Centrul Civic, unde se anunța mall lângă mall

CÂND

În 2004, vânzarea terenului IUS Brașov către fondul de investiții EFG Urban Achiziții (achiziționat mai târziu de către Immoeast, un alt fond de investiții, austriac). Semnale fuseseră transmise de administrația locală, care voia să mute tot ce înseamnă industrie în afara orașului sau la periferie, din considerente de mediu.

Terenul fusese cumpărat cu aproximativ 2,6 milioane de euro în 2004, moment în care cei de la IUS și-au mutat fabrica la ieșirea din oraș, în cartierul Triaj.

Cel mai mare dintre proiectele cumpărate astfel de Immoeast era cel de pe terenul de 6,1 hectare al fabricii de unelte și scule, unde era planificată dezvoltarea unui proiect mixt, cu o suprafață de 150.000 de metri pătrați, format din mall, hotel, centru de afaceri și locuințe, în urma unei investiții anunțate de 240 de milioane de euro.

IUS - istorie din 1830

Fabrica de unelte și scule deținea terenul de pe Hărmanului din 1908, când fosta „Turnătorie de clopote”, devenită între timp „Iulius Teutsch”, a fost nevoită să își extindă activitatea. Aici s-au construit un atelier de fierărie și o mare hală de turnătorie. Pe frontispiciul acelei hale a fost înscris în relief anul „1833” (anul înființării firmei), despărțit la mijloc printr-o roată dințată. Cu acest prilej s-a renunțat la atelierele din ulițele Târgul Boilor și Poștei ca și la anexele administrative din Ulița Neagră.

Din 1948, de la naționalizare, „Turnătoria și Fabrica de scule Teutsch” a luat denumirea de „IOAN FONAGHI”. În continuare, firma a fost supusă unui proces de sistematizare, modernizare și extindere, cu capacități de producție și procese tehnologice moderne, reluându-se fabricarea de unelte și scule de mână într-o gamă diversificată.

În anul 1949, întreprinderii i s-au adăugat: mica fabrică „AMEPA”, din str. Lungă nr. 247, care producea mandrine, șublere etc. cât și Fabrica de pânze pentru fierăstraie de lemn „PRIFARO”, din str. Hărmanului nr. 12, lărgindu-se astfel profilul întreprinderii.

După Revoluția din 1989, fabrica a fost privatizată, în prima fază, prin MEBO. În 1998, francezii de la MOB au cumpărat pachetul majoritar de acțiuni. Aceștia au investit în 2008 10 milioane de euro în noua fabrică din cartierul Triaj.

Austriecii vând și renunță la ideea de mall

Între timp, după achiziția companiei EFG Urban Achiziții, austriecii de la Immoeast și-au schimbat numele în Immofinanz. Au încercat ani de zile să dea un rost terenului din centrul Brașovului, ajungând chiar și la ideea construirii unui street-mall, la care au renunțat când au auzit că în zonă se va deschide AFI Brașov, dar și din cauza timpului prea mare necesar pentru obținerea aprobărilor. Cel puțin, așa anunțau reprezentanții fondului de investiții. În aceste condiții, au început să vândă părți din teren.

Reprezentanții Immofinanz spuneau, la începutul lui 2018, că demaraseră procedura de obținere a autorizațiilor necesare pentru construcția unui centru comercial Stop Shop în Brașov, pe fosta platformă IUS din Brașov, dar au abandonat ideea și, în 2019, a vândut circa 12.000 de metri pătrați din terenul fostei fabrici către Kaufland și Lidl ,pentru circa 3,8 milioane de euro.

Fondul negocia vânzarea restului de 4,8 hectare cu un dezvoltator, care, până la urmă, a preluat doar 3 hectare dintre cele 4,8 rămase, pentru o sumă estimată în jurul a 7 milioane de euro. Qualis ar urma să înceapă anul acesta construcția unor blocuri de locuințe pe fosta platformă IUS.

DIN 1948, DE LA NAȚIONALIZARE, „TURNĂTORIA ȘI FABRICA DE SCULE TEUTSCH” A LUAT DENUMIREA DE „IOAN FONAGHI”. ÎN CONTINUARE, FIRMA A FOST SUPUSĂ UNUI PROCES DE SISTEMATIZARE, MODERNIZARE ȘI EXTINDERE, CU CAPACITĂȚI DE PRODUCȚIE ȘI PROCESE TEHNOLOGICE MODERNE.

ÎN 2007, ȚIRIAC

HOLDING ȘI

COMPANIA SPANIOLĂ

RIOFISA ANUNȚAU

CĂ VOR DEMARA

CONSTRUCȚIA UNUI

PROIECT IMOBILIAR

LA BRAȘOV PE

SUPRAFAȚA DE TEREN

PE CARE S-A AFLAT

COMPANIA LEMEXIM.

Țiriac nu a vrut să vândă terenul Lemexim și plănuia investiții de 150 de milioane de euro

Fostul mare tenismen brașovean Ion Țiriac, devenit, între timp, mare om de afaceri, a cumpărat alături de spaniolii de la Riofisa, activele fabricii Lemexim a omului de afaceri Ioan Neculaie, un alt afacerist apărut din neant după Revoluție și care cumpăra cât mai mult din fostele fabrici și uzine ale Brașovului.

În 2007, Țiriac Holding și compania spaniolă Riofisa anunțau că vor demara construcția unui proiect imobiliar la Brașov pe suprafața de teren pe care s-a aflat compania Lemexim, cumpărată pentru 8,1 milioane de euro. Valoarea anunțată a proiectului, care urma să se numească Leisure and Shopping Center, era de 150 de milioane de euro, iar finanțarea urma să fie asigurată de către cei doi parteneri în cote egale.

Proiectul viza construcția unui mall și a unui imobil de apartamente și birouri. Mall-ul urma să aibă două etaje și o suprafață comercială totală de 47.000 de metri pătrați, în timp ce clădirea de locuințe și birouri trebuia să se ridice pe 11 niveluri, suprafața destinată apartamentelor fiind de aproximativ 25.000 de metri pătrați.

Auzind intențiile lui Țiriac și a partenerilor acestora, noii proprietari ai platformei IUS au încercat să cumpere terenul acestuia. Țiriac nu a vrut să vândă, dar nici nu a demarat vreun proiect după ce criza financiară izbucnită în Statele Unite în 2007 a ajuns, la finalul lui 2008 - începutul lui 2009, în România.

Totuși, recent, Țiriac, după ce a cumpărat și partea partenerilor din Riofisa, a anunțat că ar fi timpul să se apuce de construit locuințe. Anunțul făcut în 2022, însă, a rămas fără urmări, în fapt, suprafața fostei fabrici Lemexim rămânând, în continuare, pârloagă.

Vechea rafinărie a Brașovului s-ar putea transforma în parc

Pe de altă parte, compania Lubrifin a fost preluată de francezii de la Total în 2005.

În 2004, rafinăria brașoveană investise 16 milioane de euro în construirea unei fabrici de uleiuri auto și industriale la Cristian, banii provenind din profituri și dintr-un credit bancar. Francezii au vândut Lubrifin unei companii evreiești, care intenționa să construiască aici un complex rezidențial. În cele din urmă, însă, s-a renunțat, deoarece investiția în reconversia terenului, plin de chimicale, ar fi fost mult prea mare. În prezent, potrivit unor surse din administrația locală, se negociază pentru vânzarea către Primăria Brașov, care ar avea posibilitatea să atragă fonduri europene pentru tratarea chimică și, mai apoi, transformarea zonei în parc, o zonă cu o utilitate publică importantă.

La 11 iunie 1948, la naționalizare, rafinăria a trecut în patrimoniul statului și a funcționat sub denumirea de „Centrala Petroliferă Muntenia” - Rafinăria Brașov. În ultimii ani ai regimului comunist, rafinăria era deja înconjurată de blocuri și chiar în apropierea zonei industriale s-a ridicat Centrul Civic. În 2001, normele de limitare a poluării în orașe au împins

Fabrica de Uleiuri Lubrifin, moștenitoarea fostei rafinării, în afara orașului Brașov, la Cristian. În 2005, terenul Rafinăriei Lubrifin a fost vândut unor investitori privați. Singurul loc unde amintirea rafinăriei brașovene mai există este sediul Arhivelor Naționale, care a preluat, în 1975, 187 de dosare de la Ministerul Industriei Chimice-Centrala Industrială de Rafinării și Petrochimie, Rafinăria Brașov

Lubrifin: Istorie din 1922

Rafinăria Lubrifin fusese fondată în 1922, sub numele Photogen. În 1935, rafinăria a fost cumpărată de societatea anonimă Vacuum Oil Company. S-a renunțat la fabricarea de produse albe, dezvoltându-se doar producția de uleiuri minerale și unsori consistente. În 1941 și-a schimbat denumirea în Rafinăria Vacuum Oil Company SADR, nume pe care l-a păstrat până la naționalizare. La 24 aprilie 1939, specialiștii de la Photogen au trimis un butoi cu ulei mineral în New York, cu titlul de mostră. Era vorba de un ulei pentru avioane către Socony-Vacuum Oil Company, societatea mamă din SUA. Vasul „Dor de mare” a ieșit din portul Constanța cu cei 100 de litri de ulei mineral și a ajuns în august în America. Interesant este că acest partener de pe Broadway nr. 26 nu este altcineva decât strămoșul actualului concern multinațional Exxon Mobil, compania cu cel mai mare profit din lume (41 de miliarde de dolari), conform topului realizat de prestigioasa revistă Forbes.

Anul 1944 avea însă să aducă mari pierderi materiale și financiare. Bombardamentele au distrus fabrica în mai multe rânduri. După cel din 16 aprilie 1944, Ministerul de Război și cel al Economiei Naționale au dispus mutarea rafinăriei de la Brașov la Vlădeni, Gara Țînțari. Documentul a fost notificat ca „Secret” și însoțit de suma de 200 de milioane de lei pentru a acoperi cheltuielile de reamplasare. La 6 mai 1944, într-un raport către autoritățile de la București, VOC anunța că „au căzut în incinta fabricei 11 bombe, precum și un număr mai mare de bombe căzute în apropierea liniei de garaj”. Cazanele, clădirile, linia ferată, combustibilii distruși însumau o pagubă de 10 milioane și jumătate de lei.