PE GUSTUL NOSTRU
TEXT DE COSMIN DRAGOMIR
Degustări carteziene
F
ie că vorbim despre vinuri, brânzeturi, mezeluri, țuici, furnici, stridii sau ape, degustările (comparative) ar trebui să ne dumirească în privința unui sistem de referință personal și, eventual, profesional. Când văd degustare dau inimioară, cam așa aș putea rezuma relația mea cu acest soi de eveniment gastronomic. Din păcate, nu pot ajunge la toate, iar ficatul și cântarul aplaudă lipsa acută de timp. Dar m-aș duce. Puține alte experiențe culinare îți pot oferi aceeași satisfacție și know-how. Personal, am realizat că memoria mea gustativă suferă pe termen lung și mediu. Dacă zilele trecute am savurat o Fetească Neagră din 2018, de la Crama X, îmi e greu să o compar cu
PAGINA
64
cea din paharul din fața mea. Senzațiile sunt estompate, gustul aproape uitat. Știu doar dacă mi-a plăcut, dacă mi-a plăcut mult, dacă nu mi-a plăcut deloc sau dacă a fost „ish”. Peste câteva zile o să îmi amintesc doar cele două etichete și vagi impresii despre acele vinuri. E adevărat că o să rămân cu cel puțin o informație extrem de importantă: dacă o să le mai cumpăr ori ba. Dar, dacă diferența dintre ele nu e mare și dacă prețul e cam pe același palier, peste șase luni, în fața raftului cu cele două etichete alăturate o să mă întreb pe care să o iau și o să dau din umeri, învins de
propria-mi limitare cerebrală. Iubesc degustările profesioniste. Verticale sau orizontale. Verticale - același produs, același producător, ani diferiți. Nu sunt chiar la îndemâna oricui și nici chiar frecvente, dar nu le ratați. Mult mai comune sunt degustările pe orizontală: același soi, aceiași ani, aceleași crame sau stiluri de vinificare diferite. Comparațiile la „botul calului” funcționează perfect, îți alegi unul, două preferate și nu o să le uiți prea curând. Așa și cu degustările de brânzeturi, chiar dacă aici, de cele mai multe ori, vorbim de categorii diferite, pentru că nu comparăm o telemea proaspătă de capră cu o cașcavea afumată. Dar tot ai o pastorală cutie a Pandorei din care să-ți identifici preferințele. Să mai lămurim un aspect. Degustare nu înseamnă ciuguleală. Asta, ultima, e pentru hămesiți pofticioși sau fripturiști. Degustarea nu e menită să îți potolească apetitul, ci e pentru a învăța câte ceva despre fiecare element în parte. O categorie aparte este meniul de degustare din restaurant. O trecere în revistă a felurilor de mâncare, cu porții mici și multe care, la final, îți sunt de ajuns. Nu de alta, dar prea mulți clienți se uită doar după cantitate. La acestea ai șansa să începi să-l pricepi pe Chef. Să îi intuiești stilul, să vezi cum se dă în stambă (dar în sensul bun, de inovare, de experiment). Dacă faci și pairing cu vinuri, bere ș.a.m.d., este extrem de probabil să pleci acasă fericit. www.zilesinopti.ro