INDIE STAR
TEXT DE IOAN BIG
ANAÏS MITCHELL
În căutarea magiei din Bob Dylan sau Leonard viaţa de zi cu zi deCohen, pare să-şi fi regăsit
L
a un deceniu după ultimul album de studio compus integral doar de ea, Young Man in America, cantautoarea supranumită „Regina Folk-ului modern”, înainte de fi recompensată cu prestigioasele premii Tony (8 bucăţi!) şi Grammy, în 201920, pentru Musicalul de un imens succes pe Broadway, Hadestown, şi de a-şi lega numele de supergrupul Bonny Light Horseman (la rândul său, nominalizat la Grammy, în 2021), revine în atenţia melomanilor cu un LP în trena primei părţi a carierei sale solo, pe a cărui copertă nu îi este trecut decât numele: Anaïs Mitchell. Împlinita compozitoare, ale cărei versuri au fost deseori comparate cu cele compuse
PAGINA
32
liniştea şi bucuriile simple din viaţă o dată cu retragerea la ferma din Vermont a bunicilor ei (imediat după declanşarea pandemiei în State), urmată, la scurt timp, de naşterea celui de-al doilea copil... fiindcă albumul Anaïs Mitchell nu conţine vreo stridenţă sau disonanţă generată de comentarii sociale militante şi te înveleşte muzical din prima, ca o plapumă caldă şi pufoasă, de care-ţi aminteşti din copilărie şi după care ai tânjit de fiecare dată când ai traversat vremuri grele. „We’re as young as we’ll ever be / Old as we’ve ever been”, ne cântă molcom Mitchell în Revenant... cele 10 piese care marchează reîntoarcerea la rădăcinile ei folk, mai puţin epice decât compoziţiile de pe Young Man in America, parcă „vorbesc una alteia” (Anaïs Mitchell dixit)
fiindcă, deşi sunt create ca poveşti individuale, au drept fir roşu spiritul narativ unic ce o defineşte artistic pe Mitchell - departe însă în formă de „persona” lui Orfeu din Hadestown - şi se constituie într-un puzzle închegat a stării meditativ-filosofice a unei femei care s-a regăsit pe sine în singurătate şi nu îşi doreşte altceva decât să se conecteze din nou cu familia şi natura. Anaïs Mitchell rămâne aceeaşi personalitate predispusă la introspecţie poetică pe care am descoperit-o ascultând Coming Down, You are Forgiven, Cosmic American sau He Did cu mai bine de 10 ani în urmă, deci nu vă aşteptaţi de la noul ei album să readucă în memorie cântece politice precum Song of the Magi sau Tailor, dar asta nu înseamnă că nu puteţi folosi ca pretext noul album pentru a-i (re) descoperi bijuteriile muzicale de pe primele şase LP-uri de studio. Plus Xoa. Fanii lui Anaïs Mitchell, cantautoare ce, în egală măsură, poate oferi confort interior şi exprima nelinişti născute în complicata lume de azi... ştiu prea bine de ce. „Where we're going there ain't no one knows / Any way the wind blows”.