Sunete August 2014

GRATUIT AUGUST 2014

BALKANIK! FESTI V AL SHANTEL & BUCOVINA CLUB ORKESTAR KIRIL DZAJKOVSKI | TK WONDER GHETTO PRIEST | DJANGO LASSI KOTTARASHKY & THE RAIN DOGS CACI VORBA

EDITORIAL

Despre genuri şi muzici REVISTĂ DE MUZICĂ SE DISTRIBUIE GRATUIT Redactor Şef: George DURBĂLĂU george.durbalau@gmail.com Redactori: Radu Layer-Dobra, Berti Barbera, Cristina Comandaşu, Vlad Popescu, Hefe, Monica Felea Colaboratori: Edward Ciurea, Diana Nicolae, Crenguţa Pavel, Vlad Ene, Raluca Radu, Marius Andrei Dima Vânzări: George Ovidiu tel. 0752 241 621 george.sunete@gmail.com Corectură: Edward Ciurea Crenguţa Pavel Facebook: Edward Ciurea Coordonator distribuţie: Dan Budoi dan.budoi@zilesinopti.ro Director General: Marian Gîlea marian.gilea@zilesinopti.ro Contact: facebook.com/sunetelive www.sunetelive.ro Dacă vreţi să ne semnalaţi un eveniment, vă rugăm să ne contactaţi la adresa: evenimente@sunetelive.ro Dacă aveţi un local şi vreţi să distribuiţi revista Sunete, vă rugăm să ne contactaţi la adresa: distributie@sunetelive.ro Conţinutul aparţine în întregime revistei Sunete. Reproducerea parţială sau integrală a conţinutului este ilegală fără acordul prealabil al revistei Sunete.

August, 2014

E

xistă câteva categorii de ascultători. Există cei care ascultă muzică în stilul soundtrack – ei au nevoie de un fundal.

Fundalul e important atât timp cât e potrivit cu tipul de activitate desfăşurat în momentul audiţiei. Dar atât. Cât să nu deranjeze. Mai există cei care ascultă muzică, realmente pasionaţi.

Dar de obicei de o singură trupă, un artist sau un gen. Ei sunt fanii.

Dedicaţi în felul lor, frumoşii nebuni. Însă cu anumite limite ale percepţiei asupra fenomenului muzical. După care sunt cei care au pornit un pic mai sistematic (de la un moment dat) în a percepe această artă. Ei sunt maniacii, cei care ascultă ore întregi zilnic. Dacă la categoria fani, muzica nu mai este un fundal ci un partener de dialog from time to time, la maniaci, muzica este the center of the Universe. Muzica este subiectul principal. Mai tot timpul. Mulţi dintre cei ce scriu la revista asta sunt în categoria a treia. Dar...mai este şi a patra, desigur – cei care FAC muzică! Generatorii, aa, pardon, transmiţătorii (zic cei mai mulţi), canalele prin care muzica ajunge la noi. Aici vorbim de o cu totul altă categorie şi cumva o putem descrie ca „cealaltă tabără”. Am petrecut destul de mult timp cu ei pentru a completa urmarea textului - şi anume cea legată de necesitatea/ importanţa genurilor, ce e muzică şi ce este experiment..etc. Eu vin din zona ce stă geană pe industrie, pe artist, îl caracterizează, îl cataloghează şi îi inventariază munca. Am nevoie de categorii, de sertare şi rafturi, de jargonul specific meseriei, care nu face altceva decât să încadreze pe cineva sau ceva, undeva. Dacă acel „undeva” nu există (încă), îl construim, îl inventăm. Totul în jurul nostru trebuie să aibă un nume, un sens. Ca să-l putem cuprinde şi ÎNŢELEGE. Din acest motiv tot travaliul nostru – să înlesnim înţelegerea. Ce înţelegi, controlezi! Pentru artist muzica este un fenomen atât de organic şi propriu fiinţei fiecărui creator în parte încât a naşte o ceva din tine căruia restul o să-i dea un nume, o etichetă şi un număr de înregistrare (!) nu este un lucru pe care să îl accepţi cu uşurinţă. Mulţi se referă la muzica lor ca la copiii lor. Pentru ei efortul creativ este similar cu a da viaţă la ceva ce nu a existat iniţial. După mii şi mii de ore de audiţii realizezi că inspiraţia din genul ăla vine de fapt din genul ăla istoric, că întotdeauna s-a creat dintr-o necesitate fundamental interioară şi nu pentru un anumit gen...Desigur producătorii muzicali, mai ales cei care au ales să intre pe zona mainstream, dance-pop, unde pretenţiile nu sunt atât de ridicate, însă forma şi ÎNCADRAREA contează 90%, vor replica altfel. Ei sunt oameni cărora le place – trebuie să le placă tiparul şi uniformitatea – care încearcă într-o matriţă îngustă, să dea un nou efect de clapă sau să combine stiluri din ce în ce mai exotice. Însă şi acolo vei găsi gusturi rafinate şi momente de geniu. Iar acele momente aparţin muzicii fără gen, cu stare şi emoţie. Muzica este un TOT, din care suntem suficient de norocoşi să gustăm, o licoare, o poţiune volatilă şi efemeră ce ne face ca viaţa să pară nu numai suportabilă, ci chiar frumoasă. Şi în această stare de beatitudine, în care sunetele sunt terapie pentru suflet, mai contează oare genurile si subgenurile..? facebook.com/sunetelive

| Sunete | 3

SUNETELIVE

Midnight Sun Festival Vlad Ene

Timp de 5 zile am petrecut doar pe lumină şi am uitat cum arată noaptea.

E

u am un obicei, ca în fiecare vară să-mi spăl păcatele corporatiste. Îmi adun cort, rucsac, sac de dormit, izopren şi mă pun pe drum către un festival mic de muzică electronică, cât de necomercial se poate, undeva cât mai departe de ţară. Şi ca să îmi spăl păcatele, mă ofer voluntar să îi ajut să organizeze festivalul. În general festivalurile mici sunt limitate ca buget, nu au parte de sponsorizări şi se bazează pe munca prietenilor şi a voluntarilor.

Anul ăsta mi-am îndreptat atenţia spre prima ediţie a unui festival de psy-trance ambiţios din punct de vedere al locaţiei; undeva în partea de nord a Norvegiei pe o

4 | Sunete | facebook.com/sunetelive

insulă mică, Vaeroy. M-am convins că am făcut alegerea potrivită după numărul mare de prieteni simpatici care urmau să vină şi pozele de pe Google Earth. Totodată pe line-up la scena de alternativ erau 3 nume mari pe care mereu am vrut să le prind şi nu am reuşit niciodată. Ca un făcut i-au şi luat pe toţi 3: Fairmont live, Nathan Fake live şi Nobody Home (Minilogue) DJ set. În plus, din cauza poziţionării, peste cercul polar, urma ca toate ostilităţile să se desfăşoare pe timp de zi, soarele fiind prezent chiar şi la mijlocul nopţii.

Zis şi făcut, strâns bagaje şi înarmat cu prietena, am pornit la drum. Cum Norvegia este o ţară oribil de scumpă, am făcut mai

toate cumpărăturile necesare direct de aici. Am schimbat câteva avioane şi în Oslo am asistat le debarcarea norvegienilor în Duty Free. Şi-au lăsat bagajele pe bandă, copiii nesupravegheaţi şi au năvălit să cumpere alcool. Alcoolul este foarte scump odată intrat în ţară şi nu poate fi cumpărat decât de la magazine specializate în băuturi alcoolice tari, care sunt deschise până la 20.30! Te prinde noaptea treaz, ghinion de neşansă. Este cu desăvârşire interzis consumul băuturilor alcoolice în spaţiile publice, lucru care mi-a deschis un apetit de băutură incredibil. Ne-am întâlnit cu prietenii din Germania la urcare pe feribot şi am pornit pe mare spre insula cu pricina cu 4 zile înaAugust, 2014

inte de începerea festivalului. Cris, unul din prietenii respectivi, fusese ridicat on-line la rangul de volunteer coordinator, iar noi urma să ajutăm organizatorii.

După 6 ore şi o traversare prin ceaţa mării Norvegiei, a răsărit soarele exact când urma să debarcăm.

Peisajul ne-a lăsat muţi. Soare, sub soare ceaţa care curge efectiv peste munţii insulei Vaeroy. Am ajuns duminică seara în Norvegia şi neau întâmpinat Charlie şi cu Numa cu vechiul salut: „Do you have beer? Everything is closed!” Leam dat bere şi ne-au dus la locaţie.

Numa era mereu pe fugă, pe jos, pe bicicletă, aşa că l-am poreclit Fuge de Numa Numa. Charlie e DJ şi a adus un cort pentru scena de alterAugust, 2014

nativ. Cu el am inventat meseria de tool shade master pentru că ne trebuia un birou: „you always need an office at a festival”.

Cică pe insula Vaeroy sunt 700 de locuitori, iar venitul mediu este de 120.000 de euro/locuitor. Din ce? Din pescuit şi atât!

Festivalul este localizat pe partea cealaltă a muntelui care străbate insula pescarilor bogaţi, lângă un aeroport părăsit. Proprietarul terenului a transformat aeroportul într-o fabrică de ciocolată. Deja ne simţim ca în Willy Wonka and The Chocolate Factory, pe o plajă la baza unui munte stâncos şi imens, la capătul lumii. Totul este ireal.

Suprafaţa de desfăşurare este imensă şi ai putea face uşor un

festival de 10, 20.000 de oamenii.

Până la urmă au fost cam 2000 de oameni, dar cu fiecare în parte găseai ceva de discutat. Nu am văzut un singur prost pe insula Vaeroy pe toată durata şederii mele acolo.

Chiar s-a adeverit zicala că omul sfinţeşte locul. De obicei, festivalurile de psy-trance se organizează în natură şi au una sau mai multe scene, iar participanţii, ca şi artiştii, sunt un soi de hipioţi moderni, unii mai okei, alţii mai prăjiţi. Organizatorii, Lars cel îngrijorat şi Alex cel înalt, au optat pentru 3 scene: main psy-trance, alternative techno, chill-out, electro şi beach stage, un amalgam de voie bună disco şi house. (continuarea la pagina 7) facebook.com/sunetelive

| Sunete | 5

SUNETELIVE

(continuare de la pagina 5) Atracţia principală este desigur scena de psy-trance, care pe mine mă lasă rece. Muzica pe care ei o consideră psihedelică eu o găsesc monotonă şi mult prea liniară. Scenele au fost exclusiv din lemn pentru fi în ton cu natura explozivă a insulei. De designul şi construirea scenei principale s-au ocupat doi fraţi români, Tudi şi Curcanu, despre care pot spune că de data asta s-au întrecut pe ei. Cu un acoperiş hexagonal, doi bolovani imenşi pe post de pupitru de DJ, decor făcut din pietre şi alge de mare, scena main a plăcut tuturor. Scena de alternativ acoperită cu cortul lui Charile şi făcută din lemn in contrast cu Beach Stage-ul care arată ca o căbănuţă ascuţită de lemn. La Beach Stage se amenajase un bar, căci în Norvegia nu poţi să faci câte baruri vrei la un festival şi nici să vinzi ce vrei la bar nu poţi, cel mult bere, vin şi smoothies-uri, iar pe sub mână vodka.

Pe deasupra barul trebuie înconjurat cu un gard şi nu ai voie să părăseşti perimetrul cu băutura în mână. Deci, bei la Beach Stage. Există undeva şi un Kids Area pentru că destul de mulţi au venit cu copiii la festival. Iar lângă camping găseşti o zonă care se

numeşte Healing Area, unde poţi să faci un masaj, să meditezi şi alte îndeletniciri de vindecare. De ea se ocupa Oana, o altă fată din România, care e plecată de mult de dincolo şi din asta trăieşte, călătorind din festival în festival. Între timp, au aterizat şi 5 englezi care se ocupau de securitate la festival. Foşti special-forces şi cu două războaie la activ, oamenii s-au reorganizat pe securitate la festivaluri. Printre beri şi zâmbete, au reuşit chiar să-l urmărească şi să-l prindă pe cel care dădea cu japca la festival, un bosniac venit direct la pont.

Lucrurile au funcţionat aşa: pe pista de aterizare s-a organizat parcare, între pistă şi munte s-a făcut camping. De la camping ajungeai uşor la Chill, treceai o coamă de deal, vedeai Beach Stage, mai adăpostit Main Stage şi undeva în spate o saună.

Da, câţiva finlandezi au construit o saună. Marţi au venit generatoarele.

Miercuri am cablat şi am legat sunetul. Joi au apărut şi toaletele care se rătăciseră pe o altă insulă, şi am dat drumul la party. A fost foarte mare potrivire între vremea rea şi pornirea muzicii. Lumea a ajuns pe ploaie, s-a instalat în corturi pe ceaţă şi au înce-

put să danseze odată cu ivirea soarelui. Soare care nu mai avea să dispară pentru următoarele 5 zile.

Zi şi noapte vedeai tot timpul albul ochilor şi expresia oricui. Nimeni nu avea unde să se ascundă şi rând pe rând fiecare a uitat să-şi mai poarte masca de zi cu zi. Festivalul a fost deschis fix la 12.00 noaptea de Biosphere cu atmospheric chill de cea mai bună calitate. Vă şi recomand să luaţi câteva albume pentru că sunt nişte norvegieni care trebuie ascultaţi. În prima dimineaţă de festival l-am reascultat pe Økapi, pe care îl cunoşteam de la Transilvania Calling 2009. Căci, cam aşa stă treaba, pe lângă hipioţi de duzină care îmi vorbesc de curăţirea spirituală când abia îşi pot ţine capul drept, mai găseşti şi oameni de mare calitate care nu ţin neapărat să fie comerciali. Fillipo este unul dintre ei. Un producător Italian de origine franceză care face o muzică cel puţin ciudată. Un blend de light techno- electro pe ritmuri de orice. Şi când zic orice mă refer de la muzica de desene animate, până la Jazz şi scăpând şi în Bach. Orice. Mai nou există şi o formaţie care cântă muzica electronică pe care o produce Økapi.

Spre după masă m-am eliberat

August, 2014 facebook.com/sunetelive

| Sunete | 7

SUNETELIVE de orice sarcini şi, îndulcit, m-am dus să-i văd cap-coadă pe Fairmont şi Nathan Fake. Fairmont ne-a vrăjit cu ritmuri spaţiale şi o muzică angrenată pe feeling în concordanţă cu peisajul înconjurător. Vocea lui cu efect pe microfon mi-a rămas şi acum în cap. A urmat maestrul Nathan Fake care cu sunetul lui analogic a încercat să ne ancoreze mai aproape de pământ. Ambii artişti sunt foarte tineri, însă sound-ul lor trădează multe ore de muncă în spatele uşilor închise ale studiourilor. Atât de multe căci dacă îi asculţi cu ochii închişi ai impresia că de muzică se ocupă un bătrân cu multă experienţă. Am reuşit să schimb câteva vorbe cu Nathan Fake despre loc, muzica lui şi faptul că încerc de 5 ani să-i prind un gig şi am reuşit abia acum să-l vad, aici la capătul lumii.

Atmosfera de început se transformă şi deja devine familiară. Toată lumea se ştie cu toată lumea. Lars cel îngrijorat se transformă în Lars cel mort de beat. La Beach Stage într-o noapte pe lumină, o simplă joacă în 6 oamenii cu frisbee-ul se transformă

8 | Sunete | facebook.com/sunetelive

într-un party cu oamenii dansând până dimineaţă, când e tot lumină.

Atâta lumină şi de atâtea feluri încât nu mai ştim exact ce zi este. E azi, e mâine, e ieri. La un moment dat îl prind pe Ocelot, un DJ-producător la main stage, în aceeaşi zi e şi la chill, peste două zile pune muzică la Beach Stage. Ocelot e un programator genial din state, care a renunţat la sistem să se mute în Europa şi să se facă DJ. E un pic genial în materie de muzică şi desigur, un pic înaintea timpurilor lui şi destul de neînţeles. Graham DJ din Anglia apare şi el. L-am cunoscut la alte festivaluri unde construia decor pentru diverse scene. Îmi poveste a că s-a cuplat cu o actriţă de la noi şi rămâne să ne vedem la Bucureşti. În timp ce la main stage Psychovski aruncă în hipioţi cu neritmuri infernale, fug să mă adăpostesc la muzica lui Nobody Home aka Minilogue. Este un tip foarte timid şi retras, total în contrast cu talentul incredibil pe care îl are. A venit de câteva zile şi este singurul festival unde a rămas câteva zile cu prietena lui datorită peisajului incredibil. A mixat

cam trei ore undeva într-o dimineaţă când uitasem deja ce zi este. A fost un techno rar şi liniştit fuzionat cu elemente muzicale din Africa, ritmuri ţigăneşti şi arabe. Am început să dansez cu Anda şi am terminat zăcând sfârşit în iarbă. Festivalul se cam apropia de sfârşit.

Ultima zi mi-am petrecut-o bând bere şi mâncând cod uscat cu localnici. Ne-au vizitat în fiecare zi, alarmaţi de numărul mare de oameni care le-a invadat insula. Au fost foarte discreţi şi încântaţi că am venit până acolo. Ne-au spus că am avut noroc de cea mai frumoasă vară din ultimii 16 ani. Şi m-au întrebat de ce nu ascultam muzică cu versuri.

Suntem întrerupţi de sosirea a două elicoptere NATO care aterizează în faţa fabricii de ciocolată. Localnicii îmi spun că există o bază militară în apropiere şi că de aici vin să se aprovizioneze cu ciocolată. Deci, până la urmă Willy Wonka ştia el ce ştia…

Am luat feribotul, cele 3 avioane, am sforăit în aeroportul din Amsterdam şi m-am trezit că aud iarăşi română cu accent de Bucureşti.

August, 2014

SUNETELIVE

Arctic Monkeys la Festival des Vieilles Charrues.

Şi experienţa unui festival la care, în România, doar visăm.

Monica Felea

Am ajuns în Paris pe 18 iulie, pe la ora 12,00 locală, neştiind foarte bine care ne este traseul şi cât de mult mai avem până în micuţul orăşel din nordul Franţei, Carhaix, acolo unde are loc, încă din 1992, Festival des Vieilles Charrues.

Cel mai mare festival din Franţa, care adună anual peste 200 de mii de oameni şi pe scena căruia au urcat, de-a lungul timpului, artişti precum Iggy Pop, Massive Attack, Placebo, R.E.M., David Bowie, Muse, Deep

10 | Sunete | facebook.com/sunetelive

Purple, Bruce Springsteen, Lenny Kravitz, Moby, Bob Dylan sau Sting.

Plecasem în ideea de a-i vedea pe cei de la Arctic Monkeys pe care îi urmăream de ceva vreme şi care se află în plin turneu prin Europa.

Am schimbat tren după tren şi ne-am petrecut ceva timp prin gări, ajungând pe la 8 seara să de dorim doar să ajungem şi să nu înoptăm pe vreo bancă. Cu cât ne apropiam, cu atât devenea mai simplu: trenuri cu tarife speciale pentru oamenii cu

bilet la festival, oameni cu corturi şi funcţionari care înţelegeau, în sfârşit, engleza.

Am ajuns în Carhaix pe la 10 seara şi am coborât într-o gară aproape goală. Am urmat oamenii cu corturi în spate şi, după un kilometru de mers pe jos am început să întâlnim tot felul de oameni: toate naţiile şi culorile dar, mai ales, oameni care consumaseră toate felurile de alcool şi droguri existente. Eram într-un fel de vamă de 10 ori mai mare şi mai pliAugust, 2014

De-a lungul timpului, pe scena Vieilles Charrues au urcat nume mari precum: Iggy Pop (1998), Massive Attack (1999), Joe Cocker şi The Cranberries (2000), Manu Chao, Noir Désir, Hooverphonic şi Placebo (2001), Tricky, Patti Smith, Morcheeba, The Cure şi Yann Tiersen (2002) R.E.M. 2003 David Bowie, Salvatore Adamo, Muse, Patti Smith, Kings of Leon (2004)

nă de oameni care se distrau.

Ne-am găsit într-un final un loc de cort. Cu greu. Mii de oameni vin acolo în fiecare an. Este un festival care adună mai mult de 200.000 de oameni în 4 zile (225.000 anul acesta). Sunt puse la dispoziţie 12 campinguri şi sunt peste 5.000 de voluntari care lucrează zi şi noapte.

Pierdusem concertul lui Elton John care adunase în acea seară 66,000 de oameni. Ca în fiecare an, festivalul avusese şi o anulare de concert. Dacă în 2013 Elton John anunţa în ziua concertului că nu vine, anul acesta, dintre cei de pe afiş, Miles Kane nu a mai ajuns şi a fost înlocuit de BB Brunes. Asta nu a salvat organizatorii de huiduielile publicului.

Spaţiul de concert este imens.

Sunt 4 scene la o distanţă de cel puţin 15 minute de mers (nu, nu ca la Bestfest). Cea mai importantă este scena Glenmour, unde anul acesta au cântat Indochine, The Black Keys, Vanessa Paradis, Elton John, Gesaffelstein, Stromae, Tinariwen, Arctic Monkeys, Shaka Ponk, Détroit, Breton, Ky-Mani Marley, Thirty Seconds To Mars, Lily Allen şi Christophe.

Am stat puţin la coadă la intrare (undeva la 15 minute), când pe scenă se aflau cei de Breton. Ne-am cumpărat bere cu 2,5 euro 200 de ml (asta în cazul în care se mai plânge cineva că berea la concertele din România este scumpă) şi am ales să stăm de la ora 17,00 în faţa scenei Glenmour unde Arctic Monkeys aveau să cânte de la 22,00. Că doar nu bătusem drumul degeaba, vroiam să vedem ceva, nu doar nişte ecrane imense. La 19,30 au urcat pe scenă cei de la Détroit despre care nu ştiam mare lucru dar care erau foarte aşteptaţi de către publicul francez. Am aflat mai târziu de ce: înafara faptului că sunau foarte bine, solistul trupei este Bertrand Cantat, nimeni altul decât solistul Noir Désir, trupă a cărei destrămare nu a fost încă acceptată pe deplin de fani. Zvonurile despre despărţire au fost mai uşor de crezut, mai ales că Détroit (trupă din care face parte şi basistul Pascal Humbert) au cântat o mare parte din piesele Noir Désir, precum “Johnny colère”, “Lazy” şi celebra “Le vent nous portera”, care a înebunit publicul şi a transformat concertul într-un eveniment care a făcut prima pagină a ziarelor din zonă

Deep Purple, New Order (2005) Johnny Hallyday, Pixies, dEUS, Rhesus, Dionysos, Tracy Chapman, Placebo (2006) Ayo, Keny Arkana, Sinéad O'Connor, Peter Gabriel, Kasabian (2007) Motörhead, ZZ Top, Duffy (2008) Bruce Springsteen, Lenny Kravitz, Moby, Francis Cabrel (2009) Muse, Revolver, Mika (2010) Scorpions, Supertramp, Snoop Dogg, Cypress Hill, House of Pain, David Guetta (2011) Radiohead, Bob Dylan, Sting, Portishead, The Cure, LMFAO, Garbage (2012) Rammstein, Paul Kalkbrenner, Neil Young, Santana (2013) Elton John, Arctic Monkeys, Stromae, Vanessa Paradis, Lily Allen (2014)

August, 2014 facebook.com/sunetelive

| Sunete | 11

SUNETELIVE a doua zi.

Cei de la Arctic Monkeys au urcat pe scenă la ora anunţată în faţa a peste 100.000 de oameni veniţi pentru ei până în nordul Franţei. Au deschis concertul, aşa cum fac deobicei, cu “Do I wanna know” şi au făcut din toţi acei oameni unul singur. Un vibe a circulat prin întreaga mulţime şi oameni de toate vârstele s-au lăsat cuceriţi de britanici. Cu alura sa de Elvis, Alex Turner este foarte matur la doar cei 26 de ani ai lui şi-şi stăpâneşte cu mare uşurinţă emoţiile pe scenă. Cu nonşalanţă şi fără să îi scape vocea nici o clipă, şi-a condus trupa într-un concert corect, fără să comunice prin prea multe cuvinte cu publicul şi lăsând muzica să facă asta pentru el. Au urmat pieste precum “Arabella” (pe care am auzit-o fredonată o zi în camping de agrupuri de oameni), “Dancing Shoes” sau “Crying Lightninig”. Au înebunit publicul cu “I Bet You Look Good on

the Dancefloor” sau cu “Why'd You Only Call Me When You're High?”.

A durat o oră până când englezii s-au întors pe scenă pentru 3 piese la bis: “One for the Road”, “I Wanna Be Yours” şi “R U Mine?”.

A fost un concert perfect al unei trupe care va deveni din ce în ce mai mare dacă va continua în ritmul ăsta.

A meritat tot drumul, efortul şi emoţiile, pe care le-au triplat pe scenă.

Cu puţin noroc, în câţiva ani îi vom vedea şi în România.

Ne-am continuat seara pe la petrecerile care se desfăşurau în jurul celorlalte scene, ascultând pentru prima dată trupe de care nu auzisem. Şi am rămas cu ideea de a ne întoarce în Vieilles Charrues, pentru o experienţă completă, de această dată. În România, deocamdată, doar Bestfest ar putea ajunge la un nivel apropiat de ce se întâmplă în Franţa.

Din păcate, nici măcar Bestfest nu s-a mai întâmplat anul acesta.

Dacă vă gândiţi să mergeţi la anul, iată câteva ponturi din lecţiile învăţate: Preţuri bilete: Abonament 4 zile – 145 euro. Pont: se vând primele şi sunt în număr limitat, aşa că, dacă vreţi o experienţă completă, trebuie să vă hotărâţi până în primăvară Abonament 3 zile – 107 euro Biletul pentru o zi – 43 euro Camparea este gratuită pentru deţinătorii de bilete, însă accesul în camping se face destul de uşor şi nu se face un control la bilete. În camping este permis accesul cu mâncare şi băutură din exterior, atâta timp cât nu este ambalată în sticle sau borcane.

Alte ponturi utile: - nu campaţi lângă garduri.

Organizatorii nu au la dispoziţie suficiente toalete şi mulţi obişnuiesc să le înlocuiască cu gardurile din apropiere - dacă vreţi să prindeţi apă caldă la duşuri, trebuie să vă treziţi cel mai târziu la 8 dimineaţa. Tot atunci ar trebui să vă aşezaţi şi la coada pentru micul dejun, asta dacă nu aveţi deja provizii - e bine să aveţi lacăte pentru corturi. Există pază, dar nu garantează nimeni nimic - puteţi avea mâncare la voi şi în spaţiul de concerte.

Băutură, nu.

- Ideea francezilor cu vinul la pungă este foarte bună.

De urmat.

12 | Sunete | facebook.com/sunetelive

August, 2014

SUNETELIVE

The

Cat Empire

N

e propunem toţi, de foarte multe ori, diverse lucruşoare pe care-am vrea să le realizăm, mai multe idei ori porniri de dus la îndeplinire, însă multe, din păcate, rămân la stadiul de „ce frumos ar fi fost, dar fuck it, că n-a fost”. Tocmai pentru asta am renunţat să-mi mai imaginez că în fiecare vară voi reuşi să vizitez un alt mare oraş din lumea asta mică sau să descopăr ceva nou la mine sau pe lângă persoana mea şi, în resemnarea aceasta, am rămas cu un singur plan, pe care încă-l pot face, din câte se pare, anume să văd în fiecare vară măcar una dintre formaţiile care-mi ocupă mulţi GB pe hard, cele care m-au format într-un oarecare fel şi fără de care muzica, pentru mine, ar fi cu totul mai searbădă.

Cat Empire la Arenele Romane, fu! A fost o perioadă lungă în care mă temeam că nu voi mai reuşi să-i văd şi asta, în afară de faptul că pierdeam un eveniment atât de important, însemna

14 | Sunete | facebook.com/sunetelive

Edward Ciurea şi ruinarea planului din fiecare vară; lucky me, că aşa mi se întâmplă de fiecare dată, probabil pentru că Dumnezeu are grijă de nebuni şi de beţivi, iar eu s-ar părea că frecventez ambele grupuri.

Mă pornesc de-acasă cu doi prieteni, luăm tramvai, validăm călătorii, mergem, ne ofticăm că am validat şi n-a urcat niciun controlor, ne trece şi continuăm prin tăierea parcului Carol până la intrarea în marile Arene, unde m-am mai întâlnit cu un prieten, şi-am intrat. Coada era aproape inexistentă, încântător cu adevărat, deci în încă două minute eram în interiorul „coloseumului” şi-mi făceam drum uşurel, încetişor, către banca de jetoane, pentru că şi deoarece bere. Sau măcar ceva care să mai umezească gâtul după ţigări şi vremea de sfârşit de iulie. La ora la care am ajuns, pe scenă băgau nişte ritmuri chiar faine băieţii din Basska, o trupa destul de tânără care s-ar părea că promite să meargă destul de bine şi de departe, dacă tot au fost chemaţi şi în deschiderea celor din Imperiu. Le mul-

ţumesc acestora pentru energia pe care mi-au oferit-o prin ultimele câteva piese pe care le-am prins din setul lor în timp ce întindeam banii şi aşteptam bucăţile alea negre de plastic.

And then the crows have come.

Cum organizarea n-ar trebui niciodată să cadă în mâinile românilor, oricât de dragi ar fi ei, nu se putea ca totul să meargă uns, fără frustrări şi nervi şi sete şi toate cele ale nenorocirii pe care o poţi resimţi viu la un concert. Patru, cinci minute pentru a obţine jetoanele, iar apoi aproximativ 45 de minute întro gloată încârligată mâini-peste-picioare în lupta pentru o gură de nectar al vieţii sociale. Nu suntem în Picătura de acid, dar nici nu concep să tac şi să las lumea să creadă că a fost chiar raiul pe pământ acolo. Organizarea evenimentului, lăsând la o parte ce s-a întâmplat pe scenă (pentru că aia oricum e altă treabă), a considerat oportun să instaleze două dozatoare de bere care să se descurce cu… aproape toţi care eram acolo. Mai puţin golden circle, unde era un alt doAugust, 2014

zator, dar noi vorbim aici de plebea din spate. Ca să trecem totuşi mai departe, pentru că mi-am spus oful, am luat prima bere, am dat-o shot, le-am luat pe celelalte două şi-am plecat cât mai departe de hoarda încă însetată.

Apoi a început concertul cu adevărat. A nu se înţelege greşit, nu mă refer strict la faptul că nu poţi asculta muzică bună fără să guşti o gură de ceva rece şi bun, ci la ideea că nu poţi savura o trupă de pe o scenă, când tu eşti cu spatele la ea. Chiar nu prea se potriveşte. Deci, am urcat pe scări până la coloanele alea din spate, în timp ce Subcarpaţii bubuiau de ceva timp deja şi lumea scanda, urla şi sărea cum ştia mai bine în picioare.

Am ajuns în locul propus, am mai ciocnit o dată cu ceilalţi cu care am împărţit un calvar şi am continuat să lucrăm cu setul lui Bean & co., rolling and rolling către punctul culminant al serii, care s-a mai amânat puţin prin două bisuri ale Subcarpaţilor. Îs buni oamenii ăştia, le-aş cere să mai cânte încă o piesă de fiecare dată, însă acum nu-mi doream altceva decât să îi văd pe cei pe care-i ascult de atât de mult timp şi cărora August, 2014

le-am urmărit toată viaţa discografică.

Iar apoi…

The Cat Empire, madafaka! Trebuie să recunosc că nu-mi pot aminti cu ce piesă au început – ori pentru că eram într-un stadiu avansat al euforiei, ori pentru că momentan sunt în Vamă şi sunt matol şi nedormit de prea multe ore. Irelevant, pot preciza ce piese au adus in concert şi o voi face. How To Explain, Fishes (la care am împărţit un dans epileptic cu unul dintre prietenii de care ziceam, care e mai pescar în timpul liber), Two Shoes, The Lost Song, The Wine Song, au mai băgat unele, altele, şi tot asteptam să aud primele acorduri ale preferatei mele, Sly, care m-a băgat cu capul în toţi plopii din Carol, când a început. Absolut uimitor tot setul, piesele cunoscute de către toţi fanii şi nu numai, partituri conţinând alte piese ori solo-uri lungi, îmbârligate în piesele în derulare, energie la greu transmisă către public şi din partea lui, către scenă, un schimb de forţe de proporţii uluitoare în traseul ciclic invizibil pentru noi, muritorii (de sete, că deja se dusese berea demult).

Găsesc imperativ, tocmai pentru că îi urmăresc pe oamenii ăştia de ceva timp şi le cunosc stilul, să marchez şi ceva mai puţin awesome – pe alocuri am simţit componenta vocală lenevind, căuta să cânte puţin mai bleg decât trebuia sau decât voiam noi, cei care derulam piesa respectivă în cap cu mult înainte. Ăsta, un lucru. Al doilea… nu ştiu cât de sigur să fiu de premoniţia asta a mea, dar ceva-mi spune că, în cel mult cinci ani, The Cat Empire va implica multe elemente ale muzicii electro în ceea ce cântă, ceea ce nu e un lucru rău în general, dar simt că pentru ei ar fi o mişcare proastă. În final, după tot chinul dorinţei de a bea, după aşteptare şi impresii greşite, evenimentul de la Arenele Romane a fost unul demn de povestit şi după câţiva ani. Blazing Vibez, Basska, Subcarpaţi şi, într-un lung final, The Cat Empire! O noapte absolut perfectă pentru înainte de plecarea în Vamă, unde aştern cuvintele astea pentru voi şi pentru mine. Şi acum, „let’s drink, drink, drink, drink, drink and have some fun, fun, fun, fun, fun”! facebook.com/sunetelive

| Sunete | 15

INTERVIU

Viky Red internaţional, precum Alexandra Stan, Ellie White sau Aylin Cadir.

Cum au fost aceste experienţe pentru tine?

Viky Red: Întotdeauna o colaborare aduce ceva în plus. Eu sunt de părere că atunci când oamenii se întâlnesc şi creează, de cele mai multe ori ies lucruri frumoase. Eu oricum am lucrat cu mai mulţi artişti de când am început să fac muzică şi o să fiu mereu deschis în ceea ce priveşte colaborările interesante.

Care sunt stilurile muzicale în care te regăseşti cel mai mult?

Viky Red: Îmi place şi mă inspiră muzica funk, pop şi dance.

Luna trecută ai lansat cel de al treilea single al tău, din acest an?

Spune-ne mai mult despre „Fă-mi tot ce vrei”.

Viky Red: “Fă-mi tot ce vrei” este o piesă pe care am făcut-o acum mai multă vreme şi acum am simţit că este momentul ei. Cât despre videoclip, este unul expresiv şi consider că se potriveşte mesajului piesei.

Zenovia Grama Viky Red: Am luat decizia de a începe o carieră solo pentru că am vrut să încep ceva fresh, ceva care să mă reprezinte. Simt că îmi este mai simplu să decid doar pentru mine şi astfel pot să fac doar muzica pe care o simt cel mai aproape de personalitatea mea.

Au trecut mai mult de 3 ani de când ai luat decizia de a urma o carieră solo. Cum au fost aceşti ani pentru tine?

Viky Red: Primii 3 ani de carieră solo au fost plini de momente frumoase, în care am crescut ca artist şi ca om.

Desigur ca am întâmpinat şi obstacole, provocări, dar peste care consider că am trecut cu bine şi sunt sigur că aşa va fi şi de acum încolo. :). Când îţi place ceea ce faci, este totul mult mai uşor, iar eu iubesc muzica şi îmi place că fiecare moment din viaţa mea este plin de muzică, de sound-uri noi şi provocări.

Piesele tale au fiecare un stil aparte. Ce te inspiră?

Nu pot spune că mă inspiră ceva anume, scriu despre ceea ce trăiesc, despre oamenii din viaţa mea şi despre experienţe. Încep o piesă şi de acolo totul vine de la sine, mereu simt că mai am ceva de transmis. :)

Ce te-a determinat să începi o carieră solo?

În ultimul an ai colaborat cu o mulţime de artişti, chiar şi de renume

Care este mesajul piesei? Dar tema videoclipului?

Viky Red: Piesa este pentru toţi oamenii care vor şi ştiu să trăiască momente speciale, fără inhibiţii şi pur şi simplu se bucură de viaţă. O astfel de poveste am realizat şi în clip, unde sunt chemat la un concert care se dovedeşte a fi unul mai puţin convenţional, acasă la o domnişoară care îşi doreşte un concert doar pentru ea şi se bucură de muzica mea.

Din categoria „ce-ar fi dacă...”, ce ţi-ai lua cu tine într-o vacanţă pe o insulă pustie, ca să îţi aducă aminte de muzică sau să continui să faci muzică?

Viky Red: Cu siguranţă un pian cu coada lungă! Acesta mi-ar ţine cea mai bună şi plăcută companie oriunde, deci şi pe o insulă pustie tot aceasta ar fi opţiunea mea.

August, 2014 facebook.com/sunetelive

| Sunete | 17

FESTIVAL

BALKANIK! FESTIVAL

JUST WORLD MUSIC Roxana Dănăilă BALKANIK! FESTIVAL REVINE ÎNTRE 12-14 SEPTEMBRIE LA GRĂDINA URANUS BALKANIK! Festival va avea loc între 12 şi 14 septembrie, în Grădina Uranus din Bucureşti, unul dintre spaţiile magice ale Bucureştiului, care se deschide anual publicului doar la festival. Primii confirmaţi pe scena Balkanik Festival sunt: Shantel & Bukovina Orkestra, Kiril Djaikovsky ft. TK Wonder & Ghetto Priest, Django Lassi, Caci Vorba, Kottarashky & The Rain Dogs. Abonamentele promoţionale early bird pentru cele trei zile pot fi achiziţionate în avans din reţeaua Eventim (magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo şi reţeaua librăriilor Cărtureşti şi Humanitas de pe, site-ul eventim.ro), şi online de pe balkanikfestival.ro, sau în sistem print at home, de pe easytickets.ro. Preţul unui abonament presale este de 98 lei, iar începând cu 15 august va fi 130 lei.

HOPA TROPA EUROPA

Balkanik! Festival este primul şi, momentan, singurul festival care a recuperat arta muzicii lăutăreşti şi de taraf, aclamată şi ovaţionată peste tot în Europa, şi a readus-o în atenţia publicului român tânăr, de unde a plecat. Ea răsună de patru ani, în fiecare toamnă, pe strada Uranus, lângă Piaţa de Flori George Coşbuc, şi face mahalaua să răsune ca în vremurile bune ale Bucureştiului, inundat de vocea Mariei Tănase. Cea de-a patra ediţie se lansează sub sloganul „Just World Music”, anunţându-şi astfel intenţia de a deveni o scenă recu-

18 | Sunete | facebook.com/sunetelive

noscută, care adună anual iubitorii şi cunoscătorii de World music din ţările est-europene, dar şi curioşii din vest. Singurele scene cunoscute în acest moment rămân scena World music de la Sziget Festival şi Balkan Trafik din Bruxelles. Multe dintre trupele invitate în acest an îşi datorează existenţa unor trupe autohtone precum Taraf de Haidouks sau Fanfara Ciocârlia, care au dus sunetele şi vocile autentice, nefolclorizate, din satele româneşti, peste hotare. Va fi interesant pentru publicul român să vadă ce anume au ales artiştii străini să folosească drept inspiraţie, cum

au înţeles ei jalea lăutarului român şi să aflăm cât de traductibilă este muzica. Balkanik! Festival este şi o oportunitate să descoperi sunete noi, să călătoreşti la nivel auditiv prin Serbia, Macedonia, Croaţia, Muntenegru sau Bulgaria, ţări atât de diferite în ciuda vecinătăţii. Cel mai fain e că te vei putea desfăşura şi zbengui şamanic pe ele, într-un dans al tristeţii şi al bucuriei, care par să vină din acelaşi loc. În acest scop, line up-ul din acest an va include trupe atât din vestul Europei, cât şi din vecinătatea României, care într-un fel sau altul se vor simţi la noi ca acasă.

August, 2014

KIRIL DZAJKOVSKI (MACEDONIA)

Născut în Macedonia, cunoscut publicului festivalier pentru show-uri explozive în cadrul EXIT Festival, Pohoda, Woodstock, Gypsy Jazz Festival.

Muzica lui Kiril aduce pe scenă un fusion electric cu influenţe tradiţionale macedonene, alămuri, reggae, jungle MC şi electro rap.

SHANTEL (GERMANIA)

Născut la Frankfurt, cu bunicii din Bucovina, a cântat la cele mai mari festivaluri din întreaga lume, de la Glastonbury la Roskilde, cu rezidenţe la Istanbul, Roma, Viena, Zurich şi a câştigat numeroase premii, printre care BBC World Music Award.

KOTTARASHKY AND THE RAIN DOGS (BULGARIA)

Una dintre cele mai inovatoare trupe de minimalist electro-acustic psihedelic, provenit din Sofia, Bulgaria, care combină cu virtuozitate stilurile gypsy punk, gypsy jazz modern, sunetele psihedelice şi ritmuri trip-hop. Kottarashky aka Nikola Gruev s-a făcut remarcat folosind înregistrări autentice, adunate de el însuşi pe teren din satele bulgăreşti.

DJANGO LASSI (GERMANIA)

Să o descrii drept o trupă de „gypsy swing” originară din Berlin nu le-ar face dreptate, căci Django Lassi are orizonturi muzicale extinse mult dincolo de tradiţionalul Jazz Manouche, fiind apreciată mai ales pentru spontaneitate, improvizaţie, versurile freestyle şi atmosfera contagioasă creată. Pot fi găsiţi atât în pub-urile şi cabareturile underground din Berlin, cât şi la festivaluri uriaşe şi rave-uri extatice de drum and bass.

August, 2014 facebook.com/sunetelive

| Sunete | 19

COMEBACK

Trupa FIRMA dezvăluie numele celui de-al treilea album:

„DESCÂNTECE”

Raluca Radu

L

a începutul anilor 2000, trupa FIRMA deschidea drumurile rockului alternativ românesc, spărgând tiparele printr-o notă de originalitate şi hotărârea de a se alinia la standardele internaţionale.

Vara lui 2014 readuce FIRMA în atenţia publicului şi a presei de specialitate, printr-o activitate artistică efervescentă, dovadă a unei energii creative inepuizabile.

La o lună după ce reveneau în lumina reflectoarelor printr-un show de mare succes, mult aşteptat de fani, FIRMA anunţă numele celui de-al treilea album: ”DESCÂNTECE”. Volumul 1 al acestui material discografic urmează a fi lansat în toamna acestui an şi promovat printr-un turneu ce va purta trupa prin cluburile din întreaga ţară.

O parte dintre piesele ce vor fi incluse pe acest disc, respectiv „Copiii Cerului” şi „Puterea”, au fost disponibile online pe soundcloud şi youtube, spre deosebire de ”Două

20 | Sunete | facebook.com/sunetelive

Suflete” sau ”Prizonieri de război” care au putut fi ascultate doar la concertul din club Control - „ComeBack Live Special" (5 iunie 2014, Bucureşti).

Din 23 iulie, single-ul "Două suflete" a intrat şi în playlist-urile posturile de radio naţionale.

Printr-o instrumentaţie ce combină influenţele trip-hop şi o linie de bas puternic hipnotizantă cu versurile seducătoare şi deopotrivă meditative, "Două suflete" vine să nuanţeze direcţia muzicală a noului album.

Piesa "Două suflete", dezvăluie o maturitate a compoziţiei şi a sound-ului următorului material discografic, combinând o întoarcere la background-ul specific albumului de debut, cu o infuzie de update-uri şi experimente muzicale actuale. „La Orbire", albumul lor de debut, îşi făcea apariţia în 2003, într-o perioada de pionerat a rockului alternativ românesc. Clipurile

pieselor „La Orbire", „Nimeni" şi „Important" au lansat o provocare industriei muzicale de la acea vreme şi au pus în evidenţă o perspectivă cinematografică specifică trupei FIRMA. Materialele lor video au ajuns în heavy-rotation pe posturile televiziunilor naţionale (ATOMIC TV, MTV, TVR), cu preluare pe VH1 şi MTV Europe. În 2007, FIRMA a atras atenţia publicului cu un nou LP, "Exit" - o producţie MediaPro Music cu un sound ce repoziţiona trupa într-o zonă muzicală pop-rock.

FIRMA a fost prima trupă românească invitată să participe şi să performeze la gala MTV European Music Awards, în 2007 la München, fiind şi prima trupă autohtonă nominalizată la o secţiune internaţională - "New Sounds of Europe", după ce în 2004 fusese nominalizată la MTV European Music Awards la categoria "Best Romanian Act" şi "Best Rock Band" la MTV Romanian Music Awards în 2005.

August, 2014

DRESSEDINMUSIC

GothicSummer

Diana Nicolae

Este vară, cald, soare, iar noi nu ştim cum să ne mai îmbrăcăm ca să arătăm bine, pe canicula asta. Pentru unii dintre noi este mai complicat pe timpul verii, mai ales dacă avem un stil extravagant, cum ar fi stilul gothic. Acest stil implică, mai ales la fete, rochii negre şi lungi, corsete, bocanci, pelerine sau şaluri, şi foarte mult machiaj. Pe timp de iarnă, nu-i aşa de greu, dar cum ne descurcăm vara? Dacă nu vrem să renunţăm complet la hainele noastre preferate, putem măcar să le adaptăm la anotimp. Iată mai jos câteva sfaturi legate de cum putem arăta goth şi la 35°C. Rubrica din acest număr este una specială, de vară şi este dedicată exclusiv fetelor, despre care ştim că niciodată n-au suficiente haine în dulap.

Less is more

Cât mai puţin machiaj, dacă nu vrei ca eyeliner-ul să ţi se scurgă pe faţă, ziua în amiaza mare. Nu e neapărat necesar să arăţi ca un urs panda, dacă vrei să fii goth. Nişte cat eyes merg de minune, iar dacă eyeliner-ul este şi waterproof, cu atât mai bine.

Easy hairdos

Probabil eşti tentată să-ti faci o coafură complicată, cu multe accesorii şi produse de styling. Nu este o idee prea bună.

Produsele pentru păr se pot topi la temperaturi ridicate şi nu vei face decât să-ţi distrugi coafura. În plus, o să-ţi fie greu cu atâtea accesorii prinse în podoaba capilară. Keep it simple!

Lasă-ţi părul liber, iar dacă este prea lung, poţi găsi oricând o coafură uşor de făcut şi drăguţă.

August, 2014

No boots on the ground

Be a vampire

Pielea albă ca laptele este un must have al gothicilor, iar dacă nu vrei să capeţi un bronz arămiu, atât de râvnit de fete (dar tu eşti o goth girl), în timpul verii, ar trebui să ieşi doar noaptea. Glumesc! Bineînţeles că poţi să ieşi în timpul zilei, dar trebuie să îţi protejezi pielea. Foloseşte protecţie solară, chiar dacă eşti goth sau nu! Şi fereşte-te de orele prânzului, dacă nu vrei să-ti „pierzi” pielea de porţelan.

Ştiu că e greu să renunţi la bocancii tăi preferaţi, dar trebuie să vă luaţi la revedere pe timp de vară. Serios!

E mult prea cald pentru aşa ceva. Încearcă încălţăminte lejeră, dar care să păstreze elemente goth. Poţi să găseşti o grămadă de sandale drăguţe care merg perfect cu rochiţa ta neagră. Dacă nu vrei să renunţi sub nicio formă la bocanci, încearcă bocancii decupaţi.

Sigur vei găsi o pereche!

Thin dresses

Light up your wardrobe

Sigur, pielea şi dantela sunt materialele tale preferate, dar în timpul verii nu sunt foarte prietenoase. Încearcă materiale uşoare, vaporoase, în special rochiţe pe care le găseşti aproape peste tot. În general, rochiile de vară au floricele şi fundiţe colorate, dar dacă ştii unde să cauţi, există şanse să dai peste o rochiţă drăguţă, neagră şi vintage, chiar la second hand-ul din spatele blocului, pe care de obicei îl ignori.

Negrul este culoarea ta preferată, dar măcar în timpul verii, încearcă să porţi culori mai deschise, deoarece negrul atrage foarte multă căldură.

Cu siguranţă vei reuşi să-ţi creezi un outfit goth şi cu nişte culori mai deschise. Poţi folosi alb, dacă o paletă mai vastă nu te încântă. facebook.com/sunetelive

| Sunete | 21

LIVESOUND

Subs on an Aux Î

n numărul precedent al revistei Sunete am discutat despre linearitatea tonală a sistemelor audio profesionale şi despre singura referinţă pe care ne putem baza, cu excepţia auzului, pentru a verifica şi valida un sistem setat să răspundă uniform din punct de vedere tonal. Înainte de a deschide canale live spre PA, am nevoie să ştiu care este răspunsul tonal al instalaţiei de sunet, iar odată aflat, voi face orice efort spre a o optimiza să transfere cât mai linear sursele mele de pe scenă spre publicul spectator. Această pre-verificare îmi va confirma dacă pânza tabloului pe care urmează să aplic culorile mix-ului meu audio este pregătită, albă, bine tratată şi perfect întinsă pe ramă, sau este cazul să mă aşez calm, să-mi prepar un ceai şi să încep munca prin a afla care este cantitatea perfectă de zahăr, pe care nu o nimeresc niciodată pentru a obţine ceaiul perfect. Dar aceasta este o opţiune personală, este o chestiune de gusturi, şi tocmai acest aspect vreau să fie eliminat din munca optimizării sistemului audio - opţiunea personală. Pentru aceasta voi folosi unica, şi cea mai de preţ referinţă pentru calibrare şi optimizare, pe care o am la îndemână în industria audio - Pink Noise.

La această întreagă reţetă audio adăugăm încă un ingredient de bază, despre care vom discuta în acest număr al revistei Sunete, - linia de subwoofers şi felul în care controlăm această extraordinară extensie de putere, dinamică şi amplitudine

22 | Sunete | facebook.com/sunetelive

a unei instalaţii mari de concert.

Consider extensia de subwoofers ca fiind un privilegiu, pe care îl avem la îndemână şi pe care nu ar trebui să-l tratăm cu prea multă uşurinţă, atâta timp cât spectatorii, cei pentru care se fac toate aceste eforturi de producţie, nu au auzit niciodată muzica artistului favorit la un astfel de nivel şi profunzime sonoră, pe care aceste incinte audio pot să le reproducă. Aşadar avem din start atuul factorului „wow”, rămâne doar să-l integrăm cât mai bine în contextul acustic în care mixăm, deoarece ,de cele mai multe ori, claritatea informaţiei de low end este cel mai dificil de atins şi de păstrat, concert după concert. Iar consistenţa păstrării unui nivel calitativ ridicat, concert după concert, ne va aduce recunoaşterea în această industrie.

Perseverenţa cu care, indiferent de contextul în care te găseşti în faţa unei console de mixaj, vei căuta să atingi performanţa de a mixa pe sisteme egale în amplitudine, îţi va aduce nu numai bucuria meseriei pe care o practici dar şi recunoaşterea în industria concertelor live.

Cel mai des, linia de subs a unei instalaţii de sunet provine din suma de L/R a mix-ului nostru. Sarcina unităţilor care divid frecvenţele la nivel electronic între diferitele drivere ale instalaţiei este de a împărţi informaţia audio către linia de subs şi linia de topuri, cu diferite puncte de x-over electronic, în funcţie de specificaţiile instalaţiei în cauză.

Opţiunea mea personală este de a

Radu Layer-Dobra radu@livemixtools.com mai adăuga încă o linie distinctă şi separată de L/R de la nivelul consolei de mixaj către PA, care să servească exclusiv linia de subwoofers. În această situaţie voi dobândi un control avansat asupra felului în care voi trata mix-ul meu audio, dar şi asupra modului în care îl voi distribui către instalaţia de sunet. În viziunea mea, prin aplicarea acestei strategii, extind capabilităţile de presiune şi amplitudine ale întregului sistem audio. În cele mai multe dintre cazuri, prin multiplicarea numărului de microfoane deschise pe scenă, simpla filtrare high-pass la nivelul fiecărui canal al consolei nu va elimina sumarea generală a tuturor acestor surse deschise, care conţin nimic altceva decât zgomot de scenă, ventilaţia şi mişcările aparatelor de lumini, zgomotul instalaţiei de aer condiţionat etc., care, surpriză, sunt transferate direct în linia de subwoofers. Aceasta distruge claritatea liniei de subs şi nu va putea fi niciodată filtrată complet.

Prin separarea unei linii distincte, care să servească doar extensia de subwoofers, vom limita informaţia audio la doar câteva canale care au cu adevărat şi conţinut valid în domeniul frecvenţelor joase - bass drum, floor tom, bass guitar şi orice materiale pre înregistrate, synth-uri, keyboards, drum machine etc. Nu am nevoie de voci, cinei sau chitare acustice în subwoofers!

Cel mai adesea voi dedica un Aux Bus, pe care îl voi numi August, 2014

strategic SUBS, spre care voi trimite informaţie post EQ/post fader, de la canalele care prezintă informaţie validă pentru linia de subs. O distincţie foarte importantă, care ţine din nou de normele audio pe care ne putem baza: din acest moment întreaga consolă trebuie să fie setată în unitate de gain < 0 > , adică nivelul de trimitere al canalelor alese spre Auxiliarul Subs trebuie să fie < 0 >, nivelul de ieşire al Auxiliarului Subs trebuie sa fie < 0 > şi nivelul general de ieşire spre L/R topuri trebuie să fie < 0 > unity gain. Nivelurile generale dintre subs şi topuri le voi seta în sistemul de management sau în procesoarele instalaţiei. Scurtă paranteză - fader-ul de master al consolei îl păstrez întotdeauna la unitate zero, funcţia acestuia fiind doar o confirmare că, atât la nivelul input-urilor, cât şi al output-urilor, speculez la maximum capabilităţile consolei, nici într-un caz pentru a schimba nivelul mix-ului meu către PA, care oricum nu ar mai controla August, 2014

întreaga instalaţie, în acest moment, linia de subs asociată auxiliarului dedicat nu ar urmări mişcarea fader-ului de master al consolei.

Pentru aceasta voi folosi matriţele consolei, unde voi separa Main L, Main R, Subs, şi orice alte zone de PA spre care trimit informaţie. În acest model, orice fel de creştere a informaţiei către subwoofers va fi aplicată de la nivelul EQ-ului de canal care are legătură directă cu Auxiliarul meu de subs, şi nu de la nivelul send-ului către acest auxiliar, sau al nivelului general către linia de subwoofers. Acestea rămân în permanenţă la unitate < 0 >. Având acest drive separat către linia de subs, am posibilitatea de a asculta separat doar această extensie a sistemului, pot verifica în procesul de optimizare dacă instalaţia are creşteri artificiale tonale şi de nivel faţă de topuri, (de cele mai multe ori acesta este cazul), şi pot astfel să o corectez, pentru a atinge linearitatea tonală menţionată mai devreme. Câştig astfel controlul

de a aplica mai mult sub de la nivelul consolei, prin EQ-ul celor câtorva canale care au informaţie legitimă în acel spectru de frecvenţe, informaţie care este transferată uniform şi în înregistrările concertului sau alte feed-uri către media. Acest control separat poate fi folosit cu eficienţă maximă pentru crearea de efecte speciale sonore şi în cazul instalaţiilor care oferă o extensie adiţională la subwoofers, cu un set dedicat de incinte care duc informaţia de low end la un nivel mai profund decât o fac majoritatea subwoofers - sistemul meu preferat, dezvoltat de producătorul german d&b audiotechnik, propune două seturi separate de subwoofers J-Subs şi J-Infra - care funcţionează în tandem, dar la un spectru diferit de frecvenţe, pentru care voi folosi întotdeauna două auxiliare separate către subs, extinzând astfel capabilităţile de presiune şi amplitudine ale acestui extraordinar sistem audio profesional. facebook.com/sunetelive

| Sunete | 23

SUBIECTIVOBIECTIV

CINE SUNT Numele meu este Marius Andrei Dima. Câţiva prieteni foarte apropiaţi îmi spun MAD. M-am născut în vara lui 1990 în Bucureşti şi nici până acum nu m-am gândit să-l schimb pe altul. Îmi place aglomeraţia, îmi place haosul de dimineaţă făcut de oamenii pe jumătate adormiţi în drumul lor spre serviciu. Oraşul ăsta m-a învăţat, fără să vrea, câteva lucruri foarte importante. Este foarte interesant să August, 2014

vezi o grămadă de lume în fiecare zi şi să te gândeşti că sunt şanse foarte mari să nu -i mai vezi niciodată.

Stiu că dacă văd o ocazie să intru în vorbă cu cineva sau să ajut pe cineva, ar fi bine să profit, să nu ratez nicio şansă. Pe lângă asta, un lucru la fel de important pe care l- am învăţat şi pe care am început să-l ador este zgomotul. Fie că sunt frânele unei maşini în intersecţie, o poartă care scârţâie, o femeie trecută de a doua vârstă care bate covoarele la parterul unui bloc

sau metroul care intră în staţia Gara de Nord, acestea sunt zgomote care mie au ajuns să-mi placă.

DIN MUZICĂ ÎN ZGOMOT Când eram mic părinţii mei au avut grijă să fiu expus la o grămadă de muzică. Aveam casete cu trupe din afară, aveam casete cu piese amestecate, nişte mix-tapes făcute pe un dublu-casetofon şi cele mai interesante pentru mine la acea vârstă erau discurile şi pick-up-ul. Reuşise tata să lege nişte facebook.com/sunetelive

| Sunete | 25

SUBIECTIVOBIECTIV boxe mai sănătoase la pick-up şi după ce veneam de la şcoală puneam pe furiş Roşu şi Negru, Phoenix, Semnal M şi câteva discuri din afară. S-au prins repede când au văzut coperta de la „Pseudofabulă” din ce în ce mai roasă pe margini.

Am petrecut o bună perioadă din copilările pe la bunicii din partea tatălui. Camera lui încă păstra desenele de mână cu logo-urile unor formaţii din afară şi de la noi. AC/ DC, Beatles, Iris. Nu mult a trecut până când am pus mâna pe un dublu casetofon şi am început să mă joc cu el înregistrând de la radio tot felul de piese care-mi plăceau mie. Pirateria pe atunci însemna pentru mine doar insule, comori, papagali, cârlige pe mână şi petic pe ochi.

Internetul a venit ceva mai târziu şi muzica ce ajungea la mine era fie de la TV fie de la prietenii care -mi recomandau din când în când muzică. Având prieteni în multe cercuri şi cu preferinţe muzicale foarte diferite am avut ocazia să ascult rock, metal, hip-hop, muzică electronică şi multe altele. În clasa a 9-a când am pus internet, căutatul de CD-uri pe la prieteni a fost înlocuit de căutatul pe net. Deja puteam să-mi caut şi filtrez singur muzica. Ceva mai târziu trecusem de perioada metalelor şi căutam ceva mai interesant.

Dădusem de industrialul din Europa cu Throbbing Gristle, Test Dept., Front 242, Einstürzende Neubauten, Rammstein, Oomph! şi ulterior am prins din întâmplare pe MTV2 clipul pentru „Only” de la Nine Inch Nails.

Nine Inch Nails a fost pentru mine un punct foarte important şi mi-au deschis apetitul şi pentru alte genuri asemănătoare cu ce făceau ei.

DIN ZGOMOT ÎN MUZICĂ În timpul liceului începusem să repet iar la tobe. Cochetasem puţin înainte cu beţele de tobe dar eram prea mic şi părinţii aveau limita lor de zgomot şi bocănit. Mama era mai indulgentă şi îmi scotea oalele şi tigăile când nu mai aveam toba mea. Lăsând amintirile, în liceu am luat iar nişte cursuri de tobe şi am început să mă distrez cu câţiva colegi la sălile de repetiţii.

Nu îmi plăcea prea mult ce cântam

26 | Sunete | facebook.com/sunetelive

muzica pe care o ascultam în căşti în drum spre birou. Am început lucrul la câteva piese, le-am terminat (credeam eu) şi m-am apucat de următoarele. Influenţele pe care le aveam se schimbaseră şi mai mult.

Chu Ishikawa, Gary Numan, Aphex Twin, Amon Tobin, Primul proiect serios Moderat şi alte câteva nume erau în rotaţie continuă în Prin 2011 am sunat un număr de urechile mele. Ascultam cotelefon găsit pe un forum şi vechi loanele sonore ale unor filme de şase luni. Căutau toboşar pentru şi jocuri în timp ce citeam. un proiect electro-industrial.

Peste tot era numai muzică Trupele enumerate de tipul care a pentru mine. făcut anunţul erau fix ce căutam.

Inspiraţia venea din Aşa a apărut proiectul VENENA, sentimentele trăite în fiecare împreună cu Vladimir Cazacu şi zi. Am avut norocul (haha!) Ştefan Sandu. Eram trei ambiţioşi, să trec printr-o perioadă mai puşi pe treabă şi cu mare dorinţă nefericită şi foarte stresantă. de a urca pe şcenă. Ştiam ce aveam Relaxarea nu mai venea de la de făcut şi ştiam cam cum am vrea pierdutul timpului pe PC, la TV şi nici prin cluburi, deşi să facem. Timpul însă ne-a ţinut pe pe moment uitam de multe loc iar proiectul a murit în faşă cu lucruri. Singura clipă în care câteva piese instrumentale lansate mă simţeam cu adevărat reprintre prieteni şi peste 140 de idei laxat era atunci când auzeam pentru piese. Cum eu pe atunci nu muzică în cap şi începeam să compuneam în mod direct, nu am o pun pe hârtie sau în cine avut cum să trag proiectul după mine. ştie ce program. Nu mai vedeam şi nu mai auzeam nimic în jurul meu. Terapeutic.

Cu cât se strângeau mai mulLIVE te piese, cu atât ştiam că în sfârşit În 2013, după ce, în sfârşit, am pus aveam ocazia să pun în practică placruce proiectului VENENA am fost nul meu legat de promovarea unei întrebat dacă aş fi dispus să ajut un trupe destul de nişate, la noi în ţară. prieten cu nişte tobe pentru trupa în Am făcut partea de art şi am încecare era el. Aşa a început perioada în put să urc piesele pe Bandcamp şi care am cântat cu Bass Turbat pe la Soundcloud. Ca peste tot, promovafestivalurile din ţară. A fost o perioare pe reţelele de socializare dar şi în dă foarte haotică din toate punctele alte locuri şi off-line atât în România de vedere şi am prins câteva lucruri cât şi în afară. Încă nu aveam un al„ aşa da”, „aşa nu”. Acest proiect a bum complet dar asta nu m-a oprit fost pentru mine catalizatorul care a din promovat iar pe ascultători din transformat încercările mele de a face cumpărat. muzică în ceva serios. Tot pe atunci Întotdeauna am crezut că muziam primit oferta de a face DJ-ală întrca ar trebui să fie gratis. Nu neapărat un club din Bucureşti. A fost distracmereu, dar să existe ocazia să poţi tiv, dar ştiam că se poate şi mai mult. lua muzica preferata gratis, să o pui pe player, pe telefon, pe un mix- CD MAD şi să o asculţi când vrei. De asta am Am început să compun piesele mele şi pus piesele mele la download pe 0 mai mult din curiozitate. Eram dorlei. Mă bucura când vedeam că pronic să învăţ lucruri noi. Începusem cu movarea pe care o făceam se vedea ceva mai industrial dar orice făceam şi în statisticile de download şi mai tot bătea spre electro. Fără să-mi dau târziu şi în piese cumpărate în ciuda seama, eram influenţat de muzica downloadului „free”. din jurul meu, muzica din cluburi, dar nici nu mă interesa foarte mult.

Cu unul din grupuri făceam coveruri de la Metallica, Red Hot Chili Peppers şi The Offspring iar cu celălalt Slayer.

August, 2014

„BEYOND THE EVENT HORIZON” După aproape 10 luni de muncă destul de constantă aveam 12 piese şi alte 7 -8 încercări încă netransformate în piese. Am decis să caut pe cineva care să se ocupe de partea de mix şi mastering. După câteva încercări nesatisfăcătoare am decis să învăţ să fac asta singur. Am citit şi am citit iar seara acasă „dădeam test” şi puneam în practică. Treptat am reuşit să scot fix sound -ul pe care-l vroiam de la piesele mele. Asta se întâmpla prin Martie anul curent. Şi atunci am lansat albumul „Beyond The Event Horizon” în mai toate magazinele digitale şi servicii de streaming.

Nu ştiam exact la ce feedback să mă aştept. Majoritatea prietenilor mei ascultă cam aceaşi muzică, îmi ştiau deja piesele aşa că trebuia să iau feedback din afară. Am trimis piesele la mai mulţi artişti pe care îi respect dar şi pasionaţilor de muzică.

în prezent am reuşit să termin aproximativ 10 piese, albumul fiind pregătit de lansare undeva prin toamnă 2014. Pentru acest material am pregătit ceva care se duce puţin mai mult spre downtempo, spre trip -hop dar urmăreşte şi alte zone mai electro-industriale. Deşi nu vreau să recunosc, mai ales aici, primul album a fost mai mult ca o poveste a unui personaj. În al doilea album m-am îndepărtat de

acest concept şi am ales să explorez piesele ca fiind complet separate una de cealaltă.

LIVE 2 În ultima perioadă am început să-mi transpun piesele într-un mod ce miar face posibil expunerea proiectului pe scenă. Pe lângă tobe am înglobat şi alte instrumente şi gadgeturi, dar despre asta, cu o altă ocazie.

VOCE Piesele mele sunt instrumentale. Au fost gândite ca instrumentale şi nu am stat să văd ce mesaje pot fi cântate peste mesajele deja ascunse în sunet. Am apelat la câţiva prieteni, printre care şi Ştefan cu care colaborasem în VENENA. Ştefan mi-a trimis câteva înregistrări apoi ne-am văzut la mine ca să mai tragem o dată.

După scurt timp aveam vreo 5 piese de pe “Beyond The Event Horizon” cu versuri ce urmau să se transforme într- un EP ce acompania albumul principal. Acest proiect este deocamdată pus pe pauză din motive foarte serioase ce nu ţin de mine.

Pe lângă Ştefan am căutat şi o voce feminină. Am primit mai multe oferte însă am ales să lucrez cu o soprană. Mi s-a părut foarte diferit ce cânta ea faţă de ce făceam eu şi am zis că sigur trebuie să iasă ceva interesant de pus pe EP-ul mai sus menţionat.

ALBUMUL #2 După lansarea primului album simţeam că am nevoie de o pauză lungă.

Nu am putut însă să stau foarte departe de asta. Am început aproape imediat lucrul la al doilea album iar August, 2014 facebook.com/sunetelive

| Sunete | 27

VARARECENZIILOR

John Frusciante „Enclosure” (2014) Record Collection

xxx Recenzie de Diana Nicolae

The Used „Imaginary Enemy” (2014) Hopeless Records

xx Recenzie de Diana Nicolae Nu pot spune că am fost chiar impresionată, deoarece acest lucru ar însemna doar o reacţie exagerată cu privire la acest album. „In Love and Death” (2004) a fost primul album pe care l-am ascultat de la ei şi chiar mi-a plăcut. De atunci nu le-am mai urmărit activitatea în mod constant, dar materialele noi mi se par mult mai slabe. Muzica de pe „Imaginary Enemy” nu este rea, dar în niciun caz nu este ceva extraordinar. Am ascultat albumul de vreo două ori şi am ajuns la concluzia că nu este un album prost, dar nici unul excepţional. În cele din urmă, cred că este un album care va fi uitat destul de repede. Nu am putut să găsesc o melodie preferată, deoarece consider că piesele seamănă destul de mult între ele, dar spre deosebire de „Vulnerable” (2012), nu este doar o gălăgie fără sens, cu un refren pop aruncat pe ici, pe colo. Acest album este pur şi simplu neinspirat, poate doar fanii înrăiţi l-ar putea aprecia, deoarece nu este un material prost din toate punctele de vedere. Dacă îl asculţi suficient de mult, s-ar putea să merite o şansă.

28 | Sunete | facebook.com/sunetelive

„Enclosure” este al unsprezecelea album solo al lui John Frusciante şi cred că ar putea fi cel mai complex de până acum. În afară de evidentele excentricităţi de pe album, este de remarcat faptul că acesta este primul album în care Frusciante este singurul interpret / producător. Nu contează cât de interesant şi plurivalent este Frusciante, faptul că el a fost singura persoană care a avut un rol major în realizarea albumului, îi oferă o direcţie limitată. În timp ce unii susţin că o persoană care scrie şi produce singură un album ar conduce la un efort mai concentrat, cred că în acest caz este exact opusul. Albumul este destul de dezorganizat. Materialul lui Frusciante este ciudat şi cumva accidental. Este o linie subţire între geniu şi nebunie, iar acest album sare dintr-o parte în alta. Ca majoritatea materialelor solo ale lui John Frusciante, şi „Enclosure” este un amalgam de instrumente electronice şi riffuri de chitară. Rezultatul este unul ok, dar nu uimitor.

August, 2014

Lacuna Coil „Broken Crown Halo” (2014) Century Media

xxx Recenzie de Diana Nicolae

Temples „Sun Structures” (2014) Heavenly Recordings

xxxx Recenzie de Diana Nicolae Când am ascultat prima oară această trupă, am avut impresia că sunt de undeva, de prin anii ’60. Am dat un search pe Wikipedia ca să mă conving că s-au înfiinţat în 2012. „Sun Structures” este albumul lor de debut. Deci, o trupă tânără cu un sound popular acum jumătate de secol.

Temples face parte din ultimul val de trupe psichedelice, alături de Tame Impala şi Melody's Echo Chamber.

Influenţaţi de trupe celebre ale acestui gen, ca The Byrds, cred că Temples aduce ceva nou, deşi stilul nu este unul original. Dar scena rock avea nevoie şi de astfel de „reînvieri” ale genurilor. Deşi unii critici consideră că trupa „ar fi arătat” mai bine în 1960, stilul lor e binevenit şi în zilele noastre printre nostalgicii genului şi nu numai. Muzica lor e perfectă pentru zilele ploioase, cu un sound preponderent sumbru şi melancolic. Cred că şi-au făcut o intrare bună şi merită atenţie. Big up for these newcomers!

Lacuna Coil este cunoscută drept o trupă de gothic metal, unde are foarte multe puncte forte, fără a devia prea mult în teritoriu neexplorat. Cu toate acestea, câteva din ultimele lor albume au avut mai puţin din melodicul şi gothicul cu care s-au consacrat, în favoarea unui sunet mai simplu şi mai metalish. Albumul lor precedent, „Dark Adrenaline”, i-a adus la ceea ce eram obişnuiţi să auzim de la ei şi a ajuns să fie un album solid şi bine pus la punct, în general. Legat de noul album, Broken Crown Halo, există o oarecare lipsă de creativitate, nu aduce nimic nou, dar sunt sigură că suna foarte bine live. Un avantaj puternic este contrastul dintre vocile celor doi vocalişti, iar pe acest album suna foarte bine. Nu mi se pare că are un sound extrem de interesant, dar este plăcut, mai ales pentru fanii mai vechi. Dacă ţi-a plăcut trupa înainte, sunt mari şanse să-ţi placă acest album. Dacă ai început să asculţi de curând, ai putea să rămâi puţin dezamăgit. Nu am fost niciodată o mare fană, dar speram o transformare creativă din partea lor, de aceea aveam alte aşteptări. Sunt puţin prinsă la mijloc, pe de-o parte albumul sună foarte bine, dar pe de altă parte, devine repede sec şi monoton.

August, 2014 facebook.com/sunetelive

| Sunete | 29

ROCK&ROLL

30 | Sunete | facebook.com/sunetelive

August, 2014

VARARECENZIILOR

Green Day „Demolicious” Reprise Records

xx Recenzie de Crenguţa Pavel După ce, timp de câţiva ani, cei de la Green Day au umblat în turnee semi-secrete, cântând în mare parte piese care nu fuseseră încă lansate, pe 19 aprilie a apărut „Demolicious”, albumul cu demo-uri de pe trilogia ¡Uno!, ¡Dos!, ¡Tré!, un fel de best-of al celor trei, care – conform criticului Fred Thomas – este mult mai „raw and exciting”.

Albumul are un total de 18 piese, dintre care una era destinată albumului ¡Uno!, dar s-a pierdut pe drum. Ai zice că, după atâţia ani, am renunţat la speranţa că Green Day o să cedeze şi o să facă o piesă de dragoste şi atât – deşi reacţia la aşa ceva ar fi mai mult de dezamăgire decât orice altceva, dar, când am văzut o piesă intitulată simplu „Ashley”, mi-ai zis „Asta e!”

Nope! Ashley e iubirea din adolescenţă a „poetului”, pe care el o regăseşte ani buni după ce nemernica i-a frânt inima. Şi, ca şi cum n-ar fi de ajuns că acum el s-a maturizat şi nu mai e aşa naiv, aflăm că biata Ashley a ajuns vai de viaţa ei, dependentă de metamfetamină şi, mai grav, fără niciun scop al existenţei.

Pentru că Green Day rămâne Green Day şi au deja, practic, o cultură şi un stil al lor, propun ca, dacă lui Beyonce i s-a dat voie să bage „bootylicious” în dicţionarul limbii engleze, şi băieţii ăştia paşnici şi de treabă ar trebui să pună „demolicious” în dicţionar. Pentru că, dacă e ceva la care ne pricepem, aia e să distrugem tot ce vedem în jur.

August, 2014

Jack White Lazaretto 10 iunie, Third Man Records, XL Records, Columbia Records

xxxxx Recenzie de Crenguţa Pavel Lazaretto e abia al doilea album solo al lui Jack White, care, însă, a produs multe albume pentru The White Stripes, între timp. Albumul îşi trage numele de la instituţiile în care erau găzduiţi cei care sufereau de lepră, ciumă şi alte „boli ale săracilor”, dar ăsta e doar începutul, pentru că în piese întâlnim des teme precum azilul, boala şi fantomele.

Timp de 11 piese, o să te bucuri de nişte funk, blues, gipsy jazz şi note de pian şi o să te simţi pătruns de ritm, în timp ce îl simţi pe el trecând de la furie la dezorientare, dar fără a uita vreo clipă să fie „electric” („Every single bone in my brain is electric”, zice White în Lazaretto).

Inspiraţia pentru albumul ăsta vine din nişte poezii, piese de teatru şi povestiri scrise de White pe vremea când avea 19 ani şi găsite de curând în pod, dar se speculează că şi recentul lui divorţ ar avea partea lui de vină (apar întrebări privind partea din Three Women în care el nu poate să aleagă dintre o brunetă, o blondă şi o roşcată, în condiţiile în care fosta lui soţie, fotomodelul Karen Elson, e roşcată). Ce pot să zic? La cât mai multe supărări şi divorţuri, Jack, se pare că-ţi priesc!

facebook.com/sunetelive

| Sunete | 31

VARARECENZIILOR

Ingrid Michaelson Lights Out 15 aprilie, Cabin 24 Records

xxxx Recenzie de Crenguţa Pavel

Lily Allen Sheezus 2 mai, Parlophone

xxxx Recenzie de Crenguţa Pavel Lily Allen e cunoscută pentru replicile tăioase şi ironia fină din piesele ei, dar cu Sheezus nu s-a abţinut deloc.

Piesa omonimă albumului le menţionează pe Lady Gaga, Rihanna, Beyonce, Katy Perry şi Lorde, cu care ştie că o să fie comparată, la revenirea din concediul de maternitate.

E pregătită să reintre în ring şi să-şi câştige coroana, ea e echivalentul feminin şi muzical al lui Jesus şi nu dă înapoi.

Pentru albumul Sheezus, Allen a colaborat cu producătorul Greg Kurstin, pe care l-a avut alături şi la primele două albume, dar s-a bucurat şi de contribuţia lui DJ Dahi, pentru piesa Sheezus, iar Shellback a fost coproducătorul piesei Air Balloon. În cele 14 piese scrise în stilul ei clasic de bubblegum pop, cu accente electropop, funk şi ceva dubstep „ironic”, Lily Allen discută subiecte serioase (avorturile pe care le-a suferit în trecut, comentariile cum că tot succesul ei se datorează faptului că vine dintr-o familie înstărită, presiunile pe care societatea le pune asupra tuturor de-a se încadra în normele impuse privind aspectul, misoginismul din industria de entertainment etc.), creând contrastul regăsit şi în albumele vechi.

32 | Sunete | facebook.com/sunetelive

Albumul cu numărul 6 al lui Ingrid Michaelson este, conform artistei, cel care atinge apogeul implicării emoţionale, deşi cele 14 piese au fost scrise în colaborare cu alţi 15 compozitori, printre care Trent Dabbs, Chris Kuffner şi Mat Kearney. Dabbs şi Kearney figurează şi ca interpreţi secundari în unele piese, la fel şi Storyman, A Great Big Workld şi Greg Laswell.

Michaelson spune că faptul că nu a scris singură piesele nu înseamnă că a determinat-o să se deschidă mai puţin, ci dimpotrivă, a putut să exteriorizeze nişte sentimente într-o manieră în care n-ar fi reuşit de una singură.

Intimitatea sesiunilor de compus şi înregistrat se pare că scoate ce-i mai bun din ea.

Lights Out are un miez întunecat, provenit din disperarea simţită în urma unor probleme de sănătate ale ei şi ale părinţilor, dar Ingrid se declară mulţumită de faptul că a reuşit să învelească sentimentele negative într-o aură bună şi că a putut să încerce ceva nou, în materie de stil, fără să renunţe la buna-dispoziţie care o caracteriza.

August, 2014

VARARECENZIILOR

The War on Drugs „Lost in the Dream” 18 martie 2014, Secretly Canadian

xxxx Recenzie de Edward Ciurea A fost un an bun până acum în ceea ce priveşte lansările de album, iar unul dintre cei care au contribuit la această conturare este şi Granduciel cu al său război asupra drogurilor, probabil de orice fel, exceptând muzica. „Lost in the Dream”, noul tracklist semnat The War on Drugs, aduce, pe alo-

34 | Sunete | facebook.com/sunetelive

curi, linii melodice pline de viaţă, acorduri upbeat şi senzaţia de vioiciune, însă toate aceste impresii sunt rapid demascate prin intermediul versurilor cu o conotaţie gravă.

Pe întreaga durată, artistul ne surprinde cu diverse riff-uri foarte naturale, care se îmbină perfect cu restul celor auzite, şi, de fapt, cam totul sună extraordinar, putându-se observa, poate chiar fără a se înţelege, atenţia la fiecare detaliu prin armonizarea impecabilă a instrumentelor. Piesele îţi dau tăria de a continua chiar dacă, uneori, simţi că te apropii de final, şi ilustrează perfect imaginea unui om ruinat, probabil aducând câteva dintre decepţiile trecute ale artistului, oferindu-şi singur posibilitatea unei eliberări.

Iulie, 2014

Casting Crowns „Thrive” 28 ianuarie 2014, Beach Street Records

xx Recenzie de Edward Ciurea I’m not one to listen to the gospel, dar albumul ăsta m-a prins chiar fain! Casting Crowns, pentru cei neiniţiaţi (aşa cum eram şi eu până acum foarte puţin timp), sunt o mână de oameni din State care s-au unit prin ’99 cu ideea de a compune şi cânta contemporany christian rock, însă fără acele bocitoare la care te-ai

aştepta şi, de asemenea, fără nota doborâtoare a limbajului religios sau ce nu, ci transmiţând numai energia pozitivă asociată cu un suflet curat, să-i zicem. „Thrive”, albumul de acest an al formaţiei, începe foarte în forţă cu nişte acorduri de country pe care mi-ar fi plăcut să le continue mai departe, versurile exprimă tot ce-i frumos pe lumea asta, cum că totul ar fi bine până la urmă dacă ai puţină încredere, ori credinţă, dacă e s-o punem aşa. Totul sună destul de bine, voce, instrument, vers, mesaj, însă poate să plictisească pe ici-colo ritmul asemănător al pieselor şi mesajul de prea mult bine. Uneori nu e chiar aşa, şi putem să ne mai trezim şi la realitate, să vedem ce mai e de ea. All in all, un album drăguţ, bun de ascultat pentru acele crisis of faith.

Iulie, 2014 facebook.com/sunetelive

| Sunete | 35

VARARECENZIILOR

Gramatik The Age of Reason xxx

The Roots „… And Then You Shoot Your Cousin” Def Jam Recordings xxx

Recenzie de George DURBĂLĂU

Recenzie de Vlad Popescu

Denis Jasarevic este sloven de origine, deşi locuieşte în USA. Deci cumva, e de-al nostru! La Electric Castle am avut cu toţii ocazia să ne lămurim şi live despre cum stă treaba. În ultima zi de festival piesele de pe noul album au fost testate şi pe publicul român, live and kicking! Ştiu de ceva ani de Pretty Lights şi trebuie să recunosc că mi s-a părut iniţial că este vorba despre el şi nicidecum un ALT artist. Trebuie să recunoaştem, seamănă. Şi pentru că cine se aseamănă se adună, Gramatik a ajuns natural la casa de discuri a lui Derek Vincent Smith aka Pretty Lights. Unde toată muzica este distribuită gratuit. Deşi se consideră el însuşi ca fiind un artist hip-hop, stilistic, Gramatik se joacă cu electro-soul, funk, country (parcă îi şi văd faţa lui Pretty Lights, când a aflat că trebuie să remixeze o piesă country, în „RE:Generation”) şi chiar elemente de hard-rock. Absorbit total în tripurile lui, cel de-al optulea disc a găsit şi ecuaţia potrivită de a-mi despletici picioarele. Creat în tehnica samplării, discul este un album Pretty Lights Music 100%, şi eclectismul soundului poate fi very appealing către o generaţie tânără matură, pentru care ceea ce extragi din muzică este sevă concentrată de istorie muzicală. Aşa cum pare să fie şi albumul de faţă, multe decade comprimate şi servite în beat-uri şi break-uri frapate. Şi nu uita – gratuit. Aşadar, ce mai aştepţi?

Profitând de luxul de a avea faima (şi caşul) ca şi trupă de acompaniament a lui Jimmy Fallon in The Tonight Show, The Roots s-au îndreptat în ultimii ani către o arie muzicală complet exploratorie, cu triumfuri artistice care au vândut puţin, cum este cazul LP-ului „Undun” din 2011. Dacă „Undun” distanţa The Roots de sound-ul hip-hop old skool definitoriu pentru The Roots, atunci „… And Then You Shoot Your Cousin”, este la ani lumină de respectivul gen, fiind în speţă un album atât de fragmentat încât insert-ul de zgomote cacofonice de la mijlocul discului aparţinând compozitorului experimental francez Michel Chion trece aproape neobservat.

La fel ca şi predecesorul, „… And Then You Shoot Your Cousin”, este un album conceptual ilustrând în mod impresionistic scenariul violenţei urbane, condimentată cu personaje varză ca urmare a consumului de droguri, violenţei, a distrugerii şi a altor excese. Este un album care are nevoie de un background serios în ale hip-hop-ului Made in NY pentru a fi înţeles, şi poate nici asta nu ajunge, you need to be black and live in the ghetto, or something. Şi nu vorbesc de cel despre care cântă Elvis. În concluzie, cel de-al 11-lea disc The Roots este un efort cât se poate de original în peisajul hip-hop, dar este mai mult o operă de studiat frază cu frază decât un disc care te mişcă prin patos şi ritm.

Pretty Lights Music

August, 2014 facebook.com/sunetelive

| Sunete | 37

CUVINTEÎNSUNETE

CRISTIAN GHICA

„ROCKescu” Diana Nicolae

O carte care te poartă în trecut, într-o perioadă semnificativă din istoria României, pe ritm de muzică rock. Potrivită atât pentru cei care au trăit acele momente, cât şi pentru cei mai tineri dintre noi, „ROCKescu” ne aminteşte cum era să fii rocker în „Epoca de Aur”.

CINE ESTE ROCKESCU? Aşa cum explică şi autorul, Rockescu este rockerul român. Cel care şi-a dorit mai mult decât orice să asculte muzică. Să o respire. Şi-a dorit să se poată manifesta, să se facă auzit, să fie înţeles de ceilalţi, într-un sistem care îngrădea oamenii, le ucidea orice formă de creativitate şi le interzicea să fie ei înşişi.

Nu a vrut să facă rău, nu şi-a propus să fie altfel doar pentru a-i sfida pe ceilalţi. Pentru el, muzica rock a avut un efect cathartic, l-a aruncat într-o lume total diferită faţă de cea în care trăia. O lume în ritmuri de Metallica, Sepultura sau Kreator.

SIDE A

Într-o ţară contrânsă de regimul comunist, un grup de adolescenţi este unit de pasiunea pentru muzica rock. Sol, Rockeru, Broscaru, Lev, Piticu, Klaus şi Iorga sunt nişte „rebeli” ai perioadei ceauşiste. Nu aveau plete sau geci de piele, dar aveau suflete de rockeri. Doar Rockeru era definiţia a ceea ce toţi îşi doreau să fie. Cu părul lung, geacă de piele, blugi şi bocanci, era un rebel în adevăratul sens al cuvântului. Pe lângă un ascultător avid de muzică rock, era şi un anticomunist convins. Evoluţia adolescenţilor are loc pe fondul unor probleme rămase, parcă, fără soluţii. Întrun mediu ostil, cu multe greutăţi specifice acelei perioade, ei găsesc speranţă în puţinele casete sau discuri cu muzică rock, pe care reuşesc să le găsească. Discuţiile despre politică, istorie, literatură, filosofie şi metafizică se împleteau perfect cu muzica rock, într-o lume gri, depersonalizată. Evenimentele din ’89 surprind grupul de rockeri în destrămare, dar Revoluţia îi salvează.

SIDE B

Realitatea postdecembristă a oferit un scurt sentiment de euforie, în care oamenii se bucurau de libertatea pentru care se vărsase atâta sânge. Toţi erau prinşi în febra schimbării, însă, la scurt timp, şi-au dat seama că elanul revoluţionar a dus la o falsă democraţie, iar la putere erau tot comuniştii.

Acest lucru a dus la Golaniada din ’90, unde Rockeru participă în speranţa că ultimele rădăcini ale comunismului vor pieri pentru totdeauna. Ceilalţi adolescenţi nu-i împărtăşeau ideile, erau fără griji, îşi lasă pletele mult visate să crească, fac rost de primele lor tricouri cu trupe şi merg la primul festival de muzică rock de după revoluţie, Rock ’91. Respirau, în sfârşit, libertate. Dau o fugă şi la mare, la Costineşti, unde întâmpină o serie de probleme din cauza oamenilor care încă nu erau obişnuiţi cu stilul lor nonconformist, dar unde se şi distrează pe cinste. În sfârşit, se puteau exprima liber! Îşi purtau cu mândrie pletele şi „uniformele de rockeri” prin faţa Obeliscului.

CONCURS

Dacă şi tu eşti „Rockescu” şi vrei să citeşti cartea lui Cristian Ghica, noi ţi-o oferim gratis. Ce trebuie să faci?

Trimite-ne pe Facebook un text scurt, în care să ne povesteşti cum ai devenit rocker. Cele mai bune trei texte vor fi premiate cu câte un volum din „ROCKescu”. Urmăreşte-ne pe facebook.com/sunetelive şi în paginile ediţiei viitoare, ca să vezi dacă te afli printre câştigători. Baftă! \m/

38 | Sunete | facebook.com/sunetelive

August, 2014

RECENZIILELUIBERTI Berti BARBERA

NEIL COWLEY TRIO „Touch and Flee”

SHALOSH „The Bell Garden” O prietenie solidă formează conexiunea care îţi permite să continui de unde te-ai oprit, indiferent de pauză, care rămâne puternică în faţa oricărei experienţe întâlnite.

Dacă prietenii sunt şi muzicieni profesionişti, acest dar ne poate duce la un nivel complet nou, superior. Shalosh înseamnă trei in limba ebraică şi ne trimite la formula magică în jazz şi la trei prieteni de liceu care nu s-au despărţit nici măcar atunci când pianistul a plecat pentru şase ani în SUA. În timp, s-a întâmplat ceea ce se întâmplă de obicei atunci când scânteia şi legătura se menţin în diversitate şi tensiune. Legătura s-a menţinut, iar cei trei au decis să formeze un grup, lăsând deoparte alte proiecte muzicale. Shalosh este un piano trio modern, cu compoziţii proprii fluente, în mare parte luminate de melodii solare şi improvizaţii aerisite, care-şi calibrează perfect virtuozitatea pe fondul unei relaţii echilibrate între instrumente, comunicarea fiind centrul ethos-ului de grup. Se trece cu bucurie de la un stil la altul, se revine elegant la stări şi teme aprofundate, formându-se o legătura subtilă între mintea muzicianului şi cea a ascultătorului.

Structura fără lider oferă fiecărui membru libertatea de a împinge piesele în diferite direcţii. Pe lângă comunicarea directă şi diversitatea muzicală, Shalosh mai surprind şi prin inventivitatea sonoră cu care-şi augmentează aranjamentele. Ei au înregistrat „The Bell Garden”, un album direct, deschis, de piano trio a cărui desfăşurare ne face să ne dorim să ascultăm acest grup în concert. Şi albumul, de câteva ori, pentru aprofundare.

40 | Sunete | facebook.com/sunetelive

Neil Cowley a mişcat destul de zdravăn scena jazz-ului din ultimii ani, cu o abordare relaxată a trioului de jazz bazat pe pian, cu rezultate foarte atractive şi cu concerte care au atras un public diversificat. Profunzimea muzicală este completată de o atmosferă lipsită de orice fel de rigiditate, în care tehnica şi divertismentul au aceeaşi importanţă.

Cei care şi-au dorit un semn al evoluţiei sale muzicale, o aprofundare a conţinutului muzical, se pot bucura de albumul „Touch and Flee”, care are un repertoriu mai divers, iar interpretarea este mai bogată şi mai complexă.

Acest album este rezultatul studiului şi al schimbărilor pe care Neil Cowley le-a făcut în muzica sa, din momentul în care, în 2012, după un concert la Barbican, a realizat că ceva lipseşte, ceva mai trebuie adăugat pentru a ajunge la un vârf de expresie. Groove-ul rămâne, dar se mişcă şi ne mişcă în direcţii mai multe şi mai provocatoare, iar trio-ul stă bine pe toate cele trei elemente. Baladele cu tentă gospel, urmăririle melodice, limbajele amestecate cu bun simţ, jocul jazz-funk, sunt printre completările care nu numai că îi păstrează publicul fidel, dar îi mai aduce un val de noi adepţi, aşa cum îi stă bine artistului în plină maturizare.

August, 2014

FRED HERSCH TRIO „Floating” Concertele pe care Fred Hersch le-a susţinut în ultimii ani au confirmat geniul acestuia ca pianist şi compozitor în vârf de formă, fiind capturat pe disc, atât în formula de trio, cât şi în evoluţiile solo. Acum, cu posibilităţile de captare şi producţie, jazz-ul poate fi mult mai expresiv în varianta live, fără sa mai fim nevoiţi să filtrăm notele prin clinchete şi voci. Cu formula de trio consolidată alături de John Herbert la contrabass şi Eric McPherson la baterie, Fred Hersch înregistrează în studio albumul „Floating”, reuşind, prin fluenţa înregistrării şi printr-o captare comună, să simuleze atmosfera unui concert. Sound-ul este fluid, evocând senzaţia de imponderabilitate, cu notele plutind pe nori şi ritmul condus de pulsaţii subtile. Hersch are un admirabil simţ al melodiei, scriind în diverse stiluri şi stări, menţinând în acelaşi timp coerenţa actului în întregimea sa. Trio-ul se pliază pe fiecare piesă, lăsând notele să curgă, delicat şi priceput controlate. Iată de ce Fred Hersch este considerat unul dintre cei mai rafinaţi şi inspiraţi pianişti contemporani.

August, 2014

BOBBY HUTCHERSON „Enjoy the view” Bobby Hutcherson este unul dintre marii descoperitori ai vibrafonului, extinzându-i expresia prin viteză şi soluţii armonice ingenioase, la patru beţe, cu aceeaşi forţă cu care Lionel Hampton a influenţat swing-ul, respectiv Milt Jackson, bop-ul. El nu a ajuns atât de celebru în anii 60‚ deoarece avea o muzică mai cerebrală, mai ermetică, la marginea avangardei. În 2014 îşi face revenirea la Blue Note cu un album excelent, produs de Don Was şi intitulat „Enjoy the view”. Înregistrând alături de David Sanborn la sax alto, Joey DeFrancesco la orgă şi Billy Hart la baterie, Bobby Hutcherson prezintă şapte piese originale, variate ca tempo, dominate de o manieră cool, punctată de explozii şi dialoguri exuberante. În esenţă, albumul este atât de bun datorită relaţiei dintre muzicieni, toţi motani în vârf de formă. facebook.com/sunetelive

| Sunete | 41

CLASSIX

Un pian de august Cristina Comandaşu Nu ştiu cu ce rimează pentru alţii luna august, dar pentru mine sigur…cu pianul, acest instrument oarecum misterios, la care am cântat şi eu 18 ani din viaţă şi despre care am scris în următorii 14 ani. Şi poate nu întâmplător, şi pentru alţii luna august rimează cu pianul: recunosc că nu am mai văzut până acum o avalanşă de discuri care să aibă drept protagonist un pianist.

INTEGRALA SONATELOR DE SCHUBERT CU DANIEL BARENBOIM Sincer, cred că ar trebui să-i cerem lui Barenboim reţeta care-l face să fie atât de tânăr şi plin de energie la 71 de ani. La finalul lunii aprilie 2014 îşi lansa o nouă casă de discuri sub un brand propriu, Peral music, unde deja au fost publicate trei simfonii de Anton Bruckner ; în 5 mai apărea şi un disc propus de casa Decca cuprinzând o simfonie de Elgar. În 9 iulie s-a lansat un DVD cu opera “Trubadurul” de Giuseppe Verdi – celebrissimii Anna Netrebko şi Placido Domingo apar în rolurile principale. Iar în 4 august 2014, Barenboim revine în calitate de pianist pe o serie de 5 CD-uri pe care găsim integrala sonatelor pentru pian de Franz Schubert. Şi aceasta este doar activitatea discografică a lui Baren-

42 | Sunete | facebook.com/sunetelive

boim – care în 2014 aniversează 60 ani de când este înregistrat de marile case de discuri! Dacă punem la socoteală şi concertele – cam unul odată la două-trei zile, înţelegeţi de ce cred că ar trebui să-l avem model de energie şi profesionalism pe Barenboim. Este numit “o legendă în viaţă” – pentru că nu doar că munceşte mult, dar munceşte cu spor: Barenboim este cu adevărat unul dintre cei mai mari şi profunzi muzicieni pe care-i putem asculta în zilele noastre.

O ocazie ar fi aceste sonate de Schubert – lucrări în care excelează şi compatriotul nostru Radu Lupu – o lume aparte a începutului de secol XIX care pendulează între claritatea clasicismului şi spiritul romantic, un repertoriu care se potriveşte de altfel foarte tipului de personalitate ce-l reprezintă pe Daniel Barenboim.

PIANISTA CARE CÂNTĂ MOZART HAIKU Aşa cum nu este deloc o alegere rea să ascultaţi Mozart interpretat de pianista japonezobritanică Mitsuko Uchida – cred că cele mai inspirate interpretări ale concertelor mozartiene le-m ascultat cu această pianistă relativ necunoscută în România, în parte şi datorită faptului că nu a cântat niciodată aici. Mitsuko Uchida ştie să obţină efectul maxim cu minimum de mijloace – iar emoţia pe care o inspiră nu este una de tip extrovertit, ci introvertit, de aceea am şi numit Mozart-ul ei drept “Haiku”.

Proiectul ei cel mai important este interpretarea integralei concertelor pentru pian şi orchestră de Mozart – în 4 august 2014 lansează un nou volum, cuprinzând concertele 18 şi 19, înregistrate alături de Orchestra din Cleveland.

Dacă Bach pare mai cerebral, ei bine, Mozart chiar este o alegere de vacanţă. Profitaţi!

August, 2014

PIERRE LAURENT AIMARD BACH CU PIERRE LAURENT AIMARD, LISA BATIASHVILI ŞI BENJAMIN GROSVENOR Nu ţin minte când a apărut ultima dată pe piaţă o integrală a celor 48 de preludii şi fugi din Clavecinul bine temperat de Johann Sebastian Bach. E drept că pentru orice pianist, aceasta este o mare provocare: dacă ar fi să ne referim la un soi de Biblie a muzicii clasice, aici o găsim.

Aici este totul, dar a aborda un astfel de ciclu, care însumează aproape 2 ore de muzică, este într-adevăr ceva dificil – într-un fel, este ca Everestul pianiştilor. Mulţi îşi rup gâtul în drumul către vârf, câţiva ajung învingători acolo, printre ei, şi pianistul francez Pierre Laurent Aimard care lansează în 18 august 2014 un dublu CD cu această integrală. De altfel, Aimard a realizat în 2008 o versiune pe care o consider de referinţă şi a altei lucrări bachiene capitale: Arta fugii – ultima partitură lăsată de cantorul de la Leipzig.

Nu ştiu dacă obişnuiţi să ascultaţi Bach sau dacă aţi ascultat vreodată o lucrare de Bach. Nu întâmplător,

cei mai mari interpreţi obişnuiesc e întâmplător pe lumea asta, Bach să interpreteze o lucrare de Bach găsim pe alte două CD-uri care se în fiecare zi: este ca un fel de igienă lansează în 4 august 2014: albuspirituală, un mod de a-ţi stăpâni mul “Dances” semnat de pianisgândurile, acţiunile, personalitatea. tul britanic de 22 ani, Benjamin Unii mediteaGrosvenor, ză folosindudar şi pe disDiscurile prezentate pot fi se de tehnici cul violonistei achiziţionate şi în România, în yoga, alţii megeorgiene Lisa magazinele de specialitate sau ditează în acorBatiashvili. pe www.getmusic.ro. durile muzicii Grosvenor, Fişierele audio sunt disponibile lui Bach care un adevărat pe www.itunes.com. Discurile deschide căi căcopil-minune pot fi ascultate la Radio România tre o altă lume. al pianisticii Muzical, la emisiunea “Music Către ce, rămâbritanice, inbox” difuzată în fiecare luni, de ne fiecare să terpretează la ora 19 şi în reluare duministabilească, poo partită de ca, de la ora 13.20, şi sunt de trivit propriei Bach; Lisa Baasemenea incluse în campania experienţe. tiashvili, pe “Votează discul de muzică clasică Pentru mine, care am pual anului 2014” derulată pe cea mai tangitut-o asculta site-ul www.romania-muzical.ro. bilă experienţă şi la Festivalul cu muzica lui Enescu 2013 Bach a fost în perioada când băiatul alături de Orchestra Concertgemeu era bebeluş şi avea colici: cum bouw din Amsterdam, îi dedică lui asculta din lucrările de Bach cântate Bach întregul album. de pianistul Dinu Lipatti, cum se liE un semn că Bach pluteşte în aerul niştea. Aviz amatorilor… de vacanţă al lunii august… Şi cred Întâmplător poate, deşi nimic nu că nu e deloc o alegere rea.

LISA BATIASHVILI

BENJAMIN GROSVENOR

August, 2014 facebook.com/sunetelive

| Sunete | 43

ZECENPLAYER

Zece-n Player cu Răzvan Ristea Bun! Luna asta ni-l aduce în rubrica Zece-n Player pe Răzvan Ristea, omul din spatele setului de tobe ce poartă însemnele Luna Amara. Pentru ca modificări tot apar, neam gândit să mai facem şi noi una, şi anume să-i cerem de această dată artistului şi câteva cuvinte legate de cele zece alese, deci hai să vedem ce-a avut de spus despre tracklist-ul din acest weekend:

Blut Aus Nord

The Meditant (Dialogue With The Stars) Memoria Vetusta Part II, 2009

Multă lume nu are neapărat o părere foarte bună despre trupa asta, şi adevărul e că BAN e genul de trupă pe care ori o iubeşti, ori o deteşti. E şi nu e black metal, are şi puţin industrial pe acolo, e şi multă nebunie la mijloc şi ai nevoie de răbdare să sapi printre toate layerele de sunet de pe albume, însă eu zic că merită. Ce se aude pe albumul ăsta e ceva mai mellow şi mai melodios decât de obicei, în cazul în care vă hotărâţi sa ii daţi o şansă.

Massive Attack Man Next Door Mezzannine, 1998

Tot albumul e grozav, piesă cu piesă.

Sunt foarte rare albumele ăstea, iar Man Next Door am ales-o pentru felul genial în care Massive Attack au samplat nişte The Cure (10:15 Saturday Night) si culmea e că se potriveşte tare bine. Plus VOCEA lui Horace Andy.

Minunat.

Beck

Heart Is A Drum Morning Phase, 2014

Mi-a fost dor de un album mai contemplativ din partea lui Beck. E mişto şi Modern Guilt, însă are vibe-ul ăla 70ist cu care nu pot spune că mă împac mereu. Guero mi s-a părut o ţăcăneală relativ ok, The Information a fost super tare, dar Morning Phase continua pe undeva filmul început cu Sea Change, album pe care îl iubesc . Piese simple,

dar cu atmosferă, căldură si suflet. Si mi-a placut tare mult treaba asta. Şi, da, inima e o toba.

dacă le asculţi la un volum puţin mai nesănătos. Trippy stuff.

Triptykon

Sterile Seeds

Aurorae

Melana Chasmata, 2014

Tom Gabriel Fischer e un geniu. Melana Chasmata e, pentru mine, unul din albumele anului 2014. Dark Metal at its finest. Nu ştiu ce să zic altceva; ascultaţi-l.

Napalm Death Contemptuous

Utopia Banished, 1992

Furie şi angoasă pe un tempo mai slow decât ai fi obisnuit să auzi din partea trupei ăsteia. Mă distruge de fiecare dată când îl ascult, însă nu am cum să nu revin la albumul ăsta, time and time again.

Bohren & Der Club Of Gore

Svartidaudi Flesh Cathedral, 2012

I-am descoperit pe islandezii ăştia acum un an si ceva şi de atunci nu m-am mai oprit din a-i asculta. Am fost şi sunt interesat de curentul Black Metal incă din anii 90, insă după atâta vreme e foarte, foarte greu să mai găseşti trupe de gen care chiar să mai aiba ceva de spus in materie de muzică, pentru ca s-a ajuns la un soi de saturaţie. În cazul Svartidaudi, întreaga atmosferă de pe album e cumva not of this earth. Când un album mă prinde de la primele riffuri, e clar că nu prea mai am cum să scap de el o vreme. În cazul de faţă, stau de un an cu el in player şi încă e acolo.

Aphex Twin Xtal

Selected Ambient Works 85-92

Fahr zur Hoelle

Good old ambient techno music. Never gets old, actually.

Acum câţiva ani am dat peste Bohren & Der Club Of Gore. Prima întrebare pe care (mi-)am pus-o a fost: unde a stat muzica asta ascunsă până acum, când am avut atâta nevoie de ea în tot timpul ăsta care a trecut? Doom jazz, I love you.

Wolves In The Throne Room

Piano Nights, 2014

UFOMAMMUT Magickon

ORO - Opus Primum, 2012

Trupa asta te cam calcă în picioare cu sound-ul de pe albumele lor, în special

I Will Lay Down My Bones Among The Rocks And Stones Two Hunters, 2008

Recent am început să ascult cu mai multă atenţie şi albumele WITTR puţin mai vechi, pentru că o vreme m-am fixat pe Celestial Lineage, album care mi-a obsedat nopţile. Îmi place US Black Metal-ul tocmai pentru ca are alta abordare decât cea scandinav-europeană.

August, 2014 facebook.com/sunetelive

| Sunete | 45

ROCKSTADTEXTREMEFEST

Cele mai tari trupe ale momentului vin la Rockstadt Extreme Fest Zenovia Grama Trupa poloneză BEHEMOTH, care în iunie anul acesta a câştigat trofeul Golden Gods 2014, la secţiunea“Best Album Of The Year,” ajunge săptămâna viitoare în în România pentru a concerta la Rockstadt Extreme Fest. Premiile Golden Gods sunt decernate anual de prestigioasa publicaţie Metal Hammer.

Albumul premiat, “The Satanist” este în acest moment considerat drept unul din cele mai importante şi marcante metariale metal din ultimii ani, şi este unul din puţinele albume care a primit o recenzie în celebrul cotidian The Guardian.

Dupa ce Rockstadt Extreme Fest a fost desemnat cel mai bun festival al anului 2013 in Romania, editia din acest ofera fanilor metalului extrem si mai multa muzica si distractie aproape non stop! Perimetrul festivalului va include 2 scene, pe care vor evolua pe parcursul a patru zile, 45 de trupe. Alături de BEHEMOTH (Polonia) - vârful de lance al scenei de metal extrem la ora actuală, pe scena festivalului vor urca şi alte nume mari, precum OBITUARY (SUA), nume ce a scris istorie pe scena death metal încă de la începutul anilor “80, SODOM (Germania), pionierii thrashului teutonic, KATATONIA

(Suedia), una dintre cele mai apreciate trupe de pe firmamentul metalului extrem, ROTTING CHRIST (Grecia), legenda elenă a scenei black metal, ), DORDEDUH (RO), una din cele mai cunoscute şi apreciate trupe româneşti la nivel internaţional.

Prin prezenţa trupei BEHEMOTH pe afişul ediţiei din acest an, cel mai mare festival de metal extrem din România îşi consolidează reputaţia de eveniment în cadrul căruia publicul din ţara noastră are şansa să vadă cele mai apreciate trupe de gen ale momentului. Anul trecut formaţia franceză GOJIRA, a dobândit trofeul pentru “Best Live Band,” în cadrul Metal Hammer Golden Gods Awards, apoi a susţinut primul concert din Europa de est tot pe scena Rockstadt Extreme.

La capitolul distracţie şi divertisment Rockstadt Extreme Fest

în parteneriat cu Centraladeescalada. ro şi menssana-in-corporesano.com pune la dispoziţia participanţilor un Adventure Metal Park, cu tiroliană, tir cu arcul, trambulină elastică, panou de escaladă şi alte atracţii. . Şi tot în fun zone iubitorii de suveniruri vor gasi un studio foto la minut, pus la punct de Art Photo Studio, şi un stand de tatuaje temporare, coordonat de Eli Tattoo. În cadrul festivalului se vor derula şi concursuri amuzante: cea mai lungă barbă, beer mile, alergarea cu sacul fiind câteva dintre ele.

Cei care vor ajunge la Râşnov, în perioada 13 – 16 august, pentru a urmări Rockstadt Extreme Fest vor avea la dispoziţie o generoasă zonă de campare, dotată cu toate utilităţile necesare pentru un sejur confortabil.

Cei care nu deţin un cort personal, vor avea posibilitatea să primească în custodie un cort, la faţa locului.

August, 2014 facebook.com/sunetelive

| Sunete | 47

APPSTORY

Go, go, music gadgets!

Crenguţa Pavel *Ţin să precizez acum că articolul nu abordează subiectul gadgets, ci aplicaţii, dar „Go, go, apps” nu sună atât de bine. Sau hm...

S

ecolul XXI. România.

Oamenii au telefoane.

Oamenii ascultă muzică.

Oamenii vor să asculte muzică pe telefon. Aşa că apelează la tot felul de aplicaţii care să le aducă plăcerile astea două împreună.

Dacă ar exista una care să facă şi sandvişuri, articolul aici de faţă n-ar avea niciun rost. În căutarea aplicaţiei ideale, am dat peste NextVid, o aplicaţie care îţi dă voie să asculţi muzică de pe YouTube şi să mai faci şi altceva pe lângă asta, fără ca muzica să se oprească, aşa cum se întâmplă în cazul aplicaţiei oferite de YouTube.

NextVid te lasă să-ţi faci playlisturi cu muzică şi să le laşi să cânte pe fundal, cât timp tu chatuieşti (mai spune cineva „chatuieşti” în ziua de azi?) pe Facebook, cauţi poze cu pisici pe Google sau îţi faci un selfie în autobuz (#stopthat), dar unele modele de telefon ar putea să întâmpine ceva probleme şi să se blocheze, din cauza aplicaţiei.

Huawei-ul meu luat la abonament îl agreează.

Zonga îţi dă voie să îţi salvezi melodiile şi playlisturile pe telefon, ca să poţi să le asculţi şi în mod offline, iar aplicaţia poate fi folosită

48 | Sunete | facebook.com/sunetelive

pe telefon, tabletă sau PC, caz în care playlisturile se sincronizează automat (motiv pentru care trebuie să-ţi creezi cont pe Zonga sau să foloseşti contul de Facebook).

Aplicaţia îţi face recomandări de muzică personalizate, în funcţie de ce ai ascultat anterior şi de preferinţele prietenilor, un fel de „spune-mi cu cine stai, ca să-ţi spun ce muzică să asculţi” şi încă o dovadă că anturajul poate să te strice. Poţi să-i strici tu pe ei şi să dai share pieselor şi playlisturilor tale. Din păcate, dacă nu eşti pe Vodafone, nu beneficiezi de toate cele peste 20 de milioane de piese cu care se laudă (decât dacă plăteşti 18 lei/lună) şi, după un număr de zile care variază, în funcţie de reţea, se duce gratuitatea şi trebuie să dai nişte bani.

Deezer oferă cam aceleaşi beneficii ca Zonga, dar la costuri puţin mai mari şi care nu discriminează în funţie de reţeaua mobilă. În plus, poţi să te lauzi cu ce asculţi nu numai pe Facebook, ci şi pe Twitter, iar creatorii Deezer vor să introducă un feature nou, care să anunţe automat Twitterul ce asculţi tu. Are mai multe abonamente, după perioada de gratuitate în care poţi să asculţi orice, şi, în funcţie de cât eşti

dispus să plăteşti, poţi să primeşti opţiunea de mixing desk, unde să-ţi faci de cap când te chinuie talentul şi să primeşti comentarii de genul „Ce-i cu mixul ăsta? L-ai făcut pe un telefon, pe un cartof, ceva?” sau poţi să îţi iei muzica cu tine şi când eşti offline, dar, bineînţeles, numai cât timp eşti la zi cu plata.

SoundCloud este, se pare, platforma audio lider în lume şi asta cred că e din cauză că e gratis (dar nu e singurul motiv). Când îţi creezi contul (cu adresă de mail sau cu cont de Facebook), te trece printr-o serie de paşi care să-ţi ofere sugestii de muzică (ce genuri îţi plac, căror artişti vrei să le dai follow, ca să le vezi lucrările recente) şi îţi dă posibilitatea să-ţi satisfaci şi curiozităţile audio care nu ţin neapărat de muzică. Poţi să asculţi emisiuni, interviuri, sesiuni de stand-up şi altele asemenea.

Google Play spune că, la fiecare minut, pe SoundCloud sunt înărcate peste douăsprezece de ore de muzică, direct de la producători. Gratis şi legal. De asemenea, mi-a cerut voie să-mi vadă ziua de naştere, la crearea contului, abia aştept să văd ce cadou îmi dă de ziua mea!

August, 2014

HEFEMEANSROCK

The Story Of Alternative Tentacles MATEI TIBACU & HEFE

DEAD KENNEDYS

D

ead Kennedys, Butthole Surfers, The Dicks, Amebix, D.O.A. şi Neurosis sunt doar câteva din formaţiile care au fost sau încă sunt sub egida renumitei case de discuri independente Alternative Tentalces. Totul a început în 1979. Doi dintre membri trupei Dead Kennedys au pus iniţial bazele acestei case de discuri pentru a-şi lansa primul lor single intitulat „California Uber Alles”, care a devenit (şi încă mai este considerat) unul dintre cele mai cunoscute „imnuri” ale muzicii punk. La început, cei doi membri fondatori ai casei de discuri erau chitaristul East Bay Ray şi solistul Jello Biafra, dar pe la mijlocul anilor ’80 Jello Biafra a devenit singurul titular al casei de discuri Alternative Records.

August, 2014

Un aspect interesant este faptul că iniţial, Alternative Tentalces s-a vrut a fii o casă de discuri ce promovează trupe din undergroundul american (pe atunci încă necunoscute) în Europa. Albumul care a atras cea mai mare porţie de atenţie atât din partea presei cât şi din partea fanilor a fost defapt o compilaţie intitulată „Let Them Eat Jellybeans”, care a inclus cântece precum „Nazi Punks Fuck Off ”semnata Dead Kennedys, „Pay To Cum”a celor de la Bad Brains , Black Flag cu „Police Story”, Flipper cu „Ha Ha Ha” şi The Feederz cu „Jesus Entering From The Rear”. La scurt timp după lansarea acestei compilaţii, majoritatea formaţiilor menţionate mai sus au scos single-uri sau albume, care au avut un succes neaşteptat la capitolul vânzări, aşadar se conside-

ră că Alternative Tentacles a deschis accesul mai larg către undergrounul american pentru toate naţionalităţile (Europa, America de Sud, Australia, etc.). Un alt motiv pentru care Alternative Tentalces. a atras atenţia a fost candidatura lui Jello Biafra în 1979 pentru funcţia de primar al oraşului San Francisco, CA. Alternative Tentacles a avut mai mulţi manageri înainte ca Biafra să ajungă singurul titular, însă aceştia au vrut mereu să ciupească un pic din venitul (deja mic) care intra în contul casei de discuri aşadar litigiile şi problemele cu instanţa începeau încet-încet să înflorească. La scurt timp după ce Biafra a devenit proprietarul casei de discuri, a început faimosul proces în care trupa Dead Kennedys a fost acuzată de distribuţie de „obscenităţi” facebook.com/sunetelive

| Sunete | 49

HEFEMEANSROCK JELLO BIAFRA

minorilor, pentru folosirea picturii „Penis Landscape” de H.R.Giger drept coperta a albumului din 1985 intitulat „Frankenchrist”. În acest proces au fost implicaţi şi alte formaţii şi interpreţi precum Twisted Sister, Mercyful Fate, Judas Priest, Frank Zappa, Ice-T, Prince, Madonna şi Black Sabbath.

Partea reclamantă era alcătuită dintr-un nou-fondat comitet de părinţi republicani care au realizat că există albume contemporane cu mesaje care promovează ba sexul, ba occultismul, ba folosirea drogurilor şi alcolului şi aşa ceva este inadmisibil pentru copii lor care cu siguranţă nu ar fi auzit de aceste teme când creşteau dacă nu ar fii existat albumele in cauza. Comitetul se numea „P.M.R.C.” (Parents Music Resource Center) şi era condus de soţia politicianului Al Gore, Tipper Gore. Scopul acestui comitet (sancţionarea artiştilor care abordau teme mai controversate) era împotriva primului amendament din constituţia Americană şi era pur şi simplu o formă de cenzură a trupelor care nu erau sub umbra unor label-uri „bănoase” şi o sursă de venit de fiecare dată când vreun părinte se sesiza împotriva unui album care arăta puţin mai multă piele decât se putea vedea pe o copertă „The Osmonds”. În fine, acest proces care a durat

50 | Sunete | facebook.com/sunetelive

divulgate, însă relaţia îintre Biafra şi până la finele anului 1987 a contriburestul membrilor Dead Kennedys este it considerabil la tensiunile dintre în continuare foarte „acră”. membrii formaţiei şi destrămarea Aş vrea să închei totuşi cu ceva Dead Kennedys în 1986. Celălalt moaspecte pozitive despre label dacă până tiv al destrămării a fost faptul că in acum am ilustrat în mare din partea scena de hardcore punk, tot mai mulţi întunecată. Între artiştii de sub egida skinhead incepeau să fie prezenţi la Alternative Tentalces. s-au format concerte, tot mai mulţi huligani deveulterior şi colaborări, cele mai multe neau punkişti doar ca să se provoace între Jello Biafra şi alte trupe precum dezordine la concerte, şi punkul deja The Melvins, D.O.A., Mojo Nixon, Nodevenise un trend, esenţa stilulului MeansNo şi Ministry. Stafful Alternaadevărat de viaţă fiind pierdută. Jello tive Tentalces. este format numai din 4 Biafra a continuat să lanseze albume inşi foarte silitori, iar toţi artiştii sunt prin Alternative Tentalces. şi după prieteni între ei şi se consideră o mare destrămarea trupei, concentrându-se familie. Formaţiile au drepturi depline în principal pe albume de „spoken asupra creaţiilor proprii şi nu trebuword”. Până la momentul de faţă, Jeie să semneze contracte pentru mai llo a lansat 9 albume de tip „spoken multe albume sau pentru intervaluri word”, un domeniu cu care şi amicul de timp anume. Fiecare formaţie are lui, Henry Rollins de la Black Flag, a opţiunea să plece la alte case de discuri avut şi încă are succes. Un alt proces şi să se are loc întoarcă pe la la A.T. sfârşitul www.alternativetentacles.com c â n d anilor www.myspace.com/alternativetentacles doreşte. ’ 9 0 , Consichiar der că Alternative Tentacles este una între membri formaţiei, obiectul lidintre cele mai valoroase case de distigiului fiind banii pentru drepturile curi din toate timpurile, deoarece Jello autorului. Se pare că Biafra nu i-a a avut de la început un ideal pe care anunţat şi pe ceilalţi membri ai trupei încă şi-l menţine prin Alternative Tende o greşală în suma profitului lantalces.: să trateze formaţiile exact cum sărilor Dead Kennedys. Foarte multe ar dori orice muzician să fie tratat. detalii despre acest caz nu au fost August, 2014