Femeia
TIMPUL săptămânală. timpulsă să știi! știi! TIMPULEdiție - Ediție SpecialăApare luni E Etimpul
7 NOIEMBRIE 2011, NR. 39 (48)
Argument
Revoluţia din noiembrie Astăzi e 7 noiembrie. Dar nu, nu voi scrie despre o revoluţie demult trecută pe care unii se încăpăţânează să şi-o scoată din cap. Sorina Şi chiar dacă bag titluri provocatoare, reŞtefârţă voluţia mea e mai mult decât paşnică - aşa m-am gândit eu să intitulez Ziua Abonatului, anunţată peste exact zece zile, la 17 noiembrie. În această toamnă, printre zecile de titluri care vă vor îndemna să vi le faceţi prieteni fideli şi de nădejde pentru anul ce vine, vă va aştepta şi FEMEIA, ediţia specială a TIMPULUI. Lansată în septembrie 2010, timp de peste un an ea s-a afirmat şi a devenit o prezenţă constantă în viaţa cititorilor noştri, ajutându-i săptămânal să-şi uşureze cotidianul, prin sfaturile practice pe care le aduce, dar şi să şi-l înfrumuseţeze, umplându-l de optimismul invitatelor noastre. Parcă-şi imaginează astăzi cineva TIMPUL de luni fără FEMEIA?!. Acum o să vă spun în ce constă revoluţia - în preţuri de abonare de-a dreptul revoluţionare, pe care le oferim de Ziua Abonatului 2011. Mai exact, venim cu o reducere de 20% pentru cei care vor abona TIMPUL + FEMEIA! Socotiţi şi cumpăraţi: LA 17 NOIEMBRIE, doar TIMPUL de luni - ediţia în care apare FEMEIA - va costa 26,16 lei pentru trei luni (în loc de 32,70), 52,32 lei pentru cinci luni (în loc de 65,40) şi 104,64 lei pentru un an întreg (în loc de 130,80). TIMPUL de luni, marţi, miercuri şi joi va costa 72,84 lei pentru trei luni (în loc de 91,05), 145,68 lei pentru cinci luni (în loc de 182,10) şi 291,36 lei pentru tot anul 2012 (în loc de 364,20). În definitiv, TIMPUL complet, abonat la 17 noiembrie, va costa 116,83 lei pentru trei luni (în loc de 146,04), 233,66 lei pentru cinci luni (în loc de 292,08) şi 467,32 lei pentru un întreg (în loc de 584,16). Ei, nu-i aşa că e revoluţie?!
Liliana Enachi:
„Mizăm pe emoţii şi pe dulcele din clipele frumoase”
Culinar.md
Pagina 7
Descoperă parfumul unui moment fără inhibiţii
Apă de parfum Outspoken Intense by Fergie
Celebra Fergie revine cu un nou hit parfumat, Apa de parfum Outspoken Intense by Fergie, care cu siguranţă se va bucura de acelaşi succes precum predecesorul său - Outspoken by Fergie. Curajoasa compoziţie floral-fructată le va încuraja pe prietenele tale să se simtă bine în pielea lor. „Outspoken Intense surprinde acele senzaţii pe care le experimentezi atunci când eşti în centrul atenţiei! Vreau ca de fiecare dată când porţi această aromă să te simţi specială!” - Fergie Categoria floral-fructată Apa de parfum Outspoken Intense by Fergie se încadrează în categoria floral-fructată, având ca note de bază moscul, ambra şi lemnul de cedru, notele de mijloc fiind gardenia, floarea de portocal şi floarea pasiunii, iar notele de vârf sunt citricele, murele şi
Pagina 8
Paste cu vinete fructul stea. Outspoken Intense by Fergie este perfectă atât pentru femeile puternice, pentru care cuvintele nu sunt de ajuns pentru a-şi exprima personalitatea, cât şi pentru cele care au nevoie de un impuls pentru a căpăta un plus de încredere.
TALON DE PARTICIPARE NUME________________________________________________ PRENUME____________________________________________ ADRESĂ______________________________________________ TELEFON Câştigătoarea concursului AVON din ediţia precedentă este Calicișcova Liubov din Chişinău.
17 noiembrie Ziua Abonatului Abonaţi-vă la TIMPUL + FEMEIA cu o reducere de 20%
6
LUNI, 7 NOIEMBRIE 2011
www.timpul.md
FEMEIA
DOSARELE MINTII Liber prin mintea femeilor
Adevăr şi oroare
Final neaşteptat Petru Stratulat petru@umbluliber.com www.umbluliber.com
Am detestat dintotdeauna prima întâlnire. Este oribilă! Trebuie să pari ceva ce nu eşti sau să fii atent la ceea ce faci, astfel încât să existe şi o a doua întâlnire, să nu ai nicio scăpare, să te vadă ca pe un cavaler venit pe un cal alb pentru a o salva de singurătate şi a o duce spre armonia eternă. Ştii că totul a mers bine abia la final. Se poate simţi cea mai adorată şi respectată femeie pe parcursul serii, dar vei vedea efectele abia în parcare… Am sorbit din ceaiul cald şi aromat şi am povestit tot felul de tâmpenii, cele mai multe amuzante. Am fost singurii din toată ceainăria care au râs în hohote aproape două ore. Mi-am concentrat discursul pe persoana ei - să aflu cu ce se ocupă, ce o defineşte, ce viziune are asupra vieţii şi aşa mai departe. Nu a fost curioasă, la rându-i, să afle aceste detalii despre mine, lucru care ar fi trebuit să-mi ridice un semn de întrebare. Am luat un taxi pentru a o lăsa acasă, ca în cele din urmă să ajung şi eu în propriu-mi bârlog, şi am sperat ca momentul din parcarea blocului ei să-mi ofere un feedback pozitiv. Se afla lângă mine, pe bancheta din spate. Imediat ce maşina s-a oprit, a fost călare pe portiera ei, sărind practic juma’ de metru aproape instantaneu. A ieşit şi mi-a zis „Pa!” din exterior. Totul mersese perfect. Ce naiba s-a întâmplat?
Dorinţa de a-i schimba pe ceilalţi Sunt de părere că viaţa e ca un hipermarket. Ne plimbăm pe culoar şi alegem produsele care ne interesează. O maşină roşie, în general, o casă pe gustul nostru, un loc de muncă şi un partener cu anumite calităţi. Nu ai întotdeauna „bani” pentru exact maşina pe care ţi-o doreşti sau casa visurilor tale, aşa cum nu vei găsi în veci partenerul perfect pe raftul acestui „hipermarket”. Stocul îţi va oferi un autovehicul verde, un apartament, jobul pe care ţi l-ai dorit şi bărbatul aproximativ perfect. În timp ce noi căutam până găsim, fiind şi ceva mai flexibili, femeile deseori aleg un partener care nu se ridică la aşteptări, cu gândul de a-l modifica mai târziu… Am realizat de curând superficialitatea unei prietene din copilărie. A schimbat bărbaţii pe motive total aberante. Unul juca StarCraft, altul se uita la meciuri de fotbal şi tot aşa. Activităţile lor, aparent neimportante pentru o femeie, o deranjau extrem. De ce să nu facă ceva productiv în acele ore şi de ce se comportă precum un copil, concentrându-şi atenţia pe nişte proşti care aleargă după o minge? Am întrebat-o dacă s-ar fi supărat să afle că, deşi le-a interzis activităţile cu pricina, ei au
continuat atunci când ea nu era acasă şi, surprinzător pentru mine, a spus că da. Nu e de mirare faptul că până acum nu a găsit ceea ce caută, pentru că-şi doreşte un căţeluş aproape, care să-i respecte ordinele şi să-i considere fiecare cuvânt o lege imuabilă. Allan Pease, care a fost la Chişinău anul acesta cu o conferinţă foarte interesantă, a spus că bărbatul este programat genetic să-şi golească mintea. De aceea nici nu gândeşte complicat. Rolul său a fost să vâneze, să găsească drumul spre casă ca apoi să privească focul din peşteră, în timp ce femeia pregăteşte hrana. Astăzi, locul focului a fost luat
de televizor sau, mai nou, de computer. Bărbatul abia aşteaptă activitatea aceea care să-i golească mintea. Femeia nu înţelege cum poate pierde vremea în halul acesta, dar vremea aceea e a lui, nu a ei, deci pierderea ar fi pentru el. Orgoliul îi este rănit pentru că şi ea tânjeşte după calitatea aceasta. Mă bucur când aflu că asemenea femei nu-şi găsesc jumătatea. Să-ţi croieşti drumul prin viaţă, dorind să-i schimbi fundamental pe ceilalţi, să le impui restricţii, să fii un Hitler în toate relaţiile, să vezi numai paiul din ochii celorlalţi, ignorând bârna din ai tăi, mi se pare doar penibil şi nimic mai mult.
În oglindă
Eşti ceea ce simţi
Boala, cauză a gândurilor şi Poveste de toamnă sentimentelor noastre
D
upă cum ziceam şi săptămâna trecută, gândurile sumbre, pline de neîncredere, grijile, ura şi frica, împreună cu rudele lor - anxietatea, amărăciunea, nerăbdarea, avariţia, lipsa de amabilitate, obiceiul de a judeca pe alţii şi de a-i condamna - atacă trupul la nivelul celulei, ceea ce va conduce la suferinţă, nefericire şi deprimare. În aceste condiţii, e imposibil să ai un corp sănătos.
Prin gândurile, dorinţele şi obiceiurile noastre inducem sănătate sau boală în corpul fizic. Noi suntem singurii răspunzători pentru starea noastră de sănătate, pentru fericirea şi nereuşitele noastre. Iată ce gânduri şi sentimente ascund unele afecţiuni. AFECŢIUNILE PULMONARE păstrează deseori jalea reprimată, necazuri, supărări, frica de a simţi plăcerea şi bucuriile vieţii. Când nu iubim lumea înconjurătoare au de suferit plămânii. AFECŢIUNI LA SUPRARENALE
înseamnă indiferenţă, ignoranţă faţă de sine, anxietate. ALERGIILE sunt rezultatul supărărilor interioare, al nemulţumirilor faţă de oamenii apropiaţi şi lumea înconjurătoare. ANGHINA reprezintă teama de a se exprima sau de a cere ceva părinţilor sau partenerului. BOLILE DE PIELE apar din cauza acumulării toxinelor în sânge. Dar mai sunt generate şi de tulburările hormonale. Problema pielii subliniază teama individului de a se exprima total, de a fi el însuşi, de a se deschide complet. CANCERUL este boala întristării, reprimarea sentimentului negativ, deprimarea şi nemulţumirea faţă de sine, de soartă şi ataşament faţă de viitor. Toate emoţiile înăbuşite produc can-
cerul. Emoţiile ascunse multă vreme în tine sfârşesc prin a exploda, ceea ce provoacă şi explozia celulelor din corpul tău. MIGRENELE sunt determinate de supărarea puternică pe un semen al tău, care duce la un blocaj energetic. Remediul se realizează prin schimbarea gândului de ură în pace şi adoptarea unei gândiri
pozitive. COLESTEROLUL CRESCUT corespunde înăspririi naturii sentimentale, rigidităţii persoanelor care îşi creează o carapace de protecţie. Acel individ are o mare teamă de a accepta bucuria. CONSTIPAŢIA reprezintă ataşament, posesivitate, refuz de a se debarasa de vechile scheme devenite inutile. Nu vrea să facă loc la ceva nou. Trebuie să lase trecutul şi să meargă mai departe. Orice problemă legată de GÂT corespunde temerii de a întreba şi de a se exprima sau un blocaj al creativităţii inspirate. Refuzul schimbării, rigiditate, mânie ascunsă din cauza unor cuvinte jignitoare. (S. U.)
El era preferatul fetelor din liceu. Brunet, înalt, cu ochii verzi şi mult umor. Toate îl mâncau din ochi. Ea nu era cea mai populară fată, dar avea cercul ei de pretendenţi. Când Silvia Ursu privirile lor s-au întâlnit penpsihologie@timpul.md tru prima dată, nu cânta vreo piesă romantică în surdină şi nici timpul nu a stat în loc… După doar câteva zile, ea făcea parte din gaşca lui de prieteni, iar în câteva luni devenise iubita celui mai bun prieten al său. Relaţia de prietenie dintre el şi ea era tot mai strânsă. În parc, după orele de la liceu, discutau despre viaţă, iubire, şcoală. Toamna, numărau frunzele ruginii căzute din copaci, iar primăvara florile care abia răsăreau. Îşi împărtăşeau visurile, dorinţele, planurile de viitor. El devenise cel mai bun confident al ei; ea avea încredere în cuvintele lui şi mereu îi urma sfaturile… Nu ştia când a început să se îndrăgostească de el. A fost un sentiment neaşteptat. El însă vedea doar o foarte bună prietenă. Anii au trecut, se auzeau la telefon doar de sărbători, iar când se vedeau se limitau la „Ce mai faci?”. Între ei rămăsese o senzaţie ciudată de ceva nefinisat. Şi chiar dacă nopţi la rând trăia în trecut şi se visa alături de el, atunci când s-a întâmplat întrebarea a fost: cine e acel băiat pe care-l privea... Îşi dorise atât de mult să fie cu el încât, atunci când s-au sărutat, a simţit dezamăgire, de parcă un străin o acostase pe stradă. Uneori, când ţi se îndeplineşte un vis, îţi dai seama că, de fapt, nu aveai nevoie de el.
FEMEIA
LUNI, 7 NOIEMBRIE 2011
www.timpul.md
7
femeia Liliana Enachi:
„Mizăm pe emoţii şi pe dulcele din clipele frumoase”
D
acă ar fi să o caracterizez într-un cuvânt, cred că acesta ar fi „optimistă” - echivalent, aici, cu cuvântul „pozitivă”. Este prima impresie pe care mi-a lăsat-o, după doar câteva minute de comunicare, Liliana Enachi, manager Marketing şi Produse Noi la Compania „Sudzucker Moldova”, unul dintre cei mai mari producători de zahăr din republică. Iniţial, m-am gândit că o fi o trăsătură „profesională”, caracteristică unui domeniu „dulce”. Dar m-am convins, spre final, că e un fel de a fi înnăscut, transformat în mod de viaţă. Sorina Ştefârţă
- Liliana, e adevărat că viaţa celor care lucrează în domeniul zahărului e dulce? - Pentru mine este dulce, deoarece îmi place ceea ce fac, am o activitate creativă, lucrez cu o echipă interesantă de tineri entuziaşti. Evident că uneori dulcele e şi amar, căci nu toate zilele sunt perfecte. Dar îmi place să cred că nu greşeşte doar cel care nu face nimic. Atunci când munceşti cu pasiune te mai şi ciocneşti de obstacole, de anumite situaţii dificile. Asta este viaţa. - Cum e să promovezi un produs care oricum este solicitat de oameni? - Într-adevăr, zahărul face parte din produsele social importante, alături de lapte sau pâine. Dar, cu atât mai mare e provocarea! Trebuie să gândeşti o strategie puţin mai diferită, nu doar să pui accent pe calităţile zahărului, care oricum este prezent în orice casă. De aceea, mizăm pe emoţii, pe dulcele din clipele frumoase, din ceea ce înseamnă familie. Cea mai de succes dovadă este zahărul „Domniţa”, prin care promovăm nucleul societăţii, familia şi atmosfera dulce pe care o găseşti doar alături de oamenii dragi şi apropiaţi. - Cum luptaţi cu nutriţioniştii, cu toţi acei care ne avertizează permanent că zahărul este „moartea albă”? - În cantităţi normale, pentru organism, nimic nu este dăunător. Din fericire, încă nu pot vorbi de o luptă crâncenă şi dură - gospodinele noastre continuă să gătească, îşi alintă copiii cu prăjituri, iar la ţară s-a mai păstrat tradiţia de a face compoturi şi dulceţuri. Bineînţeles, simţim şi noi tendinţa oamenilor de a mânca sănătos, de a consuma mai multe produse eco. Tocmai de aceea, am diversificat gama
„Cinci Inimioare” cu zahărul brun „Demerara”. În curând vom lansa un produs nou pe acest segment - zahărul brun „Golden granulated”, care se
părut o combinaţie perfectă şi am trecut „strada”. Ulterior, am făcut masteratul la ASEM, la Business şi Administrare. Dar la „Sudzucker”, la momentul angajării, n-a fost important să am studii economice, cu atât mai mult să ştiu „teoria zahărului”. Mai ales că, iniţial, m-am angajat ca secretară - poziţie în care nu am stat mai mult de o lună. De fapt, din start ochii îmi sclipeau, iar toate gândurile îmi erau doar la perspectiva de a lucra în echipa de marketing a acestei companii. Şi cred că, de fapt, secretariatul
deosebeşte printr-o aromă fină şi conferă un gust deosebit prăjiturilor. - Cu adevărat zahărul brun este mai bun ca cel alb ori e doar un mit? - Nu e mit, e o chestie de tehnologie. Vorba e că zahărul brun nu trece prin faza de înălbire, respectiv pe el se păstrează siropul de melasă care conţine anumite vitamine şi minerale. Un alt beneficiu vine din faptul că el este mai puţin caloric. - Bănuiesc că pe plantaţiile noastre de sfeclă de zahăr ai fost. Dar la una de trestie de zahăr ai ajuns? - Nu am fost şi nu ştiu cât e de real acest lucru, deşi importăm zahăr brun din trestie din Columbia. Dar să ştii că nu e rea ideea, chiar îţi mulţumesc pentru sugestie! - Unde se află şcoala la care se învaţă cum să promovezi zahărul? - Eu am făcut Informatică şi limbi străine la Facultatea de Matematică şi Informatică la USM. De fapt, eram pasionată de jurnalism, dar, când stăteam la coadă ca să depun actele la această facultate, am văzut inscripţia de pe uşa de vizavi: „Informatică şi limbi străine”. Aşa cum ştiam două limbi, iar informatica este domeniul viitorului, mi s-a
meu a fost o perioadă de probă în care am fost testată la seriozitate, dedicaţie şi implicare. Sunt câteva calităţi extrem de importante şi păcat că mulţi dintre cei care vin astăzi să se angajeze nu ţin cont de ele, gându-se că e suficientă doar diploma pe care o au în buzunar. Credeţi-mă: iniţiativa, implicarea sau o jumătate de oră lucrată peste program, atunci când este nevoie, neapărat sunt răsplătite în timp! Cel puţin, mie mi s-a întâmplat astfel la „Sudzucker Moldova”. - Deci, eşti un anti-exemplu pentru tinerii care se tânguiesc că nu se pot angaja… - Probabil. Cert e că şi eu, şi soţul meu, Vitalie, am trecut prin etape foarte serioase până ne-am găsit serviciile, bazându-ne pe forţele proprii, dar şi pe un efort considerabil. Ştiu că soţul meu, atunci când dorea să se angajeze, trimitea câte 50 de CV-uri în zi. Şi-a publicat pe „Best Jobs” un CV foarte bine elaborat şi gândit, ca să se facă remarcat. Şi ziua Z nu s-a lăsat mult aşteptată! Dar a reuşit pentru că a perseverat şi este o cale demnă de urmat. - Cum asiguri echilibrul dintre familia ta şi familia de la „Sudzucker Moldova”?
- Cred că îmi reuşeşte graţie soţului care mă susţine în toate. Mă ascultă entuziasmat când îi povestesc despre ce am realizat sau despre spotul pe care l-am conceput… Îi cer deseori părerea. Soţul meu e un om foarte rafinat, cred că şi cumpără cu ochii, fiindcă iubeşte ambalajele frumoase, culorile - cei din marketing se bucură de un asemenea consumator . Avem proiecte comune, gânduri comune, scopuri comune, ca în orice familie. Dar cred că ne leagă şi faptul că suntem diferiţi ca temperamente - eu sunt fire creativă, iar el e foarte-foarte-foarte organizat şi uneori îmi doresc să fiu şi eu la fel. - Faceţi cumva şi dulceaţă împreună? - Dulceaţă nu, căci nu sunt, totuşi, o casnică în adevăratul sens al cuvântului. Noroc de mama, care e la Orhei şi care, aşa cum nu e departe, ne mai invită uneori la masă - părinţii înţeleg că suntem în perioada când ne afirmăm profesional, când ne construim carierele… Pentru viitor, ne gândim împreună cu soţul şi la o afacere comună. Nu va fi simplu - înainte de toate, pentru că trebuie să găsim oameni potriviţi, cu care să ne identificăm ca
scop şi viziune. Dar cred că vom reuşi. Deocamdată, însă, cred că proiectul la care ne vom concentra este un copil - toate în viaţă trebuie făcute la timpul lor. - Există vreo zi când îţi permiţi să leneveşti? - Da, duminica. Dacă nu e nevoie, nici nu ies din casă duminica. Mă răsfăţ cu mirosul de cafea şi cu micul dejun, pe care de regulă îl pregăteşte soţul şi care întotdeauna este mai bun decât cel făcut de mine. Am lenevit şi vara trecută, când am fost la soră-mea, în Italia. Am avut o vacanţă magnifică. Am stat la poale de munte, într-un orăşel verde şi curat, cu doar câteva maşini pe străzi şi cu o groază de biciclete şi oameni calmi. Când ieşeam dimineaţa la balcon, îmi ziceam că acolo mi-aş dori să locuiesc la bătrâneţe. - Ce nu ne ajunge nouă să avem toate astea? - Cred că nu ne ajunge simplitatea lor. Noi avem prea mult orgoliu, prea multe stereotipuri şi idei preconcepute, prea mult cumetrism… Prea mult contează pentru noi părerea altora, cheltuim timp şi bani pentru lucruri care nu valorează. Putem să împrumutăm mii de euro de la bancă pentru a face o nun-
tă pompoasă. Acolo lumea trăieşte foarte practic, fără petreceri cu mese etajate. Noi parcă suntem cu toţii întrun fel de competiţie lipsită de sens. - Şi ce are sens, în acest caz? - Înainte de toate, precum ziceam, un copil - avem nevoie de această fericire personală în viaţă, de această nouă etapă şi nou entuziasm. Apoi îmi doresc propria afacere vreau să cresc un produs al meu. Uneori mă întreb unde greşesc, de ce lucrurile care îmi doresc să evolueze mai repede se lasă aşteptate. Soţul mă consolează şi îmi spune că toate lucrurile vin la timpul lor. Eu îl cred şi sper că va veni timpul când voi călători mai mult. Vreau neapărat să văd Parisul - planificăm această călătorie pentru vara viitoare… Am fost la un training unde a trebuit să scriem o listă cu lucrurile care urmează să le realizăm în decurs de şase luni. Peste şase luni, am primit o scrisoare unde erau menţionate acele lucruri şi am constatat că doar două nu apucasem să le realizez… Aşadar, sunt în drept să mă consider fericită! - Noi îţi dorim să rămâi astfel mereu şi să-ţi materializezi toate gândurile bune!
8
LUNI, 7 NOIEMBRIE 2011
www.timpul.md
FEMEIA
Culinar.md
Cu ce rămânem la final? Mira Tănase mirabela.tanase@timpul.md Nu este o întrebare pe care să ne-o punem la marele final, ci la sfârşitul fiecărei zile trăite. Am făcut ceva în timpul acestei zile, care să merite să fie reţinut prin ani? Am reuşit să privim lucrurile obiectiv şi să fim suficient de raţionali?.. Atunci când cunosc o persoană, mă
Universul condimentelor
Vanilia, esenţială pentru gustul plăcerii
Vanilia este nativă din America Centrală şi este folosită din epoca precolumbiană. Atât mayaşii, cât şi aztecii foloseau vanilia pentru a da aromă unei băuturi speciale, preparată din apă, boabe de cacao şi mirodenii: „chacau haa” (sau „chocol haa”) în mayaşă, sau „cacahuatl” în aztecă. Ciocolata mayaşă, aşa cum este ea încă băută în sudul Mexicului, Guatemala şi Belize, este deseori picantă, conţinând ardei iute şi alte condimente indigene (ienibahar, annatto) sau de import (piper negru, scorţişoară). Îndulcitorii (zahăr sau miere) sunt bineveniţi, dar nicidecum obligatorii. Vanilia a fost folosită pentru prima oară în Europa în aceleaşi scopuri ca în America: pentru a aromatiza ciocolata de băut, foarte căutată de nobilimea secolului XVII. Ciocolata de băut europeană era aproape exclusiv dulce şi putea folosi o mulţime de aromatizatori suplimentari, cum ar fi anasonul sau scorţişoara, dar şi produse animale exotice ca moscul sau ambra cenuşie; principala contribuţie a Europei a fost însă înlocuirea apei cu laptele, care a culminat mult mai târziu, la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu producerea de tablete de ciocolată cu lapte. În afara ciocolatei, vanilia este folosită pentru un mare număr de mâncăruri dulci din bucătăria occidentală; folosirea ei în preparatele nedulci este foarte rară. Vanilia este esenţială pentru multe reţete de prăjituri, checuri, budinci dulci şi chiar pentru băuturi dulci pe bază de lapte; mai mult, patiseria (ştrudelul din Germania, Austria şi Republica Cehă) se serveşte deseori cu sosuri fierbinţi, aromate cu vanilie. Cea mai importantă aplicaţie însă, aproape proverbială, este îngheţata de vanilie. Cea mai mare parte a produselor industriale „cu aromă de vanilie” nu conţine vanilie adevărată, ci mult mai ieftina vanilină sintetică, constituentul principal (dar nu unic) al aromei vaniliei. Spre deosebire de alte condimente, procesarea vaniliei este destul de complicată, pentru că păstăile proaspete de vanilie nu au niciun gust. Din această cauză - dar si pentru că trebuie polenizată manual în zonele din afara Mexicului -, vanilia este una din cele mai scumpe mirodenii. Se pare că urmează imediat după şofran şi trufe. Vanilia nu este des folosită în combinaţie cu alte mirodenii, deşi şofranul şi scorţişoara ar fi interesant de încercat. Tonka sau frunzele de pandanus sunt alternative interesante; o altă posibilitate sunt distilatele din flori (trandafir, kewra). (M. T.)
gândesc automat dacă îmi va schimba într-un fel sau altul viaţa. Cred că de la fiecare vieţuitoare din jurul nostru avem ceva de învăţat - în mod special, de la oamenii cu care interacţionăm. Prima impresie pentru mine contează întotdeauna, chiar dacă recunosc că era o vreme în care această primă impresie nu mai putea fi apoi schimbată. Pe parcurs am învăţat însă că pot învăţa ceva de la fiecare şi nu trebuie decât să las ca asta să se întâmple de
la sine, dacă nu acum, cu siguranţă, într-o bună zi... Cu mulţi ani în urmă eram nevoită în fiecare zi, prin prisma muncii, să ascult un coleg vorbind despre mâncare şi despre reţete culinare. Nu am înţeles nimic atunci, însă acum îmi dau seama că îi sunt recunoscătoare. Astfel de exemple cred că putem da fiecare dintre noi, dar cel mai important este câţi dintre noi pot face la un moment dat ca totul să conteze.
Paste cu vinete Ingrediente - trei vinete - patru-cinci roşii - doi căţei de usturoi - ulei - sare, piper - paste (late şi lungi sau macaroane) Mod de preparare Fierbe pastele conform instrucţiunilor de pe pachet. Curăţă şi taie în bucăţele vinetele. Le vei căli apoi în ulei încins, după care le vei pune să se scurgă pe un şervet absorbant. Pisează usturoiul şi căleşte-l puţin. Adaugă roşiile tăiate în bucăţi cât se poate de mici. Adaugă vinetele şi lasă totul pe foc preţ de câteva minute. Poţi pune fie puţin vin alb, fie puţină apă. Potriveşte de sare şi piper. La final, scurge pastele, spală-le şi căleşte-le în ulei. Amestecă pastele cu toppingul de vinete. Le puteţi servi simple sau cu parmezan ras şi presărate cu câteva fire de verdeaţă.
Notă: Acest fel de mâncare se poate găti şi cu alte forme de paste, nu doar cu tagliatele, depinde de gustul fiecăruia. Se ştie că vinetele sunt o bogată sursă de potasiu, precum şi o sursă de acid folic (aviz pentru doamnele însărcinate…). Pentru a beneficia la maximum de efectele lor benefice, vinetele trebuie gătite şi păstrate în caserole sau la grătar pentru a nu se îmbiba cu grăsime. În 100 grame de vinete găsim două grame de fibre şi 210 miligrame de potasiu.
Pentru răceli şi gripă
Sucul de afine Ingrediente - un litru de apă - 80 g zahăr - 80 g afine
Mod de preparare
Afinele se spală bine, se opăresc şi se lasă să fiarbă aproximativ zece minute. Se pun apoi la răcit. Se lasă să stea o zi şi apoi se strecoară. Se adaugă zahărul şi se amestecă până la dizolvarea acestuia. Este nemaipomenit de bun atunci când aveţi stări de răceală sau gripă. Notă: Un pahar de suc de afine pe zi previne pierderile de memorie, stimulând capacitatea de rememorare a creierului, potrivit unui studiu american, ale cărui concluzii au fost publicate în Journal of Agricultural and Food Chemistry. În ceea ce priveşte memoria, antocianinele facilitează schimbul de influxuri nervoase între celulele cerebrale şi protejează aceste celule ale creierului de procesele neurodegenerative.
FEMEIA
LUNI, 7 NOIEMBRIE 2011
www.timpul.md
9
Culinar.md Când vremea începe să se răcească şi zilele se micşorează…
Alimente ce alungă astenia de toamnă A
stenia de toamnă poate apărea la orice vârstă şi la orice persoană, însă cele mai afectate sunt femeile cu o viaţă activă şi stresantă. De cele mai multe ori, aceste simptome apar în primele zile ale toamnei, când vremea începe să se răcească şi zilele se micşorează, dar uneori manifestările se pot prelungi până în perioada de iarnă. Pentru a fi pregătită pentru aceste eventuale stări, e bine să ştii că alimentele care combat cel mai bine astenia de toamnă sunt cerealele, legumele şi fructele, sucurile proaspete, mierea, ceaiurile de plante, carnea, laptele şi ouăle.
Dovleacul
Toate soiurile de dovleac au efecte uşor sedative asupra sistemului nervos, fapt pentru care sunt recomandate în dieta astenicilor. Dovleacul poate fi consumat copt sau sub formă de plăcintă, crud şi ras în salate cu roşii şi castraveţi sau stors, sub formă de suc. Dacă vom consuma 50 de grame de seminţe de dovleac prăjite pe zi, ne vom asigura doza zilnică de 300 mg de magneziu. Şi sucul de dovleac este un bun remediu. Amestecă 50 ml de suc proaspăt de dovleac cu o linguriţă de miere şi simptomele asteniei se vor atenua. Atenţie! Dovleacul crud este contraindicat persoanelor cu gastrită, cu ulcer gastric sau cu diabet avansat.
Carnea, laptele şi ouăle
Specialiştii au ajuns la concluzia că persoanelor care suferă de astenia de toamnă le lipseşte serotonina. Triptofanul este o sursă de serotonină şi se regăseşte în anumite alimente, precum carnea de curcan, albuşul de ou şi laptele. Şi carnea de vită este bogată în proteine şi fier, fiind un excelent adjuvant al asteniei de toamnă.
Mierea, polenul şi Legumele lăptişorul de matcă
Cerealele
Conţin vitamine şi minerale care ne oferă energia de care avem nevoie în această perioadă. Aşadar, se recomandă ca zilnic, la micul dejun, să consumăm o porţie de cereale cu lapte sau cu iaurt.
Fructele
Consumă zilnic între 200 şi 300 de grame de fructe proaspete - portocale, lămâi, grapefruit, mere, pere, prune, struguri, banane, nuci sau gutui, deoarece sunt deosebit de eficiente pentru astenia de toamnă. Şi sucurile proaspete de fructe au proprietăţi tonice, fiind recomandate în această perioadă.
Consumul zilnic de legume proaspete, precum varză, broccoli, morcovi, ţelină, vinete, ardei gras sau ridiche neagră are efecte benefice uimitoare pentru persoanele obosite, stresate, surmenate fizic şi psihic sau care suferă de insomnie.
Ciupercile
Prin conţinutul bogat de zinc şi vitamine din grupa B, ciupercile tratează excelent anxietatea, oboseala şi stresul. În plus, acestea conţin şi anumite substanţe care stimulează şi întăresc sistemul imunitar, pregătind astfel organismul pentru perioada de iarnă.
Produsele apicole ne menţin psihicul într-o stare excelentă. Polenul şi mierea au o acţiune de tonifiere a organismului, sunt deosebit de revigorante şi aduc un aport important de energie. Lăptişorul de matcă este foarte recomandat pentru întărirea organismului. Acţionează ca un stimulent, tonifiază organismul şi este foarte eficient în stările de oboseală şi stres accentuat.
Ceaiul de plante
Ceaiul de sunătoare combate insomniile şi depresiile, fiind excelent în perioadele de astenie. Totodată, şi ceaiul de rozmarin ajută la combaterea oboselii şi a durerilor de cap, având un efect tonifiant.
Maceratul de mărar
Maceratul de mărar preparat din 20 de linguri de seminţe de mărar şi un litru de vin roşu este un excelent adjuvant al asteniei de toamnă, având proprietăţi energizante. Amestecul se lasă acoperit timp de opt zile, după care se va bea câte un păhărel din acest macerat după fiecare masă. Culinar.md îţi oferă cinci sfaturi pentru a face faţă asteniei de toamnă: 1. Acordă o mare atenţie alimentaţiei, optând pentru preparate cât mai naturale, bogate în legume şi fructe. 2. Micşorează consumul de dulciuri şi paste făinoase în favoarea produselor lactate, a sucurilor proaspete de fructe şi legume, a cerealelor şi supelor. 3. Odihneşte-te cât mai mult timp posibil, profitând totodată din plin de zilele de weekend. 4. Îndepărtează stresul din viaţa de zi cu zi adoptând o atitudine pozitivă şi încearcă să petreci cât mai mult timp în mijlocul naturii. 5. Practică cât mai des exerciţii fizice uşoare, jogging sau mers pe bicicletă. (M. T.)
Prinţesa toamnei, conopida 100 g de conopidă crudă oferă organismului 70 mg de vitamina C, cantitate care este un excelent stimulator al bunei dispoziţii
C
onopida provine din Antalya şi cultivarea ei s-a răspândit în Europa începând cu secolul XVI. Conopida este o legumă bogată în vitamina C. O alimentaţie săracă în această vitamină inhibă producţia de dopamină, aceasta fiind responsabilă de absorbţia fierului, care stimulează energia generală a organismului.
Dopamina intervine, de asemenea, şi asupra controlului stării generale de bine. Un studiu britanic recent a arătat că 100 g de conopidă crudă oferă organismului 70 mg de vitamina C, cantitate care este un excelent stimulator al bunei dispoziţii. În plus, conopida conţine şi o considerabilă cantitate de acid folic (vitamina B9), motiv pentru care dacă vom consuma seara, înainte de culcare, o porţie de conopidă crudă, cu adaos de smântână şi împreună cu unele alimente crocante, cum sunt fulgii de porumb,
putem beneficia după aceea de o profundă stare de calm, care ne va asigura în noaptea ce urmează un somn liniştit şi odihnitor… Conopida este foarte săracă în calorii, doar 20 la 100 de grame şi este, în plus, un inhibitor al apetitului. Printre beneficiile pe care le aduce conopida pentru organism se numără conţinutul ridicat de fibre (3,35 grame la 100 de grame de legumă) şi laxative zaharoase utile pentru stimularea tranzitului intestinal. Este o rezervă de magneziu (11,16 miligrame), mangan - rar întâlnit în le-
gume în aşa mare cantitate (0,17), şi nu în ultimul rând calciu (22 de miligrame) şi potasiu (178,1 miligrame), esenţiale pentru sănătate. Şi la capitolul vitamine conopida stă foarte bine. Are vitamina C (46 miligrame, 100 de grame de legumă acoperind 77% din necesarul zilnic), vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, B9, toate în proporţii care o fac o adevărată pilulă cu B Complex. Conopida conţine substanţe care ajută la prevenirea cancerului, în sensul că împiedică formarea celulelor canceroase şi le elimină acolo
unde ele s-au format deja. Legumele din familia cruciferelor, din care fac parte conopida şi varza, conţin izotiocianaţi şi sulforafan, substanţe care împiedică şi stopează diferite forme de cancer. Efectele sunt foarte importante împotriva cancerului de sân, colon şi a cancerului pulmonar, dar şi împotriva celui ovarian şi de prostată. Ajuta şi la detoxifierea ficatului, iar substanţele specifice pe care le conţine neutralizează substanţele toxice. Asigură o protecţie eficientă împotriva poliartritei şi îmbunătăţeşte funcţionarea sistemul cardiovascular. Dacă despre broccoli se ştia că este o legumă miraculoasă, care previne bolile cardiovasculare şi chiar cancerul, puţini ştiau însă că şi ruda sa, mai puţin faimoasă, conopida, are o acţiune la fel de benefică asupra sistemului cardiovascular. În plus, e mai ieftină şi e autohtonă. Conopida este o sursă bogata de vitamine (C, grupul B, E), minerale (potasiu, calciu, magneziu) şi fibre alimentare. Pentru că are un conţinut înalt de potasiu (320
mg/100 g), această legumă este benefică pentru sistemul cardiovascular. Potasiul joacă un rol foarte important în funcţionarea muşchilor şi, implicit, a celui cardiac, activitatea lui fiind normalizată de acest mineral. Potasiul reglează tensiunea arterială, iar hipertensivii cărora li se prescriu diuretice trebuie să aibă un aport sporit de potasiu, fiindcă mineralele din orga-
nism sunt eliminate odată cu retenţia de apă. Conopida conţine fibre solubile care menţin constante glicemia şi colesterolul. Din cauza conţinutului bogat în fibre, conopida crudă este mai greu tolerată de persoanele cu sindromul colonului iritabil. Pentru acestea, o opţiune mai bună este conopida pregătită în aburi. (M. T.)
022.21.18.45, 022.24.42.69
10
LUNI, 7 NOIEMBRIE 2011
www.timpul.md
FEMEIA
timpul practic O lady la masă
Invitaţia rămâne în picioare (II) La o petrecere de mare amploare, o lady poate descoperi că pe ambele laturi ale mesei sunt aşezate platouri cu aceleaşi preparate. În acest caz, se va servi doar de pe o latură. Nu va considera necesar să vadă ce e şi pe partea cealaltă, în speranţa că va da de nişte bucăţi mai bune de muşchi sau felii mai apetisante de prăjitură. La cele mai reuşite petreceri de acest tip, la capătul mesei doamna va descoperi tăvi de pus pe genunchi, care să ţină atât farfuria şi tacâmurile, cât şi paharul. Odată ce şi-a găsit un loc unde să stea, se poate aşeza şi-şi poate plasa tava pe genunchi. Dacă i se pare că paharul e instabil pe tavă, îl va pune pe o suprafaţă plană, într-un loc convenabil, numai dacă aceasta nu poate fi deteriorată de fundul paharului umed. Când nu are la dispoziţie niciuna dintre variante, o lady îşi aşază paharul pe jos, în faţa ei, ţinându-l foarte aproape şi fiind atentă la invitaţii care se pot împiedica de el. Dacă nu sunt oferite tăvi, ea îşi întinde pur şi simplu şervetul pe genunchi şi aşază farfuria pe el. Are mare grijă să nu taie mâncarea energic, folosind furculiţa şi cuţitul, dacă nu vrea să-i zboare prin încăpere vreo bucată de friptură. Mai târziu se poate întoarce la bufet pentru o porţie suplimentară, dacă doreşte, dar se fereşte să răzuiască rămăşiţele de pe fundul vreunui platou. Dacă mai sunt farfurii curate pe masă sau pe bufet, poate lua alta ori o poate utiliza tot pe cea pe care o are. Când, însă, o lady se serveşte de la bufet într-un restaurant, ea îşi va aminti că igiena cere să ia o farfurie curată ori de câte ori se duce la bufet. Când e timpul pentru desert, gazda sau chelnerul vor trece prin cameră, strângând farfuriile şi tacâmurile folosite. Dacă toţi ceilalţi invitaţi par să fi terminat de mâncat, doamna îşi va da şi ea farfuria. Nu replică: „Staţi puţin, încă mai mănânc din pui”. Odată ce toate tăvile şi farfuriile au fost adunate, doamna mai poate sta cu ceilalţi invitaţi oricât doreşte, cu condiţia să nu rămână ultima. Când hotărăşte să plece, are grijă să-şi ia rămasbun de la gazdă, mulţumindu-i pentru ospitalitate şi pentru amabilitatea de a o fi invitat la un eveniment atât de reuşit. Dacă petrecerea a fost organizată de mai multe persoane, nu trebuie să-şi ia la revedere decât de la una sau două dintre ele. Le mulţumeşte, în special, proprietarilor casei în care s-a desfăşurat petrecerea. De asemenea, când evenimentul a fost organizat de mai multe persoane, trimite biletul de mulţumire celei care a găzduit-o cu atâta graţie.
Bătăturile: cum scăpăm de ele? Pentru a preveni apariţia bătăturilor, optaţi pentru pantofi comozi şi potriviţi mărimii dumneavoastră
F
iecare dintre noi s-a confruntat măcar o dată în viaţă cu problema bătăturilor. Acestea pot fi cauzate de purtarea încălţămintei incomode sau de faptul că aveţi piele sensibilă, sau că mergeţi pe suprafeţe mai dure. Din fericire, există metode atât medicale, cât şi naturiste pentru prevenirea şi tratarea bătăturilor…
Ceapa. Luaţi o ceapă de dimensiuni medii, tăiaţi-o în două părţi şi înmuiaţi-o în oţet. Lăsaţi ceapa astfel pentru 24 de ore, într-un loc
înfăşuraţi degetul, mâna sau piciorul afectate cu tifon.
Permanganatul de caliu. Să scăpaţi de bătături vă ajută şi o băiţă de picioare în care adăugaţi puţină soluţie de permanganat de caliu şi o linguriţă de sare. Ţineţi picioarele în această apă timp de 15-20 de minute. La sfârşitul procedurii, nu ştergeţi picioarele cu prosopul, lăsaţi-le să se usuce în voie. Oţetul. Înmuiaţi o bucată de vată în oţet şi tapaţi bătăturile. Lăsaţi vata înmuiată în oţet pe bătătură peste noapte. Dimineaţa, frecaţi zona cu o piatră ponce.
uă-trei zile. Înainte de această procedură, ţineţi picioarele în apă fierbinte, pentru a înmuia pielea. Bicarbonatul de sodiu. Încă un mod foarte bun de a trata bătăturile este bicarbonatul de sodiu stins în apă. Aceasta desface pielea moartă şi ajută la tratarea bătăturii. Adăugaţi trei linguri cu bicarbonat de sodiu într-un lighean cu apă şi înmuiaţi picioarele. De asemenea, puteţi masa bătăturile cu pastă formată din trei părţi de bicarbonat şi o parte de apă.
Cum se aranjează un bufet Când o lady organizează o cină cu bufet deschis la ea acasă, aranjează masa cu grijă, astfel încât invitaţii să se poată servi comod. Pune pe masă tot ceea ce e necesar pentru ca aceştia să se bucure de mâncare şi asigură accesul uşor la ea (e de preferat să se aşeze masa chiar în mijlocul camerei). Doamna va aşeza farfuriile la începutul rândului şi tacâmurile învelite în şerveţele la final, pentru ca invitaţii să aibă mâinile libere şi să se poată servi. Gazda va pune o lingură sau o furculiţă pentru servire la fiecare farfurie de pe bufet. Băuturile le poate aranja pe o altă masă. Florile sunt un detaliu drăguţ, atât timp cât nu ocupă prea mult spaţiu.
Oaspeţii încep de aici A. Aranjament floral (opţional) B. Farfurii C. Salată D. Tacâmuri pentru salată E. Antreuri
F. Tacâmuri pentru servire G. Garnituri H. Tacâmuri pentru servire I. Platou de pâine J. Tacâmuri şi şerveţele
(Din cartea „O lady la masă. Mic tratat de eleganţă” de Sheryl Shade, John Bridges şi Brian Curtis)
călduţ, apoi o scoateţi din soluţie. Aplicaţi ceapa pe locul cu pricina, de două ori pe zi. Pentru ca ceapa să nu cadă,
Răşina de la conifere. Puneţi un pic de răşină pe un plasture şi aplicaţi-l pe bătătură pe o perioadă de do-
Paza bună... Pentru a preveni apariţia bătăturilor, optaţi pentru
pantofi comozi şi potriviţi mărimii dumneavoastră, încercaţi să folosiţi mănuşi în cazul în care lucraţi cu instrumente de grădină sau genunchiere, dacă ştiţi că veţi sta o perioadă mai îndelungată în genunchi. În cazul în care mergeţi la drum, aplicaţi pe degetele expuse riscului o picătură de cremă, peste care lipiţi un plasture, astfel veţi reduce la zero probabilitatea creării unei bătături. Fiecare dintre aceste metode este foarte efectivă, deci, optând măcar pentru una dintre ele, vă veţi întoarce la modul normal şi sănătos de viaţă şi veţi uita de durerea acută şi insuportabilă cauzată de bătături. Elena Sărăteanu
Studii şi concluzii
Ce riscăm, luptând excesiv cu microbii? Obsesia modernă pentru curăţenie lipseşte organismul de microbii „buni”, care ne întăresc imunitatea. Astfel, duse în extremă, măsurile de igienă ne lasă „descoperiţi” în faţa altor boli, făcândune mai sensibil la alergii şi boli autoimune. Potrivit unor studii recente, citate de evz.ro, reducerea expunerii la bacterii, virusuri şi paraziţi a slăbit şi capacitatea naturală de apărare a organismului, făcându-l vulnerabil în faţa alergiilor severe, a afecţiunilor gastrointestinale (sindromul colonului iritabil şi boala Crohn) şi a celor autoimune (diabet de tip I şi scleroză multiplă) şi chiar a bolilor de inimă. Sistemul imunitar se formează în copilărie şi funcţionează asemenea unei memorii proprii: atunci când vine în contact cu un microb, creează anticorpi şi un anumit tip de răspuns pe care îl ţine minte. Dacă nu e pus la încercare în copilărie, la maturitate acesta va fi incapabil să lupte. Odată cu obsesia pentru igienă, sistemul nostru imunitar a fost hipersensibilizat. Iar în lipsa
unui sistem imunitar bine antrenat, pot apărea toate bolile din lume. Există dovezi care atestă că igiena strictă a adus în special alergii, infecţii respiratorii mai dese, boli autoimune şi inflamatorii, atrag atenţia cercetătorii de la Universitatea „College London”. „Cei care au trăit la ţară sau cei care convieţuiesc cu câini sunt mai puţin predispuşi la toate aceste boli”, spune dr. Graham Rook, profesor de microbiologie în cadrul instituţiei. „Aceste organisme prezente în noroi, apă netratată
şi fecale ne-au însoţit din toate timpurile. Corpul uman s-a adaptat la germeni şi a început să se folosească de ei pentru a-şi antrena sistemul imunitar. În lipsa lor, imunitatea nu mai răspunde atât de bine în faţa alergenilor, virusurilor şi cădem pradă mai repede astmului, răcelilor”, adaugă profesorul Rook. În cazul alergiilor, apare o dezvoltare anormală a reacţiilor organismului. Imunitatea e dezorientată şi răspunde exagerat. Şi paraziţii ajută la tratarea sclerozei multiple şi a bolii Crohn, subliniază oamenii de ştiinţă londonezi. Atunci când au primit tratament pentru paraziţi, bolnavii de scleroză multiplă au recidivat. Acelaşi efect s-a constatat şi în cazul celor cu boala Crohn. Aceste revelaţii ale ştiinţei sunt totuşi riscante. Nu trebuie să ne întoarcem la era holerei, măsurile de igienă nu trebuie abandonate, ci doar temperate.
FEMEIA
LUNI, 7 NOIEMBRIE 2011
www.timpul.md
frumusete
Perfecţiunea feminină
Sexy disde-dimineaţă
Trăiesc sănătos
D
Oana Carasâz
oana.carasaz. timpul@gmail.com
11
acă te-ai săturat să eviţi oglinda la orele dimineţii, nu trebuie decât să încerci să te disciplinezi puţin de cu seară. Astfel, înainte de a merge la culcare, este esenţial să respecţi câteva reguli care te vor scuti de multe bătăi de cap a doua zi şi te vor ajuta să arăţi ca proaspăt scoasă din cutie.
1. Curăţă tenul, gâtul şi decolteul Îndepărtarea machiajului de zi şi a impurităţilor care se acumulează pe tenul tău sunt două dintre lucrurile pe care trebuie să le faci obligatoriu în fiecare seară. Fă procedura cu câteva ore înainte de somn, pentru a evita lenea şi somnolenţa de mai târziu, care te împiedică să-ţi acorzi grija cuvenită. 2. Hidratează tenul Aplicarea unei creme hrănitoare înainte de culcare este esenţială. Doar astfel, dimineaţa, tenul tău va fi curat, perfect hidratat şi mai luminos. 3. Periajul uscat, de două-trei ori pe săptămână Înainte de aplicarea cremei hidratante, este recomandat să foloseşti o perie din fibră vegetală, cu ajutorul căreia să masezi faţa, gâtul şi decolteul. Poţi să recurgi la acest periaj uscat al pielii chiar şi zilnic, dacă pielea ta reacţionează bine. Durata periajului - 30 de secunde în primele săptămâni, iar apoi un minut. După acest procedeu foloseşte o cremă intens hidratantă. 4. Aplică seara felii de castravete pe ochi Feliile de castravete pot să facă minuni pentru ochii obosiţi. Dacă recurgi la acest truc, dimineaţa nu vei mai avea ochii obosiţi, dar nici cearcăne! 5. Aplică tratamente pentru păr seara, înainte de somn Un mic truc e să aplici tratamentele pentru păr seara, înainte de culcare, pentru a permite substanţelor hrănitoare să pătrundă în firul de păr. Foloseşte foehnul pentru a încălzi părul şi a favoriza absorbţia nutrienţilor, după care poţi să înveleşti părul într-un prosop. Dimineaţa se spală părul normal şi se coafează rapid. 6. Ai grijă la ce mănânci seara Cina trebuie să conţină alimente uşoare. Evită să consumi seara paste, orez, cartofi, alcool, produse lactate şi sare. Include în meniul tău zilnic cât mai multe alimente în stare crudă. Legumele şi fructele nu trebuie să-ţi lipsească din meniu. E recomandat să incluzi în alimentaţia ta şi nucile, seminţele crude, avocado, seminţele de cânepă, pudra de roşcove, spirulina, fructele de pădure, broccoli, sucurile verzi. 7. Dormi pe spate Este recomandat să dormi pe spate şi să pui două perne sub cap, pentru că gravitaţia va permite sângelui să circule mai uşor, evitând astfel aspectul de „faţă umflată” dimineaţa.
Alimentele care te feresc de răceală
S
ezonul răcelilor, al virozelor şi al gripelor e doar la început. Pentru a nu ne lăsa răpuşi de o gripă sau de o răceală severă, este bine să fim precaute. Putem face un vaccin antigripal, putem să evităm contactul cu persoane care deja au probleme de sănătate, putem să ne îmbrăcăm mai bine dacă suntem sensibile sau putem avea grijă de alimentaţia noastră. Căci, în funcţie de ceea ce mâncăm, imunitatea poate fi mai mare sau mai scăzută.
Dacă vrei să previi o răceală, nu trebuie decât să consumi… USTUROI. Atunci când simţi că răceala îţi dă târcoale, usturoiul poate face minuni, deoarece conţine mai mult de douăzeci de substanţe antivirale şi antibacteriene. Este cel mai puternic aliment care luptă eficient cu răceala. Poţi să îl consumi în formă crudă, dar dacă nu îţi este recomandat sau te împiedică mirosul, nu-l lăsa deoparte, ci adaugă-l în mâncare. Mic truc: curăţă-l, mărunţeşte-l şi lasă-l să stea 15-20 de minute înainte de a-l folosi la gătit,
te limita doar la varză, poţi să alegi orice legumă din familia c r u c i f e re l or : varză roşie, varză de Bruxelles, broccoli, conopidă.
deoarece se activează enzimele care întăresc sistemul imunitar. ECHINACEEA. Studiile efectuate până în prezent au dovedit că echinaceea întăreşte sistemul imunitar, luptând împotriva simptomelor de răceală, gripă şi alte infecţii. Echinaceea poate fi administrată sub formă de tinctură, capsule sau ceai. VARZĂ. Este o sursă excelentă de vitamina C, dar conţine şi cantităţi importante de fibre, mangan, acid folic, vitamina B şi acizi graşi omega-3. O poţi găsi cu uşurinţă şi în sezonul rece. Nu
MIGDALE. Datorită conţinutului bogat în vitamina E şi în complexul vitaminic B, migdalele întăresc organismul şi-l apără de efectele nocive ale stresului. Aşadar, dacă ai poftă de o gustare nu ezita să consumi un pumn de migdale crude şi nesărate. GREPFRUT. Este bogat în minerale, mai ales în fosfor, potasiu şi magneziu, dar şi în vitaminele C, B1, B2, PP şi ne fereşte cu succes de viroze şi răceli. Dacă urmezi un tratament, consultă medicul înainte de a consuma grepfrut, deoarece poate să interacţioneze cu anumite medicamente (cum ar fi cele pentru colesterol). Oana Carasâz
Sfaturi utile
Uleiul de măsline în cosmetică
U
leiul de măsline poate fi folosit cu foarte mare succes pentru întreţinerea de zi cu zi. Datorită proprietăţilor pe care le are, uleiul de măsline e o adevărată binefacere când vine vorba de îngrijirea pielii. Cremele anti-age pot fi înlocuite foarte uşor cu uleiul de măsline, deoarece diminuează ridurile şi hidratează tenul, regenerează şi curăţă pielea. Dacă eşti hotărâtă să foloseşti uleiul de măsline pentru întreţinere, află că acesta poate înlocui:
Demachiantul. Curăţă pielea şi îndepărtează machiajul cu ajutorul unui disc demachiant îmbibat în ulei de măsline. Graţie formulei sale delicate, uleiul de măsline poate fi folosit pentru îngrijirea zonelor sensibile precum cele din jurul ochilor.
1. Epilare definitivă cu laser 2. Mărirea buzelor 3. Înlăturarea ridurilor cu acid hialuronic şi botox 4. Peelling chimic şi dermoabrazie 5.Tratamentul acneei 6. Corectarea siluetei
Consultaţiile sunt gratuite! În data zilei de naştere, procedurile au o reducere de 5%.
Doar abordarea ştiinţifică a frumuseţii! Adresa: Chișinău, str. Tighina, 49/3 Tel.: 260-500; gsm: 069101793
Cremele de reducere a ridurilor. Datorită proprietăţilor hidratante, uleiul de măsline poate fi folosit cu succes în tratarea liniilor fine ce apar în timp. Aplică şi masează zonele uscate care sunt mai predispuse la apariţia ridurilor. Fă acest lucru de trei ori pe săptămână. În scurt timp vei observa rezultatele. Crema hidratantă pentru faţă. Uleiul de măsline poate fi folosit în locul cremelor hidratante de noapte. După baie sau după curăţarea feţei, aplică puţin ulei de măsline şi masează până când acesta este absorbit de piele. Crema de corp. Pielea are nevoie de hidratare mai ales în zilele friguroase care se apropie. Pune câteva picături de ulei de măsline şi uleiuri aromate (lavandă sau eucalipt) în apa de baie, iar pielea ta se va simţi răsfăţată. Exfoliantul. Amestecă ulei de măsline cu sare de mare pentru a obţine o loţiune exfoliantă eficientă. Foloseşte amestecul pentru a masa tenul şi pentru a îndepărta celulele moarte. Tratamentul de reducere a acneei. Amestecă 25 cl ulei de măsline cu 100 de picături de ulei de lavandă. Cu ajutorul unui disc demachiant, aplică amestecul pe zonele afectate. Vei observa rezultatele în doar câteva zile. Crema cu glicerină pentru mâini. Amestecă două linguri de ulei de măsline cu două picături de ulei esenţial de portocale. Amestecul obţinut se poate păstra la frigider într-o sticluţă cu capac. Unge-ţi mâinile cu acest amestec şi pune-ţi mănuşi de plastic pe care le poţi lăsa în timpul nopţii. Clăteşte-le bine dimineaţă cu apă călduţă. Piatra de călcâie. Aplică comprese cu ulei de măsline pe zonele afectate. Fă acest lucru seara. După ce ai aplicat compresele, încalţă o pereche de şosete! (O. C.)
12
LUNI, 7 NOIEMBRIE 2011
www.timpul.md
FEMEIA
TENDINTE Decorează-ţi singură casa (II) Un ansamblu perfect se constituie doar din detalii mici şi deseori neimportante În decorarea unei camere, trebuie să conteze armonia dintre obiecte şi texturi. Un covor cu un motiv simplu, o veioză asortată la textilele din cameră sau un tablou plasat asimetric sunt detaliile care îţi pot transforma odaia preferată.
Uşor, comod şi… distractiv
Puloverul care ţine de cald
U
n ochi pe faţă, unul pe dos, unul pe faţă… aşa se face tradiţionalul pulover, una dintre cele mai comode şi calde piese din garderobă. Mai mult, în acest sezon, tricotajele sunt adevărate vedete, având undă verde să le combini cu orice haină.
Puloverele merg asortate de minune cu jeanşi. O astfel de ţinută o poţi combina cu o pereche de cizme înalte, din piele întoarsă. La fel de bine poţi mixa puloverul cu leggings din piele - perfect pentru o zi de shopping. Dacă eşti invitată la un eveniment sau o ieşire cu fetele, combină un pulover
XXL la o fustă maxi. Cu siguranţă, vei fi o apariţie de neuitat. Un pulover colorat, o curea în talie, o fustă creion din piele - şi ai o ţinută perfectă pentru serviciu. De cald îţi poate ţine şi cardiganul lung, pe care îl poţi combina cu rochii midi sau lungi. Singura condiţie e să porţi un cardigan dintr-un material moale, de calitate, care să nu se scămoşeze şi să îţi ţină de cald. Pentru a fi sigură că poţi purta cardiganul lung în cât mai multe ţinute, optează pentru unul negru sau într-o culoare neutră: maro, gri sau bleumarin. Şi nu uita să te distrezi atunci când asortezi hainele, doar astfel vei obţine o ţinută admirată de ceilalţi. Silvia Ursu
Covorul • •
• •
Covorul din living trebuie să fie din materiale uşoare. Nu te complica alegând vechile „persane” dacă nu ai un decor exotic. Alege ceva ţesut, uşor, cu motive simple, care să se asorteze cu perdeaua şi pernele decorative. Ai grijă la covoarele pluşate sau din bucăţi de piele; ele adună multe firimituri şi praf şi, în plus, se curăţă greu. Renunţă la ideea de a acoperi toată pardoseala, dar dacă eşti nevoită s-o faci, alege o mochetă într-o nuanţă neutră, fără modele aiurea.
Veiozele/lămpile • •
•
Lampadarele şi veiozele trebuie să aibă suportul asortat cu detaliile canapelei şi ale mobilei din cameră. Modelele metalice cu aspect mat şi picior subţire sunt de preferat, pentru că sunt discrete în ansamblu. Veiozele cu suport de ceramică sau sticlă sunt mai elegante. Asortează abajurul cu o nuanţă ce se regăseşte în textilele din camera ta.
Tablourile •
•
.md spaţiu dedicat evenimentelor cotidiene de cultură, artă, sport şi divertisment
Dacă-ţi place foarte mult un tablou, aşază-l acolo unde îl poţi privi cel mai des, dar ai grijă să nu concureze cu ecranul televizorului. Nu aşeza niciodată un tablou fix pe mijlocul spaţiului ales. Încearcă să-l poziţionezi asimetric, iar în jurul lui să aşezi alte lucrări, mai mici. Nu pune tablouri pe un perete texturat sau acoperit cu tapet plin de imprimeuri. (S. U.)
c m y k