
1 minute read
Să cumpăr un apartament sau să stau în chirie?
Această întrebare stă pe buzele tuturor, mai ales acum, când contextul economic este unul destul de dificil. Potrivit unui studiu internațional, românii preferă să fie proprietari și plănuiesc să achiziționeze o locuință până la vârsta de 34 de ani.
Ambele opțiuni includ însă o serie de avantaje și dezavantaje pe care nu oricine este dispus să și le asume. Cumpărarea unui apartament este o investiție bună, indiferent dacă locuiești în el sau dorești să îl închiriezi. Se construiesc tot mai multe ansambluri rezidențiale, astfel încât există destule oferte din care poți alege. De asemenea, deținerea unei locuințe reprezintă pentru multe persoane un confort psihologic imens, mai ales că ai posibilitatea să îți personalizezi apartamentul oricum dorești, ca să te simți cu adevărat acasă.
Advertisement
Printre beneficiile de a sta în chirie se numără faptul că ai mai multă mobilitate și te poți muta oricând dorești. În cazul în care îți schimb jobul și vrei să schimbi și locuința, ai posibilitatea de a face acest lucru. Totodată, în eventualitatea în care ți se strică ceva prin apartament, tot ce trebuie să faci este să discuți cu proprietarul, iar el te va ajuta cu reparațiile. Dacă vei realiza singur îmbunătățirile, proprietarul îți va deconta cheltuielile din banii de chirie.
La polul opus însă, dacă deții un apartament, tu vei fi cel care va plăti taxele și impozitele, dar și toate cheltuielile neprevăzute, precum o țeavă spartă sau o baterie defectă. Cele mai multe persoane care își achiziționează o locuință apelează la credite bancare și vor fi nevoite să plătească aproape jumătate din viață ratele pentru apartament. Acestea nu pot fi amânate, astfel încât vei scoate și mai mulți bani din buzunar, dacă vor exista penalizări.
În ceea ce privește locuitul în chirie, un prim dezavantaj îl constituie faptul că nu poți aduce foarte multe modificări apartamentului fără să ai acordul proprietarului. În plus, nu ai atât de multă siguranță, întrucât vei fi nevoit să te muți, dacă acesta dorește să vândă imobilul sau, pur și simplu, să se mute înapoi în apartament.
Înainte de toate însă trebuie să îți adresezi o singură întrebare:
Pentru ce anume sunt pregătit din punct de vedere financiar?





