Era 5

Eroii rezistenței anticomuniste An 1, nr. 5, august 2013 2000 exemplare Se distribuie gratuit ISSN 2286 – 0959

www.zi-de-zi.ro Căutaţi ERA. Zi de Zi pe facebook :) Un produs al S.C. Transilvania Grup Business S.R.L. în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș și cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) - filiala Mureș

COMUNISM.RO

REZISTENŢA ELEVILOR ŞI STUDENŢILOR ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI

Revoluţia din Ungaria din 1956 în Memorialul de la Sighet

Cum au rezistat tinerii în faţa ofensivei comuniste? Pe tineri îi găsim în primul rând în rezistenţa din munţi, dar retragerea în munţi nu a fost singura formă de rezistenţă, forme de rezistenţă anticomunistă regăsim în şcoli, în licee, în universităţi, iar, drept urmare, o serie de tineri au fost arestaţi şi chiar ucişi de către organele de represiune comunistă. În anii 1950, rezistenţa din munţi reprezenta un ideal pentru mulţi dintre tineri, dându-le speranţa că revolta împotriva sistemului comunist era posibilă. Pe lângă rezistenţa militară din munţi, tinerii au manifestat o serie de forme de rezistenţă civică, de opoziţie

2 ERA

paşnică împotriva comunismului. Mulţi dintre ei au împrăştiat manifeste, purtau cu ostentaţie chipul regelui la reverul hainei după abdicarea silită a acestuia, combăteau deschis la cursuri marxismul şi nelegiuirile comuniştilor.

Elevii şi studenţii care se opuneau regimului comunist sau erau copiii celor arestaţi ca deţinuţi politici urmau să fie exmatriculaţi din şcoli după cum prevedea Directiva Biroului Politic al CC al PMR nr. 36/4 august 1952: „Fiii elementelor duşmane statului democratpopular (criminali de război, trădători, spioni, condamnaţi politic, sabotori, fugiţi peste hotare, foşti miniştri sau alte

elemente conducătoare ale regimului burghezo-moşieresc etc.) vor fi scoşi din clasele V-X ale şcolilor de 7 şi 10 ani, din şcolile pedagogice, şcolile medii şi din învăţământul superior. De asemenea vor fi scoşi, din învăţământul de toate gradele, elevii şi studenţii care au avut manifestări duşmănoase sau au luat parte la acţiuni potrivnice regimului de democraţie populară, indiferent de originea lor socială şi anul de studii...”. (Eugen Denize, Învăţământul în România comunistă a anului 1952, în Memoria, nr. 42, 1/2003, p. 55). O serie de tineri, ai căror părinţi nu vor să intre în gospodăriile agricole colective, sunt împiedicaţi să intre la diverse licee şi universităţi, deoarece se considera că

COMUNISM.MS

ECOURILE MIŞCĂRILOR ANTICOMUNISTE DIN UNGARIA. GRUPUL FALIBOGA Evenimentele anticomuniste din octombrie 1956, din Ungaria, au avut ecouri puternice în Transilvania, unde au loc mişcările studenţeşti în diverse centre universitare, iar la Târgu-Mureş se organizează câteva grupuri de rezistenţă anticomunistă, printre care cel mai cunoscut este cel al lui Faliboga. Cadre didactice, funcţionari, foşti militari, foşti magistraţi, personal CFR, medici, chiar şi agricultori au fost atraşi în cadrul acestei mişcări conduse de Ioan Faliboga, avându-i drept adjuncţi pe Gheorghe Maier şi Ioachim Vlad.

Mişcarea care se formase încă din 1954 îşi propusese la început rezolvarea unor revendicări salariale.

Mişcările studenţeşti din 1956 la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighet. Sala 49

nu au “origine sănătoasă”.

După moartea lui Stalin în 1953, teroarea arestărilor s-a mai potolit, însă din 1956 a urmat un nou val de arestări în urma mişcărilor studenţeşti, ca urmare a revoluţiei maghiare şi a proceselor

intentate unor intelectuali în perioada 1957-1959. Revoluţia maghiară din 1956, ca şi retragerea trupelor sovietice în 1958 din România, a stârnit o serie de mişcări de emancipare politică a tineretului şi, mai ales, a studenţilor.

Ioan Faliboga s-a născut la 26 mai 1905, în comuna Vlăsineşti, judeţul Botoşani. În 1950 s-a mutat cu postul de învăţător la Târgu-Mureş, unde fiica sa (medic) se căsătorise cu dr. Gheorghe Cornea. La 25 august 1953 a înfiinţat organizaţia anticomunistă “Comitetul Naţional de Eliberare”, împreună cu Gheorghe Maier(planificator) şi Ioachim Vlad (contabil). Sub influenţa revoluţiei din Ungaria au hotărât să pornească acţiunea şi, profitând de ziua onomasticã a ginerelui său, s-au întâlnit acasă la acesta. Au discutat despre lansarea unei proclamaţii către popor şi organizarea unei manifestaţii în Parcul Central. Se pare că în ziua respectivã a fost de faţă şi un trădător, deoarece au apucat să lanseze, la 31 octombrie 1956, proclamaţia către popor, dar, la 1 noiembrie, Faliboga a fost arestat, anchetat şi torturat la Securitate de maiorul Bartoş Carol, căpitanul Bihari Emeric, locotenenţii Constantin Oprea şi Mocanu. Judecat de Tribunalul Militar Sibiu (17 mai - 2 iunie 1957) împreună cu un lot de 70 de persoane. Condamnat la

august 2013

3

COMUNISM.MS

moarte (sentinţa 1 203/1957, judecător Paul Finichi), împreună cu Gheorghe Maier şi Ioachim Vlad. În decembrie 1957, pedeapsa i-a fost comutată în muncã silnică pe viaţă. A murit la Penitenciarul Gherla, în 1963. (CICERONE IONIŢOIU, Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar. Editura Maşina de scris, Bucureşti, Vol. 4: Dicţionar F-G/lucrare revizuită de dr. Mihaela Andreiovici, 2002, p.12)

Fişa penală a lui Ioan Faliboga (http://www.iiccr.ro/ro/fise_detinuti_politici/fise_detinuti/)

Gheorghe N. MAIER s-a născut la 10 mai 1905, în satul Tărtăria, comuna Săliştea, judeţul Alba. Împreunã cu Ioan Faliboga, dr. Gheorghe Maier a înfiinţat organizaţia anticomunistă Comitetul Naţional de Eliberare, la Târgu Mureş, la 25 august 1953. La 31 octombrie 1956 a afişat în locuri foarte frecventate de

populaţie o proclamaţie cãtre popor, conceputã împreună cu Ioan Faliboga.

Arestat la 4 noiembrie 1956. Torturat în timpul anchetei la Securitate, de maiorul Bartoş Carol, căpitanul Bihari Emeric, locotenenţii Constantin Oprea şi Mocanu, în prezenţa lui Nicolae Ceauşescu. Judecat cu lotul Faliboga, în

Fişa matricolă penală a lui Alexandru Maier (faţă)

4 ERA

perioada 17 mai - 2 iunie 1957, lot din care făcea parte şi fiul său (Alexandru). El a fost condamnat la moarte, iar fiul său la 12 ani închisoare (sentinţa 1 203/1957, preşedinte - colonel Paul Finichi). Nu a fost executat, iar în 1958 a fost adus la Penitenciarul Gherla, unde se afla şi fiul său. Graţiaţi în 1964.

Alexandru Gh. MAIER, student la Facultatea de Medicină, a fost arestat la 5 noiembrie 1956 (de un fost coleg de liceu ajuns ofiţer de Securitate), la o zi dupã arestarea tatălui său (Gheorghe). Eliberat şi rearestat la 18 ianuarie 1957. Judecat împreună cu tatăl său, în lotul Faliboga Ioan. El a fost condamnat la 12 ani închisoare, iar tatăl său la pedeapsa cu moartea (sentinţa 1 203/1957). Detenţia la Penitenciarul Gherla, unde a fost adus şi tatăl său în 1958. A lucrat la infirmeria penitenciarului şi a reuşit să salveze viaţa mai multor deţinuţi (mai ales dintre cei aduşi de la Penitenciarul Făgăraş). A mai trecut şi prin Penitenciarele Jilava şi Târgu Ocna. Graţiat în 1964 cu Decretul Nr. 476. După revoluţia din 1989 a publicat cartea mărturie, “Am fost medic la Gherla”, la Editura Mentor.

Din mărturia orală a medicului Alexandru Maier din Târgu-Mureş Medicul Alexandru Maier din

Târgu Mureş a fost intervievat în luna august 2005. A fost arestat pe 5 noiembrie, după ce pe data de 4 noiembrie 1956, fusese arestat tatăl său, Gheorghe Maier, considerat unul dintre liderii grupului Faliboga. A fost rearestat la 18 ianuarie 1957. Cel care l-a arestat pe Alexandru Maier a fost unul dintre foştii colegi de liceu, locotenent de securitate Băţagă, devenit ulterior locţiitor al comandantului Securităţii mureşene. Spune că nu a fost bătut de cei care l-au anchetat, ofiţerii Bihari Emeric şi Bartoş Carol. “Cu mine s-au purtat normal, n-am primit decât câteva palme de la Bartoş, dar mult mai târziu. Pe tata însă l-au bătut crunt. Din bătaie, anchetatorul Onea i-a rupt sternul. În mai 1957, a avut loc procesul lotului Faliboga, la Sibiu. Eu, Miholcea şi Frunda Carol (tatăl fostului senator UDMR Frunda György) am fost condamnaţi la 12 ani de închisoare, dar am făcut doar şapte ani, pentru că Dej a dat o

COMUNISM.MS

Fişa matricolă penală a lui Alexandru Maier (verso)

graţiere în 1964. Cei mai mulţi ani de penitenciar, la fel ca mulţi din lotul nostru, i-am făcut la Gherla. Condiţii grele, umilinţe fără seamăn,… o experienţă nefericită, ce să vă povestesc? Aceste experienţe, ca şi multe aspecte care ţin de cazul Faliboga, am ţinut să le relatez în cartea mea “Am fost medic la Gherla”, carte pe care am publicat-o în 1998”. Calvarul doctorului Alexandru Maier a continuat şi după ieşirea din penitenciar. A rămas în atenţia Securităţii şi în 1977 a fost arestat şi condamnat din nou de data aceasta pentru o altă acuzaţie”.

Istoricul Nicolae Balint, cercetând arhivele mureşene, a descoperit încă două grupuri anticomuniste din această perioadă, grupul Kelemen şi grupul Veres, grupuri mai puţin organizate decât grupul Faliboga. Toate cele trei grupuri – constituite însă pe criterii etnice - au fost rapid anihilate de Securitatea mureşeană, chiar înainte ca ele să treacă la acţiuni concrete. Grupul Kelemen era format din 8 persoane şi urma să acţioneze în zona Sovata şi Reghin, locul unde domiciliau sau lucrau membrii acestuia, iar grupul Veres era format din 6 persoane şi urma să acţioneze în zona Sângeorgiu de Pădure, locul de domiciliu al majorităţii membrilor săi. Nici măcar aceste două grupuri nu aveau cunoştinţă unul de celălalt şi cu atât mai puţin de grupul român Faliboga. În actul de trimitere în judecată a membrilor grupului Kelemen se formula ca acuzaţie de bază “activitatea subversivă împotriva ordinii democrat-populare şi procurarea de arme”. Se mai arăta faptul că: “odată cu izbucnirea evenimentelor din Ungaria din octombrie 1956, intenţionau să instige populaţia şi să se refugieze în munţi de unde să lupte împotriva regimului”. Şapte din cei opt membri ai grupului au fost arestaţi în ziua de 28 octombrie 1956, iar Kelemen, conducătorul grupului, a doua zi, pe data de 29 octombrie 1956. În ceea ce priveşte grupul Veres, cei şase membri ai acestuia au fost arestaţi în intervalul de timp 22 iunie – 29 iulie 1957. În concluziile de învinuire – baza judecării lor la Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj – se specifica că sunt trimişi în judecată, citez: “pentru

Fişa penală a lui Kelemen Emeric din Sângeorgiu de Pădure

uneltire şi activitate antisocială şi că aveau ca scop răsturnarea prin violenţă a regimului de democraţie populară”. De asemenea se mai menţiona faptul că, citez: “în vederea scopului propus, organizaţia subversivă denumită Organizaţia Secretă Revoluţionară, prin programul ei, îndemna la contrarevoluţie asemănătoare puciului fascist din Ungaria. Membrii organizaţiei subversive îşi întocmeau planurile lor criminale pe baza îndrumărilor ce se făceau de către posturile de radio imperialiste Vocea Americii, Europa Liberă şi Londra”.

august 2013

5

COMUNISM.RO

Motto: „Dacă Isus ar începe astăzi propovăduirea, probabil ar fi considerat reacţionar”

Represiunea culturii în comunism

Lideri comunişti în 1949, Fototeca online a comunismului românesc (25 octombrie 2013), ANIC

Cultura şi învăţământul, ca şi alte sectoare importante ale vieţii sociale, au avut de suferit serios în anii comunismului, deoarece tinerii trebuiau educaţi şi îndoctrinaţi politic în spiritul colectivismului socialist, care presupune, evident, desfiinţarea identităţii personale a indivizilor. Pentru ca acest proiect ideologic să reuşească erau necesare eliminarea şi compromiterea intelectualilor de vârf, a

6 ERA

oamenilor de cultură, a academicienilor şi profesorilor universitari. Rând pe rând se desfiinţează autonomia universitară, cadrele universitare sunt pensionate forţat, fiind înlocuite cu cele credincioase partidului şi regimului comunist. Închisorile din perioada comunistă devin locurile unde sfârşesc cei mai buni oameni de cultură din România.

Autonomia universitară a fost desfiinţată

prin Legea Nr. 659/24.08.1946. S-a format o comisie ministerială de raţionalizare a învăţământului superior din care făceau parte: Traian Săvulescu, Constantin Daicoviciu, Miron Niculescu, Petre Constantinescu - Iaşi, care, pe 2 octombrie 1947, a propus (şi Ştefan Voitec a aprobat) punerea în retragere a 80 de cadre universitare; pe alţii i-au pensionat forţat; iar pe 4 octombrie 1947 au trecut la suprimarea a 400 posturi în învăţământ (asistenţi, lectori, şefi de lucrări). În locul

COMUNISM.RO

lor au fost introduse cadre noi, credincioase partidului şi regimului, chiar dacă nu îndeplineau criteriile. Printre cei pensionaţi s-au aflat intelectualii: Gheorghe Brătianu, Gheorghe Cantacuzino, George Fotino, Ion Hudiţă, Victor Papacostea, Petre Caraman şi alţii; Gheorghe Oprescu şi Dimitrie Gusti au fost pensionaţi forţat. (http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/rechizit.htm) Academia Română, forul ştiinţific şi cultural superior al României, era vizată şi ea de comunişti în vederea reformării „democratice”. Pe 9 iunie 1948 se radia Academia Română şi se numea o Comisie care în termen de 45 zile va depune Statutul de organizare al Academiei R.P.R. Membrii Academiei nu se vor mai întâlni în plen, ci vor fi răspândiţi prin închisorile comuniste, de unde mulţi vor fi aruncaţi în gropile comune, iar din vechii membri au fost reţinuţi numai 27. Cei 42 de membri "fondatori" ai Academiei R.P.R., numiţi de către Consiliul de Miniştri, vor propune alţi 49 de membri titulari; toţi cei 91 au semnat o rezoluţie prin care se condamna Academia Română şi se angajau să servească cu devotament politica Partidului Muncitoresc Român.

O serie de oameni de cultură şi-au ridicat vocile împotriva distrugerii învăţământului superior şi a Academiei Române. Profesorul Tache Papahagi a protestat în Consiliul profesoral de la Facultatea de Litere din Cluj, la 1 februarie 1947, împotriva promovării cadrelor universitare împotriva regulamentului universitar, fiind sprijiniţi de politicienii comunişti. Pericolul ce pândea a fost strigat în Aula Academiei Române, pe 14 martie 1947, de profesorul de renume internaţional Grigore T. Popa, care spunea: "Una din formele cele mai teribile ale eticii este tirania dosarului... Oamenii se tem, se suspectează unii pe alţii. Când, într-o ţară, puterea a fost luată cu forţa, uzurpatorul are în vine frica unei alte uzurpări sau a unei revolte de răsturnare... Să ne amintim puţin isprăvile dictaturilor de-abia răsturnate şi a celor care aşteaptă să fie răsturnate: bastoanele de cauciuc şi untul de ricină, spionajul în familie prin copii, dispariţia de oameni peste noapte, arestări şi deportări, schingiuiri şi viaţa în celule, spionaj intens şi omoruri, luare de ostatici, confiscări de bunuri, răpiri din stradă, descinderi nocturne şi percheziţii, înscenări şi eliminări din servicii..." şi continua astfel: "Dacă Isus ar

începe astăzi propovăduirea sa, este foarte probabil că înainte de a fi răstignit ar fi considerat reacţionar şi ar încheia repede cariera sa profetică într-o celulă întunecoasă, în numele ideilor progresiste...". Curajul de care a dat dovadă profesorul Grigore T. Popa, condamnând deschis teroarea comunistă, nu a fost în zadar, astfel că studenţii au sărit în apărarea profesorului când au venit să-l aresteze, alţii l-au scos pe un geam, dispărând cu el. Ascuns la un bun prieten curajos, a murit bolnav, în ascunzătoare pe 18 iulie 1948.

Treptat „perdeaua de întuneric” se lasă între cele două puncte cardinale, între Est şi Vest, după cum spunea savantul Nicolae Bănescu într-un discurs din acea perioadă. Se introduce cenzura publicaţiilor de orice fel îngrădindu-se astfel libertatea de exprimare, o serie de cărţi sunt trecute la index, în biblioteci fiind formate fonduri speciale D „Documentar” şi S „Special” care nu erau destinate publicului larg spre consultare, fiind limitată astfel libertatea de informare, iar o serie de scriitori sunt arestaţi, operele lor fiind interzise, trecându-se astfel de la îngrădirea libertăţii de exprimare la suprimarea fizică a scriitorilor şi chiar a operelor acestora.

“De la grădiniţă, copilul trebuie pregătit pentru viaţa în colectiv” (Gheorghe Gheorghiu-Dej) Din fragedă pruncie, de la grădiniţă şi până la facultate, tinerii trebuiau educaţi şi reeducaţi politic, prin înlăturarea “rămăşiţelor şi concepţiilor burgheze", astfel s-a desfiinţat învăţământul privat, rămânând exclusiv învăţământul de stat. Îndoctrinarea în ideologia comunistă se făcea programatic în şcoală, dar se continua şi în afara orelor de şcoală, prin „îndrumarea folosirii timpului liber”. În „epoca de aur” a lui Ceauşescu, „gestiunea politică a timpului individual” devine atotstăpânitoare, 24 de ore din 24, în vederea formării „omului nou”, devotat total partidului şi statului comunist. (Ion Manolescu, „Clişee tematice ale manualelor comuniste din clasele primare”, în Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchevici, Ioan Stanomir,

„Explorări în comunismul românesc”, vol.

II, Polirom, 2005, p. 289).

Au fost delimitate trei etape în evoluţia învăţământului în Republica Populară Română şi Republica Socialistă Română, în perioada 1948-1989: 1. Învăţământul sub dictatul modelului sovietic şi al luptei de clasă (din 1948 până spre începutul anilor ‘60). S-a introdus marxism-leninismul, învăţarea limbii ruse, a geografiei şi istoriei URSS. În 1945 a venit de la studiile moscovite, cu o carte de circa 30 de pagini, denumită "Gazeta de perete", un anume Mihail Roller, care a constituit materialul pe linie de educaţie. A mai publicat un "studiu de 10 pagini ignorate din istoria României moderne", luându-şi rolul de reformator al istoriei României,

ajutat de Barbu Câmpina. Reforma învăţământului din 3 august 1948 a fost impusă prin Decretul Nr. 175 şi cuprindea 39 de articole preluând modelul sovietic în educaţie.

Prin legea din anul 1948 se stabilea caracterul de masă al învăţământului românesc. S-a redus durata învăţământului general obligatoriu de la 7 ani (cât era în perioada interbelică) la 4 ani, iar limba rusă devine obligatorie ca disciplină de studiu în şcoală. Printr-o decizie separată s-au înfiinţat şcoli speciale de doi ani, echivalente cu şcolile medii (liceul) în Bucureşti, Cluj şi Iaşi, prin care muncitorii între 23 şi 40 de ani, „indiferent de şcolaritatea anterioară”, puteau urma cursuri, prin scoaterea din producţie.

Absolvenţii şcolilor speciale de doi ani,

august 2013

7

COMUNISM.RO

care erau admişi la examenul final, se puteau prezenta la examenul de admitere în orice şcoală din învăţământul superior. Reforma din anul 1948 a fost pusă în aplicare începând din anul şcolar 1948-1949 şi sublinia, pe prim-plan, principiul orientării politice-ideologice a educaţiei a cărui finalitate era realizarea „educaţiei comuniste”. Copierea sistemului de învăţământ sovietic a însemnat, pentru români, reducerea perioadei de şcolarizare în învăţământul general de la 11 la 10 ani.

2. Revenirea spre o relativă normalitate şi spre unele tradiţii româneşti (din 19621964 până spre anii 1978-1979). Din anul 1956 s-a revenit la învăţământul de 11 ani. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri de la începutul anului şcolar 1958-1959 se generalizează învăţământul de 7 ani.

Atunci se sărbătorea împlinirea a 10 ani de la reforma învăţământului din august 1948, sub lozinca: „Hotar între şcoala burgheză şi şcoala nouă socialistă”. Noul plan de învăţământ, introdus odată cu începerea anului şcolar 1959-1960, reglementa predarea cunoştinţelor industriale şi agricole în şcoala generală şi liceu. Astfel, pentru şcolile de la oraşe, s-a prevăzut predarea cunoştinţelor

elementare despre producţia industrială şi efectuarea lucrărilor practice de atelier în 3 ore pe săptămână la clasa a V-a şi 4 ore pe săptămână la clasele a VI-a şi a VII-a. Pentru şcolile de la sate s-a prevăzut predarea cunoştinţelor agricole şi lucrărilor practice agricole în câte 4 ore pe săptămână la fiecare dintre clasele V-VII. La sate se făcea pregătirea practică agricolă continuă de 12 zile pe an, de cinci ore pe zi la clasele V-VIII, la începutul anului şcolar. După legile învăţământului din 1968 şi 1978 a fost retrasă obligativitatea învăţării limbii ruse în şcoală. Conform acestei legi, accesul la educaţie a fost garantat pentru toţi, indiferent de naţionalitate, rasă, sex sau religie, învăţământul a fost stabilit ca fiind de stat şi gratuit - învăţământul obligatoriu - stabilit în 1965 la 8 ani - a fost prelungit la 10 ani. Cultelor religioase recunoscute de stat li s-a garantat dreptul de a organiza şcoli pentru personalul clerical, minorităţilor naţionale li s-a garantat dreptul de a studia în limba maternă. Prin legea din anul 1968 se stabileau 6 trepte de instruire: preşcolar, cu grădiniţe de copii de la 3 la 6 ani; învăţământul obligatoriu de cultură generală cu o durată de 10 ani, clasele

IX şi X fiind în acelaşi timp şi anii I şi II de liceu; licee de 2 tipuri: a) de cultură generală (4 ani), cu secţii real sau umanist - art.33, şi b) de specialitate (4-5ani), cu diferite profile. În unele unităţi, instruirea „se poate desfăşura şi într-una din limbile moderne de largă circulaţie" (articolul 10).

3. Accentuarea violenţei politice şi ideologice (din 1978-1979 până în decembrie 1989). Legea educaţiei şi învăţământului Nr. 28 din 21 decembrie 1978, publicată în Buletinul Oficial Nr. 113 din 26 decembrie 1978, reliefează relaţia de subordonare a învăţământului ideologiei comuniste şi politicii PCR. În şedinţa din data de 21 decembrie 1978, Marea Adunare Naţională a adoptat noua lege a educaţiei şi învăţământului - Legea Nr. 28. Obiectivele fundamentale ale învăţământului, aşa cum sunt prezentate în preambul, erau fixate pe temeiul „Programului Partidului Comunist Român de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism”. Legea din 1978 conţine o parte introductivă foarte detaliată care ,,lămureşte” rolul învăţământului în ,,traducerea în viaţă a programului partidului de făurire a noii societăţi”.

Cronologia represiunii culturii în regimul comunist din România: - 2 septembrie 1944 - Moare Liviu Rebreanu şi este demascat chiar în necrologuri ca gestapovist - 1945 - Apariţia primei liste de cărţi interzise (2.000 de titluri) - 1946 - Este atacat Lucian Blaga - 1947 - Lansarea în URSS a tezelor lui Jdanov împotriva cosmopolitismului -1945-1949 - Masive arestări de scriitori şi ziarişti sub pretextul defascizării ţării - Aplicarea tezelor jdanoviste în România. Leonte Răutu: "Împotriva cosmopolitismului şi obiectivismului burghez în ştiinţele sociale". Sunt demascaţi Titu Maiorescu, Lucian Blaga, Eugen Lovinescu, dar şi Lucreţiu Pătrăşcanu, Mihai Ralea, George Călinescu. 8.000 titluri sunt interzise. "Teoria lui Blaga, în fond, reprezintă o calomnie cosmopolită la adresa poporului român. Eroul fatalist

8 ERA

al "Mioriţei" este proclamat de această "teorie" drept purtător al specificului naţional. Noi cunoaştem alţi purtători ai acestui specific: pe eroii baladelor haiduceşti, pe Horia şi pe Tudor, pe Bălcescu şi pe Bolliac, pe ţăranii de la 1907 şi pe luptătorii ceferişti de la 1933, pe Ştefan Gheorghiu şi Ilie Pintilie, pe eroii Doftanei şi pe cei ai războiului antihitlerist”; „Teoria latinităţii poporului român a fost folosită pentru a izola România de vecina şi aliata ei firească, Rusia, şi a crea un suport planurilor expansioniste ale puterilor occidentale şi, în special, ale Franţei" - (Leonte Răutu: „Împotriva cosmopolitismului şi obiectivismului burghez în ştiintele sociale”, 1949).

- 1948 - Desfiinţarea Academiei Române şi înfiinţarea concomitentă a Academiei RPR, ca "instituţie de stat". Arestarea a

numeroşi foşti academicieni - Interzicerea lui Arghezi în urma apariţiei în "Scânteia" a articolului "Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei" de Sorin Toma - 1949 - Transformarea Societăţii Scriitorilor Români in Uniunea Scriitorilor din RPR, prilejuind epurarea a numeroşi membri - Înfiinţarea cenzurii sub forma unei institutii specializate, numită "Direcţia generală a tipăriturilor", devenită mai târziu "Direcţia presei” - 1950 - Operaţiunea de epurare a bibliotecilor pe baza unor alte "Instrucţiuni cu privire la selectarea cărţilor din fondul bibliotecilor” - 1956 - Congresul Scriitorilor din RPR. "Împotriva abaterilor de la spiritul de partid": demascări publice. Demascarea lui Nicolae Labiş şi moartea lui la 21 de ani.

COMUNISM.RO

- Condamnarea revistei "Steaua" - Noi valuri de arestări ale intelectualilor - 1958 - Procese publice. Lotul Noica-Pillat - 1959 - Demascarea lui Lucian Blaga de către Mihai Beniuc - 1960 - Libertatea de informare este îngrădită prin lege. Apar "Instrucţiunile (Nr. 346/13 octombrie 1960) privind stabilirea categoriilor de cărţi din biblioteci": Fondurile D (documentar) şi S (special) sunt accesibile doar cu aprobări speciale - 1964 - "Declaraţia de independenţă", urmată de destindere. Deschiderea inchisorilor. Numai de la Aiud sunt eliberaţi, potrivit mărturiei lui Petre Pandrea, 44 de scriitori. În total, de-a lungul perioadei comuniste au fost arestaţi aproape 300 scriitori, artişti, oameni de ştiinţă - 1971 – „Tezele din iulie”, înăsprirea cenzurii.

- Extrase din „Tezele din iulie”, 1971: „Va fi lărgită şi intensificată propaganda ateistă, organizarea acţiunilor de masă pentru combaterea misticismului, a concepţiilor retrograde, pentru educarea întregului tineret în spiritul filosofiei noastre materialist-dialectice”.

- „Va creşte rolul Academiei de ştiinţe sociale şi politice în dezbaterea problemelor ideologice actuale ale vieţii noastre social-politice, ale activităţii culturale şi creaţiei artistice, în ridicarea combativităţii ideologice faţă de influenţele străine, în afirmarea puternică a filozofiei materialist-dialectice şi a politicii partidului nostru”.

- „Se va asigura orientarea politică fermă, în special a publicaţiilor culturalartistice, în direcţia promovării artei şi literaturii socialiste militante şi combaterii tendinţelor de rupere a creaţiei de realităţile noastre sociale, de publicul larg al oamenilor muncii”.

- „Radioul şi televiziunea vor stimula creaţia de cântece revoluţionare, patriotice, muncitoreşti, precum şi difuzarea lor în masă, organizând în acest sens concursuri de creaţie şi interpretare, spectacole speciale etc.”.

- „Se va exercita un control mai riguros, pentru evitarea publicării unor lucrări literare care nu răspund cerinţelor activităţii politico-educative a partidului nostru, a cărţilor care promovează idei şi concepţii dăunătoare intereselor construcţiei socialiste”.

- 1972 - Norma secretă care îi obligă pe cei care au contacte cu străinii să facă rapoarte scrise

- 1972, 1977, 1981 - Congrese ale Uniunii Scriitorilor în care sunt aleşi scriitorii membri ai CC al PCR şi se înăspresc relaţiile dintre partid şi scriitori - 1976 - "Cântarea României" - Primul dintre Congresele Culturii şi Educaţiei Socialiste - 1977 - Desfiinţarea cenzurii ca instituţie şi înăsprirea ei ca fenomen ocult - Mişcarea Goma, arestarea şi expulzarea scriitorului - 1983 - Decretul 98 din 28 martie instituie controlul maşinilor de scris - Consfătuirea de la Mangalia, reiterarea „Tezelor din iulie” - Desfiinţarea Comitetului de Partid de la Uniunea Scriitorilor, în cadrul căruia se exprimaseră critici la adresa politicii partidului - 1981-1989 - Nu mai are loc nicio convocare a Consiliului Uniunii şi nici un congres al scriitorilor - Mediul scriitoricesc este supravegheat şi dominat de Securitate prin informatori, colaboratori, mijloace tehnice de ascultare, mijloace psihologice de influenţare, interziceri de cărţi, interziceri de semnătură - Legea Nr. 346 din 2 mai 1945 prevede înfiinţarea unei comisii pentru întocmirea listelor de publicaţii interzise - „Publicaţiile scoase din circulaţie până la 1 august 1945”. Cuprinde textul legii şi o listă de 28 autori români şi 27 autori străini. Printre autorii „fascişti” figurează Winston Churchill şi Charles de Gaulle. Anunţă broşurile suplimentare de câte 1.000 de titluri care vor apărea „până la sfârşitul operaţiunilor de defascizare” - pag. 3 - „Publicaţiile scoase din circulaţie până la 1 iunie 1946” – 2.692 titluri interzise - „Publicaţii scoase din circulaţie până la 1 mai 1948”, elaborată de Serviciul Edituri şi Control al Direcţiunii Literare, editată de Ministerul Artelor şi Informaţiilor, 500 pagini; 8.438 titluri interzise. Printre acestea: Anton Pann - 3 titluri interzise, Vasile Alecsandri - 19 titluri interzise, Mihail Kogălniceanu - 19 titluri interzise, Alexandru Odobescu - 5 titluri interzise, Mihai Eminescu - 11 titluri interzise, Ioan Luca Caragiale - 12 titluri interzise, George Coşbuc - 10 titluri interzise, Ion Creangă - 5 titluri interzise, Ioan Slavici - 8 titluri interzise, Titu Maiorescu - 7 titluri interzise, Nicolae Iorga 214 titluri interzise, Octavian Goga - 28 titluri interzise, Eugen Lovinescu - 3 ti-

tluri interzise, Lucian Blaga - 14 titluri interzise. De-a lungul anilor, listele variază, se transformă. Cu prilejul centenarelor, Eminescu, Creangă, Caragiale sunt sărbătoriţi, aleşi membri ai Academiei şi „valorizaţi”. Alţii aşteaptă mai mult: Bacovia până în 1956, Blaga până în 1962, Iorga până în 1965, Maiorescu până în 1967, Lovinescu până în 1968.

- După 1950 apar mai multe „Instrucţiuni cu privire la selectarea cărţilor din fondul bibliotecilor”, culminând cu „Instrucţiunile Nr. 346/13 octombrie 1960 privind stabilirea categoriilor fondurilor de cărţi din biblioteci” care înfiinţează „Fondul D” („documentar”, accesibil doar cu aprobările specialiştilor) şi „Fondul S” („special”, practic inaccesibil).Vor mai apărea instrucţiuni şi liste de completare în 1965, 1968, 1971, 1974, 1981, 1986. În 1986, la „Fondul S” al Bibliotecii Centrale de Stat existau 26.549 „unităţi carte” şi 16.000 „unităţi periodice”. În ultimii ani, interdicţiile se comunicau doar prin note telefonice.

- Anii ‘80. După deschiderea închisorilor din 1964 şi relativa liberalizare care a urmat, după 1972, orizontul se reînchide treptat şi Securitatea preia controlul absolut al societăţii. În anii ’80, represiunea devine profilactică, ea nu-şi propune să pedepsească nesupunerea, ci să o împiedice să se producă. Erau folosite măsuri complexe de supraveghere prin acţiuni de filaj, microfoane plasate în instituţii şi locuinţe, interceptarea scrisorilor, informatori având ca scop descurajarea elementului contestatar şi mergând de la „influenţarea pozitivă” şi „temperare” până la „spargerea anturajului”, „izolare”, „compromitere” prin intoxicare, dezinformare, lansare de zvonuri. În 1988, de exemplu, Securitatea avea în lucru, în domeniul cultural, 207 dosare de urmărire informativă, iar prin supraveghere informativă erau urmărite 598 de persoane. În ceea ce priveşte informatorii, ei erau mai numeroşi decât urmăriţii. În acelaşi an, 1988, în domeniul cultural existau 1.997 de surse, dintre care 639 informatori, 590 persoane de sprijin, 31 rezidenţi, 183 gazde casa de întâlnire. Dintre ei, 1.132 aveau studii superioare, 860 studii medii şi 102 studii generale. La aceasta se adăuga obligaţia prin lege de a raporta discuţiile cu străinii şi prezentarea bianuală a maşinii de scris la control.

august 2013

9

COMUNISM.MS

Tineri, intelectuali, liber profesionişti mureşeni supuşi represiunii comuniste

Obiecte ale deţinuţilor politici din închisorile comuniste expuse în Memorialul de la Sighet

Aurel BACIU, avocat din Târgu-Mureş, născut în 1886, membru marcant al Partidului Naţional Creştin, subsecretar de stat în guvernarea Goga - Cuza din 1938. A fost arestat pe 6 mai

1950 şi întemniţat la Sighet, unde a murit în decembrie 1953, din cauza torturilor la care a fost supus, victimă a lui Vasile Ciolpan (director) şi a lui Alexandru Satmari (ofiţer politic).

Titus BEU, avocat din Târgu-Mureş, 45 de ani, ucis în 1952 la Aiud.

Fişa matricolă penală a lui Titus Beu

10 ERA

Fişa matricolă penală a lui Titus Beu, se observă amprenta sa şi data decesului

COMUNISM.MS Gheorghe CIOBANU, născut la17 iunie 1924, în comuna Nazna. Student din Târgu-Mureş. Arestat la 22 mai 1949.

Condamnat în 1948 la 4 ani închisoare, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A murit în timpul detenţiei la Tîrgu-Ocna, la 2 februarie 1950.

Ioan CRIŞAN, învăţător din Filea, împuşcat în 1948 de Securitatea Cluj.

Gheorghe CORNEA, şef de lucrări la Facultatea de Medicină din Târgu-Mureş.

Ion GALEA, student originar din Bahnea, 31 de ani, executat în 1953 la Jilava.

Vasile NETEA, născut la Deda, judeţul Mureş, în 1912, om de cultură mureşean refugiat la Bucureşti din 1940. Din 1931 se află la Târgu-Mureş, apoi a fost învăţător la Teaca, Lunca Bradului, Reghin. În anii 1939-1940 a studiat pedagogia la Cluj, iar din 1940 se refugiază la Bucureşti. Între 1942-1946 a urmat la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, iar în 1947 susţine doctoratul în ştiinţe istorice cu lucrarea „George Bariţiu. Viaţa şi opera la Universitatea din Bucureşti”, primind distincţia „magna cum laude”. Membru P.N.L., pe listele de deputaţi la alegerile din 1946. Profesor de istorie din 1952. Arestat şi condamnat la închisoare în 1953. O parte a detenţiei la Penitenciarul Jilava, apoi la Galaţi şi Lugoj, iar în 1962 a fost trimis la Penitenciarul Botoşani.

Ioan GRAMA, doctor în istorie-teologie, 40 de ani, originar din Şerbeni, ucis în 1950 la Ocnele Mari.

Vasile IGNAT, învăţător din Bogata, 28 de ani, ucis în 1950 la Aiud.

Ioan KANTOR, notar din Dumbrăvioara, 50 de ani, ucis în 1947 la Aiud.

Gheorghe KUGLER, funcţionar din Reghin, 25 de ani, ucis în 1948 la Aiud.

Iuliu GILDA, avocat din Târgu-Mureş, 58 de ani, ucis în 1950 la Aiud.

Niculina MOICA, născută la 21 octombrie 1943, Ploieşti. A fost arestată

la 15 iunie 1959 la Reghin, pe când era elevă, la numai 16 ani, şi condamnată la 20 ani muncă silnică pentru că făcuse parte, alături de alţi tineri, din organizaţia anticomunistă Uniunea Tineretului Liber din România. După cinci ani, în care a trecut prin penitenciarele Târgu-Mureş, Jilava, Botoşani, Arad, Oradea, a fost graţiată la 23 iunie 1964.

Alexandru MOLDOVAN, funcţionar din Târgu-Mureş, 37 de ani, ucis în 1953 la Aiud.

Fişa penală a lui Vasile Netea din 1953. Se remarcă diferenţa dintre data internării (1952) şi cea a alcătuirii fişei (1953), ca şi data ieşirii: 7 iulie 1954

Fişa matricolă penală a lui Vasile Netea din 1953, verso, se observă transferările sale la Galaţi şi Lugoj.

Fişa matricolă a lui Vasile Netea de la Jilava, din 1960, unde se menţionează trimiterea sa la Botoşani

Fişa matricolă a lui Vasile Netea de la Jilava din 1960, verso, se menţionează data graţierii sale în 1963

august 2013

11

COMUNISM.MS Grigore PANTEA, inginer din Reghin, 27 de ani, ucis în 1950 la Aiud.

Dumitru POP, avocat din Târgu-Mureş.

Arestat la 15 mai 1948 şi condamnat de Tribunalul Militar din Cluj la 6 ani de închisoare. Detenţia la Gherla, Jilava şi Mărgineni.

Florian POP, elev din comuna Hodac, de pe Valea Gurghiului. Arestat în 1948, torturat la Securitatea Târgu-Mureş şi condamnat. Detenţia la Târgşor, unde s-a împotrivit acţiunii de reeducare prin tortură.

Horaţiu-Amos POP, restaurator din Luduş.

Condamnat în 1949. Detenţia la Cluj, Aiud.

Iosif ŞANTA, învăţător din Neaua, 53 de ani, împuşcat în 1949 de Securitate.

Adam TOMA, născut în 1906, la Voivodeni, asistent la Filosofie, a fost arestat între 1948-1950.

MEMORIA REPRESIUNILOR

Din amintirile Niculinei Moica despre detenţia la Târgu-Mureş: “Şi, într-adevăr, ne-am întâlnit, de câteva ori, câteva persoane, am discutat - eram tineri, aveam 15-16 ani. Şi aveam nişte discuţii din astea contra regimului, este foarte adevărat. Dar, concret, n-am făcut nimic. Erau intenţii mai mult. Nicolae Muntu, care era liderul organizaţiei, făcuse un fel de statut al acesteia, în care o denumise „Uniunea Tineretului Liber”. (…) Şi în aceeaşi noapte ne-au şi arestat pe toţi. A început ancheta...

Pe toţi ne-au arestat. Plus că, în boxă, la proces, din 3-4, 5 maxim, câţi ştiam, m-am trezit că eram 21 de persoane. Şi erau câţiva din liceu de la noi.

Cel mai cumplit a fost pentru mine la Securitate în Târgu-Mureş, că de la Reghin,

de unde ne-au arestat, ne-au transportat la Securitatea din Târgu-Mureş. După vreo lună pe culoarele Securităţii de acolo am recunoscut o statură, a lui taică-miu. A fost cea mai cumplită durere pentru mine, asta m-a chinuit toţi anii de detenţie, m-a chinuit şi restul vieţii şi cred c-o să mă chinuiască câte zile voi avea. Că... mi-am zăpăcit toată familia, totul s-a întors pe dos de-atunci, a început nenorocirea. Pe maică-mea a dat-o afară din casă, i-au confiscat toate lucrurile...“.

Fragment din interviul nr. 2552 din Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei

Memoria supravieţuitorilor Unii dintre preoţii care au supravieţuit prigoanei statului comunist din România au încercat să consemneze în scris sau au povestit urmaşilor cele trăite, dar nu putem spune cât păstrează memoria colectivă din acele evenimente, probabil prea puţin, deoarece aceia care au trăit acele vremuri au evitat să vorbească în mod deschis despre represiuni, chiar şi după căderea regimului comunist în 1989.

Consemnările preotului vicar Iosif Pop despre trecerea forţată a credincioşilor şi preoţilor greco-catolici la ortodoxie şi detenţia preoţilor în închisorile comuniste au fost publicate postum, în 2006, sub îngrijirea lui Dimitrie Poptămaş şi a

12 ERA

lui Melinte Şerban, iar amintirile cardinalului Todea şi ale protopopului Ioan Roşca despre prigoana preoţilor din perioada comunistă au fost publicate de Valentin Borda şi fratele său, Mircea Borda. Mărturia preotului Eugen Sârbu, supranumit „Tăicuţu”, preot grecocatolic în satele Chinciuş şi Bord, jud.

Târnava Mică, azi în judeţul Mureş, a fost consemnată în scris de istoricul Cristian Vasile, în lucrarea Istoria Bisericii GrecoCatolice sub regimul comunist 1945-1989.

Documente şi mărturii, Polirom, Iaşi, 2003.

Extrase din volumul Iosif Pop, Credinţă şi apostolat. Memorii, TârguMureş, 2004, Caiete mureşene, 15, ediţie

continuare din numărul trecut

MEMORII îngrijită şi postfaţă Dimitrie Poptămaş, Melinte Şerban Iată ce scria preotul Iosif Pop referitor la mărturisirile sale legate de prigonirea sa şi a greco-catolicilor în perioada comunistă: „Am fost îndemnat de mai mulţi să las în scris cele suferite de mine şi ai mei cu ocazia desfiinţării biseriicii noastre dragi în toamna anului 1948. Am tot amânat, pentru că cele suferite de mine sunt mai neînsemnate decât cele suferite de vrednicii noştri arhierei superiori şi alţi fraţi preoţi. Pe urmă mi-am dat seama că şi rănile mici, mai multe, alături de cele mari, dau înfăţişarea adevărată a trupului bisericii noastre maltratate începând cu anul 1948.”

Amintirile din perioada prigoanei greco-

catolicilor reprezintă doar un capitol al volumului, dar sunt scrise fără ură, deoarece, adesea, cei prigoniţi de comunişti, mai ales preoţii, şi-au iertat prigonitorii, urmând învăţăturile creştine: “Voi scrie totul nealterat, aşa cum îmi aduc aminte după două-trei decenii “sine ira et studio”. Îmi este uşor să scriu astfel, pentru că harul lui Dumnezeu m-a ajutat să scot orice ură din sufletul meu, încă mai demult…”.

Despre atmosfera politică ostilă din anul 1948: “În anul 1948 au apărut nişte articole de ziar, scrise de episcopul Antal, în care era atacată biserica noastră cu fel şi fel de acuze. Din cauza cenzurii, răspunsul nostru nu avea şansă să apară în ziare.

Ne pregăteam cei mai mulţi să înceapă

presiunile, loviturile. Unii se gândeau că vor înceta salariile preoţilor grecocatolici. Aşa ceva s-a mai întâmplat sub guvernul d-lui Iorga… Prin luna septembrie se vehiculau alte veşti, prevestitoare de lovituri mai grele. Preoţii mei din protopopiat veneau tot mai des la mine îngrijoraţi, dar nu disperaţi, şi eram tari în credinţă. Ne încurajam unii pe alţii. Se auzea că vom fi arestaţi, ba că vom fi duşi în Siberia…” (p.158). Văzând primejdia ce ne ameninţa tot mai limpede, i-am pregătit pe credincioşi să fie tari, să-şi facă într-un colţ al casei lor un mic altar, unde să se adune familia şi să se roage. Am şi binecuvântat câteva astfel de altare. Am rugat pe părinţi să suplinească pe preot, făcând ei cateheza acasă, cu micii lor copii.” (p.160)

Metode de convingere a credincioşilor greco-catolici să treacă la ortodoxie Listele de salarii alături de cele de trecere la ortodoxie “Între timp, propaganda se înteţea. Notarii au primit ordin să umble din casă în casă, să amăgească sau să intimideze credincioşii, ca la un termen dat, aproximativ 70 % din credincioşi să fie trecuţi.

Unii credincioşi intimidaţi au semnat, alţii n-au vrut să semneze cu mâna proprie, ci au pus pe alţii să semneze, apoi semnau notarii şi acoliţii lor, activişti de partid ca să poată îndeplini porunca dată şi să poată raporta. Metodele de convingere erau diferite de la judeţ la judeţ. La noi, sadicii au trimis o echipă de patru tineri preoţi greco-catolici. … În judeţul nostru a trecut un mic procent al preoţilor, mai ales în protopopiatele Râciu, Târgu Mureş. În Protopopiatul Reghin, părintele Man l-a înduplecat pe protopop, care ca protopop ortodox a colindat parohiile, ca să facă seceriş de neghină mai bogat. Prin relaţii de prietenie, prin promisiuni şi ameninţări a sedus o seamă de preoţi, care altfel ar fi rămas tari” (p.160). Funcţionarii au fost chemaţi în şedinţe speciale, unde li s-a spus care este datoria şi binele lor. În multe locuri, pe masă erau puse alături de listele de trecere şi statele de salarii.

Nu semnezi una, nu semnezi nici pe cealaltă. Au urmat scoateri din serviciu,

transferări. La Liceul Papiu, unde trei profesori tineri au refuzat trecerea, au fost transferaţi. Profesorul Neamţu – la Reghin, profesorul Rusu într-o comună dincolo de Teaca şi Vasile Precup la Râciu. În familia mea: soţia învăţătoare în Tg. Mureş, care în luna iunie, cu prilejul examenelor a fost felicitată de prefectul judeţului, Moldovan, ca învăţătoare şi mama copiilor pe care i-a educat, toamna a fost transferată în comuna Păingeni, unde nu avea numai cinci elevi români şi aceia maghiarizaţi.

N-avea altă sală de curs, n-avea locuinţă şi pentru a ajunge acolo trebuia să meargă cu trenul, apoi peste Mureş cu pod plutitor, apoi pe jos, chiar prin pădure. Fiica mea, Maria, învăţătoare într-un cătun, la Nima Râciului, apoi transferată într-un cătun la Icland Fânaţe, unde niciodată învăţătoare nu a fost, şcoala neterminată, cursurile le ţineau într-o şură până a reuşit să termine un mic local de şcoală. Fiul meu, Emil, între cei mai distinşi studenţi la Facultatea de Litere din Cluj, a fost numit la ciclul II din Lunca Bradului. Fiica, Viorica, prima la Facultatea de Farmacie din Cluj, numai la intervenţia colegilor a primit o jumătate de bursă. Cum eu eram arestat, din familia noastră, niciunul n-a rămas acasă. Toţi împrăştiaţi în toate părţile.

Când soţia mea l-a întrebat pe inspec-

tor, ucrainean, fost legionar, pentru ce această teroare, a primit răspunsul: “Ce să fac, dacă soţul dumitale e prieten cu Papa şi cu Truman”.

Despre rezistenţa preoţilor greco-catolici din judeţul Mureş „Am înregistrat cu multă bucurie eroismul acelor preoţi, cu familie numeroasă, cu stare materială slabă, care au rezistat opresiunilor, ameninţărilor din partea autorităţilor de stat, dând pildă frumoasă de fidelitate, credinţă, încredere în ajutorul lui Dumnezeu. Îmi amintesc aici de unii din jurul nostru, care au rămas tari în credinţă, în mijlocul multor lipsuri, în sărăcie. Aşa a fost părintele Şoptereanu în Oroiul de Câmpie, care a plecat în lumea mare cu 9 copii mici, părintele Gr. Zăgranu din Şopteriu cu opt copii, părintele Marcu din Chinari cu 6 copii, părintele Zachei Raţiu din Ceauşu de Câmpie cu 4 copii, părintele Coman din Iclănzel cu 4 copii, părintele Pop din Band, părintele Sechel, părintele Dumitru Poptămaş cu 9 copii, părintele Aurel Comes cu 5 copii, părintele Gr. Friciu cu 9 copii şi mulţi alţii. Pentru moment, alţii au semnat trecerea, dar fără a fi servit nicio zi ca preot ortodox. Aşa, părintele Petru Rusu, preot învăţător în Ernei, sculat de securitatea statului în plină noap-

august 2013

13

MEMORII

te, împreună cu credincioşii, buimăcit de cap de ameninţări şi de grija celor 8 copii pe care îi avea, a semnat trecerea, dar la câteva zile a părăsit Erneiul şi s-a mutat la Tg. Mureş, fără ca să servească nici o liturghie ca preot ortodox.” (p.162)

Continuarea slujbelor greco-catolice în biserica romano-catolică din Târgu-Mureş, după predarea Bisericii de Piatră (Biserica Bob) ortodocşilor la 16 octombrie 1948 „Parohul romano-catolic, Jáross, la cererea mea, mi-a dat un altar liber în biserica parohială, unde dimineaţa la ora 7 serveam patru preoţi: Iuliu Bucur, Aug. Milea, Grigore Friciu şi eu. În acelaşi timp, servea abatele Jáross sfânta liturghie la altarul principal. Asistau la liturghia celebrată de el 100-200 credincioşi (numărul romano-catolicilor era de vreo 3 ori mai mare decât al greco-catolicilor), la slujba noastră, câteva sute de credincioşi, câţi încăpeau de la altarul unde serveam până la uşă. Se împărtăşeau 60 -70 de credincioşi....Duminica, fiind mai multe liturghii romanocatolice în biserica parohială, noi slujeam la biserica romano-catolică a minoriţilor. Şi nu numai la litughie, ci şi la vecernie şi rozar era ticsită biserica, încât nu puteai scăpa un ac jos. În schimb, în cele două biserici predate de noi, în afara câtorva ortodocşi, nu intra niciun credincios de-al nostru. Preoţii ortodocşi s-au plâns la securitate, că atâta vreme cât noi servim Sf. Liturghie în bisericile romano-catolice din oraş, nu-i nicio nădejde să meargă greco-catolicii la bisericile ce le-au fost predate. Atunci s-au hotărât să mă aresteze, fără să vadă cineva arestarea, ca nu cumva credincioşii agitaţi să facă vreo manifestaţie.” (p.167)

Umilinţele îndurate în Penitenciarul din Târgu-Mureş. Câinii mai preţuiţi decât oamenii “De la ora 6 seara până la 5 dimineaţa nu mai dădeau drumul la WC. Cum mâncările noastre erau mai mult lichide, era foarte greu să reţii urina. Oamenii urinau în ciorapi, în bocanci şi dimineaţa, când mergeam la spălat, evacuau bocancii, storceau şosetele.

Bătrânii, între care şi eu, sufeream mai mult. Dar m-a ajutat bunul Dumne-

14 ERA

zeu. Când a fost de serviciu un gardian maghiar, muncitor comunist, i-am spus ca unui copil al meu. El mi-a spus că noaptea va şedea pe scaun aproape de celula noastră. Eu, când voi avea nevoie, să zgârii uşor în uşă, să am în picioare numai ciorapi, să nu se audă când trec prin coridor şi el mi-a dat drumul. Dar la o săptămână era schimbat. El mi-a promis că vorbeşte cu cel ce urma să-l înlocuiască. De fapt a venit un gardian român, se vedea mai şcolit şi el încă mi-a dat drumul.” (p.179). „Am insistat asupra acestei suferinţe a deţinuţilor, pentru că pentru mulţi era cea mai grea problemă, care apăsa asupra lor.

Când, întâmplător, a fost adus un medic uman (la o lună sau două o dată, când era un caz mai grav, în schimb când s-a îmbolnăvit un câine din curte, medicul veterinar venea cel puţin o dată pe zi).

Cum se preţuieşte omul, m-am cerut şi eu să fiu vizitat. I-am spus problema cu urinatul. A rămas foarte mirat şi a zis: “se poate aşa ceva”? Se vede că a pus problema în discuţie şi a intervenit o schimbare, care a fost o adevărată bătaie de joc. S-a adus în celulă un tub lung, în care am fost obligaţi a urina, în care nu încăpea mai mult ca o jumătate de litru de lichid. S-a adus pentru a se urina în el ori ce se întâmpla? Când primul urina, nu se mai putea întrerupe urinatul şi tubul se umplea. Ceilalţi, cum se întâmpla, au început să simtă nevoia mânatului.

Dar unde? Tubul era plin. Mai rău ca fără el.” (p.180)

Incompetenţa anchetatorilor.

Locotenentul Cisteian „La câtăva vreme am fost chemat la birou. Acolo aştepta locotenentul Cisteian, care ancheta problema noastră, a preoţilor, şi dactilografia. Ofiţerul era beat. Mi-a dat să citesc declaraţia făcută la anchetă. Când am citit că m-am născut în comuna Ocna Dejului, mi-a urlat să citesc aşa cum scrie. În declaraţie a prescurtat comuna în com.

Am citit-o şi, când am ajuns la cuvântul prescurtat, mi-a tras o palmă de am crezut că-mi zboară creierii. Când am ajuns la o nouă prescurtare a judeţului în jud, o altă palmă cu dosul pe celălalt obraz. Când ajung la prescurtarea anului în a, cu partea îngustă a palmei s-a

repezit să-mi lovească beregata. Noroc că m-am retras, că mi-ar fi rupt-o în două. (Acest ofiţer a omorât în bătaie un deţinut). Atunci mi-a dat cu piciorul în fund şi m-a aruncat afară.” (p.182).

“Către Crăciun m-a chemat, din nou, locotenentul Cisteian în biroul său. Mi-a dat toc şi hârtie să răspund în scris la întrebările sale. Am răspuns până la un loc, când m-a întrebat când am intrat în organizaţia secretă a preoţilor grecocatolici. Eu acum aud de la d-voastră despre această organizaţie. Afirm că n-am auzit până acum de ea, deci nici n-am putut fi membru al ei. Am refuzat să scriu. Atunci a chemat gardianul de serviciu şi i-a spus: îl duci pe acesta la celula de la intrarea pivniţei, îl închizi acolo, stai de gardă lângă el până când declară că a răspuns întrebării. Era un frig grozav.

Gardianul cu cizme de piele, în cojoc blănit până la călcâie, cu căciulă în cap.

Eu cu pantofi, ciorapi de vară, pantaloni subţiri, cămaşă scurtă, vestă de vară şi capul descoperit. M-a dus la celulă, m-a închis şi se tot plimba în faţa uşii. Frigul, prin uşa de scânduri cu intervale între ele, venea năprasnic. Am început să fac gimnastică cu braţele şi picioarele, să fricţionez capul, care începea să se răcească tot mai mult. Dar mişcările de gimnastică au început să mă obosească, fără să simt ceva încălzire. Frigul se înteţea, aşa că chiar soldatul care mă păzea mi-a spus: „Domnule, hotărăşte-te şi dăi răspunsul pe care îl cere tovarăşul locotenent, că aici îngheţăm amândoi.”... Mă gândeam totuşi să ghicesc un răspuns în doi peri la întrebarea cu organizaţia inventată de cei de la securitate, din care cei direct întrebaţi să poată bănui, că răspunsul a fost stors cu forţa, lucru pe care îl voi putea afirma la dezbatere. Am luat hotărârea că, dacă acceptă locotenentul o astfel de declaraţie, sunt gata să continuăm procesul-verbal. Soldatul s-a dus şi i-a spus că vreau continuarea.” (p.181-182).

Frigul şi înfometarea deţinuţilor la Aiud ca metode de exterminare „La amiază şi seara ne dădeau un fel de zeamă cu praz, care se simţea, dar nu se vedea, aşa era de puţin. Slăbeam cu toţii văzând cu ochii. Frigul şi foamea au făcut din noi numai schelete. Când,

MEMORII

mergând la baie, ne dezbrăcam, îţi făcea impresia că suntem nişte schelete, învelite în piele. Când am predat

o parte a veşmintelor, pentru a fi duse în magazie, cine îşi reţinea paltonul de iarnă trebuia să predea pulovărul, cine îşi reţinea pulovărul, trebuia să predea paltonul, ca nu cumva să ne topim de căldură.” (p.196-197) „Eu cred că am ajuns la aproximativ 50 kg greutate la înălţimea de 179 cm. Când trebuia să urcăm scări, ne sprijineam unul de altul, târâind un picior după altul. După trecerea iernii, au început să aducă, se spunea, că de la Cluj, căzi mari pline cu plămâni, bojoci şi alte măruntaie.

Le-au aşezat în curte unde, rău acoperite sau neacoperite, erau deasupra lor roiuri de muşte. De căldură, au început să miroase urât măruntaiele.

Pentru ca să scape de ele, au început să ne pună în ciorbe cantităţi mari din aceste măruntaie. După ce am văzut muscăraiul deasupra lăzilor şi se simţea mirosul urât, n-am îndrăznit să mâncăm din ele, doar sorbeam zeama. Resturile multe, rămase pe farfurii, erau puse în ciubere şi duse ca îngrăşăminte pe terenurile lucrate de deţinuţii de drept

comun.” (p.197)

Din memoriul lui Alexandru Todea adresat lui Nicolae Ceauşescu, despre problema înmormântărilor „Totuşi, oficierea la înmormântări era cel mai dificil de îndeplinit de către clerul greco-catolic şi această problemă a fost ridicată de ierarhia unită, în frunte cu Alexandru Todea, în memoriul din 13 octombrie 1989 adresat lui Nicolae Ceauşescu: „După ce în 1948 ne-au scos din bisericile noastre, acum, preoţii ortodocşi încearcă prin diferite mijloace să împiedice intrarea în cimitir, îi închid poarta de la intrare în cimitir, pretinzând preotului unit să-i dea mortul la uşa cimitirului, rezervându-şi drepturi exclusive asupra acestuia. Mai mult, afirmă că cei care apelează la preoţi uniţi n-au dreptul să fie înmormântaţi în cimitirul comun, ci numai în cimitirul spânzuraţilor.” (Cristian Vasile, Istoria Bisericii Greco-Catolice sub regimul comunist 1945-1989. Documente şi mărturii, Polirom, Iaşi, 2003, p.

47, 133-134)

Extrase din interviul preotului Eugen Sârbu din Bord Despre înşelarea credincioşilor greco-catolici din Bord cu privire la trecerea la ortodoxie „Bineînţeles, autorităţile s-au folosit de toţi agenţii politici pentru a pune în practică „reîntregirea” Bisericilor. Primarul era membru de partid şi a strâns poporul într-o duminică dimineaţa şi a citit o listă care îi cuprindea pe toţi sătenii şi unde se găsea situaţia însămânţărilor. Cine ce a însămânţat, ce a semănat în primăvară. La ultima rubrică erau trecute semnăturile. Primarul a spus: „Cine a semănat, să semneze”.

După ce sătenii au semnat, le-a spus că sunt ortodocşi. Adică au semnat pentru „revenirea” la Biserica Ortodoxă”. (p.171)

Slujbele clandestine după 1948 şi izolarea socială „Apoi, cei însărcinaţi cu aşa-zisa unificare au dat telefon să întrebe dacă „popa vrea să facă slujba ortodoxă”.

Când au aflat că eu refuz să oficiez slujba „ortodoxească” – cum spuneau ei -, mi-au transmis să nu mai intru în biserică. Şi nu am mai intrat... Mi-am luat lucrurile şi am plecat. Am rămas în sat, dar nu am mai fost la biserică. Nu am predat cheia bisericii nimănui, am puso în uşă. Cine vrea să o ia, să o ia... N-a avut nimeni curajul. Am îngenuncheat şi am sărutat treptele bisericii şi apoi am plecat. Trei săptămâni am făcut slujbe în casă, iar aici veneau numai câteva femei mai ataşate de mine. Veneau cu furca...”. „Asta până când m-au dibuit, iar notarul din satul vecin mi-a pus în vedere să plec.” „Bineînţeles că Securitatea a continuat să mă urmărească. De altfel, eu nu am renunţat la slujbele clandestine. Într-o casă din Blaj am oficiat în fiecare zi, timp de cincisprezece ani. Odată era însă cât pe aci să dea Securitatea de noi. Mai umblam şi prin sanatoriile de la Aiud, Cluj sau Câmpeni. Mergeam la credincioşii

greco-catolici internaţi. Între timp eu

august 2013

15

MEMORII

am fost mazilit din funcţia pe care o deţineam la şantierul de construcţii şi am fost nevoit să-mi duc copiii la sora mea, care avea alţi cinci copii. Sora mea fusese învăţătoare la Cucerdea, sat vecin cu Bord, dar, în 1953, când am venit la ea, locuia lângă Năsăud. Aici am stat din 1953 până în 1957. Am reuşit chiar să mă angajez la o fabrică din Ilva Mică, dar am stat în slujbă numai cinci luni. Am fost dat afară sub acuzaţia că aş fi fost „reacţionar”. Acolo, în Ilva Mică, am construit după 1989, o bisericuţă.” (p. 175-176) Valentin Borda şi Mircea Borda, Car-

dinalul Alexandru Todea, protopop, episcop, mitropolit, cardinal în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Casa de Editură Petru Maior, TârguMureş, 1999

Despre susţinerea rezistenţei preoţilor greco-catolici de către cardinalul Todea „În clandestinitate fiind, Alexandru Todea s-a întrebuinţat mult pentru menţinerea demnităţii preoţilor greco-catolici din întreaga ţară, ba chiar pentru reorganizarea lor şi a

credincioşilor, încât aceştia să reziste presiunilor exercitate în scopul de a le smulge declaraţia de lepădare de religia în care s-au născut, au fost botezaţi şi au crescut. Urmare şi a acestui efect, numai în Protopopiatul Reghin au refuzat să se convertească un număr important de preoţi, ei preferând să suporte dramaticele repercusiuni datorate atitudinii lor: alungarea din parohii, persecutarea copiilor lor aflaţi în şcoli, umilirea lor prin acceptul de a lucra ca muncitori necalificaţi în agricultură, în fabrici, ca paznici sau oameni de serviciu, claustrarea unora dintre ei.

Cazul preotului Augustin Cioloca din satul nostru natal, Beica de Sus, poate fi edificator în acest sens: după ce a fost scos din parohie, i s-a fixat domiciliul în Gurghiu, unde era des „vizitat” de securişti, în cele din urmă permiţându-i-se să se angajeze într-o fabrică din Reghin, căci fiica lui, elevă, se găsea în situaţia de-a nu avea cu ce să se hrănească zilnic. Preotul nostru s-a stins din viaţă, după câţiva ani, în demnitate, aşa cum îl îndemnase, prin mesaje transmise pe căi discrete, protopopul său!” (p.78-79)

Suferinţele îndurate de preotul Ioan Roşca în închisoare „Nu am fost bătut, dar am fost terorizat. Trei luni într-o celulă fără lumină, cu cercetări...ziua şi noaptea, cu ameninţări. Un singur exemplu: am cerut să fiu scos la W.C. Gardianul a refuzat şi m-a ameninţat că dacă urinez în celulă va fi vai şi amar. Am urinat în ciorba de la amiază şi am consumat-o.

De frică! Nu e virtute, dar e realitate.” (p.106)

ERA. Zi de Zi Un produs al S.C. Transilvania Grup Business S.R.L. în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș și cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) - filiala Mureș

Fondator: Aurelian Grama Coordonator: Laura Pop Editor, Corector: Ligia Voro Redactor şef adjunct: Alex Toth DTP: Raluca Rogoz

Colaboratori: Novák Csaba Zoltán, www.fenomenulpitesti.ro, Claudiu Pop, László Márton, Alin Mureșan Sediu: Str. Primăriei nr. 1, Târgu-Mureş, Tel: 0265 215 612 redactia@zi-de-zi.ro, publicitate@zi-de-zi.ro www.facebook.com/Era.Zidezi

Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor revine autorilor 16 ERA