Sunete Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 by Revista Sunete

EDITORIAL

CUPRINS DEC. 2013 - IAN. 2014 w

REVISTA DE MUZICĂ Se distribuie gratuit

Redactor Şef: George DURBĂLĂU george.durbalau@gmail.com

10 ANI DE SUNETE Retrospectiva

Shadowbox

G. D. Redactori: Vlad Popescu Alin Ludu Dumbravă Monica Felea Costel Cristea Berti Barbera HEFE Colaboratori: Edward Ciurea Littlejaws.eu Ovidiu Chiva Coordonator distribuţie Dan Budoi dan.budoi@zilesinopti.ro

Yell, but Low

Daft Punk

Director General: Marian Gîlea marian.gilea@zilesinopti.ro Contact: facebook.com/sunetelive www.sunetelive.ro Dacă vreţi sa ne semnalaţi un eveniment, vă rugăm să ne contactaţi la adresa: evenimente@sunetelive.ro Dacă aveţi un local şi vreţi să distribuiţi revista Sunete, vă rugăm să ne contactaţi la adresa:

Velosonics

distributie@sunetelive.ro

Recenzii jazz decembrie 2013

4 | Sunete | sunetelive.ro

Top Ten Soundtracks 2013

13-14 cu pariuri şi promisiuni

Conţinutul aparţine în întregime revistei Sunete. Reproducerea parţială sau integrală a conţinutului este ilegală fără acordul prealabil al revistei Sunete.

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

rieteni, iată-ne ajunşi pe ultima sută a lui 2013! Cum vi s-a părut? Pentru revista sub ochii voştri s-au derulat multe întâmplări, dintre care, evident cea mai notabilă a fost sărbătorirea unei decade de jurnalism muzical. Ştiu, avem şi hateri, dar mai ales avem un public fidel, o bază nestrămutată de prieteni care a trecut alături de noi prin momentele grele şi nu ne-a lăsat la restrişte! Pentru voi şi datorită vouă suntem încă aici! Şi nu oricum, cu gânduri şi vise mari – adevărul este că niciodată nu am încetat să credem în ce facem! În numărul de faţă am încercat să îmbogăţim cu texte interesante şi concepte (vechi şi noi) aplicate, pentru a ne reocupa locul în nişa asta atât de iubită şi, în egală măsură, atât de îngustă. Evenimentul, la care vă aşteptăm cu drag (Pariul nostru sigur!), este menit să ne centreze atenţia pe viitorul apropiat, ne-am propus să ne aplecăm din nou asupra noilor veniţi, să înţelegem de unde vin şi încotro se duc şi să punem umărul acolo unde considerăm că merită. Asta evident, fără a uita de fenomenul muzical în toată complexitatea lui (vezi MTV-ul lui Vlad Popescu), întrepătrunderile cu alte forme de artă (vezi topul de soundtrack-uri al lui Alin Ludu Dumbravă), zona de unde aflăm cine urcă din underground în upperground (Costel Cristea) sau de artiştii care definesc genuri (Berti Barbera). Avem o ediţie densă, în care ne-am decis să dedicăm o mare parte din spaţiu celor care au muncit să-şi scoată talentul la vedere în anul acesta – cei şase magnifici cu cele şase coperte dedicate. Căci aşa este frumos şi normal într-o societate funcţională – după tributul umil adus numelor mari din ultima decadă a muzicii româneşti (vezi numărul precedent) ne îndreptăm privirea către cei ce ne vor defini muzical în anii care vin. Pentru 2014 noi am decis! Până la următoarea ediţie fiţi cu mintea deschisă şi aşteptaţi-vă la lucruri din ce în ce mai interesante de la noi! It’s a promise!

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 5

10ANIDESUNETE

Aniversare

Edward CIUREA

oul an universitar de abia începuse şi toţi eram proaspăt întorşi din vacanţă, odihniţi sau puţin prăjiţi de soare, dar cu siguranţă pregătiţi de toate cele ce ne-au lipsit. A fost prima oară când am auzit, spre ulterioara mea jenă, despre aceste Sunete. Cineva din gaşcă, o fată, s-a decis să facă ceva de ziua ei, după o lungă serie de răzgândiri, şi tocmai atunci s-a întâmplat să auzim de o alta aniversare, una care propunea o seară cum nu găseşti prea des. N-am

8 | Sunete | sunetelive.ro

stat mult pe gânduri, am luat biletele de pe net, după care am aşteptat doar să treacă mai repede timpul. Am coborât din metrou la Timpuri Noi şi, încetul cu încetul, ne-am strâns cu toţii şi-am luat-o la picior până în Atelierul de Producţie. Au urmat urcarea treptelor, prezentarea biletelor, rudimentarităţi premergătoare unui eveniment de acest gen, iar apoi am trecut dincolo de cortina întunecată ce se cobora din tavan. Eram cinci oameni care nu mai fuseseră până atunci în acel club. Încă-

perea destul de mare găzduia în acea seară un grup considerabil de oameni veniţi pentru un singur lucru, un drog colectiv – desfătarea. Ne-am îndreptat cu toţii către garderobă, am lepădat hainele groase pentru a ne putea mişca în voie pe linia versurilor ce urmau să ne proiecteze din nou acele imagini halucinante, după care am oprit puţin şi pe la capătul barului, că doar nu puteam sta chiar pe stomacul gol şi cu gâtul uscat. S-au mai scurs minute, sticlele se goleau tot mai mult, iar la un Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

moment dat, cineva s-a făcut văzut pe scena din capătul atelierului. Cele câteva cuvinte pe care ni le-a adresat silueta au format o idee, iar aceea era că se împlineau 10 ani de când un grup de oameni motivaţi au început să le scrie celorlalţi despre tot ce merită ascultat şi apreciat, oameni care au făcut o mai clară diferenţă între zgomot şi sunet. Îmi vine greu să-mi amintesc ordinea în care toate acele formaţii nemaipomenite ne-au făcut să dansăm involuntar şi să zâmbim aproape tâmp, dar atmosfera în care

ne-au purtat a fost una pe care am căutat-o de fiecare data. Una după alta, melodiile cunoscute şi versurile strigate de către toţi răsunau în noi cu putere. Între invitaţii ce ocupau scena erau pauze, bineînţeles, însa acestea au fost suficient de scurte cât să nu putem în niciun caz să ieşim din starea de beatitudine în care ne aflam. A fost genul acela de seară în oraş, genul de eveniment, de concert, care te face să amâni de fiecare data, măcar încă puţin, drumul până la

baie. Dar există o regulă esenţială pe care-o uităm de multe ori, şi anume că tot ce e bun trebuie să aibă şi-un final. Seara s-a prelungit cu încă nişte rânduri de bere, dans şi voie bună, am râs în hohote şi-am încercat să ne amintim ce ne-a plăcut mai mult, dar apoi a trebuit să ne retragem cu toţii către casă. Sunete a împlinit 10 ani şi noi am fost acolo să vedem şi să simţim totul, iar asta, ca şi amintire, poartă o încărcătură cu adevărat unică. La mulţi ani!

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 9

10ANIDESUNETE

Nota 10

Ovidiu Chiva

ste nota pe care o primesc premianţii, nota care face diferenţa între profesionalism şi mediocritate, nota care este egală cu cei 10 ani care au trecut peste cea mai importantă publicaţie muzicală, dupa părerea mea. 10 ani, 10 trupe BEST OF şi un maraton de o calitate pe care nu de multe ori mi-a fost dat să o văd până acum la ceas aniversar. Cu puţin timp în urmă scriam despre mica mea istorie a întâlnirii

10 | Sunete | sunetelive.ro

cu revista Sunete care îmi schimbase viata în urma cu 10 ani. Acum dupa aceşti 10 ani, în calitate de cititor fidel, am asistat la un concert al trupelor care au fost subiect al revistei de-a lungul timpului, concert menit să nu lase să treacă neobservată activitatea revistei care a ridicat muzica românească bună la rang de artă. Nu se putea să lipsesc la un asemenea eveniment, aşadar been there, done that. Am avut privilegiul să fiu invitat la concert şi pot afirma cu tă-

rie că a fost o exprerienţă TOP 10. Anunţul “Maraton live - 10 ani de Sunete - pe 19 octombrie la Atelierul de Producţie”, eveniment la care urmau să urce scenă artişti pe care îi cunoscusem mai îndeaproape din paginile revistei, a făcut pentru mine din această gală un must. Cei aproape o mie de oameni care au fost prezenţi în Atelierul de Producţie au transformat locaţia într-un singur piept în care a bătut aceeaşi inimă, inima revistei Sunete. Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

Iată-mă aşadar în mulţime cu o bere în mână sărbătorind alături de fanii revistei şi ai trupelor care au performat pe o scenă foarte bine organizată şi din punct de vedere tehnic cu un sunet profi ce a făcut publicul să vibreze la fiecare acord de chitară şi lovitură de pedală pe tobă. Susţin acest lucru atât din perspectiva unui spectator, dar mai ales din aceea a unui tobar care ştie ce valoare are un sound profesionist. Cei ce au spus prezent la tăie-

rea tortului, BRUM, Les Elephants Bizzares, Luna Amară, Coma, Aria Urbană, Toulouse Lautrec, Grimus, OCS, ROA şi Sensor, au demonstrat încă o dată valoare, respect faţă de muzica bună şi aprecierea lor faţă de o revistă care are greutate în spaţiul românesc, dar mai ales faţă de publicul care era acolo pentru a sufla în lumânări împreună cu trupele. Nu pot să închei fără să îmi declar admiraţia faţă de amfitrionul acestui eveniment, George Durbă-

lău, care a fost unul dintre cei ce au reprezentat sufletul pertrecerii. Mi s-a părut că acesta, ca printr-o magie, reuşea să fie prezent şi să se asigure că totul este ok şi în backstage şi la tehnici şi pe scenă ca prezentator, dar şi scandând în public alături de prieteni. Spun prieteni pentru că aşa am simţit pulsul acestei întâlniri la care trupele s-au contopit cu publicul, ca la o seară între prieteni în care am sărbatorit pe cel mai drag dintre ei: SUNETE.

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 11

10ANIDESUNETE

Recenzie Maraton © photo mahmur.info

Little JAWS (www.littlejaws.eu)

ani de prezenţă continuă în print, nu e deloc puţin, mai ales într-o Românie deficitara la capitolul presă muzicală şi într-o eră a cuvântului scris care migrează din ce în ce mai mult către prezenţa efemeră pe un hard disk anonim dintr-un cloud eteric. Drept urmare motive multe de sărbătoare pentru o redacţie SUNETE entuziastă dar în continuă mişcare (cu excepţia unor nume constante şi cu greutate) care, alături de managementul vrăjitor în ale deal-urilor, a permis supravieţuirea acestui frumos vis printat cu cerneluri tipografice. În sfârşit, Aria Urbană. După ce am căutat să-i văd live de vreo 5 ani încoace, şi n-am reuşit niciodată, mi se oferă ocazia de a-i asculta pe o scenă în Bucureşti, în cadrul unui concert aniversar, alături de o sumedenie de trupe alese pe sprânceană. Entuziasm pe toată linia. Nu m-au dezamăgit, era momentul perfect, contextul excelent şi publicul de asemenea. Puteam vedea, în sfârşit, un act live aşa cum mi-l imaginasem numai, ascultând muzica acestei trupe: pasiune, bucurie de a fi pe

12 | Sunete | sunetelive.ro

scenă, naturaleţe şi sunet impecabil. Nu uit să menţionez şi versurile cu miez şi figura carismatică a unui Toni prins, ca întotdeauna, în transa de a fi pe scenă. Nu exagerez când spun că omul e în lumea lui când cântă, şi are marea calitate de a te transporta şi pe tine alături de el. Mi-ar fi plăcut să-i aud în varianta cu tobe, dar de data asta, n-a fost să fie. Nu-i nimic, au sunat foarte bine şi aşa. Înainte de Aria, newcomer-i cu vechi state de plată, timişorenii Brum au dat o lecţie de groove electronic bine dozat şi inteligent legat. Brum au sound cât cuprinde şi nu le e ruşine să o arate. Vă recomand să îi prindeţi odată live pe undeva, şi vă garantez că nu veţi regreta. Toulouse Lautrec, trio-ul basic cu chitara fuzz şi-au promovat noul album făcând as usual un show electrizant, si imediat după ei au apărut elefanţii şi au pus publicul pe jar cu nedezminţita lor bună-dispoziţie. Mi-a trecut fugar prin minte remarca unei cunoştinţe care îmi spusese cu ceva timp în urmă că ”ăştia nu-mi plac, sunt cu nasul pe sus”. Tocmai de-aia am căscat bine ochii şi urechile dar nu mi-a fost dat să văd ori să aud

altceva decât o trupă bine închegată, cu un excelent simţ al scenei şi o la fel de bună comunicare cu publicul. A, şi mai era zâmbetul frontman-ului, zâmbet larg şi nereţinut, ca într-o reclamă de pastă de dinţi. Omul râde cu gura până la urechi când cântă, încât te întrebi pe drept cuvânt cum de mai articulează versurile. Dar îi iese perfect şi îţi vine şi ţie să e bucuri de bucuria lui, că doar dacă e sărbătoare, sărbătoare să fie. Ciudat că nu i-am văzut cu nasul pe sus. Bizar. Les Elephants Bizzares. Nici Grimus nu s-a lăsat mai prejos. Se vede treaba că băieţii ăştia se pricep să ridice publicul în picioare (nu că până atunci ar fi lâncezit petrecerea, nici vorbă). Grimus a fost pentru mine o revelaţie încă de când au cântat în deschiderea concertului trupei Rammstein, la Bucureşti, şi eu nu auzisem decât câteva piese cu ei, fără să aprofundez prea mult subiectul. Şi apar băieţii ăştia, cu un aplomb şi o încredere care n-aveau cum să te lase indiferent şi cântă de parcă viaţa lor ar depinde de asta, şi atunci am avut revelaţia faptului că poate, totuşi, lucrurile stau bine şi în muzica românească, unde artişti care au ceva Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

de spus nu se sfiesc să pună osul la treabă, să scrie muzică aşa cum o simt ei şi apoi să-şi cucerească the hard way un public fidel, concertând intens şi cu pasiune. Pentru mine, Grimus este expresia clasică a acestui gen de artişti. Publicul ştie asta şi o simte, de-aia îl auzi intonând versurile fiecărei piese, de-aia s-a inventat conceptul de ”bis”. Care în seara cu pricina ne-a cam dat dureri de cap, fiindcă nu pot să-mi scot din minte cum, aproape le fiecare trupă, încercam sentimente contradictorii. Da, ne bucurăm că vă plac şi îi mai vreţi. Damn, we’re on a tight schedule. ...şi, da, încă un bis. Las’ că face bine la sănătate. Cu Luna Amară nu te joci. Cu Luna Amară cânţi, câteodată urli, te revolţi, te înduioşezi, îţi aprinzi o ţigară şi asculţi o baladă în care Nick reuşeşte să pună aceeaşi intensitate cu care Mihnea se agaţă de notele care-ţi fac pielea de găină şi te avertiszează, neechivoc, că ”am ceva cu mintea ta”. Publicul rezonează perfect de fiecare dată şi nu e de mirare, pentru că nici după atâta timp, nu e nimic fake în ce spun băieţii ăştia, nimic contarfăcut sau derizoriu. Sunt pe bune. Serioşi,

gravi, implicaţi, am avut mereu sentimentul că îşi provoacă publicul şi îl educă, în acelaşi timp. Fără aroganţă sau brutalitate, ci prin simpla forţă a propriilor convingeri. Ok, poate ăsta e un subiect fumat, poate v-aţi săturat de acelaşi refren, dar problema rămâne, e acolo şi ne bate la uşă. Şi poate nu înseamnă nimic în marea schemă a lucrurilor, dar pe mine, una, m-a cam trecut cu fiori pe şira spinării să aud o sală plină până la refuz de oameni care scandau sloganuri pentru salvarea Roşiei Montane. Am auzit o singură replică oarecum persiflantă în spatele meu:”Aşa, şi de unde ştii că asta o să schimbe ceva?”. N-am avut timp să mă întorc şi să spun ceva, orice, că mi-a luat-o altcineva înainte, care a replicat cu un calm imperturbabil: ”Şi tu de unde ştii că n-o să schimbe nimic?” Uitându-mă pe scenă, mi-am amintit (şi cineva ar putea crede că la momentul respectiv băusem cam mult, dar chiar nu e cazul) de revista aceea numită Foaie pentru Minte, Inimă şi Literatură. Cam aşa cum Luna Amară este o trupă pentru Minte, Inimă şi Muzică. OCS-ul m-a ros încet dar sigur

la energie, jucându-se şah atât cu sufletul meu dar mai ales cu picioarele deja îngreunate de sărit în sus, dansat, mişcat şi alte beri. Coma au lovit dur în plexul solar, iar Sensor a nimicit cu un sound puternic şi cu o repriză finala de percuţie cam tot ce mai mişca în Atelierul de Producţie. Şi acum daca mi-a ieşit şi rima, mai spun doar că ROA a durat puţin ca aceea a dimineţii. M-a bucurat entuziasmul cu care atât publicul cât şi artiştii au răspuns invitaţiei revistei Sunete: pe tot parcursul serii am avut impresia că iau parte la o sărbătoare de familie. Parcă ne întâlnisem cu toţii, unii care cântă şi alţii care ascultă, într-un fel de sufragerie aşa, mai mare, ca să ne dăm puţin în petec, să ne bucurăm unii de alţii, să mai bem o bere şi să mai schimbăm o vorbă. Aceeaşi impresie am avut-o şi plimbându-mă prin public, un public civilizat, receptiv şi pus pe distracţie. LMA Sunete, felicitări trupelor şi tuturor celor care au pus umărul, sper ca acest prim live să fie de bun augur pentru o nouă eră pe hârtie, pe scenă, pe web dar mai ales în urechi. Sunete, nu glumă!

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 13

INTERVIU rin ce se diferenţiază P muzica de alte arte? Sunetul poate să inducă toată paleta de emoţii, direct în creier, prin căşti, prin boxe, în metrou, la muncă, acasă, în somn. N-ai cum să faci asta cu artele vizuale, din păcate. Accesul permanent pe care îl avem la sunet, prin tehnologie, dilueaza însă esenţa artistică a operelor, şi ne trezim că ascultăm un act non-artistic, refăcut, copiat, fără substanţă, comercial. Life :) Aveţi puterea de a readuce la viaţă trei artişti care nu mai sunt printre noi. Care sunt ei şi mai ales, de ce. Bob, Kurt şi Freddy. N-ai cum să răspunzi altfel la întrebarea asta. Elvis e outdated :), Michael trăieşte încă, în varianta tânără, şi suntem tare norocoşi. Îl cheamă Bruno Mars. Motivul este simplu: oamenii ăştia au revoluţionat industria, la vremea lor. Amprentă mai mare nu ai cum sa găseşti. Trebuie să se întâmple iar. E greu să alegi doar trei când rămân in cărţi şi Janis, Amy, Jimmy H sau Biggie.

ât durează inspiraţia şi ce C faceţi ca să o ...stimulaţi? Inspiraţia nu ţine cont de reguli, poate să vină în orice fel de condiţii, situaţii. Important e ca tu să o laşi să vină, să te eliberezi de orice fel de prejudecăţi, să ai rabdare cu ea, să o încurajezi şi să o hrăneşti continuu. Noi o stimulăm cu o doză potrivită de vitamine şi muzică bună.

um se vede scena C muzicală de la voi şi ce aţi face ca să o îmbunătăţi (dacă este cazul)? Sincer, mi se pare că scena muzicală din România, dacă la asta vă referiţi, nu stă bine la capitolul diversitate şi originalitate. Goana după bani îi face pe mulţi să meargă pe căi deja bătătorite. Pe majoritatea

Yelllow

10 întrebări pentru celor care ar încerca şi altceva îi descurajează treaba asta. Noi nu putem decât să fim perseverenţi şi să credem în ceea ce facem, chiar dacă nu suntem în rând cu ceilalţi. Ca să o îmbunătăţim i-am aduce la viaţă pe cei trei de mai sus + am da respectul înapoi artiştilor care sustin scena live, cu bass, cu tobe, cu acordeoane :) Ce credeţi că aduceţi nou pe scena muzicală românească? Stil, sound şi look. Suntem la curent cu tot ce e nou şi cred că asta ne influenţează destul de mult munca.

um a decurs prima C repetiţie, prima întâlnire în formulă completă? Zgomotos şi cu entuziasm. Nu aveam o soluţie pentru tras metronom lui Alex, la tobe :))

rganizaţi un festival cu O buget la discreţie. 3 zile, două scene. Cum ar arăta line-up-ul vostru ideal? Radiohead, Massive, Kanye, Jay, Justin, Bjork, Incubus, Prodigy, Daft Punk, Justice, Lady Gaga :)) Ştim care sunt cei din deschidere, nu?

Album pus la download gratuit versus la vânzare? Disc în format fizic versus album in format digital? 1) Album pus la vânzare – chiar dacă îl downloadeaza toată lumea moca, e frumos să vezi cine dă 2 bani pe munca ta + dă bine la casele de discuri. 2) Ambele, se completează. Dacă vrei oldschool, dai drumu şi la un vinil, să stea pe pereţii oamenilor cool, pe post de ornament.

Muzica voastră e aleasă pentru o reclamă. Ce părere aveţi de combinaţia muzică – comerţ? Super! Dacă putem să facem muzica noastră fără compromisuri artistice şi totuşi suntem aliniaţi cu un proiect comercial prin natura lui (vânzare de produs), înseamnă că oamenii ăia au realizat ceea ce Steve Jobs ştia acum mult timp : calitate, nişă, diferit !

vostru pentru 2014..? 10 Pariul Muzical, nu mă aştept la multe pe plan local. Bands come and go, nu cred că o să trecem printr-un „moment asteroid” de uluire maximă. Acestea fiind spuse, watch out for G.O.L.A.N. şi aşteaptă albumul „Low”, o să fie altceva :)

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 15

PARIULSUNETE2014

Yell, but Low În şosete prin Lounge-ul YellLow George DURBĂLĂU

„

You don’t know what to do, when you see all the people around you” spun versurile din difuzoare. „Naive” este piesa şi versurile nu au nicio legatură cu trupa in discuţie aici. Decât cu faptul că ei o cântă! Pentru că aşa se făcea ca, acum vreo două luni să mă nimeresc, cu altă ţintă sonoră (recunosc cu mâna pe biblie), la un live al trupei vocal-instrumentale Yelllow. Venisem cu doi prieteni şi trupa din deschidere s-a transformat în scurt timp în main act-ul serii. Acum trebuie să îmi fac şi eu mea culpa - ştiam, dar totuşi nu ştiam despre ei prea multe. Cu capul între urechile acoperite mai tot timpul cu caştile din care obligatoriu ceva murmură constant, rar mai am timp să stau geană pe radio, iar pe online am uneori niste manierisme şi fixaţii, că aproape degetul dă click automat pe muzicile care îmi sunt familiare. Asta în afară de momentele când caut înadins ciudăţenii sonore care mai de care. Şi în nebunia asta audiofilă se întâmplă să pierzi din vedere ce se află right before your very fuckin’ eyes! Ears, în situaţia de faţă! Auzisem la Guerrilla „Scream” şi evident că – revenind la live-ul cu pricina – la momentul intrării piesei în setlist, am considerat „naiv” că „este un cover la o piesă de-afară, nu mai ştiu cine o cântă”!!! Şi poate cei care vă aflaţi în aria de acoperire YellLow recunoaşteţi exact senzaţia aia, de a asculta o trupă cu o producţie muzicală ce, prin calitate şi inspiraţie te face să exclami cuprins de febra unui sentiment profund de mândrie – trupa asta sună ca afară! Partea bună este că noua generaţie de artişti din sfera sonoră românească, veţi observa, cam sună ca afară. România este al treilea exportator de muzică din lume după US si UK, asta în special pe muzica dance, unde cam dăm ora exactă de multe ori, deci urmează ca pe alternativul ăsta impreg-

16 | Sunete | sunetelive.ro

nat de structuri electronice, sau pur şi simplu pe zona indie să facem paşi importanţi pentru a recupera deficitul şi a ne impune cu ceea ce extragem noi din rădăcini, pentru a creea acel flavour fresh. Revenim. YellLow este una dintre revelaţiile anului 2013 pentru că sună al naibii de bine şi very occidental. Acum să ne calmăm, asta cu afarăînăuntru de fapt nu înseamnă nimic. Veţi observa că artiştii, deşi au clar definite gusturile şi artiştii favoriţi din vest, când vine vorba de compus, lucrurile devin foarte personale şi down to earth. Adică nu încearcă nimeni să sune ca afară, ci eventual să se alinieze la un sound care este dat şi de tehnologie (să nu uităm), pentru că, de fapt, autentic nu te poţi exprima decât pe tine însuţi şi de aici senzaţia de proaspăt (fiecare este unic in felul lui), iar dacă inspiraţia este dublată şi de inteligenţă plus dexteritate pe instrumente, we’ve got a winner! Adică, YellLow! Sar din pantofi! „Salut, sunt George de la Sunete, aş vrea să ne cunoaştem mai bine!” am sunat într-o zi de noiembrie târziu, şi Andi mă invită la locul lor de repetiţii, „în spate la Club A”. Centrul vechi din Bucureşti. Ajung la locul cu pricina, un hol la demisol şi la uşa studioului de repetiţii mulţime de pantofi şi papuci de casă! La YellLow se intră în studio descălţat... intrigat mă supun ritualului şi intru într-un spaţiu surprinzător de plăcut, cald şi scăldat în culori estompate. Mă fac comod şi intru instantaneu în atmosfera asta deosebită pe care oamenii o creează din start printr-un singur artificiu simplu – descălţarea de pantofi, care, în alt plan este cu siguranţă descălţarea de inhibiţii şi, mai mult, îndepărtarea oricărui fel de bariere ce ne împiedică să ne percepem cu toate simţurile. Ieşind din simbolic, în şosete te simţi mai relaxat, right? Nu Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 17

PARIULSUNETE2014

trece mult şi ne aflăm în discuţii, suntem prinşi în poveşti despre începuturi şi componenţe. Din 2010 încoace au fost formule diferite, dar acum cotele apelor YellLow s-au liniştit, au intrat în matca a ceea ce ştim azi din piesele care le-au dus vestea. Din trioul iniţial (Andi Petreanu, Bogdan Diaconeasa, Didi Dudaievici), formulă în care a fost comupsă şi interpretată „Naive”, Andi este cel care a mers mai departe, căutând alchimia ce urma să nască briliante. Fiind liderul trupei şi compozitor era natural să îşi găsească „asemenii” cu care să se manifeste plenar pe axa verticală! Trio-ul a fost recompus din Luiza Popescu (observată de Andi la un karaoke (!)) la voce şi Radu Anghel la bas. Luiza, posesoarea unei voci dantelate, diafane, însă cu un patos accerb când vine momentul de forţă, şi-a făcut junioratul moderând seri de karaoke şi cântând backing vocals pentru o trupă de cover-uri veterană. Acum este vocea unuia dintre cele mai promiţătoare acte artistice româneşti recente, şi devine din ce în ce mai bună pe măsură ce live-urile se adună în jurnalul de bord YellLow. Radu Anghel este un basist cu participări în trupe multe şi diverse (Magnolia, Publika, Viky Red, band-ul Capatos,

18 | Sunete | sunetelive.ro

Connect-R) şi prieten din copilărie cu low se pot traduce prin alăturarea Andi („mergeam la acelaşi profesor sunetului digital, sharp cu bass-ul şi de muzică” povesteşte Andi cu un downtempo-ul, paleta de stări prin zâmbet nostalgic). Cea mai recentă care te trec piesele lor fiind una destul „achiziţie”, de la sfârşitul lui 2012, de variată şi pentru toate gusturile Alexandru Alexe (Blue Nipple Boy) (pretenţioase!). Deja Guerrilla i-au se instalează confortabil in spatele toinvitat în live-uri dedicate, le-au pus belor şi sunetul YellLow devine mai piesele în TOP („Naive”, excepţionala visceral şi plin de „cojones” (no ofen„Scream” sau puternic-evocativa „Crise, Luiza!). Cât despre Andi, el este mson”), iar cele mai importante scene numitorul comun, drive-ul şi driverul live (Bestfest, Electric Castle) ale ultice a scos YellLow din garaj, înspre melor două veri i-au avut ca invitaţi orizonturi luminoase. Are multe idei alături de nume importante ale scenei şi gândeşte înainte cu câteva mişcări locale şi internaţionale (deschiderea faţă de artiştii generaţiei lui. Pentru că HURTS la Romexpo). Dincolo de are pretenţii majore de la YellLow şi aceste confirmări profesionale să le acest lucru nu trece neobservat! numim, adevărul ultim este acela că Întotdeauna în istorie opuşii s-au din conversţia cu ei, din atitudinea atras şi, mai şi abordarea imamult de atât, ginii lor (extrem au creat cade importantă p o d o p e r e . facebook.com/yellLows pentru trupă – au Puterea de a youtube.com/user/yelllowofficial întotdeauna cu ei suprinde şi de a fi straniu de frumos şi interesant s-a născut din combinaţii de obicei antagonice – în cazul de faţă avem sunetul înalt (yell) ce exteriorizează, defulează, exorcizează şi cel grav (low) ce calmează, relaxează, tripează. După cum ţin să menţioneze artiştii, şi la nivel stilistic, cele doua concepte de yell şi

make-up artist, hair stylist, iar sesiunile foto au un flavour foarte ..îndrăzneţ!). Din playlistul lor la care am fost martor şi live şi în studio reiese că se pregătesc să devină unul din numele esenţiale din lumea muzicii moderne româneşti. Cuvinte mari? Poate. Dar asta cred eu şi de aceea pariem pe ei!

Decembrie, 2013

INTERVIU rin ce se diferenţiază muzica P de alte arte? Arta în sine este o formă de dialog, diferă doar modul de ingestie. Muzica are avantajul ciudat de a ajunge rapid în inima şi reflexul celui ce o consumă. Practicată intensiv în ultimii 60 de ani, a ajuns în punctul în care gusturile muzicale pot gestiona, destul de flagrant, relaţiile sociale.

PARIULSUNETE2014

Pinholes – o promisiune care vine de la Iaşi

Aveţi puterea de a readuce la viaţă trei artişti care nu mai sunt printre noi. Care sunt ei şi mai ales, de ce. Frank Zappa - tot timpul sub radarul şi în acelaşi timp opus industriei muzicale, atitudinea şi geniul Zappa ar oferi un plus de încredere si de fascinaţie, necesară celui ce face muzică şi celui ce o ascultă. Kurt Cobain - fie că recunoaştem sau nu, avem un tricou sau un album Nirvana ascuns undeva de degetul acuzator al maturităţii. Încă avem nevoie de un simbol, un idol, un compozitor, un artist ce nu face diferenţa între viaţa reală si scenă. Maria Tănase - ar readuce dorinţa şi impactul limbii române, ar creşte mai mult interesul asupra folclorului românesc, pe nedrept ignorat sau dat la o parte, confundat deseori cu industria numită ”muzica populară”.

ât durează inspiraţia şi ce C faceţi ca să o ...stimulaţi? Inspiraţia ţine foarte mult de relaţia pe care o avem ca şi muzicieni, de dialogul ce îl conducem cu ajutorul instrumentelor şi de legătura de prietenie ce probabil stă la baza stabilităţii unei formaţii.

um se vede scena muzicală C de la voi şi ce aţi face ca să o îmbunătăţiţi (dacă este cazul)? Cu mult potenţial. Ar trebui investit poate mult mai mult timp, răbdare si interes în cei ce chiar fac muzică si în cei ce vor cu adevărat muzică, nu doar imaginea unui

20 | Sunete | sunetelive.ro

Monica FELEA

10 întrebări pentru

Pinholes produs, aparent, muzical. e credeţi că aduceţi nou pe C scena muzicală românească? Zgomotul unei zone ce nu a mai fost ascultat până acum şi poate, încăpăţânarea “spiritului” independent.

um a decurs prima repetiţie, C prima întlnire în formulă completă? Cu ochii mari, urechile ciulite şi un zâmbet. Undeva în luna Mai a anului trecut, am avut prima repetiţie în formula actuală, cu Alex la tobe. Totul a mers atât de bine şi fluid incât 3 concerte mai tarziu, în 5 iunie, lansam oficial un demo, un pseudoalbum, numit “Zmei”, la Casa de Cultura a Studentilor din Iaşi.

rganizaţi un festival cu O buget la discretie. 3 zile, două scene. Cum ar arăta line-up-ul vostru ideal? Ziua 1 - I - Black Flag, Grinderman, Dubioza Kolectiv, Queens of the Stone Age -II - Puscifer, Primus, Foo Fighters, Nine Inch Nails Ziua 2 - I - Fluturi pe Asfalt, Alternativ Quartet, Alt-J, Radiohead, Sigur Ros - II - Deerhoof, Nick Cave and the Bad Seeds, Arctic Monkeys, 3rd Eye Girl (Prince) Ziua 3 - I - Luna Amară, Implant pentru Refuz, Gallows, Deftones

- II - White Walls, Meshugahh, Mastodon, Tool. Album pus la download gratuit versus la vanzare? Disc in format fizic versus album in format digital? Noi am optat pentru toate variantele. Ideea de a avea albumul în format fizic dă o senzaţie plăcută de finalizare şi progres.

Muzica voastră e aleasă pentru o reclamă. Ce părere aveţi de combinaţia muzică – comerţ? Un anume caştig adus din muzică, produce un calm şi o senzaţie de rost, celui ce o creează. Muzica ocupă foarte mult timp, iar pentru a avea o viteză mai mare, weekend-urile sunt incluse. Comercializarea cu succes a compoziţiilor poate îndepărta, măcar pentru moment, ideea de sacrificiu continuu pentru un drum ce orbeşte îl urmezi ca şi muzician exclusiv sau part time. Conceptul de “sell out”, rămâne până la urma uşor exagerat.

vostru pentru 2014..? 10 Pariul Să ridicăm zmeul Pinholes în cât mai multe oraşe. În acelaşi timp să crească interesul pentru Iaşi şi Botoşani din punct de vedere muzical. Trupe ca The Brad Pits şi the Kryptonite Sparks sigur se vor face auzite în 2014.

Decembrie, 2013

cum aproape 2 ani, într-un club bucureştean se întâmpla un concurs de trupe la început de drum. Veniţi din toate colţurile ţării şi abordând genuri diferite, trupele care urcau pe scenă aduceau, pe lângă muzica lor, emoţia şi dăruirea pe care o au artiştii la început de drum. Ne-a atras atenţia o trupă de băieţi din Iaşi, care urca pe scenă cu un aer de bossanova, cu o cuvertură aşezată pe suportul de clape, cu o nesiguranţă ce nu făcea decât

să le cultive creativitatea. Şi un soi de timiditate ce îi făcea să se ia în serios şi să se concentreze doar asupra muzicii lor. Pe scenă s-a întâmplat un tip de magie pe care publicul o simte din partea artiştilor pentru care muzica nu este doar un hobby sau o preocupare menită să aducă faimă. Băieţii aceştia, despre care aflam mai târziu că îi cheamă Pinholes, cântau pentru că le plăcea. Pentru că înţelegeau că ceea ce se întâmplă pe scenă este rezultatul unei munci de echipă, pentru că aveau

ore de repetiţii în spate şi pentru că aveau talent. I-am regăsit după un an, la Iaşi. Pregăteau un concert complex, cu proiecţii video, într-o sală de cinema. În spatele întregii producţii stăteau luni de muncă şi apăruse şi un album: Zmei. Lansat în luna iunie la Iaşi la Casa de Cultură a Studenţilor, albumul avea 10 piese iar băieţii înregistrau şi filmau concertul. M-am bucurat pentru ei şi am înţeles că nu vor renunţa atât de uşor la muzică. Şi că merită încurajaţi.

Decembrie, 2013 sunetelive.ro

| Sunete | 21

PARIULSUNETE2014

Albumul Zmei Au urmat concerte alături de trupe precum Luna Amară sau Robin And The Backstabbers, i-am văzut în Bucureşti în Fabrica şi în Control, în deschiderea celor de la Theory of Mind, iar pagina lor de Facebook s-a umplut de concerte: Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Iaşi, Bucureşti. Au fost nominalizaţi la Metalhead Awards pentru Best Alternative Newcomers iar piesa ”Avem un loc” se aude pe Radio Guerilla. Din trupă fac parte Vladimir (voce şi chitară ritmică), Alex (tobe), Sergiu Ivanov (bas electric), Vlad

22 | Sunete | sunetelive.ro

(chitară solo) şi invitat spontan şi organizam singuri concertele, de la permanent - Radu (percuţie). crearea poster-ului şi promovare, Au lucrat 2 ani în 5 spaţii, la 10 piepână la sonorizare si scenă”. Şi asta se pentru un album de debut: Zmei. se vede. Stilul aborMembrii trudat de Pinpei sunt foarte holes este un pasionaţi de facebook.com/pinholes.zmei cocktail de fotografie, de a l t e r n a t i v, unde le vine şi progresiv, innumele („pindie-rock, folk, blues, condimentat hole” reprezintă o tehnică de focu elemente de bossanova. tografiere printr-un orificiu, fără a “Ne compunem, producem, înrefolosi nici o lentilă, obiectiv sau sisgistrăm, mixăm propriile piese, ne tem optic). Şi pentru că fotografia creem, filmăm şi edităm propriile face parte din muzica lor, albumul videoclipuri şi până nu demult ne vine cu o colecţie de 10 fotografii ce Decembrie, 2013

ilustrează fiecare peisă în parte, cu mesajul aferent. Albumul îl găsiţi la concertele lor, care au devenit tot mai dese. “Avem obişnuinţa de a deţine asupra noastră, în concerte, un număr destul de limitat dar important de albume, creeate în propria “sufragerie”, cu ultimele amintiri de lucru manual din scoala primară”. Pentru Pinholes, munca de echipă este elementul care îi ajută să creeze. Asta, alături de instinct. “Aruncăm unu-ntr-altul cu gânduri şi sentimente, curioşi de rezultat. Pentru a stimula sau a menţine această stare, practic, nu repetăm

foarte des. Suntem foarte protectivi asupra sentimentului ce vine odată cu interpretarea muzicală şi a concertelor. Menţinem o energie constructivă în noi până în punctul în care “explodează” atunci când vine momentul să o prezentăm. Suntem foarte ataşaţi de prestaţiile live şi de ideea de a oferi pieselor o identitate şi formă uşor diferită de la concert la concert, de la ascultător la ascultător”. De ce pariem pe Pinholes? Pentru că muzica lor sună bine, pentru că au potenţial şi disciplină, pentru că de la concert la concert sună tot mai bine. Pentru că muncesc mult şi

“Avem un loc” “Place să” “Camera” “Haotic” “Dincolo de Rai” “Poza” “Dialog” “Cum!?” “Zmei” “În sus” asta se vede, pentru că privesc muzica lor cu maturitate şi sensibilitate. Pentru că, tot ceea ce se întâmplă pe scenă nu e doar o joacă. Şi pentru că pot şi se fac plăcuţi. Şi pentru că ştim că o să vă placă şi vouă.

Decembrie, 2013 sunetelive.ro

| Sunete | 23

INTERVIU rin ce se diferenţiază P muzica de alte arte? Shadowbox: Muzica apelează la vibraţii, atinge coarde ale sufletului, creează stări care sunt de neatins prin alte mijloace. Aveţi puterea de a readuce la viaţă trei artişti care nu mai sunt printre noi. Care sunt ei si mai ales, de ce. Shadowbox: Notorious BIG. Am avut intotdeauna nostalgia ca omul a murit prematur şi nu a scos decât două albume. Aş fi fost curios cum ar fi evoluat ca şi rapper şi muzician de-a lungul anilor. Dimebag Darrel (Pantera). Cred că e singurul chitarist care a murit împuşcat pe scenă, e aproape de o tragedie greacă moartea lui, foarte nedreaptă de altfel; însă omul a murit cu chitara în mână, făcînd ceea ce iubea. Layne Staley (Alice In Chains). E vocalul meu preferat din rock. Aş fi vrut să-l văd live, alive and sober. Din păcate, răpus şi el, ca mulţi alţii, de droguri şi demoni interiori.

ât durează inspiraţia şi ce C faceţi ca să o ...stimulaţi? Shadowbox: Inspiraţia e neprevizibilă, cel puţin în cazul meu. Poate să apară la 5 dimineaţa sau în timp ce merg la piaţă să-mi cumpăr roşii. Nu am o regulă sau un tabiet în ceea ce o priveşte. Un singur lucru am învăţat însă, s-o exploatez la maximum, să las robinetul să curgă.

um se vede scena C muzicală de la voi şi ce aţi face ca să o îmbunătăţiţi (dacă este cazul)? Shadowbox: Noi suntem atenţi, în primul rând, la ceea ce facem noi ca şi calitate. Scopul nostru este să ne îmbunătăţim pe noi înşine ca persoane si să perfecţionăm sound-ul, lirica şi prestaţia trupei Shadowbox. Scena muzicală rommânească e diversă, internetul a dat

10 întrebări pentru

Shadowbox posibilitatea multor artişti să se exprime şi asta e un lucru bun. Din efervescenţă şi diversitate se nasc valorile. Ca în orice scenă muzicală există lucruri bune şi rele, prea multe, din fiecare categorie pentru a fi enumerate, publicul este principalul actor care face trierea. Noi ne dorim sa ajungem sa fim variantele noastre cele mai bune. Ce credeţi că aduceţi nou pe scena muzicală românească? Shadowbox: Probabil experienţa muzicală acumulată în alte formaţii şi alte stiluri, conceptul de trupă live într-un stil unde nu prea există asta şi un flow în engleză cu care să nu ne fie ruşine să cântăm în Brooklyn, dacă ar fi cazul.

um a decurs prima C repetiţie, prima întâlnire în formulă completă? Shadowbox: Prima repetitie a avut loc în septembrie sau octombrie 2010. A fost ciudat, am eşuat în ceva rap-metal hardcore. Haha!

Organizaţi un festival cu buget la discretie. 3 zile, două scene. Cum ar arăta line-up-ul vostru ideal? Shadowbox: Wu Tang Clan, Cypress Hill, Sean Price, Wiz

Khalifa, Snoop, Pusha T, Amon Tobin, Rick Ross, Lords of The Mics, RATM. Album pus la download gratuit versus la vânzare? Disc în format fizic versus album in format digital? Shadowbox: Sa avem albumul gata întâi. Probabil toate la un loc cumva, suntem perfect conştienţi că majoritatea oamenilor consumă gratuit produsele muzicale, e ceva aproape default. Însă trebuie să le dăm posibilitatea şi celor care vor să susţină trupa în mod activ, de aceea album în format fizic şi piese puse la vânzare vor exista.

Muzica voastră e aleasă pentru o reclamă. Ce părere aveţi de combinaţia muzică – comerţ? Shadowbox: Pay my check, give me my money! Haha. Nu avem nimic împotriva combinaţiei muzică-comerţ, atâta timp cât aceasta nu dăunează imaginii artiştilor. Trebuie să fie ceva ce să reprezinte artistul sau trupa. Cel mai probabil, în cazul nostru, ar functiona reclame la bere, foite sau Haribo.

Pariul vostru pentru 2014..? Shadowbox: ”Shadowbox” 3 - „Anul 2014”

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 25

PARIULSUNETE2014

Shadowboxing in the city Eclectism urban cu iz de revelaţie! George DURBĂLĂU

e unde a apărut Shadowbox? Întrebare încuietoare... După cum vă daţi seama nu caut un răspuns cu detalii din istoria recentă, ci mai degrabă este o întrebare stilistică pe care mi-am adresat-o mucalit în momentul în care am dat cu ochii şi urechile de „Shotta”! M-a lovit adânc şi am reacţionat în consecinţă – dă-i search pe google, mai dă-i un play la o piesă pe youtube, mai caută un info... din-astea de audiofil disperat combinat cu jurnalist frustrat de lipsa surselor! Găsesc câte ceva, mă calmez, ascult, mă tripez şi decizia e clară – pun pariu că băieţii aştia o să rupă la anul pe care deja îl adulmec cu nesaţ! Pariul meu personal mă face să îi sun, să văd cum ne combinăm la Pariul nostru îndrăzneţ şi Pac! speranţa se năruie mai ceva ca mânăstirea lui Manole! Deh, fără Ana nu merge treaba.. în cazul de faţă primesc un refuz justificat de lipsa de disponibilitate a basistului (Big Blunt) in seara cu pricina. Fuck, îmi spun înciudat şi strâng din dinţi, continui politicos restul discuţiei cu Răzvan Ristea şi închid cu un gust amar... Asta e, îmi zic încet şi purced la conturarea line-up-ului nostru fără Shadowbox. Damn. Fast forward, sunt la vreo doua săptămâni de la evenimentele de mai sus, mă întâlnesc cu Codin şi Alexandra de la Atelierul de Producţie pentru a discuta detalii organizatorice. Tehnicităţi, negocieri, felicitări etc, şi paf! Codin îmi spune că şi el e în Shadowbox şi că, dacă se poate mai încolo, pe închiderea evenimentului, ar putea să rezolve ceva cu prezenţa lor. Bliss... Dă un telefon şi gata, se rezolvă. Dumnezeul Sunetelor este treaz, îmi zic şi restul conversaţiei se

26 | Sunete | sunetelive.ro

derulează ca un ecou, în fundalul veştii că ne-am îmbogăţit lista de invitaţi şi cu ocazia asta am dublat dintr-o lovitură bpm-ul sfârştului de event! Dar, evident că nu este vorba doar de bpm. Este vorba de altceva – de particularitatea sound-ului trupei şi mai ales de cât de matur sună alegerea melanjului propus de ei. România asta mare şi dodoloaţă are muzica în sânge, suntem născuţi poeţi şi tot aşa, vorba manualului de română, dar dincolo de toate România mai aruncă uneori câte un briliant din-ăsta pe piaţă, îl scuipă în mijlocul nostru şi suntem mult prea puţini cei care îl prindem din zbor..! Iniţiativa celor patru (cinci la început) de a se apuca să fie ei înşişi, originali şi autentici are o semnificaţie cu atât mai interesantă cu cât nu sunt nici abia ieşiţi din adolescenţă şi nici la primul proiect! Dintre invitaţii Pariului nostru, membrii Shadowbox sunt decanii de vârstă şi experienţă, cu activităţi multe şi diversificate, fiecare cu proiectele lui, cu genul şi pasiunile lui. S-au întâlnit pentru a face altceva, căci nevoia asta de inedit devine cu atât mai apăsătoare cu cât activezi mai mult în acelaşi domeniu pentru ceva timp. Aşadar primul pas este întotdeauna acelaşi – adunarea laolaltă şi drive-ul comun către altceva (încă nedefinit). De aici mai trebuie să existe chimie şi...talent! Cumva astrele s-au aliniat în şir indian şi magia s-a produs – lucrurile au început să se lege. La început setup-ul conţinea şi chitară, însă băieţii au ajuns la concluzia unanimă că „prea se ducea spre Limp Bizkit”, astfel că, fără remuşcări şi căutând sunetul care să le exprime unicitatea, cei patru cu-muşchii-tari într-ale muzicii au început să deseneze nişte Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 27

PARIULSUNETE2014 schiţe pe note. După cum spuneam mai devreme, în cazul acestor „tineri” debutanţi, bagajul cu care au venit în trupă le-a fost de bun folos, căci zonele muzicale pe unde s-au perindat sunt variate şi divers colorate sonor, stilistic, cu mesaj şi impact diferit. De exemplu pe omul din spatele tobelor, Răzvan Ristea, îl ştiţi cu siguranţă din trupa aia, clujeană, cum îi spune...ăăă, ceva cu amar...în fine ştiţi voi, daţi o căutare pe ‘ternet! Din rock-ul dur şi poetic Răzvan s-a băgat într-un cu totul alt film – break-uri, pauze, segmentări atipice, the works! Şi cum am şi eu nişte porniri banale şi neinspirate (deh, începător!) întrale percuţiei, nu mă pot abţine să nu salivez în secret după alambicatele ritmuri ce-mi mişcă fiecare fibră din corp. Mihai Iordache, aka Big Blunt, a venit cu basul lui dintr-o zona şi mai hardcore, adică din Protest Urban, unde se întâmplau intense exorcizări şi defulări muzicale! De data asta Biggie şi-a pus chitara la rece, i-a dat cu praf de chill şi a cotit în zona groove-urilor cu twist. Basul, în economia întregului sound Shadowbox are un rol esenţial şi treaba cea mai interesantă e că artistul chiar nu face abuz de asta. De unde, nu-i aşa dragi cititori, reiese că nu degeaba are nişte ani de cântat în spate! Mai apoi îl avem pe Codin Orăşeanu, care a venit din zona dub, experimentală, infuzată de reverburi şi delay-uri (Low Freq) şi a păşit în texturi ritmate pe care le colorează cu intuiţie şi stăpân pe întreaga atmosferă, reuşind să dea amplitudine versatilului stil eclectic în care se zbenguie Shadowbox! Last but not least, talentatul MC Rareş Bartoş vine din zone bine îmbibate de testosteron (Narkoma, Deviant) pentru a-şi îndrepta rima adâncă în zona asta necălcată, unde se mişcă natural, cu un flow de invidiat şi versuri cu dublu-tăiş, lăsând subiectele despre stradă şi băieţii de cartier pe seama celor „care trăiesc în stradă. Eu nu am probleme din-astea, versurile mele vorbesc despre altceva, chestii care mă preocupă pe mine şi au de-a face cu viaţa mea în casă, relaţia mea cu muzica, prietenii şi restul!”. Aşadar avem un colectiv vocal-instrumental care s-a decis să facă pio-

28 | Sunete | sunetelive.ro

nierat şi s-a pus pe treabă. Comunitaimense, pe la Iancului, într-o zi plotea hip-hop, căreia i s-a adresat într-o ioasă şi friguroasă de sfârşit de noprimă etapă prin seria de concerte iembrie. Au cântat un set cap-coadă în care l-au avut invitat pe Chimie, şi am stat la poveşti. M-am simţit ca a reacţionat foarte bine şi cu siguîntre prieteni vechi. Umorul subtil, ranţă o mare parte din vizualizările dialogul relaxat, buna dispoziţie şi clipurilor Shadowbox se datorează acel indescriptibil good vibe dintre acestora. Chiar dacă este foarte posiei, conştienţi de calitatea actului lor bil, după cum mărturisesc şi băieţii, artistic, m-au încredinţat că locul lor ca cei cărora s-au arătat live pentru este pe scena Pariului nostru, şi mai prima oară să nu fi înţeles exact care mult, că locul lor este pe scene impore treaba – „mulţi nu ştiau cine-i Shatante de afară – căci una din concluzidowbox – ba s-au gândit că suntem ile pe care mi le-au împărtăşit artiştii trupa lui Chimie, ba că eu sunt invieste aceea că românii încă nu reactatul lui Chimie...Un pic de confuzie ţionează la rimele în limba engleză prin ţară în primul turneu” povesteş(care, fie vorba între noi, sunt foarte te uşor amuzat Rareş. Două piese cu fresh şi cu un flow impresionant)! prietenul lor, artistul hip-hop ChiUimiţi? Şi eu. Şi ei. Motiv pentru mie, au fost care undeva la suficiente să jumătate din recreeze un pic facebook.com/shadowboxbandrap pertoriu este imde confuzie... youtube.com/Shadowboxband pletit cu versuri care nu e în română. Ca să rea până la se bucure şi tricourmă, dacă stăm strâmb şi judecăm lorul din noi. Pâna una alta, am aflat: drept! Lucrurile s-au lămurit când au Shadowbox a venit dintr-o mare de început să cânte în formula de azi, şi, genuri pentru a fuziona şi a exploda mai important, când au fost introîn ceva agresiv, dar reţinut, melodios, duşi publicului în cadrul Guerrilive dar sacadat, greu , dar atmosferic, în şi în showurile din clubul Fabrica. egală măsură interesant pentru orice Pentru a-i cunoaşte mai bine, i-am fan al genurilor urbane, complexe şi vizitat la o sesiune de repetiţii la stupretenţioase! Şi punându-se probledioul lor simpatic, ascuns într-o casă ma aşa, cum să nu vii să-i vezi live? străjuită în toate părţile de blocuri Zi-mi tu, cum? Decembrie, 2013

INTERVIU

PARIULSUNETE2014

10 întrebări pentru

Theory of Mind

Teoria minţii pune practica pe locul doi! Despre cum Theory of Mind mi-a îmbogăţit vocabularul de muzică românească! George DURBĂLĂU

rin ce se diferenţiază P muzica de alte arte? Theory of Mind: Îmi place să cred că nu se diferenţiază atât de mult faţă de alte arte. Iniţial vroiam să cred că se diferenţiază prin faptul că se poate reprezenta şi într-un format live (vs înregistrare fixă/rigidă), dar cu cât am analizat fenomenul mai atent, mi-am dat seama că şi atunci când citeşti o poezie spre exemplu, starea creată de poezie diferă de la moment la moment în funcţie de starea ta. Sper că ţi-am răspuns la întrebare.

Aveţi puterea de a readuce la viaţă trei artişti care nu mai sunt printre noi. Care sunt ei şi mai ales, de ce. Theory of Mind: Syd Barrett, John Lennon şi Kurt Cobain deoarece mi-au schimbat complet viziunea asupra muzicii (în perioade diferite ale existenţei mele bineînţeles).

ât durează inspiraţia şi ce C faceţi ca să o ...stimulaţi? Theory of Mind: Imposibil de prezis. Durata este total haotică de la episod la episod. Cum o stimulez? Simplu! Suferind şi lucrând în acelaşi timp!

30 | Sunete | sunetelive.ro

um se vede scena muzicală C de la voi şi ce aţi face ca să o îmbunătăţiţi (dacă este cazul)? Theory of Mind: Scena muzicală e la fel de haotică precum durata episoadelor de inspiraţie pe care le am din când în când. Nici nu vreau să încep să mă gândesc la ce aş face pentru a o dezvolta…sunt muzician, lasă-mă în pace!

Theory of Mind: Scena I (ziua1) – Sigur Rós, Pink Floyd. (ziua2) – Portico Quartet, Peter Gabriel. (ziua3) – Rush, Yes.

e credeţi că aduceţi nou pe C scena muzicală românească? Theory of Mind: În Theory of Mind suntem patru oameni complet diferiţi (muzical vorbind cel puţin): unul ascultă jazz, unul e punker, unul e heavy metalist şi unul ascultă ploaia. Poate din cauza asta aducem o sonoritate oarecum originală.

Album pus la download gratuit versus la vanzare? Disc in format fizic versus album in format digital? Theory of Mind: Download gratuit. Digital.

um a decurs prima repetiţie, C prima întlnire în formulă completă? Theory of Mind: Nu mai ţin minte. Eram depresiv pe atunci, dar probabil că a fost frumos, atâta tot că eu nu am fost complet prezent.

rganizaţi un festival cu O buget la discretie. 3 zile, două scene. Cum ar arăta line-up-ul vostru ideal?

Scena II (ziua1) – Sex Pistols (reunion), King Crimson. (ziua2) – Rage Against The Machine, Korn. (ziua3) – Björk, Radiohead.

Muzica voastră e aleasă pentru o reclamă. Ce părere aveţi de combinaţia muzică – comerţ? Theory of Mind: Foarte mişto! De ce să nu apelezi la stârnirea unor emoţii prin muzică pentru formarea unei condiţionări clasice pavloviene între detergentul lor preferat (celor din redacţie bineînţeles) şi starea ta de activare fiziologică din momentul vizionării reclamei?

vostru pentru 2014..? 10 Pariul Theory of Mind: Speedy Ortiz! Decembrie, 2013

inunate şi surprinzătoare vremuri muzicale trăim în România, dragi telespactatori.. Ştiu că deja vă trageţi glasul să mă combateţi cu mii de contra-argumente din arsenalul personal, însă, deşi ele sunt uneori copleşitoare, adevărul este că lucrurile se schimbă. După ce plânsul mioritic de auto-compătimire se stinge, după ce nervii şi frustrarea radio-tele-netică se estompează şi mintea e suficient de relaxată de a primi informaţie muzicală nouă (unde o mai încăpea, nu ştiu!), atunci putem să avem o conversaţie tihnită, prefera-

bil cu Theory of Mind în difuzoare! Atenţia noastră în direcţia trupelor noi a fost din 2003 o constantă cu accente de prioritate, motiv pentru care am purces la creearea unei platforme cât mai variată pentru susţinerea şi promovare ideilor şi iniţiativelor noi în muzica ce ne interesează. Am numit aici rubricile permanente dedicate, proiectele-concurs Manifest Yourself, Fabrica de Muzică (cele 18 discuri lansate cu nume dintre cele mai importante româneşti) şi, iată şi evenimentul-concept din 21 decembrie. Am avut întotdeauna poftă de fresh, însă nu oricum şi de la oricine. Am

avut intuiţii bune şi ne-am format nasul (respectiv urechea) pentru a depista the next big thing nationwide. Theory of Mind este cu siguranţă una dintre trupele care ne justifică aceste iniţiative şi, după ce veţi fi parcurs acest text, o să vă lămuriţi de ce. Asta dacă muzica lor nu v-a convins deja! Încă o trupă care sună „ca afară”, foarte ca afară, şi nu puţini sunt cei care au fost luaţi realmente prin surprindere când, aproape din senin, apar băieţii ăstia british în toate. Din senin este evident un overstatement, căci povestea are rădăcini ce se întind încă de prin perioada de pre-adoles-

Decembrie, 2013 sunetelive.ro

| Sunete | 31

PARIULSUNETE2014

cenţă a elementului-cheie în tot proiectul – Vladimir Bosînceanu. Stând de vorbă cu Vlad este rewarding pentru un jurnalist pentru că este un bun comunicator şi are capacitatea de a fi la obiect, de a concentra maxim de informaţie într-un discurs simplu, concis şi relevant. De la teorie la practică Reclus şi preocupat de muzică până la obsesie, tânărul de 14 ani obişnuia des să se închidă în cameră cu chitara lui şi un microfon, pentru a explora tot ce poate ieşi din această combinaţie spartană de obiecte şi mintea lui nealterată de prea multă informaţie muzicală. „nu am ascultat muzică foarte mult timp. Sunt şi eram obsedat de muzica mea. Au fost ani intregi în care majoritatea playlist-ului meu era compus din mine! Făceam muzica care să imi placă mie..!”. La o primă vedere aţi putea sări la concluzii care mai de care mai ironico-acide legate de ego and so on. Nimic mai departe de adevăr. Vlad nu este primul şi nici ultimul artist care a făcut alegerea asta (inconştientă pe atunci), şi cu cât stai mai mult adâncit în lumea culturii pop o să afli că de fapt istoria muzicii este istoria EGO-ului, fără de care nimic genial, on the edge, nu s-a întâmplat vreodată. Ego aici înseamnă concentrare pe sondarea ineriorului propriu până când înţelegi de unde vin esenţele tale şi cum poţi să le converteşti în artă. În sunet, în cazul de faţă. Iar acum, că lecţia de pseudo-psihologie (Vlad, stop analysing!) s-a terminat, să continuăm povestea. Cu încântătoare simplitate Valdimir îmi spune chiar în debutul conversaţiei, că de pe la vârsta de 14 ani încoace a adunat peste 100 de compoziţii proprii! Bum! „Mă luam în serios chiar de copil” completează încercând să justifice parcă acel număr impresionant! Înregistrate în totalitate în bucătăria părinţilor (!), aceste emanaţii ale personalităţii singuratice a artistului au căpătat o interesantă direcţie în liceu: „colegii mei încercau să îşi ia permisul de conducere ca să impresioneze femei, şi eu îmi cumpăram instrumente muzicale... Cu acelaşi scop!!”. În tematica majorităţii pieselor din acea perioadă

32 | Sunete | sunetelive.ro

predomina, evident, sentimentul erotic, transpus pe note cum ştia Vlad mai bine şi succesul era garantat! Însă, pentru a nu risca să caricaturizăm acea perioadă extrem de creativă, trebuie menţionat că artistul nu s-a oprit doar la a compune şi atât. Ci, a mers mai departe, transformânduse într-un factotum, în clasa a zecea venind cu o iniţiativă ce decurgea cumva natural după atâtea sesiuni de compus. Adică – a înregistrat muzica, a imprimat-o pe CD-uri, a creeat o copertă (pe care apare un portret-schiţă desenat de tatăl lui!) şi l-a distribuit drept cadou colegilor şi mamei lui! JimmiPopa era aliasul de artist şi nu s-a oprit aici! A creeat de atunci nu unul ci trei albume doar pentru el, fără să aibă vreun scop comercial, împărţindu-l pe ici pe colo, friends and family. Despre JimmiPopa s-a dus totuşi vorba şi nu mică le-a fost mirarea unora din acest bizz – vezi Bogdan

Şerban (Guerrilla) sau Oigan (de la Kumm) – când au dat de Theory of Mind să afle că JimmiPopa este cel din spatele ToM! În liceu, aşadar, sub aliasul de mai sus, Vlad Bosînceanu a „lansat” două albume self-produced, self-released – „1988” (2004) şi „Don`t Mind Me” (la un an distanţă de primul). A urmat facultatea, 2 ani de cercetare în psihologie şi o schimbare majoră de optică, ce bineînţeles a schimbat şi modul în care compunea, dirijat fiind de cu totul alte subiecte: „eram în anul întâi de facultate, primul din familie care a mers la facultate! Nu ştiam pe ce planetă mă aflam...am plecat din Alba-Iulia şi am aterizat în Cluj Napoca oraş mult mai mare decât Alba. Am început să studiez psihologia dintr-o perspectiva pozitivistă (empirică), ştiinţifică după anul întâi, în care am învăţat ca un disperat, am început să înregistrez din nou, iar spre surprinderea mea.... Decembrie, 2013

restructurarile cognitive referitoare la modul nostru de a privi existenţa umană au început să se reflecte în muzica mea. Care până atunci era despre femei ...şi cam atât!”. Începea maturizarea. Anii de facultate, expansiunea cunoaşterii în universul atât de intricat al psihologiei umane şi-au pus amprenta radical şi JimmiPopa a început să construiască al treilea album, care urma să se numească Theory of Mind. Încă era un proiect solo, iar piese precum „Under the Sea” sau „Anomaly” au fost conturate în acea perioadă. Începuse să colaboreze fugar în câteva proiecte, printre care unul în care s-a implicat mai mult, dar ca simplu chitarist, până când, după câteva schimbări în componenţă şi preluarea compoziţiei şi vocii, acel proiect a luat numele albumului neterminat despre care aminteam mai sus! Componenţa s-a transformat în – Vlad (chitară, voce, compoziţie),

dreamy, reuşim să fim din ce în ce Andrei Bosînceanu (fratele lui Vlad, mai interesanţi ca ţară, iar ei din ce în la bas), Alex Coş (chitară) şi Tudor ce mai interesanţi şi pentru cei de afaBilţ (tobe). Albumul a fost terminat ră! Vă anunţ - se prefigurează lucruri şi îl găsiţi la FREE download via fb-ul foarte interesante pentru ei..si atât! lor. Această formulă este închegată şi Trupa clujeană a atras atenţia multosună aşa cum ştim, chiar dacă gustura, după cum era de aşteptat – băieţii rile fratelui („un mult mai bun basist de la Guerilla s-au prins imediat şi decât mine”, recunoaşte Vlad) sunt i-au băgat în topuri si live-uri, festivamulte şi diverse, de la Peter Gabriel la luri ca ElecMeshuggah, chiar tric Castle, dacă „Alex este un FânFest Rojazzman înrăit” şi facebook.com/teoriamintii şia Montană chiar dacă Tudor youtube.com/user/targetdexter sau Peninsueste un punker la au reacţiocu acte în regulă! nat în consecinţă şi, per total, în opt Aşadar walks of life foarte diferite, luni de existenţă ToM a devenit un însă cu un simţ al melodiei, al echiligrup cu peste 20 de apariţii live (in brului şi al spaţiilor sonore generoase medie trei pe lună) pe scene cunoscuce aminteşte de tot ce e mai bun în te din Ro şi un album impresionant indie-ul de afară. Ascultând albumul la care are acces oricine, oricând. Conînţelegi pentru a mia oară că less is cluzionând – credeţi că ne supunem more! Graţie acestui album incredibil la vreun risc în pariul nostru live? O de bine dozat (psihedelic, experimenîntrebare retorică, desigur! tal, post rock), cu soundscape-uri

Decembrie, 2013 sunetelive.ro

| Sunete | 33

INTERVIU

10 întrebări pentru

Lights Out! rin ce se diferenţiază P muzica de alte arte? Oana Pop: Uite cum e. Mie îmi place mult îngheţata de zmeură şi dacă mă intreabă cineva cu ce-i mai specială decăt altele nu ştiu să răspund. Am întâlnit aşa de multi pictori care cântă şi sculptori care dansează şi scriitori care gătesc extraordinar încât mi-e greu să încerc să caut diferenţe reale. (Acum un an ţiaş fi spus că pentru mine muzica e mai puternic legată de corp şi minte decât oricare altă artă. La fel şi îngheţata de zmeură.)

Aveţi puterea de a readuce la viaţă trei artişti care nu mai sunt printre noi. Care sunt ei şi mai ales, de ce. Andrei Bobiş: Încă nu terminasem de inghiţit cuvintele şi deja mă gândeam la Freddie Mercury. Atâta muzică, atâta idee într-un singur om şi ce teribilitate în execuţie şi pe deasupra cât showmanship; cum să nu îl vrei înapoi? Ar urma probabil Richey Edwards; e unul din ultimii oamenii din aceia la care te gândeşti când spui rock n’ roll + unde naiba erau Manic Street Preachers fără el? Şi Layne Staley; fără el tot filonul ăla muzical devine puţin fad + cum să nu vrei să îl auzi măcar odată live, trebuie să fie monumental.

ât durează inspiraţia şi ce C faceţi ca să o ...stimulaţi? Teodora Retegan: Durează cât vrem noi să dureze, de obicei soarele de dimineaţă din Carbochim ne ajută să o lungim all year long (well, at least on sunny days).

Cum se vede scena muzicală de la voi şi ce aţi face ca să o îmbunătăţiţi (dacă este cazul)? Andrei Bobiş: Golaşă, tristă. Nu cred că pot trupele, muzicienii să facă altceva decât muzică. Ca să se mai lumineze peştera asta e musai să fie oameni care să ştie că există muzică în afara posturilor radio şi TV şi ca ei să nu reprezinte comunităţi minuscule. E nevoie de educaţie, de deschidere, de dorinţă; e nevoie poate de prea multe.

credeţi că aduceţi nou pe Ce scena muzicală românească? Oana Pop: La un moment dat cineva îmi povestea că a adormit la bar chiar după concertul nostru şi a visat că merge “călare pe cal, dar de fapt pe apă”. Asta şi linii de bas cu chorus.

um a decurs prima repetiţie, C prima întlnire în formulă completă? Teodora Retegan: Era super awkward, fiecare se dădea cât mai tare în încercarea de a se auzi pe sine. Adică cel mai nefericit lucru pe care îl poţi face când începi să cânţi cu alţi oameni. Ţin minte că îmi era prea ruşine să cânt cu ei, şi stăteam pe un scaun cât timp jamuiau. Then it got better.

rganizaţi un festival cu O buget la discretie. 3 zile, două scene. Cum ar arăta line-up-ul vostru ideal? Andrei Bobiş: Aici aproape că îmi vine să răspund folosindu-mă de răspunsul de la întrebarea 2. Dar nu-i nevoie. Ziua 1 - Main Stage: The Antlers, Here We Go Magic, Fleet Foxes (şi fac şi o piesă

împreună, of course), Grizzly Bear, Warpaint, Sigur Ros, Radiohead. Parpalaca Stage - Beach House, Divine Fits, Soviet Soviet, Foals, Shugo Tokumaru, Rodion GA. Ziua 2 - Main Stage: Melody’s Echo Chamber, Deerhunter, Pond, The Horrors, Tame Impala, Flaming Lips. Parpalaca Stage: Of Montreal, Atlas Sound, Doves, James Blake, MGMT. Aşa ar trebui să fie bine, dar trebuie înţeles spiritul Parpalaca Stage, e o condiţie cel puţin necesară. Album pus la download gratuit versus la vanzare? Disc in format fizic versus album in format digital? Andrei Bobiş: Pus la vânzare. Nu e ca şi cum artiştii, mai ales ăştia pe care aţi pus pariu, au bani din care să scoată albume, darămite să le mai şi dea pe gratis apoi. Dacă nu ajungi să îţi iei măcar un album pe care îl iubeşti în format fizic, nu ai înţeles mare lucru din toată treaba asta cu arta, muzica. Conceptul e concept, nu prea se poate transfigura într-o listă de fişiere.

Muzica voastră e aleasă pentru o reclamă. Ce părere aveţi de combinaţia muzică – comerţ? Oana Pop: Depinde mult despre ce piesă şi despre ce reclamă e vorba . În forma pe care o îmbracă în societatea noastră, arta e un produs de consum care-i inevitabil destinat comercializării (şi asta venind de la un pui de marxist).

vostru pentru 2014..? 10 Pariul Teodora Retegan: Banks, Tinashe, Sky Ferreira, Harry Potter.

Decembrie, 2013 sunetelive.ro

| Sunete | 35

PARIULSUNETE2014

Lights Out!? Music On! Vlad Popescu

vând ocazia să lucrez cu studenţi, continui sa aud în fiecare an (şi câteodată la nervi îmi mai scapă şi mie) remarci de genul ”generaţiile acestea noi n-au habar de nimic”, ”tinerii din ziua de azi etc. etc.” şi mai ales clasicul ”pe vremea mea…”. Ar fi mai corect însă să afirmăm că totul e în continuă mişcare, Dylan spunea încă din ‘64 „The Times They Are a-Changin” şi drept urmare stau şi mă întreb daca e OK să judecăm şi să clasificăm noile generaţii…

36 | Sunete | sunetelive.ro

Din punct de vedere muzical, lucrurile sunt mult mai simple, contează ce şi cum se aude şi mai puţin vârsta. Dar dacă ce se aude e de calitate şi vârsta este fragedă, cu atât mai bine şi uite aşa ajung să vorbesc la subiect, adică despre clujenii Lights Out!, cea mai tânără dintre trupele pe care Sunete pariază în 2014. Clujul este de ani buni o sursă aparent inepuizabilă de trupe noi, bune mai ales pe zona indie, şi Lights Out! continuă trendul de trupe care îşi croiesc rapid drum în muzica româneasca cu potenţial real de a

ajunge in câţiva ani direct pe scenele marilor festivaluri europene Am auzit prima dată Lights Out! pe Youtube cu un calup live de trei piese intitulat „Wayfaring”, ascultat în maşină în streaming fără imagini şi m-a frapat imediat sunetul elaborat de chitară şi vocea eterică a solistei, mă aşteptam la un ansamblu consistent de instrumentişti şi, în schimb, mă trezesc cu patru (foarte) tineri artişti, şi anume Teodora Retegan (voce si clape), Andrei Sîncrăian (chitară), Oana Pop (baterie şi clape) şi Andrei Bobiş Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

(chitară). Toţi adepţi ai expresiei unui weltschmerz post-adolescentin lucrat migălos, cu un calm specific ardelenesc. Vocea lui Teo, cu inflexiuni care pe alocuri duc cu gândul la Florence Welch, soundscape-ul cu două chitare, ritmul sincopat amintesc de influenţe, mai vechi şi mai noi, de la Radiohead la Wild Beasts şi Warpaint, cu detoururi prin muzica pop şi rock psihedelic. Lucru care denotă că tinerii în cauză sunt conştiincioşi şi cu temele bine făcute, adică cu o solidă bază muzicală care le permite să sune original

şi să afişeze o estetică bine delimitată, California nu au ajuns din păcate, dar dublată de o surprinzătoare modesau început să bată teritoriul naţional tie. Astfel încât, pe când trei dintre în turneu, obicei pe care l-au perpetuat membrii trupei bifau proba de bac la şi în 2013, cu un turneu denumit ”Soromână în lace 39:39 2012, onliFall Tour”. thelightsareout.com ne-ul savura Tu r n e u l youtube.com/user/LightsOutBandCluj primul vii-a dus la facebook.com/lightsoutcluj deoclip LO! festivaluri www.soundcloud.com/lightsoutband al piesei ca „Electric „Mirror“, cu Castle”, care trupa s-a înscris la RØDE Rocks, „Peninsula”, „ArtMania” şi „Poiana o competiţie internaţională destinată Urbană” şi a fost definit de PR-ul truartiştilor independenţi. În finala din pei ca o colecţie de „psihedelii peste

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 37

PARIULSUNETE2014

psihedelii pe kilometri pătraţi de ciment cenuşiu”. La nivel de materiale discografice, clujenii se pot lăuda cu un demo „Inside Out” (2010), un EP – „Patience” (2012) şi un nou single „Downcast” (2013). Ok, destule consideraţii de ordin tehnic şi biografic, să vedem puţin cum stăm cu implicarea şi sentimentul. În cazul de faţă, vorbim despre o trupă care, la fel ca multe dintre trupele tinere din România, şi-a însuşit o lecţie importantă (poate cea mai importantă) şi anume că publicul solid, cel care cunoaşte muzica, iese din casă şi se prezintă la concert, e publicul îndrăgostit de evenimentul live. În concluzie, „concertaţi, concertaţi, concertaţi” pare să fie regula de bază şi Lights Out! nu fac excepţie de la această nouă stare de lucruri în muzica românească (şi nu numai). De altfel, chiar Dan Vamanu, responsabil cu PR-ul trupei spunea într-un interviu că cele mai bune exemple din acest punct de vede-

38 | Sunete | sunetelive.ro

re sunt trupe precum Grimus şi The Mono Jacks, artişti care, adăugăm noi, au ceva de spus, nu se sfiesc să muncească din greu, să scrie muzică aşa cum o simt ei şi apoi să-şi cucerească the hard way un public fidel, concertând intens, pe scene mari sau mici, dar mereu cu aceeaşi pasiune. Acum, în legătură cu sentimentul, cu ceea ce transmit Lights Out! când se află pe scenă, trebuie să spun că abia aştept prestaţia lor în cadrul evenimentului organizat de Sunete. Să spui despre ei că sunt tineri, pare un fel de understatement, chiar când îi aşezi în compania altor trupe care, la fel ca şi ei, se află la început de drum în industria muzicală. Patru adolescenţi care se joacă de-a muzica, aş fi spus uitândumă la una dintre fotografiile cu ei, şi, înainte să-i ascult, mă şi gândeam că o să-mi zgâlţâie neuronii ceva acorduri consacrate de highschool-rock (aveam deja un suspin pregătit pentru a le ura bun-venit în playlist-ul meu). Da’ de

unde! E cu atât mai frapant contrastul dintre apariţia lor şi maturitatea muzicii pe care o fac. E ca un fel de scurtcircuit, ca una din situaţiile alea în care vezi, auzi, dar parcă nu prea-ţi vine să crezi. Lucrez cu studenţi, da? S-a notat, bine? Deci nu mi-o ia nimeni în nume de rău dacă folosesc termenul „precoce”, alt cuvânt peste care mai dau din când în când în profesia mea. Cam aşa şi aici. Aceşti patru clujeni fac muzică într-o manieră cu mult peste vârsta lor biologică fără să creeze deloc impresia că ceea ce fac nu îi reprezintă, fără să transmită în vreun fel ideea că doresc să pară mai mult decât sunt de fapt. Ei sunt exact aşa cum îi vezi şi cum îi auzi, iar autenticitatea aceasta subtilă, nedublată de vreun agresiv spirit de frondă, caracteristic atâtor artişti de vârsta lor, face o plăcută notă discordantă în peisajul muzical românesc al ultimilor ani. Lights Up!

Decembrie, 2013

interviu

PARIULSUNETE2014

Velosonics

Monica FELEA

Prin ce se diferenţiază muzica de alte arte?

Marius Acsîntoaie: Muzica îl are pe Jimi Hendrix, celelalte arte nu (rîde). Aveţi puterea de a readuce la viaţă trei artişti care nu mai sunt printre noi. Care sunt ei si mai ales, de ce?

Cristian Prihotca: Despre morţi, numai de bine. Să nu-i deranjăm, nici măcar cu o cântare.

Cât durează inspiraţia şi ce faceţi ca să o ...stimulaţi?

Andrei Niculescu: Inspiraţia vine când are ea chef şi durează cât are ea chef. Inspiraţia nu se stimulează, nu se gâdilă, ci se ignoră complet, exact ca o pisică răsfăţată. Şi în felul acesta, din nevoia ei ancestrală de atenţie, până la urmă se face remarcată, mai întâi timid, apoi tot mai pregnant, pînă nu mai ai loc de ea. Cum se vede scena muzicală de la voi şi ce aţi face ca să o îmbunătăţiţi (dacă este cazul)?

Marius Acsîntoaie: Scena alternativă de acum e o fată

40 | Sunete | sunetelive.ro

Monica FELEA

mare, cam timidă, de la ţară, care se vrea londoneză. Cu noi ar avea un bilet dus.

Ce credeţi că aduceţi nou pe scena muzicală românească?

M.A.: Velosunete, că din astea n-au mai fost. Cum a decurs prima repetiţie, prima întâlnire în formulă completă?

C.P.: Nimic neobişnuit, ne-am întâlnit la ora stabilită la sala de repetiţii. Flavius, basistul, care tocmai ce ocupase locul printr-o audiţie, ştia deja piesele şi deşi eram cumva presaţi de timp, întrucât peste câteva zile aveam programat un concert, ne-am concentrat pe detaliul tehnicrepetiţie. Organizaţi un festival cu buget la discreţie. Trei zile, două scene. Cum ar arăta line-up-ul vostru ideal?

Adrian Spier: O formaţie compusă din Putin, Merkel, Obama şi Chuck Norris. Rolul lui Chuck Norris ar fi ăla de a ţine scena. Cred ca aş umple National Arena. În cel mai rău caz îl invit şi pe Van Damme în deschidere, să facă şpagatul.

Album pus la download gratuit versus la vânzare? Disc în format fizic versus album în format digital?

A.N.: Pentru noi, în acest moment, banii contează mai puţin. Mai important este să finalizăm albumul şi să ne asigurăm că pe el se află ceea ce am putut da mai bun. Cât despre format, nu cred că fizicul şi digitalul se exclud, din contră, cred că se completează în mod fericit. Eu sunt mai nostalgic şi mi-ar plăcea să avem un album adevărat, cu grafică frumoasă, pe care să-l putem arăta nepoţilor. Muzica voastră e aleasă pentru o reclamă. Ce părere aveţi de combinaţia muzică – comerţ?

A.S.: Dacă muzica este vazută strict din punct de vedere artistic, ea implică un artist, o audienţă şi un scop. Personal, mi-aş dori ca scopul acela să fie unul bun, să nu se limiteze totul intenţia de a comercializa un produs.

10 Pariul vostru pentru 2014..? Flavius Fabian: Velosonics. Ni s-a spus prea des că suntem buni şi că suntem un produs de export.

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

i cheamă Velosonics dintr-o întâmplare. Un brainstorming, multe propuneri, un singur nume câştigător. Nu cântă pe biciclete, deşi ar putea face asta, datorită lejerităţii cu care se prezintă în faţa publicului. De altfel, aşa se prezintă cei 5 băieţi: trupa românească de pop-rock libertin. Fondată în 2013, Velosonics înseamnă Adrian Spier (voce şi chitară acustică), Cristian Prihotcă (tobe), Andrei Niculescu (chitară lead), Flavius Prelipceanu (bass) şi Marius Acsîntoaie (chitară ritm).

Elementele care caracterizează Velosonics sunt: play-uri mioritice, perfect pop, producţie impecabilă, sunet curat şi sound british. Actualmente, în playlistul Radio Guerrilla poate fi ascultat cel de-al doilea single al trupei, “Bebop”. Au debutat în septembrie 2013. Cu o săptămînă înainte de primul concert, basistul iniţial a plecat din trupă. Concertul de debut a fost susţinut cu fratele lui Bop, chitaristul, la bass. Pe Flavius l-au găsit mai tîrziu, după primele două concerte, cînd au făcut un fel de casting.

Printre fanii celebri Velosonics se numără şi Vladimir Proca de la RATB şi Bogdan Stavarache de la Moebius. Au fost prezenţi la aproape toate concertele din Bucureşti ale Velosonics. Primul concert Velosonics la Bucureşti a fost în Energiea, în închiderea festivalului Kinofest. Au mai cântat în Control , Silver Church, Fabrica şi Colectiv, alături de trupe precum Pixels, Blue Nipple Boy, Moebius sau Les Elephants Bizarres. Sunt absolvenţi de Politehnică, psihologie sau medicină, dar au aceeaşi pasiune: muzica. Să-i cunoaştem!

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 41

PARIULSUNETE2014

Adrian Spier (voce şi chitară) Studii: Politehnica Bucureşti, Facultatea de Inginerie Economică în Domeniul Mecanic Job: Nu Adrian Spier are cetăţenie germană (a trăit în Germania vreo 18 ani), a fost fotbalist profesionist, a călătorit foarte mult şi îi place România. A cîntat în corul şcolii generale (voce). Prima chitară şi-a cumpărato la 15 ani, a dat pe ea 133 euro, bani strînşi din sampling ziare. Nu ascultă muzică în scop recreaţional, ci doar pentru studiu. A mai cîntat în trupele The Vlads şi Cîrpacii Hidoşi.

42 | Sunete | sunetelive.ro

Andrei Niculescu (chitară) “Sînt mîndru absolvent de Sf. Sava şi Politehnică (am făcut şi ASEul ca hobby) şi de doctorat în management. Am trudit din greu 3 ani în consultanţă financiară şi de management, după care am trecut la Editura Niculescu, unde trudesc de 5 ani împreună cu tatăl meu. Tot din greu, dar e altceva cînd basculanta e a ta. Am început să cînt la 8 ani cu chitara clasică şi un pic de pian, ceea

PARIULSUNETE2014

ce mi-a deschis apetitul muzical, iar dupa 15 ani de nisip şi focuri de tabăra am intrat în prima trupa în 2008. Am cîntat în diferite trupe de coveruri pînă în 2012. Din copilărie am ascultat: Beatles, Led Zeppelin, Jimi Hendrix, Pink Floyd, muzicaanilor 60-70 mi-a luminatadolescenţa. Cîndaveamvreo 10-11 ani, s-a întorstata de undeva cu o carte Beatles Complete, cu toatecînteceleşiacordurile, ceeace m-a făcut să încep să învăţ să cînt ziua ce ascultam noaptea.” Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

Marius Acsîntoaie a.k.a. Bop (chitară) A absolvit recent o şcoală de televiziune – specializare Editor Imagine. În timpul liber face muzică şi inginerie sunet (studio). Prima chitară a avut-o în liceu şi a învăţat singur să cînte la ea. A ascultat/îl influenţează The Beatles, Nirvana, Radiohead. Este haiosul şi organizatorul trupei.

Cristian Prihotcă (tobe) A studiat la Facultatea de Parapsihologie şi Ştiinţe Cognitive A început să studieze muzica în perioada liceului la Clubul Copiilor Sect. 2, unde a învăţat noţiunile elementare, apoi a continuat pe cont propriu. Ascultă muzică începînd de la Creedance Clearwater Revival pînă la Lights Out!, Yellow sau Cristian Vasile. A colaborat cu: AB4, Parlament, Cenaclul “Totuşi iubirea”, orchestra Circului Globus Bucureşti, Endless Zone, Maria Răducanu şi Alex Simu.

Flavius Prelipcean (bass), 34 ani A studiat Medicina Veterinară şi Biologia. S-a apucat de cîntat la bass în ultimul an de liceu. Prima melodie pe care a interpretat-o a fost Come as U are. A urmat cursurile unei şcoli populare de arte, dar a renunţat întrucît nu înţelegea de ce trebuie să studieze ritmuri de bossanova, blues şi rock&roll. E motorist, are un crusier clasic Suzuki Intuder.

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 43

unantreialbumecincistele

Mark Kozelek & Desertshore Mark Kozelek & Desertshore Caldo Verde Records

Alin Ludu Dumbravă

l ştiu pe Kozelek dintr-o compilaţie a revistei Uncut. Piesa Hey Bastards I’m Still Here (ultima replică din filmul Papillon) e una din clasicele poveşti pe care cantautorii americani ştiu ca nimeni alţii să le spună din inimă şi dintr-o suflare. E o piesă despre Steve McQueen, autorul Bibliei satanice Anton LaVey, David Carradine şi Kung Fu, Robert Blake şi Baretta, despre copilăria lui Kozelek şi tatăl său, jointuri şi evadarea dintr-un orăşel mic. Storytelling at its best...povestit direct, cu stil şi cu panache. 10 piese în genul Alternative Rock, Americana, fiecare cîntec e o poveste, dar trebuie să le asculţi atent şi să ai o stare potrivită, pentru că, da, sunt foarte triste, obsesiv despre moarte (You Are Not of My Blood), despre biografia familială (Brothers), toate pagini dintr-un jurnal intim, ultra-personal. Recunosc că mi-a trebuit

ceva pînă să-mi intre sub piele. Influenţe şi puncte comune: Dan Stuart, Steve Wynn (Danny & Dusty, Green on Red, Dream Syndicate), Warren Zevon, Neil Young, Tom Petty, Tom Waits, Dylan şi Springsteen, Jackson Browne, Coasta de Vest, L.A., Laurel Canyon. Kozelek (născut în 1967 în Ohio) a început să scoată albume în 2000, proiecte solo, în care cînta AC/DC folksy, de nerecunoscut. A apărut şi în Almost Famous al lui Cameron Crowe (2001), unde era basistul trupei Stillwater. Apoi a format trupele Sun Kil Moon şi Red House Painters. Din aceasta din urmă, chitaristul Phil Carney, pianistul Chris Connolly, şi bateristul Mike Stevens, adică Desertshore, s-au alăturat lui Kozelek în albumul intitulat chiar Mark Kozalek & Desertshore, apărut pe 20 august 2013, Calo Verde Records. Criticii au

comparat proiectul colaborării lui Bob Dylan cu The Band, vocea şi sufletul, cu sprijin instrumental la superlativ, în spate. Kozelek e pasionat de box, de cultura pop şi TV din anii ’70 la început. Piesa Livingstone Bramble poartă numele unui boxer, care a luptat contra lui Ray “Boom Boom”Mancini (v. piesa lui Warren Zevon). Tavoris Cloud îţi rupe sufletul, foarte personală, nostalgică, elegiacă, despre sentimentul morţii omniprezent. După numele altui boxer, Tavoris Karod Cloud, cîntecul începe cu evocarea morţii pisicii lui Kozelek, plînge moartea prietenului său musician Tim Mooney (din trupa American Music Club) şi conchide despre cum e să fii un copil rătăcit de 46 de ani, “I’m grateful for your love, but at the age of 46 I’m still one fucked-up little kid who cannot figure anything out.”

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 45

unantreialbumecincistele

Daft Punk Random Access Memories Vlad POPESCU

Columbia Records

legerea discului anului este ca un fel de ritual de decembrie pentru mine, rumeg timp de vreo două săptămâni bune, reascult în maşină în drum spre muncă discurile candidate, mai dau un ochi la vânzări şi beau bere înainte de a lua decizia finală. Pentru 2013 berile finale au făcut ca alegerea să fie una mai Punk. Daft Punk, pentru a fi mai precişi. Şi asta cu toate că nu sunt (mai exact nu eram) un fan Daft Punk: mi-au placut întotdeauna, de la Around The World încoace, i-am urmarit printre pică-TRONi şi decoperiri şi sunt gata să le recunosc aportul masiv la muzica dance/electronică aşa cum o cunoaşte azi publicul de masă, adica d-alde David Guetta, Very-Guetta, Swedish House Mafia & Co. Lucrurile au însă o tendinţă intrinsecă de a se schimba şi conform acestui statement, într-o seară de mijloc de mai 2013 mă nimeresc în maşina unui amic ascultând un monolog a lui Giorgio Giovanni (but everybody calls him Giorgio) Moroder însoţit de cel mai bun groove disco-prog per care l-am mai auzit vreodată. Luminiţele au

46 | Sunete | sunetelive.ro

Atoms For Peace Amok XL Recordings

George DURBĂLĂU

început să se aprindă, globul disco să se învârtă rapid şi zâmbetul să se lăţească pe buze când am înţeles că am de a face cu noul album Daft Punk ”Random Access Memories”: doi roboţi/androizi de fabricaţie franceză cântând disco music în anul 2013. Hă?? Orice m-aş fi putut aştepta de la duo-ul francez, mai ales prin prisma declaraţiilor belicoase ce au precedat lansarea, dar nu la cel mai tradiţional şi conservator album din istoria lor. Discul nu este altceva decât un imens exerciţiu de stil, care cu prextextul omagierii culturii discofunk care i-a alimentat continuu, permite duo-ului o întoarcere în timp executată cu o grandoare ” à la française”, adică: înregistrări de-a lungul a 5 ani în cele mai scumpe studiouri din Paris, Londra şi NY, costuri de câteva milioane bune de dolari şi instrumentişti de excepţie, de la bateristul Omar Hakim, la basistul Nathan East şi până la magnificul Nile Rodgers (Chic), cel mai ”curat” chitarist ritmic ever... Da, aţi citit bine, am zis instrumentişti, albumul este înregistrat cu oameni (pe lângă cei doi roboţi purtători de măşti), nu cu sample-uri şi în

plus folosind tehnică analogică de la mixer şi până la banda pe care a fost înregistrat. Acest lucru se aude într-o manieră sublimă, cristalină care îl plasează fără probleme alături de discuri de referinţă ca ”Dark Side of The Moon” sau ”Aja”. Să ne întoarcem însă la grandoare şi la alte gesturi maniacale, cum ar fi invitarea lui Giorgio Moroder fără a-l lăsa să atingă nici măcar o clapă a unui sintetizator, scrierea cu Julian Casablancas de la Strokes a unei piese (Instant Crush) mai catchy decât orice a scris respectivul cu trupa lui, campania virală de lansare, serialul The Collaborators de pe Youtube (pe care vi-l recomand cu căldură), folosirea aceluiaşi font pe coperta albumului ca şi cel folosit pentru Thriller a lui Michael Jackson, jocul subtil de cuvinte din titul discului, single-ul Get Lucky care ne va omorî în această vară şi lista ar putea continua...Paradoxul este că discul funcţionează pe toată lungimea sa de 74 min şi reprezintă mult mai mult decât suma algebrică a acestei liste lungi cu dovezi de grandoare. Cifrele de final de an vorbesc destul de bine despre importanţa acestui disc: în 14 tari europene discul a ajuns de 7 ori sa fie catalogat de platină şi tot de atâtea ori ca şi disc de aur, a ocupat poziţia 1 a clasamentelor din 20 de ţări inclusiv No.1 Billboard Chart, astfel încât pentru a concluziona mai bine să-l cităm pe Pharell în Get Lucky, care spune la un moment dat cam aşa, cam fără nici o legătura cu restul textului piesei: ”We’ve come too far to give up who we are, so let’s raise the bar and our cups to the stars”. ”The sky’s the limit” aş adăuga eu. Cheers, ne auzim în 2014! Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

e ceva timp încoace am descoperit că mă apropii de marii artişti cu o mai mare uşurătate, decât în trecut. Reverenţa uşor temătoare de mai deunăzi nu îşi mai are locul în modul în care percep arta lor. Şi la asta a contribuit în ultimii ani şi Thom Yorke. Disperat de a fi permanent sub lupa plină de salivă a fanilor şi a exegeţilor Radiohead, Yorke a decis să se scuture de povara asta aşa cum vrea el, intrând de bunăvoie într-o prismă sonoră intenţionat claustrofobă („The Eraser”, 2006). Live-urile ce au urmat i-au confirmat că se poate şi într-acolo (da’ încotro nu se poate pentru Thom Yorke?) şi accentul a căzut pe expandarea acestui nou concept electronic, căruia a ales să-i adauge carne şi tendoane! Atoms For Peace este un mini-supergroup-

project, ce îi are la masă pe Yorke himself, hot-pepper-ul Flea, producer extraordinaire Nigel Godrich, Mauro Refosco (percuţionistul lui David Byrne) şi Joey Waronker (un impecabil instrumentist de studio, la tobe – vezi Beck sau R.E.M.!). Povestea spune că albumul „Amok” a fost înregistrat în trei zile şi a constat într-un mare şi inspirat jam session pe nişte schiţe şi structuri melodice pe care Yorke le avea deja realizate alături de Godrich. Băieţii s-au pus pe ascultat cu instrumentele la îndemână şi rezultatul este impresionant. Un disc produs într-o manieră atipică, „Amok” este încercarea de a uda planta care a răsărit din sămânţa „The Eraser” şi apa e plină de nutrienţi. Deşi intenţia lui Thom este aceea de a nu mai lua controlul şi a lăsa grupul să participe în egală măsură, efectul

este totuşi discutabil – în sensul că multe voci, la care o alătur şi pe a mea, spun că Flea ar fi fost interesant dacă dezvolta şi mai mult anumite pasaje...dar, să nu ne pierdem în ce ar fi fost dacă, ci să menţionez că este un album de o stranietate infiorător de frumoasă, sound-ul este ca un cocon, cu layere peste layere, cu petale de voce ce plutesc permanent în atmosfera intensă din spaţiul ostracizat pe planeta unde fiecare atom are scris PACE pe nucleul lui instabil! Este, fără îndoială una din ipostazele în care Flea străluceşte, bucuria de a cânta în asemenea companie şi într-un film atât de diferit (faţă de ceea ce rulează în cinematografele lui de obicei!) este atât de evidentă în groove-urile şi liniile jucăuşe, ameninţătoare sau pur si simplu inspirate încât numai acest fapt în sine îl face un album unic. Piesele suferă şi în acest caz de un soi de reţinere, tot albumul stă să explodeze parcă de la o piesă la alta, lucru care nu se întâmplă pentru că totul este ţinut sub un control sadic ce are ca ultim efect calmarea şi degustarea lui pe îndelete, dar cu freamătul rtitmic dat la jumătate! „Before Your Eyes” este debutul care însumează fidel starea întregului album, „Dropped” este momentul de glorie al lui Flea, iar „Judge Jury and Executioner” este balada (săi spunem aşa) întortocheată şi atmosferică ce aminteşte poate cel mai mult de Radiohead. Per total un set de piese care mi-a ţinut de cald, de urât şi de soundtrack tot anul ăsta cu 13 în coadă. O redefinire a unui spaţiu sonor desenat de pensule sigure, inegale, dar îmbinate perfect în marele puzzle al imaginii de ansamblu.

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 47

recenziijazz

Recenzii jazz decembrie 2013 Berti BARBERA atentă, pentru a ajunge la miezul său componistic, unde saxofonistul Kenny Garrett ne arată gradul său de evoluţie. Însoţit de un grup numeros de muzicieni, Garrett continuă intenţia

MOZDZER / DANIELSSON / FREESCO – ‘POLSKA‘ Iată una dintre cele mai spectaculoase formule de trio de pe scena europeană contemporană. Acest grup format în 2003 din trei instrumentişti fascinanţi, din trei ţări diferite, îl are in centrul creativ pe pianistul polonez Leszek Mozdzer. Cu toate acestea, contrabasistul şi violoncelistul suedez Lars Danielsson, împreună cu percuţionistul şi vocalistul israelian Zohar Fresco, contribuie la magia trioului in egală măsură şi valoare. „Polska”, album apărut în 2013, nu ar fi sunat aşa dacă nu ar fi fost conceput în această formulă care arată o relaţie incredibil de strănsă şi de subtilă, solidificată în zece ani de interplay. Nu doar instrumentele comunică profund, ci şi ideile componistice, unitatea conceptuală a albumului făcând dificilă şi inutilă orice difernţiere. Abilitatea de a combina în trei densitatea şi transparenţa, echilibrează compoziţiile şi chiar dacă muzica este foarte complexă, bogată în contraste şi nuanţe, cu improvizaţii care-ţi taie răsuflarea, ea rămîne accesibilă. Clasic, jazz şi pop, toate se completează şi se îmbogăţesc reciproc.

tributului adus predecesorilor, dar şi o serie de teme si dezvoltări excepţionale. Tonul, pulsul dictat către grup, improvizaţia şi scriitura, exuberanţa, melancolia, toate se aud limpede şi bine potrivite, din articulaţia unui artist modern si erudit.

CHICAGO JAZZ ORCHESTRA feat CYRILLE AIMEE – ‘BURSTIN’OUT

48 | Sunete | sunetelive.ro

voce subtilă şi un big band se menţine pe fiecare măsură, valoarea acestui corpus muzical devine perenă. Chicago Jazz Orchestra, pe noul album

FRED HERSCH/JULIAN LAGE – ”FREE FLYING”

”Walk to the Sea” este rezultatul colaborării a doi muzicieni diferiti ca origine culturală, dar în aceeaşi măsură de dăruiţi şi capabili să dizolve orice bariere, pentru a ne oferi muzică, în plenitudinea şi puritatea ei integrală. Trompetistul David Buchbinder şi pianistul Hilario Duran ne prezintă un mediu muzical de inspiraţie etnică, provenit din muzica iudeo spaniolă şi orientală pe de o parte şi filonul afrocubanez de cealaltă, învăluite într-o atmosferă inovator completată cu

Fred Hersch şi Julian Lage, se întâlnesc pe scenă, ca doi dintre cei mai inteligenti si mai avansati muzicieni ai scenei contemporane de jazz. Fred Hersch continuă seria albumelor solo

SOREN BEBE – ‘EVA‘ Pianistul Danez Soren Bebe s-a făcut remarcat în formula sa de trio, alături de bateristul Anders Mogensen şi de marele basist american Marc Johnson. Al patrulea album al trioului,

The Great American Songbook este o culegere voluminoasă de piese standard pentru repertoriul de jazz devenit clasic, conţinănd partituri pentru toate instrumentele, precum şi pentru voce. Atunci când alegerea pieselor este inspirată, iar echilibrul dintre o

KENNY GARRETT ‘PUSHING THE WORLD AWAY‘ Kenny Garrett este unul dintre liderii generaţiei sale de continuatori creativi ai tradiţiei, ceea ce ne scuteşte de multe prezentări. El a produs unul dintre cele mai bune albume ale anului 2013, care ne îndeamnă la o ascultare mai

intitulat ”Burstin’ Aut”, îndeplineşte delicata misiune de a acompania cu eleganţă şi forţă protectoare o voce cu un volum moderat, dar foarte expresivă şi compatibilă timbral cu ansamblul, aceea a solistei franceze Cyrille Aimee. Sound-ul e clasic, punctat cu exotic, suflători fabuloşi şi improvizaţii vocale inovatoare, careţi ridică sprânceana şi completează o producţie excepţională. Încadrate de o tehnică impecabilă, emoţia vocii şi temperatura orchestraţiilor se îmbină egal şi ne trimit la zilele bune ale muzicii de big band, pe un album foarte agreabil, care transmite puterea jazzului direct, cântat de orchestră, către lumea muzicii contemporane.

DAVID BUCHBINDER – ‘WALK TO THE SEA‘

înregistrat la New York, se numeşte ”Eva” şi are un sound cum rar întâlnim, iar întregul repertoriu vibrează subtil, dezvoltându-şi gradual splendoarea. Se simte influenţa esteticii nordice, dar şi a manierei transmise de Bill Evans. Sunt convins că în 2013, în Europa, au apărut foarte puţine albume care să fie înregistrate şi interpretate precum ”Eva”.

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

elemente de jazz. Cu momentele triumfale ale suflătorilor, cu alternaţiile de tempo ale percuţiei şi cu baladele introspective, Buchbinder, iniţiatorul acestui proiect, surprinde şi ne ţine conectaţi. David Buchbinder îmbină festiv toate aceste referinţe muzicale pe albumul ”Walk to the sea”, prin linii melodice memorabile, orchestraţii complicate şi straturi dense de instrumente care susţin solistica sau subliniază pasaje sinuoase. La asta se adaugă tiparele afro-cubaneze executate impecabil de grup şi pianul senzaţionalului Hilario Duran, partea de latin jazz a producţiei. Un program surpinzător prin numeroasele contraste şi caracterul unitar, exprimând cu coeziune caracterul unor culturi aparent diferite, dar legate printr-un adevăr universal, legat de exprimarea umană elevată.

sau în duet cu diferiţi muzicieni pe care-i consideră compatibili pentru acest mediu preţios, cameral, cu interpretari şi intenţii componistice personale, iar Julian Lage, care la 13 ani canta cu Gary Burton şi Herbie hancock, a atins punctul competenţei mature şi evoluează înspre statutul de maestru al chitarei. Iată-i împreună pe acest album live, intitulat ”Free Flying”, al cărui element cheie îl constituie relaţia magică, subtilă, permanentă, cu o claritate de madrigal, dintre cele două instrumente în concert. Hersch şi Lage se unifică sublim de-a lungul acestui set de piese accesibile, cu improvizaţii sofisitcate în care recunoaştem contrapunct baroc, ritmuri punctate şi motive diverse de jazz, îmbinate disciplinat şi atractiv, asigurând o continuitate muzicală de la Bach la bop.

GIOVANNI GUIDI - ”CITY OF BROKEN DREAMS” Giovanni Guidi a debutat în discografia solo în 2006, la 21 de ani, remarcabil prin inovaţie şi muzicalitate. În 2013, în formula de trio, lansează albumul City of broken dreams‘. Alături de Thomas Morgan – bas şi Joao Lobo – baterie, Guidi îşi manifestă încă de la prima piesă a discului lirismul melancolic şi opţiunea pentru rubato, aspecte esenţiale ale muzicii de pe ”City of broken dreams”. Abilitatea lor de a explora se manifestă şi în momente de fermitate subtil colorată, alegerile fiind diverse, chiar dacă fondul este calm, abundent

în pauze şi melodii în serpentină. La fel de bine, există momente care ne

trimit la înregistrările ECM din anii 70, cu Keith Jarrett, Charlie Haden şi Paul Motian. ‘City of broken dreams‘ este un album modern de piano trio, care va creşte reputaţia lui Giovanni Guidi ca muzician contemporan.

STEFANO BATTAGLIA SONGWAYS Un alt italian talentat şi ingenios este

Stefano Battaglia, care ne oferă un alt exemplu ideal de trio modern, pe albumul ‘‘Songways‘. Alături de Salvatore Maiore la contrabas şi Roberto Dani la baterie, Stefano Battaglia creează reacţii sonore speciale, de o frumuseţe imprevizibilă. ‘Songways‘ continuă atmosfera lirică, de interacţiune delicată, de pe albumul „The river of Anyder”, apărut în 2011, atât în ce priveşte formele mai stricte, cât şi momentele de rubato. Trioul condus de Battaglia preia concepte înrădăcinate în diverse premise culturale şi le dă o formă atemporală, cu siguranta unui grup şlefuit în opt ani de cântat. Muzica evocă peisaje cinematice, pictează imagini în mişcare într-un limbaj profund liric, care încurajează imaginaţia.

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 49

RECENZIEALBUM

OCS Marea Căutare A&A Records

George DURBĂLĂU

concurs Avem 3 discuri OCS – „Marea Căutare”, în format fizic (un must-have pentru orice fan înrăit). Trimite-ne o fotografie sugestivă cu tine aflat/ă într-o mare căutare. Căutarea ta. De orice fel. Impresionează-ne, fii inspirat/ă şi te cadorisim. Trimite-ne fotografia pe facebook. com/sunetelive şi promitem să fim cât mai subiectivi cu putinţă! Cel puţin pe cât poţi fi tu într-o poză! Hai, apasă pe butonul aparatului foto şi apoi pe upload. Ai la dispoziţie timp berechet – până pe 31 decembrie, ora 24 trecute fix! Când ne vom trezi din mahmu...ăăă, adică din petrecere, vom face calcule complexe şi analize la sânge, după care vom anunţa triumfătorii câştigători! START.

m o problemă. Niciodată nu ştiu cum să încep să scriu despre OCS. Pentru că întotdeauna mă îndrept de spate şi iau o mină serioasă, iar asta datorită faptului că oricât de inspirate sunt jocurile de culise ale versurilor lui Dan şi echipa, ele au un feel grav. Dead serious. Asta şi pentru că sunt eu mai drama-oriented by default! Nu că nu îmi place din când în când „o glumă bună”... „Marea Căutare” a pornit ca şi concept de la piesa „Caută”, primul single lansat de pe această colecţie şi cumva lucrurile s-au potrivit, linia directoare, ideea

50 | Sunete | sunetelive.ro

s-a născut! Căutarea este eternă îţi va spune orice artist autentic, alergătura după moduri de exprimare artistică nemijlocită şi mai ales după noi forme de exprimare de sine. Probabil că o căutare a însemnat şi răspunsul la întrebarea încotro?, după pauza pe care Cezar, basistul original al trupei, a fost nevoit să o ia pe o perioadă nedeterminată...Albumul cu numărul opt a fost muncit timp de doi ani şi a adus un set de 11 piese nou-nouţe, care nu dezamăgesc publicul OCS sub niciun aspect – este o introspecţie pe alocuri agresivă, (Etajul 28), reflexiv-filosofică (cum sună

violoncelul ăla pe „Am Ce Dau”!) sau obsesivă de-a dreptul pe acest grunge condimentat cu MC Bean la microfonul lui Dan („dacă nu-ţi faci visul, şi-l face altul cu tine” – „Visule”). Radu Andrei, proaspătul basist al trupei (un foarte bun instrumentist) se simte ca peştele în apă în mijlocul oceseilor şi albumul pe care l-au copt cei patru încă o dată mi-a dat de furcă. Pentru că muzica lor mă pune la perete cu versurile şi energia asta, de mă face să dau curs din nou invitaţiei doamnei conştiinţă, la cina cea de taină, unde ascult Omul şi las Şobolanii să iasă la iveală... Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

undergroundtoupperground

Ceară, coşmaruri şi muzică bună Deşi povestea poate părea a avea un început obraznic care tentează părinţii săşi trimită odraslele fuguţa la somnic, te asigur că nu e niciun bici prin apropiere, ceara asta n-o turnam pe piepturi fierbinţi, iar muzica bună nu cantă-n surdină. Azi palavragim entuziasmaţi despre apariţia unui album pe care ascultătorii cu pulsul mai domol îl aţteptau într-un picior scăldat în apă călduţă, cu sare. Costel CRISTEA

hiar daca unii au un remediu bun pentru aceasta perioada: “beat toata ziua” (Kazi Ploae), altii sunt ceva mai blanzi cu ficatul si prefera terapii sonore si ceaiuri cu salvie. Nu inteleg motivul pentru care un album pesemne indragostit de soare a fost lansat in pragul frigului, dar pot banui ca e vorba de o fapta buna. Stii sentimentul ala cumva vinovat cand visezi urat si te trezesti din cosmar direct in confortul realitatii de sub plapuma? “Ce bine c-a fost doar un vis”, imi zic si indraznesc sa m-avant iar in

52 | Sunete | sunetelive.ro

lumea vaduvita de reguli. Si parca din aceasta lume vine unul dintre cei mai importanti producatori si dj: NIGHTMARES ON WAX. Jumatate om, jumatate institutie. O lunga perioada de timp, cand singurele informatii nu veneau pe teava internetului, ci din copertile albumelor (acolo unde exista fericirea unui original), credeam ca NOW este o compilatie, nicidecum un singur om. Punand ochii pe primul articol, noroc c-aveam scaun sub partea care nu gandeste: e vorba despre un Om, pe numele sau George Evelyn. Originar din Marea Britanie, s-a

Pornind de la “Smokers Delight”, album care a inspirat multa populatie a globului, printre ei fiind si Dermon, care acum o mie de ani punea bazele proiectului Smokers Delight, transformat cu timpul in Aria Urbana, povestea lui George Evelyn este insotita mereu de calitate. Iatane in pragul ultimului sau material intitulat “Feelin’ Good” si va invit sa ne descaltam inainte de a intra. Albumul “Feelin Good” este o retrospectiva a tot ce a insemnat NOW in mintile ascultatorilor de pretutindeni, reunind senzatiile intalnite pe celebrele materiale care-l preced. Si niciun compromis nu a fost facut! O buna parte instrumentale sunt realizate cu ajutorul unor

muzicieni adevarati (nu softuri de comp), asadar profunzimea si calitatea sunt stickere ce insotesc albumul format din 10 piese. Colaborarile cu omul responsabil si de soundul Jazzanova, Sebastian Studnitzky, aduc greutate afirmatiei ca avem in fata un produs extrem de serios. La peste 20 de ani de fumat jointuri duminica in sufragerie, NOW reuseste sa se reinventeze cu acest album, bucurandu-se de haine rupte si isterie, nemaivorbind despre recenziile pozitive care anunta inca un obiect de colectie pentru biblioteca oricarui audiofil respectabil. Lansat prin toamna, continua sa-mi incalzeasca urechile pentru ca nu

reusesc sa gasesc piesa care sa nu-mi placa. Si acest lucru rar se intampla, de acord? Daca ar fi sa aleg doar una, imi place atmosfera creata de “Now is the time”, este exact acea sarbatoare muzicala ce te face sa dai volumul mai tare indiferent ca vecinul de deasupra face un solo cu lingurile-n calorifer. Visul NOW a fost sa creeze mereu muzica in si pentru Soare, chiar daca mediul sau natural era orasul. Mutarea in Ibiza nu face decat sa confirme faptul ca sufletul artistului este lumina si aici se implineste in creatie cu nealterata desavarsire. Daca vrei sa ai rasarit in sufragerie chiar si noaptea, play this in your stereo!

stabilit de peste sapte ani in patria tentatiilor senzoriale, Ibiza. Si chiar daca insula asta e locul perfect in care sa abandonezi orice inseamna responsabilitate, Georgel si-a mentinut concentrarea, reusind sa-si finalizeze multe din proiectele care ne-au facut viata mai frumoasa. Pe langa asta, a conceput unul dintre cele mai tari party-uri in cel mai longeviv club din Ibiza, vechi de vreo 50 de ani: Las Dalias, unde mixeaza frecvent alaturi de nume ca DJ Shadow sau Roots Manuva. Vorbind de vechime, trebuie mentionat ca el este si cel mai vechi membru Warp Records. Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 53

ALLABOUTROCK

SUICIDAL TENDENCIES Suicidal for life HEFE

enice, Caifornia este locul unde probabil 99 din 100 de oameni ar vrea să stea şi să-şi petreacă viaţa. Un loc în partea de vest a oraşului Los Angeles, renumit pentru plajele sale unice, pentru concursurile de skateboard şi surf, pentru fetele frumoase sau pentru faptul că Jim Morisson de la The Doors a trăit aici ceva vreme. Locul ideal pentru o viaţă frumoasă şi

54 | Sunete | sunetelive.ro

fără griji. În acest loc s-a înfiinţat în 1981 Suicidal Tendencies, poate cea mai importantă şi respectată, dar în acelaşi timp şi foarte controversată trupă hardcore-punk din America ultimilor 25 de ani. Suicidal Tendencies şi-au luat numele de la Camarillo State Mental Hospital, un celebru loc de tratament din California destinat persoanelor cu afecţiuni psihice. Trupa a fost înfiinţată de un tip care, la prima

vedere, avea mai multe legături cu skateboard-ul decăt cu muzica. Un anume Mike Muir al cărui frate Jim Muir a fost unul din primii skateboarderi americani (membru al celebrei echipe Z-Boyz). Mike a înfiinţat Suicidal Tendencies în 1981 şi încă din prima secundă s-a lovit de dificultăţi de a-şi promova muzica. Datorită show-urilor unde existau incidente extrem de violente în public, dar şi faptului că se credea Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

că membri trupei făceau parte din diverse găşti de cartier extrem de violente din Los Angeles (precum celebrele Crips sau Surenos) nici un patron de club nu vroia să găzduiască spectacole cu ei. De fapt Suicidal Tendencies au fost interzişi să cânte în Los Angeles până în 1991, iar solistul Mike Muir a fost o perioadă destul de lungă în vizorul FBI-ului. Cu toate astea au reuşit să înregistreze un demo şi poate şi datorită controverselor şi scandalurilor din jurul trupei au atras atenţia casei de discuri Frontier Records care i-a ajutat să pună pe piaţă pe data de 5 iulie 1983 primul album din carieră, auto-intitulat Suicidal Tendencies. Albumul a beneficiat şi de un prim videoclip la „Institutionalized” care i-a propulsat enorm având în vedere că piesa a fost prezentă şi într-un episod al celebrului pe atunci serial Miami Vice (unde chiar şi trupa apare pentru o secvenţă) videoclipul devenind unul din primele clipuri hardcore-punk din istorie aflate în playistul MTV-ului. Ceva timp nu s-a mai auzit de ei dar în 1986 au revenit pe piaţă cu un nou lineup (Louie Mayorga-la bass, Rocky George-chitaristul care a insuflat un iz mai „metal„ trupei şi R. J. Herrera la tobe), o nouă casă de discuri ”Caroline Records”, iar în Ianuarie 1987 apărea al doilea album „Join the Army” şi două noi hit-uri ”Possesed to skate” şi „War inside my head” care i-a ajutat pe cei de la Suicidal Tendencies să intre în Billboard Top 100. De aici totul s-a mişcat mai repede pentru trupă, astfel că au fost remarcaţi de un celebru producător pe nume Mark Dodson, care le-a întins o mână şi i-a adus în atenţia unei case de discuri majore, ”Epic Records”, cu care au semnat un contract în acelasi an. În 1988 intră în studioul Cherokee Studios din Los Angeles alături de noul producător şi cu un nou chitarist în trupă, Mike Clark, înregistrează al treilea album din carieră ” How Will I Laugh Tomorrow When I Can’t Even Smile Today” care va apărea pe piaţă în data de 13 septembrie1988. Albumul este extrem de bine primit

de toată lumea şi până în ziua de azi este considerat printre cele mai bune albume ale trupei. Ascultând doar piesa care dă titlul albumului ne putem da seama cât de mult a evoluat această formaţie în câţiva ani. O altă piesă care prezintă exact nivelul la care ajunsese formaţia este şi „Trip at the brain”, al cărei videoclip a fost unul din cele mai solicitate de către privitorii postului MTV în 1988. În acelaşi an chitaristul Rocky George îl prezintă colegilor pe un fost coleg de la liceul Culver City High School, un basist pe nume Robert Trujillo (care în 2003 va ajunge la Metallica), care este prezentat fanilor în 1989 pe un dublu EP intitulat “Controlled by Hatred/Feel Like Shit...Déjà Vu” .Venirea lui Trujillo în trupă împinge trupa într-o direcţie mai funk, următorul material apărând pe piaţă pe 3 iulie 1990, la aceeaşi casă de discuri Epic Records. „Lights... Camera...Revolution!” este numele lui, iar cu timpul a devenit albumul preferat al tuturor fanilor Suicidal Tendencies. Piese precum Lovely sau Alone au devenit adevărate imnuri, iar pentru celebra “You Can’t Nring Me Down” au primit o nominalizare la premiile Grammy la categoria Best Metal Performance. Totul mergea din ce în ce mai bine pentru Suicidal Tendencies, astfel că trupa a participat în 1991 la un mare turneu alături de Queensryche, a facut parte din celebrul Clash of the Titans alături de Testament, Slayer şi Megadeth, iar spre sfârşitul anului au pus pe piaţă primul Home video din carieră intitulat-„Lights... camera... suicidal”. În timpul liber solistul Mike Muir şi basistul Robert Trujillo şi-au dedicat timpul unui proiect de funk-metal intitulat Infectious Grooves cu care au scos şi un prim album în octombrie 1991 intitulat „The Plague That Makes Your Booty Move...It’s the Infectious Grooves” 30 Iunie 1992 a adus pe piaţă şi cel mai de succes album Suicidal Tendencies intitulat Art of rebellion. Cu vânzări de câteva milioane de exemplare albumul intră în Billboard pe locul 52 iar piese

precum Nobody Hears”, „Asleep At The Wheel” şi „I’ll Hate You Better” au făcut ca trupa să treacă prin cea mai prolifică perioadă din istorie, ajungând să participe la nişte turnee uriaşe alături de Metallica, Danzig şi Queensryche. Tot atunci şi-au făcut timp şi au reînregistrat primul album, de data asta apărut pe piaţă sub numele de Still Cyco After All These Years, iar spre sfârşitul anului, un nou album Infectious Grooves apare ”Sarsippius Ark” Probleme însă aveau încet încet să apară. Un nou album în 1994 Suicidal for Life de departe cel mai necomercial album al trupei după mulţi ani iar Mike Muir si Robert Trujillo găsesc timp pentru un nou album Infectoius Grooves ”Groove Gamilly Cyco”. După acest album începe declinul, trupa hotărând chiar să-şi înceteze activitatea pentru o perioadă de 3 ani. În 1997 Mike Muir şi Mike Clark se regrupează alături de noi membri (Dean Pleasants-chitară, Josh Paul la bas şi Brooks Wackerman la tobe) şi pun pe piaţă în 1998 un Ep de 6 piese intitulat Six the Hard Way anunţând două albume ce aveau să apară pe piaţă în următorii 2 ani. Freedumb în 1999 şi Free Your Soul and Save My Mind în anul 2000. Tot în acea perioadă Infectious Grooves a mai pus pe piaţă un nou album, Mas Borracho iar solistul Mike Muir a scos un album solo sub numele Cyco Miko intitulat Schizophrenic Born Again Problem Child. A urmat o pauză destul de mare dar în anul 2008 trupa a revenit cu compilaţia „Year of the Cycos”, iar Mike Muir a lovit din nou cu un nou album solo intitulat The Mad Mad Muir Musical Tour. Anul 2013 a adus pe piaţă şi noul material Suicidal Tendencies intitulat 13 după o pauză de … 13 ani. În speranţa că îi vom vedea şi la Bucureşti nu-mi rămâne decât sămi iau skateboardul şi să pornesc pe străzi ascultând în căşti bineînţeles Suicidal Tendencies.

LIGHTS ...CAMERA.....ST!

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 55

MTV

Music and Technology by Vlad (MTV)

Evoluţia tehnologiei din ultimii 15 ani nu a avut consecinţe prea grozave pentru industria muzicală. Dar a fost fantastică pentru ascultătorii şi creatorii de muzică: când acum vreo 15 ani făceam turul Europei cu trenul, walkmanul şi casetele mi-au fost un tovarăş de nădejde şi marfă de schimb. Azi, în aeroport pe stradă

56 | Sunete | sunetelive.ro

sau la metrou lumea se uita ciudat la tine daca nu ai un player dedicat sau un smartphone cu cel puţin 1000 de cântece in memorie. Tot acum 15 ani pentru a înregistra un demo decent trebuia să ai cel puţin un mixer audio, ceva instrumente, nişte procesoare, eventual un computer. Azi în schimb poţi înregistra un demo folo-

sind un software gratis ca Audacity sau orice alt tip de tool software audio, poţi să îţi organizezi un ipotetic turneu cu Sonicbids, să publici CDuri şi download-uri digitale cu CD Baby şi în fine poţi să îţi comercializezi muzica în cel mai mare magazin de discuri din lume, iTunes. Toate astea fără să-ţi mişti fundul din faţa Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

computerului. Drept consecinţă cea care a început să-şi mişte fundul a fost industria muzicală şi începând să schimbe strategiile pe baza cărora a funcţionat de atâţia ani, tocmai pentru a se adapta noilor medii de ascultare/ difuzare şi noilor reguli bazate mai toate pe informaţie digitală: efemeri biţi şi bytes pe care în cel mai bun caz îi ai pe un suport digital de proprietate personală, dacă nu undeva într-un cloud intangibil cu o existenţă doar la nivel logic. Evident, marile companii discografice şi-au revenit după ceva ani de şovăială şi au început din nou să fie actori în deja complicata relaţie artist - ascultător. Câteva cifre şi estimări în acest sens: există la ora actuală 840 milioane de utilizatori plătitori de muzică digitală şi acest număr este aşteptat să se dubleze la sfârşitul lui 2014, ceea ce va duce la un profit al companiilor discografice în creştere de la un 5 miliarde USD acum la sfârşit de 2013 la 20 miliarde USD peste un an. Bani mulţi şi chiar foarte mulţi care nu neapărat ajung şi în buzunarele artiştilor, cei care în ultimii ani, tot datorită revoluţiei digitale, au fost nevoiţi să iasă la lumină, cea a reflectoarelor de pe scenă: live-ul a devenit sursa majoră de venit a artiştilor şi implicit o probă de foc, acolo unde amatorii se separă de profesionişti şi banii de ţigări, de cei pentru un trai decent. Aleluia, exclamă publicul, sorbind satisfăcut din berea vândută la miile de concerte din cluburi, arene şi de la festivaluri , prolifice în ultima decadă şi pe meleaguri autohtone. Odată definit în linii mari contextul, acum la final de an vă propun începând cu primul număr Sunete din 2014 o rubrică permanentă dedicată binomului muzică - tehnologie şi interacţiunii între aceste două componente în contextul noii ere digitale a cărei martori şi consumatori suntem. Pentru a păstra însă contactul cu trecutul şi cu o realitate non-digitală pe care o consider etalon de calitate, promit solemn că voi scrie această rubrică ascultând pe vechiul meu pick-up Grundig viniluri din anii ’70 - ’80. Just playing safe … Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 57

TOPTEN

Top Ten Soundtracks 2013 Alin Ludu Dumbravă

Rush

Hans Zimmer

să auziţi mult numele lui Ennio Morricone în acest text, şi asta pentru că muzica sa este cea mai influentă în compoziţia de muzică de film de azi, el fiind şi idolul Übermenschului hollywoodian, Hans Zimmer, şi al mulţi alţi compozitori, şi refolosită/reciclată?) în filmele lui Tarantino ş.a. Morricone are 85 de ani şi încă lucrează, muzica sa la La migliore

58 | Sunete | sunetelive.ro

offerta/The Best Offer, pe ecranele noastre Oferta irezistibilă (primul film pe care l-am văzut anul ăsta, într-o superbă sală florentină), tocmai a fost recompensată cu premiul Academiei Europene de Film (EFA) pentru cel mai bun soundtrack (european) al anului. Deci, în afara topului, Morricone, oricum nu am găsit muzica sa, pentru a o asculta separat de film. Almost în top, score-ul la Prisoners de Johan Johansson, la

thrillerul lui Denis Villeneuve şi muzica lui Clint Mansell la Stoker. Bonus: Sound City, care fiind documentar, nu l-am pus alături de filmele de ficţiune (v. numărul anterior Sunete la Top Doc and Roll), şi Metallica-Through The Never, film-concert şi dublu cd live cu piesele lor cîntate altfel. La capitolul dezamăgiri trebuie să menţionez noul Superman, Man of Steel, în care Hans Zimmer zice că s-a reinventat, dar nu prea… Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

Am un soft spot pentru Mr. Hans, dar nu în orice face, de multe ori e auto-suficient şi “fură” de la el. E a cincea colaborare a lui Zimmer cu Howard (unul din soundtrackurile mele preferate a fost Backdraft, dar nu m-au impresionat nici Da Vinci Code, nici Angels & Demons, nici Frost-Nixon. Sound-ul lui Rush este mega rock (aşa cum a făcut-o şi la Mission: Impossible) şi fără el filmul nici n-ar exista. Muzica e sunetul motoarelor, furioase, la maxim, viteză şi scrîşnete pe asfalt. Chitări ascuţite- un pic de U2 The Edge, bass energic, clape repetitive şi percuţii obsedante, ca un sound design, şi cu o tentă 80, hard rock şi rocknroll (v. piesa Connections), o temă aspiraţională, care mă duce cu gîndul la Top Gun Anthem, construită pe fundament de chitară. Ajută la atmosferă şi piese din epocă, de la Dave Edmunds - I Hear You Knocking, la Steve Winwood, Thin Lizzy şi Slade. Şi un montaj pe Fame de David Bowie, piesa lui John Lennon. Soundtrack-ul anului pentru mine, la fel ca şi cel de la The Lone Ranger (tot Zimmer).

The Lone Ranger Hans Zimmer

Cel mai subestimat film al anului şi un score pe masură, simfonic, complet cu uvertura la Wilhelm Tell ( tema originală a Călăreţului singuratic din serialul radio din anii ’30 şi apoi cel TV din anii ‘50), şi repere Ennio Morricone şi western spaghetti şi nu numai, cît cuprinde (muzicuţa morţii, chitări, banjo, pianine). Dacă în Rango de aceiaşi echipă (Gore Verbinski, Johnny Depp, Zimmer), Wagner făcea obiectul parodiei, aici e rîndul omagiului lui Gioachino Rossini (Wilhelm Tell, în piesa 10 de aproape..10 minute, Finale, compusă de Zimemr cu Geoff Zanelli), transformată într-un vals, o tornadă sonoră, fundal al unei urmăriri nebune, care citează The General al lui Buster Keaton. Iniţial muzica trebuia să o facă Jack White, se pare ca a rămas tema sa de la piesa Red’s Theater of the Absurd, completă cu mariachi, trompete, ţambal şi viori, interpretată de Pokey LaFarge & The South City Three, care aduce într-un mod ciudat aminte de Goran Bregovic dar şi de score-ul lui Zimmer la Sherlock Holmes 2, cu muzicanţi ţigani. Disney a scos un soundtrack “inspirat” de film, cu muzică folk rock, country, feriţi-vă de el pentru că n-are nicio treabă cu filmul. Şi remember, “Never take off the mask”.

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 59

TOPTEN

Gravity

Steven Price

TOPTEN

Virtuosul film SF în aproape un personaj şi timp real la lui Alfonso Cuaron ar fi putut fi lipsit de muzică, aceasta avînd funcţia primordială de ceea ce ar trebui să FIE muzica de film, adică să nu o auzi conştient. Score-ul lui Steven Price compozitor nou şi fresh în peisaj (The World’s End, Attack the Block), e de mare efect, cea mai mare parte funcţionează ca un sound design. E unul din cele mai interesante soundtrackuri ale anului, care conţine, incidental şi niste muzică country (Hank Williams jr.). În trailer s-a folosit şi mai elegiac cu pian şi violă, lucrarea compozitorului finlandez Arvo Pärt, Spiegel Im Spiegel. Posibilă nominalizare la Oscar şi chiar premiu.

60 | Sunete | sunetelive.ro

The Counselor Daniel Pemberton

Poate cel mai controversat film al anului…. colaborarea între un Ridley Scott de 75 de ani, şi scriitorul Cormac McCarthy în primul său scenariu, scris la vîrsta de 79 de ani, este cel puţin ciudată, un meta-film caustic, anti-thriller şi anti-blockbuster mizantrop, despre viaţa ca un tanc septic plin cu rahat. Compozitorul englez Daniel Pemberton a fost contactat de Scott care i-a auzit prima partitură sonoră, muzica la horrorul The Awakening. Se pare că Ridley Scott (care a lucrat cu predilecţie cu Zimmer şi apoi cu GregsonWilliams şi Marc Streitenfeld), şi-a găsit un nou colaborator. Ecouri de Morricone şi teme mexicane machettorodriguereşti (Robert nu Sixto:) şi tarantineşti, plus un sound de film de Michael Mann. Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

Only God Forgives Cliff Martinez

Dupa Drive, Cliff Martinez, fostul membru al trupei Red Hot Chilli Peppers şi compozitor ataşat la proiectele lui Steven Soderbergh, e la a doua colaborare cu danezul Nicholas Winding Refn, într-un OZN cinematografic, prezent în selecţia oficială de anul acesta la Cannes, o poveste despre răzbunare, castrare şi impotenţă, dedicată (şi sub influenţa) lui Alejandro Jodorowski. Martinez a ales o zona sumbră şi excentrică sonoră, completă cu cîntece în tailandeză interpretate de Vithaya Pansringarm, revelaţia filmului. El este şeful poliţiei, care cîntă Lume Mai Long (Don’t Forget) şi Kid Teung Ban (Missing Home) cu Vithaya Pansringarm. Martinez, mai ales în ultima vreme (eu am bagat de seamă de la Contagion) e chitit pe electronica anilor ’7080, gen Tangerine Dream, Klaus Schultze. Aici combină etosul şi instrumentele de percuţie asiatice cu sonoritatea chitărilor şi synthesizerului, în (dez)acorduri ameninţătoare, apăsătoare. Unul din cele mai interesante experimente cinematografice de anul acesta, Spring Breakers, de Harmony Korine, are tot muzică de Cliff Martinez, alături de Skrillex, şi l-aş fi pus în top, dar în majoritate muzica de acolo nu e genul meu.

The Place Beyond the Pines Mike Patton

Regizorul lui Blue Valentine, Derek Cianfrance, l-a ales pe Mike Patton alias Mr. Bungle, (şi Fantômas, Peeping Tom, Tomahawk, Moonraker), pentru o lume întreagă însă solistul vocal de la Faith No More, să îi facă o muzică densă, grea, ca un sound design. Filmul e un indie Americana perfect, o combinaţie de Indian Runner al lui Sean Penn, cu Badlands al lui Malick, cu ceva din Mud de Jeff Nichols, cu un act trei pretenţios, a la Once Upon a Time… Beyond the Pines. Coloana sonoră conţine şi piese pop/rock: Hall & Oates (Maneater) , Bruce Springsteen (Dancer in the Dark), Bon Iver (The Wolves, Act I and II), The Crying Shames (Don’t Go Please Stay, compusă de Burt Bacarach), muzică din alte filme: elegiacul Ninna Nanna Per Adulteri de Ennio Morricone, original în Cuore di Mamma (1969), cu siguranţă alegerea lui Patton, Miserere Mei de Gregorio Allegri şi post-simfonic dark: Arvo Pärt (v. Gravity), interpretat de Rudolf Werthen & I Fiamminghi - Fratres for Strings and Percussion. Creditat e şi sound designerul Jim Helton.

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 61

TOPTEN

Only Lovers Left Alive Various

Filmul lui Jim Jarmusch cu vampiri e o nouă deconstrucţie de gen, perioadă începută de regizor cu Dead Man (1995), -western, şi continuată cu Ghost Dog-The Way of the Samurai (1999), gangster film, arte marţiele, şi The Limits of Control (2009)-film noir. E unul din cele mai interesante riffuri de dată recentă –şi nu numai- în universul vampirilor, un film de dragoste, în egală măsură despre muzică, vampirul Tom Hiddleston (Adam) fiind compozitor. Pe acest film apare chiar trupa lui Jarmush alături de Carter Logan, Shane Stoneback, cu sound a la Neil Young… în genul space rock, şi apt numită SqÜrl. E un soundrack pentru care cuvîntul eclectic e un oximoron, de la Capriciul numarul cinci de Niccolo Paganini la Charlie Feathers, Funnel of Love cu Wanda Jackson remixată, Denise LaSalle,-Trapped In this Thing Called Love, Kasbah Rockers (cu Bill Laswell- Bledstyle), disco extravaganţa din anii ’70, Soul Dracula cu Hot Blood, libaneza Yasmine Hamdan (Hal), la Black Rebel Motorcycle Club şi White Hills. Autorul real este însă, în opinia lui Jarmusch, Jozef van Wissem, un istoric lutier olandez, dar şi chitarist şi compozitor de avangardă, creditat drept compozitorul muzicii. Wissem a scos în 2012 un album minimalist, cu el la lăută, alături de Jim Jarmusch la chitară, intitulat The Mystery of Heaven. Pe piesa „The More She Burns the More Beautifully She Glows”, Tilda Swinton (Eva în Only Lovers Left Alive, face onorurile vocale, spoken word). Albumul (excelent) este template-ul pentru sound-ul din OLLA. Filmul iese abia în aprilie 2014 în SUA şi soundtrackul e unreleased, dar piesele le puteţi asculta pe internet. http://8tracks.com/flix-gr/music-from-andinspired-by-only-lovers-left-alive

62 | Sunete | sunetelive.ro

Inside Llwelyn Davis Various

Noul film al fraţilor Coen, despre un cîntăreţ folk ficţional în Greenwich Village anilor ‘60, interpretat de Oscar Isaac, are un soundtrack produs din nou de T. Bone Burnett. Inspiraţia personajului este de fapt cantautorul newyorkez Dave Van Ronk, care a murit în 2002, supranumit The Mayor of MacDougal Street (şi titlul autobiografiei sale). Piesele folk-rock sunt cîntate de actori, Oscar Isaac, Justin Timberlake, Carey Mulligan. Green, Green Rocky Road, piesa lui Dave Van Ronk e cîntată de Oscar Isaac, iar pe genericul final, de însuşi Van Ronk. Cu participarea lui Marcus Mumford, de la Mumford and Sons. Şi cu o piesă Bob Dylan, Farewell.

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014

Oblivion M83

9 10

Foarte reminiscent de muzica Daft Punk la Tron-Legacy (soundtrackul meu preferat al anului 2010), într-un film care din nou putea să fie ceva, dar n-a fost…vizual însă şi la IMAX arată splendid. Acelaşi regizor ca la Tron, Joseph Kosinski, într-un SF scump, bazat pe romanul său grafic nepublicat. În acelaşi timp un vehicul Tom Cruise, într-un rol neinspirat. Compozitorul şi aranjorul Joseph Trapanese (care a produs şi Tron cu Daft Punk) e combinat cu un alt autor post electronic francez, Anthony Gonzalez, aka jumate din duoul M83. Gonzalez a mărturisit că ar fi preferat ca să fie creditat sub numele său şi nu M83, dar studiourile au vrut să profite de pe urma renumelui M83.Pe genericul final, piesa titlu, cu vocal de norvegiana Susanne Sundfør, e forte, energică, inspiraţională, între Kate Bush, Enya, Tori Amos, dar mi-a amintit de colaborările vocale ale lui Mike Oldfield din anii ‘80.

Elysium Ryan Amon.

Urme de Neuromancer si Johnny Mnemonic, adică cyberpunk-ul lui William Gibson, ciordit de Matrix, şi umbre de Tetsuo the Iron Man (Shinia Tsukamoto). Plus un look de Mad Max, favele mexicane, exosuit, androizi, metal hurlant în al doilea film al sud africanului Neill Blomkamp, după District Nine. Anul e 2154 şi bogătanii sunt pe orbită, pe Pământ e jale. Matt Damon suferă, Sharlto Copley, actorul pe care Blomkamp l-a pus pe orbită, şi el sudafrican, e mercenarul Kruger, real badass, William Fichtner e badguy corporatist şi Jodie Foster o diabolică politicană. Muzică atmosferică energică de debutantul Ryan Amon, descoperit pe internet de Blomkamp (Amon face muzică de trailere). L-am pus aici alegînd între el şi Johan Johansson la Prisoners, în ideea că vom mai auzi de Amon.

9, 10: ex aqueo două soundtrackuri la filme SF inegale şi parţial ratate, Elysium - Ryan Amon şi Oblivion cu M83. Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 63

ULTIMULCUVÂNT

Retrospectiva şi alte neajunsuri Încheiem pentru a începe. Ne supunem ciclului repetitiv al vieţii, legilor care dictează nevoia unui sfârşit, destinat să promită o nouă cale, un alt orizont. Deşi cu un ghinion aparent în coadă, anul 2013 n-a fost nici apocaliptic şi nici măcar dezastruos. Din contră… Costel Cristea

orbim totusi de un 2013 aniversar pentru noi, revista Sunete: am implinit zece ani de prezenta in peisajul presei muzicale romanesti. Care peisaj? Fiind niste mici dinozauri noi asa, ne-am trezit la serbare cumva singuri si asta nu din cauza ca am fost morocanosi si nu se joaca niciun frate cu noi, ci pentru ca desi nu ne-am nascut singuri pe lume, cu siguranta am ramas asa: singura revista nationala

de muzica. Si incep de aici cu o mica analiza a anului ce sta sa treaca, din perspectiva mea de jurnalist, organizator de evenimente si Dj. Ma stiti de ceva timp. Cand vorbesc despre muzica, ma refer la zona underground, sepci trase bine pe ochi, inele, cercele, oameni sofisticati si sound pentru alintat soacre. De la hip-hop la dubstep, dnb, house, trap si altele cu bass in prefix. Aici ma invart de vreo 15 ani si probabil, cat ma tin urechile, tot

aici ma vei gasi si de acum incolo. Am colindat tara in lung si-n lat, am organizat, am mixat, crede-ma ca leam facut pe toate, unele pot fi spuse, altele mai bine sa nu. In general e vorba doar de pasiune pentru muzica, aia care ma scotea din casa indiferent de vreme si ma arunca sute de kilometri distanta pentru a vedea unul dintre artistii preferati. Inca ma motiveaza aceleasi lucruri si stiu ca si pe multi dintre voi. Pe vremea mea cam asta era singurul

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 65

ULTIMULCUVÂNT motor care ne punea in miscare fantezia si pofta de viata: muzica. In zilele secolului al 21-lea, lucrurile stau cu totul altfel. Mai exista pasiune dar explozia internetului parca a taiat enorm din ceea ce inseamna sa fii audiofil. Totul este la un click distanta, piese, concerte live la care n-am fost, documentare, tot ce vrei, doar sa nu mai iesi din casa atat de pornit sa faci din seara aia una memorabila. Ascultatorul de azi le-a vazut si auzit pe toate iar daca nu, stai linistit ca-ti tranteste smartphone-ul in fata si iti zice imediat ce piesa canta in difuzoare. O provocare imensa pentru artisti si promoteri de a veni cu ceva nou in materie de promovare. Inevitabil, surplusul acesta de informatie, venit pe toate massmedia, a dus la superficializarea ascultatorului si transformarea “jocului” intr-o chestiune de imagine si statut social. Astazi, cheia este sa ai in primul rand o imagine la care publicul sa reactioneze si sa-si doreasca s-o copieze. Daca esti club, iti doresti sa ai un brand cat mai puternic, sa devii un loc in care toata lumea vrea sa intre si sa-si dea checkin deoarece este cool sa fie acolo. Daca esti Dj, tot imaginea a ajuns sa conteze mai mult decat mesajul muzical. Daca esti presa muzicala, parca tot imaginea si superficialul iti rup tarabele. Nu e nimic grav ci trebuie doar sa ne adaptam. Lumea actuala inseamna viteza, ravna dupa experiente noi si unice, imagine, simboluri, mesaj dus pana la absurdul eficientei. Aici ori reusesti, ori dispari. Si uite ca multi inca n-au disparut, inseamna ca ceva se face bine, undeva. Au disparut festivaluri dar au aparut altele noi. Nu mai vorbim despre TMBase sau Summer Break dar vorbim despre Electric Castle. Au disparut genuri precum breakbeat dar vorbim despre trap sau twerk. Unii artisti sunt parca eterni, iar altii se chinuie sa razbata intr-un mediu din ce in ce mai ostil, in care fiecare kid inarmat cu un laptop poate face minuni (sau prostii). Tehnologia, menita sa ne uneasca si ofere oportunitati, parca ne inchide din ce

66 | Sunete | sunetelive.ro

in ce mai multe usi. O puzderie de digital DJs a luat cu asalt cluburile de orice profil, lasandu-i fara paine pe arhaicii Dj care invart vinyluri, in multe cazuri, deoarece nou-venitii n-au pretentii nici de la ei, nici de la patroni si promoteri. Dar asta e un subiect pe care il voi relua intr-un articol viitor. Ce vreau sa subliniez este tendinta de superficializare continua, ca un ghem care tinde sa fie un simplu si mic punct pe foaie. Nu exista cale de intoarcere dar exista mortar si caramizi de pus. Sa le punem! Ultimul an ne-a invatat ca lucrurile noi facute bine anuleaza avantajul vechimii. Am vazut cum Electric Castle Festival, chiar de la prima editie, a depasit toate asteptarile, impunandu-l ca unul dintre cele mai tari festivaluri din Romania, depasind poate concurentul direct din zona geografica: Peninsula. Pe langa asta, EC este calificat in finala festivalurilor europene, check it out. Ultimul an ne-a aratat ca romanii pot cuceri Vestul si

prin talent, aducandu-ne multi producatori house semnati p-afara si care se bucura de apreciere, nu jucarie. Dintre toti producatorii, poate cel mai notoriu este Cosmin TRG, a carui ascensiune este, la fel, demna de un intreg articol detaliat. Pe scurt, de la un DJ de dnb din Romania, omul a ajuns sa mixeze in cele mai tari cluburi din lume, e drept ca dupa o trecere (foarte reusita!) la muzica techno. Ultimul an ne-a adus parca si mai multi artisti internationali pe care ravneam sa-i vedem live dar salariile ori banii parintilor nu erau niciodata suficienti pentru o excursie in alte tari. Inca imi dau palme pentru a-mi reveni dupa showul in premiera a lui Afrika Bambataa (daca nu stii cine e, te rog cauta repede). Si daca istoria vine la noi pentru a face istorie, momentul acum e sa gasim tot ce-i pozitiv in ceea ce ni se pare gresit pentru ca, vorb-aia: “n-o fi dracul atat de negru”. Ultimul an cu siguranta nu este ultimul deci cu optimism tot inainte!

Decembrie 2013 - Ianuarie 2014