4
Copyright UN
Fenomenul de senzaţie deja – vu sau fenomenul care ne face călători în trecut, unde trăirile pe care le însuşim cu nivelul proceselor psihice, permit oamenilor să retrăiască evenimente care s-au derulat în trecut. Mulţi dintre noi avem un deja – vu, de multe ori, chiar fără să conştientizăm, pur şi simplu ajungem să retrăim evenimente în preajma noastră care s-au derulat în trecut şi nu rare ori ne asaltează instantaneu în viaţa de zi cu zi. De câte ori ni s-a întâmplat să revedem la televizor, imagini retrospective ale unor meciuri excepţionale ale naţionalei de fotbal a României! In acest context, fenomenul deja – vu nu este numai un simplu moment de retrăire retrospectivă a unor evenimente de glorie sau de succes din existenţa noastră individuală şi /sau socială, sportivă, academice . culturale sau de altă natură este si un fenomen de redescoperire a simturilor şi percepţilor viitoare care tapetează formele de idei care sustin o realitate viitoare estetică. Se poate considera că fenomenul deja – vu este un conglomerat de procese psiho – cognitive care se declanşează odată cu retrăirea momentului la nivelul senzaţiilor olfative, sau de orice altă manieră, ne stimulează zona psihoelectrică a creierului care ne determină o reverire plăcută, de veselie, un fel de trezire a conştinţei personale şi de extindere a minţii, creind instant o undă de psihoteleportare în acele amintiri ale timpului. În acest context, se poate considera că în interacţiunea noastră cu elemente ale mediului natural, relicve ale istoriei, monumente de artă, geoglife, elemente sacre, etc ne fac , să vibrăm şi după capacităţiile fiecăruia, să avem trăiri extrasenzoriale pentru manifestarea fenomenului deja - vu.
În univers totul se conservă prin reteaua de filamente a Fiintei Terrei, care se manifestă ca o bibliotecă de date cuantice, energetice în jurul Soarelui nostru planetar. Acesta comunică sau conexează cu Soarele Galactic care este Biblioteca universală ce ne pune la dispoziţie toate datele cuantice despre cei
care au existat şi continuă să existe pe Planeta Pământ. Toate aceste date sunt perceptibile simţurilor noastre prin corpurile subtile cu care interacţionăm în energiile mediului si ale sufletelor din jurul nostru. De regulă, o senzatie de comprimare si apasare indica incompatibilitate sau energii mai putin benefice, in vreme ce senzatiile de dilatare si uşurare denota mediu favorabil şi totodată o sincronizare perfectă cu filamentele luminoase ale dimensiunilor astrale superioare în care se crează o intersecţie între timpul neliniar cu timpul liniar creind ţesătura de probabilităţi şi oportunităţi de manifestare în faţa momentului secvenţial prezent. Acestă realitate temporală se depozitează ca o linie temporală cu care putem avea o legătură perceptibilă daca vom interpreta corect, unitatea de gravitaţie locală, care se racordează la mandalele energetice ale locului, cu ajutorul cărora se deduce unităţiile de timp universal sau sideral prin racordare la unitatea gravitaţiei temporale locale din prezent, capabilă sa înregistreze în sistemul entropic din preajmă, semnalele senzorilor de ceas universal, de cesiu ale unei realităţii entropice care s-a derulat sau urmează să se realizeze într-un viitor. În acest context, timpul universal nu trebuie să difere de orologiul Pământului. Orologiul pământului a fost explicat ca însoţind rotaţia sa astfel încât 24 de ore universale să nu difere de perioada de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui. În această direcţie ar mai fi de adăugat că unitatea de măsurare a timpului în secolul trecut se realiza printr-o referinţă de raportare la fracţiunea anului tropic aferent epocii anilor 1900, adoptat din anul 1956. Era cunoscut ca timpul efemeridelor unde mişcarea Lunii era mai rapidă. Începând din anul 1984 scara de timp a efemeridelor a fost înlocuită cu scara de timp bazată pe etaloanele cu cuarţ. De asemenea după anul 1999, scara de timp care numără anii la unele culturi are o altă semnificaţie iar la altele o cu totul alta. De exemplu, la musulmani anul 2000 începe în anul islamic 1421, iar la evrei în anul 5760...În acest context, imaginarea unei conexiuni spaţio-temporale în diferitele teorii şi culturi privind determinarea mărimilor spaţiale şi ale celor temporale arată că etaloanele de timp nu au putut fi conservate într-un muzeu al unităţilor de măsură în care unităţile fundamentale să reflecte perfect ciclicităţile vieţii. Stai şi asculţi freamătul pietrelor care încep să îţi vorbească despre trecutul acelui loc, auzi scârţâitul de scândură veche, expresie a rămâşiţei unei case, mori care îţi declanşează, senzaţia simţurilor perceptibile, sau simţi adierile fumului de pilostri ale tuciurilor ce parcă fumegă din trecutul îndepărtat şi vibrează în preajma naturii până în prezent. Care să fie explicaţia ştiinţifică a fenomenului deja – vu? Memoria socială şi energetică a unor asemenea locuri se manifestă la nivelul trăirilor şi percepţiilor noastre umane, când ne situăm pentru un moment în preajma unor asemenea locuri incarcate sau înmagazinate de energia trecutului încă capabile să emită şi să recepţioneze în fiecare dintre noi, vibraţile locului
care realizează o conexiune perfectă cu timpul sideral în care spaţiul – timp tinde să evolueze în spirală prin interacţiunea cu Conştiinţa care crează direcţile sau linile temporale care se vor materializa şi vor configura potenţialitatea din spaţialitatea prezentă şi viitoare. Spunem în acest caz că matricea evenimentelor care s-a manifestat prin spirala timpului trece prin punctul care exteriorizează realitatea prezentă sau viitoare prin formele geometriei sacre care corelează cu formele de geometrie sacră precum rămăşiţele de patrimoniu de la Sarmizegetusa Regia, ce cristalizează sistemele de orânduire care au guvernat cândva odată lumea prin priceperea şi măsurarea trecerii timpului. Pentru sănătatea corpurilor subtile este necesar să întreţinem sisteme de credinţă pozitive, ce promovează starea
de bine a sufletului şi adevărul existenţei sale pentru manifestarea darurilor Divine de bucurie, abundenţă, sănătate vibrantă, creativitate nelimitată şi Unime cu Dumnezeu. Configurarea în armonie a tuturor lucrurilor fie chiar aparţinând amintiri ale unui trecut derulat şi conservat prin monumentele de artă păstrează perfect memoria
locurilor, reliefată prin prezenţa caselor de sindrile – monument restaurat ,prin care imaginea trecutului se arhivează şi depozitează la faţa locului în arhiva culturală ambientală a parcului pentru a fi cunoscută generaţiilor viitoare ca o formă de valoare temporală înmagazinată şi reliefată prin diferite valori etno – culturale şi tradiţionale, mestesuguri realizate la faţa locului care fac o legătură preţioasă în devenirea noastră socială. Întrepătrunşi de valorile autentice ale trecutului medieval, adevărate punţi în materializarea valorilor culturale rustice si ecologice viitoare intr-un context de temporalitate care se impune în acord cu mediul şi capacităţile de funcţionare armonioase ale oamenilor în societate. Între toate acestea compoziţia noului centru cultural se delimitează de cele vechi, medievale pe anumite porţiuni spaţio-temporale ce delimitează anumite artere fundamentale ale oraşelor româneşti. Cultura medievală urbanistică, explica întemeierea oraşelor sau a aşezărilor în funcţie de satisfacţia a trei necesităţi fundamentale, cum ar fi: a) elementele de origine ale aşezărilor omeneşti, b) hrana, c) apărarea, d) schimbul de mărfuri posibil de realizat într-o regiune pre-existentă, situată de regulă de a lungul unei căi comerciale cu observaţia ca locul de schimb să nu fie determinat de circulaţie ci doar prin întreruperea circulaţiei în puncte obligate precum: trecerea unei ape, la o bifurcaţie de drumuri, la confluenţa râurilor, în locurile de popas ce erau aşezate la distanţe ce puteau fi străbătute pe durata unei zile. Din punct de vedere al acestor condiţii fundamentale, atestările documentare medievale indică în aşezarea Piteştilor ca factor primordial în geneza acestuia cu predominanţă funcţia de Popas, în zilele noastre cunoscută prin cea de Popasuri turistice, dar şi de schimb de mărfuri cât şi împrospătarea merindelor. Bănuim că această din urmă funcţie (împrospătarea merindelor) se
referea la nucleul urbanismului medieval care s-a perpetuat în timp în toate construcţile medievale cu păstrarea pivniţelor ce reflectau gama stilistică urbanistică a secolului XIX – lea. Cum ar fi de exemplu apariţia curţilor boiereşti în zona străzii 1 Mai avea ca drept punct de reper nucleele de pivniţe înalte existente pe str. 1 Mai nr. 4 dărâmată în anul 1975 şi str. M. Kogălniceanu, nr. 16 prin identificarea caselor boiereşti ale lui Mareş Băjescu. Sau amplele pivniţe boltite şi dispuse pe toată lungimea clădirii fiind situate la casele de pe str. 1 Mai, nr. 8 şi Gheorghe Lazăr nr. 40 de asemenea, dărâmate în anul 1975, în cadrul cărora se practica negoţul cu vin. Aceste străzi au grupat gospodările orăşenilor care erau dispuse paralel cu Lunca Argeşului cât şi parlel cu axul comercial al Oraşului Medieval Piteşti, cum ar fi str. 1 Mai denumită în trecut „uliţa grecilor” şi „uliţa boierească” care se prelungea până în str. Egalităţii cât şi jumătate din strada dinspre Nord. Grupările de case boiereşti sunt consemnate pe str. 1 Mai în preajma acestora fiind atestată şi ridicarea Bisericii Buna Vestire, zidită în anul 1564 de marele logofot Ioan Norocea. În sec al XVI – lea pe această stradă se stabileşte o colonie grecească, consemnată documentar în jurul anului 1500, de unde şi denumirea veche a străzi „uliţa grecească” iar numele Bisericii Buna Vestire era consemnat în sec al XVIII – lea drept „Biserica din Greci”. Uliţa boierească se continuă cu alea casei Brătienilor din str. 1 Mai , nr 4, 27 şi 29 intercalate cu casele de negustori şi meşteşugari dispuse conform parcelărilor încredinţate de cartierele de locuinţe ale oraşului vechi strămutate ulterior până la incinta spitalului judeţean actualul spital de diagnostic. Poziţionarea geografică a oraşului medieval Piteşti se remarcă privilegiat şi în cadrul reţelei de drumuri de tranzit internaţional prin care se realiza comerţul de tranzit organizat în bună parte de negustorii italieni. O direcţie a comerţului de tranzit către aşezările medievale ale Oraşului Piteştiului proveneau tocmai de la Liov, Suceava pe Dunăre şi până la Marea Neagră unde negustorii genovezi au mijlocit o bună perioadă de timp comerţul dintre ţările apusene şi ţinuturile stăpânite de Hoarda de Aur. În oraşul medieval Piteşti, artera de astăzi cunoscută ca şi Calea Bucureşti este considerată un ansamblu urbanistic reprezentativ pentru arhitectura timpurilor prezente fiind catalogată în istoria contemporană ca printre cele mai de seamă realizări contemporane pentru că cele două tronsoane ale bulevardului sunt separate în cele din urmă de o stradă principală care susţine reţeaua rectangulară ce constituie reţeaua de străzi ce se ramifică până în Calea Exerciţiului. Importanţa în istoria urbanismului românesc este crucială atât pentru timpurile medievale care s-au scurs cât şi pentru contemporanitatea prezentă şi viitoare pentru că înfăţăşează din punct de vedere urbanistic, haina adoptată de gustul epocii de a lungul timpului de Oraşul Piteşti.
Analizele întreprinse în această parte a reţelei de străzi indică o prelungire a arterelor de tranzit prin legături stradale cu centrele de schimb. Fiind privite în istoria medievală urbanistică ca un vast sistem vascular al oraşului ce completa imaginea urbanistică medievală a Oraşului Piteşti în jurul Curţii Domneşti. Ştim că de a lungul timpului, Oraşul Medieval Piteşti s-a dezvoltat printr-o succesiune de terase paralele cu Lunca Argeşului. Aceasta a permis înflorirea activităţilor de meşteşuguri şi negoţ prin parcelări de insule comerciale cum a fost cea cuprinsă dintre străzile Doamna Bălaşa şi Şerban Vodă. Aceasta concentra activităţi intense de negoţ cu vaduri comerciale considerabile delimitate de circumferinţa spaţiului insular. În cadrul acestor spaţii se vindeau mărfuri cu provenienţă din oraşele Botoşani, Craiova şi Sibiu. În cadrul aceloraşi străzi erau concentrate şi meşteşugurile de lux , băcăniile şi boiangii, toate desfăşuraru activităţi cu un înalt grad de prelucrare meşteşugărească. În preajma acestei aşezări este menţionată şi Biserica Sf Vinere aproape de stradă cu colţul de sud – vest cu incintele dezvoltate pe laturile de est, nord şi vest. Aici existau chiliile ce au funcţionat în prima jumătate a secolului al XIX – lea alături de Şcoala Domnească înfiinţată înainte de anul 1753 aşa cum se arată printr-un Metoh al Episcopiei Argeşului, „ că pentru localizarea chiliilor şcolii şi a hanului era indicată gârla ce curgea pă sub prăvăli fiind vorba de Gârla Scoroboaiei, care izvora din malul celei mai înalte terase şi traversa terenul fostului Schit Buliga ce trecea în diagonală pe sub prăvăliile străzilor Doamna Bălaşa şi Şerban Vodă, ocolind prin Nord incinta Bisericii Sf. Gheorghe de unde curgea spre Argeş de a lungul străzilor Industriei şi Râurilor ”. Pe str. Sf. Vineri ar fi existat o comunitate de pescari care ar fi dat şi denumirea străzii de Pescărie. Toate acestea au fost consemnate de hărţile întocmite pentru Ţările Româneşti între anii 1790 – 1791 care delimita Oraşul Piteşti Medieval prin două axe principale care intersectează toate punctele cardinale ale Regiunii precum: a) axa traversează Piteştiul prin drumul Curtea de Argeş – Sibiu din care se ramifică celelalte drumuri prin Bascov către Dealul Negru, traversează într-un mod unic regiunea de sud – vest a Oraşului Piteşti prin Cartierul Craiovei. Harta austriacă arăta că drumurile care se ramifică prin Bascov fac o legătură cu Oltul prin Deduleşti şi Ostroveni fiind confirmate şi de harta rusă. În aceste aşezări ajungeau produsele agricole din zona Drăgăşanilor urmau drumul Topanei pentru a fi comercializate în târgurile Piteştiului, precum vite care se creşteau în zonele de dealuri cuprinse între Argeş şi Olt la sfârşitul secolului al XVIII – lea. Regiunea în această parte de geografie teritorială se constituie ca o formă de streşină ca punte de trecere spre Câmpia Munteniei unde interferează geografia teritorială cu dispunerea şi alcătuirea formaţiunilor climatice ce caracterizează hărţile surselor de viituri ale Regiunii. Traversând dealurile de la
Curtea de Argeş unde altitudinea este de 7800 m ajungem mai apoi dinspre Sud până la linia CFR unde se atinge cota de 25 – 30 metri. Drumul se continuă până la altitudinile de 750 metri întâlnite în localităţile în care înălţimea acestora ia forma unor albii largi cum sunt localităţile Deduleşti şi Mirceşti. b) Axa nord – vest traversează gârla Trivale urmând drumul care merge spre Câmpulung. Harta Szathmary consemnează un cătun amplasat pe maul stâng al pârâului Trivalea, pe marginea drumului orientat spre vest , iar în nord – vest face legătura cu drumul spre Dealul Negru prin Valea Cotmenei. Loc unde a existat amplasamentul unui cătun aferent Mânăstirii Trivalea, ambele aparţineau Mânăstirii Cotmeana încă din sec al XV-lea când este atestată domnia lui Vlad Călugărul, aşa cum reiese din hrisovul dat de Alexandru Iliaş în 13 octombrie 1617. În lumina datelor de mai sus, Str. Trivale este înfăţişată în toate planurile vechi ale Oraşului Piteşti începând cu anul 1791 din sec al XV – lea. Axa nord - vest se prelungeşte până în Sud în direcţia Prundului, aproape de Pârâul Geamăna. Axa trece prin Calea Bucureşti, traversează Râul Argeş spre Câmpulung cât şi alte trasee configurate de hărţi de altă naţionalitate decât cele menţionate din anul 1791. Sursele documentare atestă că hărţile au naţionalitate rusească. Potrivit hărţilor din planul Szathmary, Oraşul Medieval Piteşti este delimitat la Sud de Satul Prundu despărţit de Gârla Geamănei fiind delimitată de gospodării şi regiunii de livezi cât şi o suprafaţă albă mărginită la vest de drumul care face legătura cu Târgul din Vale. În partea de Nord a Oraşului Piteşti unde există perimetrul actualelor străzi Tudor Vladimirescu, Fraţii Goleşti şi până la Oborului au fost găsite vestigii datate din perioada romană apaţinând sistemului de fortificaţie „ limes transalatanus” . În această regiune cercetările arheologice fac trimitere la o posibilă amplasare a noilor curţi ale lui Neagoie Basarb, în apropiere de gura Geamănei, unde se delimitează şi metohul cât şi locul cu morile dăruite Mănăstirii Curtea de Argeş de Neagoie Basarab. În vecinătatea morilor de apă s-au exercitat activităţi de tăbăcărie favorizate de amplasamentul activităţilor meşteşugăreşti în prejma apelor râului care justifică totodată şi amplasamentul traseului de străzi precum, str. Industriei şi str. Râurilor care a condiţionat ulterior apariţia Târgului de pe maul Argeşului. Târgul era amplasat aproximativ pe bisectoarea unghiului alcătuit de drumurile spre Câmpulung – Bucureşti iar în partea opusă de drumurile Slatina – Giurgiu. Târgul din Vale a creat legătura principală cu piaţa Sf. Gheorghe prin strada denumită Târgu de afară din anul 1885 care poartă astăzi două nume: Teiuleanu şi Tg din vale. Amplasamentul a dicatat ulterior desfăşurarea traseului de străzi Brâncoveanu prin legătura directă cu Sf. Vinere precum şi cel al reţelei de străzi care asigură comunicarea cu Calea Craiovei, respectiv străzile Oborului, Banu Mărăcine, C.A. Rosetti şi Bolintineanu.
În cadrul hărţilor ruseşti, Piteştiul dispune de drumurile de tranzit prin arterele care ies din Sf. Vinere. De aici se ramifică arterele de circulaţie spre Sibiu prin Curtea de Argeş pe traseul Căpăţâneni – Pământeni – Tiţeşti şi Câineni. Iar pe de altă parte se realizează şi o legătură cu Valea Oltului în direcţia Dealul Negru care străbate Văile Bascovului şi Topologului coborând spre Ostroveni pe malul drept al Oltului. De a lungul drumului ce intersectează Calea Bucureşti chiar la ieşirea din Piteşti, harta rusă prezinta cu litere cursive „ Târgul Dealului” care este indicat ca drept aşezare situată pe malul stâng al Argeşului fiind situat la Poalele Dealului Piteştilor menţionată documentar în partea de deal aferentă văii Argeşului ce străbate localităţile: Valea Mare, Târgu din Vale şi Ştefăneşti. Târgul Dealului ar fi fost atestat atât de străvechi chiar înainte de întemeierea Piteştilor. Drept pentru care toponimul a fost consemnat timp de şase secole în planşa nr. 38 din Harta României, întocmită de profesorul M.D. Moldoveanu realizată după împărţirea administrativă realizată între anii 1928 – 1929. Târgul Dealului este atestat documentar şi prin intermediul însemnărilor lui Virgil Drăghiceanu care face referire la acesta prin atestarea Crucii lui Matei Basarb ce devine un reper geografic important pentru vinăriciul domenesc. Crucea era amplasată în anul 1911 la poalele dealului Piteştilor unde timp de sute de ani călugării Mânăstirii Câmpulung se adunau în fiecare duminică. Amplasamentul menţionat evidenţia totodată şi existenţa unei instituţii domneşti şi bisericeşti cu un rol important în comerţul cu vin nobil. Amplasamentul urbanistic medieval se extinde până în apropiere de zona Morilor consemnate documentar de a lungul Argeşului şi până la gura Geamănei unde se aflau Morile din jos cât şi Morile din sus. În această regiune exista un târg al făinii în care se făcea comerţ de vite atestat într-un act la 6 mai 1811. Tot în acest târg se vindeau şi produsele de tăbăcărie. Morile sunt consemnate prin hirsovul mănăstiresc din 11 iulie 1519 care situa amplasamentul metohului ca având hotarul: „de la morile de jos la vale, pe Râul Iazului, iar pe uscat din josul morii, în jos, 100 de paşi, până la Plopşor şi de aici urmează ţărmuraşul până la Salce şi de la Salce peste deal în gura vâlceluşei, se continuă drumul cu morile de sus, în sus 20 de paşi, iar de aici tot mai în sus , 20 de paşi până la vâlcea în jos la pisc şi de la pisc la vale în subobrejă până ce se împreunează cu hotarul de la vâlceluşa de jos.” Hotarele Piteştiului sunt susţinute şi de o danie al lui Radu de la Afumaţi şi Vlad Vintilă aducând precizări suplimentare în delimitarea hotarului. Acesta arată că Mănăstirea de la Gura Geamănei îşi exercita proprietatea asupra celor două mori de la Piteşti atestate în hrisovul din 9 februarie 1524 care sunt menţionate sub formula: „să aibă a ţine şi două mori la Piteşti cu toate locurile
lor împrejur.” Această danie întăreşte delimitarea hotarului faţă de metohul şi a locului cu mori astfel: „pe din jos de Piteşti, de la moară şi nu morile din jos pe Râul Iazului în jos, iar pe uscat de la moara din vale, în jos 100 de paşi până la Plopşor...... iar de aici de la moara din sus de la plopul curţii.” Vlad Vintilă prin dania sa către Mănăstirea Argeşului din 15 aprilie 1533 arăta că: „metohul şi locul cu morile se cheamă locul Geamăna şi să fie din jos de Piteşti.” Se face totodată referire şi la Râul Iazului ca dinspre moară în sus, de la gardul curţii în sus, 20 de paşi. Aşadar, potrivit planului Szatmary, pârâul Geamăna este indicat ca fiind „Râul Iazului” iar vâlceluşa ar fi fost afluentul Geamănei care traversează satul Geamăna mică astăzi Turceşti. Desemnarea hotarului în această parte a oraşului este descrisă prin două ramuri care se întâlnesc la „ gura vâlceluşei” adică unde se realizează vărsarea pârâului în Geamăna şi care pornesc de la moara din jos de la Gura Geamănei şi de la moara din sus care coincide vcinătatea Curţii Domneşti, desemnată printr-un gard al curţii. În această parte, hotarul este delimitat de o vâlcea ce are rol de hotar între curtea domnească şi pisc care merge până unde s-ar afla un afluent al vâlceluşei care apare în Planul Szazhmary, ca fiind traversat de un Pod prin Calea Craiovei după ieşirea din Târgul de făină şi pârâul ce se varsă la gura vâlceluşei care curge paralel cu Calea Craiovei care determină apariţia unui al doilea Pod la intersecţia cu Str. Exerciţiului. Aceasta a doua variantă desemna o suprafaţă mult mai mare oferită metohului din prima variantă stabilindu-se o logică în regăsirea formulării documentelor care nu se refereau la relieful ţinutului ci doar la direcţia prin care se delimita aşezarea în direcţia spre Sud. Iar amplasamentul metohului prezenta importanţa urbanistică prin faptul că explica modalitatea de parcelare a insulelor urbanistice izolate indicate prin hărţile Szathmary ca fiind situate între Geamăna mică (Turceşti ) şi Vâlceaua din preajma primului Pod de pe Calea Craiovei care indică totodată direcţia spre o biserică situată la intersecţia căii Craiovei cu Str. Exerciţiului. Te poţi încrede cu certitudine în fenomenul deja vu, el există prin reacţia memoriei rămăşiţelor de la faţa locului, rămâne totusi o problemă de percepţie si cultivare de însuşire a simturilor estetice prin care se realizează conexiunea mesajelor ce ne sunt inserate in fondul nostru genetic. Aceste simturi pot reaminti vibraţia care la un moment dat ne-ar putea da o soluţie de viziune armonioasă a unei perspective de viitor.