Zile și Nopți Sibiu, 1-15 Noiembrie, 2022

Salut, Sibiu

Cibinul - coloana vertebrală verde a orașului sau triumful betoanelor?

Între sloganul ”Sibiul va deveni mai verde” repetat de autorități de fiecare dată și felul în care sibienii văd șantierul de modernizare a malurilor râului Cibin există o discrepanță majoră. Aceeași pe care o regăsim de obicei între discursul politic și realitate. Întreabă câțiva localnici dacă preferă Piața Mare așa cum e acum - doar piatră, tehnologie și festivaluri, sau cum a fost între anii ’50 - ’80, dominată de verdeață, bănci și alei și ai să înțelegi de ce sibienii se tem ori de câte ori aud de politicile de înverzire ale orașului. E de notat și faptul că pe site-ul patrimoniului istoric și arhitectural al orașului, fostul parc e descris ca fiind ”implantat în mod nefericit în piața centrală a unui oraș de factură medievală”. În discursuri și pe planșe, viitorul Cibinului e (mai) verde. Dar la fața locului, te poți întreba pe bună dreptate dacă e verde de la frunzele copacilor sau verde de la culoarea cu care sunt vospite pistele pentru biciclete. Pentru că impresia e că orașul se integrează în râu, nu râul în oraș.

Despre necesitatea creșterii spațiilor verzi în România se tot vorbește de ani buni. Spre

deosebire de alte ţări europene, România are o situaţie net deficitară privind suprafaţa medie a spaţiului verde pe locuitor, dacă avem în vedere că norma Organizației Mondiale a Sănătății e de 50 mp/locuitor, iar standardul Uniunii Europene e de 26 mp/locuitor. Populaţia multor oraşe din ţara noastră nu dispune de necesarul minim de spaţii verzi. În Sibiu, calculele de pe hârtie indică o cotă mai mare de 26 de mp de spațiu verde pentru fiecare locuitor. Realitatea ne arată că în ultimii ani nu s-a construit niciun parc nou, că arborii au fost mai degrabă tăiați decât plantați atunci când au fost modernizate zonele dintre blocuri din cartierele orașului, că la marginea marilor bulevarde avem mai multe mașini decât copaci. În ceea ce privește Cibinul, autoritățile ne asigură că lucrările în curs vor aduce parcursul râului în secolul în care trăim. Mulți sibieni deplâng deja tăierea sălciilor și betonarea malurilor verzi ale Cibinului. Rămâne să aflăm în curând cât de ”verde” se va simți o plimbare pe malurile Cibinului și dacă avem de-a face cu o recuperare urbană a râului sau cu un triumf al betoanelor.

Publisher: Marius Dicoiu | marius.dicoiu@zilesinopti.ro | 0744 35 99 10

Director vânzări: Marius Cătană | marius.catana@zilesinopti.ro | 0743 56 66 60

Administrativ -Vânzări: Mariana Trif | secretariat.sibiu@zilesinopti.ro | 0751 79 71 39

Redactor: Răzvan Sădean | razvan.sadean@zilesinopti.ro

Redactor colaborator: Monika Tompos

să primeşti revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi: Distribuție: 0743 56 66 60

Layout & DTP: Gabriela Hogea

Răzvan SĂDEAN, redactor

Viața orașului...

Ultima lună de toamnă aduce la Sibiu multe evenimente culturale: o nouă premieră la Teatrul de Balet Sibiu - ”Despre noi”, regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu, festivalul DATfest organizat de studenții DAT ai ULBS, concerte simfonice în fiecare zi de joi, renumitul Salon

Internațional de Artă Fotografică sau spectacolul ”Lăsați viii să își îngroape morții” al companiei Polish Dance Theatre. Tot ce e de făcut în perioada 1 - 15 noiembrie aflați din paginile revistei sau pe zilesinopti. ro/sibiu.

POLISH DANCE THEATRE LA SIBIU

Polish Dance Theatre, una dintre cele mai active companii poloneze de dans contemporan, cu o istorie de aproape o jumătate de secol, prezintă în luna noiembrie la Sibiu, la invitația Teatrului de Balet Sibiu, două reprezentații ale spectacolului de dans contemporan ”Lăsați viii să își îngroape morții”, creat de coregrafa Aleksandra Dziurosz. Cu un mesaj puternic și relevant pentru realitatea actuală, spectacolul tratează perspectiva vieții și a morții, dar mai ales a felului în care ne raportăm, ca indivizi și ca societate la dispariția cuiva. Cele două reprezentații vor avea loc vineri, 11 noiembrie și sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 19, la Sala Mare a Centrului Cultural ”Ion Besoiu”, iar biletele pot fi cumpărate de pe site-ul Teatrului de Balet Sibiu sau de pe site-ul Kompostor.ro.

Pianistul Horia Mihail revine la Filarmonica sibiană în calitate de invitat alături de dirijorul Bogdan Postolache. Aceștia vor acompania Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu pentru concertul simfonic din 3 noiembrie, ora 19. Preț bilet: 40/20 lei.

Pentru cea de-a 23-a ediție a renumitului eveniment cultural au fost înscrise în jur de 4000 de imagini fotografice din întreaga lume. Cele mai bune dintre ele vor putea fi admirate de către sibieni până în 13 noiembrie, în Sala de Expoziții a Primăriei.

DATfest vindecă și anul acesta astenia de toamnă prin activități culturale destinate publicului sibian. Spectacolele de teatru și stand-up comedy, flashmob-urile, lansările de carte, atelierele și expozițiile sunt doar o parte din întregul temei: UNITATE - UNICITATE. Sibienii sunt așteptați în perioada 5 - 11 noiembrie la cea de-a 7-a ediție a festivalului organizat de studenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul ULBS.Intrarea e liberă!

#SIBIU

Alexandra Stoica

AAlexandra e artist vizual și grafic designer, pictor la Teatrul Gong, membru în Asociația Brukenthal von Studio, stagiar UAP Sibiu, organizator Street Delivery Sibiu, iubește arta urbană și încearcă să anime scena aceasta și în Sibiu prin proiectul Street Invaders. Își dorește ca prin fiecare activitate pe care o face să transmită oamenilor dragostea ei pentru artă. E dependentă de natură, de muzică, de grădinărit și de zâmbete.

DE CE SĂ LOCUIEȘTI ÎN SIBIU Pentru că dacă vii din alte zone ale țării, aici îți poți găsi refugiul. Pentru mine așa a fost. Locuiesc de 6 ani în Sibiu, după experiența Timișoara și București. Aici oamenii sunt frumoși, primitori și calzi. Timpul are răbdare cu tine, iar natura din jur m-a cucerit iremediabil. Iar dacă vii cu experiență profesională, aici poți să o împărtășești și celorlalți și să încerci să educi, pentru că știi ce-ți lipsește aici și poți face tu exact lucrurile acestea și pentru alții.

TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ LE VADĂ ÎN SIBIU Dealul Gușteriței la apus, Piața Aurarilor și Muzeul ASTRA în fiecare anotimp.

UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL Astra Film Festival și, evident, Street Delivery Sibiu. ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ Calmul oamenilor, atmosfera plăcută,

străduțele înguste și natura din jur, muntele. Sunt fascinată de oamenii muntelui, oameni tineri, dar mai ales în vârstă, care merg în fiecare duminică pe munte în orice anotimp, oameni care îmbătrânesc frumos, demni, sănătoși fizic și psihic și care au povești minunate.

UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI Cașul făcut cu sare, prăjitura cu rubarbă, ciorba cu tarhon.

CEA MAI BUNĂ MÂNCARE DIN ORAȘ O GĂSEȘTI Consomme și Hermania.

CE TE FACE SĂ ZÂMBEȘTI PE STRĂZILE

SIBIULUI Contrastul foarte accentuat rural-urban. Ruralul e foarte vizibil. Mă face să zâmbesc și un tip de umor specific oamenilor de aici, sec și ironic.

UN LOC PREFERAT DE UNDE POȚI VEDEA TOT ORAȘUL Dealul Dăii

SPAȚII DIN ORAȘ CARE MERITĂ SĂ

FIE REVITALIZATE Benzi de biciclete decente, cartierul Broscărie, Magazinul Dumbrava, Bazinul Olimpia.

FORMULA CARE DEFINEȘTE STAREA DE SPIRIT A SIBIULUI Un șprit, o glumă, nu departe de casă, comoditate și familii unite, dar totuși timizi în comunicare. Pentru mine, care sunt bănățeancă, e puțin lent, la mine se vorbește mult, poate prea mult.

SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Program mai activ de noapte, mi se pare că se pot face excepții în perioada verii și nu numai, să poți sta mai mult în oraș, să găsești ceva de mâncare și după ora 11, când sunt festivalurile mari precum FITS. Oamenii de asta se plâng. Îi lipsesc activități studențești, eu mereu mă întreb unde sunt studenții de aici, sunt foarte puțin vizibili și am tendința să îi compătimesc.

Povestea celor două Prințese

Această poveste s-a întâmplat recent, cu ocazia participării spectacolului „Povestea prințesei deocheate” la Festivalul de la Tokyo, între 2 și 14 octombrie. Pe scena de la Tokyo Metropolitan Theatre, spectacolul semnat de Silviu Purcărete a avut un succes istoric – la fiecare dintre cele trei reprezentații, au fost zeci de minute de aplauze. Cea mai memorabilă reprezentație a fost, însă, cea din urmă, datorită unui invitat special alături de care am avut onoarea să stau: Prințesa Takamado, membră a Familiei Imperiale. Chiar înainte de ridicarea cortinei, Excelența Sa m-a întrebat de unde mi-a venit ideea de a face un spectacol inspirat de teatrul kabuki, prezentat pentru prima dată în afara Japoniei. I-am răspuns că acest proiect a fost gândit împreună cu domnul Kazuyoshi Kushida, în 2015, când i-am decernat o stea pe

Aleea Celebrităților din cadrul FITS. Prințesa m-a privit uimită și a exclamat: - Îl cunoașteți pe domnul Kushida?

Am răspuns că da și că prietenia noastră este atât de profundă, încât îl consider fratele meu mai mare. De fapt, dumnealui se afla chiar în acel moment în sală, pe un rând din fața noastră. Atunci, Prințesa s-a ridicat și l-a întrebat pe domnul Kushida: - Îl cunoașteți pe domnul Chiriac?

- Sigur că da, a venit răspunsul. Este fratele meu mai mic.

Iată cum acolo, la Tokyo, se pot întâmpla miracole. La pauză, Prințesa m-a rugat să-l aduc pe domnul Purcărete la etajul opt din Tokyo Metropolitan Theatre, unde se afla un spațiu deținut de Familia Imperială. Acolo am avut bucuria să dialogăm timp de 15 minute, cât a ținut pauza dintre acte. Tot cu această ocazie, am avut onoarea de a o invita pe Excelența Sa, în cadrul ediției FITS din 2023. Sper ca urmarea acestei întâmplări extraordinare să o aflați în scurt timp, tot cu ocazia unei povești pe care o veți citi în „Zile și nopți”.

Astra Film Festival a trecut, iar fiecare dintre noi am rămas cu o descoperire în plus față de ce știam înainte. Pentru mine, surpriza ediției a fost „Vulturii din Țaga”, unul dintre filmele câștigătoare în acest an și una dintre premierele cele mai îndelung aplaudate la Sala Thalia. Documentarul filmat într-o comună din județul Cluj și regizat de Adina Popescu și Iulian Ghervas resetează imaginea satului idilic, abordând comunitatea rurală dintr-un unghi nou – acela al coeziunii prin sport. „Vulturii” reprezintă echipa de fotbal a comunei, iar documentarul construiește minuțios și amuzant portretul noului erou al satului, care nu este nici preotul, nici medicul, nici dascălul - ci antrenorul de fotbal. Filmul documentează viața lui „Nea Nelu”, antrenorul iconic de 68 de ani, neînduplecat pe teren și în vestiar, dar care numără cu timp, răbdare și voce blândă păsările din curte, un om care nu și-a abandonat niciodată pasiunea pentru

fotbal din tinerețe, ci doar a recontextualizat-o, antrenând o echipă care nu adună puncte în clasament, dar care câștigă respectul comunității. Modul de lucru al lui Nea Nelu, munca sistemică, este poate exemplul pe care aveam nevoie să îl vedem astăzi exact așa, augmentat la dimensiunea ecranului de cinematograf. Fiindcă într-o lume șubrezită mental de instant gratification, Nea Nelu muncește sisific, împingând anevoios mingea de fotbal pe urcușul pavat cu comoditate, cu eșecuri, cu lipsa fondurilor, cu lipsa timpului, fără a se abate nicio clipă de la obiectivele echipei, fără a căuta drumul scurt, ci alocând antrenamentelor o cantitate constantă de energie, indiferent de rezultatul jocului. Dincolo de construcția stilistică, de farmecul personajului principal, de entertainmentul neașteptat pentru un film documentar, „Vulturii din Țaga” punctează cu tușe ferme rolul agregant al sportului de echipă în comunitățile rurale, ca stil de viață. Și ne face părtași, preț de 74 de minute, la o lume unde timpul are răbdare cu cei care își trăiesc viața cu pasiune.

ZONĂMINATĂZONĂMINATĂ ZONĂMINATĂ

„Vulturii din Țaga”, un film despre aripi, fără păsări

Ce ne place și ce nu ne place la

la muzeele din Sibiu

Ne place

 Ne place că Sibiul are peste 10 muzee și case memoriale pe care le poți vizita doar în zona centrală, plus Muzeul ASTRA la ieșirea din oraș, dar legat de centrul orașului printr-o linie de autobuz.

 Ne place că baronul Brukenthal a fost deschizător de drumuri în urmă cu peste 300 de ani, când le-a oferit sibienilor primul muzeu din Europa Centrală și de Est, înainte ca francezii să aibă Luvru.

 Ne place că Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului, al doilea cel mai mare muzeu în aer liber din întreaga lume, e un loc plin de tradiție, natură și povești, care merită vizitat în fiecare anotimp.

 Ne place că recent, la inițiativa a doi arhitecți sibieni, a fost inaugurat Muzeul Atelier Tipografie Sibiu, unde vizitatorii au ocazia să afle mai multe despre ce a însemnat tiparul la Sibiu.

Nu ne place

 Nu ne place că cele mai multe muzee istorice și de artă au rămas încremenite în secolul trecut, cu spații triste și slab luminate, cu un program axat mai degrabă pe cantitate, nu calitate.

 Nu ne place că nu există un muzeu sau un kunsthalle dedicat artei contemporane, care să racordeze comunitatea locală la arta care se produce în zilele noastre în Sibiu și în alte colțuri ale lumii.

 Nu ne place că deși sunt puține muzee în oraș, despre unele dintre ele nici sibienii nu știu sau dacă știu, le vizitează o singură dată pe an, de Noaptea Muzeelor, atunci când intrarea este liberă.

 Nu ne place că în muzeele din centrul orașului nu există spații de socializare, precum o cafenea sau un bistrou, unde vizitatorii să petreacă timp înainte sau după vizitarea spațiilor expoziționale.

Dacă Sibiul ar avea o carte de vizită, pe ea ar sta cu siguranță scris: ”Sibiu - oraș cultural”. Din 2007 până în prezent, viața culturală a orașului a explodat. Și totuși, există și aspecte în care lucrurile au stagnat. Muzeele, de exemplu. Deși sunt puține, despre unele abia dacă auzi. Deși sunt în centru, mulți nu le trec pragul niciodată. După un tur al muzeelor am strâns câteva impresii.

DE RĂZVAN SĂDEAN

Violeta Buduleci și Denisa Bar

Toamna studențească la Sibiu nu e toamnă fără DATfest. Cea de-a 7-a ediție va avea loc în perioada 5 - 11 noiembrie. Programul ediției include spectacole de teatru, stand-up comedy, flashmob-uri, spectacole lectură, lansări de carte, un vernisaj de arte plastice, o galerie foto, ateliere și conferințe de specialitate, toate sub tema ”Unitate/Unicitate”. Cum au ajuns la această temă și de ce ediția din acest an e una de neratat, am aflat de la Violeta Buduleci - coordonator festival și Denisa Bar - coordonator relație sponsori și evenimente.

Tema celei de-a 7-a ediții a DATfest e ”Unitate/Unicitate”. De ce această temă și cum se inserează ea în programul festivalului?

Alegerea acestei teme nu a fost una dificilă, ținând cont de perioada prin care trecem. Deja ne-am depărtat de normalitatea de dinaintea pandemiei, cu atât mai mult cu cât, iată, în prezent, ne confruntăm cu amenințarea unui nou război mondial. Astfel, încercând să găsim un strop de optimism în situația în care ne aflăm, ajungem la formula oarecum antitetică ”Unitate/ Unicitate”. Suntem atât de diferiți, dar conectați și uniți. Întâlnim acest aspect chiar și în cadrul echipei de organizare. Teatrologi, manageri, artiști plastici, actori și mulți alții sunt implicați pentru a oferi comunității sibiene prilejul de a descoperi încă o dată bunătatea, bucuria de a dărui și spiritul tânăr. Nu în ultimul rând, cele două teme realizate în antiteza ”Unitate/ Unicitate” se vor regăsi în toate activitățile prezentate, grație talentului deosebit al fiecărui artist care contribuie la realizarea acestei ediții.

Un festival e ca un puzzle. Dacă ne-am referi la un spectacol de teatru ca la o piesă de puzzle, din câte piese e format puzzle-ul pe care îl propuneți în acest an și ce poate surprinde publicul privind fiecare piesă în parte?

Dacă vorbim de spectacole teatrale, atunci puzzle-ul este format din șapte piese. Dar festivalul oferă, pe lângă spectacole teatrale și ateliere foto, vernisaje, momente de stand-up comedy, ateliere de arte plastice, lansări de carte și multe alte activități.

Astfel, fiecare participant poate să își formeze propriul puzzle, în funcție de unghiul din care privește. Chiar și noi, echipa, formăm un puzzle atipic, dar iubitor de oameni și artă.

Pentru că vorbim despre o manifestare artistică studențească, cât de mult contează pentru viitoarea generație de actori această întâlnire cu publicul organizată sub forma unui festival?

Această poate primă întâlnire cu publicul poate fi definitorie pentru evoluția studenților din punct de vedere atât artistic, cât și profesional, având ocazia de a se face remarcați de către publicul sibian cu un gust cultural deja format. Pe de altă parte, posibilitatea de a se dezvolta o au deopotrivă studenții din cadrul specializării Coregrafie, prin prezentarea unor evenimente de dans și, mai ales, cei care studiază Teatrologie - Management Cultural prin însăși organizarea festivalului.

DATfest înseamnă mai mult decât spectacole de teatru. Ce evenimente conexe include programul festivalului?

Ediția de anul acesta prezintă spectacole de teatru, dans, stand-up comedy, spectacole lectură, flashmob-uri, lansări de carte, un vernisaj de arte plastice, o galerie foto, ateliere și conferințe de specialitate. Toate activitățile se regăsesc în program și sperăm să fie pe placul publicului sibian.

Cât de atractiv este Departamentul de Artă Teatrală din Sibiu pentru tinerii din țară care doresc să studieze teatrul? Ce anume îi face să aleagă Sibiul?

Sibiul este bine-cunoscut ca fiind Orașul Artiștilor. Acesta este unul dintre cele mai dezvoltate orașe la nivel cultural, cu un public deja format în urma proiectului Sibiu Capitală Culturală Europeană din 2007. De asemenea, cadrele didactice din Departamentul de Artă Teatrală formează o echipă unită, adunând artiști, critici și manageri culturali care au profesionalismul în sânge. Cu această ocazie le mulțumim cadrelor didactice ale departamentului pentru susținerea oferită, în special conf. univ. dr. Luminița Bîrsan, conf. univ. dr. habil. Diana Nechit și lect. univ. dr. Andrei C. Șerban. În același timp, studenții DAT au numeroase oportunități de a se perfecționa prin stagii de voluntariat în cadrul unor evenimente precum Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Astra Film Festival, Festivalul Internațional de Folclor ”Cântecele Munților”, Sibiu Jazz Festival, ARTmania și multe altele.

Ce presupune organizarea unui astfel de festival și ce motive le-ați da sibienilor pentru a-i convinge că ediția din acest an a DATfest e de neratat?

Considerăm că în această ediție am reușit să acoperim gusturile oricărei persoane

iubitoare de artă din cadrul comunității sibiene. Astfel, doar la o simplă privire asupra programului, oricine poate să își găsească activitatea potrivită stilului său. Cum spuneam, noi suntem diferiți, așa că și activitățile sunt diversificate. La urma urmei, suntem noi înșine piesa unui puzzle și fiecare ediție a festivalului DATfest este unică datorită echipelor care anual sunt schimbate, în urma finalizării studiilor generației anterioare. Echipa ediției a VII-a este foarte unită și așteaptă cu bucurie să descopere cum va fi percepută de publicul sibian. Nu în ultimul rând, le mulțimim pentru tot sprijinul acordat: Primăriei Municipiului Sibiu, Consiliului Județean Sibiu, Teatrului Național ”Radu Stanca” din Sibiu, Teatrului pentru Copii și Tineret ”Gong”, Bibliotecii Județene Astra, Sory, Restaurant Leon, Tulipa Flower Shop, Turnul Sfatului și Zile și Nopți.

Mircea Baniciu și alți artiști de renume urcă pe scena Baricada Folk, la Sibiu

Concertul Baricada Folk propune publicului sibian o întâlnire specială cu cei mai importanți și activi interpreți de muzică folk de ieri și de azi, cu versurile și cântecele lor memorabile, care vor răsuna la Teatrul Gong: ”Veșnică e secunda din noi” din ”Cântecul ceasornicarului” de Mircea Baniciu, ”Ne mai vedem din când în când” de pe album ”Ne mai vedem” de Nicu Zotta, ”Când trăiești și respiri în culori” din ”O fată, o chitară și-un sărut” de Ovidu Mihăilescu, ”Dacă mai crezi în mine” din cântecul cu același nume de Adrian Bezna, ”Ceilalți vor șterge urmele tale” din ”Ceilalți” de Ocru sau ”Cum voi trăi eu” de Cătălin Stepa.

Decenii la rând muzica folk a fost portavocea sufletului: de dragoste sau de țară, protest social sau politic. A reprezentat un manifest al vieții, o baricadă a contemporaneității. Sunt ritmuri și versuri care au cucerit și schimbat generații! România Folk prezintă în premieră la Sibiu, în data de 9 noiembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Gong, concertul Baricada Folk în cadrul Turneului Național, ediția a II-a. Baricade de cântec și poezie cu câțiva dintre cei mai reprezentativi și apreciați interpreți de muzică folk din România: Mircea Baniciu, Adrian Bezna, Cătălin Stepa, Nicolae Zotta, Ovidiu Mihăilescu, OCRU - Adrian Mărgineanu și Dorin Pitariu.

Baricada Folk este un proiect muzical independent inițiat în noiembrie 2019 de Adrian Bezna, Cătălin Stepa, Ovidiu Mihăilescu, Nicu Zotta, Ocru - Adrian Mărgineanu & Dorin Pitariu și Adrian Tomulescu. Evenimentul e o întrunire creativă și socială menită să unească și să reprezinte diversitatea identităţii și apartenenţei culturale, o colecţie de întâlniri, concerte și povești cu reprezentanții muzicii folk. Prețurile biletelor pornesc de la 80 de lei și variază până la 110 lei, în funcție de tipul de bilet ales, GOLD sau VIP. Biletele sunt disponibile online, pe platforma iabilet.ro.

Navigând pe internet, în căutare de viniluri

Vinilurile

au fost răbdătoare cu noi și acum e momentul să strălucească din nou. Drept dovadă stau vânzările crescute în 2021, acestea bătând lejer CD-urile. Fie că stau pe măsuța unui hipster, căruia i s-a părut că sufrageria lui va da mult mai bine în poze cu un pickup, fie că ajung în mâinile colecționarilor sau chiar la petreceri private sau cu public numeros, ghidate de un DJ, vinilurile au un secret valoros de marketing, anume puterea de a contura un ritual.

Când scoți un vinil din pachetul pătrățos și folia protectoare, îl ștergi lejer de praf, îl așezi pe pickup, având grijă să alegi partea care îți place și știi exact unde să pui acul ca să ajungi la piesa preferată, atunci e clar că te bucuri de muzică și de un album, cu tot cu concept, sound și idei ce au fost puse în el, rând pe rând. Și chiar dacă vinilul e asociat cu modul vechi de trai, sursele de achiziționare sunt noi.

 De specialitate. Site-uri pline ochi de muzică, de toate tipurile. Începem cu Niche Records, care, după părerea mea, e expert în ceea ce înseamnă muzică nouă: The Weeknd, Nothing But Thieves, Ariana Grande, înțelegeți ce zic! Iar dacă tu, de fapt, ești

colecționar de CD-uri, dar te-ai pierdut pe aici, găsești și așa ceva. Continuăm selecția cu Two Sides Records, care abundă de genuri disponibile pe vinil, satisfăcând și cele mai pretențioase gusturi cu muzică afro-cuban, rare groove, dub, experimentală și câte și mai câte. În ajutor pentru colecția perfectă vine și Muziker, unde în afară de o colecție impresionantă, am observat și o secțiune specială pentru soundtracks, și cu noi, și cu clasici. E de punctat!

 Folosit și refolosit. Anticariatele îți pun la dispoziție muzica preferată cândva preferata cuiva, iar pentru un preț mai mult decât decent te poți bucura de ea și chiar reinventa. Palatul Vechiturilor

și Târgul Cărții sunt recomandările mele, foarte utile dacă vrei să ai în colecție ceva muzică clasică, operă, jazz sau world music.

 Pentru împătimiții de hip-hop. Vibes On Wax Records e locul vostru și îl puteți urmări și pe Instagram, pentru update-uri. Oamenii de aici fac selecția special, de la începuturile hip-hop-ului și până în prezent, la cele mai noi apariții, așa că găsiți și Tupac, și A Tribe Call Quest, și MF Doom, și Tyler The Creator.

Mai rămâne doar să spargeți pușculița în formă de porcușor durduliu sau ce forme mai aveți pe acasă, să vă faceți o listă și să vă verificați conexiunea la internet. Sper să vă găsiți următorul nou album preferat!

SAMARA JOY „Linger Awhile”

Spune unui iubitor de jazz că a mai apărut un solist influențat de Bille Holiday, Sarah Vaughan, Ella Fitzgerald și Nat King Cole și s-ar putea să nu simți prea mult entuziasm. Există mulți tineri cu talent care pleacă la drum cu acest bagaj esențial, cu resursele care

nu se vor epuiza niciodată, dar în același timp e foarte greu să mai spui ceva consistent cu același repertoriu, e nevoie de o manieră personală și puternică, de un mod inteligent de a folosi același limbaj pentru a aduce cu adevărat o contribuție, pentru a crea o reală surpriză. Aici intervine Samara Joy, care, la 19 ani, a câștigat concursul „Sarah Vaughan”, a debutat discografic în 2021 și face cu siguranță și naturalețe diferența dintre vechile legende și povestea ei, o tânără femeie din New York-ul secolului al XXI-lea. Ea pune amprenta cu clasă și maturitate pe aceste

piese cunoscute, aceste cronici de viață și iubire atât de des povestite, păstrând o simplitate sonoră muzical și directă ca discurs, o combinație de încredere, abilitate și mirare în fața misterelor vieții, care abia se deschide.

Acompaniată de trio-ul chitaristului Pasquale Grasso, cu David Wong la contrabas și Kenny Washington la baterie, Samara Joy își poartă vocea prin armoniile somptuoase și ritmurile sigure, conectându-se la întreaga istorie a jazz-ului, definind artistul ideal, indiferent de epocă, clasic și contemporan, în același timp.

BERTI BARBERA

Meredith Truax

Sibiul, capitala dansului sportiv, în weekend-ul 4-6 noiembrie

Peste 1.500 de sportivi din 42 de țări și peste 110 arbitri și oficiali români și internaționali vin la Sibiu, la Transylvanian Grand Prix, cea mai importantă competiție de dans sportiv din România. Concursul are loc între 4 și 6 noiembrie, la Sala Transilvania, pe o suprafață de competiție de 24 x 16 metri. Întreaga sală va fi amenajată sub forma unei imense săli de bal pentru acest eveniment. În premieră în România, clubul Fantasy Dance a obținut drepturile de a organiza în cadrul Transylvanian Grand Prix nu mai puțin de trei campionate mondiale și un campionat european, în același weekend. Sibiul va găzdui campionatul mondial de sub 21 Latino, campionatul mondial de seniori I Standard, campionatul mondial de showdance Standard și campionatul european de tineret Standard.

Pe lângă aceste patru competiții, openul de dans sportiv ce va avea loc la Sibiu va fi structurat pe categorii de vârstă, plecând de la 6 ani până la Seniori I (peste 35 ani), care vor performa în cele trei zile. Prima zi

e dedicată sportivilor care practică dansul sportiv ca hobby și celor ce corespund categoriilor de experiență E și D. A doua și a treia zi sunt dedicate calificărilor tuturor participanților de la World Open, Campionate Mondiale și Campionatul European, împreună cu finalele celor mai așteptate competiții din eveniment, care se vor desfășura în ultima parte a evenimentului.

Transylvanian Grand Prix începe în 4 noiembrie, la ora 11, cu competițiile naționale pe clase valorice.

În 5 noiembrie pe ringul de dans vor intra participanții înscriși în Open-ul internațional, în ordinea categoriei de vârstă, la secțiunea standard și latino împreună cu Campionatele Mondiale de Sub 21 Latino și Showdance Standard iar duminică vine rândul Campionatului Mondial de Senior I Standard și Campionatului European de Tineret Standard. Biletele pentru acest eveniment sunt puse în vânzare pe site-ul Kompostor.ro. Proiectul e cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Sportivă 2022.

Andreas Rieger

forjorul care a pus umărul la prosperitatea Sibiului

În ultima vreme s-a vorbit frecvent despre sit-ul industrial al fostei platforme a fabricii Independența și proiectul ambițios de regenerare a celor peste 8 hectare de teren situate în imediata apropiere a zonei centrale a Sibiului. Dar până să se aducă în discuție reintegrarea terenului în viața comunității și deci dispariția fostei platforme industriale, fabrica Independența Sibiu a scris un capitol important în istoria orașului. Independența, așa cum o cunoaștem cu toții astăzi, a fost înființată în 1875 de către maistrul forjor Andreas Rieger. Rieger s-a născut în 1839 la Apoldu de Sus, a studiat științele tehnice la Praga, iar la nici 30 de ani și-a transformat casa din strada Rosen Anger

20, astăzi Târgul Peştelui, în atelier de forje. Aici a început prin a produce potcoave şi a repara unelte şi maşini agricole simple. În paralel cu aceste activități, el comercializa maşini agricole preluate de la o firmă din Augsburg, unde a lucrat în perioada în care şi-a făcut turneul de ucenic. Curând i-a venit ideea că ar fi mai profitabil să fabrice chiar el aceste mașini. Numele ales de Andreas Rieger pentru întreprinderea sa a fost acela de ”Prima fabrică

ardeleană de maşini agricole şi turnătorie de fier”. Calitatea şi competitivitatea produselor Rieger au fost recunoscute de târgurile din ţară şi străinătate. Fabrica a fost condusă de trei generații de membri ai familiei Rieger: Andreas, fiul său Richard și nepotul Hanspaul. Odată cu naționalizarea din 1948, i-a fost schimbat și numele în ”Uzinele Independența”, rămas până în zilele noastre. O altă amintire a activității lui Rieger sunt vechile capace de canal ce au împânzit Sibiul în perioada 1907 - 1911, dar care au fost schimbate, majoritatea după Revoluţie. Andreas a murit în 1918, însă fabrica pe care acesta a construit-o a dăinuit până în zilele noastre, fiind simbolul industriei sibiene. Alături de elita vremii, Rieger a readus Sibiul în linia principală a evoluţiei culturale şi economice.

Interviu cu VIOLA DAVIS

despre „Femeia rege”

Puterea de vedetă a Violei Davis este de necontestat. După ce a câștigat atât un Tony, cât și un Oscar, pentru rolul ei în reluarea de pe Broadway și adaptarea cinematografică a piesei Fences a lui August Wilson și a devenit prima actriță de culoare care a câștigat Premiul Primetime Emmy pentru cea mai bună actriță principală într-un serial dramatic, pentru How to Get Away with Murder, ea își asumă cel mai provocator rol de până acum. Davis joacă rolul lui „Nanisca”, un general al unității militare formate numai din femei, cunoscută sub numele de Agojie, în filmul The Woman King, semnat de regizoarea Gina Prince-Bythewood (The Secret Life of Bees) și produs de Cathy Schulman (Oscar pentru Crash), împreună cu Juvee Productions, compania lui Davis, după un scenariu scris de Dana Stevens (Safe Haven). The Woman King spune povestea adevărată a regatului Dahomey, unul dintre cele mai puternice state africane în secolele XVIII-XIX. În rolul lui Nanisca, talentele actoricești ale lui Davis sunt expuse plenar prin intermediul modului în care ne arată cum se poate transforma, la vârsta de 56 de ani, într-o luptătoare puternică. Dialogul cu Viola Davis a fost realizat în Los Angeles, cu puțin timp înainte de premiera filmului The Woman King, iar acestea sunt cele mai importante momente editate din acea conversație, oferite în exclusivitate pentru România, prin amabilitatea INTERCOMFILM.

Ca actriță, ce v-a atras la rolul lui „Nanisca”, dar și ce v-a convins să vă implicați ca producător?

Ei bine, filmul în general este, pentru mine, destul de evident. Simt că rolul mi-a vorbit cu adevărat ca femeie de culoare, în ceea ce privește explorarea fiecărui aspect al meu: puterea mea, vulnerabilitatea mea, istoria mea, feminitatea mea, problemele mele. A fost un rol care m-a încapsulat. Iar ceea ce m-a atras la acest proiect este faptul că sunt o persoană care poartă mereu de grijă agenției sale. Vreau ca identitatea mea să fie separată de modul în care așa-numitul Hollywood sau Hollywood-ul alb m-a identificat. Vreau să mă identific pe mine însămi și a fost, de asemenea, un proiect pe care l-am putut face pentru a ridica alte femei de culoare alături de mine și pentru a pune în lumină talentul și harurile lor și o parte din istoria noastră, care nu a fost niciodată povestită sau măcar cunoscută.

Cunoșteați războinicele Agojie înainte de proiect? Care ați spune că sunt caracteristicile majore cu care v-ați identificat în ceea ce o privește pe Nanisca?

Eram familiarizată cu ele, dar, totuşi, erau un mare mister pentru mine. Era ceva despre care am auzit de la distanță, dar pe care nu l-am cercetat niciodată cu adevărat, asta până când m-am implicat în acest film. Caracteristica este înțelegerea rolului de

lider. Absolut, fără îndoială, trebuie să fii persoana care sare prima prin placa de sticlă, iar ea înțelege asta. Înțeleg cât de mult mă identifică munca mea și ceea ce fac și sunt, de asemenea, o persoană care este mereu împăcată cu trecutul ei.

Acest rol este foarte fizic și diferit de modul în care suntem obișnuiți să vă vedem.

Ce ați făcut pentru a vă pregăti pentru acest rol?

Ei bine, sunt o femeie foarte musculoasă, oricum. Am făcut o oră și jumătate de antrenament cu greutăți cinci zile pe săptămână și imediat după, două ore și jumătate de arte marțiale. Acesta a fost aspectul fizic. Și țiam spus că am 56 de ani, nu?

A fost un antrenament dificil, pentru că ei chiar voiau ca eu să arăt ultraputernică. Apoi, am învățat să mă lupt corp la corp și să folosesc maceta, pentru că asta era principala armă aa Nansicăi.

A existat vreo rană pe parcurs sau vreun moment în care ați simțit că nu mai vreți să luptați?

Da. A existat o singură rană, dar asta a fost înainte de a începe. Mi-am rupt ligamentul încrucișat anterior. Dar sunt foarte rezistentă. Chiar nu m-a deranjat în timpul antrenamentelor sau altceva. Mă durea foarte tare brațul de la simpla învârtire a macetei.

Ați avut dubluri de cascadorii?

Am avut o dublură. Toată lumea are o dublură pentru a face anumite lucruri, dar aș spune că 96% dintre ele le-am făcut eu însămi.

Aspectul fizic a fost cea mai dificilă parte a filmărilor sau doar intrarea în personaj?

Pentru mine, partea fizică a fost cea mai dificilă, dar asta e o chestiune semantică, pentru că a mai fost vorba de dialect, de jocul actoricesc, de faptul că am fost în Africa. Toate au făcut ca acesta să fie unul dintre rolurile în care fiecare aspect a trebuit sa fie funcțional 100%. Dar pentru mine, da, partea fizică a fost foarte, foarte dificilă.

„De fapt, femeile, în general, sunt coloana vertebrală a oricărei comunități, a oricărei familii. Știi, noi suntem cele care au grijă de copii. Dacă studiați triburile din Africa, ele sunt cele care ies și caută hrană. Noi suntem liantul care ține familia unită. Noi suntem inima și sufletul.”

Cum credeți că se corelează povestea războinicelor Agojie cu femeile de culoare din zilele noastre?

Femeile de culoare, noi suntem coloana vertebrală a societății noastre. De fapt, femeile, în general, sunt coloana vertebrală a oricărei comunități, a oricărei familii. Știi, noi suntem cele care au grijă de copii. Dacă studiați triburile din Africa, ele sunt cele care ies și caută hrană. Noi suntem liantul care ține familia unită. Noi suntem inima și sufletul. Vulnerabilitatea, acea energie feminină sunt lucruri pe care le vedem acum atât de mult. Și trebuie să spun că, poate pentru că ne-am confruntat cu atâtea adversități ca femei de culoare, ne facem treaba știind că nimeni nu ne va acoperi spatele. Am salvat alegeri. Am salvat filme. Ne-am salvat copiii. Ne-am salvat căsniciile și familiile, și am făcut-o, de

multe ori, singure. Așadar, acesta este rolul pe care îl jucăm și mă rog mereu pentru ziua în care oamenii vor vedea asta. Dar chiar dacă nu o fac, este în regulă.

Cum v-ați simțit lucrând cu o asemenea distribuție stelară de femei?

Știți ceva? A fost bucuria vieții mele. Chiar a fost. Există o zicală, mai ales pentru actorii mai în vârstă, care au cunoscut drumul, care spune că plafonul tău este podeaua lor. Și așa m-am simțit. Am simțit că ștafeta pe care o transmitem acestei tinere generații de actori este atât de incredibilă când vezi oamenii talentați, care își fac partea lor de cursă. Așa m-am simțit când i-am privit.

Am văzut viitorul, încrederea, iubirea de sine, siguranța viziunii și a scopului lor. A fost o bucurie să lucrez cu ei, în general.

Care este cea mai mare învățătură de minte pe care o aveți din acest film și ce vreți ca publicul să rețină din el? Simt că nu pot să dictez cum se simt oamenii și cum primesc lucrurile. Pot doar să plantez o sămânță. Dar vreau ca ei să înțeleagă expansiunea noastră ca oameni de culoare. Vreau ca ei să rețină nu doar expansivitatea noastră, în ceea ce privește modul în care am contribuit la istorie, puterea noastră, ingeniozitatea noastră, excelența noastră, talentul nostru, inteligența noastră, agenția noastră, ci și cât de complicați suntem, cât de vaste suntem ca ființe umane. Vreau ca ei să ne vadă ca ființe umane, nu doar ca pe o metaforă, o imagine sau o anomalie. Asta este ceea ce vreau să rețină.

FINAL CUT,

Un film cu zombie... ceva „de groază”!

Cupremiera în cinematografe pe 21 octombrie, după o proiecţie-eveniment în cadrul Dracula Film Festival de la Braşov (12-16 octombrie), comedia cu zombie Final Cut regizată de Michel Hazanavicius, cineastul francez care a câștigat în 2012 Premiul Oscar cu filmul The Artist, a deschis anul acesta cea de-a 75-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, ceea ce sugerează din start că nu avem de-a face cu un film horror obişnuit, realizat în trena lui Walking Dead. În fapt, Final Cut este un remake al lungmetrajului japonez One Cut of the Dead din 2017, al lui Shin’ichirō Ueda (la rândul său o adaptare a piesei Ghost in the Box), din al cărui distribuție fac parte celebrii actori francezi Romain Duris (Mood Indigo, Gadjo dilo) şi Bérénice Bejo (The Artist).

O meta comedie horror creată sub forma unui film în film, Final Cut (titlul original: Coupez!) pune în centrul atenției procesul de producție, unde unicul cuvânt de ordine este “NU TĂIAȚI!”. Poate ceea ce se întâmplă în fața camerelor de filmat nu pare ieșit din comun, dar ceea ce se întâmplă în spatele lor este complet neașteptat. Într-o fabrică scoasă din funcțiune se filmează un film cu zombie cu buget redus. Mica echipă de filmare este

gata să-și sacrifice viața pentru a salva filmul, când platoul de filmare este invadat de adevărații morți vii. Ce e de făcut pentru ridicarea unui blestem real ce trezește morții la viață?

Cu un început catastrofic și un final exploziv, Final Cut nu este clasicul film cu zombie, așa cum am putea crede după vizionarea primelor secvențe, ci evoluează treptat într-un mod complet diferit ce te va face să te simți ca și cum te-ai uita la un sitcom, un fel de fals making-of

ce îmbină perfect groaza și comedia. Evenimentele se derulează în sens invers, ca o întoarcere în trecut. Dacă în primele 30 de minute povestea ne poartă pe platoul de filmare lovit de un blestem întunecat, unde actorii se luptă cu zombie pentru a-și salva viața, în a doua parte a filmului, printr-un flashback, aflăm ce se întâmplă cu o lună în urmă, încă de la semnarea acordului de producţie.

O oglindă ce imită viața, creează falsul și reconstruiește realitatea, scopul fiind generarea unor emoții cât mai reale, un teren fertil pentru talentul lui Hazanavicius, care este un maestru al reinventării genurilor, Final Cut este un omagiu original adus filmului și microcomunităților ce îl produc, o punere în scenă foarte bine ritmată, plină de umor și vigoare, controlată cu măiestrie... cu siguranță un proiect curajos și foarte special.

3+1 motive pentru care să mergi la Târgul de Nunți de la Brukenthal Avrig

Dacă te întrebi de ce e în beneficiul tău să participi la un târg de nunți, răspunsul e simplu. În primul rând pentru că în cadrul acestui tip de eveniment găsești toți furnizorii într-un singur loc. În al doilea rând pentru că poți sta de vorbă cu ei și poți beneficia de oferte promoționale. În al treilea rând pentru că vei câștiga timp liber pentru tine organizând mai multe aspecte ale nunții într-un singur loc și într-o singură zi. Și nu în ultimul rând, dacă vorbim despre Târgul de Nunți de la Palatul Brukenthal din Avrig e neapărat de luat în considerare locația superbă desprinsă din cele mai frumoase povești, unde poți participa la târg, iar dacă te cucerește, o poți închiria pentru nunta ta.

Târgul de Nunți, ediția de toamnă, va avea loc în zilele de 5 și 6 noiembrie, la Palatul Brukenthal din Avrig, între orele 10:00 și 20:00. Ca de obicei, la frumosul complex baroc vei găsi rochii de mireasă, costum de mire, pantofi, verighete, inele de logodnă, servicii

audio, foto și video, servicii de catering, tortul miresei şi prăjituri, ori alte servicii care trebuie să contribuie la reuşita unei nunți. Participanţii vor afla de la oameni cu experienţă în domeniul organizării de nunți cum pot să aibă parte de un eveniment de înaltă ţinută, ce înseamnă o experienţă unică, un cadru generos, eleganţă, stil şi servicii de calitate superioară. Gazdele târgului oferă vizitatorilor posibilitatea de a degusta preparatele din meniurile proprii de nuntă, precum şi o selecţie de vinuri perfect potrivite cu fiecare fel de mâncare.

Palatul Brukenthal din Avrig se poate dovedi a fi locația perfectă pentru nunta ta pentru că pe lângă aspectul paradisiac al locației, oferă servicii profesioniste: organizarea cununiei civile sau religioase în aer liber pentru prețul de 1.500 de lei sau organizarea nunții, cu prețuri începând de la 242 de lei de persoană. Pentru rezervări și informații suplimentare, cei interesați pot trimite un mail la adresa office@palatulbrukenthalavrig. ro sau pot apela numărul de telefon 0751.241.604.

Cu friptura la Mall

Ai două tricouri: unul e roșu, celălalt verde. Din punct de vedere al garderobei deții două bucăți tricou. Din punct de vedere stilistic ai două opțiuni diferite. Mai mult, unul e pe gât, altul cu anchior. Unul e de la un brand, celălalt de la competitor. Unul e de bumbac, altul din materii reciclate ș.a.m.d.

Din punct de vedere al necesității ai cu ce să te îmbraci. Din punct de vedere al esteticii ai opțiuni de asortare. Fix așa și cu mâncarea. Ai două fripturi cu indicații geografice: de Turda și de Zalău. La bază sunt două hălci de porc prăjite în untură, dar... de aici încep diferențierile și subcategoriile.

Radu Anton Roman scrie despre „Friptura de Zalău” că se face din pulpă sau mușchi, felii groase de 2-3 cm., crestate fin (romburi), frecate cu sare, piper și boia și apoi prăjite în untură încinsă până devin crocante, apoi servite cu sos de roșii și murături în oțet.

Mircea Groza, cel mai

(Meseșenii de Jos, Hida, Crasna), se făcea doar la nuntă, în tăvile rotunde pentru pâine, cu untură în cuptor. Foarte interesant era faptul că după ce erau așezate bucățile de carne în tavă, crestate, se punea peste ele sare grunjoasă, cimbru și piper. Nu se punea boia de ardei! Peste carne se punea un disc de hârtie groasă de ambalaj (poptiruș de la bold/prăvălie), peste hârtie se așeza un strat de un cm de tărâțe, care se stropeau cu apă. Așa se «sigila» friptura.

cunoscut culegător de rețete din zonă, ne explică: „Când a apărut cartea cu rețeta l-am sunat pe RAR și i-am cerut detalii. Mi-a spus că a mâncat-o la o cantină/ restaurant și i-a plăcut foarte mult. M-am informat și am aflat că la cantina respectivă lucra un măcelar vestit din Zalău, Madarasi, și acesta mi-a spus că făcea frecvent friptura, dar el îi spunea «friptură crestată» și da, era o felie groasă din spată (pulpa din față). Dacă o făcea din cotlet lăsa și osul, și slănina. Cresta doar șoriciul cu puțină slănină. Am mai întâlnit acest fel de friptură în câteva sate

La căldura cuptorului, tărâța se întărea, făcea o crustă tare, era ușor de scos cu tot cu hârtie, era un disc tare”.

Așadar, avem mai multe variante ale rețetei. În ceea ce privește „Friptura de Turda”, lucrurile par nițel mai clare. Se folosește doar cotlet cu os, grăsime și șorici. Se crestează șoriciul și grăsimea. Unele variante spun că se ține carnea în saramură chiar și două zile, dar tehnica obligatorie e ca acel cotlet să stea în lapte (4, 8 sau chiar 24 de ore). Abia apoi se prăjește în untură, care trebuie să acopere carnea.

După cum observați, rețetele sunt similare, dar nu identice, chiar dacă uneori se confundă. Zalăul și Turda sunt aproape vecine. Și revenim la comparația din primele rânduri. Ideea e că în astfel de detalii stă specificul regional, local și microlocal. Nu de alta, dar zău că au gust diferit!

Pesto

Pesto e acel ingredient al bucătăriei italiene care face o diferență uriașă în ceea ce privește aromele. Ca să spunem lucrurile mai simplu, pesto e aroma proaspătă de busuioc (preponderent) transformată în sos cremos și cu un bonus de umami. Ce poate fi mai îmbietor? În urmă cu ceva ani buni, când am călătorit prima dată în Italia, am văzut sosul verzui pe rafturile magazinelor. Apoi, am aflat că pastele (pe care le știam ori cu sos bolognese, roșu, ori cu sos alb) se pot servi doar cu acest sos verde și puțin parmezan. Când, în sfârșit, am gustat pesto, am fost pur și simplu fascinată.

Pesto este un sos mai versatil decât îți poți imagina. Practic, fiecare ingredient poate fi înlocuit și recombinat. Îl poți servi cu paste, gnocchi, în sandwichuri, pe pizza, cu crostini, sau chiar drept delicios condiment pentru pește (rețeta de somon și pesto pe pat de dovlecei este una dintre preferatele mele). Pesto clasic, genovez, se prepară cu busuioc, semințe de pin, puțin usturoi, ulei de măsline, suc (și coajă) de lămâie, parmezan

și peccorino. Pur și simplu le pui pe toate în blender (sau chopper, dacă faci o cantitate mai mică) și le amesteci. Apoi, poți adăuga sosul pe aproape orice fel de mâncare dorești. Dintre tipurile alternative de pesto pe care le-am încercat, sunt două care mi-au rămas în minte. Primul, pesto rosso, este un sos roșu, ce are drept ingredient de bază roșiile uscate, fapt ce duce paleta de gust în cu totul altă direcție. Pesto rosso se prepară folosind migdale, parmezan, usturoi, ulei de măsline și, eventual, fulgi de ardei iute. Poate fi aromat cu rozmarin sau busuioc. Are o aromă de toamnă, dulceagă, de roșii coapte și un kick umami atât de puternic, încât fiecare îmbucătură te surprinde. (Umami este unul dintre cele cinci gusturi de bază, e sărat și caracteristic cărnurilor și supelor. Dintre legume, roșiile îl redau foarte bine.) Al doilea pesto atipic care a rămas printre preferatele mele e cel de

leurdă. Cu un gust definitoriu pentru primăvară, acesta se prepară cu leurdă, migdale (sau nucă, alune, sau caju) parmezan, zeamă de lămâie și ulei de măsline. Aici, umami devine o amintire, ascunsă de prospețimea de primăvară a leurdei. Rețetele mele preferate ce conțin pesto? Pe lângă paste și gnocchi, îmi place să adaug pesto atunci când prepar somon la cuptor. Dar cel mai mult îmi place o rețetă de pizza ce are ca topping pesto și creveți. E o explozie absolut uluitoare de arome.

De la boabă la tabletă

Cacaoa... „fructul iubirii”, „a opta minune a lumii” sau „băutura zeilor”, așa cum o numeau aztecii și, clar, asul din mâneca a mii de cofetari. Pentru că atunci când ciocolata de calitate se împletește cu savoirfaire-ul cofetarului, rezultatul impresionează până și cel mai exigent client. Despre acest ingredient minune vom vorbi în cel de-al treilea episod din seria noastră, dedicată materiei prime despre care este bine să știm mai multe.

Ah!

Până la ciocolată este, însă, poveste lungă, care începe atât de frumos cu „A fost odată Theobroma Cacao, cu ale sale patru varietăți principale: Forastero, Criollo, Trinitario și Nacional”. Ciocolata provine din boabele de cacao care se află în interiorul fructelor acestor arbori, fiecare varietate având caracteristici gustative diferite, caracterizate de terroir. Boabele de cacao, exact ca vinul sau cafeaua, sunt profund influențate de sol, apă și climat, care imprimă boabelor caracteristici unice, care se reflectă în produsul finit – ciocolata.

Varietăți

Așa cum vă spuneam mai sus, există patru tipuri principale de arbori de cacao, fiecare cu caracteristici proprii:

 Forastero: este cel mai cultivat soi, fiind și cel mai productiv, dar şi cel mai puţin aromat. Domină producția de ciocolată la nivel mondial. Este, în principal, cultivat în Vestul Africii, iar cacaoa Forastero este adesea denumită „cacao în vrac”.

 Trinitario: este o specie de cacao hibrid. Are o aromă fină și puternică și se cultivă foarte ușor.

 Nacional: este o varietate rară de boabe de cacao. Ciocolata creată din boabele de cacao Nacional este cremoasă, bogată în arome și foarte puțin amăruie.

 Criollo: este soiul cel mai apreciat pentru potenţialul său gustativ, dar este puţin roditor şi foarte sensibil la boli şi dăunători. La nivel mondial aproximativ 0,001% din boabe provin de la acest soi. Cacaoa Criollo este foarte aromată și doar puțin amară.

foarte sensibil la boli şi dăunători.

Trufe ciocolată

De la boabă la tabletă Arborii de cacao cresc în zone umede, călduroase, ferite de razele puternice ale soarelui, motiv pentru care îi vom găsi întotdeauna între Tropice. Un arbore trăiește în jur de 40 de ani și dă primele fructe în jurul vârstei de 3 ani. Ceea ce este cu adevărat miraculos este modul prin care fructele iau naștere, prin polenizarea florilor, care trăiesc doar 48 de ore! Din 150 de flori, doar una reușește să devină fruct și doar un fruct din opt ajunge la maturitate. Fiecare fruct conține între 20 și 60 de boabe.

Odată scoase manual din fruct, boabele de cacao trec printr-un proces de fermentație de aproximativ cinci zile care, pe de o parte, împiedică deteriorarea și, pe de altă parte, favorizează formarea unor compuși precursori responsabili de aroma finală a ciocolatei. După această perioadă de fermentație, boabele de cacao sunt uscate la soare până se ajunge la un grad de umiditate de 8%, puse în saci și trimise către fabricile producătoare de ciocolată.

Ajunse în fabrică, începe procesul propriu-zis de producție a tabletelor de ciocolată. Boabele sunt prima oară prăjite, acesta fiind cel mai important pas în crearea profilului de arome pe care ciocolata le va avea. Prin controlul timpului şi temperaturii de prăjire a boabelor de cacao, se poate obţine o infinitate de rezultate, de la excepţional la complet inutilizabil, asta ţinând exclusiv de priceperea și dorințele

Sublime

producătorului. Prin prăjire se controlează şi culoarea pe care produsul finit o va avea, aceasta variind de la brun roşcat la maro închis.

Următorul pas presupune măcinarea boabelor până când rezultă o pastă uşor lichidă atunci când este caldă, numită lichior de cacao, sau masă de cacao, atunci când se răcește și untul de cacao se solidifică. Aceasta este baza pentru ceea ce va deveni în curând ciocolata, așa cum o știm, și conține în medie 50-55% unt de cacao.

vanilie și lecitină din soia.

Următorul pas presupune rafinarea tuturor ingredientelor. Aceasta constă în micşorarea particulelor până la maximum 15-20 de microni, fiind urmat de conşare, care presupune încălzirea ingredientelor la aproximativ 70°C, expunerea lor la oxigen şi agitarea continuă timp de 3-96 ore. Tot acest proces îmbunătăţeşte aromele şi vâscozitatea ciocolatei. La final, ciocolata este temperată, adică adusă la nişte temperaturi specifice care presupun formarea unor anumite tipuri de cristale stabile ale untului de cacao, ceea ce se traduce prin: luciu, textură crocantă, posibilitatea de a rezista la temperatura camerei fără să se topească. Dar despre acest proces mai complicat vom discuta, poate, cu altă ocazie.

și să conștientizați mai bineneagră profesională, se adăugă

Aceasta a fost „lecția” despre cacao, care sper să vă ajute să apreciați mai mult și să conștientizați mai bine complexitatea unei simple tablete de ciocolată.

deja de masă), vanilie și lecitină

unt de cacao, zahăr, lapte praf,

Fiind doar boabe măcinate, masa de cacao este foarte amară, dar cu arome diverse, în funcție de varietatea din care provine. Aici intervine producătorul, care adaugă alte ingrediente pentru a potența la maximum aromele principale ale masei. Pentru ciocolata neagră profesională, se adăugă masei de cacao zahăr, extra unt de cacao (față de cel conținut deja de masă), vanilie și lecitină din soia (cu rol de emulgator). Pentru ciocolata cu lapte, se adaugă zahăr, lapte praf, unt de cacao, vanilie și lecitină de soia. Ciocolata albă conține doar unt de cacao, zahăr, lapte praf,

AnaConsulea este chef cofetar & owner Zexe Braserie şi Zelato. A studiat cofetăria în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard. În 2017, 2018 și 2019, a primit titlul consecutiv de „Cel mai bun Chef Cofetar din România”, la Gala Horeca Awards, iar în 2019 a primit titlul „Pastry Chef of the Year”, din partea ghidului Gault&Millau.

Amandină

Experiență pe Via Transilvanica cu degustare de vin local

Evenimentul are loc pe 5 noiembrie și este compus dintr-o drumeție ghidată de Ioana Pătrășcoiu, pe segmentul din Via Transilvanica ce este cuprins între Mediaș și Bazna. Experiența e completată cu o degustare de vin, care vă va dezlega simțurile și vă va convinge încă o dată - în cazul în care mai era nevoie - de frumusețea locurilor, a oamenilor și a gustărilor locale.

Drumeție cu vizită la cetate și popas la Agora Cisnădioara

Tot pe 5 noiembrie - va trebui să alegeți și, știu, nu e deloc ușor - Camelia

Drumeție cu prânz la stână

Pe 12 noiembrie mergem împreună cu Catri Naicu în Ilimbav, de unde urcăm la stână ca să luăm prânzul cu ciobanii. Bucate bio, se înțelege. Experiența e musai de trăit măcar o dată, mai ales dacă ați crescut la bloc - pardon, la oraș. Sunt mari șansele să trezească ceva neașteptat în voi, cum ar fi gândul că vreți să locuiți departe de forfota orașului.

Acestea sunt recomandările mele pentru zilele ce urmează, sper să vă facă cu ochiul. ;)

Mai multe informații despre ghizi, echipamentul necesar și costuri găsiți pe aniidrumetiei.ro/ drumetii.

de turism și vânător de

vă

o drumeție

circuit: Rășinari - Cisnădioara,

îmbină mișcarea

Cetatea

zi

o

Drumeții de toamnă târzie în împrejurimile Sibiului

Dacă ai tot auzit vorbindu-se despre frumusețea naturii și despre potecile care străbat colinele și pădurile din împrejurimile Sibiului, toamna este momentul perfect să lași grijile acasă și să pornești într-o drumeție. Drumurile te vor purta nu doar prin inima naturii, ci și prin satele vechi ale Sibiului, unde istoria, tradiția, cultura și oamenii locului sunt toate la superlativ. Iată câteva recomandări de trasee perfecte pentru o drumeție de toamnă târzie.

Când vine vorba despre drumeții recomandate în această toamnă, traseul Via Transilvanica este pe buzele tuturor iubitorilor de natură după finalizarea și inaugurarea lui la începutul lunii octombrie. Via Transilvanica are aproape 1.000 de kilometri începând din nordul țării, în Bucovina, traversează Transilvania și se termină în sud, la Dunăre, în Drobeta Turnul Severin. În Sibiu, traversează partea de nord a județului, unind Sighișoara cu Mediaș și apoi continuând

mai departe pe Valea Târnavelor, până în județul Alba. Traseul care traversează județul poate fi parcurs atât pe jos, cât și cu bicicleta. Pentru că nu e un traseu foarte dificil e destinat tuturor iubitorilor de natură și drumeții, indiferent de condiția fizică. În județul Sibiu, Via Transilvanica are o lungime de aproape 100 de kilometri și face parte din sectorul numit Tera Saxonum deoarece străbate zone care erau locuite de sași transilvăneni cu decenii în urmă. Traseul trece prin păduri dense de stejari seculari, pajiști, terenuri agricole, drumuri de țară

și sate vechi șăsești, precum Mălâncrav, Nou Săsesc, Biertan sau Richiș. Așadar, traseul include numeroase atracții, de la natură, peisaje și aer curat până la obiective turistice precum bisericile fortificate, conace sau podgorii. Zona Biertanului e împânzită de trasee de ciclism și drumeții, astfel încât pentru iubitorii de activități în aer liber, există numeroase posibilități de plimbări în jurul satului. O primă oprire recomandată la Biertan este punctul de belvedere care oferă priveliști panoramice cu biserica fortificată și satul. Mălâncrav e situat în Valea Târnavelor, o zonă superbă cu multe coline și departe de drumurile principale. Iubitorii de natură se pot plimba cu bicicleta pe traseele amenajate prin pădure și pe dealurile pitorești, mai ales că există o serie de trasee pentru biciclete care fac legătura între mai multe localități din zonă. La Richiș există posibilitatea de a face plimbări cu căruța sau drumeții pe dealuri cu ghizi locali.Tot în acest an, în cadrul proiectului ”Anii Drumeției” au fost reamenajate mai multe trasee. Două dintre trasee au ca punct de pornire Cisnădioara. Traseul marcat cu triunghi albastru îi poartă pe drumeți către Valea Argintului și Poiana Trandafirilor (Rosengarten), iar cel marcat cu o cruce albastră îi poartă către Vârful Măgura, Poiana Trandafirilor, cătun Prislop și Rășinari. Alte două trasee pornesc din Cisnădie. Cel marcat cu bandă roșie trece prin Poiana Trandafirilor și Dosu Albului, iar cel marcat

cu cruce roșie prin Vârful Măgura, Poiana Cărbunări și Valea Sadului. Un alt traseu, marcat cu punct albastru are ca punct de start Valea Tocile, trece prin Poiana Mărului și ajunge la Vârful Măgura. Pe lângă (re)vopsirea semnelor de marcaj, lucrările de amenajare au inclus și îndepărtarea și curățarea vegetației invazive sau a copacilor doborâți de vânt, refacerea terasamentului, instalarea de stâlpi, borne, panouri și săgeți. Toate aceste intervenții sunt menite să faciliteze accesul turiștilor pe traseele din județul Sibiu, dar și să încurajeze petrecerea timpului în aer liber, în condiții de siguranță. Un alt traseu recunoscut pentru frumusețea lui e cel din zona Iezerelor Cindrel. Traseul pornește din Păltiniș, de unde se urcă spre Poiana Găujoara. Aici se deschid larg ferestrele către Munții Făgăraș și orașul Sibiu, o ocazie de a face un scurt popas și de a profita de peisajele superbe care mai taie din oboseală. Urcarea continuă spre Șaua Bătrâna în mare parte doar prin pădure de conifere. Această urcare ușoară este pretextul ideal pentru oricine de a petrece timp în natură. În cele din urmă, traseul ajunge la Iezerul Mare, cu cele două lacuri glaciare, Iezerul Mare și Iezerul Mic care abundă în priveliști care taie respirația oricui și legende vechi de secole. Un traseu de aproape cinci ore, dar care adună la un loc toată frumusețea posibilă a naturii.

Povești și năzdrăvănii, în centrul Bucureștiului

„CASA MEMORIALĂ Anton Pann”

Richard Meier

Vizita în locuința unei personalități sau în atelierul artistic este o incursiune intimă în spațiul de creație. Apărută după anii 1800, ideea de a conserva și a expune mediul în care a trăit și a lucrat un om care a marcat istoria are, în principal, un scop educativ pentru generațiile următoare. Casa memorială permite înțelegerea personalității prin contact direct și, de multe ori, interactiv cu ambianța în care a trăit, atmosfera interiorului, obiectele istorice. Atât în zonele urbane, cât și rurale putem descoperi mărturii ale elementelor ce au marcat viața și arta unor artiști, politicieni, sportivi, oameni ce au definit istoria. Așa cum „omul sfințește locul”, și locul pune amprenta pe personalitatea și opera celor ce aleg să îl ocupe. Case mai mari sau mai mici, apartamente sau spații neconvenționale păstrează energia celor care le-au trecut pragul și care au scris istorie între pereții lor.

Mai mult decât o colecție de obiecte de artă sau obiecte istorice adunate și depozitate spre a fi observate de către vizitator, o incursiune într-o casă memorială trebuie să fie o călătorie în timp și spațiu. Pe harta muzeelor din București se regăsesc câteva case care păstrează viu spiritul personalităților care le-au folosit. Dintre cele peste 30 de imobile care se numărau în urmă cu 20 de ani, putem vizita puțin peste 15 case memoriale, în acest moment. Printre acestea, amintesc câteva nume cu rezonanță, care invită la explorare: casa memorială Fanny și Liviu Rebreanu, casa memorială George Bacovia și Agatha Bacovia, casa memorială Tudor Arghezi – Mărțișor, casa memorială Dinu Lipatti. Sunt doar câteva dintre acestea. O hartă a poziționării în spațiul orașului ne relevă o amplasare relativ centrală, în zona de dezvoltare a sfârșitului de secol XIX –începutul secolului al XX-lea.

În zona istorică, cu trama stradală îngustă și adeseori neregulată, din zona Bisericii StelianLucaci, se păstrează tipologia urbanistică specifică secolului al XIX-lea. În mahalaua de odinioară, un amestec de peisaj urban și, pe alocuri, rural, casele mici, nealiniate la stradă, cu decorațiuni din ipsos, realizate de meșteri în ateliere de proximitate, sunt construite pe terenuri cu grădini ce încă se întrezăresc prin gardurile transparente și în zonele în care nu au fost construite plombe la aliniamentul stradal.

Marea majoritate a acestora erau locuințe ale târgoveților și meseriașilor din zonă, cu grădini în care se făcea agricultură domestică și zone restrânse, plantate cu pomi și bolți de viță de vie. Din loc în loc se regăseau mici cârciumi, cu sau fără grădină.

Pe fosta stradă a Taurului, în apropiere de Calea Călărași, se afla Casa Memorială Anton Pann. O casă mică, desfășurată pe nivel parter și o mică mansardă, cu o arhitectură eclectică modest decorată, așezată la aliniamentul cu trotuarul. În partea dreaptă a fațadei se face accesul printr-o poartă la fel de simplă, metalică, în curtea intimă a proprietății. Ce o diferențiază de restul caselor din zonă este faptul că Anton Pann și-a mutat aici tipografia, otipografie mai mult improvizată într-un spațiu restrâns, dar cu care reușește să scoată cele mai importante opere ale sale.

Casa, făcând parte din fondul construit al unui tip pitoresc de arhitectură, adaptat terenurilor de mici dimensiuni din structura stradală, are o suprafață construită restrânsă și o compartimentare ce însumează patru camere la parter și două camere mici la nivelul superior. Singura locuință în care Anton Pann a locuit ca și proprietar a fost achiziționată în februarie 1848, împreună cu terenul. Mica tipografie era desfășurată pe nivelul parterului și în zona de curte, iar în zona etajului funcționa un dormitor modest.

Modul auster în care acesta a trăit, lipsa interesului și a resurselor investite în confortul personal, cât și lipsa obiectelor de decor sau de uz curent păstrate au avut o mare influență în imaginea de astăzi a casei memoriale. Renovată și transformată funcțional de mai multe ori, în decursul timpului, devenită locuință și, mai apoi, sediu de instituție, casa a suferit un proces amplu de amenajare și transformare, în anul 2017 deschizându-și porțile pentru public.

Amenajarea muzeului este realizată folosind un concept modern, interactiv, oferind vizitatorilor experiențe vizuale și tactile. Trecerea prin spațiul fizic al muzeului transpune vizitatorul în lumea literară și politică a secolului trecut. Vizitatorul este invitat să experimenteze povestea vieții lui Anton Pann, participând activ printr-o serie de instalații interactive.

Nivelul parter este structurat în patru camere cu tematică definită. Aici găsim un spațiu dedicat orașului București la mijlocul secolului al XIX-lea, biografia și contextul literar și politic, activitatea de editor și tipograf, relația cu arta muzicii. Tot aici regăsim unele dintre cele mai frumoase ilustrații de carte realizate de artiști români, inspirate din scrierile sale.

Instrumentele specifice secolului trecut sunt reunite în sala de muzică. Cele 23 de obiecte sunt expuse pe fundalul alb, translucid, invitând la explorare. Sunetele celor mai interesante și exotice dintre acestea pot fi ascultate individual într-o cască. În același spațiu pot fi audiate compozițiile muzicale ale lui Anton Pann, atât cele coral-religioase, cât și cele vocal-instrumentale.

Zoetropul și praxinoscopul – inventate în timpul vieții lui Anton Pann – sunt primele aparate mecanice care folosesc principiul stroboscopic și, respectiv, cel al memoriei retinei pentru a crea animații. Pe aceste două aparate, vizitatorii pot să-și pună singuri mai multe benzi cu animații în care protagonist principal este personajul atât de cunoscut al operei lui Pann, Nastratin Hogea. Un alt element interactiv este căruța cu traseul acesteia. Așa cum viața lui Anton Pann este un lung șir de călătorii, povestea vieții lui este spusă prin mișcarea acesteia de-a lungul traseului. Pe măsură ce ea este mișcată, panourile se întorc, dezvăluind informații din anul în dreptul căruia aceasta ajunge.

În pivniță regăsim o imagine consacrată a raspelului pentru sticle de vin, reinventat atât ca și cromatică și textură, cât și în privința conținutului. Locul licorii îndrăgite încă din secolele trecute este luat de scrierile pe acest subiect. Fiecare etichetă păstrează un vers din cărțile dedicate diverselor situații în care ne poate pune vinul. Cromatica simplă, austeră și puterea albului omniprezent în interiorul muzeului au rolul de a pune în lumină atât fizic, cât și metaforic obiectele expuse și creează o senzație de deschidere a spațiului, altfel îngust.

CSU lansează o ligă dedicată baschetbaliștilor sibieni amatori

Liga sibiană de Baschet este noul eveniment marca CSU Sibiu și va avea loc între 8 și 9 noiembrie, la Sala Transilvania. E o competiție destinată amatorilor, care își dorește să stimuleze pasiunea sibienilor pentru baschet. ”Sportul ne-a învățat cum să jucăm mereu în echipă, iar competiția e cea care ne scoate din zona de confort și ne ambiționează să devenim o variantă

și mai bună a noastră”, declară reprezentanții clubului. Competiția se va derula după reguli clasice de baschet 5 la 5. Practic, echipele care vor să se înscrie în această competiție trebuie să se prezinte cu un lot complet, de 12 jucători, cu echipament sportiv dedicat. Liga sibiană va beneficia de toate ingredientele unei competiții oficiale: arbitraj, promovare, statistică și o sală plină de suporteri. Jucătorii profesioniști ai clubului vor participa activ la această competiție, la ședința tehnică premergătoare meciurilor, vor activa ca antrenori ai echipelor din teren și vor da toate indicațiile tehnice pentru a câștiga marele trofeu al competiției. La finalul competiției se vor premia cel mai bun jucător și cei mai buni 5 jucători ai terenului. În cea de-a doua zi a turneului vor avea loc și competiții individuale, ca la un All Star Game.

Horoscop

În luna noiembrie viața amoroasă a Berbecilor se anunță intensă, agitată și este foarte posibil ca unele relații sentimentale sau căsnicii (după caz) să fie puse la încercare. Mulți Berbeci au senzația de instabilitate sau simt că a devenit necesar să facă o schimbare.

Eeste posibil să se nască dispute sau să te confrunți cu intrigi alimentate de prieteni și care îți pot afecta relația de cuplu sau viața romantică. Nu este exclus ca perechea de viață să îți aducă diverse acuzații nefondate sau, invers, să lansezi tu însuți.

În plan sentimental se întrevede o lună cu zbucium sufletesc, în care este posibil ca unele Balanțe să se confrunte cu o atitudine distantă a perechii de viață sau cu suferințe provocate de o iubire neîmpărtășită. Ai tendința să aștepți prea mult de la cei din jur

Te poți aștepta la momente destul de intense în plan afectiv. Este posibil ca relația ta sentimentală să fie pusă la încercare și, dacă a fost afectată de probleme grave în ultima vreme, nu este exclus să se încheie. Dacă ești celibatar, s-ar putea să începi o relație sentimentală nouă.

Principalele preocupări în luna noiembrie sunt relațiile cu ceilalți, în general. Taurii au parte de o perioadă de reașezare în relațiile cu ceilalți și de revizuire a atitudinii față de ei înșiși și față de propriile nevoi, ceea ce declanșează și schimbări în relații, mai ales cu cei apropiați.

Te implici cât mai serios în rezolvarea problemelor cotidiene, pentru că de asumarea acestor responsabilități depinde bunul mers al vieții de cuplu. În plus, ar fi bine să ții seama că multe dintre credințele și convingerile pe care încerci să le impui perechii tale pot face mai mult rău decât bine.

Este posibil ca mulți Lei să ia decizii importante în legătură cu statutul lor matrimonial, pe fondul unor evenimente care le deschid ochii asupra unor realități pe care le-au negat sau ignorat până acum. S-ar putea să iasă la suprafață un secret sau să se clarifice o situație relațională.

Aai grijă să nu devii prea critic ori prea aspru, ci să îți îndulcești vorba. Bineînțeles că simți nevoia să îți exprimi clar credințele și dorințele, dar ai face bine să fii receptiv și la ale celorlalți și să lași loc de discuție, de negociere.

Te așteaptă o perioadă relativ dificilă în plan afectiv, perioadă în care este posibil să te confrunți cu situații care îți pun la încercare maturitatea emoțională și relațională și soliditatea relației. Devine tot mai clar că au șanse să fie fericiți dacă își schimbă atitudinea față de relații.

În familie este posibil să ia naștere intrigi care îți afectează căsnicia sau relația amoroasă. Pe de altă parte, nu este exclus ca tu să ai tendința de a deveni prea posesiv și suspicios, fără motive clare. Săgetătorii care se află în căutarea iubirii au tendința de a-i idealiza pe potențialii parteneri.

Luna noiembrie se anunță dificilă în plan emoțional și afectiv pentru mulți dintre Vărsători. Este posibil ca viața de familie să le fie perturbată de diverse evenimente neașteptate care îi obligă să își revizuiască atitudinea sau să schimbe regulile după care funcționează viața de cuplu etc.

Deși s-ar putea să te confrunți cu momente dificile sau chiar cu situații de criză, în luna noiembrie ești mai seducător decât oricând, iar farmecul tău misterios atrage atenția partenerilor potențiali. Dacă ești celibatar, că ai șanse mari să începi pe neașteptate o relație amoroasă.

Berbec Capricorn

Vărsător

Balanță

Scorpion

Aria Magura o noua sursa de energie pentru comunitate

Prima linie romaneasca de transport a curentului electric se inaugura in decembrie 1896, acum 126 de ani, odata cu microhidrocentrala Sadu 1, si asigura alimentarea localitatilor Sadu, Cisnadie si Sibiu. Sigur, nu poate exista o paralela directa intre acest eveniment, care punea localitatea Cisnadie pe harta energetica a unei Europe care abia incepea scape de fumul lumanarilor si al tortelor, si deschiderea Complexului de sport si agreement Aria Magura Cisnadie. La inceputul secolului trecut, transportul curentului la distanta avea impactul descoperirii focului in istoria omenirii. Pentru comunitatile racordate se creau conditiile unei adevarate revolutii

tehnologice si industriale. Dar, undeva, tot despre energie este vorba. Despre energia care a adus alaturi, primaria din localitate, cu proiectul si finantarea complexului si un investitor

privat specializat in domeniu, pentru administrarea lui. Despre energia care a alimentat realizarea unei investitii publice unice in peisajul comunitatilor din Romania care nu sunt resedinte de judet. Si, nu in ultimul rand, despre energia cu care “se incarca” locuitorii zonei inotand in bazinul semiolimpic, facand sport la sala de fitness sau relaxandu-se la sauna si masaj. Aveti in vedere si faptul ca alaturi sunt sala de sport, patinoarul si alte facilitati sportive sau de agreement, avem imaginea unui campus sportiv comunitar cum multe nu exista prin tara romaneasca. Iar despre revolutie se poate vorbi avand in vedere modul in care a fost abordata problema integrarii si conectarii Complexului Aria Magura cu tanara generatie. Prin contributia comuna a primariei si a administratorului, o parte din orele de sport ale scolilor din Cisnadie se desfasoara gratuit, si cu regularitate, la bazinul de inot. Ca sa vezi … cum se poate schimba atmosfera unui mic orasel de provincie!