Zile și Nopți București, Ianuarie 2023

Încă un an de Zile (pline) şi Nopţi

publisher

Cum, necum, a mai trecut un an. Un 2022 de-a dreptul... Pop, dacă ne gândim că a început ca-n comics-uri, cu Superman prim-ministru şi s-a încheiat cu o asociere politică ce pare o versiune rudimentară, misogină şi absolut deloc amuzantă a familiei Addams. În fine, să revenim la ale noastre. Atraşi de perspectiva petrecerii în voie a timpului alături de cei dragi, ne-am lăsat cu entuziasm în decembrie pradă tentaţiilor reprezentate de incursiunile de shopping după cadouri, de datul în roată prin târgurile de Crăciun şi de întâlnirile vesele cu prietenii în locuri în care muzica ne-a gâdilat plăcut auzul iar vinul papilele, având cu toţii nevoie să ne bucurăm de tot ce ne poate oferi frumos timpul prezent şi ignorând pentru câteva clipe grija pentru un viitor aproape complet impredictibil. Nici noi, membrii echipei Zile şi Nopţi, nu am făcut excepţie, doar că, după ce am trecut încă o dată cu succes testul (în)dopajului de sărbători, cu sarmale, cârnaţi, ţuică, salată boeuf, şampanie, cozonac şi alte asemenea contribuţii organice la starea noastră temporară de bine, a trebuit să redevenim un pic mai repede activi, fiindcă ne propunem, ca şi până acum, să vă ţinem cu promptitudine la curent cu tot ceea ce se va întâmpla interesant în oraş anul acesta.

Viaţa socială şi culturală revine în matca urbană după vacanţă şi nu am vrea să vă privăm de posibilitatea descoperirii sau retrăirii de experienţe de going out cu potenţial de memorabilitate încă din primele zile şi nopţi din 2023. Indiferent că e vorba de concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Sibiu,

(albe)

programat chiar în seara de 1 ianuarie sau cel al Fundaţiei Calea Victoriei, de la Ateneul Român, din 4 ianuarie, de Traviata la Opera din Cluj cu soprana Simona Neagu de la ONB, invitată în rolul Violettei, pe 14 ianuarie, sau de musicalul Sunetul Muzicii, al lui Răzvan Mazilu, la OCC din Bucureşti, din ziua următoare. Putem pomeni aici, pentru ilustrare, şi de premiatul la Gala UNITER, Plugarul şi moartea, în regia lui Silviu Purcărete, ce poate fi (re)văzut la Teatrul Vasile Alecsandri din Iaşi încă de pe 8 ianuarie sau de ineditul combo de ‘poeme coregrafice’ concepute de Andrea Gavriliu, Outfitul şearpelui şi Viva la vulva!, de la Teatrul Marin Sorescu din Craiova (14/15 ianuarie), de concertul trupei Om la lună de la Doors Club din Constanţa de pe 13 sau de premiera naţională din 20 ianuarie a ultraspectaculosului Babylon, în care Brad Pitt şi Margot Robbie ne transportă în exuberanta lume a filmului din anii 1920.

În orice direcţie am privi, iată că, încă de la începutul noului an, ni se oferă suficiente pretexte pentru a căuta să contrabalansăm stresul cotidian generat de multitudinea de crize ale căror “subiecţi” am devenit, în majoritate, cu efectul terapeutic al experienţelor (pop) culturale, pentru care optăm ca fiind adecvate structurii şi personalităţii noastre. Misiunea Zile şi Nopţi continuă să fie aceea de a vă facilita identificarea acestora şi a vă incita să le exploraţi fără prejudecăţi, şi pentru asta merită să ne consumăm zile întregi şi să facem nopţi albe alături de voi, fiindcă le putem considera... zile şi nopţi câştigate de la viaţă! Dragi cititori ai revistei noastre, vă urăm ca, în 2023, să aveţi parte de tot ce vă doriţi, inclusiv experienţe cât mai frumoase! Ne vedem în oraş!

Ioan BIG,

Schimbări bruște de tonalitate. Playlist de început de an . . . . . . . . 13

FESTIVAL: Descoperă genurile muzicale de pe scenele Massif 2023 . 14

MUZICĂ NOUĂ: Ce ascultăm în ianuarie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15

ALBUM: TEODORA MOROŞANU (Rockabella) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16 MARCIAN PETRESCU . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18

Cele mai așteptate lansări discografice ale lui 2023. . . . . . . . . . . . . . 19

DIALOGURI FĂRĂ NOTE: DANA FUCHS . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20

REMEMBER: DVID BOWIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23

ANIVERSARE: „THE RAVEN” LOU REED . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24

ELTON JOHN: Ultimul zbor al omului-rachetă . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25

OMUL CU DISCURILE: JOHN NÉMETH . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26

ION GRIGORESCU. Ianuarie 2023. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27

PERFORMING ARTS: Interviu JOSEPH TAWADROS . . . . . . . . . . . . . . . . 28

ART EXPO: „Arta degenerată” a lui Oskar Kokoschka . . . . . . . . . . . . . . . . . 30

B.D.: Publicații BD româneşti în 2022 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31

ART hiSTORIES: O călătorie prin nostalgia pariziană a anilor ’80 . . . . . . 32

ARTĂ FOTOGRAFICĂ: În vizită la Coca Cioată / Răzvan Voiculescu. . . 34

ART EXPO: Despre magia Suprarealismului, la Muzeul Barberini . . . . 37

DANS CONTEMPORAN: Interviu cu LAURA ARIS . . . . . . . . . . . . . . . 38

ARTIȘTI URBANI: ROMB: „Mi-ar plăcea ca toți cei care-mi privesc lucrările să aibă un moment de visare” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40

Un 2023 cinematografic plin de supereroi…Cum altfel? . . . . . . . . . 43

PREMIERELE LUNII: IANUARIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44

„Frère et soeur” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47

„M3GAN” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48

„Un bărbat pe nume Otto” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49

„BABYLON” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50

„TAXIMETRIŞTI” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53

„Şi dragostea unde e?” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57

CINE COMBO: Thriller-ul este supereroul noului an . . . . . . . . . . . . . 52

FILM ROMÂNESC: Interviu cu MARIA POPISTAŞU . . . . . . . . . . . . 54

SERIAL: Interviu cu ALEXANDRA MARIA LARA . . . . . . . . . . . . . . . 58

POINT OF VIEW: Triangle of Sadness . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60

OPINIE: Ianuarie, postul alcoolului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61

NUTRIȚIE: Mituri şi greșeli comune în nutriție . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 62

PE GUSTUL NOSTRU: Curiosul caz al sarmalelor vegetariene/de post . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63

CEVA DULCE: Prăjiturile călătoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64

GURMAND: Trendurile culinare ale anului 2023 . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66

TOP FOOD: 6 locuri din țară făcute celebre de un preparat pe care-l servesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67

MIXOLOGY: Cocktailuri calde pentru vreme rece . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68

DRINK: Ce bem în 2023? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70

TOP DRINK: 6 whisky places din țară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71

POP-UP STORIES Preparate iconice din universul Pop culture . . . . . . .9

POVEȘTI DE SUCCES: NĂSTUREII Produse bespoke din piele confecţionate manual . . . . . . . . . .90

www.zilesinopti.ro www.faceboook.com/zilesinopti

ZILE ȘI NOPȚI - POP CULTURE MAGAZINE

ISSN 2559-172X Apare gratuit, lunar. Nr. 1 (555) - Ianuarie 2023

Tiraj: 30.000 exemplare București, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara.

Director General: Marian Gîlea, marian.gilea@zilesinopti.ro

Publisher: Ioan Big, ioan.big@zilesinopti.ro

Director Vânzări: Simona Stoichici, simona@simone-advertising.ro

Publicitate agenții: Florentina Păuna, florentina.pauna@gmail.com

Digital & Print Manager: Aurel Martinescu, aurel.martinescu@zilesinopti.ro

Director Financiar: Mihaela Oană, mihaela.anutoiu@zilesinopti.ro

Contabilitate: Mihaela Stoica, contabilitate@zilesinopti.ro

Dezvoltare online: Radu Ganea, radu.ganea@zilesinopti.ro

Redacție Print/Online/Social Media: Vlad T. Copilu, vlad.copilu@zilesinopti.ro Anastase Ștefania-Antonia, site@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE BUCUREȘTI: Publisher: Ioan Big ioan.big@zilesinopti.ro Online: Anastase Ștefania-Antonia, bucuresti@zilesinopti.ro Distribuție: Dan Budoi

EDIȚIA DE BRAȘOV: Redactor Șef: Vlad T. Copilu vlad@zilesinopti.ro site@zilesinopti.ro Distribuție: Andrei Paul paul.andrei@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE CLUJ: Redacție și vânzări: cluj@zilesinopti.ro Distribuție: Pop Eugen Claudiu

EDIȚIA DE CONSTANȚA: constanta@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE IAȘI: Redactor: Laura Cozmîncă iasi@zilesinopti.ro

EDIȚIA DE TIMIȘOARA: timisoara@zilesinopti.ro

Francize ZILE ȘI NOPȚI: Sibiu, Oradea. Tipărit la tipografia Conphys. www.conphys.ro

ZILE ȘI NOPȚI este marcă înregistrată. Editor: City Guide Media SRL. Brașov, str. Octavian Goga nr. 9A

Autori & contributori

IOan BIG PuBLISHer

Ioan Big este jurnalist și analist Pop Culture. Este autor al volumelor „Blue, Black & White: Povestea Rolling Stones”, „Sexul... crucea lui Ken Russell”, „Eric Clapton”, „Era Punk” și „Zombies în secolul 21”

aLIn GĂLĂȚeSCu

SenIOr eDITOr

Alin este analist de Modă și LifeStyle / Creator de Evenimente: Soirees De La Mode, Gala Avanpremiere, Fashion Moments, Spring - Summer - Evening Gala, Best New Commers / Consilier de Imagine și de Brand / Creator de Proiecte Speciale de Film și Fotogra e Arty.

GruIa DraGOMIr SenIOr eDITOr

A absolvit Facultatea de Litere cu o lucrare de licență despre in uența culturii americane asupra literaturii române. A debutat în romanul colectiv Rubik (Polirom, 2008), a tradus Jurnalul pe motocicletă al lui Che Guevara (Polirom, 2008) și a publicat proză scurtă în revista Tataia

HOrIa GHIBuȚIu COnTrIBuTOr

Horia s-a născut la Praga, în 1969. Avea să e adus în ţară la șase săptămâni de la naștere și lăsat să crească aici. E ziarist din 1990, a lucrat de la presa cotidiană (Tineretul liber, Evenimentul zilei, ProSport, Adevărul) până la ghiduri TV (TVmania) și reviste lucioase...

aLeX MuȘaT reDaCTOr

Alex Musat este toboșar și absolvent al secției de Jazz & Muzica Ușoară din cadrul U.N.M.B. Alex scrie articole despre muzică.

CLauDIa aLDea reDaCTOr

Studentă a Facultății de Litere din București, Claudia este pasionată de povești și de cum sunt ele trăite prin literatură și muzică.

aLIna BĂLan reDaCTOr

Alina studiază Comunicarea și scrie atât despre cum experimentează muzică și artiști noi, cât și despre tendințele fashion-ului.

Culture

COSMIn DraGOMIr COnTrIBuTOr

COSMIN DRAGOMIR este jurnalist specializat în gastronomie. A în ințat gastroart.ro – revistă dedicată cercetării istoriei gastronomiei, editura omonimă care valori că patrimoniului culinar național. Lucrează la două cărți: Curatorul de zacuscă, publicistică gastronomică și Enciclopedia Universală a Sarmalelor.

ȘTeFan CHIrIȚeSCu COnTrIBuTOr

Ștefan Chirițescu este Head of Strategy McCann Worldgroup Romania / Marketing Director Cramele Cotnari. Brașovean la origini, cu o experiență de 20 de ani în publicitate, Ștefan este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni de strategie din România. Pe parcursul celor 20 de ani de carieră, Ștefan a gestionat clienți locali și regionali și a câștigat numeroase premii de e ciență și creativitate, inclusiv 38 premii EFFIE și un Grand E e.

MĂDĂLIna LeFTer reDaCTOr

Mădălina este activă în domeniul marketingului și este pasionată de citit, scris și de câte puțin din tot ce înseamnă artă.

BerTI BarBera COnTrIBuTOr

Teodora este jurnalistă și scrie analize referitoare la teatru, lm și artele performative.

IuLIana CIOCÎrLan reDaCTOr

La început de carieră în marketing, Iuliana adoră muzica electronică și mâncarea (ne) obișnuită. Scrie texte pe subiecte de eat & drink și ‘pop-up’ stories.

Muzician, actor, prezentator de televiziune, compozitor. Activează în mai multe formații de muzică cea mai recentă și cunoscută ind Platonic Band.

anaMarIa GruMeZa reDaCTOr

Maria

SILVIa TraȘCĂ reDaCTOr

Absolventă a Facultății de Jurnalism din București, specializarea Comunicare, Silvia este jurnalistă și creatoare de conținut pe subiecte care includ lmul, muzica și povești de viață autentice.

aLeXanDra CuZa COnTrIBuTOr

Îndrăgostită

MĂDĂLIna C. DIaCOnu COnTrIBuTOr

Jurnalistă

şi Nopţi despre creatorii români de BD.

La primii paşi în profesia de jurnalist, Ana este pasionată de modă, spiritualism și mai ales, de muzică despre care scrie întotdeauna cu plăcere.

aLeXanDra BuJenIȚĂ COnTrIBuTOr

Specialistă în PR, îi place să facă lucruri creative, de la evenimente la cărţi de poveşti. Scrie despre designul de bijuterie românească contemporană.

TeODOra BraTu reDaCTOr

MarIa MarTaC

COnTrIBuTOr

Martac este biolog, tehnician nutriționist, health coach. www.mariamartac.ro

POP-uP STOries

Preparate iconice din universul Pop culture

Atunci când călătorim într-un spațiu necunoscut încă nouă, alături de personajele întâlnite, de limba lor, de vestimentație și de obiceiurile specifice, elementul care ne-ar putea oferi informații valoroase despre cultura, istoria și personalitatea celor pe care îi vedem este mâncarea tradițională a locului.

Astfel, pentru că, prin intermediul produselor Pop culture, avem posibilitatea de a cutreiera un număr infinit de lumi, preparatele, privite chiar și de la distanță (sau recreate în propriile noastre bucătării, la evenimente sau de Halloween, cu prietenii), devin elemente culturale prin care putem desluși informații despre universul și eroii cu care petrecem ore, zile, săptămâni sau ani, făcândune să ne simțim aproape de ei, sau iau forma simbolurilor, anunțând ce urmează să se întâmple în narațiune și în existența celor pe care îi privim sau despre care citim.

Pentru început, când ne gândim la una dintre cele mai iubite povești din toate timpurile, anume la universul Harry Potter, nu avem cum să nu ne amintim și de gustările magice ce însoțesc personajele peste tot și pe care le putem aprecia, ca muggles, dacă vizităm Hogsmeade-ul din parcul tematic „The Wizarding World of Harry Potter”, din Orlando, Florida.

Printre cele mai cunoscute preparate iubite de fani se numără, astfel, tortul roz, din ciocolată, pe care Harry îl primește de la Hagrid atunci când împlinește 11

de la Hagrid atunci când împlinește 11

Harry Potter and the Half-Blood Prince / Teen Vogue

ani și pe care este inscripționat, cu litere verzi, legendarul mesaj „Happee Birthdae Harry”, Broscuțele de Ciocolată, cu care facem cunoștință în „Piatra Filosofală”, când Ron și Harry se află într-un compartiment din trenul Hogwarts Express, și care, putând fi aduse la viață de vrăjitori, conțin cartonașe cu cele mai faimoase personalități magice din toate timpurile, băutura Butterbeer, făcută din caramel, zahăr, apă și frișcă (cu sau fără alcool), bomboanele Bertie Bott’s Every Flavour Beans, unde putem găsi orice aromă de pe fața pământului (precum ceară de urechi, pastă de dinți, ou stricat, iarbă sau săpun), ingenioasele Skiving Snackboxes, create de Fred și George Weasley, în „Ordinul Phoenix”, care dau consumatorului aparența unui om bolnav, oferind studenților Hogwarts o scuză pentru a nu se duce la cursuri, albinele de ciocolată Fizzing Whizzbees, care te ajută să levitezi, micuțele tarte cu dovleac (preferate de Cho Chang), guma Drooble’s Best Blowing, care nu își pierde niciodată aroma, clasicul English Breakfast oferit studenților în fiecare dimineață, format din ouă, bacon, pâine prăjită, cârnați, roșii, budincă și ceai (sau cafea) și, nu în ultimul rând, ciocolata pe care Remus Lupin o are întotdeauna la el, în cazul în care Dementorii sunt aproape.

dintr-un porumb special și păstrată în frunzele arborelui mallorn, care, mâncată chiar și în cantități foarte mici, umple stomacul călătorilor (fiind produsul pe care Frodo, Sam, Merry și Pippin, obișnuiți cu șapte mese pe zi, se bazează în călătoria lor spre Mordor), bere Ale, cu gust dulce și fructat, servită de cei patru eroi la hanul Green Dragon, din Comitat (căreia i-au dedicat nenumărate cântece), prăjiturile cu miere, făcute de Beorn, skin-changer-ul care se poate transforma într-un uriaș urs negru, gustate de Bilbo Baggins în The Desolation of Smaug, Cram, un biscuit oferit de locuitorii din Lake-town lui Thorin (asemănător cu Lembas, dar cu un gust amar), Ent-draught, apa vindecătoare care i-a făcut pe Merry și Pippin să crească, și Miruvor, o băutură provenită din nectarul florilor nemuritoare, folosită de elfi la festivalurile tradiționale, pentru a căpăta putere.

Un alt univers de poveste în care putem descoperi mâncăruri și băuturi inedite este și cel construit de J. R. R. Tolkien, în „Hobbitul” și „Stăpânul Inelelor”. Astfel, locuitorii din Middle-Earth sunt văzuți consumând Lembas, o pâine magică, făcută de elfi

anime, datorită casei de animație Studio Ghibli, putem intra în contact, prin intermediul poveștilor construite, cu o serie de preparate tradiționale din bucătăria asiatică. Astfel, prin grafica specifică studioului, ele capătă forme magice aproape, care completează lumea în care personajele trăiesc, amintesc de ideea de apartenență și tradiție și oferă detalii despre eroii noștri.

Pentru început, în Whisper of the Heart o putem vedea pe protagonista Shizuku Tsukishima mâncând, alături de Shirō (proprietarul magazinului de antichități din apropierea casei ei) și de motanul Moon, Nabeyaki Udon, un preparat japonez tip noodle soup, servit într-o oală specială din lut, care conține tăiței groși, legume (ciuperci, spanac, ceapă verde, morcovi), ouă și fructe de mare.

Dacă ne îndreptăm atenția asupra universului

The Hobbit: an unexpected Journey / Warner Bros.

Whisper Of The Heart / Studio Ghibli

În From Up on Poppy Hill (care se desfășoară într-o zonă de coastă, marea fiind un element foarte important în poveste), Umi Matsuzaki prepară Aji Fry, adică macrou prăjit și acoperit cu pesmet, servit cu salată verde și sos Tonkatsu (făcut din roșii, prune uscate, curmale, mere, suc de lămâie, morcovi, ceapă și țelină), mâncarea de tipul acesta fiind numită, în Japonia, yōshoku (preparat în stil occidental), în timp ce bucătăria japoneză tradițională are denumirea de washoku.

albastru, înclinat, pregătit de cele trei zâne ursitoare Aurorei, în Sleeping Beauty, sau de mărul otrăvit, mâncat de Albă ca Zăpada (recreat de food bloggeri folosind ciocolată sau caramel).

Mai departe, în My Neighbor Totoro apare faimoasa CutieBento, pregătită, în mod tradițional, ca un gest de iubire pentru cei dragi (în film, Satsuki o oferă surioarei ei mai mici, Mei), care conține, pentru a acoperi masa de prânz, orez sau tăiței, carne (ori pește), ou, garnituri de legume și fructe, în Spirited Away ne este prezentat clasicul Sponge Cake (pandișpan pufos, făcut din făină, ouă, zahăr și vanilie), iar în Ponyo putem vedea un Ramen fierbinte, din noodles, ceapă verde, ou fiert și șuncă, pregătit, pentru a oferi personajelor (și privitorilor) un sentiment de liniște, într-o seară ploioasă.

Trecând la animații clasice, precum Studio Ghibli, și Disney a prezentat spectatorilor, de-a lungul timpului, o serie de preparate speciale. Nu putem uita de Ratatouille-ul șoricelului Remy, care dezgheață inima criticului culinar Anton Ego, de iconicele Spaghete Bolognese, împărțite de personajele din „Doamna și Vagabondul”, de prăjiturile „ Me”, găsite de Alice în casa Iepurelui Alb, de gogoșile franțuzești Beignet, făcute de prințesa Tiana, în Princess and the Frog, de tortul

Alături de spațiile de poveste menționate mai sus, ne putem aminti și de anumite producții cinematografice care au prezentat preparate devenite astăzi, legendare. Ne gândim, astfel, la ciocolata lui Willy Wonka, din „Charlie și Fabrica de Ciocolată”, alături de dulciurile făcute de Vianne Rocher, în Chocolat, la croissantul mâncat de Holly (Audrey Hepburn) în fața magazinului Tiffany & Co., la pizzadeshidratată din„Înapoi în Viitor II”, vândută de Pizza Hut, care revine la forma obișnuită în 2 secunde, la desertul (cu vită) gătit de Rachel Green în Friends, de Ziua Recunoștinței, la Big Kahuna Burger, mâncat de Jules Winnfield în Pulp Fiction (sau la shake-ul de 5 dolari, comandat de Mia Wallace), la coloratele macarons Ladurée, ce apar lângă Maria Antoaneta (Kirsten Dunst), în filmul Sofiei Coppola, la produsele de patiserie din Grand Budapest Hotel și (deși folosite fără a fi integrate în ceva complex) la portocalele utilizate de Francis Ford Coppola, în Nașul, pentru a simboliza moartea.

Eat

Fie că ne aflăm undeva în realitatea noastră sau suntem plecați, cu ajutorul imaginației și produselor culturale, într-un univers complet necunoscut, mâncarea va rămâne întotdeauna o exprimare a personajelor întâlnite și a locurilor văzute în călătoria noastră.

va

suntem

My neighbor Totoro / Studio Ghibli

Lady and the Tramp / Daily Mail

Breakfast at Tiffany’s / Paramount

Muzică

Iar ai pus pe *vision board-ul* tău un abdomen plat, o poză strălucitoare cu o șampanie, o vacanță tropicală și pantofii ăia cu toc YSL? Până să se facă martie, să ieșim din hibernare și să ne dăm seama că socoteala de acasă nu e ca aia din târg, aș veni cu niște propuneri. Înainte de alea muzicale, aș recomanda să mai ridicăm din presiunea noului an și în loc de idei mărețe, să ne creionăm începuturi, noi încercări, îndrăzneli și curiozități. Așadar, încep eu cu câteva piese, cu vibe-uri diferite, dar care fac parte din amalgamul de sentimente ce ne încearcă printr-un simplist 3, 2, 1...

Is Everybody Going Crazy – Nothing But Thieves.  Pentru momentele în care nu pare că avem vreo șansă să ne conectăm cu mulțimea și că timpul se învârte fără însemnătate, rămâne, așadar, valabilă întrebarea pe care și-o pune cântecul.

Nu pot să mă schimb - Cred Că Sunt Extraterestru. S-ar zice că nu e bine să începi cu o negație, însă piesa nu e despre o împotrivire totală la schimbare. Versurile zic că e bine să stai aproape de sinele tău, indiferent de ce zice mulțimea, chiar dacă uneori oscilăm.

Tired – Adele. Unul dintre cele mai cuprinzătoare și pure albume, 19, al lui Adele, o combinație de pop și soul, conține și această bucată muzicală de care ar fi bine să luați seama. Tired vorbește despre cum e chiar ok să renunți la lucruri sau persoane, în momentul în care simți că ai încercat prea mult. Distanța față de situații și pauzele chiar pot fi cheia, uneori.

Hu Man – Greentea Peng. Acest cântec cu iz de incantație, cu instrumental lejer, ne îndeamnă la conectare cu sine, dar și cu persoanele din jurul nostru, real, simplu, direct sufletește, fără ocolișuri materiale. Și chiar dacă nu ne descurcăm la fix cu asta, echilibrul e cheia.

Bitch, Don’t Kill My Vibe – Kendrick Lamar. Uneori, cuvintele cele mai potrivite sunt și cele mai dure, însă este permis, atâta timp cât e vorba de starea noastră de spirit.

Changes – Dennis Lloyd. În afara faptului că ar fi complet necesar să ascultați tot catalogul muzical al lui Dennis Lloyd, momentan, ne oprim la această piesă. Changes vorbește despre cum totul se poate schimba în jurul tău, chiar în bine, însă în interior să te simți la fel. Asta e dovada că proiecțiile din interior nu sunt chiar bullshit și că ar fi ok să începem schimbarea de acolo.

din ok aproape de sinele vostru

Fie ca playlist-ul vostru să se îmbogățească anul acesta cu piese care mai de care și să rămâneți, clișeic, dar necesar, aproape de sinele vostru și de realitate.

Dennis Lloyd

Descoperă genurile muzicale de pe scenele Massif 2023

MASSIF, cel mai mare și așteptat festival de iarnă din Centrul și Estul Europei, organizat de UNTOLD, provoacă iubitorii de muzică și sporturi de iarnă cu un mix muzical al contrastelor. Prima ediție Massif are loc în perioada 3-5 martie 2023, în Poiana Brașov. Festivalul va avea 8 scene, 4 în zona principală a festivalului, denumită Massif Winter Village, și încă 4 in parteneriat cu apres ski-urile renumite din stațiune.

Organizatorii promit o producție care va duce entertainmentul de iarnă din România la un alt nivel, iar prin proiectul Massif își propun să transforme Poiana Brașov în cea mai dorită destinație montană, de către tinerii din Europa.

MASSIF WINTER VILLAGE

 Massif Outdoor Mainstage va aduce în premieră o producție specială cu performance-uri live, dar și show-uri supriză ale DJ-ilor pe timpul zilei.

 Massif Indoor Mainstage va găzdui, odată cu lasarea serii, cele mai mari nume ale festivalului într-un decor tematic; scena principală indoor reprezenintă un fusion de genuri între hip-hop, trap, rock alternativ și muzică electronică.

 Un nou concept, G.O.A.T., în premieră pentru festivalurile de muzică din România, cu muzică întâlnită la apre-ski-urile celor mai vizitate stațiuni montane din lume. Aici organizatorii au pregătit o scena de concept, cu un program exclusiv de live-uri cu muzică bavareză.

 Retro Fantesia, cea mai îndrăgită scenă de la UNTOLD de către iubitorii genului retro, va găzdui DJ-i pregătiți cu seturi din cele mai cunoscute piese rock, pop și dance ale anilor ‘90 și 2000.

Cei care doresc să trăiască cea mai intensă experiență de la munte pot achiziționa deja abonamente de la 79 de euro plus taxe, de pe bemassif.com. Prețul final al abonamentelor General Access este de 149 de euro plus taxe, iar prețul abonamentelor VIP este de 250 euro plus taxe.

În curând organizatorii vor anunța și cine sunt primii artiști naționali și internaționali care vor veni iarna aceasta în România, în Poiana Brașov.

Ce ascultăm în ianuarie

Începem anul cu pop, rock și punk, genuri marcante ale secolului XX, dar care își găsesc noi forțe, influențate de producțiile muzicale ale prezentului. Luăm exemplul tânărului producător Andrew Watt, care oferă un binevenit update rock-ului, sau de ce nu, cazul Måneskin, trupa italiană ce a scos rock-ul clasic din categoria genurilor de mult apuse, conferindu-i autenticitate și însemnătate în rândul generației născute după 2000. Bineînțeles, genul dominant la început de an rămâne pop-ul, condimentat însă cu influențe din zona electro, soul și R&B și popularizat prin intermediul platformelor de social media.

Revival-ul rock-ului clasic început acum câțiva ani de americanii de la Greta Van Fleet continuă astăzi cu Maneskin, trupa italiană ce a câștigat Eurovision-ul din 2021 și care a aprins curiozitatea față de deceniul părului lung și al pantalonilor evazați în rândul Generației Z. Aparte este și includerea pe LP a piesei If I Can Dream, un cover al melodiei popularizate de Elvis Presley în 1968 și inclusă anul trecut pe coloana sonoră a filmului Elvis, regizat de Baz Luhrmann. Avem de-a face, așadar, cu un pod peste timp, în care producțiile autohtone se întâlnesc cu estetici à la Aerosmith și Led Zeppelin, gata să fie consumate nu pe vinyl sau pe casetă, ci mai degrabă… pe TikTok.

Al patrulea album al cantautorului britanic Sam Smith, ale cărui single-uri Love Me More și Unholy au fost deja lansate în spațiul online încă de anul trecut, se dorește a fi ,,somptumos, orbitor, softisticat, neașteptat și palpitant”. Fără doar și poate, comunicatul de presă al casei de discuri ne face curioși, mai ales că piesele deja lansate se încadrează perfect în estetica noului val pop britanic. Desigur, chiar și în acest context al sunetului uniformizat, Smith iese la suprafață prin carismă, sinceritate, livrare vocală și videoclipuri extravagante, devenind astfel unul dintre reprezentanții originali ai scenei pop din UK.

Iggy Pop / Every Loser

Proaspăt anunțat în lineup-ul de la Electric Castle 2023, senzația neobosită a punk-ului revine cu albumul Every Loser, realizat în colaborare cu unul dintre cei mai căutați producători muzicali ai prezentului, Andrew Watt. Prieten cu mai marii reprezentanți ai rockului, Watt i-a antamat și pe Duff McKagan de la Guns N’ Roses și Chad Smith de la Red Hot Chilli Peppers pentru a-i asigura secția ritmică lui Iggy pe piesa Frenzy, creând vrândnevrând un supergrup autentic, plin de creativitate și vervă, chiar dacă mai toți membrii sunt trecuți de vârsta de 60 de ani. Un album binevenit, ale cărui piese sperăm să le ascultăm și live, cât de curând.

TEXT DE ALEX MUŞAT

Måneskin / Rush

Sam Smith /Gloria

Despre vulnerabilitate artistică, în dialog cu: TEODORA MOROŞANU (Rockabella)

Deși platformele de streaming au înghesuit poate puțin muzica faptul că poți da play oricând vrei unei piese care vorbește pe sufletul tău, în orice moment al zilei, e fascinant. Artiștii sunt conștienți de dorința noastră de a rezona, de instinctul nostru primar de a găsi oameni care ne seamănă, așa că se lasă în văzul tuturor, exact așa cum sunt ei, vulnerabili. Astăzi vorbim cu și despre ROCKABELLA, o trupă construită minuțios din dorințe nefiltrate de a crea muzică și de a răsuna live, care distribuie oamenilor în nevoie cântece-poveste despre momentele care ne transformă, cu influențe art-rock, pop și alternative. Această descriere atent detaliată stă în fruntea noului lor album, numit după una dintre dorințele cele mai nestăpânite ale societății, aceea de a fi INvulnerabili. Așadar, cu această ocazie, am intrat într-o conversație cu Teodora Moroșanu, solistă și compozitoare în Rockabella, despre vulnerabilitate, artiști, artă, muzică și povești.

foto © Cristina Oltean

Cum și de ce s-a format Rockabella?

De ce? Da, cred că asta e întrebarea cheie pentru Rockabella. A pornit de la o nevoie personală, cumva. Proiectul anterior trupei Rockabella a încetat prin 2009 și eram la momentul ăla convinsă că am încheiat socotelile cu zona de muzică, eram obosită și cătrănită, dar nu a durat foarte mult. Deja prin 2010 începusem să scriu cântece, fără a avea neapărat un plan pentru cum le voi cânta. Soțul meu a început să asculte câteva dintre cântecele astea și a zis: „eu cred că trebuie să ne apucăm să le punem sub o formă, că tu scrii în continuare și sunt cântece faine”. Și atunci, neliniștea mea legată de a nu face muzică sau a-mi trăi viața fără asta a dat naștere proiectului Rockabella. Proiectul, în momentul ăsta, e în formulă de cvintet și suntem foarte încântați că oamenii de acum sunt aici de ceva vreme și că am scris albumul ăsta integral împreună.  Rockabella îmbină influențe art-rock, indie pop și alternative, așa vă descrieți în general, ca stil muzical. Totuși, ce adjectiv simplu, comun i-ai atribui stilului vostru muzical? Un cuvânt pe care, în general, nu l-ai pune neapărat lângă un gen de muzică. Asta e o întrebare foarte bună. Noi ne-am jucat la un moment

dat cu treaba asta cu adjectivele și am ajuns la trei care ni se par nouă că reprezintă ceea ce facem și nu e doar legat de muzică, noi avem tot felul de proiecte care sunt un pic mai ample. Atunci, ca să încercăm să le ținem în frâu cumva, noi am încercat să le descriem. Cele trei atribute ar fi conceptual, în sensul în care muzica începe de la o idee și ideea aia o procesăm în tot felul de contexte, până simțim că ajungem la rădăcină, rafinat, pentru că încercăm să dăm atenție detaliilor și fiecare dintre noi, oricât de mică ar fi contribuția la un anumit proiect, încearcă să facă treaba să fie cât se poate de bine. Cel de-al treilea ar fi curajos sau îndrăzneț, dar din nou, atributele țin mai mult de o stare de spirit și de un fel de a face lucrurile, un drive. Treaba legată de curaj și îndrăzneală izvorăște din nevoia noastră de a ne cunoaște mai bine, de a ne provoca să ne punem în situații care ne fac să creștem și cumva, poate neintenționat, asta ajută și pe cei din jurul nostru să fie deschiși.

Să vorbim și despre noul vostru album – Invulnerabili. De la ce piesă a plecat, cum s-a construit? Cred că a plecat de la Aratăte, care e despre un moment foarte specific, majoritatea cântecelor pe care le facem vin dintr-un moment foarte real, nu sunt imagini inventate, sunt chestii trăite și pot să dau detalii la un pahar de vin, dar în muzică încerc să le fac puțin mai visătoare, însă ele sunt foarte concrete. Piesa e despre un moment din viața mea în care am simțit chestia asta, că eram foarte acoperită și foarte ascunsă, dar în același timp, extrem de expusă și vulnerabilă. Așa a început călătoria spre întrebarea ce înseamnă să fii vulnerabil în fața cuiva, cum arată treaba asta și ce îți face?, cum e când ești vulnerabil în fața persoanei nepotrivite? Întrebarea care pulsa mereu in the back of my mind era ce înseamnă să fii vulnerabil, cum e? Îmi puneam întrebarea față de mine însămi. Ok, eu sunt foarte

deschisă și vorbesc mult și vorbesc foarte franc despre niște lucruri, dar sunt cu adevărat vulnerabilă, arăt tot ce trebuie sau doar o mască, una care îi lasă pe oameni să simtă că au primit ceva, dar nu până la capăt? Și de acolo a început întreg journey-ul albumului, dar realitatea e că habar nu aveam în ce ne înhămăm. Munca la acest album a fost un fel de narator al timpului, în decursul pandemiei, în viețile noastre au fost momente foarte grele, am pierdut oameni extrem de importanți și nu din cauza pandemiei, ea a fost doar un fundal. Noi spunem mereu că albumul ăsta e foarte iubit și în același timp, nu, pentru că ne amintește de momente grele și de curajul de a găsi o cale. Și nu numai de a merge mai departe, pentru că suntem obligați să facem asta, dar de a păstra vie dorința de a face artă, lucru la care e foarte simplu să renunți. [...]

Citiţi interviul complet cu TEODORA MOROŞANU pe www.zilesinopti.ro

foto © Cristina Oltean

foto © Cristina Oltean

MARCIAN PETRESCU Mult mai mult decât Blues

Mai mult decât blues, noul album semnat de Marcian Petrescu, apreciatul virtuoz al muzicuţei, se lansează în luna ianuarie, fiind al cincilea său LP în peste două decenii de carieră artistică dedicată Blues-ului şi instrumentului de care rămâne inseparabil. Mai corect ar fi, de fapt, să ne referim nu la ‘instrument’, ci la ‘instrumentar’, întrucât Marcian Petrescu a studiat şi a experimentat cu obstinaţie pe parcursul anilor în domeniul sunetului de muzicuţă, reuşind astfel să-şi diversifice arsenalul de dotări tehnice, care i-au permis dezvoltarea unei palete sonore extrem de diverse şi, în consecinţă, a unui sound extrem de personal. Progresiv, ID-ul său artistic a devenit tot mai bine conturat, după cum o atestă seria albumelor începută în 2007:

Pe aceeaşi cale exploratorie, noul LP, Mai mult decât blues,se relevă a fi mai mult decât un potpuriu de perspective personale asupra unui gen muzical tradiţional, aşa cum ar putea sugera, la o privire superficială, eterogenitatea compoziţiilor alese de muzicuţist pentru a fi trecute prin propriul său filtru “bluesy”, de la Valeriu Sterian la Francesco De Masi, reprezentând în fapt un veritabil disc de autor, pe care Marcian Petrescu nu a inclus piese din categoria celor care “se cer” de către public, opţiunile sale fiind vizibil orientate către piese care îi “vorbesc” lui, ca artist. Pentru a spune poveşti care ajung la suflet trecând de barierele minţii, trebuie să ai tu însuţi capacitatea (şi spiritul ludic) de a le absorbi eliberat de prejudecăţi, iar Marcian confirmă, ajutându-se de multiubitul său instrument, muzicuţa, că este un asemenea storyteller.

Mai mult decât blues este o antologie de poveşti foarte diverse, dar va fi limpede pentru orice ascultător că sunt toate rezultatul creativităţii aceluiaşi om, indiferent că acesta apelează în istorisirile sale la cuvintele lui Constantin Tănase, sprijinul lui Mircea Vintilă, legacy-ul Stax ori muzicuţa prietenului său Charlie

Musselwhite. Incursiune bluesy prin varii spaţii şi timpuri, trăite sau imaginate, Mai mult decât blues îl reconfirmă pe Marcian Petrescu drept unul dintre cei mai originali interpreţi europeni contemporani ai Blues-ului. Original nu doar în formă, ca virtuoz interpret al unui instrument singular, dar mai ales în fond, prin transformarea muzicuţei într-un veritabil caleidoscop prin care Blues-ul - ca spirit - este interpretat într-o succesiune eclectică şi extrem de personală de ‘ilustrate’ muzicale. Mai mult decât un inedit portret al Blues-ului, albumul reprezintă autoportretul unui muzician ajuns la deplina maturitate creativă şi interpretativă. Un must-listen!

Dependent de Blues - Poveştile Bluesului - desCântece de Blues - Drifting Blues.

Marcian Petrescu și Charlie Musselwhite foto © arhivă Ioan Big (Blue Moods)

Cele mai așteptate lansări discografice ale lui 2023

Am încheiat anul cu un top al celor mai vândute albume cât se poate de interesant, căci printre marii reprezentanți ai mainstream-ului, precum Adele sau Billie Eilish, s-au strecurat și reprezentanți ai pop-rock-ului șaizecist și șaptezecist, cu albume de greatest hits popularizate pe platormele de social media și asociate diverselor trend-uri și meme-uri.

N-ar fi hazardat să spunem că ne așteptăm ca și anul acesta să aducă în prim plan artiști ai secolului trecut, revitalizați și plimbați prin turnee pe stadioane, cu public țintă format atât din baby boomers, cât și din reprezentanți ai generației Z. Cu toate acestea, ne întoarcem atenția către muzica prezentului, căci anul acesta se anunță plin de lansări muzicale eclectice și reveniri în forță.

Unul dintre cele mai așteptate albume ale scenei rock este întoarcerea grupului Paramore cu albumul This Is Why, prim material discografic după o pauză de șase ani, în care solista Hayley Williams s-a concentrat pe cariera solo, apariția LP-ului fiind urmată și de un turneu european. În aceeași zonă stilistică, și noile Smashing Pumpkins, Atum: Act Two și Atum: Act Three, ultimele bucăți ale trilogiei Atum, o curajoasă aventură conceptuală condusă de liderul Billy Corgan, prezintă un

interes crescut pentru fanii rock-ului autohton. Nepărăsind zona chitarelor cu distors, așteptăm și apariția noului album al trupei Noel Gallagher’s High Flying Birds, LP-ul încă neintitulat promițându-ne încă o porție de rock alternativ à la Oasis, mai ales dacă ne luăm după single-ul Pretty Boy, deja prezent pe platformele de streaming.

Boy, discografice

Schimbând zona stilistică, ajungem și la Shania Twain, care își va lansa anul acesta cel de-al șaselea album de studio, cantautoarea canadiană declarând că materialul discografic este unul cu o puternică tentă feministă. Un mesaj asemănător, de data asta inspirat de divorțul recent, găsim și la Kelly Clarkson, al cărei album încă neintitulat își va face apariția la sfârșitul anului. De asemenea, mulți alți artiști ai pop-ului mainstream, printre care se numără Ed Sheeran, Lewis Capaldi sau Selena Gomez, și-au anunțat intenția de a lansa materiale discografice în 2023, chiar dacă detalii despre acestea încă nu au fost făcute publice

Una peste alta, se pare că anul acesta se arată cât se poate de ofertant în ceea ce privește lansările muzicale, fie că vorbim despre pop, rock sau country. Rămâne doar să le consumăm în tihnă, pe vinyl, casetă și platforme de streaming sau, de ce nu, să le ascultăm pasiv în fundalul videoclipurilor virale de pe TikTok.

noel Gallagher

Dana FuCHS Între Blues și Rock...

„Across the Universe”

Lumea întreagă a avut revelaţia calităţilor uneia dintre personalităţile remarcabile feminine ale Blues-Rock-ului contemporan, DANA FUCHS, interpreta lui Janis Joplin din Musical-ul Love, Janis de pe Off-Broadway, odată cu premiera în 2007 a jukebox-ului cinematografic conceput de Julie Taymor, Across the Universe, foarte probabil cel mai reuşit film inspirat de multiversul Beatles realizat până în clipa de faţă, în care multipremiata regizoare ne livrează o efervescentă frescă a Statelor Unite în anii ’60, prin reinterpretarea - în spiritul şi nu în litera Fab Four - a peste 30 de cântece din repertoriul iconicului grup. În rolul fictivei (Sexy) Sadie, Dana Fuchs oferă nu doar o uimitoare versiune a piesei Helter Skelter, ci are o contribuţie semnificativă la întreg OST-ul, pe Dear Prudence, Why Don’t We Do It in the Road?, Because, Oh! Darling, Don’t Let Me Down şi, nu în ultimul rând, All You Need Is Love, alături de ceilalţi protagonişti, fie aceştia actori sau muzicieni. Într-un fel, “across the universe” s-a desfăşurat şi dialogul cu Dana Fuchs, demarat cu un ocean între noi, prin Zoom, şi continuat faţă în faţă după mii de kilometri parcurşi de ea din Big Apple pentru a susţine un concert memorabil în cadrul Open Air Blues Festival Brezoi 2022... şi, după cum era firesc, dată fiind importanţa filmului pentru cariera de 25 de ani a artistei, relaţia ei cu muzica Beatles a fost una dintre principalele teme de rememorare.

Dana, primul tău contact cu muzica Beatles a fost în copilărie, fiindcă sora ta, Donna, obişnuia să-ţi cânte melodii de-ale lor înainte de culcare. Îţi mai aminteşti ce piese anume îţi plăceau? Într-adevăr, întotdeauna îmi cânta seara şi piese de Beatles. Cel mai mult îmi plăcea Hey Jude, îi ceream asta de fiecare dată. Viaţa noastră de familie era cam zbuciumată, să îi spun aşa, astfel încât atunci când Donna mă întreba ce vreau să ascult, mereu alegeam Hey Jude. Iar ea îmi cânta până adormeam… mă emoţionez de fiecare dată când îmi aduc aminte de asta. Mai cântam A Day in the Life. O cântam împreună cu toţi fraţii mei, ne făcusem un set de tobe din nişte cutii de tablă şi băteam în ele şi în tot ce altceva vedeam în jur. The Beatles au fost o parte foarte importantă a copilăriei mele, au fost prima mea mare dragoste în muzică. Când eram mică ştiam toate versurile, din toate cântecele, de pe toate albumele, în special de pe Sgt. Pepper’s. Ah, Being for the Benefit of Mr. Kite!... toate mă făceau să mă detaşez de viața mea, să evadez. Albumul acela a fost literalmente portiţa

mea de ieşire din viaţa de zi cu zi. Eram micuţă şi îmi aduc aminte că luam maşina de scris a bunicii mele, care avea o carcasă asemănătoare cu o valiză, o luam şi mă prefăceam că-mi fac bagajele şi fug de-acasă pe She’s Leaving Home. Cum începe piesa, cu ‘Wednesday morning at five o’clock...’, eu “fugeam” de-acasă în mod dramatic, aşa, pe muzica Beatles-ilor. Practic, fiecare emoţie din copilăria mea e legată de un cântec de-al lor. În filmul Across the Universe interpretezi năucitor Helter Skelter... practic, îl faci să fie cântecul tău. Cum a fost experienţa înregistrării sale? Regizoarea filmului, Julie Taymor, şi producătorul muzical, T-Bone Burnett, îmi cunoşteau vocea cred că mai bine decât o ştiam chiar eu însămi. Ei mi-au sugerat să cânt Helter Skelter în tonalitatea aceea, cu toate că eu am zis că e prea înaltă şi mi-a fost teamă să încerc. Dar Julie mi-a spus: „Nu,

foto © danafuchs.com

asta e vocea ta de Rock’n’Roll, Dana, trebuie să atingi notele acelea!”. Parcă zburam! Da, îmi aduc aminte că, pe urmă, când am înregistrat, parcă zburam, atât de bine m-am simţit, iar ei erau extrem de mulțumiţi, fiindcă era exact ceea ce căutau. Mă uitam la ceilalţi muzicieni, care îşi terminaseră deja înregistrările şi aşteptau afară, şi cu toţii, producătorul, sunetiştii, toţi dansau şi îşi manifestau entuziasmul. A fost o experienţă extraordinară, mi-a deschis noi orizonturi, chiar şi

pentru Borrowed Time [noul album, din 2022, al Danei Fuchs – n.r.]. Acum cânt multe piese într-un registru mai Rock, mai intens, care îmi place foarte mult. E muzica mea de suflet, pe care o ador... Soulful nasty Rock and Roll. [...]

În film joci personajul inspirat de Sexy Sadie de pe White Album-ul Beatlesilor, ce are cumva legătură cu filosofia indiană. Am auzit că şi tu practici Buddhismul… Am descoperit religia buddhistă acum vreo 20 de ani… de fapt, am descoperit-o mult mai înainte, dar în momentul acela nu am găsit un loc în Manhattan unde să o şi pot practica. Pe la 23 de ani am ajuns deci într-o tabără de meditaţie, într-un moment greu din viaţa mea, după ce sora mea se sinucisesefamilia mea are o poveste tragică -, şi un prieten mi-a sugerat să merg la o mănăstire pentru o bucată de vreme. Acolo nu trebuia să plătesc nimic, trebuia doar să păstrez tăcerea timp de zece zile, să mănânc doar legume şi fructe, n-aveam voie să citesc, să scriu, să ascult muzică, nimic din toate astea... în schimb, aveam să învăţ să meditez. [...]

Citiţi interviul complet cu DANA FUCHS despre The Beatles în ediția specială

SUNETE – The Beatles, disponibilă pe sunetelive.ro

Open Air Blues Festival Brezoi 2022 foto © Bogdan Popa

Eclectismul lui DAVID BOWIE

„I want my MTV!”. De un succes răsunător s-a bucurat și Let’s Dance, însă la zece ani distanță, cu un Bowie - superstar, la fel de dandy, dar extrem de diferit ca sound. Ajuns în era MTV, în 1983, Bowie renunță la imaginea androginului, cultivată cu sfințenie în toți acei ani, devenind idealul starului Pop. Let’s Dance rămâne, până-n prezent, cel mai bine vândut album din întreaga sa discografie.

David Bowie a fost întotdeauna suficient de încrezător în propria-i artă, acest lucru ajutându-l în a-și extinde viziunea despre o lume într-o continuă schimbare, aşa că, în 1993, apare Black Tie, White Noise, probabil cel mai dark material al său de până atunci, cu un titlu inspirat de revoltele din Los Angeles din 1992, la care a fost martor, care-l readuce în peisaj pe The Thin White Duke. Lansat la zece ani după fenomenul Pop, onorează întregul său istoric muzical, creionând calea spre House, Techno şi Urban Soul.

Reality, apărut în toamna lui 2003, este un album conceptual, Bowie pornind de la premisa că realitatea a devenit cât se poate de abstractă. Un amestec de Rock clasic, sound-uri ambientale ușor întunecate și o tentă electronică, Reality reușește să demonstreze din nou unicitatea și cameleonismul vizionarului Bowie.

Ziggy goes to America. După frenezia creată de apariția emblematicului Ziggy Stardust, ia naștere al doilea alter-ego al lui David Bowie, Aladdin Sane, care dă și numele LP-ului lansat în 1973, despre care artistul spunea că este versiunea ,,îmbunătățită” a lui Ziggy. Devenind cel mai rapid vândut album de la Beatles încoace, cu un ușor iz Stones pe ici, pe colo, Aladdin Sane prezintă povestea personajului eponim în inconfundabilul stil Glam-Rock.

Un om al surprizelor, David Bowie a anunțat, pe 8 ianuarie2013, exact de ziua lui, lansarea unui nou disc, The Next Day primul după zece ani de pauză. Văzut ca o întoarcere la origini, albumul evocă elegant amintirea lui Ziggy Stardust sau a Ducelui Alb, reprezentând totodată începutul sfârșitului. Care avea să se consume tot în ianuarie, dar în 2016, marcat fiind de Blackstar testamentul său muzical, lansat cu două zile înainte ca DAVID BOWIE să părăsească această lume.

al , după elegant lui Ziggy Stardust sau a Ducelui reprezentând , testamentul său muzical, două să părăsească

„The Raven” File din povestea lui LOU REED

Cu 20 de ani în urmă, pe 28 ianuarie, cu o copertă realizată de faimosul pictor şi cineast Julian Schnabel, s-a lansat The Raven, albumul concept al lui LOU REED (1942-2013), unul dintre cei mai influenţi muzicieni şi poeţi din istoria Pop culture, fondator al grupului manageriat de Andy Warhol, Velvet Undergound, artist vizionar căruia Avangarda americană, curentele Glam Rock şi Art-Pop, dar, mai ales, fenomenul Punk, îi datorează enorm.

Povestea lui The Raven, definit de autor drept “a movie for the mind”, a început cu parteneriatul creativ dintre Reed şi un alt mare artist din avangardă, însă cea a artelor spectacolului, experimentalistul regizor de teatru şi coregraf Robert Wilson, fan al proiectelor interdisciplinare ce lucrase deja la Hamburg cu Tom Waits şi William S. Burroughs “fabula muzicală” The Black Rider. Tot acolo a avut premiera, în 2000, opera lui Robert Wilson şi Lou Reed, POEtry, periplu prin scrierile lui E. A. Poe pentru care Reed a compus 13 piese, plus uvertura şi libretul. Era a doua colaborare a celor doi, după Time Rocker, o interpretare scenică a Maşinii timpului a lui H.G. Wells, şi, ulterior, avea să mai existe şi Lulu, după piesa de teatru a lui Wedekind, la Berlin, în 2011. Atunci s-a închis şi cercul în a cărui centru se află albumul din 2003, odată cu apariţia sub titlul The Raven a volumului conţinând practic scenariul POEtry, inclusiv textele cântecelor compuse de Reed, ilustrat de reputatul comics artist Lorenzo Mattotti.

În fapt, The Raven, care avea să fie ultimul album solo al lui Lou Reed etichetabil ca

Rock, reprezintă transpunerea în muzică şi cuvinte a viziunii muzicianului asupra unor poeme şi scurte povestiri scrise de maestrul Romantismului macabru, Egdar Allan Poe, o evocare a obsesiilor acestuia, în mare parte similare cu cele ale lui Lou Reed: vinovăţie, autodistrugere, mântuire eşuată, violenţă. Din această perspectivă, apropierea dintre Reed şi Poe face sens... perfect. Cuvintele scrise de autor în booklet-ul albumului sunt sugestive: “I have reread and rewritten Poe to ask the same questions again. Who am I? Why am I drawn to do what I should not?”. La fel de relevante sunt versiunile sale la poemele lui Poe, citite pe The Raven de actori precum Willem Dafoe, Steve Buscemi sau Elizabeth Ashley, în interstiţiile pieselor cântate cu o pleiadă stelară şi eclectică de invitaţi, printre care Ornette Coleman, Laurie Anderson, The Blind Boys of Alabama şi... David Bowie. Cum s-a ajuns la această combinaţie de individualităţi remarcabile pentru The Raven e însă un alt capitol din povestea lui Lou Reed. Pentru moment, la aniversarea de 20 de ani, merită să (re)descoperiţi acest album antologic.

Ultimul zbor al omului-rachetă

La începutul anului 1973, ELTON JOHN nu era only a piano player, ci pornise deja cu pași siguri pe drumul către succesul formidabil pe care puțini artiști ai universului pop au reușit să îl atingă. Știm că Elton a devenit un pop icon veritabil prin carismă, costume extravagante și o tratare a pianului demnă de moștenirea lui Jerry Lee Lewis, însă o bună parte din succesul său se datorează și colaborării cu poetul britanic Bernie Taupin, alături de care John și-a construit propriul univers ideal american, departe de plictiseala din suburbiile Londrei anilor ’60.

LP-ul Don’t Shoot Me, I’m Only The Piano Player este unul dintre cele mai bune exemple ale obsesiei John-Taupin față de cultura americană, fie că aducem în discuție autobuzele Greyhound omniprezente în versurile piesei Blues For My Baby and Me, atracția adolescentină față de profesoara favorită din liceu, descrisă plină de ironie pe Teacher I Need You, comentariile acide la adresa hipioților, cântate din perspectiva fermierilor texani în cântecul Texan Love Song, sau nostalgia față de serile dansante

Cu doar câteva săptămâni în urmă, la aproape 50 de ani de la lansarea albumului, Elton și-a luat adio de la publicul american printr-o serie de trei concerte pe stadionul Dodger din Los Angeles, punând stop unei călătorii ce a început tocmai în 1970, atunci când John a uimit publicul din Statele Unite printr-o serie de recitaluri în Troubadour, renumitul nightclub din West Hollywood frecventat de toți marii cantautori ai vremii. Europenii au însă ocazia de a-l mai vedea pe Elton John alături de legendarii membri ai formulei șaptezeciste, Nigel Olsson, Ray Cooper și Davey Johnstone, căci aceștia vor poposi pentru ultima oară în țări precum Anglia, Franța sau Germania în vara anului acesta.

simplă trecere în revistă

ale anilor ’50 de pe Crocodile Rock. De fapt, ce au construit Elton și Bernie nu este o simplă trecere în revistă a mai multor piese cât se poate de molipsitoare, ci o creare a unui spațiu idilic, în care toată cultura pop americană este metamorfozată și trecută prin filtrul unor foști adolescenți britanici, fascinați de rock’n’roll, frizuri pompadour și autostrăzi interminabile.

Timp de peste jumătate de secol, Elton ne-a invitat în propria lume, cea în care Lennon și Presley s-au îmbinat cu Ray Charles și Jerry Lee Lewis, dând naștere unui catalog muzical imbatabil, coerent și cât se poate de eclectic.

se poate de eclectic.

La 50 de ani de la lansare,

La 50 de ani de la lansare, revizităm unul dintre LPurile etalon ale pop-ului anilor ’70 și ne luăm la revedere de la Elton John, unul din marii mesageri ai pop-rock-ului strălucitor, extravagant și plin de originalitate.

JOHn nÉMeTH

– „May Be The Last Time”

John Németh e născut în America, în Idaho, apoi s-a mutat în Memphis, dar numele arată origini maghiare, părinții lui au emigrat din Ungaria, de aceea o discuție despre palincă a fost la fel de plăcută și accesibilă ca o discuție despre blues și viața de muzician în America. Când s-a urcat pe scenă, a ținut publicul în picioare și a rămas în memorie prin voce, umor și o viață transpusă în muzică. Inclusiv recenta operație de mandibulă, care îl pune în situația de a nu ști dacă va mai putea cânta. În 2022 a plecat la San Francisco pentru a înregistra alături de extraordinara lui trupă și de prietenii Elvin Bishop, Bob Welsh, Willy Jordan și Kid

Andersen albumul „May be the last time”, cu gândul că ar putea fi ultimul. În două zile a ieșit o minunată colecție de piese luminate

de pasiune, prietenie și altruism față de un prieten aflat în cumpănă. Fără jale și chin, chiar dacă e vorba de blues, doar cu plăcere și speranță. Eu sunt sigur că nu este ultimul album al lui John Németh, mai mult, ne vom vedea curând, iar de data asta, palinca o va aduce el.

Notă: John Németh a susţinut un concert memorabil în România,

OMUL

TEXT DE BERTI BARBERA

TEXT DE IOAN BIG

artă

Î

Dacă, totuşi, nu veţi putea ajunge în muzee zilele acestea, o veste bună legată tot de marele nostru artist este relansarea de către MARe, în ediţie revizuită şi updatată, a catalogului Ion Grigorescu - Opera pictată 1963-2022, publicat pentru întâia oară în 2017, cu ocazia expoziţiei dedicate picturilor realizate de artist în perioada 1963-2017, organizată cu şase ani în urmă de Fundaţia MARe la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR).

Impresionanta retrospectivă Ion Grigorescu. Vieţi paralele de la MNAC repre-

IanuarIe 2023

accesibile publicului şi luna aceasta, pentru o durată limitată (ultima zi: 29 ianuarie şi, respectiv, 15 ianuarie), deci oportunitatea de a le vizita nu ar trebui ratată.

zintă însă doar una dintre cele zece expoziții extrem de diferite - de la fotografiile lui Dani Gherca sau instalaţia site-specific a Anei Maria Micu, până la expoziţia colectivă a studenţilor şi absolvenţilor UNArte ori experienţa incursiunii în miezul proiectului multidisciplinar Leviathan -, dispuse pe cele cinci niveluri ale muzeului, în spații expoziționale și spații alternative, reprezentând propunerile din noul sezon MNAC (08.12.2022 | 16.04.2023), care merită cu siguranţă includerea acestuia în agenda de going out cultural. Mai ales că beneficiem şi de retrospectiva-surpriză Ștefan

Câlția. Însemnări dintr-un timp trăit, ce reflectă în parte o cercetare sistematică a operelor picturale și grafice mai puțin cunoscute ale artistului, din perioada 19651995. Retrospective generoase Ion Grigorescu şi Ştefan Câlţia în aceeaşi locație, ce poate fi mai ofertant pentru un consumator de artă la început de an? Mai putem discuta pe tema asta când... ne vedem la muzeu.

Ion

Grigorescu, O singură cameră, 1980

JOSEPH TAWADROS

Poveşti din Orient Express, acompaniate la oud

Pentru melomani, SoNoRo reprezintă un brand asociat experienţelor live memorabile, iar ediţia din toamna trecută a festivalului, numită Orient Express, le-a oferit una dintre cele mai frumoase şi poetice călătorii ale anului 2022, deopotrivă prin repertoriu, care i-a plimbat de la Messiaen la Rautavaara, şi prin muzicienii invitaţi, dintre care JOSEPH TAWADROS, virtuoz al instrumentului tradiţional arab oud, a făcut o notă cu totul aparte. Multipremiat încă de la primul său album, Storyteller, din 2014, australianul de origine egipteană Joseph Tawadros, ale cărui compoziţii s-au cântat în prestigioasa Academy of Ancient Music din Anglia şi care a performat de-a lungul timpului la oud împreună cu muzicieni iconici ai scenei de Jazz, precum Christian McBride, Bela Fleck sau Jack DeJohnette, încântă publicul, indiferent de partea de lume în care s-ar afla, prin combinaţia de o prospeţime uimitoare de elemente muzicale de factură clasică şi tradiţională, infuzate imaginativ în cadrul fiecărui performance cu o doză considerabilă de improvizaţie originală. În Orient Express-ul SoNoRo, ajuns la Bucureşti şi la Cluj de la Antipozi, JOSEPH TAWADROS a lăsat pentru câteva clipe oud-ul deoparte ca să ne povestească despre cum s-a născut şi a evoluat dragostea lui pentru acest instrument muzical.

Joseph, pe albumul tău World Music, cânţi la nu mai puţin de 52 de instrumente. De ce oud-ul, în ceea ce te priveşte, s-a detaşat de celelalte?

Albumul acela a fost unul experimental, aş zice. Sigur, mă descurc să cânt la toate acele instrumente, dar nu pot să spun că sunt un virtuoz. Ştiu cum funcţionează fiecare şi, dacă ştii cum funcţionează, poţi scoate sunete din ele. În schimb, oud-ul a fost dintotdeauna instrumentul meu favorit, cel la care am cântat mereu puţin altfel, instrumentul la care m-am făcut remarcat. Îmi place, am crescut cu el şi cred că am putut să-i aduc un suflu proaspăt, neconvenţional, deci să fac mai mult decât să arăt că ştiu cum funcţionează. Cred că de aceea cânt la oud.

Ai absolvit pe vremuri New South Wales University cu o analiză inovativă despre tehnicile avansate de interpretare la oud. Asta sugerează că, din start, nu l-ai privit ca pe un instrument ‘etnic’.

Cu toate că sunt născut în Egipt, eu am crescut în Australia, deci am avut acces la multe instrumente şi la felurite genuri muzicale şi mereu am căutat să găsesc moduri inedite de a cânta şi de a integra acest instrument în varii spaţii stilistice muzicale, am căutat să îi găsesc şi lui “o casă” nouă. Cred că asta vine din faptul că m-am format de mic în societatea multiculturală din Australia şi tot timpul mi-am dorit să experimentez dincolo de mediul tradiţional în care am fost educat, eu emigrând împreună cu familia când aveam doar doi ani.

Foto © Daniel Sponiar

Asta nu înseamnă că nu am rămas mereu legat de Egipt, de muzica, de poezia, de cutumele de acolo, pe care le-am absorbit, mai ales că ele au continuat să aibă un loc important în căminul părintesc. Am avut dintotdeauna dorinţa de a păstra legătura cu partea mea egipteană, ca să zic aşa, iar oud-ul şi muzica au fost perfecte pentru asta. Oud-ul a fost un catalizator al interesului meu pentru Egipt.

Să trecem de la instrument la muzică. Cum se face puntea între un instrument tradiţional, precum oud-ul, şi un gen muzical modern, ca Jazz-ul?

Improvizaţia este o caracteristică majoră a muzicii arabe, ce poate fi analizată pe secţiuni, fie improvizaţia vocală, fie cea instrumentală. Există inclusiv o formă specifică, numită taksim, care e, practic, doar improvizaţie pe o progresie melodică. Muzica arăbească e formată din variaţiuni pe diferite octave, porneşti de la o octavă de bază şi apoi modulezi pe note apropiate. Improvizaţia este deci foarte importantă, dar e una pornită de la octave şi îmi place să cânt în felul acesta, indiferent că interpretez o piesă occidentală sau una clasică. Întotdeauna adaug un element surpriză, improvizatoric. Variaţie. Spontaneitate. Întotdeauna!

Faci dese incursiuni pe terioriul muzicii clasice. Cum se împacă, totuşi, libertatea pe care ţi-o dă improvizaţia jazzistică și structura bine definită a compoziţiilor din muzica cultă?

Ei bine, eu nu sunt un muzician de “clasică”, nu cânt în mod obişnuit Bach, Beethoven sau Brahms, cu toate că, uneori, am mai interpretat câte ceva de Vivaldi, însă şi acolo am improvizat mult, am realizat nişte variaţiuni, am dat o notă personală lucrărilor respective. Să zicem că nu sunt foarte disciplinat în ceea ce priveşte respectarea partiturilor pe care le primesc, întotdeauna îmi găsesc felul personal de a le aduce la viaţă, deoarece cred că e important să nu rămân prizonierul unor clişee. Îmi caut vocea într-o manieră non-clişeistică, în care instrumentul serveşte muzica, nu este prezent în ansamblu doar de dragul de a îl avea acolo, aşa cum e cazul în multe colaborări pe care le vedem frecvent. De exemplu, dacă ai un sitar într-un ansamblu care cântă Vivaldi, te duci automat cu gândul la India, nu? Oud-ul este mult mai flexibil, poate fi chiar neutru şi asta e frumuseţea acestui instrument, îl asculţi şi nu îţi dai seama că e ceva cu totul diferit. Nu te trimite la faptul că e o versiune din Arabia a cine ştie cărei lucrări faimoase, nu, el se integrează perfect în peisajul muzical. [...]

Citiţi interviul complet cu JOSEPH TAWADROS pe www.zilesinopti.ro

Foto © Daniel Sponiar

Pictor, scriitor, dramaturg și poet, Oskar Kokoschka s-a dedicat complet revoltelor artistice și intelectuale de la Viena de la începutul secolului al XX-lea. Combinând un impuls de a transmite intensitatea stărilor de spirit ale timpului său cu un talent foarte provocator, din 1908 a devenit acest „copilul teribil” pentru cercurile critice din Viena. Forțat de necazurile politice ale vremii și angajamentul neîncetat pentru apărarea libertății, în 1934 părăsește Germania, după ce forțele fasciste condamnă lucrările sale ca fiind „degenerate”, retrăgându-le din muzeele germane.

„Arta degenerată” a lui Oskar Kokoschka

Exilul devenind inevitabil, și-a găsit refugiul în Marea Britanie, în 1938, și s-a alăturat mișcării internaționale de rezistență, iar principiile sale s-au făcut recunoscute și prin operele sale, deseori ilustrând imagini apocaliptice, caracterul său politic, relația lui cu țara natală, viziunea sa în schimbare asupra genului feminin și diversitate. Și, dacă nu aţi avut ocazia, Musée d’Art Moderne din Paris vă invită, până pe 12 februarie, la expoziția Un fauve à Vienne, o retrospectivă a celor șapte decenii de creație ale lui Kokoschka, punând accent pe originalitatea artistului pe măsură ce îl însoțim prin Europa secolului XX.

Credea cu tărie în puterea subversivă a picturii ca vehicul de emancipare și educație, o tendință ce a rămas de neclintit până la sfârșitul carierei sale. Printre lucrările timpurii ale lui Kokoschka s-au numărat desene ale unor copii, înfățișând un caracter stânjenit și efemer. Artistul nu avea o pregătire formală în pictură și, prin urmare, a abordat mediul fără a ține

cont de modul „tradițional” sau „corect” de a picta. Primele opere la comandă au fost cărți poștale și desene pentru copii. Mai târziu, Kokoschka a spus că acest exercițiu a oferit „baza pregătirii artistice”. Începutul carierei lui a fost marcat și de portrete ale celebrităților vieneze, pictate într-un stil animat nervos. După război, a devenit o figură de frunte pe scena intelectuală europeană și a participat la reconstrucția culturală a unui continent devastat și divizat. A explorat tragediile grecești și poveștile mitologice în căutarea surselor de probleme sociale. Îndepărtându-se de cultura și limba germană, s-a stabilit la Villeneuve, în Elveția francofonă, în 1951. Lucrările ultimilor săi ani arată un radicalism pictural fără compromisuri, apropiat de cel de la începutul carierei sale.

Oskar Kokoschka: Un fauve à Vienne reuneşte 150 dintre cele mai semnificative lucrări ale artistului, provenind deopotrivă din instituţii muzeale publice şi colecţii particulare. Un obiectiv de vizitat în Paris în ianuarie!

Publicații BD româneşti în 2022

și „Cinci săptămâni în balon”, de Jules Verne, roman grafic de Alexandru Ciubotariu. Biblioteca Județeană Brașov a publicat albumul grafic „Tidal Wawe - Fortăreața Ploiești”, de Felix Crișan, iar editura Didactica Publishing House a publicat albumul BD „Comics Didactic –literatura română în benzi desenate”, desenatori Mihai I. Grăjdeanu, Șleam Georgiana și Alexandra Mândoiu.

„Șoimii Moldovei”, benzi desenate de Puiu Manu, scenariu Radu Theodorescu. Tot maestrul Puiu Manu a realizat și banda desenată a celui de-al doilea volum al

Centrul Ceh din București a lansat în 2022 prima revistă de bandă desenată documentară din România, intitulată „POC”, realizată  de un colectiv de autori români, moldoveni și cehi: Ileana Surducan, Agata Tabacu, Sabrina Dâscă, Stepanca Jislova, Mircea Pop, Octavian Curoșu.

Editura Casa Radio a continuat tradiția publicării benzilor desenate cu subiecte din literatura universală, dar realizate de artiști români: „Alba ca Zăpada şi cei şapte pitici”, de Frații Grimm, roman grafic de Aniela Ariton

În urma unui proiect AFC, a apărut la Constanța volumul „Istorii pontice în benzi desenate – Tomis”, realizat de: Cristian Cealera - documentare istorică și scenariu, Octav Ungureanu – adaptare scenariu, coordonator și ilustrator, Alexandru Ciubotariu, Ștefan Buturugă, Bogdan Buturugă – ilustratori, Daniel Trăistaru –colorist.

Tot în 2022 a apărut și „SAD”, un roman grafic scris de Lia Faur și desenat de Vali Ivan, editura Casa de pariuri literare. Editura Revers a reeditat volumul

seriei „Căpitanul RO - Jihad! Totul se joacă la Marea Neagră!”, după un scenariu semnat de Adrian Cioroianu.

Marcând 35 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov, editura Fundației Culturale Memoria a publicat, în limba română și franceză, al doilea volum din seria romanelor grafice interactive Momente din Istorie – „Revolta anticomunistă de la Brașov, 15 noiembrie 1987”. Aceeași editură a publicat în limba franceză și primul volum al seriei Momente din Istorie„Istoria comunismului din România. Începuturi.”

Nu în ultimul rând, cunoscutul critic BD, Dodo Niță semnează volumul „Panorama Benzii Desenate Românești”, editura Pavcon.

O călătorie prin nostalgia pariziană a anilor ’80

Atunci când ne gândim la colorații ani ’80, ne pot veni în minte o multitudine de lucruri. Ne putem aminti de debutul MTV din 1981, de filmele semnate de Steven Spielberg (precum Indiana Jones, care va fi continuat anul acesta), John Hughes (The Breakfast Club, Sixteen Candles) sau Robert Zemeckis (Back to the Future), de artiști ca Michael Jackson și Madonna, de începuturile lumii digitale, alături de Pac-Man, Super Mario Bros. și Steve Jobs (primul Mac și-a făcut apariția în ’84), de Andy Warhol, Jean-Michel Basquiat sau Keith Haring, alături de arta lor radicală, și, nu în ultimul rând, de moda caracterizată prin blugi cu talie înaltă, umeri structurați, culori puternice și pattern-uri inedite, reprezentate de personalități precum Prințesa Diana.

Dacă produsele culturale enumerate mai sus pot forma o imagine de ansamblu asupra sufletului anilor ’80, făcând parte din trendurile simțite extrem de puternic în era contemporană, atunci când ne mutăm atenția spre spațiul francez, anii ’80 au reprezentat un puternic moment de transformare socială, marcat prin modă, design și artă grafică.

Astfel, în cadrul Musée des Arts Décoratifs, din Paris, curatorii expoziției „Années 80, Mode, design et graphisme en France”, care poate fi vizitată până pe 16 aprilie 2023, și-au propus să prezinte publicului, prin intermediul a trei secțiuni, ce conțin peste 700 de exponate dedicate anilor ’80 (obiecte, mobilier, fotografii, instalații video, opere de artă, creații de modă), de ce perioada a devenit, în cultura franceză, un simbol al schimbării.

Începând pe scena politică, în 1981, cu învestirea lui François Mitterrand, reprezentantul Partidului Socialist Francez, vizitatorii pot vedea, în deschidere, posterul campaniei sale (alături de cunoscutul slogan „La Force Tranquille”), care ilustrează cum tensiunile și schimbările culturale ale momentului (mandatul lui, de 14 ani, a inclus extinderea programelor artistice din sistemul

Musée des arts Décoratifs

de învățământ și liberalizarea entităților mass-media) au dus la o dorință amplificată de exprimare a artiștilor.

În acest context politic, viața de noapte efervescentă a Parisului a început să fie transformată în artă, locuri precum faimoasele cluburi Le Palace (unde Grace Jones putea fi auzită cântând La Vie En Rose, iar Yves Saint Laurent se plimba la brațul muzei sale, Loulou de la Falaise) și Les Bains Douches (frecventat de duo-ul Les Rita Mitsouko) devenind indispensabile pentru noile entități creative.

Mai departe, artiștii s-au exprimat cu ajutorul designului și artelor vizuale. De exemplu, în timpul epidemiei de SIDA, Jean-Paul Goude s-a alăturat campaniei Act Up-Paris, încercând, prin afișele sale, să atragă atenția asupra subiectului considerat atunci tabu, în timp ce Philippe Starck a fost ales de Jack Lang pentru a decora apartamentele prezidențiale din Palatul Élysée. Tot în perioada anilor ’80, odată cu arhitectul italian Ettore Sottsass, și-a făcut apariția și Grupul Memphis, artiștii săi folosindu-se, în lucrările lor, de caracteristici specifice postmodernismului, precum antiforma, performance-ul și ironia, pentru a exprima dorința de a respinge valorile vremii.

Această eliberare a fost exprimată, pentru început, prin intermediul modei, fiind perioada în care și-au făcut apariția superstarurile considerate astăzi legende în domeniu. De exemplu, Thierry Mugler a intrat în atenția publicului când a conceput un costum pentru Jack Lang (atunci ministru al Culturii), huiduit, la momentul acela, pentru că a purtat „radicala” piesă fără guler a designerului, care nu se alinia cu costumele convenționale din Adunarea Națională Franceză. Apoi, Jean Paul Gaultier a creat, pentru Catherine Ringer, faimoasa rochie Cone Bra (popularizată, mai târziu, de Madonna), purtată în videoclipul pentru piesa „Marcia Baila” în ’85. Perioada a adus în prim-plan și nume precum Vivienne Westwood (cu a sa Pirate Collection), Azzedine Alaïa (care se baza pe siluetele supermodelelor), Issey Miyake (care se folosea de forme geometrice ample), Christian Lacroix (specializat în moda couture) și Martin Margiela (care a încercat o deconstrucție a conceptului de îmbrăcăminte).

Expoziția se încheie, simbolic, cu anul 1989, concentrându-se pe Căderea Zidului Berlinului, pentru că, așa cum spune directoarea muzeului, Christine Macel, „anii ’80 au marcat sosirea eclectismului și momentul în care norma impusă a fost înlocuită de oameni îndreptați spre lucruri care îi atrag, dând naștere unei mentalități ce predomină și în prezent.”

Musée des arts Décoratifs

Foto: David Corio

Jean-Paul Goude, pentru Bicentenarul revoluției Franeze (1989)

În vizită la Coca Cioată

„Bucătăria Hoinară se gătește de plecare” este partea finală a trilogiei de albume foto dedicată călătorilor care au curiozitatea de a descoperi, prin bucate aburinde, povești la gura sobei și personaje suspendate în timp, o altă dimensiune a României.

Timp de trei ani am colindat, alături de Adriana Lucaci, realizatoarea scurtmetrajului „Bucătăria Hoinară se gătește de plecare”, satele și cătunele din țară pentru a sta de vorbă și a surprinde în imagini personaje autentice, care pot vorbi și peste timp despre ce înseamnă bucătăria tradițională. Nu mai puțin de 56 de astfel de întâlniri aveau să dea naștere acestui album, iar una dintre ele a fost la casa cu sobă cu lemne și

miros de jar a Cocăi Cioată. În acea zi în care am ajuns în Bucovina ca să o întâlnim pe Coca Cioată, nu prea știam ce avea de gând să ne pună pe masă, căci ne saturăm lentilele, dar nu ne neglijăm nici propriile papile gustative. La această întrebare urma să ne răspundă chiar ea în foarte scurt timp, însă nu înainte de a ne descăli despre cum, atunci când vine vremea de lucrat pământul, o femeie harnică nu se uită pe pereți, nu-i timp de cocofâsuri, de zemuri sau găluște.

Cât despre mămăligă, soarele din mijlocul acelei ședințe foto, ei trebuie să-i dai timp să se gătească, altfel te strici la cap! Așa ne povestea Coca, în graiul ei bucovinesc dulce și răspicat deopotrivă, punând alături de mămăligă slană și cărnați, coborâte de pe o grindă din pod unde stăteau la afumat.

Ne venea s-o ascultam câtă-i ziua de lungă, doar că trebuia să ciulim bine urechile. Avea așa de multe de spus, că le spunea tare repede. La fel de repede pe cât se închega scrobul frumos, făcut din șapte ouă rotunjoare, în care a aruncat cărnurile.

Scrobul cu slană și cârnați ni s-a topit în gură în câteva clipe. Mai mult a durat cât ne-am lins pe degete.

Undeva, acum mult timp, mă declaram un căutător. Tărâmul pe care l-am tot hoinărit vreme de trei albume are gust de pâine coaptă în cuptor cu lemne și suflet de poveste. O lume plină de comori, dar care-ți amintește

în fiecare clipă că adevărata bogație înseamnă spirit.

Bucătăriile mele hoinare nu au retețe, ci au povești fără sfârșit. Ele sunt bine păzite de gardieni devotați autenticului și tradiției, eroii mei cărora le dedic un pic de imortalitate.

Unul dintre cei mai reputaţi artişti fotografi ai României, RĂZVAN

VOICULESCU şi-a lansat în iarna aceasta noul album, Bucătăria Hoinară se gătește de plecare, o continuare la Bucătăria Hoinară și Bucătăria Hoinară se întoarce, rezultat, ca şi predecesoarele, al unor incursiuni subiective şi peripluri experienţiale în căutarea locurilor şi oamenilor care continuă să definească autenticul românesc din perspectiva preparării hranei.

Despre magia Suprarealismului, la Muzeul Barberini

În imaginarul suprarealist, inspirat de psihanaliza lui Sigmund Freud și teoretizat în manifestul scriitorului francez André Breton, din 1924, în încercarea de a respinge convenționalul și de a ajunge la eliberarea minții și expresiei creative, artistul, care transforma subconștientul uman în propriul său teren de joacă putea fi privit ca un personaj în noua realitate construită. Astfel, o multitudine de reprezentanți ai suprarealismului au cultivat imaginea creatorului ca magician, clarvăzător sau alchimist, folosindu-se de simbolismul ocult (îmbinarea formelor geometrice, existența amuletelor, integrarea elementelor ezoterice, de folclor, astrologice, mitologice și de Tarot) ca limbaj poetic, pentru a exprima ideea de libertate și purificare spirituală (cunoscută astăzi, conform trendurilor derivate din mișcarea New Age, sub denumirea de selfempowerment).

În cadrul expoziției „Surrealism and Magic: Enchanted Modernity”, ce poate fi explorată până pe 29 ianuarie, la Muzeul Barberini din Potsdam, vizitatorii pot urmări legătura dintre suprarealism și magie prin intermediul a peste 60 de lucrări (create pe parcursul a 60 de ani, cel mai vechi tablou, semnat de Giorgio de Chirico, datând din anul 1914), punctul de pornire fiind patru opere ale pictorului elvețian Kurt Seligmann, care după ce s-a mutat în Paris, în anii ’20, a fost un

mentor pentru artiști precum André Breton (pe care l-a ajutat, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când amândoi trăiau în New York, să scrie Arcanum 17) sau Leonora Carrington (care participa, în anii ’40, alături de Remedios Varo, la ritualuri din zone izolate din Mexic, unde vrăjitoria încă era practicată). După o scurtă introducere în influențele magice ale curentului, spectacolul continuă cu nume ca Max Ernst (care, alături de Breton, a experimentat hipnoza pentru a ajunge la creativitatea inaccesibilă conștiinței), spectatorii având posibilitatea de a vedea tabloul Attirement of the Bride (1940), Leonor Fini, René Magritte, Dorothea Tanning, Salvador Dalí, Kay Sage și artistul român Victor Brauner, care, în Le surréaliste, apare în forma magului (amintind de cartea Magicianului, din Tarot, care simbolizează puterea căutată în interior), toate reprezentările fiind caracterizate prin dorința de exprimare artistică în absența controlului rațiunii.

Așa cum spune Seligmann, în volumul The Mirror of Magic, „magia a fost un stimulent pentru gândire. A eliberat omul de fricile sale și l-a înzestrat cu puterea de a controla lumea. I-a intensificat imaginația și i-a trezit dorința de a-și depăși condiția.”

Le surréaliste (Victor Brauner)

The Flower Child (Dorothea Tanning)

LAURA ARIS

Reputată la nivel internaţional ca performer, coregrafă şi profesoară de dans contemporan, LAURA ARIS şi-a început cariera artistică în anii ’90, în compania spaniolă de dans Lanònima Imperial şi în colectivul General Elèctrica, înainte de a face parte, timp de mai bine de un deceniu, din Ultima Vez, compania belgiană condusă de Wim Vandekeybus, celebră pentru performance-urile teatrale de dans ce reflectă aproape obsesiv preocuparea pentru modul în care omul reacţionează în situaţii limită. Acelaşi apetit pentru crearea de discursuri teatrale ilustrate prin mişcare, pentru ‘dramaturgia mişcării’, se regăseşte în practica solo a artistei spaniole, dar şi în participarea ei în proiectele colaborative, precum intervenţiile coregrafice realizate în cadrul platformei artistice EMBER. Dată fiind remarcabila sa experienţă pedagogică, complementară celei performative, acumulată pe parcursul timpului în întreaga lume, Laura Aris a fost prezentă în această iarnă în România, pentru a susţine un workshop în cadrul Academiei de Dans şi Performance, ediția 2022-2023, programul intensiv de educaţie şi formare iniţiat de Centrul Naţional al Dansului (CNDB). Am profitat de şansa unui dialog pentru a ne satisface curiozitatea, măcar fragmentar, despre cum funcţionează transferul de know-how în dansul contemporan, care este alfabetul de comunicare şi cum pot convieţui neconflictual principiile care îi definesc propria practică artistică și cele relevante pentru un public tânăr interesat, dar încă neformat pe deplin.

Laura, aş vrea să plecăm de la o frază a ta: “Folosesc dansul ca o unealtă, şi nu ca un scop şi chiar dacă nu asta e intenţia mea, dansul îmi modelează spiritualitatea”. Spuneai asta în calitate de performer, însă ca dascăl, mi se pare că, pentru studenţi, dansul reprezintă totuşi un scop, iar unealta e învăţarea. Tocmai de asta mă întreb mereu de ce predau arta dansului şi dacă, oare, mai vreau să fac asta în continuare, plus că, uneori, mă bântuie şi întrebarea... pe cine învăţ eu să danseze şi de ce? Cine se apucă de dans contemporan o poate face din multe şi felurite motive, dar a găsi scopul pentru care dansează e o misiune importantă. Filtrul pe care eu îl aplic este interesul pentru performanţa pe scenă, iar asta mă face să îi evaluez pe cei pe care-i învăţ din perspectiva unei viitoare cariere profesionale, dar neştiind dacă ei vor deveni vreodată dansatori, dacă vor crea dans pentru alte corpuri sau dacă vor continua să îşi rafineze tehnica. Aspectele de tehnică a dansului pot varia ca importanţă pentru diferitele companii, fiindcă în ziua de azi vedem şi multe performance-uri aproape de non-dans, în care dansul conceptual sau conceptul din spatele dansului este mai important decât tehnica dansatorilor. Şi când spun că dansul e o unealtă,

„Ziua când nu voi mai practica dansul va fi și ziua în care nu îi voi mai învăța pe alții”

foto © Thibault Gregoire

chiar aşa este, pentru că eu nu mă pot diviza, sunt în acelaşi timp dansatoare, formatoare, creatoare şi profesoară. Mereu mi-am spus că, dacă va veni o zi când nu voi mai practica dansul, aceea va fi şi ziua în care nu îi voi mai învăţa pe alţii. Echilibrul între cele două activităţi este foarte important pentru mine, pentru că mereu îmi vin idei noi, pe care le transform, le înţeleg... mereu chestionez, caut răspunsuri, soluţii, mă adaptez continuu la nou. Eu călătoresc mult, lucrez cu grupuri foarte diferite şi trebuie să fiu adaptabilă. Dacă într-un anumit grup există manierisme pronunţate sau dacă rutina este rigidă, înseamnă că ei au nevoie de explicaţii tehnice şi atunci lucrez cu ei în direcţia asta, dar, în acelaşi timp, încerc să le lărgesc înţelegerea mişcării şi a folosirii corpului... vreau să îi fac să iasă din tipare. Pe măsură ce înaintez în vârstă îmi dau voie mie însămi să fiu mai jucăuşă, mai flexibilă. Când am început să predau, îmi structuram foarte precis cursurile, mă concentram pe tehnică, însă am realizat repede că, din clipa în care tehnicile sunt stăpânite, fiecare îşi poate formula liber discursul artistic.

Ipotetic, dacă aş deveni

student al tău, ce m-ai putea învăţa? De fapt, nu ce m-ai putea învăţa, ci mai degrabă ce... nu m-ai putea învăţa în privinţa dansului?

Nu ştiu încotro se îndreaptă dansul în zilele noastre. Evoluţia este continuă şi se împleteşte din ce în ce mai mult cu alte discipline artistice. [...] Nu le pot spune studenţilor unde îi va duce viaţa, aşa că stau cumva în banca mea şi fac eu însămi ce le spun altora să facă, îmi urmez propriile sfaturi, iar asta m-a ajutat întotdeauna şi îmi este de folos în continuare. Şi cred că, datorită acestui principiu, metoda mea de predare evoluează odată cu mine. Deseori mă întorc la fundamentele dansului, la elementele de bază, care sunt

ca temelia unei case, trebuie deprinse şi învăţate bine. [...] Dacă mă uit la ce înseamnă dansul în prezent, îmi dau seama că sunt nişte noţiuni de bază care formează o fundaţie solidă pe care se poate construi, fie o vilă, fie un castel, fie o căsuţă într-un copac... poate fi chiar şi un bunker, deci o construcţie care merge în jos, în loc să se înalţe. Practic, poţi construi orice îţi doreşti, dar eu nu pot şti cu exactitate sau în profunzime ce îţi doreşti tu cu adevărat sau ce aştepţi de la dans. [...]

interviul complet cu LAURA ARIS pe www.zilesinopti.ro

Citiţi

Laura aris la CnDB, 2022

Foto © Mihai Ivascu

eMBer Microacciones Foto: noemi Bascunada, Quintas

Foto © Vèrtex

Laura a risOpen Wound F oto © Tristán Pérez Martín

ROMB:

Roxana Benea, a.k.a. Romb are 33 de ani și este din Constanta, dar s-a mutat în București de la 19 ani. Desenează de la 4 ani, când mâzgălea tot ce-i ieșea în cale, și de atunci nu s-a oprit. Background-ul ei este în design vestimentar și textil și a lucrat ca designer de print pentru branduri de haine din București, iar de șase luni a ajuns în Japonia, unde lucrează ca designer interior în industria automobilistică. De asemenea, picturi murale semnate de Romb se regăsesc în câteva orașe din România.

Cum ai ajuns să-ți creezi stilul care te definește și cât de greu a fost pentru tine să ajungi cunoscută și apreciată în România?

Stilul meu s-a definit de-a lungul timpului, încă se transformă și cred că asta se va întâmpla constant, atât timp cât pictez. Întotdeauna mi-a plăcut să desenez personaje care, într-un fel, au crescut

împreună cu mine. Ele păstrează joaca și naivitatea din copilărie, care se întrepătrund cu viziunea poate mai matură și calculată din prezent. Am observat că pe măsură ce lucrez mai mult, se ivesc tot mai multe oportunități, care par că vin de la sine, dar sunt și rezultatul pasiunii și muncii. Am încercat întotdeauna să accept ocaziile care apar și să îmi creez și propriile ocazii și am fost mereu norocoasă să fiu sprijinită de cei apropiați.

Cum decurge procesul tău creativ?

Procesul meu e unul organic, încep cu o idee despre ce vreau să pictez, care se clarifică pe măsură ce lucrez. Îmi stârnesc imaginația teme diverse, de la tehnologie la mitologie, trecând prin sci-fi, internet, magie, vise, natură, curcubee, modă, București și alte locuri pe care le vizitez. Uneori văd ceva ce

îmi place, o textură, un obiect, o combinație de culori, pe care le trec prin filtrul propriu și apoi le transpun pe hârtie. Aceste elemente vizuale construiesc adesea teme mai adânci. Îmi place să juxtapun elemente din lumea materială cu unele fantastice, care împreună creează ceva magic. Unele dintre temele mele preferate sunt scene din oraș, personaje care „își văd de viața lor”, întrepătrunse cu elemente supranaturale, partea nevăzută. Un scenariu aparent banal devine suportul pentru o lume fantastică.

Cum ți-a schimbat street art-ul felul în care percepi arta și lumea, în general?

Street art fac de cam cinci ani, după ce am admirat de la distanță pentru mult timp, și încă învăț. Primul lucru pe care l-am observat e diferența în mișcări față de pictura pe pânză sau

„Mi-ar plăcea ca toți cei care-mi privesc lucrările să aibă un moment de visare”

The Hive (Calea Victoriei)

hârtie, în street art îmi folosesc mult mai mult tot corpul, cu mișcări ample, spre deosebire de mișcările detaliate ale mâinii în desenul pe hârtie. Am mai observat și cât de directă e interacțiunea cu publicul. Odată ce o lucrare e pe perete, din ceva interior, oarecum intim, ea devine parte din oraș și aparține tuturor, își contopește identitatea cu mediul înconjurător. Asta îmi creează tot felul de emoții, dar îmi dă și un resort să continui. Altfel, mă bucur să văd artă urbană în toate formele ei, cred că poate modela comunități și crea un dialog, e arta liberă de care se poate bucura oricine. Povestește-mi un pic despre lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o într-un oraș din România.

Printre primele lucrări oficiale au fost cele făcute la magazinul prietenelor mele, în gangul de pe Calea Victoriei. Asta m-a încurajat să continui, am participat la open call-uri și lucrurile s-au aliniat. Îmi sunt dragi toate lucrările făcute, sunt o părticică din mine, dar cred că preferata mea este o lucrare de 72 mp din Sibiu.

Care au fost lucrările care țiau ridicat cele mai mari provocări?

Tot aceasta e lucrarea care mi-a ridicat cele mai mari provocări, mai ales fizic, fiind de dimensiuni destul de mari și ceva nou pentru mine. Lucrarea se găsește pe un perete exterior al Centrului Stomatologic Universitar din Sibiu. În cele cinci zile în care am lucrat la ea am învățat să conduc o nacelă pe teren accidentat, am trecut peste frica de înălțime și am mai învățat detalii tehnice pentru pictura pe pereți. Lucrarea reprezintă un robo-personaj feminin în camera ei colorată și futuristă. Sper să mai fac astfel de lucrări, mi-a plăcut mult și, deși e solicitant, merită. Fiecare lucrare are provocările ei, mai mari sau mai mici, și cred că asta e o parte din farmec.

Din punctul tău de vedere, cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj social / politic?

Cred că arta poate fi un canal excelent pentru mesaje diverse. Și, clar, poate schimba lumea. Pentru mine, e despre joacă, fantezie, e o fereastră în felul în care interpretez lumea și îmi place când oamenii își găsesc propriile interpretări la ceea ce văd în ea. E despre a sărbători ciudățenia și diversitatea lumii și a ființei umane. Mă bucur că există atâta varietate și libertate în domeniul artei, e loc de tot felul de expresii și mesaje și îmi place să descopăr cum e interpretată lumea în care trăim din multiple perspective. E o fațetă dintr-o perspectivă foarte personală, intimă, care se traduce în ceva la care poate avea acces oricine.

Cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și vede lucrările tale? Mi-ar plăcea ca toți cei care-mi privesc lucrările să aibă un moment de visare, un gând care să-i scoată din rutină.

Ce urmează pentru Romb? Momentan, mă ajustez la viața într-o nouă țară, absorb cât mai multă informație și continui să colaborez pe proiecte în România. Îmi doresc să-mi organizez resursele pe care le am ceva mai bine, să continui să cresc și să învăț și sper să colaborez în continuare pe proiecte compatibile cu viziunea mea.

Strada roxana Benea

robo-lady Sibiu foto © Orsolya Balint

Film

Un 2023 cinematografic plin de supereroi… Cum altfel?

Primul film Marvel nu se va lăsa prea mult așteptat, Ant-Man and the Wasp: Quantumania vine pe 17 februarie. E cea de-a treia parte a francizei cu Paul Rudd în rolul principal, iar de această dată, AntMan îl va înfrunta pe temutul Kang the Conqueror (Jonathan Majors). Bill Murray va avea și el un rol misterios în această parte. La o lună distanță apare și Shazam! Fury of the Gods (17 martie), iar eroinele negative vor fi Lucy Liu (Kalypso) și Helen Mirren (Hespera).

Guardians of the Galaxy Vol. 3 (5 mai) va marca reîntoarcerea regizorului James Gunn în Universul Marvel, după ce s-a jucat puțin și în universul DC, unde a făcut o versiune mult mai bună pentru The Suicide Squad. După numeroase amânări și scandaluri, The Flash va avea premiera pe 23 iunie. Acesta e filmul care aduce multiversul și în universul DC. The Marvels, cea de-a doua parte a francizei Captain Marvel, va avea premiera pe 28 iulie. E și filmul care va aduce pe marele ecran personajul Kamala Khan, interpretat de Iman Vellani în serialul Ms. Marvel.

Blue Beetle (18 august) e primul film dintr-o nouă franciză cu supereroi. E despre un adolescent, Jaime Reyes (Xolo Maridueña), care ia contact cu un gândac extraterestru și dezvoltă superputerea de genera în jurul său o armură extrem de puternică. Spider-Man în varianta DC! Apropo de asta, Kraven (6 octombrie)e noul film din seria cu antieroi din universul Spider-Man (Venom, Morbius),creată de Sony. De această dată va fi vorba de un vânător extrem de priceput, ce va fi interpretat de Aaron TaylorJohnson. Iar ultimul film cu supereroi din 2023 va fi Aquaman and the Lost Kingdom (25 decembrie), cea de-a doua parte a francizei cu Jason Momoa.

Noul an va aduce pe marele ecran multe super producții de excepție. De exemplu, în această vară va fi lansat Oppenheimer, al lui Christopher Nolan, care sigur va face valuri și despre care se va vorbi mult timp. N-are cum altfel, mai ales că din distribuție fac parte: Florence Pugh, Robert Downey Jr., Gary Oldman, Matt Damon şi Cillian Murphy. Înșirând toate aceste nume, îmi dau seama că toți au jucat în filme cu supereroi, iar Nolan ne-a oferit cel mai bun Batman din toate timpurile. Și dacă tot ne-am luat cu supereroii, trebuie să știi că și 2023 va fi plin ochi de filme Marvel și DC. Vom avea parte de continuări, dar și de povești noi cu eroi sau antieroi, ce vor fi integrate în universurile deja create. nu

În concluzie, iubitorii genului nu vor fi în niciun caz dezamăgiți de oferta noului an în materie de filme cu supereroi.

Premierele lunii

Drama franceză din 2022, regizată și scrisă de Arnaud Desplechin („Regii și regina”/2004, „Santinela”/1992, „Esther Kahn”/2000), în colaborare cu Julie Peyr („White Bird in a Blizzard”/2014), ne poartă în povestea a doi frați care, după ani în care au dus un război silențios, sunt nevoiți să pună armele deoparte și să joace de aceeași parte.

Finnick este un tânăr spiriduș, căruia nu pare să-i pese de responsabilitatea de a transforma casa oamenilor într-un cămin. Totul se schimbă atunci când o nouă familie vine în casa pe care o protejează el, iar trucurile lui de a scăpa de responsabilitate nu mai funcționează. Face doar farse „poporului lui” și acesta este motivul pentru care nu e dorit.

M3GAN, prescurtare pentru Model 3 Generative Android, este o minune a inteligenței artificiale, o păpușă antropomorfică programată să fie cel mai bun companion al unui copil și, totodată, un aliat de încredere al părinţilor. Toate bune şi frumoase, până când maşinăria dotată cu AI devine excesiv de protectoare faţă de sora ei umană şi ajunge să ucidă.

Premisa de la care pornește dramedia este cât de poate de simplă: un bărbat pe nume Otto Anderson rămâne văduv și se transformă într-o persoană exagerat de morocănoasă, întotdeauna pregătită să își critice vecinii. Acesta își petrece timpul judecându-i pe ceilalți, vizitând mormântul soției sale și... punând la cale un plan prin care să își pună capăt zilelor.

Babylon

Comedie, Dramă / PREMIERA: 20 IANUARIE

Babylon este o dramedie epică ultraspectaculoasă, care ne oferă o perspectivă de tip frescă asupra Hollywood-ului anilor ’20, când abia se realiza tranziția de la filmele mute la cele cu sonor, devenite atât de comune în ziua de azi. Poate tranziție nu este cel mai potrivit termen pentru a descrie dinamica peliculei, deoarece trecerea la filmele cu sonor a fost una de o rapiditate copleșitoare pentru lumea agitată a cinematografiei...

Taximetriști

În cel mai recent film al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, care a scris și scenariul împreună cu Adrian Nicolae, la fel ca în cazul piesei de teatru cu același nume, publicul e invitat, alături de personaje savuroase (interpretate de Monica Bârlădeanu, Micutzu, Andi Vasluianu, Maria Popistașu sau Victoria Răileanu), într-o poveste plină de umor, dar și de suspans.

Păianjenul sfânt

Aproape

Léo şi Rémi au 13 ani și o copilărie de poveste, își spun totul de când se știu, relația lor este pură și intimă, fără bariere sau intrigi. Relația dintre cei doi este pretextul și punctul de pornire al celui de-al doilea film al lui Lukas Dhont, unul dintre regizorii-minune descoperiți de Cannes odată cu succesul pe care l-a atins „Girl”.

Și undedragostea e?

Comedie / PREMIERA: 27 IANUARIE

Unul dintre cele mai controversate și apreciate de critici, filmul „Holly Spider”este un thriller despre un ucigaș în serie, de la regizorul danez născut în Iran, Ali Abbasi. Scenariul este inspirat din povestea adevărată a unui bărbat care a ucis lucrătoare sexuale în orașul sfânt iranian Mashhad. „Holy Spider” este unul dintre cele mai relevante și realiste filme ale anului. Sătul de eșecurile pe care le-a avut cu aplicațiile de dating și de visul unui perfect match care să-i apară în cale într-un mod miraculos, Kazim (Shazad Latif - Star Trek: Discovery), care provine dintr-o familie pakistaneză ce trăiește în Marea Britanie, cedează presiunilor părinților de a se „lăsa pe mâna” lor, acceptând în cele din urmă o căsătorie aranjată.

„Frère et soeur”, o poveste de dragoste şi ură fraternă

Frații joacă un rol unic, devenind o simulare a companiei părinților, precum și influența prietenilor. Desigur, deseori, vorbim despre o relație complicată, marcată de rivalitate. Și ar fi dificil să numim cu exactitate motivul. Poate problemele încep de la diferențele de comportament, de gen sau de vârstă, poate de la competiția constantă pentru afecțiunea părinților, poate pentru că, până la urmă, ei sunt cei cu care petrecem cel mai mult timp în copilărie și ne cunosc cel mai bine. Frate și soră, drama franceză din 2022, regozată și scrisă de Arnaud Desplechin (Regii și regina, Santinela, Esther Kahn), în colaborare cu Julie Peyr (White Bird in a Blizzard), ne poartă în povestea a doi frați care, după ani în care au dus un război silențios, sunt nevoiți să pună armele deoparte și să joace de aceeași parte.

Un frate și o soră la 50 de ani, cu o ură care a crescut de mai bine de 20 de ani. Dacă întâmplător, fratele s-ar fi întâlnit cu sora, aceasta l-ar fi ignorat și ar fi fugit. Alice (Marion Cotillard - La Môme) și Louis (Melvil PoupaudLaurence până la capăt) au părăsit casa părintească și și-au refăcut viața, departe unul de celălalt. Ea e actriță, el e profesor. Însă, moartea subită a părinților îi readuce împreună, dezgropând trecutul și căutând

liniște. Nu avem idee ce s-a întâmplat sau ce îi împiedică să se împace. Pe măsură ce filmul începe, Louis și soția sa, Faunia (Golshifteh Farahani - Paterson), își pierd fiul cel mic. Când cumnatul Andre (Francis Leplay - Acts of Love), soțul lui Alice, vine la ușă să-și ofere condoleanțe, Louis îl dă afară. Găsindu-și sora pe palier, îi obligă să iasă din clădire.

Regăsindu-se într-o relație toxică, deja binecunoscută în media, Frate și soră urmărește impactul emoțional și fizic al modului în care această relaţie poate otrăvi fiecare parte a vieții. La bază, filmul necesită și recompensează o investiție emoțională preexistentă pe care nu încearcă niciodată să o construiască. Dar când vrem să înțelegem de ce, trebuie doar să ne uităm la numele acestor personaje și la poveștile pe care le parcurg. Expresiile verbale și fizice ale emoțiilor negative sunt adesea în prim-plan. Alice și Louis afișează amândoi zâmbete răutăcioase în multe situații sociale, dar sunt capabili de o furie vulcanică în medii atât private, cât și publice. Însă, aceștia dau dovadă și de compasiune și înțelegere, cum vedem în relația dintre Alice și Lucia (Cosmina Stratan - După dealuri), o tânără româncă fără bani, de care Alice se atașează ciudat.

Frate și soră va putea fi vizionat în cinematografe începând cu data de 6 ianuarie

M3GAN, o nouă păpuşă Horror din familia Annabellei

Ideea unei păpuşi care prinde viaţă are în ea întotdeauna ceva, dacă nu înspăimântător, măcar foarte întunecat, iar cinematografia a exploatat constant nişa “Scary Doll” încă de la păpuşa ventrilocului din antologia Dead of Night, din 1945, până la multitudinea de psycho-clovni din producţii care au jalonat istoria Horror-ului, precum Killer Clowns from Outer Space, Poltergeist sau Krampus. În secolul XX, regele tuturor a fost serial killer-ul în corp(uri) de păpuşă Chucky, ajuns la fel de celebru ca Jason Vorhees sau Michael Myers, din ale cărui trăsături şi-a luat în mod evident inspiraţia producătorul James Wan când a năşit-o, cu 10 ani în urmă, pe Annabelle, păpuşa demonică de porţelan din universul The Conjuring... şi, acum, pe M3GAN, care nu mai e tocmai o păpuşă, ci un android, Wan transferând premisa Horror - împreună cu co-scenarista Akela ‘Malignant’ Cooper - din spaţiul supranatural spre SF.

M3GAN, prescurtare pentru Model 3 Generative Android, este o minune a inteligenței artificiale, o păpușă antropomorfică programată să fie cel mai bun companion al unui copil și, totodată, un aliat de încredere al părinţilor. Proiectată de tânăra expertă în robotică Gemma, după ce o primeşte în grijă pe nepoţica rămasă orfană, Cady, de care nu are excesiv de mult timp să se ocupe, această asistentă neobişnuită poate asculta și învăța în timp ce devine prietenă, profesoară și confidentă pentru copilul la care este conectată. Toate bune şi frumoase, până când maşinăria dotată cu AI devine excesiv de protectoare faţă de sora ei umană şi ajunge să ucidă. Şi o face într-un mod bizar şi aproape... amuzant, dacă e să ne luăm fie şi doar după cum dansează, iar M3GAN, care va fi lansat la noi pe 13 ianuarie, promite să fie mai mult decât un Horror simplist, dobândind accente de satiră socială, care pune în discuţie modul în care tehnologia secolului XXI poate distruge vieţi. La propriu.

Din punct de vedere al eficacităţii livrării de frisoane, aceasta e garantată de expertiza în Horror a echipei filmului, produs de James Wan împreună cu notoria casă de producţie Blumhouse (Insidious, The Purge, Paranormal Activity), în frunte cu actriţele care le joacă pe Gemma şi Cady, Allison Williams (cunoscută din Get Out, al lui Jordan Peele) şi, respectiv, Violet McGraw (remarcată de mică în The Haunting of Hill House), alături de directorii de imagine Simon Raby (Mortal Engines) şi Peter McCaffrey (Mortal Kombat) şi de motion graphics director-ul Simon Barker (The Meg, Cowboy Bebop). În aceste condiţii, se poate presupune că tentativa de comeback post2000 a lui Chucky ca... android, demarată prin Child’s Play, în 2019, va eşua, iar M3GAN va deveni icon-ul păpuşă al noilor generaţii de fani ai genului Horror. Asta rămâne însă de văzut după întâlnirea cu ea pe marele ecran!

Al treilea Oscar pentru Tom Hanks?

și curajoasă, alături de fiicele ei simpatice reușesc să îi arate bărbatului o altă perspectivă asupra vieții, ajutându-l să își recapete speranța și dorința de a trăi, legând în final o frumoasă și neașteptată prietenie.

„Un bărbat pe nume Otto”

Un bărbat pe nume Otto (A Man Called Otto) este o poveste emoționantă care îmbină într-o notă amuzantă concepte precum iubirea, pierderea și speranța, demonstrând tuturor că familia poate fi descoperită adesea în cele mai neașteptate momente, locuri și persoane. Pelicula, ce va fi lansată pe 13 ianuarie, este regizată de cineastul Marc Forster, consacrat pentru filme precum Monster’s Ball, Finding Neverland sau World War Z, după un scenariu de David Magee, deja celebru pentru script-ul unor producții precum Life of Pi sau Marry Poppins Returns şi ca autor al premiatei cărţi Dear William: A Father’s Memoir of Addiction, Recovery, Love and Loss.

Premisa de la care pornește dramedia este cât de poate de simplă: un bărbat pe nume Otto Anderson rămâne văduv și se transformă într-o persoană exagerat de morocănoasă,

întotdeauna pregătită să își critice vecinii. Acesta își petrece timpul judecându-i pe ceilalți, vizitând mormântul soției sale și... punând la cale un plan prin care să își pună capăt zilelor. Viața, în schimb, îi pregătește lui Otto ceva măreț, care îl va face să își reconsidere treptat deciziile. Astfel, odată cu mutarea lui Marisol și a familiei sale în vecinătate, se schimbă considerabil și perspectiva de viață a lui Otto. Tânăra energică

Filmul îl are în rolul principal pe Tom Hanks, un nume cu sonoritate în industria cinematografică, îndrăgit pentru roluri în filme precum Forrest Gump, Cast Away, Philadephia sau Catch Me If You Can, care joacă alături de Rachel Keller (Fargo), Mariana Treviño (Club de Cuervo), Manuel Garcia-Rulfo (The Magnificent Seven) și Mike Birbiglia (Trainwreck). Întrucât este cea de-a doua adaptare a cărții lui Fredrik Backman (A Man Called Ove), după lungmetrajul suedez din 2015, scris și regizat de Hannes Holm și pus în scenă de Rolf Lassgard, Un bărbat pe nume Otto este așteptat acum cu nerăbdare de cinefilii care deja sunt familiarizați cu povestea, fiind intrigați de cum va alege să interpreteze Tom Hanks personajul, dar semnele de până acum arată că s-ar putea să îi aducă un al treilea... Oscar!

BABYLON

O altă fațetă a Hollywoodului anilor ‘20

„Dacă ai putea merge oriunde în lume, unde te-ai duce?” Răspunsul personajului Manny Torres din trailerul filmului Babylon coincide, cu siguranță, cu cel al regizorului Damien Chazelle... Hollywood! Dar dacă reputatului cineast i-a luat 15 ani de documentare până să scrie primul script al acestui lungmetraj, oare cât îi va lua lui Manny Torres până să ajungă faimos?

Babylon este o dramedie ultraspectaculoasă, care ne oferă o perspectivă de tip frescă asupra Hollywoodului anilor ’20, când abia se realiza tranziția de la filmele mute la cele cu sonor, devenite atât de comune în ziua de azi. Poate tranziție nu este cel mai potrivit termen pentru a descrie dinamica peliculei, deoarece trecerea la filmele cu sonor a fost una de o rapiditate copleșitoare, care i-a făcut pe artiștii vremii fie să evolueze și să se impună într-o copleşitoare atmosferă „pe repede-nainte”, fie să renunțe la visul de a performa în cinematografie.

Într-o asemenea lume, devenită poveste cinematografică, în care unii aspiranţi reușesc să își clădească o carieră, dar mult mai mulți eșuează, facem cunoştinţă cu cele trei personaje principale imaginate de Damien Chazelle: Nellie LaRoy, interpretată de Margot Robbie (The Wolf of Wall Street, I Tonia, Birds of Prey), Manny Torres, jucat de Diego Calva, nominalizat la Globul de Aur pentru rol, și Jack Conrad, portretizat de dublul câştigător

Parcursul lui Nellie LaRoy din Babylon a fost inspirat de cel al actriței Clara Bow, care a reușit să facă trecerea către filmele cu sonor și a devenit o emblemă a anilor ’20. Astfel, pentru rolul lui Nellie, Chazelle și-a dorit un actor care nu are inhibiții, dispunând de o prezență puternică și care reușește să atragă privirile în orice context, şi a subliniat public faptul că Margot Robbie și Nellie au acest lucru în comun.

Un vis, speranță și foarte multă determinare sunt cele trei ingrediente care îți pot aduce faima în universul Babylon, lucruri de care dispune și un alt personaj, Manny Torres, cel prin ochii căruia vedem întreaga acțiune. Nou venitul la Hollywood își dorește să facă parte din industria cinematografică, indiferent de tipul de job, iar pentru rol, Chazelle și-a dorit un interpret încă neconsacrat, inspirat fiind pentru crearea personajului de cineastul René Cardona, simbol important al Perioadei de Aur a Filmului Mexican.

de Oscar Brad Pitt (Once Upon a Time in Hollywood, 12 Years a Slave).

Pentru Damien Chazelle, un icon al cinematografiei actuale care să întruchipeze celebritatea şi în universul Babylon a fost o alegere deliberată şi astfel, Brad Pitt îl interpretează pe Jack Conrad, actorul momentului și unul dintre oamenii de la Hollywood care au cele mai mari câștiguri. Conrad se află la apogeul carierei sale și dispune de inteligența și diplomația necesare pentru a face pe oricine intră într-o conversație cu el să se simtă cu adevărat special.

fost menționat constant, scenaristul şi regizorul Damien Chazelle, câştigător de Oscar, BAFTA şi Glob de Aur pentru La La Land, în 2017. Înainte însă de a fi multiplu nominalizat sau premiat pentru filmele sale, în 2009, Chazelle realiza primul său lungmetraj, Guy and Madeline on a Park Bench, care a atras atenția producătorului Matthew Plouffe (Brittany Runs a Marathon), acum unul dintre producătorii executivi ai Babylon.

În constituirea echipei de producţie, autorul lui Babylon a mizat în mare măsură pe vechii săi parteneri creativi, cu care conlucrase la Whiplash, La La Land sau First Man, fiecare devenit între timp un nume respectat la Hollywood, de la DoP-ul Linus Sandgren (James Bond’s No Time to Die) la editorul Tom Cross (The Greatest Showman, Joy). Producătorul Marc Platt, cu care a Chazelle colaborase pentru La La Land, are în CV filme - de la Cruella până The Trial of Chicago 7 - care au strâns împreună 43 de nominalizări la Oscaruri, 36 de nominalizări la Premiile Tony și 58 de nominalizări la Emmy. Lista poate continua, însă doar din aceste exemple realizăm că ambiţia de a materializa un proiect de o anvergură atât de mare a fost realmente dublată de talent şi expertiză, astfel încât să ne facă încrezători în rezultatul pe care îl vom vedea pe ecran.

În distribuția Babylon, celor trei protagonişti li se alătură Jean Smart, în rolul lui Elinor St. John, o cronicară talentată cu notorietate, Jovan Adepo, ca Sidney Palmer, un trompetist talentat care își face debutul în cinematografie în timpul tranziției către filmele cu sonor, Li Jun Li, în rolul lui Lady Fay Zhu, actriță al cărei rol este cel de a distra oaspeții petrecerilor, interpretând un personaj oriental, sexualizat adesea, Tobey Maguire, ca James McKay, proprietarul excentric al unui cazinou, și Olivia Hamilton, în rolul lui Ruth Adler, regizoarea care vede talentul lui Nellie și își dorește să îl exploateze.

Cunoaștem ideea de bază, cunoaștem distribuția, dar cine sunt oamenii esenţiali, însă nevăzuţi în Babylon? Încep cu numele care a

Babylon are premiera în România pe 20 ianuarie, iar ca să răspund și la întrebarea de la început, cu siguranță că lui Manny Torres îi va lua mult mai puțin să ajungă celebru decât i-a luat lui Damien Chazelle să pună la punct Babylon, dar noi, ca spectatori, vom avea ocazia de a urmări evoluția personajului în acelaşi ritm rapid precum cea a Hollywood-ului în anii ’20.

Margot Robbie

Diego Calva & Jean Smart

Brad Pitt & Diego Calva

Thriller-ul este supereroul noului an

În 2023, filmele thriller au intrare fantastică pe marile ecrane. De la titluri viitoare ale unora dintre autorii tăi preferați până la noi debuturi fascinante, există o mulțime de povești intrigante, provocatoare și originale, cu filme precum Bestiile și Holy Spider, care te așteaptă de la început de an în cinematografele românești.

„BeSTIILe”

(r. Rodrigo Sorogoyen)

„HOLY SPIDer”

(r. Ali Abbasi)

Holy Spider, lansatla Cannes, unde protagonista Zar Amir Ebrahimi a câștigat premiul pentru Cea mai bună actriță, este deopotrivă unul dintre cele mai controversate și apreciate de critici filme din 2022. Este un thriller despre un ucigaș în serie, de la regizorul danez, născut în Iran, Ali Abbasi (Border, Shelley). Scenariul este inspirat din povestea adevărată a unui bărbat care a ucis lucrătoare sexuale în orașul sfânt iranian Mashhad. Jurnalista Rahimi călătorește în orașul sfânt pentru a investiga cazul acestui criminal. Pe măsură ce Rahimi se apropie de demascarea crimelor, presiunile politice și religioase cresc, iar ocazia de a se face dreptate devine din ce în ce mai îndepărtată: criminalul este văzut de mulți ca un erou. Filmul are la bază un caz real, cel al criminalului Saeed Hanaei, numit „Spider Killer”, care între 2000 și 2001 a ucis 16 femei în ceea ce a numit „o misiune sfântă”. „Holy Spider” rulează în cinematografele românești din 27 ianuarie

Tensiunea definește filmele și serialele lui Rodrigo Sorogoyen. Vincent și Olga sunt doi francezi stabiliţi cu mult timp în urmă întrun sat din provincia spaniolă Galicia. Aici, cuplul duce o viață liniștită, își vede de grădina de legume și reabilitează case abandonate, deși convieţuirea cu localnicii nu este atât de paşnică pe cât şi-ar fi dorit. Refuzul lor de a participa la implementarea unei ferme de turbine eoliene va înrăutăţi curând lucrurile. Împărțit în două intervale de timp, As bestas nu este doar tulburător, ci și profund emoționant. Sub textura violentă a filmului, există o poveste de dragoste palpitantă: un idealism comun capabil de a depăși orice frică, tragedie și amenințare. Ritmul, suspansul și dialogurile deosebit de inspirate, cât și munca actorilor francezi și galicieni plasează filmul în seria must see a producțiilor lansate la început de an pe marele ecran. Din distribuție fac parte Marina Foïs, Denis Ménochet, Marie Colomb, Luis Zahera și marea descoperire a filmului - Diego Anido și are premiera pe marile ecrane pe 10 februarie.

„TAXIMETRIŞTI”

Fascinanta lume a taximetriștilor, cu papagali și șmecheri

Despre filmul ăsta s-ar putea să vorbești chiar cu șoferul de taxi cu care vei pleca acasă de la cinema. Ar fi chiar interesant! Nu degeaba se numește „Taximetriști” și este despre doi șoferi, dar nu mai puțin și despre clienții lor.

În cel mai recent film al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, care a scris și scenariul împreună cu Adrian Nicolae, la fel ca în cazul piesei lor de teatru cu același nume, publicul e invitat, alături de personaje savuroase (interpretate de Monica Bârlădeanu, Micutzu, Andi Vasluianu, Maria Popistașu sau Victoria Răileanu), într-o poveste plină de umor, dar și de suspans. Avem doi taximetriști care trec, într-o singură noapte, printr-o serie de întâmplări care le dau viețile peste cap. Bineînțeles, întâmplările au legătură cu clienții, categorie din care facem parte și noi, cei din sala de cinema.

Lică (Alexandru Ion) este taximetristul care le știe pe toate,

de la fotbal la politică, flirtează cu centralista, e homofob, are o sabie în portbagaj, înjură și se ceartă cu ceilalți participanți la trafic, dar devine mielușel când dă de o femeie care-l ia mai tare. Liviu (Rolando

Matsangos) este taximetristul „tace mult”, care-și ascunde frustrările, dar e politicos și-și cere scuze dacă trebuie să vorbească la telefon, nu face figuri dacă n-ai bani de bacșiș etc. Pe ambele genuri le-ai întâlnit în cursele din București, cu siguranță. Sunt atât de răspândite, încât aș fi tentat să cred că doar în aceste două categorii se împart taximetriștii.

Pentru Lică, banii contează, pentru Liviu mulțumirea sufletească. Asta până încep să se gândească amândoi mai mult la ce au, ce nu au, ce sunt și ce pot face cu viețile lor. Și ajung la concluzia că trebuie să lămurească dacă în viață sunt „șmecheri sau papagali”. Pentru că lucrează deseori noaptea, întâlnesc oameni de toate felurile - de la tineri petrecăreți și corporatiști la vedete, DJ și chiar interlopi. Interacțiunile cu clienții, fiecare cu bucuriile, visele, concepțiile, prejudecățile și suferințele lor, nu-i lasă indiferenți pe Lică și Liviu. Dimpotrivă, îi vor încărca și alimenta într-atât încât, într-o singură noapte, viețile lor vor fi date peste cap.

Încă din trailer se vede că e un film la care se va râde mult, dar că vor exista și situații serioase, un amestec care se regăsește și în alt film al lui Bogdan Theodor Olteanu, „Mia își ratează răzbunarea” (2020). E cu siguranță un film de neratat dacă tu crezi că le știi pe toate despre taximetriștii din București. Premiera are loc pe 20 ianuarie.

TEXTE DE GRUIA DRAGOMIR

important pentru mine ca textul să fie bine scris” MARIA POPISTAŞU

Într-o noapte obișnuită de lucru, cel mai negru coșmar al taximetristului Lică, un tinerel nătâng dar, tare-n gură, ieșit “pe traseu” la vânătoare de clienți, se dovedește a fi “zdreanța” de Ilinca, ce se abonează la serviciile sale profitând cu cinism de statutul de femeie cu bani și influență în mediul interlop. Pe scurt, cam asta e relația a două dintre personajele principale ale piesei de teatru cu titlul Taximetrişti, scrisă de Bogdan Theodor Olteanu împreună cu Adrian Nicolae, adaptată acum într-o comedie pentru marele ecran, în care sarcasmul comentariului social se manifestă ludic, în asociere cu umorul de situație și limbaj. În rolul savuros al “capitalistei” exploatatoare de taximetrişti, publicul larg are șansa să o revadă pe apreciata actriță MARIA POPISTAŞU (Întregalde Marţi, după Crăciun, Legături primejdioase), care a mai colaborat de altfel cu Bogdan Theodor Olteanu la filmul precedent al acestuia, Mia îşi caută răzbunarea, din 2020. Întrucât nu sunt chiar atât de mulți cei care au apucat să îi aprecieze pe viu interpretarea în piesă, pe scena teatrului Apollo111 din București, am rugat-o pe Maria Popistașu să ne dea unele lămuriri referitoare la evoluția personajului său, de pe scenă în sala de cinema.

Ilinca... presupun că ți-o imaginezi mai în detaliu decât o văd eu pe scenă sau în film. Cine e această femeie care îi explică atotștiutorului taximetrist capitalismul? Mi-am imaginat că e o femeie inteligentă care s-a nimerit într-un anumit tip de anturaj și care, de fapt, joacă cu cărțile care i s-au dat în momentul ăla... cred că asta vezi și tu la ea. Cred că e interesant în text, în general - ca să nu particularizez doar la film sau la spectacol -, cum se joacă un pic cu stereotipurile. În momentul în care îi vezi, ai impresia că sunt niște oameni cu tipologii pe care le recunoști și știi exact despre ce e vorba, la ce să te aștepți, dar, pe măsură ce petreci mai mult timp cu personajele, au ocazia să îți contrazică părerile preconcepute.

Ierarhizarea Ilincăi se reduce la “șmecheri” și “papagali” sau are și clase intermediare? Nu știu, nu m-am gândit niciodată așa... probabil că da. Probabil că în universul ei

„E

foto © Marius Apopei

foto © Andreea Macri

este, de fapt, obligată să-i clasifice pe oameni în șmecheri și papagali, dar e foarte posibil ca în plan personal să îi nuanțeze mai mult decât poate soțul ei. Sau poate că și ăsta e un clișeu... poate că, de fapt, toți fac asta, dar ea este într-un moment în care trebuie să aleagă una sau alta şi, în felul ăsta, își face viața mai ușoară. Se ştie că ești foarte selectivă în proiectele în care te implici. Ce te-a atras în mod special la acest text?

Este într-o cu totul altă zonă decât ce am jucat eu până acum, parțial și pentru că, de la momentul în care am jucat tinere, post-adolescente, amante şi aşa mai departe, am făcut o pauză destul de mare, între 28 și 38 de ani. Ilinca este o femeie matură, dar un personaj colorat, care nu mi s-a oferit până acum. În momentul în care am citit textul, mi s-a părut interesant că sondează într-o zonă, nu știu dacă să zic socială, pe care nu am acoperit-o și care mi s-a părut ofertant profesional. În plus, nu mai jucasem teatru de mult timp şi am stat un pic să mă întreb dacă mi se mai pare interesant să fac asta. Mie îmi place mai mult lucrul propriu-zis, îmi place mai mult la repetiții și la filmare decât produsul final, spectacolul sau filmul. În cazul ăsta a fost interesant pentru că m-am înțeles foarte bine cu toată lumea din echipă și e cu adevărat foarte plăcut de fiecare dată când ne vedem. Orele alea două pe care le petrecem înainte de spectacol sunt mereu simpatice. E un grup cu care îmi face reală plăcere să mă văd, dar, chiar și așa, pentru mine rămâne mai interesant procesul de lucru decât produsul final.

Dar ce trebuie să aibă un text ca să te determine să îți dorești să te implici în transpunerea lui? Pentru mine, e foarte important cum este scris. Primul contact cu un spectacol sau cu un film, cu ce o să am de făcut și ce urmează să văd pe ecran, este întotdeauna textul. Momentul ăla de ‘mă interesează’ sau ‘nu mă interesează’ se petrece atunci, la citit, asta e clar! Uite, poți să spui orice despre Taximetriști, că e vulgar, că se înjură prea mult, dar este scris fix așa cum vorbesc oamenii și asta mi-a plăcut foarte mult. Bogdan [Olteanu] și Adi Nicolae sunt niște oameni atenți la oralitate, la particularitățile de vorbire, la nuanțele din conversații, astfel că totul pare vorbit... ar putea fi un text improvizat fără niciun un fel de probleme. [...] E important pentru mine ca textul să fie bine scris, după care, sigur, vin bonusurile. Poate să fie într-o zonă pe care n-am mai abordat-o până acum, să-mi aducă ceva nou, pentru că nu știu câte roluri o să mai joc de acum încolo și mi-ar plăcea să nu mă repet. E o combinație magică să ai un text care îți place, care să fie pus de un regizor care îți place, într-o echipă care să fie bună, iar personajul ăla să mai fie și femeie de vârsta ta… Prefer să-mi umplu timpul cu chestii care mă interesează. Vreau să-mi facă plăcere să mă duc la repetiții sau filmare, într-un anumit grup de oameni și cu un personaj care mă distrează sau mă pune pe gânduri. [...]

Citiţi interviul complet cu MARIA POPISTAŞU pe www.zilesinopti.ro

Maria Popistașu pe set - foto © Adi Bulboaca

Maria Popistașu și Rolando Matsangos - foto © Adi Bulboaca

„Şi dragostea unde e?”

Prima lună a anului 2023 ne întâmpină cu o nouă comedie romantică, o comedie ce explorează ideea practicii căsătoriei aranjate dintr-un unghi diferit față de abordările cinematografice anterioare. Cu toate că titlul poate avea capacitatea de a ne păcăli în primă instanță, ei bine, filmul What’s Love Got to Do with It n-are nimic de a face cu faimoasa piesă a Tinei Turner. Acesta este, în schimb, o poveste cu și despre iubire, regizată de britanicul Shekhar Kapur (Elizabeth), care a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Toronto în septembrie și a câștigat mai apoi premiul pentru cea mai bună comedie („Ugo Tognazzi”) la Festivalul de Film de la Roma.

Sătul de eșecurile pe care le-a avut cu aplicațiile de dating și de visul unui perfect match care să-i apară în cale într-un mod miraculos, Kazim (Shazad Latif), care provine dintr-o familie pakistaneză ce trăiește în Marea Britanie, cedează presiunilor

părinților de a se „lăsa pe mâna” lor, acceptând în cele din urmă o căsătorie aranjată. Zoe (Lily James), o realizatoare de documentare de origine britanică și, totodată, vecina și prietena din copilărie a lui Kaz, este la fel de sătulă de „alergatul” după iubirea care pare că nu

mai catadicsește să apară în viața ei. Când află de la Kaz despre intențiile părinților săi și despre cum acesta a fost de acord ca, în cele din urmă, să le facă pe plac, Zoe decide că va face un film despre asta, urmând să documenteze tot procesul prin care avea să treacă prietenul ei, pe care plănuiește să-l materializeze într-un lungmetraj numit... „Love, Contractually”. Lucrurile devin și mai interesante atunci când ni se dezvăluie că cineasta este îndrăgostită de Kaz, chimia dintre cei doi fiind de asemenea extrem de vizibilă. Implicându-se tot mai mult în această poveste și luând la cunoștință faptul că rata divorțurilor în cazul căsătoriilor aranjate este mai mică decât în cele în care îți alegi de unul singur partenerul, Zoe începe să privească și cu alți ochi acest concept, începând să se întrebe dacă nu cumva aceasta este o variantă mai bună de a-ți găsi dragostea în zilele noastre.

Cu toate că „iubirea poate fi oarbă”, iar What’s Love Got to Do with It (Şi dragostea unde e?) ne-o va demonstra cu vârf și îndesat, filmul ne arată că totuși, asta nu exclude faptul că diferențele culturale și etnice trec neobservate în societatea contemporană. Este o remarcă asupra căreia veți vedea că scenariul Jemimei Khan va insista mult, filmul rămânând totuși în parametrii unui Rom-Com. Întreaga poveste o puteți afla însă din 27 ianuarie, la cinematograf!

Urmarea unei căsătorii aranjate

Toate acele lucruri  pe care ni le-a spus...

ALEXANDRA MARIA LARA

Reunirea timp de câteva zile a unui tată defunct cu fiica sa înstrăinată pentru a-și împărtăși lucrurile ce au rămas nespuse între ei în timpul vieţii reprezintă premisa unuia dintre cele mai emoţionante seriale realizate în 2022, Toate acele lucruri, difuzat în premieră pe Focus Sat TV de Crăciun și accesibil acum pentru vizionare în biblioteca VOD, din Aplicaţia Focus Sat. Adaptare a bestseller-ului celui mai citit scriitor francez contemporan, Marc Levy, publicat și la noi de editura Trei, serialul Toate acele lucruri își datorează reușita mai ales talentului protagoniștilor, remarcabila actriță de origine română Alexandra Maria Lara și legendarul actor Jean Reno, ambii memorabili în definirea unei relaţii familiale complicate, pe care o infuzează emoţional într-un mod extrem de nuanţat, ceea ce ne face să presupunem că au investit în roluri mult din experienţele personale de viaţă . Mai ales că Alexandra Maria Lara (Der Untergang, The King’s Man, Geostorm), una dintre stelele cinematografiei europene, aleasă în 2022 copreședintă a Academiei Germane de Film, și-a pierdut nu cu foarte mult timp în urmă , la rândul ei, tatăl, respectatul actor și dascăl Valentin Plătăreanu, fondator al Şcolii de Actorie de la Charlottenburg. Nu doar despre relaţia cu propriul părinte am dialogat cu ALEXANDRA MARIA LARA, ci și despre povestea de dragoste din serial, dat fiind faptul că ea formează de ani buni un cuplu fericit cu apreciatul actor britanic Sam Riley (Maleficent, Radioactive), pe care l-a cunoscut în timpul filmărilor la Biopicul Control, al lui Anton Corbijn. Despre... toate aceste lucruri, Alexandra ne-a vorbit cu multă francheţe.

În Toate acele lucruri, un tată defunct revine în viaţa fiicei sale timp de câteva zile ca robot... o premisă deopotrivă dramatică şi amuzantă. Cum ai caracteriza tu acest serial? Cred că e important să fie acest melanj între dramă și comedie, dar eu, când am citit scenariul prima oară, am fost foarte fixată pe această relație între tată și fiică, ăsta a fost lucrul care m-a mișcat pe mine foarte tare și, firește, posibilitatea ireală să ai încă o dată șansa să îți petreci șase zile cu tatăl tău, care de-abia a murit. Ceea ce sigur că este absurd - în teatru ar fi teatru absurd - dar eu am citit mai mult partea asta mai adevărată în comunicarea între tată și fată, iar faptul că el revine ca un android a fost pentru mine un lucru pe care aproape că... nu l-am jucat.

Tatăl îi spune fiicei că marea dragoste e cea pe care o trăiești, nu cea la care visezi. În viaţa reală, unde vă plasați tu și Sam, soţul tău, în raport cu acest enunţ?

Cred că Sam și cu mine am avut mare noroc, ca să nu mai spun că am şi destui prieteni

care sunt și ei împreună de multă vreme. Firește că fiecare relație are defectele ei, aşa cum are avantajele ei, dar trebuie să mărturisesc că, într-adevăr, mi se pare un lucru destul de deosebit că, efectiv, chiar și după toți anii ăștia, mă simt iubită și iubesc, iar asta mi se pare ceva… ca un cadou! Am trăit așa de multe împreună în 16 ani, cu toate filmările, cu separări, el plecat de acasă sau eu care am plecat de acasă, dar, în același timp, am reușit să trecem împreună peste momentele dificile într-un mod cum mi l-aș fi dorit sau visat când eram tânără. Pentru că întotdeauna mi-am imaginat ce ar însemna să ai norocul să-ți întâlnești marea dragoste și așa mă și simt acum.

Serialul rezonează cu fiecare dintre noi fiindcă atinge trei teme majore: familia, dragostea și prietenia. Să vorbim de familie, de tatăl tău din serial. Cum a fost experiența colaborării cu Jean Reno?

A fost o întâlnire excepțională!

Sigur că am întâlnit atât de mulți actori și actrițe fantastice în toți anii ăștia în care am jucat, dar cu el, din primul moment, m-am simţit deja în largul meu. Îmi amintesc că, în seara în care trebuia să fac cunoştinţă cu el, eram în camera mea de hotel foarte emoționată și, așa, un pic agitată, dar când m-am dus jos să îl întâlnesc, el s-a ridicat imediat când am ajuns la masă, a făcut un semn cu mâinile, așa, şi am simţit imediat o legătură și căldură între noi doi. Am avut efectiv sentimentul că am intrat amândoi, fără nicio discuţie sau efort, chiar de dinainte de prima zi de filmare, în aceste roluri de tată și fiică, spre deosebire de povestea din serial, unde avem și destule conflicte. Noi am petrecut foarte mult timp împreună... nu m-am așteptat! Am crezut

că poate Jean e cineva care, seara, dorește să fie singur, dar am petrecut foarte multe seri, foarte multe ore în care ne-am uitat la texte şi le-am lucrat împreună sau am discutat despre tatăl lui, tatăl meu, părinții noștri. În sensul ăsta, a fost una dintre lucrările cele mai deosebite pe care le-am făcut vreodată, pentru că admirația mea pentru el e ca admirația tuturor și trebuie să spun că am gustat fiecare clipă lângă el, să-l aud vorbind despre teatru, despre toate experiențele care l-au făcut nu doar un mare, mare actor, ci și un om extraordinar. Nici acum nu-mi vine să cred. Am păstrat însă legătura şi, din când în când, ne scriem câte un mesaj. A fost deci o mare surpriză pentru mine și un mare cadou că am putut să trec prin experiența asta cu el! [...]

www.zilesinopti.ro

Citiţi interviul complet cu ALEXANDRA MARIA LARA pe

Triangle of Sadness

Spune-mi câți „urmăritori” ai ca să-ți spun cât nu contează

mai bun film european la European Film Awards 2022, filmul lui Ruben Östlund este o comedie neagră, care funcționează ca o satiră asupra societății din zilele noastre. Fie că e vorba despre lipsa de conținut a așa-zișilor influenceri sau cum pozițiile și raportul de putere se poate schimba atât de simplu, în funcție de context, analiza cinematografică pe care o realizează Östlund lovește unde doare. Într-o eră profund influențată de normele capitalismului, oamenii ajung să nu mai știe pe ce anume să pună preț, iar banii ajung să cântărească mai greu decât orice sau să nu aibă nicio valoare, în funcție de cine îi are sau nu. Pentru un tânăr model la început de drum, banii sunt un subiect puternic de discuție în relația cu iubita sa, aflată tot în domeniu, dar pentru un oligarh rus venit împreună cu soția și amanta pe o croazieră înseamnă foarte puțin.

Östlund împarte filmul în trei părți, urmărind mai îndeaproape parcursul unui cuplu tânăr care câștigă o croazieră pe un iaht de

lux, care ajunge să fie deturnat de pirați, cei doi naufragiind pe o insulă. Deși nu sunt protagoniști în adevăratul sens al cuvântului, firul narativ îi urmează pe îndrăgostiți, punând accent pe cadrele diferite în care aceștia ajung pe parcurs. Să spun că umorul negru este prezent ar fi un Filmul este simplu, dar profund original și are la bază un dialog bine scris, chiar dacă uneori scapă în tezism și poate are tendința de a deveni Primele două părți culminează cu una dintre cele mai grețoase, dar amuzante secvențe din cinematografia ultimilor ani, condusă excelent și cu un climax pe măsură.

Poate singurul lucru de reproșat este a treia parte, în care Östlund alege să vorbească despre ideea de statut și ierarhie. Naufragiați pe insulă, o parte dintre oamenii de pe iaht ajung să capete un cu totul alt rol față de cel pe care îl aveau atunci când lucrurile mergeau firesc, ca în orice societate actuală. Dar când cel care știe să pescuiască devine cel mai important și un Rolex de 200.000 de euro nu mai are nicio valoare, iar numărul de urmăritori de pe Instagram este irelevant, oamenii sunt nevoiți să îmbrățișeze o nouă ordine.

Una peste alta, exact ca și până acum, regizorul suedez a livrat încă un film ce merită văzut și chiar dacă nu a avut la fel de mult tact ca în celelalte dăți, cu „Triangle of Sadness” a făcut pe toată lumea să-nțeleagă ceva mai mult despre societatea în care trăim.

eat&Drink

Ianuarie, postul alcoolului

Taman s-a terminat decembrie și încă simți urmele sărbătorilor.

Știi ce zic, cele șapte gustări pe zi cu sarmale, hai să-ți mai pună mama un cârnăcior, mai pot și cozonac, caruselul palinka, vin roșu, bere, să te dregi.

Unde mai pui că mai e un hop: Sfântul Ion, un bun prilej să uiți că ai făcut excese doar cu o săptămână înainte și să deschizi frigiderul și să o iei de la început bahico-gurmand.

Dar măcar de pe 8 ale lunii, îți propun ceva nou: un post de băutură. Da, da, un post nu religios, dar destul de sănătos.

De ce să faci asta?

 Știu că ai zis că te apuci de sală, de mâine, de luni, însă realitatea e că nu o să faci asta, dar aici e prima veste bună: pauza de alcool te ajută să slăbești, căci eviți niște calorii bune. Cel mai ușor antrenament, nu-i așa?  Îți crești imunitatea, căci da, consumul de alcool o cam trage în jos. Zic că e bine, căci deși covidul nu mai e la modă, gripa de început de an este evergreen.   Te trezești mai bine dimineața. Ianuarie este și așa o lună în care zici că vii odihnit după vacanță, dar zilele libere au fost cam puține și de fapt, sărbătorile te cam obosesc, căci înghesui în câteva zile prieteni, rude, familia extinsă. Dă-ți ianuarie ca să te încarci cu o odihnă bună!

 Salvezi niște bani. Acum, că aduni câte lucruri inutile ai cumpărat în decembrie și vezi și factura la gaz și la lumină, te cam doare capul (și nu doar de la băut). Folosește ianuarie ca să mai echilibrezi bugetul. Mâine, poimâine vine Paștele și o iei de la capăt.

 Pielea ta e mai strălucitoare. Bam, nu uleiurile esențiale și alte găselnițe de marketing îți fac tenul mai frumos. Sunt multe studii care arată cum toxinele din alcool îți îmbătrânesc organismul. Faci practic o cură de frumusețe fără bani.

Hai, nu o lună, dar 21 de zile fără alcool nu au cum să-ți facă rău. Fă o pauză, mai ai 11 luni să te bucuri de băuturile alea bune. În plus, vei aprecia mai mult gustul băuturii favorite când o să te întâlnești cu ea. Știu că o să trișezi, dar măcar am încercat.

Ștefan Chirițescu Publicitar și marketer

TEXT

Mituri şi greșeli comune în nutriție

În ultimii ani, abundența de materiale despre hrană şi nutriţie ne poate oferi falsa impresie că fiecare om este un specialist. De multe ori vorbim însă despre trenduri efemere sau despre mituri ce pot fi de-a dreptul dăunătoare. Recomandarea este să ne bazăm în continuare pe ceea ce este simplu și intuitiv: mănâncăm atunci când ne este foame, alegem alimente crude sau ușor preparate și ne oprim atunci când apare senzația de sațietate.



Toate dietele sunt potrivite pentru toți oamenii Nu toată lumea slăbește la fel. Fiecare organism este unic și reacționează diferit la restricții alimentare, în funcție de foarte mulți factori. În plus, fiecare om are motivații diferite și un anumit cerc social care poate influența progresul.

 Sportul mai intens te ajută să slăbești mai mult

Mierea ca panaceu Unii oameni înlocuiesc zahărul cu mierea din dorința de a face o alegere sănătoasă. Însă și mierea, și zahărul sunt carbohidrați alcătuiți din două tipuri de zaharuri simple: glucoză și fructoză. Ambele se descompun rapid în organism și pot duce la creșterea nivelului de zahăr din sânge. Fiecare lingură de miere conține aproximativ 17 grame de carbohidrați și ne oferă până la 64 de calorii, acestea afectând în mod clar metabolismul insulinei (esențial pentru diabetici) și ne influențează clar greutatea corporală.

 ceaiul

 Doi litri de lichide pe zi Atunci când estimăm cantitatea de lichide consumată zilnic, este important să luăm în considerare că băuturile alcoolice, ceaiul și cafeaua nu hidratează, ci, dimpotrivă, au efect diuretic. Pe de altă parte, fructele sau legumele proaspete, laptele, supele sau ciorbele furnizează o cantitate mult mai mare de apă decât celelalte categorii de alimente.

Este adevărat că sportul este parte dintr-un stil de viață sănătos și ne ajută să avem un metabolism bazal mai ridicat, dar fără o dietă atentă înainte și după efort, nu vom obține niciun rezultat. Organismul nu va permite un consum caloric zilnic mai mare de 5% pentru sport, de aceea, activitatea fizică moderată, zilnică, este cea mai bună alegere pentru un corp sănătos, și nu antrenamentele deosebit de intense.

Restricția calorică

 Restricția calorică accelerează metabolismul Restricțiile calorice induse de diverse cure de slăbire nu fac altceva decât să pună organismul în gardă. Așa încât la prima masă normală, acesta va transforma toată mâncarea în rezerve de grăsime, pentru următoarele înfometări.

Cu cât dieta la care ne supunem este mai drastică cu atât organismul se va „răzbuna” imediat ce aceasta încetează. Mai puține kilograme dimineața pe cântar nu înseamnă neapărat că am slăbit din grăsimea de rezervă, poate fi vorba despre deshidratare sau, și mai rău, de arderea masei musculare.

Maria Martac este biolog, tehnician nutriționist, health coach. www.mariamartac.ro

Curiosul caz al sarmalelor vegetariene/de post

Pentru cei care nu mă știu, repet și aici: studiez, de câțiva ani, sarmalele pe mapamond (istorii, mituri, superstiții, etimologii, tehnici și variațiuni la temă – umpluturi și frunze folosite). Despre originea lor am scris zeci de alte articole, astăzi îmi ridic la fileu o altă dilemă.

Milioanele de români care au fost, în ultimii ani, în concedii în Turcia sau Grecia, ba chiar și prin alte țări din Balcani, știu deja că mesele, dar mai ales mezze-le din aceste țări abundă de sarmale. Majoritatea covârșitoare a lor sunt în frunze de viță și vegetariene. Există, normal, zone în care cele cu carne dețin supremația – spre exemplu, Grecia Centrală sau partea vestică a Ciprului, dar nu uitați că textul generalizează. Dintre cele cu carne, le remarc pe cele cu miel.

Dar, la ei, sarmalele au un cu totul alt rol decât la noi. Sunt servite ca startere, la începutul mesei, cât să-ți deschidă pofta de mâncare, nu să o potolească. Și, mai mult, sunt reci și deloc festive. La noi sunt musai calde (cu excepția celor pe care le înfulecăm direct din frigider, în miez de noapte) și obligatorii în toate ritualurile de trecere: nuntă, botez, înmormântare sau de sărbători, fie că e

o duminică cu oaspeți, fie că e Crăciunul. E adevărat că folosind carne de porc, sarmalele noastre sunt indigeste când sunt consumate reci. Sarmalele noastre vegetariene par a fi doar o concesie culinară cauzată de perioadele îndelungate de post. Cele de orez și mai ales cele de orez cu ciuperci, în special în frunze de varză murată, sunt doar un surogat acceptabil în perioadele cu limitări culinare impuse de Biserică. În rest „nu se face” să dăm la masă rulouri de varză sau viță de vie fără carne. Părem săraci sau neospitalieri. Cumva, obiceiului orientalo-balcanic i s-au suprapus cutume locale: porcul, care ne deosebește radical de ingredientele musulmanootomane, dar și orezul (mai bine spus lipsa lui), ingredient care nu ne-a fost la îndemână, fiind procurabil doar din comerț. Orezul a cunoscut la noi apogeul cultivării abia în anii finali de comunism, iar în prezent, industria a fost resuscitată de câțiva antreprenori italieni. Ba chiar, nici ciuperci de cultură nu aveam, cele din comerțul comunist fiind aduse din China. Dacă ne uităm la orientali, orezul e la loc de cinste și îl prepară în fel și chip. La noi, pilaful e baza, cel sârbesc cu legume, dar în special cel cu supă dintr-o găină grasă și carne de zburătoare. Este ușor paradoxal ca într-o țară de sarmalagii să desconsiderăm o întreagă subcategorie. Și știu că nu sunteți de acord cu mine și spuneți în cor că sarmalele cu orez și ciuperci sunt extraordinare, dar vă rog să numărați de câte ori le pregătiți, de câte ori le-ați mâncat și în câte restaurante se găsesc. Apoi comparați-le cu cele clasice.

subcategorie. Și știu că nu sunteți de în și cu cele clasice.

Prăjiturile călătoare

Eram acum mulți ani în Paris, în fața unei vitrine pline de prăjituri senzaționale, indecisă ce să aleg, când din spatele meu își face apariția un francez care comandă „deux gâteaux de voyage”. Mi s-a părut foarte amuzant, așa că am urmărit cu atenție spre ce deserturi se îndrepta vânzătoarea.

comandă

Un brownie cu ciocolată și o felie mare de chec cu citrice, acestea erau „prăjiturile de călătorie” pe care clientul le-a pus rapid în servietă și a ieșit din cofetărie. Avea atât de mult sens acest apelativ, încât m-am mirat cum de nu le numim cu toții așa! Prăjituri de călătorie, atât de firesc...

Curioasă din fire, am săpat mai târziu după informații legate de momentul în care francezii au început să le numească astfel. Am aflat, așadar, că în secolul al XVII-lea, marchiza de Sévigné, mare iubitoare de dulciuri, călătorea des între Bretania și Paris. Cum distanța era la fel de mare ca și poftele marchizei, aceasta l-a rugat pe cofetarul ei să-i pregătească prăjituri care să reziste voiajului – așa au apărut „les gâteaux de voyage”. Prăjiturile mai puțin fragile, rezistente la temperaturi oscilante, înghesuite în bagaje, serviete sau genți fac astăzi parte dintr-o categorie anume din cărțile și laboratoarele de cofetărie din întreaga lume.

La britanici le întâlnim sub denumirea de „travel cakes”, iar germanii le numesc „Reisekuchen”. Pare-se că au împrumutat și ei umorul francez.

Categoria include checuri, crumbleuri, brownies, muffins, madlene, pandișpanuri, financiers, bundturi și multe altele, ușor de preparat, transportat și de consumat oriunde: pe o bancă în parc, la birou, în pauza de masă, la școală, pe stradă, în autobuz, la picnic și oricând ni se face poftă de ceva dulce sau avem nevoie de o doză de răsfăț. Visul oricărui iubitor de dulciuri.

La noi, la Zexe Braserie, aceste prăjituri se încadrează perfect în gama nostalgică, deserturiemblemă ale copilăriei noastre. Dar ce „gâteaux de voyage” găsiți în vitrina noastră?

Pandișpanul scufundat în vișine Pentru că pandișpanul copilăriei nu avea niciodată suficiente vișine, împreună cu echipa mea, am decis să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, adăugând atât de multe vișine în pandișpan, încât l-am putea denumi cu ușurință „vișine cu pandișpan”. Aproape că am triplat numărul fructelor pentru un plus de gust, dar și de bucurie. Ne-am străduit la maximum să găsim formula perfectă.

La Braserie, putem spune că vișinele au atins apogeul „carierei” lor, probabil cel mai bun desert care să ne aducă aminte de vacanțele petrecute la bunici. Iată, dragii mei, o super „prăjitură de călătorie”.

Pandișpan cu fructe

Pandișpan cu vișine

Brownie cu arahide

Brownie cu ciocolată

Știați că... celebrul brownie a fost creat (ca de obicei :)) din greșeală? Dar ce greșeală! Există trei teorii, dar vă las pe voi să alegeți ce vă place: un cofetar a adăugat din greșeală ciocolată topită în coca pentru biscuiți, un cofetar voia să pregătească biscuiți, dar a uitat să adauge praf de copt sau un cofetar voia să pregătească un tort și a uitat să adauge făina.

Deși nicio teorie nu a fost confirmată până acum, rămâne una dintre cele mai populare și apreciate „prăjituri de călătorie”.

Checul marmorat sau „de mamaie”

Oldie but very goldie! Recunosc că iubesc checul în toate formele lui: de la cel simplu, „de mamaie”, până la cel sofisticat, cu ciocolată, citrice sau prune și rom. Pe toate le găsiți în vitrina Braseriei.

Atunci când eram mici, checul marmorat era specialitatea bunicilor noastre, răsfățul maxim al nepoților. Rețeta de chec a bunicii și memoria gustului ne-au inspirat pe mine și echipa mea să revizităm acest desert. Sperăm că am făcut mândre toate bunicile din lume! Bucurie într-o felie (sau mai multe)!

Muffins, financier și madlene Știți ce au în comun muffins, financier și madlenele franțuzești? Un blat super pufos, cu o textură fină, catifelată. Este imposibil să te plimbi pe străduțele pariziene și să nu vezi în vitrinele cofetăriilor și patiseriilor aceste deserturi la loc de cinste sau un turist ori un francez care să țină în mână o madlenă. Cu ciocolată, cu vanilie, cu nuci, cu fructe sau cu gem, prăjiturile de călătorie sunt vedete all-season, care merg perfect atât cu o cană de ceai, cafea sau lapte fierbinte, dar și cu un frappe, smoothie sau cocktail. Problemă rezolvată! Acum știți ce gustări dulci să luați la pachet atunci când plecați în călătorie. Nu-mi mai rămâne decât să vă urez „Bon voyage et bon appetit!”

Ana Consulea este chef cofetar & owner Zexe Braserie şi Zelato. A studiat cofetăria în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard. În 2017, 2018 și 2019, a primit titlul consecutiv de „Cel mai bun Chef Cofetar din România”, la Gala Horeca Awards, iar în 2019 a primit titlul „Pastry Chef of the Year”, din partea ghidului Gault&Millau.

Chec și biscuiți

Brownie

Selecție checuri

Trendurile culinare ale anului 2023

ciocolată (inițial, întâmpinată reticent în State) sau după root beer (băutură nealcoolică aromată cu sirop din extract de rădăcini de lemn dulce și dafin american, nucșoară, anason, melasă etc). Ori, în 1876, când, la Târgul Mondial din Philadelphia, au apărut bananele, care se vindeau ambalate la bucată, ca să nu se poată face oarece comparații discutabile legate de forma fructului, și erau consumate în farfurie, cu tacâmuri!

Renunțăm la iahnii, tochituri, ciulamale și plachii pentru pește la conservă, spaghete din tărtăcuțe și curmale cu orice?

În 2023, principalele tendințe alimentare vor avea următoarele direcții mari: „glocal” (la nivel global se va pune un accent mai mare pe producția locală, inclusiv pe lanțurile de transmisie a produselor, ca să ajungă mai repede în cămară), rețete „veganizate” (practic, rețete clasice, reinterpretate în stil vegan), mâncare regenerativă (legume și fructe crescute cu tehnici şi principii din permacultură şi agricultura regenerativă), substitute de carne (o tendință atât de nouă încât prima mențiune din lumea occidentală datează din 1852, când au fost inventați cârnații vegetali, care se făceau pe atunci din napi și sfeclă).

Sigur, totul sună foarte nou, cu condiția să nu uităm că, de fapt, tot ce e vechi azi a fost nou cândva. Când au ajuns cartoful și porumbul în Lumea Veche, totul părea inedit (dar, chiar, ce se mâncase pe meleagurile astea până atunci, în afară de terci de mei?!). Iar în Lumea Nouă, bunăoară la 1872, tineretul se dădea în vânt după lapte cu

Dar să ne întoarcem în viitor, adică la bucatele din tendințele anului 2023. În noul an va face valuri peștele din conserve. Sardinele se vor strecura în tartine, în lipii și chiar în shakshuka, micul dejun meridional bazat pe ouă poșate, ardei, roșii, suc de tomate. Știți rețeta aia de orez prăjit cu ou și legume, făcută la wok? Va fi îmbogățită cu anșoa. Iar macroul își va face apariția în pizza, va înlocui carnea condimentată din tacos și va face o figură frumoasă într-un preparat care, oricât ar fi de nou, tot va semăna cu aproape tradiționala noastră plachie de macrou.

Deja sunt la modă pastele fără gluten, făcute din orez, linte sau din năut. Ei bine, în 2023 ne așteaptă un „upgrade”: fideluțe din zucchini! Sunt gata să fure startul spaghetele din tărtăcuță și pastele din palmier și chiar din banane verzi.

În fine, dar deloc în ultimul rând, ne așteaptă sățioasele curmale. Odinioară credincioase tovarășe de drum pentru nomazi, dar și trufandale pentru capete încoronate, curmalele își vor croi cărare în gustări de toate felurile și vor juca un rol principal de îndulcitor natural, în sosuri, dar și în siropuri. Hai, că nu rămânem flămânzi nici în 2023!

foto © Karen Laårk Boshoff (pexels)

6 locuri din țară făcute celebre de un preparat pe care-l servesc

Există localuri în țară la care te duci țintă atunci când vrei un preparat anume. E vorba despre acele locuri care vin instant ca răspuns oricui este întrebat unde poate să guste cel mai bun… ceva. Sunt locuri pe care turiștii le marchează din timp pe harta de obiective ce trebuie vizitate neapărat ca să eat with the locals. Iată câteva astfel de exemple:

BUCUREȘTI

TERASA

OBOR / MICI

 Str. Ziduri Moși, Piața Obor  0721.986.897

Terasa Obor a devenit un loc de pelerinaj pentru toți iubitorii de mici, pentru că și-a câștigat de mult timp renumele de locul cu cei mai buni mici din București. De asemenea, Terasa Obor atrage constant și o mulțime de turiști care-și doresc să încerce această specialitate locală direct dintrun loc cu tradiție și frecventat de localnici.

BRAȘOV DEI FRATI / PASTE

 Piața G. Enescu 16  0724.216.028

Când ești în Brașov și vrei să mănânci cele mai bune paste, n-ai cum să nu pui mâna pe telefon să suni la Dei Frati. Micuțul local a devenit atât de renumit pentru pastele bune pe care le face, că nu mai face față rezervărilor. De exemplu, în fiecare weekend, aici e full house, fără rezervare din timp, n-ai cum să găsești o masă liberă.

CLUJ VĂRZĂRIE

VARZA A LA CLUJ

 B-dul Eroilor 35-37  0264.595.064

Vărzăria e un restaurant care s-a specializat în a pregăti celebra varză a la Cluj, pe care nu doar turiștii își doresc să o încerce, dar și clujenii, care vin aici foarte des. Nu degeaba localul funcționează aproape neschimbat din 1968.

TIMIȘOARA

RESTAURANT YUGOSLAVIA

PLEȘKAVICA

 Vadul Călugăreni 1  0737.394.794

Când ești în Timișoara o să ți se recomande inevitabil să încerci și o „pleșcăviță”, o specialitate sârbească. Iar prima recomandare pentru a încerca acest preparat în toată splendoarea lui va fi, inevitabil, Restaurantul Yugoslavia. Bineînțeles, găsești aici și alte specialități sârbești.

IAȘI

CUPTORUL

MOLDOVENCEI PLĂCINTELE

 Toma Cozma 113  0757.104.041

Cele mai bune plăcinte din Iași sunt, fără doar și poate, cele de la Cuptorul Moldovencei. Sunt făcute după rețete tradiționale, cu ingrediente naturale, de calitate și de la furnizori locali. Produsele de aici au devenit atât de renumite, că nu poți spune „Iași” fără să ți se recomande să treci pe la Cuptor să cumperi plăcinte.

CONSTANȚA

PESCĂRIA LUI MATEI

SCRUMBIA PE GRĂTAR



Strada Meduzei 4, Agigea  0752.230.691

Cozile care se fac aici vara și chiar și toamna, spun totul despre cât de bun e peștele servit, în multe cazuri prins chiar de Matei și ai săi. Lumea așteaptă și o oră pentru a se elibera o masă și cu siguranță este cel mai bun loc pentru a încerca o scrumbie pe grătar… dar și orice alt pește din Marea Neagră.

Cocktailuri calde pentru vreme rece

Chiar dacă au trecut Crăciunul și Revelionul, vremea rece abia s-a instalat şi celor dintre noi pentru care vinul fiert nu mai are același gust, dacă nu sunt sărbătorile, le reamintesc de câteva cocktailuri servite calde care, cu siguranță, ne pot... încălzi şi, mai ales, ne vor da o ocazie să ne impresionăm invitații la următoarele petreceri din acest început de an.

Cum ar fi iarna fără ciocolată caldă? Probabil destul de tristă pentru unii, motiv pentru care iubitorilor cocktailurilor dulci le recomand St. Germain Chocolat . Ingrediente? Puține, dar bune: tequilla, lichior de soc (adesea e folosit St. Germain) și ciocolată caldă. Pentru cei care vor să fie rapizi, se poate folosi ciocolata caldă la plic, dar pentru cei care vor adevărata aromă a acestui cocktail va trebui topită ciocolata preferată și amestecată cu laptele cald până la consistența favorită.

Începem cu o revenire a unui clasic tomnatic:

Pumpkin Spice Latte sau Prince Pum King, care a fost denumit Pumpkin Spice-ul iubitorilor de alcool. Pentru prepararea lui avem nevoie de whisky infuzat cu ierburi (cel mai utilizat este brandul Drambuie), piure de dovleac, praf de scortişoară, nucşoară măcinată, lapte şi lichior cu vanilie. Opţional, se poate folosi şi frişcă pentru ornat şi pentru a face combinaţia şi mai cremoasă.

Pentru iubitorii de rom și cei de băuturi cremoase, următorul cocktail reprezintă noua băutură preferată. Hot Honey Butter se realizează cu rom alb, whisky infuzat cu ierburi, piure de mere, unt nesărat, lapte, sare, scorțișoară și nucșoară. Dacă mai citim o dată ingredientele, pare că realizăm, mai degrabă, o prăjitură, nu o băutură, însă gustul acesteia nu e departe, persoanele care au încercat băutura descriindu-l ca fiind cel de plăcintă cu mere. Vă întrebați probabil unde e mierea? Ei bine, aceasta se folosește fie pentru ornarea paharului, fie pentru îndulcirea cocktailului.

Epice

care vor adevărata aromă

Pumpkin Spice Latte

St. Germain Chocolat Epice

Hot Honey Butter

Fanii Harry Potter, nu ați fost uitați, pentru voi am pregătit...

Crock-Pot Butterbear Rum.

Romul este ingredientul-vedetă și de această dată, alături de cream soda. Cum la noi nu prea găsim cream soda la orice colț de stradă, una dintre rețetele acestui cocktail înlocuiește acest ingredient cu Coca-Cola cu aromă de vanilie plus frișcă lichidă. La întreaga combinație adăugăm batoane de scorțișoară, unt nesărat, zahăr brun, sirop de caramel și esență de vanilie. Absolut toți degustătorii cocktailului au descris gustul ca fiind cel al celebrei băuturi din Harry Potter... varianta pentru adulți.

Celebrul cocktail inventat de James Pimm în jurul anilor ’40, Pimm’s Cup, are și el o variantă iernatică, denumită Winter Pimm’s Cup. Pentru varianta caldă, avem nevoie de gin, rom, limonadă, suc de ghimbir, sirop de caramel, felii de măr sau portocală și batoane de scorțișoară. Adesea, Winter Pimm’s Cup poate fi achiziționat în baruri în perioada sărbătorilor, fiind considerată una dintre băuturile alcoolice de top ale sezonului.

Dacă tot am amintit de băuturile iernii, nu puteam să nu menționez și clasicul Eggnog. Pentru prepararea lui avem nevoie de gălbenușuri de ou, scorțișoară, lapte, nucșoară, zahăr, frișcă lichidă, rom sau whisky. Amatorii de „senzații tari” utilizează simultan ambele tării, iar cei care caută un gust mai inedit de la această băutură, adaugă lichior cu diverse arome, cea mai populară alegere fiind lichiorul cu ciocolată.

Ultimul, dar nu cel din urmă cocktail pe care îl voi aminti conține și tăria care nu a fost menționată până acum: vodka. Salted Caramel Vodka Cider se prepară cu cidru de mere, scorțișoară, vodka cu aromă de caramel și, în unele cazuri, suc de smochine. Ce legătură are sucul de smochine, vă întrebați? Majoritatea celor care preferă acest cocktail au menționat că fructul dă o aromă fresh băuturii și o face să nu fie atât de dulce.

Pentru că se întunecă devreme și mulți avem nevoie de relaxare, aduc și un bonus. Milk with Honey este un cocktail servit cald care, evident, are laptele și mierea, printre alte ingrediente. La combinația clasică se adaugă scorțișoara, lichiorul benedictine și, pentru unele rețete, rom alb cu aromă de vanilie. Gustul acestui cocktail nu e foarte departe de combinația clasică de lapte cald și miere.

cocktail nu e foarte departe o alegere ideală pentru

Cocktailurile calde sunt o alegere ideală pentru sezonul rece, în cazul în care ne plictisim vreodată de vinul și țuica fiartă și vrem să încercăm ceva nou, iar dacă alcoolul nu este printre preferințele noastre, oricând putem încerca una dintre combinațiile fără tărie.

putem încerca una dintre combinațiile fără tărie.

Salted Caramel

Crock-Pot Butterbear Rum

Salted Caramel Vodka Cider

Eggnog

Winter Pimm’s Cup

Ce bem în 2023?

Piața de băuturi va fi atentă la tendința cocteilurilor gata de consumat, a mixului neobișnuit de arome, gen mandarină cu caprifoi, și a berii cu aromă de ciocolată.

La nivel micro, zic să stăm liniștiți și să nu ne ridicăm de la masă nici în 2023, nu ne ia nimeni bolta de viță din curte, vișina din damigeană sau berea din navetă. La nivel macro, însă, trendurile industriei de băuturi merge pe diversificare și inovație. Firește, social media rămâne un dictator de tendințe, așa că ne putem aștepta să bem #toktailuri, așa cum în 2022, rețeaua verticală a lansat trenduri în ceea ce privește vinurile sau îndrăgitul Negroni Sbagliato. Dar cum TikTok are politici de ținere la distanță de alcool a publicului foarte tânăr, brandurile nu vor da năvală aici.

Au apărut recent șampania a cărei spumă poate fi savurată în spațiu sau baruri

cu teme SF, așa că se pot face previziuni legate de tot soiul de trenduri inedite, cum ar fi să prindă cheag Kuiper Belt Aged 8 Years Straight Kentucky Bourbon, băutura cu aromă de scorțișoară inspirată de centura de materie primordială ce înconjoară sistemul solar.

În mare, tendințele pieței de băuturi pot fi împărțite în câteva categorii mari: cocteilurile gata de băut îmbogățite cu arome naturale și din ierburi, băuturi care vor exploata aventura, băuturi clasice îmbunătățite, combinații cu alcool puțin sau deloc, beri tot mai experimentale.

Să le luăm pe rând. Marele trend al anului 2023 va fi cocteilul RTD (mixuri gata de băut, care se beau din doze, combinații născute în pandemie).

Acesta va împerechea elemente botanice sau ierburi cu citrice, conferind noi

savori băuturii pe care o poți lua cu tine și consuma oriunde se poate.

Vreți aventură? Trageți cu ochiul la tendința milenialilor de a consuma o băutură cu o aromă ușor de recunoscut, precum cea de mandarină, cuplată cu cea de caprifoi, pentru efecte de nebănuit în cerul gurii.

Whiskey sour, o rețetă din secolul XIX, care aduce în același pahar, pe lângă clasicul whiskey, lămâie, migdale și bitter, se va bea în 2023 cu mango, ardei iute sau ghimbir, așa cum experimentatul Moscow Mule, care împrietenește vodca și berea de ghimbir, va fi primenit cu hibiscus.

Alt trend important va fi cel așa numit „Low-and-No Alcohol”, cu alcool puțin sau deloc. Acesta va diversifica portofoliul producătorilor care, încă din 2021, au țintit o categorie mai largă de public. O dăm pe mocktailuri, compoturi și cidru? De văzut!

Până și berea noastră cea de toată zilele va cunoaște o „cosmetizare”. Vorbim tot despre bere artizanală, hipsterească, dar cu arome noi. Tendința va fi, chiar și pentru consumatorii „rodați”, care beau bere cu gust de cireșe făcută după rețetele unor călugări din Evul Mediu, să fie încercate beri experimentale, cu arome de ciocolată sau de ardei iute. Noroc!

6 whisky places din țară

Whisky-ul e o băutură complexă și a început să e descoperită la adevăratul ei potențial de din ce în ce mai mulți români, care au devenit mai pretențioși în a alege ce-și toarnă în pahar, în funcție de etichetele care conțin „single malt”, „single blend”, „single grain” și alte exigențe. Pentru ei am făcut această listă cu locuri din țară care au în meniu o ofertă surprinzătoare sau deosebită de whisky-uri.

BUCUREȘTI

QP PUB

 Gen. David Praporgescu 13

 0736.405.451

Iubitorii de whisky din București trebuie să treacă pe la QP Pub din cel puțin trei motive: o diversitate mare de branduri de whisky, localul e ambasadă/ loc de întâlnire pentru Single Malt Society și, trei, au băuturi care nu se mai găsesc prin alte locuri, cum ar fi The Yamazaki - single malt-ul japonezolegendar de 12 ani.

BRAȘOV

DEANE’S IRISH PUB & GRILL

 Republicii 19  0734.010.203

În centrul vechi al Brașovului găsești inima vieții culturale și sociale irlandeze la Deane’s, unicul pub irlandez din oraș. E un lucru bine știut că nu există Irish pub fără Guinness la draft și whisky, iar oferta de aici este amețitoare în ceea ce privește tăria. De exemplu, au și Glenfiddich 26 Y.O., care costă 206 lei un pahar.

CLUJ

THE SOVIET

 Georges Clemenceau 2

 0749.902.484

Dacă ai chef de băut în Cluj, atunci poți merge la sigur în The Soviet, care se recomandă și „uzină de cocktailuri”. Pe partea de whisky-uri au vreo 16 în meniu, nu e chiar cea mai generoasă ofertă, dar printre ele se numără și Carpathian Single Malt, care este primul whisky single malt produs integral în România.

TIMIȘOARA

THE SCOTLAND YARD

 Eugeniu de Savoya 9  0727.318.326

Ar fi ciudat ca un local care se numește The Scotland Yard să nu aibă o rezervă onorabilă de whiskyuri. Așa că oricine va consulta meniul va observa că atunci când vine vorba de acest capitol, lista se duce în jos destul de mult. Menționăm cu precădere un Chivas Royal Salute de 21 Y.O.

IAȘI

ODDITY

 Bld. Ștefan cel Mare și Sfânt 10  0744.795.205

Băieții de la Oddity nu se încurcă atunci când vine vorba de mixologie, știu să facă lucrurile ca la carte. Dar știu și că uneori, cel mai bun cocktail este 40ml de whisky și un cub generos de gheață. Așa că au din plin ce să servească atunci când li se cere asta.

CONSTANȚA

HYPSO25

 Piața Ovidiu 11  0722.500.692

Hypso25 este un bistro steam-punk cu tematică marină. E specializat în cocktailuri, iar pentru acest lucru e aprovizionat bine și cu o ofertă generoasă de whisky-uri. Neapărat de trecut pe aici când ești în oraș și ți se face poftă de un onest Jameson Black Barrel!

Lifestyle

Cine eşti TU... 2023?!

După reușita absolută a evenimentelor, renăscute sau noi, din 2022, mă aștept ca 2023 să fie marcat de momente speciale în tot ceea ce ţine de manifestările publice ale modei și lifestyle-ului românesc.

În afara Galelor revistelor ce încă supravieţuiesc (Gala VIVA, Seratele A’List Mag, Gala LUXURY sau ELLE Awards), unele dintre cele mai sigure și reprezentative, anul viitor va fi un test pentru evenimentele de fashion și lifestyle create de Mall-uri. Acestea, în ultimii ani, au lipsit sau au fost făcute doar ca niște întâlniri mai mult mondene, fără multă creativitate și impact. Sper ca ele să revină la show-urile ample, de valoare, care să reflecte unul dintre sectoarele esenţiale din acestea: moda și lumea accesoriilor. O altă zonă este cea a festivalurilor mari. Dacă Timișoara Fashion Week a pâlpâit, dar e ca și stins, Iașiul și, mai ales, Clujul ţin sus stindardul acestor evenimente necesare dezvoltării și chiar supravieţuirii modei autohtone. Aici, accentul cade pe cele două sezoane de show-uri de la Cluj: Gala și, respectiv, Festivalul TRANSILVANIA FASHION, din iunie și septembrie. În paralel, Romanian Creative Week face o treabă excelentă la Iași, în luna mai. Din nefericire, prin izolarea la Combinatul Fondului Plastic, Romanian Design Week a ieșit cumva din accesibilitatea publicului în București. Mai sper ca „Săptămânile” de la Iași și București să nu se mai facă simultan, canibalizându-se. E absurd!

În plus faţă de acestea, în jur de 15-20 ianuarie, anul începe cu o Gală caritabilă (un nou „jucător” în lumea show-urilor de fashion), dedicată persoanelor ce au înfrânt cancerul: DREAMS BALOON, pentru care e foarte

ȘTIRI / RECOMANDĂRI/ INTERVIURI/OPINII FASHION, FASHION EVENTS DESIGN & ARHITECTURĂ, AWARDS

WWW.ZILESINOPTI.RO/LIFESTYLE

probabil să pregătesc un complex moment de modă românească creativă cu tema Dreams, după care va urma gala Fundaţiei Sociale Regina Maria și nu numai.

În privinţa show-urilor cu temă, vor fi aproape cert două SOIREES DE LA MODE, ediţiile #30 (aniversară) și #31, în aprilie și octombrie, dedicate, probabil, marilor designeri JEAN PAUL GAULTIER (la împlinirea a 70 de ani) și GIORGIO ARMANI (în avans mic, la împlinirea a 90 de ani, în 2024). Ele se doresc a fi acompaniate de o nouă Trilogie, cea a IDENTITĂŢII (în 2022 am avut Trilogia CREAŢIEI la ARCUB), cu un show multicultural, unul conceptual și unul, din nou, de Ziua Bucureștiului, cu o titulatură surpriză. Alături de aceste „Fashion Moments” va fi creat un show special pentru un icon al Pop culture: DAVID BOWIE!

Gala AVANPREMIERE va fie și ea prezentă într-o ediţie specială, într-o locaţie surpriză, de mare anvergură. La fel de spectaculoasă se anunţă și reluarea ciclurilor de evenimente OPERA-FASHION, împreună cu ONB. Şi asta e doar ceea ce se prognozează de pe acum. Surprizele continuă! EU CRED ÎN MODA ROMÂNEASCĂ!

Salvador Dali este artistul meu preferat - cel mai complet din istorie. Pe lângă pictură, a fost strălucit în multe domenii complementare, printre care şi bijuteria. În plus, considera parfumeria „reacţia unui simţ ce aduce omul cel mai aproape de starea de imortalitate”. Ca atare, îndrăgostit nebuneşte de femeia vieţii lui, Gala, lansa încă din 1943 primul său parfum. Dintre bijuteriile sale iconice au fost alese cinci pentru a inspira prima sa linie de „Parfumerie Couture”, The Jewels Collection.

La finalul anului 2022 a fost creat, ca o mare surpriză, cel de-al şaselea parfum din seria Jewels Collection, cu numele „Vision Enigmatique de L’œil Du Désir Salvador Dali”. Derivat din pasiunea marelui maestru catalan pentru timp şi nemurire, înfrumuseţat magistral de bijuteria emblematică The Green Eye of Time, noua aromă reprezintă revelaţia momentului şi - în viziunea mea şi a partenerilor de la Elysee Perfumery - un autentic PREVIEW de referinţă al anului 2023!

„Vision Enigmatique de L’œil Du Désir Salvador Dali” e asemenea unei invitaţii olfactive în lumea revelării minunăţiilor lumii dintre lumini şi umbre, între mistere profunde şi descoperiri spectaculoase. E un parfum enigmatic, născut din dragoste absolută şi fascinaţie cultă, un joc aproape mistic de contraste rafinate şi surprinzătoare, o explozie de senzualitate intensă, o explorare a amestecurilor savante - ultramoderne, de astă dată - ce dau o aură aparte celui care îl poartă.

Note de top: Davana, coacăze

Note de mijloc: Trandafir, lemn de Benzoin de Sumatra, arbore de aromă Boswellia din India, iasomie Sambac de Arabia, osmanthus asiatic

Note de bază: Patchouli, piele, vanilie şi lemn de agar (oud).

Moonlight Gin, cel de-al doilea produs din gama de ginuri al distileriei Măgura Zamfirei, după Nr.4, este un gin remarcabil, distilat sub clar de lună plină, din 15 plante atent selecţionate. În reţeta creată cu mare grijă putem regăsi note de ienupăr, coriandru, portocale, lime, coacăze negre, angelică, păstăi de vanilie, rădăcină de lemn dulce, scorţişoară, piper roz, ghimbir, cardamon, iris florentin şi grăunţele paradisului.

Culoarea spectaculoasă de albastru ultramarin se obţine prin infuzarea cu flori de Clitoria Ternatea, fără absolut nici un pic de colorant artificial. Moonlight Gin ne încântă vizual şi cu un mic „spectacol de magie”, atunci când este mixat într-un gin tonic, el trecând ca prin minune la un surprinzător violet deschis.

Numele Wolfpack Gin este inspirat de cel al fondatorului distileriei, Alexandru Haită, care spunea: „Vrem să aducem poveștile românești în atenția întregii lumi. Vrem să arătăm ce țară frumoasă avem, să mergem în zona de mituri, legende și locuri cu adevărat frumoase și misterioase.” Distileria “Măgura Zamfirei” de lângă Călinești, Teleorman, se află într-un cadru idilic, romantizat, bazat pe puținul care se știe despre Zamfira și cârciuma sa din Măgură, cinstindu-i spiritul și vestitele ei rețete de băuturi.

„Am dezvoltat treptat un spațiu mitic în jurul cârciumii deținută de Zamfira, unde finalul real și tragic prin care cârciuma a fost arsă de haiduci, pentru moment a fost lăsat deoparte pentru ca Zamfira să dăinuie”, mai spune

Master Distiller-ul despre modul în care distileria construieşte o punte între originea ginului ca tip de alcool şi România, prin crearea de conţinut alături de comunitatea locală. Plecând astfel de la pasiunea de a face lucrurile altfel, ca și Zamfira, distileria și-a propus să aducă pe piață băuturi contemporane inedite şi, cel puţin pentru noi, Wolfpack Gin reprezintă o veritabilă...

REVELAŢIE a anului 2022!

DESIGN

După trei ani în care a plătit tribut pandemiei, Școala de Bijuterie Contemporană Assamblage, cu mii de absolvenți într-un deceniu de existenţă, a redevenit complet funcţională, reușind să continue cursurile, inclusiv cu invitați din afara țării. Mai mult, pentru 2023, DAVID SANDU, fondatorul acesteia, pregătește lansarea unei galerii de bijuterie internațională Assamblage Jewelry Gallery la Assamblage Home, un spațiu dedicat bijuteriei contemporane cu școală, magazin de unelte și scule și, din ianuarie, și cu galerie permanentă.

David, ce pregătește Assamblage pentru 2023? Provocarea anului 2023 în materie de noi proiecte va fi deschiderea galeriei permanente de bijuterie contemporană Assamblage Jewelry Gallery. Locul în care se va întâmpla este chiar sediul Assamblage al

acestui moment, loc pe care l-am denumit în modul cel mai firesc Assamblage Home, un spațiu dedicat bijuteriei contemporane cu școală, magazin de unelte și scule și, din ianuarie, și cu galerie permanentă. Credem foarte mult în publicul românesc, care a învățat în anii care au

Gallery

trecut să iubească bijuteria și din altă perspectivă decât cea a metalului și a pietrelor prețioase. Există un public dedicat bijuteriei contemporane care dorește să vadă originalitate, noi creații și nume noi care debutează în acest domeniu, alături de artiști și branduri consacrate. Este un proiect pe care îl vom poziționa ca galerie de artă și design, iar pereții galeriei vor fi rezervați artiștilor: ilustratorilor, graficienilor, fotografilor  și gravorilor. Lista designerilor care vor fi prezenți în galerie cuprinde și multe nume din afara României, proiectul în sine va fi unul internațional și ceea ce sperăm să reușim este intrarea într-un circuit de galerii și concept store-uri speciale și dedicate bijuteriei din toată lumea. Este un moment special pentru mine deschiderea din ianuarie,

fiindcă mi-a lipsit mult galeria deschisă în 2006, împreună cu Ioana și Dragoș Andrei, galerie pe care am închis-o în 2013, din pricina crizei economice a acelui moment. Deschidem această nouă galerie între crize, cea pandemică și cea pe care o așteptăm să vină, dar care sperăm că se va lăsa așteptată cât mai multă vreme. Proiectele importante pornesc în vremuri nesigure, așa se spune. Vorbind despre crize, cum s-a încheiat anul trecut pentru Assamblage?

Ultimii trei ani au fost extrem de lungi, foarte amestecați și greu de definit sau de pus sub un singur semn. Pentru mine, au semănat cu perioada sumbră de dinainte de ’90, în care nu exista nici o perspectivă colectivă și m-am întors într-un mod dezastruos la lumea exclusiv interioară, în care noi singuri facem, decidem, acționăm sau vegetăm. Dar a doua parte a anului 2022 a fost diferită, mult

mai bună și simt că revenim la o lume din nou articulată și cu prezumția unui viitor optimist. Am repus pe picioare școala și cursurile școlii cu ajutorul unei echipe noi, am reușit să facem planuri de viitor și nu doar să conservăm ceea ce reușisem până acum. Echipa extinsă Assamblage a reușit o nouă ediție ROJW, remarcabilă din toate punctele de vedere. Cum s-ar spune, ne-am depășit pe noi înșine și asta a lăsat în urmă un vibe extrem de bun și puternic. Din acest motiv, anul acesta vine cu planuri mari, de asemenea.

La ROJW au participat şi destui absolvenți ai şcolii. Ce trebuie să știe cineva care se înscrie pentru prima dată la un curs de bijuterie la Assamblage?

Cred că cei care vin la Assamblage știu că se vor implica în niște acțiuni menite ca ei să își atingă potențialul propriu. Cel mai important, vor învăța cum să învețe, își vor deschide mintea și își vor antrena mâinile pentru a-și duce ideea sau visul acolo unde doresc. Atmosfera și mediul de lucru la Assamblage sunt alcătuite din ingrediente menite să înțelegi forma, structura,

metode, tehnologii, dar mai ales este o întâlnire cu sensul lucrurilor - sensul propriu, imediat, nu chiar Marele Sens - pe care o bijuterie trebuie să îl conțină.

Ca să conchidem, ce face un curs de bijuterie Assamblage pentru un designer la început de drum?

Când oamenii ajung la cursurile de bijuterie de la Assamblage, ei sunt deja pe un drum. Au decis, conștient sau nu, deja o direcție, sau încearcă să își confirme intuiția că bijuteria este o cale care îi privește în mod direct. Primele cursuri le demonstrează participanților că tot ceea ce își imaginau ei este sau nu corect. Multe temeri sunt demolate încă din prima zi de curs, când facem un inel simplu și rotund. Apoi apar alte întrebări, la care nu se gândiseră până atunci. Cred că cel mai valoros lucru este legat de faptul că povestea lor despre bijuterie nu se mai consumă doar mental, interior. Totul devine ceva concret și palpabil și asta deschide o cale către conexiuni creative și chiar creativitate care construiește o bază concretă de posibilă acțiune. Adică ajungi să vorbești și să faci lucruri reale, palpabile. Din microbist te transformi în fotbalist, ca să spunem așa. [...]

Citiţi interviul complet cu DAVID SANDU pe www.zilesinopti.ro

Floating Fragments

Galerie Assamblage

ROJW

ROJW

Editorial de ALIN GĂLĂȚESCU

VALENTINO

Style Explorer

Soirees de la Mode 29, evenimentul de fashion creativ dedicat marelui VALENTINO, a fost o mare reușită! A reunit 20 de designeri și aproape 100 de modele și persoane publice, care au prezentat creațiile vestimentare speciale, inspirate de universul creativ, de idei și de lifestyle al marelui designer italian omagiat de moda românească cu un asemenea aplomb și o asemenea calitate profesională.

Am regăsit: ROȘUL Valentino / (mai recentul) PINK Valentino / All Black și Black-and-White, atât de iubite de creator / Aristocratic Look / Gatsby Girl / Italian Sensuality…

După show, cu o parte dintre creațiile evidențiate în acesta am construit un editorial Arty împreună cu excelentul fotograf GABRIEL HENNESSEY, proaspăt reîntors în țară și încântat de ce a văzut în eveniment. Împreună am reclădit cumva universul grafic al lui VALENTINO într-un complex editorial de modă, după toate regulile genului.

Am fost ajutați de o echipă de elită: Laura Perian – Make-up / Alexandra Ghioculeț, Alexandra Monika și Roxana Ghiorghian – Imagine / Gabriel Hennessey – Foto / Creații: Aleha Toncea, MARY STEN by Mariana Stan, Claudia Rawlings, Cera Mihăilescu, Andre Salon, THRONES Studio by Monica Drăguț, Hanul Gabroveni, ARCUB –Locație. MULȚUMESC tuturor celor care ne-au fost aproape!

Clinica pe Canalul Morii

Cu o istorie de peste două secole, arhitectura medicală a suferit modificări constante, odată cu evoluția medicinei. Cel mai complex program de arhitectură pornește de la unități de mari dimensiuni cu funcțiuni complexe, reunind sub același acoperiș specialități diverse, cu nevoi funcționale, care se îmbină într-un labirint de fluxuri. Fondul construit existent este proiectat, în cea mai mare parte, înainte de anul 1989, urmărind normative mai mult sau mai puțin actuale la acea vreme și având în vedere condiționările și

echipările din acel moment. Timid, urmând aceleași normative realizate acum jumătate de secol, proiectarea de unități medicale a răspuns pieței private, unde cererea de servicii la standarde actuale este din ce în ce mai mare.

Odată cu creșterea ofertei de servicii pe piața medicală apar și spații din aceeași sferă funcțională, care oferă o experiență pe cât se poate de plăcută, atât pacienților, cât și personalului medical. Cu toate că mediul trebuie să fie literalmente steril, această senzație nu trebuie să persiste în ceea ce privește amenajarea.

„Arhitectura nu se bazează pe beton și oțel și pe elementele solului. Se bazează pe minune.”

arh. Daniel Libeskind

Descentralizarea și dezvoltarea sistemului medical privat a dus la apariția unităților de mici dimensiuni specializate, care completează oferta serviciilor. Amplasate cu preponderență în mediul urban, în orașele cu centre medicale cu tradiție, clinici de stomatologie, oftalmologie, dermatologie, chirurgie plastică sau alte specialități pun pe primul loc siguranța pacientului și calitatea actului medical. Dimensiunea redusă a terenurilor, diversitatea țesutului urban, cât și specificul arhitectural al zonelor în care sunt amplasate se reflectă în tipologii arhitecturale diferite și soluții de rezolvare a spațiilor publice și private adaptate la acestea. De multe ori inserate în zone preponderent rezidențiale, clinicile de mici dimensiuni sunt proiectate cu accent pe aspectul funcțional, păstrând proporțiile față de clădirile învecinate.

Amplasamentul situat în zona istorică a orașului Cluj Napoca, pe o stradă îngustă, într-o zonă cu funcțiuni mixte, caracterizată de diversitatea tipologiilor de clădiri, a dictat în mare măsură gabaritul și proporțiile construcției care găzduiește clinica de dermatologie. Clădirea este inserată între locuințe cu o arhitectură eclectică de mici dimensiuni, cu curți și grădini urbane, dar totodată în proximitatea unor generoase ansambluri hoteliere, cu o arhitectură modernă. Proiectul a fost gândit ca un exemplu de bună practică a unei abordări de construire în relație cu cursul de apa acoperit până acum. Spațiul curții devine un spațiu semipublic, deschizându-se orașului prin accesul nerestricționat la acesta. Trecerea dinspre trotuar către curte se face printr-un portic, care delimitează aliniamentul și evidențiază accesul în clădire. Contrastul între finisajul metalic lucios cu nuanța caldă a acestuia și textura foarte deschisă și mată a clădirii reduce vizual scara la care este perceput ansamblul. Spațiul curții este deschis permanent și oferă acces public la Canalul Morii, descoperit și sistematizat cu această ocazie.

Imaginea de ansamblu a clădirii reflectă zona de protecție arhitecturală în care se regăsește. Astfel, păstrând proporțiile locuințelor cu care se învecinează direct, este dezvoltată pe patru niveluri, trei dintre acestea supraterane. Ultimul nivel este semi mansardat și dotat cu lucarne generoase, dezvoltându-se în gabaritul șarpantei pentru a câștiga mai mult spațiu util. Din punct de vedere al finisajelor fațadei, la prima vedere, imaginea este simplistă, chiar austeră. Cu toate acestea, detaliile delicate ale texturii calcarului de Vratza montat în fâșii cu finisaj buciardat cu rosturi orizontale pregnante și o nuanță generală crem conferă o imagine nobilă. Contrastul între această textură și intradosul ancadramentelor ferestrelor placate cu metal în nuanțe de grej creează o vibrație a întregului volum. Învelitoarea nu face notă discordantă, fiind placată cu același material ca și fațada, același calcar care îmbracă cele patru ape ale șarpantei.

Structura funcțională a spațiului interior reușește să cuprindă în suprafața restrânsă pe care a fost configurată parțial toate funcțiunile și fluxurile complexe necesare funcționării clinicii cu specialități de dermatologie și ramuri ambulatorii cu spitalizare redusă. În completarea ofertei medicale a fost integrat și un bloc operator pentru intervenții de chirurgie plastică și reparatorie. Soluțiile tehnice adaptate cerințelor stricte în ceea ce privește căile de acces, fluxurile și finisajele au reușit să eficientizeze fiecare metru pătrat al construcției, oferind un spațiu perfect pentru efectuarea actului medical la cele mai înalte standarde.

Nivelul subsolului adăpostește garajul, cu o capacitate de 7 autoturisme și funcțiuni aferente personalului medical. Nodul principal de circulație, compus din scară și lift, cât și un grup sanitar minimal, pornește de la nivelul subsolului și realizează circuitul pe întreaga înălțime a clădirii.

Nivelul parterului, prin care se realizează și accesul în clădire de la nivelul trotuarului, adăpostește recepția pacienților, spațiul de așteptare, trei cabinete de consultații și un salon pentru mici intervenții chirurgicale, precum și funcțiunile aferente acestuia. La nivelul terenului sistematizat se află rampa de acces în subsol, dar și curtea tehnică, în care se află o parte din unitățile instalației exterioare.

Cel de-al doilea nivel și primul etaj este dedicat saloanelor pentru spitalizarea continuă, cât și unui spațiu complex aferent salonului de investigații endoscopice. Ultimul nivel al clădirii adăpostește blocul operator, funcțiunea cea mai complexă dintre spațiile medicale. Acesta este format din sala de operații, spații pre și post-operator și o serie de alte spații ce întregesc cerințele, conform normativelor stricte din domeniu.

În ceea ce privește finisajele interioare ale întregii clădiri, acestea sunt alese cu atenție, în primul rând din punct de vedere al caracteristicilor tehnice. Cromatica neutră a exteriorului este regăsită și în spațiul interior, cu accente de verde, culoare predominantă a amenajării. Pardoselile din covor PVC special pentru spații spitalicești, zugrăveli și placări ale pereților rezistente la substanțele dezinfectante și în același timp cu un aspect cald și plăcut întregesc atmosfera prietenoasă a clinicii. Proiectul a primit premiul juriului la secțiunea „Arhitectura dotărilor comunitare și de producție” din Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA) 2019.

doar un ac și ață. Apoi, de aici, eu mi-am dorit o geantă de bicicletă și lucrurile au evoluat cu mici dorințe de la prieteni și familie. Astfel, ne-am „format mâna” și ne-am crescut cunoștințele în domeniu, nici unul dintre noi neavând studii în acest sens. Amândoi ne-am dorit să creștem organic, fără a avea un stoc de produse, tocmai din dorința de a lucra fiecare produs după specificațiile clientului, fiind unic. Totuși, aici trebuie menționat că acest meșteșug pe care l-am „reaprins” nu este singura noastră activitate, având joburi cu normă întreagă.

NĂSTUREII

Produse bespoke din piele confecţionate manual

Năstureii sunt Alexandra Bălan, pielar creativ, și Vasile Bălan, meșteșugar pielar. Afacerea lor de familie a început dintr-o joacă, așa cum ne și povestesc, dar în cinci ani a ajuns să facă peste 1248 de clienți fericiți și să strângă 6248 de proiecte finalizate, ceea ce nu e deloc puțin. Din păcate, meșteșugul pieilor este un concept din ce în ce mai rar întâlnit în România, de aceea, ceea ce fac cei doi „năsturei” merită o și mai mare apreciere.

Cum au apărut Năstureii?

Năstureii au apărut din dorința de a lucra cu mâinile noastre un produs de la zero – de la stadiul de design și până la produsul finit, astfel urmând tot ciclul de producție. Totul a început cu o bucată de piele pe care Vasile a primit-o de la un prieten și care a fost transformată într-un fel de husă pentru undițe, folosind

Cât e de greu să lucrezi cu pielea naturală? Ce nu se știe despre acest meșteșug?

Pielea naturală este un produs care se modelează uşor, se coase cu drag, ne place cum miroase şi are o multitudine de texturi şi de culori care pot face dintr-un singur design să iasă două produse diferite. Plus că rezistenţa ei în timp ne-a făcut să o îndrăgim

– astfel dezvoltând produse sustenabile, fără a promova consumerismul, care este în floare. Procesul de lucru la un obiect nou nu este simplu deloc. Depinzând de complexitatea unui produs, confecționarea lui poate să varieze între 5 - 10 zile lucrătoare și începe cu o schiță pe o hârtie, care este apoi digitalizată. Se aleg materiale, culori, texturi, ațe, vopseaua pentru margini și accesoriile metalice potrivite. Urmează apoi decuparea şi marcarea pieilor după şabloane, lipirea şi decuparea fină, vopsirea canturilor, cusutul şi într-un final, ataşarea accesoriilor metalice. Ceva ce nu se știe: pielea de vacă este cea mai folosită piele în producția de produse din piele. Acest lucru se datorează probabil ușurinței cu care poate fi îngrijită, mai ales atunci când i se oferă un finisaj protector sau hidroizolație. Pielea de vacă tinde să fie, de asemenea, cea mai groasă piele, variază între 0.5-2 mm.

Povestiți-ne un pic despre produsele voastre. Prin ce se deosebesc ele de altele de pe piață?

Prin procesul de „trial and error” – am trecut prin diferite variante de design pentru fiecare dintre produsele noastre, fie că vorbim despre un simplu port card până la portofele și genți. Am încercat să le îmbunătățim design-ul ca utilitate (câte locuri pentru carduri, cât de mare să fie, cât de complex să fie), dar și ca rezistență în timp. Ne place să credem că utilitatea și designul minimalist sunt două dintre calitățile produselor noastre.

Care au fost cele mai interesante comenzi pe care le-ați realizat?

Ne plac provocările, însă cele mai interesante comenzi vin de obicei de la persoane care vor o cantitate mai mare din același produs. Încercăm reproducerea lor 1 la 1. Ne-a plăcut și când am lucrat cu designer de interior pentru realizarea unor oglinzi sau coastere pentru birouri – neam simțit că facem parte dintrun proiect mai amplu.

Care e cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o de-a lungul activității voastre?

Nimic nu se pierde, totul se transformă. Acum, într-o notă puțin mai serioasă, a fost și va fi un lucru foarte dificil să ajungi să ai încredere în furnizori. De asemenea, pentru a crea un business cu adevărat eficient pe plan financiar, important este să-ți dedici timp și resurse și să ai o viziune clară unde vrei să ajungi cu el.

Doriți ca la un moment dat să vă promovați și pentru piețele din afară?

Parcursul unui business mic poate avea de suferit odată cu extinderea în afara granițelor țării. Noi ne dorim să rămânem un business mic, care face totul din pasiune și care nu își diminuează din calitate și din atenția față de client. Un fel de magazin virtual „bespoke” (definiție: Cuvântul bespoke a evoluat de la un verb care înseamnă „a vorbi pentru ceva” la utilizarea sa contemporană ca adjectiv. Inițial, adjectivul bespoke descria costume și pantofi pe măsură. Mai târziu, a descris orice lucru comandat conform unei anumite specificații).

Ce planuri aveți pentru Năstureii pentru 2023?

Planurile noastre de a extinde micul nostru business vor fi limitate de adăugarea unui nou membru în familia Năstureii. Așadar, ne vom concentra atenția pe comenzi specifice și cu o durată mai lungă de confecționare. Cu răbdarea vom trece și marea - acesta va fi mesajul nostru către clienții noștri actuali și viitori.

SOIREES DE LA MODE 29 «VALENTINO 90»

La Hanul Gabroveni din București, sediul ARCUB, a avut loc pe 28 noiembrie cea de-a 29-a ediție a SOIREES DE LA MODE, « poate » cel mai longeviv show de fashion din România, ultimul mare eveniment de modă al anului. Într-o atmosferă explozivă, cu o sală arhiplină, cu un backstage imens și complex, de peste 100 de persoane, în acordurile fascinante ale renumitului tenor internațional ALIN STOICA, singurul român care a câștigat renumitul Premiu Luciano Pavarotti, am avut parte de 45 de minute de operă de înalt nivel, genul muzical de suflet al marelui VALENTINO, omagiatul serii. A fost magic!

Pentru fiecare mare designer, icon și pagină de istorie a modei există un Moment de Grație, un punct în care lumea simte nevoia de a-i aduce un omagiu sincer, plenar, artistic și spiritual. Un astfel de moment a fost această triplă sărbătorire a marelui VALENTINO, 90 – 60 – 45 de ani: de viață / de longevitate a brandului / de creație continuă. Moda românească a participat la acest concert mondial prin propriul său mare eveniment, ultimul autentic pe 2022: SOIREES DE LA MODE, ediția cu numărul 29. A fost o seară de poveste, închinată unui mare Maestru.

În cadrul evenimentului SOIREES DE LA MODE 29 - „VALENTINO 90”, în premieră, creațiile au fost prezentate de numeroase modele, aproximativ 70, dar și de binecunoscutele Monica Anghel, Denise Rifai, Andreea Bălan, Maria Constantin, Crina Matei, Ani Crețu, Diana Dumitrescu, Tania Budi, Roxana Ghiorghian (Prima Tv), Luminița Velciu (TVR), Cristina Belciu, Flavia, Ilinca Obădescu, Codruța Sanfira, Valentina Bălașa Ario (Fundația Calea Victoriei).

Finalurile, în ordinea intrării în show, ale colecțiilor capsulă create de designerii invitați să prezinte în cadrul ediției cu nr. 29 a SOIREES DE LA MODE, cu tema „VALENTINO 90 - Omagiu marelui designer și icon la împlinirea a 90 de ani de Viață / 45 de Creație / 60 de Brand”: 1. Aleha Toncea / 2. Alexandra Calafeteanu / 3. Antonia Nae / 4. Ana Maria Saragia / 5. Anca Manea (New) / 6. Andre Salon (New) / 7. Anna Roman / 8. Claudia Rawlings / 9. FENA Clothing (New) / 10. Eli Laslean / 11. Laura Olaru - accesorii: Atelier Danessa / 12. Lia Aram by Anemona Stanchi - accesorii: Laura Moisa / 13. Mara Popa (New) / 14. Raluca Soare / 15. THRONS Studio by Monica Drăguț (New) / 16. Denis Predescu (New) / 17. MARY STEN by Mariana Stan (New) / 18. Cera Mihăilescu / 19. Mitiliane Couture by Andreea Simona.

Make-up : Laura Perian / Hair : Erika Gonczi / Foto : Remus Nicolaescu și Ştefan Ovidiu. Alături de noi au fost, cu un ajutor de neprețuit : ARCUB – Hanul Gabroveni, gazda noastră / Institut ESTHEDERM / BLOOM Clinique / ONE Security / BRANCOVEANU –Vinars / MRA Models Agency / Crama de Piatră / ELYSEE Perfumery.

Insule în Europa de care poate nu ştiaţi că... există

Dacă proverbul sugerează să ne facem vara sanie, poate n-ar fi rău să începem încă din ianuarie să studiem la gura sobei alternative pentru vacanţele estivale cu familia sau prietenii. Sigur că, în lume, sunt o mulţime de locuri fabuloase în care visăm să ajungem, de care am auzit, ni s-a povestit sau le-am văzut prin filme, doar că trăim nişte vremuri complet imprevizibile, în care o ieşire în afară ni se arată ca o aventură tot mai riscantă, mai ales financiar, pe măsură ce ne îndepărtăm de destinaţiile care ne sunt deja familiare. Pe de altă parte, nici plimbatul pe Rambla ori statul cu burta la soare în Creta, trasul în piept al aerului de Alpi sau în stomac a berii pragheze nu ne mai fac să sărim în sus de entuziasm, dacă am trăit deja experienţa în mod repetat, aşa că o posibilă soluţie rămâne identificarea în relativa proximitate, ceva mai acccesibilă logistic, de noi ţinte, adecvate preferinţelor şi tabieturilor noastre. Pentru a ilustra varietatea domeniului de căutare, ne-am gândit să trecem în revistă câteva locuri inedite, ce au în comun faptul că sunt rupte de “bătrânul” nostru continent, deci pot părea mai... exotice.

Europa are o multitudine de insule minunate care încă aşteaptă să fie descoperite şi, evident, nu e vorba aici despre binecunoscutele Corfu, Ibiza sau Mallorca. La greci, o posibilă destinaţie ar putea fi, de exemplu, minuscula insuliţă din Ciclade, Kimolos, cu ale sale cătune de căsuţe albe care ajung până spre mare, un loc paşnic, luminos şi primitor, neaglomerat pentru moment excesiv de turişti. Pentru mai multă verdeaţă şi super-panorame, o candidată este insula croată Lastovo, acoperită în majoritate de pădure, prin care plimbările sunt o variaţiune la programul uzual de băi de soare şi îndopatul cu homar la grătar. Semnele istoriei civilizaţiei lasă în umbră

peisajele naturale în insula Gozo, din arhipelagul maltez, reper interesant prin templele megalitice Ggantija sau arhitectura cu vechi influenţe arabe, feniciene şi romane. Se spune de altfel că locul de vis în care nimfa Calypso l-a sedus pe Odiseu în povestea lui Homer ar fi tocmai Gozo.

Pentru amatorii de peisaje realmente ieşite din comun, instagramabile, interesante ar putea fi insulele vulcanice risipite în apele din sud-vestul Europei. Una clar atractivă este Pantelleria, ce aparţine de Italia, dar care, de fapt, se află în mijlocul Mediteranei, la vreo 100 km sud de Sicilia, un loc perfect pentru amatorii de scufundări, speologie marină sau... meditaţie. O altă posibilă destinaţie e São Miguel (Portugalia), cea mai mare insulă din arhipelagul

Kimolos (foto greeka.com)

Lastovo (foto yachtscroatia.com)Gozo (foto maltainfoguide.com)

Azore, unde poţi naviga cu caiacul pe cele două lacuri gemene de culori diferite din crater sau să găteşti la căldura rocilor vulcanice. Asta dacă nu preferi să faci baie la baza cascadelor ori să priveşti de pe faleză balenele în largul Atlanticului. Tot în Azore, merită luată în considerare şi Faial, “insula albastră”, celebră pentru căsuţele ei de un albăstrui pal şi multitudinea de hortensii bleu şi purpurii, care îi dau un aer romantic.

Ne-am cam îndepărtat de continent, aşa că revenim spre ţărmurile acestuia. De-o parte şi alta a Canalului Mânecii, aşteaptă să fie descoperite destule locuri inedite ce îndeamnă la refacerea tonusului, indiferent că ne orientăm, de exemplu, spre Isles of Scilly, din Anglia, care ascund micuţa insulă Gugh, legată de St Agnes printr-un banc de nisip, ori spre coastele Bretaniei, unde putem deprinde surfingul în golfurile insulei Belle-Îleen-Mer, între vizita la Muzeul Sarah Bernhardt şi o degustare de fructe de mare în satele de pescari. Mai spre nordul Europei ne poate atrage grandiosul arhipelag norvegian Lofoten, bordurat spre ocean de cel mai mare recif de corali de mare adâncime din lume, ale cărui peisaje uluitoare

garantează nu doar amintiri de neuitat, ci şi o sumedenie de fotografii care vor stârni cu siguranţă invidie.

Ne oprim pentru moment aici cu sugestiile, nu însă înainte de a aminti de unul dintre puţinele locuri din UK rămase încă (aproape) neatinse de mâna omului, Isle of Skye din Hebride, “casa” istorică a faimosului clan de highlanderi MacLeod, legată actualmente de Scoţia printr-un pod, dar, altfel, ruptă de agitaţia secolului XXI. Nu întâmplător, aici s-au filmat scene din Prometheus, SF-ul lui Sir Ridley Scott, Stardust după Neil Gaiman, cu Robert De Niro şi Michelle Pfeiffer, şi Macbeth, versiunea cu Michael Fassbender, bazinele stâncoase şi formaţiunile de bazalt negru de pe insula Skye dând pregnant senzaţia unui tărâm imaginat de un autor de Fantasy.

Despre alte locuri de poveste de care (poate) nu ştiaţi că există în Europa vom mai vorbi, probabil, dar, până la urmă, planurile de vacanţă şi le face fiecare dintre noi în funcţie de propriul... quest.

Sao Miguel (foto erasumusu.com)

Lofoten (foto tripelle.com)

Isle of Skye (foto thriftytraveler.com)

Faial (foto toursofazores.com) Belle-Ile-en-Mer (foto drivin-belle-ille.fr)

Magazine SH pe Instagram sau cum să găsești haine unice

Hainele SH au devenit un trend extrem de popular în Occident, reușind să se impună și în România în ultimii ani, ajungând chiar în topul preferințelor multor persoane. Raționamentul este cât se poate de simplu – previi poluarea, prelungești ciclul de viață al hainelor și găsești piese unice. Iar odată cu digitalizarea, nici măcar nu mai este nevoie să te deplasezi. Le găsești online, pe Instagram, la un click distanță.

Arhiva de Haine este un magazin vintage pe care îl poți găsi în Capitală, dar care îți pune la dispoziție posibilitatea de a comanda cu ușurință orice produs chiar de pe pagina lor de Instagram, unde și-au creat un shop interactiv. Aici poți găsi numeroase jachete de blugi, din piele, jeanși vintage, cămăși și hanorace cool, toate la prețuri accesibile.

Pe țeavă este locul unde poți găsi zeci de branduri de top la prețuri accesibile, aflate într-o stare foarte bună. Aceștia și-au format o comunitate impresionantă pe Instagram, câștigându-și ușor notorietatea prin calitatea și unicitatea produselor. Articolele vestimentare sunt foarte variate, apar zilnic altele noi și se dau toate foarte repede.

Consignația 7 Asemenea Arhivei de Haine, Consignația 7 este un magazin vintage care se poate găsi atât fizic, în Capitală, cât și online, pe Instagram sau pe site. Aici poți găsi articole vestimentare de brand, pre-owned, la prețuri mult mai mici, dar care arată la fel de bine. Astfel, dacă iubești hainele, dar totuși nu ai un buget enorm, Consignația 7 îți vine în ajutor, de la bocanci Prada și adidași Balenciaga, până la geci și trenciuri Moncler sau Versace.

Lista magazinelor online de pe Instagram nu se oprește aici, vintage__corner, fashionninja.shop, dulapulvintage, vintage.and.chic, fiind doar câteva dintre locurile cool de pe Instagram unde poți să-ți reînnoiești garderoba.

Salut, București!

Început de an bogat în noutăţi teatrale

cu o distribuţie ce îi include acum pe Ilona Brezoianu şi Anghel Damian.

Supravieţuitori după excesele obişnuite de sărbători, iată că am intrat în noul an, deci am putea parca topurile şi bilanţurile experienţelor deja consumate şi să începem a medita, fără vreun anume plan sau presiune, la ce ne poate rezerva 2023 în materie de pretexte de going out prin urbea noastră. Să nu ne pierdem însă vremea cu generalităţi. Semne bune anul are? Cel puţin, în privinţa teatrului, aşa s-ar zice, fiindcă proverbul “nu aduce anul ce aduce ceasul” se dovedeşte a fi un adevăr palpabil la o baleiere a inflaţiei de spectacole lansate în decembrie, care intră, practic, în programul curent al teatrelor bucureştene abia acum, în ianuarie. Sunt atât de multe montări noi de încercat în serile din iarna asta încât ne e imposibil să le cuprindem aici pe toate.

Pentru a prelungi starea de bine din recenta vacanţă, cea mai tentantă categorie de spectacole este, evident, comedia, unde lista, deschisă de must-see-urile Locotenentul din Inishmore de la Teatrul Mic şi Picasso vs. Einstein de la Teatrul de Comedie, s-a extins prin premierele de la Teatrul Dramaturgilor Români (Interesul general al lui Aurel Baranga, în regia lui Andrei Huţuleac), Teatrelli (Să vorbesc cu tine, “comics-ul în mişcare” a Antoanetei Cojocaru şi Daniel Pascariu), Teatrul Elisabeta (Bucătarii, debutul în regie al actorului Lucian Ghimişi), Teatrul Infinit (Sălbaticul, inedita piesă a lui Alejandro Casona), Teatrul Stela Popescu (Cum să distrugi o piesă, punere în scenă cu tinerii de la UNATC), la care se adaugă preluarea în repertoriul Teatrului de Comedie al spectacolului Liei Bugnar, Masculin|Feminin,

În privinţa sumei de propuneri dramatice menite a face publicul să îşi pună întrebări serioase, ne vom limita la spicuiri, întrucât varietatea temelor şi tonalităţilor ar face un pic ciudată alăturarea lor într-o enumerare formală, în special când spectacole de factură radical diferită împart aceeaşi “pălărie”, de exemplu cea a TNB (combo-ul format din Pacea eternă, noua producţie din cadrul programului 9G, şi oneman show-ul Zorro, un pustnic pe trotuar) sau TES, cu premierele VERSUS (destinele oglindite a două politiciene notorii, Ana Pauker şi Golda Meir) şi Păsări călătoare, “poveste concert” bazată pe texte adaptate de poezie feminină.

De altfel, feminin/feminismul pare a fi una din notele dominante în abordările teatrale care au făcut trecerea spre 2023, dacă punem la socoteală şi Nuntă în cer (TDR), călătoria în mitul eternului feminin în viziunea Zsuzsánnei Kovács, Risipire (unteatru), love-story-ul dintre două femei erodat de boala degenerativă a uneia dintre ele, E adevărat, E adevărat, E adevărat! (Teatrul ACT), despre istoricul proces de viol al pictoriţei Artemisia Gentileschi, plus Bolta cerească (TNB), tot o ‘legal drama’, spectacol impresionant în regia lui Gelu Colceag, ce reuneşte pe scenă 13 dintre cele mai valoroase actriţe ale Naţionalului.

Diversitatea şi bogăţia de producţii recent intrate în repertoriile teatrelor arată că semne bune anul are, dar, evident, fiecare dintre noi îşi va trage în final propria concluzie. Până la acel final mai e însă timp, căci 2023 abia a început şi multe experienţe, teatrale sau nu, încă aşteaptă să fie trăite.

Ioan BIG, publisher

„SOLARIS”

Un spectacol SF, la Teatrul EXCELSIOR

În ianuarie, luați-vă bilet spre cea mai spectaculoasă destinație/ aventură... întâlnirea cu propriul subconștient. Locul: planeta-ocean despre care s-a scris în cel mai important roman SF al tuturor timpurilor: Solaris. O adaptare de David Greig, după celebrul roman omonim al lui Stanisław Lem, într-un spectacol semnat de Bobi Pricop,la Teatrul EXCELSIOR.

O producție multimedia imersivă care îmbină prezența actorilor cu elemente hitech și mecanisme scenice complexe pentru a reconstrui atmosfera suprarealistă a Planetei Solaris.

Spectacolul este un must-see din mai multe motive. Fie că sunteți sau nu fani ai acestui univers, recreat până acum în două versiuni cinematografice - cea a lui Andrei Tarkovsky, din ‘72, și cea a lui Steven Soderbergh, din 2002, cu George Clooney în rolul principal -, aveți acum șansa să vedeți această poveste – pentru prima dată pe scena unui teatru de la noi – în ceea ce se anunță a fi unul dintre foarte puținele spectacole de teatru SF făcute până acum în România.

Scenariul scris de David Greig surprinde, aducând câteva modificări esențiale în ceea ce privește personajele, ceea ce conferă poveștii un feel mai modern și mai deep. Pentru regizorul Bobi Pricop, povestea orbitează în jurul unei teme universale... planetare: nevoia umană de a fi iubit. Textul lui David Greig explorează natura umană, care pendulează continuu între „a fi” și „a exista”, și solitudinea, ca lipsă a conexiunii cu

celălalt/cu sinele sau ca absență a sentimentului safe pe care ți-l dă, de obicei, apartenența la o colectivitate.

Bobi Pricop: „Oamenii pornesc în căutarea altor lumi, a altor civilizații, înainte de a-și cunoaște cotloanele întunecate ale sufletului, zonele oarbe, ușile baricadate” – cam așa descrie Lem această uluitoare aventură sci-fi. Solaris este, de fapt, o alegorie profundă pentru umanitate, pentru conexiune umană autentică și mi se pare că astăzi, parcă mai mult ca oricând, discuția devine cu atât mai relevantă.

Ce căutăm cu adevărat în afara noastră, ce lume ideală sperăm să găsim și care sunt lucrurile din noi de care fugim?”

Cunoscut pentru ingeniozitatea cu care îmbină conținutul artistic cu elemente din noile tehnologii, regizorul Bobi Pricop propune, prin Solaris de la teatrul EXCELSIOR, o incursiune în misterele subconștientului, exploatând artistic mecanisme scenice complexe, elemente hi-tech și estetici din zona cyberculture pentru a recrea atmosfera uluitoare a planetei-ocean.

Bobi Pricop

Bobi Pricop: „Cu fiecare nouă montare, încerc să explorez modul în care tehnologia ne poate aduce mai aproape de emoție. La fel se va întâmpla și aici, va fi o producție spectaculoasă vizual, o explorare a ceea ce oceanul viu de pe planeta Solaris poate alcătui, ca o reacție la subconștientul nostru”.

Solaris reprezintă o provocare semnificativă atât pentru regizor, cât și pentru întreaga echipă de creație și de producție a spectacolului. Distribuția – un alt motiv să nu ratați Solaris – îi reunește pe câțiva dintre actorii foarte versatili ai Teatrului

EXCELSIOR: Camelia Pintilie (Kelvin), Bogdan Nechifor (Ray), Mircea Alexandru Băluță (Snow) și Oana Predescu (Sartorius). Vă vor confrunta cu întrebările esențiale ale umanității, într-un decor sci-fi impresionant, un spațiu modular, fluid, care se transformă în doar câteva secunde, pentru a vă dezvălui un amestec uluitor de sentimente, idei, senzații, într-o atmosferă suprarealistă, out of this world.

Universul Solaris continuă să fascineze chiar și astăzi, când trăim într-o lume mult diferită față de cea a contextului în care a apărut romanul lui Stanisław Lem. „Interesant la Solaris, ca la orice SF bun, de fapt, este că toate aventurile extraterestre rezonează foarte puternic cu noi, în orice moment al existenței

noastre ne-am afla; că supranaturalul oglindește, cu atâta acuitate, naturalul. Într-o atmosferă desprinsă parcă dintr-un vis, cu aventuri spațiale și planete-ocean, oamenii sunt prinși tot între limitele propriei lor firi”, spune Bobi Pricop.

Solaris este mai mult decât povestea unui grup de cercetători aflați pe o stație spațială pentru a studia o planetă stranie, care le trimite proiecții ale unor oameni dragi pe care i-au pierdut, punându-i astfel în situația de a se confrunta cu traumele nerezolvate din viețile lor. Cine pe cine observă, de fapt? Cercetătorii studiază planeta Solaris – sau ei sunt cei studiați?

Bobi Pricop: „Mi se pare că ne va fascina întotdeauna această ciocnire dintre progresul tehnologic fantastic și bagajul emoțional pe care-l cărăm cu noi, și-n naveta spațială, și în sala de teatru, și pe scenă. Convenția propusă de Lem este un pretext pentru ca noi să vedem cum niște oameni, în circumstanțe extraordinare, folosesc resursele mai mult sau mai puțin limitate ale umanității lor pentru a înfrunta necunoscutul. Iar asta nu are cum să nu ne impresioneze”.

Universul Solaris vi se revelează, începând din ianuarie, pe scena Teatrului EXCELSIOR. Urmăriți site-ul și social media pentru a fi la curent cu data punerii în vânzare a biletelor!

Bogdan Nechifor (Ray)

Camelia Pintilie (Kelvin)

Mircea Alexandru Băluță (Snow)

Oana Predescu (Sartorius)

Ce-și propune Teatrelli pentru anul 2023?

Ca spațiu alternativ dedicat artelor spectacolului, parte a hub-ului cultural creart, TEATRELLI a devenit, din perspectiva strategiei curatoriale, un laborator artistic în dialog cu publicul, dedicat producțiilor inovatoare de teatru și dans, unor serii de performance-uri work in progress, precum și dezbaterilor culturale. Producțiile din noul repertoriu sunt cu precădere din zona de experiment: performance-uri, spectacole-laborator, cu formate mai puțin obișnuite, pornind de la nevoia existenței unei astfel de abordări pe scena de teatru din București.

„

În acest context am inițiat, începând din 2020, și seria de performance-uri work in progress - producții hibride, desfășurate inclusiv în spații neconvenționale, aflate la limita dintre instalație și performance, tematizând subiecte de o actualitate stringentă. Această serie de spectacole-machetă creează contextul unor căutări artistice necesare, prilejuind, totodată, întâlnirea cu unii dintre cei mai reprezentativi artiști ai momentului, recunoscuți pentru abordările lor neconvenționale. Publicul are, totodată, ocazia de a urmări un spectacol în diferite etape de montare, de la cea embrionară la o variantă finală”, povestește Roxana Lăpădat, director artistic Teatrelli. Cel mai recent proiect de acest gen - „Lasă-i să moară proști” (concept: Catinca Drăgănescu) - s-a concretizat într-o primă etapă sub forma unei lecturi performative – dezbateri, desfășurată în luna decembrie 2022, urmând să fie și prima montare din anul 2023.

„Nu întâmplător am decis să încheiem anul 2022 cu acest proiect, fiindcă tema identității și zona de performancedezbatere constituie, totodată, firul roșu al programului curatorial pregătit pentru anul 2023: identitatea generației milenialilor, provocările cu care se întâlnesc femeile în sportul de performanță, conflictul de mentalități Est-Vest sau granița dintre public și privat. Acestea sunt doar câteva dintre temele spectacolelor-laborator și performance-urilor work in progress planificate pentru anul 2023, care vor reuni nume importante ale scenei contemporane românești (în ordine aleatorie): Catinca Drăgănescu, Gabriel Sandu, Andrei Măjeri, Radu Nica, Carmen Lidia Vidu, Theodor Cristian Popescu, Iris Spiridon, Irisz Kovacs. Suntem în discuții cu câteva teatre din alte orașe pentru ca o parte dintre aceste spectacole să ia naștere în co-producție. De asemenea, ne propunem să continuăm seria de dialoguri culturale cu personalități ale scenei performative internaționale, mai mult chiar, cu sprijinul Goethe Institut și al Institutului Francez din România, sperăm să se concretizeze două proiecte internaționale extrem de interesante în zona cercetării și căutărilor artistice”, dezvăluie Roxana Lăpădat.

Lasă-i să moară proști. Foto © Adi Tudose

Dual. Foto © Adi Bulboaca

înapoi cu mânie”, un spectacol care doare

Interviu cu ALEX VLAD

Viața reală și momentele încărcate de emoție au fost mereu cea mai bună sursă de inspirație pentru creație. Pentru a scrie „Privește înapoi cu mânie”, John Osborne s-a inspirat din viața sa personală și din căsătoria eșuată cu Pamela Lane, iar această dramă intimă i-a adus succesul ca dramaturg. Odată cu lansarea acestei piese de teatru s-a născut și termenul de „tineri furioși”, care îi descrie pe Osborne și pe cei din generația sa, care au folosit duritatea realismului în teatru pentru creație, poziționându-se astfel diferit față de stilul voalat al predecesorilor.

„Priveşte înapoi cu mânie” este un spectacol de un realism brutal, care spune povestea de viaţă şi iubire dintre Jimmy şi Alison Porter: el, un tip inteligent, educat, rebel, însă dezamăgit şi supărat pe nedreptăţile sociale, iar ea, o soţie supusă şi indolentă, provenită dintr-o familie înstărită. Frustrat că nu-şi găseşte locul şi că nu reuşeşte să urce pe scara socială, Jimmy se torturează pe sine, dar şi pe soţia sa, care n-a cunoscut niciodată greutăţile vieţii. Ajunşi într-un punct critic al căsniciei lor, cei doi se trezesc într-un triunghi amoros care o implică şi pe Helena, cea mai bună prietenă a lui

Alison. Degeaba încearcă Cliff, colegul lor de apartament, să menţină pacea în această familie: ruptura se produce şi îi transformă complet pe cei doi soţi.

Montat la Teatrul În Culise, în această stagiune, spectacolul cu același nume este o adaptare realizată de Alex Vlad după textele „Privește înapoi cu mânie” și „DejaVu”, ale lui Osborne, și aduce în atenția spectatorilor o „dramă de bucătărie”, care ilustrează perfect imaginea unei căsnicii toxice, unde relația de dragoste se transformă treptat într-o relație nocivă de dependență. O imagine greu de digerat emoțional, însă foarte relevantă chiar și în ziua de azi. Micuța sală de teatru din strada Alecu Russo nr. 12 te ajută să intri în sufletul protagoniștilor și te aruncă direct în povestea acestui cuplu care ascunde multe secrete. O experiență de neuitat, alături de Alex Vlad, Ioana Nichita, Aurelian Culea și Diana Dănilă.

Pentru a afla mai multe despre resorturile care au stat la baza realizării acestui spectacol, am stat de vorbă cu ALEX VLAD, cel care semnează adaptarea și regia spectacolului, dar interpretează și rolul personajului principal, Jimmy Porter, pe care îl interpretează magistral.

„Privește

Cum ai ajuns la acest text? Ce te-a inspirat să îl montezi? Te consideri un „tânăr furios”?  „Privește înapoi cu mânie” are marea calitate de a pune în balanță acel uman, sincer, pe care îl arăți doar celor de acasă, unde te simți protejat, cu masca pe care o afișezi în societate - nu neapărat pentru că asta crezi sau vrei cu adevărat, ci pentru că știi că în felul ăsta poți fi acceptat mai ușor. [...] Dorința de a monta acest text s-a născut în urmă cu mulți ani, dar nu m-am apropiat de el până acum, din mai multe motive. Principala cauzăsimțeam că nu am maturitatea necesară; textul m-ar fi învins. Acum însă, cred că am făcut dreptate acestei povești superbe.

Cum a fost primit spectacolul? Ţi se pare că această temă este de actualitate pentru societatea de azi?

Dacă m-aș ghida după aplauzele și privirile spectatorilor de la final de reprezentație, aș spune că e foarte bine. Dar sunt convins că părerile sunt împărțite. Am citit de altfel și câteva recenzii apărute după premieră. Mi-a plăcut că, la un moment dat, se vorbea despre faptul că montarea este plină de situații pe care le întâlnim și le trăim în prezent. Deci da, tema spectacolului sunt convins că e de actualitate; de fapt, cred că sunt ilustrate onest aspecte - de multe ori incomodede care chiar și atunci când vrem să fugim, noi știm totuși că ele există și că nu dispar de la sine.

De ce ar trebui să vadă oamenii acest spectacol?

Din anumite puncte de vedere, spectacolul e unic. E povestea care a demarat o amplă mișcare teatrală, e textul care a pus bazele unui nou curent dramaturgic. Dacă nu pentru toți, atunci pentru cei mai mulți oameni din public va fi prima întâlnire cu o variantă necenzurată, actuală, a textului. Totodată, e pentru

prima oară când bucăți din „Dejavu” se joacă în România. Apoi, din alte puncte de vedere, spectacolul are calitatea de a fi tratat în primul rând uman și abia pe urmă teatral, deci cred că emoțional, oferă o experiență puternică, vie; în plus, are un vibe cinematografic mai ales în ceea ce privește light și sound designul, ceea ce îl face special. Pe de o parte, vorbim despre o poveste emblematică, o capodoperă a dramaturgiei, pe de altă parte, vorbim despre o experiență profund umană, despre un spectacol care cred că ridică întrebări și modifică publicul la nivel emoțional întrun mod neașteptat.

Un mesaj pentru spectatorii care n-au ajuns încă la Teatrul În Culise.

Cei care nu au ajuns încă, atunci când o vor face, pot spune garantat că își vor redefini ideea de teatru intim și, în plus, vor avea supriza să descopere în repertoriu câteva genuri teatrale care în momentul de față nu există în altă parte în țară, dar și texte dramatice care au fost scrise special pentru echipa de artiști de la Teatrul În Culise. E ceva special!

Citiţi interviul complet cu ALEX VLAD pe www.zilesinopti.ro

„Meciul” PICASSO vs. EINSTEIN se joacă la Teatrul de Comedie

Cu doar două reprezentaţii în luna decembrie pentru a marca premiera naţională, putem include Picasso vs. Einstein, recenta producţie a Teatrului de Comedie, în topul noutăţilor teatrale ale începutului de an ce nu trebuie ratate! “Meciul” dintre artă şi ştiinţă pe care şi l-a imaginat celebrul actor şi stand-up comedian american Steve Martin, autorul acestei piese, este savuros deopotrivă prin premisa întâlnirii de un comic absurd a celor două genii ale secolului XX şi prin neconvenţionalismul formei de expresie hibride, în care teatrul se vede inteligent grefat cu elemente de cabaret, sitcom de televiziune şi stand-up, care sfidează al patrulea perete şi îl plasează aproape de frontiera cu zona „meta”.

Textul dramatic al lui Steve Martin, Picasso at Lapin Agile (Picasso vs. Einstein), regia Teodora Petre, scenografia Andrei Șova, câștigător al concursului COMEDIA ȚINE LA TINEri, ediția din 2020, organizat de Teatrul de Comedie, îi aduce accidental faţă în faţă, în 1904, pe artist şi pe savant, ambii deja cunoscuţi, dar nu celebri, înainte ca Picasso să picteze Domnişoarele din Avignon şi ca Einstein să îşi publice teoria relativităţii, în spaţiul faimosului cabaret din Montmartre, Lapin Agile, sanctuar pentru o faună boemă pestriţă, în care polemicile pe marginea scopului şi semnificaţiei artei erau la ordinea zilei. Asta se întâmplă şi cu cei doi (jucaţi de Răzvan Krem Alexe şi Theodor Costache), care se angrenează într-un schimb pasional de perspective asupra minunăţiei artei şi, respectiv, ştiinţei, cu aportul hazliu al barmanului (Sorin Miron) şi ospătăriţei (Ana Maria Turcu), al unui proaspăt pensionar cu probleme de prostată (Marius Drogeanu), plus un comersant de artă (Angel Popescu/Emanuel Cifor), două proto-groupie socialmente diferite (Andreea Alexandrescu, Laura Creț), un inventator autosuficient (Dragoș Galbăn/Cosmin Gaspar) şi un vizitator misterios (Iosif Paştina)... din alte timpuri.

În scrierea textului, Steve Martin a fost inspirat de pictura Au Lapin Agile, din 1905, a lui Picasso, actualmente la Metropolitan Museum of Art din New York, ce-l înfăţişează pe marele artist în postura de arlechin din Commedia dell’ Arte, bând la bar alături de fosta amantă, chelneriţa Germaine (din piesă), iar rezultatul speculaţiei imaginative al actorului comic devenit dramaturg este un spectacol de teatru absurd ce explorează natura geniului cu un umor cu totul special... poate nu chiar pe toate gusturile, însă care merită cu certitudine a fi vizionat.

TEODOra PETrE

Cu remarcabilul spectacol Picasso vs. Einstein, al lui Steve Martin, cea mai recentă premieră naţională de la Teatrul de Comedie, în trena succesului montării textului lui Mariano Tenconi Blanco, Extraordinară viață, din cadrul programului 9G de la TNB, și în pregătire cu The Open House, de Will Eno, la Odeon, regizoarea TEODORA PETRE continuă să ne surprindă extrem de plăcut prin apetitul ei pentru translatarea de o manieră personală în spaţiul performativ a unor scrieri contemporane inedite, traduse chiar de ea în română, ce reflectă apreciabila sa preocupare, aproape de obstinaţie, de (re)valorizare a miezului și semnificaţiilor cuvântului, fie acesta scris de dramaturg sau rostit de actor, nu foarte comună la regizorii din generaţiile tinere. Opţiunea pentru textele unor autori precum Blanco, Martin sau Eno, de o factură greu de clasificat, dar cu atât mai ofertante pentru un om de teatru înclinat să exploreze în varii registre teme existenţiale mature fără bariere autoimpuse, nu e însă una conjuncturală, dacă ne amintim de curajul Teodorei de a-și asuma, cu ani în urmă, punerea în scenă a disconfortabilei piese Copilul îngropat, al lui Sam Shepard, pentru examenul de licenţă de la UNATC.

Prin umorul inteligent clădit pe absurdul situaţiei imaginate și efervescenţa jocului protagoniștilor ghidaţi de către Teodora Petre, Picasso vs. Einstein se relevă ca un must-see al acestui început de an și, drept urmare, am plecat în dialog cu talentata regizoare de la o parafrază a unei replici din spectacol... ‘știm cum nu cauţi idei, dar nu știm cum le cauţi’.

110 ZILE ȘI NOPȚI BUCUREŞTI

„Am nevoie de un spațiu liber, care să ridice întrebări și să provoace”

Extraordinara viață (regie Teodora Petre) TNB, Foto Florin Ghioca

Teodora, cum îţi selectezi subiectele de interes din multitudinea de scrieri cu potenţial de a fi dramatizate, ce apar continuu, în toată lumea? Singura modalitate de a găsi texte pe gustul meu este să citesc foarte mult, să fiu tot timpul în căutare de noi surse de lectură dramaturgică, atât locală, cât și internațională. Uneori caut ceva precis, fie cu un anume număr de actori, ori de un anume gen sau durată, însă de cele mai multe ori caut doar să-mi placă. Cred că lucrul cel mai bun pe care poți să-l faci ca regizor de teatru este să ai tot timpul o listă cât mai diversă de texte pe care îți dorești să le montezi, la care să visezi uneori cu ochii deschiși și pe care să o împrospătezi periodic. Citind foarte mult, ajungi să îți dai seama la un moment dat care este zona care te atrage cel mai mult și lecturile încep astfel să fie din ce în ce mai productive. Selecția de care ai pomenit începe să se producă de la sine. Citești synopsis-ul sau primele câteva pagini și știi dacă are sens sau nu să continui. Sigur, dramaturgia este o artă extrem de fluidă, în continuă schimbare, așa că e important și să rămâi deschis și curios.

Ce trebuie să aibă o scriere ca să nască în tine dorinţa de a o transpune într-un spectacol? Sunt câteva teme care mă preocupă constant, unele dintotdeauna, altele în funcție de ceea ce trăiesc la momentul respectiv, cărora sigur că vreau să le descopăr noi profunzimi prin spectacolele mele, însă ceea ce mă atrage la un text este un anume sentiment de oglindire pe care îl am citindu-l. Să simt că o bucățică din mine este surprinsă în acea piesă, într-un fel care de multe ori mă surprinde și pe mine. Citesc și simt foarte puternic că textul acela este despre mine, ceea ce înseamnă că dacă eu îmi fac bine treaba, și spectatorul va avea același sentiment când va vedea spectacolul. Totuși, elementul definitoriu pentru mine, care mă face să decid instant, de multe ori înainte să termin de citit, dacă voi monta sau nu piesa, este capacitatea textului de a-mi stimula imaginația. Am nevoie ca dramaturgul să lase un spațiu liber în jurul poveștii și al personajelor, un spațiu care să ridice întrebări și să provoace atât creativitatea cititorului, cât și pe cea a viitorilor spectatori, fără să creeze ambiguități inutile sau confuzii.

Să particularizăm pe Picasso vs. Einstein. Ce anume te-a atras în mod deosebit la piesa lui Steve Martin?

Atunci când am ales acest text m-am bazat strict pe faptul că eu m-am amuzat teribil citindu-l, având în vedere că era plin de momente surprinzătoare, personajele erau extrem de interesante și bine conturate, iar tipul de umor pe care îl propunea eu, personal, nu l-am mai întâlnit în peisajul nostru teatral. Mi s-a părut o gură de aer proaspăt, ceva ce eu voiam să văd pe scenă și la vremea respectivă nu aș fi avut unde. În ciuda aparențelor, cele câteva spectacole pe care le-am jucat până acum mi-au demonstrat că oamenii se amuză teribil și dacă nu cunosc precis anumite informații legate de personajele și evenimentele invocate, unele sunt ușor de dedus sau de luat ca atare odată menționate, ca să nu mai spun că avem și foarte mult umor de situație, în situații care se nasc chiar sub ochii spectatorului. [...] Steve Martin a scris foarte mult pentru televiziune, ceea ce justifică structura de sitcom pe care o are textul, tăieturile bruște și ritmul pe care îl impune, dar el a fost în primul rând un stand-up comedian de mare succes, deși extrem de atipic. El a studiat pentru un timp filozofia și mai târziu a folosit câteva principii învățate acolo pentru a-și dezvolta o teorie a comicului foarte complexă, care poate părea haotică, dar care, de fapt, se bazează pe foarte multă precizie, atât verbală, cât și fizică. [...]

Citiţi interviul complet cu TEODORA PETRE pe www.zilesinopti.ro

Picasso vs. Einstein, foto © Bogdan Catargiu

Teatrul ACT | „E adevărat, E adevărat, E

adevărat!”, de Breach Theatre

calitate de victimă, este supusă altor abuzuri, în încercarea justiției de a descoperi adevărul. Timp de șapte luni de zile, Artemisia a afirmat neîncetat, în ciuda tuturor presiunilor atât fizice, cât și psihice, că tot ce spune este adevărat! Strigătul ei se face auzit astăzi, la mai bine de 400 de ani, prin vocea a trei actrițe minunate:Mihaela Teleoacă, Florentina Țilea și Emilia Bebu. Patru secole mai târziu, Artemisia ne vorbește pe scena Teatrului ACT despre abuz, nedreptate, artă și, nu în ultimul rând, despre puterea eliberatoare a adevărului. Spectacolul ne provoacă spre reflecție și ne pune în situația de a ne întreba: oare cât de mult s-a schimbat percepția asupra femeii în 400 de ani?” - Alexandru Mâzgăreanu, regizor.

Aflată la prima montare în România, piesa E adevărat, E adevărat, E adevărat!, prezentată în 2018 de Breach Theatre, la Edinburgh Festival Fringe, multipremiata companie fondată de Billy Barrett şi Ellice Stevens, împreună cu artista video Dorothy Allen-Pickard, reia procesul din 1612 al lui Agostino Tassi pentru violul pictoriței baroce Artemisia Gentileschi. Această dramatizare captivantă, pusă în scenă de Alexandru Mâzgăreanu la Teatrul ACT, împletește transcrieri judecătorești uluitoare, cu istorie, mituri, perspective contemporane, pentru a arăta cât de puțin s-a schimbat societatea în ultimele patru secole. Povestea care străbate veacuri pune în lumină o femeie remarcabilă, care s-a răzbunat prin intermediul artei sale pentru a deveni una dintre cele mai de succes pictorițe.

„La începutul anului 1612, Artemisia Gentileschi îl acuză de viol pe profesorul său de perspectivă, pictorul Agostino Tassi. Pe durata celor șapte luni de proces, tot ea, în

Artemisia Gentileschi (1593-1653), descrisă de Anna Banti ca fiind „o femeie care şi-a luat libertatea de a fi ca un bărbat”, este prima pictoriță a cărei operă a fost recunoscută în timpul vieții și prima femeie care a devenit membră a prestigioasei Accademia di Arte del Disegno din Florența. Aceasta s-a impus prin arta sa într-o epocă în care femeile nu erau acceptate ușor de către comunitatea artistică, iar talentul i-a fost multă vreme desconsiderat din cauza participării ei la urmărirea penală a violatorului. Majoritatea lucrărilor Artemisiei ilustrează temele cu care aceasta s-a confruntat, înfățișând personajele feminine în rol principal, cu personalități curajoase, puternice și rebele, lipsite intenționat de trăsăturile stereotipice feminine.

Unul dintre cele mai cunoscute tablouri ale sale este Suzana și bătrânii, atribuit Artemisiei la doar 17 ani, în care ea abordează o poveste biblică și înfățișează o tânără îngrozită de hărțuirea celor doi bărbați. Mai multe aflaţi însă în spectacolul de la Teatrul ACT. E adevărat!

TEXT DE ANAMARIA GRUMEZA

Emilia Bebu și Florentina Țilea

Sunetul Muzicii revine la OCC, în ianuarie

problemă în pași de dans. Însă, nu este pentru prima dată când Răzvan Mazilu pune în scenă unul dintre cele mai frumoase musical-uri din toate timpurile. Primele reprezentații au avut loc în 2018, o perioadă în care nu ai fi zis că în România există un public de musical - „Nu e un gen mai elitist, din contră, e unul cât se poate de popular, care aduce publicul în sala de spectacol. Desigur, dacă e făcut la modul cel mai profesionist. Poate părea, într-adevăr, elitist în România, unde toate și totul sunt în urmă. [...] În viitorul apropiat vom asista, desigur, prevăd, la o inflație de musical-uri, care mai de care în premieră și «pentru prima dată în România».”, spunea într-un interviu regizorul.

Oveste minunată pentru iubitorii de musical! Binecunoscutul spectacol Sunetul Muzicii revine pe scena românească, în viziunea regizorală a lui Răzvan Mazilu, pe scena Operei Comice pentru Copii , cu o distribuție de excepție (Daniel Pascariu, Ana Maria Ivan, Maria Alexievici, Ionuţ Grama etc), cărora li se alătură Baletul și Orchestra OCC. Reprezentațiile sunt programate în fiecare weekend a lunii acesteia, începând din 14 ianuarie.

Povestea ne poartă în Austria, în ajunul Anschlussului din 1938, și o cunoaștem pe Maria (Ana Bianca Popescu/Oana Şerban), care își ia o slujbă ca guvernantă într-o familie numeroasă, în timp ce se decide dacă ar trebui să devină călugăriță. Se atașează de copii și, în cele din urmă, de tatăl lor văduv, căpitanul von Trapp. Când i se ordonă să accepte o comisie în marina germană, acesta se opune naziștilor și împreună cu Maria decid asupra unui plan de a fugi din Austria împreună cu copiii.

O poveste cu un final fericit, ca orice alt musical, de altfel. Orice impas își are soluția într-un cântec, iar personajele trec peste orice

Spectacolul aduce cu el promisiunea unei experiențe memorabile, însă publicului îi este recomandat „să uite tot, să dea delete la tot ceea ce știe despre acest important reper artistic, așa cum e Sunetul Muzicii. Fiecare producție aduce ceva nou, fiecare spune aceeași poveste, dar într-un limbaj nou, în haine noi, cu performanțe artistice unice, irepetabile”, - mai spune regizorul.

Sunetul Muzicii a avut premiera la Teatrul Lunt-Fontanne Theatre, pe 16 noiembrie 1959, unde a avut aproape 1500 de spectacole, devenind o legendă a musical-urilor de pe Broadway. Cu muzică de Richard Rodgers, versuri de Oscar Hammerstein II și o carte de Howard Lindsay și Russel Crouse, povestea se bazează pe memoriile din 1949 ale Mariei von Trapp, The Story of the Trapp Family Singers.

TEXT DE TEODORA BRATU

TIC PITIC – Zilele Small size #9

Primii ani din viața fiecărui copil sunt cei mai importanți. Sunt anii în care se formează primele reflexe, primele conexiuni, primele emoții și, mai ales, primele preferințe. Vorbim despre educația timpurie, un program în cadrul căruia Teatrul Ion Creangă a realizat spectacole special concepute pentru copiii cu vârsta până în trei ani. Pentru noi, acest public este deosebit de important, pentru că el reprezintă spectatorii care vor crește și vor descoperi teatrul și artele performative. În acest gând, de mai bine de opt ani, pentru Teatrul Ion Creangă, luna ianuarie înseamnă trei zile dedicate exclusiv copiilor care fac primii pași și se desprind din mâinile părinților pentru a descoperi universuri, dar mai ales emoții și sentimente, prin evenimentul „TIC PITIC – Zilele Small size”.

Zilele Small size se desfășoară anual în peste 30 de țări, în ultimul weekend din luna ianuarie. Povestea lor a început în anul 2006, odată cu primul proiect european „Small size, the net”, care dăinuie până astăzi sub diferite forme, proiecte și evenimente. Dintrun proiect care a durat patru ani, acesta s-a transformat într-o rețea internațională care, în prezent, numără peste 100 de organizații și asociații culturale, care au drept scop

comun dezvoltarea educației timpurii prin artele spectacolului.

Zilele Small size au loc simultan în toate țările care fac parte din rețea. Scopul principal al acestora este de a aduce în atenția publicului importanța teatrului în rândul celor mici, importanța unui astfel de program al acestora este de a aducebeneficiile pe care artele le au pentru ei – de altfel, cuvintele care ghidează întreaga comunitate sunt „Artele nu țin cont de vârstă, ci de curiozitate”. Pentru cea de-a noua ediție TIC PITIC –Zilele Small size, care va avea loc la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă, am pregătit pentru spectatori un program variat, în care vor putea descoperi cele mai noi producții pentru categoria de vârstă 0-3 ani și 3-6 ani. De asemenea, programul va include și activități care să vină în sprijinul părinților, prin conferințe și discuții cu specialiști din zona artelor sau a psihologiei, explicații necesare pentru a înțelege mai bine întregul demers artistic. Totodată, din program nu vor lipsi nici activitățile dedicate creșelor și grădinițelor. Evenimentul TIC PITIC – Zilele Small size se adresează întregii familii și propune un program de activități tematice, astfel încât să le îmbogățească experiența de spectator.

TEXT DE DIANA PARPALEA

Obie Platon & Misha Diaconu @ Kulterra Gallery

Până pe 31 ianuarie, la Kulterra Gallery (str. Știrbei Vodă 104-106), poate fi vizitată expoziţia MindTricks, a lui Obie Platon și a invitatei sale, sculptorița Misha Diaconu, care vor expune seria Inner Self. Proiectul presupune o serie de picturi și sculpturi din cea mai recentă perioadă de creație a celor doi artiști.

Obie Platon, artist versatil, care trece cu ușurință de la pictura murală la pânza de șevalet, cu valențe în arta digitală și deschideri către animație și sfera digitală, explorează culmile și adâncimile vieții moderne: cum putem trăi cu anxietatea, una dintre bolile secolului? Cum ne putem suporta unii pe ceilalți, fiind atât de narcisiști? Este cumva un loc în care să ne simțim în siguranță și la adăpost față de noi înșine? În prima sa intervenție personală din spațiul

Kulterra, sculptoriţa în metal Misha Diaconu aduce în prim plan o serie de lucrări de mari dimensiuni, în care se joacă cu plasticitatea și culoarea oxidată a fierului, ca și când ar fi un material mult mai docil și mai facil de modelat. Sculpturile sale abordează sensibilitatea feminină și introspecția umană, fără a utiliza clișeele genului. Poziționarea dintre cei doi artiști provoacă un dialog între pictura lui Obie Platon și sculptura lui Misha Diaconu. Spațiul galeriei acomodează această întâlnire, permițându-le celor doi să fructifice propriile perspective asupra lumii, întrun discurs bine sincronizat.

MARe | Expoziția „Martha Rosler. Ochiul vorbitor.”

În acest început de an, una dintre cele mai interesante expoziții de artă contemporană din București, conținând lucrări realizate de Martha Rosler, artistă activistă radicală și pionieră a agitprop-ului american, ne este oferită de Muzeul de artă recentă/ Mare.

în expoziție începând cu cea mai faimoasă serie a sa de fotomontaje, Body Beautiful (c. 1966-1972), până la abordarea sarcastică a setului de precepte și norme impus chelnerițelor americane în anii ’70 - North American Waitress, Coffee-Shop Variety (Know Your Servant Series, No. 1, 1976).

Preocuparea artistei pentru gentrificare și distrugerea mediului urban prin demolări și investiții în ansambluri destinate doar superfavorizaților este reprezentată de fotomontajul Brunch à la Loft din seria tematică The Rewards of Money, 1987, iar latura alienantă a transportului, universul aproape fictiv al aeroporturilor, cu paralelismul lor distopic față de lumea de afară, la fel ca și lumea forfotitoare a metrourilor, se regăsește ilustrată la MARe prin fotografiile din seria In the Place of the Public, demarată în 1983, care continuă și la ora actuală.

Artistă conceptuală ultra-influentă, MARTHA ROSLER aparţine generației de creatori americani care au extins spectrul de cuprindere al artei critice de la un interes punctual spre cele mai diverse racile și nevralgii ale societății, imagistica ei concentrându-se pe vălul dintre iluzia confecţionată şi realitatea (dis)confortabilă, pe multitudinea de feluri în care privim în jur cu ochii deschişi sau închişi. Percepută iniţial ca parte a mişcării Pop Art, Martha Rosler (n. 1943) şi-a nuanţat cu timpul poziţia: „Yes, the term ‚pop art’ was used by myself and people in my milieu (who get there before me!) by the mid-1960s. But it was not necessarily applied by us, to ourselves.”.

MARTHA ROSLER a fost deopotrivă o ferventă activistă împotriva războiului din Vietnam (House Beautiful: Bringing the War Home, c. 1967-1972) şi împotriva obiectificării femeii şi inechităţilor în tratamentul acesteia, componenta de Feminist Art fiind reprezentată

”

Ochiul tăios al Marthei Rosler rupe în numele celorlalți revistele lucioase și reclamele TV. Apar astfel fotomontaje, fotografii și video-uri care dezgolesc eroarea din bunăstare, agonia din frumusețe, războiul din confort. Pionieră a agitprop-ului American, Martha Rosler întruchipa arta activistă radicală deja din anii 70, cînd aceasta nu era nici modă, nici profesie, ci doar idealism. Iar ochii ei continuă să taie, continuă să vorbească, păstrează viu idealul artei angajate.” - ERWIN KESSLER, curator.

Expoziția Martha Rosler. Ochiul vorbitor/The Talking Eye este deschisă publicului la Muzeul de Artă Recentă/ MARe până pe 26 februarie.

Sursa foto: FB MARe

Here’s to life!

La sfârșit de an se fac bilanțuri.

La început de an se fac rezoluții.

De Crăciun se taie porcul - eu voi fi mâncat stridii.

De Revelion se stă până dimineața.

- De câțiva ani încoace, pentru mine, Revelionul a devenit o corvoadă. O pierdere de timp, bani și energie. -

La jazz se aplaudă după solo-uri.

- Chiar și atunci când bucata a fost proastă. Sau, mai rău, mediocră.La televizor se vorbește despre respectarea tradițiilor de sărbători. Colindători cutreieră străzile însorite de iarnă cu casetofoane mobile. Se uită urât la tine dacă îți blochezi auzul. Cutumele locale sunt înghițite de cele livrate de posturi de televiziune care-și fac autoreclamă în filmele proaste produse din banii noștri. Probabil că în bilanțul anului ce a trecut n-ar trebui să existe atâta negativism. Să nu mai menționez că e aproape pornografic să nu pomenim despre proiecțiile de viitor. Însă e cu adevărat bizar să trăim la granița reală și morală cu un război și să fi încetat să vorbim despre asta. Autoconservarea funcționează minunat și e vag zdruncinată atunci când auzi ucraineană în supermarket, la bancă sau la farmacie - această Sf. Treime din orice cartier. De Crăciun am făcut pachet pentru o mamă și o fiică refugiate. Am ascultat colindele Mariei Răducanu. Am plâns. De Revelion, m-am gândit că anul ce va să vină nu e decât o înșiruire firească de clipe. Câte or mai fi să fie. Și am zâmbit. Neștiind dacă-mi doresc să opresc timpul (de exemplu, concertul de Crăciun al Mariei Răducanu este menit să țină timpul și amintirile pe loc), sau să înaintez cu ochii închiși și gleznele iuți, pierzându-mă în el. O să vedem.

Oricum, o bună parte din întâmplările pe care le-am descris aici n-au avut încă loc până la momentul la care predau textul. Și asta e cumva reconfortant.

La sfârșit de an se trăiește. La început de an se trăiește.

Marlene Dumas, fotografiată de către autoare la Veneția, la Palazzo Grassi, în noiembrie 2022.

Rozana Mihalache este nepoetă, jazz & cats mama & director artistic Green Hours & Jazzunique Festival.

COnCErTELE anuLuI 2022

Un top subiectiv al concertelor la care am asistat în 2022 în București și câteva dintre marile așteptări personale ale noului an.

Nick Mason’s Saucerful Of Secrets

@ Arenele Romane

Top așteptări 2023

Un spectacol multimedia și pirotehnic de ultimă generație, un setlist fredonat pe de rost de miile de spectatori, proiecții cu OZN-uri, fascicule de lasere care au brăzdat cerul, artificii de zile mari, machiajul celor mai cunoscuți mascați ai rockului, un zbor cu tiroliana, o limbă lungă și însângerată, un ocean de confetti pulverizat, o prestație scenică energică și o acustică excelentă au fost ingredientele care au definit concertul anului în România: KISS la Romexpo, în cadrul festivalului Rock the City 2022. Poate că piesele lor nu vor face din nou furori în topuri după ce puștimea le va descoperi într-un serial de pe Netflix, cum s-a întâmplat cu Kate Bush și cu Metallica. Însă energia debordantă arătată pe scenă de KISS dezvăluie o trupă super-profi, capabilă să susțină un show viguros, incendiar, fără cusur. Ne-a transformat pe toți în membri ai KISSARMY, chiar și pe cei pentru care „Lick It Up”, „Black Diamond” sau „Rock and Roll All Nite” sunt audiții recente.

Emblematicul baterist și fondator Pink Floyd – singurul component care a participat la înregistrările tuturor albumelor de studio – și trupa sa, Nick Mason’s Saucerful of Secrets, au încântat miile de fani cărunți, în prag de păr înspicat sau de-a dreptul pleșuvi care au umplut cât au putut, rămânând și ceva loc, Arenele Romane. A fost o prestație curată și corectă –moment de vârf al setlistului, epica suită „Echoes”, în care Mason a reprodus, poate nu chiar la intensitatea din anii de glorie, cadența obsedantă a secției ritmice – care a smuls ovații în picioare, ca în secvența în care Guy Pratt l-a prezentat pe Nick Mason. Nick Mason’s Saucerful Of Secrets și-a făcut treaba, cum au simțit și fanii Pink Floyd, printre care am onoarea imensă de a mă număra, că și-au făcut-o, asistând la un concert nostalgic, dar plin de viață, din epoca desuetă a legendarului grup britanic. O sărbătoare aproape intimă, de luat în vis.

Nightwish @ Romexpo

Complexitatea muzicii și vocea inenarabilă a lui Floor Jansen au făcut din nou ca ultima piesă a setlist-ului, „The Greatest Show on Earth”, să nu sune deloc overpromissing.

Depeche Mode @ Arena Națională 26 iulie 2023

Un concert-eveniment, care ne va aminti de „omul care a cântat la fax”: Andrew John Leonard Fletcher (8 iulie 1961 – 26 mai 2022), „Fletch” pentru apropiați, membru fondator Depeche Mode, care a plecat discret, așa cum s-a manifestat în timpul vieții. A contribuit la toate albumele de studio ale trupei și a fost considerat un veritabil manager.

Bruce Dickinson The Music of Jon Lord & Deep Purple @ Sala Palatului 15 martie 2023

Hollywood Vampires @ Romexpo 8 iunie 2023

Kiss @ Romexpo

Magazine sonore – de unde ne cumpărăm viniluri în București

În momentele în care nu ne ferim de frig și nu ne bate vântul în față, ne adăpostim la soba vreunui club sau sală de concerte. Lunile astea fără de griji, au venit, am observat eu, și cu multă muzică, că doar, nu-i așa, artiștii au avut timp de scris. Cea mai relevantă observație, care îi implică pe toți, fie ei alternativi, mainstream, români sau din altă cultură, e că aleg să își pună creațiile pe vinil. Acest demers nu poate fi decât apreciat, chiar dacă e costisitor pentru ambele părți, însă mult mai relevant și cu o semnificație ceva mai rafinată, că doar cumpărăm numai de la ,,negustorii” care ne plac, nu? Așadar, dacă iubiți în mod special mai mulți artiști negustori, deținători de viniluri, vin în ajutorul vostru cu câteva colțișoare bucureștene de unde vă puteți achiziționa și voi singurele obiecte de plastic care nu trebuie reciclate, vinilurile.

Târgul de viniluri Paradis Paradis

O dată pe lună, zilele de weekend au puterea de a transforma Club Control în magazin de viniluri. Selecția de muzică, de la hip-hop la jazz, funk, rock și soul, este realizată atent de distribuitorii de muzică specializați în viniluri, Fonoteca Paradis, MadPiano și Țaca Placa.

Niche Records

Oamenii aceștia au peste 1000 de pagini cu viniluri disponibile pe site-ul lor, iar

magazinul din strada Arcuşului nu duce nici el lipsă de marfă din cea mai proaspătă, dar are și din cea clasică. Aici se înghesuie artiști k-pop, pop, rock, jazz, electro, alternativi și lista poate continua.

Anticariatul

Târgul Cărții Pentru necunoscători, zona Piața Universității are câteva anticariate pline ochi cu cărți de toate felurile, iar spre fericirea mea, unul dintre ele a decis să-și deschidă subsolul, umplut cu viniluri, publicului. Oamenii ți-au pus la dispoziție și un pickup, pentru că fiind vorba despre viniluri deja folosite, există posibilitatea să vrei să le testezi. Găsești muzică clasică, populară, poate ești fan, pop vechi.

Cărturești Verona

Two Sides Records

La Palatul Universul găsești un magazin făcut din pasiune și ticsit cu muzică bună. Petrece timp alegând ce-ți place, nu-ți fie rușine să ceri un sfat, iar la sfârșit, când pleci fericit cu vinilul sub braț, mergi să ai spor și la o cafeluță de specialitate la Beans&Dots!

Cea mai primitoare librărie Cărturești este cu siguranță cea de pe Arthur Verona, așa că nu puteam să ratez această locație cu viniluri, chiar dacă le găsești în orice altă librărie. Aici, cu siguranță găsești cele mai noi lansări, dar și clasici, așezați cu toții, cuminți, pe genurile muzicale pe care le reprezintă. La fel, ia-ți timp și explorează!

The ducks come from the food trucks

Posibil ca mai tinerii noștri cititori să nu-mi priceapă glumița din titlu, așa că simt nevoia să o explic: aflat la un summit la Istanbul, pe tema conlucrării transfrontaliere pentru combaterea rețelelor de traficanți de droguri, fostul președinte Ion Iliescu, a cărui engleză avea apăsate accente moscovite, a gândit „The drugs come with the trucks”, dar a pronunțat „The ducks come from the trucks”. Acum să revenim la oile noastre (fi x cu oi încep). Nu știu din ce motiv, dar de când am început această rubrică de recomandări, am ignorat food truck-urile și vreau să îndrept această greșeală nepremeditată.

Circus

Arrosticini

Dacă scriu că e favoritul meu îi fac o defavoare; e mai mult decât atât. Am un fetiș culinar cu aceste frigărui de miel specifice din Abruzzo, rotisate lent pe cărbuni. Fiecare frigăruie are vreo 5/6 bucățele de carne suculentă, gustoasă. Vin câte cinci frigărui la porție, alături de o felie subțire de pâine prăjită sau o sărățică, și sunt presărate cu sare mare, care pocnește regulamentar pe limbă și potențează gustul. Fără excepție, la festivalurile culinare îmi încep chiolhadiana cu una sau două porții.

Am scris la acest raion și despre Circus Pub și despre Circus Doner, locantele amplasate pe Bulevardul Lacul Tei din București, și le-am lăudat. În ceea ce privește donerul, încă susțin că este cel mai bun din oraș. Food truck-ul omonim oferă ocazia și celor din alte orașe, precum Focșani sau Drumul Taberei , să guste din burgeri. Sunt unii dintre cei mai buni disponibili pe piață, iar câteva combinații gourmet cu rață, brânză cu mucegai și trufe, de exemplu, sunt remarcabile. Nu îl ratați!

complet de prânz (dar dacă sunteți chivernisiți, porțiile ajung și pentru o gustărică la cină). Este o opțiune încântătoare și pentru cei care țin post sau au ales o dietă vegetariană, dar asta nu înseamnă că lipsesc felurile cu carne. Dacă nu sunteți familiarizat cu mâncarea indiană, să vă așteptați la supe groase și tocănițe aromate perfecte să înmoi naanul (pâinea indiană).

Zobuian

IndiVan

Primul food truck cu mâncare indiană de la noi. În București îl găsiți și pe cel puțin una dintre aplicațiile de food-delivery și au oferte interesante pentru meniul

Ar trebui să încheiem masa cu un desert. Sau să o începem. De fapt, nu ar trebui să avem un motiv anume să savurăm ceva dulce. Zobuian este alegerea de netăgăduit în această privință, nu de alta, dar mie mi s-a cam luat de clătite cu ciocolată. Ciprian Zoubian este unul dintre cofetarii respectați în industrie, pentru că știe ce face, nu apelează la scurtături și folosește ingrediente de calitate. Dacă vă e poftă de un cannoli, aveți de unde alege, iar dacă nu, găsiți multe alte deserturi gândite special să le puteți savura pe loc sau în mers.

La Salumeria

Mica Italie de pe Calea Victoriei

Deschisă la jumătatea anului trecut, la început de vară, La Salumeria este localul unui italian stabilit în România și care a decis că e momentul ca pe Calea Victoriei, zonă a Bucureștiului care devine mai populară decât Centrul Vechi, să apară și un local cu produse italienești de cea mai bună calitate. Locul în care a apărut, gangul de pe Calea Victoriei, peste drum de gelateria Velocità, nu a fost ales la întâmplare. Emmanuel Dalpasso locuiește în zonă de mai bine de 10 ani, iar gangul de aici i-a plăcut pentru că este un pic ferit de aglomerația de la bulevard, dar totuși, destul de aproape pentru a nu duce lipsă de clienți.

Cum a apărut La Salumeria? Cine sunt oamenii din spatele acestui business și cum ați ajuns la acest concept?

Conceptul La Salumeria a apărut într-o duminică, într-un restaurant din București, când luam masa cu prietena mea, Dumitrița, care este și partenerul meu în localul acesta. A început ca un joc la o sticlă de vin. Am început să dezbatem cum am face noi un local italienesc de un nivel mic, adică nu restaurant, ci o băcănie italienească. Și, încet încet, această joacă a devenit realitate.

Spuneți-ne un lucru mai puțin știut despre produsele și preparatele voastre.

Toate produsele noastre sunt aduse din Italia, importate. Am ales o selecție de brânzeturi Caseificio din regiunea Abruzzo. Pentru mezeluri am ales Levoni, una dintre cele mai renumite firme pentru calitate din Italia. La nivel de paste avem Verrigni, care se regăsesc în top 4 paste al oricărui italian care știe ce vorbește. De asemenea, este și singurul brand de paste din lume care folosește o matriță de aur. Pentru sosuri și ulei am ales Ursini, care anul acesta a fost desemnat unul dintre cele mai bune uleiuri de măsline din Italia.

Sunteți deschiși doar de câteva luni, dar deja aveți o clientelă fidelă. Care este „rețeta succesului” vostru?

Cum spuneam mai sus, consider că rețeta câștigătoare pe care am mizat a fost compusă din produsele respective și simplitate, mai ales în ceea ce privește focaccia, dar și fără

adaos de multe sosuri, fără prea multe condimente care să acopere gustul materiei prime, care este de o calitate superioară italienească.

Da, avem deja clienți fideli. Sunt oameni care revin atât pentru cumpărături pentru acasă, dar și pentru stat aici, la un pahar de vin, cu un platou de brânzeturi și mezeluri alături. Acum lucrăm și la fidelizarea clientelei pe timp de iarnă. Spun asta pentru că avem locuri în interiorul micuț, dar așa mic cum e, îl avem și ne bucurăm de el din plin. Dar, da, au trecut doar cinci luni și avem deja clienți fideli.

Care a fost cea mai mare provocare de care v-ați lovit până acum?

Provocator a fost totul, de la început, din cauza poziției noastre: într-un gang pe Calea Victoriei. Când lucram la interior, toată lumea spunea că sunt nebun, că de ce nu deschid ceva pe stradă, dar eu am vrut un loc mai îndepărtat de aglomerație, care, în același timp, să fie tot în

centru, pentru că e și zona mea, în care locuiesc de 10 ani.

Care este impactul pe care v-ați dori să-l aibă localul vostru asupra orașului sau asupra zonei în care l-ați deschis?

Impactul mi-aș dori să fie strângerea unei comunități iubitoare de vinuri bune și de ieșit în oraș și iarna, și vara. În București, eu locuiesc din 2005. Cu localul am făcut o schimbare radicală, ca în fiecare an în care

schimb și infrastructura, și tipul de lume, și genul de local. Acum, fiind un oraș în continuă mișcare, trebuia să încerc și ce îmi place mai mult. Nu cred că am greșit deloc, iar impactul spun eu că începe să se vadă deja.

Care e cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o din perioada de activitate?

Cea mai importantă lecție, muncind efectiv, vine din rezultat.

Restaurante cu specific italian

Experiența autentică regăsită în Capitală

Diversitate – cam așa pot fi descrise într-un cuvânt localurile din Capitală. Fie că vrei să bei o cafea de specialitate, un cocktail, să mănânci ceva bun sau să te relaxezi într-un spațiu cool, Bucureștiul le are pe toate. Da, inclusiv restaurante cu specific care să te aducă mai aproape de gastronomia unei țări. Vrei o expediție culinară până în Italia, Spania sau India? Simplu, caută unde le găsești pe cele mai bune! Și pentru că bucătăria italienească este una dintre cele mai iubite din lume, există câteva locuri în Capitală care reușesc să redea perfect experiența culinară din Italia – de la calitatea ingredientelor, consistența pastelor și felul în care sunt gătite preparatele.

Il Peccato

Str. Franceză 11

Situat chiar în Centrul Vechi, la parterul unui hotel boutique, într-o clădire faimoasă pentru că a aparținut arhitectului lui Carol I se află Il Peccato, un restaurant italienesc cu preparate pregătite după rețete tradiționale de un bucătar italian. De la paste la pizza, la risotto cu fructe de mare proaspete și antipasti cu ingrediente autentice, aduse din Italia, meniul este unul diversificat și accesibil, potrivit pentru toate gusturile și perfect pentru a-ți delecta papilele gustative. În ceea ce privește felul în care restaurantul este amenajat, la fel ca în cazul mâncării, putem afirma că este autentic – mobilierul din lemn, nelipsitele fețe de masă în carouri roșii și diversele decorațiuni (tablouri, chitări, cutii cu paste) îți oferă cu siguranță o experiență autentic italienească.

Bocca Lupo

Str. Dr. Lister 1

Bocca Lupo este unul dintre restaurantele italienești deja consacrate ale Capitalei, aflânduse chiar la Eroilor, vizavi de Operă. Amenajat în stilul localurilor italiene ale anilor `60, unul dintre motivele pentru care restaurantul este îndrăgit este reprezentat de decor, lucru care nu-i deloc de mirare. Elementul forte al decorului este, fără doar și poate, caroseria Fiatului vechi, o mașinuță galbenă folosită pe post de blat pentru pregătirea pizzei, completat de scuterul de pe perete,

cuptorul din spatele mașinii și de mici detalii care fac diferența. Spre exemplu, în locul clasicelor lămpi, se pot observa sticluțe de suc roșu. Când vine vorba despre meniu, acesta este diversificat, compus din rețete tradiționale, pe alocuri reintrepretate într-o notă modernă de bucătar, iar specialitatea casei, desertul, are o denumire tipic italienească, Il dolce far niente, și merită încercat. Iar dacă vrei să acompaniezi mâncarea cu un vin bun, nu-ți face griji: te așteaptă peste 30 de sortimente de vin la pahar, pentru toate gusturile.

Poesia

Bd. Aviatorilor 76

Poesia este un restaurant fin ce îmbină bucătăria italiană cu cea mediteraneană, fuzionând retețe tradiționale și conturând zilnic un meniu atent selecționat, creat cu pasiune și talent, ce însumează peste 50 de preparate. Astfel, tocmai ajustarea preparatelor tradiționale italienești la bucătăria fine dining face ca timpul petrecut la Poesia să devină o întreagă experiență. De la preparate pe bază de pește și fructe de mare până la paste, bruschete și antipasti, gătite în fiecare zi proaspăt. La Poesia, decorul este rezultatul stilului glamour, care este completat de elemente vintage, fapt care îl face să nu intre în categoria restaurantelor prin excelență elegante, potrivite doar pentru o anumită categorie socială. Atmosfera este una plăcută, iar personalul este prompt, politicos și prietenos, întotdeauna acolo să-ți ofere o experiență culinară cât mai plăcută.

Resto Aperto

Calea Vitan 55-59 Resto Aperto este un restaurant deschis de câțiva ani în incinta mall-ului Vitan, care, în ciuda aparențelor, a devenit unul dintre cele mai apreciate restaurante italienești din Capitală prin prisma felurilor de mâncare extrem de gustoase, care-ți răsfață papilele gustative – Castellane cu broccoli, Vesuvio cu pesto și stracciatella, Gnocchi gorgonzola sunt doar câteva dintre opțiuni. Localul reprezintă un mix interesant între design-ul minimalist și modern, predominante fiind nuanțele de alb și negru, cât și piesele de mobilier simple, confecționate din lemn și piele. Probabil de aici și plăcuta impresie pe care a reușit să o lase Resto Aperto – are capacitatea de a reda o experiență autentic italienească dintr-un spațiu modern.

INTERVIU DE GRUIA DRAGOMIR

De ce ai ales acest domeniu?

Cred că mai degrabă acest domeniu m-a ales pe mine. Am studiat la o facultate care nu mă atrăgea deloc, timp în care am început să merg la sală, era ca o terapie pentru mine. Mi-am dat seama că mă pasionează mult mai mult decât domeniul în care mă formasem, așa că am decis să îmi ascult instinctul. Am obținut certificările necesare și ușor, ușor, personal training-ul a devenit meseria mea. Am început prin a stabili o abordare proprie de lucru cu clienții mei și în fiecare zi m-am îndrăgostit mai mult de ceea ce fac. Iubesc să văd cum clienții mei ajung, la rândul lor, să îndrăgească sportul, iar faptul că oamenii sunt mulțumiți de colaborarea cu mine îmi dovedește că am ales bine.

SONJA ADRIANA

Sonja Adriana are 28 de ani și este personal trainer cu mai multe certificări în domeniu. Sala de fitness a reprezentat salvarea și revelația ei în timpul facultății, când și-a dat seama că nu-și dorește să facă altceva. Așa cum ne-a mărturisit și ea, acest lucru i-a adus satisfacții personale pe care care alte job-uri n-ar fi putut să i le ofere.

Care este tipul de antrenament pe care-l preferi și de ce?

Mă antrenez ori de câte ori am ocazia, oriunde am la dispoziție un spațiu necesar desfășurării activității mele. Dar cel mai mult iubesc antrenamentele cu greutăți. Cred că nimic nu se compară cu acea satisfacție dată de progresul văzut de la o săptămână la alta și beneficiile aduse de acest tip de antrenament: un somn de calitate, prevenirea bolilor de inimă, a diabetului, a durerilor de spate.

Pe lângă acestea, te simți mult mai puternic, din punct de vedere mental. Am învățat să îmi depășesc limitele și să îmbrățișez acea senzație de disconfort.

Spune-ne un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre job-ul de personal trainer.

Este foarte greu să nu te implici mai mult decât trebuie în călătoria clienților tăi. Procesul de slăbire

„Evoluția clienților mei vine cu sacri cii, stabilim asta de la prima ședință”

sau de luare în greutate nu presupune doar o dietă și un antrenament. Sunt foarte mulți factori de luat în considerare (somn, stil de viață, istoric medical, factori psihologici), iar tu trebuie să fii acolo, să te asiguri că acea persoană dă tot ce are mai bun. Uneori trebuie să fii mai dur, alteori le devii prieten, este o linie foarte fină, pe care e greu să nu o treci.

Care este cea mai importantă calitate pe care un personal trainer trebuie să o aibă?

Răbdarea, în mod sigur! Am ocazia să antrenez oameni din cele mai diverse categorii sociale și cu cele mai diverse joburi. Înveți să te adaptezi personalității și stilului lor de viață pentru a descoperi o formulă de succes. Și atunci trebuie să fiu înțelegătoare cu ei și să-i monitorizez, mai ales pentru a nu se accidenta în sală.

Apoi, la egalitate cu răbdarea, vine flexibilitatea – personal trainerii anulează și modifică ședințele după nevoile clienților, iar când ei termină programul la muncă, începem noi. Suntem mereu disponibili pentru un video call, de exemplu, dintr-un supermarket, unde clientul e la raft și nu știe dacă eticheta unui produs este ok pentru programul alimentar recomandat.

Care sunt cele mai mari greșeli pe care le fac românii atunci când vorbim despre sport / mișcare?

În general, românii cred că a face mișcare înseamnă doar să mergi la sală. Din cauză că multora nu le permite timpul, nu au posibilități financiare sau o sală în apropiere, ajung

să fie sedentari și de aici apar problemele de sănătate. Cel mai sănătos și la îndemână mod de a face mișcare este mersul pe jos. O plimbare scurtă, dimineața, pentru serotonină, una seara, ridicatul de la birou la fiecare 30 de minute, stretching-ul, toate acestea contează foarte mult.

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care ți le oferă acest job?

Fericirea oamenilor, în sens general. Mă bucură tare momentul în care clienții sunt încântați de imaginile și de măsurătorile before & after, pe care le realizăm în mod frecvent. Simți, cumva, că ai făcut un bine unei persoane care și-a pus încrederea în tine să o ajuți să-și recapete condiția fizică și, poate, stima de sine. Evoluția clienților mei vine cu sacrificii, stabilim asta de la prima ședință, pentru ca apoi să ne bucurăm împreună de rezultate.

Te antrenezi și în aer liber (atunci când vremea permite)?

Da, mă antrenez oriunde am un spațiu care îmi permite.

Nimic nu se compară cu un circuit în parc vara (preferatul meu este parcul Herăstrău) sau cu un traseu de munte. De fapt, antrenamentele în aer liber ajută extrem de mult în diminuarea stresului cotidian. Dacă te gândești din perspectiva evoluției, nu am fost făcuți să stăm 12 ore într-o cutie de beton, în aceeași poziție, expuși la lumina artificială.

Când vine vorba de sport, ce-i caracterizează cel mai mult pe români, din experiența ta?

Românii fac prea puțină mișcare. Fitness-ul nu pare să fie pe lista de priorități în societate, nu mai avem o cultură a sportului. De aceea, văd în sală oameni care nu știu să alerge, care nu se pot coordona pentru exerciții simple sau care nu pot sări coarda, de exemplu. Lipsa obișnuinței de a face sport înseamnă un corp mai puțin rezistent la efort și mai predispus la accidentări. Plus, sunt foarte multe probleme medicale ce pot apărea din cauza sedentarismului.

Aș adăuga și o oarecare lipsă a educației alimentare, oamenii complică lucrurile cu așa-zisele diete minune și nu au răbdare. Consider că, pentru a avea un stil de viață sănătos și pentru a ajunge la rezultatele dorite, lucrurile trebuie luate dintr-o perspectivă foarte simplă: cât mai multă mișcare, oriunde și de orice fel, plus o alimentație echilibrată, bogată în proteină de calitate, fructe și legume.

5 dintre locurile în care am ieșit cel mai des în 2022

Acum, la început de nou an, am ales să trag linie și să văd care au fost locurile în care am ieșit cel mai des în anul care tocmai a trecut. L-am lăsat pe Google să-mi dea aceste date, în funcție de cum m-a urmărit el prin oraș. E foarte probabil să revin la fel de des pe aici și în 2023, poate vă vin și vouă idei, cine știe?

Boiler  Inginer Slăniceanu Nicolae 1  0722.149.760

Boiler Coffee Shop este o cafenea de specialitate mică, al cărei spațiu interior măsoară doar 19 metri pătrați, însă, pe cât de mică este, pe atât de mare e comunitatea pe care a reușit să o strângă în jurul ei în cei doi ani și jumătate de când a apărut la Piața Muncii. În fiecare dimineață e plin de oameni care și-au făcut un obicei din a-și începe ziua aici.

The Alchemist

 Doctor Nicolae Turnescu 1  0764.383.203

Iubesc cartierul Cotroceni și aleg des să rătăcesc pe străzile pline de case frumoase de aici. În ultimii ani, în zonă au început să se deschidă din ce în ce mai multe locuri de ieșit în oraș. The Alchemist a răsărit prin 2021, dar eu l-am descoperit abia în a doua jumătate de 2022. Am tot revenit aici pentru burgerii buni și berea artizanală (toate la prețuri mai mult decât decente), dar și pentru atmosfera relaxată.

Friddi

 Vasile Alecsandri 4  031.431.3295

De fiecare dată când mi s-a făcut poftă de gelato, am dat fuga la Friddi. În laboratorul propriu, cei de la Friddi transformă cele mai fine ingrediente

într-o selecție de gelato și sorbetto artizanale, 100% naturale. O parte dintre acestea sunt certificate bio și DOP, precum fisticul de Bronte, alunele de pădure din Piemont sau vanilia Madagascar, dar și laptele pasteurizat bio pe care îl folosesc în toată gama de gelato.

Grădina Olari

 Olari 8  0770.147.410 Iată o grădină de vară ferită de agitația din centru, chiar dacă se află în centru. Olari e situată la o aruncătură de băț de buricul târgului, este un loc creat special pentru relaxarea de după zilele lungi de muncă, are un meniu generos de beri artizanale și de curând și-a deschis și propria bucătărie (înainte, de mâncarea de aici se ocupa un food truck).

Zona Liberă

 Schitu Măgureanu 31 În trei ani de existență, Zona Liberă Butic a devenit unul dintre cele mai mișto locuri din oraș. Pe timpul verii, terasa de aici e una dintre cele mai aglomerate și căutate de publicul cool al Bucureștiului. Micuța construcție, cu aspect de căsuță din povești, a fost pe vremuri un butic de unde puteai cumpăra dulciuri, băuturi răcoritoare și vată de zahăr. Acum are o selecție impresionantă de beri artizanale și alte licori amețitoare, muzică bună, atmosferă relaxată.

Unde găsești revista Zile și Nopți?

Fiecare număr publicat ne bucură enorm, pentru simplul fapt că știm că ne-am îndeplinit încă o dată misiunea de a oferi cititorilor noștri cele mai bune, noi și interesante opțiuni de going out și timp liber. Lună de lună primim confirmarea că avem echipă, experienţă, audienţă şi parteneri de încredere. Și, apropo de parteneri și de ieșit în oraș, iată o listă cuprinzătoare de locuri recomandate de noi în Bucureşti și în care se distribuie revista Zile și Nopți, la fiecare început de lună.

Artele Spectacolului

Teatrul Coquette

Teatrul Coquette este destinat producțiilor teatrale independente, spectacolelor pentru copii, dar este deschis și experimentelor și evenimentelor culturale precum: expoziții de artă, concerte, happening-uri, perfomarnce-uri, cursuri și ateliere. Calea Călărași nr. 94, Tel. rezervări: 0754 990 017 rezervari@teatrulcoquette.ro Programul, pe teatrulcoquette.ro

Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”

Bd. Nicolae Bălcescu 2, București Programul complet, pe tnb.ro Telefon: 021 313 9175

Opera Naţională București

Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 70-72 Programul complet, pe operanb.ro Telefon: 021 314 6980

Teatrul Bulandra

Bd. Schitu Măgureanu nr. 1 Programul complet, pe bulandra.ro Telefon: 0735 835 681

Teatrul de Comedie

Centrul Vechi str. Sfântul Dumitru nr. 2 Programul complet, pe comedie.ro

Teatrul Nottara

Bulevardul General Gheorghe Magheru nr. 20 Programul complet, pe nottara.ro

Teatrul Odeon

Calea Victoriei nr. 40-42 Programul complet, pe teatrul-odeon.ro

www.zilesinopti.ro

Apollo 111

Palatul Universul

Str. Actor Ion Brezoianu 23-25 Programul complet, pe apollo111.ro

Teatrul Avangardia

Lipscani 53 0791 616 583 TeatrulAvangardia.ro

Teatrul Act

Calea Victoriei nr. 126 teatrulact.ro

Teatrul de Artă Str. Sfântul Ștefan 21 Programul complet, pe teatruldearta.ro

Teatrul Apropo

Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 8 Programul complet, pe teatrulapropo.ro

Teatrul în Culise Str. Alecu Russo nr. 12 Programul complet, pe teatrulinculise.ro

Teatrul Excelsior Str. Academiei nr.28 teatrul-excelsior.ro

Teatrul Godot

Palatul Bragadiru Calea Rahovei 147 – 153 teatrulgodot.ro

Teatru Infinit Str. Mihai Eminescu nr. 127 Programul, pe teatruinfinit.ro

Teatrul Elisabeta

B-dul Regina Elisabeta nr. 45 Programul complet, pe teatrulelisabeta.ro

FF Theatre

Str. Smârdan 5Bis contact@ffentertainment.ro tel. 0732.624.167

Teatrul Mic

Str. Constantin Mille, Nr. 16 Telefon: 0725.211.005 Str. Gabroveni, Nr. 57 Telefon: 031.069 95 91 Programul complet, pe teatrulmic.ro

Teatrul Ion Creangă

Programul complet, pe teatrulioncreanga.ro

Teatrul Muzical Ambasadorii

Bulevardul Tineretului 8-10 Programul complet, pe www.teatrulmuzicalambasadorii.ro

Teatrul Stela Popescu

Bulevardul Tineretului nr. 8–10 teatrulstelapopescu.ro

Teatrelli

Piața Alexandru Lahovari nr. 7 Programul complet, pe teatrelli.com

unteatru

Str. Sfinții Apostoli nr. 44 Programul complet, pe unteatru.ro Point, hub cultural Str. Eremia Grigorescu nr. 10 Programul complet, pe pointhub.ro

Unde ieși luna asta în oraș?

Unde mâncăm bine în București?

Acuarela, bistro

Str. Polonă, nr. 40 Tel. rezervări: 0745.662.889

Alt Shift

Str. Constantin Mille nr.4, Tel. rezervări: 0727 316 245

Bistro by Green Hours

Calea Victoriei, nr. 120 Tel. rezervări: 0751.772.275

Botanic Restaurant

Calea Piscului, Orășelul Copiilor Tel. rezervări: 0721.261.262

HARE

Bulevardul Mareșal Constantin Prezan nr. 1, Herăstrău Tel. rezervări: 0725.544.669

J’ai Bistrot

Calea Griviței, nr. 55. Tel. rezervări: 0790.229.922

Reper by ESS

Calea Victoriei nr. 176 Noul reper în gastronomia locală! One restaurant with two conceptsbusiness lunch & fine Cuisine for a great experience! Zilnic, de la 11:30 la 22:00 Tel. rezervări: 0749.053.163

Trattoria Angoli

Restaurant cu specific italian & românesc.

Calea Piscului, Orășelul Copiilor Tel. rezervări: 0728.264.654

Urban Dada

Strada Tudor Arghezi nr. 5

Locul tău de relaxare și sărbătoare în centrul Capitalei, la parterul Teatrului Național București (lângă Sala Atelier)

Tel. rezervări: 0729.997.405

Zăganu

Bistro & Craft Beer Bar

Calea Victoriei, nr. 91-93 Susținem berea artizanală românească. Burgeri & specialități. Tel. rezervări: 0770.550.234

Unde ne distrăm?

Club 16

Ion Câmpineanu nr. 16 Dance & Night Club. Good music brings people together!

Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/club-16bucuresti/ Tel. rezervări: 0746 800 752

Club 99 - The Comedy Club Bd. Dacia nr. 99

Primul club de stand-up comedy din București, unde îi puteți vedea pe Teo, Vio, Costel & mulți alții. Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/club-99 Tel. rezervări: 0733.500.301

Comics Club

Strada Nerva Traian nr. 4 Club de comedie unde poți vedea în fiecare zi a săptămânii stand-up!

Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/comics-club Tel. rezervări: 0741 426 426

Control Club

Str. Constantin Mille, nr. 4 Lumea bună din București se adună la… Control.

Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/control-club Tel. rezervări: 0733.927. 861

Club OXYA

Tuzla 50, Bucharest 0723 226 266

oxya.ro

„Music is the universal language of mankind.”

Green Hours Jazz Café

Calea Victoriei nr.120

Unul dintre cele mai cunoscute cluburi de jazz bucureștene, înființat în 1994 și situat în plin centrul Capitalei. Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/green-hoursjazz-cafe Tel. rezervări: 0788.452.485

The Pub – Universităţii

Bulevardul Regina Elisabeta nr. 9 Distracție între prieteni, ca nicăieri în altă parte! The Pub is live music! Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/the-pubuniversitatii Tel.: 0728843782

Hard Rock Café Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff nr. 32 „Love all. Serve all.” It’s a simple reminder to love one another and live for the moment... with a dash of rock! Vezi lista de evenimente pe zilesinopti.ro/locuri/hardrock-cafe Tel. rezervări: 0754.400.900

Unde bei o cafea bună?