Lacurile versus Râurile habitate de convieţuire, tranzit misterios Lacurile misterioase au trezit legende inclusiv în România şi nu numai prin faptul că unele tind că îşi schimbe culoarea apei în anumite împrejurări de luminozitate pentru că altele sunt străbătute de vieţuitoare acvatice unice comparativ cu altele, că altele au un fitoplancton al lor specific care le fac unice în rândul altora toate acestea întreţin atenţia celor abilitaţi să le cerceteze specificităţile. Lacurile au un mister al lor, nasc legendele lor pentru că unele raţe sălbatice ştiut fiind că acestea sunt păsări migratoare atunci când anotimpul mai rece începe să îşi facă apariţia, ele migrează spre ţările mai calde, există totuşi şi excepţii în rândul raţelor sălbatice atunci când întâlnesc un lac cu un habitat specific poposesc pe apele acestuia şi îşi crează propriul mediu de convieţuire. Întâlnesc în mediul acvatic al acestuia un prilej de camuflaj sau un habitat prielnic pentru hrană în care pot convieţui la fel ca în locurile în care ar fi trebuit să migreze. Pentru că păsările migratoare părăsesc ţările cu anotimpuri mai reci tocmai pentru a îşi întreţine mediul de temperatură optimă în care ele pot convieţui fără probleme. Rămâne totuşi un mister de ce unele aleg să rişte pe ţărmurile anumitor lacuri, rauri deşi mediul de temperatură atmosferică este mai scăzut poate nu şi cel acvatic care le permite găsirea unor surse de hrană corespunzătoare. Inexplicabilul devine şi mai misterios când este vorba de camuflaj pentru că raţele sălbatice chiar lebedele au unele abilităţi de a identifica în preajma unor lacuri un habitat misterios în care ele se fac invizibile, neobservabile pentru supravieţuire şi chiar reproducere. Convieţuiesc într-un univers misterios pe care puţini îl pot cunoaşte însă pentru ele reprezintă un prilej deosebit pentru a compensa prin asemenea habitate imensele drumuri migratoare pe care trebuie să le întreprindă pentru a-şi perpetua existenţa pe un tărâm mai cald schimbând anotimpul mai rece care nu le este prielnic. Asemenea lacuri, rauri pot fi propuse pentru a deveni arii acvatice protejate tocmai pentru că pot oferi un prilej de supravieţuire acestor minunate păsări de baltă care ne încântă privirile cu penajul lor multicoloristic cu care se mândresc prin diverse scene de a înnota în iazurile şi lacurile estetice ale locurilor, raurilor în care îşi fac apariţia în anotimpurile calde. Sunt minunate arii acvatice ce le pot găzdui atât pentru hrană cât şi pentru crearea unui instinct de conservare de supravieţuire specific care se identifică şi cultivă într-un univers acvatic specific, mirific şi misterios totodată pentru că găsesc un adăpost secret pentru a se ascunde de ochii celor care poate le-ar compromite existenţa. Lacul este deci o sursă variată şi totodată un habitat pe care nici nu l-am bănuit că ar putea reprezenta un univers miterios, secret pentru unele păsări precum raţele sălbatice pentru a îşi compensa distanţele lungi pe care ar trebui să le străbată pentru a ajunge în siguranţă în alte regiuni favorabile. Indentifică în acestea un tărâm acvatic subtil prin care ele navighează scurtând distanţele aeriene ce ar trebui să le străbată pentru un mod de convieţuire, supravieţuire şi reproducere în medile prielnice.
Explicaţiile de mister şi habitat acvatic întrepătrund relevanta comuniune om – natură – fiinţe necuvântătoare – divinitate atât de relevante în cunoştiinţele mistice pentru aprofundarea unui ADN –specific acvatic prin care se transmite şi arhivează cunoştinţe subtile de asimilare a acelor cunoştinţe care se concretizează în realităţi mistice de înţelegere a reliefării realităţii subtile în completitudine cu împrejurările de manifestare a Energiei Universale. Oferă privitorului un nivel de contemplaţie şi cunoaştere prin compasiune vor face posibilă revelaţia noilor împrejurări de realităţi mistice cunoscute cu simţurile estetice capabile să configureze la orizont realitatea mistică de tranziţie. În această realitate, anotimpurile de tranziţie, afişează distribuţia temperaturii apei pe orizontală care se află într-un raport invers faţă de perioada caldă a anului, în sensul că la mal temperaturile sunt mai scăzute cu 0,50C până la 10C faţă de temperatura apei din larg. Acesta arată cu cât se produce transparenţa lacurilor în funcţie de temperatura apei râului sau lacului între acestea existând o relaţie strânsă pentru că stimulează modul de alimentare în apă cu particulele de materiale aflate în suspensi, ele determină gradul de pătrundere şi absorţie a razelor luminoase cât şi prezenţa sau absenţa zoo şi fitoplanctonului. Aşadar, amplitudinile termice trebuie să atingă acele valori care prin ele stabileşte un echilibru perfect între acumularea şi pierderea căldurii prin mişcările de convecţie libere. Valorile amplitudinii termice depind nu numai de variaţiile de temperatură ale aerului de deasupra râului sau lacului cât şi de suprafaţa şi adâncimea apei acestora. Dacă adâncimea este mică, amplitudinile diurne vor fi mari, ca urmare a procesului de încălzire şi răcire ce le caracterizează. De asemenea, condiţiile de aşezare geografică va imprima anumite caracteristici climatice în mersul diurn al temperaturii apei. Dispunerea geografică a lacului sau râului înconjurat de maluri abrupte ale etajului alpin sau dealuri vor influenţa covârşitor regimul de temperatură al aerului foarte schimbător ce determină amplitudini termice diurne mai mari ce fac ca anotimpul de vară să fie mai răcoros. Ca urmare a dispunerii pe versanţii nordici sau vestici, malurile abrupte şi înalte reduc orizontul razelor solare care vor degaja în cursul zilei un flux de căldură mai scăzut datorită menţinerii insolaţiei diurne. Însă cele care sunt dispuse spre sud sau est vor primi o cantitate de căldură mai ridicată ca urmare a menţinerii insolaţiei diurne un timp mai îndelungat. În general, gradul de transparenţă al apei este în mare măsură influenţată de gradul de pătrundere a razelor luminoase. În aceste condiţii, straturile de apă fiind luminate influenţează culoarea lacului sau a râului iar nunaţa albastră a cerului se va reflecta pe oglinda lacului care va face să transforme energia calorică a razelor de lungime scurtă (albastre şi violete) ce ating valori de 0,40 – 0,49 µ acestea fiind mai puţin absorbite şi mai mult reflectate. Toate acestea vor reflecta nivelul şi cantitatea de oxigen pe care o poate degaja temperatura apei pe o anumită suprafaţă. Volumul de apă mai mic al lacului îl fac mai receptiv la schimbările climatice, înregistrând şi variaţiile cele mai mici care se produc în raport de încălzirea aerului faţă de apa lacului. Ştim că în cazul conductibilităţii moleculare a apei stătătoare este mai mică decât cea a unei roci. De exemplu, coeficientul de conductibilitate al apei este de 0,0015 în timp ce al nisipului este de 0,0026 iar al granitului de 0,0097. Datorită acestora în apa nemiscată, variaţiile de temperatură zilnice se resimt pe o adâncime de 40 cm, iar la nivel anual se pot resimt chiar până la 8m
maximum. Variaţile zilnice de temperatură se manifestă în apa lacului până la maximum 10 m unde propagarea căldurii primită din aer spre adâncul lacului se realizează convectiv adică prin deplasarea verticală a particulelor de apă datorită diferenţei de densitate şi turbulent prin amestecul apelor realizat de un factor dinamic. Explicaţia fenomenului de convecţie termică directă se explică cel mai bine prin comparaţia debitului de apă rezultat ca urmare dispariţiei podurilor de gheaţă prin topirea zăpezilor, când temperatura apei de la fund inregistrează + 30 iar la suprafaţă ajunge într-o unitate de timp rapidă de cca + 4 0. Apa la + 40 are densitatea cea mai mare şi o face să fie mai grea decât apa de la fund. Ca urmare acestei caracteristici se produce o deplasare a apelor grele de la suprafaţă spre fundul lacului cât şi o ascensiune a celor uşoare ce înregistrează o temperatură mai mică care se ridică către suprafaţa lacului. Odată ajunse la suprafaţă, apele se încălzesc treptat depăşind + 40 ele înregistrează o densitate mai mică de + 1, ceea ce face ca schimbul de ape convectiv să se limiteze treptat. Aşadar, habitatul acvatic al lacului sau al râului ne indică clar cantitatea de oxigen care se distribuie la suprafaţă atunci când temperatura pe verticală a acestora este constantă. Şi aceasta se întâmpla cel mai adesea în anotimpurile de început de primăvară sau toamnă când apele lacurilor prezintă cea mai mare cantitate de oxigen. Acesta se găseşte dizolvat în apele lacurilor, râurilor şi variază cantitativ în straturile superficiale ale acestora între 8,9 mg/l şi 13 mg/l. S-a constatat că distribuţia oxigenului în apă este în funcţie de mersul temperaturii apei, de gradul de mineralizare dar şi de intensitatea de producere a proceselor biochimice. Astfel, distribuţia oxigenului pe verticală în aer se realizează în raport invers proporţional cu adâncimea apelor dar şi cu temperatura ei. Cantitatea de oxigen scade pe măsură ce creşte adâncimea şi creşte pe măsură ce scade temperatura apei. Iar când în apă se află stabilizată stratificaţia termică, neexistând diferenţe mari de temperatură între straturile superficiale şi straturile de la bază înregistrându-se o intensitate obişnuită de participare a fluxului de căldură, atunci cantitatea de oxigen va înregistra scăderi în raport cu creşterea adâncimii. Însă dacă apele nu au o adâncime mare, stratificarea termică este direct influenţată de mişcarea de convecţie impusă, ce determină o cantitate de oxigen ce creşte pe măsură ce scade temperatura apei. Prin urmare, temperatura pe verticală a apelor râurilor, lacurilor fiind uniformă şi distribuţia cantităţii de oxigen va fi identică ca şi proporţie cu cea de la suprafaţă până la baza râului, lacului. Pe de altă parte, căldura propagată în apa lacurilor se manifestă şi prin intermediul vântului. Aceasta apare cel mai adesea primăvara şi toamna, când se produce trecerea de la stratificaţia termică directă în cea indirectă şi invers, reprezentată de valurile mărunte. Ea poate apărea şi vara la temperaturi de 10 – 15 0 în care apele lacurilor nu sunt prea adânci şi se realizează ca urmare a amestecului intens produs de vânt. Intensitatea vântului este provocată de suprafaţa lacului dar şi de configuraţia cuvetei lacustre, care face ca amestecul apelor de la suprafaţă să fie de regulă mai calde deci mai uşoare comparativ cu cele de la fundul lacului unde apele sunt mai grele. Acest mod de transport al căldurii sau răcoririi aerului este impus. Transferul realizându-se în apa lacurilor prin curenţii orizontali şi verticali, provocaţi de afluxul de ape superficiale sau subterane. Aşadar, temperatura apei lacurilor înregistrează modalităţi de distribuţie pe verticală şi chiar pe orizontală cât şi în funcţie de latitudine şi altitudine sau în funcţie de compoziţia chimică a apei. În cazul lacurilor mai puţin adânci cu adâncimi de până la (15 – 20 m) orizontul termic prezintă variaţii termice de temperatură a apei care se resimte pe toată adâncimea şi suprafaţa lacului. În această categorie se încadrează majoritatea lacurilor din ţara noastră.
Unele lacuri prezintă un strat de apă intermediar ( epilimnion) în care temperatura scade brusc cu 8 – 10 0 pe o suprafaţă de 1m, ceea ce face ca apa lacurilor în straturile de epilimnion să primească oxigen direct din aer iar cantitatea mai mare de lumină care pătrunde favorizează dezvoltarea mai rapidă a vieţuitoarelor cât şi a plantelor de apă. Acest fapt reliefat face ca temperatura apei la suprafaţă să fie mai ridicată comparativ cu temperatura mai scăzută a apelor de la fund ce asigură stratificarea termică directă. În acest habitat se va activa funcţia celulară a rădăcinilor plantelor de suprafaţă dar şi acvatice asimilând lumina optim vor fi capabile să creeze prin fotosinteză mai multă clorofilă care este benefică creşterii şi înmulţirii algelor. Algele filamentoase permit de acum, acumulări de filamente subţiri de un verde intens, ce formează smocuri de vată udă. Filamentele algei se divide într-o mulţime de celule cilindrice mici care se aseamănă unor păhărele în miniatură. Pereţii algelor sunt dispuşi în spirală ca nişte panglici verzi ce determină culoarea verde a întregii alge. Fiecare păhărel – al celulei cilindrice este umplut de un lichid apos, străbătut în toate direcţiile de filamente protoplasmatice care menţin în centru, nucleul celular mucilaginos. Pereţii celulelor care iau formă de păhărel sunt foarte subţiri şi în cadrul lor se distribuie apa cu substanţele nutritive dizolvate în interiorul ei. Înmulţirea algei se realizează prin două filamente ce se apropie suficient între ele pentru a forma o scară verde, vie sub formă de traverse ce conţine un filament prin care protoplastul trece în celălalt unde se produce contopirea nucleelor şi a protoplasmelor. Contopindu-se celulele algelor formează zigoţii, care se rotunjesc treptat şi acoperă cu învelişuri tari şi groase. Astfel algele fixate produc o diversitate ce formează păduri submarine ce convieţuiesc în ape mici de adâncime de cel mult 30 – 50 cm. Pe măsură ce se diversifică în mai multe specii, algele produc fructe ce se menţin pe ramuri acvatice cu ajutorul unor peduncule scurte. Fructele iau forma unor vezicule pline cu aer ce permit menţinerea algei la suprafaţa apelor lor. Există şi alge care se formează pe structuri de celule foarte mari, cum sunt algele macrocystis în care dimensiunile celulelor sunt uriaşe şi permit să fie locuite de specii acvatice precum: crustaceele mici, moluşte de diferite dimensiuni care dau forme şi culoare algelor, uneori galben – albastru alteori configurează corpul brun – verzui al imensei plante celulare. Este ştiut că algele gigant conţin cantităţi considerabile de postasiu cca 1% şi pot înbogăţii substanţial atmosfera cu oxigen. Pentru că 80% din cantitatea de oxigen din atmosferă este furnizată de alge. Dacă în habitat există structuri vegetale care prelucrează lumina artificială atunci transformarea se va realiza cu ajutorul apei şi dioxidului de carbon, acestea creiază substanţa care dă verdele plantei, procesul de creştere fiind stimulat implicit prin surse de iluminare ambientală, un fel de sori artificiali creaţi din lămpi de xenon şi alimentate cu lumină provenită din lumina naturală. În acest context, energia vitală universală devine un instrumentariu de cultivare estetică pentru cei ancoraţi în construirea nivelurilor de habitat stabilindu-se implicit mijloacele prin care se poate concretiza beneficiile Biosferei prin coparticipaţia om – natură – divinitate pentru a reda tiparele de armonie şi convieţuire într-un mod de compasiune şi înţelegere deplină a noilor realităţi. Cum ar fi de exemplu stabilirea unei legături inexplicabile din punct de vedere ştiinţific între apele lacurilor continetal-europene, meditarenee şi cele polare prin izvoarele de ape subterane. Cazul Lacului Albastru de pe Insula Ross situat în coordonatele 770 31' laitudine sudică fiind permanent îngheţat, o suprafaţă 0,4 m formează un strat sau pod de gheaţă în totalul adâncimii de 8 m. În acest context există lacuri în care temperatura este invariabilă în toate anotimpurile anului şi ca urmare acesteia în apele de pe fundul lacului se manifestă o temperatură constantă iar în orizontul de la suprafaţă poate înregistra variaţii situaţie care determină apariţia dichotermiei care se caracterizează printr-un strat de apă intermediar cu temperaturi mai
scăzute faţă de temperatura de la suprafaţă şi de la fund. Un mister climatic există şi în cazul Lacului polar Vanda ce are o suprafaţă de 7,4 km în lungime şi 2,1 km în lăţime înregistrează o adâncime de 70 m adâncime. Podul său de gheaţă reprezintă 4 m grosime şi prezintă un profil termic pe verticală. Însă ca urmare a creşterii salinităţii apei ajungând până la 118g\litru la fundul apei unde predomină Ca şi Cl face ca temperatura să atingă 26 0 la o adâncime de 70 de metrii. Această temperatură a apei la fund nu s-a putut întâlni în nici un loc obişnuit dintr-o zonă tropicală iar pentru o regiune polară unde temperaturile rare ori poate tinge 00 vara iar iarna înregistrându-se în permanenţă sub – 40 0, o temperatură enorm de scăzută cu 47 0 decât temperatura medie anuală a aerului face ca în adâncimea de 70 de metri să existe o pătură de apă ce înregistrează paradoxal +26 0. Şi aceasta zic specialiştii datorită afluxului de energie calorică înregistrat în scoarţa terestră dat de salinitatea mare în zona fundului lacului unde densitatea de 1,2 impiedică fenomenul natural de convecţie termică a apelor fapt ce poate interfera în a nu mai condiţiona ca zonalitatea climatică să nu mai determine regimul termic al apelor lacului cum ar fi cele – 400 ale aerului şi cele +260 ale apelor de pe fundul Lacului polar Vanda. În acest context, biosfera acvatică se extinde ca un mediu acvatic prielnic de coabitare şi de găzduire a unor variate specii de plante, peşti şi de perpetuare a componentelor acvatice pe ţărmurile acestui lac. Oamenii coparticipă la edificarea acestei realităţi ideatice însuşind comportamente de coparticipare prin cunoştinţe preţioase revelatoare care se stabilesc între om – natura – fiinţe necuvântătoare.