Sunete LIVE noiembrie

www.sunetelive.ro

NR. 11 / 2014

GRATUIT

www.sunetelive.ro

NR. 11 / 2014 GRATUIT

www.sunetelive.ro

NR. 11 / 2014

GRATUIT

EDITORIAL

REVISTĂ DE MUZICĂ SE DISTRIBUIE GRATUIT

ISSN 2392 – 9820 Redactor Şef: George DURBĂLĂU george.durbalau@gmail.com Redactori: Berti Barbera, Alin Ludu-Dumbravă Andreea Chirilov, Ştefan Tivodar, Edward Ciurea Colaboratori: Ionuţ Constantinescu Vânzări: George Ovidiu tel. 0752 241 621 george.sunete@gmail.com Corectură & online: Edward Ciurea Coordonator distribuţie: Dan Budoi / dan.budoi@zilesinopti.ro Director General: Marian Gîlea / marian.gilea@zilesinopti.ro Contact: www.sunetelive.ro www.facebook.com/sunetelive

Dacă vreţi să ne semnalaţi un eveniment, vă rugăm să ne contactaţi la adresa: evenimente@sunetelive.ro Dacă aveţi un local şi vreţi să distribuiţi revista Sunete, vă rugăm să ne contactaţi la adresa: distributie@sunetelive.ro Conţinutul aparţine în întregime revistei Sunete. Reproducerea parţială sau integrală a conţinutului este ilegală fără acordul prealabil al revistei Sunete. www.sunetelive.ro

DEŞI NU E VORBA DE RISC,

PARIURILE ÎNCĂ NE PLAC!

N

u am pus incă un pariu la un bet house.

Sportul trebuie urmărit, trebuie să ştii cu ce se mănâncă. Şi cum nu stăm bine la capitolul ăsta , ne-am gândit încă de anul trecut să iniţiem o serie anuală de concerte care să aibă în vizor the one thing we are good at – MUZICA. Anul trecut a fost un mini-maraton cu şase trupe invitate (Lights Out! Înlocuită live de la fel de talentaţii Loungerie II, Pinholes, YellLow, Theory of Mind, Shadowbox si Velosonics) din care, în anul de graţie în care încă ne aflăm, cinci au fost prezenţi pe cele mai importante scene din underground şi mainstream, confirmând alegerile noastre hibernale.

Anul acesta am rarefiat selecţia, însă ea este la fel de eclectică şi atent tratată. Am derulat scena newcomerilor din 2014, am calculat, am adunat, am adăugat frecvenţa cântărilor, doza de talent infuzată în muzica lor, nervul şi energia live, toate aceste detalii aplicându-le, ca întotdeauna, bunului nostru gust muzical :). Astfel am ajuns la o formulă de trei plus unu, în care rolurile aparţin după cum urmează: rockerii Harlequin Jack, alternativii Satellites, indie-electronicii Baba Dochia şi marii absenţi ai Pariului de anul trecut, marii prezenţi la cel de anul ăsta, psihedelicii Lights Out!. Este interesant de ştiut că iată, din provincie avem trei din patru trupe, şi cunoscând în detaliu procesul de selecţie vă pot spune că din fericire avem proiecte din ce în ce mai interesante în afara capitalei, ceea ce nu înseamnă desigur că în capitală stăm mai slab, însă să spunem că doza de curaj/exotism muzical este poate un pic mai prezentă în Ardeal sau Banat, neuitând desigur Moldova. Acum chiar avem Clujul în vizor (din nou, după ce, în cadrul Premiilor Sunete prietenii clujeni de la Theory of Mind au şutit premiul Best Newcomer) şi chiar vă provoc să aruncaţi o ureche afectată peste muzica lor şi dacă nu, haideţi să îi vedeţi direct live la Colectiv Club, să ne bucurăm în mod colectiv de muzica anului 2014 care va face valuri în 2015. Biletul are un preţ modic de 10 lei şi dacă esti student posesor de carnet ştampilat unde trebuie îţi păstrezi banii de intrare pentru o bere.

Deci hai sa vedem cum sună, vorba unui amic!

Sunete | 3

ROCK&ROLL RETROSUNETE

U

nul dintre necazurile cu faptul de-a trăi într-o ţară atât de... (introduceţi aici epitetele voastre preferate) precum a noastră e acela că-ţi erodează aproape total încrederea în ordinea valorilor aşa cum este ea reflectată de topuri şi premieri oficiale. Când furtul intelectual nu se pedepseşte decât cu o poziţie în Guvern, când închizi radioul FM pentru că nu mai suporţi să asculţi aceleaşi piese, când realizezi că piesele alea sună, de fapt, identic – ei bine, când se-ntâmplă toate astea alegi foarte serios să consideri varianta că muzică românească nu te mai reprezintă.

Premiile

Sunete 2014 Ştefan Tivodar

Nu ştiu dacă asta a fost în inima şi mintea colegilor mei de redacţie în vreme ce planificau desfăşurarea Premiilor Sunete, însă pot să va spun că după seară/noaptea de 1 noiembrie, încrederea mea în muzica românească pare să-şi mai fi revenit un pic. Trofeele au arătat bine, trupele şi artiştii onoraţi cu premii au arătat şi ei de ce merită aprecierea fanilor şi a juriului – 270 de persoane din industria muzicală au votat online câştigătorii.

Sunetul a fost fain iar scena a fost una dintre cele mai bine dotate, frumoase şi încăpătoare pe care le-am văzut în ultima vreme la un eveniment.

Live, s-au întâmplat lucruri grozave: Javra, Golan şi Theory of Mind au fost absolut fabuloşi, Firma au sunat ireproşabil iar AFO, OCS şi Coma au reuşit să „aprindă” publicul cu momente (prea) scurte, energice. S-a început devreme şi s-a terminat târziu.

S-a dansat, oamenii s-au bucurat de momentele unice pe care doar Artanu' (din postura de prezentator al serii) le poate face să se-ntâmple. Rock-ul a fost repus în drepturi. A fost mai clar că niciodată: există muzică bună dincolo de ceea ce radio-ul şi TV-ul sunt gata să ne ofere. România muzicală trăieşte.

Din păcate, revelaţia asta n-a ajuns cum trebuie la cei care au cea mai mare nevoie de ea. Adevărul e că deşi

4 | Sunete

Atelierul de Producţie a fost aproape plin, n-au venit nici pe departe atât de mulţi oameni pe cât ar fi meritat o primă ediţie a unor Premii Muzicale Româneşti cinstite. Speram ca cei din public să fie mai receptivi la ideea de a arată Industriei Muzicale Excesiv Comerciale degetul mijlociu. Speram ca publicul să fie atât de numeros încât să n-am loc să arunc un ac pe podeaua sălii în care s-au ţinut premiile. Aţi fost mulţi şi vă mulţumim că aţi venit – la anul, sper să fim de trei ori pe-atâţia.

N-are rost să vă amintesc şi eu lista câştigătorilor: o puteţi găsi online sau chiar pe una din paginile anterioare ale acestui număr. Din loc în loc, lista nominalizaţilor arăta diferit pentru mine. Poate că mi-aş fi dorit preferaţii câştigători la unele categorii. Competiţia adevărată nu-i, însă, cu vreun adversar ci cu tine însuţi.

Se anunţă un 2015 interesant, cu noi lansări discografice şi concerte de neuitat. Ne vedem la ediţia a doua a Premiilor Sunete! www.sunetelive.ro

RETROSUNETE

Aş vrea să mulţumesc Academiei..!

F

aza asta cu premiatul, trebuie să o recunoaştem, o mare parte a voastră, a cititorilor, în frunte cu subsemnatul, a fost crescut încă de pe băncile şcolii cu spiritul competitiwww.sunetelive.ro

vităţii adânc înfipt în măduva gândirii.

Trăim într-o societate dificilă, în care orice reuşită profesională este un fel de premiu. Nu am avut în cap să cădem în mania premiilor, însă suntem de 11 ani pe piaţa muzicală şi noi încă nu am degustat o decernare de premii onestă, pe bune, care să scaneze real gusturile celor care se ocupă cu asta on a daily basis. Şi atunci, pentru că tot ce am făcut noi până acum a fost sincer şi direct, am propus ca premiile revistei Sunete să fie de fapt o expresie a întregii zone din care facem şi noi parte – industria muzicală. Am abordat-o din toate direcţiile şi din aproape 300 de voturi valide am avut nişte rezultate cel puţin interesante. Dacă vota marele public rezultatele cu siguranţă ar fi fost mult mai uşor de ghicit. Mulţumiri celor care au votat, celor care au venit să ne încânte auzul la un eveniment dedicat auzului, mulţumiri lui Artanu cu care acum câţiva ani nu credeam că am să împart vreodată scena (moment de emoţie pură...două secunde vă rog... aaşaa), prietenilor de La Obiect pentru că au făcut ca Atelierul de Producţie să arate cool mulţumiri premiaţilor şi celor care au ales să îşi petreacă seara în cel mai dezinvolt eclectism urban oferit de vreo scenă locală lately! Na, acum mă înţelegeţi, nu pot vorbi decât

la superlativ de un eveniment la care au pus umărul atâţia oameni dragi fără condiţii, înţelegând genul de eveniment pe care îl promovăm şi, poate au aderat discret la modul nostru sincer şi direct. Este o nouă generaţie care încearcă cel puţin şi alte variante – varietatea este fără-doar-şi-poate condiţia esenţială performanţei de orice fel. Am contribuit şi noi la varietatea evenimentelor care caută să construiască un mod mai onest şi talent oriented de a selecta muzica ce ne defineşte ca oameni civilizaţi, cunoscători de cultură pop şi avizi de sunete în general. Spaţiul acesta era dedicat iniţial unei recenzii a evenimentului din perspectivă personală. Ar fi luat prea mult spaţiu.

Căci pentru mine evenimentul acesta a început prin primăvara anului, deci, povestea e lungă. În seara aniversară de 11 ani şi găzduitoare de Premii m-am simţit parte a unei comunităţi care are aceleaşi idealuri şi direcţii ca şi mine. E bine să fii printre prieteni şi să ai ocazia să îţi manifeşti respectul faţă de cei care au făcut primii paşi în domeniul ăsta atât de firav cum este jurnalismul muzical sau chiar muzica modernă în genere în România comunistă. Deci s-a putut. Mai mulţumesc şi Ciuc. Fără ei, se ştie... Şi vouă celor care încă mai ştiţi de noi :) !

Sunete | 5

RETROSUNETE Andreea Chirilov

Despre Premiile Sunete, numai de bine. M-am pregătit sufleteşte pentru evenimentul ăsta de ceva timp şi pot spune cu mâna pe inimă că aşteptările nu mi-au fost dezamăgite. Seara de 1 noiembrie m-a adus alături de nişte oameni învăluiţi de magie, uniţi de o singură pasiune: muzica bună. Am simţit emoţiile cum cresc de la un minut la altul, în apropierea orei care marca startul unei nopţi albe, în timp ce oameni alergau de colo în colo pe lângă mine ca să se asigure că totul va ieşi ca la carte. Partea frumoasă începe când unul câte unul, îşi face apariţia publicul, pregătit pentru a ieşi din tipare şi să îşi dezlănţuie energia poate un pic temperată de-a lungul săptămânii de muncă.

Nu o să întru foarte mult în detalii, nu că nu ar avea rost, dar eu una nu prea pot exprima în cuvinte satisfacţia cu care am rămas după o asemenea noapte. Asta pentru că muzica a fost suuuper, pe toate genurile şi gusturile fine, invitaţii de pe scenă au ştiut cum să se facă auziţi, deşi gheaţa am spart-o mai greu la început. Tot ce s-a întâmplat pe podium ne-a arătat că există muzică şi în România, există oameni dedicaţi şi gata să îşi urmeze visele indiferent de ce obstacole întâlnesc. Mai presus de toate, tot ce s-a întâmplat în acea seară s-a datorat unui eveniment ce avea ca scop să scoată la lumină, să evidenţieze faptul că sunetul este cel care uneşte. El ne hrăneşte fix cu ceea ce avem nevoie atunci când suntem poate veseli, trişti, melancolici sau chiar party animals. Muzica este scăparea noastră, momentul în care poţi să evadezi psihic şi să te eliberezi de orice energii.

Poate că Atelierul nu şi-a folosit capacitatea la maximum, însă am ajuns la concluzia că au fost prezenţi toţi cei ce trebuiau a fi prezenţi. Pe lângă asta, m-am bucurat că evenimentul nostru nu a prins forma unui show clasic, ci a fost unul neconvenţional, animat de voie bună, de oameni foarte faini şi de un spirit foarte degajat şi liber de cenzură cotidiană, care a învăluit atmosfera. Invitaţii serii, prezentatori ai categoriilor sau premiaţi, şi-au

6 | Sunete

ales din suflet cuvintele şi au împărtăşit atât cu noi, cât şi cu voi, publicul, clipe vechi, amintiri frumoase care au marcat începuturi de prietenie sau alte momente culminante. Deşi spre dimineaţă se instalase o oarecare oboseală fizică, căci n-am putut a mă abţine a sări pe ritmurile electrizante pe care le auzeam, mulţumirea pe care am resimţit-o a fost înzecită.

Ceea ce mă face să fiu nerăbdătoare, în aşteptarea următorului eveniment marca Sunete.

Sigur, întotdeauna este loc de mai bine, tocmai de aceea ne dăm silinţa să acoperim cât mai multe din interesele publicului care ne citeşte şi ne însoţeşte pe acest drum, la evenimentele pe care le construim. Motiv pentru care, împreună cu dragii mei colegi de redacţie, o să facem tot posibilul să livrăm articole care să vă suscite interesul şi care să reflecte realitatea din industria muzicală românească dar şi internaţională. Scopul „Sunete” este să crească de la an la an şi să susţină cât mai mult acest fenomen, pentru că muzica este şi va face parte întotdeauna din fiinţa noastră, nu este ceva ce putem ignora pentru că orice stare pe care o resimţim, la un moment dat o să rezoneze cu o piesă care unge sufletul şi care trezeşte amintiri pe care s-a pus praful.

Susţineţi sunetul, susţineţi a r t i ş t i i pasionaţi care sunt aproape de voi şi nu uitaţi – dacă nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica - după cum afirmă şi Emil Cioran. www.sunetelive.ro

RETROSUNETE

Premiile Sunete Edward Ciurea

Ora 14:00 a primei zile de noiembrie `14 – ajung şi eu în Atelierul de producţie unde, încetul cu încetul, invitaţii scenei de seară făceau repetiţii sau ciocneau o bere în backstage. Atmosferă calmă, relaxare totală. Ici-acolo vreun lucru de rezolvat, vreun ultim detaliu de pus la punct. Am stat la câteva cuvinte cu Biggie şi Afo, apoi cu Charlie Boy, regele iepure. Cu trecerea orelor am mai apucat să împart idei cu băieţii şi fata din YellLow, cu vikingii din Golan (ştiu ei despre ce-i vorba), cu Rocca & co… cu toţi şi toate, înainte de a începe seara cea lungă.

Am avut un timeline stabilit de abia dupa a şaptea revizuire pe care, în ciuda a vreo două mici decalări, am reuşit să-l ţinem în picioare şi să construim în jurul lui un eveniment care, sper eu şi cred cu tărie că, a ieşit cum nu se putea mai bine. A fost prezentă întreaga industrie muzicală, persoane mici şi mari care au asigurat un rezultat corect şi obiectiv, o puzderie omogenă de oameni care se plimbau pe toată lungimea clubului pentru a observa tot ce era de observat. Din câte am înţeles, lumea s-a distrat şi a înţeles de ce am organizat acest eveniment şi de ce este nevoie să continuăm să facem ceea ce facem cu atât de mult drag.

Ziceam mai devreme de backstage şi găsesc important să aprofundez puţin – scena a oferit publicului nouă trupe, fiecare cu genul sau subgenul propriu, dar asta s-a oprit pe scenă. În backstage nu există genuri muzicale, nu se ţine cont de aşa ceva, artiştii transcend aceste graniţe. Hip-hop-ul cu jazz-ul, rock-ul cu electro, n-are nicio treabă ce şi cum cânţi şi asta se cunoaşte cel mai bine atunci când eşti prin în mijlocul celor care o fac şi poţi observa cum se desfăşoară. Lăsaţi muzica să vorbească! Ori înainte de momentul fiecăruia pe scenă, ori după, am reuşit să mă văd cu toţi, să le culeg oleacă de idei, să ciocnesc o bere ori un păhărel plin cu desfrânare – dacă e s-o zic

drept, poate că s-au legat şi nişte prietenii faine!

Scena mică, cea menită să-i primească pe cei premiaţi în această primă ediţie a Premiilor Sunete, a fost tropăită încontinuu de către jurnalişti muzicali, de către pionieri în sunete şi de către mulţi, mulţi artişti autohtoni care au câştigat aprecierea industriei muzicale sau a fanilor. Printre aceştia s-au plimbat şi au dezbătut în dreptul microfonului George Durbălău al Sunetelor şi Artanu, cel din urmă aducând cu el componenta hazlie a prezentării. Şi, pentru că totuşi ne pricepem la ceea ce facem măcar puţin, patru din cele nouă acte pe care le-am invitat să ne pună sângele în mişcare au fost şi premiate de către votanţi. Probabil aţi văzut poze cu trofeele – pretty fucking nice, n-aţi zice?

Maybe one day…

Na, dacă aţi fost peacolo, prin mulţime, ştiţi cam ce şi cum s-a întâmplat, iar dacă nu, cu siguranţă aţi auzit câte ceva despre Premiile Sunete #1 (nu, nu-i un hashtag). Şi, fie că aţi semnat condica de prezenţă, fie că aţi fost prea obosiţi după noaptea de Haloween, sunt sigur că ne vom întâlni la Premiile Sunete #2, cândva la anul, prin aceeaşi perioadă, cu acelaşi zel şi acelaşi ţel – promovarea m u z i c i i sănătoase!

PARIULSUNETE2015

Baba Dochia Andreea Chirilov

O

să încep cu a fost odată... şi nu pentru că urmează să zic povestea a patru băieţi talentaţi, care s-au decis să arate întregii lumi de ce sunt capabili, ci pentru că îmi amintesc de primul concert unde i-am văzut şi ascultat personal. Asta s-a întâmplat anul acesta, în cadrul festivalul FânFest.

Nu pot să descriu în cuvinte atmosfera pe care au reuşit să o creeze, în inima naturii. Muzica lor a reuşit să anime sufletele înfrigurate, care au îndurat vântul şi ploaia. Am dansat, la căldura unui pahar de ţuică muntenească şi am prins drag de ceea ce fac ei, convinsă încă de la prima piesă că playlistul meu va include numele lor. M-au uimit prin dinamismul sunetelor lor, prin vizualele şi tripurile psihedelice pe care mi le-au înserat în minte şi sunt sigură că părerea mea a fost împărtăşită şi de restul publicului, în urma aplauzelor şi aclamaţiilor înflăcărate primite. www.sunetelive.ro

Direct din inima Sighişoarei, a luat naştere în anul lui 2006 un proiect exploziv care vine să revitalizeze industria muzicală românească prin sunetele armonios echilibrate şi vibraţiile ce se doresc a fi transmise.

Baba Dochia, din a cărei componenţă fac parte Marius Pop (programming, synthesizers, guitars), Leon Lototchi (programming, synthesizers), Andrei Voicu (drums) şi Cristian Cânpean (live visuals), a dorit să fie un band cu nume tradiţional inspirat din mitologia românească. Deşi este un nume ales spontan, se identifică foarte bine cu ideea băieţilor, având o sonoritate puternică ce rămâne întipărită în mintea ascultătorilor.

Ce reprezintă Baba Dochia? Nimic mai mult decât pura pasiune a celor patru membri pentru muzică, care mânaţi de dorinţa de a-şi exterioriza ideile către publicul mare, au pus ţara la cale, genul muzical ce îi caracterizează fiind o îmbinare între electronică şi rock live, la care se alătură

magia sintetizatoarelor şi beat-urilor organice şi sintetice. Sigur, întâlnim în piesele lor rezonanţe melancolice, care ne ung pe suflet, pe alocuri agresive, tocmai pentru a ne scoate un pic din vârtejul nostalgic. Totuşi, părerea băieţilor este că, deşi bazele trupei s-au pus acum 8 ani, trupa se află la început de drumuri, fiind într-o permanenţă metamorfoză pentru a găsi sunetul perfect.

Am aflat câte ceva şi despre cine au fost cei ce i-au influenţat pe băieţi: primul impuls l-au simţit cu Team Sleep, moment decisiv pentru planurile de viitor ale lui Marius şi Leon, care impresionaţi de albumul lansat în 2006, au dorit să apuce calea producţiei muzicale. Bineînţeles, sunt şi alte nuanţe muzicale care au adus un aport important în muzica Baba Dochia, printre care pot enumera: Death in Vegas, Trentemoller, Apparat, Archive, Amon Tobin, Glitch Mob, Boards of Canada. Astfel, prin audio-vizualele create, băieţii lansea-

Sunete | 9

PARIULSUNETE2015 ză o invitaţie publicului, de a călători dincolo de barierele imaginaţiei, dând frâu liber puterii creatoare din fiecare şi motivându-i să se simtă liberi, dincolo de timp şi spaţiu.

Cum mai toate poveştile frumoase îşi au rădăcinile în trecutul membrilor ei, povestea trupei Baba Dochia are la bază o prietenie veche, Marius şi Leon cunoscându-se încă din copilărie. Copii fiind, vorbeau mult despre muzică şi visau împreună să înfiinţeze o trupă care să exprime cel mai bine viaţa pe care o doreau. Amintirile şi experienţele trăite împreună au ajutat ca aceste ţeluri să se concretizeze mai târziu, să construiască un stil original, aparte şi personal. Ca mai toate proiectele, în fază incipientă sunt dorinţe mari şi idealuri greu de atins, însă ambiţia şi motivaţia băieţilor s-a dovedit a fi mai puternică.

Oriunde se întâlneau, oriunde plecau împreună,majoritatea subiectelor se învârteau în jurul unei singure idei: cum să concretizeze planurile care aveau să le deschidă uşa spre industria muzicală.

Pe timpul studenţiei, începutul a fost destul de greu, distanţa fiind o piedică pentru ei deoarece se aflau în oraşe diferite. Astfel, schimburile de păreri, de muzică aveau loc prin intermediul internetului, în limita timpului fiecăruia. Nu a durat mult până când Marius s-a mutat în Cluj iar visul copilăriei devine uşor-uşor realitate.

I-am pus pe băieţi să îmi povestească o experienţă care i-a marcat, o experienţă amuzantă dar totuşi importantă în evoluţia lor: „un catalizator important a fost evenimentul Timaf din 2012, unde era un concurs de muzică, prin metoda „uploadezi piesa, aduni voturi”. Cumva ne-am motivat şi am terminat prima piesă căreia i-am putea da adjectivul de „oficială” – Paştele Cailor – inspiraţia titlului fiind exact lipsa noastră de consecvenţă în a finaliza ceva – „- Bă, când scoateţi o piesă? - La paştele cailor!”. Susţinuţi şi de prieteni, am ajuns în faza finală a concursului, unde deşi iniţial trebuia să performam doar piesa participantă, ni s-a spus că avem concert de 30 de minute. Noi nu aveam piese, aşa că într-o săptămână am schimbat şi adaptat nişte idei pe cât posibil să

10 | Sunete

sune a ceva finit, însă, din cauza lipsei de experienţă în sound design, au ieşit nişte „prăjeli de synthuri” – acum când le ascultăm ni se par nişte adunături de sunete distorsionate – însă am construit o bază pentru setlistul actual. Partea amuzantă era că trebuia să ne prezentăm cu prăjelile respective în Bamboo (acolo urma să aibă loc concursul), şi ne imaginam băieţii de bani gata, îmbrăcaţi la cămeşi, mirându-se de ce se aude în boxe. Până la urmă locaţia s-a mutat într-un club mai mic, şi la ora târzie, când am început, au rămas numai prieteni şi primul concert s-a petrecut astfel într-un cadru intim. Am pornit public brusc, total nepregătiţi şi neştiind în ce ne băgăm, dar a oferit o motivare necesa-

ră să continuăm munca intensificată în acele ultime săptămâni. Nu a mai fost loc de cale întoarsă.”

Mai târziu, „familia” Baba Dochia se măreşte: Cristi ia legătură cu ei prin intermediul unor prieteni comuni, iar după 2 concerte devine membru oficial, aducând aportul său creativ prin proiecţiile vizuale tripante care şi-au găsit echilibrul în piesele lor.

Trupa s-a întregit odată cu venirea toboşarului, Andrei, astfel că cei patru pornesc la drum ca full band, dedicându-se unui vis comun – o trupă românească autentică, o formaţie cu performanţă live şi o interpretare cât mai organică a pieselor de calculator. Şi pentru ca show-ul băieţilor să fie „cel mai cel”, adiţional au construit o www.sunetelive.ro

instalaţie de lumini unică, cu 6 becuri şi 2 spoturi, ce reacţionează în timp real la sunetele trupei.

Aventura Baba Dochia avea să înceapă acum: concerte prin ţară, participarea la festivaluri precum Peninsula, Street Delivery (toate variantele din ţară), Manifest, Fânfest, Basm Festival. Ulterior, în cadrul primului concert pe care l-au avut la Iaşi, l-au cunoscut pe Răzvan Scurtu de la Brain Bookings, care a devenit booking managerul trupei şi are în grijă imaginea şi promovarea trupei.

Planurile măreţe nu se sfârşesc aici: băieţii sunt conştienţi că e nevoie de multă muncă şi sunt motivaţi să îşi ducă la bun sfârşit visul copilăriei.

Urmează să lanseze primul album, www.sunetelive.ro

în care se va concretiza toată munca asiduă şi efortul depus de-a lungul acestor ani. Aşteptăm cu nerăbdare, mai ales că băieţii ne-au mărturisit că acest lucru ar trebui să se finalizeze în decursul lui 2015. Baza de sunete pentru concerte s-a extins, fiind adăugate sintetizatoare analogice (Korg MS20 şi Arturia Minibrute), instrumente neconvenţionale precum thereminul, şi elemente live de percuţie. Proiectul Baba Dochia, un proiect personal pornit din pasiuni comune, nu cunoaşte limite, tocmai de aceea băieţii preferă să experimenteze în continuare. Urmează, de asemenea, să filmeze o sesiune live de prezentare de câteva piese din repertoriu, prima care a avut şi videoclip fiind cea mai popu-

lară dintre toate – „Pădurea Neagră”.

O altă noutate pe care băieţii o încearcă acum este o colaborare cu Andreea Secreriu, aceştia afirmând că se gândesc serios la colaborări cu alţi artişti, chiar dacă setlistul lor live este predominant instrumental.

Baba Dochia – patru băieţi curioşi de ceea ce industria muzicală are să le ofere; patru băieţi curajoşi, care sunt gata să înfrunte obstacole pentru a demonstra că în România încă mai există muzică de calitate şi care îşi doresc ca pe viitor să pătrundă pe piaţa internaţională. Noi le dorim mult succes, avem încredere în ceea ce fac şi va încurajăm să îi ascultaţi, căci veţi fi plăcut surprinşi!

Sunete | 11

ROCK&ROLL PARIULSUNETE2015

Harlequin_Jack

O

să-ncepem cu-nceputul, din perspectiva mea.

Anume, voi povesti puţin despre prima dată când i-am văzut pe aceşti arlechini pe-o scenă, jucându-se cu publicul prin unde sonore uşor perverse.

Ne găseam cu toţii în Silver Church, cu ocazia unei reveniri în forţă a ex-regretatei trupe Firma, iar deschiderea a fost onorată cu o putere extraordinară de către aceşti Harlequin_Jack. www.sunetelive.ro

Dar, pentru că începutul era deja început, e necesar să vedem ce şi cum s-a întâmplat şi cum s-a ajuns aici atât de bine. De exemplu, cum s-au cunoscut şi cum a pornit tot ceea ce acum se numeşte Harlequin_Jack. Cu toţii sunt din Giurgiu, orăşel destul de mic care face ca persoanele cu îndeletniciri asemănătoare să se alieze în mod natural.

Băieţii se ştiau de câţiva ani, iar faptul că nu erau prea mulţi „muzicanţi” de vârsta lor în acel moment, nu prea au

avut altă variantă decât să înceapă o colaborare şi să se stârnească în reciprocitate să progreseze în acest domeniu atât de plin de viaţă.

Au început, aşadar, nişte repetiţii, în ideea experimentării, a ieşirii din normele oraşului. În acea perioadă, povestesc băieţii, a început proiectul ce se numeşte „Eloize”, care, prin pură ambiţie şi oleacă de noroc, a ajuns să se încadreze în noul val de muzică alternativă care-şi avea începuturile prin 2007 la noi

Sunete | 13

ROCK&ROLL PARIULSUNETE2015 în ţară. S-au perindat prin mai multe colţuri, au marcat Bucureştiul şi câteva alte oraşe, cluburi, festivaluri şi altele, în încercarea de a păstra principala idee conturată la repetiţii – să facă ceva diferit. Dar întâmplarea face că stelele nu se aliniaseră încă şi, prin anul 2011, aceştia s-au despărţit…

Fast forward până pe la jumătatea lui 2012, când Narcis (Jack) a început să cânte singur piesele care urmau să facă parte din repertoriul Harlequin_Jack.

Când componenta ritmică a început să nu mai fie suficientă, acesta l-a luat pe Claw, fostul tobar din proiectul „Eloize”, iar cei doi au dus-o timp de un an şi jumătate sub forma unui duo. Mai apoi, însă, lucrurile au devenit ceva mai serioase şi s-a decis că-i nevoie de ceva mai mult, mai complex, astfel apărând în peisaj Alex Doppelgänger, fostul clăpar Eloize, care a preluat partea de synth şi Lazăr, care mai are în momentul de faţă un proiect cu trupa Sticks and Stones.

Acum aproximativ un an, pe 26 noiembrie 2013, cei patru cântau pentru prima oara în noua formulă în The Loft, după care n-au avut decât să crească pe scena românească de underground. Apoi, la vreo 12 luni distanţă, au venit cu primul album – „Murder_Party”. „Harlequin_Jack este o entitate şi nu doar un nume. Ideea de Harlequin a însemnat întotdeauna viziunea de „jester”, „Fool”. Într-o anumită perioadă istorică, un arlechin era acea persoană care avea rolul de a distrage sau amuza un anumit conducător”, după cuvintele celor patru. Nu s-au schimbat prea multe în definiţia cuvântului, căci acesta-i motivul pentru care oamenii investesc atâtea resurse de tot felul în ceea ce ţine de evadarea din rutina zilei. Aşadar, toţi cei care urcă pe scenă sau se implică direct în această scurtă iluzie de evadare „vor fi pururi nişte arlechini”. Continuând cu numele, al doilea cuvânt fiinţează pentru că este unul dintre numele cele mai comune din limba engleză.

Narcis cu vocea, Alex şi clapele sale, Claudiu de la tobe şi Lazăr al basului au, pe lângă aceste plăceri absolut evidente, şi alte hobbyuri. Narcis este un mare cinefil care a studiat regie de film şi unde mai pui că se declară foarte bun la gătit! Aici n-am nicio problemă, doar că va trebui să ne înfruntăm într-un pasta cook-off, că nu pot să-l cred chiar

14 | Sunete

aşa, orbeşte, la capitolul făinoase. Alex îşi lucrează melodiile proprii şi lucrează din greu şi la greu la popularizarea ştiinţei, în special a astronomiei. You know, stargazing cu telescopul. Să văd eu ce domnişoară n-ar rămâne uluită când începi să-i explici vreo constelaţie, alta în afară de Carul Mare. Claudiu se declară un avid consumator de seriale şi aştept să stăm puţin de vorbă, să văd ce avem de pus în categoria „da, şi eu mă uit la ăsta!”, iar Lazăr îşi ocupă degetele şi cu alte instrumente în afară de cele muzicale – creioane pentru desen şi tastaturi/mouse/manşă pentru jocuri video, cu grămada!

Exceptând ceea ce au creat până în acest punct, viitorul Harlequin_Jack sună bine. Aceştia ar vrea, bineînţeles, să www.sunetelive.ro

păstreze ideea primordială, să continue să se dezvolte pe ei înşişi şi, în egală măsură, să elaboreze muzica pe care o fac. Ca orice altă trupă care încearcă să ridice limitele. Aşa, pentru început, s-au gândit că ar fi simpatic să cânte cu ceva orchestră de cel puţin 40 de membri.

După aia pot să se gândească şi la alte lucruri mai compexe!

Repetiţiile H_J, cel puţin în ultima perioadă, îl aduce pe Narcis cu o idee de piesă pe care o lucrează alături de Claudiu pentru a contura un schelet, după care Lazăr şi Alex adaugă şi consolidează ceea ce ulterior se va numi o „PIESĂ”.

Sunt, după cum e şi normal, destul de multe care se nasc din jam-session-uri, iar în acest caz este ideal să păstrezi esenţa acelui jam şi să o dezvolţi în aşa www.sunetelive.ro

manieră încât să poată fi cântată. Se mai ajunge şi-n haos, că n-or fi toate excelente, iar înregistratul este una dintre cele mai bune soluţii pentru a remedia această situaţie; pe lângă interpretarea live.

La capitolul artişti ori trupe care i-au influenţat puternic ori pentru care poartă un respect enorm, Narcis numeşte Radiohead şi James Blake, Alex aminteşte tot Radiohead şi Robert Glasper, Lazăr ne zice de Toulouse Lautrec şi Biffy Clyro, iar Claudiu vorbeşte de Kasabian şi Tony Royster Jr. În încheiere, pentru cei care vor cu adevărat să guste muzica, un exerciţiu de imaginaţie – dacă Harlequin_Jack ar fi o salată de fructe, ce s-ar întâmpla să gustăm?

Căpşuni… multe căpşuni.

Sunete | 15

PARIULSUNETE2015

Ştefan Tivodar

M

uzica mioritică mătură orice urmă de teamă şi-ncepe să se ia la luptă cu sora mai bătrână, mai bogată şi mai bine îngrijită din occident. Nu ne mai e teamă de mult să cântăm pe limba lor, ba chiar câteodată ne pare că o facem la fel de bine ca ei. Lumea www.sunetelive.ro

s-a deschis, graniţele sunt doar pe hârtie.

Cosmin Hosz şi Dorin Marcu s-au apucat de meşterit, în primăvara lui 2012. SATELLITES s-a vrut ceva diferit în peisajul muzical autohton.

Cosmin a pus pe masă experienţă punk/pop din Schlitz, iar Dorin a venit cu metal-ul din Diamonds are

Forever. Rezultatul, surprinzător poate, e acel gen de alternative pop/rock pe care-l simţi familiar, deşi nu-i propriu absolut deloc tărâmului muzical românesc.

Satellites spun că „less is more” şi-s gata să dovedească asta cu un lineup de scenă ce cuprinde doar un set de tobe şi o chitară electrică.

Sunete | 17

PARIULSUNETE2015 Ambii componenţi ai echipei oferă şi prestaţii vocale iar pe Tonight we are young, cel mai recent single al trupei, se-ntrezăresc (ceva mai pregnant decât în piesele de pe primul EP) şi ceva urme ale unui sampler. Pe hârtie, Satellites sunt visul oricărui sunetist.

Cât de simplu poate fi să stăpâneşti sunetul într-o alcătuire scenică desenată astfel? Îţi doreşti să cânţi „out of the box”, dar întreprinderea nu-i una uşoară fiindcă rezonanţa camerei modifică sunetul. Porneşti staţia chitarei electrice, însă întrebarea rămâne dincolo de orice procesare: cum rezonezi dacă te afli în afara cutiei, în afara camerei, în câmp deschis?

Nu cred că Satellites au în minte răspunsuri filosofice la întrebările mele. Cei doi îşi propun să producă muzică bună, iar asta le reuşeşte din plin pe piese precum Shelters ori mai sus amintita Tonight we are young.

Asculţi şi zâmbeşti, pentru că ce-asculţi sună ca şi cum U2, Coldplay, One Republic şi Bastille s-ar fi întâlnit într-un studio din Cluj şi-ar fi decis să cânte împreună, aşa cum ştiu ei mai bine. Sunt nenumărate momente în clipurile celor doi în

care-ai jura că numele lor din buletin se citeşte în engleză.

Satellites sunt la un pas să-i bată pe britanici (şi-n general pe orice exponenţi ai alternative-ului contemporan) cu propriile lor arme.

EP-ul „Bastion” a făcut valuri în radio-ul independent mioritic, iar promovarea n o u l u i material i-a adus pe cei doi în direct tocmai la Nerve Radio (UK). În doi ani de acti vi t ate ,

Satellites au urcat pe scena unor festivalurietalon precum Electric Castle ori Peninsula.

Astăzi, Satellites sunt parte a Pariului SUNETE pentru 2015.

Pentru că ştim că internetul nu-i îndeajuns de generos cu informaţii legate de ei, ne-am gândit să le punem câteva întrebări. Răspunsurile n-au pregetat să apară, mulţumită lui Cosmin Hosz.

De ce Satellites?

Dorin şi eu venim din background-uri muzicale diferite, ascultăm muzică relativ diferită însă avem şi spaţii comune, spaţii unde ne intersectăm şi ascultăm acelaşi tip de muzică, fie că e un artist sau un gen muzical.

Acelaşi punct comun ne „împinge” şi în sala de repetiţii unde dăm d r u m u l compoziţiei muzicale; Şi chiar dacă avem planuri diferite, pot spune că orbităm către un punct muzical comun - Satellites.

Cât anume din timpul vostru acordaţi muzicii?

Suntem ambii implicaţi şi în alte proiecte muzicale şi nu aş putea

18 | Sunete

www.sunetelive.ro

să fac o medie, dar există o doză zilnică, fie că suntem în sala de repetiţii, fie că discutăm idei pentru viitoare proiecte sau studiem paternuri de tobă sau idei de chitară.

Producţia voastră muzicală e una foarte bine pusă la punct. Povestiţine câte ceva despre echipa din spatele Satellites.

Suntem atenţi la toate aspectele ce ţin de noi, fie că e producţie muzicală sau imagine şi chiar dacă pe „scenă” suntem doar doi, familia Satellites este una consistentă – există câte o persoană desemnată pentru fiecare branşă fie design, management, producţie de studio sau live – fără de care ne-ar fi puţin cam greu să „respirăm”. Ne avantajează şi faptul că nu avem deadline-uri impuse, ceea ce ne permite să acordăm timp mai mult producţiilor noastre de studio.

Materialul

vostru

de

„Bastion”, poate fi descărcat gratuit de pe pagină voastră de Facebook, însă acelaşi material poate fi descărcat de pe site-ul BestMusic pentru o suma modică.

Care-i abordarea voastră legat de comerţul cu muzică în România secolului 21?

Unele platforme nu permit distribuirea materialelor audio free.

EP-ul nostru de debut „Bastion” se poate descărca GRATUIT din tabul music al paginii noastre de Facebook. Suntem încă un proiect în creştere, cu mai multe aparţii vom acapara un procent mai mare pe piaţă din România.

Momentan se lucrează la EP-ul cu numărul doi, pe care

îl vom lansa în curând. Suntem la doar două piese distanţă, însă mai vrem să explorăm nişte direcţii muzicale până la finalizarea lor. Înţeleg că nu urmează o lansare de album, ci aşteptăm EP-ul numărul 2. Ce planuri aveţi cu albumul?

Nu am început să planificăm primul album, dar cu siguranţă o să vrem să lucrăm cu un label.

Care e cel mai nebun vis muzical al vostru? Ce-aţi face cu un buget nelimitat?

Ne plac foarte tare concertele spontane în locaţii cel puţin neconvenţionale/ noncomerciale.

Probabil cu un buget

debut,

nelimitat am avea o mega cântare întrun Boeing z b u r â n d u n d e v a la 11,000m altitudine cu invitaţi special ca Mick Jagger, Dave Grohl sau Busta Rhymes, de ce nu.

www.sunetelive.ro

Sunete | 19

RELIVE

Tarja Turunen de Ştefan Tivodar

S

ala Palatului. Tarja Turunen.

Rock. Aşteptându-mi cuminte rândul la acces, mă întrebam cât de diferită ar putea fi întâlnirea de noiembrie 2014 faţă de celelalte momente ale artistei la Bucureşti. Cu siguranţă nu mă aşteptam la ce-a urmat. Toate la timpul lor, însă.

N-am fost foarte pregătit pentru apariţia scenică a celor de la Crimson Blue. Chitare acustice, câteva sampleuri de tobă şi bass, o voce feminină cu ton şi atitudine de Evanescence – iată coordonatele unui grup despre care m-am gândit, fără să ştiu ceva despre ei, că trebuie să fie vină din Rusia. În ciuda abordării niţel ciudate pentru postura de opening act al unui concert Tarja electric, Crimson Blue au reuşit să surprindă plăcut şi chiar să atragă parte a publicului de partea lor.

Cel mai probabil, Dani Hellström, Andrew Nova şi Alex Verge vor fi bine primiţi la Bucureşti şi dacă vor veni alături de restul colegilor de trupă, într-un concert electric.

Publicul a pur şi simplu, de la prima notă a vocii Tarjei. Fanii din primele rânduri au rămas în picioare până la final şi, per ansamblu, a fost cea mai „încinsă” atmosferă pe care-am văzut-o în ultima vreme la Sala Palatului. Am avut senzaţia că asist la un concert aşteptat de cel puţin un deceniu. Fanii au profitat de rara ocazie a unui concert „camera friendly”, înreg-

www.sunetelive.ro

istrând cu telefoanele şi aparatele de fotografiat din dotare toate mişcările de pe scenă.

Se prea poate să fie doar un clişeu de exprimare, dar „energia” din sală s-a transmis pe scenă. Publicul n-a avut prea mult timp să regrete absenţa lui Mike Terrana din spatele tobelor – energicul Thomas Heinz şi-a făcut treaba cum nu se poate mai bine. Merită aprecieri şi restul trupei: Christian Kretschmar (keyboards), Kevin Chown (bas/voce), Alex Scholpp (chitară/voce), Max Lilja (violoncel).

Vocea Tarjei n-a fost redată întotdeauna aşa cum se cuvine de sistemul de amplificare al sălii. Asta nu-nseamnă că publicul n-a fost încântat de fiecare notă sau că artista ar fi greşit. Dimpotrivă: trecând prin piese din întreagă ei istorie muzicală (exceptând „sectorul” clasic, desigur), Tarja a sunat sigură pe ea şi stăpână în totalitate pe mesajul pe care-l doreşte transmis sălii. Publicul a avut parte de mai mult decât se aştepta: într-o

mişcare „împrumutată” de la Lenny Kravitz, Tarja a coborât la mijloc de concert în sală, făcând deliciul tuturor celor care nu sperau să-i stea vreodată atât de aproape.

Da, s-a cântat şi din catalogul Nightwish: surprinzătoarea I wish I had an angel a sunat tare bine (felicitări lui Alex Scholpp pentru partea vocală).

Am avut parte şi de un cover al unui cover: Over the hills and far away şi-a făcut loc în setlist ca ultimă piesă de bis – dacă mă gândesc bine, cred că acesta a fost singurul moment din concert în care diferenţa de valoare între vechiul instrumental Nightwish şi actuala trupă a Tarjei s-a simţit din plin. La final, am părăsit Sala Palatului cu senzaţia că, deşi pentru mine n-a fost întocmai astfel, concertul la care tocmai asistasem a creat amintiri cu totul speciale pentru mulţi din cei prezenţi. Cu multe amintiri a plecat şi Tarja – cel puţin o duzină de buchete imense de flori i-au dat de înţeles artistei finlandeze că ar fi cazul să-şi programeze cât mai curând o nouă vizită la Bucureşti.

Sunete | 21

RELIVE

Chet Faker Live Lots of diggity and no fake at all!

P

e bărbosul cu cuşmă de Badea Cârţan îl ştiu din caua unor prieteni care miau tot dat în cap cu No Diggity şi Talk is Cheap până când am pus şi eu mâna pe Youtube să mă documentez. Well, am fost impresionat, e drept şi cu ajutorul piesei compusă de Dr. Dre acu’ aproape 20 de ani: Wurlitzer-ul prezent pe mai toate piesele, vocea foarte bună, feeling-ul jazzy sunt atuuri de necontestat ale australianului de 26 de ani. Cei de la The Fresh, ca de obicei cu o ureche aplecată către noutăţi, l-au adus pe Faker în premieră în România pe data de 2 noiembrie, la Arenele Romane, asta după ce locaţia trebuit schimbată din cauza sold-outului iniţial de la Palatul Ghica. Pentru un relativ necunoscut, destul de surprinzător, mai ales pentru o piaţă relativ imprevizibilă cum este cea din Capitală. Tot amicii mei m-au lămurit că totul se reduce la hype-ul creat cu Youtube-ul. Acum după alegeri încep să mă lămuresc şi eu câţi şi mai ales ce categorie de persoane este în spatele tastaturii la ora actuală. Lucru care mi-a fost şi confirmat în seara concertului, când interiorul cortului încălzit de la Arenele Romane era aproape plin cu o adunătură pestriţă de personaje vesele, probabil venite şi ele direct de la secţia de votare (sic!).

Dar, back to music, Nicholas Murphy aka Faker se prezintă cu doar puţine minute întârziere pe scena pe care îl aştepta un keyboard, nişte microfoane şi multe, multe butoane, pad-uri şi alte taste pentru un concert electric. Începe concertul cu beat-uri midtempo dar totuşi viguroase, peste care la un moment dat se suprapune vocea lui Faker, excelentă atât din punct de vedere muzical cât şi sonor.

Tot concertul de altfel a sunat acustic vorbind foarte bine, e drept nu este foarte complicat să mixezi două microfoane peste o serie de instrumente electronice, dar deh, gherle sunt

24 | Sunete

destule în peisajul autohton.

După două piese, Faker, vizibil impresionat de numărul mare de spectatori, se opreşte din învârtit butoane şi mărturiseşte că e la al patrulea concert în tot atâtea zile şi că are o medie de 5 ore dormite pe noapte deci eventualele derapaje pot fi puse în contul acestora. N-a fost cazul, următoarele piese, I’m Into You şi Terms and Conditions fiind fără greşeală. Următorul dialog cu publicul a fost o apologie a ideii de artist independent care îşi compune, produce şi distribuie singur muzica, Chet fiind un exemplu perfect în acest sens, cel puţin până în momentul de faţă. De admirat în acest sens ortogonalitatea sa, care l-a făcut să se afirme fără intermediari, companii, corporaţii şi case de discuri, graţie evident şi puterii net-ului.

Care putere s-a făcut simţită mai ales remixul No Diggity, excelent şi în versiunea live. Restul de piese au curs lin, sample-urile alternânduse cu solo-uri de hammond lăsând spaţiu şi unui moment special de improvizaţie, lucru destul de rar într-un one-man-show. Cu Gold şi Talk is Cheap show-ul se încheie fără bis-uri lăsând îndeajuns spaţiu pentru o revedere cu australianul. Chet Faker confirmă şi live ceea ce se vede pe net şi se aude la radio, adică un artist tânăr şi foarte talentat care cu siguranţă va continua să facă multă muzică bună. Şi poate data viitoare când îşi va mai etala cuşma pe plaiurile mioritice o va face şi cu o trupă în spate. Aşa, just for a change! www.sunetelive.ro

RELIVE

Blue is White: Jack White la Bucureşti de Alin Ludu Dumbravă

D

umincă, 9 noiembrie 2014, Romexpo. Anunţat destul de tardiv, pe cînd nu mai speram la vreun concert spectaculos în AD 2014, deci o lună şi ceva de awareness, şi într-un anotimp neprietenos, Jack White este concertul eveniment al sezonului, mai mult decât atât, al anului, la categoria rock/blues. Asta pentru că White este un artist sub spotlight, el a fon-

26 | Sunete

dat The White Stripes în 1997 şi de atunci încoace se reinventează continuu. A dizolvat duo-ul WS pe cînd era în culmea succesului, a format The Raconteurs, a cîntat la tobe în The Dead Weather. Pasionat de all things analog, a apărut alături de idolul său, Jimmy Page (şi de The Edge) în documentarul It Might Get Loud (2008).

Mie personal îmi place de cînd am văzut un dvd cu un concert genial cu

WS, Under Blackpool Lights (2004), pentru că înainte aceştia nu m-au impresionat deloc, şi cînd m-a convins că nu e un epigon Led Zeppelin ş.a.

Ulterior, proiectele sale mi s-au părut din ce în ce mai ambiţioase (şi risky), sau în good taste (de ex: Another Way To Die, piesa Bond din Quantum of Solace-2008, alături de Alicia Keys, Love Is Blindness, cover după U2), şi îl consider unul din cei mai

www.sunetelive.ro

interesanţi şi importanţi muzicieni din ultimii 25 de ani.

Deşi concertul s-a numit Lazaretto şi promovează cel de-al doilea album sub titulatură solo, după Blunderbuss (2012), trupa lui White a cîntat din toată discografia sa. 20 piese, 5 la bis, de pe noul album, piesa titlu, Lazaretto şi încă cinci titluri: Would You Fight for My Love?, Temporary Ground, Three Women, High Ball Stepper, Alone in My Home. De pe Blunderbuss, piesa titlu, Sixteen Saltines, Freedom at 21 şi Weep Themselves to Sleep, o piesă The Raconteurs: Top Yourself. Piese White Stripes: Dead Leaves and the Dirty Ground, We're Going to Be Friends, Hotel Yorba, The Hardest Button to Button, Astro, I'm Slowly

www.sunetelive.ro

Turning Into You şi la bis You Don't Know What Love Is (You Just Do As You're Told), Cannon şi antemicul Seven Nation Army –ultimul cînteccare a făcut să intoneze ritmul o sală întreagă!

Jack White a spus şi o poveste personală pe scenă, a filmat şi cîntat în Cold Mountain, filmul lui Anthony Minghella filmat în zona Bran în 2003, pe vremea aceea era iubitul Renéei Zellweger, se pare că s-a plimbat pe la Braşov şi Poiana cu o seară înaintea concertului.

Sunet cald, lumina preferabil Blue, of course. Trupa excelentă, specialistă în bluegrass (via Nashville), cu accent pe tobarul excelent pus în faţă, Daru Jones,şi violonista cu aspect goth Lillie Mae Rische. Moartea keyboardis-

tului Ikey Owens în timpul turneului, în Mexic la numai 39 de ani, pe 14 octombrie a.c. a oprit temporar şi umbrit turneul. Acest a fost înlocuit de Dean Fertita, ex-Queens of the Stone Age, Eagles of Death Metal, care a cîntat cu White la Raconteurs şi la Dead Weather.

Nu ne-au lăsat să facem poze şi i-am respectat dorinţa. Oricum mai bine enjoy the concert decât să stau cu mobilul în mînă. Pozele, profi, pe situl lui oficial . Cam puţină lume la Romexpo, deh, gen, “dacă venea cu White Stripes”, ţţţ, da, şi zebre în cuşti, nu ? –am auzit de un estimat de peste 5000 de oameni. OCS au cîntat în deschidere. Frumos, curat, virtuoz, elegant, a fost mr. Jack White, sperăm să mai vină. Cu sau fără dungi.

Sunete | 27

RELIVE

Şi am fost la Timpuri Noi. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă, ziua întâi.

Ionuţ Constantinescu

D

e ce aşa? Pentru că aşa a început lumea pentru mine. Cu un vinil cu Timpuri Noi, care şi acum e la loc de cinste, deşi nu mai am pick-up funcţional de ani buni. Când acul a atins discul, ăla a fost momentul în care din copchilul prost crescut mai mult pe la bunici prin Dobrogea, printre Azur şi alte populărisme specifice vremii, a răsărit o mândreţe de flăcău pletos, de crăpau mâţele jucându-se cu dânsul, şi avid de muzică, aşa cum încă îmi place să o denumesc, bună.

Nenică, ce muzică! Frăţioare, ce chitară! Gix, ce voce teatrală! Mantule, ce versuri! ”Oile placide s-au aşternut la iernat”??? Ce-ai frate, esti prost? „Munca te-nvaţă, munca te-nalţă”?? Mai ales că ştiam o tanti Jeni. Nu dădea la ciocan, dar arăta de parcă ar fi dat. Păi ăştia cântă de prin jur! Chiar de la mine din bloc! Astea au fost unele din cele mai importante revelaţii de la vârsta aia: normalitatea e relativă, norma socială poate fi şi trebuie luată la mişto. Nu neaparat pentru a schimba ceva, cât pentru a-ţi asuma propria normalitate.

După care a venit Unplugged-ul peste ţară... Aceeaşi Mărie, cu o altă pălarie. Şi e pentru prima oară când folosesc expresia asta în cel mai pozitiv mod cu putinţă. Ani întregi au răsunat ”Stere” şi ”Victoria”, cântate mai bine sau mai

28 | Sunete

prost la chitară, dar întotdeauna din suflet, pe malul Brăilean al Dunării, printre sticle de vodca Jamaica (nu, nu era doar rom) şi chiştoace de Carpaţi. Am cântat într-o seară ”Stere” de atâtea ori, încât i-am uitat versurile. Şi cântam ”Vic-

toria” cu-aşa patimă, încât săreau stropi de sânge din degetele cu care loveam corzile. Dar nu ne opream.

De-aici a ieşit vorba printre noi că ”muzica se face din carne”. Şi aşa cum un Jack de fapt se numeşte Jack Daniel’s Old No. 7 Brand Tennessee Sour Mash Whiskey, aşa şi albumul cu Helga şi Văru’ Maftei se numeşte ”De Regiune Superior, vin vechi peste doi ani”. Şi se consumă ca atare.

Ah, primele moşeli…

Acum se cheamă pogo… Mă rog, chestie de opţiune… Tricouri rupte, arcade sparte şi ne plăcea fiecare secundă de tăvăleală… Şi iar chitară cu ”Catran” şi vodcă şi Carpaţi. www.sunetelive.ro

Şi da, cam toţi am terminat şi liceul şi facultatea şi muncim şi murim încet, dar sigur. Aţi auzit, doamna dirigintă? Nu ne-am ratat.

Nu ştiu cum s-a întamplat, dar în toţi anii ăştia nu am ajuns nici măcar o dată la un concert Timpuri Noi. Mie ”Luca” îmi sună şi acum în cap cu micile sfârâişuri dulci ale vinilului, pe care când le aud, parcămi ia foc sângele. ”Bordelul Mov” şi ”Malu’ Valu’” întotdeauna vor avea câte o mică imperfecţiune pe bandă, acolo unde s-au agăţat cel putin o dată casetele. Nu contează pe ce scule, cu cine, când, unde le-aş asculta, o să aud vinil, o să aud un Artan piţigăiat timp de o secundă sau chitara lui Iliescu sunând, tot pentru o secundă, a bass. Cam ca madlena lui Proust, dar cu muzică.

De-asta, pentru mine, concertul Perfect Reunion Timpuri Noi & Partizan de la Berăria H a fost perfect. La nivel emotional.

A fost un mic tur de forţă. Probabil că dacă mai cântau o ora, epuizau discografia. Artan a fost în supervână vocală, un gimnast desăvârşit cu ochelari de soare şi toate cele, la fel şi Iliescu, încă un chitarist minunat.

La nivel raţional, ce-aş putea sa vă spun? Că Beraria H cred că nu e cel mai bun loc pentru concerte? Că e un ecou teribil şi că se învalmăşesc sunetele mai ceva ca într-o orgie romană. Că bass-ul a fost foarte tare şi Artanu’ a oprit o piesă la mijloc pentru a cere sunetistului să dea bass-ul mai încet? Că s-a stricat boxa monitor a lui Iliescu la mijlocul concertului şi a trebuit înlocuită?

Cu ce vă ajută? Muzica e personală. Pentru mine www.sunetelive.ro

şi pentru fiecare din oamenii care au fost acolo şi au cântat toate versurile şi au mimat un solo-urile de chitară şi au scandat Timpuri Noi! Timpuri Noi! Timpuri Noi! minute în şir. La Timpuri Noi nu am fost un public. Am fost poveşti cu Timpuri Noi. El a auzit ceva şi şi-a amintit de o beţie crâncenă. Ea a tresărit la un acord şi a rememorat un sărut la un alt concert, candva, demult. Ei au cântat mai tare ca oricine ”Zic

vouă celor fără de prihană” şi au li s-a aprins o lumină în priviri. Eu am auzit sfârâişul dulce al vinilului şi micile imperfecţiuni de pe bandă, acolo unde s-a agăţat odată caseta. Şi mi-am revăzut toţi vechii prieteni, fie că au fost acolo, fie că nu. Şi mi-am adus aminte de mine, cel de odinioară, şi am fost fericit. Cam ca madlena lui Proust, dar cu muzică.

Dulce Romanie, asta ţi-o doresc!

Sunete | 29

QUESTIONS&RHYMES

Samurai 1. De ce ai ales rap?

Samurai: Am ştiut că-i ce tre’ de când l-am auzit Am dat rimă după rimă zilnic De când m-am trezit Nu vreau să aleg diferit că l-am ales de mic Şi l-am hrănit Cad calm pe beat până mă ia rândeaua Azi noapte n-am dormit, am stat la scris Deci mi-am făcut damblaua Tu nu-şi fă griji Ţin ochii închişi şi las să se întâmple Azi 25, la 13-14 eram deja pe unde N-am idei mărunte, toate-s marfă, cumperi?

De nu mă suferi, am şi-un plan B, rupe Asculţi multe trupe care n-au ce f...

2. O poveste scurtă despre colaborări şi prietenii care te-au susţinut din branşă.

Samurai: De la 20 am văzut altfel treaba Ori ramai la scris Ori te-ai chinuit degeaba să-ţi tragi bucata Vezi cum stă treaba, tot timpu’ ai de ales Şi dacă faci ce vrei nu dai de-un drum lipsit de stres Şi ce am ales n-a fost prostesc M-am ţinut strâns ca şi cusut de trup În primul rând dedic un rând

30 | Sunete

Familiei din sud 1-3 , se ştiu ei, n-o să-i zic pe rând Oltean clan tot suflet-trup Doar ce ne-am văzut aseară la băut Frate-meu a dispărut şi a uitat să sune S-a săturat de sud.

3. Crezi că rap-ul are şanse să intre în mainstream mai mult decât Puya, să spunem? Şi dacă da, este bine?

Samurai: E ok şi ca-n Balcani Habar n-aveam că peste câţiva ani Avea să ajungă tot ce aveam Nu vreau sa fac rap în obscuritate Tre’ să-i dau lumină fără să-l las să scape Să-l fac înţeles pentru fiecare în parte Că poate n-au toţi parte de minţi luminate Şi dacă dau citate devin confuzi În loc să acuzi, mai bine judeci Da foloseşte-ţi capu’, Adică nu voiam să crezi Că vorbesc despre a vorbi pe altu’ N-am pact cu dracu’, râd şi eu de el Cum a râs şi el când am căzut din cer Şi acum sincer nu mi-e frică de el Şi acum sincer... Şi acum sincer...

www.sunetelive.ro

4. Cu ce valori asociezi mesajul tău?

Samurai: Familia, partea din mine Lumină divină din fire Ce mi se arată pe file Uneori o sclipire Întunecată, da-i curată Niciodată prea macabră Aproape echilibrată Şi o inimă de piatră Sau de apă îngheţată Pe care am antrenat-o Să rămână motivată.

5. Povesteşte-ne un moment din viaţa de artist când chiar ai simţit că muzica MERITĂ!

Samurai: Am 25 de ani de viaţă Sunt din Constanţa Unde marea înghite blocuri Dar niciodată speranţa Uneori îmi râde-n faţă Dacă stau şi mă gândesc Că m-am născut în paradis D-asta mi-e greu să-l părăsesc Da’ uneori ce ai de ales E ca în jocul cu surcele Alteori cică ai de ales Să dai merele pe pere Am ajuns în Bucureşti Că mi-a tot zis unu’, altu’ Să mai trec şi pe la ei Că le place şi lor rap-u’ Acum stau şi m-antrenez

Octombrie, www.sunetelive.ro 2014

Şi am pus poza pe copertă În noiembrie am scos albumu’ Şi îl bag şi la ofertă.

6. Dacă ar fi să faci o comparaţie între muzică şi... droguri, cum ar suna ea?

Samurai: N-o să mă apuc să zic de droguri Că nu-i nici cazul, nici locul De muzică sunt dependent oricum Sunt un om vicios, m-am agăţat de multe Am fost un prost de-am înţeles adânc în suflet Că dacă-l laşi să sufle îţi scoate fire cărunte Da’ e ca desprins din vis N-ai nici o şansă să-ţi revii decât prin scris Şi asta dacă ai deprins în timp un fix 7. La final, cum ar suna un final de concert, pe freestyle, pentru o sală plină de cititori SUNETE? Samurai: Am stat ani grei cu rap-u' N-am timp de copii vedete Vizite-n nopţi cu pactu’ în mână În timp ce-mi zgâria pe perete Da’ ştii ce-i altfel azi?

Mă trezesc tot mai vesel Am o linişte-n minte După atâtea gânduri şterse Seara adorm neclintit Nu-mi mai ciobesc dantura Mi-a luat cam mult Da’ am reuşit Să-mi pun pe silent ura

sunetelive.ro

| Sunete | 31

ROCK&ROLL

Interviu Andy Jackson Ştefan Tivodar Viaţa unui album începe la primele note scrise pe un petec de hârtie şi se termină odată cu ultimele ajustări ale master-ului făcute de inginerului de studio. Drumul de la schiţă la un cântec finalizat e lung şi presărat cu tot soiul de obstacole. Dacă poţi eticheta o piesă că fiind „clasică”, de cele mai multe ori „vina” se-mparte între artist şi inginerul de studio.

Subsemnatul e doar unul dintre milioanele de ascultători fermecaţi până la obsesie de sound-ul Pink Floyd. Pentru foarte mulţi, albumele Pink Floyd înseamnă întruchiparea perfecţiunii în munca de studio şi acelaşi lucru s-ar putea spune fără exagerare şi despre materialele lor live.

Vreme de treizeci şi mai bine de ani, aplauzele le-au primit întotdeauna Roger Waters, David Gilmour, Nick Mason şi Richard Wright. Acum, în pragul lansării unui nesperat nou material de studio, se cuvine să amintim numele unui om cel puţin la fel de important pentru sound-ul Pink Floyd: inginerul de sunet şi producătorul Andy Jackson. „The Endless River” e un album pe care nu-l aştepta nimeni. Bazat pe înregistrări ale jam session-urilor din 1993 ce au dus şi la lansarea „The Division Bell”, materialul îşi datorează existenţa într-o proporţie covârşitoare lui Andy Jackson. Dublu nominalizat la Grammy pentru munca sa alături de Floyd, Jackson a fost primul care a săpat în arhivele trupei, construind schiţa iniţială pentru ceea ce avea să devină, după doi ani de muncă şi înregistrarea de părţi muzicale 100% noi, „The Endless River”.

Am avut bucuria şi privilegiul de a discuta cu Andy Jackson, urmărind să aflăm cât mai multe despre ce-a fost, ce este şi ce va fi Pink Floyd.

32 | Sunete

www.sunetelive.ro

Spuneai, în interviuri anterioare, că n-ai avut foarte mult de lucru în cazul concertelor „The Wall” din 1980 – ai fost, însă, mai implicat în construirea soundtrack-ului pentru film. Ai avut, deci, şansa să vezi lucrurile cumva în acelaşi timp din miezul lor, dar şi din afară. Cum a fost acea perioadă?

Andy Jackson: Lucrul la

soundtrack-ul „The Wall” a fost felul în care-am făcut cunoştinţă cu Pink Floyd. Inevitabil, cea mai mare implicare la acel moment o avea Roger (Waters, n.r.), el concepuse scenariul filmului. Câteodată atmosfera devenea tensionată, căci 3 caractere foarte puternice (Roger, Alan Parker şi Gerald Scarfe) erau implicate în procesul de creaţie. Nu întotdeauna cei trei se aflau în acelaşi timp în studio. Din fericire, eu şi James Guthrie am fost feriţi de ce-a

www.sunetelive.ro

fost mai rău, întrucât ne petreceam majoritatea timpului în sala de proiecţii unde lucram.

Te-ai întors la atmosfera live a Pink Floyd în 1994, cu „Pulse”, după experienţa avută 14 ani mai devreme cu „The Wall”. Trupa urca pe scenă într-un line-up diferit, fără Roger Waters, iar tehnologia evoluase şi ea între timp. Care a fost cea mai mare provocare a ta în turneul din 1994?

Andy Jackson: La acea dată lu-

crasem deja cu Pink Floyd în studio. Trecerea de la munca de studio la sunetul live nu-i chiar atât de dificilă pe cât ai fi tentat să crezi. E ceva mai greu să lucrezi într-un club mic, unde sunetul scenei poate crea probleme, dar un spaţiu mare nu-i atât de greu de controlat. Trebuie să te adaptezi în fiecare noapte la fie-

care locaţie. Mult din efortul acesta este, însă, uşurat de montarea sistemului de amplificare, iar eu am avut ajutor din partea unei echipe cu adevărat bune. Merită adăugat şi că, din fericire, muzica Pink Floyd se potriveşte de minune cu spaţiile mari. Ştiu că au fost câteva cântece, 3 sau 4 dacă nu mă-nşel, re-înregistrate pentru soundtrack-ul „The Wall”.

Ne-ai putea spune dacă e adevărat şi care au fost acele cântece?

Andy Jackson: Am refăcut When the tigers broke free, Mother, What shall we do now, Another brick pt 3, Bring the boys back home, In the flesh 2, Stop şi Outside the wall. Au fost mai multe decât aş fi spus, dacă mi-ai fi cerut doar un număr!

Sunete | 33

ROCK&ROLL Se spune că „The Pros and Cons of Hitch Hiking” a fost gândit de Waters ca un album Pink Floyd, dar restul grupului n-a fost de acord cu el, preferând în schimb „The Wall”...

Andy Jackson: Roger a scris „The Wall” şi „The Pros and Cons...” cu intenţia clară de a lansa unul dintre ele sub eticheta Pink Floyd şi unul dintre ele ca material solo. Trupa a ascultat ambele materiale şi astfel s-a decis ce se-ntâmpla mai departe.

Imediat după „The Wall”, ai lucrat simultan la albume solo Waters („Pros and cons of...”) şi Gilmour („About Face”). S-a întâmplat să foloseşti tehnici sau idei din înregistrările unui album pentru lucrul la celălalt?

Andy

Jackson:

N-am lucrat la materiale chiar simultan: înregistrările pentru albumul lui Roger au luat o <<pauză de vară>> şi atunci am petrecut alături de David o lună la Paris, lucrând la materialul lui. În ceea ce mă priveşte, n-am avut prea mult de-a face cu ideile muzicale, întrucât în ambele cazuri am fost doar inginer de studio.

Ultimii ani ai Pink Floyd au fost destul de plini de controversă. Ai fost aproape de trupă în tot timpul acesta. Din punctul tău de vedere, perioada dintre „The Final Cut” (ultimul album cu Roger Waters, n.r.) şi „The Division Bell” (ultimul album de studio pana la „The Endless River”, n.r.) e una de continuă

34 | Sunete

degradare a trupei sau una de schimbări muzicale pozitive pentru „moştenirea” Floyd?

Andy Jackson: Roger a dominat categoric prima perioadă a mea alături de ei, apoi a urmat David la cârmă. Cele două perioade sunt complet diferite. Aş spune că, probabil, cele mai bune vremuri pentru Pink Floyd au fost înainte să lucrez eu cu ei, pe vremea când cei patru încă puteau lucra împreună, ca o echipă. „A Momentary Lapse of Reason” a fost înregistrat parţial analog, parţial utilizând tehnologie digitală. V-aţi întors exclusiv către analog cu „The Division Bell”. Cum s-a lucrat pentru „The Endless River”?

Andy Jackson: A fost necesar să lucrăm în Pro Tools – n-am fi putut face altfel. Cu toate astea, încă suntem fanii sunetului analog, astfel că albumul a fost mixat pe o consolă analog Neve.

Spuneai într-un interviu că aţi lucrat la „The Division Bell” de luni până vineri, în intervalul 10:0019:00 - cu alte cuvinte, a fost întocmai unui program normal de muncă. Nu-i tocmai imaginea romantică pe care o are majoritatea lumii despre munca în studio. Aţi păstrat acest obicei şi pentru „The Endless River”?

Andy Jackson: Da, întotdeauna

am lucrat aşa. N-am stat niciodată până-n miez de noapte în studio.

Cine a păstrat toate benzile pe care se află jam session-urile din perioada „The Division Bell” – benzi din care a rezultat, în cele din urmă, şi „The Endless River”? Ţi-a trecut vreodată prin minte că acele sesiuni pot fi folosite, înainte să fie propus oficial lucrul la noul material?

Andy Jackson: Avem o arhivă imensă în care înmagazinăm mereu tot ce se cântă. După cum bine ştii, am lucrat la o versiune primitivă a materialului, un „mash-up psihedelic” numit „The Big Split”. Ideea de a ne reapleca asupra acelor înregistrări e una foarte recentă.

Abia aştept să ascult albumul.

Presupun că fiecare piesă are tema şi organizarea ei – totul este însă, de fapt, un jam session. Au fost înregistrările iniţiale atât de bine structurate? Ai avut mult de muncă în a „asambla” materialul?

Andy Jackson: Într-adevăr, albumul e construit din foarte multe bucăţi de jam session. Iniţial, Phil Manzanera a construit o structură, însă structura aceasta s-a schimbat şi a evoluat, pe măsură ce am lucrat.

Materialul e vechi şi nou totodată - nu vei găsi clare, separate, bucăţi de înregistrare vechi şi noi. Cred că dacă ar fi să gândesc în procente, îţi pot spune că „The Endless River” înseamnă cam 50% material vechi şi 50% înregistrări noi.

Arta lui Richard Wright a fost şi este o parte esenţială din sound-ul Pink Floyd. Crezi că Rick ar aprecia ceea ce a devenit „The Endless River”?

www.sunetelive.ro

Andy Jackson: Lucrul la acest album ne-a ajutat şi mai mult să înţelegem şi să apreciem ce-a făcut Rick pentru trupă. De-a lungul istoriei Floyd, Rick a compus o muzică tare frumoasă. Cred că Rick ar fi încântat de ce ne-a ieşit, la final.

Se-ntâmplă să ai vreo piesă favorită din noul material?

Andy Jackson: Faţa A (albu-

mul este un material dublu, structurat în patru „feţe”, n.r.) e cea mai coerentă muzical iar David are acolo nişte momente grozave.

Dacă stau bine să mă gândesc, mereu mi-a plăcut riff-ul ce a devenit Talkin' Hawkin (o piesă pe care se găsesc înregistrări cu vocea electronică a savantului Stephen Hawking, n.r.).

David Gilmour a fost cât se poate de clar: „The Endless River” este ultimul material nou lansat sub numele Pink Floyd. Crezi că există vreo şansă să auzim, dincolo de lansarea din noiembrie, piese 100% noi înregistrate de David Gilmour www.sunetelive.ro

şi Nick Mason?

Andy Jackson: N-am nici cea mai vagă idee. Din câte ştiu, nu există planuri pentru un material nou dincolo de „The Endless River”, dar nici albumul cel nou şi nici reuniunea de la Live 8 n-au fost planificate şi uite că s-au întâmplat.

Roger Waters a dezvăluit recent că lucrează la un nou material.

David Gilmour pregăteşte şi el un nou material solo. Ai fost solicitat pentru a face parte din echipa de producţie a vreunuia dintre cele două materiale?

Andy Jackson: Roger planifică, într-adevăr, să lanseze un nou material. A trecut, însă, mult timp de la ultima noastră întâlnire. David lucrează şi el la un material solo, însă n-am veşti legat de vreo dată de lansare exactă.

Andy Jackson: Am fost îndeajuns de norocos să pot lucra cu oameni pe care i-am apreciat mereu din punct de vedere muzical.

Desigur, vei găsi influenţa Floyd în piesele mele, pentru că îmi place foarte mult tipul acela de muzică.

Nu am încercat, însă, niciodată să imit un anume sound: cred că poţi spune despre materialul meu că e influenţat de majoritatea trupelor de progressive din anii '70. Am crescut cu muzica lor.

S-a întâmplat vreodată să colaborezi pentru înregistrări cu cineva din echipa Floyd?

Andy Jackson: Nu, nu încă.

Cine ştie, poate se va întâmpla în viitor!

Spune-ne mai multe despre muzica ta. De unde ţi-ai găsit inspiraţia pentru piese?

Sunete | 35

REVIEW

The Endless River Pink Floyd

Viaţa-i mult prea scurtă pentru etichete, mai ales atunci când vine vorba de ceea ce îţi place cu adevărat.

Senzaţia că mix-ul de gri, poluare şi beton câştigă lupta e îndeajuns de puternică, uneori - nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine salvarea din acele momente stă în "Shine on you crazy diamond" sau "The great gig in the sky". Pink Floyd m-au scos, fără s-o ştie, dintr-o sumedenie de necazuri despre care nu cred că-i bine să ştiţi nici voi.

Tot soiul de voci se grăbesc să spună că noul material nici măcar nu-i nou de fapt, că "The Endless River" e o colecţie de vechituri căreia i-ar fi stat mai bine în cadrul ediţiei speciale a "The Division Bell", că o astfel de adunătură cvasi-exclusiv instrumentală de jam session-uri editate la 20 de ani de la înregistrări nici n-ar trebui să fie scoasă la vânzare.

Din păcate, secolul 21 se dovedeşte prea grăbit pentru multe din vechile plăceri. Prea puţină lume îşi permite luxul de a ocupa o oră dintre cele 24 pentru ascultarea integrală a albumului, aşa cum sunt convins că David Gilmour şi Nick Mason şi-ar dori.

Nerăbdarea de a ajunge la finish te-

36 | Sunete

ar putea uşor lăsa pradă tentaţiei de a derula printre piese. Ai să speri, desigilând coperta, ca "The Endless River" să fie un alt "Dark side of the moon". Îţi voi spulbera speranţele fără remuşcări: nu e cazul.

"The Endless River" e finalul perfect. Da, o ascultare atentă îţi va revela fragmente din "What do you want from me", "Echoes", "Eclipse" sau

"Comfortably numb". Da, simt lipsa vocii cu totul speciale a lui Gilmour de pe multe piese care ar fi putut fi convertite în formatul clasic. Mulţi se vor grăbi să eticheteze aceste lipsuri ca fiind defecte. Pentru mine, ele sunt exact opusul.

Munca depusă la nivel tehnic respiră prin toţi porii albumului acesta la care nimeni nu se aştepta.

Ştefan Tivodar

Sinceritatea fiecărui solo de chitară e dezarmantă iar bucuria de a-l asculta din nou pe Richard Wright învinge orice clişeu muzical. Orchestraţiile familiare şi temele ce traversează timpul dinspre materiale vechi Floyd către "The Endless River" nu fac altceva decât să mă adâncească şi mai mult în ascultare. La fiecare nouă vizită în spaţiul albumului mă descopăr din ce în ce mai curios să aflu detalii care anterior mi-au scăpat - vă asigur că veţi găsi o mulţime de surprize ce nu se revelează de la bun început.

Gilmour, Mason şi Wright ne predau împreună o neaşteptată ultimă lecţie în limba Pink Floyd. În loc să cântărim critic şi neiertător balansul de nou şi vechi s-ar cuveni, poate, să apreciem materialul întocmai pentru fantastica lui calitate de a îmbina muzica secolului 21 cu muzica unor vremuri frumoase, de care suntem mai departe sufleteşte decât temporal. Viaţa-i mult prea scurtă pentru etichete, mai ales atunci când vine vorba de ceea ce îţi place cu adevărat. În ceea ce mă priveşte, vă pot spune că indiferent ce va urma după, "The Endless River" rămâne pentru mine best of-ul perfect al Pink Floyd. www.sunetelive.ro

RECENZIEALBUM

PRINCE

„PLECTRUMELECTRUM” / „ART OFFICIAL AGE”

Vlad Popescu

Fani Prince Roger Nelson, aveţi liber la porţia de entuziasm: TAFKAP, Mr. Symbol s-a dat din nou Prince acum că nu mai e Michael Jackson şi a ieşit cu nu unul, ci două albume pe piaţă.

Volumul 1, „Plectrumelectrum”, este un fel de Prince roackăr care joacă în deplasare pe terenul unor june bunoace care compun noua sa trupă de acompaniament, 3rdEyeGirl. Part deux, „Art Official Age”, este un efort solitar şi o întoarcere la funk, adică partidă pe teren propriu, în care el driblează, centrează şi dă gol.

Per total, două ture într-un stadion destul de pustiu ţinut în frâu cu aceleaşi giumbuşlucuri destul de fumate, gen kamasutra cu chitare în poziţii hendrixwww.sunetelive.ro

iene, slap-uri de bas, poliritmuri electronice, voci feminine lascive, oftaturi prelungi etc. etc.

Astfel, albumul cu fetele e la 3rdEye Girl este un heavy light, rock & roll simpatic pe bază de estrogen, cu ceva accente originale, cum ar fi Pretzelbodylogic, ritm şi distracţie de parcă ar fi o oră la sala de zumba. Olé!

Ceva mai rău stau lucrurile cu „Art Official Age”, un funkroll care te lasă cu o senzaţie de dejavu extrem de pregnantă. Dacă pe „Lovesexy” era Eye No, aici e U Know ca şi reprezentantă a funkului lent de băgat mâna la chiloţi.

Mai departe, piesa midtempo este Breakfast Can Wait care sună ca un Starfish & Coffee în versiune călâie. Ah, da balada nu putea

să lipsească, Time fiind scrisă probabil special pentru momentele live cu brichete, telefoane şi alte chestii pirotehnice. În concluzie, două albume care te fac să te simţi ca la un All You Can Eat de provincie: orice pui în farfurie te duce cu gândul la ceva ce ai mâncat deja şi care avea un gust mult mai bun. Ţinând cont că Prince, în toate formele şi sub toate numele sale, am tot consumat în ultimii 30 de ani, mă limitez la a da doar 3 stele, ultima din acestea pentru intermezzourile Affirmation I, II şi III care sună ca un fel de curs radiofonic de educare a ascultătorului: „fasten your seatbelts, the plane is going down”, gen.

Sunete | 37

ROCK&ROLL RE:LIVE

MOZAIC JAZZ FESTIVAL SIBIU 14 - 16 octombrie 2014: I can See for Miles

Alin Ludu Dumbravă Au fost trei festivaluri la Sibiu in toamna asta, o competiţe pentru ceea ce s-a numit încă de demult, Capitala jazzului din România. Tradiţia continuă. Trei zile, de vineri până duminică, câte doua trupe pe seară, total diferite, de la Nikoletta Szoke Quartet, o voce minunată cu interpretări de standard, pînă la combo-ul balcanic-mandinga, Balako.

Festivalul a fost organizat de entuziastul Silviu Scrob, cu suportul Consiliului local şi al noului preşedinte al României ☺, care trebuie adus în poveste nu numai pentru că l-a finanţat,ci pentru că ultima azi de jazz a fost şi ziua de alegeri în turul 2 şi după Tord Gustavsen, cei care mai erau acolo, loco, s-au dus să se bucure în Piaţa Mare în timp ce Balako încerca un show populist balcanic, la o sală aproape goală. Referiror la Balako, cred că mergeau mai bine oricând şi oriunde, decât dumincă 16 noiembrie, la Sibiu. Ştiu că au fost la Montreux şi că sunt apreciaţi afară, dar aici, acum, au fost ca nuca-n perete. Din motive obiective mai ales, şi lipsiţi de suportul unui public absent.

La fel, un pic cam patetic în entuziamul său mi s-a părut şi David Krakauer, considerat cel mai bun clarinetist din lume, în genul Klezmer music, care şi-a numit show-ul, Ancestral Groove. El a venit cu o trupă funky, cu o chitaristă excepţională, dar extrem de facil şi cu glumiţe interpretabile. Improvizaţii cum ar fi o piesă despre români completă cu schwein, mămăligă şi caşcaval, piese de nuntă (Bapkal), o incursiune basarabeană (via un compositor nu-

38 | Sunete

mit Emil Croitor) şi chiar o piesă de John Zorn (Tandal).

Sala nu se preta la asta, mult public connaiseur (jazzoisseur :?) , părea să aprecieze mai mult efortul serios al unor giganţi

ai genului, Trilok Gurtu Trio sau Steve Coleman Group, muzicieni legendari, care au mai fost anterior oaspeţii serilor de jazz din România. Dar, nicio problemă, cine nu vroia să stea în sală, avea hall de jazz (all that jazz de pe vremuri, cu şpriţurile aferente), un bar cochet amenajat în holul casei de cultură (păcat că încă se mai numeşte şi arată ca pe vremea numelui ei) , şi după, jam session-uri călduroase şi posibilitatea, ca pe vremuri, acum 20 de ani, de a vorbi cu artiştii, de a-ţi face prieteni noi şi de a te simţi acasă.

Bravo pentru sunet, cald şi uniform !

Momentul meu preferat a fost re-

citalul Steve Coleman and Five Elements, cu excelentul Sean Rickman la tobe, Anthony Tidd la bass, şi Jonathan Finlayson la trompetă, a la Miles Davis. Câteva duete şi chiar dueluri între saxofon şi trompetă, breathtaking…

L-am mai văzut pe Steve Coleman acum mulţi ani, să fie 2 decenii ?, la Bucureşti, dar atunci a fost poate prea dens pentru mine, nah, vîrsta şi experienţa ☺. Acum m-a transportat în jazz-ul lui Charlie Parker şi Miles (I Can See for Miles!), în muzica de film jazzy făcută la început de Quincy Jones şi apoi de Lalo Schifrin, cea din filmele lui Clint Eastwood (şi el mare fan, interpret şi compositor de jazz), Spike Lee , Ornette Coleman şi Terence Blanchard şi prima piesă m-a dus direct în The Taking of Pelhm One Two Three (filmul din 1974 pe tema excelentă a lui David Shire). La bis s-au cîntat Acupuncture şi Cardiovascular, aceasta din urmă o scurtă glumă, cîntată a cappella.

Cam puţină lume, şi e de înţeles, la final de an şi de buget, dar sunt sigur că Mozaic va fi unul din festivalrile de bază de acum înainte, o nouă marcă jazzistică de prestigiu.

Au fost şi spectatori care au venit dumincă, doar pentru ca să îi vadă pe norvegienii pianistului Tord Gustavsen. Eleganţa şi elegia fiordurilor a poposit în sala sibiană, într-un moment magic şi feeric, de circa o oră şi jumătate. Apoi în hol au apărut pronosticurile alegerilor şi Mozaicul jazzului s-a disipat, încet, ducîndune gândul la lucruri mai terestre, din mozaicul nostru cel de toate zilele. www.sunetelive.ro

RECENZIILE LUI BERTI

LARS DANIELSSON - „LIBERETTO 2” Când spui că „Liberetto” este un album care cere o continuare, nu înseamnă neapărat că aştepţi ca aceasta să apară. Însă calitatea excepţională a acestui album şi starea creată în urma acestei reuşite a muzicii europene contemporane i-au oferit lui Lars Danielsson resursele pentru un nou material discografic, compilat sub acelaşi nume. Şi pentru că echipa câştigătoare nu se schimbă, iar muzicienii ar face bine să rămână împreună atunci când îşi descoperă teritoriile comune, „Liberetto 2” este înregistrat în aceeaşi formulă de muzicieni-fenomen, cu Tigran Hamasian la pian, John Paricelli la chitară, şi cu Magnus Ostrom, fostul baterist al trioului condus de Esbjorn Svensson, de a cărui muzică nu ne aflăm departe. O platformă perfectă pentru ideile lui Danielsson, care poate nu au fost niciodată atât de limpede şi de vibrant exprimate întrun ansamblu muzical. „Liberetto” poate fi şi numele acestui grup, este deja un proiect care-şi perpetuează

starea prin concerte dar şi prin repertoriul extins pe mai multe albume. „Liberetto 2” extinde şi dimensiunea sonoră a grupului spre muzica de cameră şi folk-ul European. Melodia este permanent în centru, fiind creativ dezvoltată în tradiţia formală a muzicii clasice, completată de libertatea de improvizaţie a jazz-ului. De aici vine şi titlul acestui minunat corp muzical. Elementul unificator nu este doar o abstracţiune intelectuală, pentru că înţelegerea muzicii ţine mai

ales de simţirea onestă. Gândirea sistematizată poate rigidiza uneori emoţia expresiei muzicale, îi poate pierde esenţa. De aceea, singurul element care se păstrează în timp în relaţia muzicală dintre artist şi ascultător este starea de naturaleţe, de libertate, care deschid inima şi lasă loc vibraţiilor, în plenitudinea lor. De acolo vine muzica, iar acesta este şi crezul senzaţionalului basist, violoncelist şi compozitor Lars Danielsson.

NICHOLAS PAYTON & BUTCHER BROWN - „NUMBERS”

În secolul în care a crescut, jazz-ul a trecut printr-un permanent proces de cizelare, una dintre cele mai frumoase şi interesante dezvoltări petrecânduse în domeniul pulsaţiei ritmice.

Swingul a început ca un ritm sacadat în 2/4 şi a ajuns cea mai provocatoare performanţă a ritmicienilor, în www.sunetelive.ro

ceea ce priveşte fluenţa, fermitatea şi eleganţa plasării accentelor. La fel, groove-ul de funk, cel puţin după apariţia termenului de „fusion”, a devenit una dintre platformele ritmice preferate de muzicienii de jazz, pentru a-şi exprima noile tendinţe în muzica improvizată. Trompetistul Nicholas Payton, un adept al diversităţii sonore, a avut această idee de a folosi condimentele de la New Orleans întro compoziţie ritmică actualizată, care păstrează maturitatea şi complexitatea specifice muzicii la acest nivel.

Astfel, s-a alăturat cvartetului Butcher Brown, format din Corey Fonville la baterie, Devonne Harris la claviaturi şi bas, Keith Askey la chitară şi Andrew Randazzo la bass. S-a înregistrat live în studio, cu toţi muzicienii într-o cameră, ceea ce a dus la crearea

unui sound unitar, organic şi a unei atmosfere familiare. Payton foloseşte în special pianul Rhodes şi câteva intervenţii ale trompetei. Interesant este că el intenţiona să mai adauge ulterior câteva solouri de trompetă, însă după câteva audiţii, a ajuns la concluzia că materialul înregistrat în direct, în studio, împreună, nu mai are nevoie de nicio completare.

Rezultatul constă într-unul dintre cele mai fluente, moderne şi relaxate înregistrări dintr-un foc din ultima vreme, în care găsim suficient spaţiu pentru a ne încadra. Pentru că de la New Orleans vine ideea că în muzică, cel mai important element este ceea ce numim interplay. Astfel, avem impresia că notele se scriu singure, iar noi ajungem la ele cu un scop clar.

Sunete | 39

RECENZIILE LUI BERTI

ENRICO PIERANUNZI – „STORIES” Avem din nou ocazia să simţim ce înseamnă un trio de jazz modern, creativ şi inspirat. Pianistul originar din Roma, Enrico Pieranunzi apelează din nou la contrabasistul Scott Coley şi la bateristul Antonio Sanchez pentru o sesiune de înregistrări din care a rezultat minunatul album „Stories”, înregistrat la New York. Un set cursiv de compoziţii, luminate de inspiraţie, din care remarcăm pasiunea autorului pentru muzica clasică sau amprenta latină a lui Sanchez, unindu-se într-un discurs unitar, care combină perfect diferite accente, angajându-ne pe noi, cei care ascultăm, într-o audiţie agreabilă, atinsă de magnetismul celor opt compoziţii. După premiera cu albumul „Permutation”, acesta este al doilea important test pentru trio, care evoluează şi se desfăşoară din ce în ce mai inspirat, capabil să interacţioneze într-o manieră naturală, subtilă, cu atenţie, dar fără reţineri. Un nou experiment reuşit în ambianţa laboratorului de sunet al lui Pieranunzi, format în momentul întâlnirii celor trei.

40 | Sunete

STEFANO BOLLANI – „JOY IN SPITE OF EVERYTHING”

Există un ideal al echilibrului care animă lucrurile şi le pune într-o anumită ordine, aplicabil atât în viaţa de toate zilele, cât şi în momentele noastre de elevaţie, în care producem sau admirăm arta. Aceasta este şi direcţia muzicală a pianistului Stefano Bollani. Albumul său din 2014, „Joy in spite of everything”, ni-l prezintă alături de mai vechii săi parteneri, basistul Jesper Bodilsen şi bateristul Morten Lund, la care se adaugă ilustra contribuţie a chitaristului Bill Frisell şi a saxofonistului Mark Turner. Bollani găseşte cel mai frumos sunet dincolo de linişte, împreună cu muzicieni foarte atenţi cu spaţiile, care nu irosesc note dintr-un impuls egocentric, ci se încadrează elegant în filosofia muzicală a compozitorului şi a liderului de grup, controlând impecabil firul improvizaţiei. Toată muzica de pe „Joy in spite of everything” a fost scrisă de Bolanni special pentru această formulă. Diversitatea pe care o conţine se reflectă în vocabularul extins şi bogat, devenit accesibil datorită uşurinţei uimitoare cu care fiecare muzician se poziţionează în stil. În pofida tuturor lucrurilor care ne pot întuneca parţial existenţa, muzica lui Bollani, permanent mişcătoare, ne aminteşte că în viaţă mai sunt multe de celebrat.

www.sunetelive.ro

CLASSIX

O lună noiembrie cu clasic, jazz & more… pentru toate gusturile Cristina Comandaşu Nu mai puţin de 12 discuri apar în luna noiembrie 2014 la trei dintre cele mai efervescente case de discuri ale momentului: Deutsche Grammophon, Decca şi Mercury Classics. Sunt discuri pe care le veţi regăsi în magazinele din România, dar şi la www.itunes.com; parte dintre ele vor fi difuzate şi la Radio România Muzical.

Jazz& more THE HOT SARDINES Dacă sunteţi nostalgici după perioada interbelică, cu cluburile sale de jazz, dacă sunteţi adepţii curentului vintage, atunci trebuie să aveţi în colecţie noul album al formaţiei The Hot Sardines, despre care se spune că sunt unul dintre cele mai bune

ansambluri de jazz ale New York-ului din zilele noastre. Albumul lor, ce poartă chiar numele formaţiei, apare în 10 noiembrie.

Vocalista formaţiei, Miz Elizabeth, a fost comparată cu Madeleine Peyroux şi cântă în două limbi: engleză şi franceză, aceasta

pentru că mult timp a locuit în Franţa.

Deosebit este faptul că, ocazional, Miz Elizabeth poate fi ascultată şi cântând în limba… mandarină. Pentru un jazz de foarte bună calitate, amintind de anii nebunii din primele decenii ale secolului XX, nu ocoliţi deci The Hot Sardines, formaţia care cântă de obicei cu casa închisă la unul dintre cele mai importante cluburi de jazz din New York.

LOVE IN VENICE CU ANDRÉ RIEUX În 3 noiembrie apare multaşteptatul nou album al violonistului olandez André Rieux; deşi nu a cântat niciodată în România, Rieux este binecunoscut şi aici – eu însămi cunosc fani care pleacă special, aiurea în Europa, pentru a asista la concertele lui. Reţeta lui este una simplă, dar de succes – o fuziune între hituri ale muzicii clasice şi orchestraţia mai curând specifică pieselor pop-rock. Şi, să nu uit, ritmuri de vals, Rieux fiind şi creatorul orchestrei Johann Strauss, alături de care interpretează valsurile din epoca de aur a acestui gen. Şi desigur, contează mult atmosfera, pentru că discurile, ca şi concertele lui André Rieux descriu o altă faţă a muzicii clasice, care, chiar dacă nu mai respectă originalul, este foarte prietenoasă cu omul contemporan. André Rieux ştie să facă spectacol, fără însă să treacă prea mult graniţele muzicii clasice; pentru un fundal sonor liniştit în serile de iarnă, de preferinţă, în faţa şemineului, recomand acest album nou „Love in Venice”.

CLASSIX CLASIC

CRĂCIUN CU RENÉE FLEMING ŞI THOMAS QUASHOFF Şi dacă tot am amintit de serile de iarnă, ei bine, da, au apărut pe piaţă albumele de Crăciun pentru anul acesta. În 3 noiembrie, celebra soprană americană Renée Fleming lansează „Christmas in New York”; surpriză, nu o vom auzi pe Fleming cu vocea de soprană admirată pe marile scene ale lumii, ci cu vocea ei de piept – o cântăreaţă mai curând din zona pop, în hiturile de Crăciun, de asemenea în versiune pop. De altfel, acesta nu este primul album crossover al lui Renée Fleming.

Cum nu este nici primul pentru baritonul german Thomas Quasthoff. „Mein Weinachten” pune în lumină o versiune jazzistică a unor celebre cântece de Crăciun, având în centru vocea caldă a acestui cântăreţ cu care soarta nu a fost prea darnică. Thomas Quasthoff are doar 1.34 m înălţime şi îi lipseşte o mână; aceasta nu l-a împiedicat însă să devină unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi de muzică vocal-simfonică din Europa, în plus, şi cu proiecte de jazz foarte bine vândute, aşa cum promite să fie şi acest „Mein Weinachten”.

HABEMUS PAPAM

… s-a auzit în 2013 la Vatican, când a început să iasă pe coşul catedralei Sf. Petru fumul care anunţa că fusese ales un nou Papă.

Vaticanul a anunţat de curând că a semnat un contract cu Deutsche Grammophon care prevede că momente importante din istoria Bisericii Catolice vor fi gravate pe discurile celebrei case. Primul disc, „Habemus Papam” apare în 1 noiembrie şi cuprinde missa de la anunţarea noului Papă Francisc, precum şi primul cuvânt al acestuia către credincioşi.

42 | Sunete

Nici muzica clasică 100% nu lipseşte de pe discurile lunii noiembrie. Anul acesta s-a înregistrat mult Bach – probabil că viaţa stresantă face ca publicul să caute liniştea adusă de muzica lui Johann Sebastian Bach, cantorul de la Leipzig. În 3 noiembrie apare un nou disc înregistrat de Giuliano Carmignola, violonistul italian specializat în muzică veche. Interesant acest album pe care găsim nu numai concerte binecunoscute de Bach, dar şi două reconstrucţii ale unor concerte considerate pierdute.

Muzica secolului al XVIII-lea să găseşte şi pe noul album al unui ansamblu grec de mare succes în zilele noastre, specializat în muzica veche: Armonia Atenea, condus de George Petrou. Siroe, re di Persia de Johann Adolf Hasse este o operă care nu ştiu cât succes ar avea montată pe scenă, dar interpretată de mari voci, precum cea a contratenorului Max Cencic şi a sopranei Julia Lezhneva, devine brusc interesantă. Mi-aduc aminte că în 2013 la festivalul Enescu, publicul a stat la Ateneu până la 2 noaptea să asculte exact aceiaşi interpreţi care apar şi pe acest disc.

Tot muzica secolului XVIII găsim şi pe un disc semnat oboistul Albrecht Mayer, prim oboist în Orchestra Filarmonicii din Berlin, însă cu o carieră internaţională de top în calitate de solist. „Lost and found” se intitulează acest album pe care găsim concerte de compozitori astăzi practic necunoscuţi, dar care se bucurau de foarte mare succes în timpul lor. Şi pianista youtube, Valentina Lisitsa, îşi lansează un nou disc în 10 noiembrie. O combinaţie rară de lucrări pe acest album – studii de Chopin şi Schumann, pe care niciun pianist nu a îndrăznit până acum să le alăture pe un singur disc, în primul rând, datorită dificultăţii de a interpreta pe un singur disc aceste lucrări, printre cele mai grele din istoria muzicii.

Pianistul Maurizio continuă să sondeze lumea sonatelor lui Beethoven – un nou album apare în 17 noiembrie; iar soprana rusă Anna Netrebko, o super-vedetă a operei contemporane, încheie anul Richard Strauss (s-au împlinit 150 de ani de la naşterea lui în 2014), cu un disc pe care cântă Ultimele patru lieduri de Strauss. Pe acelaşi somptuos album care apare în 24 noiembrie, Capela de stat din Berlin, dirijată de o altă vedetă, dirijorul Daniel Barenboim, interpretează şi poemul simfonic O viaţă de erou de Richard Strauss.

www.sunetelive.ro

ROCK&ROLL HEFEMEANSROCK

The Boy Who Cried Wolf Hefe perfect îmbinarea dintre calm ucigaş şi dorinţa primordială de a regla conturile „în ţărână”. Întregul material va reflecta această tendinţă de auto desfigurare a personajului principal, pentru că firea „vânătorului” nu se schimbă niciodată, doar se împarte în caste subjugate de dorinţă, sete liniştită doar de violenţă. Albumul va fi înregistrat cu Marius Costache, el semnând producţia pentru piesa de titlu a materialului viitor. În 2015, The Boy Who Cried Wolf vor înregistra şi vor pregăti „BELLICOSE”, urmând apoi lansarea si aceeaşi promovare asiduă, cu o mai mare preocupare pentru concerte de anvergură sau ieşiri din ţară.

The Boy Who Cried Wolf au o activitate bogată în mediul on-line, videoclipurile fiind una dintre cele mai uzitate metode de a-şi promova muzica si mesajul. Printre colaboraThe Boy Who Cried Wolf şi-au înun viitor material, cât şi într-un mini torii preferaţi pe această direcţie, se ceput activitatea odată cu reuniunea turneu, alături de cei de la White numără tot oameni din scena metal, membrilor a două trupe aparţinând Walls. membri ai trupelor Till Lungs Colscenei muzicale bucureştene: CHESÎn 2013, membrii The Boy Who lapse – Alexandru „Pava” Pavelescu TER & Breathelast. Bodgan şi Mihai Cried Wolf lucrează de zor pentru (Inverted Queen + Bellicose) sau au fost cei care au simţit nevoia de a îma duce la bun sfârşit albumul lor de toboşarul formaţiei Cap de Craniu/ bina ritmurile old-school Metal si endebut, intitulat „BAD TIME STORock ‘n Ghenă - Răzvan Răduţă/ ergia Hardcore/Punk pentru a obţine RIES” – o idee de titlu survolată de Oldboystudio (It’s Just A Rebel, Sir! piese de o intensitate demenţială. Şerban, in timp ce Mihai spăla vase si + The Boy Who Cried Wolf – piesă Curând, componenţei TbWcW i asculta exportul albumului, la Next ce dă şi numele formaţiei). Alte ocas-au alăturat Şerban-Ionuţ Georgescu Dog Studio. Materialul conţine 8 zii de a se face cunoscuţi unui public (basistul White Walls şi promoter piese înregistrate, mixate si masterinou, au conextraordistat in bunele naire) şi Alex LINKuri Oficiale TbWcW: intenţii ale (Empire/Perhttp://www.facebook.com/TheBoyWhoCriedWolf promoterfect Zero For http://www.youtube.com/user/WolvesAreWolves ului HCInfinity/Fine http://tbwcw.bandcamp.com/ RO/Sorin Gentlemen) Năstase si la tobe, astfel invitaţiile trupei COMA, de a se încât haita de lupi a devenit o formulă zate de către producătorul formaţiei, alătura unor concerte cu un public completa.

Marius Costache – Studio148 [httdedicat si numeros. Cu noua sală Cu toate că la început se dorea ps://www.facebook.com/148studio]. de repetiţii up and ready, realizată doar un pachet restrâns cu chitarăÎn 2014 formaţia TbWcW împreună cu trupa Bodark, în cadrul tobe-voce, adaosul bombastic de lansează on-line piesa ce va da titNoCity Studio, lupii sunt gata să joase de la mare, nu a putut fi redus lul viitorului material full length, continue treaba pentru materialul la tăcere, ba chiar potenţa vigilent înintitulat „BELLICOSE”. O piesă „BELLICOSE”, despre care puteţi sa treaga construcţie „metalică”, dintre aparte pentru trupa TbWcW, unde vă interesaţi urmărind pagina lor de tobe şi chitară. activează ca vocali atât Mihai cât şi facebook: 2012 îi gaseşte pe membrii The Bogdan, „BELLICOSE” îl are ca unic [ https://www.facebook.com/TheBoy Who Cried Wolf atât în sala protagonist la voce şi chitară pe cel BoyWhoCriedWolf ]. de repetiţii, compunând piese pentru din urmă menţionat, piesa cultivând

44 | Sunete | sunetelive.ro

www.sunetelive.ro Noiembrie, 2014

HEFEMEANSROCK

Prezentare Anemic Disco

Hefe

Noi suntem Anemic Disco din Braşov. Ideea numelui ne-a venit de la filmul experimental din anii `20 al lui Duchamp, „Anemic Cinema”.

Povestea noastră pare una clasică pentru era garage-band-urilor; neam întâlnit 3 tipi necunoscuţi unul altuia, în toamna lui 2011 la un jam într-o fostă fabrică de seringi (care între timp a devenit sala noastră de repetiţii).

Trupele care ne plac şi care ne influenţează individual sunt: Dinosaur Jr., Placebo, My Bloody Valentine, Arctic Monkeys, Red Hot Chilli Peppers, Queens of the Stone Age, Deftones, Explosions in the Sky, God Is An Astronaut, At the DriveIn şi multe altele care nu ne vin în minte momentan.

Primul nostru concert a fost la un majorat, apoi la un bal de liceu. Pe vremea aia aveam o singură piesă proprie, care nu mai există în playlist-ul nostru actual. Primul nostru concert „serios” (cu piesele noastre) a fost cu nemţii de la Featuring Yourself. A fost un gig micuţ, la care au venit vreo 30 de prieteni într-un beci micuţ prin primăvara lui 2012. Finally rockstars!

Timpul a trecut, lumea a mai aflat d e noi, am

mai fost invitaţi la diferite concerte şi evenimente şi între timp am început să lucrăm la primul nostru single, Blow. Din lipsa unui buget constant, am decis să facem noi totul, DIY. Neam apucat în vara lui 2012 şi toată treaba a durat aproximativ jumătate de an. Am tras cu combo-urile noastre micuţe şi zgomotoase, prin microfoanele noastre entry-level şi cu tobe programate pe PC. Tot noi ne-am ocupat şi de mix&master.

Tot în vara lui 2012 am avut şi primul concert pe o scenă mare. În urma unui concurs pe Facebook, am câştigat şansa de a cânta la Ursus Evolution Braşov. A fost o chestie total neaşteptată, pentru că am ieşit pe locul 8 la numărul de like-uri strânse, însă votul juriului ne-a calificat. A fost prima experienţă profesionistă a noastră, cu un sunet şi un staff perfect. După Ursus Evolution, am cântat în toamna lui 2012 la Rockstadt Fest, o altă experienţă foarte marfă. Începând cu acel moment, totul a fost pe un trend ascendent. Din 2013 şi până acum, am avut multe concerte cu o groază de trupe mişto, însă cel mai memorabil a fost un concert DIY organizat la sala noastră de repetiţii. În seara aia am cântat alături de I Stared Into The Forest, Coins as Portraits şi The Boy Who Cried Wolf, dar cea mai mişto parte a serii au fost publicul şi energia dementă pe care au creat-o. În 2014, am început să ne concentrăm mai mult pe

sound-ul nostru şi pe modul cum cântăm. Am început să repetăm cu metronomul şi am reuşit să legăm mult mai bine totul, mai ales părţile de tap-tempo pe delay. În primăvara lui 2014, am câştigat la concursul „Next Band” – organizat de Next Dog Studio – o sesiune gratuită de înregistrări live. Locaţia perfectă a studio-ului (o casă pe malul unui râu, într-un sat uitat de lume), atmosfera extrem de relaxată şi echipa perfectă (Marius Costache şi Mihai Andrei) au definit cea mai marfă experienţă muzicală pe care am trăit-o. Însă, clar, profesionalismul şi înţelegerea lui Marius şi Mihai au fost cea mai bună parte a acelui weekend şi pentru asta (şi multe altele) merită toate mulţumirile noastre. Mihai a fost cel care ne-a filmat, iar Marius s-a ocupat de tot ce a însemnat partea audio şi de primul nostru videoclip. Clipul este la piesa „Metal Mannequins” şi îl găsiţi pe Youtube.

Rezultatul acelei sesiuni va fi primul nostru EP, pe care îl vom lansa cât de repede posibil (totuşi, comoditatea e principala calitate a noastră). EP-ul va conţine 4 piese şi încă ne gândim cum să-l numim.

Privind retrospectiv, pe la început nu aveam un sound clar, o idee spre care să ne îndreptăm, ci doar o sumă de gusturi muzicale diferite. Cu timpul, lucrând împreună am ajuns la un sound omogen, oarecum bine definit, prin care încercăm să ne distanţăm de structurile şi ideile tradiţionale.

Căutam un sound foarte murdar, cât se poate de zgomotos şi „in-yourface!”. Pe viitor ne dorim succes intercât galactic, pace în lume şi mai multe spirale incandescente pe tavan.

HEFEMEANSROCK

TOY MACHINES

Hefe

Toy Machines este o formaţie din Suceava, fiind compusă din Andi (voce,chitarăritm,synth), Teiu (bass), Buzu (chitară-lead) şi Edward (tobe).

Sound-ul abordat de aceştia este unul energic, asemănător cu perioada grungealternativă a anilor ’90 – 2000 din America, având de asemenea şi influenţe de hardcore şi post-punk.

Pornindu-şi călătoria în 2009, trupa s-a bucurat de un real succes acasă, în Suceava, acesta fiind un prim pas pentru ce avea să urmeze. În acelaşi an sunt invitaţi să cânte la Rock River Festival Cernavoda, iar pentru ca excursia să fie completă, la o luna distanţă ajung să performeze şi în Vama Veche.

Din acel moment, lucrurile aveau să ia o turnură deosebită pentru băieţi. Fiind o trupă tânără, aceştia au început să exploreze mai mult România, bifând prezenţa la Motorfest (Bucowina Motor Club, Iaşi), festivalul naţional de artă şi sporturi urbane „Zona Verde”, battle-uri de trupe (Suburbia-Bucureşti, Rock în Parc-Arenele Romane) şi au străbătut ţara, marcând oraşe precum Iaşi, Bucureşti, Sibiu, Cluj-Napoca, Timişoara, Piatra Neamţ, Botoşani, Bacău. În cei cinci ani de experienţă pe scenă au concertat alături de cele mai bune trupe ale României, printre care putem aminti pe prietenii din Luna Amară, Alternosfera, Implant pentru Refuz, Viţa de Vie, Omul cu şobolani, Coma, White Walls şi Relative.

Probabil cea mai incitantă experienţă a fost faptul ca au reuşit să împartă scena alături de trupa franceză My Own Private Alaska, trupă ce are pe post de producător pe nimeni altul decât Ross Robinson, om care stă în spatele unor trupe precum Korn, Sepultura, The Cure, Slipknot şi Limp Bizkit.

Cei patru membri ai trupei se consideră norocoşi că au avut

46 | Sunete

Digital Waves reprezintă un amestec de energie, protest, emoţie şi introspecţie, fiind structurat din două părţi. Prima parte prezintă răzvrătirea individului în urma conştientizării unei societăţi corupte, construită pe iluzii şi speranţe deşarte, debutând cu piesa Out of control care îi are ca invitaţi pe Mihnea Blidariu de la Luna Amară şi Pytiu de la Diamonds are Forever.

parte de atâta activitate pe parcursul celor cinci ani, susţinerea acestora a scenei rock din Bucovina concretizându-se în crearea festivalului internaţional Bucovina Rock Castle, care a ajuns la a 4-a ediţie şi se bucură de un

real succes.

De curând, trupa a lansat un videoclip al piesei Flawless ce poate fi găsit pe Youtube. Piesa a fost de asemenea preluată şi de Radio Guerrilla, fiind difuzată în premieră la emisiunea „Domestika” găzduită de Dj Hefe. Piesa este al doilea single prezentat de pe primul material discografic al trupei intitulat „Digital Waves”, după piesa I. Digital Waves reprezintă un amestec de energie, protest, emoţie şi introspecţie, fiind structurat din două părţi. Prima parte prezintă răzvrătirea individului în urma conştientizării unei societăţi corupte, construită pe iluzii şi speranţe deşarte, debutând cu piesa Out of control care îi are ca invitaţi pe Mihnea Blidariu de la Luna Amară şi Pytiu de la Diamonds are Forever. A doua parte a albumului reprezintă o contemplare asupra eşecurilor sentimentale, concretizându-se într-o ultimă confesiune (Last Confession), ce are ca deznodământ realizarea faptului că pentru tot ceea ce ni se întâmplă, nu trebuie căutat mai departe de noi pentru a găsi un vinovat.

Trupa a început deja să promoveze albumul printr-un concert în Timişoara alături de Implant pentru Refuz şi urmează să se îmbarce în aventura lansării albumului în toamna anului acesta alături de mulţi prieteni din lumea muzicii adunaţi pe drum.

Pe scurt, we're just a big toy that dropped its machines off, for you to get rocked. www.sunetelive.ro

HEFEMEANSROCK

FronT - Biografie Sădită, ofilită, neînflorită, oprităn pântec de acord, n-a contenit să urle-n creştetele noastre asemeni unei imagini obsedante a unui apus perfect ce cere o a doua reîncarnare... Cam aşa-mi suna, în cap, un rezumat al trecutului trupei FronT, văzut şi distilat prin prisma celor peste 5 ani de când ne-am propus să proiectăm în 20-20kHz ideile prea înghesuite într-un craniu şi prea singure-ntr-un suflet.

Desigur, sunt dator cu o spicuire din trecutul evocat mai sus… În 2009, eu (Mihai Şarlea <voce>) şi Ciprian Sav <chitară> am decis că e momentul să ne căutăm membri pentru a forma o trupa – deja erau foarte multe idei şi ar fi fost păcat să se piardă. Am început cu Iuliu Kadar aka Doc la chitara bass şi Sergiu Fănică aka Sergo la tobe.

Chimie era din plin, iar rezultatele n-au întârziat să se materializeze: concerte, foarte multe aprecieri din partea prietenilor din alte trupe şi, din fericire, împărtăşite şi de unii oameni ce nu auziseră niciodată de noi… Am înregistrat o preproducţie şi apoi ne-am produs primul EP care, din păcate, n-a mai văzut „lumina căştilor” deoarece componenţa s-a dizolvat în urma unor diferenţe de viziune. Cu toate acestea, piesa Where Do You Go a urcat până pe locul 4 la Radio Guerrilla la sfârşitul lui 2009, mulţumită sutelor de voturi primite din partea voastră.

Până în 2011, trupa a cunoscut multe mutaţii dpdv. al componenţei (eu şi Ciprian am rămas) şi-o să mă opresc doar asupra acestora: Doru Nedelcu la chitara solo, Călin Cămărăşan la tobe, Cosmin Cocrean la bass. În formula aceasta am cântat în cadrul festivalului One Love for Chi, iniţiat la nivel naţional de către DJ Heffe (Coma), unde am avut ocazia să împărţim scena cu multe trupe talentate ale undergoundului românesc.

Ultimul concert FronT a fost conwww.sunetelive.ro

HEFE

certul acustic din ianuarie 2011, de componenţă şi timp. susţinut împreuna cu lansarea EPŞi pentru că oricărei poveşti îi stă ului formaţiei No Tranzistors din bine cu un <<happy end>>, noi Cluj-Napoca. vă vom spune doar că, anul ăsta În primii 2 ani de activitate, am (2014) ne-am „alipit-o” pe Julia Kodeschis numeroase concerte ale cis la tobe şi am reuşit să dăm jos unor trupe deja bine înfipte în teFronT-ul „de pe butuci”: am reluat l u r u l şi reorchesmuzical, trat câteva COMPONENŢĂ ACTUALĂ: cum ar fi dintre pieseSubscri- • Julia Kocis - tobe (#ladiesfirst) (X - Band le vechi, dar For Rent, Bloodprint) be, IPR, majoritatea • Mihai Şarlea - voce (X - RockHouse) L u n a sunt piese • Ciprian Sav chitară ritm / voce armonie A m a noi, compuse (X Targ3T) ra, Vita de Ciprian în • Doru Nedelcu - chitară solo / voce de Vie, perioada de C o m a , armonie / FX (X - Skullp, Seven, Ansis, Sf. pauză şi luA l t a r , Asteapta, Audiogram, CUG, actualmente crate împrechitarist şi în Holy Motors?)

Domiună cu trupa • Cosmin Cocrean - bass (X - Targ3T) nation la sală! s a u De-ajuns cu Godmode, am cântat în multe locapoliloghia: ne vedem la concerte! ţii din România şi, datorită lor, am #onlylovefromfront învăţat foarte multe despre cum şi ce înseamnă să fii pe scenă şi să-ţi Vrem să le mulţumim celor ce-au faci treaba la cel mai înalt nivel de trecut prin trupă, iar dacă am uitat care eşti capabil. pe cineva să nu fie cu supărare: A urmat o perioadă numită în ter• Sergiu Fănică - tobe • Iuliu Kadar - bass meni „americăneşti” <<hiatus>> • Călin Cămărăşan - tobe în care, din motive de componenţă • Adrian Turcu - bass şi de conjunctură am încetat să mai • Şerban Onţanu-Crăciun - chitară activăm, chiar dacă am avut multe • Tiki Horea - tobe tentative de a remedia problemele

Sunete | 47

TOP

TOP Edward Ciurea

Înainte de orice sunt dator să ofer câteva explicaţii.

Nu voi face un clasament, sau, de ce nu, va fi unul cu o singură poziţie. Toate concertele la care am participat miau oferit ceva, toţi artiştii care au fost în faţa mea pe scenă au depus un efort, au creat lucruri minunate, au muncit luni, sau poate ani, pentru a putea arăta publicului un produs, tocmai de aceea merită tot respectul meu şi îşi găsesc locul în acel singur loc din top. Cu fiecare spectacol în parte m-am îmbogăţit.

LIVE

u, ionul Lia Manoli Bucureşti, Stad Rolling Stones, 2007. când am mente în trecut naţi să nu vadă Au fost multe mo am nd co nt mânii su ni se pare acum, considerat că ro esc fir ne de pe mari. Oricât ncertează în co e car la ei în ţară tru le gre denţă de nume e stăteau ril ru luc i în această abun a an mă cu doar câţiv ur în eşii vor , on nia St mâ că a Ro ste cmai de aceea ve surprindere. La cu totul altfel. To in pr t lua a mreşti stemata concerta în Bucu am uitat de ble mă la Start Me Up presionantă for primul acord de Im e. set de şi focantă l, în dansul su aia de căldură su pa cu rat su ger. A mă avea în care a fost Jag 62 de metri cât e colţişor din cei listul urma să so e lui haotic, fiecar car în ile ă, în condiţi l în limba scena aceea uriaş nicat cu publicu de ani. A comu de oameni. rea ma tă împlinească 64 toa it c cu care a cucer e de forţe română, un tru te, o desfăşurar cte impresionan Muzică bună, efe rar întâlnită.

1

2

AC/DC, Bucureşti, Piaţa Constituţiei, 2010.

După o alarmă falsă cu un concert AC/DC, în cele din urmă australienii au trecut şi România pe hart a ţărilor incluse în „Black Ice World Tour”.

Din nefericire, din cauza unei probleme med icale, spectacolul nu l-am putut vedea de lângă scenă, acolo unde mi-am cumpărat bilet, ci din Casa Poporului, graţie unei prietene care m-a invitat. Da, sunt norocos! Mai mult, am prin s şi trupa din deschidere – Down, cu Phil Anselmo. De vis!

Evenimentele AC/DC au o energie uriaşă.

Te învăluie din primul mom ent. Inutil să descriu toate trăirile de atun ci, soloul nebun al lui Angus, sau maşina de cântat AC/DC în totalitatea ei. Dacă nu aţi văzut concertul, vă recomand să urmăriţi DV D-ul „Live at River Plate”. Fabulos!

www.sunetelive.ro

Sunete | 49

TOP

3

Bucureşti, Piaţa Roger Waters, 13.

20 Constituţiei, l la gură mărit cu sufletu În 1990 am ur he Wall” „T ui ul ert nc a co o înregistrare vitaţi pe in ut av i-a rs care Wate etc. Ce s am în Berlin, cel în Ad n ya e Hooters, Br puţin în ea pr Scorpions, Th st fo a evizor în '90 i am văzut la tel pe viu 23 de an ceea ce am trăit ti, tiş ar , nă sce comparaţie cu ă, fic net, lumini, gra mai târziu. Su pentru toate e tar sfă de O le. toate impecabi simţurile.

4

Bon Jovi, Bucureşti, Piaţa Constituţiei, 2011.

Venirea americanilor de la Bon Jovi a însemnat o şansă de afirmare pentru două nume româneşti.

A fost organizat la Rock FM un concurs, Wanted: Demo and Live, iar câştigătorii, trupele Quantiq şi Steelborn, au deschis concertul Bon Jovi. Bravo lor, au făcut o figură frumoasă! Entuziasmul fanilor BJ a fost unul cât se poate de justificat şi a fost răsplătit cu un show de zile mari. A doua zi, pe 11 iulie, urma să fie ziua de naştere a chitaristului Richie Sambora, aşa că artistului i-a cântat Happy Birthday To You un cor format din câteva zeci de mii de oameni.

5

Rammstein, Bucur eşti, Festivalul Rock Th e City, 2013.

Apariţia celor de la Rammstein nu trebuie tratată niciodată doar ca un concert.

Nemţii, în frunte cu poetul, actorul, pirotehnistul ţi muzicianul Till Lin demann, oferă un spectacol total. Tot ul este învăluit în flăcări, fiecare mome nt are o anumită interpretare, costum ele, machiajul şi muzica sunt de no ta 10.

P.S. În acest singur loc din clasament mai merită incluşi şi următorii: Metallica, Robert Plant, Whitesnake, Judas Priest, Slayer, Steve Vai, Mark Knopfler, Bob Dylan, Scorpions, Ozzy Osbourne, Joe Satriani, Linkin Park, Sepultura, Tarja, The Animals, Accept, UDO, Helloween, toate trupele româneşti şi aşa mai departe. Mergeţi la concerte şi susţineţi-vă artiştii preferaţi. Rock's alive!

50 | Sunete

www.sunetelive.ro