TIMPUL - FEMEIA

Page 1

Femeia

TIMPUL săptămânală. timpulsă să știi! știi! TIMPULEdiție - Ediție SpecialăApare luni E Etimpul

5 NOIEMBRIE 2012, NR. 40 (93)

Argument

Perioada de tranziţie Cât va mai trece până când vom reuşi să ne punem ordine în gânduri şi să ne facem planuri de viitor? Aceasta este una Mira Tănase dintre întrebările care bântuie gândurile oamenilor ce trec printr-o schimbare majoră în viaţa lor. Nu contează motivul schimbării, domeniul, vârsta pe care o avem, ci contează cum vom aborda viaţa pe care o vom avea de acum înainte. Cele mai importante gânduri cu care trebuie să o apucăm pe un nou drum sunt cele pozitive. Lăsaţi toată durerea la ziua de ieri şi luaţi cu voi doar ce a fost bun. Se spune că puterea exemplului e singura care educă. Nu sfaturile. Uită-te de ce elevii nu-i respectă pe profesori şi refuză să înveţe. Motive sunt multiple, dar unul dintre ele e îmbrăcat în această întrebare: „Cum poate un profesor să mă înveţe să am o viaţa frumoasă şi împlinită, dacă el nu o are?”. Aşa că nu aveţi altceva mai bun de făcut decât să luaţi exemple bune de la oamenii care au trecut şi ei peste momente grele şi au reuşit să meargă mai departe cu demnitate. Ştiu că la fel ca în toate, teoria este simplă, dar atunci când ajungi la practică devine complicat şi anevoios. Există o perioadă de tranziţie în toate, pe care nu trebuie să o alungaţi din viaţa voastră, dar cu cât găsiţi portiţa de ieşire mai repede cu atât va fi mai bine pentru voi. Am învăţat că liniştea sufletească stă în aflarea şi acceptarea adevărului care tronează în spatele unei schimbări, de orice natură ar fi ea. Astfel este recomandat să staţi cu ochii deschişi până când aflaţi adevărul, iar apoi durerea din voi va găsi acea portiţa de ieşire. Nu luaţi niciodată problemele peste noapte cu voi şi nu vă începeţi ziua de azi gândindu-vă la problemele zilei de ieri. Se spune că atragem în viaţă alături de noi oamenii pe care îi merităm şi de pe urma cărora trebuie să învăţăm o lecţie. La asta eu aş adăuga că întotdeauna de pe urma celor din jurul nostru avem de adunat cunoştinţe despre cum să fim mai puternici, mai înţelepţi, mai capabili şi mai experimentaţi. Niciodată nu este uşor să o iei de la capăt, e clar pentru toată lumea, dar atunci când asta înseamnă pentru tine cea mai bună soluţie, trebuie să o faci cu capul sus şi privind cu credinţă spre viitor. Niciodată nu ştim ce ne aşteaptă şi cât timp ne mai aşteaptă ceva, dar până când nu se termină ghemul nu avem altceva mai bun de făcut decât să ne facem noi, singuri, viaţa mai frumoasă.

Mihaela Gherasim: „Îmi place la nebunie ceea ce fac. Cred că asta se vede și pe ecran”...

Dosarele minții Nu lăsa banii să intervină între voi!

P.7

C

O

N

C

U

R

S

„Relaxează-te sănătos”

Participă la concursul “Relaxeazăte sănătos” și poți câștiga un binevenit masaj terapeutic antistres de la salonul de frumusețe „HD STUDIO” (Botanica, str. Cuza-Vodă, nr. 30/1). Trimite pe adresa redacției sau la email concurs@timpul.md talonul de participare împreună cu o scrisoare în

care să menționezi 5 reguli pe care le urmezi în mod obișnuit pentru a-ți păstra sănătatea și vitalitatea. În numărul următor, va fi publicat numele câștigătorului, împreună cu cele 5 reguli de sănătate pe care le practică. Mult succes! www.hd-studio.md

TALON DE PARTICIPARE NUME_____________________________________ PRENUME_________________________________ ADRESĂ___________________________________ TELEFON

PAGINA 6

Culinar.md

PAGINA 8

Supă cremă de pui cu ciuperci


6

LUNI, 5 NOIEMBRIE 2012

www.timpul.md

FEMEIA

DOSARELE MINTII O vorbă bună

Una caldă, una rece Zilele noastre se scurg după clasicul algoritm „una calda, una rece” sau invers… n-are importanţă. Contează însă că aproape de fiecare dată, înainte să se producă alternanţa, uităm că soarele apare negreșit după furtună şi reuşim cu un talent desăvârşit să ne enervăm din orice mărunţiş. Suntem mari Ramona Szucsik monaszucsik@gmail.com meşteri în arta de a face din ţânţar armăsar. E de-ajuns o vorbă, o privire, o situaţie ca să ne sară ţandăra, să ne supărăm, să ne necăjim, să ne îngrijorăm şi apoi să ne văicărim. Câteodată, dar nu prea des, analizând la rece nimicurile pe care le-am lăsat să ne strice ziua, ne umflă râsul, ne încearcă regrete şi imediat promitem solemn ca data viitoare să nu ne mai lăsăm ademeniţi în capcană. Ba chiar, într-un moment de luciditate, te întrebi: „Mie chiar îmi place să fiu supărat?”. Suntem oare o generaţie de isterici? Poate că da, pentru că oamenii se ceartă în orice împrejurare. Cu cât cauza e mai absurdă, cu atât conflictul - mai caraghios. Dar cine să-şi dea seama? Scandalul a devenit un mod de viaţă. Am întâlnit cu toţii persoane care se complac în această stare de nemulţumire cronică şi abia aşteaptă un prilej să se înfurie, să jignească, să înjure. Întrebarea e: de ce unii oameni sunt satisfăcuţi atunci când sunt nefericiţi şi toată lumea din jur de asemenea? Poate pentru că nu au cunoscut niciodată bunătatea şi chiar nu ştiu cum e să fii bucuros? Concluzia nu-mi aparţine. Au spus-o înţelepţii în repetate rânduri şi au demonstrat-o: întunericul înseamnă strict absenţa luminii, iar răul îşi face de cap în lume doar atunci când binele e plecat în concediu.

CLUBUL PĂRINŢILOR

Despre jalnica arătare care mi-a supărat băiatul

Pentru părinţii care au copii în clasa I, de câteva zile programa scolară a pregătit noi chinuri, noi situaţii peste care putem trece doar dacă ne-am îngrijit din timp să punem de-o parte cantităţi apreciabile de răbdare. Bobocii învaţă în această perioadă literele, vă mai amintiţi? - minuscule gângănii albastre pe hârtia albă, care se încăpățânează cu răutate să nu arate aşa cum vrem noi. Ba le creşte un picioruş în plus, ba se strâmbă de parcă ar avea ceva împotriva tuturor, ba se transformă în mici monstruleţi spălăciţi de intervenţiile pic-ului, acel obiect de recuzită care are darul de a readuce foaia la starea iniţială. Perioada preabecedară s-a încheiat şi acum elevii au ocazia să vadă la ce le folosesc toate liniuţele, bastonaşele, cerculeţele cu care s-au luptat în primele săptămâni de şcoală. Dacă le aranjezi aşa cum trebuie, liniuţele şi bastonaşele se transformă în semne purtătoare de mesaj. Îmi amintesc perfect, în urmă cu doi ani treceam

prin focurile alfabetizării împreună cu băiatul meu. Parcă ar fi fost ieri, totul este proaspăt în mintea mea. Văd foi mototolite, lacrimi picurând amar pe caietul liniat. Startul a fost cu peripeții, aveam impresia că n-o să depășim niciodată momentul acesta de criză caligrafică, iar acum nici nu-mi vine să cred că băiatul scrie compuneri, nu-i mai tresare niciun fir de păr la auzul cuvântului „dictare”, s-a împrietenit cu stiloul, iar lecțiile nu mai sunt făcute în acorduri de „of ” și „vai”. Îmi aduc aminte zâmbind câte întrebări au apărut atunci din senin: Dar la ce-mi folosesc toate acestea? Dar de ce nu pot să mă joc acum? Dar de ce trebuie să scriu atâtea rânduri? etc... Am folosit atunci integral acele rezerve de răbdare de care vă spuneam, ba chiar am mai împrumutat de prin vecini. Știam un singur lucru trebuie să fac cumva să o conving pe nesuferita gânganie, prima literă din alfabet, să nu

Nu lăsa banii să intervină între voi! „Nu aduce în discuție o problemă, dacă nu ai o soluție pentru ea”. Fă o listă cu punctele pe care vrei să le atingi, atunci când vă hotărâți să vorbiți despre problemele voastre financiare. Dar gândește-te și la posibilele soluții ale acestora. În loc să stați și să vă stresați din cauza lucrurilor care nu merg cum trebuie, această listă vă va ajuta să vorbiți despre ce trebuie să rezolvați pe termen scurt și lung. Fiind concentrați pe găsirea unor soluții, tensiunea dintre voi se va evapora.

Într-un sondaj realizat în Marea Britanie se arată că, în peste 58% din cupluri, banii au fost factorul principal al despărțirii, spre deosebire de 21% care și-au spus „adio” din cauza infidelității unuia dintre parteneri. Care este secretul unei relații puternice? Învață să vorbești despre problemele financiare într-un mod echitabil, iar certurile pe tema banilor nu vor mai exista. Alege momentul potrivit. Iubitul tău a venit acasă nervos după o zi proastă la serviciu? Nu te repezi să discuți cu el despre telefonul scump pe care și l-a achiziționat zilele trecute. În schimb, adu în discuție subiectul atunci când el este calm și atent. Acest lucru se aplică și pentru tine. Evită să discuți despre bani când

ești supărată. Așteaptă să te calmezi. Nu găsești niciun moment liniștit pe timpul zilei? Planifică discuția pentru viitorul apropiat. Nu critica. Dacă ai fi martoră la o dispută despre bani între doi parteneri ai vedea că, de cele mai multe ori, după ce se ceartă ore întregi, la sfârșit nu rezolvă nimic. Un obicei prost pe care fiecare din părți îl folosește este comentarea în mod răutăcios a cheltuielilor pe care le-a făcut celălalt. Acest lucru nu ajută cu nimic. Mai mult, este foarte probabil ca, în viitor, fiecare să facă cumpărături și să le ascundă de partener. Fă o listă de discuții care vizează o soluție. Există o vorbă care se potrivește perfect în această situație:

Fii un pic mai înțelegătoare. Când discuți cu iubitul tău despre lucruri sensibile cum este tema banilor, o atitudine amiabilă și diplomată este câștigătoare. La urma urmelor, nu vrei să-l faci să se simtă prost sau să-i scoți în față greșelile, ci doar să găsești o soluție pentru problema voastră. Stabilește un timp de discuție. Nu-ți place să te cerți cu iubitul tău toată seara, iar apoi să vă culcați supărați. Alege un interval de timp în care să discuți cu el despre toate problemele financiare pe care le întâmpinați. Dacă stabiliți să vorbiți despre acest subiect 20 de minute, există o probabilitate foarte mare să puneți divergențele la o parte, iar discuția să fie una constructivă, fără să degenereze într-o serie de acuzații irelevante. (S. U.)

mai fie atât de pretenţioasă şi să se lase scrisă de mânuţa unui băieţel de șase ani, necăjit şi dezamăgit de faptul că, în caietul lui, „a” mic e o jalnică arătare. Amintirile îmi sunt foarte proaspete, deoarece acum repet episodul alături de fetița mea, boboc în clasa I. Aveam ceva emoții, recunosc, știind prin ce am trecut în urmă cu doi ani. Dar de data asta a fost altfel – „a” mic de mână e mult

mai ascultător, mai așezat în pagină, mai ordonat, uneori chiar mi se pare că ne zâmbește. Autoarea își amintește scenele lacrimogene și-mi spune: „De ce s-o fi războit frate-meu atât cu litera asta? Uite ce simplu e!”. Se zice că experiența te învață, dar iată că toată pregătirea sufletească și tot antrenamentul au fost în zadar. Prin urmare, dragi părinți, să nu vă temeți în avans pentru momente despre care prietenii sau rudele vă vorbesc la modul amenințător: „Vezi tu când ajungi în clasa a V-a, lasă că te văd eu când o să îl prinzi cu țigara în gură, stai să vezi când o să lipsească toată noaptea de acasă!”. Niciun copil nu este identic cu altul, cu atât mai mult problemele altora nu e obligatoriu să se repete și în istoria familiei dvs. Căutând o cale autentică, avem mari șanse să nu fim prinși în dezastre prezise de cei care au trecut prin viață și le știu pe toate! Ramona Szucsik

În oglindă

Fete numai bune de măritat

Mă simt ca într-o competiție în ultima perioadă. Și nu mă refer la piața angajărilor, ci la piața „fetelor numai bune de măritat”. De fapt, nu am înțeles niciodată această expresie. Ce te califică pentru bună sau nu? Din câte știu, nu există nicăieri publicată fișa „postului” Silvia Ursu de femeie măritată. psihologie@timpul.md Prima dată m-am ciocnit cu această expresie imediat după împlinirea a 18 ani, când am mers pentru prima dată la vot. Persoana care îmi scria numele într-o listă adăugătoare a precizat nonșalant că aș fi „numai bună de măritat”. A doua oară am auzit aceste cuvinte după absolvirea facultății, ulterior la împlinirea a 25 de ani, și după ce am sărbătorit primele șase luni de relație cu iubitul meu. În timp, am făcut o listă lungă de răspunsuri la întrebarea „Când mă chemi la nuntă?”, clasificată conform persoanei care îmi adresează această întrebare – familia mea sau a partenerului, prietenii mei sau ai lui, rude îndepărtate, colegi de serviciu. Așadar, profilul meu de fată cu drept de vot, studii superioare absolvite, care are puțin mai mult de 25 de ani și într-o relație de lungă durată, mă califică direct în cursa de „măritat”. M-am trezit înscrisă în acest concurs fără a mi se cere opinia. Când am zis-o, persoana din fața mea s-a uitat neîncrezătoare la mine și mi-a aruncat: „Și ce ai de gând să faci cu viața ta?”. Ce nu știa interlocutorul meu este că nici viața mea și nici a altor fete „bune de măritat” nu se termină dacă nu semnăm un certificat „de calitate”, căci abia atunci îi simți adevărata savoare și plinătate. Iar respectul, dragostea, fericirea mea alături de omul drag nu vor crește în intensitate după ce voi trece pragul oficiului stării civile sau după ce voi posta pe rețelele de socializare inelul de logodnă.


FEMEIA

LUNI, 5 NOIEMBRIE 2012

www.timpul.md

7

femeia

Mihaela Gherasim:

„Îmi place la nebunie ceea ce fac. Cred că asta se vede și pe ecran”... Tatiana Corai - Dragă Mihaela, de ce REPLICA? De ce ți-ai numit astfel emisiunea, cui îi dai replica în fiecare duminică pe Prime TV?! - REPLICA este emisiunea unde fiecare poate să-și dea replica. În fiecare talk-show social-politic pe care îl urmăriți veți auzi numaidecât un invitat care va exclama: „Am și eu o replică! Dați-mi voie să mi-o spun!”. Acum, după mai mult de un an de când există emisiunea, realizez că este titlul perfect. Eu nu dau replici. Eu doar transmit replica telespectatorilor, iar invitații, la rândul lor, își cer replica, „pentru că suntem la emisiunea REPLICA”, așa zic ei. Mă bucur că emisiunea a reușit să devină o adevărată platformă de dezbateri. Aici se întâlnesc politicieni, experți, bloggeri, oameni cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în Moldova. - Cine face politica editorială a talk-show-ului politic REPLICA? - Nici nu știu dacă există o politică editorială la REPLICA. Echipa emisiunii este formată din doi oameni, eu și Lucia Aprodu, producătorul talk-show-ului. Prin urmare, împreună alegem invitații și subiectele în funcție de evenimentele săptămânii sau cele ce urmează să aibă loc. Decizia finală o luăm joi. Atunci se face și promo, atunci se sună invitații. Televiziunea înseamnă comunicare, așa că desigur directorul Prime TV și colegii noștri află primii ce vom discuta duminică, la 18.30. Pot să spun cu mâna pe inimă că, de când realizez această emisiune, nu am avut niciun caz în care să se intervină pentru a mi se indica ce să fac. Lumea vorbește multe, dar noi continuăm să ne facem munca atât cât reușim de bine. Mă veți întreba: „Cum, nu există deloc cenzură la REPLICA?!”. Prefer ca telespectatorii să răspundă la această întrebare. Atâta timp cât emisiunea are audiență destul de mare pentru acest segment de talk-show, atâta timp cât oamenii îmi spun pe stradă, la magazine sau oriunde altundeva că fac treabă bună, atâta timp eu pot să trag propriile concluzii în ceea ce privește calitatea

discuțiilor. Cred că nu există argument mai bun decât cel al telespectatorilor. - Înainte de REPLICA a fost „Fabrica”. Ce-ţi mai aminteşti despre acea perioadă? - A fost o perioadă frumoasă și plină din viața mea, am acumulat experiență. Mult prea mult însă țin la primul proiect pe care l-am realizat la Publika TV „Publika Report”. Îmi amintesc cu drag de acea perioadă, când trăiam mai mult la televiziune decât acasă. Atunci când la primele ediții invitații veneau relaxați pentru că prima lor întrebare era „Câți ani ai?”. Și când le spuneam că aproape 23, vedeam pe chipul lor un surâs... Aceasta mă mobiliza atât de tare, încât erau cazuri când aceiași invitați ieșeau supărați de la emisiune. Pe urmă oamenii s-au obișnuit și cu mine, și cu formatul emisiunii. Nu mai eram tratată ca un copil căruia i s-a dat voie să se joace de-a televiziunea. Mai târziu am început să realizez ediții și în prime time, ceea ce desigur este un alt nivel, o altfel de pregătire și altfel de viață. - Cât costă o carieră onestă la TV? - Depinde la care cost vă referiți. Pe mine televiziunea m-a costat și mă costă în continuare mult efort, mult timp petrecut la serviciu, mulți nervi pierduți, dar să ştiţi că merită. Nu sunt prima care spune că televiziunea e un drog. Îmi place la nebunie ceea ce fac. Cred că asta se vede și pe ecran. Adrenalina pe care o simți la fiecare transmisiune în direct nu se compară cu nicio altă situație. Sunt momente când vreau să las mâinile în jos și să încep să fac altceva, dar nu trec nici măcar cinci minute și revin cu mare drag la muncă. În meseria mea nu mă plictisesc niciodată. De fiecare dată apar noi și noi evenimente, noi declarații, noi războaie politice și, prin urmare, noi dezbateri. Cel mai important este să-ţi îndeplineşti misiunea de jurnalist - aceea de a informa corect și la timp. Iar dacă vorbim de celălalt sens al cuvântului cost, cel financiar, atunci pot să vă spun că am început în 2007 cu un salariu de 200 de lei, am muncit cu plăcere, am evoluat și a

crescut și salariul. Nu sunt omul care să poată negocia o remunerare grasă. De fiecare dată am impresia că cerșesc când mă gândesc să încep astfel de discuții. De aceea, las managerii să aprecieze calitatea muncii mele. - Eroii principali ai emisiunilor tale sunt politicieni, guvernanţi, persoane importante din stat. Cum te protejezi de eventualele influenţe, poate nu directe, ci indirecte din partea lor? - Acum cinci ani, am început cariera muncind mai întâi ca reporter. Iniţial făceam social, trei luni mai târziu am trecut la politică. Munca de reporter m-a învățat să rezist tuturor ispitelor și provocărilor pe care le pot lansa cei care fac politică. Niciodată nu m-am lăsat mituită, deși au fost cazuri când s-a încercat aceasta. Întotdeauna am discutat cu toată lumea, indiferent pe care partid îl reprezintă. Aproape pe toți cei care reprezintă guvernarea și opoziția astăzi îi cunosc din 2007. Așa că în tot acest timp, m-am călit deja, dacă pot să zic așa. Cred că pentru orice jurnalist cel mai important este să nu confunde trăirile personale cu cele pe care trebuie să le aibă atunci când merge la un eveniment sau scrie o știre. - Ce este prioritar pentru tine când realizezi o emisiune în direct? - În primul rând, eu ador directul. Au fost cazuri când

am fost nevoiți să înregistrăm sau din cauza vreunui demnitar de-al nostru care avea deplasare în străinătate duminică seara și atunci preferam să filmăm emisiunea mai înainte ca să nu pierd dezbaterile sau din cauza condițiilor tehnice. Însă senzațiile unei emisiuni în direct cu cele de la o înregistrare nici nu se compară. Atâta adrenalină, atâtea emoții, atâtea întâmplări de televiziune. Într-o emisiune live invitații sunt mereu concentrați și încordați, iar când înregistrezi parcă se pierde din această concentrare. Pentru mine este foarte important ca toată lumea care participă la discuție să fie activă. Încerc cât de mult posibil să ofer cuvântul sau, cum mai zicem noi, dreptul la replică fiecărui invitat. Pentru aceasta îi studiez dinainte pe cei care vin. R. Moldova nu este o țară tare mare, așa că noi, moderatorii, cunoaștem fiecare expert, blogger, politician, analist etc. În timp, te obișnuiești așa de bine cu fiecare, încât simți când vrea să intervină și chiar ce urmează să spună. Contează foarte mult subiectul emisiunii. Orice temă trebuie documentată și cu cât merg mai profund, cu atât mai sigură mă simt în emisiune. - Unele vedete TV, după o vreme, încep să sufere de vedetism. De ce se întâmplă aceasta?

- Așa cum spuneam mai devreme, eu mi-am început cariera de la reporter. Munca de teren te învață să te ții cu picioarele pe pământ și să simți jurnalismul. Dar mai simplu: atâta timp cât înțelegi ce înseamnă jurnalism și faci aceasta din plăcere, nu poţi să ai sindromul vedetismului. Nu-mi place deloc când pe ecran apar niște fete care habar n-au cum se scrie o știre. Și cel mai ciudat este că în afară de prezentare nici nu vor să audă de altceva. Și pe urmă, mai depinde de caracterul și educația fiecărei persoane. Mie, de exemplu, nu-mi place să fiu prezentatoare și dincolo de sticlă, vreau să mă distrez și să fiu eu însămi. Asta nu înseamnă însă că pot să îmi fac de cap sau să nu am șapte ani de acasă. Responsabilitate și conștiință trebuie să aibă fiecare, indiferent de statut. - Mulţi tineri vin la facultăţile de Jurnalism în speranţa că vor ajunge vedete de televiziune. Ce sfaturi le-ai putea da? - Primul sfat: să învețe meseria, să nu trăiască doar cu visele lor. Să aleagă foarte bine ce vor să facă: presă scrisă, online, radio sau televiziune. Și după aceea să studieze atent specificul meseriei și toate noutățile care apar în jurnalism. În prezent, tendințele sau moda în jurnalism se schimbă foarte des, rămân însă regulile de

comportament, de vorbire și afirmare. - Afirmai undeva că eşti nedespărţită de surioara ta, Olga, căreia îi porţi de grijă ca o mamă şi acest lucru mi s-a părut foarte frumos. Ce face Olguţa, mai sunteţi şi acum împreună? - Locuim în continuare împreună. Olguța este în clasa a XII-a, asta înseamnă că se pregătește să susțină BAC-ul. Avem planuri mari pentru studiile universitare. Urmează să vedem dacă reușim să le implementăm. Pentru mine familia este întotdeauna pe primul loc. Dacă una dintre surori sau familia fratelui meu, sau părinții au nevoie de mine, las totul și sunt alături. Olguța a trecut prin multe încercări grele, dar cu ajutorul întregii familii și mai ales prin forțele sale a reușit să devină un adolescent de care pot spune cu siguranță că sunt mândră. - Cât timp acorzi... tinereţii, care, zice lumea, trece repede şi nu se mai întoarce?! - Ooo, da, tinerețea trece repede, dar nu știu de ce eu am impresia că mă voi simți la fel și la 40 de ani. Desigur că atunci grijile vor fi altele, dar eu cred că, dimpotrivă, atunci voi avea mai mult timp și mai mult chef de a discuta, de a călători, de a mă distra. Asta nu înseamnă însă că nu vreau să fac asta acum. Mă distrez în funcție de cât de mult îmi permite timpul. Ies cel puțin o dată pe săptămână cu prietenii, dar am grijă să stau și cu familia, pentru că mă simt foarte bine în sânul familiei. - Viaţa de prezentator TV se consumă la timpul prezent. Cum te vezi în viitor, peste 10-15 ani? - Sincer, mă văd cu o familie frumoasă, cel puțin doi copii (cred că mai mulți nici nu vreau, dar deja cum o vrea Dumnezeu), cu un bărbat lângă mine pe care să-l iubesc mereu ca în prima zi și mulțumită profesional. Nu știu dacă îmi doresc să fiu prezentatoare de talk și peste zece ani. Mi-aş dori să fac și munca de editor sau chiar de producător la un talk-show mare și de succes sau poate în general nu voi face televiziune. Pe plan profesional, sunt mereu deschisă schimbărilor.


8

LUNI, 5 NOIEMBRIE 2012

www.timpul.md

FEMEIA

Culinar.md

Cafea cu aromă de toamnă Mira Tănase mirabela.tanase@timpul.md

Nu îmi imaginez cum aş putea să mă trezesc dimineaţa fără să mă îndrept somnoroasă spre filtrul de cafea şi să apăs cu putere butonul de pornire. Ca mai apoi să mă pomenesc învăluită în ceaţă şi trezindu-mă în aburii aromatici de cafea tare. Privesc atentă vaporii negrei licori cum se ridică-n jurul meu albi şi mă poartă pe aripi de vise. Din cutia cu amintiri ascunsă în buzunarul sufletului, inima se rupe ca un val, se

agită ca vântul, se dezlănţuie ca o mare furtunoasă. Precum fumul de ţigară… prăfuită, dragostea dispare ca un fum în ceaţă. Ce poate fi mai plăcut decât atunci când te trezeşti să îţi începi ziua cu bună dispoziţie şi cu un gust puternic de cafea care să te pregătească pentru ziua ce urmează? Deja dormim dimineaţa cu o oră mai mult şi seara se întunecă mai devreme. Am trecut la ora de iarnă şi ne

rămâne mai mult timp pentru a sta seara alături de cei dragi în jurul unui ceainic plin cu ceai de romaniţă. Deschid fereastra larg, dau jaluzelele la o parte şi privesc cerul cenuşiu. Cerul plânge, dar nu cu ochii, ci cu norii lui cețoşi. Privesc cum îmi fuge umbra şi tălpile mi se topesc în zori, se scurg vise amăgitoare pe fruntea mea de stele… Mi-am așezat privirea în iarba uscată de toamnă de sub pervazul geamului.

Supă cremă de pui cu ciuperci Ingrediente - 1,5 litri de apă - un pui mic - 250 g ciuperci - o bucată de țelină - o rădăcină de pătrunjel - o ceapă mică - o linguriță de faină - 50 g smântână - un gălbenuș - 1 dl ulei sau unt - sare, piper, jumătate de lămâie Mod de preparare Puiul curățat și spălat se pune la fiert întreg împreună

cu zarzavaturile, în apă rece cu puțină sare. Când este gata, se scoate, se detașează carnea de pe oase și se taie bețișoare sau cubulețe, nu prea mari. După ce carnea s-a fiert și zarzavaturile s-au înmuiat, se strecoară și se pasează. Pireul obținut se pune în supă și se dă în câteva clocote. Gălbenușul, amestecat cu faina și cu smântâna, se toarnă peste supă, se potrivește de sare și se mai fierbe circa 20 de minute. Ciupercile se adaugă în supă împreună cu bucățelele de pui fiert. În final se stoarce în supă jumătate de lămâie. Când crema este gata, se servește cu crutoane și pătrunjel tocat.

Notă: Un mod deosebit de a servi supa cremă este să o așezați pe masă într-o pâine special făcută. Pâinea va fi rotundă, cu coaja tare și cu miezul scobit, iar în interior se va turna supă, garnisindu-se cu crutoane și pătrunjel tocat.

Ciocolată caldă (home made) Ingrediente - două linguri de cacao - două linguri de sirop de arțar sau zahăr - 360 ml lapte de soia - 20 g ciocolată 99% cacao - scorțișoară pudră/esență de vanilie, rom sau migdale Mod de preparare Într-o crăticioară se amestecă pudra de cacao cu siropul, se adaugă laptele puțin câte puțin, amestecând continuu, apoi ciocolata topită. Se pune pe foc și se ține, amestecând ușor, până se înfierbântă laptele și se topește ciocolata. Se închide focul, se adaugă aroma preferată și se toarnă în cești…

Notă: Fie că este frig și simțim nevoia de o băutură savuroasă caldă, fie că avem poftă de ceva dulce și aromat, ciocolata caldă se numără printre preferințele noastre oriunde ne-am afla. Este consistentă, delicioasă, aromată și ne creează o stare de bine și de confort.


FEMEIA

LUNI, 5 NOIEMBRIE 2012

9

www.timpul.md

Culinar.md Șapte alimente Noni - fructul „magice” cu puteri zeilor şi beneficiile antistres! lui misterioase Detalii convingătoare

Am auzit în ultima vreme foarte multe lucruri interesante despre fructul noni şi am ajuns să-l consum datorită multitudinii de proprietăţi benefice organismului de care el beneficiază din plin. Fructul noni este întrebuinţat ca aliment în ţările din Asia şi Australia, dar de beneficiile fructului noni ne putem bucura, de asemenea, consumându-l şi noi sub formă de suplimente naturiste: capsule sau sirop de noni.

Beneficiile fructului noni

Noni se folosește îndeosebi în Malaezia, Filipine, India, Hawaii, America de Sud, unde proprietăţile sale terapeutice sunt bine cunoscute.

1. Alcaloizi

S-au descoperit în compoziţia fructului noni o serie de alcaloizi cu beneficii uimitoare asupra sănătăţii precum ar fi: Xeronina: activator enzimatic şi stimulator al sistemului imunitar. Damnacantal: anticancerigen şi stimulator al sistemului imunitar, îndeosebi al macrofagelor.

2. Tonic general

Fructul de noni şi sucul obţinut din acest fruct este un foarte bun tonic general, pentru a reda vitalitatea întregului organism, prin proprietăţile sale stimulatoare, antimicrobiene şi analgezice. Sucul de noni este foarte indicat în perioadele de stres fizic sau psihic.

3. Vitamine şi minerale

Fructul noni conţine vitamine, minerale, oligoelemente, enzime, antioxidanţi. Noni conţine vitaminele: A, C, beta-caroten, B3. Fructul noni este bogat în minerale precum seleniul, deosebit de important pentru imunitate, fier şi potasiu.

4. Antimicrobian

Fructul noni are în compoziţie agenţi antibacterieni naturali, antivirali şi antifungici. Anumite substanţe din compoziţia fructului

I

ată o listă cu alimente excepționale nu doar pentru un regim de viață echilibrat, ci și cu calități antistres ieșite din comun! Ceea ce mâncăm ne influențează nu doar sănătatea organismului, ci și starea pe care o resimțim la un moment dat în timpul zilei. Așadar, dacă avem un loc de muncă ce ne solicită extrem de mult ori nu suntem liniștiți emoțional din cauza unor probleme ce ne frământă, alimentele pe care le consumăm ne pot ajuta să scăpăm de stres, acționând în mod terapeutic asupra psihicului nostru ori eliberând în organism substanțe ce ne calmează.

Ciocolată

noni, cum ar fi acubina, rubiadina şi alazarina, sunt antibiotice naturale. De aceea, fructul noni se foloseşte în Asia pentru tratarea gastroenteritelor bacteriene produse de infecţiile cu E.coli, salmonella, shigella.

5. Protecţie cardiovasculară

Fructele de noni conţin un fitosterol vegetal cu acţiune hipocolesterolemiantă, care reduce depozitele de colesterol de la nivelul vaselor. De asemenea, scopoletinul, o substanţă întâlnită în noni este vasodilatatoare naturală, având proprietăţi hipotensive.

6. Aminoacizi

Fructul noni conţine numeroşi aminoacizi importanţi pentru buna funcţionare a organismului: alanină; arginină cu rol important în detoxifierea organismului; cistină; glicina; prolină; tirozina: precursor al dopaminei, adrenalinei şi hormonilor tiroidieni. Fructul noni conţine șapte din cei nouă aminoacizi esenţiali, denumiţi aşa datorită faptului că nu se pot sintetiza în organism, fiind necesar aportul extern, din alimentaţie.

Izoleucina.

Leucina intră în structura feritinei, fiind indicată în anemii. Stimulează sinteza de proteine musculare, reglează creşterea celulară, intră în structura hormonilor sterolici. Lizina intră în structura colagenului şi elasti-

nei din piele. Este utilizată pentru sinteza majorităţii proteinelor din organism, inclusiv pentru sinteza anticorpilor. Lizina este necesară pentru absorbţia calciului.

Toată lumea iubește ciocolata, dar puține persoane sunt conștiente de faptul că ea nu este doar delicioasă, ci și hrănitoare! Însă ce îi oferă puterile aproape „magice”? Ciocolata conține flavonoide ce acționează ca un calmant asupra organismului nostru și feniletilamină, o substanță care ne energizează și ne îmbunătățește starea de spirit. Totuși, atunci când consumăm ciocolată trebuie să avem grijă la un lucru foarte important - ea conține și o mare cantitate de zahăr! Ideal ar fi ca atunci când dorim să scăpăm de stres prin „terapie culinară” să ne îndulcim cu ciocolată neagră, deoarece este mai eficientă decât cea normală și conține mai puțin zahăr.

Pentru a alunga starea de stres, dar și pentru a ne menține în formă, ideal ar fi să bem un pahar de suc din fructe de pădure în fiecare zi! Afinele, zmeura, coacăzele etc. - toate sunt o sursă bogată de vitamina C, lucru ce ne ajută să ne întărim imunitatea organismului, dar și să facem mai ușor față stresului de zi cu zi.

Metionina este utilizată pentru sinteza altor aminoacizi în organism: taurina, cisteina, carnitina. Este utilizată pentru sinteza fosfolipidelor: lecitină, fosfatidilcolină din creier. Fenilalanină este utilizată pentru sinteza tirozinei, aminoacid precursor al hormonilor tiroidieni, melaninei (din piele) şi adrenalinei. Fenilalanina are de asemenea efecte analgezice şi antidepresive. Tr i p t o f a n u l e s t e precursor în sinteza neurotransmițătorului serotonină, precursor în sinteza vitaminei B3 (niacină). Deficitul de triptofan favorizează depresia. Triptofanul se găseşte şi în lapte, seminţe de susan, seminţe de floarea-soarelui, soia.

Stafide

Cu siguranță consumăm stafide în prăjituri, cozonac sau înghețată, însă ar fi indicat să ne bucurăm de ele în forma lor naturală. Bogate în acizi Omega-3, mangan, triptofan și cupru, stafidele sunt excelente pentru a ne scăpa de stres. În timp, ele ajută și în cazul insomniilor și sunt benefice pentru relaxare.

Orez brun

Deși avem impresia că nu poate fi o diferență prea mare între orezul brun și cel alb, ne înșelăm. Dacă ne-am obișnui să consumăm doar orez brun (în loc de alb), i-am simți beneficiile în cel mai scurt timp (probabil că la început ar trebui să ne obișnuim cu gustul său puțin diferit). Boabele de orez brun conțin vitamina B din plin, iar aceasta are efecte pozitive uriașe asupra sănătății noastre psihice și fizice. În afară de faptul că ne ajută să ne eliberăm de stres, orezul brun ne oferă și necesarul zilnic de carbohidrați, fără să crească însă nivelul de zahăr din sânge.

Valina

În concluzie, fructul noni poate fi utilizat pentru proprietăţile sale benefice în afecţiuni precum: infecţii (bacteriene, parazitare, fungice, virale), cancer, hipercolesterolemie şi hipertensiune, boli reumatismale, alergii, tulburări de somn, depresie, boala Alzheimer. Orice om are toate motivele să consume acest miraculos fruct şi să-şi ajute organismul la o bună funcţionare o perioadă cât mai lungă de timp. Mai ales că acum în farmaciile naturiste se găseşte şi la noi. Un strop de sănătate nu strică niciodată. (M.T.)

Fructe de pădure

Cartof dulce

Atunci când suntem neliniștiți sau stresați, avem tendința să căutăm alinarea într-o gustare. Într-o astfel de situație, majoritatea dintre noi preferă chipsurile din cartofi. Deși nu realizăm conștient acest lucru, în spatele acestei alegeri există o mică logică. Să renunțam deci la obiceiul de a mai mânca chipsuri și să alegem cartoful dulce în locul lor. Ne va potoli pofta de ceva dulce și ne va hrăni organismul cu fibre și beta-caroten care au puterea de a calma stările de stres sau anxietate.

Soia

De multe ori ne putem simți obosiți, lipsiți de vitalitate sau chiar stresați, deoarece nivelul de proteine din organismul nostru este extrem de scăzut. Putem, așadar, să ne revitalizăm și să scăpăm de stres adăugând soia în alimentația noastră zilnică. Putem adăuga pudră de soia în lapte, în făină ori putem să o presărăm peste mâncărurile pe care le gătim. Consumând des soia, ne vom bucura de sănătate și energie, ea fiind o importantă sursă de proteine, calciu, magneziu și vitamina B.

Sparanghel

Nu foarte mulți dintre noi consumăm sparanghel. Totuși ar trebui să încercăm să îl includem în alimentația noastră, deoarece este o legumă ce ne poate elibera de stres, datorită conținutului ridicat de acid folic și de fibre. Pregătit fiert, la cuptor sau pe grătar, sparanghelul ar trebui să nu lipsească din meniul nostru în nicio săptămână. (M.T.)


10

LUNI, 5 NOIEMBRIE 2012

www.timpul.md

FEMEIA

PRACTIC

Cum dezvăţaţi copilul de cuvinte urâte?

C

opilul dvs. creşte şi începe să vorbească din ce în ce mai mult. Cât de mare e uimirea fiecărui părinte când aude din gura micuţului cuvinte deloc potrivite vârstei lui. „De unde a învăţat aceste cuvinte?”, vă veţi întreba dvs...

Dacă acest cuvânt a fost rostit doar o dată, atunci el poate fi considerat ca fiind rostit întâmplător şi nu prezintă prilej de îngrijorare pentru părinţi. Însă, dacă cuvinţelele-surpriză sunt rostite cu regularitate, atunci pregătiţivă să reparaţi situaţia cât mai repede posibil.

cuvintelor urâte se înscriu nu doar cuvintele obscene, ci şi aprecierile negative la adresa cuiva, cuvintele care jignesc sau înjosesc o altă persoană. Cuvinte parazite sunt şi jargoanele de genul „wow”, „mişto” etc. Ele trebuie excluse definitiv în timpul comunicării cu copilul dvs.

De unde apar cuvintele urâte?

De ce micuţii încep să vorbească urât?

Copiii mici sunt ca un bureţel care „absoarbe” toată informaţia care îi înconjoară - fie pozitivă, fie negativă. La vârsta fragedă, ei încă nu pot filtra cuvintele rele de cele bune. De aceea, ei adoptă cu uşurinţă vocabularul din emisiunile televizate, din filmele privite de părinţi, din comunicarea zilnică a părinţilor, din mediul de la grădiniţă etc. Adulţii de obicei nu controlează pronunţarea cuvintelor parazite, iar copiii le preiau, pentru că ceea ce spune mama şi tata e un model pentru ei. Printre altele, în categoria

De multe ori părinţii sau educatorii de la grădiniță observă că copilul, la un moment dat, începe să folosească astfel de expresii destul de frecvent, iar maturii sunt tot mai puţin pregătiţi pentru a face față unui astfel de comportament dificil. Copiii mici nu reacționează la observaţii sau îşi schimbă comportamentul doar pentru o perioadă scurtă de timp. Există mai multe motive ale apariţiei acestei probleme, dar dacă le găsiți puteți rezolva problema rapid. Aproximativ până la vârsta de cinci ani, un copil poa-

te folosi cuvinte nepotrivite inconștient, fără a înțelege semnificația lor, considerându-le obişnuite pentru o conversație. Cel mai important este ca părinții, auzind aceste cuvinte, să nu intre în panică, ci să reacționeze cât mai calm. De cele mai multe ori, copiii experimentează cu vorbirea, apreciind reacţia părinţilor. Există probabilitatea că cel mic aşteaptă de la dvs. o reacţie aprinsă, şi în cazul în care nu o primeşte, pierde interesul. Încercaţi să-i răspundeţi copilului cu blândeţe în modul următor: „În familia noastră nu se folosesc astfel de cuvinte”. Să mustraţi copilul e interzis! După vârsta de cinci ani, copiii încep să se simtă vinovaţi în urma folosirii cuvintelor neadecvate, de aceea, dacă ei continuă să le rostească, înseamnă că în spatele lor se ascund motive psihologice. Cel mai frecvent înjură copiii ai căror părinți sunt foarte ocupați de ei înşişi sau de muncă. Aceasta este o modalitate unică de a atrage atenția părinților asupra problemele lor. În acest mod, copiii protestează. Într-o astfel de situaţie ar fi bine să reevaluaţi relaţia pe

care o aveţi cu copilul şi să îi oferiţi mai multă atenţie şi timp, să petreceţi serile împreună, să ieşiţi la plimbare, să vă jucaţi - şi problema va dispărea de la sine. Un alt motiv al vorbirii neadecvate poate fi tendinţa copilului de a-i copia pe alţi copii sau adulţi. Adresările necenzurate, în mintea copilului, se asociază cu curajul, puterea şi încrederea în sine. Micuţul vrea să pară mai în vârstă şi mai serios, repetând cuvintele urâte după alţii. Este aproape imposibil să izolaţi copilul de influențele exterioare, însă să-i creaţi condiţii pentru ca el să înţeleagă lucrurile corect prin exemple și asociații, în acest caz - este posibil. Protejaţi copilul de comunicarea cu persoanele negative și urmăriți cu atenție ce emisiuni priveşte la televizor. Astfel, veţi preveni apariţia unei comunicări violente din partea celui mic.

Înjurăturile, ca o compensație Uneori, limbajul vulgar este un fel de a scăpa de stres cauzat de relațiile tensionate

cu colegii, frații sau rudele. Copilul e criticat pentru una, pentru alta, și el folosește cuvinte obscene în calitate de scut sau încearcă să fie neascultător, ca să confirme opinia celor din jur despre el. Un astfel de comportament poate fi provocat și de părinți prin intermediul criticii adresate copilului. De exemplu, când numiți copilul lenos, neatent, neascultător sau rău etc. În ochii părinților, cel mic vrea să fie cel mai bun, cel mai deștept. Dacă insistați să-i ziceți că e un netrebnic, atunci el cu siguranță își va confirma imaginea „unui băiat rău”. Ieșire dintr-o asemenea situație există, dacă veți conștientiza propriile greșeli în educație și vorbire. Întotdeauna e binevenită tendința părintelui de a descoperi trăsăturile și capacitățile unice ale copilului, pe care ulterior să le scoată în evidență. Ce ar trebui să facă părinţii? Cea mai importantă etapă e stabilirea cauzei utilizării în vorbire a cuvintelor obscene. Deci, trebuie să fiți foarte receptiv la orice schimbare de comportament, să-l înconjurați cu grijă și atenție,

însă fără a-i invada lumea interioară. Ajutați copilul să-și dezvolte talentele, capacitățile. Faceți-l să se simtă deosebit. Aici e foarte importat și rolul tatălui, care va putea ajuta copilul să devină mai puternic și mai curajos. În plus, dacă micuțul pronunță cuvinte urâte, nu-l dojeniți și în niciun caz nu-l bateți. Însă nici nu dați dovadă de ignoranță totală. Ignoranța poate semnaliza copilului că el procedează corect. Explicați copilului că frazele rostite de el sunt „nepotrivite și sunt rostite de obicei de oamenii mai puțin educați; tu ești un copil bine crescut de aceea nu ai nevoie de astfel de cuvinte”. Vorbiți cu cel mic de la egal la egal. El va aprecia acest fapt. Luați aminte că dvs. sunteți un model de urmat și dacă veți rosti cuvinte obscene, va urma o întrebare logică din partea copilului: „De ce tu ai voie, și eu nu?”. Atunci vă veți trezi într-o situație incomodă, sau în general veți înceta să mai purtați titlul de mamă și tată ideal. Aveți grijă de copiii dvs.! Elena Sărăteanu

Spiritualitate

Yamma şi niyamma ne învaţă că adevărata lecţie este iubirea Nu doar cunoscătorii ştiu că Yama şi niyama reprezintă pentru yoghini „lecţia I”, o primă lecţie la care trebuie să revenim mereu, cu sinceritate şi dăruire, pentru că ea ascunde într-un mod tainic anumite chei fundamentale care ne permit o veritabilă transformare a universului nostru lăuntric. În lumina legii oculte a rezonanţei, încălcarea constantă a preceptelor etice şi morale reprezintă o contrazicere flagrantă a însuşi scopului urmărit prin practica yoga. De aceea, întotdeauna plafonarea spirituală, exacerbarea orgoliului spiritual sau a egoismului ne indică cu certitudine existenţa unor lacune la acest nivel fundamental. Astfel, este posibil ca un yoghin să practice ore în şir zilnic anumite tehnici yoghine, dar dacă, de exemplu, el nu respectă ahimsa (nonviolenţa), el nu va avea aceleaşi rezultate ca un altul, al cărui ideal

în viaţă este manifestarea constantă a unei iubiri necondiţionate pentru toate celelalte fiinţe umane.

Adevărata lecţie este iubirea Dar să analizăm acum din această perspectivă prima regulă din yama, celebra ahimsa, tradusă uzual ca nonviolenţă, dar care implică, de fapt, trăirea unei autentice stări de iubire pentru tot ceea ce există. Ştim că, la modul fundamental, întreg universul, cu toate fiinţele care îl animă, absolut tot ceea ce există alcătuieşte corpul macrocosmic al lui Dumnezeu Tatăl. Am citit în tratatele yoghine adeseori faptul că yoghinii desăvârşiţi experimentează direct această veritabilă unitate fundamentală cu tot ceea ce există, cu toate celelalte fiinţe umane. Prin urmare, dacă facem rău unor alte fiinţe umane este ca şi cum ne-am face rău nouă înşine, sau chiar mai grav, forţelor divine.

Cu siguranţă că majoritatea yoghinilor reuşesc să-şi controleze eventualele tendinţe de a face rău fizic altor fiinţe, dar aceasta nu înseamnă neapărat şi că ei practică la modul autentic ahimsa. Mai aveţi oare obiceiul de a proiecta gânduri negative la adresa unor alte fiinţe umane, care, de exemplu, v-au nedreptăţit sau v-au făcut să suferiţi? Reamintiţi-vă atunci că forţa gândului este extrem de puternică şi a gândi negativ despre alte fiinţe umane reprezintă în realitate o acţiune agresivă foarte puternică, chiar dacă este nevăzută. Chiar dacă vă imaginaţi că aveţi dreptate sau „sunteţi îndreptăţiţi”. Vă bucuraţi când cineva care v-a făcut să suferiţi se confruntă cu o problemă? Sunteţi adeseori nepăsători sau neglijenţi cu sentimentele celorlalţi? Cu siguranţă este cazul să reveniţi la lecţia I a nonviolenţei. Nepăsarea poate fi confundată uşor, atunci când este privită din perspectiva egoismului sau a orgoliului, cu detaşarea.

Ea nu este totuna cu detaşarea, ci chiar din anumite puncte de vedere i se opune. Cel care integrează cu adevărat ahimsa le priveşte pe celelalte fiinţe ca pe sine însuşi şi nu face rău niciodată, nici nu este nepăsător, pentru că el simte efectiv că şi-ar face rău lui însuşi sau ar fi nepăsător faţă de sine însuşi. O cheie esenţială pe care yoga ne-o pune la dispoziţie, în lumina legii rezonanţei, pentru a reuşi cu adevărat să punem în practică ahimsa, este exact aceea de a trezi în noi o stare de iubire atotcuprinzătoare, singurul mod în care putem reuşi cu adevărat să fim nonviolenţi. Şi, tot în lumina legii rezonanţei, este imperios necesar să înţelegem faptul că, dacă încă mai există chiar şi o singură fiinţă umană faţă de care noi nutrim în mod constant gânduri şi sentimente negative, este imposibil să ajungem la starea de desăvârşire spirituală. Mira Tănase


FEMEIA

LUNI, 5 NOIEMBRIE 2012

www.timpul.md

11

frumusete

Perfecţiunea feminină

Pregătirea părului Scapă de balonare! pentru iarnă SĂNĂTATE

T

oamna este momentul cel mai potrivit pentru ca tu să faci tot ceea ce îţi stă în putinţă să îţi pregăteşti părul pentru iarnă. Poate că multe dintre voi aţi observat că toamna părul are tendinţa de a se regenera. Căderea Oana Buzilă părului poate fi stopată de oana.buzila. multe ori cu îngrijire şi cu timpul@gmail.com soluţii naturale. Factorii care favorizează căderea părului sunt multipli.

FACTORI CHIMICI SAU MECANICI

Vopsirea frecventă şi folosirea foenului sau a plăcii de întins părul, sau chiar a periei rotative, favorizează căderea părului. Chiar dacă decizi că nu vrei să te vopseşti mai rar, evită plăcile de întins părul şi alte instrumente care îţi înfierbântă părul şi îl slăbesc. Părul este extrem de sensibil atunci când este ud. Evită frecarea lui cu prosopul şi scuteşte-l de jetul de aer fierbinte al uscătorului de păr. Dacă îl laşi să se usuce singur, după ce l-ai scurs prin tamponare cu ajutorul unui prosop, va fi mai puţin predispus la rupere şi cădere.

VITAMINELE

Căderea părului este provocată, de cele mai multe ori, de un deficit de vitamine. Pentru a rezolva această problemă, poţi să mănânci zilnic alimente care conţin vitamine, sau poţi chiar să iei diverse suplimente. Vitamina E o regăseşti în germenii de grâu, migdale sau avocado. Vitamina A o poţi lua din morcovi, dovleac, mango, iar vitamina C din citrice. Pierderea podoabei capilare poate fi provocată de nivelul scăzut de cupru din organism. Bea zilnic suc de morcovi sau un suc format dintr-o banană, miere, iaurt şi lapte degresat. De asemenea, poţi consuma timp de două-trei săptămâni un suc din oţet de mere şi un pahar cu apă.

SCAPĂ DE MĂTREAŢĂ

Mătreaţa poate afecta rădăcina firului de păr. Dacă nu o poţi elimina complet cu un şampon special, trebuie să consulţi un medic dermatolog. Pentru a asigura sănătatea firului de păr, poţi să recurgi la masaj. Chiar şi două sau trei minute de masaj al scalpului sunt suficiente în fiecare zi pentru a stimula circulaţia sângelui, necesară pentru sănătatea rădăcinii firelor de păr.

MASAJ CU MĂLAI

Ştiai că mălaiul este foarte bun şi pentru părul tău? Masează bine scalpul cu un pumn de mălai, timp de câteva minute. Apoi, scutură bine mălaiul, dar nu spăla părul. Acest tratament se repetă douătrei zile, abia apoi se spală bine părul.

TRATAMENTE PENTRU PĂR

Poţi găsi multe tratamente de specialitate pentru căderea părului în comerț, dar o alternativă naturală şi aproape gratuită este ceaiul verde. Fă o infuzie cu două pliculeţe într-o ceaşcă de apă, aplică apoi ceaiul pe scalp şi lasă-l să acţioneze o oră, protejându-ţi capul cu un prosop.

OBOSEALA

Poate că nu îţi vine să crezi, dar stresul şi somnul insuficient afectează întregul organism şi pot accentua căderea părului. Renunţă la ideea că recuperezi somnul şi dormi suficient în fiecare noapte.

Balonarea este una dintre problemele cu care se confruntă mai toate femeile. Unele au această problemă numai după ce au mâncat o masă copioasă, dar altele chiar şi după ce au savurat micul dejun. Pentru a remedia… balonarea sau a o preîntâmpina, trebuie ca tu să ai mare grijă la tot ceea ce mănânci pentru a ajuta tranzitul intestinal. Pentru a reuşi să pui

lucrurile în mişcare, nu trebuie decât să mănânci legume şi fructe. Unele legume reuşesc chiar să stimuleze tranzitul intestinal, datorită conţinutului de fibre alimentare. Legumele pot fi consumate oricând, în orice moment al zilei. În cazul în care te-ai săturat să apelezi la diverse trucuri care te ajută să rezolvi problema tranzitului intestinal, iată câteva trucuri naturiste cu

ajutorul cărora vei avea rezultate, dacă vei fi constantă în a le consuma. Varza are efect nutritiv, conţine foarte multă vitamina A, vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, B9, dar şi vitaminele C, E şi fibre. Conopida este bogată în potasiu, calciu, acid ascorbic, proteine, vitaminele C, K, complexul B, caroten. Se consumă în diferite preparate culinare sau conservată. Morcovul este o legumă bogată în glucide, vitamine B1, B2, caroten, minerale - fier, cupru, calciu sau fosfor. Se consumă crud, în salate, sub formă de suc, dar şi în diverse preparate. 100 grame de morcovi au doar 41 de calorii. Ţelina este un tonic al sistemului imunitar. Are componente chimice foarte variate atât în rădăcini, cât şi în frunze, ceea ce explică valoarea ei alimentară şi terapeutică. Pe lângă vitaminele A, B1, B2, C şi proteine, ţelina conţine şi săruri minerale ca: potasiu, sodiu, calciu, magneziu, fier, iod etc. Păstârnacul este foarte hrănitor şi bogat în vitamine ca: A, B, C şi E, conţine săruri minerale, mai ales potasiu şi magneziu, dar şi zaharuri, pectină sau lipide. De asemenea, păstârnacul este indicat în anemii. 100 grame de păstârnac au 72 de calorii. (O. B.)

SFATURI UTILE

Piele catifelată cu ajutorul uleiurilor P

ielea nu trebuie întreţinută şi îngrijită doar în sezonul cald. Vara nu este singurul anotimp în care trebuie să acordăm o anume atenţie pielii noastre şi modului în care avem grijă ca ea să arate cât mai bine. Hidratarea pielii se realizează şi în anotimpul rece, iar apropierea acestui sezon nu ne face decât să ne gândim la ce metodă de hidratare vom apela şi în această iarnă. Pentru a nu mai recurge la cele mai scumpe soluţii, pe care le-am folosit până acum, ar fi bine să încercăm să ne orientăm către modalităţi naturale de hidratare a pielii. Pielea frumoasă este hidrată, elastică şi extrem de plăcută la atingere. Dacă tenul nu este hidratat, poate să prezinte diverse probleme. Cum vremea rece şi vântul sunt factori care determină uscarea excesivă a pielii, ar fi ideal să îţi pregăteşti de pe acuma uleiuri de plante sau fructe care te vor ajuta în lunile care urmează.

Uleiul de măsline

Uleiul de măsline este de mii de ani „elixirul frumuseții”. Deşi în prezent este accesibil în aproape orice colţ al lumii, proprietăţile sale excelente pentru frumuseţe sunt adesea ignorate. Uleiul de măsline are un conţinut ridicat de vitamina E, are un important rol

antioxidant şi protejează pielea de razele ultraviolete. Seara, înainte de culcare, poţi să îţi hidratezi zona din jurul ochilor cu acest ulei. Înmoaie un deget în ulei de măsline şi aplică în zona ochilor, având grijă ca uleiul să nu îţi intre în ochi. Masează delicat şi lasă uleiul să intre în piele. Îl poţi folosi şi pe sprâncene imediat după pensare sau pe

piele după epilare, deoarece are şi un efect calmant. După o baie fierbinte, poţi să îţi faci un masaj cu ulei de măsline, pentru că în aceste momente porii dilataţi ai pielii permit pătrunderea vitaminelor şi a mineralelor. Uleiul de măsline poate fi folosit cu toată încrederea şi în momentul în care ai rămas fără demachiant! Ai să fii surprinsă să vezi cât de

curată rămâne pielea după ce ai trecut cu o dischetă demachiantă înmuiată în ulei de măsline peste faţa ta.

Uleiul de migdale

Uleiul de migdale face minuni pe pielea uscată, mai ales dacă aceasta este predispusă iritaţiilor sau pruritului. Datorită proprietăţilor pe care le are,

uleiul de migdale este foarte des folosit pentru prepararea cremelor cosmetice. Uleiul de migdale se regăseşte chiar şi în compoziţia pudrelor pentru nounăscuţi, deoarece se absoarbe foarte repede. Pentru un efect emolient perfect, uleiul de migdale se aplică pe piele uşor încălzit. (O. B.)


12

LUNI, 5 NOIEMBRIE 2012

www.timpul.md

FEMEIA

TENDINTE

Înveselește-ți toamna cu imprimeuri florale spectaculoase

Credeai că odată cu venirea toamnei trebuie să-ți iei adio de la rochiile și fustițele cu imprimeu floral? Dimpotrivă! Designerii propun pentru sezonul rece o mulțime de ținute cu flori și floricele, care mai de care mai colorate și mai frumos desenate. Într-una dintre cele mai șic colecții pentru toamna 2012, ROCCOBAROCCO ne propune un contrast minunat între roșul-aprins al florilor și pielea neagră, strălucitoare, „punctată” ici-colo cu detalii din catifea fină. În aceeași colecție, poți găsi și un imprimeu mai „soft”, în culori pământii, tipice pentru sezonul rece. În colecția ERDEM, contrastul dintre flori și fundal este foarte puternic, creând un efect spectaculos, de flori pictate. Culorile, deși intense, fac parte din registrul cromatic tipic pentru sezonul rece (negru, albastru, verde), dar capătă un plus de feminitate grație imprimeurilor. Creațiile brandului american DKNY lasă foarte puțină piele la vedere. Paltoanele au guler înalt, cămășile sunt închise până la ultimul nasture, iar fustele sunt purtate cu dresuri opace. Cu toate acestea, colecției nu-i lipsește prospețimea și culoarea, grație petelor de albastru-deschis care se regăsesc pe imprimeuri. Deși cam încărcate la prima vedere, ținutele DOLCE & GABBANA pentru toamna 2012 abundă în detalii spectaculoase și imprimeuri artistice. Unele sunt inspirate din portul romilor, altele par desprinse din picturile de pe icoane, iar bijuteriile masive sunt la fel de impresionante. Cu siguranță, una dintre combinațiile cromatice ale toamnei este roșu + negru. CHRISTOPHER KANE ne propune să optăm pentru eleganța contrastului dintre negru și violet. Tot el ne convinge, o dată în plus, că rochiile midi cu flori XXL ne transformă în vedetele petrecerii. Și ZAC POSEN folosește imprimeuri cu roșu și negru, argintiu și auriu. Florile sunt de dimensiune medie și acoperă tot materialul, iar croielile urmăresc linia corpului, aducând un plus de feminitate și eleganță, accentuată la maximum de rujul roșu seducător. Silvia Ursu

Animă-ți locuința cu nuanțe de violet

În vremuri îndepărtate, violetul era culoarea preferată a regalității, care simboliza luxul, opulența și eleganța, iar uneori avea și conotații mistice. Astăzi însă, violetul a reușit să depășească granița, migrând ușor spre un sector mai accesibil, mai voios și mai familial. În funcție de nuanțele derivate din violet, puteți compune decoruri în diferite stiluri. Astfel, dacă lila-ul este recomandat pentru interioarele romantice, culoarea agudei poate fi integrată într-o cameră masculină. Chiar dacă mulți pot considera violetul o culoare feminină, designerii, în timp, au demonstrat contrariul, că el poate da viață oricărui ambient. Mai mult, este unisex. Nuanțele deschise, calde, asociate cu imprimeuri florale sunt perfecte pentru camera unei fetițe, în timp ce tonurile sobre combinate cu lemn de culoare închisă și finisaje aurii pot da naștere unei atmosfere masculine. Violetul este extrem de versatil - poate fi utilizat ca bază într-o încăpere, fiind culoarea dominantă sau poate fi prezent sub forma unor mici accente. Utilizând perdele sau draperii în tonuri de violet, veți avea parte de un aer ușor dramatic în living, în timp ce un covor în aceeași nuanță, folosit în dormitor, va da o notă de eleganță. Roșul cu influențe violet alăturat unor accente negre sau albe va da naștere unui interior desăvârșit, la fel ca și combinația de alb cu un mov blând, de altfel. (S. U.)


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.