![](https://assets.isu.pub/document-structure/221018160327-72f4d8c5e628bc59ddb5340cf5bf9ed9/v1/2826c0d32cc93e84aa6b5ec8cdf2ebff.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/221018160327-72f4d8c5e628bc59ddb5340cf5bf9ed9/v1/760cb466011e2a8e81f6b6c5eaa4c595.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/221018160327-72f4d8c5e628bc59ddb5340cf5bf9ed9/v1/39f91a33d6d5d8f8a2820c8fc940541a.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/221018160327-72f4d8c5e628bc59ddb5340cf5bf9ed9/v1/c02676f14975c2d89312c548a5e2a7a9.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/221018160327-72f4d8c5e628bc59ddb5340cf5bf9ed9/v1/1ad64f8bd1bed3baaf9fa5a356d02bed.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/221018160327-72f4d8c5e628bc59ddb5340cf5bf9ed9/v1/24301defb770f60f74032af51334c554.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/221018160327-72f4d8c5e628bc59ddb5340cf5bf9ed9/v1/7990d5b347167cfb33cf044050c825d0.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/221018160327-72f4d8c5e628bc59ddb5340cf5bf9ed9/v1/66e386713f261d74a99b2a03a702e1cc.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/221018160327-72f4d8c5e628bc59ddb5340cf5bf9ed9/v1/62d99ab782d139ade47614f8605d3cca.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/221018160327-72f4d8c5e628bc59ddb5340cf5bf9ed9/v1/b4813fa36199853a4224eb7f636c0e28.jpeg)
![](https://assets.isu.pub/document-structure/221018160327-72f4d8c5e628bc59ddb5340cf5bf9ed9/v1/bbdfdd264664c557b003af84fab61aeb.jpeg)
Mi-am amintit recent de o postare a unei prietene: o fotografie, cu ea și căruciorul din dotare, cu bebe cu tot în el, încercând să ocolească mașinile de pe trotuar, ajungând în final să coboare cu bebeluș cu tot pe carosabil, și să se strecoare alături de trafic de-a lungul străzii, pentru a înainta. Oraș clădit pentru mașini, nu pentru cărucioare, oameni cu dizabilități și mămici cu cărucioare. Am ajuns să-mi amintesc de această fotografie, încercând să-mi fac de asemenea loc printre mașini parcate, pe trotuar, încercând să mă strecor cumva cu roțile căruciorului pe care-l plimbam de-a lungul unei mașini de-o parte și a unui gard de cealaltă parte. De ce nu se aplică amenzi usturătoare pentru parcare pe trotuar, mă întrebam, și de ce credem ca șoferi că e în regulă să ocupăm jumătate din trotuar cu mașini? Mă gândesc la toate mamele cu cărucioare din Sibiu. La cele care caută nesfârșite soluții de a ajunge cu căruciorul într-un loc accesibil doar pe scări, la cele care sar peste bordurile înalte fără zone de coborâre pentru cărucioare, la cele care fac slalom printre mașini pe trotuare, cele care nu
încap pe anumite trotuare mult prea înguste, cele care își feresc pruncii de câte o bicicletă sau trotinetă venită în viteză din sensul opus, pe trotuar, cele care sunt claxonate de le sare inima din piept pe spațiul comun dedicat pietonilor și bicicletelor din Parcul Sub Arini. Recent, în cadrul evenimentului Street Delivery Sibiu, ediția pentru copii, s-a realizat o fotografie cu cele mai multe cărucioare de pe un loc de parcare eliberat de mașini. Iar organizatori și participanți deopotrivă au concluzionat că e destul de greu săți croiești drumul prin oraș atunci când mașinile parchează pe trotuar, în apropierea trecerilor de pietoni sau în anumite locuri unde zona pietonală este efectiv mai îngustă decât un cărucior de copil. Eu vă propun așa: hai să ne gândim data viitoare când mai avem de parcat vreo mașină, și la mamele cu cărucioare, să le lăsăm și lor loc de trecere. Sau când mai avem de mers cu bicicleta, să evităm trotuarul sau să adaptăm viteza la împrejurări. Iar dacă suntem cumva vreo autoritate cu putere decizională, să avem grijă la detalii, borduri și cetățeni. Pe scurt, să milităm cu toții pentru trotuare ideale și pentru părinți.
Publisher: Marius Dicoiu | marius.dicoiu@zilesinopti.ro | 0744 35 99 10
Director vânzări: Marius Cătană | marius.catana@zilesinopti.ro | 0743 56 66 60
Administrativ -Vânzări: Mariana Trif | secretariat.sibiu@zilesinopti.ro | 0751 79 71 39
Ediţiile Zile
exemplare lunar. (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava)
Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online sau dacă vrei să primeşti revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi: Distribuție: 0743 56 66 60
Redactor: Răzvan Sădean | razvan.sadean@zilesinopti.ro
Redactor colaborator: Monika Tompos
Layout & DTP: Gabriela Hogea
Ce ascultăm în luna octombrie
URIAH HEEP
de ani de rock, la București
ANIVERSARE
and Let Die, povestea unui cântec...
de ani de rock, la București
Bear” Foame de mai mult
Un trio schimbă istoria Statelor Unite
Spice Latte?..
Când se revarsă teascurile de must
Octombrie, acorduri de jazz, muzică clasică, spectacole de teatru, gastronomie, expoziții, proiecții de film sau arhitectură. La Sibiu le avem pe toate în perioada 16 - 31 octombrie. Plus multe altele! Pe site-ul zilesinopti.ro/sibiu găsiți agenda completă, în paginile revistei facem o selecție la sânge a celor mai faine evenimente cu care ne delectăm în următoarele două săptămâni. Viața orașului e intensă și avem motive solide pentru care să ieșim de case. Iată cu ce ne putem bucura sufletele!
SibiU JAZZ FeStiVALLuna octombrie e luna Sibiu Jazz Festival! Cel mai renumit festival de jazz din România sărbătorește anul acesta a cincizecea aniversare. Nume mari din lumea jazzului vor concerta pe scena filarmonicii sibiene în perioada 28-30 octombrie: Maria João & Mário Laginha, Ramon Valle, Orchestra Națională de Jazz a Franței, Kristin Asbjørnsen, Szilard Banai & Friends, Fish in Oil și 7th Sense, marii câștigători ai Sibiu Jazz Competition, ediția din 2021. Programul festivalului este precedat de trei zile în care, în diverse locații din oraș vor avea loc concerte, spectacole de teatru-jazz și parada de jazz din centrul orașului. Prețul unui bilet de o zi este 100/75 (redus) lei, iar un abonament costă 250/200 (redus) lei. Sibiul, localnicii și turiștii sunt așteptați să vibreze pe note și ritmuri de jazz!
Pentru că e toamnă, e momentul perfect să ne bucurăm de flori de toamnă, produse apicole, legume şi fructe proaspete, vin, must, conserve de sezon, produse de patiserie tradiţionale. Le găsim pe toate în perioada 21-23 octombrie, Șos. Alba Iulia 77a.
Joi, 20 octombrie, de la ora 19, va avea loc concertul de deschidere a noii stagiuni la Filarmonica de Stat Sibiu. Invitații concertului inaugural sunt dirijorul Tiberiu Soare și cornistul olandez Laurens Woudenberg. Preț bilet: 40/20 (redus) lei.
”Cum locuim?” este tema acestui eveniment care promovează arhitectura de calitate și generarea de discuții critice despre arhitectura recent construită. Programul include expoziții, prezentări și ateliere care au loc la Galeria Uniunii Artiștilor Plastici din Piața Mare, dar și două seri de filme, în 19 și 20 octombrie, de la ora 19, la Centrul Cultural Habitus, când vor fi proiectate ”Push” și ”Citizen Jane: Battle for the City”. Intrarea e liberă!
Târgul de Cariere se întoarce la Sibiu în 21 și 22 octombrie, între orele 11:00 și 18:00, într-o nouă locație, și anume Sala Sporturilor Transilvania. Zeci de angajatori din diverse domenii de activitate așteaptă cu nerăbdare să răspundă la întrebările participanților, să își prezinte ofertele de angajare și să întâlnească noi colegi. Fără îndoială, participarea la eveniment aduce o serie de beneficii dovedite de-a lungul celor 16 ani în care Târgul de Cariere a devenit cea mai mare rețea de evenimente de carieră din România și Republica Moldova
Mai întâi de toate, prezența la Târgul de Cariere îți oferă oportunitatea de a interacționa direct cu angajatorii. În acest fel, poți primi instant răspunsuri la întrebările tale, poți analiza reacții sau poți lua pulsul evenimentului de la fața locului. În același timp, discuțiile față în față cu angajatorii pot să îți deschidă noi orizonturi și să-ți schimbe perspective. Chiar dacă înainte de eveniment ai în minte o anumită poziție pentru care ai dori să aplici, la Târgul de Cariere poți descoperi multe alte poziții disponibile care este posibil să îți placă mai mult și nu există modalitate mai bună de a afla informații despre acestea decât direct de la angajatori. Fiecare dintre noi avem o afinitate pentru unele domenii de activitate sau pentru unele companii. Târgul de Cariere e locul unde le poți cunoaște mai bine. La fiecare ediție a evenimentului, multe dintre companiile participante aduc câteva dintre produsele lor și le pun la dispoziția candidaților pentru a le putea testa. În acest mod, participanții au posibilitatea să înțeleagă mai bine un anumit domeniu și care sunt obiectivele companiilor de interes.
Majoritatea persoanelor care sunt în căutarea unui loc de muncă consideră că procesul de recrutare e partea cea mai dificilă. În cadrul evenimentului Târgul de Cariere, ai ocazia să afli tot ce vrei să știi despre recrutarea efectuată de către companiile prezente, care sunt abilitățile necesare fiecărui job, cum să ți le pui în valoare sau cum să te pregătești pentru un interviu de angajare. De-a lungul timpului, au existat exemple de persoane care au obținut locul de muncă dorit în urma participării la Târgul de Cariere, unde au impresionat angajatorii încă de la început cu prezența și ideile lor. Așadar, evenimentul îți oferă oportunitatea de a te face remarcat și de a rămâne în contact cu angajatorii, fapt care facilitează obținerea jobului pe care ți-l dorești. A fi la curent cu tendințele de pe piața muncii e o necesitate, iar la Târgul de Cariere poți afla care sunt noutățile din mediul profesional, care sunt cele mai în populare joburi, care sunt pașii care ar trebui urmați către o carieră de succes și multe altele. Speakeri de top și reprezentanți ai companiilor participante vin în fiecare an la Târgul
de Cariere și abordează subiecte dintre cele mai diverse. Ascultându-i și interacționând cu ei, poți afla multe lucruri utile care te vor ajuta să te dezvolți atât în plan profesional, cât și personal, să înțelegi mai bine mecanismele caracteristice fiecărui domeniu în parte sau să primești sfaturi prețioase care te pot ghida către o carieră așa cum îți dorești.
Pe lângă cele menționate mai sus, prezența la Târgul de Cariere oferă participanților ocazia de a lua parte la concursuri interesante și de a câștiga premii surpriză. De asemenea, candidații pot pleca de la eveniment cu diferite suveniruri oferite de către companiile participante, precum și cu amintiri sub formă de fotografii postate pe pagina oficială a Târgului de Cariere.
Așa cum spunea filosoful japonez Daisaku Ikeda: ”Faceți un efort pentru a vă întâlni cu oamenii. Interacțiunea cu alții oferă perspective noi și interesante. Întâlnirile dintre oameni stimulează mintea, oferă energie, conduc la experiențe noi și lărgesc la infinit orizonturile.” Fie că ești sau nu în căutarea unui loc de muncă, o plimbare la Târgul de Cariere e întotdeauna benefică. Într-o cadru relaxat, cu multe zâmbete și entuziasm, poți socializa, poți afla lucruri noi și poți împărtăși idei cu specialiști din diverse domenii de activitate.
Am trecut de prima jumătate a Solenoidului cărtărescian, o carte interminabilă, un alt Orbitor, scris la o altă vârstă, un răboj al halucinațiilor, al viselor premonitorii și compensatorii, al vizitelor unor personaje bizare, descinse dintr-o altă dimensiune, o ucronie a unei istorii personale, în care scriitorul nu se mai afirmă, nu-și mai scrie cărțile, redevine un ales: pentru mântuire sau damnare veșnică. Cărtărescu este un vizionar în descendența lui Eminescu, Blecher, Eliade, Sábato și Kafka, pentru care literatura nu e o profesie, ci o vocație, o alegere în sens religios, o emanație a sacrului. De altfel, cartea pe care o scrie trebuie să rivalizeze cu o evanghelie sau să nu existe deloc. Solenoidul este, ca toată opera extrem de omogenă a acestui scriitor bizar&genial, o biblie scrisă de un demiurg impotent, care tânjește după un răspuns definitiv la tribulațiile, spaimele și suferințele inerente condiției (supra)umane&umile.
Înapoi la realitatea mea la fel de solipsistă, ireductibilă, netransferabilă. Înțeleg încetul cu încetul toată revolta mea la adresa exhibiționismului literaturii, a rigidității și a sterilității cărților academice, a inutilității educației formale, atunci când ignoră cu inconștiență adevărata educație: cea care te învață să fii vigilent, să fii atent la mișcările peristaltice din geografia ta interioară, la senzațiile aproape imperceptibile care îți oferă chei de interpretare a lumii tale, pentru că lumea nu există decât așa cum o vezi tu, într-o manieră unică, personală, extrem de subiectivă, diferită de tot ce există în materie de receptare. Învăț, așadar, să fiu atentă la senzații, la emoții, la limbajul secret al corpului meu. Învăț să fiu sensibilă la întoarcerile în amintire și la proiecțiile într-un viitor inaccesibil, care mă înspăimântă și pe care încerc să-l controlez așa cum știu: prin proiecte, dorințe puerile și planificări extenuante. Citesc despre mindfulness, ceva atât de simplu și atât de necesar: să fii vigilent, să trăiești în prezent, aici și acum, precum locuitorii de pe utopica insulă a lui Huxley.
Povestea de azi are ca pretext o premieră recentă a TNRS – „Romeo și Julieta”. Tot astfel, povestea de azi este povestea unei „țicneli” a unui regizor care m-a convins că mă aflu în fața unui mare creator al teatrului european. Numele său este Andriy Zholdak. Prima dată l-am întâlnit în 1997, chiar la FITS, unde a adus un spectacol extraordinar – „Carmen. Exodus”. Cu această ocazie, am avut șansa de a-l cunoaște personal și de a gândi împreună un proiect viitor. Astfel, s-a născut ideea de a juca în următorul său spectacol – „Idiotul”. Însă, până aveam să începem lucrul, Andriy m-a rugat să merg la Kiev sau la Sankt Petersburg, pentru a vedea un alt spectacol al său – „Trei surori”. La următoarea reprezentație, mă aflam în sala Teatrului din Sankt Petersburg. Ce am văzut pe scenă a fost de-a dreptul năucitor. Garnizoana din piesa lui Cehov era rusească, în timp ce
surorile erau de pe teritoriul Ucrainei actuale. Am asistat la o premoniție a ceea ce se întâmplă acum: garnizoana rusească venea peste neamuri... Primul act culmina cu Verșînin intrând în scenă alături de o fanfară de 40 de muzicanți și se încheia cu Ferapont care cânta dintr-o armonică, în timp ce dansa peste rușii beți, adormiți printre instrumente. La fel, în actul al doilea, orchestra se cuibărise în colurile scenei, cântând neîncetat. În actul al treilea, garnizoana pleca, luând cu ea tot ce era pe scenă – decor, sufite, instrumente... În urma sa nu mai rămânea decât un spațiu gol. Și o tăcere grea peste care se mai auzeau doar respirațiile sacadate ale spectatorilor. Reacția publicului a fost împărțită – o treime a huiduit, în timp ce mai bine de jumătate a ovaționat și a plâns. Ei bine, asta este poate menirea teatrului cu adevărat important – să aducă o experiență estetică puternică, chiar și cu riscul de a șoca. Nu are rost să mai spun că abia am așteptat să începem lucrul la „Idiotul”.
Pe 8 și 9 octombrie a avut loc prima premieră a noii stagiuni teatrale la secția germană a TNRS. Imediat după reprezentația spectacolului ”Cameristele” de Jean Genet, am stat de vorbă cu Hunor Horváth, regizor și șeful secției germane a Naționalului sibian.
Textul lui Jean Genet, ”Cameristele”, a fost publicat acum 75 de ani. De ce ați ales să-l readuceți în atenția publicului?
Am ales piesa aceasta pentru că e oarecum actuală. În prezent sunt oameni care trebuie să fugă din niște zone de război. În textul acesta, avem două personaje care se simt folosite, exploatate și vor să se elibereze. Metafora textului m-a atins. E foarte filosofic textul în tot ceea ce înseamnă iubire, putere sau să te afli într-o situație în care nu poți să te exprimi, în care trebuie să te prefaci. E ca și cum ai avea un rol predestinat. Societatea te pune într-un labirint unde poți merge numai pe o anumită cale. E foarte greu să te dezvolți personal și asta am simțit în textul acesta, că toate lucrurile de represiune, de constrângeri sunt la un nivel structural. Piesa a fost
scrisă în perioada interbelică de Jean Genet, care în realitate a fost un om împins la marginea societății. A fost copilul unei prostituate care l-a lăsat într-un cămin catolic, iar după aceea a ajuns la o familie. Chiar Genet scrie că la șase ani deja primise o ștampilă. Membrii familiei adoptive l-au catalogat drept criminal doar pentru că l-au surprins cu un cuțit în bucătărie. Și din acest motiv a fost greu pentru el să se integreze în societate. În spectacol avem o serie de texte jucate de Ana Tiepac inspirate din biografia lui. În perioada aceea nu prea au existat miracole. Pe atunci credința pentru copii era un fel de miracol pe care îl puteau trăi la biserică. Dar el a înțeles că miracolul e că nu există miracol și că există doar singurătatea, că părinții, prietenii lui și iubirea sunt ale lui doar în somn. El vedea lumea total diferit față de restul societății. A stat în pușcărie doar pentru că n-a avut o slujbă, iar pentru asta
”Textul lui Genet are profunzime și atinge crizele pe care le trăim acum”
RĂZVAN SĂDEAN
a fost marginalizat. Asta era mentalitatea societății în care a trăit. Așa e și astăzi, numai că azi e puțin altfel organizat.
La alegerea textului a contribuit și atracția pentru biografia lui Jean Genet? Iubirea pentru text a venit mai mult din iubirea pentru acest personaj. Piesa aceasta, care cumva e un joc în joc, foarte teatral, m-a inspirat, această permeabilitate între personaj, subiect și figură. Pentru că astfel e foarte ușor să ajungem la sufletul actorului ca persoană, deoarece el trebuie să joace un rol, dar în acest rol trebuie să mai pună o fâșie care e din sufletul lui. Nu e doar actorie clasică, pentru că nu e numai o figură, e cumva o fantezie a unei figuri și el lucrează în somn și acest aspect e foarte interesant la text. Cumva se amestecă momentele și personajele, pentru că avem scene în care Benedikt Haefner o joacă pe Claire, care o joacă pe Madame, interpretată în spectacol de Daniel Bucher și unde Yannick Becker o joacă pe Solange. Și asta m-a fascinat. Cred că de aceea am ales piesa aceasta. Are profunzime și atinge crizele pe care le trăim acum.
Este o distribuție masculină în spectacol, e întâmplătoare această alegere?
Nu e întâmplătoare pentru că Jean Genet și-a dorit ca distribuția să fie masculină. Și nu din cauză că a vrut să provoace.
Pur și simplu el credea că teatrul devine interesant atunci când totul e abstract. Dintr-o abstracție devine mai real decât
realitatea în sine, deci pentru asta trebuie ca tema să fie văzută ca temă nu ca acțiune propriu zisă. El nu vroia să fie numai nivelul acțiunii de suprafață, vroia ce e în spatele acestui dualism ca acțiune pe scenă. E o latură care prin abstracție, prin bărbați, devine mult mai prezentă.
De ce ați optat pentru această cheie de joc?
Provocarea a fost că textul e, într-un fel, prăfuit și închis ermetic, deci dacă joci numai așa cum e scris, se poate să facă implozie. E filosofic, literar și acțiunea poate să devină mică, mică. El poate să fie montat bine, dar va fi ca o comedie bulevardistă cu două personaje care fac un complot, se omoară unul pe celălalt. Dacă faci acest lucru, ca regizor ai pierdut, pentru că dimensiunea existențială a textului e mult mai mare decât atât. Dar ca să fascineze atunci trebuie să te gândești cum să-l deschizi. Cum să deschizi invers cercul ermetic ascuns în text, să-l pui pe tavă și să-l oferi spectatorilor. Cam asta se întâmplă în interiorul acestor personaje, al acestei constelații metaforice. A fost o provocare și de aici a pornit și ideea de a avea o echipă cu muzică live. Textul e scris ca un singur act, eu
l-am deschis și am construit patru acte cu intervenții și intro și sfârșit. Am încercat ca tema scenei să o amplific prin echipa de muzică. Toate piesele sunt alese din playlisturile bandurilor de punk din Germania, care vin din partea stângă socială a societății, sunt despre rebeliune, revoltă, libertate, egalitate. Mă bucur că sunt tineri care cântă, care au încă această pasiune de a visa să schimbe societatea, să o facem mai echilibrată, mai frumoasă. Am folosit muzica, iar personajul lui Jean Genet e oglindirea bandului în intimitate, în subiectivitate. Am folosit o tehnică mai modernă, nu să joci numai rolul și figura, nu mai e o figură care începe aici și sfârșește dincolo, ci figura însăși știe că e o figură, un personaj. E un gen de spectacol care are rolul să te atingă dar și să te crească, să te educe, să pună un semn de exclamare pe niște teme care trebuie discutate. Nu e de ajuns să savurezi arta actorului și să te pierzi în poveste, ci trebuie întotdeauna să știi că povestea are un mesaj și mesajul e acolo pentru tine.
E un spectacol doar pentru publicul vorbitor de limba germană?
Nu, e un spectacol pentru toată lumea, avem subtitrare în limba română. Eu cred că spectacolul funcționează foarte bine și pentru cei care nu sunt vorbitori de limba germană. Îi așteptăm cu drag la spectacolul nostru.
Se simte în aer, dar și pe străzi că elevii și studenții sibieni au revenit în sălile de clasă și de cursuri. Sibiul este mai aglomerat și mai gălăgios, dar e însuflețit de copiii și tinerii pe care îi întâlnim la tot pasul. Pentru ei a luat start un nou an în care preocuparea lor principală va fi educația. Dar Sibiul e un oraș efervescent, plin de evenimente pentru toate vârstele, așa că în pauzele de relaxare, tinerii sibieni au cu ce să se delecteze.
După ce școala a început acum mai bine de o lună, în data de 3 octombrie a fost deschis și noul an universitar. La Sibiu, deschiderea oficială, cunoscută sub denumirea de ”Toamna studențească” a avut loc la Aula Magna a ULBS. Primele impresii cântăresc foarte mult, așa că studenților li s-au făcut recomandări prețioase: să fie conștienți că un profesor, o carte, un creion le pot schimba lumea, să viziteze nu doar
bibliotecile din Sibiu, ci întregul oraș, dar și să se bucure atunci când timpul le permite de toate evenimentele care animă orașul. La ceremonia de deschidere am întâlnit studenți care au ales Sibiul pentru că au simțit că aici le e locul. E cazul Andreei care spune că-i place pacea orașului, îi plac oamenii pentru că sunt mult mai empatici și o energizează activitatea orașului pe plan cultural. Un alt student, Dragoș, a optat pentru Sibiu pentru că îi place foarte mult orașul pe care îl consideră centrul cultural al Transilvaniei, liniștit și frumos, cu
o arhitectură specială, unde are șansa nu doar să învețe, ci și să se dezvolte pe plan profesional.
Tot despre oportunități vorbește și Maria, o tânără studentă pe care Sibiul o face să se simtă mai curajoasă pentru că are de-a face cu ceva nou și provocator în fiecare zi, nu doar la universitate, ci și în timpul liber. E tot mai limpede că Sibiul e locul perfect pentru a-ți petrece nu doar anii de școală, ci chiar întreaga viață. În acest sens, elevii și studenții sunt atrași să participe la evenimente special concepute pentru ei.
Un eveniment de amploare dedicat în întregime elevilor, dar și studenților tocmai s-a desfășurat la Sibiu: Astra Film Junior, un program complex de educație prin cinema. Peste 25.000 de elevi din tot județul au participat la ediția din acest an. Pentru mulți copii e prima întâlnire cu un ecran de cinema sau prima participare la un festival de o asemenea anvergură. Marius, un adolescent de 17 ani, spune chiar la ieșirea din cinematograful-dom care a fost instalat în Piața Mare că totul i s-a părut extraordinar, că nu a văzut așa ceva în viața lui și că-l bucură foarte tare atunci când își poate extinde orizonturile. Programul e complex și se adresează eleviilor de toate vârstele și are loc în fiecare an, în luna octombrie, în paralel cu festivalul Astra Film.
Elevii cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani participă în această perioadă la ateliere de actorie organizate de Biblioteca Astra, menite să ajute la dezvoltarea personală a participanților. Tinerii experimentează noi
activități de învățare, să își cunoască potențialul de exprimare, relaționare și manifestare personală, să își gestioneze emoțiile, cu ajutorul exercițiilor și tehnicilor specifice artei actorului. Tinerii vor lua contact cu scrierile
lui Caragiale și ale lui Shakespeare, iar la finalul cursurilor au prilejul de a-și demonstra abilitățile de interpretare dramatică dobândite pe parcursul activităților
Studenții urmează să se bucure și ei de un festival care le e dedicat în totalitate - DATfest, început ca o platformă de promovare a creației contemporane a tinerei generații sub egida ”Studenții sibieni cuceresc orașul”.
Festivalul a crescut an de an și are ca scop implicarea tinerilor în viața social-culturală a comunității prin crearea unui cadru favorabil comunicării deschise. Ediția din acest an e programată să aibă loc la începutul lunii noiembrie. Ca în fiecare an, programul va fi plin cu spectacole de teatru, dar și cu multe alte activități. Nivelul tot mai crescut al sistemului de învățământ din Sibiu, dar și viața culturală frenetică a orașului îi fac pe mulți tineri să rămână în Sibiu, iar pe alții să-l transforme în ”acasă”. Oportunitățile de educație, distracție și dezvoltare profesională sunt numeroase și atractive, drept dovadă Sibiul este pentru elevi și studenți un oraș atractiv în care pot și merită să-și trăiască anii tinereții.
Celmai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediţie. Sibiu Jazz Festival va avea loc în perioada 2530 octombrie, iar jazzul va răsuna în inima Sibiului. Pe lângă line-up-ul atractiv, festivalul propune pentru această ediție o varietate de evenimente conexe și interacțiuni ale jazz-ului cu alte arte. Despre toate am stat de vorbă cu Simona Maixm, directorul Sibiu Jazz Festival.
Sibiu Jazz Festival nu este un festival născut în Sibiu, dar a crescut și s-a maturizat aici. Cum vedeți evoluția festivalului de-a lungul istoriei sale impresionante? Fiind de 22 de ani în echipa Sibiu Jazz, pot spune că am asistat la o evoluție zbuciumată care continuă și în prezent deoarece jazzul primește foarte puțină susținere din fonduri publice comparat cu alte țări europene. Pentru a supraviețui am fost nevoiți să ne adaptăm în permanență contextului culturalsocial - eonomic.
Afișul ediției din acest an e atipic pentru un festival de jazz. Care e povestea lui?
Konstantin Schmidt, directorul festivalului începând cu anul 1997 până la decesul său în decembrie 2019. Afișul impresionează prin exlpozia de culori. De mulți ani, iubitorii de jazz de la Sibiu s-au obișnuit cu multitudinea de culori care dau unicitate imaginii festivalului în peisajul mioritic. Jazzul e culoare. E culoare muzicală. Sunt atâtea nuanțe și combinații coloristice în formă de sonorități multiple, diverse, acaparante. Figura centrală a afișului e demiurgică. E spiritul care întruchipează forța creației generatoare de emoții, concretizate în sunete, ritmuri, armonii, începând cu simplitatea linii melodice și terminând cu nebunia și bogăția orchestraților care pot să o acompanieze.
Care e crezul cu care porniți la drum fiecare ediție? Și care e traseul de la gândurile interioare până la ceea ce vedem pe afișul sau în programul festivalului?
E important ca un director de festival să fie în permanență concectat la realitatea prezentului. Asta înseamnă, în primul rând, conștientizarea și înțelegerea contextului cultural - social - economic. Strategia și planul de acțiune se creează ulterior și se adaptează în permanență pe parcurs. Crearea unui festival e un proces extraordinar de dinamic la care participă o întreagă echipă. Organizarea unui eveniment de o asemenea anvergură presupune să ai aripi, dar și rădăcini. Să asculți muzica deschis, fără prejudecăți, să o iubești. Cam acesta ar fi fundalul
Afișul ediției 50 e un colaj realizat în toamna anului 2019 de
”Organizarea unui eveniment de o asemenea anvergură presupune să ai aripi, dar și rădăcini”
pe care începi să aplici un set de bune practici, condimentând totul cu charismă, fler și un spirit boem, fiind vorba despre un festival de jazz.
Dacă ne-am raporta la Sibiu Jazz Festival ca la un puzzle, din ce componente e asamblată această ediție aniversară?
Când vine vorba de ediția 50 a Festivalului de Jazz de la Sibiu, până și jocul de puzzle e tridimensional. Prima dimensiune e dată de varietatea de stiluri de jazz. De la jazzul contemporan, funk, latin jazz, până la gospel și negro-spiritual. A doua dimensiune constă în varietatea de evenimente conexe: ”Muzică pentru Pace” - paradă de jazz în central istoric al Sibiului realizată în parteneriat cu Fanfara Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” și Fanfara Neppendorfer Blaskapelle. ”Muzică pentru Suflet” - muzică sacră, jazz și poezie meditativă și Jazz for Kids. Și nu în ultimul rând, a treia dimensiune care e dată de interacțiunea cu alte arte: jazzul și teatrul în spectacolul ”Aproape Înger”, jazzul și filmul - proiecția filmului documentar ”Miracolul Jazz de la Sibiu” în cadrul Astra Film Festival, jazzul și fotografia - expoziția Focus Jazz.
Privind în urmă, cel puțin la anii de când v-ați alăturat proiectului, care sunt aspectele festivalului de care sunteți cel mai mândră? Există și aspecte pe care încă mai încercați să le desăvârșiți?
Sibiu Jazz Festival e cel mai renumit festival de jazz din România. Suntem mândri că
în plan internațional am fost singurul festival de jazz din țară prezentat la Târgul de Turism de la Berlin în cadrul programului ”Jazz Across Europe”. Deși lucrez pentru acest festival de 22 ani, totdeauna am considerat că există multe aspecte care pot fi îmbunătățite. Desăvârșirea nu există, însă, există întotdeauna loc de mai bine. Și fiecare pas spre mai bine reprezintă scopul în sine al călătoriei pe care o continuăm an de an.
Înainte de anii ’90, festivalul era o insulă. În prezent, muzica răsună pe toate platformele online, iar sibienii pot lua avionul și trăi
experiența unui concert live oriunde în lume. În acest context, cum reușește Sibiu Jazz Festival să rămână relevant și atractiv?
Mare parte din publicul Sibiu Jazz Festival nu e sibian. Am descoperit acest lucru datorită pandemiei când am fost obligați să monitorizăm cu strictețe accesul publicului la eveniment. Cine iubește această muzică, o caută oriunde se află și investește în funcție de posibilități în participarea la concerte și festivaluri. Festivalul e atractiv prin varietatea proiectelor artistice pe care le prezintă.
De Winaël a auzit o Românie întreagă după ce a întors toate cele patru scaune la audițiile pe nevăzute de la Vocea României. Baldus Winaël, prietenii îi spun Wina sau Win, are 24 de ani, s-a născut în Les Abymes în insula Guadeloupe, unde a locuit mare parte din viața lui. În România, mai exact în Sibiu, s-a mutat de un an și jumătate, după câțiva ani petrecuți în Franța, la Paris. E muzician, în speță cântăreț și profesor de dans la Hugo Dance Academy în Sibiu.
Discuția cu Winaël a pornit de la momentul în care și-a descoperit pasiunea pentru muzică. ”Când aveam 7 ani, pe insulă mama mea obișnuia să frecventeze serile de karaoke într-un local cunoscut din zonă. Îmi amintesc și acum de o sâmbătă seara când am însoțit-o împreună cu fratele și sora mea. Acolo am avut ocazia să cânt pentru prima dată. La scurt timp, mama mea m-a înscris la o școală de muzică. Deși inițial am protestat, după două luni de lecții de canto și chitară mi-am dat seama că-mi place enorm. Am lucrat mult pe transmiterea emoțiilor și genului liric. Profesorul meu era foarte sever și tipicar și am folosit asta în avantajul meu. Am învățat să cânt nu doar ca să cânt, ci ca să transmit”, povestește Winaël.
Întrebat cum e viața lui în Sibiu, Winaël spune că e mult prea devreme pentru a se pronunța: ”M-am mutat la Sibiu în plină pandemie, trebuind să învăț limba, un nou stil de viață și să mă obișnuiesc cu clima. De abia vara aceasta am reușit să înțeleg puțin cum funcționează orașul din perspectivă culturală, dar cele mai multe lucruri le știu din poveștile partenerei mele de viață și ale prietenilor. Însă de abia aștept să experimentez Sibiul la potențialul său cultural maxim.”
Despre ce anume l-a făcut să participe la Vocea României, Winaël spune că a vrut să
încerce o experiență diferită într-o țară complet nouă: ”Împreună cu partenera mea am decis să mă înscriu, să-mi încerc norocul, cum se spune, și să trăiesc o experiență incredibilă la maximum. Și ce decizie bună! Până acum e de departe cea mai completă și mai entuziasmantă experiență pe care am trăit-o din punct de vedere muzical.” Nu e pentru prima dată când participă la un show televizat, dar ”a experimenta asta într-o țară diferită de a ta, chiar și adoptivă, e o experiență unică”, completează Winaël. ”E mai mult decât un concurs pentru mine, e șansa de a înțelege universul muzical al țării unde am ales să trăiesc, de a cunoaște mentalități diferite, de a-mi face prieteni noi. Să vezi cum oamenii se pot bucura de ceea ce le poți oferi prin talentul tău, cum te apreciază și te pun într-o lumină favorabilă, e una dintre cele mai mari satisfacții pe care le poți avea ca artist”, adaugă el. În plus, tânărul cântăreț spune că visează să fie un artist internațional. ”Vocea României îmi aduce o vizibilitate extraordinară, de care am să profit la maximum pentru a mă lansa într-o carieră muzicală în România. Și, de ce nu, să devin un artist român complet și poate chiar să duc faima țării mele adoptive peste hotare”, concluzioanează Winaël.
anul 1952, după moartea regelui George al VI-lea, Elizabeth Alexandra Mary (care avea pe atunci 25 de ani) a devenit noul conducător al Marii Britanii, marcând astfel Noua Eră Elisabetană. Rămasă astăzi în istorie drrpt cel mai longeviv monarh britanic (după o domnie de 70 de ani, care a luat sfârșit pe 8 septembrie 2022), alături de ramificațiile politice și sociale, influența ei a putut fi simțită și în sfera Pop culture (The Elizabethan Age of Pop culture), pe care a marcat-o într-un mod semnificativ, fiind considerată, ca simbol pentru instituția și valorile pe care le-a reprezentat, cea mai cunoscută personalitate de pe planetă.
Înainte de a-și începe ascensiunea politică, primul omagiu din lumea Pop culture a venit din partea scriitorului A.A. Milne, care, în 1926 (anul în care Regina s-a născut), i-a dedicat acesteia colecția de cântece „Teddy Bear and Other Songs”. Pentru a sărbători iubirea monarhului pentru universul Winnie-the-Pooh, în 2016 (când ea și personajul au împlinit 90 de ani), autoarea britanică Jane Riordan a scris și publicat o ediție aniversară a poveștii, „Winnie-the-Pooh and the Royal Birthday”, care, respectând stilul artistului englez E.H. Shepard (creatorul primelor ilustrații), urmărește călătoria ursulețului la Buckingham Palace, alături de Christopher Robin, Piglet și Eeyore, care își doresc să îi ofere Reginei Elisabeta a II-a un cadou special, sub forma unui cântec din 1926.
mark burgess
Omagiul lui A.A. Milne a fost urmat de coperta revistei Newsweek, în 1929, prin care noua membră a Familiei Regale, care avea atunci vârsta de 3 ani, a fost prezentată publicului ca Princess Lilibet. Apoi, începând cu anul 1952, reprezentările monarhului în universul Pop culture au crescut considerabil.
În ceea ce privește lumea cinematografică, unul dintre cele mai puternice fenomene care vizează Casa Regală este The Crown, serialul scenaristului britanic Peter Morgan. După ce începutul prezintă ascensiunea Reginei Elisabeta (jucată de actrița Claire Foy, iar apoi de Olivia Colman) până în anul 1955, prin evenimente precum nunta cu ducele Philip de Edinburgh, momentul în care a urcat pe tron sau experiența ei cu Winston Churchill, următoarele sezoane îi urmăresc viața până în prezent, aducând pe micul ecran Criza Canalului Suez, extinderea familiei sale, întâlnirile cu personalități precum John
și Jackie Kennedy, Jubileul de Argint, perioada Războiului Rece, trădarea lui Anthony Blunt (care reprezintă și subiectul piesei de teatru A Question of Attribution, din 1988), mandatul lui Margaret Thatcher (care a durat 11 ani) și apariția Prințesei Diana, cel mai recent sezon concentrându-se pe relația dintre ea și Prințul Charles, storyline ce va fi continuat și în sezonul 5 (care are premiera în luna noiembrie).
Un alt moment cinematografic iconic a avut loc în anul 2012, odată cu Jocurile Olimpice ținute la Londra, când Regina Elisabeta a II-a a apărut, alături de James Bond (Daniel Craig), într-o secvență promoțională pentru ceremonia de deschidere, în care a jucat rolul faimoasei Bond girl. În filmuleț putem vedea cum Regina este escortată de 007 în avionul privat, din care, mai târziu, în timp ce auzim cunoscuta Bond Theme, amândoi se parașutează pentru a ajunge pe scena London Stadium: „Good evening, Mr. Bond!”.
Mai departe, dacă ne întoarcem în anul 1988, comedia The Naked Gun îl are în centrul său pe Frank Drebin (Leslie Nielsen), un detectiv american, care are rolul de a o apăra pe Regină, aflată într-o vizită oficială în Los Angeles (unde inaugurează un meci de baseball dintre LA Angels și Seattle Mariners), de pericolul unui asasinat. Apoi, în emisiunea canadiană The Kids in the Hall, Elisabeta a II-a a fost singura personalitate imitată de Scott Thompson, care s-a concentrat, în materialul său, pe discursurile adresate Comunității Națiunilor (Commonwealth).
Din anul 2003, ne putem aminti de o reprezentare a monarhului în clasicul spy britanic Johnny English (cu Rowan Atkinson în rol principal, care are și statutul de Commander of the Order of the British Empire), în care faimosul personaj trebuie să salveze situația după ce câinii Corgi ai Reginei sunt amenințați, iar ea își dorește să abdice pentru a-i salva. În J.E. Reborn, din 2011,
Majestatea Sa apare din nou, de data aceasta la final, când este confundată de Johnny English cu un asasin deghizat (pe care încearcă să îl imobilizeze).
În 2006, actrița Helen Mirren a câștigat un Premiu Oscar pentru modul în care a jucat-o pe Elisabeta a II-a în The Queen, un film în care se prezintă zilele ce au succedat data de 31 august 1997 (moartea Prințesei Diana) și în care sunt discutate teme precum rolul monarhiei în societatea modernă, popularitatea sa, arătând puternicul interes pe care publicul l-a avut față de relația dintre cele două (subiect dezvoltat în majoritatea producțiilor dedicate vieții Prințesei de Wales).
O versiune mai tânără a Reginei apare în pelicula A Royal Night Out (2015), ce ne poartă prin evenimentele zilei în care Aliații au anunțat câștigarea celui de-Al Doilea Război Mondial, când Lilibet și Margaret (sora ei) au putut să părăsească palatul pentru a sărbători victoria alături de cetățenii Londrei.
Elisabeta a II-a și-a făcut apariția și în animații, precum The Simpsons, unde creatorii i-au dedicat episodul The Regina Monologues (în care familia americană vizitează Marea Britanie, iar Homer este închis în Turnul Londrei după ce distruge caleașca regală), Family Guy, într-un episod reimaginat ca un sitcom britanic (în care vocea i-a fost dublată de Cate Blanchett), South Park (unde Regina încearcă să cucerească Statele Unite) și Minions (2015), unde micuțele creaturi vor să fure Bijuteriile Coroanei. Mai mult, ea a fost unul dintre cele mai importante personaje din BFG-ul lui Steven Spielberg (unde umorul și personalitatea i-au fost prezentate perfect), iar cățelușii ei au fost omagiați prin animația The Queen’s Corgi, din 2019.
Probabil una dintre cele mai iconice reprezentări ale Reginei (și ultima în care a participat în persoană) este cea făcută chiar anul acesta, când, pentru Jubileul de Platină, ea a luat ceaiul împreună cu ursulețul Paddington, la Buckingam Palace, unde au mâncat, bineînțeles, și faimoasele felii de pâine cu marmeladă.
Alături de prezența în lumea cinematografică, monarhului i-au fost dedicate și o serie de piese, rămase foarte importante pentru spațiul Pop culture. În 1969, pentru
albumul Abbey Road, The Beatles au introdus melodia Her Majesty, descrisă de Sir Paul McCartney (contrar protestelor lui John Lennon, care a blamat multiple acțiuni militare ale perioadei) ca un cântec de dragoste pentru Regină.
Apoi, în 1977, Sex Pistols au lansat piesa God Save The Queen, o parodie a imnului național, prin care au criticat rolul monarhiei în societatea engleză („There’s no future”), și din cauza căreia au devenit blacklisted pe teritoriul Marii Britanii, fiind chiar și interziși de BBC. Aproape 10 ani mai târziu, The Smiths au dedicat Reginei melodia The Queen is Dead, Morrissey fiind extrem de vocal în ceea ce privește aversiunea lui față de instituție.
Fie că ne gândim la Regina Elisabeta a II-a în reprezentările de mai sus, în colecția Reigning Queens, creată de Andy Warhol, în 1985 (și cumpărată de Majestatea Sa în anul 2012, pentru colecția personală de artă), alături de Iron Throne-ul din GoT, parodiată de cei din echipa SNL, ori lângă Anna Wintour, în primul rând, la London Fashion Week, prin Pop culture, publicul a avut acces la multiplele fațete ale personalității sale, datorită produselor culturale ce îi vor duce mai departe simbolul și povestea timp de generații.
Lunaasta, rock-ul, pop-ul avangardist și funk-ul se îmbină în lansări discografice ale proiectelor muzicale și artiștilor cu care suntem deja familiarizați, dar care nu se opresc din a ne surprinde cu longevitatea, creativatea și pasiunea lor, fie că vorbim de maeștri ai groove-ului, reprezentanți ai avangardei sau influenți corifei ai heavy metal-ului.
Al treisprezecelea album al Prințului Întunericului pare să fie unul cu noroc, căci pe lângă faptul că sonoritățile primesc un update bine-venit sub bagheta producătorului Andrew Watt, unul dintre cei mai tineri și bine cotați muzicieni ai momentului, albumul apare și după o perioadă de incertitudine în ceea ce privește cariera lui Osbourne, care s-a confruntat, în ultimii ani, cu câteva probleme majore de sănătate. Deși am fi crezut că LP-ul Ordinary Man (2020) va rămâne în istorie drept ultima creație discografică a acestuia, iată că Ozzy este ,,greu de ucis”, gata mereu să ne surprindă cu albume noi, piese proaspete și o longevitate cât se poate de bizară.
Björk – Fossora Compus în perioada lockdown urilor COVID, noul album al cantautoarei islandeze pare că ne oferă ceea ce ne promite: extravaganțe componistice, ritmuri, melodii, armonii și orchestrații bizare, toate împachetate într-o estetică ce desparte în tabere adverse melomanii. Dovadă sunt și comentariile de pe YouTube ale single-ului Atopos, creație în care accesibilitatea pop-ului se îmbină cu experimente sonore și vizuale excentrice, dar care nu ar trebui deloc să surprindă loialul fanbase al lui Björk, ci mai degrabă, să ne facă să ne întrebăm cum de fostul copil teribil al avangardei islandeze încă are atâta inspirație genială în songwriting și producție.
– Return Of The Dream Canteen După 16 ani de pauză discografică, fanii trupei californiene nu numai că s-au delectat cu bine primitul Unlimited Love, dar au parte de încă o surpriză: un material proaspăt, ce promite o întoarcere către sonoritățile tradiționale ale formației. De altfel, privind coperta cu tentă psihedelică și judecând după single-ul Tippa My Tongue, pare că ne vom întoarce la mijlocul anilor ’80, când RHCP se lansau în ritmuri brutale și dansante de funk & heavy metal. Una peste alta, se pare că mult așteptata revenire a lui John Frusciante a oferit trupei o bine-meritată sursă de inspirație, iar nouă nu ne rămâne decât să intrăm în lumea funky, hard și heavy a lui Anthony, Chad, Flea și John.
lunii octombrie se anunță unul de neratat pentru fanii rock-ului clasic, căci britanicii de la Uriah Heep revin la București pe 27 octombrie, la Sala Palatului, într-un concert aniversar care va celebra jumătate de secol de activitate a formației.
Înființați în Londra anului 1969, Uriah Heep s-au perindat constant printre hard rock, heavy metal, blues, folk și progressive rock, oferindu-ne hituri precum Easy Livin’, Sweet Lorraine, The Wizard, Stealin’ sau, pentru următorii scenei rock românești, Lady In Black, oreluare a hitului șaptezecist pe care aceștia au realizat-o în 2002 alături de Iris. În plus, Uriah Heep nu se află nici pe departe la prima vizită pe meleagurile noastre, semn că publicul est european are un apetit crescut pentru esteticile hard & heavy. Iată, totuși, că spectacolul de la București se dovedește a fi unul mult mai special, căci nu multe trupe se pot lăuda cu peste 50 de ani de activitate, mai ales că o bună parte dintre membrii ce s-au perindat prin formație, de-a lungul anilor, au trecut în neființă, nu cu mult
timp în urmă. Îi amintim aici pe Ken Hensley, renumit multiinstrumentist și compozitor, Lee Kerslake, percuționist ce și-a lăsat amprenta ritmică pe 17 albume de studio ale trupei, sau John Lawton, solistul formației de la sfârșitul anilor ’70. Putem spune, așadar, că Bernie Shaw, deținătorul rolului de frontman încă din 1986, și Mick Box, originalul chitarist al trupei și singurul membru fondator rămas în line-up (poveste ce ne aduce aminte de toboșarul Ian Paice, al grupului Deep Purple), sunt adevărați veterani ai scenei, renumiți pentru abilitățile de compoziție, orchestrare și interpretare a heavy metal-ului, condimentat cu influențe din partea acid rock-ului, blues-ului, folkului sau rock-ului progresiv. Astfel, nici nu-i de mirare că grupuri precum Iron Maiden,
Queen, Accept, Ghost, Dio, Sodom, Fates Warning, Death sau King Diamond și-au declarat deschis dragostea pentru trupa londoneză, considerând-o drept o influență masivă în propriile parcursuri creative. Așteptăm, așadar, revederea cu Mick Box, Bernie Shaw, Phil Lanzon, Russell Gilbrook și Dae Rimmer, într-un concert ce ne va purta înspre lumea chitarelor cu distors a anilor ’70, unde piesele clasice ale grupului vor fi completate de materiale mai recente, dar compuse și intepretate în același stil caracteristic ce a schimbat felul în care publicul se raportează la muzicile hard & heavy.
aeronava Airbus A300 zboară pentru prima oară, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii vizitează Iugoslavia, FBI-ul acceptă pentru prima dată în istorie agenți de sex feminin, iar Paul McCartney, proaspăt recuperat după tumultoasa despărțire a Beatleșilor și având în spate două albume de studio primite cu rețineri, înregistrează Live and Let Die, theme song-ul filmului cu același nume, avându-l pentru întâia oară pe actorul britanic Roger Moore în rolul lui James Bond.
Pentru fanii Beatles, coloana sonoră a peliculei este o întoarcere către vremurile bune, căci aceasta este compusă de fostul producător al trupei, George Martin, care se ocupă, ca întotdeauna, de partea orchestrală, lăsându-l pe Paul să își facă de cap pe ritmuri de rock și reggae. Poate că rock’n’roll-ul și muzica cu influențe jamaicane nu ne duc imediat cu gândul la agenți speciali
britanici, femei fatale, explozii și gangsteri, dar iată că Live and Let Die, puternic ancorat în estetica șaptezecistă a blaxploitation-ului, aduce o premieră în zona soundtrack-urilor, și anume îmbrățișarea unui theme song de pură inspirație rock, demn de povestea explozivă a filmului.
Live and Let Die este și unul dintre puținele cântece scrise de parteneriatul Paul și Linda McCartney, deși istoria ne-a demonstrat că Wings, proiectul lui Paul lansat aproape imediat după despărțirea Beatles, a fost, mai degrabă, o extensie a creațiilor sale solo, ceilalți instrumentiști având rolul de acompaniatori, și nu de compozitori în adevăratul sens al cuvântului. Ce-i drept, probabil că presiunea de a lansa muzică sub nume propriu l-a speriat pe McCartney, acesta continuându-și drumul solo abia în 1980, cu bizarul LP McCartney II. Revenind însă la inovatoarea Live and Let Die, este clar că influența piesei asupra culturii pop rămâne de neclintit, mai ales că cei născuți la câțiva ani după lansarea filmului o pot recunoaște din interpretarea mult mai nervoasă a celor de la Guns N’ Roses (caz care ne aduce aminte și de Knockin’ On Heaven’s Door, un alt cântec ale cărui origini pot părea incerte, mai ales în cazul celor nefamiliarizați cu creația lui Bob Dylan). Celebrăm, așadar, 50 de ani de la înregistrarea unui inovator theme song pop, alăturat cu succes universului James Bond, deschizător de drumuri pentru alte colaborări de acest gen, fie că aducem în discuție hiturile Skyfall, No Time To Die sau Golden Eye.
Cariera solo a lui Paul McCartney este doar una dintre poveștile tratate în ediția specială SUNETE – The Beatles, revistă ce poate fi comandată de pe sunetelive.ro.
Vești bune pentru fanii filmelor românești! Luna octombrie a acestui an ne întâmpină cu o serie de producții autohtone, fiecare dintre ele anunțânduse a fi cel puțin promițătoare.
Comedia nu putea lipsi, astfel că Mirciulică „amenință” să vă fure până la ultimul zâmbet prin povestea tânărului din Gherla care eșuează la examenul de magistratură din București şi e nevoit să revină pe plaiurile natale şi să locuiască iar cu părinții. Motivul care justifică entuziasmul multor internauți cu privire la film îl constituie rolurile lui Mircea Bravo și al bunicii Lenuța, sketch-urile tandemului de pe YouTube fiind extrem de apreciate. Așadar, dacă îi îndrăgiți, mergeți la întâlnirea cu Mirciulică (regia: Cristian Ilișuan), începând cu 7 octombrie.
Marocco Marocco (premiera: 7 octombrie), cel de-al doilea lungmetraj al regizorului
Emanuel Pârvu, impresionează printr-o dramă complexă, clădită pe relația părinte-copil, dintre Cristi (Șerban Pavlu) și Magda (Ana Indricău). Iată și puțin din context: Magda oferă colierul scump primit de la tatăl ei unei fete bolnave de cancer, iar acesta crede că fiica lui minte. Când ea își demonstrează nevinovăția, tatălui îi este imposibil să-și accepte greșeala. De aici, situația escaladează, însă rămâne să vedeți singuri finalul acestei povești care surprinde consecințele nefaste ale neîncrederii.
Tot o comedie este și Fără prelungiri, regizată de Ștefan Pătrașcu, dar una presărată de dramă, pe alocuri. Directoarea unui azil de bătrâni - jucată de Cecilia Bârbora - plănuiește să delapideze fonduri europene folosindu-se de locatarii instituţiei pe care o conduce. În această „afacere” se implică și alte personaje-cheie, conștiente sau nu de adevărata miză, fiecare având un scop propriu. Primăria o susţine, că e an electoral, iar antrenorul de fotbal de la azil vrea doar să îşi salveze echipa. Urmarea? La cinema, din 14 octombrie
Trei iezi cucuieți, ușa mamei descuieți! Ai citit fraza în timp ce aveai linia melodică în minte, nu? Ei bine, da, Capra cu trei iezi a lui Ion Creangă nu va mai fi doar povestea aceea pe care ne-o spuneau bunicii înainte de culcare, ci ne va fi accesibilă din 28 octombrie și în versiunea de ecranizare horror - cu Maia Morgenstern şi Marius Bodochi în rolurile principale, pe care eu, una, abia aștept să o vizionez! Plot-ul nu se cere detaliat, întrucât filmul lui Victor Canache merge pe firul poveştii originale.
PREMIERELE LUNII: „SEE HOW THEY RUN”/ „AMSTERDAM”
POINT OF VIEW
franceze în care era obișnuit să lucreze: personalul este unul pestriț și deloc deschis către schimbare, condițiile sunt la limita dintre salubre și insalubre, și, în general, pare genul de loc care, deși cunoscut în comunitate, poate oricând să dea faliment.
cu anul 2022 am ajuns la concluzia că principala problemă, atât la Hollywood, cât și în ceea ce privește serialele, fie ele de pe Netflix, HBO Max sau Amazon Prime, este că sunt din ce în ce mai puțini scenariști de calitate. Cererea e prea mare, iar cei care chiar știu să scrie sunt prea puțini. Dacă mi-ar fi zis cineva că anul ăsta o să apară un prequel de la Game of Thrones, un serial despre Obi-Wan și un serial din universul Lord of the Rings, aș fi sărit în sus de bucurie. N-am putut să trec de episodul pilot de la niciunul dintre cele enumerate mai sus. M-am gândit că poate problema e la mine. Că nu mai am răbdare, că poate doar eu consider șubredă fundația pe care se bazează mega-producțiile astea și că știu ei mai bine decât mine. Până când am văzut The Bear, noul serial de pe FX, și m-am convins că, de fapt, există și seriale de care mă pot îndrăgosti fără probleme.
Carmen „Carmy” Berzatto (Jeremy Allen White) este un tânăr bucătar de succes care abandonează lumea restaurantelor cu stele Michelin pentru a se ocupa de restaurantul de sandwich-uri din Chicago, pe care i l-a lăsat moștenire fratele său, după ce murit. Locul este însă la ani lumină distanță de bucătăriile
Carmen însă se decide să aducă tot ce a învățat în anii în care a fost plecat în acest spațiu și începe o revoluție. Toți cei din bucătărie își vorbesc cu apelativul chef, lumea poartă șorțuri la fel, se discută tot timpul și ușor-ușor, sistemul învechit de care se țineau cu dinții lasă loc unuia nou, care pune restaurantul pe picioare.
Dacă Uncut Gems, al fraților Safdie, ar fi fost făcut într-un restaurant din Chicago, probabil că ar fi fost The Bear. Filmat într-un stil dinamic, cu tăieturi multe și bruște, care dau senzația de grabă, aproape chiar de anxietate, serialul nu prea îți lasă timp să respiri. E viu, e colorat, te obligă să fii atent și cel mai important: nu te ia de prost. Nu îți oferă totul pe tavă. Ce reușești să prinzi, prinzi, ce nu… altă dată. Și cred că de asta îmi era dor. De un serial care să nu mă ia de mână și să îmi arate împrejurimile, ci de unul care să mă provoace, să mă arunce direct în mijlocul acțiunii și să mă facă să fiu atent la tot ce se întâmplă.
Aș mai avea multe cuvinte de laudă, mai ales la adresa distribuției, care este foarte bine aleasă, sau la felul în care se combină drama și comedia, dar m-aș lungi mult prea mult. În esență, The Bear, pentru mine, e marele câștigător al serialelor în 2022 și sper să aibă cât mai multă lume parte de el. Pentru că e o experiență care merită. Și te face să vrei mai mult.
„The Bear”:
am văzut trailerul de la See How They Run (premiera: 7 octombrie) am avut o impresia, pentru câteva secunde, că Wes Anderson a mai scos un film și și-a schimbat abordarea cinematografică. Apoi am cercetat IMDB-ul și am aflat că regizorul acestui film este Tom George, un debutant într-ale lungmetrajelor, dar care are două seriale duse la bun sfârșit în carieră. El a regizat Defending the Guilty, precum și diamantul ascuns produs de BBC, numit This Country, o poveste despre viața unor tineri din Marea Britanie rurală, pe care vi le recomand. Lucrul care m-a făcut să-l transform pe Tom George în Wes Anderson a fost pleiada de actori distribuiți în acest film, asta pe lângă abordarea asemănătoare a imaginii și a dialogului, dar See How They Run este mai degrabă este o combinație între Knives Out și Hail Caesar.
În West End, în Londra anilor ’50, planurile pentru o versiune cinematografică a unei piese de
succes se opresc brusc, după ce un membru important al echipei este ucis. Când inspectorul Stoppard (Sam Rockwell), sătul de oamenii din jurul său, și agentul de poliție Stalker (Saoirse Ronan), o începătoare entuziastă, sunt desemnaţi să se ocupe de acest caz, se
își arată rapid aprecierea pentru genurile pe care le ia în balon. Regizorul Tom George le dă permisiunea interpreților săi să își abordeze rolurile cu aplomb, le completează entuziasmul cu mult spirit ludic, făcând cu ochiul publicului prin intermediul cartonașelor de titlu, a ecranelor divizate și a scenografiei retro în culori tipice lui Wes Anderson. Rezultatul este o fantasmă plină de viață, o adevărată partidă de șah lângă aburii unui ceai englezesc servit în cele mai învechite structuri conservatoare ale Scotland Yard-ului.
trezesc aruncați într-un puzzle misterios în lumea sordidă și plină de farmec a teatrului, investigând crima misterioasă pe propriul lor risc. Fiind conceput ca o parodie la adresa artelor spectacolului, filmul
See How They Run este o poveste extraordinară, care are o latură ce frizează universul paralel, deoarece suspecții din distribuție sunt implicați în punerea în scenă a lui „The Mousetrap”. Ce este The Mousetrap? Cursa de șoareci este celebra piesă de teatru de Agatha Christie (şi, în clipa de faţă, parte din repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti), ce a avut premiera la Londra în 1952 și s-a jucat neîntrerupt până pe 16 martie 2020 (când spectacolele live au fost suspendate din cauza pandemiei), după care s-a reluat din mai 2021. Longeviva creație a Agathei Christie îi imploră pe spectatori să nu dezvăluie altora finalul și, în spiritul lui Christie, asta vom face și aici pentru filmul See How They Run
de Rolling Stone
„a chaotic story of fact and fiction” și amintind de producții precum Inglourious Basterds sau Once Upon a Time in Hollywood, Amsterdam, cel mai recent proiect semnat de regizorul și scenaristul David O. Russell (Silver Linings Playbook, American Hustle, Joy), ne poartă prin New York-ul anilor ’30, când, după ce sunt acuzați de o crimă pe care nu au comis-o, doctorul Burt Berendsen (Christian Bale), asistenta Valerie Voze (Margot Robbie) și avocatul Harold Woodsman (John David Washington) sunt nevoiți să rezolve misterul pentru a-și dovedi nevinovăția.
Astfel, cu ajutorul generalului Gil Dillenbeck (Robert De Niro), trio-ul, format după Primul Război Mondial, când cei doi bărbați, foști soldați, răniți, au ajuns în capitala Olandei, unde au fost îngrijiți de Valerie, reușește să aducă la
lumină unul dintre cele mai scandaloase comploturi din istoria Statelor Unite, acțiunea având loc în Manhattan, în lumea marilor industriași din perioada interbelică, în timp ce Amsterdam rămâne, pe întreg parcursul filmului, un simbol al libertății.
Descris de regizor ca fiind un „original romantic crime epic” și având o distribuție ce include nume precum: Chris Rock (Saturday Night Live),
Anya Taylor-Joy (The Queen’s Gambit), Rami Malek (Bohemian Rhapsody), Zoe Saldaña (Avatar) și Taylor Swift (pe care o vom vedea în rolul lui Liz Meakins, fiica bărbatului ucis), pelicula are o premisă clară: „A lot of this actually happened. Three friends altered the course of American history.”
Pregătind proiectul într-o perioadă ce a durat mai mult de 5 ani, David O. Russell și Christian Bale au vrut să aducă un omagiu atât bucuriei și dragostei rezultate din prietenia autentică, cât și optimismului sfidător cu care personajele tratează tot ce se întâmplă în jurul lor. Astfel, filmul a luat naștere odată cu doctorul Burt Berendsen, pe care Russell îl descrie ca fiind un outsider autentic, cu o puternică dorință de a le oferi celor din jur speranță: „Întotdeauna mi-au plăcut oamenii aflați între margini, între lumi. Am vrut să creez o experiență magică a iubirii și personalități unice, care au în centrul lor un personaj ce merită cu adevărat să fie urmat. Indiferent de ororile prin care au trecut, spiritul le-a rămas intact. De asta sunt eroi.”
Având premiera în data de 14 octombrie, Amsterdam se află, cu colaboratori precum cineastul Chivo Lubezki, pe lista celor mai așteptate producții ale anului, sufletul proiectului putând fi descris, conform lui Christian Bale, printr-o singură frază: „It all has to do with following the right god home.”
Cândte gândești la Turcia, probabil că în primele asocieri o să te gândești la Istanbul, la plaje, la resorturi allinclusive, la baloane colorate, la mâncare bună, poate la Efes și Troia, dacă ți-a plăcut cât de cât istoria.
Cu siguranță, nu te gândești la Turcia ca la o țară în care se produce și se consumă vin. Și este explicabil, în contextul în care Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP), formațiunea politică islamistă a președintelui Erdogan, a înăsprit măsurile în privința consumului de alcool. Guvernul a crescut în timp taxele pentru acest gen de băuturi, iar în 2013 a dat o lege care interzice reclamele la alcool, precum și vânzările la magazinele de specialitate, după 10 noaptea. Legea mai interzice producătorilor și celor care comercializează băuturi alcoolice să sponsorizeze evenimentele sportive.
Astfel, deși există peste 150.000 de magazine – inclusiv supermarketuri – care vând băuturi alcoolice în Turcia, a devenit extrem de dificilă obținerea autorizației de a deschide noi magazine de același fel, iar în anumite regiuni cu populație conservatoare, autoritățile locale refuză eliberarea unor astfel de autorizații. Cu toate acestea, Turcia are o bogată cultură a băutului și produce o varietate largă de băuturi alcoolice, inclusiv bere, vinuri și rachiu. Consumul de alcool a devenit legal în 1923, la scurt timp după înființarea, în 1923, a Republicii Turcia, de către fondatorul și primul președinte al acesteia, Mustafa Kemal Atatürk. De altfel, fondatorul Turciei moderne, un băutor pasionat, a înființat și prima vinărie deținută de stat.
Si aici ajungem la subiect, de fapt. În Urla, o zonă superbă și bogată de lângă Izmir, o serie de oameni de afaceri se încăpățânează să țină tradiția vinului în viață. În ultimii 15 ani, deși regimul Erdogan este într-o luptă declarată cu alcoolul, în această zonă a înflorit o serie de crame boutique, cu producții anuale între 15 și 45 de mii de sticle din soiuri internaționale, dar și locale. Pentru când cauți un weekend prelungit, ia un avion până la Izmir și apoi caută o cazare în Yagilar, ca să fii aproape de crame cum ar fi Mozaik, MMG, Ulrice sau Perdix. O să descoperi mâncare rafinată, vinuri bune și foarte bune, dar mai ales niște locuri de vis.
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii se întâlneau să mănânce împreună la ceea ce astăzi numim ”restaurant”. Butoiul de Aur este dovada vie că obiceiul ”mâncatului în oraș” e parte integrantă din cultura și istoria Sibiului de aproape 500 de ani, fiind considerat cel mai vechi restaurant românesc. O istorie atât de lungă se împletește cu povești pe măsură, precum cea a ospățului lui Mihai Viteazul aici chiar înainte să plece la bătălia de la Șelimbăr, dar și cu o locație emblematică, fiind situat la Pasajul Scărilor, unul dintre puținele locuri din Sibiu în care atmosfera și arhitectura medievală s-au păstrat aproape
intacte. Pentru ca tabloul să fie complet, meniul restaurantului te îmbie cu mâncare tradițională românească gătită după rețete vechi, cu ingrediente bio, proaspete și de calitate.
Preparatele vedetă din meniu sunt cele pe bază de carne de vânat, precum gulașul
vânătoresc cu carne de căprioară / cerb și mămăligă, fazanul de vânat cu cartofi cu paprika și sos de usturoi sau pulpa de căprioară la cuptor cu sos de ciuperci și lămâie. În povestea culinară a restaurantului se regăsesc și tochitura ardelenească de vițel, limba de vită, păstrăvul cu mămăligă sau șalăul în fulgi de porumb. Rețetele vechi și autentice, modul de preparare și ingredientele folosite transformă fiecare preparat din meniu într-o experiență culinară dusă la rang de artă.
Dar la Butoiul de Aur arta nu se regăsește doar în farfurie. Gusturile mâncărurilor vechi românești sunt asezonate cu multe concerte live susținute de artiști locali, în fiecare seară de joi până duminică, degustări de vinuri, expoziții de fotografie sau pictură. Conceptul gastronomic, istoria neîntreruptă de cinci secole a restaurantului, locația impresionantă, evenimentele ce contribuie la vibe-ul și atmosfera unică, fac din Butoiul de Aur un loc unde s-au scris și continuă să se scrie multe povești și momente de poveste.
Restaurantul Butoiul de Aur este de pus pe lista oricui vine la Sibiu și vrea să mănânce foarte bine, într-un loc căruia i-a mers faima peste tot în lume.
că ne întoarcem cu toții la un sentiment de normalitate și la viețile cu care eram obișnuiți înainte de pandemie, sperăm să putem aduce la birou sau la şcoală o parte dintre obiceiurile alimentare bune dobândite acasă.
Iată câteva sfaturi pentru planificarea mesei de prânz la birou sau a pachetului pentru școală.
Recomandarea pe care o fac cel mai des este: Nu vă complicați! Planificați gustarea în jurul unei proteine și apoi adăugați legume, salată și cereale.
Alcătuiți un tabel cu planificarea săptămânală a meselor pe care să îl afișați pe frigider, pentru a face cumpărăturile ținând cont de această planificare.
O bucată de somon lângă care adăugați orez fiert și 3-4 buchețele de broccoli.
Ungeți o lipie cu humus din belșug, apoi adăugați bucățele de carne sau brânză, felii de roșii, frunze de pătrunjel sau salată verde.
2 felii de pizza lângă care adăugați obligatoriu mai multe frunze de salată şi legume.
Peste boabe de fasole roșie sau năut puneți bucățele de brânză feta, roșii, pătrunjel, cuș cuș.
Felii subțiri de piept de pui la cuptor, pe care le puneți într-un tacos sau o lipie alături, de varză tocată și roșii.
Două ouă fierte tari cu orice tip de legume vă plac: roșii, salată, avocado, ardei, castravete.
O conservă de ton sau sardine cu paste sau/ și legume de sezon.
Toate aceste rețete pot fi mâncate la temperatura camerei, iar combinațiile pe care le puteți face sunt nesfârșite.
Când vine vorba despre copii, munca noastră este dublă: o dată să le pregătim pachetul și apoi să îi convingem să îl mănânce, în condițiile în care restul colegilor consumă alte alimente, mai atragătoare, dar nu neapărat mai sănătoase.
Iată sugestii pentru pachetul de prânz al elevilor:
Sandvici cu unt de arahide sau de migdale și rondele de banană.
Sandvici cu brânză feta și felii de roșii.
Fructe: măr, portocală sau struguri. Fructele mari pot fi taiate în felii și ambalate corespunzător.
Legume asortate: roșii cherry, ardei feliat, bețe de morcov, tije de țelină etc. cu bucăți de brânză (putem să le înșirăm ca pe frigărui).
Mix de nuci, migdale și alune de pădure cu stafide sau merișoare uscate.
Iaurt simplu de băut sau un kefir.
Prăjituri de casă cu fulgi de ovăz și stafide.
Lipie umplută cu ou fiert tare și frunze de baby spanac sau salată.
Lipie cu humus, măsline și brânză feta.
Felii de pizza sau clătite făcute în casă, ambalate individual.
Înseptembrie, Starbucks te-a anunțat că reintroduce faimosul Pumpkin Spice Latte în meniu. Eu, cu o întârziere scuzabilă, îți dau de veste că poți să obții faimoasa băutură și acasă, dar și că poți consuma o sumedenie de alte băuturi tomnatice pe bază de dovleac care te vor face să vrei să lași deoparte Pumpkin Spice Latte-ul și să le încerci numaidecât.
Încep așadar cu prima promisiune, și anume: Pumpkin Spice Latte. Băutura în sine nu este prea complicat de realizat, ce e mai greu de obținut sunt condimentele care dau aroma specială cafelei. Astfel, mixul de scorțișoară, nucșoară, ghimbir și ienibahar alcătuiește baza pentru Pumpkin Spice Latte. Piureul de dovleac, laptele, frișca lichidă, esența de vanilie și zahărul brun sunt celelalte ingrediente esențiale băuturii. Dacă ești fan Matcha Latte, află că există o versiune și cu matcha, care îmbină proprietățile pudrei verzi cu gustul specific al ingredientelor de mai sus.
adaugă piureul de dovleac,
Nu ești fan cafea, dar tot vrei să încerci aroma de Pumpkin Spice? Ciocolata caldă, în unele cazuri, poate fi chiar mai gustoasă decât latte-ul. Clasică sau albă, e clar că ciocolata este ingredientul principal al acestei băuturi. Ei i se adaugă piureul de dovleac, zahărul brun, mixul de condimente specific, cuișoare și sarea de mare. Dacă te afli printre acei oameni care nu au răbdarea de a topi ciocolata, poți folosi oricând un plic de ciocolată caldă, instant, însă e foarte probabil ca gustul să nu fie la fel de bun.
Dacă nici cafeaua, nici ciocolata nu îți fac cu ochiul în materie de băuturi, poate încerci un milkshake cu dovleac. Ca să îl prepari ai nevoie de dovleac copt, lapte, înghețată de vanilie, nelipsitul mix de condimente și zahăr. Poate te afli în acea categorie de oameni cărora nu le place să facă risipă de mâncare și se întâmplă să
îți fi rămas plăcintă de dovleac prin frigider. Dacă o combini cu frișcă lichidă și pui totul într-un blender, rezultatul va fi
un milkshake chiar mai cremos decât cel preparat după rețeta originară.
Făcând o trecere spre băuturile pe care doar cei majori le pot consuma, încep cu Pumpkin White Russian. Pentru prepararea acestui cocktail ai nevoie de piure de dovleac, frișcă lichidă, vodka și lichior de cafea, iar pentru decor, îți vor trebui biscuiți mărunțiți, frișcă și mixul de condimente. Curioșii care au încercat deja acest cocktail spun că este echivalentul Pumpkin Spice Latte-ului din aria băuturilor cu alcool.
Oare dacă James Bond era Milenial ar fi renunțat măcar o dată la al său Vodka Martini în favoarea celui cu dovleac? Nu am răspunsul la întrebare, dar poate îl încerci tu și decizi în locul lui. Pentru prepararea Pumpkin Pie Martini ai nevoie de vodka cu aromă de vanilie, lichior cu irish cream, lichior cu dovleac, scorțișoară și nucșoară. Opțional, se poate adăuga sirop de caramel,însă chiar și fără el, majoritatea celor care l-au încercat îl descriu ca fiind delicios. Dacă te numeri printre amatorii de shot-uri, află că poți combina doar vodka și lichiorul cu dovleac pentru a obține Pumpkin Pie Shots.
Că tot vine Halloween-ul, un alt cocktail adesea servit la petrecerile din această perioadă este Death in the Pumpkin. Pentru el vei avea nevoie de sirop de dovleac, mezcal, lichior cu portocale, suc de portocale roșii și lămâi. Acest cocktail este mai degrabă pentru amatorii băuturilor tari, în care alcoolul poate fi simțit cu ușurință.
Ultima băutură cu dovleac pe care ți-o supun atenției este Turkey & Sage. Chiar dacă numele sună mai degrabă a preparat culinar, te asigur că acest cocktail poate fi alegerea cea mai bună dacă vrei să îți impresionezi prietenii la următoarea petrecere. Ai
Turkey, lichior cu dovleac, frunze de salvie proaspete,
Angostura Bitters. Băutura rezultată seamănă foarte tare cu o supă cremă, însă gustul nu este nici măcar pe aproape, iar curioșii care l-au încercat au menționat faptul că are un gust specific, pe care nu îl pot asemăna cu
nevoie de whisky Wild frunze de salvie proaspete, suc de lămâie și lichior pe nimic altceva.
Pe final, îți spun că dacă dovleacul nu e pe placul tău, poți în continuare să comanzi băuturi supranumite „de toamnă”, cum ar fi cele al căror ingredient principal sunt nucile pecan sau turmericul, căci și acestea sunt considerate specifice sezonului, iar dacă stilul clasic este preferatul tău, orice băutură caldă îți va aduce în suflet atmosfera tomnatică.
Pe final, îți spun că dacă
Sosit-a vremea mustului în țara de oieri și ocne, cum bine zis-a Radu Anton Roman pe când n-aveam Instagram, fie iertat, că bine ne-a mai învățat.
în buricul Brașovului la început de septembrie, bucuros că găsisem loc pe terasa La Ceaun, cea din piață, după doar douăzeci de minute de așteptare – îndulcită de vria șefului de unitate, dornic să fie mulțumiți și clienții așezați, și să nu li se lungească urechile celor de la coadă – și am comandat o pastramă de berbecuț cu mămăligă și mujdei. Avea să se vădească de o frăgezime și de o savoare de cinci stele. Dar nu pastrama e subiectul acum, ci udătura care se potrivește cel mai bine cu acest fel de mâncare: mustul. Pastrama și mustul merg împreună precum dragostea cu căsnicia sau calul cu teleguța, dacă vă amintiți de genericul serialului cu familia Bundy. Că e pastramă de berbecuț la grătar, pastramă de oaie la ceaun, pastramă în bere la tigaie, pastramă friptă-n jar – toate se pupă cu o bărdacă de „vinum mustum”, vinul tânăr botezat așa de strămoșii noștri de viță latină, căci nu doar geții erau amatori de viticultură. Mă aștepta însă ceva drum după ospăț, așa că n-am cerut must, oricum era cam devreme după gustul meu, și nici „tulburel poznaș, pișcăcios la limbă”,
foto © Faris Mohammed / unsplash.comcum îl descria tot regretatul Radu Anton Roman, ci o coacăzată. Dar mi-a rămas capul la must și, cum a trecut de jumătatea lunii, am luat un litru de căpșunică de la piața volantă de pe Unirii (aștept să pășim bine-n octombrie, ca să mă aprovizionez de la Obor, acolo e treabă serioasă, și să pun sticloanțele la congelator).
Mustul e natural și artizanal. E mereu nou, deși îl întâlnim în Vechiul Testament, în hambarele pline belșug și-n teascurile care se revarsă de must. Mustul e vechi, dar e și cultură pop. E Spidermanul bun, înainte de a se transforma în Spidermanul rău, care și ăla-i bun. E
popular și încape în cântecul Mariei Tănase: „Mama mea când m-a făcut/ Butelcuţa mea/ Mi-o legat sticla de gât/ Butelcuţa mea/ Şi mi-o zis cu jurământ/ Butelcuţa mea/ Să n-o desfac de la gât/ Butelcuţa mea”.
Și e hazos ca-n sceneta intitulată Mustăria, interpretată de Marin Moraru, Dem Rădulescu şi Radu Zaharescu, la „Ora veselă” (o găsiți pe Radio Romania Cultural, de aveți, ca și mine, plăceri vinovate legate de teatrul radiofonic, la ceas de must proaspăt stors și băut dintr-o ulcică smățuită de pământ). „Ce minunat lucru mustăriile!”, oftează Bibanu, și decide să meargă la Mustărie cu amicul Zaharescu, fiindcă nu s-au mai văzut de anul trecut, de la pastrama aia grozavă cu must. Dar, să vedeți comedie, la Mustărie nu mai e must, dă din umeri Marinuș Moraru. „Din 50 de kg de struguri ați făcut 100 kg de must?”, se miră Dem, căruia nu-i vine să creadă ce i-au auzit urechile. Iar Moraru explică: „Păi știți ce boabe mari aveau? Uite-așa!”. Hai noroc și sănătate!
Drumețenia (*drumeția pentru curățenie) lansată de Anii Drumeției continuă și luna aceasta cu o acțiune amplă de ecologizare, ce va avea loc pe ruta Rășinari - Prislop. Scopul acestui eveniment este de a trage un semnal de alarmă în ceea ce privește depozitarea ilegală a deșeurilor și de a implica publicul larg, comunitățile locale și iubitorii de drumeții în menținerea curățeniei pe traseele montane. Evenimentul va avea loc pe 28 octombrie, iar înscrierile se fac prin completarea formularului disponibil pe canalele social media Anii Drumeției și pe aniidrumetiei. ro. Fiecare membru participant la Drumețenie va primi din partea echipei Anii Drumeției un tricou semnat de artistul George Roșu, gustări pentru a prinde energie, iar la final, o drumeție ghidată prin
împrejurimi.
Iată câteva reguli simple de urmat, atunci când ieșim în natură:
1. Să avem mereu la noi un sac / o pungă în care să strângem propriile gunoaie (resturi, ambalaje, șervețele etc.). Să ne asigurăm că aruncăm sacul în tomberoane special amenajate.
2. Nu lăsăm nimic în urma noastră - nici măcar produse biodegradabile (resturi de fructe, legume etc.), deoarece atrag animalele sălbatice.
3. Nu aruncăm mucurile de țigară pe jos, ci într-o scrumieră portabilă, sau pungulită, pe care o aruncăm la coșul de gunoi.
4. Nu hrănim animalele sălbatice.
5. Cei mai harnici
folosesc sacul de la punctul 1 pentru a aduna deșeurile pe care le găsesc în cale atunci când ies în natură.
A venit momentul să înțelegem că mediul înconjurător este responsabilitatea fiecăruia dintre noi și doar împreună îl putem menține curat. Dacă Drumețenie (*drumeție pentru curățenie) este un concept care îmbină utilul cu plăcutul, în cazul acesta mișcarea în aer liber cu o acțiune de ecologizare și învățarea.
Primele evenimente s-au desfășurat în zona Bâlea și Păltiniș și au angrenat 100 de voluntari, care au adunat peste o tonă de gunoaie.
După ce a făcut senzație pe teren și a reușit să impresioneze în acest start de sezon la FC Hermannstadt, Baba Alhassan a fost desemnat ”Jucătorul lunii septembrie” de către Gazeta Sporturilor. Jucătorul de 22 de ani le-a mulțumit coechipierilor de la FC Hermannstadt și antrenorului Marius Măldărășanu pentru sprijinul acordat în obținerea acestei distincții. Alhassan
TEXT DE RĂZVAN SĂDEANsusține că sibienii sunt în formă și că dacă vor continua la fel ca până acum au toate șansele să termine în jumătatea superioară a clasamentului.
Deși în ultimul timp s-a vorbit tot mai des despre plecarea lui de la FC Hermannstadt, mijlocașul susține că pentru moment rămâne la Sibiu, chiar dacă pe termen lung nu-și dorește să rămână în România.
Alhassan a dezvăluit că e curtat de mai multe cluburi și că pentru viitor își dorește să ajungă la o echipă din Premier League, în Anglia.
Fotbalistul ține să sublinieze că nu este vorba despre bani, ci despre faptul că iubește fotbalul și visul lui este să joace în Premier League.
Baba Alhassan a înscris de șase ori în primele zece meciuri pentru Hermannstadt și a ajutat astfel formația lui Marius Măldărășanu să rămână pe loc de play-off, în ciuda problemelor financiare.
A fost inaugurat traseul care străbate românia pe diagonală
Traseul Via Transilvanica, spectaculos prin anvergura lui, străbate zece județe, ocolind asfaltul, și are peste 1.400 de kilometri. Îi poartă pe turiști prin sate pitorești și ținuturile de poveste ale Bucovinei, Transilvaniei și Banatului. Amenajarea drumului a durat patru ani și jumătate și a fost inaugurat la începutul lunii octombrie. Pe lângă încurajarea mișcării, scopul întregului proiect
e de a reinventa turismul din zona rurală a României. E un traseu gândit să fie parcurs pe bucăți fie pe jos, fie în alergare, cu bicicleta, ori călare. Traseul e marcat în culorile specifice: portocaliu şi alb (săgeată portocalie pentru direcţia Drobeta TurnuSeverin şi albă pentru direcţia Putna). Marcajul specific e un T portocaliu, întrun cerc de aceeaşi culoare, pe un fundal alb. La fiecare kilometru, o bornă din andezit, cu logo-ul VT şi o sculptură arată kilometrul şi faptul că drumeţul se află pe drumul cel bun. În județul Sibiu traseul începe de la granița cu județul Mureș (zona Criș - Florești, comuna Laslea) și continuă prin Mălâncrav, Nou Săsesc, Copșa Mare, Biertan, Richiș, Mediaș, Bazna, Târnava, Copșa Mică, Axente Sever, Șeica Mică și Micăsasa, până la limita administrativă cu județul Alba (înspre localitatea Lunca).
Ai jucat sub culorile CSU în perioada în care echipa de baschet a Sibiului a cucerit titlul de campion al României, în 1999. Care sunt cele mai pregnante amintiri pe care le porți cu tine din acei ani?
Îmi aduc aminte cu drag de întreaga perioadă în care am jucat sub culorile lui CSU, îmi aduc aminte cu drag de toți colegii mei care de fapt au fost ca o familie pentru mine. Toți anii aceia în care am jucat baschet de performanță, anii de
glorie ai echipei, titlurile de campioni ai României, sunt amintiri pe care le port mereu cu mine. Amintiri sunt foarte multe, extrem de multe, n-aș putea să numesc doar câteva. Așa cum am spus, echipa era familia.
De ani buni ai înlocuit postura de jucător cu cea de antrenor pentru echipe de copii. Cât de important este pentru juniori să practice sportul în general și baschetul în particular? Și cum îi
pregătește sportul pe cei mici pentru viață?
Așa este! Când mi-am încheiat cariera de jucător am știut că nu voi putea să fac altceva în afară de baschet. Am început antrenoratul în anul 2009 cu grupe de copii și junior și mi-am dat seama că asta voi face tot restul vieții. Sportul este extrem de important în viața noastră a tuturor, însă la copii cu atât mai mult fiind într-o eră a digitalizării când cei mici nu-și mai ridică ochii din telefoane și tablete cu orele. Este vital să-i ducem să practice un sport, indiferent că este baschet, volei, înot sau handbal. Mișcarea este cheia! Dacă mai punem la socoteală și faptul că baschetul îi învață să fie disciplinați și să urmeze reguli, îi ajută să rămână sănătoși, încrezători și le oferă o nouă perspectivă asupra vieții, atunci părinții ai căror copii practică un sport în mod regulat se pot considera fericiți.
Ce înseamnă baschetul pentru tine și ce îți dorești să transmiți atunci când te afli pe teren?
Baschetul este o parte foarte importanta din viața mea.
Asta fac în fiecare zi, în fiecare weekend, de atâția ani și ani. Și chiar dacă acum nu sunt eu în teren, emoțiile sunt aceleași, la fel de intense pentru toți elevii mei, pentru fiul meu. Încerc să transmit mai departe toată experiența mea de jucător și zic eu că până acum am făcut treabă bună.
Cât de atrași sunt copiii din Sibiu de terenul de baschet?
Există o mai mare atractivitate pentru acest sport datorită performanțelor echipei BC CSU Sibiu?
Copiii sunt atrași de baschet, însă am observat o scădere a numărului de tineri doritori să facă o carieră sportivă. Cei mai mulți vin din curiozitate la început, le place dar își dau seama pe parcurs că acest sport necesită și consumă multă energie. Nu toți sunt dispuși să sacrifice o zi la mall sau o zi cu prietenii pentru un antenament, o deplasare sau un turneu. Și nu mă refer aici doar la baschet. Această tendință este, din păcate, generală.
Ține pasul infrastructura sportivă școlară cu cerințele și nevoile copiilor care doresc să practice sport în Sibiu?
Din păcate, nu! Infrastructura sportivă este precară. Și probabil și din cauza acestui lucru tot mai puțini copii își doresc să practice un sport de performanță.
Care sunt principalele calități necesare pe care un copil trebuie să le aibă pentru a ajunge un jucător de nivel profesionist?
Muncă, perseverență, disciplină, dorință. Probabil ați auzit des lucrul acesta, dar cu toate acestea este extrem de important să îl repet și eu: un copil care vrea să facă sport și muncește pentru a ajunge unde își dorește, va trece fluierând pe lângă unul înzestrat cu talent dar delăsător.
Cum pot fi înscriși copiii în grupele antrenate de tine?
Acum chiar este momentul potrivit pentru că ACS Fireballs face înscrieri pentru grupe noi de copii. Înscrierile se fac telefonic, iar pentru mai multe detalii, locații și informații utile, mă pot contacta la numărul 0744.199.422. Haideți la baschet!
anunța în ianuarie culoarea anului 2022: o nuanță de lila denumită Very Peri, așa că nu e de mirare că aproape toată primăvara aceasta a fost prezentă prin magazine. Totuși, așa cum în fiecare început de an ne propunem să mâncăm mai sănătos sau să facem mai mult sport și ajungem nu respectăm planul, așa și Very Peri este înlocuită în perioada toamnă-iarnă de alte culori, la fel de îndrăznețe. Una dintre ele, care a reușit să persiste chiar și după terminarea verii, este Barbiecore Pink, o nuanță de rozaprins. Deși ați putea spune că este imposibil ca rozul să mai facă parte din culorile „la modă”, deoarece asemănarea dintre această culoare și feminitate este arhicunoscută, aflați că marii creatori de modă au decis să aleagă o nuanță saturată de roz în creațiile lor pentru a simboliza putere și independență. Cel care a transmis primul acest mesaj a fost Valentino Garavani, care a ales să bazeze o întreagă colecție pe această nuanță de roz, urmat fiind de Burberry Chanel, care au folosit în creațiile lor nuanțe de roz pal. Cum toamna, frunzele își schimbă nuanțele, nu e de mirare faptul că sezonul aceasta vom regăsi și foarte mult galben Marigold printre articolele vestimentare în trend. Această nuanță de galben a devenit populară la fashion show-urile de Toamnă/Iarnă 2022, unde creațiile lui Victor Glemaud au surprins plăcut publicul. Nu trebuie totuși uitată nici contribuția lui Michael Kors, care valorificat culoarea în colecția sa de
anunța în ianuarie culoarea anului 2022: o nuanță de lila denumită Very Peri, așa că nu e de mirare că aproape toată primăvara aceasta a fost prezentă prin magazine. Totuși, așa cum în fiecare început de an ne propunem să mâncăm mai sănătos sau să facem mai mult sport și ajungem să nu respectăm planul, așa și Very Peri este înlocuită în perioada toamnă-iarnă de alte culori, la fel de îndrăznețe.
Una dintre ele, care a reușit să persiste chiar și după terminarea verii, este Barbiecore Pink, o nuanță de rozaprins. Deși ați putea spune că este imposibil ca rozul să mai facă parte din culorile „la modă”, deoarece asemănarea dintre această culoare și feminitate este arhicunoscută, aflați că marii creatori de modă au decis să aleagă o nuanță saturată de roz în creațiile lor pentru a simboliza putere și independență. Cel care a transmis primul acest mesaj a fost Valentino Garavani, care a ales să își bazeze o întreagă colecție pe această nuanță de roz, urmat fiind de Burberry și Chanel, care au folosit în creațiile lor nuanțe de roz pal.
Cum toamna, frunzele își schimbă nuanțele, nu e de mirare faptul că sezonul aceasta vom regăsi și foarte mult galben Marigold printre articolele vestimentare în trend. Această nuanță de galben a devenit populară la fashion show-urile de Toamnă/Iarnă 2022, unde creațiile lui Victor Glemaud au surprins plăcut publicul. Nu trebuie totuși uitată nici contribuția lui Michael Kors, care a valorificat culoarea în colecția sa de
costume. Dacă nu e Marigold, e Aperol Orange, o nuanță de portocaliu aprins, care poate fi regăsită în magzine încă de la începutul primăverii. Cei care au integrat în creațiile lor intensa, dar frumoasa culoare sunt Michael Kors și Alexander McQueen.
costume. Dacă nu e Marigold, e Aperol Orange, o nuanță de portocaliu aprins, care poate fi regăsită în magzine încă de la începutul primăverii. Cei care au integrat în creațiile lor intensa, dar frumoasa culoare sunt Michael Kors și Alexander McQueen.
Cum spunea și fostul imn, „trei culori cunosc pe lume”, ultima culoare care va predomina în magazine sezonul aceasta este albastru. Dacă în cazul celorlalte două aveam nuanțe specifice, la albastru există mai multe: de la cerulean la albastru cobalt sau roial. Casa de modă care a valorificat nuanțele de albastru este Balenciaga la show-urile dedicate colecțiilor de Toamnă/Iarnă 2022, urmând ca popularizarea nuanței aprinse de albastru să fie executată de Kim Kardashian la Oscaruri.
Cum spunea și fostul imn, „trei culori cunosc pe lume”, ultima culoare care va predomina în magazine sezonul aceasta este albastru. Dacă în cazul celorlalte două aveam nuanțe specifice, la albastru există mai multe: de la cerulean la albastru cobalt sau roial. Casa de modă care a valorificat nuanțele de albastru este Balenciaga la show-urile dedicate colecțiilor de Toamnă/Iarnă 2022, urmând ca popularizarea nuanței aprinse de albastru să fie executată de Kim Kardashian la Oscaruri.
Bineînțeles că introducerea în garderobă a acestor culori îndrăznețe poate reprezenta pentru mulți o provocare și cel mai bun sfat este să optați fie pentru accesorii în aceste nuanțe, fie pentru un singur articol vestimentar care să ofere o pată de culoare look-ului. Dacă totuși culorile saturate și vibrante nu sunt nici pe departe în topul alegerilor, aflați că, în continuare, nuanțele de maro, precum maroul închis sau vanilla latte beige, se regăsesc în cadrul majorității colecțiilor caselor de modă.
Bineînțeles că introducerea în garderobă a acestor culori îndrăznețe poate reprezenta pentru mulți o provocare și cel mai bun sfat este să optați fie pentru accesorii în aceste nuanțe, fie pentru un singur articol vestimentar care să ofere o pată de culoare look-ului. Dacă totuși culorile saturate și vibrante nu sunt nici pe departe în topul alegerilor, aflați că, în continuare, nuanțele de maro, precum maroul închis sau vanilla latte beige, se regăsesc în cadrul majorității colecțiilor caselor de modă.
Să nu uităm, totuși, că albul și negrul vor fi întotdeauna la modă și în combinație cu articole cu sclipici vor reprezenta mereu alegeri inspirate.
Să nu uităm, totuși, că albul și negrul vor fi întotdeauna la modă și în combinație cu articole cu sclipici vor reprezenta mereu alegeri inspirate.
de soare și-au câștigat notorietatea prin multitudinea de contexte în care prezența unui astfel de accesoriu s-a dovedit a fi un adevărat game changer. O pereche de ochelari îți poate schimba total lookul, completându-ți outfit-ul cu un spark glamourous; îți va sta la dispoziție în momentele în care oboseala ți se citește pe chip, dar totuși trebuie să ieși rapid din casă, în vacanțele la plajă, unde soarele poate fi o adevărată pacoste pentru ochii noștri, și într-o mulțime de alte situații. Vara care tocmai a trecut a fost „bogată” în momente prielnice pentru purtarea ochelarilor de soare, așa că iată câteva modele care au fost pe val în vara lui 2022, a căror popularitate persistă chiar și în anotimpul rece.
Un tip de ochelari atemporal, am putea spune, aceștia pot veni ca o notă finală pentru ținutele elegante, adăugând o amprentă de senzualitate look-ului, sau ca un touch de rafinament pentru cele mai casual. Oricum i-ai purta, fii sigur că vei împrăștia un val de mister în jurul tău!
Ochelarii tip scut sau… de sudor Dur criticați de unii, dar foarte apreciați de alții, acești ochelari de soare cu influențe futuriste au fost foarte populari în ultima vreme, fiind o declarație răspicată a îndrăznelii celor care aleg să îi poarte. Porecliți și ochelarii-extraterestru sau ochelarii de sudor, odată ce alegi să îți completezi ținuta cu un astfel de accesoriu, sigur nu vei trece neobservat!
Ochelarii fără ramă, un nou trend Se pare că acest model nonconformist de ochelari de soare capătă din ce în ce mai multă faimă, datorită fineții care îi caracterizează. Aici, lentilele devin punctul central al accesoriului, iar acestea vor fi, în general, colorate și în forme atipice.
Acest tip de ochelari este descris de mărimea generoasă a ramelor, care ocupă ceva mai mult spațiu al feței decât o va face o pereche obișnuită. Din nou, vorbim despre un model clasic, care nu se va retrage de pe scena modei prea curând și care se potrivește mai ales în ținutele classy. Dacă vrei să pari sigur pe tine, nu ai cum să dai greș cu un astfel de accesoriu!
Acest model atrage prin contrastul cromatic creat de ramele albe și lentilele care sunt de regulă închise la culoare, o combinație foarte dinamică și fresh. Datorită versatilității date de nuanța de alb a ramelor, acest accesoriu se va potrivi aproape oricărei ținute căreia le-o asociezi.
Aceste modele de ochelari de soare au marcat perioada anotimpului cald a acestui an și insistă să rămână la modă și la minus 10 grade celsius, deci vă puteți baza pe ei în continuare!
S-ar putea să avem tendința de a acționa dezordonat și incoerent, chiar dacă avem idei bune, constructive. De asemenea, mulți dintre noi devin mai dispuși să plece urechea la bârfe, la afirmații fără acoperire, la informații false ori la promisiuni gogonate.
Viața amoroasă a multor Raci este marcată de mister și poezie, dar și de multe iluzii, mai ales în octombrie. Unii Raci se lasă purtați de fantezie și de speranțe deșarte, alții aleg să accepte realitatea așa cum este, chiar dacă uneori nu este foarte plăcută.
Taur LeuParcurgi o perioadă excelentă pentru a te ocupa de bunul mers al relațiilor tale în general sau pentru a te implica mai mult în activitățile zilnice care contribuie la armonia relației de cuplu din care faci parte. Tauri tind să caute senzația de siguranță pe care le-o oferă viața de cuplu.
Este de așteptat să ți se clarifice anumite chestiuni sentimentale și să fii capabil să iei o decizie importantă în ceea ce privește o relație amoroasă sau modul în care te comporți în viața sentimentală.
Ai tendința să devii cam idealist în amor sau cam prea filosof, ceea ce riscă să o aducă la exasperare pe perechea ta, dacă ești deja implicat într-o relație, sau să o enerveze pe persoana pe care vrei să o cucerești, dacă ești celibatar.
Începi să te simți mai sigur pe tine și să îți fie mai limpede ce anume îți dorești. Această schimbare se poate dovedi deosebit de benefică pentru relațiile cu ceilalți, inclusiv pentru relațiile sentimentale. Expimăți sincer și direct dorințele și nevoile, dar având grijă să nu devii critic.
simți nevoia să te preocupi de propriile tale dorințe și aspirații și să lași pe planul doi viața de cuplu, dorințele perechii tale etc. În cazul unora dintre Balanțe, nu este exclus să fie vorba și despre confuzie, nesiguranță sau așteptări prea mari de la relațiile romantice.
Balanță ScorpionAr fi bine să îți faci un bilanț relațional și să reflectezi la relațiile pe care le-ai avut în trecut, la atitudinea ta în parteneriatele amoroase, la modul în care îți asumi responsabilități în cuplu etc. Să îți aduci aminte cum a început această relație și unde te afli în prezent.
Este de așteptat ca mulți Capricorni să se gândească serios dacă relația în care sunt implicați are șanse pe termen lung. Nu este exclus ca unii Capricorni să își asume angajamente în plan relațional, să își planifice nunta sau să semneze actul de căsătorie la primărie.
Este posibil ca tu să nu știi încă foarte bine ce vrei, dar perechea ta vine cu idei și propuneri concrete, bine argumentate, pe care nu prea poți să le ignori. Dacă simți că ai nevoie să te mai gândești, cere un răgaz. Chiar dacă mai apar nesincronizări cu perechea ta, totul se poate rezolva.
Sunt favorizeate clarificările și discuțiile sincere în legătură cu ceea ce simte și își dorește fiecare dintre partenerii de cuplu. Nu este exclus să îți dai seama că raportul de forțe din cuplu nu este cel mai bun. Dacă vrei să schimbi, în bine este necesar să începi cu tine.
Vărsător PeștiPentru mulți Pești este din ce în ce mai limpede că a devenit necesar să facă schimbări majore în relațiile lor, mai ales în relația de cuplu. Acolo unde nemulțumirile s-au acumulat de mulți ani, schimbările pot fi mai greu de făcut și riscă să genereze neînțelegeri și dispute.
Aria alpina Paltinis, Aria ozonificata Paltinis, Aria schiabila Paltinis, Aria sportiva Paltinis, Aria culturala Paltinis! Asocierile pot continua, pentru ca descriu o realitate bogata in continut, in investitii si in orizonturi, cumva la inceput anevoios de drum, dupa o istorie cu adevarat glorioasa. Istoria incepe in 1894, cand Societatea Carpatină Ardeleană a Turiştilor (Siebenbürgischer Karpathenverein, abreviat SKV), o organizaţie înfiinţată în 1880 de un grup de saşi din Sibiu, pune bazele Hohe Rihne, vechea denumire a statiunii aflata la 1442 metri altitudine.. Au gasit acolo, “la inaltime”, in
pragul golului alpin, o padure seculara de conifere, un aer puternic ozonificat, peisaje uimitoare si solutii curative
RADUpentru tot felul de afectiuni, in principal bronho-pulmonare. Si au transformat locul, in mod organizat si foarte practic, intr-un complex de sanatate si relaxare, racordat la o retea de poteci montane marcate si intretinute permanent. Sa te tot plimbi, sa respiri, sa privesti natura si sa reflectezi!
Hohe Rihne/Paltinis a devenit destul de repede cunoscut in Ardeal si dincolo de granite, s-a dezvoltat, au aparut primele partii de schi, un centru de sanatate spirituala, Schitul Paltinis, si un renume european.
Aceleasi caracteristici, atractii si beneficii definesc, dupa 128 de ani, Paltinisul si sunt interpretate intr-o abordare privata, mai putin integrata si coordonata decat in trecut, dar extrem de vie.
Aria Paltinis, Arena Platos, alaturi de alte investitii private bine orientate, sustinute de o filozofie de afaceri in interes comunitar, sunt astazi micile punti care leaga prezentul de trecutul glorios al statiunii si il proiecteaza in viitor.