3 minute read
Puterea vindecătoare a emoțiilor - Prof. Ionela Lăcrămioara IGNĂTESCU 62
Transfer
Activitate:
Advertisement
Completarea organizatorului grafic pentru schema A-B-C-D (situație - gând/ convingere - emoție – comportament)
Profesorul grupează elevii în echipe de câte 4-5 elevi. Fiecărei grupe de elevi i se oferă câte un set cu cele patru elemente ale organizatorului grafic. Apoi ei sunt îndemnați să așeze corect cele patru elemente, astfel încât să surprindă relația dintre ele (cine determină pe cine). După realizarea sarcinii, profesorul verifică corectitudinea răspunsurilor și aprofundează pe baza unor exemple relația dintre situație- gând - emoție - comportament. Fiecare elev este rugat la finalul activității să realizeze un desen în care să descrie gândurile, emoțiile și comportamentul personal într-o situație pe care a trăit-o de curând. În cazul în care discuțiile se prelungesc, ultima sarcină de lucru (desenul) poate fi dată ca temă pentru acasă și poate fi ulterior adăugată în portofoliul elevului.
Concluzii:
Nu reacționa, nu lupta cu emoțiile, nu le respinge, nu le judeca,, nu le atribui altora, nu învinovăți pe nimeni. Trăiește-le din plin, așa cum sunt, în stare pură, și prin aceasta ele se risipesc, iar tu devii cel care ești, senin și vindecat!
„Îi poți da unui elev câte o lecție în fiecare zi, dar dacă îl poți îndruma să învețe stârnindui curiozitatea, el își va dedica întreaga viață învățăturii.”
(Clay P. Bedford)
Bădăluță Beatris, clasa a VI-aA
„Învață din ziua de ieri, trăiește-o pe cea de azi și speră în ziua de mâine.”
(Albert Einstein)
Abordarea învățării din perspectiva S.A.F.E.
Prof. Lăcrămioara TOMA Școala Gimnazială nr.1 Suceava
În prezent, spațiul internațional este caracterizat prin rapiditatea schimbărilor sociale, economice și tehnologice. Societățile noastre devin tot mai diverse, ca urmare a legăturilor globale, a spectaculoaselor evoluții din domeniul tehnologiei informației și comunicării și mai ales, a fenomenelor de emigrare și imigrare.
În Europa, diversitatea este un fenomen tot mai pregnant, sistemele de educație fiind expuse unor provocări majore precum multiplicarea limbilor de predare, recunoașterea și valorificarea în învățare a identității și a moștenirii culturale a fiecărui elev, integrarea socială și pe piața muncii. În aceste condiții, școala de astăzi trebuie să pregătească elevii pentru schimbările tot mai rapide din economie și societate. Școala nu mai oferă absolvenților doar un bagaj de cunoștințe cu care aceștia trec la nivelul superior, ci un set de competențe care să îi ajute să se orienteze corect din punct de vedere școlar și profesional, să aleagă calea cea mai potrivită în privința viitoarei cariere și să se adapteze ușor, pe parcursul vieții la orice schimbare impusă de societate sau de piața muncii. O altă provocare este contextul pandemic pe care l-am traversat și care a afectat profund educaţia. Activitatea didactică a pendulat între învățământ în formă fizică, învățământ hibrid, învățământ online. Şcolile nu sunt doar un loc pentru educaţie academică, ci şi pentru învăţarea abilităților sociale şi emoţionale, interacţiune şi sprijin social. Pe lângă faptul că este necesară gândirea unor planuri de recuperare a materiei, școala trebuie să-și depășească rolul de bază și să contribuie la reclădirea sănătății mintale și fizice a elevilor, la dezvoltarea socială, aspecte care vor fi priorități mult timp de acum înainte. Prin modul de abordare a întregului demers didactic, reglementat prin programele şcolare, fiecare profesor trebuie să aibă capacitatea de construire a situaţiilor şi a activităţilor de învăţare asociate competenţelor specifice şi conţinuturilor, astfel încât să fie asigurată egalitatea de şanse a tuturor elevilor, dar şi maximizarea posibilităţilor individuale de dezvoltare intelectuală şi profesională. Pentru formarea competenţelor generale şi specifice, este important ca profesorul să-şi orienteze demersul didactic spre realizarea unor tipuri de activităţi de învăţare, cu ajutorul unor metode care oferă feed-back, oferă spaţiu pentru aportul personal, dezvoltă creativitatea, au caracter activ – participativ, dezvoltă gândirea critică, complexă, independentă, stimulează cross-curricularitatea, stimulează comportamentul pro-social activ. De aceea, elevii au nevoie de o abordare S.A.F.E. a activităților, care trebuie să fie: Secvențiate (conectate și coordonate pentru a favoriza dezvoltarea abilităților de-a lungul anilor); Să încludă forme Active de învățare pentru a aplica noile competențe în alte contexte decât cel școlar; Să fie Focalizate, accentuând dezvoltarea unei competențe specifice; Să vizeze abilitățile în mod Explicit (profesorii trebuie să le explice clar elevilor). Un mijloc de realizare a unei atmosfere de învățare generatoare de stare de bine în rândul elevilor este învățarea prin cooperare. Mediul propice unei astfel de învățări presupune respectarea a trei condiții: elevii trebuie să se simtă siguri, dar să fie provocați grupurile trebuie să fie mici pentru ca fiecare elev să aibă ocazia să participe sarcina grupului trebuie să fie definită clar.