Masina zburatoare o poveste de minune care va schimba societatiile

Masina zburatoare o poveste de minune care va reda libertatea de transport omului de pretutindeni Sa iti imaginezi povestea propriei masini zburatoare ar fi interesant nu-i assa? Sa dam drumul atunci dar la ce la imaginatie si povesti sau/si la masinile zburatoare!

Eu o sa incerc pentru un moment sa vorbesc despre povestea masinii zburatoare.

Cândva odată Pământul a fost populat de maşini vii a căror funcţionare era determinată de forţele fizice produse de mişcarea substanţelor, lichide şi solide. Maşinile vii aveau proprietăţi care nu se găsesc la maşinile nevii cele din zilele noastre. Cea mai renumită proprietate a maşinilor vii era de a fi autonome, de a se automultiplica şi repara de la sine. De asemenea, mai au şi proprietatea de a îşi metamorfoza forma şi culoarea după culoarea ramurilor şi a frunzelor arborilor exercitând o funcţie cameleonică care se schimbă reflexiv în funcţie de culoarea mediului din habitat. Ele erau şi poate mai sunt dirijate de principiul sau forţa care asigură ordinea sau ordonarea elementelor neînsufleţite încât acestea să pară însufleţite. Superioritatea masinilor vii rezulta implicit din izvorul de energie vitala nemarginita care alimenteaza mecanismele moleculare, dispozitive al căror randament este mult mai ridicat decât orice alt dispozitiv oricât de miniaturizat ar fi acesta prin biotehnologie şi prin care se constituie modelul de economisire, de energie si timp, si se realizeaza schimbul de substanta, de energie si informatie. Forţa vitală ce le angrenează nu determină manifestarea proprietăţilor materilor vii ci ea se manifestă doar ca o forţă organizatoare şi de nutriţie. Această proprietate a maşinilor vii rezultă din faptul că ele au la baza existenţiei lor viaţa autotrofă, aceasta însemnă că organismele sau maşinile vii şi-au creat de a lungul timpului posibilitatea de a îşi creea substanţa sau pigmentul asimilator necesar creşterii şi nutriţiei printr-un mecanism propriu.

Maşinile vii sunt dotate şi cu un umitor dar de a concentra un flux de ordine asupra lor înşile, scăpând de căderea în haos. Cum este în cazul atmosferei globale care este un rezervor uriaş de aer ce conţine rezervoare mari de ape care nu se amestecă cu celelalte ape de pe pământ care în parte sunt alimentate de lacurile polare prin care se conservă în mod natural temperatura la fundul cuvetei lacustre prin persistenţa unui pod de gheaţă care

împiedică agitaţia apelor şi amestecul de ape prin acumularea treptată a energiei calorice care pătrunde în gheaţa transparentă şi care se va comporta asemenea unui ecran ireversibil. Temperatura scăzută din orizontul intermediar conservă valorile termice din timpul iernii, iar constanţa temperaturilor din orizontul apelor de la fund având o densitate mai mare ca urmare a gradului de mineralizare ridicată nu va permite amestecul apelor. Cel mai adesea mineralizarea permite creşterea acesteia progresiv cu adâncimea. Însă acum să revenim la prototipul de maşină despre care eu am să povestesc că s-ar putea asemăna cu sistemul de maşini vii a căror funcţionare era descrisă în termini mecanici de: greutate, mişcare şi afinitate.

Asa ar trebui sa ajungă maşina viitorului, eventual am sa i-o prezint cu drag viitoarele mele soti,pe care cu singuranţă nu va îngădui să nu o aprecieze pentru că aşa cum ea funcţionează, ea este prin însăşi mecanismul ei funcţional susţinut de o forţa vitală care pune în mişcare forţa motrice care asigură deplasarea cea mai silenţionasă cunoscută vreodată de un mijloc în mişcare. Cât priveşte dotarile tehnice ale unei asemenea masini zburatoare, acestea exprimă la superlativ afinitatea şi confortul care a putut fi atins vreodată de umanitate într-un mijloc de deplasare.

Volanul nu ar fi un element atat de elementar dar totusi el exista ca sa nu dam impresia unei masini fara volan.

Ceea ce este interesant la masina aceasta este ca ea dispune de un control maxim prin ecranul bord touch screan, care incorporeaza cei mai performanti senzori. Nu o sa incerc sa dau denumiri de marci in cazul acestora, nici nu sunt marci popularizate dar sunt cei mai performanti senzori din cate au existat vreodata. Performanta lor se masoara in capacitatea multipla de interpretare a datelor in timpi reali pentru o calatorie cu o asemenea masina. Sa incepem cu butonasul liliachi, imediant ce ne-am asezat centurile de siguranta va incepe sa vocifereze, ceva de genul “Bine ati venit la bordul masini Royal .”

Mai jos este un alt tach screean care odata butonat va incepe sa faca comanda si verficarea traseului de zbor. Verificarea nivelului de combustibil, abia acum incepe adevarata poveste pentru ca masina se deplaseaza pe un system de combustibil transformat printr-un process de fotosinteza drenat prin muschi licheni nici eu nu stiu exact ce este acest combustibil dar din cate am inteles se incarca cand masina sta pe un gazon din care se realizeaza transportul prin plasmela membranară a ionilor intr-un mod foarte activ, aceasta generând în celulele pe baza de senzori ale automobilului un potenţial de energie osmotica care determină pătrunderea apei prin osmoză si alimentarea cu sursele de energie conventionala.

Biomoleculele minerale din solurile estetic amenajate participă la transformările moleculelor de oxigen (O2) întreprinse din oxigenul molecular în oxigen ionic care împreună cu protonii de hidrogen cu care se combină, formează apa H 2O. Apa este acumulată în celulele de membrană absorbante ale masinii sub formă de substanţă colorantă vitală cunoscută sub denumirea de Verde de Ianus.Soluţiile de verde de Ianus dau o culoare verde albăstruie pală citoplasmei după care dispare în masa fundamentală a citoplasmei de unde se menţine în mitocondrii.

Aceasta se transformă în citoplasmă prin reducere într-o leucobază incoloră, iar în mitocondrii colorantul este oxidat, putând astfel să îşi poată menţine culoarea. În mitocondriile celulare ale maşinii au loc procese de transformare a atomilor de hidrogen proveniţi din moleculele organice şi se distribuie până la acceptorul de hidrogen sau oxigen care formează apa. Această operă de transfer arată că între hidrogen şi oxigen se interpun o serie de enzime, numite transportori de electroni. Transportorii de electroni îşi dau unul altuia hidrogenul, care ia forma unei enzime cunoscută ca citocromoxidoza prin intermediul căreia se colectează oxigenul. Toate acestea produc energie care filtrează printr-un proces specific particulele ionice de luminozitate care încep să distribuie spre un sistem de transport continuu făcând posibilă prezenţa plasmodesmelor celulare care pun in

miscare un mecanism ce actionează ca niste pompe aerodinamice, ce secreta totodata particulele de ioni prin procesul diferentei de presiune hidrostatica care se creaza in mecanismul celular al masinii in care se acumuleaza ionii necesari ce determina exoosmoza apei printr-un mecanism continuu de distributie care determină generarea unei energii cinetice medii pe particulă de apă. Această energie este generată în proporţie de peste 75% de simbioza care stabileşte legătura între micro-organismele din sol şi rădăcinile plantelor care angrenează procesele atmosferice în solul vegetal estetic amenajat.Rădăcinile muşchilor de pământ cât şi ale altor plante produc în sol o cantitate de bioxid de carbon care în prezenţa apei întreţine procesele de hidratare şi hidroliză prin care se realizează desfacerea şi dizolvarea compuşilor minerali. Simbioza sau legătura care se stabileşte între acestea realizează un proces cibernetic natural care determină simbioza plantei cu solul.

Acest proces cibernetic natural se pune în relaţie prin intermediul coloizilor din sol care sunt nişte particule minerale organice şi organominerale cu diametru sub 0,002 mm având o structură material-energetică stabilită ca proporţie între compoziţia şi structura coloidului.

Coloizii sunt alcătuiţi din nucleu, în jurul căruia se dispun în mod concentric, învelişuri de ioni încadraţi într-un sistem energetic.

Prin însăşi funcţiunea coloizilor se acumulează moleculele diverse mărindu-se suprafaţa acestora prin raportare la activităţile de mediu prielnice să întreţină un schimb continuu între coloizi şi mediu. Cum ar fi timpul în care se produce reînnoirea apelor la fundul oceanelor prin intermediul cărora se produce aerisirea cât şi variaţiile de cantităţi de oxigen ce vor fi dizolvate în apele de adâncime. Regiunile oceanice cele mai favorabile dirijează curenţii oceanici prin procesul de urcare a apelor în care este angrenat un debit de energie caracterizat de o mare productivitate. În acest sens amintim, regiunea peretelui rece situat în zona de convergenţă a curentului rece Labrador cu Golfstreamul, exemplifică cel mai energic amestec până la o adâncime de peste 800 m unde apa tinde să se manifeste prin amestecul a două ape de salinitate şi temperatură diferită, ce face ca densitatea amestecului să fie mai mare decât a fiecărei ape din stratele componente.

Astfel, curenţii permanenţi dar mai ales cei mareici dispun în stratele lor cu care se intersectează de viteze diferite luând direcţii diferite. Prin amestecul apelor oceanice din straturile vecine, densitatea apei se măreşte în mod continuu iar apa începe să se afunde din cauza greutăţii mai mari până la nivelul unde întâlneşte un strat de densitate egală.

Aceste straturi de apă exercită proprietăţi diferite ce se pot constata în masa apelor oceanice ce se subdivid într-o mulţime de microstraturi care încep să se mişte în sensuri diferite. La hotarul dintre microstraturi se produce amestecul cât şi creşterea locală unde se realizează primenirea particulelor de apă cu densitatea crescută. Schimbările locale de temperatură cât şi mişcările locale ale particulelor de apă face să se perpetuieze procesele de amestecare şi de mărire a densităţii ce se petrec necontenit în mare. Particulele de apă trec din strat în strat fără a tulbura structura stratificată a oceanului, producând oxigenul la fundul oceanului mult mai repede decât o pot face curenţii orizontali, desăvârşind oxigenarea efectuată de aceştia. Prin repartizarea verticală a radiului în ocean se confirmă posibilitatea unui mod de amestecare deoarece cca 90% din radiul oceanic provine din depunerile de la fund şi cu cât există o cantitate considerabilă de radiu în apele de suprafaţă cu atât se produce intensitatea de amestecare în cadrul apelor oceanice. De exemplu, în regiunile oceanice unde se întâlnesc curenţii calzi cu cei reci, de pildă, Gulfstreamul cu Labradorul în Atlantic, Kuro – Sivo şi Oya – Sivo în Oceanul Pacific, procesele de amestecare, condensare şi afundare a apei se produc deosebit de energic, curg extrem de constant formând un fel de fluvii în ocean. S-a dovedit ulterior că aceşti curenţi îşi schimbă nu numai temperatura dar şi volumul de apă transportat, iar adesea când se abat din drumul lor obişnuit formează vârteje enorme. De exemplu, temperatura aerului în toată Europa de Nord depinde de temperatura şi volumul apei pe care o duce

Golfstreamul. Ca urmare a acestuia, temperatura medie anuală a aerului este în Anglia mai mare cu 15˚ iar în Norvegia chiar cu 20˚ decât temperatura normală corespunzătoare latitudinii geografice respective. Rolul curenţilor în viaţa oceanului este imens, înseamnă mişcare şi viaţă, ei răcesc sau încălzesc atmosfera cât şi continentele şi insulele.

Zonele maritime şi oceanice trebuie să joace rolul de supape de ventilare spre fundul oceanelor reînprospătând periodic apa. De exemplu, apele de adâncime din Marea Neagră realizează primenirea apelor de la fund prin cele de suprafaţă. Urcarea se produce ca urmare a amestecului apelor sărate din Bosfor care intră în Marea Neagră prin curentul de adâncime şi se aşează parţial la fund. Dovada în acest sens este că în adâncime se regăsesc organisme vegetale de provenienţă mediteraneană. Oceanograful V.A. Vodeaniţki evidenţia că înnoirea completă a apelor la fundul Mării Negre se petrece într-un timp de 130 de ani.

Acest timp a fost determinat în funcţie de circulaţia generală a apei în ocean care depinde de mai mulţi factori printre care coeficientul de salinitate, temperatura şi densitatea apei.

Vitezele curenţilor de adâncime s-au determinat în funcţie de particula de apă din curentul antarctic de adâncime, mergând dinspre Sud spre Nord de a lungul pantei Estice a zonei Americii de Sud de unde se parcurge o distanţă de la 50 până la 10 grade Latitudine Sudică în timp de 5 ani şi 4 luni. În timp ce o particulă de apă are nevoie între 10 – 30 de ani pentru a parcurge acelaşi drum de la paralela 50 Latitudine Sudică până la Ecuator. În jurul acestora se produce răspândirea maselor de apă ce determină direcţia şi viteza curenţilor de la fund. Apele din adâncurile oceanelor prin curenţii de suprafaţă amestecă apele şi repartizează oxigenul absorbit din atmosferă. Cum ar fi viteza curentului care se îndreaptă spre Sud pe o suprafaţă de 5 mile în numai 24 de ore. Un curent de suprafaţă a putut fi redescoperit în trecut în jurul Ecuatorului de Sud pe o fâşie vastă ce se întinde spre vest angrenată de acţiunea vântului alizeu sesizat la o viteză de o milă pe oră. De reţinut este şi faptul că, alizeele crează curenţii ecuatoriali de nord şi de sud spre litoralul Arhipelagului Indonezian care suflă în mod continuu de la răsărit la apus. Între zonele de nord şi de sud ale alizeelor se formează o zonă de reîntoarcere parţială a apei antrenată de aceşti curenţi amintiţi. În curentul ecuatorial de nord, apele din ocean se mişcă înspre apus împreună cu cerul adică norii înmagazinează vaporii de apă aduşi de briza mării şi se condensează formând ceţuri groase şi nori denşi.

Un alt curent oceanic a fost situat între adâncimile de 30 – 25 m pe o distanţă de 3500 mile cu o lăţime de 250. Iar la adâncimea de 50 de metri a putut fi sesizată o viteză mare ce se exercită în sens contrar curentului de suprafaţă. Viteza acestui curent a fost constatată la 3 mile pe oră adică de trei ori mai mare decât cea a curentului ecuatorial de la suprafaţă. Ambii curenţi de suprafaţă şi de adâncime sunt îndreptaţi în direcţii opuse. La fel de puternic este şi curentul ce străbate Statul Florida.

Un alt curent oceanic este curentul lui Cromwell care se termină departe spre Est în regiunea insulelor Galapagos unde se ridică aproape de suprafaţă şi din el descinde un al treilea curent care se deplasează spre adâncimi foarte mari şi acesta îşi poartă lent apele spre răsărit ca şi curentul de suprafaţă. În zona ecuatorială a Pacificului curenţii oceanici sunt situaţi în trei etaje, iar cei din etajele vecine sunt îndreptaţi în direcţii opuse. În prezent se stăruie în determinarea curenţilor de fund din bazinele oceanelor împrejmuite de lanţuri de munţi şi înălţimi submarine precum depresiunile oceanice de mare adâncime. În cadrul acestora există cantităţi însemnate de oxigen generate de depresiunile adânci ale oceanelor în care se produc avalanşe submarine ce se rostogolesc pe sub povârnişurile munţilor şi depresiunilor submarine. Aceştia dirijează apa saturată în oxigen şi ventilează straturile de apă de pe fundul oceanului.

Cândva odată particulele apei de pe lângă plaja de la Ialta se distribuiau până pe litoralul Antarctidei sau al Groelandei înălţându-se în uriaşe valuri piramidale, punând în mişcare forţe imense de oxigen generate în tot cuprinsul oceanului planetar unde curenţii

lenţi dar şi curenţii mai iuţi uneau părţile oceanului celui mai îndepărtat. Situaţie ce a determinat ca apa de la fundul depresiunilor oceanice situate în adâncimi să conţină cantităţi enorme de oxigen ce reîmprospătează eficient debitul de apă la fundul oceanelor prin care apele se reînnoiesc destul de repede. Apele aduc astfel fotosinteza sărurilor nutritive prin care se dezvoltă planctonul vegetal urmat de cel animal. În tot acest schimb ce se întrepătrunde se formează picături în interiorul lor.

Picăturile sunt cunoscute adesea ca fiind coacervatele cu diametru ce poate varia în limite largi (0,5 – 6,5 µ ) care în anumite condiţii se separă din suspensii solide în apă sau din soluţii apoase ce conţin proteine, acizi nucleici, carbohidraţi, lipide inclusiv compuşii organici cu masă moleculară mică.

Combinându-se cu moleculele de apă exercită proprietatea de a atrage atomii din moleculele corpurilor care se dizolvă în apă sub influenţa anumitor stimulatori şi produc rolul catalizator de a dizolva toate metalele care au stat la originea vieţii. Pentru că sunt sediul unor reacţii biochimice în lanţ mediate de surse de energie multiple prin care întreţin schimbul de substanţe şi energie cu mediul, putând să acumuleze compuşii chimici prin care se determină, la un moment dat, diviziunea lor. Forma de înmulţire a celulei vii este amitoza cunoscută ca diviziunea directă. Înmulţirea celulară se realizează prin simpla împărţire în două a citoplasmei şi nucleului fără întreprinderea de transformări în interiorul nucleului, deci fără apariţia de cromozomi. Diviziunea în cazul de faţă se manifestă în general prin faptul că celula începe să se dilate, se alungeşte iar citoplasma dă să iasă prin împărţirea la mijloc a nucleului în doi lobi. Iar prin desprinderea citoplasmei ia naştere două celule fiice, care sunt capabile să îşi ducă viaţa independent. Prin intermediul coloizilor din sol se întreţin mediile care generează numeroase reacţii care se vor petrece în termodinamica solului, cea mai importantă reacţie fiind funcţiunea coloizilor de a absorbi şi schimba ioni cu soluţiile din sol.

Soluţia din sol care se formează inclusiv din apa de precipitaţii pătrunde în sol înmagazinată cu bioxidul de carbon CO 2. Astfel, atmosfera îşi manifestă capacitatea de autocurăţire prin resursele ei de hidroxil care igenizează periodic, atmosfera de monoxidul de carbon care reduce efectul de seră şi stimulează producerea de vapori de apă.

Stimularea procesului de vapori de apă urmează procesul de transmisie şi de sinteză a proteinelor vegetale care ajung în citoplasma plantelor prin aerosolii atmosferici care se evaporă când întâlnesc vânturile reci. Spunem că astfel se produce un proces de transmisie a informaţiei genetice prin transcripţie. Unde toate tipurile de acizi ribonucleici părăsesc nucleul şi ajung în citoplasmă de unde se realizează sinteza proteinelor.

Capacitatea de autoecologizare atmosferică se produce aşadar, ca urmare a păstrării proprietăţilor componentelor chimice care produc oxidarea şi îi dau capacitatea atmosferei de a menţine constant temperaturile globale, asigurând o stabilitate ecologică în atmosferă.

Reacţia continuă să se producă implicit cu prilejul descărcărilor electrice ce au loc în atmosferă, apa de ploaie încarcându-se cu oxizii de azot, HNO 3, HNO2, NH4, NO3, vor produce substanţele care măresc capacitatea de reacţie când vine în contactul cu compuşii minerali din sol. Prima reacţie care se afişează la câteva grame de soluţie de sol dizolvată la litru de apă este aceea de a determina o presiune osmotică de 1 – 3 atmosfere iar în cazul solurilor profund salinizate în care s-au adaugat mai mult de 100 de grame soluţie de sol la litru apă se poate determina apariţia unei presiuni osmotice cu valori cuprinse între 10 – 20 de atmosfere. Dacă vom dori să creem o presiune osmotică printr-un decor ambiental, o plantă miraculoasă în această direcţie este Avicennia, plantă de apă fiind faimoasă prin presiunea osmotică de care poate dispune, aproape 65 de atmosfere.

Continuăm lărgirea habitatului cu o altă plantă prin intermediul căreia putem extinde repede şi favorabil zona de habitat într-un mod miraculos, mai ales că aceasta poate creşte

şi în preajma apelor tuscarora,este un fel de orez sălbatic, plantă ce creşte în apă în doar câteva zile, ea poate forma o tulpină puternică, ce poate ajunge până la 1,5 m iar câteodată chiar până la 3 m înălţime. Creşte în două etape. În prima etapă formează doar frunzele fragile care sunt purtate în masa apei sau plutesc la suprafaţă. Iar când apele mlaştinilor sau alte bălţi devin calde în adâncimea lor, tuscarora îşi poate însuşi o forţă magică de extindere în habitat. In doar două – trei săptămâni este împodobită de un panicul mare de aproape 0,5 m care prin structura sa poate realiza o simbioză cu paniculele orezului sau ovăzului. Tuscarora are paniculul mult mai mare şi mai răsfirat, iar florile acesteia sunt aşezate în două părţi. O partea superioară reprezentată de cele femele iar partea inferioară de cele mascule. Sunt flori graţioase şi de o gingaşă culoare violetă.

Bolul acesteia ajunge până la 1,5 cm lungime. Produce o cantitate mare de boabe cca 10 chintale de boabe la ha şi oferă în acelaşi timp şi o masă verde prin tulpinele sale formând hăţişuri din care se pot aduna până la 500 de chintale. Tuscarora este o plantă invazivă, cuceritoare se extinde şi formează habitatul său pe o suprafaţă de până la 20 ha şi poate găzdui prin habitatul creat până la 5000 de raţe sălbatice foarte grele.

Astfel se produce informaţie energetică care devine funcţională după un cod cibernetic funcţional. Codul funcţional are proprietatea de a exercita reproducerea şi controlul reacţilor alcătuite dintr-un ansamblu de catalizatori autoreglaţi prin funcţiunea lor în interacţiune. În această interacţiune se produce bioplasma vegetală substrat al vieţii fiind alcătuită din elemente morfologice celulare care generează unde radionice scalare şi acustice prin intermediul cărora se regenerează continuu procesele chimice celulare ale bioplasmei rece. Bioplasma rece începe să funcţioneze în mediul de biosferă conţinând materie şi energie care se perpetuează sub o anumită formă şi în anumite proporţii într-un câmp de energie radionică scalară. Prin intermediul acestui câmp energetic, condensatorul masinii captează energia de câmp din mediul înconjurător şi stimulează pe mai departe procesul de producere a bioplasmei rezultat din efectul ionizant al componentei scalare radionice a câmpului ce crează o asociaţie cu ţesutul epitelial vegetal. Ca urmare a efectului ionizant al emisiei de radiaţie radionică scalară, organismele vii încep să devină luminiscente.

Iar pe măsură ce se reduce gradul de luminiscenţă, câmpurile electrice şi câmpul radionic de emisie scalară se stabilizează în câmp prin intermediul aurei frunzelor.

Astfel, mediul din biosferă îşi exprimă funcţia de nutriţie şi de relaţie prin care se formează fenomenele vitale. Fenomenele vitale permit mutaţiile de energie şi materie identificându-se în esenţă cu fenomenele naturii neinsufleţite dar ele servesc la conservarea prin asimilarea acelor substanţe ce perpetuează viul. Cum ar fi de exemplu, pastrarea unei anumite dispozitii spatiale a componentelor chimice celulare constitutive care, in anumite conditii genereaza viul. Cazul inghetarii unor organisme iar conditia revenirii la viu este existenta unei anumite temperaturi care face posibila rectile enzimatice, iar in cazul sporurilor sau semintelor conditia este existenta unui anumit grad de umiditate. Umiditatea cât şi ploaia se produce şi din simbioza pădure – norii. Padurea atrage apa de ploaie prin producţia de gaze terpene cât şi cantităţi mici de dimetilsulfură, acestea plutesc în atmosferă conferindu-i proprietatea de oxidare prin care se transformă particulele de aerosoli de sulfat, ce servesc ca germeni minusculi în jurul cărora se condensează picăturile apei de ploaie.

In ambele cazuri conditiile devin reale numai cand temperatura, respectiv, umiditatea, ating un anumit nivel de la care se poate reface intregul tablou enzimatic, pe toate planurile esentiale (substantial, energetic, informational). În cazul soluţiei de sol când aceasta dispune în concentraţia sa de produşii organici secretaţi de plantele solului cum ar fi: fermenţii, auxine, hormonii stimulatori pentru dezvoltarea microflorei şi stabilirea mijloacelor de protecţie a acesteia cât şi preferinţele plantelor faţă de pH-ul şi alcalinitatea solului. Întrucât plantele au preferinţe în procesul

de încolţire şi dezvoltare treptată în funcţie de nivelul pH-ului. Când aveam un pH sub patru, se prezintă un grad ridicat de aciditate în sol care împiedică dezvoltarea normală a plantelor, acelaşi fenomen fiind posibil şi în cazul unei alcalinităţi stabilită la un nivel de peste 8,5. În astfel de soluri se recomandă administrarea de vitamine din grupa B, care au rolul de a reduce azotaţii din sol producându-se procesul chimic de asimilare a azotatului atmosferic fixat de plante şi muşchii licheni. Acestea vor fixa azotatul molecular prin simbioza dintre nodozităţi şi micorize. Nodozităţile localizate în rădăcinile plantelor vor fixa azotul molecular gazos prin simbioza cu mai multe plante corespondente. Iar prin metabioză se asigură dezvoltarea succesivă a legăturilor de simbioză care s-au stabilit între plantele desfăşurate în sol. Acestea vor fixa azotul printr-un aport continuu de energie furnizată de adenosin – trifosforic care exercită rolul unui acumulator de energie proprie în regnul vegetal viu. Atunci când se descompune ATP adenosin – trifosforic se dă naştere la o energie provenită şi din celelalte reacţii date de glicoliza anaerobă, aerobă şi respiraţia celulară. Astfel moleculele de ATP depozitează energia care va fi folosită în procesul de biosinteză sau în timpul înmulţirii celulare.

Procesul de fixare se realizează implicit prin tranziţia unor metale, cele mai frecvente fiind Fe (Fierul) şi Molibdenul deosebiţi de activi în fixarea azotului. Aceste tranziţii vor ajuta rădăcinile plantelor să se orienteze după gravitaţie căutând locurile umede din sol. Când solul conţine dozele recomandate de sol lichid are loc formarea pigmenţilor vegetali cât şi a enzimelor care determină procesul de respiraţie a plantelor dar şi creşterea şi vegetarea prin absorţia apei prin rădăcini până se produce înflorirea şi fructificarea.

Cu cât magneziul se prezintă suficient în compoziţia clorofilei cu atât se ajută legarea nucleilor pirolici de cei ai clorofilei prin care se exercită capacitatea de homeostatare prin care organismele sau comunitatea acestora de pe un anumit sol interacţionează cu mediul fizic şi cuantic generând un curent de energie care creează o anumită structură trofică, o densitate de specii cât şi un circuit de substanţe eterice care se deplasează în interiorul sistemului de habitate, asigurând agregarea materiei pe seama compresiunii cinetice date de particulele eterului organizate în linii de vortexuri carteziene ce alcătuiesc structurile de materii care formează linile de curgere a fluidului eteric pe direcţia perpendiculară a planului în direcţia căruia eterul curge. Acest sistem se manifestă ca o unitate de lucru în raportul stabilit sol – plantă – biosferă care utilizează în mod constructiv şi în raport dinamic şi structural, curentul de energie solară şi eterică. În cadrul acesteia se formează materia vie elaborată cu ajutorul sărurilor minerale, a energiei solare şi a apei.

Am observat astfel cum se stabileşte procesul cibernetic natural care determină simbioza plantei cu solul şi face ca solul să aibă proprietăţile unui rezervor de alimentare energetică care lucrează în raport direct cu masele de aer atmosferice generând o termodinamică specifică în care particulele de aer produc o presiune încojurătoare prin forţa aerului atmosferic. Cum ar fi atunci când oxigenul atinge altitudinile de peste 3500 – 4000 m, presiunea se diminuează cu cât urcă în altitudine până la 5000 m de unde presiunea atmosferică începe să scadă la 405mm/Hg, iar ciclul oxigenului începe să fie transformat în hidrogen. În altitudine circulaţia maselor de aer însoţeşte temperatura care descreşte cu 10C la fiecare 180 m depărtare de Pământ iar presiunea atmosferică scade cu un 1mm la fiecare 100 metrii. Până în altitudinea de 3000 de metrii se poate resimţii influenţa factorilor geografici precum: relieful, suprafaţa continentelor sau oceanelor, umiditatea atmosferică cât şi respiratiile provenite din sol. La nivelul solului, oxigenul este produs de masa vegetală iar în apă de fitoplancton.

În anumite altitudini, oxigenul molecular este conservat prin rezervele virtuale nelimitate, întrucât oxigenul continuă să existe ca şi conţinut în aerul pur situat între 50 0 latitudine Nordică şi 600 latitudine Sudică. Între aceste latitudini, esantioanele de aer pur prezintă o valoare cvasiconstantă egală cu 20,946% la volumul de aer uscat.

Ajungând până la sol, oxigenul sau aerul atmosferic este drenat prin firele gazoanelor de iarbă dispuse etajat, fiind capabile să întreţină o temperatură ambientală în preajma gazonului – rezervor prin răcirea periodică a aerului umed la o presiune constantă ce figurează în coloana atmosferică a gazonului – rezervor. Aceste reacţii permit proliferarea organismelor clorofiliene precum fitoplanctonul care degajă periodic o cantitate de oxigen conform unei progresii geometrice determinată de prezenţa oxidului feros din sol si alte depozite geologice. Iar atunci când rezervele de oxigen din sol sunt insuficiente, microorganismele dezvoltate îşi pot procura oxigenul din compuşii anorganici precum azot şi sulf prin procesele de denitrificare şi desulfurare. Prin denitrificare se reduce procesul nitraţilor în forme mai simple precum: nitriţi, amoniac, aminoacizi, cât şi în azot molecular care sub acţiunea microorganismelor denitrificate utilizează oxigenul din nitraţi prin respiraţie. Aşadar, denitrificarea favorizează solurile care duc lipsă de aer şi exces de umiditate. In timp ce anumite bacterii îşi exercită rolul de a fixa azotul molecular în condiţii anaerobe, reţinând cantităţile importante din azotul rezultat prin reducerea nitraţilor. Cel mai adesea este fixat azotul atmosferic prin intermediul bacterilor autotrofe dar şi al celor heterotrofe, cum ar fi: drojdii, mucegaiuri şi algele albastre. Însă rolul primordial în fixarea azotului atmosferic revine bacteriei „ rhizobium leguminosarum” care trăieşte în simboză cu plantele leguminoase, formând nodozităţile prin rădăcinile acestora.

Aici o parte din azot se transformă atunci când vine în combinaţie cu zaharurile simple sau în baze azotate care intră în structura acizilor nucleici ADN şi respectiv ARN, aceştia fiind şi depozitarii zestrei ereditare ai fiecărui organism. Astfel se prezintă existenţa şi perpetuarea oxigenului la suprafaţa pământului unde este fixat în roci şi îl folosesc pentru a se constitui. În coloana de aer atmosferic, presiunea creşte progresiv în medie cu o atmosferă la fiecare 10 metri adâncime. La adâncimi mai mari, presiunea poate lua valori din ce în ce mai mari iar plantele se stabilizeaza opunând o presiune internă de aceiaşi valoare cu cât rădăcinile plantelor se ramifică în adâncime pe măsură.

Din momentul acesta între suprafaţa debitului de apă pură subterană dirijată prin perdelele vegetale din gazonul – rezervor se produc două procese reversibile. Unul are rolul de a evapora energie cinetică sub formă de particule ionice produse prin respiraţia unor enzime dehidrogenaze care servesc la măsurarea exactă a respiraţiei microflorei solului.

Iar în al doilea rând, prin enzima respiratorie cataliza, prin prezenţa ei în sol se măsoară activitatea microflorei indinspensabilă transformărilor biochimice atunci când se înregistrează o presiune constantă în apa transformată în vapori pe volumul de coloană de aer atmosferică prin care se cedează totodată şi presiunea aerului atmosferic sub formă de umiditate spre gazonul rezervor unde se va înregistra un proces de coborâre treptată a temperaturii până când se realizează echilibrul între cele două fluxuri, adică până când aerul din jurul gazonului rezervor se epuizează pentru a fi reîmprospătat de un nou circuit atmosferic. Vegetalele îşi iau periodic din sol prin rădăcinile lor componentele elementare chimice şi substanţele bioplasmatice necesare.

Din momentul acesta fiecare temperatură înregistrează o presiune de aer atmosferic care descrie în preajma gazonului rezervor o curbă de presiune care generează o particulă de energie cinetică ce va fi dirijată sub formă de fluxi de luminozitate în memorile de lumină cuantică ale maşinii zburătoare. Fluxii de luminozitate susţinuţi pe forţa şi tensiunea vaporilor de apă sunt transformaţi în forţa motrică care produce electricitatea şi câmpul radionic scalar ce permite deplasarea. Vaporii de apă sunt rezultaţi sub forma unui

fum de tămâie într-un mod ecologic prin intermediul ramurilor de ienupăr ce se acomodează frecvent printre tufişuri, păşuni dar şi terenuri situate în preajma ţărmurilor litoralelor şi până la munte.Astfel, energia luminoasă se configurează în acumulatorii gazonului de perdele vegetale luând forma gazelor nobile sau luminoase atmosferice (oxigen, argon, neon, xenon, ozon, radon, apa oxigenată) care intră în sol cât şi în apă printr-o proporţie impusă de legile concentraţiei cât şi legea de tensiune a gazelor atmosferice în mediul acvatic. Aceste legi determină un schimb de legături permanente între atmosferă – prin coloana de aer, sol şi apă şi fac să existe o proporţie de gaze nobile în atmosferă care circulă în permanenţă prin constituienţii de bază ai aerului care sunt azotaţii atmosferici.De exemplu, Renne a calculat cantităţile de săruri nutritive care pot fi transformate de o pădure de pini într-un timp de 100 de ani astfel: a. calciu = 427 kg/ha, b. potasiu = 168 Kg/ha, c. fosfor = 38 Kg/ha.

La pădurile de foioase, valorile nutritive sunt exprimate după cum urmează: a. calciu = 1940 Kg/ha, b. potasiu = 483 Kg/ha, c. fosfor = 106 Kg/ha.

La calciu, lucerna pe aceiaşi perioadă de timp transferă cca 24 200 kg/ha ceea ce accentuiează capacitatea de producţie energetică exprimat ca schimb de substanţă, energie şi informaţie care se manifestă ca raport între lucru realizat şi produsul exprimat ca aport valoric dintre timp şi masă.

Când ajunge în sol, azotul devine un constituient nutritiv şi de sinteză al proteinelor din sol pentru vieţuitoarele vegetale. În permanenţă în atmosferă există mari cantităţi de apă sub formă de vapori care sunt filtrate din solidele şi lichide din sol şi ajung în volumele de aer din coloana atmosferică în proporţie de 5%. Prin combinarea oxidului de carbon cu oxigenul are loc creşterea cantităţii de bioxid de carbon care fiind mai greu în densitate în coloana de aer atmosferic coboară mai lent spre sol şi ajunge să fie folosit de plante sub formă de fotosinteză. Fotosinteza se desfăşoară în două faze: o fază luminoasă în care clorofila captează particulele radiaţilor luminoase (cuante şi fotoni) prin care realizează fotoliza apei şi o fază de întuneric sau fotochimică prin care se produce integrarea CO2 absorbit din aer în substanţele deja existente cloroplaste cât şi sinteza noilor compuşi organici (glucide, lipde, proteine).

Tot în atmosferă mai există şi aerosolii cu dimensiuni variabile care circulă în traseul de coloană atmosferică.Acestea circulă prin delimitarea unor porţiuni de materie care pot fi individualizate ca formaţiuni de carcase ale unor sisteme vii. În cadrul acestor sisteme are loc o selecţie în rândul specilor moleculare capabile să creeze stabilitate pentru a putea ajunge la concentraţia minimă necesară ce va asigura întreprinderea unei reacţii chimice un timp mai îndelungat, în care numărul moleculelor ce se formează este cel puţin egal cu cel al moleculelor ce se descompun. Spaţiul rămas liber pe curba evoluţiei materiei se poate acoperi prin crearea unor interacţiuni generatoare de proprietăţi noi, ce caracterizează pe mai departe materia vie. Reacţia evoluează prin concursul mai multor factori, precum cinetica reacţiei fiind şi cea mai importantă pentru că de ea depinde condiţiile termodinamice şi cuantice oferite de mediu cu toate sursele de substanţă şi energie pe care le poate furniza mediul.

Particulele de aerosoli cu dimensiuni mai mari de 10 microni ajung la o înălţime atmosferică de până la sute de metrii înălţime şi circulă periodic spre sol. Particulele cu dimensiuni între 4 şi 10 microni urcă la peste 1000 de metri înălţime prin curenţii de aer atmosferici ajungând la mari depărtări de sursele de la sol. Iar particulele cu dimensiuni de 2 – 4 microni ajung în atmosferă la înălţimi de peste 1000 de metri unde pot staţiona o

perioadă determinată (peste un an). Particulele cele mai mici până la 1 micron se deplasează în aer împreună cu gazele nobile de aer atmosferic unde rămân şi circulă până în zonele reci ale Planetei chiar Antarctica. În atmosferă, particulele de aer se deplasează după trei componente: în componenta verticală mişcările particulelor de aer tind să se îndepărteze sau se apropie de sol. Însă atunci când forţa de gravitaţie nu este diminuată de forţa centrifugă poate produce dispariţia componentei verticale prin coborârea accelerată a aerului la supraţafa globului unde se manifestă ca o zonă polară caracterizată de presiuni înalte. Aceasta face posibilă apariţia maselor de aer polar ce se propagă în spirală prin două pâlnii una superioară şi alta inferioară. Prin pâlnia superioară, masele de aer circulă din emisfera nordică în sens invers acelor de ceasornic iar prin pâlnia inferioară iau o direcţie opusă încât permite deplasarea maselor de aer subtropicale prin componenta vânturilor de vest care ajung la Poli pe o traiectorie ce se desfăşoară prin longitudinea de 1800.

Deplasarea maselor de aer prin culoarul vestic se realizează în serpetină dând naştere undelor de atmosferă înaltă prin care masele de aer îndreaptă vânturile mai întâi spre Ecuator şi apoi spre Poli. Din punct de vedere climatic, culoarul vânturilor de vest este determinat de o umiditate crescută care face ca zilele să fie mai mult înnorate. În componenta meridiană, particulele de aer se propagă de a lungul meridianelor fie spre Poli, fie spre Ecuator. Între regiunile polare, reci şi tropice dar şi Ecuator există o simbioză, ele trebuie să dispună de regimuri de temperaturi cât mai asemănătoare astfel încât curenţii oceanici să menţină regulat deplasarea acestora ca urmare a diferenţelor mici de temperaturi perpetuând funcţionarea armonioasă a pompei de căldură oceanice care acţionează Gultfstreanul cât şi curentul de adâncime care coboară periodic prin rutele urmate de a lungul timpului. În această componentă mişcările maselor de aer se îndreaptă spre sol prin latitudinile mijloci în sensul acelor de ceasornic în emisfera nordică şi în sens invers acelor de ceasornic în emisfera sudică.

Dacă masele de aer din sectoarele meridiane produc supraaglomerare pe zonele longitudionale sau latitudionale aceste aglomerări vor creşte densitatea şi presiunea atmosferică creind maximele barometrice subtropicale. În componenta zonală masele de aer se deplasează de la vest spre est sau de la est spre vest. În culoarul de est sistemul de vânturi străbate regiunile polare prin latitudinile 600 şi 900 alcătuind minimile subpolare care sunt orientate spre est printr-o spirală care descrie la exterior o variabilă ce tranzitează un circuit complet în jurul Pământului prin latitudinea de 200 Nord şi Sud până aproape de Poli. Când masele de aer ce alcătuiesc vânturile polare ajung în altitudini mai ridicate, vânturile constituie un vârtej unde presiunile joase coboară masele de aer polar în spirală cu viteze mult mai mari ce pot lua forma unui turbion.

Astfel masele de aer polar circulă între emisfera sudică şi cea nordică pe întinderi de grade latitudionale dar şi de pendularea aparentă a Soarelui între cele două tropice.

Conform celor prezentate circulaţia maselor de aer se distribuie în următoarele circuite: un circuit de aer se formează între maxima barometrică subtropicală şi minima ecuatorială, al doilea circuit tranzitează maxima tropicală şi minimele temperate iar al treilea circuit între minimele temperate şi maximele polare. Atunci când se produc dezechilibre termice şi barice presiunea atmosferică va determina deplasarea aerului dintrun loc în altul sub formă de vânt. Aceasta presupune deplasarea aerului din zonele cu presiune ridicată spre cele cu presiune scăzută, în timpul deplasării lor longitudionale acestea se echilibrează prin repartizarea proporţională cu presiunile de deplasare longitudională şi altitudională. Permanent regimul maselor de aer ce formează vânturile care ajung până la sol crează o simbioză cu perdelele de vegetale ce coexistă la suprafaţa solului prin soluţile nutritive şi plantele care stabilesc legături bioenergetice cu particulele

aerosolilor dirijate potrivit legii caracterului biodinamic potrivit căreia mediul edafic se manifestă ca un transformator de energie căruia i se aplică legile termodinamicii, energiei şi ciberneticii. Potrivit acestor legi, moleculele gazoase de azot iau în mod alternativ forme de minerale precum: amoniacul, azotaţii pe de o parte şi forme organice prin care scade procesul de acumulare şi fixare a ionilor în sol reducându-se cantităţile de azotaţi. În permanenţă se crează un transport de substanţe minerale din sol către plantă, transporturi stimulate temporar de următoarele minerale vegetale: Ca, K, Mg, Zn, Mn şi Na. Iar prin sinteza clorofilei creată în urma procesului de combinare a oxidului de carbon cu oxigenul este stimulată prin ingerarea în soluţile lichide de sol a următoarelor elemente chimice precum: Fe, Mg, Cu, Ni, Ba, B, Sr. Solul se manifestă de acum ca un vast sistem de informare cibernetică care creşte productivitatea primară de materie organică din sol prin care plantele sunt stimulate în permanenţă să ia din coloana atmosferică dioxidul de carbon CO 2 care împreună cu oxigenul vor servi la sinteza plantelor de care depinde într-o mare măsură viteza de difuzie a substanţelor din şi în spre mediu prin membrana sa. Iar atunci când suprafaţa membranei externe devine insuficientă se produce diviziunea prin care volumul celulei creşte proporţional cu puterea a treia în timp ce suprafaţa membranei creşte proporţional numai cu puterea a doua. Însă parametrul reacţiei de supravieţuire celulară este determinat implicit de timpul de difuzie în care are loc prelucrarea substanţei cât şi a energiei luminoase pătrunse. În general s-a constatat că evoluţia celulară este favorizată de acele celule care au dobândit mai multe compartimente interne prin intermediul membranelor interne, acestea dobândind posibilitatea prelucrării mai rapide a unei cantităţi de materie şi energie suficientă să binedispună o înmulţire optimă prin care să câştige o poziţie ecologică privilegiată. Ca urmarea acestor reacţii se realizează cuplarea proceselor ciclice de metabolizare a bioelementelor manifestate prin mecanismul principal prin care sistemele sau maşinile vii reproduc în diversitate materialele folosite. Cum este din sutele de mii de compuşi organici cu care s-a venit în contact, organismele sau maşinile vii folosesc între 120 – 140 de unităţi de compuşi necesari: cam 20 de aminoacizi, 5 nucleotide, 10 – 12 glucide, câteva combinaţii fosforulate. La acestea se adaugă mecanismele fundamentale biochimice (genetice, biosinteză, şi de transfer de informaţie) prin care se asigură funcţionarea autonomă a maşinilor sau sistemelor vii determinate de forţele fizice produse continuu de mişcarea substanţelor, lichidelor şi solidelor. Maşinile vii au proprietatea de a se multiplica, gândi şi repara de la sine.Sunt dirijate de principiul sau forţa care asigură ordinea sau ordonarea elementelor neînsufleţite încât ele să apară ca fiind însufleţite.

Acestea determină afinităţi între diferite molecule care odată fiind stabilizate, vor determina prin reacţile de tip nou, stabilite spontan în virtutea proprietăţilor fizice, fundamentale (electrice, magnetice) ce vor contribui la formarea de structuri spaţiale corespunzătoare distribuţiei sarcinilor electrice şi de câmp scalar radionic prin care circulă legăturile de hidrogen. Acestea generează noi tipuri de manifestare a materiei prin proprietăţile (enzimatice, matriciale şi informaţionale) generând noi funcţii, cum ar fi programarea genetică a segvenţelor elementelor structurale de bază prin modul spaţial de alăturare a aminoacizilor, a nucleotidelor pe o structură spaţială realizată spontan potrivit proprietăţilor ivite pe baza interacţiunilor ce se stabilesc ca urmare a secvenţei prin care se distribuie forţele fizice ce au consecinţe în aranjarea spaţială a atomilor constitutivi.

Aranjarea spaţială a nucleotidelor şi aminoacizilor activează o proprietate specifică în cadrul arborilor prin care elementele cristaline şi subcristaline venind în contact cu luminozitatea, activează sărurile minerale şi seva care se distribuie prin tuplinile pomilor extrase de la rădăcinile din soluri. Ştim că în seva pomilor se găseşte diferite minerale cum ar fi: calciu, sodiu, fosfor, vitamine, aminoacizi, gibereline, factorii de creştere ca P, X, Z,N, etc. Toate acestea prin intermediul giberelinelor va stimula creşterea în lungime a

plantelor cât şi înflorirea lor devenind capabile să îşi mărească corola florilor care permite adunarea nectarului în cadrul acestora, un aliment şi totodată medicament aromat încărcat cu numeroase ingrediente naturale. Seva fiind amestecată cu apa din tulpine radiază o lumină albastră care ia forma unui lichid ce pătrunde sub forma unui fascicol de lumină, provenit din razele solare ce se descompun sub forma unor pigmenţi galbeni ( flavoanele) care reţin radiaţiile ultraviolete din fascicolul luminos şi produc totodată tulburări temporare în echilibrul electrostatic al reţelelor cristaline în urma cărora lumina invizibilă de unde scurte se transformă în lumină reflectată vizibilă de unde lungi. Această transformare se numeşte fluorescenţă în arbori.

Sărurile ajung în frunzele arborilor prin procesele de fotosinteză care transportă apa prin xylem, acesta fiind complexul de conducte - crengi care se ramifică din trunchiul arborelui. Aici se produce schimburi de presiuni prin conductele arborelui, una care împinge apa si sărurile minerale de jos de la radacinile arboretelui, o atrag până sus prin frunze si crengi.

Coroana aeriană a arborelui care adăposteşte pompele superioare este structurată în aşa modalitate încât frunzele să nu se stânjenească una pe alta prin expunere la lumină.

Prin intermediul acestora "pompele de sus" atrag şi elimină numeroase zaharuri precum (glucoză, fructoză, maltoză, riboză, xiloză,galactoză, cât şi aminoacizii ca cistina, lizina, tirozina, fenilalanina, metionina care vor servi ca hrană sau sursă de energie pentru microorganismele care ajung să transforme şi să convertească mineralele astrogalactice sau astroplanctonul prin elitrele câmpurilor de torsiune care se rotesc si generează o tensiune specifică în lichidele din tulpinele pomilor. Energia de torsiune provine din Universul Galactic de la diverse corpuri stelare, de la Soare, din razele solare care sfredeleşte frunzele şi creează în xylem, adica în reteaua de capilare din trunchi, o presiune de minus 20 atmosfere dar si din forţa electromagnetică generată de fluxul si refluxul produs de Zenitul şi Nadirul Lunii care produce lumina umedă sub influenţa căreia plantele cresc mai repede.

Energia de torsiune se manifestă în arbori similar unui proces cibernetic natural de sinteză biovegetală adică de procesare a mineralelor şi factorilor de creştere (calciu, sodiu, fosfor, vitamine, aminoacizi, gibereline, P, X, Z,N, etc) cât şi procesarea bioenergetică care înseamnă transformarea elementelor menţionate în densităţi de energie moleculară, ca urmare a cărora se produce receptarea şi transmiterea informaţiei din câmpul informaţional precizat prin alimentarea energetică a materiei vii şi dirijarea frecvenţelor de câmp scalar radionic spre nivelele energetice de concretizare a informaţiei plasmatice sau ionice în materie vie conferind derularea ciclurilor de creştere a plantelor. Procesarea se realizează şi invers adică prin convertirea materiei în informaţie care presupune în fapt posibilitatea de perpetuare a informaţiei plasmatice, ionice pe conductele – crengilor pomilor prin încolţire, înmugurire, înflorire şi fructificare sau înmulţirea acesteia prin apariţia de noi pomi, lăstari. În cazul organismelor vii, a căror construcţie chimică se fundamentează pe siliciu se regăseşte în stare cristalizată, acesta este un element component în lumea plantelor, în special al cerealelor, grâul.

Acest component chimic face posibilă construirea unor reacţii chimice într-un sistem în care, în condiţii substanţiale, energetice şi informaţionale corespunzătoare, dobândeşte proprietăţi speciale în baza cărora sistemele asimilează, creşte şi se divide. În acest proces, ciclul fosforului apare ca un element prin intermediul căruia energia este captată şi distribuită celorlalte cicluri, prin care face posibilă funcţionarea fiecăruia cu viteze proprii.

Iar mediul de apă exercită reacţia chimică ce face ca sistemul viu să funcţioneze normal.

Sistemele materiale biovegetale se menţin vii numai dacă sunt traversate de fluxul energetic cuplat la diversele procese chimice.

Plantele în marea lor majoritate fiind fixate în sol sunt organizate în aşa fel încât să poată folosi din plin resursele minerale dispuse în sol cât şi din aer. În adâncimea solului,

rădăcinile plantelor comunică în interiorul solului prin intermediul cormofitelor care alcătuiesc coroana rădăcinilor ce le permite extinderea în adâncime pentru a le asigura stabilitatea şi pentru a folosi umiditatea solului. Umiditatea se distribuie în plan orizontal până la periferia coroanei aeriene.Astfel, plantele care şi-au fixat rădăcinile bine în sol alcătuiesc o structură internă radială, rezultată din modalitatea de aşezare a vanelor conducătoare.

Vanele conductătoare permit manifestarea dinamică a ramurilor care se vor dezvolta pe tulpină, acestea formează sau descrie o spirală, un cerc (verticil) sau o îngemănare (separare, dictomică, în câte două ramuri). În cadrul ramurilor, frunzele simple realizează o simetrie bilaterală cu care sunt dotate majoritatea plantelor inferioare care dispun de mişcări libere.

Prin acestea "pompele de jos" acţionează ca o sistolă-diastolă prin care atrage si respinge prin xylem, apa de la rădăcini pe de o parte şi creiază fenomenul fizic numit osmoza, drum care cu incredibila viteză de înaintare de 50 m/h circulă şi recirculă energiile predominante care străbat simetria radială (actinomorfică) care ajută prin structura sa la formarea inflorescenţelor cât şi procesul de fluorescenţă ce produce polenizarea prin distribuirea simetriei bilaterale (zigomorfică) care activează diverse forme geometrice de elitre! Ştim că în organismele vegetale există substanţe care împrăştie vectorii chimici precum: pigmentul galben, carotina şi hormonul de creştere auxina. Aceste substanţe absorb radiaţiile luminoase cele mai frecvent folosite de plante în fotosinteză adică lungimile de undă 440 şi 460 milimicroni. Datorită absorţiei corespunzătoare a acestora planta sau pomul îşi poate mări formele de dispunere geometrică în cadrul structurii lor dispuse prin cercuri concentrice care alcătuiesc diametrul pomului sau al plantei. În cadrul acestora distribuţia elementelor nutritive se realizează în funcţie de specia vegetală pe care o adăposteşte solul cât şi de perioada de înflorire, aceasta etapă exteriorizând proporţia elementelor nutritive din sol.

Aşadar, plantele dispun de două coroane dispuse pe rădăcinile din sol cât şi pe tulpina aeriană ambele asigură creşterea conjugată prin echilibru fizic şi prin asimilarea eficientă a nutriţiei minerale. Un raport optim, între azot, fosfor şi potasiu pentru fiecare specie în parte va determina formarea unui habitus vegetal rodnic cu înfloriri abundente.

Datorită apei care poate străbate la un moment dat habitusul vegetal, raportul azot – fosfor – potasiu, poate creşte în favoarea azotului ca urmare a scurgerii lui periodice spre adâncimile solului.

Din punct de vedere informaţional,habitusul vegetal exercită o stabilitate ionică şi plasmatică în cadrul acestuia formând spaţile cuantice prin care se conservă energia prin fiecare unitate celulară şi moleculară a plantelor sau a arborilor. Semnalizarea luminoasă se manifestă prin proprietatea de asterism, proprietate prin care se realizează recepţia unităţilor de măsură a gradului de prezenţă a mineralelor în plante, arbori, fiind perceptibile ca nişte steluţe luminoase ce se deplasează ca urmare a rotaţiei mineralului în celulele şi membranele celulare care pune în funcţiune mecanismul biofotosintetic electric.De exemplu, lucerna foloseşte 0,24% din energia solară absorbită şi datorită acesteia ea restituie solului cât şi apei anumite elemente biochimice sintetizatoare. Ştiind că, energia luminoasă dispune în viteza sa de propagare de un anumit număr de particule /cm2 care tinde să arate intensitatea luminoasă care se produce în anumite categorii de parametrii. Cum ar fi parametrul intensitate, care afişează forma şi doza debitului de energie luminoasă care se propagă într-un anumit interval de timp, timpul fiind un alt parametru. Doza debitului de energie se bazează pe conceptul de energie care se manifestă în vecinătatea stărilor de echilibru termodinamic. Aşadar, simbioza celulară se multiplică prin procesele de fotosinteză înmulţind suprafeţele spaţiale de conservare a energiei libere moleculare prin cibernetica vegetală ce permite mărirea celulară printr-un multiplu al undei reflectate, va circumscrie poziţia geometrică şi unghiurile celulare

admisibile care determină câmpul de conservare energetică prin câmpul coulombic care asigură ionicitatea (caracterul de plasmă) a materiei vii biologice sau vegetale reprezentând începutul asigurării vieţii oricărei materii vii.

Forma celulară determină materia care conservă forma de energie stabilită într-o anumită suprafaţă de întindere şi se afişează prin masa celulară care s-a format şi este traversată de o cantitate energetică vegetală acumulată. Energia luminoasă din cadrul materiei sau naturii neanimate se transmite printr-o anumită intensitate fără a poseda întindere şi masă. Astfel materia şi energia nu se pierde doar înregistrează o mutaţie, sau translaţie în materia corpurilor care o perpetuează prin deplasarea sa cu o anumită intensitate.Cum este în cazul câmpului energetic vegetal din interiorul plantelor, pomilor care produc vibraţii melodice între anumite limite de frecvenţă şi intensitate, la rândul lor produc reacţii în protoplasmă în urma cărora va creşte activitatea de asimilare a cloroplastelor cât şi stimularea întregului metabolism al plantei sau al pomului.

Cu cât acestea se dispun în suprafeţe mai mari în aceiaşi proporţie se formează şi armonicele frecvenţelor joase ce caracterizează locaţia vegetativă sau corpul de apă cristalin ce o expediază spre înmagazinare şi conservare.

Odată acestea câmpuri activate produc din punct de vedere al diviziunii spaţiale, levitatia elitrelor uneia deasupra celeilalte permiţând structurarea geometrică în mai multe suprafeţe prin care se va controla direcţia de curgere a leptronilor din elitre prin procesul de ridicare - coborâre. Aceste câmpuri va permite maşinii zburătoare să utilizeze undele scalare ale câmpului radionic generând forţe de propulsie prin interacţiunea cu acesta.

Potrivit câmpului de energie generat vehiculul zburător devine capabil să îşi creeze o forţă de propulsie în propriul câmp, acesta fiind un câmp ce produce un gradient de câmp scalar pe o direcţie longitudională astfel încât vehiculul zburător devine capabil să utilizeze două surse de câmp suprapuse care va genera forţa de deplasare în aer a acestuia. În acest mediu, amplitudinea undei determină cu aproximaţie densitatea reală a unui fluid ale cărui particule elementare fac schimb de masă, energie şi entropie cu acest mediu subcuantic în care particulele subcuantice în raport cu mediul se comportă ca un sistem de entropie deschis. Ca şi cum am spune că doar un anumit procent din ADN-ul vegetal al plantei reuşeşte să codifice spre înmulţire materia in timp ce restul reprezintă doar un receptor al frecvenţelor de câmp scalar radionic specifice câmpului morfic înconjurător.

Practic se măreşte distribuţia suprafeţelor de leptroni dintr-o elitră prin formarea unor substanţe macromoleculare bogate în energie ce desfăşoară o activitate enzimatică superioară formând constituienţi de maximă valoare, acestea fiind substanţele colorante şi tanante, substanţe aromate, hexoze, pentoze şi polimeri prin care se creează suprafaţa ce măreşte participarea acestora la activitatea de fotosinteză cât timp ele sunt verzi, iar pe de altă parte se măreşte şi conţinutul de evapotranspiraţie solicitând o participare mai intensă a fluxului de sevă ce determină viaţa vegetală şi activitatea biologică a plantei care împreună cu aerul sintetizează numeroşi componenţi chimici.

Acum o sa ridici probabil curioasa si mult asteptata intrebare, dar cum arată combustibilul? Doar nu-i zic unde sa fie atenta ca să observe cum masina zburatoare isi ia combustibilul din apa înmagazinată pe firele de iarbă ale gazonului sau alte perdele vegetale, depinde si de imprejurarea in care ne situăm care combinată cu seva din tulpină generează procesul de fluorescenţă care la rândul său generează un nivel de flux şi densitate luminoasă cronometrată şi înregistrată optic prin subdiviziunile caratului, care sunt punctele cuantice de lumină ce vor fi stocate la fiecare 100 unităţi de puncte ce alcătuiesc un, 1 carat ce determină o formă de frecvenţă temporală de timp cu fiecare ciclu de încărcare. În acest cadru de evidenţă temporală şi de luminozitate, înregistrarea vitezei cu care circulă lumina este determinantă şi circumscrie următoarele reguli: când viteza luminii înregistrează valori constante, timpul şi spaţiul tind să se dilatate, iar viteza luminii nu mai

ia o valoare fixă deoarece în acest spaţiu durata de parcurgere a luminii este mai mică făcând ca spaţiul şi timpul contractat prin undele de luminozitate să fie aceleaşi, calitativ şi cantitativ; iar atunci când viteza luminii creşte proporţional cu media lor, spaţiul şi timpul contractat scade proporţional cu media şi face ca viteza luminii să devină variabilă.

Lumina devenind variabilă permite apariţia unei depresiuni aer cuantice cu comportamente radionice diferite între ionii pozitivi din bioplasmă produşi direct prin ionizare de radiaţia scalară radionică şi indirect prin supraactivarea pompei de ioni a membranei celulare care separă ionii negativi care există în gradientul de câmp electric atmosferic dintre nori şi sol producând fenomenele de levitaţie. Cu acest prilej îşi va face apariţia şi fenomenele de vânt rece ca urmare a emisiei scalare radionice ionizante care produce bioplasma susţinută prin descărcarea bioradiativă a unui nor care va permite levitaţia în regnul vegetal. Totodată energia radionică de emisie scalară a spaţiului este şi cauza generării bioplasmei prin componenta de microunde a biocâmpului care ia o anumită intensitate.

Aceasta este o tehnologie care vine din viitorul îndepărtat unde atât apa subterană cât şi cea de suprafaţă dar şi cea atmosferică are o utilitate evidenţiabilă în mijloacele avansate de transport aerian.

Urmatorul buton tachscreen incredinteaza nivelurile maxime si minime admisibile ale combustibilului pentru o deplasare, de fapt imi spune la ce nivel de combustibil sunt si la ce nivel de combustibil ar trebui să ajungem in functie de calatorie.

Stimabilul robot din panoul magic al masinii zburatoare incepe sa imi vorbeasca de acum in coordonate meridionale pentru a determina distantele de zbor si combustibilul luminos necesar. De aici din toach-ul acesta introducem meridianul de zbor in grade, minute si apoi secundele care este totodată şi unitatea temporală a mijlocului de deplasare ce se determină prin calcularea automată a razelor de lumină în raport cu anumite puncte aflate pe suprafaţa terestră care înregistrează timpul universal. Putem spune că este un timp puţin diferit uneori faţă de timpul local al unei regiuni geografice pentru că se identifică sectoare de timp atemporal şi acesta îl face diferit de fusurile orare ce se desfăşoară prin longitudinile meridionale planetare.

Memoria de inteligenţă cuantică a vehiculului de deplasare descrie de acum nivelurile si autonomiile de zbor indicandu-ne traseele meridionale longitudionale de deplasare pentru o alimentare optimă in cazul in care nu dorim sa asteptam pentru o alimentare completa.

Memoria calculează prin corelaţie cu poziţia Soarelui dar şi de norii ce pot apărea la un moment dat o lungime de osicilaţie luminoasă propagată într-o unitate de timp faţă de suprafaţa terestră ce se va propaga prin meridianele cele mai optime să reflecte intensitatea de luminozitate şi expediere a razelor sale ca să fie captate de senzorii autovehiculului pentru deplasare. La o producţie intracelulară de lumină este necesară o substanţă de bază pe care a numim luciferina asupra căreia trebuie să acţioneze o diastază, luciferaza care în prezenţa oxigenului emite lumina.

În cazul în care îşi fac apariţia norii care pot împiedica reflexia razelor solare către sol sau perdelele vegetale, în cazul acesta memoria cuantică este programată să proceseze lungimea circumferinţei meridianului pentru o corelare corespunzătoare în distanţa de deplasare cu meridianul unde se va alimenta optim cu razele de lumină ce vor fi expediate la parametrii optimi. Din acest moment, memoria cuantică procesează diferenţele meridionale sau de fus orar prin care ea se deplasează pentru a putea observa timpul corespunzător de deplasare în funcţie de sursa maximă de fluorescenţă ce se activează prin activitatea biofizică şi radionică proprie, cu sarcina unui nor de aer care va permite supraactivarea transportului activ dat de pompa de ioni a membranei celulare vegetale permiţând apariţia depresiunilor de aer cuantic prin care se înmulţesc şi câmpurile de elitre care încep să ia diverse forme geometrice în cadrul norilor.

Vom observa că durata unei oscilaţii a unităţilor de timp în aceeaşi localitate care conţine aceleaşi puncte locale la sol este diferită de unitatea de timp care se afişează la un moment dat pe ecranul unităţii de timp pentru că lungimea razelor solare care se reflectă către regiune şi punctele locale din regiunea respectivă ajung în unităţi de timp diferite ce determină o anumită fluorescenţă şi deci prin urmare se afişează unităţi de măsură diferite în aprecierea realităţii înconjurătoare, cum ar fi alte unităţi numerice de grade, minute şi secunde pe acelaşi meridian geografic. Şi acest fapt este foarte important de sesizat şi cuantificat în memoria cuantică a mijlocului de deplasare pentru că cu cât întâmpinăm în deplasare tot mai multe astfel de meridiane de atemporalitate adică de manifestări de fluorescenţe ce se diferenţiază prin câmpurile elitrelor generate sub formele şi volumele geometrice de compoziţie ale norilor cu atât acestea trebuie semnalizate şi numerotate ca şi cum am găsi traseele corespunzătoare prin care se ajunge mai repede la o destinaţie comparativ cu traseele de deplasare din meridianele obişnuite.

Vasta memorie cuantică este programată să se racordeze la ceasornicele lumii vegetale întâmpinate în timpul zborului. Aceasta se produce prin identificarea fotonastiilor plantelor adică închiderile şi deschiderile corolei florilor sau frunzele arborilor în funcţie de variaţia intensităţii luminoase ce le strabate la un moment dat. Fotonastiile se produc la ore fixe fiind dependente de longitudine şi latitudine dar şi de climă şi de regiune. Acesta este un mecanism natural, biovegetal de identificare cu precizie a ceasurilor locale prin ceasornicele vegetale. De exemplu, măcrişul de iarbă cu flori galbene indică ora 10.

De acum draga vom incepe sa dam din aripi, nu iti fie teama dacă par cam blocate!

Aripile maşinii au fost concepute pe un sistem de instalaţie de propulsie cu vele. Velele maşinii sunt astfel construite încât acţionează în direcţia vântului care permite schimbarea traseului de mers prin urcare sau coborâre faţă de direcţia vântului cât şi navigaţia în

volte. Astfel, velele sunt capabile să se menţină în vânt, captând şi consumând eficient întreaga energie a acestuia. Vela este concepută şi construită pe un profil de aripă fexibilă fiind capabilă să capteze aerul printr-un sistem de ventilaţie electric puternic.

Eficienţa velei este determinată de capacitatea de a genera o forţă portantă aerodinamică mare cu o rezistenţă minimă indusă ce realizează o navigaţie prin propulsie prin producerea de portanţă ridicată. Hei si acum masina este echipată să efectueze cel mai silenţios zbor care a putut fi savurat şi trăit vreodată. Navigăm în volte contra vântului realizăm o întoarcere de 1800 prin coordonatele meridionale cum ar fi 34 – 350 latitudine Nord şi 194 – 1950 Vest, ne străduim să navigăm contra vântului de Nord şi curentului ce străbate întinderile mărilor verzi. Încercăm să realizăm un punct de legătură cu alte latitudini planetare prin laturile vânturilor, cum ar fi coordonatele meridionale ale sezoanelor ploioase care există prin Sud – Vestul Lagunelor, care adăpostesc imense rezervaţii naturale, dispuse ca un fel de covoare cu prerie uşor umedă, acoperite de sălcii dar şi de plante aromatice care parfumează aerul, cum ar fi: cimbrişorul, miertuţa, busuiocul, cimbrul sălbatic toate fiind specii aromatice ale familiei labiale. Lagunele produc din abundenţă plante aromatice cum sunt cantităţile esenţiale de muguri de busuioc, rozmarin, vindecarniţă toate având proprietăţi terapeutice diverse, unele pectorale, astringente, altele antispasmodice sau antireumatismale. Lagunele adăpostesc şi plante din care se prepară băuturi aromatice, ceaiuri. Încercăm să găsim o legătură şi cu alizeele întâlnite frecvent în coordonatele meridionale 260 41' latitudine Nordică şi 1520 32' longitudine vestică. Câte oportunităţi de navigare îţi oferă maşina aceasta ! Dacă ne vom prelungi călătoria până în emisfera boreală ne vom cultiva temeinic şi în privinţa derulării anotimpurilor. În emisfera boreală, anotimpul de iarnă începe în luna Iunie pentru că ea corespunde lunii Decembrie. Paralela 35 0 este cea care străbate emisfera boreală şi se pare că ea corespunde şi cu cea a Spaniei din cealaltă emisferă, unde iernile sunt foarte reci în Spania, totuşi în general temperaturile sunt moderate. Pentru că Oceanul permite să se manifeste ca un imens rezervor în care se înmagazinează căldura verii iar iarna, apa restituie această căldură, ceea ce asigură regiunilor învecinate o temperatură medie. În regiunea boreală ziua de 30 Iunie corespunde celei de 31 Decembrie a anului boreal. În acest context climatic, microorganismele pectinolitice acţionează intens şi la temperaturi scăzute. Astfel se explică descompunerea energetică a resturilor vegetale din pădurile de munte ale anotimpurilor reci. Acest climat habitat ecologic poate fi folosit într-un mod natural la topitul inului şi al cânepii la rouă prin aşezarea snopilor pe iarba umedă. În cadrul acestora, biocenezele multiple generează mecanisme de informare prin care se stabileşte o proporţie între producătorii şi consumatorii angajaţi în lanţurile trofice. Ca de exemplu, în cazul biocenezei pădurilor se realizează legătura comunicaţională cu bioceneza păşunilor şi lacurilor. În cadrul acestora între plante, peşti şi bacterii ia naştere un echilibru biologic prin care plantele elimină în ape, oxigen, peştii consumă zilnic o anumită cantitate din vârfurile plantelor iar ca urmare se elimină în apă dioxidul de carbon CO 2 unde bacterile încep să mineralizeze şi redau apei sărurile de azot şi fosfor.

Observi dragă câtă economie energetică se poate întreprinde astfel prin habitatele care folosesc natural economia mediului. Aceasta este o latură economică originală pe care puţine Popoare încearcă s-o cunoască, pentru că ţine de economia ecologică şi este atât de magică încât aceasta trebuie respectată cu stricteţe prin perpetuarea specilor şi înmulţirea plantelor în biocenezele biosferei în care aceste specii se pot descoperi la un moment dat.

Pentru că în acest proces productiv, consumatorii şi producătorii naturali contribuie la potenţialul biosferei de a da naştere la noi specii care aprovizionează regnul vegetal al plantelor devenind receptive la azotul atmosferic care realizează transferul unor gene de nitrogen fixaţion, care provin de la bacterile fixatoare de azot în cromozomii din

cloroleucite care prin recombinările genetice efectuate în cadrul ADN-ului din cloroleucit face posibilă procesul de fotosinteză prin care se fixează în plante carbonul şi azotul atmosferic. Acest proces productiv natural din cadrul unei bioceneze poate reduce cheltuielile cu producţia îngrăşămintelor de azot produse prin fabrici cu poluări de mediu, modelul productiv propus se va realiza direct în mediul biocenozelor din cadrul biosferei. În acest proces productiv natural, potenţialul ionic al solului sau apei este circumscris de valoarea bioenergetică indicată de nivelul pH-ului care poate fi administrat implicit prin perpetuarea unor specii de bacterii cu membrane celulare diversificate, atât de natură proteică, încredinţate de rezervele hidrocarbonate ce iau formă de glicogen şi mai puţin de amidon. Rezervele hidrocarbonatelor sunt reprezentate în general la plante de amidon în care membrana celulară ia formă celulozică şi formă proteică sau de glicogen în rândul regnului animal. În acest mediu natural de producţie ecologică, sistemele vii devin capabile să memoreze din punct de vedere biologic, modificările în structura şi intensitatea factorilor fizici şi biologici din mediul natural al biosferei care adoptă numeroase reacţii de apărare şi de punere în acord cu mediul înconjurător. Interacţiunea care se produce în cadrul ecosistemelor din biosferă indică o statistică naturală vegetală care afişează timpul perioadei de vegetaţie într-un model al mişcărilor biologice ce determină întregul ciclu biogeochimic care se produce între organismele superioare ce depind de cele inferioare pentru a perpetua echilibru în cadrul specilor din biosferă. De exemplu, producătorii primari avizează sprijinul simbiotic provenit din partea unor microorganisme precum micorizele cât şi din partea bacterilor fixatoare de azot. În acestă situaţie ne va interesa să consemnăm periodic viteza sau rata de ciculaţie a indicilor de productivitate vegetală care vor indica atât compoziţia cât şi concentraţia soluţiei de sol care variază după starea de umiditate şi de temperatură a solului, după perioada de vegetaţie, potenţialul ionic (pH) cât şi potenţialul redox (electric, pH). Formula de calcul exprimă: Rata sau viteza circulaţiei în care = Cantitatea (gh) in gr dintr-un element care intra si iese din ecosistem timp de o ora x Timpul în care intra si iese din ecosistem intreaga cantitate a elementului respectiv \ Q cantitatea din elementul aflat în biomasa ecosistemului, spre exemplu, biomasa unui lac, sau lan de grâu, lucernă etc.

Aceste calcule reflectă modul în care se manifestă soluţiile de sol fiind cele care exercită în viaţa plantelor un rol catalitic, încărcând cu anumite săruri disociate în ioni. De aici ionii încep să se distribuie pe componente vegetale cum este rădăcina care absoarbe ionii metalici cât şi diferiţi radicali care împreună asigură elementele de sinteză organo – minerale precum: C, H, N, P, K, O. Aceste elemente biochimice asigură elementele de presiune care se exercită în ramificaţile rădăcinilor dispuse radial care vor asigura circulaţia şi fluidizarea lichidelor solvite cât şi a apei care urcă de la rădăcini prin tulpini şi frunze,chiar până lapetalele florilor. În aer trebuie precizat că mai există un plancton aerian, reprezentat de spori, polen cât şi alte microorganisme care se distribuie pe o suprafaţă ce poate atinge 2,8 – 5 Km. Acestea circulă şi recirculă bioxidul de carbon cât şi oxigenul care se transformă în umiditate care pătrunde în grosimea scoarţei terestre pe o anumită adâncime unde începe să reacţioneze cu mineralele din roci pe care le fărâmiţează prin dezagreare, dizolvare, oxidare, hidratare şi hidroliză până când se afizează un parametru de intensitate maximă de alterare desfăşurat pe o adâncime de 1 – 2 m, care indică totodată şi grosimea solului.

Nu-i aşa că-i minunat dragă să te cultivi în asemenea cunoştinţe călătorind alături de mine!! Bănuiesc că abia asteptaţi să mai descoperim şi alte curiozităţi pentru că determinarea dvs este pe măsură!!! Si asta este doar o parte din vasta inteligenţă a acestei masini zburătoare. Încerc să vă întreb dacă doriţi să savuraţi sau să gustaţi ceva! Acum intervine o nouă etapă originală în derularea călătoriei noastre pentru că trebuie să luăm contact cu un

mod inedit de a ne satisface aceste trebuinţe nutritive. Am văzut că o proporţie mare din suprafaţa bagajului dvs se compune din conserve şi alte cartoane ce înmagazinează diverse picanterii nutritive. Aş fii îndrăznit la momentul acela să vă rog să renunţaţi la ele, să nu vă fii aglomerat cu ceea ce nu aveaţi nevoie în cadrul acestei călătorii cu o asemenea maşină. Această maşină este dotată în bordul de hologramă cu un meniu diversificat de servire a hranei şi acum intervine latura de mister şi originalitate a acesteia pentru că nu aţi mai servit o asemenea masă în nici o altă maşină. În primul rând ţin să vă povestesc că descoperirile culinare în această privinţă sunt la un nivel la care nu se poate compara cu nici o bucătărie cunoscută de dvs. Şi aceasta pentru că hrana pe care o vom savura decurge din proprietatea maşinii de a fi autotrofă adică maşina produce mâncarea şi băutura lichidă, în general apa vitală sau radionică cum mai este cunoscută în popor cât şi esenţe de extracţie profund naturale. Eram chiar curios să ascult întrebarea: Cum poate maşina să producă mâncarea ! O să fac o mică explicaţie ca să puteti înţelege cum rezultă modalitatea de producere a hranei automate în cadrul maşinii zburătoare. Manifestarea proprietăţii autotrofe a maşinii zburătoare rezultă din materile biostructurate care se prezintă în cadrul acestora într-o formă coloidală, un fel de masă spongioasă care rezultă din soluţiile intraplasmatice ale regnului mineral precum: pământ, apă, nisip, argilă sau orice alte minereuri de natură vegetală. Prezenţa acestei materii biostructurate este foarte bogată în componente energetice care se unesc într-un mod de corelaţie pe care îl veţi vedea în momentele ulterioare, afişând structurile materiei în cadrul maşinii sub formă de hrană.

Materia biostructurată are forma unui cristal care prelucrează energetic întreaga natură minerală (nevie) care la rându-i este şi ea compusă din cristale şi subcristale, care în componentele biocenozelor biosferelor se găsesc într-o stare ce se repetă periodic până când formează o ordine când întâlneşte macromoleculele celulare ale organismelor vii cu care se unesc între ele şi formează texturile mâncărurilor ce le vom savura, evident cu poftă.

Aceste substanţe subcristaline şi cristaline formează sistemul nutritiv al maşinii zburătoare luând forma acizilor nucleici şi diversele proteine cristaline dispune spaţial silicaţii sau alte substanţe minerale cristaline încorporate în frunzele plantelor, cunoscute sub denumirea de cariopse, prezente asemenea unor mici borcănaşe încărcate cu alimente condensate. Cariopsele, borcănaşe depozitează dextrinele şi glucoza care se adăpostesc în frunzele plantelor ce atrag umezeala printr-un strat salivar fin care se depune pe grăunţii plantelor care vor încolţi sub incidenţa: aerului, umezelei şi a căldurii transformând amidonul în glucoză. Astfel, macromolecule ce există în materia organică vie îşi însuşesc prin comenzile holografice ale maşinii, starea de transformare a elementelor subcristaline şi cristaline din mediul natural în mediul ce alcătuieşte structura de activitate de materializare a maşinii care realizează prin translaţie, spectrele de frecvenţe cu stările de componente chimice şi solide cristaline ale vehiculului care le procesează. Acestea interacţionează prin matricea holografică prin intermediul căreia se pătrunde în starea elementelor cristaline ale ale regnului mineral şi vegetal în care iluminatorul de unde frecvenţiale începe să folosească un cristal violet prin care absoarbe şi filtrează energia luminoasă care începe să coloreze citoplasmele celulei cât şi mitocondriile alcătuite la exterior într-o membrană compusă din trei straturi suprapuse ce alcătuieşte sistemul extern al membranei cristaline care o configurează până ia forma de materie solidă de exemplu de păhărele de cristal violet.

Se pare că ne-am adâncit foarte mult în explicaţii dar iată că acum vom savura cea mai pură apă radionică cu cel mai ecologic păhărel care a existat vreodată solicitând această comandă holografică a maşini. Vedeţi aici !

Holograma ne prezintă configuraţiile de longitudine şi altitudine ale majorităţii izvoarelor ce deţin apă vie cum i se mai spune în mod popular. Se pare că există un asemenea izvor cu o asemenea apă radionică şi la Băile Herculane dar şi în vaste perdele

de păduri ale altor oraşe. Din momentul acesta, după ce am identificat configuraţia latitudională a izovorului de apă radionică, următoarea etapă constă în identificarea regiunilor macromoleculare care contribuie la transformarea prin colorare cu pigment cristalin celular al păhărelelor în care vom savura apa şi iată cum aceasta! În comanda aceasta holografică dispunem de un relief de habitate capabile să ne producă instant, nevoia culinară de moment ce o vom utiliza la propriu în maşină. Habitatul selectat din comanda holografică pentru a exercita nevoia solicitată, va activa o funcţie celulară în rădăcinile anumitor plantele de suprafaţă dar şi acvatice, algele albastre asimilează lumina optim fiind generatoare de celule cilindrice, susţinute de un lichid apos ce ia forme şi direcţii filamentoase, protoplasmatice care identifică şi defineşte forma translucidă a păhărelului proiectată ca dimensiune şi volum în bordul hologramei maşinii zburătoare iar în momentul când întâlneşte şi depozitează nivelul indicilor de compoziţie celulară şi citoplasmatică sesizat în algele albastre, păhărelele se transformă prin iluminatori frecvenţiali din forma cuantică cristalină într-una pur material – cristalină, care vor ajunge în cadrul spălătoarelor pulverizatoare ale masinii, inundate de un flux fluid de luminozitate care ajută să se facă legătura de mişcare între aminoacizii din apa izvoarelor selectate şi atmosfera izvoarelor care de regulă ia forma unui nor cuantic prin intermediul căruia vor fi extrase picăturile de substanţe polimoleculare şi macromoleculare ce alcătuiesc coacervatele materilor structurale ale izvoarelor radionice sau alte forme de materie minerală cu care ne vom îndeletnici să producem hrana noastră profund nutritivă.

Prin coacervate se stabileşte legătura dintre organismele minerale ale habitatului şi maşinile vii. Organismele macrocelulare, exercită în cadrul biosferelor roluri nutritive şi de transformator material – energetic identificat în mediul vegetal al izvorului radionic, printrun pigment vegetal care va face legătura cu membranele celulare în care se găseşte apa vie dar şi citoplasma. Prin intermediul citoplasmei vom identifica reţelele sau punţile tridimensionale care fac legătura dintre aminoacizii şi radicalii liberi ce formează macromoleculele proteice ce alcătuiesc majoritatea masei citoplasmei a materiei pe care noi o vom identifica latitudional şi longitudional pentru a fi asimilată în laboratorul maşinii. Ştim că în masa citoplasmei, proteinele există într-o proporţie de 20 – 25 % iar restul de 75 – 80% este reprezentată de substanţele organice care se dizolvă în reţeaua cuantică evidenţiată sub formă de: glucide, grăsimi, enzime, săruri minerale şi ioni (Na, K +, Mg+, Ca+) iar apa din cadrul citoplasmei exercită rolul de punere în mişcare a reţelei macromoleculare printr-o forţă de presiune ce poate atinge valori ridicate de atmosfere în acest raport nutritiv biosferă – masina vie.

Meniurile de savurat din bordul holografic al maşinii se prezintă doar ca agregate de elemente macromoleculare, care prin combinaţile oferite, ele vor forma hrana materială ce va ajunge în minibucătăria care le converteşte în texturi şi paste gelatinoase deosebit de savuroase zic eu pentru că sunt preparate la faţa locului direct din texturile extrase din regnul mineral şi vegetal al Planetei. Celulele vegetale prin care se transportă mineralele nutritive străbat spaţiile vacuolate ale citoplasmei prin membrana vacuolară în interiorul căreia se găseşte un lichid vacuolar care poate lua o compoziţie ce tinde sub formă de suspensii solide alcătuite din carbonaţi şi oxalaţi. Aceste elemente au rolul de a susţine până la vaste bătrâneţi, reţele vacuolare prin care se realizează transmisia şi recepţie dintre organismele minerale vegetale din habitat şi automatele bucătăriei maşinii vii zburătoare. Şi iată că acum aici,în iluminatorul acesta vom avea păhărelele de apă radionică direct din izvorul de la Băile Herculane cât şi o hrană cât se poate de nutritivă, procesată din mineralele mediului înconjurător, care ajung în bucătăria moleculară a maşinii zburătoare sub formă de texturi şi gelatine în baza cărora robotul automat al minibucătăriei maşinii va prepara specialităţile culinare cu care ne vom îndeletnici gusturile. Îţi încredinţez la propriu dragă, ca printr-o magie, acum deschidem bucătăria maşinii şi obţinem porţile destul de

consistente de: tartar de hering cu folie gelatinată de sfeclă sau, spumă de cartofi cu jeleu de smochine si muschi de vita în sos de ceapa gros .

Nu-i asa că-i gustos! Şi ce aromate, mai sunt şi crocante, ca ne rătăcim prin ele neştiind din care să gustăm mai întâi.

Dacă apa radionică nu a fost pofta dvs de moment, va pot oferi alternativa unui păhărel de vin realizat din transformarea amidonului din orice plantă în glucoză. Glucoza se transformă în alcool sub acţiunea acidului formic şi aldehidelor care se formează ca urmare a umezelii regnului vegetal ce ia forma unui strat salivar fin ce se depune pe structurile şi grăunţii plantelor.

Cu atâtea oportunităţi cu care aţi luat contact inclusiv cele gastronomice, senzaţiile naturale de euforie se vor înmulţi pentru că ne vor da capacităţile cele mai naturale ale metabolismului în care Sinele se simpte la superlativ şi încuvinţează senzaţia de euforie de zici că suntem în pielea şi trupul lui Superman.

Căutăm alte altitudinii de zbor sper si pentru alte degustări culinare pe care le vom mai savura! În general ea atinge maxim 7500 m altitudine dar zboara in conditii deosebit de avantajoase la o altitudine de 5000 m, confirmam altitudinea si totodata programez unele cerinte pe care ea mi le cere dinainte cum ar fi: nivelul de oxigen si confort de iluminare din cabina care trebuie alocat pe masura ce se ridica la inaltimea programata. Nivelul de iluminare ambientală este foarte important pentru că activează undele normale ale psihicului prin care creierul savurează în permanenţă undele care îl binedispun. Cu mult în epocile timpurii ale planetei, precum în epoca atlanţilor oamenii în acele vremuri evitau trecerea la starea de somn prin care organismul şi psihicul uman se odihneşte în timpul nopţii ca o stare de alternaţie periodică a unei activităţi de stare umană în care organismul uman trebuie să treacă pentru ca psihicul uman să-şi adminsitreze stări frecvenţiale specifice pe care adesea şi le ia în starea de somn. Cunoştiinţele de excepţie ale atlanţilor în această privinţă au descoperit camerele de iluminare în care se făcea trecerea la stările psihice din timpul somnului în câteva fracţiuni de unităţi de timp prin administrarea de fleşuri de iluminare în care organismele umane treceau prin stările în care el obişnuia să se relaxeze în starea de somn astfel încât acesta îşi regenera ritmul biologic şi cicardian în mod natural în stările de iluminare în câteva unităţi de timp. Undele de luminozitate ale camerei de iluminare sunt procesate din fotosinteza repaosului de timp de iarnă al vegetaţiei existentă în zonele temperate şi reci al plantei. În acest context, camera de iluminare realizează corelaţii şi coincidenţe între ritmuri biologice rezultate din activităţile ritmice ale unor organisme şi unii factori geofizici locali prin care procesele biologice ale organismelor umane continuă să se repete, cu caracteristicile lor cantitative şi calitative la intervale de timp aproximativ egale.

Toate aceste beneficii se găsesc încorporate ca şi oportunităţi de relaxare în meniul de hologramă al maşinii zburătoare, iar aceste aspecte de iluminare au tocmai rolul de a binedispune prin undele frecvenţiale luminoase relaxante care vor fi asimilate de stările psihice umane.

Totul este asa de simplu incat pe bordul tach screen al masinii se lucreaza cu un chestionar, adica ai la dispozitie toate intrebarile si raspunsurile care trebuie efectuate din momentul in care dai Ok-ul se incepe simularea conditiilor de habitaclu luminos şi armonios.Paleta sau structura de culori selectate din diversele unghiuri solare reflectate în procesul de colectare are roluri statice şi dinamice.

Rolul dinamic al culorii rezultă din manifestările formei de luminozitate cuantică ce se defineşte în modul de funcţionare a difuzorilor de luminozitate prin care se realizează recepţia undei de luminozitate şi descompunerea acesteia în habitaclu ce relevă calităţile ambientale care vor fi arhivate într-un context de funcţii prin care se exercită şi efectuează funcţii cuantice precise în anumite situaţii. De exemplu, avem în vedere modul cum se face recepţia de cromatică şi unde de luminozitate în anumite suprafeţe de relief în

care maşina se deplasează pentru a se determina nivelurile de saturaţie şi intensitate luminoasă ce se transmite prin sursele de relief naturale, ambientale ce determină la un moment dat volumul culorii absorbit transmiţând implicit necesităţile de iluminare a suprafeţei prin care se derulează dinamic culoarea şi apoi se stabiliează din punct de vedere static cel mai optim pentru a se manifesta în sursele de iluminare ambientală.

Culoarea absorbită în anumite nivele de absorţie prin panourile amorfe ale maşinii crează utilităţi suplimentare de manifestare, cum ar fi cazul ferestrelor maşinii care interpretează prin senzorii încorporaţi, indicele cromatic prin care se poate rarefia în altitudinea de deplasare aerul din clima maşinii. Aeroionii din atmosferă sunt transmişi cu o intensitate fluidă ce descompune în habitaclu, volumul de atmosferă care se formează cu toate proprietăţile lui vitaminice şi purificante. Aşadar, culorile se propagă în aerul atmosferic sau în anumite împrejurări dau îndărăt determinând ca indicile de luminozitate să devină luminos deci formând culori deschise sau întunecose determinând culori închise.

Paleta de culori formată în habitaclu instaurează implicit un efect psihologic prin nuanţa de culoare şi lumină la care maşina zburătoare se expune stabilind un volum de timp de reacţii şi manevre prin care maşina se conduce în zbor.

Aşadar, lumina ca şi culoare propagată în aerul atmosferic permite nivelul de vitalitate care se primeşte în habitaclu prin unghiurile de recepţie ale luminii acoperind necesităţile de aer vital în suprafeţele maşinii în funcţie de condiţiile de relief străbătute.

Sesizam ca este Ok si incredintam OK-ul de zbor. De acum automatele incep sa se faca simtite si vocea unui alt robot sugerează să introducem cheia care va pune în deplasare autovehiculul.

Acum trebuie sa setam lumina din habitaclu dintr-o paleta cromatica foarte vasta, chiar daca zburam pe timp de zi vom activa o lumina naturala care ne ajuta sa ne deplasam optim prin ceata atmosferica sau atunci cand intram in vreun nor ne va acorda nivelul de vizibilitate admisibil. Pentru difuzarea acestei lumini se foloseşte difuzoarele de lumină care pot fi realizate din diverse forme prin care pot difuza lumina provenită dintr-o direcţie verticală într-un fundal de cromatică armonioasă. Pe butonul acesta de tach exista un ochean care desfasoara pe bord apoi pe geamul din fata masinii o holograma ce proiecteaza pe o distanta de km intregi imaginile traseului ce trebuie avertizat de intemperi ale naturii daca ele exista cumva. Capacitatea ocheanului este atat de inteligenta incat poate incuvinta alte trasee ce va activa noi coordonate meridionale mai favorabile in conditii de vreme.

Capacitatea de performanţă a ocheanului se măsoară în factorii de multiplicare 1: 1 astfel ca imaginea ce se afişează pe bordul ecranului să apară la dimensiunile de claritate din realitate prospectată. Aceasta implică determinarea unui factor de focalizare foarte precis cum ar fi în cazul de faţă, se focalizează cel mai sensibil punct de clorofilă dintr-o plantă astfel încât la detectarea unei astfel de imagini se trece automat în modul de focalizare continuă, care se derulează pe distanţe şi timpi de măsură care determină viteza cea mai rapidă de intuiţie a clarităţii plantei ce este expusă în factorul de focalizare. În cazul în care s-a detectat o viteză relativ mică de focalizare imprecisă a obiectivului vizualizat se arhivează câmpuri de focalizare prin care se expun în prezentare, serii de imagini din care se va selecta viteza de propagare ce determină cea mai clară imagine de prezentat. Natura de iluminare prin care se realizează conexiunea la atmosfera imaginii captate depinde de timpul de expunere în care aceasta se realizează. Ocheanul dispune de fracţiuni de cateva sute de secunde de iluminare prin fleshuri ceea ce face ca claritatea imaginii care se transmite pe bordul maşinii să fie deosebit de clară. Dacă natura de iluminare a atmosferei imaginii se va transmite printr-un flesh care se propagă în fracţiuni de secunde de timp mai îndelungate există riscul ca imaginile captate să fie difuzate cu fundaluri întunecate în care nu se poate distinge intemperile care pot apărea la un moment dat la faţa locului de provenienţă altitudională în derularea zborului.

Ne deplasam cu gradul de alegere cel mai avansat. Touch-ul acesta indica un mecanism solar care se adreseaza doar sistemului de ridicare si coborare prin propulsie sau levitaţie a masinii din zbor. Ce este interesant la acest buton este ca el indica nivelul de stralucire al Soarelui si undele naturale de lumina si vibratie luminoasa care vor fi captate printr-un mecanism cristal care colecteaza undele de lumina intr-un sistem de propulsie ridicare coborare.

Banuiesc ca esti un pic speriata in ideea in care norii ar aparea si Soarele ar intra sub ei, nici o grija, senzorii sunt atat de inteligenti sa capteze razele solare si sa transforme indicii corespunzatori de luminozitate pe o proiectie calculatata de la Pamant la Soare in toate meridianele admisibile si la niveluri de zbor la care nici nu le atingem ceea ce determina ca si cea mai minuscula raza opacă să fie captată. Incredintam o previzualizare, observam pe unde se afla Soarele dupa aceea observam paleta cromatica care predomina in %, aceasta spune ceva, adica pe unde ar trebui sa zburam optim cu acumulatorii de ridicare si coborare, cu toate ca masina dispune de un mecanism online capabil sa efectueze un ciclu de ridicari si coborari calculat pe toata durata traseului de parcurs dar cum orice drum este plin de suspans este bine sa avem la indemana si comanda cu indicile de luminozitate si captatie solara care lucreaza in timp reali fara sa mai solicite ciclul si autonomia acumulatorilor.

Interesant nu-i assa? Ca sa zbori in conditii fara surmenaj psihic trebuie sa porti o cascheta realizata cu o macheta specifica, un fel de busola psihica care indica campurile magnetice si nivelul de deranj acustic care in conditii de turbulente atmosferice devin deranjabile pentru minte si inima. Cascheta tine cont si de nivelurile de zgomot care trebuie indepartate si aplanate in timpul minunatei noastre calatorii.

In doar cateva minute ne vom ridica treptat de la sol, din cate vezi mecanismul de miscare a fost pus in functiune iar distanta ce trebuie parcursa este de maxim 1000 de metri pana la nivelul de ridicare, si de acum vom creste treptat in altitudinea dorita, mai avem putin si deja am atins nivelul celor 5000 de metrii la inaltime, de acum ne stabilizam in aer si calatorim in plan drept. Nu-i asa ca –i minunat sa calatotesti la inaltime. Aici se pare ca putem asculta si niste radiouri dar cred ca nu sunt de ale noastre e un fel de limbaj al pasarilor care zboara prin apropierea noastra, iar mecanismul masinii ni le face auzibile ca sa le evitam in trafic, daca sunt prietenoase chiar sa le salutam cand trecem pe langa ele. I zambesc nostim tinerei de langa mine si o atentionez ca deja ne apropiem de o pajiste ce apare la orizont. Procesul de aterizare este unul cat se poate de silentios ca si cand ne-am legana de pe o aripa pe alta a masini, planam cand pe o parte cand pe alta in distante si unghiuri precis determinate de inclinatia si pozitia reliefului, de fapt sistemul de aterizare al masini a fost programat sa sesizeze in timp reali aceste configuratii si inclinatii ale solului si sa se adapteze intocmai. Mai avem chiar zece metri si aterizam. Pe o pajiste plina de oite care par cam speriate, dar asta pentru moment pentru ca apoi vor deveni chiar calme.

Nu ti-am povestit despre functiile suplimentare ale sistemului tachscreean de pe bord, masina zburatoare a fost programata sa lucreze prin puterea credintei. Daca sistemul tochscreen se blocheaza, semnalizeaza un leed , cel din coltul acela care ma roaga prin vocea robotului sa rotesc cheia de cristal intr-o anumita pozitie ca sa poata raspunde la comenzile vocale ce i le voi adresa in mers. Ia te uita, chiar fac asta, rog masina sa efectueze o parcare undeva mai departe de locul stanei unde am aterizat, sistemul de control, ma intreaba, Unde exact sa fie aceasta? Realizez o descriere, aveti in preajma zona in care exista un magarus, cateva caprite,oite de fapt relatez despre peisajul pe care il vad si doresc sa ajung. Masina sesizeaza prin senzorii optici ce i are echipati pe ea si imi confirma in coordonate meridionale locul unde trebuie ajuns. Daca depaseste distanta de 1000 de metri pana la locul de parcare ma atentioneaza ca trebuie incredintata o pozitie

joasa de zbor, 2 – 3 metri sau mai mult pe care deja o confirm si i transmit sa mergem intra acolo. Toate aceste functii de comanda vocala le-am programat in panoul de bord si in alte limbi straine, de fapt este un fel de translator in cazul in care ma aflu in preajma unei vorbitoare de limbi straine, sistemul lingvistic al maşinii ajuta traducerea automata a conversatiei din cabina, este o masina adevarata iti confera tot ceea ce ti-ai imaginat ca ti-ar trebui, este ca un vis feric pe masina asta fiind capabila sa-l infaptuiasca demn de o poveste adevarata.

Iata ca am ajuns si unde vrem sa stam o perioada de relaxare, am aterizat la sol si incepem sa ne deplasam pe pajistea de pasune. Masina face totul automat ne ureaza chiar o sedere placuta increditandu-ne cheia de cristal din bord si atentionandu-ne sa avem in permanenta la noi dispozitivul care ne va indica la distanta conditiile atmosferice ca in cazul in care acestea devin nefavorabile sa ne putem intoarce in timpul optim la masina zburatoare. Ce este interesant la masina zburatoare este ca ea este in permanenta in socializare cu noi oamenii, ne ofera prin senzorii la distanta multe functii, precum cea meteorologica si chiar de iluminare a spatiului din preajma pe timp de noapte, facandu-ne posibila vizibilitatea in preajma acesteia.

Maşina noastră poate fi asociată aşa cum am zis cu un vis feric pentru că ea nu este numai un mijloc de deplasare rapid şi eficient la cele mai îndepărtate distanţe vizate.

Maşina zburătoare este totodată un vehicul cu o memorie enciclopedică capabilă să dea soluţii de transformare a factorilor de mediu ambiant armonios receptate ca soluţii la o varietate de probleme sociale de mediu. Să presupunem că vom călători cu maşina zburătoare către o destinaţie unde vom trata probleme respiratorii locale instaurate ca urmare a factorilor poluatori perturbatori de mediu prin diverse activităţi industriale şi sau de transport poluant care emană particule poluante sau regiunea se confruntă permanent cu particule de praf minuscule pentru care cetăţenii sunt nevoiţi să suporte probleme respiratorii. La faţa locului maşina zburătoare înregistrează nivelurile maselor de aer atmosferic şi formele de propagare ale acestuia care produc totodată şi fenomenul de ceaţă nisipoasă. După ce s-a radiografiat aspectele de anomalie sesizată se va întreprinde un mijloc de comandă specific, acesta face parte din categoria comenzilor maşinii zburătoare care accesează din rezervorul de energie vitală universală prin consfătuire cu inteligenţele superioare ale Universului ce au cunoştinţe vaste de reamelioare a factorilor de mediu şi ameliorare vindicativă umană prin aerul atmosferic a populaţilor afectate de diverse incidente poluante implicit electromagnetice.

Energia vitală universală este distribuită de forţele angelice din universul sacru şi inteligenţa armonioasă luminoasă prin masele de aer specifice prin care ajung pe coloanele de aer ambiental de la nivelul solului unde filtrează particulele de ceaţă nisipoasă, aerul din preajmă rămânând foarte pur şi energizant şi desoebit de vitalizant pentru organismul uman.

Energia vitală tinde să se distribuie tuturor plantelor pentru a primi necesarul optic de vitamine luminoase pentru a îşi forma microclimatul prin care acestea se desfăşoară în convieţuirea lor naturală.

Florile nu sunt numai un peisaj estetic, ele încorporează valori temporale, bioenergetice prin care adună nectarul din natură şi îl distribuie celorlalte vietăţi cu care convieţuiesc.

Flora de parc înmagazinează o diversitate de vitamine şi minerale provenite din habitatele cu care conexează în preajmă pentru a coparticipa la fundamentarea structurilor biovegetale care încorporează ritmurile vegetative prin care îşi efectuiază ciclicităţile prin felul lor de a funcţiona şi coexista prin funcţile lor.

Plantele au rolul de a capta apa atmosferică reţinând-o în căuşele frunzelor sub formă de rouă sau picături provenite din apa de ploaie. Acest proces esenţial este procurat prin intermediul elementului pământ care ajută rădăcinile plantelor să acţioneze ca nişte adevărate pompe aspiratoare. Aşadar plantele se comportă ca nişte pompe hidraulice de mare precizie şi randament. Iar atunci când prin transpiraţie se evaporă apa în vasele tulpinii se formează un vid. Aceasta pentru puţin timp pentru că ramificaţile tulpinilor care coboară până la rădăcinile plantei atrage automat umplerea spaţilor goale cu apa existentă în solul de sub ea. Rădăcinile acesteia joacă uimitorul rol al pompelor hidraulice concepute de om prin care se ridică apa prin tulpină furnizând după aceea laboratorului verde al frunzei de pe ramuri hidrogenul care pătrunde în molecula tuturor compuşilor organici fotosintetici, prin care se reglează temperatura internă a organismului vegetal, menţinând prospeţimea şi elasticitatea ţesuturilor.

În sistemul circulaţiei apei prin plante intervin o serie de forţe şi principii care dau un caracter complex proceselor biomecanice ale plantei. Forţele care pun în mişcare apa prin tuburile plantei trebuie să fie suficient de mari ca să ridice apa de la vârful rădăcinilor până la frunzele copacilor. Pentru aceasta trebuie depăşită presiunea hidrostatică în jur de o atmosferă pentru o înălţime de 10m. Aceasta este posibilă prin forţa capilarităţii generată de tensiunea de la suprafaţa solului fiind direct proporţională cu capilaritatea care va ajuta avansarea verticală a apei prin lumenul vaselor de lemn. Fără capilaritatea apei, rădăcinile plantelor caută în zadar umezeala care este absorbită de gravitaţia pământului.

Apa se ridică la o înălţime mare cu cât diametrul capilarului este mai mic. Dar dacă meniscurile concave care iau formele unor copăcele de apă formează o presiune ce poate împiedica ridicarea apei mai mult de 1 – 2 metri! În cazul acesta trebuie aplicată o forţă care ia naştere prin imbibiţia unor substanţe coloidale în apă precum: geloza, gelatina sau celuloza. În contact cu apa acestea se îmbibă făcând să se înalţe apa de a lungul vaselor. Însă şi în acest caz poate interveni inhibarea, un punct de oprire care nu permite apei să circule decât pe distanţe scurte. În acest caz, lichidele din plante trebuie supuse mişcării lichidelor potrivit teoriei coeziunii. Conform acestei teorii, apa este condusă în corpul plantei prin lumenul vaselor lemnoase, iar mişcarea este generată de forţa de sucţiune a celulelor frunzelor dar şi de presiunea radiculară a rădăcinilor. Apa este suptă de frunze prin vasele lemnoase prin care curentul de apă nu se întrerupe la presiuni de opunere oricât de înalte ar fi deoarece forţa de sucţiune ajunge până la 30 de atmosfere. Dintre acestea 20 de atmosfere sunt folosite pentru învingerea frecării sevei brute la conducerea ei prin vase iar cu cele 10 atmosfere rămase poate învinge sau opune presiunea hidrostatică.

Intensitatea cu care celulele plantei absorb preţiosul lichid ajută tot mai mult pompa rădăcinii să ridice apa la înălţimi de 100 – 200 metri.

Datorită acestui mecanism ingenios al plantelor ele îşi pot mări sau micşora efectele sursei helioenergetice amplificând mişcările de rotire în jurul Soarelui a corolelor plantelor.

Acest efect permite descompunerea permanentă în cadrul acestora, a unor substanţe nelipsite care împrăştie vectorii chimici cum ar fi: pigmentul galben dat de carotină şi hormonul de creştere încredinţat de auxină. Carotina este o substanţă portocalie, uleioasă, sensibilizatoare care absoarbe cu predilecţie radiaţile aflate la lungimile de undă 440 şi 460 milimicroni, fiind şi cele mai frecvente folosite de plante în fotosinteză. Iar auxinele sporesc sau descresc sub acţiunea fotosensibilizatoare a carotinei, producând după nevoie curburi în cadrul peţiolilor florii sau frunzelor. Datorită acestui mecanism plantele îşi pot poziţiona frunzele la plantele meridian sau încadrându-se în mozaicul foliar al pădurii. Un caz este sălciile care îşi întind printre stâncile umede ale înălţimilor tulpinilele lor cu frunzele pieloase mai subţirele sau mai rotunjoare. Acestea iau contact prin ramificaţiile lor cu apa care se găseşte localizată în rocă sub formă de minerale cristalizate, aceasta având totodată un conţinut ridicat de deuteriu ce le sporeşte activitatea chimică prin coparticiparea la o serie de procese biochimice. De exemplu, 1 km 3 de granit conţine până la 26 milioane m3 de apă, până la 5 milioane m 3 de hidrogen şi până la 10 milioane m 3 de azot cât şi alte substanţe volatile. Aceste procese chimice au rolul de a structura apa celulară din plante prin fotoliză care presupune descompunerea moleculelor de apă cu ajutorul luminii solare, eliberând hidrogenul. Acesta poate activa funcţia celulară stabilizatoare înzestrată cu proprietăţi electromagnetice prin care se refac calităţile vitale ale apelor terestre datorită forţei de sucţiune mult mai ridicată ce poate genera o presiune osmotică ce depăşeşte 100 de atmosfere. Presiunea este asemenea unui firisor subtil de aer ce se produce ca o imersiune periodică in apa ce alimentează cu energie aerostatele care ajută prin forţa centrifugă producerea unei reacţii în deplasările în văzduh. În timpul mişcării în jur se formează nişte dâre de aer care fac posibilă deplasarea forţei exterioare modificând presiunea localizată în jurul dârei de aer cu rolul de a împiedica formarea vârtejilor de aer atmosferic prin care transmite presiunea atmosferică spre canalele cu substanţe amortizoare. Aceasta face posibilă deplasarea în linie dreaptă de a lungul diametrului dârei de aer configurate prin vibraţii puternice. Fiecare mişcare este urmată de o dâră de coadă de cometă.