Viaţa noastră cea de toate zilele Arh. Marcel BorŢun
Text
După pagina 356, ultima a cărţii lui Bill Bryson intitulată "ACASĂ – O istorie a vieţii private*", sentimentul dominant a fost urgenţa de a o recomanda/povesti/comenta, în fine, de a o citi împreună cu alţii, de a o împărtăși. Dincolo de plăcerea lecturii datorată unei frazări inteligente de tip jurnalistic și unui umor englezesc neaoș, rămâne cantitatea enormă a informaţiei de istorie premodernă – mai mult sau mai puţin privată, cu precădere a Angliei și a Statelor Unite, dar și a Europei de peste Canal. Ca nou proprietar al unei case parohiale anglicane dintr-un sat liniștit și neînsemnat din Norfolk, descoperă în podul casei o ușă secretă și un coridor îngust între frontoanele din faţă și din spatele casei… și care… avea efectul magic și neașteptat de a oferi cea mai minunată priveliște. După alte câteva observaţii și gânduri asupra casei, a împrejurimilor și a atâtor lucruri despre care nu știa îndeajuns sau… nimic, începând cu cele două rânduri de nasturi inutili de la mânecile sacourilor sale, i-a venit ideea să se plimbe din cameră în cameră și să înţeleagă rolul fiecăreia în evoluţia vieţii private. Nu mi-am propus să fac aici o recenzie, ci – așa cum sugeram la începutul acestor rânduri – doar să semnalez și să invit la lectură. De aceea mă voi opri, dintre cele 19 capitole ale cărţii, doar la cele intitulate după funcţiunile principale ale casei parohiale prin care ne plimbă domnul Bryson, iar la
146 — Numărul 08
fiecare dintre acestea voi extrage informaţii de tipul "știaţi că" și pasaje complementare, cu referire în special la viaţa privată legată de locuire – tema-cadru a acestei cercetări istorice. HOLUL — Pe vremuri, "holul"era cea mai importantă încăpere din casă… Multă vreme a fost însăși casa – de unde și "Hardwick Hall", "Toad Hall" etc. — Cuvântul "cameră" cu sensul de spaţiu distinct este înregistrat în limba engleză abia începând cu epoca Tudorilor. — Podelele, inclusiv în cele mai bune case, erau în general din pământ acoperit cu straturi de papură înlocuite de două ori pe an și constituiau un cuib enorm, foarte agreat de insecte și rozătoare, și un incubator perfect pentru ciumă. O podea înaltă era totuși un semn de prestigiu, iar francezii obișnuiau să spună despre cineva bogat că stătea în paie pînă la brîu. — Podelele de pământ gol au fost predominante în zonele rurale din Anglia și Irlanda până în secolul al XX-lea. Nu întâmplător parterul era numit "Ground floor", adică podea de pământ. — Podelele de lemn sau piatră au devenit obișnuite în casele claselor superioare în vremea lui Shakespeare, dar covoarele, mult prea preţioase, atunci când erau scoase din cufere se întindeau pe pereţi și pe mese. — Masa era servită pe scânduri sprijinite pe capre, iar vesela era aranjată pe poliţe care, în timp, au devenit dulapuri. Se ședea pe bănci simple, căci până la începutul secolului al XVII-lea scaunele erau foarte rare și erau concepute în primul rând pentru a da prestigiu – chiar dacă cuvântul însuși data de vreo 300 de ani. — Meniul medieval pare astăzi exotic: vulturi, bîtlani, vrăbii, ciocîrlii, cinteze, lebede și multe alte zburătoare erau consumate pe scară largă. Timp de o mie de ani carnea animalelor domestice a fost o raritate, acestea fiind prea valoroase pentru a fi ucise… O bună parte din perioada medievală, cea mai importantă sursă de proteine animale pentru majoritatea oamenilor a fost heringul afumat. — Până spre sfârșitul secolului al XVII-lea, cuvântul "pat" desemna salteaua.