Cronica Studentului nr. 46 by Silvia

NUMĂRUL 46 - OCTOMBRIE 2020

TESTIMONIALE PROIECTUL C.A.R.E. ORGANIZAT DE ASOCIAȚIA BUILDING HOPES

INTERVIU CU PATRICIA SĂPUNARU ABSOLVENTĂ UNIVERSITÉ CLAUDE BERNARD DIN LYON

LAVINIA BUȘE DE CÂT TIMP AVEM NEVOIE? MĂDĂLINA DODOC MOTIVAȚIA ȘI CE SE ÎNTÂMPLĂ DE FAPT ÎN JURUL NOSTRU

CRONICA STUDENTULUI

CUPRINS

Testimoniale

PROIECTUL C.A.R.E.

organizat de Asociația Building Hopes

Un fel de prefață 

Testimoniale Proiectul C.A.R.E.

Cum am adus la viață proiectul CARE și cum a decurs prima ediție, Alexandra Popa

Interviu cu Patricia Săpunaru

De cât timp avem nevoie?, Lavinia Bușe

Sînt o babă comunistă!, Felicia Bocai

Motivația și ce se întâmplă de fapt în jurul nostru, Mădălina Dodoc

Poezie, Daniela Toilă

Timpul, Daniela Toilă

Cum să citești mai mult, Larisa Mustață

INTERVIU CU

PATRICIA SĂPUNARU

absolventă Université Claude Bernard din Lyon

Mădălina Dodoc

MOTIVAȚIA ȘI CE SE ÎNTÂMPLĂ DE FAPT ÎN JURUL NOSTRU 4

33 48

Alte chestii utile

CRONICA STUDENTULUI

UN FEL DE PREFAȚĂ  Acest număr este unul de început de an universitar. Chiar dacă trăim în continuare vremuri incerte din toate punctele de vedere, tinerii simt nevoia unei exprimări a gândurilor și trăirilor lor. E un număr bogat de toamnă în care avem: câteva testimoniale ale participanților la cel mai recent proiect al Asociației Building Hopes – Proiectul C.A.R.E., ediția I desfășurat în luna septembrie 2020; un interviu interesant pentru care îi mulțumim Feliciei Bocai, precum și o recenzie captivantă a cărții Sînt o babă comunistă; Lavinia Bușe și Mihaela Toilă ne vorbesc despre timp, fiecare cu viziunea ei, cea din urmă delectându-ne și cu niște versuri și desene proprii; Mădălina Dodoc ne invită în universul ei magic unde ne vorbește despre motivație. Sunt recunoscătoare pentru acest număr, pentru cititorii care ne oferă feed-back pozitiv și pentru toate relațiile inter-umane frumoase și lecțiile pe care le învățăm unii de la alții. Nu pot spune decât Pay it forward! Câștigătoarea premiului acestui număr este Mădălina Dodoc, premiul fiindu-i oferit de Silvia Puiu. Toți colaboratorii primesc e-diplome realizate de graficianul Laurențiu Badea. Vă doresc tuturor multă sănătate și dacă aveți nevoie de sfaturi, îndrumare, eu și

colegele mele din Asociația Building Hopes vă stăm la dispoziție. Vă mulțumim că ne sunteți aproape, ca cititori sau colaboratori! Așteptăm poveștile și experiențele voastre pentru a fi publicate în numărul viitor. Sharing is caring!  Nu uitați: așteptăm materiale pe pagina de Facebook a revistei Cronica Studentului.

Lect. dr. Silvia PUIU Departamentul MMAA FEAA Craiova Președinte Asociația Building Hopes

CRONICA STUDENTULUI

TESTIMONIALE Proiectul C.A.R.E. Organizat de Asociația Building Hopes – Septembrie 2020 –

CRONICA STUDENTULUI

Claudia Alstani, invitat și participant la workshop-urile CARE:

O reală plăcere și simultan o călătorie alături de oamenii frumoși implicați în proiectul CARE! Am explorat atât partea ce ține de schimbările pe piața muncii în contextul actual cât și ceea ce ține de impactul sufletesc cauzat de aceeași situație! De-abia aștept următorul proiect al organizației!

Felicia Bocai, invitat moderator workshop-ul Schimbări pe piața muncii în contextul pandemiei:

Ca moderator al workshop-ului „Schimbări pe piața muncii în contextul pandemiei”, am învățat că schimbarea poate veni uneori brusc și nu ne găsește mereu pregătiți pentru situații critice. Trebuie doar să ne adaptăm și să ne mulăm pe ceea ce ni se oferă acum! Iar un lucru foarte important este să ieșim din zona de confort, să continuăm să ne îmbunătățim, să învățăm constant și de ce nu, chiar și în mijlocul furtunii să vedem și partea plină a paharului: nu există doar parte rea în niciun context, cu siguranță, sunt și oportunități. Căci așa funcționează întreg universul: unde este rău, există și bine!

Diana Bulandra:

Citim diverse cărți pentru dezvoltare personală, asimilăm informația, însă nu pare de ajuns. Luând parte la un workshop, ai oportunitatea de a împărtăși din experiențele personale legate de o anumita temă, emoție, întâmplare. Consider foarte important să ai ocazia să faci parte dintr-o echipă minunată cu oameni deschiși să împărtășească, să dea un sfat și de asemenea, să învețe de la ceilalți. A fost prima dată când am participat la un astfel de workshop și trebuie să împărtășesc faptul

că experiența a fost una pozitivă, am cunoscut oameni de calitate, oameni cu care am împărtășit emoții, trăiri, povești. Cu toții avem nevoie de sprijin atât în viața personală, cât și în viața profesională. Cel mai frumos moment este atunci când realizezi că nu ești singur, că ai oameni care îți pot oferi suport și de asemenea, faptul că orice situație are o rezolvare. Mulțumesc din suflet echipei care a făcut posibil acest workshop și abia aștept noile proiecte, care vor putea fi posibile, desigur și cu susținerea noastră!

”Cu toții avem nevoie de sprijin atât în viața personală, cât și în viața profesională.” Diana Bulandra Lavinia Bușe:

Mă bucur că am avut ocazia să ascult poveștile altora. A fost foarte importantă discuția despre dificultatea de a rămâne la un job stabil, dar și de a trece prin această perioadă cu bine. Pentru mine a avut un impact foarte mare privind și ascultând alți participanți care au trecut prin momente dificile, și am realizat cât de puternici trebuie să fim acum. Mulțumesc organizatorilor pentru implicare, contează foarte mult! 7

CRONICA STUDENTULUI

Alex Diaconu:

O să încep prin a spune că sunt o persoană care se motivează și se ambiționează singură. Pe perioada acestei pandemii am încercat să fac aceste lucruri și să fac haz de necaz, să îmi induc o stare bună de spirit, energie și optimism, dar uneori nu știm cum să ne gestionăm toate emoțiile, sentimentele si trăirile în momente de genul acesta și ajung să ne încarce cu energie negativă sau să ne copleșească. Am participat la ambele workshop-uri și pot să spun că le-am încheiat plin de energie pozitivă și mult mai stăpân pe mine. Personal, acest proiect mi-a oferit șutul în fund de care aveam nevoie pentru a începe în forță. Mulțumim pentru organizare, pentru oportunitatea de a participa la acest proiect și pentru că sunteți cele mai bune. SĂ O TINEȚI TOT AȘA, FETELOR!

”Am înțeles faptul că este absolut necesar să rămân pozitivă.” Maria Dana Joița Mădălina Dodoc:

O super experiență alături de oameni frumoși, energici și plini de voie bună, deși am avut un subiect controversat, legat în principal de interviurile de angajare, foarte importante pentru noi studenții, dornici de cunoaștere și experiențe cât mai aproape de piața muncii, de potențialii angajatori; modul plăcut în care ni s-au prezentat experiențe din viața speaker-ilor, a

invitaților, diverse situații practice în care am putut să ne susținem argumentele, mai ales în această perioadă, din cauza Covid-19. Toate acestea, plus plăcerea revederii în această perioadă grea cu care toată lumea se confruntă, au completat un frumos moment de neuitat și o experiență pe care aș dori să o repet cu drag!

Maria Dana Joița:

Consider că workshop-ul “Gestionarea emoțiilor în condiții de pandemie “, la care am luat parte, a fost unul benefic, în cadrul său, fiecare participant fiind invitat să vorbească despre diferitele stări, emoții, trăiri cu care se confruntă sau s-a confruntat de la începutul pandemiei și până în prezent, primind răspunsuri și recomandări de specialitate din partea doamnei psiholog Maria Adela Gîdea. În ceea ce mă privește, am înțeles faptul că este absolut necesar să rămân pozitivă și să mă adaptez pe cât posibil acestei noi realități pe care o trăim. De asemenea, am înțeles că negarea emoțiilor de teamă, furie, nesiguranță, incertitudine, etc., care mă încearcă, nu reprezintă o rezolvare, ci mai degrabă o acutizare a lor; de aceea, conștientizarea faptului că sunt oarecum normale în aceste vremuri și acceptarea lor reprezintă o soluție mult mai bună în încercarea de a depăși cu succes perioada pe care o traversăm. Așadar, am avut multe lucruri de învățat de la workshop-ul mai sus menționat, am aflat și părerile celorlalți participanți cu privire la situația dată, am împărtășit experiențe diferite pe care le-am trăit, am vorbit și despre cum s-a modificat programul celor care sunt nevoiți să lucreze de acasă și ce impact ar putea avea această schimbare asupra mentalului, așa că mă declar mulțumită și pe viitor voi participa cu drag și interes la alte activități de acest gen. 9

CRONICA STUDENTULUI

Larisa Mustață:

Este pentru prima dată când particip la un workshop online dar nu m-am simțit nicidecum încordată. Pe jumătate dintre participanți am avut plăcerea să îi cunosc cu alte ocazii iar cealaltă jumătate i-am întâlnit pentru prima dată. Doamna psiholog Adela a fost deschisă cu noi, nu a avut un monolog de 30 de minute ci a avut un dialog activ cu fiecare. Am simțit că toți ne simțeam în largul nostru, nu erau prezente emoțiile, deși la început și la final doamna psiholog a zis ca a avut emoții dar le-a gestionat foarte bine. Este perfect normal să avem emoții, suntem oameni și toate deciziile noastre sunt bazate pe emoții. Nu cred că ne ajungea o oră pentru a cuprinde ceea ce are de spus fiecare, dar ziua are 24 de ore și fiecare mai avem și alte sarcini de făcut. Le mulțumesc doamnei profesoare Silvia Puiu, Ancăi Niță și Alexandrei Popa pentru invitație și abia aștept viitoarele evenimente online și offline organizate de ele.

Violeta Nedelea:

Workshop-ul „Schimbări pe piața muncii în contextul pandemiei”, a fost o experiență plăcută, ca toate evenimentele asociației, cu oameni minunați. Prin împărtășirea experiențelor, am descoperit că multe persoane au avut situații asemănătoare, ceea ce m-a ajutat să înțeleg faptul că aceste schimbări vor deveni o normalitate. Îmi pare rău că nu am mai putut participa și la workshop-ul despre gestionarea emoțiilor.

Gigel Nedelea:

Workshop-ul „Schimbări pe piața muncii în contextul pandemiei” la care am participat a fost un eveniment util, în care am descoperit experiențele altor persoane din această perioadă.

M-a ajutat să înțeleg că această situație va fi pe o perioadă nedeterminată și că trebuie să ne adaptăm regulilor impuse.

Anca Elena Niță (vicepreședinte Asociația Building Hopes):

Proiectul Care și-a dorit să vină în sprijinul oamenilor pentru a se pune în discuție subiecte delicate pentru perioada actuală. Primul subiect a fost dezbătut prin intermediul workshopului „Schimbări pe piața muncii în contextul pandemiei” moderat de colega mea Alexandra Popa și de către mine unde le-am avut ca invitate pe Claudia Alstani, specialist HR, și Felicia Bocai, inspector HR. Workshop-ul a avut ca principal obiectiv cunoaștere principalelor modificări care au avut loc pe piața muncii în perioada stării de urgență și implicit a stării de alertă. Ca teme de dezbatere se pot enumera: Prezentarea unui top 3 al celor mai importante rețele sociale folosite de către angajați și angajatori; Modalitățile de recrutare și desfășurare a interviurilor în contextul pandemiei; Cele mai folosite canale de recrutare înainte de pandemie și după pandemie; Avantajele și dezavantajele noilor metode de recrutare; Cunoașterea aptitudinilor esențiale ale unui potențial angajat în perioada Covid 19 s.a.m.d. Ca moderator al acestui workshop, pot să spun că mi-a făcut plăcere să întâlnesc persoane noi, să aflu experiențe noi deoarece piața muncii în acest moment este într-o continuă schimbare. Se poate observa cât de ușor s-a trecut la lucratul de acasă, la incertitudinea locului de muncă, mulți trecând prin experiența șomajului tehnic sau chiar a pierderii locului de muncă. Pe această cale doresc să le mulțumesc invitatelor noastre Claudia și Felicia care au fost alături de participanți și au răspuns la toate curiozitățile acestora. Acest cadru 11

CRONICA STUDENTULUI

de desfășurare a workshop-ului a fost unul inedit pentru noi toți, desfășurând-se în mediul online pentru a se respecta distanțarea socială. Sperăm ca experiența participanților în cadrul workshopului să fie una productivă, să pună în aplicare tot ce consideră că este constructiv pentru dezvoltarea lor profesională și implicit personală. Cel de-al doilea workshop a avut în prim plan gestionarea emoțiilor în condiții de pandemie, alături de noi fiind psihologul Adela Gîdea, căreia îi mulțumim pentru ajutorul necondiționat pe care ni l-a oferit. În cadrul întâlnirii am discutat despre emoții pe care le-am trăit în această perioadă, despre temerile aduse de acest virus nou, Covid-19, despre pierderea locului de muncă, despre anxietate, prietenie, acceptare, comunicare, subiecte care ne-au făcut să reflectăm asupra vieții noastre și să conștientizăm că nu doar noi am trecut prin aceste momente și că toate au o rezolvare. În ultimul rând, vreau să îi mulțumesc profei Silvia Puiu pentru toată dedicarea de care dă dovadă și mă bucur că fac parte din acest proiect minunat numit Asociația Building Hopes. Mulțumesc și participanților pentru implicarea de care au dat dovadă, iar dacă sunteți interesați de noi proiecte vă așteptăm să ne urmăriți în continuare pe pagina de Facebook.

Lect. dr. Silvia Puiu:

Proiectul C.A.R.E. a luat naștere în urma unui brainstorming cu fetele (Alexa și Anca) despre nevoile tinerilor în această perioadă. Am realizat că mulți se confruntă cu incertitudini pe piața muncii, dar și cu o avalanșă de emoții pe care le gestionăm mai mult sau mai puțin bine. CARE este pentru că ne pasă, acronimul venind de la Creating Awareness, Resilience and Empowerment. Sperăm că, măcar puțin, am 12

reușit să aducem aceste atribute mai aproape de participanți cu ajutorul invitaților pe care i-am avut alături și cărora le mulțumim: Claudia Alstani – specialist HR Hella Technical Center Craiova, Felicia Bocai – inspector HR, colaborator al Asociației și psihologul Maria Adela Gîdea.

”A fost reconfortant pentru noi toți să ne regăsim în experiențele profesionale ale celorlalți.” Diana Bulandra Andreea Maria Stănică:

Proiectul C.A.R.E. ne-a arătat că oamenilor încă le pasă. Faptul că am reușit prin schimbul de informații și experiențe să conturăm o listă de temeri/soluții ale acestora în contextul actual, al pandemiei, este un lucru extraordinar de util. Cred că a fost reconfortant pentru noi toți să ne regăsim în experiențele profesionale ale celorlalți, să știm că este normal să existe o oarecare vulnerabilitate, însă să fim conștienți de faptul că „necunoscutul” pe care îl trăim acum poate fi învins doar cu puterea noastră de adaptare și optimism. Mulțumesc organizatorilor pentru mobilizare!

Daniela Mihaela Toilă:

Foarte utile cele două workshop-uri. Felicitări! Iar la ultimul workshop, „Gestionarea emoțiilor”, experiențele participanților mi-au dat câteva gânduri, să zic așa, la care trebuie să reflectez și poate să fac și câteva schimbări. Mulțumesc!

CRONICA STUDENTULUI

CUM AM ADUS LA VIAȚĂ

PROIECTUL C.A.R.E. ȘI CUM A DECURS PRIMA EDIȚIE

CRONICA STUDENTULUI

alutare tuturor cititorilor! Anul 2020 a venit cu multe provocări pentru fiecare dintre noi și cu multe planuri date peste cap. La fel și noi, oamenii de la Asociația Building Hopes, aveam multe proiecte în minte, însă din păcate, educația nonformală se aplică mai greu în mediul online. Ne doream, în principiu, multă interacțiune face to face, să aducem oameni frumoși împreună, să aplicăm tehnici, exerciții, să ieșim din bula noastră de confort. Cu toate

acestea, a trebuit să regândim totul în mediul online. Pentru a aduce la viață acest proiect am pornit de la un brainstorming, cu Anca și profa Silvia. Partea mea preferată, atunci când gândesc un proiect nou este aceasta. Ne doream să venim în sprijinul tuturor celor care au avut de suferit în urma pandemiei și să le punem la dispoziție câteva instrumente, care să-i ajute să facă față mai ușor situației actuale. Astfel, am ales acronimul CARE și i-am dat o însemnătate:

Creating Awareness, Resilience & Empowerment, pentru că acestea erau principalele teme pe care doream să le abordăm. Inițial, ne-am gândit să fie doar un proiect, însă ulterior, ne-a plăcut atât de mult ideea sa, încât ne-am decis să îl extindem în mai multe ediții. Prima ediție a adus în prim-plan, la primul workshop, fluctuațiile întâlnite pe piața muncii, de când s-a instalat pandemia și până în prezent, cât și în cadrul celui de-al doilea workshop, diferitele tehnici de gestionare a emoțiilor, cu care ne-am confruntat în această perioadă. Schimbări pe piața muncii în contextul pandemiei- a fost workshopul 1, pe care l-am abordat sub formă de o discuție liberă, moderată de mine, Anca Niță și Felicia Bocai, având-o ca invitată pe Claudia Alstani, HR specialist Hella Technical Center Craiova. Am discutat despre recrutare în pandemie, despre șomajul tehnic, telemuncă, despre creșterea productivității lucrului de acasă, toate acestea într-un cadru nonformal, cu o dezbatere pro-contra pe tema interviurilor on-line, iar participanții au împărtășit din experiența lor, mai bună sau mai puțin.

CRONICA STUDENTULUI

Gestionare emoțiilor în condiții de pandemie – așa s-a numit cel de-al doilea workshop din cadrul proiectului, care a însemnat o interacțiune liberă cu invitata noastră, psihologul Adela Gîdea, care ne-a dus într-o direcție bună, ne-a arătat că putem trece orice obstacol dacă avem o abordare optimistă, dar care a reușit și să dea încredere participanților să împărtășească din trăirile lor. Am reușit în acest cadru să dăm naștere unui grup omogen, care a avut parte de toate beneficiile educației pe care noi o promovăm – educația nonformală.

La finalul workshopului, am ales să le oferim participanților diplome realizate de către graficianul nostru colaborator, Laurențiu Badea, cât și oportunitatea de a face parte din următoarea ediție a Cronicii Studentului, prin publicarea unui testimonial cu experiența fiecărui participant la acest proiect. D r a g i l or, această experiență a pandemiei ne-a învățat că trebuie să ne adaptăm la schimbările prin care trecem și acum, mai mult ca niciodată trebuie să ne unim forțele către un viitor mai bun.

Asociația Building Hopes s-a născut din dorința de a da mai departe experiențele noastre și ne dorim să schimbăm cât mai multe mentalități, sub o altă formă de educație. Vă așteptăm cu drag la următoarele ediții ale proiectului CARE, cât și la celelalte proiecte desfășurate de asociația noastră. Să ne găsim sănătoși și voioși, Alexandra Popa (vicepreședinte Asociația Building Hopes)

CRONICA STUDENTULUI

Interviu cu Patricia Săpunaru Întrebări adresate de Felicia Bocai

CRONICA STUDENTULUI

Ne poți face cunoștință cu tine? Patricia Săpunaru: Numele meu este Patricia Săpunaru, am 28 de ani și locuiesc în Craiova. Mi-am petrecut o mare parte din copilărie la bunici, într-o comună din județul Olt. Încă simt că acolo e acasă pentru mine. Când m-am făcut mare, mi-am dat seama că îmi plac matematica și calculatoarele, și deși tata a încercat sa mă facă militar, pentru a avea un loc sigur de muncă, mi-am dat repede seama că personalitatea mea nu e tocmai compatibilă cu un cadru atât de

rigid. Așa că, cu vreo două-trei luni înainte de admitere, i-am spus că eu nu vreau să mai dau la Academie. Trebuia acum să hotărăsc unde să dau, și repede, pentru că timpul trecea, aveam și bacul de pregătit; îi vedeam pe colegii mei care păreau să știe clar ce cale să urmeze, unii se pregăteau de ani buni pentru admitere, și mă simțeam pierdută. Într-un final mi-am zis că trebuie să fie ceva între matematică-informatică și automatică. Nu eram expertă în informatică, dacă mă gândesc bine pe perioada liceului, nu eram chiar deloc bună, însă la bac am ales să dau la informatică și timp de o jumătate de an practic am învățat cam tot ce nu învățasem în ceilalți 3, doar făcând singura variantele pentru bac. (Pe atunci primeam 100 de variante posibile, iar una dintre ele urma să fie extrasă pentru examenul propriu-zis). Cred că faptul că am luat 9.95 la informatică mi-a dat foarte multă încredere și am realizat că îmi și plăcea foarte mult. Întâmplarea a făcut să aflu că există o secție de calculatoare cu predare în limba engleză, lucru care mi se părea foarte interesant, și cum îmi doream mai degrabă să fiu inginer, adică sa învăț despre calculatoare în ansamblu, nu doar informatica, asta a părut alegerea evidentă. Așa că am ieșit programator și de 5 ani lucrez în domeniu, pe tehnologii Microsoft.

CRONICA STUDENTULUI

Ne poți povesti puțin despre experiența ta educațională și profesională înainte de a lua contact cu țara în care ai hotărât să îți continui studiile post-universitare? Patricia Săpunaru: Am terminat liceul la Colegiul Național Carol I, după care cum spuneam mai devreme, am continuat cu Facultatea de Automatică, Electronică și Calculatoare, secția Calculatoare cu predare în limba engleză. Eram foarte dornică să încep să lucrez, așa că în anul 2 am aplicat pentru prima oară pentru un post de programator în C/C++ la Ubisoft. Am fost un dezastru la interviu și evident că nu l-am luat. Am fost atât de dezamăgită încât nici n-am mai încercat să aplic prin altă parte până în anul 4. Când mă gândesc acum câte uși mi s-au închis în nas la joburi de-a lungul timpului îmi vine să și râd. Așa că abia la începutul anului 4 am început să lucrez ca și developer, mai tot timpul pe tehnologii Microsoft/.Net. Timp de 6 luni am lucrat part

time pentru un start-up românesc, unde făceam aplicații pe dispozitive mobile. După care, m-am angajat la NetRom Software; majoritatea colegilor mei de facultate lucrau deja acolo în perioada aia, așa că unul dintre ei mi-a făcut o recomandare și am obținut un interviu, care mie personal mi s-a părut că nu s-a derulat extraordinar, dar probabil nimeni nu avea așteptări extraordinare de la un junior de anul 4. La NetRom am rămas încă un an și jumătate și am lucrat pe două proiecte. Au fost niște experiențe folositoare pentru că mi-am format o bază tehnică destul de bună, lucru care m-a ajutat și la master și la joburile pe care le-am avut în Franța. De ce ai hotărât să îți continui studiile post universitare într-o altă țară și nu în România? Patricia Săpunaru: După doi ani de lucrat ca programator, prematur aș spune eu, simțeam că intru într-o rutină și că încep să mă plafonez. Mi se părea că nu am apucat să mă dezvolt suficient 19

CRONICA STUDENTULUI

și că aș avea nevoie să fac un master ca să-mi pot dedica mai mult timp pentru a învăța lucruri care mă interesează, de care am nevoie ca să fiu un developer mai bun. Știam că dacă rămâneam în Craiova nu aș fi renunțat la job și nu as fi urmat serios cursurile de master. Aveam nevoie de o provocare. S-a întâmplat să cunosc pe cineva în Franța, care avusese un parcurs asemănător cu al meu. Având deja pe cineva acolo știam că o sa fie mai ușor dacă aleg Franța, cel puțin aveam un sprijin moral. Așa că am aplicat la 5-6 universități din Franța. Nu vorbeam deloc franceza la momentul respectiv, la școală învățasem engleza și germana. Deși la majoritatea universităților se cerea în mod obligatoriu certificat de limba franceza, minim B2, eu am trimis dosarele incomplete. Iar scrisorile de intenție și de recomandare le-am tradus cu ajutorul unei prietene a mamei. Dintre cele 6, am fost acceptată la 2, una dintre ele fiind Université Claude Bernard din Lyon, la care am și ales să merg.

Acolo, cursurile erau foarte succinte, profesorul ne prezenta câteva idei generale despre subiect, iar majoritatea timpului îl petreceam la laborator sau în sălile de studiu. La laborator nu se mai făcea niciun fel de predare, primeam o temă de la laborator, pentru care trebuia să facem research în avans și în timpul laboratorului ne consultam cu profesorul în cazul în care aveam nelămuriri sau întrebări și ne apucam de lucru. Programul de zi cu zi era foarte lejer, stăteam maxim 3-4 ore la universitate, însă ca să ținem pasul puteam să muncim și 10 ore pe zi.

Ne poți spune ce ți-a plăcut și ce nu ți-a plăcut referitor la modul de predare franțuzesc? Ce plusuri și minusuri are acesta comparativ cu cel românesc? Patricia Săpunaru: Cred că cel mai mult mi-a plăcut că predarea se baza mai mult pe practică și pe asimilarea de cunoștințe prin experiența și munca pe cont propriu. În România, destul de des examenele înseamnă memorarea și reproducerea unor informații cuvânt cu cuvânt predate la curs.

Un alt lucru care mi-a plăcut a fost susținerea examenelor. Singurul examen la care nu am avut acces la resurse și internet a fost cel de drept informatic, unde trebuia să învățăm efectiv legile. Pentru restul cursurilor, am avut acces la orice fel de resursă și niciun examen nu conținea întrebări la care trebuia să răspunzi cuvânt cu cuvânt cu informații din cursuri. În acest fel, profesorul își dădea seama dacă ai aprofundat subiectele pe care ți le-a predat sau nu.

CRONICA STUDENTULUI

Notarea și modul în care ni se comunicau notele mi s-a părut un alt plus față de România. Sistemul de notare era de la 0 la 20, iar note maxime nu se dădeau mai deloc. Nu cred că cineva din anul meu a obținut mai mult de 17 (8.5 la noi) la vreun examen. 14 (7 la noi) deja era o nota foarte bună. 10 era nota de trecere, însă ca să promovezi puteai să cuplezi două examene astfel încât media lor să fie peste 10. Ceea ce înseamnă că dacă te pricepeai la “Securitatea sistemelor informatice” și luai un 15, dar “Serviciile web” nu erau punctul tău forte și reușeai sa iei doar un 6, se considera că ai promovat ambele examene. Modul ăsta de notare mi s-a părut mult mai aproape de realitate și nu proiectează asupra studenților așteptări de superlativ. Și asta pentru că societatea nu are

nevoie numai de genii, ci doar de oameni care au un anumit nivel, dar care ce-i drept trebuie să fie real. După fiecare examen, notele nu se afișau public la universitate. Fiecare student își consulta nota online, prin intermediul unei parole personale, astfel că era alegerea ta dacă voiai sa îți divulgi notele celorlalți colegi. Acest lucru descuraja oarecum competiția între colegi și, în același timp, încuraja colaborarea, mai ales pentru că la toate laboratoarele temele trebuiau rezolvate în binoame sau trinoame, adică trebuia să găsești o cale de colaborare cu alți 2-3 colegi pentru a rezolva sarcinile. Cam cum urmează să se întâmple și la locul tău de muncă. Nu contează dacă tu ești cel mai bun, pentru că oricum nu o să reușești singur să duci un proiect la bun sfârșit.

CRONICA STUDENTULUI

Contează mai mult dacă găsești o cale să colaborezi cu colegii de echipă, astfel încât să reușiți împreună. Un alt lucru care ori lipsește cu desăvârșire în sistemul de învățământ românesc, ori nu este luat foarte în serios este realizarea internship-urilor. Anul de master din Franța era structurat ca 6 luni să te duci la universitate și minim 4 luni să faci un internship într-o firmă la alegere, internship pe care îl obțineai ca pe oricare alt job, prin depunerea unei candidaturi și promovarea unui interviu. După stagiu, prezentai proiectul pe care l-ai derulat în internship unei comisii de la facultate și trebuia să obții o notă de trecere. Un plus la universitatea din România, și aici o să intru puțin în detalii tehnice pentru cei care sunt în domeniu, este că facem ceva mai mult development în limbaje low-level. Adică facem mai multă programare în limbaje cum ar fi C/ C++ care ne ajută să înțelegem mai în profunzime codul pe care îl scriem și cum funcționează totul în spatele acestui cod. Ei au ales să învețe programarea direct în limbaje mai noi și implicit high-level, lucru care nu este neapărat rău, însă, uneori datorită acestui lucru programatorii din România înțeleg mai ușor anumite noțiuni de finețe din programare și îi ajută să scrie cod mai optim. Într-un cuvânt, în România, datorită programei, cel puțin în programare primim o baza tehnică mai solidă. Un alt plus la universitatea din România ar fi relațiile inter-umane, dar asta nu tine de modul de predare, ci mai mult de români ca și cultură. În România, toată lumea e dornică să-și facă prieteni la facultate și să dezvolte conexiuni. Lucru care nu se întâmplă atât de frecvent la universitatea din Franța și în general mai mult străinii erau dornici să cunoască oameni noi și să creeze legături. 22

CRONICA STUDENTULUI

Cum ți s-a părut procesul de integrare al unui student român într-un sistem de învățământ franțuzesc? Patricia Săpunaru: Integrarea nu mi s-a părut deloc grea. Pentru că activitatea se baza cel mai mult pe laboratoare, unde profesorul ne ghida în rezolvarea temelor, era destul de simplu ca parcurs. Mai ales că deja aveam o bază destul de bună ca programator din România. Nu zic că nu era mult de muncă pe cont propriu, dar era cam greu sa rămân blocată sau să nu fac față, atâta timp cât aveam posibilitatea să primesc îndrumare zilnică de la profesori, care erau tot timpul deschiși să te ajute. Chiar și în zilele când nu eram cu ei la facultate, ne încurajau să le trimitem mailuri în cazul în care aveam nevoie de clarificări. Am avut norocul să întâlnesc și alți străini care se aflau în aceeași situație ca și mine. Când nu eram la laborator, petreceam ore întregi în bibliotecă, lucrând împreună. Pentru că nu mereu întâlnim oameni care au experiență profesională atât în România, cât și într-o țară străină, ne poți împărtăși cum ți s-a părut procesul de găsire a unui job în Franța comparativ cu România, interacțiunea cu colegii și superiorii tăi de acolo comparativ cu cea avută în România? Cât de mult a contat experiența profesională avută din România? Patricia Săpunaru: În general, interviurile în Franța, în comparație cu cele din România, nu sunt foarte tehnice. Se bazează mai mult pe descoperirea

parcursului academic (este important de știut dacă ai terminat o universitatea de ingineri sau doar 2 ani de postliceală în informatică) și descoperirea parcursului profesional: pe ce proiecte ai mai lucrat, ce tehnologii ai folosit și ce îți dorești să faci în continuare. Cred că faptul că universitățile lor au un anumit standard și prezintă o anumită garanție ca absolvenții au un anumit nivel, le dă încrederea că ai deja cunoștințele tehnice necesare și își aleg candidații mai mult în funcție de experiențe anterioare și dorințele tale de evoluție. Deci cred că din punctul ăsta de vedere, interviurile în Franța sunt mult mai ușoare și mai relaxate decât cele din România. Eu am întâmpinat ceva dificultăți la găsirea internship-ului, pentru că încă nu vorbeam prea bine franceza. Lucru care este foarte important în găsirea unui loc de muncă în Franța. Interacțiunea cu colegii a fost mereu una foarte ok. Nu m-am simțit niciodată un outsider sau discriminată în vreun fel pentru faptul că vin din România. Relația cu managerii este diferită de cea pe care uneori o aveam în România, în sensul în care managerii de acolo nu aveau deloc tendința să facă micromanagement cu oamenii din echipă. Nu simți că managerul este șeful tău, este mai mult o relație de colaborare, în care managerul are deplină încredere în tine că o să dai tot ce poți pentru a duce la bun sfârșit sarcinile pe care ți le încredințează. Iar dacă se întâmpla să existe anumite dificultăți sau incidente, managerii sunt mai mult interesați să 23

CRONICA STUDENTULUI

găsească soluții (în general reguli și proceduri), astfel încât acest lucru să nu se mai întâmple data viitoare, decât să încerce să dea vina pe unul dintre membrii echipei. Cred că cei doi ani de lucrat în România au fost foarte importanți în formarea mea profesională, am învățat cum să mă poziționez în cadrul unei echipe și am devenit un tehnic destul de bun. Faptul că am schimbat câteva proiecte m-a ajutat să mă adaptez foarte repede la schimbare, la noi tehnologii. Am învățat de fapt că asta înseamnă jobul ăsta, o continuă schimbare. Datorită experienței în România, mi-a fost mult mai ușor la master și la joburile pe care le-am avut acolo. Dacă nu suntem indiscreți, ne poți spune cât timp ai acumulat experiențe pe teritoriu franțuzesc și care a fost impactul Franței asupra ta la nivel profesional și personal? Patricia Săpunaru: Am stat 5 ani în total, dintre care o jumate de an la cursurile de master și 4 ani jumătate la internship și joburi. Cred că cel mai important lucru pe care l-am învățat acolo, din punct de vedere profesional dar și personal, este că există viață după job și că cel mai important lucru este să ai o viață echilibrată. Dai tot ce poți până la ora 5, dar după ora 5 începe viața ta personală și este decizia ta cum îți petreci timpul. La ei nu există conceptul de lucrat peste program sau ore suplimentare neplătite, așa cum aud mulți foști colegi din România că se plâng. Un job este doar un job, este foarte important să îți alegi unul care îți place, dar până la urmă viața ta privată este mai importantă decât orice job și tine de tine să te preocupi de calitatea timpului tău liber. Datorită acestui 24

lucru, în Franța am început să fac și foarte mult voluntariat. Tot acolo am învățat că trebuie să ai curajul să ieși din zona de confort și să-ți schimbi locul de muncă atunci când nu mai este ceea ce îți dorești. În cei 4 ani jumătate de lucrat ca programator în Franța am lucrat pentru 4 firme diferite. Poate asta ar fi fost o pată pe CV-ul meu din perspectiva unor angajatori, dar de fiecare dată când alegeam să plec și să fac un interviu în alta parte, oamenii chiar apreciau faptul că am o capacitate de adaptare atât de mare, apreciau multitudinea de experiențe pe care mi le oferise fiecare loc de munca în parte și erau dornici să intru în echipa lor. Asta mi-a dat foarte multă încredere în mine, iar acum mă duc la interviuri fără nicio teama și nici nu le mai percep ca pe o validare a mea ca programator sau ca persoană și dacă se întâmplă să primesc un refuz nu înseamnă că e ceva în neregulă cu mine, înseamnă doar că nu eram potrivită pentru acel post. Ne poți spune cum ți se par Franța și România ca medii de dezvoltare personală și profesională? Patricia Săpunaru: Cred că diferența majoră e că în România odată ce ai ales un parcurs sau un domeniu este aproape imposibil să îl schimbi, pentru că nu există niciun program de reconversie profesională și nici angajatorii nu sunt atât de deschiși să dea o șansă oamenilor fără experiență. Mai mult decât atât, există mentalitatea conform căreia faptul că la un moment dat decizi să îți schimbi parcursul, reprezintă un eșec. Acolo se întâmpla foarte des ca persoane care au terminat o anumită

CRONICA STUDENTULUI

facultate să își dea seama la un moment dat că nu e ceea ce își doresc și ori să înceapă alta, ori sa urmeze un program de reconversie profesională oferit de forțele de muncă. Am avut colegi de facultate care fuseseră la biologie și în anul 3 renunțaseră și începuseră o altă facultate în tehnologia informației și acum urmau cursurile de master. O altă colegă la muncă fusese câțiva ani chimistă și pentru că nu mai reușea sa-și găsească de munca în domeniu, a decis să urmeze un program de reconversie profesională de 6 luni și acum devenise programator. Nu era cel mai bun om din echipă dar se străduia și reușea să devină productivă. În orice caz era mai bine decât să stea pe banii statului în șomaj ani de zile. În afara acestui aspect care ține în mare parte de mentalitatea oamenilor, nu cred că exista real o diferență, în ambele țări depinde de fiecare persoană să se dezvolte în direcția în care își dorește, și oportunități există și în România. Depinde doar de tine să te implici în ceea ce te pasionează. De ce ai ales să te întorci? Consideri că toate cunoștințele acumulate te pot ajuta să schimbi ceva în bine la nivel de Craiova? Patricia Săpunaru: M-am întors în primul rând pentru oameni. Mi-am dat seama că relațiile inter-umane contează cel mai mult în viața mea, mai mult decât oportunități profesionale, sau cât de bine este pus la punct sistemul de sănătate sau infrastructura. Bineînțeles că îmi doresc asta și pentru România, dar mi-am dat seama că progresul o să urmeze și la noi, doar că e nevoie de timp și oameni implicați. Am învățat să apreciez ceea ce avem deja și să accept că lucrurile nu se schimbă peste noapte,

dacă doar ne plângem de situația actuală și de cei care ne conduc, fără să facem nimic. Da, cred că pot să aduc o schimbare, poate că nu o să mut munți, dar sper să pot schimba măcar mentalități. Cred că prea mulți dintre noi au o părere foarte proastă despre România, s-au resemnat că asta e și că ei nu pot sa facă nimic în privința asta. Lucru care e total greșit. 10. După cele povestite, noi te declarăm om cu experiență! Le poți transmite câteva cuvinte de încurajare celor care decid să “guste” puțin din oportunitățile altor țări, dar și celor care simt că “rădăcinile” îi cheamă înapoi în România? Patricia Săpunaru: Să ai o experiență în altă țară cred că e cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru tine. Sunt convinsă că majoritatea care se gândesc la asta vor face față cu brio, fie că se gândesc să se ducă la studii sau la lucru. Prea mult timp am trăit cu impresia că noi nu ne ridicăm la nivelul celorlalte țări dezvoltate din Europa, nimic mai neadevărat. Am absolvit un master fără să vorbesc limba și peste tot pe unde am lucrat am fost lăudată pentru calitatea muncii mele, deși nu pot spune că la facultate făceam parte dintre cei mai buni. O experiență de genul ăsta te scoate din zona de confort și pe lângă faptul că o să te dezvolți pe plan personal și profesional, o să capeți o altă viziune asupra lumii și asupra României. O să îți dai seama că lucrurile nu sunt atât de rele precum par și dacă cumva decizi să te întorci, sigur o sî fii un motor al schimbării. Nu în ultimul rând, știi și tu, nicăieri nu-i mai bine ca acasă. 25

CRONICA STUDENTULUI

De cât timp avem nevoie? O

dată cu evoluția omenirii, cu dezvoltarea rapidă a tehnologiei și interacțiunii umane, am fost nevoiți să găsim soluții eficiente pentru timpul limitat cu care ne luptăm. Dacă acum câteva decenii trebuia să depunem efort pentru nevoile de bază, pentru educație, acum suntem la un click distanță de ceea ce ne dorim. Iar asta

datorită celor ce au muncit. Astăzi însă, din cauza timpului care este mereu insuficient, am dezvoltat tot felul de scurtături (nu eu, evident). Aceste ”trucuri” sunt menite să ne ajute în a ne îndeplini țelul mult mai repede decât dacă am fi fost focusați doar pe muncă. De multe ori însă, chiar eu sunt obsedată de timp ca și durată. Cât timp îmi va lua până voi

termina o carte? Câte minute voi petrece aici și acolo, cât timp până ajung acasă? Câte pisici pot întâlni într-o oră, pe o rază de 2 km? Așa că obsesia m-a dus unde am vrut (mai exact, acolo unde am căutat pe Google) și am dat de câteva metode care mi-ar putea face viața mai bună. 100% garantat, nerambursabil. 27

CRONICA STUDENTULUI

* Cât durează deprinderea unui nou obicei?

efort limitat care îți aduce succesul. Adică 20% din efortul tău îți va aduce 80% din rezultate, și așa mai departe. Am încercat? Nu…dar ar fi un experiment interesant. Este evident faptul că sunt sceptică în legătură cu eficacitatea acestor metode, deoarece, deși sunt mai degrabă un om care procrastinează cu succes, atunci când învățam, nu mă simțeam presată de timp, ceea ce mă făcea mai atentă pe ceea ce încerc să fac, decât pe ”dacă învăț 2 capitole

* Statistic vorbind, cât efort trebuie să depun pentru a-mi atinge țelul?

azi, într-o săptămână termin, și cu siguranță voi stăpâni subiectul respectiv.” Deși sunt conștientă de faptul că trebuie să ne folosim timpul la maxim în favoarea noastră, lucrurile sunt altfel în realitate. Totul merge bine când oamenii își dezvoltă pasiunile în ritmul lor, când nu le spunem cât și cum să lucreze, și le oferim mostre gratis la intrarea în mall.

Abia acum câteva luni am dat de această ”descoperire” cum că am avea nevoie de 21 de zile pentru a transforma o anumită acțiune dorită într-un automatism, și 66 (sau 90) de zile pentru a deține acel obicei întru-totul. Am încercat? Ei bine, nu, dar bănuiesc că merită încercat, cel puțin pentru a te păcăli că după 90 de zile vei putea vorbi fluent spaniola. Există o parte bună în orice descoperire.

Regula 80/20 sau Principiul Pareto vine de la economistul italian Vilfredo Pareto care a observat faptul că 80% din suprafața Italiei era deținută de 20% din populație. De asemenea, și-a întărit studiul observând că 20% din păstăile de mazăre produceau 80% din recoltă. În primul rând, mazărea e foarte bună. În al doilea rând, acest procent a fost preluat și transformat într-un 28

Lavinia Bușe

CRONICA STUDENTULUI

Sînt o babă comunistă!

cum ceva timp, am vorbit într-un articol despre impactul COVID asupra vieții mele, iar unul dintre efectele pandemiei

pentru mine a fost unul pozitiv și anume: am citit mai mult decât o făceam în mod obișnuit. Și cum izolarea devine mai frumoasă atunci când alții se

gândesc la ce te-ar face mai fericită, am primit în dar o carte: “Sînt o babă comunistă!” - autor Dan Lungu.

CRONICA STUDENTULUI

Cred cu tărie că în viața aceasta sunt cărți care ne citesc și ne scriu în același timp, și că după ce le vom citi pe acelea ne vom simți de parcă ne-am privi sufletul și mintea în oglindă. Însă ce se întâmplă atunci când o carte scrisă reprezintă radiografia putregaiului unui popor? Articolul meu este o recenzie a unei cărți, dar la fel de bine, putem numi cartea în sine o recenzie a tuturor deprinderilor defectuoase moștenite de la generațiile anterioare. “Sînt o babă comunistă” este o carte care prezintă viața Emiliei Apostoae, o persoană care trăiește între amintirile epocii comuniste și realitatea confuză a democrației postdecembriste, dar și viața și părerile persoanelor care interacționează cu aceasta. Emilia Apostoae este reflecția multora dintre părinții sau bunicii noștri, căci suntem toți conștienți că, la un moment dat în viața noastră, există sau a existat un apropiat care mereu face sau a făcut o comparație intre cele două regimuri politice, afirmând că regimul comunist i-a fost benefic, accentuând ideea că atunci traiul era mai bun. 30

De ce spun că această carte este reflexia unui popor întreg? Pentru că de 30 de ani, orice generație găsește drept vinovat pentru neajunsuri, pentru lipsa de educație, pentru lipsa de standarde și de etică, regimul comunist. Și nu putem nega că nu a avut și comunismul partea sa de vina, însă trebuie să fim conștienți că de 30 de ani, totuși, locuim într-o țară democratică, o țară în care dacă toți ne-am fi implicat cu tot simțul civic și moral, am fi putut locui

într-o țară diferită, într-o țară mai civilizată și într-o țară mai curată. Revenind la Covid și legătura cu cartea lui Dan Lungu, lucrul cel mai trist observat în perioada cuprinsă între martie și până în prezent, este faptul că, deși sunt vremuri în care respectarea unor reguli ne ajută la menținerea sănătății noastre și a celor dragi, democratul din noi alege să încalce regulile, să fenteze ceea ce ar trebui să respectăm toți, ceea ce făceau

CRONICA STUDENTULUI

și strămoșii noștri pe vremea comunismului conform relatărilor personajului principal din cartea menționată mai sus. Găsim o scuză că am stat mult timp în regimuri asupritoare, însă, între noi fie vorba, am avut la dispoziție 31 de ani în care să nu transmitem mai departe obiceiurile proaste și să ne autoeducăm, dacă educație potrivită nu am primit, însă Covid ne-a demonstrat că suntem perfecți în a critica mult și a face puțin, suntem geniali în a citi și asculta informații din surse care țin de domeniul fantasticului și mai puțin din cele oficiale, căci este mai palpitant să fii tu cel inteligent decât un om care este specialist într-un anumit domeniu și este mai ușor să vezi Praful din ochiul altuia, decât bârna din ochiul tău. Ne plângem că nu avem o țară ca afară, însă nu putem ridica un gunoi dacă nu este făcut de noi, preferăm să îl admirăm și pe acesta lângă locurile în care încercăm să luăm o gură de aer proaspăt; spunem că ne dorim instituții publice și spitale în care să existe oameni competenți, care să își facă treaba corect și în care să avem încredere, însă pregătim

atent “motivația” în plic alb în speranța că nu ne pierdem mințile așteptând civilizat rândul sau ca să nu răspundem legal pentru greșelile comise; ne dorim corectitudine, însă acceptam micile “favoruri” primite pentru că ne-am făcut doar datoria; ne dorim specialiști, însă dacă s-ar putea sa mergem la școală ca Moș Crăciun, doar o dată pe an; ne dorim oameni cu conștiință, însă

îi considerăm fraieri pentru că sunt prea implicați sau altruiști; ne dorim o societate mai bună, însă considerăm orice implicare ca fiind infatuare; dăm verdicte despre succesele altora ca fiind necurate, fără a observa eforturile și sacrificiile făcute, în direct din fața blocului la o pungă de semințe. Și când spun că această carte este recenzia unui rău născut în comunism și transferat 31

CRONICA STUDENTULUI

din ’89 și până în prezent, mă refer la faptul că “eroina” acestei cărți se hotărăște să rămână neutră când vine vorba despre comuniști și democrați. Cumva atitudinea aceasta neutră este scheletul pe care îl transmitem involuntar prin simplul fapt că nu ne exercităm un drept pentru

care mulți oameni s-au străduit ca noi să îl avem: mersul la vot, indiferent de candidatul căruia îi oferim încrederea noastră. Și pentru că suntem încă în pandemie și pentru că vreau să cred că, măcar după această perioadă în care trebuie să avem grijă unii de alții, am învățat

ceva și că de acum înainte, ne putem autoeduca: haideți să purtăm măștile, să respectăm regulile, să ne informăm corect și să profităm și de drepturile fundamentale garantate de Constituție. Felicia Bocai

CRONICA STUDENTULUI

Motivația și ce se întâmplă de fapt în jurul nostru

CRONICA STUDENTULUI

ncepând de la prima oră a dimineții fiecărei zile, noi oamenii ne trezim cu un țel bine pus la punct, de multe ori, seara înainte de a ne pune la somn, ne construim un plan al zilei următoare, iar realizarea în timpul zilei a activităților conform planului gândit anterior aduc în continuare la o atitudine mai optimistă, mai încrezătoare în forțele proprii, în reușita în continuare cu proiectele avute în vedere, cu activitățile de tot felul și chiar la succesul în viață. Motivația de cele mai multe ori vine din interiorul fiecărei persoane, luarea în calcul a posibilităților reale de împlinire a unor obiective bine stabilite în spațiu și timp, îndeplinirea cât mai corectă și cu șanse cât mai precise de reușită, se spune că fiecare succes aduce un alt succes, fac parte din felul de a fi al fiecărui individ, indiferent de statutul acestuia, poziție, vârstă, propria percepție este cea mai puternică în acțiunile și demersurile de tot felul. Acea voce interioară ce menține vie dorința de izbândă și de fructificare la maximum a eforturilor. Încă de la vârste fragede, dorim să atragem atenția și să observăm acțiunile celor din jur, 34

felul celorlalți oameni de a ne privi, cu alte cuvinte atitudinea față de noi, astfel încât se întâmplă ca noi să acționăm fiind motivați, chiar influențați de cei din jurul nostru, pentru a adopta o anumită atitudine sau a ne conforma unei situații datorită poziției noastre de

ființe sociale, ceea ce va conduce la construirea și formare propriului caracter. De foarte multe ori, părerea unei persoane fie că este exprimată direct, fie din acțiunile sale denotă o atitudine nu foarte prietenoasă, deși probabil în viziunea persoanei

CRONICA STUDENTULUI

respective, acest lucru ne va afecta negativ, de cele mai multe ori, reușim să tratăm această atitudine externă asemeni unei provocări și vom reuși chiar să atragem asupra noastră eforturi și forțe care parcă nici nu știam că există, reușind să avem rezultate mult mai bune decât ne așteptăm. Influențele

externe, propriei ființe au efecte puternice, însă este de datoria noastră să descoperim lucrurile în beneficiul nostru, să încercăm să cunoaștem foarte bine perspectiva persoanei cu care suntem nevoiți să interacționăm, indiferent că este vorba despre un coleg de la facultate, de la locul de muncă

sau chiar un cadru didactic, până nu comunicăm, nu vom cunoaște cu adevărat situația, deși probabil din perspectiva noastră, unele acțiuni vorbesc de la sine. Nu degeaba se spune că în viață cea mai mare bătălie este cu noi înșine, de fiecare dată suntem atât de concentrați asupra noastră și raportăm totul la propria persoană, astfel încât ajungem să avem o atitudine eronată asupra mediului exterior, este important în acele momente să ne conectăm la trăirile anterioare în cazul în care am mai experimentat acest tip de situații, să vedem posibilitatea de a găsi o soluție mai bună, decât în situațiile anterioare, să nu repetăm greșelile și să ieșim cu fruntea sus, orice am decide, dacă nu suntem doar noi implicați este bine ca toată lumea să fie cât de cât împăcată, să se cunoască bine motivele ce au condus la o anumită decizie sau alta, să existe documente justificative în cazul în cazul în care este vorba despre niște situații financiare, juridice, decizionale la nivel organizațional, chiar și păstrarea unei evidențe ce țin de colegialitate și voluntariat. Existența termenului de bine, are un efect puternic și 35

CRONICA STUDENTULUI

benefic, fie că bine faci, bine găsești, faci azi și vei avea mâine, așa este bine, nu este vorba doar despre niște expresii foarte cunoscute, ci este vorba cu adevărat de posibilitatea de acționa conform reglementărilor, și mai ales conform legilor firești, a statutului social de cetățeni ai unui stat, în funcție de ceea ce fiecare dintre noi își dorește, raportarea la propria persoană, va face să gestionăm situația, cât mai bine, indiferent de tipul acesteia, să putem alege corect, va crește încrederea în sine, iar recunoașterea primită de la cei din jur prin privirile pline de respect și recunoașterea meritelor pentru efortul depus vor conduce la o creștere a motivației, iar în ceea ce privesc acțiunile viitoare, va crește voința, dorința de reușită, iar astfel toate demersurile vor cunoaște succese nebănuite. O atitudine pozitivă, poate fi înțeleasă uneori greșit, drept neseriozitate sau nesiguranță, însă dacă intervine o comunicare pe măsură, vor exista numai câștiguri, deoarece starea de bine ne va aduce în primul rând o atitudine 36

degajată, concentrare maximă și nu se la lăsa loc interpretărilor astfel, fiind deschiși și sinceri către oportunități și rezolvarea problemelor de tot felul. Cunoștințele deținute ne vor influența propria persoană, având încredere în specializarea noastră, în profesia pe care o practicăm, în faptul că deținem abilitățile necesare funcției pe care o deținem, motivația noastră va crește, vom răspunde mai încrezători provocărilor survenite în calea noastră și putem face diferența dintre succes și eșec.

Motivația este cea care ne conduce, fie că este vorba despre acțiuni simple din viața noastră de zi cu zi, sau despre decizii la nivel înalt, în funcție de statutul nostru, să reușim să conducem pe un făgaș normal, corect și eficient evenimentele și situațiile cu care ne confruntăm și care în funcție de satisfacția pe care o resimțim vor influența evenimente viitoare, puterea de a continua ceea ce facem, de a o lua de la capăt și de a încerca să aducem un beneficiu societății în tot ansamblul ei. Mădălina Dodoc

CRONICA STUDENTULUI

Inimă nebună Dragostea e moartă Și nu mai poate fi înviată, Zace într-un sicriu violet, A devenit schelet! Sufletul e de gheață Plutește în neant, Nemuritor, dar nătăfleț E nonșalant. Inima nebună cam glumeață, În goana ei după amor, A văzut în tine o speranță Pentru dragoste salvator. Dar pentru tine totul era o joacă. O joacă destul de periculoasă Ce inima avea să o rănească, Din roșie devenind albastră. Nu a primit râvnitul amor A primit în schimb un topor. E încă în viață Chiar dacă e albastră, E în comă Ținută de aparate în viață! Fiecare s-a ales cu ceva din acest joc Eu am primit un electroșoc... Îți mai zăresc și azi chipul ascuns Sub un surâs Și nu mă pot opri din plâns. Încă te mai caut... Te mai simt și azi Dar ești doar un miraj. Ai ucis o dragoste violetă, Care era și poetă. Ai înghețat un suflet verde. Oricum nu aveai ce pierde! Daniela-Mihaela Gheorghe (Toilă) 37

CRONICA STUDENTULUI

TIMPUL... C

u câteva decenii în urmă comunicam la distanță prin scrisori. Luai o coală de hârtie, scriai mesajul pe care doreai să-l transmiți, o împătureai și o băgai într-un plic. Ei bine, plicul nu se teleporta... și trebuia să mergi la poștă să-l expediezi. Depinde de distanța pe care trebuia să o parcurgi și de lungimea cozii de la poșta și depunerea ei la poștă dura cel puțin o oră... Ajungea la destinatar în 3- 5 zile. Acum pentru a trimite un mesaj, nu durează mai mult de 5 minute, majoritatea deține un telefon inteligent, iar răspunsul la fel de repede se întoarce. Aparent, am câștigat timp... Tot în acea perioadă pentru a se deplasa majoritatea oamenilor foloseau ca mijloc de transport autobuzele RAT, trenurile CFR. Pentru a ajunge la destinație trebuiau să plece cu mult timp înainte de acasă. Acum, majoritatea deține cel puțin o mașină personală, astfel ajung mult mai repede la destinația dorită. Aparent, am câștigat timp... Tot pe atunci rufele murdare se spălau la mână. Dacă aveai o familie numeroasă această activitate îți lua o jumătate de zi. Acum avem mașini de spălat automate, le programezi și rufele ies aproape uscate. Aparent, am câștigat timp... Dar unde este timpul câștigat? Odată cu dezvoltarea tehnologiei trebuia să câștigăm timp, dar o dată cu ea au crescut și activitățile oamenilor, afacerile s-au dezvoltat, aceste noi activități necesită mai mult timp decât cel câștigat. Pentru că tehnologia s-a dezvoltat, dar omul a rămas același, cu ”setările din fabrică”. Timpul... își menține cursul, a rămas același fără nici un upgrade, la fel ca omul. Pentru a câștiga timp, timp pentru noi, timp pentru familie, timp pentru prieteni, timp pentru afaceri trebuie să ne alegem doar oamenii și activitățile care contează. Timpul se scurge diferit pentru fiecare dintre noi 42

CRONICA STUDENTULUI

datorită acestor activități pe care le avem de făcut, cu cât avem mai multe cu atât trece mai repede, și mai cred eu că este influențat și de stările pe care le trăim, iar când suntem fericiți, el trece normal! Cu toată tehnologia care există astăzi, timpul nu-l mai putem da înapoi, de aceea trebuie să fim foarte înțelepți în alegeri. Trebuie să alegem ceea ce ne face fericiți și ne aduce confortul zilnic, fără să fim lacomi, pentru a nu ne speria timpul, va fugi ca nebunul... Daniela-Mihaela Gheorghe (Toilă)

CRONICA STUDENTULUI

Cum să citești mai mult

CRONICA STUDENTULUI

ititul pentru mulți este o corvoadă pentru că din cauza ”sechelelor” din școală/facultate - la limba și literatura română trebuia să citim ”Ion”, ”Moromeții”, ”Moara cu noroc” ș.a.m.d., iar în facultate cursurile pentru examenele de teorie. Având această neplăcere a cititului obligatoriu respingem ideea de a acorda timp unei lecturi aleasă de noi. În această perioadă când stăm mai mult acasă putem

să aruncăm o privire prin biblioteca noastră și să vedem ce ne-ar face cu ochiul. Dacă te sperie numărul de pagini și crezi că vei abandona după primele 20 de minute, poți încerca un volum de poezii sau cărți de non-ficțiune cu capitole bine delimitate. Acestea pot fi citite câte una-două sau câte simți pe zi/săptămână. Iar pentru a-ți crea o atmosferă plăcută în spațiul tău de lectură poți face următoarele: îți pregătești ceva de băut (băutură caldă sau rece

după preferință), pe fundal poți pune muzică ambientală de citit. Pe YouTube sunt melodii de o oră, două sau chiar trei pentru toate gusturile - clasică, blues, jazz, sunete din natură (valurile mării, păsări, cascade, ploaie) tot ce vrei tu. De asemenea, poți să îți ”contabilizezi” timpul de lectură prin aplicația Forest. Poți planta un copăcel iar el va crește în timpul setat de tine pentru citit. Dacă duci la îndeplinire timpul de lectură acesta va fi

CRONICA STUDENTULUI

înflorit, dar dacă oprești timpul acesta se va usca. Pe lângă cele menționate anterior, această aplicație te va ajuta să rămâi concentrat în ceea ce faci fără să te mai uiți o dată la 5 minute pe Facebook, Instagram etc. Plantând copăcei virtuali câștigi bănuți și îți poți cumpăra și alte tipuri de copăcei. O altă aplicație ce are și site este Goodreads, unde vei putea să îți setezi ca obiectiv literar numărul de cărți pe care vrei să le citești într-un an, pot fi 10 sau 100, tu decizi. Poți vedea ce recenzii au primit cărțile de

la diverși cititori și poți acorda stele (de la 1 la 5 celor citite). Poți participa online sau offline la cercuri de lectură în care îți poți exprima părerea împreună cu ceilalți despre cartea pe care ați citit-o, prezentând și câteva fragmente ce v-au rămas în minte. Acest lucru îl puteți face și dacă aveți cărți diferite. Ce mi-a trezit dorința de a citi poezii este vizionarea de clipuri cu recenzii ale acestora de pe canalul de YouTube ce se numește 4fără15 al Roxanei Gîdei. Inspirația acestui nume

vine de la poezia scrisă de Virgil Mazilescu ce are titlul patru fără un sfert. Urmărind clipurile ei, am reînceput să citesc mai mult. Începutul este mai greu dar cu timpul vei vedea că va fi o plăcere și nu o vei mai simți ca o obligație. Nu trebuie să ne fie rușine cu numărul de cărți citite. Fiecare avem ritmul nostru, unii pot citi 5 cărți pe an, iar alții citesc 5 cărți pe lună. Cel mai mult contează conexiunea pe care o ai tu cu cartea respectivă. Spor la citit! Larisa Mustață

CRONICA STUDENTULUI

CÂTEVA LINKURI INTERESANTE ȘI UTILE  Selecția vă este oferită de Silvia Puiu 1. Asociația Building Hopes https://www.facebook.com/asociatiabuildinghopes 2. Blogul Asociației Building Hopes https://asociatiabuildinghopes.blogspot.com/ 3. Cercul de Marketing Craiovean, un grup care vă pune la dispoziție știri din domeniul marketingului, dar și alte oportunități oferite în acest domeniu https://www.facebook.com/groups/Cerculdemarketing/ 4. Clubul de carte Vocea Cititorului Craiovean https://www.facebook.com/Vocea-Cititorului-Craiovean-1036396969828206/ 5. Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Craiova https://www.facebook.com/FEAACraiova si site-ul http://feaa.ucv.ro 6. Laurențiu Badea - servicii de grafică https://www.facebook.com/laurentiumbadea/ 7. Grupul de Management și Marketing Club https://www.facebook.com/groups/mgmkfeaa/ 8. Supermoon Accessories - accesorii hand-made https://www.facebook.com/supermoonaccessories/ 9. Blogul Alexandrei Popa https://alexandrapopae.wordpress.com/ 10. Blogul Larisei Mustață https://sacalatorimblog.wordpress.com/ 48

CRONICA STUDENTULUI

COLECTIVUL REVISTEI

Coordonator: Silvia PUIU Colaboratori: Felicia BOCAI Elena Alexandra POPA Anca Elena NIȚĂ Claudia ALSTANI Alexandru DIACONU Gigel NEDELEA Violeta NEDELEA Larisa MUSTAȚĂ Andreea STĂNICĂ Diana BULANDRA Maria Dana JOIȚA Patricia SĂPUNARU Lavinia BUȘE Mădălina DODOC Daniela-Mihaela GHEORGHE (TOILĂ) Grafică: Laurențiu Mihai BADEA  Ne puteți găsi pe pagina de Facebook: www.facebook.com/cronicastudentuluiFEAACraiova Autorii materialelor publicate răspund de originalitatea și conținutul propriilor articole. În calitate de coordonator, încurajez creativitatea, dar revista Cronica Studentului FEAA Craiova este o revistă studențească și fiecare student își asumă responsabilitatea pentru ceea ce publică. 49

www.facebook.com/cronicastudentuluiFEAACraiova

THANKS FOR READING... CRONICA STUDENTULUI

Cronica Studentului nr. 46

Articles inside

De cât timp avem nevoie?, Lavinia Bușe

Cum să citești mai mult, Larisa Mustață

Sînt o babă comunistă!, Felicia Bocai

Cum am adus la viață proiectul CARE și cum a decurs prima ediție, Alexandra Popa