Sunete Februarie 2014 by Revista Sunete

FEBRUARIE 2014

Interviu Ian Gillan Shades Of Deep Purple Radio Pleasures cu Dobro Questions & Rhymes cu Toni (Aria Urbana) Interviu ne-Cenzurat (Look TV)

GRATUIT

Enciclopedia muzicii electronice româneşti Newcomer: LOUNGERIE II

ROCK&ROLL EDITORIAL

mai trecut un an prin noi, a fost şi soare…Ştiţi versurile! Da, a mai trecut un an şi parcă îţi vine să te opreşti un pic. Scoţi bateriile de la toate ceasurile, scoţi aplicaţiile calendar de pe telefoane, scoţi totul din priză, tragi storurile, draperiile grele, totul numai să suspenzi timpul pentru un…timp! Îi dai un restart. Cât rezişti aşa, în afara timpului? Pentru mine, mai nou, unitatea de timp este tot MUZICA. Cât îmi ia de aici până acolo? Un album, hai 7-8 piese! Suntem definiţi de timp şi ce se întâmplă pe întinderea lui. Pentru noi Sunetele sunt unitatea de măsură. În toate formele şi prezentările. Şi toate formele de artă ce le sunt asociate Sunetelor. Trebuie să recunoaştem – neam ales un nume al naibii de general şi avem obligaţia să ne ţinem tari – să acoperim întregul spectru cu putinţă. Sunetele sunt în jurul nostru, peste tot. Le captăm vremnu vrem. Sunetele sunt la TV (vezi discuţia cu băieţii care reinventează comedia direct din inima Transilvaniei, „Cenzurat” la rubrica SuneTV). Sunetele sunt la Radio (vezi gusturile muzicale ale lui Dobro, la rubrica Radio Pleasures). Sunetele sunt şi în cărţi, cultura pop îi este tributară muzicii şi sunetului mai mult decât orice altceva (vezi rubrica Cuvinte în Sunete, prezentare de carte făcută de autorul însuşi – prima „Enciclopedie a Muzicii Electronice Româneşti”). Sunetele au fost mai întâi în muzica clasică (Classix) şi apoi în jazz (vezi recenziile lui Berti). Timpul îl măsurăm şi după cum se schimbă Sunetele veacului – trupele noi (Newcomers) sunt purtătoarele de semne ale timpurilor prin amprenta lor în sunet. Dar mai ales, Sunetele ce contează sunt cele care relaţionează direct, şi care îndeamnă la socializare – cele ce aparţin cântării LIVE. Iar aici, Deep Purple este numele despre care scriem exhaustiv, cu mărturii a două generaţii (Alin Ludu Dumbravă şi Sergiu de la Pinholes sau Edi, studentul de jurnalism), cu copertă dedicată şi cu freamăt întru apropierea unui nou show în care o să ne amintim what’s rock all about! De fapt timpul stă în loc, ştiţi nu? DOAR atunci când el se transfomă în SUNETE! P. S. Din numarul acesta avem şi o rubrică non-muzicală pentru a scoate capul ziua prin lume şi pentru a afla cum ne raportăm la realitatea din jurul nostru în timp ce ascultăm muzica ce o condamnă! La început de an vorbim despre Justiţie, cum altfel?

George Durbălău

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 3

CUPRINS DEC. 2013 - IAN. 2014 w

REVISTA DE MUZICĂ Se distribuie gratuit Redactor Şef: George DURBĂLĂU george.durbalau@gmail.com

Ian Gillan Interviu

Colaboratori: Edward Ciurea Sergiu Ivanov (Pinholes) Septimiu Moldovan (Electroblog.ro) Teodora Marian Mircea Dragoman Cristian Giuglea

Vânzări George Ovidiu tel. 0752 241 621 george.sunete@gmail.com

Blazzaj 15 ani lumină

Redactori: Alin Ludu Dumbravă Costel Cristea Vlad Popescu Berti Barbera Cristina Comandaşu Andi Enache

Industria

Coordonator distribuţie Dan Budoi dan.budoi@zilesinopti.ro Director General: Marian Gîlea marian.gilea@zilesinopti.ro Contact: facebook.com/sunetelive www.sunetelive.ro

De ce să ascultăm muzică clasică?

Albumul Lunii

Dacă vreţi sa ne semnalaţi un eveniment, vă rugăm să ne contactaţi la adresa: evenimente@sunetelive.ro Dacă aveţi un local şi vreţi să distribuiţi revista Sunete, vă rugăm să ne contactaţi la adresa: distributie@sunetelive.ro

Recenzii jazz Dhafer Youssef

4 | Sunete | sunetelive.ro

cenzurat Interviu

Conţinutul aparţine în întregime revistei Sunete. Reproducerea parţială sau integrală a conţinutului este ilegală fără acordul prealabil al revistei Sunete.

Februarie 2014

RETROSUNETE

Pariez pe… „Pariul Sunete 2014”! Mircea Dragoman

Pariu. Pariuri. Prinsoare, rămăşag. Înţelegere între două sau mai multe persoane, care susţin lucruri contrare, ce-l obligă pe cel care nu va avea dreptate să dea o compensaţie materială. Sunet. Sunete. Fenomen provocat de mişcarea vibratorie a unui mediu şi perceput cu auzul. Vibraţie muzicală. (vezi DEX).

Atelierul de producţie. Da, sunt fiu de inginer, da, imi place cum reutilizăm, redenumim, redsescoperim denumiri cu reverberaţii proletare. Atmosferă dark, urc la etaj in clădirea aparent părăsită, de după o perdea grea se aude muzică, ROCK, atmosferă ca în „Strange Days”, mă aştept să o văd pe Juliette Lewis unduindu-se pe scenă, „I can hardly wait”, Ralph Fiennes cu privirea pierdută, unde e Angela Basset? Lista de invitaţi, da, sunt invitat, am intrat, am întârziat, tocmai au terminat LIGHTS OUT, cred că ei erau, sorry, bere sau tequila, Vlad mă ia repede, n-apuc să răspund, Vlad pune muzică în pauzele de schimbare, din nou Coldplay??? Îi place Violet Hill, ce să facem. „Stai să-i vezi pe ăştia”, stau, berea e rece, începe „teoria”. Închegat, au repetat bine, ştiu ce vor, adică ce vrea Vlad, mare şef (în ciuda înălţimii, sau poate tocmai de asta), îl citez pe Ilie Dobre: „pasează, centrează de pe dreapta, dă

cu capul, salvează de pe linia porţii şi o bagăăăăăăăă!!! Tineri, dar au mai ascultat muzică la viaţa lor şi au mai şi cântat şi sună bine! Cocky, dar au cu ce! Velosonic. Hahaha! Mi-au trecut prin minte câteva glume cu olteni şi biciclete, lui Vlad nu i le pot spune, mai bine tequila, George e spirt. Are fler, are glume, e un Michael Buffer al muzicii bune româneşti nu ca alţi Octaviani…. Să-l lăsăm în pace. George e încântat hai să-i auzim. Sunt mai maturi, sună altfel, mai plin, mai „british”, chiar dacă solistul e „neamţ”. Bine că n-am spus bancurile, m-aş fi simţit prost acum, am început să mă legăn, dau din cap, George dansează de-a binelea, numai Alin e cool, stă drept, tuns, înţelept. Pare să ştie ce pariu e ăsta. Merge la sigur. Cred că are dreptate. Din nou DJ Vlad. Terry Hoax. Policy of truth. Oare face şi el un fel de introducere la ce urmează? YELLLOW!!! Urlă George. S-a adunat ceva mulţime,

se simte că sunt din Bucureşti, au venit fanii, prietenii, prietenele, niciun duşman. SUPER PREZENTARE!!! Arată bine, sună bine, sunt consecvenţi. Deee-Lite trăiesc! Andi şi Luiza se completează superb, lumea dansează, ei dansează, eu dansez, dansează până şi barmanul! (Dar e experimentat, aduce berea repede, zâmbeşte mânzeşte, ştie el ceva... Nu ştiu ce.) Luiza, Luiza, ce voce, ce prezenţă. Mă uit pe revistă, au cele mai bune poze, cel mai studiat discurs. Au viitor! Au terminat deja, Vlad caută ceva prin lista de muzici, ceva care să nu scadă antrenul, Andi trece prin mulţime, ştie să „se vândă”, e tare şi la „public relations”. Jos pălăria! Mai bine şapca, dacă tot suntem în „atelier”... La Iaşi se cântă. Şi la Bucureşti. Pinholes sunt responsabili. Sunt supăraţi pe sistem, pe oamenii răi, pe politicieni. Le place muzica! Mult de tot! Introvertiţi, timizi, dar când pun mâna pe instrumente, sună bine! Mângîie chitarele care urlă la noi, ne ceartă, ne împing dintr-o parte în alta! Rock de cea mai bună calitate, fără ifose, cu mult suflet. Cotă 1/1 la pariu. E prea sigur. Niciun aranjament. E noapte, pleacă prea mulţi şi nu ştiu ce-au pierdut. „Judgement night”. Ce bas are Big Blunt, ce pereche face cu Răzvan! Bang-bang! Rareş e calm, „suntem cam puţin rămaşi”, dar nu face rabat, nu, deloc, face spectacol, „good vibrations”, industrie grea, nu atelier! Meniu bogat, arome subtile, combinaţie cîştigătoare: am început cu un shot tare de tequila, l-am stins cu o bere rece nefiltrată, m-am relaxat cu un cocktail rafinat, am trecut pe un vin greu şi bogat şi am încheiat cu un energizant adevărat, cu multă taurină !!! Am câştigat!

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 5

COVERSTORY

Interviu

Ian Gillan

„Muzica rămâne o chestiune de inventivitate, gust, modă şi tradiţie!”

Alin Ludu Dumbravă Sunete: „Who Do We Think We Are?” Cine (şi ce) este Deep Purple în 2014 ? Ian Gillan: Ha, nu mă puteţi prinde! Aceasta întrebare-tilu de album (n.n. din 1973) era un răspuns irevereniţios referitor la noul val de inepţi muzicali care se întrebau, după cum spune coperta albumului nostru, „Who do they think they are?” (dar cine se cred ăştia?), care vroiau să distrugă tot ce a fost înainte, pentru a-şi promova propriile interese..şi unde sunt EI acum ? Noi suntem ceea ce suntem, am fost şi vom fi mereu. Vei primi multe răspunsuri diferite la acestă întrebare, de la cei un un punct de vedere obiectiv. Dar nu pot raspunde la o întrebare despre familia mea profesională, aşa cum nu pot răspunde la una despre familia mea proprie. Tot ce pot zice e că înseamnă totul pentru mine. Sunete: Este al patrulea concert al vostru în România. Prima oară aţi venit acum 15 ani. Ce diferenţe sunt între publicul din Europa de est şi fanii vestici obsişnuiţi? Ian Gillan:Fiecare public îşi are particularităţile sale, dar nu suntem supuşi vreunei presiuni comerciale. E o chestiune de muzică şi de energie comună.

6 | Sunete | sunetelive.ro

Sunete: La fel ca multe alte trupe, aveţi un setlist stabilit pentru un turneu, cu mici modificări în funcţie de ţară/locaţie. Ce factori contribuie în a alege melodii specifice unui anumit public? Ian Gillan: Acum cîţiva ani un prieten de-al meu a venit să vadă cîteva show-uri. Era curios de setlist, la primele sale două concerte la care fusese erau aceleaşi piese. Am verificat durata concertelor cu mangerul de producţie. La Frankfurt am cîntat o oră şi 45 de minute, la Hamburg au fost două ore şi cinci minute. Aceleaşi piese! Duratele diferite se explică prin improvizaţiile care au loc la fiacre concert DP. Elementele oricărui show Deep Purple sunt aceleaşi ca în 1969. 1) material familiar, 2) material obscur, 3) material nou (acum poate 4 sau 5 piese), 4) Improvizaţie (nu ştiu niciodată ce se va întămpla, cîteodată poate să devină „periculos” pe scenă), şi 5) cel mai important, contribuţia publicului. Materialul familiar se tot schimbă, ca să nu ne plictisim, cel obscur este ales la întâmplare, dar trebuie să fie o punte între cântecele noi şi cele vechi, deci trebuie să fie compatibil cu celelalte piese. Acum materialul nou intră bine Februarie 2014

COVERSTORY în combinaţie, deci vor fi patru sau cinci piese de pe noul abum, „Now What?”. Sunete: Numeşte trei momente cheie din istoria Deep Purple. Ian Gillan: Cred că sunt multe, dar voi alege la întîmplare, 1) primele 3 albume, care au dat tonul la ceea ce s-a întîmplat ulterior, mai ales chimia dintre Jon, Ritchie şi Ian. 2) August ’69 cînd Roger şi cu mine am intrat în trupă. 3) Venirea lui Steve şi Don, care şi-au adus contribuţii magnifice. Sunete: Pe cine ai numi responsabil de creativitea ta,

stilistic vorbind ? Ian Gillan: Cei care m-au influenţat în anii de formare: Elvis, Little Richard, Fats Domino etc. Sunete: Cum vezi viitorul business-ului muzical, discurile digitale şi ce se întîmplă pe internet? Ian Gillan: Chiar nu ştiu, acestea sunt doar medii prin care se transmite muzica. Ea însă rămîne o chestiune de inventivitate, gust, modă şi tradiţie. Sunete: Plănuiţi discuri noi ? Ce vă face să mergeţi înainte ? Ce

ar mai fi de spus ? Adică, Now What?! :) Ian Gillan: Unul din lucrurile bune (sau rele, depinde cum priveşti) despre Deep Purple este că nu avem planuri, şi nu am avut niciodată. În afara turneelor mergem dintr-un loc într-altul, de la o fază la alta, direct. Dar cred că acum condiţiile sunt prielnice pentru un nou disc. Sunete: Mulţumim şi aşteptăm cu nerăbdare concertul! Ian Gillan:Mulţumesc şi eu.

Deep Purple cover and coverstory foto credits – JIM Rakete Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 7

COVERSTORY

Deep Purple

Who Do We (Think We) Are Alin Ludu Dumbravă

Deep Purple cover and coverstory foto credits – JIM Rakete

şi a adunat mulţi muzicieni de primă mărime: Glenn Hughes, David Coverdale, Tommy Bolin, Joe Lynn Turner, Joe Satriani, Steve Morse, Don Airey. În 45 de ani de activitate, DP au dat 19 albume de studio, 34 de albume live, 27 de compilaţii. Au peste 100 de milioane de albume vîndute. Dar astea se pot afla de pe wikipedia. Ştiu că pentru mulţi sunt o fantomă a unor timpuri trecute, smoke on the water, dar oare e chiar aşa ? toate au fost ceva la timpul lor, nu… Da. Prima mea bandă de magnetofon a avut pe o faţă şi pe viteza 9, Deep Purple, Made in Japan. Atunci cînd aveam 13 ani era trupa mea preferată. Lucrurile s-au schimbat în anii ‘90 şi la un moment dat am devenit alergic la ei, la stilul prea încărcat, cu floricele, şi solouri instrumentale. Dar şi acele vremuri au treut şi acum le apreciez mai bine valoarea clasică, greutatea, ca ceva sigur în vremi de

restrişte, la fel ca în the good old days. Hai să vedem totuşi istoria Deep Purple, aşa pe repede-înainte, o recapitulare succintă. Începuturile sunt obscure, dar finalmente, chitaristul Ritchie Blackmore, organistul Jon Lord şi toboşarul Ian Paice formează nucleul trupei în 1968 în Hertford, Hertfordshire. Numele vine de la un cîntec vechi, din 1933, preferatul bunicii lui Blackmore. Vocalistul original a fost Rod Evans, care apare pe primele trei albume, la fel ca şi Nick Simper - bass, backing vocals (MARK I): Shades of Deep Purple (1968, de pe care ne-a rămas Hush, care însă nu e piesa lor originală), The Book of Taliesyn (1968) şi Deep Purple (1969). Urmează un experiment simfonic, Concerto for Group and Orchestra (1969) Deep Purple in Rock (1970), e primul album cu adevărat important. Vine Roger Glover la bass şi vocea lui Ian

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 9

fost odată… pe cînd Deep Purple a intrat în Cartea Recordurilor, ca fiind cea mai zgomotoasă trupă din lume. Concertul cu pricina datează din 1972 şi azi recordul e perimat, dar cum zice vorba, pe atunci erau nişte titani. Joe Elliot de la Def Leppard, fan declarat, zice că „În 1971, erau doar trei trupe care contau, Led Zeppelin, Black Sabbath,şi Deep Purple”. Alături de Zeppelin, Sabbath şi americanii de la Grand Funk Railroad, Purple a fost ce mai mare trupă de hard rock /progresiv din lume, cu muzicieni care se numără printre cei mai virtuoşi instrumentişti din cîţi există, un nume influent şi extrem de longeviv, cu schimbări de line-up şi chiar un hiatus, din 1975 pînă în 1984. Sau, cum sunt numite componenţe diferite, Mark I, II , III, pînă la VIII. Arborele genealogic al trupei e atît de întins şi stufos, încît a dus în alte mari trupe

COVERSTORY

Gillan sparge tot. Urmează Fireball (1971) cu Strange Kind of Woman”, Machine Head (1972), cu legendara Smoke on the Water, una dinc ele mai influente piese din rock. Întrebare, ce cântă oricine prima oară la chitară, cîte acorduri sunt mai celebre ca Smoke, nu ? Însăşi povestea ei e mitologie rock, cu cazinoul de la Montreux în flăcări, reflectat în apă şi cu DP, care înregistrau albumul pe sculele celor de la Mother of Invention, trupa lui Frank Zappa… Fire in the Sky ! Who Do We Think We Are (1973), e un album forţat de studio, după care pleacă Gillan. Vin Glenn Hughes şi David Coverdale şi iese Burn (1974), urmat de Stormbringer (tot 1974), după care pleacă Blackmore. Pentru Come Taste the Band (1975) trupa îl angajează pe chitaristul Tommy Bolin, care însă moare la sfîrşitul anului, la 25 de ani,

10 | Sunete | sunetelive.ro

de overdoză. Este singurul membru pe care trupa îl pierde astfel, aşa zisul tribut al diavolului…În 1976 Deep Purple se dizolvă, şi se împarte în mai multe proiecte, Ritchie Blackmore deja fondase Rainbow în 1975, Gillan formează Gillan şi Ian Gillan Band, iar cu Glover, Gillan and Glover, merge chiar şi la Black Sabbath pentru un album (Born Again, 1983), Coverdale inventează Whitesnake, Paice şi Lord cîntă cu foştii lor colegi şi nu numai. Rod Evans concertează sub numele DP dar e dat în judecată şi trebuie să plătească daune. Trec 8 ani şi imposibilul se produce, apare Perfect Strangers (1984) comeback cu lineup-ul clasic: Gillan, Lord, Blackmore, Glover şi Paice. Acelaţi lineup la albumul următor, The House of Blue Light (1987), dar presiunile lui Blackmore îl fac pe Gillan să părăsească trupa. El organizează curînd Rock Aid Armenia şi

Live Aid Armenia, un efort umanitar, pentru a ajuta victimele cutremurului din Armenia din 1988. „Smoke on the Water” e reînregistrată cu ajutorul unor nume grele: Bryan Adams, Bruce Dickinson, Geoff Downes, Keith Emerson, Ian Gillan, David Gilmour, Tony Iommi, Alex Lifeson, Brian May, Paul Rodgers, Chris Squire, Roger Taylor, John Paul Jones, Jon Lord şi Ritchie Blackmore (care însă şi-a înregistrat separat de toţi performanţa) şi intră din nou în topuri. Purple îl angaează pe protejatul lui Blackmore, Joe Lynn Turner, fostul vocalist Rainbow, cu care se înregistrează Slaves and Masters (1990), cel mai prost primit (şi cotat) album DP. Trupa e doar o umbra a ceea ce a fost, nu mai vinde bilete, nu mai umple stadioane. În turneu Turner e out, Gillan back in. Urmează The Battle Rages On... (1993) album din nou conflictual, şi Februarie 2014

COVERSTORY

grafic al trupei de la Perfect Strangers încoace. De-a lungul timpului DP a lucrat cu producătorul Martin Birch , la început inginer, şi apoi producer, cel care a creat şi sound-ul albumelor Iron Maiden şi Whitesnake. Din punct de vedere creativ, conflictual, în trupă s-au dus bătălii dure, care aproape au distrus-o, între Gillan şi Blackmore, chitarist de geniu, dar extrem de temperamental. Muzical vorbind, cei doi au fost mereu la antipozi. Gillan a comparat trupa cu o farfurie cu o mîncare grozavă, cu el furculiţă şi Blackmore cuţit, stînd în părţi opuse. Primul lider a fost Jon Lord, totodată decan de vîrstă, dar el a rămas raisonneur. A fost şi singurul care s-a retras din trupă, total şi paşnic, în 2002, şi cel care a murit primul, la 71 de ani, în 2012. Astăzi Deep Purple, una din cele mai mari omisiuni din faimo-

sul Rock and Roll Hall of Fame, deabia au fost nominalizaţi odată în 2012, şi din nou în 2013. Şi nu, nici acum nu au fost induşi. I-au preferat pe Kiss, nah, americani versus englezi. Şi pe Rush, trupă care îi consideră ca mentori, anul trecut. Poate în 2014. La noi vin acum a patra oară, prima dată au fost în 1998 tot la Polivalentă, pe atunci cu Jon Lord. Primiţi-i cum trebuie. Sunt supravieţuitori rock’n roll, cu vieţi ca pisicile; nu sunt singurul căruia i-ar plăcea ca într-un MARK IX Blackmore să reapară pe scenă cu ei, dar Steve Morse e cel care a salvat Deep Purple şi le-a dat ultimii douăzeci de ani. Azi cei trei veterani (Ian Gillan, Roger Glover au cîte 68 de ani, iar Ian Paice 65), nu mai trebuie să spună nimănui, Who Do We Think We Are. They are and they will be. Fire in The Sky !

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 11

Deep Purple cover and coverstory foto credits – JIM Rakete

finalmente Ritchie Blackmore părăseşte din nou trupa, în mijlocului turneului, de data asta definitiv. El formează Blackmore’s Night, unde cîntă şi azi, o combinaţie de folk rock şi muzică medievală, alături de soţia sa Candice Night la voce. Joe Satriani e angajat pentru restul turneului, dar noul chitarist DP va fi Steve Morse (ex Kansas) salvează trupa. Alături de el apar Purpendicular (1996) şi Abandon (1998). În 2002 Jon Lord se retrage din trupă, şi în locul lui vine Don Airey (keybordist la Rainbow, Ozzy Osbourne, Black Sabbath, Whitesnake). Mark VIII rămîne aşa pînă azi şi scoate trei albume de studio în 10 ani, Bananas (2003), Rapture of the Deep (2005) şi Now What?! (2013). Acesta din urmă e produs de Bob Ezrin, legendar pentru colaborările cu Alice Cooper, Lou Reed, Pink Floyd, cel mai bun şi echilibrat material disco-

COVERSTORY

Come Taste the Band Din cele 19 albume de studio, 34 de albume live şi 27 de compilaţii, iată un mic sample, top 5 discuri de memorat şi bonus, un tribut excepţional… Come Taste the Band!!! Alin Ludu Dumbravă

Concerto for Group and Orchestra (1969)

Deep Purple cover and coverstory foto credits – JIM Rakete

Deep Purple

Prima colaborare de acest gen, între o trupă rock şi o orchestră simfonică, înregistrat live, pe 24 septembrie 1969 la Royal Albert Hall, Londra, cu Royal Philharmonic Orchestra, dirijată de Malcolm Arnold. Creaţia lui Jon Lord, a fost refăcută ca disc, în 1999, de el, cu ajutorul unui muzicolog şi compozitor olandez, Marco de Goeij, pentru că înregistrările originale fuseseră pierdute chiar în 1970. Cîntat din nou live la Royal Albert Hall în septembrie 1999, cu trupa Deep Purple şi London Symphony Orchestra dirijată de Paul Mann. Acest nou concert include şi piese din carierele solo ale fiecărui membru, şi un micro concert DP, toate imortalizate pe discul Live at the Royal Albert Hall din 2000, care s-a vîndut mult mai bine ca discurile din epocă ale trupei. Lord a concertat cu el după ce s-a retras din Deep Purple, în 2002, la noi văzut în 2009, după 40 de ani, la Sala Palatului cu Jon Lord şi Filarmonica din Sofia.

12 | Sunete | sunetelive.ro

Deep Purple in Rock (1970) Deep Purple

Primul album DP cu adevărat important. Conţine mega-clasicele „Speed King”, „Into The Fire”, „Child in Time”. La fel şi single-ul „Black Night”, care a intrat pe locul 2 în UK (albumul pe locul patru în topurile engleze). Coperta îi arată pe Purple ca o variantă a preşedinţilor americani sculptaţi în stînca din Mount Rushmore, de unde şi titlul In Rock . Album clasic de heavy rock, apărut deodată cu Paranoid al lui Black Sabbath şi cu Led Zeppelin II, şi la fel de influent. Ele construesc un fel de sfîntă treime a naşterii sound-ului Hard-heavy metal. Este opera şi stilul lui Blackmore, care a vrut să cînte mai rapid şi agresiv şi mai rock, care zice că se săturase de progresiv şi instrumental şi că acesta era momentul în care putea să schimbe direcţia trupei, atunci sub influenţa lui Jon Lord.

Februarie 2014

COVERSTORY

Made in Japan (1972) Deep Purple

Mama şi tata discurilor live, e primul disc în concert Deep Purple dintr-o serie lungă care a urmat, asta dacă nu considerăm Concertul pentru grup şi orchestră album live. E un dublu album, cu cîte o faţă de solo de fiecare membru (în 1993 a apărut şi al treilea disc) . Pe feţele 1 şi 2 sunt cîte trei piese, iar faţa 3 conţine doar un cîntec, „Space Truckin’” (aproape 20 de minute). Pe discul 4 sunt bisurile. Solo de voce excepţional al lui Ian Gillan la „Child in Time”, în duet cu Blackmore la chitară (complet cu „Cei trei purceluşi „). Era turneul de promovare al albumului Machine Head şi concertele din Japonia sunt primele pe care formaţia le-a susţinut aici (15-17 august 1972, Tokio şi Osaka). Nu există overdub-uri şi refaceri de studio. În două săptămîni, albumul, scos cu scepticism de cei de la Warner Bros, a ajuns la discul de platină. Continuarea directă, concertele din Europa, apărute pe Made in Europe (1976). Rolling Stone clasează în 2012 discul ca fiind al şaselea best „live album of all time”.

Stormbringer (1974) Deep Purple

Am ales din perioada David Coverdale/Glenn Hughes (Trapeze), al doilea album, după Burn, apărut mai devreme în acelaşi an. Între cele două discuri e o diferenţă de doar 8 luni (februarie-noiembrie). Stilul, cu elemente de soul şi funk, e suportat cu greu de Blackmore, care, titlu premonitoriu !, pleacă imediat după lansare. El a numit discul drept, „shoeshine music”. Toate piesele sunt cîntate vocal de Coverdale şi Hughes, în afară de 2 solo, „Soldier of Fortune”, (Coverdale), şi „Holy Man” (Hughes). Hituri (locul VI în topurile engleze): „Lady Double Dealer”, „The Gypsy” „Stormbringer”. „Soldier of Fortune” a devenit apoi o piesă de rezonanţă din concertele Whitesnake, emoţionant cîntată solo de Coverdale, în prima sa apariţie la noi, în 1998 la Sala Palatului.

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 13

Re-machined (2012) Deep Purple

Perfect Strangers (1984) Deep Purple

Revenirea improbabilă, după 8 ani de la dizolvare (Perfect Strangers ?) s-a produs cu lineupul clasic (Mark II): Gillan, Lord, Blackmore, Glover şi Paice. Şi a devenit probabil cel mai de succes disc de comeback din istoria rockului, numai hituri (locul 5 în topurile UK), deşi presa de specialitate s-a arătat sceptică. De la piesa titlu, la „Knocking at Your Back Door”, „Under the Gun”, „Nobody’s Home”,”Mean Streak”, „A Gypsy’s Kiss”, „Hungry Daze” şi finalul, „Wasted Sunsets”, un disc elegant, cald, cu sunetul Deep Purple clasic . Două bonus tracks, pe casetă şi CD, „Not Responsible” şi apoi pe ediţia din 1999, „Son of Alerik”, excelent instrumental de 10 minute compus de Blackmore. În „Perfect Strangers” e vorba despre reîncarnare, şi Blackmore a declarat-o piesa preferată din discografia trupei, deşi în mod ciudat, e singura piesă fără solo de chitară. Sau poate tocmai de aceea. Există şi o variantă Dream Theater şi, una cu Dream Theater şi Bruce Dickenson la voce.

14 | Sunete | sunetelive.ro

bonus

COVERSTORY

Da, aş fi pus pe listă cu siguranţă Machine Head (1972), pentru mulţi cel mai bun şi important album Purple, care cred că a inspirat şi numele trupei omonime, dar am ales un album tribut fantastic, reinterpretările discului Machine Head: Re-Machined, re-imaginat la a patruzecea aniversare a discului, din 2012, de fani grei: Iron Maiden cu Space Truckin, Chickenfoot (adică foştii membrii Van Halen , Sammy Hagar şi Michael Anthony, cu Joe Satriani la chitară şi toboşarul Chad Smith de la Red Hot Chili Peppers), cu o versiune live la „Highway Star”. Fostul membru DP, Glenn Hughes cîntă plin de vervă „Highway Star”, alături de Steve Vai şi Chad Smith şi doar cu Chad Smith, „Maybe I’m a Leo” . Mai apar Black Label Society (trupa lui Zakk Wylde) - „Pictures of Home” , vocalistul Papa Roach, Jacoby Shaddix, alături de Santana cu „Smoke on the Water” şi supergrupul Kings of Chaos (vocalistul Def Leppard, Joe Elliott, chitaristul Steve Stevens de la Billy Idol, Duff McKagan şi Matt Sorum de la Guns N’ Roses, cu „Never Before” ). Lazy” e oferită de Jimmy Barnes, Brad Whitford (Aerosmith) şi Joe Bonamassa. „When a Blind Man Cries” (original B-side pe discul din 1972) e cîntată aici de Metallica. Cea mai ciudată piesă, tot „Smoke on the Water” în varianta şuie stil Gorillaz, a celor de la The Flaming Lips, cu Gibby Haynes de la Butthole Surfers la voce. Acest tribut mi se pare extrem de competent şi de up-datat şi exprimă mai bine ca orice relevanţa trupei pentru anii de acum.

Februarie 2014

DeepPurpleInMyHead

„Deep Purple este ceea ce iubesc şi urăsc mai mult în muzică” Sergiu Ivanov (PINHOLES)

u făceau parte din cadourile accidentale lăsate de părinţii mei, în ceea ce a devenit mai apoi cea mai bună formă de izolare, colecţia de discuri. Ascultam Progresiv TM si fără să ma pot stăpâni i-am comparat cu Deep Purple. M-am simţit vinovat că am dat curs celei mai greşite forme de apreciere a muzicii dar apoi am devenit curios. Dacă nu am ascultat până acum Deep Purple, de ce ştiu de ei? Sau mai bine zis de ce nu ştiu mai multe? Sunt ca Led Zeppelin, dar parcă sunt The Doors ... undeva între Rush şi Black Sabbath? Încet mi-am format o bază cu

Deep Purple cover and coverstory foto credits – JIM Rakete

„Fireball”, „Stormbringer” , „In Rock” şi devine “ingrijorător” când nu poţi trece de primele 14 secunde ale primei piese ascultate (Fireball). De ce mi-a spus nimeni nimic până acum?! Piesă după piesă duce la o mică obsesie esenţială, îţi defineşte o perioadă a vieţii şi creşte curiozitatea faţă de muzică. Catalogul Deep Purple poate fi considerat unul dintre cel mai atractive când abia inveţi de capul tău chitară, desigur, câteodată abuzat. În timp, pentru mine au căpătat un statut de „underdog”. O trupă ce cu toţii o ascultăm şi o ştim, dar rămâne deseori a doua opţiune, iar Rock and Roll Hall of Fame poate

plusa in această teorie. Diversitatea stilului şi a membrilor de-a lungul anilor a dus la lipsa unei piese cheie atunci cand unul işi caută un idol. O trupă fără faţă, parcă într-o continuă schimbare si evoluţie, într-un turneu ce ţine din 1968 încoace, doar 5 capete gravate pe muntele Rushmore. O sursă inepuizabilă de riff-uri, piese şi o influenţă directă sau indirectă, un cumul de sentimente ciudate ce îşi încep povestirile cu fraza „ eheee, pe vremea mea”, chiar dacă nu a trecut aşa de mult timp de atunci şi încă! nu am trecut de cele 14 secunde din Fireball. Dar câteodată mă întreb dacă Rolling Stones primesc un tratament

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 15

mult prea dur si ceilalţi nu. Deşi încă tânăr, îmi simt adolescentul pseudopletos (nu am reuşit niciodată să cresc un păr demn de statutul de rocker) din mine uşor păcălit şi împins de la spate de degetul entuziasmului. E păcat că prindem unii artişti, ce vin să concerteze în România, uşor pe fugă sau prea târziu pentru unii dintre noi. Până la urmă, mai bine târziu decât niciodată ? Au mai fost pe la noi şi cred că vor mai trece incă o dată până să işi agaţe chitara in cui spre retragere. Şi totuşi nu mă simt conforbatil asumându-mi acest risc pe baza unei presupuneri curajoase. Încă îmi răsună în orgoliu regretul că nu i-am văzut pe Iggy and the Stooges, ZZ Top si Chris Rea. Deep Purple sunt ceea ce iubesc si ceea ce urăsc mai mult in muzică. Compoziţii bune, puternice, consistente şi acel ceva ce te duce cu plăcere într-un univers foarte bine colorat. Puterea si calitatea de a influenţa pe alţii, de a descoperi şi de a invăta ceva nou. În acelaşi timp definesc acea formaţie ce nu o mai poţi scoate dintr-un playlist, fie el de radio sau de bar, un sentiment că esti prins în timp şi oamenii nu vor să mai asculte şi altceva, nu vor să lase ceva nou să ajungă la urechile lor. Ca şi compozitor frustrarea creşte mai mult atunci când nu ajungi nici măcar să primeşti un refuz din partea celor ce manipulează muzica, locul tău fiind deja ocupat de ceilalţi 30 de ani de muzică dinaintea ta. Dar nu este vine celui ce creează ci a celui ce manipulează. Este şi curios cum artiştii de peste canal şi ocean au reuşit să işi găsească un loc atât de sigur şi stabil în sufletul nostru. Ne influenţează de la atitudine şi personalitate până la compoziţii, creaţii şi versuri scrise într-o limbă nenaturală. Iar eu, naiv, am dat Progresiv TM pe increderea britanicilor. Muzica are calitatea de a aduce mult mai aproape pe cei ce se aseamănă, de a impărtăşi o pasiune fără a fi nevoie de prea multe explicaţii sau chiar cuvinte. Iar, intr-un final, nimeni nu ar trebui sa refuze o invitaţie la un duel ”air guitar” pe ”Smoke on the water”. Ehee... pe vremea mea...

16 | Sunete | sunetelive.ro

Deep Purple cover and coverstory foto credits – JIM Rakete

DeepPurpleInMyHead

Februarie 2014

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 17

DeepPurpleInMyHead

Profundul purpuriu Edward Ciurea

ă regăsesc în amalgamul de neputinţe şi mi-e greu să-mi găsesc cuvintele acum, când scriu despre aceşti câţiva care alimentează numele atât de cunoscut de către mulţi. Factori sunt suficienţi, dar cel mai impozant ar fi unul cu care nu mă pot mândri nici cât un agricultor care cumpără castraveţii altora. N-am ascultat nici pe departe suficient Deep Purple pentru a putea comite o scriere demnă de aşa ceva şi nici nu cunosc îndeajuns de multe despre cei care au început cu atât de mult timp în urmă. Pe lumea asta urma de abia după câteva decenii să-ncep să fiinţez haihui şi nici măcar în taică-meu, în părţile cele sudice, nu începusem să înot în vremea aia. Am prins cuvintele răspândite de ei ca prin zbor, eu, necunoscătorul ascultător a tot ce se aude prin diverse locuri care sunt cam prea puţine după gusturile ulterior formate. Acum, după această paranteză premergătoare unor alte cuvinte prin care vreau să prezint cât mai apt un eveniment de-un anumit calibru, hai să facem totuşi ceva şi cu cele câteva informaţii mai mult sau mai puţin evidente. Deep Purple! Oameni buni, staruri cu nări înfundate de cocaina veacurilor, îmi cer scuze şi-mi pare autentic rău că n-am avut aproape nicio tangenţă cu voi în aceşti 20 şi ceva de ani de când mă număr printre ceilalţi bipezi. Nu-i vina mea, n-am fost educat în acest domeniu, muzica mea a sunat până nu foarte demult cu totul altcumva. Dar m-am trezit, v-am auzit pe voi şi pe alţii şi mi-aţi ajuns foarte aproape de locul în care se presupune că mi-ar rezida inima. Până acum vreo doi ani habar n-aveam că de fapt ale voastre sunt primele acorduri pe care-am reuşit cu greu să le zdrăngănesc

18 | Sunete | sunetelive.ro

ludic în coardele unei acustice. Şi-au urmat alte descoperiri… Pe 20-ul acestei luni, când cel mai probabil vom ieşi cu greu din case din cauza ninsorilor care se anunţă tot mai grav – pentru că iarna din păcate nu s-a scurtat, ci doar s-a decalat cu vreo lună şi ceva şi va turui, mă gândesc, până prin miezul lui aprilie – ne aşteaptă unul dintre concertele cap de afiş ale lui 2014. Sunetul acela profund purpuriu va începe să răsune cu puterea şi expresivitatea caracteristice în Sala Polivalentă într-o seară, pe la vreo oră, că doar ştim cu toţii că nu-i cu putinţă să fie totul pus la punct atunci când se aşteaptă. La un moment dat, ăsta-i cel mai sincer şi capabil reper. Da’ totuşi vi se pare că ar fi asta vreo problemă atât de mare? Fără oamenii ăştia care-au început acest ceva cu patru decenii în trecut n-ar exista multe alte formaţii care ne-au format într-un fel sau altul, care ne-au conturat înspre altceva decât ce am fi fost. Alice in Chains, Queen, Metallica, Iron Maiden şi altele, multe altele, n-ar fi existat în formula pe care-o cunoaştem acum fără contribuţia tăcuta pe care-a avuto Deep Purple; în atât de multe alte gândiri ce au adus ceva bun în lumea asta a muzicii, influenţele lor, ca şi pionieri ai genurilor heavy metal şi hard rock, sunt irefutabile. Eu unul sunt un admirator destul de mare, un fanatic poate, al celuilalt mastodont, al celui care-a decăzut în amintire, al zepelinului plumburiu, dar putem cu încredere să afirmăm că şi profundul purpuriu zace pe aceeaşi treaptă finală cu aceia, chiar dacă încă prezintă câteva bătăi de inimă. Ce facem pe 20? Bullshit, e joi, deci munca de cele mai multe ori şi-n cele mai multe cazuri monotonă sau poate încă toceala materiei necurate a

facultăţilor, că sesiunea-i lungă. Şi totuşi, în ciuda tuturor problemelor de genul ăsta, ne vom răsplăti pentru tot efortul depus, mai în glumă ori mai în serios. Job-uri şi cursuri, trivialităţi mult prea puţin importante, de fapt, căci n-o să ne mai stea sub nicio formă gândul la ceea ce-a trecut atunci când imaginea vie a celor de pe scena impunătoare ne va anima întregul fiinţei şi ne va propune experimente lascive ale minţii. Fun fact, numai o zi dacă mai întârziau reprezentarea din Bucureşti a acestui turneu, s-ar fi împlinit exact un an de când trupa s-a pornit din Emiratele Arabe Unite în ideea promovării noului album, Now What?!. O aniversare importantă în care pot fi amintite peste 60 de puneri în scenă a acestui act în urma căruia, cum îi spune şi numele, nu se ştie ce-o să facă. Deep Purple ne-a mai animat publicul de două ori în capitală şi mai apoi în Cluj-Napoca, anul trecut, deci nu va fi prima vizită a acestora şi, cu puţin noroc că le-a mai rămas timp, vor mai veni şi cu alte ocazii şi noi albume. Mai rămâne mai puţin de o lună, deci ar fi cazul să ne asigurăm că biletul e încă în locul acela pe care l-am gândit noi ca fiind perfect pentru o mai bună păstrare şi, destul de important, ar trebui să punem deoparte câţiva bani şi pentru alte hobbyuri albe (unii le zic negre!), că nu se poate asculta acest spectru pe-un plămân flămând şi doritor de tot ce-a pierdut din perioada aia feerică în care începeau să-şi cânte simţirile câţiva băieţi care s-au numit, după o însemnată redenumire, Deep Purple. Şi poate se încumetă cineva să vină cu un pistol cu rachete de semnalizare, pentru a simţi cu toţii adevăratul „smoke on the water and fire in the sky”.

Februarie 2014

FEATURE

…And Justice for all LJ

am aşa ar suna dezideratul în materie de justiţie: un ansamblu de legi coerente, aplicabile tuturor, fără deosebire de clasă socială, posibilităţi materiale, sex, religie etc. Din ce în ce mai des, însă, marea masă a justiţiabililor, în special a oamenilor simpli care se văd puşi în situaţia de a face apel la aparatul de justiţie în vederea rezolvării problemelor cu care se confruntă, vehiculează ideea unei justiţii greoaie, părtinitoare, care în loc să le servească interesele, se transformă într-o sursă de permanentă frustrare. Starea de confuzie este amplificată în ultimul timp şi de schimbările majore intervenite la nivel legislativ, prin intrarea în vigoare a noului Cod Civil, a noului Cod de Procedură Civilă, care vor fi urmate în curând de un nou Cod Penal şi de Procedură Penală. Abundenţa comentariilor negative referitoare la justiţie trebuie privită, însă, cu rezervă şi obiectivitate. Fără să intrăm în discuţii strict tehnice, care nu-şi au locul aici, mi se pare util să ne oprim asupra unora dintre cele mai frecvente motive de nemulţumire exprimate de cei care, fără să fie specialişti în domeniu, se văd siliţi, totuşi, să se prezinte în faţa instanţelor, ca părţi în proces. Toţi avocaţii sunt hoţi. Am auzit această sintagmă de atâtea ori, încât mi se pare lucru de mirare că încă mai există în România absolvenţi de Drept care să privească cu ochi buni o carieră în avocatură, întreţinând, în acelaşi timp ideea de profesionalism şi verticalitate morală. Dincolo de faptul că generalizarea în sine este o premisă greşită în

20 | Sunete | sunetelive.ro

abordarea oricărui subiect, trebuie spus că nu, nu toţi avocaţii sunt hoţi şi că există profesionişti de valoare capabili de adevărate tururi de forţă prin meandrele textelor de lege şi ale instituţiilor de drept. Pentru un neavizat, însă, poate deveni o provocare în sine găsirea şi identificarea unui astfel de profesionist. Fără să susţin că aş deţine un set de reguli infailibile în această direcţie, sunt de părere, totuşi, că un adevărat profesionist poate fi recunoscut printr-o serie de indicii relativ simple. Astfel, un avocat bun este capabil să identifice problema de rezolvat precum şi soluţia cea mai potrivită, şi să-şi informeze corect clientul, în funcţie de aceasta. Am avut întotdeauna rezerve când am auzit prieteni sau cunoştinţe care, apelând la serviciile unui avocat, au primit asigurarea fermă a unei victorii zdrobitoare în instanţă. Da, este foarte posibil ca situaţia prezentată judecăţii să conducă la o astfel de victorie. Dar în acelaşi timp este posibil ca pe parcursul procesului să intervină elemente necunoscute, care antrenează anumite riscuri şi tocmai faţă de acestea un avocat bun îşi rezervă o anumită marjă de eroare, informându-şi clientul asupra lor. E o diferenţă de nuanţă dar în acelaşi timp deosebit de semnificativă între enunţul: ”o să câştigăm sigur” şi formularea mult mai profesionistă: ”există şanse mari să câştigăm, dar iată care sunt problemele care ar putea să intervină”. De cealaltă parte, însă, este posibil ca nici clientul să nu fie dispus săşi asculte avocatul bine intenţionat. Cu toţii suntem convinşi că dreptatea se află de partea noastră, şi acFebruarie 2014

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 21

FEATURE ceptarea unei idei contrare, mai ales când vine de la cel căruia îi achităm nişte servicii deloc ieftine, este cam greu de digerat. În concluzie, cele două părţi ar trebui să se întâlnescă la mijloc: corectitudinea avocatului în evaluarea situaţiei ce i se prezintă, şi disponibilitatea clientului de a accepta această evaluare, pentru a cunoaşte de la început eventualele

riscuri la care s-ar putea expune în cadrul unui proces şi pentru a decide în funcţie de acestea. Un avocat implicat se prezintă la termenele de judecată. Când nu se poate prezenta, se asigură că va fi înlocuit de un coleg, pe baza unei delegaţii de substituire. Evident, având mai multe cauze în care tre-

buie să se prezinte, adesea la instanţe diferite, pot apărea situaţii în care avocaţii să nu poată fi prezenţi la anumite termene de judecată. Dar dacă între client şi avocat a fost încheiat un contract ce presupune reprezentarea în faţa instanţei de judecată, nu numai redactarea cererii de chemare în judecată sau a altor cereri ce pot fi formulate în proces, prezenţa avocatului este necesară şi obligatorie. Procesele nu se câştigă de la birou, ci din sala de judecată. O altă nemulţumire cu caracter general legată de sistemul de justiţie este cea privitoare la perioada de timp necesară soluţionării cauzelor. Cu privire la acest din urmă aspect, noul Cod de Procedură Civilă a introdus ceea ce se numeşte ”procedura prealabilă”, adică o fază anterioară judecăţii propriu-zise, tocmai în ideea de a parcurge într-un timp mai scurt o serie de etape care, anterior, ar fi presupus derularea în mod steril a câtorva termene de judecată. Să facem câteva scurte lămuriri. Conform vechiului Cod de Procedură Civilă, termenul de judecată se stabilea de îndată ce reclamantul sesiza instanţa cu o cerere de chemare în judecată. La prima vedere, părţile ar fi putut crede că începând cu data ”x” vor începe să se judece. În realitate, însă, foarte multe procese debutau glorios printr-o serie de amânări, fără ca acestea să fie cauzate de reaua-voinţă a vreunei părţi sau a instanţei însăşi. Spre exemplu, pârâtul formula întâmpinare, acesta fiind răspunsul său, în apărare faţă de cererea de chemare în judecată formulată împotriva sa de reclamant. În mod firesc, reclamantul avea dreptul să ia la cunoştinţă de conţinutul apărărilor părţii adverse. De aceea, întâmpinarea trebuia să-i fie comunicată în timp util. În cazurile în care nu se întâmpla acest lucru, reclamantul putea solicita amânarea cauzei. Şi astfel se mai acorda un termen de judecată. În continuare, era

22 | Sunete | sunetelive.ro

Februarie 2014

posibil ca şi reclamantul să-şi modifice cererea de chemare în judecată. Pârâtul, la rândul lui, avea dreptul să formuleze apărări şi faţă de această nouă cerere. Din nou, altă amânare. În aceste condiţii, după cum spuneam, era posibilă parcurgerea a 3 sau 4 termene de judecată fără ca părţile să se judece efectiv, ci numai pentru a li se comunica şi a lua la cunoştinţă de anumite cereri formulate între timp, sau pentru a acoperi anumite lipsuri ale cererii iniţiale prin care a fost sesizată instanţa. În condiţiile în care instanţele de judecată sunt aglomerate, un termen de judecată se poate fixa şi la un interval de o lună, iar trecerea a 3-4 luni fără ca procesul să înainteze efectiv poate conduce la o serie de nemulţumiri. Noul Cod de Procedură Civilă vine să elimine această stare de lucruri prin procedura prealabilă. Toate aceste cereri care înainte se formulau de o parte şi de alta în chiar timpul procesului, atrăgând după ele amânări succesive, la intervale uneori mari de timp, sunt acum comunicate anterior fixării termenului de judecată, iar părţilor li se stabilesc prin lege intervale fixe în care trebuie să răspundă tot în scris, precizânduşi poziţia procesuală. În concret, X îl cheamă pe Y in judecată. Pornim de la ipoteza în care cererea de chemare în judecată cuprinde toate menţiunile prevăzute de lege. Cererea se comunică de către instanţă lui Y, care are obligaţia de a formula întâmpinare, în cel mult 25 de zile de la comunicare. Odată întâmpinarea depusă, tot instanţa o comunică lui X, care poate formula răspuns la întâmpinare. Abia după acest moment se stabileşte termenul de judecată. Abia acum părţile se vor prezenta personal (sau prin avocaţi) în faţa instanţei. La acest moment se poate trece direct la încuviinţarea probelor.

După adminstrarea acestora (adică după ce se audiază martorii, se iau interogatoriile, sau se întocmeşte raportul de expertiză, depinde de la caz la caz), părţilor li se acordă cuvântul pe fondul cauzei. Aceasta înseamnă că fiecare parte îşi susţine punctul de vedere, în încercarea de a obţine o hotărâre favorabilă. În final, instanţa reţine cauza în pronunţare, cu alte cuvinte, procesul în faţa acestei instanţe ia sfârşit şi urmează să se pronunţe hotărârea. În acest fel, o cauză de complexitate medie care ar fi presupus mai multe termene de judecată, acum poate fi soluţionată chiar şi după ce părţile se înfăţişează doar o singură dată sau de două ori în faţa instanţei. Cu toate acestea, nu de puţine ori am auzit persoane profund nemulţumite de această procedură, pe care o apreciază ca fiind un exces de birocraţie. Nemulţumirea porneşte de la cererea de chemare în judecată şi menţiunile obligatorii pe care aceasta trebuie să le cuprindă, în caz contrar, putând fi anulată. Aceste menţiuni sunt întradevăr, mult mai numeroase decât cele prevăzute de vechiul Cod de Procedură Civilă dar nu trebuie înţelese ca un demers răuintenţionat, ci ca o necesitate ce trebuie îndeplinită în vederea derulării cât mai rapide a viitorului proces. De fapt, lucrurile sunt simple: cu cât cererea este mai completă, cu cât informaţiile sunt mai detaliate, cu atât se elimină necesitatea amânărilor inutile, putându-se proceda la judecarea efectivă a cauzei. E adevărat că în prezent, enunţuri incomplete, neclare, intitulate ”cereri de chemare în judecată” nu mai sunt suficiente pentru a se stabili termene de judecată. Ele trebuie să întrunească o serie de condiţii, şi, pe undeva, e şi firesc să fie aşa. În definitiv, o astfel de cerere pune în mişcare un întreg aparat, presupune nişte cheltuieli, atât din

partea instanţelor, cât şi din partea persoanei care se vede chemată în judecată şi care, măcar ca să se dumirească despre ce e vorba, tot şiar angaja un avocat, tot s-ar prezenta în instanţă, lucruri care înseamnă iarăşi, timp şi bani. În prezent, un pârât care a fost chemat în judecată, dacă ajunge să se prezinte în faţa instanţei pentru că dosarului i s-a stabilit un termen de judecată, are deja toate datele problemei: până la acest moment i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, a avut ocazia să se apere în scris, formulând întâmpinare şi, la rândul lui, reclamantul a avut şi el oportunitatea de a răspunde la aceasta. Sunt însă şi cereri de chemare în judecată care sfârşesc prin a fi anulate pentru că nu cuprind toate menţiunile cerute de lege şi pentru că reclamantului ,deşi i s-a pus în vedere să acopere aceste lipsuri într-un anumit termen, nu a făcut-o. Aceste situaţii pot reprezenta o sursă de nemulţumire, în special pentru persoanele fizice care aleg să-şi reprezinte singure interesele. Pentru un necunoscător, este dificil câteodată să înţeleagă, în primul rând ce este procedura prealabilă, de ce există ea, şi mai ales, care e sancţiunea în cazul în care lipsurile cererii nu sunt acoperite. Sunt şi persoane care, odată ce li s-au anulat cererile, consideră că au pierdut procesul, ceea ce nu este adevărat. Ele pot să formuleze fie o cale de atac împotriva soluţiei de anulare, şi, în cazul în care nu li se dă câştig de cauză, pot introduce din nou cerere de chemare în judecată pentru a-şi realiza drepturile. De fapt, există păreri potrivit cărora noul Cod de Procedură Civilă este destinat profesioniştilor. Fără să vorbim strict numai de procedura prealabilă, care ar putea fi parcursă cu mult mai multă uşurinţă de un avocat competentent, prin comparaţie cu o persoană fără studii juridice, există şi o serie de alte prevederi care conduc către această idee.

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 23

FEATURE

Astfel, persoanele juridice nu vor mai putea fi reprezentate în faţa instanţei decât de avocaţi sau consilieri juridici. Aici distincţia este clară, administratorii, ca reprezentanţi legali, dar fără pregătire şi studii în domeniu, nu vor mai putea reprezenta societăţile şi asociaţiile în faţa instanţei. Tot aşa, căile extraordinare de atac, precum recursul, contestaţia

24 | Sunete | sunetelive.ro

în anulare sau revizuirea, trebuie în mod obligatoriu semnate şi susţinute în faţa instanţei de un avocat, sau consilier juridic, în cazul persoanelor juridice. Gestionarea unui litigiu nu este, sau nu ar trebui să fie, o chestiune lăsată la îndemâna unui neprofesionist, chiar dacă deseori părţile sunt convinse că nimeni nu le-ar putea susţine mai bine interesele, decât ar putea-o face ele.

În realitate, nu este aşa, un litigiu presupune cunoştinţe de specialitate complexe, cu atât mai mult în căile extraordinare de atac, iar practica anterioară a demonstrat din păcate că formularea şi susţinerea unor asemenea cereri de către persoane fără pregătire juridică nu a condus decât la o aglomerare a instanţelor de judecată cu soluţionarea unor cereri lipsite de orice şansă de reuşită, tocmai prin modul complet greşit în care au fost formulate. Februarie 2014

Newcomer

Loungerie II

„Tripuri complete din Lounge la Abator” George DURBĂLĂU

Credit foto Poaiana Urbana

„Nu ne-ai prins la momentul potrivit, pe bune, poţi să uiţi cântarea aia..!” îmi spune Andreea atunci când îi spun când i-am vazut/ascultat prima oară. Era un concert în parc şi nu este mulţumită de cum a ieşit. De fapt, Miss Tincea poate să aibă mare dreptate – nu doar că orice artist va fi foarte rar mulţumit de cum a ieşit pe scenă, realitatea este aceea că trupa Loungerie II a evoluat foarte mult în ultima vreme, adică, mai exact în doi ani (ne aflăm în al treilea) colectivul artistic ce poartă mai multe nume (pentru fiecare personalitate glorios-

26 | Sunete | sunetelive.ro

schizoidă) a făcut paşi importanţi către un sunet care să exprime ceva cu amprentă, credibil şi intens. I-am cunoscut mai bine pe scena „Pariului Sunete 2014”, când, în urma unui nefericit şir de evenimente am apelat la ei pentru a ajuta la debutul evenimentului nostru. O alegere mai mult decât inspirată. Nu se aflau pe lista noastră scurtă, dar după cum lucrează Universul, pe căi nebănuite, au ajuns să constituie opening-ul perfect pentru o seara perfectă. După primele acorduri din acea seară de 21 decembrie, 2013, am înţeles că TRE-

BUIA să ne întâlnim, şi pentru asta a trebuit ca cineva să se îmbolnăvească, ca să dau un singur exemplu! După cum spuneam, doar cititorii-n stele şi-n cafele pot explica cum-necum a fost stabilit ca Loungerie II şi Sunete să se cunoască mai bine. Drept urmare am făcut următorul pas – o vizită la studioul de repetiţii.

Frig, cald, fierbinte

Era rece în ianuarie, nu ninsese, dar gerul muşca cu poftă din orice parte a corpului neacoperită. Faţa mi-era cea mai expusă. Ajung la locul de Februarie 2014

întâlnire, sun, primesc indicaţii, în cunoscut acum vreo nouă ani, cred, cinci minute sunt sus, la etaj, în imcând era mic şi foarte fan Viţa de ensa cameră a unei case din centrul Vie. S-a transformat într-un chitarist bucureştean, transformată în stuîndemânatic şi e cu siguranţă unul dio de repetiţii pentru mai multe trupe. Spaţiu generos, oamenii sunt pe cântat, mă aşez confortabil pe o canapea în semi-întuneric şi mă fac comod. Se trag mai multe duble, ca să mă folosesc de termeni cinematici, este un sentiment vag de tensiune în aer. Tac mâlc. Se discută, se cântă, se sincronizează. Îmi dreg vocea, baieţii (şi fata) fac pauză şi ne punem pe poveşti. Începem să ne încălzim. Ne acordăm ideile, gîndurile, vocile. Andreea vorbeşte cel mai mult. Elocventă, la subiect, cu grija maximă să exprime exact ce trebuie să captez. Şi nimic mai mult. Explică pe scurt dublele din sesiunea anterioară. Nu e nevoie. Nu le-am băgat în seamă. De aia se numeşte repetiţie. Şi dacă e cineva emoţionat, ăla sunt eu. Mi se întîâmplă de fiecare dată şi realizez că dacă nu s-ar întâmpla, înseamnă că nu sunt unde trebuie sau nu mai Credit foto Şerban Din, Diana Iacomir. sunt EU ce trebuie! Începem discuţia. Andreea completează tot ce este de completat. A terminat Jurnalism şi dintre modelatorii acestei sculpturi evident se ocupă cu PR-ul trupei – audio post-modernistă ce se numeşte orice înseamnă comunicare. Lesne de Loungerie II. Cătălin cu Andreea se înţeles, îi e uşor peste mână să piardă ştiu de pe vremea facultăţii. Cumva controlul – a trimis un comunicat – aia sound-ul trupei se învârte în jurul este informaţia. PUNCT. Dar când te bazezi pe altul să transpună informaţia mai departe este stresant. Informaţie la a doua mână. Un mic control freak. Dar cum altfel se poate? Este membru principal fondator şi îşi pune tot ce are mai bun în grupul ăsta de prieteni artişti. Este atentă cu toate detaliile şi este foarte bine Credit foto Şerban Din, Diana Iacomir. înarmată cu tot ce este relevant legat de Loungerie II. Discursul este chitarei lui şi a ideilor ei. La poveşti, curat şi orientat. Ceilalţi tac. Cătălin Cătălin pare uşor incomodat. Se este mai detaşat şi mai relaxat. L-am exprimă degajat, şi totuşi pare că dacă

ar pune mâna pe chitară, ar putea fi mai fluent şi mai închegat. Lucru valabil pentru orice chitarist. Cum ar fi Dan, de exemplu! Care când deschide gura pare a spune adevăruri smulse din înţelepciunea universală. Are un mod grav de a apăsa fiecare cuvânt încât nu ai cum să nu îl asculţi. Nu vorbeşte prea mult, dar are intervenţii ce caută să însumeze discuţiile anterioare, are un soi de apetenţă către concuzii şi generalizări. O atitudine care mă încearcă şi pe mine de multe ori. Chitara lui colorează stilistic fiecare piesă şi este pensula cu care se pictează fundaluri, layere dense sau psihotice. Şi nu este deloc greu de înţeles, căci responsabilul cu grafica, cu imagistica trupei este tot el, deci designer grafic si acustic, Dan Michiu preferă să lase arta lui să vorbească mai mult decât cuvintele. Care, între noi fie vorba, pot fi înşelătoare. Şi el o ştie. Doru este un tip cavsi-retras, subtil şi autodidact, nu comentează prea mult şi probabil e necesar să te împrieteneşti cu el pentru a-ţi deveni confident. Doru este cel mai puţin vocal în toată sesiunea de repetiţii. De fapt cred ca a scos doua cuvinte şi atât. Este concentrat pe instrumentul lui şi susţine gravitatea structurii fiecărei piese. Într-o postură aproape autistă, bass-ul ameninţă la fiecare cotitură că nu ai nicio idee despre ce urmează. La celălalt pol al Andreei se află Daniel, tobarul trupei, cel mai tânăr şi cel mai trecut prin stiluri şi trupe. Este educat muzical din fragedă copilărie şi are activităţi în toate sferele, de la muzica clasică la Loungerie II. Uşor introvertit socialmente, Daniel este un toboşar care zâmbeşte pe tot parcursul repetiţiei, chiar dacă unele inconcsecvenţe îi sunt puse în cârcă. Îmi place un artist care nu se poate abţine din a zâmbi

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 27

Newcomer

când cântă – dovada supremă a bunei stări şi a terapiei fantastice la care îl expune muzica. Deşi este învăţat să cânte după note, după structuri

prin trupă, despre jazz, jamming, despre ce cântă ei şi de ce. Am uniformizat asperităţile şi cred că pe final după ce am închis reportofonul am început să comunicăm. Prieteneşte, real, şi loungerietwo.bandcamp.com/album/devaro chiar o sesiune de rewww.facebook.com/LoungerieII versed interview, în www.soundcloud.com/loungerie-2 care Andreea s-a transwww.youtube.com/user/LOUNGERIEII format în reporter , iar eu, de dragul posturii noi, m-am conforclare şi foarte puţin flexibile, Daniel mat, „ca să se convingă că suntem pe reuşeşte să improvizeze cu brio şi să aceeaşi lungime de undă!”. Dacă am se defuleze în Loungerie II. Am vorbit fost pot doar ei să o confirme, însă în seara asta răcoroasă despre cum a după ce ne-am retras în sală pentru început trupa, despre cine a mai trecut o ultimă sesiune de muzică, lucrurile

28 | Sunete | sunetelive.ro

au mers ceas, fără duble şi întreruperi, semn că nu mai eram neapărat un intrus în zona lor intimă creativă. Sau cel puţin aşa vreau să cred! Aşa-i Daniel? Oricum, după ce am terminat discuţia intenţionam să plec imediat, dar începuse aşa ceva intens că am rămas ţintuit. Cred că era Continental Night Shift, de pe Devaro. E posibi să mă înşel. Dar lucruile se încinseseră de-a binelea, asta e clar.

„Decât” muzică.

Cu o medie de vârstă de undeva spre 25 de ani, loungerii cred că au făcut o alegere foarte înţeleaptă în diecţia muzical abordată. Unii ajung la etapa Februarie 2014

bune de explorat în cealaltă identitate un pic mai diurnă (dacă putem spune aşa), mai îmbibată de ritm şi decibeli. Şi aşa revenim la Loungerie II, pentru că este musai să le găseşti şi să le deguşti abatorul (!), ca să cuprinzi mai clar de unde vine acest auto-declarat fusion punk-jazz. De fapt sunt faţetele aceleaişi trupe, cu mood-uri diferite, ambele centrate în jurul ideii de fuziune absolută şi mai ales a ideii de jam session. Loungerii au intuit bine, spuneam la început, filosofia cântării live, a impovizaţiei pe moment, a feeling-ului de live, impregnat în Devaro, albumul pe care îl ascult pe heavy rotation de ceva timp, şi mai ales când scriu rândurile astea. Noua estetică a fenomenului muzical ar Membri Loungerie II / Abator Industries: Dan Michiu Dinescu - chitară Catalin Lungu - chitară/ muzicuţă/ trompetă Andreea Tincea - voce Doru Boeriu - bass Daniel Iliescu - tobe

asta mult mi târziu în cariere. Este voba de adoptarea acestei filosofii muzicale ce emană din cântatul împreună mult şi des, şi din jamming-ul constant ce-i apropie evident de estetica jazz-ului. Dar este way beyound that, căci cei cinci au de fapt şi o altă personalitate ce intră în zona down right experimentală. Aşadar, asta cu jazz-ul e până la un punct. Unde se transformă în puncte-puncte, căci intră în sound design, în zone unde sunetul nu mai este rolul principal ci se transformă într-o pânză imaculată, întinsă pe un şevalet invizibil, situaţie în care tinerii artişti se transformă în pictori pe halucinogene, pictând peisaje sonore din

cele mai întortocheate, cu prim plan şi plan secund şi unde nimic nu este refuzat ci dimpotrivă, acceptat – chiar invitaţi alţi artişti să se alăture marii debuşerii sonore. Care te poartă prin camere diferite, unde se întâmplă lucruri ciudate şi elucubrante. Cinematică cu iz nonconformist. De aceea Abator Industries, alter egoul apăsător al Loungerilor, face live soundtracks (re-scoring) pentru filme precum „Metropolis” sau „Nosferatu”. Tripul este complet şi călătoria ofertantă. Din astfel de intruziuni în sferele rarefiate ale subconştientului cei cinci magnifici ies întăriţi şi îmbogaţiţi creativ, se creează poduri ideatice şi punţi semantice numai

trebui să aibă în centru energia aia de live, totul este acum bazat pe live, pe conectare directă – ceea ce se simte în fiecare acord la cei cinci, care cântă şi se conectează cu mufe imaginare unul la celălalt şi devin un shape-shifting organism, pus pe plimbări sonore – unul din tripurile cele mai fresh din ultima vreme. O spuneam şi o mai spun, noua generaţie reuşeşte să fie din ce în ce mai sinceră în exprimarea sinelui artistic. Reţetele sunt desuete, regulile sunt pentru scolastici – Loungerie II sunt ceea ce tot repeta Cătălin în repetiţii – hai să ne simţim bine cântând! Genul este irelevant şi de unde vine sau încotro se îndreaptă este cu relevanţă minoră, crede autorul acestor rânduri, la fel ca şi Dan Michiu care ar prefera să nu se ştie mai nimic despre trupă şi preferabil totul să se afle PRIN intermediul muzicii. Loungerie II este un puzzle cu reguli puţine şi multă improvizaţie. Să încerci să înţelegi tehnic despre ce este vorba ai să te pierzi. Tripul este lung şi pofta mare. Muzica se zbenguie în genuri şi stiluri – toate după chipul şi asemănarea stărilor de spirit ale Andreei, ale lui Cătălin, Dan, Daniel şi Doru.

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 29

EVENIMENT

Trupa Taxi împlineşte 15 ani Spectacol aniversar la Sala Palatului

vând la activ peste o mie de concerte, o participare la Eurovision, şapte albume, numeroase videoclipuri, zeci de premii, trupa Taxi aniverseaza 15 ani de existenţă printr-un spectacol grandios şi surprinzător, în data de 17 martie, la Sala Palatului. Odată cu acest spectacol va fi lansat şi albumul „15”, ce conţine hituri ca „Eşti iubibilă”, „NonStop”, „Subtitrarea la români”, melodii mult aşteptate în versiunea de studio, cum ar fi „Strada mea cu-n singur bec” sau noutăţi absolute – viitoare hituri. Albumul va fi lansat împreuna cu Gazeta Sporturilor. Taxi s-a lansat în 1999, venind direct cu o soluţie: „Criogenia lansează România”. Cântând despre „Luna” (”The Moon”) a ajuns să reprezinte România la Eurovision, la doar un an de la înfiinţare. Subiectele abordate au devenit apoi din ce în ce mai variate – de la mesaje sociale „Aici sunt banii dumneavoastră” sau „Oamenii politici”, la „Comunitaru’” sau „Americanofonia”, la balade cântate de generaţii întregi – „Jumătatea mea”, „Nu mai eşti”, „Mi-e

dor şi doare”, „Ea încă mă iubeşte”, „Prea sus”, „Nebunia furtunii”, „Cineva, înaintea ta”, „Ai închis marea în ochi”, „Te văd în toate femeile”, „Stelele care cad”, „Dragostea ca o pereche de pantofi” etc. În ultimii ani, Dan Teodorescu, împreună cu trupa sa, a continuat să aibă preocupări diverse : a explicat pe larg „Subtitrarea la români”, s-a precopat de iluminatul stradal - „Strada mea cu-n singur bec”, după ce a petrecut câteva zile pe plajă a depistat o „Dramă în Vamă”, a lansat mesaje motivaţionale - „Bă, treci la coadă!”, dar şi-a păstrat şi latura romantică, foarte bine reprezentată prin „Cele două cuvinte”, NonStop” şi „Eşti iubibilă”. Trilogia celor 2 cuvinte a făcut din Taxi una dintre cele mai iubite trupe din România, cele trei videoclipuri având parte de nenumărate remake-uri. În luna martie, Taxi sărbătoreşte 15 ani de activitate, într-un spectacol anunţat ca fiind plin de surprize, continuând linia bine ştiută, cu umorul şi autoironia specifice solistului Dan Teodorescu.

Acesta ne povesteşte ce vise a avut şi cum a ajuns să cânte: „Am visat să ajung actor. Chiar şi mai tarziu, când nu mai eram copil. Dar n-am avut tupeul să „dau” la teatru. Am considerat ca n-am bagajul cultural necesar. Ai mei ar fi vrut să fac A.S.E-ul, ambii find economişti. Până la urmă, am ajuns inginer. Vorba vine… De fapt, habar n-am ce-am ajuns; am ajuns ce se vede. Cam atat despre vise. Cât despre chitară, tata a facut greşeala să-mi cumpere una acustica, în clasa a-IX-a. Am spus greşeală, pentru ca el şi-ar fi dorit să ajung un om serios. Ori de-atunci am început să manifest tendinţa de a deveni un om neserios. Norocul meu a fost ca am avut - şi am niste părinţi minunaţi. Care, chiar dacă simţeau că şi-o fac cu mâna lor, m-au ajutat – hopa, am început să mint! – voiam să spun că mi-au cumparat sintetizator, sampler, tobe, chitară electrică, amplificator, boxe ş.a.m.d. Nu-mi dau seama care a fost momentul în care au realizat că, fără dubii, viaţa mea va fi legată de muzică.. Părerea mea este, însă, că-n acel moment şi-au spus în gând: „Doamne ajută-ne!” Aşadar, dacă vreţi un spectacol care să vă surprindă, dacă vreţi muzică cu mesaj, versuri inteligente, dacă vreţi să vă bucuraţi de muzică bună, dar să şi zâmbiţi, nu rataţi spectacolul aniversar „Taxi – 15 ani”, ce va avea loc pe 17 martie, la Sala Palatului. Dan Teodorescu, Vicky Sava, Daria Corbu, Mugurel Coman, Cantemir Neacşu, Kerezsi Csongor şi Darius Neagu vă invită într-o călătorie inedită, într-un Taxi unicat. Biletele sunt disponibile în exclusivitate prin Reţeaua Eventim – magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti şi online pe www.eventim.ro.

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 31

LiveReview ROCK&ROLL

„Blazzaj – 15 ani lumină” Club Control, Bucureşti 16.01.2014

Blazzaj nu s-a blazat nici după 15 ani George DURBĂLĂU

Credit foto Mahmur.info

eci ceva nu e în regulă. Ceva nu fac bine băieţii ăştia! Întâlnirea din Club Control a fost una de poveste şi pe care o aşteptam de ceva ani, ba mai mult, la aniversarea noastră de zece ani de anul trecut erau trecuţi pe listă (na, că dau din casă), dar, din motive tehnice nu s-a putut. Cineva din trupă era plecat la data aia. Şi uite aşa mi-am muşcat buza şi am stat cuminte să mai treacă câteva luni. Am avut noroc. Ca un groupie adevărat am fost prezent la locaţie cu vreo două ore jumate îninte, m-am pregătit temeinic ar spune prietenii şi cu mica întristare că DJ K-lu (artist invitat) nu a putut ajunge din motive de sănătate, am asistat la această debandadă de jazz alb colorat cu multe nuanţe în seara de de 16 ianuarie, o seară de joi ce nu putea anunţa aşa

32 | Sunete | sunetelive.ro

avalanşă de amintiri. Pe scenă, alături de Blazzaj au urcat Cristina Pădurariu, Alexandrina şi Mara, prezenţe ce au înmuiat ironia şi agresivitatea reţinută a lui Vita. Cristina a fost lidera de energie şi inedit, pe scenă aducând şi un didgeridoo, un instrument australian al aborigenilor din zonă, care alături de set-up-ul de pe scenă a creat nişte văpăi sonore aparte. Mara cu vocea ei de mătase naturală a făcut ca Blazzaj să intre în alcov, cu note uşoare şi moi ca un puf ce pluteşte molatec în aerul cald al unei dupăamieze de toamnă devereme, pe piesa de neuitat pentru nostalgici ca mine – „Un Lucru Ştiu”. Alexandrina a venit şi ea ca o briză tropicală, redefinind un standard al trupei – „Umbra” cu catifele de tot felul în vocea ei aparte. Asta cu invitaţii. Cât despre Blazzaj, ce să spun, că îi ştiu din clasa a 10-a,

că acest concept de acid jazz ce avea o reprezentare mai largă la un moment dat a fost şi este cel mai pregnant încorporat în live-urile lor? Că în seara cu pricina am dat din cap şi am zâmbit în colţul gurii, sau că am avut în faţă o trupă matură (deh, 15 ani...lumină!) ce combină cu subtilă îndemânare teme populare cu jazzy beats şi rock greu? Inutil! Dacă citiţi Sunete ar trebui să ştiţi că la Blazzaj te distrezi, iei cu tine amărăciunile şi stresul şi te întorci fresh ca un bebeluş. La mulţi ani în lumină, timişoreni dragi, că de acolo a început toată această libertate de exprimare pe care o duceţi mai departe în modul vostru original şi intens pe oriunde mergeţi. Chiar şi la Bucureşti! facebook.com/Blazzaj facebook.com/clubcontrol Februarie 2014

ROCK&ROLL LiveReview

Aria Urbană

Trippin Club, Braşov 10.01.2014

Aria Urbană sau bucuria vindecării Cristian Giuglea, G.D.

Credit foto Mahmur.info

e câte ori îi văd pe braşovenii de la Aria Urbană live, particip de fapt la o şedinţă de vindecare. Îmi imaginez că mă duc la o sesiune de exorcizare. Dar nu vă gândiţi la dinastea violente, când e mai mult in-orcizare (există?), ci la o sesiune de purificare. Toni este marele preot. Sikorski, Dani şi Septimiu sunt soborul. Pentru că da, deşi vorbim de muzici şi genuri urbane moderne, sensul unei cântări poate fi şi acela al unei descânt-ări, în sensul acela spiritual pe care biserica şi l-a adjudecat. Aşa mă simt eu, exact cum spunea Maxi de la Faithless – „This is my church, This is where i heal my hurts”! Anul a început bine pentru mine. ‘Cos Aria Urbană was THE Dj! Anul a început bine şi pentru Cristi Giuglea. Era în preajma Ariei Urbane pentru prima oară. I-am propus să scrie ceva. Et voilá, varianta lui: Chiar în zilele primei săptămâni

din an a apărut o întrebare: „Pe 10 ianuarie seara, Aria Urbană cântă live in Braşov. Cine merge?” Şi asa a început totul. Nu i-am auzit live niciodată; şi îi ştiu din auzite căci Braşovul este mic! Aşa că mă duc la concert. Mai ales că o să fie şi un toboşar cu ei! Super tare! Cronica de faţă îşi propune să împărtăşească cu cititorii Sunetelor ce a simţit in timpul unui concert Aria Urbană un simplu participant, mai ales că sentimentele m-au însoţit şi după terminarea concertului, mult timp după… Să începem cu începutul: cred că cel mai bine trupa se defineşte prin versurile din Revoluţia Spirituală: „Din aria centrala a României / Suntem Aria Urbană – actorii fanteziei”. Aduc cu ei un spirit liber, o muzică ambiţioasă şi curajoasă, cu sunete şi texte care ne poartă între două extreme – de la un idealism frumos al naibii şi incărcat de optimism, până la un prezent al naibii de întunecat şi pesimist.

„Hai să dansăm”, zice cineva din gaşcă. Nu, azi nu dansăm…„Bine, dar tu dansezi până şi pe muzica de la reclame”. Nu. Azi ascultăm muzica. Valuri de muzică, ne lăsăm invadaţi de vocea lui Toni, de instrumentele „dansate” ireal de către Dani, Sikorski şi Septimiu – băieţii ne sunt ghizi, ne poartă cu ei într-o călătorie fantastică de sunete. Nu suntem mulţi, în jur de 80, însă ne sincronizam perfect pe ritmurile de la „Doruri”, o luăm razna, lăsându-ne gândurile să fugă în tot universul „Aievea”, respirăm toţi întro „Suflare” şi ne revoltăm într-un glas faţă de „Noua Ordine Mondială”. Neam regăsit într-un ritm care pare să ne reprezinte pe toţi. Da, asta rămâne dupa un concert Aria Urbană – o regăsire, un amestec de sentimente legate de existenţă, de credinţă, de adevăr şi libertate, de dragoste şi frumos. Habar n-am dacă au sau n-au succes, asta e atât de relativ definit în ziua de azi... Ştiu cu siguranţă un lucru: au valoare. Cred că ei au înţeles care este treaba cu succesul şi valoarea intrinsecă, la fel ca Albert Einstein – „Try not to become a man of success, but rather try to become a man of value.” Apreciez cel mai mult faptul că ei cântă din plăcere, asta se simte, se transmite în public. Aşa că le doresc să cânte în continuare cu aceeaşi plăcere, să se întâlnească cu acelaşi public minunat pe care îl merită şi să înceapă să cucerească şi mulţimi. Pe când 10.000 de oameni la un concert Aria Urbană? Pentru că, da, „Adevărul ne va elibera”!

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 33

s n o i t s e u Q s e m y h R &

Questions&Rhymes

Din această ediţie Sunete pune un ochi strategic pe mişcarea hip-hop din România. Şi cum altfel să te apropii de mişcarea asta dacă nu scoţând în evidenţă calitatea aia atât de apropiată sufletului nostru – poezia (urbană) rima, versul, flow-ul, muzica verbului şi a metaforei? Astfel că, nemaistând pe gânduri, l-am luat pe Toni la o prima serie de raspunsuri în rime la întrebările noastre! Aşadar, „Questions and Rhymes” debutează cu carismaticul şi unicul în zona lui - Toni Samson, apostolul revolutiei spirituale şi totodată frontman-ul trupei braşovene Aria Urbană. Iată cu ce ne-a încântat:

credit foto Tomaso Mainardi

34 | Sunete | sunetelive.ro

Februarie 2014

Începuturile în muzică? Am început această călătorie, din clipa şi punctul, în care muzica şi cuvântul, s-au îmbrăţişat în reverie. Cum a apărut şi cine este Aria Urbană? Trei spirite din sfera creativă, fiecare cu zestrea-i exprimativă, unit-au armonia, ritmul şi metafora, generând Dinamica Introspectivă. Care este mesajul şi revoluţia generaţiei noastre? Mesajul exprimă epoca trăită: „Globalism, Consumism, Egoism!” Această epocă trebuie sfârşită! Revoluţia spirituală fi-va cataclism. Ce poate schimba muzica? Muzica poate schimba o stare, un gând sau o cale... Muzica schimbă oameni si lucruri, aşa cum o tot face de la începuturi. Ce te face să fii un om mai bun? Tot ceea ce poate cultiva umanul din fiinţa noastră căzută, ne poate apropia de nepreţuita desăvârşire pierdută.

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 35

industria

INDUSTRIA Andi Enache

n general, când aud cuvântul „Industrie” mă gândesc la ditamai uzinele şi platformele cu o gramadă de oameni care lucreaza acolo, în schimburi, şi care atunci când ies de la serviciu blocheaza transportul în comun. Nu vă voi spune, din fericire, nicio poveste despre muncitori, fabrici şi autobuze. În industria de care vreau să scriu câteva rânduri, găsiţi altceva. E şi multă muncă pentru unii, dar şi shortcut-uri pentru alţii - ceea ce nu înseamnă nimic rău sau că nu se munceşte. S-a scris şi se tot scrie despre industria MUZICALĂ, pe scurt, cărţi, ştiri, se publică în tabloide, pe net, însă de cele mai multe ori e vorba de campanii de PR , oameni prinşi în offside sau despărţiri cu un ochi umflat de vreun trubadur de se crede Bruzli, cu tot glamour-ul aferent unei vânătăi în talpă. Ea face parte din viaţa noastră, chiar şi fără să îi dăm atenţie, interesată să ne capteze ca să ne poată vinde ce crede că are ea mai bun: muzică şi artişti. E construită ca un aisberg, să se vadă la suprafaţă doar produsul şi strălucirea. În realitate pentru o mână de artişti lucrează o gramădă de oameni - manageri, promoteri, P.R.-işti, producători, case de discuri, jurnalişti, organe ale statului, firme de gestiune colectivă şi chiar avocaţi. Si ca să fie totul OK, toţi aceştia aduc plus valoare proiectelor în care sunt implicaţi şi sunt relativ bine răsplătiţi pentru

36 | Sunete | sunetelive.ro

eforturile lor. În încercarea de a disciplina întrun fel INDUSTRIA, acest „monstru”, dar şi pentru a stopa pirateria, O.R.D.A (Oficiul Roman al Drepturilor de Autor - aflat sub patronajul direct al Guvernului României) împreună cu Parlamentul, au elaborat Legea 8/1996 privind drepturile de autor. Probabil că împătimiţii de muzică îşi aduc aminte de acel mai 1997 şi de tarabele din Romană (acolo găseai cea mai variată ofertă de muzică pe casetă audio) care erau aproape goale, cu câteva casete doar cu drepturi şi care costau de cincişase ori preţul uneia piratate. A fost ca un nou început. INDUSTRIA îşi arăta puterea şi intra într-o semi-normalitate europeano-mondială. Cei care au susţinut acest demers şi care s-au zbătut pentru promovarea legii au fost cei care s-au deşteptat printre primii: casele de discuri şi o seamă de artişti. Tot atunci, o uniune a producătorilor/organism de gestiune colectivă a introdus hologramele la orice fonogramă fixată pe CD-uri şi casete pentru protejarea drepturilor de autor. Acest lucru a scos pirateria în afara legii însă nu a stopat-o. În schimb au început să colecteze bani de la difuzorii de muzică fie el bar, magazin, radio, TV etc. Ceea ce e un element bun şi ca afară. Casele de discuri au învăţat multe şi unele s-au dezvoltat mai mult decât altele, dar după metode româneşti învechite însa cu aceleasi rezultate

- o felie din piaţă şi o poziţionare de lider. Cu cât erau mai puternice, cu atât artiştii lor deveneau mai cunoscuţi şi mai promovaţi. Pentru unele case a fost o mică şi enervantă capcană, deoarece unii artişti s-au deşteptat şi nu au mai semnat contractele direct cu ele. Au format găşti (după câteva criterii – probabil prietenii sau smilarităţi stilistice), s-au unit şi au format case de producţie care şi ele vor o felie din piaţă. Acest lucru nu a dus la schimbare de lideri în ceea ce priveste difuzarea, ci doar la împărţirea în mai multe direcţii a veniturilor din muzică. Cu timpul şi casele majore din lume au ajuns la noi cu întregile repertorii, la preţ special, românesc (parcă noi nu suntem speciali - bine că nu cred despre noi că avem şi „nevoi speciale”!) şi acest lucru dă un fel de importanţă zonei. Şi tot aşa, promovând muzica şi artiştii, fiecare pe felia lui, gusturile publicului s-au rafinat şi au început să ajungă şi la noi artişti cu greutate din toate genurile – iar asta datorită promotorilor de concerte, managerilor şi colectivelor firmelor de evenimente ce nu mai făceau faţă cererilor de artişti, bineînţeles din partea publicului, radio, Tv. Sau a unor agenţii de publicitate care nu mai ştiau cum să mai vândă câte un milion de hectolitri de bere pe concert. S-au distanţat deja câţiva promotori de top, care fac festivaluri mari şi concerte deasemenea, dar şi cateva firme care au festivaluri mici Februarie 2014

Discuri piratate confiscate

dar cochete, în ţară sau în Bucureşti. Dintr-o dată au apărut o gramadă de televiziuni comerciale de muzică, din păcate toate se băteau (asta fac şi acum!) pe acelaşi target şi împărţeau publicul - şi aşa puţin - care se uita la muzică (trăim într-o ţară în care sunt mai mulţi pensionari decât oameni activi). Să nu uităm radiourile, care la un moment dat numai în Bucureşti erau vreo 32 care difuzau, fără discernământ aceleaşi piese, unele luate de pe net, nerespectând politica de single a caselor de discuri. Era un semi-haos şi o bătălie pentru a intra în top până când şi aici au apărut mai multe sisteme de recunoaştere digitală chiar şi în „mediu murdar” (adică muzica ascunsă de vorbe) şi asta a diferenţiat numeric posturile de radio, acum fiecare bătându-se cu cărămida în piept că e

primul la una din cele patru categorii la care sunt monitorizate. Au aparut radio-uri (în sfârşit) care se bazeaza pe genuri de muzica mai puţin populare şi care nu sunt în mainstream (cel puţin la noi). Acum bătălia se dă pe net, fiecare încercând să monetizeze după puteri proprii - motoarele de căutare au achizţionat platforme video şi sisteme de operare. Altele, au reţele de socializare în spate, platforme audiovideo şi nu mai contează că muzica în format digital e cel mai slab suport pe care s-a vândut vreodată ea (asta o spune billboard.com). Conţinutul e livrat la grămadă acum, din nevoia de a arată cât mai bine materialul, adică nu e de ajuns o poza cu artista, îţi mai pun şi ultimul clip plus versurile de la tot albumul, într-o încercare de a nu părăsi pagina/site-ul lor

şi a-ţi vinde şi ceva merch. Este bine că suntem într-o piaţă dinamică şi care se updateaza destul de bine. Ce am făcut mai sus e o prezentare succintă a ceea ce numesc eu INDUSTRIA MUZICALĂ din România. Poate e prea succinta sau prea abstractă, însă încerc în următoarele numere să aduc în atenţia voastră tot ce e mai interesant, complex, dinamic şi bine lucrat în această supă. De la cei mai tari promotori indie şi underground la cele mai tari fanfare de nuntă si înmormântare, de la un radio de nişă la o televizune patronată de un cablist, şi nu mă voi opri aici, pentru că îmi place muzica şi mă interesează ce se întâmplă în INDUSTRIA asta a noastră.

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 37

Albumullunii

Bruce Springsteen High Hopes - Columbia Records -

Alin Ludu Dumbravă Al 18-lea album de studio al lui The Edge of Town, discul său din 1978) . Boss îl gaseşte într-o formă nouă, şi Springteen însuşi a zis că High Hopes asta datorită celui mai nou colabotrebuie văzut ca o anomalie, dar că lui rator, Tom Morello (RATM-Rage oricum nu îi Against The Machine, Audioslave), plac lucrurile dar şi folkist autentic în cariera sa liniare. solo (The Nightwatchman) . Morello Piesa titlu a l-a înlocuit la chitară pe Little Steven fost compu(Steve Van Zandt) în The E Street să original Band, trupa lui Springsteen de conde Tim Scott cert, în 2012, (turneul Wrecking Ball, McConnell în participă şi la album) şi se pare că a 1987, cunoscut reuşit să infuzeze sînge proaspăt şi ca Ledfoot, sau optimism Boss-ului şi trupei, îndoliaTim Scott, cretă de moartea saxofonistului Clarence atorul genului Clemons and Danny Federici (care numit Gothic însă sunt prezenţi pe noul album !!!) Blues. Bruce şi Doi producători, alături de Springstetrupa sa o cînen, Brendan O’Brien (RATM; Pearl tă live din 1995 Jam, şi AC/DC, Black Ice !, care a proşi a apărut pe EP-ul Blood Brothers, dus anterior pentru The Boss, The în 1996. Acum a fost reînregistată cu Rising), şi Ron Aniello, cu care Bruriffurile lui Morello. American Skin ce a scos albumul „ (41 Shots)” e un anterior, Wrecking “ Give me help, give me preferat de-al meu Ball). mai vechi, un energic Discul a ieşit ofi- strength cântec-protest, descial pe 14 ianuarie Give a soul a night of fearpre împuşcarea de la Columbia, dar less sleep către poliţia newyorpiesa titlu a fost keză a lui Amadou Give me love, give me peace pe net demult (25 Diallo, acum şi desnoiembrie), iar un Don’t you know these days pre Trayvon Martin, download complet you pay for everything un alt om neînarmat a apărut de Crăde culoare, împuşcat ciun. Dar îl vom (I got) High hopes” de poliţie în Florida trata ca un album în februarie 2012. A al anului 2014, cu siguranţă unul dinfost cîntată pe parcursul lui The Reutre cel mai importante şi interesante nion Tour, în 1999-2000 şi a apărut ca ale acestui an. variantă live pe triplul album Live in E un album eclectic, care include 12 New York City (2001). piese, unele mai vechi, neapărute pînă „Harry’s Place”, a fost compusă acum pe vreun album, reinterpretări în 2001 pentru discul The Rising. şi trei coveruri. Este opusul discurilor „Heaven’s Wall”, „Down in the Hole”, de antologii sau outtakes şi B-sides, şi „Hunter of Invisible Game” (cu Tracks (1998) sau de The Promise (seBruce în cel mai apropiat Bob Dylan siunile omise de la Darkness On The mood), sunt piese compuse între

38 | Sunete | sunetelive.ro

2002-2008. „The Wall”, după o idee de Joe Grushecky e din 1998 şi este povestea unui muzician din New Jersey din anii ‚60, Walter Cichon, din trupa The Motifs, care a murit în războiul din Vietnam. „Walter was one of the great early Jersey Shore rockers, who along with his brother Ray (one of my early guitar mentors) led the Motifs. The Motifs were a local rock band who were always a head above everybody else. Raw, sexy and rebellious, they were the heroes you aspired to be,” zice Bruce Springsteen. Încă două coveruri, să-i zicem obscure, sunt tot influenţa lui Tom Morello. „Just Like Fire Would” e un single din 1986 al trupei australiene de punk rock The Saints, iar „Dream Baby Dream” e un cover după formaţia protopunk band Suicide din 1979. La piece de resistence: un remake electric la “The Ghost Of Tom Joad” (de pe albumul omonim din 1995 inspirat de romanul lui John Steinbeck, Fructele mîniei), piesă pe care Morello a cîntat-o cu RATM chiar din 1995 şi care apare şi pe albumul de coveruri al trupei, Renegades din 2000. “This Is Your Sword” are influenţe irlandeze, care îmi aduc aminte de colaborarea lui The Boss cu trupa Dropkick Murphys (v. “Rose Tattoo“). Iar “Frankie Fell In Love” e o piesă scurtă, energică şi veselă, de beţiveală. Replay, Give me help, give me strength...High Hopes. Februarie 2014

Electrocenzii Realizate de Costel Cristea

Yheti Still Wet From Last Night (2014) Personaj cam dubios, la fel ca şi muzica pe care o produce. Nu ştii de unde să-l iei şi în ce categorie să-l bagi, dar sună bine, pentru urechile uşor avizate. În sensul că e exact la graniţa aia de nişă unde maică-ta s-ar putea să urle: „ce e cu zgomotul acesta?!!!”. Încercând o descriere fantezistă, de fiecare dată când îi dau plei, mă simt de parcă ar ateriza nişte alieni la mine-n curte. Ba chiar ceasurile nu mai funcţionează, pisica se ascunde sub pat, iar frigiderul începe să vorbească morse. Omul e din Ohio, Statele Unite, dar îl suspectez a fi undercover reptilian. EP-ul de faţă conţine 5 piese, dintre care un intro cu tot felul de voci haioase şi nesimţite. După care începe dileala! Cuvântul de ordine este trap music, presărat cu ritmuri de footwork, adică muzica noii generaţii de ciudaţi, ca mine. Recomand cu căldură deoarece îţi va forţa gusturile şi te va supune unui test riguros legat de vârstă. Vorba aia: „dacă nu-ţi place muzica de azi, ai imbătrânit”. Ia să te văd, câţi ani ai?

de house, care sunt mega bine văzuţi prin internaţională, colcăie undergroundul de nişte oameni foarte talentaţi. Adus spre exemplificare este domnul Nerub, băiat cuminte şi devreme acasă, probabil principalul motiv pentru care albumul dansului sună de n-am cuvinte. Foarte colorat, cizelat, coios, pompat şi frumos din cale-afară. E pe stilu’ downtempo, glitch-hop, ghetto-funk, cu remix la Kazi Ploae – „Wake Up”, destul de răspândit deja prin seturile dj-ilor de gen. Mă jur pe roşu că este cel mai bun material pe care l-am ascultat în ultimele luni şi deja mi-a fisurat o membrană la soundsystem. Pe lângă remixul amintit, mai remarc cu pasiune piese ca Găligan (sample-uri foarte bune pe un ritm tare isteţ, cu un wobble incredibil de zemos), Breakdown (un ghetto-funk de clasă) şi Tremble (la piesa asta am o poveste pe care o voi ţine minte pe veci: mixam într-un club clujean şi când a intrat piesa, vine o dom’şoara şi-mi şopteşte la ureche „underground” - inutil să zic cât bine mi s-a scurs prin tălpi). Fraieri sa fiţi să treceţi cu vederea ce vă recomand eu acilea!

J. Baracuz Lasergun Romances (2013) Evilmania Records

Nerub Untitled Journey 01 - Much More Than You Can Chew (2013) Erau vremuri în care storceam internetul dupa ceva producţii româneşti care să sune ca alea de dincolo de-mi plăceau mie şi vecinilor (că n-aveau încotro). Acum parcă suntem şi noi pe hartă, cum s-ar zice, şi rupem baraca universal-muzicală cu artişti autohtoni buni, nu jucărie. Lăsându-i deoparte pe ăştia

Dacă eşti isteţ, asculţi muzică isteaţă. Aia care îţi provoacă simţurile şi-ţi gâdilă nevăzutul. Nu e muzică de shopping şi nici de mers cu maşina, pentru că faci accident negreşit, pierdut fiind în călătoriile propuse de sunete. Uite EP-ul ăsta e din aceeaşi categorie. Un curcubeu de influenţe, dar pe o coloana vertebrală foarte solida, pe nume hip-hop. Gagiu cu instrumentale beton, îţi încurcă şireturile cu siguranţă şi-ţi transformă suspensiile în hidraulice. Miroase a NYC ca vibe, parcă şi auzi boombox-ul cum duduie de muzică neagră. Se recomandă ascultarea în medii care permit şi dezvoltă bass, altfel i-ai tăiat bărbaţia

şi poţi să-l dai cu ojă. Merge de vis cu nişte voci de ciorapper, nişte screciuri dar nu la fermoar şi o sticlă de rom alb, pentru sfinţirea unor mâini extrem de talentate. Nu ştiu dacă foloseşte MPC, pentru că e quantizat, însa ideea filmului sună a J-Dilla alb, deşi scuzaţi-mi comparaţia, Dilla a fost şi va ramâne unic în toata istoria muzicală. Dar ca idee, complexitatea acestui gen de hiphop instrumental m-a împins să păcătuiesc. Spicuind de pe aici, recomand “February Chilling Spree” şi aprinde-l!

FrateleNORD Mister Univers (2013) Album apărut de Crăciun de la unii dintre cei mai prolifici răufăcători muzicali autohtoni. Vorba lui DJ Vasile, baieţii ăştia doi care formeaza FrateleNORD sunt într-o frenezie creatoare. Muzica făcută din şi pentru sufleţelul propriu, uneori sună a terapie recomandată de psiholog (ori psihiatru), pentru că să mori dacă înţelegi de ce aşa ceva! Kleg este un emcee vechi şi abil, leagă ideile fără nicio aparentă noimă dar după câteva ascultări, parcă se conturează şi un întreg, nu doar o înşiruire de cuvinte alandala. Zone’ face instrumentalele şi uite-aşa se prezintă bucureştenii cu ultimul album (dintr-o discografie groasă) de 33 de piese, care începe cum nu se putea mai esenţial cu „Bă”. Dacă sapi youtube-ul, mare surpriza că dai şi peste o grămăda de clipuri, producţie proprie. Ce să mai scriu: e hip-hop şi nu este. E trip-hop, dar glumesc. E muzică fără studii, dar pentru studiu acasă-n căşti, nu cumva să-i vină vreo idee animalului de companie. Alte exemple de titluri, ca să mă-ntelegi, ar fi: „Autostopless”, „Nicuşor Dan de la Brăila”, „Tudor Chirila şi prietenii săi”, „Sfântul Gigi”, „Aurel Vlaicu se intoarce”….şi tot aşa. Râzi, plângi, îţi baţi nevasta, un album complet pentru acest sezon de iarnă albă cu zăpadă praf.

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 39

JAZZEVENT

BEATLES’N’JAZZ la Palatul Ghika Adrian Nour feat. Cantaloop, Oana-Cătălina Beta

uzica Beatles, explorată în ritmuri jazz de muzicieni de valoare, se aude pe scena Palatului Ghika joi, 20 februarie, începând cu ora 20. Cea mai rafinată şi antrenantă Stagiune de Jazz bucureşteană - Jazz Sindicate Live Sessions - a început la finalul anului trecut în parteneriat cu Hennessy Cognac şi îşi propune să aducă lunar, pe scena Palatului Ghika, două concerte pe seară. Evenimentul de joi, 20 februarie, este recomandat şi prezentat de legendarul realizator radio-tv şi prezentator de jazz, Florian Lungu. Cu siguranţă una dintre cele mai fermecătoare apariţii şi voci ale scenei de jazz româneşti a ultimilor ani, Cătălina-Oana Beta, împreună cu finalistul show-ului “Vocea României”, Adrian Nour şi asistaţi de cinci dintre cei mai talentaţi reprezentanţi ai noului val de instrumentişti de Jazz din România, reuniţi sub deja consacrata titulatură Cantaloop, vor explora într-o manieră jazzistică nonconformistă, celebrele hituri Beatles - Hey Jude, Yesterday, Yellow Subma-

rine, All You Need is Love, Lady Madonna şi multe altele. În spatele numelui Cantaloop se regăsesc: saxofonistul Costin Roşu, discipol al legendarului Dan Mândrilă, considerat cel mai bun saxofonist român din toate timpurile, basistul Adrian Flautistu, muzician de calibru, ce a cântat alături de nume precum Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, Ştefan Benedict, rafinat baterist, de o impresionantă sensibilitate, Alex Borsan, pianist experimentat, rodat într-un număr impresionant de colaborări celebre, şi - nu în ultimul rând - probabil cel mai talentat reprezentant al noii generaţii de jazzmani de dincolo de Prut, chitaristul Liviu Negru.

BEATLES’N’JAZZ

În anii ’60, muzica The Beatles era, pe cât de respectată, pe atât de populară. În timp ce The Fab Four ca şi grup împingeau graniţele muzicii rock şi stabileau standardele pentru decadele ce aveau să urmeze, fiecare membru în parte îşi juca propriul rol revoluţionar. Pe măsură ce muzica The Beatles creştea în complexitate, tot mai mulţi

muzicieni de jazz au fost atraşi de aceste compoziţii extraordinare, pe care le-au exploatat. Muzica The Beatles este cu adevărat fără vârstă, aşa cum o demonstrează interesul pentru song book-ul lor a noi şi noi generaţii de muzicieni de jazz.

ROUND MIDNIGHT

Inspirat de legendara compoziţie a pianistului de geniu care a fost Thelonius Monk, considerată ca fiind cea mai înregistrată melodie de Jazz din toate timpurile (a apărut în peste 1,000 de albume muzicale!), spectacolul de deschidere “Round Midnight” ne va seduce, prin intermediul CatalineiOana Beta cu notele Blue ale celebrului Harlem, cu ameţitoarele ritmuri Swing ale Prohibiţiei Americane sau atât de senzuala poveste Latino a fetei din Ipanema!... Ah, şi nu uita... “Memories always start ‘Round Midnight!”.... Biletele pentru concertele Jazz Sindicate Live Sessions pot fi procurate în reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro

Februarie 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 41

JAZZ

Recenziile lui Berti

BERTI BARBERA

sat cu greutate şi solouri explozive, toate curg masiv şi fluent, dominate de o măiestrie impresionantă. Acest album nu este doar o mare realizare a unei mari formaţii, ci reprezintă dimensiunea ideală a unui album de jazz modern.

Toto şi în trio-ul format de Hiromi Uehara. El s-a asociat cu chitaristul Andy Timmons, cu claviaturistul Steve Weingart şi cu basistul Ernie Tibbs şi a realizat una dintre cele mai reuşite reacţii de fuziune muzicală din anul 2013. Există o colecţie imensă de albume de acest

DAVE 1„Prism” HOLLAND Basistul Dave Holland, unul dintre cele mai importante nume din jazz-ul ultimilor 40 de ani, prin discul său intitulat Prism, reuşeşte să producă din nou unul dintre cele mai bune albume ale anului. Iar 2013 a fost un an bun pentru jazz. În 1973, Dave Holland realiza primul album solo, care arăta intenţia permanentă, inepuizabilă, a artistului de a căuta, de a explora posibilităţile interne ale unui grup, dinamica acestuia. Acest tip de percepţie, această intenţie nu s-a diminuat nici după 40 de ani când Dave Holland, cu un orizont lărgit odată cu fiecare album sau formulă, omagiază 40 de ani de „leadership” prezentând o nouă formulă incredibilă de cvartet, adunată tot din grupul celor deja bine încercaţi: chitaristul Kevin Eubanks, bateristul Eric Harland şi claviaturistul Craig Taborn. Muzica de pe ”Prism” e ca un vârtej care absoarbe totul, la fiecare audiţie. Şabloane schimbătoare, linii melodice pe măsură, groove intens, tra-

42 | Sunete | sunetelive.ro

SIMON 2 PHILIPS ”Protocol II” Patru instrumente, perfect conturate ca virtuozitate şi în aceeaşi măsură formatoare ale unui ansamblu muzical robust, se întâlnesc pe albumul ”Protocol II”, lansat de fabulosul baterist Simon Philips, pe care-l întâlnim în aceeaşi perioadă în grupul

gen, unde mai mulţi muzicieni de inspiraţie şi virtuozitate folosesc elemente de jazz, rock şi funk pentru a oferi noi înlănţuiri spectaculoase de teme, acompaniamente şi solouri. Puţine însă au coeziunea şi forţa de tăvălug a acestui al doilea protocol, o continuare a primului său album solo, apărut în 1988 şi intitulat ”Protocol”. Recunoaştem multe arhetipuri, dar albumul rămâne atractiv si energic de la cap la coadă.

Februarie, 2014

JAZZ

ANOUSHKA 3 SHANKAR ”Traces of You” Ne desprindem din nou, uşor, de rădăcina albastră a jazz-ului, dar rămânem în sfera muzicii curate şi a artiştilor aleşi şi inspiraţi, pentru momente de excelenţă profund înrădăcinate în muzica lumii. Ne îndreptăm spre est, pentru că de acolo răsare soarele. Al şaptelea album semnat de Anoushka Shankar, moştenitoarea artei sitarului, fiica lui Ravi Shankar, se numeste ”Traces of you” şi vine după ”Traveller”, disc premiat cu Grammy în 2012. Frumuseţea şi marea bucurie de a cânta într-un mediu dominat de sentimente elevate şi de valori comune se continuă pe acest album din 2013, unde se adaugă implicarea unei alte minţi muzicale strălucite, aceea a lui Nitin Sawhney, care adaugă elemente de experiment la sonoritatea clasică a sitarului şi îmbogăţeşte orice mediu în care apare. Aproape că nu facem distincţia clară dintre lemn şi electronice, datorită măiestriei cu care acestea au fost puse împreună. India, Europa, acustic şi digital, tradiţional şi inovator, se regăsesc pe acest superb album, care poate însemna o audiţie ideală pentru orice doritor de noi perspective muzicale.

DHAFER 4 YOUSSEF ”Birds Requiem”

În 2013, fenomenul Dhafer Youssef a lansat ”Birds Requiem”. Un instrument tradiţional, aud şi o voce cu un ambitus uimitor, primesc noi dimensiuni, noi valenţe estetice, într-un mediu în care jazz-ul şi tradiţia sufi ne arată un alt tip de coexistenţă între culturi di-

ferite, pornite dintr-un adevăr comun. Sunetul are o claritate stranie, spaţiile amplifică magia, iar muzica reflectă gândirea unui muzician care de-a lungul educaţiei primite în Tunisia, a ascultat jazz pe furiş. Mai vechii prieteni Niels Peter Molvaer şi Eivind Aarset au contribuţii remarcabile la sound-ul unic al albumului. Dacă nu aţi ajuns la un concert cu Dhafer Youssef, ar fi bine să faceţi tot posibilul să ajungeţi.

Februarie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 43

JAZZ jazz, fiind imediat recunoscut prin tonul său, noutatea stilistică şi, desigur, amprenta estică. Trompeta ne duce în acea zonă, iar celelalte instrumente asigură un mediu mai contemporan. Dincolo de ritmica stimulativă şi de presiunea interpretării, care uneori ne trimite spre rock, există o latură contemplativă, mistică, în muzica lui Ibrahim Maalouf , pe care el o numeşte o rugăciune colectivă, universală. Dincolo de amprenta culturii de influenţă, albumul ”Ilussions” este cel mai electric si mai funky produs al surprinzătorului muzician din levant.

AVISHAI 5 COHEN TRIO

MAALOUF 6IBRAHIM ”Illusions”

”Almah”

Pe al 14-lea album al său ca lider de grup, basistul, vocalistul şi compozitorul Avishai Cohen revine la rădăcinile primei lui experienţe muzicale, armonia şi compoziţia în maniera clasică. Muzicianul de jazz nu a încetat să-şi proclame influenţele luminate într-o carieră abundentă în experienţe diverse. De data aceasta duce totul la un alt nivel, cu un ansamblu instrumental care cuprinde formula de trio, cu Nitai Hershkovitz la pian şi Ofri Nehemia la baterie, plus un cvartet de coarde şi un oboi. Îmbinând piesele originale, temele tradiţionale sau cele standard, Avishai Cohen ne arată o cale muzicală foarte bine conturată estetic: munca solicitantă a compozitorului s-a completat cu formele schimbătoare şi calităţile incredibile de improvizator, iar frumuseţea din ”The Great American Songbook” se uneşte cu puterea lirică a muzicii din est. Un limbaj nou, ca o sinteză ideală între jazz şi muzica clasică, în spiritul respectului egal pentru amândouă.

44 | Sunete | sunetelive.ro

ANGELA 7”Inside” AVETISYAN

Ibrahim Maalouf este trompetistul libanez stabilit la Paris, care a învăţat tehnica sferturilor de notă de la tatăl său, a trecut prin muzica clasică, apoi s-a impus pe scena de

Angela Avetisyan a crescut în Armenia, unde a şi ales instrumentul căruia ulterior avea să-i dea o voce personală, delicată şi modernă: trompeta. Un instrument puternic, solicitant, dar care nu pare a constitui vreun impediment în faţa unei asemenea energii. Instruirea rusească alături de Serghei Pron i-a dat curajul de a încerca noi teritorii muzicale, iar la Freiburg a aprofundat studiile de jazz cu Gary Barone şi şi-a format un cvartet. În anul absolvirii, 2013, apare şi albumul „Inside”. Angela Avetisyan nu Februarie, 2014

JAZZ complică structura muzicală, preferând un sound nou, cu accent pe groove, dar armonizat inteligent şi exprimat matur, în jurul tonului fluent şi destul de nuanţat al trompetei, adaptat la fiecare tempo. Angela Avetisyan este doar unul dintre exemplele de artişti foarte tineri, valoroşi, speciali, care provin din est.

liber plutitoare, fără nebuloase şi cântată cu multă concentrare. Erskine este un maestru al swing-ului, dar aici se rezumă la intervenţii minimale şi mai discrete. Basul e în faţă, contribuind în mod egal cu celelalte instrumente la delimitarea liniei dintre compoziţie şi improvizaţie. Nu există melodie pură, în schimb există graţie melodică şi coeziune. Adăugăm puţin mister şi avem o reuşită muzicală admirabilă.

Pianista Yelena Eckemoff a intrat mai târziu pe scena jazz-ului, începându-şi drumul ca solist de muzică clasică în fosta Uniune Sovietică. Relocarea în Statele Unite i-a oferit o cu totul nouă variantă de a-şi urma pasiunea şi de a-şi trăi viaţa alături de familia reunită. Prima experienţă în magica formulă de trio s-a derulat pe albumul ”Cold sun” din 2009, marcând astfel prima colaborare cu legendarul baterist Peter Erskine, care a continuat şi pe albumul ”Glass song”, lansat în 2012, unde trioul este completat de basistul Arild Andersen. E interesantă relaţia dintre cei doi componenţi ai secţiei ritmice, doi muzicieni imenşi, care însă nu înregistraseră împreună până în acel moment. Nu s-ar spune, după muzica deschisă,

Acest album conţine tot ce poate avea mai bun jazz-ul modern: un sound definit, cu reverenţă către clasic dar cu multe opţiuni estetice noi şi personale, o claritate ireală a

YELENA ECKEMOFF ”Glass Song”

46 | Sunete | sunetelive.ro

JOHN ABERCROMBIE ”39 Steps”

înregistrării şi maturitate artistică. În afară de tonul chitarei şi de măiestria sa unică, John Abercrombie ne prezintă şi o formulă de cvartet care creează familiaritatea relaxantă pe care o simţim pe întreg repertoriul. Pianistul Marc Copland, basistul Drew Gress şi bateristul Joey Baron se întâlnesc pentru prima oară în studio, dar prietenia şi admiraţia dintre ei durează în unele cazuri de peste 40 de ani. Dominat de teme post bop şi lirism, albumul ”39 Steps” ne oferă sunetul unui cvartet de veterani aflaţi la apogeul abilităţilor lor colective şi intuitive.

10MAKIKO ”Surely”

Vreau să împart cu voi muzica unei pianiste japoneze, alta decât Hiromi. Numele ei este Makiko Hirabayashi, din Copenhaga. Aici s-a stabilit după ce a studiat muzica clasică în ţara natală, apoi a receptat din plin multiculturalitatea Hong Kong – ului, şlefuindu-se în cele din urmă la faimosul institut Berklee din Boston. A atras atenţia încă de la debutul din 2006, prin fantezie melodică, delicateţe şi un stil aerisit de a improviza. Muzica ei curpinde multe culturi, nuanţele fiind subliniate melodic, dar şi de diversitatea de instrumente de percuţie, mai ales pe albumul ”Surely”, unde Makiko apare în formula de trio, alături de basistul Klavs Hovman şi de percuţionista Marilyn Mazur. Estul îndepărtat şi Scandinavia sunt atrase în sound-ul intrigant şi elegant pe care Makiko Hirabayashi l-a modelat după propria-i formă estetică. Februarie, 2014

CLASSIX

De ce să ascultăm muzică clasică?

Cristina Comandaşu (Radio România Muzical)

n primul rând, nu pot sămi fac iluzii că cineva care a crescut cu manele va dori vreodată să asculte muzică clasică, dar mai există şi minuni pe lumea asta… Sunt însă destui oameni – poate cei mai mulţi dintre noi – care descoperă la un moment că muzica clasică poate aduce altceva în viaţa lor: nici nu ştiu să definească acest „altceva”, dar de atunci, preferă să asculte, atunci când au timp, cu precădere muzică clasică. Unii spun că muzica clasică e greu de înţeles. Dar că trebuie perseverat, adică nu trebuie să te laşi descurajat de la început, ci că trebuie să asculţi cât mai mult, iar la un moment dat, îţi vei da seama că nu mai poţi să te lipseşti de ea. Unii au numit-o chiar un drog: pentru că asemenea unor opiacee, ea te transferă într-o lume care este

deodată mai bună, mai calmă, mai echilibrată, îţi dă aripi să realizezi tot ce-ţi doreai sau dimpotrivă, îţi dă posibilitatea să jeleşti în interiorul propriei persoane o nereuşită. Mie, pur şi simplu, muzica clasică de bună calitate, interpretată impecabil, îmi face pielea de găină şi îmi aduce lacrimi în ochi… Nu ştiu ce-i aducea în sala de concert pe cei care umpleau până la refuz sălile de concert din timpul Festivalului Enescu, cel mai relevant eveniment muzical din România. Însă după un concert admirabil interpretat, îi auzeam spunând că nu ar putea uita niciodată acea experienţă, că aveau bateriile încărcate pentru săptămâni întregi – şi trebuie să fie ceva adevăr în asta. De fapt, acesta este rolul actului artistic de calitate, al culturii în general: să ne transforme în nişte oameni mai frumoşi pe interior. Dar sigur,

trebuie să ne şi dorim, în primul rând, asta… Nu-i iubesc pe melomanii „talibani”: care dispreţuiesc alte genuri decât muzica clasică, pentru care argumentele verbale sunt mai importante decât ceea ce spune muzica prin ea însăşi. Îi prefer pe cei care îndrăznesc să guste din ceea ce li se pare necunoscut şi care se apropie cu sfială, scuzându-se mereu că ei nu sunt specialişti. De fapt, nu trebuie să fii specialist pentru a-ţi plăcea muzica clasică, ea nu este doar pentru nişte iniţiaţi care vorbesc o altă limbă. Ea poate spune ceva fiecăruia dintre noi, în funcţie de bagajul intelectual şi cultural deja existent, în funcţie de sensibilitatea fiecăruia. Trebuie doar să îndrăzneşti să o asculţi… Şi cel mai simplu este să o asculţi în intimitatea casei tale, la radio sau pe un CD.

Februarie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 47

CLASSIX

Despre geniul numit Yuja Wang Luna februarie este plină de lansări discografice, discuri de cea mai înaltă calitate înregistrate de artişti pentru care apropierea de public contează extrem de mult. Pe noul album semnat de pianista Yuja Wang, care a încântat şi a frapat la Bucureşti în Festivalul Enescu purtând o provocatoare rochie roşie, muzica este mai mult decât o înşiuire chiar şi frumoasă, de sunete: este pasiune dezlănţuită, un vulcan de emoţii care m-au făcut să exclam că aceasta

48 | Sunete | sunetelive.ro

este cea mai bună şi mai veridică interpretare a două dintre cele mai dificile concerte pentru pian şi orchestră care s-au scris vreodată: Concertul nr.3 de Rahmaninov şi Concertul nr.2 de Prokofiev. Sunt înregistrări dintrun concert live susţinut în februarie 2013 la Caracas, alături de Orchestra Simon Bolivar a Venezuelei, dirijată de fenomenul Gustavo Dudamel. Spun fenomen, pentru că Gustavo Dudamel este la doar 33 ani un icon al muzicii clasice la nivel global; iar

Dudamel spune despre Yuja Wang că ea este un geniu: da, la aproape 27 ani, Yuja Wang are categoric trăsăturile unui geniu al pianului, care în plus, arată şi senzaţional de bine în rochiile ei mini asortate cu tocuri kilometrice. Secretul ei: „mă distrez atât de bine când cânt la pian”, iar asta se vede: ea parcă se joacă în tempo-uri ameţitoare cu cele mai grele partituri scrise vreodată.

Februarie, 2014

CLASSIX

Milos Karadaglic – chitaristul care reinventează destinul unui instrument Dacă nu aţi văzut vreodată o poză cu Milos Karadaglic, trebuie să o faceţi: pentru că rar veţi vedea un interpret de muzică clasică atât de asemănător cu un manechin din industria modei. Şi dacă nu l-aţi ascultat niciodată, trebuie să o faceţi: Milos lansează în 17 februarie un nou album care include două dintre cele mai cunoscute concerte pentru chitară şi orchestră: Concertul din Aranjuez (cu acea melancolică parte a două devenită un simbol al chitarei clasice) şi Fantezia pentru un gentilom, ambele, creaţii ale spaniolului Joaquin Rodrigo. Cred că e imposibil să nu te îndrăgosteşti de Milos Karadaglic, muntenegreanul

de 30 ani care are cel mai greu cuvânt de spus, în prezent, despre destinul chitarei clasice. Sigur, poţi să fii uimit de tehnica lui uimitoare, care te faci să uiţi că el ţine în mână un instrument cu coarde ciupite, dar mai mult, eşti pur şi simplu vrăjit de sensibilitatea şi pasiunea ce răzbat din interpretarea lui. Un astfel de chitarist este cu siguranţă un demn continuator al tradiţiei deschise de legendarul Andres Segovia, primul care în secolul XX a arătat că chitara este un personaj al muzicii clasice, nu doar un actor în muzica tradiţională spaniolă.

Un disc pentru eternitatea unui dirijor: Claudio Abbado Când am aflat că în 17 februarie urmează să apară un nou disc semnat de pianista Martha Argerich, Orchestra Mozart şi dirijorul Claudio Abbado, nu ştiam ce semnificaţie specială avea să dobândească acesta începând cu 20 ianuarie 2014 – ziua când Claudio Abbado a părăsit această lume, la 80 ani. Acesta va fi deci testamentul discografic al unuia dintre cei mai importanţi dirijori care au trăit vreodată: un om care a condus cele mai importante orchestre ale lumii, a înregistrat sute de discuri în 46 de ani de colaborare cu Deutsche Grammophon, a înfiinţat mai multe orchestre, în special de tineri; în 2012, prestigioasa revistă britanică Gramophone îl includea în lista celor 50 de personalităţi care au schimbat muzica clasică în contemporaneitate. Iar ultimul disc al lui Claudio Abbado cuprinde două dintre cele mai emoţionante concerte pentru pian şi orchestră scrise de Mozart – nr. 20 şi 25 - înregistrate alături de o pianistă care de asemenea a scris istorie: ar-

gentinianca Martha Argerich. Pentru cei care au mai ascultat muzică clasică recomand şi alte discuri: lucrări de Pablo de Sarasate cu violonista Julia Fischer, fascinantul album „ Eventide” al grupului coral „Voces8”, discul „Rokoko” al unuia dintre cei mai în vogă contratenori ai prezentului, Max Emanuel Cencic. Iar pentru toţi iubitorii muzicii, un album de graniţă, „Opus”, al compozitorului de muzică electronică, germanul Schiller, disc pe care figurează însă şi nume mari din muzica clasică: pianista Hélène Grimaud, soprana Anna Netrebko, oboistul Albrecht Mayer. Albumele sunt disponibile în magazinele de specialitate (Librăriile Cărtureşti şi Humanitas), pe site-ul www.getmusic.ro sau direct la www. itunes.com. Garanţie a calităţii lor stă şi faptul că aceste albume sunt incluse şi în campania „Votează discul de muzică clasică al anului 2014” derulată la Radio România Muzical, unicul post românesc specializat în mu-

zica clasică. Pe site-ul campaniei de la www.romania-muzical.ro vă stau la dispoziţie arhive audio şi video, comentarii ale realizatorilor şi, evident, posibilitatea de a vota albumele preferate.

Februarie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 49

MUSIC&TECHNOLOGY

GAMING & MUSIC sau de ce au jocurile success în timp ce industria muzicală dă rateuri

nul trecut pe la mijlocul lunii septembrie a fost atins un nou hotar al culturii pop: jocul Grand Theft Auto V a încasat 800 milioane de dolari în primele 24 de ore de la ieşirea pe piaţă, cea mai grandioasă lansare a vreunui produs de entertainment ever, fie el film, disc, joc sau orice altceva. Pentru necunoscători, GTA V urmăreşte povestea a trei personaje, băetzi de cartier din LA, care pot pune la cale cam tot ce trece prin creierul ancestral al gamerului, de la vizite la dealeri de droguri la

50 | Sunete | sunetelive.ro

tamponări cu maşini, jaf armat şi tot felul de alte tipuri de violenţă simulată digital. Critica spune că este un joc bine şi chiar foarte bine făcut şi drept atare a şi costat vreo 266 milioane, mai mult decât majoritatea blockbusterelor hollywoodiene. Nu este singurul exemplu de acest gen, anul trecut Call of Duty Ops 2 a ajuns la încasări de 1 miliard USD în 15 zile, cu 48 de ore mai puţin decât a avut nevoie Avatar să ajungă la aceeaşi sumă. Suntem deci în Liga Campionilor de încasări, cu 67 miliarde USD în 2013 şi o estimare de

Vlad Popescu

82 miliarde USD în 2017, faţă de care industria filmului se poate lăuda cu 94 miliarde în 2010, cu aproape 20% mai puţin faţă de 2001. În acest punct se pune întrebarea, cum de reuşeşte industria gamingului, cu un produs aparent predestinat piratării, să ajungă la cifre precum cele prezentate mai sus? Puţină logică şi ceva căutări pe Google creionează următorul tablou. Piratarea jocurilor implică ceva bătaie de cap, mai ales când este vorba Februarie, 2014

MUSIC&TECHNOLOGY de jocurile pentru consolele dedicate, care de altfel aduc şi cele mai mari încasări faţă de cele pentru PC&Mac: nu este chiar la îndemâna oricui să facă rost de ISO-urile discurilor originale şi ulterior să şi modifice Playstationul sau XBOX-ul ca să şi funcţioneze copia piratată. Crack-urile soft ca în cazul jocurilor pe PC nu prea există sau funcţionează doar în cazuri limitate. Industria muzicală a încercat să aplice aceeaşi strategie a dificultăţilor de copiere cu discurile Blu Ray dar rezultatele pozitive au fost limitate mai ales din cauza costului destul de ridicat de retail al discului. Singurii aşi din mâneca industriilor concurente sunt în continuare proiecţia 3D şi IMAX, deocamdată imposibil sau greu de replicat în mediul casnic. Serviciile nu pot fi piratate. Cel puţin teoretic. Jocurile multiplayer online cum ar fi World of Warcraft au introdus conceptul de social gaming: jucătorii îşi creează o identitate persistentă, intră în relaţii, îşi scriu etc, totul pe bază username/ password. Din ce în ce mai multe jocuri de toate genurile, de la cele de tip shooter la jocuri sportive au prevăzute o anumită doză de experienţă socială şi operează mai mult ca un serviciu şi nu ca un produs de sine stătător, status quo nu numai mult mai antrenant pentru utilizatori, dar şi mult mai profitabil pentru dezvoltatori. ”Get Social” este într-un anumită măsură şi noua paradigmă pentru muzicieni, care la ora actuală au mai multe încasări din experienţe sociale precum concerte şi festivaluri decât din vânzarea de discuri. Şi la capitolul servicii lucrurile au început să se mişte şi în branşa muzicală, servicii de streaming audio cum ar fi Spotify sau Beats Music fiind în constantă creştere, dar nici pe departe la fel de dinamice precum jocurile. Versiunile de bază ale jocurilor sunt de multe ori gratis. Muzica nu

prea, nici măcar la calitate mai slabă, lăsând evident la o parte MP3urile descărcate de la torenţi sau de la amici. Industria gaming-ul s-a prins rapid de idee: pui gratis la dispoziţia jucătorului un prim nivel al jocului, iar pentru a trece la nivelele superioare trebuie fie sa joci până îţi cresc unghiile peste tastele cursorului, fie să cumperi credit, direct niveluri noi, avataruri, arme şi tot felul de alte facilităţi. Creatorii de jocuri au învăţat aceasta lecţie schimbând modelul de business cu unul împrumutat de la cazinourile din Vegas. Acestea îşi împart clienţii în trei categorii: whales (balene), dolphins (delfini) şi minnows (plevuşcă). Balenele sunt jucătorii care sparg sute de mii de dolari într-o seară, delfinii sunt jucătorii profesionişti iar plevuşca este constituită din jucători ocazionali, turişti, gură-cască. În vreme ce plevuşca asigură maxim 10% din încasări, balenele, chiar dacă puţine la

număr, pot aduce chiar şi până la 45% din profit, lăsând cei 45% rămaşi pe seama delfinilor. Evident cele trei categorii sunt tratate diferit de către cazinouri, balene zboară cu jet-uri private, sunt cazate în suite-uri prezidenţiale cu bucătari de top la dispoziţie etc., iar delfinii au înlesniri la cazare, abonamente şi discount-uri. În mod similar ar putea funcţiona un model de business şi pentru industria muzicală: pentru început însă, artiştii şi casele discografice ar trebui să se resemneze şi şă accepte că un anumit grup de persoane nu va plăti pentru muzică: plevuşca va apela la Youtube, radio, download-uri şi amici, lucru care

însă nu diminuează rolul aceste categorii însemnată ca număr. Fără ea, delfinii şi balenele nu ar putea fi atraşi în joc, plevuşca constituind masa critică şi influentă a fanilor. Delfinii sunt de asemenea numeroşi, fiind fanii dispuşi să plătească pentru albume şi mai ales pentru bilete de concert şi merchandise, ceea ce îi face să fie şi generatori de profit. În fine, balenele sunt dispuse să plătească sume mari şi foarte mari de bani pentru a zbura în jurul lumii la un concert, pentru a întâlni personal artiştii sau pentru a găzdui concerte private. Balenele reprezintă mai puţin de 1% din numărul total de fani dar pot genera chiar şi 50% din profit, la egalitate cu suratele mamifere mai sărace, delfinii. Radiohead a fost probabil prima trupă cu adevărat mare care a adoptat în parte acest model în 2005, odată cu controversata lansare a albumului ”In Rainbows” în sistem ”pay what you want”, dar a ratat capitalizarea categoriilor superioare probabil şi din motive ideologice. Trăgând linie după această scurtă comparaţie între gaming şi muzică, se poate spune că industria muzicală, de la casele discografice şi până la artişti, este înţepenită în trecut. E drept, e un trecut foarte apropiat, dar tot trecut îi zice şi e acela în care bunul de vânzare era produsul muzical. Fanii muzicii, pe baza stimulilor industriilor concurente, au evoluat, vor produsul muzical gratis dar sunt în schimb dispuşi să plătească pentru experienţe muzicale. Exact în acest punct, industria muzicală ar trebui să îmbrăţişeze hotărâtă noi modele de business bazate pe ceea ce a susţinut consumul de muzică încă de pe vremea menestrelilor şi a lui Mozart: relaţia emoţională între artist şi fan. Tratând ascultătorii drept fani şi nu drept clienţi şi evident punându-i la plată în mod corespunzător, industria muzicală s-ar putea salva cu ajutorul aceleiaşi tehnologii care în ultimii ani a cam lăsat-o cu ochii în soare. O analiză mai detaliată în acest sens, în numărul următor. Până atunci, Keep Calm and Start Playing!

Februarie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 51

SuneTV

„Cenzurat”, Look TV Pe beat de beep!

La fel cum se întâmplă de multe ori, proiectul Cenzurat a apărut ca rezultatul fericit (la propriu) al unor împrejurări aparent nefericite. Adrian şi Dragoş încheiau seria unei emisiuni matinale iar Bogdan şi Tiberiu, cea a unui talkshow de seară. Între o extremă şi cealaltă, rezultatul reunirii celor patru a fost... o altă „extremă”: un produs media extrem de bine primit, care îşi face loc cu succes în peisajul umoristic autohton. Deşi mărturisesc că nu deţin „reţeta alchimică” a divertismentului, băieţii dau vina pe abordare, ritmul de producţie alert şi pe diversitatea consisteţei umoristice a show-ului – elemente pe care le-au împrumutat din caracteristicile produsului de internet. Şi le iese. În primele două sezoane au reuşit să adune aproximativ 150.000 fani pe sticlă, facebook şi youtube. O încununare fericită a afirmaţiei lui Dragoş: „Succesul şi calitatea sunt noţiuni care capată sens doar raportate la public.” Îi inspiră tot ce-i încojoară, de la

52 | Sunete | sunetelive.ro

Teodora Marian

ridicolul politic, social, cultural, muzical şi mediatic din România, până la conţinutul de pe întreg internetul şi, nu în ultimul rând, se inspiră unii pe alţii: „Nu există ingrediente care se pot cumpăra de la magazin sau fabrica acasă, precum nişte substanţe ilicite pentru un umor de succes! E vorba doar de oamenii şi strict de oamenii care fac diferenţa!” spune Adrian. În pline pregătiri pentru sezonul al treilea, vi-i prezentăm aşa cum sunt, între imagine şi sunet: Ce melodie aţi alege ca imn al emisiunii? Dragoş: Hypnotic Brass Ensemble – War. Transmite multe fără cuvinte. Tiberiu: Muse – Uprising, are spiritul de revoltă pe care ne-ar plăcea să-l inoculăm în sufletele privitorilor. Adrian: Pink Floyd – Another Brick In The Wall Bogdan: Deşteaptă-te, romane!

Evident de ce... Fanul nostru, stăpânul nostru” sau „We are the DJs, we make the rules”? Cum vă raportaţi la feedback? D: Atât criticile cât şi laudele ne ajută să ne dăm seama pe unde ne aflăm; avem o comunicare foarte directă şi continuă cu cei care ne abordează: le răspundem tuturor pentru că aşa e normal, nu doar din motive de PR. T: Am fi bătuţi în cap să nu profităm de ideile fanilor, ei fiind consumatorii produsului la care ne căznim noi săptămână de săptămână. A: Am avut feedback destul ca actor şi stand-up comedian cât să aleg să nu mă mai raportez decât la mine, dar urmăresc bineînţeles reacţiile. B: Extrem de constructiv şi echilibrat. Ceva de genul „fanul nostru... we make the rules for you! Ok?” Nemulţumiţii sunt educaţi episod cu episod... până râd în hotote de plâns... pentru că n-au înţeles primele 2 sezoane”

Februarie, 2014

SuneTV D: Muzică electronică, Deephouse, Experimental, Nu-Disco, FutureFunk, Nu-Jazz, Bossa Nova, ElektroBrasil, hip-hop actual, piese vechi de rap, Subcarpaţi. T: Chestii chill: Air, Morcheeba, Thievery Corporation, muzică clasică, coloana sonoră din Hobbitul, chilout etnic (celtic, indian, arabic). A: Aproape orice care nu are legătură cu rock-ul sau cu folk-ul. B: Orice sună bine, sună în boxele mele. Dacă aţi fi o trupă de muzică, ce trupă aţi fi? D: CTC poate, pentru că ne dorim să fim amuzanţi, surprinzători şi cu un flow bun. T: The Lonely Island, pentru că e cea mai bună combinaţie de umor şi muzică. A: Queen! B: TAXIMETRIŞTII – numai Dan Teodorescu de la Taxi are o voce mai proastă şi mai puţin melodioasă decât a mea. Dacă el poate...

Dacă aţi avea muzică live în platou, pe cine aţi invita? D: Probabil că am încerca să promovăm artişti aflaţi la început de drum şi care transmit un mesaj puternic. T: Am invita poate nişte manelişti şi i-am plăti cu ora numai ca să nu cânte. A: Pe Jennifer Rush, doar ca să-l fac pe tata să zâmbească şi să aplaude cum o făcea pe vremea comunismului, când o dădeau la tv sâmbăta! B: Pe Frank Sinatra! Şi să facă duet cu cine vrea muşchiu’ lu’ Dragoş dintre maneliştii autoafoni! Pardon, autohtoni...

K-lu după Mihaela Runceanu – Să fim copii. T: Louis C.K. / Stories – Brother Louie. A: Louis de Funès în orice! B: Adrian Cucu este comedia întruchipată! Nu există o singură piesă care să-l reprezinte, în toate este excepţional. Iar actorul de comedie preferat este Bogan Rădulescu.

Unde se intersectează divertismentul TV şi muzica, în misiunile lor către public? D: Fix la destinaţie, în zona creierului responsabilă cu plăcerea. T: În supermarketul din care oamenii îşi fac stocul de divertisment. A: În momentul în care se susţin reciproc şi se completează. Doar acolo! B: În mijlocul punctului de echilibru reprezentat de mesajul şi umorul divertismentului şi frecvenţa undelor muzicale care creează o armonie... ăăă... nu mai ştiu ce-am vrut să spun. Stai. Care era întrebarea?

Muzicienii nu sunt prieteni cu cenzura. Voi cum găsiţi echilibrul între a vă atinge misiunea – deloc uşoară – şi a fi pasibili de cenzură? D: Tocmai asta e, că noi nu trebuie să ne găsim echilibrul în emisiunea Cenzurat, iar benzile negre (n.n. de cenzură) pe care sunt scrise cuvinte sunt un element comic. T: Pentru noi e destul de uşor, pentru că atunci când cenzurezi un anume cuvânt, automat, atragi atenţia asupra lui. În cazul nostru se iscă un paradox, cenzura ne ajută involuntar să ne diseminăm mesajul. A: Misiunea e să fiu pasibil de cenzură cât mai mult! B: Noi clar nu-l găsim, în consecinţă există Magistralul Druid (n.n.editorul de imagine) la butoane şi la benzi de cenzură care ne scapă de amenzi şi probleme.

Numele comediantului „suprem” şi o piesă care să îl reprezinte? D: Dem Rădulescu / Remixul lui

Atunci când nu sunteţi „Cenzuraţi” pe monitoarele TV, ce se aude în monitoarele audio?

Must-watch comedy movie, must-have music album şi must-attend festival? D: Say it isn’t so / Onra - Long distance / Electric Castle. T: Chaplin, orice din Chaplin / Queen, orice din Queen / Electric Castle. A: Deci da! B: Brigada Diverse – seria întreagă / La muzică nu pot alege doar un album / Who knows? Cerbul de la Mamaia!

Care este promisiunea

10 următorului sezon

„Cenzurat”? D: Că suntem departe de a ne pierde entuziasmul. T: „Sweetheart, I never plan that far ahead” - Humphrey Bogart în Casablanca. A: O să vă spunem prostii şi mai multe, şi mai tari şi cu toate astea o să râdeţi şi mai mult, pentru că noi le zicem altfel şi cu pasiune. Pam, pam! B: Promit că o să aveţi parte de o asemenea surpriză şocantă...!!! Cât mai curând!

Februarie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 53

RadioPleasures

„Dobro Show” Despre un Bro. Dobro!

George DURBĂLĂU

Credit foto buzaianu.wordpress.com

rima oară l-am văzut pe la Protv i guess şi cred că l-am şi ascultat cândva pe la Contact în Braşov, când eram mic şi căutam muzică pe radiouri. Chiar dacă era la ştiri..:) Dar parcă toate amintirile astea legat de Mihai Dobrovolschi au fost estompate sau de-a dreptul şterse din memorie şi au fost înlocuite cu sutele de ore petrecute cu urechea pe un difuzor, fie el de căşti sau de monitor de chitară prin care scoteam Guerrilla de pe aplicaţia telefonului (că numai online servim Guerrilla la Braşov, deh!), pe „Guerrilla de Dimineaţă”, cu Dobro şi Craio. Mai târziu fără Craio, şi mai târziu simplu, „Dobro show”. Ce este important pentru mine, pe

54 | Sunete | sunetelive.ro

lângă faptul că Sunete şi Guerrilla au destul de (foarte!) multe lucruri în comun, acela că, ostracizat (îmi place să mă alint) cum am fost la un moment dat pe o insulă mediteraneană pe care o simţeam foarte ostilă, podcastul Guerrillei de Dimineaţă m-a ţinut la suprafaţă prin indisolubilul simţ al umorului tongue-in-cheek, elevat-golănesc, anti-limbădelemn şi pro-construcţii verbale multi-sens (inventez şi eu cuvinte), anti-elitist, dar cu trimiteri din cele mai diverse, ce mai, pe scurt, un umor perversreţinut şi inteligent ce îl simţeam că aparţinea generaţiei mele. Mai exact mie. Media românească are atât de puţine referinţe autentice în zona entertainment-ului (asezonat şi cu

info, nontheless) încât când dai cu nasul (respectiv urechea) de ceva care îţi vorbeşte pe limba ta, păi te ţii de ei. Scai. Am şi sunat la un moment dat în emisiune – aveam răspunsul la un concurs cu Coldplay. Nu am avut sorţi de a intra în direct - şi eu care nu fac d-astea deloc, eram umilit şi obidit, dar acum, retrospectiv, faptul că EU, George, am luat telefonul la opt jumate dimineaţa să sun la o emisiune radio înseamnă multe. MULT. Deci, pentru că la rubrica asta trebuia să apară în deschidere Dobro, iată că a apărut Dobro. Cu un interviu din domeniul fulgerului, tunetului sau aşa ceva, scurt, la obiect, percutant, subcutanat, extraveral, ginko-biloba! Februarie, 2014

RadioPleasures Credit foto constantinandreirusu.blogspot.ro

10 întrebări pentru Dobro 1

n scurt traseu al tău prin U media românească!

În ultimul an de facultate, 1996, am început ca redactor prezentator la Radio Contact Braşov, fiind mutat disciplinar, în urma unei crize de râs în timpul unui buletin de ştiri, la secţia programe. Marius Dobre de la ProFM Bucureşti m-a auzit, mi-a făcut o ofertă. Am stat în Profm până în 2004, în acelaşi timp având felurite emisiuni pe ProTV. M-am mutat la Guerrilla, devenind membru fondator şi director de programe, de-asemenea realizatorul matinalului. În acelaşi timp am avut emisiuni tv pe PrimaTV, TVR şi TVR2. Editoriale scriu în felurite reviste din 2003.

F ă un top 5 all-time music albums.

1. U2 – „No Line on the Horizont” 2. Pink Floyd – „The Wall” 3. Marillion – „Misplaced Childhood” 4. Placebo – „Battle for the Sun” 5. Depeche Mode – „Violator”

Ş i un top 5 guilty musical pleasures!

1. Grasu XXL feat.Ami – Deja Vú 2. Grigorio de România Teledependent 3. Cătălin Crişan – Vorbeşte marea 4. Bad Boys Blue - A world without you 5. Eva Kiss - E scris în stele

um ai putea rezuma relaţia C ta cu muzica în 10 cuvinte?

Când îi sunt infidel nu îmi merge absolut deloc bine

e trupe noi din Romania C ţi-au atras atenţia?

Skizzo Skills, Aeroport şi, deşi nu sunt noi, formula Norzeatic si Khidja e sus rău.

ele mai bune trei concerte C live la care ai fost vreodată?

aca mâine ai constitui o D trupă de muzică, ce formulă (instrumente) ar fi şi ce gen ai aborda?

Synth, sequencer, tobe, bas, chitară, pian. Propriu. Eşti la un concert U2 şi Bono te invită pe scena să spui două vorbe şi să cânţi o piesă împreună cu trupa. Ce ai spune şi ce piesă ai alege să cânţi?

It was about time, you arrogant little man! Aş cânta „Love is Blindness”

ât la sută din muzica C difuzată la „Dobro Show” alegi tu?

30% pe loc. pe final, ca să apelăm şi la 10 Şipasiunea pentru psihologie, ne spui un banc cu psihologi?

U2 - 360 - Barcelona, George Michael şi unul mic, la Romexpo, Manic Street Preachers, magistral!

Da. Se întâlnesc doi psihologi: „Salut! Eşti foarte bine! Eu ce mai fac?”.

Februarie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 55

CuvinteÎnSunete

de S. Moldovan

Nu doar o carte!

nceputul. Anul 1998, adolescenţă, băiat simplu, dintr-o familie simplă. A fost momentul zero! A fost momentul în care am găsit în muzică ceva liniştitor, relaxant. Mă atrăgeau sunetele diferite, ritmurile neobişnuite, necunoscute, ciudate. Aşa am descoperit muzica electronică, iar pe mine mă relaxa extraordinar acel electro-house de la radiourile vremii, brut dar foarte melodios, puţin zgomotos dar foarte dansant, puţin vulgar dar foarte îndrăzneţ! Vorba părinţilor, băteau “fiarele”şi “tablele”, dar pe mine mă fascina! Atât de tare încât îmi petreceam nopţile ascultând şi înregistrând puţinele emisiuni din FM-ul anilor ’90. Dar am rămas tot acel băiat simplu, fără nici o tangenţă cu viaţa muzicală şi muzicienii. Colecţionarul. Anii au trecut, aproximativ patru la număr, timp în care m-am rezumat doar la a mă “juca”cu tot felul de casete, benzi

56 | Sunete | sunetelive.ro

magnetice lipite cu ojă, casetofoane, românească, astfel, am trecut de la difuzoare luate la schimb pe graffitibăiatul simplu, la băiatul informat. uri personalizate pe coli de hârtie, Ştiam totul despre artiştii români, boxe construite de către mine şi tatăl discografia lor, biografia lor, meu, led-uri, beculeţe, orgă de lumini colaborările, evenimentele, iar încetul improvizată şi altele câte şi mai câte. cu încetul lucrurile se legau şi îmi Dar am rămas tot la acel electrocream o cultură muzicală. Dar tot nu house şi techno al adolescenţei. Apoi, era de ajuns. a venit un PC, internetul şi de aici Blogger-ul. Abia în vastele posibilităţi. Ascultam tot ce anul 2011 am rupt bariera dintre se putea asculta, gusturile se finisau, mine şi ce era dincolo de acel radio, iar după ce am epuizat toate resursele pe care îl puneam lângă cap, pe din străinătate, curiozitatea m-a sub plapumă, ascultând muzică împins spre tărâmurile autohtone. nopţile. Acumulasem o mulţime de Era momentul cunoştinţe, perfect! Chiar colecţia era atunci începeau destul de www.scribd.com/ElectroBlogRo să iasă din frumuşică, însă underground-ul lipsea ceva. Era mioritic feluriţi dorinţa de a producători de împărtăşi cuiva muzică electronică, media devenea gusturile muzicale, de a demonstra deschisă pentru ei, se organizau că şi noi avem muzicieni valoroşi, evenimente, se crea o scenă. Anii au că avem o istorie. Astfel, s-a născut trecut şi am devenit un colecţionar ElectroBlog Ro. Biografii, interviuri, de muzică electronică exclusiv recenzii, mix-uri şi compilaţii create Februarie, 2014

CuvinteÎnSunete

de artişti renumiţi exclusiv pentru cititori. S-au creat conexiuni, iar toată paleta de materiale a fost oferită gratuit, prin generozitatea muzicienilor care au apreciat faptul că îi promovează cineva. Am găsit în ei oameni deschişi, sensibili şi cu multe alte calităţi care nu pot fi descrise, astfel că am hotărât să trec la pasul următor, să materializez informaţiile acumulate, parcă cu un simţ al datoriei faţă de acei artişti insuficient apreciaţi şi nici un moment cu gândul să obţin foloase materiale în schimbul a tot ceea ce fac. Enciclopedia. Aşadar, în anul 2012 m-am hotărât să scriu o carte despre istoria muzicii electronice româneşti, atât de puţin cunoscută şi documentată. Bineînţeles, au

58 | Sunete | sunetelive.ro

fost suişuri şi coborâşuri, au fost necesară. Reticenţa deja tipică muzicieni foarte deschişi care mioricărui instrument românesc de au oferit o mulţime de informaţii şi promovare al lucrurilor autohtone m-au sprijninit în scrierea biografiei inedite şi-a spus încă o dată cuvântul lor, au fost şi alţii mai pretenţioşi sau însă şi nu am reuşit să public cartea, cârcotaşi, care criticau modul în care să găsesc o editură destul de serioasă scriam şi mă împingeau spre gândul cu un plan concret de distribuţie şi de a renunţa, dar în final a rezultat un promovare a enciclopediei, astfel, la material care, sfârşitul anului cu plusuri sau 2013, am hotărât cu minusuri, să iau lucrurile pe http://septymoldovan.blogspot.ro cu erori sau cont propriu şi să nu, totuşi o public online în există! Era format PDF, să absolut necesară şi era momentul o pun la vânzare la un preţ simbolic potrivit, pentru că erau deja de 1 USD, iar suma strânsă, alături aproximativ cinci ani de când consider de donaţiile care pot fi efectuate, să o eu că exista o scenă propice muzicii utilizez pentru publicarea ei în format electronice în adevăratul sens al clasic. Mulţumesc pentru sprijin cuvântului, cu toată “infrastructura” artiştilor şi colaboratorilor! Februarie, 2014

ALDMOVIELAND

The Wolf OST

vs. The Hustle OST Both American Records Alin Ludu Dumbravă

merican Hustle (Ţeapă în stil American) vs. The Wolf of Wall Street (Lupul de pe Wall Street), 10 nominalizări la Oscar, versus cinci ale lui Scorsese. Acum, că septagenarul italo-american a cam inventat tipul acesta de soundtrack, nu mai are rost să repet aici. Oricum Hustle e nepotul lui Marty, ca stil, zgomot, culoare, atmosferă, ritm şi folosirea muzicii. Aceste filme nu sunt nominalizate la Oscar pentru muzică si nici pentru piesă originală – original song - dar au nişte mega-giga soundtrackuri extraordinare, cu piese clasice dar şi necunoscute, şi ambele folosesc muzica într-un mod ingenios pentru a reda atmosfera anilor ’70 (respectiv 1978, în American Hustle) şi ’90, de fapt un timp mai lung, de 2 decade la TWOWS. American Hustle Aici David O. Russell se dovedeşte a fi un emul al lui Scorsese dar şi în stilul lui PTA (Paul Thomas Anderson) pentru Boogie Nights…Supervizorul muzical Susan Jacobs a lucrat cu Russell la filmul său anterior, Silver Linings Playbook, dar are

60 | Sunete | sunetelive.ro

experienţe eclectice, de la Robert Altman la Short Cuts şi Kansas City, la 54 şi Basquiat. Dar alegerile muzicale din A.H. mi-au plăcut mai mult, e un feelgood movie şi piesele sunt minunate, şi multe din ele, clasice preferate şi de mine. De la jazz standard, Duke Elligton cu Jeep’s Blues, care ajută eroii să se îndrăgostească, la clasice rock, Steely Dan (Dirty Work), Chicago (Does Anybody Really Know What Time It Is), Santana (Evil Ways), David Bowie (Jean Jenie), Elton John, America, ELO. Apoi disco, Donna Summer, compusă şi produsă de Giorgio Moroder, cu Pete Bellotte (I Feel Love), Bee Gees, Temptations (Papa Was A Rollin’ Stone), Don’t Leave Me This Way, disco cover de Thelma Houston, şi originalul, de Harold Melvin & The Blue Notes, Cu care ne întorceam înapoi la jazz (se pare că O. Russell e specialist, a făcut recenzii la o revistă de specialitate), Jack Jones, Thelonious Monk- Straight, No Chaser, Oscar Benton cu Blue Moon, It’s De-Lovely a lui Cole Porter, cu Ella Fitzgerald, Frank Sinatra cu The Coffee Song (They’ve Got An Awful Lot of Coffee In Brazil). Plus, La chatte à la Satie a compozitorului de film Italian,

American Hustle Official Soun 1. Jeep’s Blues - Duke Ellington 2. Goodbye Yellow Brick Road - Elton John 3. White Rabbit (Arabic Versio 4. 10538 Overture - Electric L ELO) 5. Live and Let Die- Wings 6. How Can You Mend a Broke 7. I Feel Love - Donna Summer Februarie, 2014

Piero Piccioni din filmul Appassionata (1974), şi To The Station -Evan Lurie, compozitor, printre altele la anteriorul film al lui Russell, Silver Linings Playbook . Iar Chris Stills (Christopher), e băiatul lui Stephen Stills, de la CSNY. Însă adevăratul erou e Jeff Lyne, ‘mr. Blue Sky’, căruia i se face puţină dreptate în acest film. Lynne, fondatorul Electric Light Orchestra şi unul din membrii supertrupei Travelling Wilburys, interpretează instrumental Clar de lună de Debussy şi oferă filmului piesa instrumentală nouă, Stream of Stars (de-a lungul primei părţi a genericului final), ca şi Long Black Road (apărută numai pe single în Japonia), iar ELO e prezentă cu legendarul hit Uvertura 10538 (de pe primul lor album, omonim, din 1972). Chestiile senzaţionale, o versiune în limba arabă la White Rabbit a trupei Jefferson Airplane, înregistrată special pentru film cu o cîntăreaţă libaneză de 23 de ani din Boston, Mayssa Karaa (care şi-a înregistat vocea prin iphone din turneu !), o interpretare a piesei lui Tom Jones (courtesy of Tom Jones !), Delilah cu Jeremy Renner şi Christian Bale, şi o secvenţă suprarealistă, montată şi cîntată pe piesa Bond din 1973, Live and Let Die a trupei Wings (Paul McCartney & Linda McCartney, courtesy of Barbara Broccoli), unul din momentele mele preferate din film. Şi neapărat I Saw the Light (de pe Something/Anything?, din 1972), cu ‘cel ştiut de atît de puţini,’ Todd Rundgren, o altă piesă superbă.

ndtrack Tracklisting: n d (Album Version)

on) - Mayssa Karaa Light Orchestra (as

en Heart - Bee Gees r

8. Don’t Leave Me This Way - Harold Melvin & The Blue Notes 9. Delilah - Tom Jones 10. I’ve Got Your Number - Jack Jones 11. Long Black Road - Jeff Lynne 12. A Horse with No Name (Album Version) America 13. Stream of Stars - Jeff Lynne 14. Live to Live - Chris Stills 15. Irving Montage - Danny Elfman

Good Times, Bad Times cu Led Zeppelin, e doar prezentă în trailer. American Hustle e cu adevărat momentul lui Jeff Lynne, şi compozitorul muzicii originale, Danny Elfman e extrem de discret, pe albumul oficial apare doar cu o piesă, ultima din cele 15, anume Irving Montage. Şi să nu uităm că Irving Rosenberg, escrocul, era român de origine, evreu român, dar tot de-ai noştri 

Februarie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 61

MOVIES

The Wolf of Wall Street Official Soundtrack Tracklisting: 1. Mercy, Mercy, Mercy – Cannonball Adderley 2. Dust My Broom – Elmore James 3. Bang! Bang! – Joe Cuba 4. Movin’ Out (Anthony’s Song) – Billy Joel 5. C’est Si Bon – Eartha Kitt 6. Goldfinger – Sharon Jones and the Dap Kings 7. Pretty Thing – Bo Diddley 8. Moonlight In Vermont (Live At The Pershing Lounge/1958) – Ahmad Jamal 9. Smokestack Lightning (Album Version) – Howlin’ Wolf 10. Hey Leroy, Your Mama’s Callin’ You – The Jimmy Castor Bunch 11. Double Dutch – Malcolm McLaren 12. Never Say Never – Romeo Void 13. Meth Lab Zoso Sticker – 7Horse 14. Road Runner (Single Version) – Bo Diddley 15. Mrs. Robinson (LP Version) – The Lemonheads 16. Cast Your Fate To The Wind – Allen Toussaint

The Wolf of Wall Street Soundtrack energic, supervizat ca de obicei de prietenul lui Scorsese, Robbie Robertson (ex The Band), cu mult blues, Bo Diddley, John Lee Hooker (Boom Boom), Elmore James -Dust My Broom, Howlin’ Wolf, Chester Burnett (Spoonful, piesa lui Willie Dixon facută celebră de Cream şi Eric Clapton), jazz: Cannonball Adderley (cu piesa lui Joe Zawinul Mercy, Mercy), Ahmad Jamal, Allan Touissant, Charles Mingus, dar şi Paul Simon (Mrs. Robinson, dar cîntată de Lemonheads), Billy Joel, Devo (Uncontrollable Urge), Foo Fighters, Sir Mix-A-Lot, Naughty By

62 | Sunete | sunetelive.ro

Nature, Cypress Hill (Insane In the Brain) şi... Musique (In the Bush). Punk francez, Ca Plane Pour Moi (Plastic Bertrand), disco italian, Gloria (Umberto Tozzi), şi Hit Me With Your Rhythm Stick, legendara piesă Ian Dury & The Blockheads. No Rolling Stones tho :D Robertson semnează The Money Chant, alături de Matthew McConaughey, care asigură chant-ul tribal deja faimos. Piese adiţionale de Theodore Shapiro. Din păcate majoritatea muzicii nu apare pe soundtrackul oficial, care contine doar 16 piese din cele 54 din film. Ca şi cele 2 piese Kanye West, folosite în trailer, care îi dau şi ritmul

acestui (Black Skinhead 1 şi 2), trupa proiect 7Horse (2011, a trio-ului rock californian Dada), de pe albumul Let The 7Horse Run. Sau Romeo Void, funky. Cele mai ciudate, The Jimmy Castor Bunch, reaggie bossanova, Double Dutch cu Malcolm McLaren, de pe albumul său din 1982, “Duck Rock”, şi o versiune la piesa Bond, Goldfinger cu trupa care cântă în film la nuntă. Iată o altă coincidenţă cu American Hustle, care are o reinterpretare fabuloasă a altui cîntec 007 faimos, Live and Let Die. Votez totuşi cu escrocul cu poster cu Ateneul Român pe pereţii spălătoriei sale. Şi cu ELO. Februarie, 2014

Tips&Tricks

Câteva idei simple pentru un party reuşit

Costel Cristea

curtă introducere, în care mă dau puţin rotund: sunt printre cei mai vechi promoteri de evenimente underground din România. Când zic asta, gândeşte-te că am rezistat 10 ani pe „piaţa” partyurilor naţionale şi încă mă mai ţine. Am colaborat cu zeci de cluburi, baruri, puburi, popicării, hale şi păduri şi am chemat sute de artişti, atât din ţară cât şi de peste graniţă. M-am lovit de aproape toate problemele care implică organizarea unui eveniment, dar mereu este loc de alte probleme, aşa că dacă omit ceva, ori nu mi-a stat gândul acum ori nu le-am întâlnit. Dar în ansamblu, rândurile următoare ar trebui să-ţi facă o idee despre ce înseamnă aceasta meserie de organizator. Pentru că activez şi ca DJ, am avut plăcerea să-mi conturez o imagine de ansamblu destul de bună, din ambele tabere. Şi încep printr-un exemplu de eveniment pe care voi lucra pentru a evidenţia ce trebuie făcut şi la ce să fim atenţi atunci când n-avem ce face cu banii şi vrem să trântim un party pentru prieteni şi duşmani. Se face c-am fost invitat în Satu Mare să mixez, alături de alţi colegi de breaslă, asta ca să nu fiu singurul care ia un fel de ţeapă. Nu mai lucrasem cu acel promoter, dar îl cunoscusem şi părea băiat isteţ plus că, dă-o-n mă-sa, cât de grea sa fie organizarea unui party într-un

oraş ca Satu Mare. Promovarea pe care a făcut-o pre-eveniment mi-a plăcut: online bine acoperit, prezentare prin text excelentă, furnizat linkuri, teasere, ştiri zilnice, inviteuri grămadă etc. I-a tras şi spot radio, poze din locul unde avea să se întâmple nebunia, poze în ziua cu evenimentul, reprezentând montarea sunetului. Pe bune, chiar ca la carte! Locul ales era uşor neconvenţional, la mansarda unui mall, arăta foarte bine din imagini, mi-am zis că va ieşi o chestie memorabilă. Şi a ieşit! Ca să n-o lungesc: locul arăta bine întradevăr. Sunetul bun, n-am ce zice. Dar iată unde a intervenit lipsa de experienţă: încăperea avea multă sticlă şi gresie, lucru odios pentru orice sonorizare. Deşi beneficiam de un soundsystem JBL, se auzea ca o tigaie. Barurile foarte mici şi prost aprovizionate. Mansarda era fix deasupra unor cluburi de cocalari unde cântau ultimele hituri taraf sau morţii lor, că nu-i suport oricum. Luminile erau multe şi faine, dar toate puse grămadă astfel încât te bronzai stând cu faţa la scenă. Şi, bomboana de pe coliva evenimentului a fost apariţia miliţiei, imediat după doişpe noaptea, apariţie care a fost sinonimă cu închiderea petrecerii, pentru că omul n-avea autorizaţie şi, la prima reclamaţie din partea unui vecin (se auzea muzica în tot cartier-

ul, sala nefiind deloc antifonată), adio distracţie. Ce concluzii putem trage din asta? 1. Prima chestie la care te gîndeştii înainte să organizezi ceva - undeva este Poliţia, băi tată! Adică ăia sunt singurii care pot veni să-ţi oprească muzica şi să-ţi trimită petrecăreţii acasă. Aşadar, caută un loc fără vecini sau cu autorizaţie pentru acest tip de activităţi. Sau fă naibii rost de nişte pile şi dă-o româneşte, cu niscaiva şpagă. Dar nu te expune acestui risc, pentru că pierde toata lumea, mai ales tu. 2. Fii atent la zona în care se află locul de desfăşurare (observi că evit cuvîntul „locaţie”, care înseamnă „chirie”). Dacă e într-o zonă rău famată, sfatul meu este să te retragi. Ori vei avea probleme cu cocalarii, ori lumea n-o să vină din aceeaşi teamă de a nu avea probleme. 3. Vezi puţin cum e acustica sălii. Chiar dacă poate ţie îţi arată mişto, dacă sună prost se pierde din energia pe care doar un sunet bun ţi-o dă la party. Lumea care a plătit bilet se va plânge de calitatea sunetului (şi nimeni nu vă înţelege scuze de genul: nu ne-a ajutat sala) şi data viitoare nu va mai avea încredere în tine. 4. Barul este esenţial. Trebuie să ai oameni care se mişcă repede, un bar diversificat, cu băuturi pentru toate buzunarele. Mai bine vinzi ieftin şi mult, decât scump şi puţin. Financiar poate ajungi tot aco-

Februarie, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 65

Tips&Tricks

lo însă lumea va fi mai trează şi deci mulţi vor pleca necuplaţi acasă. Fail! 5. Dacă n-ai garderoba bine organizată, te expui furturilor de tot felul şi până la urmă tu vei fi răspunzător. Plus că e o chestie de confort psihic pentru petrecăreţi săşi poată lăsa lucrurile în siguranţă. 6. În orice club sau sală sau eveniment, profesionalismul sunetiştilor şi calitatea sculelor folosite vor face diferenţa. Colaborează cu cineva care a mai fost la tipul tău de eveniment şi ştie la ce să se aştepte. Dă bani mai mulţi pe un sunet bun, nu fi cârnat, o să te ajute pentru evenimentele viitoare, când lumea va veni cu plăcere pentru că are încredere în calitatea la care tu, normal, ţii. 7. Nu lăsa banii de azi să-ţi mănânce banii de mâine! Dacă urmăreşti profit cu orice preţ azi, fii sigur că mâine nu-l vei mai avea. De regulă, cei care caută profit imediat fac rabat de la calitate şi cârpesc cam tot. Dacă eşti genul de tunar, treaba ta. Mănânci azi mai mulţi mici, dar mâine vei face foamea. Nu te sfătuiesc. Eu unul am rezistat 10 ani pentru că mereu am preferat să ies chiar în 0, dar să fie evenimente de calitate. Şi iată-mă încă în branşă. Ştii care e succesul oricărei afaceri? Nu profitul, ci vechimea pe piaţă! 8. Calitatea artiştilor invitaţi!

66 | Sunete | sunetelive.ro

Ştiu că ai mulţi prieteni care s-au apucat şi ei de muzică de puţin timp, vă intelegeţi bine, ţi-e greu să-i refuzi. Însă aici e vorba de o afacere, până la urmă. Încearcă să chemi artişti de calitate, care ştiu ce fac. Începătorii sunt pentru warm-up, cu timpul vor creşte şi ei. Un exemplu clar îl am de la ultimul festival pe care l-am organizat: am dat şansa mai multor dj la început de drum să mixeze la un event măricel, de dragul mişcării locale, ce să zic. Lipsa de experienţă în tot ceea ce înseamna DJ-ing a dus la arderea unei boxe pentru că un băiat şi-a pornit placa de sunet fără să se asigure dacă sunetul era jos. Poc! Au pentru sunet, au pentru urechi. Ştiu cazuri de oameni care au surzit. Deci mare atenţie! 9. Ambianţa este şi ea foarte importantă. Prea multă lumină nu este deloc bună. E un fenomen ciudat, dar oamenii cam fug spre întuneric atunci când vin la party. Nu ştiu exact de ce (râd complice). E tare bine să ai nişte lasere, nişte spoturi, toate atent poziţionate astfel încât călătoria să fie una fluentă şi indepărtată. Dacă e iarnă, să fie cald, tuturor ne place sa vedem piele, nu textilă, ştii ce zic? 10. Căile de acces, stafful, coada şi toaletele. Dacă o gherleşti cu asta, e nasol tare. În-ghesuielile de orice

natură taie din vibe. Nu e bine să ai coada prea mare nicăieri, nici la intrare, nici la bar, garderobă sau toalete. Asigură-te că ai suficienţi oameni (bine pregătiţi) peste tot. Bouncerii să aibă experienţă cu acest tip de evenimente şi să nu fie nişte ţărani cu chef de scanal. Toalete suficiente şi curate. Intrări şi ieşiri separate. Brăţări în loc de ştampile. Atitudine pozitivă orice s-ar întampla, adică nu te apuca să te cerţi de faţă cu petrecăreţii dacă ceva nu e ok, astea se fac elegant, între 4 ochi, în culise. În mare cam la asta m-am gîndit pe repede înainte, scriind articolul. Şi prefer să nu-l recitesc pentru că la un eveniment trebuie să gândeşti repede şi dintr-un foc. Nu prea există loc de gherle on the spot. Gîndeşte-le pe toate foarte bine înainte, nu acolo, la temperatura momentului. Mai sunt o grămadă de aspecte care ţin de un party reuşit, unele implică marketing, p.r., mass-media şi alte anexe, dar îmi iau pâinea de la gură dacă vă dau pe tavă tot ce ştiu. În caz că am greşit ceva, iertare vouă, dar accept că mai am de învăţat şi credeţi-mă, învăţ cu plăcere. Cui va folosi aceasta fiţuică, mult succes şi un ultim sfat: faceţi cu dragoste pentru muzică şi oameni, iar Universul vă va rasplati, într-un fel sau altul. Să fie bine! Februarie, 2014