TIMPUL - FEMEIA by Tanase

Femeia

TIMPUL săptămânală. timpulsă să știi! știi! TIMPULEdiție - Ediție SpecialăApare luni E Etimpul

10 DECEMBRIE 2012, NR. 45 (98)

Argument

Previziunile calendarului mayaș

Îmi este greu să nu râd atunci când mai aud oameni vorbind pe stradă sau în mijloacele de transport în comun despre sfârşitul lumii din 21 decembrie. Tindeam să cred că oamenii s-au documentat între timp şi au aflat la ce se gândea civilizaţia Mira Tănase maya atunci când vorbea despre această dată calendaristică. Este adevărat că mayașii au prezis apariţiile celeste viitoare - din care majoritatea s-au adeverit de-a lungul timpului. Probabil că aceste previziuni mayașe i-au determinat pe oameni să creadă că şi previziunile din calendarul mayaș pentru 2012 despre sfârşitul lumii se vor adeveri, şi viaţa pe această planetă va ajunge la un final brusc la data de 21 decembrie 2012. Dar să fim serioşi, au prezis vreodată mayașii că lumea se va sfârşi în 2012 sau este doar una din numeroasele interpretări arheologice greşite? Previziunile calendarului mayaș pentru 2012 despre sfârşitul lumii gravitează în jurul calendarului Long Count care ocupa un loc important în cultura mayașă. Calendarul Long Count a fost, de fapt, un calendar care a trasat „Ciclul Mare” - o perioadă care a durat 1.872.000 de zile sau 5.125,37 ani. Această perioadă de 5,125,37 ani a fost o cincime dintr-o procesiune completă a echinocţiului, care a durat aproximativ 25.765 de ani. Datorită cunoştinţelor uimitoare de astronomie şi observaţiilor astronomice, mayașii au fost capabili să identifice procesiunea echinocţiului înainte de inventarea tehnologiei. Utilizând calendarul Long Count, au reuşit să stabilească faptul că această fază a Ciclului Mare care a început la 11 august 3114 î.Hr. s-ar sfârşi la 21 decembrie 2012. Mayașii au prezis că, de fapt, data de 21 decembrie 2012 ar marca sfârşitul acestui ciclu - care se tot repetă, şi nu sfârşitul lumii, aşa cum se tot vehiculează. Nu doar eu cred că toate miturile despre previziunile calendarului mayaș 2012 se datorează interpretării eronate a profeţiilor mayașe. Pur şi simplu, nu există nicio înregistrare despre previziunile mayașe care să prezică că anul 2012 marchează sfârşitul lumii. Ar fi o absurditate să acuzăm una din cele mai avansate civilizaţii din lume pentru tot haosul care se întâmplă astăzi pe planetă. Practic, confuzia referitoare la sfârşitul lumii în anul 2012 este una dintre numeroasele „farse” la care am fost supuşi de sute de ani. Peste doi ani, toată lumea va râde că a crezut în ceva de genul acesta şi toţi teoreticienii conspiraţiei îşi vor concentra atenţia asupra sfârşitului iminent al lumii din 2060. Staţi liniştiţi, nu vă consumaţi energia gândindu-vă la ceva care nu va veni peste câteva zile, mai bine faceţi-vă planuri pentru anul 2013 care chiar va veni peste trei săptămâni.

Clubul Părinților

Pagina 6

Hoții de timp

Ana Chirsanov: „În Moldova, femeia este marcată de un mare sentiment de vină” P.7

Culinar.md

Pagina 8

Gutui caramelizate cu pui

LUNI, 10 DECEMBRIE 2012

www.timpul.md

FEMEIA

DOSARELE MINTII CLUBUL PĂRINŢILOR

O vorbă bună

Un decupaj convenabil

Suntem în post, Postul Crăciunului, o perioadă în care simţim mai acut prezenţa unui arbitru care ne atrage atenţia ori de câte ori răbufnim sau ne scapă o replică răutăcioasă, urâtă, mincinoasă. Arbitrul acela ne previne atunci Ramona Szucsik când suntem pe punctul de a demonaszucsik@gmail.com clanşa o ceartă sau când anturajul ne provoacă la o bârfă. Arbitrul acela ne reaminteşte că nu costă nimic să spunem o vorbă frumoasă celor dragi. Graţie acelui însoţitor invizibil, ne străduim să fim mai îngădiutori, mai generoşi, mai sensibili, mai atenţi. În Postul Crăciunului şi în alte câteva ocazii speciale, sfaturile aceluiaşi arbitru, greşit interpretate, ne stimulează să facem exces de zel. Gătim peşte atunci când e dezlegare la peşte, deşi restricţiile postului nu le-am respectat. Sau ţinem post, deşi n-am mai fost pe la biserică de la ultima cununie, la care am participat ca invitaţi sau, mai rău, ca protagonişti… Nu facem treabă în gospodărie, pentru că tradiţia aşa zice, deşi alte obiceiuri la fel de tradiţionale, dar mai puţin convenabile, nu le luăm în seamă. Din comoditate, din superficialitate sau inerţie facem un decupaj al ritualurilor și obiceiurilor, păstrândule doar pe cele plăcute şi excludem tot ce e complicat, necesită efort şi sacrificiu. Să revenim la arbitrul nostru, cam scump la vedere, cu apariţii sporadice, cum se spune „din an în Paşti”. Spirit creştin, omenie, moralitate, verticalitate, autocontrol, spune-i cum vrei arbitrului tău, dar încearcă să-l asculţi ceva mai des, nu îi interpreta greşit recomandările, lasă zelul deoparte şi alege consecvenţa!

Una, două… 20 de zile au mai rămas din anul acesta. Unde s-or fi dus zilele, lunile, cum a zburat timpul? Mă încearcă sentimente contradictorii: pe de-o parte, o vagă bucurie la gândul că vom avea parte de un nou început, pe de altă parte, însă, ne sperie ritmul acesta alert care se va accelera din ce în ce mai mult. ...Și să ne fie cu iertare, cine poate alerga mai repede decât o face deja? Lucrurile se întâmplă cu o repeziciune crescândă, în fiecare zi programul se încarcă din ce în ce mai tare. Îmi doresc uneori ca, la finalul zilei, pe cadranul ceasului să mai apară câteva ore în care să rezolv toate restanţele. Restanțe apărute nu din rea-voinţă, din lene sau neglijenţă, nici măcar din ineficienţă, ci din simplul motiv că lista cu cerinţe a fost prea lungă. Există teorii care încearcă să ne liniştească, teze despre fenomene magnetice complicate ce au determinat micşorarea unităţilor de

Hoții de timp timp pe care le folosim noi. Adică, ziua are tot 24 de ore, dar ele nu sunt de fapt 24, ele valorează cam cât 16 ore. Ei, acum că avem o explicaţie, parcă nu ne mai simţim atât de vinovaţi când seara completăm o altă listă: a lucrurilor nefăcute. Magnetismul ne-a jucat o farsă temporală, iar noi, ca să ţinem pasul, am trecut în trepte superioare de viteză şi acum ne vedem în situaţia de a ne achiziţiona un motor mai puternic. Omul şi-a depăşit mereu limitele şi se pare că şi de data aceasta

vom reuşi să o scoatem la capăt adaptându-ne noului ritm. Timpul este cea mai grozavă resursă pe care o avem la dispoziţie, dacă este utilizată cum trebuie. Sunt mai multe reguli pentru un management al timpului eficient, deși tot atât de bine poate fi vorba doar de percepţie, de interpretări şi de disperările noastre, pe care, dacă vom reuşi să le depăşim, ne va rămâne timp suficient pentru cele cu adevărat importante. Şi ar mai fi ceva. Hoţii de timp - momente

irosite cu diverse aiureli: certuri, discuţii fără substanţă, muncă în zadar, fără finalitate şi alte activităţi care nu-şi au rostul. Cel mai trist este când furăm minute, ore, ani din timpul copiilor noștri. Prinde hoțul, scoate-i ochii! Adevărul este că nu vom avea niciodată suficient timp ca să facem tot ceea ce ne dorim, indiferent câte cursuri de managementul timpului vom frecventa. Nu contează cât de multe tehnici de productivitate personală vom experimenta, niciodată nu vom reuşi să facem toate lucrurile pe care le avem de făcut. Tot ce putem face este să ne stabilim priorităţile în aşa fel, încât să acordăm mai mult timp lucrurilor importante. La final, ce să vă urez… o alergare plăcută prin viaţă şi suficientă energie pentru a le face pe toate oricâte-or fi ele de multe, dar în special pe cele cu adevărat importante. Ramona Suzcsik

Prin „oglinda sufletului”,

În oglindă

(re)-îndrăgostim

Află misterele din ochii oamenilor Hai să ne oeţii le-au dedicat versuri memorabile, psihologii le-au decodat limbajul, compozitorii le-au pus cântecul pe portativ... Până şi medicii au ajuns, după ani de cercetări, să diagnosticheze boli dintre cele mai grave doar dintr-o privire, căci ochii pot oferi detalii nebănuite despre noi. Oamenii au fost dintotdeauna preocupaţi de limbajul privirii şi de efectul ei asupra comportamentului. De unde şi vorbele: „a străfulgera cu privirea”, „a împunge cu ochii”, „a deochea”.

Ghiceşte în priviri! O altă vorbă din bătrâni ne îndeamnă să ne uităm „în ochii aceluia cu care vorbim”. Şi cât adevăr ascunde! Când discutăm cu cineva, dacă îi privim pupilele, acestea ne vor dezvălui adevăratele sentimente. Datorită privirii, unii oameni dau impresia că sunt superiori, fapt ce le permite să se impună aparent fără efort. Totuşi, în spatele unor ochi „tăioşi” se ascund, de obicei, oameni slabi, lipsiţi de putere. Persoanele competente zâmbesc rar în public, au un aer hotărât şi dau dovadă de prudenţă. Aşa sunt politicienii de top, oamenii de afaceri, experţii în diverse domenii de activitate. Pe de altă parte, strălucirea este instrumentul magic al privirii. Ochii strălucitori caracterizează

persoane isteţe, vioaie, în timp ce ochii maţi, terni, întunecaţi denotă oboseală, descurajare, teamă. Luminozitatea privirii nu admite nesupunerea şi poate fi văzută doar în ochii celor meniţi să conducă, să ocupe funcţii înalte, bazate pe autoritate. Dacă sunt şi pătrunzători, ochii strălucitori aparţin celor care nu suportă să fie contrazişi. Studii psihologice recente arată că schimbul de priviri are un rol esenţial chiar şi în carieră. Iată ce mesaje puteţi transmite fără să apelaţi la cuvinte, doar privind: O privire fixă, aţintită în faţă, înainte, scoate la iveală o persoană care nu face eforturi pentru a înţelege ceea ce spui. Nu se concentrează şi nu se implică, chiar dacă tu ai crede contrariul. Privirea îndreptată spre dreapta, în sus, arată că persoana e atentă la

conversaţie, deşi aparent nu dă impresia, şi analizează informaţiile primite. Când privirea se îndreaptă spre stânga, în sus, persoana este absorbită de amintirile din trecut, emoţionată. Dacă ochii privesc în jos, persoana se implică emoţional în conversaţie. Ochii îndreptaţi în partea stângă denotă că persoana îşi aminteşte ceva ce a mai auzit. Poate fi însă şi privirea cuiva care ascunde un mare secret. Cel ce priveşte în partea dreaptă îşi imaginează ceva frumos, dar numai cu caracter auditiv. Când cineva priveşte în jos, în partea stângă, avem de-a face cu o persoană introvertită, care obişnuieşte adesea să „stea pe gânduri”. Dacă privirea este aţintită în dreapta jos, aceasta denotă emoţii. Sentimentele foarte puternice sunt de vină. (S. U.)

Citisem recent că, atunci când ne îndrăgostim, experimentăm sentimente euforice similare cu cele provocate de cocaină. Mai mult, atunci când ne îndrăgostim, ne sunt afectate zonele creierului responsabile de intelect, iar îndrăgostitul nu ne ia mai mult decât o Silvia Ursu cincime de secundă. Alarmant? Partea psihologie@timpul.md bună este că sentimentul de dragoste afectează şi funcţii cognitive sofisticate, precum cele care ţin de reprezentările mentale, metafore şi imaginea corpului. De aceea, atunci când ne îndrăgostim, devenim poeţi sau simţim nevoia să facem declaraţii. Oare câţi dintre noi nu ar dori să evadeze din realitate, într-o stare de euforie, în care să se simtă liberi, fericiţi, să simtă că zboară deasupra pământului? Şi dacă dragostea ne oferă toate aceste trăiri, de ce să recurgem la alte substanţe? Or, dragostea, şi nu mă refer aici la cea bolnavă, nu a ucis pe nimeni. Dimpotrivă. Dragostea ne ajută să aflăm despre propria persoană lucruri noi, punându-ne în situaţii noi, ne modifică modul obişnuit de reacţie, trecem limitele pe care nu credeam că le-am putea trece. Şi câţi dintre noi nu ar dori să se autodescopere? Atunci, hai să ne îndrăgostim. Sau și mai bine - hai să ne reîndrăgostim, să redescoperim entuziasmul primelor emoții, când vezi pe cineva pentru prima dată și simți că ai vrea să-l vezi în viața ta pentru totdeauna. Să ne reîndrăgostim de lucrurile pe care le facem, de oamenii alături de care muncim, de copiii care ne zâmbesc în fiece dimineață, de părinții noștri, de prietenele noastre, care știu să ne asculte confidențele. Iar cel mai important - să ne reîndrăgostim de noi însene, de reflexia noastră în oglindă. Tu când ai făcut ultima dată o declaraţie de dragoste?

FEMEIA

LUNI, 10 DECEMBRIE 2012

www.timpul.md

femeia

Ana Chirsanov: „În Moldova, femeia este marcată de un mare sentiment de vină” Tatiana Corai - Dragă Ana, ce te-a determinat să practici psihologia? - Era pe la sfârşitul anilor `90, anii marilor metamorfoze în societate şi în mentalitatea oamenilor. În Moldova veneau multe lucruri noi. Tot ce fusese interzis era permis. În librării se vindeau cărţi, lucrări teoretice ale unor autori de care anterior doar auzisem. Astfel, am descoperit şi psihanaliza. Între timp, la Chişinău se organizau primele colocvii internaţionale cu psihanalişti notorii din Franţa, România. Era editată şi o revistă de psihanaliză, iar seminarele săptămânale unde se analizau operele lui Freud, Winnicott, Lacan se făceau cu sălile pline. Toate acestea m-au pasionat atât de mult, încât am decis să fac un masterat în psihologie. Aşa că la psihologie am ajuns prin intermediul psihanalizei. - Atunci aveai deja o facultate, cea de Jurnalism, iar colegii de breaslă pot confirma că erai foarte apreciată în meseria ta... - Parcă s-a întâmplat în altă viaţă! (râde). Totuşi, experienţa de ziarist m-a ajutat să-mi descopăr adevărata vocaţie. Doar atunci când scrii, întâlneşti o mulţime de oameni cu care vorbeşti, pe care îi asculţi, fiind atent la emoţii, la date şi fapte exacte. Astăzi, când oamenii vin sămi vorbească despre problemele lor, îi ascult şi îi observ cu multă atenţie, dar deja în calitate de psiholog şi psihoterapeut, încercând să văd şi dincolo de aparenţe. Or, cauzele suferinţei lor transpar şi din detaliile inofensive pe care mi le relatează. - Ce deosebire este între un psiholog şi un psihoterapeut? - Psiholog este cel ce absolvă o facultate de profil şi are cunoştinţe generale. Un psihoterapeut se specializează într-o anumită metodă de terapie, obţinând acreditările necesare. Aici vorbim de anii de studii individuale suplimentare, o muncă asiduă de autocunoaştere şi autoperfecţionare. De exemplu, membrii Asociaţiei de Terapie Psihanalitică din care fac parte practică psihoterapia de orientare analitică. - În aceste timpuri grăbite pe care le trăim, mai vine lumea ca să-şi deschidă sufletul? - Din an în an tot mai multe persoane trec pragul cabinetelor de psihoterapie.

Psihoterapeutul devine tot mai solicitat, deoarece oamenii au conştientizat că nu toate afecţiunile lor se pot trata cu medicamente. Multe dintre bolile organice sunt provocate de psihicul nostru. Atunci când intervine depresia, disperarea, când sunt afectate relaţiile sociale, căsnicia, comunicarea cu propriii copii - oamenii se adresează la mine. - Ce probleme psihice pot fi tratate prin consiliere şi de unde se iau ele la oamenii sănătoşi? - Să ştiţi că ele nu apar aşa, din senin, doar pentru că cineva a suferit un stres. Baza personalităţii se pune în copilărie. Primele relaţii sociale, afective ale copilului sunt cu părinţii, nu-i aşa? Atunci au loc şi cele mai multe drame. De ce nu ne amintim de ele? Pentru că memoria ne joacă feste. Tradiţional, copilăria este descrisă doar ca o perioadă fericită, însă nici pe departe nu este aşa. Deseori, suferinţele copiilor sunt subestimate. Însă toate traumele, mici şi mari, se adună în inconştient şi revin asemenea bumerangului, provocând durere sufletească la maturitate. Pacienţii mei nu înţeleg de ce suferă, pentru că au refulat trăirile dureroase. Dar psihicul le-a arhivat minuţios pe toate. Doar într-o psihoterapie, ele revin prin asociaţii libere, vise, acte ratate. Printr-un discurs liber, neinhibat, pot fi tratate fobiile, insomnia, depresia, ticurile, claustrofobia. - Suferinţa psihică poate fi prevenită? - O bază sănătoasă în copilărie va structura şi o personalitate rezistentă. Dacă un copil a fost dorit, a avut parte de părinţi iubitori şi echilibraţi, el va putea depăşi acele motive de suferinţă care sunt la tot pasul: grădiniţa, şcoala, serviciul militar etc. În cealaltă extremă avem un copil care a avut o familie dificilă. El va fi sensibil şi vulnerabil la cel mai mic stres. Acestea însă nu sunt garanţii bătute în cuie - mai există şi predispoziţii genetice, şi alţi factori aleatorii. - Care sunt cele mai dificile momente în munca de psihoterapeut? - Cred că în capul listei se află neîncrederea pacientului în terapia prin cuvânt. „Chiar aşa, e suficient să vorbesc şi aceasta mă va ajuta?!”. Pentru el, faptul de a vorbi despre sine pare straniu şi irelevant. Însă numai atunci când pacientul verbalizează, inconştientul său îşi ma-

nifestă conţinutul nociv. Psihoterapeutul îl ghidează să extragă din amalgamul de cuvinte episodul traumatizant. Psihoterapia e un proces dificil, îngreunat de foarte multe rezistenţe din partea pacientului. - Cum se manifestă o rezistenţă? - Paradoxal, dar oricât de mare ar fi dorinţa omului de a se vindeca, totuşi psihicul său se împotriveşte tratamentului. Un exemplu: o persoană se programează la terapeut şi… imediat se simte mai bine. Deci, nu mai vine. „La ce bun? Dacă lucrurile s-au rezolvat de la sine?”, gândeşte dânsa. Bineînţeles că simptomele vor reveni. Un pacient capătă încredere în terapie doar atunci când anumite simptome dispar pe parcursul şedinţelor. El nu se mai sufocă, i-au dispărut insomnia şi migrenele. O psihoterapie poate dura, deoarece inconştientul se desparte cu greu de amintirile traumatizante. - Cum este să operezi cu asemenea lucruri delicate

cum ar fi conştientul şi inconştientul? - Suferinţele omului sunt universale. Din fericire, totul a fost deja descoperit, testat şi demonstrat de către marii specialişti în domeniu. Deşi psihoterapia pare o muncă abstractă - căci psihicul nu este palpabil -, există instrumente de diagnosticare şi repere sigure după care mă conduc. Terapia psihanalitică prinde teren în Moldova şi cazurile finalizate cu succes demonstrează că metoda, într-adevăr, funcţionează. - În ultimii ani, mulţi copii au fost abandonaţi de către părinţii lor. Se resimt aceste probleme şi pe agenda ta de lucru? - Da, îi regăsesc printre pacienţii mei. Acum tineri frumoşi, capabili, studiind la instituţii prestigioase sau având deja un job bun. Dar lipsa părinţilor i-a marcat profund. Îmi amintesc cazul unui tânăr afectat de paralizie psihogenă, declanşată de despărţirea de logodnică. În cadrul unei şedinţe, dânsul şi-a amintit, ca printre altele: atunci când avea doar nouă

ani şi mama lui a plecat la Moscova, i s-au imobilizat picioarele pentru câteva zile. A fost şocat să înţeleagă că se repetă un vechi scenariu cu aceste paralizii. - Recent, am asistat la o scenă incredibilă: în salonul unei maternităţi, o tânără mămică răcnea din răsputeri la nou-născutul ei ca să-l facă să tacă. Cum explici, ca psiholog, faptul că unii moldoveni îşi bat copiii, strigă la ei, îi umilesc? - Din păcate, nu numai moldovenii îşi bat copiii. Studiile au constatat că majoritatea părinţilor care ridică mâna la copiii lor au fost, la rândul lor, maltrataţi în copilărie. Chiar dacă un copil, atunci când este lovit cu cruzime, spune printre lacrimi: „Eu niciodată n-o să-mi bat copiii!”, când ajunge părinte, mâna i se ridică de la sine pentru a lovi. „Şi eu am fost bătut şi vedeţi că am ajuns om de treabă!”, spune el. Acest paradox, în psihologie, este numit „identificarea cu agresorul”. La fel se întâmplă şi cu cei de la orfelinate. „Îmi voi ţine copiii lângă mine”,

declară ei. Dar în practica mea de psiholog la OIM, am cunoscut tinere mame orfane care aveau tendinţa să-şi abandoneze nou-născuţii. - În epoca emancipării, unele femei vor să se consacre mai mult carierei. În acest caz, cum ar fi mai bine - să-şi caute o bonă sau să lase copilul cu soţul, cu bunica? - Când eşti obligat să alegi între carieră şi copil, mai indicat ar fi să fii înlocuită la serviciu, decât să cauţi o bonă. În această privinţă, psihologii sunt categorici. Oricât de bună ar fi o dădacă, oricât de iubitori ar fi bunica sau tata - un bebeluş are nevoie de mama lui şi numai de ea. Orice despărţire de ea îl afectează grav. Pe lângă afecţiunile pe care le dezvoltă separaţia (enurezis, ticuri, bâlbâială), mai târziu acesta va fi persecutat de frica de abandon şi va vedea în orice despărţire o fatalitate. Un copil se construieşte ca persoană doar oglindindu-se în ochii mamei sale. - Care sunt afecţiunile de care suferă femeile în epoca modernă, în special cele din R. Moldova? - Femeia de astăzi este foarte expusă şi chiar agresată psihologic. Ea este marcată de un mare sentiment de vină. Vă întrebaţi de ce se face vinovată? În realitate, ea nu a greşit cu nimic, dar se simte mereu acuzată - că nu este o superwoman: mamă bună, businesswoman, top model, gospodină, soţie ideală, femeie mondenă, fashionistă, militantă eco etc. Poate că sună grotesc, dar aceste idei se reflectă în majoritatea revistelor pentru femei, pe panourile şi în spoturile publicitare etc. Să nu ne mirăm atunci că femeile noastre suferă de complexe de inferioritate, depresii, bulimie, anorexie, atacuri de panică, epuizare psihologică. Tocmai ele sunt acelea care au curajul să caute un psihoterapeut care să le desculpabilizeze. - Personal, psihologia te-a ajutat vreodată? - Bineînţeles! Numai astfel poţi activa în acest domeniu. Psihologul, ca şi fiecare om, pe parcursul vieţii se remodelează, încearcă să schimbe lucrurile din viaţa sa spre mai bine. Cunoştinţele pe care le ai te ajută să te înţelegi mai întâi pe tine pentru a interacţiona eficient cu ceilalţi. Dar, până la urmă, nici psihologul nu profesează non-stop, este şi el un om cu reacţii şi emoţii fireşti.

LUNI, 10 DECEMBRIE 2012

www.timpul.md

FEMEIA

Culinar.md

Start la sărbători Mira Tănase mirabela.tanase@timpul.md

Cu o săptămână în urmă, s-a dat oficial startul la sărbătorile de iarnă. Vrei, nu vrei, ele vin şi durează până la sfârşitul lunii ianuarie. O perioadă mai lungă decât în alte părţi, dar aşa este când sărbătoreşti şi pe rit nou, şi pe rit vechi. Sărbătoarea Naşterii Domnului este celebrată de aproape toată lumea creştină, fiecare ţară având însă propriile obiceiuri: mese cu 12 feluri, colin-

de, cadouri deschise de Anul Nou sau calendare cu jucării şi bomboane. Asta e, ne plac petrecerile şi mesele întinse încărcate cu de toate. Avem însă mare nevoie de atâta risipă? Avem răbdare să le facem pe toate şi bani să aruncăm pe fereastră? Nu ştiu. Dar am învăţat că, oricât de sărac ar fi poporul, atunci când este vorba de sărbătoare, belşug să fie şi restul nu mai contează.

Gutui caramelizate cu pui

Ingrediente - trei gutui - 200 g zahăr - un piept de pui - supă de pui Mod de preparare Se spală gutuile bine de puf şi se taie felii nu prea mari. Se pune zahărul la caramelizat într-o oală. După ce s-a caramelizat zahărul, turnaţi peste el supa de pui strecurată şi amestecaţi bine până se topeşte de tot zahărul, apoi puneţi

peste feliile de gutuie. Aveţi grijă ca supa să fie numai atât cât să acopere feliile de gutuie. Lăsăm să fiarbă la foc mic până se caramelizează gutuile şi sunt aproape gata. În acest moment, adăugăm bucăţelele de piept de pui, fiert. Sărăm puţin doar dacă este cazul. Mai lăsăm pe foc până se pătrunde bine şi pieptul de pui. Dacă rămâne prea mult sos, se îngroaşă cu puţină făină. E ffffoarte bună, nu vă pot descrie în cuvinte ce gust deosebit are, neapărat să încercaţi, are un gust excepțional.

Notă: Recomandarea este să vă apucaţi de această reţetă în cazul în care vă plac mâncărurile dulci. Această gutuie caramelizată cu pui va fi dulceagă şi va avea un gust intens de gutuie. Gutuia reduce riscul de accidente cerebrale (vitamina C este responsabilă), este bună împotriva constipaţiilor, răcelilor şi virozelor, amigdalitelor, tuberculozei, dizenteriei, un bun antiinflamator şi analgezic, antispasmodic.

Eu una m-aş gândi de două ori înainte de a face lista de invitaţi şi înainte de a pregăti meniul. Cei mai importanţi şi nelipsiţi de la masa de sărbătoare ar trebui să fie membrii familiei şi pentru ei aş face un efort ca să le provoc o bucurie pe care să nu o uite şi care să le rămână o perioadă cât mai lungă pe lista amintirilor nepreţuite.

Ce bem, cum şi în ce proporţii? Hidratarea este esențială pentru menținerea stării de sănătate. Procesele vitale depind de aportul de lichide, dar și de cantitatea și calitatea lor. Necesarul de lichide al organismului nu variază în funcție de sezon, decât în foarte mică măsură. Vara, în perioadele caniculare, cantitatea de lichide necesare crește, dar la fel se întâmplă și în perioadele geroase. În plus, hidratarea corectă în perioada rece este la fel de importantă ca și hidratarea în timpul verii. Există ideea greșită că iarna nevoia de lichide a organismului scade, idee ce se poate dovedi chiar periculoasă. Regula celor opt pahare de apă rămâne valabilă și iarna, și vara. Dar cele opt pahare sunt o cantitate etalon. În fapt este de dorit ca 75-80% din aportul de apă să provină din lichide (apă, ceai, cafea, supă), în timp ce 15-20% - din alimente, fructe și legume. În perioada rece, corpul pierde la fel de multe lichide prin transpirație, respirație și urină, iar o bună hidratare previne efectele neplăcute ale pielii uscate și susține o bună funcționare a sistemului intestinal și renal. Hidratarea corectă este primul pas care asigură un plus de imunitate. Pe de o parte, pentru că limfocitele circulă bine în tot organismul, pe de alta, pentru că se păstrează umezeala naturală a mucoaselor respiratorii, care reprezintă o barieră naturală în calea virusurilor și bacteriilor. Ce este indicat să bem în timpul iernii? În primul rând, renunță la băuturile reci. Cele mai bune căi de menținere a unei bune hidratări iarna sunt băuturile calde (dar nu fierbinți), în jurul temperaturii de 40-45 de grade, supa de legume limpede, laptele degresat cald, cacao cu lapte sau sucurile de fructe preparate din fructe proaspete care au stat la temperatura camerei. Dar cea mai bună cale de hidratare rămâne apa. Evită sucurile carbogazoase, cele care conțin zahăr și cele cu îndulcitori artificiali. O soluție ideală o reprezintă combinația dintre sucurile de fructe și legume și apă. Procentul ideal este de 30% suc de fructe natural și 70% apă plată. Ai și un gust bun, și un supliment de minerale și vitamine, fără excese calorice. O altă variantă o reprezintă compotul de fructe, dar fără zahăr. Merele, gutuile și perele se pretează foarte bine pentru astfel de preparate. Și fructele congelate pot fi folosite pentru a prepara compoturi. Compotul, fără zahăr, este o băutură sănătoasă, caldă și plăcută la gust. (M. T.)

FEMEIA

LUNI, 10 DECEMBRIE 2012

www.timpul.md

Culinar.md Detalii convingătoare

Un miracol pentru sănătate laptele de capră Oare cine nu a auzit că regina Cleopatra își menținea frumusețea cu care a cucerit împărații romani cu ajutorul... laptelui de capră? Da, este adevărat. În Egiptul Antic, laptele de capră era sacru și era oferit drept ofrandă pentru zei, iar aristocratele îl întrebuințau pentru a-și menține frumusețea și elasticitatea pielii. Grecii i-au descoperit calitățile extraordinare și îl consumau ca pe un medicament în tratarea bolilor pulmonare și a altor afecțiuni. Chiar Hipocrate numea spumosul lapte „lichid miraculos”. Și strămoșii noștri foloseau laptele de capră pentru a îndepărta deochiul, pentru a trata infertilitatea masculină și feminină și bolile de stomac. În prezent, în majoritatea civilizațiilor dezvoltate se consumă laptele de vacă. Consumul de lapte de vacă este recomandat, pentru că se crede că este un obicei sănătos dar, de fapt, acesta poate fi cauza alergiilor, cariilor, colicilor la copii, bolilor de inimă, artritei și chiar a cancerului. În locul laptelui de vacă puteți consuma lapte de capră, pentru că, deși este mai dificil de procurat și este puțin mai scump, este foarte bun pentru sănătate.

Ce trebuie să știm despre laptele de capră?

În primul rând, laptele de capră nu provoacă alergii. El este mai ușor de digerat de către organism decât laptele de vacă, pentru că este de calitate superioară. În general, laptele de capră este alb-deschis la culoare, iar grăsimea din el este dispersată uniform în masa sa și nu se adună la suprafață precum cea a laptelui de vacă. Laptele de capră conține vitamine, minerale, electroliți, enzime, proteine și acizi grași care sunt cu ușurință absorbiți de organism. Știați că, pen-

tru a digera laptele de capră, organismului nostru îi ia 20 de minute, în timp ce pentru laptele de vacă îi trebuie până la 24 de ore? Multe persoane care au intoleranță la lactoză au descoperit că pot consuma lapte de capră fără să aibă probleme. Explicația medicilor este că laptele de vacă are în componența sa substanțe care provoacă alergii și care în laptele de capră sunt în mare măsură absente. În plus, vă ziceam și mai sus de cât timp are nevoie organismul să digere laptele de capră (aproximativ 20 de minute), ceea ce înseamnă că el trece atât de repede prin tubul digestiv, încât nu are timp să fermenteze și să creeze probleme persoanelor alergice.

un risc mai mic de a dezvolta osteoporoză, pentru că au avut o densitate osoasă bună. Calciul din laptele de capră este ușor de asimilat și este necesar sistemului osos, dar asigură și buna funcționare a întregului organism.

Laptele de capră este bun pentru copiii subdezvoltați

Laptele de capră este o sursă prețioasă de minerale și vitamine și este recomandabil copiilor care au tulburări de creștere, pentru că îi ajută să recupereze întârzierea dezvoltării sistemului nervos și a abilităților cognitive.

Infertilitatea masculină și feminină, tratată cu lapte de capră

Laptele de capră a fost folosit încă din vremea strămoșilor noștri în tratarea infertilității. Explicația ar fi că laptele de capră stimulează sistemul endocrin, îmbunătățind activitatea gonadelor și secreția de hormoni masculini. În plus, aminoacizii din laptele de capră îmbunătățesc calitatea spermei. Pentru a trata infertilitatea, se recomandă consumul unei jumătăți de litru de lapte de capră zilnic, amestecat cu suc de năpraznic sau iarbă de năpraznic pisată (câte două-trei linguri de zi).

Laptele de capră, bun pentru slăbit

Laptele de capră este bogat în calciu, iar organismul nostru îl asimilează foarte bine. Un studiu recent publicat în „American Journal of Clinical Nutrition” spune nu numai că avem nevoie de calciu, pentru că este foarte bun în dietele pentru slăbit,

dar explică și de ce. Studiul a fost făcut pe femei cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, au fost împărțite în două grupe: unele au consumat mai puțin calciu, iar altele mai mult, timp de un an de zile. La sfârșitul studiului, s-a constatat că femeile care aveau doza de calciu mai mare aveau o rată de ardere a grăsimilor de 20 de ori mai mare decât a celor care consumau mai puțin calciu. În plus, primele erau mai sănătoase, pentru că, atunci când organismului nu i se oferă doza necesară de calciu, el începe să își ia resursa din oase pentru a funcționa normal. Știați că un pahar de lapte de capră asigură 32% din necesarul de calciu zilnic în timp ce un pahar de lapte de vacă acoperă numai 23%? Un studiu medical a scos la iveală faptul că fetele care consumau regulat lapte de capră în adolescență au avut

Laptele de capră este un bun energizant

Laptele de capră este o sursă de riboflavină, o vitamină din complexul B care asigură energia necesară pentru eforturile fizice și intelectuale depuse.

Alimentul ideal în sarcină: laptele de capră

Pentru că este bogat în calciu, în vitamine și în fosfor, laptele de capră asigură necesarul de substanțe care ajută la formarea țesutului osos și la dezvoltarea sistemului nervos al fătului. În plus, el protejează mama, pentru că previne hipertensiunea, dereglajele biliare și tulburările de ritm cardiac. (M. T.)

Ginkgo Biloba - arborele pagodelor

Arborele Ginkgo Biloba este cea mai bătrână specie de arbore pe care o cunoaște omenirea și este descris ca „fosila vie”, deoarece este ultimul supraviețuitor al familiei sale. El „trăiește” până la 1000 de ani, iar frunzele sale sunt folosite drept hrană și medicament de peste 4000 de ani. Medicii naturiști chinezi folosesc această plantă și astăzi pentru a trata afecțiuni ale creierului, bronșita sau astmul. Din cele mai străvechi timpuri, copacii Ginkgo Biloba erau plantați în grădinile templelor chinezești și japoneze lângă altarele de rugăciune, fiind venerați pentru frumusețea lor, dar și pentru protecția pe care o ofereau împotriva incendiilor. Japonezii adoră arborii Ginkgo la fel de mult ca pe zei, legând în jurul trunchiului acestora o shimenawa, adică o coroniță din tulpini de orez, pentru a le confirma sacralitatea. Considerat capabil să realizeze un echilibru perfect între cer și pământ, Ginkgo a devenit un arbore sacru și a fost denumit de popoare sub diferite forme. În China i se spune „arborele pago-

delor” și „arborele celor 40 de steme”. Japonezii îl numesc „arborele templier”, „urechea elefantului” sau „caisa argintie”. Pentru civilizațiile care au descoperit această plantă mult mai târziu, acum câteva sute de ani, Ginkgo este „copacul lui Dumnezeu”, „arborele vieții” sau „arborele de 40 de taleri”. Denumirea populară din urmă a luat naștere în Europa anului 1710, când arborele a fost plantat în grădina botanică din Utrecht, Olanda, plătindu-se pentru un puiet suma de 40 de taleri de aur. Astăzi, Ginkgo Biloba crește în China, Japonia și Coreea (în mod natural) și este cultivat în numeroase alte țări din Asia, Europa și America.

Frunzele de Ginkgo Biloba Copacul Ginkgo poate ajunge până la înălțimea de 40 de metri și are o coroană ramificată în forma acoperișului pagodelor, cu ramuri lungi de 10 metri. Frunzele acestuia sunt colorate verde-intens și au

pețioluri lungi și elastice. Forma lor este triunghiulară, bilobată. Spre toamnă, frunzele capătă o culoare galben-viu, fascinând aproape pe oricine. Toate frunzele arborelui pot cădea pe pământ într-o singură zi, ba mai mult, chiar în câteva ore. Culesul frunzelor începe la mijlocul lunii iulie, în cursul serii și al nopții, căci acestea se rup mai ușor când temperatura este mai scăzută. Frunzele se lasă la uscat 12 ore și apoi sunt mărunțite fin. Pe lângă aspectul ornamental recunoscut în întreaga lume, frunzele de Ginkgo Biloba au și numeroase întrebuințări medicale.

Proprietăți terapeutice Principalele proprietăți terapeutice ale frunzelor de Ginkgo, cunoscute încă din vremea asiaticilor antici sunt expectorante, tuberculostatice, antiasmatice, antibronșitice, sedative, digestive și vermifuge. Occidentalii au observat și ei efecte neurotropice,

antioxidante la nivelul creierului, vasodilatatoare la nivelul arterelor, venelor și capilarelor, antiinflamatoare, antispastice, antialergice, antidepresive sau antifungice.

400, macerată timp de 10 sau 14 zile; se iau de trei ori pe zi câte 30 de picături (în cazul adulților) și 10 picături (copiii între șase și 14 ani), în puțină apă sau suc natural. Capsule - luate trei pe zi în funcție de vârstă (una la copii, două la tineri și trei la adulți), înainte de mese, mai ales pentru îmbunătățirea fluxului sangvin cerebral.

Cum se prepară?

*Efecte secundare

Infuzie - 10 grame de frunze uscate la 250 de ml de apă clocotită; se infuzează acoperit timp de 10 minute, se strecoară și se beau două căni pe zi, cu 30 de minute înainte de mesele de dimineață și amiază, într-o cură de minimum trei luni. Tinctură - proporție ¼, cu alcool

Dozele de Gingko în exces pot provoca efecte secundare precum dermatitele, diaree, stări de vomă sau stări de neliniște. Nu se consumă seara, fiindcă provoacă intensificarea activității cerebrale, cu efecte directe asupra insomniei. (M. T.)

LUNI, 10 DECEMBRIE 2012

www.timpul.md

FEMEIA

PRACTIC

Cum alegem şi păstrăm bradul de Crăciun „O, brad frumos,/ O, brad frumos,/ Cu cetina tot verde”

e apropie Crăciunul şi împreună cu el febra cumpărăturilor. Primul pe lista de cumpărături este bradul de sărbătoare, care pe lângă faptul că e un simbol al sărbătorilor de iarnă, mai are şi menirea de a umple casa cu o aromă proaspătă.

Dacă aţi decis să optaţi pentru un brad viu în locul unui artificial şi doriţi ca el să ţină până la Sfântul Vasile, adică nu mai puţin de două săptămâni, atunci trebuie să alegeţi foarte atent brăduţul. În primul rând, mărimea bradului trebuie să fie potrivită mărimii camerei în care va sta. Copacul trebuie să fie proaspăt. Un pom uscat, peste 3 -2 zile, va începe să se scuture. Bradul proaspăt tăiat are ramurile elastice, greu de frânt, în comparaţie cu cele uscate, care pot fi rupte cu uşurinţă.

Pentru a nu deteriora pomul în timpul transportării spre casă, e de dorit să-l înfăşuraţi într-o pânză groasă sau să-l legaţi cu o frânghie. Înainte de a-l instala pe plăcuţa de lemn, țineți-l în aer liber pentru câteva ore, de ex. la balcon. Apoi, curățați în jur de 10-8 cm din scoarţă de acuşoare și puneţi pomul într-o găleată cu apă. Pentru ca bradul să aibă o viaţă mai lungă, puneţi în apă o pastilă de aspirină, un pic de sare și o lingură de zahăr (puteți adăuga, de asemenea, o linguriţă de glicerină sau o linguriţă de îngrășăminte). Pentru a maximiza durata de viață a pomului de Crăciun, puteți să-l plasaţi într-o găleată cu nisip umed. Nisipul trebuie udat la fiecare 1-2 zile. Un pom mic de Crăciun, scos din grădină dvs., poate fi plantat într-o găleată

și apoi adus în casă. De obicei, pomul se plantează chiar cu câteva zile înainte de sărbători, într-un vas destul de spațios. Rădăcinile trebuie abundent umezite, învelite într-o folie sintetică și acoperite cu mușchi sau cu turbă. Pentru a evita expunerea la temperaturi extreme, e bine ca un copac mai întâi să stea într-o sală răcoroasă, bine iluminată. Abia mai târziu, în ajunul sărbătorii, puţi schimba bradul în camera încălzită, unde va sta până la sfârşitul sărbătorilor. Locul bradului trebuie să fie cât mai departe de calorifere, sobă sau cămin. E necesar ca spaţiul să fie cât mai des aerisit, iar rădăcinile bradului - bine umezite (muşchiul absoarbe repede apa, de aceea se consumă până la patru litri pe zi pentru întreţinerea lui). După sărbători, bradul împreună cu vasul, se scoate

afară, într-un loc ferit de vânt. Dacă vremea e caldă, atunci pomul se scoate din găleată şi se sădeşte direct în pământ. Dacă vremea e geroasă, atunci bradul se plantează în grădină în vasul său, şi se acoperă cu turbă, peliculă şi zăpadă. În pământ va fi plantat odată cu venirea primăverii.

Brad obişnuit

Tipuri cunoscute de brazi

Cu toată comoditatea brazilor artificiali de Crăciun, totuşi cei naturali au avantajele lor. Ei creează o atmosferă plăcută în casă. Chiar dacă pomul a fost tăiat de multă vreme, el încă continuă să împrospăteze aerul și să umple casa cu oxigen. Acum puteţi găsi pe piaţă o selecție mare de brazi naturali crescuţi special pentru Crăciun. Chiar dacă nu sunt întotdeauna de cea mai înaltă calitate, sunt vii şi fac diferenţă.

Molid canadian

Răspândeşte o aromă intensă, foarte plăcută, are o coroană bogată, ace scurte. Rămâne proaspăt pentru mult timp.

Cum alegem un brad artificial Pin

Are ace lungi şi frumoase. Rămâne proaspătă pentru mult timp.

Dacă totuşi preferaţi brazii artificiali, înainte să procuraţi unul testaţi durabilitatea crengilor şi acelor . Peste un brad mai moale, treceţi cu mâna peste ramuri, iar un brad mai rigid se testează trăgând de ace. Ramurile unui brad de calitate trebuie să revină imediat la forma inițială, iar acele trebuie să rămână toate pe brad. Cei mai comozi în utilizare, dar şi cei mai scumpi

sunt brazii care se strâng ca o umbrelă. Alte tipuri se adună ramură cu ramură. Atrageţi atenţie la materialul din care e fabricat bradul. Brazii cu ace confecționate din hârtie specială arată bine, însă nu „trăiesc” mai mult de trei ani. Cel mai durabil material pentru ace este PVC-ul. Ţineţi minte că brazii de calitate inferioară pot elimina substanţe chimice n o c i v e . S u b i n fl u e n ţ a luminii, lumânărilor, acest efect negativ se poate intensifica, aşa că nu va fi de prisos să cereţi de la vânzător un certificat de calitate. Pomul trebuie să fie rezistent la foc. Tehnologiile moderne contribuie la reducerea oricăror riscuri care ar duce la producerea unui incendiu. Un pom artificial de calitate înaltă este, de obicei, realizat din polimeri, cu adaos de substanțe speciale care previn izbucnirea focului. Reţineţi că pomii de Crăciun din hârtie se aprind repede şi ard bine. În ziua de azi procurarea unui pom artificial de Crăciun nu e o problemă. Pe piaţă găsiţi brazi pentru toate gusturile, de orice calitate sau chiar culoare, cu jucării, conuri, zăpadă pe ramuri etc. De obicei, brazii sunt importaţi din Germania, Italia și Olanda, Taiwan, Thailanda și, desigur, din China – fiind şi cei mai ieftini. Elena Sărăteanu

Spiritualitate

Nonviolenţa spirituală Î

n numerele trecute am vorbit despre yama şi niyama, iar acum vreau să vă povestesc despre prima dintre cele 10 reguli de yama şi niyama, ahimsa, care înseamnă literal nonviolenţă, sau, altfel spus, imperativul de a nu face rău. Dar chiar de la început, în lumina legii rezonanţei, trebuie să precizez faptul că a nu face rău se traduce, de fapt, ca necesitatea de a face întotdeauna numai bine tuturor. Dacă înţelegem la modul profund faptul că răul este absenţa binelui, vom înţelege atunci şi că este complet nepractic să ne propunem să respectăm ahimsa doar printr-o ipotetică abţinere de la „a face rău”. În realitate, a respecta ahimsa implică „a face bine”.

nţeleptul yoghin Patanjali recomandă în tratatul yoghin fundamental Yoga

Sutra o metodă foarte eficientă de eliminare a anumitor aspecte negative din fiinţa noastră: concentrarea asupra aspectelor pozitive polar opuse. Pentru eliminarea mâniei, ne vom raporta la o stare de calm, pentru eliminarea fricii, vom urmări să ne amplificăm curajul, pentru eliminarea orgoliului, vom medita asupra stării de umilinţă ş.a.m.d. Acelaşi principiu este cunoscut şi în metodele de dinamizare a subconştientului. Astfel, a ne propune „nu vreau să fac rău” va avea ca efect amplificarea rezonanţei negative cu „răul”, deoarece subconştientul nu cunoaşte cuvântul NU. Pentru a elimina rezonanţele negative, singura soluţie posibilă, în lumina legii rezonanţei, este aceea de a amplifica rezonanţele pozitive polar opuse, de exemplu, prin dinamizarea ideii forţă „întotdeauna fac numai bine tuturor”. Şi nu uitaţi acel aforism al înţelepciunii care ne învaţă că nu este suficient să fii bun; trebuie şi să fii bun la ceva.

nsuşi faptul de a ne transforma spiritual, de a căuta să fim permanent un releu prin care să se manifeste în jurul

nostru forţele divine, de a radia în jurul nostru iubire, bunătate, frumuseţe, bucurie şi calm reprezintă o manieră minunată de a pune în practică nonviolenţa. O cutremurătoare prejudecată contemporană îi face pe mulţi oameni să considere că bunătatea este sinonimă cu prostia. Realitatea este că bunătatea este asociată cu starea de înţelepciune. Majoritatea yoghinilor au reuşit, probabil, să îşi elimine tendinţa de a face rău fizic altor fiinţe sau chiar vietăţi (plante, animale). Pentru a respecta corect ahimsa, ei vor trebui să urmărească în continuare să elimine în totalitate orice urmă de agresivitate din fiinţa lor.

entru aceasta, un prim pas este conştientizarea tendinţelor agresive şi înţelegerea faptului că agresivitatea apare întotdeauna pe un fond de slăbiciune, teamă, nesiguranţă. La modul ideal, un yoghin care a atins perfecţiunea în punerea în practică a lui ahimsa este capabil ca întotdeauna, indiferent de situaţie sau de conjuncturi, să răspundă la rău cu bine, în mod spontan. O altă prejudecată contemporană este aceea

că fiinţele care nu ripostează agresiv atunci când sunt agresate sunt slabe. Realitatea este că doar acele extrem de rare fiinţe umane care sunt extraordinar de puternice în bine pot manifesta cu adevărat ahimsa.

gresivitatea se poate disimula în fiinţa noastră şi sub forma supărării, a resentimentelor sau a ranchiunei. Indolenţa şi indiferenţa, nepăsarea, cu alte cuvinte, reprezintă şi ele o încălcare a lui ahimsa. Fermitatea însă, atunci când ne susţinem punctul de vedere, când ne apărăm pe noi înşine sau pe alţii de anumite agresiuni, nu reprezintă o încălcare a lui ahimsa. Iubitorii de discuţii intelectuale sterile ar putea specula la nesfârşit pe această temă, dar yoghinii preferă o abordare practică, fundamentată pe cunoaşterea profundă a legii rezonanţei. A vedea partea plină a paharului este întotdeauna o variantă mai bună decât a suspina după partea goală a lui. Mira Tănase

FEMEIA

LUNI, 10 DECEMBRIE 2012

www.timpul.md

frumusete

Perfecţiunea feminină

Perfecţiunea rujului! Alegerea culorii machiajelor este extrem de dificilă, mai ales atunci când această artă este proaspăt descoperită. Chiar dacă nuanţele şi culorile fardurilor se aleg cât de cât uşor, când vine vorba de ruj, problema are un grad destul de mare de dificultate. Toate femeile tind să poarte un ruj roşu, dar trebuie de spus că acesta nu este tocmai Oana Buzilă oana.buzila. potrivit chiar în orice moment al zilei! timpul@gmail.com Pentru că buzele sunt întotdeauna în centrul atenţiei, culoarea, dar şi nuanţa rujului sunt extrem de importante. Pentru a folosi tot timpul culoarea care ţi se potriveşte, nu trebuie decât să fii atentă la câteva trucuri.

PONTURI

Conturul de buze nu trebuie să fie vizibil. Acesta se aplică înaintea rujului.

CULOARE APROPIATĂ DE CEA A BUZELOR

Cea mai simplă regulă pentru alegerea rujului este să optezi pentru nuanţele cu maximum două tonuri mai închise Pentru a fi sigure că decât culoarea naturală rujul nu va rămâne buzelor tale. Ca să poţi pe toate paharele testa corect, aplică rujul pe o singură buză. Dacă sau cănile sau este cu numai un ton pentru a fi sigure sau două mai închis decă nu îl veţi mânca, cât culoarea ta naturală, aplicaţi fond de ten ai găsit rujul potrivit. pe buze înainte de a În cazul în care nu poţi folosi rujul. testa rujul în magazin, ar fi bine să încerci să te orientezi după cuCuloarea rujului loarea de pe ambalaj. aderă mai bine şi Aşază ambalajul în drepdurează mai mult, tul buzelor şi compară în dacă este aplicată oglindă culoarea ta naturală cu cea de pe ambalaj. pe o suprafaţă Ideal este să te poţi privi catifelată. Exfolierea în lumina naturală, în buzelor, o dată dreptul unei ferestre. pe săptămână, îţi Dincolo de regula asigură o culoare celor două tonuri, există luminoasă. o altă metodă, ceva mai complicată, de a alege un ruj. Pentru cele mai bune alegeri trebuie să iei în considerare culoarea pielii tale, dar să ţii cont şi de cea a ochilor şi a părului.

TEN DESCHIS

Femeile care au pielea deschisă la culoare trebuie să aleagă variante nude de roz, coral, piersică. Nu sunt recomandate rujurile maro! Această culoare îţi face pielea să pară foarte deschisă şi îi oferă un aspect cenuşiu.

TEN MEDIU

Dacă ai tenul de culoare medie, înseamnă că ţi se potrivesc nuanţele mai închise. Rujurile care ţi se potrivesc sunt cele în nuanţe de roz sau nuanţe care au ca ton de bază violet şi prună. Evită roşul-aprins, alegând în loc nuanţe de rubiniu.

TEN ÎNCHIS

Nuanţele de prună, ciocolatiu sau roşu sunt perfecte pentru pielea măslinie. Pentru machiajul de zi alege nuanţe de maro, iar pentru cel de seară alege rujuri cu tonuri de bază mov sau violet.

SĂNĂTATE

Evită alergiile alimentare

Iarna, mai mult ca oricând, trebuie să ai grijă de sănătatea ta. Mesele pline de bunătăţi, mâncarea bogată în grăsimi, vremea rece, dar şi sedentarismul sunt principalele cauze ale dereglajelor organismului care duc la apariţia diverselor afecţiuni. În această perioadă, organismul este slăbit şi supus unui efort crescut cauzat de regimul termic scăzut. De asemenea, alimentaţia nu mai este la fel de diversificată, iar sistemul de autoapărare a organismului este serios afectat. Din cauza meselor mult mai grase în această perioadă, pot să apară indigestii, colici biliare, colecistite, pancreatite sau diverse alergii alimentare. Pentru a evita aceste probleme, ar trebui să nu uitaţi că obiceiurile alimentare sănătoase trebuie păstrate şi iarna.

1. Consumă lichide Trebuie evitate excesele de dulciuri, sare, cafeină, băuturi alcoolice, alimente grase, afumate sau prăjite

4. Nu uita de termenul de valabilitate

Citeşte întotdeauna eticheta produselor pe care le cumperi şi nu uita de data de expirare. Depozitarea şi prepararea corectă a alimentelor este cea mai sigură metodă de a preveni apariţia unei intoxicaţii alimentare. Totodată, nu încălca regulile elementare de păstrare corectă a alimentelor.

excesiv. Reducerea consumului alimentelor procesate - cele care conţin multe E-uri şi aditivi alimentari şi au valoare nutritivă redusă este, de asemenea, esenţială. Chiar dacă este mai rece, trebuie să păstrezi şi să respecţi regula celor doi litri de lichide pe zi.

2. Dietă echilibrată

Pe primul loc într-o dietă echilibrată trebuie să fie carbohidraţii obţinuţi din fructe şi cereale. Pe locul doi trebuie poziţionate proteinele obţinute din carnea de pui, vită, porc, fructe de mare, ouă, produse lactate cu conţinut redus în grăsimi. Pe locul al treilea trebuie să

situăm lipidele care se găsesc în uleiuri vegetale, nuci, alune, migdale.

3. Vitaminizează-te

Vitaminele liposolubile (A, D, E, K) se regăsesc cu preponderenţă în gălbenuşul de ou, lactate, varză roşie, salată verde, morcov, urzică. Fasolea, mazărea, soia şi nucile conţin vitamina B1, care participă la menţinerea funcţionalităţii optime a sistemului cardiovascular, nervos şi digestiv. Vitamina C, sursa cea mai sigură de energie pe durata întregii zile, poate fi asigurată printr-o alimentaţie variată, bazată pe legume şi fructe proaspete.

5. Igiena mâinilor!

Să te speli pe mâini este important pentru a evita contaminarea alimentelor cu diverşi agenţi patogeni. Şi nu uita să aplici această regulă şi înainte de a începe prepararea alimentelor.

6. Consumă produse pasteurizate!

Caută produsele din comerţ care au precizat pe ambalaj faptul că sunt pasteurizate. Atât pasteurizarea, cât şi ultrapasteurizarea presupun încălzirea la o temperatură foarte înaltă pentru distrugerea patogenilor, procesul fiind urmat de o răcire instantanee. (O. B.)

SFATURI UTILE

Cum să fii impecabilă de sărbători!

e femeie nu își doreşte să arate bine în perioada sărbătorilor de iarnă? Chiar dacă această perioadă se anunţă a fi una extrem de aglomerată, deoarece începe goana după cadouri, dar şi pentru că gospodinele trebuie să facă curăţenie şi, în acelaşi timp, să se ocupe de cumpărăturile necesare pentru meniurile de sărbătoare, toate femeile vor să arate bine. Acest lucru presupune ca tenul să fie impecabil, manichiura - perfectă, părul - coafat şi reinventat. Cum femeile nu prea fac niciun rabat atunci când vine vorba de frumuseţe, ar fi bine să încercaţi să prioritizaţi frumuseţea. Luaţi din timp tot felul de măsuri pentru a nu fi nevoite ca în perioada sărbătorilor să fiţi dezamăgite. Dacă vrei să ai un ten frumos de sărbători, este momentul să

începi pregătirile.

Hidratare vs. deshidratare

Iarna, cea mai mare problemă a tenului este deshidratarea. Din cauza temperaturilor scăzute, pielea se usucă şi astfel apare senzaţia de usturime. De aceea, este important să se utilizeze creme hidratante cu consistenţă grasă, preferabil pe bază de ulei. Inevitabil acestea formează un strat protector care va reţine apa în piele şi astfel împiedică deshidratarea tenului. Cum hidratarea trebuie să vină şi din interior,

încearcă ceaiurile. Fie că alegi unul verde, negru sau banalul ceai de muşeţel, tenul tău îţi va mulţumi. Important este să bei zilnic cât mai multe lichide.

Măştile hrănitoare Dacă vrei ca tenul tău să fie impecabil şi radiant, nu trebuie să treacă nicio săptămână fără să-ţi aplici cel puţin o mască hrănitoare. Cel mai bine este să ţi le prepari tu singură, în casă, din ingrediente naturale (miere de albine, uleiuri naturale). Dar

dacă nu ai timp, poţi să îţi cumperi din comerţ, dar trebuie să fii atentă ca acestea să conţină vitaminele A, C şi E. Cu ajutorul lor îţi vei hrăni tenul, îi vei reda vitalitatea şi strălucirea mult dorită.

Balsamul de buze Foarte afectate în perioada rece sunt buzele. Ele sunt la fel de expuse ca şi tenul, însă mai mereu neglijate. Nu uita să nu ieşi din casă fără un strat de balsam hidratant care să le apere de frigul iernii. Buzele au

nevoie de mai multă hidratare, mai ales că sunt lipsite de glandele sebacee şi sunt mai uscate decât restul pielii. Pe lângă produsele speciale, poţi opta şi pentru tratamentele naturiste care şi-au dovedit eficienţa de-a lungul timpului pentru milioane de femei. Dintre acestea, mierea este, probabil, cel mai dulce şi eficient tratament de înfrumuseţare. Constituie soluţia ideală pentru buzele uscate şi crăpate, datorită proprietăţilor hidratante şi vindecătoare. Aplică puţină miere de albine pe buze în fiecare seară!

Gomajul

Trecerea de la frigul de afară la căldura din casă sau din birou nu face altceva decât să usuce şi mai tare tenul. Astfel, numărul de celule moarte de la suprafaţa pielii se înmulţeşte considerabil. Aşa că, nu uita de exfolierea săptămânală care te va ajuta să elimini toate celulele moarte. Poţi să mergi chiar şi la câteva şedinţe de microdermoabraziune. Cu ajutorul lor vei scăpa de petele de pe faţă, de ridurile fine sau de acnee pentru a fi perfectă de sărbători. (O. B.)

LUNI, 10 DECEMBRIE 2012

www.timpul.md

FEMEIA

TENDINTE

Ghid de bună purtare a dresurilor

În acest an,

Dincolo de sfaturile zilnice privind articolele vestimentare, o atenţie specială trebuie să o acordăm dresurilor. Acestea reprezintă un accesoriu de lenjerie sexy din garderoba unei femei, în special în sezonul rece, care trebuie asortat cu iscusinţă. Spre exemplu, în timpul zilei se recomandă ca dresurile purtate să fie de culoarea pielii, fără model. Dacă totuşi alegeţi dresurile negre, sunt preferate cele mate, cu minimum 40 den. Cele care prezintă un model trebuie alese cu mare atenţie, deoarece pot defavoriza forma picioarelor sau pot ieşi în evidenţă mai mult decât ar trebui. Dresurile tip „plasă” sunt ideale pentru un eveniment special, o ieşire în oraş,

concert, dar excluse pentru totdeauna din ţinuta purtată la birou. Pentru a evita nota discordantă pe care o pot face dresurile uneori, puteţi ţine cont şi de recomandările de mai jos: Stilul clasic recomandă aceeaşi culoare a dresului cu pantofii; Dresurile transparente sunt de evitat în cazul sandalelor; Culorile lucioase ale dresurilor atrag atenţia picioarelor foarte mult; Culorile îndrăzneţe sunt permise atâta timp cât există o armonie între dresuri şi celelalte articole vestimentare; Dresurile cu imprimeuri mari sunt foarte greu de asortat. Evitaţi această combinaţie;

În mod cert, alegeţi dresurile în funcţie de vârsta voastră. Astăzi, găsim o gamă variată de dresuri care pot fi în acord cu momentul zilei, cu stilul pe care vrem să-l abordăm şi cu mesajul pe care dorim să-l transmitem. Ele reprezintă o piesă de rezistenţă din categoria lenjerie, iar deţinerea lor sub mai multe modele şi culori poate fi o adevărată reinventare a garderobei. Silvia Ursu

Sărbătoreşte un Crăciun în stil Scandinav

Se apropie Crăciunul, iar toate conversaţiile încep deja cu „Tu ce decoraţiuni vei folosi în acest an?”. Pentru a vă face deciziile mai uşoare, am hotărât să vă prezint un Crăciun în stil Scandinav, care este, din punct de vedere al amenajărilor şi al decoraţiunilor, foarte diferit de Crăciunul tradiţional. Marea diferenţă constă în cromatica abordată. Dacă în cazul Crăciunului tradiţional, roşul şi verdele sunt „vedetele” sărbătorii, stilul Scandinav se limitează la alb, negru şi culorile naturale ale lemnului. În al doilea rând, spre deosebire de Crăciunul tradiţional unde există o „bogăţie” de texturi, materiale, accesorii şi decoraţiuni, în situaţia de faţă vom întâlni linii simple şi abstracte, astfel încât atmosfera generală va fi una foarte aerisită. De exemplu, bradul de Crăciun poate fi păstrat „gol” fără niciun fel de globuleţ sau beteală, la fel şi coroniţele de brad. O altă variantă este aceea de a avea un brad nonconformist din lemn, construit din mai multe stinghii de care să agăţaţi, din loc în loc, mici decoraţiuni. De asemenea, într-o amenajare scandinavă se întâlnesc elementele naturale, precum crenguţe ce pot fi folosite ca decoraţiuni sau covoraşe şi pleduri din blană care să ţină de cald. Totodată, aceste două elemente amintesc de stilul rustic. Dacă totuşi vă doriţi un strop de culoare, puteţi adăuga o pernuţă decorativă, un globuleţ sau o fundiţa pe cadouri, toate de culoare roşie sau verde. (S. U.)