Secretele metabolismului

4

Copyright UN

CUPRINS PUNCT DE VEDERE AL AUTORULUI

CAPITOLUL I INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA TEMEI STUDIATE

CAPITOLUL II OBEZITATEA ŞI METABOLISMUL 2.1. Perioade de dezvoltare ale copilului 2.2.Secrete metabolismului pentru menţinerea greutăţii corporale 2.3. Obezitatea – definiţii, caracteristici 2.4. Factori de risc şi cauze în apariţia obezităţii 2.5. Rolul kinetoterapiei în combaterea obezităţii CAPITOLUL III STUDIU APLICATIV - CONSELING GENETIC SI PLANIFICARE FAMILIALA 3.1.Rolul cabinetelor medicale de conseling – în planificarea familială 3.2.Pregatirea psihoprofilactică a gravidei prin conselling si cabinetele de planificare familială

PUNCT DE VEDERE AL AUTORULUI Lucrarea certifică un mod de abordare convenţională, a multiplelor noţiuni pe care aceasta se fundamentează şi îşi centrează întreaga cercetare aplicată unei etape fundamentale pentru sexul feminin şi implicit nou –născutului prin viziunea holistică şi alte tehnici de kinetoterapie, menite să optimizeze complexele de metabolisme ca să ofere un aport substanţial de energie pentru susţinerea unei etape covârşitoare a vieţii pentru subiecţii amintiţi, sarcina şi evitarea unei inadeverenţe adesea intervenite pentru ambele părţi, obezitatea.

Cercetările trebuie privite printr-o multitudine de concepte şi aplicaţii care la prima vedere par a fi sinonime însă prin tehnicile şi mijloacele acestora, se conturează evident distincţia planificării familiale şi a consilierii adecvate metabolismului fiecărei individe aflată în perioada sarcinii.

Planificarea familială necesită o abordate globală şi socială, chiar instituţională, condiţionată de voinţa Statului prin Constituţie şi alte reglementări instituţionale, menite să indice tehnicile şi metodologiile prin care familia poate fi susţinută într-o direcţie armonioasă atat pentru Stat cât şi pentru ea însăşi. Pe când tehnicile de conselling familial sunt aspecte ale mai multor ştiinţe, care studiază reacţia organismului uman prin aporturile şi schimbările energetice impuse la nivel de metabolisme, printr-o alimentaţie adecvată, prin tehnici de masaj şi alte forme de exerciţii de susţinere a bioenergiei umane la nevoie prin medicaţie cât mai puţin dăunătoare atât gravidei cât şi nou născutului. Acestea având obiectivul de a pregătii organismul uman să satisfacă toate cerinţele biologice de susţinere a sarcinii in condiţii metabolice adecvate fără afecţiuni asupra propriei persoane cât şi a etapelor care urmează ulterior, alături de nou – născut, adică o perioadă favorabilă de nutriţie şi îngrijire adecvată prin propriul organism dedicat noului născut, care să susţină crearea adecvată a metabolismului micuţului care pretinde să se dezvolte adecvat în etapele ulterioare de vârstă ale vieţii.

De aceea este important ca în această perioadă, persoanele în cauză să beneficieze de

informaţii care să le satisfacă aceste nevoi fizico- biologice, nutriţionale şi chiar spiritual – materiale.

Mintea controleaza atitudinea, gândurile si judecata oricărei persoane astfel încât, componentele organismului uman produc sub influenţa trăirilor psihice anumite substante chimice pe care specialiştii le numesc mediatorii chimici. Acesti mediatori chimici sunt cei care fac legătura dintre fizic si psihic, adica între minte si trupul nostru. Aceasta este legătura magica pe care mintea o are cu corpul nostru.

Lucrând cu gândurile pozitive, putem elimina cauzele mentale şi emoţionale ale obezităţii creem astfel, stări de conştiinţă dimensionale de relaxare. Acestea se traduc la nivelul celulelor din corp ca reacţia unei unde de lumină ce vibrează pe o frecvenţă specifică apparthi-lor (receptorii de frecvenţă din ADN) care sunt meninţi să traducă la limbaj de celulă, schimbările ce se comunică prin mental către trupul care luptă cu obezitatea. Valurile de sunet, traduc interrelaţiile dintre sabloanele celulare, programate la nivel de celulă să reînnoiască, nivelul de vibraţie naturală de la nivelul sistemului celular şi al întregii reţele energetice meridionale.

Acum aminoacizii sunt folosiţi pentru a produce proteinele, supranumite şi moleculele vieţii care ajung la receptorii nucleari de unde se mediază legătura cu celule şi activitatea hormonilor cât şi a altor substanţe cum ar fi vitaminele. În acest proces, gândul crează frecvenţa care mişcă toate procesele metabolice, ajungând până la nivel de celulă unde spin-ul de rotaţie se racordează la tiparele vibratorii multidimensionale de radiaţie, de energie electromagnetică biploară, care formează modelele specifice de frecvenţă scalară în interiorul tiparului de manifestare personală, capabile de transmutaţie energetică corespunzătoare, cu niveluri mai înalte de conştiinţă ale Sinelui.

CAPITOLUL I INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA TEMEI STUDIATE

Una din problemele actuale ale contemporaneităţii este şi obezitatea. Ea reprezintă o mare ameninţare pentru sănătatea noastră. Pe lângă efectul estetic şi afectarea vieţii sociale, obezitatea are o mare influenţă asupra funcţionării organismului nostru ca întreg şi asupra unor anumite organe în mod special.

Efectele sunt cu atât mai importante şi impresionante cu cât obezitatea debutează mai devreme, astfel că trebuie să conştientizăm pericolul, să ştim efectele şi să încercăm cu orice preţ să restabilim greutatea normală.

Obezitatea este in multe locuri din lume o problemă a intregii societăţi, "globale" am putea spune, o adevarată problemă socială. În anul 1980, la nivel global, 4.8% dintre bărbaţi şi 7.9% dintre femei erau obezi pentru ca în anul 2008, cifrele să crească la 9.8% pentru bărbaţi şi 13.8% pentru femei, practic, în mai puţin de 30 de ani, nivelul obezităţii pe plan global s-a dublat.

Cele mai grase popoare din lume sunt cele din Oceania (insulele Oceanului Pacific) cu un BMI de 35-36 (normal fiind între 20 şi 25) cu până la 70% mai mare decât cel din unele ţări subsahariene sau din Asia de Sud-Est. Dintre țările bogate, locul fruntaș în ceea ce privește obezitate este ocupat, de Statele Unite ale Americii înregistrând un (BMI de peste 28 la ambele sexe); la polul opus se află Japonia, cu un BMI de doar 22 (bărbați) și 24 (femei)1. În Europa, femeile din Cehia şi din Turcia au cel mai mare BMI (28), iar elveţiencele cel mai mic BMI (24), românii au un BMI mediu de 25-42. Singura țară din lume care nu a înregistrat vreo creștere în ceea ce privește procentul populației obeze este Congo, aceasta datorită sărăciei excesive cu care se confruntă această ţară.

Pentru copiii obezi situaţia este cu atât mai dificilă mai ales dacă la naştere un copil are 12% din greutate sub formă de grăsime, la 4 luni ajunge la 20% iar la 1 an la 1/3 www.thelancet.com.

1

din greutatea corpului. Ceea ce presupune depăşirea a 30% din greutatea corpului şi deci atingerea stadiului de obezitate.

Calitatea alimentaţiei dată în primele luni de viaţă este cea de care depinde creşterea rapidă şi uşoară a ţesutului adipos. S-a observat că în cazul copiilor hrăniţi artificial în timpul primelor 6 săptămâni cu cantităţi mari de lapte, greutatea este depăşită cu 80 – 90% la peste 60% dintre copii.

Dintre copiii, obezi din primul an de viaţă, se recrutează cei mai mulţi obezi în rândul adolescenţilor. S-a constatat că 40% dintre obezii adulţi au fost obezi şi în copilărie şi peste 80% dintre copiii obezi vor fi deci supraponderali ca adulţi.

Aceasta ne face să afirmăm că obezitatea este determinată de cele mai multe ori de alimentaţia şi obiceiurile alimentare din copilărie. Numărul de celule adipoase formate rămân definitive şi va marca ulterior întreaga existenţă viitoare a individului.

Există posibilitatea ca numărul de celule să fie în unele cazuri transmis şi ereditar. Unii specialişti leagă aceasta de supraalimentaţia mamei în perioada de sarcină care ar putea influenţa ulterior numărul de celule adipoase ale copilului la naştere. În alte cazuri, mama copilului este obeză sau diabetică, în acest caz un copil are 40% riscul de a deveni obez în cazul în care unul dintre părinţi este el însuşi mult prea gras. Dacă ambii părinţi au probleme grave de greutate, riscul se dublează şi se apropie de 80%.

Experienţa a dovedit că, odată identificat riscul, o corectare precoce a alimentaţiei copilului permite adesea neutralizarea acestei predispoziţii.

S-a demonstrat că, pe termen lung, modul de hrănire al oamenilor determină modificarea formei genelor, ceea ce se traduce printr-o adevărată reprogramare a metabolismului. De exemplu, hiperstimularea permanentă a pancreasului, printr-un exces de glucide cu indice glicemic ridicat, ar putea activa copia genei insulinei. Iar în prezenţa unui exces de glucoză (hiperglicemie), o parte a acesteia din urmă va fi mai uşor transformată în grăsime (lipogeneză). La fel şi în cazul glicemiilor postprandiale crescute, de la 2 la 3 g/l, sunt capabile să activeze genele ligazei, acizilor graşi, ceea ce explică o orientare metabolică îndreptată mai mult către lipogeneză (crearea grăsimii de rezervă), cu multiplicare definitivă asupra celulelor grăsoase.

De asemenea, este posibil ca obiceiurile alimentare defectuoase ale femeii să poată induce sensibilităţi speciale viitorului copil: gust pronunţat, chiar dorinţă irezistibilă pentru anumite alimente (zahăr, glucide cu indice glicemic ridicat), care vor avea efecte incontestabile asupra greutăţii copilului.

Studiile au mai arătat că alăptarea copiilor la sân prezintă mult mai puţine riscuri de a deveni în adolescenţă obezi. De exemplu, în Germania în urma unui studiu întreprins pe 10 000 de copii în vârstă de 6 ani, s-a dovedit că dintre cei hrăniţi cu lapte artificial în prima vârstă, 17% erau prea graşi şi aproape 5% erau obezi, în vreme ce 12% dintre copiii alăptaţi de mama lor (dintre care 2,8% obeze) aveau o greutate excesivă.

Explicaţiile din această constatare au arătat că copilul când primeşte sân, suge la cerere cât doreşte şi mai ales după nevoi. Hrănit cu biberonul, i se dau cantităţi exacte prescrise de pediatru sau indicate pe cutia de lapte. Fie că bebeluşul este sau nu mâncăcios, că-i este foame sau nu, nu contează. Copilul hrănit la sân beneficiază de un lapte a cărui compoziţie şi echilibru sunt perfecte şi răspund tuturor nevoilor lui.

Laptele de la sân este sărac în proteine (1,3g la 100 g) şi bogat în grăsimi polinesaturate.

S-a considerat că laptele maternesc din punct de vedere psihologic este „evolutiv”. Pe când laptele maternizat industrial are, o compoziţie definită, oricare ar fi el. Este, deci deosebit de bogat în proteine (1,7% până la 3,5g pentru 100 g în laptele industrial pentru primele luni) şi sărac în grăsimi. Mai mult proteinele din laptele de vacă favorizează îngrăşarea dacă ţinem seama că un viţel îşi triplează greutatea în trei luni, în vreme ce un sugar are nevoie de doi ani ca să o facă.

Deci un exces relativ de proteine din laptele de vacă, accelerează maturizarea sugarului, care, ca urmare, începe mult prea devreme saltul de adipozitate. Cum aceasta este perioada în care se fabrică cele mai multe celule grăsoase (adipocite), sugarul pune astfel bazele viitoarei sale obezităţi. Laptele pentru primele luni ale sugarului conţine, maltodextrină şi/sau amidon de porumb (care nu există în laptele matern), întrebuinţat în scopul de a procura sugarului o senzaţie rapidă de saţietate. Or, maltodextrina şi amidonul de porumb sunt glucide cu indice glicemic foarte ridicat. Amândouă sunt de natură să inducă hiperinsulismul, care este un alt factor de creştere în greutate. Şi cu

cât alăptatul la sân se prelungeşte, cu atât există riscul copilului de a fi obez la intrarea în şcoală. În altă ordine de idei, dacă laptele pentru vârsta a doua este înlocuit prea devreme cu laptele de vacă semidegresat, dezechilibrul alimentar poate fi atât cantitativ cât şi calitativ. Se ştie că laptele de vacă semidegresat conţine cu 50% mai multe proteine decât laptele pentru copii, de trei ori mai mult sodiu, de trei ori mai mult calciu, de cinci ori mai mult fosfor, de treizeci şi cinci ori mai mult magneziu, de cinci ori mai mult mangan. Paradoxal, s-a observat că, din laptele de vacă, calciu este mai puţin absorbit (din cauza excesului de fosfaţi) ceea ce determină ca copiii hrăniţi cu laptele de vacă, să aibă o hipocalcemie paradoxală. În condiţiile în care, începând de la cinci luni, aportul de proteine al sugarului este de două ori mai mare decât normal. Majoritatea cercetărilor alimentare au arătat că un copil mic, între şase luni şi doi ani, consumă în medie 4 – 5 g de proteină pe kilogram/corp şi pe zi. Cum recomandarea este de aproximativ 1,5 g pe kilogram/corp şi pe zi, există motive de îngrijorare. În mod clar aportul de lipide este clar insuficient. El este totuşi necesar pentru a continua să ofere copilului de această vârstă acizii graşi esenţiali (acidul linoleic şi acidul alfa – linoleic).

Aceşia sunt indispensabili formării creierului copilului, aceşti doi acizi graşi intră în compoziţia laptelui pentru vârsta a doua, dar lipsesc din laptele de vacă.

Deci concluzia este că un consum excesiv, atât de proteine din lapte de vacă, cât şi de glucide cu indice glicemic ridicat sunt cauza majoră a răspândirii obezităţii în rândul adolescenţilor de astăzi.

Dacă mai luăm în calcul şi dieta părinţilor în zilele noastre profund dezechilibrată.

Strămoşii noştri aveau diete sărace în sodiu şi bogate în potasiu. Ei aveau un raport sănătos dintre sodiu şi potasiu şi anume 1 la 4, ceea ce reprezenta rezultatul consumului unor cantităţi importante de fructe şi legume bogate în potasiu. În zilele noastre, raportul este invers, adică 4 la 1 pentru că mâncăm alimente procesate, bogate în sodiu şi insuficiente fructe şi verdeţuri. Iar celulele noastre funcţionează ca nişte baterii electrice, a căror încărcătură electrică este creată de diferenţa dintre cantitatea de potasiu din interiorul celulei şi cantitatea de sodiu din

Calitatea proteinelor din laptele de vacă nu este adaptată nevoilor umane.



exteriorul celulei. Bateriile celulelor furnizează electricitatea care determină inima să bată şi creierul să funcţioneze. Un consum excesiv de sodiu modifică raportul sodiu/potasiu din celulele noastre şi ne va face să ne simţim obosiţi şi epuizaţi. În medie, organismul uman are nevoie de aproximativ 220 de miligrame de sodiu pe zi. Pe când o linguriţă de sare rafinată conţine aproximativ 2300 de mg de sodiu.

Pentru organismul uman este recomandată nu mai mult de 1000 mg de sodiu pe zi adică mai puţin de jumătate de sare. Pentru reducerea acestuia va trebui să scoatem din alimentaţia noastră măncărurile procesate, întrucât 10% din sodiul prezent în dieta noastră se găseşte natural în alimente, în jur de 10 % - 15% se adaugă prin sarea de masă iar restul de 75 % - 80% provine din alimentele procesate şi semipreparate.

Datorită consumului alimentelor procesate, majoritatea persoanelor ingerează de la 4000 mg la 7000 mg de sodiu pe zi, iar multe dintre ele sunt expuse până la 10 000 – 20 000 mg de sodiu pe zi. În acest context se impune echilibrarea chimiei celulelor cu potasiu. Dacă consumul de sodiu continuă să fie mai mare în organismul nostru, oasele pot să slăbească iar la fiecare 2000 mg sare consumată se pierde aproximativ 23 mg de calciu prin urină.

Deci trebuie înlocuit calciul pierdut, în condiţiile în care se continuă cu un consum mediu de 5000 mg de sodiu pe zi, poate să ducă la o pierdere mai mare de 2,5 % /an din masa osoasă, rezultând un total de 25% în doar 10 ani, acesta fiind şi unul din motivele pentru care persoanele în vârstă au oasele atât de firave şi suferă de osteoporoză.

De asemenea, sodiul ajută la reglarea cantităţii de apă atât în interiorul, cât şi în exteriorul celulelor, iar excesul duce la reţinerea apei care, la rândul ei, duce la creşterea în greutate.

Pe lângă raportul sodiul - potasiu prezentat mai sus, care am văzut este total defavorabil în zillele noastre datorită mâncărilor porcesate şi semipreparate, deficienţa continuă şi la nivelul raportului de vitamine omega 3 şi omega 6. Motivul principal al acestei deficienţe omega – 3 este datorată de trecerea masivă, în secolul XX, de la grăsimi şi uleiuri tradiţionale la uleiuri vegetale procesate şi hidrogenate. În mod tradiţional, vitele erau hrănite cu iarbă, pe când cele din fermele industriale din ziua de astăzi sunt hrănite cu cereale pentru a le creşte cantitatea de

grăsime şi greutate. Vitele hrănite cu iarbă aveau un raport între omega 3 şi omega 6 de aproximativ 3 la 1, în timp ce vitele hrănite cu cereale au un raport de 20 la 1 şi chiar mai mult. Concluzia este că, vitele care sunt hrănite cu iarbă au mai puţină grăsime corporală şi mai puţine grăsimi saturate. Aproape 10% din grăsimea lor va fi saturată în comparaţie cu 50% pentru cele hrănite cu cereale.

Celulele noastre au nevoie de un minim de trei grame de grăsimi omega – 3 pe zi, cantitate care se poate obţine în caz de deficit din jumătate de lingură de ulei de in sau o lingură de untură de peşte. Cercetările recente au arătat că raportul dintre omega – 6 şi omega – 3 se dezechilibrează existând prea mult omega – 6, şi poate dura ani de zile până când se va putea restabili un raport corespunzător.

Deci motivele pentru care ne îngrăşăm sunt diverse dar în realitate patru joacă un rol important şi anume:2 

Raportul între sodiu şi potasiu din celule;



Echilibrul dintre mediul acid şi cel alcalin din organism;



Consumul adecvat de acizi graşi esenţiali;



Nivelul inflamaţiei din organism.

Raporturile cât mai echilibrate ale acestora sunt fundamentale pentru

menţinerea sănătăţii celulare şi pentru a evita bolile, inclusiv supraponderabilitatea.

Raportul dintre sodiu şi potasiu, echilibrul acido – bazic, acizii graşi esenţiali şi inflamaţiile sunt fundamentale pentru că previne bolile de inimă, cancer, diabet zaharat, artrită, osteoporoză, boala Alzheimer şi alte boli cronice.

2

Raymond, Francis Niciodată nu vei mai fi obez, Editura All, Bucureşti, 2007, p. 100.

CAPITOLUL II OBEZITATEA ŞI METABOLISMUL

2.1. Perioadele de dezvoltare ale copilului

Copiii sunt consideraţi resursa viitorului. Diverse discipline ca psihologia, sociologia, antropologia şi medicina au contribuit la promovarea înţelegerii creşterii şi dezvoltării copiilor.

Termenul de creştere se referă la modificarea parametrilor fizici, iar

dezvoltarea la creşterea funcţiilor şi capacităţii fizice şi mentale. Aşadar, dezvoltarea este rezultatul a doi factori: maturarea şi învăţarea. Maturarea se transmite genetic, şi constituie capacitatea normală de dezvoltare sub toate aspectele: fizic, mintal, emoţional. Însă învăţarea este dobândită ca rezultat al experienţei şi educaţiei, dovada acesteia fiind schimbarea comportamentului.

Cunoaşterea principiilor de creştere şi dezvoltare permit înţelegerea acestora, o mai bună înţelegere a copilului precum şi modul de raportare al acestuia la mediul înconjurător. Încă de la începutul sarcinii, trebuie să ştie cum se dezvoltă copilul lor pentru a-şi da seama dacă acesta creşte armonios şi în mod corespunzător vârstei. Astfel, fiecare copil, în dezvoltarea sa, parcurge mai multe perioade3: 

Perioada intrauterină (corespunde lunilor de sarcină petrecute în uterul mamei);



Perioada de nou-născut (de la naştere până la 28 de zile postpartum);



Perioada de sugar (28 de zile - 1 an);



Perioada de copil mic sau de antepreşcolar (1-3 ani);



Perioada de preşcolar (3-6 ani);



Perioada de scolar mic (de la 6-7 ani până la pubertate);



Pubertatea (10- 14 ani);



Adolescenţa.

Elena Chiţimia, Vladimir Mihăilescu, Letiţia Popovici Puericultură şi pediatrie, Editura Info – Team, 1997, pp. 42 – 50.

3

Perioada intrauterină4 (prenatală) corespunde celor nouă luni de sarcină şi este perioada care precede actul sexual femeia,

,

propriu – zis în care cei doi, bărbatul şi

celulele reproducătoare s-au unit

formând

spermatozoidul printr-o

spriralare centrifugală, în cazul organelor masculine, respectiv ovulul printr-o spiralare centripetă, în cazul organelor feminine.

Spermatozoidul

dar

şi

ovulul

au trimis

vibraţii spre mediul înconjurător sub formă de şabloane spiralate, pe măsură ce s-au atras reciproc unul spre celălalt în uterul feminin, iar mişcarea lor urmează acelaşi şablon, amplificat de propria rotaţie.

Din momentul concepţiei până în cel

al

naşterii,

ovulul însămânţat creşte,

trecând prin patru perioade majore. Fiecare perioadă se dezvoltă spre următoarea conform unei funcţii logaritmice de timp cu rotaţia 3. În această perioadă fătul creşte cel mai mult în comparaţie cu celelălte perioade, deoarece pe parcursul celor 9 luni, din numai două celule (ovulul şi spermatozoidul) dă naştere unui întreg organism.

Potrivit unei opinii de specialitate5 se poate distinge următoarele etape:

Prima perioadă 7 zile din momentul fertilizării se petrece în adâncurile cele mai profunde ale uterului. În această perioadă, ovulul fertilizat îşi sporeşte diviziunea celulară după un şablon logaritmic: de la 1 la 2, de la 2 la 4, de la 4 la 8, şi de 8 la 16, această creştere urmând mişcarea de creştere a celulei 4

după un şablon spiralat,

Seminţele neviciate ale celor doi părinţi dau naştere unei individualităţi psihice aflată în căutarea unei noi încarnaţii, împinsă de efectele actelor sale anterioare (karman) şi îmbinarea celor cinci elemente. Deci karma părinţilor trebuie să fie de aceeaşi natură pentru a putea da naştere. Dar dacă meritele părinţilor sunt mari şi cele ale individualităţii spihice sunt mici, şi invers, sau dacă cei doi, părinţii şi viitorul foetus (au aceleaşi merite), fără se se fi acumulat karma din întâlnirea lor, nu poate avea loc concepţia. Nimic nu se întâlneşte fără elementul pământ, de asemenea, reunirea nu se poate fără apă, şi nu există maturizare fără foc, nu există dezvoltare fără vânt, iar dezvoltarea nu poate avea loc fără spaţiu. Sperma normală este albă, grea, dulce şi abundentă. În cazul femeii calitatea ovulelor se determină în funcţie de nromalitatea sângelui menstrual, care în mod normal trebuie să se asemuiască cu sângele de iepure, adică uşor negru.

Menstruaţia are loc, în primele 15 zile ale lunii, fiind determinată de elementul lunar care creşte şi cel solar care descreşte. Deci există o relaţie strânsă între macrocosmos şi corpul uman: sângele mestrual adună în această perioadă în timp ce în cea de a doua perioadă a lunii (echivalentul cosmic al elementului alb , sperma, scade, iar soarele, (echivalentul cosmic al roşului), creşte. Deci în prima perioadă a lunii, creşte sperma, însoşeşte de partea cealaltă trecerea sângelui în uter, şi apoi scurgerea lui spre bază. În primele trei zile, raporturile sexcuale sunt contraindicate, din motivele expuse imediat mai sus şi apoi datorită că sunt nefaste vieţii şi corpului partenerului masculin. De asemenea, în a – 11 zi, nu poate fi conceput un băiat, ci numai o fată. Dacă raportul sexual are loc a 4 a , a 6 a, a 8 a, a 10 a, şi a 12 a zi, se naşte un băiat, iar în a 5 a zi, a 7 a , a 9 a, si a 11 a va fi o fată. Dupa a 12 zi, deschiderea uterului este ca o floare de lotus. Sperma este importantă pentru că din ea ia naştere: oasele, creierul si măduva spinării. Iar din sângele mestrual iau naştere carnea, organele pline şi cavităţile. – Amchi Kunsang „Miracolul sănătăţii prin medicina tibetană”, Ed. Antet, p. 123.

5 Michio Kushi Do – In, Dezvoltarea fizică şi spirituală, Ed. Teora, 2004, p. 56.

determinată o dată cu rotaţia ovulului şi cu mişcările de deplasare ale axei sale de rotaţie.

A doua perioadă, 21 de zile din momentul însămânţării şi până la momentul formării sistemului general, este perioada în care se formează sistemul intern, prin care ulterior se va dezvolta funcţiile digestive şi respiratorie, sistemul periferic, care se va dezvolta în sistemul nervos, şi sistemul central, care se va dezvolta în funcţiile

circulatorie şi excretoare.

Sistemele interne digestiv şi respirator cresc în şabloane spiralate ce se extind centrifugal, iar sistemul periferic nervos creşte într-un şablon spiralat guvernat mai degrabă de forţa centripetă, de contracţie. Astfel sistemele centrale circulator şi excretor sunt formate în continuare de mişcarea în spirală, între primele două sisteme principale. Nu numai că fiecare sistem este format în mod spiralat, ci, de asemenea, în decursul acestei perioade, cele trei sisteme majore – intern, periferic şi central, sunt alcătuite ca un tot, în straturi în spirală, conectându-se între ele la ambele capete.

A treia perioadă, este perioada de 63 de zile în care se formează organele, glandele şi alte structuri importante, acestea se formează în cadrul celor 3 sisteme. Toate cresc în configuraţii spiralate, fie datorită forţei centrifuge, fie datorită celei centripete. Cea dintâi forţă formează structuri preponderent cave şi capabile de mişcări, aşa cum sunt: intestinul gros şi cel subţire, stomacul, vezica urinară şi vezica biliară, iar a doua forţă formează structuri mai compacte, ca: plămânii, inima, splina, ficatul şi rinichii. Deoarece apar ca urmare a mişcării în spirală a energiei a câmpurilor morfogenetice sau biofizice care asigură comutarea pe genele specifice şi renunţarea la altele, în funcţie de poziţia lor în blastocist din uter. Dacă aceste câmpuri se află lângă axă în vârf, devin celulele ochiului şi ale esofagului. Dacă sunt în partea de jos vor deveni anus, iar dacă sunt în centrul blastocistului vor deveni tubul digestiv. Dacă sunt la suprafaţă vor deveni celulele pielii.

Acum intervine şi o insulinorezistenţă maternă, adică insulina secretată nu mai este la fel de eficientă şi îi este greu să facă glicemia să scadă. Acest fapt permite trimiterea cantităţii maxime de glucoză spre făt, pentru a-i asigura creşterea optimă. La nevoie, mama îşi va găsi energia în rezervele de grăsime. Acest hiperinsulism suplimentar

este cu totul nedorit, pentru că el există deja spontan la femeia însărcinată. Deci un consum excesiv de glucide cu indice glicemic (IG) ridicat la femeia însărcinată poate fi de natură nu numai să favorizeze o creştere în greutate a femeii, dar şi să declanşeze apariţia unui diabet de sarcină.

A patra perioadă, este de 189 de zile şi până în momentul naşterii. În decursul

acestei

perioade,

sistemele,

organele,

glandele

şi

toate

celelalte

componente şi funcţii auxiliare continuă să crească şi devin complete spre sfârşitul celor 280 de zile ale etapei embrionare.

Acum, embrionul alternează între mişcarea activă şi mişcarea lentă. În plus, el de deplasează în spirală, printr-o combinare de rotaţie şi schimbări ale axei de rotaţie. Pe tot parcursul acestor mişcări în spirală, embrionul realizează echilibrul între cap şi corp, stânga şi dreapta, faţă şi spate, interior şi exterior, ca şi glande,

şi

circulaţia

diverselor

fluide

corporale.

între sisteme,

organe,

Aceste fluide, cunoscute

în

doctrina de specialitate ca yin şi yang, sunt bine echilibrate, pregătindu-se ca un tot pentru naştere. De exemplu, regiunea capului se compactează, în vreme ce regiunea corpului se extinde. Partea ventrală a corpului devine mai moale, în timp ce partea dorsală devine mai tare.

Muşchii şi ţesuturile acumulează acum mai multe proteine şi grăsimi, pe când oasele acumulează mai multe minerale.

Femeia însărcinată trebuie să evite în mod obligatoriu consumul de glucide cu indice glicemic ridicat (superior lui 60). Repartiţia glucidelor cu IG mediu sau scăzut rămâne esenţială şi trebuie să se distribuie pe parcursul celor trei mese.

Aportul este deosebit de important la micul dejun (40 până la 50 g) sub formă de pâine integrală, cereale brute fără zahăr, dulceaţă fără zahăr 6.

Femeia însărcinată suportă tranformări metabolice care o fac foarte vulnerabilă dacă stă nemâncată. De aceia ea nu trebuie să se abţină de la micul dejun, căci ar putea să-i provoce tulburări metabolice importante ( hipoglicemie, apariţia corpurilor cetonice în urină, ca dovadă a detonificării masei musculare). Pentru femeia însărcinată o

Michel Montignac Obezitatea la copii, metode de prevenţie şi tratament. Editura Litera, Bucureşti, 2010, p.93.

6

jumătate de zi nemâncată echivalează din punct de vedere al urmărilor fiziologice, cu un post de o săptămână ca pentru o femeie care nu aşteaptă un copil.

Pentru femeia însărcinată nu se pune problema raţionalizării grăsimilor, unele îi sunt chiar necesare. Fătul are nevoie pentru constituirea propririlor rezerve, dar şi nevoi particulare, fosfolipidice, pentru dezvoltarea creierului.

Pentru dezvoltarea sarcinii în condiţii normale trebuie să consume apă minerală, în special toate acele ape bogate în săruri minerale şi în primul rând calciu. Acestea vor completa aporturile în lichide.

Apa de la robinet, mai ales cea care trece prin instalaţia veche şi care eventual are ţevi din plumb, face ca fătul să sufere de saturnism, ceea ce poate declanşa o naştere prematură şi o alterare a viitoarelor performanţe intelectuale ale copilului.

Conţinutul în nitraţi al apei de la robinet trebuie să fie sub 50 mg/l, ceea ce, din nefericire este greu de atins în zilele noastre, de aceea se recomandă apa filtrată.

Sucurile de fructe sunt deosebit de indicate datorită aportului lor de vitamina C, cu condiţia să fie proaspete şi stoarse pe loc. Sunt contraindicate toate cele care conţin inlocuitori de zahăr (polioli), îndulcitori şi alţi aditivi. În acest sens sunt de evitat coca -cola, care conţine, între elemente nocive, multă cofeină şi acid fosforic care perturbă metabolismul calciului. Ceaiul este total nerecomandat femeii însărcinate, şi asta din două motive: -

conţine prea multă cofeină;

-

duce la o carenţă de fier, ca urmare a acţiunii acizilor tanici.

Perioada prunciei durează din momentul naşterii şi până la momentul dobândirii poziţiei verticale. În acest răstimp, omul reproduce evoluţia străveche a speciilor animale care s-a petrecut pe uscat

după formarea continentelor, până la epocile

recente, când a apărut rasa umană. În această perioadă de repetare de aproximativ 400 de milioane de ani biologici, ne dezvoltăm percepţiile mecanice, în următoarele 12 săptămâni, creşterea percepţiilor senzoriale se dezvoltă o dată cu funcţiile mecanice, iar în următoarele aproximativ 36 de săptămâni, conştiinţa noastră

senzorială

continuă

să crească.

În

acest timp,

alături de precedentele reacţii mecanice şi senzoriale, mărim logaritmic dimensiunile

spaţiului înconjurător, în vreme ce

poziţia se îndreaptă spre verticală, trecând prin

etapele de amfibian, reptilă, mamifer şi maimuţă. Mişcările corpului aflat în creştere reflectă, de asemenea mişcarea în spirală, atunci când se aplecăm în faţă, alcătuieşte spirala corpului; când se întinde, descompunem spirala corpului. În mod similar, atunci când îndoim braţele, formăm spirale, iar când le întindem descompunem spirale. În respiraţia noastră, inspiraţia şi expiraţia determină mişcări în spirală opuse ale aerului care trece prin cavităţi

nazale. Atunci când înghiţim alimentele şi

băuturi,

mişcarea lor de coborâre descrie o spirală opusă celei a mişcării de eliminare a urinei şi fecalelor. În primele luni de viaţă sugarul mic se bizuie nutriţional pe un singur aliment, care dacă este insuficient calitativ nu poate fi compensat de un alt aliment, laptele matern în care există toţi factorii nutritivi necesari sugarului în primele 4 – 6 luni de viaţă. Laptele matern este ideal pentru nutriţia sugarului, mai ales în primele 4 – 6 luni de viaţă, având compoziţia nutritivă optimă necesară creşterii, dezvoltării şi maturării.

Compoziţia laptelui matern variază funcţie de nevoia individuală extragestaţională a sugarului, posibil de o bază genetică sau ca rezultat al unor mecanisme feedback, pe care mama şi le însuşeşte în cursul gestaţiei. Laptele uman nu este, aşadar, o entitate standardizată, aşa încât nu poate fi imitat perfect de nici o formulă de lapte adaptat. Sa apreciat că sugarul la sân, primeşte o raţie care înregistrează, în cursul aceleiaşi zile şi chiar în cursul aceluiaşi supt, variaţii importante, concordante cu nevoile sale, sugarul hrănit artificial primeşte formule mecanice şi constante din punct de vedere cantitativ şi calitativ. De exemplu, cantitatea de grăsimi din laptele matern este mult mai redusă la începutul suptului şi creşte în cursul aceluiaşi supt. Conţinutul mai mare de grăsimi de la sfârşitul suptului ţine de secreţia de prolactină indusă chiar de subt şi are un efect de control asupra apetitului (senzaţia de saţietate pe care o produce conţinutul mai mare de grăsimi îl face pe sugar să înceteze a mai suge). 7 În această perioadă are loc: 

creştere rapidă în lungime şi greutate;



anticorpii sunt transmisi prin laptele matern;

Victor Duţă Cum să scăpăm de obezitate: metode eficiente de slăbire pentru copii, femei, bărbaţi, tineri şi bătrâni. Editura Andreas Print, Bucureşti, p. 139.

7

 

bebeluşul doarme mult, având faţa inexpresivă; apariţia unor fenomene fiziologice: icterul fiziologic al nou-născutului,

meconiul, erupţii cutanate şi iritaţii, scădere în greutate; 

apariţia reflexelor necondiţionate (cu care bebeluşul s-a născut) şi a

celor condiţionate (învăţate) legate în principal de actul suptului la sânul mamei.

Alimentaţia naturală cu late uman a reprezentat modul principal de alimentaţie a sugarului de la începutul istoriei omului, până în secolul al XX –lea, dacă mama nu putea alăpta, nu exista în mod obişnuit altă alternativă decât donarea laptelui de către o altă femeie (doică).

Alimentaţia la sân oferă alimentul specific (adaptat speciei), ea fiind recomandată tuturor sugarilor chiar şi celor născuţi înainte de termen, pentru că laptele uman este complet şi favorizează interrelaţia mamă – copil.

Aşadar, această perioadă se caracterizează prin : 

creşterea rapidă în lungime şi greutate;



apariţia dentiţiei de lapte;

 datorită dentiţiei de lapte şi a dezvoltării corespunzătoare a sistemului digestiv, alimentaţia poate fi diversificată;  organismul îşi dezvoltă propria imunitate, astfel că anticorpii nu mai provin exclusiv din laptele mamei; 

apare somnul de lungă durată;

 spre sfârşitul perioadei începe să meargă, să vorbească şi să îşi formeze personalitatea; 

principalele afecţiuni ce pot apărea sunt: diaree, infecţii respiratorii, otite,

erupţii cutanate etc.

Studiile au demonstrat că sugarii hrăniţi cu biberonul au o creştere în greutate mai rapidă decât copiii hrăniţi la sân. Compoziţia de proteine a fiecărei formule ar fi unul dintre motivele acestei diferenţe.8 Rolul protector al laptelui matern (în termeni de prevenire a obezităţii) a fost subliniat mai ales de un studiu german făcut pe 10 000 de copii cu vârsta cuprinsă între 8

Paula Kelly Îngrijirea copilului în primul an de viaţă - Ghid ilustrat pas cu pas pentru tinerii părinţi , Editura Meteor Press, Bucureşti, 2007, p. 56.

cinci şi şase ani. S-a constatat că copiii care beneficiază de un timp de alăptare mai mare de şase luni, riscul de a fi supraponderali era mai mic cu 30% şi riscul de obezitate, redus cu 40%. Mai mult, studiul arată că, cu cât se prelungea timpul de alăptare maternă, cu atât riscul de obezitate a copilului se reducea 9.

Laptele matern conţine numeroase substanţe cu proprietăţi extrem de benefice pentru copil: 

imunoglobuline (IgA), care asigură o imunitate naturală. Apără împotriva infecţiilor şi împiedică pătrunderea intestinală a proteinelor străine;



imunoglobuline (IgM, IgC şi IgD, active împotriva antigenilor infecţioşi şi alimentari;



lactoferine, care împiedică proliferarea bacterilor (colibacili) a micozelor;



bacillus bifidus care combate flora patogenă;



laptele matern conţine un aport proteic mai bogat în complexuri minerale valoroase (fosfat, citrat, calciu, magneziu), mai dispune şi de un aport insolubil care corespunde cazeinei, şi reprezintă 20% din aportul total proteic faţă de 80% în laptele de vacă.;



forma solubilă a proteinelor din lactoserum din laptele de mamă include: - alfalactoalbumină cu rol covârşitor în sinteza lactozei; - lactotransferina care serveşte la transportul fierului şi al zincului în

intestin şi exercită o acţiune antibacteriană; - imuglobinele( IgG, IgM şi IgA) nu există în laptele de vacă. Anticorpi de IgA îmbracă mucoasa intestinală a sugarului pentru a împiedica păstrunderea proteinelor străine, bacteriene şi virale, în circulaţia generală.

Toate aceste proteine, în afară de proprietăţiile specifice, oferă copilului, prin laptele matern, diverşi aminoacizi esenţiali, ceea ce nu este evident în cazul laptelui de vacă.

Mai mult studiile au arătat că sugarii hrăniţi la sân prezintă mult mai puţine riscuri de a deveni obezi în adolescenţă şi că acest risc este cu atât mai mic, cu cât timpul de alăptare este prelungit. În acest sens, este evident că cantitatea mai mică de

Michel Montignac Op. Cit., Editura Litera, Bucureşti, 2010, p. 111.

9

proteine din laptele matern este un factor preventiv important pentru obezitatea la copil. Din această cauză, majoritatea specialiştilor în pediatrie sunt înclinaţi să recomande o reducere a aporturilor proteice la sugar, mai ales atunci când acesta nu este hrănit la sân. Faptul este deosebit de important odată cu diversificarea alimentaţiei, la patru – cinci luni, când multe mame sunt tentate să completeze alimentaţia bebeluşului lor dându-i lapte de vacă, obişnuit, degresat.

S-a demonstrat că, în aceste cazuri, e mai bine să se continue cu laptele pentru copii de vârsta a doua, care, deşi conţine mai multe proteine decât laptele matern, conţine mult mai puţine decât laptele de vacă degresat. Astfel, reducerea aporturilor proteice la sugarul între 12 şi 18 luni nu afectează creşterea, în schimb reducea riscul de exces ponderal. Laptele de mamă rămâne hrana cea mai indicată nou născutului. Un supt timpuriu, chiar imediat după naştere, favorizează un început bun pentru lactaţie. El permite copilului să sugă colostrul, acel lichid galben care produce laptele, foarte dens şi deosebit de bogat în anticorpi (IgA).

Colostrul este prima secreţie a glandei mamare. Pentru a beneficia de el, nou – născutul trebuie să fie pus la sân cel târziu la o oră după naştere. Ideal ar fi să se înceapă suptul chiar în sala de naştere, întrucât colostrul este deosebit de bogat în minerale şi anticorpi materni şi în proteine. Este extrem de benefic pentru nou – născut.

Mai întâi pentru că este foarte hrănitor şi în acelaşi timp favorizează rezistenţa imunitară şi motricitatea intestinală a copilului. Astfel se faciliteată evacuarea meconiului, primele scaune (verzui) ale nou – născutului. Apoi, colostrul favorizează apariţia treptată a laptelui, ceea ce diminuează riscul de angorjare mamară. În final, colostrul pregăteşte laptele de tranziţie. Laptele de tranziţie începe să curgă odată cu „apariţia laptelui”, care se produce la circa trei zile după naştere. Mai puţin bogat în anticorpi şi în proteine, conţine în schimb mai multă lactoză şi calciu. Este secretat din ziua a opta până în ziua a douăzecea.

Laptele matern furnizează astfel nou – născutului un formidabil arsenal imunitar pe plan intestinal şi pulmonar, îl apără împotriva infecţiilor ORL şi împotriva gastroenteritelor, încă multă vreme după perioada alăptatului.

Printre altele, laptele matern este uşor de digerat şi, datorită lui, practic nu există riscul intoleranţei. În cele din urmă, alăptarea maternă îl apără nu numai pe sugar, ci şi pe copilul şi pe viitorul adult de:  alergii, atunci cân există antecedente de alergie în familie. Un studiu a arătat că alăptarea exclusiv la sân timp de cel puţin patru luni este un factor preventiv pentru prevenirea astmului;  obezitate,  diabet de tip I. Apariţia acestei boli imunologice este favorizată de consumul de proteine din laptele de vacă în timpul alăptării în fragedă copilărie. În Japonia preponderenţa acestui tip de diabet este foarte scăzută deoarece consumul de lapte de vacă nefermentat este foarte redus, mai puţin de 3 g/zi, în timp ce răspândirea acestei boli este cea mai crescută din lume în Filnanda, unde consumul de lapte de vacă la copii este de 28 g /zi.

Perioada de copil mic sau de antepreşcolar (1-3 ani)

Din punct de vedere psihic, în această perioadă este momentul adoptării poziţiei verticale, astfel încât, mişcarea devine fizică şi mai activă, urmând un şablon spiralat, între mărire şi micşorare. Copilul când stă în picioare în timpul zilei, tinde să întindă la maximum spiralele corpului,

păstrând corpul

în general drept, însă când

doarme, în timpul nopţii, tinde să micşoreze spirala corpului, capul şi picioarele fiind îndoite spre interior. Dacă copilul se mişcă rapid, ca în alergare, se formează spirala într-o formă îndoită, însă când se odihneşte, de asemenea, se măreşte spirala, întrucât picioarele, braţele şi întregul corp sunt întinse, într-o stare relaxată. Iar când articulează

sunete,

aerul

părăseşte

corpul,

formând

un

şablon

spiralat

în

extindere, însă când expiră, aerul circulă spre interior, formând o spirală mai strânsă.

Astfel, funcţiile senzoriale sunt îndeplinite prin mişcarea în spirală a capului, care identifică intensitatea, direcţia şi distanţa impulsurilor senzoriale.

Funcţiile psihologice şi dezvoltarea diverselor gânduri au loc după un şablon spiralat. Deci în perioada prunciei, ne dezvoltăm conştiinţa senzorială şi emoţională

în decursul

celei de a cincea perioadă, continuăm să ne dezvoltăm conştiinţa

intelectuală, care creşte şi se manifestă în spirală, spre dimensiunile mari ale mediului exterior, sub forma imaginaţiei, speculaţiei, calculului, ipotezei şi a altor funcţii

pe

care, în general le denumin, cunoaştere.

Din punct de vedere fizic, în această perioadă, se înregistrează o încetinire a ritmului de creştere în lungime şi greutate. De asemenea, se dezvoltă perimetrele capului, membrelor, trunchiului şi se modifică astfel proporţia dintre ele.

Prin urmare, această perioadă este caracterizată de următoarele aspecte:  aspectul organismului se schimbă, deoarece proporţia între elementele corpului se modifică;  copilul începe să meargă şi să vorbească; 

îmbolnăvirile frecvente sunt cauzate de: intoxicatii, accidente in casă sau pe stradă datorate neglijentei părinţilor (inec, electrocutare), boli ale tractului respirator, otite, tulburări de comportament etc.

Copilul îşi exersează vocabularul şi începe să-l îmbogăţească. Propoziţiile lui sunt scurte, de doar 2-3 cuvinte, dar înţelege mai mult decât poate vorbi.

La 1 an, copiii cunosc câteva cuvinte scurte (mama, tata, papa, caca), însă în jurul vârstei de 2 ani, unii copii pot cunoaşte în jur de 100-150 de cuvinte. Se spune că dacă la sfârşitul perioadei de copil mic (după 3 ani) nu cunoaşte mai mult de 50 de cuvinte, este indicat să se consulte un pediatru pentru a vedea dacă ceva este în neregulă.

Perioada de preşcolar (3-6 ani) Această perioadă se caracterizează printr-o dezvoltare complexă şi cu influenţe asupra evoluţiei biopsihice ulterioare. Expresia celor 7 ani (6 ani) de acasă pe care "omul

îi are sau nu îi are" reflectă tocmai importanţa constituirii bazelor activităţii psihice şi conturarea trăsăturilor de permeabilitatea ce îşi pun pecetea pe comportamentele viitoare.

Între 3 şi 6 ani are loc creşterea de la +/- 92cm la +/-116 cm ca statură şi o creştere de la +/-14kg la +/-22kg ponderal. Concomitent are loc o schimbare şi dezvoltare a structurii muşchilor, descreşte ponderea ţesutului adipos, pielea devine mai elastică, mai densă, procesul de osificare este intens la nivelul epifizelor oaselor lungi, a celor toracice şi claviculare, dantura provizorie începe să se deterioreze şi mugurii danturii definitive se înăresc. Organismul în întregime devine mai elastic, iar mişcările mai suple şi sigure. În această perioadă se observă o agitaţie mai mare la băieţi, şi o cooperare mai dezvoltată la fetiţe însoţită de o activate verbală mai bogată.

Perioada de şcolar mic (de la 6-12 ani până la pubertate) Această perioadă este apreciată de unii autori ca fiind sfârşitul copilariei şi un început primar al pubertăţii. Este perioada caracterizată de o creştere fizică mai redusă dar foarte intensă din punct de vedere al dezvoltării emoţionale şi sociale.

Familia nu mai reprezintă unica sursă de influenţă a copilului, şcoala are acum un rol important în influenţarea şi dezvoltarea comportamentului.

Problemele acestei etape sunt legate de adaptarea şcolară şi de învăţare. În jurul vârstei de 6-7 ani, în viaţa copilului se petrece un eveniment cu totul deosebit, acela al intrării în şcoală. Întreaga sa dezvoltare fizică şi psihică este influenţată de acest nou factor. Învăţarea devine tipul fundamental de activitate, solicitând intens intelectul şi determinând dezvoltarea unor capacităţi şi strategii de învăţare. Paralel cu acest proces, copilul face achiziţii importante, deprinderile de scris-citit, devin condiţia şi instrumentul însuşirii celorlalte achiziţii.

Aspectele cele mai importante ale dezvoltării fizice sunt următoarele: • creşterea în înălţime este uşor încetinită între 6 şi 7 ani dar apoi ritmul este mai mare şi la sfârşitul stadiului înălţimea medie este la băieţi de 132 cm iar la fete de 131 cm. Există însă tendinţa ca fetele să aibă pentru prima dată un uşor avans faţă de băieţi;

• creşterea în greutate este relativ constantă şi se ajunge, în medie, la 29 kg la băieţi şi 28 kg la fete; • osificările cele mai importante din acest stadiu se petrec în următoarele zone: la nivelul coloanei vertebrale dar curbura lombară este încă instabilă şi în pericol de a se deforma dacă şcolarii au poziţie proastă la scris sau duc greutăţi mari; în zona bazinului, la mâini (carpiene şi falange); continuarea schimbului dentiţiei provizorii. Se întăresc articulaţiile şi creşte rezistenţa generală a sistemului osos; • cele mai importante perfecţionări ale sistemului muscular sunt la nivelul mâinii, a acelor grupuri musculare implicate în scriere; • la nivelul sistemului nervos sunt importante următoarele schimburi: a) creşte masa creierului pâna la 1200-1300 g; b) din punctul de vedere al structurii neuronilor creierul şcolarilor mici este aproape ca al adultului; c) se dezvoltă în mod deosebit, sub raport funcţional lobii frontali; d) creşte viteza de formare a legăturilor dintre neuroni; Se dezvoltă şi se perfecţionează activitatea motorie generală, mai ales autocontrolul. Abilităţile motorii se dezvoltă şi ca urmare a exerciţiului fizic din orele de educaţie fizică. Copilul între 6-7 ani/10-11 ani poate învăţa orice sport: mersul pe bicicletă, înot, patinaj, handbal etc., cu condiţia ca el să fie susţinut şi stimulat în acest sens.

S-a considerat că între 5 şi 15 ani, copiii cresc de trei ori: greutatea corporală, volumul plămânilor, inimii şi consumul maxim de oxigen.

Frecvenţa cardiacă înregistrează următoarele caracteristici:  frecvenţa cardiacă de repaus este în medie peste 80 b/minut în copilărie;  frecvenţa cardiacă de repaus ajunge la valoarea vârstei adulte la pubertate;  maximul frecvenţei cardiace este în funcţie de vârstă (220);

Volumul sistolic 

volumul sistolic este strâns legat de mărimea inimii;



copiii între 5 şi 16 ani au un volum sistolic de 30 până la 40 ml.

Debitul cardiac  debitul cardiac este legat de mărime;  creşterea debitului cardiac este direct proporţională cu creşterea volumului sistolic;  creşterea debitului cardiac pentru o anumită creştere a consumului de oxigen este constantă pe tot parcursul vieţii, este aceeaşi în copilărie ca şi la vârsta adultă;

Respiraţia 

frecvenţa respiratorie este de 12 – 15 respiraţii/minut în copilărie şi ajungând la 16 respiraţii /minut la vârsta de 17 – 18 ani;



capacitatea vitală şi maximul ventilaţiei voluntare corelată cu înălţimea, cu toate că este mai mare la băieţi decât la fete la pubertate, poate fi datorată unei creşteri a ţesutului pulmonar.

Pubertatea (12- 14 ani) Pubertatea este perioada de dezvoltare a corpului de la copilărie spre maturitate.

Este marcată de mari modificări fizice, cea mai importantă fiind maturizarea din punct de vedere sexual al băieţilor şi a fetelor, care face posibilă reproducerea. În jurul vârstei de 10 ani la fete şi între 12-13 ani la băieţi are loc un salt de creştere. Rata de creştere se diminuează semnificativ în jurul vârstei de 14-15 ani la fete şi 16-17 ani la băieţi. În acest moment, corpul este aproape adult, şi matur din punct de vedere sexual. Pubertatea începe la orice vârstă cuprinsă între aproximativ 11 şi 16 ani, media fiind de 13 ani. De obicei, la fete începe cu un an mai devreme decât la băieţi. S-a constata în ultimii 150 de ani, că în ţările dezvoltate, copiii ajung la pubertate la o vârstă din ce în ce mai mică.

Aceste aspecte fizice sunt controlate de variaţiile rapide ale hormonilor, mesagerii chimici ai corpului. Aceste schimbări includ creşterea rapidă şi dezvoltarea muşchilor, împlinirea corpului, creşterea sânilor la fete, îngroşarea vocii şi creşterea părului pe corp la băieţi etc.

Modificările fizice care se produc în timpul pubertăţii sunt declanşate de diferiţi hormoni. Aceştia sunt mesagerii chimici ai corpului şi circulă prin intermediul sângelui.

Fiecare este produs de către un organ, o glandă şi are efecte asupra altor organe sau a anumitor ţesuturi altundeva în organism. Hormonii asociaţi cu pubertatea sunt produşi de glanda pituitară de la baza creierului, de testicule sau de ovare şi de glandele suprarenale poziţionate deasupra rinichilor. Lobul anterior al glandei pituitare acţionează primul.

Sunt puse în mişcare de mesajele nervoase ale hipotalamusului din creier, care se manifestă ca un ceas biologic, ce porneşte doar la vârsta potrivită. Primul hormon secretat de lobul anterior al glandei pituitare este hormonul somatotrop sau hormonul de creştere. Acesta actionează direct asupra ţesuturilor corpului (anatomic numite somatice) determinând creşterea şi multiplicarea celulelor. Rezultatul este, mărirea oaselor şi a muşchilor.

Adolescenţa Spre deosebire de pubertate, adolescenţa este perioada de trecere de la copilărie la vârsta adultă, funcţiile organismului fiind perfecţionate la maximum, adolescenţa fiind perioada de definitivare a caracterului viitorului adult, întregul organism are un echilibru bine definit. Tânărul trece de la o stare de dependenţă social – economică totală, în care şcoala şi familia îi călăuzeau activitatea şi comportamentul, la o independenţă relativă. El încearcă să îşi formeze o personalitate stabilă, manifestând interes pentru valorificarea forţelor proprii. 10 Prietenia este privită cu alţi ochi şi este mai durabilă. Tinerii de ambele sexe se simt, în această perioadă, atraşi între ei, relaţiile lor dobândind tot mai mult o motivaţie interioară.

Adolescentul are o labilitate crescută şi este preocupat de el însuşi. Acest lucru se simte mai mult la băieţi decât la fete. Băiatul nu face o selecţie riguroasă a partenerei, ci se mulţumeşte cu satisfacerea rapidă a impulsurilor sexuale. Fata are instinctul sexual mai slab dezvoltat, deşi din punct de vedere morfo – funcţional el este mult mai precoce. Pe fondul unei afectivităţi crescute, alegerea partenerului se realizează cu mult discernământ.

10

Vasile Niţescu Adolescenţa, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. 1985, p. 47.

Prin urmare, adolescenţa este perioada cea mai importantă a dezvoltării umane, perioadă de numeroase şi profunde schimbări biologice, fizice, psihice, morale, etc, perioadă a dezvoltării, în care dispar trăsăturile copilăriei, cedând locul unor particularităţi complexe şi foarte bogate, unor manifestări psihice individuale specifice.

2.2. Secreteale metabolismului in menţinerea greutăţii corporale Metabolismul înseamnă procesele prin care organismul nostru utilizează mâncarea digerată pentru creştere şi pentru obţinerea energiei functionarii eficiente a organismului uman. Majoritatea alimentelor pe care le ingerăm sunt descompuse până la glucoză, care este forma sub care există zahărul în sânge. Aşadar, glucoza este principala sursă de combustibil pentru organism.

După digestie, glucoza trece în fluxul sangvin, acolo unde este folosită de către celule pentru creştere şi pentru obţinerea energiei. Pentru ca glucoza să poată pătrunde în interiorul celulelor este nevoie de prezenţa insulinei. Insulina este un hormon produs de pancreas, care este o glandă de dimensiuni mari aflată în spatele stomacului.

Atunci când mâncăm, pancreasul produce în mod automat cantitatea adecvată de insulină pentru a deplasa glucoza aflată în sânge, în interiorul celulelor noastre.

Sintetizând, metabolismul reprezintă procesul prin care au loc transformările diferitelor substanţe în organism, procesul de transformare care se realizează în două etape11: 

prin anabolism, care înseamnă asimilare, construcţie (reprezentat de digestie, absorbţie şi metabolismul intermediar, tradus prin schimburile ce au loc continuu între sânge şi celulă prin intermediul peretelui capilar);



catabolismul (dezasimilare, distrucţie celulară).

Pentru ca procesele metabolice care întreţin viaţa şi care generează energia necesară tuturor activităţilor să se desfăşoare la parametrii normali, este necesar ca atât cantitatea nutrienţilor cât şi raportul dintre ei, să se afle la nivele optime.

11

Barry, Atkinson Obezitatea între a fi sau a nu fi, Editura Alex – Alex, Bucureşti, 2001, p. 66.

Deoarece metabolismul se desfăşoară în interiorul celulelor, este necesar ca substanţele importante care provin din alimente să ajungă din tubul digestiv în sânge, şi de aici în spaţiul interstiţial şi mai departe, trecând de membrane, în interiorul celulelor.

Se poate conchide deci, că nutrienţii din alimente reprezintă acei compuşi exogeni (ce provin din afara organismului), care, după o prealabilă digestie şi absorbţie, participă la metabolism, proces indispensabil vieţii, precum şi la nutriţia celulară.

Cale parcursă de un principiu alimentar cu valoare de nutrient, este următoarea: ALIMENT → DIGESTIE → ABSORBŢIE DIGESTIVĂ → CIRCULAŢIE →ABSORBŢIE CELULARĂ → NUTRIŢIE CELULARĂ.

Studiul organismului uman pe ideea combaterii obezitatii poate fi abordata numai pe etape ale varstei fie ca ne adresam sexului maxculin sau feminin pentru că in aceste etape se produc reajustari hormonale. Iar schimbarile hormonale si chimice din organismul uman actioneaza pentru creier, ca un semnal – spectru frecvential, prin care i spune individului sa intre in modul de conservare a grasimilor utile metabolismului ce se efectueaza prin anabolism. Specialistii in nutritie, au considerat ca dietele urmeaza un tipar – similar, si cam toate transmit mentalului nostru, mesajul foamei catre organism, mesaj care impune activarea unor programe genetice. Este vorba de programele genetice de supravietuire si conservare, cunoscute si ca programele FAT. 12 Programele genetice transmit profilului metabolic al organismului, semnalandu-i acestuia ca intr-o alta etapa a vietii are nevoie sa fie mai gras din motive de autoconservare si supravietuire. Iar daca organismul lucreaza impotriva acestor simuli dictati automat prin declansarea programelor genetice, apare asa – zisa senzatie de foame continua atunci cand tinem o dieta. De aceea este recomandata realizarea unei diete adecvate varstei, care sa nu transmita mentalului nostru, aceasta senzatie de foame, ca urmare a administrarii unui program la dieta. Cu cat programul dietei este mai armonios cu atat stimuli de o asemenea maniera sunt transmisi tiroidei. Spre exemplu, daca programul dieta este doar partial adecvat organismului uman, tiroida va transmite mesajul de incetinire a metaboismului generat, traducandu-i reactia ca nu trebuie numai sa slabeasca daca mananca putin ci sa transmita si activarea programului energetic de 12

Jon Gabriel „Metoda Grabriel” – calea revoluţionară de transformare a corpului fără dietă.

depozitare a grasimii, ceea ce ne face sa devenim mai eficienti in depozitarea grasimii si pierderea abilitatii de a o arde.

Studiile au indicat că nu este recomandată impunerea unei diete la adolescenti pentru că există o probabilitate foarte mare ca acestia să se îngraşe în următorii 5 ani.

Cea mai indicată modalitate de slăbire este o măncare cumpătată, bogată în diverse vitamine şi fibre care să ne păstreze din punct de vedere mental

în spectrele de

frecvenţe care nu solicită şi impune tipuri variabile de stresuri.

Femeile gravide dispun şi ele de programele FAT care pot fi activate, cu scopul de a le face să ajungă la greutatea corporală necesară să hrănească corespunzător fetusul în creştere. Aceste programe la om nu sunt comune ca la toate animalele mamiferele. De exemplu, la animalele care hibernează, programele FAT incep sa fie activate în lunile dinaintea iernii, cu scopul de a le forţa să câştige în greutate cât mai mult posibil.

Atunci când Programele genetice FAT sunt active, în organism au loc anumite schimbări hormonale şi chimice subtile, menite să ne dirijeze o anumită senzaţie de stare a organismului nostru.

Prin acestea organismul este programat inca de la inceputurile omenirii să fie protejat de pericolele şi nesiguranţele unei lumi vechi, în care ameninţările zilnice împotriva vieţii se reduceau la trei aspecte principale: foamea, frigul si alte intemperii ale naturii. In zilele noastre, organismele umane sunt obligate sa restarteze vechile programe genetice si sa treaca pe frecventele de vibratii care sunt emanate de cosmos in prezent cu mult superioare instinctelor de supravietuire care au existat in vechime.

Oamenii sunt pusi fata in fata cu o realitate care ne obliga sa stim, sa evidentiem propriile nevoi biologice pentru a ne putea dezvolta armonios pentru satisfacerea cu eficienta si randament optim activitatiile cotidiene. În fond şi la urma urmei, toate se rezumă la capabilitatea organismului de a absorbi şi sintetiza din alimentaţia zilnică dar şi din mediul înconjurător energia degajată din proteine şi aminoacizii cu care interferează organismul funcţionare.

în buna sa

În continuare vom aborda mecanismul de sinteză şi eliberare a hormonilor de creştere din glanda hipofizară, care pune în legătură toţi amonoacizii şi proteinele din organism, unii fiind eliminaţi şi prin piele cu prilejul efectuării exerciţilor de gimnastică în sala de fitness. Aşadar, putem considera că prin efortul fizic – gimnastica în cazul sexului feminin şi, efortului muscular, în cazul sexului masculin, întreprins, organismul uman efectuează o eliberare naturală a unor cantităţi importante de hormoni de creştere, care vor mări forţa şi rezistenţa organismului la intemperiile mediului ambiant.

Mai ştim că hormonii de creştere sunt asimilaţi elementelor nutritive depozitate în glanda pituitară, cu rolul esenţial în eliberarea hormonilor de creştere, ca răspuns la stimulii de genul: exerciţilor fizice, o anumită dietă adecvată şi chiar prin odihna periodică a organismului, prin somn.

Combinând exerciţiile fizice cu administrarea de proteine şi aminoacizi, vom reuşi să producem biochimismul adecvat organismului uman, împreună vor stimula impulsurile electrice de natură să elibereze, cantitatea de hormoni de creştere. Acum, creierul uman perfect racordat la neurotransmiţători, va sesiza schimbările de impuls electric, generat de metabolismul neuronilor, care se comportă asemenea unui sistem electric propagator de impulsuri ce descriu, două faze funcţionale: o fază neexcitată în care stimulii nu depăşesc un anumit prag de intensitate şi deci nu descarcă informaţie în organism, şi o fază excitată când se descarcă impulsuri, semnale de comandă prin axon (fir – canal). Deci neuronul asigură circulaţia energetică şi bio-informaţională prin corelarea cu informaţiile energetice, provenite din mediul înconjurător, după un mod simplu astfel: descărcări rare pentru o intensitate simultană mică, şi descărcări dese pentru o intensitate mare a excitaţiei. Astfel, neuronul îşi croieşte propriul sistem de telecomunicaţii nervoase prin sinapse, care sunt reprezentate ca un sistem chimic de forma unei joncţiuni cu două membrane, cea a butonului axional ( presinaptică) si cea dendritică (postsinaptică) prin care se realizează deschiderea şi închiderea trecerii impulsurilor electrice, sosite prin axon în membrana presinaptică, unde se formează un flux energetic ca urmare a moleculelor de acetilcolină, cunoscut şi ca mediator chimic.

Moleculele de mediator chimic se epuizează prin intervenţia unei enzime specifice, prin care tot sistemul telecomunicaţional nervos este readus la starea de repaus.

Când molecula de acetilcolină este suficientă ca să dezvolte în membrana

postsinaptică o diferenţă de potential electric, asemenea celui propagat prin axon, membrana presinaptică va începe să se comporte ca un traductor al frecvenţei de repetiţie a impulsurilor, în fluxul de mediator chimic. Iar sinapsa se va comporta ca un filtru de prelucrare a informaţiei bioenergetice cerebrale în momentul când aceasta intră în sistemul neurotransmiţător. Impulsurile electrice sunt transportate de ionii care se deplasează cu zeci de metri pe secundă, prin nervi în relee mai ample ale neuronilor care sunt cu milioanele şi sunt dispuse asemenea unor dispozitive analogice.

Toate aceste sisteme prelucrează informaţia energetică din creier, pe care o utilizează ca impulsuri numerice ce decurg din numărul lor, în zecimea de secundă. Aşadar, neuroniii cerebrali controlează neîncetat informaţiile din mediu (prin legături inverse şi procese de inhibiţie), excluzând semnalele lipsite de o semnificaţie imediată şi importantă, care doar ar surmena sistemul nervos. Prin căile olfative se efectuează procesul de transformare a influxului nervos – electric,

în informaţii osmice de natură chimică,

conversia realizându-se la nivelul corpului neuronal receptor (bipolar), care este asemenea unui sistem electric ce codifică, elaborează şi transmite apoi semnalele sau impulsurile electrice spre o scoarţă înregistratoare printr-un proces centrifug (activ), care se adaptează proceselor de analiză chimică ce trebuie să aibă loc exclusiv în cili olfativi. Acum cilii olfativi reţin substanţele odorante - un fel de coloid degajat prin procesul de suprafaţă, datorat fenomenului de absorţie din mediu ambiant – de la nivelul solului, unde se produce un schimb de ioni. Particulele coloidale din sol reţin electrostatic ionii pe suprafaţa lor, care nu sunt prea tare legaţi, fapt ce le permit trecerea cu cei din suprafaţa firişorului din axon, care înlocuieşte permanent, ionii de hidrogen, care trec pe particulele din sol. În acest proces organul vederii, receptorull neuroepitelial este legat de un suport pigment-epitelial, pigmentul indinsipensabil prinderii luminii incidente la fel de indinspensabilă prinderii moleculelor odorante.

Deci conversia proceselor neurocerebrale – electrice din creierul uman în conversia osmică de natură chimică, concură de acum inclusiv cu mecanismul distribuţiei apei în organismul uman, menită să transporte proteinele şi aminoacizii prin vasele capilare. Aici mecanismul este influenţat şi de presiunea din mediul înconjurător, care se

va reflecta asupra circulaţiei plasmatice si permeabilităţii capilare, care cu cât aceasta se menţine crescută cu atât circulaţia lichidului prin vasele interstiţiale este mai mare şi va fi însoţită şi de o cantitatea de proteine şi aminoacizi necesari. Când presiunea vaselor interstiţiale scade, circulaţia apei în organismul uman, se realizează fără transportul de proteine şi aminoacizi şi deci glanda hipofizară nu mai poate activa neurotransmiţătorii esenţiali prin aminoacizii şi proteinele asimilate, menite să elibereze hormonii de creştere.

Acum printr-un instinct natural, organismul este forţat, să consume o alimentaţie bogată în sodiu, întrucât acesta dispune de ionul cu cantitatea cea mai mare care se găşeşte în plasmă, şi care la rândul său, premite stabilirea constantă a presiunii osmotice, care face posibilă transferul aminoacizilor şi proteinelor prin vase şi spaţiul lacunar. Dacă se va declanşa o creştere a presiunii extracelulare atunci apa va trece din celulă în spaţiul lacunar. Înregistrarea unor mici variaţii în presiunea osmotică, va permite o distribuţie armonioasă a apei în organismul uman, însoţită de proteinele şi aminoacizii absorbiţi prin stimulii exercitaţi, iar cu cât proprietăţiile fizico-chimice ale apei sunt mai ideale, cu atât procesul celular va asigura o temperatură constantă şi uniformă în întregul organism, permiţând ca viaţa celulară şi activitatea diverselor sisteme enzimale să se poată desfăşura nestingherite.

Adesea realitatea a relevat că procesul celular este mult îmbunătăţit prin administrarea aminoacizilor care devin lipsă sau deficitari, ei repornesc sau fac posibilă, funcţionarea normală a neurotransmiţătorilor din glanda pituitară – hipofiza decii îmbunătăţesc acţiunea neurologică a funcţiilor din creier. Administrarea aminoaciziilor adecvaţi, precum arginina şi ornitina luaţi fie sub formă de tablete, în doze de 2 gr /zi sau din alimentaţia vegetală precum: nuci, floricele de porumb, dulciuri pe bază de gelatină, orezul brun, stafide, seminţe de susan şi floarea soarelui, pâinea integrală din grâu etc vor alimenta procesele osmice care mai apoi fac conversiile în impulsuri electrice necesare scoarţei cerebrale să menţină diferenţele de potenţial şi polaritate electrică, impuse pentru funcţionarea armonioasă a organismului uman. Arginina se mai poate combina si cu fenilalanina in scopul producerii, sintezei si secretiei hormonului de crestere al glandei pituitare, fiind frecvent recomandat ca vindecare naturala

imbunatatind functia imunitara prin stimularea glandei timus, unde sunt stocate celulele albe - T, care lupta impotriva bolilor cand sunt puse in actiune, limfocitele T, ajutand si aparand organismul impotriva bolilor de cancer. Actioneaza sub comanda glandei timus carora li se spune unde si cand sa atace si ce anticorpi ar trebui sa produca aliatii lor din celulele B ca sa mentina armonia celulara a maduvei osoase, reducandu-se efectele adverse ca urmare a scaderii puterii si dimensiunii glandei timus.

Arginina permite metabolizarea grasimilor din organism si tonifica tesutul muscular. Ajuta la scaderea colesterolului.Aminoacidul arginana devine necesar adultilor dupa varsta de 30 de ani deoarece secretia de arginina de glanda piuitara inceteaza complet dupa aceasta varsta. Mai ales ca majoritatea organismelor umane dupa aceasta varsta tind sa ia in greutate iar combinarea acesteia cu aminoacidul lizina

si cu

L-ornitina ajuta la stimularea proceselor metabolice care produc pierderea in greutate.

Reducand greutatea organismului prin suplimentarea adecvata, naturala a aminoaciziilor, va servi in primul rand la mentinerea combustibilului adecvat creierului. Se imbunatateste coeficientul de inteligenta al oamenilor ajuta la controlul alcoolismului prin administrarea formei naturale a glutaminei disponibila ca supliment de 500 mg.

Totodata scurteaza timpul de vindecare pentru ulcere, atenueaza oboseala, depresia si disfunctia erectila.

Asadar, aminoacizii pot îmbunătăţi chiar procesul de ardere a grăsimilor prin conversia acestora în energie şi fibre musculare, îmbunătăţesc rezistenţa la boală şi accelerează vindecarea rănilor, prin refacerea ţesuturilor conjunctive, întărind tendoanele şi ligamentele, îmbunătăţeşte cantitatea de spermă la bărbaţi şi în cele din urmă, asigură voiciunea fizică şi mentală, toate concordă o înaltă performanţă creierului, care permite schimuri de informaţii osmice şi electrice cu alţi aminoacizi, cum ar fi glutamina, cistina şi cisteina.

Acestea vor funcţiona, prin conversia simultană a uneia în alta, iar prin metabolizare, cistina va elibera acidul sulfuric, care reacţionează cu alte substanţe

metionina

din organismul uman, care împreună vor contribui la întreprinderea unui

proces natural de detoxifiere periodică a acestuia cat si eliberarea unui nutrient antiimbatranire. Daca vom dori sa sporim eficacitatea in directia de antrimbatranire

vom asocia cu L-glutationul care are o putere tripla de a cauza antiimbatranirea. Se asociaza perfect cu L – cisteina si glicina actionand ca antioxidant si dezactivator al radicalilor liberi, acestia din urma avand rolul de a declansa procesul antiimbatranire.

Are prezenta mare in fructe si legume iar ca supliment se gaseste in capsule de 50mg/zi.

Cistina/cisteina s-a dovedit ca suplimenteaza capacitatea de rezistenta a organismului impotriva radiatilor gamma, X, provenite din Cosmos cat si a radiatiilor nucleare. Aminoacidul cisteina se combina cu L-cisteina cat si cu vitamina C ca regim propus fumatorilor si bautorilor de alcool. Insa in doze mari de cistina/cisteina insotite de vitaminele C si B1 nu pot fi recomandate persoanelor cu diabet zaharat, al caror efect nutritiv afecteaza eficacitatea insulinei.

Toti acesti aminoacizi lucreaza totodata si asupra nivelului redus de hormoni de crestere produsi de glanda pituitara, pe care i imbunatateste prin functionarea timusului. De exemplu, suplimentele cu antioxidanti precum: vitamina C, alfa si betacarotenul, luteina, licopenul, seleniul, extractii din semintele de struguri, ceai verde, zinc, enzimele precum papaina fac minuni in inversarea sistemului degenerativ.

De asemenea, endorfinele sunt o proteină neurotransmiţătoare alături de alte substanţe produse de creier printr-un proces natural cum sunt şi dopamina şi

serotonina, care din punct de vedere chimic au o structură proteică complexă. Sunt un fel de narcotic natural al organismului uman, dispunând de substanţe psihodelice care secretă molecula fericirii prin exercitarea unei reacţii calmante, apropiată de opium ca efecte. Acestea au menirea de a prezida chimia stării de bine sau stării de dragoste care se declanşează printr-un mecanism natural al organismului uman. Mecanismul se exercită prin hipotalamus, centrala chimică a creierului, stimulat fizic prin ( hormonii

volatili) sau psihic prin (memoria afectivă din hipocâmp) inundă corpul cu un val de amfetamine naturale (dopaminele) care traduc în organismul uman, senzaţiile de euforie, manifestate prin afişarea de stări de binedispunere. Dacă inducerea acestor senzaţii se realizează prin intermediul amorului fizic, corpul devine solicitat suplimentar şi această solicitare

crează surmenaj amoros chimic care va împiedica elaborarea în mod natural

şi suficient a endorfinei, un fel de morfină naturală umană.

În cazul manifestat,

rugăciunea minţii îndreptata cu sentimente spre Inimă poate reface secreţia naturală de endorfină, în faza incipientă şi chiar lucrătoare, şi astfel se poate activa proprietăţiile Inimii energetice care comunică prin glanda timus. De acum, timusul va acţiona ca un

corector energetic, care este implicat chiar în sporirea imunităţii organismului uman ce devine mult mai recetiv la fericirea, bucuria duhovnicească, care ne călăuzeşte spre o

fericire socială stabilă. Şi enumerarea aminoacizilor încă mai poate continua, însă doar câţiva au rolul de nerotransmiţători de primă clasă, care trebuie activaţi în permanenţă pentru stimularea şi îmbunătăţirea activităţii cerebrale.

Constructia metabolica continua cu activarea sau administrarea aminoacidului

tirosinei. Acesta are rol de neurotransmiţător, ce permite conversia aminoacidului fenilalaninei care este esenţial în apariţia stărilor de spirit superioare iar prin revenirea la tirosină, se reduce pofta de mâncare, menţinând silueta organismului. Fenilalanina este aminoacidul cu rol de neurotransmitator care in organismul uman mai este transformata in noreprinefina si dopamina , ambii avand rolul de emitator in scoarta cerebrala reducand foamea si sporeste vigilenta si vitalitatea.

Este un mod de administrare a dietelor celor mai adecvate şi efectuarea de activităţi fizice de natură să întreprindă aceste conversii şi recţiii electrice si osmice în creier şi în întregul organism uman care traduc la nivel de nerotransmiţători, stările de spirit şi vitalitatea adecvată vârstei individului. Activitatea fizica in sala de gimnastica este pofund solicitata de suplimentarea aminoaciziilor cu lant ramificat precum cei compusi din: leucina, valina si izoleucina, administrate ca suplimente naturale vor ajuta la construirea muschilor. Ele regleaza modul in care proteinele sunt folosite de organism jucand un rol unic in metabolismul muscular al proteinelor. Efortul fizic solicitat de antrenamentele cu greutati la sala, produc excretie de azot care scade proteina musculara. In acest context se impune producerea in cantitati adecvate ale glicogenului N-acetilcisteina 500 mg, luat in timpul meselor, va ajuta la mentinerea echilibrului proteic care se propaga implicit asupra insulinei.

Scopul interventiei noastre in celulele arhivate secret in receptorii ADN –ului uman, trebuie sa trezească, mai multă informaţie genetică, generată chiar din enzimele

specifice care coexistă în ADN-ul fiecăruia dintre noi. Aceasta se poate realiza numai prin producerea substanţei chimice adecvate receptorilor din ADN, care trebuie să efectueze transmisia către celula specifică, care va incepe sa lucreze ca un imens laborator ce va produce reacţiile biochimice şi energetice în serie, transmiţând stimuliii declansaţi de influxurile nervoase în senzaţiile prielnice organismului uman să întreprindă, recepţia moleculelor fundamentale din mediul înconjurştor. Ca si cum verdele frunzei, adică clorofila compusă din ( porfirină cu magneziu) captează lumina solară prin care îşi va sintetiza glucidele, prin mecanismul de fotopilă, un element instabil din punct de vedere energetic -electric, deoarece fluctuează sub fluxul de fotoni. Iar în momentul în care are loc incidenţa luminii prin reflexie sau refraţie, fluxul de fotoni luminoşi exercitaţi cu o anumită lungime de undă (437 nanometrii) care se manifestă prin atragerea razelor Soarelui în dreptul perdelelor de vegetaţie, unda coloristică descompusă mai pregnant în (verde) va genera compuşi de polifenoli naturalii în perdelele de vegetaţie care va permite, să efectueze un schimb de reacţie chimică constantă (oxidarea) prin care se elimină moleculele instabile din plante ce previn îmbătrânirea lor, producându-se o revigorare constantă a acestora. În cazul organismelor umane, administrând printr-un proces natural polifenolii de bază ai organismului şi urmând combinaţia cu beta – carotenul, precursorul vitaminei A, dar şi a vitaminelor C si E, pune în mişcare, seleniul care curăţă radicalii liberi prin prevenirea formării de molecule de oxigen instabile, care traduce în metabolismul bazal,

oxidarea sau arderile de reziduri din organismul uman, producându-se o detoxifiere naturală a organismului.

Asemenea, in organismul uman, roşul din sângele ce alcătuieşte hemoglobina, care nu este decat porfirină cu fier, captează printr-un program metabolic indus, oxigenul cel mai rarefiat din mediul înconjurător, care concură la producerea fluctuaţiilor chimice. Pentru ca recepţia oxigenului să fie de cea mai înaltă calitate, la nivelul tegumentelor pielii trebuie să existe cantitatea de melanină care dă şi culoarea brun a pielii noastre şi ne apără totodată împotriva radiaţiilor diversificate şi nocive din mediul înconjurător. Melanina ca şi culoarea acesteia din piele ( brun – maron) se menţine din

punct de vedere metabolic, prin recepţia corespunzătoare a culorilor vitale din mediu – a spectrelor de undă asimilate, care traduc senzaţiilor olfative, culorile vieţii.

Undele energetice provenite din mediul înconjurător, transmit sistemului optic – energetic, procesarea energiilor cromatice corespondente. Procesul ulterior care are loc este de a converti influxul luminos, în flux nervos, iar de aici realizează printr-un laborator osmic, chima adecvată pileii care fabrică, enzimele specifice, ce definesc parametrii metabolismului cutanat al pileii individului, care vor induce reacţii conexe implicit, vaselor capilare şi limfatice, care la rândul lor vor influenţa vascularizaţia prin straturile acesteia.

De exemplu, carotenoidele, cunoscute ca şi hidrocarburile vieţii, extrase din alimentele portocali, precum: morcovi, dovleac de toamnă, combinate cu cele de o altă culoare, cum ar fi, porfirinele, care dispun de piroli legati de un metal, ca verdele frunzei şi roşul sângelui asimilate din hrana se combina cu fonoreceptorii excitati de lumina zămislită corpuscular în picuri (cuante) numite fotoni, care se împrăştie vibrand energia ondulatorie, vor comunica la nivelul metabolismelor, schimbul de informaţii cu semnificaţii vitale pentru organism. În mecanismul informaţional al luminii, culoarea semnal – şi semnalul formelor în mişcare apar explicite şi direct sesizabile. Receptorii din enzimele celulare vor traduce energia primită, asemenea unui fotoelement – fotosensibil, care proliferează creşterea celulară din noi şi totodată îmbunătăţeşte, metabolismul energetic prin fabricarea enzimelor naturale. Din momentul în care organismul şi-a făcut plinul de substanţe energetice, receptorii din celulele ADN şi celulele specifice, care au procesat informaţia energetică din mediu, de exemplu cele de la nivelul porilor pielii, pigmentepiteliu ce formeaza celulele plate, hexagonale umplându-se cu melanină, transmit, senzaţia de deplinătate, prin receptorii alungiti, neuroepiteliului din extremitatea receptoare, închizând practic canalele de procesare a enzimelor suplimentare ce provin din corpusculii de lumină.

Acestă tipologie de metabolism energetic, se va procesa la nivelul retinei cristalinului, care comunică informaţia neuronilor, la nivelul receptorului bastonaş capabil să îşi modifice rezistibilitatea în funcţie de lumina primită, graţie structurii cristaline

de seleniu. Pe mozaicul conurilor maculare se înfiripă şi alunecă imaginile reale şi nuanţate în tonuri cromatice ce criptează valoarea energetică

a realităţii din jurul

nostru printr-o diferenţă de potenţial electric în cadrul membranei neuronale. Aceasta va determina disponibilitatea de răspuns a fiecărui neuron, în sensul de eliberare a neurotransmiţătorilor adecvaţi. Capacitatea de răspuns a fiecărui neuron este direct proportională cu echilibrul dintre transmiţătorii excitatori si inhibitori, care acţionează asupra membranei celulare în apropierea sinapsei, în fiecare moment.

Prin modificările mediului de câmp energetic al celulelor periferice, sistemul de meridiane este de acum, capabil să direcţioneze sistemele bioelectrice de creştere şi reparare a celulelor enzimatice, iar după ce procesul de refacere s-a încheiat, senzaţia corespunzătoare se comunică prin, lentila cristalinului, suspendată de inelul muscular (ciliar), care modifică

curburile şi implicit puterea de răsfrângere , a frecvenţelor

oscilaţiilor vizibile, ce osicilează

în secunde, vor reda astfel lungimea de undă

energetică, exprimată prin diferenţa de potenţial electric adecvată neuronilor din scoarta cerebrală. Acum influxul luminos, convertit în flux nervos va transmite mai departe, senzaţiile osmice care redau biochimismul adecvat fiecărui receptor enzimatic, ce efectuează metabolismul energetic prin intermediul întregii reţele meridionale.

Energiile vitale din cadrul acestora sunt transformate şi receptate prin modificările curentului continuu care le străbat, şi mai apoi sunt transmise lent de a lungul traseelor perineurale care străbat reţeau periferică.

Toate aceste mecanisme energetice se traduc la nivelul creierului printr-o diferenţă de potenţial a curentului continuu, care sunt asociate cu mecanismele neurochimice, care pot preceda sau pot coincide cu modificările potenţialului de acţiune suferite de neuronii individuali şi pot impune o hemostază specifică organismului uman, în care curgerea energiei urmează un tipar biochimic specific.

Grilele planetare adica geometriile sacre din mediul planetar, accelerate în prezent de noile energii cosmice, traduc aceste semnale la nivelul interacţiunilor interumane, care are loc între structura fizică celulară umană şi frecvenţele vibratorii mai înalte sau mai joase. Interacţiunea biologică a omului cu energiile de frecvenţă

superioară se produce de-a lungul sistemului de meridiane,

care se întrepătrund cu

sistemul de grile şi linii axiotonale.

Energia absorbită de meridiane este transmisă sistemului nervos, asupra căruia acţionează modificând voltajul curenţilor, care functionează în sistem continuu şi care fac parte din mediul electric înconjurător în care actionează neuronii.

Sistemele meridionale asigură alimentarea cu energie vitală a tuturor organelor din dreapta cât şi a celor din stânga corpului prin organele pereche. Energia vitală intră în meridiane prin partea stângă şi iese prin partea dreaptă. Însă integrarea completa pe noile tipologii de grile planetare sacre, care încep tot mai des a se activa pe structura cristalină, eterică a Fiinţei Pământ, energia vitală va intra prin partea stângă meridională şi va urma un proces de convertire a acesteia prin partea dreaptă deci energia vitală va continua să rămână în meridianele umane, ea urmând a fi amplificată atunci când scade prin intermediul celulei nervoasă aflată într-o continuă stare de stand-by şi totodată de activitate, îi va permite să răspundă la stimuli, şi diferenţele de potenţiale de curent continuu într-o milisecundă.

Celulele nervoase vor elibera în mod constant, cantităţile de neurotransmiţători, care păstrează sistemul într-o stare de activitate tăcută sau intr-un anumit bioritmic adecvat. Procesul eliberării de neurotransmiţători acum prin grilele cristaline va fi condiţionat de cantitatea şi de viteza potenţialelor de acţiune, corespunzătoare frecvenţelor înalte generate de grilele sacre cristaline, care ajung la membrana presinaptică, în afară de factorii care ţin de membrana locală.

Prin modificările mediului de câmp energetic al celulelor periferice, sistemul de meridiane este capabil să direcţioneze, sistemele bioelectronice de creştere, reparare si adaptare la noile

bioritmuri de menţinere a vitalităţii şi sănătăţii adecvate

organismului uman generate de structura de grile cristalină a Terrei.

Grilele energetice cristaline planetare emit şi recepţionează în mediu şi către indivizii situaţi în preajma acestora, vibraţiile din aer,eter pe frecvenţe mult mai mari, oridinul decibelilor ajungând să fie mare în db/secundă. În aceste condiţii metabolismul actual al celulei nervoase este depăşit prin structura şi configuraţia lui să facă recepţia şi să funcţioneze adecvat în preajma noilor energii ce se transmit. Prin urmare, se

impune adaptarea metabolismului celulei nervoase la frecvenţele înalte ale grilelor cristaline, unde mecanismul auditic constituit din membrana ferestrei ovale, vibrează cu frecvenţe asemănătoare şi ia amploarea transmisă de oscioare. De aici, ea propagă aceeaşi oscilaţie lichidului din melc.

Dispozitivul receptor va concentra, vibraţia de aer prin (cornetul acustic), efectiv o culege de (pe membrana vibratorie, de aici o converteşte în tensiune reglabilă

specifică), o amplifică (prin angrenajul de oscioare) şi apoi o transformă în vibraţie de lichid (prin membrana ferestrei ovale), apoi culege unda lichidului (pe o harpă de rezonatori) şi o transformă în impulsuri nervoase prin (fonoreceptori).

Urechea are proprietatea de a localiza spaţial sursa sunetelor ce se propagă, putând recunoaşte direcţia sunetului aservit, punând în valoare un decalaj în timp, de o diferenţă adecvată de 10 milisecunde între o ureche şi alta, care va permite creierului să lucreze de acum cu umbrele sonore de intensităţi mult mai mici decât undele propriu – zise, provenite în preajma vortexurilor.

Complexul sonor (vibrator) al umbrelor sonore va fi proiectat pe corzile membranei bazilare şi desfăcut, sunet cu sunet. Acest complex sonor de unde va fi transmis celor 24 000 de corzi de lungimi progresive crescânde (de la bază, spre vârful melcului) de unde rezonatorii acordaţi fiecare pentru un anumit ton (luând o frecvenţă proprie de vibraţie, de la cel mai salb, până la cel mai înalt).

Fonoreceptorii aşezaţi pe fiecare coardă descarcă în răstimpul vibrării semnalul propriei lor corzi. Aşadar, fiecare coardă dispune de o linie de conducţie (spre centrii nervosi) proprii. Iar dispozitivul receptor efectuează astfel, prima analiză periferică a complexelor sonore, prin mii de fibre acustice, în conducţie individuală, codificând-o printr-o succesiune de impulsuri modulate în frecvenţă. Impulsurile mai dese pentru sunetele puternice sau mai rare pentru sunetele slabe, ale corzilor ce corespund suntelor, acute sau grave, le vor procesa mai apoi în complexul fonic.

Harpa de rezonatori prin care se transmit undele de lichid (asemenea celor ale aerului) vor fi transmise corzilor membranei bazilare, vibraţii care constituie stimulii mecanici, pentru cilii fonoreceptorilor, care la rândul lor le transformă în salve de

impulsuri nervoase.

Acest proces reprezintă principalul mecanism metabolic de procesare şi adaptare a undelor înalte, provenite din grilele cristaline racordate la cele ale spatiului cosmic, care intensifică în preajma, propagarea particulelor eterice prin aer, acestea la randul lor

vor transmite cu aceeasi intensitate curenţilor turbionari din apele curgâtoare,

schimbând vibraţia plantelor şi vieţuitoarelor din mediu, inclusiv bioritmul organismelor umane care vor fi solicitate să se adapteze prin procesarea corespunzătoare metabolică la nivelul celulei nervoase, a undelor sonore care se propagă de reţelele cristaline care se vor activa în număr tot mai mare în anii ce vor urma.

De acum intensitate curenţilor turbionari din apele curgătoare sau orice alte ape potabile prin absorţia intestinală realizează un metabolism specific efectuat sub controlul ficatului, care izotonizează lichidele în circulaţia lor. După izotonizare, apa este vărsată în circulaţia generală care este reglată de arhitectura musculară a vaselor suprahepatice. Prin jocul său, sfincterul suprahepatic lasă să treacă în circulaţia generală o cantitate de lichid variabilă. Acum sfincterul vaselor suprahepatice este relaxat de simpatic şi intră în tonusul muscular prin acţiunea parasimpaticului.

Mediatorii chimici precum (acetilcolina şi adrenalina) lucrează la nivelul acestui metabolism asemănător cu sistemul vegetativ. Astfel încât, când nevoile circulatorii necesită o mare cantitate de lichid, tonusul simpatico – adrenal creşte. Iar prin cantitatea de sânge trimisă de ficat în circulaţie se satisfac nevoile circulatorii la nivelul întregului organism. În repartiţia apei în organism, ficatul exercită rolul de organ depozitar. În acest proces metabolic, ficatul sintetizează corespunzător serinele, care exercită funcţia de intervenţie în metabolismul apei şi permite hipofizei să secrete

hormonul antidiuretic prin reabsorţia apei la nivelul tubului rebal – ansa Henle. Dacă se produce un dezechilibru al hormonului antidiuretic, va determina o creştere sau o scădere a lichidului reţinut în ţesuturi, când hormonul antidiuretic funcţionează normal, el va fi dizolvat în proporţie de 58% în ficat. În cadrul organismului, metabolismul apei 13 după cum am amintit, utilizează două surse principale: a) ingerarea de alimente lichide, semisolide sau solide,

13

http://youtu.be/m65jhGwtWrg

b) şi apa formată în cursul metabolismului diverselor substanţe, prin oxidarea hidrogenului din alimente sau tesuturile organismului. De exemplu, 1oo gr grăsime produc în timpul metabolizării lor, 107,1 ml de apă). În schimb când nu se ingerează nici alimente şi nici lichide, apa este furnizată în cantităţi importante prin degradarea substanţelor proprii ale organismului, cum sunt

glicogenul, proteinele şi grăsimile, care reprezintă adevărate rezervoare, cum este cocoaşa cămilei care este un adevărat rezervor de apă. În mod normal, calea de acces a apei în corp este cea digestivă şi în condiţii obişnuite omul adult trebuie să ingereze zilnic în jur de 2500 ml de lichide. Apa, ca şi celelalte lichide este absorbită în organism la nivelul intestinului. Din intestin apa trece în vase, iar de aici mai departe în lichidul interstiţial. Schimbul de apă dintre lichidul intravascular şi cel interstiţial prin pereţii capilarelor este permanent, schimbul se face în mod pasiv, fiind rezultatul unor forţe ce acţionează în sens contrar, şi anume, pe de o parte presiunea hidrostatică (imprimată sângelui de forţa de contracţie a Inimii) care are tendinţa să expulzeze sângele din capilare, iar pe de altă parte, presiunea coloid –

osmotică, exercitată de către proteinele sanguine (faţă de care membrana peretelui capilarului este impermeabilă) are tendinţa să reţină apa în vascular. Deci lichidele din spaţiul interstiţial au o presiune hidrostatică şi una coloid – osmatică care prin combinarea celor două presiuni, rezultă o forţă, care în condiţii normale, face ca la capătul arterial al capilarului apa să treacă din sânge în spaţiul interstiţial în limfă, iar la capătul venos al acestuia transferul ei să se facă în sens invers, adică dinspre interstiţii spre capilare. Odată cu apa trece şi celelalte substanţe solvite pentru care peretele capilarului este permeabil. Însă în paralel are loc şi un transfer de solviţi, dar în sens invers, care se face de la soluţia concentrată la soluţia cea mai concentrată. Fenomenul de osmoză are importanţă deoarece asigură totodată transferul de apă şi de substanţe solvite între toate organele, compartimentele organismului. Proteinele prin structura lor coloidală în soluţie, deci solvită, exercită o presiune coloid – osmotică.

Schimbul de apă dintre compartimentul extracelular şi cel intracelular are loc în mod continuu. Transferul apei prin membrana celulară este determinată de presiunea osmotică efectivă dinăuntrul şi din afara ei. Presiunea osmotică efectivă a lichidului

extracelular depinde aproape în întregime de conţinutul său în sodiu, care arată importanţa preponderentă a acestui ion în distribuţia lichidelor din corp, aşa se explică de ce reducerea sodiului din alimentaţie (recomandată în cura de slăbire sau la anumiţi bolnavi are tendinţa să reţină apa în corp) producând o scădere marcată a apei reţinute în ţesutul interstiţial. În situaţia femeilor însărcinate, acest metabolism realizează vascularizaţia corespunzătoare a organelor genitale întrucât hormonii degajaţi sunt agenţii principali în reglarea reţelei capilare care exercită principala legătură a motilităţii uterului şi circulaţiei sangvine, făcând ca hormonii estrogeni să acţioneze direct asupra capilarelor sau indirect prin modificarea activităţii metabolice a muşchiului uterin.

Vascularizaţia peretelui uterin îşi exercită rolul şi asupra organelor din jur până la nivelul vezicii unde comunică printr-o anastază cu arterele uterine dar şi cu vezicalele superioare şi vezicalele inferioare, asigurându-se o intercomunicare atât longitudinală cât şi circulară. Aceasta va permite asigurarea bunei vascularizaţii atunci când apare o rezistenţă la scurgerea sanguină în reţeaua vasculară, în acest caz circulaţia va fi suplinită prin canalele de anastamază cu efectele exercitate asupra caracterelor drenajului limfatic al endometrului care produce menstruaţia şi modificările vasculare.

Toate aceste procese asigură nutriţia şi funcţia de vascularizare a vaselor uterine, ovariene cât şi a altora. Vasele uterine asigură peste 90% din sângele de care are nevoie uterul în afara sarcinii şi în timpul gestaţiei, exercitând funcţia primară a circulaţiei uterine alimentând creşterea uterină în timpul gestaţiei. Aceste mecanisme metabolice specifice satisfac cererile sarcinii impuse temporar organismului comparativ cu ciclul estrogen sau menstrual care necesită o creştere extensivă cum ar fi creşterea în lungime şi grosime a arterelor ovariene, o creştere relativ mică în comparaţie cu cea a arterelor uterine, aportul lor în evoluţia sarcinii fiind, să asigure creşterea progresivă până în luna a treia producând totodată şi o orientare nouă a vascularizaţiei uterine pentru a putea gâzdui armonios, produsul de concepţie. În procesul de evoluţie a sarcinii normale contează şi spaţiul în care gravida coabitează, adică să existe indici favorabili unei aclimatizări aerate cu ioni negativi specifici celor din atmosferă, care acţionează direct asupra oxidărilor tisulare si

indirect asupra raportului acido-bazic al mediului intracelular, care pune în mişcare procesele de sinteză şi hidroliză de pe teritoriul hialoplasmei. În acest proces se stabileşte raportul între variaţia naturală a concentraţiilor de ioni şi travaliul sistemului de integrare şi reglare neuroendocrin pe axa hipotalamus – hipofize – tiroidă.

Schimbările de mediu intervenite prin variaţia de temperatură şi presiune atmosferică afectează concentraţiile de ioni, aşa cum am exemplificat pe axa hipotalamus – hipofize – tirodidă. Un caz concret de exemplificat în această privinţa a fost şi situaţia tinerei care a născut în aer în apropierea aeroportului Otopeni. În asemenea cazuri riscante evident pentru tinerele purtătoare de sarcină care se angrenează pe propria răspundere într-o călătorie aeriană, impune asumarea de riscuri suplimentare şi consecinţe care rezultă din variaţiile de mediu

atmosferic, inclusiv

turbulenţele din aer în care se călătoreşte.

Structurile bioenergetice ale organismelor umane sunt angrenate într-o serie de parametrii specifici mediului de la înălţime şi anume presiunea care este proporţională cu altitudina, si variaţia de înălţime la care se călătoreşte în sectoarele aeriene, impune metabolismul circulaţiei hialoplasmei.

Aceasta va implica consecinţe în structura energetică umană, care este solicitată să suplimenteze un efort de metabolism în folosirea spectrului frecvenţelor elementare ale naturii cum ar fi: (pământ, aer, foc, apă si chiar eter) prin întermediul receptorilor

astralo-mentali, singurii receptori capabili să efectueze echilibrarea sistemelor energetice care le angrenează şi uneori suplimentează în situaţiile de turbulenţe atmosferice, prin activarea de straturi eterice suplimentare cum ar fi: stratul eteric primar (teluric), stratul eteric magnetic care conexeaza cu polii magnetici ai Terrei in bioritmul fiecăruia dintre noi si permite în funcţie de alternanţa zi-noapte, activarea şi a stratelor eterice elemental şi cât şi a stratelor eteric Solar şi-sau Lunar.

De acum, Soarele permite accesarea unei conexiuni energetice – câmpul vital al

Soarelui, ce aducea abundenţă, vindecare, regenerare, echilibrare, stabilitate, mobilizând puternic corpul solar cu influenţe puternice asupra corpului mental şi

emoţional. Pe când Luna este responsabilă cu declanşarea energiilor de manifestare a

subconştientului printr-o conexiune la o matrice de vortex informaţională, care permite prin câmpul vital al Lunii, creşterea vitală a propriului câmp magnetic individual, prin care se face legătura şi accesează celelalte energii planetare ale Sistemului Solar. Luna fiind în acest proces un fel de guvernator de conversie energetică, în relaţia cu Pământul şi cu energiile întregului Sistem Solar.

Descrierea şi formarea corpului cauzal

îşi atrage energia terminologică a

explicaţilor care trebuie date într-un context în cae se pretinde readaptarea corpului cauzal la o nouă linie temporală de lumină care a luat naştere anterioar şi care se susţine spre evoluţie prin iubire, înţelegere şi educaţie sănătoasă umană care

îndreaptă

existenţialistă.

corpurile

subtile

Ştim că există

spre

un

drum

de

lumină

şi

înţelepciune

planuri mentale superioare de unde este

conceptualizata creatia in planul fizic, prin dimensiunile intermediare astrale, unde gandurile creaza holograme de realitate, care, prin energiile sufletului si mecanismele creatiei, se manifesta in planul fizic. Acestea ne pot ajuta de o asemenea manieră să pătrundem în dimensiunile superioare şi să navigm în cadrul acestora prin intermediul corpului astral sau emoţional. Corpul emoţional se manifestă prin conexiunea directă a emoţilor şi a gândurilor pe care le nutreşte corpul fizic la cel astral. In dimensiunea astrală, gândul şi emoţia creaza instantaneu realitatea şi evenimentul. Deoarece ne conectează la toate sufletele din Univers, prin reteaua de filamente, care există ca o bibliotecă de date energetice în jurul Soarelui nostru planetar acesta comunică Soarelui Galactic care este Biblioteca universală ce ne pune la dispoziţie toate datele cuantice despre cei care au existat şi continuă să existe pe planeta Pământ.

Astfel corpul astral primeste datele inregistrate in corpul cauzal, care au rezultat

şi se perpetuează prin filamentele astrale. Prin corpul astral

transmitem emotii si ganduri, interacţionăm cu energiile mediului si ale sufletelor din jurul nostru. De regula, o senzatie de comprimare si apasare indica incompatibilitate sau energii mai putin benefice, in vreme ce senzatiile de dilatare si usurare denota mediu favorabil şi totodată o sincronizare perfectă cu

filamentele luminoase ale dimensiunilor astrale superioare în care se crează o intersecţie între timpul neliniar cu timpul liniar creind ţesătura de probabilităţi şi oportunităţi de manifestare în faţa momentului secvenţial prezent. Adică se face o conexiune perfectă cu timpul sideral în care spaţiul – timp va tinde să evolueze în spirală care prin interacţiunea cu Conştiinţa va crea direcţile sau linile temporale care se vor materializa şi vor configura spaţialitatea. Astfel, pentru a putea percepe ceea ce se intampla dincolo de realitatea fizica, trebuie sa ne folosim perceptiile oferite de corpurile subtile menţionate si sa ne creiem circuitele sinaptice care ne permite construcţia şi dinamica permanentă şi armonioasă care se manifestă prin extragerea potenţialităţii noilor realităţi relevate din matericea materie – eveniment care se manifestă ca o unitate pulsatorie ce se contracta pentru a intra în interiorul Soarelui central unde se racordează bazele filamentelor de lumină din biblioteca înregistratoare centrală ce deţine filamentele de lumină universală iar când se creaiază realitatea din spaţialitatea noastră temporală, matricea se extinde pănă la exteriorul Soarelui Central unde se ramifică în reţelele Sorilor ce există în preajma Planetelor şi a Stelelor. De aici noi sincronizăm prin planurile şi corpurile subtile cu elementele matricei materie – eveniment care conţine un conglomerant de potenţialităţi din care se poate extrage date subtile , eterice prin percepţiile subtile care vor fi comunicate conştienţei noastre de zi cu zi, cât şi Sinelui nostru fizic – emoţional – mental. Conglomerantele de potenţialitate sunt manifestate de spaţiul în care ajung şi se transformă în oportunităţi concrete ce urmează să fie exprimate, materializate în viaţa indivizilor. Spaţiul din preajma individualităţilor va procesa această informaţie precum oul care se concepe într-o cantitate de timp linear.

Spunem în acest caz , că matricea evenimentelor care s-a manifestat prin spirala timpului trece prin punctul care exteriorizează formele geometriei sacre din preajma grilei planetare care corelează cu

formele gând, ce cristalizează

sistemele de credinta, ce se manifestă şi se traspune în

energie emotionala

benefică corpului emotional. Pentru sănătatea acestor corpuri este necesar sa intretinem sisteme de credinta pozitive, ce promoveaza starea de bine a sufletului si adevarul existentei sale pentru manifestarea darurilor Divine de bucurie, abundenta, sanatate vibranta, creativitate nelimitata, şi Unime cu Dumnezeu.

Evident că vom ajunge să fim constienti şi de emotiile negative, care se refulează în această manifestare sub formă de: furie, frica, tristete si derivatele lor. Acestea nu trebuie in nici un caz negate si reprimate, asa cum auzim uneori. Ele trebuie traite, intelese motivele lor si apoi privite dintr-o perspectiva mai inalta, eliberatoare, prin detasare. Exista tehnici precum cele de eliberare emotionala (EFT), dar si altele, care ajuta la vindecarea corpului emotional. Gândul crează emoţie, care crează alt gând si asa mai departe. Ca urmare, trebuie sa privim vindecarea holistic, luand in considerare toate corpurile. Meditatia, care are ca scop crearea unui mediu in care omul sa fie constient de intreaga sa Fiinta si de Creator, ajuta la linistirea mintii (si emotiilor).

Si, nu in ultimul rand, avand in vedere ca aceasta lume este inca scufundata in adormirea sufletului, vigilenta asupra sanatatii corpurilor trebuie sa fie permanenta. Vindecarea

în Armonie a tuturor acestor corpuri ne ajută să

desăvârşim procesul de ascensiune în momente când Pământul prezintă alinieri sau justapuneri ale axei de precesie a Pământului în alinierea sa precesională cu surse de energie cristalină provenită din vecinătatea Căii Lactee. Aceasta acţionează ca un filtru de evoluţie pentru a da acces la dimensiuni mai înalte ce îmcep să se manifeste între câmpul energetic de Lumină al Pământului în similitudine cu cel al Stelelor care vin în apropierea axială a Pământului pentru a infuza energia evolutivă a fiinţelor umane spre desăvârşirea în Lumină şi evoluţie spirituală. Prima consecinţa care începe să se transmită este că corpurile fizice tind să se ridice deasupra entropiei, care se transformă, transfigurează intr-o forma de Lumină in care se uneste cu corpul eteric, trasformându-l în corp eteric

cristalin de Lumina. El are inca o aparenta fizica pe baza de siliciu, dar de vibratie mult mai mare, radiand Lumina. Este de asemenea nemuritor, hraninduse direct cu Lumina. De aici Corpul astral, tinde să se ridice pentru sufletele inaltate astfel încât îşi exercită alte functii ce permit activarea din domeniul cauzal şi formarea Vehiculului de Lumina Merkabah, ce inconjoara corpul eteric cristalin de Lumina ca un cristal si permite sufletului inaltat sa se deplaseze oriunde in Univers in perfecta siguranta.

De acum marea artă a comunicarii energiilor inalte este sa fie transmise indicatoare pentru a filtra catre realitati mai inalte, accesibile individual, mai degraba decat sa fie transmise informatii statice.

Corpul cauzal Corpul cauzal inregistreaza si stocheaza toate experientele noastre din multiplele vieti traite. El este asemenea unui sâmbure care ajunge să devină prin procesele evolutive o Floare strălucitoare care s-a format de a lungul ciclurilor de reîncarnare prin procesul de memorare subtilă. Iar prin asocierea cu un cristal vom exploara şi vizualiza trăirile care au avut loc în propriul nostru corp cauzal şi pe care trebuie să le îmbrăţişăm în viitor pentru a forma si nuanta culorile cristaline, pe care ne vom concentra pentru a forma esenta si desăvârşi forma cristalina multifatetata a corpului cauzal. Aici sunt inscrise toate experientele noastre, cât şi contractele de suflet, contractele karmice. Când intervin experiente traumatice putem imagina

ca ele se manifestă şi ca

distorsiuni ale geometriei cristaline, un fel de intruziuni străine provenite din

cristalele fizice ale altor fiinte cu care contractăm de a lungul vieţii. Prin evolutie si procedee de vindecare, corpul cauzal este restaurat la forma si geometria sa perfecta, cristalina. Exista o profunda conexiune intre corpul cauzal si potentialele vietii noastre. Contractele de suflet, lectiile de viata, contractele karmice precum si alegerea de exprimare a sufletului in incarnarea curenta sunt inscrise in corpul cauzal si apoi determina aspectul predestinarii in viata noastra, creind conglomerate de potential. Aceasta nu inseamna insa ca sufletul isi va urma predestinarea, deoarece exista si liberul arbitru.

Mai trebuie mentionat faptul ca predestinarea nu este reprezentata de instructiuni fixe cu ceea ce trebuie facut in fiecare moment al vietii, ci contureaza cadrul si tema vietii respective, cu alte cuvinte, potentialele care primesc cel mai usor energie de manifestare. De aceea a fost folosita si denumirea de corp cauzal.

Liberul

arbitru

interactioneaza

extrem

de

complex

uneori

cu

predestinarea si este posibil ca sufletul sa nu isi urmeze potentialele ci sa fie deviat pe alte trasee. Acestea insa nu vor primi acelasi influx de energie de manifestare si, mai devreme sau mai tarziu, apar dificultatile.

Interactiunea sanatoasa intre liberul arbitru si predestinare, pot aparea si situatii pozitive din punct de vedere al evolutiei sufletului. Prin cresterea constientei si vindecare, prin iertare si serviciu altruist, elementele predestinarii ce tin de contracte karmice si traumatice pot fi mult ameliorate si chiar dizolvate uneori, cu efect pronuntat asupra experientelor ce urmeaza in viata curenta, datorita modificarii conglomeratelor de potential.

Tehnica vindecarii liniei temporale ajuta la vindecarea corpului cauzal, cu efecte directe asupra sanatatii celorlalte corpuri si a conglomeratelor de potential.

Douazeci de minute pe an dedicate printr-o voinţă determinantă de vindecare a corpului cauzal, implicit a liniei temporale corespunzătoare liberului nostru arbitru va echivala cu un an pe ciclu. Prin urmare, un ciclu intreg, este

efectuat atunci când pozitiile anotimpurilor in raport cu orbita Pământului vor fi “inapoi de unde au pornit”. Din motive identice, pozitia aparenta a Soarelui in raport cu fundalul stelelor, la un moment fix dintr-un anotimp (de exemplu, echinoctiul de primavara), regreseaza incet prin toate cele 12 constelatii traditionale ale zodiacului, la o rata de aproximativ 50,3 secunde de arc pe an, sau un grad la fiecare 71,6 ani. În această completitudine energetică universală, straturile de cuante eterice vor ajuta la menţierea în echilibru a gradientului biologic al individului care călătoreste la înălţime, prin activarea metabolismului specific din stratele eterice menţionate, să asimileze inserţia adecvată ionilor suplimentari, care produc regenerarea ţesuturilor vătămate ce se v-a realiza prin mobilizarea aspectelor pozitive din subconştient, procese menite să declanşeze metabolismele de adaptare naturală la variaţiile de mediu din aer care oscilează în anumite condiţii atmosferice. În astfel de cazuri, suplimentarea adecvată de ioni se poare realiza şi printr-un consum mililitric de aur si/sau argint coloidal îmbogăţit cu ionii din particulele nanometrice de aur si/sau argint fin, care se găsesc în suspensie în apele elicoidale.

Suplimentările de ioni mai ales persoanelor care declanşează ca urmare a factorilor de mediu sau organismului supra-aglomerat în cazul gravidelor, accelerarea metabolismului prin deplasarea la înălţime, le va permite furnizarea frecvenţei de stabilizare a energiei subtile din straturile eterice, care fluidizează sistemele energetice ale organismelor umane, să rezoneze la nivelul vibraţilor adecvate şi totodată să asimileze la înălţimea spectrului de frecvenţe ale naturii capabile de acum, să elimine reacţii organice, relaxat şi fără surmenări, inclusiv eliberarea toxinelor care împiedică travaliul sistemului de integrare şi reglare neuroendocrin pe axa hipotalamus – hipofize – tiroidă.

Vibraţiile declanşate cu prilejul acestui metabolism sunt spectre de energii care iau forma tipului de frecvenţă declanşat, efectuând torul de măsură energetică corespunzătoare în sistemul meridional energetic uman. Spectrele de frecvenţă asociate sunt aşadar, măsurate prin torul corespunzător de vibraţie energetică din regiunea respectivă, care va genera forma reacţilor biomoleculare în fluidele de circulaţie

meridională, ajutând astfel să se producă reacţii energetice, care asimilează si construieste cu măsură adecvată, suplimentând deficienţele energetice meridionale printr-o suplimentare moleculară întreagă. În prima situaţie, forma energiei brute se va împărţi fractal prin unitatea de tor adecvată, pe sistemele meridionale, sau realizând o copie redusă a întregului spectru energetic ce caracterizează fluidul energetic în regiunea respectivă.

S-a constatat si dovedit că tot ce există în lume cât şi în spaţiul cosmic (oameni, obiecte, spaţii, fenomene, biosfere ale altor civilizaţii din dimensiuni superioare angelice etc.) prezintă câmpuri energetice specifice şi fiecare câmp energetic prezintă o amprentă vibraţională specifică. Atunci când omul doreşte să cunoască aceste câmpuri energetice, îşi racordează receptorii astralo-mentali astfel încât să intre în rezonanţă cu tipurile de vibraţii ale acestora. Conectarea vibraţională la un câmp anume vibraţional presupune recepţionarea anumitor frecvenţe, alimentate şi provenite din sferele dimensionale înalte.

Pentru a fi un bun receptor spiritual, este necesar să avem un circuit receptor uman bine calibrat, echilibrat şi purificat. În acest sens, am recomandat un proces continuu de rugăciune provenită din Inimă către minte care va putea permite în timp conectarea spirituală pentru echilibrarea şi curăţarea energetică a tuturor corpurilor, generând activarea corpului cauzal, care este format din vectori de informaţie şi de voinţă. Curăţarea se realizează concomitent cu reglajele de la nivelul unor circuite fine energetice, care fac legătura cu zone ale mentalului conştient cât şi din supramental.

Cuvintele rugăciunii din Inimă către minte, declanşează cuantele de Lumină christică ce similiarizează cu vitaminele aerului, eliberează ionii negativi prin intermediul plantelor de apartament – florile, întrucât ele au un important rol receptor în cadrul corpului eteric, de a autogenera, un câmp vital specific generator de autocontrol mental în timpul unei zile, capabil să suprimeze câmpurile negative energetice generatoare ale unor stări psiho - vitale neadecvate, prin integrarea în metalul conştient şi subconştient, a ioniilor reflexivi ai cuantelor de lumină proveniţi din Soare şi Soarele Galactic. De aici pătrund în perdelele de vegetaţie – florile de apartament,

care prin dinamica lor

spectro – energetică, trezesc reacţii electro – chimice, cuantice

în plantele de

apartament, care la rândul lor, generează un volum de ioni negativi, menit a fi respirat la suprafaţa spaţiului înconjurător, efectuând, o matrice volumică atmosferică ce cristalizează şi ia forma cristalelor de provenienţă cu mediul din care au corespondat în spaţiile cuantice universale, în spaţiile noastre. La nivelul indivizilor umani, matricea

volumică atmosferică, măsoară prin tor către receptorii astralo-mentali, care de aici se reglează cu torul de oxigenare concomitentă şi continuă, transmite în întreaga structură energetică a organismul uman, dând naştere aşa – ziselor, vitamine naturale ale mediului şi informaţionale ale spaţiului cosmic. Acum enzimele activate de la nivelul receptorilor astralo-mentali vor fi transportate în similitudine cu celelalte fluide din reţelele capilare si cristaline - energetice, producând o asimilare energetică în metabolismul specific al fiecărui organ al corpului uman.

Aurul si argintul coloidal sunt esenţiale în aceste reacţii întrucât intensifică procesul de corespondenţă cu ionii proveniţi din razele cuantice galactice ajutând la activarea celei de treisprezecea spirală în ADN-ul uman, ADN-ul origamii.

Această

spirală de ADN este capabilă de emisie suplimentară a unui câmp de energie aurică ce îi va permite, să creeze prin diverse mecanisme în preajma sa, o atmosfera energetică specifică, îmbogăţită cu energiile radiante ale Soarelui, Soarelui Galactic sau ale altor votexuri planetare din Sistemul Solar (Luna – vortexul guverantor le asimiliarizează prin corespondenţă în subconştient) care de aici deliberează în sistemul energetic uman. Se amplifică totodată şi corespondenţa cu energiile telurice emanate de particulele microsolurilor perdelelor de vegetaţie din biosferele spaţiului cosmic ce aparţin civilizaţilor inteligente,

cât şi solul din preajma locului de provenienţă a individului

receptor apoi cu micro-solurile

florilor din spaţiul locuibil, generând un fel de

BIOSFERĂ ENERGETICĂ LOCATIVĂ, producătoare de variate energii cuantice, capabile de autosusţinere multiplă, să declanşeze în structura moleculară, variate metabolisme energetico- cuantice - galactice pentru transformarea profundă a fiinţei umane.

Asadar, miscarile si senzatiile armonioase comunicate organismului uman prin mediul inconjurator, vor imprima in structura energetica a organismului uman, tipuri de reactii ce consfintesc o matrice gravitationala prin care se comunica senzatiile si

fluxurile energetice ale geometriei sacre din factorii de mediu ce ne inconjoara si prin care circula forta vitala eterata cea mai pura fara perturbatii electromagnetice, acestea din urma fiind declansate de mijloacele tehnologice telecomunicationale sau de insertiilor sintetice vestimentare neadecvate.

Cu fiecare flux ce se prelinge cu o perioada strict determinata prin geometria sacra a mediului, emite si catre meridianele umane prin care se face receptia la nivelul receptorilor astralo-mentali, meniti sa efectueze prin fractiunile de milisecunde programate in fiecare dintre noi, sa calibreze in fiecare chakra, torul de masura cristalina care masoara corespunzator, energia eterata pe meridianele umane. Daca suntem complet calibrati la matricele eterice ale geometriei sacre din mediu, adica vortexurile degajate de chakrele planetare cristaline, enzimele si celulele moleculare corespondente in organismul uman vor activa programele metabolice specifice, declansand memoria celulara, moleculara prin care

se comunica filtrarea fluxurilor

electromagnetice provenite din mijloacele tehnologice si din fibrele sintetice ale proprilor vestimentatii. Acest program metabolic este imaginat eteric şi programat să emită cuantic în momentul în care o măsură de flux electromagnetic infuzează din elementele menţionate, pe meridianele energetice umane, se strecoară neadecvat, adică nu se măsoară pe aceeaşi lungime si circumferinţă de tor ca fluxul eterat, cristalin provenit din vortexurile geometriei sacre ale spaţiului cosmic, care conexează şi prin mediul nostru, în meridianele umane, menite să traducă energia christică, galactică, plină de lumină şi iubire universală în noi Înşine. Stresurile vor fi astfel, contracarate adecvat prin comunicaţiile cristaline ale chakrelor eterice planetare întrucât acestea nu se pot combina cu fluxurile electromagnetice dizarmonice emanate de mijloacele emiţătoare ale tehnologiei telecomunicaţionale. Ca urmare a acestei proprietăţii de a fluidiza pur şi cristalin, căci de aceea sunt definite chackrele cristaline planetare prin care se degajă lumina eterică, universală, efectuează apoi corespondenţa la nivelul receptorilor în meridianele energetice umane aşa cum am mentionat prin măsura de tor adecvată. În situaţia în care oamenii sunt obligaţi să stea ore în sir în preajma unor câmpuri electromagnetice, ca urmare a faptului că sunt nevoiţi să lucreze în faţa ecranului

racordat la calculator trebuie să găsim modalităţi adecvate de contracarare a fluxului electromagnetic care emană în preajma noastră din mijloacele tehnologiei informaţionale (wi –Fi, zgomotul vibrant al cooler-ului care

răceşte procesorul cât şi a emisiilor

termocalorice din preajma noastră). Evident că şi în cazul de faţă ca şi în cazurile anterioare, aceasta se va putea realiza prin activarea receptorilor astralo – metali programaţi să proceseze un metabolism specific cuantic de recepţie cromatică periodică şi constantă adecvată in preajma noastra. În cazul situaţiei evidenţiate vom concentra atenţia retinei pe una din culorile cromatice ale fundalului care se propaga la un moment dat. Evident că depindem şi de împrejurarea în care lucrăm şi efectuăm anumite operaţiuni, pentru că dacă vom redacta ceva într-un program office atunci cromatica cu care ne vom confrunta în permanenţă pe retină şi în cristalinul nostru va fi albul. Vom ajusta emisia culorii permanente pe un spectru de frecvenţă, care vibrează cât mai aproape de vibraţia cromatică provenită din geometria sacră a vortexului care rezoneaza în preajma noastră. Prin aceste vibraţii şi spectre de frecvenţe eterice create în preajma noastră vom atenua vibraţiile electromagnetice declanşate din factorii menţionaţi absorbind energia eterată din vortexurile cristaline, ajutandu-ne sa conştientizăm vibraţia cromatică cea mai armonioasa.

Cromatica nuanţelor cristaline14 care circulă pe traseele eterate ale chakrelor cristaline planetare este cea mai pură şi ideală. Cromatica lor pură este sintetizată în ţesuturile cristalinului, care declanşează reacţiile moleculare cuvenite să intensifice circulaţia sanguină şi meridională în tot sistemul energetic uman. Emisia se transmite sub forme de emisie cristalină care formează energetic diverse geometrii de fluide sacre în preajma noastră, cărora li se atribuie anumite proprietăţi de memorie cuantică, capabile de a procesa interschimbările din mediu de la nivelul carora se proiectează spre noi prin mijloacele naturale din preajma noastră.

Instantaneu puteţi sesiza cum anume reusiti sa valorificati receptorii cuantici prin care se comunică fluidul de memorie cuantică, cu proprietatea de lumină pura si informată ce se transmite prin pixelii de fluid eteric în afara circuitelor electronice prin

14

cu care ar putea fi inzestrat omul.

vibraţii şi pânze de lumini care sunt paralele si in afara spectrelor frecvenţiale ale vibraţilor electromagnetice. Acestea emit periodic in preajma noastră prin fluxuri de

vibraţii şi unde cromatice menite să situeze câmpurile electromagnetice într-o polaritate cu centrii capacitori de absorţie din chakrele noastre. Fluidele eterice care s-au încrementat în preajma noastră ne vor ajuta în timp ce coexistăm în preajma lor să ne menţinem vitalitatea, prin recepţia de undă şi frecvenţă cromatică cristalina care rezonează constant spre retină, de unde este memorată în receptorul cuantic care este atribuit să exercite transformarea energetica în procesul si functiile intelectuale.

Practic fluidul eteric este transformat printr-un algoritm de scară cromatică prin care are loc descompunerea naturală a luminii cuantice provenită din vortex careia i este asociată informatia cuantica provenita din elementele vitale care compun spaţiul atmosferic din preajma noastră la nivel de nanoparticule (apă, aer, eter) care gravitează în spaţiul nostru sub o matrice energetică ce se formează instantaneu pentru a ajuta la recepţia şi asimilarea informatiilor energetice, capabile sa intreprinda absortia corespunzatoare. La nivelul acestora se transmite algortimul de scară cromatică care se ţese din ilustraţiile sacre, precum Icoane, care rezonează pe aceeaşi scară cromatică provenită din geometria sacră, cum ar fi Aura energetică a Domnului Isus Hristos sau anumitor sfiinţi.

De

exemplu,

chipul

Aurei

ce aparţine

Sfântului Vasile,

radiază

într-o

descompunere de scară cromatică, ce ne poate racorda periodic la câmpurile energetice chakrale provenite din geometria sacră – ritualică prin infuzia şi transformarea notelor muzicale din sfiintele molifte cuvântate în biserici în cuante de unde de lumină pură si

de iubire care, se transmit prin vortexurile geometriei sacrale pentru a realiza, amplificarea luminozitatii şi strălucirii meridionale, destinată să ridice atenţia spirituală.

Aceasta este procesată de fiecare dată în aura energetică şi spirituală prin intermediul receptorilor astralo – mentali, pentru a efectua un program metabolico – spirituall alcătuit din fluidul metabolic care prelucrează şi transmite cu fiecare ascultare melodică ritualică, scara de descompunere a undelor muzicale ritualice în unde cuantice de lumină şi iubire universală. Acestea sunt absorbite energetic pe meridianele

superioare prin cristalinul ce îşi focalizează conversia de scară a unghiurilor cromatice ideale pentru a pune individul în armonie cu mediul înconjurător.

Pentru a fi cat mai receptivi la energiile inalte mentionate, trebuie sa avem un regim alimentar adecvat, care sa nu ne mai hraneasca sistemele energetice fundamentate pe energiile arhaice, care ne racordeaza meridianele la cele din regnul animal si se formeaza din mancarurile pe baza de carne. Nemaihranind cu carne sistemele energetice mentionate, vibratiile inferioare isi vor clădi rezistenta la agresiunile provenite din mediul animalic, şi ne v-a ajuta trecerea treptata spre tipurile de energie superioare.

Declansarea energiilor superioare reprezinta un proces care se fundamenteaza pe nivelul vibrational al alimentelor, in speta cel vegetarian care se vor consuma, pe cand vibratiile scazute sunt predestinate produselor din carne care ne pot impiedica profund sa ne dezvoltam din punct de vedere spiritual.

In continuare enumeram cateva tipuri de vibratii provenite din alimentele ce le vom consuma si prin consumul carora ne putem fundamenta o baza solida pentru construirea matricelor energetice superioare.

Dobandirea hranei ţine implicit de capacitatea de adaptare a oraganelor.

Biologii au constatat că pentru metabolizarea unui anumit aliment, se pretează numai acele enzime care sunt legate organic cu acesta. Dacă aceste enzime lipsesc, organismul se „descurcă” în sensul că îşi cheamă în ajutor fermenţi digestivi, în special cei produşi de pancreas.

Celulele propriului nostru organism beneficiază de întreaga forţă şi frumuseţe ca ale unei tinere plante, fie ea o legumă sau un fruct superb, în care s-au dezvoltat enzimele, înainte de a ne fi dăruite nouă , ca părţi componente ale alimentelor crude, pentru ca noi să trăim sănătoşi.

Aceşti administratori vii, sunt ca nişte spiriduşi gânditori, ei acţionează ca nişte maşinişti care controlează toate funcţiile din corpul nostru. Cu cât ne alimentăm cu mai multe enzime provenite din hrana crudă cu atât mai multă viaţă pătrunde în corpul nostru şi cu atât se pot forma mai multe celule noi. Acestea

asigură mai multă energie, mai multă imunitate la boli, frumuseţe, funcţionarea corespunzătoare glandelor prin care se realizează reglarea greutăţii corporale, curăţarea sângelui cât şi a ţesutului celular de toate tipurile de deşeuri, de unde şi vindecarea aartritei.

Alimentaţia infusează în organismul nostru nu numai mineralele şi vitaminele esenţiale anumitor organe pentru buna lor desfăşurare ci aceasta ne ajută să procesăm energetico- spiritual în

meridianele corespondente, codurile cristaline de acesare a

energiilor cromatice superioare, provenite din dimensiunile angelice. Aceste energii curg prin noi ca printr-o reţea hidrografică, care cu fiecare flux pe care îl străbate infuzând o anumită informaţie cuantică în chakră, la nivelul recepţiei,

scânteiază şi absoarbe,

hrănind chiar, cu cuantele de lumină cristalină optimă pentru fiecare chakră. Deci este esenţial ca prin hrana pe care o asimilăm zilnic să ne hrănim sistemul meridional – energetic, cu lumina optimă care le caracterizează pentru ca ele să vibreze

în noi,

capacităţi de inspiraţie profundă, de viziune, cât şi informaţia cuantică care menţine legătura dintre chakra Muladahara care trimite energie prin picioare, călcâie spre sol.

Când această chakra se ancorează bine spre centrul energetic al Pământului, noi devenim sisteme umane energetice, capabile să canalizăm energia spre corpul fizic, activând-ne astfel, puterile minţii din chakra Corona care o face capabilă să primească energia şi lumina de la Soarele Galactic.

Această lumină exterioară intrând în chakra Corona, ne va pune în funcţiune capacităţile spirituale din propria aură eneregtică. Ne vom crea cu aceste energii o nouă viziune de percepţie asupra vieţii şi realităţii noastre cotidiene. Pentru că vom ajunge să depăşim lucrurile care stăteau în concepţiile care ne determinau vechea existenţă. De acum, noi începem să procesăm concepţiile noi existenţialităţi care se manifestă prin noi Inşine, ca multiple capacităţi spirituale ce determină, roluri existenţiale originale. Ceea ce creem în preajma noastră la un moment dat, prin această realitate configurată, nu este ceva ce ţine de manifestarea unei realităţi virtuale, insesizabile şi nepalpabilă. Dacă realitatea pare la prima vedere nepalpabilă, adică această realitate se manifestă ca şi cum nu o poţi ţine în mână ca pe un obiect, totuşi energiile care ne străbat de acum cu fiecare moment, lasă în noi, o amprentă energetică, un cod eteric, care se va manifesta

ulterior într-o realitate sesizabilă şi palpabilă chiar măsurabilă din punct de vedere energetic – cuantic. De exemplu, putem realmente sesiza că în locurile unde fiinţele de lumină spirituală îşi fac apariţia pe ape, aceste fiinţe o inmagazinează cu proprietăţi vindicative, lasă asupra acestor pânze de apă, nişte coduri eterice care sunt menite să traducă informaţia de însănătoşire cu prilejul absorţiei în organismul nostru.

Proprietăţiile bioenergetice ajung să completeze spaţiile deficitare de energie şi lumină, din noi Înşine care determină mai apoi vibraţia de armonie prin configurarea cromaticii corespunzătoare în chakră. Cromatica alimentează izovorul de lumină care pune în mişcare o altă chakră şi tot aşa până când toate funcţionează într-o completitudine şi armonie deplină. Astfel chakrele ne traduc în mintea noastră, voinţa divină şi gândurile cu care noi trebuie să ne hrănim psiho-intelectual, acel intelect care iluminează conştiinţa şi desăvârşeşte spiritul din noi Înşine.

Din punct de vedere al dezvoltării biologice, adolescentul tinde spre echilibru şi spre adoptarea unei conformaţii apropiată de cea a adultului. În această etapă are loc procesul de trecere spre organismul adult. Unele măsurători pun în evidenţă faptul că între 14 şi 20 de ani creierul atinge aproximativ greutatea maximă şi se apropie de finalizare, are loc osificarea diferitelor părţi ale craniului. Procesul de osificare al scheletului se realizează însă progresiv, încheindu-se între 20 şi 25 de ani.

Concomitent, se dezvoltă volumul muşchilor şi se măreşte forţa musculară. La începutul perioadei adolescenţei se înregistrează o dezvoltare mai intensă la nivelul muşchilor mari, iar apoi procesul se extinde şi la nivelul muşchilor mici, ceea ce influenţează perfecţionarea şi coordonarea mişcărilor fine. Pe la mijlocul perioadei, se constată şi o stabilizare relativă a creşterii adolescenţilor în înălţime şi greutate.

Corpul adolescentului câştigă în înălţime între 20 – 30 cm, iar în greutate câte 4 – 5kg anual. Creşterea în talie şi greutate dă corpului proporţia, vigoarea, graţia şi frumuseţea care îl caracterizează pe adolescent15.

15

Emil, Căpraru Mama si copilul. Editia a VI-a (revizuita), Editura Medicală, Bucureşti, 2010, p. 87.

Maturizarea treptată a aparatului circulator asigură o funcţionare normală a inimii. Ca urmare a creşterii suprafeţei plămânilor, volumul de aer introdus prin inspiraţie este mai mare.

Dintre factorii care influenţează procesele de creştere un rol deosebit îl au glandele cu secreţie internă. Astfel hipofiza secretă mai mulţi hormoni. Unii din aceştia influenţează creşterea, alţii stimulează şi reglează funcţia altor glande endocrine.

Glanda tiroidă exercită, de asemenea, acţiune asupra sistemului nervos central, asupra funcţiilor organismului, precum şi asupra dezvoltării psihice.

Cercetările efectuate au demonstrat existenţa unor diferenţe, ce sunt specifice sexului.

Adolescentele

capătă

o

înfăţişare

generală

feminină,

concretizată

în

proeminenţa bustului şi conformaţia bazinului, dezvoltarea şoldurilor etc.

Aşadar, dezvoltarea biologică a întregului organism tinde la această vârstă, spre un anumit echilibru şi stabilizare, în timp ce evoluţia psihică se realizează prin tensiuni şi conflicte. Totuşi, se constată un anumit paralelism între dezvoltarea biologică (sexuală mai ales) şi cea psihică, cu o evoluţie pertinentă spre maturizarea socială, ce determină implicarea adolescenţilor în rezolvarea complicatelor probleme ale lumii contemporane.

Aşadar, alimentaţia are un roi esenţial la vârsta adolescenţei întrucât contribuie la prevenirea anumitor afecţiuni, îmbunătăţeşte starea generală de sănătate şi ajută la creşterea şi dezvoltarea normală a organismului. Asimilarea adecvată de vitamine şi minerale este poate cel mai important segment al alimentaţiei. Vitaminele sunt substanţe organice prezente în organism. Organismul necesită cantităţi mici de vitamine, deoarece rolul acestora este de a regla metabolismul şi de a asigura dezvoltarea şi funcţionarea normală a organismului. Mineralele sunt substanţe vitale pentru organism, acestea fiind considerate nişte "cărămizi" cu ajutorul cărora se construiesc: sistemul muscular, articulaţiile şi oasele. De asemenea, acestea sunt esenţiale şi pentru activitatea altor sisteme din organism, cum ar fi: hormonii, transportul de oxigen, sistemul enzimatic.

Fiecare grupă de alimente consumate furnizează cel puţin un nutrient vital pentru buna funcţionara a organismului. De exemplu, cerealele integrale din ovaz furnizează organismului fibre şi mineralul numit magneziu.

Adolescenţii trebuie să înţeleagă că alimentaţia sănătoasă este vitală deoarece asigură necesarul de substanţe nutritive şi, astfel, nu trebuie să urmeze tratamente cu vitamine şi suplimente nutritive, care de altfel nu sunt recomandate.

Administrarea suplimentelor nutritive se administrează numai la indicaţia şi sub supravegherea personalului medical. De asemenea, adolescenţii ar trebui să înţeleagă că cea mai bună metodă pentru menţinerea greutăţii corporale este adoptarea unui stil de viaţă sănătos, care presupune o alimentaţie diversificată şi echilibrată, la care se adauga un program regulat de exerciţii fizice.

Factorii care conduc la creşterea în greutate sunt: alimentaţia tip fast-food, administrarea drogurilor şi a suplimentelor sau adoptarea unor diete neadecvate. În cazul adolescenţilor, un program alimentar deficitar conduce la apariţia problemelor de creştere şi dezvoltare, iar pe termen lung pot apărea complicaţii precum: obezitatea sau osteoporoza. Totodată, tulburările de alimentaţie pot conduce la apariţia unor complicaţii grave în rândul tinerilor, cum ar fi: malnutriţia, boli cardiovasculare, diabet, hemoragie gastro-intestinală, depresie şi chiar suicid.

O altă tendinţă în rândul adolescenţilor a fost sesizată şi din adoptarea dietelor vegetariene, însă ca urmare a faptului că nu se face sub sfatul mediului nutriţionist, efectele dietei sunt de cele mai multe ori negative.

Potrivit studiilor, adolescenţii cu precădere tinerele fete, în urma adoptării dietei vegetariene de multe ori necorespunzătoare încep să prezinte simptome precum: fragilitate osoasă, stres din cauza deficitului de vitamine şi minerale, dezvoltarea nearmonioasă a trupului etc.

Prin calcularea corectă a numărului de calorii asimilate în urma servirii unei mese dar şi prin evitarea consumării alimentelor cu un conţinut exagerat de mare în zahar şi grăsimi, adolescentii îşi pot menţine greutatea corporală.

Utilizând noua piramidă a alimentaţiei, prezentată în Ghidul alimentaţiei din anul

2005, regimul alimentar al adolescenţilor poate fi particularizat, astfel încât alimentaţia să le asigure substanţele nutritive necesare pentru creşterea şi dezvoltarea adecvată dar şi energia necesară pentru desfăşurarea tuturor activităţilor zilnice.

Cei mai mulţi dintre adolescenţi ignoră rolul lichidelor în nutriţie. Este foarte important să se limiteze consumul băuturilor răcoritoare cu un conţinut ridicat de zahăr şi a sucului de fructe mai ales între mese.

Cafeina din băuturile carbogazoase şi cafeaua conduce la apariţia tulburărilor de somn, mai ales dacă acestea sunt consumate seara, ceea ce conduce la apariţia diferitor probleme de sănătate şi la scăderea performanţelor la învăţătură. Potrivit, ghidurilor alimentare, adolescenţi trebuie să evite consumul băuturilor alcoolice, organismul acestora necesitând cantităţi semnificative de apă, pentru a evita deshidratarea.

Adolescenţii care zilnic sunt supuşi unor activităţi fizice intense sau care practică un sport de performanţă au nevoie de o alimentaţie diferită spre deosebire de ceilalţi tineri de aceeaşi vârstă. De axemplu, adolescenţii sportivi au nevoie de o cantitate mai mare de lichide în timpul exerciţiilor, dar şi de o cantitate mai mare de carbohidraţi, aceştia fiind principala sursă de energie. Pentru ca sănătatea să nu aibă de suferit carbohidraţii trebuie asimilaţi din cereale integrale şi din fructe, şi nu din produse cu un continut ridicat de zahar rafinat.

Un regim alimentar echilibrat în alimentaţia adolescenţilor este dat de fibrele alimentare care se găseşte în alimentaţia organică, alimentaţie în care predomină cu precădere legumele şi fructele şi mai puţin carnea şi alte preparate din ea. Acestă alimentaţie conţine mai multe nutrimente, inclusiv minerale cum ar fi fierul, potasiu şi magneziul. Alimentele organice conţin mai puţine toxine.

Studiile au arătat că dietele bogate în cereale integrale şi fibre alimentare pot fi o componentă cheie în reducerea şi prevenirea obezităţii.

Un stil de viaţă sănătos al adolescentului include o cantitate mare de alimente bogate în acizi graşi esenţiali cum ar fi : ulei de in, nuci, seminţe de susan, avocado, legume verzi (varză, spanac, muştar verde, lobădă) ca şi uleiurile de peşte şi peşte. Iar când adolescentul doreşte să scadă în greutate este foarte mult facilitată de evitarea uleiurilor încălzite de orice fel. Ca alternativă se poate folosi ulei de măsline extravirgin, ulei de nucă de cocos crud, sau ulei de unt organic încălzit moderat.

2.3. Obezitatea – definiţii, caracteristici

Etimologic, cuvântul obezitate derivă din latinescul „obesus” traducere care defineşte într-o manieră convingătoare, un aspect al bolii. Însă noţiunea de obezitate a variat în funcţie de loc şi de timp. Din cele mai vechi timpuri obezitatea a fost considerată o boală.

Hippocrate vorbeşte de indivizi graşi care sunt mai expusi unor boli grave decât cei slabi. Aceeaşi constatare o întâlnim la Aristot, pentru care oamenii graşi îmbătrânesc mai de timpuriu. În tot cursul istoriei întâlnim observaţiile medicilor sau ale altor diversi cercetători, care atrag atenţia asupra tulburărilor întâlnite la obezi.

Un aspect mai ştiinţific al problemei apare în secolul al XVIII-lea şi al XlX-lea, în care au fost emise diferite concepţii asupra cauzelor şi mecanismului de producere a obezităţii.

Obezitatea a devenit mai frecventă în epoca noastră, şi, după datele statistice, este în creştere. În zilele noastre, obezitatea este abordată sub următoarele aspecte 16: Din punct de vedere fiziologic, obezitatea reprezintă o acumulare excesivă a ţesutului adipos. În mod obişnuit un subiect când devine obez nu câştigă numai grăsime, ci şi ţesuturi moi sub piele, 80% din greutatea acestui ţesut adipos este grăsime, 2% proteine şi restul apă.

Această obezitate se determină prin partea pe care o ocupă în corpul uman ţesutul adipos prin densimetrie, tehnici radiologice, măsurători de pliu cutanat, disecţii izotopice. În realitate aceste tehnice de determinare a obezităţii fiziologice au fost criticabile deoarece rezultatele variază cu vârsta şi morfologia, iar pe de altă parte referinţele se fac obligatoriu cu ajutorul unor tabele (care sunt discutabile) în funcţie de grosimea subiectului, de morfologie şi de rasă. Aceste tehnici descriu cel mai elocvent interesul în aprecierea stării de nutriţie (pliu cutanat) a unui grup omogen de populaţie, comparativ cu un alt grup sau în lucrări de cercetare (disecţii izotopice).

Din punct de medical, se consideră obez orice subiect la care o pierdere ponderală (ce priveşte ţesutul gros) este susceptibilă de a aduce ameliorarea stării D. Lacatîş, Gh. Creţeanu Obezitatea, Editura Junimea, Iaşi, 1978, pp. 15 – 18.

16

generale, a unei funcţii vitale compromise sau alte funcţii vitale. În acestă situaţie obezitatea priveşte bolnavii supraponderali ce prezintă insuficienţă respiratorie cronică, insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială, artroze, diabet zaharat, varice ale membrelor inferioare, complicaţii ginecologice şi obstetricale, complicaţii hepatice şi biliare, afecţiuni ale sistemului muscular şi osos, eventraţii, risc chirurgical crescut etc.

Pentru medicul practician, acest grup de obezi medicali reprezintă cazurile cele mai nobile, adică bolnavi supuşi sub tratament pentru vindecarea afecţiunilor menţionate.

Din punct de vedere statistic, un subiect este obez atunci când el cântăreşte mai mult decât greutatea socotită ideală sau recomandabilă pentru talia, sexul şi vârsta sa.

Aceasta se poate evidentia prin verificarea periodica a indicelui de masa corporala, care este simbolizat IMC. IMC = greutatea (Kg) : Inaltimea in metri a individului 2 Verificti-va apoi indicele de masa corporala functie de datele expuse in tabel si vedeti unde va situati.

Inaltimea (m) Gr

1,45

1,50

1,55

1,60

1,65

1,70

1,75

1,80

1,85

1,90

1,95

2,00

42

20,2

18,9

17,7

16,6

15,6

14,7

13,9

45

21,4

20

18,7

17,6

16,5

15,6

14,7

13,9

47

22,6

21,1

19,8

18,6

17,4

16,4

15,5

14,7

50

23,8

22,2

20,8

19,5

18,4

17,3

16,3

15,4

14,6

52

25

23,3

21,9

20,5

19,3

18,2

17,1

16,2

15,3

14,5

55

26,2

24,4

22,9

21,5

20,2

19

18

17

16,1

15,2

14,5

57

27,3

25,6

23,9

22,5

21,1

19,9

18,8

17,7

16,8

15,9

15,1

14,4

60

28,5

26,7

25

23,4

22

20,8

19,6

18,5

17,5

16,6

15,8

15

62

29,7

27,8

26

24,4

23

21,6

20,4

19,3

18,3

17,3

16,4

15,6

67

32,1

30

28,1

26,4

24,8

23,4

22

20,8

19,7

18,7

17,8

16,9

70

33,3

31,1

29,1

27,3

25,7

24,2

22,9

21,6

20,5

19,4

18,4

17,5

72

34,5

32,2

30,2

28,3

26,6

25,1

23,7

22,4

21,2

20,1

19,1

18,1

75

35,7

33,3

31,2

29,3

27,5

26

24,5

23,1

21,9

20,8

19,7

18,8

Inaltimea (m) 77

36,9

34,4

32,3

30,3

28,5

26,8

25,3

23,9

22,6

21,5

20,4

19,4

80

38

35,6

33,3

31,3

29,4

27,7

26,1

24,7

23,4

22,2

21

20

82

39,2

36,7

34,3

32,2

30,3

28,5

26,9

25,5

24,1

22,9

21,7

20,6

85

40,4

37,8

35,4

33,2

31,2

29,4

27,8

26,2

24,8

23,5

22,4

21,3

87

41,6

38,9

36,4

34,2

32,1

30,3

28,6

27

25,6

24,2

23

21,9

90

42,8

40

37,5

35,2

33,1

31,1

29,4

27,8

26,3

24,9

23,7

22,5

92

44

41,1

38,5

36,1

34

32

30,2

28,5

27

25,6

24,3

23,8

95

45,2

42,2

39,5

37,1

34,9

32,9

31

29,3

27,8

26,3

25

23,8

97

46,4

43,3

40,6

38,1

35,8

33,7

31,8

30,1

28,5

27

25,6

24,4

100

47,6

44,4

41,6

39,1

36,7

34,6

32,7

30,9

29,2

27,7

26,3

25

102

48,8

45,6

42,7

40

37,6

35,5

33,5

31,6

29,9

28,4

27

25,6

105

49,9

46,7

43,7

41

38,6

36,3

34,3

32,4

30,7

29,1

27,6

26,3

107

51,1

47,8

44,7

42

39,5

37,2

35,1

33,2

31,4

29,8

28,3

26,9

110

52,3

48,9

45,8

43

40,4

38,1

35,9

34

32,1

30,5

28,9

27,5

112

53,5

50

46,8

43,9

41,3

38,9

36,7

34,7

32,9

31,2

29,6

28,1

115

54,7

51,1

47,9

44,9

42,2

39,8

37,6

35,5

33,6

31,9

30,2

28,8

117

55,9

52,2

48,9

45,9

43,2

40,7

38,4

36,3

34,3

32,5

30,9

29,4

120

57,1

53,3

49,9

46,9

44,1

41,5

39,2

37

35,1

33,2

31,6

30

122

58,3

54,4

51

47,9

45

42,4

40

37,8

35,8

33,9

32,2

30,6

Sursa: Jack Goldberg, Karen O'Mara, Gretchen Becker Sa slabim mancand sanatos, Ed. Paralela 45, 2005, p. 40.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a definit drept un IMC normal valoarea de 25 sau mai putin. Daca aveti un IMC intre 25 si 30, sunteti considerat supraponderal, iar peste 30, este evidenta starea de obezitate.

Din punct de vedere estetic se consideră obeză orice persoană care crede că prin slăbire îşi poate modifica într-un mod avantajos forma sa fizică, fizionomia, şansele sale în viaţă, comportamentul său afectiv, viaţa sa intimă etc.

Realitatea a demonstrat că majoritatea femeilor (căci ele reprezintă procemtajul cel mai mare de obezitate estetică sau psiho – socială), se găsesc confruntate cu o imagine corporală exterioară care nu ar fi cea fiziologică. Această obezitate se regăseşte pentru anumite profesii şi medii, în care a cântări greutatea medie a vârstei, taliei sale, constituie o formă de obezitate care jenează viaţa socială.

Această obezitate s-a dovedit dificilă de a se stabili pe plan individual momentul în care această acumulare poate fi considerată ca excesivă, deci patologic.

La adolescent obezitatea este datorată unei discrepanţe între aportul caloric şi cheltuielile de energie ale individului, în etiologia sa elementul predominant îl reprezintă excesul caloric prelungit al dietei, pe fondul unei perturbări a mecanismelor fiziologice de reglare a aportului alimentar, condiţionată cel mai des de practici nutriţionale deficitare, de factori de mediu familial şi psihologic inadecvaţi. Din punct de vedere al datelor antropometrice se caracterizează prin exces de greutate faţă de talie sau raportat la vârstă (o depăşire egală sau mai mare de 20% a greutăţii ideale a vârstei sau raportată la talie17). Deci se constată o depunere de grăsime generalizată, simetrică; se remarcă mărirea de volum şi distensia abdomenului.

La adolescenţi depunerea accentuată de grăsime se notează şi în regiunea pectorală ( ginecomastie la băieţi) şi pe fese şi coapse (la fetiţe).

Din punct de vedere al simptomatologiei, obezitatea la adolescent se manifestă prin: 

probleme psihologice, constituie o categorie importantă de tulburări la copil

şi adolescentul obez şi sunt în general secundare obezităţii şi atitudinii obişnuite a populaţiei de aceeaşi vârstă faţă de copilul obez ca şi prejudecăţii adulţilor din anturaj 18.

Studiile psihologice descriu frecvent o imagine proastă referitoare la propria persoanaă sentimente de inferioritate şi respingere din partea colectivităţii de copii de aceeaşi vârstă, frustrare, depresiune.

Deseori se instalează un cere vicios: frustrarea şi izolarea crescândă pe care le resimte copilul şi adolescentul obez conduc la hiperfagie ca element de compensaţie pentru inferioritatea sa în cadrul familiei si/sau colectivităţii de copii, contribuind la întreţinerea şi agravarea obezităţii.  Simptome legate de supraîncărcarea mecanică reprezentată de excesul ponderal: - dezadaptarea cardiocirculatorie ; Greutatea actuală depăşeşte datele pentru percentilul 97 al vârstei şi sexului respectiv pe tabelele actuale de creştere şi dezvoltare somatică, sau + 2 deviaţii standard (3, 7).

18 Impune diagnosticul diferenţial cu simdromul adipozo – genital.

17

- oboseala, polipneea şi dispneea la eforturi moderate; - edemele prezente in ortostatism la nivelul membrelor inferioare; - piciorul plat, durerile articulare.  Modificările cutanate. Sunt datorate depunerii în exces de grăsime la nivelul plicilor {fricţiune, hipersudaţie), intertrigo, prurit, abcese (cu localizare la plici sau pe feţele interne ale coapselor) ; 

Tulburări nespecifice : cefalee, astenie, tulburări menstruale prezentate

la adolescente (hipomenoree, flux menstrual neregulat), aspectul uscat al tegumentelor, acneea, meteorismul, constipaţia, digestia dificilă.

Din punct de vedere al cauzelor, obezităţiile mai pot fi de două feluri :  Obezitate exogenă sau simplă, apare datorită supraalimentaţiei şi lipsei de efort fizic, cheltuielile energetice ale organismului fiind prea scăzute. Cei care trec de la efort fizic intens la o viaţă comodă, sau cei care trăiesc în condiţii de macro şi microclimat cu pierderi scăzute de calorii (gros îmbrăcaţi, staţionaţi în încăperi prea încălzite, cei imobilizaţi de boală etc) sunt predispuşi la obezitate.  Obezitatea endogenă este provocată de unele tulburări nervoase sau de un dezechilibru glandular (endocrino – metabolic).

De cele mai multe ori, cauzele obezităţii nu sunt evidente, fapt ce îngreunează diagnosticul etiologic. Şi nu se poate face cu uşurinţă o demarcaţie între obezitatea exogenă şi cea endogenă. Totuşi, printr-o analiză minuţioasă a modului de viaţă şi de muncă a celui consultat, se poate stabili factorul exogen, iar cel endogen se poate găsi cu ajutorul unor semne discrete neuroendocrine.

Frecventă este obezitatea obişnuită sau simplă. Ea poate beneficia de un tratament sigur, dacă acesta este complex şi instituit la timp, şi dacă cel în cauză înţelege să se ajute singur, respectând indicaţiile prescrise. Această obezitate, de natură exogenă, creşte ca frecvenţă cu vârsta, existând chiar predispoziţii familiale. În obezitatea comună excesul de greutate apare în majoritatea cazurilor fără alte modificări în starea de sănătate.

Se consideră obezitate uşoară, depăşirea greutăţii ideale cu 10%, depăşirea cu 20% indică o obezitate mijlocie, iar cu 30% o obezitate mare. Aceste clasificări sunt

aproximative şi corespund, după unii autori, următoarelor grade de obezitate : obezitate mică sub 90 de kg, obezitate medie de la 90 – 120 de kg, obezitate mare de la 120 – 160 kg, monstruoasă peste 200 kg. În ceea ce priveşte repartiţia, grăsimea poate fi distribuită uniform sau segmentar. După clasici, repartiţia grăsimii pe regiuni corporale poate indica o obezitate de tip superior, de tip mijlociu sau de tip inferior.

La tipul superior ţesutul adipos predomină la faţă, ceafă, trunchi, abdomen şi foarte puţin la membre, care sunt în discordanţă cu restul corpului. Această obezitate este mai frecventă la bărbaţi, mai ales după 40 de ani. Ţesutul gras al acestor obezi are o consecinţă fermă.

La femei, depunerea grăsimilor în exces se face de obicei în partea mijlocie şi inferioară a corpului, sub nivelul primei vertebre lombare, cuprinzând abdomenul (sub ombilic), şoldurile, fesele şi coapsele până la genunchi. La aceste tipuri ţesutul adipos este elastic. Această descriere corespunde tipului de obezitate mijlocie.

La tipul inferior grăsimea în exces cuprinde regiunea bazinului şi membrele inferioare în întregime, dând naştere aşa – numitei obezităţi în formă de pantalon.

Unii autori consideră că pot pune cauzele acestor obezităţi pe seama tulburărilor anumitor glande endocrine. Astfel, tulburările hipofizare, au repercursiuni asupra glandelor sexuale, determină la femei depunerea ţesutului adipos în exces.

La bărbat tulburarea diencefalohipofizară ar determina repartizarea ţesutului adipos după tipul mediu feminin.

Distribuţia grăsimii la tipul inferior ar fi legată de o insuficienţă tiroidiană, sau de tulburare hipofizară. Intervenţia hipofizei ar mai putea fi bănuită şi în cazurile în care depozitele adipoase ar predomina în regiunea bazinului şi glandelor mamare, ca în cazul distrofiei adiposogenitale.

După Ebstein formele obezităţii, stadiul de evoluţie, felul de comportare şi aspectul obezilor sunt diferite. Astfel, în primul stadiu când obezul este invidiat, el pare jovial, euforic, cu pomeţii îmbujoraţi etc. În obezitatea constituţională, când greutatea ideală este depăşită cu 10%, scăderea poate duce la o stare maladivă sau chiar la reducerea capacităţii de producţie când este mai accentuată. Bolnavul pare obosit, este

rău dispus, are insomnii etc. Acelaşi tablou clinic se întâlneşte şi la cei aflaţi în stadiul de obezitate mijlocie, când greutatea ideală este depăşită cu 20% şi apar tulburări funcţionale. Aceştia sunt dispneici la cel mai mic efort, merg greu, transpiră abundent, sunt iritabili etc. Despre ei se spune că au atins „stadiul comic”. În stadiul avansat al obezităţii, când greutatea ideală depăşeşte cu 30%, complicaţiile sunt evidente şi avem de a face cu o adevărată boală, cel în cauză inspirând milă.

Printre formele clasice de obezitate localizată se întâlneşte aşa – numita „maladie a lui Dercum”, caracterizată prin formaţii adipoase dureroase, dispuse mai ales pe trunchi şi la rădăcina membrelor, prin hipotonie musculară, dereglări senzitive şi psihice, iritabilitate, instabilitate, tendinţă la depresiuni melancolice şi manifestări delirante. Ea este specifică sexului feminin, persoanele suferinde prezentând glande mamare voluminoase, iar peretele abdominal formând pluri sun formă de şorţ.

Netratarea acestei forme duce la complicaţii grave.

Obezitatea pe care o întâlnim în sindromul Cushing este de asemenea, specifică sexului feminin. În acest caz, ţesuturile adipoase se depun mai ales pe trenul superior, respectându-se extremităţile şi rădăcina membrelor. Bolnavele prezintă o faţă rotundă de „lună plină”, gât voluminos, ceafă de bizon, abdomen enorm, căzut în şorţuri, cu vergeturi, fese proeminente, cifoze cervico – toracale şi mult ţesut adipos în regiunea mamară. La bărbaţi se însoţeşte cu impotenţă sexuală, iar la femei de amenoree, frigiditate şi hirsutism. Adesea, apar complicaţii ca: tulburări cardio-vasculare , tensiunea maximă urcând la 18 – 23, iar minima variind între 10 – 13, diabet, litiază renală, osteoporoză etc.

Obezitatea la adolescenţi, ca şi la adulţi, poate fi endogenă şi exogenă după cum cauzele care o produc sunt extrene sau interne.

Formelor, cauzelor, mecanismelor de producere a simptomelor, complicaţiilor şi mai ales tratamentului ei trebuie să li se acorde acelaşi interes, dacă nu chiar mai mare decât obezităţii adulţilor.

Mai jos este redat un tabel cu greutatea acceptată la băieţi şi la fete în funcţie de înălţimea acestora.

Greutatea normală la adolescent

Tabelul 2.1.

Băieţii Vârsta 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

greutate în kg 3,5 9,7 12,3 14 15,7 17,4 19,1 20,9 22,7 24,7 27,2 29,7 32,2 35,1 40,2 44,7 49,2 54 58 60,5 62,1

Înălţime în cm 50,5 75,2 85,7 93,4 100 106,9 112,5 117,8 122,4 126,9 130,6 134,5 138,9 143,5 148,5 155,1 159,6 163,2 166,2 167,1 168

Fete greutate în kg 3,25 9,1 11,6 13,5 15,3 17 18,5 20,5 22,5 25,2 28,6 32,1 35,6 39 42,2 45,3 48 50,2 51,8 52,9 53,5

Înălţime în cm 50 74 84,5 91,9 98,3 110,5 104,4 115,8 120,9 125,8 130,7 135,7 141 146 150,5 154 155,8 157,1 157,8 158 158

Sursa: Constantin Arion, Dimitrie Dragomir Obezitatea la sugar, copil şi adolescent, Editura Medicală, Bucureşti, 1983, p. 10

Unele statistici arată că există cauze familiale care favorizează instalarea obezităţii la copii. Astfel, dacă ambii părinţi sunt obezi, circa 80% din copii vor suferi de această boală. În cazurile când un singur părinte prezintă această afecţiune, cca 50% dintre copii vor suferi de obezitate. Copiii din părinţi normali sunt predispuşi doar în proporţie de 10%. În cazurile de obezitate exogenă, tratamentul aplicat la timp poate scuti copilul de complicaţiile obezităţii infantile. Netratată la timp, sau tratată incorect şi incomplet, ea poate genera o stare de labilitate a mecanismelor de reglare a echilibrului energetic.

Copiii stimulaţi de părinţi să mănânce peste măsură şi cu predilecţii pentru ocupaţiile sedentare au toate şansele să îngroaşe rândurile celor obezi.

Simptomele obezităţii infantile sunt uşor vizibile: greutatea corporală mărită, dezvoltarea musculară slabă, înclinarea spre sedentarism, comoditate, lipsă de interes şi iniţiativă pentru activităţi practice, tendinţa de a rămâne mereu sub scutul mamei etc. În caz de tulburări nervoase şi endocrine poate să se instaleze fie obezitate hipotalamică, fie obezitate hipotalamo – hipofizară. La prima formă întâlnim depuneri masive de grăsime pe trunchi şi membre, în mod uniform. Ea este însoţită de o stare de somnolenţă, de tulburări în termoreglare, de tulburări nervoase, dureri de cap etc.

Cea de a doua formă, hipotalamo – hipofizară, mai este cunoscută şi sub denumirea de distrofie adiposogenitală, se caracterizează prin obezitate şi insuficienţă genitală. Grăsimea se depune mai ales la nivelul trunchiului şi la rădăcina membrelor.

Musculatura este slab dezvoltată, iar ligamentele laxe. Deseori apare piciorul plat şi genunchii în vlag, făcând imposibilă apropierea gambelor în poziţia de drepţi.

La băieţi organele sexuale prezintă o dezvoltare insuficientă, uneori testiculele nefiind coborâte în scrot. Aceşti copii prezintă lipsuri în dezvoltarea sistemului nervos central şi uneori chiar deficienţe mentale. Frecvente sunt şi tulburările de creştere a staturii, copiii rămânând mici de statură.

Această obezitate se poate confunda uneori cu o alta, de origine cortico – suprarenală. Deosebirile nu se pot deduce din aspectul somatic, ci mai curând din comportament. Astfel, băieţii manifestă tendinţe feminizate, caută continuu protecţia mamei, au înclinări spre jocuri de fetiţe. Fetiţele în schimb, pozează în domnişoare mari, etalând o feminitate precoce.

S-a stabilit, că formele de obezitate endogenă pot compromite dezvoltarea normală a copilului, în cazul în care nu sunt diagnosticate şi tratate la timp.

2.4. Factori de risc şi cauze în apariţia obezităţii

Datele etiologice sugerează că aportul caloric excesiv al dietei în raport cu cheltuielile de energie constituie factorul etiopatogenic predominant al majorităţii

cazurilor de obezitate care apar în stadiul de dezvoltare: sugar, copil, adolescent şi la adult.

S-a considerat că factorii care sunt responsabili de întreţinerea stării de obezitate instalate sunt:  Factorii psihologici implicaţi în modificarea comportamentului alimentar (inducerea

hiperfagiei), care sunt consideraţi explicaţia cea mai importantă a

perpetuării obezităţii copilului şi adolescentului la adult;  Modificările metabolice locale şi generale, sunt determinate de creşterea aportului caloric al dietei, pozitivitatea persistentă a balanţei energetice şi creşterea proporţiei ţesutului adipos. Aceste modificări, constituie cauza perpetuării stării de obezitate (faza staţionară a obezităţii) şi una din explicaţiile rezistenţei la terapia dietetică (reducerea aportului caloric al dietei).  Modificările metabolice analizate generează senzaţia de foame între mese care menţine hiperfagia la aporturi calorice mari ale dietei.

Deci în stadiul actual, etiologia obezităţii apare a fi legată de modificarea balanţei energetice, în sensul unui import de calorii superior cheltuielilor bazale şi pentru creştere şi activitate.

Instalarea obezităţii mai depinde şi de creşterea grăsimii din corp. Aceste grăsimi sunt compuse din trigliceridele stocate în celulele adipoase iar volumul adipocitului adult depinde de trigliceridele înmagazinate care formează picăturile de grăsime, fără nici un fel de structură. Cu cât numărul de celule este mai mare cu atât obezitatea se constituie mai repede19. În mod normal există o hemeostazie ponderală (menţinerea greutăţii la un echilibru) datorită faptului că există un echilibru între absorţia şi cheltuiala de energie.

Individul normal ingeră sau ar trebui să ingere atât cât este nevoie să-şi păstreze o greutate normală. La o muncă fizică mai intensă el ingeră o cantitate de alimente mai mare care-i aduce un surplus energetic. Spre deosebire de animale unde există în general o cheltuială de energie proporţională cu ingestia de energie, la om nu există o reglare în acest sens.

19

Victor Duţă Cum să scăpăm de obezitate: metode eficiente de slăbire pentru copii, femei, bărbaţi, tineri şi bătrâni. Editura Andreas Print, Bucureşti, Bucureşti, p. 46.

Pentru om (mai ales odată cu creşterea în vârstă) se poate depăşi foarte uşor necesarul caloric în raport cu consumul energetic al organismului.

Aşadar, cauzele obezităţii sunt, evident, multiple şi pot avea origini genetice, de mediu, psihologice sau patologice. Studii recente par să confirme ipoteze conform cărora un dezechilibru de aport nutriţional la sugar ar putea să inducă o obezitate în timpul copilăriei şi/ sau mai târziu, la vârsta adultă.

La adolescent cauzele cele mai importante care contribuie la instalarea obezităţii sunt:

Lipsa de activitate fizică Diminuarea

activităţii

în

raport

cu

consumul

alimentar

(sedentarismul)

caracteristica epocii în care trăim constituie adesea una din cauzele importante.

Abandonul sportului, schimbarea modului de viaţă, profesiunile sedentare (care impun o alimentaţie mai diminuată cantitativ) etc. constituie cauze ale obezităţii.

Viaţa sexuală La om tendinţa de obezitate este legată de etapele vieţii sexuale: pubertate, mariaj, sarcină, lactaţie, menopauză etc. Schimbarea de activitate, modificarea psihologică proprie fiecăreia din aceste etape, sunt probabil principalii intermediari.

Sarcina şi alimentaţia, în paralele cu necesităţile calorice crescute, au şi o acţiune anabolizantă discretă (tendinţa de creştere în greutate prin reţinerea grăsimi).

Factorii psihologici Factorii psihologici sunt în legătură cu comportamentul alimentar şi activitatea musculară. Se ştie că senzaţia !de foame şi saţietate se găseşte sub controlul sistemului nervos (hipotalamusul şi cortexul ). La nivelul hipotalamusului există un nucleu lateral, punct de plecare al reflexului foamei şi un nucleu ventromedial, unde are sediul reflexul de saţietate. Activitatea acestor doi nuclei depinde, pe de o parte, de substanţele care le parvin pe cale sanguina, pe de altă parte, de stimulările care vin de la cortex.

Alterările lezionale ale acestor nuclei duc la modificări ale senzaţiei de foame, (La aceasta contribuie uneori şi secreţia hormonală patologică).

O altă cauză este conştiinţa greutăţii reale şi căutarea unei greutăţi preferate la care intervin unii factori de modă. Este motivul pentru care la unele popoare, obezitatea

este un semn de frumuseşte feminină mult apreciat. Adesea unele femei şi chiar bărbaţi găsesc în obezitate o protecţie simbolică împotriva fricii.

Totuşi există şi unele perturbări fiziologice care fac din aceşti oameni nişte nefericiţi. Cum ar fi obezul care slăbeşte dificil cu toate eforturile făcute, se plânge real de unele stări de rău, are un randament muscular şi adesea intelectual mic. Prin urmare, înţelegerea pe plan afectiv a acestor bolnavi trebuie făcută cu grijă.

Tot printer factorii psihologici trebuie menţionate decepţiile, fie cele de natură sentimentală, fie acele cauzate de o nereuşită în viaţă care adesea se găsesc la originea satisfacţiei găsită în alimente.

Obezitatea influenţată de glandele endocrine Nu rare sunt cazurile în care obezul se consideră victima perturbării unor funcţii ale glandelor endocrine. Mai jos enumerăm unele maladii endocrine în care obezitatea apare ca un simptom. Cum este maladia Cushing (datorită unor formaţiuni tumorale benigne sau maligne apărute în corticosuprarenală ceea ce duce la o hipersecreţie de 11 – oxisteroizi) şi se manifestă prin obezitate însoţită de hipertensiune arterială, virilism, diabet şi osteoporoză. De asemenea, cităm sindromul adipozo – genital. În celelalte situaţii participarea endocrină este minimă sau absentă.

Există situaţii în care se poate instala obezitatea la femeie : la pubertate, în cursul sarcinii şi la menopauză. Aceste obezităţi s-ar datora unei dereglări ovariene.

Absenţa funcţiei ovariene se manifestă ca o boală denumită (sindromul Turner).

Explicaţia coexistenţei obezităţii cu tulburările menstruale s-ar datora unei dereglări hipotalamice funcţionale sau organice cu atingerea concomitentă a centrilor foamei şi a celor care reglează ciclul secretoriu al gonado- trofinelor. .

O altă disfuncţionalitate care provoacă obezitatea este şi hiperinsulismul care se datoreşte unei rezistenţe periferice la acţiunea insulinei. Această rezistenţă la acţiunea insulinei de datorează celulei grase, care creşte în volum şi împiedică acţiunea insulinei.

Hiperinsulismul (secreţia excesivă de insulină) este una dintre cele mai evidente trăsături ale obezităţii. Este o problemă de metabolism a cărei asociere cu creşterea în greutate a fost demonstrată de numeroase studii.

Se poate afirma că hiperinsulismul în sine este cauza obezităţii (şi a diabetului).

Acest fenomen fiind rezultanţa unei reacţii metabolice în lanţ indusă de consmul de glucide cu indice glicemic ridicat20.

Pentru a slăbi, este suficient să se inducă o reacţie inversă, consumând glucide cu indice glicemic scăzut.

Aşadar, hiperinsulismul este cauza primară a obezităţii, şi nu invers determinată de ingestia de glucide cu indice glicemic ridicat inducând stocarea anormală a grăsimilor consumate.

Există totuşi şi oameni care rămân slabi toată viaţa lor, deşi au obiceiuri alimentare proaste. Se datorează tocmai că au avut un pagreas foarte bun la naştere şi în pofida hiperglicemiei puternice pe care au indus-o toată viaţa consumând glucide rele, pancreasul a fost destul de rezistent pentru a nu face hiperinsulism.

2.5. Rolul kinetoterapiei si tehnicilor de masaj în combaterea obezităţii Obezitatea reprezintă în zilele noastre un flagel al societăţii moderne, în special, obezitatea care se instalează la nivelul copiilor şi adolescenţilor. In copilarie, se stabilesc obiceiuri, se imprimă un anumit stil de viaţă privind alimentaţia, băutura, modul de petrecere a timpului liber, obiceiuri care vor influenţa în mod hotărâtor tot restul vieţii.

Cercetările arată că obezitatea instalată în rândul grupelor de vârstă menţionate este determinată în primul rând de factori, cum ar fi cei sociali şi psihici. De aceea, pentru a asigura un viitor sănătos copiilor, este necesar să intervenim prin mijloace şi metode adecvate vârstei lor pentru a combate acest flagel 21.

Kinetoterapia dispune de aceste mijloace şi poate să facă legătura cu alte domenii pentru contracararea acestei afecţiuni – obezitatea. Dacă ţinem cont de faptul că obezitatea în copilărie sau adolescenţă măreşte riscul unei sănătăţi precare la maturitate, indiferent dacă adultul este sau nu obez. Cel mai mare risc pe termen lung Michel, Montignac Op. Cit., Editura Litera, Bucureşti, 2010, p. 71.

Cordun ,M., Kinetologie medicala. Bucuresti, Editura Axxa, 1999, P. 88.

20 21

pentru obezitatea din copilărie este continuarea sa şi la maturitate, asociată cu numeroase riscuri asupra sănătăţii şi calităţii vieţii. De aceea, este important să se identifice obezitatea şi să se acţioneze din timp pentru înlăturarea ei, înainte de maturizarea copiilor.

Excesul de greutate acumulat în jurul taliei la copiii şi adolescenţii obezi poate, de asemenea, mări riscul apariţiei unor probleme cardiovasculare şi a hipertensiunii, toleranţa anormală a glucozei şi colesterolului.

Pe langă aceste aspecte, intervin şi aspecte legate de modificări la nivelul sferei psihologice, cum ar fi: lipsa încrederii în sine, izolare socială, scăderea performanţelor şcolare etc.

Tratamentele kinoterapeutice impun recurgerea în prealabil la efectuarea unor teste pentru determinarea masei de greutăţi corporale prin calcularea greutăţii optime cu ajutorul celor 5 pliuri de ţesut adipos, indicelui de masă corporală (IMC), evaluarea capacităţii de efort, a mobilităţii şi a forţei generale.

Greutatea corporală depinde de factori ce ţin de individualitatea fiecăruia cum ar fi: talia, vârsta, sexul, conformaţia corporală, compoziţia corporală. Iar calcularea ei se realizează prin metode statistice, rezultând o greutate recomandabilă care concordă cu cea mai mare speranţă de viaţă, şi cu tipul scheletului în funcţie de circumferinţa încheieturii pumnului. Indicatorul care serveşte pentru cantitatea de grăsime intraabdominală este proporţia talie – şolduri; atunci când circumferinţa taliei o depăşeşte pe cea a şoldurilor la bărbaţii de vârstă medie, riscul de boală creşte abrupt.

Reducerea greutăţii corporale nu este numai o simplă chestiune de reducere a consumului energetic prin regim alimentar hipocaloric şi de creştere a acestuia prin practicarea regulată a activităţilor fizice.

Cunoaşterea capacităţii de efort ne permite aplicarea unuia dintre principiile fundamentale ale kinetologiei medicale, cel al progresivităţii efortului.

Unii autori se îndoiesc de efectele exerciţiilor fizice în tratamentul obezităţii.

Dimpotrivă, experienţa a demonstrat că exerciţiul fizic, folosit cu competenţă şi perseverenţă, constituie un factor deosebit de valoros în prevenirea şi tratarea obezităţii. Pentru a putea înţelege mai bine valoarea exerciţiilor fizice în prevenirea şi

tratarea obezităţii, este necesară trecerea în revistă a efectelor lor asupra organismului22.

Redăm după prof. dr. Adrian N. Ionescu principalele efecte ale exerciţilor fizice asupra organismului.

Din punct de vedere morfogenetic, exerciţiul reprezintă un factor plastic foarte important, îndeosebi pentru elementele componente ale aparatului locomotor: oase, articulaţii, muşchi, tendoane şi alte ţesuturi moi.

Forma şi structura întregului corp sunt influenţate în mare măsură de efortul fizic depus în decursul vieţii. Aspectul sedentarului diferă fundamental de cel al unui sportiv. Primul este expresia insuficieneţelor locomotoare, al doilea este tipul de dezvoltare armonioasă.

Efectele nu se produc însă de la o zi la alta şi mai ales nu se pot obţine la orice vârstă. Întratamentul

obezităţii,

efectele

morfogenetice

sunt

deosebit

de

spectaculoase. Prin exerciţii bine alese poate ajunge la oprirea evoluţiei şi chiar la corectarea unor deficienţe fizice, cauzate de instalarea obezităţii. Efectele fiziologice sunt evidente şi imediate. Respiraţia se îmbunătăţeşte, capacitatea respiratorie se măreşte, numărul respiraţiilor pe minut scade.

Contracţiile cardiace devin mai puternice, debitul sanguin este mai mare, pulsul se răreşte.

Funcţiile nutritive şi de eliminare se echilibrează căci exerciţiul fizic este regulatorul natural al nutriţiei creînd necesitatea hranei, mărind puterea de asimilare a debililor, activând combustiile, utilizând substanţele de rezervă ale supranutriţilor şi pbezilor.

Efectele educative ale exerciţiilor fizice se pun în evidenţă prin îmbunătăţirea funcţiilor neuromotoare şi psihomotoare 23. Exerciţiile fizice influenţează favorabil funcţiile intelectuale, morla – volitive şi afetive, contribuind la formarea caracterului şi la desăvârşirea personalităţii.

Dorina Flora Tehnici de bază în kinetoterapie, Editura Universităţii, Oradea, 2002, p. 25.

Zorca Giurculescu, Dumitru Cristea, Constanţa Constantinescu, Ştefan Costea Programe de gimnastică medicală, Editura Stadion, 1974, p. 22 22 23

Efectele profilactice ale exerciţiilor fizice sunt îndeobşte cunoscute, la baza culturii fizice stând ideea de păstrare şi întărire continuă a sănătăţii şi vigoarei, de creştere şi perfecţionare a funcţiilor organismului, de întărire a capacităţii lui de luptă şi de apărare împotriva îmbolnăvirilor.

Efectele terapeutice ale exerciţiilor fizice se obţin în special prin gimnastică medicală. Acestea pot fi specifice sau nespecifice.

Dintre efectele specifice menţionăm: refacerea volumului şi îmbunătăţirea proprietăţilor muşchilor, păstrarea sau redarea mobilităţii normale a articulaţiilor, reeducarea neuromotoare în tulburările de coordonare şi de echilibru etc.

Efectele

nespecifice se pot menţiona cele stimulatoare sau relaxatoare, de

echilibrare şi sinergie funcţională necesare în tratamentul unor tulburări.

Mijloacele şi metodele din gimnastica medicală folosite pentru combaterea obezităţii la copii pun accentul, în special, pe exerciţiile respiratorii, exerciţiile abdominale şi cele articulare, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a face ca recuperarea să fie mai atractivă se insistă şi pe jocurile dinamice cu obiecte şi aparate care impun exerciţii cu caracter aplicativ.

Gimnastica medicală are o largă aplicare în tratamentul obezităţii, constituind un important mijloc preventiv şi curativ. Exerciţiile medicale trebuie să respecte anumite principii: principiul accesibilităţi, principiul gradării efortului, principiul alternării exerciţiilor după acţiunea lor.

Exerciţiile pot fi statice sau dinamice şi se vor executa fie pasiv, fie activ sau cu rezistenţă. În mod practic musculatura abdominală lucrează static atunci când imobilizăm trunchiul şi angrenăm membrele inferioare din articulaţia coxofemurală prin: ridicarea, coborârea, circumducţia, abducţia sau adducţia lor. Când imobilizăm membrele inferioare şi angrenăm trunchiul, în special din poziţia de spate culcat, musculatura abdominală lucrează dinamic24. În prevenirea şi trararea obezităţii, lucrul muscular static trebuie folosit cu multă prudenţă, pentru a evita unele efecte nedorite, specifice contracţiilor izometrice.

Astfel, imobilizarea prelungită sau repetată la scurte intervale duce la stânjenirea 24

Ginetta Stoenescu, Petre Radovici Obezitatea şi combaterea ei, Editura Stadion,Bucureşti, 1972, 45.

p.

circulaţiei locale a sângelui şi limfei, a respiraţiei, îngreunează schimburile metabolice locale şi favorizează apariţia timpurie a oboselii.

Satisfacerea nevoii de oxigen, în cazul efortului static, se face mai greu şi muşchii sunt puşi să lucreze într-o măsură oareecare în lipsa oxigenului. Când imobilitatea interesează toracele şi abdomenul, fie direct, fie indirect, respiraţia este stânjenită, iar schimburile gazoase sunt mult reduse. Din această cauză, ori de câte ori se execută exerciţii statice este necesar să se facă scurte pauze, folosite pentru efectuarea exerciţiilor de respiraţie. Gimnastica abdominală stimulează funcţiile de eliminare, intensificând activitatea energetică din organism crescând produsele catabolice. Respiraţia se intensifică pe măsura arderilor din muşchi şi nu se linişteşte în momentul în care excesul de bioxid de carbon a fost eliminat. În exerciţiile dinamice, contracţiile şi relaxările alternative ale muşchilor acţionează ca o pompă, înlesnind circulaţia.

Rolul special al gimnasticii abdominale în tratamentul obezităţii poate fi rezumat astfel: să tonifice musculatura pereţilor abdominali, să ajute la reglarea neurohormonală şi circulaţia sângelui ărintr-o bună evoluţie a procesului digestiv, să contribuie la creşterea vigoarei şi capacităţii de muncă.

Exerciţiile fizice medicale25 mai au şi cu efect lipolitic adică fac ca în timpul acestora consumul energetic să crească, mărind astfel durata şi intensitatea reacţiilor de oxidare de la nivelul celulelor şi ţesuturilor, consum realizat pe baza rezervelor adipoase din vecinătatea şi din interiorul grupelor musculare solicitate.

Exerciţiile lipolitice efectuate într-un ritm alert, intercalat cu pauze de odihnă şi relaxare, antrenează grupe de lanţuri musculare cât mai multe, cu volum cât mai mare, determinând o schimbare permanentă a centrului de greutate al corpului. Exerciţiile se efectuează liber, la aparate, cât şi exerciţii de respiraţie.

Prin urmare, gimnastica medicală are efecte benefice asupra întregului organism cu rol esenţial în combaterea obezităţii la copii, dar fără un regim alimentar corespunzător metodele de gimnastică medicală nu pot oferi rezultate bune 26.

Zorca Giurculescu, Dumitru Cristea, Constanţa Constantinescu, Ştefan Costea Op. cit., Editura Stadion, 1974, p. 18.

26 Carmen Şerban Kinetoprofilaxie primară – Biologia condiţiei fizice, Editura Universităţii, Oradea,2002, p.

42 25

Aceste efecte sunt deosebit de eficace, dacă antrenamentul începe în prima copilărie şi se continuă fără întrerupere pe toată durata creşterii şi dezvoltării.

Printre metodele specifice kinetoterapiei, adăugăm şi rolul metodelor de masaj şi tehnici complementare: masajul clasic, masajul reflexogen ale căror efecte facilitează circulaţia sanguină impunând accelerarea transportului toxinelor spre organele de eliminare sau de detoxifiere, îmbunătăţind astfel starea de sănătate, presopunctura, masându-se punctele pentru diminuarea poftei de mâncare.

Alte mijloace asociate folosite pentru combaterea obezităţii la copii şi adolescenţi

au mai fost: stretchingul, hidro-termoterapia si hidro-kinetoterapia.

Exercitiile de stretching constituie un sistem de antrenament care măresc limitele de întindere ale muşchilor şi articulaţiilor, dezvoltă forţa şi rezistenţa muşchilor şi îi ajută să rămână flexibili.

Asffel, schimbul de căldură între corp sau segmentele acestuia în apă prin imersia acestora se încadrează în hidro-termoterapie iar atunci când este însoţit de mobilizări, hidro-kinetoterapie.

Factorii mecanici ai apei cu rol în tratamentul obezităţii sunt forţa ascensională, rezistenţa apei, presiunea hidrostatică, factorul termic şi factorul chimic.

CAPITOLUL III STUDIU APLICATIV - CONSELING GENETIC SI PLANIFICARE FAMILIALA

3.1.Rolul cabinetelor medicale de conseling – în planificarea familială Sarcina este un eveniment normal, fiziologic în viaţa unei femei dar uneori poate fi complicată de procese patologice, dăunătoare pentru sănătatea mamei şi chiar a fătului.

Oricât

de

normală

ar

fi

sarcina,

ea

antrenează

unele

modificări

ale

organismului matern, de obicei pentru a realiza o acomodare a necesităţilor celor două

fiinţe – mama şi fătul – modificări ce nu sunt întotdeauna lipsite de riscuri. De aceia, cadrele sanitare din cadrul cabinetelor de specialitate, trebuie să desfăşoare

o

activitate susţinută pentru urmărirea medicală a femeii pe tot parcursul sarcinii, astfel încât trecerea prin această perioadă să se realizeze fără urmări nedorite pentru mamă şi copil.

Această numeşte

activitate,

desfăşurată

de

personalul

de

ocrotire

maternă

se

asistenţă sau activitate de îngrijire prenatală şi cuprinde consultaţiile şi

îngrijrile acordate femeii gravide pe tot parcursul sarcinii, pentru a asigura naşterea unui copil sănătos, dintr-o mamă sănătoasă.

Obiectivele îngrijirii prenatale în cadrul cabinetelor menţionate sunt:  supravegherea

evoluţiei

sarcini

cu

scopul

de

a

preveni

unele

complicaţii ce ţin de sarcină şi tratamentul prompt al acestora, dacă apar;  identificarea şi tratarea gravidelor cu risc crescut încă de la începutul sarcinii lor;  educarea femeilor gravide pentru a respecta regulile de igienă raţională a sarcinii;  pregătirea fizică şi psihică a femeii pentru actul naşterii;  educaţia viitoarei mame.

Activitatea de îngrijire prenatală a femeii gravide începe odată cu luarea în evidenţele cabinetelor de îngrijire prenatală şi planificare familială . Luarea în evidenţă a femeii gravide se va realiza în cadrul primei consultaţii prenatale. Este indicat ca aceasta să se realizeze încă din primele 6 – 8 săptămâni de sarcină.

Orice femeie tânără cu menstruaţii regulate ar trebui să se prezinte ea însăşi la medic, atunci când menstruaţia întârzie două săptămâni sau chiar patru săptămâni, căci examinarea precoce este deosebit de importantă pentru calcularea corectă a vârstei sarcinii şi a datei naşterii. Luarea în evidenţă se va realiza de personal medical, îndeosebi cu specializări în mediul consultanţă prenatală.

de obstretică şi ginecologie de la cabinetul de

Cu prilejul acestei analize medicale este verificat diagnosticul de sarcină şi starea aparatului genital fiind totodată evaluată şi starea de sănătate generală a femeii gravide.

Medicul

sau

consultantul

de

specialitate

înregistrează

câţiva

factori

importanţi pentru evoluţia sarcinii femeii pe care o examinează: • dacă sarcina este dorită; • mediul familial (afectivitate); • factorii economico – sociali; • condiţiile de viaţă şi de muncă.

Tot în cadrul acestei analize, se va realiza şi o consultaţie amănunţită privind

afecţiunile

preexistente,

antecedentele

personale

şi

cele

familiale,

insistându-se asupra locului de provenienţă, locului şi felului muncii prestate, vârstei, data primei menstruaţii, data căsătoriei, numărul de sarcini anterioare, naşteri,

avorturi

şi

complicaţiile acestora,

naşterile anterioare

(cum au decurs,

greutatea nou – născutului în primele clipe după naştere, starea lor de sănătate şi evoluţia lor ulterioară) etc.

Toate aceste date sunt consemnate de medic în fişa medicală. Iar apoi femeia este supusă unui examen genital complet, cum ar fi: • inspecţia regiunii vulvare; • examenul colului uterin cu valvele; • se întreprind prelevări pentru examenele colpo – cito – bacteorologice şi colpo – cito – hormonale, examen Babeş Papanicolau, colposcopie; • se realizează examinarea vaginală,

la care se va prezenta vârsta sarcinii,

bazinul osos şi ţesuturile moi ale filierei plevigenitale.

Gravida trebuie să cunoască faptul

că la prima consultaţie

prenatală

se

efectuează un bilanţ al stării de sănătate, iar cu această ocazie se pot descoperi bolile ce preexistau sarcinii ca de exemplu:

• boli ale aparatului cardio – vascular: stenoză mitrală, stenoză aortică, insuficienţă mitrală; • boli renale: glomerulonefrite, pielonefrite, litiază renală; • boli hepatice; • boli endocrine: hiper sau hipotiroida, boala Cushing; • anemii sau alte boli ale sângelui; • afecţiuni ale aparatului respirator; • parazitoze, în special, toxoplasmoza, fiind şi principala cauză a avorturilor spontane repetate; • infecţii: - virale – rubeola; - bacteriene – cronice: tuberculoză, lues.

Cu prilejul consultaţiilor întreprinse se identifică stările patologice specifice

stării de graviditate, cum ar fi: gestoza tardivă ce apare adesea după săptămâna a 24 – a de sarcină, izoimunizarea maternă în cazul că există incompatibilitate de grup ABO şi de Rh, hidramnios, oligoamnios, placentă praevia.

Se identifică si eventuale complicaţii ale sarcinii provenite din anumite medicamente care pot fi toxice atât pentru mamă cât şi pentru făt cum ar fi (cloramfenicolul, tetraciclina, sulfamidele etc) şi pot fi responsabile de apariţia unor malformaţii. De aceia medicamentele trebuie recomandate numai pe bază de prescripţie medicală.

Tot cu prilejul acestei consultaţii se va mai consemna: • înălţimea femeii şi prezenţa unor eventuale stigmate rahitice scheletice, bazine osoase viciate; • starea de nutriţie; • greutatea şi evoluţia curbei ponderale; • pulsul şi tensiunea arterială - TA, valori ale TA de 130/90 mmHg trebuie să constituie un semnal de alarmă; • starea psihonervoasă; • existenţa unor focare de infecţie.

Cu ocazia primei consultaţii, femeia va face unele analize de laborator: • reacţia biologică de sarcină, când numai pe baza examenului clinic nu se poate preciza diagnosticul de sarcină; • analiza completă a sângelui, inclusiv nivelul hemoglobinei şi hematocritului.

Dacă sunt în limite normale, acestea vor fi repetate la două luni. Dacă Ht

< 30%

iar

Hb

< 10,5

g/ml

sunt

necesare

analize

parametrilor sangvini pentru a se putea determina tipul

mai

amănunţite

ale

de anemie şi acordarea

tratamentului corespunzător prin: • determinarea grupului sangvin şi Rh; • testul serologic pentru sifilis,

obligatoriu pentru prevenirea sifilisului

congenital. Sifilisul matern descoperit înainte de prima jumătate a sarcinii poate fi tratat şi astfel poate fi împiedicată apariţia lui şi la copil: • efectuarea de examinări bacteorologice cervicale şi rectale pentru depistarea unei eventuale gonococii; • analiza urinii poate depista afecţiuni ale tractului urinar sau apariţia unor complicaţii ale sarcinii; • glicozurii repetate pot indica existenţa unui diabet zaharat la mamă; • gravida mai poate fi supusă unor consultaţii medicale interdisciplinare ca: interne, nefrologice, hematologice, infecţioase, în vederea depistării afecţiunilor chiar în stadiul preclinic la gravidele cu risc crescut. Bilanţul făcut cu ocazia primei consultaţii

prenatale este foarte important, deoarece funcţie de acesta se stabilesc şi se apreciază posibilităţile de adaptare ale organismului femeii în condiţiile începutului de sarcină.

Tot atât de importantă este şi cunoaşterea stării de sănătate a soţului gravidei. Odată efectuat acest examen complet, femeia va putea fi încadrată ca având o sarcină normală sau făcând parte din categoria gravidelor cu risc crescut. În cazul că se ivesc complicaţii în evoluţia sarcinii, consultaţiile ulterioare vor fi mai scurte decât prima consultaţie însă scopul va fi acelaşi: 

evitarea patologiei de sarcină, şi pregătirea gravidei pentru naştere;



luarea de informaţii asupra stării generale de sănătate a femeii, a

felului cum suportă sarcina, asupra condiţiilor de viaţă şi de muncă; 

verificarea modului în care femeia gravidă respectă regulile de igienă



verificarea

date; curbei

ponderale

şi

recomandări

privind

alimentaţia

raţională a femeii gravide, cunoscând faptul că o nutriţie bună a mamei în cursul sarcinii constituie unul din factorii majori care 

determină creşterea şi dezvoltarea normală a fătului;

De asemenea, există părerea că femeia care ia mult în greutate în cursul sarcinii (peste 10 – 12 Kg) naştere unor copii mari

şi sănătoşi este periclitată. Aceste femei

trebuie considerate gravide cu risc obstretical crescut. La fel de importantă este şi starea nutriţională a femeii înainte de concepţie iar medicul nu poate influenţă starea nutriţională a femeii gravide, însă poate modifica obiceiurile alimentare ale viitoarei mame încă de la începutul sarcinii.

Dieta zilnică normală pentru o femeie gravidă este: • lapte de vacă 1 - 1 litri, • fructe 200 gr, • ouă , carne (vită, pasăre) 100 – 160 gr, • legume 400 gr.

Aceste alimente produc femeii

gravide, vitaminele, mineralele, proteinele,

lipidele şi glucidele necesare fătului şi mamei. În cazul consultaţiei prenatale, se controlează

tensiunea

arterială,

se examinează dezvoltarea uterului, se repetă

analizele de laborator, se reevaluează cazurile în raport cu riscul obsterical reieşit eventual din evoluţia sarcinii, se intensifică măsurile de prevenire a gestozelor hipertensive tardive, se fac recomandări menite să prevină o naştere prematură şi anume evitarea eforturilor fizice.

Spre sfârşitul sarcinii se stabileşte data concediului prenatal, şi unitatea sanitară în care se va desfăşura naştera, se intensifică pregătirea psihologică şi fizică pentru naştere, îndepărtarea fricii şi crearea unui comportament al femeii de participare activă, se realizează vitaminizarea organismului gravidei (cu vitaminele D şi facultativ A şi C) şi se mai realizează vacinarea antitetanică.

3.2. Pregatirea psihoprofilactică a gravidei prin conselling si cabinetele de planificare familială Pregătirea psihoprofilactică a gravidei prin conselling se va face după ce

s-a

întreprins un examen general şi obstretical al gravidei, s-a efectuat anamneza acesteia, precizându-se diversele antecedente:  examenul neuropsihic,  indicarea tipului de activitate nervoasă a gravidei.

După aceea se va căuta să se capete încrederea gravidei şi să elimine frica pe care o are faţă de naştere (frica de durere, hemoragie).

Lecţiile de pregătire psihoprofilactică cuprind noţiuni despre anatomia organelor genitale, fecundaţia şi nidaţia dar şi despre dezvoltarea uterului gravid şi modificările organismului în timpul sarcinii. Se vor încredinţa noţiuni elementare despre primele simptome ale începutului naşterii, indicându-se diverse fenomene ca: 

eliminarea dopului gelatinos,

 apariţia de contracţii abdominale intermitente, eventual scurgerea de lichid amniotic. În lecţia a doua, se vor da noţiuni despre perioada de dilatare a colului în travaliu. Se va insista asupra caracterelor contracţilor uterine, asupra mecanismului dilataţiei orificiului uterin şi se va arăta, cum pot fi calmate durerile de travaliu prin respiraţie regulată şi profundă şi prin masarea zonelor cutanate dureroase, abdominale şi lombare. La sfârşitul lecţiei se vor face exerciţii practice (cca 15 minute) în care gravidele fiind în decubit dorsal, vor efectua exerciţii ritmice de respiraţie, de masaj şi de comprimare a punctelor dureroase situate la nivelul spinelor iliace antero – superioare, postero – superioare şi la nivelul crestelor iliace.

Lecţia a treia, constă în prezentarea perioadei de expulzie a naşterii. Pentru aceasta se va arăta cum se produce progresiunea craniului, rolul screamătului, rolul contracţiei voluntare a muşchilor abdominali. Se va insista asupra faptului că parturienta va putea să-şi reducă senzaţia dureroasă stând în decubit dorsal, cu coapsele în abducţie şi la flexiune, prin respiraţii profunde, cu pauze de 10 – 15 secunde şi mai ales printr-o

relaxare cât mai completă a tuturor muşchilor în pauzele dintre contracţiile expulzive.

Se vor realiza exerciţii practice, gravida fiind aşezată ca în poziţia de expulzie, indicându-i-se cum va trebui să se „screamă” cum va trebui să obţină relaxarea musculară, făcând concomitent exerciţii de respiraţie.

Lecţia a patra se exercită prin efectuarea de exerciţii practice de respiraţie, relaxare şi masaj.

Lecţia a cincea presupune o scurtă seminarizare a lecţilor 2 şi 4 după care se va indica cum trebuie să fie comportarea gravidei în timpul spitalizării ei, în timpul naşterii şi lăuziei. Se va explica gravidei, de ce este necesar tactul vaginal sau rectal, de ce trebuie să se practice uneori ruperea artificială a membranelor şi realizarea de diverse injecţii. Se va atrage atenţia gravidei că aceste manopere nu sunt dureroase doar naşterea comportă ceva dureri însă numai dacă femeii îi este frică de naştere, aceasta chiar va mării intensitatea durerii. De aceea se efectuează procedee analgezice pentru a-i calma durerile.

Lecţia a şasea presupune o reiterare a recţilor 2 şi 3 dar şi efectuarea de exerciţii practice de respiraţie şi masaj, incitând gravidele să pună întrebări, la care va trebui să se răspundă cu precizie, în scopul unei cât mai bune lămuriri a gravidei.

La naştere, gravida trebuie să se bucure de o atenţie şi o îngrijire deosebită din partea medicului dar şi a moaşei. În timpul perioadei de dilataţie se va reaminti gravidei să stea în decubit dorsal, să-şi maseze în timpul contracţiilor, zonele dureroase, să respire ritmic cu inspiraţii adânci şi expiraţii lungi; totodată i se va indica să apese cu policele pe coapse şi pe crestele iliace, iar când contracţiile devin mai intense, i se va arăta cum să-şi plaseze pumnii închişi sub şale, ca să sprijine bazinul la nivelul articulaţiilor sacro-iliace. Este bine să se administreze oxigen în timpul contracţiilor uterine; iar în momentul expulziei propriu – zise se vor „dirija” scrementele femeii, învăţănd-o să se apuce de nişte chingi, fixate la picioarele patului, sau la picioarele mesei obstetricale, de care va trage în timpul eforturilor expulzive. În acest fel, având gura închisă şi bărbia flectată pe torace, efectul screamătului va fi puternic, ajutând expulzia fătului.

Trebuie menţionat gravidei că o bună pregătire psihoprofilactică îndepărtează reflexele condiţionate vechi, înlătură frica şi stabileşte raporturi normale dintre cortex şi regiunea subcorticală. Prin pregătirea psihoprofilactică, gravida participă activ şi conştient la actul naşterii. Medicul şi moaşa îi va reaminti în tot timpul naşterii că trebuie să aplice exact ce s-a predat în timpul lecţiilor, urmând succesiunea fiziologică a diferitelor fenomene ale naşterii. Medicul va avea astfel o conduită activă la naştere, corectând la nevoie comportamentul gravidei, prin aplicarea celor predate în şedinţele de pregătire psihoprofilactice.

Prin conduita sa activă, medicul va putea să înlăture sau să reducă anumite anomalii funcţionale, fie că este vorba de un exces de contractilitate uterină, fie că este vorba de o insuficienţă a contracţilor uterine, ceea ce permite să se evite suferinţa letală. Dacă apre o stare spastică a colului, un endem sau dacă s-a produs o rigiditate atomică a colului, un edem de col sau o rezistenţă anormală a membranelor ovulare, se va aplica tratamentul adecvat. Numai în cazurile în care metoda psihoprofilactică nu dă rezultate, se poate recurge la metodele de farmacologice de analgezice. Aceste metode farmacologice se vor aplica luându-se toate măsurile, ca şi pentru metodele strict obstetricale, pentru a evita provocarea durerii. De altfel, în cursul diverselor metode necesare pentru scurtarea duratei naşterii, se va explica gravidei care este scopul lor şi modul de acţiune. Este incontestabil ca metoda psihoprofilactică să fie strâns legată de tipul de sistem nervos al femeii, cazurile de eşec sau de efect redus observându-se la femeile cu sistem nervos slab, neechilibrat.

Lecţia şapte se predau mamei noţiunii privind creşterea, igiena şi îngrijirea nou – născutului. Modul de îmbăiere cum ar fi aşezarea cearşafului de baie, care este bine să fie însemnat într-un colţ (în dreapta sus) acest semn indicând colţul care se foloseşte exclusiv pentru uscarea părţii superioare a corpului.

Caduţa de îmbăiere trebuie igenizată în prealabil cu praf de curăţat. Se toarnă apoi apa în baie: mai întâi apa rece, după care se adugă apa caldă. Se potriveşte cantitatea de apă din băiţă în aşa fel încât apa să acopere umerii copilului, în poziţie semişezândă; dacă este prea puţină apă, copilului îi este frig. Temperatura apei din cadă trebuie să fie în jur de 36,5 – 37 0 fără a se urmări depăşirea acestei temperaturi.

Aprecierea temperaturii este bine să se facă cu ajutorul unui termometru de apă introdus sub nivelul apei.

Metode de îmbăiere a micuţului: Copilul este dezbrăcat şi introdus în cadă în felul următor: mâna stângă a mamei cuprinde axila stângă a copilului, iar degetul mare cuprinde urmărul lui, în timp ce gâtul şi capul se află pe antebraţul mamei; mâna dreaptă va curpinde picioarele copilului la încheietură, cu degetul arătător între cele două glesne.

După introducerea copilului în apă, mâna dreaptă a mamei se desprinde de picioarele copilului, pentru a-i uda capul, mâna stângă continuând să ţină capul copilului afară din apă. În momentul următor, copilul va fi readus pe cearşaful de baie şi acoperit cu un colţ al acestuia.

Urmează săpunitul cu ajutorul mănuşii: nu se recomandă buretele de baie, deoarece nu poate fi întreţinut absolut curat. Mănuşa se înmoaie bine şi se îmbină cu săpun. Se freacă uşor tot corpul şi la urmă şezutul (funduletul) şi organele genitale. Se va descoperi numai porţiunea care urmează să fie săpunită. Săpunindu-l cum se cuvine, copilul se căleşte iar iritaţia care se produce pe piele activează circulaţia sângelului.

Avantajul de a săpuni copilul în afara băii constă în faptul că se pot curăţi cu atenţie toate cutele corpului.

Se începe cu capul, care se săpuneşte dinspre frunte spre ceafă avându-se grijă să nu intre săpun în ochii micuţului şi apoi se clăteşte. Capul copilului se spală cel puţin de 2 ori pe săptămână. Se săpunesc apoi în ordine: gâtul, braţele, mâinile, pieptul, abdomenul până la ombilic, spatele până la coapse, picioarele, baza abdomenului, regiunea organelor genitale, fesele şi apoi regiunea anală. O atenţie sporită trebuie acordată fetiţelor când se spală organele genitale aceasta realizându-se totdeauna din faţă spre spate (niciodată invers, din cauza pericolului de a transporta microbii din rect spre organele genitale, determinând astfel o inflamaţie a acestora.

După ce a fost bine săpunit, copilul este reintrodus în baie pentru limpezire, cu multă precauţie (fiind acoperită cu un strat de săpun, pielea capului devine alunecoasă).

Readus pe cearşaful de baie va fi uscat prin tamponare şi nu prin ştergere brutală.

Se vor usca cu deosebită grijă toate cutele pielii fără teama de a produce vreo durere copilului. Se vor tampona deci foarte atent cutele din jurul gâtului, cele dintre picioare, în spatele urechilor, sub braţ etc. În aceste cute nu trebuie să rămână nici umezeală, nici resturi de murdărie sau de pudră, care vor fi şetrese cu un tampon înmuiat în ulei de masline. După ce suntem siguri că nu a mai rămas nici o urmă de umezeală, vom pudra cu grijă toate cutele. Urmează îmbrăcarea copilului, după care va fi înfăşat (dacă sugarul este mic). La urmă se trece la spălatul feţei.

Vasul trebuie dinainte pregătit pentru acest scop, umplându-se cu apă călduţă.

Tampoanele din tifon sau în lipsă batistele (cu condiţia ca acestea să fie schimbate des şi fierte de cel puţin două ori pe săptămână), gata împăturite, ele se află la îndemână. Se începe spălarea ochilor. În prima lună se poate folosi pentru spălatul ochilor o infuzie de muşeţel; tamponul se înmoaie în apă (sau infuzie de muşeţel) şi apoi fiecare ochi în parte va fi şetrs cu grijă, pornindu-se de la unghiul extern spre cel intern. Se procedează în acest fel pentru a se împiedica o infecţie a acestui organ preţios.

Nasul şi urechile se curăţă fie cu bucăţi de tifon steril făcute sul, fie cu bucăţele de vată răsucite între degete. Un astfel de tampon se introduce în nas prin mişcări de rotaţie, către spate (nu în sus). Dacă nasul este astupat de cruste, tampoanele se înmoaie în prealabil în apă fiartă sau ceai de muşeţel.

Pentru curăţirea urechilor, se trage pavilionul urechii uşor către spate şi în sus. În acest fel se îndreaptă unghiul pe care-l face în mod obişnuit canalul auditiv extern şi tamponul poate pătrunde adânc. Tamponul va fi introdus, în acelaşi fel, prin uşoare mişcări de rotaţie. Apoi se curăţă atent pavilionul urechii şi cutele pielii din spatele acestuia. Se cere o deosebită atenţie când se curăţă partea superioară de implantare a pavilionului urechii. Este interzisă folosirea de obiecte solide (ace de păr sau beţe de chibrit învelite în vată sau tifon) la curăţarea nasului sau urechilor. Mucoasa fină a acestor organe poate fi uşor rănită. La sfârşit, se spală şi restul feţei. Nu se foloseşte săpun în acest scop. Obrajii se vor şterge cu prosopul ud, care se va folosi numai pentru aceasta situaţie. Regiunea din jurul nasului şi gurii se spală la sfârşit. În aceeaşi ordine se va produce şi uscarea.

O altă metodă presupune începerea îmbăierii cu spălarea feţeimicutului, înainte de a fi dezbrăcat pentru baie. În acest caz, se procedează la fel ca în cazul primei metode adică se spală mai întâi faţa cu un prosop destul de fin ud, fără săpun şi apoi se şterge prin tamponare uşoară cu colţul marcat al prosopului de baie. Urmează curăţirea nasului, urechilor, ochilor, după cum s-a descris anterior. După aceea se dezbracă copilul,are loc operaţiunea de muiat în apă, săpunit şi spălat în apă călduţă.

La sugarii foarte mici pentru a se evita răceala, se recomandă

săpunirea şi

spălarea în cadă, după ce s-a spălat separat faţa. Este categoric contraindicat a se spăla sau curăţi cu tampoane gura copilului. Mucoasa gurii este deosebit de sensibilă şi rănirea ei constituie o poartă de intrare pentru infecţii.

La sfârşit, părul copilului este pieptănat şi periat; apoi se trece la tăierea unghiilor. În timpul pieptănatului se încearcă desprinderea cojilor de pe pielea capului.

Pentru a le desprinde mai uşor, se va aplica cu câteva ore înainte pe pielea capului ulei din turte de măsline cu arome frumos mirositoare.

Dacă acest procedeu este

ineficient, se va aplica un unguent salic 1% după baie, care se va spăla la baia următoare. În ceea ce priveşte tăierea unghiilor, este indicat să se apuce vârful degetelor unul câte unul şi să se taie cu forfecuţa capătul liber al unghiilor. Se trece apoi la tăierea unghiilor de la picioare. Această operaţie de tăiere a unghiilor se face o dată la săptămână. În general, baia copilului nu trebuie să depăşească câteva minute. Este greşit obiceiul de a lăsa copilul să se joace în cadă. După baie, toate obiectele folosite vor fi curăţite şi puse ordonat la locul lor.

Urmează înfăşarea, care se realizează în raport cu vârsta şi gradul de dezvoltare al sugarului. Astfel, în primele săptămâni va fi înfăşat în scutece pentru menţinerea temperaturii corpului, pentru ca la 3 – 4 să se păstreze doar un scutec între picioare şi nişte pantalonaşi care să permită mişcările libere ale picioarelor. Pentru a permite mobilitate sugarului acesta poate fi introdus într-un sac de dormit.

Orice tehnică de înfăşat s-ar folosi, trebuie evitata ca umezeala să pătrundă în regiunile unde pielea copilului este deosebit de sensibilă şi anume: plicile inghinale

(cutele care apar deasupra coapselor, la îndoirea acestora), cutele coapsei şi regiunea posterioară a genunchilor.

De asemenea, trebuie evitată menţinerea umezelii de către foaia impermeabilă care se află sub corpul copilului. Rostul acesteia este doar de a împiedica pătrunderea umezelii până la saltea şi ca mărimea să nu depăşească 30/35 cm. La înfăşatul pentru plimbare, capetele foii impermeabile nu trebuie să se împreuneze pe abdomenul copilului, ci să ajungă cel mult până la şolduri, pentru a permite în felul acesta respiraţia pielii.

De asemenea, nu se vor folosi în mod sistematic pantalonii cauciucaţi sau din material plastic.

Înfăşatul micuţului până la 4 luni se realizează astfel: a. cămăşuţa de pânză şi pieptăraşul de bumbac, cu mânecile cămăşuţei introduse în mânecile pieptăraşului; b. boneţica de bumbac sau de pânză (în casă, la o temperatură de 20 – 22 0 se poate renunţa complet la boneţică), c. scutece pentru înfăşat, se întind pe masă în următoarea ordine: un scutec pătrat de finet bine întins, peste care se pune pânza cauciucată (se va renunţa la acesta, dacă pielea sugarului este iritată sau prezintă eczemă); deasupra se întinde scutecul pătrat din pânză; peste acesta se pune scutecul în triunghi, iar deasupra cel dreptunghiular din material absorbant. În timpul anotimpului rece, mai ales dacă temperatura camerei a coborât prea mult, se mai adaugă şi o păturică de molton sau de bumbac.

Iată cum se procedează: se îmbracă micutul cu cămăşuţa şi pieptăraşul, introducând mânuţa cu pumnul strâns în mâneca încreţită dinainte, având apoi grijă să fie bine întinse, să nu facă nici o cută, după care se leagă şiretul pe umăr. Se îndoaie partea inferioară, atât a cămăşuţei, cât şi a pieptăraşului peste regiunea ombilicală. Astfel îmbrăcat, copilul este culcat peste scutecele aşezate în ordinea indicată.

Se aplică dreptunghiul din material absorbant între picioarele copilului, în aşa fel încât el să acopere regiunea fesieră şi organele genitale, ajungând sub ombilic. Acest dreptunghi are rolul de a împiedica trecerea urinii spre regiunea ombilicală. Se petrece apoi colţul din dreapta al scutecului triunghiular spre partea stângă a copilului culcat,

după care se ridică colţul inferior între picioarele copilului; în momentul următor se petrece colţul din stânga spre partea dreaptă a copilului, unde se fixează. Se realizează astfel un fel de pantalonaş.

Urmează scutecul de pânză şi pânza impermeabila de sub el, aceasta panza nu trebuie sa tina rece micutului, care se înfăşoară în jurul triunghiului. În sfârşit, se petrece partea dreaptă a scutecului mare de finet spre partea stângă a copilului şi partea stângă peste partea dreaptă, fixându-se sus în dreapta la nivelul toracelui.

Partea de jos se întinde, se îndoaie apoi peste picioare, larg, fixându-se la spate. Se realizează un fel de plic, care permite mişcările libere ale picioarelor.

Înfăşatul sugarului după 3 – 4 luni. După această vârstă, evident dacă sugarul este bine dezvoltat, se simplifică metoda de înfăşat descrisă. După ce se îmbracă sugarul cu cămăşuţa şi pieptăraşul, se păstrează numai scutecul triunghiular şi dreptunghiular absorbant, care se folosesc după tehnica arătată, iar deasupra se îmbracă un pantalonaş din bumbac, scurt în anotimpul cald şi lung în anotimpul rece. O menţiune: pantalonaşii scurţi sau lungi nu vor fi fixaţi cu elastic, ci legaţi cu şireturi sau prinşi cu nasturi. Dacă pantalonaşii sunt scurţi, picioruşele trebuie neapărat îmbrăcate în şosete şi botoşei de bumbac.

După baie, mai ales dacă nu este prea cald în cameră, sugarul se înfaşă tot după metoda arătată la punctul 1, se fixează de a lungul corpului, cu ajutorul scutecului mare de finet. Copilul se poate introduce apoi într-un sac care se leagă la umeri.

Cum se îmbracă sugarul când este scos la plimbare. Sugarul mic se înfaşă aşa cum am arătat, deci tehnica înfăşatului nu suferă nici o schimbare. În plus, se adaugă o jachetă şi o bonetă de lână şi se introduce copilul într-un sac matlasat sau de lână, când este rece afară. În lipsa sacului se poate folosi un pled de lână. Sugarul mare este îmbrăcat într-un costumaş de lână (bonetă, jachetă şi pantalon) şi încălţat cu botoşei de lână sau ghetuţe puse peste ciorapi.

Iar în timpul verii, când este deosebit de cald afară, sugarul mai mare va fi îmbrăcat doar cu o jachetă cu bumbac şi pantalonaşi scurţi de bumbac prinşi în nasturi de jacheţică. Sub pantalonaşi se va menţine scutecul triunghiular sau dreptunghiular

atâta timp cât copilul se murdăreşte şi se udă spontan. Eventual, pentru scurt timp, se pot folosi şi pantalonaşi din material plastic.

Schimbarea acestuia este recomandată după fiecare masă deoarece prezintă avantajul că scaunele şi urina emise în timpul mesei nu vor murdării scutecele proaspete. În schimb, sugarii alimentaţi la sân în poziţie şezândă nu vor fi luaţi în braţe murdari; deci vor fi schimbaţi înainte de masă. De asemenea, vor fi schimbaţi totdeauna înaintea mesei şi niciodată după masă, sugarii predispuşi la vărsături şi regurgitaţii.

Mişcările la care sunt supuşi în timpul desfăşatului şi înfăşatului pot provoca vărsături acestor copii sensibili, cu stomacul plin.

Sugarul mic, cu atât mai mult cel mare, reacţionează prin plâns când este ud saumurdar. El plânge şi din alte motive, dar ori de câte ori copilul plânge, el este agitat din cauza umezelii din scutece.

Să presupunem că aţi desfăşat copilul şi l-aţi găsit ud. Îl veţi tampona până la uscare cu un colţ curat al scutecului lui, după care îl veţi înfăşa cu scutece curate.

Veţi şterge murdăria de pe pielea copilului tot cu un colţ curat din scutecele lui, după care îl veţi spăla cu apă călduţă şi săpun şi îl veţi tampona cu un scutec curat. Dacă sugarul prezintă o iritaţie în regiunea fesieră nu-l veţi spăla cu apă, ci cu ulei de măsline fiert şi răcit.

Pânza cauciucată se şterge cu un scutec curat. Din timp în timp, pânza cauciucată se schimbă şi se splaă cu apă şi săpun, şi cu o soluţie dezinfectantă, după care se pune la uscat.

Pudra de talc pulverizată fin prin părţile sensibile ale pielii are un efect calmant, de prevenire a iritaţiilor. Nu este indicat a se folosi pudra de tacl decât în măsura şi cantitatea cât să acopere pielea într-un strat foarte subţiere. Este greşită metoda de pudrare mai întâi a scutecelor şi apoi să înfăşaţi copilul. Nu folosiţi pudrele organice (făină, amidon), deoarece se descompun şi formează o cocă atunci când sunt ude.

De asemenea, curatenia rufelor sugarului, a scutecelor, are un rol esential in mentinerea sanatatii copilului. Datorita constitutiei inca fragile a copilului este predispus la tot felul de infectii.

Scutecele murdare, in afara de efectul iritant exercitat asupra pielii, constituie o sursa importanta de infectie. Din acest motiv, ele trebuie dezinfectate si spalate cu atentie.

Astfel, rufele copilului trebuie spalate zilnic, deoarece produsele excretate (urina si fecalele) se descompun si emana un miros urat si constituie o sursa de infectii.

Lectia 8 are in vedere, prezentarea de metode de masurare si verificare a cresterii in lungime si greutate a micutului. Pentru a pune in aplicare aceasta lectie este nevoie in primul rand de un cantar pentru a cantarii greutatea copilului cu regularitate, pe de o parte cat si felul cum acesta se dezvolta, pe de alta parte, in conditiile in care ratia zilnica de lapte este suficienta pentru buna sa dezvoltare. Daca se doreste sa se cunoasca cat a supt la un moment dat copilul, se procedeaza astfel: se va cantari copilul infasat inainte de a-l pune sa suga, dupa care se noteaza greutatea dupa care trebuie pus la supt. Imediat dupa ce a supt este cantarit din nou, fara a-i schimba scutecele. Se noteaza si aceasta greutate. Se scade dupa aceea greutatea copilului dinainte de supt din cea continuta dupa supt si astfel se va obtine cantitatea de lapte supta de copil.

Greutatea exacta a copilului se calculeaza dupa ce acesta a fost scos din scutece, in prealabil se pune acesta pe cantar si se face raportarea la greutateaanterioara.

Copilul se cantareste dimineata inainte de masa sau seara inainte de baie. Este indicat sa fie cantarit mereu la aceasi ora, niciodata dupa masa si pe cat in aceleasi conditii.

Copilul va fi cantarit regulat (saptamanal sau lunar), cantaritul zilnic nu este recomandat in conditiile de acasa. Specialistii recomanda tatalui micutului sa intreprinda un grafic de crestere a copilului care sa fie pastrat in arhiva familiei.

Graficul se compune din: cateva linii orizntale intrepatrunse de niste linii verticale. In stanga se consemneaza greutatea in grame incepand cu cea de la nastere, iar la baza, lunile pana la un an. Se insemneaza cu un punct greutatea din luna respectiva.

Prin unirea punctelor se obtine un grafic.

O curba ideala este cea uniform ascendenta, care nu deviaza brusc nici in sus nici in jos.

Medicii considera ca lungimea normala a copilului la nastere este in medie de 50 cm. Baietii ceva mai mult , fetitele ceva mai putin. Viteza de crestere a sugarului este foarte rapida pana la varsta de 1 an.

Lungimea micutului se va determina astfel: se intinde copilul pe masa in asa fel incat labele picioarelor sa ajunga exact la marginea mesei, iar la crestet trebuie fixata un punct de reper de la care se masoara distanta exacta de la marginea mesei pana la obiectul plasat la crestetul copilului, astfel s-a putut afla talia micutului.

Asadar aceste masuratori priveste cresterea micului in greutate si lungime, pana la varsta de 1 an. Daca se urmeaza o schema de crestere a micutului dupa anumite grafice reprezentand valorile medii si totusi micutul nu va creste dupa aceasta schema nu trebuie ridicata o grija daca copilul este sanatos.

In general ritmul de crestere este determinat de modul de alimentatie: copilul alimentat cu laptele de mama va inregistra o crestere regulata, o curba uniform ascendenta, decat cel alimentat artificial.

Iata un model ipotetic de crestere in medie lunar cat mai perfect al unui sugar sanatos: -

in primele patru luni este indicata o greutate de 700 g/luna,

-

de la varsta de 4 luni si pana la 8 luni va creste cu 450 g/luna,

-

de la varsta de 8 luni si pana la un an, cu 235 g/luna.

In mod normal, un copil trebuie sa creasca zilnic in medie cu: -

20g/zi in primul trimestru de viata,

-

15 g/zi al doilea trimestru,

-

10 g/zi in al treilea trimestru,

-

5 g/zi in al patrulea trimestru.

Greutatea de la nastere se dubleaza in luna a IV – a iar in a V a se tripleaza in jurul varstei de 1 an. Aceste cifre reprezinta valori medii si sunt doar orientative.

Cresterea in lungime este mai mare in primele luni. Mai jos unt prezentate cateva valori medii pentru cresterea in lungime pana la 1 an: -

in prima luna copilul va creste cu aproximativ 5 cm,

-

in a doua luna cu 3 cm,

-

in lunile a III a, a IV a, cu aproximativ 2 cm/luna,

-

in lunile a VIII a, XII, cu aproximativ 1cm/luna.

Insa datorita alimentatiei care prezinta tot mai multe concentratii de E-uri si alte substante artificiale, copii inregistreaza cifre medii apreciabile mult mai mari.

Deoarece cresterea copilului (atat cea ponderala cat si cea staturala), este, in primul rand, rezultatul unei alimentatii suficiente si echilibrate.

Lecţia 9 Tehnici de alăptare a micuţului.

De obicei, copilul suge fără efort însă anumite reflexe îi permit să apuce mamelonul în gură în orice poziţie. Odată prins, mamelonul este fixat între buze, împreună cu o anumită porţiune din jurul lui. În primul rând se realizează în gura copilului un spaţiu de aer rarefiat, prin închiderea gurii în faţă şi în spate (gura se închide posterior prin apăsarea bazei limbii pe cerul gurii), coborârea maxilarului inferior şi a planşeului bucal muşchiulos. Presiunea negativă realizată (un vid relativ) în gură are drept consecinţă umplerea cu lapte a canalelor de excreţie ale glandei mamare (sânului). În al doilea timp, maxilarele se apropie, exercitând o presiune atât de mare asupra căilor de escreţie, încât laptele pe care-l conţin este împins în gura copilului.

Urmează înghiţirea laptelului, care este legată de actul suptului şi de ritmul respiraţiei.

Alăptarea în poziţia culcat În prima zi de după naştere, imediat ce vi s-a încredinţat micuţul trebuie să îl alăptaţi. Vă culcaţi într-o parte, plasând în spate o altă pernă de sprijin, apoi vă igienizaţi mamelonul şi regiunea înconjurătoare cu apă călduţă dar (fiartă în prealabil), cu ajutorul unui tifon steril sau al unei batiste curate. Copilul este culcat pe braţul dvs uşor îndoit (braţul drept dacă sunteţi pe dreapta şi braţul stâng dacă sunteţi pe stânga). Capul copiului trebuie îndreptat, orientându-l în aşa fel încât gura lui să se afle în faţa mamelonului. Cu mâna liberă prindeţi sânul la baza mamelonului între degetul mijlociu şi arătător, apăsând uşor pentru a evidenţia mamelonul. Apropiaţi apoi mamelonul de gura copilului, care se deschide la atingerea cu acesta; odată cu mamelonul introduceţi şi o parte din areolă (regiunea pigmentată din jurul mamelonului). Pentru a nu-i împiedica respiraţia, apăsaţi sânul cu degetul arătător, evitând astfel astuparea nasului copilului.

Trebuie exercitată cu mare atenţie această tehnică de subt pentru că copilul, fiind obligat să respire pe gură, va scăpa sânul. În cazul în care copilul nu dă semne că ar vrea să apuce mamelonul, stoarceţi puţin laptele în gura deschisă, ceea ce îi va provoca reflexul de sugere.

Alăptarea în poziţie şezândă După încheierea perioadei de lăuzie se poate alăpta în poziţie şezândă, cât mai comod posibil. Această poziţie solicită alcătuirea unui program zilnic, cu suptul la ore fixe şi cu toate celelalte îngrijiri acordate copilului intercalate între mese (plimbarea, baia, spălatul rufelor etc).

Dacă copilul s-a născut cu o greutate medie de 3000 – 3200 g este indicată alăptarea de 6 ori pe zi, la un interval de 3 ore şi jumătate, începând de la ora 6 dimineaţa şi terminând la ora 23:30 când copilul va primi ultima masă.

Dacă copilul este mai mare şi este sănătos, i se poate administra numai 5 mese: fie prin suprimarea celei de la ora 23:30 fie, mai bine, prin mărirea distanţei dintre mese la 4 ore (în acest ritm, ultima masă va fi la ora 22:00). La prematuri şi la nou – născuţii la termen care prezintă dificultăţi de alăptare, cu avizul medicului, se pot da 7 mese la interval de 3 oare (de la 6 dimineaţa până la 12 noaptea).

Este foarte important ca alăptarea copilului să se realizeze la ore fixe şi fără deviere de la programul fixat. Deoarece respectând un anumit ritm precis se va creea o ordine în viaţa copilului dar şi a mamei, existând astfel timp de odihnă cât şi de alte treburi.

A alăpta la ore fixe nu înseamnă că s-ar putea întâmpla ceva deosebit dacă copilul va aştepta 5 – 10 minute la una, două din mese. Nu trebuie renunţat nici la pauza din noapte, deoarece această pauză care există între 6 şi 9 ore, este extrem de necesară pentru refacerea forţelor mamei şi copilului. Dacă veti ceda agitaţiei copilului din primele zile după naştere şi îl veţi alăpta câteva nopţi la rând, copilul se va obişnui să sugă noaptea şi veţi fi trezită din somn noapte după noapte, timp de luni de zile.

Trebuie înţeleas, că necesitatea copilului de a fi alimentat din 3 în 3 ore este fiziologică, ca o consecinţă a golirii stomacului, aşa încât, dacă sugarul plânge şi se agită

la acest interval, nu trebuie să se creadă că este vorba de o simplă încăpăţânare. Cu cât copilul va creşte în vârstă cu atât mai rar se va semţi această senzaţie de foame.

Unii medici prescriu o schemă „flexibilă” a meselor adică un orar cu pauze variabile între mese. Aceasta nu înseamnă că trebuie să alimentaţi copilul ori de câte ori plânge, deoarece sugarul plânge şi din alte motive decât de foame. Drept consecinţă a aplicării acestui sistem ar trebui să alăptaţi copilul mai tot timpul, neglijând celelalte ocupaţii.

Reguli de administrare a laptelui din sân copilului a. Durata meselor trebuie să fie în jur de 10 – 15 minute şi în nici un caz să nu depăşească 20 de minute. De asemenea, nu trebuie permis copilului să adoarmă cu sânul în gură. Este indicat ciupirea uşoară de obraji, sau de vârful picioarelor sau de năsuc, pentru al obliga să sugă tot timpul. b. Dacă veţi permite copilului să doarmă cu sânul în gură, se va crea un reflex condiţionat, adică el va dormi de fiecare dată când va avea sânul în gură. Într-un fel, reflexul de sugere va fi, mai mult sau mai puţin, anihilat şi se va întâmpla următorul lucru: după ce aţi pus copilul la sân va adormi după câteva mişcări de supt, iar în momentul în care îi veţi scoate sânul din gură va ţipa de foame. c. Mamelonul nu trebuie morfolit în timpul perioadei de subt deoarece el este deosebit de sensibil în această perioadă. În cazul în care mamelonul va fi morfolit ore întregi, pe mamelon vor apare crăpături, care sunt şi foarte dureroase şi constituie totodată o poartă de intrare pentru microbi.

Glandele mamare constituie un organ care produce cu atât mai mult lapte, cu cât este mai solicitat. Cu cât copilul va suge mai bine şi mai mult va goli şi mai bine sânul, cu atât glandele mamare vor secreta mai mult lapte.

Este recomandat să se ofere copilului câte un sân la fiecare masă; dacă a supt la prima masă din cel stâng, va suge la masa următoare din cel drept şi aşa mai departe. În acest fel sânii vor fi bine goliţi. În primele două săptămâni de viaţă este foarte indicat, uneori, să se pună copilul să sugă la ambii sâni la fiecare masă, în special atunci când secreţia lactată nu s-a instalat încă din abundenţă.

Din studiile specialiştilor, s-a constatat că în mod obişnuit, în a 3 a sau a 4 a zi după naştere are loc aşa – numita „furia laptelui” sau „suirea laptelui” care evidenţiază umplerea sânilor însoţită de o uşoară roşeaţă. Dacă aceasta nu se produce sau se produce insuficient, sânii rămân moi, iar secreţia de lapte este deficitară. Instalarea secreţiei lactate este rezultatul unei transformări hormonale foarte complicate în organismul femeii, având legături strânse cu sistemul nervos. De aceea, este recomandat în cazul în care există o dovadă certă a unei secreţii insuficiente, să se pună copilul să sugă concomitent la ambii sâni la aceeaşi masă. În cazul în care se oferă copilului ambii sâni la o masă, sânul care s-a dat primul la supt la o masă va fi al doilea la masa următoare. Al doilea sân va fi mai puţin golit decât primul, deoarece puterea de sugere a copilului scade cu cât el este mai sătul, iar laptele se obţine mai uşor la începutul subtului şi mai greu pe măsură ce sânul se goleşte. Din acest motiv, se recomandă această alternanţă la fiecare masă.

După fiecare masă trebuie controlat dacă sânii au fost complet goliţi prin supt, iar dacă nu au fost goliţi, îi veţi stoarce până la ultima picătură de lapte. Atenţie, numai sânii complet goliţi fabrică lapte din abudenţă.

Sugarul nu va extrage laptele din sân conform unor indicaţii medicale ci el îşi va lua cantitatea de lapte pe care trebuie să o sugă. Dacă mama are lapte suficient, sugarul îşi va lua raţia necesară creşterii şi bunei dezvoltări, această cantitate fiind reglată de cele două senzaţii instinctive: senzaţia de foame şi cea de saţietate. În primele zile de viaţă, cantităţile ingerate sunt foarte reduse. Însă în zilele următoare, cantitatea de lapte suptă creşte pe măsură ce secreţia sânilor devine mai bogată şi forţa de sugere tot mai mare. Variaţiile mari în ceea ce priveşte cantităţiile de lapte secretate, ca şi cele ale puterii de sugere a sugarilor, au făcut necesară stabilirea, în linii mari a unor cantităţi medii pe care trebuie să le primească sugarul în 24 de ore, pentru buna sa dezvoltare şi pentru o creştere cât mai armonioasă.

Cantităţile medii de lapte de mamă, exprimate în mililitrii, pe care trebuie să le primească un nou – născut în 24 de ore, în prima săptămână sunt următoarele: -

în a 2 – a zi după naştere: 70 ml, această cantitate fiind repartizată la 6 mese şi ar reprezenta 10 ml/masă;

-

în a 3 – a zi: 120 ml, adică 20 ml/masă;

-

în a 4 – a zi: 180 ml, adică 30 ml/masă;

-

în a 5 – a zi: 270 ml, adică 45 ml/masă;

-

în a 6 – a zi: 360 ml, adică 60 ml/masă;

-

în a 7 – a zi: 420 ml, adică 80 ml/masă;

-

în a 8 –a zi: 480 ml, adică 80 ml/masă.

Aceste cifre sunt relative şi trebuie evidenţiat că sugarul nu le cunoaşte când suge şi deci nu se orientează după ele. El nu suge aceeaşi cantitate la fiecare masă şi nici exact aceeaşi cantitate în fiecare zi. Însă mama copilului este bine să cunoască aceste cifre pentru a-şi face o reprezentare situaţiei când se iveşte o lipsă de creştere a copilului prin cantitatea insuficientă de lapte ingerată 27.

Cap. V. Concluzii

Se poate stabili relativ uşor, dar ţinându-se cont de vârsta de 6 săptămâni, că un sugar sănătos are nevoie de o cantitate de lapte egală cu 1/5 din greutatea sa, iar între 6 săptămâni şi 4 luni de o cantitate egală cu 1/6 din greutatea sa, iar între 4 şi 7 luni de o cantitate egală cu 1/7 din greutatea sa. Calculul este simplu dacă se cunoaşte greutatea copilului. Spre exemplu, un sugar cântăreşte la 3 luni 5400 g, el va avea nevoie la această vârstă de o cantitate egală cu 1/6 din greutate (5400 g : 6 = 900 g). Ceea ce înseamnă că sugarul ar trebui să sugă în medie 900 ml/zi, adică 150 ml /masă.

27

Lucrarea transmite cititorului

multiple conştiinţe în lupta contra obezităţii,

inclusiv femeilor gravide aflate în etapa în care ele trebuie să menţină greutatea ideală atât pentru sine cât şi pentru viitorul nou – născut.

Pentru ceilalţi cititori aflaţi într-o continuă luptă cu greutatea corporală, lucrarea de faţă doreşte să comunice, că primul pas care trebuie făcut împotriva obezităţii, este de natură mentală şi în acest caz cititorul va trebui avizat să asimileze informaţia din această carte electronică recepţionând mesajul la nivel de celulă, care se va procesa prin spectrele de energii adecvate prin intermediul cărora individul reuşeşte să-şi reprogrameze metabolismul conform acestei viziuni revoluţionare de slăbire prin activarea receptorilor de frecvenţă celulară capabili mai apoi să emită si să transmită mesajul stării metabolice prin care organismul slăbeşte de la sine.

BIBLIOGRAFIE

Adrian N. Ionescu

Gimnastica medicală, Editura All, Bucureşti, 1994

Barry, Atkinson

Obezitatea între a fi sau a nu fi, Editura Alex – Alex, Bucureşti, 2001

Carmen, Şerban

Kinetoprofilaxie primară – Biologia condiţiei fizice , Editura Universităţii, Oradea, 2002

Cordun M.,

Kinetologie

medicală.

Bucureşti,

Editura

Axxa,

1999

Constantin, Arion

Obezitatea la sugar, copil şi adolescent,

Dimitrie, Dragomir

Editura Medicală, Bucureşti, 1983

Dan, Peretianu

Echilibru energetic şi obezitatea, Editura All, Bucureşti, 2009

Dorina, Flora

Tehnici

de

bază

în

kinetoterapie,

Editura

Universităţii, Oradea, 2002

D. Lacatîş,

Obezitatea, Editura Junimea, Iaşi, 1978

Gh. Creţeanu

Earl, Mindel

Biblia vitaminelor, Ed. Elit, Iasi, 1991

Elena, Chiţimia,

Puericultură şi pediatrie, Editura Info – Team,

Vladimir, Mihăilescu,

1997

Letiţia, Popovici Emil, Căpraru

Mama si copilul. Editia a VI-a (revizuita), Editura Medicală, Bucureşti, 2010

Emil, Bittman

Homeostazia – echilibrul vieţii. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978

Fraga, Paveliu

Supraponderalitatea

şi

obezitatea,

Editura

InfoMedica, Bucureşti, 2007

Ginetta, Stoenescu

Obezitatea şi combaterea ei, Editura Stadion,

Petre, Radovici

Bucureşti, 1972

Gheorghe, Dumitru

Sănătatea

prin

sport

pe

înţelesul

fiecăruia,

Federaţia Română pentru Toţi, Bucureşti, 1997 Michel, Montignac

Obezitatea

la

copii,

metode

de

prevenţie

şi

tratament. Editura Litera, Bucureşti, 2010 Mircea, Geormăneanu,

Pediatrie, partea I, Editura Didactică şi

Ioan, Muntean

Pedagogică, Bucureşti, 1997

Paula, Kelly

Îngrijirea copilului în primul an de viaţă - Ghid ilustrat pas cu pas pentru tinerii părinţi, Editura Meteor Press, 2007

Razvan Priscu,

Ingrijirea si cresterea sugarului, Ed. Medicala,

Nahum Salzberg

1975

Raymond, Francis

Niciodată

nu

vei

mai

fi

obez,

Editura

All,

Bucureşti, 2007

Victor, Duţă

Cum să scăpăm de obezitate: metode eficiente de slăbire pentru copii, femei, bărbaţi, tineri şi bătrâni. Editura Andreas Print, Bucureşti, 1990

Vasile, Niţescu

Adolescenţa, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. 1985

Zorca, Giurculescu

Programe de gimnastică medicală, Editura

Dumitru, Cristea

Stadion, 1974

Constanţa, Constantinescu Ştefan, Costea