show must go on?

DUELUL lui Spielberg, un debut memorabil

Pe 13 noiembrie se împlinesc 50 de ani de la premiera Duel, lungmetrajul de debut al lui Steven Spielberg, cel mai celebru şi influent cineast şi producător din istoria cinematografiei moderne, deopotrivă adorat de consumatorii de family entertainment - datorită unor francize ca Indiana Jones sau Jurassic Park - şi respectat de critici şi colegi de breaslă, care i-au conferit în decursul carierei aproape 400 de nominalizări şi premii, de la Oscar, Primetime Emmy ori BAFTA, la César, David di Donatello şi Palme d’Or.

În 1971, Nona Tyson, secretara lui Spielberg, i-a dat cineastului în vârstă de 25 de ani un exemplar din Playboy îmboldindu-l să citească un anume text: „Cred că ăsta e chiar pe strada ta”. Se referea la o povestioară de Richard Matheson, deja un brand în cinematografia SF & Horror datorită ecranizărilor romanului I Am Legend şi a scenariilor scrise de el după E.A. Poe pentru Roger Corman. Spielberg, pe atunci doar o tânără speranţă ce-şi câştiga hamburgerul cotidian în TV, a fost aproape instantaneu vrăjit de Duel pe autostradă... sub acest titlu avea să ruleze filmul şi la noi, în anii comunismului.

Simplitatea poveştii nu sugera un potenţial cinematografic deosebit însă o componentă esenţială a identităţii artistice a cineastului - gândindu-ne la Fălci sau E.T., de exemplu - o reprezintă tocmai calitatea de a transforma premise simple, aparent infantile, în produse (pop) culturale de o bogăţie şi complexitate uimitoare. Depăşirea unei cisterne pe o şosea pustie de către un autoturism condus de un afacerist grăbit (con)duce la o serie de şicane din partea şoferului camionului, care se transformă progresiv într-un real instrument al terorii. Fan al filmelor mute, Steven Spielberg a creat în Duel unul

dintre cei mai ameninţători

monştri nevorbitori din istoria cinemaului - precursor al rechinului din Jaws -, un camion de 40 de tone care înfricoşează mai ceva ca un serial killer în carne şi oase... modelul Peterbilt 281 din 1955 a fost ales de către regizor pentru că, văzut din faţă, aducea cel mai bine cu un chip omenesc.

Duel a intrat în lucru ca film destinat televiziunii însă, după montaj, s-a luat neobişnuita hotărâre de a se filma câteva scene în plus iar filmul să fie distribuit în sălile de cinema. Filmat în doar 11 zile cu un buget minuscul, Duel l-a obligat pe Dennis Weaver, interpretul victimei camionului ucigaş, să parcurgă peste 2000 de mile sub îndrumarea lui Carey Loftin, coordonatorul cascadelor, cel care concepuse antologicele urmăriri auto din Bullitt şi The French Connection. Iar rezultatul este un Horror psihologic ultra-intens şi nu unul „de groază” în sensul trivial, ce rămane un must watch inclusiv pentru felul în care Spielberg face portretul

bărbatului

secolului XX. Pentru că alegerea numelui personajului angajat solitar în „duel” cu un simbol al modernităţii, Mann, vorbeşte de la sine.

TOMA CUZIN

„Dacă înțeleg foarte bine situația, lucrurile devin simple”

Cunoscut și simpatizat de aproape un deceniu de o ţară întreagă ca Firicel din popularul serial de televiziune Las Fierbinţi, TOMA CUZIN (Aferim!, Moromeţii 2) ne reamintește în această toamnă de valenţele și calităţile sale dramatice remarcabile într-o pleiadă de roluri în ficţiuni cinematografice cu substrat extrem de sobru și, deseori, sumbru, ce ne vorbesc fără ocolișuri de realitatea frustă ori de episoade disconfortabile din istoria noastră recentă. După ce l-a interpretat pe ceferistul dezertor deportat de comuniști din Banat în Câmpia Bărăganului în anii ’50 în Şi atunci, ce e libertatea? al lui Andrei Zincă, Toma Cuzin a devenit un alt fel de sătean decât în Las Fierbinţi în premiatul film al lui Radu Muntean, Întregalde, pentru ca apoi să facă parte din echipa de actori ce trăiesc evenimentele din decembrie ’89 și mineriada în Scara lui Vlad Păunescu. Tot despre actori este vorba și în cel mai recent film lansat în cinema, RONDUL DE NOAPTE, comebackul veteranului cineast Iosif Demian, ce are premiera pe 19 noiembrie. Actor al Teatrului Mic din Bucureşti, Cuzin Toma se relevă mai mult ca oricând spectatorului prin această sumă de roluri în filme de dată recentă drept un contributor ‘cu greutate’ în definirea identităţii proiectelor în care este implicat, indiferent de factura sau anvergura partiturii pe care și-o asumă.

Cuzin, vorbește-mi niţel de experienţa lucrului într-un interval de timp nu foarte mare cu regizori aparţinând unor generaţii diferite...

Lucrul cu domnul Demian a fost o experienţă foarte plăcută și revelatorie pentru mine fiindcă e interesant să lucrezi cu un regizor care are perspectiva unui director de imagine dar, altfel, diferenţa ca și mod sau stil de lucru nu este foarte mare. De fapt, diferenţa este făcută de experienţă. Spre deosebire de regizorii din generaţia lui Radu Muntean, cei din generaţia domnului Iosif Demian sau a domnului Vlad Păunescu sunt ceva mai așezaţi, știu mai exact cum să treacă peste nevoi prin experienţa lor practică... la cadru, de exemplu, se lucrează mai ușor din punctul meu de vedere. Dar ca și mod de lucru sunt cam acolo, cel puţin Radu Muntean. Dau cu toţii importanţă actorului, dau importanţă relaţiei și situaţiei. Un regizor bun e un regizor bun indiferent de vârsta sau de experiența pe care o are. Cred că, până la urmă, diferența o face doar timpul de lucru.

Cum ai lucrat rolul din Întregalde?

Impropriu spus rolul pentru că Radu mi-a dat un text, mi-a expus situaţia, și am lucrat la a desface textul, la intențiile pe care le are [personajul] de fapt, că spui un text pe gură și se poate înțelege altceva prin acțiunile pe care le face. Am lucrat foarte mult la fața locului, am avut câteva întâlniri, niște

„Întregalde”

Toma Cuzin într-o pauza de filmare

„Las Fierbinți”

repetiții, unele chiar practice, căci ne-am dus în pădure la Băneasa și am repetat acolo, ca să fie totuși în aerul filmului și ca să echilibrăm acțiunea. La film, totuși, nu e ca la teatru unde trebuie să îţi gândești personajul cu totul... în cazul filmului, dacă înțeleg foarte bine situația, dacă regizorul îmi explică foarte bine fişa personajului, lucrurile devin simple.

Rondul de Noapte pune în discuţie identitatea actorului, a artistului, așa că am o întrebare personală: a existat vreun rol, în film sau teatru, care a continuat să te bântuie în viaţa reală?

Pot să fiu sincer? Poate sună aiurea sau a reclamă dar singurul rol care mă urmărește, dar nu neapărat pentru că m-am identificat atât de mult cu el, este Firicel din Las Fierbinţi și îţi spun și de ce. Eu redau acolo niște situații de viață pe care le revăd în fiecare zi în afara cadrului, în afara timpului de filmare, adică le văd realmente în viața mea de zi cu zi. Şi e singurul rol care mă bântuie dar altfel, ca și rol pe care să mi-l asum atât de mult încât să mă urmărească sau să-mi schimbe starea, nu, nu mi s-a întâmplat până acum. E adevărat, se poate întâmpla ca un rol să te ducă într-o zonă în care să devii afectat de ce trăiești ca personaj dar e greu de ajuns acolo și, dacă se ajunge, este deja o problemă personală care ține de latura afectivă. Când te identifici atât de mult cu anumite stări sau cu anumite emoții se declanșează ceva în tine și cam asta s-a întâmplat cu actorul care e personajul principal din Scara. Cu tot ce i se întâmplă la Revoluție și după aceea, descoperă dumnezeirea, religia, credința, se identifică și înțelege anumite emoții dincolo de lucrurile materiale sau de o acțiune umană.

Apropo de Scara, cât este de ușor pentru un actor să interpreteze un alt actor?

Depinde. Mie mi-a fost simplu, pentru că evit să mă raportez dar dacă te vezi prin prisma celorlalți - ce va zice actorul respectiv - s-ar putea să devină greu. Dacă însă încerci să înțelegi esența, în profunzime, să înțelegi psihologia... nu a personajului ci a actorului pe care tu îl joci, atunci cred că e mai ușor. E mai ușor dacă pleci de la ce ţi se dă și nu de la ce ar crede alţii sau de cum crezi tu că ar trebui să fie. Uite, un exemplu bun e Horațiu Mălăele în Moromeții 2. A fost o presiune, nu? Dacă ne raportăm la domnul [Victor] Rebengiuc care îl jucase pe Ilie Moromete, clar, presiunea era mult mai mare, dar în momentul în care te debarasezi de presiunea omului care a jucat și te duci la personajul căruia tu trebuie să îi dai viaţă e mai ușor de lucrat. Altfel, e grea presiunea din afară. [...]

Citiţi interviul compet cu TOMA CUZIN pe www.zilesinopti.ro