Zile și Nopți Sibiu, 1-15 Decembrie 2022

Salut, Sibiu

Avem stadion! Avem valoare?

Vă mai amintiți imaginile dezolante cu ruinele vechiului stadion care îți țineau companie dacă aveai de așteptat vreun microbuz în autogara Q7? Sunt istorie! După doi ani de la începerea lucrărilor de modernizare, Stadionul Municipal Sibiu este gata de inaugurare. Cu o valoare care a crescut până la suma de aproape 44 de milioane de euro, noul stadion e cea mai mare investiție realizată din banii sibienilor în ultimii 32 de ani. Beneficiile redeschiderii stadionului sunt numeroase și toți sibienii ar trebui să se bucure de această nouă arenă a sportului, divertismentului și socializării. În primul rând, el devine casă pentru FC Hermannstadt, o echipă de fotbal din Liga I greu încercată, dar care a repus în ultimii ani fotbalul sibian pe harta României. Suporterii vor putea, în sfârșit, să fie alături de echipa lor preferată atunci când aceasta va juca pe teren propriu. Există discuții în vederea utilizării noului stadion și de către echipa CS Comunal Șelimbăr. Stadionul poate găzdui și alte genuri de activități extrasportive, exact cum se întamplă pe orice stadion modern din Europa. În al doilea rând, pentru că vorbim despre un

Ediţia de Sibiu

Apare bilunar - gratuit nr. 21 (400) | 01 - 15 decembrie

 Str. General Magheru, nr. 54, Sibiu

 /zilesinoptiSibiu  zilesinopti.ro

Ediţiile Zile și Nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Sibiu, Bacău, Piatra Neamţ, Galaţi, Oradea, Piteşti, Bistriţa, Tg. Mureş, Iaşi, Baia Mare, Satu Mare, Suceava)

Dacă doriţi să semanalţi un eveniment: e-mail sibiu@zilesinopti.ro. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.

Pentru publicitate în ediţia tipărită sau online sau dacă vrei să primeşti revista Zile şi Nopţi Sibiu te rugăm să contactezi: Distribuție: 0743 56 66 60

stadion cu o capacitate de peste 12.000 de locuri, el poate fi locația ideală pentru diverse evenimente de mari dimensiuni care până acum pur și simplu nu puteau fi organizate la Sibiu din cauza lipsei infrastructurii. După modelul arenelor de la Cluj sau București, noul stadion al orașului poate deveni un punct de oprire pe traseul artiștilor și trupelor internaționale de prim rang care umplu stadioane întregi. Sibiul are și marele avantaj al faptului că e legat prin autostradă de vestul Europei, mai ales pentru că un concert presupune tiruri și autobuze, care transportă dintr-un oraș în altul echipa și echipamentele necesare pentru concert. La fel de bine, stadionul poate găzdui festivaluri, pe modelul Untoldului clujean. Printr-un program ambițios și un management bun, banii investiți se pot întoarce în timp la bugetul orașului, pe lângă valoarea sportivă și culturală pe care o aduce comunității sibiene. Avem un stadion nou reabilitat pentru a deveni un motor al sportului și divertismentului. Avem oare și oameni cu viziune pregătiți pentru a fructifica această șansă în beneficiul orașului și al sibienilor?

Publisher: Marius Dicoiu | marius.dicoiu@zilesinopti.ro | 0744 35 99 10

Director vânzări: Marius Cătană | marius.catana@zilesinopti.ro | 0743 56 66 60

Administrativ -Vânzări: Mariana Trif | secretariat.sibiu@zilesinopti.ro | 0751 79 71 39

Redactor: Răzvan Sădean | razvan.sadean@zilesinopti.ro

Redactor colaborator: Monika Tompos

Layout & DTP: Gabriela Hogea

Răzvan SĂDEAN, redactor

ANIVERSARE

PE GUSTUL NOSTRU Mai avem (ne)VOIE și de ketchup? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60

CEVA DULCE Vanilia, aurul cofetarilor . . . . . . 58

DRINK Evadare cu vița-de-vie . . . . . . . . 60

Viața orașului...

Ultima lună din an e de poveste la Sibiu! În perioada 1-15 decembrie, ne pregătim pentru sărbătorile de iarnă la Târgul de Crăciun din Piața Mare, la spectacolele de teatru și balet propuse de TNRS, Gong și Teatrul de Balet. Nu lipsește nici muzica live, de la concertele de colinde din Piața Mare, până la concertele oferite de Filarmonica de Stat Sibiu sau Oldies Pub. Despre toate evenimentele de neratat din prima parte a lunii, găsiți informații pe larg în paginile revistei și pe zilesinopti.ro/sibiu.

PREMIERE ȘI POVEȘTI DE CRĂCIUN, LA TNRS

Luna decembrie debutează la Teatrul Național ”Radu Stanca” cu o nouă premieră a Secției Germane: ”antigona. un requiem”, de Thomas Köck, după Sofocle, regia Florin Vidamski. Primele reprezentații ale spectacolului sunt programate în zilele de 1 și 2 decembrie, de la ora 19, în Sala Mare. Sărbătorile de Iarnă aduc pe scena Naționalului sibian, pentru al 14-lea an consecutiv, spectacolul ”Țesătorul de vise - Poveste de Crăciun”, regizat de Florin Coșuleț, de data aceasta într-o variantă nouă, centrată în jurul colindului, al tinereții și al întâlnirii. Prima reprezentație va fi oferită publicului în ziua Sfântului Nicolae, în 6 decembrie, iar următoarele continuă până în preajma Crăciunului: 13, 15, 20, 21, 22 decembrie, toate de la ora 19. Prețul unui bilet e de 30 lei întreg și 25 lei redus.

În zilele de 2 și 3 decembrie se va desfășura cel mai longeviv concurs internațional de jazz din țară, Sibiu Jazz Competition. Confruntarea muzicală a artiștilor concurenți, printre care Symbiosis 5 sau Three Fo(u)r Two se va purta pe scena Filarmonicii sibiene.

CONCERT SIMFONIC

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea compozitorului César Franck, Filarmonica sibiană prezintă joi, 8 decembrie, de la ora 19, un concert simfonic special, care-i va avea ca invitați pe dirijorul Radu Postăvaru și pe violoncelistul Filip Papa. Preț bilet: 40/20 lei.

În prima parte a lunii decembrie, Oldies Pub aduce la Sibiu trei formații legendare: 3SE, Bosquito și Cargo. Pe 2 decembrie, de la ora 20, e programat concertul celor de la 3SE, care vor marca 25 de ani de hituri alături de fanii sibieni. În 10 decembrie, ora 19, sibienii se vor delecta cu concertul trupei Bosquito, care a dat multe no. 1 la începutul anilor 2000. ”Ploaia” concertelor bune continuă în 16 decembrie, de la ora 19, cu Cargo. Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro.

SIBIU JAZZ COMPETITION CONCERTE LA OLDIES PUB

ANDREI DRĂGAN

Povestea de succes a Târgului de Crăciun din Sibiu continuă să se scrie și în această iarnă. Până în 2 ianuarie 2023, Piața Mare e gazda târgului a cărui faimă s-a răspândit în toată lumea. Am stat de vorbă cu Andrei Drăgan despre provocările ediției curente, dar și despre cum a ajuns Târgul de Crăciun din Sibiu să fie un model de bune practici pentru alte orașe din România.

După o ediție anulată și una restricționată la dimensiuni mai mici, cum s-a conturat ediția din acest an a Târgului, când aglomerația nu mai e o problemă?

Imediat după încheierea ediției 2021 am pornit cu entuziasm organizarea ediției 2022. La începutul anului era un optimism general în rândul populației și așa am lucrat și noi. Apoi

a venit războiul din Ucraina și iar am început să gândim tot felul de scenarii despre cum va evolua până în noiembrie lumea și toate problemele cu care ne confruntăm. Dar am decis să ne facem treaba în cel mai bun mod posibil și să ne adaptăm pe parcurs. Am lucrat astfel la cea mai mare ediție de până acum și ne bucurăm că nimic nu ne-a pus piedici până acum.

”Ne dorim ca publicul să nu fie spectator, ci să trăiască propria experiență”

Selecția expozanților e un proces căruia îi acordați o mare atenție de fiecare dată. Cum se prezintă oferta expozanților selectați în acest an să-și comercializeze produsele în căsuțele din Piața Mare? Avem parte și de noutăți? În luna mai se dă startul înscrierilor. În acest an, spre exemplu, pentru un loc în cele 120 de căsuțe s-au înscris 250 de potențiali expozanți, astfel putem să facem o selecție atentă și să venim cu noutăți. Oferta e una bogată, de la an la an reușim să selectăm înscrieri din ce în ce mai bune, iar expozanții care au mai participat la edițiile anterioare își îmbogățesc și ei paleta de produse și se prezintă din ce în ce mai bine. La Târg puteți găsi lămpi din ceramică, produse din trandafiri, sticluțe cu palinca, articole din piele, cozonaci, obiecte textile din lână de lamă sau wafe.

Unul dintre elemente lipsă din acest an e scena de mari dimensiuni pentru concerte. Cu ce alte experiențe înlocuiți acest gol? Noi nu îl consideram un gol. Credem că Târgul în sine a devenit atracția pentru care merită să vii în oricare moment al zilei, în Piața Mare. Mai mult, dorim ca publicul nostru să nu fie spectator, ci să trăiască propria experiență. Sunt foarte multe persoane care vin cu așteptări diverse – unii caută un loc unde să guste din diverse bunătăți, alții doresc să cumpere cadouri, alții caută distracție pentru copii, alții vor să facă niște fotografii de neuitat. Prin diversele atracții și zone oferim fiecăruia ceea ce caută, iar o scenă cu spectacole mari nu se integrează în acest concept. Mai mult, Piața Mare nu a dus până în luna decembrie lipsă de spectacole și scene de toate dimensiunile.

Un subiect fierbinte în această perioadă care se răsfrânge și asupra Târgului e economia la energie. Care a fost soluția voastră pentru a rămâne responsabili, dar fără a afecta experiența vizitatorilor?

Soluția noastră a fost să fim și mai responsabili. Energia electrică reprezintă dintotdeauna un cost mare pentru acest proiect și în permanență căutam soluții de a deveni și mai eficienți din acest punct de vedere. Ce am putut îmbunătăți a fost să înlocuim aproximativ 3.000 de becuri incandescente, cele care sunt pe căsuțe și dau o

lumină caldă, cu becuri LED. Restul luminilor fiind deja pe tehnologie LED din anii anteriori. Am mai putut limita consumul energetic prin concentrarea orelor de funcționare a proiectoarelor arhitecturale la orele în care e efectiv întuneric. Le pornim la 17:00 și le stingem la ora 22:00.

Tot pe lista subiectelor mult discutate în acest an se află și creșterea prețurilor. Cât costă o ieșire la Târgul de Crăciun, pentru cineva care dorește să bea un vin fiert, să guste un preparat de sezon sau să plece acasă cu un cadou? Într-adevăr, inflația se resimte și aici, iar creșterea costurilor e aceeași cu care deja ne confruntăm în toate aspectele vieții în prezent. Pot spune, însă, că există produse cu o paletă largă de prețuri iar vizita la Târgul de Crăciun e o ocazie turistică sau de divertisment, activități pentru care și până acum am pus experiența pe primul loc și nu costurile. Concret, un pahar de vin fiert pornește de la 10 lei, un meniu complet de mâncare se găsește la 35 lei, iar cadouri sunt sute, cu prețuri foarte variate.

Pe lângă rolul de organizator, oferi și consiliere altor primării care doresc să învețe și să aplice din faima Târgului de Crăciun din Sibiu. Cum a ajuns Târgul din Sibiu să fie un model de bune practici pentru alte orașe din țară?

Experiența pe care am strâns-o în cei 16 ani ne ajută să știm mult mai bine care sunt aspectele care contribuie la succesul și dezvoltarea unui astfel de proiect. Iar aceste aspecte nu se pot identifica din exterior sau doar din perspectiva unui vizitator. Astfel noi oferim consultanță altor primării, nu pentru a le arăta lucruri pe care nu le-au văzut vreodată, ci pentru a le pune în altă ordine de prioritate și pentru a le aranja altfel în etape și în calendar. Pentru că, pe lângă faptul că știm ce trebuie făcut, un rol esențial îl joacă și momentul și ordinea operațiunilor. Iar astfel am reușit să dăm o altă imagine târgului din Pitești, iar anul acesta colaborăm pentru prima dată cu municipiul Timișoara.

11 noiembrie targuldecraciun.ro

targuldecraciun.ro

Road trip în căutarea celor mai frumoase târguri de Crăciun

Când în inima Sibiului ai cel mai frumos târg de Crăciun din țară, te întrebi, pe bună dreptate, de ce să pleci în căutarea altora. Pentru experiență, aș spune. Și pentru că un road trip prin Europa e o idee bună în orice anotimp. În căutarea celor mai frumoase târguri de Crăciun, călătoria noastră pornește din Piața Mare și ne poartă prin Budapesta, Viena, Praga, Dresda și Colmar. Adică exact prin acele orașe în care Târgul de Crăciun nu e doar un târg, ci o adevărată experiență.

După o ediție anulată și una restricționată la dimensiuni mai mici, cea de-a 15-a ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu a revenit la formatul consacrat, ba chiar a reușit și câteva recorduri, fiind ediția cu cel mai mare număr de căsuțe și expozanți. Pentru ca vizitatorii să se bucure de o experiență cu adevărat unică, Piața Mare e un uriaș tărâm magic cu 120 de căsuțe care propun obiecte decorative, bijuterii, textile, cadouri, jucării

sau produse alimentare, trenuleț turistic, carousel, atelierul lui Moș Crăciun, tunel de lumini, scenă, roată panoramică, patinoar, parc de distracții pentru copii, iesle, brad, photo point, proiecții pe fațadele clădirilor care înconjoară Piața Mare. Nu doar sună, ci chiar e magic ceea ce se întâmplă în Piața Mare, în fiecare zi între orele 11:00 și 22:00. Târgul s-a deschis în 11 noiembrie și rămâne deschis până în 2 ianuarie 2023.

Dacă mergem către următoarea destinație, Budapesta, vorbim despre două târguri, unul care are loc în Piața Vörösmarty și un al doilea, în preajma Bazilicii Sfântul Ștefan. Cel din urmă a fost votat anul trecut drept cel mai bun târg de Crăciun din Europa și are dimensiuni comparabile cu cel din Sibiu: în jur de 120 de expozanți, un brad de 12 metri, patinoar gratuit pentru copii, selfie point și proiecții pe fațada bazilicii. Experiența gastronomică e una care merită trăită aici pentru că pe lista de preparate găsim tocană de căprioară, raclette elvețiană originală, supă de gulaș în pâine și sandvișuri cu carne de porc și vită afumată timp de 12 ore. Târgul de Crăciun din Piața Vörösmarty are un aspect nou începând din acest an și a fost numit Vörösmarty Classic Xmas. Ambele târguri vor fi deschise până la sfârșitul lunii decembrie. La câteva ore distanță, Viena se transformă total pe perioada sărbătorilor de iarnă. Capitala Austriei e împodobită de poveste și întreg orașul pare desprins din basmele de iarnă. Târgul de Crăciun e organizat în fața Primăriei și până în 26 decembrie, turiștii sunt ademeniți cu obiecte de artizanat, decorațiuni speciale pentru bradul de Crăciun, delicii culinare locale, vin fiert, luminițe, patinoar. Între Muzeul de Istoria Artei și Muzeul de Istorie Naturală poate fi vizitat tradiționalul Sat de Crăciun.

La Palatul Schönbrunn vizitatorii sunt așteptați să se bucure de frumusețea locului împodobit

de sărbătoare. Centrul deliciilor culinare se află în Piața deliciilor de Advent de la Operă. Mergând mai departe, la Praga, fix în inima orașului se află amplasat Târgul de Crăciun, cel mai mare din Cehia. Comercianții oferă produse tipice de Crăciun, cum ar fi produse din perle de sticlă, fețe de masă brodate manual, jucării din lemn și multe alte lucruri. Gurmanzii pot încerca biscuiți de Crăciun tradiționali, castane prăjite, turtă dulce, cârnați cehi la grătar, frigărui și vin fiert. Ce are aparte Târgul din centrul capitalei Praga? Peisajul este magnific: pe de o parte, turlele gemene din secolul al XIV-lea ale Fecioarei Maria înainte de Tyn, pe de altă parte, faimosul ceas astronomic al orașului din secolul al XV-lea. Cu o istorie de aproape 600 de ani, Târgul de Craciun de la Dresda sau Striezelmark e cel mai vechi târg de specialitate din Europa. E un eveniment uriaș, care atrage milioane de vizitatori anual. Târgul de sărbători de la Dresda e deschis până pe 24 decembrie. Ultima oprire o facem la Colmar, unde are loc unul dintre cele mai frumoase târguri de iarnă din toată Franța. Toate străzile și casele din Colmar sunt împodobite cu ghirlande luminoase pe toată perioada Crăciunului. Târgul se desfășoară în cele șase piețe emblematice din centrul istoric al orașului. Cu o atmosferă încântătoare de oraș pitoresc și o istorie bogată, Colmar e destinația de iarnă perfectă pentru cei care adoră locurile care arată exact ca-n basme.

lume

Interviu cu MIHAI BALABAN

Un Observator Astronomic la Păltiniș e noul proiect pe care Palatul Copiilor din Sibiu dorește să îl realizeze. În dezvoltarea proiectului e implicat și Mihai Balaban, CEO Unimat, cu care am stat de vorbă despre cum a apărut ideea, dar și despre alte proiecte de binefacere în care e implicat.

Unul dintre proiectele în curs de dezvoltare în care sunteți implicat este construcția Observatorului Astronomic de la Păltiniș. Cum a luat naștere acest proiect? Sunt bucuros să văd că educația și societatea civilă au încă un cuvânt de spus în România. Palatul Copiilor are profesori dedicați și înclinați spre construirea unei generații care să țină capul sus și să se inspire și de la stele. Prin și alături de Cercul de Anticipație Științifică de la Palatul Copiilor putem aduce beneficii societății civile sibiene prin proiectul la care îndrăznim să visăm. Am plecat de la dorința profesorului Cristian Serafin care a vrut să folosească cu mai mult succes telescopul din dotare. Inițial se dorea o cameră la nivelul superior al Palatului cu deschidere spre ”observări astronomice”. Ulterior, Cristi a vrut o cupoletă

de mici dimensiuni pe care să o monteze pe clădire, însă modul în care am reușit abilitarea

Palatului m-a făcut să țin capul sus și să visez la mai mult de atât, așa că m-am gândit să cerem administrației un teren. Am găsit deschidere la primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, care a răspuns prompt inițiativei noastre. El ne-a propus să facem teste de observare astronomică pe un teren de lângă complexul hotelier Castelnor din Păltiniș unde Primăria deține un teren. Împreună cu Cristian Serafin și Daniel Vecsei am căutat ”bune practici” pentru a face trecerea de la vis la realitate și în acest sens ne-am inspirat de la proiecte asemănătoare din Bârlad, Brașov și Bacău. Tudor Șt. Popa, colegul meu de la Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu, ne-a propus să țintim mult mai sus, determinându-mă să mă gândesc și la alte tipuri de activități pe care le-am văzut la Centrul Științific ”Dale Carnegie” din Pittsburgh. Am văzut că se pot obține finanțări pentru astfel de obiective care aduc multiple beneficii comunității locale, prin urmare suntem încrezători că acest vis va deveni realitate.

Ce e mai greu atunci când vă implicați într-un proiect nou: implementarea, atragerea altor oameni, gestionarea ulterioară? Fiecare etapă e extrem de grea și are provocări multiple, însă știu că orice lucru complex e o sumă de lucruri simple pe care le putem rezolva ușor, acesta e gândul cu care pornesc în fiecare proiect în care mă implic. Cel mai greu

”În fața celui ce știe ce vrea, o

întreagă se dă în lături”

lucru e însa să stabilești foarte clar ceea ce vrei și aici am găsit un mod de a ușura munca: ”În fața celui ce știe ce vrea, o lume întreagă se dă în lături”. Încerc întotdeauna să mă focusez pe rezolvarea problemelor și mă ghidez după principiul: ”E de preferat îmbunătățirea continuă în detrimentul perfecțiunii așteptate”. Atragerea oamenilor în proiecte de binefaceri e ușoară după ce ți-ai construit un background. Am constatat cu plăcere că, de cele mai multe ori, solicitările noastre au primit răspuns pozitiv, sens în care ni s-au direcționat resurse, având la bază încrederea câștigată în timp.

Care e proiectul de binefacere cel mai aproape de sufletul dvs. în care v-ați implicat până acum? Cu siguranță, reabilitarea Palatului Copiilor. Aici am parcurs între anii 1982-1984, cercul de construcții radio-tv și-mi dau seama că a fost prima mea școală tehnică, unde am mers cu mult drag pentru că aveam ocazia să-mi pun în practică cunoștințele de fizică. La Palatul Copiilor nu primeam note, ci lucruri mult mai prețioase: apreciere și respect de la profesori și colegi. Acolo am învățat că nota nu e cel mai important lucru și că echipa poate să suplinească minusurile individuale. Așa că la final de 2018, când au venit la noi directorul Palatului, Daniel Vecsei și președintele Asociației Pro Palatul Copiilor, Liviu Rotaru și ne-au expus impasul în care se aflau, am simțit tristețe și implicit nevoia de a mă implica în reabilitarea Palatului.

Proiectul era ambițios, cu necesar mare de resurse, atât materiale cât și umane, așa că au fost implicați mulți voluntari și am primit sprijinit financiar de la multe companii private.

Că pomeniți de voluntari, în calitate de președinte al Crucii Roșii Sibiu, de ce le-ați recomanda tinerilor să se implice ca voluntari în activitățile organizației?

Voluntariatul timpuriu e cea mai frumoasă experiență pe care o pot avea tinerii din ziua de astăzi. Ei pot învăța să descopere nevoile altor oameni din comunitatea în care trăiesc. Acesta ar trebui să fie și primul lucru cunoscut de către un antreprenor. Pentru voluntari există întotdeauna deschidere și empatie, lucruri care te ajuta să construiești, să dezvolți. Crucea Roșie e un exemplu de civism și respect pentru semenii noștri.

Cum vedeți relația dintre Unimat, compania pe care o reprezentați, și comunitatea sibiană? Una de respect și continuă implicare. Am avut proiecte cu impact mare: ”Atelierul lui Moș Crăciun din Târgul de Crăciun”, dar și proiecte mai mici, de sprijin al școlilor, grădinițelor și spitalelor din Sibiu. Pe site-ul companiei avem o secțiune ”Unimat se implică” unde sunt expuse câteva zeci de proiecte și acțiuni cu impact asupra comunității sibiene. Aici la Unimat sunt mulți colegi care de fiecare dată când a fost nevoie de implicare, au răspuns pozitiv chiar dacă uneori resursele erau epuizate. Eu știu că fiecare dintre noi suntem media oamenilor din jurul nostru și tocmai de aceea vrem să fim alături de oameni frumoși, care iubesc frumosul și care se implică în rezolvarea problemelor comunității.

”O cană de fericire” pentru îmbunătățirea calității educației

De-a lungul ultimilor ani, prin campania caritabilă ”O cană de fericire”, proiectul de suflet al Rotaract Sibiu, clubul și-a propus să aducă progrese vizibile în comunitatea locală pe diferite planuri de activitate prin stimularea spiritului civic și al implicării cât mai multor sibieni. Cea de-a patra ediție a proiectului, care a debutat în 28 noiembrie și continuă până în 4 decembrie are ca scop renovarea și dotarea cu aparatură specifică a laboratoarelor de informatică din cadrul Colegiul ”Gheorghe Lazăr” din orașul Avrig.

Ca în fiecare an, proiectul ”O cană de fericire” e prezent în incinta Târgului de Crăciun din Piața Mare, căsuța unde se pot face fapte bune aflându-se în fața căsuței lui Moș Crăciun. Sibienii și turiștii sunt așteptați între orele 11:00 și 22:00 de membrii clubului să deguste vinul fiert și ceaiul ce vor fi servite în una dintre cele patru modele noi de căni cu tematică specifică sărbătorilor de iarnă în schimbul unei donații minime de 20 lei, ce va servi la cauza caritabilă aleasă în acest an. O simplă cană cu ceai sau vin fiert poate contribui în mod semnificativ la îmbunătățirea procesului educațional pentru copiii din

orașul Avrig. ”După cum v-am obișnuit, an de an alegem să servim mai presus de sine și contribuim la dezvoltarea comunității sibiene pe diferite planuri de activitate. Anul acesta rotaractian ne aduce o nouă provocare pe care suntem mândri să o acceptăm și să ne-o asumăm, și anume, renovarea și dotarea cu aparatură specifică a laboratoarelor de informatică din cadrul Colegiul Gheorghe Lazăr din orașul Avrig, aflat in vecinătate cu Sibiu. Educația este principalul fapt care stă la baza formării tinerilor, iar Rotaract Club Sibiu se va implica întru totul pentru a ajuta generațiile viitoare să se dezvolte în mod corect”, e mesajul președintelui Rotaract Sibiu, Mihai Rusu. Pentru bunul mers al întregului proiect, clubul Rotaract Sibiu mulțumește sponsorilor principali GLS, Boromir, Consilo Web, IFM, E-on Dialog pentru că au ales și în acest an să susțină nu doar acest proiect de suflet, dar și demersul lui de a sprijini educația în comunitatea locală.

Carl Dörschlag

pictorul care a crescut o generație de artiști transilvăneni

Născut în 1837 într-un sat din nordul Germaniei, Dörschlag a studiat la Academia de Arte Frumoase din Berlin, iar mai apoi a devenit ucenic la atelierul pictorului Julius Schrader. La doar 25 de ani s-a stabilit la Sibiu, devenind unul dintre cei mai căutați și apreciați portretiști din Transilvania. Tocmai din acest motiv, o mare parte din creația sa de portrete și nu numai a intrat în valoroasa colecție de artă a Muzeului Național Brukenthal, multe fiind expuse și în prezent. În 1871 a devenit profesor de pictură și desen la Gimnaziul Evanghelic, Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” de astăzi. A fost unul dintre profesorii de excepție care a pus în practică noua reformă a

sistemului de învăţământ confesional evanghelic, reformă ce rezerva educaţiei estetice şi desenului un loc central. Sub îndrumarea lui Dörschlag s-au pregătit tinere talente precum Robert Wellmann, Arthur Coulin, Octavian Smigelschi și chiar fiica sa, Anna. Portretul realizat fiicei lui în 1891 a fost achiziționat de Muzeul Național Brukenthal. Profesorul Dörschlag a rămas în legătură cu foştii săi elevi, cunoscuţi ca făcând parte din ”Cercul

lui Dörschalg”. Aceștia au contribuit frecvent cu lucrări la expoziţiile sibiene. Au fost primii artişti moderni din sudul Transilvaniei care prin activitatea lor expoziţională şi educativă au transformat Sibiul într-un veritabil centru artistic. În 1882 realizează altarul bisericii Sf. Johann de pe strada Mitropoliei. În 1896 surprinde evoluția iluminatului în Sibiu într-o serie de cinci picturi alegorice.

Lucrări faimoase din creația lui Carl Dörschlag sunt expuse la Galeria de Artă Românească a Muzeului Național Brukenthal, alături de picturi semnate de artiști precum Ștefan Luchian, Theodor Pallady sau Nicolae Tonitza. Dintre lucrările care pot fi văzute aici se remarcă ”Portretul parohului Karl Fuss”, ”Portretul doctorului Carl Konrad” și ”Autoportret”.

Israel – povestea unei prietenii

Această poveste anticipează un moment important pe care îl vom celebra anul viitor. În 2023 se împlinesc 75 de ani de existență a Israelului și tot atâția ani de relații diplomatice între România și statul israelian.

Merg frecvent în Țara Sfântă încă din 1991. Am fost de nenumărate ori la Mormântul Sfânt, unde câteodată am avut bucuria, printr-un joc al sorții, să fiu singur, chiar în acel loc, populat în general de cozi kilometrice de turiști și creștini.

Am fost, de asemenea, în Israel și cu ocazia unor evenimente mai dificile. Mă aflam acolo, de pildă, când generalul Yitzhak Rabin a fost împușcat în 1995 – culmea, împușcat de un evreu! – după ce crease un moment extraordinar de promovare a păcii și dialogului în Orientul Mijlociu, odată cu Acordurile de la Oslo. Yitzhak Rabin a fost un vizionar care a înțeles importanța armoniei între state și că lipsa păcii poate însemna scânteia declanșatoare unui nou război mondial.

Bineînțeles, mă întorc cu drag în Israel pentru numeroase ocazii minunate. De-a lungul timpului, am participat la extraordinarul Exposure de dans al Suzannei Dellal. Tot astfel, la începutul lunii decembrie, merg acolo pentru Exposure-ul de teatru – făcut, la rândul său, împreună cu Ministerul de Externe, cu Ministerul Culturii și cu alți oameni foarte dedicați în diplomație. La aceste întâlniri sunt invitați toți atașații culturali ai ambasadelor din principalele state din lume, care își promovează artiștii și cunosc directorii de festivaluri importante. N-am lipsit decât la edițiile din 2020 și 2021, care nu s-au ținut. În rest, din 1991, am fost prezent la toate celelalte ediții și am ajutat la nașterea unui festival la Ierusalim – Mahol Shalem – care, de obicei, are loc înainte sau după festivalul de dans de la Tel Aviv, pentru a facilita un dialog între artiștii care vin nu doar din zona dansului, ci și din cea a muzicii, a artelor vizuale, a artelor

spectacolului. Pentru această implicare, am fost numit „Cetățean de onoare” al Israelului.

Creând această structură nouă, am reușit să aduc din Israel, de-a lungul timpului, zeci de companii. Una dintre performanțele memorabile găzduite în FITS, în 1997, a fost Recviem de la Teatrul Municipal Cameri – cel de-al doilea mare teatru din Tel Aviv, după Teatrul Național Habima. L-am adus pe Hanoch Levin, cel mai mare dramaturg contemporan al lor, care a semnat și regia spectacolului. Cu această ocazie, s-a produs o întâmplare fantastică. Adusesem, deci, Recviemul, în care jucau chiar și actrițe române, stabilite în Israel, dar și un spectacol din Palestina. Am hotărât să jucăm ambele spectacole în același timp, în două spații diferite: Recviem era la Sala Mare, iar spectacolul din Palestina era la fosta Casă a Sindicatelor. A fost un eveniment fără precedent: pentru două ore, un spectacol evreiesc și un spectacol palestinian au intrat, dincolo de pereții sălilor în care aveau loc, într-un dialog sublim.

Da, teatrul, poate fi un mijloc prin care divergențele pot fi îmblânzite, cu scopul de a celebra sau de a crea chiar și temporar acel spațiu în care pacea se poate instala. Tocmai de aceea, sunt recunoscător pentru această frumoasă prietenie, dorind, în încheiere, să las cuvintele Președintelui Statului Israel, trimise cu ocazia ediției 29 a FITS, să exprime importanța relației între festivalul sibian și structurile culturale israeliene.

ASYLUM / Nevoia de mângâiere Kibbutz Contemporary Dance Company foto © FITS2022 Sebastian Marcovici

Stimate Domnule Chiriac,

Este o mare plăcere pentru mine să vă felicit cu ocazia încheierii a încă unei ediții de succes a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și să profit de ocazie pentru a-mi exprima gratitudinea pentru rolul pe care festivalul îl are în promovarea culturii israeliene și a relațiilor dintre România și Israel în general. Cultura este într-adevăr un mediu puternic ce creează legături între oameni, iar FITS a jucat un rol unic în crearea de punți între oameni și popoare și a contribuit decisiv la întărirea relațiilor deja existente între națiunile noastre.

Apreciez în mod special pasiunea pe care Dumneavoastră și echipa Dumneavoastră ați investit-o în promovarea vibrantei scene culturale israeliene și în platforma pe care i-o oferiți Israelului pentru a-și împărtăși moștenirea artistică cu publicul Festivalului. Suntem profund emoționați de primirea incredibilă la acest prestigios festival, care adună artiști și spectatori din toate colțurile lumii. De asemenea, este deosebita noastră plăcere să vă avem anual ca oaspete de onoare al International Exposure for Contemporary Dance, organizat de către Ministerul Afacerilor Externe din Israel.

Aprecierea Dumneavoastră pentru arta israeliană și pentru artiștii israelieni este cât se poate de evidentă și vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți personal pentru a-i promova, cât și pentru profunda prietenie ce vă leagă de țara noastră.

În speranța a cât mai mulți ani de colaborări de succes, Al Dumneavoastră, Isaac Herzog, Președintele Statului Israel

Turul Târgurilor de Crăciun din Europa

Avem șansa, după atâția ani, de a retrăi fenomenul sărbătorilor și vă sfătuiesc să o faceți vizitând târgurile de Crăciun din Europa. În iarna lui 2019, am făcut un tur al Târgurilor de Crăciun din Franța, Elveția, Germania, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria și România.

Colmar – cu acele căsuțe ca de turtă dulce, decorate în întregime cu ursuleți de plus și tot felul de alte decorații originale, cu piațetele mici ce adăpostesc mini-târguri de Crăciun, Colmar este un fenomen în adevăratul sens al cuvântului. Dacă ai ocazia, petrece aici 2-3 zile și relaxează-te în cafenelele mici pline de farmec.

Praga – orașul galeriilor de artă. De fiecare dată când ajung în Praga, sunt absolut fascinat

de străduțele pline de galerii și ateliere de artă ce te îndrumă spre piațeta istorică în care se amenajează an de an Târgul de Crăciun.

Budapesta – deși am vizitat și în alți ani târgurile de Crăciun din Budapesta, parcă niciodată nu mi-am dat seama mai bine ca acum (făcând o comparație directă cu celelalte Târguri din Europa) cât de cu bun gust sunt aranjate absolut toate standurile comerciale. Până stai la coadă să cumperi vreo bunătate culinară, ai ce admira în jurul tău, urmărind micile detalii.

Sibiu – cel mai complet Târg de Crăciun. Da, probabil că atmosfera familiară mi-a dat o stare specială dar proiecțiile de pe fațadele clădirilor din Piața Mare, roata panoramică, patinoarul și tot ce înseamnă Târgul de Crăciun de la Sibiu fac din el unul dintre cele mai frumoase din Europa. Pe bună dreptate!

TREI LOCURI PE CARE ORICINE AR TREBUI SĂ LE VADĂ ÎN SIBIU Muzeul ASTRA, Parcul Cetății și Sinagoga Mare.

UN FESTIVAL TARE CU CARE ASOCIEZI SIBIUL Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu - FITS, fără nicio îndoială.

ÎN SIBIU MĂ INSPIRĂ O plimbare pe străzile înguste din centrul vechi, zidurile vechii cetăți, oamenii care își oferă un moment de repaus pe o bancă în Piața Mare, o cafea bună în Piața Mică.

UN GUST, UN PREPARAT SPECIFICE SIBIULUI Asociez Sibiul cu papanașii fierți și prăjitura cu rubarbă.

Ștefan Tunsoiu

tefan este actor la Teatrul Național ”Radu Stanca” din Sibiu, doctorand și cadru didactic asociat în cadrul Departamentului de Artă Teatrală al ULBS. Este pasionat de cultura și limba japoneză, de călătorii, colecționează monede și preferă petrecerile de apartament. După un an în care a experimentat viața de București, a venit la Sibiu pentru a studia actoria și a rămas aici pentru a-și împlini un vis. Și, spune el, va mai rămâne o vreme.

DE CE SĂ

LOCUIEȘTI ÎN SIBIU Pentru că este liniște, pentru că ai timp, pentru că nimic nu e departe, pentru că orașul te face să simți că nu trebuie să te grăbești.

CEA

MAI BUNĂ

MÂNCARE DIN ORAȘ O GĂSEȘTI La restaurantul Împăratul Romanilor și la Sandwich Pub în Piața Habermann.

CE TE FACE SĂ ZÂMBEȘTI PE STRĂZILE

SIBIULUI De cele mai multe ori, munții pe care îi pot vedea doar ridicând privirea.

UN LOC PREFERAT DE UNDE POȚI VEDEA TOT ORAȘUL Turnul Bisericii Evanghelice și terasa de la Cafe Wien de unde poți vedea Orașul de Jos.

SPAȚII DIN

ORAȘ CARE MERITĂ

SĂ

FIE REVITALIZATE BCred că Orașul de Jos ar merita o revitalizare și Sinagoga Mare care este o bijuterie și are atât de mult potențial.

FORMULA CARE DEFINEȘTE STAREA DE SPIRIT A SIBIULUI Vechi + Nou + Ceva fermecător

SIBIULUI ÎI LIPSEȘTE Viața de noapte. Asta simțeam și când eram student. Orașul adoarme puțin prea devreme.

Ce ne place și ce nu ne place la

la Târgul de Crăciun

Pe perioadă iernii, Târgul de Crăciun din Piața Mare e cartea de vizită a orașului. Poate că sibienii s-au obișnuit cu el, dar pentru vizitatori, nu puțini la număr, e o adevărată experiență. Mai ales dacă e vorba de familii cu copii. Zilele trecute am făcut un tur complet al Târgului și între un vin fiert și o sesiune de ”window shopping” pe la căsuțe, am notat și câteva impresii de la fața locului.

Ne place

 Ne place că fiecare seară se poate transforma într-un basm la Sibiu. Nu este nevoie să ajungi la Viena sau în Laponia ca să simți atmosfera sărbătorilor de iarnă. E suficient să treci prin Piața Mare.

 Ne place că la căsuțele din Târgul de Crăciun găsești câte ceva pentru absolut orice gust și buget. În plus, în fiecare an apar produse noi, iar organizatorii se asigură dinainte de calitatea acestora.

 Ne place că avem patinoar în inima burgului. Pentru sibienii iubitori de patinaj nu există alt loc în oraș în care să se bucure de o sesiune de distracție pe gheață în aer liber, într-un cadru de poveste.

 Ne place că Târgul de Crăciun e recomandat de către o agenție din Ucraina ca destinația perfectă în perioada sărbătorilor de iarnă pentru ucrainenii care își permit să facă ”o pauză” de la război.

Nu ne place

 Nu ne place că pe lângă comercianții autorizați din cadrul Târgului de Crăciun, zilnic își fac loc prin cele mai aglomerate zone din centrul orașului și zeci de vânzători ilegali care vând nimicuri.

 Nu ne place că s-a renunțat la ideea concertelor de anvergură care umpleau Piața Mare. Acesta e și motivul pentru care nu există o scenă de mari dimensiuni în perimetrul Târgului ca-n anii trecuți.

 Nu ne place că prețurile sunt tot mai piperate. De la un pahar de vin fiert sau o turtă dulce și până la obiectele handmade, totul este mai scump în acest an. Vorba românului: ”Frumos, dar scump”.

 Nu ne place că mulți dintre cei care vizitează Târgul de Crăciun uită bunele maniere. Gunoaiele lor ajung pe jos sau pe lângă coșuri. Vorba aceea: ”De Crăciun, fii mai bun” și ”mai educat”, aș adăuga.

SIBIU MAGIC SPECIAL

MISTERELE MAGIEI

vineri, 9 decembrie, orele 11:00 și 18:00 spectacol nerecomandat copiilor cu vârsta sub 5 ani Sala Parter durata aproximativă: 55 min. preț bilet: 24 lei/ tarif unic

Magicianul Christianis revine pe scena de la Sibiu cu un spectacol interactiv, in care readuce pe scena momente de magie prezentate in spectacolele de magie și iluzionism de la începutul secolului trecut, dar și momente si efecte magice spectaculoase de actualitate incluse intr-un montaj artistic de excepție. Descoperiți o lume fantastica intr-un spectacol exaltant ce surprinde prin apariții și dispariții misterioase, iluzii comice, multiplicări, apariții și dispariții miraculoase, o feerie magica ce încânta prin elegantă și rafinament.

MAGIC BUBBLE SHOW

sâmbătă, 10 decembrie, ora 11:00 spectacol nerecomandat copiilor cu vârsta sub 3 ani Sala Etaj durata aproximativă: 50 min. preț bilet: 24 lei/ tarif unic

Va așteptăm la B WOW, un spectacol inovator și creativ, în care bubble-artist Claudia Stroe te invită să te scufunzi la propriu în fascinanta și fermecata lume a baloanelor de săpun. Claudia Stroe – finalistă la Românii au Talent 2014–singura artistă din România ce îmbină efecte de magie cu sculptura în baloane de săpun, va pune în scenă o poveste scrisă doar cu apă și săpun pentru toți cei ce vor să-și amintească că au fost mai întâi copii. Claudia Stroe combină divertismentul, arta și știința într-un spectacol de basm folosind o gamă complexă de trucuri pentru a aduce în scenă delicatețea, culorile și formele neobișnuite ale baloanelor de săpun.

Magicianul Christianis (România)

Claudia Stroe (România)

SIBIU MAGIC SPECIAL

LUMIÈRE

Txema Muñoz (Spania)

sâmbătă, 10 decembrie, ora 18:00 duminică, 11 decembrie, ora 11:00 spectacol nerecomandat copiilor cu vârsta sub 3 ani Sala Parter durata aproximativă: 55 min. preț bilet: 24 lei/ tarif unic

Așteptarea nu a fost niciodată mai amuzantă. Ca într-un film mut, Txema Muñoz dorește ca trenul lui să sosească în gară. În timp ce așteaptă în stație, imaginația lui zboară departe, iar un bec, o jachetă și rucsacul îl vor purta către un loc magic, emoționant și distractiv. Txema Muñoz creează personaje interesante, comice și adorabile, folosind secretele magiei, tehnicile de mimă și pantomimă, precum și emoțiile clovneriei.

KATASTROFA SHOW

Andrea Fedi (Italia)

duminică, 11 decembrie, ora 17:00 spectacol nerecomandat copiilor cu vârsta sub 3 ani Sala Parter durata aproximativă: 50 min. preț bilet: 24 lei/ tarif unic

Katastrofa Show este un spectacol de comedie cu balonașe de săpun și clovni. Pe ritmuri de rock and roll, spectatorii vor asista la numeroase situații comice, încheiate cu un meci de box care va decide cu cine va rămâne fata mult visată.

SIBIU MAGIC SPECIAL

CEL MAI BUN MAGICIAN!?

sâmbătă, 17 decembrie, ora 18:00 spectacol nerecomandat copiilor cu vârsta sub 5 ani durata aproximativă: 50 min. preț bilet: 24 lei/ tarif unic Sala Etaj duminică, 18 decembrie, orele 16:00 și 18:00 Sala Etaj spectacol nerecomandat copiilor cu vârsta sub 4 ani durata aproximativă: 40 min. preț bilet: 24 lei/ tarif unic

Tuturor ne plac provocările și mai tot timpul ne dorim să câștigăm sau să fim mai buni decât ceilalți. Dar ce se întâmplă atunci când nu este așa? Ce este mai important? Să fii cel mai bun sau să participi, să dai tot ce poți și să te distrezi, chiar dacă nu câștigi? În spectacolul „Cel mai bun magician” Eduard și Bianca se iau la întrecere pentru a dovedi care dintre ei este mai priceput în ale magiei. Cine credeți că va ieși învingător? Spectacolul cuprinde o mulțime de numere de magie incredibile, dinamice și distractive atât pentru copii, cât și pentru adulți! Momentele sunt interactive, astfel spectacolul este extrem de captivant și amuzant pentru întreaga familie.

MAGIC FAMILY SHOW

Prieteni, copii, părinți, bunici, sunteți pregătiți? Unul dintre cele mai îndrăgite show-uri de magie, „Magic Family Showʺ vine în Sibiu cu o serie de numere grozave! Este o experiență pe care nu trebuie să o ratezi! Cei mici și cei mari, deopotrivă, devin ei însăși actorii principali într-o scenă magică, plină de poveste, unde obiectele prind viață, iar animăluțele apar ca prin magie! Misterul și suspansul sunt gata să-i uimească pe cei mari, iar puterile magice oferite copiilor îi vor face pe aceștia să prindă încredere că orice este posibil dacă folosesc cuvintele magice precum „te rog frumosʺ, „mulțumescʺ și multe altele. Vino și bucură-te alături de copilul tău, împărțim râsete, zâmbete și magie!

Bianca și Eduard Malița (România)

Robert Tudor (România)

POP-UP STORiEs

Momente legendare din istoria Fashion Week

În anul 1943, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când Franța se afla sub ocupația Germaniei naziste, iar jurnaliștii americani nu mai puteau călători la Paris pentru a vedea creațiile designerilor francezi, fashion publicist-ul Eleanor Lambert a organizat, pentru a oferi creatorilor din US un spațiu în care să își prezinte inovațiile, un eveniment pe care l-a numit, atunci, „Press Week”. Aproape 80 de ani mai târziu, ceea ce cunoaștem astăzi drept New York Fashion Week face parte din cele 4 evenimente principale ce țin de săptămânile modei, alături de prezentările din Paris (unde Fashion Week a luat naștere în 1973), Milano (1958) și Londra (1984).

În cadrul show-urilor Spring/Summer 2023, care au luat sfârșit în luna octombrie, iubitorii de modă au avut parte de multiple momente ce vor rămâne, cu siguranță, în istoria Fashion Week. Pentru început, ne putem gândi la cea de-a 25-a aniversare a faimoasei genți Fendi Baguette („It’s not a bag, it’s a Baguette!”), o creație a Silviei Venturini Fendi, devenită simbol pentru orașul New York și pentru universul Pop culture atunci când a apărut în Sex and the City, alături de Carrie Bradshaw (Sarah Jessica Parker). Pentru spectacolul aniversar, Fendi a realizat o colaborare cu casa de bijuterii Tiffany & Co., sub forma unei genți cu diamante purtată pe podium, de Bella Hadid, în timp ce întregul eveniment a fost gândit de

Kim Jones (actualul creative director Fendi) și de Marc Jacobs, având un final care a marcat reîntoarcerea Lindei Evangelista (cu titlul de brand ambassador), după 15 ani de pauză.

Un alt eveniment iconic, de data aceasta din cadrul Paris Fashion Week, a fost și reluarea temei distopice în show-ul Balenciaga, unde modelele au prezentat creațiile plimbându-se într-o lume imaginară (construită de artistul spaniol Santiago Sierra), acoperită de noroi (o continuare a momentului în care, pentru Fall/Winter 2022, ele au defilat într-un glob uriaș de zăpadă, dedicat schimbărilor climatice), fiind vorba despre un peisaj prin care directorul de creație Demna Gvasalia și-a dorit să sugereze ideea respingerii normelor sociale în ceea ce privește identitatea și creativitatea.

Apoi, nu putem uita nici de finalul prezentării Thom Browne, care a avut loc la Grand Palais des Champs-Élysées, unde, pentru a reinterpreta povestea Cenușăresei, pe podium a mers actrița Gwendoline Christie (Sandman, GOT), îmbrăcată cu o rochie brodată, din satin și mătase, alături de Michaela Jaé Rodriguez (Tick, Tick... Boom!) având, pe fundal, piesa You’re The One That I Want, pe care o recunoaștem din Grease.

Dacă ne mutăm atenția asupra London Fashion Week, designerul Richard Quinn i-a adus Reginei Elisabeta a II-a (pe care am putut să o privim în anul 2018, în primul rând, alături de Anna Wintour) un omagiu, sub forma unei colecții în care a combinat elementele stilistice caracteristice monarhului (precum culorile puternice, materialele prețioase și broșele florale) cu negrul de doliu, care, în context, a ilustrat perfect eleganța și moștenirea Reginei.

Totuși, unul dintre cele mai memorabile momente din universul prezentărilor Spring/ Summer 2023 (și cu siguranță cel mai viral) rămâne finalul show-ului Coperni, unde live, pe scenă, s-a pictat, timp de aproximativ 15 minute, pe Bella Hadid, o rochie albă făcută dintr-o fibră lichidă care se întărește

atunci când este pulverizată (creație a chimistului Manel Torres, fondatorul companiei Fabrican Limited). Astfel, echipa Coperni și-a dorit să exprime cum, în secolul XXI, creatorii de modă se pot folosi de noi materiale și țesături pentru a oferi consumatorilor experiențe din ce în ce mai diversificate, creativitatea și știința mergând perfect împreună pentru a construi această nouă realitate.

Pe lângă momentele iconice ce fac parte din prezentările recente, ne putem întoarce în timp pentru a trece în revistă și alte show-uri care au rămas în istoria Fashion Week și în sufletele celor care s-au regăsit în valorile și inițiativele creatorilor de modă.

Pentru început, pentru că Bella Hadid și Coperni au fost principalele subiecte de discuție în ceea ce privește Spring/ Summer 2023, ne putem aminti de un performance art asemănător, ce a avut loc în anul 1999, când, în cadrul show-ului Alexander McQueen, Shalom Harlow a pășit pe o platformă rotativă din lemn, purtând o rochie albă, fără bretele, din colecția McQueen No. 13, care a fost stropită cu vopsea (în negru, verde și galben) de două mâini robotizate, pentru a aminti atât de mișcarea Arts and Crafts (și de critica pe care aceasta o aducea industrializării), cât și de ceea ce spunea scriitorul John Ruskin: „Arta ia naștere atunci când mâna, mintea și inima omului funcționează împreună.”

foto © Thom Browne

foto © Balenciaga

foto © Richard Quinn

Mai departe, când ne gândim la momente legendare din lumea Fashion Week, nu putem uita de Karl Lagerfeld și de Chanel. În anii în care a fost directorul de creație al casei de modă, designerul a conturat o serie de show-uri spectaculoase, plimbând spectatorii, datorită puternicului element de storytelling, prin imaginarul și sufletul brandului.

Ne amintim astfel de Chanel casino-ul din 2015, unde personalități precum Kristen Stewart, Julianne Moore și Lara Stone au jucat, ca într-o scenă ce pare a fi extrasă din universul James Bond, poker, în timp ce modelele prezentau creațiile în jurul lor, de Chanel jet-ul din 2012, unde invitații au privit spectacolul așezați pe scaune de avion, de podiumul parcă scos din Alice în Țara Oglinzilor din 2017, completat prin lucrări fluide, împodobite cu mărgele, de Chanel Shopping Center (2014), când manechinele au defilat într-un supermarket reimaginat la Grand Palais, de manifestul din 2015, unde prezentarea, reproducând estetica străzilor din Paris, a luat forma unui protest dedicat egalității de gen și, nu în ultimul rând, de Chanel LAUNCHPAD N°5, când Karl Lagerfeld a plasat, în mijlocul scenei, o rachetă uriașă, care, la final, a oferit privitorilor iluzia unei decolări. Pe lângă evenimentele enumerate mai sus, nu putem uita nici de show-urile Yves Saint Laurent, care sunt coordonate de directorul creativ Anthony Vaccarello, având loc în Paris, cu Turnul Eiffel pe fundal, de creațiile Viktor

& Rolf din 2019, când modelele au purtat mesaje precum „No photos please”, „I am my own muse” sau „Trust me, I am a liar” (devenite virale), de momentul Valentino all-red din 2008, de construcțiile tip mască, acoperite cu pietre prețioase, de pe podiumul Maison Margiela Haute Couture din 2012, de colaborarea dintre Karl Lagerfeld și Silvia Venturini Fendi din 2016, care a dus la o prezentare ce a avut ca punct central Fontana di Trevi, de John Galliano, care în 1998 a încheiat prezentarea Dior la Opéra Garnier, pe faimoasele trepte de marmură, și de Kate Moss, pe scena Louis Vuitton, în 2011, fumând, ca statement pentru libertatea de alegere, o țigară.

Fie că ne limităm la săptămânile modei din Paris, New York, Milano și Londra sau ne îndreptăm privirea spre cele din Tokyo (unde avem puternice elemente de street style și tehnologie), Stockholm sau Copenhaga (unde designerii au adoptat moda minimalistă și sustenabilă), Fashion Week va rămâne întotdeauna un eveniment artistic prin care, precum primul „Press Week” newyorkez, creatorii își vor prezenta emoțiile, identitățile și inovațiile celor care vor să privească. Așa cum spunea regretatul designer japonez Issey Miyake, „Cred că în design există speranță. Designul evocă, în sufletele oamenilor, surpriză și bucurie.”

foto © Chanel

foto © Vogue

la 80 de ani JIMI HENDRIX,

Adesea, tindem să judecăm muzica trecutului prin filtrele prezentului, fie că aducem în discuție tentativele timpurii ale rock’n’roll-ului, primele albume house sau, în cazul de față, inovațiile chitarei electrice. Și totuși, pentru a înțelege magnifica influență a lui Hendrix, ar trebui să facem un exercițiu de imaginație și să ne teleportăm în deceniul șaizecist, moment în care arta prindea aripi sub influența schimbărilor sociale, culturale și tehnologice. Îl plasăm, așadar, pe Hendrix în mijlocul tumultului artistic din cea de-a doua parte a deceniului, înconjurat de experimentele sonore ale Beatleșilor și de explorarea ideii de album conceptual.

În plus, spre deosebire de muzicienii care au rămas întipăriți în mentalul colectiv drept interpreți originali și atât, fără a avea tentacule extinse și în alte zone ale culturii pop, Hendrix s-a transformat, de-a lungul anilor, într-un veritabil Pop icon, influențând felul în care artiștii cântă, se îmbracă și se comportă. De altfel, așa cum Michael Jackson ne apare în gând ,,înghețat” în mijlocul unui moonwalk, iar cei de la Beatles ni se arată mereu îmbrăcați la costum, Hendrix

este alipit chitarei în flăcări de la Monterey Pop Festival, episod șamanic întipărit pe vecie în galeria marilor momente ale culturii pop. În momentul de față, înconjurați de artiști precum Steve Vai sau Joe Satriani, poate ne este greu să ne imaginăm o lume fără showmeni ai chitarei, însă contextul ce l-a precedat pe Hendrixcare, pe

27 noiembrie, ar fi împlinit 80 de ani - nu a scos la iveală mulți astfel de reprezentanți, și în niciun caz în zona muzicii rock. În mijlocul exploziei consumului de LSD și a rock-ului psihedelic, Jimi Hendrix pășește în pantofii -ului instrumentist, tratând chitara ca pe o extensie a propriei ființe. Cele trei LP-uri lansate alături de Jimi Hendrix Experience (împreună cu Noel Redding la chitară bas și Mitch Mitchell la percuție) sunt exemple clare ale contraculturii finalului de deceniu, unde virtuozitatea instrumentală se împletește cu fredonabilitatea melodiilor, carismă, showmanship și arte vizuale psihedelice. Cum era de așteptat, evoluția muzicii a dat la o parte diverse estetici pentru a face loc altora, chitara electrică fiind una dintre victimele colaterale ale inevitabilelor schimbări, însă nu trebuie să uităm dominația instrumentului asupra întregului peisaj sonor al celei de-a doua jumătăți din secolul XX, dominație care nu s-ar fi putut realiza fără imensa influență a lui Hendrix. Ne aducem aminte, așadar, de primul mare mesager al chitarei în rock, căruia îi datorăm o bună parte din muzica pe care o ascultăm astăzi.

„Triunghiul tristeţii” ... rid de necaz sau monedă de schimb?

Având premiera la Festivalul de Film de la Cannes şi câștigând la doar câteva zile distanță Palme d’Or, în cadrul galei de închidere a prestigiosului eveniment, Triangle of Sadness este o captivantă comedie neagră cu accente satirice, care aduce un nou punct de vedere din care putem privi lumea, prezentând, fără prea multe ocolișuri, modul neașteptat în care rolurile și clasele sociale pot fi ranversate.

Sinopsis:

Pelicula este semnată de Ruben Östlund (regie şi scenariu), cineast suedez deja consacrat prin câștigarea Palme d’Or în 2017, cu filmul The Square, o perspectivă ironică asupra lumii contemporane a artei. Triangle of Sadness reprezintă debutul său regizoral în lungmetraj în limba engleză, având o distribuție cu nume interesante, precum: Woody Harrelson (True Detective, Venom, Hunger Games), Charlbi Dean (Spud, Black Lighting), Harris Dickinson (Beach Rats, County Lines) sau Zlatko Buric și Dolly De Leon. Trebuie amintit şi tristul fapt că filmul reprezintă ultima apariție într-un rol a actriței sud-africane Charlbi Dean, aceasta încetând din viață în luna august. În ceea ce privește titlul, Östlund l-a formulat în jurul unui termen utilizat chiar în industria frumuseții, „Triangle of Sadness” referindu-se la un banal rid dintre sprâncene, care necesită un mic retuş cu ajutorul botoxului. În suedeză, acesta poartă denumirea de „rid de necaz” şi reprezintă rezultatul greutăţilor pe care le întâlneşti de-a lungul vieții.

Satira socială are în prim plan povestea unui cuplu de modele, Carl (Harris Dickinson) și Yaya (Charlbi Dean), invitat într-o croazieră exclusivistă alături de o suită de pasageri cel puțin interesanți - oameni bogați, un oligarh rus, traficanți și un căpitan alcoolic. Deși totul ia aspectul unei vacanțe de vis, povestea face ca, în urma unor serii de evenimente mai puțin fericite, cuplul să ajungă abandonat în mijlocul unei insule pustii, alături de câțiva miliardari și, ironic, o simplă femeie de serviciu. Astfel, scara ierarhică este răsturnată, regizorul subliniind fără inhibiții felul în care frumusețea este folosită „ca monedă de schimb”, precum și modul în care până și cei obscen de bogați și faimoși sunt nevoiți să facă față luptei pentru supraviețuire.

Astfel, pornind de la o premisă cât se poate de simplă, anume faptul că aspectul fizic este unul dintre cele mai importante lucruri care ne pot influența profund fiecare interacțiune umană, Östlund reuşeşte să realizeze o punere în scenă amplă, abordând subiectul din multiple perspective. Triangle of Sadness are premiera în România pe 11 noiembrie.

„Meniul” TEXT DE IULIANA CIOCÎRLAN

căreia noi, spectatorii, vedem întreaga acțiune, o necunoscătoare în lumea gătitului, care nu înțelege pasiunea anumitor personaje pentru gastronomie. Nu putem uita de Slowik, bucătarul-șef ce este un planificator desăvârșit, gândind situațiile, asemeni preparatelor sale, în cel mai mic detaliu.

Cu un titlu scurt și sugestiv, ce nu pare să lase loc de interpretări, Meniul aduce a film care s-ar încadra cel mult în subgenul comedie-thriller, dar să fie așa? Află că mare va fi surpriza când vei viziona această peliculă. Pentru că nu toţi au citit recenzii sau au vizionat trailerul lui The Menu, antreul pe care vi-l propun este reprezentat chiar de premisa inedită. Îi avem pe Tyler (Nicholas Hoult - The Great) și Margot (Anya Taylor-Joy - The Queen’s Gambit), doi dintre cei 12 invitați, care mai de care mai pasionați de gastronomie, care au plătit o sumă exorbitantă pentru o rezervare la Hawthorne, un restaurant căruia i-au fost conferite numeroase distincții, localizat pe o insulă privată, al cărui bucătar-șef, Slowik (Ralph Fiennes - The King’s Man), este cunoscut ca fiind cel mai bun din lume.

Acum, că am digerat ideea de bază, e timpul să trecem la felul principal: personajele și intenția filmului. Încă din trailer observăm că The Menu își propune să satirizeze snobismul din industria culinară prin Tyler, care cunoaște în amănunt tehnici și preparate din gastronomia moleculară, dar nu este în stare să prepare un ou. Şi dacă acesta își ia rolul prea în serios, la polul opus o avem pe Margot, cea prin ochii

La felul următor vorbim despre directorul filmului, Mark Mylod, care până în prezent era cunoscut pentru creațiile sale din zona serialelor ca: Game of Thrones sau Succession. The Menu este, de fapt, primul lungmetraj al lui Mylod, de la Rom-Com-ul său din 2011, What’s Your Number, ceea ce îl transformă într-un ingredient... fresh. Pentru că nimeni nu e un fan al spoilerelor, desertul de final e format doar din câteva elemente ce conduc The Menu spre zona filmelor horror cu umor negru. Astfel, pelicula este plină de dezvăluiri tulburătoare, care duc în final la aflarea motivului din spatele cinei lui Slowik, dar filmul nu își propune să îndrepte simpatia către notoriul Chef... dimpotrivă. Cam atât a fost în meniu astăzi. Meniul se servește în cinematografe începând cu 18 noiembrie și ar fi păcat să lăsăm ocazia „să se strice” și să nu mergem să îl vedem.

30 de ani de acțiune şi balade siropoase The Bodyguard:

n toamna lui 1992, înconjurată de febra rock-ului din anul precedent (unde, în decurs de doar câteva luni, Guns N’ Roses, Metallica și Pearl Jam lansau magnum opus-uri de maximă influență asupra genului), coloana sonoră a filmului The Bodyguard, regizat de Mick Jackson și avându-i în rolurile principale pe Kevin Costner, Whitney Houston, Gary Kemp și Bill Cobbs, începea să domine topurile de pe întreg mapamondul, devenind cel mai bine vândut soundtrack album din istorie. Până astăzi, 45 de milioane de casete, CD-uri și vinyl-uri au dus interpretările lui Whitney Houston prin toate colțurile planetei, transformând LP-ul într-un punct de referință al soundtrack-urilor pop, separate de tradiția hollywoodiană a orchestrelor simfonice à la John Williams.

Pe de altă parte, de-a lungului timpului, metamorfozate în repertoriul ideal pentru concursuri vocale, baladele LP-ului par că s-au transformat și în monumente semi kitschoase ale deceniului nouăzecist, scăldate în sintetizatoare cheesy și abuzate de concurenții show-urilor de talente. De altfel, moștenirea albumului s-a clădit și pe acest aspect fredonabil și ultra melodramatic al cântecelor, reinterpretate, reorchestrate și reîmpachetate în fel și chip de diverse trupe sau interpreți.

O bună parte din succesul albumului îi este datorată lui Whitney, căci la doar 29 de ani, aceasta creează un nou reper în cântatul vocal al muzicii pop, mai ales dacă luăm în calcul primirea extraordinară a baladelor I Will Always Love You și I Have Nothing. În plus, demnă de estetica lui 1992 este și I’m Every Woman, un cover cu iz house al piesei lui Chaka Khan, lansată în 1978. De fapt, în afară de Queen Of The Night, toate cântecele interpretate de Houston sunt fie reinterpretări, fie compoziții create de echipe profesioniste de compozitori (de la David Foster până la duo-ul Ashford & Simpson), însă Whitney le transformă în piese proprii, influente pentru o generație întreagă de soliști vocali.

Cât despre film, nu multe pelicule se pot lăuda cu nominalizări la Oscar pentru cântecele I Have Nothing și Run To You, dar și cu șapte nominalizări la Zmeura de Aur (cel mai prost actor, cea mai proastă actriță, cel mai prost… film). Dacă specialiștii au fost împărțiți, publicul se pare că iubește în continuare siropoșenia producției cinematografice, chimia dintre Costner și Houston, dar și coloana sonoră, demnă de Oscar. La 30 de ani de la premieră şi de la lansarea albumului, în noiembrie 1992, ne aducem aminte de soundtrack-ul inovator, de orchestrațiile melodramatice, dar și de interpretările fără cusur ale lui Whitney Houston, deschizătoare de drumuri pentru o nouă generație de soliste ale universului pop.

Lupta împotriva unei industrii She Said.

În octombrie 2017, ancheta New York Times demarată de jurnalistele Jodi Kantor și Megan Twohey dezvăluie un adevăr revoltător - zeci de ani de abuz sexual instigat de mogulul cinematografic Harvey Weinstein. Peste 85 de persoane au adus acuzații împotriva lui Weinstein, inclusiv celebrele actriţe Gwyneth Paltrow, Angelina Jolie și Ashley Judd. Femeile au început să spună #MeToo. Asta spune ea (She Said) prezintă povestea acestei anchete care a scos la lumină hărțuirea sexuală și comportamentul incorect care pătrund în mass-media și în alte industrii.

Însă este imposibil să vorbim despre un singur vinovat. Harvey Weinstein a fost un monstru. Dar a existat și un sistem care l-a ferit de repercusiuni, care l-a protejat și care i-a permis să continue exploatarea femeilor. Mai mult, au existat o mulțime de oameni care au preferat să privească în altă parte, decât să recunoască posibilitatea ca Weinstein să fi

fost un abuzator sexual. Regizori, publiciști, critici de film, jurnaliști și organizații de știri, care au auzit poveștile înfiorătoare despre mogulul filmului și au decis că ar fi prea dificil să încerce să dezvăluie adevărul, preferând să lucreze cu și pentru el, aducându-i numeroase premii Oscar.

She Said se bazează pe cartea cu același nume, publicată în 2019 de către cele două jurnaliste. Kantor, un reporter veteran al hărțuirii la locul de muncă, după ce deja luase

parte la o investigație despre abuzul lui Bill O’Reilly, a fost informată despre povestea lui Rose McGowan, victima lui Weinstein. A început să colaboreze cu Twohey, acesta din urmă trecând printr-o depresie postnatală, împreună adunând informații și zvonuri off the record și ulterior, luând legătura cu numeroase figuri ale industriei, dintre care multe au preferat să le ignore apelurile telefonice. În cele din urmă descoperă un întreg sistem de plăți și decontări, o cultură a fricii, un model enervant de abuz, deghizat în întâlniri de afaceri. Cel mai important mesaj al filmului reiese, însă, din curajul femeilor de a vorbi.

„Organizațiile de știri nu pot oferi servicii juridice”, spune Twohey, în scena filmului cu victima lui Donald Trump. Atunci când li se cere să depună astfel de mărturii, sunt pe cont propriu, cel puțin din punct de vedere legal. Însă, puterea mărturiei stă într-o solidaritate colectivă. Filmul este regizat de Maria Schrader, iar în rolurile principale le regăsim pe Carey Mulligan (Promising Young Woman), ca Megan Twohey, și Zoe Kazan (The Ballad of Buster Scruggs), ca Jodi Kantor. She Said va avea premiera în cinematografe pe 25 noiembrie.

Oameni de treabă

Comedia Oameni de treabă, cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Paul Negoescu (O lună în Thailanda, Două lozuri, Povestea unui pierde-vară), care va avea premiera națională pe 25 noiembrie, îi are în rolurile principale pe Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc. După premiera din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo, unanim apreciat de publicul şi juriile festivalurilor în cadrul cărora a fost prezentat, filmul i-a adus actorului Iulian Postelnicu premiul pentru cea mai bună interpretare, la Festivalul Internațional al Filmului Francofon de la Namur, lungmetrajul primind și o mențiune specială din partea juriului.

Oameni de treabă aduce în prim-plan povestea lui Ilie, un polițist de la țară al cărui singur vis este să ducă o viață liniștită și, fără pretenții prea mari, acesta crede că o livadă poate marca începutul unei astfel de vieți. Văzând cum începe să îmbătrânească, Ilie vrea să simtă că are un rost al lui, așa că pune la cale un plan modest, care i-ar putea readuce liniștea și confortul - vrea să își cumpere o livadă și o casă. Când în sat încep să se petreacă lucruri neobișnuite, șeful de poliție încearcă să joace rolul a ceva

ce nu a mai fost până acum: justițiarul neobosit, care arestează toți vinovații. Deși, inițial, alege să vadă doar ce îi convine, evenimentele violente întâmplate în sânul comunității din care face parte și consecințele greșelilor din trecut îl pun pe bărbat într-o situație limită, în care ia cele mai proaste decizii. Viața lui se schimbă când alege să se implice în găsirea unor soluții.

Scenariul scris de Radu Romaniuc și Oana Tudor conturează o comedie neagră, presărată cu momente de suspans sau un thriller cu nuanțe comice, care te face să treci printrun amalgam de stări... în goana după adevăr. Acțiunea este plasată în nordul-estul României, filmul fiind filmat în cursul anului trecut, în județul Botoșani. „Din punct de vedere profesional, a fost o experiență inedită să regizez un scenariu care nu a fost scris de mine, într-un univers neobișnuit pentru minepovestea petrecându-se la țară, în nordul Moldovei, în timp ce eu sunt născut și crescut în București, fără să fi avut până acum vreo relație cu viața la țară, cu atât mai puțin cu Moldova”, mărturisește regizorul Paul Negoescu. Rămâne de văzut pe marele ecran cum se încheie povestea polițistului din mediul rural, pe care greșelile trecutului, precum și o serie de evenimente violente care se întâmplă în sânul comunității îl împing către o situație fără scăpare.

IULIAN POSTELNICU

Un şerif în Estul Sălbatic

Iulian, din punctul tău de vedere, cine este Ilie? Cum ţi-ai caracteriza personajul?

Este un un polițist între ghilimele, pentru că a făcut un curs la una dintre școlile de Poliție, nu a urmat Academia, deci gradul lui este de agent șef principal într-o comună, asta e poziția pe care o are. Altfel, e un om de vârstă mijlocie, singur, fără copii, divorțat, deci un om care a eșuat în satul ăsta, care a mers pe burtă, crezând

Un singuratic om al legii, dintr-un cătun sărac, aflat în apropierea frontierei, tânjeşte să-şi întemeieze o familie, să se aşeze la casa lui, ca toţi ceilalţi, dar pentru asta trebuie ca, mai întâi, să aibă propriul petec de pământ. Deși în minuscula comunitate se întâmplă lucruri dubioase şi alţi “oameni de treabă” se ocupă, de fapt, cu ordinea locală, el a ales până acum să vadă doar ce-i convine. Asta până când ceva - sau cineva - îl face pe tolomac să încerce să devină... un adevărat justițiar. Povestea “şerifului” luat de prost de către mai marii satului, corupţi organic, care-şi redescoperă spre final verticalitatea, ar suna a Western clasic, dacă acţiunea nu s-ar întâmpla în România, în prezent, şi n-ar fi spusă pe un ton de Noir “rural”, ce înglobează un spectru larg de accente comice, de la satira crâncenă până la farsa ultra-brutală.

Cu toate că nu e un Western, Oameni de treabă, noul lungmetraj regizat de Paul Negoescu, are în el o stea şi nu e una... de tinichea, de pus în piept. Steaua veritabilă a filmului este aici interpretul lui Ilie, poliţistul autoexilat la sat, Iulian Postelnicu, absolut strălucitor într-un rol tragicomic, complet diferit de cele în care ne-a impresionat deja în anii trecuţi, în dramele Un etaj mai jos al lui Radu Muntean şi Arest al lui Andrei Cohn, pentru care a fost atunci nominalizat şi, respectiv, premiat la Gopo. Câştigător deja la festivalul de la Namur al premiului de interpretare pentru rolul “omului de treabă” Ilie, IULIAN POSTELNICU, popular nu doar ca actor, ci şi ca scenarist (Las Fierbinţi, Neidentificat), ne-a împărtăşit afabil cum s-a raportat la personaj şi la povestea acestuia, un must-see al lunii noiembrie în cinematografe.

că lucrurile o să se întâmple bine pentru el... până când, ajuns la jumătatea vieții, așa cum o percepe el, își dă seama că nu are nimic şi că nu înseamnă nimic. E în pragul acestei crize de identitate, dar una mai... la sat, aşa, de ‘Cine sunt?’, ‘Ce fac?’, ‘De unde vin?’, ‘Încotro mă duc?’, lucruri care îl îndrumă către... o livadă. Atât îl duce capul să facă. Aspirația lui este să aibă o livadă, să-și găsească - dacă reușește - pe cineva cu care să facă o familie, el simțindu-se foarte, foarte singur.

Ilie vede sau se face că nu vede ce se petrece în jurul său? Face pe prostul și preferă să fie privit astfel. Şi celorlați le convine chestia asta, şi tocmai din acest motiv nu l-a confruntat nimeni până atunci. Tuturor le-a convenit poziționarea asta a lui, iar el... evident că vede, dar îi este mult mai confortabil să ignore, atâta vreme cât nu se întâmplă ceva dramatic, cât nu e afectat, cât chestia asta îi servește. Drept pentru care, inclusiv în momentul în care află cine şi ce a făcut, el merge mai departe, alege să țină ochii închiși în continuare. Așa cum l-am privit eu, lui Ilie îi este frică de bătrânețea în singurătate, în izolare, îi este frică de neînsemnătate. Pe un traseu care îl duce în singurătate către moarte, nu înseamnă nimic pentru nimeni. Până la urmă, oricât închizi ochii, în momentul în care vezi că nimeni și nimic nu te respectă, că nu contezi… pe lângă frică, cred că intervine și depresia. Sunt mai multe în cazul lui Ilie...

Dar, până la urmă, Ilie ajunge să acţioneze, totuşi, dintr-un simț trezit al datoriei?

Nu! O face dintr-o disperare, din frustrare, la nervi, într-un moment în care nu e deloc cu mintea limpede, fiind destul de mult sub influența băuturii. El este un personaj alcoolic, adică omul bea de dimineață până seara, nu are nici un fel de problemă cu chestia asta. Doar că acum bea mai mult, se întâmplă o criză și atunci nu-și mai cenzurează impulsul ăsta. N-are nicio urmă de realism ceea ce face el, în sensul că nu e deloc raţional, nu e deloc calculat...

Deși ești născut în Târgu Bujor, mare parte a vieții tale adulte ți-ai petrecut-o în București. Cum te-ai reobișnuit cu graiul moldovenesc? Fiindcă povestea “oamenilor de treabă” se petrece într-un sat din Botoşani.

Păi, sunt născut în Târgu Bujor pentru că ai mei sunt de acolo, dar ei au făcut facultatea în Galați şi au primit apoi repartiție - cum era pe vremuri - la

Focșani, la o întreprindere de acolo. Însărcinată cu mine, maică-mea a venit să nască în Târgu Bujor, unde am stat până la doi ani şi ceva la bunici, pentru că ai mei stăteau într-un cămin de nefamilişti în Focșani şi le era foarte greu. Apoi, grădinița primară, gimnaziul, liceul, leam făcut pe toate în Focșani, după care abia apoi am venit în București, la 18 ani, la facultate. Deci da, mai mult de jumătate din viața mea e în București. În facultate mi-a fost atrasă atenția că am un accent foarte puternic moldovenesc, dar eu nu sesizam chestia asta, normal. Cu timpul, m-am dezvățat de el. Pentru rolul ăsta, ce-am făcut a fost să mă înregistrez audio citind tot scenariul, cap-coadă, după care mi l-am pus la căști și l-am ascultat zilnic. Aşa mi-a reintrat… accentul de acasă. [...]

Citiţi interviul complet cu IULIAN POSTELNICU pe www.zilesinopti.ro

foto © Ionuț Rusu

Am să încep prin a spune că nu mai există filme precum The Innocents (r: Eskil Vogt). Și nu cu un aer profund elegiac și pentru că este cel mai bun film făcut vreodată. Nu! Este pur și simplu un film special, care te lovește direct în plex și te lasă acolo, parcă așteptând și următoarea lovitură. Filmul, originar din Norvegia, a debutat la Cannes anul acesta, în cadrul secțiunii Certain Regard și spune povestea unui grup de copii care locuiesc împreună într-un cartier rezidențial. Treptat, fiecare dintre ei își dă seama că are puteri supranaturale. Până aici sună a ceva serial din anii 2000, de pe AXN. Diferența este însă că în The Innocents, joaca devine periculoasă și imaginația copiilor se transformă în ceva mult, mult mai dur.

că îl poți pedepsi pe celălalt pentru că nu s-a jucat cu tine? Ce faci când ai mai multă putere decât ai avut vreodată și orice gând negru care îți trece prin minte se poate manifesta chiar în fața ochilor tăi? Acestea sunt câteva dintre întrebările cu care se confruntă spectatorul în timpul filmului.

The Innocents

Vogt pune accentul și pe răul care se naște din… nimic. Copiii, în general, sunt mânați de instincte și tind să fie impulsivi. Deși au propriul filtru de gândire, acesta nu e suficient de bine dezvoltat cât să-l folosească la capacitate maximă și, de regulă, rezultă acțiuni realizate fără un gând bine pus la punct. Tocmai din această cauză, lupta dintre bine și rău, care este prezentă și aici, aduce de ambele părți argumente pro și contra. În primul rând, cât de rău poate fi, de fapt, un copil? Ce anume îl face să reacționeze într-un fel anume?

Banalitatea răului în ochii copiilor

Filmul nu este ușor de digerat. Părinții, aceste forțe superioare cu mai mult discernământ și echilibru al moralității, fac un pas în spate în acest thriller la granița cu horror-ul și joacă rolurile secundare. Vogt se concentrează pe banalitatea copilăriei și cum orice tip de interacțiune între cei mici capătă o greutate mult mai mare atunci când știi cu adevărat că ești capabil să-l rănești pe celălalt. O simplă îmbrânceală sau un gest de supărare se pot transforma în acte de violență voluntară. Ce faci atunci când știi

Și, că tot am adus vorba de copii, aș vrea să punctezpoate pentru prima dată de când scriu această rubrică - jocul actoricesc impecabil din partea celor mici. Cu vârste ce nu cred că depășesc 8-9 ani, tinerii actori sunt fascinanți. Aleși și conduși foarte bine, cel mai probabil de către regizor, au suficientă candoare cât să te atașezi de ei, dar în același timp, unele dintre secvențe te fac să vrei să îi arunci pe geam. Dacă adulții sunt ușor de judecat, copiii intră în altă categorie. Aproape că vrei să nu condamni pe nimeni, dar The Innocents nu te lasă să pleci indiferent cu privire la acest capitol. De fapt, e o joacă de-a șotronul… dar atunci când părinții nu se uită, copiii se joacă cum vor ei.

Calea Gușteriței nr. 20, Sibiu

Mai avem (ne)VOIE și de ketchup?

Habar nu am dacă ne radicalizăm din ce în ce mai tare, dacă avem nevoie de din ce în ce mai multe reglementări și standardizări, dar Poliția Gustului există și e din ce în ce mai vocală.

Există unele rețete unde chiar nu ai voie să schimbi ingredientele, spre exemplu, celebrul caz al pastelor carbonara. Asta datorită faptului că acea rețetă are tot felul de protecții internaționale. Dacă o modifici, poți să îi spui, în cel mai bun caz, à la carbonara, stil carbonara...

Există, însă, milioane de alte rețete care nu sunt protejate și miliarde de gusturi subiective, care preferă miliarde de combinații de ingrediente. Doar că, plăcerea unora este sacrilegiu pentru alții. Scriu aceste rânduri după ce, în decurs de două

săptămâni, m-am întâlnit cu Poliția Ketchup-ului.

Prima dată, pe capacul interior al cutiei în care mi-a fost livrată mâncarea: probabil că oamenii au zis să facă o glumiță, dar să ne și educe și mi-au explicat, folosind chiar termeni ce au trebuit să fie cenzurați, că NU AM VOIE să nu mănânc marginile și să nu mă pună mama dracului să pun ketchup pe ea. În fine, am aflat ce am voie să fac cu mâncarea pe care am plătit-o.

A doua oară era să fiu acuzat de zădărnicirea combaterii pusului de ketchup pe sarmale. Un diplomat turc a făcut un apel pe twitter ca turcii și grecii să se unească împotriva unui inamic comun, „a unei crime împotriva gastronomiei”: cei care pun ketchup pe sarmale.

Acu’ stau nedumerit în fața frigiderului și mă întreb ce

să fac cu jumătatea plină a recipientului de ketchup de pe raft. Pe cartofi prăjiți nu pun, că nu îmi place, în schimb, îl iubesc în combinație cu sendvișurile făcute la sandwich maker. Doar că nu mai am sandwich maker. E adevărat că pe sarmale nu am pus niciodată, dar pe pizza mai pun. Din cel picant, că doar din ăla cumpăr. Apropo, și cafeaua o prefer lungă, că mă ajută la lubrifiat gâtul în timp ce îmi satisfac alt viciu. Altă crimă împotriva industriei. Nu pun lapte sau zahăr, pentru că o prefer amară. Dar asta e fix treaba mea și mai puțin a tuturor făcătorilor de cafea, care se uită cu dispreț la mine, chiar după ce le las tips. Un ristretto făcut cum trebuie este plin de arome și oferă satisfacție, dar de cele mai multe ori, beau cafea utilitar, nu doar pentru plăcere.

Și atunci, care e baiul? Am văzut enorm de multe comentarii cu tot felul de altfel de interdicții: NU AI VOIE să pui leuștean la ciorba x, NU AI VOIE să pui mărar la tocana Y. Ce să zic? Pun după cum am chef. Dacă funcționam cu astfel de limitări, încă mâncam terci de mei cu miere.

Aș zice să o luăm mai ușor cu verdictele pe scări și să nu ne mai c**ăm în gusturile altora, nu de alta, dar începem să îi încurajăm pe cei care consideră abominabilă combinația: cartofi prăjiți cu maioneză sau mici cu muștar.

Vanilia, aurul cofetarilor

Iubesc vanilia! Acest James Bond al ingredientelor. Și nu, nu este o glumă! Vanilia este al doilea cel mai scump condiment din lume, după șofran și un ingredient Top Secret, care dă savoare oricărui preparat, fie el dulce sau sărat (da, da, nu doar în deserturi!). Vom dezvălui acest mister în cel de-al patrulea episod din seria noastră dedicată ingredientelor de bază din cofetărie.

Haideți să stabilim, pentru început, în care categorie ne situăm noi, iubitorii de prăjituri. Suntem admiratorii secreți ai ciocolatei sau fanii înfocați ai vaniliei? Surprinzător sau nu, povestea celor două ingrediente contrastante se aseamănă foarte mult. Dacă ciocolata provine din boabele de cacao aflate în interiorul fructelor acestor arbori, ei bine, vanilia se găsește în păstăile desprinse de fermieri din florile „orhideelor de vanilie”.

Și ea este profund influențată de „terroir”, precum ciocolata și vinurile: sol, apă și climat. Aceste elemente îi imprimă anumite arome și nuanțe unice. Deși asociată, de cele mai multe ori, cu dulcele, vanilia se folosește de foarte multe ori și în preparate sărate, aceasta potențând și completând gustul unor ingrediente precum roșiile sau uleiul de măsline.

Aici începe totul ... mai precis în Mexic, Madagascar, Noua Guinee, Polinezia Franceză și alte câteva zone din America de Sud și America Centrală. Cu toate acestea, în Madagascar este cultivată 80% din vanilia distribuită la nivel mondial. Dar de ce este vanilia atât de scumpă? Motivul este foarte simplu: durează patru ani pentru ca planta să ajungă la maturitate, iar florile de pe orhideele de vanilie se deschid doar pentru câteva ore, o singură dată pe an, timp în care trebuie să fie polenizate, manual!

Da, manual, pentru că în majoritatea zonelor în care este cultivată vanilia, nu sunt

suficiente insecte sau păsări care să polenizeze aceste flori. De aceea, polenizarea este făcută cu mâna, de către oameni.

Nouă luni mai târziu, apar și fructele, sub formă de păstaie care trebuie tăiate și păstrate,

la uscat timp de 20 de zile, apoi începe procesul de fermentare. Sunt depozitate încă două luni în cutii de lemn acoperite cu rogojini din bambus, pentru ca aroma completă de vanilie să se dezvolte.

Regina Maria

Cocozette

Trei, Doamne, și toate trei!

Există 150 de tipuri de vanilie, însă cele mai cunoscute și folosite sunt cele din Madagascar, Tahiti și Mexic.

Madagascar a devenit locul potrivit pentru a cultiva vanilie, grație climatului umed și cald și solului bogat, dar și datorită procesului de polenizare manuală a florilor de vanilie bine pus la punct. Cultivatorii selectează manual cele mai bune flori și le distanțează pe viță, rezultând o păstaie mai sănătoasă.

Vanilia de Madagascar sau vanilia Bourbon are o aromă mai intensă și mai dulce. Și nu, numele nu vine de la whisky, ci de la zona în care crește planta.

Vanilia mexicană provine de la aceeași plantă, orhideea de vanilie, diferența este că în Mexic, albina polenizează planta, procesul nefiind manual, ca în Madagascar. Are o aromă mai delicată și subtilă decât celelalte două soiuri, iar păstăile sunt puțin mai subțiri decât cele ale vaniliei de Tahiti.

Vanilia de Tahiti este o combinație hibrid între vanilia Bourbon și vanilia odorata, un tip foarte rar de vanilie găsit în pădurile din Belize și Guatemala. Și planta din care

Diferența dintre extract și esență de vanilie

O găsim în ciocolată, în creme și mousse-uri, în blaturile însiropate, combinată cu frișca sau transformată în înghețată. Dar, iată sub ce forme poate să vină vanilia:

 Păstăi de vanilie –semințele din interiorul păstăilor au cea mai puternică aromă și influențează textura și gustul desertului;

 Extractul de vanilie – este folosit de cofetari destul de des, datorită gustului intens, obținut prin macerarea păstăilor în alcool sau într-un amestec realizat din alcool și apă, pentru o lună sau mai mult;

 Esența de vanilie – este preparată artificial, folosit ca un substitut al extractului de vanilie în preparatele în care ea nu este ingredientul principal. Dă foarte puțină aromă desertului.

Și acum, după ce am descoperit atât de multe lucruri despre vanilie, ne întoarcem la întrebarea „Ciocolată sau vanilie”? Răspunsul este pentru mine foarte simplu: ciocolată și vanilie.

Ana Consulea este chef cofetar & owner Zexe Braserie şi Zelato. A studiat cofetăria în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard. În 2017, 2018 și 2019, a primit titlul consecutiv de „Cel mai bun Chef Cofetar din România”, la Gala Horeca Awards, iar în 2019 a primit titlul „Pastry Chef of the Year”, din partea ghidului Gault&Millau.

Sensation Blanche

Foret Noire

Jardin d`Eden

Zelato de vanilie

Evadare cu viță-de-vie

cireșe amare și de mure amărui. Gustul a fost la fel de provocator, am identificat niscaiva note de piper. Pentru că e foarte la modă să te pricepi la „pairing”, adică să împerechezi băutura cu mâncarea, mă grăbesc să adaug că asocierile culinare ale acestui vin, Merlot sec 2020, de la Gramofon Wine, recomandă preparate din vânat, cu sosuri de legume – și nu cunosc ceva mai bun decât modul în care îi ieșea bunicii mele materne sosul vânătoresc, un preparat din cane de vită cu găluște de casă pe post de garnitură. M-a amuzat prezentarea de pe etichetă: „nu vă spunem aici faptul că postgustul acestui vin este de... nici cum Gramofon Wine este situată în Dealu Mare, continuând tradiția Fermei nr. 9 Mocești, sau că ideal ar fi să fie consumat cu... Dar o să vă spunem că nicio poveste grozavă nu începe cu cineva mâncând o salată”.

Am plecat urechea la rezonanțele unui vin Merlot sec din 2020 cu gândul la Dealu Mare și la o evadare pe drumuri pe care aștept să le bătătoresc.

Se făcea că ajunsesem pe una dintre cele mai frumoase străzi într-unul dintre cele mai frumoase cartiere din București, Dr. Louis Pasteur din Cotroceni, și ciocneam un pahar cu tovarășul de gastroscrieri Cosmin Dragomir. Eram în curtea, nu mai puțin impresionantă, a unei case splendidă, care adăpostește o fascinantă galerie de pictură, dar și primul wine bar de la noi cu atribut de showroom al unei regiuni viticole. Îi spune The Great Hill, v-ați prins că e vorba despre Dealu Mare, și eram invitat acolo de Cezar Ioan, de la vinul.ro, acest „connaisseur” pe care, vorba poetului, vinul îl cunoaște pe de rost, precum și viceversa. Mă așezasem la masă alături de soții Dragoș Vasile și Diana Popescu, vechi amici, excelenți jurnaliști, pertinenți cronicari digitali și fini oameni de lume.

În frapiera de lângă masă am remarcat eticheta unei sticle, care înfățișa un butoi cu o pâlnie de rezonanţă, atașată îndeobște unui străvechi aparat pentru reproducerea sunetelor înregistrate pe o placă, prevăzut cu o doză de redare cu ac. Mi-am turnat în pahar și m-a învăluit un amalgam sofisticat al unor izuri de

Rezonanțele acestui vin, provenit din cea mai reprezentativă podgorie pentru România, aflată – coincidență?, nu cred, cum spune domnul nostru Răzvan Exarhu! – pe aceeași paralelă cu podgorii celebre, precum cele din Bordeaux și Toscana, m-au dus cu gândul la o evadare. Așa se și numește, aveam să aflu, o idee excelentă, ajunsă la a treia ediție în această toamnă: #EvadareinDealuMare. Practic, asta înseamnă un weekend al cramelor deschise din această regiune, aflată extrem de aproape de București. Tururi ghidate, degustări specializate, sticle destupate în cea mai compactă regiune viticolă din România. N-am putut ajunge la finalul lui octombrie la plantațiile de viță-de-vie Gramofon Wine, aflate în vecinătatea orașului Urlați. Dar mi-am promis ca anul viitor să evadez în Dealu Mare. E un drum vechi și fain, inițiatic, precum un vin de calitate.

Dar ce înseamnă acest termen? Pentru a afla răspunsul, va trebui să ne întoarcem ceva ani în urmă, prin 1988, când fizicianul maghiar Nicholas Kurti și chimistul francez Hervé This introduc termenul de gastronomie moleculară, referindu-se la știința care se ocupă cu înțelegerea fenomenelor culinare ce se produc în procesul de gătit. Nou creata sintagmă a fost respinsă de mulți bucătari, aceștia preferând alternative ca bucătăria modernistă, gătitul senzorial, bucătăria experimentală sau fizica culinară.

Toată povestea aceasta și nu am ajuns încă la bucătăria moleculară. Termenul, în sine, se referă la arta de a produce mâncarea pe care o avem prezentată și în secvențele din The Menu. Printre principalele tehnici ale bucătăriei moleculare se numără: gelificarea, sferificarea, folosirea azotului lichid pentru congelare rapidă și spargere sau utilizarea dioxidului de

Gastronomia & bucătăria moleculară

„We harvest. We ferment. We gel.”, replica aleasă strategic în trailerul filmului The Menu, ce are premiera luna aceasta în cinematografe, poate părea atipică sau chiar comică pentru cei care nu au încă idee despre specificul fictivului local Hawthorne, un restaurant axat pe bucătăria moleculară. De ce spun „încă’? Pentru că, în cele ce urmează, vom afla cum gătitul și chimia fac o echipă pe cinste și dau naștere conceptului ce poate scoate din zona de confort orice bucătar: bucătăria moleculară.

carbon pentru crearea bulelor. Bucătăria moleculară are la bază un singur obiectiv... de a impresiona. Așa s-au născut câteva dintre cele mai interesante preparate, precum: ravioli transparenți, spaghetele cu agar agar, caviarul din ghimbir și multe altele. Câțiva bucătari-șef care au îmbrățișat acest stil de gătit sunt: Ferran Adrià, renumitul bucătar spaniol, ce a abordat tehnicile nonconformiste la restaurantul El Bulii, din Costa Brava, care însă a fost închis în 2011 și redeschis drept centru de creație, în 2014;  Heston Blumenthal, ce își impresionează și astăzi clienții de la The Fat

Duck prin preparatele sale inovative, și Alessandro Stratta, care a dus bucătăria moleculară în SUA, la restaurantul Alex, care, din păcate, s-a închis în 2011.

Acum, că suntem cu toții puși în temă, hai să aflăm și pe unde putem mânca preparate ale bucătăriei moleculare. Dacă tot am amintit mai sus restaurantul chef-ului Heston Blumenthal, începem chiar cu The Fat Duck, restaurant din Bray Berkshire, Anglia, cu trei stele Michelin și cu numeroase premii la purtător, precum: cel mai bun restaurant din lume. Întreaga locație are drept motto „Question everything” și pe bună dreptate, având în vedere că foie gras-ul servit în acest loc arată ca o mandarină.

Heston Blumenthal

Un alt restaurant de acest gen, foarte apreciat, este Osteria Francescana, din Modena, Italia care are și el tot trei stele Michelin. Restaurantul, într-o manieră absolut jovială, își convinge clienții de faptul că mănâncă pe propriul risc, aceștia fiind întâmpinați de sloganul

„Never trust a skinny italian chef”. Bucătarul-șef al Osteria Francescana, Massimo Bottura, se inspiră în preparatele sale din arta contemporană, fapt observat și în cel mai comandat preparat al său: vițel psihedelic, un mușchi de vită gătit în crustă de cenușă și marinat în lapte în care sosurile viu colorate, obținute din reducții de sfeclă roșie, portocală sau vin, par aruncate, asemeni unor culori pe o pânză.

Locul trei în topul locațiilor „moleculare” îl ocupă Noma, din Danemarca, cu două stele Michelin, condus de chef René Redzep. Noma își ia unicitatea din modul de a vedea experiența mâncatului la ei, ca pe un joc, motiv pentru care „jucătorilor” le apare mesajul „Welcome to the game”, în momentul în care pășesc în locație. Cea mai interesantă farfurie a lui Redzep a fost un gândac al cărui corp era realizat din jeleu de mure, iar interiorul dintr-un mousse din mai multe flori comestibile și vanilie, pentru a semăna cu interiorul unui gândac strivit. Experiențele moleculare

nu au fost ignorate nici în România, având și noi câteva restaurante, precum The Artist, de pe Calea Victoriei, condus de chef Paul Oppenkamp. Ceea ce face unic acest restaurant este faptul că își schimbă meniul în fiecare sezon, așa că puțin probabil să mâncăm de două ori același preparat. Alte locații de bucătărie moleculară ce merită menţionate sunt la restaurantul Belvedere, din Brașov, sau chiar la Loft, unde chef Adrian Tihulcă își impresionează clienții cu plăcinta sa de dovleac reinterpretată.

Acum că am clarificat toate detaliile bucătăriei moleculare, parcă replica din The Menu are mai mult sens și dacă ideea de... a mânca ceva ce nu seamănă cu realitatea tot nu ne surâde, măcar ne-a stârnit curiozitatea de a afla ce se află în spatele preparatelor prezentate la Hawthorne, în film, de către Chef-ul interpretat de Ralph Fiennes.

René Redzep

Massimo Bottura

Paul Oppenkamp

Inițiativele de turism sustenabil premiate la Gala

Ecoturismului: 1.Premiul Publicului

Cu prilejul finalizării celui de al doilea an de implementare a Programului „Anii Drumeției”, Consiliul Județean Sibiu a organizat pe 28 noiembrie 2022 Gala Ecoturismului, eveniment prin care a premiat toate inițiativele care contribuie activ la dezvoltarea turismului sustenabil în Județul Sibiu.

Gala a reunit în incinta Sălii Thalia autorități, operatori de turism sustenabil și reprezentanți ai celor mai importante asociații neguvernamentale, dar și atleți, jurnaliști, operatori privați și pasionați de drumeție și sport în aer liber.

Evenimentul a fost împărțit în trei secțiuni: Premiul Publicului, Spiritul Ecoturismului și Premiul Partenerilor. Primul, după cum îi spune numele, a fost o sesiune deschisă de votare online, unde publicul și-a exprimat preferințele pentru cele 8 categorii:

Premiul publicului pentru cel mai apreciat ghid: Teodora Bobeș Premiul publicului pentru cel mai apreciat eveniment sportiv sustenabil: Maraton XCM/XCO Movilele Blăjelului

Premiul publicului pentru cel mai apreciat eveniment cultural sustenabil: Sărbătoarea Tuberozelor

Premiul publicului pentru cea mai apreciată experiență gastronomică: dinMărginime Premiul publicului pentru cea mai apreciată cabană din zona montană: Cabana Suru Premiul publicului pentru cel mai apreciat spațiu de cazare cu activități conexe de ecoturism: Joyard Pensiune Parc Premiul publicului pentru cel mai apreciat traseu de drumeție: Cruce roșie: Valea Avrigului - Poiana Neamțului - Cabana Bârcaciu - Sub Vf. Scara

Programul “Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu cu scopul de a reface infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

La finalul celui de al doilea an al Programului Județul Sibiu se bucură de o infrastructură de drumeție la standardele țărilor cu tradiție în această sferă și peste 550 de kilometri de trasee reamenajate în Masivele Cindrel și Făgăraș. Anii 2021 și 2022 au însemnat și organizarea a 190 de drumeții ghidate, care au adus aproape de natura și cultura locală peste 4000 de participanți, adulți și copii deopotrivă.

În jurul vetrei de olar Școala de la Piscu

ferestre”

Accesul la educație de calitate pentru toți copiii, indiferent de mediul din care provin, este, cel puțin la nivel declarativ, una dintre preocupările societății noastre. Cu toate acestea, infrastructura unităților de învățământ, începând cu ciclul preșcolar și terminând cu instituțiile de învățământ superior, este învechită, subdimensionată și, pe alocuri, lipsită de dotările elementare sanitare. În acest context, diferite instituții de învățământ privat au început să se dezvolte, inițial în clădiri adaptate funcțiunilor specifice. Reconversiile de spații diverse în spații de învățământ au acoperit parțial această nevoie și au creat premisele unei noi etape de dezvoltare. Apariția unor cerințe funcționale noi, adaptate curentelor de educație experiențială, au dus la apariția unor construcții noi, dotate și configurate conform celor mai moderne standarde europene, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

„Singurul scop al educației este să transforme oglinzile în

Sydney Harris

Un astfel de loc dedicat educației putem să descoperim la 40 de km de București, într-un mic sat aflat la limita dintre județele Ilfov și Prahova. Aici, o familie tânără de bucureșteni a creat un refugiu din lumea tehnologiei. Pentru că „omul sfințește locul”, criticul de artă Adriana Scripcariu și sculptorul Virgil Scripcariu au inițiat proiectul prin care un mic sat de olari atrage tineri din toată țara să învârtă roata olarului și să intre în tainele meșteșugului.

Muzeul -Atelier-Școala de la Piscu este mai mult decât ceea ce îi spune numele, este un spațiu cultural de exprimare, un loc în care patrimoniul cultural se prezintă generației tinere pentru a fi experimentat și îndrăgit. Într-un cadru aerisit, în mijlocul unei curți generoase, se desfășoară ateliere de experimentare a tehnicilor tradiționale de lucru cu pământul și prezentări culturale.

„Memoria meșteșugului de Piscu este cea care a generat acest loc, este un nucleu de la care spațiul s-a extins și temele de studiu, la rândul lor, s-au extins. Piscu a fost pe vremuri un centru de olărit, în care s-a lucrat enorm. În cele mai bune timpuri, câte 200 de cuptoare ardeau aici și sute de mii de oale părăseau satul în fiecare an către târgurile din București și din împrejurimi.” – Adriana Scripcariu, istoric de artă și inițiator al proiectului.

Spațiul este unul interactiv, conceput și realizat prin aportul multor oameni deschiși către provocarea redescoperirii și conservării patrimoniului într-o manieră contemporană. Amplasat pe un teren generos, cu cea mai mare deschidere la stradă, curtea muzeului este prima care atrage atenția. Un spațiu de expunere în aer liber invită și călăuzește pașii către construcția cu plan pătrat amplasată în centrul acesteia. Construcția, născută printr-un efort colectiv, este nouă, modernă, cu toate dotările necesare secolului nostru și, în același timp, veche, cu toată încărcătura istorică încrustată în ea.

Structura rectangulară a muzeului este vitrată aproape în totalitate, lăsând vizitatorului posibilitatea să întrevadă spațiul interior încă de la intrarea în curte. Colonada de trunchiuri dezgolite, care delimitează cele patru laturi egale ale clădirii, fac trecerea între spațiul exterior și interior și aduc, totodată, o textură ce îndulcește liniile perfecte ale tâmplăriei. Învelitoarea din tablă fălțuită, material specific zonei, închide în partea superioară, în aceeași manieră simplă, forma perfectă a construcției.

Interiorul este structurat pe două niveluri: nivelul parter integral și nivelul superior, amenajat într-o zonă de subpantă, lăsând spațiul central liber cu o înălțime generoasă. Axul principal al clădirii, atât din punct de vedere structural, cât și simbolic, axis mundi, este susținut de un trunchi, și acesta dezgolit, care tranzitează întreaga construcție și se îndreaptă simbolic către cer prin luminatorul central.

La nivelul parterului, centrat pe plan, se regăsește un spațiu de uniune, dedicat momentelor de întâlnire, cursurilor teoretice sau prezentărilor. Nivelul, coborât cu două trepte supradimensionate, folosite drept bancă, este finisat, la fel ca și restul spațiului, cu o pardoseală ceramică în formă de solzi, montată pe axul diagonal al construcției.

Delimitând acest spațiu, regăsim structura din lemn a nivelului superior, zonă amenajată ca și spațiu de expunere pentru impresionanta colecție de ceramică. Obiectele, strânse în special de la localnicii din Piscu, însumează peste 1000 de vase, de diferite dimensiuni.

Parcursul în interiorul clădirii se continuă urcând pe scările delimitate de un perete din structura naturală până la zona nivelului superior. Aici găsim spațiul expoziției de artă contemporană și spații pentru ateliere. Acest nivel nu are un plan deschis similar cu cel al parterului, ci se lasă descoperit prin explorare. În zona centrală putem să ne apropiem din nou de axul clădirii, printr-un spațiu deschis. Școala de la Piscu este un spațiu dedicat educației prin patrimoniu, al apropierii generației tinere de ideea de muzeu și, nu în ultimul rând, un exemplu de arhitectură pentru o funcțiune, din păcate, destul de rar întâlnită în programele de arhitectură actuale.

foto © Laurian Ghinițoiu.

Meci

Este oficial! Primul meci pe noul Stadion Municipal Sibiu e programat în data de 10 decembrie, când FC Hermannstadt va juca împotriva Farul Constanța, liderul din Superliga. La mijlocul lunii noiembrie au fost demarate procedurile de recepție a lucrărilor de modernizare și extindere a stadionului. Lucrările la stadionul care a ajuns să coste peste 40 de milioane

de euro au început în luna septembrie a anului 2020. Cu o capacitate de aproximativ 12.800 de locuri și 200 de locuri de parcare în subsol și sub peluze, lucrările de modernizare ale stadionului municipal din Sibiu au fost realizate de Con-A și reprezintă cea mai mare investiție realizată din banii sibienilor în ultimii 30 de ani. Pe lângă suprafața de iarbă, arena va dispune și de o sală de atletism, o sală de box și spații de alimentație publică. Anunțul primului meci ce va fi disputat de clubul sibian de fotbal pe noul stadion a atras zeci de reacții din partea suporterilor: ”Așteptăm cu mare interes”, ”Bine ați revenit acasă” sau ”Ne vedem pe stadion”. Dincolo de bucuria din online, adevărata susținere a fanilor se va vedea în numărul de locuri ocupate din cele peste 12.000 disponibile la meciurile echipei FC Hermannstadt pe teren propriu.

inaugural pe Stadionul Municipal Sibiu, în 10 decembrie

Horoscop

Va fi o perioadă plină de suișuri și coborâșuri. Unele schimbări majore pot fi observate în viața ta până la sfârșitul lunii. Vei avea ceva probleme de sănătare la începutul intervalului dar în a doua parte a lunii vei obține venituri suplimentare și succes în mai multe domenii ale vieții tale.

Vei avea parte de vremuri bune și rele, dar asta îți va dezvolta un sentiment de bunătate față de ceilalți și veți lua parte la activități religioase sau de bun augur. Vei oferi ajutor celor care au nevoie dar te vei ocupa și de activitățile tale profesionale.

Este posibil să observi unele schimbări în carieră. Din punct de vedere al sănătății, trebuie să fii atent, altfel este posibil să te îmbolnăvești. Ar trebui să eviți furia, deoarece nu numai că îți poate crea probleme în relația ta, dar îți afectează negativ cariera.

Va fi o perioadă plăcută pentru tine. Dorințele ți se vor împlini. Pacea și liniștea vor predomina în familie și vei reuși să menții relații bune cu cei djn jur, în pofida unor tensiuni. Pe plan financiar, vor fi rezultate bune și vei avea parte tot de sprijinul familiei, dacă va fi nevoie.

Va trebui să fii atent la sănătate deoarece pot apărea probleme. Din punct de vedere financiar, va fi o lună favorabilă, iar dorința ta de a pleca în străinătate va fi îndeplinită. S-ar putea să te cerți însă cu un prieten important.

Nu va fi nicio problemă majoră în ceea ce privește sănătatea, dar te vei simți dezechilibrat. Multe lucruri îți vor solicita atenția. Vei gândi profund și vei ajunge la concluzii importante care îți vor deschide calea pentru viitor. De asemenea, vei încerca să ajuți pe cineva.

Vei avea șansa de a-ți îndeplini dorința și asta te va face fericit. Nu lăsa stresul mental să ia tot ce este mai bun din tine, altfel vei avea de suferit. Dacă rămâi puternic și practici yoga și meditație, vei face față cu succes tuturor provocărilor și vei depăși stresul.

Va trebui să ai grijă de sănătatea ta, deoarece luna poate fi o provocare. Dar voința ta va fi puternică, vei fi curajos, iar asta te va face să înaintezi. Vei reuși să rezolvi sarcinile importante la timp păstrându-ți o atitudine pozitivă.

Începutul perioadei va fi plin de necazuri dar situația se va ameliora treptat. Totuși, va trebui să fii foarte atent. Sănătatea și finanțele trebuie să fie protejate. În carieră ești favorizat.

Vei petrece mult timp cu prietenii tăi și te vei bucura de compania lor. Te vei simți atât de fericit încât nu vei observa trecerea timpului și asta îți va reduce tensiunea. Dar pot apărea unele probleme în alte aspecte ale vieții. Atenția ta va rămâne concentrată asupra carierei și familiei.

Toată munca ta va fi finalizată, te vei simți ușurat și vei executa toate sarcinile cu dăruire. Dacă vrei să pleci în străinătate, atunci depune toate eforturile pentru că există șanse să-ți îndeplinești dorința în această lună. S-ar putea chiar să pleci într-o călătorie scurtă care îți va ridica moralul.

Toată munca ta va fi realizată cu succes, iar obstacolele care îți ies în cale vor fi îndepărtate. Sănătatea ta se va îmbunătăți. S-ar putea să treci prin stres dar vei scăpa cu succes de provocările tale. Luna aceasta va fi bună și din punct de vedere financiar. Poți câștiga bani și din străinătate.

Berbec Capricorn

Vărsător Pești

Balanță Scorpion Săgetător

Rac

Taur Leu

Fecioară

Gemeni

Sportul în bazin – Cel mai bun prieten al corpului sănătos.

Uite, nici bălăceala nu mai este ce-a fost! Nu mai este un simplu “Hai să mergem la bazin!”. Sau, semantica modernă este alta, mai complexă, adaptată necesităților și problemelor care apar din cauza sedentarismului asociat digitalizării (telefon, tabletă, calculator, televizor) și pentru că s-a redus timpul destinat activităților fizice recreative. Deci, avem Aria Aqua Gym + Aerobic! Integrarea exercițiilor sportive în bazin, în special pentru tineri și adulți, chiar dacă nu știu să înoate, pentru ca programul se desfășoară în piscina cu adâncime de 1,2 m. Țin minte și acum ședințele de relaxare si pregătire fizică la care participam săptămânal, ca sportiv de performanță în perioada adolescenței. Ceva de genul 30 minute încălzire și exercitii fizice și aproximativ o oră de

înot sau jocuri sportive în apă. Evident, lucrurile au evoluat și exercițiile sportive se desfășoară în apa, pe ritmuri muzicale, cu echipamente noi gantere-aqua, kickboard-uri sau discuri hidro. Beneficiile pentru sănătate sunt ușor de explicat. AVEM UN MEDIU PRIETENOS, CU RISC REDUS DE ACCIDENTARE ÎN TIMPUL EFORTULUI FIZIC pentru că, în apă, impactul gravitației este mult mai mic, deci scade presiunea asupra coloanei și a articulațiilor; ANTRENEAZĂ TOATE

GRUPELE MUSCULARE

pentru ca exercițiile fizice sunt dublate de mobilizarea grupelor musculare responsabile cu menținerea echilibrului. AJUTĂ LA PREVENIREA SUPRAÎNCĂLZIRII în timpul efortului fizic, astfel încât corpul poate face față unei perioade mai lungi de antrenament.

DECONECTEAZĂ-TE 100% cu gantere în mâini, de exemplu, atent(ă) să nu te scufunzi. Distractiv, interactiv, frumos și sănătos!