Femeia
TIMPUL săptămânală. timpulsă să știi! știi! TIMPULEdiție - Ediție SpecialăApare luni E Etimpul
17 DECEMBRIE 2012, NR. 46 (99)
Argument
Arta de a face şi de a primi complimente Eu fac parte din categoria oamenilor care nu se comportă întotdeauna adecvat atunci când primesc un compliment. Asta poate şi din cauza faptului Mira Tănase că mă simt un om normal care, dacă face ceva ce ar merita poate o vorbă bună, o face pur şi simplu benevol, fără să dorească nimic în schimb. Admir o serie de oameni din jur, cunoscuţi direct sau indirect, oameni care din anumite motive mă impresionează prin ceea ce fac, dar faţă de care nu m-aş simţi îndreptăţită să mă îndrept cu o serie de complimente. Nu ştiu de ce, poate de teamă să nu fiu înţeleasă greşit sau să nu se creadă că vreau ceva de la cineva, sau nu o fac pur şi simplu gândindu-mă la momentele stânjenitoare în care am fost eu complimentată. Cu toate acestea, complimentele sunt cuvinte doar de laudă, de măgulire, de admiraţie şi respect. Ele ridică moralul altei persoane atunci când sunt făcute cu sinceritate, şi atunci când sunt primite cu graţie aduc fericire celui care le-a făcut. Există norme sociale de a face şi de a primi complimente. În ciuda faptului că sunt în general de natură pozitivă, uneori pot fi dificil de făcut şi mai ales de acceptat. Pentru cineva care nu are încredere în sine însăşi, sau consideră că nu a făcut nimic deosebit pentru a merita acel compliment, un compliment va fi un moment incomod. Alteori, poate fi stânjenitor pentru cel care face un compliment, pentru că persoana complimentata va răspunde cu o tăcere totală. Există o zonă în creierul nostru numită „sistemul limbic” care nu se raportează la timp şi nici la obiecte. Acesta nu face diferenţa între tine şi ceilalţi şi nu are noţiunea de trecut, prezent sau viitor. Această zonă fără timp şi spaţiu din creierul meu primeşte ceea ce eu ofer, pentru că el nu ştie ce anume iese sau ce anume intră. Cred că de fiecare dată când doriţi să faceţi un compliment trebuie să o faceţi din suflet, fără a aştepta nimic în schimb. Dacă doriţi să spuneţi cuiva un lucru frumos, să o faceţi fără ezitare. Aşa îmi spun şi mie de fiecare dată când primesc sau doresc să fac un compliment. Zâmbeşte şi spune mulţumesc, chiar dacă eşti sau nu de acord, nu e chiar aşa de greu :)
Clubul părinților
PAGINA 6
Culinar.md
PAGINA 8
Şi adulţii cresc câteodată
Corina Ţepeş: „E o iarnă atât de frumoasă, încât „sfârşitul lumii” nu mai contează...”
P.7
Dieta cu iaurt
6
LUNI, 17 DECEMBRIE 2012
www.timpul.md
FEMEIA
DOSARELE MINTII O vorbă bună
User name „Moş Crăciun”
Sunt foarte încântată să mă laud cu ultima noutate: cel mai celebru prieten al meu pe internet este însuşi Moş Crăciun! Da, Moş Crăciun socializează, se împrieteneşte, oferă cadouri virtuale şi şeruieşte link-uri interesante despre spiriduşi şi reni, în reţelele specializate. Prezenţa moşului pe facebook nu mai miră pe nimeni, pentru că în ultimii ani am observat Ramona Szucsik cu toţii că acest personaj legendar reuşeşte să monaszucsik@gmail.com se adapteze societăţii în continuă transformare şi să îşi înnoiască imaginea în ton cu vremurile. La evenimentele mondene montane moşul vine cu ATV-ul, iar la întâlnirile urbane îşi face apariţia pe motocicletă. Mesajele copiilor sunt binevenite atât în format clasic, scrisori de hârtie, în cutia poştală, dar nu sunt refuzate nici sms-urile sau e-mailurile. Cântecele specifice acestei sărbători, colindele au suferit şi ele mici retuşuri la capitolul ritm, stil, interpretare. Am ascultat recent „Feliz Navidad” reorchestrat house şi nu mi s-a părut nimic ciudat. Spiriduşii moşului au evoluat şi ei, devenind apetisante Crăciuniţe îmbrăcate provocator, cu fustiţe roşii foarte scurte şi neapărat cu tivul îmblănit. În felul acesta, interesul băieţeilor, faţă de sărbătorile iernii, nu se va diminua odată cu maturizarea. Moş Crăciun a dovedit an după an că este un personaj care studiază constant la şcoli înalte de marketing şi publicitate. Orice cucerire nouă a ştiinţei şi tehnologiei este imediat exploatată de moşneagul mereu tânăr în atitudine şi comportament. Lui Moş Crăciun i se potrivesc teritoriile virtuale. Că îi spune Laponia sau www.santa.net, noi ştim că acela e locul în care sălăşluieşte moşul, e tărâmul unde magia are rang de lege, unde spiriduşii trebăluiesc zi şi noapte. Şi adulţii au nevoie de acest refugiu unde ne regăsim în format iniţial, nealterat de influenţele sociale, ne regăsim copii. Accept deci prietenia virtuală a lui Moş Crăciun şi am de gând chiar să îi scriu o scrisoare şi apoi să fiu foarte cuminte ca să fiu sigură că bunul meu prieten îmi va îndeplini dorinţele.
CLUBUL PĂRINŢILOR
Şi adulţii cresc câteodată
Nu ştiu pentru dvs. cum e, dar eu încep săptămâna gata obosită. S-a încheiat o săptămână grea şi foarte încărcată. Nu mă plâng, e doar o observaţie simţind că puterile m-au cam părăsit, însă e alegerea mea şi mi-o asum. Programul obişnuit, deja încărcat, a fost în ultimele trei zile aproape infernal, pentru că am avut ocazia să frecventez un curs intensiv despre educaţia nonformală. Era prea atrăgător şi n-am rezistat tentaţiei de a-l urma chiar dacă preţul a fost să mă întâlnesc cu copiii abia la sfârşitul zilei, o oră concentrată, înainte de culcare. Le-am explicat de ce am lipsit atât de mult, le-am spus că este important pentru mine să fac cursul acesta, mi-am exprimat părerea de rău, pentru că nu am petrecut mai mult timp împreună. Şi una peste
alta am sperat ca ei să tragă concluzia că omul cât trăieşte învaţă şi că aceasta poate fi o activitate plăcută, cu sacrificiile de rigoare, adică ore ciuntite din timpul celor dragi. Dragostea pentru ceilalţi se exprimă şi prin respectul faţă de propria persoană. Există diverse căi de a deveni mai mult decât eşti. Dezvoltare personală înseamnă tot ceea ce face un om pentru a deveni mai bun în orice domeniu al vietii sale – fie că este vorba de familie, carieră, de găsirea unei directii, de realizarea pe plan emotional sau spiritual. Auto-
cunoaşterea şi dezvoltarea personală înseamnă de multe ori şi a învăţa de la altii, înseamnă a-ţi asuma responsabilitatea şi a înfrunta provocările necesare schimbării. Cei cu adevarat hotărâţi să continue să înveţe şi să crească nu se tem să-şi recunoască greşelile şi sunt dispuşi să asimileze în orice împrejurare. Analizând secvenţe din viaţa personală, constatăm că părerea altora despre noi poate facilita sau încurca atingerea obiectivelor. Fiecare dispune de capaciatea de a influenţa impresiile celorlalţi şi îşi construieşte o autoprezentare. E ne-
voie de o imagine de sine adecvată şi realistă, pe care să o acceptăm şi în acelaşi timp să ne dorim să o îmbunătăţim. Atunci când această imagine este intactă şi sigură, ne simţim bine, suntem mândri de noi, căpătăm încredere şi ne exprimăm ca atare. Prin urmare, relaţiile cu membrii familiei, cu prietenii şi colegii vor fi mai sănătoase. Funcţionăm optim când suntem noi înşine, în schimb devenim ostili şi greu de abordat în caz contrar. Cei din jur ne vor respecta mai mult atunci când vor observa că şi noi învăţăm continuu, că avem dorinţa de a deveni mai buni. Perfecţi nu putem fi, dar ne putem strădui să ne perfecţionăm, iar eforturile noastre vor fi răsplătite cu admiraţie şi respect. Ramona Szucsik
Descifrează culoarea ochilor Îmbarcarea spre În oglindă
Albaştri, ca doi aştri
C
romoterapia se aplică nu doar în designul interior sau modă, ci şi la citirea personalităţilor. Află mai jos secretele ascunse de culorile ochilor.
Verzi, niciodată să nu-i crezi
Sunt persoane misterioase, cu o senzualitate înnăscută, ştiu să flirteze şi pot seduce cu uşurinţă. Ştiu să îşi urmărească interesele. Contrar opiniei generale, în dragoste sunt fideli, însă numai când sunt convinşi că şi-au găsit jumătatea. Au un apetit sexual ridicat şi devin rapid geloşi. Dragostea e pentru ei o prioritate. Sunt însă nesinceri, răzbunători şi orgolioşi. Cu toate astea, sunt foarte bine primiţi în orice grup, fiind optimişti şi emanând atracţie. De obicei, văd doar ce e mai bun în oameni
şi ştiu să păstreze cu sfinţenie un secret.
Căprui fură inima oricui
Ochii căprui-deschis aparţin celor dependenţi sufleteşte, fideli, dedicaţi, în timp ce aceia cu tentă verzuie denotă multă ambiţie şi curaj. Nu se înfurie uşor şi ştiu să se descurce în diverse situaţii. Se spune despre ei că denotă un intelect foarte bine dezvoltat. Sunt hotărâţi, nişte adevăraţi luptători, perseverenţi, se concentrează pe carieră şi pe bunăstare. Cât priveşte dragostea, sunt extrovertiţi, sinceri şi foarte generoşi. Le plac relaţiile de durată. Dacă nu li se face pe plac, ies din relaţii imediat sau devin infideli. Persoanele cu ochi căprui sunt şi foarte politicoase, nu fug de responsabilităţi şi îşi asumă riscuri. Sunt încăpăţânate şi nu renunţă la convingeri.
Sunt oameni cărora le place să facă surprize plăcute, să ofere daruri celor dragi. Fac orice pentru a le face plăcere celor pe care îi iubesc. Atenţie însă! Chipul angelic ascunde oameni foarte răzbunători, care manipulează cu uşurinţă şi se cred atotştiutori. Adoră să aibă întotdeauna dreptate. Deşi toţi neam dori ochi albaştri, cei care îi au din naştere nu reuşesc întotdeauna în viaţă. Sunt emotivi, romantici şi se bazează mai mult pe intuiţie. Nu sunt sociabili şi leagă destul de greu relaţii. Prietenii nu sunt importanţi pentru ei, dar familia şi dragostea sunt pe primul plan.
Negri şi blânzi, de iubire flămânzi
Pasiune, mister, răzbunare - iată caracteristicile celor cu ochi negri. Sunt curioşi, avizi de nou, le plac experienţele inedite. Nu le e frică să îşi susţină punctul de vedere sau să sară în apărarea cuiva. Dar nu se implică în relaţiile de amor şi, adesea, nu reuşesc să ducă la bun sfârşit ce au început, chiar dacă au investit sentimente. Niciodată nu arată ce simt. Par reci, chiar dacă pulsul o ia razna. Pe de altă parte, însă, sunt extrem de sinceri şi nu suportă să fie minţiţi. Fac compromisuri, sunt generoşi şi adoră ieşirile cu prietenii, să fie în centrul atenţiei şi să aibă lume multă în jur. (S. U.)
o nouă aventură
Peste două săptămâni, vom scoate şampania de la rece şi vom ciocni pentru venirea unui nou an. Cele douăsprezece bătăi ale pendulului îmi confirmă de fiecare dată miracolul vieţii. E momentul când realizezi că lucrurile trăite în vechiul an nu mai comentează, sunt simple aminSilvia Ursu tiri. Dar, sunt atât de importante pentru psihologie@timpul.md anul ce vine. Căci, totul face parte dintr-un circuit dependent, atât de complex. Luna decembrie mi se părea atât de îndepărtată, văzută din ianuarie 2012. Erau simple date în calendar. Astăzi, fiecare dată e transformată în clipe trăite. Realizăm, la sfârşit de an, cât de temerari suntem, emoţiile negative trăite, termenele-limită depăşite sau momentele de fericire resimţite. Am trăit un an atât de intens, încât resimt acum o oboseală plăcută. Foarte multe planuri, anulate în anii trecuţi, am reuşit să le realizez în acest an. Am călătorit, am visat, m-am înscris la masterat, am învăţat lucruri noi, am citit zeci de cărţi, am surprins oamenii dragi, m-am îndrăgostit, am promis să nu mai cred în cuvinte, dar m-am lăsat cu uşurinţă în braţele lor. Dar cei mai importanţi sunt oamenii pe care i-am întâlnit sau i-am redescoperit în acest an. Prieteni alături de care am împărţit dejunuri, căni de ceai, dulciuri, călătorii, prânzuri, poze, cumpărături, sandvişuri în parc, cafele, cine târzii şi sticle de vin. Sunt oameni fără de care 2012 ar fi fost unul mult mai trist. Oameni alături de care abia aştept să descopăr un 2013 imprevizibil, cu multe aventuri şi momente de neuitat. Am în faţa mea un calendar pentru 2013. Sunt simple date, cifre şi zile care se repetă în fiece lună, de douăsprezece ori. Ce voi scrie peste un an în dreptul lor, nu ştiu, deocamdată. Aştept să mă surprindă, precum o face viaţa de fiecare dată.
FEMEIA
LUNI, 17 DECEMBRIE 2012
www.timpul.md
7
femeia
Corina Ţepeş: „E o iarnă atât de frumoasă, încât „sfârşitul lumii” nu mai contează...” - Dragă Corina, decembrie e întotdeauna o lună plină pentru artişti. Aşa se întâmplă şi în acest an, când vă vedem mereu în scenă, cântând, muncind în sudoarea frunţii... Chiar nu vă pasă că, iată, s-a anunţat sfârşitul lumii?! - Păi, vedeţi cum se întâmplă, unii cred cu atâta vehemenţă în tot ce se spune la televizor - iar „fenomenul” a fost extrem de mediatizat pe toate canalele -, încât sunt siguri că până la sfârşitul lumii nu au mai rămas decât câteva zile... La ţară, oamenii se aprovizionează cu conserve şi lumânări, la oraş se relaxează prin circiume, puburi, restaurante, că doar viaţa trebuie trăită la maximum măcar pe ultima sută de metri! Despre artişti, ce să zic... Nu ştiu ce fac alţi colegi de scenă, dar familia noastră, adică eu şi soţul meu, Costi Burlacu, ne vedem de viaţa noastră şi chiar îndrăznim să ne facem planuri pentru anul care vine. Zvonul legat de sfârşitul lumii nu ne înspăimântă - ne ocupăm şi în continuare cu ceea ce am mai făcut. Iar dacă e vorba de luna decembrie – da, aţi remarcat bine, facem tot posibilul să ne respectăm obligaţiile pe care ni le-am asumat în agendă: participăm la concerte, la imprimări, emisiuni şi la tot felul de evenimente. - Ce program ai până la Crăciun? Care dintre oferte sau invitaţii îţi iau mai mult timp pentru pregătiri? - Chiar acum suntem în ajunul filmărilor pentru videoclipul „E o iarnă atât de frumoasa!”. Am tot aşteptat zăpada şi iată că timpul ţine cu noi. Dar pentru o iarnă în toată legea vom merge să filmăm în munţii României. În plus, suntem solicitaţi la cele mai importante concerte ale anului, zilnic ne aflăm în repetiţii, pregătim costumele necesare. Toate acestea ne cer timp, pasiune, efort, dar suntem obişnuiţi deja cu un astfel de ritmuri intense. - În general, cum a fost anul 2012 pentru tine şi pentru familia ta? - Să ştiţi că a fost un an foarte productiv. Am reuşit să lansez „Dorul lunii” care a sucit minţile multor admiratori. Am făcut şi un videoclip la această piesă. Vara ne-am delectat împreună cu soţul într-o călătorie minunată prin Europa. Am vizitat 15 oraşe renumite. I-am bucurat şi pe moldovenii din Italia, cu un concert la Milano... - Despre tine şi soţul tău, interpretul Costi Burlacu, se
vorbeşte ca despre un cuplu aproape ideal. E posibil aşa ceva printre artişti?! - Mulţumesc pentru întrebare. Tatăl meu este muzicant şi atâta timp cât am locuit în casa părinţilor mei, de multe ori îmi spunea că muzica nu este o profesie de familie. În dorinţa lui de a mă vedea fericită în viaţă, îmi mai zicea că a fi artist presupune nopţi nedormite, deplasări, turnee, multe drumuri şi că o femeie cântăreaţă n-o să poată să-şi îndeplinească rolul de soţie, mamă, gospodină. Iată că anii au trecut şi Dumnezeu a fost bun cu mine, mi-a dat un soţ care face parte şi el din pleiada artiştilor. Din acest punct de vedere, aş zice: da, gura lumii adevăr vorbeşte... Ne înţelegem foarte bine, avem aceleaşi aspiraţii, aceleaşi teme de discuţie. Ceea ce nu înseamnă că nu există uneori şi anumite divergenţe între noi. Dar dacă nu ar fi acestea, nu am putea savura din dulceaţa împăcărilor. Eu nu cred în familii ideale şi mă îndoiesc de existenţa lor. Ceea ce ştiu cu certitudine e că pentru familie trebuie să munceşti zi de zi. - Eşti cântăreaţă, mamă, soţie – pe care dintre aceste cuvinte îţi place să pui accentul? - Mi-e greu să spun care din aceste calificative m-ar caracteriza mai mult şi care mai puţin. Cântăreaţă sunt de când
mă ştiu, soţie de cinci şi mamă de aproape patru ani. În fiecare zi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat un copil sănătos. Din păcate, multe femei din lume nu se pot bucura de acest noroc. Dacă Dumnezeu mi-a oferit atâtea bucurii, mie numi rămâne decât să le valorific şi să muncesc mult ca să le păstrez şi să le multiplic. - I-aţi transmis şi fetiţei voastre talentul de a cânta? Care sunt pasiunile ei la această vârstă şi cât timp îţi ia educaţia fiicei tale? Cum ai descri-o pe Smărăndiţa? - Smărăndiţa este o fetiţă tare dulce, care ne uimeşte în fiecare zi cu ideile şi cu viziunile sale. La cei patru anişori, fiica noastră ştie multe poezii, cântă melodiile noastre, acum învaţă nişte colinde. În ultima perioadă, mă tot zăpăceşte la cap, spunându-mi întruna că deja e mare şi vrea să meargă la şcoală. În privinţa educaţiei, ce să spun?! Aş fi vrut să-i seamăn mamei care şi-a dedicat tot timpul educaţiei mele şi a fratelui meu. Smaranda se află mai mult în grija bonei şi a educatorilor de la grădiniţă. La acest compartiment, previziunile tatălui meu despre o femeie cântăreaţă se cam adeveresc... De fapt, cel mai mare regret al nostru sunt absenţele de acasă, faptul că nu reuşim să stăm atât cât ne-am dori alături de fiica noastră.
- Pe lângă voce, o cântăreaţă trebuie să fie cu ochii şi pe siluetă, pe tot ceea ce se cheamă ţinută scenică. Ce faci de arăţi atât de bine - mergi la sport, respecţi diete, ce altceva? - Mulţumesc! Muncesc mult şi la acest capitol. Mă strădui să merg la sală, măcar o dată pe săptămână. Diete speciale nu ţin, dar în familia noastră ne-am obişnuit să respectăm un regim alimentar sănătos. În frigider nu am niciodată mezeluri, sucuri la cutie. Nu mergem niciodată la fast-fooduri. Mâncarea noastră preferată este doar pe bază de produse naturale. Ne aprovizionăm cu tot ce creşte în gospodăria părinţilor noştri de la ţară. - Când erai mică şi-ţi plăcea să cânţi, pe cine dintre marii interpreţi îi imitai cel mai des? - În copilărie, am ascultat multă muzică bună, întrucât în casa părinţilor mei i-am avut oaspeţi pe mulţi artişti consacraţi, precum Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, Petre Teodorovici, Ricu Vodă, Gheorghe Ţopa, Ion Suruceanu, Zinaida Julea, Nicolae Botgros, Ana Barbu, Nicolae Sulac. Nu-mi amintesc dacă am imitat pe cineva, dar cred că am „furat” de la toţi câte un pic. Pentru că muzica este o profesie care se învaţă şi se „fură”. O voce deo-
sebită, pe care o ascult şi astăzi, este cea a Angelei Marta. În şcoală, fiind adolescentă, am început să ascult muzică străină - W. Huston. M. Carey, Ella Fitzgerald, Natalie Cole. Fiecare dintre aceşti interpreţi m-au ajutat să îndrăgesc muzica şi au avut un rol determinant în formarea mea ca artist. - Dar astăzi, cine te încântă dintre interpreţii noştri? În afară de Costi Burlacu, desigur... - Le-am admirat întotdeauna pe Nelly Ciobanu, Natalia Barbu, Adriana Ochişanu. Îmi place cum cântă Tania Cerga, Dara, Cristina Croitoru. Dintre vocile masculine, îmi plac Gicu Cimbir, Valy Boghean. Iar cel mai priceput în şlagăre este, în opinia mea, Adrian Ursu. - Am putea vorbi în prezent despre o atmosferă de creaţie şi de colegialitate printre tinerii interpreţi? Ce sentimente predomină între voi: de concurenţă, de invidie, de admiraţie reciprocă? - Aş vrea să cred că există această colegialitate. Oricum, ca şi în orice alt domeniu, în muzică există de toate, inclusiv invidie şi concurenţă. Dacă e să comparăm cu alte ţări, artiştii noştri sunt totuşi mai cumpătaţi, nu se implică în scandaluri de doi bani. - Succesul unui cântăreţ, într-o societate bazată pe eco-
nomia de piaţă, nu depinde doar de propriul talent. Cum reuşeşti să faci faţă acestei situaţii? - E un adevăr dur, pe care-l cunoaştem cu toţii: în R. Moldova, un artist nu poate supravieţui doar din concerte. În cazul meu şi al lui Costi, sursa noastră de venit sunt nunţile şi cumetriile. Nu pot ascunde acest fapt, întrucât produsul făurit de un artist este foarte scump. O piesă costă circa o mie de euro, dar în acest preţ nu sunt incluse costumele pe care trebuie să le confecţionezi la comandă sau să le aduci din străinătate, nemaivorbind de machiajul şi coafura de la salon, obligatorii şi ele pentru o prestaţie bună în scenă... - Ce aştepţi de la Anul Şarpelui şi ce le-ai dori femeilor în noul an? - Am multe planuri pentru 2013. Nu prea vreau să le divulg, ca să nu-l sfidez pe Cel de Sus. Vreau să am sănătate şi putere pentru a-mi ajuta familia în toate, pentru că am convingerea că o familie sănătoasă şi trainică este pe puterea şi în mâinile femeii. Le doresc tuturor cititoarelor acestei rubrici să se bucure în noul an alături de cei dragi şi să asculte cât mai multă muzică bună, pentru a-şi spori optimismul şi a nu-şi pierde niciodată speranţa. Tatiana Corai
8
LUNI, 17 DECEMBRIE 2012
www.timpul.md
FEMEIA
Culinar.md
Bilanţ personal Mira Tănase mirabela.tanase@timpul.md
Cred că foarte mulţi dintre noi atunci când se apropie de sfârşitul anului încep să se gândească la lucrurile bune sau mai puţin bune de care au avut parte în ultimele douăsprezece luni. Tot aşa procedez şi eu, iar anul acesta am început acest bilanţ personal mai devreme decât în alţi ani. Nu o să vorbesc acum detaliat despre lucrurile bune sau mai puţin bune de care am avut parte în anul 2012, ci o să vă spun
doar că au fost aşa cum au fost şi cum mi-au fost date mie să fie. Părţile mai puţin bune le trec cu vederea şi prefer să mă gândesc doar la lucrurile frumoase de care am avut parte. Acum, la început de bilanţ personal, tind să cred că cele mai frumoase momente de care am avut parte sunt totodată şi cele care îmi vor rămâne mereu aproape, acestea întruchipându-se în toţi oamenii pe care i-am cunoscut în acest an, oameni care îmi vor
rămâne mereu aproape de suflet şi la care mă voi gândi întotdeauna cu drag. Oameni alături de care am trăit momente frumoase ce mi-au confirmat că cea mai mare bogăţie a unui om sunt cei ce îl înconjoară. Aceia alături de care un om se poate simţi bine prin simplul fapt că se gândeşte cu drag la ei. Bunul vostru cel mai de preţ din acest an care este? La ce vă gândiţi cu drag şi ce anume vă poate provoca un zâmbet?
Tort de ciocolată Cappuccino pentru Crăciun B
ăuturile calde cu care te încălzeşti în sezonul rece pot fi preparate în avans pentru a le putea face rapid, cu apă caldă, atunci când ai chef de ceva bun. Amestecul de Cappuccino este un preparat sub formă de praf, pe care-l poţi face şi pentru a oferi un cadou comestibil de Crăciun. Ingrediente pentru amestecul de Cappuccino pentru Crăciun - o cană de lapte praf - o cană amestec de ciocolată praf - 2/3 cană ness - 1/2 cană zahăr - 1/2 linguriţă scorţişoară măcinată - 1/4 linguriţă nucşoară măcinată
Ingrediente pentru blat: - opt albuşuri - 200 g de făină - 50 g de cacao - 250 g de zahăr - un baton de vanilie - zeamă de lămâie pentru cremă: - 150 ml rom - trei ouă - patru linguri cu zahăr pudră - patru linguri cu făină - şase linguri cu cacao - 300 ml lapte - 50 grame unt - puţină ciocolată din comerţ
Mod de preparare Pentru a face blatul: se bat albuşurile spumă cu zahărul, se adaugă gălbenuşurile, făina şi cacao, apoi se pune în forma unsă şi tapetată cu făină. Se coace la foc potrivit. Între timp, se prepara siropul: 250 grame de zahăr se fierb 10 minute cu 1 ½ pahar cu apă, se ia de pe foc şi se adaugă ½ baton de vanilie (sau un pliculeţ de zahăr vanilat), ½ lingură cu zeamă de lămâie şi 150 ml de rom. După ce s-a răcit blatul, se taie în două sau în trei şi se însiropează bine. Se unge fiecare foaie cu crema preparată astfel: se bat ouăle întregi cu zahărul pudră, se
adaugă făina, cacao şi ciocolata, apoi laptele fierbinte, şi se fierbe până se îngroaşă. După ce s-a răcit, se amestecă cu untul frecat spumă. Blatul se îmbracă apoi cu cremă şi se ornează cu ciocolată rasă. Notă: Dacă nu vreţi să vă bateţi capul şi să faceţi blatul, puteţi liniştiţi să cumpăraţi un blat de la magazin, faceţi doar crema şi îl ornaţi, va fi delicios. Un astfel de tort poate fi ornat după bunul plac şi imaginaţia fiecăruia. Va fi la fel de bun şi cu crema fiartă de ouă pe aburi. Ce final mai delicios puteţi pregăti pentru masa de Crăciun decât aşa o minunăţie?
Mod de preparare Amestecă bine toate ingredientele. Pune apoi noua compoziţie într-un recipient închis ermetic. Pentru a prepara băutura, pune trei linguri de amestec în 3/4 cană de apă fiartă. Amestecă bine până când praful se dizolvă. Acest Cappuccino se serveşte cald. (M. T.)
FEMEIA
LUNI, 17 DECEMBRIE 2012
www.timpul.md
9
Culinar.md Detalii convingătoare
Dieta cu iaurt
D
ieta cu iaurt este excelentă pentru persoanele care consumă cu plăcere produse lactate. Pentru că este destul de restrictivă, dar dă rezultate bune, se recomandă să nu fie ţinută mai mult de cinci zile. Dieta cu iaurt te ajută la pierderea de grăsime, păstrând totuşi masa musculară. Vedeta acestei diete este evident iaurtul, cel dietetic, dar în afară de iaurt mai poţi consuma şi peşte sau carne slabă la grătar. Dulciurile, băuturile alcoolice şi cele carbogazoase sunt total interzise, iar pentru a-ţi menţine starea bună de sănătate trebuie să bei aproximativ doi litri de apă plată pe zi. Iată două variante de meniu zilnic ale dietei cu iaurt, pentru o perioadă de cinci zile, iar în funcţie de preferinţă poţi opta pentru una dintre ele.
Varianta I ZIUA 1 Micul dejun: un pahar cu iaurt dietetic (300 de grame), o felie de pâine integrală prăjită şi un pahar cu suc natural de fructe. Prânz: un pahar cu iaurt dietetic (300 de grame), o felie de pâine integrală prăjită şi o porţie de 200 de grame de peşte fiert sau preparat la abur Cină: un pahar cu iaurt dietetic (300 de grame) şi o felie de pâine integrală prăjită ZIUA 2 Micul dejun: un pahar cu iaurt dietetic (300 de grame) şi o felie de pâine prăjită de graham. Prânz: o porţie de 200 de grame de carne slabă la grătar (pui sau curcan fără pieliţă), un pahar cu iaurt dietetic (300 de grame) şi două fructe. Cină: o chiflă de graham şi un pahar cu iaurt dietetic (300 de grame).
ZIUA 3 Micul dejun: un pahar cu iaurt dietetic (300 de grame), o felie de pâine integrală prăjită şi un pahar cu suc natural de fructe. Prânz: o porţie de 200 de grame de peşte la grătar sau preparat la abur, un pahar cu iaurt dietetic (300 de grame) şi o felie de pâine integrală prăjită. Cină: un pahar cu iaurt dietetic (300 de grame) şi o felie de pâine integrală prăjită. ZIUA 4 Micul dejun: un pahar cu iaurt dietetic (300 de grame) şi o felie de pâine de graham prăjită. Prânz: un pahar cu iaurt dietetic (300 de grame), o porţie de 200 de grame de carne slabă (pui sau curcan fără pieliţă) la grătar şi două fructe. Cină: o porţie de 200 de grame de peşte la grătar şi o chiflă de graham. ZIUA 5 Micul dejun: un pahar cu iaurt dietetic (300 de grame), o felie de pâine integrală prăjită şi un pahar cu suc natural de fructe. Prânz: un pahar cu iaurt dietetic (300 de grame), o felie de pâine integrală prăjită şi o porţie de 200 de grame de peşte fiert. Cină: un pahar cu iaurt dietetic (300 de grame) şi o felie de pâine integrală prăjită. Dieta cu iaurt este recomandată numai persoanelor sănătoase şi este interzisă celor care suferă de diverse tipuri de ulcer, gastrită sau celor care se confruntă cu disfuncţii ale stomacului.
Varianta a II-a ZIUA 1 Micul dejun: un pahar cu iaurt (150 grame) cu 1,5 % grăsime cu două linguri de musli şi opţional
o ceaşcă de cafea fără zahăr. Gustare ora 10: trei prune. Prânz: o porţie de 300 de grame de broccoli fiert la abur cu sos de iaurt (100 grame iaurt amestecat cu o lingură de ulei de măsline şi ierburi aromatice) şi patru pătrăţele de ciocolată neagră. Gustare ora 17: un măr de mărime medie. Cină: o porţie de supă cremă de legume (cu excepţia cartofilor), dreasă cu trei linguri de iaurt. ZIUA 2 Micul dejun: o felie de pâine integrală şi 150 grame de iaurt degresat. Gustare ora 10: şapte nuci. Prânz: 200 de grame de piept de pui la grătar cu salată verde şi sos de iaurt. Gustare ora 17: o mandarină. Cină: un bol cu supă de fasole verde dreasă cu trei linguri de iaurt. ZIUA 3 Micul dejun: 150 grame de iaurt dietetic amestecat cu două linguriţe cu vârf de miere, o mână de stafide şi trei linguri de cereale. Gustare ora 10: un măr mare. Prânz: 250 de grame de macrou la grătar sau
la abur, o salată de sfeclă roşie şi un pahar (200 de grame) de lapte bătut degresat. Gustare ora 17: un kiwi. Cină: un bol cu supă de pui dreasă cu două linguri de iaurt şi o felie de pâine cu tărâţe. ZIUA 4 Micul dejun: un pahar cu 200 de grame de chefir dietetic şi doi biscuiţi digestivi. Gustare ora 10: o banană mică. Prânz: o porţie de 150 de grame de carne de vită la grătar cu sos de iaurt. Gustare ora 17: un măr mic. Cină: o ceaşcă cu ceai verde, o tartină cu pastă de măsline şi 150 de grame de iaurt. ZIUA 5 Meniul este identic cu cel din ziua întâi. (M. T.)
Meniu festiv pentru Sărbătorile de Iarnă
Frenezia sărbătorilor de iarnă este molipsitoare chiar dacă nu dorim întotdeauna acest lucru. Nu mai este mult până când vom începe să lucrăm ca furnicuţele şi să facem tot ce ne stă în puteri pentru a pregăti ceea ce este mai bun şi mai frumos. De la decorul luminos de pe străzi și din magazine, până la isteria cumpărăturilor, toți suntem prinși în această atmosferă febrilă înainte de binemeritatele zile de sărbătoare. Pentru cei care rămân acasă și doresc să organizeze mese festive cu familia sau prietenii, am pregătit un ghid cu sfaturi și sugestii generale pentru meniu, dar și rețetele complete de la aperitive până la desert. O masă festivă, cu prietenii şi/sau familia depinde de mai mulţi factori printre care spaţiul în care se desfăşoară reuniunea, numărul şi vârsta participanţilor, gusturile şi obiceiurile lor. Din aceste considerente, organizarea unui astfel de eveniment depinde de la caz la caz. Mai jos găsiţi câteva sugestii – utile, credem noi – pe care le puteţi lua în calcul pentru organizarea unei mese de Crăciun şi/sau Revelion.
Pregătirile Pentru orice lucru bine făcut, pregătirile sunt esențiale. Înainte de a creiona meniul festiv, trebuie să știți numărul invitaților și preferințele lor culinare. Este
pahare de șampanie; pahare pentru vin, bere, alcool; decor de masă – lumânări, aranjamente florale, aranjamente cu decorațiuni de Crăciun. Pentru varianta de bufet, alegeți vase de servire asortate de pus pe bufet.
Matematica de sărbători
ușor atunci când vorbim de mesele în familie unde știm deja cine vine la cină, dar este mai greu atunci când se organizează petreceri cu mai mulți invitați. Dacă nu cunoașteți preferințele culinare ale invitaților, asigurați-vă că acoperiți o gamă largă de feluri de mâncare: mai multe tipuri de carne, mâncăruri vegetariene, preparate tradiționale, dar și preparate etnice sau de inspirație mai modernă. Nu uitați de decor! O masă festivă trebuie aranjată în ton cu evenimentul. Vizitați magazinele de decorațiuni și alegeți în funcție de decorul unitar de acasă. Alegeți fața de masă în ton cu
șervețelele. Dacă alegeți șervețele de pânză, nu uitați de inele. Farfuriile și paharele trebuie să fie, de asemenea, complementare cu fața de masă. Pentru a scoate în evidență mâncarea, folosiți farfurii cu mult alb sau crem la bază. Dacă alegeți farfurii prea colorate (roșii, albastre etc.), mâncarea nu va arăta la fel de apetisant. Lucruri necesare: față de masă și șervețele asortate; farfurii și tacâmuri pentru toți invitații; platouri și vase pentru servire (inclusiv ustensile pentru servire: clește, lingură, polonic etc.);
De regulă, pe lângă masa de sărbătoare propriu-zisă, perioada sărbătorilor de iarnă este marcată de o întreagă serie de mese, deoarece, practic, fiecare apariţie a unui musafir este un motiv de a gusta câte ceva. Din această cauză e bine să aveţi în vedere câteva principii utile: ordonaţi servirea în funcţie de gradul de perisabilitate a preparatelor. Serviţi, de exemplu, în primele zile, salatele care conţin ouă fierte, maioneză etc. nu gătiţi niciodată mai mult decât puteţi păstra/depozita în condiţii optime; folosiţi cutii etanşe, borcane, folie alimentară pentru a depozita şi acoperi preparatele; nu depozitaţi alimente cu mirosuri puternice, în special cele care conţin usturoi, lângă deserturi; luaţi în calcul alimente care pot fi congelate. Chiftelele, de exemplu, se pot găti şi congela, fără să-și piardă din calităţi după decongelare;
câştigaţi timp şi spaţiu dacă, de exemplu, carnea de porc şi cârnaţii îi prăjiţi din timp şi îi depozitaţi în borcane cu untura în care au fost prăjiţi; puteţi face economii substanţiale dacă achiziționați ingredientele vrac, în special pe cele pe care le includeţi în mai multe reţete; cumpăraţi cel mai târziu – dar nu chiar în ultima clipă – ingredientele pe care doriţi să le folosiţi proaspete, cum ar fi ingredientele pentru salate, fructele etc.; nu lăsaţi toate pregătirile pentru ultima zi.
Meniul festiv
În funcţie de numărul, tipul şi vârsta invitaţilor, puteţi opta pentru o multitudine de reţete. Important e să le asociaţi inteligent între ele. Nu gătiţi aperitive orientale, fripturi tradiţionale şi deserturi moderniste, ci încercaţi să le articulaţi într-un concept unitar, potrivit cu gusturile invitaţilor. De regulă, musafirii, chiar şi cei tineri, sunt tentaţi să guste produse şi preparate tradiţionale, care rezonează cu perioada Crăciunului. Cu toate acestea şi în acelaşi timp, invitaţii sunt tentaţi să încerce ceea ce nu găsesc acasă. E un bun moment să-i surprindeţi. (M. T.)
10
LUNI, 17 DECEMBRIE 2012
www.timpul.md
FEMEIA
PRACTIC
Gadget-urile din viaţa noastră TELEFOANE DESCĂRCATE
DISCURI MURDARE
Dacă telefonul dumneavoastră se descarcă prea repede când îl ţineţi în buzunar, o explicaţie ar putea fi că buzunarul dumneavoastră este prea cald.Bateriile telefoanelor mobile ţin într-adevăr mai mult dacă sunt păstrate la rece?, spune Isidor Buchanan, editor al site-ului BatteryUniversity. com. Temperatura normală a corpului omenesc, de 37 de grade Celsius, transmisă prin buzunarul telefonului din interior, este suficientă ca să accelereze procesele chimice din interiorul bateriei. Asta o face să se consume mai repede. Ca să vă menţineţi telefonul mai rece, purtaţi-l în geantă sau la curea. Aceeaşi metodă poate fi folosită ca să vă păstraţi bateria dacă aţi plecat de acasă şi nu aveţi un încărcător. Închideţi telefonul şi puneţi-l într-un frigider peste noapte, ca sa încetiniţi tendinţa naturală a bateriei de a se descarcă.
Vreţi să curăţaţi un DVD sau un CD murdar, dar nu aveţi niciun lichid pretenţios de curăţire? Înmuiaţi atunci o cârpă în vodcă sau în apă de gură. Alcoolul este un solvent puternic, perfect capabil să dizolve amprentele şi alte depuneri de pe suprafaţa unui disc. De asemenea, e mult mai la îndemână să vă ştergeţi DVD-ul cu alcoo decât să vă alintaţi cu un kit special Discwasher.
BLIŢ PREA PUTERNIC
Dacă bliţul de la telefonul mobil este prea puternic şi vă arde pozele, lipiţi o mică bucată de hârtie peste el. Experimentaţi cu diverse culori şi hârtie de grosimi diferite ca să obţineţi un rezultat mai bun.
HARD STRICAT
CHEIA AUTOMATĂ A MAŞINII
Să zicem că, cheia dumneavoastră automată nu are rază de acţiune îndeajuns de mare ca să vă deschidă maşina de la capătul celălalt al parcării. Puneţi partea metalica a cheii sub bărbie şi apoi apăsaţi butonul de deschidere. Trucul vă transformă capul într-o antenă, spune Tim Pozar, un inginer din Silicon Valley. De fapt vă cuplaţi cheia la cap. Cu toate fluidele care circulă prin craniul nostru, capul devine un conductor chiar decent. Nu fantastic, dar chiar funcţionează, explica Pozar. Dacă vă folosiţi capul, raza de acţiune a cheii dumneavoastră poate creşte cu câţiva metri.
CARTUŞUL GOL DE LA IMPRIMANTĂ
Dacă vi se termină cerneala din imprimantă când mai aveţi puţin şi terminaţi de listat o lucrare importantă, scoateţi cartuşul şi încălziţi-l cu foenul două-trei minute. Apoi puneţi-l la loc în imprimantă şi reluaţi listarea cât cartuşul este cald. Căldura de la foen încălzeşte cerneala uscată şi o ajută să curgă prin micile orificii din cartus, spune
Alex Cox, inginer de software din Seattle. Când cartuşul e aproape gol, acele orificii sunt adesea înfundate cu cerneală uscată, aşa că dacă ajutaţi cerneala uscată să curgă, acele orificii vor elibera şi mai multă cerneală?. Trucul cu foenul vă poate scoate alte cateva pagini dintr-o imprimantă după ce v-a apărut mesajul că s-a golit cartuşul.
TELEFONUL MOBIL ÎN TOALETĂ
Se poate întâmpla oricui: v-ati scăpat telefonul în toaletă. Scoateţi imediat bateria, ca nu cumva scurtcircuitele electrice să vă prăjească conexiunile fragile din interior. Apoi ştergeţi telefonul uşurel cu un prosop şi daţi-i drumul într-un borcan cu orez nefiert. Funcţionează din acelaşi motiv pentru care obişnuiţi să ţineţi în solniţă câteva boabe de orez, ca să vă menţineţi sarea uscată. Orezul are o afinitate chimica faţă de apă - adică moleculele de orez au o atracţie aproape magnetică pentru moleculele de apă, care vor fi absorbite de orez şi nu vor ramane pe supra-
faţa telefonului. E o versiune necostisitoare a pliculeţelor cu cristale absorbante aflate în cutia originală a telefonului şi care au ferit aparatul de umezeală în timpul transportului şi al depozitării.
SEMNAL WIRELESS PREA SLAB
Dacă routerul wireless pe care îl aveţi acasă nu ajunge la celălalt capăt al locuinţei, nu va grăbiţi să cumpăraţi încă un dispozitiv wireless ca să vă faceti reţeaua mai performantă. În loc de asta, construiţi un reflector pasiv de unde radio, înalt de 15 centimetri, folosindu-vă de obiectele din bucătărie, cum ar fi o bucată de folie de aluminiu. Puneţi reflectorul pe o bucată de metal curbat care reflectă undele radio la fel ca o antenă satelit - în spatele routerului wireless. Astfel veţi concentra energia routerului într-o singură direcţie - spre celălalt capăt al casei, să zicem - în loc să o lăsaţi să se răspândească în cerc. Fără cabluri, făraă baterii, făraă cunoştinţe tehnice. Şi astfel vă puteţi dubla raza de acţiune a reţelei.
Dacă (de fapt mai corect când?) vi se va strica hardul şi nu va mai putea fi citit, nu vă grăbiţi să-l aruncaţi. Puneţi-l în frigider peste noapte. Trucul e cât se poate de real şi verificat, deşi e ultima speranţă pentru unele tipuri de probleme altfel fatale ale hardului, scrie Fred Langa, pe site-ul lui de secrete ale Windows (windowssecrets.com). Multe cazuri când hardul nu mai funcţionează se explică prin faptul că anumite componente încălzite nu mai fac contactul corespunzător, făcând imposibilă citirea de date de pe dispozitiv. Prin coborârea temperaturii, componentele de metal şi de plastic din interior se vor contracta uşor. După ce hardul este scos din frigider şi repus la temperatura camerei, acele componente se vor dilata din nou. Acest tratament poate ajuta la refacerea contactelor, explica Langa, sau cel puţin să determine un echipament electronic să se comporte în parametrii normali îndeajuns de mult ca să puteţi recupera informaţiile esenţiale. (M.T.)
Spiritualitate
DHARANA ne disciplinează mintea iar volumul de informaţii recepţionat de la celelalte simţuri diminuează în intensitate, putând fi chiar ignorate de către minte.
„Dacă vorbele nu sunt conforme cu adevărul, atunci nu ai nicio şansă de succes” (Confucius)
M
intea umană recepţionează permanent informaţii din lumea exterioară prin intermediul celor cinci porţi ale simţurilor: miros, gust, văz, pipăit şi auz. Din totalitatea informaţiilor primite de la simţuri, mintea are capacitatea de a le selecta numai pe acelea care prezintă importanţă la un moment dat. Această selecţie este realizată prin focalizarea atenţiei asupra unei informaţii particulare, ignorându-le pe toate celelalte mai puţin importante. Cu cât atenţia este mai focalizată asupra unui anumit simţ, cu atât cantitatea de informaţii primită prin el creşte,
O
caracteristică specială a minţii umane este capacitatea de focalizare a atenţiei spre lumea interioară a sentimentelor, a gândurilor şi a ideilor. Mai mult decât atât, mintea umană poate fi focalizată asupra ei însăşi – acest fapt prezentând o reală importanţă, deoarece creează posibilitatea controlului mental. Această facultate a minţii umane, de a modifica la voinţă orientarea atenţiei conştiente, reprezintă mecanismul de bază al concentrării mentale. Mintea care meditează asupra unei zeităţi se transformă în copia perfectă a acesteia.
A
te concentra înseamnă să reuneşti totul într-un centru, să aduni, să focalizezi. Prin concentrare mentală – DHARANA – mintea se focalizează asupra unui unic scop, fără să mai poată sări la un alt
subiect pe o perioadă fixată de timp. Opusul concentrării este dispersia, împrăştierea. În acest caz, mintea necontrolată trece brusc de la un subiect la altul, nefixându-se asupra a ceva anume. Din nefericire, aceasta este condiţia mentală a majorităţii oamenilor din zilele noastre. Atunci când percepe un obiect exterior, mintea ia forma acelui obiect. Astfel, ea prezintă un prim aspect numit „VRITTI”; în calitatea sa de VRITTI, mintea este reprezentarea obiectului exterior.
O
biectul fizic constituie obiectul „grosier”, iar impresia mentală pe care o creează – obiectul subtil. Pe lângă obiectul perceput mai există un alt aspect al minţii care percepe. Avem, aşadar, două aspecte importante în procesul concentrării: VRITTI, obiectul de cunoscut, şi cunoscătorul, sau cel care percepe. Mintea care meditează asupra unei zeităţi, spre exemplu, este transformată printr-o continuă devoţiune în copia perfectă a acelei zeităţi, devenind
puternică şi pură asemeni Ei. Acesta este un principiu fundamental în procesul adorării.
D
HARANA se traduce prin „a controla (stopa) mintea”. Tradiţia străveche a înţelepciunii consideră că mintea, în conformitate cu legi bine determinate, este doar un flux continuu de tipare psihice (VRITTI-uri). Succesiunea de modele psihice are un substrat emoţional, dublat în mod consecvent de răspunsuri fiziologice. În realitate, mintea înseamnă mişcare. Ea este asemeni vântului: vântul apare odată cu punerea în mişcare a aerului; când această mişcare încetează, aerul există încă, dar vântul a dispărut. Substanţa mentală care rămâne după ce modelele psihice (VRITTI) au fost stopate este numită „CHITTA”. Tiparele mentale odată stopate, mintea dispare şi intrăm în starea de non-minte, stare caracterizată prin cel mai înalt grad de creativitate şi intuiţie spirituală. Mira Tănase
FEMEIA
LUNI, 17 DECEMBRIE 2012
www.timpul.md
frumusete
Perfecţiunea feminină
Perfecţiunea buzelor în sezonul rece D
upă cum aţi observat, iarna, riscul de crăpare a buzelor este mai ridicat. Probabil nu de puţine ori vi s-a întâmplat să uitaţi sau să vă grăbiţi să ieşiţi fără a vă ruja şi aţi observat că buzele au resimţit acest lucru. Buzele nu au glande sebacee şi sunt vulnerabile atunci când condiţiile meteo nu sunt prielnice. Pentru a Oana Buzilă oana.buzila. ajuta buzele să fie senzuale, trebuie să timpul@gmail.com ai grijă de ele într-un mod deosebit. Poţi face acest lucru extrem de uşor, acasă şi fără a cheltui extrem de mult.
CONSUMĂ LICHIDE
Hidratarea este un element foarte important pentru buze. În cazul în care nu bei suficientă apă, cam doi litri pe zi, buzele tale vor resimţi aceasta. Ele se vor usca şi crăpa mult mai uşor.
MIEREA
Când crăpăturile din buze sunt dureroase, problema poate fi cauzată de bacterii. Aplică pe buze un strat de miere naturală. Are efect antibacterian puternic. După 30 de secunde, acoperă buzele cu vaselină cosmetică, apoi, după 15 minute clăteşte-le. Buzele tale vor fi catifelate şi moi.
BALSAMUL DE BUZE
Balsamul de buze bazat pe ceară de albine este unul dintre cele mai eficace pentru buzele crăpate. Alte ingrediente care hidratează buzele, vindecă sau previn crăpăturile sunt untul de shea, glicerina, ricinul, uleiul de migdale sau de măsline.
MULTIVITAMINE
Crăparea buzelor care afectează colţurile gurii poate apărea pe fondul unei deficienţe de vitamine. Ia un complex de multivitamine care asigură necesarul zilnic de vitamine B şi vitamina C.
RENUNŢĂ LA CÂTEVA OBICEIURI
Renunţarea la câteva obiceiuri proaste poate fi suficientă pentru ca buzele tale să-şi revină. Nu-ţi mai umezi buzele cu salivă, inclusiv în momentele în care sunt uscate! Chiar dacă se umezesc temporar, enzimele din salivă contribuie la uscarea buzelor sensibile. Evită respiraţia pe gură atunci când acest lucru este posibil. Decongestionează căile respiratorii înainte de culcare pentru a nu avea motive să respiri pe gură în timpul nopţii. Dacă ai buzele foarte uscate, poţi să aplici un strat de balsam de buze chiar înainte de culcare.
11
SĂNĂTATE
Alimente sănătoase cu un conţinut sărac în calorii Sărbătorile se apropie şi sunt doar la o distanţă de câteva zile. În cazul în care ai reuşit să scapi de sub control dieta şi ai pus câteva kilograme, mai ai câteva zile la dispoziţie pentru a mai remedia cât de cât situaţia. Cu siguranţă nu vei avea foarte mult timp pentru sport, acum cu doar o săptămână înainte de Crăciun, mai ales dacă eşti gospodină şi ai multe de rezolvat, aşa că noi îţi propunem să încerci măcar să ţii un mic regim. Unele alimente pot accelera metabolismul cu succes şi au capacitatea de a favoriza arderea grăsimilor. Dacă ai grijă să alegi alimentare sănătoase, fără un conţinut caloric ridicat, cu siguranţă vei putea salva situaţia şi vei putea îmbrăca rochia preferată de Revelion. Pentru ca rezultatele să fie cele dorite, nu sări peste micul dejun. Ceea ce vei mânca dimineaţă nu se va depozita, iar datorită agitaţiei specifice sărbătorilor, tu vei avea o zi întreagă la dispoziţie pentru a arde calorii. Iată care sunt alimentele care te ajută să slăbeşti:
mononesaturate, care îţi oferă energie, au grijă de inima şi creierul tău, dar accelerează şi arderea grăsimilor.
grăsime, sau poate fi mâncată în fel de fel de combinaţii ca salată.
Fasolea roşie
Este bogată în proteine şi fibre, asigurând o saţietate pe o perioadă lungă de timp. Fierbe o cană de linte şi vei avea asigurată mai mult de jumătate din cantitatea de fibre necesară pe parcursul unei zile.
Oferă o senzaţie prelunMerele gită de saţietate, iar datoSunt potrivite ca gustare rită conţinutului ridicat de înainte de masă. Datorită amidon rezistent, jumătate conţinutul ridicat de fibre din caloriile consumate nu solubile, merele reduc can- se vor absorbi. Fasolea roşie titatea de zahăr şi calorii reduce nivelul zahărului din care sunt absorbite în sânge sânge şi accelerează arderea imediat după ce ai luat masa. grăsimilor. Dacă găteşti fasole din conservă, vei scăpa şi de balonare. Fasolea poate fi Avocado Conţine grăsimi bune, gătită, evident, fără rântaş sau
Lintea roşie
Ardeii iuţi
Capsaicina care se regăseşte în ardeii iuţi te va împiedica să consumi can-
tităţi exagerate de mâncare. De asemenea, ea stimulează metabolismul şi arderea grăsimilor.
Seminţele de pin
Acestea reduc senzaţia de foame. Dacă vei mânca un pumn de seminţe de pin pe zi, senzaţia de foame nu îţi va mai da bătăi de cap. Astfel, vei reuşi să mănânci porţii mici, dar şi să limitezi consumul alimentelor nesănătoase. (O. B.)
SFATURI UTILE
Întreţinerea părului vopsit în sezonul rece
P
entru că sezonul sărbătorilor este foarte aproape, toate doamnele şi domnişoarele vor să arate cât de bine se poate. Unul dintre trucurile la care recurge toată lumea în această perioadă este vopsirea podoabei capilare. Acuma este momentul în care doamnele sunt dispuse să apeleze la schimbări destul de majore în ceea ce priveşte coafurile. Alegerea unei alte culori sau reîmprospătarea celei existente se impune la final de an. Tocmai din acest motiv trebuie să ştii că, imediat după vopsire, părul este foarte sensibil şi necesită mai multă grijă. Pentru a nu se decolora repede, dar şi pentru a nu avea un aspect tern şi uscat, cu atât mau mult acum când temperaturile sunt scăzute şi favorizează aceasta, trebuie să acorzi o îngrijire specială părului.
Protecţia părului se realizează extrem de bine, dacă se folosesc produse speciale pentru menţinerea culorii. Cea mai bună alegere sunt şamponul şi balsamul pentru păr vopsit produse de aceeaşi companie care a produs şi vopseaua, deoarece nu există riscul unor interacţiuni
problematice. Iată cum faci vopseaua să dureze:
Nu folosi şampon
Culoare se fixează în păr cel mai bine atunci când nu aplici pe păr şampon timp de trei zile. Dacă totuşi este absolut necesar să speli
PONTURI
Dacă ninge sau este foarte frig, protejează-ţi părul. Dacă nu porţi căciulă, alege un palton sau o haină care are glugă. Dacă vrei să fii chic, poţi purta chiar şi o eşarfă dintr-un material mai gros peste cap. Sănătatea părului tău este influenţată şi de alimentaţie. De cele mai multe ori părul uscat este consecinţa lipsei proteinelor, dar şi a unei deshidratări. Consumă proteine, grăsimi şi glucide, dar şi suficientă apă, alimente care conţin vitaminele A, C, E şi calciu.
părul, foloseşte un balsam pentru păr vopsit în loc de şampon. Nu-l lasă în contact cu părul pentru mai
mult de un minut. Părul poate fi spălat după câteva zile cu şampon.
Nu folosi foenul, placa sau ondulatorul
După vopsire, părul se va rupe mult mai uşor, deoarece devine mult mai sensibil. Placa de întins, ondulatorul şi bigudiurile electrice sunt de-a dreptul nocive pentru păr. Dacă este posibil, evită şi uscătorul de păr. În urma expunerii la căldură, părul se electrizează, iar riscul de rupere sau de apariţie de vârfuri despicate este mult mai mare. Perierea părului se face la fel, cu cât mai multă grijă. Utilizează o perie cu peri naturali şi foloseşte-o doar când părul este complet uscat.
Nu uita de balsam
Balsamul este mult mai important decât şamponul pe care îl foloseşti. Dacă şamponul este doar pentru curăţare, balsamul hrăneşte şi hidratează firele de păr. Trebuie să foloseşti fie un balsam care are efecte hidratante, fie un balsam special creat pentru părul vopsit.
Nu uita de masca de păr
La sfârşitul primei săptămâni după vopsire, aplică o mască de păr hidratantă pentru păr vopsit. Hidratarea oferită de o mască îţi asigură un aspect mai frumos al părului. Masca poate fi aplicată periodic, cam la 7-10 zile. În cazul în care te-ai decolorat, aplicarea măştii este mai mult decât esenţială pentru sănătatea părului. (O. B.)
12
LUNI, 17 DECEMBRIE 2012
www.timpul.md
FEMEIA
TENDINTE
Alege ţinuta potrivită pentru petrecerea corporativă Pentru o petrecere formală, foloseşte-te de ocazie şi distanţează-te de stilul tău de fiece zi, pentru a impresiona. Este momentul potrivit să achiziţionezi o rochie „black tie”. Evident, una dintre primele alegeri va cădea peste „mica rochie neagră”. Dar, în acest sezon, te îndemn să schimbi culoarea, optând pentru nuanţe neutre sau vibrante. Şi nu uita cel mai important accesoriu – zâmbetul şi voia bună! Silvia Ursu
În timp ce agendele noastre sunt completate în această perioadă cu ieşiri în oraş, petreceri la serviciu şi diverse înmânări de premii, multe dintre noi se întreabă ce ţinută să aleagă. Una office pentru a se potrivi întâlnirilor din timpul zilei, dar una destul de stilată pentru petrecerile de după orele de serviciu. Înainte să decizi ce să îmbraci, ţine cont de tipul petrecerii. Doar vrei să impresionezi, nu să şochezi. Ţinând cont de criza financiară din ultima perioa-
dă, unele companii decid să deschidă şampania la birou, printre dosare şi computere. În acest caz, optează pentru piesele pe care le porţi de regulă în fiecare zi la serviciu. Pentru un aer festiv, combină ţinuta cu accesorii – o pereche de cercei coloraţi, un colier supradimensionat, ori te poţi juca cu contrastul formelor şi mărimilor bijuteriilor. Dacă, de obicei, porţi un costum la serviciu, scapă de sacou şi de cămaşa din bumbac, alegând în schimb
o bluză de mătase. Această piesă este ideală pentru un plus de eleganţă şi feminitate. În cazul când petrecerea de sfârşit de an va fi într-un bar sau o pizzerie, pune-ţi în geantă câteva piese, pe care le vei schimba înainte de chef. Alege, spre exemplu, un tricou sau un pulover din caşmir. Combinate cu o fustă creion, ţinuta ta va câştiga mai multă personalitate. Dacă îţi plac aventurile, asortează un tricou animal print cu o pereche de pantaloni clasici negri.
O, brad… deştept!
Spiritul sărbătorilor este astăzi imposibil fără brad. Istoria spune că, până în secolul al XII-lea, brazii de Crăciun nu erau împodobiţi. Primul brad de Crăciun împodobit a apărut abia în anul 1510, în Lituania. În Franţa apare în 1521, după ce prinţesa Helene de Mecklenburg s-a căsătorit cu ducele de Orleans, iar în Anglia - în 1841. Bradu l de Crăciun ajunge în Statele Unite în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi in Pennsylvania şi cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Secesiune. Dar împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în 1836, în statul Alabama. În timp, pomul de Crăciun a fost împodobit cu fructe, flori de hârtie, biscuiţi, ca mai târziu să se orneze cu lumânări şi globuri colorate. Globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia au apărut abia în anul 1878. Noi vă propunem să optaţi în acest an pentru un „brad cititor”, unul eco, care-l puteţi face alături de întreaga familie. Drept materie primă puteţi folosi o parte din biblioteca voastră. Pentru mai multă inspiraţie, vedeţi imaginile. (S. U.)