Revista Traceurs nr. 3

EDITORIAL Bine v-am găsit la al 3-lea număr al revistei Traceurs. Sunt Skypici.

Există momente când trebuie sa faci mici sacrificii pentru a merge mai departe. Simt că în ultimul an m-am îndepartat, fizic, de mișcarea cu care eram obișnuit odată. Îmi lipsesc zilele când nu aveam nimic altceva de făcut și stăteam 3-4 ore în fiecare zi la un antrenament.

Pe la sfarșitul anului 2010 simțeam că încep să îmi pierd din forța. M-am concentrat aproape tot anul 2011 numai și numai pe condiționare.

Simt că am ajuns acolo unde voiam în ceea ce privește condiționarea dar ideea e că trebuie să dau atenție egală tuturor activităților pe care le fac de acum înainte.

Nu vreau să mai ajung în stadiul de a simți că încep să îmi pierd din forță dar nici să lucrez 1 an de zile la condiționare și să neglijez partea tehnică. În orice caz, sunt mulțumit de această ‘pauză’. Am avut timp să lucrez la partea psihică. Simt că sunt din nou încărcat cu energie și din câte am văzut de la începutul acestui an, sunt mult mai puternic din punct de vedere psihic. Am mai multă încredere atunci când vreau sa încerc ceva nou.

Așa că, sfatul meu este ca din când în când mai acordați-vă o mică pauză, deconectați-vă de tot si toate.

intra pe site Află mai multe despre Traceurs.RO Avem ocomunitate foarte mare de pasionați și oameni care te pot indruma, dacă vrei să afli mai multe despre mișcare, cum să începi sau poate doar să poți discuta. Tot aici poți afla când programăm workshopurile lunare ținute în București.

in luna iunie, pregatestete de jam 2012

in 2012 mergem la targu mures Vrei sa vezi ce ne aČ™teaptă? Verifică locurile de antrenament!

istoriA

JAM-ULUI Salut traceuri, sunt Cris. Pentru că urmează un nou Jam, m-am gândit că e o idee bună să vă povestesc puțin de istoria Jam-urilor.

Cum a început?

S-a început în 2005 cu primul jam organizat sau, mai bine zis, anunțat pe un forum. (www.parkour.ro) Nu a fost nevoie de organizare, a fost nevoie decât de un anunț de genul haideți duzilor să ne întâlnim acolo și să ne distrăm puțin. Nu era nevoie de organizare pentru că toți eram mari și mai ales eram cam 10 participanți. Pe lângă faptul că nu am fost nevoiți să ne organizăm prea tare niciunul dintre noi nu avea nici capacitatea să organizeze ceva atât de nou. Nu știam nimic de genul acesta, așa că am plecat pe bâjbâite cu toții.

2006 Decăderea comunității

În 2006, dacă îmi aduc eu bine aminte, s-a dezintegrat forumul mai sus menționat și am rămas cu toții pierduți în spațiu. Pentru că nimeni nu dadea semne să refacă situația am decis să facem noi în București un forum. Inițial se voia a fi un forum al celor din București însă odată înregistrați și cei din grupul vechi de pe site`ul parkour.ro am decis că trebuie să nu îl limităm la un singur oraș.

Renașterea comunității

Am decis astfel, aceiași oameni, să organizăm ceva mai bine jamul ce urma să aiba loc în fiecare an. Organizarea a venit ca o necesitate pentru că numărul userilor înregistrați pe forum și care se anunțau la jam era mare.

După cum se știe oamenii au o mulțime de idei care nu pot fi puse în practică pur și simplu. Ca să nu apară probleme, și în ideea de a putea să ne desfășurăm activitatea mai bine, să nu atragem atenția prea mult, am zis să ne organizăm puțin.

2006

Începuturile Jam-urilor

Am venit cu o încălzire și ceva exerciții de stretching. Apoi toată lumea a urmat să facă ce vrea în

2007

VIESPE DIN CLUJ Viespe din Cluj-Napoca, urmând drumul către aventurierul spațial de astăzi. Jam 2007

locurile care ne-au fost arătate de către oamenii orașului în care se ținea jamul, adică gazda.

După acest jam am întâlnit tot felul de probleme de organizare așa că, în 2007, am lasat jamul liber lucru care ne-a costat. Fiindcă nu am anticipat numărul mare de oameni care urma să vină, am realizat la fața locului că nu-i putem controla.

Erau atât de mulți încât vorbeai cu unu să facă liniște într-o parte și celălalt de la 20 m nu auzea, iar când ajungeai să-i spui și respectivului se făcea gălăgie în altă parte. Era muncă în zadar.

Pokemonii

Pe lângă aceste probleme, au fost foarte mulți copii sub 14 ani sau cel puțin fizic arătau ca niște copii de grădiniță care chiuiau și făceau tumbe care mai de care de la înălțimi mai mari. Deci am intrat imediat în atenția oamenilor din jur.

A venit televiziunea, au încercat și au luat ceva interviuri de care nu sunt prea mândru (se regasesc probabil la media).

Veți putea spune că nu este o problemă acum, atunci însă era, nimeni nu știa să vb despre subiect și nu voiam ca la jam să ne petrecem timpul cu interviuri ci să facem ceea ce ne place mai mult. Înainte de televiziune și reporteri a fost și un polițist care a încercat să disperseze toată gloata, dar cum să reușească un om să împraștie 100 de copii săritori.

Anticipând că vor apărea probleme, am decis să-i lăsăm deoparte pe cei ce căutau spectacolul și se aplaudau frenetic la fiecare salt dat în fața camerelor, noi grupul cel mai vechi ne-am adunat toți prieteniii și cunoscuții lor, în jur de 50 de persoane și ne-am mutat spre alte locuri. Am reușit apoi să ne organizam și să ne antrenăm serios, reușind astfel să parcurgem tot orașul nemafiind deranjați de poliție.

2007

Ceilalți au fost escortați de 2 mașini de jandarmerie la ieșirea din oras și s-au antrenat în pădure după care au plecat acasă.

Cum au început Jam-urile pe baza de invitație

După toate aceste evenimente am învățat din greșeli. Ca să păstrăm mișcarea liberă am zis să nu luăm legtura cu autoritățile și să încercăm să ne mișcăm liber prin oraș fără ca cineva să ne dea vreo autorizație.

Așa că am făcut primul jam național pe invitații în 2008 la Sibiu.

A fost cel mai grozav de până acum. Cei ce au fost invitați (o să vă spun imediat și cum au loc invitațiile) au venit în ideea de a se antrena serios și de a nu ieși în evidență, reușind astfel să ducem la bun sfârșit tot antrenamentul.

2008

A fost o încălzire criminală, sesiune de stretching, elemente de condiționare și tehnică, pe care le-am prezentat. Am fost cu adevărat organizați.

A urmat 2009, jamul de la Constanta. Deși erau voci care îmi spuneau să îl facem și pe acesta pe invitații am vrut să văd în ce măsură se poate face un jam liber organizat. Am avut încredere în puterile noastre de organizatori însă cu sila nu se poate. Au fost mulți, am anticipat asta însă mulți nu erau de acord cu ceea ce vrem noi să facem.

Nu erau de acord cu organizarea, ei voiau să fie liberi și să facă ce vor. Am fost îngânați și luați peste picior la încălzire și pe toată perioada în care am avut explicații de dat la anumite mișcări.

Norocul nostru la jamul acesta a fost că am fost în locuri mari și izolate în care nu s-a știut de noi, altfel am fi avut din nou probleme cu poliția.

Este clar, la orice întâlnire trebuie organizare dacă vreți să nu apară necazuri, între participanți

2009

podul de lava Băieții care încercau să nu cadă în lava încinsă de sub pod. Jam 2009.

și oamenii din mediu respectiv, poliția și așa mai departe.

Anul 2010. Am decis ca jamul să fie din nou pe bază de invitații.

Ce încercăm noi să facem

Vreau să se înțeleagă că acest jam este unul la nivel național organizat, ORGANIZAT de stafful traceurs.ro. Adică noi impunem niște reguli celor care vor fi invitați, iar dacă ei vor să vină la jamul asta - zic din nou ORGANIZAT de noi, atunci vor trebui să respecte niște condiții, pentru că de asta este ORGANIZAT. Tot repet organizat deoartece sunt voci care spun că trebuie să fie liber. prin articolul asta sunt vocea stafului, noi ca staff putem fi luați ca o singură persoană. Cei invitați pot fi luați ca prietenii noștri.

Cum poate mie cineva să îmi impună pe cine să chem și pe cine să nu chem. Sau ce reguli să fac la jam?

Cine nu este de acord cu ceea ce facem noi nu are ce face. Suntem o bază de oameni cei mai vechi care suntem de acord cu asta și vrem ca odată pe an să ne întalnim cu toți care acceptăm anumite reguli în ideea de a schimba păreri și sfaturi.

Astfel că cine vrea este liber să organizeze el jamul saău național liber, însă să nu se aștepte ca cei vechi, adică noi, să luăm parte la el.

Scopul acestui jam este în primul rând de a învăța pe cei cu mai puțină experiență parkour-ul ca mișcare și ca filozofie și desigur de a întări relațiile dintre noi.

Un jam liber fără organizare încurajează întâlnirea între traceuri în scopul de a-și etala talentul în parkour și nu numai și considerăm asta o mare diluare a mișcării.

2010

2011

Deși parkour-ul este o mișcare liberă, facem un compromis și îl organizăm. Dacă putem să-i spunem compromis. Să zicem că tot răul spre bine.

distrăm fara să ieșim în evidență și să ne compromitem jamul. Trebuie să se țină cont de faptul că nu colaborăm cu primăria sau cu nimeni care ar putea să ne ofere protecție.

Pentru cine este Jam-ul organizat

Jamul este organizat în principal pentru oamenii de pe forum, oamenii care se implică în a da mai departe corect aceasta disciplină. Oamenii de pe forum care acceptă critici și tind mereu la evoluție.

Lista celor invitați la acest jam în general eu o fac însă cu ajutorul mai multor oameni. Eu sunt cel ce o centralizează, ca să zic așa. Noi ca staff avem oameni pe care îi cunoaștem fie de la jamurile anterioare fie de pe forum cărora le cerem o lista cu oamenii de la ei din oraș care respectă regulile impuse de noi și astfel le înaintăm o invitație la care ei îi dau curs sau nu.

Cum participi la Jam?

Cu alte cuvinte, ca să participi la jamul organizat de traceurs.ro, trebuie să faci parte din comunitatea asta, să te implici la dezvoltarea mișcării sau să vrei asta. Pentru cei ce nu sunt interesați de forum nu îi neglijăm, dacă se antrenează serios atunci se vor afla pe lista celor ce o fac. Dacă nu se află înseamnă că nu se implică și nu au ce căuta la aceasta întâlnire/jam.

Varsta trebuie să fie de 15 ani +.

Închei prin a spune că, cei ce vor participa la acest jam, jamul organizat de traceurs.ro, trebuie să fie disciplinați pe perioada antrenamentului și să asculte indicațiile organizatorilor.

Ce nu ne dorim

Nu vrem să fim dictatori, vrem doar să putem să ne antrenăm serios, să învățăm ceva și să ne

2011

interviu national DAN DINU Dan are 25 de ani. Practică Parkour de 3 ani și este din Traceurs.RO. Bine te-am găsit la antrenamente Dan. Spune- în orice situație. ne cine eşti şi ce faci, pentru cititorii noştri. În ce context ai ajuns practicant de Parkour?

Salut, sunt practicant de Parkour de aproximativ 3 ani, din Bucureşti, şi sunt unul dintre cei mai Am fost atras de sporturile urbane încă de mic. proaspeţi membrii staff ai comunităţii Traceurs. Nu am practicat nici unul, pentru că nu aveam RO. Nu sunt foarte multe de spus despre mine, bani de skateboard sau bicicleta BMX când eram mai ales că nu am clipuri postate pe Internet. mic. Apoi am crescut puţin şi totul devenise super comercial în aceste sporturi. Așa că nu am Ce este Parkour pentru tine? Unde crezi că o să mai vrut să îmi cumpăr BMX sau skate. ajungi cu el?

Apoi cineva mi-a arătat pe youtube ce pot face Este un mod de a mă deconecta de micile prob- nişte francezi... eram fascinat. Cum se mişcau şi leme pe care le întâmpin. Are reguli pe le poți cum se simţea mişcarea lor. Era vorba de un clip încălca și oferă o libertate pe care nu o găsești cu Yamakasi, care m-a făcut să mă îndrăgostesc ușor în alte activități. Asta ajută. Prin el, sper să pe loc. ajung în punctul în care voi dezvolta acea curiozitate pură care să mă facă să gândesc Parkour Ai un backround în sport sau arte marţiale?

Nu chiar... spun asta, pentru că am avut ciocniri de câteva luni cu Tae-Kwon-Do dar m-am lasat repede după ce am început să simt că Senseiul meu încerca să mă învețe să fiu ca el. Nu mă puteam identifica cu stilul lui, așa că am renunțat după 7 luni.

Din câte te-am cunoscut am observat că ai o energie deosebită în a transmite Parkour-ul mai

cum ai ajuns

practicant?

“Cineva mi-a arătat pe youtube ce pot face nişte francezi... eram fascinat. “

o experienta?

“Ce m-a și definit ca traceur, a fost fisurarea calcâiului în Bacelona. “

departe, ce ne poţi spune despre workshopuri?

Am o energie deosebită în general. Cred, și sper, că este contagioasă. La workshopuri facem multe lucruri legate de Parkour, dar mie îmi place să cred că principalul lucru este consolidarea comunității. Workshopurile nu au scopul să învățăm practicanții Kong, Dash sau triplu șurub pe marginea bordurii... majoritatea celor care vin știu deja asta. Dar oamenii trebuie să simtă că au unde veni, să vorbească, să relaționeze și să evolueze împreună.

A avut o influenţa mare asupra ta, integrarea ta în echipa care se ocupă de această comunitate?

Sincer, a fost o piatră de temelie a îndepărtării fricii de a vorbi în public. Ca și natură sunt destul de tăcut, lucru care nu e foarte indicat când trebuie să organizezi evenimente sau să convingi oamenii să facă cate un mic lucru. În Traceurs.

RO am fost obligat să fac toate lucrurile astea.

Nu eşti foarte vizibil pe internet. Care e moti- Cei din Bacelona m-au învățat să trag la lucruri vul pentru care nu faci clipuri? mari și să fac multă condiționare. Nu cred că îți imaginezi cât de multe sporturi fac cei de acolo, Principalul motiv e că nu-mi place să mă filmez. pe lângă Parkour. Erau oameni care făceau danŞtiu că e o prostie, dar e adevărul. Al doilea mo- suri, judo, ninjutsu, atletism, etc. De atunci am tiv e că, prin Parkour, caut mai mult o evadare început să fac mai puțină tehnică și să încerc să îi psihică şi nu neapărat o modalitate de antrena- ajung din urmă la capitolul forță. ment fizic. Cum spuneam, momentan nu am siguranța aceea pe care o vezi în mișcarea celor Cum te consideri ca practicant de Parkour? mai populari traceuri. Și atât timp cât eu o simt, sigur se va vedea și în clipuri.

Implicat, cel mai probabil. Îmi place să fiu în jurul oamenilor ăștia și îmi place să fac lucruri Care este obiectivul principal, sau motivaţia pentru ei. Toți sunt interesanți, toți au o poveste atunci când te antrenezi? și toți au câte o personalitate puternică. Probabil e și natura acestei discipline care tinde să atragă Cred că evoluția. În primul rând mă gândesc oamenii potriviți, dar când mă întâlnesc cu câte că trebuie să plec de la antrenament cu ceva un practicant mereu simt că am ceva de împătășit nou învățat. Când nu îmi reușește simt că mă cu el. dezamăgesc pe mine.

O experienţa personală din Parkour care te-a Am înţeles că ai stat ceva timp în Barcelona. făcut un om mai puternic, ai avut? Spune-ne şi Cum se antrenau cei de acolo? te-au motivat să nouă, dacă nu cumva este prea personală! te antrenezi altfel când te-ai întors în ţară?

Cea mai memorabilă experiență, a fost in 2011. Ce m-a și definit ca traceur, a fost fisurarea calcâiului în Bacelona. S-a întâmplat, cum v-ați imagina în cel mai aberant mod, încercând să fac o mișcare pe care o mai făcusem: un kong to catleap. Eram obosit și nu am reacționat la timp; am căzut pe călcâi. Perioada de dureri crâncene a fost un test suprem pentru psihicul meu și m-a învățat să mă verific de două ori înainte să fac ceva. În ce oraş ai vrea cel mai mult să te mişti?

Am auzit, și văzut, multe despre Londra, așa că ăsta este primul oraș pe lista mea, ca majoritatea traceurilor. Dar până ajung acolo sper să ajung să vizitez orașele din România și să le iau la rând.

Am auzit foarte multe lucruri bune despre foarte multe și merită să ne cunoaștem propria grădină.

Ce ai vrea să îmbunătăţeşti la tine ca practicant?

Forța fizică și curiozitatea. Vreau să încep neapărat să îmi dezvolt mai bine personalitatea sportivă pe care o am deja și vreau neapărat să mă dedic mai mult în sfera antrenamentelor de Parkour. E destul de dificil să jonglezi cu mai multe responsabilități ca munca, școala și socializatul cu prietenii. Cred totuși că nu este imposibil așa că tot incerc și sper să reușesc curând.

Câteva cuvinte de încheiere pentru cei care citesc revista Traceuri, fiți puternici și la fel de interesanți cum vă știu. Dacă vă țineți de treabă cu inima și mintea deschisă veți vedea că se vor deschide uși sau perspective de care nu credeați că există. E ceva uimitor la capătul acestei călătorii. Acesta e singurul lucru de care pot să vă asigur.

cum vrei sa inchei “Traceuri, fiți puternici și la fel de interesanți cum vă știu. “

echilibrul Echilibrul este aspectul fundamental al unui antrenament corect de Parkour.

Un echilibru bun va influența toate astepectele din Parkour: este vital pentru aterizări, crucial pentru deplasarea prin locuri înguste și critic pentru executarea eficientă a oricărei sărituri. A avea un echilibru bun și un simț rafinat a poziției corpului e un mare beneficiu în practicarea Parkour-ului, și este esențial în prevenirea căderilor și accidentărilor.

Un echilibru bun depinde de o serie de factori, unii dintre ei fiind biologici, și toți pot fi îmbunatățiți.

Echilibrul stă la baza a tot ceea ce facem în Parkour și nu poate fii antrenat prea mult. Cu un echilibru bun, toate celelalte mișcări se vor executa mai ușor. Din acest motiv echilibrul este considerat disciplina cea mai importantă.

Ce este echilibrul ?

Abilitatea noastră de a ne mișca și de a sta în picioare în orice moment și orice situație, are la baza o combinație complexă de factori, implicând sistemul vizual, auditiv și scheletos. Urechea internă este corelată cu ochii, mușchii și încheieturile pentru a menține orientarea în spațiu, sau echilibrul. Luate împreună, toate aceste informații variate și continue ne permit sa ne păstrăm echilibrul, chiar și în timp ce ne deplasăm.

Îmbunătățirea echilibrului:

Din moment ce echilibrul și poziția corpului depind de mai mulți factori, există mai multe metode de a ne îmbunătății echilibrul.

Deoarece echilibrul este un lucru care trebuie învățat și este în mare parte dependent de o bună condiție fizică, ne putem îmbunatăți echilibrul participând la activități fizice care pun accentul pe orientarea în spațiu și menținerea poziției corpului. Activitățile sportive cum ar fi alpinismul, fotbalul, ciclismul, culturismul și chiar și bowling-ul, pot îmbunătății echilibrul prin întărirea mușchilor și a articulațiilor, precum și a posturii corpului. Activități ca dansul sportiv necesită o buna coordonare a corpului, și cea mână-ochi. Exerciții de aerobic, sporturi de apa, precum și unele programme de exerciții din Estul îndepartat ca yoga și tai chi, folosesc tehnici de sincronizare a respirației și a mișcărilor corpului, ceea ce poate avea un efect pozitiv asupra echilibrului.

Propriocepția necesită evaluarea constantă și exactă a poziției corpului în spațiu, folosind contracții ale unor mușchi stabilizatori pentru a face mici corecții în poziția corpului în vederea menținerii

echilibrului. De fapt, echilibrul înseamnă mai degrabă modalitatea eficientă de revenire din neechilibru. Antrenarea acestor muschi stabilizatori va îmbunatății echilibrul general, deci o cât mai mare varietate de tipuri de mișcare va da cele mai bune rezultate.

Parkour-ul iese în evidență ca având probabil cea mai variată și deci cea mai completă abordare.

Practicanții acestei arte trebuie să învețe să își mențină echilibrul și să se deplaseze pe suprafețe înguste, ziduri și diferite tipuri de obstacole cu diferite grade de înclinație, precum și pe suprafețe diferite în ceea ce privește materialul și aderența lor. Trebuie să poată să își deplaseze centrul de greutate în timp ce sare peste bariere și garduri, aflându-se întotdeauna la granița echilibrului.

Chiar mai mult, trebuie sa își mențina echilibrul și poziția corpului în aer pentru a putea ateriza în totală siguranță și într-un mod corect.

Particulariatatea echilibrului constă în faptul că poate fi antrenat mai tot timpul, oriunde ați fi, indiferent de ce faceți. Când sunteți afară, uitați-vă dupa locuri înguste pe care v-ați putea deplasa, în loc sa mergeți pe trotuar.

EXERCITII Cat-Balance - Mersul qvadruped pe o suprafață îngustă, sau pe o bară. Este o modalitate eficientă de a îmbunatăți atât echilibrul cât și propriocepția. Necesită folosirea constantă a mușchilor stabilizatori pe suprafața întregului corp. Găsiți o bară rezistentă sau un zid îngust și exersați mersul qvadruped pâna ce acțiunea devine familiară. Faceți pauze regulate pentru a vă dezmorți picioarele deoarece această activitate pune o mare presiune asupra mușchilor picioarelor (în special).

Mersul pe bară - Cum spune numele.

Exersați mersul pe bară, de diferite lungimi, grosimi și texturi, pâna când veți merge lejer până și pe barele rotunde și subțiri. Încercați să mergeți cu picioarele pe aceeași linie cu bara și sa mențineți controlul asupra corpului la fiecare pas. Încercați sa minimalizați balansul brațelor sau tremuratul în timp ce mergeți pe bară.

Pentru a sporii dificultatea, faceți pauze în timp ce stați pe bară și faceți genoflexiuni.

Sărituri pe stâlpi - Stați pe un stâlp stabil pe un singur picior. Apoi, cu o mișcare bruscă, schimbați piciorul pe care stați astfel încât celălalt picior sa fie în același loc cu primul. Țineți genunchii ușor îndoiți, și lăsați toată greutatea pe picioare. Greutatea corpului ar trebui sa fie coordonată de vârfurile picioarelor tot timpul. Încercați acest exercițiu pe stâlpi de grosimi și înălțimi diferite pâna va stăpâniți mișcarea. Dacă gasiți mai mulți astfel de stâlpi la o distanță apropiată, încercați sa mergeți pe ei, sau să treceți de ei cu sarituri mici, plecând de pe un picior și aterizând tot pe un picior atunci când este posibil.

bobo ORADEA

invata echilibru TUTORIAL Definiție:

Tehnica:

Echilibrul este starea unui corp asupra căruia Începeți prin a pune piciorul de încredere pe se exercită forțe care nu-i schimbă pozitia. bara.

Folosiți doar vârfurile degetelor pentru a vă lăsa în poziția de echilibru. Niciodată să nu stați pe jumatătea tălpii sau pe călcâie.

Păstrând partea superioară a corpului dreaptă, lăsați-vă cu toată greutatea pe piciorul de pe bară strângând din degetele de la picior ca și când ați vrea să apucați bara. Piciorul nefolosit, va rămâne ca punct de sprijin.

Urmează partea mai dificilă, aducerea celuilalt picior și menținerea poziției de echilibru.

Avem două soluții, fie cu ajutor, în care ne ajutăm de palme să ne aducem piciorul doi pe bară

După cum se poate observa în poze, în timp ce aducem piciorul doi pe bară, greutatea întregului

corp va fi pe piciorul de încredere. Ca mai apoi, când piciorul al doilea este poziționat pe bară într-o

poziție bună – ca și a primului – putem să ne lăsăm, în mod egal, cu greutatea pe ambele picioare, renunțând la aportul mâinilor.

În final, poziția corpului trebuie să fie cât mai perpendiculară – adică să cadă drept- pe bară, astfel încât să nu fie nici o forță care să ne tragă pe față sau pe spate. (Spatele DREPT) Piciorele trebuie să fie orientate în exterior, fapt care îi va permite părții superioare să se miște liber pentru a-și găsi punctual de echilibru –mișcare în fața/spate. Încercați să stați relaxați, găsiți-vă o respirație potrivită și din când în când – dacă vă dezechilibrațistrângeti din degetele de la picioare și pendulați corespunzător – față/spatePentru găsirea echilibrului, folosiți-vă deasemenea de brațe. Băgati-le atât în spațul lăsat de picioare, dar și în lateral ca în imaginea de mai sus.

INTREBARI FRECVENTE Trebuie neapărat să stau pe vârfuri?

interveni cât mai rapid în resabilirea lui. Rolul degetelor de la picioare, în cazul de față, este Da, este esențial să stai pe vârfuri și doar pe ca și cel al mâinilor, cel de a simți punctul în vârfuri pentru ca doar așa poți simți cele mai care propriul tău corp poate ramâne in balans mici schimbări ale echilibrului și doar așa poți cu un efort minim de energie.

Spuneam că mai exista o metodă de a intra în echilibru, mai dificilă pentru unii, mai ușoară pentru alții.

Revenim la primii pași. Renunțăm în a ne mai ajuta de palme și încercăm să ne găsim echilibrul lăsându-ne pe piciorul de încredere cu toată greutatea.

Puteți face mici exerciții aici, până să aduceți piciorul doi în poziția lui pe bară și anume, încercați să vă mențineți pentru câteva secunde echilibrul pe un singur picior. Continuați până vă simțiți comod să-l aduceți și pe celălalt.

Finalul este același ca și în cazul celeilalte metode.

Ce fac dacă nu reușesc să ajung în Ce fac dacă tind să cad pe față? poziție de echilibru?

Dar pe spate?

Poți cere oricând ajutorul unei alte persoane, te poți sprijini de ea și aceasta eventual te poate lăsa în poziție de echilibru pentru câteva secunde încât încrederea în tine să crească.

Aici intervin glezenele, încearcă să te gândești la ele, să vezi cum reacționează și încearcă să faci opusul mișcarii. Dacă simți că te duci pe față, apasă în călcâie și invers.

banatu-i fruncea Marii maestrii arată trecătorilor Asana Parkourului din Yoga. Jam 2010 (Cluj-Napoca)

interviu national ROBITZA El este Robitză, are 19 ani și practică Parkour în Timișoara. Ce spune?

Bine ai venit la noi Robitză. Spune-ne în câteva cuvinte cine ești și de ce îți luăm interviul acesta.

Salut, mă numesc Floria Robert Alexandru, am 19 ani, sunt din Timisoara şi sunt student la Fotovideo. Nici acum nu înţeleg cum de am ajuns aici, dar presupun că motivul interviului este că fac parte din echipa din spatele Traceurs.ro!

Practici Parkour ca un hobby sau ești motivat de alte lucruri?

Nu pot spune că Parkour este un hobby, deoarece pentru mine un hobby rămâne un lucru mic, la care îi dedici ceva timp dar nu destul, ca să acoperi golul din viaţa de zi cu zi, dar Parkour este mult mai mult decât atât, de când a intrat în viaţa mea a crescut odată cu mine şi mi-a oferit experienţe bune şi evoluţie continuă pe plan fizic şi mental.

Sunt motivat de faptul că pot să mă mişc oricând, oriunde, oricum şi că ştiu că în orice colţ de lume unde aş merge, aş avea ceva în comun cu o altă persoană care e pasionată de aceaşi mişcare. Altă

de ce parkour?

“Datorită diferenței faţa de celelalte sporturi. “

motivare e legată de toţi puştii care vor să se mişte, de multe ori trec în apropierea unei şcoli şi văd vreo cinci(aprox.12 ani) care tot încearcă diferite tehnici de a trece peste un obstacol.

Ce te-a convins să te apuci de Parkour în primul rând?

Hehe! Cred că diferenţa, diferenţa faţa de celelalte lucruri. Am încercat Arte marţiale, fotball şi altele, dar nici una nu mi-a căpătat cu adevărat atenţia, la fotball simţeam o energie negativă, deoarece toată lumea se enerva tot timpul, înjurau dacă nu le reuşea ceva şi nu mi-a plăcut niciodată genul ăsta de persoane. Iar la Karate(Shotokan) eram foarte dedicat, îmi plăcea enorm pe atunci, doar că eram la un club, unde oamenii nu aveau aşteptări prea mari de la noi şi nu mai ne preda mare lucru, iar eu chiar vroiam să muncesc dacă tot eram acolo şi nu să mă prostesc cum făceau majoritatea.

Principalul motiv a fost că era ceva nou şi puteam să fac ceea ce vroiam, să progresez în ritmul meu, fără nici un profesor care să îmi zică ce e bine şi ce este rău şi oricâte lucruri noi încercam, tot la Parkour ajungeam.

Ce înseamnă pentru tine disciplina Parkour?

La ce crezi că se referă?

Ideea este că nu pentru toată lumea poate să fie o disciplină, nu toată lumea poate să o înţeleagă sau să o vadă ca pe o disciplină. Toată treaba cu disciplina pentru mine se referă la faptul că îţi trebuie o dedicaţie faţa de mişcare, să îţi dedici timp să îţi perfecţionezi precizia şi mişcarea în general, la fel cum practicau japonezii ceremonia ceaiului. Repetau de multe ori până când muşchii memorau deja mişcarea respectivă şi o făceau de fiecare dată la fel, iar scopul nostru e oarecum asemănător să atingi perfecţiunea. In Parkour, primii ani e bine să repeţi, să repeţi, să repeţi, mişcările de bază şi odată cu astea să îţi întăreşti

ce este parkour?

“Este o disciplină în care inveți repetând, repetând și repetând.“

de cand practici?

“Practic de aproape 5 ani. Erau perioade când mă antrenam din greu.“ şi corpul. Iar toate acestea au că scop să te disciplineze spre o persoană mai bună dacă chiar vrei asta. Yamakasi dedica un an pentru studenţii lor numai pentru corp, că să îşi facă o armura pentru ceea ce urmează.

Dar intenţionez să îmi dedic mult mai mult timp evoluţiei mele.

De câți ani practici și de cât timp ai putea spune că ești traceur. Există această diferențiere?

Au fost momente când puneam mai mult accent pe condiţionare, momente când am repetat un singur lucru peste 100 de ori în continu timp de câteva ore, o dată am încercat timp de ceva săptămâni, ca la fiecare antrenament să fac un lucru de care îmi e puţin frică şi pot spune că am crescut mult mental atunci fiindcă tot timpul treceam de o barieră a minţii. Dar nu pot să zic că am o rutină, îmi place să mă mişc, iar rutina nu prea îşi are locul în antrenamentul meu acum, îmi place să găsesc provocări atunci când mă mişc.

O să încep cu ultima întrebare, DA! cred că ar trebui să fie o diferenţiere de Traceur/de cât timp practici. Cuvântul în sine Traceur(pentru mine) aduce cu sine un mare număr de valori şi etichete care se dobândesc pe parcurs. La întrebarea asta doar cei cu care mă antrenez pot răspunde, eu nu pot să mă consider nici una, nici alta. Acum pot spune că practic de aproape cinci ani, dar au fost momente când nu mă antrenam aşa de intensiv şi momente când mă antrenăm chiar din greu.

Am lăsat-o mai moale în ultima perioadă, că prea am fost în lumea mea, uneori mai trebuie să faci loc şi altor experienţe ca să creşti ca persoană.

Cum te antrenezi în general. Care este rutina pe care o urmezi, dacă există?

Acum îmi place să lucrez cu mintea, să fac lucruri unde mai este puţină înălţime, să îmi controlez emoţiile, să îmi fac mai multă încredere, întotdeauna există ceva care trebuie întărit, iar mintea

nu trebuie ocolită niciodată din perspectiva mea. a fost şi cu Parkour-ul. A fost influenţat de orice, fiindcă nu au existat niciodată reguli pentru el..

Ești de acord cu separația Parkour de Free- Cred că suntem destul de maturi să acceptăm running? Cum crezi că se influențează una pe că nu contează ce e una şi ce e alta ci doar să ne cealaltă? exprimăm iubirea faţa de mişcare.

Intrebarea asta întotdeauna mă irită, cred că răspunsul meu ar depinde de persoana la care îi răspund, la un începător i-aş răspunde că e o diferenţa între una şi alta. Dacă ar trebui să prezint undeva oficial Parkour-ul probabil aş face o diferenţiere.

Cum arată scena de Parkour și Freerunning din Timișoara? Câți practicanți sunteți și cât de des vă întâlniți?

Avem multe idei care trebuie solidificate, o să vrem la un moment dat să încercăm ceva cu primăria. Deocamdată am vorbit la o şcoală pentru Workshopuri în cadrul şcolii şi să sperăm că o să meargă, ideea transformandu-se în realitate în curând dacă o să credem în ea şi chiar o să vrem. Intotdeauna am fost atras de a transmite mai departe ceea ce ştiu iar anul ăsta ne apucăm şi noi de workshopuri!

Nu prea ar trebui să ne preocupe numele, să facem ceea ce ne place şi ceea ce credem că pe noi ne reprezintă, nu ar trebui să copiem pe nimeni doar să ne exprimăm cum suntem cu adevărat, nu neapărat în mişcare, ci în tot. Este vorba de mişcare şi iubirea ta faţă de ea, te mişti fiindcă poţi să te mişti iar altceva numai ar trebui să conteze.

Am înţeles că în jur de 40, sau peste, nu poţi să le ţii evidenţa tot timpul. Eu niciodată nu m-am Orice lucru evoluează(în bine sau în rău) şi aşa întâlnit cu toţi şi nici nu îi ştiu. Cei care suntem

mai “vechi” continuăm să ne mişcăm, dar rar ieşim cu mai multă lume, mie unul îmi place să mă antrenez în linişte şi în grup mai restrâns.

Ne-am întâlnit odată cu un grup şi ne-am mişcat împreună, chiar dacă au zis că se mişcă de ceva timp, toţi aveau ca scop “să dea ceva mişto” apoi să îl filmeze, iar acest lucru e trist că deja Parkour e destul de matur în întreaga lume şi tot găseşti câţiva care sunt aşa de copii în gandire. Pentru mine, asta nu e Parkour deloc şi se pierde mesajul lui simplu dar complex.

Cât de importantă e comunitatea în evoluția ta și a colegilor de antrenament din pe care îi ai acolo?

Sincer, acum nu mai are o mare importanţă în evoluţia mea sau a colegilor de antrenament. Neam motivat mult la început dar începe să devină mai personal. Imi place să vizitez alte oraşe, alţi oameni, dar nu tot timpul pot să mă mişc cu oamenii respectivi, poate că trebuie să îi cunosc mai bine că să mă mişc cu ei, am reţineri de multe ori. Iar uneori îmi place la nebunie să mă mişc cu toţi deodată!

Acum urmează o perioadă când o să mă antrenez mai mult singur, că simt că asta trebuie să fac în momentul asta.

Până acum am participat la două jamuri şi am avut blocaj de mişcare la ambele, pur şi simplu, nu îmi place că lumea te judecă după mişcare şi mi se pare atât de greşit că mai aud lume cu: “Z se antrenează de X ani, dar după cum se mişcă, nu se vede..” majoritatea vor să arate ce au făcut tot anul, să arate cum au progresat şi mie nu îmi place să mă afirm. Poate că pentru alţii e greşit ceea ce zic, dar eu asta simt. Eu am preferat să iau o mână de oameni şi să îi învăţ lucruri, nu să îmi etalez tot ceea ce am lucrat în ultimul timp, eu nu cred că în asta constă ceeea ce facem, dar poate doar eu gândesc aşa şi dacă e aşa o să ajung singur

comuni-

tatea?

“Sunt întro perioadă în care mă antrenez mai mult singur; așa simt.”

în călătoria mea.

Care crezi că este cea mai rapidă modalitate de a evolua in aceste discipline?

Simplu: Increderea în sine e cea mai importantă, dacă ai încredere, poţi ajunge departe.

Cât de importantă este mentalitatea și starea de spirit in evoluție?

E importantă mentalitatea în cum alegi să te mişti şi ceea ce faci atunci când te mişti. Mulţi au crescut în ideea că trebuie să dovedească celor din jur de ceea ce sunt în stare şi probabil că de aceea mulţi vor să iasă în evidenţă pentru că aşa au fost crescuţi şi asta e mentalitatea lor.

Ceea ce eşti în interior se vede şi în exterior în timp ce te mişti. Eu unul dacă sunt fericit mă mişc mai mult, dacă sunt trist mă mişc mai lent, dacă sunt nervos mă mişc mai rapid şi agresiv. Totul tine de starea de spirit şi de mentalitate, chiar şi evoluţia.

Mai practici și altceva în afară de Parkour? Cu ce sport ai putea să il compari dacă ai putea?

Am practicat o formă de arte marţiale japoneză(Kenjutsu-3 ani) cu diferite arme, cea de bază fiind katana. Dar m-am simţit în urmă cu partea tehnică şi am renunţat intr-un final că vroiam să evoluez şi în alte direcţii, uneori trebuie să şi renunţi pentru a evolua. Maestrul nostru de acolo întotdeauna avea învăţături care puteai să le aplici la aproape orice, iar multe dintre ele se potriveau că o mănuşă şi la întrebările mele legate de Parkour. Normal că îmi este dor, dar nu îmi pare rău de alegerea făcută şi niciodată nu o să îmi pară.

Mai de grabă l-aş compara cu orice bucată din domeniul artei, gen pictatul, decât cu un sport.

Pentru că şi acolo îţi trebuie multă dedicaţie că să

dobândeşti tehnica şi precizia cu care mişti pensula în timp ce pictezi. Iar în Parkour e la fel, trebuie să te perfecţionezi tot timpul şi să îţi dedici timp pentru a creea tabloul perfect pentru tine :) Ce le-ai recomanda persoanelor care vor să înceapă să practice, dar habar n-au de unde să înceapă?

Intotdeauna am fost de părere că antrenamentul de dinainte de antrenament ar trebui să fie multă condiţionare, să îţi pregăteşti corpul, zicea cineva că “Parkour este un cadou care îl primeşti după condiţionare”, mai târziu am observat şi eu asta, cât de bine a spus-o cel care a spus-o.

Ce ai vrea să transmiți comunității de Parkour și Freerunning din România pentru noul an?

Să aveţi parte de un an cât mai frumos şi sper că nu am fost prea neclar în tot ceea ce am zis, bucuraţi-vă de fiecare moment al vieţii şi trăiţi mişcarea!

cum evoluezi rapid? “Încrederea în sine este elementul cheie. Dacă ai incredere, reușești.”

cris din bucuresti Speed peste frică și precizie în patul unei norocoase. Jam 2009 (Constanța)

invata sideflip

TUTORIAL Deși majoritatea cunosc sideflip-ul, am decis să îl fac pentru cei care nu cunosc și vor să învețe.

Pentru început, trebuie să ştiţi că există diverse metode prin care puteţi să învățați acest trick.

Una dintre metode este să exersați un roll pe omoplați la care trebuie sa trageți de picioare și de mâini ca să vă rotiți. Acest roll e ideal pentru a vă familiariza cu acest nou trick.

Pe măsura ce corpul se obișnuiește începeți cu o săritură din ce în ce mai mare până aterizați în picioare, dar nu înainte de a consulta etapele premergatoare acestui trick.

- Plecare de pe un picior;

ETAPE: Există două mari metode de plecare în cazul acestui trick. Cu plecare de pe un singur picior, folosit de obicei în cazul în care efectuezi saltul de la înălțime și cu plecare de pe două picioare, pentru a avea mai mult control la desprinderea de pe sol.

Ambele variante sunt la fel de bune. Recomand inițial plecarea de pe două picioare pentru mai mult control.

- Plecare de pe două;

La ambele plecări trebuie să țineți cont de blocking, care a fost descris în numărul trecut, și să bagați picioarele sau piciorul în fața corpului.

II. Ţineți capul drept cu privirea în față, deoarece odată ce băgați capul în piept veţi începe să vă rotiți

III. Următoarea etapa este cea de înălțare, unde trebuie să aruncați mâna premegătoare părții de pe care plecați.

IV. Acum fiindcă v-ați înălțat și aveți destulă înălțime pentru a ateriza acest trick trebuie să băgați capul în umăr și mâna trebuie să o îndoiți și să băgați "cotul in coaste", aceștia fiind doar doi dintre factori esențiali.

V. După ce am plecat, prins înălțime și rotit, urmează partea de aterizare unde trebuie să vă deschideți și să opriți toată viteza de rotație și să aterizați prima dată cu vârfurile degetelor.

FAQ 1) Care plecare este mai eficientă?

4) Nu prind înălțime și aterizez în genunchi, de ce?

Ambele plecări sunt eficiente dar pentru o mai mare înălțime eu optez pentru plecarea Dacă plecați cu capul în piept, nu vă veţi putea de pe două picioare. înălța mai sus de unde este capul, fiindcă ați dat comanda corpului să se rotească. Chiar 2) După ce plec drept , aterizez strâmb? și așa, dacă trageți puternic de picioare (din bazin) atunci nu veți mai avea probleme de Asta se poate întâmpla atunci când trageți aterizare, deoarece acest trick se poate da și de mână în fața corpului iar nu în lateral. în viteză, ceea ce simplifică lucrurile.

Mâna poate da drumul unei rotații, pentru 5) Nu înțeleg la ce te-ai referit când ai zis sideflip trebuie să trageți mâna spre coaste, să tragem de picioare? nu în fața corpului - spre burtă.

Corpul, când începe un trick, este rigid ca 3) Îmi este frică să încerc, ce fac? o scândură și la plecare, și la rotatie și la aterizare, asta deoarece este considerat un înPentru frică nu există remediu decât antre- treg, iar dacă în aer trageți de picioare ca să namentul în sine, în care vă familiarizați cu forțați aterizarea, forța gravitațională o să vă toate etapele de mai sus, repetându-le exce- dea un impuls de viteză la rotație, însemsiv, pana ce creierul o să înțeleagă că o să vă nând că veți ateriza mai repede. descurcați.

roby din timisoara Robyman Kenobi se relaxează prea mult și îl fură gravitația. Jam 2011 (Timișoara)

interviu

international MONKEEEYMAN Salut si bine ai venit, poți să ne spui câteceva despre tine? În primul rând aș vrea să vă mulțumesc pentru că m-ați ales pentru interviu, sunt recunoscător!

Despre mine nu pot să spun multe. Am fost un copil mânios și neastâmpărat, dar am devenit un adult calm și binevoitor canalizându-mi energia prin sport. Am practicat Hockey. Karate, Baseball, Fotbal, Tenis, Skateboarding, Snowboarding, cățărări, etc. dar întotdeauna mi-au plăcut sporturile unde trebuia să alerg și să sar. In vara anului 2006, tatăl meu mi-a arătat Speed Air Man, un video cu David Belle și așa a început totul.

Trebuie să îți spun, clipurile tale sunt foarte greu de găsit pe internet. Ce se întâmplă?

Nu mai sunt interesat să mai fac clipuri în care să arăt ce știu să fac, dar îmi place aprecierea oamenilor care încă îmi vizioneaza clipurile și le distribuie. Nu încerc să transmit ceva, să arăt celorlalți cât de liber sunt sau ce atrăgător sunt și nici ca videoclipurile mele să fie văzute de întreg globul. Din secunda în care pui ceva pe internet, nu îți mai aparține. Oriceine poate gândi și spune orice despre acel lucru, dar mi se pare în regulă. Dar gândește-te la toate discuțiile care au

Florian Springinklee sau MonkeeeyMan are 20 de ani și este din Viena.

Este protagonistul clipurilor: Run Hard 2011 Run Harder 201112

esti pe youtube?

“Da, dar nu mai sunt interesat să mai fac clipuri în care să arăt ce știu să fac .“

loc, cum că “Ăsta nu e Parkour...” pe care le vezi. Încerc să limitez aceste lucruri evitând să pun tag-uri relevante clipurilor mele și ștergându-le după o anumită perioadă.

Faci Parkour-ul să pară lipsit de efort. Îți amintești primul tău antrenament? Cum a decurs?

Nu îmi amintesc prea bine dar cred că m-am descurcat destul de bine la primul meu antrenament de Parkour pentru că nu era complet nou pentru mine. Întotdeauna mă cățăram și săream peste tot. Făceam wallflip-uri dinainte să știu de parkour, datorită Matrix.

Cum crezi că te-a schimbat Parkour? Te simți diferit față de cum erai? În primă instanță era doar ceva cool, apoi a devenit o filosofie și am început să cred că sunt mai liber decât ceilalți oameni. Acum, trăind și lucrând pe cont propriu, înțeleg că sunt la fel de liber ca și ceilalți, dar mult mai conștient când cineva ia decizii în locul meu. Parkou nu m-a făcut să invăț mai mult la examene sau nu m-a ajutat să îmi ating adevăratul potențial, dar acum sunt

primul antrenament “M-am descurcat bine la primul meu antrenament. Nu era ceva nou.”

care este rutina ta? “Înainte făceam multe exerciții de forță, dar acum mă antrenez calm.” mai calm când vine vorba de diverse obstacole și depășirea lor. Acum nu le mai intorc spatele indiferent că sunt de natură fizică sau psihică. Sunt totuși, incă destul de leneș...

Pari să ai abilități fizice extraordinare. Care este rutina ta de antrenament? Cum începi și temini antrenamentele?

Era o perioadă în care făceam foarte multe exerciții de forță, dar în ultima vreme ies la antrenament, găsesc un loc și încep să mă mișc ușor până mă încălzesc și mi se dezvăluie provocări de la sine. Nu trebuie să le caut sau să le adaptez forțat la mediul înconjurător. Fac primul lucru care îmi vine în minte.

Pari să te antrenezi mai mult singur. Preferi în acest mod sau te antrenezi și în grup? Care e diferența? Îmi plac ambele variante, în funcție de ce am

chef atunci.Singura diferență, pentru mine, este că atunci când te antrenezi în grup, alegerea locației e mai greoaie și trebuie mereu să rogi pe cineva să nu stea pe una sau pe alta, dar pe de altă parte poți să fii inspirat și să înveți mișcări noi la care nu nu te-ai gândit. Îmi place să mă antrenez în grupuri de maximum 3 persoane.

fiu diferit, ci pentru că este o realitate. Mă mișc cu obiectivul de a mă mișca și nu pentru a mă deplasa din punctul A in punctul B cât mai rapid și eficient posibil.

Ce părere ai de direcția în care se indreaptă disciplina? Devine prea comercial?

În comparație cu alți traceuri populari din Companiile care încearcă să profite de pe urma lume, nu pari să faci la fel de multe trickuri parkour-ului nu sunt ceva rău, după părerea și flip-uri. Ce înseamnă Parkour pentru tine? mea, atât timp cât există oameni cărora le pasă de lucrurile pe care le transmite disciplina și Pot să fac foarte multe din trickurile clasice, încearcă să mențină lucrurile pe un făgaș nordoar că nu îmi place să le fac atât de mult încât mal. Așa că până la urmă, toate aceste lucruri să le adaug în mișcarea mea. Pentru mine, Park- nu face decât să popularizeze Parkour. Dacă fieour este ce a spus David Belle că este; doar îmi care ființă umană ar încerca măcar odată PK, place să găsesc provocări fizice interesante. Nu cred că lumea ar fi un loc mult mai frumos. îl mai numesc Parkour, nu pentru că vreau să

scena de pk din ro? “Știu și îmi plac canalele de Youtube ale lui Nazguuul și Fkumore.”

Care sunt cele mai notabile proiecte la care Ce părere ai despre făgașul pe care merge ai participat? Practici Parkour la nivel profe- Parkour acum? E o îmbunătățire sau își sionist? pierde filosofia?

Nu, nu practic Parkour ca profesionist, dar m-am antrenat cu niște oameni care au devenit foarte buni la sărit, și îmi place să cred că o mică parte se datorează mie.

Indiferent de calea spre care se îndreaptă lucrurile, am invățat un singur lucru: schimbarea este întotdeauna bună. În afară de asta nu pot să dau un răspuns întrebării pentru că nu consider Parkou genul de disciplină care poate fi Cunoști pe cineva din scena de parkour incadrată în “mai bine” sau “mai rău”. românească? Ce părere ai despre ei?

Ai să transmiți câteva cuvinte la sfârșitul Știu și îmi plac canalele de Youtube ale lui acestui interviu?

Nazguuul și Fkumore, poate mai multe doar că nu știu că sunt din Romania, dar nu am întâlnit Thumbs up for Rock and Roll! niciodată pe cineva în persoană așa că nu am o opinie despre ei. http://tinyurl.com/3hqzwth

ia-ti tricou

Am dat drumul producției de tricouri și ne pregătim să le distribuim în țară. Ia-ți unul acum!

MAGAZIN@TRACEURS.RO 0740.135.109

art of motion CIPRIAN NICOLAE Salut Cipa, pentru ca eşti câştigătorul concursului Art of Motion 2011, ai ocazia de a te prezenta beletristic.

Salut. Mă numesc Ciprian, iar pentru majoritatea prietenilor și a oamenilor din jurul meu sunt Cipa!

Cipa este câștigătorul concursului Art of Motion 2011, organizat de Traceurs.RO. El a editat cele mai bune mișcări ale anului:

Spune-ne câte ceva despre cum ai făcut clipul.

Cum ai început, ce reguli ai urmat în edit şi ce program ai folosit.

Păi am auzit de concurs, apoi am început să îmi fac o selecție a clipurilor din țară care am considerat că se încadrează în compilația asta de "best of ", apoi am încercat să caut o piesă să se potrivească pe ideea clipului. La început pornisem cu Sony Vegas Pro 8, apoi fiindcă unele mișcări le-am downloadat direct de pe YouTube nu mergea să le import în program, iar Florin(Skypici) mi-a recomandat Sony Vegas Pro 9 și pana la final am facut editul cu programul asta!

Ai experienţă profesională în editare video, sau eşti doar pasionat de aşa ceva?

Nu pot să zic că am experință profesională, adică nu am editat clipuri comerciale sau ceva în gen.

Am editat și câteva clipuri care nu au legatură cu

Parkour, dar în general am editat numai clipuri cu Parkour!

Ce părere ai avut de clipurile celorlalţi participanţi? Ce clip ţi-a atras atenţia cel mai mult?

Foarte tari majoritatea clipurilor chiar dacă unii nu au prea respectat ideea clipului, aș fi ipocrit să zic că nu mi-a atras atenția nici un clip. Clipul lui Constantin Ionuț mi s-a părut frumos. Nu spun asta că e din oraș cu mine - până la urmă am fost adversari în concursul asta. Dar și cel al lui Emy din Onești a fost frumos!!

Eşti şi tu practicant de Parkour, spune-ne de Cum evoluează scena de Parkour din oraşul când practici? tău. Ai şi alte clipuri cu tine, sau practicanţi locali, la care ai lucrat?

Da, sunt practicant de Parkour. Practic de aproximativ 4 ani cu mici sau lungi pauze din cauza La început când m-am apucat eu, era o întreagă accidentărilor dar practic sunt 4 ani de când sar, euforie. Adică apăreau practicanți noi aproape în mă cațăr, alerg! fiecare zi, erau alte vremuri atunci. Acum suntem aproximativ 6-7 practicanți care practicăm conA fost importantă experienţa ta ca traceur în stant. editarea compliaţiei? Cum te-a ajutat?

Puteți să aruncați o privire pe channelul meu de Da, într-o oarecare măsură m-a ajutat faptul YouTube, am și lucrat la câteva clipuri și pentru că practic Parkour fiindcă am știut să selectez practicanții locali, dar și din țară. Dar cred că cea mișcările cele mai frumoase pentru clip. Poate un mai importantă realizare este aceasta cu Art of om care nu practicănu ar avea aceași viziune asu- Motion! pra clipurilor și a mișcărilor!

Ai participat pentru premiu, faimă sau pentru Ce te consideri, în primul rând, editor video pur şi simplu distracţie? sau traceur?

Am participat fiindcă am vrut să expun tuturor Clar, în primul rând mă consider traceur și chestia viziunea mea asupra unui clip de gen. Am avut asta că ma pricep la edit video mă ajută să expun mai multe tentative și anul trecut să fac ceva, dar într-o formă cât mai frumoasă mișcările mele și nu am reușit. Am vrut să vadă toți cum concep după caz a altora! eu ideea asta de clip "best of " și se pare că în mare parte am reușit să fac ceva frumos chiar dacă unora nu le-a placut. Nu poți fi pe placul tuturor!

Editor sau

traceur?

“Clar, în primul rând mă consider un traceur.”

Ce vrei să le spui celorlalţi participanţi la concurs, spre încheiere?

Păi ce să le spun: felicitări tuturor pentru că ați participat și sperăm că o să mai participați și la următoarele concursuri organizate de Traceurs.

RO! Ce vrei să transmiţi traceurilor din ţară, ale căror imagini le-ai incorporat în clipul tău.

Vreau să le mulțumesc tuturor care au apărut în clip și mi-au dat ocazia ca, prin mișcările lor, să am ce coopta în clip. Poate ar fi și alții care ar merita să intre în clip, dar cei care sunt în el își merită cu prisosință locul și sper că și la anul să fie tot la fel de activi ca să putem face un clip și anul viitor!

haley din noua

zeelanda

Reprezentând țara de dedesubtul Australiei, Haley arată cum se face la ei. Jam 2011 (Timișoara)

interviu

international ANA, LONDRA Ana este o practicantă de origine română, care locuieste și practică Parkour în Anglia.

Bun venit în revista noastră Ana! Ne faci si noua o prezentare generală?

- Mulţumesc de invitaţie! Sunt Ana, am 29 de ani, sunt o fată obişnuită. Particip din când în când la discuţiile de pe forumul traceurs.ro, aşa că Robitză m-a invitat să apar în revistă.

Cum ai ajuns la Parkour? De cât timp practici?

- Probabil nu cum te-ai aştepta. Nu am practicat nici un sport până la vârsta de 25 de ani. Nu am o constituţie atletică şi sunt mai degrabă prudentă, nu căutam adrenalină. Acum un an şi jumătate, am văzut nişte filmuleţe pe youtube şi mi s-a părut atât de frumoasă mişcarea aceea puternică, dar graţioasă şi controlată, atât de apropiată de zbor. Apoi am început să citesc despre Parkour şi după câteva luni am înţeles că e nevoie de multă disciplină şi multă forţă pentru a avea acea mişcare fluidă şi aparent lipsită de efort. şi am vrut să fiu puternică şi să îmi redefinesc mişcarea. Acestea fiind spuse, povestea mea de dragoste cu Parkour nu a fost lipsită de obstacole şi am avut (am, de fapt) diverse faze de entuziasm sau descurajare.

de cand parkour?

“Nu am practicat nici un sport până la vârsta de 25 de ani. Apoi am citit despre Parkour.”

Am înteles că stai acum în Londra, cum sunt oamenii de acolo care se antrenează? Dar locurile?

- Comunitatea din Londra e mare şi diversă, e uşor să intri în ea. ştiu că pare o generalizare, dar toţi oamenii pe care i-am cunoscut prin Parkour sunt deschişi şi prietenoşi şi ne susţinem mereu unii pe alţii în timpul şi în afară antrenamentelor, fie că suntem începători sau experimentaţi.

Nu m-am simţit niciodată judecată sau marginalizată. M-am mutat în Londra în aprilie 2011, fără a cunoaşte pe nimeni, şi practicanţii de Parkour au fost primii mei prieteni. Iar oraşul te ajută foarte mult, deschid uşa către terasă şi am un loc de antrenament. Cu toate acestea, unul din locurile mele de antrenament zilnic e canapeaua - are o margine subţire pentru echilibru, poţi face sărituri în înălţime pe braţe sau vault-uri peste ea.

Mi-ai spus că ai luat parte la ceva sesiuni cu Parkour Generations. Ne poţi spune şi nouă câteva persoane mai cunoscute cu care teai antrenat?Ce te-a impresionat din toată experienţa cu ei?

- Da, m-am antrenat cu o mare parte din echipa PkGen, au instructori foarte buni, cu propriile metode şi stiluri de a preda. Mă simt norocoasă că am acces la experienţa lor. Blane cred că este cel mai cunoscut dintre ei? Nu ştiu, spuneţi-mi voi. Are o prezenţa atât de caldă şi de calmă, în orice situaţie. Facem glume că la un moment dat va claca şi va face ceva care va ajunge în ziare, nimeni nu poate fi atât de calm. Te convinge şi te motivează. şi are o săritură atât de lungă şi de precisă, pare inuman. îl vezi şi nu îţi vine să crezi ce ai văzut. Joe e cel care a terminat primul cele 1000 de muscle-ups de la challenge-ul de anul trecut. Tine ora de condiţionare şi e unul din cei mai informaţi oameni pe care îi cunosc, mi-a revoluţionat modul de a mă antrena şi de a ma informa. Probabil ar trebui să îmi numesc măcar unul din bicepşi, Joe, în semn de recunoştinţă...

scena de pk din

anglia? “oamenii pe care i-am cunoscut prin Parkour sunt deschişi şi prietenoşi şi ne susţinem mereu unii pe alţii .”

Andy se antrenează din greu şi ne antrenează din greu, cere foarte mult de la noi. Râdeam cu prietenii mei că de câte ori nu reuşesc să fac un exerciţiu de-al lui Andy, am senzaţia că îl dezamăgesc pe tata. Dar după câteva sesiuni ne-am obişnuit unul cu altul şi acum eu ştiu cât cere, el ştie cât pot da, suntem OK. Ultima oară când făceam 1 minut handstand la perete, 1 minut scăunel, ne-a oprit după 2 seturi şi i-am spus “Doar 2? Eram pregătită psihologic cam pentru 5. Te înmoi?”.

Sunt atât de mulţi instructori din echipa PkGen cărora le datorez câte ceva...

Cum este o sesiune?

care ar fi ea. A urmări progres constant, a-ţi transforma corpul pentru a avea încredere în el. Cred că toţi am auzit măcar o dată întrebarea “Parkour? Ce tare, sari de pe acoperişuri?”. Am deja o replică resemnată, chiar înainte să mă întrebe.

“Da, fac Parkour. Nu, nu sar de pe acoperişuri.

De fapt, nu fac nimic atât de interesant cum pare în filmuleţele de pe youtube. De fapt, nu cunosc pe nimeni care să se găsească pentru prima oară în faţa unui traseu necunoscut şi să se mişte că în filmuletele de pe youtube. Cunosc o mulţime de oameni impresionanţi, dar altfel decât reiese din media.”

Ai învaţat ceva important din toate antrenaNu sunt niciodată la fel, depinde de loc şi de intruc- mentele prin care ai trecut? tor. în mare, ar fi încălzire, condiţionare, trasee, focus pe elemente de tehnică şi apoi stretching. învăţ la fiecare sesiune, sunt atât de multe lucruri.

Am făcut de toate de la alergare, trasee, flotări la Am ajuns să îmi cunosc corpul mult mai bine. monkey walk în faţa şi spate şi laterale, sus şi jos Am învăţat că mintea e prima care te trădează, nu pe scări, precizii, sărituri în lungime şi înălţime, corpul. Importanţa concentrării. Cum e să găseşti underbars la leagăne, genoflexiuni cu un băiat în resurse de energie şi hotărâre când sunt obosită spate (e OK, era uşor şi a fost cam un sfert de sau speriată. Cum să nu percepi antrenamentul genoflexiune), traversări, datul de cauciuc de din greu că pe o pedeapsă, ci că pe o disciplină şi camion unul altuia fără a-l scăpa, mers pe cvadri- un mod de a te defini. Că nu există antrenamencepsii oamenilor care stau în scăunel, încercat tul perfect, dietă şi stilul de viaţă perfect, şi până (fără reuşită, dar râzând cu lacrimi) să aducem 5 la urmă ce contează e să încerci să cunoşti cât mai adulţi în echilibru pe o jucărie de la locul de joacă mult, să ai intenţii bune şi să încerci să faci fiecare al copiilor. zi să merite trăită. Cât de profunde sunt legăturile de prietenie legate atunci când împărtăşeşti Ai cunoscut ceva fete din Londra care practică circumstanţe fizice extreme. Că nu există sporParkour? turi de fete şi sporturi de băieţi, doar corpuri diferite. Că tot ce ştiam despre condiţionare înainte - Da, sunt destul de multe şi de diverse nivele erau prostii. Aparent, că nu poţi aranja 5 adulţi de abilităţi, de la începătoare până la instruc- în echilibru pe o jucărie, dar e foarte amuzant să tori. Sunt câteva fete instructori incredibile, una încerci. Că până şi Andy râde când ne vede încerdin ele este Fizz. E atât de puternică, mă inspiră când asta. mereu să o văd miscandu-se.

Ce i-ai recomandă unei fete care vrea să înceaNe poţi spune ce este Parkour pentru tine şi pa să se antreneze în Parkour? cum îl defineşti?

Canapeaua? :) Să dea Parkour-ului o şansă, să - Foarte strict şi scurt, pentru mine e modul de a înţeleagă dacă şi de ce vrea să continue cu Parkrelaţionă cu spaţiul urban. A-ţi căuta calea, ori- our. Să se bucure de vocabularul larg de mişcări

o sesiune a pk Gen? “Nu sunt niciodată la fel, depinde de loc şi de intructor. în mare, ar fi încălzire, condiţionare, trasee, focus pe elemente de tehnică şi apoi stretching. ”

al Parkour-ului. Să înceapă de unde vrea, fără a se simţi încorsetata să facă o anumită mişcare sau alta. Să gaseaca acele lucruri din Parkour pe care le poate face, pentru a nu se descuraja că totul este greu. Să găsească acele lucruri din Parkour pe care nu le poate face şi să încerce să le depăşească.

Oricât de satisfăcător e să faci ceva pentru că poţi, e de o mie de ori mai bine când reuşeşti ceva ce părea imposibil. Nu în ultimul rând, să nu ia nicio recomandare (inclusiv această) de-a gata, în Parkour eşti doar tu şi spaţiul. Nu contează ce ai văzut pe youtube sau ce îţi spune altcineva, oricât de experimentat este. Nimeni nu va sări în locul tău. Eşti doar tu şi obstacolul, ai grijă de corpul tău.

Te vei întoarce în ţară? Nu îţi este dor de noi?

Haha, încă nu ştiu. Depinde de viaţa mea personală şi profesională, care acum mă trag înspre Londra.

Dar dau câte o fugă în Bucuresti o dată la 3 luni, să nu mă dezmoştenească mama.

Transmite fetelor şi nu numai câteva cuvinte de încheiere!

- Antrenament atunci când trebuie, odihnă fără remuşcări atunci când trebuie (dar nu mai mult), siguranţă mereu şi zâmbiţi va rog! Forrest a zis că nu poate preda dacă nu îi zâmbim mereu.

Cateva cuvinte “Zâmbiţi va rog! Forrest a zis că nu poate preda dacă nu zâmbim.”

loc de antrenament GALATI Localizare:

Staţia de autobuz “Potcoava”.

Localizare: Staţia de autobuz "Potcoava". Trasee de autobuz care ajung pe acolo: 102, 104, 19, 9, 11, 20, 22, 29, 10, 15, 16. Trasee de maxi-taxi: 60, Billa 1 - Parc CFR; 64, Billa 1 - Gara CFR; 76, Patinoar - Ireg - Centru - Patinoar; 75, Billa 2 - Gara CFR; 77, Patinoar - Piaţă; 68, Patinoar - Port; 61, Billa 1 - Port.

Ca sa ajungeti la Zidul Mare sau la Parc "Elice" de la statia "Potcoava" mergeti putin inainte si coborati pe strada "Prelungirea Traian" spre Dunare.

Forţele de Ordine: Nu. Mai trec comunitarii din cand in cand pe la zidul mic si pe la zidul mare si e bine sa va potoliti atunci. La hotel Vega e bine sa va antrenati numai in spate ca in fata iese paznicul.

Populaţie: Zidul mic si zidul mare - in timpul saptamanii e redusa, in weekend e medie sau aglomerat (depinde si de starea vremii), Hotel Faleza redusa, Biserica Precista - Redusa, Hotel Vega.

Autobuze:

102, 104, 19, 9, 11, 20, 22, 29, 10, 15, 16

review film DISTRICT 13 Banlieue 13 sau District 13, cum a fost tradus, este primul film cu Parkour ce il are ca protagonist pe David Belle, fondatorul Parkour-ului. În viitorul apropiat guvernul francez a ridicat ziduri imense în jurul a celor mai sărace și mai periculoase cartiere. Dincolo de aceste ziduri se află o adevarată junglă în care cel mai puternic (și totodata și cel mai corupt) conduce.

După introducerea “zburătoare” a sectoarelor, îl vedem pe protagonistul filmului, Leito (David Belle). Leito este un tânăr care a crescut prin cartierele de acolo și care încearcă să-l înlăture pe Taha, lordul drogurilor din cartiere. În aceste 20 de minute de film vedem și scenele de acțiune care ne plimbă din interiorul blocului pe acoperiș, apoi pe lângă cladire unde Leito scapă de urmăritori.

La finalul acestor 20 de minute urmărim cum Leito reușește sa ajungă cu Taha, pe care l-a luat ostatic, în sediul poliției din cartierul lor unde speră să caștige, însă totul iese pe dos și își pierde sora și libertatea.

După aceste secvențe suntem transportați 6 luni în viitor unde dăm de al doilea protagonist, Damien (Cyril Raffaelli). Damien este polițistul corect si drept. El urmărește să facă ordine prin orice mijloace necesare, aflate în cadrul legii. Cele 20 de minute ale lui Damien au loc într-un casino ilegal unde își arată abilitățile de luptător de arte marțiale combinate cu puțin trick-ing.

Povestea se devoltă și mai mult când un nou tip

de bomba este furată. Timpul de detonare este de 24 de ore de la deschiderea containerului în care se alfă, iar Damien este trimis să o dezamorseze. Leito “se oferă voluntar” să îl ajute să o găsească. După mult Parkour, scene de urmărire și negocieri ajung în final la locul unde era bomba ascunsă, însă mai era o problemă de rezolvat. Bomba era păzită de cate o brută de om imens și masiv, dar care a fost învis destul de repede datorită unei tehnici a lui Leito, învățată dintr-o carte de pescuit.

Ajunși la locul unde era bomba plasată, o găsesc pe sora lui Leito, iar Damien încearcă să dezarmorseze bomba. Leito își dă seama de semnificația codului care servea pe post de parolă și încearcă să-l oprească pe Damien. După o scurtă “bătaie” timpul se scurge și bomba nu explodează, atunci Dam-

ien realizează că totul a fost o mare înscenare și pornește, împreună cu Leito să repare toată situația. În final vedem cum Damien își ia rămas bun de la Leito și sora lui, la intrarea în Suburbia 13 unde lucrurile par să se îndrepte și totul să fie bine.

Suburbia 13 (District 13 în engleza, Banlieue 13 în franceza) este un film superb cu o acțiune care nu te lasă să clipești uneori și unde este prezentată disciplina Parkour, într-un stil mai agresiv, de către fondatorul ei.

zogy din cluj Fratele Zogy din conghregația de Parkour a Clujului își deschide arilipe. Jam 2010 (Cluj-Napoca)

interviu national RENATA Salut Renata, astăzi tu eşti cea forţată să ne spună povestea ei. Spune-ne cine eşti?

Ehh nu sunt forțată, e o placere și o onoare în același timp! Cât despre cine sunt, pot spune că sunt o simplă persoană care a avut norocul să descopere Parkour, deși cam târziu, dar mult mai bine decât niciodată!

De când practici Parkour şi cum ti-a venit ideea să te apuci de acest sport?

Am început să practic Parkour în 2010 dar, din păcate, cu pauze foarte lungi din cauza unor probleme de sănatate. Îmi pare foarte rau că nu am reușit să fiu constantă în antrenamente dar cred cu tărie că anul 2012, precum și anii care vor urma, vor fi cu mai mult noroc.

Ideea mi-a venit după ce am tot văzut oameni practicând parkour în filme, pe youtube, și mi se părea ceva extraordinar. Totuși, mereu am avut impresia că așa ceva fie este ireal, fie nu este pentru “muritorii de rand”. Am trăit cu această impresie pana când am vizitat un vechi prieten în Viena care mi-a spus că practică Parkour, atunci mi-am dat seama că se poate. Când am ajuns în

de cand practici?

“Am început să practic Parkour în 2010 dar, din păcate, cu pauze foarte lungi din cauza unor probleme de sănatate.”

Romania, am început să mă documentez și am în sport pentru a te apuca de Parkour? descoperit că există persoane care practică Parkour, chiar aici în București.

Consider că în primul rând că este importantă voința și pasiunea. Dacă ai voință și dacă aprecieA început direct cu Parkour sau ai practicat şi zi această disciplină, experiența în sport este mai altceva înainte? puțin importantă. Într-adevăr, pentru o persoană care nu a mai practicat un sport înainte, proAm practicat sporturi în trecut, karate și înot, gresul s-ar putea să fie puțin mai lent, dar există. dar acum foarte mult timp, așa că practic as putea În definitiv, Parkour este o disciplină, un stil de spune că am început cu Parkour. viață, care poate fi adoptat de oricine. Ţi se pare important să ai o anumită experienţă

Cum împaci viaţa de zi cu zi cu antrenamen-

cum te vad altii?

“Lumea credea că fac parte dintr-o sectă. După ce explicam ce însemna, eram privită cu admirație. ”

tele de parkour?

ce înseamnă, când spuneam “parkour” lumea credea că fac parte dintr-o sectă. După ce expliNu aș putea spune că este tocmai ușor, dar nici cam ce însemna, eram privită cu admirație. Prigreu, pentru că îmi place. Munca îmi ocupă o etenii m-au înțeles și m-au rugat doar să am grijă mare parte din zi dar mereu se gasește timp pen- și să fac tot posibilul să ramân întreagă. tru Parkour!

Ai şi nişte experienţă internaţională. Poţi să ne Cum te percep ceilalţi de când ai început să spui câteva cuvinte despre experienţa ta la Jampractici această disicplină; fie ei prieteni sau ul din Budapesta? Care e diferenţa dintre ele şi oameni de pe stradă?

Jam-urile din România?

Sincer, la început, fiindcă prea puțină lume stie

Am participat la un singur Jam în România, cel

din Timișoara, dar chiar și așa, între Jam-ul de aici și cel din Budapesta este o diferență de la cer la pamant. Jam-ul din România a fost un antrenament organizat, a fost o zi în care un grup foarte mare de oameni s-a unit pentru același scop. Fiecare a mers acolo să se antreneze dar și să învețe de la alții iar în acest sens a existat un suport reciproc. Cine dorea să învețe era ajutat, cine putea să ajute, ajuta. În Budapesta însă, situația a fost total diferită, Jam-ul a coincis cu filmările pentru Advanced Motion 2, de fapt a fost unul și același lucru, iar Jam-ul s-a rezumat la protagoniști care arătau ce pot iar restul, “oamenii de rând”, stăteau pe margine. A fost o lipsă totală de organizare și am rămas puțin dezamagită. Totuși, jos pălăria în față Jam-ului din Romania, organizatorii au facut o treabă minunată.

cum este, și nu aș vrea să intervină alți factori. Aș dori ca pasiunea pentru parkour să rămână la fel de pură cum a fost de la început.

Cum te antrenezi în general. Ai o anumită rutină zilnică, sau săptămânală? În timpul verii am renunțat la mijloace de transport și mergeam în alergare la muncă, urma programul de lucru iar când ieșeam de la birou, mergeam direct la atrenament.

Acum fiind iarnă și având în vedere problemele de sănatate din trecut, nu îmi permit jogging până la muncă dar pentru asta există condiționarea acasă și antrenament afară în weekend, dacă vremea permite.

Unde te vezi peste 5 ani, în ceea ce priveşte Care e diferenţa din modalitatea ta de antrenaantrenamentele de parkour? ment şi a unui băiat? Poţi să ne spui și care sunt avantajele/dezavantajele faţă de un băiat?

După cum spuneam, mi-am propus ca din 2012 să înregistrez un progres mult mai semnificativ. Sincer vorbind, ar fi mai multe dezavantaje pentNu mi-aș dori să fac o cariera din Parkour. Totuși, ru o fată decât avantaje dar tocmai asta ar trebui să apreciez această disciplină pentru ceea ce este, așa ambiționeze fetele și mai mult. Baieții sunt făcuți pentru mișcările necesare în parkour, pornind de la atitudine până la constituția corporală. Baieții în general sunt mai curajoși, mai dispuși să riște, fetele sunt puțin mai reținute, mai sensibile, din toate punctele de vedere.

diferenta

la fete?

“S-ar putea să necesite puțin mai multă muncă pentru fete, dar Parkour merită tot efortul!”

Asta nu înseamnă că fetele nu trebuie să încerce, din contră, parkour te învață să-ti depașești limitele, temerile, îți deschide ochii spre o cu totul altă lume! S-ar putea să necesite puțin mai multă muncă pentru fete, dar Parkour merită tot efortul!

Cât de mare este comunitatea practicanţilor din oraşul tău? Câţi dintre ei sunt fete?

Deși sunt din Baia Mare, locuiesc în București de aproape 8 ani deci singura comunitate la care mă pot referi este cea din București. Totuși, nu

aș putea folosi termenul de comunitate în situația mea. Sunt foarte multe persoane care practică parkour dar eu nu reușesc să mă antrenez mereu cu aceleași persoane fiindcă programul nostru nu corespunde mereu. Când vremea este favorabilă, aleg o locație de antrenament iar când ajung acolo mă bucur mereu să văd sau revăd pe oricine se antrenează, mereu e cineva, uneori e o persoană, alteori 2, alteori 15.

Vă întâlniţi doar pentru antrenament, sau aveţi şi contact în afara Parkour?

Fiindcă parkour este ceea ce ne-a adus împreună, cam asta ne și ține uniți dar mai mult pentru antrenamente decât pentru alte activități. Programul meu este destul de aglomerat și se împarte între muncă și antrenamente dar când mai este timp și pentru altceva, ne mai întâlnim și în afara Parkour.

Ce ai sfătui o fată care se gândeşte să se apuce de Parkour, dar îi este teamă că nu se va integra într-o lume dominată de bărbaţi.

volte împreună. În Parkour nu există rivalitate sau competiție, superiori sau inferiori, există doar oameni care doresc să adopte un stil minunat de viață.

Ce cuvinte de încheiere ai pentru practicanţii care citesc acum revistă?

Pentru că sunt foarte multe persoane care au început să privească Parkour ca pe o competiție și ar fi mare păcat să se piarda esența acestei discipline, în schimbul cuvintelor mele de încheiere, aș dori mai degrabă să amintesc cuvintele lui Erwan LeCorr: “Competiția împinge oamenii să lupte împotriva altora pentru satisfacția unei mulțimi și/sau beneficiul câtorva oameni de afaceri prin impresionare. Parkour e unic și nu poate fi un sport de competiție fără a-și ignora esența altruistă de a se dezvolta. Dacă parkour devine un sport, va fi greu să predai și să răspândești cu seriozitate parkour ca o activitate non-competitivă.

Prin aceasta se va răspândi un nou sport care, dacă va fi numit parkour, nu-și va mai pastra esența filozofică.”

Această teamă nu ar trebui să existe, indifer- În această notă, doresc mult succes tuturor ent dacă persoana este fată sau baiat! Parkour ii practicanților și să ne vedem cu bine la Jam! aduce pe oameni împreuna și îi ajută să se dez-

alt sport:

urban exploring ARTICOL Explorarea urbană înseamnă examinarea spaţiilor citadine care, în mod normal, sunt trecute cu vederea. Una din referinţe este infiltrarea sau, mai exact, explorarea spaţiilor active precum acoperişurile, etajele abandonate ale clădirilor aflate în construcţie sau renovare, o mare parte din tunelurile aflate în uz şi lista poate continua.

De asemenea zonele cu acces interzis cuprind o serie largă de obiective dorite a fi atinse de exploratori. Nu trebuie uitat riscul la care aceştia se supun. În acelaşi timp este necesar să aduc la cunoştinţă ceea ce fiecare dintre ei cunoaşte destul de bine. În orice explorare a spaţiilor active nu se fură şi nu se adaugă nimic. Fotografiile sunt singurele amintiri de pe urma expediţiei şi nu se lasă altceva decât urmele paşilor. Aceasta este regula de bază a infiltrării în ceea ce priveşte ilegalitatea întregii acţiuni.

Cine este exploratorul urban?

Exploratorul urban are privirea formată pentru detalii si pentru ineditul locurilor, văzând de multe ori mai mult decat ceilalți pot observa. El își iubește orașul, se implică și vrea sa-l

cunoască mai bine, riscă, e curios și relaționează locul cu oamenii, istoria, poveștile și încărcătura emoțională.

Explorarea urbană nu are legătură cu vandalismul. În mod normal, exploratorii nu intervin în locul pe care-l vizitează, nu fură, nu strică nimic, nu vandalizează. Poate fi ilegală pentru că accesează zone interzise, dar nu este imorală, spun ei.

Clădiri părăsite

Fascinația exercitată de cladirile părăsite e greu de explicat. Spațiile abandonate au o frumusețe aparte, sunt apăsătoare prin ceea ce sugerează, dar nu arată direct. Sunt ca un fel de fantome, neliniștitoare și nesigure. Încercăm să regăsim în ele resturi a ceea ce a fost, să facem o reconstrucție mentală a trecutului și să descoperim urme. Exploratorii care intră în clădirile părăsite își asumă riscuri, pot cădea cărămizi, se poate prăbuși un plafon sau o scară sau se pot întâlni cu homelessi violenți care și-au facut casă acolo.

Trebuie să fie foarte ateni, în anumite cazuri chiar poartă echipament de protecție, căști, lanterne, mănuși și măști care să îi protejeze de praf sau alte substanțe. În București ar fi necesar și un spray împotriva câinilor vagabonzi, mai ales daca mergeți să vizitați fabrici sau blocuri părăsite. Sunt căutate zonele industriale, mai ales în București, rămășite ale "idealurilor epocii de aur".

Instituții publice

Intrarea într-o instituție publică protejată sau în sediul unei companii necesită în primul rând curaj, în al doilea rând o explicație plauzibilă la îndemână în cazul în care ești întrebat "ce cauți aici?". Nu știu dacă pretinde cineva că ar putea intra în Casa Albă, dar în diverse locații mai mici și mai puțin importante se poate. Pericolul aici este

de natură legală și consecințele pot fi neplăcute.

riscuri pentru că acolo chiar nu știi ce găsești. Să rămâi blocat undeva sau să inhalezi gaze toxice Există însă posibilitatea ca în clădirea respectivă nu e deloc amuzant și e un risc care trebuie asusă poți intra cu un motiv, apoi să "nu nimerești mat. ieșirea", cotind la stânga sau la dreapta pe un culoar. Intri să-ți plătești o factură și întâmplător ajungi în depozit. Te duci la teatru, dar te rătăcești Străzi pe culoare, în culise sau în locurile unde se con- Explorarea urbana se poate face și în varianta struiesc decorurile (TNB e perfect pentru asta). soft, mergând pe stradă cu ochii-n patru, atent la micile amănunte care fac orașul mai frumos. Se pot căuta graffiti-urile, se pot face hărți cu locuriCartiere rău famate le în care apare un anumit stencil, se pot căuta Plimbarea într-un cartier nesigur pentru a desco- plăcuțele de genul: "aici a trăit scriitorul x". peri specificul locului poate însemna încălcarea teritoriului cuiva, chiar dacă acel teritoriu este în principiu public. Aparatul de fotografiat nu ajută deloc în acest caz, dar ajută abilitățile de bun co- Pana la urmă, explorarea urbană se poate face municator și o atitudine prietenoasă, nu ofensivă. pornind de la orice, căutând orice. Diferența stă Diversitatea umană este aici uimitoare, iar locuri- în atitudinea cu care se face asta, aceea de căutare, le sunt colorate și surprinzătoare. descoperire, curiozitate și interes pentru oraș.

Anul trecut a avut loc în București proiectul ExCanale, catacombe, tuneluri ploring Urban Spaces, realizat de Institutul Ceh. Subteranul este o variantă extremă a explorărilor S-au organizat plimbări tematice, pe trasee alterurbane. Să intri în rețeaua subterană de canale și native, prin care să se descopere un alt București tuneluri de trecere poate fi foarte periculos, mai decat cel pe care-l știam. ales daca nu știi locul, nu ai o hartă detaliată, echipament de protectie. În nici un caz nu se face Articol preluat de pe: asta singur, un grup mai mare poate reduce din

Ai ajuns iar la sfarsit Gata! Nu mai sunt articole de citit sau imagini de văzut. Nu mai sunt informaţii şi nici linkuri către diferite site-uri sau clipuri. Acesta este sfârşitul revistei.

Am dori să mulţumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui număr:

Editori

Justin Muşină Glovaschi Cristian Dan Dinu Florin Mârza Floria Robert Grigoruţ Alexandru Alexandra Putineanu

Fotografi

Mădălina Ene Alexandru Mateisescu

Colaboratori Robert Floria Ana Tudor Florian Springinklee Renata Pop

E-mail: revista@traceurs.ro Site: www.traceurs.ro

Forum: www.traceurs.ro/forum Retele sociale: Twitter Facebook Youtube Dacă aveţi sugestii pentru numerele viitoare, nu ezitaţi să ne trimiteţi un mail cu ideea voastră: revista@traceurs.ro

Şi tuturor celor pe care am uitat să îi trecem aici pentru că ne grăbeam!

Sperăm că v-a făcut plăcere să citiţi revista şi că aţi aflat câteceva nou din experienţele celorlalţi.

Concurs de poze bune Ai o poză super tare pe care vrei să o vezi în revistă? Atunci trimite-o pe e-mailul nostru monitorizat în schimburi revista@ traceurs.ro şi dacă e super tare cum zici, noi te băgăm pe o pagină specială să fie văzută de toţi

SFÂRŞIT, SFÂRŞIT!

REVISTA TRACEURS # 03 Copyright (c) Traceurs.RO. Imaginile si materialele continute nu pot fi reproduse fara acordul nostru.