicoase din noi şi apoi strigăm că da!, ne place şi mai

nou pe sus. S-a pogorât o impozantă pasăre a Persiei de altădată, a lovit viguros şi-am simţit cum „Emergence” a fost cu noi, prin cei cinci, şase sute de oameni hipnotizaţi de concubinajul vocilor şi-al instrumentelor. Toţi au fost prinşi într-un High dement prezentat de Iadul feeric în care erau – muzica oferă senzaţii, dar simţămintele nu pot veni din orice înşiruire sonoră. „Come on, let’s keep the groove!” şi nu-ntreba de ce, că nu ştim ce-i cu discoteca asta dubioasă. Dans involuntar, priviri alternante, tot ce oferă acei oameni ai scenei se înfiripă mai adânc şi pornesc ceva mai mult. Grimus ştie cum să te fiarbă lent dar şi cum să te arunce-n aer, iar apoi te cufundă în imagistica proprie pe-o arie lină de cvasi-baladă. Se completează vocile şi oferă ce şi-au propus publicului aflat în aşteptare, învârtindu-se

de senzaţii pe care să le absorbim prin fiecare por.

Pot să spun că la un moment dat, Grimus m-a cretinizat şi-a făcut-o în cel mai extraordinar mod posibil. Strofă şi acord după strofă şi acord, care mai de care mai profund întipărindu-se în povestea scrisă pentru o noapte. Rearuncare în neant, spălare pe creier şi melodicitate nemaipomenită!

Un moment aparte a adus două fane alături de prima voce, s-au prezentat şi au urmat ritmul impus într-un fel de karaoke de nivelul artei prin improvizaţie. Înspre final se putea simţi îngreunarea dată de cea din urmă letargie fonică, elementele scenei diminuau totul şi pavau epilogul. „Haze” era ceea ce ajunseseră toţi, în starea care pusese stăpânire. Şi-apoi s-au închis ochii de peste tot şi mi-am spus că o „să-i închid şi eu”.

6 | Sunete | sunetelive.ro

Aprilie 2014

SUNETELIVE

Michael Gira

M

ichael Gira, membru fondator Swans, a avut o prestaţie live pe data de 26 martie la Control Club, în Bucureşti.

Intrarea lui pe scenă a fost una dintre cele mai ciudate la care am asistat. Nu a făcut niciun contact vizual cu publicul, şi-a lăsat pălăria jos şi cocktailul pe un scaun, apoi s-a aşezat cu chitara pe genunchi şi toţi aşteptam să ne spună ceva. Voiam să îl aplaudăm, dar ceva ne ţinea palmele la distanţă una de cealaltă într-o atmosferă bizar de rece. Şi nu era vorba despre sticla de bere. În faţa scenei se lăsase chiar un spaţiu gol, parcă venit din timiditatea publicului de a se apropia... La un moment dat şi-a ţintit privirea spre noi şi ne-a spus foarte liniştit „Hi!”. Publicul a răspuns şi performance-ul a început.

După terminarea primei melodii din set, „Jim”, am putut în sfârşit să dăm drumul soundtrack-ului de aplauze.

Gira a comentat amintindu-şi de concertul Swans de anul trecut: „It’s good to be back here. I have fun memories, I think it was rather warm that evening”. Dar a devenit warm (mai mult sau mai puţin literalmente) şi în această seară imediat ce prima notă din „My True Body” ne-a atins urechile. „Destroyer”, melodie compusă de Gira în cadrul proiectului său experimental, Angels of Light, a reuşit să înmoaie orice tensiune formată pe linia dintre scenă şi public. „Oxygen” a fost una dintre cele mai tari otrăvuri ale serii, o melodie ale cărei versuri te scot din zona de confort şi te trimit pe linia subţire dintre sacru şi profan, acolo unde se dă lupta între conştient şi subconştient. O versiune mai matură a piesei „All Lined Up” de pe Swans Are Dead a oferit serii momentul cel mai „vizual” alături de „Helpless Child” şi „Promise of Water”.

Nu aş spune că ‚’Love Will Save You’’ a fost aşteptată cu sufletul la gură. Energia pe care Gira o emană

8 | Sunete | sunetelive.ro

este una aparte care se transmite prin fiecare piesă interpretată. Deşi s-a spus de nenumărate ori „ce pot face un om şi chitara sa!”, Gira îţi arată că te poate purta acolo unde el se duce chiar dacă eşti pregătit sau nu. Singura completare la acest set up a fost sunetul aerului condiţionat pentru câteva secunde... „Mister and mistress club owner, can you turn off the AC? It came in at the right moment though.” „This is the last song, but I will give you two more. Two more and that’s it.” ni s-a spus înainte de „New Mind”. Au urmat ‚’Piece of the Sky’’, un poem al regretelor şi al pesimismului hrănit de dragoste neîmplinită.

Beatrice SOMMER „God Damn the Sun” a fost sfârşitul tragic ce-şi pune amprenta asupra unui întreg scenariu trist.

Gira şi-a început performance-ul cu modestie şi l-a terminat astfel, prin refuzarea clară a unui bis. Nu numai atât, dar a înlăturat un cliché pe care, personal, îl consider o boală cronică a prestaţiilor live. „You’re such sweet children” ne-a spus Gira din spatele unui zâmbet sincer. „Why do you say that?” a răsunat din public. „Because you taste delicious”.

Am fost anunţaţi că ne vom revedea cu ocazia turneului de lansare a următorului album Swans, To Be Kind, în 2015.

Aprilie 2014

SUNETELIVE

walk on the wild side

ZOOLOGIC

Les Elephants Bizarres în Colectiv

Crenguta Pavel

U

nul dintre marile mele defecte e faptul că mi-e imposibil să ajung exact la timp. O să ajung fie mai devreme, fie mai târziu, dar niciodată când trebuie. De asta, la lansarea ultimului album Les Elephants Bizarres, „Z O O L O G I C”, am ajuns cu o oră după începutul oficial de la ora 21:00, panicată şi disperată că aştept momentul ăsta de atâta timp şi acum întârzii.

29 martie, ora 10:00 P.M., am trecut de draperiile miraculoase către Narnia Colectiv, unde... şoc minune mare. O mână de oameni încă îl ascultau pe Călin, DJ-ul de muzică electronică, care învârtea relaxat de butoane pe scenă. Glorie cerurilor, nu doar că nu am întârziat la elefanţi, dar o să prind chiar şi cele două nume din deschidere – pe Călin Crişan şi pe The Speakers.

Pe Călin l-am prins biiiiiiiiine de tot, având în vedere că a stat pe scenă până după ora 11, lucru care nu m-ar fi deranjat, dar la noi în provincie trupele din deschidere nu ţin scena timp de 3 ore. Omul a făcut bine ce a făcut, muzical vorbind, mixurile deveneau treptat tot mai alerte şi au trecut gradat de la o tendinţă ambientală spre un stil cu ritm bun, atât cât să-ţi facă încălzirea. Şi-mi pare rău că am fost atât de speriată că

nu-mi urcă turma pe scenă, încât nu cred că m-am putut bucura pe deplin de ce transmitea Călin.

Ora 11-ish P.M., s-a făcut linişte, iar pe scenă au urcat The Speakers, care au lăsat multă lume cu gura căscată. Băieţii (şi fetele) şi-au lansat luna asta abia al treilea single, About Us, pe care ni l-au cântat şi nouă, în deschidere. Au stat pe scenă până la miezul nopţii, când au început să treacă fugar pe scenă membri ai trupei principale, iar la 12:30 a început nebunia.

Toată lumea era pregătită şi se auzeau deja instrumentele armonizându-se, când a urcat Ştefan şi a izbucnit în cântec, oricât de clişeic ar suna asta. Concertul lor a început brusc, fără să mai tragă de timp, iar saluturile public-trupă au fost schimbate după prima piesă. Piesele lor au fost acompaniate de saxofon, ceea ce a dat un aer şi mai relaxat pieselor, dacă e posibil. Vizualurile s-au pliat foarte fain pe muzică, deja mă vedeam pe plajă, delirând de la soare, cu căştile duduindu-mi în urechi, în timp ce mă prăjesc pe prosop, cu picioarele în nisip. Ăsta e genul de album feel good care îţi acaparează toată vara. Pe cât de mult s-a dansat şi sărit în public, pe atât de mult s-a sărit pe scenă, pentru că se ştie că, la concertele LesEB nimeni

nu stă locului. S-a produs delir în momentul în care au cântat Hello (Says The Devil), băieţii ne ştiau exact punctele slabe şi s-au folosit de ele fără milă.

Delir a fost şi atunci când Doc şi Deliric şi-au făcut apariţia lângă Elefanţi şi au încins atmosfera pe piesa În Culori, al cărei clip l-am şi văzut în premieră, alături de băieţii trupei – surprize pentru toată lumea! Tot cu clipul În Culori s-a încheiat şi seara, nu înainte ca Ştefan şi Nae să ţină câte un mic discurs de mulţumire. Vorbind de Nae, de menţionat că s-a lăsat şi cu cadouri – elefani norocoşi au primit papucii Homer Simpson, beţele de tobe ale lui Claudiu, difuzorul lui Speakerboy, din clipul Hello (Says the Devil), iar lanţul cu numele Speakerboy s-a dus către solistul trupei The Speakers.

Pentru că la ora 2 A.M. Colectiv încă era plin ochi de turma de elefani, s-a lăsat cu afterparty, dar eu încheiasem deja seara, voiam să mă-nalţ cu visele lor, cum zice şi piesa Nu mă opri, care ocupă primul loc pe albumul nou. Pentru o seară marcată de premiere, cadouri, surprize şi dialoguri calde ca între prieteni cu trupa, să strigăm un mare TROMPA SUS! Cel mai nou clip În Culori poate fi văzut pe: http://goo.gl/grJdO0

Aprilie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 9

SUNETELIVE

A Blue Nipple Night Edward Ciurea

Ş

tiţi vorba aia, „it’s getting a little nippy in here”? La figurat vorbind, cam asta s-a întâmplat la concertul Blue Nipple Boy din 21 martie, unde s-au putut aduna fanii actuali ori în devenire, cu mic, cu mare, pentru o porţie de reggae servită într-un mod cât se poate de energic de către cei ce-au ocupat scena timp de aproape o oră.

Mesele erau pline, lumea îşi vedea de treabă, o bere, o porţie de papanaşi (nu ţin minte sigur dacă era aşa ceva în meniu, dar ştiu că aveau şi bucă-

Nestor) a fost brusc stopată printrun gest tăios al vocii pentru o scurtă şi rezonabilă precizare: un artist nu poate cânta pentru cineva dacă acel cineva nu-i oferă energia de care este nevoie, oarecum pe ideea că ai nevoie de bani pentru a face bani, doar că mai puţin corporatist şi mult mai natural. Acest anunţ fiind făcut, câţiva mai curajoşi au părăsit scaunele reci şi s-au apropiat, iar abia atunci a putut începe totul.

Boom! Salturi şi mişcări unduitoare, Fabian se pricepe la treaba asta

tărie, deci hei!), toate altele care să deruleze puţin mai cu rapiditate timpul rămas până la primele acorduri. Şi când în sfârşit acestea au venit şi au împânzit încăperea, parcă s-a întâmplat ceva… ceva curios, ceva… Womanman, să-i zicem!

Blue Nipple Boy au urcat pe scenă şi au dat startul concertului. Privirile s-au ridicat, aplauze si vuiete de strigări, oamenii erau pregătiţi şi au primit sunetele săltăreţe, însă n-a fost de ajuns. Nu, băieţii ăştia ţin la publicul lor şi la perfecţionarea legăturii emiţător – receptor, deci toată mişcarea (mai puţin tobele din repertoriul lui

cu animarea, are o carismă, o expresivitate şi-o energie ceva de speriat, n-ai cum să nu vrei să fugi cu el pe undeor duce drumurile din versuri. Zbenguieli comice, tot felul de expresii care mai de care mai funky, toate elemente esenţiale într-o cântare Blue Nipple Boy. Şi unde mai pui că a fost prima oară când am ascultat Inna fără să-mi fie provocată starea de ameţeală combinată cu dezinteres. Serios vorbind, dacă nu recunoşteam versurile din refren, habar n-aş fi avut că ascultam un cover după „Hot”, şi chiar şi pe alea am putut să le dibuiesc de abia pe la finalul piesei, că mai toată aten-

ţia îmi era captată de felul în care a fost interpretată şi nu de faptul că a fost. Ce să mai, impecabil cover!

Alte câteva track-uri, going with the flow, încă o bere care să le încununeze şi voia bună a continuat să treacă prin mine asemenea unui strigoi prietenos, un fel de Casper.

Saxofonul (pentru că are acest efect, cred eu, asupra tuturor) a legat şi mai bine toată atmosfera propusă, iar la un moment dat, când a fost timpul pentru un solo al lui Sergiu, s-a pornit ceva mai ludic în mine şi mi-au venit în minte şi alte plăceri mai puţin vorbite. Extraordinar sunet şi excelentă cooperare cu trompeta lui Valera. Iar apoi groove-ul lin propagat de către Ion prin corzile chitarei bas şi de către Cătălin şi felul în care zdrăngănea necontenit în chitara lui, zâmbind până la urechi, dovadă a faptului că iubeşte ceea ce face.

Sunet omogen şi energie cât cuprinde, contururi ale unei seri câştigate în multe moduri. Şi pe lângă astea, un singur regret adresat în finalul serii şi formaţiei – nu m-am săturat, voiam să mai cânte, să mă mai ţină în priză măcar încă pe atât! Dar na, pot înţelege că un cadou bun vine într-un pachet mic, deci pot doar să rămân pe poziţii pentru noi aventuri ale celor şase.

„Blue Nipple Boy ne aşteaptă după colţ cu noul album, „United”, care va avea concertul de lansare pe 8 mai în The Tube”

Aprilie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 11

SUNETELIVE

Sighişoara Blues Festival 9: Rise Above (and Beyond )

Ş

i am fost la Sighişoara. A doua oară la Blues, după 2012 cînd l-am văzut pe Johnny Winter, wow, şi încă de ziua lui. Ediţia nouă acum…

Mai trebuia să ajung la Sardinas dar nu a vrut nimeni să mă însoţească, în 2010, aşa că am pasat, mai ales că îl mai văzusem. Acum, am plecat la repezeală, o decizie de last minute. De data asta la Sighişoara e primăvară, frumoasă şi deloc medievală.

Comunitatea de blues e mică dar fidelă, 500 de oameni audienţa maximă, la sala Mihai Eminescu, apoi, după miezul nopţii, jam session-uri pînă dimineaţa, cu băute boeme în crama de la Hotel Sighişoara.

Prietenii se văd tradiţional, în fiecare zi cineva se face atît de pleaznă că devine mascotă… acum un nene din Suceava care gesticulează şi vorbeşte şi la telefon în timp ce se cîntă pe scenă, dar nimeni nu e arţăgos sau sare la beregată, omul primeşte şi o pană de la chitaristul teuton, o pierde instant şi mai cere una!!! plus fetele care dansau ca nişte backup singers profesioniste… Palinka knows (Ibu SRL:), Ciuc too (always three they are, a master and apprentice, and a moron ;). Sighi Stardust  Revin la show.

Prima seară, vineri, 28 martie. King Pug, duo, chitară şi tobe, un mix de White Stripes şi Black Keys, cum i-a prezentat Berti Barbera, via Anglia şi Spania, şi apoi the Main Event, The Princess of The Rockin Gospel Blues, Sharrie Williams, şi trupa ei excepţională internaţională, acordată perfect, şi pe care cîntăreaţa ştie să o pună în valoare nemaipomenit, orga Hammond, Fenderul mînuit de un neamţ la fel de

12 | Sunete | sunetelive.ro

Alin Ludu bine ca şi Clapton… fiecare muzician e din altă parte, în afara tobarului, de 21 de ani, şi el american. Gospel, poveşti autentice, emoţionante, great showwomanship! Sharrie e recipientul premiului L’Academie du Jazz Album la Paris în 2012, şi albumul ei, I’m Here to Stay, din 2007, zice ade-

vărul, e o combinaţie de Tina Turner, Etta James şi Billie Holiday. A cîntat şi de pe discul Out of the Dark din 2011, şi cautionary tale, Jealousy, iar la final, cea mai frumoasa versiune posibilă la Purple Rain.

Jam: au fost şi Midnight Rambler

şi băieţii de la King Pug, plus sir Blues Vali Răcilă şi Raul Kusak, locul e incredibil de mic şi plin de fum, o pivniţă mai mare, se bea la greu, se dansează şi s-a închis la şase dimineaţa cu Little Wing.

Ziua 2, sîmbătă, 29 martie.

Mai întîi Tangled Eye, trio, cu bas cu 6 corzi pe post de chitară (pe care scria Blues Sucks!) şi tobe din Olanda, şi vocal plus vioară feminin black din Texas. Apoi, cu 48 de ani experienţă de chitară, cu pălărie de cowboy, masiv, mr. Eugene “Hideaway” Bridges, un show căruia i s-a cîntat La mulţi ani (din nou văd asta la Sighi) şi a primit o şampanie… şi apoi a plecat direct în Australia!

Cum scria pe tricoul lui Berti, „Black is Black”. Înainte de final, Eugen (cum i s-a spus neaoş imediat, o doamnă către soţ, „du-te de ia un autograf pe cede de la Eugen, dragă”, a cîntat Rise Above, un îndemn la înţelegere pe care l-am pierdut, după ce am pierdut şi ora aceea magică, care s-a dus fără să existe… cam nimeni nu ştia în zonă că se schimbă ora  Jam session din nou cu băieţii de la King Pug, care cred că nu ar mai fi plecat din România, apoi Vali Răcilă & Kusak, şi am descoperit un talent autentic, Ştefan Naciu, un tînăr nume de care veţi mai auzi, via Botoşani şi student la Cluj, unde deja a început să cînte în cluburi, menţiune pentru Daria din Sighişoara… şi Germania. O variantă minunată la As Tears Go By. Şi by(e) bye. Vreau la ediţia 10. Sugestie, o trupă mai mică şi poate de la noi, de încălzire… Mersi, mr. Haţiegan, Marian & Andreas…

Aprilie 2014

COVERSTORY

Back to basics cu

Rodion G.A.

E

ste clar că dacă te apuci să îl asculţi pe Rodion, îi găseşti cu uşurinţă câteva referinţe mai ales din perioada lui activă – ‘78-’83. Este un mix interesant de un eclectism înfiorător, aducând rock-ul şi electronica analog a acelei perioade într-un sound cu greu calificabil, undeva la limita experimentalului – progresiv, electronica, pop-rock.

Totul e acolo. Cu siguranţă că exista un soi de underground şi pe acele vremuri şi Rodion a făcut parte din el. Acel uşor mitic underground ce rămâne într-o zonă incertă mult timp, până când noi estetici îl descoperă şi-l replasează valoric.

Este cazul perfect al unui interesant personaj din anii 80, care a lăsat totul în materie de muzică după pierderea fiinţei celei mai dragi. Melodramă? Nu, viaţă!

Rodion are stofă de pionier, este clar, exprimarea lui profund naturală în lumea efectelor mecanico-analogice este manifestarea indisolubilă a acestui material rar din care sunt construiti vizionarii. Nu ştim cât de conştient era la acea vreme şi cât de clar îi era că se alinia perfect cu vârful producţiei muzicale moderne, ceea ce acum ne este clar din discuţia de mai jos. Interviul cu Rodion Roşca este un exerciţiu – volumul uriaş de informaţie pe care Rodion este dispus la orice moment să-l împartă cu lumea este impresionant. Şi a controla discuţia devine challenging! Dar sunt convins de autenticitatea lui. Rodion nu joacă un rol. Şi dacă o face este total inconştient de acest lucru. Noua „regăsită” faimă îl pune în postura de a se răzbuna pe un trecut neprietenos, dar pe care nu se ştie cât de mult l-a provocat el însuşi prin pasivitate artistică. Are un public căruia îi împarte din durere. În continuare muzica lui va fi una încărcată şi agresivă, tripantă. Acum este solicitat destul de des la interviuri şi workshop-uri.

Recent a fost reţinut de Prosieben o zi întreagă la filmări cu Red Bull Academy. Busy man. Personalitatea lui este debordantă şi nu de puţine ori alunecă în spiritisme şi poveşti cu fantome! Poate părea plin de el. Nu este exclus, dar la faţa locului Rodion emană multă veselie şi energii pozitive, aşa că nu poţi să te superi pe el. Este unul din cazurile interesante ale muzicii româneşti, avem şi noi în sfârşit mai multe rădăcini care să ne susţină prezentul ăsta atâte de ofertant. Evenimentul nostru din 10 mai 2014, de la Colectiv îl va avea pe Rodion prezent ca un brav exponent al unei generaţii considerate eminamente rock, gen căruia i se aliniază fără discuţie şi Rodion GA, dar care acoperea şi giuvaeruri precum trupa lui Roşca, un potpuri de electronica rock aşternut pentru memorie pe benzi de magnetofon ce vor fi rulate şi manevrate de către artistul clujean pe scenă, într-un spaţiu de dialog între generaţia nouă (GOLAN) şi cea premergătoare – Scena.

Dar până atunci luaţi-vă un răgaz şi întindeţi-vă la citit. Interviul ăsta sigur nu o să vă lase impasibili.

Sunete: Ce schimbări vezi în stilul tău, după o pauză atât de îndelungată?

Rodion: În momentul de faţă, optimismul, pentru mine nu mai există, faţă de atunci când Mama mea trăia şi se bucura pentru mine, văzând că Publicul mă iubeşte, iar eu, tocmai unicul ei copil, poate să aducă bucurie în viaţa iubitorilor de muzică, ce demult aştepta să apară cineva cu un astfel de gen de muzică: un stil de muzică absolut personală, neregăsit în palmaresul niciunei trupe Româneşti, dar nici în lume nu am regăsit acest sound şi stil.

14 | Sunete | sunetelive.ro

Maestrul Mircea Florian, după un spectacol Rodion G.A. de live setup - workshop, a cerut cuvântul şi a spus: „această muzică este absolut senzaţională”.

Mai mult ca sigur, stilul meu de muzică nu va mai conţine niciodată momente vesele, de destindere, şi care să aducă voie bună. Dacă până acum, în stilul meu s-a putut remarca agresivitate, ură, reproş şi nemulţumire, de acum încolo toate acestea se vor acutiza şi mai mult, exprimând încruntare, nemulţumire şi întotdeauna pe un fond de seriozitate. Apar tot

mai frecvent în compoziţii momente ce duc ascultătorul într-un „peisaj” ireal, apăsător, plin de ură, halucinant şi delir, obligând ascultătorul în acelaşi timp să se gândească automat la autorul acestei muzici şi că doar un nebun poate să creeze Aprilie, 2014

aşa ceva.

Sunete: Cărui tip de public te adresezi acum?

Rodion: Mă adresez tuturor.

Cunosc adevărul şi mereu am spus: „fiecare gen şi stil de muzică îşi are publicul lui. Nu suntem toţi la fel. Oamenii diferă prin temperament, gusturi, nivelul de cultură, vârstă, sex, starea spirituală la un moment dat, influenţe de ordin geografic. Şi vă mai spun ceva important: toate acestea se pot schimba pe parcurs odată cu vârsta deoarece, cu timpul, oamenii acumulează mai multe cunoştinţe muzicale, ajung să se plictisească de acelaşi

gen de muzică ascultat anterior în mod frecvent, descoperind noi valori, elanul şi energia scad odată cu vârsta etc. Totuşi, mă adresez cu precădere iubitorilor mei şi ai genului meu de muzică. În timp ce compun, mereu mă gândesc, oare ce vor spune când vor asculta un pasaj sau altul din muzica mea. Vor muzică? Muzică le dau. Să li se facă pielea de găina, să li se ridice părul în cap.

Să simtă fiori pe spate. Să vadă imagini. Asta vreau.

Sunete: Ce schimbări vezi din partea publicului – cel de atunci vs.

cel de acum?

Rodion: Nu am constatat schimbări. Atâta doar că mai demult publicul urla şi fluiera de plăcere, acoperind până şi formaţiile! Era atmosfera deosebit de încinsă. Acum, parcă sunt mai liniştiţi.

Sunete: Ce vrei să faci diferit acum, faţă de ce făceai acum 25 de ani?

Rodion: 1. Bani, bani şi bani.

2. Să dorm cât mai mult.

3. Să am timp să mă uit din pat la televizor toată ziua.

4. Să nu mai lucrez nimic.

Aprilie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 15

COVERSTORY Sunete: Care a fost motivaţia din spatele dispariţiei tale bruşte? Dar ce te-a determinat să revii?

Rodion: 1. Moartea Mamei mele, care a făcut atâtea pentru mine şi a trăit pentru mine.

2. Ignoranţa cu care am fost tratat de industria muzicală românească.

3. Corupţia, mita şi favorizarea dusă la nesfârşit a bucureştenilor.

4. Oboseala de a face mereu acelaşi lucru.

Am revenit datorită: 1. Mihai Antonescu, un om inimos, dornic de a mă promova, m-a regăsit după căutări îndelungate. Grupul Rodion G.A. a fost formaţia lui de suflet din copilărie.

2. Un grup de muzicieni dornici de a cânta şi promova muzica mea: Andrei Dinescu, Eugen Imecs, Horaţiu Şerban, Ion Dumitrescu.

3. Dorinţa de a mai face puţină muzică înainte de a muri.

4. Îndeplinirea dorinţei Mamei mele de a face muzică în continuare.

5. Egoismul şi ambiţia mea.

Sunete: Din 1989, după acel eveniment nefericit, în afara laturii muzicale ce alte ocupaţii artistice ai urmărit?

Rodion: Design, arhitectură, ascultare şi colectare de muzică.

Sunete: După ce atât de mult timp ai evitat studiourile profesioniste, încotro vrei să mergi în continuare?

Rodion: Înainte. Spre glorie.

Spre recunoaşterea valorii mele. În direcţia Banilor. Pardon, vă refereaţi la muzică?

Schimb tactica: 1. Prezentările muzicii mele în ţară şi peste hotare prin workshop sau concerte live cu grup.

2. Combinarea muzicii mele cu elemente de DJ. 3. Voi începe să compun

16 | Sunete | sunetelive.ro

combinând muzica mea şi cu techno, house şi dance şi voi colabora şi cu DJ. 4. Diversificarea activităţii.

5. Scoaterea câtor mai multe noi albume, vinyluri şi CD-uri.

Sunete: De ce anume ai pornit pe acest fir? Ce elemente din muzică te-au atras şi te-au determinat să faci asta?

Rodion: 1. Dorinţa da a mai face şi ceva nou, să văd cum e.

2. Mă atrag noile instrumente şi tehnologii.

3. Genul dance, techno, minimal, rock simfonic.

Sunete: În pauza aceasta lungă, ce anume ai apreciat la noua direcţie a muzicii şi ce anume ai găsit neplăcut?

Rodion: 1. Apreciez entuziasmul şi diversitatea.

2. E neplăcut că aproape toţi folosesc aceleaşi aparaturi şi instrumente, computere, şi din această cauză toţi seamănă între ei din punct de vedere al soundului, al compoziţiilor, al textelor, şi lipsa de inventivitate, dar şi lipsa de originalitate.

3. După ce asculţi două ore de muzică nu rămâi în cap cu nimica ce să poţi fredona ca pe un şlagăr sau hit.

Sunete: După dizolvarea Rodion G.A. ai continuat să experimentezi cu diferite ritmuri, sau ai preferat să uiţi de muzică pentru o perioadă?

Rodion: Bună întrebare!

1. Mi-am aruncat benzile prin pod la discreţia prafului, a Aprilie, 2014

şoarecilor şi gândacilor.

2. Mi-am vândut toate pedalele, efectele, ghitarele, boxele.

3. Nu am mai pus mâna pe ghitară nici măcar un minut, timp de 30 de ani!!!

4. 30 de ani nu am mai compus nici măcar un sunet!

5. Când cineva începea să vorbească de muzică îi ziceam pe mine să mă lase afară!

5. Muzica mi-a distrus viaţa.

6. Muzica mi-a furat tinereţea.

7. Nici n-am vrut să mai aud de muzică, mai bine mi-a mers stând la soare făcând plajă şi ascultând ştirile la radio. Când se dădea muzică, treceam la alt post.

8. Făcând muzică de excepţie, mi-am dat seama doar la bătrâneţe că am înveselit şi am adus bucurie ascultătorilor, în timp ce eu muream de foame, cumpărând instrumente,

vopsele, diluanţi, unelte şi scule, aveam scandal cu vecinii, cu căcata de miliţie şi securitate care mă vânau ca pe un criminal pentru părul meu lung sau muzica dată tare. Şi toate acestea pentru ce? Ca să tot aud laude că sunt cel mai bun? Că nici azi în România nu sună nicio trupă aşa cum a tunat grupul Rodion G.A. acum 40 de ani? Ia să ascultaţi piesa „Stele şi lumini” din 1978, compusă şi cântată la absolut toate instrumentele singur de mine şi înregistrată în camera mea prin supraimprimări succesive! Absolut toate piesele mele au ocupat locul întâi în

toate topurile Top 10 din ţară! Şi toate pentru ce? Ca să se distreze ascultătorii? Şi să mă laude? Chestia asta cu gloria şi Rodion este nr. 1 în muzică, sau părintele muzicii new wave în România este o himeră şi un mare păcălici în viaţă! Eu sunt un nimeni, fără bani, cu cancer la ficat fără ca cineva să mă ajute financiar ca să pot să urmez un tratament, sau transplant de ficat; nu beau, nu fumez, nu mă bucur de viaţă.

Acesta este Rodion Ladislau Roşca, acesta sunt eu acum. Nici măcar o mie de pagini nu ajung ca să încapă câte lucruri aş avea de povestit...

Aprilie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 17

NEWCOMER

GOLANie la costum!

George DURBĂLĂU

C

ea mai reuşită formă în care a evoluat golanul de la Piaţa Universităţii, este GOLANul de pe scenă.

Noua scenă. Avem nou val în film.

Nu ştiu cine nu vede cu ochiul liber, clar ca lumina zilei că există şi noul val în muzică. Estetic vorbind, artiştii români au devenit mai versatili. Sunt mai obişnuiţi deja cu melanjul, cu armonizarea diverselor genuri întro matcă proprie ce naşte identităţi neaşteptate şi cu valoare adăugată!

Evoluţia în muzica este un pic mai slow decât cea în modă deoarece majoritatea creatorilor de modă caută să fie cât mai diferiţi şi mai futurişti pe când cei din muzică se comportă tocmai invers – moda în muzică zace şi decenii, cei care experimentează şi care practic duc genul mai departe sunt mai rari. Sunt fie intelectualii sau golanii generaţiei lor. La universitate golanii-studenţi cereau ca democraţia să fie democraţie. GOLANii de azi reinstaurează suflul acustic în genul electronic, atât de hulit de unii şi îmbrăşişat de alţii. Acum, ştiţi cum e, dacă încă mai credeţi în genuri muzicale...! Pe scena electronică din România exista de mult o nişă - nu prea aveam cu ce să ne lăudăm în materie de electro-acustic. NSK, Shukar

18 | Sunete | sunetelive.ro

Collective, Sunday People, mai nou Khidja varianta extinsă live (dar mai rară pe scenă) sau mai noii Yoon. Şi nu uităm bineînţeles de prietenii Aria Urbană şi BRUM (de la Timişoara). Şi aici se închide cercul. Mic şi îngust. Până când a apărut o poveste, un zvon, un videoclip pe vimeo, două întrebări, un telefon, apoi încă patru şi m-am întâlnit cu gaşca de golani.

Golani, vorba vine. Charlie Boy The Rabbit King este un experimentat Dj, cu urechea mereu pe trendurile alambicate ale genului electronic (tată al zecilor de alte subgenuri, un adevărat hăţiş), un iniţiator de partyuri – Good LIFE – care înseamnă în traducere liberă că în ceea ce priveşte eventuri de club, le-a cam testat şi făcut pe toate în materie. Este un nume uşor recunoscut în zona lui de activitate, deşi a trecut prin câteva schimbări stilistice/de nume, reuşind să adune aprecieri de la un public foarte divers ca gusturi. Urechea lui şi orele de audiţie a numelor cele mai obscure din zona electronicii pe vinyl sunt asset-uri absolut necesare completului de judecată sonoră numit GOLAN. Alexandru vine din altă zonă. El cu Charlie se cunoaşte din adolescenţă şi drumurile lor au intrat în arii diferite. Alex a intrat pe

conservator şi mai apoi pe Mandinga, al cărei membru fondator este şi cu care a cunoscut multe meridiane şi exerciţiul muzicii comerciale. De acolo până la combinarea creativă a celor doi a durat o vreme de tatonări, perioadă în care Alex a intrat mai adânc în anturajul lui Charlie, şi a început să guste şi din ceea ce îi putea stârni lui interesul artistic. Charlie l-a expus „sistematic” la chestiile bune din zona muzicii electronice, până când lucrurile au început să se lege şi până ce l-au cooptat şi pe Ernesto. „El e adevăratul Golan, că vine dintro zonă mai dură decât Bucureşti!!” spune Alex. Ernesto vine din Cuba şi a fost cooptat în proiectul Golan pentru a aduce feeling-ul de live cât mai real aproape de public. Cubanezul este un maestru la percuţii şi este cumva coloana ritmică a întregului act live Golan. În formula asta bizaAprilie 2014

ROCK&ROLL

ră de trio, sunetul este plin şi atent echilibrat. House clasic, la costum şi cravată. Aş putea chiar să exagerez şi să adaug un papion în ecuaţie! Deci, Golanii sunt sofisticaţi, nu se aruncă la îngrămădirea a zeci de sunete pe milimetru pătrat, îşi acordă relaxarea de a se mişca pe spaţii sonore aerisite generos, un swing de lounge ce face lumina jumate şi deschide ferestrele…

Feel-ul exotico-latino răzbate prin toţi porii, dar totul cu grijă împachetat într-un voal de nocturn, urban şi cavsi-singuratic. Golan s-a născut din dorinţa de a înnobila puţin acest senzual sofa surfing, tripping on wings! Încă o expresie a eficienţei dublate de un sunet înfiorător de adecvat anului în care ne mişcăm este şi aceea că în scurta perioadă de existenţă băieţii şiau asumat un travaliu susţinut, ce a condus ca la un pic peste jumătate de an de existenţă un prim album cu 13

piese să ia naştere. Încănelansat, dar asta se întâmplă şi cu implicarea unor pe vine. Ceea ce demonstrează încă nume dintr-un val de noi producatoro dată că talentul care nu e dublat minune, aici cazul Mihai Ristea, şi cu de muncă, este irosit şi de obicei de susţinerea unui întreg arsenal de oaperioada de inspiraţie trebuie să promeni buni cu gusturi bune din indusfiţi! Am ascultat deja câteva piese de trie. Cum am fi şi noi, iertată ne fie pe noul album. Sună elegant, foarte lipsa de modestie – La evenimentul sincer şi respectuos cu genurile clanostru de sâmbătă 10 mai, elementul sice – house, disco, latino. Totul este FUTURE din numele eventului va făcut cu o măsură fi reprezentat cum destinsă, nimic nu nu se putea mai agită, nimic nu bine prin golănisoundcloud.com/golan-4 complică lucrurimea sa trio-ul mai facebook.com/golanmusic le. Este suficient sus pomenit. Cei spaţiu de respirat trei vor da măsura şi dansat în acemomentului muzilaşi timp. Proporţiile sunt echilibrate. cal în care ne aflăm, în care electroniIar apariţia în ecuaţia asta de club cul şi elementele live se completează prin excelenţă a unui flaut, a unei armonic, nu foarte diferit conceptual trompete, a unui set întreg de percuţii sau ca şi construcţie de lumea anasau a unei clape face ca lucrurile să ia logic-electronică a lui Rodion GA. o întorsătură serioasă şi nu mai puţin Diferenţa este întotdeauna, însă, la FRESH. Golanii înnobilează scena, şi nuanţă şi încărcătură!

Aprilie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 19

EVENIMENTE

20 | Sunete | sunetelive.ro

Aprilie 2014

FRESHdinROMÂNIA

Shadowbox „100 Hz” Out of this (romanian) world!

S

untem în zona crepusculară a muzicii româneşti moderne.

Suntem în stadiul de Beta, de laborator, se găteşte mult şi bine în bucătăriile sonore din Bucureşti şi ţară. De ceva luni ne-am îndreptat privirea către artişti care au făcut trecerea către muzica nouă, unde deja nu ne mai aliniem la reţete şi originalitatea nu ţine de combinaţii etno-folclorice (deşi nici acolo nu stăm deloc rău –vezi Subcarpaţi).

Suntem în zona artiştilor care au luat genurile mari, genurile vedetă să le spunem aşa şi le-au nişat, le-au aplicat o doză serioasă de eclectism sonor urban, şi le-au transformat în ceva cu propriul nume. Suntem de asemenea în aria trupelor care bagă live. Set acustic dacă vreţi – shadowboxerii venind la întâlnirea cu publicul înarmaţi cu tobe (big-up Razvan), chitară bass (big up Biggie aka Big Blunt) sampler şi efecte (big up Codin aka Low Freq) şi voce as live as it gets (big up Rareş aka Kluster)!

Deci proba de artistry pe scenă este trecută din start. Parcă nu îţi mai vine să vii doar cu două butoane pe scenă. Mai ales când ai trupă. Şi în echipa asta lucrul în discuţie este clar înţeles. După aceea vine şi experienţa artiştilor, tineri trecuţi de prima tinereţe, abia trecuţi să ne înţelegem, în their thirties, cu experienţă de trupe înainte (rock extrem, de regulă!) şi cu acumulări stilistice de cele mai diver-

22 | Sunete | sunetelive.ro

George DURBĂLĂU se (să-l auziţi pe Rareş când vine cu câte un tril de metal..!), ce le permite să arunce totul într-un mare mixer, de unde se culeg mai apoi ritmuri şi genuri plus rime din cele mai fresh pe care urechile astea două le-au auzit în a looong time! Trupa a intrat acum câteva luni în cantonament. Şi cantonament a fost până la finalul încunu-

nat de discul ţinut cu emoţie în mână într-o după-amiază solară, la repetiţii pentru un show ulterior din Iaşi. Trei luni a durat efortul susţinut de către cei patru magnifici, zile întregi de compoziţie, producţie şi ajustări, tăieri şi adăugiri. 14 piese. Trei luni. De menţionat că piesele ce i-au făcut pe boxeri cunoscuţi publicului (Shotta, Slappin It) au rămas exclusiv pe EP-ul „Hidden Elements”, toate piesele de pe noul efort discografic (primul album

de sine stătător) – „100 Hz” sunt nounouţe. Poate le-aţi mai adulmecat pe facebook-ul trupei sau pe soundcloud, însă lectura discului cap-coadă invită la un trip complet, cu opriri din cele mai exotice, o călătorie sonoră în zone virgine, unde hip-hop-ul este o aromă suavă dar slabă, unde se experimentează cu dub, soul, dance şi everything in between. Efortul susţinut al celor patru, cu reguli clare şi cu program ca la armată a dat roade colorate stilistic, dar cu un fir semantic coerent, totul concurând ghidat de flow-ul sacadat şi smart unicat al lui Kluster către un rezultat ce plasează Shadowbox în prima linie a unui gen cu graniţe din ce în ce mai largi, pe care încă, de dragul specificităţii, îi vom spune hip-hop.

Dar experimentăm, da? Shadowbox a lansat un album care se plasează onomastic la limita a 100 de Hz, frecvenţă specifică sunetului jos, bass-ului.

Semantic albumul e greu. Greu şi gras ca basul lui Big Blunt, şi dacă e adevărat că sunetul de frecvenţă joasă stimulează erotic (spun oamenii de ştiinţă!), atunci avem pe mână o adevărată bombă paradisiacă ce se administrează pe cale auditivă!!! Adevărul este că bass-ul se transformă cumva în lait-motivul şi ars poetica trupei, însă ca în cazul tuturor albumelor care contează, sunetul este o rezultantă a unui team, fiecare aducând la masă skill-uri ce contribuie la unicitatealui.

Aprilie 2014

Codin este un arhitect ce se ocupă de umplerea spaţiului dintre tobe şi bass, colorează şi dă profunzime de contrast pieselor, Răzvan are un task destul de tricky şi se descurcă impecabil, el fiind scos din zona lui de confort şi asumându-şi acest exerciţiu cu inspirată îndemânare.

Iar Kluster continuă să îşi impună stilul combativ, agresiv dar nu ţărăneşte ci subtil-nuanţat, înţeapă dar nu lasă vânătăi! Cu mai mult de jumătate din piese în limba română, Rareş a descoperit odată cu noi, că îi place şi în română şi că o face cam bine! Asta pentru esteţii

limbii române, care au o problemăcu rimele englezeşi – impecabile fără discuţie – într-un outfit care ar putea

în orice moment să bage în Brooklyn fără emoţii! Dar, fiecare cu ataşamentele sale lingvistice. Părerea mea, că tot

nu m-a întrebat nimeni – este că Rareş o dă bine de tot în engleză şi convingător (cu accent and all), iar în română punct ochit-punct lovit! Asta p e n t r u hateri! Revenind în zona de pace şi love, descărcăm şi noi RESPECT pentru un debut care impune standarde cam înalte pentru un sequel (ăsta e riscul guys!), şi care străbate lungimi de genuri şi soundscape-uri întrun parcurs memorabil şi dens. Veţi înţelege de ce muzica nu va mai suna niciodată plictisitor.

Aprilie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 23

QUESTIONS&RHYMES

AFO 1. Când ai început să faci rap şi de ce?

Totul a decurs/ natural deşi e mult spus/ mi-a adus sor-mea o casetă într-a şaptea/ şi de atunci până acum n-am mai închis cartea. E pura pasiune pentru sunet/ mă ţine în acţiune la modul super/ iaca aşa/ nu ştiu ce aş face fără muzica asta.

2. Cu ce se deosebeşte hip-hopul de alte g e n u r i muzicale?

Nu cred că se deosebeşte cu nimic/ fiecare stil are ceva al lui, ştii ce zic?/ unde mai pui dacă e făcută şi din pură plăcere cu un pic de bun simţ şi euforie/ restul e istorie.

3. Cum anume reuşeşte cineva să fie bun în improvizaţie on the spot – freestyle? Care sunt ingredientele ce fac un bun freestyler? Încep cu un Freestyle/ de pe vremea când tu nici nu mişcai/ hipnotic leg orice sunet ca D-Stylez/ schelet universal ca Sick Side/ un pic de umor că aşa le place lor/ starea e prezentă, inspiraţia vine din viitor.

4. Despre ce crezi că este important să faci versuri?

Despre orice/ ai vibraţii în voce.

5. Eşti unul dintre veteranii

24 | Sunete | sunetelive.ro

George DURBĂLĂU genului în România. Rezumă perioadele prin care a trecut hiphop-ul de când te-ai apucat de rap până în ziua de azi.

La noi când zici hip-hop/ zici muzică, pasiune, sau chiar un mijloc/ de a trece de niveluri/ unii se folosesc de el să îşi umple portofelul/ alţii să îşi satisfacă felul.

Totul e ciclic/ ţine de sound şi de conţinutul liric/ poţi fi underground şi să nu faci nimic/ sau uperground şi să ajungi mare ca Pacific. Eu ştiu copilul ăsta de când avea vreo 4 ani/ din ‘97 cam/ de când rimau geto-daci pe pământ.

Dacă stau să mă gândesc bine/ de atunci şi până azi au fost o mulţime/ de oameni ca mine care s-au apucat/ unii n-au rezistat/ alţii la cât de slab au dat nici nu au existat. Abia aştept să apară alţii iară/ să dea să sară/ cu respect pentru generaţia anterioară/ şi cu mare dragoste pentru ascultători/ sunt aici tot timpul dacă au nevoie de ajutor.

6. Câteva sfaturi pentru cei care se apucă acum de rap.

N-am sfaturi pentru rapp-eri/ n-am sfaturi pentru nimeni/ doar dacă vrei mai bine/ şi vrei să o încerci ca mine/ apucă-te şi scrie o poezie despre tine.

Aprilie 2014

INDUSTRIA

Industria şi culisele Andi Enache

Roisin Murphy

Silet Strike

P

oate că muzica electronică actuală e considerată un fel de „Cenuşăreasa modernă” a muzicii şi că mulţi dintre cei care ascultă spun „Eu puteam să o fac de o mie de ori mai bine, mai interesant, mai cool” sau „E foarte uşor să faci ce fac ei, că o fac cu computerul sau samplere”. Dacă e aşa uşor, de ce nu o face toată lumea, de ce există şcoli şi profesori pentru asta, zic să vă apucaţi şi voi să faceţi (cei care cârcotiţi) şi după aia să aveţi curajul să vă prezentaţi „opera” în public. E foarte uşor să punem etichete sau să minimalizăm munca/ arta/creativitatea unui compozitor de muzică electronică. În orice caz, în majoritatea exprimărilor, când vine vorba de genul ăsta de muzică, auzi cuvântul DJ. Ei bine, spre surprinderea unora sau în asentimentul altora nu numai Dj-ul face muzica. El o poate prezenta publicului într-o formă în

26 | Sunete | sunetelive.ro

Kosheen care s-a compus sau în forma pe care o doreşte el, aici intervenind creativitatea şi inspiraţia acestuia. Nu sunt foarte sigur dacă celor care compun muzică electronică le va plăcea să li se spună DJ (fără a minimaliza cu nimic munca Dj-ului). Şi pentru exemplificare am ales câteva nume. E vorba de Kraftwerk, Jean Michel Jarre, Adrian Enescu, Massive Attack, Silent Strike, David Guetta, Electric Brother sau Thievery Corporation şi lista poate continua dacă daţi un click pe google.

Ce credeţi că au in comun toţi aceşti muzicieni? Exact... intuiţia şi logica voastră nu vă înşală: muzica pe care o compun/interpretează e muzică electronica. Şi ca să se înţeleagă mai bine, iată o definiţie oarecum updatată: Muzica electronică este un termen general pentru orice muzică produsă cu instrumente electronice cum ar fi sintetizatoarele sau computerele. De regulă,

termenul este folosit pentru muzica ce se caracterizează printr-o sonoritate specific electronică, şi mai puţin pentru cazurile unde instrumente acustice sunt simulate prin aparatură.

Sper că v-am introdus în subiect şi că v-am scos din ceaţa în care este băgată această parte a muzicii. Ceea ce m-a intrigat destul de mult e că acest gen de muzică a fost, într-un fel, acaparat de bărbaţi deşi există şi câteva femei de la care au ce învăţa. De amintit şi de ţinut minte, Laurie Anderson, Skye de la Morcheeba, Siobham de la Mono, Natalia Clavier, Delia Derbyshire, Sian Evans de la Kosheen şi Roisin Murphy şi lista rămâne deschisă.

Revenind oarecum în peisajul nostru mioritico-danubiano-pontic, am câteva întâmplări care m-au introdus, oarecum, în universul acestei nişe muzicale. Mă uitam pe net să văd cine produce acest gen şi dau de La Strada Aprilie, 2014

Kraftwerk Music (casa de discuri) care pe atunci era condusă de Mihai Mitran şi unde performa (în timpul zilei) şi Marius Ursu, basist pe la Stigma/Alexandrina/PIMP. Mă duc la întâlnire cu propunerea să ne ajutăm cumva şi să ajungem la public împreună. Oameni de treabă care m-au servit cu un ceai ayurvedic şi care detibau un catalog onorant (Electric Brother, Yvat, Silent Strike, Aievea etc. şi câteva CD-uri care arătau cum nu mai văzusem înca – cu boabe de cafea sau cu o bară de plumb în cotorul carcasei – în ediţii limitate), ne-am unit forţele să putem aduce cât mai multe producţii cool pe piaţă. La un moment dat, din pricina situaţiei economice, înainte de desfiinţare Mihai mi-a propus să facem primul album Silent Strike în co-producţie. Mă aşteptam oarecum să îmi propună şi am fost foarte onorat când m-a sunat să mă întrebe dacă vreau să colaborăm.

Dincolo de muzica fascinantă a lui Ioan Titu cunoscut ca Silent Strike a ieşit un produs premium, cu un design dinamic şi simplu, cu colaborări cu Ada Milea, Maria Radu, Brazda lui Novac, Dj Vasile, Deliric1 (CTC), Dj Undoo, cu 2 CD-uri dintre care unul era un mini CD (de vreo 300Mb) dar care îşi găsea locul de ascultat în orice stand alone player sau walkman, ceva inedit pentru România lui 2009.

Tot cam pe atunci, era în desfăşurare turneul de campionat european sau mondial (nu îmi aduc aminte însă nu întâmplător vă spun), veneau în concert să promoveze un nou album, trupa franco-argentinianoelveţiană Gotan Project, un electro-tango cu fineţuri, dansatori şi cu proiecţii video de excepţie (marca Prisca Lobjoy). Combinau într-un fel melancolia

bandoneonului cu influenţele din felul de a fi al francezilor şi cu pasiunea sudamericană rescriind forma tangoului argentinian pe ritmuri electro. M-am ocupat, împreună cu colegii mei, de promovarea show-ului (din punctul de vedere al unei case de discuri şi distribuitor exclusiv în România al trupei) şi de interviurile pe care le-au avut în România. După concert ne-am întâlnit cu cei trei să mergem să mâncăm împreună. Era undeva după ora 22:30 şi am ales o terasă în proximitatea Sălii Palatului, undeva pe lângă Ateneul Roman, un stabiliment cu pretenţii dar şi cu plasme mari (pentru vremea aceea) pentru a putea fi urmărite meciurile de fotbal în condiţii la fel de pretenţioase ca şi preţurile lor mari scrise minuscul pe un meniu. Nu îmi mai aduc aminte cu siguranţă dacă era şi Electric Brother (un bun prieten al trupei) cu noi şi/sau dacă a stat până am plecat de acolo. Neam aşezat noi confortabil cu o plasmă în apropiere şi cu o grămadă de expati care savurau preparatele, meciul şi berea la un volum total nepotrivit pentru o cină târzie şi o discuţie interesantă despre promovare muzicii electro în România, însă în concordanţă cu stadioanele unde se jucau acele meciuri.

Ca o urmare firească, ne-am pomenit cu ospătarul care a venit în jur de ora 23:00 să ne ia comanda. A decurs relativ uşor, mai ales că discuţia s-a dus în franco-englezo-română. Era normal, doar eram la o terasă unde cetăţenii străini mănâncă şi văd meciuri de obicei. După jumătate de oră de aşteptare îl rugăm pe cel care ne-a luat comanda să ne spună dacă e ok şi dacă vine cu ea. Ne-a asigurat că nu e nicio problemă şi în maxim 10 minute ajunge cu tot ce am comandat. După alte 30 de min-

ute întrebăm, din nou, acelaşi lucru şi ni se răspunde că nu înţelege de ce îl tot întrebăm, că l-a rugat pe un coleg să aducă comanda şi că acel coleg l-a asigurat că a ajuns comanda la masă.

Am încercat să le spunem că avem oaspeţi din afară şi că e târziu şi că le este foame. Replica de la ora 24:00 cu bucătăria închisă ne-a lăsat fără grai.

Ideea era că acel coleg care adusese comanda o livrase la o altă masă, din apropiere, cei care erau acolo au mâncat liniştit ce nu au comandat şi au tăcut din gură. Ne-am înroşit de nervi însă am comandat câteva pungi de chipsuri ca să ne treacă foamea. Şi nouă, şi lor. Într-un fel m-am simţit aiurea că se întâmpla aşa ceva însa aceste lucruri ne-au dus cu discuţiile în nişte teritorii interesante despre similitudinile dintre ţările noastre în ceea ce priveşte serviciile, muzica şi arta.

Tangenţele mele cu muzica electronică nu se opresc aici, deşi puţine, însă foarte vivace în memorie mă îndeamnă să perseverez în cunoaşterea acestor muzici deosebite. De aceea, împreună cu Fundaţia Muzza, am produs în 2013 un CD cu compoziţiile de jazz pentru big band ale lui Adrian Enescu, un pionier al muzicii electronice din România. Nu vrem să ne oprim aici şi lucrăm la un material cu muzica de film a Maestrului Adrian Enescu, care va avea lansarea undeva în luna aprilie 2014 şi care va preceda reeditarea, probabil în toamna acestui an, a unui album cult pentru muzica electronică „Funky synthesizer vol. 1 şi 2”, şi acesta compus tot de Adrian Enescu.

Să ne auzim cu bine.

Adrian Enescu

Aprilie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 27

Music&Technology

M

eandrele tehnicii mi-au scos în faţă zilele trecute un citat a lui David Parnas, unul dintre pionierii domeniului software engineering, azi la venerabila vârstă de 73 de ani. Citatul spunea cam aşa în limba originală “Artificial intelligence has the same relation to intelligence as artificial flowers have to flowers: from a distance they may appear much alike, but when closely examined they are quite different”.

D

e aici a pornit ideea noului episod din Music & Technology care, pe cele două pagini pe care le aveţi în faţă, îşi propune deloc artificial dar foarte inteligent să intre în

Păi este simplu, câtă vreme pornim de la definiţia oarecum sumară, dar cu nimic neadevărată, potrivit căreia muzica este, în esenţă, o combinaţie finită de note muzicale redată cu

unul sau mai multe instrumente.

Pornind de la această definiţie, se naşte în mod firesc întrebarea: Cum ar suna această combinaţie de note muzicale compusă de un computer, care ar prelua, astfel, rolul compozitorului?

Aici intră în scenă David Cope, născut în 1941, de profesie compozitor de muzică clasică. În pană completă de idei la începutul anului 1980, chiar atunci când i se comisionase scrierea unei opere, David, disperat, a avut ideea creării unui alter-ego virtual, un computer programat să scrie muzică pe baza regulilor pe care el le respecta la scrierea compoziţiilor sale. Aşa s-a născut EMI - Experiments in Musical Intelligence. Cope s-a gândit pentru început să încerce să codeze coralele lui Bach, acele

Muzici Reale şi

Minţi Artificiale intimitatea binomului computer – muzică, bifând pe drum termeni precum programare, creativitate, structură şi haos.

De la Odiseea Spaţială 2001 şi Hal 9000 încoace, inteligenţa artificială şi computerele au căpătat o nouă valenţă, îmbinând paranoia generată de o eventuală dominaţie a maşinilor asupra omenirii, cu noile realizări tehnice concepute în folosul acesteia. Şi totuşi, unde-i această ecuaţie?

muzica

28 | Sunete | sunetelive.ro

în

scurte arii muzicale vocale în patru părţi, construite după reguli arhicunoscute şi bine stabilite. Fiind la rândul său bazat pe reguli precise, soft-ul scris de Cope s-a comportat relativ bine, generând armonii politically correct dar cam atât. Adică ceva la nivelul unui învăţăcel în ale muzicii, dar cu siguranţă nimic mai mult, ariile generate fiind aride, lipsite de pasiune, conducând inevitabil către acel feeling de producţie în masă, caracteristic muzicii de la Radio Zu, 30 de ani mai târziu.

Aprilie, 2014

În felul acesta, David Cope a înţeles ca Bach nu-şi respecta întotdeauna propriile reguli, de la care divaga deseori, iar problema lui Cope în acel moment a devenit cum să îi specifice softului când şi cum să divagheze.

Aici a intervenit geniul său, introducând în computer toate cele 371 corale ale lui Bach şi lăsându-l să analizeze (computerul, nu Bach) şi să-şi derive propriile lui reguli. În paranteză fie spus, această abordare este de fapt o tehnică cunoscută printre programatori, numită data-driven programming. Primele rezultate au fost foarte încurajatoare din puncte de vedere al diversităţii dar aveau mari probleme cu logica şi repetitivitatea pasajelor, neajunsuri contracarate rapid de Cope prin analizarea ulterioară a repetitivităţii unui anumit motiv muzical şi a timpului maxim în care pasajul muzical trebuie să rămână în aceeaşi gamă muzicală. Rezultatele ulterioare au întrecut orice aşteptări: în 1987, EMI, rebotezat mai feminin Emmy, a reprodus compoziţiile proprii amestecate cu lucrările corale originale ale lui Bach, în faţa unui public expert, testat pentru a face diferenţa între original şi computer: în majoritatea cazurilor, publicul nu a reuşit să distingă între Bach şi computer.

Rezultatele au fost replicate şi în alte teste ale lui Cope, de data asta cu alţi compozitori, de la Mozart şi până la Chopin.

Implicaţiile acestor rezultate au fost destul de tulburătoare pentru mulţi muzicieni: dacă un computer poate scrie muzică de o calitate aşa de bună şi de 10 ori mai rapid ca un compozitor, atunci ce face ca muzica lor să fie diferită? S-a spus că diferenţa majoră faţă de maşină constă în sufletul şi pasiunea pe care omul le pune în muzică, în timp ce un computer nu va face altceva decât să aplice nişte algoritmi inteligenţi, concepuţi, la rândul lor, tot de către om. Înseamnă însă că la urma ur-

mei Mozart, Debussy, Chopin şi Beethoven, la fel ca şi orice alt compozitor, nu au făcut altceva decât să urmeze în mod inconştient nişte algoritmi dezvoltaţi în mintea lor? David Cope răspunde afirmativ şi fără rezerve până şi în ziua de azi, la 20 de ani după primele experimente, afirmând că emoţia nu este în muzica propriu-zisă, ci muzica în sine este cea care generează emoţiile în creierul fiecărui ascultător. Drept urmare, nu este nicio problemă pentru un computer să genereze o succesiune de note care să provoace o emoţie la fel de intensă ca nişte note produse de un compozitor în carne şi oase. La această teorie se adaugă şi faptul îndeobşte cunoscut, potrivit căruia unii ascultători apreciază doar muzica în sine, în vreme ce pentru alţii contează şi originea emoţională a muzicii, cum, unde şi în ce condiţii specifice a fost scrisă.

Întorcându-ne la Cope şi a sa Emily, re-rebotezată recent Emily Howell, povestea muzicală om – maşină continuă, în 2010 apărând primul ei album intitulat „From Darkness, Light”.

Poate fi găsit pe Itunes, Spotify şi pe Youtube. Am ascultat şi eu cu atenţie albumul, şi chiar cu o cunoaştere şi o înţelegere mai limitată a muzicii clasice cum este cea a subsemnatului, rezultatele mi s-au părut impresionante. Sau poate tocmai de aceea? În orice caz, Emily Howell m-a făcut să îmi diversific percepţia asupra muzicii, întărindu-mi convingerea că emoţia pe care o simţi ascultând muzică este una proprie şi nu aparţine muzicii în sine. În acest sens, chapeau Mlle Emily! Şi o întrebare de final: când Emily generează una din încântătoarele ei armonii, cine este cu adevărat artistul ecuaţiei: compozitorul emulat de software, software-ul în sine sau însuşi David Cope?

Aprilie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 29

RECENZIIALBUME

Mike Oldfield Man on the Rocks Virgin Records/EMI

Alin Ludu Dumbravă

N

oul album al lui Mike Oldfield, al 25-lea din carieră, trebuia să se numească ROCK. Dar acum (apărut pe 3 martie 2014) se cheamă în final MAN ON THE ROCKS. Dacă nu luăm în considerare „Tubular Beats”, discul de remixuri apărut anul trecut, e primul album MO în 6 ani. Şi cel mai inedit, de la Heaven’s Open -1991, ultimul său album Virgin pînă azi, nu că s-ar fi împăcat cu fosta lui casă de discuri, dar pentru că aceasta a fuzionat cu Mercury Records, Universal şi EMI), cu piese vocale.

După ce a terminat cu „The Millennium Bell (1999)”, în noul mileniu MO a scos doar 4 albume din care unul e un rehash- „Tubular Bells 2003”, 2 new age, trance, dance, rave, „Tr3s Lunas” (2002), „Light + Shade” (2005) şi instrumentalul „Music of the Spheres” (2008). Şi după revenirea în mijlocul publicului, en pleine forme, la Ceremonia de deschidere la Jocurile Olimpice 2013 Londra (datorată lui Danny Boyle, regizorul spectacolului) iată, la 60 de ani şi proaspăt divorţat (din nou!), Oldfield scoate un album de 11

30 | Sunete | sunetelive.ro

piese, integral cu voce, anume cu newcomerul Luke Spiller de la trupa britanică The Struts. Spiller a vorbit cu MO pe skype, şi a debarcat în Bahamas pentru 2 zile, unde a tras toate vocile. Albumul ca demo a fost înregistrat la casa lui Oldfield

din Bahamas, unde s-au tras şi două clipuri (piesa-titlu şi „Sailing”, pe barca compozitorului) în care MO pare foarte happy. Ciudată combinaţie, vocea lui Spieller, lup tînăr... mi-aş fi dorit să îl aud pe Mike pe tracks, mai ales că e un album extrem de personal. Dar iată că dorinţa mi-a fost îndeplinită. Pe boxset, pe discul trei, toate piesele apar ca demo-uri (discul doi conţine

variantele instrumentale, dar se simte clar că nu au fost compuse pentru a fi ascultate fără versuri, toate scrise de Oldfield, mai puţin ultima piesă şi pe care le găsiţi pe situl său), şi sunt interpretate vocal de Oldfield. Şi chiar dacă vocea sa nu e atît de profi, doar de aceea a colaborat cu atîţia vocalişti şi vocaliste, sincer îl prefer. Flaws are only human, iar durerea şi profunzimea tonului din Nuclear, Chariots, Castaway, Minutes (partea dark), sunt compensate de partea light/ adventure, piraterie (Sailing, Moonshine). mai e şi mixul de light & shade de pe Man On The Rocks şi Dreaming In The Wind. Şi partea neutră, poveştile despre Olimpiada de anul trecut (Following The Angels) şi despre uraganul Irene din 2011 (Irene). Discul se închide cu un cover după piesa gospel, I Give Myself Away, după cum zice MO, „A worship song written by William McDowell.”

După The Boss (High Hopes, vezi recenzia mea de acum 2 numere), acum Mike Oldfield, unul din eroii mei muzicali cei mai timpurii, îmi face un cadou minunat, acest Man on the Rocks – ain’t we all, or at least some :), Big thanks, Mike.

And who knows, maybe now, a live tour :) ?

Aprilie, 2014

Breton War B Room Stories

retoni cu numele dar britanici de fel şi mai ales muzical, fac furori la început de an cu un prim LP, după debutul pe EP din 2012. „War Room Stories” este înregistrat în Berlin, titlul fiind o referinţă la studioul Funkhaus, amplasat într-ul bloc al fostei Stasi din cartierul Berlin Mitte. „Envy” este prima melodie şi primul single introducând ascultătorul în universul Breton: un mix eclectic de sintetizatoare analogice, ritmuri seci de baterie, blip-uri electronice şi ceva viori: „S Four” este doar una din cele cinci piese, cântată împreună cu Macedonian Radio Orchestra, un pizzicato de viori pe ritm à la Burial la turaţie dublă, caracteristici replicate şi pe alte piese, majoritatea orchestrate deştept şi cu atenţie pe layer-e. Aduc pe alocuri cu The Foals (în „Envy”), cu Imagine Dragons („Closed Category”) şi cu Hard Fi („Got Well Soon”). Menţiune specială pentru aceasta din urmă, un excelent groove de bass şi synth.

Singura notă discordantă per ansamblu o face partea vocală, un mormăit monoton off-key care în cele mai multe cazuri nu reuşeşte să scoată în evidenţă versurile şmechere. În rest, absolut de ascultat.

Aprilie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 31

RECENZIIALBUME

Thievery Corporation

Man

Saudade ESL Music

S

-ar traduce din portugheză în română ca şi „dor” şi într-adevăr despre dor, melancolie şi prime iubiri este vorba şi în ultimul disc al duo-ului Rob Garza şi Eric Hilton, aka Thievery Corporation.

Este, cred, cel mai tradiţional din cele şapte discuri Thievery, fiind o întoarcere la ritmuri braziliene dar fără adaosuri electronice, dub sau trip hop. La o primă ascultare poate părea doar un alt banal disc de lounge music, dar, punând urechea la treabă, pe lângă aura predominantă a lui Astrud Gilberto se poate auzi patosul lui Edith Piaf, angoasa bolero-ului cubanez, ceva Serge Gainsbourg în perioada tristă plus stilul inconfundabil italian al anilor 50 à la Mina. În acest sens, ”Saudade” este o încercare de a unifica sub umbrela bossa nova conceptul de dor în versiuni şi pe versuri în portugheză, franceză, italiană, spaniolă şi engleză. Pentru fanii Thievery amatori de tripuri mai ritmate, discul va fi probabil un rateu, pentru restul lumii în posesia unei perechi de urechi avizate, 42 minute de tristeţe dulceamăruie de savurat cu un pahar de vin roşu.

32 | Sunete | sunetelive.ro

Vlad Popescu Aprilie, 2014

RECENZIILELUIBERTI GWYLIM SYMCOCK & YURI GOLOUBEV

WAYNE WALLACE ”Latin Jazz – Jazz Latin”

Acest ansamblu e un fel de maşinărie muzicală care în câţiva ani refuză să cânte orice este repetitiv şi previzibil.

Trombonistul Wayne Wallace cu Latin Jazz Ensamble, foloseşte ingrediente cunoscute, cu rezultate imprevizibile, cel puţin în ceea ce priveşte crearea unei atmosfere, a unui stil, prin orchestraţie. O suită de ritmuri latine bine studiate, un set de compoziţii originale puternice, plus câteva piese standard orchestrate în acelaşi mod, un cvintet robust, cu suficient spaţiu pentru respirat, care nu-şi pierde prospeţimea şi capacitatea de a uimi, reprezintă repertoriul pe albumul „Latin Jazz – Jazz Latin”, apărut la sfârşitul anului 2013 şi câştigător al premiului Grammy la secţiunea Latin Jazz Ensemble. Trombonul lui Wallace ne aduce aminte de suflătorii marilor „conjuntos”, solo-urile fiind concepute cu inteligenţă şi lirism. Un adaos inspirat la acest ansamblu este vioara. Ca de obicei, ansamblul lui Wallace arată rigoarea marilor orchestre de salsa, la care se adaugă o stare de relaxare care rotunjeşte marginile.

34 | Sunete | sunetelive.ro

”Reverie at Schloss Elmau”

TORD GUSTAVSEN QUARTET ”Extended Circle” Pianistul norvegian Tord Gustavsen a reuşit prin formula sa de cvartet să dezvăluie, cu fiecare album, diferite laturi ale esteticii sale muzicale, reuşind pe albumul „The Well”, din 2012, să adauge un plus de nerv ritmic. La fel de discret ne învăluie şi cu atmosfera creată pe „Extended Circle”, un nou set minunat cu ritmuri hipnotice, teme lirice abia insinuate şi poate mai mult ”piano jazz” decât pe înregistrările precedente. Titlul albumului reprezintă completarea unui cerc dublu, parte a unei trilogii.

Primul cerc a fost trasat de trei albume în formula de trio, iar al doilea este extins prin formula de cvartet. Repertoriul cuprinde piese inspirate din teme corale, sacre, dezvoltate individual şi colectiv, gradual integrate în repertoriu, în timpul turneului de promovare a albumului „The Well”. Teoria progresului liniar e expirată, dar tot evoluăm în cercuri şi spirale creative, revenind asupra noţiunilor muzicale şi spirituale din unghiuri noi, dezvoltând conţinutul muzical cu un plus de profunzime, de experienţă şi de calităţi tehnice. Grupul se manifestă ca o comunitate creativă care revine la punctul de plecare cu o nouă perspectivă, iar fragilitatea convingătoare a muzicii lui Tord Gustavsen rămâne intactă..

O bună parte din activitatea recentă a pianistului Gwilym Simcock se leagă de un castel din Bavaria, unde a găsit inspiraţie vreme de vreo două albume. „Good days at Schloss Elmau”, apărut în 2011, a fost un album premiat, starea imprimată de mediu reflectându-se în calitatea producţiei. În martie 2013, Simcock se întoarce la Schloss Elmau, în compania contrabasistului Yuri Goloubev. Rezultatul se numeşte „Reverie at Schloss Elmau”, primul album de duet al celor doi rafinaţi muzicieni care s-au mai întâlnit în alte formule de ansamblu.

Compoziţiile le aparţin, stilul lui Simcock fiind mai orientat către jazz decât cel al lui Goluobev, dar diferenţa în plan sonor nu e mare. Amândoi arată pasiune pentru melodie şi delicateţe în folosirea spaţiilor, pentru a accentua impactul emoţional al muzicii, o colecţie impresionantă de piese relaxat exprimate, reflexive, combinate cu un sunet excepţional.

Aprilie, 2014

ARILD ANDERSEN ”Mira”

MICHAEL WOLLNY

”Weltentraum” În formula de trio, pianul beneficiază de cea mai clară şi stabilă platformă pentru a-şi arăta magia, mai ales atunci când este atins de un artist cu exprimare fluidă, contemporană şi de înaltă virtuozitate. Pianistul Michael Wollny, cu eleganţă şi spirit, explorează legătura dintre piese care aparţin unor termeni diferiţi ca timp şi cultură, dar care definesc o nouă formă de standard în jazz. „Weltentraum” este albumul pe care legătura dintre Guillaume de Machaut, Edgar Varese, Friedrich Nietzsche şi Pink pare perfect naturală. Michael Wollny, cunoscut şi din inventivul trio [em], alături de basistul Tim Lefebvre şi de bateristul Eric Schaefer, descrie standardul ca fiind o temă de bază pe care muzicianul să construiască o piesă.

O idee bună de temă, o formă potrivită şi acordurile de bază pot transforma în standard orice piesă, cam aceasta este concluzia după ce ascultam „Weltentraum”.

Pentru un muzician contemporan, ideea de debut revine de fiecare dată când începe un nou proiect, la fiecare prim concert în noua formulă sau oricând ideea de schimbare este privită cu entuziasm. Astfel, legendarul basist norvegian Arild Andersen a debutat în 2008 cu o formulă de trio alături de percuţionistul italian Paolo Vinaccia şi de saxofonistul scoţian Tommy Smith, ceea ce a însemnat o surpriză pentru cei care-i cunosc muzica, încă de când cânta alături de Jan Garbarek. Arild Andersen a abordat în aproape 60 de ani de muzică un stil muscular, cu ton profund, într-o multitudine de variante, de la ”Tryptikon”, apărut în 1973, până la Big Five, alături de Terje Rypdal, dar parcă niciodată nu a sunat atât de intens ca în această formulă, care după şase ani îşi împlineşte evoluţia atât în limbaj, cât şi în comunicare, pe albumul „Mira”. Cei trei muzicieni au o expresie mai calmă, dar asta nu înseamnă că după o introducere pastorală nu ne putem aştepta la explozii de groove sau saxofon. Basul susţine ferm toată structura, implicând verticalitate armonică şi solo-uri cu un ton robust şi amprente lirice clare. Acest album diferă de debutul live, dar întotdeauna condiţiile de studio prezintă o altă perspectivă asupra posibilităţilor de expresie şi producţie. Schimbul intens de energie şi măiestria muzicală rămân însă baza, indiferent de contextul în care se desfăşoară. Mai multă empatie, mai multă atenţie la spaţii şi un limbaj mult extins, asta se simte între două albume apărute la un interval de şase ani, timp în care grupul nu a încetat să evolueze.

JEFF BALLARD TRIO ”Time’s tales”

Timp de trei decenii, bateristul Jeff Ballard a însemnat prima opţiune pentru nume mari ale jazz-ului, cum ar fi Brad Mehldau sau Chick Corea, dar la un moment dat a optat şi pentru postura de lider de grup, în care îşi manifestă propria libertate de compoziţie şi experiment. Debutul în trio, alături de chitaristul Lionel Loueke şi de saxofonistul Miguel Zenon, pare o combinaţie simplă, cel puţin la suprafaţă, care cuprinde un interior dens, plin cu selecţii melodice şi poliritmii din diferite tradiţii. Loueke şi Zenon pendulează împreună între linii de unison şi riff-uri de acompaniament, cu bateria explodând emfatic şi creativ printre măsurile de groove.

Selecţia de piese este foarte variată, formând acel plăcut surprinzător amalgam de stiluri şi culturi. Trio-ul lui Ballard trece deliberat prin timp şi spaţiu, adunând influenţe, sunete îmbinate atipic, exotic, reprezentând mai mult decât suma calităţilor celor trei membri ai grupului, cu origini şi stiluri diferite, care inevitabil adună Africa şi cele două Americi. Dincolo de rădăcinile etnice evidente, cei trei fenomenali artişti contemporani împart aceeaşi deschidere spre liric şi abraziv deopotrivă, sfidând distincţia dintre clasic si actual. Cele două elemente sunt indisolubil legate, în asta constă farmecul albumului „Time’s Tales”.

Aprilie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 35

FOCUS

Sebastian Spanache Trio George Durbălău

Sebastian Spanache Trio a luat naştere în a doua jumătate a anului 2011 şi este format din Sebastian Spanache (pian, rhodes, wurlitzer), Csaba Sánta (contrabas, chitară bas) şi Radu Pieloiu (tobe, percuţie).

Urmează să vă rog să mă scuzaţi. Mă am de ce să mă scuz. Adică nu am de mai apucă şi pe mine. Mă apucă mai ce. Ba dimpotrivă, am ales să mă laud rar, e drept (încă n-am ajuns...acolo), cu ei. Că genul lor de dialog muzical, dar mă lasă relativ repede!Este vorba estetica asta frapată şi intricată a piesede momentele ca astea, în care îmi vine lor m-a băgat în filmul lor şi stau de să scriu despre jazz. Radu o să râdă ceva vreme. Sebastian Spanache Trio acum, că o să zică că el mi-a sugerat! s-a format în 2011 târziu şi deja îşi Iar eu o să-i zic acum că nu era nevoie lansează al doilea efort discografic, „A şi că aveam de gând să scriu anyhow, Pasha’s Abstinence”. Doi ani practic si aşa că, iată, mă pun în postura să scriu două albume. Pentru mine muzica noii despre o trupă care m-a fermecat. generaţii de jazz are parcă mai mult din De-a lungul acestor ani de formare, atmosfera jazz-ului clasic şi este mai care abia începe să prindă contur, am gentilă cu urechea neexperimentată. stabilit cam în ce mod mă raportez la Asta cred eu în mod secret (nu mai fiecare gen de muzică în parte. Devine spuneţi la nimeni) că se întâmplă destul de clar, pe baza afinităţilor elective ce sebastianspanachetrio.com şi cât îţi intră. Şi cum. (siteul vechi www.sebastianspanache.com) Cu jazz-ul am o relaţie facebook.com/SebastianSpanacheTrio intensă de love and sebastianspanachetrio.bandcamp.com hate. Cu năbădăi. Dar soundcloud.com/sebastian-spanache-trio când îmi şi intră ceva la păstrare, atunci rămâne pe bune şi pe mult timp. E ca vorba datorită doirnţei artiştilor „noi” de aia, ştiu puţini, dar bine! Acum am a apela şi la publicul altor genuri. Şi zis să mă scuz înainte că aşa este frupentru jazz asta înseamnă mult. Un mos. Dar despre trioul timişorean nu gen destul de ermetic şi conservator

36 | Sunete | sunetelive.ro

în pionieratul lui. Deşi iată că muzica lui Sebastian Spanache Trio mă prinde de mânecă şi îmi ciuleşte urechea. De ei am auzit cu ocazia împrietenirii cu Radu Pieloiu, drummer la BRUM. Şi din una într-alta aflu de celălalt proiect al lui. Şi aşa îmi intră „Humanized” în vizor, în urechi şi Timişoara mai adaugă un pin pe harta intereselor mele (puţine!) jazzistice. Am făcut mulţi kilometri, humanizat auditiv pe străzile Bucureştiului imaginându-mă în Timişoara. De curând mă bălăcesc în noile acorduri ce defulează la maxim abstinenţa oricărui paşă, căci muzica eliberează tensiuni din cele mai rezistente! Îmi plănuisem să recenzez albumul în ediţia asta, dar am să îl las să mai zacă, să se depună informaţia.

Pentru că jazz-ul se serveşte amestecat cu bucăţi de viaţă şi dacă muzica îmi este partener constant atunci cu Sebastian Spanache Trio în difuzoare o să iasă o recenzie bine pătrunsă...Până când reîmprospătăm paginile ediţiei următoare cu recenzia albumului vă invit să-l ascultaţi în intimitattea favorită pe disc sau în preajma iubitorilor de gen, live într-un loc unicat, pe Podul Eiffel (Podul de Fier) Timişoara, la lansarea albumului in silentio, cu căşti pe urechi cu sunetul direct din mixerul inginerului de sunet! Şi iată că jazzul este din nou inovativ şi event-candy. Pentru prietenii de la Sebastian Spanache Trio ridicăm un mare like în slăvile jazzului şi îi salutăm pentru muzica lor salutară, la care menţionăm printre talentaţii colaboratori şi pe colegul şi artistul Berti Barbera.

Discografie 2013 – „Humanized” 2014 – „A Pasha’s Abstinence”

Aprilie, 2014

CLASSIX

O altfel de muzică clasică Cristina Comandaşu

F

ac aceeaşi recomandare şi pentru un disc care va apărea în 28 aprilie 2014. În zona publicului tânăr, am observat că numele compozitorului Max Richter are deja o rezonanţă, aşa că parteneriatul pe care muzicianul britanic l-a semnat cu Deutsche Grammophon nu va face decât să crească faima acestui compozitor atât de atipic al zilelor noastre. În 28 aprilie se lansează o nouă ediţie a albumului „Vivaldi – Recomposed” - o foarte îndrăzneaţă încercare de rescriere a celebrelor „Anotimpuri” vivaldiene într-o cheie contemporană.

Practic, avem fragmente din originalele „Anotimpuri” mixate cu o muzică originală electronică, iar rezultatul este, trebuie să recunosc, unul spectaculos, departe de un posibil kitsch care ar fi putut rezulta. Aşa că, pentru cei care s-au plictisit de vechiul Vivaldi, dar şi pentru cei care cred că muzica clasică e încă prea scorţoasă, Vivaldi recomposed by Max Richter este o propunere foarte potrivită.

L

una aprilie aduce o serie de surprize din partea Deutsche Grammophon şi Decca pentru cei care nu sunt mari fani ai muzicii clasice, dar au o şansă să o descopere, într-o formă nebănuită, foarte apropiată de gusturile zilelor noastre.

Sunt sigură că aţi auzit de Michael Nyman, măcar pentru a compus coloana sonoră a filmului „Pianul”, din punctul de meu de vedere, unul dintre cele mai emoţionante pe care le-am văzut vreodată. Holly Hunter juca rolul femeii pentru care pianul era o formă de expresie atât de profundă încât

38 | Sunete | sunetelive.ro

ţinea loc de orice cuvinte pe care le-ar fi putut rosti. În 2014, pe un disc care apare în 7 aprilie la casa Decca, se naşte o nouă protagonistă pentru „Pianul” – nu o actriţă, ci o pianistă adevărată, cea cunoscută deja drept „Pianista youtube”. A cântat şi la Bucureşti anul trecut, iar numele ei este Valentina Lisitsa. Cred că a asculta noul album „Michael Nyman – Chasing pianos” este o experienţă care nu trebuie ratată – o incursiune într-o lume a visului, într-un limbaj de factură clasică, şi totuşi poate fi atât de aproape de sensibilitatea omului contemporan.

Aprilie, 2014

CLASSIX

Clasicii muzicii clasice Cristina Comandaşu concepţiei: pianistul Maurizio Pollini, Capela de stat din Dresda, dirijorul Christian Thielemann.

Numele a doi americani apar pe alte două discuri lansate în 7 aprilie 2014: baritonul Thomas Hampson, un super-star al teatrului liric, interpretează lieduri de Richard Strauss (pentru că anul acesta se

împlinesc 150 de ani de la naşterea romanticului german), dar şi violoncelista Alisa Weilerstein care la 32 ani este o vedetă în ascensiune a casei Deutsche Grammophon: ea cântă pe noul ei album celebrissimul concert de Antonin Dvorak, alături de mai multe lucrări pentru violoncel şi pian semnate de acelaşi compozitor.

L

una aprilie este luna Paştelui, aşa că, într-un fel sau întraltul, producătorii nu puteau ocoli acest aspect. În 7 aprilie apar nu mai puţin de 4 discuri noi care pot aduce o atmosferă pascală în casele tuturor. Mai ales, „Prayer” cu mezzosoprana Magdalena Kozena şi organistul Christian Schmitt: lucrări religioase din cele mai variate zone stilistice ale istoriei muzicii, punând în lumină o moştenire iudeo-creştină a societăţii europene de care se pare că nu mai suntem atât de mândri astăzi sau cel puţin nu o mai arătăm cu atâta mândrie ca înaintaşii noştri: totuşi, măcar de Paşti, este cazul să ne aducem aminte de ea. În alt sens, experienţe spirituale speciale sunt şi celelalte trei discuri care vor apărea în 7 aprilie. Nu ştiu să explic de ce, personal, am o atracţie specială faţă de Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră de Johannes Brahms. Poate că este senzaţia aceea de măreţie şi de putere în faţa vicisitudinilor vieţii pe care simt că mi-o transmite; ştiţi sentimentul acela pe care-l ai după ce ai reuşit să ajungi, după un drum greu, pe vârful unui munte şi ţi se deschide la picioare toată lumea? Cam aşa mă simt eu ascultând acest concert care apare în 7 aprilie într-o versiune care poartă toată măreţia germanică a

Toate discurile prezentate vor fi disponibile şi în România, în magazinele de specialitate sau la www.getmusic.ro. De asemenea, pot fi ascultate la Radio România Muzical şi sunt incluse în campania „Votează discul de muzică clasică al anului 2014”. Urmăriţi www.romania-muzical.ro pentru detalii.

Aprilie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 39

Recomandﾄビi

40 | Sunete | sunetelive.ro

Aprilie, 2014

RADIOPLEASURES Nu sunt nici reptilieni, nici vulturieni.

Sunt Guerrillieni. Radio-guerrilieni.

Mitoş Micleuşanu este omul din spatele unor proiecte diverse de muzică, text, artă vizuală, scurtmetraj precum Pneumaton, Ermetic, Lobotomat, Planeta Moldova, Politicantrop sau ca autor al unor volume ca ‘’Trepanoia’’ sau ‘’Kasa Poporului’’.

Pe Iulian Tănase îl cunoaştem ca redactor la Academia Caţavencu şi revista Kamikaze, realizator de programe la Radio Guerilla, dar şi ca scriitor ale cărui cărţi au fost publicate atât în România cât şi în străinătate.

Cei doi sunt gazdele emisiunii ‘’Războiul sfârşitului săptămânii’’ de pe Radio Guerrilla, eimisiune al cărei scop este să aducă la suprafaţă umorul din absolut orice situaţie.

e s a n ă T . ii n u e i n l a il ş r r u Gue icle M i i fi ş o s u o l i F c Beatrice Sommer

Cum v-aţi întâlnit şi cum a început colaborarea dintre voi?

Iulian Tănase: Senzaţia mea e că ne ştim dintr-una din vieţile anterioare, fie de pe vremea lui Pitagora, fie, mult mai probabil, de pe vremea lui Ştefan cel Mare.

Am intrat în vorbă aşa cum intră în vorbă doi afluenţi ai aceluiaşi rîu (Moldova, să zicem, şi aşa să-i şi rămînă numele!): adică în mod natural. Afluenţii nu îşi pun problema de a colabora în vreun fel la creşterea cotelor apelor Dunării, ei îşi amestecă pur şi simplu undele printre hohote

42 | Sunete | sunetelive.ro

de rîu sau de rîs, şi cam aşa s-a întîmplat şi în cazul nostru. Am ajuns în mod natural să facem o emisiune la radio, apoi una la TV şi tot felul de alte drăcii în care muzica şi poezia se amestecă precum moleculele de hidrogen şi oxigen din cei doi litri de apă pe care ar trebui să îi bem zilnic.

Ce plănuiţi să faceţi în continuare? Există un proiect nou pe care îl pregătiţi?

IT: În continuare plănuim să facem bine şi să îmbătrînim frumos împreună, alături de

familiile noastre.

Crezi în educarea publicului?

Mitoş Micleuşanu: Da, poţi strecura anumite mesaje, poţi oferi nişte puncte de vedere, sau poţi reseta anumite viziuni tradiţionaliste sau dogmatice.

Dar în general, educatorii adevăraţi nu sunt cei stridenţi sau cei care militează zgomotos pentru schimbare. Eu nu cred în compulsivitate, fiindcă ea vine din frustrare, din agresivitate. Acum peste tot e un fel de agresivitate, publicitate agresivă, trafic agresiv,

Aprilie, 2014

consum agresiv. Toate pe fond nervos, fiindcă societatea a devenit paranoică şi consumă compulsiv, ca să se calmeze, să amorţească. Apoi vine sevrajul şi din nou, consum şi poluare. Este greu să educi o lume în care tu eşti un angrenaj şi suferi de aceleai maladii.

IT: Cred în educarea publicului la fel de mult pe cît crede publicul în propria sa educare. Niciodată nu mi-ampropus, prin ceea ce am făcut (scris, radio, TV), să educ pe cineva. Abia am reuşit să mă educ, cît de cît, pe mine. Dacă s-a întîmplat să mai contaminez

şi pe altcineva cu afinităţile şi sensibilităţile mele, asta e, înseamnă că acest altcineva a fost o persoană suficient de vulnerabilă încît să merite asta.

Există forme bune ale manipulării, o judecată sănătoasă în ceea ce priveşte acest tip de influenţă socială?

MM: Da, putem face propagandă împotriva propagandei, dar asta la nivel satiric.

IT: Aceste forme bune ale manipulării nici nu cred că pot fi numite manipulare, ci influenţe.

Influenţele există, desigur, şi întrun sens bun, şi într-un sens rău.

Nu oricine poate influenţa pe oricine.

Ce deosebeşte binele de rău, calitatea de ieftin, bunul gust de prost gust?

MM: Educaţia, intuiţia, afecţiunea. Binele este ”sunt pentru voi” răul este ”sunt pentru mine”. Asta teoretic, fiindcă practic este aproape imposibil să fii tot timpul pentru alţii sau tot timpul doar pentru tine.

Egocentrismul cuiva te poate ajuta să nu fii ca acel cineva. Prin urmare şi egoistul aduce folos, este un reper negativ, un exemplu cum să nu fim. În general, aspiraţiile noastre sunt de fiecare

dată mai înalte decât capacităţile.

Noi vrem mai mult decât suntem în stare. Asta şi în plan spiritual şi în plan material. Vrem mult şi dacă se poate fără prea mult efort.

De aici permanenta nemulţumire.

Nemulţumirea este un soi de motor evolutiv. Bunul gust sau prostul gust? Este de prost gust să încerci să impui cuiva gusturile tale. Este de prost gust să râzi de gusturile cuiva, fiindcă nu ştii nimic depre ”background-ul” acelei persoane.

Poate a crescut fără părinţi, poate are nişte probeleme de care habar nu ai. Noi avem tendinţa de a ne etala superioritatea estetică, asta e de prost gust.

IT: În absenţa răului nu s-ar mai putea vorbi despre bine, răul unuia poate fi binele altuia, aşa că aş lăsa întrebarea asta fără un răspuns tranşant. Discernămîntul fiecăruia, bazat pe o educaţie morală şi estetică decentă, ar trebui să facă diferenţa între una şi cealaltă.

Scrisul este mai degrabă o formă de exprimare

Aprilie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 43

RADIOPLEASURES sau una de înţelegere a sinelui?

MM: A scrie înseamnă a mai trăi câteva vieţi. Scriitorul construieşte o lume, îşi asumă acea lume şi este responsabil pentru fiinţele care locuiesc sau bântuie în acea lume.

Evident, există şi scriitori mai temători, care se joacă, care se ascund în spatele unor jocuri, experimente şi ezită să dea naştere unor lumi mai complexe, fiindcă este greu să gestionezi o lume, unde există dedesubturi nu tocmai plăcute.

Dar tocmai scriitorii temători, scriitorii timizi ascund chestiuni insuportabile.

De asta se ascund, de asta ezită să scoată la suprafaţa nebunia pe care o reprimă cumva.

Dar curajul se învaţă prin înaintare, prin tratarea problemeleor frontal şi atenţie la starea lumii.

IT: Scrisul este mai multe lucruri. E o formă de terapie, de autocunoaştere , de a comunica nişte lucruri, de a înţelege lumea, de a transcende lumea şi realitatea convenţionale, intrînd pe teritoriul lumilor posibile. Apoi, scrisul mai înseamnă o foarte bună relaţie cu limbajul. Asta, aşa, foarte schematic spus.

Arta este evadare sau introspecţie? Ce rol are ermetismul?

MM: Astăzi arta este aproape orice. Şi tocmai asta e provocarea.

Un wc subacvatic pentru meduze poate fi o lucrare de artă.

Iar ermetismul e un soi de fiţă

44 | Sunete | sunetelive.ro

esoterică. Când cineva spune, adevărul nu e pentru toţi, sau nu toţi sunt pregătiţi să înţeleagă, o spune dintr-un complex de superioritate, complexul elitelor, complexul cărturarului sau cabalistului. Chiar dacă există acel sentiment, că uite, tocmai am oferit cuiva ceva important, preţios, iar acel cineva nu a înţeles nici încărcătura nici semnificaţia, asta nu exclude ceva. De unde ştim noi cine şi cât înţelege cu adevărat, chestiunile se revelează pe căi nebănuite, lucrurile se depun, apoi ies la suprafaţă. Poblema este că noi aşteptăm recunoştinţă, dacă se poate imediat şi dacă cineva nu are

cea de-a doua întrebare, voi face din nou apel la depozitul de cunoştinţe generale, reproducînd cîteva rînduri scrise de regizorul ceh Jan Svankmajer: „Orice poezie adevărată este ermetică, deşi nu în mod deliberat. Dacă încercăm să o interpretăm, rămîne întotdeauna ceva inexplicabil, inaccesibil, misterios, a cărui cheie o are numai autorul. (…) Poezia apare ca un mecanism de apărare împotriva realităţii; ea are rădăcini comune cu magia, în care mecanismul de apărare a fost transformat în dorinţa de a controla realitatea“.

Răspunsul final la aceste întrebări este: da.

Vorbeşte despre importanţa umorului.

o reacţie pe măsura sacrificiului nostru, simţim dezamăgire şi devenim mai ermetici, mai tăcuţi.

Dacă ai înţeles ceva şi ţii doar pentru tine înseamnă că nu ai înţeles nimic de fapt. Poţi ţine pentru tine doar codul activării porţilor iadului:) IT: Nu mă pricep la artă, aşa că pentru prima întrebare prefer să reproduc acest citat din Graham Greene: „Uneori mă întreb cum reuşesc toţi cei care nu scriu, care nu compun, care nu pictează să scape de nebunie, de melancolie, de spaimele care sînt inerente condiţiei umane“. Cît priveşte

MM: Cred că satira este instrumentul cel mai potrivit pentru a demasca probleme sociale sau existenţiale.

Satira pune problema suficient de elegant încât să nu te traumatizeze şi totuşi să înţelegi cât de gravă e situaţia cutare sau cutare. Iar despre umor, evident că umorul este vital, este un soi de apă vie. Dar cu adevărat are umor cel care face glume pe patul de moarte şi apropiaţii râd cu lacrimi, stânjeniţi de situaţie.

IT: Umorul e un contrapunct la tragismul congenital al condiţiei noastre de muritori. Cînd rîdem, ţinem cumva moartea la distanţă, chiar dacă ştim că expresia „a muri de rîs“ există şi, uneori, funcţionează. Umorul e al naibii de important, uneori mă gîndesc că ce fericire, totuşi, pe capul meu că am umor. Ar fi fost îngrozitor mă fi născut bogat, dar complet lipsit de umor.

Aprilie, 2014

SUNETV

1

Prin invitaţiile la emisiunea „Garantat 100%” promovezi artiştii cu adevărat talentaţi. Care sunt criteriile selecţiei artiştilor care vă calcă pragul şi dacă acestea sunt conectate cumva la invitatul principal.

Cătălin Ştefănescu Garantat

100%

George Durbălău

46 | Sunete | sunetelive.ro

Da, sigur că încercăm să potrivim cumva muzica de la finalul emisiunii cu profilul invitatului. Dar e o potriveală cu limite foarte largi. Îţi dau un exemplu. Când am avut onoarea de a-l avea ca invitat pe dirijorul Ion Marin – o personalitate cu o carieră internaţională excepţională – ne gândeam să-i oferim la finalul întâlnirii un moment muzical realizat cu o formaţie camerală.

Pe urmă, ne-am răzgândit. Am mizat pe faptul că o personalitate de o asemenea anvergură nu poate fi decât un om deschis, cu umor, şi cu gusturi educate mult dincolo de zona muzicală în care se exprimă de obicei. Evident că am mizat corect. Propunerea noastră a fost o versiune de Little Wing (Hendrix), cântată de Alex Muşat, un excelent muzician de blues, deja cunoscut la noi, deşi e încă elev în ultimul an de liceu. Ion Marin a gustat din plin momentul ăsta. Referitor la criteriile pe baza cărora ne alegem în general invitaţii de la momentele dedicate muzicii, treaba e simplă. Muzicieni tineri care cred în ceea ce fac.

2

Care este acel atribut ce face ca arta muzicală să nu necesite nicio pregătire pentru receptor pentru a fi apreciată şi evaluată? În general, aşa e. Nu e necesară o pregătire specială pentru a vibra la auzul unei muzici care merită să fie ascultată. Te emoţionează pur şi simplu. Asta e la primul nivel al poveştii. Pe urmă, ca în orice formă de devenire, lucrurile intră într-o altă ordine. Pe măsură ce trăieşti şi exersezi întâlnirea cu muzica, începi să asculţi ce se aude dincolo de primul plan al expresiei muzicale. De aici începe o călătorie care nu se termină niciodată. Nu ştiu care este „atributul” despre care vorbeşti. Nu cred că e unul singur.

Lucrul ăsta diferă de la individ la individ. În mod normal, întâlnirea cu muzica se poate situa în zona unui tip de plăcere. Dar călătoria lăuntrică şi emoţia sunt trepte ale unei întâlniri ideale cu muzica. În ce mă priveşte, nu pot asculta muzică de... fundal. Adică să fac altceva şi, undeva, să se audă o muzică acolo, un fond sonor. Sau, dacă o fac, o fac foarte rar, aşa cum o facem toţi, atunci când se aude o muzică într-un restaurant sau într-un magazin, sau când mergi la o petrecere şi se pun muzici... Ca pentru mulţi alţii, şi pentru mine muzica e arta supremă. Ea poate avea valori de „folosire” în anumite situaţii. Trăim, totuşi, în

Aprilie, 2014

lume, nu într-un templu. Dar tipul de întâlnire cu muzica se situează în altă zonă – cea a comuniunii, a transpunerii, a întâlnirii sunetelor cu sufletul şi cu imaginaţia celui care ascultă.

3

Cărui tip de mesaj /tematică ţi se pare că se potriveşte limba română, în muzică?

Oricărui tip de mesaj. S-a dovedit lucrul ăsta în nenumărate rânduri.

De la doină, până la „Zalmoxe” şi „Cantafabule”, de la „Dragostea din tei” – ascultată obsesiv în Japonia – până la manelele pe care le poţi auzi pe străzile din Kathmandu, în Nepal.

Trăim într-o lume nebună şi nostimă.

4

România are ambasadori ai sufletului românesc care poartă mai bine mesajul despre noi decât politica. Dacă ai „asambla un parlament” al artiştilor, ce artişti ar fi în poziţii cheie? Cum ar arăta în câteva nume cabinetul prim-ministrului, prim-ministrul, preşedintele României etc.?

Aş intra în jocul ăsta pe care îl propui, tocmai pentru că e unul serios. Dar nu aş face un parlament al artiştilor.

Ar fi o catastrofă. Politica e pentru politicieni, aşa cum sunt ei. Iar arta e pentru artişti, indiferent de cât de buni sau de boccii sunt. Evident, sunt nenumărate cazuri, unele mai fericite, altele mai puţin, în care artiştii au performat bine în zona politicii. Dar a fi artist, nu e deloc o garanţie pentru a fi un bun om politic. Uneori e chiar invers. Să ne înţelegem – nu ridic vreo statuie celor care fac politică.

Dar sunt două categorii extrem de diferite. Fiecare cu rolul ei în mersul lumii.

5

O scurtă trecere în revistă a modului în care au evoluat gusturile tale muzicale din pruncie până acum!

Oho. Ascultam de mic muzicile de la Europa Liberă. Atât cât se puteau ele asculta în condiţii suportabile.

Pe urmă, am început cu nebunia

discurilor de vinil. Sfinx, Phoenix, Promusica, Iris, Holograf, trupele româneşti care se puteau asculta mai mult sau mai puţin legal. Pe urmă, în ultimii ani de liceu, marile trupe cu care a trăit orice ascultător de muzică de la noi – Led Zeppelin, Pink Floyd, Yes, Genesis, King Crimson, Emerson Lake&Palmer, The Who, Deep Purple, Black Sabbath, Cream, Soft Machine, Renaissance, Rush, iar mai târziu Dream Theater, Queensryche, Marrilion, Tesla, Badlands, Porcupine Tree, Spock’s Beard... De la un moment dat încolo, muzica supremă: Bach, Beethoven, Handel, Mahler, Dvorak, Wagner, Mozart, Rahmaninov, Shostakovich... Apoi jazz-ul. Monk, Coltrane, Miles, Peterson, Jarrett, Chet Baker, Herbie Hancock, Wayne Shorter, Charlie Haden, Ahmad Jamal, Charles Lloyd, Garbarek, Erik Truffaz, Esbjorn Svensson... Sunt atât de mulţi. Şi dacă m-apuc să fac o listă cu minimalişti, ambietalişti, sau cu trupe de postrock, ieşim din spaţiul alocat convorbirii noastre.

6

Descrie-ne instrumentul preferat şi pe omul care îl mânuieşte cel mai bine.

Pianul. Dacă e să zic un nume, zic Radu Lupu, fără ezitare. Pentru mine, profund subiectiv, el e pianistul absolut. Dar n-aş dormi liniştit noaptea dacă n-aş zice şi Glen Gould, Daniel Barenboim, Arthur Rubinstein, Marta Argerich, Alicia de Larrocha, Helene Grimaud, Sviatoslav Richter, Vladimir Horowitz, Vladimir Ashkenazy.

7

Top 3 festivaluri la care te-ai întoarce oricând.

Zic patru. Festivalul Enescu, JazzTM, Plai, Constelaţii Rock (un festival legendar, care nu mai există de multă vreme, la Râmnicu Vâlcea)

8

Top 5 albume străine all-time favourites.

Mă distruge faza asta cu topurile. De dragul jocului, n-am de ales.

Yes – Magnification Led Zeppelin I Pink Floyd – Dark Side of The Moon The Who – Quadrophenia King Crimson – In The Court Of The Crimson King

9

Top 5 albume româneşti alltime favourites.

Poţi să zici tu ce vrei, o să zic şase.

Sfinx – Zalmoxe Phoenix – Cantafabule Florian din Transilvania – Tainicul Vârtej Accent – o faţă de disc de pe Formaţii rock (9) Pro Musica – cealaltă faţă de disc de pe Formaţii rock (9) Post Scriptum

10

3 trupe din noua generaţie românească cu cel mai mare potenţial de dezvoltare?

Aici prefer să nu nominalizez.

N-ar fi cinstit din partea mea. Şi, cu permisiunea ta, n-aş face-o. Sunt mult mai multe de trei. Iar fenomenul merită susţinut cu asupra de măsură.

11

10 piese care se află în acest moment pe iPod-ul sau playerul tău portabil.

Badlands – Dreams In The Dark Esbjorn Svensson Trio – Dodge The Dodo Faith No More – Epic The Bad Plus – Flim Jeff Beck&Imelda May – Lilac Wine Soundgarden – Black Hole Sun Black Country Communion – Little Secret Urma – A Place For Me Tenacious D – Wonderboy Fink – All Cried Out

12

Top 3 coloane sonore all-time favourites.

Melancholia ( regia-Lars von Trier) The Last Waltz (regia-Martin Scorsese) Twin Peaks (regia-David Lynch)

Aprilie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 47

CUVINTEÎNSUNETE

„

Filosofia

sunetului digital”

George D. Stănciulescu geodor.s@gmail.com www.facebook.com/LevantProject

48 | Sunete | sunetelive.ro

Aprilie, 2014

A

scrie despre muzică este un lucru pe care îl fac mulţi dintre noi. E o formă de a o asuma mai disciplinat, mai reflexiv, interogând detaşat sensurile inerente trăirii ei imediate. A scrie despre muzică în termeni filosofici este, poate, un act ce necesită un plus de curaj şi un plus de risc, cu atât mai mult cu cât, în cazul de faţă, se subscrie unor norme academice . Dar pentru că riscul e câteodată cel mai bun stimulent, în urmă cu câţiva ani m-am hotărât să mi-l asum, începând un doctorat în filosofia muzicii şi nu a oricărei muzici, ci a celei digitale, electronice, cu tot ansamblul ei de click-uri, softuri, filtre, librării de sunete şi restul “jucăriilor” fireşti în recuzita oricărui bedroom producer. O primă provocare a fost cea pur şcolărească, teribilist-copilăroasă, de a vorbi despre pasiunea ta în faţa unor oameni care erau ba miraţi, ba fascinaţi, ba confuzi vis-a-vis de ce ar putea să însemne o aşa zisă “filosofie a muzicii făcute pe calculator”. Un scepticism absolut rezonabil având în vedere că şi ei erau probabil, ca şi mine, încă nedumeriţi despre ce ar putea ieşi din aşa ceva. O a două provocare a fost strict personală: aceea de a dubla experienţa de producător de muzică electronică şi experimentală dobândită în ultimii 10 ani, constând în 4 CD-uri lansate la label-uri internaţionale şi un proiect actualmente activ denumit LeVant, cu o altfel de înţelegere şi un altfel de limbaj.

S-a dovedit a fi o decizie care, retroactiv, îmi inspiră ceva din farmecul oricărei naivităţi care, indiferent că vorbim despre cunoaştere, dragoste sau viaţă în general, este marca începuturilor.

In acest caz chiar a fost marca unui început, pe care, din 2009 până în 2012, am decis să-l explorez, colonizând progresiv o zonă aproape virgină în literatura de specialitate de la noi, cea a postmodernismului şi a digimodernismului muzical.

Aşa au apărut o serie de concepte

personale pe care le veţi descoperi în carte, descriind realitatea (şi hiperrealitatea!) sunetului desprins din condiţionarea inteligenţei artificiale, cuprinzând sintetic o perioadă ce a început cu simplul experiment al avangardei vestice şi al postmodernismului de început până la actuala stare de hibriditate în care ne-am scufundat atât de hedonic şi natural încât parcă am uitat să ne întrebăm de ce, pentru ce, către ce. Câtorva din aceste întrebări am încercat să le descopăr un răspuns.

După trei ani de cercetare şi două stagii la Paris la un institut de prestigiu, am susţinut la

universitatea “Alexandru I. Cuza” din Iaşi doctoratul, urmat de o pauză firească, cu bucurii mici şi speranţe mari, necesare pentru a trece la următoarea provocare: aceea de a lansa o carte la Editura Muzicală. Astfel încât, fiind în Bucureşti în vara anului trecut, m-am întâlnit întâmplător cu unul din pionierii muzicii electronice româneşti, profesorul universitar şi compozitorul Octavian Nemescu care m-a încurajat să public lucrarea, în pofida caracterului ei nişat, poate neprietenos pentru cititorii

obişnuiţi, amintindu-mi că este totuşi prima lucrare de acest gen din ţară şi cu siguranţă va găsi ecouri printre curioşii pasionaţi de muzică, fie că e vorba de intelectuali cu profil academic, hipsteri livreşti, studenţi, DJ, filosofi ermetici, cercetători etc. Câteva luni mai târziu, ţineam în mâini, cu o coperta glossy numai bună să îndulcească forjările de post/neo-tot din interior, cartea “Postmodernism şi Digimodernism în muzică: perspective filosofice”.

Am scris, printre altele, despre fenomenul pseudonaturalizarii ca manieră de instaurare a regimului virtual în creaţia muzicală, despre iluzia oferită de sinteza sonoră, despre metamorfozele condiţiei autorului şi ale receptorului în legitimitatea curentă a platformelor New Media. Am încercat şi o sortare sistematică a nebuloaselor ce gravitează în jurul noţiunilor de cultură înaltă, subcultură, de plus şi minus valoare, de masificare şi nişă, de construcţie şi deconstrucţie, într-o junglă conceptuală care, după un mic sejur autoimpus de adaptare, vă poate oferi posibile răspunsuri la câteva din semnele de întrebare ce gravitează persistent şi cu un aer vag familiar în jurul celor ce populează “satului global”, după cum numea Marshall McLuhan Internetul. Veţi mai face slalom printre idei dedicate consum(erism) ului paradoxal gratificant al Creative Commons-urilor, despre scriitura prin copie (sampling-ul), despre limitele şi avantajele combinatoricii în softurile voastre preferate, despre tendinţele guerilla din marketing, despre info-anarhism şi eliberarea explozivă a fanteziei creative în circuitele nomade şi interactive ale culturii digitale. În concluzie, vă invit la un ping-pong filosofico-muzical care transformă graniţa de la fizică la metafizică, de la idee la act, de la ideal la posibil, de la offline la online într-una din cele mai profunde bucurii pe care o putem trăi şi o putem împărţi cu cei din jurul nostru, aceea a sunetului.

Aprilie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 49