Era

Eroii rezistenței anticomuniste An 1, nr. 3, iunie 2013 2000 exemplare Se distribuie gratuit ISSN 2286 – 0959

CONTEXTUL ISTORIC AL REZISTENŢEI Rezistenţa armată anticomunistă a constituit o reacţie firească la evenimentele istorice postbelice din România: intrarea armatelor sovietice în România în 1944, instalarea guvernului prosovietic condus de dr. Petru Groza, în martie 1945, falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 în favoarea PCR – pentru a legitima şi “din interior” supremaţia unei forţe politice impuse cu tancurile “din exterior”, scoaterea în afara legii a PNŢ, autosuspendarea PNL şi dizolvarea PSD în Partidul Comunist, marile procese politice înscenate unor personalităţi, abdicarea regelui în 1947, reformele de tip sovietic demarate în 1948 în domeniul proprietăţii, justiţiei, culturii, economiei au provocat forme de rezistenţă la comunism.

REZISTENŢA DIN CĂLIMANI Tiberiu Henţea, originar din Sibiu, a făcut parte din “lotul Mureş”, din grupul de rezistenţă anticomunistă din zona Munţilor Călimani, grupul Grigorescu-CândeaVoinescu. La Târgu-Mureş, Tiberiu Henţea aduna provizii pentru cei care continuau rezistenţa în munţi.

www.zi-de-zi.ro Căutaţi ERA. Zi de Zi pe facebook :) Un produs al S.C. Transilvania Grup Business S.R.L. în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș și cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) - filiala Mureș

remember

ISTORIE, MEMORIE, UITARE ÎN REZISTENŢA ANTICOMUNISTĂ În confruntarea dintre istorie şi memorie în reconstituirea fenomenului rezistenţei armate anticomuniste din România, memoria deţine rolul esenţial, având în vedere falsificările la care a fost supusă istoria oficială în perioada comunistă, precum şi manipulările declaraţiilor acuzaţilor de către anchetatori. Literatura memorialistică şi povestirile supravieţuitorilor suplinesc lacunele sau uitările istoriei oficiale referitoare la represiunea comunistă.

Răstoliţa astăzi http://www.lifemures.ro/article/918_comunitati/

Despre manipularea mărturisirilor în cadrul interogatoriilor, ne vorbesc toţi cei care au trecut prin calvarul interogatoriilor comuniste. Iată amintirile lui Tiberiu Henţea, consemnate în cartea sa De la Cotul Donului la Aiud (Ed. Gordian, Timişoara, 1996), referitoare la anchetarea sa la Târgu-Mureş: “La interogatorii recunoscusem că l-am întâlnit pe Moldovan şi am purtat discuţii ca orice om de pe stradă. Dactilografa instruită de Simonis îmi denatura răspunsul. De falsuri mi-am dat seama la semnarea declaraţiei. Am contestat-o refuzând s-o semnez. Mi-au fost luate 5-6 declaraţii şi prin manevre au apărut la proces în forma pe care au voit-o ei, ca să fiu încriminat.”

Fenomenul rezistenţei anticomuniste a fost un subiect interzis în istoriografia românească până în 1989, regăsindu-se doar în lucrări istorice apărute peste hotare,

2 ERA

editate din exilul românesc din occident, cu predilecţie cel de factură legionară şi în lucrările aparţinând unor personalităţi româneşti tot din exil, consacrate în mediile academice occidentale, precum Ghiţă Ionescu, Vlad Georgescu etc. Sintezele istoriografice care reconstituiau drumul parcurs de instaurarea democraţiei populare socialiste ascund în mod intenţionat fenomenul rezistenţei, el fiind doar intuit în măsura în care noua armată, noua miliţie şi noua Securitate, organizate în 1948-1949, după model sovietic, au avut drept scop „reprimarea comploturilor, a sabotajelor şi a altor acţiuni duşmănoase îndreptate împotriva poporului muncitor”.

După 1989, memoria a fost solicitată intens să redea istoriei mărturiile celor care au supravieţuit închisorilor comuniste, pentru a corecta manipulările istoriei oficiale comuniste căci, aşa cum observa Doru Ra-

dosav, „delegitimarea comunismului prin memorie este în primul rând o delegitimare a istoriei oficiale încă impertinentă în ceea ce priveşte ultima jumătate de secol din istoria României.” (Doru Radosav, Rezistenţa armată anticomunistă între istorie şi memorie, în Comunism şi represiune. Istoria tematică a unui fratricid naţional, coord.

Ruxandra Cesereanu, Ed. Polirom Iaşi, p.87, 103-104). Având în vedere manipularea istoriei comuniste, documentele de arhivă sunt confruntate cu cele memorialistice, cu istoriile de viaţă nespuse din perioada comunistă, astfel încât istoria şi memoria, tratate în mod critic, se completează reci­ proc în redarea “istoriei-realitate”, după cum o definea Rubie S. Watson în Memory, History, and Opposition: Under State Socia­lism.

Cu toate eforturile depuse în ultimele decenii, tăcerea planează încă asupra multor eroi ai rezistenţei anticomuniste.

COMUNISM.MS.RO

CONTEXTUL ISTORIC AL REZISTENŢEI Rezistenţa armată anticomunistă a cons­ tituit o reacţie firească la evenimentele istorice postbelice din România: intrarea armatelor sovietice în România în 1944, instalarea guvernului prosovietic condus de dr. Petru Groza, în martie 1945, falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 în favoarea PCR – pentru a legitima şi “din interior” supremaţia unei forţe politice impuse cu tancurile “din exterior”, scoaterea în afara legii a PNŢ, autosuspendarea

PNL şi dizolvarea PSD în Partidul Comunist, marile procese politice înscenate unor personalităţi, abdicarea regelui în 1947, reformele de tip sovietic demarate în 1948 în domeniul proprietăţii, justiţiei, culturii, economiei au provocat forme de rezistenţă la comunism. ( Ioan Ciupea, Stăncuţa Todea, Represiune, sistem şi regim penitenciar în România 1945-1964, în Comunism şi represiune în România comunistă. Istoria tematică a unui fratricid

naţional, coord. Ruxandra Cesereanu, Iaşi, 2006, p. 38-81). În aria judeţului Mureş, potrivit cerce­ tărilor profesorului Nicolae Balint, au fost două grupuri de rezistenţă armată anticomunistă: grupul din Călimani sau „lotul Mureş”, din zona Răstoliţa – Deda – Vătava - Reghin şi cel din zona Mediaş Sighişoara-Sibiu, grupul Fetea. Cele două grupuri au acţionat independent, dar în forme similare de rezistenţă.

GRUPUL DIN MUNŢII CĂLIMANI

MĂRTURIILE DOCUMENTARE DESPRE REZISTENŢA ÎN MUNŢI Organizarea grupului din Călimani Grupul anticomunist Grigorescu-Cândea-Voinescu, “lotul Mureş” după denumirea din procese, urma să acţioneze în zona Răstoliţa-Deda-Vătava-Reghin. Grupul era numeros – circa 100 la final – fiind format din preoţi, învăţători, militari deblocaţi, agricultori şi meseriaşi particulari, dar nu apucase să treacă la acţiuni de anvergură, în special sabotaje, aşa cum preconizau. Alexandru Grigores­ cu şi Nicolae Cândea erau încadraţi ca funcţionari la întreprinderea forestieră din Răstoliţa, iar Silviu Voinescu era avocat, iar Ioan Gheorghiu, denumit Cândea, era student.

O notă-raport cu nr. 83 din 18 iunie 1948 a plutonierului major de jandarmi Ştefan Moise, comandantul Sectorului de Jandarmi Deda, specifica agenţii de legătură ai grupului, cei care făceau munca de cu­ rieri, respectiv pe Vasile Covrig şi Ion Netea din Vătava, precum şi pe Ion Ciontea din Deda.

Arestările La 3 iunie 1948, Serviciul de Siguranţă din cadrul Poliţiei Mureş, arestase deja un număr de 11 persoane din Răstoliţa: preotul Teodor Moldovan şi pe soţia acestuia, inginerul Viorel Iustinian, inginerul Octavian Mihon, fostul notar Vasile Movilă, Aurel Gliga – agricultor, Ioan Napan – funcţionar, Nicolae Vlădescu – funcţionar,

Cimitirul bisericii Sf. Nicolae din Răstoliţa, la marginea căruia au fost îngropaţi eroii rezistenţei armate din munţii Călimani

Magda Szocs – funcţionar, Ioan Senici – funcţionar, şi pe Rozalia Toncean, “concubina lui Grigorescu”, aşa cum specifica, plin de zel, ofiţerul ce întocmise raportul.

Cinci zile mai târziu, tot la Răstoliţa, au mai fost arestate încă 4 persoane: Filip Lircă – administrator agricol, Ioan Gabor

– fiul adoptiv al lui Lircă, Dumitru Oprea – brigadier silvic, şi soţia acestuia. Pe data de 17 iunie 1948, au mai urmat încă alte 6 arestări: Dumitru Cioată (Vătava), Ioan Timar (Deda), Maria Timar, soţia sa şi Eugenia Timar, fiica lor, precum şi Pavel Câmpean din Bistra-Mureşului.

iunie 2013

3

COMUNISM.MS.RO

ble­ma “Bande” (1948), în adresa cu nr.

1/16051 din august 1949, întocmită de Serviciul local de securitate din TârguMureş, alături de Covrig Vasile din Vătava (implicat în mişcarea legionară), Toderic Gheorghe, tot din Vătava, care se făcea vinovat de legături cu Covrig Gheorghe, sau de urmăritul Cristea Petru din Topliţa, care se făcea vinovat de împuşcarea în 1946 a doi funcţionari din Gărzile Popu­ lare, Nicolae Balint a remarcat şi numele omului de cultură mureşean Vasile Netea.

Acesta, potrivit menţiunilor Securităţii mureşene, “la afirmaţiile făcute de Tode­ ric, s-a ataşat… a fost semnalat la locul nu­ mit Poiana Rusca din munţii Răstoliţei”. A fost arestat în 1958. O parte din detenţie şi-a petrecut-o la închisoarea din Jilava şi la penitenciarul din Botoşani.

Istoricul Vasile Netea

Lichidarea conducătorilor grupării

Vasile Netea – unul din eroii rezistenţei din munţi Printre cei urmăriţi se află şi istoricul Vasile Netea. Astfel, în dosarul cu pro­

Căpitanul în rezervă Alexandru Grigores­ cu, avocatul Eugen Cengher şi studen­ tul Ioan Virgil Gheorghiu, conducătorii grupării din munţi au fost arestaţi la 1

DICŢIONAR BIOGRAFIC WWW PROCESUL COMUNISMULUI.RO

iunie 1948, anchetaţi la Târgu-Mureş, apoi readuşi la Răstoliţa pentru o recons­ tituire şi asasinaţi la 29 decembrie 1948.

Aici, după spusele domnului Gheorghe Lircă din localitate, au fost purtaţi prin comună legaţi cu lanţuri la picioare şi la gât cu o pancartă din tablă pe care scria “Trădători, Fascişti, Spioni” de către securiştii Friedman Alexandru, Macigan Gheorghe şi Gancz. După ce au fost purtaţi prin tot satul aceştia i-au dus pe arestaţi pe pârâul numit “Moara Dracului” unde i-au împuşcat fără a fi judecaţi.

(Sursa: http://www.zi-de-zi.ro/luptatoriianticomunisti-comemorati-la-rastolita/)

Mormântul eroilor anticomunişti de la Răstoliţa

reuşind să scape. După o perioadă s-a întors acasă şi a fost prins şi împuşcat.

HENŢEA, Tiberiu.

Născut la 25 februarie 1911, în comuna Brâncoveneşti, judeţul Mureş. Funcţionar.

Arestat la 15 mai 1948, de Securitatea Târgu-Mureş. Împuşcat la 28 decembrie 1948, în comuna Răstoliţa - Mureş.

S-a susţinut că deţinutul încercase să fugă de sub escortă, ipoteză contrazisă de lanţurile grele de pe picioarele cadavrului.

Născut la 17 iunie 1920, în oraşul Sibiu. Ajutor de comisar la Prefectu­ ra Poliţiei Bucureşti, din 1940. Fost legionar. A făcut războiul pe fron­ tul de est. După 1945 s-a mutat în oraşul Târgul Mureş şi s-a angajat funcţionar la Prefectură. Arestat la 2 iunie 1948 (tatăl său, Marin, a fost arestat în 1949). Condamnat la 15 ani închisoare de Tribunalul Militar Sibiu. Detenţia la penitenciarele Aiud, Gherla, Ploieşti, Baia Sprie şi minele de plumb Cavnic. La expirarea termenului de pedeapsă a fost dus cu domiciliu obligatoriu în localitatea Însurăţei, Brăila. Elibe­ rat în 1964. După eliberare s-a stabilit în oraşul Sibiu. Decedat în 1999.

CENGHER, Eugen.

NETEA, Vasile.

CENGHER, Ioan S.

Arestat în iunie 1948, împreună cu Alexandru Grigorescu şi Ion Gheorghiu. Au fost duşi în comuna Răstoliţa - Mureş, crunt torturaţi, plimbaţi prin sat cu pancarde pe piept: “trădători, spioni, fascişti”. Împuşcaţi (de anchetatorul Mecegan) şi aruncaţi într-o groapă din marginea satului.

GHEORGHIU, Ion.

Student. În timpul valului de arestări de la 15 mai 1948 s-a ascuns,

P r e de z e c n a t r a r t e e

4 ERA

Născut la 1 februarie 1912, în comuna Deda, judeţul Mureş. Absol­ vent al Facultăţii de Litere din Bucureşti (1946). Membru P.N.L., pe listele de deputaţi la alegerile din 1946. Profesor de istorie din 1952.

Arestat şi condamnat la închisoare în 1958. O parte a detenţiei la penitenciarul Jilava, unde împreună cu Paul Dimitriu solicitau ofiţerului politic să fie "puşi la treabă" pentru a ieşi cât mai repede din închisoare. În 1962 au fost trimişi amândoi la penitenciarul Botoşani.

Nicolae Balint, Zece ani de teroare.

Procuratura Militară Principală Mureş (1954 – 1964), Ed. Nico, Tg. Mureş, 2008 Volumul „Zece ani de teroa­ re – Procuratura Militară Principală Mureş (1954-1964)” a apărut la Editura NICO, din Târgu-Mureş, în anul 2008.

Studiind documentele din Fondul Procuraturii Militare din Târgu-Mureş, Nicolae Balint a găsit numeroase

mărturii documentare despre represiunea anticomunistă în zona Mureşului. În prefaţa cărţii, dr. Ioan Ranca sublinia că Nicolae Balint “surprinde în cele şapte capitole ale cărţii adevăruri memorabile, fapte mai puţin agreabile, care pro­ duc şi acum suferinţă, atât

oprimantului cât şi victimei sale”. Pe lângă mărturiile de arhivă, regăsim şi mărturii ale unor supravieţuitori ai acelor momente tragice, precum şi câteva studii de caz asu­ pra activităţii unor membri ai elitei locale în perioada comunistă.

COMUNISM.MS.RO

MĂRTURIA LUI TIBERIU HENŢEA DESPRE REZISTENŢA DIN CĂLIMANI Potrivit consemnărilor lui Nicolae Balint, Tiberiu Henţea, originar din Sibiu, a făcut parte din “lotul Mureş”, din grupul de rezistenţă anticomunistă din zona Munţilor Călimani, grupul Grigorescu-Cândea-Voinescu. La TârguMureş, Tiberiu Henţea aduna provizii pentru cei care continuau rezistenţa în munţi şi cu ajutorul maiorului Milcu Florea le-a dus în munţi. La Târgu-Mureş îi cunoaşte pe Alexandru Grigorescu şi studentul Ion Gheorghiu, iar la Răstoliţa pe avocatul Eugen Cengher, eroii de la Răstoliţa. “În 29 decembrie 1947 am fost invitat la chestura de poliţie din Tg. Mureş unde, fără a fi întrebat de cineva pentru a se justifica reţinerea mea, am stat până în 31 decembrie, când un simplu gardian mi-a spus că sunt liber şi pot pleca. La ieşire m-am văzut faţă în faţă cu o persoană reţinută fără motiv ca mine. Dându-ne mâna, aflu că era Moldovan Alexandru, un bărbat corpolent, bine legat, funcţionar la MAT. Din discuţii în discuţii ne-am pome­ nit în faţa restaurantului Elekes; am intrat să luăm o gustare. (…) Destăinuindu-ne reciproc, am aflat că terminase liceul la Blaj şi că făcuse parte din Frăţia de Cruce, fapt care ne-a lămurit de ce am fost reţinuţi.

De la o masă vecină aflarăm despre ab­ dicarea Regelui Mihai. Ne-am dat seama că de acum comunismul se instala şi mai adânc. Ne-am despărţit urmând ca după Anul Nou să ne întâlnim. Cu bucurie că mi-am găsit un camarad de credinţă, am ajuns acasă, spre fericirea soţiei şi a mamei.

După Anul Nou, întâlnindu-ne prin cen­ trul oraşului, discutând despre pericolul ce ne aşteaptă, eram convinşi că trebuie să facem ceva. La începutul lunii martie, mi-l prezentă pe Gheorghiţă Cârciumariu, zis Popescu, vechi legionar din Ploieşti; aveam o deosebită încredere şi multă stimă pentru prahoveni. Am aflat că are în munţi, în diferite locuri, grupuri de oameni din toate clasele sociale, tineri şi bătrâni, ce aveau un stagiu de peste doi ani acolo, în toate grupurile erau legionari paraşutaţi după 23 August 1944 de către guvernul de la Viena. Printre aceştia se găseau şi numeroşi ofiţeri. Exista o rezistenţă bine pusă la punct care trebuia ajutată cu bani, alimente, îmbrăcăminte şi arme. Aşa pu­ team face şi eu ceva, să nu stau ca un laş

Tiberiu Henţea, De la Cotul Donului la Aiud, Ed. Gordian, Timişoara, 1996

în gloata ce se convertea la comunism.

După câteva zile, Moldovan mi-l prezenta pe Grigorescu Alexandru, fost ofiţer de­ blocat tot din Ploieşti şi tot legionar, anga­ jat la o întreprindere forestieră din Reghin, împreună cu studentul Ion Gheorghiu, fu­ git din Iaşi, lucra la încărcat şi descărcat va­ goane de lemne în gară. (…) Convingân­ du-l pe maiorul Milcu Florea, care îmi era naş la căsătorie, în calitatea ce o avea de comandant al cercului teritorial Mureş, a trimis cu o maşină zece paturi, un sac cu mălai, zece mantale, zece perechi de cis­ me, cămăşi, două lăzi cu grenade şi o ladă cu cartuşe ZB. Eu eram unul din însoţitori,

pe lângă cel militar. Aveam forme legale de transport, între localitatea Răstoliţa şi Lunca Bradului am fost aşteptaţi de oa­ menii de legătură, în drum ne aşteptau cu căruţele. Am descărcat fără probleme, în acel moment acţionau peste 30 de hai­ duci în diferite direcţii. Ei marcau prezenţa Rezistenţei naţionale, punând în alertă posturile de jandarmi şi Partidul. Despre un alt drum nu ştiam decât eu, maiorul Milcu şi Sandu Moldovan. Tot atunci, la întoarcerea în Răstoliţa, l-am cunoscut pe Cengher Eugen, doctor în ştiinţe eco­ nomice, care, după ce a stat în lagărul de la Buchenwald, a venit paraşutat, să ducă lupta mai departe. S-a stabilit la Reghin şi era un om de mare valoare. În Tg. Mureş duceam o activitate de racolare a celor ce doreau sa facă ceva prin contribuţii băneşti şi cu îmbrăcăminte. Gheorghiţă Cârciumaru a mai venit de patru ori şi, împreună cu Sandu Moldovan, comentam evenimentele interne şi internaţionale.

Se profila o noua dezlănţuire comunistă.

Naţionalizarea industriei era pe prima urgenţă. (…) De la Sibiu am aflat că s-au înfiinţat lagăre pentru cei cărora nu li se găsea nici o vină. Unii luau calea pribegiei, refugiindu-se în munţi, gând pe care l-am avut şi eu cu Sandu Moldovan. O stare de nelinişte a pus stapânire pe mine, nu era efectul fricii, ci grija de soarta familiei, grija de soarta soţiei şi a copilului ce avea doar 13 luni mă framânta zi şi noapte, şi aveam înfiorătoare coşmaruri. Pericolul era aproape şi trebuia să aleg. Am hotarât să las desti­nul să decidă, să nu forţez nota, deşi faptele comise erau suficiente pentru a fi trimis în faţa plutonului de execuţie.

Pe naşul meu şi pe Sandu Moldovan i-am asigurat că în cazul arestării nu voi declara

iunie 2013

5

COMUNISM.MS.RO

Tiberiu Henţea altături de Ion Diaconescu, Rodica Coposu, la Brăila

nimic. În anchetă, supus excesivelor durităti, am reuşit să mă menţin, rezumându-mă la discuţiile cu ca­racter politic ce le-am avut cu Sandu Moldovan fără să trag după mine pe alţii. Am mers pe linia negării şi ocolirea faptelor ce mi se cerea să le confirm, în bătăile acelui vigilent anchetator Simonis.”

Ioan Ioanid despre comportamentul lui Tiberiu Henţea în închisoare “Henţea Tiberiu. Legionar din Ardeal.

Foarte credincios. A fost imposibil să îl convingem să nu mai postească vinerea şi mai ales de Paşte, când timp de trei zile a făcut post negru cu toate că muncea din greu în mină. Era extrem de slăbit de anii lungi de puşcărie, pe care îi executase.

Era întotdeauna înconjurat de mai mulţi tineri din organizaţiile Frăţiilor de Cruce, ocupându-se de educaţia lor religioasă.

Om de un caracter ireproşabil.”

(Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele, Vol. I, Editura Albatros, pag. 154)

6 ERA

Amintirile lui Tiberiu Henţea din exilul de la Brăila “În Brăila am fost luat în primire de un securist şi dus cu o maşină spre noul meu domiciliu pentru o perioadă de 3 ani. Între comunele Viziru şi Însurăţei, în dreptul unei ferme, mă aştepta şeful de post. La sediul primăriei şi miliţiei am fost luat în evidenţă şi mi s-a comunicat că îmi este interzisă depăşirea celor două localităţi fără aprobarea şefului de post. Am aflat că o să mi se repartizeze o locuinţă pentru a mă gospodări singur, şi că poate veni familia să mă vadă. Am plecat pe jos spre casele din apropiere. Ne-am oprit la o casă acoperită cu stuf, cu ziduri din chir­ pici. În mijloc cu un pat de lemn şi o masă improvizată din scânduri, şeful de post mi-a indicat că aici era o cameră liberă şi pe parcurs o să primesc o casă ca să mă pot gospodări mai bine. Aici l-am cunoscut pe Corneliu Coposu, fost şef de cabinet al d-lui Iuliu Maniu. Mi-a oferit primele ajutoare în vederea instalării. Familia sa, tocmai venită în vizită, era binevoitoare.

Mama şi surorile sale au întins masa, prima cu mâncare gătită. A treia zi, spre seară am primit cu bucurie cei 500 lei trimişi de tata, dar şi cu tristeţe, căci eu trebuia să-l ajut.

Seara eram invitat de grupul de naţionalţărănişti, aici i-am cunoscut pe Ion Diaconescu, pe Anca Racolţea, pe gen. Barbu Vasile, pe Puiu I., pe Mărioara, o studentă bucovineancă plină de tinereţe ce ne antrena cu cântece şi romanţe. Aici am aflat că pot munci la fermă sau la construcţii.

După zece zile, printr-o carte poştală, tata mă anunţa că va veni băiatul meu cu cele trebuincioase. Era un eveniment deosebit căci încă nu-mi cunoşteam fiul.

Eram dornic să-l văd, dar îmi era frică, în mintea lui poate eu eram un făt frumos şi va întâlni un străin, stângaci a fi tata. Ce-i puteam oferi, ce argumente aveam să-i dau ca să înţeleagă că interese majore, nobile, naţionale şi creştine au fost cauza angajării mele în lupta cu răul, cu anticristul. La Aiud am auzit că multe soţii au fost silite să divorţeze, să-şi crească copiii împotriva tatălui puşcăriaş, iar rudele voiau sa îndepărteze copilul de tată, voiau să ia

COMUNISM.MS.RO

casele şi locuinţele duşmanilor poporului.”

Ţăranul Holircă din Răstoliţa arestat la Târgu-Mureş, din însemnările lui Tiberiu Henţea “Ţăranul de lângă mine mă încuraja. Se numea Holircă şi era din Răstoliţa. Acolo s-au dat lupte mari, el era omul de legătură cu cei din munţi. Mi-a şoptit că degeaba încearcă să-l încurce în declaraţii că nu-şi face neamul de ruşine: - Îi duc cu vorba, cu una cu alta, ca să-i aduc pe drumuri greşite. Nevasta îi dusă la post şi pe copii îi ţin închişi la sfat.

Privindu-l pe acest ţăran de circa 40 de ani, mi-am format o bună impresie, amintindu-mi de judecata şi viclenia ţăranului român în astfel de situaţii, era tactica lui de a se descurca. Mi-a spus că înaintea venirii mele în birou a fost la Strul Mauritiu căruia i-a declarat: - Am dus cu doi cai ce-i aveam la căruţă un avion care era ascuns la Moara Dracilor şi l-am lăsat la Dealul Porcului, unde fără să mă întâlnesc cu cineva l-am părăsit.

Am mai dus şi mai multe scule de făcut reparaţii şi un bidon gol de benzină. M-au ascultat, apoi m-au ameninţat că mă omoară dacă-i păcălesc. Toate astea le-am

dat şi în declaraţia pe care am semnat-o.

Acum urmează să mă duc cu ei la faţa lo­ cului. Acum sunt lăsat în pace, dar mă dor toate oasele, de abia pot să mă mişc.

L-am îndrăgit pe acest om care mă încuraja spunându-mi s-o ţin una şi bună: "rabdă cât poţi şi păstrează-ţi mândria de român".

Aveam pe de o parte şi îndoieli asupra celor spuse de el şi, prudent, am avut unele reţineri, lăsându-1 pe el să vorbească, în sine mi-am zis că toate aceste declaraţii absurde şi de necrezut vor cădea la proces. Dar n-a fost aşa. Bietul om a fost condamnat la 10 ani pe baza acestor fapte imaginate numai ca să scape de tortură.”

COMEMORAREA EROILOR ANTICOMUNIŞTI LA RĂSTOLIŢA

Comemorare la Răstoliţa, 30 decembrie 2012 http://www.buciumul.ro/2013/01/14/comemorarea-luptatorilor-din-rezitenta-armata-din-m-tii-calimani-gurghiu/

După declaraţiile lui Nistor Man, preşe­ dintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (ASFDR), filiala Mureş, s-a găsit locul unde au fost îngropaţi cei trei eroi din Răstoliţa, pornind pe urma mărturiilor oamenilor din partea locurilor, iar în 1995 au fost deshumaţi şi îngropaţi în cimitir. Prohodul a fost ţinut de către preotul Moldovan-Lircă, discursurile de către Nistor Man şi Dimitrie Poptămaş, iar la sfârşit s-a organizat o masă de pomenire. “Le-am spus că prezenţa osemintelor acestor luptători pentru libertate în

localitatea lor este un motiv de mândrie, pentru că au fost anticomunişti de mare calitate, cu caractere deosebite”.

De atunci, în fiecare an, între Crăciun şi Revelion, se ţine o slujbă de pomenire pentru cei trei eroi împuşcaţi împuşcaţi în 29 decembrie 1948 la Răstoliţa: Ioan Eugen Cengher, Alexandru Grigorescu şi Ioan Virgil Gheorghiu. În 30 decembrie 2012 s-a organizat o slujbă de comemorare în biserica Sf. Nicolae din Răstoliţa, unde sunt îngropaţi. În 2012 au participat alături

de Nistor Man, preşedintele ASFDR, şi alte personalităţi din Filiala Mureş, din PNŢCD, organizaţia Mureş, reprezentată prin preşedintele Dimitrie Poptămaş, Ilarie Opriş, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş, Mihail Fărcaş, reprezentantul Asociaţiei CulturalPatriotică “Avram Iancu”, Filiala TârguMureş, cât şi un grup de 14 tineri membri ai Filialei Braşov a Partidului “Totul pentru Ţară”, în frunte cu vicepreşedintele Sorin Pura, prezenţi pentru prima dată în localitate.

iunie 2013

7

GHIŞEU DOCUMENTE

EROI MUREŞENI ANTICOMUNIŞTI, LUPTĂTORI ÎN ALTE ZONE

Mihai Timar, fiul plutaşului Badea Toader din Gorneşti “Mihai Timaru era originar din Târgu Mureş, dintr-o familie numeroasă, erou în luptele de la Odessa şi, acum, în loc de decoraţiile pe care le primise, avea organismul rău şubrezit, în urma chinurilor şi suferinţelor trăite muceniceşte în timpul reeducării din închisoarea Gherla. Pe lângă boala de plămâni, avea ficatul foarte mărit şi multe măsele rupte, din cauza făcăleţului cu care a fost torturat. În timpul şederii noastre împreună, ne-a povestit o frumoasă idilă, trăită de el, în timpul ocupaţiei Budapestei de armata română din anul 1944. O tânără unguroaică, de familie bună, ţipa disperată în mâinile unor soldaţi sovietici, care voiau să o răpească din plină stradă. Mihai, trecând întâmplător pe acolo, i-a salvat viaţa fetei, cu riscul propriei lui vieţi, şi-a dat-o în primire părinţilor ei, nevătămată. De aceea, tânăra fată, îndrăgostită de salvatorul ei, nu mai concepea viaţa fără de el. Părinţii fetei erau, însă, împotriva acestei căsătorii şi însuşi Mihai a trebuit să o convingă pe fată că este mai bine să se despartă doar cu amintirea acelei idile. Realitatea pe care Mihai n-a mărturisit-o acelei fete era că el nu putea să se căsătorească cu ea datorită faptului că mama lui fusese lovită cu o cravaşă peste obraz de un ofiţer ungur, în timpul ocupaţiei Transilvaniei (1940-1944) de către unguri. Cicatricea se săpase nu numai pe obrazul mamei sale, ci şi în inima lui Mihai.

După terminarea războiului, Mihai s-a căsătorit la Panciu şi, abia căsătorit, a trebuit să pornească, împreună cu alţi vrânceni, în lupta de rezistenţă a poporului român împotriva cotropitorilor sovietici.

De-acum începe pentru Mihai şi familia lui o adevărată epopee, căci lupta de rezistenţă a fost lungă, grea şi plină de abnegaţie, dusă până la sacrificiul suprem.

Iar în timpul lipsei lui Mihai, Lucica, soţia lui, l-a crescut pe Toader, fiul lor, ca o adevărată mamă-eroină.”

(Sursa: Nicu Popescu-Vorkuta - Crez şi adevăr, Bucureşti, 2009, p. 247-248)

Notă biografică Mihai Timar a făcut parte din gruparea Paragină, din Vrancea.

S-a născut la 5 februarie 1918, ultimul dintre cei 16 copii ai lui Badea Toader al Timarului, plutaşul de pe Mures, şi al Lelei Firo­ nica, în comuna Gorneşti, judeţul Mureş. A absolvit Liceul Industrial din Târgu Mureş în 1940. Concomitent a urmat şi cursurile de Artă Dramatică ale Conservatorului, fiind şi membru al Societăţii Culturale ASTRA. Intervenind Dictatul de la Viena, a fugit la Braşov unde a fost ajutat de familia chirurgului Liviu Câmpianu şi de cea a dr. Gavrilă Pop (directorul ziarului "Tribuna Ardealului" şi tatăl scriitoarei Sânziana Pop), acesta din urma plătindu-şi patriotismul cu ani grei de puşcărie. A plecat voluntar pe frontul de est, ca elev T.R., cu gradul de sergent, chiar în noaptea de 21-22 iunie 1941. A fost primul ostaş din regimentul său care a trecut Prutul. A luptat pentru eliberarea Basarabiei şi pentru cucerirea Odessei. A fost decorat cu "Bărbăţie şi Credinţă", "Crucea Serviciului Credincios", iar "Virtutea Militară" cl. I-a i-a fost decernată personal de Mareşalul Antonescu pe 18 octombrie 1941. Regele Mihai l-a felicitat şi îmbrăţişat.

Nu mai are brevetele; i-au fost confiscate de securişti. La 24 ianuarie 1942 părăseşte frontul pentru a urma Şcoala de Ofiţeri pentru Tehnică Auto din Bucureşti. După absolvire se reîntoarce pe front şi are bucuria de a-şi dezrobi satul natal, Gorneşti, de sub ocupaţia hortistă. 9 mai 1945 îl

găseşte la Viena. Pentru faptele de arme a fost decorat din nou, cu Ordinul "Coroa­ na României". În timpul celui de-al doilea razboi mondial luptase în URSS, la Odessa.

Acolo se remarcase în mod deosebit, fapt pentru care comandantul suprem al armatei române, mareşalul Ion Antonescu, îi înmânase personal o înaltă distincţie militară. Bravura tânărului ofiţer nu însemnase însă nimic pentru puterea comunistă de curând instalată la cârma ţării. Timaru s-a aflat în zona Panciu - Dealul Mare, în aceeasi perioadă în care fraţii Paragină puseseră acolo bazele grupului "Vrancea". Întâlnindu-se cu ei, Timaru a fost de acord să-şi pună experienţa la dispozitia "partizanilor", pe care a început să-i instruiască, după toate rigorile artei militare. În acelaşi timp, el a menţinut legătura şi cu alţi câţiva ofiţeri superiori: generalul Vartic, colonelul Răianu şi maiorul Făcăuanu. În 1946 se căsătoreşte la Panciu cu Lucica Brandabur. Tot în 1946 este dat afară din armată, iar în 1948 se alătură grupului Ion Paragină, urcând în munţi. La 18 octom­ brie 1949, ca urmare a trădării, este arestat şi condamnat la muncă silnică. A executat 15 ani. A trecut prin închisorile de la Galaţi, Gherla, Vaslui, Jilava şi Aiud. La Gherla a cunoscut toate atrocităţile "reeducării".

Eliberat în 1964 se stabileşte, împreună cu soţia, care l-a aşteptat 15 ani, la Roman. Se angajează ca lector la o şcoală de şoferi. S-a pensionat în 1982. Din 1994 s-a stabilit în Bucureşti. /http://garziledecebal.blogspot.ro/2011/11/ grupul-ion-paragina-vrancea.html

IOAN GOLEA DIN BAHNEA, EROUL GRUPULUI DE LA FETEA Paraşutiştii Pentru ajutorul rezistenţei anticomuniste din munţi, între 1951-1952, mai mulţi

8 ERA

români au fost paraşutaţi în ţară, încărcaţi de manifeste, aparate de emisie-recepţie, cu tot ce era necesar pentru a supravieţui şi a se apăra. Grupele de paraşutişti pur-

tau nume codificate, "Jacques", "Carpates" etc. Procesul paraşutiştilor a fost judecat în octombrie 1953, la Bucureşti. (Sursa: Cicerone Ioniţoiu, Rezistenţa anticomunistă

GHIŞEU DOCUMENTE din munţii României, 1946 - 1958. Ediţia a II-a, revizuită şi completată, "Gîndirea Românească", 1993) Pe data de 4 noiembrie 1953, ziarul "Steaua Roşie" din Târgu-Mures, anunţa că grupul celor 14 - ce acţionaseră în zona Sibiu-Mediaş-Sighişoara - au fost executaţi ca urmare a punerii în aplicare a sentinţei de condamnare la moarte pentru acuzaţia de spionaj în favoarea SUA. Printre cei împuşcaţi atunci se afla şi Ion Golea, originar din Bahnea.

Biografia lui Ion Golea S-a născut la Bahnea, în 5 decembrie 1922, fiind ultimul din cei cinci copii rămaşi. În 1940, Ion Golea era elev la Liceul “Şt. O. Iosif” din Odorhei. Cedarea Ardealului în vara lui ‘40, l-a obligat să se mute la Liceul “Timotei Cipariu” din Dumbrăveni, judeţul Sibiu. În 1938 intră în Frăţiile de Cruce legionare. Pentru a fi mai aproape de casă, ultimul an de liceu, 1941-1942, l-a urmat la Liceul “Principele Nicolae” din Sighişoara. În septembrie 1944, Ion Golea a plecat voluntar cu armata română în Ardealul de Nord, fiind încadrat într-un spital de campanie. Peste două luni era mutat la Spitalul de zonă interioară 105 din Mediaş.

A fost membru al unui grup care, din 1944, a luptat împotriva comunismului. Ion Golea a fost arestat în 1945, într-o întâlnire capcană organizată de Siguranţa din Mediaş. A reuşit însă să evadeze de sub escortă în timp ce era transportat spre arestul Siguranţei din Mediaş şi din acel moment a trecut în clandestinitate. Împreună cu Mircea (Ion) Samoilă în anii 1945-1946 a pregătit rezistenţa împotriva ruşilor prin construirea a trei buncăre de alimente şi armament. În mai 1948 a reuşit, împreună cu fratele său Traian şi cu cumnatul Boris Bucşan, să treacă în Iugoslavia, unde a fost dus iniţial în lagărele de muncă silnică şi apoi aruncat peste graniţă în Bulgaria. S-a întors pe ascuns, a trecut în Italia, Austria şi a ajuns în zona franceză din Germania. Recrutat de Mircea Muşatescu în grupul ce urma să fie paraşutat pe teritoriul României. A făcut parte din grupul “Jacques”, împreună cu Ion Samoilă. Avionul a decolat din Grecia (1951), dar toată acţiunea era deja cunoscută la Moscova, datorită spionului Philby. După paraşutare au reuşit să ajungă la Braşov şi să se ascundă în casa lui Erich Tartler. În urma unei neînţelegeri, Golea Ion a venit la Bucureşti unde a fost prins şi arestat, la 3 septembrie 1953 (Piaţa Matache Măcelaru). Torturat în timpul anchetei la Malmaison şi în diverse case conspirative. Condamnat la moarte şi executat la penitenciarul Jilava, la 31 octombrie 1953, cu un grup de 13 persoane din cele peste 200 implicate în această acţiune. Astăzi mai supravieţuieşte doar inginerul Aurel Ursu. Din grupul de rezistenţă Fetea a făcut parte şi dr. Teofil Mija, care a fost şi unul dintre puţinii supravieţuitori. Condamnat la 16 ani de închi-

Certificat de refugiat al lui Ioan Golea la Trieste, Italia

soare, în 1964 Mija a fost eliberat.

O acţiune de amploare este cea întreprinsă de grupul lui Ion Golea cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului Comunist care a avut loc la Bucureşti în august 1953. Aceste manifeste au fost tipărite în cinci limbi, pe lângă limba română, ambele difuzate printre participanţi la o scară care a înspăimântat guvernul.

Un ziarist suedez care a participat la Festival, întors acasă, des­ crie vasta şi perfecta răspândire a manifestului astfel: “De te urcai în tramvai, când coborai găseai în buzunar un manifest.” “De te duceai la restaurant, sub farfurie găseai un manifest.” “Când te întorceai la hotel, băgat pe sub uşă găseai un manifest.” La acest Festival au participat câteva mii de tineri din toate ţările lumii libere, chemaţi să vadă “raiul comunist” din România. Toţi ti­nerii au primit manifestul în limba lor pentru a se edifica asupra adevăratelor realităţi comuniste din spatele cortinei.

(CICERONE IONIŢOIU, Victimele terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, ucişi. Dicţionar.

Vol. 4: Dicţionar F-G / lucrare revizuită de dr. Mihaela Andreiovici.

Editura Maşina de scris, 2002, p. 248) (“Gazeta Hârtibaciului”, Agnita, Nr. 51, August 2010)

iunie 2013

9

GHIŞEU DOCUMENTE

WWW.PROCESULCOMUNISMULUI.RO

în medicină. După 1980 s-a stabilit la Braşov, iar după 1989 s-a dedicat unor acţiuni de caritate (implicat în activităţile fundaţiei “Cristiana” din Braşov, a înfiinţat o cantină pentru câteva zeci de săraci şi un cămin pentru bătrâni).

MIJA, Teofil.

Născut la 11 septembrie1923, în comuna Bratei - Sibiu. Arestat în 1950, pe când era student în anul şase la Facultatea de Medicină. Condamnat la 15 ani închisoare în 1950, ca legionar, membru în “Frăţia de Cruce”. Detenţia la penitenciarele Aiud, Gherla, Oradea şi lagărele de la Canal. Eliberat în 1964. În 1969 a absolvit Facultatea de Medicină, iar în 1982 a devenit doctor

URSU, Aurel trăieşte în Brasov, se trage, din partea mamei, din familia lui Nicolae Radu, familie luminatã ce a dat doi preoţi: Ion Radu şi Aurel Radu. Au mai fost şi două fete: Maria, căsătorită Ursu, şi Susana, căsătorită Nevodar. Trei din copiii Mariei şi unul al Susanei au trecut prin închisorile comuniste, pentru “vina” de a fi colaborat la rezistenţa din Fetea. Zaharie Ursu era fiul cel mare al Mariei.

Biografii:

SENTINŢA

În procesul unor spioni şi teroristi paraşutaţi de serviciul de spionaj american (Scânteia, Marţi, 13 octombrie 1953)

Instrumente de tortură de la închisoarea Jilava

“La 12 octombrie, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a pronunţat sentinţa în procesul unor spioni şi terorişti paraşutaţi de serviciul de spionaj american pe teritoriul ţării noastre, pentru a desfăşura acţiuni de spionaj, terorism şi alte forme

10 ERA

de activitate subversivă împotriva Republicii Populare Române. Pe baza dosarelor de cercetări, a interogatoriilor acuzaţilor, a depoziţiilor martorilor, a corpurilor delicte, a rechizitoriului procurorului şi a susţinerii apărării, comple-

tul de judecată a stabilit următoarele: Acuzaţii Tănase Alexandru, Popovici Mircea, Golea Ion, Samoilă Ion, Pop Gavrilă şi Bebi Toma au fost recrutaţi şi instruiţi de serviciul de spionaj american, dotaţi cu armament, muniţii, aparate de radio

GHIŞEU DOCUMENTE

emisie - recepţie, substanţe explozive şi otrăvitoare, cifruri, documente false, sume de bani, şi paraşutaţi din a­vioane americane pe teritoriul Repu­blicii Populare Române cu scopul de a săvârşi acţiuni criminale de spionaj, teroare şi diversiune şi de a desfăşura o activitate subversivă împotriva independenţei naţionale şi a orânduirii de stat a Repu­blicii Populare Române. Acuzatul Tolan Ion, recrutat şi instruit de către serviciul de spionaj, a fost strecurat în mod clandestin pe teritoriul Republicii Populare Române cu aceleaşi misiuni criminale. Ajunşi pe teritoriul ţării, acuzaţii au trecut la executarea acestor misiuni, până la descoperirea şi arestarea lor de către organele de stat. 2. Acuzaţii Tartler Erich, Vlad Mihai Vasile, Buda Ion, Dinca Gheorghe, Corlan Aurel, Popovici Alexandru, Stetin Elena, Ion Iuhasz şi Ion Cosma au adăpostit pe spionii şi teroriştii paraşutaţi de serviciul de spionaj american, le-au dat sprijin activ în desfăşurarea activităţii lor criminale, le-au înlesnit legături cu alte elemente criminale şi le-au dat informaţii din diferite domenii de activitate, cu scopul de a fi transmise serviciului de spionaj american. Stabilind că faptele mai sus arătate sunt deplin dovedite, Tribunalul a pronunţat sentinţa prin care: Au fost condamnaţi la moarte

şi confiscarea totală a averii pentru crima de trădare de patrie: Tănase Alexandru, Popovici Mircea, Golea Ion, Samoilă Ion, Pop Gavrilă şi Tolan Ion. De asemenea au fost condamnaţi la moarte şi confiscarea totală a averii pentru complicitate la crima de trădare de patrie: Tartler Erich, Vlad Mihai Vasile, Buda Ion, Dinca Gheorghe, Corlan Aurel, Iuhasz Ion şi Cosma Ion. Au mai fost condamnaţi pentru crimă de trădare de patrie: Bebi Toma la 3 ani temniţă grea şi confiscarea totală a averii, acordându-i-se circumstanţe atenuante pentru că s-a prezentat organelor de stat după paraşutare, a predat toate obiectele şi materialele cu care fusese înzestrat înaintea paraşutării şi a mărturisit misiunile de spionaj, diversiune şi teroare pe care le-a primit înainte de paraşutare; Stetin Elena, pentru complicitate la crimă de trădare de patrie, la 25 ani muncă silnică, întrucât i s-au acordat circumstanţe ate­ nuante pentru că a mărturisit la primele cercetări faptele săvârşite de ea şi a ajutat cercetările; Popovici Alexandru pentru complicitate la crimă de trădare de pa­ trie, la 20 ani temniţă grea, întrucât i s-au acordat circumstanţe atenuante.

Oamenii muncii au primit cu profundă satisfacţie dreapta sentinţă a Tribunalului Militar.”

Comemorări ale eroilor de la Fetea În fiecare an, la Madrid se oficia un parastas pentru odihna sufletelor celor condamnaţi la moarte în procesul din 1953. În 1973, la împlinirea a 20 de ani de la evenimente, la München s-a oficiat un parastas cu o participare mai largă.

Regimul comunist din ţară nu s-a lăsat mai prejos în a marca a 30-a "aniversare". A publicat un articol de o pagină şi jumătate, sub titlul "Drumul spre neant al trădării", în numărul 426, din octombrie 1983, al revistei "Pentru Patrie", editată de Ministerul de Interne.

La Comemorarea din 2007, Teofil Mija declara următoarele: „În decembrie 2005 am reuşit să pu­ blic cartea pe care am scris-o şi pe care am intitulat-o Noi nu am avut tinereţe, cu următoarea dedicaţie: Prietenului meu Ion Golea, erou martir anticomunist. Din ghearele securităţii nu se putea scăpa decât recunoscând acuzaţiile, nebun sau mort. El s-a eliberat prin moarte.”

(Sursa: http://vlad-mihai.blogspot.ro/ 2010/09/comemorare-la-codrul-feteapentru.html)

Monumentul de la Fetea Monumentul din Codrul Fetea a fost cons­truit, în 2003, prin grija doctorului Teofil Mija şi a inginerului Aurel Ursu. Chiar în locul în care astăzi se află monumentul, în 1948 era o cruce mare, de mesteacăn, ridicată de cei care se ascundeau în codru.

Pe placa de granit sunt încrustate numele următorilor eroi martiri: – dr. Ion Golea – din Bahnea de pe Târnave – Ion Samoilă (nume conspirativ- Mircea) din Ighisu Vechi – Vasile Vlad – din Maramureş – Axente Păcurar, student la medicină şi filologie în Cluj – din Coves; executat în beciurile Siguranţei din Sibiu – Şerban Secu- inginer din Dumbrãveni – Ion Cristea, absolvent al Şcolii Normale din Blaj, mort la Mediaş, în urma torturilor de la Securitate – Ştefan Popa, luptător al grupului de re­ zistenţă din Munţii Apuseni, condus de colonelul Dabija; a cãzut cu arma în mânã,

în lupta cu securitatea – era din Decea de pe Mureş.

Memorii despre Ioan Golea Dr. Teofil Mija, Am fost coleg şi prieten cu Ionel Golea, Braşov, 2003 “Cursurile universitare au fost sistate în această perioadă. Au început abia în martie-aprilie 1945 şi s-au încheiat în iunie-iulie ale aceluiaşi an. Nu-mi amintesc când a luat Nelu legătura cu grupurile din armata naţională paraşutate în ţară, însă este cert că asta s-a petrecut pe la sfârşitul anului 1944. Îmi amintesc însă bine cum plin de bucurie a venit la mine să mă anunţe că se întrezăreşte o rază de lumină, că de acum înainte ştim ce avem de făcut şi că ne vom înregimenta în această armată naţională română. Şi aşa a început închegarea grupului de rezistenţă

activă în regiunea noastră. Baza teritorială a fost aleasă tot de Nelu, în pădurile Fetea, din apropierea comunei Noul Săsesc. În alegerea acestei amplasări ne-am bazat pe următoarele considerente: 1. Este cea mai mare întindere de pădure din regiunea noastră şi chiar din Ardeal, având în jur de vreo 15 comune de refugiu. 2. Aici aveam cea mai sigură bază de existenţă pentru un timp mai îndelungat oferită de familia Ursu, a colegului nostru Aurel Ursu din comuna Noul Săsesc. Această familie, de la mic la mare, era cu trup şi suflet alături de noi. Avea multe rude în comună şi în satele din jur, tot oameni de ispravă ca şi ei. 3. Dar cel mai convingător argument a fost existenţa şi prezenţa familiei lui Zaharia Ursu, fratele mai mare Aurel, cioban, locuind într-o casă care se găsea chiar în mij­ locul acestei regiuni împădurite. În plus, be­neficiam de ascendentul moral ce-l avea Nenea Zaharia asupra celorlalţi gos­

iunie 2013

11

GHIŞEU DOCUMENTE podari risipiţi în întreg acest teritoriu, printre care una din familii era chiar a matuşei sale, matuşa Năvodar Susana. Comunele din jurul codrului Fetea erau toate la o distanţă între 6 şi 15 km de centrul său. Ele erau: Biertan, Richiş, Pelişor, Zlatna, Apus, Coves, Ighiş, Vard, Agnita, Ruja, Iacobeni, Stejeriş, Mălâncrav, Copşa Mare, Noul Săsesc şi Rondola. Aproape în fiecare din aceste comune am creat puncte de sprijin, antrenând în acţiune mulţi oameni dispuşi să ne ajute, gata oricând să se alăture luptei noastre. Casa primitoare din Noul Săsesc a familiei Ursu era deschisă la orice ora din zi şi din noapte pentru noi, cu adăpost şi mâncare, precum şi cea a lui Nenea Zaharia din Fetea, care de altfel au fost cei doi stâlpi de bază ai rezistenţei noastre împotriva comuniştilor. De aceste două familii, a lui Zaharia senior şi cea a lui Zaharia junior, respectiv familia Ursu, trebuie să se ţină seama atunci când se va scrie şi se va vorbi despre luptele rezistenţei

12 ERA

Afiş pentru comemorarea luptătorilor paraşutişti în 2010 la Jilava

armate anticomuniste din inima Ardealului, atât în faza de început cât şi mai târziu când s-a trecut la luptele de partizani.

Aceste centre de acţiune au reprezentat primele începuturi de rezistenţă eroică a neamului nostru împotriva comunismului. Sper ca împreună cu colegul şi bunul prieten Aurel Ursu, supravieţuitor şi el al închisorii Aiud, să putem reda mai în amănunt toate aceste fapte şi acte eroice din această regiune a epopeii rezistenţei armate anticomuniste din perioada 194448. De codrul Fetea, respectiv cătunul Fetea de pe hartă, sunt legate cele mai importante evenimente ale grupului nostru de rezistenţă din perioada 1944-48. La construcţia buncărelor pentru alimente şi armament am folosit oameni care nu erau de prin partea locului, cu excepţia familiei Ursu. De fapt tot greul la construirea acestor adăposturi a fost lăsat pe seama membrilor familiei Ursu. Pe lângă faptul că ea a fixat alegerea poziţiilor care erau cel mai greu de depistat de către inamici, tot ei au fost aceia care, cunoscând cel mai bine terenul, căile de acces şi având şi atuul de a putea cutreiera oricând căile hotarului fără să fie suspectaţi de activităţi subversive, şi-au luat şi sarcina să ducă la bun sfârşit aceste operaţii. Şi dintre ei, cei mai de nădejde, fără ajutorul cărora nu am fi putut realiza atâta, au fost fraţii Nicolae şi Ieronim Ursu. Alături de ei nu-l putem uita pe bunul prieten al lui Ieronim, pe consăteanul său Toma Bogdan, un om de mare încredere şi dăruire, care a ajutat mult atât la construirea adăposturilor cât şi la aprovizionarea lor. Toma Bogdan a avut însă un tragic sfârşit. Arestat, şi-a dat sufletul în mâinile jandarmilor în timpul bătăilor la care a fost supus. Plutonierul de jandarmi poreclit Cocoşelul a fost autorul acestei crime, ajutat de un ţigan din sat, activist de partid. La vârsta de numai 30

de ani, Toma Bogdan a fost asasinat atât de barbar de călăii blestematului partid comunist. Camarazii veniţi din afara comunei Noul Săsesc care au luat parte la construirea buncărelor au fost următorii: Broscăţeanu din Blaj, zis şi Pruncu, ca fiind cel mai tânăr, Ion ( Nelu ) Popescu zis şi Pufi, învăţător într-o comună de pe Târnava Mică, Gavrilă Lepădatu din Mediaş, Axente Păcurariu din Coves, Corbeanu, elev din Coves, Aurel Ursu şi cu mine, Teofil Mija. Chiar de la început ni s-a alăturat şi un neamţ foarte tânăr, Klaus, descendent al unei familii de aristocraţi din Germania, al cărui tată a avut funcţii importante, fost ministru, şi care aici era ocrotit de noi să nu cadă în mâna vânătorilor de nazişti.

Această echipă care a lucrat săptămâni în şir la construirea adăposturilor, în fie­ care seară se retrăgea cu multe precauţii în sat. Se evitau căile de circulaţie publică pentru a nu stârni suspiciuni. Retragerea la casa lui Nenea Zaharia, în Fetea, era mai uşoară, putându-se ajunge acolo la adăpostul pădurilor, dar şi la el ca şi spre celelalte baze nu ne deplasam decât noap­tea. Pe lângă adăpostul pădurii îl mai aveam şi pe acela al întunericului. În toată această perioadă în cele două case, a lui Zaharia Ursu batrânul în Noul Săsesc şi a lui Zaharia tânărul din Fetea, găseam adăpost şi masa întinsă, cu mâncare îndestulătoare, în fiecare seară. Oricâtă bunavoinţă aş depune acuma ca să redau tot ce aceste două familii au făcut pentru noi şi pentru cauza noastră, nu aş putea reuşi s-o fac nici măcar fragmentar. Este peste putinţa mea de a mă exprima în aşa fel ca să cuprind întregul lor efort şi sa­ crificiu pentru neamul românesc. Creştin fiind, trag totuşi nădejdea ca Dumnezeu, care le ştie pe toate, are puse pe răbojul Său toate aceste dăruiri ale familiei Ursu pentru Neam şi pentru El.”

BIBLIOGRAFIE MEMORIA.RO Anii 1949-1953: Mecanismele terorii, Comunicări prezentate la al VII-lea Simpozion al Memorialului de la Sighetu Marmaţiei, 2-4 iunie 1999, coord.

Romulus Rusan Localitate: Bucuresti Sursa: Fundaţia Academică Civică Închisoarea noastră cea de toate zilele, Ed. Humanitas (3 volume) Arestat pentru prima oară în 1949, anchetat şi eli­berat curând, arestat din nou în 1952 şi condamnat la douăzeci de ani de muncă silnică pentru “uneltire împotriva statului”, Ion Ioanid (un Soljeniţîn român) a trecut prin mai toate închisorile comuniste.

ISBN: 973-28-0956-6

Mişcarea armată de rezistenţă anticomunistă din România, 1944 – 1962

Anul 1948 Instituţionalizarea comunismului: comunicări pre­zentate la Simpozionul de la Sighetu Marmaţiei, 19-21 iunie 1998, Romulus Rusan, editor Culegerea de texte repre­zen­tând comu­ nicările susţinute la Simpozionul de la Sighetul Marmaţiei, 19-21 iunie 1998.

Coordonator: Romulus Sursa: Fundaţia Academică Civică Generaţia neînfrântă.

Mărturisirile unui supravieţuitor al generaţiei 1948, Teofil Mija Anul publicării: 2008 Localitate: Braşov

Comunism şi repre­siune în România.

Istoria tematică a unui fratricid na­ţional, ed. Polirom, coord. Ruxandra Cesereanu.

Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni.

Mărturii. Repere Editura: Areopag

colecţie

Rezistenţa anticomunistă. Cercetare ştiinţifică şi valorificare muzeală, vol II Cosmin BUDEANCĂ, Florentin OLTEANU, Iulia POP, editori

Rezistenţa anticomunistă. Cercetare ştiinţifică şi valorificare muzeală, vol I: Cosmin BUDEANCĂ, Florentin OLTEANU, Iulia POP, editori Volumul cuprinde lucrările prezentate la Simpozionul Internaţional “Rezistenţa anticomunistă cercetare ştiinţifică şi valorificare muzeală”, Făgăraş, Sâmbăta de Sus, 24-26 martie 2006 organizat cu sprijinul Fundaţiei Culturale “Negru Vodă”, Făgăraş.

Sursa: Kullusys Profesorul Mărgineanu pre­ zenta un potenţial pericol pentru noua formă de guvernare şi pentru faptul că, după înfiinţare, în 1945, a Asociaţiei Amicii Americii la Bucureşti şi în Ardeal (prin contribuţia profesorului D. Gusti, N. Petrescu şi P. Comarnescu), a avut un rol activ în cadrul consiliului de direcţie pe ţară, fiind, totodată, şi secretarul general al asociaţiei din Ardeal. [...] În iarna lui 1944-1945 îl cunoaşte pe Iuliu Maniu, întâlnire ce îi va influenţa ulterior convingerile şi atitudinile politice. A fost prezentat de P. Ripoşanu(omul de încredere a lui Petru Groza) şi I. Stoichiţia (preşedintele organizaţiei ţărăniste din Sibiu) în legătură cu «chestiunea trimiterii în America pentru propagandă în favoarea retrocedării integrale a Ardealului de Nord». După prima întâlnire, Mărgineanu a câştigat încrederea lui Maniu ca specialist, acesta exprimându-şi rugămintea de a intermedia cunoaşterea unor ingineri cu experienţă şi competenţă, pentru a forma un fel de stat major economic şi industrial, care să-i dea concursul la viitoarea guvernare, fie chiar sub formă de tehnicieni, fără înscrierea în partid. [233-234]

iunie 2013

13

COMUNISM.MS.RO

TINERI MUREŞENI - LUPTĂTORI ANTICOMUNIŞTI După abdicarea forţată a Regelui Mihai în 1947, drumul comunismului în România e deschis. În anul 1948, anul instaurării regimului stalinist în România, începutul sovietizării ţării, au început arestările masive în rândul tinerilor anticomunişti, în rândul studenţilor şi apoi a elevilor de liceu. În noaptea de 14/15 mai 1948 are loc cea mai mare arestare din istoria vieţii româneşti, fiind arestaţi 15.000 de membri din Mişcarea Legionară. În 1948, elevii liceelor din Târgu-Mureş au alcătuit “Grupul cămăşilor galbene” ca un grup de luptă împotriva instaurării comunismului în România. Grupul a fost în mare parte arestat în 1949, dar Ioan Andras, elev al Liceului Industrial din Târgu-Mureş a reuşit să scape trecând Mureşul înot, sub o ploaie de gloanţe. A reuşit să se refugieze la Ibăneşti, unde s-a ascuns până în 1955, când a fost prins şi împuşcat, în urma unui denunţ. Locul său de mormânt a fost îngrijit de Ioana Fărcaş până în 1997 când mormântul său a fost

Volumul al doilea prezinta cazurile de reeducare de la Târgşorul Nou (1948-1950), închisoarea destinată foştilor elevi, şi din penitenciarul de la Gherla (1950-1955), unde au fost adusi detinuţi şi cadre de la Piteşti.

Tehnicile de “demascare”, bătăile şi tortura au provocat infirmitatea şi moartea unui număr foarte mare dintre victimele acestui experiment descris de autorii lui ca “pedagogic”.

14 ERA

Inscripţie de pe Monumentul luptătorilor anticomunişti din Târgu-Mureş

mutat în cimitirul din sat. La 26 septem­ brie 1999, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Mureş, a pus o placă comemorativă pe mormântul său. Tânăra Ioana Fărcaş a fost şi ea arestată de Securitate şi închisă timp de cinci ani de zile.

Ioan Andras a fost cumnatul lui Ion Ţintaru, luptător anticomunist din Blaj, ucis în timpul anchetei la Blaj, în 1948.

Despre torturile suferite de elevii din Blaj, printre alţii şi despre Ion Ţintaru, mărturisea

Nicolae Frăţilă următoarele: “Am fost arestat în 1948, iunie, de către securiştii Corlea Ioan şi Ilu Mărginean, împreună cu un grup de elevi din liceele din Blaj. În timpul cercetării am fost bătuţi în mod barbar până ajungeam în stare de leşin, iar pentru a ne trezi, aruncau apă rece pe noi. Aceste bătăi se repetau zilnic. Pentru a ne speria ne duceau în camera învecinată, unde ne arătau cadavrul lui Ion Ţintaru din Târnăveni, care era dezbrăcat şi mutilat. Asociaţia Foştilor

COMUNISM.MS.RO

Detaliu cu denumirea monumentului luptătorilor anticomunişti din Târgu Mureş

Deţinuţi Politici din România a pus o placă comemorativă şi pe mormântul lui Ioan Ţintar din Târnăveni.

Un alt monument, o cruce comemorativă a fost ridicată la Adrian, comuna Gurghiu, în amintirea elevului de liceu Constantin Ichim, arestat de Securitatea din Reghin, care a înnebunit în urma torturilor aplicate.

Tot din Valea Gurghiului, de la Hodac era elevul Pop Florian, care a fost arestat în

Monumentul luptătorilor anticomunişti din Târgu-Mureş, realizat din sculptorul Ioan Vasile Grama, din travertine şi cu montură din alamă, inaugurat la 3 iunie 2004 de către AFDPR

1948 şi torturat la Securitatea din TârguMureş şi condamnat la închisoare, fiind deţinut la Târgşor, denumită şi “închisoa­ rea copiilor”, deoarece aici au fost închişi, în perioada 1948 – 1952, tinerii minori care se opuneau comunismului, pentru reeducare. Închisoarea a fost gândită ca un experiment prin care regimul comunist dorea să pună în practică reeducarea minorilor care organizau sabotaje,

împărţeau manifeste sau făceau parte din Frăţiile de Cruce. Din vara anului 1948 şi până în luna iunie a anului 1949, la închisoarea din Targţor au sosit nu mai puţin de opt sute de copii, în mare parte elevi.

Dacă în primele câteva luni de detenţie copiilor li se permitea să primească lunar un pachet şi o vizită, mai apoi, acest "privilegiu" nu a mai fost îngăduit decât celor care primeau bine "reeducarea".

Motivarea “legală” a arestărilor în perioada comunistă Pentru oamenii de astăzi, trăitori în epoca supremaţiei dreptului omului şi a legii, care guvernează indiscutabil societatea, se pune o întrebare justificată, cum erau motivate din punct de vedere legal arestările deţinuţilor politici în perioada comunistă.

Dincolo de propaganda comunistă, în faţa justiţiei trebuia invocat un temei legal pentru arestarea “bandiţilor”. În Codul penal din vremea aceea erau câteva articole utilizate mai des pentru arestările politice, articolele 207 şi 209: “constituirea în bandă”, “în grup” şi „uneltire împotriva ordinii sociale”. Alte învinuiri frecvente erau pentru “trădare”, “spionaj”, “sabotaj”, “diversiune”, “atitudine duşmănoasă”, “instigare publică”, “răspândire de publicaţii interzise”, “favorizarea infractorului” (articolul 231 prevedea obligativitatea ca cei din o aşa-zisă “bandă” să-şi demaşte colegii). Cei care “ştiau ceva” şi nu-l demascau pe făptuitor erau, de asemenea, condamnaţi pentru “omisiune de denunţ”, chiar dacă era vorba de rude apropiate.

Pe lângă acestea se pare că erau şi o serie de articole secrete, iar cu timpul au

fost elaborate noi articole în Codul penal pentru a suplimenta lipsurile din lege şi a condamna o serie de oameni care erau închişi şi nu puteau fi judecaţi.

Astfel, din 1955, după Convenţia de la Geneva, au fost adăugate o serie de articole în Codul penal pentru a condamna retroactiv o serie de oameni aflaţi în închisoare încă din 1948, oameni cu un statut juridic incert. Printr-un decret s-a introdus în Codul Penal articolul 193/1 (de fapt, un paragraf adiţional care prevedea ca persoanele ce “s-au pus în slujba regimului burghezo-moşieresc” - respectiv prefecţii, funcţionarii din ad­ ministraţie, magistratură, poliţie etc. – să fie condamnate pentru “crimă contra clasei muncitoare (pedepsită cu 2 până la 8 ani închisoare), respectiv “crimă intensă contra clasei muncitoare” (pedepse până la 25 de ani de închisoare). Pentru mulţi însă condamnarea se făcea prin decizie administrativă nu judecatorească, de către biroul politic al partidului comunist.

Toate aceste formule juridice bizare trec probabil neobservate de tinerii de astăzi, fiind privite eventual ca nişte arhaisme

neînţelese, dar pentru noi cei care am trăit vremurile de atunci, ne readuc în memorie clişeele care ne bombardau zilnic din toate părţile în discursurile oficiale. Regretabil este faptul că aceste formule, atât de uzuale atunci încât nici nu le mai băgam în seamă, au condamnat o serie de oameni la detenţie şi la moarte.

Ce-am putea învăţa de aici? Se spune că din istorie nu se poate învăţa nimic fiind condamnaţi s-o retrăim, dar poate învăţăm ceva despre noi înşine. Perioada comunistă ne predă câteva lecţii esenţiale, dacă ştim să le recunoaştem, căci dincolo de oameni şi faptele lor se află o permanentă opoziţie de valori umane: răbdare, adevăr, sacrificiu, pe de o parte şi manipulare, minciună, violenţă pe de altă parte. Manipularea unor coduri juridice, inventarea unor formule juridice noi pentru arestarea şi condamnarea unor duşmani politici, aplicarea lor retroactivă, toate acestea ni se par chiar mai apropiate decât credem, sunt lucruri pe care le considerăm depăşite din punct de vedere istoric, dar care par să reînvie sub altă formă în zilele noastre.

iunie 2013

15

COMUNISM.RO

BANDIŢI, SPIONI, DUŞMANI AI POPORULUI sau PARTIZANI, HAIDUCI, EROI

Grupul legionar de luptători în munţi a creat mari probleme Securităţii, reuşind ani buni să compromită regimul comunist în munţii Făgăraşului Fenomenul rezistenţei armate anticomuniste era exclus din istoria oficială, dar nu şi din arti­ colele de presă, din ziarele şi revistele editate de miliţie şi de Securitate, cum a fost revista Pentru Patrie, centrată pe acţiunile de anihil­ are a «bandiţilor» şi eroizarea a organelor de represiune comunistă. Tema rezistenţei anti­ comuniste a populat multe din lucrările lite­ raturii “angajate” ce trata procesul colectivizării la sate şi în care opoziţia reprezentată de chia­ buri era asociată rezistenţei, detaşamentelor de „bandiţi” anticomunişti. Această temă se regăseşte în romanele scrise de M. Sadovea­ nu, T. Popovici, L. Lăncrănjan etc. Subiectul rezistenţei anticomuniste, în care personajele negative sunt folosite pentru construirea

mitului comunismului salvator, eliberator, justiţiar, se regăseşte în literatura didactică a manua­lelor şcolare care aveau ca drept scop modelarea conştiinţei elevilor în sensul ide­ ologiei comuniste. (Doru Radosav, Rezistenţa armată anticomunistă între istorie şi memorie, în Comunism şi represiune. Istoria tematică a unui fratricid naţional, coord. Ruxandra Ce­ sereanu, Ed. Polirom, p.82-107) Luptătorii anticomunişti din munţi, cei care se numeau «haiduci» sau «partizani», au devenit «bandiţi» în presa comunistă sau «duşmani ai clasei muncitoare» în istoriogra­ fia oficială, în memoria populară rămânând «eroi», martiri ai luptei anticomuniste.

Grupurile de partizani din munţi erau

alcătuite din ţărani, foşti ofiţeri de armată, avocaţi, doctori, studenţi, iar propaganda comunistă îi denumea «legionari», membri ai Gărzii de Fier, şi unii chiar aparţineau aces­ tei organizaţii, dar după statisticile securităţii, legionarii nu deţineau majoritatea. Un raport al Direcţiei Generale a Securităţii Poporului din 1951 stabileşte afilierea politică a 804 persoane arestate din 17 «bande din munţi» astfel: 88 foşti membri PNŢ al lui Iuliu Maniu, 79 din Frontul Plugarilor, 73 foşti legionari, 42 foşti membri ai Partidului Comunist, 15 membri PNL şi alţii.

(Denis Deletant, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej şi statul poliţienesc.

1948-1965, Ed. Polirom, Iaşi, 2001, p.178).

ERA. Zi de Zi

Un produs al S.C. Transilvania Grup Business S.R.L. în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș și cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) - filiala Mureș

Fondator: Aurelian Grama Coordonator: Laura Pop Editor, Corector: Ligia Voro Redactor şef adjunct: Alex Toth DTP: Raluca Rogoz

Colaboratori: Novák Csaba Zoltán, www.fenomenulpitesti.ro, Claudiu Pop, László Márton, Alin Mureșan Sediu: Str. Primăriei nr. 1, Târgu-Mureş, Tel: 0265 215 612 redactia@zi-de-zi.ro, publicitate@zi-de-zi.ro www.facebook.com/Era.Zidezi

Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor revine autorilor 16 ERA