Eroii rezistenței anticomuniste An 1, nr. 4, iulie 2013 2000 exemplare Se distribuie gratuit ISSN 2286 – 0959
www ww w..zi zi--ddee-zi zi.rro www.zi-de-zi.ro Căăuttaaţţi ERA. EERRA. A. Zi Zi de de Zi Zi pe pe facebook faacceboo ebbooook ok :):) Căutaţi UUnn produs produ rodu ro dus al al S.C. S.C . . Transilvania TTrrannsi sillvvannia silv ia Grup Grruup Business Busi Bu sine n ss ne ss S.R.L. SS.R .RR.L. .LL. în parteneriat în par arteenneerriiaatt cu cu Consiliul CCoons nsililiuul Județean Juude dețe dețe țeaann Mureș Mureș ureșș și ur și cu cu Asociația Aso soci soci ciaațția ia Foștilor Foști Foș oșttiilloor Deținuți oș Dețițiț nuuțiț Politici De Poolliittic ticci din ddiin România RRoomâni mâânniia (AFDPR) ((AAFFDDPR PR) - filiala PR) fifillia iala ala la Mureș Muurreeșș
COMUNISM.RO
Comunismul şi cultele în România Comunismul şi religia Comunismul, din punct de vedere ideologic, este profund ateist, respingând orice fel de credinţă religioasă, mai ales creştinismul, astfel încât este greu să ne închipuim supravieţuirea religiei în comunism. Marx, unul din părinţii comunismului, numea religia „opiu pentru popor” şi era convins că aceasta va dispărea în urma „revoluţionării conştiinţei”. Lenin a dus la extrem această concepţie ateistă dorind să distrugă fizic religia, prin toate mijloacele posibile, în mod special creştinismul pe care-l considera necrofilie. Persecuţiile religioase declanşate de comunismul sovietic au fost cele mai masive din istorie ducând la exterminarea preoţilor şi la distrugerea unor biserici. Comunismul dorea să distrugă orice credinţă religioasă, deoarece, după cum observa filosoful rus Nicolai Berdiaev, privea religia ca o ideologie concurentă, dorind să devină el însuşi o nouă religie. În România, pentru distrugerea creştinismului s-au folosit două metode, inspirate din strategia Kremlinului: una directă, de persecuţii împotriva preoţilor şi credincioşilor, cealaltă indirectă, de creare a unei ierarhii bisericeşti obediente sistemului comunist, pentru distrugerea din interior a cultelor creştine. De la distrugerea fizică a preoţilor şi bisericilor, până la subordonarea şi compromiterea lor, la scoaterea religiei din şcoală, statul comunist a încercat toate metodele pentru a înlătura religia din societate, astfel încât chiar simpla rugăciune devenea o formă de rezistenţă anticomunistă. Cum au reuşit totuşi cultele religioase să supravieţuiască după 40 de ani de socialism în România rămâne un mister care nu se poate explica decât prin rezistenţa clerului şi a oamenilor simpli în faţa ateismului comunist. Perversiunea statului comunist faţă de slujitorii Bisericii a fost atât de mare încât a încercat să şteargă din documentele oficiale chiar memoria sacrificiului acestor oameni condamnaţi pe nedrept, deoarece acuzările aduse nu aminteau despre motivele religioase ale arestării, în condiţiile în care libertatea religioasă era garantată de Constituţie. În actele de condamnare se treceau adesea motivaţii false cum ar fi: „instigare publică”, „uneltire”, „uneltire contra ordinii sociale”, „crimă de înaltă trădare” şi alte asemenea acuzaţii care nu pomeneau de o rezistenţă religioasă, astfel că mai târziu preoţii condamnaţi au fost ponegriţi că nu au suferit condamnări din motive religioase. Astăzi, toată lumea vorbeşte de grozăviile
2 ERA
închisorilor comuniste, dar izolarea socială suferită de preoţi şi de ceilalţi deţinuţi politici după eliberarea lor din închisoare a fost şi mai gravă, foştii deţinuţi politici fiind respinşi de peste tot, concediaţi din slujbe, copiii lor alungaţi din şcoli, întreaga familie având de suferit din cauza acestor condamnări nedrepte.
Despărţirea Bisericii de Şcoală. Izolarea Bisericii în viaţa publică Politica religioasă a statului comunist din România a urmat principiul „divide et impera”, urmărind învrăjbirea cultelor religioase pentru a le putea supraveghea şi controla. Egalitatea şi libertatea cultelor religioase era înscrisă în Constituţie, însă acest principiu nu se respecta, deoarece încă de la debutul regimului comunist au început persecuţiile religioase cu arestări, condamnări la închisoare şi muncă silnică, până la propaganda antireligioasă, la dărâmarea de biserici şi desfiinţarea unor mănăstiri. Încă din primele luni de la instalare, guvernul procomunist a operat numeroase arestări în rândurile clerului, după principiul “mai bine arestăm zece nevinovaţi decât să scăpăm un bandit”. Biserica a fost ultimul obstacol major în calea impunerii modelului sovietic în România, după cum remarca Denise Deletant . Bisericile tradiţionale, considerate de comunişti „conservatoare” şi „reacţionare”, împiedicau opera de reeducare a societăţii în spiritul ideologiei comuniste, tocmai de aceea, cu timpul a fost separată total Şcoala de Biserică, fiind scoase orele de religie din programa şcolară încă din 1948. Constituţia din 1948, în art. 27, prevedea că „libertatea conştiinţei şi libertatea religioasă sunt garantate de Stat”, dar preciza: „Cultele religioase sunt libere să se organizeze şi pot funcţiona liber dacă ritualul şi practica lor nu sunt contrarii Constituţiei, securităţii publice sau moravurilor.” În continuare se vine cu interdicţia predării religiei în şcolile generale: „Nici o confesiune, congregaţie sau comunitate religioasă nu poate deschide sau întreţine instituţii de învăţământ general, ci numai şcoli speciale pentru pregătirea personalului cultului sub controlul Statului.” Interdicţia învăţământului religios la nivelul şcolilor generale se menţine şi în Constituţia R.P.R. din 1952, la art. 84. Religia nu a fost alungată numai din şcoli, ci din întreaga viaţă publică, din spitale, armată, peniteniciare, după cum remarca Sorin Antohi. Dincolo de represiunea fizică a preoţilor şi de distrugerea bisericilor, izgonirea Bisericii din viaţa socială, din spaţiul public, după modelul sovietic, a reprezentat probabil
represiunea cea mai gravă din partea statului comunist asupra cultelor religioase. Pe lângă despărţirea Bisericii de Şcoală, o serie de culte religioase au fost desfiinţate, astfel Legea Cultelor din 1948, în ciuda libertăţii religioase prevăzute în Constituţia din 1948, reduce numărul cultelor religioase de la 60 la 14 şi acestea sunt puse sub controlul Ministerului Cultelor care va deveni Departamentul Cultelor.
Desfiinţarea Bisericii greco-catolice din România Lovitura cea mai puternică din partea statului comunist român a primit-o Biserica grecocatolică, care a fost desfiinţată prin Decretul 358 din 1948, fiind inclusă în Biserica ortodoxă. Toţi ierarhii Bisericii Unite au fost arestaţi în noaptea de 28 octombrie 1948 şi închişi, iniţial împreună într-o vilă, reşedinţa de vară a Patriarhului ortodox Iustinian Marina, din Dragoslavele. Ei au redactat un Memoriu adresat guvernului comunist condus de Petru Groza, în care arătau că Decretul 358/1 XII 1948 nu avea niciun fel de bază legală şi reprezenta o violare a prevederilor constituţionale care priveau libertatea religiei. În 1949, episcopii au fost transferaţi la Căldăruşani, o mănăstire ortodoxă. Acolo, se vorbeşte că Patriarhul Marina a tras o linie în jurul casei, spunând: ,,Nu-i lăsaţi să depăşească această linie. Dacă vor s-o facă, trebuie să semneze.” Linia era marcată de un gard de sârmă şi un grup de 50 de gardieni îi păzeau zi şi noapte. Au urmat arestările preoţilor greco-catolici care au rezistat şi nu au trecut la Biserica ortodoxă. În acelaşi timp, au început aşanumitele dislocări, evacuări sau strămutări: familiile celor arestaţi, ca şi persoanele care nu se bucurau de încrederea autorităţilor erau mutate în alte locuinţe, improprii, în aşa fel încât locul devenea disponibil pentru potentaţii locali. Includerea Bisericii greco-catolice în cea ortodoxă, la iniţiativa partidului comunist şi la sugestia Uniunii Sovietice, cu acceptul Bisericii Ortodoxe, i-a adus acesteia din urmă o serie de acuze de colaboraţionism şi trădare din partea grecocatolicilor. Începutul anilor ’60 marchează sfârşitul perioadei de teroare care însoţise instaurarea comunismului în România. Eliberarea deţinuţilor condamnaţi la închisoare pentru delicte împotriva “securităţii statului” a început în 1962 şi s-a încheiat în 1964. în această perioadă au fost date mai multe decrete de graţiere de restul pedepsei în urma cărora au fost eliberaţi din închisoare peste 15000 de deţinuţi. Decretul 411 din 24 iulie
COMUNISM.RO
Semnarea actului de „revenire” la Biserica ortodoxă de către un protopop greco-catolic în prezenţa patriarhului Iustinian şi mitropolitul Nicolae Bălan şi Vasile Lăzărescu. Noiembrie 1948. Fototeca Ortodoxiei Româneşti 1964 îi graţia de executarea restului pedepsei pe 3244 de condamnaţi politici.
Represiunea comunistă împotriva Bisericii romano-catolice Tratamentul aplicat Bisericii romano-catolice a fost diferit de cel aplicat Bisericii Ortodoxe Române şi, chiar dacă nu a fost desfiinţată ca cea greco-catolică, a fost suspectată de „spionaj în favoarea Vaticanului” şi „punere în slujba imperialismului” occidental. Poziţia Partidului Muncitoresc Român faţă de Vatican s-a conturat în cadrul plenarei CC al PMR, din 10 - 11 iunie 1948, atunci când s-a spus clar: „Conducerea bisericii catolice a desfăşurat o propagandă activă împotriva regimului popular. Astfel, toţi cei care se identificau ca membri ai Bisericii Catolice erau suspectaţi de activitate împotriva regimului proletar şi, pentru legătura cu Vaticanul, chiar de spionaj în favoarea statelor apusene”. Comuniştii au încercat să o rupă de Roma, prin arestări ale înalţilor prelaţi şi prin anularea Concordatului statului cu Vaticanul, la 17 iulie 1948. Denunţarea Concordatului a reprezentat o grea lovitură pentru comunitatea catolică, atât romano-catolică cât şi greco-catolică, izolând-o de restul lumii catolice. Discursul anticomunist al papei Pius al XII-lea de la începutul anului 1948
a dus la o puternică ripostă a comuniştilor români faţă de politica promovată de catolici, conform atitudinii adoptate de Moscova. Rând pe rând, prelaţii romano-catolici precum Áron Márton, Anton Durcovici, Alexandru Cisar, Hieronymus Menges, Augustin Pascha, János Scheffler, Joseph Schubert, Ioan Duma au fost arestaţi sau li s-a stabilit domiciliu obligatoriu. Monseniorul Stanislau Traian Iovanelli, ieşit din arest în anul 1951, a decis să adopte linia de colaborare cu regimul, semnând condiţiile impuse de Securitate, faptă ce i-a atras excomunicarea. Orientarea sa “colaboraţionistă” a fost continuată de Francisc Augustin, dar amândoi ar putea fi incluşi şi în categoria preoţilor persecutaţi, întrucât la începutul regimului totalitar au trecut prin închisorile comuniste. Din cauza denunţării Concordatului, până în 1989, Sfântul Scaun nu a mai putut numi nici un episcop pentru România. Supravieţuirea Bisericii Romano - Catolice în România a fost posibilă printr-un artificiu al Papei Ioan al XII-lea. La 29 iunie 1948, Suveranul Pontif a emis o dispoziţie, numită „Nominatio Substitutorum” care prevedea ca fiecare episcop în funcţie să numească îndată doi preoţi supleanţi, numiţi „ordinarius substitutus”. Aceştia erau abilitaţi să preia conducerea
diecezei, în cazul când episcopul legiuit ar fi fost arestat. La rândul lui, fiecare preot supleant trebuia să-şi numească succesorul în secret. Astfel, era asigurată continuitatea cultului. Înlocuitorii nu aveau însă toate drepturile episcopului titular. Respectând dispoziţia Papei, toţi episcopii din România şi-au desemnat supleanţi. În perioada lui Ceauşescu persecuţiile religioase sunt mai camuflate, dar nu lipsesc. Legea nr. 23/1971 a afectat indirect şi clerul romano-catolic, deoarece interzicea “scoaterea, difuzarea sau publicarea în străinătate a lucrărilor sau scrierilor de orice fel care ar putea prejudicia interesele statului român”, astfel încât chiar şi simpla divulgare în străinătate sau în discuţiile cu cetăţeni din alte ţări a numărului de clerici romano-catolici arestaţi şi condamnaţi în intervalul 1956-1964, fără incriminarea regimului comunist dejist, putea atrage punerea sub acuzare. După cum remarca istoricul Cristian Vasile, „pe lângă utilizarea unor legi cu conţinut arbitrar, organele de Securitate au recurs la metode specifice, facilitate de munca informatorilor: atenţionări, avertismente, crearea unor disensiuni în cadrul corpului profesoral, compromiteri şi eliminări din învăţământul teologic”.
iulie 2013
3
COMUNISM.RO
Fişă matricolă ale unui preot reformat arestat de comunişti
Fişa matricolă penală a preotului reformat Adorjan Gavril din comuna Vânători, de lângă Sighişoara, închis la Văcăreşti
Subordonarea şi compromiterea Bisericii Ortodoxe Tactica comuniştilor în privinţa Bisericii Ortodoxe a fost diferită, evitând măsurile drastice, fiind eliminate persoanele neconvenabile puterii şi înlocuite cu altele mai obediente. Chiar atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de comunism a fost diferită, mai deschisă la compromisuri cu regimul comunist la început, urmând modelul rezistenţei creştinilor din Imperiul otoman. Ierarhii ortodocşi credeau că instalarea sistemului comunist este temporară, iar pe de altă parte se temeau de o opoziţie făţişă având în vedere experienţa Bisericii ruse în perioada comunistă. Patriarhul Justinian Marina a elaborat teoria ,,apostolatului social” pentru adaptarea Bisericii la noua situaţie politică creată de instaurarea comunismului. Scrierile conţinute în lucrarea sa “Apostolat social, pilde şi îndemnuri pentru cler” reprezintă ansamblul discursului de convieţuire a Bisericii Ortodoxe faţă de noua putere începând din anul 1948. Discursul, bazat în principal pe patriotism, pe datoria de a munci era înfăţişat ca o nouă concepţie, capabilă să împace tradiţiile Bisericii Ortodoxe cu ,,circumstanţele noi, generate de mersul societăţii româneşti către o societate modernă şi datorate evenimentelor survenite după cel de-Al Doilea Război Mondial”. Nu se poate spune că Biserica ortodoxă a fost în totalitate fidelă regimului comunist, existând mai multe forme de rezistenţă, de la rezistenţa spirituală, cum a fost mişcarea spirituală a Rugului aprins în anii 1955-1956 până la susţinerea mişcării de rezistenţă
Fişa matricolă penală a Ecaterinei Agyasi din Mureşeni, Martorii lui Iehova, arestată pentru „atitudine duşmănoasă contra regimului actual”
4 ERA
armată anticomunistă. O serie de preoţi ortodocşi au participat direct la mişcarea de rezistenţă din munţi sau au sprijinit cu adăpost şi alimente pe cei din munţi, mănăstirile devenind un loc de refugiu pentru luptătorii anticomunişti. Cu toate compromisurile Bisericii Ortodoxe, afluxul de credincioşi la mănăstiri a determinat autorităţile comuniste să dea Decretul 410 din 1959 prin care multe mănăstiri, atât ortodoxe cât şi romano-catolice, sunt desfiinţate şi se introduc restricţii la intrarea în monahism.
Relaţiile Bisericilor Reformate cu statul comunist Conducerea Bisericii Reformate Maghiare, în contrast cu poziţia prelatului catolic Márton Áron, a menţinut o relaţie mai bună cu regimul procomunist instalat la 6 martie 1945. Vásárhely János, episcopul reformat de Cluj, era apreciat de guvernanţi pentru faptul că, în 16-17 octombrie 1945, a delegat un reprezentant la Congresul general al cultelor, “spre deosebire de catolici, care au trimis nişte simpli observatori-spioni”. Congresul preoţimii „democrate” a fost organizat ad-hoc pentru a demonstra aşa-zisul sprijin al Bisericilor din România pentru regimul procomunist, în contextul grevei regale. Potrivit materialelor informative, în zilele de 3-4 noiembrie 1945, în cadrul unor conferinţe la care au participat fruntaşii Bisericii maghiare, în vederea adoptării unui punct de vedere faţă de alegerile generale, Vásárhely s-ar fi manifestat în favoarea regimului procomunist, spre deosebire de ceilalţi conducători ecleziastici. Richard Wurmbrand, pastor luteran,
COMUNISM.RO
Fişa matricolă a lui Antal Alexandru din Filpişul Mare, arestat în 1956 pentru „instigare publică”, făcea parte din Martorii lui Iehova, condamnat la 6 ani de închisoare. Închis la Salcia, Gherla şi Galaţi.
este un caz special, fiind unul dintre puţinii clerici care au cutezat să înfrunte deschis puterea comunistă într-un cadru public, la pomenitul congres al cultelor din toamna lui 1945, plătind apoi gesturile sale de sfidare cu mulţi ani de temniţă”.
Cultele neoprotestante din România în perioada comunistă Atitudinea cea mai drastică a avut-o statul comunist faţă de cultele neoprotestante, bănuite de spionaj în favoarea Statelor Unite ale Americii, fiind mai greu de supravegheat datorită activităţii lor bazate pe prozelitism. Patru confesiuni neoprotestante au primit statutul legal de culte: Biserica Adventistă de Ziua a 7-a, Biserica Creştină Baptistă, Biserica Creştină după Evanghelie (cu două ramuri) şi Biserica lui Dumnezeu Apostolică-Penticostală, acestea adăugându-se confesiunilor protestante magisteriale: Biserica Reformată, Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană, Biserica Evanghelică SinodoPrezbiteriană şi Biserica Unitariană. Alte grupări au fost considerate „secte” (Martorii lui Iehova, nazarinenii, adventiştii reformişti, spiriţii) sau „grupări anarhice” (Oastea Domnului şi stiliştii, din cadrul Bisericii Ortodoxe; betaniştii, din Biserica Reformată; penticostalii disidenţi, din Biserica Penticostală; mai târziu, acestora aveau să li se adauge „treziţii”, din Biserica Baptistă), iar activitatea lor a fost interzisă de-a lungul întregii perioade comuniste. Măsurile luate de autorităţi contra confesiunilor neoprotestante au inclus: - controlarea resurselor financiare ale acestora; - înlocuirea unor „elemente necorespunzătoare” din conducere (la adventişti şi creştini după Evanghelie);
- interzicerea catehizării organizate a copiilor; - alcătuirea unui material documentar bogat, pe baza căruia avea să se procedeze la preschimbarea autorizaţiilor de funcţionare a comunităţilor şi a legitimaţiilor deservenţilor de culte; - introducerea sistemului arondărilor, ceea ce avea să însemne reducerea numărului de comunităţi şi de filii cu circa 1125 de unităţi, fapt care implica şi micşorarea numărului de deservenţi; - din 1958 se interzisese acestor culte să mai aducă noi serii de elevi în seminariile lor; - reducerea frecvenţei adunărilor pastorale; - controlarea cumpărării de imobile în vederea deschiderii unor noi lăcaşuri de cult; - împiedicarea implicării în activităţi pastorale a persoanelor nerecunoscute oficial; - folosirea fanfarelor pe străzi; - instruirea„organelor locale” de a se implica în respectarea „regimului legal al cultelor” şi a semnala împuterniciţilor abaterile; - oprirea adunărilor prea dese în biserici în cursul săptămânii. Neoprotestanţii au fost acuzaţi adesea de „tulburarea liniştii publice”, conform Decretului 153 din 1970. Articolul 90 din Legea presei adoptată la 1 aprilie 1974 interzicea difuzarea de Biblii şi cărţi religioase din străinatate, fiind considerat delict pasibil de la 3 luni şi până la 2 ani de închisoare sau o amendă. În anul 1977 un grup de pastori şi laici neoprotestanţi au iniţiat un Apel pentru a face cunoscute persecuţiile la care sunt supuşi, iar în 1978 se înfiinţează ALRC, Comitetul Creştin pentru Apărarea Libertăţilor Religioase şi de Conştiinţă.
Fişă matricolă a unui preot reformat arestat de comunişti
Fişa penală a preotului reformat Ady Béla din Crăieşti, închis la Tg.Mureş, Gherla, Salcia, Periprava
iulie 2013
5
REMEMBER
REZISTENŢA IERARHILOR ŞI PREOŢILOR MUREŞENI FAŢĂ DE STATUL COMUNIST Forme de rezistenţă a preoţilor greco-catolici mureşeni Rezistenţa preoţilor greco-catolici s-a manifestat prin refuzul de a trece la Biserica ortodoxă, prin continuarea slujbelor în Bisericile romano-catolice şi prin perpetuarea practicilor greco-catolice chiar în bisericile devenite ortodoxe, unde oficiau foşti preoţi uniţi trecuţi la biserica ortodoxă. Pentru dorinţa lor de a-şi păstra confesiunea greco-catolică, confesiune pentru care preoţii greco-catolici au depus un jurâmânt de fidelitate veşnică la hirotonire, aceştia au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare sau la muncă silnică. Chiar preoţii greco-catolici care au semnat pentru „revenirea” la Biserica ortodoxă, cum au fost preoţii Gavril Branea din Căpuşul de Câmpie sau Ştef Bernard din Lăscud şi alţii, au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare. În închisorile comuniste preoţii grecocatolici erau numiţi „bandiţi în sutane negre”, „bandiţii lui Papa”, după cum apar în mărturiile supravieţuitorilor. Ceea ce a fost mai grav a fost faptul că întreaga familie a preoţilor arestaţi a avut de suferit uneori tot felul de repercusiuni din partea autorităţilor: au fost arestaţi, scoşi din case, şi-au pierdut slujbele şi alte neplăceri ale unor oameni care nici măcar nu erau condamnaţi. Iată mărturia preotului Ioan Roşca despre suferinţele soţiei sale: „În timpul cât am stat ascuns, soţia mea a avut de suferit mult. Deseori era sculată noaptea, ameninţată şi silită să facă foc, îndemnată apoi să urce pe sobă, terorizată în fel şi chip ca să răspundă unde sunt. A rezistat cu curaj, dar urmările se simt acum după 40 de ani”. În deceniul şase al secolului XX autorităţile statale şi o parte a preoţilor ortodocşi au făcut presiuni asupra acestora pentru înlăturarea rămăşiţelor greco-catolice şi au trecut la transferarea lor în alte parohii. Preoţii greco-catolici care nu au acceptat trecerea la ortodoxie au suferit o serie de
6 ERA
arestări şi condamnări, fiind urmăriţi permanent de Securitate şi după eliberarea lor din închisoare.
În 1954, în Regiunea Autonomă Maghiară erau repertoriaţi următorii preoţi greco-catolici care evident nu mai aveau funcţii sacerdotale (este precizată şi parohia unde servise; sunt incluşi şi cateheţii din Târgu Mureş): 1. Codreanu Pop - Band 2. Zahei Raţiu - Ceauşul de Câmpie 3. Ioan Moga - Herghelia 4. Ioan Cizmaşiu - Glodeni 5. Petru Natea - Ivăneşti 6. Mihail Matei - Sântandrei 7. Vasile Berbecar - Merişor 8. Dumitru Poptămaş - Moişa 9. Aurel Comes (sau Omes, lectură incertă) - Harţău 10. Roman Husar - Roteni 11. Vasile Harşia - Bozed 12. Ioan Crăciun - Sângeorgiu de Mureş 13. Aurel Marcu - Chinari 14. Ioan Alexandru - Voiniceni 15. Alexandru Târnoveanu - Bărdeşti 16. Ioan Şerban - Voievodeni - arestat 17. Iosif Pop - Târgu Mureş 18. Ioan Dredeţianu - Târgu Mureş 19. Aloisiu Simion - Târgu Mureş 20. Vasile Precup - Târgu Mureş 21. Grigore Friciu - Târgu Mureş 22. Octavian Friciu - Târgu Mureş 23. Ovidiu Pop - Şincai, Fânaţe 24. Emil Boroş - Târgu Mureş 25. Augustin Sabău -Grebeniş 26. Lazăr Dogariu - Târgu Mureş 27. Bazil Comes - Târgu Mureş 28. Zosim Nuţiu - Târgu Mureş 29. Iuliu Bucur - Târgu Mureş 30. Victor Turcu - Târgu Mureş 31. Ioan Roman - Iernut 32. Nicolae Bogdan - Târgu Mureş 33. Grigore Dogariu - Comori 34. Ioan Conţiu - Milăşel 35. Augustin Nilca - Târgu Mureş 36. Remus Păcurar - Petelea, arestat 37. Mihail Crişan - Teleac, arestat
38. Alexandru Horga - Poarta 39. Ioan Pop - Ercea 40. Simion Pop - Toldal 41. Ioan Suflea - Maioreşti 42. Ioan Pop - Căcuciu 43. Vasile Chicerdean - Sântu 44. Ioan Tanco - Urisiul de Jos 45. Gheorghe Gherghel - Băla 46. Alexandru Todea - Reghin, arestat 47. Emil Damian - Filipişul Mare 48. Ioan Racoţian - Caşva 49. Alexandru Pop - Chiherul de Jos, arestat 50. Ioan Erseni - Cozma 51. Augustin Giurgiu - Băiţa, arestat 52. Emil Catarig - Socolul de Câmpie 53. Octavian Gherman - Fărăgău, decedat 54. Septimiu Drăgan - Jabeniţa 55. Ioan Roşca - Adrian, arestat 56. Virgil Bretfăleanu - Lunca, arestat La 28 februarie 1961 împuterniciţii cultelor semnalau activitatea preoţilor refractari Mihail Crişan, Vasile Anca, Aurel Aldea şi Ioan Jeleriu din raionul Reghin. Tot acolo preotul vechi ortodox Ifrim Bordea de la parohia Hodac slujea după ritualul greco-catolic în vreme ce, dimpotrivă, un alt preot vechi otodox Marin Dinu se comporta brutal faţă de enoriaşii foşti greco-catolici. Nu lipsesc nici preoţii romano-catolici din Reghin care asistau spiritual pe foştii fideli uniţi, cum este cazul preoţilor Adalbert Szirmai şi Francisc Salati. In raionul Sărmaş, după afirmaţiile protopopului Iuliu Macavei din 2875 de greco-catolici rămaşi în rezistenţă la 1948 trecuseră la ortodoxie până în 1961 încă 2793 de persoane. In plus este de remarcat progresul grupării "Martorii lui Iehova", facilitat de insuficienta activitate a preoţilor ortodocşi aflaţi în serviciu. In raionul Târnăveni, zonă de puternică implantare greco-catolică (aici se găseste oraşul Blaj) Biserica Ortodoxă Română nu forţează lucrurile, deşi existau 10 preoţi refractari şi alţi 8 reveniţi dar "neloiali"care pot crea dificultăţi.
COMUNISM.RO.MS
Deţinuţi politici din rândul preoţilor greco-catolici mureşeni
Episcopul Tit Liviu Chinezu înainte de arestare
Fotografia din închisoare a episcopului Tit Liviu Chinezu, din arhiva CNSSAS de la Popeşti Fişa matricolă penală a episcopului Tit Liviu Chinezu
S-a născut în 1904, în localitatea Maioreşti, judeţul Mureş. Şi-a făcut studiile teologice superioare la Angelicum - Roma, unde îşi ia doctoratul în Teologie şi Filosofie. A fost hirotonit preot în 1930 şi numit profesor de Filozofie la Academia Teologică din Blaj, unde funcţionează până în 1948 când este arestat şi ţinut mai mulţi ani în prizonierat la Mănăstirea Neamţ, la Căldăruşani şi la
Dragoslavele, cu scopul de a fi convertit la ortodoxie. A fost hirotonisit episcop în prizonieratul de la Căldăruşani, în decembrie 1949 ca succesor al episcopului Vasile Aftenie. A avut aceeaşi soartă ca şi ceilalţi ierarhi greco-catolici, fiind arestat în octombrie 1948, în lotul preoţilor. Transferat la Sighet, la camera 44, acolo unde a şi murit pe data de 15 ianuarie 1955 în celulă, cu geamul lăsat deschis din ordinul comandantului închisorii, Vasile Ciolpan, pe un ger cumplit. A fost îngropat în Cimitirul Săracilor, la
confluenţa Izei cu Tisa, lângă Cearda, într-o groapă comună. Timp de patru ani, cât a stat la Sighet, venea securistul în celulă şi îi explica de ce ar trebui să treacă la Ortodoxie. Într-o zi, episcopul a răspuns: „Domnule, sunt cât se poate de uimit să constat că guvernul comunist, care se declară ateu, manifestă atâta interes pentru convertirea noastră”. Această replică a fost considerată de comandantul închisorii obrăznicie şi a avut ca urmare înăsprirea regimului de detenţie.
George Guţiu, arhiepiscop de Cluj - Gherla, s-a născut în satul Vaidei, comuna Ogra, judeţul Mureş, în 1924. A făcut primele cinci clase în satul natal, urmate de patru clase gimnaziale la Liceul Al. Papiu Ilarian din Târgu Mureş, iar ultimele patru clase liceale, în refugiu, la Liceul „Titu Maiorescu” din Aiud, luându-şi bacalaureatul în 1944 şi fiind primit la Academia Teologică din Blaj pe care o absolvit-o în 1948, când a promovat şi examenul de licenţă în Teologie. A fost hirotonit preot, în 8 decembrie 1948, de către episcopul Theodor Alexandru Cisar al Bucureştiului, în timp ce episcopii şi o mare parte din cler se aflau întemniţaţi la Dragoslavele şi la Mănăstirea Neamţ, precum şi în alte închisori din ţară. Ajutat şi îndemnat la început de părintele Gheorghe Dănilă, fost rector al Academiei Teologice
din Blaj, în decembrie 1948 devine ordinarius arhidiecezan, apoi, îndrumat de protopopul dr. Alexandru Todea, episcop din noiembrie 1950. A participat la reorganizarea Arhiepiscopiei Blajului pentru activitatea ei în clandestinitate. A cules de la parohii şi protopopiate date despre preoţii, călugării şi călugăriţele care au rămas statornici în credinţa catolică, despre cei întemniţaţi, şi toate au fost comunicate Sfântului Părinte Pius al XII-lea. În acelaşi timp a fost şi spiritualul Congregaţiei Surorilor din Blaj, până la ridicarea acestora şi fixarea lor în fosta mănăstire bazilitană din Obreja. În 30 ianuarie 1951, a fost arestat la Reghin, anchetat la Ministerul de Interne - Bucureşti, până la 15 februarie 1952, judecat şi condamnat de Tribunalul Militar, secţia a II-a Bucureşti, pentru complicitate la „crimă de înaltă trădare”.
Fişa penală a arhiepiscopului Gheorghe Guţiu din Vaidei
Episcopul Tit Liviu Chinezu (1904-1955)
iulie 2013
7
COMUNISM.RO.MS
EXTRAS DIN SENTINŢA DE CONDAMNARE A ARHIEPISCOPULUI GHEORGHE GUŢIU „RPR. TRIBUNALUL MILITAR BUCUREŞTI, Secţia a II-a Dos. 3/1952. Conf. D. 5/03.01.1963 ped. de muncă silnică pe viaţă s-a comutat în 25 de ani muncă silnică... Prin D. 411/14.07.1964 graţiat total de restul de pedeapsă. Eliberat la 02.08.1964. SENTINŢA 104. Astăzi 15 februarie 1952. Tribunalul Militar Bucureşti, Secţia a II-a s-a întrunit în şedinţă publică în scopul de a judeca pe... GUŢIU GHEORGHE zis HORICĂ, născut la 30 martie 1924 în comuna Vaideiu - Mureş, fiul lui Tănase şi Laura, domiciliat în comuna Vaideiu - Mureş, preot greco-catolic, necondamnat până în prezent, trimis în judecată pentru complicitate la crima de înaltă trădare cf. art. 121 comb. cu art. 190 şi delictul de agitaţie publică pp. art. 327 al. 3 cp..... Acuzaţii din acest dosar, nutrind sentimente ostile faţă de succesele regimului nostru, în calitatea lor de preoţi au intrat în serviciul
Vaticanului, organizându-se şi activând împotriva RPR în cadrul grupului clandestin al fostului cult greco-catolic... Guţiu Gheorghe şi-a început activitatea subversivă în cadrul fostului cult greco-catolic, în toamna anului 1949, alături de pr. Gh. Dănilă, care fusese însărcinat de Nunţiatura Apostolică să organizeze clandestin, cultul greco-catolic şi din partea acestuia a dus la Nunţiatură scrisori în trei rânduri. Inculpatul a fost trimis pe la diferiţi preoţi ascunşi, să-i ajutoreze cu bani, iar după moartea lui Gh. Dănilă şi-a continuat activitatea alături de Todea Al. care l-a trimis în tot cuprinsul Episcopiei de Blaj, pentru a lua informaţii asupra numărului preoţilor care nu au trecut la ortodoxism; cu ocazia călătoriilor, a distribuit bani preoţilor care desfăşurau activitate contrarevoluţionară. Informaţiile culese le-a predat lui Todea Al. în lunile iunie 1950 a dus
o scrisoare secretă din partea lui Todea la Nunţiatură şi a însoţit pe Todea la Bucureşti, când acesta a avut o întrevedere la Nunţiatură cu Iosif Schubert. În ianuarie 1951 a fost trimis cu un plic în Oraşul Stalin şi l-a predat preotului Mihoc Martin. În declaraţia sa de la f. 136 inculpatul arată conţinutul rapoartelor pe care Todea le trimitea Vaticanului. După plecarea Nunţiaturii, Guţiu Gheorghe a primit pentru ajutorarea elementelor din grupul catolic suma de 600.000 lei pe care a predat-o lui Todea şi care sumă a fost împărţită preoţilor reacţionari. În declaraţiile sale Guţiu Gheorghe arată cum proceda cu circularele care le primea de la Todea, cum le difuza şi le multiplica şi că din conţinutul lor rezultă neîndoios că numitul instiga masele populare să nu se supună legilor şi autorităţilor şi să nu aibă încredere în nici una din realizările regimului.”
Cardinalul Alexandru Todea s-a născut în 1912, în comuna Teleac, judeţul Mureş; a făcut studiile primare în satul natal şi la Căcuci, cele gimnaziale la Reghin, iar cele liceale la Liceul Sf. Vasile din Blaj. Ulterior a studiat la Institutul De Propaganda Fide din Roma, obţinând doctoratul în 1940, când s-a întors în ţară, unde a devenit secretar mitropolitan şi profesor la şcolile din Blaj, unde a predat Religia, Limba latină şi Limba italiană. Din 1945 până în 14 octombrie 1948, a fost paroh şi protopop districtual la Reghin Mureş, fiind arestat în această perioadă de mai multe ori, pentru că a vorbit împotriva abuzurilor guvernanţilor comunişti. La a patra arestare a fost dus la Ministerul de Interne - Bucureşti şi reţinut timp de o lună. A cincea oară a fost arestat pentru că a protestat public împotriva înlăturării Regelui Mihai I. În 14 octombrie 1948 a fost arestat şi reţinut la Securitatea din Reghin, de unde a evadat şi a trăit ascuns trei ani şi trei luni, timp în care, la 19 noiembrie 1950, a fost consacrat clandestin episcop titular de Cezaropolis şi auxiliar al episcopului Ioan Suciu de la Blaj, de către episcopul romano-catolic Iosif Schubert din Bucureşti, în capela baptisteriu a catedralei Sf. Iosif din capitală, în prezenţa preotului George Guţiu. În 31 ianuarie a fost arestat din nou şi dus la Ministerul de In-
terne, anchetat 13 luni, apoi judecat în procesul din Joia Mare 1952, alături de protopopul Busoiu din Blaj, protopopul Iosif Pop din Târgu -Mureş, preotul Iosif Cherecheş din Milaşul Mare, judeţul Bistriţa-Năsăud, preotul Ion Crăciun din Luduş, preotul Dredeţeanu din Târgu-Mureş, preotul Simion Pop din Toldal, preotul Ion Şerban din împrejurimile Reghinului, preotul Ion Ţălnaru şi fiica protopopului Ariton Popa din Reghin. În rechizitoriul său, procurorul a spus: „Noi cunoaştem meritele Bisericii Greco-Catolice în trecut, rolul ei în lupta de rezistenţă în faţa opresorilor Imperiului austro-ungar, dar trebuie să înţelegeţi că astăzi situaţia este diferită şi că Biserica, ai cărei preoţi au devenit spioni, este legată la carul americanilor”. Într-o pauză, unul dintre juraţi, trecând pe lângă boxa acuzaţilor, le-a şoptit: „Nu vă umiliţi în faţa tribunalului, căci veţi fi condamnaţi oricum”. Pedepsele au fost mari, căci nu s-au aplicat după faptele comise, ci după numărul de ani scris în colţul fiecărui dosar de către Securitate. Pentru episcopul Todea, considerat „periculos pentru societate” s-a cerut condamnarea la moarte, însă Tribunalul Militar Bucureşti l-a condamnat la muncă silnică pe viaţă. În 28 februarie 1952, a fost transferat la Penitenciarul din Sighetu-Marmaţiei, unde a primit sarcina de „şef de măturoi”, pentru
a curăţa culoarul, sarcină pe care a folosito, în lipsa vigilenţei unor gardieni, la acordarea asistenţei spirituale deţinuţilor ajunşi în pragul morţii, între aceştia numărându-se Iuliu Maniu şi Gheorghe Brătianu. Penitenciarul din Sighet a fost desfiinţat în martie 1955, iar episcopul Al. Todea, transferat la Râmnicu-Sărat, unde a fost închis, cu încă patru deţinuţi, într-o celulă îngheţată, din care, după o noapte, l-au scos numai pe el supravieţuitor, căci ceilalţi îngheţaseră. L-au mutat într-o celulă normală şi şi-a revenit treptat. În 1957 a fost transferat la Piteşti; de aici, după grele suferinţe, în iunie 1960, a fost mutat la Dej, iar în 1963, la închisoarea clin Gherla, de unde a fost eliberat în baza Decretului 411/1964; a sosit la Reghin, acasă, după 16 ani de detenţie. În 16 martie 1986 a fost ales de Conferinţa episcopilor şi ordinarilor diecezelor mitropolitane, mitropolit al Bisericii Române Unite, recunoscut ca atare în 12 martie 1990 de Sfântul Scaun şi confirmat prin decret de preşedintele Ion Iliescu pentru ca, la 7 octombrie, să fie instalat în reşedinţa Mitropoliei din Blaj, recuperată parţial. În martie 1991 a fost ales şi confirmat preşedintele Episcopatului Catolic de ambele rituri din România, iar în 28 mai 1991, cardinal al Bisericii Catolice.
Iosif Pop, preot vicar din Târgu-Mureş, a făcut studiile liceale la Blaj iar cele teologice universitare, la Oradea şi Budapesta, terminându-le în 1917. Ajuns vicar foraneu archidiecezan al Târgu Mureşului a luptat pentru apărarea românilor în
perioada ocupaţiei hortyste. Documentele de la Arhivele Statului - Cluj oferă o serie de date concrete despre lupta părintelui vicar Iosif Pop şi a preoţilor uniţi pe care îi conducea, împotriva atrocităţilor şi umilinţelor la care a fost
supusă populaţia românească în timpul ocupaţiei maghiare. Atunci au fost trecute mii de familii româneşti la romanocatolici ori reformaţi în ciuda protestelor episcopului dr. Iuliu Hossu şi a măsurilor luate personal de Papa Pius al Xll-lea con-
8 ERA
COMUNISM.RO.MS
Fişa matricolă penală a preotului Iosif Pop
tra acestei politici duse împotriva populaţiei româneşti din Secuime. Odată cu desfiinţarea oficială a Bisericii Române Unite cu Roma, în octombrie 1948, părintele vicar Iosif Pop a trecut la rezistenţă prin predici, consfătuiri şi prin refuzul categoric de a părăsi credinţa sa catolică românească. A fost arestat, maltratat şi apoi închis. După ani grei de temniţă, a fost eliberat şi a trăit ca muncitor la Târgu Mureş. La înmormântarea sa, în primăvara anului 1985 la Târgu Mureş, oficiată de un sobor de preoţi români romanocatolici din Moldova, conduşi de părintele Iosif Sabău din Vatra Dornei, a vorbit mitropolitul Alexandru Todea - care împreună cu cei aproximativ o sută de preoţi greco-catolici sosiţi din ţară, a oficiat slujba greco-catolică, în încăperile ferite ale capelei din cimitir.
Preotul Bazil Anca, a trecut, în octombrie 1948, sub presiunea autorităţilor, la ortodocşi. A fost totuşi declarat chiabur, cu 2 ha de teren primit la împroprietărire. Protopopul ortodox al Reghinului, Mihai Ciobanu i-a luat parohia Habic, judeţul Mureş. S-a mutat în localitatea Galaţi, raionul Zlatna, de unde a ieşit la pensie, iar în 1990 a decedat. Deoarece părintele Anca a fost condamnat politic, fiul său Mihai Iuliu a suferit toată viaţa.
Preotul Ştefan Bernard s-a născut în 1916 la Lăscud, judeţul Mureş. A făcut clasele primare în satul natal, gimnaziul la Diciosânmartin (Târnăveni), iar liceul la "Sfântul Vasile" în Blaj, absolvindu-1 în 1934, când a intrat în Congregaţia Părinţilor augustinieni - asumpţionişti cu noviciatul la Beiuş. Urmează şase ani de studii teologice univesitare în Franţa. Reîntors în 1941 la Beiuş, este hirotonit preot şi numit profesor de limba franceză la Liceul Samuil Vulcan, unde a funcţionat între anii 1942-1948. În 1948 s-a retras la Lăscud, ţinând însă legătura cu autoritatea bisericească şi făcând pastoraţie clandestină împreună cu I.P.S. Todea şi P.S. Guţiu, până la 26 iulie 1951, când a fost arestat. Dus la Luduş şi de aici la Securitatea din Târgu-Mureş, este anchetat până în februarie 1952, iar în aprilie al aceluiaşi an, este judecat la Cluj, împreună cu lotul celor 30 de preoţi din judeţul Mureş şi condam-
nat la cinci ani pentru instigare contra statului. Întregul lot judecat a fost încadrat la muncă silnică pe viaţă, însă procurorul, fiind rudenie cu unul din preoţii inculpaţi, a modificat încadrarea şi astfel le-a fost redusă condamnarea tuturor. În lot se afla şi părintele profesor Ştefan Manciulea. După condamnare, majoritatea au fost transferaţi la Canal, Colonia Poarta Albă - Triaj şi de aici trimişi la Colonia Peninsula. Aici, la Canal, s-a născut Rozarul Sfântului Spirit. Când în 1953 au încetat lucrările la Canal, a rămas la Peninsula să demonteze unele instalaţii şi apoi a fost mutat la stadionul Constanţa, de unde a fost eliberat în octombrie 1955, cu certificatul nr. 11465/1955, beneficiind de o graţiere. Reîntors la Lăscud, s-a ocupat de studiu şi de pastoraţie clandestină, cu toate că era supravegheat de autorităţi. Din 31 ianuarie 1990 a fost profesor de Teologie fundamentală (Catehism dezvoltat),
Patrologie şi Pastorală la Blaj . Preotul Gavril Branea s-a născut la 24 noiembrie 1917 în Hodac. După şcoala primară din Tulgheş, şi-a făcut studiile liceale la Piatra Neamţ şi Gheorgheni. Au urmat doi ani de studii la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj, însă a continuat studiile superioare la Academia Teologică din Blaj. După absolvire, în 1940, a fost numit catehet la şcoala primară din Căpuşul din Câmpie, pentru ca, un an mai târziu, să fie hirotonit şi să ajungă preot ajutător la parohia din aceeaşi localitate. La această parohie a fost prins de evenimentele din toamna anului 1948. După o perioadă de rezistenţă, la 12 iulie 1949, preotul Branea a semnat pentru “revenire”, pentru ca pe 29 iulie să fie numit la Parohia Voiniceni. La 28 ianuarie 1950, preotul Branea a fost luat din sânul familiei, arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Târgu
iunie 2013
9
COMUNISM.RO.MS
Fişa matricolă de la Aiud a preotului Circa Alexandru din Ogra Preotul Alexandru Circa din Ogra a fost arestat în 1951, deţinut la Penitenciarul din Târgu-Mureş şi condamnat în 1952 de către Tribunalul din
Preotul Gavrilă Branea Mureş. Fusese denunţat că în perioada anterioară revenirii avusese legături cu grupul de rezistenţă anticomunistă condus de Teodor Mărgineanu. Timp de un an de zile de anchete interminabile şi chinuitoare, preotul Branea a declarat că legăturile sale cu grupul anticomunist s-au consumat în ianuarie 1949, când l-a găzduit pe Teodor Mărgineanu, şi în iunie acelaşi an, atunci când a ajutat cu alimente. La procesul desfăşurat la Tribunalul Militar Cluj, părintele Branea a fost acuzat de “uneltire contra ordinii sociale”, fiind condamnat prin Sentinţa nr. 23 din 15 ianuarie 1951 la un an închisoare corecţională. După detenţie a slujit la Parohia Petelea din judeţul Mureş.
Preotul Ioan Crăciuneanu, născut la Iernut, judeţul Mureş, în 1890, a fost paroh la Feiurdeni, judeţul Cluj, unde a clădit o biserică. În 1930 s-a transferat la Valea Lungă, judeţul Târnava Mare (azi judeţul Alba), unde a păstorit 24 de ani. În perioada războiului şi-a pierdut cei doi fii, unul prizonier la ruşi, căzut la Cotul Donului, altul la Debrecen, în 1944. Începând cu 1947 a fost interogat şi maltratat în fiecare lună la Securitatea din Blaj. Pentru că nu a trecut la ortodoxie, în 1952 a rămas fără serviciu şi fără pensie. S-a mutat la una din fiice la Cluj, unde s-a angajat ca profesor la Şcoala de orbi. A murit la Cluj, în 2 aprilie 1961.
Preotul Octavian Grama din Reghin a fost arestat de două ori: prima dată între 17 octombrie 1948 şi 13 septembrie 1949, iar a doua oară între 15 noiembrie 1959 şi 1 septembrie 1959. În 1960 a trecut la ortodoxie, fiind numit paroh la Pietriş, judeţul Harghita, de unde a demisionat în 1965.
10 ERA
Fişe penale ale preotului Ioan Crăciun Preotul Ioan Crăciun din Gheja, Luduş, a fost hirotonit preot în clandestinitate în 1949, după ce şi-a terminat studiile la Academia Teologică din Blaj. Lucra ca şi contabil la o întreprindere, dar desfăşura în acelaşi timp şi o vie activitate pastorală. Arestat, a petrecut mai mulţi ani în temniţele comuniste. După eliberare, în 1964, a continuat să propovăduiască credinţa creştină. A murit în 1988 la Luduş. A fost închis în 1951 la Penitenciarul din Târgu-Mureş până la proces, apoi la cel din Cluj în 1952 şi dus la Jilava, Poarta Alba, Gherla, Cavnic şi altele, după cum reiese din fişele matricole penale, dintre care una poartă ştampila „POLITIC”, fiind amnistiat în 1955.
Cluj la 3 ani de închisoare pentru „instigare publică”. A fost închis la Aiud unde a murit în 1953, lăsînd în urmă 9 copii.
COMUNISM.RO.MS Preotul Augustin Giurgiu din Reghin s-a născut în Cozma, judeţul Mureş, la 30 august 1911. Hirotonit preot celibatar în Blaj, la 25 martie 1935, a funcţionat ca preot o jumătate de an la Turda împreună cu părintele Coriolan Sabău, apoi cinci ani la Goreni şi opt ani la Băiţa - Mureş. În ziua de 1 octombrie 1948, când a refuzat să treacă la Ortodoxie, au început şicanele. Aflând că noaptea va fi arestat, din seara aceea nu a mai dormit la parohie, ci pe la creştinii din sat. La parohie rămăsese doar mama preotului. Din seara de 23 octombrie - când a fost ridicat de şeful de post însoţit de un securist în civil, dar scos din mâinile lor de către credincioşi - părintele Augustin Giurgiu s-a ascuns. A făcut o Liturghie de Sf. Arhangheli, la 8 noiembrie 1948; oamenii s-au adunat în număr mare, ca în ziua de Paşti. În sâmbăta spre duminica următoare, când aveau de gând să meargă iarăşi spre biserică pentru Liturghie, au venit camioanele Securităţii cu puţin înainte de miezul nopţii. Securiştii au luat pe cine au pus mâna. Preotul a scăpat; a stat cu săptămânile ascuns în jupii de pe hotar, împreună cu mai mulţi credincioşi. Cei ridicaţi din case şi de pe drum au fost duşi la Reghin şi bătuţi straşnic. Cei fugiţi, nemaiputând răbda, s-au prezentat singuri la Securitate; au fost bătuţi şi ei. Preotul nu a mai dat pe acasă. După câteva zile, a plecat şi mama dânsului de acolo. I-au fost luate bucatele din hambar, lemnele de foc, fânul; până şi masa de birou i-au dus-o la Primărie. Iacob Rus a fost forţat să meargă prin sat cu lista de la Primărie, pe care urmau să o semneze credincioşii greco-catolici pentru trecerea la ortodoxie, apoi l-au trimis un an la Canal. Mulţi bărbaţi şi femei au fost chemaţi la Primărie şi trataţi ca nişte hoţi: Nicolae Biriş din Teaca, Lucreţia Candinus, Viorica Ceteraş din Băiţa; pe mama preotului au dus-o deseori la Reghin, unde i se spunea că o vor spovedi înainte de a o ucide. Ştefan Borşa s-a întors bătut în aşa hal, că o săptămână a trebuit ţinut în cârpe ude. Când, în 12 martie 1953, a fost prins preotul,
Preotul Teodor Racoviţan din Târnăveni Mureş, a fost arestat şi condamnat în 1950 de către Tribunalul Militar din Cluj. A fost închis la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Preotul – canonic Ioan Roşca, protopop al Reghinului, serveşte biserica greco-catolică din Ibăneşti, recuperată încă din 30 decembrie 1990. S-a născut în 1920 în comuna Răzoare, judeţul Mureş. În anul 1948 era administrator parohial în satul Adrian, judeţul Mureş, protopopiatul Reghin, unde a venit Securitatea să-l aresteze la data de 30 octombrie. A reuşit să scape şi s-a ascuns. A activat
Fişă matricolă penală a preotului Augustin Giurgiu au fost arestaţi şi câţiva cetăţeni: Constantin Sigărtău, Maftei Cotoi, Maria Man, Gheorghe Suciu, Ioan Man, Susana Butnar, Toma Ceteraş ş.a. potrivit mărturiilor domnişoarei Petronela Gherman. După patru ani şi jumătate de viaţă de fugar, preotul a fost arestat. Era ascuns sub fânul de pe podul grajdului lui Gheorghe Suciu (Beţu) din comuna Cozma. Pentru arestarea sa au fost mobilizaţi aproximativ 50 de soldaţi aduşi în două camioane, postaţi pe stâlpii de telegraf, în clopotniţa bisericii, pe căile de acces. Pentru părintele Augustin Giurgiu au urmat anchetele, ochelarii negri, nopţile nedormite şi teama... Dintre cei care l-au anchetat la Târgu Mureş, părintele îşi mai aduce astăzi aminte de un oarecare Cisteian, din Blaj, de un altul Dumbravă din Ruşii-Munţi, de Rusu Ioan al Olimpiadei, ce-i fusese preotului cândva elev la Băiţa, de Adler - care s-a purtat ca o fiară; odată, în Vinerea Mare, i-a oferit preotului, batjocoritor, o bucată de friptură.
Un anchetator mai tânăr, maghiar, şi directorul se purtau mai omeneşte. A fost transferat la penitenciar, la început izolat, apoi în camere comune. A fost judecat şi condamnat la cinci ani, pentru instigaţie. Mai târziu a fost închis împreună cu alţi deţinuţi politici: elevi, romano-catolici, iehovişti etc. A fost închis alături de preoţii: Vasile, protopop din Mociu, de 73 de ani: Leonida Chiajacovschi, preot ortodox ce spovedise pe fugarul Lucian Bucin (fiu de preot ortodox), convertit în închisoare, azi preot greco-catolic în Reghin, Cornel Finică (Ciprian - numele de monah), Liviu Chifor, preot celibatar; apoi elevii: Augustin Pop, Drăghici şi Ion Roşca, azi protopop în Reghin. După o lună de muncă, la mina de plumb de la Cavnic, în subteran, a fost trimis la Alba Iulia, de unde s-a întors acasă în octombrie 1955, slăbit şi bolnav. După ieşirea din închisoare, circa patru ani n-a fost angajat nicăieri: "Pentru dumneata nu se găseşte!" - era mereu răspunsul.
clandestin până în august 1950, când Securitatea a reuşit să-l aresteze. Timp de o lună a fost anchetat şi bătut pentru a mărturisi unde era ascuns preotul protopop Alexandru Todea, dar nu au aflat nimic de la el. A fost eliberat. După arestarea I.P.S. Alexandru Todea, în ianuarie 1951, Securitatea a încercat din nou să-l aresteze, dar nu l-au găsit. La data de 17/18 aprilie 1952 (Joia şi Vinerea Mare) a fost judecat în lipsă şi condamnat la şase ani de închisoare de Tribunalul Militar Cluj, într-un lot de 19 persoane: 1. Şerban Ioan, preot în Voivodeni; 2. Felicia Popa, preşedinta Reuniunii Mariane; 3. Ioan Păcurar, preot în Petelea; (în fişa
penală apare Remus Păcurar) 4. Mihai Crişan, preot în Teleac; 5. Ioan Maior, student teolog; 6. Simion Pop, preot în Toldal; 7. Cherecheş Iosif din Milaş; 8. Crăciun Ioan, hirotonit în clandestinitate, la Luduş; 9. Ioan Ţelnar, preot; 10. Teodor Racoviţean, preot în Târnăveni; 11. Iuliu Busoiu, protopop din Blaj; 12. Teodor Miclea, preot; 13. Ştefan Manciulea, preot profesor, Blaj; 14. Iosif Pop, protopop, Tg. Mureş; 15. Alexandru Circa, mort la închisoare; 16. Ioan Dredeţeanu, preot din Tg. Mureş; iunie 2013
11
COMUNISM.RO.MS 17. Virgil Brătfălean, preot; 18. Bernard Ştef, preot călugăr, Blaj. În noiembrie 1953, în urma unui denunţ, a fost arestat. După trei luni de anchetă foarte dură, a fost judecat şi condamnat de Tribunalul Militar Braşov la încă cinci ani, împreună cu alţi cinci credincioşi, fiecare primind câte un an temniţă, pentru tăinuire. A stat un an la Penitenciarul Tg. Mureş, apoi la Jilava, după care a fost transferat la Oradea pentru a fi rejudecat, întrucât familia ceruse contopirea celor două condamnări. Rejudecat, a fost condamnat la şapte ani de închisoare. În urma amnistiei din septembrie 1955, a fost eliberat. La Securitatea din Târgu Mureş, unde a cerut restituirea lucrurilor confiscate la arestare, mai ales cărţile, i s-a răspuns că acestea au fost arse. I-au propus să devină informator, ceea ce, fireşte, a refuzat. În timpul cât
a stat ascuns, soţia i-a fost dată afară din învăţământ. A stat doi ani fără serviciu şi a fost mereu terorizată de Securitate. După eliberare, părintele Ioan Roşca a găsit un loc de muncă, dar într-o seară, convocat la sediul Securităţii, unde însuşi comandantul l-a bătut straşnic, i s-a pus în vedere să părăsească oraşul. A plecat din Reghin în 1961 şi s-a stabilit în comuna Iernut, unde a fost angajat la Gostat. După această dată, nu a mai avut necazuri cu Securitatea până în 1982. Era la câteva săptămâni după moartea preotului Ioan Miclea din Blaj. Se întorcea de la Blaj împreună cu I.P.S. Alexandru Todea, care primise de la doamna Dorina Miclea mai multe cărţi şi manuscrise ale defunctului. Securitatea a aflat. La intrarea în Tg. Mureş au fost opriţi. Un miliţian a intrat la volanul maşinii în care se aflau şi i-a condus la sediul Securităţii din Târgu Mureş. Au fost confis-
cate toate manuscrisele şi, după câteva ore, au fost puşi în libertate. „În toată perioada de clandestinitate şi-a trăit din plin viaţa sacerdotală, în spiritul moralei şi credinţei creştine, în ascuns, zilnic slujea Sf. Liturghie, a oficiat botezuri, cununii şi prohoduri, mai ales noaptea, care se desfăşurau cu trăire de arhanghel, fiind total detaşat de cele pamânteşti, asa cum a fost format în şcolile Blajului de vrednicii săi înaintaşi, episcopul Ioan Suciu şi cardinalul Alexandru Todea, care l-a însoţit în toate acţiunile sale, reorganizând parohiile. Predicile Domniei Sale erau minuţios pregătite, bine documentate, cu vocabular ales; a îmbinat temele religioase cu cele ştiinţifice - adevarăte lecţii de cateheză”. Astfel scriau preoţii şi credincioşii protopopiatului greco-catolic din TârguMureş la decesul protopopului Ioan Roşca în 2009.
Fişa penală a preotului Filip Pop
Preotul-canonic Filip Pop s-a născut la Caşva, comuna Gurghiu, judeţul Mureş.
Necăsătorit. A fost preot la Blaj, apoi la Făgăraş. Condamnat la 5 ani de închisoare de Tribunalul din Cluj în 17 aprilie 1950, pentru refuzul de a-şi părăsi credinţa, după unirea forţată a Bisericii Greco-Catolice cu cea Ortodoxă. Detenţia la Cluj, Gherla, Peninsula, şi la Canal, la Poarta Albă. După mărturia surorii sale Elena Fărcaş a fost arestat a doua zi
de Anul Nou. Înainte de a fi arestat, s-a întâlnit cu mama lui la Reghin, deoarece fiind urmărit de Securitate nu dorea să producă necazuri familiei. Aceasta l-a întrebat la despărţire când se vor mai întâlni şi el i-a răspuns „O să ne întâlnim la a doua venire”, deoarece probabil bănuia că va fi arestat şi închis.
Preotul Ioan Vultur s-a născut în 1905 la Frunzeni, judeţul Mureş, a făcut primele clase la Reghin, apoi clasele I-IV gimnaziale la Liceul german din acelaşi oraş, iar clasele V-VIII la Liceul "Sfântul Vasile" din Blaj, de unde mitropolitul Vasile Suciu l-a trimis la studii în Belgia, la Facultatea de Filosofie a Universităţii
Catolice din Louvain (1927-1931). Reîntors la Blaj, urmează Academia Teologică din Blaj (1931-1934). Încă din 1931 predă Limba franceză la Liceul "Sfântul Vasile" din Blaj, la început câteva ore săptămânal, apoi normă întreagă. A funcţionat aici ca profesor de Limba franceză până în 1948. În noaptea de 28/29
octombrie 1948 a fost arestat împreună cu episcopul Ioan Suciu şi alţi preoţi şi canonici din Blaj şi duşi la Mănăstirea Neamţ, de aici la Căldăruşani, apoi la Sighetu-Marmaţiei, unde au fost ţinuţi până în iulie 1955, când au fost duşi la Securitatea din Braşov. În 29 august 1955 este eliberat împreună cu părintele
Preotul Filip Pop, fotografie din arhiva familiei
12 ERA
COMUNISM. RO.MS
profesor dr. Leon Sârbu. I s-a fixat domiciliu obligatoriu. După multe încercări, a fost angajat muncitor la Gaz Metan, Mediaş, şi apoi la Combinatul de Prelucrare a Lemnului - Blaj, tot ca muncitor, până în 1962. După încă patru ani, petrecuţi ca muncitor pe diferite şantiere din Blaj, este angajat în 1966 profesor de Limba franceză la Liceul Agricol (fost "Sfântul Vasile") din Blaj până în 1973 când este pensionat. Moare în 1979. A lăsat cu limbă de moarte fiului şi fiicei sale următorul îndemn: "Dacă va fi pusă în libertate Biserica noastră, să o ajutaţi cât mai mult". Fişele matricole penale ale preotului Ioan Vultur de la închisoarea din Sighet şi penitenciarul din Codlea
Preoţi şi credincioşi romano-catolici mureşeni prigoniţi în perioada comunistă Márton Áron, episcop romano-catolic, duhovnic şi orator academic, cu funcţii importante în ierarhia bisericii catolice maghiare din Ardeal în perioada interbelică şi în timpul războiului. S-a născut în 1896, în comuna Sf. Dominic (Ciuc ); absolvent al Academiei Teologice din Alba Iulia, capelan în Ditrău şi Gheorgheni, profesor de religie la Târgu-Mureş. Hirotonisit preot în 1924; numit secretar al Episcopiei, însărcinat cu păstorirea studenţimii romano-catolice din Cluj în 1932; director al Reuniunii Catolice din Ardeal (1934); vicar economic al parohiei romano-catolice din Cluj (1936); administrator apostolic al Diocezei de Alba Iulia (septembrie 1938); episcop al Diocezei Alba Iulia, numit de Sf. Scaun, confirmat de Regele Carol II, care l-a numit şi "senator de drept" în Parlamentul
Frontului Renaşterii Naţionale (1939-1940). După 23 august 1944, a combătut ideologia marxistă, sfătuind credincioşii să nu se înscrie în organizaţiile "de stânga", întreţinând o atmosferă antisovietică şi anticomunistă, iar la 23 februarie 1949, şi-a manifestat solidaritatea cu preoţii greco-catolici arestaţi. A fost arestat în iunie 1949, în gara Teiuş; torturat în anchetă şi după condamnare în închisorile prin care a trecut - MAI, Jilava şi Sighet. "Eliberat" la 6 ian.1955; cu domiciliu obligatoriu la Alba Iulia, prelungit până în 1967, prin Decizii succesive (nr. 6826/5 iunie 1957; nr. 6596/29 iunie 1965; nr. 6599/5 iunie 1966); semnate de Alexandru Drăghici.
Preotul franciscan Docze Árpád se afla la Securitatea din Tg. Mureş în perioada 1949-1951.
Kacso Justina, din Târgu Mureş, născută în 1905. Arestată în 1956; anchetată la Securitatea din Târgu-Mureş; condamnată la 6 ani închisoare de Tribunalul Militar din Cluj, la 20 aprilie1956, pentru popularizarea cărţii "Apariţia Maicii Domnului" de Lasalette. Închisă la penitenciarul din Miercurea Ciuc.
Kovács P. Benianim s-a născut în 1892 în satul Cinta, comuna Crăciuneşti, judeţul Mureş. A fost arestat la 1 iunie 1951; torturat la Securitatea din Târgu Mureş, unde i s-a întocmit un dosar (cu probe şi mărturii false) pentru "activitate duşmănoasă regimului, sub acoperire religioasă". Judecat şi condamnat de Tribunalul Militar din Cluj. A murit la 24 noiembrie 1951, în timpul detenţiei, la Văcăreşti.
Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste Preotul Lazăr Cârja, confesor al garnizoanei Târgu-Mureş, a fost arestat şi condamnat la şase ani de închisoare pentru activitate anticomunistă, în 22 august 1959. A încetat din viaţă la 9 aprilie 1987,
în comuna Arieşeni, Alba, la vârsta de 90 de ani.
Preotul Chehaiciuc, născut la 19 aprilie
1906, paroh la Grindeni, Mureş, a fost arestat în 1948, pentru uneltire şi condamnat la şase ani detenţie. A trecut prin Braşov, Ocnele Mari, Jilava şi Aiud. A trăit până în 1995.
iunie 2013
13
COMUNISM.RO.MS
Preotul Nicolae Coman, născut în 15 aprilie 1912 la Grindeni, Mureş, paroh în Pogăceaua şi Grindeni, a fost închis între anii 1948 - 1952.
Preoţi ortodocşi din Târgu-Mureş în 1925, arhiva documentară a Muzeului Judeţean Mureş, Secţia de Etnografie şi Artă Populară
Preotul Iuliu Dorgo din Băiţa, Mureş, a fost închis în perioada 1952 – 1954 la penitenciarul din Târgu-Mureş, la închisoarea Galeşu, fiind condamnat pentru „uneltire”.
Preotul Iustinian Ion Herescu de la Mănăstirea Recea, Târgu Mureş, se numără printre preoţii despre care părintele Ion Movileanu mărturiseşte că au fost închişi sau au avut domiciliu obligatoriu în anii prigoanei comuniste.
Preotul Aurel Gliga S-a născut la 5 aprilie 1904, în comuna Vătava, judeţul Mureş, într-o familie de creştini ortodocşi. A urmat şcoala primară din Reghinul Săsesc, apoi gimnaziul săsesc, colegiul reformat, iar din cauza Primului Război Mondial şi-a continuat studiul la Liceul "Andrei Şaguna" din Braşov şi la Liceul Grăniceresc din Năsăud. Ca bursier al Episcopiei Clujului, între 1922 şi 1926, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi. După obţinerea licenţei, Aurel Gliga a fost profesor de religie la Gimnaziul
14 ERA
"Angelescu" din Cluj şi secretar al episcopului Nicolae Ivan, apoi, pentru doi ani, pedagog la Institutul Teologic din Cluj. În 1929 a fost ales preot la Topliţa Română, unde a slujit până la 30 iunie 1940, când s-a mutat pe postul de paroh la Turda-Centru şi de protopop de Turda. După instalarea regimului comunist, părintele Gliga a cunoscut suferinţele persecuţiei ateiste. Pentru că refuza să se încadreze în organizaţiile "democratice" a fost urmărit permanent de către Securitate. De asemenea, s-a opus categoric atunci când autorităţile statului au încercat rechiziţionarea casei parohiale. Pentru că era considerat unul dintre oamenii de încredere ai episcopului Nicolae Colan şi nu se putea încadra în "spiritul vremii", în februarie 1951, a fost destituit din postul de protopop. Un an mai târziu, la 12 februarie 1952, părintele Gliga a fost reţinut de către Securitate. Motivul a fost afirmaţia făcută
la o întrunire a preoţilor privind reforma
COMUNISM.RO.MS
monetară, în care ar fi spus: "Feriţi-vă fraţilor că vin leii cu rubla sovietică în coadă!". Însă părintele a fost anchetat timp de nouă luni şi pentru alte învinuiri şi numai în condiţii extrem de grele (nu mai putea semna declaraţiile), încât la eliberare a fost nevoit să se interneze în spital pentru refacerea sănătăţii. După eliberare s-a întors la parohia sa, unde a slujit până în 1960, când a fost mutat la Tinca, pentru ca în 1966 să îl găsim la Lăpuşel, jud. Maramureş, iar mai apoi la Baia Mare. La 23 decembrie 1983, părintele Aurel Gliga a trecut la cele veşnice.
Fişa preotului Aurel Gliga
Preotul Ioan Moldovan s-a născut în 1906, în familia unor agricultori din Sălcud, judeţul Mureş. După absolvirea Academiei Teologice de la Sibiu a fost ales şi hirotonit pe seama Parohiei Petrilaca, în apropiere de satul natal. S-a implicat în mişcarea de trezire spirituală invocată de Mişcarea legionară, mai ales că fusese cununat de către însuşi Corneliu Z. Codreanu A activat politic, însă fără a se remarca într-un militantism pronunţat. Deşi nu mai activa pe tărâmul politic încă din 1941, după instalarea regimului comunist a fost urmărit permanent de către Securitate. Din 1952 a fost transferat ca paroh la biserica din Laslău Mare. S-a implicat în procesul de colectivizare a agriculturii şi pentru introducerea gazului metan în localitate. Preotul Moldovan era apreciat atât de păstoriţii săi, cât şi de autorităţile locale, dar cu toate acestea, la 21 septembrie 1959 a fost arestat şi casa percheziţionată de Securitate. Printre altele, i s-au confiscat corespondenţă, manuscrise cu predici şi însemnări religioase şi „un caiet cu catehizarea copiilor”. În ancheta de la Securitatea din Codlea a fost acuzat că, începând cu anul 1957, ar fi reluat legăturile politice cu foşti legionari, precum preotul Ioan Sămărghiţan din Cerghid. În fapt, se întâlnise cu acesta în 1956 la sfinţirea bisericii din Laslău Mare şi doi ani mai târziu la o înmormântare la Căpâlna de Sus. Anchetatorii au încercat să-i construiască un întreg scenariu de conspiraţie legionară care ar fi constat prin activitate legionară şi colportarea ştirilor de la posturile de radio străine. La audierea martorilor, proveniţi mai ales dintre autorităţile din comuna Laslău, anchetatorii s-au confruntat cu adevărate pledoarii în favoarea preotului Moldovan. În consecinţă, la 14 ianuarie 1960, Direcţia regională de securitate Stalin a încheiat procesul penal intentat preotului Ioan Moldovan. Acesta a fost eliberat la 17 ianuarie 1960 din închisoare întorcându-se astfel la parohia sa.
Preotul Ioan Moldovan din Laslău Mare, judeţul Mureş
Fişa matricolă penală a preotului Ioan Moldovan
iunie 2013
15
COMUNISM.RO.MS Preotul Ioasaf Marcoci, paroh în comuna Deda, a fost arestat împreună cu părintele Filaret Gămălău şi condamnat pentru ajutorul dat luptătorilor din munţi.
Preotul Aurel Meseşan, născut la 31 martie 1908 în Hădăreni, Mureş, paroh la Cicău, Alba, şi în Rădeni, a fost condamnat de Tribunalul Militar Cluj, prin sentinţa 962/1949, la trei ani de închisoare, pentru uneltire. A trecut prin închisorile de la Aiud, Poarta Albă şi Galeşu. După eliberare a slujit în parohia Podeni, judeţul Cluj. În fişa penală, la descrierea faptei se consemnează că a fost „contra unificării bisericilor” şi „a găzduit doi legionari”.
Preotul Ion Sămărghiţan, născut la 13 octombrie 1910 în localitatea Petea, paroh la Cerghid, judeţul Mureş, a fost arestat în 1947 şi condamnat la 5 ani de închisoare pentru că l-a adăpostit pe Nichifor Crainic. A fost închis la Bucureşti şi Aiud.
Preotul Aurel Socaciu, născut la 22 decem-
Fişa penală de la Aiud a preotului Aurel Meseşan brie 1902 în comuna Ragla, judeţul BistriţaNăsăud, paroh în localitatea Ruşii-Munţi, judeţul Mureş, a fost deţinut administrativ în perioada februarie 1950 - august 1951.
Preotul Vasile Samoilă, s-a născut la 10 februarie 1909, în familia unor credincioşi ortodocşi din Cacova Ierii, de lângă Turda. După şcoala primară, între 1922-1929 a făcut liceul în Turda, pentru ca între 1930-1934 să urmeze cursurile
Academiei Teologice din Cluj. În 1935 a fost hirotonit pe seama Parohiei Lupşa, jud. Alba, slujind la vechea Biserică "Sf. Nicolae". În septembrie 1938, părintele Samoilă a fost transferat la una din bisericuţele de lemn de la Deag, localitatea Iernut, judeţul Mureş. Un deceniu mai târziu, îl găsim pe părintele Samoilă slujitor în fosta parohie greco-catolică de la Luduş. Pentru că în ianuarie 1950 adăpostise doi membri ai unui grup de rezistenţă anticomunistă, câteva luni mai târziu, în ajunul praznicului Bunei Vestiri, este arestat de Securitate. Este anchetat la Securitatea din Tg. Mureş, apoi la Cluj, de unde este trimis în justiţie pentru acuzaţia de "uneltire contra ordinii sociale". La 15 ianuarie 1951, prin Sentinţa nr. 23 a Tribunalului Militar Cluj, părintele Samoilă este condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare corecţională. În timpul detenţiei, cunoaşte penitenciarele de la Tg. Mureş, Cluj şi Aiud, de unde în 1952 este transferat la colonia de muncă Galeşu, de pe şantierul de la Canal. Este eliberat la 27 noiembrie 1952. Revine în slujire la Parohia Teaca, jud. Bistriţa Năsăud, unde va sluji până la pensionare aproape de credincioşii săi şi sub permanenta vigilenţă a Securităţii.
Preotul Vasile Ştef, preot născut la 7 aprilie 1904 în Boziaş, Mureş, paroh la Bernadea, a trecut şi el prin închisorile comuniste.
Preotul Vasile Samoilă, din Fototeca Ortodoxiei Româneşti
ERA. Zi de Zi Un produs al S.C. Transilvania Grup Business S.R.L. în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș și cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) - filiala Mureș
Fondator: Aurelian Grama Coordonator: Laura Pop Editor, Corector: Ligia Voro Redactor şef adjunct: Alex Toth DTP: Raluca Rogoz
Colaboratori: Novák Csaba Zoltán, www.fenomenulpitesti.ro, Claudiu Pop, László Márton, Alin Mureșan Sediu: Str. Primăriei nr. 1, Târgu-Mureş, Tel: 0265 215 612 redactia@zi-de-zi.ro, publicitate@zi-de-zi.ro www.facebook.com/Era.Zidezi
Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor revine autorilor 16 ERA