INDIE STAR foto © Angela Ricciardi
TEXT DE IOAN BIG
ANGEL OLSEN
Când nu-ţi găseşti cuvintele, e timpul să asculţi
L
ansat recent, Big Time, cel de-al şaselea album al uneia dintre cele mai valoroase cantautoare americane de pe scena Indie, Angel Olsen, vine la 10 ani de la debutul cu Half Way Home, pentru care colaborase cu nume rezonante din Indie-Rock-ul american, precum LeRoy Bach de la Wilco sau Tim Kinsella de la Cap’n Jazz şi Joan of Arc, şi care impresionase încă de atunci prin calitatea deosebită a compoziţiilor. A fost însă nevoie de câţiva ani şi o serie cameleonică de explorări stilistice - construite pe drama relaţiilor cu parteneri toxici, prezenţi fizic, dar absenţi afectiv -, care au purtat-o de la Rock-ul indie la Pop-ul orchestral, pentru a livra în
PAGINA
14
2019 excepţionalul All Mirrors, album ce reflectă cu maximă onestitate o perspectivă lipsită de romantism asupra singurătăţii, crâncen de melancolică, în ciuda tonului aproape prozaic adoptat de către Angel(ina) în comunicarea cu ascultătorii. All Mirrors era despre “pierderea empatiei, încrederii şi dragostei pentru oamenii distructivi”, despre cum e să îţi regăseşti pacea interioară prin solitudine, o serenitate dobândită raţional prin îndepărtarea de turbulenţele emoționale. Din fericire, multaşteptatul follow-up, Big Time, nu dezamăgeşte muzical şi reprezintă una dintre marile reuşite discografice din această vară. Dacă “prin All Mirrors Olsen inspiră adânc, cu Big Time ea expiră
îndelung şi lent” (Paste Magazine), pentru că artista pare să se fi redefinit în pandemie, iar contemplaţiile ei asupra memoriei, familiei sau suferinţei capătă o nouă formă estetică, prin punerea mai rafinată în valoare a vocii sale singulare pe fondul texturilor de Country şi Soul originare din anii ‘70. La asta au contribuit decisiv şi schimbările majore din background-ul personal, de la recunoaşterea publică a faptului că este gay până la moartea tatălui ei adoptiv (deja foarte în vârstă când o luase de copil în grijă), dar Angel Olsen nu pare haotică sau confuză, ba dimpotrivă, manifestă o siguranţă de sine surprinzătoare dată fiind vulnerabilitatea (şi fatalismul) pe care o exprimă versurile cântecelor sale. Interesată mai mult de întrebări decât de răspunsuri facile, cantautoarea din St. Louis nu aspiră la stardom, refuzând să îşi asume constrângeri impuse de statutul de celebritate, ce i-ar putea diminua francheţea proverbială. “Cred că soundul albumului provine din dispariţia temerilor mele că aş mai putea pierde ceva...” Cu Big Time, o demonstraţie realmente originală de Americana, Angel Olsen, în mod evident, nu pierde, ci transformă melancolia lecţiilor primite de la viaţă într-un triumf al acesteia. www.clapart.com
