TIMPUL - FEMEIA

Page 1

Femeia

TIMPUL săptămânală. timpulsă să știi! știi! TIMPULEdiție - Ediție SpecialăApare luni E Etimpul

8 OCTOMBRIE 2012, NR. 36 (89)

Argument

Larisa Turea:

„Portughezele ar avea multe de învăţat de la noi, dar şi noi de la ele...”

Bucură-te de vârsta ta Fără îndoială, ziua în care te-ai privit mai atent în oglindă şi ai văzut o mulţime de riduri uitându-se la tine poate să fie devastatoare pentru morala ta. Am păţit-o şi eu atunci când, uitându-mă în oglindă, am realizat că mă tem de ochii ce Mira Tănase mă privesc. A schimbat însă asta cu ceva frumuseţea mea interioară ? Deşi acele linii ale timpului ar trebui să fie un semnal al momentelor minunate şi al înţelepciunii, femeile nu se pot abţine să nu le vadă ca pe o pierdere de valoare şi frumuseţe şi să înceapă a le ascunde sub machiaj. Este cert că nu există o fântână a tinereţii. În ciuda sutelor de produse anti-îmbătrânire şi a sutelor de lei pe care îi cheltuiești pe aceste produse, nu există nicio fântână a tinereţii sau o soluţie magică pentru a opri efectele îmbătrânirii. Totuşi există câteva lucruri importante pentru schimbarea percepţiei asupra frumuseţii: Frumuseţea se află în spatele fizicului. Ea nu este doar o experienţă fizică, ci şi una psihologică, de asemenea. Cu toţii tindem să gândim că frumuseţea este exterioară, dar studiile ne spun că percepţia a ceea ce este atractiv şi neatractiv este mult mai complicată. Schimbă experienţa vârstei. Deşi nu putem împiedica sau opri schimbările fizice ale îmbătrânirii, putem schimba experienţa îmbătrânirii. Nimeni, niciun doctor, dermatolog sau chirurg nu poate opri schimbările fizice ale îmbătrânirii. Imaginea ta de sine este dinamică. În timp ce îmbătrânirea este inevitabilă şi ireversibilă, imaginea de sine nu este. Ea poate să fie fluidă şi nepreţuită. Imaginea de sine nu este o imagine actuală a noastră, ci este mai mult o experienţă internă. Niciodată vârsta cronologică nu trebuie să te definească. Poţi să te defineşti cu vârsta ta cronologică, dar are prea puţin de-a face cu modul în care te simţi. Poţi să defineşti cum vrei să fii la 40, la 50 şi mai departe. Pune frumuseţea în identitatea ta, nu identitatea în frumuseţea ta. Identitatea ta este alcătuită din multele tale aspecte. Modul în care arăţi este doar unul dintre ele. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, mai multe aspecte din tine pot crea identitatea ta. Nu te teme de vârsta ta. Trebuie să înveţi să nu mai fii speriată de îmbătrânire şi vei arăta mai frumoasă. Atunci când vezi o femeie care este speriată, nu prea ai putea să o numeşti frumoasă. Nu este nimic frumos la teamă. Femeile trebuie să accepte că îmbătrânirea se întâmplă. Echilibrează frumuseţea şi bucură-te de vârsta ta. Frumuseţea contează pentru toată lumea, iar pentru cei care îmbătrânesc frumos nu contează mai mult sau mai puţin, ei doar au acceptat-o altfel.

Dosarele minții

Pagina 6

Din prea multă dragoste

Culinar.md Cartofi cu pui la ceaun P.7

Pagina 8


6

LUNI, 8 OCTOMBRIE 2012

www.timpul.md

FEMEIA

DOSARELE MINTII CLUBUL PĂRINŢILOR

O vorbă bună

Cercelul buclucaș Ieri am avut musafiri, de fapt, nu erau invitații mei, ci ai fetiței mele. În total, trei pișpirice, deși după cum arăta casa puteai să crezi că a prestat acolo o grupă completă de grădiniță. Au scos toate jucăriile, apoi au trecut la design, au decorat camerele, au probat toate rochiile și toți pantofii mei cu toc, au danRamona Szucsik monaszucsik@gmail.com sat, au țopăit, și-au pus bigudiuri și o tonă de accesorii: brățări, eșarfe, pălării. În pauzele dintre reprezentații au ronțăit covrigi din aceia care se sparg într-o multitudine de firimituri. Întâlnirea fetelor a fost cât se poate de plăcută, iar deranjul făcut de ele se suprapunea perfect peste vraiștea deja existentă (aici e momentul să mărturisesc că nu sunt cine știe ce gospodină, ordinea desăvârșită nu m-a pasionat niciodată în mod excesiv, iar asta e o autocritică finuță, deci imaginați-vă dvs. cam cum arăta domiciliul nostru). După ce au plecat fetele, n-au trecut zece minute și la poartă bate cineva: bunica uneia dintre musafire, care în iureșul paradei modei și-a pierdut un cerceluș, nu mai mare decât o bobiță de mazăre mică. Să căutăm cercelul, deci, că plânge păgubita... Asta însemna ca bunica să pătrundă profund în intimitatea deranjului nostru și să caute în patru labe obiectul miniatural printre toate lucrurile și lucrușoarele abandonate la finalul jocului pe jos. Într-un exces de disponibilitate, soțul aduce lanterna: ce priveliște! firimituri, scame, praf, toate obiectele enumerate mai sus și ici-colo câte o urmă de covor. Cercelul, nicăieri... Adevărul e că în momentele acelea nu-mi stătea mintea la operațiunea de căutare, pentru că încercam să-mi imaginez cam ce gândește doamna respectivă despre mine și abilitățile mele gospodărești. Asta e... nu le poți avea pe toate. Și uite-așa mi-am împachetat jena urgent într-un ambalaj de râsete și chicoteli, amintiri recente de la distractiva întâlnire a fetițelor.

Din prea multă dragoste

E xist ă destule mămici care se miră şi se lamentează că fiul lor trecut bine de 20 de ani încă nu-şi găseşte lucrurile în dulap, a devenit un tip comod, aerian şi e total dependent de serviciile materne. Cum s-a ajuns la această nedorită realizare? Unde s-a pierdut copilul independent, autonom, capabil să facă singur alegeri? Astăzi, dragi prieteni, încercăm să reconstituim traseul copilului care doreşte să zboare frumos şi armonios din cuib, dar este incapabil. Aripile-i sunt atrofiate, pentru că întotdeauna cineva i-a spus înainte de a da cu capul de grindă: „Asta-i bine, asta nu-i bine”. Cineva, din prea multă dragoste, l-a cocoloşit şi l-a ferit mereu de orice obstacol. Cineva a preluat eşecurile: „Vai, dacă îi plăteam meditaţii, ar fi intrat la facultate”, dar şi-a însuşit şi victoriile: „Vezi, l-am crescut bine, a reuşit!”.

Ne place bârfa, dar îi urâm pe bârfitori Când aţi bârfit ultima dată? Ieri, la o ceaşcă de cafea cu cele mai bune prietene sau chiar azidimineaţă, în drum spre serviciu? Odată cu apariţia internetului şi, mai nou, a reţelelor de socializare, simt că bârfitul a devenit ocupaţia noastră preferată. Punem cap la cap informaţiile venite din diferite părţi, rezolvăm puzzle-uri şi scheme relaţionale, iar la sfârşitul zilei deducem că am trăit mai mult fericirile şi tristeţile altora, decât pe ale noastre. În ciuda criticilor, bârfa poate fi un lucru bun. Răspândirea informaţiilor despre o persoană în care nu poţi avea încredere sau despre situaţii nedrepte ne poate tempera frustrările, arată un nou studiu. Cercetătorii de la Universitatea din California au cuplat subiecţii la monitoarele care determină intensitatea bătăilor inimii şi le-au cerut să urmărească un joc dintre două persoane, dintre care una trişa. În momentul când au observat comportamentul greşit al unui jucător, bătăile inimilor tuturor subiecţilor s-au intensificat semnificativ. Când li s-a oferit posibilitatea, majoritatea

subiecţilor au transmis jucătorului onest o notă prin care îl înştiinţau că adversarul era necinstit. „Odată cu răspândirea informaţiei despre persoana care a avut un comportament incorect, bătăile inimii au reintrat în ritmul normal, iar subiecţii nu s-au mai simţit atât de frustraţi”, a spus unul din autorii studiului, Robb Willer. El a continuat, explicând că, de multe ori, bârfa apare din grija faţă de alţii, iar acest obicei are şi un efect social pozitiv. În plus, anume persoanele generoase par să utilizeze deseori acest tip de bârfă. Criticată şi blamată de mulţi, bârfa joacă un rol important în menţinerea ordinii sociale - un scop ce a adus beneficii pentru evoluţia noastră ca indivizi. Po-

Cineva a refuzat să vadă că „puiuţul” a crescut şi i-a dictat mereu pe ton mai blând sau mai autoritar ce are de făcut. Cineva, dintr-o îngrijorare exagerată, a citit jurnalul copilului-adolescent ca să afle din timp dacă nu cumva în anturaj se conturează vreo prezenţă ameninţătoare ori seducătoare. Sunt doar câteva dintre erorile de „pilotaj” în această complicată meserie. Excesul de zel este dăunător chiar şi atunci când vine din prea multă dragoste. Grija exagerată, drobofobia (așa

trivit cercetătorilor, în timp ce strămoşii noştri au început să trăiască în grupuri tot mai largi, a devenit imposibil pentru ei să monitorizeze comportamentul tuturor membrilor. Acest fapt a determinat o evoluţie a practicilor lingvistice, în special a bârfei, prin care să împărtăşească informaţiile privind reputaţia anterioară a noilor membri. Studiul menţionat mai sus a analizat doar bârfa motivată de altruism, şi nu cea rău-intenţionată, motivată de interese ascunse, care poate ruina reputaţii şi planta neîncredere. Autorii consideră că o astfel de bârfă nu oferă beneficii sociale. „Bârfa maliţioasă este reală. Uneori, oamenii bârfesc pentru a se răzbuna faţă de adversarii lor sau pentru a avansa în societate, ori carieră. Nu am studiat această formă a bârfei, dar credem că anume existenţa acestui tip de bârfă atrage atâta negativism şi critici. Am urmărit să arătăm că bârfa poate avea şi o importantă funcţie socială”, a conchis R. Willer. (S. U.)

am numit sindromul drobului de sare), neîncrederea în capacităţile copilului, falsa impresie că tu - mai bătrân şi mai experimentat fiind - ştii mai bine, toate acestea reprezintă paşi împiedicaţi care ruinează călătoria părintelui alături de copilul său. A-i fi alături nu înseamnă a-l sufoca, a-i ceda responsabilităţi nu e sinonim cu a-l abandona. Şi mai cu seamă a-l iubi nu-ţi dă dreptul de a trăi în locul lui. Nu s-a stabilit ştiinţific o vârstă precisă când trebuie

să înceapă procesul de responsabilizare, dar copiii emit semnale. Atunci când copilaşul de doi ani te loveşte peste mână în timp ce-l hrăneşti, iar spanacul decorează întreaga bucătărie s-ar putea să-ţi spună, de fapt, că el doreşte să mănânce singur. Atunci când fetița de trei ani insistă să plece în sandale în toiul iernii, ea te anunță că e pregătită să preia responsabilitatea de a se ocupa personal de capitolul vestimentație, chiar cu riscul unor gafe. Sunt doar presupuneri și o invitație de a lua în serios mesajele transmise de copii. S-ar putea să aveți surprize plăcute, dacă vă încumetați să le acordați credit. Responsabilizarea este un proces măreț care se realizează cu pași mărunți. Nu e niciodată prea devreme să îi arătați copilului că aveți încredere în el, iar aceasta este poate cea mai mare dovadă de dragoste. Ramona Szucsik

În oglindă

Nu ne ruşinăm, ne promovăm

Nu te mai lăuda! Încetează să vorbeşti despre tine! Majoritatea dintre noi au auzit aceste cuvinte acasă, la grădiniţă, la şcoală. După aceste restricţii şi lipsa libertăţii de a vorbi în public, am obţinut liber la „lăudat”, iar reţelele de socializare ne-au ajutat în acest sens. Adevărul trist este că majoritatea laudelor Silvia Ursu sunt vorbe absurde, fără rost, care interesează psihologie@timpul.md puţină lume. Dar este acest fenomen într-adevăr un lucru rău? În acest spaţiu, mai mereu scriu despre mine şi gândurile pe care le am. De fapt, o fac chiar în acest moment! Nu sunt diferită de orice alt antreprenor, care urmăreşte câştiguri mari de pe urma investitorilor, sau de orice alt angajat, care-şi doreşte recunoaşterea meritelor. În jungla socială, când nimeni nu va pune o vorbă bună pentru tine atâta timp cât nu o faci tu, propria promovare devine o necesitate. Şi cu cât mai tare, puternic şi des, cu atât mai bine. Desigur, trebuie să ţinem cont și să nu trecem de linia care ne poate eticheta drept insuportabili şi ofensatori. Pentru a te distinge pe piaţa „promovărilor”, trebuie să fii interesantă. Să ţii cont de detaliile care într-adevăr contează pentru ascultătorii tăi şi care vor genera noi întrebări. Trebuie să fii TU, autentică, reală, fără să încerci să pari altcineva. Nu trebuie să spui ceea ce crezi că vor alţii să audă. Această strategie va reveni ca un bumerang în viaţa ta. Nu sta încruntată şi lasă uşile deschise, pentru ca cei interesaţi de tine să poată trece pragul cu uşurinţă. Fii creativă şi oferă valoare spuselor tale - o poveste spusă cu tâlc, o lecţie sau un simplu banc. Şi ţine cont, dacă nu-i poţi determina pe alţii să vorbească despre realizările tale, înseamnă că nu e nimic despre care poţi povesti.


FEMEIA

LUNI, 8 OCTOMBRIE 2012

www.timpul.md

7

femeia

Larisa Turea:

„Portughezele ar avea multe de învăţat de la noi, dar şi noi de la ele...” - Dragă Larisa Turea, îţi cam ducem dorul aici, în R. Moldova... Cum te simţi la Lisabona? - Dragă Tatiana, îţi mulţumesc! E bine, încerc să mă adaptez, însă aş minţi dacă nu aş recunoaşte că dorul de casă, de copii şi de nepoţi, de prietenii dragi, de tot ce a însemnat viaţa mea anterioară mă face să mă simt, adesea, ca… un dinte smuls. - Avem puţini critici de artă, de aceea orice lipsă o resimţim acut. În Portugalia îţi mai rămâne timp şi pentru această profesie sau ai o altă agendă culturală? - Ei, cum altfel? De câte ori am ocazia, merg la spectacole, la filme şi la concerte, la vernisaje, mai şi scriu. - Cu ce se ocupă o soţie de ambasador într-o ţară extrapopulată şi de moldoveni? Cât de aproape eşti de conaţionalii noştri care muncesc în Portugalia? - Avem câţiva prieteni, cu unii dintre ei, bunăoară, cu medicul Eugen Coroban de la Porto, ne cunoaştem din tinereţe, ne vedem frecvent. Compatrioţii noştri (25 de mii sunt legalizaţi, de fapt, cică ar fi la vreo 60 de mii) muncesc serios (în condiţii de criză e mare lucru să fii angajat), în special pe şantier, la construcţii, dar şi în agricultură; sunt şi medici de succes, învăţători de educaţie fizică şi de muzică; femeile - majoritatea cu studii superioare - sunt menajere apreciate (acum, când fiecare al cincilea portughez e în şomaj, pe umerii nevestelor cade greul, aleargă de la o casă la alta, ca să-şi întreţină familia, nu doar pe cea de aici, dar, de cele mai multe ori, şi pe cea din Moldova!). Ne întâlnim de sărbători sau la acţiunile organizate de Ambasadă şi de cele câteva asociaţii. Un eveniment ce i-a adunat pe ai noştri, dar şi pe portughezii melomani, l-au prilejuit întâlnirile de suflet cu maestrul Eugen Doga: câteva mii de inşi literalmente cu lacrimi în ochi, vrăjiţi de melodiile mult îndrăgite. Pe de altă parte, timpul meu aici pare a fi fără greutate, curge fără noimă, ca nisipul printre degete. Pare mult, dar este… în monede mărunte, de un cent. Volum considerabil, valoare minimă...

- După „Cartea Foametei”, ce ai zice de o nouă carte - a marelui exod - unde să găsim răspuns la nişte întrebări, pe care guvernările de la 1989 încoace refuză să şi le pună. De exemplu: De ce plecăm? Dar mai ales: De ce plecăm şi nu ne mai întoarcem? - Uite, ai pus degetul pe rană: o carte despre exodul basarabenilor. Însă gândul meu duce la celălalt exod, mult mai dramatic, exodul elitelor intelectuale produs după sovietizarea Basarabiei. Păstrez în arhivă câteva interviuri realizate la temă. Exodul a dus în lumea largă personalităţi marcante, precum Tamara Buciuceanu, Iurie Darie, Colea Răutu, Emil Constantinescu şi mulţi, mulţi alţii… E limpede, plecăm din varii motive - economice, dar şi personale, şi profesionale. Totuşi, e şi partea plină a paharului: exodul modern are pronunţate componente pozitive, propune modele şi forme civilizatorii. - Între R. Moldova şi Portugalia există un Acord ce reglementează relaţiile de muncă ale moldovenilor cu angajatorii. Ce prevede acest acord, cât de mult îi protejează pe cetăţenii noştri care muncesc în această ţară? - Exact, funcţionează Aranjamentul administrativ pentru stabilirea procedurii de aplicare a Acordului în domeniul securităţii sociale. Pentru partea moldovenească, documentul a fost semnat de ambasadorul Valeriu Turea, iar pentru partea portugheză - de dl Luís Pedro Russo da Mota Soares, ministrul Solidarităţii şi Securităţii Sociale. Aranjamentul prevede mecanismele de aplicare a Acordului pe toată gama securităţii sociale negociată între părţi, inclusiv boala şi maternitatea, paternitatea şi adopţia, dar şi pensiile de invaliditate, de bătrâneţe şi de urmaş, prestaţii în caz de deces; plata indemnizaţiilor de şomaj; accidentele de muncă şi bolile profesionale; evaluarea gradului de incapacitate; contestarea deciziei de respingere a cererii ş.a. Un important evantai de prevederi legale ce, precum zici, îi protejează pe cetăţenii noştri; ca „organe de legătură” sunt desemnate, pentru Moldova - Casa Naţională de Asigurări Sociale, pentru

Republica Portugheză - Direcţia Generală de Securitate Socială. - Într-o altă ordine de idei, ar putea fi Portugalia un model pentru R. Moldova? - Portugalia e o ţară de vis, multe sunt de invidiat aici. Capacitatea de a renaşte din ruine, ca Lisabona după cutremurul devastator din 1755. Forţa de muncă, dar şi bunăvoinţa, umorul, generozitatea portughezilor. Din punct de vedere concret, palpabil, drumurile, pavajele, şoselele perfecte. Infrastructura turistică, organizarea comunitară, respectul pentru proprietatea privată, dar şi pentru spaţiul public. În orice sătuc, oricât de izolat, nu există casă fără apă curentă şi alte utilităţi urbane, iar piscinele comunitare, cuptoarele de folos obştesc, terenurile sportive şi cele de joacă pentru copii nu sunt considerate un lux, ci fireşti, obișnuite. - Ce nou ai aflat despre această ţară, despre istoria şi tradiţiile ei, ce te-a impresionat de când locuieşti la Lisabona? - Multe ar fi de spus despre tradiţiile culturale şi artistice ale acestei ţări de navigatori celebri! Ţara lui Vasco da Gama, dar şi a lui Camoes, Fernando Pessoa, Jose Saramago, Amalia Rodrigues. Mă impresionează numeroasele muzee, palate şi monumente fascinante, librăriile ameţitoare, târgurile de carte, sărbătorile populare, carnavalurile viu colorate. Un capitol aparte îl constituie tradiţiile gastronomice seculare: au până şi un Institut al Codului, peştele cel mai gustat... - Ce ar avea de învăţat femeile din Moldova de la femeile portugheze? - Păi, dacă ţinem cont că mulţi portughezi s-au căsătorit cu moldovence, cred că şi portughezele ar avea multe de învăţat de la noi. Totuşi, admir modestia şi cumsecădenia femeilor de aici, stilul lor elegant în toate, felul lor de a fi: cald, ataşant, prevenitor. La nivel cotidian, infinita onestitate: absolut exclus să fii coţcărit la piaţă sau la magazin; pentru un rest de 5 cenţi, aleargă până te ajung din urmă, nu-şi însuşesc nimic din ce nu le aparţine.

- Ai trei feciori, deci am putea spune că eşti - sau urmează să fii - soacra cu trei nurori... Eşti pregătită să-ţi „înfrunţi” soarta?! - Ştii cum se zice, „soacra ca şi berea, e bună doar rece şi pe masă”… Deocamdată, am două nurori (să-mi fie sănătoase!), mezinul nu e căsătorit. Fireşte, sunt nişte stereotipuri: la facultate, cu studenţii, procedam la studii de caz pornind de la povestea scrisă de Ion Creangă. Ca şi în multe alte cazuri, lucrurile arhicunoscute sunt percepute superficial. - Ca mamă care a crescut trei băieţi, cum îţi par fetele de astăzi? Cam ce valori au, ce-ţi place şi ce nu-ţi place la ele? - Fetele de astăzi sunt absolut admirabile, o spun în cunoştinţă de cauză, ca profesor universitar. Sunt inteligente, spirituale, binecrescute. Problema este că în majoritate provin din familii monoparentale: printre studenţii mei, 80 la sută veneau din familii divorţate sau părinţi plecaţi. Orfani cu părinţi în viaţă… - Ai fost nu demult acasă. Cum ţi-a părut Chişinăul, atmosfera de aici? S-a schimbat ceva în R. Moldova de când ai plecat? - Oare nu demult? Deja îmi pare o veşnicie… Îmi este drag Chişinăul, în special oraşul vechi, curţile umbroase, aerul său misterios, teii, platanii şi jugaştrii grădinilor. Strada Alecsandri, pe care o băteam zilnic, către teatru, mi-a apărut şi mai golaşă, lăsată la bunul plac al celor ce taie fără scrupule arborii seculari

pentru parcări. Pe mulţi dintre prietenii mei verde-foşnitori nu i-am mai aflat, au căzut victime drujbelor, locul fiind cimentat în pripă. Oriunde în lume pentru aşa ceva se încasează amenzi usturătoare, se duce evidenţa strictă a plantaţiilor verzi… - Şi viaţa culturală, cum ai regăsit-o? Am putea spune că Chişinăul este un oraş european, din acest punct de vedere, sau mai avem până la asemenea calificativ? - Cu certitudine, e un oraş european, deşi, bunăoară, avem prea puţine muzee şi galerii de artă, iar în lunile de vară nu poţi vedea un spectacol teatral, nici de leac. Sperăm însă că vor apărea colective private care, de drag de spectatori, vor juca şi vara… - Ne -am obi şnuit c u reportajele tale inedite de la Cannes. Dar în perioada dintre ediţiile festivalului ce mai scrii, la ce proiecte lucrezi? - În vacanţă, am reluat tema mea obsesivă, foametea din `46: la Arhiva Organizaţiilor Social-Politice am studiat noi documente pe care doresc să le fac publice cât de curând. La invitaţia colegei şi prietenei mele Maria Helena Serodio, preşedintele AICT-Portugalia, am ţinut o conferinţă despre Teatrul Europei de Est la Departamentul Teatru al Universităţii Lisboa. Am publicat un articol despre scenele moldoveneşti după 1989, într-un volum editat în Austria (lansat la Târgul de Carte de la Frankfurt) şi un studiu ştiinţific la acelaşi subiect într-o culegere apărută în Polonia. Mă străduiesc să fiu la curent cu ce

se întâmplă, corespondez cu colegii din branşă: mă bucură CDC-ul lansat de Dumitru Crudu, Dorina Butucioc şi Sava Cibotaru, regret că nu le sunt alături… - Povesteşte-ne, la final, măcar un crâmpei şi din activitatea dlui ambasador Valeriu Turea, ca să înţeleagă cititorii cât de dulce este pâinea unui diplomat... - O pâine ca oricare alta, dobândită în sudoarea frunţii, cu profesionalism şi responsabilitate. Valeriu e unul dintre cei mai experimentaţi diplomaţi, activează în cadrul MAE din primii ani de existenţă a ministerului. A învăţat portugheza, şi-a făcut relaţii în mediul diplomatic, în mass-media, printre factorii de decizie şi autorităţile locale. Muncitor din fire, îi place ce face, e la datorie până târziu, uneori şi în weekend: n-ai să mă crezi, sunt zile când nu reuşim să ne vedem, schimbăm doar două-trei fraze…Despre multe activităţi aflu din presă. Totuşi, în pofida spaţiului restrâns, menţionez cu plăcere: concertele lui Eugen Doga la Lisabona, Cascais şi în sudul Portugaliei; spectacolele cu Mihai Ciobanu, Gheorghe Urschi şi Mariana Mihailă; Conferinţa ştiințifică internaţională dedicată celor 20 de ani ai independenţei RM la Academia de Ştiinţe; expoziţii ale pictorilor Valeriu Ticu, Valentin Guţu şi Ştefan Zaporojan; Festivalul „Deschide uşa, creştine!”; înfrăţirea oraşului Cascais cu Unghenii, podurile de carte Moldova-Portugalia, donaţiile de carte pentru BNM și BNCIC ş.a.m.d.


8

LUNI, 8 OCTOMBRIE 2012

www.timpul.md

FEMEIA

Culinar.md

Acceptare sau compromis?

Mira Tănase mirabela.tanase@timpul.md

Cât de dispus este omul să se accepte pe el şi pe cei din jur aşa cum sunt şi cât de dispus este să facă un compromis în loc să îşi accepte condiţia? Cum poţi echilibra acceptarea de sine şi impulsul de a creşte şi a te îmbunătăţi? Pe de o parte, este o idee bună să te accepţi aşa cum eşti, cu tot cu defecte. Dar pe de altă parte, este de asemenea o idee bună să-ți fixezi un obiectiv şi să ţinteşti spre ceva mai bun decât ceea ce experimentezi în prezent. Cum rezolvi acest conflict cu tine însuţi? Este compromisul cea mai bună soluţie?

Marea majoritate a persoanelor preferă compromisul. Nu se acceptă pe deplin aşa cum sunt, dar nici nu sunt pe deplin dedicate creşterii personale. Aceasta însă este o soluţie proastă. De ce să nu le ai pe amândouă? De ce să nu te accepţi şi să fii pe deplin dedicat creşterii personale? Nu poţi să te bucuri de ambele? De ce să stai permanent să te gândeşti cum ar fi fost dacă?... De ce să fii de fiecare dată doar tu acela care lasă de la el şi acceptă tot ceea ce fac cei din jur? Se spune că, pentru a fi fericit, primul pas pe care trebuie să-l

faci este să-ţi accepți condiţia aşa cum este ea şi să tinzi spre aţi îndeplini visurile şi aşteptările. Prin înrădăcinarea ta în permanent, poziţia ta se detaşează de identitatea ta. Acest lucru face posibilă acceptarea ta necondiţionată aşa cum eşti, în timp ce joci încă curajos jocul creşterii poziţionale, indiferent de rezultat. Acceptarea de sine şi creşterea nu mai sunt în conflict, deoarece acum nu se mai aplică asupra aceluiaşi lucru. Ai separat identitatea ta (acceptarea de sine) de poziţia ta (creştere) şi vei renunţa la ideea de compromis nejustificat.

Cartofi cu pui la ceaun Ingrediente - 500 gr cartofi - un piept de pui - un ardei gras - o ceapă - boia dulce - două linguri pastă de roşii - o linguriţă tarhon uscat - pătrunjel verde - sare, piper - ulei de măsline Mod de preparare Curăţaţi cartofii şi îi tăiaţi felii. La fel procedaţi cu ceapa şi cu ardeiul. Pieptul de pui îl tăiaţi bucăţi nu foarte mici. Puneţi totul într-un ceaun (vă asiguraţi că aveţi unul cu capac). Presăraţi sare şi piper, adăugaţi tarhonul mărunţit şi uleiul de măsline, apoi amestecaţi totul. Pasta de roşii o diluaţi într-o cana de apă şi o adăugaţi în ceaun

(apa trebuie să acopere cartofii şi carnea). Presăraţi şi pătrunjelul tocat, apoi puneţi capacul şi băgaţi ceaunul în cuptorul încins în prealabil. După aproximativ o oră, puteţi să scoateţi capacul şi mai lăsaţi aşa în cuptor vreo 15 minute. Când serviţi această delicatesă, asiguraţi-vă că pe masă sunt murături. Poftă bună!

Notă: Pentru această reţetă eu am folosit un ceaun din lut ars cu capac şi mâncarea a ieşit delicioasă. Să aveţi grijă la cantitatea de sare pe care o puneţi, pentru că tarhonul are proprietatea de a săra bucatele. Această proprietate se datorează nu atât uleiurilor eterice, care se regăsesc în proporție de 1% în frunzele de tarhon, ci sărurilor minerale de sodiu şi potasiu aflate în cantitate mare în plantă.

Tartine cu peşte afumat Ingrediente - 100 gr somon afumat - 100 gr șprot afumat - pâine - cremă de brânză sau unt Mod de preparare Toată lumea știe să facă tartine la micul dejun. Când faceți însă tartine cu pește afumat, aveți grijă să le mâncați imediat ce le pregătiți și să nu lăsați să se impregneze mirosul de afumătură în crema de brânză sau untul folosit. Se poate întrebuința o cremă de brânză simplă sau una cu verdețuri, ceapă, ciuperci, după gustul fiecăruia.

Notă: Preparatele culinare din pește sunt la mare căutare în gastronomia română, și nu numai. Proverbul spune: nicio masă fără pește. Peștele este o sursă de vitamine și minerale. El poate fi

pregătit la grătar, prăjit, la cuptor și exemplele pot continua. Peștele este de asemenea recomandat în multe regimuri alimentare, întrucât conține puțin colesterol și asigură o digestie ușoară. Atenție! În diferite afecțiuni,

peștele gras (crap, somon etc.) nu este indicat. Astfel, cei care doresc un regim de viață cât mai echilibrat trebuie să crească aportul de carne din pește.


FEMEIA

LUNI, 8 OCTOMBRIE 2012

9

www.timpul.md

Culinar.md

Leacurile toamnei... Cura cu prune

Au apărut prunele! Acum mă bucur nespus, pentru că nu trebuie decât să le mănânc, s-a terminat cu perioada copilăriei când primeam 5 lei pe fiecare găleată de prune culese. Aceste fructe aromate şi răcoritoare sunt una din minunile naturii. E păcat să nu profităm de ele atâta vreme cât se găsesc din belşug, nu sunt scumpe, iar beneficiile pentru sănătate sunt imense. Prunele ne aduc o mare concentraţie de vitamine şi minerale, ajută la slăbit, vindecă unele afecţiuni, detoxifică organismul şi fac bine la frumuseţe. Prunele crude, sub formă de suc, nectar sau gem, chiar şi prunele uscate au efectul unui tonic extrem de eficient, înlocuiesc medicamentele şi redau vioiciunea organismului.

Alungă oboseala Detalii convingătoare

Fructe sănătoase de sezon

Ş

tim cu toţii că, în anotimpul rece, organismul nostru are nevoie de mai multe vitamine pentru a se adapta la schimbările bruşte de temperatură. Trebuie să avem grijă la alimentele pe care le consumăm, dar şi la numărul de calorii. Pentru a asigura aportul zilnic necesar de fibre şi vitamine în această perioadă, trebuie să consumăm cât mai multe fructe de sezon. Nutriţioniştii au realizat un top al celor mai sănătoase fructe de toamnă, care ajută la menţinerea sănătăţii organismului.

1. Struguri Prin conţinutul bogat de polifenoli, consumul de struguri reduce riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, împiedicând astfel apariţia aterosclerozei. Strugurii au efecte benefice şi în cazul persoanelor care suferă de artroză, reumatism sau gută, au efect antiinflamator şi în acelaşi timp consumul de struguri conferă organismului o stare de relaxare. Dacă eşti în stare de convalescenţă, stresată sau obosită, aportul de vitamine adus de struguri te va ajuta să remediezi această situaţie.

2. Mere Cu un conţinut bogat de vitamine A, B1, B2 şi C, dar şi de magneziu, fosfor, fier şi potasiu, merele sunt un adevărat izvor de substanţe hrănitoare. Antioxidanţii din aceste fructe ajută la micșorarea nivelului de colesterol, reducând astfel şi riscul apariţiei bolilor cardiovasculare. Tot substanţele antioxidante scad apariţia cancerului de ficat, de colon şi de plămâni. S-a constatat că persoanele care mănâncă multe mere au cu 20% mai puţine şanse de declanşare a oricărei forme de cancer. Merele întăresc şi sistemul osos, iar potasiul din mere ajută la normalizarea tensiunii arteriale.

3. Pere Zemoase şi aromate, perele sunt printre cele mai delicioase fructe de toamnă. Fiind foarte bogate în vitamine şi săruri minerale, aceste fructe asigură buna funcţionare a sistemului

imunitar, mai ales în sezonul rece. De aceea specialiştii le recomandă ca terapie în prevenirea gripei şi a virozelor respiratorii. Fără niciun fel de contraindicaţii, perele sunt indicate şi în terapia reumatismului.

4. Gutui Denumite şi merele de aur, gutuile ne feresc de afecţiunile frecvente ale sezonului rece gripa şi răceala. Nutriţioniştii ne recomandă consumul zilnic de gutui în sezonul de toamnă, deoarece o gutuie pe zi ne ţine departe de inflamaţia gâtului, iar seminţele măcinate au un efect calmant în cazurile de tuse şi bronşită.

ajută şi la tratarea problemelor respiratorii, cum ar fi tusea convulsivă.

7. Cătină

Are un efect antianemic, vitaminizant, tonifiant, creşte imunitatea organismului şi este un bun tonic vascular. Fructele de cătină sunt indicate în cazurile de hipo- şi avitaminoză, arterite, reumatism, ateroscleroză, ulcer, hepatită cronică şi ciroză. Totodată, cătina poate fi folosită şi în cazurile de cancer, dar atunci trebuie consumată în acelaşi timp cu administrarea de citostatice.

8. Măceşe Aceste fructe rubinii sunt considerate campioanele vitaminelor. Ele sunt indicate în prevenirea bolilor cardiace, anemie, hipertensiune arterială, infecţii respiratorii şi reumatism şi ca tratament în cazurile de constipaţie, febră, gripă, guturai, circulaţie periferică deficitară, obezitate şi convalescenţă.

5. Prune

9. Nuci

Folosite din cele mai vechi timpuri ca remediu natural împotriva diverselor afecţiuni, prunele ameliorează durerile reumatice, cresc imunitatea organismului, diminuează inflamaţiile şi ameliorează stările febrile. Se recomandă ca prunele să fie consumate în fiecare dimineaţă, înainte de masă, nefiind indicate însă diabeticilor, deoarece au un conţinut ridicat de zaharuri.

Studiile au demonstrat că nucile ajută la scăderea apariţiei riscului de boală coronariană. Consumul de nuci scade şi riscul apariţiei diabetului sau a cancerului mamar, ele fiind şi un adjuvant în cazurile de ulcer, anemie, reumatism şi artroză.

6. Castane Cu un gust aromat şi rafinat, castanele sunt extrem de sănătoase şi ajută la tratarea diverselor afecţiuni. Sunt o sursă importantă de lipide, calciu, fier, magneziu, mangan, zinc, potasiu, lecitină şi vitamina C şi sunt lipsite de colesterol şi sodiu, fapt pentru care sunt foarte indicate cardiacilor. Totodată, castanele

10. Rodii Acestea sunt o sursă importantă de vitamine C, B5, potasiu, polifenoli, antioxidanţi şi fibre. Ele au un efect antibacterian, previn maladiile virale, răceala şi gripa, precum şi apariţia cancerului de sân. Rodiile acţionează ca un medicament şi în cazurile de cancer de prostată, diabet, limfom şi tuse uscată. Sucul de rodii este foarte indicat persoanelor care suferă de tulburări ale sistemului urinar, fiind un excelent antiseptic. (M.T.)

Prunele pe care le găsim în piaţă sunt de o mare diversitate de soiuri. Toate sunt bune, alegerea tipului de prună pe care îl puteţi mânca în cantităţi mari cu plăcere depinde de gust. O cură de prune este cel mai la îndemână tratament pe care-l putem face, pentru întărirea organismului. Vom elimina toxinele, vom purifica ficatul, toate organele vitale vor primi din plin energie. Banala prună este un rezervor fantastic atât de vitamine A, B1, B2 şi C, minerale precum sodiul, potasiul, calciul şi fierul, cât şi de acizi organici, protide şi celuloză. Datorită substanţelor pe care le conţin, prunele au proprietăţi antipiretice, antihelmintice, depurative, laxative, emoliente şi dezintoxicante.

Laxativul cel mai sănătos

Ce mai conţin prunele? Apă (80%). Ceea ce favorizează eliminarea renală, prunele fiind un ajutor preţios celor care au tendinţa de a face pietre la rinichi sau suferă des infecţii urinare. Şi cei care au o vezică biliară leneşă beneficiază de avantaje, prunele stimulând funcţionarea bilei. Bogăţia de fibre a prunelor şi prezenţa sorbitolului accelerează tranzitul intestinal. Pruna e una dintre cele mai eficiente şi igienice laxative naturale. În caz de colon iritabil, datorită pectinei, elimină crampele şi reglează evacuarea balastului alimentar.

Prunele previn bolile cardiovasculare Aceste fructe aromate mai conţin şi potasiu (300 mg la 100 g de fruct proaspăt). Nevoia zilnică de potasiu a unui adult fiind de 3,2 g, este clar că o cură cu prune va ajuta metabolismul şi va ajuta inima să funcţioneze corect. Furnizând, în medie, 52 de calorii la suta de grame, datorită glucidelor conţinute, nutriţioniştii le recomandă fără rezerve, pentru refacerea rezervelor de energie, bolnavilor cronici, anemicilor, celor cu imunitatea scăzută sau celor cu apetit scăzut.

Proaspete, uscate, gem sau în plăcintă

Cura cu prune poate dura trei zile sau două săptămâni, în funcţie de afecţiunea tratată şi efectele scontate. În cele trei zile se consumă doar prune proaspete, în combaterea aterosclerozei, obezităţii, hipertensiunii şi reumatismului. Cura de mai multe zile presupune consumul acestor fructe cu o jumătate de oră înaintea meselor. Se vor obţine o detoxifiere generală a organismului, întărirea imunităţii şi tonifierea tuturor organelor. Atât pentru efectele diuretice şi laxative, cât şi pentru descongestionarea ficatului, se poate folosi şi decoctul de prune uscate, două căni/zi. În stare proaspătă, prunele au şi utilizări culinare: la plăcintă, tartă, prăjituri, precum şi la prepararea de magiun, dulceaţă, compot, jeleu. Din prune uscate se pregătesc diverse mâncăruri, cu sau fără carne (de post). În scopuri terapeutice, se folosesc prunele proaspete, prunele uscate, produsele obținute din prune (compoturile, îndeosebi) şi decoctul din frunze. Jeleul şi gemul de prune sălbatice sunt un remediu excelent pentru gâtul uscat şi iritat. Pentru efecte imediate, dizolvaţi o linguriţă cu vârf într-o cană cu apă fierbinte în care aţi adăugat suc de lămâie şi puţină scorţişoară şi beţi acest amestec înainte de culcare.

Nu sunt recomandate în diabetul zaharat

Unii medici recomandă cura cu prune ca un remediu natural în cazul problemelor de fertilitate. Mai mult, ele sunt benefice chiar şi femeilor care sunt deja însărcinate, deoarece conţin calciu, fiind indicate mai ales în ultima perioadă a sarcinii, pentru a se evita afecţiunile stomatologice, hipertensiunea, sau, după sarcină, osteoporoza. O singură contraindicaţie au minunatele prune: nu fac bine diabeticilor, din cauza conţinutului bogat în zaharuri. Fiind foarte nutritive, se recomandă sportivilor, copiilor, precum şi persoanelor cu regimuri hipoazotate. În general, despre prune, numai de bine.

Ajută la frumuseţe

Prunele bine coapte se folosesc şi în cosmetică. Măştile cu prune, fiind astringente, sunt recomandate în cazul tenului gras, cu porii deschişi. Fructele se zdrobesc şi se ţin pe faţă timp de 20 de minute, după care se îndepărtează cu apă călduţă. Masca poate fi combinată şi cu un albuş de ou bătut spumă. Cura de prune uscate timp de până la cinci zile pe lună este benefică pentru detoxifierea tenului. Iar dacă, din cauza stresului, traversaţi o perioadă de cădere masivă a părului, faceţi un decoct din frunze de prun şi clătiţi-vă săptămânal cu el pe cap. Ţuica curată de prune, în cantitate mică, este un stimulent general şi un bun tonic digestiv.

(M. T.)


10

LUNI, 8 OCTOMBRIE 2012

www.timpul.md

FEMEIA

PRACTIC

Cum te fotografiezi la nuntă? Toamna în Moldova e în toi, iar zilele de odihnă răsună de la miile de nunți bogate și pline de culoare. Încă din trecut, ziua nunții era considerată cea mai importantă zi din viața tinerilor, fiind însoțită de multe superstiții și prorociri. Se zice că de modul în care vor petrece ziua îndrăgostiții depinde fericirea vieții de familie. În prezent, un detaliu important al evenimentului reprezintă fotografierea. Acest fapt se datorează energiei covârșitoare pe care o emană tinerii căsătoriți. Ei sunt prinși într-o adevărată avalanșă de sentimente, emoții și trăiri sufletești. Pentru mireasă, aceasta este ziua în care anume ea e regina balului, plină de strălucire și șarm. Pentru mire, ziua la fel nu e una simplă, ci cea în care el se desparte de burlăcie și pășește într-o nouă etapă a vieții „acompaniat” de o splendidă prințesă. Din toate detaliile de la nuntă, anume fotografiile sunt cele care păstrează și mențin intactă energia pozitivă a acestei zile deosebite. Mai jos vă propunem câteva sfaturi, cu ajutorul cărora puteți păși cu dreptul în viața de familie. Cea mai des întâlnită superstiție este ca tinerii să fie împreună în pozele de după cununie (înscriere). Anume împreună, și nu unul lângă celălalt. Nu e bine să se fotografieze individual.

Un alt moment important este alegerea fundalului din fotografie. Se zice că anume acesta aduce anumite beneficii viitoarei familii. Nu în zadar agențiile propun sute de idei de sesiuni foto. Iată câteva dintre acestea: Dacă viitoarea familie vrea să aibă parte de bunăstare, atunci trebuie să se găsească în albumul ei o fotografie pe fundalul apei curgătoare (poate fi un havuz, o cascadă sau un râu). Nu sunt benefice fotografiile pe fundalul unui lac, deoarece apa stătătoare nu va putea aduce în viața de cuplu energia mișcării. Un fundal din flori simbolizează mulțumire și satisfacție în relațiile de familie. Acest fapt e legat de ideea că florile poartă cu sine

energia bucuriei. Dacă viitoarea familie se vede în viitor înconjurată de mulți copii, atunci un accesoriu important e un deal de floarea-soarelui. Aceste flori minunate conțin energia soarelui și sunt simbolul fertilității.

Fundalul unor clădiri impunătoare, mărețe, reprezintă luxul și, ca urmare, asemenea fotografii vor contribui ca în viitor tinerii să-și construiască o asemenea viață. Ieșirile la natură și fotografierea pe fundalul unui

lan de grâu, de ex., vor asigura bunăstarea și armonia în relația de cuplu. O relație durabilă va fi asigurată de fotografierea pe fundalul munților și al stâncilor. Cucerirea vârfurilor împreună simbolizează trăinicia relațiilor.

Dacă tinerii sunt foarte energici și plini de viață, atunci aceste calități vor fi menținute peste ani de simbolul focului. Nu se recomandă fotografierea pe fundalul apu s u r i l or de soare și al monumentelor. Apusul e simbolul sfârșitului, i ar m onu mentele, de regulă, reprezintă durerea și tristețea. După petrecere, e important să fie făcut un portret mare, care să poarte peste ani fericirea momentului și să asigure păstrarea armoniei și bunăstării în relațiile de familie. Elena Sărăteanu

Spiritualitate

Influenţa aurei noastre Când sunteţi nevoit să vă confruntaţi cu oameni impuri, care au o orientare morală îndoielnică, vă simţiţi obosit, stresat, nervos, tensionat? Constataţi adeseori că, după ce aţi fost fixat cu privirea de către o persoană cu ochi pătrunzători, vi se face rău? Intrând într-o anumită casă, aţi trăit brusc senzaţii de apăsare şi disconfort, simţind poate că acel loc v-ar respinge? Sunteţi cuprins adesea de o teamă nedefinită, paralizantă, inexplicabilă, în timpul întâlnirilor cu anumiţi oameni? Vă simţiţi încă foarte receptiv ori fragil interior în timpul confruntărilor existenţiale pe care le aveţi cu ceilalţi? Să ştiţi că, atunci când răspunsul la aceste întrebări este afirmativ, cu siguranţă starea dumneavoastră psihică şi mentală nu este tocmai armonioasă şi că aveţi nevoie să cunoașteți ce înseamnă şi cum se realizează

PROTECŢIA AURICĂ. Aura omului sănătos este mare, de formă ovală, compactă, şi înconjurată de o „plasă de protecţie” de natură biomagnetică. Când această „plasă de protecţie” este intactă, persoana respectivă se află într-o permanentă stare de armonie. Din păcate, în prezent, tot mai mulţi oameni au aura „ciuruită”, distorsionată, afectată. Cum şi în ce mod s-a ajuns la această stare de uzură? „Duşmanul de moarte” al aurei este nervozitatea şi oricine intuieşte aceasta dacă ia în considerare, de pildă, faptul că la persoanele răutăcioase şi iritabile apar cu timpul grave dezechilibre. Starea de nemulţumire şi impulsivitate sporită, ca de altfel toate celelalte stări negative pe care le manifestăm deseori (frica, ura, gelozia, revolta), afectează aura dinspre interior, producând „găuri” prin care pot intra în orice moment energiile sau gândurile negative generate de alte fiinţe umane inconştiente sau de fiinţe dezgustătoare din planurile inferioare ale lumilor subtile paralele. Spaţiul eteric este înţesat de tot felul de paraziţi energetici şi de fiinţe cenuşii care ne

pot face rău în mod voit. Elementalii - aşa sunt denumite aceste entităţi - preferă să paraziteze pe corpuri străine şi pot ajunge chiar să pună stăpânire pe sufletul unui om care şi-a menţinut prin gândurile şi acţiunile sale legătura permanentă cu lumile inferioare, sfârşind prin a fi posedat de acestea. Oamenii lansează, prin gândurile lor negative, săgeţi otrăvitoare. Iată de ce, în cunoştinţă de cauză, învăţăturile milenare yoga avertizează asupra pericolului întreţinerii gândurilor meschine, inferioare, care „intoxică” spaţiul şi constituie focare de epidemii psihice şi mentale, dar şi al egoismului, care adăugă zi de zi otrava ucigătoare la aura bolnavă a planetei noastre. Pentru fiecare gând emis avem o responsabilitate uriaşă, deoarece un gând negativ generat de o fiinţă poate fi captat mental de altcineva care va reacţiona iresponsabil, devenind astfel o victimă la a cărei suferinţă am contribuit şi noi. Susţinem, fără riscul de a greşi, că numărul crimelor invizibile este infinit mai mare decât numărul asasinatelor sângeroase din lumea fizică. Din ignoranţă, ură sau frică, oamenii lansează,

prin gândurile lor, săgeţi otrăvitoare a căror putere este uneori deosebit de mare. Noi putem interfera cu acestea şi riscăm să ne lăsăm influenţaţi de ele, ori de câte ori, prin starea noastră dizarmonioasă, favorizăm în propria noastră aură apariţia fisurilor de care am amintit. În plus, otrava urii şi a nervozităţii, a suferinţei şi a tristeţii, a pasiunilor inferioare „se depune” pe obiectele din jur, pe zidurile clădirilor, pe lucrurile personale. Toţi cei care, ulterior, vin în legătură cu aceste obiecte vor fi influenţaţi mai mult sau mai puţin, în funcţie de calitatea şi de starea aurei lor. Cu siguranţă că toate aceste revelaţii cu privire la câmpul energetic, care există nu numai în jurul corpului nostru fizic, ci însoţeşte orice manifestare din Univers, dovedeşte - dacă mai este necesar să o spunem - că trebuie să ştim cum ne putem proteja. Este, aşadar, evident că avem nevoie de o protecţie aurică, ce ne va ajuta să evităm interferenţa cu aceste vibraţii impregnate în locurile pe unde trecem. Mira Tănase


FEMEIA

LUNI, 8 OCTOMBRIE 2012

www.timpul.md

11

frumusete

Perfecţiunea feminină

Miraculosul ulei de Evită alergiile de toamnă măsline Sănătate

U

leiul de măsline este „asul” când vine vorba despre îngrijirea pielii. Pe lângă faptul că este recomandat în îngrijirea tenului deshidratat, uleiul de măsline regenerează şi curăţă pielea, diminuează ridurile, hidratează şi chiar tratează acneea. Cele care vor să arate mereu bine, dar şi să folosească Oana Buzilă remedii naturale pentru a se întreţine, oana.buzila. timpul@gmail.com pot apela cu încredere la uleiul de măsline. Cu ajutorul lui poţi beneficia de o îngrijire perfectă şi complexă. Iată ce poţi face cu ajutorul uleiului de măsline:

Venirea toamnei nu este un motiv de bucurie chiar pentru toată lumea. Plimbările în aer liber nu sunt agreate de cei care sunt predispuşi la alergii. Se ştie foarte bine că și în sezonul de toamnă acestea apar destul de frecvent. Praful sau polenul, care fac tot mai multe victime, sunt factori care influenţează şi favorizează apariţia alergiilor. Acestea se manifestă diferit, în funcţie de sensibilitatea fiecărei persoane. Strănutul, mâncărimea ochilor sau rinoreea sunt doar câteva dintre consecinţele factorilor alergeni. Aceste efecte sunt extrem de neplăcute, creează stări de disconfort şi reuşesc cu succes să dea o notă de nervozitate persoanei care reacţionează la factorii alergeni. În momentul în care polenul şi alţi alergeni ajung în căile nazale, sistemul imunitar îi identifică şi eliberează anticorpi. Anticorpii atacă alergenii, antrenând eliberarea histaminei în organism. Histamina provoacă simptome precum rinoreea sau lăcrimarea ochilor. Praful este un alergen important, deoarece porii ajung foarte ușor în aer. Deşi prevalenţa de vârf se înregistrează în lunile de vară, praful rămâne prezent în aer şi la începutul toamnei. Din aer, acarienii de praf ajung foarte uşor în căile nazale provocând strănutul, lăcrimarea şi rinoreea. Pentru a scăpa de aceste stări de disconfort, trebuie să reduceţi

expunerea la alergenii de toamnă, să încercaţi să menţineţi umiditatea aerului în intervalul 35-50%, cu ajutorul unui umidificator. În măsura în care e posibil, evitaţi ieşirile între orele 10.00-15.00, perioada de vârf în dispersarea polenului. În cazul în care eşti una dintre persoanele care reacţionează negativ la aceşti factori, trebuie să consulţi un medic. Pentru tratarea simptomelor provocate de alergii poţi folosi: corticosteroizi - aceştia se re-

găsesc sub formă de spray nazal şi au rolul de a reduce inflamaţia căilor nazale; antihistaminice - au rolul de a reduce strănutul şi senzaţia de mâncărime prin blocarea acţiunii histaminei; decongestionante - eliberează căile nazale prin calmarea congestiei şi a inflamaţiei; tratament combinat antihistaminice/decongestionante. (O. B.)

SFATURI UTILE

DEMACHIAZĂ ŞI HIDRATEAZĂ

Curăţă pielea şi îndepărtează machiajul cu ajutorul unui disc demachiant îmbibat în ulei de măsline. Având în vedere că uleiul de măsline are o formulă delicată, poate fi folosit pentru îngrijirea zonelor sensibile precum cele din jurul ochilor. Uleiul de măsline poate fi folosit cu succes în locul cremelor hidratante de noapte. După baie sau după curăţarea feţei, aplică puţin ulei de măsline şi masează până când este absorbit de piele. Cum pielea are nevoie de hidratare mai ales în zilele friguroase, pune câteva picături de ulei de măsline şi uleiuri aromate (lavandă sau eucalipt) în apa de baie, iar pielea şi starea ta de spirit vor avea numai de câştigat.

LUPTĂ CU RIDURILE ŞI EXFOLIAZĂ

Datorită proprietăţilor hidratante, uleiul de măsline poate fi folosit cu succes în tratarea liniilor fine care apar odată cu înaintarea în vârstă. Aplică şi masează zonele uscate care sunt mai predispuse la apariţia ridurilor. Amestecă ulei de măsline cu sare de mare pentru a obţine o loţiune exfoliantă eficientă. Foloseşte amestecul pentru a masa tenul şi pentru a îndepărta celulele moarte.

ANTIACNEIC

Amestecă 25 cl ulei de măsline cu 100 de picături de ulei de lavandă. Cu ajutorul unui disc demachiant, aplică amestecul pe zonele afectate. Vei observa rezultatele în câteva zile de tratament.

SALVEAZĂ MÂINILE ŞI CĂLCÂILE USCATE

Amestecă două linguri de ulei de măsline cu două picături de ulei esenţial de portocale. Amestecul obţinut se poate păstra la frigider într-o sticluţă cu capac. Unge-ţi mâinile cu acest amestec şi pune-ţi mănuşi de plastic pe care le poţi lăsa în timpul nopţii. Clăteşte-le bine dimineaţa cu apă călduţă. Aplică comprese cu ulei de măsline şi pe călcâie. Uleiul de măsline hidratează şi înmoaie stratul cornos de pe călcâie.

ÎNTĂREŞTE RĂDĂCINA FIRULUI DE PĂR

Masează-ţi scalpul cu ulei de măsline, seara, timp de 10 zile, şi lasă capul acoperit pe timpul nopţii.

Lupta cu ridurile

P

entru a evita primele semne ale îmbătrânirii ochilor, sau mai exact ale zonei din jurul ochilor, este nevoie de o îngrijire specială. Fie că ne convine sau nu, cu trecerea anilor trebuie să alocăm tot mai mult timp îngrijirii. Pentru a avea o privire luminoasă, zona ochilor are nevoie de o atenţie maximă. Pungile, liniile fine şi ridurile sau cearcănele sunt doar câteva dintre semnele care trădează vârsta. Iată ce trebuie să faci pentru a amâna, măcar puţin, momentul îmbătrânirii pielii din jurul ochilor.

1. Hidratează-ţi pielea cu ajutorul unei creme speciale pentru această zonă Foloseşte o cremă de ochi bogată care are rolul de a hrăni intens pielea uscată. Această cremă va preveni

apariţia liniilor fine de expresie sau a ridurilor, dar le poate estompa și pe cele deja existente. Hidratarea este primul pas pentru o apariţie elegantă şi un machiaj natural. Crema de ochi se întinde prin mişcări circulare ale degetului

inelar, în sensul acelor de ceasornic, începând din colţul extern al ochiului şi continuând prin estomparea uşoară a cremei în jurul zonei externe a ochiului, astfel încât pielea să nu fie întinsă peste măsură.

2. Protejează-ţi pielea cu ajutorul unei creme hidratante de zi care conţine protecție solară Aceasta va lupta cu petele care apar pe faţă odată cu trecerea anilor. Soarele favorizează pierderea tonusului pielii.

3. Relaxează-ți mușchii feței de fiecare dată când simți că tensiunea se adună După orele lungi de muncă în care ai stat cu ochii aţintiţi şi concentraţi în calculator, muşchii feţei din jurul ochilor se află într-o continuă mişcare. Pentru a prevenii liniile şi ridurile de expresie cauzate de tensiune sau de contractarea muşchilor, încearcă să-i relaxezi complet. Trage aer în piept de trei ori şi eliberează tensiunea pe măsură ce expiri. Relaxarea totală pentru eliberarea tensiunii sau meditaţia te pot

face să arăţi mult mai tânără. În zilele în care soarele este destul de puternic trebuie să foloseşti ochelarii de soare. Aceştia au rolul de a ocroti pielea, iar tu nu vei fi nevoită să strângi ochii pentru a te proteja de soare, ceea ce face ca pielea din jur să se rideze. Expunerea la razele ultraviolete duce la creşterea stresului şi la apariţia unor inflamaţii în interiorul pielii. Ţesutul conjunctiv al pielii slăbeşte, cauzând apariţia ridurilor şi pierderea elasticităţii pielii din jurul ochilor. Un alt factor care ajută apariţia ridurilor este stresul. Acesta duce la oboseală constantă şi la apariţia cearcănelor în jurul ochilor! (O. B.)


12

LUNI, 8 OCTOMBRIE 2012

www.timpul.md

FEMEIA

TENDINTE

Pantalonii cu imprimeu – lejeri şi versatili Succesul lor a început în perioada verii. Se pare însă că fashionistele din întreaga lume nu vor să se despartă de ei, introducându-i cu naturaleţe în garderoba de toamnă. Vorbim de pantalonii cu imprimeuri în diferite modele şi culori – de la animal print şi flori colorate, la desene abstracte. Combinaţia cu care nu vei da greş niciodată – un tricou în nuanţe neutre şi un sacou negru vor atenua imprimeul colorat al pantalonilor. Actriţa Jessica Alba are o colecţie impresionantă de pantaloni cu imprimeu şi este o adevărată sursă de inspiraţie când ne dorim ţinute de zi, lejere şi confortabile, dar care nu duc lipsă de detalii şic: o geantă XXL, un colier masiv sau o geacă de piele. Şi interpreta Beyonce, după ce a devenit mămică, a descoperit confortul

pantalonilor largi, imprimaţi cu diferite modele şi culori şi asortaţi nepretenţios la încălţăminte comodă şi sacouri simple. Este o schimbare faţă de rochiile glam în care o vedeam de obicei, dar artista ştie cum să arate îngrijit în orice ţinută. Pantalonii animal print arată cel mai bine într-o ţinută punk-rock, deci nu te sfii să-i combini cu haine din piele, ţinte, franjuri şi eşarfe imprimate cu cranii. Dacă îţi doreşti un stil mai „cuminte”, păstrează restul ţinutei în culori neutre, cu minimum de bijuterii. Pantalonii cu flori sunt uşor de purtat: cu cât sunt mai coloraţi, cu atât restul ţinutei trebuie să fie mai simplu, în negru sau nuanţe neutre. Pantalonii sunt atracţia ţinutei şi nu trebuie să fie eclipsaţi de alt articol vestimentar. Silvia Ursu

Mobila potrivită pentru un dormitor perfect

Dormitorul este locul în care trebuie să te simți în largul tău, să fie poate cel mai confortabil spațiu din întregul apartament. De aceea, e important să te gândești de două ori înainte de a decide asupra modului în care vei aranja mobila. Așadar... Stabilește care este punctul pe care se va focaliza atenția atunci când intri în încăpere. Așa vei decide unde vei amplasa patul și apoi vei stabili unde să așezi restul mobi l i e r u lu i. Sfatul nostru: așază patul întrun colț, pentru un rezultat surprinzător. Aș a z ă c âte o noptieră și o lampă pe fiecare parte a patului. În acest fel adaugi echilibru ansamblului și o să ai unde să așezi un pahar cu apă, cărți sau ceasul deșteptător. Poți să adaugi o bancă sau un cufăr la capătul patului. Astfel vei avea unde să depozitezi păturile și puloverele, precum și un loc unde să stai când te îmbraci. Creează un loc moale unde să te poți odihni. Amplasează un fotoliu în dormitorul tău, pentru un efect cât mai primitor și mai personal. Caută o piesă de mobilier unică, pe care să cadă accentul întregii încăperi. Alege o piesă, de exemplu, un dulap, cu un finisaj interesant, cu o culoare, material sau dimensiune neobișnuită. (S. U.)

c m y k


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.