Institute, The Magazine, No. 1/2010

————————— ————————— ————————— —————————

CSR MercedesBenz CSR faci, Bine găseȘti — 085

Ghidul Excelen}eI Perfecţiune, fascinaţie, responsabilitate — 010

TIFF Atenţie! Motor!

Acţiune!

— 038

Tur vizuaL Muzeul Mercedes-Benz din Stuttgart — 160

————————— ADC*RO, GEN~ EUROPEAN~ îN PUBLICITATEA ROMâNEASC~ — 044 ————————— CU SOCIAL MEDIA LA PSIHIATRU TRATAMENT PENTRU IDEI PRECONCEPUTE — 118 ————————— INSTITUTE, THE SPECIAL FILES PE SCENA GALEI SOCIETĂŢII CIVILE — 069 ————————— HUGGING CHAIR: POVESTEA UNUI SCAUN — 138

DE ŢINUT MINTE | "O destina]ie" Irina Marinescu

....................... 017

DE îNCERCAT | Buenos Aires — Bucure[ti via Yogilates

....................... 017

DE CUMPĂRAT | 4 gadget-uri pentru tine

....................... 018

DE APLAUDAT | Ai vrea o strad` pentru tine?

....................... 023

DE BĂUT | Col]ul unui cocktailian

....................... 024

DE IEȘIT DIN CASĂ | Din Cas`, La Bonne Bouche, Rue du pain

...................... 025

DE VĂZUT | Of robots and humans ....................... 026 Fotografie: ANDY CRAWFORD Colec]ie: DORLING KINDERSLEY/ GETTY IMAGES

DE CITIT | Spune NU bestsellerului! ....................... 030 Cât mai po]i

Numărul 01 — 005

ADC*RO | ABDC-ul publicit`]ii române[ti

....................... 044

TEDx BUCHAREST | Idei române[ti care merit` împ`rt`[ite

....................... 132

ADPRINT | It’s still all about print, isn’t it?

....................... 051

DESIGN DE OBIECT | Hugging chair. Povestea unui scaun

....................... 138

TIPS & TRICKS | Cum s` faci un festival

....................... 064

VESPA | Istorie cu dou` ro]i

....................... 141

....................... 069

MODĂ | De profesie curator.

De mod`

....................... 144

DOSAR GSC | Ei fac BINE. Tu ce faci?

....................... 106

DIALOG I neR`zboiul pentru independen]`

....................... 152

INTERNETICS | Un deceniu de Internetics

MULŢUMESC | R`zvan Popovici

....................... 155

BRANDING | Un copywriter despre fonturi [i caractere

....................... 110 ARHITECTURĂ | Arhitectura ca stare a lucrurilor

....................... 156

SOCIAL MEDIA | Cu Social Media la psihiatru

....................... 118

006 — Numărul 01

CONTRIBUTORS

Alexandra Rusu – editor de carte (Editura Humanitas, Editura ALL) și cronicar (Evenimentul zilei, New York Times Book Review, TVR Cultural, Cosmopolitan)

Alexandru Ciomârtan – cocktailian, menu & cocktail consultant; nu învârte periculos sticle pe degete, nu face scamatorii, el se asigură doar că bei cel mai bun cocktail din viaţa ta. Îl găsești la Madame Pogany și Din casă

Adrian Damian – arhitect, a înfiinţat Adrian Damian Studio și derulează proiecte de reabilitare și arhitectură rezidenţială, dar și de mobilier

Andreea Borţun – studentă la scenaristică-filmologie la U.N.A.T.C. și directorul Festivalului Naţional de Teatru Tânăr IDEO IDEIS;

008 — Numărul 01

Oana Tănase – art director & critic, căutătoare de talente încă nedescoperite. Oficial, curator la MNAC

Mara Dănilă – este copywriter la McCann Erickson, iar în timpul liber colecţionează oameni care fac lucruri mișto și-i adună pe stiupecineva.ro

Publisher ANDREI BORŢUN Editor IRINA FLOREA Writers ALEX MIHAI DINU DIANA ANGHEL FLORENTINA LOLOIU

Cătălin Varbiu – pasionat de muzică și fondator al Neon Entertainment, companie specializată în organizare de evenimente și activări de brand; a lucrat cu artiști precum Placebo, Muse, Massive Attack, Noisettes sau Mika, în calitate de Hospitality Manager

Diana Anghel – jurnalist; dacă e ceva care o dă pe spate, pe lângă limba franceză, modă, modele și reviste, atunci e arta contemporană

Marcel Borţun – arhitect, membru al Ordinului Arhitecţilor din România

Design RUSU+BORŢUN BRAND GROWERS DTP ANCA USCĂTESCU

Cătălin Rusu – Copywriter & Brand Consultant; în 2008 fondează Rusu+Borţun Brand Growers – agenţie de strategie și manifestare de brand, unde este Creative Director & Managing Partner

Advertising Director SILVIA FLOAREȘ Production Manager PAUL HORJEA Corectur` www.corectura.ro Distribu]ie

Tipar

Nicoleta Gavrilă – PR Executive la BORŢUN•OLTEANU, în timpul liber pasionată de teatru Dumitru Borţun – conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Comunicare și Relaţii Publice - SNSPA, președinte al Juriului de Onoare al Asociaţiei Române de Relaţii Publice

Creative Director CĂTĂLIN RUSU

Hârtie oferit` de:

Mercedes-Benz

The best or nothing ANDREI BORŢUN

www.daimler.com

Text

Foto

În anul ce tocmai se încheie, toate proiectele Mercedes-Benz au fost ghidate de îndemnul din titlu.

"The best or nothing" reflectă perfect valorile definitorii ale brandului – perfecţiune, fascinaţie și responsabilitate, dar este în primul rând o parte dinamică a culturii MercedesBenz.

Gottlieb Daimler este cel care a formulat motto-ul "The best or nothing", trăind și ghidându-și munca în funcţie de acest principiu. Până în ziua de astăzi, această aspiraţie a rămas fundamentul ideilor și acţiunilor fiecărui angajat Mercedes.

Ambiţia de a conduce este evidentă și în reprezentarea vizuală. În activităţile de comunicare, numele brandului și logo-ul sunt accentuate de declaraţia

"The best or nothing". Steaua – unul dintre cele mai bine-cunoscute logo-uri din întreaga lume – a fost reconfigurată, având o apariţie tridimensională și un finisaj cromat lucios.

Prezenţa în numărul inaugural al Institute, The este așezată sub același semn. Nu este un simplu proiect media, ci o colaborare strânsă între două echipe ce construiesc un produs care va fi cel mai bun în clasa sa.

Conţinutul produs împreună vorbește despre felul în care Mercedes-Benz privește comunicarea, despre cauzele pe care le susţine, despre valorile în baza cărora și-a construit istoria. În aceste pagini sau oriunde altundeva, puteţi aștepta de la Mercedes-Benz un standard neschimbat de peste un secol: The best or nothing.

Numărul 01 — 009

Mercedes-Benz

Alchimia excelen}ei MIREL DEDIU

Text Mercedes-Benz România

Foto Orice proiect este animat de un set de valori a căror întâlnire alcătuiește chipul și profilul acestuia. Este vorba despre o alchimie aparte, una în care fiecare ingredient este important, în care fiecare dorinţă, ideal sau scop contează. Toate acestea, aduse împreună, ne definesc personalitatea, ne dau măsura fiinţei noastre.

Pentru Mercedes-Benz trecerea timpului a însemnat reinventarea permanentă a excelenţei. Fiecare zi a fost dedicată pasiunii pentru perfecţiune. Clipele care compun istoria mărcii germane mărturisesc permanenta dorinţă de a căuta, de a descoperi, de a reinventa excelenţa în acord cu evoluţia omenirii. Momentul nașterii Mercedes-Benz a fost cel al unei împliniri. De atunci, excelenţa s-a atins în fiecare proiect asumat. În fiecare moment Mercedes-Benz a știut să reinventeze perfecţiunea, să onoreze toate cerinţele, să satisfacă toate așteptările.

Excelenţa a devenit blazonul nașterii Mercedes-Benz, istoria propriilor fapte, provocarea viitorului.

Lumea este așa cum vrea Mercedes-Benz să o vadă! Ea poartă în ea amprenta ideilor prin care creatorii siglei în formă de stea au ales să gândească, marca dorinţelor care îi definesc, semnul căutărilor care i-au pus în mișcare. De aceea, a crede în excelenţă, a-ţi propune atingerea continuă a perfecţiunii, înseamnă a te afla, permanent, în căutarea acesteia, a fi interesat să afli ce înseamnă ea pentru cei de lângă tine. Doar prin cunoașterea celuilalt, sensul căutat și urmărit devine deplin, rotund, ferit de restanţe.

"Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei" reprezintă expresia gestului firesc de a căuta printre cei de lângă noi semnificaţia perfecţiunii. Reunite în cadrul acesteia, cele trei programe iniţiate – "Ghidul Excelenţei: Interviuri despre excelenţă", "TIFF 2010", "Mercedes-Benz și Cercetașii României" – au căutat să descopere, prin gestul dialogului, să aplice, prin puterea parteneriatului, și să transmită, prin mijoacele educaţiei, idealul perfecţiunii. Toate cele trei programe au reflectat, au pus în lumină și au explicat promisiunea lui Gottlieb Daimler: "The best or nothing".

"Interviurile despre excelenţă" reprezintă

010 — Numărul 01

o colecţie de convorbiri în exclusivitate cu personalităţi din România a căror figură publică stă sub semnul excelenţei. Întâlnirea cu aceștia oferă atât ocazia explorării câtorva exemple contemporane de atingere a perfecţiunii, cât și oportunitatea decupării noilor sensuri pe care excelenţa le dobândește prin cei care o fac să fie prezentă între noi.

Primul interviu îl are ca protagonist pe Tudor Giurgiu, regizor și producător, Președinte al Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), Fondator și Director al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Alături de Tudor Giurgiu, în cadrul interviului, este prezent și

maestrul Liviu Ciulei, personalitate marcantă a filmului și teatrului românesc.

Pentru Tudor Giurgiu, definiţia excelenţei se învecinează întotdeauna cu perspectiva subiectivităţii. Iar acest lucru nu este deloc întâmplător, întrucât perfecţiunea este amprenta personală a acelor persoane care au performat într-un anumit domeniu. Nu putem vorbi cu sens despre perfecţiunea faptelor decât dacă acestea au un actor.

"Excelenţa este un concept foarte greu de prins într-o categorie, greu de cuantificat. În general, poţi recunoaște excelenţa. Mai ales când te uiţi la cariera sau activitatea unui om, la performanţele cuiva. Este o interpretare foarte subiectivă și fiecare dintre noi poate avea cu totul alte percepţii în ceea ce

privește excelenţa într-un domeniu sau activitate. De aceea, m-aș feri să dau o definiţie foarte exactă a acestui concept", este de părere Tudor Giurgiu. Ieșirea din acest tip de subiectivitate poate fi asigurată fie de specialiștii care au responsabilitatea de a analiza "excelenţa", fie de vizitarea directă a exemplului celor care, prin viaţa trăită, au dat formă perfecţiunii.

Cu toate acestea, Tudor Giurgiu nu ezită în a spune că excelenţa are nevoie de recunoașterea celor din jur, de coeziunea, sprijinul sau recunoștinţa celor care sunt atinși de prezenţa celui care performează.

Cel de-al doilea interviu îl aduce în centrul atenţiei pe Cătălin Ștefănescu, realizator și prezentator al emisiunii "Garantat 100%", distribuită de grila de programe a TVR. "Excelenţa înseamnă un lucru foarte bine făcut. Atât de bine făcut, încât atinge un nivel de performanţă foarte greu de egalat. Un prim semn al excelenţei poate fi faptul că lucrul acela reușește să învingă timpul. Reușește să reziste în timp și poate cel mai important semn al excelenţei e faptul că lucrul acela devine la un moment dat o sursă de inspiraţie pentru alţii", a declarat, în cadrul interviului, Cătălin Ștefănescu. Așa cum susţinea și Tudor Giurgiu, realizatorul emisiunii "Garantat 100%" este de părere că performanţa acţiunilor noastre are nevoie de recunoașterea celorlalţi: "Indiferent de cât de subiectivă este instanţa unui juriu, aceasta e o formă de recunoaștere care, pe mine, m-a făcut să merg mai departe cu alt curaj, cu altă pornire".

Pentru Cătălin Ștefănescu, repere ale

excelenţei sunt figuri precum academicianul Solomon Marcus, doctorul Raed Arafat și actorul Marcel Iureș. Acesta din urmă, alături de celelalte două personalităţi amintite, "este un exemplu de consecvenţă și de supravieţuire într-o lume foarte dificilă".

Doctorul Raed Arafat este cel de-al treilea protagonist al "Interviurilor despre excelenţă". Fondator al programului SMURD, Raed Arafat se apropie de modul de a înţelege excelenţa dintr-o perspectivă subiectivă, așa cum sugera și Tudor Giurgiu.

"Excelenţa este un lucru care poate fi apreciat în mod diferit de fiecare om. Este foarte greu să cuantifici excelenţa", declară în cadrul interviului Raed Arafat. "Totuși, rămâne un factor comun – vorbim despre excelenţă atunci când ţi-ai propus să faci ceva atât de bine, încât nu numai tu ești mulţumit, ci și ceilalţi apreciază ce ai făcut.

Cred că acest lucru este cel mai important: să atingi și o satisfacţie personală, dar să obţii și recunoașterea celor care văd ce s-a realizat. Acesta este, într-adevăr, un semn al excelenţei", susţine Raed Arafat.

Pentru întemeietorul SMURD, excelenţa în asistenţa medicală și în acordarea asistenţei de urgenţă nu poate fi datorată unui singur om, ci unei echipe, unor oameni care lucrează împreună. "Acolo vezi excelenţa, unde există armonie între oamenii care lucrează împreună pentru a atinge un scop: salvarea de vieţi", declară în cadrul interviului Raed Arafat.

Recunoașterea performanţei reprezintă și pentru Raed Arafat o condiţie de nelipsit pentru încurajarea excelenţei. Gestul

aprecierii este un motor vital pentru cel care face totul în folosul celorlalţi. "Oricând resuscităm un om și vedem, după câteva zile, că acest om este în picioare după ce a fost în stop cardiac, oricând participăm la salvarea unei vieţi, oricând vine cineva și ne spune «mulţumesc că m-aţi ajutat», în domeniul nostru, acesta este un semn că am ales o cale corectă și că nu ne-am întoarce de la această cale. Cel puţin, pentru mine, asta este: când văd rezultatele, când văd reacţia, când văd cum oamenii vin și spun «mulţumim, s-a făcut ceva bun» sau «ne-aţi ajutat», știu că suntem pe drumul cel corect și că n-am greșit calea pe care am ales-o", declară Raed Arafat în cadrul "Interviurilor Excelenţei". Întâlnirea cu trei personalităţi care au ales calea unei vieţi orientate după rigorile excelenţei ne ajută, în primul rând, să nu uităm faptul că perfecţiunea poate fi la fel de prezentă și de necesară, în viaţa noastră, precum respiraţia.

Cele trei figuri ale excelenţei – la fel ca și cele pe care le vom întâlni în continuare – reprezintă exemple vii ale nevoii autentice și permanente de a inova, de a performa și de a inspira. Pentru Mercedes-Benz, realizarea "Interviurilor Excelenţei" reprezintă atât oportunitatea întâlnirii cu cei care au făcut din perfecţiune o emblemă a vieţii lor, cât și ocazia de a înţelege mai profund, prin întâlnirea cu exemplul viu al excelenţei, ceea ce, datorită unei bogăţii inepuizabile, pare a se sustrage unei definiţii exacte. Excelenţa este greu de definit, însă ea ne arată cine suntem și ce facem. Pentru Mercedes-Benz a face înseamnă a atinge mereu perfecţiunea.

Numărul 01 — 011

Mercedes-Benz

Perfectul, compus de Mercedes-Benz TUDOR BRATU, ProMotor

www.daimler.com

Text

Foto

Când Gottlieb Daimler spunea, acum 125 de ani, că își dorește doar cele mai bune mașini, nimeni nu și-a imaginat că va inventa perfecţiunea pe patru roţi. Tot ceea ce face Mercedes-Benz trebuie să fie confortabil, foarte bun calitativ și extrem de sigur. Trebuie să fie "nothing but the best". Trebuie să fie perfect.

Mercedes-Benz înseamnă, înainte de toate, fascinaţie. Tot ce este legat de această marcă este fascinant. Pentru că oamenii care produc fiecare lucru ce poartă steaua Mercedes-Benz ca siglă știu că ceea ce iese din mâinile lor trebuie să fie perfect.

Perfecţiunea cere fascinaţie, fie că este vorba despre fascinaţia din spatele construcţiei propriu-zise, fie că vorbim despre fascinaţia din imaginaţia de la care a pornit totul. Dar, mai important decât orice, la Mercedes-Benz vorbim despre fascinaţia care îi conduce pe oamenii Benz să 012 — Numărul 01

construiască lucruri cât mai bune posibil.

Cât mai apropiate de idealul suprem, perfecţiunea.

Fie că vorbim despre o șapcă MercedesBenz, ale cărei cusături sunt perfect aliniate, despre un stilou Benz care scrie perfect, despre un camion Actros cu sigla mărcii iluminată, un Viano Marco Polo din care poţi fi martorul unui răsărit de neuitat undeva pe o plajă uitată de civilizaţie, un CLS ale cărui faruri dinamice cu LED-uri îţi deschid calea prin cea mai întunecată noapte sau un SLS care atrage privirile orașului când își ridică maiestuoasele uși-aripi, toate produsele mărcii din Stuttgart sunt construite pentru a deveni produse perfecte pentru clienţii lor.

Mercedes-Benz construiește mașini pentru o întreagă existenţă. Sunt mașini construite fiabil, menite să își păstreze valoarea, atât materială, cât și spirituală. Nu cred că exagerez dacă mă gândesc că un client de

SLS poate lăsa cheile sale chiar și nepotului.

Mașinile Mercedes-Benz sunt gândite să dăinuie în timp și, de aceea, designul este una din cele mai importante caracteristici ale unui Mercedes-Benz. Precizia extraordinară a finisajelor exteriorului și atenţia deosebită asupra detaliilor din interior fac dintr-un Mercedes-Benz mai mult decât o mașină. Un Mercedes-Benz adevărat este o mașină doar la începuturile sale, el devine un obiect de cult, o stea a culturii din care face parte, o moștenire pentru viitorul mașinilor din Stuttgart și o moștenire pentru cei care vor păstra cheile primului proprietar.

SLS respiră acum aerul libertaţii, fiind împins către limitele sale de către clienţii pentru care nu contează doar motorul V8 de sub capotă. Moștenirea trecutului, ușile Gullwing, capota foarte lungă a motorului, sunetul de avion de vânătoare al motorului AMG aspirat trăiesc datorită oamenilor Mercedes-Benz, care au vrut să creeze supercarul perfect. Tot ce vezi sau simţi la o mașină, pur și simplu doar atingând-o cu degetele, este design. Designul este esenţial pentru brandul german, deci ceea ce vezi, simţi, miroși sau experimentezi cu un Mercedes-Benz este legat de design și de fascinaţia acestuia. Un design perfect înseamnă un Mercedes-Benz perfect,

înseamnă un client perfect satisfăcut și deci relaxat de Benz-ul său.

Cred că orice produs Mercedes-Benz trebuie să inducă o stare perfectă clientului său. Chiar dacă designul face acest lucru imediat ce atingi volanul, pielea perfect de fină a scaunelor, sau imediat ce vezi formele mașinii cum se lasă pradă jocului de umbre al unei nopţi perfecte, tehnologia are cuvântul său greu de spus.

Mercedes-Benz construiește mașini foarte avansate tehnologic pentru că un design perfect nu ar fi nimic fără tehnologia din spatele său.

Să luăm drept exemplu superbul CLS. Cea mai nouă creaţie Mercedes-Benz îţi taie respiraţia cu cel mai frumos design de coupé cu patru uși conceput vreodată pe Pământ. Dar formele sale fluide, agresive și impunătoare ascund cea mai nouă tehnologie din lume. Farurile adaptive, care par să te fixeze și să te transporte în alt timp cu designul și lumina lor, ascund cel mai mare număr de LED-uri per unitate din lume. Și sunt primele faruri cu LED care urmăresc drumul și reacţionează la trafic.

Da, dacă o mașină se apropie din sens opus, CLS va coborî automat raza farurilor pentru a nu deranja privirea celorlalţi participanţi la trafic. Dacă toate mașinile ar avea farurile pe care le-a gândit Mercedes-Benz pentru

CLS, traficul noaptea ar fi mai aproape de perfecţiune...

Desigur, S-Klasse este recunoscută de toată lumea ca fiind limuzina perfectă, devenită mai mult decât atât, în timp definiţia limuzinei perfecte. Nu doar designul, calitatea interiorului și materialele care te învăluie în S-Klasse sunt caracteristice pentru limuzina de lux a constructorului german. Suspensia pneumatică Airmatic filtrează perfect orice denivelare care ar putea enerva pasagerii lui S-Klasse, fie că aceștia conduc mașina, sau se delectează cu un pahar de șampanie rece scoasă din frigiderul ascuns între cele două locuri individuale ale banchetei spate.

Suspensia pneumatică Airmatic este disponibilă pe S-Klasse dar și pe noul CLS și E-Klasse. Este logic ca Airmatic să nu fie oferită pe un SLS. În cazul acestuia, confortul șoferului vine din plăcerea pe care o simte când mașina accelerează în reprize cu o ușurinţă remarcabilă. Dar, pentru superbul CLS, Airmatic, oferită standard pentru noul motor pe benzină de top, 500-le de 408 CP, bi-turbo, este ingredientul care adaugă puţină perfecţiune într-o mașină creată în spiritul MercedesBenz – confortabilă, remarcabilă și sigură.

Un Mercedes-Benz sigur pentru pasagerii săi este un Mercedes-Benz care, în

afară de confortul care îi menţine alerţi și relaxaţi la volan, oferă cele mai avansate sisteme de siguranţă pasivă și activă din lume. În această idee, a doua generaţie de CLS va putea fi comandată, în premieră, cu sistemul de tracţiune integrală 4matic, un ingredient care va crește nivelul de confort și siguranţă pentru clienţii care folosesc mașina cu adevărat pe parcursul a patru anotimpuri veritabile, cu multe fenomene meteorologice, care lasă în urma lor nevoia atingerii unui anumit grad de confort.

E-Klasse, CLS și S-Klasse sunt autoturisme excepţionale Mercedes-Benz, care oferă o siguranţă remarcabilă. Sistemul PreSafe anticipează un accident, pregătește mașina și ocupanţii, dacă detectează un impact iminent, și folosește sistemul de frânare pentru a minimiza efectele unui accident, protejând astfel nu numai șoferul și pasagerii, ci și ceilalţi participanţi la trafic.

Sistemul Attention Assist a dus siguranţa auto la un alt nivel. El monitorizează comportamentul șoferului la volan și, în timpul unui drum lung, îl sfătuiește să ia o pauză, în cazul în care simte că șoferul e obosit și că visurile sunt pe cale să pună stăpânire pe el.

Da, mașinile Mercedes-Benz, cu ale lor sisteme de siguranţă, gândesc, văd și simt drumul și ce se întâmplă pe străzi. Astfel, mașinile construite de urmașii lui Gottlieb Daimler au grijă de șofer, de ceilalţi participanţi la trafic și privesc încontinuu către viitor, anticipând ce urmează să se întâmple. Nu doar filosofia Mercedes-Benz și steaua mărcii merg mai departe, mașinile au grijă de șofer, de oamenii din interior, dar și de cei din exterior. Perfecţiunea este aproape, este atinsă din ce în ce mai mult de produsele Mercedes-Benz, pentru că angajaţii companiei construiesc mașini menite să fie, pur și simplu, mai bune decât orice altceva.

Numărul 01 — 013

COFFEE TIME

Ghea]` // ceai de mu[e]el // pahar vintage // gin // the herbalist

atmosfera familiar` // sifon vintage // te sim]i acas` // punct // je ne sais quoi // bistro fran]‌uzesc // aten]ie la detalii // punct // pâinea noastr` cea de toate zilele // mirosuri senza]ionale // fran]uzesti // punct

Poveste de dragoste // cu robo]i

TIFF // în c`utarea fireasc` a excelen]ei

Benzi desenate // muzeu

Numărul 01 — 015

"Voiam să fie un spaţiu destul de plin de viaţă, nu ca orice alt magazin mort în care intri, cumperi—nu cumperi, după care ieși. Așa s-a transformat din ceva mic, din ideea mea de ceva mic, în ceva complex.

Am renovat casa de la zero, adică a trebuit să dărâmăm totul. Conceptul de bază a fost să facem din Babaluna un loc în care să nu fii doar în trecere, ca atunci când intri la alimentara să îţi cumperi ţigări. Iar unul dintre lucrurile pe care nu le-am neglijat a fost ca locul să nu fie o întâmplare, ci o destinaţie. Să vii în locul ăla fiindcă știi ce-i cu el și pentru că știi exact ce cauţi. Am transformat-o dintr-o casă care nu e la vedere, într-o casă după care trebuia să scormonești, așa cum trebuia să scormonești și prin ce era înăuntru. Puteai să intri, să nu te uiţi la nicio haină, ci doar să iei o carte de pe raft, să stai și să o citești.

Ori să stai pe balcon să bei un ceai sau o cafea. Ideea era să nu te simţi stingher ori să simţi că stă cineva cu ochii pe tine și că așteaptă să ajungi la casă cu produsul". (str. Emanoil Porumbaru, nr. 7)

"O DESTINAŢIE" IRINA MARINESCU Irina Marinescu și-a făcut un magazin din dorinţa de scormoneală, botezat de soţul ei după numele unui vinil. N-am întrebat-o de unde pasiunea asta pentru descoperit lucruri în tot felul de locuri mai mult sau mai puţin îndoielnice, dar în schimb am întrebat-o de ce. diana anghel

Text tibi clenci

Foto

"Ideea asta cu Babaluna a început de la mine. Îmi doream foarte tare un vintage. Totul a pornit din dorinţa de scormoneală, de a căuta lucruri.

Babaluna trebuia să fie iniţial doar un vintage. N-am găsit un spaţiu care să fie la stradă, așa cum îmi doream, dar am găsit în schimb o casă", povestește Irina.

Casa era mult prea mare pentru a conţine doar un magazin vintage și Bogdan (n.red. – soţul ei) a insistat să facă ceva mai mult decât atât: un spaţiu care să conţină mult mai multe lucruri, în care Irina să își expună creaţiile, ca într-un showroom.

Cursurile de Yogilates au loc în fiecare marţi și joi de la 19.30, în mansardă la Ota (strada Dr. Staicovici, nr. 26). Cursurile se desfășoară în limba engleză.

Pentru mai multe informaţii vizitează: www.yogilates.ro sau pagina de Facebook: http://www.Facebook.com/pages/ Yogilates-Romania

Buenos Aires - BucureȘti via Yogilates mara draica

Alex Spineanu

Text

Foto

Chiar dacă ai încercat sau nu pilates sau yoga până acum, merită să îl cunoști pe Carlos L’Abbate.

Te va învăţa o combinaţie dintre cele două – Yogilates. E de găsit la București, într-o mansardă luminoasă, înconjurată de cireși.

Ce este Yogilates?

Yogilates este o metodă ce lucrează cu individul ca întreg, la cele trei niveluri ale fiinţei sale: corp, minte și esenţă.

Corpul este "hardware-ul", mașinăria ce face posibilă împlinirea dorinţelor minţii. Este complet subordonat acesteia, ceea ce înseamnă că orice gând al minţii declanșează o reacţie în corp.

De aceea, pentru a fi capabil să-și îndeplinească activităţile, acest instrument trebuie menţinut într-o formă bună.

Mintea este "software-ul", cea care controlează corpul, în acord perfect cu nevoile și posibilităţile sale. Cu toate acestea, în zilele noastre o serie de obiceiuri artificiale induc o fractură între corp și minte, ceea ce creează confuzie, dezordine și ceea ce numim generic stres.

Cel de-al treilea nivel este ceea ce eu numesc esenţa, capacitatea noastră de a experimenta. Esenţa este cea fără de care nimic nu ar fi imposibil. De exemplu, atunci când ne uităm la un copac, mintea poate

avea tot felul de idei despre acel copac: poate să-i știe numele, ce fel de îngrijiri necesită etc. Dar asta nu înseamnă să experimentezi acel copac.

Esenţa este aceea care ne va face să simţim splendoarea copacului, ne va face să ne minunăm de frumuseţea lui și de identificarea sa cu întreaga natură. Și experienţa este locul în care se găsește adevărata împlinire.

Deși la cursuri ne concentrăm în special pe corp, Yogilates este o metodă prin care poţi să armonizezi toate aceste trei niveluri.

Ce te-a atras către Yogilates? Încă de când eram foarte tânăr simţeam că lipsește ceva, că există ceva mai important decât goana oamenilor după confort și plăcere.

Yoga a fost una dintre primele mele surse de răspunsuri. Apoi, de-a lungul anilor am găsit alte metode ce m-au ajutat să mă înţeleg mai bine pe mine și locul meu în viaţă. Mai târziu am descoperit că Pilates, la nivelul corpului, este un complement perfect pentru exerciţiile de Yoga. Cu timpul, am încorporat aceste descoperiri în cursurile pe care le predam. Și ce poate fi mai bun decât să împărtășești cu alţi oameni metode pentru o viaţă împlinită?

Pentru cine este Yogilates? Bărbaţi, femei, ce vârstă?

Yogilates este un concept corp-minteesenţă ce se adresează oricui simte nevoia de echilibru în viaţa sa. La

cursuri vin bărbaţi și femei, tineri, adulţi și oameni mai în vârstă.

Din toamnă am început un curs special dedicat persoanelor de vârsta 50+, armonizat cu nevoile lor de mișcare. Am observat că în România nu prea există activităţi pentru această grupă de vârstă.

Este Yogilates o metodă bună pentru slăbit?

Yogilates nu este conceput pentru slăbit. Poate ajuta, dar dacă doar asta urmărești de la un antrenament, atunci Yogilates nu este pentru tine. În mod paradoxal, la majoritatea oamenilor, sursa excesului de greutate nu se află în corp, ci în mintea lor. Au tendinţa să se refugieze în mâncare, alcool sau alte substanţe, pentru a umple temporar un gol interior.

Majoritatea metodelor pentru slăbit de pe piaţă se adresează exclusiv corpului, neglijând sursa adâncă a problemei. De cele mai multe ori, singurul lucru care poate umple golul este un contact intens cu esenţa noastră, acel aspect al fiinţei noastre care este adesea uitat. Yogilates te poate ajuta să reintri în contact cu aceasta.

Este dificil Yogilates?

Există niveluri de dificultate, dar nu este dificil. Un principiu important pe care îl aplicăm în cadrul cursurilor este că fiecare lucrează la nivelul său și progresăm de acolo. Cursul combină poziţii de Yoga și Pilates cu momente de relaxare în timp ce rămânem concentraţi pe respiraţie și pe spirit.

De ce ai nevoie ca să profiţi la maximum de antrenamentul Yogilates?

Dorinţa de armonie în toate aspectele vieţii, nu doar cel fizic.

Numărul 01 — 017

GADGET-URI PENTRU TINE

Am fi putut lesne să le spunem 4 lucruri care încap într-o valiză (pentru că încap), am fi putut, de asemenea, să le spunem 4 lucruri pe care vrei să le iei pe o insulă pustie (pentru că, la un moment dat, ţi-ar putea salva viaţa), dar am ales să le spunem 4 gadgeturi care-ţi fac viaţa mai frumoasă.

Forerunner 110 (pentru alergătorul din tine) Ceasul de fitness Forerunner 110 este un dispozitiv subţire și accesibil dedicat alergătorilor profesioniști și amatori care își doresc să monitorizeze viteza antrenamentelor și distanţele parcurse. În plus faţă de afișarea timpului și a distanţei, Forerunner 110 îţi prezintă tempo-ul pe care îl ai într-o tură sau pe durata întregului antrenament.

Alergătorii care poartă un dispozitiv Garmin de monitorizare a ritmului cardiac (inclus în unele pachete sau disponibile individual) pot vizualiza nivelul de dificultate a exerciţiului lor în timp ce aleargă, întrucât Forerunner 110 afișează informaţii despre ritmul cardiac și dispune de un calculator de calorii consumate pe baza ritmului cardiac.

Rezistent la apă și mai subţire decât oricare alt ceas de fitness de pe piaţă, Forerunner 110 dispune de un receptor GPS de înaltă sensibilitate cu tehnologia Garmin HotFix® integrată, care recepţionează și menţine semnalul de la sateliţi, perfectă pentru drumurile împădurite sau marile aglomerări urbane.

Preţ: 847 lei, Garmin Shop

018 — Numărul 01

Logitech HD Pro Webcam C910 – HD integral (pentru narcisistul din tine) Camera Logitech HD Pro C910 permite apeluri video HD de 720p, înregistrare video Full HD de 1080p, este dotată cu tehnologie Logitech Fluid Crystal™ și posibilitate de upload pe Facebook și YouTube printr-un singur click.

Fiecare cameră web Logitech HD încorporează tehnologia Logitech Fluid Crystal, care face ca fiecare apel sau înregistrare video să aibă un conţinut imagistic cursiv, susţinut de culori bogate și vii, similare realităţii.

Camera web Logitech HD Pro C910 prezintă o structură uluitoare și bine proporţionată. Cu o grosime de doar 25 de milimetri, această cameră extrem de subţire oferă o notă de design minimalist laptopului sau desktopului.

Noua gamă de camere web Logitech HD facilitează înregistrarea și încărcarea conţinutului video HD pe Facebook și YouTube. Pentru o convenabilitate sporită, software-ul de editare foto și video Magix™ ajută la finisarea anumitor cadre înainte ca videoclipul să devină viral. Iar cu ajutorul galeriei pentru poze și videoclipuri, tot conţinutul poate fi salvat.

Preţ: 429 lei, Media Galaxy

NaviBot (pentru leneșul din tine) Aspiratorul NaviBotTM funcţionează cu ajutorul sistemului Visionary MappingTM, ceea ce îi oferă un nivel ridicat de inteligenţă, nemaiîntâlnit până acum. Două procesoare controlează

activitatea printr-un program de navigaţie care îi permite aparatului să vizualizeze casa și să reţină unde se află, găsindu-și ca repere diferite obiecte și sistemul de andocare. O microcameră foto integrată oferă un sistem de scanare a suprafeţei, capturând câte 30 de fotografii ale încăperii pe secundă.

Cu ajutorul acestor imagini, NaviBotTM creează o hartă virtuală a casei, identificând exact obstacolele, cum ar fi mobila sau decoraţiunile interioare.

Calculând traseul cel mai sigur și cel mai rapid, NaviBotTM reușește să cureţe casa cu minimum de timp și de efort.

NaviBotTM are 38 de senzori care menţin o curăţare sigură și evită probleme precum căderea de pe scări, coliziuni severe sau încurcarea în cabluri.

NaviBotTM ajunge la zone greu accesibile din casă, cum ar fi sub măsuţa de cafea, și se potrivește perfect menţinerii curăţeniei de zi cu zi.

Preţ: 1599 lei, Media Galaxy

Logitech Professional Presenter R800 (pentru pedagogul din tine) Noile presentere Logitech, dotate cu laser pointing, conexiune wireless și taste de control, sensibile la atingere, pentru slideshow-uri, îţi conferă dezinvoltură în mișcări prin încăpere, permiţându-ţi să te concentrezi doar pe susţinerea unei prezentări profesioniste și eficiente.

Logitech Professional Presenter R800 te pune la cârma prezentării tale.

Pentru a fi atent la public și nu stresat de timp, modelul Professional Presenter R800 dispune de un timer ușor de setat, ce emite alerte silenţioase cu vibraţii.

Timer-ul, afișat pe micul ecran LCD, este

îndeajuns de vizibil încât să fie necesară doar o privire pentru a-l consulta. Te atenţionează prin vibraţii când au mai rămas cinci, două sau zero minute până la finalul prezentării. Odată ce timer-ul a atins limita, începe să cronometreze invers până la 60 de minute, astfel încât la final să-ţi dai seama cu cât ai depășit timpul alocat.

Când te miști prin încăpere ca să cucerești audienţa, o poţi face în cel mult 30 de metri. Altfel, un indicator de recepţie de pe ecran te va avertiza când te îndepărtezi prea mult. Iar cu pointerul laser verde este foarte simplu să îndrumi atenţia audienţei către informaţii specifice din orice colţ al încăperii, chiar și în spaţiile foarte luminoase.

Logitech Wireless Presenter R400 Logitech Wireless Presenter R400 te va ajuta să-ţi susţii punctele de vedere în spaţii destinate unor întâlniri restrânse.

Modelul Wireless Presenter R400 dispune de un pointer laser roșu care se distinge pe toate suprafeţele. Un indicator îţi arată dacă presenter-ul mai are energie până la finalul prezentării.

Te poţi mișca liber într-un perimetru de 15 metri.

Ambele presentere au un design conturat care se așază bine în mână, așa încât va fi confortabil pe toată perioada prezentării. Iar pentru ca setarea și transportul să fie cât mai ușoare, ambele presentere sunt de tipul plug-and-play, nefiind necesar un software adiţional.

Când vine timpul să pleci, receiver-ul se introduce în presenter, care e protejat de o carcasă proprie. — AMD Preţ: Logitech Professional Presenter R800: 313 lei, Domo; Logitech Wireless Presenter R400: 180 lei, Domo.

AGENDĂ CONCERTE Handsome Furs // Club Control // 10 decembrie 2010 HURTS // 7 aprilie 2011

cutia muzicală CĂTĂLIN VARBIU

Text [i foto O statistică spunea că în Marea Britanie vor avea loc în 2010 nu mai puţin de 500 de festivaluri de muzică. Cifra asta mi-a dat clar sentimentul că ratez un fenomen important pentru cineva cu apetit pentru genul ăsta de manifestare, așa că am decis să merg măcar la unul dintre ele.

Pe lângă oferta generoasă de artiști (225, în cele trei zile de festival), Lovebox oferea și locaţia perfectă, într-un parc nu departe de centrul Londrei.

Dincolo de muzica și atmosfera absolut încântătoare pe care le-am găsit odată trecut de porţile festivalului, n-am putut să nu observ că Lovebox e o mașinărie bine calibrată de produs imagine și, nu în ultimul rând, de vânzări pentru brandurile care decid să se implice.

Cum altfel aș fi ajuns mare

amator de cidru Gaymers dacă nu petrecându-mi mare parte a timpului în zona sponsorizată de această marcă, în timp ce pe scenă se perindau trupe ca Empire of the Sun, Yeasayer sau Cut Copy?

Un lucru care merită notat: Lovebox nu e un festival din categoria "câte ceva pentru toate gusturile", care să creeze marketerilor falsa iluzie că pot împușca dintr-un foc iepuri de toate vârstele și condiţiile sociale.

Poziţionarea festivalului e foarte clară prin selecţia artiștilor invitaţi să cânte. Selecţia asta determină mai departe tipul de participant, ceea ce îi ajută pe sponsori să-și cheltuiască banii eficient. Creează continuitate, un sentiment de apartenenţă și ajunge, în timp, să livreze rezultatul așteptat. Nu e nevoie de sume exorbitante, ci de timp, răbdare și viziune. Încercăm și noi?

ANIM’EST. Festivalul InternaŢional al Filmului de AnimaŢie, București Vlad Ilicevici

Text Anim’est este cel mai prietenos festival pe care îl știu eu. Acesta a fost unul dintre motivele principale pentru care, la propunerea lui Mitrix (Mihai Mitrică, directorul festivalului și unul din fondatorii Anim’est) de acum trei ani, de a face parte din echipă, nu am ezitat nici măcar o secundă. În 2006, Este’n’est, adică Laurenţiu Bratan și Mihai Mitrică, ajutaţi de Ligia Soare (în continuare unul dintre cei

020 — Numărul 01

mai importanţi și discreţi oameni ai festivalului), reușeau să încropească prima ediţie Anim’est. Bani puţini, echipă foarte redusă, însă succes imediat. Selecţia făcută de Mitrix și Laurenţiu a reușit să strângă fani instantaneu. În plus, invitatul special, oscarizatul John Dillworth, printre altele creatorul lui Courage, The Cowardly Dog, a încântat publicul prin dezinvoltură, energie și umor. Un an mai târziu, Anim’est devenea festival

competitiv, iar în 2008, la a treia ediţie, reușea să adune peste 10.000 de spectatori, 100 de invitaţi, printre care și Bill Plymton, dublu nominalizat la Oscar, premiat regulat la Annecy (cel mai important festival de animaţie din lume). În 2009, Anim’est a avut peste 16.000 de spectatori și aproape 400 de filme proiectate. Și anul acesta, în octombrie, centrul Bucureștiului a respirat Anim’est, ajuns deja la cea de-a

John Dillworth — creatorul lui Courage, The Cowardly Dog

cincea ediţie. Între timp, a devenit cel mai mare eveniment cinematografic din București și al doilea festival de film din ţară, ca număr de spectatori, invitaţi și proiecţii. Anim’est s-a făcut mare. Însă nu și-a pierdut în niciun fel candoarea prietenoasă, energia proaspătă a adolescenţei.

AI VREA O STRADĂ PENTRU TINE? Am auzit de curând pe cineva care spunea că trebuie să dai oamenilor dintr-un oraș spaţiu în care se pot manifesta și vei fi uimit de cum interacţionează cu el.

Cam asta se întâmplă și pe strada Arthur Verona, în București, unde au apărut în ultimii ani mai multe schimbări. Cea mai vizibilă a fost închiderea piaţetei din faţa Bisericii Anglicane și limitarea traficului pe un singur sens în dreptul Grădinii Icoanei. Imediat au apărut mici târguri de weekend, un restaurant care și-a extins zona de servire pe trotuar, dar și bicicliști, pentru care aceasta este una dintre rutele favorite.

Ce nu știe toată lumea este de la ce a pornit toată această

"reamenajare" a străzii.

Se cheamă Street Delivery și este un eveniment de arhitectură și arte, iniţiat acum cinci ani cu scopul de a atrage atenţia autorităţilor din București asupra necesităţii unui traseu pietonal, cu caracter cultural, între Grădina Cișmigiu, Ateneul Român, Grădina Icoanei și Școala Centrală. Totul a pornit de la un plan urbanistic zonal care, deși a fost abrobat, nu a fost pus în practică de autorităţi.

Street Delivery are loc în fiecare vară și este un "exerciţiu" pentru ce ar putea fi zona dintre Grădina Icoanei și Bulevardul Magheru. Timp de trei zile, strada devine pietonală și găzduiește ateliere pentru copii și tineri, spectacole, expoziţii, concerte, un târg handmade și tot felul de manifestări artistice.

Pentru că memoria slăbește de la an la an, Street Delivery face un pas înainte pentru a transforma cât mai devreme în realitate planul urbanistic existent: propune autorităţilor ca, pentru început, să închidă strada Arthur Verona pentru mașini și să o deschidă pentru oameni cel puţin o dată pe lună, în perioada mai – septembrie. Poţi să te implici și tu completând petiţia Street Delivery pe care o găsești în pagina de Facebook a evenimentului. — IF

ViziteazĂ Marea NeagrĂ!

MaȘina ta e deja acolo.

Ioana Hodoiu

PetruŢ CĂlinescu

Text

Foto

Gluma asta circulă veselă, cu gura până la urechi, în diverse ţări din Occident și este repetată în același mod despre fiecare ţară în parte din Est. E doar începutul. În România, să te ferești de câinii vagabonzi. Au rabie și sar la gât (și în Harghita poţi să mori de foame dacă nu știi ungurește!). În Bulgaria, infractori deghizaţi în falși poliţiști sunt la tot pasul. Iar mașina oricum o să-ţi fie furată. Turcii nu se spală, niște împuţiţi. De Georgia, Armenia și Azerbaidjan nu te apropia – e război! Prin republicile din Caucaz sunt numai mujahedini și kgb-iști care se măcelăresc unii pe alţii. De Crimeea n-am auzit, iar Odessa e sediul mafiei rusești. În Transnistria se pare că nu-s oameni normali – până și vremea e tot timpul mohorâtă. De moldoveni ce să mai zici, să știi că rușii n-au nicio vină!

Am auzit că se pune raketu' pe mijlocul drumului, face pe mortu’ și, când vrei

să-l ajuţi, îţi pune pistolul la tâmplă și te jefuiește...

Cu aceste clișee prinse breloc la cheile de la mașină, doi jurnaliști români - fotograful Petruţ Călinescu și jurnalistul de investigaţii Ștefan Cândea - au pornit să se învârtă în jurul Mării Negre și să colecţioneze povești de viaţă cotidiană, portrete și imagini din comunităţile vecinilor noștri de mare, așa cum nu apar ele în presa de zi cu zi.

Au traversat Bulgaria, Turcia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Rusia, Ucraina și Moldova. Și, printre ele, o mulţime de republici autonome, unele recunoscute, altele considerate separatiste: Karabachul de Nord, Ossetia de Sud, Ossetia de Nord, Abkhazia, Ingushetia, Adyghea, Kabardino-Balkaria, KarachaiCherkessia și Transnistria.

Un jurnal zilnic al călătoriei poţi citi pe www.theblacksea.eu.

Numărul 01 — 023

COLŢUL UNUI COCKTAILIAN Alexandru Ciomârtan

Text [i foto Mi se pare interesant cum, cu mii de ani în urmă, oamenii s-au chinuit să aducă gheaţa din munţi pentru împăraţi sau regi, valorând greutatea ei în aur, sau cum diverși comercianţi s-au chinuit să traverseze Atlanticul în corăbii pline de gheaţă tăiată în blocuri de pe marile lacuri polare și subpolare. Au adus gheaţa în cele mai imposibile locuri de pe Pământ, au construit adăposturi pentru gheaţă din ce în ce mai bune, au descoperit cum o pot produce artificial, au construit mașini din ce în ce mai performante. Toate astea s-au întâmplat pentru ca oamenii să se bucure de ea răcindu-și băuturile preferate și pentru ca mai apoi să se ajungă la o adevărată cultură de bar și la o explozie a băuturilor mixate... totul pentru ca în 2010, în România, o ţară europeană, oamenii să-și bage degetele în pahare de Mojitos pentru a-și scoate gheaţa, cu o privire mustrătoare către barman.

M-aș întoarce în timp la curtea regală din Franţa, când Caterina de Medici a introdus prima dată gheaţa aromată și aș urla la geamul ei să nu mai introducă asta în sistem că oricum peste 500 de ani oamenii vor avea probleme cu gâtul.

Lăsând gluma la o parte, gheaţa este un aliment și un ingredient în cultura de bar care trebuie privit cu aceeași atenţie și seriozitate ca și celelalte elemente ale unei băuturi mixate. Sau poate chiar cu mai multă atenţie.

Apa folosită pentru gheaţă, temperatura, mărimea bucăţii de gheaţă sau forma ei determină diluţia, textura și răcirea unei băuturi, astfel încât bestia se transformă uimitor într-un prinţ.

Mai puţin metaforic, lucrurile stau cam așa: când bem un spirtos ca atare, papilele noastre gustative vor amorţi și vom pierde partea interesantă, adică aromele respectivului spirtos. E ca și cum ai avea un vin foarte bun pe care în loc să-l deguști l-ai băga în stomac printr-un tub.

Diluţia și răcirea sunt cheia unui cocktail fantastic, iar pentru o diluţie corectă funcţionează această regulă de aur: cu cât gheaţa este mai multă și mai rece, cu atât este mai bine.

024 — Numărul 01

Herbalistul are o caracteristică relativ nouă sau mai bine spus rară pentru un cocktail. Gheaţa. Gheaţa pentru răcirea acestui cocktail new-classic este făcută din infuzie de mușeţel, în loc de apă. Foarte mulţi barmani mixologi folosesc gheaţa pentru a da acea finesse băuturilor lor. La Milk and Honey în Londra, barmanii au răbdarea să taie manual fiecare cub dintr-un bloc mare de gheaţă pe care-l produc chiar ei, în Japonia o sculptează în faţa ta în câteva minute în formă de sferă sau diamant (Kazuo Ueda), unii aduc apă din izvoarele unei anumite distilerii pentru a servi un single malt rar produs de respectiva distilerie.

— pahar: vintage coupette — decor: 3 flori uscate de mușeţel & lemon zest — 60 ml premium London Dry Gin — 5 ml D.O.M Benedictine lichior — 3-4 picături Tinctură de mușeţel în Armagnac — gheaţă făcută din infuzie de flori de mușeţel Amestecaţi în mixing glass urmărind să răciţi cât mai bine și mai repede băutura, apoi strecuraţi în paharul congelat în prealabil.

Serviţi atât timp cât «băutura încă zâmbește» sau cât încă este rece.

Pentru a face gheaţa de mușeţel, eu prefer florile uscate întregi, în

defavoarea ceaiului la plic, pentru că în pudra respectivă aș putea foarte bine să am orice, fără să mă prind.

Mușeţelul poate fi infuzat până la 20 de minute fără ca infuzia să capete principii amare, dar eu am folosit 200g de plantă la 2 litri de apă, infuzat timp de 10 minute. După ce infuzia este gata și s-a răcit, congelez totul într-o formă de silicon sub formă de bloc (nu cubuleţe). După congelare sparg blocul în bucăţi mai mici, neregulate, pe care le depozitez în containere ermetice în congelator.

Gheaţa împrumută aromele din împrejurimi, așa că este indicat să folosiţi un congela tor doar pentru gheaţă.

Alt ingredient al acestui cocktail este tinctura de mușeţel în Armagnac, pe care o puteţi face extrem de simplu folosind aceleași flori (50g) pe care le lăsaţi la macerat într-un recipient cu capac în 150ml de Armagnac sau Cognac agitând zilnic, timp de 4 săptămâni.

D.O.M Benedictine — lichior, creat de călugării cu același nume, din plante medicinale, rădăcini și condimente din patru colţuri ale lumii, având ca bază alcoolică eau de vie din struguri. Călugării benedictini îl foloseau ca pe un tonic general, fiind convinși că alungă oboseala de peste zi. Reţeta a avut șanse mari să fie pierdută pentru totdeauna în Revoluţia franceză când au fost vandalizate majoritatea locurilor de cult, lucru deloc plăcut, dacă ne gândim că aroma acestui lichior este unică în lume.

London Dry Gin — Există o părere generală greșită cum că ginul ar fi o băutură făcută din ienupăr. Ginul este o băutură făcută din cereale, în același mod în care se face vodca.

Apoi au loc câteva procese de aromatizare a acestui alcool neutru, care, în funcţie de complexitatea lor, dau ginuri de calitate superioară sau nu. Fiecare producător folosește o

Cocktailian — un barman sau un pasionat de mixologie care deţine o cunoaștere avansată a ingredientelor ce se găsesc în mod comun în băuturile mixate și pe care le poate așeza în armonie; un cocktail aficionado. reţetă secretă, în care se amestecă plante medicinale, rădăcini, coajă de citrice și condimente. Ienupărul se găsește, într-adevăr, într-o proporţie dominantă.

Lemon zest — Puteam să-i spun foarte bine coajă de lămâie tăiată longitudinal, fără pulpă albă, dar pe lângă faptul că este mai scurt, sună și mai bine lemon zest. Zest-ul se obţine doar din citrice și este folosit adesea de barmani pentru uleiurile volatile ce pot fi împrăștiate deasupra unui cocktail printr-o simplă răsucire.

Vintage Coupette — Pahare tip cupă din cristal (1900), în care se servea Champagne cu un volum de aproximativ 100-150ml. Deschizătura paharului permitea captarea aromelor în timp ce băutura este dusă la gură, dar aceeași deschizătură făcea ca perlajul să dispară rapid, așa că s-a renunţat la el și s-a creat paharul tip flute pentru Champagne. În schimb, datorită volumului mic, cocktailul răcit și strecurat (straight up), și în special cel cu un conţinut ridicat de alcool, a găsit receptaculul perfect într-o piaţă a paharelor super-size.

din casĂ Când eram mici, ne era interzis cu desăvârșire să "dăm din casă". Există acum cineva care dă din casă fără să aibă nici cel mai mic sentiment de vinovăţie. Și nu o face oricum, ci te invită la o limonadă cu rozmarin și soc, în curtea unei case "de altădată".

Apoi, dacă vrei, îţi poţi face singur cafeaua, pe care să o bei pe canapeaua de lângă șemineu, în timp ce citești un Cinema din ‘77. Sau poţi

să ieși în curte lângă bar și să te afunzi în pernele de pe divan.

Sentimentul că ești în casa cuiva cunoscut se accentuează când vezi pe perete clasica fotografie a "epocii de aur" – copilul și ursul împăiat.

Aceeași familiaritate o ai când te servești cu fructe din bolul barmanului sau când poţi să aprinzi chiar tu toate lumânările de pe terasă, la lăsatul serii.

Tot aici e locul în care găsești sifonul vintage din zestrea Oanei, care e logodnica lui Bughi, cel care dă Din casă (str. General Constantin Coandă, nr. 18).

La Bonne Bouche Mă apucă uneori nostalgia după acel je-ne-sais-quoi al francezilor.

Suspectaţi-mă de snobism, însă dacă vă veţi aduce aminte de boulangerie, bistro à vins, brasserie, resto și felul în care sunt dichisite, o să treceţi prin ce trec și eu: dor de ducă.

Pentru că mai deunăzi n-am putut să iau primul avion către Paris, m-am refugiat la Bonne Bouche.

E un bistro à vins unde te fură peisajul când intri. Prima dată când m-am văzut dincolo de ușă, nu știam dacă să mă apuc să citesc etichetele

Rue du pain De fiecare dată când merg în Franţa, trezitul de dimineaţă nu e deloc ceva chinuitor. Și asta fiindcă știu că, imediat cum mă trezesc, pot să mă duc la boulangeria din colţul străzii, poftind la tot ce văd în vitrină în timp ce stau la coadă. Noroc că în boulangeriile franţuzești vânzătoarea

socializează cu aproape toţi cei care vin să cumpere de acolo, așa că am timp suficient să mă decid.

Același lucru mi s-a întâmplat în București, la Rue du pain. În timp ce așteptam cu privirea lacomă să-mi vină rândul, am auzit cum cei din faţa mea le spuneau vânzătorilor pe nume, îi întrebau cum le merge și dacă voiau același lucru ca de obicei.

Acum merg la Rue du pain destul de des. E drept că nu e tot timpul în drumul meu, însă atunci când am puţin timp liber și mi-e dor de ritualul à la française – cafea și croissant – dau

Pagină realizată de diana anghel | Foto Bogdan Dumitrache, Corvin Cristian, arhiva Rue du pain

de vin puse pe pereţi, să cotrobăi prin colecţia de dopuri de plută din dreptul barului sau să stau pur și simplu să analizez fiecare detaliu din bistro. Pentru că, asemeni francezilor, care ţin la detaliile de atmosferă, și La Bonne Bouche are tot ce e necesar pentru ca orice invitat să creadă că s-a inventat teleportarea și că de pe str. Franceză a ajuns direct în Franţa, pe Rue Saint Martin din Paris.

Fie că optezi pentru un pahar de vin (toate vinurile – și crede-mă, au o listă impresionantă – se vând și la pahar), fie pentru o porţie de Bouillabaisse sau pentru un desert Nougat Glacé, vei sfârși prin a te crede în capitala franceză. Bon appetit! (str. Franceză, nr. 30).

Citește mai mult la pag. 134

o fugă până la ei. Fiindcă Rue du pain e mai mult decât o brutărie. E locul în care poţi intra oricând în laboratorul de pâine. Adică poţi verifica chiar tu dacă folosesc sau nu ingrediente de cea mai bună calitate (mie mi s-a luminat faţa când am auzit că am voie să îl iscodesc pe bucătar). E locul în care mergi în fiecare zi să îţi cumperi pâinea pentru acasă, bistroul unde iei micul dejun sau masa de prânz ori locul din care îţi iei pâinea pentru clienţii tăi, dacă ai un restaurant, o cafenea sau o delicaterie. (Calea Floreasca, colţ cu str. Tudor Ștefan).

Numărul 01 — 025

OF ROBOTS AND HUMANS andreea borŢun

Text I’m here – A love story in an absolut world SUA, 2010 R: Spike Jonze

Un robot dă din picioare înainte să adoarmă, iar cablarea la sursa de energie e modul în care roboţii fac dragoste – un schimb de energie electrică și atingeri Ultimul film al lui Spike Jonze e un scurtmetraj disponibil on-line (www.imheremovie.com) și produs de Absolut Vodka.

"I’m here" e o poveste love-story meets robot-drama. Clișeele nu lipsesc, dar sunt spuse într-un mod original, povestea fiind încărcată de sensibilitate și reușind să dea peste cap felul în care am privit până acum emoţia.

E povestea unei iubiri într-o lume absolută: două "specii" (oameni și roboţi) convieţuiesc în același mediu – contemporan. Filmul amintește de Planeta maimuţelor (R: Tim Burton), însă iubirea imposibilă de aici e între doi indivizi aparţinând aceleiași specii – cea a roboţilor.

Marea reușită a lui Jonze e că transmite emoţie prin niște personaje care, în definitiv, nu sunt capabile de asta – ele nu pot visa, dar, la un nivel mult superior și diferit, pot simţi și își pot imagina. Dacă scena din Babel (R: Alejandro González Iñárritu) în care adolescenta surdomută dansează în club v-a sensibilizat, atunci o să puteţi înţelege mai bine secvenţa concertului din "I’m here".

Personajele sunt tipologii – Sheldon e tipul timid, geeky, care își face treaba fără a pune întrebări, în timp ce Francesca e 026 — Numărul 01

genul rebel, tipă interesantă, care a încetat însă să mai fie interesantă pentru că nonconformismul și extravaganţa au devenit comune secolului ăsta. Totuși ea rămâne o sursă de fascinaţie pentru un robot lipsit de experienţă, care visează să-și umple viaţa cu o iubire absolută.

Jonze pune și câteva probleme sociale: încă din primele minute ne e servită pastila rasismului, într-o lume în care roboţii par a fi o clasă inferioară speciei umane. Din asta se nasc de fapt devotamentul și iubirea dintre cei doi.

O imagine continuă să mă obsedeze de când am văzut filmul: două mâini împreunate, ambele aparţinând aceleiași fiinţe, dar legate la două "corpuri" diferite – o metaforă frumoasă, pentru un mit vechi.

Spike Jonze e cumva genul de regizor cool, care știe să îmbine un comercial de grupuri (și nu de masă) cu un stil propriu și o marcă foarte personală. E departe de mainstream, însă la fel de departe de o cinematografie underground.

I-ar fi fost imposibil oricum să urmeze acest traseu: în definitiv, și-a început cariera regizând videoclipuri pentru artiști ca R.E.M, Bjork sau Weezer. Așadar, tipul de artă "marca Jonze" se adresează anumitor categorii, care în general se situează undeva la limită: urăsc filmele de boxoffice, caută originalul și flirtează cu filmul de artă. Jonze, simţind pericolul faimei, încearcă să surprindă de fiecare dată.

E cunoscut pentru filme ca Being John Malkovich (1999) sau Adaptation (2002), ambele realizate în colaborare cu excentricul scenarist Charlie Kaufman.

Gain the world

NICOLETA GAVRILĂ

Text adrian bulboacĂ

Foto E mai mult decât una dintre melodiile cântate de Morcheeba. E o nevoie care ne e indusă pe tot parcursul vieţii.

"Nu vrei să rămâi în Mizil", îmi zicea mama când eram mică, "pune mâna și învaţă, ca să ajungi departe...". Nu-mi spunea niciodată exact unde anume e acest departe, așa că eu trebuia să mă tot duc. Și m-am dus, pentru că paleta de opţiuni, când vine vorba de medii competitive, este destul de variată: olimpiade școlare, concursuri naţionale și internaţionale de teatru, muzică, pictură, si acum, când am crescut, pitch-uri și alte competiţii dedicate marcomului.

Cum să cuceresc lumea fără să-mi pierd sufletul m-au învăţat tot Morcheeba în aceeași melodie: "We should form a new foundation/If we could find the right location". Chatarsis adică.

Chatarsisul vine la unii via o agenţie de turism, de principiu după vreo șapte ani de activitate intensă, sub forma unui bilet de avion către o destinaţie mai mult sau mai puţin exotică, totul adunat sub conceptul—umbrelă de an sabatic. La mine a venit tot via o agenţie, dar una de comunicare, Millenium Communications, la prima ședinţă de status la care am participat imediat după angajare, sub forma transferului de informaţii de la un manager care tocmai își anunţase demisia la un executive proaspăt venit.

Mi-a spus atunci "Pe lângă toate conturile astea faine, mai am un proiect de suflet, unul legat de teatru. Se numește Festivalul Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis și e făcut de o gașcă de puști din Alexandria" și a continuat să-mi facă o scurtă prezentare a lui, dar eu eram deja în mijlocul unei implozii de adrenalină, motiv pentru care trebuie să recunosc că nu-mi mai amintesc exact restul discuţiei. În trecut, când nu mă duceam la școală și îmi cultivam spiritul competitiv, obișnuiam să îmi petrec timpul în mijlocul unei trupe de teatru de amatori, așa că vestea că voi reînnoda legăturile cu teatrul, chiar și din postura de PR al unui festival, m-a făcut să zâmbesc larg.

Așa că, începând din 2007, îmi iau anual o perioadă sabatică în care zâmbesc larg și mă umplu de energie lucrând ca voluntar alături de niște tineri care, de cinci ani, se joacă cu imposibilul: nu exista un festival de teatru tânăr în limba română, l-au făcut ei; nu exista o scenă pe care să se joace teatru în Alexandria, au

028 — Numărul 01

făcut ei una dintr-o discotecă. Dacă nu au făcut oamenii mari un festival cultural care să adune în Alexandria nume importante din peisajul cultural autohton (www.ideoideis.ro), au făcut acești puști unul.

Nu joc teatru, așa cum visam când eram mică, dar, prin intermediul lor, sunt mult mai aproape de lumea aceasta, am șansa să văd piese regizate și jucate de liceeni, piese despre care membrii juriului spun că sunt atât de bune, încât ar putea fi jucate pe scenele teatrelor din București. Pot să îmi educ modul în care mă uit la un film și, cel mai important, să cunosc alţi oameni care cuceresc lumea în viaţa de zi cu zi, dar în august vin la Alexandria, ca să se umple de energie. Sau, ca să-l citez pe Marius Manole, unul dintre juraţii acestui festival, pentru a învăţa de la tinerii actori de pe scenă "umilinţa faţă de un text, faţă de meseria asta".

Partea amuzantă e că, încetul cu încetul, și Ideo Ideis cucerește lumea. Din fericire însă, există întotdeauna cel puţin un membru al echipei de organizare care nu ne lasă să ne pierdem sufletul.

Nicoleta face voluntariat și pentru un alt proiect, proaspăt născut: unteatru "unteatru e un gând care a legat oameni într-un proiect cultural, curajos și liber. S-a născut din dorinţa de a face posibilă întâlnirea oamenilor cu teatrul, acasă. unteatru într-o casă.

Ne-am găsit un loc în vechiul București, într-o casă cu ceai, cărţi și teatru, între pereţi de cărămidă îmbrăcaţi în pânze negre, la capătul unui hol cu neon roșu. Nu i-am dat un nume, nici n-am căutat prea mult. I-am spus de frică teatru. Am singularizat și am obţinut unteatru (am sudat cuvintele pentru trăinicie). unteatru descinde în faţa voastră cu gânduri proaspete, emoţii transparente și oameni care sunt aici pentru că teatrul este lumea în care s-au pierdut și din care nu vor să iasă ajutaţi de firul Ariadnei.

Aici nu aplauzi pentru că trebuie, ci pentru că simţi. Palmele nu se supun unor convenţii, ci au o viaţă a lor. Au receptori care răspund unor stimuli emoţionali. Dacă asta nu se întâmplă, nu aplaudaţi!", declară iniţiatorii acestui proiect. unteatru îl găsiţi pe str. Ilfov, nr. 1 (fost nr. 6), în spatele clădirii CEC

Titlu: Apărarea invocă nebunia Autor: Woody Allen Traducere: Ruxandra Ana Editura: Humanitas Colecţie: Râsul lumii Domeniu: Literatură An apariţie: 2010 Ediţie: I ISBN: 978-973-50-2701-8 Număr pagini: 316 Format: 13x20 cm

Titlu: Curcubeul gravitaţiei Autor: Thomas Pynchon Traducere: Rareș Moldovan Editura: Polirom Colecţie: Biblioteca Polirom, Proza XX Domeniu: Literatură An apariţie: 2010 Ediţie: I ISBN: 978-973-46-1723-4 Număr pagini: 880 Format: 13x20 cm

Titlu: Relaţii exuale Autor: Michel Birbaek Traducere: Matei Martin Editura: All Colecţie: Literatură universala Domeniu: Literatură An apariţie: 2010 Ediţie: I ISBN: 978-973-724-258-7 Număr pagini: 432 Format: 13x20 cm

SPUNE NU BESTSELLERULUI! CâT MAI PO}I. alexandra rusu

Text

S-a mai săturat cineva de ,,cărţi uluitoare, senzaţionale, care se citesc cu sufletul la gură"? De romane-reţetă, traduse în 50 de limbi și vândute în trei milioane de exemplare? De literatura tip McDonald's, la fel de nocivă ca orice altă formă de fast-food? Dacă da, luaţi aminte la cărţile de mai jos – care poate nu și-au trimis editorii în Bahamas, nu și-au flatat penibil cititorii, nu joacă după cum cântă piaţa și nici nu urlă de pe toate copertele că sunt literatură de cea mai bună calitate. Însă chiar așa e.

Când spui Woody Allen, spui ochelari cu rame groase și umor evreiesc-hiperintelectual. Sunt puţini însă cei care știu că, abia în proză, brandul său de umor își atinge ultimele consecinţe. Prin volumul Apărarea invocă nebunia (Editura 030 — Numărul 01

Humanitas) circulă în libertate, dar într-o vrie dementă, bărbierul lui Hitler, revoluţionari mexicani telenovelistici, Ernest Hemingway și copilul Woody Allen, traumatizat de știrea că universul e în expansiune.

După cum bine comentează un personaj: ,,și te mai miri că nu ești invitat la mai multe petreceri...".

O excelentă comedie a tuturor angoaselor noastre.

Apropo de comici, Michel Birbaek este inventatorul sit-down comedyului (o variantă mai puţin comercială a stand-up-ului). Romanul său Relaţii exuale (Editura ALL), un exemplu foarte bun de literatură pop, explorează cu luciditate maximă disoluţia unui cuplu, în care iubirea crește, dar pasiunea și-a dat de mult obștescul sfârșit. Sexul ca fantomă, ca absenţă ubicuă, ca

mecanism de suspans – iată zona în care excelează scriitorul german, minată de un umor și melancolic, și dur.

Curcubeul gravitaţiei al lui Thomas Pynchon (Editura Polirom) e un roman-gigant, la propriu și la figurat. Da, are 800 de pagini.

Nu, nu poate fi povestit. De ajuns să vă spun că, de câte ori soldatul american Tyrone Slothrop are o erecţie, cade o bombă V-2.

Curcubeul gravitaţiei este efectul vizual creat la decolarea bombei, dar și pirotehnia literară care a devenit marca lui Pynchon. ,,Gravitând" între speculaţii paraștiinţifice, teoria conspiraţiei, reinterpretarea istoriei și paranoia pură, Pynchon face să merite lectura transpirată a fiecăreia dintre cele – da – 800 de pagini. De literatură.

01

032 — Numărul 01

02

printre benzi desenate

oana tĂnase

Text

Prima ediţie a Salonului European de Bandă Desenată, un program derulat de echipa Institutului Cultural Român, în parteneriat cu centre culturale străine, membre ale reţelei EUNIC, a avut loc în această toamnă, în București.

Miezul evenimentului l-a constituit o expoziţie retrospectivă dedicată benzii desenate în România, curatorul acesteia fiind Alexandru Ciubotariu, artist vizual, ilustrator, cunoscut multora prin Pisica Pătrată. De la desenele publicate pentru prima oară de Jiquidi în 1893 (în revista Amicul Copiilor) la explozia editorială a anilor '30, când se naște celebrul personaj Haplea, de la primul concurs naţional de bandă desenată, mediat în 1970 de

revista Cutezătorii, la dimensiunea accentuat fantastică a ilustraţiei anilor '80, de la albumele editate de Hard Comics la prezenţa on-line prin salonbd.ro – expoziţia a oferit o imagine completă asupra direcţiilor tehnice și tematice ale genului.

Acestei secţiuni, ce a fost secondată de un catalog publicat de Editura Vellant, salonul i-a adaugat expoziţii tematice, workshops și întâlniri cu autorii prezentate de Goethe Institut, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Centrul Cultural al Republicii Ungare și Institutul Francez din București.

Salonul European de Bandă Desenată a avut loc la MNAC – Galeriile Etaj ¾ (TNB), între 28 octombrie și 22 noiembrie 2010.

01 Lucian Amarii – Jup, Invitaţie Subtilă

liner, ziarul Monitorul de Iași, 1998 02 Valentin Iordache, Stah

tuș și creion, revista Orion, 1988 03 Alexandru Ciubotariu, Povestea despre eu

tuș, album personal, Editura Hardcomics, 2006 04 Puiu Manu, Vanea și Mihas

acuarelă și tuș, revista Luminiţa, 1961 05 Tudor Popa, Aranca

Scenariu: Tudor Popa și Cristian Lăzărescu

guașe, acuarelă, liner pe copie xerox alb-negru, desenat în 1996 și apărut în Ah, BD! 2009.

06 Ionuţ Popescu, Aici e aici

tuș, tempera, revista Mini Azi, 1998 07 Burschi, Aventurile lui Tică

Scenariu: Petre Luscalov

tempera și tuș, revista Cravata roșie, 1965 Numărul 01 — 033

03

04

034 — Numărul 01

07

05

06

Numărul 01 — 035

Mercedes-Benz

Benz. Mercedes-Benz.

Festival. Film Festival MIREL DEDIU

Mercedes-Benz România

Text

Foto

Lumina exuberantă a reflectoarelor, o distribuţie remarcabilă, replici legendare, un întreg univers născut din fiecare mișcare a personajelor, fascinaţie demonstrată de pașii făcuţi pe covorul roșu și maeștrii imbatabili ai celei de-a șaptea arte: un cadru perfect creat de TIFF pentru interpretarea unui rol de excepţie: Mercedes-Benz, în căutarea firească a excelenţei. În 2008 a fost Benz. Mercedes-Benz. În 2009, s-a strigat "Atenţie! Motor!

Acţiune!". Anul acesta, rolul a luat proporţii menite să demonstreze adevăratul sens al pasiunii interpretării: Mercedes-Benz a recunoscut și premiat pentru a treia oară consecutiv excelenţa în cadrul Festivalul Internaţional de Film Transilvania.

Mercedes-Benz se confundă cu istoria automobilismului, cu fascinaţia născută din fiecare model de autovehicul care a devenit legendă. Mai exact, un parcurs 038 — Numărul 01

similar cu un nesfârșit șir de roluri excepţionale și interpretări pe măsură. Prin urmare, atașamentul mărcii germane faţă de lumea cinematografiei este unul firesc, adaptabilitatea și flexibilitatea fiind atribute remarcabile pentru MercedesBenz atunci când vine vorba de manifestări culturale capabile să fascineze cinefilii din întreaga lume. O astfel de manifestare este și TIFF, un festival al unei viziuni proaspete și pline de imaginaţie, care își propune an de an promovarea artei cinematografice și prezentarea câtorva dintre cele mai importante filme ale momentului, după criterii ce ţin de originalitatea subiectelor și forţa imaginilor.

Recunoștinţa se exprimă prin fapte! Un actor răspunde întotdeauna aplauzelor publicului printr-o nouă interpretare de excepţie. Mercedes-Benz o face prin continua practică a excelenţei. Iar timp de

trei ani, asocierea dintre Festivalul Internaţional de Film Transilvania și marca germană a reprezentat contextul perfect pentru manifestarea unei complicităţi compuse din Mercedes-Benz, TIFF, excelenţă și fascinaţie. O complicitate care a exprimat recunoștinţa pentru excelenţă.

Astfel, și în 2010, Mercedes-Benz a recunoscut și premiat excelenţa în cadrul festivalului, acordând Premiul de Excelenţă TIFF 2010 unei personalităţi care și-a adus contribuţia deosebită la afirmarea filmului românesc și valorii cinematografiei autohtone. În 2008, Premiul de Excelenţă a fost înmânat de Mercedes-Benz maestrului Radu Beligan, iar în 2009 maestrului Mircea Albulescu. În acest an, Mercedes-Benz a acordat Premiul de Excelenţă TIFF 2010 maestrului Liviu Ciulei, personalitate marcantă a filmului și teatrului românesc. Cariera sa spectaculoasă include peste 20 de filme la

care a lucrat în calitate de regizor, actor sau scenarist, precum și numeroase spectacole de teatru, unde și-a pus semnătura în calitate de regizor, scenograf sau actor, recompensate de-a lungul timpului cu distincţii prestigioase.

Experienţei în calitate de regizor, actor, scenograf sau scenarist i s-a adăugat și cea a unui foarte bun director artistic, Liviu Ciulei ocupând această poziţie timp de 10 ani pentru Teatrul Bulandra din București, dar și pentru Teatrul Tyrone Guthrie din Minneapolis. De asemenea, Liviu Ciulei a fost profesor de teatru la două universităţi prestigioase: Columbia University și New York University. În prezent, Liviu Ciulei este Director Onorific al Teatrului Bulandra.

Un simplu exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi lumea cinematografiei fără "Casablanca", "Nașul", Copolla, Oscar ori Cannes? Posibil lipsită de repere, de un ghid capabil să fascineze. În acest sens,

TIFF reafirmă și descoperă an de an valori autohtone și internaţionale din lumea cinematografiei, care pot fi la fel de bine reunite într-un ghid al excelenţei. La fel, dintotdeauna, Mercedes-Benz a cultivat un set de valori prin care a dat dovadă de excelenţă. O excelenţă care povestește despre o pasiune inedită. Pasiunea pentru perfecţiune, fascinaţie și responsabilitate.

Mercedes-Benz România a plecat în căutarea firească a excelenţei și reunește în cadrul "Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei" o serie de manifestări menite să vorbească despre ideea de excelenţă și să reamintească de promisiunea lui Gottlieb Daimler "The best or nothing".

Printre aceste manifestări, asocierea cu TIFF propune o ieșire la scenă deschisă a unei îndelungate tradiţii: Mercedes-Benz și lumea filmului.

Wim Wenders, Claudia Cardinale, Martin Blaney, Christine Dollhofer, Geoffrey

Gilmore, Mercedes-Benz Clasa E și Viano: au reprezentat o altă combinaţie de excepţie pe parcursul celor trei ani de festival când autovehiculele le-au stat în totalitate la dispoziţie invitaţilor și membrilor juriului.

Radu Muntean, Nae Caranfil, Tudor Giurgiu, Corneliu Porumboiu, Paul Negoescu, Adrian Sitaru, Bogdan Mustaţă, echipa TIFF și Mercedes-Benz: eforturi reunite, entuziasm și profesionalism pe măsură – o altă acţiune Mercedes-Benz în cadrul TIFF 2008. Mai exact, șapte regizori prolifici și Mercedes-Benz au pornit atunci în căutarea lui James Bond pe plaiurile mioritice. Așa au luat naștere cele șapte trailere ce au surprins aventurile Agentului 007, ce parodiază local miturile universale și clișeele agentului. Renumitul Agent 007, prezent mereu în memoria colectivă, și o idee inspirată a echipei TIFF de a le asocia pentru cea de-a șaptea ediţie a festivalului: de aici s-a născut ideea celor șapte trailere semnate de șapte regizori, pe cât de diferite, pe atât de ingenioase și captivante. Aparent generos din perspectiva imaginarului colectiv Bond, odată cu apariţia Mercedes-Benz în brief, proiectul 007 a devenit mai dificil: regizorilor le-a revenit cerinţa de a integra coerent trei branduri bine definite și contrastante: agentul 007, plaiul mioritic și Mercedes-Benz, toate aflate cu stricteţe sub umbrela TIFF. Pe parcursul celor trei ani, Mercedes-Benz și-a exprimat spiritul ludic și complicitatea cu Festivalul de Film Transilvania, reunind acţiuni, personalităţi și manifestări care au vorbit natural despre ideea de excelenţă.

- The End Numărul 01 — 039

Mercedes-Benz

Benzscinating TUDOR BRATU, ProMotor

Text www.daimler.com

Foto

Fascinaţia se ascunde în fiecare din noi, la fel cum poate fi găsită sub diverse forme, în cele mai noi și spectaculoase produse ale lui Mercedes-Benz.

Fiecare om este fascinant în felul său, lucru valabil și pentru cei care construiesc mașinile companiei Mercedes-Benz.

Fascinaţia pornită din lucrurile pe care acești oameni le produc se finalizează în produse Mercedes-Benz, care, la rândul lor, vor fascina mai departe. Clienţi, privitori, oameni din service-uri, presă, toate persoanele care ating cumva, undeva, cândva un Mercedes-Benz, fie doar și cu privirea. Ei devin fascinaţi de un MercedesBenz, își doresc unul, ajung să îl cumpere și, la rândul lor, ajung să fascineze mai departe atunci când își conduc propriul Benz.

Putem spune că Mercedes-Benz a inventat fascinaţia ciclică, infinită. Așa cum steaua companiei este închisă într-un cerc, la fel fascinaţia pe care ea o radiază ajunge să învăluie toată lumea implicată în proiectele companiei sau în stilul său de viaţă.

Fascinaţia Mercedes-Benz înseamnă produse construite pentru a fi sportive, pline de stil și cu un design imbatabil, 040 — Numărul 01

menite să demonstreze excelenţă și să ducă mai departe în viitor valorile tradiţionale ale mărcii.

Mai exact, Mercedes-Benz dezvăluie prin intermediul fiecărui model nou ceea ce urmează să devină legendă. Legende menite să aducă aminte constant că fascinaţia reprezintă o stare firească pentru marca germană.

Iar acest lucru este demonstrat pe deplin de SLS AMG, cel mai spectaculos model Mercedes-Benz care poartă steaua mărcii pe grila motorului. Ea nu poate fi iluminată precum la Actros dar poate să străpungă aerul chiar și la 317 km/h, viteza maximă a lui SLS. Această fantastică și fascinantă creaţie Mercedes-Benz este exemplul perfect al produsului modern construit de către compania germană.

El este construit manual în fabrica mărcii de la Sindelfingen, este inspirat din trecutul glorios al mărcii, aducând aminte de ușile fluture legendare ale modelului 300SL Gullwing, conţine elemente de design ale trecutului și în interior (gurile de ventilaţie rotunde erau folosite de Mercedes-Benz în anii ‘70) și este propulsat de o motorizare construită pe baza experienţei cumulate de

marcă în competiţii. Propulsorul AMG de 6,3 litri are configuraţie V8, este aspirat și produce 571 CP și 650 Nm. Este normal ca o creaţie super-sportivă care arată atât de fantastic și amintește atât de puternic de trecut să devină icoana lumii auto a lui Mercedes-Benz. Tradiţia se împletește perfect cu viitorul în ADN-ul lui SLS, o mașină retro, dar plină de tehnologia anilor ce vor urma. Doar 3,8 secunde îi sunt necesare lui SLS AMG să accelereze de la 0 la 100 km/h cu start de pe loc. Îţi taie respiraţia? Desigur. Atât de puternic încât este normal să te întrebi după ce ai coborât din mașină și ai închis ușile fluture dacă aceasta chiar este o mașină. Habitaclul, motorul și aripile sale par mai degrabă a face parte dintr-un avion de vânătoare… În lumea Mercedes-Benz, valorile mărcii sunt cele care întreţin pasiunea. Pasiunea pentru fascinaţie, perfecţiune și responsabilitate. Designul și stilul autovehiculelor confirmă acest fapt. De exemplu, E-Klasse este una dintre cele mai reușite limuzine din lume și, deloc întâmplător, cea mai nouă generaţie este unul dintre cele mai fascinante MercedesBenz-uri care pot fi cumpărate acum.

Aspectul său ușor clasic este rezultatul unui design care, deși a evoluat, păstrează intact AND-ul limuzinelor Mercedes-Benz. Mai mult ca niciodată, noua clasă E de la Mercedes-Benz ascunde în spatele stilului, luxului și designului său o siguranţă impresionantă pentru șofer și pasageri.

Mercedes își intitulează noua limuzină E foarte simplu: cea mai atentă mașină din lume. Peste 80 de senzori monitorizează în permanenţă toate sistemele mașinii, felul în care aceasta se comportă și anticipează ceea ce urmează să se întâmple cu mașina sau șoferul – prin intermediul sistemelor PreSafe și Attention Assist. Putem spune, fără dubii, că noua clasă E este mașina pe care poţi să o conduci fără stres. Ea are grijă de tot, arată fantastic indiferent de locul în care apari cu ea și te lasă să te concentrezi asupra celui mai important lucru pe care îl poate face un șofer – condusul.

Un stil puternic al unei mașini înseamnă un caracter puternic al acesteia, al brandului, este fascinant și spectaculos.

Aceasta nu este o descriere pentru noul CLS, deși, sincer, e una dintre cele mai frumoase mașini din lume. Dacă mai era nevoie de o dovadă că designul este una

dintre cele mai importante calităţi ale lui Mercedes-Benz, noul CLS este declaraţia supremă de putere a constructorului german.

Formele primei generaţii a primului coupé cu patru uși din istoria lumii auto au fost acum duse la un alt nivel. Liniile puternice ale caroseriei se opresc într-un singur punct, vârful ascuţit al capotei.

Săgeţile argintii nu mai sunt doar o poveste a trecutului, ele trăiesc acum prin designul lui CLS. Mercedes-Benz a lansat cea mai modernă săgeată a casei sale, garnisită cu cele mai noi tehnologii și dotări de confort.

Pe lângă dotări standard precum Attention Assist, poţi echipa noul CLS cu tracţiune integrală, suspensie pneumatică, faruri dinamice cu LED, scaune multicontur cu masaj, Nightview Assist și motorizări supra-alimentate cu turbo, cu puteri de până la 408 CP. Ţinta pentru săgeţile CLS este, după cum spune și campania de promovare a modelului, una singură – inima celui care o privește.

Pentru cei care se mai pot mișca după întâlnirea cu un CLS, trebuie să le amintesc totuși că există deja mașina cult a lui Mercedes-Benz, un statut pe care CLS l-a atins, dar pe care trebuie să îl cultive mult de acum înainte pentru a ajunge la nivelul unui S-Klasse. Chiar dacă CLS oferă un lux interior destul de apropiat de cel al unui S, acesta rămâne indiscutabil, "the icon of motion", mașina care emană superioritate prin design. Proporţiile sale sunt perfecte, dotările interioare sunt fascinante și nu pot fi egalate de nicio altă mașină de pe Pământ. Când spui limuzină, spui S-Klasse. Și nu fac referire doar la autoturisme.

Camioanele Actros produse de MercedesBenz sunt autovehicule excepţionale.

Actros Black Liner și White Liner sunt cele mai exclusiviste camioane de cursă lungă

din lume. Ele emană un exclusivism capabil să demonstreze o prestanţă care impune o apropiere imediată – cabinele sunt vopsite cu o dungă transversală dublă, lată, în nuanţă gri – și stil – caroseria este decorată cu elemente elegante cromate, trepte din oţel inoxidabil sau finisate cu vopsea neagră, iluminare LED pe timp de zi și lumini de poziţie LED. Chiar dacă vorbim despre camioane, Actros Black Liner și White Liner sunt embleme ale designului Mercedes-Benz, inspiră putere și performanţă chiar și când sunt parcate și fascinează prin felul în care constructorul a tratat toate detaliile exteriorului sau nevoile șoferului la interior. Scaunele sunt îmbrăcate în piele și le poţi controla temperatura. Volanul și suporturile pentru braţe sunt și ele îmbrăcate în piele.

Atmosfera deosebită a interiorului va fascina pe oricine, pentru că pare desprinsă dintr-o imagine cu noul Viano, nicidecum nu pare preluată dintr-un camion. Panoul de comandă și ieșirile gurilor de ventilaţie sunt stilizate în lemn de esenţă nobilă de culoare negru mat. Opţional, stilul poate fi dus la un alt nivel. Ediţiile speciale ale lui Actros pot fi echipate cu steaua MercedesBenz luminată, trapă, parasolar electric pentru parbriz, climatizare automată pentru cabină, lumină ambientală sau ladă frigorifică. Pentru că vorbim despre două modele excepţionale, cu dotări excepţionale și stil fascinant MercedesBenz, cele două Actros sunt disponibile într-o serie limitată de doar 500 de unităţi.

Nu doar ediţiile speciale ale lui Actros se bucură de fascinanta imagine a unui produs exclusivist.

Când spui fascinaţie, spui Daimler. Spui reputaţia care precede fiecare nou model.

Spui Actros, Viano, E, S, CLS, SLS. Spui Mercedes-Benz.

Numărul 01 — 041

LUNCH TIME

12 creativi români // un proiect care s` ridice industria // o [coal`

Vrei s` faci un festival? // ce? // cum? // cine? // cât? // unde? // când? // de ce?

BINELE nu e doar un concept abstract // e aici cu noi // printre noi // e în noi // în ei, mai ales

Un festival vechi cât o industrie // dar nu învechit // nostalgii de 10 ani

Social media // cu sau f`r` voia noastr` // s` ne panic`m? // s` ne trat`m? // s` o l`s`m s` ne treac` // multe preconcep]ii // la fel de multe r`spunsuri

MercedesBenz // aplaud` ad-urile sociale // curajul de a spune pove[tilor pe nume Numărul 01 — 043

ABDC-UL PUBLICIT~TII ROMâNE{TI ALEX MIHAI DINU

Text

Știi că e deja 6 pentru că tocmai a intrat pe ușă Octav. El ajunge întotdeauna primul la întâlnirile ADC. Apare Șerban și apoi, pe parcurs, se adună și ceilalţi.

Se strâng rar toţi la o masă, dar și atunci când o fac mai că îţi pare rău că n-ai o cameră de filmat ca să păstrezi momentele astea pentru posteritate.

"Când le spun colegilor că mă duc la ADC, mă întreabă «A, de ce?».

Nimeni nu înţelege ce facem noi acolo. Și oamenii de creaţie din România au nevoie de o organizaţie care să-i reprezinte, fie că se numește ADC, CTC, ETC. Așa măcar avem senzaţia că facem parte din ceva mare și important, suntem și noi în Europa", spune Liviu David, Creative Director Next Advertising. Întâlnirile lor au apărut în 2008 și s-au născut dintr-o nevoie firească a industriei: în orice breaslă, cei mai buni trebuie să stea la un moment dat la o masă rotundă, să se privească în ochi și să-și vorbească. E sănătos, constructiv și european. "Încă nici n-a făcut ochi ADC*RO. Organismele complexe bazate pe relaţii la orizontală nu se dezvoltă în ritm cronologic uman sau antreprenorial", crede Ema Priscă, Creative Director Kardumen Spania. "De ce ar trebui să existe? Pentru că, dintotdeauna, cei 044 — Numărul 01

02

01

04

05

03

06

07

09

11

10

care au slujit o anumită profesie au simţit nevoia să împărtășească felul în care au făcut lucrurile. Vezi toate ghildele profesionale din evul mediu care au funcţionat ca păstrătoare de reguli deontologice. Așa e și cu ADC. De fapt, din această nevoie s-a și născut prima organizaţie ADC, din iniţiativa unor art directori care au crezut că publicitatea se face într-un anumit fel", continuă Ema. Și dacă nevoia era firească și contextul european favorabil, 12 dintre cei mai importanţi directori de creaţie din România, alături de Andrei Borţun, iniţiatorul proiectului, au înfiinţat Art Directors Club Romania (ADC*RO).

08

ADC*RO reunește în acest moment 11 membri: 01 Andrei Cohn – Creative Director, Cohn & Jansen JWT 02 Valentin Suciu – Creative Director, Odyssey Communication 03 Adrian Boţan – Creative Partner, McCann Erickson România 04 Dorian Pascuci – Creative Director, ADDV Euro RSCG 05 Costin Popescu – Creative Director, CAP 06 Bogdan Naumovici – Creative Director, 23 Communication Ideas 07 Andrei Borţun – Președinte Millenium People 08 Ema Priscă – Creative Director, Kardumen Spania 09 Șerban Alexandrescu – Creative Director, Headvertising 10 Liviu David – Creative Director, Next Advertising 11 Octav Gheorghe – Creative Director, Gavrilă & Asociaţii Numărul 01 — 045

Pentru creativitate Când îi vezi pe toţi strânși laolaltă, îţi dai imediat seama că se știu de o viaţă.

Nici nu ar putea fi altfel, pentru că advertisingul românesc e o industrie tânără, mică, în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea.

"ADC*RO a apărut pentru că era cam aiurea să ne detestăm în orice combinaţii «luate câte doi» când de fapt există destui dintre noi care putem convieţui omenește unii cu alţii și care avem mai mult de câștigat așezându-ne la aceeași masă și încercând să discutăm civilizat. Pentru mine a fost antidotul festivalurilor și pitch-urilor, care ascut competitivitatea până poţi să tai cuiva gâtul cu ea", explică Șerban Alexandrescu, Creative Director Headvertising.

"Ca să genereze iniţiative în jurul cărora să se racoleze mai mulţi oameni deștepţi & creativi. Iniţiative care să facă meseria asta un pic mai suportabilă decât a ajuns să fie, presată fiind cu perna pe faţă de către partenerii noștri de comunicare", completează el.

Oricât de lungă și obositoare ar fi fost ziua, dacă stai la masă cu ADCiștii când se întâlnesc, uiţi de toate. Au darul de a crea o atmosferă aparte.

Fac glume, râd, se plâng, deplâng, scot probleme la iveală, caută soluţiile, trag concluzii, povestesc, ascultă, se aprind, se sting la fel de repede, înjură mult, coboară tonul, înnoadă ţigările, le sting fără acurateţe. O combinaţie ciudată, dar plăcută de relaxare, glume, seriozitate, frustrare, viitor și advertising.

"ADC a apărut din mai multe speranţe. Una, împărtășită de câţiva 046 — Numărul 01

dintre directorii de creaţie fondatori, spunea că avem interese comune, care pot propăși industria. Alta visa că vom readuce creativitatea la locul ei de premiant cu coroniţă. O a treia susţinea că vom educa o nouă generaţie de «creativi» în publicitate care să beneficieze de toată experienţa «bătrânilor», fără însă a o mai însoţi și de tarele și parti-pris-urile acestora.

Eu, unul, am venit în ADC*RO ca să nu obstrucţionez o iniţiativă care suna frumos și din curiozitate", povestește Bogdan Naumovici, Creative Director 23 Communication Ideas.

Misiunea asumată de ADC*RO e să promoveze standarde înalte în comunicarea comercială și să ofere contextul unui forum pentru liderii creativi din publicitate, design și comunicare precum și să încurajeze studenţi și tineri profesioniști să lucreze în acest domeniu. La începutul lui 2009, ADC*RO a devenit parte a ADC Europe.

"Dacă ajungi să conștientizezi că e imposibil să-ţi fie ţie bine și celorlalţi rău, că binele propriu de lungă durată este echivalent cu un bine general, atunci nu cred că te întrebi la ce ne trebuie ADC*RO. Sau, mai simplu, apelând la puterea exemplului, putem să ne uitam la Germania, cea mai creativă ţară europeană. Germania de acum 10 ani, de dinainte de înfiinţarea ADC Germania, nu seamănă cu cea de azi. Întrunirea celor mai străluciţi directori de creaţie nemţi în frunte cu Amir Kassaei a dus la formarea unui mediu creativ extrem de competitiv, dar bazat pe valori și criterii pe care le-au respectat zi de zi. Ca într-un legământ de onoare.

Festivalul ADC Germany ţine loc de festival local și este cu siguranţă o competiţie la fel de respectată ca D&AD. Aceeași situaţie o întâlnim în Spania, o altă ţară cu multe de spus în materie de creativitate. ADC Spania a creat fundaţia de valori, Biblia industriei, care s-a răspândit din comunitatea creativă până în departamentele de marketing.

Noi suntem la început și suntem și români. Dar cine așteaptă rezultate peste noapte dovedește că n-a avut niciodată succes", consideră Ema. ADC*E Spre comunităţi creative din Europa — ADC*E este o poartă către comunităţile creative din Europa; — A fost fondată în 1990 ca organizaţie non profit a cărei misiune este să caute și să răsplătească excelenţa în publicitatea și designul europene; — Este deţinută și condusă de asociaţii profesionale de design și publicitate din 20 de ţări europene; — Ca asociaţie, reunește creativi prin evenimente și publicaţii, stabilind standarde în creativitatea europeană și construind o imagine foarte detaliată a diversităţii creative; — Cu ochii pe pericolul globalizării industriei de publicitate, ADC*E își asumă misiunea de a ajuta la conturarea unei imagini cât mai puternice a creativităţii europeane ca un tot și nu punând focusul doar pe o ţară anume; — ADC*E își propune să promoveze limba europeană, făcându-ne să preţuim diversele culturi europene și sprijinind mai multe cluburi de profesioniști din Europa.

Președinte - Franco Moretti Honourable Member of the Board - Michael Conrad Vicepreședinte - Martin Spillmann

ADC*RO — The Awards Este singurul eveniment din lume care adună la un loc cele mai bune lucrări câștigătoare din Europa, în cel puţin o competiţie. Odată înscrise în concurs, lucrările sunt jurizate de un panel de peste 50 de creativi de vârf - o reală oportunitate pentru profesioniștii europeni din advertising, design, ilustraţie, zona editorială, film, new media și fotografie să se reunească și să scoată în evidenţă creativitatea din ţara lor.

Lucrările participante sunt apoi incluse în Anuarul ADC*E Awards, alcătuind o arhivă unică și impresionantă cu cele mai bune exemple de creativitate europeană.

Școala ADC*RO Primul proiect al ADC*RO este Școala ADC*RO (www.scoalaadc.ro), școală de concept, un curs special și interactiv despre gândire creativă și despre diverse canale de comunicare ale publicităţii moderne. Cursurile sunt ţinute de 12 tutori, unii dintre cei mai buni directori de creaţie din România, școala constând în trei luni cu prezentări, brief-uri și lucru în agenţii.

"Rolul Școlii ADC ar trebui să fie acela pe care îl și are: de a crea o generaţie de publicitari mai răsărită faţă de cea din care noi, tutorii, facem parte. După cum se arată, va fi un proces lung", crede Octav Gheorghe, Creative Director Gavrilă & Asociaţii.

"Când am început noi școala în 2008, ne confruntam cu o penurie de talente tinere. Schimbam aceiași oameni de la o agenţie la alta și singurii în câștig erau oamenii schimbaţi, nu organizaţiile. Acum, în context economic frust, cred că școala ar trebui să devină un instrument de profesionalizare a talentelor existente", explică Ema. Principalul obiectiv al proiectului este creșterea unei noi generaţii de profesioniști, talentaţi, ambiţioși și disciplinaţi, care să contribuie la schimbarea mentalităţii și la crearea unui mediu competitiv și sănătos pentru domeniul creativ. Prima ediţie a Școlii a avut loc în 2008 și anul acesta a ajuns la cea de-a treia ediţie.

Numărul 01 — 047

Bogdan Naumovici — Creative Director, 23 Communication Ideas Numește doi colegi ADC la care ţi-ai lăsa copilul peste weekend.

Carmen Tiderle și Andrei Cohn. În ce ţară te-ai muta ca să lucrezi într-o agenţie de publicitate?

Brazilia.

Ema Priscă — Creative Director, Kardumen Spania Cu ce te ajută că ești membru ADC? Mă ajută să învăţ. Realmente. E un loc în care am acces neintermediat la experienţa și mintea unor colegi de breaslă, a căror muncă o respect.

Ce te-a învăţat publicitatea?

Să citesc printre rânduri, să caut întotdeauna subtextul, că doar acolo se găsesc întrebările interesante. Și din momentul în care ai ajuns la o întrebare puternică, vie, răspunsul e doar o chestiune de craft.

Cât contează relaţiile/prieteniile dintre agenţii la conturarea industriei de publicitate de azi?

Cred că e important să ai, ca breaslă, un punct de vedere. Un cod deontologic.

E complicat însă într-un mediu în care nimeni nu crede în nimic și unde nu există respect și apreciere decât pentru propria grădină. Suntem doar o altă reprezentare a societăţii românești. Nici mai buni, nici mai răi.

Creează-ţi un slogan.

Life is bigger than us.

Cel mai mare ghinion din viaţa ta?

Să fi lucrat cu un șef care nu mă inspira, dimpotrivă, mi-o lua.

Premiile la festivaluri — Ema Priscă Fără premii, industria ar fi vagă și cam lipsită de repere; Partea noastră de contribuţie e în multe cazuri dificil de identificat. Asta pusă în corelaţie cu nevoia de rezultate inerentă comunicatorilor care lucrează cu obiective; Obiective fără măsurători de rezultate sunt mal praxis; Premiile, de orice fel ar fi ele, de eficienţă, de creativitate, locale, internaţionale, te ajută să definești rezultate; Cred că premiile sunt un instrument important în dezvoltarea juniorilor. Competiţia ascute simţurile, celebrarea îţi bonifică mintea.

048 — Numărul 01

Liviu David — Creative Director, Next Advertising Dacă ţi-ai putea alege să fii un personaj feminin din industria de publicitate (worldwide), cine ai fi?

Alina Gavrilă.

Care a fost bravo-ul/îmi place-ul care te-a măgulit cel mai tare?

Reacţiile oamenilor care nu lucrează în domeniu, când le spun ce spoturi am făcut.

Comentariile de pe net de genul "În sfârșit o campanie mișto. O fi românească?"

Cât ai stat cel mai mult la birou?

Cred că vreo 32 de ore, pe vremea lui Connex. Cea mai lungă partidă neîntreruptă de Quake în reţea a durat de la 9 dimineaţa până la 3 noaptea a doua zi. Tot pe vremea lui Connex.

Cel mai mare ghinion din viaţa ta?

Că m-am născut în România.

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o?

Să mă duc la școală și să o iau de la zero barat la 33 de ani.

5 motive pentru care e nasol în publicitate — Liviu David 1. Practic e o meserie în care dai lucrare de control în fiecare zi; 2. 90% din muncă se aruncă și cele mai valoroase idei sunt acolo; 3. Când ceva e gata, toată lumea se pricepe și începe să-și dea cu părerea; 4. Depinzi de alţii care nu au același standard ca tine; 5. E plin de mitocani care sfidează regulile de bun simţ.

Cel mai bine construit business?

Loteria Română.

Cum funcţionează un publicitar atunci când e pus în postura consumatorului?

Diferit?

Nu știu cum funcţionează "un publicitar". Știu cum funcţionez eu. Sunt sucker pentru mesajele de brand care mă ating. Am peste 20 de cămăși Marlboro Classics, pentru că nu fumez. Am avut mulţi ani numai haine Nike, iar compania mea se numește 23, după numărul lui Jordan. Am avut două motociclete Harley Davidson simultan, deși am un singur șezut...

Care a fost bravo-ul/îmi place-ul care te-a măgulit cel mai mult?

Cel spus de clienţii mei când închid bilanţul pe anul trecut.

Cât ai stat cel mai mult la birou? În primii patru ani de Leo Burnett nu mi-am luat nicio zi de vacanţă, iar la un moment dat am avut opt luni fără niciun weekend liber.

Cel mai mare ghinion din viaţa ta?

Că m-am născut în România. De unde se vede că nu am avut mari ghinioane, de fapt.

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o?

Să mă "așez". Să mă angajez, apoi să mă însor, să fac un copil și să-mi iau o casă.

Mi-a fost greu, pentru că m-am născut greiere, nu furnică. Dar am avut norocul să am un job de greiere, să nu stau mai mult timp decât trebuie căsătorit, să am un copil minunat și o motocicletă care compensează puternic faptul că am un domiciliu stabil.

DE CE E PATRIARHAT ÎN PUBLICITATE La client service sunt mai multe fete, la creaţie mai mulţi băieţi. Dacă ne referim la funcţii de conducere, componenta masculină e preponderentă și reflectă până la urmă evoluţia civilizaţiei noastre, care le-a pus pe fete la treabă în afara casei doar de vreo 60 de ani. (Ema Priscă) Multe agenţii mici sunt feminine. N-aș spune că e chiar patriarhat, se întâmplă doar ca sexul slab să fie momentan un pic mai slab în procente. (Liviu David) În publicitate e patriarhat pentru că este o industrie tânără, deci încă normală la cap. (Bogdan Naumovici)

Șerban Alexandrescu — Creative Director, Headvertising Cu ce te ajută că ești membru ADC? Ai senzaţia că dai un pic din picioare, în loc să stai inert și să vezi placid unde te duce râul.

Ce nu ai, dar ţi-ai dori? Între aceleași frontiere, un alt popor.

Unul cu conștiinţă și responsabilitate.

Te-ai lăsa de publicitate ca să faci…

Dacă lucrurile continuă tot așa, m-aș lăsa de publicitate ca să fac orice altceva în afară de descarcerări la SMURD. Am o fantasmă: să fiu poliţist de circulaţie ca să le umflu carnetele meltenilor vitezomani, chintesenţă a românului neghiob, încrezut și iresponsabil. Dar cred că m-aș mulţumi și cu meseria de meteorolog pe o insulă liniștită, unde vine ferry-ul cu ziare de două ori pe săptămână.

Care e omul pe care l-ai descoperit și de care ești mândru acum?

Intrăm într-o discuţie ciudată: eu n-am descoperit pe nimeni, ci doar i-am ajutat să se descopere ei pe ei înșiși. Și nu mândria e sentimentul care mă încearcă, ci invidia. Sunt invidios de pildă pe ce face Raluca Feher pentru CAP. Avem

BRANDURI PE GUSTUL LOR* F.C. Barcelona Apple/Mac Harley Davidson Disney Stephen King

OAMENI CARE AR TREBUI SA LUCREZE ÎN PUBLICITATE, DAR NU O FAC* Seinfeld Dragoș Mușat Cheloo Mircea Tudor Mugur Mihăescu Radu Pietreanu Romulus Agiu Johnny Răducanu Michael Jordan

*Listă alcătuită din răspunsurile unor membri ADC

*Listă alcătuită din răspunsurile unor membri ADC

genul de relaţie în care eu sunt femeia complexată și geloasă pe cariera și recunoașterea de care se bucură soţul ei.

Octav Gheorghe — Creative Director, Gavrilă & Asociaţii

Ca și în restul societăţii noastre, aparent bărbaţii stau pe tronuri, însă femeile fac și desfac. Să nu confundăm intervievaţii cu influencerii. (Șerban Alexandrescu)

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o?

O iau zi de zi: să rămân în publicitate, văzând modul în care se schimbă relaţiile dintre oameni sub presiunea banilor.

Văzând cum frica ia minţile oamenilor și fuge cu ele departe, departe. Mă simt deseori cum cred că se simţea doctoriţa care ne vaccina în școala generală. Ea voia să ne facă bine și noi fugeam de ea urlând speriaţi, neînţelegând nimic din ce ni se întâmpla.

Ce m-a-nvăţat publicitatea — Șerban Alexandrescu Paradoxal, publicitatea m-a învăţat să preţuiesc lucrurile simple, încă "nemarketate"; și să mă feresc de tot soiul de gropi cu pari ascuţiţi pe fund, săpate de tot soiul de mărci care investesc mult în prezentare și prea puţin în produs; mai prozaic, m-a învăţat să mă bâlbâi mai puţin în public; și m-a mai învăţat că Ion Creangă avea dreptate și că nu poţi să sui vaca direct în pod, pentru că o spânzuri; de asemenea, cu cifre în faţă, m-a învăţat cum funcţionează poporul român, lucru care sper că îmi va face viaţa ceva mai ușoară în viitor.

Doi publicitari care ar merita să fie în ADC și nu sunt?

Cred că ar merita să fie în ADC mult mai mulţi publicitari decât sunt acum, plus artiști înrudiţi cu publicitatea. Odată ce se vor clarifica procedurile de extindere, vor veni.

5 motive pentru care e nasol în publicitate În publicitate nu e nasol. E așa cum e.

Procentual, cât e artă și cât e business în publicitate?

După ultimele mele măsurători (mai 2010): business 87,74% și 12,26% artă.

Care a fost bravo-ul/îmi place-ul care te-a măgulit cel mai mult? În publicitate, "Bravo-ul" vine greu și rar.

Mă bucură mai degrabă rezultatele "în cifre" ale unei campanii.

Te-ai lăsa de publicitate ca să faci…

Agricultură, sport, literatură, plajă.

Clientul perfect — Octav Gheorghe citit; cinstit; vizionar; curajos.

Numărul 01 — 049

IT’S STILL ALL ABOUT PRINT, ISN’T IT? AdPrint este singurul festival european care premiază publicitatea în print.

AdPrint s-a născut în 1998 și, de atunci, a tot crescut, transformându-se dintr-un festival local într-unul internaţional. În fiecare an, AdPrint e jurizat de unii dintre cei mai importanţi oameni din publicitatea europeană și asta asigură standardele înalte ale festivalului.

De ce să fii jurat?

Ce-mi place cel mai mult la rolul de jurat este că mă pot evalua și îmi pot da seama de calitatea muncii mele. Și, în același timp, e plăcut să știi că prin ceea ce faci (ca jurat) ridici standardele. (francezii) E plăcut să vezi atâtea lucrări la un loc. Și, pe de altă parte, a fost interesant să vedem lucrări românești, o industrie despre care nu știam mai nimic înainte.

Singurul nostru contact cu restul lucrărilor e Lürzer. (olandezii)

01

02

03

04

05

06

07

08

11

12

09 10 original și actual; și, ca să fie original, trebuie să aibă ceva diferit faţă de alte festivaluri. Ar trebui să rămână așa, dar trebuie să fie mereu actual. Ar trebui oricum să rămână în paradigma vizualului. (italienii)

Dacă e să ne gândim la print în mod tradiţional, s-ar putea ca festivalul să nu mai fie la fel. Dar dacă luăm în calcul și noile oportunităţi pe care ni le aduce tehnologia, s-ar putea transforma în ceva senzaţional.

O paralelă ar fi cu revistele de acum; printurile de acolo fac apel doar la vizual. Dar dacă am putea să mirosim un text? Sunt tot felul de experienţe noi la care vom putea avea acces. Cheia e să privești înainte, nu înapoi. (spaniolii)

Noi suntem dintr-o agenţie independentă, așa că nu avem un network și ăsta e un prilej excelent de a cunoaște oameni din industrie; ne ajută să stabilim legături. În plus, vedem munca altora, vedem noi direcţii, așa că e o experienţă deosebită. (belgienii)

Ce-ar face ei cu Casa Poporului?

E incredibil de mare. Galerii de artă, muzee. (francezii)

E o locaţie extraordinară, un mix nemaipomenit de oameni în juriu, multe lucrări interesante, lucrări pe care altfel nu le-am fi văzut, oameni pe care nu i-am fi întâlnit. Faptul că vorbești cu alţii despre execuţii te face să găsești perspective noi. (englezii)

Pot fi făcute foarte multe lucruri cu clădirea asta.

Sunt atâtea camere goale… ar putea fi făcute lucruri extraordinare. Dar de ce mai stă Parlamentul acolo? (olandezii)

Cunoști oameni interesanţi și ai acces la niște lucrări fantastice. Lucrări pe care altfel nu le-am fi văzut. (spaniolii)

Poate putem să o cumpărăm. Ne-ar plăcea tare mult.

Aţi putea face un mall acolo, un muzeu sau altceva. Ar trebui să fie exact ce nu ar fi vrut Ceaușescu să fie. Ca să îi faceţi în ciudă. (belgienii)

Unde vedeţi AdPrint în cinci ani? Îl vedem mult mai vizibil și mai cunoscut pe plan european. Jurizarea a fost dură și credem că, imediat ce oamenii vor vedea calitatea lucrărilor câștigătoare, automat standardele festivalului vor crește, mai mulţi vor fi interesaţi de el, mai multe agenţii vor înscrie și așa mai departe. (francezii) Probabil vor apărea noi categorii, accentul va cădea pe noile media, pe neconvenţional. Printul nu va muri încă, pentru că reprezintă o plăcere de consum. Nu enervează și ăsta e atuul lui. (olandezii) Îl văd bine, pentru că, deși se vehiculează asta, printul n-o să moară. Se va adapta noilor contexte și va supravieţui. Totul ţine în mare de reviste care vor fi nevoite să se reinventeze, așa că și printul se va reinventa. (belgienii) Pe de o parte, printul merge în direcţia în care știm că merge, celelalte medii cresc spectaculos; dar e foarte interesant să ai un festival dedicat printului. Trebuie găsite permanent soluţiile ca festivalul să fie menţinut

Cred că ar trebui să plantaţi niște copaci. E un spaţiu nemaipomenit oricum. Ne-au plăcut galeriile de artă de acolo; ar trebui să fie mai multe galerii. (englezii) E istoria voastră și ar trebui să jucaţi cartea asta.

Ar trebui să folosiţi tot ce ţine de ea. Aţi putea face un parc, o discotecă, o piscină; ar trebui folosită oricum în alte scopuri; sau ar trebui să fie un muzeu al comunismului, care să amintească ce aţi trăit. Aţi putea transforma durerea pe care v-o pricinuiește în ceva pozitiv. Așa s-a întâmplat în Franţa cu Luvru.

După Revoluţie, toată lumea îl ura, dar acum nimeni nu se mai gândește la asta. Rănile comunismului se vor vindeca, dar clădirea asta va rămâne. E o ocazie extraordinară de a porni brandingul de ţară. (italienii) Poate ar trebui să fie cu adevărat o casă a poporului.

E imposibil de trecut cu vederea. Dacă e a doua clădire din lume ca mărime, atunci ar trebui s-o faceţi prima din lume când vine vorba de ce se întâmplă în interiorul ei. (spaniolii) — AMD

JURIU AdPrint 2010

ECHIPA 1 01 Brian Fraser (Președintele juriului) Executive Creative Director, McCann Erickson London 02 Colin Nimick Executive Creative Director, OgilvyOne London

ECHIPA 2 03 Jens Mortier Partner and Creative Director, Mortierbrigade, Belgium 04 Philippe de Ceuster Partner and Creative Director, Mortierbrigade, Belgium

ECHIPA 3 05 Christian Bunyan Senior Creative, KesselsKramer 06 Jennifer Skupin Senior Creative, KesselsKramer

ECHIPA 4 07 Alex Martinez Executive Creative Director, JWT Spain 08 Fernando Codina Creative Director, SantaMarta Barcelona

ECHIPA 5 09 Chris Garbutt Executive Creative Director, Ogilvy & Mather France 10 Nick Hine Creative Director, Ogilvy & Mather France

ECHIPA 6 11 Enrico Dorizza Executive Creative Director, Leo Burnett Italy 12 Milos Obradovic Art Director, Leo Burnett Italy AdPrint 2010 în 5 cuvinte — O jurizare foarte aprinsă. (olandezii) — Lucrări extraordinare; oameni foarte drăguţi. (belgienii) — Multe lucrări, câteva foarte bune. (italienii) — Revigorant, chiar dacă e recesiune. (spaniolii) dĂ pagina sĂ vezi câȘtigĂtorii adPrint 2010 Numărul 01 — 051

01

02

01 ECHIPĂ: Rob Hartmann, Axel Eckstein, Isabelle Bühler

AGENŢIE: Euro RSCG Zurich

PRINT: Great Emotions

EXECUŢIE: Goosebumps

PREMII: Silver Angel A 1, Gold Angel B 1, Best Use of Illustration

052 — Numărul 01

03

02 ECHIPĂ: Rob Hartmann, Axel Eckstein, Isabelle Bühler

AGENŢIE: Euro RSCG Zurich

PRINT: Great Emotions

EXECUŢIE: Teardrop PREMII: Silver Angel A 1, Gold Angel B 1,

Best Use of Illustration

03 ECHIPĂ: Rob Hartmann, Axel Eckstein, Isabelle Bühler

AGENŢIE: Euro RSCG Zurich

PRINT: Great Emotions

EXECUŢIE: Heartbeat PREMII: Bronze Angel A 1, Silver Angel B 1,

Best Use of Illustration

04

05

04 ECHIPĂ: Thierry Chiumino, Luc Chomarat, Marie Farge, Eve Roussou

AGENŢIE: Ogilvy France

PRINT: Melting

EXECUŢIE: Beach PREMII: Grand Prix A, Gold Angel A 2,

Gold Angel B 2, Best Use of Art Direction

06

05 ECHIPĂ: Thierry Chiumino, Luc Chomarat, Marie Farge, Eve Roussou

AGENŢIE: Ogilvy France

PRINT: Melting

EXECUŢIE: Night Club PREMII: Grand Prix A, Gold Angel A 2,

Gold Angel B 2, Best Use of Art Direction

06 ECHIPĂ: Thierry Chiumino, Luc Chomarat, Marie Farge, Eve Roussou

AGENŢIE: Ogilvy France

PRINT: Melting

EXECUŢIE: Tennis PREMII: Grand Prix A, Gold Angel A 2,

Gold Angel B 2, Best Use of Art Direction Numărul 01 — 053

07

08

07 ECHIPĂ: Cedric Auzannet, Benjamin Dessagne, Andrea Stillacci, Achim Lippoth

AGENŢIE: Grey Paris

PRINT: Fraich’Frites

EXECUŢIE: Ida

PREMII: Silver Angel A 2, Best Use of Photography

054 — Numărul 01

09

08 ECHIPĂ: Cedric Auzannet, Benjamin Dessagne, Andrea Stillacci, Achim Lippoth

AGENŢIE: Grey Paris

PRINT: Fraich’Frites

EXECUŢIE: Sven PREMII: Silver Angel A 2

09 ECHIPĂ: Cedric Auzannet, Benjamin Dessagne, Andrea Stillacci, Achim Lippoth

AGENŢIE: Grey Paris

PRINT: Fraich’Frites

EXECUŢIE: Noah PREMII: Silver Angel A 2

10

11

10 ECHIPĂ: Dimitri Guerassimov, Eric Jannon, Frederic Temin, Anne DeMaupeou

AGENŢIE: Marcel Paris

PRINT: Crash Tests

EXECUŢIE: Panda PREMII: Silver Angel A 5, Silver Angel B 5

11

12

ECHIPĂ: Dimitri Guerassimov, Eric Jannon, Frederic Temin, Anne DeMaupeou AGENŢIE: Marcel Paris PRINT: Crash Tests EXECUŢIE: Penguins PREMII: Silver Angel A 5, Silver Angel B 5

12 ECHIPĂ: Dimitri Guerassimov, Eric Jannon, Frederic Temin, Anne DeMaupeou

AGENŢIE: Marcel Paris

PRINT: Crash Tests

EXECUŢIE: Walrus PREMII: Silver Angel A 5, Silver Angel B 5

Numărul 01 — 055

14

13

13

ECHIPĂ: Vladimir Taroi, Dragoș Raicu, Claudiu Dobriţă, Bob Toma AGENŢIE: Grey Bucharest PRINT: Safe Inside EXECUŢIE: Caught in the act PREMII: Bronze Angel A 6

056 — Numărul 01

14 ECHIPĂ: Vladimir Taroi, Dragos Raicu, Claudiu

Dobriţă, Bob Toma AGENŢIE: Grey Bucharest PRINT: Safe Inside EXECUŢIE: Punks PREMII: Bronze Angel A 6

15

15 ECHIPĂ: Vladimir Taroi, Dragos Raicu, Claudiu

Dobrita, Bob Toma AGENŢIE: Grey Bucharest PRINT: Safe Inside EXECUŢIE: Graffiti PREMII: Bronze Angel A 6

16

17

16 ECHIPĂ: Cristiana Boccassini, Bruno Bertelli, Pietro Maestri, Flavio Mainoli, Paolo Cesano

AGENŢIE: JWT Milan

PRINT: Comic Strips

EXECUŢIE: The Bill PREMII: Gold Angel B 1

18

17 ECHIPĂ: Cristiana Boccassini, Bruno Bertelli, Pietro Maestri, Flavio Mainoli, Paolo Cesano

AGENŢIE: JWT Milan

PRINT: Comic Strips

EXECUŢIE: The Waking Up

PREMII: Gold Angel B 1

18 ECHIPĂ: Cristiana Boccassini, Bruno Bertelli, Pietro Maestri, Flavio Mainoli, Paolo Cesano

AGENŢIE: JWT Milan

PRINT: Comic Strips

EXECUŢIE: The Shot

PREMII: Gold Angel B 1

Numărul 01 — 057

20

19

19

ECHIPĂ: Bogdan Moraru, Tudor Pașcanu, Andrei Tripșa, Simina Leotescu, Vlad Tomei AGENŢIE: Propaganda PRINT: For Greatest Fans EXECUŢIE: Michael_Bad PREMII: Bronze Angel B 1

20 ECHIPĂ: Bogdan Moraru, Tudor Pașcanu,

Andrei Tripșa, Simina Leotescu, Vlad Tomei AGENŢIE: Propaganda PRINT: For Greatest Fans EXECUŢIE: Queen_The Miracle PREMII: Bronze Angel B 1

21

21 ECHIPĂ: Bogdan Moraru, Tudor Pașcanu,

058 — Numărul 01

Andrei Tripșa, Simina Leotescu, Vlad Tomei AGENŢIE: Propaganda PRINT: For Greatest Fans EXECUŢIE: Depeche Mode_Music for the Masses PREMII: Bronze Angel B 1

23

24 22

22 ECHIPĂ: Bogdan Moraru, Tudor Pașcanu,

Andrei Tripșa, Simina Leotescu, Vlad Tomei

AGENŢIE: Propaganda PRINT: For Greatest Fans EXECUŢIE: Beatles_Yellow Submarine PREMII: Bronze Angel B 1

23

ECHIPĂ: Sergio Lobo, Francisco Cassis AGENŢIE: Vitruvio Leo Burnett – Madrid PRINT: TIDE EXECUŢIE: Spy PREMII: Bronze Angel A 2

24

ECHIPĂ: Sergio Lobo, Francisco Cassis AGENŢIE: Vitruvio Leo Burnett – Madrid PRINT: TIDE EXECUŢIE: Gardener PREMII: Bronze Angel A 2

Numărul 01 — 059

25

26

25 ECHIPĂ: Oliver Brkitsch, Heiko Notter, Ralf Heuel, Dirk Siebenhaar, Tom Hauser

AGENŢIE: Grabarz & Partner

PRINT: Furniture Messages

EXECUŢIE: Living Room

PREMII: Gold Angel B 3, Best Use of Typography, Best Use of Art Direction

060 — Numărul 01

27

26 ECHIPĂ: Oliver Brkitsch, Heiko Notter, Ralf

Heuel, Dirk Siebenhaar, Tom Hauser AGENŢIE: Grabarz & Partner PRINT: Furniture Messages EXECUŢIE: Bedroom PREMII: Gold Angel B 3, Best Use of Typography, Best Use of Art Direction

27 ECHIPĂ: Oliver Brkitsch, Heiko Notter, Ralf

Heuel, Dirk Siebenhaar, Tom Hauser AGENŢIE: Grabarz & Partner PRINT: Furniture Messages EXECUŢIE: Kitchen PREMII: Gold Angel B 3, Best Use of Typography, Best Use of Art Direction

28

29

28 ECHIPĂ: Marco Martins, Rafael Pitanguy, Diogo Mello

AGENŢIE: Fischer Portugal

PRINT: Your ears can help you park

EXECUŢIE: Bagpiper PREMII: Bronze Angel B 5

30

29 ECHIPĂ: Marco Martins, Rafael Pitanguy, Diogo Mello

AGENŢIE: Fischer Portugal

PRINT: Your ears can help you park

EXECUŢIE: Opera Singer

PREMII: Bronze Angel B 5

30 ECHIPĂ: Marco Martins, Rafael Pitanguy, Diogo Mello

AGENŢIE: Fischer Portugal

PRINT: Your ears can help you park

EXECUŢIE: Priest

PREMII: Bronze Angel B 5

Numărul 01 — 061

31

33

32

31

ECHIPĂ: Bob Toma, Alex Strîmbeanu, Claudiu Dobriţă AGENŢIE: Grey Bucharest PRINT: Flower Pots EXECUŢIE: Flower Pots PREMII: Silver Angel C 4

32 ECHIPĂ: Dan Costea, Alina Rosioreanu,

Adrian Preda, Bogdan Costin AGENŢIE: Tempo Advertising PRINT: Ajax Glass Effect EXECUŢIE: Ajax Glass Efect PREMII: Bronze Angel C4

33 ECHIPĂ: Christian Reuilly, Edgard Montjean,

062 — Numărul 01

Anthony Yohan, Sid Thomkins AGENŢIE: Ogilvy France PRINT: Savoir Faire EXECUŢIE: The young woman and the tiny folds PREMII: Best Use of Photography

35

34

34 ECHIPĂ: Christina Wellnhofer, Ivan Madeo, Axel Eckstein, Anna Colby, Sarah Kahn

AGENŢIE: Euro RSCG Zürich

PRINT: Eye Tracking

EXECUŢIE: Alberto Giacometti

PREMII: Best Use of Illustration

35 ECHIPĂ: Christina Wellnhofer, Ivan Madeo, Axel Eckstein, Anna Colby, Sarah Kahn

AGENŢIE: Euro RSCG Zürich

PRINT: Eye Tracking

EXECUŢIE: Jeff Koons

PREMII: Best Use of Illustration

36

36 ECHIPĂ: Christina Wellnhofer, Ivan Madeo, Axel Eckstein, Anna Colby, Sarah Kahn

AGENŢIE: Euro RSCG Zürich

PRINT: Eye Tracking

EXECUŢIE: Sol Lewitt

PREMII: Best Use of Illustration

Numărul 01 — 063

CUM S~ FACI UN FESTIVAL

După o schemă desenată de Andrei Borţun, Președinte Millenium People, fondator al AdPrint, Internetics, Gala Societăţii Civile și organizator al ADOR, Effie și ADC. 064 — Numărul 01

Numărul 01 — 065

EXIST~ ART~ DUP~ MUNC~ ALEX MIHAI DINU

Text Advertisingul e una dintre industriile în care găsești cei mai mulţi artiști. Artiști împăcaţi cu ideea că publicitatea le poate satisface setea de creaţie și artiști care simt nevoia să se exprime și în alt fel decât făcând reclame. Pentru cei din urmă, ADOR a găzduit expoziţia ADOR URSUS Inspiration, în care creativii din agenţiile de publicitate și-au expus operele de artă.

ADOR este singurul festival al industriei de publicitate din România care premiază gândirea strategică și creativă pe toate mediile. Festivalul își propune să ajute la dezvoltarea industriei de advertising de la noi din ţară și să transforme competiţia într-o sărbătoare a publicităţii. În acest an, pe lângă competiţia propriu-zisă, în cadrul ADOR au fost organizate și Noaptea Agenţiilor, Expoziţia lucrărilor înscrise la ADOR și Expoziţia ADOR URSUS Inspiration, cu operele de artă ale artiștilor din agenţiile de publicitate.

Creativii care au participat la ADOR URSUS Inspiration: Anca Roșca, McCann Erickson România Andra Badea, McCann Erickson România Andrei Fărcășanu, Graffiti BBDO Andrei Orcula, Senior Interactive Arpad Rezi, McCann Erickson România Cătălin Dobre, McCann Erickson România Cristian Popescu, Leo Burnett&Target Dan Creţu, freelancer Dan Horja, freelancer Dan Șendroiu, Graffiti BBDO Elis Iaia, Kinecto Ghica Popa, Punct Advertising Loreta Isac, Grey Bucharest Marc Borţun, RUSU+BORŢUN Brand Growers Mihai Nica, Greenpixel Octavian Todiruţ, AdVenture Sorin Deleanu, Leo Burnett&Target

Ce te-a făcut să vrei să iei parte la o expoziţiE a artiștilor din agenţiile de publicitate?

Aici l-aș cita pe Banksy: publicitatea atrage oamenii foarte creativi și ambiţioși (citatul întreg este "the thing I hate the most about advertising is that it attracts all the bright, creative and ambitious young people, leaving us mainly with the slow and self-obsessed to become our artists"). Știu că sună arogant să dau un astfel de citat (în plus, eu lucrez la media, nu la creaţie), însă prima parte a citatului

066 — Numărul 01

reflectă destul de bine realitatea și pot să susţin asta în calitate de "observator" al oamenilor din creaţie.

Prin urmare, ideea unei astfel de expoziţii mi se pare justificată. (Anca Roșca) Cum la job, în publicitate, nu toate lucrările îţi ies precum visezi sau cum le plănuiești iniţial, e importantă organizarea unei astfel de expoziţii, pentru a ne bucura toţi de adevărata faţă a creativităţii. (Andrei Orcula) Mi s-a părut interesant să văd creativitatea oamenilor din agenţii în altă formă decât bannere, sloganuri, campanii etc. (Mihai Nica) Eu eram curioasă ce fac colegii mei dincolo de briefuri. Cum mulţi dintre ei au absolvit facultăţi de artă, mă întrebam câţi își mai folosesc talentul și cunoștinţele și pentru a crea pur și simplu.

(Elis Iaia) Fiindcă nici acum nu sunt sigur dacă e bine că oameni care au studiat artele au virat spre publicitate.

Cred că arta a pierdut și publicitatea a câștigat. Mai cred că publicitatea românească nu putea ajunge la performanţele pe care le-a avut fără acești oameni.

De-aia mi s-a părut interesant și că poţi vedea cum

se exprimă artistul din omul de publicitate când nu are brief. (Marc Borţun) E interesant să vezi ce hobby-uri "artistice" au oameni care lucrează zi de zi atât de aproape de artă și, în același timp, atât de departe.

(Dan Șendroiu) Este un alt mod de a ne manifesta creativitatea și de a comunica cu publicul altfel decât o facem de obicei. Adică prin campaniile pe care le creăm. Mai toţi creativii pe care îi cunosc eu fac câte ceva după job. Unii cântă într-o trupă, alţii fac bijuterii. Eu pictez și mă ocup de design. Fiecare își exprimă creativitatea cum poate și știe mai bine. (Cristian Popescu) O astfel de expoziţie ajută la completarea imaginii/ viziunii asupra oamenilor care lucrează în publicitate.

Este, oarecum, o incursiune în viaţa lor, dincolo de spoturi, printuri, campanii. (Octavian Todiruţ) Pentru că există viaţă și după birou și creativitate și pasiune în afara campaniilor de publicitate. Pentru că foarte mulţi oameni din agenţii au "vise secrete" de a deveni altceva: fotografi, cântăreţi, pictori, ilustratori etc. Și ideea unei expoziţii care să promoveze aceste vise secrete mi se pare de admirat. (Andra Badea)

De ce e important să existe astfel de expoziţii?

Pentru că artiștii trebuie promovaţi. Sunt mulţi artiști extrem de talentaţi care rămân cunoscuţi doar în cercurile lor de prieteni. Dacă avem cum să îi promovăm, să o facem. Oricum, oriunde.

(Elis Iaia) Ajută la completarea imaginii asupra colegilor de breaslă. Pentru că este un alt fel de socializare.

Pentru că exponatele tale au la stânga și dreapta lor altele, făcute de alţi oameni. Pentru că în lumea asta "multpreaocupatăcumunca" este liniștitor să vezi că există oameni care fac și altceva. (Octavian Todiruţ) Îţi permit să arăţi și altă latură a creativităţii tale.

(Mihai Nica) Expoziţiile de genul acesta sunt ca o prezentare la un client mut. Adică tari. Dacă în mod normal trebuie să vinzi ideile cu orice preţ, să dai argumente, să te lupţi pentru ele, acum trebuie doar să le expui. Ai libertate creativă maximă. Nu vine nimeni să-ţi spună să schimbi culorile sau să faci tabloul într-un format anume.

(Cristian Popescu) Ca să-i oblige pe cei de mai sus să se mânjească puţin pe mâini, să retrăiască niște momente specifice doar creaţiei artistice, să-și pună poate niște întrebări. (Marc Borţun) Nu știu dacă e important. E important să ai divizia "Onoare" la fotbal? Dacă da, atunci e important să ai și astfel de expoziţii.

(Dan Șendroiu)

Ce e mai mulţumitor? Să expui sau să creezi?

Ambele, pentru că au intenţii diferite și, complementare. Desenez ca să mă relaxez și în general, o fac pentru mine. Iar când "expun", vreau să văd cum se interpretează ideile mele. De multe ori, feedbackurile sunt suprinzătoare din punctul ăsta de vedere, ceea ce e amuzant. (Elis Iaia)

A expune fără a crea nu se poate. Mulţumit pe deplin sunt când adaug un nou cadru la portofoliu, dar și mai mulţumit când lumea își pierde timpul privind lucrările mele expuse. (Andrei Orcula) Dacă nu creezi, nu ai ce să expui. În plus, satisfacţia pe care o ai atunci când ai reușit să realizezi ceva frumos (după criterii pur subiective) nu este de neglijat. (Mihai Nica) Să creez e mult mai important – aici e provocarea, mai ales că nu-mi rămâne destul timp în afara jobului. Expunerea vine mai devreme sau mai târziu, dacă ai ceva de spus. (Anca Roșca) Să creezi. (Marc Borţun) Nu cred că e chiar așa alb-negru situaţia.

Bineînţeles că, iniţial, trebuie să-ţi placă ce faci, să creezi, să te pierzi în "filmul tău". Pentru că se vede dacă o faci sau nu. Dar să expui e o răsplată mare pentru implicarea ta, expunerea și feedbackul te motivează mai departe și te ajută să crești. În plus, dacă vrei să-ţi transformi pasiunea într-o carieră, expunerea te ajută și la asta. (Andra Badea) Am să fiu sincer și am să recunosc că e mai important să fii expus. Eu mă bucur mereu când îmi văd fotografiile pe un perete. (Dan Șendroiu) Mulţumitor este să creezi și apoi să expui. Să știi că cineva îţi vede lucrările. Dar nu ăsta trebuie să fie scopul. Ar însemna că ești vânător de recunoaștere și deja creezi din obligaţie, nu din pasiune. Or, nu asta e ideea. (Cristian Popescu) Să expui este mai mulţumitor. Să creezi însă este infinit mai frumos și plăcut. Zic asta pentru că atunci când creezi nu te mulţumești sau nu te automulţumești, ci îţi dorești să faci mult mai mult.

Scopul ultim nu este cel de a expune sau nu ar trebui să fie, chiar dacă o asemenea întâmplare este un gest de recunoaștere. În cazul fotografiei, de exemplu, când iei aparatul în mână, nu o faci cu gândul de a expune. Este un gest cât se poate de simplu, pornit din dorinţa de a crea. Dacă o faci constant și cu succes, atunci restul vine de la sine.

(Octavian Todiruţ) Numărul 01 — 067

Daca i-ai vedea pe stradă, probabil n-ai ști că merită să le strângi mâna.

Ai trece pe lângă ei cu aceeași faţă invariabil încruntată și ţi-ai vedea mai departe de drum.

Hârtie oferită de

Numărul 01 — 069

TU CE FACI? EI FAC BINE ALEX MIHAI DINU

Text

Nu i-ai recunoaște, pentru că nu poartă vreun costum special. Arată exact ca mine și ca tine, dar ce îi deosebește e faptul că ei au ales să poată schimba lumea. Așa că Gala Societăţii Civile i-a strâns laolaltă, ca să îi poţi aplauda.

E o seară călduroasă, dar spaţiile mari și deschise din Ateneu fac aerul mai respirabil. Printre coloanele înalte trec, rând pe rând, participanţii de anul acesta. Au cu toţii o grimasă specială, un amestec de mulţumire și emoţie. Pășesc timizi și, în același timp, mândri. Sunt îmbrăcaţi modest, dar potrivit pentru o seară la Ateneu.

Intră, dau frumos ziua bună, își găsesc mândri numele pe listă și caută cu privirea pe cineva cunoscut.

Gala Societăţii Civile este, de fapt, o seară în care lumina reflectoarelor cade pe sectorul non-profit. O seară în care le sunt recunoscute meritele celor care peste an au avut grijă să ne fie mai ușor să răspundem "bine" la veșnica întrebare "ce faci?".

Iniţiatorul Galei Societăţii Civile este Andrei Borţun, președinte Millenium People: a dezvoltat acest proiect pentru că a înţeles cât de important e să auzi un "bravo" atunci când toate îţi sunt potrivnice.

Gala Societăţii Civile adună laolaltă, de opt ani, reprezentanţi ai ONG-urilor, reprezentanţi ai companiilor, ai instituţiilor publice, jurnaliști și persoane interesate de societatea civilă. Le oferă o seară, un cadru de discuţie, dar, cel mai important, îi aplaudă pe cei mai buni.

070 — Numărul 01

Cei care s-au strâns în foaierul mare al Ateneului încep să urce treptele spre sala unde va avea loc premierea. Le urcă încet, sigur și ochii lor parcă au luat locul gurii și spun: asta-e-seara-mea-cea-mare.

Deși nimeni nu pare a se grăbi vădit, sala se umple repede. Aurora Liiceanu, Cătălin Ștefănescu, Laura Grunberg, Dragoș Preda, Mircea Toma, Ruxandra Săraru, Ionuţ Sibian, Marian Voicu, Andreea Marin-Bănică, Val Vîlcu, Cosmin Alexandru, Corina Alexandra Gătej intră și ei în sală. Nu chiar unul după altul, nu în ordinea asta, dar îţi dai seama că fac parte din juriu. Nu doar pentru că sunt persoane publice, ci pentru că ocupă primul rând. Au ceva complice în priviri: sunt singurii care știu deja câștigătorii. Ei și Robert Turcescu, care prezintă evenimentul.

"Doamnelor și domnilor, bună seara! Bine aţi venit la cea de-a opta ediţie a Galei Societăţii Civile…"

An de an, competiţia Galei Societăţii Civile e jurizată de nume importante și sonore din societatea românească. Acceptă să facă parte din juriu pro-bono pentru că e o modalitate eficientă de a oferi la rândul lor ceva societăţii civile și de a o încuraja. Anul acesta, din juriu au mai făcut parte: Raed Arafat, Dana Deac, Liana Stanciu, Luciana Simona Velea, Alexandru Lăzescu, Corneliu Belciug, Dumitru Sandu și Călin Georgescu.

Pe lângă competiţia anuală, Gala Societăţii Civile are sub umbrelă încă trei proiecte care servesc aceluiași ţel – sprijinirea societăţii civile: Bursa pentru voluntariat (o platformă pentru facilitarea recrutării de voluntari), Adoptă un ONG (un proiect în care, pe rând, bloggeri, agenţiile de publicitate și de PR, reprezentanţi ai industriei muzicale și-au oferit sprijinul ONG-urilor) și Comunicatorii pentru Societatea Civilă (promovarea sectorului non-profit și a instituţiilor culturale

cu ajutorul studenţilor).Toti cei din sală îi aplaudă încă o dată pe toţi câștigătorii acestei ediţii și palmele lor sunt sigur roșii. S-au ridicat în picioare și sala răsună. Toţi cei 9 câștigători la cele 9 secţiuni sunt pe scenă și au ochii umezi de emoţie.

Rând pe rând, au tresărit când și-au auzit numele, au pășit grăbit și tremurat spre scenă, au luat trofeul și au vorbit corect și emoţionant despre proiectele lor, despre societatea civilă și despre viitor.

Acum sunt din nou pe scenă pentru mulţumirile finale. Nu știu dacă acustica sălii încurajează sunetul, dar ropotul de aplauze pare din ce în ce mai vânos. Și pare că n-are să înceteze curând. Și așa și trebuie.

Deși capitalismul e acuzat că încurajează egoismul, că te învaţă să iei tot și să nu oferi nimic în schimb, Gala Societăţii Civile reprezintă și un moment în care poţi să-ţi dai seama că lucrurile nu stau chiar așa.

Evenimentul este posibil datorită companiilor care înţeleg că investiţia în societate li se întoarce înzecit și alocă bugete de sponsorship Galei Societăţii Civile.

Rompetrol s-a regăsit în valorile promovate de acest proiect și, pentru ultimii trei ani, a fost partenerul principal al Galei. Nu este singura companie care a înţeles că sprijinind Gala Societăţii Civile reușește să facă mai mult decât să finanţeze un proiect al unui ONG, ci ajută întreg sectorul non-profit.

URSUS Breweries, o companie care cunoaște și aplică foarte bine regulile sponsorship-ului, a sprijinit Gala Societăţii Civile în realizarea unui studiu amplu despre starea sectorului neguvernamental.

Au fost alături de Gală și Ministerul Culturii, ING Asigurări, Coca-Cola Hellenic, Fundaţia ERSTE, CODECS, Medicover, Romina Furniture, Euro Mini Storage, UNDP.

Satul de sine st~t~tor — Mihai Eminescu Trust De ce să ne pese că 200 de sate din sud-estul Transilvaniei ar putea dispărea? De ce să ne pese că patrimoniul cultural al acestor sate ar putea fi distrus prin modernizări cu materiale neautentice? Când o să conteze vreodată pentru noi aceste sate? De ce să încercăm să creăm locuri de muncă pentru locuitorii lor? De ce să restaurăm case, de ce să construim biserici sau șuri? De ce să chemăm un specialist din afară care să îi înveţe pe săteni să își conserve patrimoniul?

Pentru ce această sensibilizare? Pentru ce această campanie de educare?

În aparenţă, fără motiv. Pentru că aceste comunităţi par oricum destinate pieirii, pentru că oricum dispariţia lor nu ne-ar afecta în niciun fel și pentru că nici restaurarea lor nu ne-ar face nouă vieţile mai frumoase. În esenţă, răspunsul ni l-a dat Lucian Blaga acum aproape 100 de ani. Pentru că veșnicia s-a născut la sat. Și, dacă moare satul, moare și veșnicia.

Numărul 01 — 071

Banca de alimente — SNCRR Pentru cei mai mulţi dintre noi, când spunem "mi-e foame", problemele care apar sunt legate de ce avem poftă să mâncăm, unde, cu cine și așa mai departe.

Dar dacă problema ar fi că nu aveţi literalmente ce mânca! Ce aţi face dacă v-ar fi foame și frigiderul ar fi gol, portofelul și cămara, la fel? Cum aţi reacţiona la gândul că nu vă puteţi satisface această nevoie primară? Aţi mai ţine cont de bun-simţ, reguli sau chiar de legi?

Probabil că nu. Și, probabil, gradul mare de infracţionalitate din România are la bază problema asta. Pentru că lipsa hranei îţi activează instinctul de supravieţuire.

Pare greu de crezut, dar nu vorbim

074 — Numărul 01

Oana NĂstase, Communication and Corporate Affairs Director Rompetrol Care consideraţi că este rolul sectorului privat în cadrul societăţii civile?

Societatea civilă joacă un rol esenţial în direcţia încurajării activităţilor de responsabilitate socială a companiilor, iar asocierea sectorului privat cu parteneri și specialiști din diverse domenii se impune pentru asigurarea succesului proiectelor implementate și menţinerea pe termen lung a rezultatelor. O colaborare între stakeholderi (parteneri de afaceri, clienţi, furnizori, angajaţi, ONG-uri, comunităţile locale și naţionale etc.) duce la identificarea corectă a nevoilor comunităţii, iar printr-o strategie și efort comun putem contribui la dezvoltarea durabilă a societăţii.

Cum ajută proiectele de CSR o companie? În esenţă, responsabilitatea socială înseamnă că o companie se va îngriji atât de dezvoltarea proprie, cât și de impactul de mediu și social. Investiţiile companiei în siguranţa și educaţia angajaţilor, în măsurile de protecţie a mediului înconjurător, în dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor pe care le influenţează demonstrează angajamentul pe termen lung al Grupului Rompetrol.

Angajaţii Rompetrol împărtăşesc viziunea şi principiile Grupului şi se implică în mod voluntar în programele de CSR ale companiei. Astfel, contribuţia voluntarilor Rompetrol este una benefică atât pentru ei ca membri ai societăţii (își dezvoltă competenţele profesionale proactive și personalitatea – fac cu plăcere ceea ce doresc, alegând singuri gradul de implicare), cât și pentru companie, care prin feedbackul

lor constant poate îmbunătăţi și dezvolta noi proiecte benefice pentru comunităţile locale.

Cum aţi caracteriza acţiunile de CSR din România faţă de standardele europene?

Spre deosebire de modelul american de CSR, bazat pe libera iniţiativă și voluntariat, CSR-ul european este bazat pe obligaţii, exigenţe legale sau normative. În Uniunea Europeană, modelul de referinţă pentru acţiunile de CSR al organizaţiilor provine din EFQM (European Foundation of Quality Management, lansat în 1988 de managerii a 14 companii europene).

Acest model teoretic și practic permite corelarea strategiilor de business cu partea de CSR, prezentând un proces de autoevaluare prin prisma a nouă criterii grupate în Factori și Rezultate. Evaluarea are ca scop identificarea aspectelor (de natură socială, economică, mediu etc.) ce pot fi îmbunătăţite sau integrate în strategiile managementului organizaţiei.

România dovedește o capacitate de percepţie și implementare rapidă a CSR-ului, în special datorită implicării ONG-urilor și a mediului privat în dezvoltarea unor sectoare vulnerabile ale societăţii.

despre câteva zeci de oameni, vorbim de 1,59 milioane de români care, conform statisticilor, în 2009 trăiau în sărăcie absolută.

Problema lor e răvășitoare, greu de rezolvat, mai ales pe termen lung, și s-a acutizat odată cu venirea crizei.

Cu toate astea, cineva a găsit o soluţie: un loc unde fiecare să doneze alimente, iar cei care au nevoie să beneficieze de ele. Cineva care a înfiinţat prima bancă cu real succes, chiar și pe timp de criză.

Numărul 01 — 075

Cre{terea accesului tinerilor la educa}ie {i servicii prietenoase de s~n~tatea reproducerii — Funda]ia Tineri pentru Tineri Sunt lucruri despre care ne place să vorbim și discuţii pe care le evităm.

Am sta ore întregi cu prietenii la povești despre ultimul meci, despre confruntarea politică de aseară sau despre ce a mai făcut vecina de la trei.

Dar ni se împleticește limba, roșim, ne încurcăm, o lăsăm pe mai încolo sau îl lăsăm să mai crească, atunci când vine vorba să vorbim cu propriul copil despre sănătatea lui sexuală. Societatea ne-a crescut cu

076 — Numărul 01

Luca Niculescu, redactor-șef RFI România Caracterizaţi pe scurt societatea civilă din România. Cine o alcătuiește?

Prea puţin dezvoltată. După 20 de ani de democraţie, vocea organizaţiilor civice este în continuare puţin auzită și numai în unele sectoare. Influenţa asupra deciziei politice este, de cele mai multe ori, redusă.

ideea că sexul e un subiect tabu și multora dintre noi ne e aproape imposibil să ne simţim confortabil vorbind despre asta. Așa că amânăm pe cât putem discuţia cu copiii noștri sau, și dacă o avem, ne rezumăm la a schimba stingheriţi două propoziţii, întrebăm dacă se protejează, auzim "da"-ul salvator, mai aruncăm un sfat și ne ridicăm ușuraţi ca după examen.

Soluţia pentru viitorul copiilor noștri, pentru cele 3-4 avorturi pe cap de femeie, pentru cei 36% tineri nou-infectaţi cu HIV și pentru cele peste 70% femei care nu folosesc

metode moderne de contracepţie ar fi putut veni de la școală.

Dar nu se întâmplă așa deloc.

Dacă unui părinte îi vine greu să poarte discuţia asta, cum i-am putea cere unui profesor care nu e specializat să facă asta în locul nostru?

Dar dacă cineva ar instrui voluntari care să facă asta? Dacă acești voluntari ar merge prin școli și licee?

Dacă ar vorbi pe limba adolescenţilor?

Dacă s-ar integra în grupurile lor și ar elimina barierele și rigurozitatea unei instituţii? Nu vi s-ar părea și vouă că lumea ar fi mai bună?

Cum credeţi că se poate promova și perpetua spiritul civic în România?

E o chestiune complexă, care ţine de modul în care funcţionează societatea românească și de lipsa unei tradiţii civice.

Ar trebui o "alfabetizare" civică, în care să fie implicate familiile, școala, ONG-urile.

Trebuie dezvoltată vocaţia voluntariatului, a acţiunilor pentru ceilalţi.

Numiţi un punct forte și un punct slab al societăţii civile românești.

Punct forte: extraordinara determinare a unora dintre asociaţiile civice de a-și continua proiectele, în ciuda numeroaselor obstacole.

Punct slab: tentaţia politicului pentru unii dintre liderii societăţii civile. O migraţie către partidele politice a unora dintre vocile cele mai puternice din lumea civică.

Consecinţă: decredibilizarea unor segmente ale societăţii civile.

Numărul 01 — 077

Inima Copiilor pentru Marie Curie — Asocia]ia Inima Copiilor Probabil că lucrul cel mai îngrozitor care i se poate întâmpla unui părinte e să-și vadă copilul bolnav și să nu poată face nimic.

Trebuie să fie cumplit să ai mâinile legate și să îţi vezi copilul cum se stinge. Și, probabil, trebuie să fie și mai cumplit să știi că există șanse de salvare, dar că ţie nu îţi sunt accesibile. Pentru că spitalele din România nu sunt dotate cu aparate necesare sau pentru că nu ai bani de o operaţie în străinătate.

Problema a ajuns aproape un clișeu, dar, din păcate, cu rezolvarea nu s-a întâmplat același lucru.

Problema a rămas una reală, gravă și fără șanse reale de rezolvare pe termen scurt. Asta până când niște oameni au ales să nu mai stea impasibili. Au dezvoltat o campanie, au atras atenţia asupra problemei, au strâns banii necesari și, pe lângă toate astea, au primit și alte fonduri, astfel că proiectul lor a luat o amploare mai mare decât cea preconizată. Și au reușit să facă un lucru minunat: au desfăcut mâinile legate la spate ale părinţilor care-și vedeau copiii murind.

078 — Numărul 01

Legile Conteaz~.

Implic~-te {i tu — Asocia]ia Salva]i Bucure[tiul Dacă am reuși să privim macroscopic societatea zilelor noastre, ne-am da seama că nu suntem foarte diferiţi de un furnicar. Suntem destul de bine organizaţi, fiecare are rolul său bine stabilit, ba chiar putem întrezări și Regina Mamă.

Cu toate astea, cu ceva suntem diferiţi de regnul animal: noi suntem printre puţinii locuitori ai acestui pământ care nu își conservă mediul înconjurător. Și nu numai că nu-l conservăm, dar îl și distrugem. Acest lucru, mai mult decât faptul că vorbim, gândim și suntem capabili de sentimente complexe, ne face cu totul speciali. E mai degrabă un paradox: instinctul de supravieţuire ne-a salvat ca specie, dar ceea ce facem noi contravine total acestui instinct.

Un exemplu de comportament aberant faţă de mediul înconjurător îl găsim în marile aglomerări urbane. Aici, însetaţi de înavuţire, locuitorii au făcut tot posibilul să transforme spaţiile verzi în spaţii construibile. Asta până când a apărut o lege care le interzicea acest lucru. Dar lucrurile n-au rămas așa. Setea de înavuţire a fost mai mare decât instinctul de conservare a mediului, astfel încât legea urma să fie modificată.

Ei n-au putut să stea pasivi și au ales să lupte.

Numărul 01 — 079

LiterNet — Asocia]ia LiterNet Autorealizarea se află abia în vârful piramidei lui Maslow. Asta înseamnă că pentru a ajunge să ne preocupe trebuie să ne satisfacem toate celelalte nevoi. Prin autorealizare, Maslow înţelege preocuparea pentru moralitate, pentru cultură, creativitatea, spontaneitatea sau lupta cu prejudecăţile.

Să ne gândim acum câţi dintre noi ne-am bifat toate soluţiile problemelor și am ajuns în vârful piramidei. Pentru câţi dintre noi autorealizarea e cea mai apăsătoare problemă? Răspunsul e că pentru foarte puţini. Iar dovada faptului că am dreptate este societatea zilelor noastre. Care nu ne permite să ajungem atât de ușor în vârful piramidei, pentru că tot timpul se ivește altă problemă care ne acaparează.

Dar cineva a venit cu o soluţie extrem de inteligentă: în acest context a fost creat "un loc", conceput ca o sursă comprehensivă, ușor de accesat și care să adune la un loc informaţie și recomandări culturale. Dacă până în vârful piramidei era o treaptă prea înaltă pe care nu puteam s-o urcăm, cineva a venit cu soluţia: a construit o treaptă intermediară.

080 — Numărul 01

Servicii integrate pentru zona rural~ — Funda]ia de Sprijin Comunitar Să încercăm un joc de imaginaţie: din acest moment aveţi pe mână zece comune din zona Moldovei extrem de sărace. Problemele zonei: drumurile sunt degradate, utilităţile aproape inexistente; slab nivel de pregătire a populaţiei; mulţi localnici au doar 8 clase și știu doar să muncească câmpul; sărăcia generalizată reduce accesul copiilor la educaţie; asistenţa medicală e asigurată de 9 medici în 67 de sate, iar accesul la servicii medicale este dificil; în zonă funcţionează doar 2 farmacii, ceea ce face imposibilă procurarea medicamentelor pentru locuitorii din satele izolate.

Voi aveţi sub oblăduire aceste zece comune. Adică aveţi șansa să faceţi ceva pentru ele. Nu știu ce, nu știu cum, nu știu cu ce resurse, știu doar că stă în puterea dumneavoastră să faceţi ceva pentru ele.

Mai știu că vi se pare o problemă prea greu de manageriat, fără soluţii ușor de întrevăzut, dar nu uitaţi că e a voastră. Acum e și problema voastră.

Să continuăm jocul. Se face seară. Și e momentul în care puneţi capul pe pernă. Somnul nu mai vine așa ușor ca înainte, nu?

Ei sunt cei care au intrat în acest joc și reușesc să adoarmă imediat cum pun capul jos.

Numărul 01 — 081

Spa}ii Verzi 2009 — Funda]ia pentru Parteneriat În România există mai mult bine decât credem. De fapt, cred că nici nu prea ne place Binele, tocmai d-asta ne e așa greu să-l recunoaștem și să îi acceptăm prezenţa. Ne-am obișnuit să ne lamentăm, să ne plângem de milă, să fim pesimiști. E o stare de care ne plângem, dar într-un mod pervers ne place. Pentru că ne scutește de eforturi. Dacă tot e rău în România, înseamnă că nici noi nu trebuie să ne agităm să facem bine. E rău și punct.

E bine că e rău, pentru că așa ne e mai ușor să nu fim corecţi, e mai ușor să ne scuzăm greșelile, e mai ușor să găsim vinovaţi. Și cu toate astea, în această mare de rău, există și bine. Există chiar și în stare pură, vizibil, palpabil, există și undeva ascuns, latent, în adâncul nostru. Și ca acest bine să fie trezit la viaţă, ca toate coardele sensibile să fie activate, ca binele ascuns să fie scos la suprafaţă cineva trebuie să găsească metodele corecte și eficiente. Și niște oameni buni au găsit aceste metode, au reușit să scoată binele din ceilalţi și au înverzit toate spaţiile care le-au ieșit în cale.

082 — Numărul 01

Diana Klusch, Corporate Affairs Director, Ursus Breweries Care sunt beneficiile aduse societăţii civile de către proiectele/activităţile de CSR? Aș spune că beneficiul cel mai important este dat de "puterea exemplului" și anume de a oferi modele de implicare și comportament responsabil. Evident, sunt și beneficiile specifice, aduse de fiecare program în parte: educaţie, sănătate, proiecte sportive și culturale sau pentru protecţia mediului.

Numiţi trei motive pentru care o companie trebuie să se implice social.

Crezul SABMiller este că o companie face parte inerent din societate, nu poate exista în afara ei. Suntem conștienţi că activităţile noastre au un impact asupra societăţii și de aceea impactul trebuie să fie pozitiv, "facem o diferenţă, prin bere", spunem noi.

Deci motivele sunt foarte clare din punctul nostru de vedere: pentru că am făcut, facem și vrem să facem în continuare parte din societate, în mod pozitiv.

Sunt proiectele de CSR importante pentru comunicarea corporativă?

Da, în special din punct de vedere al comunicării interne în cadrul companiei.

Angajaţii și potenţialii angajaţi își doresc să lucreze pentru o companie responsabilă, implicată pozitiv în viaţa societăţii. Și, din experienţa noastră, își doresc să se implice și ei în programele de responsabilitate socială desfășurate de companie.

Telefonul copilului — Asocia]ia Telefonul Copilului Când ești copil și te naști într-o ţară în care "bătaia e ruptă din rai" se cheamă că ursitoarele nu au fost tocmai blânde cu tine. În România palma dată la timpul considerat potrivit salvează destine, obedienţa copilului înseamnă cei șapte ani de acasă, fiecare își aduce aminte cu drag de bătăile luate în copilărie, ba până cu puţin timp în urmă și "linia la palmă" era considerată metodă de educare.

Copiii luau bătaie, creșteau, plecau de acasă și peste noapte se trezeau și ei violenţi. Așa că își luau la bătaie nevasta și copiii, ba uneori părinţii, care se întrebau unul pe altul plângând cu ce oare au greșit.

Era un cerc vicios demn de o naţiune înrăită, din care părea că n-o să ieșim niciodată, atât timp cât bătaia se transmitea ca valoare salvatoare din generaţie în generaţie.

Din fericire, la un moment dat bucla s-a spart. Niște oameni buni care au înţeles cât de periculos e pentru un copil să crească cu frică de cureaua tatălui au reușit să schimbe ceva: au găsit prima soluţie pentru copiii abuzaţi de părinţi și apoi s-au asigurat că această soluţie va ajunge la urechile cât mai multor copii.

Numărul 01 — 083

Mercedes-Benz

Spune-mi cu cine te înso}e{ti…

Alex Mihai Dinu Diana Anghel

Text

…ca să îţi spun cine ești.

Cu siguranţă nu doar românii au acel atașament necondiţionat faţă de tot ce înseamnă marcă germană. Chiar dacă ne plac vacanţele în Franţa, glumele englezilor sau părul blond al suedezilor, tot nemţii fac cele mai bune mașini. Iar când spune cineva Mercedes într-o conversaţie, vezi cum îi sclipesc brusc ochii. În orice caz, MercedesBenz reprezintă pentru pasionaţii de mașini ceea ce înseamnă Berlinul pentru iubitorii de artă contemporană.

Perfecţiunea, fascinaţia și responsabilitatea nu sunt, în cazul acesta, doar niște litere fără sens scrise într-un comunicat de presă. Sunt valorile reale ale Mercedes-Benz. Se zice printre pasionaţii de mașini că, odată ce ai avut un Mercedes-Benz, nu vei mai conduce niciodată altceva. Iar asta spune multe.

Să porţi pe umeri o istorie de 125 de ani fără să te simţi împovărat, ba dimpotrivă, să reziști drumurilor off-road și condiţiilor meteo extreme e mai mult decât remarcabil. În plus, Mercedes-Benz a plecat în căutarea firească a excelenţei. Pe drum s-a întâlnit cu proiecte de responsabilizare socială, cu oameni memorabili, cu locuri de vizitat și cu probleme de rezolvat. În toate acestea, Mercedes-Benz a devenit un însoţitor de nădejde, ceea ce ne confirmă o vorbă veche de când lumea.

Vorbim despre trei proiecte: "Proiect4", "Mercedes-Benz și Cercetașii României: Gata oricând!" și "Mercedes-Benz Sprinter și Copacul de Hârtie". Și cum trei e o cifră magică, așteptaţi-vă să citiţi despre ceva asemănător.

Numărul 01 — 085

Mercedes-Benz

Proiect4 Cântecul ne spune că unde-s doi, puterea crește. Însă dacă vreţi să aflaţi ce se întâmplă când sunt patru, citiţi aici.

Trei oameni cu idealuri comune pornesc la drum. Ceea ce își propun cei trei, Alessandra Stoicescu, Bobby Voicu și Cătălin Ștefănescu, este să atragă atenţia asupra unor probleme de actualitate. Cel de-al patrulea personaj în poveste este GLK, care îl va însoţi pe fiecare în drumul ales.

Cum funcţionează: Cei trei își aleg câte o cauză. Se luptă pentru a îndrepta lucrurile. Iar pentru asta au nevoie de know-how și resurse.

086 — Numărul 01

Cătălin Ștefănescu susţine comunitatea Maliuc. S-a hotărât să lupte pentru acest loc într-o zi în care era cod galben pe Dunăre. A fost lăsat de colegii lui în Maliuc, după o plimbare cu o bărcuţă cu motor, în care abia s-a urcat după ce a zis un Doamne-ajută și și-a făcut cruce. În Maliuc îl întâlnește pe Părintele Angelian. "Daţi la o parte orice idee preconcepută despre un om al bisericii contemporane și imaginaţi-vă un personaj care, cel puţin la început, pare neverosimil", spune Cătălin.

Mercedes-Benz

Mai departe, aflăm că Părintele a avut pe mână bani mulţi: "De la construcţia bisericii, din donaţii, de la dotarea taberei pentru copii din centre de plasament (dotare pe care, de altfel, tot Părintele o asigură, și tot din donaţii). Orice om și-ar fi făcut și el ceva pentru sine, dintr-o părticică din banii ăștia, cu atât mai mult cu cât el însuși îi obţine și îi administrează.

Nu s-a întâmplat așa. Părintele locuiește într-un soi de… bloc jerpelit pe care îmi e greu să-l descriu, într-o cămăruţă, împreună cu soţia și cei 3 (trei!) copii". În tabăra de la Maliuc, copiii fără părinţi vin în timpul verii în vacanţă. Aici au parte de programe educative și de trei mese pe zi, la care mai participă și copiii din Maliuc, unde sărăcia este cruntă.

Cătălin Ștefănescu află de ce ar avea nevoie Părintele: de o barcă cu motor, în locul celei vechi, pe care o folosea să transporte copiii la școală și, uneori, oamenii bolnavi care trebuia să ajungă urgent în Tulcea, dar și de materiale pentru tabără. Surpriza a venit la plecarea lui din Maliuc. La debarcader, Părintele l-a luat de braţ și i-a spus așa: "Știi ce?! Dacă mă poţi ajuta cu ceva, lasă barca. Nu e cea mai importantă. M-oi descurca eu cumva. Dar dacă poţi face ceva, rostuiește niște haine de iarnă pentru vreo 12-13 copii care vin pe jos, la școală, de la mai mulţi kilometri".

Așa că, în mai puţin de două luni, datorită doctorului Nicolae Marcu, prieten de-ai lui Cătălin Ștefănescu, Părintele a primit barca. Apoi, un grup de copii de la Maliuc a primit în dar de la Asociaţia Tășuleasa Social o săptămână de tabără la Piatra Fântânele, în pasul Tihuţa, iar de la o familie de români care lucrează în Rusia, au primit în dar banii pentru transport.

088 — Numărul 01

Alessandra Stoicescu susţine comuna Bătrâna. Undeva, în judeţul Hunedoara, există sate fără canalizare și curent electric.

Nu sună chiar așa neobișnuit pentru România. Cu toate astea, cum nu se pot rezolva toate problemele deodată, Alessandra Stoicescu s-a hotărât să înceapă cu cele patru sate din comuna Bătrâna: Piatra, Rachiţaua, Faţa și Bătrâna. A reușit să facă rost de 40.000 de euro din cei 75.000 de euro necesari, de la primarul din Bătrâna și de la președintele consiliului judeţean Hunedoara. Banii sunt pentru canalizare și apă curentă în satul în care oamenii își cară apa de la fântână și, în care, de cum se lasă seara, oamenii își aprind opaiţul. Până la lumină electrică și un drum care să fie măcar pietruit mai e drum lung de parcurs.

Pe 8 noiembrie 2010, Alessandra Stoicescu a început să "bată la cap" autorităţile pentru drum. Trebuie mai întâi ca acesta să nu mai aparţină de trei autorităţi diferite. Așa că a luat legătura cu Răzvan Murgeanu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, care a informat-o că drumul comunal trebuie să devină drum judeţean prin hotărâre de consiliu. Apoi tot Consiliul Judeţean trebuie să ceară Guvernului și ca porţiunea Direcţiei Silvice să fie cedată judeţului printr-o Hotărâre de Guvern. Ce își dorește pe mai departe Sandra Stoicescu: "Vreau să facem harta locurilor izolate din ţară. Împreună. (…) Locuri uitate de toţi, în care parcă autorităţile așteaptă să dispară și ultimii locuitori, ca să scape de grijă și de cheltuială…"

Bobby Voicu susţine integrarea monumentelor istorice în circuitul turistic. "Ce vreau eu, de fapt? Să găsesc o modalitate (să găsim, pentru că sper să nu fiu singur în efortul acesta) să transformăm aceste locuri în momente de întoarcere în timp, momente de poveste. Să citim legendele legate de ele acolo, pe panouri, să stăm minute în șir admirând peisajul din același loc din care un căpitan de navă urmărea să vadă dacă poate ieși din port sau nu". La prima citire, ce vrea Bobby Voicu nu pare a fi complicat: niște plăcuţe inscripţionate.

Dar lucrurile nu sunt deloc așa simple precum par. E nevoie de panouri, pe care să scrie că e cetate, de panouri mai mici cu detalii legate de cetate, pliante

cu povestea cetăţii, cale de acces către cetate, gard care să înconjoare cetatea.

Toate acestea fac parte din ceea ce Bobby Voicu a numit "pachet minim". A hotărât să aleagă cetatea (L)Ibida din Dobrogea. A aflat de la arheologul Mihaela Iacob, de la muzeul din Tulcea, că cetatea e singura din Europa continentală care are inclus în fortificaţie un râu. Și că jumătate din sat se află peste cetatea de 23 de hectare acoperită de pământ. "În noul an? Sper să pot reuși să fac rost de niște bani pentru cetăţi. Poate anul următor fac rost de și mai mulţi și tot așa. Și sper să aduc cât mai mulţi oameni cu mine să-i asculte pe istorici cum povestesc ce fac acolo. Nu ai cum să nu vrei să mai revii după ce asculţi poveștile lor".

Proiect4 înseamnă, înainte de toate, solidaritate. Înseamnă, de asemenea, perseverenţă. Pentru că lupta cu birocraţia și indiferenţa e mai grea decât lupta cu lipsa banilor. În toată această istorie, GLK a devenit însoţitorul de nădejde în îndeplinirea unor proiecte.

Așa că întreb: Tu cu cine te însoţești?

Mercedes-Benz

Mercedes-Benz Și cercetĂȘia Dacă s-a întrebat cineva în ce împrejurări a devenit Mercedes-Benz cercetaș - la propriu - aveţi aici răspunsul. Pe parcursul unui week-end din august, Mercedes-Benz Atego, Vito și Sprinter i-au însoţit pe Cercetașii României – Centrul Local Miercurea-Ciuc la o acţiune de ecologizare în Munţii Făgăraș. Așa s-au strâns peste 500 de saci de deșeuri. De ce au ales să se implice în colectarea de deșeuri împreună cu Cercetașii? "Dincolo de tehnologiile pentru protecţia mediului implementate modelelor noastre, asocierea cu Cercetașii României vine să ilustreze asemănarea dintre două filosofii care presupun reacţii imediate și soluţii eficiente pentru protecţia mediului. Cercetășia a reprezentat și va reprezenta întotdeauna un puternic instrument de educare, de 090 — Numărul 01

promovare a unor valori care oferă alternative durabile provocărilor actuale", a declarat Gabriel Crăciun, Corporate PR/ Communications, Marketing & PR/ Communications Vans Mercedes-Benz România.

Munca nu a fost una ușoară: peste 60 de cercetași, 100 de copii din comunităţile locale, jurnaliști și reprezentanţi MercedesBenz România au pus mână de la mână și au curăţat Valea Brezei, Valea Sâmbetei și Complexul Turistic Sâmbăta de Sus. Însă a fost una plăcută. Mai ales seara, când aceste acţiuni erau urmate de fieste și focuri de tabără.

Acţiunea "Mercedes-Benz și Cercetașii României: Gata oricând!" face parte din platforma MercedesBenz: Ghidul Excelenţei. În cadrul acestui Ghid se regăsesc și "Interviurile despre excelenţă" și participarea la TIFF a Mercedes-Benz

Branding realizat de Rusu+Borţun Brand Growers

Copacul de hârtie Corporaţiile au învăţat din mers că progresul lor depinde de progresul societăţii și societatea a învăţat, la rândul ei, că progresul corporaţiilor îi poate aduce beneficii. Așa a pornit motorul mecanismului numit CSR. Corporaţiile ajută societatea, societatea se dezvoltă și profiturile companiei cresc. Deși pare o situaţie benefică pentru ambele părţi, mecanismul are unele tare. Deși e corect, moral și avantajos, problema e că, de cele mai multe ori, programele de CSR ale corporaţiilor nu reușesc să creeze mecanisme care să se autosusţină după încetarea finanţării. Se ridică probleme, se găsesc soluţii, dar soluţiile rezolvă doar punctual problema. Dacă CSR e un mecanism care se autosusţine, nu se poate spune la fel și despre cele mai multe

proiecte de CSR pe care companiile le dezvoltă. Tocmai de aceea, atunci când un proiect de CSR reușește să devină un mecanism, modelul trebuie studiat, pentru a-l replica. Un exemplu de astfel de proiect e "Copacul de hârtie". Ideea a fost simplă, dar corectă: dacă hârtia folosită nu s-ar mai arunca, ci s-ar strânge și ar fi vândută centrelor de reciclare, cu banii obţinuţi pe hârtia vândută s-ar putea cumpăra puieţi care să fie plantaţi. Acesta e un model care reușește să rezolve o problemă punctuală și, odată cu rezolvarea, furnizează și o soluţie pentru cauza problemei.

"Copacul de hârtie" le propunea companiilor care urmau să adere la proiect să colecteze selectiv deșeurile din hârtie.

Acesta era singurul lucru pe care companiile îl aveau de făcut, pentru că, de colectare, monetizare și plantarea puieţilor urmau să se ocupe cei de la "Copacul de hârtie". În acest proces și-a oferit sprijinul Mercedes-Benz, care a pus la dispoziţie un autovehicul Sprinter furgon de 3,5 tone și

un șofer pentru a facilita colectarea hârtiei reciclate. Sprinter-ul furgon adună hârtia reciclată de la cele peste 1.100 de companii din București înscrise în program, eficientizând astfel procesul de colectare, prin volumul mare de încărcare (de până la 17m³) și a noului plafon supraînălţat care reușește să mărească capacitatea de transport. De asemenea, Sprinter-ul poate transporta o sarcină de peste 2.500 kg.

Pe parcursul a doi ani, Mercedes-Benz Sprinter, a reușit să colecteze peste 360.000 de kg de hârtie reciclată de la cele peste 640 de companii din București. Cu banii obţinuţi din vânzarea hârtiei reciclate au fost plantaţi peste 5.000 de puieţi "Bilanţul în faţa căruia se află acum MercedesBenz Sprinter în cadrul proiectului «Copacul de Hârtie» demonstrează încă o dată că am reușit să mai facem un pas semnificativ către ce ne-am propus în momentul în care ne-am asociat cu acest proiect. Mai exact, să ajutăm copacii să se întoarcă acasă!", a declarat Gabriel Crăciun, Corporate PR/Communications, Marketing&PR/ Communications Vans Mercedes-Benz România.

092 — Numărul 01

pentru refacerea zonelor verzi. Acţiunea Mercedes-Benz e o demonstraţie pertinentă a faptului că nu bugetul e principalul factor care determină succesul unui proiect, ci ideea. Compania a arătat cum doar cu un Mercedes-Benz Sprinter și un șofer a reușit să facă să funcţioneze un proiect care a generat, la rândul lui, un mecanism. Cu siguranţă astfel de proiecte sunt greu de înfăptuit, pentru că, pe lângă o semnătură pe un contract de sponsorship, au în spate o idee, un plan și o vorbă de duh: "nu-i băga în gură, învaţă-l să mănânce singur".

• Pentru a obţine o tonă de hârtie de imprimantă sunt necesari 24 de copaci maturi; • Hârtia poate fi reciclată de maximum 7 ori.

Dupa aceea se adaugă fibră nouă pentru ca produsul final să nu-și piardă caracteristicile; • Pentru a obţine o tonă de hârtie de ziar sunt tăiaţi 12 copaci; • Fiecare tonă de hârtie reciclată salvează 17 copaci; • Din 100t de hârtie colectate se pot replanta cca. 15 ha de pădure.

Poţi intra in proiect accesând site-ul www. copaculdehartie.ro și completând formularul pentru o programare. "Cei de la Copacul de hârtie" vor trimite în cel mai scurt timp o mașină care să ridice deșeurile de hârtie.

Mercedes-Benz

CSR IS THE NEW BLACK DIANA ANGHEL

Text Nimeni nu poate să conteste satisfacţia pe care o are cineva atunci când influenţează viaţa unor oameni. De preferat în bine. Iar companiile din România arată care e noul val în finanţarea de proiecte: campaniile de responsabilizare socială, în care chiar auzim numai de bine. Şi dacă nu ne credeţi pe cuvânt, priviţi ad-urile din paginile următoare, care au fost înscrise anul acesta la festivalurile ADOR şi AdPrint. CSR faci, bine găseşti!

Numărul 01 — 095

Mercedes-Benz

01

01

EXECUŢIE: Imaginary Mom CAMPANIE: Imaginary Mom AGENŢIE: DDB Bucharest CLIENT: SOS Satele Copiilor COMPETIŢIE: ADOR 2010 CATEGORIE: Comportament civic și participare civică

096 — Numărul 01

03

02

02

EXECUŢIE: Old lady CAMPANIE: Sedentaries AGENŢIE: Fischer Portugal CLIENT: Ministerul Sănătăţii Portugalia COMPETIŢIE: AdPrint 2010 CATEGORIE: Social Services, Public Awareness

03

EXECUŢIE: Woman CAMPANIE: Sedentaries AGENŢIE: Fischer Portugal CLIENT: Ministerul Sănătăţii Portugalia COMPETIŢIE: AdPrint 2010 CATEGORIE: Social Services, Public Awareness

04

04

EXECUŢIE: Man CAMPANIE: Sedentaries AGENŢIE: Fischer Portugal CLIENT: Ministerul Sănătăţii Portugalia COMPETIŢIE: AdPrint 2010 CATEGORIE: Social Services, Public Awareness

Numărul 01 — 097

05

06

05

EXECUŢIE: Jack & the beanstalk CAMPANIE: Tales AGENŢIE: Vitruvio Leo Burnett - Madrid CLIENT: WWF Kids COMPETIŢIE: AdPrint 2010 CATEGORIE: Social Services, Public Awareness

098 — Numărul 01

06

EXECUŢIE: Little red ridding hood CAMPANIE: Tales AGENŢIE: Vitruvio Leo Burnett - Madrid CLIENT: WWF Kids COMPETIŢIE: AdPrint 2010 CATEGORIE: Social Services, Public Awareness

07

08

07

EXECUŢIE: Cleaning lady CAMPANIE: Babies AGENŢIE: Publicis Conseil (Paris) CLIENT: Licra.org COMPETIŢIE: AdPrint 2010 CATEGORIE: Social Services, Public Awareness

08

09

EXECUŢIE: Garbageman CAMPANIE: Babies AGENŢIE: Publicis Conseil (Paris) CLIENT: Licra.org COMPETIŢIE: AdPrint 2010 CATEGORIE: Social Services, Public Awareness

09

EXECUŢIE: Roadworker CAMPANIE: Babies AGENŢIE: Publicis Conseil (Paris) CLIENT: Licra.org COMPETIŢIE: AdPrint 2010 CATEGORIE: Social Services, Public Awareness Numărul 01 — 099

Mercedes-Benz

10

10

EXECUŢIE: Alege viaţa!

CAMPANIE: Alege viaţa!

AGENŢIE: DRAFT FCB CLIENT: Poliţia Rutieră Română COMPETIŢIE: ADOR 2010 CATEGORIE: Comportament civic și participare civică

100 — Numărul 01

12

11

11

EXECUŢIE: Little Red Riding Hood CAMPANIE: Bad Times Stories AGENŢIE: Grey Bucharest CLIENT: Proiectul "Pași către viaţă" COMPETIŢIE: ADOR 2010 CATEGORIE: Sănătate

12

EXECUŢIE: Pinocchio CAMPANIE: Bad Times Stories AGENŢIE: Grey Bucharest CLIENT: Proiectul "Pași către viaţă" COMPETIŢIE: ADOR 2010 CATEGORIE: Sănătate

13

13

EXECUŢIE: Jack and the Beanstalk CAMPANIE: Bad Times Stories AGENŢIE: Grey Bucharest CLIENT: Proiectul "Pași către viaţă" COMPETIŢIE: ADOR 2010 CATEGORIE: Sănătate

Numărul 01 — 101

14

15

14

EXECUŢIE: Autentic CAMPANIE: Birds AGENŢIE: Saatchi & Saatchi CLIENT: Greenpeace COMPETIŢIE: ADOR 2010 CATEGORIE: Protecţia mediului

102 — Numărul 01

15

16

EXECUŢIE: Digeră CAMPANIE: Birds AGENŢIE: Saatchi & Saatchi CLIENT: Greenpeace COMPETIŢIE: ADOR 2010 CATEGORIE: Protecţia mediului

16

EXECUŢIE: Înghite CAMPANIE: Birds AGENŢIE: Saatchi & Saatchi CLIENT: Greenpeace COMPETIŢIE: ADOR 2010 CATEGORIE: Protecţia mediului

18

17

17

EXECUŢIE: Hârtie CAMPANIE: Nu amesteca lucrurile.

Colectează selectiv.

AGENŢIE: Next Advertising CLIENT: Salvaţi Dunărea și Delta COMPETIŢIE: ADOR 2010 CATEGORIE: Comportament civic și participare civică

18

EXECUŢIE: Plastic CAMPANIE: Nu amesteca lucrurile.

Colectează selectiv.

AGENŢIE: Next Advertising CLIENT: Salvaţi Dunărea și Delta COMPETIŢIE: ADOR 2010 CATEGORIE: Comportament civic și participare civică

19

19

EXECUŢIE: Metal CAMPANIE: Nu amesteca lucrurile.

Colectează selectiv.

AGENŢIE: Next Advertising CLIENT: Salvaţi Dunărea și Delta COMPETIŢIE: ADOR 2010 CATEGORIE: Comportament civic și participare civică Numărul 01 — 103

21

20

EXECUŢIE: Help!

CAMPANIE: Help!

AGENŢIE: Saatchi & Saatchi CLIENT: Societatea de Scleroză Multiplă din România COMPETIŢIE: ADOR 2010 CATEGORIE: Sănătate

104 — Numărul 01

21

21

EXECUŢIE: Eyeless CAMPANIE: Eyeless AGENŢIE: Publicis România CLIENT: Poliţia Capitalei COMPETIŢIE: ADOR 2010 CATEGORIE: Comportament civic și participare civică

22

22

EXECUŢIE: Armless CAMPANIE: Armless AGENŢIE: Publicis România CLIENT: Poliţia Capitalei COMPETIŢIE: ADOR 2010 CATEGORIE: Comportament civic și participare civică Numărul 01 — 105

2001

• Se lansează Internetics, primul festival românesc de web design; • Bestjobs.ro cel mai bun site de joburi; • Greenpixel câștigă pentru prima dată titlul de Agenţia anului.

2002

Webstyler câștigă pentru prima dată titlul de Agenţia anului.

UN DECENIU DE INTERNETICS 2010 a fost anul în care previziunile cele mai optimiste despre internet au devenit realitate: publicitatea on-line a fost singurul mediu care a crescut în ultimele 12 luni.

Un studiu Initiative aprecia la începutul anului o scădere de 6% a cheltuielilor TV, de 25-30% pentru presa scrisă, de 10% pentru radio, de 15-20% pentru outdoor și o creștere de 10-15% a on-line-ului. Timpul a demonstrat că, într-adevăr, publicitatea on-line a fost singurul mediu care a crescut în 2010.

Creșterea nu s-a înregistrat doar în cazul bugetelor, ci și al volumului proiectelor dezvoltate on-line. Tendinţa ascendentă se va menţine în 2011, mai ales datorită interesului din ce în ce mai mare arătat de companii pentru acest mediu. În ultimii zece ani, Internetics singurul festival de marketing, branding și advertising on-line din România – a susţinut piaţa on-line și evoluţia ei, făcând-o cunoscută ca industrie.

Am sărbătorit, la ediţia aniversară Internetics, 10 ani de Internetics/10 ani de internet românesc.

drumul nu e drept și luminos, ci sinuos și nesigur, și presărat și cu bune, și cu rele, dar asta îl face cu atât mai valoros pentru toată lumea.

IT: 10 momente-cheie în evoluţia industriei on-line, în ultimii 10 ani. ȘL: Mi-e greu să dau 10 momente. Dar cred că e pe cale să se întâmple chiar acum cel mai important. El ţine de acceptarea on-line-ului ca o industrie mainstream, nu ca una secundară și exotică, aici, în România. Momentul în care o agenţie specializată în digital va conduce un cont al unui client major nu este departe.

IT: Cum vezi Internetics peste 10 ani? ȘL: Nu doar la zi, ci trendsetter, așa cum era și acum 10 ani. Capabil să-și asume riscuri și să meargă pe unde n-a mai fost nimeni înaintea lui.

IT: O amintire frumoasă despre Internetics. ȘL: Întâlnirile de la Millenium, cu Andrei și cu Dan (Popov), pe vremea când sediul Millenium era în Mircea Vulcănescu. Cele în care festivalul s-a născut și a făcut primii pași.

Ștefan Liuţe – Strategy Director Grapefruit Institute, THE: Care crezi că a fost aportul Internetics la evoluţia industriei on-line? Ștefan Liuţe: În ciuda tuturor criticilor, a fost un reper pentru acest domeniu de activitate. Poate imperfect, dar reper. Nu mai adaug că e cel mai vechi/ longeviv și că nu pare să fi fost până acum depășit de vreo altă manifestare similară.

IT: Cum ai rezuma cei 10 ani de Internetics? ȘL: Evoluţie continuă. Și cine știe cum decurge evoluţia în natură înţelege că

106 — Numărul 01

Bogdan Niţu – General Manager Webstyler Institute, THE: Care crezi că a fost aportul Internetics la evoluţia industriei on-line?

Bogdan Niţu: A ajutat la crearea unor benchmark-uri, ierarhii și asocierea unor agenţii cu un anumit tip de servicii. Un client a putut afla mai ușor la ce agenţii ar putea apela pentru anumite tipuri de servicii și la ce nivel calitativ se află serviciile acestora.

2003

Mai știţi emisiunea lui Marius Tucă? Site-ul show-ului a câștigat la categoria Site-uri de prezentare Mass Media.

2004

Emag.ro câștigă premiul pentru cel mai bun magazin on-line.

A dus la creșterea calităţii anumitor servicii prin faptul că a generat competiţie între agenţii și prin faptul că oameni din industrie au fost expuși la o serie de lucrări de calitate din care au avut ce învăţa și s-au putut inspira pentru a oferi servicii mai bune. A educat nu numai agenţii, dar și clienţi, care au înţeles ce își pot propune, on-line, cum pot face un brief mai bun și ce așteptări să aibă de la o agenţie on-line.

Agenţia anului, dar nu ne așteptam la un asemenea succes, cred eu, irepetabil: 11 premii din 15 acordate.

IT: Cum ai rezuma cei 10 ani de Internetics?

BN: Un festival care a încercat să surprindă cât mai bine nivelul pieţei de servicii de comunicare on-line în fiecare an. Cred că fiecare ediţie de Internetics a fost ca o oglindă a pieţei și în fiecare an Internetics a oferit niște insight-uri foarte valoroase despre piaţa asta.

Institute, THE: Care crezi că a fost aportul Internetics la evoluţia industriei on-line?

Marius Dascălu: Internetics a reușit în fiecare an să adune la un loc cam toată industria on-line de la noi. În felul ăsta, ne-a ajutat să ne cunoaștem între noi și să facem o treabă mai bună. În plus, sunt de părere că de fapt Internetics a pus bazele industriei on-line din România, propunând și fixând noi standarde în cadrul acestui segment al comunicării, prin evoluţia sa anuală.

De la prima sa ediţie, evenimentul a susţinut piaţa on-line și a contribuit la dezvoltarea sa, făcând-o cunoscută ca industrie. Aș adăuga faptul că acest festival a adus o vizibilitate puternică agenţiilor din domeniu și a proiectelor acestora, lucru care nu poate fi decât benefic pentru on-line-ul românesc.

IT: 10 momente-cheie în evoluţia industriei on-line, în ultimii 10 ani.

BN: Sunt multe momente-cheie, voi încerca să le identific pe cele mai relevante. Ordinea cronologică nu e tocmai exactă.

- apariţia trafic.ro - apariţia Internetics - apariţia regiilor de publicitate - declinul Netbridge - apariţia serviciilor de publicitate Google - apariţia ClickNet - explozia fenomenului "social media" - apariţia SATI - declinul printului - explozia Facebook în.ro IT: Cum vezi Internetics peste 10 ani?

BN: Cu siguranţă va fi un festival mai important decât AdPrint.

Sper să rămână un festival local și să fie total relevant pentru piaţa de comunicare digitală/interactive din acel moment.

S-ar putea ca numele festivalului să pară "depășit" peste 10 ani.

Internetics va include probabil mai multe medii digitale. Cine știe ce va apărea până atunci? În juriu nu vor fi doar români.

IT: O amintire frumoasă despre Internetics.

BN: Gala 2008 – unde Webstyler era clar favorită la câștigarea titlului de

Marius Dascălu – Managing Director 2Fresh

IT: Cum ai rezuma cei 10 ani de Internetics?

MD: Internetics se caracterizează printr-o continuă evoluţie, după părerea mea. Iniţial, agenţiile făceau niște pagini web care au devenit de-a lungul timpului niște comunităţi de mii de utilizatori. Internetics a stimulat concurenţa dintre agenţii și a reușit de la an la an să premieze creativitatea și eficienţa, iar din concurenţa asta au ieșit comunităţi din ce în ce mai puternice și mai unite. Iar faptul că "aria de activitate" a festivalului s-a lărgit, nu poate decât să mă bucure.

IT: 10 momente-cheie în evoluţia industriei on-line în ultimii 10 ani MD: Nu aș putea să enumăr 10 pe loc, așa că o să aleg unul singur, dar care pentru mine este revoluţionar. Mă refer, mai exact, la apariţia touchscreenului, că vorbim de telefoane (iPhone sau nu) sau de iPad. Acest gen de interacţiune

2005

• 2Fresh câștigă titlul de Agenţia anului; • Se organizează un concurs de pronosticuri pentru anticiparea câștigătorilor Internetics.

2006

Un nou format, cu trei competiţii distincte— WebPromo, WebSpace și WebGraphic.

directă cu conţinutul a început deja să schimbe perspectiva asupra aranjării acestuia, asupra furnizării de informaţie și a funcţionalităţilor. Sunt sincer curios să văd care este următorul pas din punctul ăsta.

IT: Cum vezi Internetics peste 10 ani?

MD: On-line-ul evoluează cu o viteză ameţitoare, platformele se diversifică, se schimbă experienţa vizuală, strategiile se adaptează, site-urile devin aplicaţii. Internetics a căutat să promoveze tot timpul creativitatea în on-line și cred că va susţine aceleași idei, de acum înainte. Principiile de comunicare au rămas mereu aceleași, doar că se folosesc mai multe pârghii, strategiile devenind astfel mai complexe. Peste 10 ani s-ar putea să ne uităm la Internetics la televizor, așa cum ne uităm la Cerbul de Aur sau la alte festivaluri difuzate. Zic asta pentru că on-line-ul tinde să fie una dintre cele mai importante industrii, dacă e să ne uităm la ce se întâmplă în lume.

IT: O amintire frumoasă despre Internetics?

MD: Amintiri ar fi multe, dar în mod particular aș menţiona momentul când am câștigat Agenţia anului în 2005. Știam că suntem favoriţi, munciserăm mult în ultimul an, proiectele cu care eram înscriși erau foarte bune, cu idei creative și solide în spate și cu rezultate peste așteptări. Pot spune că premiul a venit ca o răsplată pentru toată munca depusă, răsplată care ne-a prins foarte bine, de altfel. Și, ca să fiu sincer, a fost chiar un vis de-al meu încă de la prima ediţie Internetics la care am participat, să obţin acest premiu cu agenţia, iar faptul că acest lucru s-a și îndeplinit mă bucură foarte mult.

2007

Internetics acordă pentru prima dată distincţia Webvertiserul anului, împreună cu Asociaţia IAB România, companiei Unilever.

un diagnostic al realizărilor sale la respectivul moment: dacă nu s-a situat printre nominalizaţi sau câștigători, în mod sigur și-a pus întrebarea de ce nu a reușit și a tras cu ochiul la premianţi.

Această (auto)evaluare este, fără îndoială, utilă. Plus că, în momentul înscrierii la Internetics, trebuie să completezi fișa de concurs și am observat că mulţi păreau surprinși de cerinţe, dovadă că nu se pricepeau să își sintetizeze clar obiectivele și strategia.

Internetics este în fapt o oglindă în care orice om/organizaţie din on-line se poate privi și compara cu alţii.

IT: Cum ai rezuma cei 10 ani de Internetics?

VK: Trecerea de la copilăria on-line-ului autohton la adolescenţă.

IT: 10 momente-cheie în evoluţia industriei on-line, în ultimii 10 ani.

VK: Răspunsurile la această întrebare ar avea ca rezultat o carte despre o istorie a antreprenoriatului...

IT: Cum vezi Internetics peste 10 ani?

VK: Tehnologia și, în principal, digitalul se mișcă cu o asemenea viteză, încât orice previziune pe o perioadă atât de lungă este riscantă. Numai comuniștii s-au aventurat să facă planuri pe 10 ani și au sfârșit în ridicol.

IT: O amintire frumoasă despre Internetics.

VK: Calitatea membrilor juriului la secţiunile în care am fost implicat.

Foarte mulţi erau oameni care au făcut milioane din on-line și știau ce vorbesc.

Ana-Maria Bogdan – Internet Channel Development Manager ING Bank România Victor Kapra – ideas generator for the on-line industry at Kapra’s Ideas Boutique Institute, THE: Care crezi că a fost aportul Internetics la evoluţia industriei on-line?

Victor Kapra: Orice concurent a primit, prin înscrierea în competiţia Internetics,

Institute, THE: Care crezi că a fost aportul Internetics la evoluţia industriei on-line?

Ana-Maria Bogdan: Cred că sunt trei aspecte care leagă brandul Internetics în mod cert de creșterea industriei on-line din România, iar ordinea în care le menţionez nu are legătură cu importanţa lor: profesionalism,

2008

Mihai Bârsan, la vremea respectivă Brand Manager la Ursus Breweries și membru al Juriului Internetics 2008, declara: "Internetul a devenit mainstream. Din partea noastră acest lucru necesită un efort mult mai mare în înţelegerea mediului, mai ales din punct de vedere al obiectivelor de comunicare pe care ar trebui să le urmărim, astfel încât să se reflecte în imaginea mărcilor și, în cele din urmă, în vânzări".

recunoaștere și unicitate. Spun profesionalism pentru că de-a lungul timpului, în calitate de membru al juriului, am avut ocazia să văd cum standardele luate în considerare la evaluarea lucrărilor s-au înmulţit și au fost și mai sever aplicate. Rezultatul s-a manifestat prin creșterea exigenţei cu care au fost pregătite și implementate diversele activităţi specifice, dar și printr-un număr mai mare de înscrieri. În ceea ce privește recunoașterea, aceasta este un atribut pe care-l asociez deopotrivă cu agenţiile și clienţii; cu primele, pentru că au știut să exprime brandul într-un mod relevant, specific mediului, eficient, dar mai ales consecvent; sunt agenţii, precum Green Pixel sau Webstyler care ani de-a rândul au câștigat titlul Agenţia anului. La rândul lor, clienţii au câștigat recunoașterea profesioniștilor din on-line nu doar pentru că au avut viziune, dar și pentru că au înţeles de ce să ia decizii curajoase în ceea ce privește comunicarea on-line a brandului pe care-l au în grijă.

Unicitatea e dată de faptul că, deși au trecut 10 ani, iar de atunci, așa cum era și de așteptat, numărul de competiţii și premii pentru proiectele de on-line a crescut, Internetics a rămas cel mai mare eveniment de gen, acoperind în același timp o mare diversitate de activităţi de gen. O astfel de realizare nu e puţin lucru și trebuie recunoscută în consecinţă.

IT: Cum ai rezuma cei 10 ani de Internetics?

AB: Orice proces de evoluţie într-o direcţie sănătoasă are ca și conditio sine qua non o desfășurare constantă de întâmplări, de fapte, de circumstanţe, care luate împreună, cu toate aspectele lor mai mult sau mai puţin plăcute, pozitive sau negative, spuneţi-le cum vreţi, șlefuiesc personalitatea celui care-l trăiește. În același fel, Internetics a trecut cu bine peste toate etapele naturale unei astfel de evoluţii și cred cu tărie că nu se va opri aici... astăzi însă cred că se poate uita înapoi cu mulţumire la ceea ce a realizat.

IT: 10 momente-cheie în evoluţia industriei on-line, în ultimii 10 ani.

AB: 10 pentru România sau pentru lume?! Grea selecţie, mai ales că, puse împreună, toate aceste dezvoltări au

2009

• Internetics devine un festival de branding, marketing și advertising on-line; • FourHooks câștigă titlul de Agenţia anului; • Cel mai premiat proiect Metropotam interbelic.

generat schimbări care nu întotdeauna au fost intuite. Așadar, cu riscul de a fi subiectivă, mă voi rezuma la o simplă înșiruire de evenimente și branduri asociate acestora: Google și întreaga sa gamă de servicii on-line, Apple și filosofia sa de business, viteza 3G și capabilităţile crescânde ale smartphone-urilor, conţinutul on-line plătit, lansarea ebook-urilor care schimbă cu fiecare zi ce trece industria de publishing în general, explozia a ceea ce numim azi user-generated content (UGC) sau consumer-generated media (CGM).

Dacă mă gândesc la România, atunci nu am cum să nu menţionez anul 2001, care a însemnat lansarea Ogilvy Interactive, prima agenţie interactive din România, parte a unui grup de media internaţional; IAB România (2006), prima asociaţie profesională care a reușit să adune la aceeași masă toţi jucătorii din on-line, fie ei publisheri, regii de publicitate, agenţii interactive sau clienţi, pentru a susţine dezvoltarea acestei industrii; în plus, nume precum Neogen, Trilulilu, eMag au devenit branduri în on-line-ul românesc.

IT: Cum vezi Internetics peste 10 ani?

AB: Dată fiind istoria de 10 ani, cred că Internetics nu are de ales… Acum 10 ani și-a asumat dificilul rol de evaluator pentru on-line-ul românesc și trebuie să-l joace până la capăt.

Personal, mi-aș dori ca lucrările jurizate la Internetics să le văd discutate și jurizate la concursurile internaţionale de specialitate.

IT: O amintire frumoasă despre Internetics.

AB: Ziua în care deliberările pentru desemnarea finaliștilor de la ediţia din 2008, categoria servicii on-line; deliberările nu au durat mai mult de două ore… Membrii juriilor Internetics știu despre ce vorbesc. Nu au cum să nu-și aducă aminte discuţiile care existau cu ani în urmă privitor la finaliști.

Faptul că au existat criterii bine stabilite și detaliate, iar notarea a fost extrem de omogenă, m-a făcut să cred că, pentru prima dată după mulţi ani, am în faţa ochilor o dovadă de maturitate pentru on-line-ul românesc, de obiectivitate, de înţelegere și de împărtășire a acelorași valori. — IF Numărul 01 — 107

auto– interviu alex mihai dinu

Text

Sunt convins că au fost momente în viaţa fiecărui intervievat în care simţea nevoia să ia microfonul/reportofonul și să își pună singur câteva întrebări. Întrebări pe care nu le-a auzit niciodată, dar la care ar fi vrut să răspundă. Întrebări care din ignoranţă sau din alte motive, au fost omise, dar ale căror răspunsuri ne stau pe limbă. Așa că l-am provocat pe Cosmin Alexandru, Managing Partner B&P Brandivia, la un autointerviu.

Deși ai fost mereu în postura de lider (director GfK, președinte URR, președinte Erudio, profesor, managing partner Brandivia), te-ai manifestat mai degrabă ca un discipol; în sensul că ai continuat să înveţi, să asimilezi și să schimbi lucruri la tine. Din tot ce ai schimbat de-a lungul timpului, ce ai vrea, totuși, să păstrezi?

Aș vrea să păstrez dorinţa de a mă schimba, de a încerca să fiu mai bun.

Ai făcut asociaţii, ai făcut cercetare de piaţă, ai învăţat politică în America, ai făcut și un partid, ai făcut o școală de creativitate pentru liderii din business, Erudio, ai făcut și branduri. Întrebarea e: "Da’ ce n-ai făcut...?"

Toate au fost servicii. N-am făcut producţie. Din când în când fantasmez să conduc o operaţiune de producţie. Să creez ceva tangibil care să-mi pună la încercare creativitatea manufacturieră cu cea de marketing și vânzare. Mi-ar plăcea să construiesc un brand pe care să-l ai nu doar în cap, ci și în mână.

Liiceanu a povestit într-o carte ce produse pentru îngrijire corporală folosește. Lumea a fost uluită, unii l-au și criticat. La fel, când un ministru și-a cumpărat o geantă de firmă. De ce, la noi, lumea asimilează ideea de brand cu fiţele de Dorobanţi?

Nu se întâmplă asta numai la noi. Trăim într-o lume mică, în care Dorobanţiul cu fiţele lui pare foarte mare. Fiţele însă sunt un brand universal și ele au atâta putere câtă le dau mass-media.

Te pot influenţa doar lucrurile pe care le vezi și le auzi în fiecare zi. Iar brandurile de produse de lux te fac om astăzi, de pe malul Dâmboviţei, până pe Coasta de Azur.

Lumea crede că dacă nu apari la televizor, nu exiști. Cum poţi să construiești un brand azi fără televizor?

Greu spre imposibil. Te poţi ajuta mult de internet și de reţelele sociale, dar până nu apari la televizor, cel puţin în România, nu prea începi să exiști cu adevărat, ca brand. Și extensia e valabilă. Rămâi un brand și la 10 ani după ce ai dispărut de la televizor. Publicul românesc rămâne cumva captiv în cutia neagră a vânzătorilor de iluzii.

Băsescu e un dictator, spune opoziţia.

Majoritatea îl consideră un tip conflictual. Tu spuneai la alegeri că a adus ţara în blocaj și a rămas un tip singur. Poţi să-i schimbi brandul lui Băsescu?

Nu cred că poţi. În felul lui de a fi, nu e doar apetenţa pentru conflict, ci și încăpăţânarea de a o manifesta cât mai des. Poţi lucra doar la brandul oamenilor care sunt dispuși să lucreze cu natura lor, să încerce să o ţină în frâu. Băsescu nu pare genul.

În articolele de pe blog și din Revista 22, ești foarte critic la adresa noastră, a celor care prezentăm realitatea și a celor pe care-i invităm la televizor. Acasă te uiţi doar la Euronews, BBC și CNN. Noi ce să facem?

E vorba adesea despre același gen de știri. Doar că la noi ele se fac prea des după ureche. La ei se fac după spaţiul dintre urechi. Mă uit pe canale străine de știri nu pentru că acolo ele n-ar prezenta realitatea, ci pentru că o prezintă cumva echilibrat, în cunoștinţă de cauză. Lumea vorbește mai degrabă puţin, precis și la obiect.

La noi predomină divagaţia, contextualizarea, presupunerile și imaginaţia. Aveţi frecvent aceiași invitaţi care își dau cu părerea și despre taxe, și despre spitale, și despre autostrăzi.

Păreri avem toţi. La televizor ar trebui invitaţi doar cei care au o expertiză și doar la subiectul pentru care o au. Asta ne-ar face un popor cu mai puţine păreri și cu mai mult discernământ.

Spuneai acum doi ani, în conferinţa Michael Porter, că dacă ar fi să trăiești în altă ţară, aceea ar fi Austria. Te-ai răzgândit? La Viena când mai mergem?

La Viena mergem când vrei tu, însă dacă vrei doar bilete de dus, aș prefera Franţa sau Spania.

Dacă ai câștiga la Loterie, în ce fel de business ai investi? Ai renunţa la consultanţă și branding?

Aș construi în București un centru cultural privat, cu săli de teatru, concerte și evenimente. Și m-aș înconjura de oameni frumoși, care fac lucruri frumoase. Nu văd un drum mai bun înainte decât prin cultură și artă.

Care sunt cele mai importante trei lucruri pe care ar trebui să le știu despre tine, dacă n-aș fi soţia ta?

Că îmi doresc o soţie ca tine.

Că aș face orice pentru asta.

Că mi-ar plăcea să-mi iei un interviu.

La final, mi-a scăpat ceva?

Nu. Niciodată nu-ţi scapă.

Cosmin Alexandru, Managing Partner B&P Brandivia, este căsătorit cu Liana Alexandru, prezentator știri Realitatea TV. Numărul 01 — 109

FONTURILE INSTITUTE, THE În designul revistei ne-am bazat pe combinarea a două familii de fonturi, sans serifele geometrice Gotham și slab serifele subţiri H&F Didot, ambele desenate de casa Hoefler & Frere-Jones. Desenat de Tobias Frere-Jones în 2000, Gotham este inspirat de inscripţiile funcţionale, fără brizbrizuri, din signalectica stradală a New Yorkului dintre anii 1930-1960. Este un sans serif care nu-i nici elveţian, nici german, nici francez, ci foarte american. Iniţial comandat de revista GQ, Gotham a fost folosit în campania lui Barack Obama, pus la temelia Freedom Towers sau ca font de brand pentru Emporio Armani. Clasificat ca un serif modern, H&F Didot a fost redesenat de Jonathan Hoefler, în 1992, pentru a evoca o perioadă glorioasă din istoria typography-ului francez, reprezentată de Firmin Didot (1764-1836). La modă de peste două secole, Didot reprezintă o pledoarie pentru flexibilitatea și durabilitatea stilului. Am mai folosit pe coperta revistei Circus Didot un serif neoclasic redesenat de Danila Orlovsky într-un stil constructivist.

UN COPYWRITER DESPRE FONTURI ȘI CARACTERE cĂtĂlin rusu

Text

110 — Numărul 01

Mă întrebam când am auzit prima oară de fonturi. Imediat ce-am deschis un calculator, adică prin toamna lui '99, când eram în primul an de facultate? Nu. Profa de informatică era adepta Office-ului în RO pe care-l picanta cu un suav accent din ţara răzeșilor, iar când ne-a predat pentru prima oară Word-ul, a avut grijă să strecoare termenul de "caractiere" în explicaţii. Caracter de 12, Times New Roman, la un rând jumate. Încă nu știam că-i vorba de fonturi, dar le foloseam cu băgare de seamă, că altfel nu ne primea lucrările. Ca orice caracter puternic, și caracterele cu pricina aveau regulile lor stricte.

Tot în anul întâi, cum m-am angajat, am aflat că li se zice și fonturi caracterelor cu care scriam la computer. Prima discuţie lămuritoare despre fonturi am avut-o cu un art director mai senior din prima agenţie de publicitate unde am lucrat. Eram un junior copywriter curios, care încerca să lege o conversaţie constructivă cu tipul de la creaţie, care cioplea niște vizualuri pe un ecran mare cât televizorul de la ai mei. Stătea și alegea câte un font dintr-o listă interminabilă, care-mi dădea ochii peste cap. Mă bag în seamă și-l întreb admirativ: cum le alegi, cum știi care-i bun și care nu-i? Nu era un maestru al cuvintelor, însă a încercat să mă facă să pricep: te uiţi la el și vezi ce-ţi spune, adică ce stare îţi dă. Și-mi arăta un font serif, Bodoni cred. Io-mi storc creierii și cultura vizuală, astfel încât să nu par ultimul om nimerit într-un departament de creaţie, apoi zic că pare elegant, dar mai retro; că are, așa, un aer clasic. După ce mijește un zâmbet, îmi confirmă că fonturile se aleg după ce transmit și că în vizualul respectiv încerca o abordare mai clasică.

După această discuţie, mi-a fost mult mai ușor să fac echipă cu el.

Dacă te uiţi la documentarul Art&Copy despre Revoluţia Creativă șaizecistă din America, observi cât de importantă este empatia într-o echipă de creaţie. Cu cât cei doi membri ai echipei își cunosc mai bine preocupările profesionale, cu atât binomul ajunge mai departe din punct de vedere artistic. Cred că designerii trebuie la o adică să scrie dialoguri sau sloganuri, iar copywriterii să aibă habar despre diferenţa dintre un serif și un sans serif. E ca o plasă de siguranţă din punct de vedere profesional, când știi că cel de lângă tine știe bazele typography-ului, chiar dacă-i om de text. Atunci ai confortul de a îndrăzni, poţi merge și mai departe.

Ca să poţi comunica mai profund cu partenerul tău, e musai să aveţi experienţe și lecturi comune. Pentru mine, un copywriter - sau

1 2; 11 3; 8 4; 7 5 6; 10 9 12

Leitura Symbols Circles / Typographer: Dino dos Santos / Casa de fonturi: DSType Didot HTF 06 Bold / Typographer: Jonathan Hoefler / Casa de fonturi: H&FJ Gotham Medium / Typographer: Tobias Frere-Jones / Casa de fonturi: H&FJ Gotham Narrow Bold / Typographer: Tobias Frere-Jones / Casa de fonturi: H&FJ Gotham Narrow Medium / Typographer: Tobias Frere-Jones / Casa de fonturi: H&FJ Gotham Narrow Book / Typographer: Tobias Frere-Jones / Casa de fonturi: H&FJ Didot HTF 06 Italic / Typographer: Jonathan Hoefler / Casa de fonturi: H&FJ Gotham Book / Typographer: Tobias Frere-Jones / Casa de fonturi: H&FJ

orice om de text - care nu știe nimic despre fonturi e ca un designer care nu înţelege cuvintele pe care le aranjează în pagină. Nu poţi să exprimi sau să critici ceva până nu îl înţelegi, iar un text scris cu un font la întâmplare e la fel de inexpresiv și de irelevant ca un layout frumos, dar în care textul este blind. Lorem Ipsum să trăiască!

Cum pentru textul unui scenarist interpretarea actorului este esenţială în ceea ce privește sensul, la fel și pentru un copywriter alegerea fontului cu care este scris bodycopy-ul este hotărâtoare pentru mesajul care trebuie transmis. Unul dintre cei mai cunoscuţi typographeri și designeri în viaţă, Erik Spiekermann - fondatorul Meta Design -, spunea în 2007, când a fost primit în Hall of Fame-ul designerilor europeni, că alegerea unui font este simbolică pentru "organul" unui designer. Cand alegi să folosești Helvetica, nu e niciodată rău, dar cu siguranţă nu e niciodată foarte bine. E doar safe. Pentru a-l contrazice, vă recomand documentarul Helvetica, e pe YouTube.

Am avut baftă de a lucra lângă doi art directori mai experimentaţi decât mine, care m-au inspirat și m-au făcut să-mi doresc să comunic mai adânc cu ei din punct de vedere vizual. Și așa a început să mă preocupe subiectul. Fonturile au importanţă diferită, de la designer la designer: unii sunt mai speculativi, alţii mai meticuloși. Spontaneitate versus documentare asiduă. Mâna sigură versus explorare fără număr. Și multe alte opoziţii, care punctează diversitatea din această lume.

Primul dintre ei m-a format din punct de vedere publicitar. Am furat foarte multe lucruri de la el, printre care și o manieră de a folosi fonturile. Nu are nici pe departe profilul unui typomaniac, a studiat și practicat pictura, dar își manifestă cu lejeritate talentul și viziunea în orice meserie de care se apucă. A fost și mai este art director, regizor de film, scenarist, antreprenor și un excelent director de creaţie și creativ. Îmi amintesc o discuţie despre motociclete relevantă și pentru typography. Nu-l interesează cât de repede merge un vehicul, ci cât de repede poate merge el cu acel vehicul. Ce poate scoate dintr-o stare de fapt. Cam așa e și cu fonturile, meciul e să scoată maximum din lista de fonturi a computerului la care se așază. E foarte important să poţi face foarte mult dintr-un puţin aparent. Desenează identităţi originale și foarte expresive, cu fonturi foarte comune. E tipul de artist plastic foarte talentat, surprinzător de expresiv și concentrat pe ceea ce merită a

fi spus. Tratează cu ironie și pragmatism dragostea pentru fonturi, vânatul e mai important decât vânătoarea.

Fără celălalt designer, lângă care am văzut multe răsărituri, și nu la mare, n-aș fi îndrăgit fonturile și n-aș fi putut avea o agenţie de branding. Găsești foarte rar un om care să-și iubească și să-și respecte atât de mult meseria, încât să fie mereu primul la birou fără să fi ajuns primul în acea dimineaţă. Recunosc, nu-i textul meu această ultimă frază, ci un headline de pe un ad la Adobe, care te ajută să-ţi termini treaba mai repede. Asta dacă vrei să-ţi termini treaba mai repede. Pentru graficianul de care vă povestesc, rezultatul final este doar vârful icebergului. Este tipul designerului pur, care vrea să armonizeze tot ce-i în jur, de la signalectică urbană, până la paharele de pe birou pe care le aliniază, după stare, la stânga, la dreapta sau centrat. A terminat Arte Plastice, secţia Grafică, și după mai multe proiecte artistice a intrat în publicitate ca art director. De vreo 15 ani, a participat la proiecte care au dus industria noastră mai aproape de ce se întâmplă afară, însă nu-și face PR. Vorbește puţin și rar, dar, când o face, își scoate pârleala.

Norocos, cum v-am zis că sunt, l-am prins în faze logoreice, multe și pe tema fonturilor. E un obișnuit al caselor de fonturi, având câteva favorite pe care le vizitează noapte de noapte. Se documentează mai mult decât are nevoie, pentru că nu știe niciodată când va avea nevoie. În orice are de desenat, pregătirea ingredientelor (fonturi, culori, forme grafice, imagistică) este cuceritoare prin capacitatea de explorare. E în stare să stea nopţi în șir pentru a căuta un font sans serif rounded, cu cine știe ce ligaturi potrivite, pentru o simplă propunere de logo. Crede că fiecare idee identitară ascunde o formă perfectă și pentru un astfel de deziderat nici un efort nu e prea mare. Lângă un designer ca el, repetiţiile și backstage-ul sunt cel puţin la fel de inspirante ca performance-ul grafic.

Indiferent de abordarea creativă a celui care-l utilizează, alegerea unui font poate întregi mesajul scris. Cu cât știi mai multe despre fonturi, cu atât le poţi ţine în frâu semnificaţia. Reputatul typographer new yorkez Jonathan Hoefler vorbește despre calitatea virală a fonturilor: "E mereu uimitor cum fonturile zboară și își transformă obiectele-gazdă în cu totul altceva." Partenerul său de la Hoefler & Frere-Jones, Tobias Frere-Jones, adaugă: "Când creezi un font, nu obţii un produs, ci o mașinărie care va crea produse."

Creaţie plăcută îţi urez!

Numărul 01 — 111

RESPONSABILITATEA COMUNICAŢIONALĂ — UN NOU TIP DE RESPONSABILITATE dumitru borŢun

Text

112 — Numărul 01

În zilele noastre se vorbește tot mai mult de responsabilitate: responsabilitate politică, responsabilitate civică, responsabilitate profesională sau responsabilitate socială corporativă. Deși termenul responsabilitate se folosește tot mai mult, cei care îl înţeleg corect rămân puţini. Probabil că un test de limbaj realizat pe eșantion naţional ne-ar arăta că 8 din 10 români înţeleg prin responsabilitate o sarcină, o obligaţie, adică acele "responsabilităţi" care decurg dintr-o fișă a postului – fișă reală sau ideală (la noi, fișa postului este de cele mai multe ori ideală, ea există doar în mintea șefului direct).

Dacă e să mai risc o prognoză bazată pe intuiţie, aș spune că al 9-lea dintre cei 10 români confundă responsabilitatea cu răspunderea (idee formulată de regulă prin expresia "simţul răspunderii"). Or, de multe ori simţul răspunderii intră în conflict direct cu responsabilitatea. Conform Memoriilor mareșalului Ney, Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815) ar fi fost câștigată de Napoleon dacă mareșalii lui ar fi dat dovadă de responsabilitate; din păcate pentru ei, Grouchy, Ney și ceilalţi au dat dovadă de... răspundere. Când prusacii au atacat flancul drept al francezilor, strategia lui Napoleon de a-i ţine separaţi pe aliaţi nu mai era valabilă, dar mareșalii săi, conformiști și pătrunși de simţul răspunderii, nu s-au abătut de la planul stabilit de împărat, deși situaţia de pe câmpul de luptă o cerea. Astfel, francezii au fost obligaţi să se retragă din faţa atacului combinat britanico-prusac.

Un conducător responsabil sacrifică un plan prestabilit de dragul succesului; unul cu simţul răspunderii procedează exact invers. Astăzi, conflictul dintre responsabilitate și simţul răspunderii

se manifestă adesea în relaţiile dintre contabili și manageri sau dintre managerii conformiști și cei creativi. În opinia mea, una dintre diferenţele esenţiale dintre management și leadership este tocmai proporţia celor două atitudini morale: responsabilitatea și simţul răspunderii.

Dar ce înseamnă a fi responsabil? De la eticile stoice până la "etica responsabilităţii" a lui Hans Jonas (1903-1993), ideea de responsabilitate a fost gândită împreună cu cea de libertate. Peste tot vom găsi aceeași preocupare obsesivă: cum putem gândi libertatea ca libertate umană? Altfel formulat, în ce fel ne putem exercita libertatea pentru a rămâne în interiorul condiţiei umane? În mai toate doctrinele etice, rolul de reper fundamental în definirea libertăţii i-a revenit responsabilităţii. În dicţionarele de specialitate, responsabilitatea și libertatea sunt definite prin raportare una la alta, aproape circular.

Astfel, într-un dicţionar de filosofie publicat acum un deceniu de Editura ALL stă scris: "În fapt, a fi liber înseamnă a fi în măsură să-ţi asumi ansamblul actelor tale; a fi responsabil înseamnă a putea răspunde de acestea, mai clar, de această libertate de care ele dau seama" (Filosofia de la A la Z, 1999 și 2000, p. 2). Într-un plan mai general, a fi responsabil înseamnă să fii conștient și să ţii cont de consecinţele actelor tale - atât de consecinţele asupra altora (inclusiv asupra celor pe care nu-i cunoști și n-ai să-i cunoști niciodată), cât și de consecinţele pe termen mediu și lung (un orizont de timp care depășește prezentul și viitorul imediat). Astfel, responsabilitatea este o formă de manifestare a solidarităţii umane și presupune, printre altele, capacitatea de a gândi dincolo de spaţiul proxim, precum și de acel "prezent

atemporal" în care rămân cantonate animalele.

Cred că ea este forma supremă de manifestare a sociabilităţii umane. În lumea de azi se afirmă un tip de responsabilitate pe care istoria de până acum nu l-a cunoscut: responsabilitatea comunicaţională. În absenţa acestei responsabilităţi, lumea de azi este ameninţată de haosul moral și de confruntarea generalizată. Altfel spus, trebuie să fim atenţi la ce spunem, cui spunem, cum spunem și când spunem; dacă nu avem grijă de aceste aspecte, actul de comunicare poate avea consecinţe neașteptate ("efectele secundare") sau chiar contrare scopurilor noastre (așa-numitele "efecte perverse"). Așadar, actul de comunicare a ajuns la fel de important ca orice alt act al omului.

Oare lucrurile nu au stat întotdeauna așa? Și dacă nu au stat așa, oare de ce? Analiza mea mă conduce la ipoteza că absenţa responsabilităţii faţă de actul de comunicare vine din credinţa ancestrală că a vorbi este altceva decât a făptui. Mai mult sau mai puţin conștientizată, această credinţă reprezintă axioma unei paradigme culturale în care vorba este percepută în trei ipostaze: ca urmare a faptei ("O făcurăm și p’asta!" sau "Trebuia să pasezi, nu să tragi la poartă!"); ca pregătire a faptei ("La toamnă mă însor" sau "De luni mă apuc de treabă!"); ca mijloc de eschivare de la faptă ("Mai vorbim!" sau "Cum o da Dumnezeu!"). În societăţile premoderne sau în cele care nu și-au finalizat modernizarea, așa cum au fost până de curând și societăţile ex-comuniste din Europa de Sud-Est, neîncrederea în vorbăreţi ("vorba lungă, sărăcia omului") se împletește cu respectul pentru Numărul 01 — 113

114 — Numărul 01

cel care vorbește cât mai puţin ("tace și face!"). În satele din Mărginimea Făgărașului, cei porecliţi "Mutu" sunt foarte respectaţi ca gospodari. Mulţi dintre subiecţii unui sondaj de opinie realizat de postul francez de televiziune Antenne-2 pe străzile Moscovei în 1991, după răsturnarea lui Gorbaciov, afirmau că nu avuseseră niciodată încredere în liderul sovietic, deoarece... vorbea prea mult. În mod similar, Ceaușescu se temea ca partidul pe care îl conducea să nu devină un... club de discuţii. Expresia supremă a acestei atitudini faţă de vorbă este: "Să terminăm cu vorbele și să trecem la fapte!". Ea exprimă convingerea că vorba e una, iar fapta e alta.

Dar teoria comunicării a ajuns încă de acum cinci decenii la concluzia că a comunica este totuna cu a făptui și, mai mult, că printre cele mai importante acte ale omului sunt actele de comunicare. În 1962, John Langshaw Austin publica la Oxford prima ediţie a cărţii "Cum să faci lucruri cu vorbe" ("How to Do Things With Words"), în care a întemeiat teoria actelor de vorbire (speech acts), dezvoltată ulterior de Grice și Searle. Austin demonstrează că majoritatea enunţurilor pe care le producem de-a lungul vieţii nu sunt cele descriptive, care afirmă o proprietate pentru un lucru sau faptul că cineva face ceva, ci acelea care produc o acţiune, pe care Austin le-a numit "performative". În studiul "Cunoaștere și interes" (1968), Jürgen Habermas acordă activităţii de comunicare o importanţă atât de mare, încât o trece, alături de muncă, printre condiţiile care fac posibilă cunoașterea și transformarea lumii: condiţiile de obiectivitate ale experienţei se stabilesc în interiorul unei "forme de viaţă socio-culturală", iar imperativele acesteia "sunt legate de muncă și limbă". Altfel spus,

succesul în muncă și comunicare este singurul criteriu care validează obiectivitatea cunoașterii.

Iată de ce nu mai este valabilă zicala "Am zis, n-am dat cu parul!". Astăzi știm că în multe situaţii "a zice" este mai grav decât "a da cu parul". Un act de comunicare iresponsabil poate crea o serie de reacţii în lanţ pe care nu le mai poate controla nimeni, poate declanșa procese ireversibile, cu pagube imense. Acest lucru este valabil nu numai la nivelul relaţiilor interpersonale (de pildă, în familie) sau în relaţiile de muncă (în organizaţii), ci și în spaţiul public (între organizaţii), precum și în spaţiul internaţional – între state, între organizaţiile internaţionale sau între culturi și civilizaţii. În ultimii ani am asistat la multe evenimente care au avut la origine acte de comunicare iresponsabile: falimentul unor alianţe politice sau de guvernare, blocarea procesului legislativ sau suspendarea Președintelui României. În plan internaţional este celebru cazul "caricaturilor daneze" (februarie, 2006), care au provocat ieșirea în stradă a sute de mii de protestatari, incendierea a zeci de mașini în Italia, violenţe în Libia, creștini arși de vii în Nigeria - în total, peste 30 de morţi și zeci de răniţi.

Personal, îmi pun mari speranţe în comunicare ca șansă pentru viitorul umanităţii. Atunci când comunicarea este eficientă, violenţa rămâne la un nivel scăzut. Și invers. Această balanţă, comunicare vs violenţă, funcţionează la toate nivelurile societăţii: de la cuplul conjugal, la relaţiile dintre civilizaţii. Iată de ce cred că formarea responsabilităţii comunicaţionale este o sarcină a întregului front educaţional: de la consultaţiile premaritale până la pregătirea diplomaţilor, de la grădiniţă până la Master of Business Administration.

Numărul 01 — 115

PRECONCEPŢIA

#2

CU SOCIAL MEDIA LA PSIHIATRU alex mihai dinu în dialog cu Eugen Hriscu

E ca atunci când îţi apare o umflătură.

La început, crezi că e pișcătură de ţânţar, te scarpini, se înroșește, te mai scarpini un pic și o lași în pace. Mai dai de ea cu privirea peste câteva zile și vezi că n-a trecut. Te întrebi ce-o fi, te mai scarpini, o studiezi mai atent, te iei cu altele și o lași. Dar vezi că, pe zi ce trece, crește tot mai mult. Îţi dai seama că îi priește acolo unde e, că ceva o hrănește, și pentru prima oară, te îngrijorezi. Și mai stai așa indolent, până într-o zi când îţi dai seama că s-a făcut cât un ou de gâscă și că trebuie să faci ceva. Așa că îţi iei liber de la muncă și te duci la spital. Și în drumul spre spital n-ai stare și îţi trec o mie de gânduri prin minte: o fi vreun ganglion? O fi malign? O fi benign?

Dacă e cancer, în ce stadiu o fi? Oare mă panichez degeaba și toată lumea are așa ceva după o anumită vârstă?

Eugen Hriscu

Psihiatru si psihoterapeut, PSYMOTION 118 — Numărul 01

PRECONCEPŢIA

#1 Social Media dăunează grav sănătăţii.

Nu cred că ele sunt bune sau rele în sine. Ele sunt o unealtă; bune sau rele sunt scopurile în care e folosită unealta; astfel, ele în sine nu sunt bune sau rele.

Pot fi scopuri extrem de bune, cum ar fi aflarea unor informaţii în timp real; pe de altă parte, legat de suprautilizarea lor, în final, ele creează o realitate virtuală și o caracteristică neurologică și neuropsihică a creierului. În momentul în care creierul este confruntat cu o realitate diferită de realitatea reală, la un moment dat este posibil să nu mai facă diferenţa. Când mergi la film și, după primele cinci minute, filmul te prinde, cumva începi să reacţionezi ca și cum lucrurile acelea s-ar întâmpla cu adevărat și ai răspunsuri cognitive: faci judecăţi de valoare, îţi place de unul, îl urăști pe altul, pentru că creierul nu mai sesizează diferenţa dintre realitate și virtual. În momentul în care distanţa dintre cele două realităţi și capacitatea de a trece din una în alta se micșorează, există pericolul ca unii oameni să devină prizonieri ai reţelelor sociale, să-și trăiască viaţa acolo. Un alt aspect foarte important în reţelele sociale: dispare ierarhizarea socială; pe Facebook ești prieten altor câteva sute de oameni, ei sunt prieteni cu alte sute, adică nu se mai fac ierarhii în funcţie de ce lucrezi, cât de înalt ești în ierarhie la locul de muncă. Din punctul ăsta de vedere, reţelele sociale sunt un fenomen postmodern, în sensul în care dispar judecăţile de valoare și există un egalitarism intrinsec.

Social Media sunt invenţia oamenilor mileniului trei.

Cred că reţelele sociale sunt o formă nouă pentru un fond foarte vechi.

Clăcile, șezătorile, hora de duminică din mijlocul satului, gura satului, toate acestea erau manifestări de networking.

Dezvoltarea lor ţine de niște factori tehnici, în sensul că tehnologia s-a dezvoltat la nivelul în care poate să susţină sute de milioane de oameni conectaţi, iar asta nu se putea întâmpla până acum. Există o tendinţă mai veche a reţelelor sociale, înainte de Facebook și Twitter au existat o suită de alte programe cu mai mic sau mai mare succes. Cumva, pentru mine, explicaţia ţine de nivelul de izolare în creștere pe care indivizii îl resimt în societatea modernă, de dificultatea lor de a-și împlini nevoia de relaţionare, pentru că în final oamenii sunt fiinţe sociale, iar nevoia de socializare e una foarte adâncă și foarte importantă pentru sănătatea psihică și, până la urmă, pentru confortul și starea lor de bine. Și atunci reţelele sociale rezolvă această problemă, dar în același timp creează un paradox, în sensul că individul este izolat, dar, în același timp, în contact. Ele funcţionează ca o soluţie de compromis la problema însingurării indivizilor.

Dezvoltarea reţelelor sociale mai ţine și de dezvoltarea socială. În economiile de tip vestic, ponderea economiei stă în servicii, iar serviciile se bazează pe relaţionare. Înainte puteai să ai o uzină într-un colţ de ţară și dup-aia să-ţi încarci ce produci în tren și să distribui.

Acum, când economia se bazează pe servicii către populaţie, nevoia de relaţionare și de contact este mult mai mare și atunci satisface această nevoie.

-----------------------------------------------------------------În taxi a fost printre puţinele dăţi în care n-am prea fost în stare să relaţionez cu taximetristul. Pentru că mintea mi-era ocupată cu asta: dacă ar fi să comparăm viaţa noastră cu un organism viu, atunci reţelele sociale trebuie să fie un astfel de ganglion, acest ceva nefiresc și periculos,

această boală netratată, cancerul noului mileniu. Nu puteam devia de la preconcepţie, pentru că orice creaţie artificială a omului menită să substituie ceva natural mi se părea nesănătoasă.

Oricât aș fi încercat să înţeleg evoluţia tehnologică, oricât m-aș fi gândit că faptul că am cont de Facebook nu mă face fundamental diferit de cel care eram înainte să am cont, îmi era greu să accept reţelele sociale ca pe ceva firesc. Refuzam să cred că dacă șezătorile de pe vremuri ar fi un pager, atunci reţelele sociale sunt un iphone.

Așa că trebuia să cer părerea unui specialist. Dacă pentru altfel de bube te duci la medicul de familie să-ţi dea trimitere, cu buba mea m-am gândit că mai potrivit ar fi să merg la un psihiatru. Căutasem pe net, mă documentasem, găsisem un blog al unui psihiatru care-mi plăcuse, vorbisem cu el și stabiliserăm o întâlnire. Așa că acum eram în taxi îndreptându-mă spre clinica unde lucra și unde îmi propusese să ne vedem.

PRECONCEPŢIA

#3 Social Media funcţionează pentru că ne satisfac curiozitatea de a ști ce fac ceilalţi Cred că mai puternică este nevoia de apartenenţă. Și principalul efect care a determinat dezvoltarea reţelelor sociale este atomizarea societăţii și creșterea nivelului de singurătate. De exemplu, era o reclamă care vorbea de biropaţi - oamenii se trezesc dimineaţa, se duc la birou și apoi se duc acasă și se culcă.

Foarte mulţi trăiesc așa. Din punctul ăsta de vedere, reţelele sociale au fost acuzate că sprijină societatea capitalistă care strivește individul; ele, propriu-zis, sunt un mecanism care face suportabilă o existenţă care, altfel, e destul de insuportabilă. Deci un sprijin paleativ, un substitut. Cei care le folosesc nu trăiesc

cu adevărat în relaţii cu alţi oameni.

Există în psihologie ceea ce se numește numărul de aur, concept care spune că un individ poate să aibă un număr maxim de prieteni, de contacte sociale, pentru că peste acest număr creierul nu poate să ţină minte toate aceste legături și fizic nu ai timp să întreţii aceste relaţii. Și s-a pus problema că aceste reţele sociale ar permite depășirea acestui număr de aur - 150. Ceea ce a demonstrat cercetarea e că, de fapt, reţelele sociale nu reușesc să-i determine pe indivizi să aibă mai mulţi prieteni decât ar putea avea în absenţa lor; pentru că da, oamenii pot să ajungă să aibă 700, 1000, 2000 de prieteni, dar, realmente, ei ţin legătura cu maximum 100-150 de persoane, restul fiind relaţii tangenţiale, care pot să apară sau să dispară. Prietenii aceștia sunt acolo, dar nu sunt importanţi. Din punctul ăsta de vedere, comunicarea în reţelele sociale este mai eficientă cu cât te apropii mai mult de acel nucleu de 100-150 de prieteni.

Numărul 01 — 119

dacă locuiește singur, dacă are probleme de socializare cu colegi, cu vecini și așa mai departe. Toate acestea îl pot împinge spre a crea o asemenea dependenţă.

-----------------------------------------------------------------Rareori mi se întâmplă să ajung înainte de ora stabilită. Sunt un întârziat cronic, fără speranţe reale de însănătoșire.

Așa că mi-am așezat ghiozdanul pe un scaun și pe mine pe cel de lângă. Era o sală de așteptare plăcută. Scaune vechi, un pian, draperii și alţi câţiva oameni.

Atmosfera era cumva apăsătoare.

Colegii mei de așteptare păreau oameni ca mine și ca tine, dar ceva în privirea lor te asigura că nu sunt pe deplin fericiţi.

Ca să le dau senzaţia că sunt de-al lor, că am și eu slăbiciunile și dependenţele mele, mi-am scos o ţigară, am rotit-o între degete la vedere, m-am ridicat și am ieșit să fumez.

PRECONCEPŢIA

PRECONCEPŢIA

#4

#5

Social Media creează dependenţă Dacă vorbim de dependenţă, ea este un fenomen care apare atunci când un stimul din afară este receptat ca având o funcţie pozitivă. Funcţie pozitivă însemnând ori că oferă o doză de plăcere, ori că ușurează neplăcerea; nu trebuie neapărat să fie o plăcere, ci o micșorare a disconfortului. Deci, pe de o parte, acest stimul extern care are această funcţie identificată ca pozitivă, pe de altă parte, o structură psihică vulnerabilă. De exemplu, un adolescent este mai vulnerabil decât o persoană adultă în a dezvolta o dependenţă de internet. O dată pentru că pentru el sunt mai multe șanse să găsească stimulul, realitatea virtuală că fiind plăcută, pentru că în general adolescenţii au tendinţa aceasta spre rebeliune, de a respinge ceea ce societatea acceptă și atunci găsesc virtualul ca fiind o alternativă la lucrurile pe care le consideră neinteresante. Pe de altă parte, structura lor psihică este incomplet definitivată, creierul uman continuă să se dezvolte până spre 18-20 de ani - asta fiind vulnerabilitatea psihică. Iar mediul poate să-l împingă pe adolescent, de exemplu, 120 — Numărul 01

Când folosește social media, individul îȘi creează un brand.

Asta e valabil în anumite situaţii: de exemplu, un brand este mai mult un blog decât un cont de Twitter; mie mi se pare că, dimpotrivă, reţelele sociale anunţă moartea brandului; sau moartea conceptului de brand, așa cum este acesta acum. În momentul în care contul tău de Facebook este aproape identic cu contul de Facebook pe care și l-ar putea face Coca-Cola, brandul pierde capacitatea de a comunica din poziţie de autoritate financiară, din poziţie de putere și atunci mesajul nu mai poate să fie în acest registru: Coca-Cola te trimite la mare/avem două mii de mașini la o tombolă. Mesajul trebuie să fie updatat acestui mod de comunicare egalitar, iar asta propriu-zis nu mai înseamnă brand. Noi știm că brandul trebuie să fie puternic, vizibil, să comunice în masă și așa mai departe, ori reţelele sociale resping paradigma asta de comunicare. Într-adevăr, utilizatorul de Facebook încearcă să se poziţioneze pe el prin activitatea sa pe Facebook, el se comunică pe sine creându-și o imagine; așa că e mai degrabă o imagine decât un brand.

PRECONCEPŢIA

#6 Social media ajută companiile în procesul de promovare Paradigma de comunicare în reţelele sociale e diferită de paradigma de comunicare în alte medii - TV, radio, outdoor. Ideea e că ai un emiţător care transmite un mesaj unui receptor care e pasiv faţă de mesaj; în sensul că eu stau la TV, vine pauza din timpul campionatului mondial și văd o reclamă la bere sau la gumă și, cumva, cel care îl emite speră că eu o să-mi aduc aminte de produs data viitoare când mă duc la supermarket.

Iar paradigma de comunicare în reţele sociale e complet diferită. În primul rând, comunicarea este bidirecţională, iar între emiţător și receptor avem relaţie de egalitate, nu mai sunt eu, marele concern care te bombardez cu mesaje. Până la urmă, compania pe Facebook e tot un cont.

De asemenea, se face tranziţia de la impersonal la personal. Brandurile până acum erau impersonale și comunicau valori impersonale; acum, de exemplu, pe Facebook e interesant că aș putea să accesez contul de Facebook al CEO-ului unei companii și oamenii ar fi interesaţi să afle cum decurge o zi din viaţa unui om aflat într-o asemenea poziţie, cum își petrece timpul liber.

Asta e diferenţa în shiftul de paradigmă care se întâmplă, pentru că brandurile sunt impersonale, iar acest social networking elogiază la modul cel mai înalt individualismul.

-----------------------------------------------------------------Afară încercam să-mi gândesc întrebările, să le ambalez cât mai drăguţ, să le fac să sune deștepte.

Trăgeam fumuri adânci și încercam să mă concentrez, dar grădina casei unde se află clinică îmi fura atenţia. Era o grădină de vreo 30 de metri pătraţi, superbă, îngrijită, dar altceva mă intriga la ea. În cei 30 de metri pătraţi trăiesc laolaltă cel puţin 50 de tipuri de plante, arbuști și pomi. Ai putea spune că sunt amestecate haotic, că cineva a plantat în neștire acolo, dar ceva nu te lasă să

PRECONCEPŢIA

#7

crezi asta. Sunt atât de frumos aranjate, diversitatea lor pare atât de naturală, încât nu-ţi vine să îi spui recepţionerei că ar trebui să schimbe grădinarul, ci să îi ceri numărul lui. Exact în momentul în care încercam să-mi aduc aminte în ce film faptul că o tipă aranjase garoafe și violete în aceeași vază îi dăduse de gol fantezia de a fi violată, a intrat Eugen Hriscu, psihiatrul și psihoterapeutul.

Social media vor omorî advertisingul clasic Advertisingul a devenit o componentă atât de importantă a societăţii în care trăim, încât nu ne putem imagina viaţa fără el și cred că multe lucruri n-ar mai funcţiona în absenţa lui. Deci cumva advertisingul va fi acolo indiferent ce se va întâmpla și nici măcar nu cred că va fi o alegere între una sau cealaltă, vor fi strategii mai degrabă complementare. Așa cum TV-ul nu a murit doar pentru că s-au inventat DVD-urile și televiziunile on-line sau life streamingurile. Nu cred că advertisingul clasic o să aibă de suferit; cred că am ajuns să coabităm cu corporaţiile. Și, da, atunci nu numai că eu cred că e pertinent, e absolut necesar ca o companie să fie acolo,

pentru că e genul de comunicare pe care oamenii îl solicită. Eu cred că e o alegere greșită aceea între advertisingul clasic și advertisingul pe internet. Cu toate astea, îmi dau seama că bugetul unei companii e construit astfel încât să iei dintr-o parte și să pui în cealaltă. Și că marketerii sunt foarte puţin receptivi la investiţia în on-line.

Dar asta și pentru că mulţi publicitari au intrat în acest mediu încercând să folosească vechea paradigmă de comunicare din advertisingul clasic.

Dacă faci un cont de Facebook, postezi o fotografie cu logo-ul firmei și anunţi eventual o lansare, evident că nu funcţionează, nu asta e paradigma de comunicare în reţelele sociale. Dar în advertising sunt oamenii deștepţi. În momentul în care o să se prindă că e nevoie să se schimbe, pentru că mediul este diferit, vor apărea și rezultatele, care se vor vedea în vânzări. Și nu va mai fi o chestiune de filosofie, va fi o chestiune de necesitate.

Numărul 01 — 121

PRECONCEPŢIA

PRECONCEPŢIA

#8

#9

Trebuie să știm de ce folosesc oamenii social media, ca să le Înţelegem comportamentul Cred că e contraproductiv să găsim un motiv pentru care oamenii sunt acolo. Oamenii ajung acolo și sunt milioane sau sute de milioane din motive foarte diferite. Sunt oameni care vin acolo pentru că vor să intre într-un fenomen, deci vor să fie cu ceilalţi, sunt alţii care intră acolo dintr-un impuls explorator - vor să vadă care-i faza cu Facebookul sau care-i treaba cu Twitterul; sunt alţi oameni care cred că au ceva de zis și intră acolo ca să creeze o imagine, un brand și să își facă simţită o prezenţă pe care vor s-o comunice altor oameni; sunt foarte multe motive pentru care oamenii vin; cred că e o pistă falsă să încercăm să aflăm de ce fac oamenii chestia asta, ca, după aceea, să ne construim mesajele în funcţie de motivaţia pentru care sunt acolo. De exemplu, în terapie n-am nevoie să știu motivul pentru care un om s-a apucat de băut, e de ajuns să constat că în momentul de faţă are o problemă cu alcoolul, pentru a putea interveni și a-l ajuta să facă o schimbare. Pentru că, în final, publicitarii și psihoterapeuţii au același obiectiv: ei vor ca oamenii să se schimbe; diferenţa este că psihoterapeuţii vor ca oamenii să se schimbe așa cum vor clienţii lor, iar clientul are libertatea de a-și stabili direcţia de schimbare, pe când publicitarii vor ca oamenii să se schimbe 122 — Numărul 01

în funcţie de interesele companiilor (clienţilor lor); și atunci cred nu merită să aștepţi până îţi dai seama care sunt motivele pentru care oamenii sunt acolo; în al doilea rând, mulţi nici nu știu de ce sunt acolo. Dacă i-ai întreba, mulţi ar spune "why not? prietenii mei sunt acolo, am vrut și eu să fiu acolo"; dar ce e cu adevărat important nu e de ce sunt acolo, ci că sunt acolo și atunci cumva asta e ceea ce este de folosit într-o campanie de comunicare, nu trebuie să așteptăm să aflăm motivele pentru care cineva își face un cont. Deci cumva cred că e o capcană să urmărim și să compartimentăm în clase oamenii care intră pe net.

-----------------------------------------------------------------Am urcat treptele până la cabinetul lui. Sau până la ce credeam că o să fie cabinetul lui. Am mers, de fapt, în biroul lui, o mansardă drăguţă și uimitor de răcoroasă pentru o zi toridă. Am fost un pic decepţionat de faptul că n-o să am parte de o canapea și de un "așază-te cât mai confortabil și încearcă să te relaxezi". Dar m-am mulţumit cu gândul că o să aflu în curând care-i treaba cu social media. Eugen Hriscu mi-a ascultat liniștit toate temerile, întrebările și, rând pe rând, mi-a desfiinţat toate stereotipurile cu care venisem, mi-a luat vălul de pe ochi și m-a făcut să înţeleg câtă înverșunare gratuită zăcea în mine.

Am înţeles că social media nu sunt fatale, ba chiar, dacă le înţelegi rostul, îţi pot face viaţa mai frumoasă.

Social media sunt ca un foc de paie: s-au aprins ușor, dar se vor stinge repede Asta este posibil doar în cazul în care apare altceva. Au existat foarte multe reţele sociale până acum și sunt convins că Facebookul nu e ultimul element în evoluţie; dar comunicarea de tip on-line și acest trend de egalizare între indivizi, de manifestare personală, de distrugere a brandului este aici și va continua. Cred că pericolul este să ne mutăm cu totul acolo. Și asta nu neapărat în sensul scenariilor SF cu holograme ca-n Star Trek, dar oamenii vor tinde să folosească din ce în ce mai mult on-line-ul și cred că ăsta e un pericol. Pentru că resursele pe care un asemenea tip de comunicare le oferă nu pot fi bătute de realitatea reală. Puterea lor de atracţie este enormă și cred că asta este de fapt un pericol. Nu înseamnă că Facebookul este ultima frontieră. Chiar e posibil ca Facebookul să moară la un moment dat și să apară altceva; cel mai probabil asta se va întâmpla când o să apară o tehnologie nouă sau mai avansată.

Dar comunicarea asta va rămâne. Se va investi în această paradigmă de comunicare, nu în Facebook. Este vechea paradigmă în care corporaţiile investesc în imagine, cumpără vedete, organizează evenimente și așa mai departe.

Comunicarea în on-line este una egalitară între brand și individ. Pericolul este să ne ducem în on-line și să pierdem contactul cu ceea ce se cheamă realitate.

PRECONCEPŢIA

#10 Companiile nu investesc în social media, pentru că sunt reticente la nou Există studii care arată că brandurile mari sunt atât de puternic impregnate în conștiinţa oamenilor, încât determină răspunsuri neurologice identificabile pe scannerele cerebrale. În momentul scanării, le erau arătate imagini cu branduri cunoscute, iar răspunsurile lor erau similare cu cele date atunci când le

erau arătaţi membri ai familiei sau prieteni.

Adică un răspuns neurologic specific la acel brand, și asta e ceva deosebit de puternic. Ani de-a rândul companiile au clădit și au investit în această prezenţă și în clădirea acestei autorităţi; eu cred că corporaţiile nu sunt dispuse să piardă argumentul autorităţii și puterii în faţa consumatorului, pentru că multe din vânzări sunt făcute în felul ăsta. Te duci la supermarket și vezi un raft plin de

Coca-Cola; asta e formă de a bate cu pumnul în masa cumpărătorului. Îl strivești cu multe argumente: cu argumentul preţului, cu argumentul vizibilităţii, cu argumentul brandului. Or, ei încă nu sunt dispuși să renunţe la toate aceste atuuri pentru a intra în acest mediu care prin definiţie e egalitar. Când câteva companii vor începe să vândă ca urmare a schimbării paradigmei de comunicare, probabil că lucrurile se vor schimba.

DE NOTAT: • reţelele sociale sunt un fenomen postmodern, în sensul în care dispar judecăţile de valoare și există un egalitarism intrinsec; -----------------------------------------------------------------• cred că reţelele sociale sunt o formă nouă pentru un fond foarte vechi; -----------------------------------------------------------------• comunicarea în reţelele sociale este mai eficientă cu cât te apropii mai mult de acel nucleu de 100-150 de prieteni; -----------------------------------------------------------------• utilizatorul de Facebook încearcă să se poziţioneze pe el. Prin activitatea sa

pe Facebook, el se comunică pe sine, creându-și o imagine; -----------------------------------------------------------------• paradigma de comunicare în reţelele sociale e diferită de paradigma de comunicare în alte medii; -----------------------------------------------------------------• în advertising sunt oameni deștepţi. În momentul în care se vor prinde că e nevoie să se schimbe, pentru că mediul este diferit, vor apărea și rezultatele, care se vor vedea în vânzări; -----------------------------------------------------------------• e o capcană să urmărim și să compartimentăm în clase oamenii care

intră pe net; -----------------------------------------------------------------• comunicarea de tip on-line și acest trend de egalizare între indivizi, de manifestare personală, de distrugere a brandului este aici și va continua; -----------------------------------------------------------------• publicitarii și psihoterapeuţii au același obiectiv: ei vor ca oamenii să se schimbe; -----------------------------------------------------------------• când câteva companii vor începe să vândă ca urmare a schimbării paradigmei de comunicare, probabil că lucrurile se vor schimba.

Numărul 01 — 123

ALEX MIHAI DINU

Text "Dacă nimeni nu vrea s-o facă pentru mine, am s-o fac eu pentru toţi". Asta și-a spus Walter Lürzer când a pornit proiectul Lürzer’s Archive. Altruism născut din frustrare sau potenţial de business corect exploatat, nici nu mai contează. Contează doar că, de mai bine de un sfert de secol, aproape toţi art directorii din lume răsfoiesc la ţigară, acasă sau atunci când își caută inspiraţia, Lürzer’s Archive. Și mai contează că publicitatea mondială n-ar fi fost niciodată la nivelul de astăzi, dacă Walter Lürzer nu s-ar fi hotărât să adune la un loc cele mai bune printuri din lume și să le trimită, mai departe, în toate colţurile lumii.

1984. Publicitatea creștea și se dezvolta natural.

Doar că... era ca și cum ai sădi seminţele aceleiași plante în mai multe colţuri ale lumii.

Seminţele încolţeau, dar se dezvoltau diferit, în funcţie de clima și de condiţiile respectivului mediu. Așa era și cu publicitatea. Apăruse și crescuse în destul de multe locuri pe glob, dar nu peste tot la fel. Iar ca să creezi o industrie mondială puternică, trebuie ca toţi stâlpii de susţinere să fie la fel de puternici. Dar era aproape imposibil pentru cineva care lucra în publicitate să aibă acces la campaniile făcute în alte ţări sau pe alte continente. Asta era și problema lui Walter Lürzer: procesul vânării de campanii era unul laborios si costisitor. Nu trebuie pierdut din vedere că ne aflam încă în era preinternetului.

La vremea aceea, nu erau foarte multe posibilităţi prin care puteai să vezi cum au fost promovate diverse produse și servicii în America, Asia sau în Europa. Tot ce puteai să faci era să te abonezi la cât mai multe reviste de specialitate sau anuare din diferite ţări.

Metoda era extrem de scumpă, complicată și tempofagă. Singurul eveniment care răspundea oarecum problemei era festivalul de la Cannes, dar acesta avea loc doar o dată pe an. Așa s-a născut în 1984, la iniţiativa lui Walter Lürzer, un neamţ de origine austriacă, Lürzer’s Archive.

Walter Lürzer nu era străin de scena advertisingului internaţional. La momentul în care a început proiectul, și-a vândut acţiunile pe care le deţinea la Lürzer, Conrad și Leo Burnett (la momentul acela, cea mai de succes agenţie din Germania) și s-a dedicat în totalitate lui.

Așa că nu a fost de mirare că Lürzer’s Archive

124 — Numărul 01

a avut un succes incredibil încă de la primul număr, în Germania. Pe alte pieţe succesul nu a venit ușor, dar, odată cu trecerea timpului, din ce in ce mai mulţi distribuitori au fost interesaţi să comercializeze Lürzer’s Archive, astfel că revista a ajuns una de referinţă pentru creativii din întreaga lume. În momentul de faţă are aproape 48.000 de abonaţi, majoritatea din domeniul creativ, și interesant este că peste 80% au mai mult de 10 ani de experienţă.

Lürzer’s Archive e revista în care găsești cele mai bune printuri din întreaga lume, în consecinţă, un loc în revistă e extrem de râvnit.

Metoda prin care printurile ajung să fie publicate e simplă: creativii le trimit, Michel Weinzettl, editor in chief la Lürzer’s Archive, le evaluează, iar cele mai bune primesc un loc între copertele revistei. Și tocmai pentru că se primesc foarte multe printuri, selecţia e un proces deosebit de important. Iar dovada că selecţia este una corectă e că, în acest an, mai mult de 80% din lucrările câștigătoare la Cannes au fost deja publicate în Lürzer’s Archive. Iar asta în condiţiile în care anual sunt publicate doar 420 de campanii.

Anul acesta, Lürzer’s Archive împlinește 26 de ani de la primul număr și, deși de print se vorbește ca de bunicul bolnav de cancer în fază terminală a advertisingului, revista nu dă semne de slăbiciune. A trecut peste hopuri mai grele, cum ar fi apariţia internetului, care aparent rezolva problema pentru care apăruse revista: accesul facil la campanii internaţionale. Și, deși sunt multe site-uri care postează campanii noi, internetului îi lipsește tocmai rigurozitatea pe care o are Lürzer’s Archive. Aici calitatea lucrărilor e indubitabilă, pe când internetul e recunoscut pentru lipsa controlului. Sunt multe site-uri care publică campanii noi, dar imensitatea internetului este tocmai ceea ce face necesară o selecţie riguroasă. Ca să ţină pasul, Lürzer’s Archive a fost lansat și în variantă on-line (www.luerzersarchive. net), unde sunt găzduite toate publicaţiile din 1984 și până azi.

Este doar o confirmare că printul stă la baza creativităţii publicitare, iar noile tehnologii nu îl vor îngropa, ci doar îl vor updata, iar asta pentru că trăim într-o epocă în care limita e dată de creativitate, experienţă, educaţie creativă, nu de tehnologie.

România și Lürzer’s Archive Chiar dacă în România publicitatea e o industrie tânără, asta nu i-a oprit pe creativii români să ajungă în celebra revistă, unde sunt o prezenţă constantă. De asemenea, Carioca, un studio de fotografie din România, e în top 10 fotografi din Lürzer’s Archive, iar Prior Books este partener al publicaţiei. O altă legătură cu România este susţinerea pe care Lürzer’s Archive o acordă festivalului european de publicitate AdPrint, printr-un parteneriat care ţine de 11 ani.

Cifre În Lürzer’s Archive au fost publicate în total 35.000 de reclame, până în ziua de azi, număr care reprezintă cam 3% din procentul celor primite pentru selecţie.

Nume importante din cadrul editurii care sunt și azi acolo • Michel Weinzettl, editor in chief, care este responsabil cu selectarea campaniilor, din 1987; • Claudia Coffman, sales representative, a pus bazele pieţei din U.S., din 1988; • Sandra Lehnst, marketing and sales manager, care administrează compania pe cinci continente, din 2001.

Trei momente speciale din istoria Lürzer’s Archive • apariţia internetului; • editarea ediţiilor speciale; • publicarea unei reviste în China.

Proiecte speciale • The Lürzer's Archive Student of the Year Award (www.luerzersarchive.net); • Lürzer's Archive Berlin School of Creative Leadership Scholarship.

Criterii de selecţie a printurilor 22 de criterii încadrate în categoriile de mai jos: Moarte Subită 1. Mesajul nu e prezentat prin imagini, ci prin mult text sau dialog; 2. Beneficiul produsului pur și simplu nu este înţeles, există nelămuriri privind scopul sau funcţionalitatea lui; 3. Juriul nu este familiar nici cu produsul, nici cu brandul sau clientul și nu știe în ce categorie să-l plaseze.

Cel mai important 4. Este reclama una nouă în ceea ce privește ideea – cel puţin în categoria de produse specifică?

Important 5. Strategia adoptată este potrivită brandului promovat? Este aproape sau departe de valorile lui? (ce știm despre brand, istoria lui?); 6. Strategia este bazată pe caracteristicile produsului (pe USP, dacă există așa ceva) sau este bazată pe o publicitate de imagine sau de lifestyle?

7. Reclama reușește să diferenţieze brandul suficient de bine, în raport cu competitorii săi?

8. A fost soluţionată o problemă de comunicare dificilă printr-un mod neobișnuit, deosebit?

9. Reclama reușește să atingă o coardă emoţională a publicului său?

Ultimele șanse 10. Filme/fotografii neobișnuite, inovatoare (filmare, editare, stil etc.); 11. Utilizarea într-un mod inedit a celebrităţilor; 12. Reclama nu este doar o "glumă vizualizată"; 13. Ambiţie artistică.

Avantaje suplimentare 14. Reclama e din UK sau SUA; 15. Regizori, fotografi, produse foarte cunoscute; 16. Componenţa juriului; 17. Economie slabă (recesiune) – competiţie scăzută; 18. Economie puternică – libertate mai mare de a fi creativ; 19. Grupă de produse puternică sau grupă de produse dificilă?

20. Reclama este binecunoscută, dar nu foarte des vizualizată; 21. Reclama sau campania a creat un anumit soi de interes, de agitaţie în jurul ei; 22. Costuri foarte mici de producţie.

Numărul 01 — 125

Mercedes-Benz

Pre}ul viitorului este responsabilitatea Tudor Bratu, ProMotor

www.daimler.com

Text

Foto

Viitorul mobilităţii este în mâinile pricepute ale constructorilor auto. Resursele Planetei noastre sunt pe sfârșite și trebuie să fim atenţi cu mediul mai mult ca niciodată.

Mercedes-Benz își asumă responsabilitatea de a crea mașini perfecte pentru viitorul omenirii, pentru mediu și, nu în ultimul rând, pentru clienţii săi.

Clienţii Mercedes-Benz nu-și cumpără orice mașini, așa cum părinţii nu-și duc copilul la orice școală. Părinţii înţeleg că școala are un rol important în viaţa copilului lor și a societăţii în care el crește, iar reprezentanţii Mercedes-Benz pun preţ pe responsabilitate. Mercedes-Benz este "top of the mind" și "top of the wish list" de aproape 125 de ani, pentru că oamenii care îl reprezintă sunt responsabili. Deceniile de cercetare și dezvoltare din fabricile Mercedes-Benz, grija pentru mediu 126 — Numărul 01

materializată în cele mai fascinante modele hibride și electrice, precum și în tehnologia BlueEFFICIENCY fac din Mercedes un brand ecologic, curat și responsabil. Și cu această filosofie întipărită pe fiecare rotiţă din mecanismul fiecărui model, Mercedes livrează stări, emoţii, siguranţă și confort pentru clienţii și pasagerii lor.

Cheia de la un Mercedes-Benz abia cumpărat atârnă greu, pentru că, în ea, viitorul proprietar va descoperi, treptat, cei 125 de ani de experienţă a producătorului german, inovaţie și atenţie pentru detalii, sustenabilitate și un mod de viaţă. Dacă nici mașina la volanul căreia parcurgi zi de zi drumul către birou, în care îţi duci familia în vacanţă, sau care e cu tine pe cele mai lungi drumuri, unde iţi vin cele mai inspirate idei, nu spune ceva despre tine și despre modul tău de viaţă, atunci noţiunea de lifestyle și

echivalentele ei în toate limbile Pământului ar trebui scoasă din toate dicţionarele.

Deși prezentul lui Mercedes-Benz este fascinant, viitorul este extrem de important.

Mercedes-Benz își propune să se reinventeze la fiecare nouă generaţie de modele, caută mereu soluţii de îmbunătăţire a relaţiei cu mediul înconjurător și cu viitorul Planetei. Conservarea resurselor acesteia precum și păstrarea intactă a naturii sunt printre obiectivele constructorului din Stuttgart, care face parte dintre pionierii viitoarei generaţii de autotursime ce vor popula în curând străzile, fără a mai polua aerul.

Cu prototipul său excepţional, F800 Style, Mercedes-Benz își declară în mod evident poziţia faţă de abordarea viitorului.

F800 este o apariţie futuristă care probabil ar arăta ciudat dacă ar apărea acum pe

stradă, printre mașinile Mercedes-Benz actuale. Dar ea este o mașină a viitorului, așa vor arăta mașinile Mercedes-Benz ale anilor ce vor urma. Toate vor fi construite pe aceeași reţetă – o formă fantastică, fascinantă, dar care a fost elaborată de departamentul de design împreună cu cel tehnic, pentru ca mașina rezultată să fie deopotrivă frumoasă, spectaculoasă, conformă timpului ei, dar și capabilă să înglobeze cele mai noi tehnologii ale momentului său, inovatoare și cu atenţie faţă de mediu. F800 a fost gândit spre a deveni o mașină care să poată fi propulsată strict de motorizări ale viitorului. Sub capota lui F800 Style Plug-in Hybrid poate fi așezat un motor pe benzină V6 care lucrează cu un motor electric, împreună oferind 409 CP putere maximă. Mașina poate rula electric cu maximum 120 km/h pe maximum 30 de km,

iar bateriile se încarcă singure folosind energia recuperată la frânare sau prin intermediul unei prize convenţionale. Când lucrează împreună, cele două motoare accelerează F800 Style de la 0 la 100 km/h în doar 4,8 secunde. Cea de-a doua versiune de F800 este botezată F-Cell și folosește pile de combustibil. Are o putere de 100 kw și 290 Nm cuplu. Cu 52 de kilograme de hidrogen poate rula 600 km fără a polua mediul înconjurător. Pentru că este o adevărată mașina a viitorului, F800 duce confortul, tehnologia și grija pentru șofer la un alt nivel. Sistemul Distronic Plus Traffic Jam Assistant urmărește mașina din trafic, din faţa lui F800, frânează sau accelerează singur și chiar virează și schimbă benzile. În plus, sistemul poate prelua controlul asupra direcţiei, astfel că șoferul se poate relaxa.

Oricând dorește, șoferul poate să intervină

cu comanda proprie și sistemul își oprește influenţa asupra mașinii.

Pe lângă F800 Style Concept, MercedesBenz a dezvoltat, în urmă cu un an, trei autovehicule bazate pe arhitectura podelei sandwich. Este vorba despre cele trei creaţii BlueZERO care integrează sisteme de propulsie alternativă diferite, semn că Mercedes-Benz are deja pregătite mai multe soluţii pentru viitor. F-Cell, E-Cell și E-Cell Plus sunt sistemele de propulsie pe care se vor baza Benz-urile viitorului. Sistemul F-Cell funcţionează având la bază o propulsie cu pile de combustibil, utilizată acum în versiunea Clasa B, produsă în ediţie limitată și disponibilă acum pentru teste ale presei de specialitate și diverși clienţi aleși special. O reacţie chimică între hidrogen și oxigen permite sistemului de propulsie să genereze energie electrică, folosită apoi la Numărul 01 — 127

Mercedes-Benz

propulsarea mașinii. Al doilea concept de propulsie, E-Cell, funcţionează având la bază o baterie litiu-ion de 120 V. A treia unitate BlueZERO este denumită E-Cell Plus. În partea din spate a acestei versiuni este instalat un motor turbo pe benzină de un litru menit să acţioneze un generator electric care încarcă bateriile. Motorul în trei cilindri de un litru încarcă bateria litiu-ion automat și, astfel, E-Cell Plus poate acoperi până la 600 km cu un singur rezervor de carburant și 100 km fără motorul pe benzină, strict electric.

Mașinile electrice și foarte prietenoase cu mediul produse de Mercedes-Benz nu sunt mașini plictisitoare. A fi economic și non-poluant nu este plictisitor. MercedesBenz demonstrează acest lucru atât prin performanţele anunţate pentru F800 Style, cât și prin lansarea primului supercar electric veritabil, care, cel mai probabil, va fi disponibil la vânzare în maximum trei ani.

Mercedes-Benz SLS AMG E-Cell este propulsat de patru motoare electrice, câte unul amplasat în fiecare roată. Cele patru motoare produc un total de 533 CP și 880 Nm cuplu maxim, valori impresionante pentru o mașină electrică. O super-mașină electrică, deoarece SLS AMG E-Cell este capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în sub patru secunde. Bateria cu litiu-ion de ultimă generaţie este răcită cu lichid, are o capacitate de 40 Ah la 400 de volţi și poate înmagazina 48 kWh. Foarte important, bateriile lui SLS AMG E-Cell sunt produse de Deutsche Accumotive GmbH & Co. KG, un joint venture între Daimler AG și Evonik Industries AG. 128 — Numărul 01

Această nouă companie va produce baterii și sisteme electrice pentru autoturisme, astfel că implicarea lui Mercedes-Benz în dezvoltarea viitorului auto este mai mult decât serioasă. Lumea auto și mediul înconjurător sunt pe mâini bune: mâinile pricepute ale inginerilor Daimler.

Protecţia mediului nu este un exerciţiu de marketing. Mercedes-Benz este inventatorul automobilului și protecţia mediului este o responsabilitate, o promisiune pe care compania germană s-a angajat să o respecte indiferent de moment, model sau nevoile și cerinţele pieţelor. Chiar astăzi, Mercedes-Benz oferă 58 de modele din toate clasele care au grijă de mediul înconjurător prin impactul redus pe care îl au asupra acestuia.

Inovaţiile Mercedes-Benz, disponibile acum în toată gama, care reduc impactul autoturismelor asupra mediului

înconjurător, sunt reunite sub denumirea de BlueEFFICIENCY. Deja stilul inconfundabil al autoturismelor Mercedes-Benz, designul lor fantastic, aerul fascinant și confortul de top sunt completate de acest nou trademark al mărcii, botezat BlueEFFICIENCY. Acesta este numele folosit de Mercedes-Benz pentru măsurile inteligente și inovatoare ale mărcii luate pentru reducerea consumului de carburant și nivelului de emisii. Aceste măsuri sunt combinate în diferite moduri, în funcţie de modelul de mașină, de clasa din care face ea parte și de felul în care va fi exploatată.

BlueEFFICIENCY desemnează sistemul de propulsie cu alimentare dublă NGT pe bază de gaz natural, motoarele pe benzină CGI și cele diesel CDI, sistemul ECO start/ stop, precum și optimizarea motoarelor, transmisiilor, sistemului de management al

energiei, al direcţiei, al pneurilor și al caracteristicilor aerodinamice.

Un consum mai mic de combustibil înseamnă emisii poluante mai mici, deci grijă pentru mediul înconjurător. În același timp, un consum mai mic înseamnă și o mai mare atenţie dedicată clientului, o responsabilitate foarte importantă a lui Mercedes-Benz – grija pentru client. Este clar că un client de Mercedes-Benz care se bucură de performanţe dinamice foarte bune, cu costuri de exploatare cât mai mici, va fi un client mai fericit și mai relaxat. Iar Mercedes-Benz asta își dorește, clienţi fericiţi și mașini perfecte.

BlueEFFCIENCY chiar funcţionează. De exemplu, pentru un Mercedes-Benz C 180 KOMPRESSOR BlueEFFICIENCY au fost aduse îmbunătăţiri propulsorului, sistemului de management al energiei, al direcţiei, transmisiei, aerodinamicii și

pneurilor. Cilindreea motorului a fost redusă cu 200 cmc, pompa de servodirecţie asistă direcţia doar atunci când este necesar, iar transmisia are un raport de transmitere pe puntea spate mai mare. Acest lucru se traduce prin faptul că aceeași viteză de deplasare a mașinii este atinsă la o turaţie mai mică a motorului, deci consumul de combustibil este mai mic. Aerodinamica a fost și ea îmbunătăţită, în special în partea frontală a mașinii, sub aceasta, și la nivel de detalii – oglinzile retrovizoare sunt noi, la fel și grila motorului. Pneurile cu o rezistenţă redusă la rulare constituie și ele o îmbunătăţire notabilă. Profilul special și compoziţia îmbunătăţită a cauciucului faţă de pneurile obișnuite se traduc prin reducerea rezistenţei la rulare.

Modificările aduse motorului au redus consumul de carburant cu 4,7% faţă de o

versiune fără BlueEFFICIENCY. Sistemul de management al energiei reduce consumul de carburant cu 2,4%, iar transmisia reduce consumul de carburant cu 2,2%. Noile caracteristici aerodinamice reduc consumul de carburant cu 1,2%, iar pneurile scad și ele consumul de carburant cu 1,6%. Reducerea consumului de carburant obţinută prin aplicarea măsurilor inovatoare Mercedes-Benz BlueEFFICIENCY este fascinantă: C 180 KOMPRESSOR BlueEFFICIENCY are un consum de carburant în timpul utilizării zilnice cu 12,1% mai redus decât cel al unui alt model comparabil. Deși s-a obţinut această performanţă, puterea și cuplul au rămas aceleași, deci șoferul are parte de aceeași experienţă fascinantă cu costuri mai reduse și cu efect mai puţin poluant asupra mediului înconjurător.

Responsabilitatea este preţul măreţiei, spunea Winston Churchill, în timp ce conducea un Daimler DB18 Drophead Coupé, în timpul campaniei din 1944.

Astăzi, am putea reinterpreta – pentru Daimler, măreţia înseamnă responsabilitate și angajament. Mai este nevoie de încă o dovadă că Mercedes-Benz creează lucruri măreţe, a scris istorie și lucrează neîncetat la viitorul nostru? Astăzi, aproape de data de aniversare a 125 de ani ai companiei, vorbim despre modele Mercedes-Benz propulsate strict de electricitate, care pot fi conduse în teste și vor fi disponibile la vânzare în viitorul apropiat.

Mercedes-Benz este un brand măreţ pentru că responsabilitatea faţă de clienţi, mediu și toţi participanţii la trafic este pe primul plan.

Numărul 01 — 129

tea TIME

Mercedes-Benz apreciaz` // Donald Potard // Agen]ia de lux

Uneori e s`natos s` taci // alteori nu // unii nu tac // pentru c` au idei // idei care pot schimba vie]i Independen]a // înainte era un cuvânt care umplea gura // descre]ea frun]i // cre[tea pulsul // acum ridic` doar sprâncene

Cum s` ajungi cool // în doi pa[i simpli // unu: ia-]i o Vespa // doi: atât

Nu e burghezie // nu e snobism // nu e passé // nu e nostalgic // nu e pr`fuit // e doar incredibil // s` tr`ie[ti câteva zile într-un conac.

Numărul 01 — 131

IDEI ROMâNE{TI CARE MERIT~ îMP~RT~{ITE ALEX MIHAI DINU

Text "Dacă tăceai, filosof rămâneai" – cu asta am crescut în urechi și asta ne-a ghidat vieţile. Dar, dacă e să ne uităm în jurul nostru, nu ne-a ajutat prea mult.

Comparând cu ce se întâmplă prin alte părţi unde vorbitul nu a fost stigmatizat, se pare că e mai sănătos să vorbești, să spui când ai ceva de spus. Vorbitul și, mai ales, împărtășitul ideilor funcţionează ca motor inspiraţional, schimbă vieţi, oferă perspective, deschide ochi, lărgește frontiere și ne umanizează. Și dovada că împărtășirea ideilor e corectă și sănătoasă e succesul de care se bucură TED în America și recentele TEDx în restul lumii.

Bucureștiul este unul dintre orașele care au găzduit TEDx în 2009 și 2010. Dacă nu știaţi nimic despre TED/TEDx, iată mai jos 10 informaţii care vă vor ajuta să vă convingeţi că evenimentul merită toată atenţia.

01 TED este o organizaţie non-profit dedicată conceptului Ideas Worth Spreading. A început în 1984 cu o conferinţă care avea scopul de a reuni oameni remarcabili din trei spectre diferite: Tehnologie, Entertainment, Design.

02 De atunci, domeniul său de aplicare a devenit tot mai larg, având atât un foarte apreciat site video (www.ted.com), care include TEDTalks, cât și o vastă serie de conferinţe organizate peste tot în lume.

03 Participanţii au numit TED "the ultimate brain spa" și "o adevărată călătorie în viitor". Audienţa sa diversă - CEO, oameni de știinţă, filantropi, artiști, pasionaţi ai tehnologiei - este aproape la fel de specială ca vorbitorii de la evenimentele TED. 04 Printre ei s-au numărat, de-a lungul timpului, Bill Clinton, Bill Gates, Jane Goodall, Frank Gehry, Paul Simon, Sir Richard Branson, Philippe Starck, Bono și mulţi alţii.

132 — Numărul 01

05 TED este despre idei care schimbă lumea.

Vorbitorii TED au curajul de a expune pe scenă idei îndrăzneţe care susţin anticiparea și conturarea viitorului în tehnologie, crearea și implementarea unor soluţii ingenioase pentru probleme globale și inovaţia în afaceri, știinţă, tehnologie, design și arte.

06 TED.com reprezintă o platformă pentru idei, inspiraţie și un catalizator pentru schimbări uimitoare în fiecare colţ al lumii. Dovada e creșterea constantă a numărului de vizionări și de fani la nivel mondial.

07 TEDx este un mod inventiv de a aduce noi evenimente TED în toate colţurile lumii.

Programul permite comunităţii TED din întreaga lume să își creeze propria serie de evenimente independente. Sub o licenţă TEDx, gazdele pot dezvolta propriile programe adaptate la nivel local și naţional.

08 Lansat în martie 2009, TEDx este cea mai nouă și mai dinamică iniţiativă TED. În mai puţin de un an, mai mult de 200 de evenimente TEDx au fost organizate de către persoane fizice sau organizaţii în regim non-profit.

09 Evenimente TEDx au avut loc în Nairobi, Tokyo, Amsterdam, București, Singapore, Seul, la Madrid, Dubai, Londra, Detroit, Buenos Aires, Sydney și în multe alte locuri.

10 Conceptul TEDx se găsește acum aplicat într-o gamă largă de evenimente în dimensiuni diferite – teatre umplute cu sute de participanţi, ce implică rockstars, intelectuali publici și lideri de afaceri de mare succes, până la întâlniri în cadru restrâns pentru evenimente cu aceeași structură și același impact.

VORBITORII TEDx BUCHAREST 2010 au fost: Adrian Bejan Adrian Stoica Andrei Roșu Arnoud Raskin Cătălin Ștefănescu Eric Weiner Magnus Scheving Mihai Panaitescu Nik Halik Oana Pellea Radu Tătucu Raluca-Ioana van Staden Roland Hermann

Carmen Oprea — membru în echipa de organizare TEDx Bucharest 2010

Cum a apărut TEDx Bucharest?

TEDxBucharest a apărut exact la sfârșitul lunii martie 2009, în aceeași lună în care programul a fost lansat. Avantajul de a fi fani TED și de a urmări constant discursurile vorbitorilor pe TED. com ne-a ajutat să aflăm despre acest proiect imediat și să-l aducem în România. Am format repede o echipă mixtă de voluntari, pasionaţi ai conceptului, și ne-am luat angajamentul de a aduce TEDx în București. A fost și este o provocare interesantă, mai ales că am fost cea mai tânără echipă din Europa care a primit proiectul în 2009, iar asta ne-a dat ambiţie și curaj.

De ce e important să existe un astfel de eveniment la noi?

Pentru că România are o mulţime de oameni valoroși, oameni care scriu istorie în domeniile lor, oameni care merită să fie un exemplu și un model, oameni care inspiră, oameni care au idei valoroase. Am vrut să contribuim pentru a aduce acești oameni valoroși în lumina reflectoarelor alături de internaţionali care să ofere o perspectivă globală. Și asta face TEDxBucharest.

Nu am căutat vedete sau oameni deja cunoscuţi publicului larg, am căutat oameni care prin domeniul sau experienţa lor sunt fantastici și au idei de împărtășit, oameni care merită să fie ascultaţi și care după cele 18 minute de discurs să te îmbogăţească prin complexitatea lor.

Succesul e o combinaţie de elemente, dar cel mai important, cred, e educaţia din copilărie. Un copil poate fi educat să fie curios și să gândească critic, mai apoi el o să găsească lucruri care îi plac și o să le urmărească neobosit mai târziu. E foarte greu să ajungi să iubești ceva, însă după e floare la ureche. În concluzie, "succesul meu" nu are legătură cu vreun dat genetic special, ci reprezintă combinaţia unor variabile din mediul în care m-am dezvoltat.

Mihai PAnAitescu, 22 de ani - câ[tig`tor al concursului Peugeot Design, una dintre cele mai prestigioase competi]ii interna]ionale de design, speaker la TEDx Bucharest 2010 Cât de important e designul unei mașini în comparaţie cu confortul/siguranţa?

Designul e foarte important și asta pentru că "designul" include toate aspectele ce ţin de interacţiunea și utilizarea unui obiect. Designul fără funcţie este doar "stil" și, personal, nu mai sunt un avocat al stilului pentru că estetica fără funcţie nu are valoare. Stilul în designul de produs și implicit cel auto merge mână în mână cu advertisingul, breaslă care nu îmi mai este pe plac.

Confortul și siguranţa sunt funcţii foarte importante care, dacă sunt tratate cu interes, pot aduce elemente vizuale noi și interesante.

Un design de succes este acela care va îmbina cu abilitate o estetică echilibrată, care încorporează toate funcţiile de rigoare.

Exemplul unui design bun este floarea care reușește să atragă albinele (clientul) spre polenizare. Să speram însă că albina o să stea confortabil în floare, nu?

Cât e artă și cât e business în meseria ta?

Depinde ce vrei sa faci. Dacă vrei să schimbi sistemul dinăuntru și să desenezi mașina secolului, nu trebuie să te intereseze afacerile, trebuie să fii muncitor și să stai la birou să desenezi. Meseria mea ar trebui sa fie 99% artă sau, mai bine zis, meșteșug, pentru că nu mai cred în "artă".

De obicei, designerii cei mai talentaţi nu ajung pe poziţii înalte pentru că le lipsește partea caracterială întreprinzătoare. Eu sunt undeva la mijoc, din cauză că mă plictisesc repede.

Cum ai ajuns la succesul pe care îl ai acum? A fost un mix între talent și noroc?

Sau sunt niște pași pe care dacă îi faci îţi maximizezi șansele?

Succesul meu... da. Multă muncă, cred.

Ce face din meseria ta una specială? Ce te motivează să te ridici în fiecare dimineaţă din pat?

Se spune despre meseria mea că e cea mai înaltă treaptă a designului, însă dificultăţile de zi cu zi mă fac să uit asta câteodată.

Mă trezesc dimineaţa cu gândul că într-o zi îmi voi da demisia și voi schimba lumea, ha-ha, însă când ajung la birou și văd că încă sunt probleme cu aripa faţă și cu găurile de ventilaţie ale șoferului uit de tot și mă apuc iar, entuziast, de treabă.

A, da, și banii, însă dacă studiam la ASE, era și mai bine, poate.

și am realizat că nu mai pot da înapoi.

La egalitate cu acest moment, l-aș menţiona pe cel în care am scris către mii de potenţiali sponsori și, timp de două săptămâni, nu am primit niciun răspuns.

Dar am fost sigur că până la urmă vor fi și companii interesate. Și așa a fost.

De ce e important să-ţi dezvolţi spiritul competiţional?

Principala competiţie este, de fapt, cu tine însuţi. Marea provocare este de a-ţi demola barierele interioare, să înlocuiești fraze de genul "eu nu o să pot face asta niciodată" cu "sunt sigur că pot face asta și, în plus, se vor întâmpla și lucruri minunate în urma participării mele la acest maraton"...

Care sunt principalele diferenţe dintre un maraton obișnuit și unul la Polul Nord? În afară de gradele Celsius? Sau, dacă asta e principala diferenţă, ce consecinţe are ea?

Prefer maratoanele extreme, de aventură.

Cred că diferenţele majore sunt date de amploarea pregătirii (fizice, psihice, logistice) și a bugetului... Temperatura constituie un obstacol doar dacă nu ești pregătit corespunzător pentru ea...

Ce ar trebui să înveţe din experienţa ta cei cărora le vei vorbi?

Mi-ar plăcea ca oamenii care află despre experienţa mea să își scrie o listă cu lucruri pe care vor să le realizeze în viaţă despre care cred(eau) că nu le pot realiza. Apoi, să scrie ce ar avea de câștigat dacă s-ar întâmpla respectivele lucruri. La final, să facă un miniplan de acţiune pentru fiecare lucru și să pună în aplicare unul dintre ele.

Să nu fie zgârciţi cu lista. Mai bine să își propună să realizeze 50 de lucruri și să se întâmple doar 30, decât să își propună 3-4.

Pentru că se vor întâmpla maximum 3-4....

Andrei Roșu, 33 de ani - primul român care a participat la maratonul de la Polul Nord, speaker la TEDx Bucharest 2010 De ce ai vrut să trăiești experienţa asta?

Am simţit că trebuie să fac acest lucru.

Ulterior, am găsit și argumente "raţionale": pentru că îmi place să călătoresc, îmi place aventura, îmi plac premierele, îmi place să dovedesc că se poate să îţi depășești condiţia (de om de birou, de orășean, de român etc.) și, nu în ultimul rând, pentru că vreau să am ce povesti copiilor și nepoţilor - pentru care voi fi, cu siguranţă, un model.

Care a fost cel mai dificil moment?

Probabil că acela în care am ajuns la Polul Nord, unde erau aproape -400 C, vânt de 50 km/h, de abia puteam respira,

Câteva dintre premiile câștigate de TED.com Webby Awards – Cel mai bun site în Utilizarea Video sau Moving Image — 2009 – Cel mai bun site în Utilizarea Video sau Moving Image - People's Choice — 2009 – Cel mai bun site de navigare/structură — 2008 – Cel mai bun design vizual — 2008 – Cele mai bune Podcast-uri — 2008 + De comunicare interactivă Arte 14 + Experimental / câștigător comunitare — 2007 iTunes Numărul 01 — 133

Le temps des Français Diana Anghel în dialog cu arh. Corvin Cristian

În București, pe strada Franceză, bistroul La Bonne Bouche pare decupat de pe una dintre străduţele pariziene. Dacă vă întrebaţi cui i-a reușit atât de bine, e momentul să îl cunoașteţi pe Corvin Cristian.

Ei, clienţii, știau foarte bine, de data asta, ce vor. Știau că vor un bistro franţuzesc și atunci ne-am uitat împreună pe multă documentaţie. Întâmplător, în perioada aia, și eu am mers de trei ori în Franţa, unde făceam poze cu tot ce vedeam pe acolo și apoi am ales împreună mixul cel mai potrivit.

Corvin Cristian este un designer absolvent de arhitectură. A lucrat în ultimii 10 ani ca Art Director pe platouri de filmare, iar faptul că s-a ocupat atât de filme de epocă, cât și de filme contemporane i-a dezvoltat o versatilitate rar întâlnită. www.corvincristian.com

134 — Numărul 01

Nu a fost greu, dar a trebuit puţină atenţie.

Trebuie să le alegi în așa fel încât să se potrivească toate împreună. Am făcut multe teste, și de culori, de tot. Nu le-am ales așa, într-o zi și gata, alea au fost. E un proces step-by-step. Nu facem un proiect și imediat

după e totul gata. Nu, mergem acolo, mai dăm cu pensula... mai facem câte ceva.

Eu cred că e foarte important ca spaţiul să se lege cu mâncarea, cu oamenii, cu tot.

Cred că e esenţial. La Bonne Bouche e un bistro tipic franţuzesc, are toate elementele tipice: bancheta de-a lungul peretelui, plăcile de ciment pictat, care sunt caracteristice pentru Paris, mărimea meselor... totul e după o reţetă: o reţetă de bistro franţuzesc.

Așa cum sunt și la Paris și nimănui nu îi e rușine să facă după reţeta respectivă. În reţetă mai poţi să adaugi niște elemente.

La noi, e un bistro tipic franţuzesc, dar are câteva elemente contemporane, cum sunt niște lămpi mai design, iar printre scaunele vechi, din lemn curbat, sunt pierdute și câteva scaune de design contemporan... pentru că mie mi se pare normal să nu vrem

care le au și bunicile noastre, de care ne-am plictisit în copilărie. Am pus printre ele și două-trei vedete.

să păcălim pe nimeni cum că ăla e un bistro vechi. Nu, e un bistro făcut în ziua de azi, dar care face o reverenţă, așa, bistroului tipic, celui de la care se trag toate.

Avem scaune diferite, fiindcă și oamenii care se așază pe scaunele acelea sunt diferiţi. Nu e că n-am avut bani să le luăm pe toate la fel și ne-am cârpit. Ne-am gândit cam câte să fie mai anonime așa și câte mai vedetă. Sunt multe locuri în care dorinţa designerilor sau a proprietarilor e atât de mare să arate ce știu ei despre design în locul ăla, încât sunt pline de iconuri. Devin ca niște showroomuri. E și mediul ăsta esteuropean, în care omul vrea să arate tot ce are, tot ce poate. Dar noi ne-am gândit să nu fim chiar așa: să punem și noi două-trei obiecte-icon, dar majoritatea scaunelor sunt anonimele scaune de la 1858 - cele pe Foto Corvin Cristian

Totul a fost organic. Clădirea e pe strada Franceză. Deja e o legătură cu faptul că e un bistro franţuzesc, nu e pe strada Cojocari sau Șelari. E într-o clădire care e imobil istoric. Iar clădirea e făcută pe la 1860-1870.

Acela e exact un moment de mare cotitură în societatea românească, unde, până la 1830-1840, boierii români mergeau pe străzile alea pe acolo, cu turbane, în șalvari sau cu cipici lungi ori cu caftane, după moda orientală. Și în nu mai puţin de 20 de ani au început să se ia după moda pariziană. Au început să meargă în costume europene.

Exact momentul în care a fost construită acea casă. Deși casa nu e nicicum într-un stil franţuzesc, începuse deja să bată un vânt franţuzesc. Așa că mi s-a părut foarte potrivit că în acea casă, exact pe vremea aia, erau unii care ar fi făcut ceva care să semene cu Parisul. Deci noi, la o diferenţă de 140 de ani, cumva ne-am pus în pielea celor care trăiau atunci și care începuseră să își trimită copiii la Paris. Deja începuseră să se întoarcă de la Paris cu amintirea locurilor pe care ar fi vrut să le refacă în București. Deci n-a fost ca nuca-n perete: hodoronc-tronc, într-o casă istorică, într-un centru vechi, hai să facem și noi un bistro franţuzesc. Nu, totul e legat.

Probleme minore, legate de mici întârzieri, au fost. Dar care nu îţi consumă nervii foarte tare. Sigur, mai mult pe ai proprietarului, căci asta tot timpul înseamnă depășiri de timing și altele. Dar la noi în ţară sunt destul de inerente, nu prea te poţi aștepta să îţi Numărul 01 — 135

lucreze cineva la timp, să îţi livreze cineva la timp. Iar pentru mine, care lucrez numai în ţară, n-a fost nimic nou.

Reacţiile au fost pozitive. Practic, n-am auzit niciuna negativă. Or fi fost, dar nu mi le-au spus mie.

Ceva asemănător n-am mai făcut până acum. Am mai făcut restaurante, dar nu asemănătoare. Ceea ce am făcut noi acolo a fost să refacem un stil. Ne-am uitat bine cum a fost stilul respectiv și l-am refăcut. Cam la asta ma pricep eu, pentru că am lucrat mult timp la filme și întotdeauna asta era tema: filme de epocă. În Franţa, pe vremea lui Napoleon, ori în Anglia. Exact așa procedam: luam albume, mergeam acolo, făceam poze, vedeam cum e și refăceam în stilul respectiv decoruri. Cumva, procedura nu era nouă, dar

136 — Numărul 01

nu am făcut niciodată unul exact așa.

Designerii muncesc foarte diferit: sunt designeri care doar fac conceptual totul.

Sunt alţi designeri care poate că au clienţi foarte puternici în ceea ce vor și atunci designerii devin doar un instrument al clientului, caută obiectele respective... și sunt și unii care fac și concept, știu și cum se execută, fac totul de la cap la coadă. Ideală ar fi prima variantă. Dacă ajungi suficient de cunoscut, e cu atât mai plăcut cu cât din concept poţi să dirijezi totul. Partea cealaltă, de execuţie, e foarte time consuming, dar nu e atât de rewarding, în schimb. De obicei acolo apar problemele. Conceptul e perfect, dar execuţia ne omoară. Și așa că, într-un fel, e ideal să ajungi ca designer la nivelul ăla, la care nu mai trebuie să te ocupi de detalii. Ai oameni, pe care i-ai recrutat, care

deja gândesc ca tine... ar fi ideal. Dar nu știu pe nimeni să fie așa. Sunt în străinătate, dar pe aici nu cred.

Problema nu e atenţia, pentru că proprietarii de la noi acordă atenţie. Ei sunt foarte implicaţi, să facă frumos, se documentează... există o problemă mare cu cei care sunt mai umblaţi, pentru că faptul că ești umblat nu înseamnă neapărat că și asimilezi. Sunt oameni care nu au ieșit niciodată din ţară, dar au studiat în facultate, din pasiune, și au înţeles perfect stiluri și tot. În schimb, sunt oameni care sunt plecaţi tot timpul din ţară și văd numai lucruri frumoase, dar nu sunt în stare să concretizeze nimic din ce au văzut pe afară. Și atunci devine o problemă: unul care crede că, fiindcă a fost plecat, are idei mult mai bune. Atenţie acordă, dar problema e că

noi, românii, genetic vorbind, nu suntem prea dotaţi estetic. Poate că eram dotaţi mai demult, dar ultimii 50 de ani nu ne-au ajutat prea tare. Și, ca rușii, avem un simţ estetic mai... nu ne putem abţine de la zorzoane, nu știm să facem lucrurile simple, tăietura aia simplă pe care o au nordicii sau vest-europenii... nouă ne lipsește. Ca la haine: nu ne iese. N-o să ne iasă niciodată un costum englezesc, un gazon simplu. Sunt lucruri care pur și simplu ne sunt refuzate din naștere. De aceea, efortul nostru, ca designer sau ca proprietar, trebuie să fie foarte mare, de a ne uita, totuși, la niște modele. Și asta nu prea se întâmplă în România. Oamenii vor să fie foarte creativi și își închipuie că poţi fi creativ așa, simplu, din nimic. Dar, de fapt, creativitatea vine din studierea unor modele și aplicarea lor.

Și când le înţelegi bine... e ca limba. La început, copilul repetă cuvintele la nesfârșit, fără să le priceapă. Dar după multe exerciţii de repetiţie, ajunge să vorbească limba foarte bine. Cam așa e și în design, după părerea mea: înveţi, înveţi acolo, copiezi la indigo, până când, brusc, începi și tu să îţi dai seama că înveţi și tu să mânuiești foarte bine lucrurile alea. Dar asta e o chestie pe care foarte mulţi oameni o refuză: mulţi își închipuie că designul e o chestie de inspiraţie și creaţie, așa, de moment. Și arhitecţii, și designerii se văd ca niște sculptori sau ca niște artiști, care au avut inspiraţia și gata...

Eleganţa e ingredientul care ne lipsește.

Sunt înzorzonate, sunt lucrate, s-a stat pe ele și s-a gândit la ele o grămadă, dar la sfârșit nu sunt elegante, pentru că croitorul

nu știe să croiască. Te duci la un croitor care și refuză să înveţe cum trebuie, să se uite la costumul englezesc cum e făcut, deci nici nu-i prea priceput profesional, nu e nici dotat prea tare de la natură: la ce te poţi aștepta? De aceea, eu încerc să copiez, nu consider că sunt creativ. Pur și simplu stau și mă tot uit la lucruri care mi-au plăcut. Și stau să înţeleg de ce sunt așa și să aplic regulile alea, ca un croitor care măsoară, vede cum au făcut alţii și încearcă și el să facă: mai prost poate, dar cât poate atât face.

Sunt și la noi spaţii făcute bine: sunt locuri în care se văd influenţe din designul contemporan din alte ţări. La ele n-aș schimba nimic, sunt foarte frumoase, dar la majoritatea aș schimba ceva: ar trebui decopertate și luate de la capăt.

Numărul 01 — 137

HUGGING CHAIR: POVESTEA UNUI SCAUN

Când am căutat un scaun înalt și confortabil pentru proiectul de cafenea la care lucram, am experimentat, din nou, frustrarea pe care o ai la noi când mergi la cumpărături: foarte rar găsești și altfel de produse decât de bună calitate, dar cu preţuri exagerat de mari (am întâlnit și adaos de 300%) sau produse ieftine, dar, evident, de proastă calitate. Am acceptat provocarea de a gândi și produce un scaun dedicat viitoarei cafenele (proiectul cafenelei nu s-a finalizat, însă a rămas proiectul scaunului).

arh. Adrian Damian

Text [i foto

Tema de proiectare (brief-ul) a schiţat profilul viitorului scaun: scaun înalt de bar, durabil, confortabil, să permită rotirea ușoară a celui care șade către vecinul din stânga sau dreapta și un cost redus. Pentru că erau aproape 20 de scaune în jurul unei mese, trebuia să arate bine și în grup. Dat fiind "trendul" amenajărilor interioare bucureștene, am adăugat la listă și o serie de anti-uri: anti "minimalismului" sau "maximalismului" de "fiţe", anti decoraţiilor "neo-baroce" din plastic și din autocolant sau anti blink (numit de multe ori glamour) considerate de mulţi proprietari singurele ambalaje de succes pentru cafenelele sau restaurantele lor.

Această piesă de mobilier, scaunul, nu este doar o "mașină de stat" așa cum Le Corbusier l-a definit, o simplă structură destul de rezistentă cât să ne susţină corpul și ușor de utilizat, ci are caracter dat de formă și de modul de utilizare. În cazul meu, are un caracter prietenos și aproape domestic. Nu iese în evidenţă, dar îi simţi prezenţa plină de culoare.

Cum am folosit chiar eu scaunele Am produs câteva prototipuri pe care le experimentez cu soţia mea, acasă. Mâncăm, socializăm cu prieteni și lucrăm pe aceleași scaune, la aceeași masă multifuncţională. După mai mult de o lună în care le-am folosit în fiecare zi, am realizat ce ajustări trebuie făcute, iar acum scaunul este în varianta finală.

138 — Numărul 01

Numărul 01 — 139

Cu efort minim, efect maxim Urmând acest principiu al minimalismului, am încercat să reduc efortul de a produce scaunul reducând la minimum procesele de fabricaţie.

Am reinventat roata, cum se spune, folosind structura celui mai simplu și banal scaun de bar din inox cu trei picioare, pe care am atașat un spătar amplu în formă de semilună care te "îmbrăţișează". Braţele îţi sprijină spatele, bineînţeles, dar sunt și suport pentru coate, atunci când te rotești pe scaun spre vecinul din lateral sau chiar spre spate. Ele dau, de fapt, caracterul scaunului, iar numele a venit de la sine: Hugging Chair ("scaunul care te îmbrăţișează" e un nume cam lung).

Efectul pe care am contat este dat de 140 — Numărul 01

forma amplă a spătarului, dar și de îmbrăcămintea sa multicoloră, o fâșie lungă de 10 metri confecţionată din fâșii de resturi de materiale textile și haine vechi, înfășurată și închisă cu o manșetă cu nasturi. Metoda înfășurării îţi permite să schimbi destul de ușor îmbrăcămintea spătarului, dacă te-ai plictisit de cea veche sau dacă vrei să integrezi scaunul într-o nouă schemă de culori. Este, din acest punct de vedere, și un obiect interactiv.

Vreau Și eu Pentru moment, poţi achiziţiona un Hugging Chair contactând Adrian Damian Studio la datele de pe site-ul www.adriandamianstudio.ro

Cum produci un scaun în România Nu e greu să produci un scaun în România, dacă ai pasiunea asta și găsești oamenii potriviţi care să ţi-l producă. Însă eu cred că trebuie să pleci de la ideea că vei produce obiectul printr-o tehnologie simplă, accesibilă, și asta din mai multe motive. Primul ar fi specificul locului: produsele industriale Made in Romania nu sunt cunoscute prin precizia execuţiei sau rafinament.

Alt motiv este lipsa unor producători importanţi de mobilier contemporan autohtoni, cu tot ce înseamnă asta: tradiţie, tehnologie, piaţă de desfacere, care să stimuleze designerii români.

Acest context te conduce natural către soluţii alternative, simple, ingenioase și, nu mai puţin important, sustenabile.

ISTORIE CU DOU~ RO}I diana anghel

Text Piaggio & C s.p.a.

Motoplus Paneuro

Foto Care e produsul complet italian, cum nu s-a mai văzut de la carele romane încoace?

Să vă spun eu: Vespa. Și nu eu sunt cea care a făcut acest statement, ci The Times. Oficial "mersul cu Vespa e sinonim cu libertatea, exploatarea agilă a spaţiului și cu stabilire rapidă de relaţii sociale. Vespa a devenit simbolul unui lifestyle care și-a lăsat amprenta de-a lungul timpului: în cinema, literatură, publicitate. Vespa a apărut de nenumărate ori alături de cele mai semnificative simboluri ale unei societăţi în schimbare".

Nu că n-ar fi adevărat. Însă când vorbesc despre Vespa, parcă îmi vine să o fac mai visceral. Într-adevăr, scuterul de la Piaggio, apărut în 1946, îţi aduce o grămadă de avantaje. Și totuși... deși nu posed una, ei bine, sunt convinsă că într-o zi mi se va întâmpla. Iar atunci nimic nu-mi va mai sta în cale: cuceriri neașteptate îmi vor face ziua mai solară, tricoul lălâi va arăta ca o piesă de colecţie din generaţia Che, iar încrederea în mine s-ar afla într-un echilibru perfect, care ar face-o până și pe Justiţie geloasă.

Dintre aproximativ 17 milioane de posesori de Vespa, am stat de vorbă cu cinci dintre ei.

Ce i-a făcut să își cumpere Vespa, ce e cool la Vespa și de ce o comunitate a posesorilor. Ștefan Iordache (Chief Operating Officer Leo Burnett Group România) Când spun Vespa, spun... fun și libertate de mișcare incomparabil mai mare decât cea dată de mașină (oricât de mică ar fi).

Nu sunt genul care și-ar fi dorit motocicletă de viteză sau Harley, mi-am dorit dintotdeauna scuter. Iar spiritul Vespa mi-a plăcut cel mai mult.

Spiritul de eleganţă relaxată este cool în Vespa. Vespa este sinteza spiritului italian. Și mai mult pentru mine, este calul meu urban, adrenalina de care am nevoie.

Chiar dacă este "periculos" mersul pe scuter, nu se compară cu riscul determinat de motocicletă (viteză) sau de bicicletă (lipsa pistelor și a bunului-simţ în trafic).

Călin Mailat (ac]ionar restaurant Casa di David): Pe lângă clasicele avantaje legate de timp și de trafic, pe scuter te simţi liber.

Te plouă sau te bate soarele, ești mai aproape de natură.

Vespa e foarte confortabilă, e o soluţie testată în zeci de ani de istorie și cred că e cool să ai doar o evoluţie în design, decât să faci o revoluţie de dragul marketingului.

Te simţi bine când mergi pe șaua unei piese de design care a prins Dolce Vita.

Bicicleta îmi place, dar mereu sunt sub presiunea timpului și fac prea mult cu ea de la A la B. Motocicletă, da, am, și nu numai una, mai multe chiar.

Comunitatea Vespa e importantă doar pentru cei care vor să participe la ea, posesorii probabil se raportează egal la aceleași valori. Totuși, Vespa nu e un dinozaur.

Numărul 01 — 141

Cristian Movilă (fotograf): Clasic: mă descurc în trafic, am loc de parcare cam peste tot și consumul e foarte mic.

Cred că Vespa este singurul scuter pe care te poţi îmbrăca elegant. M-am hotărât să îmi cumpăr una când am văzut un amic în trafic.

Eu stăteam la volan și înjuram aglomeraţia; el slaloma lejer printre mașini. Îmi place mult stilul retro (în general) și școala italiană de design (în particular). Vespa este un bun exemplu al felului în care estetica unui obiect ajunge să îi dea un statut care depășește stricta funcţionalitate.

Am și o bicicletă, Brompton. Îmi place la fel de mult ca Vespa. Nu sunt concurente. Bicicleta e pentru zilele mai liniștite, scuterul are mobilitate mai mare.

Nu știu dacă o comunitate a posesorilor de Vespa e "importantă". Suntem oameni cu o pasiune comună, vorbim despre asta, schimbăm informaţii. Dar nu cred că depășește stadiul de divertisment.

Daniel Gontz (artist vizual) Cu scuterul te simţi în Bucureștiul anilor ‘70.

Ajungi oriunde în București imediat, ai locuri de parcare oriunde, nu mai ai parte de nervi și stat în trafic.

Vespa arată a scuter. Îmi plac formele retro și Vespa are o astfel de formă fără a se chinui prea tare.

Pe bicicletă ai de transpirat mai ales dacă te grăbești (și tot timpul sunt pe ultima sută de metri), iar pe motocicletă nu te poţi strecura prin trafic așa ușor și te costă întreţinerea mult mai mult. Aproape ca o mașină. Nu merită. Și întrebarea corectă ar fi de ce un scuter.

142 — Numărul 01

Claudiu Leonte (General Manager Luna Promotions) Scuterul are avantajul de a ajunge în orice punct din oraș în maximum 10 minute, avantajul de a parca oriunde, avantajul că fetele deștepte se uită după scutere frumoase și nu după mercedesuri preparate.

Când aveam 10 ani, am văzut filmul "Vacanţă la Roma". Atunci am hotărât că, în momentul în care voi fi mare, îmi voi cumpăra o Vespa și mă voi însura cu Audrey Hepburn.

Vespa e cool pentru că e retro și pentru că e făcută în Italia.

Nu motocicletă, pentru că orașul nu e pistă de curse, nu bicicletă, pentru că orașul nu e parc.

Vespa, pentru că e oraș.

O comunitate a posesorilor de Vespa, pentru că ne place să ne admirăm Vespinele și să vorbim despre ele. Pentru că suntem cam același gen de oameni, cu preocupări comune și, mai ales, cu simţul umorului.

Vespa facts: — Nu mai puţin de 20.000 de fani Vespa au participat în Italia la "Vespa Day" în 1951.

— Din 1946 până în 1965, anul în care Enrico Piaggio a murit, 3.350.000 de Vespa au fost produse doar în Italia: una la fiecare 50 de locuitori.

— În 1951, Piaggio a construit un prototip Vespa 125 cmc pentru curse de viteză, stabilind un record de viteză la 171 km/h.

Cunosc pe cineva care a avut întotdeauna o pasiune pentru viteză. Doar că, la un moment dat, asta l-a costat și carnetul. Începutul poveștii lui cu Vespa coincide, așadar, cu ultima zi de condus cu dovadă. Și poate prima în care a înţeles că nu are rost să se grăbească, ci să se bucure cât mai mult de drum: Cum mașina pe care o conduceam (fix cea care mi-a pierdut carnetul), laptopul pe care îmi ţineam prezentările, telefonul și câte-șimai-câte erau cu boost de personalitate, am decis ca și scuterul să fie unul care să adauge WOW. Așa că am ales evident o Vespa. Și pe principiul că tot ce e frumos poate fi impecabil, am zis să fie alb și cu S roșu pe spate. E singurul lucru alb pe care îl accept în afară de laptopul meu și zâmbetul ei.

Vespa-ul ales atunci îl are pe vino-ncoace și clar mai are un nuștiucum și nuștiuce care mă fac să vreau să nu renunţ la el niciodată.

Mă rog, poate doar când plouă....

Este genial când îl parchez în faţă la întâlniri (ce-i drept, stau panicat dacă meetingurile nu sunt în săli cu geamuri la stradă), este ideal pe centrul vechi în faţa terasei (eventual parcat obscen lângă un motor de 500), supercomod mereu când traversez Bucureștiul (cu căștile în urechi), maxim de elegant când mă plimb însoţit.

Cu Vespa nu există I-don’t-feel-likegoing-out feeling, nu se poate Sorry-I-amlate excuse și niciodată nu ţi se va spune că ai un scuter, ci că mergi cu o Vespa foarte frumoasă. Nebunia asta îmi asortează sufletul cu Italia, hainele mele cu dispoziţia ei și îmi desăvârșește prezenţa în orice moment.

Mă gândesc că pentru mine Vespa este un fel de "TheSartorialist.blogspot.com" meeting "Feeder.ro", o combinaţie perfectă de stil practic și fashion urban. Și iarăși nu știu de ce, dar parcă pe două roţi oamenii râd mai mult, hainele arată mai bine și pare că fericirea a ieșit la plimbare pe stradă. Cu Vespa cred că ești mai aproape de-a împlini dorinţa aia sfântă de a te lua cu dragostea la trântă.

(Mihai Lungeanu – Managing Partner Pygmalion Adv [i Partner The Public Advisors)

Numărul 01 — 143

DE PROFESIE CURATOR. DE MOD~. diana anghel

Text ENTRANCE

Foto

Când spui modă, te gândești imediat la designeri gay care se îmbracă așa cum noi n-am face-o niciodată sau la femei shopaholice, care își cumpără cinci perechi de pantofi din același model, având ca scuză culoarea lor diferită.

Chaco a ales să renunţe la cariera de dentist, pentru a se face – cum mi-a plăcut mie să îi zic – curator de colecţii de haine. Așa că a decis să își deschidă un showroom la Paris. Nu un magazin multibrand al numelor mari, nu o afacere cu haine pentru masele care cumpără oricum, orice. Chaco, pe numele lui complet Chaco Abou Giaoude, a ales să aibă un showroom în care să prezinte colecţiile designerilor tineri și necunoscuţi.

Când mi-a spus "tineri" nu s-a referit neapărat la vârstă, ci la perioada de lansare a creatorilor. Up-coming designer, așa cum a ţinut să mi-i prezinte. În plus, în urmă cu 12 ani, atunci când și-a deschis showroomul, boutique-urile preferau mărcile cunoscute. De aceea, s-a îndepărtat de mainstream și a ales să promoveze numele necunoscute, dar care se aflau la același nivel de creativitate și calitate cu designerii celebri. Așa s-a conturat și conceptul showroomului: modă alternativă. "Știi, eu întotdeauna am avut gusturi... uite, de exemplu, nu am iubit niciodată cinematografia comercială, deschisă publicului larg. Și când a trebuit să realizăm proiectul cu showroomul, m-am gândit la modă ca la ceva voit underground, nu la ceva cum făcea întregul sistem".

Chaco mai ia o gură de cafea și are un zâmbet prietenos pe faţă. Nu mi-a creat senzaţia că ar avea o colecţie de 150 de pantofi în dulap și nici că ar ţipa isteric 144 — Numărul 01

atunci când descoperă în vitrina unui magazin o nouă colecţie de cravate. De fapt, Chaco nici nu poartă cravată. Totul în atitudinea lui degajă o detașare relaxantă. "Știu să apreciez o mâncare bună, un tablou sau un film. Dar asta nu înseamnă că mă pricep să le fac. Așa e și cu hainele.

Nu sunt designer. Nu e meseria mea". Și, într-adevăr, așa e. Meseria lui Chaco e să scotocească prin sertarele inaccesibile ale lumii modei și să scoată la iveală creativitatea. Singurul moment care i-a tulburat detașarea a fost cel în care mi-a vorbit despre descoperirea colecţiei Share Spirit, care aparţine japonezului Hikaru Kitano. Pentru Share Spirit a și venit în România, la concept-store-ul Entrance, iar când mi-a povestit despre asta, i-am putut vedea o strălucire în ochi, amestec de "cecolecţie-minunată" și "ce-mândru-sunt-căeu-am-făcut-descoperirea".

Dincolo de clișeele legate de pasiunea pentru ceea ce face și iubirea purtată meseriei lui, Chaco crede că lipsa obsesiei de a face bani este ceea ce îl diferenţiază de ceilalţi. "Știm că, dacă schimbăm o anumită colecţie, există posibilitatea să câștigăm mai mulţi bani. Dar noi nu vrem asta.

Vrem să ne păstrăm conceptul și să îl dezvoltăm".

Cu toate astea, lipsit de orice urmă de ipocrizie și cu o ușoară neliniște că ar putea fi înţeles greșit, îmi spune că moda e o industrie. Și că da, e perfect normal să facem ce ne place și să câștigăm și bani din asta. Până la urmă, totul e o industrie. Și nu-i nimic rușinos în asta.

Fiindcă tot a venit vorba despre bani, îl întreb dacă e mai ușor să câștigi bani din modă decât din alt domeniu, fără intenţia ascunsă de a ajunge la subiectul-fetiș al

mass-media: criza. Îmi răspunde că acum e mai greu, spre deosebire de anii trecuţi.

"De fapt, totul e mai dificil acum. Înainte, japonezii erau mult mai agresivi în depășirea bugetelor pe care le aveau italienii sau americanii. Înainte, hainele scumpe se vindeau mereu. Oamenii nu puneau așa mult preţ pe banii pe care îi dădeau pe haine. Erau mult mai interesaţi de piesa vestimentară în sine, de frumuseţea ei. Acum, chiar dacă le place haina, calculează întâi cât va costa piesa în boutique. Și dacă e prea scumpă, ezită să o cumpere".

Chaco se declară încântat de vizita la București. "E mult mai interesant să aducem colecţiile designerilor noștri aici decât în Tokyo sau Paris, unde sunt atâtea și atâtea boutique-uri". Și asta numai fiindcă poate privi îndeaproape procesul de tranziţie al pieţei românești, care este

una încă foarte deschisă.

"Raportându-ne la alte pieţe, se poate observa cum pieţele aflate la început sunt interesate mai întâi de numele marilor creatori. Apoi urmează etapa în care oamenii nu-și mai doresc să se întâlnească la evenimente purtând aceeași geantă. E momentul în care încearcă să fie diferiţi. În această fază, noi devenim interesanţi". Exact asta se întâmplă și cu Bucureștiul acum: e pe punctul de a se deschide, de a atrage conceptul de modă alternativă.

Deocamdată există doar un număr limitat de boutique-uri, însă în curând vor fi din ce în ce mai multe.

Chaco își dorește de la showroomul lui să rămână la fel de underground ca acum, să aibă mereu clienţi precum Entrance, clienţi-pionieri în lumea lor, care îndrăznesc să propună lucruri altfel.

Numărul 01 — 145

Mercedes-Benz

LUXUL E CA DUMNEZEU: NIMENI NU {TIE EXACT CE E, DAR TO}I AU CâTE O IDEE. diana anghel

Text adrian bulboacĂ

Foto

Așa a început Donald Potard conferinţa despre lux pe care a susţinut-o la București în luna septembrie, la invitaţia Ambasadei Franţei și a Institutului Francez din București. Unii ar considera că a vorbi despre lux în perioada asta, în care obsesia colectivă e criza financiară, e ca și cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului. Totuși, Donald Potard, care este și unul dintre întemeietorii casei Jean Paul Gaultier, evidenţiază faptul că luxul supravieţuiește crizei, fiindcă e construit întotdeauna într-un timp îndelungat. E nevoie de multă răbdare și de o mare investiţie în calitatea produselor. Cu toate acestea, există persoane care investesc în case de lux și care se așteaptă ca în doi ani să se îmbogăţească. O eroare fundamentală. Tot o eroare fundamentală este și marketingul raţional. De aceea, Donald Potard a dorit să înlocuiască marketingul de cerere cu cel de ofertă, iar asta n-a fost posibil decât atunci când a reușit să surprindă cumpărătorul. Atunci când i-a propus ceva inedit. Așa s-a născut și meseria de agent de lux, care a împrumutat ulterior numele agenţiei lui de lux: "Agent de luxe". E posibil să stârnească semne de întrebare celor ce nu au mai auzit niciodată de această titulatură, însă un

agent de lux e cel care mediază legătura între creatorii de modă și cei care se ocupă de comunicarea produselor de masă. Un exemplu este sticla de Chivas "îmbrăcată" de Alexander McQueen în piele albastră.

Unii i-ar spune snobism. Însă nu e altceva decât o variantă contemporană a ceea ce a făcut Andy Warhol în anii '60 - a ridicat produse de larg consum la rang de artă.

Cu alte cuvinte, luxul nu rămâne doar o variantă scumpă a produselor de consum, ci se transformă în artă. Și, înainte de a afla mai multe despre Donald Potard, citiţi o anecdotă revelatoare spusă de acesta: "O femeie intră într-un magazin al unei case de lux și dorește să cumpere o geantă din piele de crocodil albastră pentru fiica ei.

Când vânzătoarea o întreabă câţi ani are fiica ei, femeia îi răspunde: «Ah, dar nici nu s-a nascut încă!»".

Numărul 01 — 147

Mercedes-Benz

INTERVIU

La ce vârstă v-aţi decis să intraţi în lumea modei?

Nu m-am decis eu. Am urmat la universitate studii de teatrologie. Am început să lucrez în dramaturgie, iar Jean Paul Gaultier, care îmi era prieten din copilărie și pe care îl cunoșteam de la grădiniţă, m-a căutat și mi-a spus: "Uite, competenţele tale în teatru m-ar putea ajuta în modă, fiindcă eu nu știu nimic despre teatru. Eu știu doar să fac haine, dar nu am nicio idee despre cum să fac o prezentare de modă. Așa că am nevoie de tine pentru realizarea prezentărilor".

Am început prin a ajuta la show-urile de modă, apoi am ajutat cu muzica, sunetul, punerea în scenă și tot ce mai era nevoie pentru realizarea prezentărilor. Apoi, încetul cu încetul, am început să lucrez tot mai mult pentru el și apoi am devenit directorul 148 — Numărul 01

societăţii sale.

Aţi spus în timpul conferinţei că guvernele din ziua de azi au o părere proastă despre lux în această perioadă. Dar care este opinia consumatorului de lux? Știţi, faptele înseamnă cifre. Iar dacă cifrele cresc, asta înseamnă că există din ce în ce mai mulţi consumatori. Iar eu chiar cred că există într-adevăr consumatori, poate chiar și chinezi, care cumpără mai mult.

Dar guvernele nu își dau seama, cred eu, fiindcă își spun: "Ah, luxul e numai pentru cei bogaţi, pentru cei foarte bogaţi, așa că n-ar fi o imagine bună pentru mine dacă aș arăta că sunt bogat, în timp ce majoritatea dintre electorii mei nu sunt așa". Iar asta e absurd, fiindcă ar trebui să privim asta din perspectiva forţei de muncă: sunt mii, zeci de mii de angajaţi. În primul rând, dacă

există lux, există oameni care lucrează.

Sunt uzine și fabrici. Așa că este absurd să ai o imagine nefavorabilă despre lux.

Mai ales că această industrie a luxului nu cere bani de la Stat pentru a funcţiona, din contră, aduce foarte mulţi bani din taxe și exporturi. Așadar, consider că guvernele au o atitudine nedreaptă faţă de lumea luxului.

Cum a apărut Agenţia de lux și de ce?

Ideea mi-a venit fiindcă am fost director la Jean Paul Gaultier și președintele Federaţiei Franceze a Creatorilor de Modă și a Modei. Și am observat că erau multe lucruri care lipseau. Rolul meu este să fac lucruri diferite, la care nu s-a mai gândit nimeni și apoi să aduc bani, să realizez contracte. Așa că mi-am zis: "Ceea ce am putea face într-o societate ar fi să ajungem la un consens și să facem ceva pentru mai

Cristian Samfira, designer Pasarela, asemenea oricărei manifestaţii de acest gen, este extrem de importantă în condiţiile în care nu face altceva decât să educe și să aducă în atenţia publicului designeri români, lucru pe care din ce în ce mai puţini o fac. Trăim o perioadă în care designul românesc e pus la perete de oameni care nu ar trebui să o facă, de oameni pentru care vocabularul mai conţine doar branduri internaţionale și atât. Pentru asta în schimb vin francezii și Ambasada Franţei, care consideră că trebuie să fim promovaţi, că avem ce arăta unui om de talia lui Donald Potard. Am ales să mă implic pentru că a fost un eveniment coerent, bine structurat și organizat de niște oameni care cred în modă, indiferent de naţia ei. Spre deosebire de noi, care considerăm moda de calitate ca fiind neapărat venită de peste hotare.

multe categorii". Și așa am creat Agenţia de lux.

Va muri luxul vreodată?

Nu! Fiindcă a existat dintotdeauna. În Neanderthal existau niște pene frumoase de pasăre pentru coafurile speciale și un os foarte frumos. Eu cred că luxul este foarte legat de artă și avem nevoie de artă, pentru că ne hrănește spiritul. Avem nevoie de lux pentru că avem nevoie și de confort, de frumuseţe. Așa că de ce să fim înconjuraţi de lucruri urâte, când putem fi înconjuraţi de lucruri frumoase?

Există superficialitate în lux?

Există superficialitate în lumea noastră.

Vedeţi voi, nu suntem toţi niște oameni amabili, ori niște roboţi. Și cred că superficialitatea reprezintă o dorinţă de evadare. Cum spunea Voltaire, superficialul

este necesar. Și cred că e necesar să ne hrănim deopotrivă corpul și sufletul. Nu mâncăm caviar în fiecare zi, însă trebuie să mâncăm uneori, fiindcă nu e ca și cum am mânca pește, care nu e așa scump. Dar dacă mâncaţi caviar, atmosfera devine mai misterioasă, ca un ritual. Și avem nevoie de ritualuri.

Am citit că aveţi legătură cu masoneria.

Da. Ne puteţi povesti un pic?

Bine, asta nu are mare legătură cu luxul… eu mă gândeam la masonerie ca la o filosofie și de asta aveam nevoie la 20 de ani.

Astăzi, s-au facut 30 de ani de când sunt francmason. Ceea ce mă interesează este progresul spiritual, nu obedienţa socială.

Asta îmi permite să nu privesc lumea doar dintr-o perspectivă materială, ci și dintr-un

unghi diferit.

Ne puteţi spune trei lucruri de care sunteţi mândru? În primul rând, sunt mândru că am condus Camera Sindicală a couturierilor.

A însemnat pentru mine o șansă extraordinară. Sper să retrăiesc această experienţă în viitor. Sunt mândru că am creat un parfum care a rămas și peste 20 ani numărul 1 în Europa. De asta sunt foarte, foarte mândru. Și sunt mândru că am inventat o meserie care nu există și că tuturor li s-a părut o idee excelentă. Și de asta sunt extrem de mândru. Creatorii de modă au înţeles imediat că au nevoie de un agent.

Ce vă inspiră?

Eu nu sunt un artist. Așa că eu nu sunt inspirat așa cum un artist ar putea fi și Numărul 01 — 149

Mercedes-Benz

Andreea Tincu, designer Orice eveniment serios este important pentru moda românească aflată cumva la un început de drum, dacă ar fi să o comparăm cu ceea ce se întâmplă în ţările vestice. Cu atât mai mult, Pasarela reprezintă un eveniment de calitate, garanţia fiind numele celor care organizează evenimentul, partenerii media importanţi și, nu în ultimul rând, calitatea designerilor invitaţi să își prezinte creaţiile. Mă implic în orice proiect serios, indiferent că se numeste FW, Pasarela sau Modefabriek. Într-o modă românească în care întâlnim deseori scandaluri legate de neseriozitatea unui proiect, este datoria noastră, a designerilor români, să ne grupăm în jurul oricărei acţiuni profesioniste și să demonstrăm că există și creaţie vestimentară românească.

nici nu am pretenţia. Ceea ce mă inspiră sunt creatorii. Aerul pe care îl inspir este creativitatea. Iar eu intru în contact cu oameni extrem de creativi, iar ăsta e singurul meu drog (și cafeaua). E un stimulent foarte mare să mă aflu mereu alături de oameni care mă surprind și care îmi arată direcţiile pe care eu însumi nu le văd, tocmai fiindcă nu sunt un artist.

Trei lucruri care v-au schimbat viaţa.

Unul dintre ele este plecarea mea de la Jean Paul Gaultier, pentru că au fost mai mult de 25 de ani de muncă. Aveam în acea perioadă 50 de ani. A însemnat o provocare pentru mine, deci m-a bulversat.

Atunci tocmai mă mutasem din Paris, părăsisem Parisul pentru casa mea de la ţară. Continuam să am un birou în Paris și eram la 115 km de Paris, dar 115 km distanţă nu înseamnă Paris. Așa că azi locuiesc într-o casă unde am o curte frumoasă și o grădină; am câinele meu, obiceiurile mele, iar asta mi-a schimbat mult viaţa. Mai ales fiindcă asta îmi permite să am un ritm de viaţă mai lent, dar și să merg la Paris și să am o viaţă agitată atunci când îmi doresc; iar în alte cazuri, mă pot reculege și pot scrie – am un blog care se numește "Uncross your legs" ( http://donaldpotard. yagg.com/). E o mare schimbare de ritm.

Există și o faţă negativă a luxului?

Există un aspect negativ al luxului, există de fapt o modalitate greșită de a-l utiliza.

Un obiect frumos purtat de o persoană frumoasă - e minunat; dacă e purtat de o persoană căreia nu i se potrivește, atunci nu e ceea ce trebuie.

150 — Numărul 01

Ce vă doriţi să realizaţi în România?

Deja încerc să fac ceva, să aduc cunoștinţe, fiindcă, în România, în timpul comunismului, nu se dădeau sfaturi cu privire la lux și la modalitatea de a-l purta. Astăzi, situaţia s-a schimbat și e timpul să recuperaţi. Mai ales din punct de vedere cultural. Ceea ce înseamnă că, pentru mine, luxul este în primul rând o cultură, înainte de a fi ceva material. Este o stare de spirit. Înainte de comunism, exista o cultură a luxului, e doar chestiune de timp să o regăsiţi.

O paranteză: trebuie să regăsiţi starea de spirit, aventurile, lejeritatea timpului… astăzi! Iar rolul meu aici nu este un rol precis, ci mai degrabă sunt un accelerator. Îi ajut pe tinerii creatori români dându-le trucuri, idei, direcţii prin care ei înșiși ar putea accelera procesul creativ.

Andra Cliţan, designer

Evenimentul "Pasarela" a venit într-un moment în care moda românească avea mare nevoie de un suflu nou, profesionist și, mai ales, cu un impact fantastic. Acest eveniment a fost o rampă de lansare pentru unii și o foarte bună metodă de promovare pentru designerii deja intraţi pe piaţă. Pentru mine e un eveniment de suflet, la care am participat cu foarte mare plăcere și cu foarte multă dăruire. Am hotărât să particip destul de târziu, poate puţin motivată de persoane care credeau foarte tare în acest concept, atunci incipient. Mie mi-a oferit o vizibilitate pe care n-aș fi avut cum să o capăt în alt mod atât de curând, care m-a ajutat mult în parcursul meu ca designer și ulterior. A fost un exerciţiu de creativitate, capacitate de organizare și, nu în ultimul rând, o șansă de a cunoaște și de a lucra cu oameni foarte valoroși.

1

neR~zboiul pentru independen}~ ALEX MIHAI DINU

Text

Oamenii s-au luptat tot timpul pentru independenţă. Sub orice formă o înţelegeau ei. Astăzi, pentru cei mai mulţi dintre noi, a rămas doar un concept destul de abstract, de care ţinem cu dinţii doar la nivel declarativ. Și asta se aplică în orice domeniu, chiar și în comunicare. Am găsit totuși doi manageri dispuși să susţină și să vorbească despre independenţă: Alin Zăinescu, General Manager mediaIQ (foto 1), și Bogdan Theodor Olteanu, Managing Director BORŢUN•OLTEANU (foto 2).

Totul a pornit de la citatul favorit al lui Alin Zăinescu - "The secret of happiness is freedom, and the secret of freedom is courage" – Thucydides și de la sloganul BORŢUN•OLTEANU – "Independence is beautiful".

Ce e bun la independenţă?

Alin Zăinescu: Cea mai importantă este libertatea pe care o ai. Și nu vorbesc de libertatea de a te trezi la ora 12, ci de libertatea de a putea alege ce vrei să faci. Libertatea de a selecta clienţii și proiectele pentru care vrei să lucrezi. Asta dacă îţi permiţi. Dacă nu ești la acest nivel, nu recomand independenţa.

Bogdan Theodor Olteanu: Independenţa creează competenţă.

Ești nevoit să inovezi și să înveţi repede. Ești nevoit să obţii rezultate, de fiecare dată, fără excepţie, pentru că nu există o plasă de siguranţă sub tine. Atunci când ești independent, nu îţi poţi permite să fii mediocru. Ești fie în vârful lanţului trofic, fie încetezi să exiști. Independenţa este și un excelent test al caracterelor. Cei puternici și creativi își dezvoltă aceste calităţi.

Ceilalţi dispar.

Ce e rău la independenţă?

Alin Zăinescu: Nu ai o umbrelă care să te salveze, mai ales în perioadele critice din punct de vedere economic. Cine nu își dorește zilele acestea un client venit pe reţea? Un client care, fie că vrea, fie că nu, este obligat să lucreze cu tine. În meseria noastră, foarte tânără, ai de multe ori nevoie de un sprijin, 152 — Numărul 01

nu doar la nivel financiar. De multe ori lipsește o expertiză acumulată în ani de experienţe și cercetări pe pieţe mult mai mature.

Bogdan Theodor Olteanu: Ieși mai greu din clinciurile financiare. E mai greu să îţi construiești o reputaţie în piaţă. Sună ușor ridicol, dar sunt o mulţime de clienţi ușor impresionabili de numele englezești. Peste un anumit nivel însă, nu mai contează nici asta atât de mult.

De ce antreprenor?

Alin Zăinescu: Cred că, pur și simplu pentru mine, este o stare de spirit.

Nu mă văd în acest moment făcând altceva. Îmi place să decid soarta mea și să îmi asum riscuri. Îmi place să cresc proiecte și să văd cum evoluează. În urmă cu puţină vreme, aveam sentimentul că am o problemă din punct de vedere profesional. Mă uitam în jurul meu și observam că aproape toţi amicii mei au o carieră și un traseu profesional bine stabilite și constante.

Eu am lucrat pentru un partid de la înregistrarea lui și peste un an am plecat. Am lucrat apoi la o agenţie de publicitate și am plecat. Am plecat de la zero cu un alt partid și din nou am plecat. Am colaborat cu o facultate când era încă la început și, la momentul

2

în care a devenit o instituţie cu prezenţă naţională și mii de studenţi, am decis din nou să plec. Am crescut o firmă la care apoi am renunţat. Am făcut (mai mult din hobby) un proiect on-line care peste trei ani producea peste 100.000 de euro. A venit și în acest caz momentul să mă despart de acest "copil".

Cu puţine excepţii, atunci când pentru o scurtă perioadă am lucrat în presă și în publicitate, am preferat să încep proiecte de la zero. Nu este ușor și te consumă, dar este foarte frumos. Simţi că trăiești și ai mereu alte provocări.

Bogdan Theodor Olteanu: Millenium Communications este locul în care am găsit cea mai vie cultură antreprenorială din toate cele prin care am fost. Înainte de asta am înfiinţat, în diverse formule, cinci companii. Două există și astăzi, iar trei nu. De îndată ce am demisionat din primul meu loc de muncă, mi-a fost imposibil să mă mai văd altfel decât independent.

Am rămas la Millenium pentru că nu s-a întâmplat vreodată să mă simt ca un angajat. Am simţit că sunt partener în proiectul ăsta din prima zi, iar senzaţia nu s-a schimbat până acum. Sper că și cei care vin astăzi sau cei care vor veni mâine aici să trăiască aceeași senzaţie, pentru că este unul

dintre lucrurile care ne definesc.

Cultura Millenium Communications m-a provocat să fac de toate, de la BTL și copywriting până la PR, iar astfel am crescut mai repede decât aș fi făcut-o într-o companie mai specializată. Chiar dacă între timp nu mai suntem o firmă, ci un grup de firme, reflexul de a învăţa de toate s-a păstrat. Iar eu îl consider foarte sănătos.

Am fost întrebat la o conferinţă dacă mă consider un antrenor al echipei pe care o conduc. Am răspuns instinctiv că nu. Nu sunt antrenor, ci căpitan de echipă. Iar distincţia este foarte importantă, pentru că în sport un căpitan de echipă este primus inter pares - în foarte multe privinţe perfect egal ca drepturi cu colegii lui.

Ce îţi trebuie ca să fii antreprenor?

Alin Zăinescu: Curaj și consecvenţă.

Curaj să te arunci în luptă pentru o idee în care crezi și consecvenţă în a nu renunţa când dai de greu. Pe de altă parte, să ai curaj să renunţi atunci când vezi că ideea ta nu este validată de piaţă.

Bogdan Theodor Olteanu: În primul rând, trebuie să fii foarte bun la ceea ce faci, pentru că altfel îţi va fi imposibil să îţi găsești un loc în piaţă. Apoi

trebuie să fii posedat de ideea de independenţă. Cred că antreprenorii de succes sunt foarte motivaţi de o frică: nu vor să ajungă vreodată să depindă de cineva.

Mai este loc pentru independenţă în piaţă?

Alin Zăinescu: În ultima perioadă, am văzut câteva încercări de proiecte independente în comunicare. Fie că este vorba de agenţii independente, fie că este vorba de freelanceri. Unele încercări au fost reușite, altele, nu. Cred că formula de succes este atunci când cel care își asumă riscul alege foarte atent o nișă liberă, se specializează pe zona respectivă și, în paralel, poate să dovedească faptul că are competenţe reale. În ultimul an, am început două proiecte independente în zona de comunicare: StatusPimp și mediaIQ. Primul a primit deja o validare din partea pieţei, iar cel de al doilea este în faza de beta. Cu ceva curaj și inspiraţie nu ai ce să pierzi. Poate doar ceva bani.

Bogdan Theodor Olteanu: Da, din ce în ce mai puţin, dar mai este. Întotdeauna vor exista oameni foarte talentaţi care refuză să se vadă parte dintr-un grup global de comunicare. Și întotdeauna vor exista clienţi care vor ceea ce numai acești oameni pot să ofere.

Numărul 01 — 153

5 oameni cĂrora vreau sĂ le mulŢumesc

R~ZVAN POPOVICI Atunci când organizezi un festival de muzică de cameră, cu siguranţă vrei să le mulţumești celor care te ajută an de an.

Pentru că știm ce eforturi presupune un asemenea festival și pentru că apreciem iniţiativa, l-am rugat pe Răzvan Popovici, iniţiatorul SoNoRo, să numească 5 persoane cărora vrea să le mulţumească.

Monica Tatoiu – închipuiţi-vă că vă aflaţi în pragul unui eveniment în premieră, pe care l-aţi pregătit un an întreg și care, cu două săptămâni înainte de start, trebuie anulat din cauza unui partener care nu și-a respectat angajamentul. Eu am cunoscut această situaţie neplăcută și disperată. Atunci am întâlnit-o pe doamna Monica Tatoiu, la care am ajuns din pură întâmplare și spre marele meu noroc. Aș vrea să îi mulţumesc pentru că, fără să mă cunoască, a făcut posibilă prin intervenţia sa desfășurarea evenimentului. Fără acest gest spontan și generos, prima ediţie a Festivalului SoNoRo nu ar fi avut loc acum 5 ani și, din acest motiv, îi sunt mai mult decât recunoscător.

Dan Pârvu – din discuţiile noastre interminabile, de obicei pornite pe la miezul nopţii, din conversaţii incendiare și din schimbul de idei pe teme muzicale și nu numai s-au născut uneori idei de-a dreptul vizionare. Prin spiritul său critic, cinismul à la Woody Allen și complexitatea sa de geniu renascentist (Dan cântă la pian, compune muzică, scrie eseuri și este jurnalist la RFI), el este pentru mine o permanentă sursă de inspiraţie și amuzament. Este un mare privilegiu să ai un trendsetter în imediata apropiere!

Dan Stratan – combină perfect calităţile omului de afaceri cu cele ale intelectualului.

Când un antreprenor de vârf îl poate recita pe dinafară pe Rilke, îl ascultă regulat pe Schubert, apreciază grafica lui Mucha și înţelege noţiunea de "Gesamtkunstwerk", înseamnă că ne aflăm în faţa unui caz fericit. Am avut șansa să ne cunoaștem întâmplător, să devenim parteneri, apoi prieteni. Dan este o raritate în spaţiul românesc. Se pare că nu degeaba există sloganul "elegance is a question of attitude"!

Cristian Colonaș – Colo este prietenul meu din copilărie, este ceea ce unii numesc "prieten de suflet". De-a lungul anilor, am trecut prin nenumărate întâmplări și aventuri, ne-am maturizat împreună, iar când drumurile noastre s-au separat, muzica le-a reunit. Uneori au trecut luni sau ani fără să ne vedem. Și totuși, la fiecare revedere ne regăseam ca după o despărţire de doar câteva zile. O prietenie necondiţionată, plină de răbdare și înţelegere. Indestructibilă. Șarmantă.

Deosebit de generoasă. Avangardistă.

Când cu gust de limoncello, când în nuanţe de Pacea...

Masha și Mircea Dinescu – un prieten mi-a făcut rost de numărul lui Mircea Dinescu.

L-am sunat relativ repede, pentru a-l contacta în legătură cu proiectul educativ SoNoRo-INTERFERENŢE. Mai precis, pentru a-l coopta în proiect. A răspuns la mobil, m-a întrebat cine sunt, ce vreau, ce hram port. I-am răspuns curajos la întrebări. Ne-am întâlnit a doua zi, iar câteva zile mai târziu mâncam pastramă de raţă la Cetate. A fost o simpatie reciprocă de la început, la fel și cu Masha. Au urmat trei ani de proiecte comune. La Cetate am înţeles ce este ospitalitatea: să ai curajul să fii generos. Să-ţi poţi face oaspeţii să uite de sine. La Cetate la Dinești (unde, așa cum a scris Mircea undeva, cântă cocorii în trei limbi) s-a născut ospitalitatea! — AMD RĂZVAN POPOVICI s-a născut la București într-o familie de muzicieni și a început studiul violei cu tatăl său, Mugur Popovici. A studiat la Salzburg, Paris și Freiburg.

Ca membru al Ansamblului Raro, concertează în întreaga Europă, Japonia, Israel, America de Sud și Statele Unite. În sezonul 2009/2010, a debutat în Musashino Hall din Tokyo, în Konzerthaus și Musikverein din Viena și în Carnegie Hall din New York.

Răzvan este iniţiatorul și directorul Festivalului Chiemgauer Musikfrühling din Traunstein, Germania, al seriei de concerte de muzică de cameră "Pèlerinages" din München și al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo din București.

Numărul 01 — 155

Ca și celelalte arte, arhitectura nu va fi niciodată "pe înţelesul tuturor" – dar faptul că se exercită pe o scenă deschisă tot mai mult interesului public o obligă la câţiva pași în plus spre comunicare.

Institute, The găzduiește un astfel de pas, în ideea re-formării conștiinţei de sine a societăţii românești.

arh. Marcel BorŢun

Text [i foto

Frumosul nu circulă singur prin lume. El este doar expresia unei structuri complexe și fluide, în care se interferează mentalităţi și principii, cutume și legiferări, condiţionări de natură politică și materială. Orice mutaţie – uneori insesizabilă – în interiorul acestei structuri poate modifica sensibil noţiunea de frumos ca percepţie și ca certificare.

Butada "e frumos ce-mi place mie" nu este decât expedierea neputinţei de a destructura acest eșafodaj și de a-l reconstitui conceptual.

Pentru că arhitectura – cu sau fără majusculă – a exersat dintotdeauna un frumos durabil, ea a mărturisit mai profund și mai acoperitor decât celelalte arte despre cultura locului și a epocii. În arhitectură trăim în mod continuu, fără antracte, iar arealul construit se întinde de la palatul împăratului până la ultima edificare a imperiului care circumscrie silueta umană.

Astfel că, deși parcimonioasă în comunicarea scopurilor sale ultime și a mijloacelor de realizare, arhitectura este condamnată să exprime nu doar elita creatoare de bunuri simbolice dintr-un anume ceas al istoriei, ci întregul corp social, secţionat pe toată verticala.

Stiluri, curente și mode La o analiză cât de sumară a succesiunii perioadelor istorice, a stilurilor consacrate și a marilor curente artistice – cele mai multe incluzând sau doar influenţând arhitectura și urbanismul – se constată o permanentă accelerare a succedării, mileniile devenind secole, iar acestea din urmă – începând cu anul 1800 – doar câteva decenii.

Arta contemporană, prin multitudinea direcţiilor sale și prin expansiunea pe orizontală a libertăţilor de

156 — Numărul 01

expresie pe care și le-a luat singură, confirmă încă o dată această tendinţă de comprimare a timpului istoric.

De la sfârșitul secolului XX, când am asistat la implozia fără sonor a postmodernismului – într-o discreţie aproape vinovată – arhitectura contemporană devine tot mai mult "arhitecturi" foarte dificil de încadrat în stiluri și chiar în curente.

"Stilul este omul" – adică autorul – iar când acesta este cu adevărat important, își înconjoară numele și opera cu emuli, epigoni și admiratori la o scară fără precedent – realizând un brand funcţional. Mai multe astfel de branduri, într-o anume perioadă, creează trendul acelei perioade.

După epuizarea idealului postmodernist, cadenţa în care arhitectura contemporană se reinventează și ne surprinde se intensifică liniar, apropiindu-se de cea a altor domenii de creaţie, cu perisabilitate – tradiţional – mai mare.

Dacă adăugăm la toate acestea și imensa presiune exercitată asupra formei arhitecturale de noile tehnologii – atât cele de proiectare, cât și cele de execuţie – putem presupune că pasul de succedare a modurilor de a construi se va micșora constant, până la disoluţie... și până la imposibilitatea de catalogare a creaţiei de arhitectură... sau până la apariţia unor noi sintagme integratoare pentru perioade din ce în ce mai lungi... să zicem: arhitectura naturistă, sau arhitectura digitală, sau arhitectura fractală, sau blobitectura – termen folosit de arhitectul Greg Lynn încă din 1995.

Cauzele și simptomele faliei de civilizaţie în care deja trăim – și care se va adânci, probabil, cu mult peste aceea care s-a numit Renaștere – sunt atât de complexe și de imponderabile, încât preferăm să le numim cu un singur cuvânt: internet.

Aici este de remarcat că tocmai se împlinesc 105 ani de la Annus Mirabilis când Einstein a publicat cele trei lucrări care au transformat pentru totdeauna cercetarea acestei lumi, trecându-se de la palparea realităţii la imaginarea ei pe baza modelelor matematice. Adică pe bază de Număr.

Când toată lumea greșește, toată lumea are dreptate Acolo unde există o piaţă a valorilor de arhitectură, parcimonia acestei arte în comunicarea dinspre creator către public este parţial suplinită de o instituţie cu tradiţie și credibilitate, care se numește critică de arhitectură.

Pe de altă parte, în ţările cu economie de piaţă funcţională, precaritatea culturii estetice – cea din spaţiul românesc de care ne lovim zilnic nefiind singulară – este absorbită de marile firme care domină producţia de bunuri, de la vestimentaţie și mobilier până la automobile și iahturi și care ridică permanent calitatea estetică a produselor. Consumatorul este unul educat prin inducţie, adică informal.

Realitatea este însă ca oriunde – aici sau aiurea – adevărat este ceea ce toată lumea știe... Dar ce știe lumea de pe la noi?

Dacă diferenţa dintre arhitectura din Muzeul Satului și poarta metalică vopsită în negru sau acoperișul de ţiglă albastră ale satului românesc actual poate fi o discuţie mai amplă și, oricum, în alt context, distrugerea arhitecturii internaţionaliste a staţiunii Mamaia prin materialele și culorile puse în slujba unor renovări total "analfabete" sau ultima tragedie a orașelor românești – primarii bucureșteni sunt cei mai harnici! – generată de programul de placare

Numărul 01 — 157

158 — Numărul 01

termică a blocurilor de locuinţe sunt efectele unei gestionări deplorabile a acestui domeniu al edificării și al îmbunătăţirii fondului construit.

Indivizii se plâng de instituţii, iar instituţiile se plâng de legislaţie Cine este răspunzător? – toată populaţia cu acces la decizii, parlamentari și miniștri, prefecţi și primari, directori de agenţii și magistraţi, consilieri și funcţionari publici.

Societatea civilă are o reacţie slabă în faţa dezastrului.

Ordinul Arhitecţilor – naţional sau zonal – se mulţumește cu palide luări de poziţie, în loc să fie principalul promotor în legiferarea și normarea domeniului!

Mass-media generaliste se implică ocazional, iar ocaziile sunt fie dovezi de corupţie – de obicei politizate – fie inundaţii sau, din când în când, vreun incendiu.

Lipsesc din peisajul scris și audio-vizual marile companii de presă care să apeleze la profesioniști veritabili.

Presa de specialitate, dacă a crescut frumos, făcându-ne recunoscători faţă de cei care se dedică și care pot realiza aceste reviste – de neimaginat cu doar o decadă în urmă – rămâne și ea datoare cu implicarea în problematica urgentă și cu informaţii mai funcţionale, care să ne spună și ceea ce se va petrece într-un anume viitor – nu doar ceea ce, deja, s-a întâmplat.

Așa cum încercam să explic la începutul acestor rânduri, publicul de arhitectură este un public consumator – fie că știe sau nu. Al nostru este neinformat, ne-întrebat și ne-înţeles. De aceea este și manipulabil.

Problemele reale nu sunt cele induse de mass-media,

precum înălţimea în sine a noilor clădiri din centrul orașului sau renunţarea la câţiva metri pătraţi de iarbă neîngrijită în favoarea altor necesităţi urbane.

Trebuie dezbătute circulaţia auto în zonele construcţiilor cu coeficient de utilizare foarte ridicat, crearea de spaţii și de trasee cu adevărat urbane – comerciale, culturale sau turistice, recuperarea Centrului Vechi și a celor mai importante monumente de arhitectură, apelarea la designul arhitectural sau de obiect pentru edificarea spaţiului citadin, interzicerea unor materiale de construcţie și finisaj, colaborarea între arte, reevaluarea publicităţii stradale așa cum este înţeleasă de 20 de ani, crearea cadrului public pentru informare și dezbatere și, de ce nu, a unui for profesional – în cadrul Ordinului sau al Uniunii Arhitecţilor – care să poată opri în cel mai scurt timp lucrări de execuţie inadecvate, să îndrepte și să decidă fără lunga poveste a acţiunilor judecătorești sau a birocraţiei din administraţiile locale.

Pentru eficientizarea demersului ar trebui început cu transparentizarea sistemului decizional care este răspunzător de orașele noastre. Dincolo de desfășurarea licitaţiilor – care sunt acum accesibile ca informaţie publică, dar încă nemonitorizate – vrem să știm cine este persoana care decide văruirea copacilor de la Șosea, sau modelele de gărduleţe, bănci și ceasuri stradale, sau amplasarea în Piaţa Romană – la scară monstruoasă – a sticlei de plastic care a vărsat, câţiva ani buni, un lichid maro într-un pahar plin cu... paie – vrem să știm ce funcţie are, ce pregătire, ce vârstă și ce încălţăminte poartă!

Este necesar să nu tolerăm greșelile – pe ale noastre și pe ale celorlalţi. Este decisiv să nu mai aproximăm, să avem cu adevărat dreptate.

Numărul 01 — 159

Mercedes-Benz

Muzeul unei istorii Muzeul Mercedes-Benz din Stuttgart e un must see nu numai pentru cei pasionaţi de mașini, ci pentru toată lumea.

01

160 — Numărul 01

01, 02 Muzeul Mercedes-Benz 03 Scenă în aer liber 04, 05 Atriumul

02 17

03

04

05

Numărul 01 — 161

Mercedes-Benz

Istoria acestui muzeu începe în anul 1899, atunci când Gottlieb Daimler și-a prezentat primele tentative de construire a unui autovehicul, la expoziţia de autovehicule de la Berlin. Mai târziu, în 1923, se înfiinţează primul muzeu al uzinei, iar în 1936 a fost fondată arhiva corporaţiei Daimler-Benz.

06 07 08 09 10

Colecţia 1 – Galeria călătorilor Colecţia 2 – Galeria transportorilor Colecţia 3 – Galeria utilitarelor Colecţia 4 – Galeria celebrităţilor Colecţia 5 – Galeria eroilor

11 Legenda 1: Pionieri – Invenţia automobilului, 1886 - 1900 12 Legenda 2: Mercedes – Nașterea unei mărci, 1900 - 1914 13, 14 Legenda 3: Timpul schimbării – Motorul Diesel și motorul supraalimentat, 1914 - 1945 15, 16 Legenda 4: Miracolul postbelic – Formă și diversitate, 1945 - 1960 17 Legenda 5: Vizionari – Siguranţă și mediu, 1960 - 1982 1 Legenda 6: Lumea în mișcare – Global și individual, 1982 - prezent

06

07

08

09

162 — Numărul 01

10

11

13

12

14

15

17

16

18

Numărul 01 — 163

19

20

19, 21 Legenda 7: Săgeţile argintii – Curse și recorduri 20, 22 Fascinaţia tehnologiei

Astfel, muzeul reunește peste 1.500 de exponate, pe o suprafaţă de 16.500 de metri pătraţi, de la prima mașină din istorie până la ultimele concepte de autovehicule. În anii '60 a fost deschis un nou Muzeu Daimler-Benz, pentru a comemora cea de-a 75-a aniversare a companiei, care a fost extins ulterior pentru a sărbători cea de-a 100-a aniversare.

164 — Numărul 01

22

21

Mercedes-Benz

În anul 2006, stabilimentul ce adăpostește istoricul dezvoltării automobilistice s-a mutat în apropierea uzinei principale Daimler din Stuttgart. Aici s-a deschis actualul muzeu Mercedes-Benz.

23

24

23 24, 25 26 27

Magazin Restaurant Elevi și copii în muzeu Lounge

25

26

27

Numărul 01 — 165

Visul unei Nop}i la conac diana anghel

Text Jessica Douglas-Home AndreEa Rost IonuŢ Macri

Foto

Lect. dr. arh. Zina Macri Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu", Catedra de Știinţe Tehnice

Sunt unele lucruri în viaţă pe care, atunci când le afli, simţi cum pur și simplu îţi schimbă decizii vitale, pe care le credeai bine înfipte în minte. Ceva asemănător mi s-a întâmplat într-o seară de vară, când m-am uitat pentru prima dată la fotografiile de la conacul Apafi.

De mică mi-am imaginat că nunta mea va avea loc pe malul mării. Știam data aproximativă (sfârșitul lui august), știam cum va fi aranjat colţișorul de plajă, știam deja o mare parte din invitaţi.

Programasem de-a lungul anilor aproape tot ce ţinea de mine. Delirul meu organizatoric a fost tulburat la vederea unor fotografii. Cel care avea să-mi schimbe definitiv viaţa era conacul Apafi, din satul Mălâncrav, judeţul Sibiu.

A fost construit în secolul al XV-lea de familia princiară Apafi. Comuniștii l-au confiscat în 1947 și, până în anul 2003, nu mai rămăsese altceva decât o ruină. În același an, Fundaţia Mihai Eminescu 166 — Numărul 01

Ce v-a îndemnat să alegeţi conacul de la Mălâncrav pentru nunta dumneavoastră?

Unicitatea locului, descoperit ca prin minune în plimbările noastre pe dealurile din împrejurimi.

A fost cea mai frumoasă nuntă la care am luat parte. Cadrul minunat în care s-a desfășurat ne-a ajutat mult să găsim o stare de echilibru și de bucurie, greu de atins când te afli dintr-odată în mijlocul corvezilor ce însoţesc astfel de evenimente. Ne gândim de multe ori la ea ca la o serbare câmpenească din alte vremuri, la umbra celor 12 castani de pe deal. Și la surpriza făcută de bunica Andreei Betina Rost – tortul tradiţional săsesc, împodobit cu flori zaharisite de viorea.

Ce v-a impresionat cel mai mult la acest loc?

Căldura primirii. Încărcătura istorică a locului.

Efortul de restaurare corectă a conacului și de recuperare a unor lucruri pe care le consideram pierdute: normalitatea unei locuiri civilizate în mediul rural și, în același timp, evidenţa simplităţii lucrurilor ce te pot face fericit – ceaiul de dimineaţă, din mentă și cimbrișor de grădină, toropeala după-amiezei pe veranda însorită, liniștea unei biblioteci fabuloase de care te poţi bucura în solitudine.

Suc de mere bio Merele din livada conacului se transformă într-un delicios suc bio într-o mică fabrică aflată în apropiere. E de găsit și în București, de obicei în delicaterii.

ANDREEA ESCA Ce v-a îndemnat să mergeţi la conacul de la Mălâncrav?

Prietena mea, Andreea Macri, mi-a vorbit extrem de frumos despre acest loc. Și cum ea e o artistă care știe să aprecieze lucrurile de calitate, m-am dus cu ochii închiși și s-a dovedit că avea dreptate. Am descoperit un loc de poveste.

Trust, proprietara conacului din 2000, a început restaurarea după planurile originale, cu materiale tradiţionale și cu mână de lucru din sat.

Proiectarea lucrărilor de restaurare a avut drept scop punerea în valoare a caracterului autentic al clădirii. S-au angajat și instruit echipe din sat. S-au identificat ateliere meșteșugărești care să producă elemente specifice (tâmplărie, feronerie, elemente sculptate în piatră, ţigle-solzi manuale, sobe de teracotă).

S-au organizat seminarii și ateliere de restaurare cu specialiști români și străini.

S-au mobilat camere cu obiecte originale și s-a amenajat biblioteca. S-a promovat satul Mălâncrav pentru valorile sale de patrimoniu și peisaj.

Mai mulţi specialiști din alte ţări i-au învăţat pe meșterii locali tehnici tradiţionale, tehnici utilizate acum și în lucrările de restaurare ale faţadelor caselor ţărănești din satele din zonă. Designerul

Cum v-aţi simţit? În primul rând, eram așa de fericită că există locuri de acest fel în România care nu au rămas doar niște ruine și unde să spunem ca de obicei: dacă cineva s-ar fi ocupat... ar fi fost genial.

Ei bine, iată că cineva s-a ocupat și a reușit să restaureze acest conac superb, cu mult bun-gust și foarte important, în concordanţă cu arhitectura sa iniţială. Sunt fericită când se fac reabilitări fără termopan, vopsea roz sau galben fluo la zugrăveală și fără să-i strice forma iniţială.

O amintire/întâmplare/emoţie pe care n-o veţi uita și care vă trimite cu gândul la conacul de la Mălâncrav. Întâlnirea cu Caroline m-a făcut să mă bucur că mai există români cărora le pasă de ţara lor și mai ales că mai există oameni care nu se dau bătuţi, deși e din ce în ce mai greu să reziști în faţa piedicilor puse de cei pe care nu-i interesează decât ziua de azi și bunăstarea lor personală sau în faţa nepăsării, pur și simplu.

Andreea de la Mălâncrav face și ea parte din categoria oamenilor: jos pălăria! Pe mine mă impresionează oamenii, căci ei stau la baza lucrurilor minunate. Casele noastre arată ca noi.

Ceea ce realizăm în viaţă ne reprezintă.

De ce e important ca astfel de locuri să fie reabilitate?

Ca să știm cine suntem, de unde venim și încotro ne ducem. Ca să demonstrăm că eram o naţie educată, cu gust și valori care doar s-au stricat din cauza comunismului care ne-a îndobitocit. Păcat că durează atât de mult ca să ne revenim. Dar știu că într-o zi "vom fi ce-am fost și chiar mai mult decât atât".

Numărul 01 — 167

britanic David Mlinaric a fost cel care s-a implicat în designul interior, iar peisagista Catherine Fitzgerald a realizat planul detaliat pentru grădină. Apoi, ultimele detalii: friza din bibliotecă a fost pictată de Cecily Brunner și Mary Gatacre, piesele de mobilier, cărţile și tablourile, multe din ele donate de doamna Ilinca Bossy (fiica diplomatului Raoul Bossy) au fost și ele așezate în conac. La toate acestea se adaugă piese găsite în satele din împrejurimi, despre care se crede că ar fi aparţinut odată Conacului Apafi, împreună cu alte piese de mobilier donate de Jessica Douglas-Home.

Acum conacul are capacitate de cazare de 9 locuri, iar biblioteca este o încăpere care te face să îţi dorești să îmbătrânești acolo pe un balansoar alb, acoperit de o împletitură dantelată făcută manual și citind. Casele tradiţionale din sat oferă alte 18 locuri de cazare.

Conacul Apafi nu a schimbat însă doar planurile mele de nuntă, ci și pe cele de vacanţă ale multor români, dar și pe ale unui număr interesant de turiști străini.

Este știut, de altfel, că Prinţul Charles vizitează adeseori zona.

Oameni care au dormit, care au gustat bucătăria tradiţională, care au văzut și au simţit mirosul cărţilor din bibliotecă își amintesc cu plăcere de Conac, supranumit de localnici "Castelul".

Merită să încerci și Domeniul Zabola, la câţiva kilometri de Covasna Conacul oferă pentru cazare 6 camere de oaspeţi, fiecare având specificul propriu: "The Red Room", "The Orange Room", "The Yellow Room", "The Garden Room", "The Beam Room" și "The Hunter’s Room".

Vizitând conacul și, implicit domeniul, te poţi bucura și de bucatele tradiţionale din Transilvania, servite odinioară în casele nobililor, făcute după reţete vechi nescrise.

Printre serviciile oferite la cerere se numără și lecţiile de echitaţie și tururi de călărie, inclusiv cursuri de gătit. www.zabola.com

168 — Numărul 01

nesăţioasă plăcere. Iar seara ne retrăgeam cu sfiiciune în biblioteca conacului și ne minunam de varietatea și multitudinea de cărţi și documente pe care aceasta le oferă cu generozitate celor dispuși să îi treacă pragul.

Vasile Dan, ambasador Ce v-a îndemnat să mergeţi la conacul de la Mălâncrav?

Am fost la conacul de la Mălâncrav după ce am aflat, fiind la Biertan, de proiectul îndrăzneţ și de avangardă al Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, condus de Jessica Douglas Home și de entuziasta Caroline Fernolend, director pentru România al Fundaţiei MET. Am văzut eforturile și proiectele puse în practică la Biertan și am aflat de Mălâncrav, de conacul Apafi și de oamenii minunaţi de aici. Prin nu mai puţin entuziasta și competenta Andreea Rost am obţinut o rezervare la conac în perioada 7-11 iulie 2009. O experienţă ce a meritat să fie trăită!

Ce v-a impresionat cel mai mult la acest loc?

Să te bucuri de condiţii princiare (am fost cazaţi, soţia și cu mine, în camera Prinţului Charles), într-o clădire cu încărcătură istorică, recuperată arhitectonic și repusă în circuit turistic de elevat nivel prin grija MET; să ai alături și să poţi vizita pe îndelete una dintre cele mai vechi biserici ţărănești evanghelice (sec. XIV) cu cele mai vechi fresce originale din România, să poţi admira de la înălţimea conacului panorama satului cu case reabilitate și să te îmbeţi cu parfumul fânului recent cosit de pe dealurile și poieniţele presărate printre brazii pădurilor de vizavi, să te răcorești cu un pahar din sucul cel mai natural din România, ieșit din merele locului prin îndemânarea oamenilor de aici, la iniţiativa chiar a urmașului tronului britanic și să fii tratat cu bunătăţile gătite de fragila, dar eficienta Regina, servite chiar de ea în sufrageria impresionantă prin mărime și dotare, curăţenie și funcţionalitate a conacului, să poţi citi sau medita de pe șezlongul așezat printre castanii seculari – iată numai câteva dintre momentele de neuitat ale agendei zilnice pe care am îndeplinit-o cu o

O amintire/întâmplare/emoţie pe care n-o veţi uita și care vă trimite cu gândul la conacul de la Mălâncrav.

Am fost profund impresionat să aflu că există și nestăpânit în a le cunoaște pe două dintre celebrităţile locului: doamna Maria Nistor și doamna Neagu, ambele artizane cunoscute nu numai în zonă, dar și în mai multe ţări europene; recent revenite de la târguri internaţionale din Marea Britanie sau Italia, cele două doamne neau primit, pe mine și pe soţia mea, cu ospitalitate și sufletele deschise pentru a ne explica că, de fapt, nu fac nimic deosebit și că ele continuă tradiţii locale în arta broderiei, a ţesutului la războiul ţărănesc clasic, și că oferă cu drag perdele, carpete, covoare, feţe de masă etc., contra unor sume modice.

Familia administratorului – Nelu și Regina – ne-a primit, la rîndul ei, cu multă căldură și ne-a arătat cu nedisimulată mândrie o gospodărie de referinţă pentru sat, pentru sașii din zonă, ca și pentru mediul rural în general.

Putem spune că ne-am simţit la Mălâncrav ACASĂ, căci, după mulţi ani petrecuţi ca diplomat pe meleaguri iberoamericane, am avut revelaţia să găsesc ceea ce este al meu, al nostru - elemente de idiosincrasie și valoare perenă pe care le-am promovat de-a lungul unei cariere de peste 40 de ani.

De ce e important ca astfel de locuri să fie reabilitate?

A reabilita asemenea locuri, a le reda celor ce le iubesc și care se identifică cu ele înseamnă a reabilita, a consolida și a reda românilor propria lor istorie și existenţă milenară. De aceea cred că tot ceea ce fac Fundaţia MET, Caroline și primarii, prefecţii din comunele și judeţele respective sunt lucrări de suflet în egală măsură pentru sași și pentru români și ar trebui cunoscute și sprijinite ca atare. Voi reveni cu satisfacţia românului nesătul de ale lui la Mălâncrav, ca și la Biertan, și aștept un prilej adecvat pentru a admira, în egală măsură, Viscri și Criţ.

EDITORIAL

ANDREI BORŢUN

Pre[edinte Millenium People

170 — Numărul 01

Acum ceva vreme am făcut un audit de brand. Auditarea internă ne-a arătat că oamenii sunt cei mai importanţi în organizaţia noastră. Auditarea externă ne-a dat același răspuns. Deși multe organizaţii spun asta, în cazul nostru știu sigur că este adevărat. Și asta doar prin excluderea altor potenţiale competenţe pe care aș fi putut să încerc să le bifez, dar nu am făcut-o: nu m-am uitat foarte mulţi ani pe cifre, urmărind, cum ar fi fost corect, profitul companiei; nu m-am uitat decât pentru a mă asigura că pot plăti salariile, că am o margine din care să pot angaja oameni noi, că pot plăti un sediu mai mare sau mai multe sedii, benzină și facturi de telefon.

Niciuna dintre firmele, diviziile de business sau proiectele demarate de noi nu a avut, până de curând, un business-plan în spate.

Ele au fost demarate și duse mai departe de oamenii din echipa mea, graţie propriei lor energii și calităţilor fiecăruia. Ne-am supărat, ne-am dezamăgit reciproc, câţiva au părăsit echipa. Poate nu m-am concentrat cât ar fi trebuit nici pe construirea unui network suficient de puternic, încât să susţină eforturile de new business necesare tuturor proiectelor pe care le-am înghesuit sub umbrela firmei ăsteia. Nu am comunicat suficient, nu m-am chinuit să fiu un manager mai bun și nici nu am căutat riguros parteneri sau oameni în echipă care să compenseze lucruri pe care eu nu le știu sau nu le fac suficient de bine.

Am refuzat să mă așez la masă, atunci când oameni sau alte organizaţii mi-au propus să vând businessul ăsta - fie ei admiratori ai stilului meu de business, fie interesaţi de potenţialul pe care proiectele sau liniile noastre de business i-ar fi putut ajuta în afaceri sau în reputaţie, fie investitori educaţi sau moguli colecţionari.

Mi-am luat alături aproape toţi prietenii.

Le-am mai propus să mi se alăture tuturor celor care nu o luaseră deja pe calea antreprenoriatului. Mulţi au acceptat, unii au plecat și lucrăm mai departe împreună, alţii doar m-au ajutat atunci când am avut nevoie. Și, în tot acest context, s-a întâmplat ca proiectele mele să aibă o notorietate acceptabilă, o reputaţie bună și o cifră de afaceri de câteva milioane.

Cu atâtea puncte slabe pe propria agendă, probabil că doar acești oameni - alături de noroc - au făcut posibilă evoluţia atât de dinamică a businessului meu.

Oameni asemenea prietenilor și colegilor mei mai există. Foarte mulţi alţii sunt foarte diferiţi, dar îi respectăm mult, mult, mult, cum spune fiica mea. Pe unii îi cunoaștem bine, de alţii doar am auzit.

Pentru toţi aceștia de mai sus scoatem această revistă.

Putea să fie un site, dar ne-am propus să strângem povești atât de frumoase, încât am simţit nevoia să le dăm multă greutate și, mai de modă veche fiind, am ales să tipărim.

Institute, The e o revistă scrisă și desenată de intimi ai noștri și ne asumăm asta încă de la început. Veţi vedea materiale semnate de prieteni buni de-ai mei, de oameni din familia mea, de colegi de-ai mei. Mi s-a părut greu de justificat să caut colaboratori pentru Institute, The în altă parte decât, măcar iniţial, în cercul imediat apropiat mie. Un cerc mare și plin de oameni pe care îi respect și iubesc.

Dacă standardele mele în ceea ce privește respectul pentru competenţa profesională, inteligenţa, cultura, morala sunt prea jos, atunci acest proiect va muri sau va trebui reinventat. Până atunci mă bucur mult de această revistă și sper să nu fiu unul dintre puţinii.

Mercedes-Benz

Mulţumim ... pentru că aţi parcurs paginile unei povești despre pasiune. Pasiunea pentru perfecţiune, fascinaţie și responsabilitate.

O poveste Mercedes-Benz menită să vorbească despre un set de valori care au dat naștere zi de zi excelenţei.

Iar semnele excelenţei se regăsesc întotdeauna în ceea ce spun cei din jur, în recunoașterea acordată de dumneavoastră mărcii și în fiecare zi din istoria automobilului – acolo unde Mercedes-Benz se află încă din prima clipă.

Mercedes-Benz face promisiunea excelenţei tuturor celor care și-au manifestat pasiunea pentru marca germană, dar și celor care se supun rigorilor perfecţiunii.

Acum, Mercedes-Benz România vă invită într-o călătorie fascinantă, în lumea în care se regăsesc eleganţa, inovaţia, tradiţia, confortul, calitatea și siguranţa. Pentru a face acest pas, vă invităm să răspundeţi la două întrebări:

Ce reprezintă ideea de excelenţă pentru dumneavoastră? Vă rugăm să răspundeţi la adresa de e-mail: gabriel.craciun@ daimler.com

Cu stimă, Echipa Mercedes-Benz România

172 — Numărul 01

Ce model de autovehicul MercedesBenz doriţi să conduceţi sau să testaţi? Vă rugăm să răspundeţi la adresa de e-mail: valeriu.zaharia@ daimler.com

Numărul 01 — 173

174 — Numărul 01