Sunete Mai 2014

EDITORIAL

REVISTĂ DE MUZICĂ SE DISTRIBUIE GRATUIT Redactor Şef: George DURBĂLĂU george.durbalau@gmail.com Redactori: Berti Barbera, Cristina Comandaşu, Vlad Popescu, Andi Enache

Facebook, muzică românească, Paşte şi nesomn

Colaboratori: Radu Layer-Dobra, Oana Radu, Edward Ciurea, Beatrice Sommer, Diana Nicolae Vânzări: George Ovidiu tel. 0752 241 621 george.sunete@gmail.com Facebook / Online: Edward Ciurea Diana Nicolae Crenguţa Pavel Corectură: Edward Ciurea Coordonator distribuţie: Dan Budoi dan.budoi@zilesinopti.ro Director General: Marian Gîlea marian.gilea@zilesinopti.ro Contact: facebook.com/sunetelive www.sunetelive.ro Dacă vreţi sa ne semnalaţi un eveniment, vă rugăm să ne contactaţi la adresa: evenimente@sunetelive.ro Dacă aveţi un local şi vreţi să distribuiţi revista Sunete, vă rugăm să ne contactaţi la adresa: distributie@sunetelive.ro Conţinutul aparţine în întregime revistei Sunete. Reproducerea parţială sau integrală a conţinutului este ilegală fără acordul prealabil al revistei Sunete.

George DURBĂLĂU

P

entru că ne-am supărat pe sărbători, Sunete a muncit dublu în ultimele două săptămâni, pentru a regla din mers apariţia la începutul lunii! Parcă astea doua vichenduri care au trecut cu Paştele şi 1 Mai muncitor(b)esc au fost un prilej de party şi excursii – acum na, ce să fac, o ard şi eu heităreşte, că eu stăteam cu drobul într-o venă..ăăh, adică mână şi cu tastatura în cealaltă! Geană pe facebook ca mielu pe topor, umplându-mi hardul interior cu milioarde de oo colorate, cozonaci, miei, „nu vă mai drobaţ!” şi alte urări de la cele mai naive la cele mai îndrăzneţe cu inserturi din cele mai ne-ortodoxe. Timpul petrecut la computer, însă, este necesar să fie legănat de muzici din cele mai obscure. Dar bune. Deşi cred că ascult PREA multă muzică, totuşi de data asta, căci aşa se întâmplă primăvara – apar mugurii creativi după hibernare – am ascultat numai muzici româneşti! De la rock, la muuuultă electronică – deh, evenimentul nostru m-a obligat să îmi fac încălzirea(!), tot felul de fusion de la jazz la etno and so on, toate bune şi toate cu o doză sănătoasă de experimental, căci v-am mai spus teoria mea, trăim vremuri minunate din unghiul consumatorului de muzici, dar şi al artistului în egală măsură! Avem din ce în ce mai multă muzică românească în paginile revistei (ceea ce mă încântă la maxim) şi câteva articole foarte interesante şi venind de la oameni cu background serios în zona lor de acoperire – mă refer aici la conexiunile imuabile dintre muzică şi tehnologie (ni se explică cum stă treaba cu suportul digital vs vinyl de exemplu) a lui dom` profesor Vlad Popescu sau inaugurarea a două rubrici care cred că vor diferenţia Sunete de alte întrepinderi de gen ☺ (dacă nu a făcut-o până acum!) - am numit aici „Live SOUND” a lui Radu Layer-Dobra (care face şi predă sunet live prin toată Europa) sau rubrica „Două MUZE”, în cadrul căreia vom aborda în PREMIERĂ legăturile dintre muzele celor două arte din ce în ce mai conexe – Teatrul şi Muzica! Golanii ne zâmbesc de pe copertă, Andi Moisescu şi Hrubaru ne vorbesc despre muzicile lor favorite şi Radu Paraschivescu vine cu o mână de oameni cool să ne aducă poveşti din lumea muzicii la rubrica „Cuvinte în SUNETE”. Avem varietate şi ne zbatem să îţi aducem ceea ce contează la buricele degetelor şi la vârful pupilei! Dacă îţi place de noi, fii social, share the LOVE!

Mai, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 3

SUNETELIVE

Stelele Rockului Românesc sau Habemus ROCK! Diana Nicolae

D

eşi concertul a început la ora stabilită, am avut parte şi de nemulţumiri. Un domn de vreo 60 de ani, a „spart” atmosfera destul de liniştită dinaintea concertului. Foarte nerăbdător, urla cât îl ţineau plămânii, invitându-i pe artişti să-şi faca mai repede apariţia.

Parcă ascultându-l, în scurt timp, apare pe scenă Cristi Hrubaru, plin de energie şi voie bună, aşa cum îl cunoaştem, pentru a prezenta programul. Imediat, băieţii de la Trooper au dat năvală pe scenă, dar nu singuri, ci în compania inegalabilului Ovidiu Lipan Ţăndărică.

Concertul a fost deschis de piesa „Nunta” a celor de la Phoenix, cu Ovidiu Lipan Ţăndărică la tobe. Cred că acesta a fost momenul în care publicul s-a trezit din amorţeală. După ce Ovidiu Lipan a oferit un scurt dar extraordinar spectacol, a fost rândul lui Florian Stoica şi Victor Solomon să ne cânte „imnul rockerilor” alături de băieţii de Mai, 2014

la Trooper, care au au acompaniat toate „stelele rockului românesc” pe parcursul serii. În fine, „nana nananana nana nanana” a răsunat în toată sala de la primele acorduri ale piesei „Viaţa de rocker”. După ce publicul şi-a adus aminte cum era să fii rocker în anii ‘90, a venit rândul unei melodii mai uşoare, poate una din cele mai frumoase balade rock româneşti, piesa „Tu”. Câteva brichete răzleţe fluturau prin aer, cot la cot cu telefoanele mobile. Atmosfera romantică a fost imediat risipită de Dan Iliescu de la Timpuri Noi, cu a sa „vecină”. „Vecina” a energizat instantaneu mulţimea de rockeri, trecând apoi pe un ritm de blues cu piesa „Catran”.

După Dan Iliescu, au urmat alte două legende ale rockului românesc, Eugen Mihăescu şi Gabi Nicolau (ex-Krypton) care au cântat unul din hiturile anilor ’90, melodia „Fără teamă”, urmată de „Azi în mine fiara a murit”. Un invitat neaşteptat şi-a făcut apariţia după

Eugen Mihăescu şi Gabi Nicolau. Este vorba de Mihai Georgescu de la Bere Gratis, care conform spuselor lui Alin de la Trooper, i-a confirmat prezenţa la eveniment chiar cu o seară înainte de concert. Mihai şi-a făcut apariţia în aplauzele publicului, cu piesa „Iţi mai aduci aminte”. Aflându-se din nou pe aceeaşi scenă, Mitză şi Coiotu’ nu puteau să nu cânte şi melodia „Zi după zi”, înregistrată împreună pe albumul „Atmosfera” al celor de la Trooper. Cei doi şi-au încheiat duetul cu un cover după Queen, „I want to break free”.

Cel mai aşteptat artist al serii a fost de departe Ovidiu Ioncu Kempes, care a stârnit un val de aclamaţii din partea publicului. Împreună cu Trooper, Ovidiu Ioncu Kempes a interpretat „Motoriştii”, urmată de „Regăsire”, cea mai nouă piesă a sa. Penultimii invitaţi au fost Paul Ciuci şi Adrian Tinca de la Compact care au prins publicul în „jocul ielelor” şi au încheiat cu melodia „Cărare peste timp”, evident, alături de Trooper. Headlinerii serii au fost Cristi Minculescu şi Nuţu Olteanu care au cântat melodii din repertoriul Iris, precum: „Cei ce vor fi”, „Noaptea”, „Trenul fără naş”, „Strada ta”, dar şi o piesă nouă în premieră la Stelele Rockului Românesc.

sunetelive.ro

| Sunete | 5

SUNETELIVE

P

BLAJ aLIVE 2014

e Câmpia Libertăţii, în zilele de 7 şi 8 iunie 2014 va avea loc o mare adunare a îndrăgostiţilor de muzică, libertate şi poftă de viaţă. Blajul, “mica Romă a Transilvaniei”, devine centrul atenţiei generale şi prinde viaţă la Blaj aLive: două zile de concerte şi activităţi recreative organizate pentru a încânta peste 10.000 de participanţi. Awolnation şi Seether, invitaţii speciali din acest an, „aterizează” pentru prima dată în România direct pe Câmpia Libertăţii. Zdob şi Zdub, Vunk, Paraziţii, Viţa de Vie, Alternosfera, Grimus, Robin and the Backstabbers, Aria Urbană, Gasolines şi Blackstar vor colora spectrul acustic al programului de festival.

Petrecerile Blaj aLive vor fi patronate de două

spaţii dedicate celor ce doresc să danseze până în zori: Electronica & Partipipal. Electronica prinde viaţă cu invitaţi de seamă din industria muzicii contemporane electronice internaţionale, într-un context foarte special: Matias Aguayo, Tobias Thomas, Coma Live, Matthias Meyer şi Barnt. Partipipal va genera ritmuri energice îmbinate cu entuziasm de la hip hop până la rock de către cei doi DJ, Amon şi Fane la Platane, care promit să ridice atmosfera la cote culminante până la răsăritul soarelui.

Blaj aLive oferă trei scene diverse din punct de vedere muzical, terase, baruri, zone sportive şi recreative, spaţii pentru ateliere şi socializare, toate amenajate în acelaşi loc în care, acum peste 150 de ani, 40.000 de oameni au participat la Marea Adunare Naţională.

Cine sunt artiştii care vor cânta pe scena Blaj aLive?

D

upă mai bine de o decadă de activitate şi cinci albume lansate, Seether a demonstrat că este una dintre cele mai consistente, versatile, ambiţioase şi de succes trupe de post grunge şi rock alternativ din lume. Cu milioane de albume vândute în întreaga lume, premiaţi cu discuri de aur şi platină şi cu un total de 11 melodii ce s-au clasat pe locul 1 în topurile mondiale, Seether este headlinerul de sâmbătă pe scena Blaj aLive.

Duminică, pe 8 iunie, Blaj aLive prezintă Awolnation, proiectul care a luat pe sus industria muzicală când şi-a făcut apariţia în anul 2009. Formaţia abordează ca gen muzical rock-ul electronic, alternativ şi indie, depăşind 150 de milioane de vizualizări pe Youtube pentru cel mai de succes single al lor, Sail.

Alternosfera a avut un succes imediat la public şi s-a remarcat, de-a lungul timpului, prin mesajele transmise prin piesele sale, care acoperă de la dragoste, la politica sau social. Cu un stil alternativ ce îşi găseşte influenţele în Seattle-ul anilor ‘90, membrii Alter-

6 | Sunete | sunetelive.ro

nosfera se pot mândri cu faptul că nu au facut niciodata vreun pas contrar viziunilor lor.

Aria Urbană este un proiect născut din pasiune, în 1999 în Braşov. Ca toate trupele care au început să cânte din Mai, 2014

SUNETELIVE plăcere, băieţii sunt motivaţi de dorinţa de a crea, de a lăsa ceva în urmă, fără să uite de unde au plecat. Sunetul este caracterizat de elemente drum & bass, breakbeat, trip hop şi dub.

Grimus este una dintre cele mai apreciate trupe de rock alternativ din România. Grimus a bifat cele mai multe prezenţe la festivalurile internaţionale şi au performat în deschiderea concertelor Red Hot Chilli Peppers, Hurts, Placebo, Roxette şi Deep Purple; Grimus este unul din puţinele nume autohtone care a reuşit să se facă auzit în afara graniţelor ţării.

Paraziţii este una dintre primele trupe de hip-hop din România, un nume care din 1994 a reusit să rămână fidel genului. Primul lor disc a aparut in 1995 şi a facut istorie. De-a lungul anilor, Paraziţii au apărut pe coloanele sonore ale unor filme şi au reuşit să schimbe felul în care muzica rap este tratată de radiouri şi televiziuni.

Robin and the Backstabbers s-a înfiinţat la iniţiativa solistului Andrei Proca, poreclit Robin încă din liceu.

CUM AJUNG?

În august 2010, trupa s-a înscris la competimai bune de Modalităţile cele ţia Stufstock Newcona de festival zo e mers, unde a câştigat transport cătr u maşina Premiul Publicului ce sunt cu trenul sa consta într-un turneu nizatorii oferind personală, orga de parcare, în cinci oraşe din ţară, s organizat de producăun spaţiu genero atea optimă lit bi torii Stufstock 2010. precum şi posi pingul amenajat Remarcaţi fiind de către de cazare în cam cei de la Radio Guerpeste 4.000 de pe o suprafaţă de rilla, formaţia începe să devină cunoscută prinmetri pătraţi. tre fanii muzicii rock Rahova, însă abia cu discul din din România, fiind de 1998, „Fenomental”, V.D.V. dă loviasemenea prezenţi pe scena multor tura pe piaţa muzicală românească. festivale de renume.

Piesa „Basul şi cu toba mare” devine un succes instant care se adresează The Speakers este un proiect proasnu numai publicului comercial ci şi păt cu influenţe puternice de retrocelor care preferă rockul. rock. Formaţia a luat naştere în 2011.

Primul disc The Speakers conţine 8 Vunk este una dintre cele mai popupiese, aflate la graniţa dintre indie şi lare trupe de pop rock din industria rock alternativ, cu influenţe electronimuzicală românească. Trupa şi-a înce retro din anii ‘70 - ‘80. ceput cariera în 1999 sub numele de Vankj, acronim format din iniţialele Viţa de vie s-a format în 1996 şi a membrilor de atunci. De-a lungul fost trupa care a reuşit sa aducă mutimpului Vunk a câştigat un număr zica rock şi alternative în zona de considerabil de premii: Cea mai bună mainstream. Primul lor album a fost trupă pop-rock, Cel mai bun album pop-rock, Premiul de excelenţă, Cel mai bun rock şi Cea mai bună interpretare.

Zdob şi Zdub combină hardcore-ul şi folclorul moldovenesc într-un mod unic şi elegant, oferind un show live spectaculos. Cu elementele hip-hop, drum’n’bass, jungle şi punk, Zdob şi Zdub dau naştere unui crossover muzical original, unde se întâlnesc intensitatea urbană şi spiritul rural.

Gasolines e o trupă germană născută cu ocazia sărbătoririi a 125 de ani de la înfiinţarea Robert Bosch Corporation. Trupa include în playlistul ei piese clasice din rock, jazz rock şi chiar muzică pop.

Trupa Blackstar, născută în centrul Transilvaniei, abordează un stil pop-rock foarte fresh. Evoluţia grupului rock Blackstar se bazează pe simplitatea, umanitatea şi ambiţia membrilor trupei, care cred că aceste trei valori sunt esenţiale în atingerea visului lor.

Mai, 2014

sunetelive.ro

| Sunete | 7

SUNETELIVE

Zona de petrecere prin muzică electro infuzată cu pop, lucrând cu laptop-uri, chitare, sintetizatoare şi microfoane.

DJ, producător şi artist cheie al Liebe*Detail, Matthias Meyer a ieşit în lumina reflectoarelor prin abordarea pasională a stilurilor tehno şi house.

Dragostea sa pentru muzica plină de substanţă destinată cluburilor, pentru viaţă şi sentimente l-a motivat să lucreze din ce în ce mai mult în această arie.

Electronica va fi animată de o serie de artişti internaţionali de renume de pe scena muzcii electronice: Matias Aguayo a contribuit la scena muzicii electronice a oraşului Koln ca DJ în diverse cluburi, printre care legendarul Liquid Sky. Ceea ce îl diferenţiază cu adevărat de alţi DJ este BumBumBox-ul: o serie de petreceri gratuite, intime, în aer liber, pe care le organizează pe străzile metropolelor din America de Sud. Afinitatea sa pentru piese cu un final efervescent pe ringul de dans se regăseşte şi pe ultimul album, ”The Visitor”.

Tobias Thomas, născut în 1970, a fost membru al familiei Kompakt încă de la început. Lucrează ca DJ din 1990 şi a fost implicat în numeroase proiecte şi colaborări, printre care Forever Sweet şi Thomas Mayer. A remixat alături de Dettinger, Superpitcher, Jorg Burger, Geiger, M. Mayer şi Reinhard Voigt.

Furnizori ai stomp-ului din Koln încă din 2007, grupul Coma ştie cum să incite mulţimea. Marius Bubat şi Georg Conrad au găsit propria cale de a dărâma barierele dintre cultura cluburilor şi cea a concertelor live. Au reuşit să câştige publicul aproape instant

8 | Sunete | sunetelive.ro

Artist german şi DJ, Barnt a fondat casa de discuri Magazine cu Crato şi Jens-Uwe Beyer în 2010, fiind, de asemenea, şi un membru de bază Cologne Tape, Magazine şi Zeit 2. EP-ul de debut “What Is A Number, That A Man May Know It?” a devenit imediat un clasic Modern Kosmische în 2010.

Cariera solo explozivă a lui Barnt l-a condus către lansarea „Geffen” pe EPul legendar al lui Cómeme, „The Power of Now”. Aflată în fruntea clasamentelor, piesa a ajuns pe locul 14 în topul 50 Resident Advisor în 2012.

Partipipal a luat naştere în anul 2006 şi s-a dezvoltat până în prezent ca o comunitate de pasionaţi ai muzicii bune ce se reuneşte periodic pentru a participa la petreceri memorabile.

De-a lungul întregii sale activitati ca DJ, Amon nu a fost atasat niciunui gen muzical, dar a fost ataşat în totalitate muzicii. Seturile sale se coordonează în functie de party şi regasim în ele genuri precum drum and bass, funky breaks, bass music, techno, nudisco, dubstep sau indie-dance. Amon a mixat pe aceeaşi scena cu Andy Fletcher, Wankelmut, Kormac, Gramatik, TC, Foreign Beggars, Chinese Man, DJ Vadim, DJ Marky, Wilkinson, ED Solo, Matrix, Noisia şi Bailey, dar şi cu o serie deartişti locali.

Fane la Platane, DJ-ul rezident Partipipal, este totodată membru fondator al acestui proiect. Urcând la pupitru din 2009, direct din rândul audienţei, Fane nu a făcut altceva decât să îşi urmeze pasiunea pentru muzică şi ritm, pasiune pe care încearcă în continuu să o transmită publicului său. Astfel, a reuşit pas cu pas să transforme un vis într-un stil de viaţă ce l-a plimbat pe scena unor cluburi cu renume ca B52, Goblin şi Fire.

DE UNDE IAU BILET?

bil pentru ent simplu, vala am on ab ui un Preţul de lei, iar preţul stival, va fi de 30 parcare va fi de fe de le zi 2 le ce clude camping şi unui pachet ce in a 1.000 de unităţi. Biletele sunt 50 de lei, în limita reţelele MyTicket şi Eventim, în .ro. disponibile atât a shop.artmania rm fo at pl pe şi t teptăm pe câ aş vă te lia ta ii de Pentru informaţ e. Ne vedem liv ja .com/bla ok bo ce fa şi ro e.

2014, pentru blajaliv ii, între 7-8 iunie ăţ rt be Li a pi m pe Câ tală de festival. către o experienţă to proiect iniţiat de Blaj aLive este un zat în parteneriat cu organi ul Judeţean Bosch-Rexroth, lui Blaj şi Consili iu ip ic un M ia ăr ustin Bena” Prim l de Cultură „Aug Events. ru nt Ce in pr a, lb A ania zvoltat de ARTm Alba, proiect de

Mai, 2014

COVERSTORY

Interviu GOLAN

„Succesul e în mâinile noastre!”

George DURBĂLĂU

U

na dintre trupele cu o ascensiune rapidă, cu o estetică aparte în ceea ce priveşte abordarea muzicii electronice, cu o maturitate în compoziţie ce explică încă o dată că sunetul profund se regăseşte în fiecare gen muzical, ansamblul electro-acustic GOLAN a făcut ce a făcut şi ne-a convins să-l plasăm acolo unde va fi probabil şi în alte situaţii – pe copertă de revistă muzicală!!!! Aşadar, în ideea aceasta şi pentru că gândurile mele pe subiect le-aţi citit (cu nesaţ, desigur!) deja în ediţia trecută, am iniţiat un interviu. Ca să auziţi şi gândurile lor. Direct, fără filtre. Pentru că, vorba aia – „ori suntem...GOLANi, ori nu mai suntem!”.

Sunete: Ştefan, Alex vă cunoaşteţi de ceva timp, însă aţi decis să colaboraţi muzical relativ recent. Ce anume nu se combina înainte şi ce s-a schimbat acum ca percepţie?

GOLAN: Practic n-a fost o colaborare oficială între noi la început, a fost mai mult ceva de having fun, eu puneam muzică şi îl chemam pe Alex, să ne distrăm, să bem ceva, să ieşim în oraş. Era un cadru mai nonformal, mai relaxat, nu era anunţat că vine Alex Burcea cu trompeta şi dărâmă clădirea.

Prima intervenţie nici nu era

10 | Sunete | sunetelive.ro

planificată, eu doar aveam trompeta în maşină şi tu puneai muzică la SubBufet. Eram între prieteni, locul era mic. Mai mergeam la anumite petreceri, dacă era chef, băgam, dacă nu, nu. Am fost la un festival în care organizarea a fost atat de praf... am urcat pe scenă şi apoi am coborât. Am întrebat cine urmează după mine şi le-am zis să urce ei, că nu mai aveam chef. Facem aşa, ce considerăm că e bine, că e ok în egală măsură pentru noi şi pentru public, n-avem foarte multe filtre pe care ni le punem.

Sunete: Care sunt elementele care caracterizează muzica voastră, şi nu mă refer la genuri, ci acele trăsături care fac să existe o amprentă specifică a sound-ului?

GOLAN: Cred că e combinaţia dintre muzica electronică şi instrumente live. Nu poţi spune că e un DJ set, nici că e un concert live cu trupă live, e o combinaţie între. Nu e o chestie nouă, dar felul în care am armonizat noi aceste două elemente putem spune că e amprenta Golan. Lucrurile s-au schimbat, chiar dacă improvizăm şi schimbăm, dar am Mai, 2014

ajuns la un nivel în care lucrurile sunt mai plănuite ca înainte. Încă suntem la început şi e greu să lăsăm de pe acum o amprentă asupra muzicii, asta o să vină peste vreo 5 ani, 10 ani. Acum s-a creat şi un hype în jurul nostru, că suntem noii băieţi din ţară, din oraş, şi contează pasiunea noastră care atrage lumea şi produsul care iese. Nu mai avem dubii că nu e un produs bun, deoarece e făcut cu suflet şi profesionalism. Încă descoperim acum şi când vom avea tot knowledge-ul ăsta care ţine de muzica electronică cu band, o să patentam cum a patentat Prince efectul pe un cinel. Încercăm să delimităm partea de producţie de aceleaşi piese live.

N-o să cântăm niciodată în live ceva ce avem în studio, nu la fel cu siguranţă. Cine a apreciat o piesă pe net, cu siguranţă o s-o asculte diferit în live.

Sunete: Povestiţi-ne despre travaliul la primul album. Când a început, dacă exista un concept, lansare, promovare…!

GOLAN: Exact ca înainte, puneam piese dacă aveam noi chef, aşa se întâmplă şi cu primul album. A ieşit o piesă, am zis că o punem pe net, oamenii au început să dea share-uri, în 2 zile aveam 6070 de share-uri, având în vedere că pe facebook aveam 1000 de like-uri. Şi de acolo a pornit tot, la 2 săptămâni am avut primul concert. Lumea nu ştia foarte bine piesa când am cântat-o live, dar o recunoşteau, se observa o reacţie. Apoi am zis să facem încă o piesă, a doua, a treia piesă.

Unele ieşeau, altele nu ieşeau. Pe unele le-am păstrat, pe altele nu.

Direcţia noastră este muzica de dans şi ne mulăm după atmosfera de la faţa locului. Eu cred că e o nevoie umană ca omul să lase o amprentă în urma lui, cu ce a făcut el, material. Şi noi am pornit cu ideea de a face un album şi a vinde un album sau de a vinde single-uri, şi e o zonă complicată asta, deci momentan suntem deschişi şi la single, şi la album, noi Mai, 2014

facem muzică pentru ca asta ne place şi vedem noi ce se întâmplă după aia. Există şi la noi dorinţa de a lăsa ceva în urmă.

Sunete: Care sunt cele mai bune alegeri creative din România în ceea ce priveşte munca la un album? De la branduri de instrumente şi programe până la oameni din producţie, mastering etc.?

GOLAN (Alexandru Burcea): În ziua de azi, când începi o piesă, eu personal încep şi construiesc armonia şi găsesc un hook, o înlănţuire armonică cât mai bună, bazată pe direcţia pe care o am în cap, după care încep şi caut o linie melodică. Pe partea de producţie mai avem un prieten, Mihai Ristea, el a început piesa „Lonely Nights”, ne-a trimiso, ne-a plăcut, după care am continuat.

Sunete: Care este piaţa ideală de prezentare a muzicii voastre?

Descrieţi-o.

GOLAN (Charlie Boy): Măi, eu cred că ne aflăm în ea deocamdată. Pentru noi, succesul e oarecum în mâinile noastre acum şi suntem pe val. Se vede în numărul de participanţi la concertele noastre, 5 sau 6, câte au fost până acum, dar ne-am bucurat de foarte mult public.

Suntem pe val şi cred că acum asta e bine pentru noi. Ne-am dori înzecit fani la concerte, dar o luăm step by step. Sunt oameni care vin la concertele noastre care au dat un click, au plăcut Golan şi au venit. Nu am mers pe partea aia de publicitate scumpă, pe clipuri, ca să vadă lumea că „ce cool e”. Lumea care a venit la noi a venit sincer şi se simte şi în vânzarea de bilete. O s-o vedeţi şi voi pe 10.

Sunete: Care sunt noutăţile legate de activitatea concertistică pe anul acesta?

GOLAN: Avem o participare la festivalul Solid Like Rock, ediţia cu numărul 10 din Braşov, festival destul de mare. Avem cântarea

cu voi, o să avem o colaborare cu Origami Sound unde o să schimbăm mai mult din setul nostru un pic pe experimental, căci ei merg mai mult pe partea asta, va fi pe 24 mai, la Control, şi se plănuieşte un turneu, să-i zic aşa, la Ibiza, pentru două luni pe timp de vară. Locul cel mai bun în care trebuie să apari e Ibiza, e Mecca muzicii electronice pe vară. Să nu părem noi că nu ne place România, dar oricum nu există atât de multe festivaluri din astea la noi.

Noi facem muzică internaţională, pentru toată lumea, asta e ţinta!

Sunete: Ce artişti din Romania vă susţin, cu cine aţi interacţionat şi, în genere, cu cine pregăteşte Golan colaborări?

GOLAN: Până acum am colaborat cu Ok Corral cu care am şi lucrat o piesă. Ei ne-au susţinut şi când am avut un videoclip de lansat, au venit şi au pus muzică. Mai e Highjet care a pus muzică alături de noi. Mihai Ristea care colaborează cu noi, produce şi a început să cânte piesa respectivă în concerte. Îl mai avem pe Narcis Axinte din Harlequin_Jack, care a tras voce pentru o piesă.

Producţiile noaste n-au pornit cu gândul la o colaborare neapărat, chestiile astea au venit aşa, natural. A fost organic, ne-am întâlnit la mijloc. N-am mers nici noi la ei, nici invers, plus că ne ştiam cu ei şi personal. DJ-ul de la Origami a plăcut o piesă şi a spus că vrea să facă un remix.

Sunete: În legătură cu Ernesto – cum l-aţi ales, cum funcţionează colaborarea, cum se simte într-o ţară nouă şi în interiorul acestui gen muzical, cum caracterizează el muzica trupei GOLAN? GOLAN: Dacă Ernesto ar fi aici ar zice „muy bien”. Am fost în vacanţă anul trecut, în ianuarie, şi l-am cunoscut acolo. În prima fază, înainte să-l aud cum bate, cum cântă, ne-am apropiat destul de mult, am mers la concerte şi locuri faine în Cuba pe care ca şi turist nu le-aş fi văzut. Apoi am sunetelive.ro

| Sunete | 11

COVERSTORY

mers la un concert de-al lui, el cânta cu o trupă de salsa, mi-a plăcut foarte mult cum bate şi am ţinut legătura după aceea. L-am întrebat dacă e interesat să vină în România, nu ştiam sigur dacă o să începem un proiect, dar a fost interesat. A venit de aproape un an aici. Pentru el e ceva nou, ca şi pentru mine la un moment dat, pentru că înainte am cântat şi produs alt gen de muzică. Ăsta e un atu pe care îl au cubanezii muzicieni – acela de a se adapta foarte bine la provocările noi, ca un instinct de survival pe care îl au. El bate şi la tobe, bate şi la percuţii, şi mi se pare că dă un plus de muzicalitate şi de imagine care e esenţial pentru Golan.

Sunete: Dacă muzica Golan ar fi un produs de patiserie sau gastronomie, cum ar suna reţeta, de la ingrediente până la produsul final?

GOLAN: Poate cu ciuperci ar fi :)… să zicem că ar fi o tartă cu fructe exotice şi cu zahăr brun. O şi mănânci de foame, şi de plăcere, curge uşor. E versatilă.

Sunete: Un pic de filosofie pe final – de ce este nevoie de mu-

12 | Sunete | sunetelive.ro

zică, de industrie muzicală, ce se întâmplă bine şi ce nu, cine strica şi cine ajută industria muzicală?

GOLAN: E nevoie de industrie muzicală pentru că jobul artistului trebuie să vină înainte de ascultător, să aducă ceva nou şi ascultătorul să rezoneze cu acel mesaj. Problema din industria noastră muzicală e că ar trebui să mai stingă puţin reflectorul ăla după care se iau oamenii. Adică a devenit un şablon şi un clişeu că dacă cineva apare la TV, trebuie să mergem şi noi să-l vedem. O altă problemă sunt topurile de muzică, care cumva în industria electronică dau startul trendului, iar în spate stau companii mari care încearcă să-şi vândă produsul şi de multe ori acoperă ca vizibilitate companiile mici şi topurile par ireale. Aici apare problema, căci mulţi promoteri sunt păcăliţi de topuri. Noi considerăm că lucrurile mici sunt importante. N-am făcut nicio campanie de promovare cu bani şi când vedem o trupă comercială din România că postează un clip, nu sunt share-uri, nu sunt like-uri. Ei au ajuns acolo din altă

parte. Totul se distruge când nu te mai simţi bine în pielea ta, când nu mai eşti tu.

Sunete: Pe final un exerciţiu de imaginaţie – cum ar arăta turneul GOLAN peste 10 ani, la lansarea celui de-al cincilea album, premiat cu Grammy şi prezentat pe coperta revistei Billboard (un supliment al revistei SUNETE la acel moment) :) ?

GOLAN: Cred că ar trebui să vedem unde sunt fanii noştri.

Practic, muzica golanilor nu e nimic plănuit acum, ci doar ceva din suflet şi cât mai umană. În 5 ani, 10 ani, când vom fi cum ai spus, tot către oameni ar trebui să ne îndreptăm. Lăsând la o parte industria muzicală, magia se creează atunci când sunt oameni în public şi când sunt artişti pe scenă. Daca avem public, ei ar seta traseul golanilor. Vibe-ul e fix între artist şi public. Asta ar trebui să se întâmple, ar trebui lucrat, mers şi susţinut efortul de a consolida legătura aceasta.

Turneul Golan ar trebui definit fix de către public.

Mai, 2014

INTERVIU

Celelalte Cuvinte Călin Pop

1

Când aţi început să puneţi versuri pe foaie şi să faceţi muzică, ce sfaturi aţi vrea să fi primit şi cum v-ar fi influenţat?

Celelalte Cuvinte: Sfaturi chiar am cerut şi ne-au ajutat, au fost bine venite, mai ales de la nişte mari artişti pe care-i stimam, cum ar fi Florian Pitiş, care ne-a îndrumat primii paşi. În schimb, nu am agreat sfaturile care apăreau fără să le cerem. Dacă ar fi acum să privesc în urmă, aş vrea să fi ştiut că muzica fără compromisuri comerciale cere un grad mare de sacrificii, iar răsplata vine în timp. Însa atunci când soseşte, este pe măsură şi face ca orice dezamăgire să rămână în urmă.

14 | Sunete | sunetelive.ro

2

Ce alte îndeletniciri aveaţi fiecare înainte ca muzica celorlalte cuvinte să vă acapareze timpul?

Celelalte Cuvinte: Înainte de Celelalte Cuvinte nu am avut alte activităţi deosebite, care să ne acapareze atât de mult timpul, ca muzica. Eram şi foarte tineri, la facultate, iar pe vremea respectivă muzica era întâia noastră preocupare şi dragoste. Acestea au fost motivele pentru care Celelalte Cuvinte a luat naştere.

3

Din anii ’80 până în prezent s-au schimbat destul de multe în muzică şi în felul în care aceasta este creată. Cât de dificilă e această

transformare constantă?

Celelalte Cuvinte: Această transformare „constantă” nu e defel dificilă, deoarece reprezintă în mare parte amănunte tehnice, care ţin atât de tehnica instrumentală personală, cât şi de tehnica înregistrărilor, racordate la tehnologia actuală. În esenţă, muzica nu e schimbată, doar mijloacele sunt diferite. În genul de muzică pe care îl abordăm noi, esenţa a rămas în mare parte aceeaşi, diferenţele fiind date mai mult de expresie.

4

Aţi găsit vreodată inspiraţie în urma unei lecturi? Care anume a fost cartea şi ce fragment Mai, 2014

din ea v-a trezit o idee pe care mai apoi să o materializaţi într-un cântec?

Celelalte Cuvinte: Sigur că da, de multe ori. Una dintre cărţile din care ne-am inspirat este Comoara regelui Dromichet , scrisă de Cezar Petrescu, în urma căreia a luat naştere una dintre cele mai iubite piese Celelalte Cuvinte – Comoara. Piesa a fost compusă în anul 1989 şi apare pe „Celelalte cuvinte II”.

5

Care a fost cea mai ridicolă/ din cale-afară de amuzantă întâmplare din timpul unui concert, din partea publicului?

Celelalte Cuvinte: Amuzantă oarecum – în 1988 aveam concert la Sala Sporturilor din Baia Mare.

Lume multă, atmosferă bună, bătăi izolate prin zona vestiarelor între miliţie şi rockerii care încercau să intre fără bilet, prin spate.

Bisuri mai multe, după fiecare opream fanii să sară la autografe şi să se caţere pe scenă şi le făceam semn că „după”. La sfârşit, erau atât de mulţi încât eu am luat-o la fugă la propriu, dar am nimerit un perete fals şi nu intrarea la vestiare, care era doar pe o parte, nu pe amândouă. Au urmat nişte momente de înghesuială destul de înspăimântătoare, în care eram presat într-un colţ de nişte sute bune de oameni. În tot acest timp, foarte calm, tehnicianul nostru de atunci şi-a făcut loc cu greu prin mulţime, mi-a luat chitara din braţe şi a plecat liniştit, pe mine lăsândumă tot acolo!

6

Perioada anilor 80 e cunoscută pentru limitările

impuse artiştilor şi exprimării lor.

A reprezentat asta mai mult un impediment, ori aţi putut să o luaţi ca pe o joacă?

Celelalte Cuvinte: Mari greutăţi nu am întâmpinat, dintr-un motiv destul de amuzant. Cenzura nu era capabilă să înţeleagă nivelul textelor pieselor noastre, aşa că ne-au lăsat în pace.

Din când în când, existau mici chiţibuşării, ca să pară că şi-au făcut datoria, dar noi am fost mai degrabă amuzaţi şi fericiţi că am scăpat aşa uşor.

7

Dacă aţi putea să cântaţi o noapte alături de orice trupă din lume, trecută ori încă existentă, care ar fi aceea şi cum vă imaginaţi show-ul?

Celelalte Cuvinte: Am fi onoraţi să cântăm ca invitaţi la Rush, de exemplu. Show-ul e greu să ţi-l imaginezi dinainte, pentru că nu a fost şi, posibil, nici nu va fi vreodată.

8

Scenariu: nu puteţi vorbi şi staţi încuiaţi într-o cameră cuprinsă de o beznă absolută şi de o linişte totală, iar voi alegeţi ce se poate auzi pe fundal. Deci ce se aude?

Celelalte Cuvinte: Gentle Giant de exemplu :)))

9

Cu ce ne ispitiţi în viitorul apropiat sau nu? Ce includ planurile celorlalte cuvinte?

Celelalte Cuvinte: A venit vre-

mea ca trupa să apară în faţa publicului cu noi piese, drept urmare, în data de 22 mai, la Hard Rock Cafe din Bucureşti, vom lansa două noi compoziţii.

Astă lume şi Muza mea sunt, întâi de toate, două piese de o factură muzicală aparte în peisajul repertoriului trupei, fiind diametral opuse, prin ceea ce reprezintă. Astă lume a fost compusă în prima parte a anului trecut. Cu mesaj social evident şi structură complexă, Astă lume este lumea care ne înconjoară şi care, de multe ori, ajunge să umilească, să nedreptăţească şi să condamne cu nepăsare condiţia umană, o lume care „nu e a mea”, ci a noastră. O piesă mai lungă, care ne reprezintă pe toţi.

Muza mea a fost realizată în partea a doua a anului trecut, în perioada în care trupa pregătea concertul acustic de la Cinema Patria. Este o piesă interpretată în manieră acustică, ce a fost cântată în premieră la Patria, pe 18 Octombrie.

Povestea piesei aduce trăirile complicate şi dorul reciproc dintre artist şi misterioasa lui muză, care i-a călăuzit în timp inspiraţia pe drumuri întortocheate şi pline de răscruci. De asemenea, ne pregătim de lansarea, în luna decembrie, a CD-ului şi DVD-ului acustic Trup şi Suflet, de la concertul din 18 octombrie 2013, de la Cinema Patria.

10

Hai să încheiem într-o notă amuzantă - dacă aţi avea un dragon, cum l-aţi decora?

Celelalte Cuvinte: Încheiem în nota noastră: l-am face tot NEGRU! Mulţumim :)

Mai, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 15

CUVINTEÎNSUNETE

Radu Paraschivescu (editor)

„De la Waters la Simliea – Oameni cool scriu despre muzica lor” George DURBĂLĂU

Radu Paraschivescu © andreipartos.ro

A

m făcut şi noi treaba asta – să solicităm unor oameni pe care îi considerăm fără discuţie cool – respectiv artiştii care ne plac – să scrie despre artiştii lor preferaţi. Am avut un model, ca să fim oneşti – Rolling Stone, revista, a avut nu o dată invitaţi cei mai cunoscuţi şi interesanţi artişti contemporani să scrie despre icons ai culturii POP. Este ceva foarte aparte când un artist scrie despre alt artist – este ca şi o ofertă dublă de nerefuzat. Pentru noi, maniaci cu muzicile, acesta este un prilej de a ne satisface curiozităţi (sănătoase) ce ţin de întrebări de genul „oare ce ascultă cutare acasă, la căşti?” sau „ce anume îi place la artistul X exact şi mai ales de ce?”, and so on, lucru care ne confirmă anumite opinii şi care ne permit, preţ de câteva pagini să pătrundem în creierul unui artist, cand este în afara reflectoarelor. Ca între prieteni. Teoria cu artiştii se aplică oricărui gen de personalitate publică – de obicei aceste persoane sunt nişte personaje, indiferent cât de naturali sunt pe ecran

Mai, 2014

sau în conferinţe – ei sunt pentru noi acea bucata de timp în acea ipostază.

Restul rămâne la nivel de prieteni apropiaţi. Şi asta face muzica – mai ales când un prieten îţi propune să scrii pe un subiect atât de personal, tonul suferă modificări, devi mai ludic, sau mai interiorizat şi cauţi să descrii lucruri pe care poate nici tu nu le analizezi atât de temeinic de fiecare dată. Unless eşti redactor la o revistă de muzică... :), dar asta este altă discuţie desigur!

Aşadar, această portiţă care apelează la simţul nostru voyeuristic ne fascinează şi asta face ca o astfel de iniţiativă de a aduna laolaltă mici texte cu iz subiectiv şi personal să devină un mustread cu lipici la publicul cititor. Radu Paraschivescu are oricum o serie de scrieri cu o abordare foarte personală, amuzantă yet la obiect şi cu note discrete de poveşti între prieteni, de acee cred că această compilaţie al cărei curator este, duce mai departe stilul consacrat. Astfel că, s-a gândit să invite oameni pe care îi ştim şi iubim, Cătălin Ştefănescu (care are un surprinzător

talent pentru povestire – aici depănând amintiri din adolescenţă/prima tinereţe şi Sfinx), Andi Moisescu (cu un text delicios despre Jaco Pastorius), Radu Naum (ce mânuieşte bine fraza, sacadat/dinamic cu un flow ce îmi aminteşte cumva de Fight Club al lui Palahniuk povestind despre Roger Waters)sau Oana Pellea (care scrie un text despre Leonard Cohen şi a lui „Famous Blue Raincoat” exact în spiritul piesei, reuşind în mod aparte să extindă acea tristeţe melancolică - dar împăcată - a celebrului poem cântat de bătrânul L. C.) ca să numim câţiva mai obişnuiţi cu scena. O lectură ce se consumă pe o relaxare devastatoare, pe ceas de înserare, cu un pahar de porto şi cu coloana sonoră adecvată fiecărei povestiri în parte. Staţi să schimb piesa…

CONCURS Sunete te premiază!

Trimite-ne pe Facebook un text (nu foarte lung, dar relevant!) despre artistul tău preferat, în care să ne spui de ce îţi place şi cum te-a influenţat muzica lui. Dacă reuşeşti să ne convingi că eşti un fan adevărat, noi îţi vom oferi volumul lui Radu Paraschivescu, „De la Waters la Similea”. Sunete şi Humanitas oferă 3 exemplare pentru trei texte… exemplare!

Urmăreşte-ne pe facebook.com/ sunetelive şi în paginile ediţiei următoare, pentru a afla dacă te afli în treimea câştigătoare! Succes (uri :))!

sunetelive.ro

| Sunete | 17

QUESTIONS&RHYMES

CHIMIE George DURBĂLĂU

M

ihai Adamescu aka Chimie aka Mişu Foarfecă este un artist aparte, cu un trip propriu, original şi care se bucură de o bază de fani destul de impresionantă. „Strada strâmbă”, cel mai recent disc lansat de artist înseamnă un pas înainte pentru cel cu care am căutat să comunic în cadrul unei discuţii pe teme de muzică şi viaţă. Există fără discuţie un val în zona muzicii rap – mesajul a înregistrat o schimbare de macaz cel puţin interesantă, cumva nervul ăla agresiv din anii ’90, supărat pe viaţă a fost înlocuit de către un discurs mult mai echilibrat şi îmbibat de... spiritualitate! Chimie cred că se află într-un moment luminos din viaţa lui şi de aceea până şi prin text te învăluie într-o energie pozitivă, optimistă. Vă las să vă plimbaţi ochii printre ideile şi credinţele rapper-ului invitat la o scurtă confesiune.

Sunete: Începuturile în muzică?

Chimie: La 14-15 ani, influenţat de Bug Mafia, La Familia şi 2Pac am început uşor-uşor să îmi descopăr vocaţia. De atunci scriu şi cânt neobosit!

Sunete: Defineşte muzica ta în câteva versuri.

Chimie: Nu este uşor ce îmi ceri...

De fapt, nimeni niciodată nu mi-a cerut ceva atât de dificil! „Am o maşină Şi-n loc de claxon Am un saxofon Sunt un dansator Într-o lume de nebuni...” sau „Vine vine vine ca o vorbă din popor, Mişu face versuri, leu-i carnivor.

Albina face miere...”

Dacă mă întrebai mâine probabil îţi spuneam alte versuri!

Sunete: Cu ce se deosebeşte hiphop-ul de alte genuri muzicale?

Chimie: O sa încep aşa: Hiphop este cultura din care fac parte şi pe care o reprezint. Rapul este

expresia muzicală a Hiphop-ului.

Rapul se diferenţiază de celelalte genuri muzicale prin ceea ce exprimă şi mai ales prin felul în care o face. Pentru a înţelege în ansamblu, trebuie menţionat că Hiphopul a luat fiinţă ca fiind o entitate, un curent anti-mainstream! Vreau să subliniez două elemente care deosebesc rapul de alte genuri: conţinut şi credibilitate . Pe scurt, oamenii se aşteaptă să spui adevărul! Aparte la rap este şi doza ridicată de realism pe care o întâlnim.

Sunete: Eşti într-o situaţie dilematică, trebuie să iei o decizie morală.

Care sunt principiile după care alegi?

Chimie: Mă ghidez mereu după legile Universului, iar în astfel de momente, pentru a ajunge la o decizie, folosesc combinaţia perfectă dintre instinct şi raţiune.

Sunete: Câteva vorbe despre legătura între a fi artist şi sacrificiu.

Chimie: Cred că în viaţa asta singura cale este să-ţi urmezi Calea.

Să te duci zi de zi, an de an la o slujba pe care o deteşti sau cu

care nu ai nimic în comun - asta numesc sacrificiu! Şi ăsta este doar un exemplu. Până la urmă toţi le facem (sacrificii), este o chestiune fundamental umană, nu este ceva specific artiştilor.

Pentru artist este doar alt subiect care îl freamătă.

Sunete: Ce contează cel mai mult în viaţa ta la acest moment?

Chimie: Mai mult ca niciodată conteaza familia şi misiunea mea pe acest pământ. Muzică şi Creaţie. Fac parte dintr-un mare plan, George.

Sunete: Ce poate schimba muzica?

Chimie: Nu-mi plac de fel clişeele dar, poate schimba totul. Cum spuneam, sunt parte dintr-un plan mai mare. Cert este că industria muzicală va cunoaşte forme nemaîntâlnite până acum în România. Răbdare şi vom fi martorii unei adevărate metamorfoze.

Sunete: Încotro te îndrepţi?

Chimie: Spre desăvârşire. Şi nici nu mă mai grăbesc.

Mulţumesc din suflet, Sunete!

Mai, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 19

INTERVIU

Thomas Azier Beatrice Sommer Sunete: Cum e să ai propriul turneu după ce ai deschis pentru Woodkid şi Stromae?

Thomas Azier: Îmi plac foarte mult cluburile mici şi publicul înghesuit, iar locurile alea erau imense. E un vibe diferit... dar sunt foarte recunoscător că am putut să câştig experienţă de la cei mai buni.

Tânărul producător de muzică electronică, Thomas Azier, a susţinut un show live la Colectiv pe data de 26 aprilie. Cu această ocazie am avut şansa de a-i adresa câteva întrebări şi de a asista la un performance plin de energie. „Hylas” e un album menit pentru live, iar publicul român l-a absorbit fără nicio ezitare. Thomas a promis să se întoarcă la publicul pe care l-a numit ‘’the best I’ve ever had’’.

Sunete: Muzica ta e un amestec între synth-pop, elemente de industrial pronunţate şi un strop de darkwave. Mutarea din Olanda în Berlin te-a influenţat în vreun fel?

Thomas Azier: Da, cu siguranţă m-a influenţat. Cred că nu mă simţeam pregătit, nu prea aveam ceva de spus când aveam 19 ani. În Berlin erau atât de multe release-uri mereu şi am realizat că trebuie să dedic timp explorării, atunci am descoperit multă muzică bună şi am numit-o „redescoperirea clasicilor” pentru că trăim într-un timp în care putem să accesăm muzică atât de rapid.

Am aprofundat descoperirea şi mi-am acordat 5 ani de „studiu”.

Sunete: Care este diferenţa pe care a făcut-o Berlinul?

Thomas Azier: Cred că oraşul este pur şi simplu atât de plin de entuziasm, de experimentare.

Din păcate nu am găsit scena pe care mă aşteptam să o găsesc şi asta m-a împins către singurătate. A fost foarte ciudat să mă aştept la ceva şi să găsesc exact opusul, aşa că pentru ani întregi

20 | Sunete | sunetelive.ro

mi-am petrecut timpul în studio făcând muzică şi asta îţi oferă mult timp de gândit. De aici începi să mergi către un nivel mai profund de a compune.

Sunete: Colaborări cu diferiţi producători nu au părut să funcţioneze pentru tine. Ce a fost ceea ce nu au înţeles din viziunea ta asupra muzicii?

Thomas Azier: Cred că a existat un mare clash între generaţiile noi şi cele vechi. Mulţi dintre oamenii cu care am încercat să lucrez erau... există tipi care se ocupă doar de acordarea drum kick-urilor... fiecare avea propriul său segment din întreg procesul, iar nouă nu ne pasă deloc... dacă o tobă nu e în regulă, trecem la computer şi o acordăm, ne ia o secundă. Aşa am realizat că trebuie să găsesc convingerea de a mă ocupa singur şi nu am avut-o de la început pentru că ce făceam suna prost, evident, pentru că orice lucru necesită timp. Aşa că mi-am acordat 4 ani după care am fost pregătit să lansez ceva.

Sunete: Observ că ai o mare grijă de partea vizuală a muncii tale.

Spune-mi despre colaborarea ta cu Sander Houtkrujier şi opinia ta asupra videoclipurilor.

Thomas Azier: Houtkrijer îmi este un prieten apropiat care e o sursă de inspiraţie pentru mine. A fost mereu unul dintre puţinii oameni în care am avut încredere. Am încredere în vreo 3 oameni cărora le trimit muzică şi el a fost unul dintre ei. M-a învăţat lucruri despre arta cinematografică şi mi-a trimis multe filme nebuneşti pe care a trebuit să le văd şi care m-au inspirat. Videoclipurile sunt o unealtă. Pentru că oamenii au nevoie de ceva care să îi ţină atraşi. Uneori ascult melodii şi nu le dau nicio şansă, le opresc după câteva secunde. Pun muzica în valoare.

Sunete: Spune-mi despre proiectele la care lucrezi acum.

Thomas Azier: Lucrez la un proiect foarte captivant cu fratele meu în care amestecăm voodoo blues cu muzică electronică. De asemenea, compun şi pentru alţi artişti şi pentru viitorul meu album.

Sunete: Care sunt unii dintre artiştii despre care vorbeşti?

Thomas Azier: Nu pot spune încă, dar am compus şi înainte pentru alţi artişti. O să afli în curând.

Mai, 2014

LIVESOUND

Live Sound - turn it on, turn it up?

Radu Layer-Dobra radu@paradigmaproduction.ro

S

unt privilegiat să lucrez în lumea concertelor de turneu unde, ca inginer de sunet, colaborez cu artişti şi producători cunoscuţi şi întâlnesc mult, foarte mult public spectator. Întâlnesc de asemenea studenţi veniţi din toate colţurile lumii în Marea Britanie la un prestigios colegiu de inginerie audio unde predau, alături de mari nume din industrie, cursuri de live sound. Activez şi în lumea trainingului profesional, ca instructor pentru una dintre cele mai importante companii în domeniul sistemelor digitale de producţie live sound, având astfel ocazia să întâlnesc foarte mulţi profesionişti din spaţiul european. În perioadele pe care le petrec în România colaborez cu cea mai importantă companie în domeniul soluţiilor profesionale de evenimente şi mă bucur să lucrez alături de o echipă excepţională de tehnicieni şi ingineri. Recent, revista Sunete mi-a propus întâlniri periodice cu cititorii ei pentru a discuta – despre ce altceva decât despre sunet – iar dată fiind specializarea mea, va fi vorba despre sunetul mare, de concert, sau în limbaj internaţional – live sound.

Live sound, ca disciplină bazată în exclusivitate pe specialişti, asemeni industriei auto unde artizanii Formulei Unu împing şi testează limitele tehnologiei, arată până la ce performanţe poate să ajungă cu adevărat producţia audio profesională. Resursele investite fiind foarte mari iar câştigurile artiştilor regăsindu-se cu precădere în apariţiile live, este clar că exigenţele profesionale impuse celor care oferă suportul tehnic cresc din ce în ce mai mult. Tehnologia audio profesională de concert îndeplineşte pe zi ce trece tot mai mult rigorile producţiei de studio, iar publicul spectator, cel pentru care se fac toate aceste eforturi, plăteşte pentru a auzi creaţia artistului transpusă cât mai fidel posibil din forma ei ideală, studio şi CD, pe instalaţiile mari de sunet. Aşadar, miza este enormă şi chiar dacă este vorba de o armată de oameni care lucrează în echipă pentru a face această maşinărie să funcţioneze perfect, produsul final, acurateţea show-ului, apasă în mare proporţie pe umerii câtorva oameni, şi anume a inginerilor de sunet.

Inginerii de sunet nu sunt nici pe departe doar simpli operatori ai tehnologiei, ci parte integrantă în procesul creativ al artistului cu care lucrează, adevăraţi performeri care

22 | Sunete | sunetelive.ro

folosesc unelte extrem de sofisticate din punct de vedere tehnic cu un singur scop – să protejeze şi să îmbunătăţească semnătura sonora a artistului. În această ordine de idei, există din păcate o parte nevăzută a tehnicii care, dacă nu este bine înţeleasă şi folosită în scopul artistic mai sus menţionat, riscă să creeze un cult nedorit al operatorului, transformând întreaga artă a ingineriei audio creative într-o facilitate la îndemâna oricărui bun mânuitor al tehnicii.

Foarte mulţi arată acuzator spre tehnologia digitala care a pus aproape în totalitate stăpânire pe industria audio, fie ea de studio sau live. Acuzele sunt grave, pornind de la dezumanizarea creaţiei artistului, până la sunetul fără nicio culoare, rece, steril, total opus caracterului sonor pe care domeniul analog îl oferă. Întrebarea mea este, oare de când tehnologia ia decizii fără încuviinţarea noastră? Felul în care folosim tehnologia nu este întotdeauna, 100% , decizia noastră?

Niciodată tehnica nu a luat o decizie finală în mod arbitrar, fără ca în spatele ei să fie creierul sau mâna noastră. Oare sunt de vină creatorii lumii digitale audio pentru faptul că în multe „studiouri”, atât artiştii cât şi inginerii, în loc să

mai înregistreze încă o dată sau de zece ori fraza melodică nereuşită a solistului, se mulţumesc să o repare cu Autotune? Sau cei care au folosit tehnici de compresare, pe care doar lumea digitală le permite, pentru a crea piese/albume la un nivel sonor extrem de ridicat doar pentru a suna „mai tare” decât ceilalţi, evident în detrimentul calităţii audio? Sau cei care postează pe internet, în format WAV sau MP3, master-ul creaţiei unui artist pentru bunul uz al tuturor, fără niciun fel de intenţie de a remunera artistul în cauză?

Chiar dacă ideea că tehnologia digitală, care a distrus tot ce era mai bun în creaţia umană, a produs zarvă mare în lumea pro-audio, mai ales în cea a studiourilor, nu aceeaşi retorică se aplică în cazul tehnologiilor instalaţiilor de concert, aici majoritatea celor implicaţi – artişti, tehnicieni, promoteri, ingineri, publicul spectator – fiind mai îngăduitori la adresa formulei digitale! Dar de fapt cum stăm?

Sistemele moderne de sunet au ajuns la un nivel extrem de ridicat de rezoluţie sonoră şi acoperire a zonelor cu spectatori, aşa cum nu a existat niciodată în istoria concertelor şi cum nici nu puteam visa, nu mai demult decât acum câteva decenii. Sistemele de mixaj Mai, 2014

şi procesare audio ne oferă astăzi seturi aproape nelimitate de opţiuni, flexibilitate, repetabilitate, care cu doar câţiva ani în urmă nici măcar nu erau gândite a exista în lumea concertelor live, toate acestea fiind exclusiv privilegiul studiourilor.

Pe scenă, artiştii au nenumărate opţiuni de instrumente pentru a recrea o lume care, cu puţin timp în urmă, era închisă ermetic într-un studio. Şi totuşi, dacă ne hotărâm astăzi să întrebăm pe oricine ce părere are despre calitatea tehnicii audio puse la bătaie în producţia unui spectacol, nu vom obţine prea multe opinii, adică nu altele decât tradiţionalele „a sunat bine” sau „s-a auzit foarte prost”. Aceasta doar în cazul în care nu întrebăm „experţii”, adică oamenii iluştri care vor avea foarte multe opinii legate, în egală măsură, de sunet de concert, fotbal şi politică şi, mai de curând, chiar şi de aeronautică! Şi totuşi, de ce oare, chiar şi având la dispoziţie toată această tehnologie de ultimă oră, nu reuşim să obţinem un DA unanim? Sigur, este uşor să aruncăm vina, fie pe anume artişti/instrumentişti care, în multe situaţii, urcă pe scenă pentru prima lor repetiţie cu trupa, fie pe acustica sălii sau pe tehnologie fiindcă este pe sistem digital, şi nu Mai, 2014

audio, perfect echilibrat, egalizat şi integrat în cel mai bun spaţiu acustic de concert, de pe a cărui scenă sumează şi procesează într-o super consolă de mixaj pe cei mai buni performeri ai momentului, surpriză!... dacă inginerului de sunet îi lipsesc cunoştinţele de specialitate în domeniu, dacă nu poate prelua corect şi interpretarea mesajului transmis de artişti către public, conectându-i prin intermediul consolei de mixaj şi a unui sistem audio, atunci toate aceste neajunsuri îl vor face celebru live, în sensul că amatorismul şi greşelile lui vor fi făcute rapid cunoscute De unde provin aceşti pe cel mai bun sistem audio, cu rezoluţie maximă, tare, oameni, care este pentru sute sau mii de pregătirea lor, unde se pot spectatori în cel mai bun ei forma pentru a deveni spaţiu acustic de concert! adevăraţii profesionişti Cam cum i se întâmplă lui Piţi când întreaga Arenă de care industria de live Naţională îi cere demisia! sound are din ce în ce Când spun a mixa mai multă nevoie? Toate audio în concert nu mă refer acestea în numărul viitor la a opera tehnologia prin apăsarea butonului „ON” al revistei Sunete! şi „a da mai tare”, nici la a fi expert în denumiri şi serii ale unor console audio, staţii de probleme, el este întotdeauna chitară, microfoane sau plug-in-uri soluţia situaţiei neclare dintre audio, ci la a asculta, anticipa, evalua scaun şi volan! Chiar şi având la şi reacţiona – adică a mixa! dispoziţie cel mai ştiinţific sistem analog, ba chiar pe marca înscrisă pe sistemul audio, sau pe instrumente fiindcă nu sunt acordate, sau pe Piţi fiindcă încă este la echipa naţională... dar un lucru este sigur, dacă există un singur element care poate decide succesul lumii pro live audio pe termen lung, acela este omul din spatele artistului şi a consolei de mixaj, cel care mânuieşte această întreagă tehnologie şi o foloseşte exclusiv pentru a proteja şi îmbunătăţi semnătura sonoră a artiştilor cu şi pentru care lucrează.

Inginerul de sunet este cheia întregii

sunetelive.ro

| Sunete | 23

NEWCOMER

În ţara lui LeVant Beatrice Sommer

L

eVant par să fie newcomerii ce vor capta atenţia publicului greu de targetat şi a producătorilor în căutare de colaborări deschise la orice.

Apărut iniţial ca un proiect de studio, LeVant debutează live în a doua jumătate a anului trecut în diverse cluburi şi la festivaluri precum Simultan şi FILIT, lansând în martie 2014 albumul „Knock, Knock, Ginger” în format digital cu descărcare gratuită. Performance-urile împletesc elementele teatrale cu proiecţii video halucinante pentru a oferi muzicii dimensiuni sinestezice de maxim impact. LeVant reprezintă o întreagă desfăşurare artistică şi nu se tem să îndrăznească prin orice mijloc posibil în a îşi exprima vizunea.

24 | Sunete | sunetelive.ro

Producătorul şi sound-designerul George D. Stănciulescu, alături de invitaţii săi precum Cristina Pădurariu pe albumul „Knock, Knock, Ginger”, se aruncă într-o misiune complicată, plină de drumuri întortochiate care au un început, dar nu şi un sfârşit. Începutul e acolo unde se face împrumutul din diferite genuri de muzică, de la IDM până la jazz, legate în jurul unor versuri extrem de poetice şi continuă prin armonizarea lor. Găsirea punctului comun dintre ele este percepută ca o capcană peste care se trece greu, dar care nu doboară niciun membru implicat în proiect.

Este de apreciat ambiţia de a refuza integrarea într-un curent anume, dar periculoasă. Un lucru evident este pasiunea pentru muzică din care LeVant se hrăneşte din plin. Oscilarea halucinantă între genuri necesită o atenţie deosebită asupra detaliilor care, totuşi, par să fie din abundenţă.

Versuri precum cele de pe „În ţara lui

n-ai cui” („parcă totul e mai strâmt, drumul globalizării”) subliniază goana după găsirea unui focus, lucru greu de făcut într-o societate a cărei cultură se schimbă mai rapid ca niciodată şi în care trăirile capătă noi forme. Această dificultate reiese în punerea unei întregi istorii a muzicii în mostre mici în încercarea de a găsi noul. Noul se află în postura de obsesie în ceea ce priveşte arta contemporană, sufocată de bogăţia unui trecut apropiat. Pentru LeVant, influenţe ca Bjork, The Knife, Amon Tobin, Massive Attack, Trentemoller, The Avalanches, psychedelic, electro-dance, nu-jazz şi muzică clasică contemporană întăresc impasul de a creea nou, dar oferă ocazia de a pune la un loc the best of the best.

Proiectul stârneşte curiozitatea asupra viitorului său. Într-un prezent dominat de căutare, viitorul este singurul care care poate prezenta găsirea.

LeVant înglobează în domeniul muzicii tot ce înseamnă evoluţie: devenire, dezvoltare, modificare, prefacere, schimbare, transformare. În ceea ce priveşte acest aspect, cel mai sigur lucru e că dimensiunea visătoare a muzicii se va păstra, stilul „fictiv” fiind o caracteristică bine conturată a soundului LeVant. Povestea versatililor newcomeri se scrie cu fiecare înregistrare, descoperire şi sursă de inspiraţie pe care o absorb dintr-un exterior infinit, iar scopul rămâne cel de a transforma ideea în material indiferent de efortul care trebuie depus.

Mai, 2014

INDUSTRIA

De la ceară la vinyl Ş

by @ndi Enache

i ca să ne înţelegem de la bun început, nu mă refer la sprijin sau susţinere, ci la ceea ce dexul (cel care e .com) ne explică destul de plastic şi pentru unii de neînţeles, cam aşa: „echipament, material destinat memorării, înregistrării informaţiei în sistemele de calcul”. Şi ca să elucidez destul de repede pentru a nu vă pierde concentrarea vă spun că mă refer la suportul pe care stau muzica şi filmul şi mai nou cărţile în format digital şi alte date, însă aici vreau să vă vorbesc despre evoluţia formatelor în muzică şi cât de performante, aducătoare de bani, utile sau atrăgătoare au fost pentru cei care le-au folosit în România şi în lume. Din moment ce toţi oamenii din lume, inclusiv în cele mai izolate grupuri şi triburi, au o formă de muzică, se poate trage concluzia că muzica este probabil să fi fost prezentă în populaţia ancestrală chiar înainte de dispersarea ei din întreaga lume.

Vă reamintesc că muzica, se pare, există de aproximativ 50 000 de ani şi se spune că a fost descoperită în Africa şi că de atunci este parte a comportamentului uman. Ea a evoluat trecând prin perioadele: preistorică, antică, biblică, timpurie, medievală, renaştere, baroc, clasică, romantică, modernă, a secolului 20, contemporană şi a secolului 21 (sursa wikipedia.com) şi a ajuns să fie parte din activităţile noastre zilnice făcând parte din cultura de masă, indiferent de pregătire, educaţie, orientare sexuală, rasă sau job. Şi sunt destui care nu îşi pot desfăşura aceste activităţi fără sau lipsiţi de muzică sau care câştigă bani din muzică sau au o carieră în muzică.

Până nu demult (aprox. acum 138 ani) dacă nu erai cântăreţ, instru-

26 | Sunete | sunetelive.ro

mentist sau compozitor, nu prea aveai cum să faci bani din muzică şi prin simplul fapt că muzica se cânta live doar acolo unde existau instrumente şi cântăreţi, nefiind deloc portabilă, de luat „to go”, ca acum.

Nu îmi închipui ce piese cântau la duş/baia publică sau când lucrau babilonienii, perşii sau egiptenii.

Probabil că piese inspirate din fapte de vitejie sau balade populare cu animale de pe lângă casa omului.

Cred că atunci când voiai să asculţi muzică acasă şi nu erai în stare să îţi interpretezi singur muzica sau chiar voiai să faci un bairam sau o petrecere unde se dansa, trebuia să deţii destul de multe parale ca să aduci un taraf sau combo să te încânte. Cei mai bogaţi aduceau orchestra cu tot cu compozitor să le explice şi ce a vrut să spună autorul. Odată cu descoperirea faptului că poţi să ai muzică şi în altă parte decât într-o sală de concerte sau în locurile unde se cânta live sau existau oamenii care făceau acest lucru, au apărut şi primii oameni ai INDUSTRIEI care nu făceau parte din tagma celor care cântau/interpretau/compuneau (dar care ştiau ce se întâmpla cu notele sau şi-au depăşit limitele şi au vrut să arate că pot face faţă oricărei provocări şi chiar progresului), ci erau mai degrabă tehnicieni, de înregistrare, de sunet, pentru aparatura folosită la replicarea muzicii (pe cilindrii de ceara, vinyl, casetă, CD, radio, TV etc.) sau producători şi distribuitori/difuzori (case de discuri, radio, TV etc.).

Din păcate pentru unii (în funcţie de interese) sau din fericire pentru cei care le inventau şi cei care le foloseau, mai toate formatele au fost înlocuite, pe rând, cu variante mai

viabile şi poate chiar folositoare pentru publicul larg. Nici azi nu s-a oprit căutarea de noi formate care să domine pieţele.

Cu un an înaintea Dictafonului a apărut cilindrul fonograf care a stat la baza Edifonului (numit după numele savantului care l-a inventat - Thomas Edison), care era primul mediu analog pe care se puteau înregistra şi reproduce sunetele de pe un cilindru. Acesta a rezistat vreo trei decenii şi a fost înlocuit de o placă din acelaşi material. Au fost ţinute în paralel în producţie vreo cincisprezece ani, până şi-au dat seama care dintre ele este mai interesant, uşor de produs, însă triumfător din acea competiţie a ieşit placa, stră-străbunicul vinylului pe care îl ştim mai toţi (de prin România anilor 60, 70, 80 sau chiar mai devreme) şi care în ultimul timp se tot reeditează întrun format din ce în ce mai bun.

Una dintre înregistrările istorice din 1888 şi care a rezistat până astăzi este o piesă de două minute şi şapte secunde a lui Arthur Sulliva, intitulată „The Lost Chord”, care se aude acum groaznic însă dacă stai să te gândeşti la ce dată a fost înregistrată, cred că poţi admite că rămâne un izvor audio şi un document extraordinar. Primele aşa-zise plăci inventate şi de Emile Berliner, care şi-a numit invenţia Gramophone. Plăcile aveau particularitatea tăieturii Berliner, erau de 5 inci şi au fost ascultate prima Mai, 2014

oară pe un aparat ce se învârtea manual, sunetul fiind mai slab ca la cilindrii de ceară ai lui Edison. Însă din mâinile şi minţile lui Berliner şi ale asociatului său Johnson, în 1901 apare compania Victor Tacking Machine Company care va domina piaţa decenii la rând. Tot de acolo, Premiile Grammy – adică Gramophone – şi-au luat şi macheta premiilor, şi sigla. Acestea se decernau pentru realizări deosebite în domeniul înregistrărilor muzicale.

Spectacolul decernării lor este unul din cele patru mari spectacole muzicale cu decernări de premii desfăşurate anual în Statele Unite. În acele vremuri, pe o parte a plăcii se puteau înregistra maxim 3 minute de sunete, muzică, şi abia prin 1938 s-a ajuns la performanţe de peste 4 minute.

Prin 1948 s-a inventat şi patentat vinylul în forma pe care o ştim şi azi, de 7, 10 şi 12 inci, cu şanţurile în spirală şi cu rotaţiile pe minut (rpm) de 33, 45 şi 78. Îmi amintesc cum prin anii 80, mă jucam la un pick-up cu radio integrat (top of the eastern line) şi tot schimbam pistele şi vitezele şi sunau muzicile ciudat, cu voci groase sau subţiri în funcţie de rpm, şi cum am tot mixat eu (a se citi puneam mâna pe vinyl şi îl dădeam înainte şi înapoi când era în mişcare) un disc al celor de la Kiss de prin Mai, 2014

‘76 sau ‘78. Nu mai ţin minte dacă era vinylul în variantă originală sau în cea bulgăreasca, însă ştiu că m-am ales cu o pedeapsă pentru că l-am zgâriat şi asta a constat în luarea cablului de la radio/pick-up.

Adică nu puteam să ascult niciun fel de disc sau radio timp de vreo săptămână, ceea ce mi-a dăunat relaţiilor cu copiii de la bloc cu care făceam schimburi de muzici.

Cred că cel mai important lucru la toate tipurile de vinyl era muzica şi mesajul ei şi mai ales prin faptul că inventatorii nu îşi găseau liniştea până nu dezvoltau cât mai mult şi cât mai ieftin. Voiau să fie cunoscută muzica tuturor claselor sociale şi încercau tot felul de materiale pentru ca invenţia lor să fie cea mai populară şi să

ajungă în casele tuturor. Vinylul, ca şi format, are, după spusele multora, o căldură şi o fineţe aparte în ciuda faptului că se mai aud păcănituri şi trosnituri. Prin simplul fapt că sunt trupe în 2014 care îşi doresc să editeze pe acest suport sau chiar scot albumul în variantă vinyl spune multe despre succesul lui în istorie. Şi ca să nu mai vorbim de faptul că este un suport analog şi că multora din ziua de azi nu le-ar conveni să îl copieze şi să îi asculte toate imperfecţiunile (e vorba de vinylurile vechi, nu de cele editate după 2005), ceea ce pare să lupte un pic împotriva pirateriei digitale şi online a muzicii.

sunetelive.ro

| Sunete | 27

MUSIC&TECHNOLOGY

Sunet sau

zgomot, this is the question De Vlad Popescu

Î

ntr-o serie de bloguri scrise de persoane din industria muzicală şi audio, de vreo ceva timp încoace am tot observat apariţia unor afirmaţii de genul: „CDurile de azi sună groaznic“, „calitatea muzicii nu mai este ce a fost acum 20 – 30 ani“ sau a unora mai radicale ca „moarte muzicii pe suport digital, trăiască vinilul!“. Mesajul e evident provocator, dar ţinând cont că respectivii autori trăiesc de ani buni din meserii conexe industriei muzicale, un dram de adevăr în aceste afirmaţii ar trebui să existe. Pe baza acestei presupuneri m-am pus pe o documentare istorico-tehnică, iar ce a ieşit confirmă temerile iniţiale şi chiar aduce semne că va fi şi mai rău.

Deci, aşadar,drept urmare, să pornim cu începutul sfârşitului, adică cu trecerea în anii 80 de la muzica pe suport analogic (vinil, casetă) la primul suport digital de mare succes: CDul. Cu toate avantajele evidente ale

28 | Sunete | sunetelive.ro

acestui tip de suport audio, primele CD-uri apărute pe piaţă au nu de puţine ori o calitate audio execrabilă, în funcţie de destinaţia înregistrării master originale, adică mixajul final folosit pentru a crea copii audio. CDurile care au folosit master-ul creat în original pentru transpunerea pe vinil, cu sunete atenuate la frecvenţe joase şi accentuate la frecvenţe înalte pentru a contracara neajunsurile tipice ale discului vinil au fost un dezastru plin de fâşâituri. Evident lecţia a fost învăţată relativ rapid, drept urmare există multe CD-uri masterizate foarte bine, având ca şi target final noul suport audio, cu o comportare liniară din punct de vedere al frecvenţelor înregistrate. De exemplu AC/DC cu „Back in Black”, ediţia 1987, se aude cristal de la cap la coadă.

Care este cheia? Absenţa aproape completă a compresiei sonore: pasajele liniştite sunt la volum mic, cele energice la volum mare, ceea ce

înseamnă o gamă dinamică foarte bună adică diferenţa între o înregistrare proastă şi una bună. Ce legătură are paranteza CD-urilor şi a vinilurilor cu muzica de azi? Simplu, marea majoritate a muzicii actuale este ultracompresată, literalmente strivită şi supra-egalizată. Şi este doar vina noastră, a ascultătorilor!

What? OK, să intrăm puţin în detalii tehnice ca să se înţeleagă despre ce este vorba: în vremurile pre-CD, Mai, 2014

toată muzica era masterizată pentru discul vinil, un suport audio care nu putea suporta compresia şi un volum prea ridicat din cauza sistemului de redare (acul, doza şi şănţuleţele de pe disc). În format digital, aceste limitări nu există şi drept urmare, deja în era CD-urilor s-a înregistrat un prim val de muzică cu compresie sonoră ridicată, în care toate pasajele aveau tendinţa să aibă aceeaşi intensitate sonoră . Următorul pas al revoluţiei digitale, destul de recent, a fost trecerea la fişierele digitale care a venit cu o abordare nouă din partea caselor de discuri, dar şi din partea artiştilor: atât unii cât şi ceilalţi ştiu că marea majoritate a publicului nu mai ascultă muzica acasă cu amplificator şi boxe, deci trebuie să se asigure că volumul muzicii nu se schimbă pe parcursul unei piese pentru ca ascultătorul să poată auzi despre ce este vorba chiar şi în medii cu mult zgomot.

Din acest motiv, inginerii de sunet comprimă din punct de vedere dinamic muzica, amplificând părţile mai liniştite până la nivelul pasajelor aflate deja la volum mai mare, producând un fel de zid sonor pe tot parcursul unei piese: o şoaptă se va auzi la fel de tare ca şi un urlet. În plus, aceiaşi ingineri de sunet mai umblă puţin şi la frecvenţele semnalelor audio, ca piesa să sune bine şi pe nişte amărâte de boxe de computer, pe laptop, pe telefon sau pe un difuzor Bluetooth.

Small is the new big, pare-se.

Cel mai ciudat lucru în toată afacerea este că majoritatea ascultătorilor este ferm convinsă că muzica, aşa manipulată sonor cum este, „sună bine“ sau, în cel mai rău caz, „sună destul de bine“! Drept consecinţă, trecând peste eventualele paranteze Mai, 2014

şi motive economice, aceeaşi majoritatea nu vede necesitatea unui upgrade sonor, a unor boxe mai mari, mai bune, a unor căşti mai şmechere etc. Cât despre industria muzicală, ea doar se adaptează la aparentele nevoi ale majorităţii, induse sau dobândite.

Acest status quo nu este defel nou, o statistică recentă făcută în mod automat pe 5000 de cântece din 1950 şi până în prezent arată că muzica a devenit din ce în ce mai zgomotoasă cu fiecare an ce a trecut, până în 1990, când totul a explodat, următoarele două decade aducând o creştere a intensităţii sonore cu 40%! Trebuie din nou să intru în detalii tehnice, pentru a explica ce înseamnă că muzica a devenit mai zgomotoasă, că doar se poate oricând da volumul mai jos, spre bucuria vecinilor de la 7, nu? De fapt nu este vorba de intensitatea sonoră cu care muzica se aude în căşti/difuzoare/boxe, ci de diferenţa relativă de intensitate sonoră între pasajul cel mai liniştit şi cel mai intens. Fiecare format de distribuţie a muzicii, fie ele analogic sau digital, are un volum maxim peste care nu se poate trece. Problema nu o constituie partea cea mai intensă ci partea cea mai liniştită care a devenit în timp din ce în ce mai apropiată ca şi nivel sonor de volumul maxim, limitând plaja dinamică şi implicit înecând detaliile subtile ale muzicii într-o mare de alte sunete destinate a se auzi spart şi pătrunzător în cine ştie ce difuzor minuscul.

Nu sunt un purist al fidelităţii audio care să strâmbe din nas când vede pe cineva ascultând un MP3, nici nu aduc elogii discului vinil, dar dacă ştiţi pe cineva care are un pickup decent, o staţie bună şi ceva viniluri, auto-invitaţi-vă la

o cafea şi sorbiţi-o ascultând un disc clasic. Un „Dark Side of the Moon”, un „Love over Gold”, o a 9-a Simfonie sau, de ce nu, un „Random Acces Memories”, ca să ne întoarcem în prezent. Dafty. Dar dacă după respectiva ceaşcă de cafea şi trip-ul muzical aferent vă întoarceţi acasă şi daţi drumul la difuzoarele de duzină ale calculatorului ca să descărcaţi/ ascultaţi nişte MP3-uri cu albumele tocmai ascultate, atunci îmi pare rău pentru voi. Nu pierdeţi doar efortul incredibil pe care artiştii l-au depus pentru a face discurile, ci şi glorioasa experienţă emoţională şi fizică a unei audiţii muzicale!

PS. Din frază în frază m-am cam ambalat spre sfârşit, drept urmare, pentru nu a fi considerat un taliban sonor vă invit la un vinil şi o cafea dacă cumva daţi prin Braşov. Amândouă de bună calitate. Scrieţi-mi un mail pe adresa redacţiei, sau pe facebook.com/ sunetelive. Garantez răspunsul.

sunetelive.ro

| Sunete | 29

RECENZII

Afghan Whigs

The War on Drugs

SubPop Rec. ****

Secretly Canadian ****

Do the Beast

Î

n plină epocă Grunge la începutul anilor 90 nu se trăia doar din Nirvana, Pearl Jam, Soundgarden şi Alice in Chains, multe trupe bune şi foarte bune îşi făcea veacul într-un relativ con de umbră mediatic. Greg Dulli cu ai săi Afghan Whigs conduceau cu siguranţă plutonul din obscuritate, albumul „Gentleman” din 1993 fiind încă azi un hidden gem al genului grunge. Anii au trecut, din formaţia originală au rămas doar Dulli şi basistul John Curley, conservând însă îndeajuns de multă sevă până în 2014, pentru un disc noir plin de chitare grunge, crescendouri bine orchestrate, alternanţe între pasaje lente şi rapide, între lumină şi umbră într-o zonă gri unde, aşa cum declară Greg Dulli „saints can fall and sinners can transcend”. Şi asta nu este totul: atuul principal este chiar vocea solistului, mix de patos, forţă şi romanticism moştenit de la Rob Tyner şi ai săi MC5, care acum 45 de ani demonstrau, anticipând toate ulterioarele încercări de crossover, cum poate coexista forţa hard rock-ului cu sentimentul muzicii soul, muzica albă cu cea neagră, adică taman acea zonă gri mai înainte amintită, paradoxal de expresivă.

Vlad POPESCU 30 | Sunete | sunetelive.ro

Lost in the Dream

S

ynth-uri omniprezente care te duc imediat cu gândul la anii de aur Roxy Music, inflexiuni vocale leite Dylan pe ritm krautrock, chitare dreamy marca Neil Young, Arcade Fire cu Springsteen la voce şi, last but not least, o doză sănătoasă de rock FM american. Ar fi însă nedrept să îi judec pe cei de la The War on Drugs doar ca şi o sumă a unor componente disparate şi să nu apreciez la adevărata valoare discul de faţă.

Spaţii largi, culori, senzaţii şi trip-uri la limita psihedelicului care ai jura că vin de pe coasta de vest, din inima Californiei.

Wr o n g , sunt din Philadelphia, nu au nimic în comun cu sound-ul Philly, sunt la al treilea album, primul scos în 2008 cu un line uşor modificat în care apărea ca şi membru fondator Kurt Vile, plecat ulterior pentru a cunoaşte gloria solistică. În 2014, cu Lost in the Dream, băieţii cu războiul contra drogurilor au făcut pace măcar cu războiul şi se pare că au ajuns la maturitate artistică. On drugs? Nu ştiu, dar merită oricum 4 steluţe din 5.

Mai, 2014

RECENZII

Sebastian Spanache Trio A Pasha`s Abstinence Fiver House Records ****

M

uzica ţi-e adusă de prieteni şi merge mai departe la prieteni. Ca un joint. De la Toni (Aria Urbană) a venit o recomandare despre Brum, de la Radu (tobe, Brum) a venit recomandarea Sebastian Spanache Trio, care de la mine pleaca spre voi şi deja a plecat spre prietenii apropiaţi.

De când Radu mi-a trimis albumul, ăsta a fost albumul jazz pe care l-am devorat. Cei trei magnifici jazzeri, cu un suflu proaspăt, vin cu o execuţie foarte precisă şi jucăuşă în acelaşi timp, reuşind să stârnească simultan

senzaţii de pură plăcere pentru melomanul din tine şi senzaţii ludice neaşteptate. Totul este împachetat în deja bine angrenatul fusion, amestecul cu influenţele orientale vechi fac din discul acesta şi un punct de atracţie interesant pentru cei cu gusturi mai eclectice dintre noi. Compus şi interpretat într-o stare zen – asta emană de pe album! Jazz-ul este o zonă periculoasă în care să te afunzi în aprecieri stilistice – de la Florian Lungu încoace sunt mult prea puţini cei ce încă ştiu să scrie PROFESIONAL despre jazz, astfel că am să mă rezum a recunoaşte că jazz-ul a fost întotdeauna pentru mine all about atmosferă! Un gen muzical de ţinută, căruia albumul „A Pasha`s Abstinence” îi face onoare şi care mi-a readus starea aia de sobrietate trippy, un fel de daytime dreaming.

Sebastian Spanache Trio se afla la al doilea album, după „Humanized”, lansat acum nici un an, şi combinaţia asta de Ronin (Nik Bartsch) cu elemente etnice nu face decât să îmi demonstreze un lucru - cuvântul de ordine este EVOLUŢIE! Unde mai

pui ca au lansat albumul printr-un live inedit în Timişoara, ceea ce face ca jazz-ul să fie din nou incitant şi divers.

Mă bucur că ascult jazz făcut de generaţia mea, în România, şi că îmi place la superlativ. Dacă v-am făcut curioşi, go buy/download albumul trupei şi după aceea mai discutăm..!

George DURBĂLĂU

Mai, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 31

RECENZIILE LUI BERTI

DANILO PEREZ PANAMA 500

1

Danilo Perez este unul dintre cei mai inovativi şi mai captivanţi pianişti de provenienţă central americană prezenţi pe scena de jazz la schimbul dintre secole, fiind unul dintre discipolii lui Dizzy Gillespie. Capacitatea lui de a extrage esenţa din tradiţia pământului de care aparţine şi să o înglobeze într-un limbaj universal, într-o manieră atât complexă, cât şi caldă, sinceră, este destul de rar admirată într-o lume inevitabil atinsă de pragmatism obtuz. Cu educaţie clasică, plus şcoala Berklee, Perez are tot ce-i trebuie pentru a găsi şi a da mai departe, într-o formă foarte personală, sunetele care i-au influenţat existenţa. În anul 2014, Perez, foarte solicitat ca instrumentist, concepe un nou album de lider, inspirat de muzica panameză, de cea africană şi de cea europeană. Prima mare atracţie a discului este complexitatea ritmică, bazată pe pulsaţia pe timp a bateriei, completată de sincope şi note ascunse, de sunete tradiţionale venite de la instrumentele de percuţie. La asta se adaugă stabilitatea armonică a pianului, datorită măiestriei cu care sunt folosite punţile şi acordurile intermediare. Solist sau acompaniator, pianul domină cromatica muzicală cu o autoritate generoasă, subliniind legătura dintre el şi restul ansamblului. Urmează intriga compoziţiei, bogată în elemente etnice şi divers elaborată, care ţine într-un loc sigur toate aceste frumuseţi şi ni le arată la momentul potrivit. Dacă numai după muzică locurile acelea sunt atât de frumoase, cu siguranţă îmi doresc să ajung acolo.

32 | Sunete | sunetelive.ro

ULYSSES OWENS Jr. ONWARD & UPWARD

2

Un baterist născut în Florida a studiat la Julliard şi a ajuns în lumea aleasă a jazz-ului. Deşi toate acestea s-au petrecut într-un interval destul de scurt, Ulysses Owens Jr. are deja o poveste, una dintre cele mai discutate ale scenei actuale. Titlul albumului „Onward & Upward” ascunde în semnificaţia sa un citat din Ernest Holmes, care spune că evoluţia este dovada unei porniri irezistibile care împinge totul înainte şi în sus. Această declaraţie poate fi aplicată unei multitudini de subiecte, dar printre altele descrie esenţa evoluţiei ritmului, mai ales a bateriei, în jazz, iar în particular descrie pulsaţiile proteice ale acestui maestru în devenire, care în 2014, la 31 de ani, reprezintă atitudinea de deschidere care s-a răspândit în comunitatea jazz de astăzi. Dacă jazz-ul înseamnă atât de mult şi atât de multe pentru oameni, ceea ce puţini ar fi socotit acum 100 de ani, de ce să nu atingem cât mai mult din această bogăţie? Qwens merge pe această idee, aruncând totul în propriul laborator, iar după un proces care implică măiestrie, bun simţ şi personalitate, ne arată propria variantă a actualei lumi muzicale. Şi indiferent de modul în care o face, împingând ritmul sau lăsându-l mai în spate, indiferent de starea imprimată, Owens este cel care ţine totul împreună, cu acea forţă pe care o admirăm pentru că este magică şi destul de rar întâlnită în forma ei autentică. Gustul dovedit în interpretare se reflectă şi în alegerea colegilor de proiect, printre care îi găsim pe clarinetista Anat Cohen şi chitaristul Gilad Hekselman.

Avem o mulţime de aspecte de admirat la acest album şi la aceşti muzicieni, mai ales talentul lui Ulysses Owens Jr. de a oferi ritm, stare bună şi atitudine.

Mai, 2014

RECENZIILE LUI BERTI

BRAD MEHLDAU & MARK GUILIANA / MEHLIANA TAMING THE TIGER

3

Rămânem în spiritul deschiderii muzicale şi al acceptării provocărilor, pentru a cunoaşte una dintre cele mai explozive formule de duo, care în 2014 a lansat primul album, după ce şi-au consolidat relaţia şi repertoriul timp de câţiva ani. Bateristul Mark Guiliana şi pianistul Brad Mehldau formează împreună Mehliana, un ansamblu binar solid, bazat pe principiul personalităţilor complementare, care aduce compoziţia spontană ca element principal, folosind elemente de jazz, dar şi multe alte influenţe, având în vedere cadrul sonor care conţine multe sunete electronice. Sound-ul este robust, foarte bine aşezat de precizia şi balansul lui Guiliana, iar Mehldau apare într-o ipostază inedită, cel puţin în comparaţie cu formula acustică de trio, folosindu-şi imensul vocabular de improvizaţie pe diverse claviaturi, majoritatea analogice, sintetizatoare de şcoală veche, cu sunet clasic, inconfundabil. Albumul „Taming the tiger” menţine o tensiune controlată peste întregul amalgam de trimiteri muzicale, folosind fraze scurte, pe groove liniar şi acorduri schimbate rar sau aruncând în avalanşă moduri complicate, armonii subtil şi rapid legate, în plină explozie poliritmică. Ambii poli ai acestui organism au stil, au o tehnică greu de descris şi o receptivitate incredibilă la improvizaţie. O asemenea reuşită artistică îşi merită atenţia aprofundată, de aceea vă propun să acceptaţi această provocare.

SOPHIE ALOUR SHAKER

4

Muzica saxofonistei franceze Sophie Alour trece prin exuberanţă şi limbaj modern şi ne conectează la pulsul real al muzicii europene contemporane, dincolo de limitele industriei, într-un moment în care unii declară că prea multe nu mai sunt de spus. Pe cât de modern, pe atât de matur este albumul ”Shaker”, pe care Sophie Alour adună câteva compoziţii personale selectate din diverse perioade ale existenţei sale creative, punctate de swing sau funk, dominate elegant de tonul saxofonului şi îmbogăţite de sound-ul inconfundabil al orgii Hammond. Piesele, majoritatea în up-tempo, se arată pline de bucurie, autoironie şi trimiteri la generoasa poveste a jazz-ului. După ce a cântat alături de Stephane Belmondo, Wynton Marsalis sau Aldo Romano, saxofonista născută în 1974 îşi conduce propriul trio pe acest al cincilea opus, savurând fiecare posibilitate de a se transforma. Jazz franţuzesc, „pour la bonne bouche”.

SNARKY PUPPY WE LIKE IT HERE

5

Snarky Puppy s-au simţit foarte bine în Europa încă de la primul concert, când au cântat în faţa unei săli pline în Londra. În 2013, aceşti incredibili muzicieni americani au petrecut câteva zile şi nopţi de calitate la Amsterdam, unde au înregistrat un album în studio, cu un public restrâns, însă cu o muzică marcată de experienţe europene, explodând de noutate, inspiraţie şi virtuozitate, în cel mai intens moment din activitatea lor de până acum, componistic şi improvizatoric deopotrivă. După zece ani de drum, în care pot considera că au practicat muzica la cel mai înalt nivel, Snarky Puppy prezintă atitudinea muzicianului sigur pe el, sociabil şi recunoscător pentru privilegiul de a cânta exact ce vrea, dar mai ales ce poate. Iar noi putem fi recunoscători pentru alte câteva momente de realitate muzicală.

Mai, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 33

CLASSIX

Cum să fii un demodat… cool

Cristina COMANDAŞU

Ş

tiţi ce este un motet? O specie muzicală prăfuită, uitată, folosită între secolele XIII şi XVII mai ales în muzica religioasă catolică sau protestantă. Şi ce legătură are asta cu un om cool din secolul XXI? Niciuna, la prima vedere. Dacă nu cumva autorul unui motet se numeşte Karl Jenkins.

Dar cine mai este şi Karl Jenkins?

Dar de Mike Oldfield aţi auzit şi de a sa „Muzică a sferelor”? Dacă da, atunci trebuie să ştiţi că galezul Karl Jenkins a lucrat cu Mike Oldfield la acest album emblematic pentru muzica minimalistă. Şi că, în plus, este celebru pentru albumul Adiemus, care a inaugurat un nou stil în muzica contemporană, muzică vocală cu acompaniament orchestral, vocalize fără text sau folosind cuvinte inventate de Jenkins. Şi mai e ceva de ştiut: Karl Jenkins a vândut peste 2 milioane de discuri cu acest tip de muzică, la prima vedere atât demodată, şi totuşi, atât de… cool. În 5 mai 2014, apare un nou album semnat de Karl Jenkins – Motete interpretate de Corul Polyfony, condus de Stephen Layton. Este un album aniversar: Karl Jenkins împlineşte anul acesta 70 ani şi casa de discuri Deutsche Grammophon cu care colaborează i-a editat acest disc

34 | Sunete | sunetelive.ro

care cuprinde lucrările-hit semnate de Jenkins, însă în aranjamente noi pentru cor a capella. Înţeleg de ce albumul se numeşte „Motete” – aceste lucrări nu sunt propriu-zis nişte motete, însă sunt scrise pe texte religioase şi au un sound angelic. Este exact ce poţi asculta când vii obosit acasă şi nu mai ai chef de nimic, când simţi că lumea ţi se prăbuşeşte în cap şi că totul e prea mult: muzica aceasta este creată special pentru a vindeca bolile sufletului, mai ales ale omului cool, ca să nu zic recent, din zilele noastre.

Vă propun şi alte muzici demodate, dar care se pare că sunt pentru mulţi foarte cool şi astăzi, la 300 ani de la crearea lor. Pentru că se pare că muzica barocă cunoaşte în zilele noastre un adevărat reviriment – există de mai multe decenii chiar interesul de a interpreta această muzică pe instrumentele pentru care au fost create, astăzi obiecte de muzeu. Sunt cântăreţi care s-au specializat în interpretarea muzicii baroce care necesită o tehnică cu totul specială, discursul melodic fiind plin de ornamente sau, dimpotrivă, instrumentalizat.

Sper ca aceste detalii mai specializate să nu sperie: ceea ce e evident este faptul că muzica barocă, adică acea muzică creată între secolele XVII-XVIII, prin formulele ei fixe şi ambianţa ei,

aduce poate mai mult decât alt tip de muzică, atât de dorita stare de relaxare pe care o căutăm cu toţii. În luna mai apar pe piaţă două albume extrem de interesante cu muzică barocă. „El Maestro Farinelli” pune în lumină repertoriul pe care celebrul castrat îl interpreta în secolul al XVIII-lea la curtea Regelui Spaniei. Sunt şi 8 înregistrări în premieră mondială, arii interpretate de contratenorul Bejun Mehta, adică acel tip de cântăreţ cu voce subţire care seamănă cu a unei femei. Şi ca să vă convingeţi că muzica lui Farinelli chiar are calităţi terapeutice, trebuie să ştiţi că Farinelli a fost invitat la curtea regelui Spaniei ca să-i cânte în fiecare seară, în speranţa că ariile lui îl vor salva pe monarh din grava depresie în care căzuse. Iar Farinelli i-a cântat regelui timp de 9 ani… Şi da, Bejun Mehta este rudă cu celebrul dirijor Zubin Mehta: tatăl lui Bejun Mehta este văr cu Zubin Mehta.

Al doilea album cu muzică barocă lansat în mai 2014 conţine opera „Orlando” de Georg Friedrich Händel, scrisă în perioada când Händel, un corifeu al muzicii baroce, activa la Londra – şi Farinelli se afla în acei ani în capitala engleză. Însă nu Farinelli a interpretat pentru prima dată acest rol: Farinelli era protejatul compozitorului Nicola Porpora, rivalul lui Händel. Cert este că după premiera din 1733, această operă a fost montată abia în 1959 pe scenă, iar primul disc cu această muzică a apărut abia în 1991. Versiunea dirijorului René Jacobs care se va lansa în mai 2014 reprezintă o a patra variantă discografică a operei „Orlando”, realizată în timpurile moderne. În rolul principal apare tot contratenorul Bejun Mehta, considerat unul dintre cei mai buni cântăreţi de muzică barocă din zilele noastre.

Mai, 2014

CLASSIX

T

Barenboim, Mutter, Chailly

oţi trei sunt deja nişte monştri sacri ai artei interpretative contemporane: Daniel Barenboim, legendar pianist şi dirijor, un muzician preocupat în egală măsură de problemele sociale şi politice; Anne Sophie Mutter, un fost copil-minune care la 13 ani cânta în compania lui Herbert von Karajan cele mai importante concerte pentru vioară şi orchestră, astăzi, în elita mondială a violoniştilor; Riccardo Chailly, cel mai important interpret italian al momentului, care în ianuarie 2015 va prelua de la Barenboim conducerea Teatrului Scala din Milano.

Toţi trei lansează CD-uri şi chiar case noi de discuri în mai 2014. Daniel Barenboim propune pe lângă un disc cu Simfonia a II-a de Elgar (pe care a interpretat-o şi la Bucureşti în Festivalul Enescu 2013) o nouă casă de discuri – Peral music, dezvoltată alături de Universal Music. Este un pas important pentru Daniel Barenboim: casa de discuri va avea o prezenţă digitală exclusiv online, îndreptată către un nou public, iar primele lucrări editate la Peral music vor fi Simfoniile de

Bruckner (nu pot să mă împiedic să mă gândesc că şi seria „Celibidache” editată de Universal Music România şi distribuită cu „Dilema veche” şi pe parcursul lunii mai 2014 – profitaţi! – a debutat tot cu simfonii de Bruckner).

Anne Sophie Mutter lansează un album aniversar ce marchează 25 de ani de colaborare cu pianistul american Lambert Orkis. The Silver Album cuprinde şi înregistrări reprezentative realizate de-a lungul anilor de cei doi, dar şi înregistrări noi, ale unor lucrări prezentate în premieră mondială.

Iar Riccardo Chailly dirijează lucrări de Mendelssohn – e timpul să ne pregătim de vacanţă cu „Visul unei nopţi de vară” – feerica muzică de scenă a compozitorului german care cuprinde binecunoscutul marş nupţial; bonus: două concerte pentru pian şi orchestră ale aceluiaşi Mendelssohn şi ocazia de a-l asculta pe un pianist născut la Nazareth, Saleem Ashkar, care s-a lansat graţie lui Zubin Mehta. Ca să nu spuneţi că lumea n-ar fi mică…

Toate discurile pot fi ascultate la Radio România Muzical şi sunt incluse în campania „Votează discul de muzică clasică al anului 2014” (detalii la www.romania-muzical.ro). Albumele pot fi achiziţionate în magazinele de specialitate, la www.getmusic.ro sau www.itunes.com.

Mai, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 35

INTERVIU

MOONSPELL

Fernando Ribeiro: „Mi se spune mereu că vorbesc precum un român!”

Vara se apropie, iar concertele rock nu întârzie să apară. Ediţia de anul acesta a festivalului Metalhead Meeting va aduce în România formaţii rock importante, printre care şi trupa de gothic metal, Moonspell. Noi am reuşit să stăm de vorbă cu solistul Fernando Ribeiro care ne-a dezvăluit ce îi inspiră când compun melodii, ce vor ei să transmită prin intermediul lor, am discutat şi despre ultimul lor album, „Alpha Noir / Omega White”, dar şi despre materialul care va fi lansat în viitorul apropiat. Fernando ne-a vorbit şi despre hobbyurile trupei, ne-a mărturisit că oamenii îi spun mereu că vorbeşte precum un român şi întotdeauna şi-a dorit să vadă Arenele Romane.

Diana Nicolae / Edward Ciurea SUNETE: Cum credeţi că va fi în acest an? Sunteţi entuziasmaţi că ne vizitaţi din nou?

FERNANDO: Suntem foarte entuziasmaţi! Nu ne aşteptam la o vară prea încărcată, deoarece lucrăm la un nou album, dar invitaţiile pentru concerte au început să apară, oamenii erau interesaţi să ne vadă pe scenă şi am hotărât să acceptăm invitaţia de a cânta la Bucureşti, deşi am primit mai

multe oferte pentru România.

Mereu mi-am dorit să vizitez Arenele Romane pentru că este un loc foarte frumos, iar prietenii noştri de la Hypocrisy, care au cântat anul trecut la Metalhead Meeting, au avut numai cuvinte de laudă despre festival. Suntem prieteni şi cu băieţii de la Sepultura, care vor cânta anul acesta, vorbim aceeaşi limbă şi ne-am intersectat căile de mai multe ori la concerte. Cred că va fi o experienţă minunată să ne

întoarcem în România. O să fie o zi nemaipomenită pentru toată lumea. Iar vremea va fi, cu siguranţă, frumoasă! (râde) SUNETE: Fanii din România sunt nerăbdători să vă vadă la vară. Ce le pregătiţi pentru concertul din iunie?

Aveţi deja un setlist?

FERNANDO: Am încercat mereu să venim cu ceva puternic, ceva care să ţină fanii în priză. Cât despre

Mai, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 37

INTERVIU setlist, nu avem nimic concret încă, deoarece noi mereu schimbăm câte ceva. Pot spune doar că setlist-ul va fi compus din două părţi: piesele noi pe care nu am apucat să le cântăm atât de des în România şi piesele în portugheză, deoarece româna şi portugheza se aseamănă destul de mult. Din acest motiv, cred că fanii vor vrea să audă melodiile noastre în portugheză. În plus, oamenii îmi spun mereu că vorbesc precum un român, deoarece există această conexiune între limbile noastre. Uneori, răsfoiesc ziare româneşti şi nu mă simt pierdut ca şi cum aş citi în mandarină sau rusă. (râde) Vom încerca să le demonstrăm fanilor noştri ce înseamnă Moonspell, printr-un setlist ce va cuprinde melodii de pe toate albumele noastre.

SUNETE: Ultimul vostru LP, „Alpha Noir / Omega White” este un dublu album. Cum v-a venit această idee?

FERNANDO: Lansarea unui album dublu a fost o decizie artistică. Felul în care am hotărât să prezentăm lucrurile, probabil n-a avut sens decât pentru noi. „Alpha Noir / Omega White” sunt precum două albume gemene, iar la momentul lansării lor, ne-am dorit ca oamenii să le experimenteze pe amândouă. Cred că „Omega White” a pierdut puţin, deoarece „Alpha Noir” a fost prezentat drept album principal, însă consider că ambele conţin piese bune.

Sunete: Versurile voastre sunt de obicei sumbre şi introspective. Care a fost inspiraţia pentru „Alpha Noir / Omega White”?

FERNANDO: Nu a trebuit să sap prea adânc. Am scris despre lume în general. De exemplu, în Portugalia ne-am pierdut valorile, oamenii se plâng tot timpul, nimeni nu încearcă să facă ceva. Totul se destramă între micro şi macro univers.

38 | Sunete | sunetelive.ro

Acest gen de dualitate a fost în mintea mea când am scris „Alpha Noir”. Cât despre restul, nu a fost nici aici prea dificil. Mereu există relaţii distruse, probleme personale, prieteni care mor etc. Astfel de lucruri m-au inspirat pentru „Omega White”. Citesc şi foarte multe cărţi care îmi deschid imaginaţia când vine vorba de versuri.

Evident că nu voi scrie despre mersul la supermarket, ci despre ceea ce i-a apăsat pe oameni încă de la început: moarte, iubire, experienţe, fete (râde), tragedie sau comedie, care de obicei se întrepătrund. Îmi place să scriu despre lucruri din sfera tragicului. De asemenea, mă atrag ipotezele şi literatura despre sfârşitul lumii. Cam asta găseşti pe „Omega White”.

şi alte hobby-uri?

FERNANDO: Trupa ne ocupă cea mai mare parte din timp, iar uneori este plăcut să te refugiezi şi în altceva, să nu te gândeşti mereu la Moonspell. (râde) . Îmi place să citesc, am un copil de doi ani, petrec foarte mult timp cu el, ne plimbăm prin parc sau mergem la mare, sunt ca un bodygurad care veghează asupra lui. În schimb, ceilalţi băieţii au hobby-uri mai cool. De exemplu, toboşarului nostru îi place să gătească şi să practice taekwondo.

Are centura neagră şi predă lecţii copiilor. De asemenea, chitaristul nostru practică artele marţiale.

SUNETE: La începutul discuţiei, ai

FERNANDO: În primul rând, aş vrea să le spun că, deşi probabil aud lucrul acesta de la fiecare muzician care le vizitează ţara, este minunat că ne vom întoarce în România. Am mers în toate ţările din Europa de Est, am ajuns chiar şi în China sau Siberia, dar n-am putut uita de România. N-am vrut să ne dezamăgim fanii de aici şi să nu susţinem un concert înainte de apariţia noului album. Din fericire, a apărut acest festival, fanii au dat dovadă de mult entuziasm, reacţiile au fost pozitive când s-a anunţat că Moonspell va concerta la Metalhead Meeting, iar eu nu le pot spune decât să vină la concertul nostru. Cred că va fi o noapte de neuitat, mai ales că ne vom închide în studio peste câteva luni. Concertele sunt mereu ca o gură de aer proaspăt pentru noi. Este o celebrare şi totodată un strigăt după libertate, să ieşim în lume, să ne cunoaştem fanii şi să cântăm pentru ei. Deci, le transmit să vină în acel loc superb, la Arenele Romane, ca să ne vadă, să-i vadă şi pe Sepultura, dar şi pe celelalte trupe. Mai e puţin! Soarele este pe cer, iar luna se va ridica şi ea când ne vom afla pe scenă, în Bucureşti.

menţionat ceva despre un nou album.

Ne poţi oferi mai multe detalii?

FERNANDO: Când începi să lucrezi la un nou album, este mereu haos. Încerci chestii noi, pui cap la cap idei, etc. Practic, noi lăsăm inspiraţia să curgă şi vedem unde duce. Suntem mereu open-minded când vine vorba de idei, nu avem direcţii fixe, mai ales că am creat un album care este ca un compendiu despre ce putem face noi ca o trupă de gothic metal. Ne gândim mereu la idei noi şi încercăm să lucrăm cât mai bine în echipă. Nu pot spune nimic concret despre albumul care va urma, doar că sperăm să apară la începutul lui 2015, mai ales că după festivaluri vom începe să lucrăm din nou la el.

SUNETE: În afară de muzică, aveţi

SUNETE: Ne-am apropiat de sfârşitul interviului. Ai vrea să le transmiţi ceva fanilor din România?

Mai, 2014

RADIOPLEASURES

Cristian Hrubaru Edward Ciurea

3

Probabil că ţi-ai format un oarecare sistem în ceea ce priveşte oamenii şi felul lor de a fi. Cum recunoşti, la prima impresie, o persoană cu care ai putea avea ce vorbi?

Cristian Hrubaru: Prin prisma meseriei mele şi mai ales a pasiunii mele, motocicleta, cunosc foarte mulţi oameni. De fiecare dată încerc să mă ridic sau să cobor după caz la nivelul fiecăruia. Uneori e suficient un simplu „hai salut!” ca să-mi pot da seama că omul din faţa mea şi cu mine avem multe lucruri în comun. Uneori mă prind mai greu sau constat contrariul. Iar când o fac, încerc să am răbdarea necesară să duc conversaţia până la capăt, chiar dacă nu mă simt în largul meu. Cred că ţine de cei şapte ani de acasă.

Dacă partenerul de discuţie e un mitocan, atunci dispar din câmpul lui vizual cât ai zice peşte.

4 1

Ziua începe cu dimineaţa, deci hai să facem şi noi la fel în interviul ăsta: creează un scenariu ipotetic, utopic chiar. Acum, în acesta, descrie cea mai faină dimineaţă pe care ai putea să o ai. Şi zi-ne şi ce s-ar auzi pe fundal.

Cristian Hrubaru: Păi, hai să începem cu soneria deşteptătorului: Metallica – Fade To Black. E ora 8, este o zi de vineri categoric. Cu muuult soare. Plec către radio şi mă gândesc cum să fac să treacă mai repede emisiunea, pentru ca mai apoi să mă urc pe motor şi să plec în Vamă! :) Fundal – AC/DC şi Beatles, cât cuprinde!

40 | Sunete | sunetelive.ro

2

Uitându-te înapoi, care ţi se par a fi diferenţele majore între rock-ul din anii ’80 şi cel de azi? Referitor la sunet, la formaţiile prezente, la seriozitatea celor ridicaţi pe scenă.

Cristian Hrubaru: Bunicul meu avea o vorbă – „Aşa ceva nu se mai fabrică!”. Rock-ul anilor 80 era mult mai melodios, sunetul era mai crud şi parcă totul era pe faţă, pe sistemul „ce vezi, aia primeşti”. Exista pe atunci un respect uriaş faţă de fani, ceea ce azi e un lucru rar întâlnit. Din păcate, afacerea a luat locul pasiunii.

Numeşte trei artişti din România cu care ai avut plăcerea să lucrezi şi cu care ai vrea oricând să mai pui ceva la cale. Spune-ne câte ceva despre ei şi despre proiectele cu care v-aţi jucat.

Cristian Hrubaru: Lucrez în radio şi la Cronică, iar cu artiştii am avut mereu o legătură mai specială. În ceea ce priveşte rock-ul, am o imensă satisfacţie atunci când pot sprijini un eveniment sau un proiect al celor care mi-au marcat copilăria şi adolescenţa. Am colaborat până în prezent cu mai toţi marii artişti: Phoenix, Cristi Minculescu, Iris, Cargo, Compact etc.

Din noul val, cred că nu mai e un secret pentru nimeni că sunt realmente înnebunit după Mai, 2014

Trooper. Sunt fantastic de buni şi câştigă de la un an la altul cât mai mult teren în rândul iubitorilor de rock de la noi. Cel mai la îndemână exemplu este „Stelele Rockului Românesc”, care a fost un spectacol în toată puterea cuvântului, cu invitaţi din primul eşalon al rock-ului autohton, un eveniment care nu se poate compara cu nimic din ce s-a întâmplat de la revoluţie încoace. Sunt foarte mândru că am fost ales să prezint acest eveniment şi că am putut da o mână de ajutor la realizarea lui. Tot meritul aparţine celor de la Trooper. A fost o recunoaştere a faptului că au ajuns foarte mari, în sfârşit!

5

Fie pe vreo frecvenţă existentă la noi, fie pe internet, numeşte cinci posturi de radio pe care le asculţi cu plăcere şi de ce.

Cristian Hrubaru: Rock FM x 5!

Pentru că rock! :)

6

Ai o fiică de-acum destul de mare. Ei bine, în legătură cu Iris, ce anume din personalitatea ta muzicală se poate regăsi în ea?

Cristian Hrubaru: Nimic, ascultă nişte ciudăţenii de care n-am auzit în viaţa mea. E liberă să facă asta. Mamei mele îi plăcea Mirabela Dauer şi n-avea pretenţii să-mi placă şi mie.

7

Ce părere ai de toată nerozia din mass-media care ne este servită zilnic? Cum acţionează ea asupra minţilor încă în curs de formare şi cum vezi o ieşire din această zonă, dacă o poţi vedea măcar?

Cristian Hrubaru: Astăzi presa este foarte nocivă. E destul de clar că există o tendinţă mârşavă de a cretiniza o întreagă naţiune. Nu înţeleg de ce! Se presupune că presa este câinele de pază al societăţii, ori de la un an la altul observ că e doar o javră răpciugoasă care se cacă peste tot şi ne umple pe toţi

de jigodie şi purici, iar noi, poporul român, o ţinem în casă, în pat cu noi, şi avem grijă să îi luam zilnic grăunţe dintre cele mai bune, nu şi medicamente.

E clar, noi, consumatorii, avem o problemă. Ingurgităm lături cu nesaţ zilnic… şi ne place al naibii de tare, suntem bolnavi, frate, nu mă provoca! :) Cum ieşim? Mi-e teamă că răspunsul este cu picioarele înainte. Nu văd în viaţa asta posibilitatea de schimbare, e prea târziu.

Uneori am senzaţia că noi, ăştia de la Cronică, pedalăm în gol.

Am senzaţia că doar umorul nostru prinde, nu şi mesajul.

8

Din întreg repertoriul acumulat în toţi anii trecuţi, recomandă-ne câteva piese ori formaţii perfecte pentru momentele în care citim o carte şi precizează de ce anume le-ai ales, ce impact şi ce mesaj au ele pentru cititor.

Cristian Hrubaru: Fără alte precizări, Pink Floyd. Lasă-i [pe cititori] să descopere de ce!

9

Hai să vorbim puţin şi de cinematografie. Aminteşteţi un film pe al cărui soundtrack îl consideri excelent, ce track-uri găsim în el şi ce transmite toată coloana sonoră.

Cristian Hrubaru: Îmi vine în minte acum musicalul Rock of

Ages, cu Tom Cruise… O coloană sonoră senzaţională. Nu credeam să întâlnesc în muzica unui film atâtea trupe şi piese care mi-au marcat adolescenţa şi au făcut istorie. Veneau una după alta… Din acest motiv l-am revăzut de câteva ori.

10

Na, acum întrebarea asta e omniprezentă, dar n-avem ce să-i facem, că suntem şi noi curioşi. Ceva planuri pentru viitorul apropiat, alte proiecte pe mesa de lucru în radio sau legate de alte domenii?

Cristian Hrubaru: Planurile mele de viitor sunt legate de job şi de familie. Încercăm să aducem Rock FM în cât mai multe oraşe din ţară şi să-l facem pe gustul cât mai multor iubitori de rock. La Cronică, după 14 ani de activitate, încă mai avem multe de spus pentru că materie primă există din belşug. Intenţia e să aniversăm cel puţin 30 de ani cu acest show. Iar în plan personal îmi doresc să fiu sănătos şi să-mi văd familia fericită. Şi ca să nu uit, e foarte importantă pentru mine piesa Două Roţi, pe care am înregistrat-o alături de Trooper. Pe data de 14 iunie, la Întrunirea de la Constanţa, îi vom filma clipul. Toţi bikerii prezenţi acolo vor deveni actori în acest clip. Abia aştept!

Mai, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 41

INTERVIU

La o cană de ceai virtual cu Thy Veils Edward Ciurea

O

suită de simţiri din întreg spectrul imaginabilului, linii frânte şi recreate sub alte şi alte forme transcendentale şi o continua călătorie în ceea ce ar putea fi daca omului i-ar fi fost dat să poată zbura. Thy Veils fiinţează de aproape două decenii şi, asemănător oricărui gând fugar pe care îl încerci atunci când îi asculţi, formula a suferit metamorfoze de-a lungul timpului; până acum. Această din urmă structură care au observat că le permite cea mai bună închegare ca şi grup de oameni, dar mai ales artişti, este una întinsă, fiind compusă din Daniel Dorobanţu, Manuela Marchiş, Petrică Ionuţescu, Vlad Sturdza, Radu Pieloiu, Ana Telea, Alexandru Hegyesi, Octavian Scurtu şi Ionuţ Dorobanţu. Dintre cei enumeraţi, am avut plăcerea unui interviu/discuţie-despre-muzică-şi-nu-numai alături de cele două componente feminine ale Thy Veils, Manuela şi Ana, şi cel care a pornit acest proiect cu atât timp în urmă, Daniel.

Sunete: Curiozităţile au început asupra atmosferei de dinaintea scenei, anume ce se desfăşoară într-o zi oarecare, presupunând că prietenii s-au legat şi s-au strâns sub trecerea anilor.

Thy Veils: „Întâi, lucrăm împreună doar când repetăm. În rest, studiem individual, ne înţelegem bine ca oameni, suntem prieteni. Repetiţia e un studiu de grup. General plăcut este mersul în natură. Fiecare îşi face temele, cum ar veni, pentru repetiţii şi practic actul devine complet când ne întâlnim, dar fiecare îşi aduce partea pe care a construit-o. În general nu ne întâlnim foarte des.”

Sunete: Inspiraţiile pot veni din diferite locuri şi mă întrebam care-i procesul creativ – dacă preiau din natură, din ceea ce simt, din ce îi înconjoară.

Thy Veils: „Inspiraţia vine, în

44 | Sunete | sunetelive.ro

general, individual şi nu de la ceva anume. De cele mai multe ori, Daniel porneşte pe un fir şi ceilalţi vin cu părţile complementare. Sunt rare momentele în care compunem în grup, având o inspiraţie colectivă.

Muza se arată atunci când deja se creează ceva, fiecare poate să-şi exprime diferit trăirile în muzică, dar depinde foarte mult de background, e un exerciţiu şi nu unul simplu. Până acum, aşa a mers. E vorba de o inerţie.

Iniţial, Thy Veils a fost un proiect solo, dar pe următorul album sunt piese pe care le-am pornit la sală. Inspiraţia este o stare de spirit cultivată conştient şi constant.”

Sunete: Un astfel de gen muzical presupune, în mintea mea, o atmosferă anume. Oare preferă lumina puternică sau cea obscură?

Liniştea ori vacarmul?

Thy Veils: „Nu prea avem mult de ales. Dacă e vorba de tobe, care fac multă gălăgie, mergem la sala prietenilor de la Negură Bunget. Altfel, ne vedem acasă la Daniel, ne băgăm confortabil în căşti şi lucrăm pe lumina zilei.

E destul mister în univers, nu trebuie să mai adăugăm noi fum în aer. În general preferăm lumina – clar şi limpede totul.”

Mai, 2014

Sunete: Plecând puţin de la muzică, ajungem la o altă formă a artei şi încerc să-mi imaginez această trupă dacă ar fi, de fapt, un tablou, însă am nevoie de puţin ajutor…

Thy Veils: „Am pune o sticlă perfect transparentă. E o sticlă de safir care va fi folosită în ecranele viitoarelor telefoane, iar safirul este imediat sub diamant. Apoi, am folosi multă culoare, mult albastru şi nuanţele acestuia, iar în final, o sferă care se transformă în permanenţă, care devine spirală, apoi din nou sferă, se sparge şi se regrupează, e transparentă, nu e transparentă… nu are o imagine fixă. La ramă poate am mai lucra un pic.” Şi mergem mai departe, la alte exprimări artistice ale membrilor formaţiei. Manuela este artist plastic, a făcut sculptură iar acum se distrează prin desen, dar nu îl priveşte doar ca pe un hobby.

Printre altele, Ana este profesor de chitară de ceva vreme. Lucrează exact chitara clasică alături de copii de până la liceu, inclusiv, iar această activitate îi ocupă cea mai mare parte a timpului. Daniel se ocupă, bineînţeles, de muzică, de producţie, de compoziţie şi sound design pentru Thy Veils şi pentru alte proiecte solo sau colaborări, de artă video şi de fotografie.

Considerând faptul că mulţi artişti apelează şi la alte imbolduri pentru minte, am început să mă întreb dacă această desfătare se găseşte şi aici.

Thy Veils: „Nu, noi suntem absolut sobri. Ce facem noi nu se potriveşte deloc cu asta. Pentru noi, muzica e un drum de cunoaştere, iar alterarea persoanei nu aduce nimic în regulă.”

Mai, 2014

Sunete: În regretul că n-am putut semna prezenţa la niciun concert de-al lor, le-am cerut să mă ajute să-mi închipui, prin descrieri, cea mai plăcută reprezentare pe scenă.

Thy Veils: „Anul trecut am avut cel mai bun concert. Am simţit atunci că Thy Veils există ca şi grup în adevăr şi nu mai este un proiect solo, ci un grup cu chimie proprie şi care funcţionează sută la sută. Fiecare dintre noi a fost acolo cu totul şi s-a simţit magia aceea care e de nedescris.

Ultimele se întâmplă să fie de obicei cele mai bune, iar viitoarele concerte vor veni odată cu

invitaţiile care să ne placă. Sau cu alinierea planetelor.”

Sunete: Chiar dacă e o întrebare uzuală, e de asemenea şi necesară, deoarece căutăm constant o informaţie cât mai proaspătă.

Aşadar, planurile de viitor au fost abordate.

Thy Veils: „O să lansăm câteva piese care sunt versiuni noi şi extinse după arii mai vechi pe care le-a făcut Daniel în trecut şi pe care am ajuns să le lucrăm împreună cu toţii. Urmează să înregistrăm continuarea albumului; ce am lansat reprezintă jumătate din albumul concept care va avea în total vreo două ore. Am dat drumul la prima parte, <<Lumine>>, şi continuarea va ieşi… la un moment dat. Între timp, ne antrenăm pentru concerte, facem artă video şi am început colaborarea cu o posibilă nouă colegă în dans contemporan. Cam astea sunt pe rol. În rest, cine ştie?”

Sunete: Încă puţin şi se împlinesc două seco- nu, pardon, două decenii! Da, greşeli apar în interviuri, dar ne mai şi amuzăm. Cam care sunt oare planurile de sărbătorire a acestui eveniment.

Thy Veils: „Cu siguranţă vom face noi ceva interesant, dar încă nu ştim ce sau cum. Ne gândim de o vreme şi simţim cum creşte o idee, dar îi lipseşte forma. Oricum noi mereu sărbătorim, Manu, de exemplu, sărbătoreşte în fiecare dimineaţă odată cu trezirea.

Legat de faptul că se împlinesc două decenii şi nu două secole, nu putem decât să ne bucurăm că asemenea proiecte rezistă în timp, pentru că exista o calitate în ceea ce facem.”

Să vină viitorul peste noi şi să ne-afunde în tot mai multe veşti din Timişoara, din partea acestor oameni extraordinari de sub voal.

La mulţi ani, Thy Veils, şi tot ce ştiţi să faceţi, faceţi în continuare, că nare cum să sune decât cel puţin ca şi până acum, şi anume ireal de bine! sunetelive.ro

| Sunete | 45

SUNETV

Andi Moisescu: „Am simţit nevoia să dau o mână de ajutor scenei muzicale” George DURBĂLĂU

A

ndi Moisescu este o rara avis în zona TV românească şi cumva un model atipic. Andi, şi încă o mână de oameni de calitate, justifică demersul acestei rubrici. Îl ştim ca având acea calitate de intelectual şugubăţ, om al vremurilor noastre, cu un simţ al valorii autentice care a dus la longevitatea de invidiat a formatului emisiunii, care de ani buni se numeşte „Apropo TV”. În zona muzicală, Andi deja pune umărul serios la promovarea muzicii noi, dar şi a aceleia de valoare neperisabilă, iar în registru intim este un pasionat de jazz cu digresiuni în cele mai colorate stilistic muzici. Spuneam mai sus că modelul pe care îl promovează este uşor atipic – de ce? Simplu – pentru că este un monument de bun simţ atât în percepţia românească cât şi în cea britanică, aceea de common sense. Adică nu scandaluri, agresivităţi verbale şi ideatice, fără breaking news-uri de orice fel. Atipic, nu? Prezenţa lui pe sticlă încă mă face să mă simt în siguranţă – o bornă de stabilitate mentală, intelectuală, socială şi mediatică. Am avut ocazia să împărtăşim câteva vorbe, şi asta după ce am citit pe nerăsuflate textele din cartea lui Paraschivescu (vezi pagina 17), printre care şi „Chicken” al invitatului dn această ediţie. Delicios şi savuros! Fără acolade şi briz-briz-uri, Andi este în acest interviu la fel de eficient şi la obiect ca şi în emisiunile din care face parte – ne referim şi la „Românii au Talent” de exemplu, unde Andi este ingredientul ce aduce echilibru şi o subtilitate dublată de sinceritate ce face ca şi cele mai penibile situaţii din concurs să fie depăşite cu calm şi zâmbetul pe buze! Aşadar, hai să vedem ce spune Andi. Enjoy!

Sunete: Ce trupă a dat startul relaţiei tale cu muzica?

Andi Moisescu: Dire Straits.

Sunete: Ce gen te atinge cel mai tare la suflet?

Andi Moisescu: Jazz.

Sunete: Cum alegi trupele pe care le promovezi în emisiune? Accepţi şi recomandări din partea altora sau sunt strict opţiunile personale?

Andi Moisescu: Sigur că accept recomandări. Aşa aflu de fapt ce mai e nou pe piaţă. Trebuie să recunosc însă că de la recomandare la difuzare, orice propunere trebuie să treacă de un filtru urechile mele.

Sunete: Ce ai schimba la scena muzicală din România zilei de azi?

Andi Moisescu: Aş schimba scena.

Am sentimentul că asta principală nu mai are niciun Dumnezeu.

46 | Sunete | sunetelive.ro

Sunete: Care a fost ultimul concert la care ai mers? Ce te-a impresionat?

Andi Moisescu: Dhafer Youssef, la Sala Radio. M-a impresionat nivelul la care s-a cântat. Nivelul calitativ, căci în jazz nu se cântă niciodată foarte tare.

Sunete: Care e următorul concert la care vrei să mergi? Ce te-a făcut să îl alegi?

Andi Moisescu: Peter Gabriel.

L-am mai văzut la Londra, în turneul trecut. L-aş vedea practic la nesfârşit dacă aş avea ocazia.

Sunete: Care a fost motivaţia ta când ai introdus secţiunea de recomandări muzicale în ApropoTV? Andi Moisescu: Am simţit nevoia să dau o mână de ajutor şi să creez o scenă pentru cei care nu mai au loc pe aia principală, sufocată de altfel de

alienare muzicală.

Sunete: Gusturile tale muzicale coincid cu cele ale restului membrilor familiei? Ce preferinţe are fiecare?

Andi Moisescu: Am avut grijă să-i ajut să descopere muzica aşa cum am descoperit-o şi eu. Aşa încât preferinţele noastre azi sunt foarte apropiate.

Sunete: Dacă ţi-ai face o trupă, ce nume i-ai da?

Andi Moisescu: Numele mi se pare ultima grija pe care ar trebui s-o aibă o formaţie.

Infinit mai important e ce cântă, ca să nu mai spun că esenţial e şi de ce.

Sunete: O trupă, un album şi o piesă all-time favourites?

Andi Moisescu: Dire Straits, 1978, Sultans of Swing.

Mai, 2014

ROCK&ROLL

FIRMA

o revenire spectaculoasă pe scena rock-ului alternativ Oana Radu Zvonul că trupa FIRMA va reveni pe scena se transformă în certitudine. După o pauză îndelungată, Rocca solistul trupei şi basistul Sorin Erhan, anunţă un prim concert care va reîncărca artiştii cu energia necesară finisării celui de-al treilea material discografic, ce urmează a fi lansat în toamna anului 2014. Live-ul mult aşteptat de fanii bucureşteni se întâmplă pe 5 iunie în club Control.

Î

n 2001, Firma propunea performance-uri pline de originalitate care ţineau pasul cu aşteptările unei generaţii “crescute” cu Nirvana, Depeche Mode, The Doors, Led Zeppelin si Pink Floyd. Într-o epocă în care rockul şi cultura alternativă se bucurau de atenţia cuvenită pe canalele de promovare, clipurile de debut ale trupei - “La Orbire”, “Nimeni” şi “Important” - rulau în heavy-rotation pe posturile televiziunilor ( ATOMIC TV, MTV, TVR).

Identitatea lor şi perspectiva vizuală inovatoare a fost imediat remarcată si apreciată de critica de specialitate, “La Orbire” ajungând pe locul 1 în topul românesc al MTV-ului în numai 2 săptămâni.

Povestea are un mesaj foarte clar: într-o perioadă de pionerat al festivalurilor şi al concertelor de club din România, “FIRMA rocked”! La sfârşitul lui 2002, Firma renunţa la apariţiile live pentru a finaliza înregistrările albumului „La Orbire”, avându-l ca producător muzical pe Rocca. Lansat în 2003, discul avea să definitiveze poziţia trupei pe piaţa muzicală authtonă printr-un sound alternative rock cu accente şi influente jazz, blues şi funk.

După aproape 3 ani de pauză, Firma revenea cu un album nou “Exit”, o producţie MediaPro Music ce anunţa o metamorfoză - un LP mai elaborat, deschis spre un public mai larg, ce conţinea şi câteva piese în

Mai, 2014

limba engleză. Într-o stare continuă de flirt dintre apariţiile live tulburătoare - o atitudine rock non-conformistă potenţată de o prezenţa scenică magnetică a solistului - şi dorinta de a reuşi întrun peisaj aproape steril şi ermetic al industriei muzicale româneşti, Firma a reuşit să-şi menţină poziţia în underground şi în acelaşi timp să spargă barierele mainstream-ului.

După nominalizările la MTV European Music Awards 2004 la categoria ”Best Romanian Act” şi MTV Romanian Music Awards pentru ”Best Rock Band” în 2005, Firma devine prima trupă românească nominalizată la o secţiune internaţională : “New Sounds of Europe” şi este invitată la München, să participe la gala MTV European Music Awards 2007.

Anii de pauză şi munca de studio, readuc în atenţie o nouă identitate, o trupă care se pregateşte să apară iar pe scenă, mai aproape de public şi mai matură. De un romantism asumat, versurile noilor piese Firma scot la iveală aceeaşi profunzime a temelor.

Cele mai recente single-uri “Copiii Cerului” şi “Puterea” anunţă o revenire cu un sound mai elaborat, un soft preview al dezlanţuirii de forţe pe care o implică creaţia mult-aşteptatului album.

Pentru cei îndrăgostiţi de discul lor de debut “La Orbire” şi deopotrivă pentru curioşi şi generaţiile noi, captivate de ceea ce înseamnă Firma acum din punct de vedere al compoziţiei şi al componenţei, concertul din Control e momentul de regrupare sub magia riffurilor de chitară. sunetelive.ro

| Sunete | 47

DOUĂ MUZE

Două muze cu... chitară Mircea DRAGOMAN

S

ă dăm din Nietzsche citire (aproximativă) şi să luăm aminte: şi tragedia greacă, cea mai înaltă formă a artei, se născu din spiritul muzicii, printrun miracol metafizic al voinţei, prin contopirea spiritului apolinic cu cel dionisiac, prin transformarea omului prin artă în chiar însăşi o operă de artă. Uff! E chiar nevoie de trei semne de exclamare, deci: Uff!!! Cam aşa sunt chinuiţi studenţii de la teatru din primul an, li se trânteşte cartea lui Nietzsche1 în faţă, apoi mai primesc una după ceafă cu Stanislawski2 ca să uite de spiritul liber, muze şi de toate cele. În fapt, teatrul modern a cam uitat de unde a plecat, din ce sărbători barbare s-a născut. Grecii antici îşi închinau arta plastică, cea mai de seamă, poate şi pentru că însemna

şi multă muncă fizică, lui Apollo.

Viaţa era organizată riguros, era cam „dreptunghiulară”... Dar din când în când, natura se arunca asupra lor, hormonii li se înfigeau în carne, vinul curgea şi femeile dansau pe stradă, Dionisos, zeul jumătate bărbatjumătate ţap îi trezea din amorţeală.

Din aceste sărbători, romanii le-au Friedrich Wilhelm Nietzsche (18441900) „Naşterea tragediei” 1872 2 Constantin Sergheevitci Stanislawski (1863-1938) „Munca actorului cu sine însuşi” 1938 1

denumit mai târziu bacanale, în cinstea lui Bacchus, s-a născut muzica, prima artă, arta primordială. Şi din muzică, teatrul, expresie organizată a orgiei, formă controlată a orgasmuului, dacă

e catharsis, atunci să fie pentru toţi şi să ştim şi noi!

Două muze ne controlează şi astăzi viaţa (nicio aluzie la vreo vremelnică ministreasă...): Calliope, muza muzicii, dar şi a poeziei epice, cântecului, dansului, elocvenţei – adică fata cuminte, devreme acasă, care e luată la rost despre – Thalia, muza devenită a teatrului, în fapt zeiţa festivităţilor şi mai ales a banchetelor luxoase, cea care ne ia minţile şi ne dă trupurile înapoi, care ne înfloreşte în inimă (reprezentată mai ales ca una din cele trei Graţii - „Kharites”). Însă în teatru e cam uitată Calliope, sora cea mare, muzica e folozită mai ales „murdar”, pentru a umple spaţiile goale din imaginaţia regizorală sau pentru a acoperi tropăiturile maşiniştilor care schimbă decorurile...

Adică nu! Nu aşa!

Mai, 2014 sunetelive.ro

| Sunete | 49

DOUĂ MUZE

Studiu de caz: „Noi doi cu ...

Leon”. Scrisă de Neil Simon, tradusă de Edith Negulici, montată de Laura Maria Vladoiu, înfăptuită de Letiţia Vlădescu şi Marius Călugăriţa. Şi Mihai Prejban. Acolo între ei, cu ei, nu şi peste ei, băiat bine crescut, cu simţ artistic, ştie unde, când şi cum. Cum cântă, joacă, zdrăngăne, râde, plânge, chicoteşte, ciupeşte, împunge, sărută... la chitară. Electrică. Cu amplificator şi loop.

Poveste simplă: el compune, ea scrie texte. El apolinic, ea foarte dionisiacă (vezi mai sus). El vrăjit, ea vrăjitoare (vezi viaţa reală). El nebun (după ea), ea nebună (nebunăăă!). El dionisiac, ea la fel (uită-te prin jur şi ai să vezi...). Cu ei, între ei, sub ei, peste ei, după ei, pentru ei: chitara. Şi ea cu origini antice, probabil după ce vreun vânător îndrăgostit a remarcat că ciupind coarda arcului se naşte un sunet prelung ca dorul lui după coapsele femeii iubite. Ce amantă focoasă poate deveni chitara, dacă ştii s-o mângâi cum trebuie. Ce de amanţi minunaţi a dat lumii acest instrument senzual, de la Charlie Christian la Jimmy Page şi Jimmy Hendrix! Înapoi

50 | Sunete | sunetelive.ro

la teatru: chitara e la Mihai Prejban, la Miţă, figură bonomă, bănăţean cu vorbă dulce ca mierea şi ascuţită ca mi-ul cel de sus (adică de jos pe gâtul chitarei).

Spectacolul curge organizat, replicile sunt acide, fiecare ştie ce face, Marius e calm, e rece, e calculat, Letiţia zboară, nu fizic, ci ca intenţie, ca ritm,

ca viaţă.

Marius caută, Letiţia ştie, Marius întreabă, Letiţia ştie, Marius aşteaptă, Letiţia ştie ... răspunsurile, întrebările, căutările. Miţă nu-i acompaniază.

Miţă nu-i între ei, lângă ei. Miţă e în ei, în minţile lor, în sufletele lor.

Bagă un ritm, îl încarcă pe loop (îmi place instrumentul ăsta, îmi iau şi eu unul, vreau să câştig şi eu o dispută,

una singură cu... şefa), mai pune un acord, mai ridică o octavă, mai râde puţin, trage un acord, zbang! Linişte.

Marius caută, Letiţia ştie, Marius întreabă, Letiţia ştie, Marius aşteaptă.

Rod Stewart. Vocea gâjâită curge ceva mai mieroasă din corzile chitarei. Lui Miţă îi sticlesc dinţii din semiobscurul scenei. Din amplificator iese melodia pe care încercam să vrăjim fetele la chefurile din tinereţe. Ceva e altfel.

Chitara ne ia peste picior. A prins viaţă. Chucky – chitara electrică!!! Ne salvează Miţă, pune mâna pe corzi.

Marius nu mai poate fi salvat. L-a mâncat de viu. Letiţia râde, misiune îndeplinită. Ce ochi are, te pierzi în ei, chiar dacă stai în rândul trei! Şi ce picioare şi ce gură... La final, la aplauze, apare o fată slăbuţă, timidă, surâzătoare. Daţi-mi-o înapoi pe Letiţia! Thalia, zeiţa banchetelor luxoase!

Dar eu aş fi pus un amplificator mai mare şi multe boxe, prin spate, să te izbească, să te năucească. Aşa aş fi făcut eu.

Calliope şi Thalia. Letiţia, Marius şi Mihai.

Mai, 2014