Institute, The Magazine No.4/2011 full version

————————— ————————— ————————— ————————— GAZDE PERFECTE FABRICI REINVENTATE ȘI CASTELE COCHETE — 038

INSTITUTE, THE SPECIAL FILES BUCUREȘTI BY NIGHT — 055

ART. ART DIRECTION DESPRE ILUSTRAŢII ȘI ILUSTRATORI — 084

FOOD STYLING CREATIVITATEA ÎN BUCATE — 129

Numărul 04 — 001

PRINTCO

De citit | Câte o poveste pe sear` [i fragmente despre bunici [i online

....................... 010

De văzut | Un film ca o pictur`

....................... 012

De aplaudat | Live de la Coachella

....................... 014

De știut | Art` experimental` [i comer] cu co[maruri

....................... 016

De admirat | Cicatrici comuniste ....................... 021 adoptate de peisaje naturale De apreciat | Idei scoase la lumin`

...................... 024

De cumpărat | Gadgeturi-cadou ....................... 030 De ieșit | Un pahar de vin, o budinc` [i un cocktail

....................... 032

De degustat | Supograf

....................... 034 Numărul 04 — 003

Comunicare | Reconversii, reinvent`ri [i evenimente reu[ite

....................... 038

Artă | Tonuri de ro[u carmin [i fete obraznice

...................... 098

Interviu | Despre magicienii din spatele cortinei

....................... 049

Educaţie | Grupa mic`, grupa mare [i grupa comunicare

....................... 102

Institute, The Special Files | Bucure[ti by night

....................... 055

Fashion | Oameni dragi [i croieli ambientale

....................... 105

Festival | 10 ani de creativitate româneasc`

....................... 068

Interviu | Lana, despre UNArte

....................... 123

....................... 078

Demografie | 7 miliarde [i tot cre[tem

....................... 126

Proiect | iPlan – Cum sc`p`m de cultura "aici [i acum"

....................... 083

Food styling | Creativitatea în bucate

....................... 129

Inovaţie | Neurosecrete pentru strategii de marketing

....................... 140

Artă | Ilustra]ii, ilustratori, art direction

.......................084

BONUS | 10 lucruri care î]i vor face iarna mai frumoas`

........................ 095

Arhitectură | Amintiri cu ora[e [i z`pezi

........................ 142

Mulţumesc | Mugur Nicolae

004 — Numărul 04

CONTRIBUTORS

Marcel Borţun – arhitect, membru al Ordinului Arhitecţilor din România

Alexandra Rusu – editor de carte (Editura Humanitas, Editura ALL) și cronicar (Evenimentul zilei, New York Times Book Review, TVR Cultural, Cosmopolitan) în 2011 fondează booktopia.ro – o reţea socială prietenă cu cititul

Publisher ANDREI BORŢUN Editors IRINA FLOREA IOANA PÎRVU Writers ALEX MIHAI DINU MAria neneciu Creative Director CĂTĂLIN RUSU

Cătălin Rusu – Copywriter & Brand Consultant; în 2008 fondează Rusu+Borţun Brand Growers – agenţie de strategie și manifestare de brand, unde este Creative Director & Managing Partner

Cătălin Varbiu – pasionat de muzică și fondator al Neon Entertainment, companie specializată în organizare de evenimente și activări de brand; a lucrat cu artiști precum Placebo, Muse, Massive Attack, Noisettes sau Mika, în calitate de Hospitality Manager

Design

Raluca Bătănoiu a studiat jurnalism la Universitatea București, după care a continuat cu un master în știinţe sociale în Germania, urmat de un al doilea în Media, Peace and Conflict Studies, la Universitatea ONU din Costa Rica. După diverse stagii la organizaţii internaţionale precum Transparency International (Berlin), UNESCO (Hamburg), Radio Free Europe (Praga), locuiește acum în Bremen, Germania, unde lucrează la un institut de cercetare în sociologie.

Guest Designers ANCA USCĂTESCU TUDOR NĂSTASE OCTAVIAN BUDAI DTP ANCA USCĂTESCU Advertising Director SILVIA FLOAREȘ Corectur` www.corectura.ro Distribu]ie

Tipar

Un proiect

Adresa redac]iei Știrbei Vodă 104 – 106 010108 București office@institute.ro Numărul 04 — 005

006 — Numărul 04

COFFEE TIME

Art` experimental` // blan`, ritualuri, pove[ti, comer] cu co[maruri // salopete cu mesaj

Spa]iu construit pe jum`tate // structuri fantomatice // cicatrici comuniste adoptate de peisaje naturale

Un pahar, dou` de vin ales // o budinc` cu praz [i orez // [i-un cocktail cu subîn]eles

Lini[te stranie // un film ca o pictur` // o via]` ca o limuzin` alb`

Instala]ii radioactive // poluare luminoas` // mini habitat pentru buruieni Numărul 04 — 007

culturĂ

BOOK FUN* LA CEAS DE SEAR~ * Rubrică dependentă de cărţi în care prietenii noștri de la bookaholic.ro ne vor confirma că "a citi e bine".

Veneţia lui Mann în lumea galeriȘtilor din New York

Alina Purcaru

Text

PâNĂ LA CĂDEREA NOPŢII — Michael Cunningham traducere Rareș Moldovan, Editura Polirom, Iași, 2011, 264 p., 22,95 RON Nu ne e frică de cădere, ci de banalul cu care ea ne-ar putea izbi: revelaţia faptului că, în loc să ne scalde în graţie, acea irezistibilă tentaţie a golului, a riscului ultim, n-ar face decât să spulbere bula de iluzii din care am râvnit la gloria acelor rock’n roll suicides, iubiţi de o mare isterică de tineri rebeli și sclipitori, toţi cu frânele date peste cap. Asta e una dintre ideile care se întind de la un capăt la altul al cărţii lui Michael Cunningham, vibrând undeva foarte sus, cum fac sârmele pe care se riscă salturi mortale, fără plasă.

Acest roman, despre care, pe bună dreptate, se spune că ar fi cel mai subtil și mai dens al lui, ar putea fi citit la fel de bine ca un eseu (palpitant și provocator) despre frumuseţe, libertate și despre o anumită idee de împlinire, esenţială pentru orice individ. Cunningham, folosindu-se de doar trei personaje și de un minim de acţiune, pune cele mai glorios-scânteietoare aspiraţii ale noastre – atât de incandescente, încât perspectiva eșecului le întărâtă, în loc să le potolească – faţă în faţă cu opusul lor, care nu e ratarea, ci o anumită împlinire bine dospită, un stadiu cumsecade, golit de risc, plin de tabieturi și de bune maniere. Are 008 — Numărul 04

grijă să insinueze și câte ceva din ceea ce lipsește dintr-o astfel de schemă de viaţă, convenabilă și respectabilă: nevoia de instabilitate și de risc, tânjirea după o nouă cotitură în propriul destin, una care să-ţi dea prilejul să te recompui și să te afirmi din nou, acel gând chinuitor și pasibil de penibil, care nu scoate capul decât noaptea târziu, când numai somniferele și votca ajută: că vrei să fii erou, că vrei și tu destin de David turnat în bronz, că pentru o aventură de calibru ai fi gata să lași totul, orice ar însemna asta.

Modul în care Cunningham – care, să nu uităm, a luat și Premiul Pulitzer și PEN/ Faulkner Award – se raportează la toate astea acoperă portative diverse: scrie despre ingenuitate pură, îţi pune în faţă semnele acute ale unei drame, cercetează tipuri și interiorităţi cu luciditate și nu uită nicio clipă cealaltă faţă a medaliei. Ridicolul, rizibilul și rușinea, rămășiţe derizorii pe care cel învins le ferește de ochii celorlalţi, rămân, totuși, singurele materiale din care se mai poate remonta.

Cine sunt, așadar, protagoniștii spectacolului? Cum spuneam, trei sunt esenţiali: un cuplu, pe la 40 de ani, Peter și Rebecca Harris – el galerist, ea editorul unei reviste de artă, amândoi bine așezaţi în lumea subţire newyorkeză – și fratele mai mic, rebel și instabil al Rebeccăi, Mizzy, un fost copil teribil, eșuat în adicţii de tot felul, pe care familia încearcă din toate puterile să-l ţină departe de droguri. Când Mizzy vine să locuiască cu Peter și Rebecca, pentru o vreme, cât să-și dea seama cam ce ar putea face în domeniul artistic, lucrurile încep s-o ia la vale fără preaviz și fără precauţii.

Aparent, Rebecca rămâne în plan secund, pentru că toată acţiunea se concentrează pe stările lui Peter, care vede în dificilul Mizzy (pe care iniţial îl antipatizează) proiecţia tuturor dorinţelor lui nonconformiste. Însă de-a lungul meditaţiilor despre artă și frumuseţe, ajunge la concluzia că tenebrosul și alunecosul cumnat e opera de artă perfectă.

Cum la mijloc e un tabu care avertizează și provoacă, sclipind incandescent în tenebrele sufletești în care se agită Peter, atracţia e greu de ţinut în frâu. O tramă

ambiguă, homoerotică, dar în care se amestecă vechi așteptări, idealuri estetice neîmplinite, frica de moarte și sila de respectabilitatea plicticoasă, se înfiripă fără să fie nevoie de prea multe pagini. Cartea e, de fapt, una a acţiunilor și a stărilor fluide: oricât de contradictorii, de greu de acceptat, de periculoase ori de incongruente, lucrurile se întâmplă și opţiune nu prea există. Sunt pasaje greu de uitat, în care se discută impulsurile autodistructive, blamabile, nocive, spitalizabile, și cu toate astea, irezistibile: "Chiar și acum, după toate campaniile publicitare, după ce-am învăţat atâtea despre cât de rău ajungi de fapt, tot mai există strălucirea autodistrugerii, nepieritoare, dură ca un diamant, ca un vechi talisman blestemat care nu poate fi distrus prin niciun mijloc cunoscut". Ea se leagă de ceea ce e greșit și fragil în fiecare dintre noi, de păcat și de cele șapte vieţi ale păcătosului cu care ajungem să rezonăm mult mai bine decât cu pedagogii, cu habotnicii sau cu moraliștii. Literatura ne dă și ea exemple: "Poate că, la urma urmei, nu virtuţile altora ne frâng inima, cât senzaţia de recunoaștere aproape insuportabil de ascuţită atunci când îi vedem în ce au mai josnic, în tristeţea și-n lăcomia, și-n prostia lor. Ai nevoie de virtuţi – de un soi de virtuţi –, dar nu ne pasă de Emma Bovary sau de Anna Karenina sau de Raskolnikov pentru că-s buni. Ne pasă pentru că nu-s admirabili, pentru că sunt ca noi și pentru că marii scriitori i-au iertat din cauza asta".

Sunt foarte multe ecouri din Moarte la Veneţia în carte, și ele merită descoperite de fiecare cititor. Cea mai răvășitoare parte, cu o forţă pe care n-o vezi venind de nicăieri, e finalul. El îi aparţine Rebeccăi. El aparţine omenescului care tace, pe al cărui teren aparent arid se dau cele mai eroice lupte și se trăiesc aventuri greu de intuit. Până la căderea nopţii nu seamănă cu prea multe alte cărţi care se scriu azi. E un lucru rar, dens, alunecos și foarte puternic legat de vieţile noastre nemărturisite, de dorinţe chinuitoare, de frumuseţea care fuge, și totuși ne permite să ne apropiem: nu numai de ea, ci și unii de alţii. Chiar greșind, sau mai ales atunci.

O poveste pe seară (Cărţi care te fac să visezi mai mult sau care nu te lasă să adormi)

Mădălina Georgescu

Text

Cartea de nisip – Jorge Luis Borges Când vine vorba de evadarea de acasă, seara târziu, maestrul de ceremonii este Borges. Vei lua Cartea de Nisip, vei începe să citești Celălalt, un vis real despre întâlnirea cu celălalt din tine, tânărul sau bătrânul, te vei opri după sau vei continua. Va fi o noapte cu vise lungi sau vei adormi greu, dus de gânduri. Dar nu e vorba de provocări existenţiale, povestirile lui Borges sunt atemporal de liniștitoare. _________________________________ Convorbiri telefonice – Roberto Bolaño Pentru că chilianul se pricepe să-și insinueze episoadele în filmul tău. Bolaño știe să agaţe pojghiţa umanului fără s-o mâzgălească, fie că vorbește despre scriitori rataţi, mediocri, despre aroganţa celor confirmaţi, despre dramele sensibile ale unei starlete porno, fie despre absurditatea căutării unui sens.

Filmul curge desăvârșit dozat, gravitatea

și realitatea sunt filtrate la esenţă.

Pregătește-te pentru porţii de căutări exorcizate, fin echilibrate, de regăsiri ireversibile și de morţi perfecte. _________________________________ Infamii mărunte – Panos Karnezis Un Marquez grec care te îndeamnă la priviri pe furiș, de după perdea. 19 povești cu păsări exotice, două gemene răzbunătoare, un flașnetar care se dovedește hoţ și o domnișoară bătrână care nu mai poate visa feeric din cauza moliilor, un uriaș blând și cafeneaua lui, un frizer și oglinda lui făcută cioburi și lipită prost, precum și câteva ritualuri mirosind a carne pe grătar, a iasomie, rozmarin și busuioc. Vei citi despre un sat grecesc toropit, uitat de lume, unde miraculosul se îneacă în praf, magia transpiră și ea, fantasticul e deconspirat sec. Și toate astea îl pun pe harta lumii, poţi să înfigi un bold colorat în el, ca-ntr-o perniţă cu miros de mătușa Erendira și incredibilele ei povești. _________________________________ America fără etaje – Ilf și Petrov Ilf și Petrov sunt unchii buni, aterizaţi în sfârșit în vizită, care, după cina încărcată cu bunătăţi, îţi povestesc, cu înţelepciune, înţelegere și umor, despre cum arată lumea, despre cum e prin alte părţi, pe unde au colindat ei. În America anilor ‘35-’36 e și altfel, e și la fel, tot după o criză și tot într-una care pare că se adâncește. În fiecare seară ești într-un alt oraș de pe Coasta de Vest sau de Est, străbaţi autostrăzile infinite, dar și străzile lăturalnice, vorbești cu Henry Ford, mergi la Hollywood, iei un snack, ești martorul instituţionalizării consumerismului, al nașterii reclamei. Înainte de a trece la

Mad Men, Century of the Self și Inside Job, ascultă-i pe bătrânii ăștia ruși, că au văzut multe. _________________________________ O poveste – Alessandro Baricco Baricco se lipește de oricine. Așa e el, ca un povestaș care te așteaptă la bar, te lasă să comanzi și începe să-ţi vorbească. Îţi dai seama că nu spune nimic nemaiauzit, dar nu pleci, bei din pahar când face și el pauză, e cinematic. Așa îi poţi spune cel mai bun prieten din seara asta și ţi-l vei aminti nostalgic: îţi lasă un ritm, un cadru. O poveste este despre viaţa, deloc spectaculoasă, dar de neuitat, în Mătasea e diafan, fără să se întindă, în Novecento e muzical, carismatic. _________________________________ Tihna – Atilla Bartis O carte care nu te lasă să dormi și bine face: mai avem nevoie și de povești care să ne bântuie. Vei suna a doua zi la birou și vei spune că nu te simţi prea bine, și nici nu vei minţi prea mult, deși tot ce vrei e să termini de citit în tihnă. Tihna vine cu transă, cu o poveste despre un fiu și o mamă, niște legături bolnăvicioase, o casă ca o scenă de teatru, fără culise, unde apa la baie se trage cu un fost șnur de cortină. Ceaiul de mentă va avea alt gust după și nu vei uita: undeaifostbăiete. _________________________________ Made in Romania Pentru seri mai bune, vise mai frumoase, nopţi mai albe, zile mai cu sens, orice de Filip Florian, Dan Lungu, Răzvan Rădulescu. Va urma!

Numărul 04 — 009

culturĂ

Acesta nu este un advertorial (fragmente despre bunici și online) alexandra rusu

Text

Bunicii mei erau dintr-un sat din Ardeal.

Un sat pe cale de dispariţie. Era prea izolat, dărăpănat, moartea pasiunii pentru investitori - în mod firesc, tinerii plecau la oraș, iar în sat rămâneau doar bătrânii. Un sat de bătrâni, unde trebuia să-mi petrec vacanţele de vară. Știu cum sună. Dar nu era deloc cum vă închipuiţi. Sau era, dar nu cred că m-am mai distrat așa de bine de atunci.

Neavând prieteni, am învăţat să citesc foarte devreme. Muream să vorbesc despre cărţi, îmi plăcea să le repovestesc, le retrăiam cu delicii. Am împărţit vecinilor bilete făcute cu pixul pe un caiet de mate. M-am gândit bine dacă să cer bani, n-am cerut, nici nu prea aveam ce face cu ei, iar economiile n-au fost niciodată genul meu. Așa că le-am dat biletele în schimbul promisiunii că vor veni. Și au venit - erau oameni veseli, care ţipau și râdeau din nimic. Le-am povestit câteva dintre cărţile pe care le citisem. S-au distrat pe rupte. La sfârșit m-au întrebat dacă mâine seară ,,mai facem spectacol". Am făcut în fiecare seară, timp de trei luni. Apoi au venit să ceară cărţile, pentru nepoţii lor de la oraș.

N-am făcut niciodată o campanie mai bună pentru cărţile pe care le iubesc. În șapte ani de lucrat în edituri, n-am repetat niciodată performanţa. Am lucrat la cărţi minunate, care au căzut într-un gol 010 — Numărul 04

inexplicabil. Am lucrat la cărţi nocive sau inepte, care au avut un succes imens. Am lucrat la cărţi frumoase de care s-au bucurat câţiva oameni fabuloși. La lansări voiam să spun atâtea lucruri, că-mi stăteau cuvintele în gât. Abia așteptam să se termine, să numi mai aud vocea la microfon și să smoke it off. Vreau să mă las de fumat, dar lansările de carte nu vor fi niciodată genul meu. Sunt mult mai timidă acum decât în serile cu pulover de lână în miezul verii, când zbieram povești urcată pe un scaun, sub singurul bec din curte.

Am rămas însă cu nostalgia cărţilor care leagă comunităţi, a unei experienţe mici, dar de proporţii mitice - dat fiind că e din copilărie. La începutul anului am avut șansa să lansez o colecţie de carte, un fel de stradă mentală pavată cu scriitorii mei preferaţi - se numește Strada Ficţiunii. Mi-am petrecut zile în șir pândind fiecare like de pe Facebook, fiecare însemnare de pe fiecare blog, întrebându-mă apoi dacă omul respectiv a fost sincer, dacă într-adevăr a terminat cartea, dacă n-a fost ,,doar" afabil. Am conștientizat mai acut decât oricând (pentru că mă durea mai tare decât oricând) lipsa cifrelor, a sondajelor, a controlului asupra cărţii după ce ea a plecat în lume. Iar asta poate deveni obositor după o vreme, mai

ales când chiria în turnul de fildeș începe să ţi se pară scumpă, iar colocatarii ascultă deja prea mult Bach pe stomacul gol. Și au mai fost și alte semnale de alarmă. Conversaţii cu prietenii de peste zece ore (pe ceas).

Propria migraţie spre site-uri și reţele de citit, devenită obicei, apoi ,,doză", apoi cel mai important instrument de lucru. Cei 30 de ani care îmi suflau în ceafă, cu toată cohorta de pitici pe creier doritori de schimbare.

Apoi a fost o propunere, o idee, o discuţie la cafenea. O reţea socială de citit, pe care să intri gratuit, să-ţi faci cont, să-ţi aduci prietenii și cărţile. Au mai trecut câteva luni. O comunitate de opinie, unde cărţile să fie evaluate simplu, rapid, fără partizanate.

Câteva săptămâni. Avanpremiere, e-bookuri, aplicaţii, adopţii și schimburi de cărţi.

Plus un colţ de scriere creativă, unde să-ţi împarţi textele proprii cu ceilalţi de pe reţea, dar și cu editori profesioniști. Se numește Booktopia - prima reţea socială de citit din România. Mă întreb ce-ar crede bunicii mei despre asta.

Multă vreme n-am putut înghiţi online-ul.

Din mai multe motive. Am o meserie care se scrie fără iniţiale sau consoane duble. Sunt recalcitrantă când vine vorba de networking. Și-mi place ca, la sfârșitul muncii, să iasă obiecte pe care poţi pune mâna (indiferent

la ce folosesc mai apoi). Dar și pentru că, la noi, discursul de online era necopt, teribilist și oarecum monoton - tehnologia încă nu apucase să genereze conţinut. Iar eu judecam - absolut greșit - discursul ca discurs, valoarea lui în sine. Abia mai târziu m-am prins că valoarea proiectelor de online constă în ce acţiuni generează, ce schimburi motivează, pe câţi oameni îi ajută, la propriu, să trăiască altfel. Din cauza acestei mari neînţelegeri am și acum cel mai vechi blog nescris din România, căruia n-am reușit niciodată să-i hotărăsc tonul, schepsisul, pe scurt, soarta. Bookinista, șoricioaica violet care citește o dantelată carte-șvaiţer, mă binedispune și acum, dar e blocată de vreo trei ani la aceeași pagină/înghiţitură... Și-atunci, ce mi-o fi venit dintr-odată să mă mut cu arme, dar mai ales cu bagaje la graniţa dintre industrii - una foarte tradiţionalistă, alta obsedată de inovaţie?

Am găsit, pur și simplu, un proiect caremi răspunde la întrebări. Booktopia e un instrument de democratizare a discursului despre carte, un fel de a da puterea cititorului, un mijloc de a ajuta industria, acolo unde se poate. Ar putea fi chiar un experiment social: o comunitate care-și generează propriile reguli și care, de la un punct încolo, se autoreglează. Și da, mi-e

teamă de o mulţime de lucruri - și nu, chiar nu citiţi un advertorial. Mi-e teamă că va fi greu să ţinem compasul imparţialităţii în industrie. Mi-e teamă că opiniile mele ,,tari" se vor ciocni uneori dureros de opiniile majorităţii care va dicta. Mi-e teamă de repetarea unui scenariu gen Ferma animalelor, în care ,,unii sunt mai egali ca alţii". Toate sunt frici moștenite, rezultatul unui elitism prost înţeles sau al abordărilor conspirative de care geme societatea din jur.

Sau al simplei neîncrederi fundamentale în ceilalţi. Toate aceste frici trebuie confruntate.

Cert e că, de câte ori deschid Booktopia, mă furnică buricele degetelor: de bucurie, de nerăbdare și iar de bucurie.

Povestea asta, începând cu satul din Ardeal și terminând cu degetele furnicate, are sens doar dacă mai spun ceva - esenţial în decizia de a intra în online-ul rău famat.

N-am mai avut de mult colegi, chiar dacă am lucrat mereu în echipă. La Bit-Soft am reînceput să folosesc pe bune cuvântul ăsta, pentru că am niște colegi de la care învăţ în fiecare zi, bazându-mă pe răbdarea lor infinită cu întrebările mele de filolog bulversat. Bogdan e un vizionar care a traversat Patagonia pe motocicletă. Dan e un antreprenor foarte tânăr și creativ, care propune soluţii la fel de firesc cum

povestește că a urcat pe Mont Blanc, acum ceva ani. Ei sunt partenerii mei și încerc să recuperez la capitolul călătorii extreme, deși n-am nicio șansă. Decât tot prin cărţi, n-ai ce să-i faci... Bunicul meu n-a înţeles nicio clipă ce pasiune puteam să am pentru stivele de hârţoage pline de însemnări, pe margine și printre rânduri. Tu le corectezi? Da, pe alocuri. Păi, și de ce nu fac asta ăia de le-au scris? Păi, câteodată ei nu mai văd greșelile.

Păi, și-atunci cum scriu cărţi? Nu prea puteam să-l introduc în lumea strategiilor editoriale. El era om de acţiune, foarte aprins ca fire, dar ar fi stat zece ore să asculte povești cu Patagonia și Mont Blanc, mai ales că nu ieșise niciodată din ţară. Poate că e o chestiune nepermis de subiectivă, dar pentru mine toate iţele astea se leagă într-un nod insidios, se întâlnesc într-o stare de spirit.

E straniu să lucrezi la ceva care îţi leagă atât de multe bucăţele de povești personale.

Sper ca Booktopia să aibă sute de mii de useri, dar sper să nu ajungă niciodată un proiect cool. În momentul în care nu voi mai vedea legătura între satul din Ardeal, bunici, Patagonia, Mont Blanc și site-ul nostru de împrietenit oameni cu cărţi, voi ști sigur că e cazul să reîncep să caut. Pentru moment însă, pentru prima oară de ceva timp, cred că am găsit.

Numărul 04 — 011

culturĂ

Totul e un mare nimic – Melancholia, Lars von Trier Alex Mihai Dinu

Text

Nu mi-a luat mult să înţeleg că unei societăţi îi prinde bine să-și întrevadă sfârșitul. Îi dă un fel de liniște stranie. Știm că acolo, undeva, e sfârșitul, adică salvarea.

Ne place pentru că, oricât de nasol ne-ar fi, ne consolăm că mai e un pic și se termină.

Am trecut cu bine de anul 2000 și mare lucru nu s-a terminat și cu atât mai puţin setea de Apocalipsă, așa că ne-am dat un deadline scurt: 12 ani. În lumina acestor previziuni, aceasta s-ar putea să fie ultima rubrică de film pe care o citiţi în revistă. Și pentru că în realitate nu sunt genul care își asortează cureaua cu pantofii, m-am gândit să fac asta aici și ultimul film despre care scriu să fie "Melancholia", al lui Lars von Trier. În "Melancholia", Lars von Trier răspunde tuturor întrebărilor care-i frământă pe cei care reușesc să se caţere până în vârful piramidei lui Maslow. Viaţa a apărut accidental; n-avem niciun sens; nu există Dumnezeu, există cel mult cunoașterea sinelui; dragostea, prietenia, raţiunea și alte noţiuni cu care ne alimentăm superficialitatea nu sunt scopuri, sunt doar mijloace cu care ne amăgim și ne ajută să punem un picior în faţa celuilalt mai liniștiţi; viaţa pe Pământ e, în esenţă, rea, noi suntem, în esenţă, răi; de fapt, totul e un mare nimic, care, într-un final, trece.

Sună dur, dar poate e din vina mea, pentru că filmul lui Lars von Trier nu e dur deloc pentru o Apocalipsă. E, de fapt, foarte plastic, cu imagini năucitoare, scene impecabile și actori de nota unsprezece, pe o scară de la 1 la 7. Filmul, deși apreciat de autor drept "cam hollywoodian", e exact un răspuns la intoxicarea cinematografică care a stors Apocalipsa de orice esenţă. În "Melancholia", sfârșitul nu e prezentat la scară planetară, ci e tratat în interiorul unei 012 — Numărul 04

familii care are grijă să portretizeze foarte inteligent întreaga societate. Principalele instrumente de joacă ale lui Lars von Trier sunt două surori, Justine și Claire, prima o copywriteriţă care tocmai se căsătorește, labilă, depresivă, cu cvasiputeri paranormale care înfruntă sfârșitul cu calmul celui care știe că orice foc aprins trebuie să se stingă, iar cea de-a doua, o soră-mamă, căsătorită, cu un copil și un soţ milionar, năpădită de instinctul supravieţuirii.

După ce finalul este dezvăluit încă din montajul de la început, filmul se deschide cu o metaforă superbă. Cei doi tineri care urmează să se căsătorească, Justine și viitorul ei soţ, sunt într-o limuzină albă în drum spre castelul cumnatului lui Justine, unde se va desfășura nunta lor. Doar că limuzina rămâne blocată într-un drum prea șerpuit. Din acest moment și până la finalul filmului, Lars von Trier va demonstra cu dibăcie că exact asta e și soarta vieţii pe Pământ: o mare limuzină albă, care la un moment dat va rămâne blocată pe un drum prea șerpuit.

Apocalipsa își arată colţii pe parcursul celor două ore, dar nimeni nu o ia în serios (în afară de Justine), decât atunci când totul e evident. Planeta care va distruge Pământul, Melancholia, apare pe cer încă

din seara nunţii celor doi, dar toţi o tratează doar ca pe un fenomen astrologic deosebit.

Calculele oamenilor de știinţă, care asigură că Melancholia va trece pe lângă Pământ fără să îl lovească, și tăria cu care personajele se simt îndreptăţite să trăiască fac ca mirosul sfârșitului să nu le pătrundă în nări.

Filmul e construit în două acte, numite după cele două surori; dacă primul prezintă nunta, în cel de-al doilea focusul cade pe Claire, sora lui Justine.

Deși, pentru că folosește multe trimiteri culturale, filmul ar părea că își selectează spectatorii, tema pe care o abordează și răspunsurile ultra la îndemână și ultra greu de acceptat fac din "Melancholia" un film capabil să trezească în mulţi întrebări.

Filmul nu e sufocant, nu e emoţionant, e, mai degrabă, o pictură. Pentru că, la final, tot ce rămâne e spectacolul incredibil al Apocalipsei. Și Lars von Trier reușește cu brio să deturneze atenţia de drama exterminării vieţii la estetica sfârșitului. Și mai reușește ceva: să semene îndoiala că viaţa e, în esenţă, ceva rău. Justine reușește să găsească, agasată de șeful ei care îi tot cerea să vină cu un slogan pentru o campanie oarecare, cel mai bun headline scris vreodată: totul e un mare nimic.

Numărul 04 — 013

culturĂ

Even Better Than The Real Thing?

CĂTĂLIN VARBIU

Text

Anul ăsta am asistat la un eveniment despre care pot spune cu mâna pe inimă că a schimbat regulile industriei de entertainment. Este vorba despre Youtube Coachella Webcast, mai exact transmisia live prin intermediul canalului Youtube a ediţiei din acest an a festivalului de la Coachella, unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică organizate în Statele Unite.

Transmisia cu pricina a adunat în faţa calculatoarelor peste 4 milioane de spectatori, care au avut extraordinara ocazie ca, timp de 3 zile, să urmărească pe cele 3 canale HD nu mai puţin de 81 de ore de content live, incluzând concerte ale unor artiști precum Arcade Fire, Kanye West, Kings of Leon, The Strokes, Duran Duran, The National, alături de interviuri și imagini din backstage.

Cine a avut de câștigat de pe urma acestei iniţiative? Dacă unul dintre personajele variantei americane a serialului The Office descrie în bășcălie un tip de negociere din care rezultă o situaţie de tip "win-win-win", în cazul webcastului de la Coachella am putea vorbi (serios de data asta) chiar despre un "win-winwin-win".

Fără îndoială festivalul în sine a avut de câștigat, milioane de oameni fiind martori cu această ocazie ai profesionalismului exemplar cu care a fost organizat, mulţi dintre ei (printre care și eu), determinaţi să nu lipsească de la ediţia următoare. Ca rezultat, organizatorii au anunţat că ediţia 014 — Numărul 04

din 2012 va fi duplicată în weekendul imediat următor perioadei în care se desfășoară în mod tradiţional de ani buni, pentru a putea face faţă cererilor de bilete care au depășit cu mult capacitatea festivalului (atenţie, vorbim despre un eveniment care poate primi 75.000 de participanţi pe zi!).

Artiștii au beneficiat de expunere nepreţuită, ajungând în felul ăsta în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, lucru care a rezultat într-o creștere semnificativă de download-uri digitale și vânzări de materiale promoţionale în perioada care a urmat festivalului.

Pentru publicul amator de muzică – mă refer aici la milioanele de oameni care nu au reușit să ajungă în persoană la Coachella – webcast-ul a reprezentat în mod cert "the next best thing". Deși cred că sunt destui oameni care consideră această experienţă chiar mai bună decât participarea propriu-zisă, atât timp cât nu trebuie să zbori ore-n șir sau să cheltuiești câteva mii de dolari și să suporţi temperaturile de peste 40 de grade din deșertul californian, pentru a-ţi urmări idolii. Nu mai adaug faptul că, participând la eveniment, nu ai la dispoziţie opţiunea "multiple viewing angle", ca în cazul transmisiei de pe Youtube.

Intenţionat am lăsat la urmă factorul cel mai important: cum a fost posibil ca această experienţă să fie disponibilă gratuit oricărui posesor de calculator conectat la Internet, dacă nu prin

implicarea unui sponsor care a cheltuit o sumă cu șase cifre (dolari americani), pentru a putea realiza în condiţii tehnice de excepţie webcast-ul? Dacă în 2010, Wrigley a sponsorizat un webcast al aceluiași festival, deși într-o manieră ceva mai rudimentară și impunând mai multe condiţii pentru consumatorii interesaţi de asemenea experienţe (care trebuia să dea un "like" pe pagina de Facebook dedicată, pentru a putea urmări live streamingul), iată că același sponsor revine anul acesta cu o propunere mult mai simplă și mai democratică. Implicarea în acest proiect în 2011 nu poate însemna decât că, în anul precedent, a existat un câștig concret, cea mai vizibilă dovadă fiind miile de tweet-uri prin care spectatorii și-au exprimat sentimentele de gratitudine faţă de sponsor. În săptămânile care au urmat transmisiei de la Coachella, pe orice site de social-media puteai găsi comentarii entuziaste ale oamenilor din toate colţurile lumii, care mulţumeau sponsorului mai sus amintit și promiteau că îi vor cumpăra necondiţionat produsele de acum încolo - o situaţie oarecum fără precedent. Un exemplu perfect pentru a ilustra ideea că advertising-ul bine plasat și neintruziv, alături de lipsa unor bariere inutile care să limiteze accesul la un conţinut valoros, poate topi reţinerile unui public din ce în ce mai sceptic faţă de motivele pentru care diverse companii aleg să investească în sponsorizarea unor evenimente de masă.

Numărul 04 — 015

culturĂ

Despre co{maruri, salopete {i art~ IOANA Pîrvu

Text

De artiștii din Apparatus 22 auzisem doar separat, prin add, Liste Noire sau Rozalb de Mura, constelaţia de iniţiative și proiecte la care au lucrat în ultimii ani. După ce am făcut un research scurt, am aflat că de iarna trecută au participat la șapte evenimente, au umblat peste tot prin lume și au deschis minţile multor art-lovers.

Calendarul intervenţiilor lor din această toamnă a fost plin: au început la Veneţia, în mica Galerie a IRCCU, unde au expus proiectul Situated Knowledge: I follow rivers of thoughts, și au continuat în Austria, mai întâi la MAK – Muzeul austriac de arhitectură, artă aplicată și artă contemporană din Viena, iar apoi la festivalul de artă experimentală Steirischer Herbst din Graz.

Am vorbit cu Erika și cu Dragoș Olea pe Skype, pe la 11 noaptea, într-o duminică. Erau la Londra, tocmai se întorseseră din Austria și în câteva ore urmau să plece în Scoţia, să ţină un seminar la Glasgow School of Art. Erau obosiţi, dar voioși, îngropaţi în bagaje și cu planuri mari.

Au povestit despre toamna lor petrecută mai mult prin aeroporturi, despre cum au cumpărat coșmaruri cu factură la Graz, despre viitoarea rezidenţă de la Seul și despre cum vor să producă o salopetă cu mesaj pentru artiști. Și pentru că exerciţiile lor de activism cultural au avut ecouri în toată lumea, i-am rugat să vorbim despre cele mai recente două proiecte ale lor: Morpheus Buyback și Art is Work.

Târg de coșmaruri Festivalul de artă experimentală Steirischer Herbst 2011 are o tradiţie de 40 de ani, iar anul acesta a avut loc în perioada 23 septembrie – 16 octombrie, având ca temă principală "Second Worlds; Real and unreal parallel systems", o metaforă pentru experienţe alternative și încercări de schimbare a paradigmelor prevalente. În primele două zile ale festivalului din Graz, 24 și 25 septembrie, colectivul Apparatus 22 a prezentat în premieră lucrarea intitulată 016 — Numărul 04

Morpheus Buyback.

Muzică, blană, scaune confortabile, ritualuri, povești, frici, amulete, eliberare și mulţi oameni fericiţi după două zile de comerţ cu coșmaruri, toate puse la un loc par a construi un peisaj greu de digerat. Iar când explicaţiile însoţitoare sunt "Ani buni de planuri și răzgândiri", "Minţi dedicate", "Ajutor de la prieteni și părinţi", "Cozi imense și programări pentru un schimb de stări", "Ciucuri, pietre, pirită, blană și pene", lucrurile tind să devină și mai interesante.

Proiectul Morpheus Buyback pe care Apparatus 22 l-a prezentat la Graz este o poveste abstractă și care-ţi schimbă ideile despre bine și rău.

"Morpheus Buyback este un performance care durează două zile și două nopţi și o instalaţie imersivă ce ia forma unui magazin straniu și magic care propune un ceremonial de shopping venit din altă lume: coșmarurile oamenilor sunt cumpărate de noi în schimbul

unor amulete și totemuri încărcate pozitiv, manufacturate acolo, personalizate conform celor 30 de categorii de coșmaruri pe care le identificăm după un miniinterviu."

Schimbând scenariul unei experienţe obișnuite de shopping și mergând mai departe de modul de funcţionare a unui magazin, proiectul colectivului Apparatus 22, prin care Morpheus, zeul viselor, își răscumpără coșmarurile, investighează subconștientul, colecţionând temerile și angoasele și cerând ajutor pozitiv din alte lumi. Timp de două zile, la Graz s-au strâns de la copii de 4 ani până la bătrâni de 70 de ani, nerăbdători să-și descarce tolba de coșmaruri chinuitoare și să-și împărtășească fricile din timpul nopţii. La sfârșit, după 15 minute de întrebări, relaxare, muzică personalizată, toate amintind de ritualuri precreștine, oamenii primeau la schimb câte o amuletă-bijuterie, care să ţină departe fricile și stresul.

Numărul 04 — 017

culturĂ

Salopete cu mesaj Proiectul Situated Knowledge: I Follow Rivers of Thoughts s-a numărat printre câștigătorii concursului "Fostering Artistic Practices", organizat de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneţia pentru proiectele din 2011, în domeniul artelor vizuale. Expoziţia a reunit o echipă mobilă de lucru formată din colectivul Apparatus 22, artistul vizual Olivia Mihălţianu și curatorul Anca Mihuleţ.

Situated Knowledge: I Follow Rivers of Thoughts este un demers analitic, bazat pe studiul și observarea atentă a metodelor de cercetare artistică, cu scopul de a aduce în discuţie o nouă terminologie și o abordare diferită în legătură cu gândirea despre artă.

Ideea proiectului a apărut ca o reacţie la sistemul de valori artistice actual, determinat din ce în ce mai pregnant de speculaţie, exces sau de interpretarea incorectă a semnalelor exterioare. Ca atare, în cadrul proiectului de la Veneţia, accentul nu cade pe produsul artistic final, ci pe procesualitate și pe acordurile între imaginaţie și spaţiile lipsă din sistemul de referinţă.

Pentru Situated Knowledge: I Follow Rivers of Thoughts, Anca Mihuleţ a abandonat poziţia de curator și și-a asumat rolul unui evaluator de concepte. Într-un prim registru, Anca Mihuleţ deconstruiește aura curatorului în economia unei expoziţii, gravitând între imaterial și element de echilibru. În registrul următor, curatorul 018 — Numărul 04

absent introduce un ghid quasi-reacţionar și sintetic pentru tânărul cercetător. Sub apanajul unei probe de creative writing, sunt introduse idei paradoxale – timp continuu, cercetătorul tradiţionalist vs cercetătorul acţionist, cercetare invizibilă sau problema falsă/adevărul care lipsește/contextul incontrolabil.

W*EASTERN, filmul realizat de Olivia Mihălţianu pe peliculă de 8 mm, dezvoltat în contextul genului cinematografic "Western Spaghetti", discută reconfigurarea constantă a relaţiilor de putere dintre artiști, curatori și instituţii, reformatori și catalizatori pentru un nou mediu cultural. Olivia Mihălţianu propune un discurs de putere, în care mijloacele formale de expresie nu au nicio relevanţă. Corporalitatea imaginilor prezentate (dublată de afișul filmului) nu permite privitorului să ia distanţă faţă de subiect – atitudinea de cowboy, seducţia mascată de pălărie, fumul de ţigară sau cojile de seminţe sunt elementele de excelenţă ale unui "Western Spaghetti" modern.

Apparatus 22 este un colectiv format în iarna anului 2011 de către: Erika Olea (* 1982, București), Maria Farcaș (* 1977, Târgu Mureș), Dragoș Olea (* 1979, București) și Ioana Nemeș (* 1979, București – † 2011, New York).

Olah Gyarfas (*1975, Miercurea Ciuc) este invitat permanent al colectivului.

Apparatus 22 capitalizează și experienţele avute de membrii săi ca parte din echipa ce a iniţiat și dezvoltat, începând cu 2006, labelul avangardist de modă Rozalb de Mura, laureat al premiului "Kontakt. Erste Bank Fashion Award" (Viena, 2006) și implicat în evenimente precum On I Off în cadrul London Fashion Week (Londra, 2008, 2009), Seoul Fashion Week (Seoul, 2008) sau recenta expoziţie ARRRGH! Monsters and Storytelling in Fashion, la Benaki Museum (Atena, 2011).

Deși recent înfiinţat, lucrările colectivului Apparatus 22 au fost deja incluse în expoziţii precum: "Image to be projected until it vanishes" la MUSEION (Bolzano, Italia) via insertul "Ersatz Economics" din KILOBASE BUCHAREST A – H (Mousse Publishing, Milano, Italia), "Desire is War" la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal (Sibiu), "Situated Knowledge: I follow Rivers of Thoughts" la Galeria Mică a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneţia, Patterns of Aura (15th Synaesthesia), la MAK NITE, Viena.

Printre susţinătorii și promotorii proiectelor Apparatus se numără KILOBASE BUCHAREST, Quartier General Paris, Romanian Travel Plus și ICR Viena.

Viitoare proiecte și rezidenţe de cercetare la: Gyeonggi Creation Center (Gyeonggi, Coreea de Sud), Akademie Schloss Solitude (Stuttgart, Germania), Museum Quartier (Viena, Austria) și Mackintosh Museum (Glasgow, Marea Britanie).

Numărul 04 — 019

020 — Numărul 04

culturĂ

Construc}ii fantomatice cu gândul la trecut Ioana Pîrvu

Text

La noi, spaţiul construit pe jumătate, abandonat sau în ruine constituie poate cel mai violent semn al perioadei de tranziţie. România urbană postcomunistă este marcată încă de tendinţe contradictorii, ce-i distorsionează vizibil și dureros ţesutul la fiecare pas. Însă ce se întâmplă cu percepţia noastră atunci când întâlnim rămășiţe ale perioadei de industrializare în peisaje naturale, bine întipărite în subconștient, uniformizate?

Ce se întâmplă atunci când dealurile împădurite au la bază fundaţii ale unor clădiri-fantomă, când vedem grote cu ochi de metal, râuri cu structuri metalice în aval, nemărginiri de șes întrerupte de inserţii neidentificabile și câmpii cu stâlpi de susţinere?

Toate sunt mărci ale stării actuale a lucrurilor, sunt întreruperi ale unui ritm previzibil, sunt construcţii fantomatice care nu schimbă doar compoziţia spaţială, ci afectează și influenţează percepţia. Proiectul "Structuri alienate", dezvoltat de fotograful Lucian Bran, focalizează tocmai aceste elemente absurde inserate în natural, adună imagini paradoxale ce stârnesc o angoasă calmului mult-râvnit și ies din zona de confort pe care peisajele o creează de obicei. Explorarea curioasă și dinamică a mediului natural, a detaliilor fermecătoare și provocatoare, a absurdului integrat perfect în spaţii atemporale transformă decăderea trecutului în fascinaţia prezentului: "Rămase în natură, rămășiţele

industrializării forţate comuniste se degradează rapid, însă amintirile oamenilor despre acea epocă se reactivează la fiecare întâlnire cu ele.

Dând cu ochii de aceste construcţii, vedem în ele atât eșecul trecutului, cât și insuccesul prezentului. Vedem colapsul unei industrii care a lăsat cicatrici atât în peisajul social, cât și în cel natural; vedem imposibilitatea de a pune pe picioare un nou sector industrial performant și înţelegem trista coabitare a tranziţiei și a trecutului halucinant. Însă aceste construcţii mie nu-mi amintesc de perioada comunistă, pe care am cunoscut-o numai câţiva ani, ci doar de plimbări prin natură și întâlniri cu neobișnuitul. Retrăirea acestor stări în momentul când descopăr astfel de peisaje îmi confirmă faptul că străinul din mediul care ne-a devenit familiar produce un sentiment de nesiguranţă, de apăsare", explică Lucian.

În copilărie, în perioada comunismului, mă plimbam prin aceste locuri și mi-au rămas în minte.

M-am apucat de proiect la sfârșitul lui 2008. Este foarte plăcut să urc în mașină, să merg cu 30 de kilometri la oră și să "vânez" construcţii alienate.

Ajung în zone care-mi oferă priveliști la care nu mă aștept și care mă fac să-mi pun întrebări.

Numărul 04 — 021

022 — Numărul 04

Lucian Bran este absolvent al Universităţii de Artă București (2009), departamentul fotovideo.

Proiecte: "Grădini Urbane" (2008-2009); "Structuri Alienate" (work in progress, 2008); "Big Kids" (work in progress - lucrare licenţă, 2009-2010).

Proiectul "Structuri alienate" a câștigat premiul I la Archisle: The Jersey Contemporary Photography Programme, un program al Société Jersiaise.

Numărul 04 — 023

culturĂ

Idei scoase la lumin~ Maria Neneciu

Text Gustavo Sanabria

Foto

Luzinterruptus este un grup artistic din Madrid cunoscut pentru instalaţiile sale din spaţiile publice, care folosesc întunericul ca "pânză", iar lumina ca materie primă. Cei doi membri ai grupului vin din zone artistice diferite: arte plastice și fotografie. Ei au decis, la începutul lui 2008, să își folosească creativitatea într-o acţiune comună, care să implice și locuitorii orașelor pe care le "pictează", dar și folosirea unor mesaje universale, cu nuanţe de verde.

Totul a plecat de la o idee simplă: aceea de a scoate la lumină - la propriu - probleme și boli ale Madridului neglijate de autorităţi și chiar de către cetăţeni, de multe ori. Așa că luminau orice colţ, gunoi, groapă și puneau un bec în capul oricărei probleme găsite în cale. Asta s-a întâmplat la început însă.

Cu timpul, au început să creeze instalaţii luminoase complexe, pe care le-au realizat prin toate capitalele mari ale lumii. Mesajul este de cele mai multe ori unul profund, cu o conotaţie socială sau ecologică puternică, însă cei doi au avut și multe lucrări de dragul artei (altora), prin care au scos în evidenţă obiecte valoroase lăsate pe străzi, idei frumoase uitate prin colţuri sau frumuseţi urbane realizate de alţii. În lucrările lor, noaptea este un personaj la fel de important ca lumina, pe de o parte este fundalul pe care devin vizibile operele lor, pe de altă parte este perioada când pot ieși nestingheriţi pe străzi și pot lucra, de multe ori creaţiile lor fiind ilegale sau neautorizate.

Lumina este prezentă în fiecare lucrare de-ale lor, fiind cel mai important element al instalaţiilor pe care le concep. Pe lângă impactul vizual pe care îl are, aceasta are și avantajul de a nu deteriora mobilierul urban și de a lăsa loc și altora să se exprime pe sau în legătură cu ele. Proiectele celor de la Luzinterruptus sunt invitaţii elegante, cu 024 — Numărul 04

beculeţe, la participare civică, la păreri, la acţiune.

Instalaţiile realizate au o viaţă scurtă, dar apreciată, mi-au explicat cei de la Luzinterruptus. "Mulţi oameni ne-au mărturisit că, atunci când dădeau cu nasul, sau mai bine zis cu ochii, de câte-o instalaţie de-ale noastre, se gândeau, precum un școlar ușor timid, că este un cadou lăsat pe străzi pentru ei", spun ei mai în glumă, mai în serios. Iar despre cât de repede se distrug ele, asta depinde de cele mai multe ori de voinţa pisicilor de pe străzi și de cât de mult apreciază ele aceste instalaţii și valoarea lor de... jucării.

Probabil că aceste contraste între lumină și întuneric, instalaţii artistice și spaţii publice, mesaje despre durabilitate și efemeritatea instalaţiilor propriu-zise sunt elementele care te prind de mână de îndată ce dai cu ochii de aceste proiecte. Ulterior, odată ce începi să analizezi elementele

care le compun, sau dimensiunea lor, sau materialele folosite, începi parcă să le vezi și tu, precum pisicile din Madrid, ca pe niște jucării simpatice. Cu ce se joacă ele sunt însă lucruri destul de serioase: de la probleme legate de radioactivitate, poluare luminoasă, reciclare și până la problema traficului sau a cititului.

Plantele din crăpăturile din stradă, pubelele de gunoi, stâlpii de electricitate, băncile, trecerile de pietoni sau alte elemente ale spaţiului urban sunt transformate în adevărate instalaţii-manifest ce nu par să deranjeze pe nimeni, ci, din contră, bucură trecătorii și fac nopţile mai frumoase.

Singurele deranjate ar putea fi niște conștiinţe care dorm probabil oricum prea bine în noapte. În perioada asta a anului, când tot orașul este plin de beculeţe și de mesaje de bine, mi-aș dori să dau cu ochii de o instalaţie semnată de cei doi spanioli, în favoarea unor mesaje goale, cu multe lumini, dar puţin sens.

Recycling Sunday Este un proiect realizat la invitaţia galeriei Starter din Varșovia, care își dorea familiarizarea și împrietenirea cetăţenilor cu conceptul de colectare selectivă.

"Varșovia era un oraș unde nu existau pubele speciale, iar oamenii nu erau obligaţi sau obișnuiţi să colecteze selectiv în spaţiile publice. Așa că s-a plecat de la un brief destul de greu - oamenii nu erau familiarizaţi cu acest concept, iar noi trebuia să venim cu o rezolvare cât mai simplă, într-un limbaj comun. Așa că neam gândit pur și simplu să umflăm sacii de culori diferite, dedicaţi colectării selective, să îi luminăm în culorile respective și să umplem cerul pieţei centrale cu ei.

Interacţiunea cetăţenilor a fost peste așteptările cele mai optimiste: oamenii își făceau poze cu ei, copiii se jucau, iar părinţii îi certau că îi ating, ca și cum ar fi fost foarte preţioși. Iar noi speram ca toţi cei care au trecut pe acolo vor fi învăţat, pe lângă obiceiul de a recicla la ei acasă, că în spaţiile publice culorile sacilor diferă în funcţie de destinaţia pubelei", au povestit cei de la Luzinterruptus.

Radioactivitatea, la control!

Instalaţia Radioactive Control a fost creată la festivalul Dockville din Hamburg și a încercat să demonstreze, într-o manieră amuzantă și creativă, că atitudinea faţă de folosirea energiei nucleare nu trebuie să fie una paranoică, ci mai degrabă una responsabilă. Armata misterioasă și

luminoasă, din care făceau parte 100 de figuri ce înaintau periculos către pădurea iradiată, voia să tragă un semnal de alarmă și să invite la reflecţie asupra folosirii și abuzului de energie nucleară, care este ieftină, dar doar în termeni economici, preţul ei real fiind unul mult mai mare.

"Germania este prima ţară care a anunţat că va renunţa definitiv la această formă de energie, până în 2022. Știm că nu este vreun act altruist, ci are mai degrabă legătură cu crearea unor noi tehnologii și inovaţii, pentru care nemţii sunt pionieri și lideri de piaţă, și mai știm că legile se schimbă de pe o zi pe alta, așa că am hotărât că este oportun să le reamintim germanilor despre pericolul în care trăiești, de fapt, atunci când folosești această sursă de energie, un alt fel de a-i felicita pentru hotărârea luată, de care sperăm să se ţină", au declarat cei de la Luzinterruptus.

Realizarea instalaţiei a durat 6 zile și a fost expusă timp de 30 de zile. Pe lângă cei doi de la Luzinterruptus, au pus umărul la ridicarea în picioare a armatei radioactive și organizatorii festivalului, dar și voluntari.

Numărul 04 — 025

culturĂ

Implant de natură Problema spaţiilor verzi este pe ordinea de zi a oricărei capitale mari din Europa. Ca o formă de protest faţă de lipsa de importanţă acordată acestei probleme, cei de la Luzinterruptus au căutat buruieni crescute aiurea prin tot orașul și le-au creat un "minihabitat" simbolic, în care să se poată dezvolta ferite de poluarea orașului și în compania unor animale de plastic.

"Aceste plante sunt timide și rare, la un nivel simbolic ele par să ne transmită că natura nici nu mai îndrăznește să intre în habitatele pe care ni le-am creat fără să mai ţinem cont de ea.

Pe lângă plantele pe care le-am găsit în locuri cât mai stranii, am intervenit și noi și am plantat unele, dând o mână de ajutor naturii. La 12 noaptea am ieșit pe străzi și am creat 50 de mini-ecosisteme în cele mai gri și mai prăfuite locuri din centrul orașului. Am vrut să evidenţiem frumuseţea acestor plante care reușesc să supravieţuiască într-un oraș care le otrăvește", mi-au povestit ei.

026 — Numărul 04

Cu marea la gunoi "Ideea acestor instalaţii a venit de la faptul că eram extrem de enervaţi de pubelele de gunoi imense pe care le poţi găsi în Madrid în orice parcare și care, în cartierele de lux, sunt îmbrăcate cu copertine albastre, așteptând parcă să vină mareea să le ridice pe un val și să le depoziteze în mare, acolo unde este locul tuturor pet-urilor și gunoaielor menajere", au declarat ironic cei doi, în legătură cu sursa de inspiraţie a acestui proiect.

"Instalaţiile au fost mai mult o joacă, pentru noi. Era o noapte de februarie, când am ieșit pe străzi cu toată «marina» să umplem containerele de gunoi cu beculeţe și vapoare. Și să le dăm puștilor care mergeau a doua zi spre școală un subiect de discuţie interesant. Instalaţiile au avut mai mult succes decât ne așteptam. Am denumit această iniţiativă One sees the see between the cars", mi-au mai explicat cei de la Luzinterruptus.

Numărul 04 — 027

culturĂ

Orașelor să le punem ochelari de soare...

Poluarea luminoasă este un alt subiect pe care l-au "abordat" artiștii spanioli în lucrările lor. Enervaţi de luminarea excesivă a monumentelor istorice și nu numai, de consumul inutil de energie,

dar și de disconfortul creat de această lumină mult prea intensă, cei doi au decis să pună ochelari de soare imenși în faţa anumitor obiective turistice.

"Ne-am dorit să tragem un semnal de alarmă asupra tâmpeniei ăsteia cu iluminatul excesiv. La Puerta de Alcalá

nici nu te poţi uita, de cât strălucește.

Exagerăm, orbim și... plătim. Am vrut să criticăm asta într-un mod amuzant.

Așa că am pus o sută de ochelari de soare de culori diferite în faţa monumentelor excesiv luminate", mi-au explicat cei doi.

Literatura coboară în stradă... ... și câștigă bătălia împotriva... traficului, da, a traficului invincibil din New York, mai precis. Pe 17 februarie, sub podul Brooklyn, câteva străzi au fost golite de mașini și umplute cu cărţi.

"Iniţial, ne doream să realizăm această instalaţie în Manhattan, dar nu am obţinut nici autorizaţii și nici finanţări. Am reușit totuși să facem o instalaţie grozavă, cu nu mai puţin de 800 de cărţi și mult, mult mai multe beculeţe, așa cum ne place nouă, cu ajutor doar din partea prietenilor", au povestit cei doi.

Instalaţia "Literature versus traffic" și-a dorit să fie una dintre multele victorii ce vor urma împotriva traficului.

028 — Numărul 04

Numărul 04 — 029

Gadget-cadoul Alex mihai dinu

Text

Întocmai cum se strâng toţi președinţii de state la summituri, așa se strâng și toate pufoșeniile în luna decembrie și formează o mare pufoșenie care, spre sfârșitul lunii, explodează și ne umple pe toţi de peltea. Crăciunul. Cu toţii ne simţim mai buni, cu toţii vrem brusc să ne vedem neamurile, vrem sarmale, vrem să mirosim a portocale și vrem să primim cadouri.

Lăsând la o parte clișeele, superficialitatea, marketingul, ironiile și răutăţile, decembrie e luna în care te trezești că ai de făcut cadouri. Vrei, nu vrei, îţi place sau nu, crezi sau nu în puterea lui "a dărui", trebuie să faci cadouri. Ceea ce e cumva drăguţ, pentru că te poate ajuta să aduni puncte-simpatie, puncte pe care în restul anului le-ai fi obţinut cu greu cu propriile forţe. Așa ai de ales doar un cadou care să facă toată treaba în locul tău. Pentru asta am stabilit patru tipuri de "primitori" de cadouri și patru cadouri care i-ar face să arunce în tine cu puncte-simpatie.

030 — Numărul 04

Sport oriented Cu toţii avem câte un prieten care pedalează. Care ne invită veșnic să ieșim cu el cu bicicletele, care ne spune mereu ce trasee mai face și cât de mișto e aerul dimineaţa, care ne agasează tot timpul cu beneficiile non-statului-veșnicpe-scaun, care ne enervează pentru că pare că a găsit o cale mișto să își irosească timpul.

Pentru el și pentru colega plinuţă de birou care e veșnic într-o cură eșuată de slăbire și de care vrei să faci mișto la Secret Santa îţi propunem: Edge 200 de la Garmin, GPS pentru bicicletă.

Date tehnice Fie că folosesc bicicleta pentru relaxare, fie pentru fitness, utilizatorii vor fi încântaţi să vadă rezultatele pe ecran: cât de departe și cât de repede au rulat, rezultate primite fără ajutorul firelor sau a senzorilor.

Edge 200 stochează datele a 130 de ore de pedalat și

sortează activităţile pentru a găsi cel mai rapid traseu, cel mai lung sau ultimul traseu realizat, informaţii ce o să le ofere cicliștilor un plus de motivaţie. Cu o autonomie a bateriei de 14 ore, Edge 200 dispune de o interfaţă USB pentru încărcare și transfer rapid de date. Cântărind doar 56 de grame, Edge 200 dispune de un receiver GPS dotat cu tehnologia de predicţie a sateliţilor HotFix, ce îi ajută pe cicliști să pedaleze fluent. Pe măsură ce rezultatele se îmbunătăţesc, Edge 200 permite setarea alertelor pentru distanţă, timp, calorii, caracteristici ce ajută la atingerea mai ușoară a obiectivelor.

Gadget oriented El e prietenul pe care vrem să-l ţinem aproape pentru că ne e de mare folos când

ne împotmolim și ne dăm seama de cât de puţin tehnici suntem. El știe să umble cu de toate, a avut de toate, a avut toate naţiile de gadgeturi, le are în continuare și le va avea. Umblă cu cel puţin șapte gadgeturi după el și, privit macroscopic, pare jumătate om–jumătate mașină. Te depășește pasiunea lui, dar i-o respecţi și îl încurajezi, pentru că atunci când vrei și tu vreun gadget, ai pe cineva care să îţi facă un review pe bune la doar un telefon distanţă.

Pentru el și pentru toţi prietenii tăi Apple oriented/ obsessed, avem tastatura Logitech wireless solar pentru Mac. Date tehnice Logitech Wireless Solar Keyboard K750 pentru Mac face ca problemele legate de baterie să devină o amintire, graţie celulelor solare integrate, ce alimentează tastatura prin intermediul luminii ambientale.

Disponibilă în cinci culori

– patru destinate exclusiv utilizatorilor Mac - Logitech Wireless Solar Keyboard K750 pentru Mac este alimentată de lumină chiar și în interiorul unei încăperi. Dispozitivul își extrage energia din lumina ambientală a camerei – nu este nevoie de lumină solară directă – astfel încât nu vei avea probleme cu schimbarea bateriilor. Mai mult, o încărcare completă poate furniza până la trei luni de funcţionare în întuneric total. În plus, poţi downloada aplicaţia solar power, care oferă informaţii pe loc despre nivelul bateriei și care te va atenţiona atunci când tastatura are nevoie de mai multă lumină.

Așteptări-mari oriented Aici e vorba de iubit/ă sau de amant/ă. Se plânge încă de la începutul anului

că telefonul îi face figuri, că se aude prea încet, că un buton joacă. La început n-a fost dat/ă pe spate de smartphone-uri, dar îndrăgosteala a venit ca în romanele de dragoste serioase, pe nesimţite. De fapt, nu îndrăgosteală, ci presiune socială. Toţi cei din jur au smartphone și dacă la început se simţea altfel și diferit/ă, acum se simte sărac/ă și exclus/ă social. A așteptat de ziua lui/ei cadoul, dar ţi-a mai dat o șansă până la Crăciun.

Pentru iubitul/a tău/ta, amantul/a tău/ta sau pentru viitorul/viitoarea tău/ ta iubit/ă sau amant/ă, îţi propunem noul Samsung Galaxy Note.

Date tehnice Galaxy Note combină beneficiile actuale ale diferitelor dispozitive de telefonie mobilă, în același timp păstrând portabilitatea caracteristică unui smartphone, pentru a oferi

utilizatorilor o experienţă cu totul și cu totul nouă.

Galaxy Note are un display de 5.3", acesta fiind cel mai mare ecran încorporat pe un smartphone. Dispozitivul prezintă pentru prima oară în lume cel mai mare display HD Super AMOLED de 5.3", cu o rezoluţie mare a ecranului care oferă o experienţă vizuală captivantă. Profitând pe deplin de ecranul mare, utilizatorii vor putea să realizeze mai multe sarcini, să creeze și să se bucure mai mult, cu derulare și tranziţie minime pe ecran.

Tehnologia avansată S Pen este combinată cu ecranul în totalitate touch. Datorită acestei dotări, aceștia pot vizualiza și crea idei oriunde și oricând.

jurul tău care aleargă după cool mai ceva ca alergat de un câine. E genul lăudat tot timpul pentru ultima pereche de pantofi sau pentru bluza pe care și-a luat-o. Umblă pe la tot felul de evenimente interesănţești, se îmbracă cu haine pe care și tu le-ai purta, dar n-ai curajul, se poartă cum te-ai purta și tu dacă nu te-ar reţine faptul că tu vrei să pari ceva mai "închegat".

E bine să îl ai prin preajmă, pentru că adună punctesimpatie ușor. Și, prin alianţa cu el, obţii și tu puncte preţioase. În plus, pare ceva mai vesel și aducător de energie pozitivă.

Pentru el și pentru tine, dacă vrei să câștigi și câteva puncte-coolness avem ediţia limitată X-Ray de la Canyon.

Date tehnice El nu are nevoie de date tehnice, vrea doar poze.

Cool oriented Cu siguranţă ai pe cineva în Numărul 04 — 031

DE IEȘIT

1000 de Chipuri Ai putea spune că sunt subiectivă pentru că e la două străzi de unde stau.

Dar nu e deloc așa. Și cred că aceia care își rezervă din timp una dintre mesele de la 1000 de Chipuri vor fi de acord cu mine.

1000 de Chipuri este wine bar-ul ideal din București. Este departe de zonele supraaglomerate și obositoare ale orașului, dar totuși central. Dacă faci greșeala să mergi la wine bar cu mașina,ai totuși destule opţiuni de locuri unde să o lași peste noapte. Și am lăsat la final ce era de la sine înţeles – găsești o listă în creștere, de peste 500 de vinuri, din mai mult de 20 de

032 — Numărul 04

ţări: de terroir, de autor de la crame boutique, champagne, spumante, sherry și cam orice ţi-ai putea dori.

Atenţia pentru detalii te va bucura de la serviciu, la platourile de brânzeturi și delicatese, până la micile etichete de pe sticlele de vin care îţi spun exact care este preţul unui pahar de vin, preţul pentru acasă și cel pentru atunci când decizi să rămâi în micul local plin de farmec.

Eu îţi propun două lucruri numai bune de trecut pe lista cu rezoluţii pentru 2012: orice vizită la prietenii tăi să înceapă cu o oprire la 1000 de Chipuri pentru câteva sticle de fină bună-dispoziţie și neapărat să încerci o felie de tort adus tocmai de peste mări și ţări pentru a ajunge alături de paharul tău de vin.

Str. 11 Iunie nr. 77

Laborator de cocktailuri Meniurile din Laborator sunt de fapt doi domni care te întreabă care este băutura ta preferată, dacă ai vrea ceva mai dulce sau ceva mai acrișor, dar și despre alte lucruri favorite. Ai grijă ce spui, pentru că vei primi un pahar de martini sau un pahar Erlenmeyer, în funcţie de ce ai "declarat", cu un cocktail personalizat.

Deși se află în Centrul Vechi, Laboratorul încă nu este foarte aglomerat, așa că e ideal pentru o seară în care vrei să faci conversaţie, nu doar să bei un cocktail special.

Noul cocktail bar–club este decorat pentru a aminti cât mai mult de o farmacie old school.

Atât finisajele, cât și elementele de decor au fost atent alese și proiectate pentru a recrea cât mai fidel atmosfera pe care ne-o amintim cu toţii doar dacă vedem abţibildul decolorat cu saprosan, uitat cu farmec pe ușa cu geam de la intrare.

Eu am primit un pink martini cu mici ajustări. Am făcut două fotografii, dintre care una a ajuns pe facebook.

Mi-au plăcut și două melodii pe care le-am inclus în playlist-ul meu. Așa că sigur mă întorc.

Am doar o curiozitate: dacă vreau să beau de două ori aceeași băutură, cum fac să nimeresc aceeași reţetă?

Str. Stavropoleos nr. 8

La Nana Am descoperit mica încăpere turcoaz, cu rame aurii, candelabru resuscitat și castroane pline de bunătăţi acum un an, când am primit o invitaţie la un "ceva bun".

Acum toţi prietenii mei știu de ea și mergem să prânzim acolo cel puţin o dată pe săptămână. La Nana am mâncat (mereu altceva): tartă cu spanac, mâncare de păstăi

Pagini realizate de Irina Florea și Ioana Pîrvu | Foto ARHIVA 1000 DE CHIPURI, Corvin Cristian, ROALD ARON

făcută parcă de bunica, ardei umpluţi, varză cu smântână și cașcaval, chiftele, viţel cu legume, pulpe de pui cu mujdei de usturoi, mâncare de praz și măsline, orez cu șofran, musaca, ghiveci. De fiecare dată adunăm câte șase-șapte farfurii cu jumătăţi de porţii delicioase, pe care le savurăm până la ultima picătură de sos.

Restaurantul cochet are două tăbliţe negre însemnate cu supe, salate, pâinici de casă, tarte și prăjituri, cinci mese, toate mereu pline (de pe niciuna nu lipsește cel puţin un pahar de socată adevărată, nu d-aia înrudită cu plasticul), o scară abruptă care duce în jos, la bucătărie, și trei gazde care pun inimă în fiecare plăcintă cu vișine și în fiecare tort de pere cu ciocolată. Nu e un loc de stat la șuetă sau de întins la bere, e o cămăruţă unde poţi să-ţi iei prânzul în tihnă, unde zâmbetele și vorbele bune se simt ca la ele acasă și unde pofta vine văzând.

Str. Ion Câmpineanu nr. 22 Numărul 04 — 033

SUPOGRAF

Creamy, Healthy, Hearty IOANA PÎRVU

Text

8 supe și 2 ciorbe care să îţi încălzească zilele de iarnă. Gustoase, aburinde și numai bune de strâns prieteni în jurul lor.

1. Supă de brânză (generoasă, cremoasă, cu puţină ceapă verde și crutoane) Louisenhof Barbu Văcărescu nr. 73 2. Supă de ciuperci cu legume, cimbru și nuci (condimentată și savuroasă) Violeta’s Vintage Kitchen Batiște nr. 23 3. Supă cremă de usturoi (aromă subtilă, dulce, consistenţă cremoasă) Mystic Tree Popa Soare nr. 7 4. Supă de roșii (tomatina, cu smântână, verdeaţă și bucăţi surprinzătoare de cașcaval ascunse-n bol) Lente&cafea Gen. Praporgescu nr. 31 5. Ciorbă de tarhon cu broccoli și lipie (aburindă, direct din ceaun, te duce cu gândul direct la Vama Veche) Papa la Șoni Voievozi nr. 13

034 — Numărul 04

6. Supă de mazăre (verzuie și fină, dulce și sănătoasă, plină de vitamine) Nana Natural Food Ion Câmpineanu nr. 22 7. Supă de linte cu legume și condimente indiene (apetisantă, cu gust misterios) Kumar’s Agra Palace Bd. Pipera-Tunari nr. 47 8. Ciorbă de lobodă (mov, ușor acrită cu borș, merge cu ardei iute) Nicorești Toamnei nr. 13 9. Cremă de morcovi și portocale (delicioasă, cu ghimbir, ceapă, ţelină și sos de soia) Waterloo Traian nr. 188 10. Supă de ceapă (parfumată, consistentă, dulceagă) Bonne Bouche Franceză nr. 30

Numărul 04 — 035

036 — Numărul 04

LUNCH TIME

Nostalgie premiat` // amintiri cu pitici [i decoratorii de u[i // lume bun` // gânduri despre trecutul glorios [i viitorul luminos

Bucure[tiul la ceas de sear` // timp pentru minte [i suflet // de ce ne place noaptea

Reconversii, rememor`ri, reutiliz`ri, reinvent`ri // ruine [i castele // un tur printre spa]ii neconven]ionale

Despre artificii, lasere, subwoofere [i schele // evenimente cu r`sunet // întâmpl`ri din spatele scenei

Ilustra]‌ii, ilustratori [i Banksy // mituri distruse despre ar]i [i arti[ti // bizarerii [i concept Numărul 04 — 037

Locuri cu spa}iu {i timp MARIA NENECIU

Text

Clădirile nefolosite sau reinventate, fie că vorbim de ruine istorice, fie de clădiri industriale sau clădiri de patrimoniu, constituie o rezervă extraordinară de spaţii alternative pentru evenimente, oricum insuficiente în orașele noastre.

Evenimentele desfășurate în astfel de locaţii, ce par pline de secrete și povești, sunt inedite și originale pe de o parte, dar reușesc și să atragă atenţia asupra potenţialului unor astfel de spaţii.

Există o tendinţă din ce în ce mai evidentă de a exploata acest potenţial, de a reconverti spaţii industriale și de a aprecia și renova clădiri cu trecut. Noi am încercat să facem un tur, atât în București, cât și în locaţii mai alintate de natură, și să vizităm câteva dintre aceste locuri speciale.

Foto MAKE A POINT

O UzinĂ cu puncte-puncte Ne-am oprit inevitabil în București, la Make a Point, la parterul fostei fabrici de textile Postăvăria Română. Undeva în Pantelimon, în fosta secţie de repasat, acolo unde, sub lumina slabă, ţesătoarele corectau odată erorile din stofele finisate, se află acum un spaţiu care găzduiește o bibliotecă, o sală de proiecţie și un spaţiu expoziţional permanent. Make a Point este un proiect care își propune să aducă cultura mai aproape de

038 — Numărul 04

oameni, în cartier, dar și un exemplu frumos de reconversie a unui spaţiu industrial. 130 mp dedicaţi expunerii de lucrări și de mesaje ale creatorilor contemporani, Make a Point găzduiește expoziţii, spectacole, proiecţii de film si workshopuri.

Memoria acestui spaţiu este percepută peste tot. Biblioteca este prietenoasă, dar îţi povestește despre cotidianul din fabricile comuniste. De la Marx și Engels și până la colecţia Flacăra, poţi afla ce citeau părinţii și bunicii tăi. Exemplarele sunt cele originale, culese din fabrici, având încă ștampila și fișele semnate de muncitori de-a lungul zecilor de ani. Albumele de artă și cărţile despe cinematografie pe care le găsești aici capătă astfel o greutate aparte, probabil de la atâta cerneală și amintiri. Tavanul este înalt, iar piesele de mobilier sunt obiecte industriale restaurate cu grijă de artista Maria Marin: canapelele sunt foste cântare industriale, care îţi indică numărul de kilograme, deși nu cu aceeași acurateţe ca altădată, iar măsuţa de ceai încă își aduce aminte de vremurile când era un simplu motor de lift.

Asociaţia Make a Point, cea care se află în spatele acestui spaţiu, încearcă să faciliteze manifestări culturale la periferie, în cartiere, printre blocuri sau hale abandonate, iar până acum a reușit. Printre proiectele desfășurate

în cele patru luni de când activează aș menţiona "Mă numesc Cartier", o iniţiativă de a deschide Pantelimonul, de a ne împrieteni într-un final cu blocurile gri și Make a Joi, filmele-surpriză de la Uzina care pune punctul pe cartier. www.makeapoint.ro

decorativ interior este alcătuit din pictura ornamentală și figurativă, vitralii, tâmplărie sculptată, plafoane, balustrade sculptate în piatră, din fier forjat sau din lemn, pardoseli din dale de gresie decorativă sau parchete care mai de care. Dar cel mai impresionant este, cred eu, modul în care este amenajat exteriorul: alei, terase, mici grote, cascade

și fântâni arteziene. Iar pentru evenimente mai mici de 100 de persoane, cei de la Castelul Cantacuzino îţi pun la dispoziţie veselă și tacâmuri ROSENTHAL și pahare de șampanie BILLECART-SALMON. Ceea ce este de apreciat! www.cantacuzinocastle.ro

Foto CANTACUZINO CASTLE

La Castel în poartă oare cine bate?

Pe Valea Prahovei, pe-un picior de plai și pe-o gură de rai care însă nu credeam să ne mai surprindă pozitiv, am descoperit Castelul Cantacuzino, relativ recent renovat și redeschis publicului din vara lui 2010.

Spaţiul este ideal pentru organizarea unor evenimente cu frac, dar nu numai este atât de mare și de ofertant, că pare să se preteze la orice tip de happening: ședinţe foto, expoziţii, concerte, petreceri private, conferinţe sau... baluri. Asta pentru cei care încă apreciază balurile.

Clădirea principală are nu mai puţin de 3.148 mp, iar "curtea" castelului are o suprafaţă de... 6 ha. Da, 6 hectare! Vei avea nevoie de mulţi petrecăreţi ca să umpli un astfel de spaţiu și de multe luni de terapie până să te mai poţi bucura de balconul tău de la etajul șase. La demisol există o bucătărie de 80 mp, utilată cu aparatură de ultimă generaţie, dar și un club, unde poţi da muzica mai tare fără să deranjezi colecţia heraldică sau vecinii din tablourile aflate în sala de primire.

Castelul, extrem de impresionant din punct de vedere al gabaritului, a fost construit, în 1911, de către Gheorghe Grigore Cantacuzino și este realizat în stil românesc, cu elemente neobrâncovenești. Repertoriul

Numărul 04 — 039

Foto Atelier MASS

Atemporalitatea frumosului pe muzica unor ruine — O nouĂ arhitecturĂ-eveniment Nu puteam să nu facem o oprire și la Palatul Cultural de la Blaj. Clădirea, aflată într-o stare avansată de degradare, a găzduit anul acesta, în cadrul celei de-a șaptea ediţii TransilvaniaFest, un eveniment cu adevărat special. În contextul problemei degradării patrimoniului arhitectural, organizatorii s-au gândit să tragă un semnal de alarmă asupra potenţialului și importanţei acestor spaţii, realizând o serie de evenimente care să redea demnitatea meritată acestui palatvictimă a ignoranţei și inculturii buruienilor care s-au suit pe zidurile sale.

Atelierul MASS a fost biroul de arhitectură care a fost responsabil cu amenajarea spaţiului. Și au făcut o treabă bună. "Iniţiativa acestui proiect a aparţinut celor de la Fundaţia Raţiu, care sunt organizatorii Transilvania Fest. Meritul nostru este că i-am convins să materializeze ideile noastre mai radicale, pentru a obţine un efect cât mai spectaculos. Propunerea a fost să introducem obiecte noi, moderne, imaculate, în contrast cu ruina existentă, și să nu acoperim sau să îndulcim realitatea dureroasă. Din suprapunerea celor două elemente nou/vechi se naște o nouă arhitectură-eveniment.

Amenajarea a presupus implicarea noastră atât în proiectare, cât și în execuţie, asamblarea finală fiind făcută într-un timp foarte scurt (în mai puţin de o săptămână) de către voluntari.

Principala provocare în execuţia lucrării a constituit-o bugetul extrem de redus, astfel că a trebuit să gândim și să adaptăm de mai multe ori soluţia la materialele obţinute prin sponsorizări, precum și la mijloace de execuţie care să nu necesite echipe calificate. De asemenea, festivalul TransilvaniaFest își propune să promoveze valori ecologice, astfel încât o a doua condiţie a fost ca materialele să poată fi reciclate, refolosite, vopselurile utilizate să nu aibă compuși chimici etc.", ne-au povestit cei de la Atelierul MASS despre această amenajare temporară.

Clădirile care se află într-o stare de degradare prea avansată nu mai pot fi cosmetizate cu trei lumini și o vopsea, din contră, frumuseţea lor constă în sălbăticia locului, în plantele care își fac loc printre 040 — Numărul 04

Cei patru arhitecţi care alcătuiesc Atelierul MASS - Silviu Aldea, Marius Cătălin Moga, Camelia Sisak și Tamás Sisak - au făcut parte din echipa de autori pentru Pavilionul României de la ICR din cadrul Bienalei de Arhitectură de la Veneţia, cu proiectul Superbia, alături de: Laura Panait, Areta Soare, Daniel Șerban. În urma acestui proiect, a luat naștere MASS. Ei se ocupă în continuare de dezvoltarea acestei teme reconsiderarea periferiei orașului și ameliorarea spaţiului comun dintre blocuri sau dintre case. Mai multe detalii despre Superbia găsești pe: www.superbiasuburbia.wordpress.com

crăpături, geamurile lipsă și oamenii care mai știu să le vadă frumoase. Amenajarea celor de la Atelierul MASS a reușit să surprindă chiar acest aspect, iar contrastul elementelor ne face să ne întrebăm dacă nu cumva adevărata ruină se află în indiferenţa oamenilor.

Folosirea acestor spaţii abandonate pentru evenimente poate fi benefică, ridicând probleme ca reconversia sau renovarea lor, cu condiţia să fie făcute decent, iar ce înseamnă asta este o discuţie în sine. Cei de la MASS Studio ne-au povestit că "această metodă de folosire și ocupare (de multe ori ilegală chiar) a spaţiilor abandonate este un mijloc de iniţiativă și activare urbană des întâlnită în ţările vestice și oferă o alternativă pertinentă în condiţiile autohtone de limitare financiară".

O soluţie de folosire a spaţiilor foarte degradate este dată de amenajările temporare.

www.mihaieminescutrust.org 0040 723 150819 guesthouses@mihaieminescutrust.org

Foto MIHAI EMINESCU TRUST

Și merele de aur...

Casa Apafi Manor veghează semeaţă asupra satului Mălâncrav și asupra merelor deja celebre, din povestea cu sucul care poartă numele de familie al satului. Conacul a fost contruit în secolul al XV-lea de către familia prinţului Apafi, refăcut în secolul al XIX-lea, iar până când s-au încheiat lucrările de restaurare, în 2007, era o ruină ce ascundea timid faţa unui castel în miniatură și experienţele traumatizante ale unui cămin cultural comunist.

Prezenţa unui astfel de conac într-un sat săsesc este atipică. În plus, ciudat este faptul că s-au găsit la Budapesta detalii exacte ale evoluţiei sale, fiind extrem de bine documentat. Proiectul de restaurare a fost iniţiativa Fundaţiei Mihai Eminescu patronată de Prinţul Charles și a început în 2003, sub supravegherea arhitectului Jan Huelseman și a meșterilor din vecinătate: Ernst Linzing și Fritz Klutsch. Ei au reușit să redea casei aspectul său din secolul al XIX-lea, folosind, pe cât posibil, materiale și procedee specifice acelei perioade.

Conacul are cinci camere: patru duble și una single, o bibliotecă senzaţională și o bucătărie cu aer nobil. Mobila este elegantă, tavanele înalte, draperiile grele, iar candelabrele fine. Casa este renovată ca la carte, iar spaţiul se pretează evenimentelor de mici dimensiuni, cu frac și papion. Cazarea costă aproximativ 60 de euro pe noapte, iar dacă oaspeţii nu au loc la conac, pot fi cazaţi și la una dintre frumoasele case săsești din satul din vale.

Mălâncravul este locul din Transilvania cu cea mai mare proporţie de sași rămași în sat, cu un preot rezident evanghelic, părintele Joachim Lorenz, și cu unul dintre cele mai valoroase produse românești - sucul de Mălâncrav. Dacă vrei să organizezi brunch-uri cu iz regal sau o seară pretenţioasă cu viori și mâncăruri alese, conacul Apafi Manor este destinaţia pe care o cauţi.

Numărul 04 — 041

Productivitatea ideilor Mix între o galerie neconvenţională și un spaţiu pentru evenimente, Atelierul de Producţie ocupă aproximativ 2.000 de metri pătraţi din fostul atelier de filatură al fabricii Industria Bumbacului din București și este un loc pe care probabil îl cunoști deja. Am ţinut neapărat să îl vizităm și să povestim despre el pentru că este un proiect de reconversie a unui spaţiu vitregit într-unul plin de viaţă, unde se întâmplă de toate și toate de bine: evenimente culturale, party-uri, proiecţii 042 — Numărul 04

de film, expoziţii, revelioane, artă digitală, festival de biciclete, spectacole de dans contemporan, baluri, expoziţii de mobilă sau evenimente corporate. Și am vrut să vă împărtășim povestea lui, care a început în 2010, odată cu... un eurotrip.

Alexandra și Alexu, tineri îndrăgostiţi și actualmente patroni de locaţie mișto, plecau atunci în vacanţa vieţii lor: Budapesta, Bratislava, Viena, Berlin, Amsterdam și Haga, când, o idee a început să îi însoţească, după ce i-a tras de mânecă pe străzile acestor

orașe, în special în Berlin. Peste tot au văzut o grămadă de spaţii industriale, hale și structuri ciudate transformate în spaţii culturale, cluburi, galerii și centre de conferinţe sau de evenimente. Trei săptămâni mai târziu, rașchetau huma de pe pereţii unei hale de pe Splai, în cizme de cauciuc. În paralel, negociau cu Irlo o expoziţie pentru NAG, un eveniment cu care și-au dorit foarte tare (și au reușit) să deschidă oficial. Iar acum, după un an și ceva și multe evenimente de succes, se pregătesc să întâmpine mulţi alţi artiști

www.atelieruldeproductie.ro Numărul 04 — 043

Foto ATELIERUL DE PRODUCŢIE

cunoscuţi și speră să înceapă, la vară, o serie de piese de teatru. Atelierul este dovada vie că se poate și că astfel de spaţii au succes.

Spaţiul este unul foarte ofertant - după cum spuneam, 2.000 de metri pătraţi cu aspect postindustrial tipic, cu elemente specifice, cu șuruburi și podele nefinisate, cu tavane având ţevi la vedere și cu un bar tapetat de obiecte industriale, maţe ale unor mașini gălăgioase, rămășiţe ale unei alte epoci.

Foto BRICE GUILLAUME, IRINA DUMITRAȘCU, DACIAN GROZA, RADU PĂDUREANU

Fabrica de Pensule Fabrica de la Cluj nu mai produce de mult pensule, ci artă contemporană - din 2009, când aici s-a deschis un centru cultural independent. Peste 2.500 mp de ateliere ale artiștilor, galerii și organizaţii culturale active în domeniile artei vizuale, dansului contemporan și teatrului, asta o să găsești la fosta fabrică din Str. Henri Barbusse din Cluj.

Proiectul a fost iniţiat în 2009 de un grup de artiști, curatori, producători și manageri culturali din Cluj care și-au dorit să creeze un impact real asupra comunităţii. "Centrul valorifică un obiectiv de patrimoniu industrial care, prin faptul că a fost activat ca spaţiu al vieţii comunitare, contribuie la dezvoltarea urbană a Clujului", ne-a povestit un fondator.

Această fostă fabrică adăpostește acum peste 35 de spaţii de artă contemporană, printre care: Galeria Sabot (www.galeria-sabot.ro), care sabotează diviziunea dintre cultura minoră și cea majoră, proces și finalitate, ‘art making’ și ‘curating’, Galeria Plan B (www.galeria-b.ro), faimosul spaţiu iniţiat de Mihai Pop și Adrian Ghenie, inclusă de The New York Times în lista celor mai bune galerii de artă contemporană din Europa Centrală și de Est, și Cluj Est - punctul de

044 — Numărul 04

cercetare vizuală de la etajul II (www. clujest.ro).

Sala Studio este un spaţiu dedicat evenimentelor de teatru, dans contemporan, concerte, proiecţii de film, ateliere, dezbateri care poate fi folosit de către producătorii culturali din Fabrică, dar și de organizaţii, artiști sau organizatori de evenimente din afară. Spaţiul este extrem de ofertant și pentru modul flexibil în care este amenajat.

Sala Mică este prima sală particulară de teatru din Cluj, iar scopul ei este să susţină tinerii regizori, scenografi sau actori care au posibilitatea de a-și prezenta propriile creaţii într-un spaţiu dedicat reprezentaţiilor. Este un spaţiu ideal pentru reprezentaţii de mici dimensiuni sau pentru diverse workshopuri și seminarii. www.fabricadepensule.ro

office@transylvaniatrust.ro 0040 264 439 858 www.transylvaniatrust.ro Numărul 04 — 045

Foto TRANSYLVANIA TRUST

Versailles de Transilvania Castelul de la Bonţida, Cluj, un ansamblu arhitectural construit de către Familia Banffy în secolul al XV-lea, este cel mai mare castel din Transilvania și probabil unul dintre cele mai cunoscute din această zonă. Construit iniţial în stil renascentist, lucrările ulterioare, din secolele al XVII-lea și al XIX-lea, au fost realizate în stil baroc și romantic, castelul fiind extrem de impresionant din punct

de vedere arhitectural. Din păcate, în perioada comunistă a fost instalată aici Cooperativa Agricolă de Producţie Bonţida, iar apoi naţionalizarea și lipsa oricărei întreţineri au dus la degradarea gravă a acestuia. După anul 1999 au început însă lucrările de restaurare.

Acum, spaţiul este folosit în mod frecvent de către doritori pentru diferite evenimente, de la cele culturale și până la cele private sau corporate – cum ar fi nunţi, simpozioane, expoziţii sau tabere.

Fundaţia Transilvania Trust, concesionară a nobilului loc, este cea care se preocupă de valorificarea și promovarea sitului. În acest sens, organizează aici tot felul de evenimente: festivaluri, conferinţe, expoziţii, programe de specializare pentru studenţi, programe pentru copii. În incinta castelului funcţionează Centrul de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit, care,

prin programele educaţionale, a implicat în lucrările de restaurare studenţi din mai mult de 20 ţări, dar și o cafenea, numai bună să îţi tragi sufletul, după o plimbare pe domeniul Banffy. În acest an, festivalul BAROCK Zilele Castelului Banffy, ajuns la cea de-a zecea ediţie, a adus în curtea castelului aproximativ 10.000 de persoane. Alt proiect cu tradiţie organizat de Fundaţia Transilvania Trust este Ziua Porţilor Deschise, dar și proiecţiile speciale din cadrul TIFF, care se întâmplă aici de doi ani și care sunt un mare succes, adunând peste 1.000 de vizitatori. Pe lângă evenimentele culturale organizate de fundaţie, au loc aici evenimente private, iar veniturile realizate din acestea se distribuie către lucrările de reabilitare.

"Patrimoniul cultural reprezintă valoare, iar conștientizarea acestei valori în rândul întregii societăţi este foarte importantă. Credem că o problemă majoră a patrimoniului din România este starea în care au fost moștenite clădirile după anii '90. Apoi, situaţia juridică a făcut imposibile anumite investiţii. Noi considerăm că principalul promotor al unei clădiri istorice este organizarea cât mai multor evenimente", mi-a spus Berki Timea de la Fundaţia Transilvania Trust.

Așa că, dacă îţi dorești un eveniment cu iz nobil, undeva în inima Transilvaniei, Castelul de la Bonţida este varianta perfectă. Pe lângă faptul că este o clădire impozantă, dar romantică, cu un trecut impresionant, găsești aici câteva camere de cazare, o cafenea și oameni de bine.

Ca Sarea’n Bucate Salina de la Turda "a suferit" nenumărate cosmetizări și renovări, care au ţinut-o departe de privirile turiștilor pentru vreo doi ani, până la începutul anului 2010. Acum însă este mândria localităţii Turda. Și pe bună dreptate.

Lacul din mina Terezia este un element fascinant în sine, iar acum s-a transformat într-un spaţiu inedit de agrement și de relaxare. Poţi să te plimbi cu barca sau cu o gondolă imensă, iar insula de pe el găzduiește mai multe foișoare de forme diferite - o floare, un arici, o arcă. În Sala Rudolf există un carusel, o roată panoramică de unde pot fi admirate stalactitele de sare, iar vizitatorii pot juca bowling și minigolf pe unul dintre terenurile special amenajate aici. Cel mai impresionant este amfiteatrul de 200 de locuri, cu scaune încălzite, unde se ţin concerte sau conferinţe. În zona de acces există o bază de tratament, dotată cu mobilier pentru odihna pacienţilor, dar și cu aparate de sport.

Salina de la Turda este un spaţiu în care orice eveniment are potenţialul de a se transforma într-unul inedit, spre extravagant. www.salinaturda.eu

046 — Numărul 04

Numărul 04 — 047

Foto ANY HIRIȘCĂU

048 — Numărul 04

Magicienii din spatele cortinei Ioana Pîrvu

Text

Ne plac artificiile, proiecţiile, laserele, jocurile de lumini sincronizate cu sunete și mișcări, ne enervăm dacă mergem la un concert și reflectoarele ne intră în ochi, dacă nu auzim și nu vedem ce se întâmplă pe scenă sau dacă ne ţiuie urechile de la microfonie. Ca să vedem care este mixul perfect de cabluri, mufe, proiectoare, plasme, reflectoare, subwoofere, schele și ecrane pentru o seară perfectă, am vorbit despre tainele din culise cu Daniel Buduluș, directorul 360Revolution. L-am provocat la o discuţie despre pre și postproducţie, despre ce înseamnă un eveniment reușit când privești de pe partea cealaltă a baricadei și despre cum se definește distracţia în termenii celor din spatele scenei.

Ce înseamnă un eveniment reușit pe piaţa locală de business?

Daniel Buduluș: Importanţa evenimentului, ca instrument de marketing, a crescut semnificativ pe piaţa de business din România, iar acest lucru se întâmplă pentru că evenimentul este mult mai eficient decât campaniile clasice de marketing. Una dintre componentele care contribuie la rolul special pe care îl joacă evenimentul în orice activitate este impactul sociocultural, economic și de

mediu al acestuia. Mă gândesc la Jocurile Olimpice, la Carnavalul de la Veneţia, la Capitalele culturale, toate sunt evenimente care influenţează foarte mult societatea, cultura și economia în spaţiile în care se desfășoară. Pentru mine, evenimentul este o întâmplare specială, legată de un anumit moment și loc, planificată de către iniţiator și care ţintește un anumit scop. Alcătuirea bugetului este foarte importantă, pentru că de buget depind foarte multe în realizarea unui eveniment. Proasta gestionare a bugetului poate duce până la anularea evenimentului. Spre exemplu, în cazul unui concert, îţi stabilești echipa de producţie, dar pe parcurs intervin modificări legate de costuri și atunci fie începi să faci rabat la calitatea echipamentelor, fie crești preţul biletelor. În ambele cazuri, impactul asupra evenimentului este neplăcut, iar în cazurile extreme se poate ajunge chiar la anularea concertului, din cauza planificării deficitare a bugetului.

Cât de importantă este preproducţia?

Despre postproducţie și despre transformările pe care le suportă materialul știm câte ceva, însă la capitolul pre ochiul neexperimentat nu prea are acces!

DB: Preproducţia e legată de loc, de lucrurile necesare pentru realizarea acestui scop.

Preproducţia reprezintă 70% din reușita unui eveniment. La fel ca într-o bucătărie, firma care se ocupă de organizare este șeful bucătar. Așa cum un bucătar se pregătește înainte de a elabora o reţetă, își face lista cu ingredientele și cu aromele mai greu de găsit, așa și echipa de producţie trebuie să abordeze un nou proiect. După buget, planificarea are un rol foarte important. Aici vorbesc despre toate acele ingrediente care transformă un proiect într-un eveniment de succes. Un eveniment bine realizat rămâne în amintirea publicului prin artiști, speakeri, calitatea regiilor de lumini, claritatea sunetului, fascinaţia elementelor pirotehnice. Echipa de producţie are sarcina

Numărul 04 — 049

de a identifica valoarea vizuală, auditivă și spectaculară a evenimentului, adăugând acel ceva care impresionează publicul receptor. De cele mai multe ori, emoţia unui eveniment reușit nu poate fi înregistrată de niciun suport video sau audio. Experienţa unui eveniment reușit rămâne în memoria celor care au fost acolo. Preproducţia ţine și de managementul nevoilor de producţie pe care le are evenimentul în cauză, trebuie să identifice care sunt aceste nevoi și să se asigure că acestea sunt realizate la timp, în mod eficient și OK din punct de vedere calitativ. În România, o pondere mare o au evenimentele care ajung în faza de preproducţie într-un timp foarte scurt. În majoritatea proiectelor, presiunea timpului asupra echipei de management este foarte mare. Timpul este direct proporţional cu bugetul; pe de o parte, un eveniment care are o zonă de preproducţie cu timp suficient de gestionare a resurselor și de planificare are un buget rezonabil și se poate încadra în costuri decente, pe când pentru cele care se organizează sub presiunea timpului, negocierile bugetare pentru diverse componente sunt mai greu de făcut.

O componentă importantă a bugetului o reprezintă costurile legate de producţia tehnică. Punerea în scenă a unui spectacol sau pregătirea unei conferinţe este rezultatul muncii unei întregi echipe, care se bazează pe cunoștinţele, experienţa și creativitatea fiecărui membru în parte. Revenind la exemplul cu bucătăria, reţeta unui eveniment de succes cuprinde găsirea furnizorilor, locul de desfășurare adecvat, un buget bine structurat și calculat și o planificare coerentă.

Cu cât timp înainte începe pregătirea tehnică a unui eveniment?

DB: Timpul este unul dintre factorii importanţi în derularea unui eveniment. Din păcate, la noi se merge pe implementarea proiectelor în al 12-lea ceas, într-un timp foarte scurt. De aici apar și discrepanţele în bugete. Un proiect ar trebui să aibă o planificare cu pașii bine conturaţi, dar și o zonă de verificare, de siguranţă. Cu cât timpul este mai scurt, cu atât zona de verificare dispare. În felul acesta, noi ajungem să avem o doză mare de risc în implementarea tehnică, tocmai pentru că nu mai putem face double-check.

Care sunt cele mai nasoale momente care pot apărea în timpul unui eveniment? Care au rezolvare și care nu?

DB: E o discuţie destul de lungă legată de acest subiect, ar fi multe lucruri de enumerat. Unul ar fi proasta planificare. Apoi slaba comunicare între iniţiatorul proiectului (client) și echipa de producţie – o mare parte dintre probleme apar pe fondul unor informaţii incomplete primite de echipa de producţie. Timpul este un alt factor, mai ales când se lucrează sub presiune. Atunci apar discrepanţe și nu există timp de verificare.

050 — Numărul 04

Mai este condiţia echipamentului tehnic utilizat. Starea acestuia depinde de cum este întreţinut. Aș mai menţiona despre lipsa unui management coerent al evenimentului.

Atunci când avem un eveniment mare, cu mulţi furnizori, dacă nu există o persoană care să poată să gestioneze toate componentele evenimentului, furnizorii ajung să se calce pe picioare pentru că nimeni nu știe foarte clar ce are de făcut.

Pentru a evita astfel de situaţii, ai nevoie de o bună preproducţie și de o echipă cu experienţă. Este foarte important să ai o echipă sau chiar o persoană care să știe scopul respectivului eveniment, publicul-ţintă și toate componentele evenimentului, ca să poată coordona. Aici intervin experienţa, rodarea oamenilor care alcătuiesc aceeași echipă – echipa de sunet care lucrează de ceva timp cu echipa de lumini, împreună reușesc să transmită acea stare, se formează relaţii de colaborare ca la jucătorii unei echipe de fotbal sau de baschet care își știu foarte bine rolul și care joacă împreună în mai multe sezoane.

Care a fost cel mai interesant proiect ca design de lumini? Dar cel mai neobișnuit ca și concept? Ce nebunii aţi făcut?

DB: Din portofoliul 360 am avea numeroase evenimente pe care să le considerăm reușite ca regie de lumini și producţie tehnică. În principiu, compania își propune ca prin activităţile ei să transforme ideile creative în produse de înaltă calitate cu ajutorul eforturilor făcute în cercetarea și dezvoltarea echipamentelor, un research bun în materie de tehnologii transferate în soluţii practice. În general, propunem soluţii măreţe, dar în același timp realizabile, ceea ce contează în a da o notă în transformarea ideilor în concret prin metodele existente. Fiecare proiect, ca design de lumini, este particular, custom pentru fiecare eveniment, se bazează

Daniel Budulus, Director 360 Revolution pe brieful original, la care se adaugă creativitatea oamenilor care se ocupă de designul luminilor. Partea de clasificare a lor ca importanţă e mai mult subiectivă decât obiectivă, sunt componente ale unui eveniment la care contribuie mai multe elemente. În funcţie de tipul de eveniment, și luminile sunt diferite – de teatru, de concert sau de conferinţă. Tendinţa în acest domeniu este de apropiere între regizorul de lumini și regizorul întregului spectacol. Un bun design de lumini poate crea un număr infinit de efecte dramatice prin variaţia culorii, intensităţii, mișcărilor razei. Tot cu ajutorul luminilor se pot induce toate stările, trăirile pe care fiinţa umană le poate încerca. Fiecare "eveniment" este abordat într-o manieră nebunească, ca și concept, pentru că noi traducem cuvântul "nebunesc" prin noi variante, noi procedee, noi soluţii în realizarea lor. Ar trebui amintit că, pentru a face faţă nebuniilor, conceptelor mai puţin normale, diverselor provocări, un atu important este media mică de vârstă în compania noastră: nu spunem NU proiectelor care nu se încadrează în

șabloane, luăm, analizăm dacă se poate face și ne punem pe treabă.

Care a fost cel mai important eveniment, cu miza cea mai mare?

DB: Toate evenimentele sunt la fel de importante, fie că sunt mici sau medii, fie că sunt mari. Toate sunt tratate cu maximum de seriozitate, fără a considera asta o laudă de sine. Considerăm că toate acţiunile noastre sunt legate și au contribuit la consolidarea imaginii noastre. Este adevărat că producţiile mari au o doză mare de provocare, gestionarea lor este un adevărat test, un examen. Sentimentul de reușită, recunoașterea și mândria sunt mult mai intense la finalizarea unui proiect mare. La fel, fără a intra într-o polemică filozofică, consider că evenimentele reușite sunt normale, iar erorile, nefuncţionarea și neconcordanţa sunt lucruri pe care vrem să le eliminăm sau să le remediem imediat. Nu de fiecare dată o producţie mare înseamnă un câștig proporţional, așadar satisfacţia vine din rezultatul muncii bine făcute, nu din răsplata financiară. Știu că 360 a lucrat și la proiecte culturale.

Abordările tehnice sunt diferite?

DB: Da, am lucrat și suntem implicaţi în mai multe proiecte culturale. Diferenţa o face abordarea, acestea adresându-se publicului larg. Din punct de vedere tehnic nu este vreo diferenţă, doar din punctul de vedere al managementului, acestea fiind

Numărul 04 — 051

proiecte de utilitate publică. Revenind la subiectul acesta, nu de partea tehnică avem nevoie pe această piaţă, ci de specialiști în managementul proiectelor. Echipamentele pot fi accesate ușor de pe alte pieţe, pe când specialiști care să înţeleagă piaţa, caracteristicile autohtone particulare, precum și etapele de management ale unui proiect sunt greu de găsit. Abordarea e diferită doar prin prisma publicului. În sensul în care cele mai multe proiecte culturale sunt publice, iar bugetele - parte de costuri, încasări - se calculează diferit faţă de celelalte proiecte. Există o creștere la nivelul pieţei românești de proiecte culturale, iar firmele care se ocupă de implementarea acestor proiecte trebuie să-și îmbunătăţească și acest segment prin școlarizarea, instruirea oamenilor în zona de management al proiectelor culturale. La nivelul acesta există o sensibilă activitate de cursuri de management cultural în România, dar sperăm să apară mai multe, mai bine organizate, cu o programă mai elaborată.

Cum anticipezi că se va dezvolta această zonă a evenimentelor?

DB: Comparativ cu pieţele cu tradiţie în zona de evenimente, piaţa din România mai are mult de muncă și multe de învăţat. În industria asta, etaloanele sunt destul de sus, ca nivel de performanţă, vorbind de piaţă la nivel mondial, ceea ce e un lucru bun pentru noi, pentru că ele ne stabilesc direcţiile, căile, tendinţele pe care le vom urma. Un lucru important în dezvoltarea oricărui segment este educaţia. Asta e piatra de temelie a oricărei dezvoltări, iar la nivelul pieţei de evenimente din România, educaţia lipsește cu desăvârșire. Când vorbim de viitorul pieţei evenimentelor, aș spune că e nevoie de un consens între furnizori, clienţi, autorităţi în a dezvolta un sistem de învăţământ în această direcţie, prin înfiinţarea de școli de management al evenimentelor sau de cursuri de management, cursuri de specializări tehnice ale operatorilor, rezolvarea situaţiilor de criza și, nu în ultimul rând, ar fi un interes pentru partea de însușire a informaţiilor, a nevoilor tehnologice, a noutăţilor, un schimb de know-how. Dacă nu vom investi în aceste lucruri de care am vorbit, dezvoltarea va fi de lungă durată și slabă calitativ. Trebuie 052 — Numărul 04

schimbată mentalitatea, iar ăsta nu e un lucru ușor. Nu putem continua ca piaţă doar punând la dispoziţia clienţilor niște echipamente. Important este ca piaţa să poată oferi servicii de consultanţă pentru a eficientiza și spori gradul de atingere a scopurilor iniţiale.

Cum se dezvoltă relaţia client-agenţie în zona evenimente? Briefurile sunt complexe, știu oamenii ce vor exact, asteptările sunt conforme cu posibilităţile tehnice?

DB: O mare parte dintre clienţii noștri vine dintr-o piaţă caldă, bazată pe recomandări, bazată pe un portofoliu de lucrări, evenimente reușite. Rareori am apelat la strategii de marketing sau la vânzări pe piaţa rece. Suntem adepţii unei colaborări mai mult decât contractuale, înţelegem,

punem în balanţă și ajutăm clientul, oferim sfaturi sau idei deseori fără a pretinde ceva la schimb. O importantă componentă este cea a research-ului; aceasta ne ajută să propunem concepte și idei noi clienţilor noștri. În legătură cu briefurile, nu putem spune că sunt complexe, iar din punct de vedere al producţiei tehnice am putea spune că briefuri complete primim doar din afară. Sunt și situaţii în care nu suntem în concordanţă cu directorii de creaţie sau cu partea artistică și nu pentru că nu se poate, ci din cauza costurilor exagerate de transpunere a ideilor. De foarte puţine ori am spus că o idee nu poate fi materializată, dar de foarte multe ori am spus că bugetul de implementare e mult prea mare pentru a atinge obiectivul iniţial. Când sunt bani, orice e posibil.

360 este o companie cu o abordare puţin diferită faţă de companiile de pe același segment de piaţă, pune accent pe organizarea în ansamblu a unui eveniment, nu numai pe furnizarea echipamentelor necesare. "Vrem să putem oferi clienţilor expertiza noastră în domeniul organizării de evenimente, astfel încât ei să aibă un punct de sprijin atunci când iniţiază proiecte tehnice. Vrem ca 360 să poată să integreze toate elementele necesare producţiei tehnice: de la logistică, la locuri de desfășurare, transporturi, autorităţi, autorizaţii, echipamente tehnice, artiști, speakeri motivaţionali, catering, personal specializat etc. Pe scurt, vrem ca 360 să fie un integrator de acţiuni în vederea realizării unui eveniment reușit".

Echipa 360 este alcătuită din aproximativ 40 de oameni, structuraţi pe domeniile operaţional, research și elaborare proiecte, logistică, grafică, suport clienţi, marketing și legal. O mare parte a echipei activează pe piaţă din 2003, iar din 2007 vorbim despre 360 Revolution.

Evenimentele din portofoliul 360 acoperă toate zonele: umanitară, socială, culturală, sportivă sau de business. Se mândresc, și au și de ce, cu spectacolele de gală, precum cel de la Opera Naţională de la aniversarea Regelui Mihai, precum și cu eforturi susţinute în a promova și sprijini diverse acţiuni în marketingul și advertisingul românesc. Au fost prezenţi la realizarea spectacolelor de Revelion din Piaţa Constituţiei și a Nopţilor Albe ale Bucureștiului, în mai multe rânduri. Cu Biblioteca Centrală Universitară Carol I au iniţiat mai multe proiecte culturale începând de anul acesta, precum Strada de C’Arte și Lunaria. Au susţinut și au colaborat în mai multe rânduri cu tineri artiști vizuali în proiecte video. Se mândresc cu organizarea unui festival în inima munţilor – Padina Fest, aflat la a doua ediţie.

Pe listă mai au proiecte și turnee împreună cu Avon România, cu Petrom, cu bănci, companii de asigurări și auto, pentru care au implementat o mulţime de soluţii creative pe partea vizuală.

Numărul 04 — 053

054 — Numărul 04

Noaptea avem timp suficient să ne liniștim, să admirăm de nu-știu-câte-ori tot ce e în jurul nostru, să visăm, să ne uităm cu ochii mari la vitrine, să ne auzim gândurile și să ne facem liste imaginare. Așa că dacă nu ţii cu tot dinadinsul să te culci odată cu găinile, pornește la drum de seară, cu bucurie, căci am strâns într-un dosar toate motivele pentru care e bine să nu dormi măcar trei nopţi pe an și câteva plăceri intelectuale pe care ţi le oferă Bucureștiul nocturn.

bucure{ti by night Orele lungi ale nopţilor albe Material realizat de IOANA PÎRVU

Depozit al spaimelor și al fricilor de tot felul, adăpost al tâlharilor, dar și al căutătorilor de vise, timp al misterului și al umbrelor, noaptea este metafora ambivalenţei. E și bună - și rea, și ameninţătoare - și protectoare, și lungă - și scurtă, și liniștitoare - și agitată, atotcuprinzătoare și, în același timp, soră cu goliciunea. Noaptea e a stelelor călăuzitoare, dar și a rătăcirilor și a înstrăinărilor. Și pentru că acum e lungă și geroasă, apogeul derutei și al depresiei, ne-am hotărât să îi dedicăm un dosar în care să elogiem Bucureștiul nocturn, să ne amintim toate întâmplările frumoase de la lumina lunii, să povestim despre tot ce ne-a bucurat anul acesta la drum de seară. Am trecut pe hârtie răsfăţuri nocturne pentru papile, timpane și priviri și am încercat să ne găsim reperele în întuneric, să găsim direcţiile, să nimerim căile. Și tare ne-a mai plăcut cum a arătat orașul, cu trotuare luminate și luate la pas de căutători de vise, cu timp suficient pentru admirat, cu surprize la colţ de stradă și cu nopţi albe ce pun în mișcare simţiri creative.

056 — Numărul 04

Ciorbe și jeleu la ceas de seară Zet – Unirii, Str. Palatul de Justiţie nr. 60 Casa Select – Piaţa Romană, Str. Drobeta nr. 23 UNUmai restaurant – 1 Mai, Str. Ion Mihalache nr. 60 Maya – Calea Moșilor nr. 138 El Grande – Berceni, Str Reșiţa nr. 10 Supermarket Fonzi – Nerva, Titulescu, Caramfil, Aviaţiei, Victoriei

D-ale urechii Strangers in the Night – Frank Sinatra Nights on Broadway – Bee Gees In The Heat of the Night – Pat Benatar Walkin' After Midnight – Patsy Cline Tonight's the Night – Rod Stewart Slowly Goes The Night – Nick Cave and The Bad Seeds Night Comes On – Leonard Cohen A Night In – Tindersticks Nights In White Satin – The Moody Blue Nightlife – Aretha Franklin

Alte plăceri nocturne Rondul de noapte Itsy Bitsy by night Moș Ene pe la gene Miruna și cămașa ei de noapte Cerul înstelat și Observatorul Astronomic Night on Earth de Jim Jarmusch

Noaptea insomniacilor pasionaŢi de publicitate Noaptea Agenţiilor este un eveniment care își propune să promoveze creativitatea românească, să faciliteze socializarea în rândul celor pasionaţi de publicitate, dar și să permită publicului larg să treacă pragul agenţiilor lor preferate, într-un cadru informal și relaxat. Iniţiativa acestui eveniment a venit din convingerea că și agenţiile de publicitate merită să aibă un eveniment similar Nopţii Muzeelor/Galeriilor/ Filmului. Și asta pentru că noi credem că publicitatea este artă. După ce anul trecut am dat startul

Prima ediţie a evenimentului a avut loc în 2010, în cadrul Festivalului ADOR. Mai mult de 2000 de vizitatori au participat la evenimentele celor 11 agenţii care și-au deschis porţile pe timpul nopţii.

insomniacilor pasionaţi de publicitate și toată lumea a fost încântată de proiect, anul acesta am luat-o de la capăt. 16 agenţii și-au deschis ușile, au lăsat oamenii să le vadă pereţii coloraţi, bucătăriile utilate și birourile pimp-uite. Pe 17 octombrie, de cu seară, am luat-o din loc și am pornit la descoperit agenţii, oameni, sedii și povești din spatele succesului. Peste tot am dat peste seri tematice, concerte și petreceri cu bere și sărăţele aranjate pe cele mai bune farfurii, pentru insomniacii pasionaţi de publicitate.

După ce ne-am revenit din abureală, am întrebat prin agenţii cum a ieșit, cu cine s-au procopsit, cum au petrecut și dacă le-a plăcut. Am aflat că a fost noapte albă până la capăt, s-au făcut planuri, s-au mâncat plăcinte, s-au băut beri și s-au împrietenit oameni, un adevărat festin al minţilor deschise.

De ce e mai bine să mergi la Noaptea Agenţiilor decât să dormi: pentru că un vis nu poate fi mai mișto decât o noapte petrecută în agenţii; pentru că ai șansa de a descoperi și de a cunoaște oameni și lucruri noi și interesante din domeniu; pentru că nu e ilegal, nu e imoral și nici nu îngrașă; pentru că, pentru o noapte, ești angajat în toate agenţiile; pentru că e una dintre ocaziile alea în care dai cu nasul de latura ludică a advertisingului de care mulţi au uitat; pentru că distracţie + mâncare + băutură gratis = love.

Numărul 04 — 057

Cum s-a aplicat la voi zicala "omul sfinţește locul"?

A fost multă veselie și distracţie. Agenţia s-a transformat din primele minute în ring de dans, sală de jocuri, restaurant și bar.

Am avut oameni care au sfinţit locul cu abilităţile lor culinare – și aici vorbim despre fetele noastre talentate care ne-au delectat cu cremșnit, brioșe și sangria, iar băieţii s-au impus la clătite, dar vorbim și despre gurmanzii care au apreciat rapid aceste delicatese. Alţii au sfinţit locul cu băuturi pe bază de drojdie și de struguri. Și ne-au mai sfinţit locul niște omuleţi mici de plastic, care au jucat fotbal de dragul nostru.

Păi noi am încercat să lucrăm cu materialul întreprinderii exclusiv, ca să zic așa. Adică petrecerea a fost exact după sufletul și priceperea noastră. Ne place Fifa, s-a jucat Fifa. Eu bat toba (n. red: Claudiu Dobriţă, Creative Director), Rulea e la chitară și voce în diverse părţi, Tomei a dat cu bassu', ca și colegul Hariga, o revelaţie de altfel, deci am făcut jam-session până'n zori. S-a aplicat în sensul în care a ieșit mai mult decât o noapte a porţilor deschise în care oamenii treceau prin agenţie ca prin muzeu. La noi a fost cu distracţie, cu muzică, fiecare s-a simţit bine și s-a văzut asta. Drept dovadă, am plecat la 5 jumate.

058 — Numărul 04

Începând de la partea de concept - unde amprenta a fost clară: 20 de ani de publicitate în România aniversaţi de Graffiti BBDO – și continuând cu prietenii invitaţi pentru momentele speciale din noaptea în care am deschis larg porţile. Au cântat Rîmaru, CTC, We Singing Colours și Fanas, adică artiști prieteni alături de Roxana Nicolae și Călin Ionescu, din echipa BBDO. L-am avut ca invitat pe Marius de la Băcănia Veche, pe care, apropo de "omul sfinţește locul", ploaia torenţială nu l-a împiedicat să ne încânte oaspeţii cu deliciile pregătite

la grătarul de pe terasă. Și, alături, de el, "Micutzii Dejunei", adică Pucca, Pauna și Spătaru – cei trei colegi ai noștri care ne răsfaţă joia cu bunătăţi pregătite de ei la micul dejun și care, la Noaptea Agenţiilor, au gătit pentru toţi invitaţii BBDO."Omul sfinţește locul" a fost și ideea pe care am mers noi înșine, în momentul în care am decis să acordăm premiul special pentru foștii membri ai echipei BBDO. Și tot "omul sfinţește locul" a fost concluzia celor care ne-au votat workul din primii 20 de ani.

"Omul sfinţește locul" cred că definește Propaganda într-o foarte mare măsură.

N-am fi astăzi ceea ce suntem fără oamenii care au venit și și-au lăsat amprenta din 2002 încoace. Unii sunt încă parte din echipă, alţii lucrează prin alte părţi sau își urmează visul (Tripșa, Amariei, Bean, Ioana, Mădă, Paul, Tomei, Codru, Tudor) și, bineînţeles, Pilu, fostul nostru director de creaţie, despre care chiar credem că a sfinţit locul. Seara nu ar fi ieșit așa de bine fără toţi oamenii care au participat la organizare și, bineînţeles, fără invitaţii care ne-au trecut pragul și s-au bucurat alături de noi.

Toată seara a fost legată de un film despre oamenii din agenţie, "In-House Stories", așa că el a luminat locul cât să vezi feţele zâmbitoare ale oaspeţilor. "Cred foarte tare că, într-o industrie în care sunt oameni cu adevărat frumoși, se întâmplă să ne uităm prea mult la categorisiri în loc să ne uităm la ei. Filmul ăsta e un fel de manifest pentru a te uita un pic mai atent la oamenii care te înconjoară, nu la funcţiile de pe cartea de vizită. Ne câștigăm existenţa din identitate și comunicare, dar dincolo de toate astea, suprema exprimare a meseriei noastre e să descoperim valori și personaje autentice. Cred că în jurul nostru sunt mulţi oameni care merită descoperiţi, iar filmul ăsta te duce cu gândul tocmai la ei, la cei din spatele și din faţa ad-urilor", povestește Cătălin Rusu.

Ce oameni v-au trecut pragul pe timpul noptii și pâna la cât a ţinut distracţia? Care e potretul robot al musafirului vostru?

Cum porţile au fost deschise de la 9 dimineaţa, curioșii au venit să vadă și cum ne pregătim. Cei mai mulţi au început să vină după ora 21.00, când trupa Smashed Mosquito a început să cânte de dragoste, de dor, de veselie. Și au rămas "în the same mood" până după ora 1.00. Au fost mulţi. Mulţi care au dansat în ploaie, care au mișunat prin sediu dintr-o parte în alta.

Peste 300, cu siguranţă. Și știm asta după cât de repede s-au terminat rujurile fetelor care îi întâmpinau pe oaspeţi cu o pupătură strașnică.

Numărul 04 — 059

În total ne-au trecut pragul în jur de 150 de suflete. Pe la 1 dimineaţa am început să tușim « semnificativ » și să ne pregătim să facem trucul cu "luminile stinse" - noroc că n-a fost nevoie, oamenii erau și ei destul de conștienţi că a doua zi au serviciu, fiind deja cu un picioruș în sfânta zi de marţi. Oameni curioși, mai degrabă veseli și - mulţi dintre ei - dornici de "promoţionale" sau, cum ne-a plăcut nouă să îi numim folosind "numele de cod" al serii, mocangii. Mai devreme, adică până în 22.00, au fost mai degrabă fete; după zece seara au apărut mai degrabă masculi.

Au venit foarte mulţi studenţi, bobocei pasionaţi de lumea publicităţii, curioși să vadă cum arată agenţia și, mai ales, cum sunt oamenii din agenţie. Au venit și câţiva clienţi și prieteni apropiaţi.

La un moment dat a apărut Andi Moisescu, care a făcut un reportaj despre Noaptea Agenţiilor. Viorel Copolovici a gătit pentru vizitatori aproape toată noaptea. Cu Alexandru Nastanaila, Cosmin Ciobanu și "pictorul-șef" Costache Valentin de la Bumbac100, am experimentat și-am "colorat" tricouri de tot felul. Portretul-robot: cu zâmbetul pe buze, relaxaţi, pasionaţi de artă și de frumos.

060 — Numărul 04

După experienţa pozitivă de anul trecut, anul acesta am decis să participăm la Noaptea Agenţiilor cu patru agenţii: Leo Burnett, Starcom MediaVest, iLeo și The Geeks, astfel că și vizitatorii au fost destul de variaţi: colegi de industrie, foști colegi din grup, clienţi, studenţi, jurnaliști, prieteni și chiar câţiva părinţi ai colegilor noștri - curioși să vadă care este atmosfera din Nicolae Iorga 13. De aceea, portretul robot al vizitatorilor nu poate fi axat pe semnalmente, ci pe trăsături: curiozitate, avânt, veselie și… atitudine pozitivă. Estimările noastre au numărat peste 800 de persoane care au petrecut alături de noi, de la ora 19:00 și până la miezul nopţii.

Cred că pentru cei care au venit la noi, neprevăzut a fost să vadă că avem două oi vii în sala de ședinţe. De abia atunci au înţeles că tema petrecerii, "Sindrofia Zoofilia", e pe bune.

Care a fost cea mai neprevăzută întâmplare din seara cu pricina?

Aparent, prognoza meteo nu a fost favorabilă. Neprevăzutul s-a produs și a început să plouă, ceea ce ne-a schimbat toate planurile, iar petrecerea s-a mutat de pe acoperiș în sediul agenţiei.

În primul rând, ne așteptam ca Tunaru (n. Red.: Alexandru Tunaru, web copywriter) să pice de pe Drumul Mingii. Nu s-a întâmplat, deci categoric întâmplare neprevăzută. Iar Marius a cântat, spre surprinderea tuturor, la bas, nu la tobe, așa cum ne-a obișnuit. Ultima surpriză a fost la spartul târgului. Adica fix când Marius (n. red.: Marius Deak, CEO & Strategy Director) și Bogdan (Bogdan Dinu, web developer) se pregăteau să se ducă la casele lor, a mai venit un grup de 40 de persoane care au continuat petrecerea până în zori.

Participanti la Noaptea agentiilor: AdVenture BBDO Group Cohn & Jansen JWT DRAFT FCB Green Pixel Grey Headvertising Hippos iLeo Infinit Leo Burnett MB Dragan Propaganda Rusu+Borţun Brand Growers Starcom The Geeks

Numărul 04 — 061

NAG în cifre: 2007 - 12 galerii 2008 - 14 locaţii 2009 - 28 de locaţii.

2010 - 40 de locaţii.

2011 - 12 locaţii Cluj + 54 galerii București 01

02

Noaptea galeriilor sau cum SĂ visezi la cai verzi pe pereŢi Noaptea Albă a Galeriilor/NAG este un eveniment organizat de Asociaţia Ephemair, care dorește să promoveze arta contemporană în toată splendoarea și complexitatea ei. Prima ediţie a NAG a avut loc în 2007 și a fost al doilea eveniment cultural desfășurat pe durata unei nopţi, după Noaptea Muzeelor. În ultimii cinci ani, Noaptea Albă a Galeriilor s-a dezvoltat ca un proiect recunoscut pentru promovarea artelor contemporane și a tinerilor artiști.

Multitudinea de evenimente, expoziţii, performance-uri, muzică contemporană, teatru, diversitatea spaţiilor în rândul cărora am regăsit galerii cu un portofoliu important de artiști români, galerii aflate la primele evenimente, spaţii alternative, instituţii care pentru o noapte devin galerii de artă, 062 — Numărul 04

ateliere sau intervenţii ale artiștilor în spaţiul urban, toate acestea formează harta NAG. Fără niciun fel de constrângeri, fără reguli de castă, de gen și de brandul cămășii purtate de către galerist, Noaptea Galeriilor oferă publicului tânăr o alternativă la evenimentele organizate cu foarte mulţi bani și cu foarte mult prost gust, încurajând publicul să nu își mai urască orașul și să nu mai viseze la paradisul din Dorobanţi.

Acest proiect reunește pe aceeași hartă un număr de spaţii culturale din diferite locaţii ale Bucureștiului (fie lângă buticul de la colţ, fie în mijlocul unor centre de afaceri), și se încăpăţânează să susţină un domeniu al culturii românești care pare să fie tot mai mult ignorat de către instituţiile guvernamentale.

03

04

Suzana Dan, organizator NAG Cum a venit ideea unei nopţi albe a galeriilor?

Am iniţiat acest proiect fiindcă nu am mai vrut să am un motiv în plus pentru care mârâi că pute în jurul meu fără să fac ceva. L-am făcut pentru oamenii dragi cu care am avut ocazia să lucrez în ultimii zece ani și pentru acest oraș, în care ne încăpăţânăm cu toţii să trăim. Am început neavând o experienţă prea grozavă în organizarea și coordonarea unui eveniment de o asemenea amploare și, în consecinţă, am făcut greșeli cu nemiluita. Dar cred că am rămas în limita bunului simţ și am fost realmente salvată de faptul că fac parte din aceeași breaslă cu cei pentru care am realizat NAG, respectându-i și făcând tot posibilul să îi promovez cât mai democratic.

Ce va fi anul viitor?

Sincer, imi doresc "să scutur" un pic proiectul ăsta, ceea ce înseamnă că văd în NAG#6 o revenire la ceea ce și-a propus iniţial acest proiect – promovarea tinerilor artiști din România și producerea proiectelor acestora și, nu în ultimul rând, prezentarea în harta NAG a spaţiilor care realmente promovează arta contemporană. Bineînţeles că îmi doresc mai mult, bineînţeles că visez în continuare că aș putea convinge cât mai mulţi finanţatori să comisioneze producerea unor proiecte de artă realizate de cei mai tineri artiști din România.

05

Echips NAG#5:

01 02 03 04 05 06 07

Alert Sturdio (NAG 2009) Galeria 29 (NAG 2009) Afiș NAG 2011 ELITE ART GALLERY (NAG 2011) ATELIER ÎN TRANZITIE (NAG 2008) Home Mătăsari (NAG 2011) The Ark (NAG 2009)

Foto Arhiva NAG, Doru Popescu, Iulius Costache

Ce înseamnă experienţa NAG? Pentru tinerii care vor păși pentru prima oară într-o galerie, sper ca această experienţă să le ofere o imagine clară a artei generaţiei din care fac parte. Noaptea Albă a Galeriilor este un proiect făcut de câţiva oameni și un grup de voluntari. Fără bugete sufocante, doar cu entuziasm și bun simţ. Este un proiect deschis tuturor celor care promovează arta contemporană. Este un proiect adresat în primul rând tinerilor artiști și apoi celor care depun eforturi în susţinerea activităţii acestora, fără a-I folosi ca paravan pentru promovarea altor activităţi. Sper că în ultimii cinci ani s-a simţit ceva din aportul evenimentului ăstuia în deschiderea apetitului la consumul de artă contemporană din partea marelui public. Și da, mă încăpăţânez să cred că NAG, chiar dacă nu crește cota artei contemporane, o prezintă așa cum este ea, cu bune și cu rele.

06

Suzana Dan/manager NAG Șerban Jipa/producător NAG Sorina Vazelina/identitate vizuală NAG#5 Andrei Nastasa/web development Lidia Neagu, Cosmin Ţapu/PR Valentina Iancu/voluntari 07

Numărul 04 — 063

01

Cu lanterna prin muzee Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franţa și aflat deja la a șaptea ediţie. Evenimentul a fost patronat și anul acesta de Secretarul General al Consiliului Europei și, de asemenea, de UNESCO, organism care s-a alăturat Nopţii Muzeelor în anul 2009. Noaptea muzeelor de pe meleagurile noastre este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, instituite de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), care are loc pe 18 mai.

La Noaptea Muzeelor, cuvântul de ordine este "coada", lungă, groasă și de durată.

064 — Numărul 04

02

Îmbulzeala și cozile din faţa muzeelor au amintit cumva de cozile de pe vremuri din faţa magazinelor alimentare: oamenii se împingeau și așteptau ceva – nu prea știau nici ei ce anume – dar dacă tot s-a băgat ceva și mai e și gratis, de ce n-ar sta la coadă toată noaptea? Singura diferenţă faţă de cozile comunismului e că aici, la muzeu, "marfa" ajunge pentru toată lumea: o găsești și azi, și mâine.

Plimbări prin Cimitirul Bellu, dansuri cu focul, concursuri medievale, muzici vechi, labirinturi, concerte, proiecţii de filme și animaţii, personaje care prind viaţă, ateliere pentru copii, prezentări, spectacole sau observaţii astronomice s-au contopit pentru o noapte dedicată desacralizării unui spaţiu considerat de mulţi inaccesibil.

Evenimentul cultural, o noapte pe an, capătă o dimensiune civică: dincolo de comicul îmbulzelilor există și un tip de participare activă, și un partaj al mirajului descoperirii.

03

04

Angelica Iacob, organizator, specialist în comunicare și în dezvoltarea proiectelor culturale Cum a ajuns Noaptea Muzeelor în România și care a fost evoluţia evenimentului în acești ani?

Noaptea Muzeelor este un eveniment iniţiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franţa și aflat la a șaptea ediţie. Puţini își mai amintesc însă faptul că Noaptea Muzeelor a fost precedată de Primăvara Muzeelor, sărbătoare pentru care muzeele pregăteau expoziţii sau evenimente conexe pornind de la o temă anuală, propusă de organizatorii din Franţa:

într-un an, tema a fost Cele cinci simţuri, în alt an Istorie și istorisiri, iar în 2005 a fost Noaptea Muzeelor. Pentru că multe muzee au prelungit programul de vizitare și succesul evenimentului a fost impresionant, Primăvara Muzeelor s-a transformat în Noaptea Muzeelor.

O schimbare radicală în evoluţia evenimentului s-a produs în anul 2008, când Muzeul Naţional de Artă al României a propus un circuit pentru publicul bucureștean, coordonând promovarea coerentă a acţiunilor muzeelor incluse în program. Un alt pas înainte a fost făcut în 2009, când RNMR a creat site-ul special dedicat evenimentului, www.noapteamuzeelor.ro.

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România este partenerul oficial al evenimentului la nivel internaţional, iar în 2011 a mai făcut un pas înainte, deoarece a acordat o mai mare atenţie comunicării – cu muzeele, cu organizatorii din Franţa, cu partenerii media și cu voluntarii.

Cum gustă oamenii cultura noaptea?

Publicul din România este foarte deschis, mobilizarea vizitatorilor fiind impresionantă, dezarmantă cumva, dacă ne gândim la unele muzee pentru care vizitatorii așteaptă la cozi

Noaptea Muzeelor 2011

considerabile până să intre. Este un alt tip de abordare, pentru că majoritatea participanţilor vin de Noaptea Muzeelor împreună cu prietenii sau cu familia, nu individual: interacţionează cu muzeul împărtășindu-și ideile, părerile, interesele. Evident, evenimentul nu se adresează publicului fidel muzeelor – care preferă o vizită liniștită, într-o altă zi a anului.

Câţi oameni muncesc pentru organizarea acestei nopţi?

Muzeele participante la eveniment sunt de lăudat în acest sens, pentru că se mobilizează pentru a oferi publicului o vizită interesantă, în afara programului obișnuit de vizitare și, de cele mai multe ori, însoţită de evenimente conexe foarte atractive. Iar în acest an, numărul muzeelor participante a crescut foarte mult: în anii anteriori era vorba de aproximativ 30 de organizaţii implicate, iar în 2011 au fost peste 65. RNMR a avut în acest an trei coordonatori ai evenimentului la nivel naţional (în afara de mine, din echipă fac parte doamna Diana Dochia și domnul Dragoș Neamu), motiv pentru care rolul organizaţiilor partenere și al voluntarilor a fost extrem de important.

05

Muzeul Aviaţiei: 6.000 de vizitatori

06

Biblioteca Centrală Universitară "CAROL I": 1.756 de vizitatori Arhivele Naţionale ale României: 2.000 de vizitatori

01 02

Muzeul Naţional de Artă al României: 15.000 de vizitatori

03 04 05

Muzeul Bellu: 12.000 de vizitatori Muzeul Naţional de Artă Contemporană: 7.000 de vizitatori Muzeul Naţional de Istorie a României: 20.000 de vizitatori Muzeul Naţional de Geologie: 19.650 de vizitatori

06

Muzeul Naţional "George Enescu": 20.000 de vizitatori

07 07

Afiș NM 2011 Palatul Suţu - Muzeul Municipiului București BCU Muzeul Bellu Muzeul Labirint Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" și Muzeul Naţional al Ţăranului Român Muzeul Literaturii Române Muzeul Naţional George Enescu Numărul 04 — 065

Foto REŢEAUA NAŢIONALĂ A MUZEELOR DIN ROMÂNIA

Muzeul Labirint (Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa și Muzeul Naţional al Ţăranului Român): 18.984 de vizitatori

066 — Numărul 04

Numărul 04 — 067

10 ani de creativitate româneasc~ cu de toate Maria Neneciu

Cornel Lazia

Text

Foto

În contextul Festivalului "10 ani de creativitate românească" din toamna care a trecut, toată industria publicităţii românești a părut mai nostalgică decât de obicei, a vorbit mai mult despre schimbări, despre trecutul glorios, despre evoluţie, greșeli, orgolii și melancolii. Publicitarii și-au adus aminte de vremurile de aur, le-au aplaudat sau negat existenţa, au căutat prin sertare lucrări vechi, dar ţanţoșe, le-au înscris în concurs și au aplaudat execuţiile colegilor din alte agenţii.

Toată lumea cea vestită a publicităţii românești a venit, pe 18 octombrie, la Operă, să aplaude un deceniu de publicitate românească, cu bune și cu rele. A fost o seară lungă, dar plină de energie pozitivă.

Ne-am reamintit campanii dragi, cei care au urcat pe scenă au mulţumit echipelor pe care le-au avut de-a lungul timpului, s-a vorbit despre focus-grupuri, despre Radu Munteanu, despre directori de marketing, despre Radu Munteanu, despre echipe de creaţie care, deși lucrează acum în agenţii diferite, încă își respectă și aplaudă munca una alteia, despre Radu Munteanu și despre pauze de publicitate în care nu se schimba postul, deși aveam deja cu toţii telecomenzi acasă. Acest festival a ridicat un pic voalul și pânzele de păianjen de pe chipul glorios și plin de entuziasm pe care l-a avut publicitatea cândva și care, pentru mulţi dintre tinerii care nu au apucat acele vremuri, este doar un mit.

Dar această industrie se schimbă, iar acesta nu este neapărat un lucru rău, mai ales dacă ne uităm la lucrările din 2011 care au fost premiate la începutul galei.

La cele șase categorii de concurs ale festivalului s-au acordat în total 70 de premii, care au fost revendicate de 14 agenţii: Gavrilă&Asociaţii, Propaganda, GMP Advertising , Graffiti BBDO Bucharest, Grey-G2 România, Leo Burnett Group, Lowe&Partners , Next Advertising , Odyssey Communication, Ogilvy Group România, 068 — Numărul 04

Papaya Advertising, Publicis România, Right Media și Saatchi & Saatchi România. TV-ul a fost categoria cu cele mai multe premii acordate, 23 la număr: ne-am reamintit de Batman, de Piticaru’ de la Săftica, de fetele care beau apă plată cu lămâie, de decoratorii de uși, de spoturile la Elite, de prietena rusoaică, dar am aplaudat și spoturi mai noi, printre care cele realizate pentru IQads anul acesta sau pentru Covrigii de Buzău de la Boromir. Printul a urcat și el pe podium, cum este și firesc, la această categorie oferindu-se 12 premii, iar campaniile integrate au fost și ele la înălţime, cu 11 premii.

După ce am aplaudat și am râs îmbrăcaţi la patru ace, ne-am gândit să îi rugăm pe cei care s-au tot urcat pe scenă să ne împărtășească părerile lor mai puţin fardate despre gală, despre publicitate, despre creativitate în general, despre cum este aceasta dacă este românească, despre melancolii și succese, despre alţii, despre ei și despre multe altele.

îndrăzneţe din simplul motiv că nu vor să riște. În cazul de faţă, Terapia a avut o deschidere mare spre lucruri creative, așa a fost posibilă și campania "Povești stânjenitoare" de la Furazolidon, care a avut un succes susţinut și în cifre, nu doar în premii. Avantajul anumitor propuneri creative constă în bugetul de producţie. Avizierul este una dintre ideile care nu necesită ceva mai mult de o mică înţelegere cu administratorul blocului. Cred că și clienţii au ajuns la aceeași concluzie, lucrurile vizibile și memorabile se fac cu avânt și îndrăzneală.

Bogdan Moraru și echipa Propaganda

pe jos. De atunci am știut în ce zonă să ne ducem pentru alte jucării de acest fel.

La începutul galei aveam senzaţia că o să faceţi febră musculară de la atâta urcat pe scenă. Aţi luat cele mai multe premii Best of 2011. Credeţi că acestea sunt de fapt mai importante prin prisma faptului că sunt de anul ăsta? Că sunt mai tinere?

Bogdan Moraru, Creative Director Propaganda: Ne-am cam urcat, dar suntem obișnuiţi cu mișcarea (mergem mult cu bicicleta). Premiile din 2011 arată că la Propaganda nu se schimbă nimic, chiar dacă s-au schimbat multe.

Poveștile stânjenitoare de la Furazolidon v-au adus două premii. Cum suna brief-ul pentru campania asta? Vă mai aduceţi aminte?

Bogdan Moraru, Creative Director Propaganda: Păi era cam așa: vremuri tulburi s-au abătut peste vechiul și liniștitul regat al Furazolidonului. Alte medicamente cu nume mai sonore și ambalaje mai strălucitoare au început să-și construiască regate pline de glam. Tinerii, altădată supuși loiali Furazolidonului, au început să migreze către noile regate, orbiţi de strălucirea glamoroasă, lăsându-i în urmă doar pe cei mai în vârstă. Și atunci consiliul celor 7 magnifici s-a întrunit și a zis: cei bătrâni care au rămas cu noi mor, iar cei tineri pleacă. Trebuie să facem ceva ca să-i aducem înapoi. Pam-pam.

Rienergy a luat pentru Print , OOH, TV și Integrated Campaigns. Povestiţi-mi pe scurt despre această campanie.

Dobrică, copywriter Propaganda: Rienergy este un energizant luat de la zero pe partea de comunicare, pentru care am lucrat cu plăcere în încercarea de a-l transforma într-un brand românesc puternic. La fel cum am făcut cu Napolact pe piaţa de lactate. L-am răsfăţat cu toate jucăriile noastre: TV-uri multe, mult mai multe decât cele pe care le-a luat cu el afară din agenţie, radiouri amuzante cu vocea domnișoarelor de la dispeceratul de taxi, OOH-uri viu colorate, BTL-uri și online-uri. Nu s-a jucat cu toate, dar i-am oferit atât de multe, încât cele mai frumoase au ieșit la lumină și campania integrată a venit de la sine. Am avut nevoie de două zile să ne dăm seama că nu-i plac mașinuţele care își schimbă culoarea și că le preferă pe cele care își păstrează aspectul indiferent cât de mult le scapă

Aspacardin - Avizierul. Puteţi să îmi povestiţi cum a sosit ideea? Dar mai ales cum aţi convins clientul? Sau nu a fost nevoie?

Chucky, art director Propaganda: Aspacardin, după cum spune și numele, este un medicament adresat afecţiunilor inimii: "Aspacardin încasează șocurile fără palpitaţii". De aici tot procesul creativ. E clar că există anumite momente când inima începe să bată mai tare. Alături de Paul Cioran și de Dan Moldovan s-a explorat această pistă.

Cum a ajuns la client? În domeniul medical, în care seriozitatea este o virtute de neîncălcat, se poate spune că e puţin mai greu să convingi cu propuneri creţe. Mulţi clienţi refuză lucruri

Oameni vin. Oameni pleacă. În echipa voastră au intervenit câteva modificări de-a lungul timpului.

Cui aţi vrea să mulţumiţi și nu îi mai găsiţi la birou ?

Bogdan Moraru, Creative Director Propaganda: Pilu, Tripșa, Paul, Vlăduţ, Tudor... și mulţi alţii care nu au considerat că Propaganda este o staţie în care stau un pic până sosește un alt tren.

Dar din industrie, în general? Pe cine aţi vrea să felicitaţi? Și pentru ce campanii?

Bogdan Moraru, Creative Director Propaganda: Oho, sunt ceva oameni și ceva campanii frumoase: MTV- Made in Romania, ROM, Prigat, Bergenbier, Teletech, Unirea, Connex și multe altele care au schimbat măcar un pic minunăţenia aia de pauză publicitară.

Care credeţi că sunt cele mai mari "defecte" ale acestei industrii?

Bogdan Moraru, Creative Director Propaganda: Este prea devreme ca să îmi dau seama. Vorbim peste 20 de ani.

"Publicitarul interesant – Creativus interesantis Specimen des întâlnit în publicitate, creativus interesantis umblă mereu afectat și are o privire ce spune «deranjează-mă doar dacă e ceva important. Ba nu, scuza-mă, am vrut să spun foarte, foarte important». Iar când vine vorba de muncă, se dă rănit. Îl recunoști ușor după freza interesantă, niciodată simetrică, ochelarii «uitaţi» pe nasul fin și hainele cumpărate din Barcelona.

După lăsarea întunericului, publicitarul interesant bifează toate locurile din oraș unde se întâmplă lucruri, mai exact unde se întâmplă orice, fiind prin definiţie un exemplar preocupat de orice. Și, din acest motiv, este practic imposibil de evitat."

– din Atlasul de Mitocănie Urbană, realizat de Propaganda Numărul 04 — 069

Octav Gheorghe Creative Director Gavrilă & Asociaţii Aţi câștigat Best TV pentru Mari Români. Cum aţi colaborat cu TVR-ul? Și câtă deschidere aţi găsit la ei în privinţa propunerilor voastre?

Partea luminată a conducerii TVR de atunci, reprezentată de Tudor Giurgiu (nici măcar acum nu-mi vine să cred cum de s-a putut vreodată întâmpla ca un tânăr regizor, subţire și contemporan, să ajungă la conducerea unui mastodont ultrapolitic) a primit bine ideea și astfel am câștigat pitch-ul, desigur după întocmirea infamului Caiet de Sarcini. Cealaltă parte a celor care-și dau cu părerea a primit propunerea noastră cu stupoare. Am fost acuzaţi - culeg aleatoriu - de matrapazlâcuri financiare, apartenenţa la unele grupuri de interese de dreapta, apoi de stânga, plimbări nocturne, cu gluga pe cap, alături de ligi oculte, pângărirea valorilor naţionale, trădare de neam, mașinaţiuni mistice, mai pe scurt, de toate virtuţile care alcătuiesc portretul unui mare român.

Crezi că putem vorbi de "mari români" care activează în publicitate? Crezi că o vom face, la un moment dat?

Da, cred că există de pe-acum românași a căror alonjă depășește statura minionă a industriei. Adică nu doar mingicari care, iată-i cum transformă bancul în spot, persuasivi prin bătăi pe umăr cu clienţii și autori de strategii "p'asta hai s-o dăm așea!". Ci posesori de structuri profunde, articulaţi, sclipitori, erudiţi, multifaţetaţi și vizionari. Îmi place să cred că sunt mulţi, eu cunosc doar unul: Dl. Alexandrescu, originar din Baia Mare (probabil de aici și destinul grandios).

Bogdan Naumovici (Managing Partner 23 Communication Ideas) și Roxana Dumitru (Managing Director – Leo Burnett) ne-au povestit și ei cum au fost acești zece ani…

Aţi plecat acasă cu 25 de premii, dintre acestea unul singur a fost pentru 2011. V-aţi fi dorit să fie altul acest procentaj?

Bogdan Naumovici: Așa a considerat juriul românesc. Că nici Altex-Chibzuitul, nici Nutline, nici City Bingo sau Bergenbier nu merită nici măcar un shortlist pentru 2011. Cu spoturile sau campaniile mai vechi era mai dificil să nu fie premiate, pentru că succesul lor era destul de consacrat. Nu cred, totuși, că ne-am fi putut aștepta la alt procent, având în vedere multele lucrări premiate pe care le-am făcut în acești zece ani. Dacă împărţim cele 25 de premii la 10 ani, avem o medie de 2,5 premii pe an. Să spunem că aveam aceeași medie și în 2011, adică mai luam un premiu-două. Impresia era la fel de disproporţionată. Să nu uităm că premiile pe care le-am luat au fost pentru cele mai bune 070 — Numărul 04

Ce reţea de telefonie mobilă crezi că folosesc acum decoratorii de uși?

Judecând după aplombul industriei construcţiilor, cred că decoratorii folosesc acum avantajoasa cartelă prepaid Cosmote.

Dar fetele care beau apă plată cu lămâie?

Tuturor manechinelor le doresc să folosească reţele precum T-Mobile sau AT&T, dacă e posibil, cu abonamentul plătit de către Dl. Di Caprio.

Crezi că peste zece ani de publicitate vom aplauda aceiași oameni?

Asta ar fi cumplit de plicticos. Ce-ar fi de-a dreptul insuportabil ar fi să aplaudăm aceleași lucrări. Cred că încă o întâlnire, peste decenii, cu "Dosarele Istoriei", mi-ar putea fi fatală.

Care este spotul tău preferat din ultimii zece ani (în afară de cele semnate de voi) ?

lucrări din categoriile respective, făcute de întreaga industrie, în zece ani, deci competiţia căreia au trebuit să îi facă faţă a fost extrem de puternică.

Roxana Dumitru: Poate măcar Ziua Bărbatului din 2011 ar fi trebuit să primească premiu, ca să fie consecvenţi cu "Campania deceniului". Mai ales că nici anul acesta campania nu a fost deloc mai prejos decât cele anterioare (având o grămadă de componente complementare campaniei ATL clasice: platforma de online ce a inclus peste 10.000 Serenade personalizate în doar prima săptămână, viralul cu "Spălătoresele de mașini", aplicaţii pe Facebook sau happening-urile legate de fotbal, emisiunile în care s-a vorbit de cadourile pe care bărbaţii le merită etc., etc.).

Pentru care dintre premiile pe care le-aţi câștigat vă bucuraţi cel mai tare? Și de ce?

Bogdan Naumovici: Eu mă bucur cel mai mult pentru cele două mari premii "ale deceniului", cea mai bună campanie

Spotul meu preferat se află în afara competiţiei și este semnat de una dintre agenţiile independente neparticipante.

Pe cine ai vrea să feliciţi din această industrie? Și pentru ce?

Am de felicitat multă lume, pentru multe motive. Pentru a nu omite aici vreun merituos, îi voi felicita personal.

Cât de importanţi sunt clienţii pentru sănătatea creativităţii în această industrie?

Lucrând majoritar "la comandă", comanditarul este primul cenzor al creativităţii. De fiecare dată, o campanie reușită și eficientă are în spate un client sănătos, nu numai o agenţie abilă. Desigur, cele două panseuri de mai sus vor fi de urgenţă înrămate și expuse pe frontispiciul Monumentului Truismelor Publicitare.

integrată, Ziua Bărbatului de la Bergenbier, respectiv cele mai bune spoturi TV ale deceniului, Războiul Stelelor și Batman, pentru brandul Teletech de la Altex. Pentru că au fost făcute cu bucurie, pentru că au funcţionat extraordinar, pentru că amândouă au reușit să își depășească brandurile care le semnează, în popularitate și memorabilitate, rămânând motoare de creștere a mărcilor

respective. Nu în ultimul rând, pentru că mă reprezintă.

Batman sau Starwars (dacă ar fi să alegi)?

Bogdan Naumovici: Batman. Este pornit de la un banc, ceea ce îi fură din originalitate în faţa lui Starwars, însă e mai curat și mai amuzant, după mine. Dar eu nu pot fi decât subiectiv atunci când vine vorba despre această alegere, ca să nu mai spun că îmi sună la fel de straniu ca atunci când ai întreba un părinte ce copil își iubește mai mult.

Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi murit americanul?

Bogdan Naumovici: Asta ar trebui să îl întrebăm pe Nea Becu, piticarul din Săftica.

Probabil că ar fi vândut cei 800 de pitici și ar fi prosperat și mai mult, iar noi am fi rămas fără această poveste pentru Bucegi. Pe de altă parte, mai aveam pregătite câteva alte povești, tot adevărate, una despre niște antreprenori de pe lângă Oradea care își deschiseseră o fermă de struţi, însă legea română nu te lăsa să îi tai, așa că ferma devenise paradisul struţilor, un fel de Florida unde se retrăgeau struţii să moară de bătrâneţe, sau mai știam povestea unui șmecher care găsise o metodă să nu plătească taxe atunci când importa pantofi din Italia, importând pe rând un TIR de "stângul", apoi un TIR de "dreptul", motivând că sunt pantofi pentru handicapaţi, pentru oameni fără un picior. Din păcate, nu știu exact ce nu a mers, însă omul nu a apucat să importe decât primul TIR, așa că a rămas doar cu pantofi pentru piciorul stâng. Dacă nu murea americanul, deci, asta aţi fi văzut în campania Bucegi, în locul piticarului.

Credeţi că următorii zece ani vor fi mai buni ca ultimii zece?

Bogdan Naumovici: Nu. La noi, agenţiile, nu mai este același entuziasm, aceeași dăruire, iar la ei, la clienţi, nu mai este același curaj.

Agenţiile încep să fie conduse de contabili, iar clienţii, de departamentele de Achiziţii și de

focus grupuri.

Roxana Dumitru: Singura șansă a agenţiilor este să se reinventeze, să devină actuale. Să nu trăiască din nostalgia trecutului și să găsească bucurii în modul în care se fac campaniile de comunicare astăzi, mai apropiate de consumator, mai direct, mai interactiv.

Credeţi că publicitatea românească se pregătise să fie mai bogată decât este?

Bogdan Naumovici: Publicitatea românească a fost și este bogată. Continuăm să avem printre cele mai mari salarii din România, să conducem mașini străine, să ne facem vacanţele musai în străinătate. Problema industriei, așa cum o văd eu, este faptul că, până în 2008, s-au făcut banii prea ușor. Erau bani pe stradă, trebuia doar să te apleci să îi iei. Ceea ce a lenevit 80% dintre agenţii.

Acum se fac banii mai greu, mai ales dacă nu ai folosit anii de belșug și îndrăzneală ca să îţi crești competenţa și nivelul produsului pe care îl livrezi, ci ai insistat să numeri banii adunaţi de pe jos.

Roxana Dumitru: Pe de altă parte, până în 2008-2009 aveam de a face cu o piaţă emergentă, totul era pe val și în creștere continuă. Eram optimiști, nu vedeam în faţa ochilor decât creșteri ale brandurilor și respectiv ale fee-urilor datorate implicării în creșterea brandurilor. De atunci însă ni s-a modificat optica la 180°. Clienţii sunt mult mai reticenţi în a investi la fel de mult în brand, odată cu scăderea continuă a pieţei, și ajungem să ne specializăm în promoţii și obţinerea de rezultate imediate, nu pe termen mediu sau lung. Ceea ce ne face să lucrăm mult mai mult, iar recompensa financiară să nu fie neapărat pe măsură. Rămânem însă niște optimiști. Piaţa se va redresa, până la urmă, brandurile puternice vor supravieţui, iar agenţiile care au învăţat ceva în perioada aceasta, care au reușit să înţeleagă mai bine consumatorul, dar și nevoile brandurilor în perioada de recesiune, vor avea numai de câștigat.

Erau clienţii mai curajoși acum cinci-șase ani?

Bogdan Naumovici: Cred că, fundamental, problema la clienţi este că nu mai sunt aceiași oameni de acum cinci sau zece ani.

Directorii de marketing cu care am lucrat atunci fie s-au lăsat de viaţa de angajat și au pornit pe picioarele lor, fie au ajuns în poziţii mai înalte, de unde nu se mai ocupă în mod direct de comunicare. Mai era o categorie, după părerea mea, singura care a rămas creativă și curajoasă în continuare, cea a antreprenorilor implicaţi direct în comunicarea propriilor mărci, însă și ei se împuţinează pe zi ce trece. Din nefericire, cei care le-au luat locul vechilor marketeri au trecut prin școli, spre deosebire de predecesorii lor, care aveau mult mai mult "gut" și bun simţ implicate în procesul de decizie. Acum, în școlile alea predau niște oameni care au destul de puţină legătură cu practica. Știţi vorba aia din Legile lui Murphy: "Cei care pot fac. Cei care nu pot, îi învaţă pe alţii". Și așa, absolvenţii de înalte studii economice și MBA-uri iau totul "știinţific". Adică matematic, împingând în faţă atributele funcţionale, că sunt cele mai puţin riscante, iar decizia o lasă pe seama "consumatorilor". Pun ghilimele, pentru că nu știu cine sunt oamenii care sunt dispuși să își petreacă două ore într-un focus grup, în schimbul a 15 lei, marţea la prânz, discutând despre niște cadre desenate și imaginându-și competent spotul care va ieși, cu tot cu mimica actorilor, efectele speciale și accentele muzicale, dar consumatori normali sigur nu sunt. Ca să nu mai vorbesc că sunt de multe ori aceiași, indiferent de clientul sau categoria pentru care se face focus grupul. Nu în ultimul rând, văd din ce în ce mai mulţi brand manageri transformându-se în savings manageri, preocupaţi mai puţin de bunul mers al brandului și mai mult de propriile scoruri la evaluarea de la sfârșitul anului, unde economiile bugetare realizate cântăresc mai mult decât creșterea indicatorilor de brand.

Numărul 04 — 071

Ce crezi că îi lipsește acestei industrii? Fructele sau energia?

Bogdan Naumovici: Energia puștilor care ar trebui să își propună să dea cu noi de pământ.

Sunt atât de rari cei cărora nu li se termină entuziasmul odată cu obţinerea unui loc de muncă, încât îi vezi imediat în industrie. Era o vorbă care mă amuza, până să mă lovesc de dura ei realitate: "S-au născut obosiţi și trăiesc să se odihnească".

Care crezi că este cel mai mare "defect" al publicităţii românești?

Bogdan Naumovici: Că nu reușește să își convingă clienţii că o campanie creativă vinde mai bine decât una plicticoasă.

Pe cine ai vrea să feliciţi din aceasta industrie? Și pentru ce?

Bogdan Naumovici: Aș vrea să îi felicit pe toţi cei care au luat premii la festivalul dedicat ultimilor zece ani, cu lucrări solide, relevante și eficiente. Știu câtă muncă au însemnat, câtă luptă cu clienţii, fotografii sau regizorii ca ele să iasă așa, știu cât de mult a contat fiecare astfel de lucrare la dezvoltarea industriei noastre, fie că vorbesc de competitivitatea firească Răzvan Căpănescu Creative Director Publicis Aţi plecat acasă cu șase premii, printre care și Best Radio pentru Poliţia Capitalei. Povesteștemi un pic despre această campanie.

Premiul "Best of" radio pe care l-am obţinut pentru campania "text kills" pentru Poliţia Capitalei ne bucură cel mai mult. Și nu doar pentru că a fost unul dintre cele cinci de tip "best of" acordate în total (pentru fiecare categorie), ci mai ales pentru că este vorba de radio – un canal media intrat în ultimii ani în dizgraţia clienţilor, folosit cel mai des pentru anunţuri promoţionale. Este o categorie foarte legată de priceperea de a fi copywriter, de a scrie deștept, de a te exprima bine cu mijloace puţine. Iar noi chiar făceam un efort în a reconsidera radioul. Sper să renască cu adevărat.

Cum este clientul Poliţia Română?

Poliţia Capitalei este un client extraordinar,

072 — Numărul 04

și sănătoasă pe care au stârnit-o în fiecare dintre noi, fie de orgoliul la fel de sănătos și de firesc care îi împingea pe clienţi să aprobe și următoarea idee, cu gândul la următorul premiu.

Care este campania ta preferată din ultimii zece ani de publicitate românească (exceptându-le pe cele realizate de voi)?

Bogdan Naumovici: Sunt la jumătate între Unirea, care pierde la etică, dar câștigă la relevanţă, naturaleţe și umor, și VodafonePaul și Cristina, tot pentru firescul situaţiilor și naturaleţea actorilor, dar și pentru consecvenţa cu care reușește să comunice în câteva secunde încă o ofertă, a o mia din ultimii ani, fără să plictisească prin monotonie.

validare prin focus grup. Dacă vom reuși să evoluăm la capitolele research și decizie în departamentul de marketing, următorii zece ani vor arăta extraordinar pentru comunicarea românească.

Pe cine ai vrea să feliciţi din această industrie? Și pentru ce?

Lista ar fi un pic mai lungă, pentru că mulţi colegi au pus cărămizi importante la dezvoltarea meseriei ăsteia în România și de la toţi am învăţat ceva: gașca D’Arcy (cu Alina, Octav și Liviu David în particular), Headvertising, Feher, Pilă & Caradimu, Cohn, Tempo (pe stil vechi) cu Viorel Mihalcea, Trâncă și Pilu. Dar, probabil că aceia care au energizat cel mai tare industria asta și pe care vreau să îi felicit ar fi cei trei: Șerban Alexandrescu, Bogdan Naumovici și Adrian Boţan (în ordinea dată de impactul pe care l-am recepţionat eu).

întâlnim oameni deosebit de inteligenţi și cu multă dorinţă de a face lucruri speciale, de a schimba o realitate imediată nu tocmai măgulitoare. Cunoscându-i, încă nu înţeleg cum de nu avem cea mai mișto Poliţie din Europa… dar, ca multe alte lucruri pe aceste meleaguri, probabil că e nevoie de mai multă dorinţă și printre astre, nu doar de o mână de oameni capabili.

Bitdefender v-a adus un premiu la categoria Campanii Integrate. Poţi să îmi povestești cum a venit această idee? Îţi mai aduci aminte cum suna brief-ul clientului?

Bitdefender este cazul nostru preferat de campanie integrată, tocmai pentru că a pornit de la un brief pentru o singură execuţie – un anunţ de angajare. Eram solicitaţi să facem o execuţie în presă (erau câteva titluri clar targetate) în care se oferea "pachet salarial atractiv" pentru a seduce cei mai buni oameni de software din ţară. Insight-ul nostru a fost că, de fapt, cei mai buni oameni de soft, mai ales când vine vorba de probleme de securitate ale computerului (expertiza Bitdefender) sunt… hackerii. Și de aici a pornit ideea "hack-this-site. com and you’re hired", idee pe care clientul a

îmbrăţișat-o din prima și noi am derivat-o din online, la radio, la outdoor și indoor.

Cum funcţiona provocarea? Pe măsură ce (dacă) reușea accesul către un nivel superior al site-ului, hackerul își putea găsi acolo propunere de job și salariu aferent din ce în ce mai mari.

Site-ul inexpugnabil a fost dezvoltat de către specialiștii Bitdefender în vreo șase luni și într-adevăr a fost cea mai solicitantă încercare pe care hackerii au întâlnit-o până atunci. Încă se încearcă accesarea ultimului nivel de către hackeri din toată lumea.

Cum au fost acești zece ani de publicitate românească? Ce ai schimba la ei, dacă ai putea?

Din cei zece ani despre care vorbim aș schimba poate doar ultimii trei. Deși noi (Publicis) am reușit să exportăm campanii mai mult ca niciodată și să câștigăm și pitch-uri internaţionale, nu putem ignora un anume regres în marketingul românesc… care a determinat și percepţia unei stagnări a publicităţii românești (în ciuda reușitei internaţionale, calupul de la TV sau panourile de outdoor au arătat mai rău ca niciodată). Pentru că responsabilitatea propriei decizii a unor oameni educaţi a fost înlocuită de canceroasa

Liviu David Creative Director Next Advertising Trei premii pentru trei spoturi, dintre care două premii pentru anul asta: IQads și Deutek. De care dintre ele ești mai mândru și mai mândru?

Dacă ar trebui să-mi aleg o preferată, IQads este aceasta. Este exact genul de campanie care atinge pe toată lumea, pentru că payofful este întărit de o demonstraţie imbatabilă.

Te mulţumește acest raport lucrări fresh/ spoturi mai vechi sau ai fi preferat să fi fost invers?

Aș fi vrut să luam mai multe premii cu campanii din urmă, dar n-a fost să fie. Next

Care este campania ta preferată din ultimii zece ani (exceptându-le pe cele realizate de voi/ tine)?

"Mai mult fruct, mai multă energie" – primii doi ani.

Care crezi că este cel mai mare "defect" al publicităţii românești?

Autosuficienţa. Sunt încă prea mulţi care au impresia că doar pentru că au strâns câţiva ani vechime se pot considera "seniori". Și știu aproape la fel de puţin ca atunci când au intrat în branșă. Când identific astfel de oameni, nu simt vreun regret când îi dau afară. Mai mult, aș vrea să ajungă să cânte la metrou, pentru a putea aprecia cu adevărat ce ocazii au de fapt în viaţă și ei își bat joc.

Cum crezi că vor evolua lucrurile în această industrie?

Mai bine ţi-aș răspunde "cum sper", decât "cum cred". Sper că vom evolua, oamenii de marketing vor sta din nou alături de cei din publicitate/comunicare la aceeași masă și, cu minţile lor educate în domeniu, vor lua decizia cea mai bună pentru businessul respectiv și nu o vor lăsa în grija unei găști de gospodine fugite un pic de acasă sau de bodyguarzi studenţi la seral.

are departament de creaţie doar de vreo cinci ani, nu de zece. În afară de asta, nu cred că rezultatul a fost neapărat relevant pentru ceea ce am făcut, în comparaţie cu alţii.

Dacă putea participa și defuncta D'Arcy, cred fără urmă de modestie că urcam mult mai des pe scenă - evident împreună cu colegi care acum sunt pe la alte agenţii. Să nu uităm că D'Arcy a fost pe locul al treilea la Golden Drum în 2003, unde a luat inclusiv Grand Prix. Tot ce s-a făcut în agenţia aia s-a pierdut, împreună cu supercampaniile unor echipe foarte tari care n-au participat, precum McCann, Cap și Headvertising. Ceea ce schimbă puţin numele competiţiei în "10 ani de creativitate românească* a agenţiilor care au putut sau au vrut să participe".

Numărul 04 — 073

Povestește-mi despre spotul Afacereza. Cum a venit ideea? Cum aţi convins clientul? (asta dacă a fost nevoie de convingeri) Brieful intern spunea ceva despre o limbă străină și Bogdan Mureșanu a venit cu scenariul următor: niște domni vorbesc la o masă într-o română împănată cu termeni de business, iar fetele de la bar se întreabă "ce sunt ăștia, englezi?". Am zis să mergem mai departe și să elaborăm mai mult gluma.

Mi-am amintit de "Dicţionarul lui Pruteanu" în care cineva tradusese la mișto niște termeni englezești, și unde de exemplu "laptop" era "în vârful poalei" și "feedback" - "hrănire pe la spate". Am zis ca una dintre fete să interpreteze greșit cuvântul "feedback" și să-i abordeze pe domni în consecinţă. Replica finală "Feedback is fifty" îi aparţine Mihaelei Neatu, am propus o listă de variante și clientul a ales-o pe cea mai agresivă (aplauze). Spotul a fost plantat mai întâi pe net, unde hrănirea pe la spate a fost excelentă, lucru care a convins clientul să-l arunce și pe micul ecran.

Publicitatea este în viaţa noastră - este perfect adevărat. Crezi că e un lucru bun?

Publicitatea e în general un lucru bun pentru că vinde lucruri, oamenii au un job, iar televiziunile au bani de la companii să cumpere filme mai noi și mai bune. Dacă publicitatea e bine făcută, ne distrează și ne îmbogăţește viaţa cu snoave, emoţie și branduri. Brandurile, la rândul lor, ne completează existenţa și transformă banalele produse în trăire împachetată frumos. Când nu va mai fi publicitate să ne întrerupă filmele și revistele, și site-urile, ar trebui să începem

074 — Numărul 04

să ne îngrijorăm. Iar dacă produsele pe care le cumpărăm n-ar mai avea nume proprii, ci doar nume generice de genul "pantof", "mașină", "telefon mobil", imaginaţi-vă ce viaţă am avea.

Cum a fost cu spoturile pentru IQads? Cum aţi lucrat cu ei?

Cei de la IQads s-au comportat ca un client, dar genul de client care învaţă, înţelege agenţia și o lasă să-și facă treaba. N-au fost nici ei hotărâţi ce vor să spună de la început, dar ne-am armonizat pe parcurs și a existat un feeling de parteneriat pe tot parcursul proiectului. E minunat atunci când clientul îţi respectă deciziile și expertiza. Iar rezultatul se vede. Cei de la IQads au campania pe care o merită.

Pe cine ai vrea să feliciţi din această industrie? Și pentru ce?

Aș vrea să-i felicit pe toţi cei care au luat premii cu campanii reale, care chiar au folosit clientului, și pe clienţii care au tras de agenţiile lor să facă lucrurile mai bine. Îi felicit și pe cei care s-au luptat pe timpul și nervii lor să facă performanţă într-o ţară care e construită să o împiedice.

Care este campania ta preferată din ultimii zece ani (exceptându-le pe cele realizate de voi/tine)?

Campania Mari Români (Gavrilă și Asociaţii) și Punct Ro (Headvertising).

Cât de importanţi sunt clienţii pentru sănătatea creativităţii în această industrie? Și cum crezi că au evoluat lucrurile din punctul

ăsta de vedere pe parcursul ultimilor zece ani?

Clienţii, așa cum am mai spus, au campaniile pe care le merită. Niciodată nu e întâmplător când o campanie iese foarte bine. Fie clientul a știut să inspire și să motiveze agenţia, fie a avut bunăvoinţa să nu-i stea în cale când a trebuit să-și facă fiecare meseria. De asta o agenţie bună poate face și spoturi excepţionale, și spoturi îngrozitor de proaste - diferenţa este de cele mai multe ori făcută de client. Condiţiile actuale de stres perfect justificabil își pun amprenta asupra produsului final. Dacă e să creionez o evoluţie, calitatea și curajul au crescut până prin 2008, moment în care a intervenit criza din mintea noastră și curajul de a face lucruri mai creative s-a erodat.

Care crezi că este cel mai mare "defect" al publicităţii românești în momentul de faţă?

Publicitatea românească are multe defecte.

Cel mai mare este acela că pare o meserie simplă, de aici pleacă totul. Cât de greu e să faci animaţia asta? Poate s-o randeze și un tehnician fără simţ estetic, nu e mare lucru.

Cât de greu e să lucrezi la departamentul de marketing? Poate să facă asta și nepoata directorului, scrie un mail acolo și după aia muncesc sclavii din agenţie, că de aia îi plătim.

Cât de greu e să faci PR și new business? Nici nu trebuie să știi să scrii, trebuie să arăţi bine și să ai relaţii. Și așa mai departe. Suntem un popor care se bagă să facă de toate, și iată că ies toate mediocru, comparativ cu ce fac occidentalii specializaţi. Iar la publicitate ne pricepem cu toţii, și încă foarte bine. Cât de greu poate să fie?

românească? Ce ai schimba la ei, dacă ai putea?

Evident, am avut suișuri și coborâșuri. Cred că piaţa a produs multe campanii diverse, dar totuși, odată cu criza, agenţiile sunt forţate să vină cu idei și mai eficiente, și mai creative. Uitându-mă înapoi la cei zece ani care au trecut, este clar că standardele s-au îmbunătăţit, iar concentrarea pe calitate este de luat în seamă.

Nu am crezut niciodată în istoria revizionistă.

Cred că faptele reprezintă o reflecţie în oglindă a felului în care a evoluat piaţa. Acestea fiind spuse, cred că atitudinea industriei ar trebui să se schimbe. Ar trebui să ne concentrăm pe a ne parca egourile afară, înainte de a intra într-o încăpere. Este mai ușor de spus, decât de făcut.

Radu Florescu CEO Saatchi & Saatchi Aţi plecat acasă cu două premii, dintre care unul pentru Ariel. Povestește-mi un pic despre ideea acestei campanii.

Suntem încântaţi că am primit două premii la Gala 10 ani de creativitate românească.

Cred că merită menţionat faptul că ambele campanii sunt dezvoltate pentru piaţa europeană și din Orientul Mijlociu. Semnificativ la aceste campanii este că arată felul în care noi creăm campanii la nivel internaţional, ceea ce înseamnă că jurizarea ar trebui să se facă la standarde intenaţionale și nu numai la standardele din România. În ziua de astăzi, reclamele trebuie concepute astfel încât să depășească graniţele fără a-și pierde impactul.

Nu se cunoaște foarte bine faptul că noi producem campanii pentru pieţe multiple în mod regulat, pentru cinci dintre clienţii noștri. Consider că asta spune multe despre nivelul de creativitate și de profesionalism al departamentului de creaţie din Saatchi & Saatchi.

Cum au fost acești zece ani de publicitate

Dani Macarie Creative Director Ogilvy Group Cum e clientul WWF? Povestește-mi un pic despre spotul câștigător.

Timp de cinci ani, WWF-ul a fost mai mult un prieten decât un client. Un prieten are de obicei idei pe care le împărtășești și nu te plătește atunci când îl ajuţi să și le pună în practică. Spoturile câștigătoare luaseră deja un Ad'Or, un aur la Golden Drum și o nominalizare la L.I.A. Cred că sunt printre cele mai bune spoturi de interes public făcute vreodată în România și mă bucur că și colegii mei de juriu au crezut la fel.

Care este diferenţa (dacă există una) între un client pe social și unul comercial?

Pe cine ai vrea să feliciţi din această industrie? Și pentru ce?

Pe Bogdan Naumovici. În ciuda controverselor despre el, este un om vizionar, pragmatic și strategic în felul în care abordează publicitatea. Îl admir pe Bogdan pentru că susţine ceea ce crede și face ceea ce spune și identific puţini oameni din publicitate care să fie astfel.

De asemenea, vreau să îl felicit pe Lucian Georgescu. Poate că apare mai puţin în presă, dar cred că este la același nivel în ceea ce privește cele menţionate mai sus despre Bogdan.

Care este campania ta preferată din ultimii zece ani (exceptându-le pe cele realizate de voi)?

Rienergy și WWF - refreshing and good insights.

Care crezi că este cel mai mare "defect" al publicităţii românești?

Egos bigger than ads.

Cum crezi că vor evolua lucrurile în această industrie?

Pe baza feedbackului de la festival, sunt ușor optimist (dar eu întotdeauna sunt optimist) cu privire la evoluţia industriei. În același timp, schimbul public de replici tip ping-pong în presă zdruncină industria - e păcat că se face asta. Cred că este important de menţionat că primele zece agenţii din top sunt toate la fel de bune și nu ar trebui discreditate.

Diferenţa nu constă în obiectul de activitate al clientului. Și nici în relaţia contractuală cu agenţia. Indiferent dacă te plătesc sau nu, indiferent dacă au de promovat festivaluri de film sau medicamente, clienţii se împart în două categorii - cei care îţi respectă statutul de specialist (și, în consecinţă, recomandările) și cei care nu. Cei care știu că știu mai puţine decât tine când vine vorba de comunicare și cei care nu. În felul ăsta și agenţiile se împart în două... , dar intrăm deja în altă discuţie.

Pe cine ai vrea să feliciţi din această industrie? Și pentru ce? Îi felicit pe toţi cei care n-au ajuns să se ia în serios.

Numărul 04 — 075

Care este campania ta preferată din ultimii zece ani (exceptându-le pe cele realizate de voi)?

Nu știu. N-am o campanie preferată. Sunt multe lucruri care mi-au plăcut în ăștia zece ani. Nu toate au fost premiate. Unele n-au fost nici măcar înscrise. Unele mi-au plăcut pentru că erau foarte bune, altele pentru că erau atât de proaste, încât erau foarte

bune. În sensul ăsta îmi plac în egală măsură campania pentru Farmacia inimii Catena, Unirea și pastele cu ou de la Monte Banato (nu cred să fie un spot care să-mi fi plăcut mai mult decât cel cu pastele cu ou - "venise vremea guguștiucilor, cuibușorul parfum, ea beton, el ozon" - genial, absolut genial), șotronul de la Prigat și Matache Măcelaru'.

Sunt multe.

Care crezi că este cel mai mare "defect" al publicităţii românești?

Defectele publicităţii românești sunt defectele românilor. Și calităţile, la fel.

Cum crezi că vor evolua lucrurile în această industrie?

Nu știu. Azi e altfel decât visam acum zece ani. Sper ca viitorul să mă surprindă din nou.

Dar în celălalt sens.

Crezi că peste zece ani vom aplauda aceiași oameni?

Da. Dar nu pe toţi și nu numai pe ei.

Mihai Fetcu, Creative Director Lowe&Partners, și Oana Cociașu – Managing Director Lowe&Partners Festivalul de film Dakino v-a adus un premiu la categoria Campanii Integrate.

Povestește-mi pe scurt despre această campanie. A cui a fost ideea? Cum a fost să lucraţi pentru ea? Cum a fost clientul?

Oana Cociașu: Dan Chișu, directorul și unul dintre organizatorii festivalului, a fost cel care ne-a lansat provocarea de a crea campania de comunicare pentru ediţia aniversară DaKINO 15 ani. Își dorea o infuzie de prospeţime și de creativitate, ne-a urmărit creaţiile lansate în acea perioadă, i-au plăcut și ne-a cerut să venim cu propuneri.

A fost o campanie pro bono la care s-a lucrat cu mult entuziasm și umor. DaKINO proiectează un cu totul alt gen de filme, mult mai profunde decât cele de la Hollywood.

Acesta a fost insightul creativ de la care a pornit echipa care a construit campania.

Conceptul "Dacă…", semnat de Mihai Coliban, a fost creat "pentru cei care s-au săturat de reţete și staruri, de unicultură și supremaţia banului, de autoironizarea narcisistă a luxului, pentru că-și permit luxul autoironiei. Pentru ei există Dakino".

Pe lângă identitatea vizuală a festivalului, Lowe a creat campania de imagine "Festivalul celor care nu se mulţumesc cu Hollywood", formată din spotul TV Matrix, spotul radio Titanic și seria de printuri – Basic Instinct by Almodovar, Titanic by Lars von Trier și Lord of the Rings by Kusturica.

10 ani de publicitate au fost jurizaţi într-un loc special Juriul "10 ani de creativitate românească" a fost format din 32 de seniori ai industriei. Evaluarea lucrărilor înscrise a avut loc în sala de conferinţe Litexco Știrbei Center, un spaţiu care le-a permis

076 — Numărul 04

Pe cine ai vrea să feliciţi din această industrie? Și pentru ce?

Mihai Fetcu: Aș vrea să-l felicit pe Răzvan Căpănescu, pentru rezultatele din ultimul timp. A arătat industriei că poţi să faci lucruri frumoase pe clienţi mari. Și pentru că reușește să fie fresh, lucru destul de greu cu un client de talia lui Nissan – de exemplu.

Care este campania ta preferată din ultimii zece ani?

Mihai Fetcu: Dacă vorbim de campanii realizate în România, cred că Bergenbier "Cătușele" îmi place cel mai mult. A fost

juraţilor să dezbată și să voteze cele mai bune lucrări pe care le-a oferit publicitatea românească în ultimul deceniu.

Dacă doriţi mai multe informaţii despre acest spaţiu, puteţi suna la 021 313 60 39 sau puteţi trimite un e-mail la stirbeicenter@litexco.com.

memorabilă, fresh, adevărată. Fără prea multă ... "butaforie". Un insight puternic și o execuţie simplă, directă. Curaj. Bravo!

Cât de importanţi sunt clienţii în această industrie?

Mihai Fetcu: Clienţii care au curaj și investesc în nou, out of the box, sunt foarte importanţi în ziua de azi. Din păcate, sunt din ce în ce mai puţini. Publicul așteaptă campanii fresh, "ca afară", iar cei care înţeleg asta și aleg să surprindă, în loc să fie "safe", fac, după părerea mea, publicitate sănătoasă.

Numărul 04 — 077

COMUNICARE

Cum sc~p~m de cultura "aici {i acum" Ioana Pîrvu

Text THE NETWORK

Foto

România este spaţiul culturii obiectivelor și al politicilor pe termen scurt: ne place să ne grăbim, să trecem cu vederea, să construim "după ureche", să batem fierul cât e cald și atât. Din păcate, asta nu se întâmplă doar în mediul privat, ci și în administraţia publică. Cultura "aici și acum", care exclude previziunile, calculele, măsurarea riscurilor sau a costului de oportunitate, la un loc cu lipsa responsabilităţii și a obiectivelor, face ca totul să se rezume la planuri frumos scrise pe hârtie, la proiecte și strategii declarative, fără a avea exerciţiul coerenţei pe termen lung. În acest context, o companie cu expertiză în planificare strategică a venit cu ideea unui program de training, la finele căruia cursanţii vor ști să deseneze o strategie de business pe termen lung. Compania de consultanţă care a dezvoltat acest proiect se numește The Network, iar proiectul ei – iPlan.

078 — Numărul 04

De unde a început totul Povestea iPlan a început la sfârșitul lui 2008, când a apărut ideea construirii unui program de instruire pentru management, după ce s-a identificat această problemă la unii dintre clienţii The Network.

Dezvoltat de Eusediu Margasoiu, un executiv cu o experienţă de peste 15 ani în cadrul Pepsi, și Cristina Gheorghe, care are o experienţă de 14 ani în consultanţă de management și cultură organizaţională, proiectul a fost redactat cu ajutorul unui consultant, iar în decembrie 2008 a fost depus pentru aprobare. Scrierea lui a durat doi ani și a fost redactat după rigorile Uniunii Europene, de vreme ce a obţinut finanţare europeană de 1,5 milioane de euro, în 2010. Banii au fost investiţi în cele două licenţe - Strategic Driver și Markstrat, în resurse umane și în comunicarea proiectului, în această succesiune. Alternative pentru un astfel de program și pentru aprofundarea strategiei pe termen lung nu sunt multe, în prezent ele reducându-se la programele de MBA și la experienţa lucrului într-o multinaţională, unde conceptele de strategie pot fi deprinse activ. Lectura proprie este o altă alternativă, însă este și cea mai dificilă.

Cum se desfășoară iPlan a fost lansat pe 27 septembrie 2011 și se va încheia în iulie 2013. Programul este conceput pentru o evoluţie treptată, managerii se pot înscrie până aproape de finalul programului, fiind estimate 10.000 de înscrieri.

Prin prescreening vor fi selectaţi 3.300 de manageri care deja au un nivel minim de competenţe în planificare strategică și care au capacitatea de a înţelege

utilitatea și aplicabilitatea celor învăţate.

Dintre aceștia, cu ajutorul instrumentului de diagnoză Strategic Driver, sunt selectaţi 1.000 de manageri care participă gratuit la seminarul de trei zile, activitate care conţine și simularea Markstrat.

Cei 1.000 de cursanţi vor fi câștigătorii evaluărilor repetate, performate de la înregistrarea pe platforma i-plan.ro, pe parcursul seminariilor. Cu alte cuvinte, din 10.000 de manageri așteptaţi să se înscrie pe i-plan.ro, în intervalul septembrie 2011-martie 2013, 1.000 vor rămâne în joc, pentru că vor fi demonstrat că au deja un capital de planificare strategică, pe care l-au folosit în stilul de conducere - abilităţi/competenţe sau reflexe din zona planificării pe termen lung. La finalul programului, managerii învaţă care sunt competenţele de planificare strategică de care au nevoie în businessul lor și cum pot, concret, să și le dezvolte.

Pentru că înscrierea se poate face până în 2013, aproape de finalul programului, nu este nevoie ca acei 1.000 de manageri care participă la seminar să fie aleși încă de pe acum. Ei sunt selectaţi pe parcurs, pe măsură ce se înscriu prin portalul www.the-network.ro. În cei doi ani ai programului sunt organizate 40 de seminarii, la care participă grupuri de câte 25 de manageri, pentru ca simulările să aibă efect, o metodă mult mai eficientă decât în cazul "predării convenţionale" într-o aulă cu 100-150 de participanţi.

Cine sunt susţinătorii iPlan Pe lângă Eusediu Margasoiu, Cristina Gheorghe și Dan Zloteanu, consultanţii asociaţi ai The Network sunt Adina Nica, Aura Malcev, Angela Gavrilescu și Claudia Iacobuţă.

Printre promotorii iPlan se numără Mihai Ghyka, Marius Ghenea și manageri ai companiilor pentru care The Network oferă consultanţă. Jucători mari din industriile de profil - precum Cosmote, BancPost, Raiffeisen, NNDKP, Orkla Foods, Agricola International au anunţat deja că vor participa la acest program.

Cristian Călin – Corporate PR Manager Agricola International Pentru mine, seminarul și diagnoza au fost ca un pahar cu apă rece.

Am redescoperit echipa și emoţiile competiţiei directe, am reanimat valori pe care deseori rutina le prăfuiește.

Chiar am trăit șase ani în două zile și mă simt mai tânăr, nu mai bătrân. La diagnoza Strategic Driver am pus la lucru înţelepciune pentru viitor. E șansa pentru care mulţumesc echipei The Network.

segmentare, poziţionare, strategie, gândire pe termen lung și, nu în ultimul rând, planificare a obiectivelor.

Lucica Benedic – director planificare Agricola Interna]ional Bac`u Pentru a ajunge să fim lideri trebuie să cunoaștem ce fac competitorii, ce vor consumatorii, trebuie să avem la timp studiile necesare pentru a ști și a urma trendul și, bineînţeles, trebuie să știm unde și când trebuie să investim resurse.

Am învăţat că trebuie să investesc timp acolo unde merită; respectiv unde obţin rezultat, să știu să deleg, să elimin din activitatea de zi cu zi activităţi care îmi consumă energie, timp și nu aduc plusvaloare. Trebuie să avem un obiectiv SMARTER (specific, măsurabil, abordabil - posibil de atins, realist, temporal definit, extensibil, recompensator) => numai așa ajungem unde ne dorim.

Liliana Covrig – director economic SALBAC SA A fost un adevărat regal de coaching în activitatea de strategie. Am învăţat, într-un timp scurt, să ne ORGANIZĂM, să ANALIZăM, să EVALUĂM și apoi să luăm decizii mai bine. A fost o adevărată lecţie de lucru în echipă.

FELICITĂRI, trainerilor!!!

Mircea Dan – director Neon Lightning Bucure[ti Am participat la foarte multe cursuri, de la vânzări până la IT, dar acesta este de departe cel mai bun. Emoţiile pe care le-am trăit la acest curs s-au ridicat la nivelul emoţiilor avute la examenul de admitere la facultate. Cursul a fost cu mult peste așteptările mele, am povestit prietenilor și colegilor mei și cu siguranţă o parte dintre ei se vor înscrie la acest curs. Cu ce am rămas de acolo:

În două luni de la lansare: • mai mult de 1.500 de aplicaţii • interes în domeniile cu grad ridicat de competitivitate: Comerţ (16%), Consultanţă (14%), Servicii financiare (10,5%), IT & Comunicaţii (9,5%) • rată de înscriere mare din companiile multinaţionale (42%) și din companiile foarte mici, ai căror manageri încearcă să își ridice nivelul de competenţe și să se specializeze • participare mare din București – Ilfov (46%), din regiunea de Nord-Est (17,2%) și din regiunea Centru (10%)

Numărul 04 — 079

COMUNICARE

Cifrele iPlan 2 ani de program 10.000 de manageri așteptaţi să se înscrie 1.000 de manageri instruiţi 40 de seminarii, de câte 3 zile fiecare 1,5 milioane de euro – finanţare din fonduri europene

Eusediu Margasoiu — partener The Network

Care e definiţia managerului român?

Care sunt valorile, cum arată profilul lui în termeni de atuuri și puncte slabe.

Pe plan local, putem identifica trei categorii principale de manageri, în funcţie de compania în care activează: companie românească privată sau de stat, multinaţională sau administraţie publică centrală/locală. În companiile românești, marea majoritate a managerilor nu identifică drept importantă investiţia în calificarea suplimentară, considerând că programele de training nu au efect sau sunt eficiente doar la nivel teoretic.

Există și categoria managerilor care au funcţia de "pionier", fiind un etalon pentru industria lor, însă și aceștia au nevoie de îndrumare, întrucât nu întotdeauna pot identifica corect nevoile pe care le au în activitatea lor.

Care este drumul cel mai direct de la diagnoză la stabilirea obiectivelor?

După realizarea unei radiografii complete a istoricului, pentru a ajunge la obiective trebuie să trecem prin etapa de estimare a evoluţiei mediului, a pieţei în care activezi. Este importantă atât stabilirea poziţiei companiei în piaţă, cât și a evoluţiei pieţei și a nișelor atractive. Îmbinând rezultatul diagnozei cu oportunitatea pieţei și a misiunii companiei, pot fi identificate obiectivele.

Următorul pas spre atingerea obiectivelor este reprezentat de etapa alocării resurselor.

Cum putem să ne folosim de trecut ca să planificăm viitorul?

Utilizarea trecutului sau mai bine zis a informaţiilor din trecut, din istoricul activităţii, ajută la identificarea unei tendinţe sau la emiterea unor estimări, 080 — Numărul 04

la fel ca în cazul folosirii unei funcţii de regresie. Bazându-ne pe trecut, putem estima tendinţe probabile în viitor, iar într-un context actual în care paradigmele sunt irelevante, putem lucra atât la construirea unor scenarii obiective, cât și a unor scenarii de contingenţă, pentru a putea adapta activitatea în cazul unor șocuri, a unor rupturi în activitatea curentă.

Cu ce este mai bun iPlan decât alte programe de planificare din România?

Sunt trei elemente care fac vizibilă diferenţa. În primul rând, programul filtrează managerii relevanţi, aceștia fiind selectaţi iniţial prin două filtre principale: prescreening-ul iniţial și instrumentul Strategic Driver. În al doilea rând, componentele constituente ale iPlan îl diferenţiază de alte programe care au același scop: instrumentul de diagnoză Strategic Driver și simularea Markstrat, care sunt cele mai bune instrumente pentru predarea conceptelor strategice.

Nu în ultimă instanţă, echipa care este în spatele programului iPlan este formată din oameni cu experienţă relevantă în managementul și mediul de afaceri din România.

Cum se îmbină, în iPlan, elementul creativ cu viziunea și planificarea pe termen lung? În simularea de business realizată în seminarul Markstrat, elementul creativ este un factor determinant. Tocmai pentru că simularea în sine este realizată pe un business care trebuie să se diferenţieze, să inoveze, să aibă un aport, o valoare adăugată. iPlan valorizează astfel potenţialul creativ al managerilor, oferindu-le o structură prin care să îl pună în valoare.

Strategic Driver Este un instrument de diagnoză a competenţelor de planificare strategică raportate la jobul sau la activitatea curentă. El măsoară 75 de comportamente considerate a fi esenţiale în procesul managerial de planificare strategică.

Strategic Driver este un produs aplicat al Momentum CPI, dezvoltat de Behavioural Science Systems, UK & Irlanda. Este dezvoltat și validat de către Prof. Robin Stuart Kotze, în ultimii 25 de ani, cu peste 10.000 de manageri din lume. Momentum CPI este validat la London School of Economics și folosit de companii guvernamentale, precum The Royal Mail (UK) și Oracle, Ford, HSBC, BNP Paribas, Johnson & Johnson, British Telecom, Mercedes-Benz, PricewaterhouseCoopers, Eli Lilly.

Markstrat Este o simulare online concepută pentru predarea conceptelor de marketing strategic. Este cel mai bun instrument din lume și este foarte eficient pentru învăţarea de concepte strategice, cum ar fi strategia de portofoliu de branduri, segmentare și strategii de poziţionare.

Markstrat este folosit astăzi de majoritatea companiilor din Fortune Top 500, de peste 500 de institute academice, incluzând 8 dintre primele 10 școli internaţionale de afaceri (Stanford, London Business School, MIT, UCLA, INSEAD, IESE etc.) și 25 dintre primele școli de business din SUA.

Numărul 04 — 081

082 — Numărul 04

Neuroștiinţele sunt o disciplină de graniţă între medicină, psihologie, neurologie și biologie.

Termenul "neuromarketing" a fost definit în 1998.

COMUNICARE

Neuro secrete pentru strategii de marketing IRINA FLOREA

Text Plăcerile lasă amprente pe creier. Așa că, dacă ești dintre cei care au ceva de promovat sau vândut, ar trebui să înveţi cum să stârnești emoţii puternice în rândul publicului tău.

Vestea bună este că nu trebuie să te apuci de cercetat. Sunt alţii care fac deja asta de ceva vreme.

Sănătate și well-being, economie, marketing neuroștiinţele încearcă să stabilească o legătură cauzală între orice tip de comportament investigat prin prisma tuturor acestor industrii și a ceea ce se întâmplă în creier.

"E o legătură cauzală directă", explică Stelian Marian, Managing Director Synergon Consulting, companie de consultanţă în management și strategie, cu expertiză în domeniul neuroștiinţelor comportamentale.

"Comportamentele sunt de interes și pentru marketing – pot să aflu de ce cumpăr un telefon anume și nu altul – dar și pentru o bancă sau pentru o firmă de asigurări care vând produse cu un anumit grad de risc".

Băncile dau credite pe baza unor scoringuri socio-demografice și încearcă să facă o predicţie a cât de probabil este ca acei clienţi să returneze banii. În funcţie de scoring poate crește suma sau șansa de a obţine un credit. Ce face în plus un instrument precum ConsumerBrain, al Synergon Consulting, este să evalueze apetitul pentru risc al unui client sau gradul de responsabilitate al acestuia în returnarea creditului.

Cât despre industria de well-being – produsele unor experţi precum Synergon asigură o mai bună sănătate a clienţilor acţionând la nivelul creierului.

"Sănătatea mentală și puterea mentală de procesare – în momentul în care ești bombardat cu din ce în ce mai multe informaţii – au un nivel crescut atunci când ești mai bine pregătit să faci faţă stresului. În paralel, crește eficienţa sistemului imunitar adaptativ, care ne ajută să facem faţă stresului cotidian", explică Marian.

Așadar, dacă la nivel de creier se generează noi neuroni, și la nivelul sistemului imunitar se

3 motive pentru care să apelezi la instrumente de neuromarketing 1 Obiectivitatea crescută a datelor din cercetare – când investești bugete mari în crearea unui produs, poziţionarea lui pe piaţă sau promovare, vrei să te asiguri că investești corect ; 2 Te vei diferenţia de concurenţă. Când ai de partea ta neuroștiinţele, poţi activa mai multe segmente din piaţă și mai repede, pentru că știi exact la ce reacţionează cumpărătorii ; 3 Imaginea companiei tale va avea de câștigat: va fi percepută ca fiind inovatoare, iar produsele dezvoltate de voi vor fi mai credibile.

generează noi resurse (anticorpi) în lupta cu diverși viruși, inflamaţii, infecţii etc. Așa m-am decis să mă apuc de Brain Fitness – tehnici de antrenament mental – ușor de rulat de pe un CD. Sunt exerciţii de practicat zilnic sau o dată la două zile și durează 30-40 de minute.

NEUROMARKETING La începutul anului, Nielsen, unul dintre liderii mondiali în domeniul cercetării de piaţă, a achiziţionat NeuroFocus, o mare companie din zona neuromarketingului, în urma unei tranzacţii cu șase zerouri.

Mișcarea a adus mai multă atenţie asupra tuturor companiilor care activează în această nișă.

Ce fac ele nu este ceva ce nu ar putea porni oricând și companiile de cercetare clasice.

Ce le împiedică însă să facă asta sunt cel mai probabil timpul și know how-ul.

La baza produselor de neuromarketing despre care povesteam stau deja date culese pe parcursul mai multor ani, gata să aducă mai multă lumină (obiectivitate) în strategiile companiilor de azi.

Explicat cât mai schematic, traseul este următorul: s-a pornit de la un eșantion reprezentativ la nivelul populaţiei, au fost culese date cu ajutorul RMN-ului funcţional, care poate capta informaţii despre modul în care funcţionează creierul, și, după adunarea datelor brute, parametrii au fost incluși într-un program.

"Am creat instrumentul ConsumerBrain (aplicaţie software) care folosește (compară) datele din baza de cercetare. Dacă sunt obiective clasice de marketing – willingness to pay, studii de segmentare, testare de produs sau branding – de exemplu, ce brand este perceput mai favorabil – putem să îl facem prin intermediul ConsumerBrain (ce rulează online), având datele și doar corelând și customizând.

La fel procedăm dacă clientul vrea să înţeleagă obiceiurile consumatorilor și mecanismele ce determină cumpărarea (purchasing drivers) sau vrea să testeze eficienţa unei reclame – se încarcă în aplicaţia software reclama și

se testează gradul de activare neuronală la nivelul segmentului de clienţi. În baza de date avem un eșantion reprezentativ la nivel de populaţie, la care se raportează eșantionul targetat în proiectul de cercetare. Pentru asta colaborăm și cu agenţii specializate care recrutează eșantionul. Rezultatele obtinute prin intermediul ConsumerBrain pot fi folosite per se sau complementar rezultatelor obţinute prin tehnici clasice (focus grup, interviu, chestionar)", detaliază Marian.

Sună complicat, dar totuși durează mai puţin decât metodele de cercetare clasică și are două atuuri importante: obiectivitatea rezultatelor și un mai bun raport dintre complexitatea și cantitatea informaţiilor obţinute și timpul investit.

Printre primii clienţi care au apelat la ConsumerBrain în 2010 a fost Agricola Bacău.

Acestora, Synergon le-a oferit consultanţă pentru lansarea mai multor linii de produse, a contribuit la definirea strategiilor de pricing, dar și a celor de distribuţie. La final, Agricola Bacău și-a raliat strategia de marketing și vânzări, rezultatul fiind vizibil printr-o creștere a vânzărilor.

Anul acesta, Synergon a dezvoltat pentru un client din zona FMCG o aplicaţie vizuală prin care clienţii își personalizează experienţa de cumpărare, alegând produse în funcţie de profilul comportamental. Probabil cel mai important aspect al acestui proiect este că aplicaţia ajută și la extragerea unor date valoroase de cercetare.

Stelian Marian – Managing Director Synergon Consulting

Comportamentele sunt de interes și pentru marketing – pot să aflu de ce cumpăr un telefon anume și nu altul – dar și pentru o bancă sau pentru o firmă de asigurări care vând produse cu un anumit grad de risc.

Numărul 04 — 083

01

02

ART. Art direction Maria Neneciu

Text

Lumea artelor plastice și cea a publicităţii se intersectează de nenumărate ori și sub varii aspecte. Pe de o parte, foarte mulţi dintre absolvenţii de Arte activează în această industrie, iar pe de altă parte mulţi creativi apelează la talentul unui artist atunci când vor să ilustreze o idee pentru o campanie sau alta. Și pentru că am auzit de câteva ori în jurul meu afirmaţii de genul "nu poţi să vinzi detergenţi și să te consideri artist", dar și acuze de genul "când un director de creaţie nu are nicio idee, apelează la un artist ca să salveze situaţia", iar aceste afirmaţii îmi miroseau a stereotipuri la reducere, m-am gândit să stau de vorbă cu câţiva dintre oamenii care chiar au ceva de spus în acest sens.

01 Sfântu' depresie 02 Sirene 03 Vizual realizat pentru Fresh, pe vremea când Raluca era art la Publicis 04 Alte sirene 05, 06, 07 Design pentru Doncafé Mixes, din perioada Leo BurnettArt direction 08, 09 Design pentru HP

084 — Numărul 04

Raluca Băraru a terminat în 2003 UNArte, Facultatea de Arte Plastice București, iar în perioada 2003-2010 a lucrat în diverse agenţii, de la unele de apartament, până la Publicis (2005-2007), unde a fost art-director, și Leo Burnett (2008-2010), unde a fost mai întâi art director și apoi head of art direction. Momentan, Raluca este freelancer și se bucură de acest statut, deși mi-a mărturisit: "Advertisingul e ca un drog și de câte ori jur că mă las definitiv, tot de atâtea ori m-aș întoarce".

Așa că am apelat la Raluca Băraru, fost head of art direction la Leo, ale cărei creaţii artistice sunt "sufocante și dubioase", după cum chiar ea le descrie, la Raul sau la Saddo, care, în cazul în care mai are nevoie de prezentare, este unul dintre cei mai cunoscuţi street (și nu numai) artiști de la noi, care a colaborat cu mai multe agenţii de la noi pentru diverse campanii, la Ghica Popa, Creative Director la Punct și creatorul celor mai cunoscuţi roboţi urbani, și la Nicu Duţă, sau Kitră, Art Director la Three, tatăl lui Sando și al lui Bucur și membru Vatra Collective (alături de Saddo, Aitch, Noper și Sinboy).

03

05

04

08

06

07

Întrebând-o cum resimte această dualitate artist-publicitar, Raluca mi-a spus că are fobie de etichete de genul ăsta. "Ţin să menţionez că eu nu sunt nici una, nici alta. În primul rând, nu sunt artist pentru că nu expun și nici nu încerc să reprezint mari concepte și adevăruri ale lumii contemporane pe nicăieri. Aș spune mai degrabă că regurgitez pe hârtie bizarerii, din pură plăcere, pe care ocazional se găsește

cineva să le aprecieze cumva și să le și cumpere. În al doilea rând, nu sunt publicitar momentan, ci freelancer, mai mult pe creative-retouching decât pe art direction", m-a lămurit ea. Cu toate astea, mi-a povestit că ambele domenii au, cel puţin din punct de vedere tehnic, o groază în comun, mai precis, tot ce stă la baza exprimării vizuale.

"Modul de folosire a liniei și punctului, structura compoziţională, raportul lumină/ umbră, sunt valabile și pentru un print, și pentru o gravură. Diferă însă targetul. Cu toate acestea, consider că nu e sănătos să faci pe artistul la job și nici să-ţi dai brief pe o lucrare care presupune exprimare personală.

E cam cum e cu zugravii și pictorii de biserici", mi-a explicat ea. Iar despre clienţi a refuzat pur și simplu să îmi vorbească, justificând că "este o problemă la fel de complicată ca și cea a câinilor maidanezi".

Raluca mi-a mărturisit că primește

09

satisfacţii din ambele domenii, dar și acestea sunt de naturi diferite. "În publicitate e plăcerea efortului de echipă, iar în lucrul personal e cea a bătăliei tale cu tine", a completat ea. Și pentru că am ajuns la subiectul bătăliei cu sinele, am rugat-o să Numărul 04 — 085

îmi povestească un pic despre personajele ei, însă mi-a explicat că nu se raportează la ele în acești termeni: "Eu le consider mai degrabă refulări, iar cum anumite senzaţii tind să ocupe o bucată mai mare de timp, reprezentările lor sunt transferate de la un desen la altul fără participarea mea directă. Un exemplu ar fi ceea ce numesc eu "Mlaștina" care se încăpăţânează să apară de vreun an încoace de fiecare dată când pun creionul pe hârtie. După primele câteva schiţe m-am resemnat, așa că am început să o povestesc așa cum o văd, fie că e de flori, de păr sau de ploaie. Vine pe unde vrea ea, prin somn, prin fereastră, prin sforăitul câinelui și suspectez că o să se ducă tot după bunul plac atunci când o să se plictisească de mine și nu o să mai aibă din ce să se hrănească".

Cât despre artiștii ei preferaţi, mi-a explicat că îi este imposibil să facă un clasament: "Mă voi rezuma la vizual și chiar și așa simt că nedreptăţesc mulţi oameni care m-au inspirat de-a lungul timpului. Să spunem Albrecht Durer, pentru că dacă nu m-ar fi fascinat atât, mai ales în copilărie, probabil nu aș fi pus mâna niciodată pe o peniţă; Shaun Tan ca ilustrator, dar cumva pe același loc cu James Jean, chiar dacă sunt din zone diferite; Tim Burton, din motive multiple și evidente."

Saddo, pe de altă parte, a lucrat la un moment dat într-un studio de design, dar niciodată într-o agenţie de publicitate și mi-a mărturisit că nici nu îl tentează asta: "Mi s-ar părea Iadul pe Pământ", au fost cuvintele lui, mai exact. A colaborat însă, de-a lungul timpului, cu agenţii de publicitate pe diverse proiecte (ilustraţii, picturi murale etc.), printre care cu Graffiti BBDO pe o serie de postere pentru evenimente organizate de Mountain Dew, cu McCann pe diferite proiecte pentru Burn, de la ilustraţii pentru postere, la pictat skatepark-ul din Herăstrău, împreună cu Sinboy și Kero, cu Grey pentru niște ilustraţii pentru o campanie Eastpak, dar și pentru curtea agenţiei, pe care a pictat-o împreună cu Aitch. Saddo a participat și la proiectul Enel Sharing Romania, alături de mulţi alţi artiști români, iar ultimul proiect comercial pe care l-a semnat a fost pictarea unor murale la Grand Cinema Digiplex din Băneasa Mall, despre care mi-a povestit că a fost "un proiect destul de challenging", mai ales că nu a lucrat printr-o agenţie, ci direct cu clientul.

Cât despre dualitatea publicitar-artist și despre ce probleme întâmpini atunci când lucrezi "la comandă", Saddo crede că "latura creativă este știrbită mai mult sau mai puţin și în funcţie de client".

"Am întâlnit clienţi foarte permisivi, care mi-au lăsat libertatea de a face exact ce vreau, fără intervenţii majore, iar alţii mai puţin permisivi. Am învăţat, cu timpul, să nu mă mai revolt prea tare și să accept aproape 086 — Numărul 04

orice cerinţă, în măsura în care e raţională.

Dar uneori cred că e important și ca artistul să-și impună punctul de vedere. Nu știu, cred că depinde de context."

Saddo este un artist care s-a remarcat prin ilustraţiile și lucrările sale de street art.

A studiat la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca, însă primul pas important înspre ceea ce este acum ca artist a fost descoperirea street art-ului și crearea, împreună cu un grup de prieteni foarte buni, a unuia dintre primele grupuri/colective de street art din România - The Playground.

Despre această mișcare și evoluţia ei din ultimii ani crede că a început să devină un trend.

"A avut un boom acum vreo cinci-șase ani, existau mulţi street artiști care făceau murale, postere, stencil-uri etc., însă, cu timpul, la fel ca peste tot în lume, street art a cam început să devină un trend, să intre în atenţia agenţiilor de publicitate, iar

În plus, în loc să zicem că ne-am săturat de România și să plecăm în alte ţări unde se întâmplă o grămadă de chestii mișto, ne-am gândit că e mai provocator și mai profitabil ca feeling dacă am încerca să facem ceva aici, în București."

vv

acum e cam rar să vezi o piesă gratuită, dezinteresată, pe stradă. Și cele pe care le vezi, fie că sunt obiecte, murale, stenciluri, majoritatea reprezintă reclame pentru ceva. E cumva normal, pentru că și artiștii trebuie să-și plătească chiria și să mănânce, însă e și trist, pentru că, iniţial, street art se remarca tocmai prin faptul că era o mișcare subversivă, antiadvertising, fresh, independentă... ", mi-a povestit ușor melancolic Raul.

Lucrările sale nu au o abordare foarte structurală sau raţională, ci seamănă mai degrabă cu niște vise, personajele sunt de multe ori născute din subconștient. "Nu prea mă gândesc când desenez ceva, iar personajele mele cred că vin din numeroase influenţe și din subconștient și sunt

Numărul 04 — 087

inconsecvente, colorate, alb-negru", mi-a explicat Raul. În această toamnă, Saddo, alături de Kitră, Aitch, Sinboy și Noper, a înfiinţat Vatra Collective, pe Str. Calderon 44, din centrul Bucureștiului. Acesta este spaţiul în care cei cinci lucrează, dar și un loc în care au loc expoziţii, workshopuri, petreceri și tot felul de alte activităţi care ar putea să le fie de folos tinerilor artiști mai puţin cunoscuţi. Saddo mi-a povestit că acest proiect s-a născut din dorinţa de a face ceva - "din dorinţa de a contribui cumva la viaţa artistică românească, de a putea face orice fel de expoziţie avem noi chef, fără nicio intervenţie din afară, de a da posibilitatea unor artiști care ne plac să expună, să facă lucruri împreună cu noi. De a introduce publicului românesc artiști foarte tari, dar necunoscuţi și lowbrow, atât din România, cât și din alte ţări. Din dorinţa de a sta și a lucra împreună, de a discuta, de a planifica, de a organiza show-uri, evenimente, de a crea o energie".

Mai multe informaţii despre acest proiect găsești pe blog sau pe pagina lor de facebook.

Știam ca putem face lucrări de artă, dar ne-am dorit și challenge-ul de a fi curatori, organizatori și de a aduce o energie fresh pe această piaţă.

www. vatra.collective.blogspot.ro 088 — Numărul 04

Ghica Popa este Creative Director la Punct Advertising, dar și un ilustrator foarte apreciat. Ca art director a câștigat de-a lungul timpului o grămadă de premii. Care dintre roluri îi place mai mult nu prea mi-am dat seama. Vorbește cu aceeași mândrie și despre vizualurile făcute pentru clienţi, și despre roboţii și personajele lui urbane care au devenit deja o semnătură.

Personajele lui sunt "niște roboţi și niște animăluţe", după cum chiar lui îi place să le descrie. "Roboţii m-au pasionat de mic.

Pe vremea aia, pe timpul lui Ceaușescu, nu prea aveam acces la câte poze sau filme aș fi vrut să văd, cu roboţi și rachete. Așa că savuram fiecare lucru pe care îl găseam: o coperta de la almanahul «Anticipaţia» sau «Știinţă și tehnică», un film prins la televizorul nostru alb-negru sau la cinema, timbre din CCCP. Orice. Le luam și le copiam, după aia încercam să dezvolt modelele mele.

Iar animăluţele au început să apară alăturide

Roboţii m-au pasionat de mic.

Pe vremea aia, pe timpul lui Ceaușescu, nu prea aveam acces la câte poze sau filme aș fi vrut să văd, cu roboţi și rachete. Așa că savuram fiecare lucru pe care îl găseam: o copertă de la almanahul «Anticipaţia» sau «Știinţă și tehnică», un film prins la televizorul nostru alb-negru sau la cinema, timbre din CCCP. Orice.

Numărul 04 — 089

roboţi datorită soţiei mele. Ea ar vrea să desenez tot timpul doar iepurași, șoareci sau câini, așa că, pentru a-i face pe plac, am început să introduc animale în compoziţiile mele. Practic așa s-a născut stilul pe care-l am acum", mi-a povestit Ghica. Cât despre artiștii care l-au inspirat de-a lungul timpului, mi-a mărturisit că mama sa a avut de departe cea mai mare influenţă: "În topul meu de artiști este mama mea. De la ea am moștenit talentul la desen și pasiunea pentru artă. Am învăţat multe în atelierul

Ghica a câștigat concursul Artec din 2009, care presupunea să faci cel mai bun design de placă de snowboard.

Roboţeii marca Ghica Popa pot fi găsiţi și pe hainele Nikita.

090 — Numărul 04

ei, crezândcă mă joc. Făceam de toate: desen, jucării concepţie proprie, developam fotografii…cam tot ce face azi un hipster care se respectă făceam și noi acum 20-25 de ani, fără să știm că e cool", mi-a mai povestit el.

Iar despre dublul rol artist-publicitar mi-a spus că părerea lui nu este una extremă.

"Am citit și am auzit o mie de teorii apropo de treaba asta. Unii spun că publicitatea e o artă, alţii că nu are nicio treabă cu așa ceva.

Probabil adevărul e undeva pe la mijloc. Mai ales ca fost art director, backgroundul artistic clar m-a ajutat. Dar și invers, la proiectele artistice mă ajută enorm faptul că lucrez în publicitate. Și aici ai nevoie de strategie și de un concept. E de preferat să te gândești puţin înainte să te apuci de lucru", mi-a povestit el. Iar despre calitatea de art diretor vorbește cu mult drag: "Prima dată când m-am simţit mândru de o campanie

www.atelieruldeprint.ro sau artă la un clik distanţă Atelierul de Print face printuri de artă în serie limitată, semnate de artiști contemporani și însoţite de certificate de autenticitate, la preţuri pe care oricine și le poate permite, făcând astfel arta accesibilă oricui. Este un atelier care se poate mândri cu unii dintre cei mai talentaţi artiști contemporani. Aici veti putea găsi operele tuturor celor care au luat parte la acest material: Saddo, Kitra, Ghica Popa, Raluca Băraru, dar și mulţi, mulţi alţii.

"Noi incercăm să ne poziţionăm ca o alternativă pentru cei care iubesc cu adevărat arta și vor să trăiască înconjuraţi de ea. Prin printurile pe care noi le facem, îmi place să cred că aducem cu adevărat arta mai aproape de cei care știu să o aprecieze pentru ceea ce a fost ea creată, și nu pentru ce o să devină după o perioadă de timp. Avem artiști care au locuit și sunt încă foarte bine priviţi în orașe devenite centre ale culturii artistice europene, precum Berlin sau Amsterdam și care expun cu success în afară. În același timp colaborăm cu artiști care fac parte din Clubul Ilustratorilor din România și care se bucură de un real success în zona printului de artă.

Sunt artiști veniţi din mai toate zonele de manifestare a artei: de la artă clasică, pictură, desen și până la artă digitală, street art, comics, typo, design, fotografie, etc. Sperăm că în scurt timp Atelierul de Print să devină o galerie modernă de artă în adevăratul sens al cuvântului, un spaţiu alternativ, unde artiștii să găsească o nouă formă de exprimare artistică, iar adevăraţii iubitori de artă să înveţe să se bucure și să trăiască înconjuraţi de arta în care se regăsesc.", a declarat Ionuţ Cojocaru, cel care se află în spatele acestui proiect.

făcutăde mine a fost când am văzut un copil fotografiindu-se lângă un panou de-al meu, făcut pentru Fanta Shokata, acum vreo 9-10 ani. Au urmat multe campanii, confirmate sau nu de premii și laude, care m-au făcut mândru. Una dintre ele e clar campania pentru «expoziţia de dinozauri» de la Antipa, care a antrenat multe școli, mulţi copii. A fost un proiect interesant și mă bucur că a ieșit bine", mi-a mărturisit Ghica.

Nici despre clienţi nu are o părere la fel de rea ca alţii. "Treaba stă diferit de la caz la caz. Am întâlnit și clienţi senzaţionali, cu input-uri foarte pertinente, dar și clienţi cu mai puţin interes pentru zona asta. E normal.

De altfel, cam așa stă treaba și cu directorii de creaţie. Și chiar și cu mulţi arţi", mi-a spus Ghica mai în glumă, mai în serios.

Nicu sau Kitră, cum probabil îl cunoaște mai multă lume, este ilustrator, colegul lui Saddo la Vatra Collective, proiect despre care v-am vorbit ceva mai devreme, jumătate din Eldercut, cei care au dat naștere personajelor Sando și Bucur și, nu în ultimul rând, art director la Three și coleg de clădire cu noi, cei de la The Institute.

Nicu este ilustrator și un pasionat al jucăriilor urbane. Alături de colegul lui Titi Ciocan, a înfiinţat Eldercut și a dat naștere personajelor Sando și Bucur. "Sando este prima jucărie urbană din România, el s-a născut din dorinţa de a da volum ilustraţiilor și de a crea un personaj-pionier al acestui curent de urban toys, care în afară s-a transformat într-o adevărată cultură", mi-a explicat Nicu. "Sando este mai simplu, dar are o formă generoasă. Am încercat să îl creștem cu ajutorul multor alţi artiști români care l-au personalizat și i-au împrumutatceva

din personalitatea lor", mi-a explicat el.

Aitch, Saddo, Raluca Băraru, Ghica Popa, IRLO, Matei Branea, Pisica Pătrată, Sinboy, Adina Cojocaru, Lucian Niţă și mulţi, mulţi alţii și-au pus amprenta artistică pe câte un Sando, oferindu-i o identitate. Pe aceștia îi găsești pe blogul Eldercut, în Sando Shop, dar și la Vatra Collective. "Bucur, pe de altă parte, este mult mai matur", mi-a precizat Nicu. Ei speră că jucăriile urbane vor avea din ce în ce mai mult succes și la noi.

Iar despre funcţia de art director, Nicu mi-a vorbit cu același entuziasm. A refuzat să îmi spună ce crede despre dualitatea artist-publicitar, argumentând că știe prea puţine despre asta. "Lucrez de mult prea puţin timp în publicitate ca să îmi spun părerea. Mie îmi place. Nu știu cum era

Compromisuri există peste tot.

Eu nu cred că există probleme în relaţionarea cu clienţii, cred că există provocări pentru tine, dar și pentru ei. Eu sunt dispus să explic și să argumentez o idee sau o decizie, iar ei trebuie să aibă încredere în oamenii din agenţia cu care lucrează.

Numărul 04 — 091

înainte, nu știu prea bine cum e cu clienţii absurzi, dar eu cred că, la fel ca în fiecare domeniu, există oameni faini și oameni mai puţini faini și poţi fi mai creativ sau mai puţin creativ. Să mă mai întrebi chestia asta și peste câţiva ani, să vedem dacă o să am același entuziasm", mă sfătuiește Nicu.

Câte resurse și dacă sunt ele sau nu folosite inutil pe această industrie, dacă se spune mult sau puţin în publicitate sau dacă aceasta poate fi considerată artă este o chestiune atât de relativă, că ne-ar mai trebui cel puţin zece pagini și vreo duzină de specialiști să încercăm umil "să facem lumină" în această chestiune. Și la sfârșit să ne dăm seama că am eșuat. Cert este că foarte mulţi oameni activează în ambele domenii și că publicitatea presupune creativitate folosită în scopuri comerciale.

Iar nouă nu ne rămâne decât să o apreciem (sau nu) ca atare.

La final, nu m-am putut abţine să nu îi rog să comenteze spusele lui Banksy despre publicitate și arta modernă, care argumenta că, din cauza acestui flux de artiști care se orientează către publicitate, arta contemporană suferă o criză - niciodată, în istorie, nu s-au folosit atât de multe resurse pentru a comunica atât de puţine.

The thing I hate the most about advertising is that it attracts all the bright, creative and ambitious young people, leaving us mainly with the slow and self-obsessed to become our artists. Modern art is a disaster area. Never in the field of human history has so much been used by so many to say so little.

- Banksy

092 — Numărul 04

"Mda. Nu zice rău, doar că vorbește de altă lume și de alte condiţii social-economice. În momentul în care am absolvit eu arte plastice, secţia grafică de șevalet, nu existau foarte multe posturi pentru graficieni specializaţi în aqua-forte sau ac rece. În România piaţa de artă nu există, așa că una dintre puţinele alternative mai atrăgătoare a fost publicitatea în care, da, foarte multe resurse sunt folosite pentru a exprima destul de puţin. De acolo și fee-urile lunare."

Raluca Băraru "Nu știu cum e în Anglia sau în alte ţări, dar mi se pare că în România e cam invers (și, sincer, cred că peste tot e cam așa), advertisingul atrage oamenii nu foarte ambiţioși, care se simt mai confortabil într-un job sau într-o funcţie și îi respinge pe cei care vor să facă altceva, să-și asume niște riscuri, să-și păstreze independenţa și să se miște mai liber în zone mai variate (de la advertising, la artă)."

Saddo

"Ha-ha, da! Probabil e adevărat ce zice, în mare parte. E clar că, la un moment dat, mulţi artiști mai mari sau mai mici s-au intersectat cu publicitatea. Dar ăsta nu e un lucru rău. Lucrurile se schimbă și evoluează și în artă și e normal să fie așa. Uite cât s-a schimbat arta de la apariţia fotografiei. Plus că acum, odată cu criza, s-ar putea ca mulţi artiști să nu mai fie atât de atrași de mirajul publicităţii. Și să reînceapă și publicitarii să-și ia inspiraţia din altă parte, cum e și normal."

Ghica Popa

Numărul 04 — 093

094 — Numărul 04

BRANDING

MUGUR NICOLAE 5 români cĂrora vreau sĂ le mulŢumesc Evident că în momentul în care mi s-a propus să scriu aceste rânduri am acceptat cu ușurinţă și bucurie. Dar iată-mă aici, în faţa paginii albe cu toate problemele pe care le are probabil orice om atunci când primește mână liberă la scris… Despre cine să povestesc, pe cine să aleg? Dacă se supără cei despre care nu scriu? And so on… Grea treabă, clar!

Așadar, am început să derulez amintiri și să pun la bătaie tot felul de momente importante din viaţa mea, să îmi amintesc de vremuri și de oameni încercând să nu minimizez sau să uit alte momente pe care nu le vom putea vedea în revistă.

Rita Rusu Pe Rita am cunoscut-o pe la începutul anului 2000, atunci când eu m-am alăturat echipei de marketing de la Brewery Holding, și am început aventuroasa mea experienţă în lumea berii. Îţi mulţumesc, Rita, pentru încrederea și răbdarea pe care le-ai avut cu mine. Mulţumesc pentru minunatul timp petrecut împreună și pentru felul tău curajos de a privi viaţa… Mulţumesc pentru felul în care m-ai învăţat să descopăr și să apreciez oamenii. Trebuie să recunosc că ai fost cel mai bun profesor de marketing pe care l-am avut.

Alexandra Rusu Alexandra este fosta mea colegă și prietenă de la Ursus, un marketer desăvârșit, de la care am învăţat multe minuni pe care le poti face atunci când alegi să devii un profesionist. Îi mulţumesc Alexandrei pentru toate experienţele profesionale prin care am trecut

împreună și pentru că m-a învăţat cum să reconstruiesc un brand uriaș cum e Ursus.

Mulţumesc, Alexandra, că m-ai învăţat ce înseamnă să fii mândru că ești român în vremuri în care este foarte greu să găsești oameni extraordinari care reușesc să facă lucruri frumoase și valoroase. Mulţumesc, Alexandra, pentru Dinastia Campionilor și pentru toate proiectele frumoase pe care le-am făcut împreună la Ursus.

Alex Bădila Alex, un publicitar adevărat, este un extraordinar om de advertising, un specialist desăvârșit în comunicare. Îţi mulţumesc, Alex, pentru încrederea pe care mi-ai acordat-o de-a lungul anilor, îţi mulţumesc pentru că ne-ai ales pe noi atunci când ai ales să schimbi istoria advertisingului în România, când ai ales să faci cele mai frumoase campanii de comunicare din acele timpuri. Mulţumesc, Alex, că nu te-ai lăsat ameţit de aburii creativităţii și ai știut ce să faci și când să faci în așa fel încât Ursus să crească. De asemenea, îţi mulţumesc pentru că ai fost un prieten adevărat, întotdeauna aproape de mine, mereu raţional și sincer. Și că m-ai lăsat să o iau razna…

Peter Hurley Peter este irlandez, dar este mai român decât foarte mulţi români!

Este în România de mai bine de 18 ani, este căsătorit cu o româncă și trăiește în București. Pe Peter l-am cunoscut la Mercury Research acum foarte mulţi ani, a fost primul meu mentor.

Peter este iniţiatorul proiectului Vocile din Cimitirul Vesel – o suită muzicală pentru orchestră, cor și soliști creată de apreciatul compozitor irlandez Shaun Davey. Versurile celor 13 melodii sunt chiar epitafurile de pe crucile din Cimitirul Vesel de la Săpânţa. Interpretată de 80 de muzicieni irlandezi și români, creaţia a reușit să reînvie povești de viaţă, unele cu umor, altele tragice, dar toate profunde.

Peter a reușit, prin acest proiect, să readucă în actualitate o legătură profundă pe care noi, românii, o avem cu Irlanda, cu poporul celt. Îţi mulţumesc, Peter, că ai venit în România și ai grijă ca noi să nu ne uităm tradiţiile!

Alina Damaschin Pe Alina am cunoscut-o pe vremea când lucram la Caroli. Alina, pe vremea aceea la Saatchi, m-a ajutat să trec printr-o perioadă interesantă a jobului meu. În sensul că eu aveam falsa impresie că am greșit când am plecat din lumea berii și m-am alăturat industriei alimentare! Îţi mulţumesc, Alina, că m-ai ajutat să descopăr că și la Caroli se poate face marketing adevărat și se poate comunica într-un mod isteţ.

Ianuarie 2011 – prezent marketing manager Cristalex Mai 2008 - decembrie 2010 brand manager Jack Daniel's Octombrie 2005 - 2008 brand manager URSUS, URSUS Breweries, membru SabMiller Plc. Februarie 2004 - octombrie 2005 marketing manager, Caroli Foods Group; 2003 - 2004 brand manager URSUS, Compania de Bere România, membru SAB Miller; Ianuarie 2002 - martie 2003 marketing manager, Merloni Elettrodomestici Romania; Noiembrie 2000 - noiembrie 2001 brand manager Ciuc, Brau Union Romania Aprilie 2000 - noiembrie 2000 deputy marketing manager Ciuc, Brewery Holdings Romania; August 1999 - aprilie 2000 PR Officer Mercury Promotions.

Numărul 04 — 095

096 — Numărul 04

tea TIME

Un clasic se vede abia dup` 50 de ani // contururi perfecte // despre lux [i lemn

Capete înfierbântate // tonuri de ro[u carmin // pasiune resuscitat` // art` curajoas` [i obraznic`

Planeta a împlinit 7 miliarde de oameni // cre[tem, dar nu la fel ca în trecut // cum ne men]inem pe P`mânt

Glazuri colorate // mese întinse // mânc`ruri delicioase // ochii v`d, inima cere Tot ce ne-nconjoar` pe noi ne-nf`[oar` // oameni pe care îi pre]uim [i haine pe care le admir`m // mul]umiri

Numărul 04 — 097

01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12

CULTURĂ

De bună voie Gândindu-mă la tine Tandreţe Backstage Întotdeauna două Cruising De neoprit Undeva departe Înţelegerea mută Icecream lover Mama în faţa oglinzii 4 pussies

Dessine-moi un éléphant IOANA PÎRVU

Text

01

03

02

Când m-am întâlnit cu Marc, știam așa: că este Creative Partner Rusu+Borţun Brand Growers, că este fratele geamăn și complet diferit al lui Andrei Borţun, că ne face revista mai frumoasă și că pictează tablouri curajoase, obraznice și figurative, tablouri pe care le zărisem pe pereţii înalţi și albi din sediul lor aflat în Corbeni 3.

După trei ore de povești și mult fum de ţigară, am concluzionat următoarele: la facultatea de arte e mișto, diploma de artist e ștampilată cu distracţie, nopţi nedormite și idoli, pasiunea trăiește și prin cei de lângă tine, câinii sunt mai drăguţi cu dinţii roz iar fetele-mai curajoase când au pe ele doar o pisică.

Am vorbit mult despre art direction și fantezii realizabile, despre jocuri contrastante între formă și culoare, despre expresivitate și pânze care stau mult timp goale. Mi s-a făcut dor de niște lucruri pe care nu le-am trăit, am învăţat o minilecţie de istoria artei, i-am elogiat pe Haring, Gaugain, Picasso și Basquiat și am plecat cu gândul că orice e posibil și că pasiunea are 098 — Numărul 04

04

mari șanse să nască valoare.

După 11 ani de școală de arte plastice, Marc a pus pensula în cui pentru o perioadă lungă. Asta pentru că a fost vrăjit, și pe bună dreptate, de art direction, de grafică, de idei cu impact măsurabil. A învăţat FreeHand, apoi Corel, apoi Photoshop, de pe vremea când Lurzer’s Archive era greu de găsit și singura sursă de inspiraţie. Acum dezvoltă identităţi, face advertising și pictează așa cum e: îndrăzneţ, ironic, electric.

05

06

07

08

09

Cum ai devenit artist?

Nu știu dacă am (re)devenit deja... încerc să reintru în contact cu sinele meu liber și voios de pe vremea când credeam că asta sunt...

Eu și Andrei (n. red.: Andrei Borţun, fratele geamăn al lui Marc) am ajuns la Tonitza într-a cincea. Ne făcuseră poftă două surori gemene mai mari și alţi prieteni de familie, artiști cu vieţi boeme. În lumea gri-maronie în care am crescut, oamenii ăștia păreau altfel, mai coloraţi, mai veseli, mai umani.

Apoi, admiterea la Academie a fost pentru mine ceva firesc, oricum nu știam să fac altceva. Am intrat al patrulea, am avut și notă mare, și poftă mare și am profitat de tot ce am găsit acolo, de viaţa de student la arte frumoase (ce nume, cum să nu-ţi placă?).

Am absolvit pictura cu Mirel Zamfirescu, un profesor excepţional.

Cum a fost la UNArte? Ai nostalgii, melancolii, doruri?

Perioada de la facultate a fost relaxantă, incredibil de lipsită de stresuri. Ma apucă râsul când îmi amintesc ce ne mai dădeam cu capul de toţi pereţii pentru vreo trei

11

materii amărâte. Acum mă consum într-o lună cât o făceam atunci într-un an.

Seri lungi cu povești, bere, vodcă, camere neîncălzite, dar cu atmosfera încinsă, ateliere boeme, beţii până în zori și examene trecute contrar tuturor predicţiilor… sunt zile și nopţi pe care le-aș retrăi oricând. Atelierul de pe strada Cezar Bolliac, pe care l-am împărţit cu prietenul Tripsa, unde mâncam brânză cu măsline și pâine și încingeam petreceri de două-trei zile, devenea câteodată prea mic pentru ideile, planurile și cheful nostru de viaţă.

Care lucrări îţi sunt cele mai dragi?

Prima temă dată de Vladimir Zamfirescu, Pisica care râde, s-a concretizat într-o lucrare pe care o am și acum la loc de cinste în living, acasă. Mai e O zi obișnuită, lucrarea din 2010, fiindcă m-a făcut să reiau o plăcută relaţie cu pictura. Același tablou cu câine și dungi a devenit special guest star fără voie în scurtmetrajul Aleea scriitorilor, o poveste despre România cu care am luat premiu pentru cele mai bune dialoguri... și toate lucrările făcute în ultima vreme, fiindcă mă bucură și mă ajută sa reconstitui o parte din mine pe care o abandonasem fără să-mi dau

12

Numărul 04 — 099

CULTURĂ

01 02 03 04

Mihail Cheeseburger O zi obișnuită Un autoportret Sze-o-mirror

seama cât de mult greșesc... Mă gândesc cu drag și la toate lucrările pe care nu le-am făcut încă... posibilitatea fericirii e la fel de agreabilă ca fericirea, dacă reușești să te raportezi la viaţă luând în calcul și viitorul...

Cum îţi definești latura artistică?

N-am fost niciodată ca în poveștile cu micile genii. N-am desenat de la 2 ani, n-am impresionat când cineva mi-a zis "Dessinemoi un éléphant", n-am pictat fără răsuflu

01

03

02

și nici n-am avut muze. Sunt genul cu idei, nu cu har divin. Pun multe ingrediente în lucrările mele... narcisism, provocare, luptă, umor, absurd, certitudine, nesiguranţă și multă muncă. Pictura nu e complet diferită de advertising... tool-urile sunt de multe ori aceleași, eu sunt același, dar din fericire e mult mai mare gradul de libertate, tinde spre absolut.

Când nici nu ai vreo presiune financiară, de carieră, de orgoliu de breaslă, cum e acum cazul meu, e cu atât mai liber totul.

Problema e că e o schizofrenie în plus...

Oricum jobul de creaţie e schizoid în 100 — Numărul 04

esenţă, acum mi-am mai splituit ego-ul între artă și advertising. Unde mai pui că deocamdată eu sunt și "beneficiarul"... Mă mai împart o dată la terminarea unei lucrari și încerc să o privesc obiectiv, să văd dacă îmi place... crazy stuff! Pictez departe de București, deocamdată, la Cerașu, unde e liniște și mult verde... la Ogretin, alt sat de lângă Văleni, unde mergem în vizită la niște prieteni din liceu, sau în Ardeal, la Săcuieu. În București nu găsesc prea ușor feng-shuiu’ necesar... și e mai ușor așa, mai simplu: în oraș sunt om de publicitate și la ţară sunt artist...

04

Numărul 04 — 101

CULTURĂ

Grupa mic~, grupa mare {i grupa comunicare IRINA FLOREA

Text

Când vine vorba de educaţie, noi credem că ar trebui să profităm de opţiunile care sunt astăzi la o aruncătură de băţ și pentru copii, și pentru verișorii mai mici și pentru timpul nostru liber.

Ne-am împărţit pe grupe și am ales câte ceva pentru toată familia.

Mihaela Stănoiu – Corporate Marketing Manager Samsung Electronics România "Orientarea tinerilor către joburile care vor fi relevante în viitor, o cât mai bună cunoaștere a domeniilor în care ei visează să lucreze, aceasta își dorește să realizeze Samsung prin programul Trends of Tomorrow".

102 — Numărul 04

Start echilibrat

Ani de liceu

Pentru puștiul tău, recomandăm grădiniţele Montessori. Va învăţa să-și câștige autonomia și-și va dezvolta grozav personalitatea. La grădiniţa Echilibria Montessori Kindergarten, toţi copiii sunt implicaţi în activităţi inspirate din realitate, grupate în cinci domenii: viaţă practică; senzorial; matematică; limbaj; natură și cultură.

Toţi puștii de aici știu foarte multe despre mediul care îi înconjoară, despre viaţa reală, tocmai pentru că sunt implicaţi în activităţi obișnuite din viaţa de zi cu zi. Se spune că toţi se vor dezvolta în adulţi cu gândirea liberă, greu de influenţat, care își vor câștiga independenţa fără să îi deranjeze pe cei din jurul lor. www.echilibria.ro

Pentru că bătrânele centre de consiliere profesională nu au fost niciodată neîncăpătoare, Samsung Electronics a lansat o alternativă mult mai aproape de întrebările de la 17 ani.

Când vine vorba de joburi, campania Samsung "Trends of Tomorrow" oferă tinerilor informaţii despre tendinţele de mâine. Mai precis, Samsung a pornit o caravană prin liceele din ţară, alături de partenerii săi - Leo Burnett, Borţun Olteanu, Fast Forward Communication, Professional, GfK, Roton și Cheil Worldwide, care vor să investească în tineret și să le ofere resurse la nivel informaţional și practic.

Campania include o platformă online, trendsoftomorrow.ro, și o pagină de Facebook care se concentrează pe un program de internshipuri la companiile mai sus menţionate.

vei avea un copil echilibrat poveștile care li se spun la grădiniţă sunt inspirate din realitate

liceenii nu vor mai crede că tot ce zboară se și plătește domeniile nu foarte variate

Artcademy

Școala ADC*RO

University of Cool Orange

Cei care vor să studieze moda nu trebuie să mai plece la Londra. L'Institut Supérieur Spécialisé de la Mode din Paris (MOD’SPÉ Paris) a lansat în România programul artcademy - primele cursuri certificate internaţional în domeniul modei, alături de partenerul român - CODECS. Programul artcademy este structurat în două etape - Fundamentals of Fashion (primul nivel) și Fashion Marketing and Design (al doilea nivel). Fiecare curs se desfășoară pe durata unui an academic și se finalizează cu câte o săptămână de studii și practică la Paris.

Curricula artcademy cuprinde materii precum Consumer Behaviour, Sourcing of Fashion Products, International Trade, E-marketing Strategies and E-business, Fashion/Brand Communication, Financial Management, Customer Relationship Management, structurate astfel încât să poată oferi o aplicabilitate imediată a subiectelor analizate, prin studii de caz și prin interacţiunea cu lectorii MOD’SPÉ Paris.

Aceștia sunt reprezentanţi ai unor companii precum Louis Vuitton, Gucci, Balenciaga, Chanel, Guy Laroche, Armani, Nina Ricci, Yves Rocher, Chantelle, Galeries Lafayette, Etam, Celio etc. Interacţiunea cu lectorii asigură transferul de experienţă și, mai mult decât atât, conectează cursanţii la centrul modei, Parisul. www.artcademy.ro

După primele trei ediţii, din 140 de studenţi, 50 s-au angajat în publicitate. Și vorbim despre agenţii cu nume mari, nu spun cine, că nu e frumos să îi lăudăm așa de mult.

Directorii de creaţie din Art Directors Club România se adună an de an și pun oră de la oră pentru a pregăti viitorul publicităţii românești.

Examenul e dur, competiţia-pe măsură și taxa te mobilizează să nu lipsești de la niciun curs sau întâlnire.

Noi zicem că merită, mai ales că vei respira aer creativ de pe "băncile" Friends Advertising, Gavrilă&Asociaţii, ADDV Euro RSCG, Publicis, McCann Erickson, GMP sau MRM Worldwide. www.scoalaadc.ro

University of Cool este locul unde nu se dau examene și note, nu ai de-a face cu taxe de admitere, iar profesorii sunt dintre cei mai simpatici profesioniști.

Aici se învaţă despre cultura urbană, street art, destinaţii turistice neconvenţionale, advertising, muzică.

University of Cool este un program organizat de Orange România, care și-a propus să-i reunească pe toţi cei preocupaţi de muzică, film, artă, arhitectură, modă, călătorii.

Cursurile sunt gratuite și poţi afla mai multe despre ele de aici: www.orange.ro/universityofcool atitudinea europeană și cum traducem cool ?

recunoscut drept cel mai bun bilet spre un job în publicitate nu știi niciodată când se întâmplă

aere de Paris pe străzi din București iz de București în moda pe care ne-o dorim ca la Paris Numărul 04 — 103

104 — Numărul 04

Paginile Institute, The Magazine au fost scrise de ei. Institute, The Magazine scrie acum despre ei \ntr-un pictorial dedicat. Ei sunt Institute, The People. {i astfel le mul}umim.

Numărul 04 — 105

01 Andrei Bor}un CEO Millenium People Cu ocazia special~ a acestui pictorial a avut amabilitatea de a ne oferi profilul s~u al~turi de o privire u{or romantic~.

106 — Numărul 04

02 Ioana P\rvu Editor Institute, The Magazine Pentru c~ {I Alice \n }ara minunilor dorea s~ poarte o sufragerie tip Neckerman.

Numărul 04 — 107

03 C~t~lin Rusu Creative Director & Managing Partner Rusu+Bor}un Brand Growers Mare la stat, pl~cut la atingere.

108 — Numărul 04

04 Andreea Dr~gu} Competition Manager The Institute Sau cum s~ por}i cu non{alan}~ o caban~ cu gulera{ verde.

Verde de Paris. {i lânijup~ aproape netoars~.

Numărul 04 — 109

05 Bogdan Theodor Olteanu Managing Director Bor}un•Olteanu Se spune c~ acum 162 de ani cu o privire asem~n~toare a \ntâmplat Unirea Principatelor.

110 — Numărul 04

06 Oana Dobre Deputy Managing Director Bor}un•Olteanu Imposibil s~ nu observi pasiunea ei pentru c~m~{i.

Cu toate acestea, \ncearc~ s~ o iei de guler.

Dac~ po}i.

Numărul 04 — 111

07 Alina Gavril~ Managing Partner & Creative Director Gavril~&Asocia}ii Cândva un poet a pus laolalt~ aceste vorbe me{te{ugite: "scor}i{oar~, nuc{oar~, cui{oare".

112 — Numărul 04

08 Liviu Redeleanu Managing Director Ebola Play România Tân~r, nelini{tit, posesor {i posedat de ma{ini.

Aten}ie, proasp~t c~s~torit.

Numărul 04 — 113

09 Maria Neneciu PR Manager Millenium People Nu este femeia u{or neglijent~, de{i, uneori, \n momente de sl~biciune, cocheteaz~ cu ideea.

114 — Numărul 04

10 C~t~lin Varbiu Fondator Neon Entertainment Nu are nicio leg~tur~, dar absolut nicio leg~tur~ cu personajul de pe c~ma{~.

Numărul 04 — 115

11 Marcel Bor}un Arhitect \n unele cercuri se vehiculeaz~ intens leg~tura de rudenie cu o persoan~ ce apare \n acest pictorial.

116 — Numărul 04

12 Teodora C~lin Submissions Manager The Institute Unii spun c~ nu ar avea nicio leg~tur~ cu arhitectura.

Institute, The Magazine \{i rezerv~ dreptul de a avea o cu totul alt~ p~rere.

Numărul 04 — 117

13 Mirel Dediu PR Manager Bor}un•Olteanu Probabil cea mai p~trunz~toare privire oferit~ de acest pictorial.

118 — Numărul 04

14 Sorina D~escu Topceanu PR Manager Bor}un•Olteanu Bujorul acestui pictorial.

Ca {i \n cazul domnului Redeleanu, c~s~torit~.

Numărul 04 — 119

\ntrebat~ despre colec}ie, Lana spune: Ambientul ca form~ de vestimenta}ie sau Designerii purtabile, inspirate de mediul \nconjur~tor sau Mediul \nconjur~tor ca tematic~ a liniei vestimentare sau Tot ce ne-nconjoar~ pe noi ne-nf~{oar~ sau Ambientul? Poart~-l! sau Croieli ambientale sau Croi environmentalist

Lana pentru Entrance, colec}ia iarn~ - prim~var~ 2011-2012 Un pictorial de Alina Gavril~, Gavril~&Asocia}ii Cu sprijinul: Carioca Studio Fotograf: Drago{ Tr~istaru, Carioca Studio Trupuri: Sorina D~escu Topceanu, Bor}un•Olteanu {i Robert {opârlache, Gavril~&Asocia}ii

Numărul 04 — 121

122 — Numărul 04

DESIGN DE LA EVA LA FACEBOOK IOANA PîRVU

Text 03

Cum te-ai apucat de desenat?

Desenez de mică, de foarte mică... Totul a pornit de la scris, am lansat câteva cărţi de poezie, pe care le-am ilustrat singură. Prima am publicat-o când aveam 7 ani, se numea Verimosalb, un cuvânt inventat de mine care definea o poezie cu rimă, dar și cu vers alb.

Aveam vecini doi pictori, profesorii de desen Lucian Cioata și Paula Barbu, mergeam tot timpul la ei în grădină să desenez. Am învăţat o mulţime de chestii, mai ales că la ei veneau viitorii studenţi să se pregătească.

Cum ai ajuns de la rime la tipare?

Mereu mi-au plăcut hainele, iar cea care m-a inspirat a fost mama, când a lansat în paralel o carte și o colecţie de mătăsuri și împletituri.

Când eram mică, ziceam mereu că vreau să fiu asortată... mă gândeam ce tare ar fi să văd pe stradă oameni îmbrăcaţi ca în închipuirile

01 Rochia Facebook, colecţia Evei 02 Rochia Etnică, colecţia Evei 03 Rochia cu cocoși, colecţia Evei

mele. Am făcut mulţi ani schiţe în paint, a fost marea mea descoperire, prin clasa a 4-a. Și pentru că nu există facultate care te învaţă să scrii, m-am gândit să mă duc undeva unde voi învăţa să desenez mai bine. Am ales Universitatea Naţională de Arte, secţia Design Vestimentar, pentru că este o secţie foarte creativă, iar dorinţa mea a fost să mă pot exprima și într-o altă modalitate decât pe hârtie, în cuvinte. Ce-i drept, am făcut o pauză de scris când am ajuns la Facultatea de Arte.

Cum a fost admiterea la UNArte? Și cum arată traseul didactic al unui student la Modă? Înainte să intru la facultate, m-am pregătit mai mulţi ani. La admitere a trebuit să prezint o mapă cu multe lucrări, vreo 20 de planșe: natură moartă, anatomie, o grămadă de chestii... apoi am trecut, ciclic, pe la toţi profesorii și lectorii de specialitate ai departamentului, pentru a ne familiariza cu toate modurile de abordare, în funcţie de personalitatea profesorului. În afară de dascălii de atelier (cu care am făcut ceea ce pe vremuri se numea "măiestrie"), am avut materii de curs care nu lasă nicio clipă liberă (istoria artei, anatomie artistică, estetică de artă modernă și contemporană etc.). La sfârșit ne-am ales fiecare profesorul sub coordonarea căruia ne-am realizat colecţia de licenţă. Și restul e istorie… Povestește-mi puţin despre colecţia ta de diplomă, un omagiu adus femeii, surprinsă în toate ipostazele, de la nuditatea primordială și până la expunerea virtuală.

Am făcut 12 ţinute pe care le-am prezentat pentru licenţă. Prima rochie, cea nude, este o trimitere directă la Eva primordială.

Printul digital făcut pe mătase are două zone pixelate – sânii și pubisul – tocmai pentru a evidenţia care este limita decenţei în ziua de astăzi. Urmează rochia șarpe din canvas, a cărei culoare verde crud pe care

02

Numărul 04 — 123

Foto Bunica Floarea

01

Pentru că de un an toată lumea vuiește în jurul creaţiilor ei, am invitat-o pe Lana în cafenea la o supă, nu ca să vorbim despre tendinţe sau despre succesul răsunător pe care l-a avut rochia facebook, ci să aflăm cum a început povestea printurilor cool, să ne amintim de anii de facultate, de teme care au depășit graniţele școlii și de secretare răutăcioase. Și pentru că fiecare dintre noi a blamat sistemul de învăţământ măcar o dată, a plecat cu lacrimi nervoase de la ușa secretariatului și a avut certitudinea că afară, orice ar însemna asta, e mai bine, acesta este un material prin care elogiem școala de artă românească, îi recunoaștem valoarea și punem punctul pe i atunci când vine vorba de învăţământul autohton.

Născută într-o familie de scriitori, Lana a copilărit printre versuri albe și culori și a crescut printre oameni care aveau mereu câte o poveste de spus. De la poezie și schiţe în Paint până la bursa Erasmus și rezidenţa ICR, au existat patru ani de școală de modă românească, despre care am pus-o să ne povestească un pic.

01

Foto Bunica Floarea (01, 02, 03, 04) l Oltin Dogaru (05, 06)

sunt imprimate digital capete de șarpe strigă "trussssst in me". Rochia-reptilă vorbește despre femeia gata de atac, pe care o ademenești greu prin cuvinte, mai ales când are colţii la vedere. Ansamblul cu iarbă și flori este o încercare nereușită a Evei de a ajunge "back to innocence".

Noua ei vocaţie este de fapt anunţată prin rochia etnică: femeia ajunge să facă parte dintr-o comunitate cu reguli și statusuri bine definite. Motivele populare trimit la tradiţie, istorie, respect pentru strămoși, o Evă domesticită, gata să trăiască o poveste de iubire cu un Adam adus în zilele noastre.

Colecţia se încheie cu rochia Facebook, care simbolizează femeia virtuală, care preferă să aibă grijă de imaginea ei de pe Facebook mai degrabă, decât de cea reală. Le-am realizat pentru școală, pentru că trebuia și mi-a făcut plăcere, dar, dacă nu era o temă, cel mai probabil că n-aș fi făcut această colecţie. Însă, fără să-mi propun și să-mi fac un scop din asta, am câștigat un public doritor de hainele mele.

Care a fost prima rochie-temă pe care ai făcut-o?

Am făcut prima rochie în anul al doilea, când am avut ca temă o colecţie în schiţe, inspirată din penultima lansare a lui Alexander McQueen. Asta se întâmpla înainte să moară. Am făcut virtual o întreagă colecţie și urma să fie aleasă o schiţă care să devină rochie. Până la urmă rochiareptilă verde a fost aleasă să participe la omagiul McQueen din București, imediat după moartea lui. Iar pentru master am făcut rochia victoriană, declinarea unei teme care ne cerea să ne raportăm la dantele din trecut, să ne lăsăm inspiraţi de cro. O altă temă a fost "Dungi". Am făcut o rochie albă cu o iluzie optică, e încă expusă în atelierul de la școală. Toate temele le-am luat în serios, le-am exploatat și le-am transformat în creaţii de sine stătătoare. Puteam să nu îmi dau interesul, nu-mi tăia nimeni capul. Însă cred cu tărie în evitarea trendurilor și a culorilor la modă. E foarte tare să reușești să faci o chestie pe mai multe niveluri de 124 — Numărul 04

02

05

03

04

cunoaștere, mi se pare important să reușești să te faci înţeles de oameni cu personalităţi diferite. Școala m-a învăţat să nu mă ghidez după niște regului puse de alţii. Îmi place să merg pe intuiţie, când am un feeling știu ce vreau să fac și cum vreau să arate și așa iese.

Așadar, să tragem linie! Cum e școala de fashion din România? Ce ţi-a plăcut cel mai mult?

Facultatea te învaţă foarte multe încă din primul an. Începi de la a reproduce ceva, apoi lucrezi cu oameni, ai diferite teme și multe ateliere... două-trei săptămâni ai o temă, o realizezi, se întâmplă o expoziţie, un eveniment și apoi ai terminat. Am avut un curs permanent cu Ioana Avram, super inspiring. Ce mi-a mai plăcut foarte mult la facultate este tocmai această rocadă de profesori. Nu faci cu cineva de la început până la sfârșit, poţi să te axezi pe ce îţi place. E o idee genială, ajungi să descoperi o grămadă de lucruri despre tine, îţi dai seama cu cine îţi place să lucrezi, cu cine rezonezi,

01 Ansamblu cu iarbă și flori, colecţia Evei 02 The Queen dress 03 Rochia Nude – spate, colecţia Evei 04 Rochia Nude – faţa, colecţia Evei 05 Rochia-reptilă, Alexander McQueen tribute 06 Detaliu rochia-reptilă

06

cu cine nu te potrivești. Un aspect important al materiilor practice pe care le-am făcut este tocmai raportul dintre meserie și artă.

La o primă vedere, s-ar părea că meseria propriu-zisă (croitoria) are o importanţă covârșitoare, însă să faci haine purtabile poţi învăţa repede. Dar să te situezi pe teritoriul artei nu-i chiar la îndemâna oricui.

La facultate am învăţat să creăm alte perspective, ne-am format o personalitate artistică și am avut mână liberă la orice.

Numărul 04 — 125

CULTURĂ

DINAMICA CREȘTERII GLOBALE A POPULAŢIEI

ŢARA CU CEA MAI RIDICATĂ RATĂ DE CREȘTERE A POPULAŢIEI QATAR +514 locuitori pe zi Media 2005–2010

ROMâNIA 21.467.761 locuitori În fiecare oră au loc: 25 nașteri 29 decese 2 emigrări

ŢARA CU CEA MAI SCĂZUTĂ RATĂ DE CREȘTERE A POPULAŢIEI

Media creșterii anuale: –0,3%

MOLDOVA -106 locuitori pe zi Media 2005–2010

7 miliarde {i tot cre{tem.

Dar nu la fel de repede.

Raluca Bătănoiu

Text

După ce mi-am introdus data de naștere, BBC online face rapid un calcul și îmi arată care sunt numerele mele: 4.521.000.711 și 79.151.627.284. Primul este numărul apariţiei mele, ca om, pe Pământ, începând cu anul 1500. Al doilea reprezintă numărul nașterii mele din totalul de oameni, având în vedere același an de început, 1500.

126 — Numărul 04

De curând, planeta noastră a sărbătorit o populaţie de 7 miliarde. Numărul crește la fiecare oră. Deși nu la fel în toate părţile lumii și nu cu aceeași viteză, totuși global creștem. Însă nu la fel ca în trecut. În 12 ani am ajuns de la 6 la 7 miliarde, după ce în 1987 eram la 5 miliarde și abia în jurul anului 1800, se pare, populaţia a depășit pentru prima oară pragul milioanelor.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) prezice că până în 2050 populaţia va ajunge la 9,3 miliarde. Cu alte cuvinte, abia peste mai bine de trei decenii vom atinge un nou prag. Deși unii ar răsufla ușuraţi că ritmul de înmulţire scade vertiginos, totuși apar tot felul de întrebări despre abilitatea noastră de a supravieţui pe viitor. În primul rând se pune problema unei planete suprapopulate și a resurselor sale, a biodiversităţii, mereu în scădere. Aici intră în ecuaţie degradarea mediului prin poluare, efectul tot mai redus al gazelor cu efect de seră, emisiile de dioxid de carbon ce afectează natura și vieţile oamenilor.

Conform Băncii Mondiale (BM), producţia agricolă la nivel planetar va trebui să crească cu două treimi pentru a fi la nivelul creșterii populaţiei și nevoilor sale nutritive. Tot mai multe organizaţii de mediu trag semnalul de alarmă asupra abuzului de fertilizatori, schimbărilor climatice, precum și a lipsei spaţiilor de cultivare, din cauza urbanizării și industrializării excesive.

Această viziune subliniază faptul că ţările dezvoltate economic, puternic industrializate, poluează aerul, prejudiciază mediul, afectând resursele Planetei. Iar de suferit suferă mai întâi ţările sărace, ce nu sunt îndeajuns de dezvoltate pentru a oferi populaţiei acces la resursele de bază.

Sigur, vor răspunde cei din tabăra opusă, însă una dintre cauzele principale ale înmulţirii populaţiei este tocmai subdezvoltarea economică și instabilitatea politică. Organizaţii precum BM și ONU susţin că exact ţările sărace sunt cele unde populaţia crește fără măsură. Iar lipsa unui grad adecvat de industrializare face ca resursele lor să fie nefolosite, dacă nu chiar irosite.

Ideea aceasta nu este nouă. Încă din secolul al XVIII-lea, reverendul anglican Thomas Malthus a prezis că populaţia va crește mult prea repede pentru ca resursele Planetei să ţină pasul. În eseul său despre principiul populaţiei, Malthus critica aspru faptul că, pentru o distribuţie egalitară a resurselor, o bună parte din oameni va suferi la un nivel minim de subzistenţă. În ciuda progresului tehnologic din secolul XX și a așa-numitei Revoluţii Verzi (The Green Revolution) care au contribuit la creșterea producţiei agrare, în 1966 președintele american Lyndon Johnson, a atras atenţia asupra înmulţirii abundente a populaţiei sărace și a nevoii de a lua măsuri

Ar trebui să știi că: • Din cele peste 730 de milioane de locuitori ai Europei, Erste Grup are peste 17,4 milioane de clienţi în 8 ţări; Lumea se schimbă cu o viteză ameţitoare. În timp ce ţi-ai calculat și tu numerele pe site-ul recomandat în articol, s-au născut 580 de oameni.

Te ajutăm să faci cu succes faţă ritmului în care se învârte lumea prin intermediul serviciilor Erste Private Banking oferite de BCR. Vei beneficia de soluţii financiare inteligente și de relaţii bancare bazate pe încredere și profesionalism.

• Deși suntem atât de mulţi și de diferiţi, Erste Grup are soluţii de investiţii personalizate, adaptate perfect nevoilor și stilului fiecăruia de viaţă; • Fiecare dintre clienţii Erste Private Banking beneficiază de asistenţă constantă a Bancherului Personal care îi este dedicat în exclusivitate;

ŢARA CU CEA MAI RIDICATĂ SPERANŢĂ DE VIAŢĂ JAPONIA 82,7 ani Media 2005–2010

• Poţi avea acces 24/7 la serviciile BCR.

MEDIA SPERANŢEI DE VIAŢĂ ÎN ROMâNIA: 73,2 ani

ŢARA CU CEA MAI SCĂZUTĂ SPERANŢĂ DE VIAŢĂ REPUBLICA CENTRAFRICANĂ 45,9 ani Media 2005–2010

serioase pentru a preveni dominaţia tocmai a maselor subdezvolate și incapabile de subzistenţă.

Astfel, ţările dezvoltate au început să investească în diverse forme de control familial, de tipul serviciilor de sterilizare sau contraceptive pentru așa-zisele "ţări din lumea a treia". O astfel de măsură este văzută de unii ca o formă de neocolonialism, impusă din afară fără a lua în considerare problemele reale, precum serviciile sanitare, gradul de educare și dezvoltare socială.

Aici intervin studiile demografice, care iau în considerare rata natalităţii (numărul nașterilor), cea a fertilităţii (numărul de copii pe care o femeie ar putea să-i aibă în perioada 15 – 49 ani), precum și numărul de dependenţi dintr-o familie (copiii sub vârsta la care pot activa pe piaţa muncii și bătrânii care trebuie susţinuţi prin programe de pensie și asigurări sociale).

Importantă este rata de înlocuire a populaţiei. Dacă la o familie cu doi copii, rata este de doi (cei doi copii vor lua locul părinţilor, odată decedaţi), la o familie din Africa subsahariană aceasta este mai ridicată faţă de una europeană. Conform studiilor ONU, media globală a ratei de înlocuire este de 2,33, dar până în 2020 rata mondială a fertilităţii va scădea sub cea a înlocuirii.

Generaţiile tinere se vor împuţina, iar vârsta medie a populaţiei va crește. Ca

urmare, numărul de dependenţi dintr-o familie se va mări. Un exemplu este Japonia, actualmente ţara cu cel mai mare număr de persoane de vârstă înaintată.

Previziunile arată că, până în 2050, jumătate din populaţia niponă va fi de peste 52 de ani. Aceleași estimări ONU mai spun că Japonia va avea aproape același număr de dependenţi ca al populaţiei adulte și active pe piaţa muncii.

Consecinţele sunt de ordin social, politic și economic. Dacă numărul de dependenţi crește mult mai repede decât cel al populaţiei adulte, active pe piaţa muncii, atunci povara celor din urmă se va mări tot mai mult. Tendinţele europene încep să arate asemănător. Cauzele sunt rata tot mai scăzută a fertilităţii, schimbările moderne familiale (rata divorţurilor tot mai mare; rata natalităţii în descreștere) și o creștere a duratei vieţii. Dinamica forţei de muncă joacă și ea un rol important, la nivel naţional, în funcţie de reprezentarea egalitară (sau nu) a ambelor sexe, de nivelul educaţional, de vârsta ieșirii la pensie.

Așadar, fiecare ţară, în funcţie de tendinţele sale demografice, va trebui să își canalizeze eforturile pentru a desemna un program propriu de pensii, asigurări și taxe care să ajute ambele părţi ale societăţii într-un mod în care să se susţină una pe cealaltă.

Asia de Sud-Est, America de Sud și SUA

sunt pe o poziţie ceva mai bună. Numărul de dependenţi într-o familie nu se mărește la fel de repede precum în Europa sau în Japonia, pentru că nici longevitatea nu crește în același ritm. Rata fertilităţii este medie, la fel ca în India și în Orientul Mijlociu, unde situaţia este totuși alta. Conform "The Economist", aceste două regiuni plus Africa vor fi bombardate de o generaţie tânără în expansiune, dar și de un nivel de trai tot mai scăzut. Astfel, până în 2050, numărul de dependenţi se va micșora, iar vârsta medie va fi de 38 de ani. Previziunile pentru aceste regiuni ar fi optimiste dacă s-ar face eforturi de eradicare a corupţiei, investind în instituţii publice, în servicii educaţionale și de sănătate care să menţină productivitatea generaţiei tinere.

Rămâne de văzut care dintre previziuni se vor adeveri și cum vom supravieţui și ne vom susţine unii pe alţii acum, că suntem mai mult de 7 miliarde. De fapt, dacă global nu creștem la fel de repede și ajungem la nivelul din timpul lui Malthus, ca urmare a descreșterii, atunci s-ar putea să ne reorientăm politicile sociale, contrazicându-l pe reverendul anglican și încurajând înmulţirea populaţiei.

Important este cum suntem dispersaţi și cum ne menţinem la nivel planetar, unde dezechilibrele sociale și politice afectează diferit, iar dinamicile, atât interne, naţionale, cât și externe, se schimbă cu fiecare nou miliard.

Numărul 04 — 127

128 — Numărul 04

DESIGN

01

02

03

Ochii v~d, inima cere Ioana Pîrvu

{zwei}, CIPRIAN POPA

Text

Foto

Toată lumea scrie despre food blogguri, despre băcănii, buticuri eco-bio, bucătari de plăcere și pasiuni pentru sosuri descoperite de curând. Și nouă ne place să citim despre toate acestea și despre poveștile lor aromate, stropite cu praf de succes! Însă am vrut să fac un material despre cel mai puţin vizibili din domeniul good looking food, despre oameni care nu numai că știu să gătească gustos, dar știu și să facă un setting care să te trimită direct la restaurant.

Sau la magazinele de decoraţiuni, depinde de apucăturile fiecăruia.

01 02 03 04 05

04

Chec – {zwei} Orez cu lapte, dulceaţă de afine – {zwei} Moelleux au chocolate Vintage vanilla cupcake – Mei Mei Moelleux au chocolat 05

Am ales trei povești care amestecă două ingrediente-forte: pasiunea și publicitatea.

Sună redundant și aproape general valabil și dacă aș fi mâncat un cupcake pentru fiecare material care începe așa… Dar am dat peste aceste reconversii profesionale către cuptoare, grătare și glazuri colorate și, pentru că mi s-a făcut poftă, am zis că merită împărtășite.

Am vorbit cu Ileana, un fost strateg de agenţie mare care face dulciuri și sărături pentru evenimente mici și cochete, cu Alex, care lucrează pentru cele mai mari branduri de pe la noi și aranjează cele mai copioase ospeţe și cele mai zemoase fructe în reclame, și cu Elena, care a apărut în jumătate din reclamele ultimilor ani, care pregătește prăjituri colorate și tarte calde pentru prietenii ei. Mi-au povestit, pe rând, cum au ajuns printre biscuiţi, creme și ciuperci, de pe unde își umplu sacoșele creative, despre pasiuni și micile fericiri.

Numărul 04 — 129

DESIGN

01

InsipIraţie la farfurie {zwei} înseamnă lucruri făcute cu drag. Am simţit asta de cum am intrat în casa înaltă și răcoroasă, cu povești care se spun la o cană de ceai și un biscuite în formă de nor. Ferestre mari către curtea tomnatică, pereţi albi și o bucătărie care ascunde cele mai bune ingrediente, așa este spaţiul unde se gătesc cele mai arătoase prăjituri cu flori de lavandă, petale de trandafiri și soc.

Ileana Sebe a intrat în publicitate din timpul facultăţii și a luat-o de jos: a fost hostess ceva timp și, încet-încet, fără a arde etape, a ajuns în managementul companiei Odyssey, unde s-a ocupat de strategie și proiecte de New Business, apoi a spus pas și s-a apucat de făcut mici minunăţii: "La un moment dat, ceva s-a rupt și am simţit nevoia să stau mai mult cu fetiţa mea și să fac ceva mai tangibil, cu sens, ceva cu mâinile, să am o meserie mai concretă. Nu știam ce, dar urmărind atent lucrurile care îmi fac plăcere, s-a conturat acest mic brand {zwei}. El presupune catering pentru mici evenimente sau obiecte făcute împreună sau pentru cineva. Uneori mai experimentez și cu alte feluri de mâncare și încerc să combin gustul dulce cu cel sărat. Ingredientele sunt tot timpul naturale și încerc pe cât posibil să fie de sezon. În timp mi-aș dori să găsesc un mod de a înlocui zahărul cu alt îndulcitor mai sănătos, deocamdată sunt doar încercări", mărturisește Ileana.

Totul a început cu prăjituri făcute pentru tot felul de ocazii: zile de naștere, micdejunuri, botezuri, mici evenimente. Însă nu s-a oprit aici căci, {zwei} nu înseamnă numai dulcegării, înseamnă și proiecte frumoase și experimente făcute alături de prieteni, cum sunt caietele create împreună cu Otilia Mihalcea și dreamcatcher-erele realizate alături de Isabela Iorga: "Dacă ar fi să fac o nouă declaraţie de intenţie pentru anul ce vine, mi-aș dori să fac mai multe obiecte cu poveste, îmi propun să fac din când în când și niște proiecte de comunicare, mai degrabă în zona de identitate de brand/design și sper la un moment dat să am și un loc de luat masa cu prăjituri și alte bunătăţi".

130 — Numărul 04

02

03

04

MINI INTERVIU Ileana Sebe La ce evenimente ai participat și ce mese ai înfrumuseţat?

Am făcut dulciuri și sărături, adică un fel de catering pentru tot felul de ocazii, de la o deschidere de magazin până la o lansare de colecţie de modă, pentru mai multe vernisaje, mici reuniuni în showroom-uri, dulciuri pentru gelateria unor amici, prăjituri psihedelice pentru un eveniment din cadrul Nopţii Galeriilor, o instalatie din biscuiţi pentru o expozitie în cadrul festivalului Rokolectiv, dulciuri inspirate din culori și flori de primăvară.

Ce alţi food stylists, fotografi și oameni cu îndeletniciri creative admiri?

E plin internetul de oameni creativi pe care îi admir și pe care îi urmăresc, ideea e că la un moment dat trebuie să nu mai cauţi și să te apuci să faci. Aici m-am blocat și eu un timp, până m-am apucat să gătesc, mi se părea că toate lucurile bune și frumoase s-au făcut deja și că nu mai e loc de nimic. Dar nu e așa, fiecare face în felul său, asta am înţeles puţin mai târziu.

Am un tumblr care e plin de oameni/lucruri care m-au inspirat: http://furzwei.tumblr.com.

Care e cel mai bun lucru la acesta nouă "art de vivre", ca să zic așa ?

E bine că deocamdată îmi permit să iau doar proiectele

care îmi plac, că am timp pentru familia mea, pentru prieteni, că nu răspund la telefon și nu scriu mailuri în același timp, că atunci când spun că sun inapoi chiar sun și nu uit pentru că am mintea împrăștiată în foarte multe părţi, că am un program flexibil și am timp de tot felul de alte îndeletniciri plăcute. Pe de altă parte, deocamdată nu câștig destui bani din acest mod de viaţă încât să mă întreţin, așa că nu sunt chiar un exemplu de success.

Care e proiectul la care visezi? Ce ţi-ar plăcea să creezi în materie de food styling?

Ideile vin foarte des, oamenii vin spre mine cu tot felul de propuneri și eu, la rândul meu, le răspund. La unele renunţ din lipsă de entuziasm și energie, iar pe altele reușim să le ducem la bun sfârșit. Mi-ar plăcea să am cât mai multe momente de inspiraţie, mi-ar plăcea să am mai des relaxarea de a asocia diferite lucruri sau stări și de a le recompune diferit, iar la final să rezulte un obiect nemaivăzut (comestibil sau nu).

Care a fost ultima masă copioasă pe care ai mâncat-o? În continuare acasă la mama sunt cele mai copioase mese, fie cele de duminică, fie cele de sărbători. E un răsfăţ maxim în fiecare săptămână.

De pe unde îţi iei vesela, propsuri și alte mici nimicuri care te ajută la settinguri?

Am adunat multe lucruri de-a lungul timpului, care s-au arătat a fi folositoare într-un final. Și prin asocieri diferite, de fiecare dată reușesc să pară că e un ceva nou. www.okazii.ro e o sursă foarte bună de nimicuri la fel Piaţa Matache, Magazinul Bucur Obor dacă e să vorbesc de locurile unde există lucruri ieftine. Altfel, internetul e plin de lucruri frumoase.

01 02 03 04 05 06 07 08 09

Biscuiţi cu trufe Cheesecake cu mango și fructul pasiunii Briose goji Pricomigdale Biscuiţi, lapte de pasăre, cremă anglaise, lapte Brioșe sărate cu cașcaval și mirodenii Cupcakes Dulciuri fara zahar – Liniște by Ana Alexe Eclaire pimp-up

05

09

MINI INTERVIU Alexandru Ionică 06

Say cheeeeeese!

07

De la dinozauri și flori sculptate în mere și pepeni, până la secretele care fac cheesburgerul zemos și iaurtul cremos, food stylingul pentru reclame e un mix de inspiraţie și chimie. Fișa postului presupune în primul rând creativitate, fie că topești niște unt cu un uscător de păr, fie că pui niște sare în bere ca să faci spuma perfectă, care să se prelingă pe pahar și să-ţi facă apă în gură.

Așadar, creativitatea înseamnă să știi felurile în care mâncarea reacţionează în anumite condiţii sau în contact cu diferite substanţe.

Alexandru Ionică este printre cei mai buni foodstyliști din România. A învăţat acum mulţi ani de la profesioniști veniţi de peste mări și ţări cum să facă spuma din paharele de bere de fix două degete și acum aranjează cele mai apetisante mese din reclame. Iaurt cremos, frigărui rumenite, ciorbe aburinde, bomboane colorate și biscuiţi delicioși, Alex știe ce înseamnă un ospăţ pe cinste.

Cum ai ajuns să faci food styling?

Am studiat tehnică dentară, deci nicio legătură. Am început să lucrez în domeniu prin 2004, când am obţinut un post de recuziter la una dintre cele mai mari case de producţie din România - Multimedia Est. Aici am ucenicit pe lângă cei mai buni foodstyliști care veneau în România. Astfel, după câţiva ani de "antrenament", am ajuns să joc în "liga mare"!

Când te-ai hotărât că vrei să faci asta în viaţă?

A venit natural, am fost atras imediat de domeniu și, odată cu experienţa acumulată, a fost singurul lucru pe care am dorit să-l fac.

Cum ai început? Când ai aranjat prima picătură de smântână?

Nici nu îmi mai amintesc. Au trecut de-atunci atâţia ani și mai ales atâtea proiecte, incât primul job ca foodstylist a rămas undeva în urmă, la temelia experienţei mele actuale.

Unde putem să-ţi vedem munca? Pentru ce clienţi și cu ce agenţii ai lucrat?

Am lucrat pentru aproape toate casele de producţie (Multimedia Est, Saga Film, Smart Film, Tandem Film, Trilogy, Strada Film) și pentru branduri cunoscute de mâncare și bere.

Reel-ul meu cuprinde lucrări pentru Ciucaș, Napolact, Linco, Ulpio, Biborţeni, Azuga, Maggi, Hochland, Ciuc, Timișoreana, Dr. Oetker.

Unde cauţi inspiraţie? Prin oraș, în cărţi, pe net, în reviste, în călătorii? În suflet. Așa filtrez tot ce am văzut și am studiat și îi aplic amprenta "Fane".

Care e cel mai bun lucru la jobul tau?

Distracţia. Câștig bani făcând ceea ce îmi place și jucându-mă.

Nu e super? În meseria asta, surpriza insoţește fiecare proiect în parte, așa că singurul regret este că nu îmi lasă loc pentru fantezii personale.

08

Numărul 04 — 131

DESIGN

01

02

Cu drag, Mei Mei

03

Cu un an în urmă, Elena nu știa cum e cu telurile, cuptoarele electrice, blaturile pufoase și buburuzele din fondant. A absolvit ASE-ul, a apărut în reclame și după ce s-a pregătit o lună a intrat la UNATC, secţia Actorie. În paralel cu studiile și cu scena, a debutat în televiziune cu serialul Păcatele Evei și a continuat cu La Urgenţă și Viaţa în trei. Acum însă face cele mai bune torturi cu bezea și ciocolată și pune glazuri colorate de bună-dispoziţie pe zilele mohorâte ale prietenilor. E conștiincioasă, talentată și foarte exigentă cu bunătăţile pe care le face: "Îmi place să fac sweetcooking, torturi, prăjituri, cupcakes, biscuiţi.

Fac și quiche-uri, canapé-uri și food finger, perfecte pentru party-uri, brunch-uri și picnicuri. La felurile principale e mai multă libertate în ceea ce privește cantitatea, gramajul și ingredientele, însă la deserturi totul este mult mai strict și trebuie să am mare grijă. Așa că nu-mi lipsesc din bucătărie cântarul și termometrul".

A urmat un curs de cofetar-patiser, a făcut practică în câteva cofetării și și-a dat seama că această pasiune se poate transforma într-o profesie, dacă e dispusă să înveţe și să respecte reguli. A adunat multă vreme reţete și cărţi pe care orice fan Jamie Oliver le are în bibliotecă și până de curând sandviciurile, ce-i drept mai sofisticate decât cele pe care le mâncam noi în pauza mare, erau mâncarea de bază.

132 — Numărul 04

01 02 03 04 05 04

MINI INTERVIU Xing Elena Ling Unde îţi găsești inspiraţia?

Urmăresc mai multe bloguri și mă inspir fie din reţetele lor, fie din fotografii, fie din decoruri. Le adaptez în funcţie de ingredientele care mi se cer.

Internetul este principala sursă de date concrete, aici găsesc absolut orice: materii prime, pași de urmat, echipamente și tehnici. Câteva dintre blogurile pe care le urmăresc sunt: www.cannellevanille.com, www.mybakingaddiction.com, www.bakerella.com, www.joythebaker.com, www.sweetapolita.com, www. smittenkitchen.com, www.whisk-kid.com, www. iambaker.net. Bineînţeles că mi-am făcut și eu un blog, pe care ulterior l-am închis din cauza unor probleme tehnice și în curând îmi lansez un tumblr care va aduna toată creaţia și inspiraţia mea: www.meimeicake.tumblr.com.

Rainbow cake Moelleux au chocolat cu bezea Heart cake Vintage chocolate cupcake Moelleux au chocolat

05

Care e cel mai bun lucru la acest nou mod de trai?

Ca orice lucru făcut din pasiune, mă bucură în fiecare zi, este relaxant, creativ și ma pune la muncă de-adevăratelea, de la pregătiri și cumpărături, până la fotografierea produsului finit. Desigur, se mai întâmplă să mă blochez când fac ceva pentru prima dată și nu-mi iese așa cum mi-am închipuit. Uneori mi se pare ciudat că zilele mele sunt consumate cu probleme vechi de când e lumea: coca mea nu a crescut destul, crema face bule sau m-am săturat să mănânc arsuri, oare când o să-mi iasă reţeta asta?

Ajung la un moment dat să arunc chestii care nu au ieșit fix cum am vrut, lucruri de care alţii nu au parte… încerc să-mi amintesc asta atunci când blatul pentru tort s-a destrămat în mod inexplicabil.

De pe unde îţi iei veselă și ustensile?

De obicei se întâmplă să merg într-un magazin pentru un anumit lucru și să ajung să găsesc și să cumpăr diferite nimicuri de care nu am nevoie, dar care știu că îmi vor folosi într-o ședinţă foto.

Le cumpăr din supermarketuri (Auchan, Mega Image, Penny, Lidl), din magazine cu preţ unic, din magazine de bricolaj, de la Daisho, din Florăria Lipscani. În ceea ce privește ustensilele, îmi iau în mare parte de pe net.

Numărul 04 — 133

DESIGN

Despre design {i lux , cu cele mai bune inten}ii Material realizat de Ioana Pîrvu

Foto

Intro

I-am invitat pe Mihai Gurei, Creative Director la Intro și pe Matthew Hilton, unul dintre cei mai înzestraţi designeri ai ultimului deceniu, să poarte un dialog despre design și consumerism, despre cum ajungem să punem etichete și despre cum ar trebui să facem propriile alegeri. Au vorbit despre estetică, despre iconuri și despre case pline de cărţi și de amintiri, iar eu i-am ascultat și am concluzionat, împreună cu ei, că ar trebui să găsim o altă definiţie pentru ceea ce vrem noi să însemne design. Am mai aflat că Matthew nu se sinchisește de trenduri, că se plictisește repede de lucruri și că vrea să controleze spaţiul în care trăiește. Și că îi place iPhone-ul.

Mihai Gurei: Aș vrea să vorbim despre design, despre consumerism, despre nevoia oamenilor de a se poziţiona la un anumit nivel prin intermediul achiziţiilor pe care le fac, despre puterea obiectelor de design de a face viaţa mai frumoasă.

Matthew Hilton: Cred că dacă ai lucruri frumoase în viaţa ta, în casa ta, într-adevăr poţi fi un pic mai fericit.

Piesele de design fac parte și ele din categoria lucrurilor ce te ajută să-ţi trăiești viaţa mai frumos. Însă asta nu înseamnă că trebuie să ai casa plină de lucruri scumpe.

MG: Ce crezi despre valul acesta ce ţine 134 — Numărul 04

01

Cred că becul, în forma lui originală, este cel mai frumos obiect creat de mâna omului, este design pur, are un contur perfect, impecabil estetic. Și este și funcţional.

de câţiva ani, care asociază obiectele de design cu luxul, cu o investiţie financiară majoră? Când te-am întrebat care este cel mai frumos obiect creat de mâna omului, ai spus că becul. Am impresia că ești ca un propovăduitor al designului, încerci să convingi oamenii că obiectele de design sunt tangibile, să-i determini să își depășească limitele, să-i înveţi despre ce e vorba de fapt, să vadă dincolo de lux, etichete și definiţii.

MH: De exemplu, în Marea Britanie, când mi-am început cariera, designul, arhitectura, "făcutul lucrurilor" în general erau mult mai democratice, în directă legătură cu contextul social.

Designul de obiect încerca cu adevărat

02

Matthew Hilton a venit în România la invitaţia prietenilor noștri de la Intro. În octombrie, el a ţinut conferinţa Flirt & design contemporan, eveniment prezentat în cadrul Serilor Zeppelin.

îmbunătăţirea calităţii vieţii, încerca să trimită un mesaj, să rezolve niște nevoi reale. Lucrurile sunt diferite acum, oamenii au mai mulţi bani, tehnologia, stilul de viaţă, arhitectura, toate și-au întrecut limitele și devin din ce în ce mai performante, mai complicate. Pentru mine, designul a însemnat mai mult o chestiune de inginerie, rezolvarea unei probleme tehnice. Desigur, aspectul este și el foarte important.

03

04

01 02 03 04

Mihai și Matthew la INTRO Matthew Hilton Low Pad Chair – Jasper Morrison pentru Cappellini Chaise Lounge White – Le Corbusier

Am avut un șezlong Le Corbusier, nu puteam să ridic capul, nu puteam să mă uit la televizor, nu puteam să stau rezemat, nu puteam sa mă întorc… trebuia doar să stau întins, aproape oblic și curbat și să privesc în sus. Atât!

scara socială și că va fi mesagerul unui alt statut. Însă așteptările se rezumă la asta, iar confortul nu este luat în considerare.

Am clienţi care vin aici, încearcă produse, se uită la preţ și cred că sunt mai mult de decor decât pentru utilizare frecventă.

Cum putem să scăpăm de aceste conotaţii negative ale designului?

Nu sunt adeptul designului sculptural în sensul că nu fac piese pentru muzeu. Le fac pentru case.

MG: Tocmai pentru că există o mulţime de interpretări ale conceptului de design, o grămadă de definiţii care impun limite și creează prejudecăţi, poate ar trebui să încercăm să găsim o modalitate prin care să explicăm ce înseamnă un "obiect de design".

MH: Probabil, așa cum ai spus și tu, cea mai mare problemă este că oamenii cred că acesta se asociază cu luxul. Pentru mine nu înseamnă asta. Dacă e conceput și realizat bine, dacă e funcţional, dacă îndeplinește mai multe condiţii de sustenabilitate și rezolvă mai multe nevoi, dacă nu intervine și nu schimbă mediul, toate acestea sunt lucruri la care trebuie să raportăm designul unui obiect.

Asta este definiţia reală a cuvântului…

Eu nu pot să creez nimic dacă nu știu dinainte tot, dacă nu mă documentez în toate etapele proiectului: ce scopuri trebuie să îndeplinească, care e portretul cumpărătorului, pentru ce e făcut, din ce e făcut, cum poate fi transportat, cum poate fi ambalat, cum va arăta în casa omului.

Tot procesul de transformare a materiei prime într-un produs finit face parte din definiţia designului. Așadar, nu cred că estetica e de sine stătătoare, obiectele pe care le fac sunt funcţionale și trebuie să te mulţumească mulţi ani. Apple și Steve Jobs… ce au făcut ei cu computerele e fantastic. Acum toată lumea le folosește, în fiecare zi, asta înseamnă frumuseţea lucrurilor. Nu poţi să spui că e o operă de artă (n. red.: arătând spre iPhone-ul de pe masă), însă arată bine, corect, merge bine, își face treaba pentru care a fost creat, e puternic și nu poţi să te desparţi de el.

MG: Tocmai aici intervine problema, cel puţin așa e pe piaţa din România. Aici clienţii cred că dacă un produs este "de designer", implicit trebuie să fie scump.

Sunt puţini cei care se interesează ce și cum, importantă este de multe ori doar impresia că te situează pe un alt nivel pe

MH: Da, problema asta e și la Londra.

Nu sunt foarte sigur pe cine trebuie să blamăm, cui aparţine vina. Sau cum s-a ajuns aici… Eames, Alvar Aalto au creat această percepţie în ciuda voinţei lor. În anii ’70-’80, era altceva, designul de obiect se îndrepta către altă direcţie, mai conceptuală, mai înspre artă. Și îi lipsea elementul-cheie, care este funcţionalitatea. Companii precum Minotti, de exemplu, iau acest aspect al funcţionalităţii foarte în serios. Iar eu întotdeauna vreau să știu că scaunele vor fi confortabile, nu știu dacă reușesc mereu…

MG: Din punctul meu de vedere e și o chestiune de cunoștinţe, și de interes.

Dacă vrei să ai o casă frumoasă, să te simţi confortabil și să te bucuri de ea, trebuie să înveţi mai mult despre ceea ce înseamnă deco, design, concept, produs. Vor fi dăţi când alegi o piesă care nu e neapărat funcţională, ergonomică, confortabilă, dar se potrivește cu viziunea ta, cu casa ta sau pentru că pur și simplu o iubești. Chiar dacă nu îţi vei petrece seara uitându-te la film cuibărit în fotoliul nou achiziţionat, este piesa potrivită pentru tine. Am un exemplu personal cu un fotoliu semnat Jasper Morrison, este piesa mea favorită, însă după 20 de minute trebuie să mă mut pe canapea.

Arată foarte bine, însă nu te mai simţi confortabil după un timp.

MH: Și nu ţi se pare enervant? Mie mi se pare frustrant.

Numărul 04 — 135

DESIGN

Deși face parte din viaţa noastră de sute de ani, lemnul nu e un material căruia să-i faci faţă ușor, ba chiar e foarte dificil.

Impune multe limite.

MG: Este un pic dezamăgitor, într-adevăr.

Mai ales că, în cazul menţionat de tine, vorbim despre una dintre cele mai populare piese de design.

MH: Dar este un obiect inteligent, nu mi-e ușor să spun asta. Vine dintr-o perioadă în care se formase o anumită teorie a designului, o abordare intelectuală, o doctrină, este mai mult despre modernism decât despre design de mobilier funcţional.

Nu este creat pentru a fi utilizabil neapărat…

MG: Chiar dacă Le Corbusier garanta confortul, tocmai prin denumirea produselor (n. red.: modelele, acum devenite iconice, se numesc "Fauteuil grand confort").

MH: E cumva ciudat pentru că parte a manifestului lor era tocmai industrializarea, automatizarea, producţia în masă, așa că îmi e greu să înţeleg câteodată cum au ajuns aceste piese iconuri, fără să fie folosibile.

MG: Poate, ce discutam mai devreme, faptul că designul este asociat unor obiecte deloc confortabile provine tocmai din vremurile acestea, de la aceste piese care au devenit iconice și care nu sunt exemple bune de urmat. Sau poate și procesul de producţie a contribuit la asta, căci plasticul, care nu este un material care denotă confort, a fost utilizat la extrem. Reticenţa 136 — Numărul 04

oamenilor și asocierea negativă dintre mobilier de design și disconfort poate se trage tocmai de aici, obișnuiţi fiind cu mobilierul de la bunica, confortabil, corect, moale, ergonomic.

MH: Respingerea tuturor conceptelor ce ţineau de tradiţional – lemn, confort, masivitate – a împins designerii spre alte materiale: plastic, oţel, fier, toate foarte greu de manipulat, foarte greu de prelucrat.

Poţi să faci un scaun ergonomic din plastic, însă este confortabil doar dacă stai într-o anumită poziţie. Eu nu am o doctrină a designului, mi-am dat seama că oamenii adoră lemnul și mie îmi place să lucrez în lemn. Este un material atractiv și unul care îmbătrânește frumos; e un material foarte bun mai ales acum, pe criză, este ecologic dacă e folosit corect. Nu mai spun că avem la dispoziţie, după atâţia de ani de istorie în care fiecare a exploatat lemnul cum a știut mai bine, procedee și mașinării foarte avansate, care îl pot pune în valoare în nenumărate feluri. Dar tocmai limitele acestea ne provoacă pe mine și pe cei care lucrează pentru mine să gândim noi și noi tehnologii. Să lucrezi lemnul e o provocare, chiar dacă pare că mă uit înspre trecut mai mult decât au făcut-o oamenii în ultimele decenii.

MG: Lemnul se potrivește bine cu mentalitatea ta, căci în interviuri mereu spui că vrei să faci lucruri care să dureze, care să rămână moștenire și să poată fi transmise din generaţie în generaţie.

Până la urmă avem nevoie să ne întoarcem la origini, să creăm noi clasici, căci în ultima vreme ne lipsesc aceste repere. Începem să vedem produse care ne amintesc de vremuri mai bune, sunt frumoase, corecte, care sigur vor deveni istorie și vor rezista în timp. Designerii revin la o abordare mai radicală, vor să creeze un obiect nou folosind materiale și procese tradiţionale.

MH: Până la urmă, un clasic se vede abia după 50-60 de ani. Realizăm târziu că am avut de-a face cu ceva măreţ!

MG: Din păcate, avem de-a face și cu un alt fenomen, care e în contradicţie cumva cu tot ce am vorbit până acum: revistele încearcă să stabilească trendurile în designul de interior. E cumva prostesc pentru că nu e deloc ceva simplu, nu e ca și cum ai vrea să-ţi schimbi o geacă, o cumperi și gata.

Dacă vrei să schimbi interiorul casei tale, trebuie sa faci multe modificări, este o investiţie majoră.

01 02 03 04 05 06 07

MH: Tocmai pentru că piaţa cere mereu ceva nou se produce din ce în ce mai mult. Tot timpul căutăm noutăţile, cele mai proaspete inovaţii, tot ce am văzut prin reviste. Nu știu, de exemplu, de ce m-aș opri din a expune această masă la târguri (n. red.: Light Extending Table, De La Espada). Nu e ca și cum e perfectă, însă îmi place, nu e demodată și arată bine. Cred totuși că toată agitaţia asta cu trendurile o să se termine, nu se vor mai schimba atât de des. Nu cred că oamenii din domeniul designului de mobilier își doresc aceeași rapiditate ca în fashion.

MG: Poate se simt obligaţi, simt presiunea pieţei, o nevoie de a se ridica la un anumit nivel…

MH: Culori, accesorii, accente… toate pot schimba percepţia și modul de a relaţiona cu obiectele de design de interior. Am fost adesea întrebat de trenduri și nu știu ce să zic, nu știu ce e important. Deși știu că am prins ideea și sunt conștient de un anumit val, nu pot puncta exact, nu pot să identific, mi se pare foarte greu.

MG: Pentru mine e imposibil; îmi plac atâtea lucruri, mi se pare greu să aleg. În

E vorba și de încrederea pe care o ai în tine, de a face propriile alegeri. E casa ta, e viaţa ta.

plus, contează foarte mult ce îţi place, ce ai deja în casă, dacă ai câine, copii, dacă ai ferestre mari, lumină. Mi se pare foarte greu să recomanzi ceva. De asta cred că e foarte important ca oamenii să înceapă să înveţe singuri, să caute, să citească, să se documenteze, nu să aleagă orbiţi de trenduri.

MG: În același timp, sunt proiecte, revista spaniolă Apartamento de exemplu, care prezintă tot felul de case care nu au nimc de a face cu designul, sunt case normale, locuite de oameni simpli, pline de cărţi, de pisici, de vederi, de suvenire, de praf și dezordine… În revistele de design nu vezi nimic în plus, nu vezi niciodată ceva "nelalocul lui", totul este aliniat. În revista

Hepburn Sofa Colombo Dining Chair Fin Dining Chair Matthew Hilton Collection Light Rectangular Table Tapas Chair Hepburn Lifestyle

asta în schimb, totul e dezordine… lumina nu e bună, lucrurile sunt înghesuite, nimic nu se potrivește cu nimic. Un alt exemplu este proiectul online The Selby: un fotograf care merge în case de oameni excentrici, muzicieni, designeri, scriitori, regizori, oameni cu povești interesante și cu un univers personal fascinant.

Interioarele lor nu sunt neapărat coordonate cromatic sau stilistic, sunt pline de jucării de plastic, ambalaje retro, antichităţi, postere. După un an, cei de la Selby au făcut o carte cu best of. Dacă cineva vrea să se inspire în amenajarea casei din această carte, e imposibil, n-ai cum să recreezi așa ceva. Așadar, există acest tip de publicaţii, care încearcă să readucă omul cu picioarele pe pământ, nu mai există reguli, nu mai există feng shui, fără coordonare și asortare, doar personalitate, intuiţie și libertate…

MH: Cărţi, hârtii, vederi, pliante, ghivece… e interesant.

MG: E cumva înfricoșător. Suntem obișnuiţi să vedem alb, lumină, pereţi goi, spaţiu, ceva perfect, fără vreo disturbare vizuală. Miniatura unei lumi perfecte, utopice. Și totuși oamenii caută alternativa în acest gen de proiecte, apreciază curajul altora de a arăta cine sunt. E greu de spus încotro vor merge lucrurile, însa poate oamenii vor înţelege ca designul este un mijloc de a face lumea mai bună, mai frumoasă. E un scop cam idealist, nu?

Numărul 04 — 137

Matthew Hilton a absolvit design de mobilier la Kingston Polytechnic în 1979. A continuat cu design de produse pentru Paul Smith și Joseph Pour La Maison înainte să proiecteze pentru compania Capa. Tot în acest timp a creat decoruri pentru Cultureshock, compania renumitului designer de moda Koji Tatsuno. În 1985 a înfiinţat Matthew Hilton Design Studio și a început să lucreze pentru retailerul britanic SCP, pentru care a proiectat o serie de piese devenite clasice: scaunul Balzac, Flipper și masa Antelope. Studioul i-a permis să adauge clienţii și a început să creeze pentru: Driade, Disform, Sawaya and Moroni, XO, Montis, Perobell, the Bradley Collection, Montina, Livit, Ycami, Andreu World, Case sau Authentics. În 2000 a fost numit "Head of furniture design" la Habitat, companie cu care a colaborat până de curând. Lui Matthew i-a fost oferită cea mai mare onoare în domeniul designului industrial din UK, fiind numit Royal Designer for Industry în 2003. În 2007 a pus pe picioare propriul sau brand, Matthew Hilton ltd., împreună cu compania britanică De La Espada, care se ocupă de producţia și managementul colecţiilor. În 2008, el a fost numit Designer of The Year de către publicaţia Elle Decoration în cadrul British Design Awards.

DESIGN

01

Pentru mine, să nu am chestii extra prin casă e vital.

MH: Da, este. De fapt nouă ne place să controlăm lumea. Eu, de exemplu, n-aș putea să trăiesc într-un asemenea spaţiu. Aș fi înfricoșat că nu pot să păstrez curăţenie, aș fi frustrat de lipsa de control a mediului în care trăiesc. Arunc mereu, scap de ele, le vând, le donez, ca să îmi fac spaţiul cât mai degajat. Aceste locuri de care povestești tu sunt chiar autentice, pot fi foarte relaxante, confortabile. Nu trebuie să te străduiești, trebuie doar să trăiești.

MG: La fel de egoist și hedonist este si pentru ceilalţi. Ei se simt bine în spaţiul lor, vor să aibă toate lucrurile aproape, să fie înconjuraţi de obiectele dragi, în care își regăsesc valorile și personalitatea.

MH: Într-adevăr, casele personalizate pot fi ușor definiţia pentru "acasă". Eu prefer însă să am mai puţine lucruri, miar plăcea să trăiesc ca într-o mânăstire, cu minim de lucruri: 5 cuţite, 5 furculiţe, 2 perne… exact cât îţi trebuie, nimic mai mult.

MG: Asta sună a mentalitate japoneză… Îmi vine în minte John Pawson, un designer radical, promoter 138 — Numărul 04

02

Nu e o chestiune de estetică, e doar un egoism, mi-e mai ușor și mai bine să trăiesc așa.

Pot vedea lucrurile din jurul meu, le pot repera, le pot deţine cu adevărat. al suprafeţelor minimaliste, al materialelor naturale și al obiectelor multifuncţionale. Poţi să trăiești cu o bancă, iar acesta poate fi și un taburet,

și o măsuţă, și un divan. Prin urmare ce înseamnă designul: artă, estetică, lux, eficienţă, minimalism, funcţionalitate?

MH: Poate are mai multe înţelesuri sau poate cuvântul este folosit greșit. Și cum nu cred că putem acum să recreăm conceptul, cred că ar trebui să găsim un alt cuvânt pentru ceea ce vrem noi: îmbunătăţirea calităţii vieţii.

01, 02 Matthew Hilton set up la Intro Concept Store

Numărul 04 — 139

CRĂCIUN

10

lucruri care s~-}i fac~ iarna mai frumoas~

4

De la plimb`ri prin ]ar` [i seri tematice cu prietenii pân` la ciocolat` [i ceaiuri aromate, am preg`tit o list` cu 10 lucruri de f`cut/v`zut/cump`rat, care î]i vor face iarna mai simpatic`.

1 Un Moleskine Un Moleskine îţi face ziua mai frumoasă, cred că suntem cu toţii de acord cu asta. Iar dacă îţi iei un planner pe 12 luni sau un set de 12 miniagende colorate, împărţite pe luni, gândește-te cum o să-ţi fie anul. Agendele au un trecut glorios, se mândresc cu nume faimoase care și-au pus amprenta pe foaia moale și fină și te fac să le dorești cel puţin o dată pe an. În jurul mărcii s-a construit o lume fascinantă, utilizatorii formând o adevărată comunitate. Totul a început în 1997, când o companie italiană a decis săși sprijine identitatea noului brand pe gloria numelui Moleskine, reînviind un brand apus. Astfel a preluat din aura de celebritate a faimoaselor "carneţele negre": carnete O ciocolată handmade Simplă, albă, cu lapte sau neagră, cu alune, cu migdale, cu cireșe sau portocale, cu miere și nuci, cu alune și stafide, cu fistic, cafea și cherry, cu piper și ghimbir, cu pepene galben și măr sau poate doar praline cu whisky, pe toate poţi să le mixezi la Heidi Choco World, în curtea Fabricii Heidi.

140 — Numărul 04

produse de o companie mică din Paris, extrem de populare printre artiștii și intelectualii secolului al XIX-lea, denumite astfel datorită coperţii negre – semn distinctiv. Hemingway, Van Gogh, Picasso, Matisse, Oscar Wilde sau Bruce Chatwin se numără printre utilizatorii faimoși cu care se mândrește brandul, Moleskine fiind preferatul acestora pentru notarea unor idei sau creionarea unor schiţe rapide.

Firma producătoare s-a închis în 1986, carneţelul negru revenind pe piaţă în 1997 sub același nume și cu aceleași caracteristici de bază. www.moleskine.com

2

3 O pasiune nouă Rezervă-ţi o zi din această vacanţă să înveţi ceva, orice.

Incubator107 este locul în care oricine poate învăţa pe oricine orice. În mansardă te așteaptă ateliere inedite, personale și cu suflet, din orice domeniu al vieţii de-după-birou. Meșterii pot fi pasionaţi, iniţiaţi sau experţi. Fiecare lună începe cu Noaptea Atelierelor, unde se testează rând pe rând toate atelierele din luna ce urmează. Invitaţii la vin, merinde și licori făcute în casă, oaspeţii trecând din experienţă în experienţă și înscriindu-se la atelierele care i-au convins. Așa că în noul an poţi să înveţi cum să faci ceva ce n-ai știut vreodată: cafea bună, jonglerie, animaţii, street dance, cozonaci, tatuaje, origami, pipe, improvizaţie. www.incubator107.com

O lampă cu dichis Lumină ca-n povești, desene ce te transpun în altă lume și jocuri cu forme și materiale, lămpile din colecţia Photophore sunt dătătoare de stare de bine în serile geroase petrecute în casă.

Porţelanul pictat este, ca de obicei, vedeta unei colecţii Wagner, dar de data aceasta el dobândește sensuri noi, ieșite din tipare. Conceptul inedit al pieselor de iluminat se bazează pe transformarea sensului obiectelor: ceainicul, carafa, supiera sau ceșcuţa din porţelan fin decorat cu pisici călătoare și case zburătoare au devenit veioze sau lampadare, prin intermediul porţelanului translucid. Ritmurile, asocierile de materiale nobile (porţelan, alamă, esenţă de lemn exotic, dantelă flamandă) și armoniile obţinute în urma acestui joc cu formele decorate minuţios ridică piesele de iluminat din porţelan la rangul unor adevărate lucrări de artă. www.wagnerarte.ro

5 Un început roz Șampanie la micul dejun. Așa ar trebui să înceapă 1 ianuarie.

Sigur sunt locuri mai snoabe și branduri mai sclipitoare, dar noi îţi recomandăm spumantul Rhein Extra Brut Rosé, chiar la Pensiunea Rhein Azuga. Spumantul care îţi va face tot anul mai roz și efervescent este produs la Pivniţele Rhein Azuga încă din 1892 și a fost inclus în meniul încoronării de la Alba

6

O partidă de habitat Vino la noi în Institute, The Cafe într-o miercuri penserat, să înveţi cum se iau autorizaţii și cum poţi activa societatea civilă, toate într-un joc mega-realist. Habitat este un proiect al Asociaţiei Odaia Creativă, conceput sub forma unui boardgame în care sunt transpuse problemele legate de patrimoniu și urbanism ale orașului București, cu precădere echilibrul fragil dintre un oraș prietenos pe termen lung și unul gândit ca resursă economică pe termen scurt. Așa că îţi dorim să înveţi în joacă despre demolatori, restauratori, construcţii ilegale, procese, revendicări și alte conflicte. odaiacreativa.blogspot.com

8

Iulia, din 15 octombrie 1922. halewood.com.ro

7 Un antrenament de curling la Brașov Pare un fel de biliard pe gheaţă sau o tablă de darts gigantică, însă imediat ce începi să înţelegi ce e cu liniile și cu toate marcajele de pe teren, curlingul pare deja mult mai simplu de jucat.

Curlingul, unul dintre cele mai vechi sporturi de echipă, a apărut menţionat pentru prima dată în secolul al 16-lea, în Scoţia, și a devenit sport olimpic în anul 1924.

La noi se joacă la Brașov, unde instructorii Federaţiei Române de Curling iniţiază începătorii și antrenează avansaţii. Curlingul e un sport care invită la socializare, nu există arbitru, ci doar un supraveghetor, iar jucătorii își rezolvă singuri toate problemele. www.curling-romania.com

O petrecere dansantă Pentru o serată dansantă cu răsunet, îţi recomandăm să ai la îndemână scule profesionale, care să aducă muzica din studio în livingul de acasă. Meseriașul HP Envy 14 Beats, pe care sigur l-aţi văzut anii trecuţi "pe afară", și-a făcut apariţia și pe meleagurile noastre. Pe lângă fișa tehnică destul de impresionantă, are capacităţi audio de excepţie, realizate în colaborare cu vestitul Dr. Dre. La acest moment, Beats este unul dintre cele mai în vogă branduri consumer din America, printre celebrităţile care îl promovează numărându-se Eminem, Lady Gaga, Gwen Stefani, Koby Bryant sau LeBron James. So rock on!

moderne ale ceaiului. Pentru iarna asta, Wagner Arte Frumoase și Povești a pregătit câteva colecţii speciale: "Povești cu zăpadă" – globuri și clopoţei din porţelan pictaţi manual, într-o cromatică hibernală; "Bijuterii de seară" – inele, pandante, brăţări din porţelan fin, înnobilat cu aur, platină pură, pietre semipreţioase, cristale; "Visul ceaiului" - obiecte de porţelan, destinate servirii ceaiului, decorate printr-o tehnică mixtă de imprimerie și pictură manuală; "Paretare" – obiecte din porţelan, cu motive lucrate manual inspirate din vechile ţesături ale caselor ţărănești.

Atelierul deschis de creaţie al artiștilor Wagner a găzduit la începutul iernii și evenimentul "Mâini inteligente", unde au putut fi admirate cele mai frumoase cadouri de sezon, într-un ambient atent creat.

10

9

O seară cu povești fantastice din porţelan Vârfuri de colecţii, obiecte de alint, produse de răsfăţ, toate minunăţiile le poţi vedea la "Maison de la Porcelaine", spaţiu alternativ de evenimente și ritualuri

Un film de Tim Burton Pentru vacanţa care se apropie se potrivește desigur The Nightmare Before Christmas, cu Jack Skellington în rol de Moș Crăciun.

Pe lista noastră de bifat mai intră fantezia muzicală James and the Giant Peach, unde Burton a fost producător, Sleepy Hollow, povestea călăreţului fără cap, scurtmetrajul Vincent, despre băieţelul fan Edgar Allan Poe și, desigur, Corpse Bride, povestea de dragoste triunghiulară dintre Victor, Victoria și Emily. Tim Burton rocks! www.timburton.com Numărul 04 — 141

Amintiri cu oraȘe sau... unde sunt zĂpezile de altĂdatĂ…

arh. Marcel BorŢun

Text

142 — Numărul 04

Orașul în care am copilărit era unul mic, așezat într-o vale înverzită, la 90 km de aici… de capitală. A fost o vreme când el, orașul, era ani la rând pe primele locuri în competiţia celor mai frumoase orașe, de categoria lui, din ţară. Astăzi este de mărime medie și nu mai câștigă competiţii…

De la vârsta când imaginaţia simte nevoia să se exerseze asupra lumii reale, el a fost pentru mine și pentru fratele meu geamăn obiectul predilect al viziunilor reformatoare: bulevarde cu arbori și cu felinare, esplanade pietonale bordate de magazine cu vânzătoare tinere și zâmbitoare, parcuri cu fântâni arteziene în care copiii să alerge după zmee și baloane colorate și – obligatoriu – o mare piaţă în faţa celor 12 trepte ale Primăriei, pentru sărbătorile de la 1 Mai și 23 August care, atunci, păreau veșnice…

Utopia se construia în timp și până la detalii vizualizate și dezbătute, precum arhitectura clădirilor viitoare, rezolvarea unor intersecţii – obligatoriu semaforizate, amenajarea peronului din capătul Grădinii Publice, unde trona statuia Domnitorului Alexandru Ghika și pe care îl destinasem trăsurilor pe post de taxiuri sau culorile firmelor luminoase care trebuia să le completeze pe cele deja montate la Loto-pronosport și la Complexul de autodeservire (sic!) și de care eram fascinaţi. Ca să supralicitez în acest interminabil concurs de idei, eu am propus construirea unui nou oraș pe dealul de dincolo de râu, la intrarea dinspre București și legat de cel vechi prin poduri, pasarele, telecabine și… vaporașe. Ca răspuns, fratele meu a decis demolarea cartierelor mărginașe ale vechiului/actualului oraș – care, de fapt, erau majoritare și dădeau urbei noastre un caracter mai degrabă rural – urmând ca zona centrală, care cuprindea Corso, Grădina Publică,

Strada Gării și alte câteva strazi (printre care și a noastră!) – să rămână flancată de parcuri cu terenuri de sport și de… păduri urbane. Și tot așa… Eram în frumoșii ani ’60, care – aveam să aflu mai târziu – au fost în multe alte părţi ale lumii anii unor speranţe la fel de infantile ca ale noastre, ai unui optimism care nu concepea că mâine nu va fi mai bine decât azi și că oamenii nu vor face, până în îndepărtatul an 2000, excursii pe Lună…

Cu Bucureștiul este o altă poveste – mai lungă și mai complicată – care durează tot din anii copilăriei, când veneam la rude sau traversam acest tărâm magic în drumurile noastre de vacanţă și care… durează până astăzi. Când am venit ca student în marele oraș, eram deja de sub vraja luminilor lui nocturne, a umbrei de platani în miez de vară, a tramvaielor alb-roșii care cutreierau străzile însorite ca niște jucării serioase sau a acelei animaţii de orășeni adevăraţi care se potriveau cu clădirile înalte, cu magazinele deschise până târziu și cu parcurile atât de bine îngrijite încât arătau exact ca în ilustratele cu lebede pe lac. Acestor amintiri disparate și suprapuse unor imagini livrești – care, așa cum se întâmplă, se confundau și se potenţau reciproc – li se adăugau acum percepţii mai conturate, care căpătau consistenţă și nume, precum detaliile vechii arhitecturi din Centru sau blocurile care pluteau în spaţiile verzi ale noului cartier Balta Albă.

Lucram la proiecte de școală și continuam să trăiesc în interiorul mitului, chiar dacă, în vălul mistificator se iveau primele fisuri – adică primele observaţii critice și primele nemulţumiri. Mai târziu, în primii ani de proiectare adevărată, participând direct la gândirea organismului unei clădiri – de

la schelet și până la epiderma pe care o arată oamenilor – precum și la decizii urbanistice și văzând cum toate acestea se transformă în realitate, pentru mine, această realitate se «des-vrăjea» continuu.

M-am întrebat pentru prima oară – mă întreb și astăzi – dacă meseria pe care mi-am ales-o nu este o sursă suplimentară de frustrare, de suferinţă în faţa neputinţei de a câștiga o confruntare mereu inegală cu iraţionalul, cu primitivismul și cu urâtul în carne și oase, instalate în chiar fibra societăţii – deci pe termen lung și cu consecinţe greu de reparat…

Mă gândesc că în alte domenii ale creaţiei de bunuri simbolice este loc pentru toată lumea, adică publicul este stratificat în publicuri, iar precarităţile specifice se pot absorbi în timp, cicatrizându-se, pe când rănile mediului construit rămân deschise și dureroase. Și a venit cutremurul din '77… Am vizualizat atunci și am înţeles pentru prima dată fragilitatea unei case, a unui oraș și, în fine, a unei lumi așa cum o știam, pentru că acel cutremur a fost, cred și acum, o piatră de hotar în biografia acestui București încercat și chiar în istoria recentă a ţării. Ceva s-a rupt în sufletul nostru, o schimbare esenţială s-a produs în mentalul colectiv, care ne-a timorat și a relativizat odată mai mult valorile la care trebuie să ţinem necondiţionat. Organele de partid și de stat au profitat prompt: dacă tot reconstruim, să reconstruim la scară mare, dacă o ditamai cladire cade atât de ușor, să demolăm cât vrem și unde vrem, începând cu Biserica Enei… și s-a deschis marele șantier care a distrus din oraș atât cât a putut distruge în 12 ani... și cred că, deși pe alte coordonate decizionale, distrugerile din următorii 22 de ani au în background mentalităţi și neputinţe care

Numărul 04 — 143

02

01

04

03

05

06

08

07

144 — Numărul 04

09

01 Orașul în care am copilărit era unul mic, așezat într-o vale înverzită.

02 O mare piaţă în faţa celor 12 trepte ale Primăriei 03 Amenajarea peronului din capătul Grădinii Publice, unde trona statuia domnitorului Alexandru Ghica.

04 Corso s-a demolat în anii ’70 și în locul lui s-au construit blocuri.

05 Noua istorie a ţiglei metalice, a termopanului și a polistirenului care… tot expandează.

06 În locul Primăriei cu cele 12 trepte ale ei s-a ridicat sediul unei bănci cu faţade de sticlă.

07 Parlamentul din Canberra – construit 1981 / 1988, suprafaţa 250.000 mp, 4.700 de camere 08 Parlamentul din București – construit 1984 / 1989 / 2004, suprafaţa 340.000 mp, 1.100 camere 09 Dacă tot reconstruim, să reconstruim la scară mare, dacă o ditamai clădire cade atât de ușor, să demolăm cât vrem și unde vrem.

ne însoţesc din această perioadă, a buldozerelor.

Institutul de proiectare la care lucram era angrenat aproape complet în această reconstruire pe bază de demolări, excepţie făcând doar îndesirile din marile cartiere de locuinţe, la care se lucra în paralel. Când mă uit astăzi la blocurile din centrul civic – pentru câteva dintre ele am lucrat și eu, uneori până în miez de noapte, crezând că puteam aduce mai-binele măcar punctual, acolo unde-mi permitea condiţia de șef de proiect – văd doar niște pereţi de beton amorfi și fără vreo urmă de spiritualitate.

Din acea perioadă, a uriașului șantier, am o singură amintire luminoasă, venită din iarna unui an '80 care îngropase orașul în zapadă…

Oficialităţile închiseseră școlile și interziseseră complet traficul – inclusiv transportul în comun și taxiurile. După ce ninsoarea se oprise și se degajaseră de nămeţi principalele artere, acestea deveniseră minunate pietonale albe, fără început și fără sfârșit, pline de bucureșteni îmbujoraţi care se bucurau de mersul pe jos, de soarele care spărsese norii și strălucea orbitor și, evident, de relaxarea pe care le-o dădea lipsa obligaţiilor de orar. Pluteau în aerul rece și cristalin acel consens care leagă instantaneu oamenii atunci când trăiesc o aceeași experienţă majoră și un gen de politeţe generalizată, pe care le-am regăsit mai târziu, în serile Pieţei Universităţii…

Astăzi continui să descopar și să mă bucur de detaliile de arhitectură ale vechiului oraș, uneori de imagini urbane credibile și populate de lume frumoasă, dar fascinaţia mea pentru București s-a transformat în timp în percepţie profesională – adică într-o atitudine critic-afectuoasă care încearcă să nu devină compătimire (ori disperare, pentru că văd cum ar fi putut să fie, pentru că văd cum a fost cândva).

Știu că în general amintirea – și în cazul nostru amintirea simplei fericiri de a fi, proprie unei copilării și unei tinereţi normale – idealizează realitatea trăită și că scriind, idealizez încă o dată această amintire, dar asta și vreau! Cred că însușirea de a idealiza trecutul – mai recent sau mai îndepărtat – este garanţia că putem proiecta un viitor coerent și de o anume calitate, de a vedea în el lucruri măreţe, sau doar frumoase, sau doar corecte… dar mai presus de orice că putem colora viitorul cu inefabila poetică a lucrurilor finite – poetică fără de care ne vom descoperi, mereu, ca fiinţe nefericite. Tot auzim sfatul de a lăsa trecutul în urmă și de a privi numai spre viitor… dar cred că în lipsa unor repere constituite în interiorul istoriei noastre – colectivă sau personală – este foarte probabil ca, privind viitorul, să nu vedem nimic. Cred că marii vizionari au o mare memorie...

Fratele meu geamăn a studiat filozofia, este profesor și, printre altele, predă cursuri de comunicare pentru masteranzii de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism. Eu am "urmat " arhitectura, proiectez și, din când în când, scriu câte ceva… Orașul copilăriei noastre nu s-a mutat pe dealul de dincolo de râu, Corso s-a demolat în anii '70 și în locul lui s-au construit blocuri – cu magazine la parter, dar cu vânzătoare oarecare – iar în ultimii ani cele câteva case boierești care au rezistat tranziţiei au fost renovate, intrând iremediabil în noua istorie a ţiglei metalice, a termopanului și a polistirenului care… tot expandează. În locul Primăriei cu cele 12 trepte ale ei s-a ridicat sediul unei bănci cu faţade de sticlă în care se oglindesc vreo 50 de taxiuri galbene, care așteaptă…

Numărul 04 — 145

EDITORIAL

IRINA FLOREA

Editor

146 — Numărul 04

M-am detașat puţin de cotidian într-o scurtă vacanţă de două zile. Cu mintea mai limpede mi-am amintit câteva lucruri. Printre ele, că îmi place ce fac, că mi-e dor de biroul meu perfect cu vedere la cer, că îmi place mult Crăciunul.

Dar ce voiam să detaliez era un truism demn de un editorial. Vă rog, haideţi să coborâm firescul de la etajul unde locuiesc snobismul și extraordinarul, acolo unde îi stă cel mai bine și unde avem nevoie de el – în viaţa de zi cu zi.

Să ne plimbăm cu toţii pe niște străzi cu viaţă, să căscăm gura printre mici case de lemn ce adăpostesc mii și mii de jucării, decoraţiuni, dulciuri, turte dulci. Deasupra noastră să fie aprinse lumini calde și nu albastre. Să fie șantiere, dar să nu fie centrul atenţiei.

Să ne oprim din când în când să bem vin fiert sau ceai și să purtăm haine pe măsura noastră, în care să

ne simţim bine.

Haideţi să renunţăm la cele câteva locuri în care trebuie să fim văzuţi, să nu ne mai înghesuim în aceleași magazine și pe aceleași străzi și să nu mai cumpărăm niciodată mizerii.

Să ne deschidem mici cafenele, magazine, florării pe străzile din oraș și nu în mall-uri. Și după ce facem ceva din toate lucrurile astea, haideţi vă rog să nu ne lăudăm cu ele. E firesc.

Mai mult, haideţi să ne decorăm și birourile și străzile și curţile așa cum decorăm acasă. Să ne plimbăm și la noi în oraș, nu doar la mii de kilometri distanţă. Și nu o luaţi ca pe o așa-zisă rezoluţie de 2012, haideţi să gândim pe termen lung. E un stil de viaţă.

Unul cu lumini mai calde, cu mâncăruri bune la tot pasul, cu viaţă de noapte la suprafaţă și nu doar în subsoluri, cu mai multă voie bună și mai mulţi oameni fericiţi pe stradă.

————————— ————————— ————————— ————————— GAZDE PERFECTE Fabrici reinventate Și castele cochete — 038

INSTITUTE, THE SPECIAL FILES BucureȘti by night — 056

ART. ART DIRECTION Despre ilustraŢii Și ilustratori — 084

Food Styling Creativitatea în bucate — 129