BeWhere! Numarul 1, Octombrie 2011 by Revista BeWhere!

Interviu

Andrei Șerban

cafenele cluburi shopping fashion sp or t h ealth a trav uto el or a tea ș mu zică tru live ba dan f i lm ru sc art ri sh ca er o es t fe au pp aur ne i n t l ant da o ec g e f l t n u a o r bu sh ra s c av ri io tr e a n av ș sh rt l o s po el o e r ra rt o pp es ș m he ta ra in u z g al u ș fa ra ică th m u zi shi nte liv e o c b f ă n li sp aru ilm ve o te ri r fi at lm t h caf ru e al en te t h el at e ru au t d o an

Vintilă Mihăilescu

șm au ing a t r s pp e lo re ho iv e l e v s s t a i an tr ar ur d s c o an ru ub ut d t l a c ma te te an l i m r f u fil tă ta ar ve res g i l e pin rt op a h h c ăs ealt c h i t z r mu on spo zică i ș mu h a r o fas el trav ans auto eatru d t m il f live rante carte restau

Opinii

h lt ea h ru at rt te o FILM m sp l n le fi e ne io v e li sh af ă tĂ ic fa c r i ar g ru uz lth in m ba ea pp te th aș o n r r a o s o sh sp ur an n ri vel ta ud io a es sh bu atr a e u tr er gf mt cl to art fil pin uri e b op liv au s c clu h n m is ică a uz i fil da ur o tr m rur ub aut aș cl e ba lth or hea ant vel ort aur tra TEATRU est n sp u te r shio eatr t car ping fa film ri p live baru sho zică ante taur ș mu ing ora e res hopp cart e uri s dans fenel club nele uri ca cafe te bar uran uto resta alth a e h t n spor live fashio uzică oraș m travel TRAVEL ru dans film teat rante baru carte restau

Oameni și trenduri care definesc conturul orașului

cafenele cluburi FILM

Profil de București

i uz

că

n ra

o sp

u ar

to u a

l ve a tr

ns da

h lt ru a l at e e ne t h e f lm rt ca fi o ri e u p v r s li ba n ă e c o t i i n h uz ion ra s u m a ash f fa aș t es ng vel or t e r ppi o tr a h o r s aut ca buri ru lth teat a u e m l l h i c f rt live te spo zică u uran m a ș t a s or e re ri cart lubu s c n e l a e d fen ri ca sport baru shion a f g n i shopp vel oraș auto tra h t heal teatru dan muzică live film carte restaurante baruri

c ri

cl ub

af e

r a ve l

ra ș

ur is h

ur i

g in el pp o av sh tr o ri ut ru bu u ha at cl t te e al lm el he te fi n an fe rt ive ri ur ca po ă l bu ta s ri n s ic lu e t c ru io uz e r or le sp ba sh ș m rt ne n fa ra fe ca io o ns i ca ash el v f ra da rur ing ot e ba pp aut o liv sh lth zică s a mu u dan he aș atr nte or e a mt aur fil est e te r nel afe car c uri ping bar hop uri s club t n spor fashio rav auto t health ă live oraș muzic film teatru dans carte restaurant baruri cafen ele clubu ri sho pping fash ion au spo t r o t hea tra m lth u v e lo da zică raș ns liv b a e c ru fil ar m r t t i e ea c re tr s u ta u

shopping fashion s p o r t h ealth a uto trav el ba s da sp ru r h o i c afen c r li o ns lub ele uri ve pp ca t h c d o a n r fi ing rt eal afe s ca aș e t l m n rte h m C f u e t zic ea te ash afe au le c tr ăl t i u n r l v a o ef da el tr ion tr ubu esta ilm ns e u a r u s c b r v i a p a d s a rt e o r h n l an e ARTĂ ur te op rt or ba p s i a s i r r n c ș p ur e g m o ar s fa i ARTĂ ta uz rt te sh u ic a r i o ă re u a n li nt to s v h t e e e t a al c f i u l lm th ub t e at ru

ra n

baruri cafenele cluburi shopping fashion health a ut trave l ora ș muz live ică film da tea ns tru ca rte re sta art ă ca uran fe t e sh ne ba ru he op le a ri rt pi al ng ăb t h m ea fa uz au ut sh y to i io ca că n t sp ra rt liv or ve e e t lo re fil m st ra te au ș Privește at ra r în oglindă! n u te da Și tu ești „profil ba n s ru de București” ri ca fe n el

Alexandru Tocilescu, Alexandru Darie, Luiza Zan, Florin Iaru, Bogdan Dumitrache, Ciubi, Ligia Pop sunt chipurile prin care se reflectă orașul

nr. 1 C Octombrie 2011 C 8 LEI

o pp g

ra n te

ready

OCT 2011

F 6 EDITORIAL 8 CALENDAR

genius 10 URBAN REPORT

METAMORFOZE URBANE Locuri care au lipsit mult timp din peisaj, spații pe care trebuie să le revezi.

13 COVER STORY

PROFIL DE BUCUREȘTI Oameni și tendințe care definesc conturul orașului. Chipuri și nume care înseamnă „acum”.

22 PROFIL

LOCATARUL DIN CĂRTUREȘTI „Nea Costică” este unul dintre aceia care au norocul să viețuiască alături de tomurile de pe rafturi.

23 FOTOGRAFIE

ORIENT EXPRESS Peisajul urban e în continuă schimbare. (Re)numele și alura acestui tren par de neschimbat.

24 CITY BD

SPECII URBANE Observatorul comunitar a pornit la pas prin oraș.

26 OPINII

DR. JEKYLL AND MR. HYDE Pieton sau șofer? se întreabă Vintilă Mihăilescu, „guest editorul” acestei ediții.

to go 28 EVENIMENTUL LUNII

ANDREI ȘERBAN propune patru Cehoviziuni în ediția de anul acesta a Festivalului Național de Teatru.

32 ORAȘ

PROIECTE DE STRADĂ ÎN STRADĂ Idei și oameni care schimbă mentalități și devin obișnuințe. MIHAI EMINESCU, STRADA CONTRASTELOR Un reportaj realizat în două schimburi.

Foto: Adi Bulboacă

36 MUZICĂ

NIȘA, NOUL MAINSTREAM Stilul primează astăzi în fața genului muzical. PAT METHENY TRIO Unul dintre cei mai mari chitariști jazz concertează în premieră la București.

OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 3

ready

web Content manager Ionuț Constantinescu ionut.constantinescu@bewhere.ro design Art Director Liliana Trîncă DTP Magda Bitay magda.bitay@bewhere.ro Editor foto Adi Bulboacă foto@bewhere.ro Foto Adi Bulboacă, Claudiu Popescu, Vlad Bîrdu Redacția BeWhere! Puțul lui Zamfir 17, sect. 1 București; redactie@bewhere.ro sales@bewhere.ro Tel/Fax: +40(31)432.48.97 marketing & p.r. Eliza Sima-Dumitrașcu eliza.dumitrascu@bewhere.ro distribuție Petrică Ghiță petrica.ghita@bewhere.ro director general Mihai Priboi tipografie G.CANALE & C. S.A. ISSN 2247-941 Tiraj: 15.000 de exemplare www.bewhere.ro © S.C. Corporate & Private Events S.R.L. Toate drepturile asupra revistei BeWhere! aparțin S.C. Corporate & Private Events S.R.L. Reproducerea integrală sau parțială a textelor sau a ilustrațiilor din această publicație este interzisă în lipsa consimțământului prealabil al editorului.

4 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

Foto: Adi Bulboacă

Colaboratori Nic Moldoveanu, Raluca Radu, Mihai Nicolau, Andrei Scarlatti, Alina Epîngeac, Daria Ghiu, Raul Demetriad, Adriana Ioanide, Costin Mihalache

OCT.2011

editorial Redactor-șef Stela Nadoleanu stela.nadoleanu@bewhere.ro Redactor-șef adjunct Anca Negoiță anca.negoita@bewhere.ro Secretar General de Redacție Monica Anghel monica.anghel@bewhere.ro Editor Oraș Aura Clara Marinescu aura.marinescu@bewhere.ro Editor Muzică Patricia Marinescu patricia.marinescu@bewhere.ro Editor Film Ileana Bîrsan ileana.birsan@bewhere.ro Editor Teatru Cristiana Gavrilă cristiana.gavrila@bewhere.ro Editor Carte Ema Stere ema.stere@bewhere.ro Editor Localuri Florin Barbu florin.barbu@bewhere.ro Editor Text Teodor Dună

PAELLA A LA JOSE: orez, fructe de mare, lămâie, răbdare. Pare simplu...

42 MUZICĂ CLASICĂ

LEACURI PENTRU MELOMANI Festivalul Enescu s-a încheiat, dar au rămas ecourile.

44 FILM

BOGDAN DUMITRACHE Un interviu „Din casă” despre filme și cârciumărie. DIN DRAGOSTE CU CELE MAI BUNE INTENȚII Un film semnat Adrian Sitaru, premiat la Locarno. GALA POVEȘTILOR ANIMATE A șasea ediție Anim’est propune povești pline de imaginație și culoare.

52 TEATRU & DANS CARNAVAL ÎN DOUĂ VIZIUNI Alexandru Tocilescu și Alexandru Darie pregătesc pentru această stagiune două spectacole după D’ale carna valului. FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU Spectacole de neratat la această ediție. CINE ESTE PINA BAUSCH Portretul unei femei fragile, dar puternice, în același timp.

to shop 72 SHOPPING 58 CARTE

„ERAM NIȘTE CIUDAȚI” Un interviu cu Florin Iaru despre poveștile cu și despre București.

60 ARTĂ

DE LA STREET ART LA UN ÎNTREG MUZEU Alexandru Ciubotariu (Ciubi) trece de la spațiul semi-legal la un cadru instituțional.

the taste is 62 RESTAURANTE, BARURI, CAFENELE, CLUBURI

LA TIENDA, CASA DEL JAMON Familia Barton aduce gusturile cu tradiție la București. RESTAURANT DE HOTEL Residence un singur nume, trei ipostaze culinare. NOU DESCHIS Zappa: cafenea sau club? Cum vă place...

8 LUCRURI PENTRU MAI MULTĂ SĂNĂTATE Sugestii în tonuri de verde pentru lista de cumpărături.

74 HEALTH

VERDE CRUD O tendință care se îngrijește de sănătatea ta.

78 TRAVEL

O LUME MEDIEVALĂ ÎNTRE GERMANIA ȘI AUSTRIA Ședere la Burghausen. HOTEL EPOQUE Pentru călătorii de afaceri sau pentru răsfăț.

82 ADRESE UTILE

unde, la imperativ

n amic îmi spunea cândva că i-ar plăcea să poată intra pe Google – vineri seara, de exemplu – și să scrie în bara de căutare: „unde să ies în oraș?”. Iar Google să răspundă prompt, printr-o listă de recomandări pertinente. Unde...? Adverbul acesta se dovedește a fi unul buclucaș atunci când ești nehotărât sau, pur și simplu, vrei să știi mai multe ca să te poți hotărî. Ce film rulează în seara asta? Cum e cotat?, te-ntrebi. Dar concertul acela anunțat la Sala Palatului? Lista aceasta de interogații poate continua, pentru fiecare domeniu de interes în parte, atunci când vorbim despre punctele „fierbinți” ale capitalei. Fiecare dintre noi are sursele sale. Indiferent că alegem varianta online sau că răsfoim o revistă, important e să aflăm și să ajungem

6 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

Foto: Adi Bulboacă

dito

acolo unde se întâmplă lucrurile care ne interesează. Însă nu doar evenimentele, ci și oamenii din spatele acestora contează. Sunt personaje care dau conturul orașului prin acțiunile pe care le întreprind, sunt oameni care nasc tendințe sau care aduc perspective noi. Și când nume „grele” se alătură evenimentelor de mai sus, atunci semnul de întrebare pare să-și îndrepte coloana, ca și când s-ar scutura de dubii: trebuie să ajungem și noi acolo! Am spus „noi” pentru că fiecare locuitor al acestei urbe definește, și se lasă transformat la rându-i, de acest oraș.Tocmai de aceea dedicăm fiecăruia în parte prima copertă. BeWhere the city is! vă vom spune de-acum în fiecare lună. Un îndemn scris în 80 de pagini. Am răsturnat semnul de întrebare. Și în loc să spunem „păzea!”, vă invităm în oraș.

Redactor-șef

9 PAIN OF SALVATION Arenele Romane, ora 21.00. Bilete: 78 și 125 lei

t teatru & dans

alendar

a artă m muzică & live f film x mix

6 FESTIVALUL INTERNAȚIONAL PENTRU COPII „100, 1.000, 1.000.000 DE POVEȘTI” Teatrul Ion Creangă, Sala Rapsodia și Rapsodia Esplanadă; Bilete copii: 8.48-14.84 lei; Bilete adulți:14.84-12.72 lei

Mai sunt două zile de festival. Șase companii de teatru din străinătate joacă în cadrul festivalu lui. Spectacolele se adresează copiilor de până la 12 ani.

6 JOI

VINERI

Grand Cinema Digiplex, Băneasa Shopping City

Cel mai nou lungmetraj regizat de Cătălin Mitu lescu, cu Ada Condeescu și George Piștereanu în roluri principale, va rula în toată ţara, începând cu 7 octombrie. Premiera mondială a avut loc la Festivalul de Film de la Cannes din acest an, la categoria „Un Certain Regard”.

DUMINICĂ

12 EXPLORE DANCE FESTIVAL

7 PREMIERĂ: LOVERBOY

SÂMBĂTĂ

Trupa de progressive metal concertează în cadrul Romanian Rock Meeting. Pe aceeași scenă vor urca și Von Hertzen Brothers, White Walls, Goodbye to Gravity.

10 LUNI

MNAC, MȚR, Odeon, Nottara; Bilete: 50-150 lei

30 de performance-uri, 21 de filme, 8 workshopuri și 5 spectacole-lectură sunt programate în sălile de la Muzeul de Artă Contemporană, Teatrul Odeon, Teatrul Nottara și Muzeul Țăranului Român. În fiecare seară, până pe 16 octombrie, artiști din peste 16 țări își vor prezenta cele mai recente creații coregrafice.

MARȚI

MIERCURI

JOI

VINERI

12 MUZEUL BENZII DESENATE MNAC, de miercuri până duminică, orele 10.00-18.00, intrare liberă

SÂMBĂTĂ

14 CONVENȚIA INTERNAȚIONALĂ DE TATUAJE World Trade Plaza, 14 octombrie, 30 lei/zi

Cinema Patria, Union, Sala ArCuB, Club Control, orele 10:30-20:30. Bilete: 10 lei

A șasea ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est are loc în perioada 7-16 octombrie, la București. Pe 8 octombrie, în foaierul Cinematografului Patria, rulează, în premieră pe ecranele românești, filmul 9 în regia lui Shane Acker (SUA, 2009). Filmul este produs de Tim Burton și Timur Bekmambetov.

8 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

LUNI

MARȚI

MIERCURI

20 JOI

18 FEMINITARTE Galeria Art Yourself, Nicolae Ionescu 11; program 11:00 – 19:00; intrare liberă

25 de artiști tineri în căutarea unei noi interpretări a feminității se exprimă într-un nou spațiu de artă. Expoziția deschisă până pe 6 noiembrie este curatoriată de Valentina Iancu și Monica Enache.

14 LES FILMS DE

18 LONDON WINDS

8 ANIM’EST

Mai sunt doar câteva Evenimentul se desfășoară zile în care puteți vizita în zilele de 14, 15 și 16 muzeul „temporar” de la octombrie. Abonamentele MNAC. costă 70 de lei - în Nu ratați parcursul prin preț fiind inclus și istoria BD-ului accesul la petrece românesc. Mai e rile din Fire. timp până pe 16 octombrie. THE TREE OF

9, o poveste dintr-un viitor apocaliptic cu lupte între oameni și mașini

DUMINICĂ

CANNES A BUCAREST

Cinema Studio, Noul Cine matograf al Regizorului Român (NCRR). Detalii pe www.filmedefestival.ro

Desfășurat între14 și 20 octombrie, Les Films de Cannes a Bucarest aduce titluri apreciate și premiate la cel mai important festival de film.

LIFE, controversatul film de la Cannes

Ateneul Român, Sala Mare, ora 19:00. Biletele se vor pune în vânzare la casa de bilete a Ateneului Român

Concertul desfășurat în cadrul Stagiunii Camerale ICR la Ateneu îl aduce pe scena Ateneului pe clari netistul Michael Collins. Acesta vine la București însoțit de una dintre cele mai importante formații de suflători din lume.

28 PREMIERĂ: DIN DRAGOSTE, CU CELE MAI BUNE INTENȚII

23 BERLINER ZIMMER Foto Anexa, Calea Moșilor 62-68.

Lucrările semnate de 10 artiști din Europa de SudEst care trăiesc și activează la Berlin sunt expuse la București, până pe 23 octombrie. Curatori: Birgit Hoffmeister și Oana Tănase.

Ora și locul premierei urmează să fie anunțate pe www.paradafilm.ro

De la această dată puteți vedea în cinematografe noul film semnat de Adrian Sitaru. Pelicula a fost premiată la Festivalul de Film de la Locarno pentru regie și interpretare masculină (Bogdan Du mitrache). Din distribuție: Natașa Raab, Alina Grigo re, Marian Râlea, Orsolya Tóth, Orsolya Török Illyés, Adrian Titi eni, Clara Vodă.

23 EXPOZIȚIE „DE LA

PALAT REGAL LA PALAT AL PIONIERILOR (19491977)” Muzeul Naţional Cotroceni, orele 09:30 - 17:30; Bilete:5 și 10 lei

Dacă vă era dor de revistele „Licurici”, „Pionierul”, „Scânteia Pionierului”, „Cravata roşie”, „Luminiţa” sau „Cutezătorii”, puteți să le revedeți la Cotroceni. Expoziția este deschisă până pe 6 noiembrie.

VINERI

SÂMBĂTĂ

DUMINICĂ

24 LUNI

25 MARȚI

MIERCURI

JOI

VINERI

SÂMBĂTĂ

Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu”, 29 octombrie şi 2 noiembrie, ora 18:00

Filme à la française până pe 30 ale lunii. Recomandăm pelicula My Little Princess, regizată de Eva Ionesco, fiica fotografei de origine română Irina Ionesco.

Teatru rusesc de calitate pe scena de la Bulandra, cu o distribuţie de excepţie: Mihai Constantin, Virgil Ogăşanu, Tamara Buciuceanu. Spectacolul din cadrul FNT este o dramatizare după Dostoievski de Ion Cojar, în regia lui Alexandru Darie.

Americanii se află în primul miniturneu românesc.

25 CONCERT PAT

METHENY TRIO

Sala Palatului, ora 20:00. Bilete: 150-350 lei

Trei proiecte diferite se întâlnesc pe aceeaşi scenă sub semnătura unuia dintre cei mai mari chitarişti jazz ai tuturor timpurilor. Metheny va fi acom paniat de Larry Grenadier şi Bill Stewart.

Un impresionant spectacol montat de Radu Afrim la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sf. Gheorghe se joacă în cadrul Festivalu lui Naţional de Teatru.

3 CONCERT ELVIS COSTELLO înseamnă Maria Balabaș, Mihai Balabaș, Călin Torsan, Gabriel Bălașa.

1 FELII

DUMINICĂ

Cinema Studio, ora 20.00. Detalii pe www.institutfrancais.ro

Sala Palatului, ora 19:00. Bilete: 60-180 lei

29 DIN ÎNSEMNĂRILE UNUI NECUNOSCUT

23 TEN YEARS AFTER

Teatrul Odeon Bucureşti, Sala Mare, 3 noiembrie, ora 18:00

Grupul românesc îşi prezintă materialul dis cografic de debut, Soare în stani ol. Avant’n’Gard

Ofelia Popii, actriţa care interpretează Mefisto în Faust, a obţinut al doilea Premiu UNITER pentru cele 7 felii de viaţă, scrise de Lia Bugnar.

21 FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ

3 MAI ÎNTÂI TE NAŞTI

Club Control, ora 21:00

Sala Palatului, ora 20:00. Bilete: între 95 și 350 lei

Compozitorul şi interpre tul britanic concertează pentru prima dată la Bucureşti.

Teatrul Bulandra Bucureşti, Sala Izvor, 1 noiembrie, ora 20:30

21 22

30 AVANT’N’GARD

31 LUNI

MARȚI

MIERCURI

JOI

VINERI

SÂMBĂTĂ

OTHELLO ȘI PREAIUBITA LUI DESDEMONA pe scena FNT

29 SALONUL NAŢIONAL DE MODELISM MILITAR Muzeul Militar, de marţi până duminică, orele 9:00-16:00

Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” găzduieşte până pe 29 octombrie a III-a ediţie a Salonului Naţional de Modelism Militar.

4 OTHELLO ŞI PREAIUBITA LUI DESDEMONA Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Atelier, 3 noiembrie, ora 22:00 şi 4 noiembrie, ora 20:30

Un spectacol de teatru-dans semnat de Mihai Măniuţiu la Studio M, în Sfântu Gheorghe. O trupă care experimentează posibilităţile expresiei corporale, într-un discurs bazat pe mişcare. Un spectacol „în care tragedia şi comedia nu se resping, ci, dimpotrivă, se atrag una pe cealaltă”.

OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 9

rbanreport

Metamorfoze

URBANE Orașul se schimbă. Clădirile în ruină au devenit monumente de arhitectură, iar câteva dintre construcțiile abandonate sau părăginite din oraș au fost revitalizate în 2011. Ca să supraviețuiască zilelor noastre, Bucureștiul trebuie să renunțe la obiceiurile învechite și să se predea în fața trendului, a imobilelor luminoase, spațioase sau cu grijă reinventate de arhitecți. De Aura Clara Marinescu

Hanul lui Manuc

Ne place că este din nou deschis publicului larg Nu ne place fațada neîngrijită, care păstrează încă urme de graffiti

În apropiere de Piața Unirii, la o aruncătură de suliţă de Curtea Domnească, altădată loc de negoț pentru cei mai pricepuți comercianți, astăzi Hanul lui Manuc a redevenit loc de rendez-vous. Pe la 1800, aici poposeau căruţe cu coviltir pline de mărfuri de la Stanbul. Astăzi, găsim mici și violoniști care „încing” atmosfera la terasă, iar în han te poți așeza la masa unui restaurant cu specific libanez sau la o cafenea. Localul este unul dintre cele mai recent deschise în Centrul Vechi al Bucureștiului, aprovizionat cu bere și meniuri dintre cele mai diverse, de la mămăliguță cu brânză, mici și zacuscă, până la salate de vinete, sărmăluțe în foi de varză și ardei sau ciorbă de burtă. Istoria de acum câteva secole a pălit în fața noului, a funcționalului și a comerțului urmat de câștigul rapid. Patronii au reușit să găzduiască 200 de mușterii zilnic (atâția pot lua masa aici în același timp). În loc de doamne vaporoase cu rochii lungi și pălării, vezi intrând pe poarta mare turiști cu rucsaci în spinare, ce se minunează de interiorul unic al hanului. Intervenția proprietarilor nu a dăunat aspectului de han. Meșterii au bricolat la cerdac și la etaje, iar designerii s-au străduit să îi redea aspectul de odinioară. Indiferent care au fost costurile de renovare salutăm strădania proprietarilor de a-i reda localului aerul de altădată. Adresa: Strada Franceză 62, sector 3, 021.312.28.11; www.hanulluimanuc.ro 10 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

Biblioteca Națională Blocurilor de beton abandonate le-au fost evidenţiate detaliile, atuurile au fost bine reliefate, iar contururile, accentuate. Așa s-a întâmplat cu noua Bibliotecă Națională. Întregul imobil, care se întinde pe o treime din suprafaţa Casei Poporului, a fost îmbrăcat în sticlă japoneză, pentru a contrasta cu blocurile conformiste din Piața Unirii. Aerul de clădire rece, distantă, s-a păstrat însă. Spațiile largi au fost create în așa fel încât să ofere răcoare celui însetat de cultură, iar lumina să fie din belșug. Cum ideea de bibliotecă poate părea vetustă şi neofertantă, ea a fost botezată într-o manieră postmodern-trendy, mall cultural, spre dezamăgirea constructorilor, care spun că aici va fi un pol al culturii și că alăturarea celor doi termeni nu este cea mai fericită. Gândită ca un centru de studiu, bibliotecii i se adaugă spectacole de teatru, expoziții și spații de joacă. În plus, depozitele de carte găzduiesc 12 milioane de tomuri, de două ori mai multe decât încap la Trinity College Library din Dublin. Sperăm ca obiceiul plimbărilor din centrele comerciale să se mute în noul sediu de pe malul Dâmboviței, chiar și Ne place că adună patri- numai pentru promenadă. Dacă tinerii vor chiuli de la școală pentru o pauză la mallul cultural, că, în timp, își vor face și temele într-o sală de lectură, așa încât acesta să fie noul trend în moniul național poate oraș. Adresa: Biblioteca Națională a României, Bd. Unirii 22, sector 3; www.bibnat.ro

Foto: Claudiu Popescu

într-un loc Nu ne place că i se spune „mall”

Spitalul Colțea Rămânem în zona istorică a orașului, la kilometrul 0 al Capitalei. În Piața Universității sunt câteva clădiri-simbol: Palatul Șuțu, Teatrul Național, Hotelul Intercontinental, Institutul de Arhitectură, Facultatea de Litere. Le cunoașteți pe toate. Dar mai e și Colțea – întreg complexul. Clădirea albă, cu turle învelite în cupru, ce înconjoară Biserica Colțea, a fost renovată de curând. Nu vă invităm și nici nu vă dorim să ajungeți să vizitați Spitalul Colțea, însă merită să admirați clădirea de secol XVIII, fie când treceți prin zonă, fie dacă urcați în autobuzul Bucharest City Tour. În lipsa Turnului Colței (demolat după Ne place că ce a fost afectat serios la au fost finalizate cutremurul din 1802), Parcul lucrările de renovare Colțea, un loc „retras”, (după 11 ani) chiar dacă se află în centrul orașului, a găzduit concerte Nu ne place că de muzică clasică în ultimele nu există un spațiuweekenduri ale verii. muzeu care să Adresa: Bulevardul I.C. Brătianu1, Sector 3, 021.387.41.00; www.coltea.ro.

povestească istoria complexului

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Are o casă nouă, proaspăt „colorată” și reorganizată în cele mai mici detalii. Construcția inginerului Mihail Rocco, ce datează din 1906 și pe al cărei „design” și-a pus amprenta arhitectul Grigore Cerchez, este salvată astăzi de la anonimat de compania Artex. De-a lungul celor aproape doi ani în care muzeul a fost închis pentru reorganizare, casa muzeală a putut fi vizitată doar online prin intermediul tururilor virtuale. Vă garantăm că a meritat așteptarea. Este singurul loc Ne place din Bucureşti unde poţi traversa Jurască arată ca un sic Park, cu „ocolire” prin emisfera muzeu occidental nordică, şi unde poţi face scufundări în adâncul Mării Negre fără să ieşi din Nu ne plac oraş. „Vietățile” s-au întors la muzeu dimensiunile destul și încă din 17 septembrie vă așteaptă de restrânse ale nerăbdătoare să le vizitați. spațiului dedicat Adresa: Șoseaua Kiseleff 1, Sector 1, 021.312.88.26; www.antipa.ro.

Național Arena Departe de centrul orașului, Național Arena este o altă lucrare a cărei finalizare a tot fost așteptată. Atât de publicul microbist, cât și de cel pasionat de concerte. Arena, care are o suprafață de 108.000 metri pătrați, a găzduit primul meci la 6 septembrie. Publicul nu s-a așteptat însă ca la prima partidă de fotbal, aşa-zisul gazon, după nici 30 de minute de joc, să semene mai degrabă cu o pepinieră de cârtiţe – putând fi observate miriade de „muşuroaie”. Dar asta nu înseamnă mare lucru pe lângă păcăleala cu care au fost înșelate așteptările publicului: aproape 200 de milioane de euro a fost costul pentru noul stadion și aproape că le-a reușit finanțatorilor (Primăria și Guvernul) trucul cu stadionul ultramodern. Cel mai mare stadion al țării va găzdui meciuri de fotbal sau concerte. Și cam atât. Spațiul nu suportă alte jocuri (olimpice, spre exemplu), pentru că nu are pistă de atletism. Și acesta este un minus încă din start. Specialiștii acordă totuși o bilă albă acestui edificiu, ei susținând că arena este ultramodernă și că se pot juca aici meciuri de orice nivel. Poate vom avea parte acum de un concert de proporţii, după atâtea promisiuni neonorate. 55.000 de spectatori, cât încap pe arenă, sigur ar cumpăra bilete la un show U2, atât de vehiculat în ulNe place timii ani. Ne-ar încânta și un concert că avem o arenă care Red Hot Chili Peppers, că tot sunt în turneu. poate găzdui eveniAdresa: Bulevardul Basarabiei 37; www.national-arena.ro. 12 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

mente de amploare Nu ne place lipsa unei piste de atletism

acestui muzeu

TEATRU

FILM

RESTAURANTE

MUZICĂ

ORAȘ

HEALTH

BUCU REȘTI CARTE

ARTĂ

Oameni și tendințe care definesc conturul orașului. „Actori” al căror nume înseamnă „acum” în viața urbei, pe scena muzicală sau teatrală, în domeniul artei, filmului sau al cărții. Alături de personajele acestui Cover Story, și tu esti „profil de București”.

Foto & concept: Adi Bulboacă

PRO FIL DE

oraș

Strada a devenit șevalet pentru tinerii artiști A devenit o modă să fii pro-urban, să-ți pese, să te implici, să simți că aparții unui grup „de oraș”. Și asta nu se demodează odată cu alt sezon! Mai multe organizații și voluntari iau atitudine în mod constant, iar activitatea lor o puteți vedea în cartiere, în centrul orașului sau prin mansarde cochete. Așa au ajuns proiectele de stradă, în stradă. pag. 32

14 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

muzică

Nişa este noul mainstream „Jazzul este o muzică ritmată, dansantă, energică şi veselă. Jazzul le are pe toate. Un pic de vechi, un pic de nou, un pic de istorie, un pic de manifest... De ce vin oamenii la concerte de jazz? Pentru că îi ajută să doarmă mai bine noaptea. Şi noi, jazzmenii, din acelaşi motiv facem jazz”. pag. 36

Luiza Zan

OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 15

film

Pe lista „albă” a regizorilor Cu un chip adaptabil mai multor tipuri de personaje și paliere de interpretare, cu o prezență charismatică și cu un joc construit cu talent, intuiție și măsură, Bogdan Dumitrache ar trebui să fie deja în scenariile sau în fișele de casting ale multor filme românești și nu numai. pag. 44

16 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

teatru

2012 este Anul Caragiale Alexandru Tocilescu şi Alexandru Darie cred că, la noi, moravurile au rămas aceleaşi de pe vremea lui Caragiale şi că se repetă ca un virus. Ei ne vor oferi două viziuni cu D’ale carnavalului, piesa unde oglinda este îndreptată spre popor. Spre „omul-număr”. Tocilescu, la TNB, va propune o schimbare de timp a piesei, iar Darie, la Bulandra, va conduce publicul la o alunecare în timp. pag. 52

OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 17

carte

Se scriu povești cu și despre București Când un oraș uită să își mai spună poveștile, atunci scriitorii i le amintesc. Iar amintirile unui poet sunt, deseori, mai adevărate decât trecutul însuși. pag. 58

18 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

artă

De la mainstreet la MNAC În 2005, pe marile artere ale capitalei – pe un zid sau pe un stâlp – îți zâmbea strâmb, din mers sau la zebră, o Pisică Pătrată. În 2011, la MNAC, s-a deschis primul Muzeu al Benzii Desenate din România. Artă eliberată vs. artă instituționalizată. Autorul lor: Alexandru Ciubotariu – Ciubi. pag. 60 OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 19

restaurant

Specialități și tradiții pe gustul fiecăruia Deși Bucureștiul e plin de locuri unde poți mânca tot felul de specialități, oferta autentică rămâne cam anemică. Barcelonezii Belen și Carlos, împreună cu Jose Barton, sau familia La Tienda, ne-au deschis gustul pentru cultura jamonului. Gracias! pag. 62

20 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

health

Verde crud „Am început să promovez alimentaţia raw vegan din 2008. În martie 2010 am început campania «Mănâncă sănătos pentru o zi». Campania a luat amploare şi s-a materializat în demonstraţii culinare în principalele oraşe ale ţării, culminând cu primul târg raw vegan din România. Acum organizez două ediţii pe an, am lansat 2 cărţi, o emisiune TV online, Ligia’s Kitchen, şi un magazin online, Raw Vegan Mall”. Ligia Pop

Foto Teatru, Film, Restaurante, Oraș, Artă: Adi Bulboacă; Muzică: Vlad Bîrdu; Health: R. Pop; Carte: Claudiu Popescu

pag. 74

OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 21

COSTICĂ HARJA, văduv; are o fată de 27 de ani, proaspăt căsătorită. Studii: „destule” și ca unică pasiune, Cărtureștiul.

Costică Harja e mereu la Cărturești. Nu prea răsfoiește cărțile din rafturi, dar se îngrijește ca tomurile să aibă condiții bune de viață. De Aura Clara Marinescu

Locatarul din Cărturești

ea Costică (48 de ani) e omul bun la toate. Repară clanțe, montează becurile sau gazonul, zugrăvește, cioplește în lemn, deschide și închide ușa Cărtureștilor din Verona în fiecare zi. De 3 ani locuiește în celebra librărie, la demisol, ca să nu piardă timpul cu drumurile prin oraș, până acasă, în Militari. E primul interviu pe care îl acordă nea Costică în viața lui și asta îl sperie. „Ce vrei să-mi faci?”, a întrebat precaut. E timid și nu vrea să vorbească decât cu acordul șefilor. Cristi Mureanu, directorul de investiții și dezvoltare, este prietenul lui cel mai bun. E prietenul de care nea Costică e legat profesional. Și cu Daniel Voinea, de la Comunicare, are aceeași relație. Își face de lucru, vorbește la telefon, doar-doar tinerii ăștia îl lasă în pace. Pentru librăria din Casa Sturdza, nea Costică e o marcă înregistrată. Poartă tricou cu „Street Delivery”. Mai are și alte modele, de la alte ediții. Preferatul lui este unul negru. Cu vocea aproape sugrumată, povestește câte ceva despre el. S-a născut la Bârlad, dar de la 16 ani a venit în București, unde a urmat o școală profesională. Revoluția l-a prins mecanic la Urbis și, mai târziu, firma la care lucra a fost contractată pentru ceva treburi la deschiderea librăriei Cărturești din Magheru. „Mi-a plăcut de patron și am zis că aș rămâne la întreținere. Sunt tineri și știu cum să lucreze cu omu’”. Nu se vede făcând altceva și „dacă apuc pensia, vreau să stau să închid pe-aici“, că doar cunoaște toate cotloanele casei! Nea Costică nu are timp de citit, așa că nu i-a trecut prin cap să scotocească prin librărie seara, după ce se închid porțile. Nu are timp de așa ceva. Se culcă

22 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

pe la 2.00 noaptea și se trezește la 6.00 dimineața (asta se întâmplă vara, când terasa Verona forfotește). Iarna, închide Cărtureștiul la 22.00. De când locuiește în casa-librărie nu a prins niciun hoț și nici nu a găsit vreo clanță stricată. „Cum să se strice, dacă le repar? Se mai duc bateriile senzorilor de la alarmă și urlă în toiul nopții. Asta ar fi singura problemă”. Bate tactul din picioare, nerăbdător să scape din chinul întrebărilor. Caută aprobare în ochii prietenilor, dar nu are ieșire. Nu-i place să se laude, dar simte că este apreciat de cei în a căror subordine se află. De altfel, nea Costică, „regele” de la Logistică, e nelipsit de la orice lansare sau inaugurare de librărie. A fost pe la toate cele 12 librării din țară. La Timișoara i-a plăcut cel mai mult. „Am stat o lună şi jumătate acolo. Am montat banchete, am zugrăvit, am curățat și am lucrat la instalația electrică, pe ultima sută de metri”. În grădină, tot nea Costică e stăpân. Gazonul este opera lui. „Dacă l-ar fi contractat pe el să pună iarba pe Stadionul Național, altfel ar fi stat treaba!”, glumesc cei de la Cărturești. A avut și necazuri mari, despre care nu-i place să vorbească (decesul soției este unul dintre motivele pentru care acum locuiește în Cărturești). Dar viața merge mai departe. Tocmai și-a măritat fiica. Nu are pretenții să-i facă nepoți și nu se amestecă în hotărârile copiilor. „Când o vrea Dumnezeu să aibă copii. Și nunta și-au făcut-o tot ei, eu nu m-am amestecat!”. La finalul întâlnirii, după ședința foto (care i-a dat multe bătăi de cap), ne dezvăluie numele de familie. În șoaptă însă, ca să nu audă cineva: „Harja. Ai reținut?”, mă întreabă tacticos, zâmbind parcă mai relaxat. A scăpat. „Să vezi când o să-i spun fiică-mii. O să mă omoare!” C

Foto: Adi Bulboacă

rofil

otografie

Orient Express Peisajul urban e în continuă schimbare. (Re)numele și alura acestui tren par de neschimbat Fotografie de: Adi Bulboacă

OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 23

city

24 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 25

nume: Vintilă Mihăilescu ocupație: antropolog

Foto: Eugen Ciocan

pinii

Dr. Jekyll and Mr. Hyde

sau despre pieton şi şofer în Bucureşti

e ani de zile, ori de câte ori mă văd cu prietenul B. la o bere, ajungem la un moment dat la o temă asupra căreia nu reuşim să ne punem de acord: mie nu îmi mai place Bucureştiul, el continuă să-l îndrăgească. Ceea ce este însă mai interesant e faptul că cine ne-ar auzi discutând ar fi convins că vorbim despre două oraşe diferite, un fel de Dr. Jekyll and Mr. Hyde inversaţi. La un moment dat ne-am lămurit: Bucureştiul meu este cel al şoferului diurn, cel al amicului meu este un oraş al pietonului în asfinţit. Ajutat de nişte împrejurări favorabile, am renunţat şi eu, de curând, să mai merg cu maşina şi am devenit un pieton liniştit. Ieri m-am simţit dator să-i dau amicului meu o bere şi să-i spun că avea dreptate. Deşi am constatat rapid că nu este uşor nici să fii pieton în Bucureşti... Dincolo de jocurile imobiliare şi patrimoniale, curat murdare, ceea ce schimonoseşte în primul rând Bucureştiul este traficul şi „traficanţii” săi, pe altarul cărora au fost sacrificați pietonul şi plăcerile sale simple. Dacă în timpul comunismului spaţiul public a fost practic închis publicului, în prezent el a fost în întregime deschis... circulaţiei. Oferiţi însă un spaţiu public „pietonilor” şi bucureştenii îl vor invada, indiferent dacă este vorba de ping-pong pe Kiseleff sau de un concert în aer liber în faţa Operei Române, de o hoinăreală la Street Delivery sau de Noaptea Muzeelor. Este ca un fel de decompresie spontană care oferă o gură de aer oraşului şi de care toţi doresc să profite. Dincolo de aceste evidenţe subiective, se află însă şi cifre reci, dar precise. Astfel, un studiu recent al departamentului de sociologie din SNSPA punea în evidenţă un fapt care pe mine personal m-a uimit: peste jumătate din bucureşteni se plimbă săptămânal în cele câteva parcuri ale capitalei şi încă o cincime le frecventează măcar de vreo două ori pe lună. S-ar plimba şi prin „oraş”, dar nu au unde, singura zonă agreată pentru aşa ceva fiind centrul istoric.Toate devin supraaglomerate. Nu este astfel de mirare că 83% dintre bucureşteni şi-ar dori foarte mult amenajarea unor spaţii pietonale în zona de centru a capitalei şi aproape la fel de mulţi ar saluta reducerea vitezei în această zonă. Pe de altă parte, sufocarea traficului nu vine atât din numărul excesiv de autoturisme (doar 20% dintre bucureşteni merg cu maşina la serviciu, 55% dintre posesorii de autoturism preferând transportul în comun), ci din altă inversare bezmetică de priorităţi: şoferului individual i se acordă mai multă importanţă decât călătorilor colectivi. Totul se reduce astfel la o piramidă ce trebuie inversată: pietonul are prioritate faţă de şofer, iar autobuzul comun are prioritate faţă de maşina individuală. E atât de simplu!... C 26 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

VINTILĂ MIHĂILESCU Licenţiat şi doctor în psihologie al Universităţii din Bucureşti, Vintilă Mihăilescu a fondat în 1990 Societatea de Antropologie Culturală din România, a fost profesor invitat la numeroase universităţi din Europa şi este în prezent profesor de antropologie şi şeful catedrei de sociologie de la Școala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Colaborator permanent al Dilemei Vechi, Vintilă Mihăilescu a fost între 2005 şi 2010 directorul general al Muzeului Ţăranului Român. Specializat în comunităţi rurale, a publicat în 1999 la Editura Paideia Fascinaţia diferenţei, în care rezumă şi comentează douăzeci de ani de teren în nordul Gorjului. Au urmat Socio-hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei, Paideia, 2000, Vecini şi Vecinătăţi în Transilvania, Paideia, 2002, Socio-hai-hui prin arhipelagul România, Polirom, 2006, Antropologie. Cinci introduceri, Polirom, 2007, şi Cotidianul văzut de aproape. Etnografii urbane, Polirom, 2010. A editat, de asemenea, volume de specialitate în Belgia, Franţa, Canada şi Germania, o selecţie din articolele sale publicate în Dilema Veche fiind publicată şi în Serbia. În ultima vreme, interesele sale de cercetare se îndreaptă spre teoria şi istoria disciplinei, pe de o parte, şi spre antropologia urbană, pe de altă parte.

to go

Foto: Claudiu Popescu

Antipa revisited Au trecut câteva săptămâni de la redeschidere. Vizitatorii își așteaptă cuminți rândul. Și muzeele pot avea „sală plină”. Detalii la pag. 35 OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 27

there

evenimentul lunii

ANDREIȘERBAN

Suferim de boala lui

„nu azi, ci mâine” Este celebru în America şi Europa. Numele lui a devenit un fel de marcă înregistrată pentru teatru. Fie că ne gândim la texte antice, la controversata Sarah Kane sau la Shakespeare şi Cehov, Andrei Şerban surprinde de fiecare dată prin prospeţimea montărilor, originalitate şi emoţie. Festivalul Naţional de Teatru din acest an îl prezintă pe Andrei Şerban în patru Cehoviziuni: Ivanov, Trei surori, Unchiul Vanea şi Strigăte şi şoapte. Un interviu de Cristiana Gavrilă ând l-aţi descoperit prima dată pe Cehov? Ce v-a impresionat atunci şi cum îl vedeţi acum? În tinereţe doream să-l descopăr pe Cehov „al meu”. Toţi dorim asta, căci acest autor, mai mult ca oricare altul, pare să facă parte din familia personală a fiecăruia, e ca un bunic bun şi înţelept, aparent cald, apropiat, care ne înţelege visele şi ne mângâie nostalgiile. Nimic mai fals! Ceva mai târziu, când am început să descifrez textele lui, mi-am dat seama cât de greşită era impresia iniţială. Eram şi eu contaminat de acea atitudine

28 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

sentimentală şi subiectivă despre Cehov, un fel de otravă care distruge orice posibilitate de viaţă şi relaţie autentică pe scenă: aşa-zisa tradiţie de joc cehoviană. Apoi, sub influenţa lui Brecht, am trecut de la sentimentalitate la bisturiu, priveam lumea descrisă de Doctorul Cehov cu o luciditate rece, ironică şi fără milă. Când am început să lucrez cu actorii, am constatat că şi asta era fals. Cehov e mai subtil şi mai complex decât orice interpretare i-am putea da noi. El vede forţele distructive ale vieţii şi relaţiilor umane aflate în plină acţiune, dar nu se identifică cu nimeni, nici nu condamnă, nu iubeşte şi nu urăşte pe niciunul dintre personajele sale, dar are pentru fiecare o înţelegere şi o simpatie plină de afecţiune. Spre deosebire de Brecht, Cehov nu e un scriitor cu mesaj, ci,

pur şi simplu, un reporter al vieţii, tot ce doreşte este să facă o radiografie a situaţiei noastre umane, a felului în care suntem, în care ne trăim viaţa, între realitate şi iluzie, cum nu ne vedem, cum nu ne acceptăm pe noi înşine, cum vrem să fim alţii decât suntem, atât şi nimic mai mult. În ce fel se aseamănă viaţa lui Andrei Şerban cu lumea cehoviană? Care este personajul în care vă regăsiţi cel mai mult? Pot să mă regăsesc în oricare personaj, să-mi văd unele eu-uri false pe care le-am acumulat, să recunosc câteva din rolurile pe care le joc: „artistul internaţional aclamat şi excentric”, „persoana privată care se ascunde discret de lume”, „profesorul universitar care pretinde că ştie”! Pot

Foto: Mircea Cantor

ANDREI ȘERBAN va susţine o Conferinţă în 5 noiembrie, ora 11, Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 29

Foto: Daniela Dima, Nemzeti Szinhaz

ANDREI ȘERBAN şi actorii Tea trului Maghiar de Stat din Cluj, la STRIGĂTE ŞI ŞOAPTE

să râd de mine însumi sau să mă privesc cu puţin mai multă rigoare, depinde de starea mea de spirit. Aţi susţinut o conferinţă Cehov şi Cine mai pleacă la Moscova? În aceeaşi notă, vă propun un joc. Cine mai are nevoie să plece la Moscova? Cine este astăzi noul proprietar al livezii de vişini şi cine s-ar lupta s-o păstreze? Noul proprietar? Putin? Dacă vă referiţi la el, nu e prea interesant. Moscova pentru Cehov e doar un simbol, Moscova e iluzia pe care ne-o fabricăm, scuzele obişnuite ca să amânăm să ne trăim cu adevărat viaţa, să ne angajăm în momentul prezent, în acum şi aici, nu în trecut, nu în viitor. Suferim de boala lui „nu azi, ci mâine”, „ce bine era altădată” sau „dacă am fi în altă parte”, totul s-ar rezolva. Dar, ca şi la Beckett, aşteptarea nu e o stare pasivă, liniştită, ci e plină de zgomot, de nelinişte. De unde curajul sau nevoia de Strigăte şi şoapte. Nu v-aţi temut de Bergman? Bergman, ca şi Cehov, detestă realitatea aşa acum este, de aceea el caută în adânc, în subconştient, o altă realitate, mai adevărată, mai puţin iluzorie. Filmul lui este ca un poem, sau o sonată muzicală. Bergman avea o ureche extrem de fină, prin care desluşea voci care vin de altundeva, game de tonuri şoptite sau strigăte – confesiuni de suflet. Strigăte şi şoapte e un film care îţi poate face 30 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

realmente frică, nu doar prin acţiunea sunetelor, ci şi prin pauze şi tăceri, frică de necunoscut; iar spectacolul nostru, într-o seară inspirată, reuşeşte să recompună aceeaşi atmosferă. Lucraţi mult în toată lumea, dar veniţi des în România pentru spectacole sau workshopuri. Cum vi se pare teatrul românesc în comparaţie cu alte locuri unde aţi lucrat? Nu e nimic nou să afirm că teatrul românesc e în criză. După revoluţie, în toate artele s-a întâmplat ceva. În film, în artele vizuale, în lumea dansului s-au reinventat moduri de expresie, s-au descoperit forme noi. În teatru, în general, se doarme. Noi, regizorii, cu câteva excepţii, nu avem viziune. Imităm modele din afară,

Cu VLAD IVANOV, repetând IVANOV, la Bulandra

fără să descoperim ceva original.Actorii fug să facă bani la telenovele şi sunt din ce în ce mai pierduţi şi mai superficiali. Tinerii sunt ambiţioşi să se afirme, dar nu caută într-o direcţie pozitivă şi creatoare. Sistemul nu funcţionează.Teatrul pe care mi l-am imaginat când m-am întors la Naţional din America după ’89 era menit să continue revoluţia străzii şi, dacă s-ar fi produs, ar fi fost mai important decât ce se întâmplă în politică şi ar fi devansat orice altă artă. Dar nu s-a produs. Când vezi atât de mult teatru prost în jur, e greu să nu-ţi pierzi speranţa. Nici în America lucrurile nu stau mai bine, dar acolo e spaţiu, e loc pentru toţi şi generaţiile nu se calcă în picioare, ca aici. Spiritul e mai puţin provincial. În vară aţi susţinut un workshop la Ipoteşti, unde aţi lucrat cu mulţi actori tineri. Cum vi se pare generaţia care iese acum pentru scenă? Spiritual vorbind, tinerii sunt însetaţi să primească impresii noi. Mulţi sunt în căutare de altceva decât li s-a oferit în şcoală şi chiar dacă nu ştiu cum s-o numească, îşi doresc o experienţă de o altă calitate, au nevoie de un antrenament al emoţiei, căci teatrul e un vehicul de a comunica prin emoţii, şi emoţia a rămas needucată, nu a fost la nicio şcoală. Aceşti tineri au nevoie de acele rare momente de comuniune, în care să simţi că faci parte din ceva mai înalt

program

spectacole

Trei Surori de A.P.Cehov, Teatrul Naţional Budapesta, Ungaria, 28 oct., 18:30 şi 29 oct., ora 18:00, TNB, Sala Mare

Regizorul în timpul repetiţiilor la TREI SURORI, Teatrul Naţional din Budapesta

Unchiul Vanea de A.P.Cehov, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, 30 oct., ora 20:30 şi 31 oct, ora 18:00, Teatrul Odeon Strigăte și șoapte de Ingmar Bergman, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, 1 noiembrie, ora 21:30 şi 2 nov., orele 16:00 și 21:00, Teatrul Odeon, Sala Mare Ivanov de A.P.Cehov, Teatrul Bulandra Bucureşti, 5 nov., ora 18:00 şi 6 nov., ora 20:00, Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu

şi mai nobil decât propria ta persoană, de o experienţă care să te pună în faţa unor întrebări ce deschid orizonturi. Am avut surpriza să mă întâlnesc cu un grup foarte larg de candidaţi pentru Ipoteşti şi, deşi iniţial plănuisem să lucrez doar cu 20, am acceptat 75. Workshopurile cu Academia Itinerantă iniţiate de Corina Şuteu prin ICR au un efect copleşitor asupra participanţilor, mai importante pentru educaţia tinerilor decât orice spectacol. Povestiţi-mi puţin despre Eminescu pe care l-aţi descoperit sau redescoperit în vară. Eminescu continuă să intimideze. Dar la Ipoteşti, pe soclul pe care e aşezat el în parc, îl simţi mai aproape de noi. Am profitat de faptul că ne aflam acolo şi că lucram zilnic afară, în natură, prin‑ tre tei, în cimitirul unde sunt părinţii poetului, între casa memorială şi biserică, fiind acompaniaţi în experimentele şi improvizaţiile noastre de foşnetul codrului şi de rândunele. Beneficiind de energia bună pe care o primeam, am de‑ venit mai sensibili şi mai deschişi cu noi înşine şi cu alţii. Şi, în mod firesc, le‑am propus tinerilor actori să descopere un nou mod de recitare, deloc retoric, ci personal şi intim, unde fiecare cuvânt trebuia înţeles proaspăt, aproape senzo‑ rial, ca şi cum ar fi re-inventat pe loc, cu inocenţa lipsită de artificiu sau pompozi‑

tate, la doi paşi de pridvorul casei unde a copilărit. Puneam întrebări: de ce a avut nevoie poetul să unească unele cuvinte (şi nu altele) într-o ordine anume? De ce a căutat la nesfârşit cuvântul just, expresia exactă ca să exprime stări atât de subtile şi efemere? De ce tocmai aceste combinaţii exact alese de silabe, sunete, care la un moment dat, repetate, deveneau note pur muzicale? Când scria, putem să ne imaginăm care era ritmul mişcării mâinii lui pe hârtie? Ce se întâmpla fizic în trupul lui? Felul în care corpul exprima sau nu exprima starea prin care trecea? Problemele lui fizice şi psihice: cum suferea (căci nu se simţea bine în propriul trup), să retrăim cum lupta cu boala sistemului nervos, cum îşi învingea depresia prin scris? Ca nişte arheologi, încercam un fel de reconstitu‑ ire, de refacere a procesului de creaţie, re-inventam spontan acel moment unic al inspiraţiei – ne substituiam lui, să fim noi cei care pronunţam pentru prima oară aceste cuvinte, să găsim necesitatea, dorinţa urgentă de a da formă poeziei, de a comunica ceva adevărat, neteatral, fără dulcegării şi manipulări retorice. Ne-am dat seama ca acest fel de abordare a recitării trezea o atenţie cu totul nouă, ca şi cum celebrele versuri nu fuseseră auzite niciodată, o senzaţie cu totul aparte, nu doar în cel care recita şi în cei care nu doar ascultau, ci participau activ, căci poeziile aveau ecou în noi,

atingeau visceral sistemul nostru nervos. O formă de ritual privat, de confesiune împărtăşită. A fost un atelier de lucru pentru tânăra generaţie despre cum să-l simtă pe Eminescu al lor, diferit de cum îl ştim recitat de marii noştri actori. Veţi relua la Opera din Iaşi Trilogia antică, un spectacol care a revigorat ideea de teatru în anii ’90? Va fi o reconstituire sau o nouă versiune? Mulţi dintre tinerii care abia erau născuţi în ’90 şi care au învăţat despre Trilogie la istoria teatrului sunt extrem de dornici să aibă experienţa directă – şi Beatrice Rancea mi-a făcut o propunere la Opera din Iaşi pe care nu pot s-o refuz. Ce va fi, nu ştiu, dar sper în ceva foarte vechi şi foarte nou. Aţi montat enorm, iar originalitatea lui Andrei Şerban este cunoscută indife rent dacă este vorba de teatru antic sau de Sarah Kane. Totuşi, dacă v-aţi fi ales timpul şi locul în care să trăiţi, care ar fi fost acela? Mi-ar fi plăcut să fi trăit în Evul Mediu şi să fiu unul din miile de lucrători anonimi care au participat la construirea Catedra‑ lei din Chartres. Dacă aţi mai fi azi tânăr regizor, v-ar mai tenta perspectiva Americii? Doar dacă Ellen Stewart ar mai trăi o dată, ca să încep să caut din nou! C OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 31

raș

I LOVE BUCHAREST pe terenul de lucru

Intervențiile artistice, meșteșugurile voluntarilor sau noile trasee turistice schimbă mentalități și devin obișnuințe. De Aura Clara Marinescu

Proiecte de stradă, în stradă

I love Bucharest

u zugrăvit stația de metrou Gara de Nord și au adus zebre în subteranul Pieței Victoriei. Cu siguranță ați observat în goana zilnică bibliotecile improvizate de buchiniștii de la Universitate, care au fost înzestrate cu stenciluri reprezentând portrete ale unor personalități culturale. Echipa I Love Bucharest a pus în practică un alt proiect curajos. De data asta, l-a adus în cartier pe MR. Urban, bucureșteanul, rezidentul, copilul, adolescentul sau bătrânul, oricare dintre noi. Drumul Taberei a fost cartierul ales pentru a schimba vizual zidurile Liceului „Eugen Lovinescu”, din spatele pieței Chilia Veche. MR. Urbatn a apărut din nevoia de culoare, din frustrare, din dor de bun-simț, iar menirea lui speră să fie trezirea, sunt de părere artiștii care iubesc Bucureștiul.

info Înce-

1 pând din

Povestea în imagini transpusă pe zid de membrii echipei de bază (Mara Patriche, Mihaela Ciuștea, Irina Abaza, Cristina Taraș, Marilena Burcea) cuprinde întâmplări obișnuite din cartier. Scenariul este format din situații familiare, de la discriminare, indecență, la certuri conjugale în public și comportamentul microbiștilor (pentru că ne aflăm

2005, I love Bucharest organizează proiecte de artă publică, animații culturale și intervenții artistice. I Love Bucharest este un program independent, susținut de Asociația din Pod. Pentru cel mai recent proiect, Aventurile lui MR. Urban în Cartier, au fost invitați trei artiști străini, Michael Cimala, din Praga, Nina Bric și Hana Kovacic din Slovenia.

Foto: Adi Bulboacă

Lucrarea artistului ceh MICHAEL CIMALA din Drumul Taberei 32 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

în apropierea stadionului Ghencea). Pictura murală surprinde vagabonzii și cerșetorii din zonă, animalele, drogurile, dar și pe cele mai la modă domnișoare de mall și grătarele de la colțul blocului sau, și mai rău, pe cele din remorca unei mașini. MR. Urban este prins la înghesuială în tramvaiul 41, este călătorul care nu găsește bilet la chioșc, este personajul prins între haitele de câini, este clientul de la piață sau cel care comandă taxi. E un proiect-oglindă, în gri, roșu și negru, culorile folosite de artiști, dar și de peste 30 de copii, câți s-au alăturat inițiativei.Timp de trei săptămâni, în fiecare seară, zeci de mâini înarmate cu pensule au scrijelit zidul pe o suprafață de 200 de metri pătrați. Atelierul de creație ad-hoc i-a mobilizat pe locuitorii din cartier și i-a făcut să-și dorească o continuare a programului inițiat de Asociația din Pod. Pe membrii echipei I Love Bucharest îi găsiți la mansarda din strada Grigore Mora 39. C

„Incubatoriști” la atelierul de BIJUTERII CALIGRAFICE

Incubator 107 Ideea Incubator 107 a venit din dorința Ștefanei Popa de a avea casa plină cu „specimene pe cale de dispariție și de apariție” – oameni care vor să împărtășească micile lor bucurii și manii. Încetul cu încetul, casa din strada Traian 107 s-a umplut, 4 voluntari din Macaz Cultural (asociația de care aparține proaspătul proiect) chiar locuiesc acum în „arca” incubator107. De-a lungul a cinci luni, în echipă s-au strâns peste 60 de meșteri, 14 voluntari și mulți învățăcei. Incubator 107 găzduiește diferite ateliere (film, bijuterii caligrafice, dicție, genți din ziare, jonglerie, legătorie cărți, salsa, tarot, tatuaje) în fiecare lună. „Doar două ateliere am păstrat sub aripă – jongleria – din care a luat naștere și trupa noastră de jongleuri, TRICTRUC107, care repetă în fiecare joi seara (cu sau fără

foc) şi care primeşte ucenici noi în fiecare lună. Tarotul este campion, de asemenea, și încercăm să îl permanentizăm într-o cafenea, în care să ni se adune vrăjitoarele”, ne spune inițiatoarea proiectului, Ștefana Popa. Oamenii s-au organizat pe bresle: Mişcătorii, Făuritorii, Hedoniştii, Vrăjitorii, Virtualii şi Glăsuitorii, și luna aceasta în listă s-au alăturat noi meșteri și instrumente: rumba, fabricare de parfumuri, cultură arabă, parkour și quilling. Dacă aveți pe acasă o foarfecă sau o șurubelniță veche sau reviste, un clește ori lipici, le puteți aduce la atelierele de meșteșuguri. Unde îi găsiți pe incubatoriști? Pe Traian107, de luni până vineri, între 19.00 și 22.00 şi în weekenduri cam toată ziua. Oricine poate propune un atelier la mesteri@incubator107.com.

Ajungem în Pantelimon și facem o oprire în hala Postăvăriei Române, din apropierea Parcului Morarilor. Aici a luat naștere asociația Make a Point. La început a fost filmul. Prima acțiune a MaP a constat într-o serie de proiecții săptămânale – Make a Joi. Acum, fiecare săptămână aduce titluri mai puțin cunoscute de public, propuse periodic de invitați speciali și urmate de o discuție liberă. Intrarea este moca, așa cum susțin organizatorii. Make a Point s-a deschis de un an și jumătate, fiind fondat de trei apropiați ai industriei cinematografice – Mădălina Roșca (regizor film documentar), regretata Viorica Bucur (critic de film) și Alma Cazacu (artist vizual). Dacă toată vara „pantelimonezii” au lenevit în hamacele atârnate în Parcul Morarilor și s-au distrat la atelierele de percuție, iar în weekend, pe bunul plac al bicicliștilor, au urmat trasee printre blocuri, iată că luna aceasta se lasă cu instalații, pictură, grafică și street art, într-o expoziție de artă urbană, din 6 și până la 31 octombrie. „Credem că o astfel de Instrumente de percuție într-un inițiativă este DRUM SESSION cu Asociația Macaia bine-venită în orice cartier. Știm că prin astfel de activități, pe care de regulă le găsești în centru, vom schimba percepția bucureștenilor despre periferie. Credem în puterea exemplului și în nevoia oamenilor de a intra în contact cu lucruri frumoase. Vrem să arătăm că există viață și în Pantelimon, să ștergem percepția unilaterală de băiatul/ fata de cartier”, mărturisește Ioana Lazăr de la MaP. Ca să ajungeți la sediul principal Make a Point din Morarilor 1, sector 2, vă ajută metroul, până la stația Costin Georgian sau liniile de RATB – 14, 70, 79, 102, 253, 400.

Foto: Claudiu Popescu

Make a point

Luna aceasta, compania Global Mindscape va lansa două trasee urbane: Ion Mincu și Arhitectura neoromânească. Doina Anghel, istoric de artă, și Octavian Carabela, arhitect, sunt autorii celor două itinerarii, care au ca scop promovarea patrimoniului arhitectural al Bucureștiului. Este vorba despre trasee ce pun în valoare activitatea unui arhitect (Horia Creangă, I.D.Berindey, Octav Doicescu) sau reliefează un stil ori o tendință emblematică în arhitectura orașului (stilul național ȘCOALA CENTRALĂ se află românesc, arhitectura modernistă), fie aduc în pe traseul „Ion Mincu” atenția publicului clădiri de patrimoniu care au fost distruse.Traseul Ion Mincu cuprinde clădirile proiectate sau restaurate de celebrul arhitect în București: Casa Lahovary, Casa Petrașcu, Bufetul de la Șosea (Bufetul Doina), Școala Centrală de fete, Casa Vernescu, Casa Monteoru, precum și cavourile realizate în cimitirul Bellu. Cel de-al doilea traseu a fost conceput ca o selecție a unora dintre cele mai reprezentative exemple de arhitectură neoromânească, opere ale lui Ion N.Socolescu, Cristofi Cerchez, Grigore Cerchez, Spiridon Cegăneanu, Statie Ciortan, Nicolae Ghica-Budești, Petre Antonescu, Paul Smărăndescu. Hărțile reprezintă forma finală a proiectului, așa încât publicul larg să beneficieze de un instrument de reper. Puteți să le scrieți sau să vă înscrieți la atelierele Global Mindscape la adresa de internet office@ globalmindscape.ro. OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 33

Foto: Adi Bulboacă

Global Mindscape

[SCHIMBUL DE ZI]

Mihai Eminescu,

strada contrastelor

CASE vechi și noi

SCENOGRAFIA teatrului se află pe stradă

Dacă vă e foame, ocoliți shaorma „LA EMINESCU”!

Pe strada Mihai Eminescu (se întinde de la intersecția cu Bulevardul Dorobanți până la întâlnirea cu la fel de aglomerata Cale a Moșilor) găsești de la „Xerox – orice mărime”, mâncăruri „la botul calului”, chioșcuri de legume, cluburi și cârciumi până la biserici, ambasade, spectacole de teatru și servicii de ambulanță. Cam tot ce i-ar trebui unui bucureștean obișnuit cu babiloniada în care trăiește zi de zi. Dincolo de păienjenișul cablurilor, la numărul 56, se află casa în care a trăit Eugen Barbu între anii 1960-1993. Nu, nu e casă memorială, aici puteți trece pragul unei clinici dermatologice. Alături găsim atârnate legume și fructe pe o tarabă improvizată pe trotuar. Mai sus, magazinul Croissant de Paris are lacătul pe ușă, în schimb, la fast-foodul de alături comenzile curg. O casă veche, țărănească, cu acoperișul aproape lipit de pământ, rezistă capriciilor zonei, deși este umbrită de un uriaș bloc, rezidenţial. În tot acest peisaj se face remarcată și clădirea Teatrului Metropolis, cea care a împrumutat elemente de arhitectură de la Gaudi și Hundertwasser. Are drept vecini două cluburi, MadHaus și Havana, iar peste drum puteți zări

[SCHIMBUL DE NOAPTE]

Luminile de pe Eminescu

o casă semnată C. Dobrescu și ridicată la 1936. Contrastează iarăși cu numele un restaurant ce se întinde de-a lungul trotuarului, cât două case. Se numește Discret. Casa pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea a fost transformată în restaurant chinezesc, și, pentru că trebuia să poarte un nume, i-au spus Templul Soarelui (nu știm cât de livresc i s-ar fi părut Cellei numele). Pagodele de la intrare sunt o ofensă adusă privitorului, fie el şi hămesit, cu atât mai mult cu cât au fost plasate lângă plăcuța comemorativă. Odată ajunși la Biserica Precupeții Vechi (Biserica Tuturor Sfinților) cazi pe gânduri. Cum să nu cazi în păcat, când vizavi, la doi paşi, îţi face cu ochiul barul El Vino. Garlic Pub ne amenință că „e ca pe vremuri”, chiar dacă Bucureștiul nu s-a înrudit niciodată cu puburile. Există aici și un părculeț. „Aici va fi zona de amprentare”, stă scris cu majuscule în fața statuii lui Tudor Vladimirescu cu leul la picioare. Însă trebuie să stai minute bune să descifrezi numele luptătorului. La capătul străzii, supermarketul Mega Image nu se putea învecina decât cu o piață improvizată, cu căsuțe construite din pal, la care se vând covrigi și gogoși.

În zona TEATRULUI METROPOLIS luminile colorează artera

Seara, zarva străzii se mai domolește: muncitorii încheie lucrul, comercianții închid obloanele. Șoseaua e mai liberă, însă trotuarele sunt pline – mai ales în fața cluburilor și a Teatrului Metropolis. Vă sfătuim (și vă dorim) să nu ajungeți aici. Mergeți mai departe la o shaorma. E mereu coadă.

În zona caselor dărăpănate, strada pare a fi un decor desprins din filmele de groază, ce contrastează (chiar și pe întuneric) cu „building-urile” din sticlă și vilele de lux. V-a prins dimineața pe Eminescu? Aveți două variante: cumpărăturile de la Mega Image-ul din capăt (sau piața de vizavi). Sau luați-o de la capăt și străbateți din nou babiloniada, în drum spre serviciu. 34 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

Foto: Claudiu Popescu

De o promenadă nocturnă nu poate fi vorba pe strada Mihai Eminescu, mai ales că becurile stradale împrăștie o lumină palidă. Noroc cu farurile mașinilor! Doar ele vă mai feresc de „accidentele” specifice unei străzi în lucru.

[NOU DESCHIS]

GRAND CINEMA

[OPINII]

Ca apa-n perete

DIGIPLEX

14.000 DE METRI PĂTRAȚI, 2.600 de locuri de vizionare cu fotolii ajusta bile, 13 ecrane adaptate pentru suprafețe extinse de proiecție 3D – pe scurt, Grand Cinema Digiplex, cel mai mare cinemato graf din țară, deschis în Băneasa. Dacă ajungeți aici, vă veți simți ca în li vingul de acasă. Cel puțin în sălile VIP Grand Studios veți fi întâmpinați la intrare, îndrumați la garderobă și invitați la bar, iar filmul îl veți urmări din canapele de piele. Tot în complexul din Băneasa, cinefilii vor putea trăi experiențe noi în Sala Ultra, cu cel mai larg ecran din țară și o capacitate de 500 de locuri. Ca să nu mai pierdeți timp la cozile de la ghișee, vă puteți cumpăra biletele de la automate, în timp ce vă faceți cumpărăturile. Pentru mai multe informații, aveți la dispoziție siteul www.grandcinemadigiplex.ro. Adresa: Șoseaua București-Ploiești 42D. Sălile cu aer occidental sunt pregătite pentru vizitatori

Aura Clara Marinescu

O oprire în lounge înainte de începerea filmului

[REDESCHIS]

„Noul” Antipa, magnet pentru vizitatori Prea mic pentru un patrimoniu de 2 milioane de exponate, casa muzeală găzduieşte doar 2.000 de piese în expoziţia permanentă. Însă modul „occidental” în care au fost regândite sălile atrage de săptămâni întregi publicul. În noul „Antipa”, informaţiile despre fiecare exponat pot fi accesate printr-un dublu clic pe monitoarele tactile din fiecare sală. Documentarele despre faună sunt proiectate pe pereții încăperilor, în timp ce copiii se îmbulzesc să vadă cea mai mare peşteră artificială de la noi. Odată cu redeschiderea par să se fi reinventat şi cozile de la intrare. Ca să nu pierdeţi timpul aşteptându-vă rândul, mergeți la muzeu în timpul săptămânii. Acesta este deschis între orele 10:00-20:00. Bilete adulți: 20 de lei; bilete elevi și studenți — 5 lei.

[KIDS ZONE]

Pagini realizate de: Aura Clara Marinescu

OPERA COMICĂ PENTRU COPII, ÎN GIULEȘTI Sala Mare a Operei Comice pentru Copii (OCC) a fost renovată în câteva luni. Cu o acustică excelentă, sala era faimoasă încă de când a fost construită, în 1927, de către arhitectul Horia Creangă, acum având și fosă pentru orchestră. Înainte de reparații, în urmă cu șase luni, sala a găzduit emisiuni de televiziune. După ce a fost reamenajat, spațiul fostului Teatru Giulești este acum o adevărată școală pentru cei mici. Musicalul Scufița Roșie a fost anunțat pentru zilele de 10,11, 17,18, 24, 25 și 31 octombrie. Biletele la spectacolele Operei Comice pentru Copii se pot achiziționa din Calea Giulești 16, în ziua spectacolului, înainte de începerea acestuia. Prețul unui bilet este de 5,3 lei. Ca să consultați programul stagiunii puteți accesa www.operacomica.ro. Adresa: Calea Giulești 16.

SPECTACOLE - luni și marți, orele 14.00 și 16.00

În parcul Moghioroș, drumeţul are parte de o priveliște cu pretenții feerice pe cât de inutilă, pe atât de costisitoare: o fântână arteziană împroașcă apă multicoloră. Pe înserat, stropi albaștri, galbeni sau roșii izbesc retina încă de cum ajungi la intrarea principală în parc. Ca să ducem până la capăt analogia, în această poveste, fântâna este nuca, iar peretele – peisajul dezolant „întreţinut“ de administraţia locală: bănci rupte, alei neîngrijite, gunoaie, leagăne stricate și câini comunitari pe post de paznici. Tot ce lipsea din acest tablou era o fântână cu apă colorată, la care oamenii să se holbeze, aşa cum o făceau odată când vedeau ursul dansând la bâlci. Nici până la genunchiul broaștei nu i-ar ajunge havuzul Planten un Blomen din Hamburg, așa am fi înțeles de ce oamenii fac jogging, mănâncă floricele și se plimbă cu hidrobicicleta, se fotografiază, stau la șuetă sau joacă șah în oaza din mijlocul cartierului. Tot din categoria „fanteziilor” de cartier, desprinsă de pe şevaletul aceluiaşi artist al amenajărilor urbane, fac parte și ligheanele din apropierea pieței, undeva pe la Drumul Taberei 34: niște jardiniere, vreo zece la număr, din care ar fi trebuit să țâșnească valuri de apă, cascade, ce mai! Fântânile nu au mai funcționat anul acesta, deşi sigur nu au fost făcute pe degeaba. Probabil, încă există dezbateri în privința culorilor.

OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 35

uzică

Este la modă, astăzi, să aparţii unui stil, şi mai puţin unui gen muzical. Ce era nişă în '90 a devenit curând mainstream, iar acum suntem cu toţii din nou în căutarea unei tabere. Rock pare mult spus, alegem indie ori metal? Jazzul e la mare căutare, Goa se ţine bine pe val, iar Electro a căpătat noi valenţe. Toate, atât de accesibile, mai sunt ele nişe? De Patricia Marinescu

BLUE NIPPLE BOY lucrează la albumul de debut

ELECTRIC BROTHER, trip-hop pentru film și teatru

LUIZA ZAN,jazz cu aer rebel

Nișa, noul mainstream A Brit Indie Alternative Rock Tot mai multe formaţii adoptă stilul. Fie pornesc pe calea asta, fie se transformă, cert este că multe trupe aleg brit-indie-alternative rock. Dacă în urmă cu mai bine de 10 ani, Viţa de Vie şi AB4 deschideau „orizontul independenţei”, acum lista conţine tot mai multe nume. Ascultăm The Amsterdams, Urma, Kumm,The MOOoD, Snails, Blue Nipple Boy, Robin and the Backstabbers, OCS sau Grimus, iar prezenţa live în cluburile bucureştene este deja o evidenţă. Mai e brit-indie-alterna o nişă? Fără să stau pe gânduri, îmi permit să spun: nu. Şi 36 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

atunci, încotro? Trupele caută alternative, colaborări, unii chiar încep să renege stilul, alţii spun că se încadrează acestuia doar din punctul de vedere al independenţei de o casă de discuri. Influenţa britanică se simte, însă, peste tot, şi, dacă ne lăsăm duşi de val, următorul pas în materie de nişe ar fi Irish Alterna... La baruri de gen stăm tot mai bine, ca număr.

ASuntem Jazz martorii unei revigorări. Poate prea mulţi ani, jazzul românesc a stat „ascuns” în festivaluri de gen, însă acum, tot mai multe localuri îi dedică seri live, amatorii de jazz se înmulţesc, iar artiştii continuă să experimenteze. Reprezentant

al tinerei generaţii, Luiza Zan este de părere că jazzul este genul muzical cu cea mai mare deschidere către publicul larg. „Aici întâlneşti libertatea de exprimare, aici îţi poţi permite să transformi toate emoţiile în muzică şi ritm. După părerea mea, publicul de jazz este la fel de entuziast ca şi publicul de rock sau de tehno, veniţi la festivalurile mari internaţionale şi o să vă convingeţi de aceasta! Jazzul este, de asemenea, o muzică reflexivă, intimă, meditativă, profundă, deci adresată celor cărora le place să îşi pună întrebări despre viaţă şi despre ce există dincolo de viaţă şi dincolo de materie”. Pentru găsirea unei armonii muzicale pe piaţa românească, ne bucură această nouă tendinţă de a pune accent grav pe jazz. De la clasicii Anca Parghel, Mircea Tiberian şi

Foto: Vlad Bîrdu, Adi Bulboacă, PR

STILLBORN, metal alternativ

[OPINII]

Muzică de București Irish

Culoare și muzică în natură

Patricia Marinescu

Johnny Răducanu, o aripă tânără a deschis noi porţi genului, iar Luizei Zan i se alătură Maria Răducanu,Teodora Enache, Ozana Barabancea, dar şi trupe ca Blazzaj (jazz alb, acid), Horea Crişovan Project (jazz după colaborări cu Neurotica şi Locatarii) sau The M Theory (cu un Marius Pop care îşi depășeşte tatăl, Călin – vezi Celelalte Cuvinte –, în riffuri).

A Goa

I-a luat patru decenii să străbată continente. În România, la începutul anilor 2000, unii visau doar la un trai tihnit pe fâşia de plajă indiană, unde, cu 20 de dolari, ar fi avut propria canapea, recunoaşterea minorităţii şi o viaţă boemă timp de săptămâni bune. De cealaltă parte, cei mai puţin interesaţi de o existenţă şi experienţă flower-power nu vedeau decât amalgamul goa care începea să ia amploare. Coloraţi, veseli şi într-o continuă comuniune cu natura, pentru că nu se dezic de originile hippie, petrecând nomad cu jonglerii şi decoruri fluorescente, adepţii stilului preferă o muzică desprinsă din zona acid-house/trance/psihedelic/rave, iar chill este cuvântul de ordine. Sunetul te duce într-o altă dimensiune, iar versurile, în mare parte vorbite, ţin loc de sloganuri eco-pacifiste. În prezent, ne aflăm în plină eră New school goa. Petrecerile de gen au loc departe de ochii curioşilor neiniţiaţi, iar la astfel de manifestări, de cele mai multe ori, se adună sute de oameni.Totuşi, în Bucureşti, prea puţine cluburi s-au încumetat să organizeze evenimente dedicate, adepţii genului preferând „mijlocul naturii”. Poate aţi fost sau ştiţi de petrecerile din vârf de munte, pe lângă Sibiu sau Galaţi. Dacă aţi urcat puţin pe faleza din Vama Veche, nu se poate să nu fi văzut steagul cu trei plusuri. Acolo am fost la o petrecere goa! Dar ce-i rămâne oraşului? Stilul vestimentar atât de ofertant.

ANi Electro se arată în diverse forme. Aduce cu el ritmuri funk, hip-hop şi chiar jazz, însă platanele rămân. Aţi fi crezut vreodată că un public poate fi „manevrat” dintr-o simplă mişcare de încheietură? Ei bine, cu o ureche muzicală bună şi ceva inspiraţie, DJ-ii capătă puteri nebănuite la petreceri. Au pornit prin a promova muzica altora, schimbând discuri pe bandă, iar acum mixează într-un mod cât se poate de personal. Electric Brother, Silent Strike, Roa, Zum, Butterflies in my Stomach, DJ Gojira sunt câteva dintre cele mai apreciate nume ale genului, făcând din electro mai mult decât simplistul „bum-bum”. Seară de seară, suntem invitaţii petrecerilor cu platane, ai concertelor, iar pentru ceea ce nouă ne place să numim electro-cult există tot mai mulţi amatori.

AEsteMetal greu, dar tot mai uşor de abordat. Festivaluri şi cântări singulare sunt la tot pasul. Cei mai tineri dintre adepţii stilului au avut dascăli bine pregătiţi. Nu omit nimic când vine vorba de vestimentaţie sau atitudine. Mereu în primele rânduri la concerte, îşi scutură pletele cu nerv. Metalul greu a părăsit în urmă cu mult timp zona underground, devenind un stil de viaţă pentru mulţi, poate prea mulţi ca să mai poată fi considerat nişă. Tot mai multe trupe hard sau heavy, black sau goth, străine sau româneşti ajung să concerteze în oraş. I-am văzut pe Judas Priest, W.A.S.P., Lake of Tears, Blind Guardian sau In Flames. În curând, Iced Earth (22 nov.,The Silver Church), doar a început sezonul, însă nu ne oprim aici. Dintre românii care duc pe umeri greutatea rockului, îi amintim pe Altar (clujeni cu 20 de ani de experienţă în heavy, speed şi metal creştin),Trooper (cu tot mai mulţi fani şi apariţii live) şi Stillborn (cu o voce feminină puternică, bucureştenii au deschis cel mai important show rock al anului, Bon Jovi). Iar toamna asta, „topitoria Bucureşti” îşi redeschide porţile (vezi lista concertelor din octombrie). C

„Iadul este plin de muzicieni amatori." (George Bernard Shaw) În Bucureşti, ascultăm muzică la tot pasul. O găsim în zumzetul motoarelor de pe străzi, în propriile căşti şi în ale celor care străbat oraşul cu transportul în comun, dar, mai ales, în locurile pe care le alegem sau în care ajungem întâmplător „la o bere”. În acest ultim caz, dacă sunteți muzicosensibili, căutați detalii despre barurile în care există șanse să petreceţi câteva ore. Altfel, e destul de riscant. Centrul Vechi. De fiecare dată, mă încearcă o stranie senzație când sunt în zonă. În cinci săptămâni petrecute în Irlanda, n-am văzut atâtea baruri cu specific ca în mijlocul Bucureștiului. Unde mai pui că, de fapt, tot târgul nostru e împânzit. Ca paranteză, Crângași se poate lăuda ca fiind cel mai nou cartier... Irish. Aflândune în centru, am încercat un pionierat în materie: Oscar‘s. Pe atunci, destul de nou pe piață. Mare, cu un decor la limita kitschului, de la început nu mi-a inspirat altceva decât „încă un local deschis doar ca să îngroașe rândurile barurilor din zonă”. Cum noi, românii, nu am avut prea multă treabă cu celții sau galii, ne dă mâna acum, la distracție, să facem pe descendenții neamului Sfântului Patrick. Totuși, ce ne-a deranjat mai mult a fost prezența Madonnei și a lui DJ Bobo, personaje a căror legătură cu specificul irlandez este cel puţin dadaistă. N-am stat la discuții, doar că ei răsunau în tot barul, iar noi încercam cu disperare să încheiem cât mai repede Guinness-ul comandat. Nu i-am mai călcat pragul lui Oscar de atunci, pentru că – Irish sau nu, la vorbă ori port – cer minimul respect: muzica bună. Și, vorba aia, Insula de Smarald a dat lumii o mulțime de exemple. OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 37

Newy entr

Q&A

Avant’n’ Gard Nu și-au propus să facă muzică elitistă, sunt patru tineri în căutarea împlinirii muzicale.

Foto: Adi Bulboacă

De Raluca Radu B Primul album va fi lansat în concertul din 30 octombrie, de la Club Control? Mihai: Mai e puțin de mixat și câte ceva de scos. Să-l lăsăm mai natural. Călin: Mda, dar, vezi tu, și șlefuirea asta cam perisabilizează produsul. Maria: Mai sunt mici detalii de care trebuie să ne ocupăm ca să iasă cum vrem noi. Alftel, e gata. Până la sfârșitul lui 2011 am mai vrea să înregistrăm unul de colinde, aproape deloc prelucrat. Am făcut 2 cântări cu astfel de colinde și am vrea să înregistrăm un asemenea concert. Valoarea lui să nu stea în mixaj, în efecte, ci doar să conțină aceste colinde vechi, cântate în felul nostru.

info

• Anul înființării: 2009 • Componența: Maria Balabaş - pian, voce; Mihai Balabaş - vioară, chitară electrică, efecte; Călin Torsan - instrumente de suflat; Gabriel Bălaşa - percuţii • Stil ambiental: psihedelic, worldkraut psychedlica improvisation • Primul album: Soare în staniol, 2011 • Concerte la: Art Jazz Club, Green Hours, Control Club, Shift Pub, Street Delivery

B Lumea încearcă să vă categorisească. Unde vă încadrați? Călin: Încercăm acum să diferențiem cartofii de mere. E mult mai simplu să îi dai omului un CD să ne asculte. Dar e cam greu să fii foarte exact, dacă trebuie să îi dai rețeta. Maria: E un melanj, nu e neapărat important prin numele genului, ci prin simpla conexiune dintre noi. E o inițiativă liberă. E o comuniune sonoră a noastră. Gabi: Venim cu experiențe diferite, dar împreună rezonăm. B E vorba de un consens melodic. Armonizați fiecare idee? Maria: Nu căutăm să ajungem în topuri. Căutăm să fim împliniți ca muzicieni și, dacă lumea e bucuroasă, cu atât mai bine. Mihai: Gabi mai vine cu ideea să bată el nu știu ce ritm, dar nu iese. Gabi: Nu iese așa. Totuși, am rămas uimiți, acum, la înregistrare, că, deși închiși în camere diferite, s-a legat totul, ca și cum am fi urmărit niște partituri. Mihai: Ceea ce facem cu Avant’n’Gard e o muzică necesară în România de acum. Oamenii se atașează de un stil. Noi nu vrem să ne încadrăm în niciun stil. Nu ne-am propus să facem o muzică elitistă. Continuarea interviului pe www.bewhere.ro

METHENY își definește stilul cu fiecare album

CONCERTE

Unul dintre cei mai mari chitarişti jazz ai tuturor timpurilor concertează în premieră la Bucureşti. De Patricia Marinescu

rchestrion, proiectul solo din 2010 al chitaristului şi compozitorului american Pat Metheny, alături de Pat Metheny Trio 99-00 şi Trio Live (2000) sunt motivele de mult aşteptatei întâlniri cu unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai jazzului mondial. Mai mult decât atât, vizita multipremiatului Grammy la Bucureşti face parte din primul turneu european pe care acesta îl întreprinde în decursul ultimilor 11 ani. Concertul în sine este o experienţă şi un experiment. Alături de Larry Grenadier (bas acustic) şi Bill Stewart (tobe), Metheny va face şi o demonstraţie live a metodei sale de alăturare a soundurilor de secol XIX şi XX cu tehnologia actuală: Orchestrionics. Astfel, aduce împreună instrumente acustice şi electrice, controlându-le prin utilizarea bobinei electronice şi prin comprimarea aerului, recontextualizând ideea de solo. În cariera de peste trei decenii, timp în care a colaborat cu artişti din diverse sferwe muzicale, precum Ornette Coleman, Herbie Hancock sau David Bowie, exploratorul Pat Metheny (cândva, la 18 ani, cel mai tânăr educator muzical al Universităţii Miami) dovedeşte încă o dată că reuşeşte să-şi redefinească stilul, să combine elemente progresive şi contemporane de jazz cu post-bop, latin jazz şi jazz fusion. Pat Metheny Trio, 25 octombrie, ora 20.00, Sala Palatului. Preț bilete: 150, 200, 250, 300, 350 lei

more events... ASCENT OF EVEREST & MENTAL ARHITECTS Trupa-orchestră The

Ascent of Everest propune un sound post-rock complex, regăsit pe cele două albume lansate: How Lonely Sits the City (2006) şi From this Vantage (2010). Solouri de chitară şi piese ca Every Fear, Trapped Behind Silence şi Safely Caged in Bone sunt detalii ce vin să întregească atmosfera concertului de susţinere a celui de-al 38 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

Pat Metheny Trio

doilea disc semnat The Ascent of Everest. Cei opt membri ai grupului vor aduce pe scena din Control un violoncel, o vioară, alături de sintetizatoare, orgă, chitări şi pian electric. În deschidere, bulgarii Mental Architects (math-rock/post-rock) promit că vor fi cel puţin la fel de spectaculoşi precum capul de afiş, iar un elevment surpriză al serii de la Control va fi și trupa Ten (ambient, instrumental & electronic sounds). // RALUCA RADU 23 octombrie, Club Control, preţ bilete: 30 lei.

CONCERT

Ten Years After octombrie

Setlistul concertului COSTELLO, uneori la cererea spectatorilor

Elvis Costello

„Enciclopedia pop” Elvis Costello concertează pentru prima dată la Bucureşti. De Patricia Marinescu

Le-a plăcut să schimbe lumea şi au reușit. Pe cea muzicală, cel puțin. Ten Years After își pun amprenta de mai bine de patru decenii asupra istoriei muzicale și o aduc, pentru a doua oară, la București şi pentru prima dată în alte trei oraşe din România. De mai bine de trei decenii, Leo Lyons, Ric Lee, Chick Churchill și Joe Gooch duc mai departe renumele formaţiei. Piese ca I’m Going Home, I’d love to Change the World, Good Morning Little School Girl și Love Like a Man sunt câteva dintre cele care au propulsat Ten Years After în rândul celor mai importante formații rock ale tuturor timpurilor. Ca un déjà-vu, și al doilea concert din capitală va fi deschis de românii de la Riff și nici acest mini-turneu românesc nu va promova un album nou. Show-ul va fi, în linii mari, cel de acum un an. Amatori ai genului, nu vom rata această ocazie pentru a trăi, fie și pentru câteva ore, în spiritul flower-power. // PATRICIA

Morcheeba

08.10 MORCHEEBA & PAROV STELAR

În deschidere The Amsterdams, Electric Brother Sala Polivalentă. Preț bilete: 70-95 lei. Interzis sub 18 ani

09.10

PAIN OF SALVATION

MARINESCU

23 octombrie, ora 19.00, Sala Palatului. Preţ bilete: 60, 80, 100, 120, 170 lei

Trupa de progressive metal concertează în cadrul Romanian Rock Meeting. Arenele Romane. Preț bilete: 78 lei și 125 lei

el mai recent titrat în paginile muzicale româneşti ca soţ al Dianei Krall, cu ocazia concertului pe care aceasta l-a susţinut la Bucureşti, Elvis Costello este unul dintre compozitorii şi interpreţii rafinaţi ai muzicii moderne. Un amestec de genuri muzicale, de la pop, rock, jazz la new wave şi reggae, având colaborări dintre cele mai răsunătoare – Paul McCartney, Roy Orbison, Green Day sau The Strokes –, Costello este recunoscut ca fiind următorul mare compozitor după Bob Dylan. La Woodstock '99, a fost ovaţionat la scenă deschisă şi, încă o dată, am putut remarca abilitatea sa de cameleon, uşurinţa de a combina stiluri. Cu o voce tandră, cu versuri care nu lasă indiferent niciun spirit, cu numeroase apariţii ca actor, dar şi creând muzică de film, Costello – nume preluat după mai multe „încercări”, precum The Imposter sau Napoleon Dynamite – îşi promovează acum şi cel mai recent album, National Ransom. Aşa cum e de aşteptat, de la Bucureşti nu vor lipsi I want you, She, dar nici A good year for the roses. Pianul şi chitara vor fi şi ele prezente, astfel, nu trebuie ratat concertul celui care poate „reinventa trecutul în viziune proprie”. 3 noiembrie 2011, ora 20.00, Sala Palatului. Preţ bilete: 95, 145, 195, 245, 300 şi 350 lei

concerte

15.10

ARMIN VAN BUUREN

La pupitru vor mai urca Sunnery James & Ryan Marciano și Snatt & Vix.t

Sala Polivalentă. Preț bilete: 60-80 lei

19.10

ŢAPINARII

Continuă seria concertelor aniversare Club A. Club A. Preț bilete: 10 lei

Spiritul WOODSTOCK cuprinde încă o dată Bucureștiul

21.10

HELENE SEGARA

Cântăreața își promovează cel mai recent album „Parmi la Foule” Sala Palatului. Preț bilete: 90, 150, 200, 250 lei

ANDY SMITH'S LIVE MIX Numele

vă sună cunoscut datorită Portishead, alături de care s-a remarcat cu elementele de hip-hop scratch dj-ing, Smith fiind considerat un element important în crearea mărcii trupei. Albumul său The Document, lansat în 1998, porneşte de la

piesele unora ca Tom Jones, Peggy Lee şi The Spencer Davis Group, iar alegerea de a prelucra clasici este o caracteristică a DJ seturilor sale. Au urmat alte patru albume şi, la Bucureşti, Smith promite să surprindă cu un set efervescent. Alături îi va sta MC Honeybrown şi împreună vor mixa stiluri ca disco, hiphop, reggae, soul şi boogie. // RALUCA RADU 22 octombrie, Madame Pogany. Intrare liberă!

22.10 KWOON

Melancholic post-rock Kulturhaus. Preț bilete: 30 lei

26.10

TUDOR GHEORGHE „Vremea nemâniei”

Sala Palatului. Preț bilete: 50 lei și 180 lei

OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 39

[CRONICI DE ALBUM]

știri și zvonuri 18.10 EVERLAST — UN NOU ALBUM

Songs of the Ungrateful Living, produs de Martyr Inc. și EMI Music, va fi lansat pe 18 octombrie. Mult mai aproape de hip-hop, cu povești despre oameni, albumul Everlast va fi urmat de un turneu, dar și de o colaborare a acestuia cu House of Pain, trupă alături de care și-a început cariera.

27.10 FUNK ROCK HOTEL 8 Evenimentul Funk Rock Hotel revine pe scena clubului The Silver Church și aduce laolaltă trupe tinere, dar și consacrați ai genului. Alături de Vița de Vie, vor performa Les Elephants Bizarres, Perfect Zero For Infinity, Roa, Deliric și VJ Eko. Prețul biletelor este de 25 de lei, iar porțile se deschid începând cu ora 20.30.

2012 FLEETWOOD MAC REVIN O surpriză pentru anul 2012 este și revenirea pe scena muzicală a formației-legendă Fleetwood Mac. Se anunță un nou album, ce va conține și inregistrări vechi, nepublicate până acum, urmat de un turneu. C

EDDIE VEDDER UKULELE SONGS Al doilea disc semnat Eddie Vedder (după soundtrack-ul pentru Sean Penn, Into the Wild) este un album „de stare”, cu un Vedder, la 46 de ani, foarte melancolic. Prima piesă – Can’t keep – este, de fapt, o reluare de pe Riot Act (Pearl Jam, 2002), care sună straniu la o primă audiție, dar poate deveni cuceritoare. Cele 16 piese de pe Ukulele Songs sunt compoziții proprii sau preluări după clasice ca More Than You Know (1929) sau Once in a While (1937). La acest material, Vedder a colaborat cu muzicianul şi actorul irlandez Glen Hansard, pentru piesa Sleepless Nights, și cântă împreună cu Chan Marshall (aka Cat Power) Tonight You Belong to Me. Vedder declara într-un interviu că ukulele reprezintă un instrument „activist”. Aș adăuga că acest mic instrument este un prieten mai vechi al multor alți muzicieni: Paul McCartney – Ram On (1971), sau, ca propunere, George Harrison – Any Road (2002). Iar dacă mai căutaţi exemple, ascultaţi şi Blue Red and Grey – Pete Townshend. Fiind cunoscut faptul că Townshend este modelul declarat al lui Vedder, s-ar putea ca recomandarea să fie subiectivă. Vă las să decideţi dacă este aşa, după ce veţi audia The Who – The Who by Numbers (1975), şi Eddie Vedder – Ukulele Songs, apărut în iunie 2011. // MIHAI NICOLAU

THE RAVEONETTES RAVEN IN THE GRAVE

După succesul avut cu materialele anterioare, duoul rock danez The Raveonettes lansa în 2011 un material aparținând unei game complet diferite: Raven in the Grave. Față de abordarea cunoscută de public, noul LP-ul înlocuiește sunetul chitarelor electrice și beat-urile puternice cu prezența fantomatică a unor sintetizatoare și cu riffuri liniștitoare de chitară. Majoritatea pieselor invită într-o atmosferă ușor misterioasă, într-o stare sobră, de inspirație gotică, în stilul anilor '80. Despre album, membrii trupei spun că nicio piesă nu are vreo strălucire reală de soare. Este întunecat, dar nu deprimant, cu un sentiment la fel de puternic precum speranţa. Doar Recharge & Revolt, Ignite și Forget That You’re Young vin să amintească de dinamismul Raveonettes. Raven in the Grave s-a dovedit deja a fi pe gustul fanilor români, având în vedere primirea pe care a avut-o la festivalul Summer Well. // RALUCA RADU 40 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

SUPERHEAVY SUPERHEAVY Un grup super natural, o alăturare muzicală absolut eclectică. SuperHeavy pornește cu un mare avantaj: Dave Stewart, Mick Jagger, Damian Marley, Joss Stone și compozitorul A.R. Rahman. Combinația poate părea o găselniță. Proiectul a luat ființă în urmă cu doi ani, timp în care s-au înregistrat 29 de piese, dar numai 12 au trecut, pentru moment, testul. Poate e greu de imaginat un Jagger interpretând în sanscrită ori pe ritmuri reggae (dar nu uitați albumul TRS Black and Blue), poate credeți că Stone a fost chemată doar pe post de divă sexy a grupului, însă lucrurile nu sunt atât de simple. SuperHeavy e o armonizare a vocilor, a ritmurilor. Aşa cum Stone spunea, vorbim despre o muzică ce nu prea poate fi încadrată unui gen. O muzică a unor superstaruri, a unor super voci. Jagger își ține bine partea, la fel și Stone, care face exact munca pentru care a fost pregătită — soul și aranjamente blues-rock. Urmașul lui Marley nu aduce altceva în grup decât reggae, iar lui Stewart nu-i scapă niciun riff. Până ce SuperHeavy va lua și o formă live, sperăm și la București, merită să ne pregătim, cu toleranţă, urechile pentru acest altceva. Un melanj cu care orice iubitor de rock, reggae sau soul se poate identifica. Rockerilor le poate fi mai ușor și dacă regăsesc asemănarea între coperta SuperHeavy și cea a The Rolling Stones. Bridges to Babylon. // PATRICIA MARINESCU

Sfârșitul nu-i aici

info

• La 4 octombrie 2011, ar fi împlinit 68 de ani.

Florian Pittiș

Foto: Arhiva Radio România 3Net „Florian Pittiș”

[ARTISTUL LUNII]

• Primul rol,

la 4 ani. • A purtat păr lung din 1971. • În anii ‘70, înregistrează 4 piese cu Nicu Alifantis. • Prima dată pe scena Club A: 1974. • Prima replică rostită pe scena Bulandra, 1968. • Membru fondator al Cenaclului Flacăra. • Cu Pasărea Colibri, în perioada 1992-2000. • A făcut parte din Clubul Aristocratic al Rapidului. • 2004: Mare purtător de cuvânt al Marii Loji Naţionale.

După ani nul adolescenței. prilucrez să s un Îmi amintesc cum îl aj buni, am pil. veam cu ochi de co și am avut ocaă es pr în de câteva Nu știam pe atunci zia să conversăm de , ns ea -j ue bl teleîn a ie ți uț genera ori. Prima disc decât ntru pe at mn se cum nu știam poate în a fonică Elvis. de The Beatles și mult decât orice i ma ne mi Îi pe caDar pe el îl știam. examen sau interviu epi n di a ce . Cu vo tă m da ea eo cunoșt re-l dădusem vr ofonic cii vo ul ur em tr sele de teatru radi ă, siguranț edia. op cl ci ceen le la Te nă la pâ și de mele se simțea ran Flo, ui ul fir al t Vedeam scris pe ec pă ca lălalt păreau foarrian Pittiș și-mi iar domnul Pittiș, o – T i do undea sp ră i îm fabuloși cei , il te amab ui ul ar on ți nc fu ări. a eb tr lă în greșea cu răbdare la l său ță a fa -n ță fa responsabil cu actu ea Întâlnir mti r ia am –, re e ca er șt pe de na fost momentul noșteam La u. re me c es brul vocal îl recu ui eț să-l pr uri. nd gâ pe am au t, st er să nc fără finalul unui co mâini ă, a În ‘93, am ținut în stat puțin de vorb re ca ător. Iar în primul meu vinil pe ec rm fe st fo a. Nu FloFlorian Pittiș cânt ultima convorbire, scris ea ăt st a! Uș ți i povestea ti îm Trân iș tt Pi an ri gri, un e toată cu alb pe fundalul cum avea să lucrez întrese re ca n tul său di ec m oi ga amal vara pentru pr feet. Și 3N o di Ra zărea și-un trup de t: de sufle ntru pe ar on ți lu ârșit... vo sf Re i . meie vara nu s-a ma mea. egiată il iv pr anii ăia și vârsta it mț M-am si mulDe . at lt cu rziu as tâ i am Și lsă colaborez ma totuși Rase ni ve de te ori. Acum, când ce cu ceea acea -n ca te ttiș” es Pi nu an ic „nim dio 3Net „Flori ndu-l ului or nt me ea zi de mai”, regăsi ar ec după pl îmi i, ur sc di mi-aș de l lt cu mu an de în te său. Dar cât decât ia, az oc ut av fi amintește mai mult să t fi dori 11 m ea av la nd câ de r ea ia em ch de vr să fi învățat descotul și âr sf că t ui ani și începeam să u wN Moțu! du-l, ân lt cu nas co Re în a. me sc lu be păr nu-i aici, iu dată cu pe i, -i ns ea -j ue constat de fiecare bl e tinuar ia aț nz se și că on e nn er Le nd ri hn surp Bob Dylan, Jo i. Îmi o să nși i, br li este aproape aceeaș Co a Pasăre curie, ușa. trezește aceeași bu trântesc niciodată și e il ur rs ve U ESC RIN și pentru că MA IA // PATRIC senimuzica aduc cu ele

[ ALBUME ROMÂNEȘTI DE ASCULTAT]

BYRON FORBIDDEN DRAMA Dan Byron lansa în 2007 primul său material discografic. Avem de-a face cu un album concept, structurat în 3 acte și un epilog, cu 13 piese, o singură compoziţie fiind semnată 6fingers. Restul, Dan Byron. Începem cu Fake Life, o alegere excelentă pentru deschidere. O mixtură interesantă între art-rock și alternativ, o piesă plină de forță, cu pasaje luminoase. Albumul este echilibrat, cu un sunet occidental. Un balans între frustrare, nerv și melan colie, în care se simte o puternică

influență Jeff Buckley. Piesa Losing Control este o pendulare între energie și visare. Primul single – Essential Piece – are un aer optimist, iar al doilea – Blow up My Tears –, ritmat, cu un scat singing, ce duce cu gândul la Freak on a Leash (Korn). Albumul se încheie uşor teatral, într-o notă melancolic-an xioasă, dar cu o brumă de împăcare cu sine. În opinia mea, Forbidden Drama se înscrie fără îndoială în topul select de albume românești de ascultat din 2000 până astăzi. // MIHAI NICOLAU OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 41

uzică clasică

octombrie best of 06.10

DESCHIDEREA STAGIUNII SIMFONICE 2011-2012

Orchestra simfonică a Filar monicii „George Enescu”, condusă de Camil Marines cu, prezintă Gustav Mahler Simfonia nr. 9 (Anul Mahler). Ateneul Român, Sala Mare, ora 19.00

18.10

STAGIUNEA CAMERALĂ A ICR LA ATENEU

Clarinetistul Michael Collins revine la Bucureşti însoțit acum de ansamblul pe care îl conduce – London Winds, una dintre cele mai impor tante formații de suflători din lume. Ateneul Român, Sala Mare, ora 19.00

23.10

TANGO, RADIO AND JULIET

Un spectacol în două părţi, re alizat de Edward Clug. Compa nia de ba let a ONB interpre tează pe mu zica unor compozi tori ca Astor Piazzolla, Goran Bregovic sau pe cea a trupei britanice de rock alternativ Radiohead. Opera Naţională Bucureşti, ora 19.00. Preţ bilete: 10-65 lei

28.10

CÂND BIZANȚUL ERAM NOI

„Aegean and Balkan dances” (muzică de dans din spaţiul egeean şi balcanic). Interpretează: Formaţia Anatolia (Turcia).Temele întâlnirii sunt: muzica otomană, orchestre specifice lumii otomane, aspecte ale suitei otomane şi similarităţi cu suita românească. Institutul Cultural Român, ora 19.30. Intrare liberă, în limita locurilor disponibile

În „Anul Liszt”, DANIEL BARENBOIM a dirijat o raritate pentru publicul de la noi: Simfonia Dante

[CRONICĂ DE FESTIVAL]

Leacuri pentru melomani Există şi leacuri pentru melomani: Carmignola, Barenboim, Isabelle Faust, Perahia, Curtis, Gergiev, Mehta. Live! De Andrei Scarlatti

ste mereu tentant să faci topuri după un Festival Enescu şi să vezi care au fost cele mai reuşite concerte, apoi dezamăgirile (interpreţi aşteptaţi cu sufletul la gură care au cântat normal, corect şi atât) şi, în fine, concertele la care te aşteptai să fie aşa şi aşa şi care au confirmat. Excelentă ideea organizato rilor de a înfiinţa secţiunea World Music, unde au fost anunţaţi, prin tre alţii, legendara Chava Alber stein,Yasmin Levy (cred că este şi primul concert de muzică ladino la Bucureşti), Dhafer Youssef şi celebrul interpret la sarod,Amjad Ali Khan. Din seria evenimentelor, aş menţiona îndeosebi concertul

42 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

susţinut de Giuliano Carmignola şi de Venice Baroque Orches tra. Un arcuş perfect în fiecare moment, o dicţie, o precizie nemaiauzită, puritate a sunetului şi a cântului, o virtuozitate fără cu sur, un legato coborât dintr-un vis, inspirat, bogat în culori şi timbre, care ştie să creeze poezia părţilor lente.Apoi concertele lui Daniel Barenboim (mai ales Bruckner şi, una dintre marile surprize ale festivalului, Simfonia Dante a lui Liszt),Valery Gergiev (care a dirijat, foarte personal şi cu un dram de nebunie, Tablourile lui Mussorgsky orchestrate de Ravel), Alan Curtis, Horia Andreescu (ex celent în Mahler), Isabelle Faust, Murray Perahia (frumos), Zubin Mehta (un dirijor aproape fetiş pentru români).

Toată lumea ştie că Sala Palatu lui are o acustică aiuritoare, dar, la ediţia de faţă, „Palat Sala” a reuşit să se întreacă pe sine, iar penibilul a fost amplificat şi de păcănelile şi pocnetele de la sistemul de sonorizare. Pentru privilegiaţii care au stat sus de tot, deci în lo curile cele mai ieftine, s-a produs o minune: boxele, aflate la vreo 6 metri deasupra, transmiteau exact ce se cânta pe scenă. Bref, totul a fost „la dublu”. Publicul? Mai civilizat la Ateneu (cu puţine tele foane mobile), dar pândind mania cal să strige „bravo!” (cu accentul pe ultima silabă, pronunţată şi foarte scurt, ca să surprindă entu ziasmul – de prost gust – maxim). În plus, cine nu ştie că publicul de la noi aplaudă furtunos la absolut orice? C

ilm

Afabil și spiritual, BOGDAN DUMITRACHE vorbind cu chef despre filmul românesc

Foto: Adi Bulboacă

„Din casă”, despre filme și cârciumărie

[CONVERSAȚIE] Pe terasa „Din casă”, actorul Bogdan

Dumitrache a fost gazda fără cusur și, deopotrivă, invitatul unei discuții despre filmul lui Adrian Sitaru, Din dragoste, cu cele mai bune intenții, pentru care a fost premiat la Locarno, dar și despre cârciumi și oraș. De Ileana Bîrsan

continui, să mai caut (râde).Așa am descoe te-a atras și ce te-a contrariat perit și despre mine că sunt la fel de isteric atunci când ai citit scenariul în momentul în care nu mai pot controla filmului Din dragoste, cu cele mai situația.Atunci când lucrurile trec peste pubune intenții? terea mea, da, și eu am această ușoară isterie, Continuitatea emoțională mi-a plăcut imaturitate. Mi-a plăcut asta, pentru că a fost cel mai mult. Ca actor, trebuie să înțeleg un fel de terapie.Așa că, iată, mă folosesc de o suită emoțională pe care s-o pot reprofilmul românesc pentru a afla lucruri despre duce. Și ea trebuie să fie coerentă, ca să pot mine. trece dintr-o stare în alta firesc și justificat. Trebuie să înțeleg pârghiile și lucrurile care Există o diferență esențială mă duc de la o emoție la între filmul pe hârtie, să cealaltă, fie că e vorba Mă folosesc spunem, și cel de pe ecran? de lucruri de natură Un lucru destul de important fizică, fie de natură interioară. de filmul pe care nu l-am sesizat de Totul curgea atât de firesc, încât românesc la început este umorul. Din puteam înțelege ce se întâmpla punctul meu de vedere, filmul cu acel om, cu personajul Alex, pentru a afla este o comedie neagră cu în situațiile care se succedau. lucruri foarte mult umor, pe care eu, Pe de altă parte, atunci când inițial, nu l-am simțit ca atare. citeam scenariul mi se părea despre mine Pe parcursul filmărilor că eu n-aș face așa.Am vorbit l-am înțeles, dar a fost cu Adrian Sitaru și mi-a spus să 44 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

mai bine într‑un fel, pentru că nu trebuia să joc umorul. Este un umor de situație și nu era cazul să joc eu ceva comic, dimpotrivă. Mai mult, filmul are o tensiune construită, o tensiune falsă, de fapt. Când l-am întrebat prima oară pe Adrian Sitaru despre ce e filmul, el mi-a spus că este vorba despre irațional. Atunci când există tensiune, toți avem tendința să amplificăm situația și să devenim iraționali. Unghiul subiectiv cu care este cons truită povestea este cel mai adecvat? Cred că a fost o alegere fericită în cazul ăsta. Nu spun că este singura posibilă. N-am avut vreo problemă cu această perspectivă, doar dificultăți în a presta artistic. Nu e chiar ușor să joci cu o mașină în locul unui partener. Mai ales când vorbești despre o poveste atât de emoțională. Într-un exercițiu foarte tehnic, în care joci cu un obiectiv, e foarte greu să pui emoție, să te gândești că te uiți la sprâncene sau în ochi. Totuși în cazul ăsta, camera fiind tot timpul punctul de vedere al cuiva, cred că îl atrage pe spectator în interiorul poveștii. Mă voi folosi de întrebarea regretatului critic de film Alex. Leo Șerban pe

LAURIAN „LEU” HAȘIU, în Portretul luptătorului la tinerețe

de Sartre.

Pe de altă parte, nu poți să iei un tip căruia îi place Van Damme și să-l pui să se uite la Moartea domnului Lăzărescu. Nu știu cum ar trebui făcută această educație și cum ar trebui construit încet, încet, pentru că nu poți sări dintr-odată de la „Povești nemuritoare” la Kant.

Care crezi că sunt tendințele în orașul acesta? Văd diferit orașul. De fiecare dată când vin din concediu, așa urât mi se pare. Evit din ce în ce mai tare Centrul Vechi, în care s-a construit complet greșit. Un Voi sări direct centru istoric s-a de la film la S-a ratat transformat într-o teatru. De ce acest moment bodegă enormă, ai renunțat la teatru? foarte bun al în care trebuie să te strecori printre Aș vrea să mă cinematografiei mese și sticle. Dar întorc. Mi-e dor cred că există locuri cumva. De opt românești mici, cum este și cel ani de zile mă pentru a educa în care ne aflăm.Am chinui să fac pe micul businessși a forma un plecat de la ideea de familiar și man și nu-mi prea public de la ideea că, iese. Am agenția într-o zi, sper de casting (Exit ca oamenii Films, împreună cu Dragoș să ajungă să nu mai vrea ce Bucur), am acest bar, mai mult vor toți, ci ce le place lor și să o jucărie care-mi face plăcere, înceapă să-și caute fiecare pardecât o afacere din care să și ticularul și să umble după locuri scot ceva bani. Așa am reușit să micuțe care-i reprezintă, în care trăiesc fără să fiu nevoit să joc în ce nu mi-ar fi plăcut. se simt confortabil. C Un soț tulburat de perspectiva divorțului, în serialul ÎN DERIVĂ

Foto: HBO

asta le condiționează și le dă o care, acum doi ani la TIFF, a anumită nuanță comună. Dacă e adresat-o invitaților străini să revin la emoție, cam așa este. la colocviul criticii de speciNu prea sunt filme emoționale. alitate. Este cinematografia Acum primul lucru care îmi românească supraevaluată? vine în minte este scena perCinemaul românesc reprezintă sonajului lui Dragoș Bucur și neacum o direcție, ea a intrat vasta (Irina Săulescu) proaspăt în piața de film • Ce filme care ascultă Mirabela și firește că a stârnit inromânești Dauer (n.r. în filmul teres și curiozitate. Mai din perioada recentă ți-au Polițist, adjectiv, mult de-atât, fiind vorba plăcut? regizat de Corneliu de filme premiate, ele se Eu când vreau Porumboiu), care pot vinde, nu sunt niște să fluier, cam despre asta hituri de casă, sigur, dar fluier, regia Florin vorbește. reprezintă o parte din Șerban, Medaindustrie care poate lia de onoaLa polul opus fi valorificată de către re, regia cumpărătorii și distribui- Călin Netzer, reacțiilor străinilor Portretul îi avem pe spectatorii din afară. Nu cred luptătorului torii români, care că este supraevaluată, la tinerețe, nu prea mai merg cred că reprezintă regia Conla cinema, iar la ceea ce este, o direcție stantin Popescu, filmele românești, a artei cinemaului în Balanța, cu atât mai puțin. care există creatori de regia Lucian Cred că sunt mai calitate. Pintilie. mulți factori care • Regizori de duc la această Apropo de direcție, film pe care situație. Cu excepția regizorul Lucian îi urmărești în ultima Bucureștiului și a alPintilie spunea la TIFF, tor câteva orașe mai anul acesta, că filmului vreme: Nicolas Winimportante, fie nu românesc recent îi ding Refn, există săli, fie sunt de lipsește emoția. Este Stanley Kubrick. o calitate discutabilă. o tendință a noului • Care ar fi Apoi, se știe că în nostru cinema? rolurile almalluri nu rezistă E adevărat că nu sunt tora pe care filmele foarte mult, cele mai emoționale ai fi vrut să pentru că țin cumva filme. Dacă stăm să le joci tu? Personajul încasările în loc. Mai comparăm un film grotesc din mult decât atât, nu românesc cu Hable The Cook, the prea înțeleg cum se con ella, de exemThief, His face că s-a ratat acest plu, diferențele sunt Wife and Her Lover al lui moment foarte bun foarte mari. Există însă Peter Green al cinematografiei un element comun, away și cel românești pentru a există un specific lointerpretat educa și a forma un cal pe care-l au toate de Mickey Rourke în public. Cei care ne filmele românești. Fiind Barfly. conduc ar fi trebuit subvenționate, ele sunt să susțină cinemaul cumva dependente de o • Dacă ar fi alegi un autohton, iar cei care participare în festivaluri, să rol pentru o produc și creează de o distribuție externă, piesă, care filme cred că ar fi de niște premii.Astfel ar fi? Erostrat din putut încerca o procă ele trebuie să aibă un nuvela cu movare mai eficientă. specific local. Și cred că același nume

De ce ai deschis această cârciumă, „Din casă”? Îmi place cârciumăria. Îmi place meseria, mi-ar fi plăcut să fiu și barman. Îmi place să amestec băuturi, îmi place să le beau. Îmi place să primesc oameni, să râd și să vorbesc cu ei, îmi place să fiu gazdă. Și am mai avut un alt bar, „Frame”, numai că atunci ne-am împrăștiat un pic, agenția de casting era într-o parte, barul într-o parte, mai făcusem și o firmă de postproducție. Și m-am gândit să le adun pe toate într-un singur loc, așa că la primul etaj al casei este agenția, la parter e barul, iar la subsol este școala lui Dragoș de Actorie de film.Trei în unu’, ca șamponu’.

OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 45

BOGDAN DUMITRACHE, față-n față cu rațiunea

[CRONICI]

Foto: Parada Film

Loverboy

Din dragoste, cu cele mai bune intenții Noul lungmetraj al lui Adrian Sitaru, premiat la Festivalul de la Locarno pentru regie, dezvăluie povestea unui tânăr a cărui tihnă este tulburată de telefonul care aduce vești proaste.

Prem ieră Cel mai nou film semnat de Cătălin Mitulescu va rula în cinematografe începând din 7 octombrie. Lansarea în România va avea loc în Grand Cinema Digiplex, noul cinematograf din Băneasa Shopping City. Loverboy este Luca, un adolescent care seduce fete pentru a le „pasa” prietenilor săi din Constanţa. Însă nu se știe niciodată când prima dragoste va face victime. Premiera internațională a lungmetrajului a avut loc în acest an la Cannes, la categoria „Un Certain Regard”. Ada Condeescu, actrița din rolul principal, a primit premiul de cea mai buna actriță pentru rolul din Loverboy la Festivalul de Film de la Sarajevo.

Regia Cătălin Mitulescu, cu Ada Condeescu şi George Piştereanu, 94 min.

Film octom de brie

De Ileana Bîrsan

tunci când Alex (Bogdan Dumitrache) este sunat de tatăl său (Marian Râlea) și află de accidentul cerebral pe care l-a suferit mama sa (Natașa Raab), istoria sa privată va fi agresată de propriile suspiciuni și dileme, într-un război dominat de irațional. Ajuns în spitalul de provincie, își găsește mama atinsă de minore, dar inevitabile, deraieri post-traumatice. De aici, începe un drum confuz și isteric printre întrebări ale căror răspunsuri liniștitoare nu fac decât să trezească un alt lung șir de chestionări stranii. Și asta, cu cele mai bune intenții, tocmai pentru că Alex nu vrea să greșească, nu vrea să scape de sub control fiecare amănunt, nu vrea să regrete eventualele omisiuni. Asigurările pe care medicul (Adrian Titieni) le tot oferă cu blândețe aproape paternală sunt rând pe rând răsturnate de mici detalii și semnale negative pe care mintea fiului le augmentează disproporționat. Bogdan Dumitrache joacă adecvat și cu măsură rătăcirile acestui paranoic bine temperat. Sitaru recurge și pentru această poveste la unghiurile subiective (pe care le-a folosit și în debutul Pescuit sportiv), și de data asta justificate narativ și stilistic. Omul care vrea să țină totul și tot timpul sub observație este, în fapt, ținta privirilor tuturor

celor cu care interacționează. Secvența de început (un plan-secvență regizat cu mare dibăcie) și cea de final nu sunt supuse unghiului subiectiv și delimitează cumva domestica siguranță și echilibrul construit și controlat de Alex. Odată părăsit acest confort, tânărul este aruncat în vârtejul incontrolabil de păreri binevoitoare, atotștiutoare venite de la companionii de tren sau de la colegele de salon ale mamei (remarcabilă Gabriela Popescu), iar asigurările amabile, dar suficiente ale doctorilor, se izbesc de bâjbâielile lor provinciale sau orgolioase. În acest haos coregrafiat subtil (poate cam trenant și repetitiv în ultima parte), starea emoțională a băiatului se degradează, în vreme ce starea fizică a mamei pare să se îmbunătățească. Sitaru traduce supradoza de irațional prin accentele de thriller și comedie neagră, cu piste false (picături de sânge, pastile controversate), nuanțe de absurd (masca de iepure purtată de o pacientă) și un umor construit din inadecvări și tensiuni, ce reprezintă sau alimentează amalgamul paranoic din mintea tânărului. C

Omul care vrea să țină totul sub observație este ținta privirilor tuturor

46 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

Regia Adrian Sitaru, cu Bogdan Dumitrache, Marian Râlea, Natașa Raab, Alina Grigore, Gabriela Popescu, 105 min.

GEORGE PIȘTEREANU, și ADA CONDEESCU străbat în trombă câmpul

Miezul nopții Un scriitor (Owen Wilson) împreună cu logodnica (Rachel McAdams) și părinții ei se află la Paris cu puțin înainte ca nunta să aibă loc și tinerii să se instaleze în Malibu. Pentru că de multe ori viața e în altă parte, tânărul (un Wilson plin de uimire și candoare) visează la romanul pe care se tot chinuie să-l definitiveze, și, în cele din urmă, primește ce-și dorește. Lumea veche a Parisului anilor ’20 îl sustrage (apare un automobil de epocă în miez de noapte) din plictisul și frustrările prezentului și-l aruncă într-o reverie livrescă din care iese alt om. Nu-i puțin lucru să bei cu Hemingway și cu soții Fitzgerald, să te confesezi lui Dali, să primești sfaturi literare de la Gertrude Stein, să împarți un automobil cu T.S. Eliot sau să-i dai o idee de film lui Buñuel. Da’, dacă-i bal, bal să fie! Însă Mr. Allen construiește o visare prea puțin zglobie, prea puțin sofisticată și prea clișeizată, chiar dacă asemănările izbitoare între actori și persoanele reale sunt savuroase (Dali și Stein sunt piese de rezistență!). Această visare superficială înscenează

După eroicul și atipicul debut, Portretul luptătorului la tinerețe, film inegal, dar cu încercări curajoase, ultima poveste regizată de Constantin Popescu se instalează comod în rețeta „feliei de viață” de care filmul românesc recent începe să abuzeze. În 24 de ore (iar!), îl vedem pe Velicanu (Vlad Ivanov), tată, soț și șefuleț, pendulând între fosta și actuala familie, via tipografia în care o singură comandă îi dă bătăi de cap, încercând să controleze și să modeleze totul după propriu‑i chip, dar mai ales pe fiul cel mare, un adolescent cu capsa pusă.

Foto: Parada Film

Principii de viață

GABRIEL HUIAN, VLAD IVANOV și RODICA LAZĂR în tihna familială

Titlul-cârjă ne ține conștiința trează, fiecare eroare a neisprăvitului, fiecare principiu încălcat sau revendicat nu lasă loc de nuanțe. Poate dacă scenariul n-ar fi înțepenit în cele 24 de ore, personajul ar fi fost mai mult decât un crochiu (Ivanov este filmul!), relațiile ar fi căpătat tensiune, iar izbucnirea finală, deși bine‑venită, n-ar fi arătat precum un moment cathartic, amuzant și încrâncenat. // ILEANA BÎRSAN

Regia Constantin Popescu, cu Vlad Ivanov, Gabriel Huian, Rodica Lazăr, 97 min.

A naibii dragoste

RYAN GOSLING, manechin îndrăgostit

Steve Carell nu e actorul meu favorit. Cred că e un epigonaș al lui Jim Carrey. Julianne Morre este una dintre actrițele care nu dau greș în niciun rol, cel puțin așa îmi amintesc. Kevin Bacon este, cred, unul dintre cei mai sub-utilizați actori hollywoodieni. Marisa Tomei e din ce în ce mai rar văzută pe ecrane. Asta e aripa matură a dragostei a naibii de previzibilă și sprințară în limitele decenței de pension. Emma Stone e frumușică, destul de talentată, subiect al pasiunii lui Gosling, (sau poate nu) și e pe val. Ryan Gosling e și el pe val, tânăr și foooarte photosho

la Paris

Pina

mai degrabă o paradă a figurilor artistice care țin morțiș să se prezinte în stilul „Sunt eu, Picasso” , o schiță doldora de citate și referințe care pregătesc momentul de grație în care tânărul realizează că fiecare generație tânjește după o epocă apusă sau după o generație pierdută și că prezentul are, totuși, misterele lui. // ILEANA BÎRSAN

Filmul 3D pe care Wim Wenders îl plănuia împreună cu dansatoarea Pina Bausch despre propria-i trupă de tanztheater din Wuppertal s-a transformat într-un film–omagiu, odată cu neașteptata și trista ieșire din scenă a coregrafei germane. Vizionarea filmului Pina este o experiență artistică rară, pentru că din punct de vedere cinematografic, 3D-ul pare cea mai adecvată soluție pentru acest tip de artă, în care corpul este instrumentul care spune o poveste și creează emoție. Și ce emoții! În cazul viziunii coregrafice a Pinei Bausch (controversată în anii ’70, devenită apoi școală), filmul lui Wenders îi face și pe cei mai reticenți spectatori să admire și să vibreze la efectele pe care piesele clasice ale Pinei le pot produce. Într-o combinație spectaculară de mișcare și muzică într-o scenografie minimalistă sau în spații neconvenționale din Wuppertal, Frühlingsopfer, Café Müller, Kontakthof și Vollmond sunt recreate de dansatorii Pinei, din generații diferite,

Midnight in Paris (2011), regia Woody Allen, cu Owen Wilson, Rachel McAdams, Michael Sheen, Marion Cotillard, Kathey Bates, Adrien Brody, 100 min.

OWEN WILSON, într-o perpetuă uluire

pat. Mai e vreo surpriză că cei doi juni vor începe să trăiască, la finalul filmului (ce surpriză...), happily ever after? Cam așa e filmul, o adunare de staruri, o situație din ce în ce mai prezentă la Hollywood (multe personaje care au ceva/ pe cineva în comun), câteva replici poate citabile și nelipsita coloană sonoră, împănată cu de toate. Așadar, dacă v-ați plictisit de shopping... // FLORIN BARBU Crazy. Stupid. Love (2011), regia Glen Ficarra, John Requa, cu Steve Carell, Ryan Gosling, Julianne Moore, Emma Stone, Marisa Tomei, 118 min.

Dans în WUPPERTAL

punctate de scurte mărturii ale acestora despre întâlnirea cu cea care i-a condus și i-a sedus. Aproape simți gustul pământului și stropii de apă de pe scenă, auzi fiecare icnet și fiecare foșnet ale corpurilor în mișcare, iar suferința, melancolia, extazul sau disperarea te locuiesc multă vreme după ce părăsești sala de cinema, mai ales în secvențele de arhivă, în care chiar Pina Bausch dansează. // ILEANA BÎRSAN Regia Wim Wenders, cu Pina Bausch, Regina Advento, Ruth Amarante, 100 min. OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 47

9, o poveste postapocaliptică cu păpuși din pânză de sac într-o misiune de salvare

Highlight • Ladislas Starevich Scurtmetrajele-cult ale pionierului filmului de animaţie, animatorul rus Ladislas Starevich, vor putea fi urmărite, pentru prima dată în România, pe marele ecran, acompaniate live de trupa slovenă Vlasov’s Best Friend.

Gala poveștilor animate [FESTIVAL] A șasea ediție a Festivalu-

lui Internațional de Animație Anim’est își răstoarnă tolba cu povești pline de imaginație și culoare în perioada 7-16 octombrie.

rezentat în competiția oficială a Festivalului de Film de la Locarno, Crulic - drumul spre dincolo, regizat de Anca Damian, va fi primul lungmetraj româ‑ nesc de animație din istoria Fes‑ tivalului Internațional de Film de Animație Anim’est în deschi‑ derea oficială. Povestea tânărului român Claudiu Crulic, mort în‑ tr‑o închisoare din Polonia, la 33 de ani, după o lungă perioadă în care greva foamei a fost forma de protest față de arestarea sa. Printre cele opt lungmetraje aflate în premieră pe ecranele românești (mai puțin Rango) se numără 9 (r. Shane Acker, SUA, 2009), filmul produs de Tim Burton şi Timur Bekmam‑ betov, într-o poveste dintr-un viitor apocaliptic în care, în urma unui război între oameni şi maşini, lumea este complet distrusă, iar omenirea nu mai există, Autopohádky (r. Jakub Kohák, Libor Pixa, Břetislav Pojar, František Váša, Michal

arthouse Într-un București fără niciun cinema destinat exclusiv filmelor de artă, poate că-i pretențios, inadecvat sau doar whishful thinking să avem o astfel de rubrică. Însă nu ratăm locurile care țin loc de arthouse și vă facem câteva recomandări.

Žabka, 2011), adaptare după cartea cu acelaşi nume a lui Jiři Marek, o colecţie de poveşti urbane extrem de populară în Cehia, Midori-Ko (Japonia, 2010), lungmetrajul anime al lui Keita Kurosaka, un science fiction neobișnuit despre cinci oameni de ştiinţă care lucrează la producerea „mâncării de vis”. Fără precedent în România, secţiunea Masters of Puppets – Maeştri Păpuşari aduce la Bucureşti unele dintre cele mai cunoscute filme de animaţie stop-motion, cu păpuşi de toate felurile, dar şi rarităţi – filme foarte puţin văzute în întreaga lume. Ladislas Starevich, Jiří Trnka, Jan Švankmajer, Břetislav Pojar, Kihachiro Kawamoto, Gari Bardin, Riho Unt,Aurel Klimt, Marek Skrobecki,Adam Elliot sunt maeştrii păpuşari din întreaga lume cărora le este dedicată retrospectiva amplă de film de animaţie stop-motion. La București vor fi prezenți reprezentanți ai unora dintre cele mai importante studiouri

de film de animație stop-motion: Piotr Kardas și Adam Ptak de la Se Ma For (Polonia), regizorul Mait Laas de la NukuFilm (Esto‑ nia), precum și Frantisek Vara, de la Animation People (Cehia). Fondat în 1947, studioul din Łódź Se-ma-for (Studio Małych Form Filmowych – Studio de Scurtmetraj) este una dintre cele mai importante case de producţie din lume dedicate fil‑ mului de animaţie stop-motion, cu păpuşi sau obiecte.Trei lung‑ metraje şi două programe de scurtmetraj vor oferi publicului Anim’est o sinteză a celor mai importante realizări ale anima‑ torilor polonezi. Festivalul se închide cu un spectacol de film și muzică, în care scurtmetrajelecult ale pionierului filmului de animaţie, animatorul rus Ladislas Starevich, vor putea fi urmărite, pentru prima dată în România, pe marele ecran, acompaniate live de trupa slovenă Vlasov’s Best Friend. Starevich se numără printre primii cineaști europeni care au experimentat introdu cerea culorii și a sunetului în filmele lor.Această scurtă și neconvențională istorie a filmului de animație poate mul țumi poftele alese ale oricărui cinefil. // ILEANA BÎRSAN C

NCRR: DON’T COME KNOCKING!, (2004) Regia Wim Wenders, cu Sam Shepard, Jessica Lange, Tim Roth Vedeta hollywoodiană Howard Spence (Sam Shepard) a avut şi zile mai bune. Pe vremuri juca eroi de western, acum însă nu mai are parte decât de roluri secundare. După o noapte de beţie părăseşte, într-o dimineaţă, platoul de filmare călare pe un cal - aidoma eroilor pe care i-a interpretat preţ de o viaţă. Află apoi, cu totul inopinat, că s-ar putea să fie tatăl unui copil de care nu ştia - drept care porneşte în căutarea acestuia, dar şi a vieţii

48 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

• Polonia şi Se-ma-for Se-ma-for este una dintre cele mai importante case de producţie din lume dedicate filmului de animaţie stopmotion. Studioul are în palmares două Premii Oscar pentru Cel mai Bun Scurtmetraj de Animaţie – Tango (1983) și Peter and the Wolf (2006).

• Animații românești În competiție sunt 20 de debuturi semnate de debutanți, dar și de animatori ale căror filme au circulat prin festivaluri. The Scream, de Sebastian Cosor, reprezintă România și în cadrul competiției Balkanimation.

pe care a ratat s-o ducă. Goana după un trecut de fapt netrăit îi permite cineastului o explorare detaliată a mitului american, a multitudinii de visuri şi deziderate a căror împlinire este, în fond, cu totul incertă.  Film distins în anul 2005 cu premiul Academiei Europene de Film pentru cea mai buna imagine (Franz Lustig). Marți 1 noiembrie, ora 20:00 >

octombrie pe dvd/blu-ray

[FESTIVAL]

Cannes la București

MIDNIGHT COWBOY (DVD)

Un texan arătos, Joe Buck, venit la New York să facă bani de pe urma relațiilor cu doamne elegante și bogate, și un pierde-vară, șchiop și soios, Ratso Rizzo, în postura de manager, încearcă să supraviețuiască cu mândrie și inocență în sălbăticia ignorantă a metropolei. 1969, regia John Schlesinger, cu Jon Voight, Dustin Hoffman – ProVideo, 31,90 lei.

STAR WARS I–VI – THE COMPLETE SAGA

(BLU-RAY)

Colecția de 9 discuri Blu-ray dispune de numeroase scene tăiate, documente noi și o secțiune de parodii apărute în ultimele 3 decenii. Mai sunt incluse documentare vechi, comentarii audio, momente și interviuri inedite. Regia George Lucas, Irvin Kershner, Richard Marquand, cu Harrison Ford, Mark Hamill, Ewan McGregor, Liam Neeson, Natalie Portman, Jake Lloyd, Hayden Christensen – Odeon Film, 399,90 lei.

NOUL FILM ROMÂNESC: ÎNCEPUTURILE

(DVD) Box-ul este

realizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi marchează cei zece ani ai Noului Val de Film Românesc. Colecția conține lungmetrajele de debut ale regizorilor Marian Crişan, Corneliu Porumboiu, Florin Şerban, Radu Jude, Bobby Păunescu, Adrian Sitaru, Răzvan Rădulescu,Tudor Giurgiu, Radu Muntean, Cristian Nemescu şi Cătălin Mitulescu – Transilvania Film, 350 lei.

[DVD]

A Single Man Avem, pe de o parte, originalul, piesa omonimă a lui Christopher Isherwood. Meșterul este Tom Ford. Rezultatul este cel mai frumos film. Poate că atât ar trebui să fie cronica. Dar am revăzut filmul pe full hd (foarte, foarte important pentru a observa și cele mai mici detalii, atât de importante pentru regizor) și, în bonus, Matthew Goode (Jim) spunea că George (Colin Firth) începe să trăiască abia după ce se hotărăște să se sinucidă... Tom Ford regizează această decizie prin lumină, culoare, muzică și, în principal, păstrând camera, long enough, pe chipul lui Colin Firth, care apare în fiecare cadru al filmului. Pare banal (nu asta e regia?), dar priviți atent întreaga secvență a întâlnirii dintre George și foarte tânărul Carlos. Tot ce era tern, fără viață aproape, până pe 30 noiembrie 1962, prinde culoare, e viu și plin de detalii: culoarea ochilor, a rochiilor, a clădirilor, a fețelor, în mod special. // FLORIN BARBU

A doua ediție a evenimentului „LES FILMS DE CANNES À BUCAREST”, care va avea loc între 14 şi 20 octombrie, va aduce, în premieră absolută, câteva dintre cele mai apreciate, discutate sau premiate filme din selecţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes. În programul festivalului sunt selectate comedia LE HAVRE, a cineastului finlandez Aki Kaurismäki, THIS MUST BE THE PLACE, primul film în limba engleză al regizorului italian Paolo Sorrentino, filmul-confesiune ARIRANG, al cineastului coreean Kim Ki-duk, distins cu Marele Premiu al secţiunii Un Certain Regard, ROUTE IRISH, filmul despre războiul din Irak al britanicului Ken Loach, HABEMUS PAPAM al lui Nanni Moretti, LA PIEL QUE HABITO, de Pedro Almodóvar, HORS SATAN, de Bruno Dumont şi laureatul cu Palme d’Or de anul acesta, THE TREE OF LIFE, în regia lui Terrence Malick. Programul va fi întregit de o selecţie de filme româneşti care au ajuns la prestigiosul festival în ultimii zece ani. Pentru noutăți despre festival și pentru programul integral puteți accesa www.bewhere.ro.

39 lei, Miscellany Bookshop

arthouse

UNION: FILM PENTRU PRIETENI,

(2011). Regia Radu Jude, cu Gabriel Spahiu, Şerban Pavlu, Lucia Maier Un bărbat singur şi de cepţionat face mărturisiri ultimative și tulburătoare într-o înregistrare destinată familiei şi prietenilor. Cineclub - Miercuri 19 octombrie 19:30 50 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

EFORIE: THE GO BETWEEN,

(1971) Regia Joseph Losey, cu Julie Christie, Alan Bates, Margareth Leighton „Harold Pinter a conceput un scenariu în formă de puzzle. Naratorul, Leo, îşi aduce aminte de vacanţele din urmă cu cincizeci de ani, la o familie bogată, dar memoria îl trădează. Amintirile sale ne transportă în inima unei societăţi victoriene, unde barierele de interdicţii şi tabuuri separă diferitele clase sociale. Prin iniţierea lui în amor, Leo va trece, fără să ştie, aces-

LE HAVRE, cu André Wilms și Blondin Miguel te bariere, înlesnind legătura dintre o aristocrată şi un ţăran.” Claudine Acs2006 (Petit Larousse des films) Miercuri 19 octombrie, 17:00, Joi 20 octombrie, 15:00, Vineri 21 octombrie, 19:00 C

eatru dans

În această stagiune, Alexandru Tocilescu şi Alexandru Darie vor începe repetiţiile la două spectacole cu D’ale carnavalului. Tocilescu la TNB, iar Darie la Bulandra. De Cristiana Gavrilă

Carnaval în două viziuni

eţi monta D’ale carnavalului, alegerea dumneavoastră are vreo legătură cu faptul că va fi „Anul Caragiale”? Alexandru Tocilescu: Nu neapărat. Eu i-am povestit odată lui Caramitru cum aş vrea să fac D’ale carnavalului şi el s-a ţinut de mine cu spectacolul ăsta. I-am zis şi de Scrisoarea pierdută, pe care aş putea s-o refac într-o lună, dacă vrea... Alexandru Darie: Nici la mine nu are nicio legătură cu Anul Caragiale. V-aţi gândit ce actori alegeţi pentru D’ale carnavalului? A.D.: Încep repetiţiile în oc-

tombrie, dar distribuţia nu este definitivată, încă lucrez la ea... Dacă tot avem trupa asta bună la Bulandra, mi-aş dori ca majoritatea distribuţiei să fie formată din actori importanţi din teatru. Pe lângă personajele importante din piesă vor mai fi şi multe alte personaje şi nu mă refer numai la scena carnavalului, este o lu me întreagă în care spectatorul intră.Aici voi vedea în ce măsură actori buni de la noi vor vrea să facă şi aceste roluri mai mici, episodice. Scenografia o face Octavian Neculai. A.T.: Nu am hotărât încă nimic, doar pe Caramitru ştiu că-l vreau în rolul lui Nae Girimea. Am schiţele de decor făcute de Vanda şi Şerban Sturdza, la restul

2012. Pariul Caragiale

voiam să-l fac într-un apartament comunist, cu televizorul dat pe bulgari sau pe unguri, cu bătut în calorifere, cu tăiat de În ceea ce-l priveşte pe domcurent şi alte nenorociri care se nul Tocilescu, nu m-a surprins întâmplau atunci. Ăştia doi aflau că montează D’ale…, dar despre revoluţie de la Duna TV. pentru A.D. m-a mirat puţin. A.T.: Şi eu am vrut ceva foarte N-aţi mai montat până acum asemănător, numai că nu era un Caragiale? apartament, A.D.: Eu nu am vrut să era fostul montez multă vreme CaraExistă o living al casei giale.Am avut o încercare formă de boiereşti, de care nu ştie nimeni. subconștient lor împărţit de La Oradea, după ce am pe care l-aș muncitori cu făcut primul meu spectanumi chiar pereţi de PFL. col (Jolly Joker de Tudor Popescu, 1985 n.r.), am național. E ca Şi se uitau cu televizorul vrut să montez Conu’ Leun virus la maxim onida faţă cu reacţiunea. Alexandru dat la Kojak. Era Şi aveam o idee pentru Darie gândit foarte vremea aia sub Ceauşescu, mă voi gândi când mă apuc de spectacol.

În 2012 se împlinesc 100 de ani de la moartea lui Caragiale. Va fi „Anul Caragiale”, iar acest lucru a adus deja o serie de spectacole noi. Altele sunt programate să intre în repetiţii. Mari regizori s-au oprit asupra pieselor dramaturgului. Alexandru Dabija a montat la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi O noapte furtunoasă, iar la Comedie O scrisoare pierdută. La TNB va începe repetiţiile unui spectacol pe un scenariu din Caragiale. Silviu Purcărete a semnat, la Sibiu, un D’ale carnavalului, iar pentru „Integrala Caragiale”, programată de Naţionalul bucureştean, are în proiect, pentru anul viitor, Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea. Tot aici vor monta Horaţiu Mălăele – O scrisoare pierdută – şi Radu Afrim – Năpasta. Iar Gigi Căciuleanu face un spectacol inspirat din opera lui Caragiale. În această stagiune, Alexandru Tocilescu și Alexandru Darie vor monta D’ale carnavalului. Primul la Teatrul Națíonal, celălalt la Bulandra.

52 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

ALEXANDRU TOCILESCU și ALEXANDRU DARIE despre D’ale carnavalului, Caragiale și ceea ce nu se schimbă niciodată la „omulromân”. Pentru că românul este indestructibil.

Foto: Adi Bulboacă

pot imagina cum se poate monta Caragiale altfel decât strict contemporan. Ca să fac critica unei societăţi care se repetă la xerox, altcândva decât atunci când se întâmplă spectacolul, mi se pare foarte ciudat. Piesa urlă singură după contemporaneitate, pentru că aşa e ea.

pentru epoca aia. Doar că eu mai ziceam că a murit Trahanache, şi Zoe s-a luat cu Tipătescu, iar acum au ajuns la adânci bătrâneţi. Ei doi erau personajele din Conu’ Leonida. A.D.: Dar ideea asta a mea despre Conu’ Leonida venea după ce mi se interzisese primul spectacol şi, atunci, Mircea Bradu, care era director la Oradea şi care m-a susţinut, mi-a zis că nu ar fi recomandat.Am fost de acord cu el, mai ales că am simţit cum nu mă lasă textul să fac asemenea adaptări, lucru pe care tu, şi nu mă apuc să-ţi fac acum complimente, ai reuşit să-l mişti cu Scrisoarea pierdută, la Naţional.Acum, şi textul din O scrisoare pierdută cred că e mai permisiv, după câteva lecturi la Conu’ Leonida am simţit că mă izbesc de un zid. Scrisoarea dvs. era un spectacol mai mult decât îndrăzneţ. Credeţi că a reuşit să-l mişte puţin pe Caragiale din felul tradiţional în care este privit? A.T.: Mă cam îndoiesc. N-am văzut nimic după aceea care să meargă mai departe, adică să îndrăznească mai departe de atât. Să preia tupeul din acel spectacol. Dar lucrurile se vor decanta în timp. Eu, sincer, nu-mi

ziare şi le-a pus în piese. Şi Mircea Ghiţulescu, în Istoria dramaturgiei, îşi intitulează studiul despre dramaturg „Caragiale şi civilizaţia presei”. A.T.: Caragiale se trage mult din presă. Pe mine nu mă interesează să reconstitui epoca, ci s-o înţeleg, eu am schimbat timpul piesei, într-un moment de inflexiune major.

Ce v-a chemat spre D’ale... acum? A.D.: Ca structură, mi se pare cea mai frumoasă, cea mai interesantă piesă a lui Caragiale. Amândoi mi-aţi povestit că Cea mai ascunsă, într-un fel. Noi veţi folosi distribuţii enorme. ne-am povestit unul altuia cum A.D.: Dacă, la Toca, e o schimbavrem să facem spectacolele. re de timp, la mine e o alunecare După mine, este cea mai puţin în timp.Aceasta este diferenţa înţeleasă piesă a lui Caragiale. Eu, esenţială între viziunile noastre, după ce am văzut Scrisoarea lui dar în ambele spectacole vor Toca, ştiu că nu-mi reveneam, era apărea personaje multe, care nu lovitură după lovitură, în sensul au neapărat legătură cu carnavacă mă surprindea şi, în acelaşi lul. Caragiale „arhetipează”, dacă timp, nu era nimic schimbat. De îmi dai voie să folosesc barbariscurând am citit o carte scrisă de mul acesta. un francez, despre Ferdinand, iar A.T.: Apar oameni mulţi, dar ei portretul pe care-l face politiciesunt the people... nilor români este înspăimântător A.D.: Într-un fel, aceste arhetide asemănător cu ce se întâmplă puri explică de ce o ducem aşa azi. Nu s-a schimbat absolut cum o ducem şi nimic din secolul al XIX-lea astăzi. Se repetă aşa Eu cred că cum se repetă viruşi până în contemporaneromânul şii, bacteriile... itate. este Hopa A.T.: Se adaptează Îl vedeţi pe Caragiale la antibiotic şi Mitică atât de localizat doar în mai tare. Alexandru înfloresc spaţiul românesc? Devine mai rău. A.T.: O scrisoare pierdută a Tocilescu A.D.: Românul avut cel mai mare succes în este indestructibil. Grecia. Grecii sunt la fel. Că vine un eveniment la care A.D.: În D’ale carnavalului va face referire spectacolul lui există un nucleu de gândire care Toca, românul e indestructibil este aproape intraductibil. Ea în esenţa lui. Caragiale a avut un poate fi o piesă prezentată şi-n noroc, a avut o aşa de mare ură America, dar este foarte legată împotriva locului unde s-a năsde mentalul românesc.Aici ne cut şi, în acelaşi timp, o dragoste apropiem de o anumită formă de atât de mare, că prin ele a reuşit subconştient, pe care l-aş numi să-l disece. Îmi spunea odată un chiar naţional. chirurg că se trezeşte dimineaţa A.T.: Şi eu cred că omul-român cu pofta nebună de a tăia. Cam este prezentat în D’ale carnava- aşa văd pofta lui Caragiale de a lului mai viu, mai adevărat şi mai tăia în moravuri. urât mirositor ca în oricare altă A.T.: Eu îl simt mai reflexiv şi mai piesă. Este o oglindă fixată pe po- relaxat.Asta era situaţia, el stătea por, pe partea cea mai banală, pe la cârciumă, bea cafele sau ce omul-număr. În spectacol vreau bea, bârfea, unii îl înjurau, pe alţii să fotografiez raportul între cetăîi înjura el, scria la gazetă.Avea ţeanul român şi lumea cu ale ei. aventuri, niciodată nu mi s-a păCă istoria asta se întâmplă întrrut ca fiind creierul limpede care un anumit moment este numai stă la distanţă şi trece în catastif. bun pentru a dilata, a lărgi obiec- Doar că a gândit normal şi l-a amuzat să-i distreze şi pe alţii. tivul. Prin prisma evenimentului pot să văd reacţia cetăţeanului x. A.D.: Da... „văd enorm şi simţ monstruos”, aici e o cheie imAcesta este mobilul meu pentru portantă în spectacolul meu. acest spectacol şi chiar comenA.T.: Eu cred că românul este tariul meu despre neamul din „Hopa Mitică”. Mă gândesc că care, uneori, fac parte. Foarte asta ar trebui să pun pe afiş. Un importantă este cartea Ioanei „Hopa Mitică” imens. Pârvulescu, Caragiale şi presa, unde găseşti vorbele lui CaragiaCitiți interviul integral pe le în articole. El a luat faptele din www.bewhere.ro C

chestionar Caragiale RADU AFRIM

Caragiale este un fel de „bun comun” al românilor. Se sperie un regizor de această atitudine a publicului? Să ştii că şi Cehov e un „bun comun” al românilor. Mi-am dat seama de asta graţie sancţiunilor pe care lumea teatrală românească mi le-a aplicat după ce am montat Trei surori. Am atentat rar la texte de patrimoniu, dar când am făcut-o, am simţit nevoia să rămână urme. Ar fi inutilă încă o lectură cuminte la Năpasta. De altfel, nu sunt un fan înrăit al dramaturgului. Am mai spus-o. Eu nu prea râd la piesele lui Caragiale. Din contră, atunci când este vorba de piesele politice, mă rog, e un fel de a zice, îl consider vinovat pentru ochiul tolerant pe care ni l-a lăsat moştenire, atunci când ne privim şi noi politicienii defecţi. Prefer simpatia lui Fellini pentru prostituate simpatiei lui Caragiale pentru politicieni. Proza fantastică a lui Caragiale e excelentă. În Năpasta am detectat semne venite timid de acolo. Pe astea le voi întoarce pe toate părţile atunci când voi monta textul. Când vă gândiţi la Caragiale, ce lucruri vă vin prima dată în minte? Analizele idioate din manualul de literatură română. Apoi, cursurile mişto ale profesorului Fanache de la Litere. Asta nu înseamnă că n-am copiat la examen în sesiune... Să presupunem că, prin absurd, aţi putea să-l întâlniţi pe Caragiale. În ce loc l-aţi duce în Bucureştiul de astăzi? Nu l-aş duce la Senat, nici în cafenelele de fiţe şi nici la teatru, pentru că s-ar plictisi la toate la fel de tare. Ştie totul dinainte. I-aş reproşa însă că şi din cauza lui lucrurile sunt previzibile în aceste zone. Sunt alte lucruri/locuri mult mai importante despre care niciunul din dramaturgii de azi nu scrie (pe gustul meu) şi, poate, cu Caragiale am noroc. Nu bag mâna în foc însă... Vor fi multe montări Caragiale în această perioadă, credeţi că vor schimba felul în care este proiectat în conştiinţa publicului? Nu! La noi, clişeele vin din şcoală. Din grădiniţă chiar. Noroc că în familie nu se discută despre Caragiale. Din fericire, există probleme mai mari... Nonconformistul RADU AFRIM despre Caragiale și clișee

Festivalul Național de Teatru

[D’ALE CARNAVALULUI]

Purcărete și o ploaie de neuitat

În spectacolul de la Sibiu, pasiunea declanşează forţele naturii, viaţa este fatalitate, iar metafizica românului se stinge în carnaval, cu bere şi mici. Nu rataţi! De Cristiana Gavrilă

scenă aproape goală, pe jos pământ, câteva cărămizi şi un tomberon, o lumină gri, apăsătoare, ca într-o piesă de Beckett. O imagine puternică, spartă brusc de intrarea unui camion din care coboară câţiva oameni. Dacă nu ai şti la ce spectacol te afli, nimic nu ar anunţa D’ale carnavalului. Încep să organizeze strada şi scena (o zi obişnuită într-o mahala oarecare), aduc provizii pentru bucătăria unde se vor pregăti micii pentru noaptea carnavalului. În plină comedie, dragostea se trăieşte ca în tragedie. Toate crizele Miței sunt însoţite de tunete şi fulgere, părul „electricei ploieştence” chiar fumegă în urma unei descărcări electrice. Tot spectacolul este încadrat de o ploaie continuă, nevăzută, doar auzită şi sugerată. Luptându-se cu noroiul (şi el sugerat, câteva cărămizi puse la intrarea în frizeria lui Nae Girimea), nimic nu-i opreşte pe aceşti trădaţi în iubire să afle adevărul şi să sufere. Este sfâşietor de comică Ofelia Popii în Miţa, dându-se cu capul de un perete-oglindă,

care îi schimonoseşte faţa şi îi transformă drama în caricatură. Regizorul Silviu Purcărete a înţeles lumea acestor oameni, chinurile lor, psihologia care-i determină să acţioneze şi îi ajută să-şi rezolve viaţa, dar întotdeauna – fatalitate – o încurcă tură se pune împotriva destinului. Există un umor nebun pe scenă, dar se înfiripă şi un altul, născut din relaţia regizorului cu personajele sale. De aici vine şi prospeţimea spectacolului, iar replicile arhicunoscute ale lui Caragiale (textul este păstrat ca la carte), spuse de actorii Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, reuşesc să surprindă. Urmăreşte emploi-urile, dar, cu mici excepţii, reprezentările scenice nu păstrează tipicul în care a fost încadrat Caragiale. Miţa întruchipează sexualitatea debordantă, iar Didina este divizată în trei prezenţe scenice – Cristina Ragos, Raluca Iani şi Serenela Mureşan –, Nae Girimea este un Gigi Amoroso de cartier în interpretarea lui Nicu Mihoc, despre care nu ai crede că poate să declanşeze astfel de drame amoroase. Constantin Chiriac joacă un Pampon plin de haz,

primitiv, mitocan, dar salvat de naivitatea gelosului. În Crăcănel, Adrian Matioc balansează între cochetăria de faţadă a personajului şi lipsa de fond dusă până la prostie. Iordache, interpretat de Marius Turdeanu, are energia unui Arlecchino din commedia dell’arte. Iar atâta veselie, câtă aduce în acest spectacol Catindatul (Liviu Pancu), între durerile de măsea, magnetizarea de la carnaval şi frica de Nenea Iancu, este greu de imaginat. Cristian Stanca (Ipistatul) şi Pali Vecsei (chelnerul) sunt două prezenţe stranii, cel din urmă privind cu distanţare haosul acestei nopţi a geloziilor. Actorii sunt ajutaţi şi de cos tumele lui Dragoş Buhagiar, care în carnaval devin sursă de comedie. Spaţiul pe care îl gândeşte scenograful este mai mult sugerat decât arătat, scena pare desenată, nu construită. Singurul lucru neargumentat până la capăt în viziunea lui Purcărete rămâne finalul cu cele trei Didine. Distribuie replicile, şi personajul – de altfel chiar din scriitură schematic – se dezarticulează. 3 nov., ora 20:30, Opera Națională

MARIANA MIHUȚ, MARIAN RÂLEA ȘI CLAUDIU STĂNESCU într-o poveste emoționantă

Teatrul de mâine 9 grade la Paris Un spectacol de Peter Kerek, 31 oct. şi 1 nov., ora 22:00, Teatrul Act

Purificare De Petr Zelenka, regia: Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul Naţional Bucureşti, 1 nov., ora 18:00, 2 nov., ora 22:00, TNB, Sala Atelier

Blifat De Gabriel Pintilei, regia: Alexandru Mihail, 3 nov., ora 20:30 şi 4 nov., ora 18:00, Teatrul Odeon, Sala Studio

TV for dummies de Mona Bozdog şi Mihaela Michailov, regia: Ioana Păun, Teatrul Naţional Iaşi, 31 oct., orele 18:00 şi 22:00, TNB, Sala Atelier C

[ÎNGROPAȚI-MĂ PE DUPĂ PLINTĂ]

Ura, preaplinul iubirii Spectacolul după dramatizarea romanului lui Paul Şanaev este o felie de viaţă – copilăria lui Saşa, băiatul de nouă ani disputat între mama şi bunica lui, care trăieşte între realitatea ostilă a vieţii cu bunicii şi iluzia fericirii de a fi lângă mamă (Andreea Bibiri). Regizorul Yuri Kordonski reuşeşte să creeze senzaţii şi se joacă abil cu sentimentele. Nu există călăi şi nici victime. O bunică pe care niciun copil nu o merită. Un torţionar în haine civile, cu căciulă croşetată şi papuci de casă. Paranoică, rea, egoistă. Dar dacă bunica e, toată, numai iubire? O iubire sufocantă, ciudată, blestemată. Iubirea-ură. Acum încearcă să supravieţuiască din cioburi de tandreţe şi milă, pentru că acesta este personajul interpretat de Mariana Mihuţ în spectacolul de la Bulandra. Fiecare personaj îşi are adevărul său. Îi acuzi şi îi com pătimeşti pe rând şi, dincolo de orice, îi înţelegi pe toţi.

Imaginile picturale acompaniate de tema sonoră gravă şi frigul insinuat rămân cu tine la ieşirea din teatru. La fel şi Saşa – copilul bolnăvicios, jucăuş, care îi iubeşte cuminte pe toţi, cu zâmbetul său dulce-amar şi elefănţelul lui de pluş. În sunet tragic de violoncel, sub lumina rece, se rotesc pe scenă câteva piese de mobilier şi universul domestic multifaţetat ni se deschide în toate detaliile lui – canapeaua cu gândăcei, fox-terrierul de lemn… totul e acolo. Casa bunicilor lui Saşa – naratorul care ne deschide uşa spre povestea lui. Odată trecut pragul, Marian Râlea ne convinge în fiecare clipă că are nouă ani. Îngropaţi-mă pe după plintă nu e doar un spectacol de teatru pe care îl vezi, îl aplauzi şi-l uiţi. E o întâlnire. Şi ca orice întâlnirile adevărată, emană emoţie adevărată. // ALINA EPÎNGEAC

31 oct. și 6 nov., ora 18:00, Bulandra, Sala Toma Caragiu

[LEONCE ȘI LENA]

Un spectacol cu multe nominalizări

eatrul Maghiar de Stat, unul dintre reperele scenei teatrale româneşti la acest moment, prezintă în FNT Leonce şi Lena de Georg Buchner, regia Tompa Gabor. Spectacolul a fost nomina lizat la trei categorii la ediţia din 2011 a Premiilor UNITER, inclusiv pentru „cel mai bun spectacol”. Pentru rolul Valerio, actorul Gabor Viola a obţinut premiul pentru „cel mai bun actor în rol secundar”. 28 oct., ora 19:00 şi 29 oct., ora 18:00, Teatrul Bulandra, Sala Izvor

În prim-plan actorul

ABSOLUT După Ion Creangă, regia Alexandru Dabija, cu Marcel Iureş, 29 oct., ora 22:00, 30 oct., ora 18:00, Teatrul Act

EMIGRANȚII De Slawomir Mrožek, cu Lari Georgescu şi Silvian Vâlcu, 29 şi 30 oct., ora 22:00, Club „La Scena”

FELII De Lia Bugnar, cu Ofelia Popii, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, 1 nov., ora 20:30 şi 2 nov., ora 18:00, Teatrul Bulandra, Sala Izvor C

Festivalul Național de Teatru [FURTUNA]

Jocul de-a Shakespeare Furtuna este testamentul lui Shakespeare. E o piesă cifrată, ocultă, complicată şi e mai bună decât Hamlet. Aşa se vorbeşte despre ea. Reverenţios şi cu respect. Şi dacă, de fapt, e o comedie? Victor Ioan Frunză a avut curajul să opereze aceste schimbări. Împreună cu Adriana Grant a luat patru actori tineri şi talentaţi, s-au dus într-un spaţiu care la prima vedere pare neîncăpător şi impropriu pentru aşa o capodoperă – Centrul Cultural Nicolae Bălcescu – şi tot jucându-se cu textul lui Shakespeare a ieşit un spectacolul imprevizbil. Prospero – George Costin – nu mai are nimic din măreţia „vrăjitorului”, ci pare un civil cuminte în comparaţie cu imaginea monumentală perpetuată în timp. În monologurile de final, în schimb, concentrează forţa personajului, „toate prin puterea artei” sale. Ioana Barbu este o Mirandă copilăroasă şi docilă; nu o prinţesă diafană, ci o tânără cuminte, cu ochii limpezi. Caliban este sarea şi piperul; iese din tipare şi, datorită lui Sorin Miron, e mai candid şi mai brută ca niciodată. Iar Ferdinand, în interpretarea lui Alexandru Ion, este jumătatea Mirandei, îndrăgostitul loial, pregătit de orice sacrificiu pentru a primi mâna iubitei sale. Restul personajelor sunt piese ale unui puzzle poznaş, fiind interpretate de aceiaşi patru actori. Decorul şi light-designul sunt şi ele interpreţi. Respiră ca organisme vii şi funcţionează în echipă cu actorii. Obiectele pestriţe, deh diverse facturi, acumulate şi apoi protejate de folii de plastic, aparent inutile, sunt spaţiul ideal pentru statutul celor doi naufragiaţi. Locuinţa improvizată, provizorie, cu lumină slabă şi generator manual de curent sunt concrete şi contrabalansează cu doza de miraj şi inefabil a insulei „clasice”. Între zâmbete, reprize sănătoase de râs, costume fanteziste şi efecte magice, patru actori, un regizor şi un scenograf ne oferă varianta de cameră a testamentului shakespearian. // ALINA EPÎNGEAC 31 oct., ora 20:00, Centru Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”

FURTUNA în variantă de cameră

[CALIGULA]

Nebunie și revoltă

[MACBETH]

Valeria Seciu și Ion Caramitru Regizorul Radu Penciulescu nu mai are nevoie de nicio prezentare. El este o legendă vie a anilor ‘70, iar spectacolul de la Teatrul Naţional oferă cel puţin două recitaluri de excepţie: Valeria Seciu şi Ion Caramitru. 3 și 4 nov., ora 18:00, TNB, Sala Mare 56 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

„Mă interesează foarte mult această idee care apare la Camus, faţă de revolta omului, revolta împotriva morţii. Nu ştiu cât de mult vom reuşi să-l facem pe Camus să apară în sala de spectacol, nu ştiu dacă vom reuşi să facem să se nască o stare de spirit aparţinându-i lui”, declara regizorul László Bocsárdi înainte de premiera spectacolului. La Festivalul Naţional din acest an puteţi vedea în ce măsură spusele sale s-au realizat, într-un spectacol cu actori de excepţie ai Naţionalului din Craiova: Sorin Leoveanu, Ilie Gheorghe, Valer Dellakeza. 1 și 2 nov., ora 18:00, TNB, Sala Mare

ARTISTA care a schimbat fața dansului

IFIGENIA ÎN TAURIS și Tanztheater Wuppetal, 1973

[PORTRET]

Cine este Pina Bausch

O femeie fragilă. Poate. Puternică; înaltă şi slabă, cu o forţă greu de imaginat. O figură androgină şi glacială. Dar şi docilă, caldă, ludică. Ea este Pina Bausch. inventat.Tabuurile sunt dinamitate, corpul În spatele paşilor dansatoarei, dincolo de viziunea sa regizorală, în profunzimea coregrafiilor care îi poartă semnătura, mai presus de estetică există sentimente. Spectacolele sale nu sunt odihnitoare sau relaxante, ci scormonesc cu încăpăţânare în profunzimea trăirilor autentice. Corpurile dansatorilor de la Tanztheater Wuppertal strigă, se lamentează şi dor. „Violenţa sentimentelor” nu e o figură de stil atunci când vine vorba despre stilul impus de Pina Bausch în dansul contemporan începând cu anii ‘70. Contrastul, repetiţia obsesivă, echilibrul fragil între tehnica baletului clasic şi temele preluate din arta dramatică, toate au fost încercate cu o echipă care funcţionează perfect. Aşa a lucrat Pina Bausch întotdeauna, de la Ifigenia în Tauris din 1973, trecând prin Ritualul primăverii în 1975 şi Café Müller în 1978 şi ajungând la Bamboo blues în 2007. Dacă vorbim despre postmodernism în dans, Pina Bausch este aceea care l-a

are voie să se mişte liber, aparent haotic, iar senzualitatea castă e înlocuită cu o sexualitate aproape expusă. Femeile sunt de cele mai multe ori îmbrăcate în rochii vaporoase, în culori aprinse, frizând lascivitatea. Corpul bărbaţilor este pentru prima oară dezgolit, iar frumuseţea forţei în mişcare poate fi speculată cu fiecare încordare de muşchi. Decorul conţine elemente naturale: de la frunzele moarte care acopereau scena în Barbă albastră (1977), la apa care o inunda în Luna plină (2006). Criticată virulent pentru francheţea abordării sale, cu spectacole pe care publicul le părăsea la jumătate, Pina Bausch a crezut până la capăt în ceea ce face, devenind poate cea mai importantă figură din lumea dansului în secolul XX.Teatrul, pe de altă parte, îşi revendică şi el personalitatea artistică a dansatoarei germane. Conceptul de teatru-dans a căpătat rotunjime în coregrafiile sale – tragismul creat şi întreţinut prin acu-

Nu este important cum se mișcă oamenii, ci de ce o fac

eXplore dance festival

Cel mai important festival de dans contemporan şi performance din România, eXplore dance festival a ajuns la a VI-a ediţie. Artişti din peste şaisprezece ţări (Europa, SUA, Canada şi Noua Zeelandă) îşi vor prezenta la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Teatrul Odeon și Teatrul Nottara cele mai recente creaţii coregrafice, premiate la festivalurile internaţionale de profil. Meg Stuart, Boris Charmatz, Philipp

Gehmacher, Eszter Salamon, Jonathan Burrows, Benoit Lachambre şi Cullberg Ballet, alături de artişti români vă vor oferi, prin spectacolele lor, o imagine amplă asupra celor mai importante direcţii din dansul contemporan şi performance. Un rol aparte în programul festivalului îl vor avea filmele de dans – 21 la număr (8 lungmetraje şi 13 scurtmetraje) ce vor fi proiectate la Noul Cinematograf

mulare, tensiunea pe care o degajă imaginile din spectacole, curba dramatică pe care o descriu poveştile de pe scenă sunt legate prin dans, tehnică, virtuozitate şi graţie mai presus de toate. Pina Bausch are ceva din potenţa strigătului mut; cu PINA BAUSCH, coregrafa sentimentelor violente cât mai simplu e totul şi mai curat, cu atât mai trist şi mai puternic. Imaginea sa etalon este cea a femeii scheletice, plină de feminitate – somnambula în cămaşă albă de noapte din Café Müller. Perseverentă şi constantă, pluteşte lovindu-se de mese şi scaune într-un restaurant, pe când ceilalţi, treji fiind, se caută unul pe celălalt, se găsesc şi asta doar pentru a se despărţi. Iar ea continuă să alunece, trecând parcă prin mobile şi pereţi, deasupra tuturor. E rolul pe care l-a jucat literalmente până la moarte. În 2009, Pina Bausch, în vârstă de 69 de ani, încă mai era în distribuţia spectacolului. Obişnuia să spună că nu e important cum se mişcă oamenii, ci de ce o fac. A găsit răspunsuri şi ni le-a povestit prin dans, lăsându-le moştenire la început de secol pentru lumea spectacolului de mâine. // ALINA EPÎNGEAC

al Regizorului Român, cu sprijinul Cinedans Festival/Amsterdam. În cadrul eXplore dance festival va fi decernat Prix Jardin d’Europe – singurul premiu european pentru tineri coregrafi, în valoare de 10.000 euro. 1-16 oct., Muzeul Național de Artă Contemporană, Teatrul Odeon, Teatrul Nottara, UNATC, Muzeul Țăranului Român OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 57

arte

info cărți Barnes, nominalizat la Booker Prize

În lucru la Humanitas Editura Humanitas publică Jurnalul Annei Frank, (foto) într-o variantă extinsă față de traducerea românească din 1959. Tot la Humanitas, se pregătește un volum semnat de Dan C. Mihăilescu, relatând călătoria autorului pe Muntele Athos.

Titlu provizoriu: Cuba continuă Cosmin Bumbuț își petrece luna octombrie în Cuba, adunând fotografii pentru un album ce va apărea (cel mai probabil în primăvară) la Editura Art. Textele vor fi semnate de jurnalista Elena Stancu.

Emoții la Goncourt Luna octombrie este luna selecțiilor succesive (trei în total) în urma cărora se desemnează câștigătorul Prix Goncourt, cel mai prestigios premiu literar francez. Lista lungă a cuprins, în acest an, 15 romane, dintre ai căror autori unii au fost traduși și în limba română (Stéphane Audeguy, Emmanuel Carrère, David Foenkinos), dar și – lucru mai rar – un volum de debut: L’Art français de la guerre, semnat de profesorul de biologie Alexis Jenni (48 de ani). Academia Goncourt va decerna pe 2 noiembrie premiul omonim, a cărui valoare materială este de 10 euro.

„Eram niște tipi ciudați...”

artea adună poveștile tale și ale prietenilor tăi: Mircea Nedelciu, Mircea Cărtărescu, Stelian Tănase... De ce scrie pe copertă că sunt „povești de București”? Pentru că aici am trăit. Spun de vreo douăzeci de ani că patria mea e Bucureștiul. Sunt poveștile boemei bucureștene de dinainte și de după 1989... Mi-e greu să spun că e boemă. Adevărata boemă bucureșteană a fost în jurul scriitorilor damnați sau oniriști, în anii 1960. În anii ’70-’80 boema a început să moară, pentru că boema îți cerea niște resurse financiare pe care să le poți întinde pe câteva săptămâni. Fiindcă boema este un stil de viață și, în primul rând, presupune să nu muncești. Boemul nu muncește în sensul clasic al cuvântului, nu are un serviciu. El muncește altceva: scrie poezii, compune muzică, pictează, atunci când îi vine. Dar noi toți munceam de rupeam. Am fost inclusiv magaziner, la Cartea Românească. Deci nu era chiar boemă. În general, e o viață de om tânăr, fără griji. Fără griji? Am citit în carte – și nu m-aș fi așteptat – că, în anii ’80, floarea literaturii române stătea la coadă la pui, la lapte... Floarea literaturii? Pe vremea aia nu eram nici măcar bobocei literari. Eram niște tipi ciudați, care încercam să facă un soi de literatură, n-aveam niciun fel de intrare nicăieri, nici vorbă de publicat, în general eram priviți rău și de profesorii noștri de la facultate. Deci eram niște oameni ca toți oamenii, profesori, muncind prin diverse locuri... Poveștile sunt adevărate? Da, sunt adevărate. Sigur că nu sunt toate ale mele. Dar cele mai multe mă privesc, într-un fel sau altul, și acolo unde nu erau ale mele deloc, i-am lăsat ca povestitori pe autorii lor, pe Mircea Nedelciu, pe Dan Goanță... În rest, poveștile sunt ale mele. Pe unele le-am exagerat puțin. Nu i-am zis niciodată Luminiței că o iubesc „de un catralion infinit de infinite de ori”, dar mi-a sunat bine și e foarte ciudat, cum cuvintele fac uneori suportabilă o realitate insuportabilă, așa cum, în gura altora, cuvintele fac insuportabilă o realitate normală. Ai o poveste preferată? Da. E „Masaryk, fostă Fucik”. Mă întorceam cu colegii de la ziarul Cotidianul și pe strada fostă Fucik, actuala Masaryk găsim un tip cu ochelari, cu mustață pe oală, îmbrăcat într-un soi de haină militară, peste care doarme o fetișcană. La prima aparență sunt doi morți. Ei, nu erau morți, erau beți pulbere.

58 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

Foto: Claudiu Popescu

Scriitorul britanic Julian Barnes este (și) în acest an favorit al cursei pentru Booker Prize, cel mai important premiu literar pentru Commonwealth și Irlanda. Este pentru a patra oară când Barnes ajunge pe lista finaliștilor, cu romanul The Sense of an Ending, ce urmărește destinul unor foști colegi de școală. Lista mai include trei britanici și doi canadieni. Câștigătorul este anunțat la Londra pe 18 octombrie, iar valoarea premiului este de 50.000 lire sterline.

Fraier de București, volumul de proze scurte semnat de Florin Iaru, se află la intersecția unor tendințe editoriale mai generale. Pe de o parte, se poartă amintirile scriitorilor despre prima junețe (Editura Art are chiar o colecție numită „Prima dată”), pe de alta, nu ne plictisim niciodată de poveștile cu și despre București. Interviu de Ema Stere

De ce „fraier de București”? „Fraierul de București” sunt eu, evident. Dacă te-ai uitat cu atenție, eu nu câștig nimic la sfârșitul cărții. Tot ce primesc pierd de la un cap la altul. Eu sunt fraierul, cel care nu depune armele, dar pierde tot ce are în războiul ăsta care e existența de zi cu zi. Poate că eu nu știu să mă adaptez. Și poate că ăsta este, în general, portretul robot al bucureșteanului adevărat. Fiindcă bucureștenii sunt leneși, vorbăreți, lasă-mă să te las, și au un soi de amor ghebos pentru partea frumoasă a orașului, pe care nu o pot salva în niciun fel. Sunt niște fraieri, în general. Aldous Huxley spunea: „Întâmplările sunt pe măsura celor care le trăiesc”. Eu, ca să-l contrazic pe Huxley, zic așa: cuvintele care fac amintirile sunt pe măsura celor care le povestesc. C Florin Iaru – Fraier de București, Polirom, 256 pag., 23 lei

Unelte de dormit

Ioan Es. Pop, Cartea Românească, 97 pag. [24,99 lei] Ioan Es. Pop nu este doar cel mai valoros, citit, premiat, tradus poet dintre cei afirmaţi în ultimii 20 de ani, ci e un foarte-marepoet – şi nu doar al literaturii române. Nicăieri nu întâlnim o mai tragică vocaţie a eşecului, a damnării, a fiinţei întrerupte. Trupul este resimţit ca alteritate agresivă. Lumea, ca spaţiu al unor închideri succesive. O poezie densă, a traumei (biografice şi metafizice, deopotrivă), a încercării de a evada. Unelte de dormit este traversat de aceleaşi constante obsesionale, însă acum nu se mai resimte dramatismul imposibilităţii de a ieşi, ci resemnarea, acceptarea acestei neputinţe. O dureroasă acomodare cu propriul infern – pare că propune această nouă carte, cu multe poeme superbe. // TEODOR DUNĂ când eram mic, visam să fiu şi mai mic. mai mic decât masa, mai mic decât scaunul, mai mic decât cizmele mari ale tatălui. cât un cartof, atât mă visam. pentru că primăvara pe cartofi îi puneau în pământ şi gata, până toamna nu-i mai necăjeau. mă visam în cuib, printre ei, dormind cu dulceaţă-n întuneric, întorcându-mă pe-o parte şi pe alta vara iar apoi căzând din nou în somn şi toamna să mă trezesc tot nedormit şi tot nespălat ca fraţii mei şi când să dea cu sapa-n noi, să sar deasupra şi să le strig: nu mai săpaţi, nu mai săpaţi, căci vin acasă de bunăvoie, dacă-n primăvară mă puneţi la loc, şi primăvara să fiu primul pe care îl aruncă înapoi în cuib şi tot aşa, să rămân să dorm mereu, din cuib în pivniţă şi din pivniţă în cuib, ani mulţi, neîntors, uitat.

autor

În vizor

Operele alese ale lui T.S. Spivet

Reif Larsen, Vellant, 380 pag. [46,90 lei]

Anvers

Roberto Bolaño, Leda, Grupul Editorial Corint, 123 pag. [29,9 lei] Această scriere, mai curând anti-roman, seamănă cu mai multe scurtmetraje proiectate, concomitent, pe acelaşi ecran. Senzaţia e de haos geometrizat. „Scenele” nu par că au legătură între ele, însă unele imagini revin obsesiv: un cocoşat, un mort, o femeie care uneori are părul roşu. Nu ştim ce se întâmplă, şi nici nu trebuie să ştim – Bolaño are grijă să pulverizeze, să destructureze orice coerenţă, orice ar putea semăna cu o naraţiune „tradiţională”. Nu ştim cine vorbeşte, cine vede, cine visează că se află în interiorul unui copac gol, cine sunt morţii. Ar putea fi frustrant pentru cineva obişnuit să înţeleagă mereu. Însă Anvers le poate părea unora aşa cum este de fapt: o scriere deconcertantă, insolită, poetică şi crudă. // TEODOR DUNĂ

Simplu spus, T.S. Spivet este un băiat de 12 ani, fiul unui fermier din Montana și al unei cercetătoare pe care o denumește, respectuos, Dr. Clair. Merge la școală și depănușează porumb cu sora lui. Ce nu au aflat înstrăinații săi părinți este că el a câștigat, sub o identitate falsă, un premiu al prestigiosului Institut Smithsonian din Washington. Și pleacă să și-l ridice. Romanul grafic al lui Reif Larsen (care a scris și desenat totul la doar 28 de ani) este, cred, cea mai bună aproximare a Internetului sub formă tipărită. T.S. fiind pasionat de cartografie, își ilustrează și comentează copios jurnalul de călătorie, pe marginile paginilor sau de-a curmezișul. Cititorul parcurge povestea, dar trebuie să se oprească tot timpul, pentru a urmări o săgeată subțirică îndreptată spre o istorie colaterală, o hartă, un animal reprezentat asimptotic... De neratat. // EMA STERE

Totul sub Cer

Matilde Asensi, Humanitas Fiction, 424 pag. [39 lei] Thriller istoric intens și bine scris, romanul (al cărui titlu trimite la numele pe care primul împărat al Chinei îl dădea domeniilor sale) amintește de seria de filme Indiana Jones. În China anului 1923, o pictoriță franceză de origine spaniolă ajunge la Shanghai, pentru a-și înmormânta soțul ucis și a-i lichida proprietățile – dar încă din ziua venirii, se trezește în mijlocul unei nebunii politico-financiare. Odată cu eroina, cititorul străbate o țară săracă și riscantă în cele mai bizare companii, se hrănește cu legende chinezești și mostre de filosofie daoistă, trece prin aventuri supra- și subterane inițiatice, rezolvă ghicitori, învață jocuri vechi, cuvinte și ideograme, dar face și inevitabilele comparații între Occident și Orient. Romanul Matildei Asensi are o calitate cinematografică evidentă și ne face să visăm la ecranizarea lui Spielberg. // EMA STERE

Ioana Baetica Morpurgo vine în octombrie la București, pentru a-și lansa romanul Imigranții (Editura Polirom), o poveste cu cinci tineri români care trăiesc la Londra. Este al doilea său volum, după Fișă de înregistrare (proză scurtă, 2004), remarcat de critică și pentru marile libertăți de limbaj, și pentru buna stăpânire a mijloacelor stilistice. Născută în 1980, scriitoarea a absolvit Facultatea de Litere (București), un Masterat în Antropologie Culturală și este doctorandă la Exeter University, cu o teză în studii postcomuniste. A publicat articole în reviste românești și străine și a fost inclusă în antologii de proză scurtă și eseu. Împreună cu soțul său, trăiește în sud-vestul Angliei și coordonează un proiect nonprofit numit „Lectures on Everything”, al cărui scop este acela de a „celebra hedonismul cunoașterii”. OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 59

rta

„Pisica Pătrată îmi dă o mai mare libertate decât ALEXANDRU CIUBOTARIU”

[INTERVIU]

Foto credit: Adi Bulboacă

De la street art la un întreg muzeu Fie că este Pisica Pătrată și semnează primul album de street art autohton sau e Alexandru Ciubotariu și creează impresionantul Muzeu al Benzii Desenate, inaugurat în luna iunie la Muzeul Național de Artă Contemporană, Ciubi este artistul momentului. De Daria Ghiu

bio

i trecut de la street art, un spațiu semilegal, la un cadru instituțional. Muzeul BD trebuia făcut. Nu am urmărit să fiu istoric sau cercetător, e o pasiune uriașă pusă la lucru. Cu Pisica Pătrată, în schimb, am înlocuit suportul. Am început în 2005 cu stickere, apoi am conștientizat ce fac, m-am apucat să deformez diferite structuri din spațiul public. Erau preocupări necesare. Erai printre primii... Găseai spații goale pe-atunci. Acum sunt sufocate de Guerrilla Advertising. Dacă încerci să lipești ceva, în 20 de minute dispare. Înainte rezistau, aveau vizibilitate, deși mereu luptam cu publicitatea.

Muzeul BD a fost în fine recunoscut ca muzeul celei de-a noua arte

Cele mai recente lucrări ale Pisicii Pătrate se află pe Doamnei 3 și la Incubator 107. Dar în ultima vreme ești rar Pisica Pătrată. Visul meu este să lucrez

60 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

supradimensionat, întrun cadru legal. Definește-te. Îmi place mult să pictez. Dar ilustrația, grafica mică mă definesc cel mai bine. Grafica mică, dar visul desenelor mari în oraș? Foarte mari. Gigantice. Iubești Bucureștiul? Cu cât plec mai mult, cu atât mă simt mai bine aici. E o relație sinceră. Cel mai bine îmi e în București, deși mi-e dor de marea mea. Ești nevoit să faci compromisuri? La ilustrație și BD, fina litatea e importantă. BD de sertar există rar. Așa am crescut, îmi place să public, să fie totul în mii de exemplare. Lucrez cu edituri, fac ilustrație de presă, nu fac niciun compromis. Pe 26 octombrie

• 10.07.1979 Alexandru Ciubotariu s-a născut în Constanța. Debutează la 10 ani și publică desene în peste 60 de ziare și reviste. Realizează ilustrație de carte și albume de BD. Cel mai recent roman grafic&audio se intitu lea ză Cipollino de Gianni Rodari. • 2010 Publică primul album de street art din România, Pisica Pătrată și Istoria Benzii Desenate Românești, împreună cu Dodo Niță. • 16.09.2011: N-am timp!, cel mai recent proiect expozițional în colaborare cu Matei Branea, la Galeria H’art.

deschizi la Centrul Belgian al Benzii Desenate din Bruxelles „77 de ani de bandă desenată românească”. Ce urmează apoi? Un proiect foarte important. O expoziție retrospectivă a artistei Livia Rusz la Salonul European de Bandă Desenată, în noiembrie, la București. E o mare artistă, un om minunat și m-a influențat mult în ceea ce fac. Cum poate deveni Muzeul BD o structură permanentă? Am plecat cu gândul că se va încheia pe 16 octombrie. Dar am fost copleșit de reacțiile și entuziasmul cu care a fost primit. Chiar dacă nu va mai exista ca spațiu fizic, vom continua să facem evenimente sub acest brand, care a fost în fine recunoscut ca muzeul celei de-a noua arte. C

octombrie best of

Până pe 16.10 MUZEUL BENZII DESENATE La MNAC. O istorie la zi a BD-ului românesc.

Până pe 30.10 LUCRUL IMAGINEA SEMNULUI

A treia expoziție personală a artistei Geta Brătescu la Galeria Ivan, Dr. Dimitrie Grecescu 13.

Până pe 23.11 BERLINER ZIMMER

Curatori: Birgit Hoffmeister și Oana Tănase. La Foto Anexa, Calea Moșilor 62-68. Lucrările a 10 artiști din Europa de Sud-Est, care trăiesc și activează la Berlin.

Până pe 04.12 PRESENTLY I HAVE NOTHING TO SHOW AND I’M SHOWING IT!

Curator: Eugen Rădescu. La Pavilion Unicredit, Bd. Titulescu 1. C

the taste is

Astrodom de toamnă Dacă mai prindeți o zi călduroasă în această lună, petreceți-o la înălțime. Nu ratați amurgul!

Foto: Adi Bulboacă

detalii la pag. 64

OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 61

Foto: Adi Bulboacă

estaurante cafenele

Belen și Carlos Burton ne invită în patria JAMONULUI la București. Poftă bună!

La Tienda, casa del jamon Anul trecut mă întorceam din Herăstrău și mi-am amintit că un bun prieten îmi recomandase un mic magazin cu produse tradiționale portugheze, undeva pe Eminescu. Am ajuns și, încă de pe drum, mă vedeam acasă cu niscaiva sardine și, de ce nu, o sticlă de Porto. N-o mai lungesc, lacătul era la vedere, iar prin geamurile prăfuite se mai zăreau rafturile goale... Probabil că cineva, acolo sus, gourmet fără îndoială, mi-a văzut tristețea și m-a întors în direcția bună, astfel că am observat un steag al Spaniei în dreptul unei intrări nu foarte mari, cu un perete vopsit în alb. Scris vizibil, La Tienda. De Florin Barbu

ă apropii, intru și, exact ca-n anumite filme, unele recente, am putut spune: „E un miracol, pot să văd!”. Lângă vitrină trona, este cel mai potrivit cuvânt, jamonul. Așezat ca la carte, pe jamonero (suportul din lemn, tradițional), această primă minune gastronomică a lumii (pentru mine, cu siguranță) m-a subjugat definitiv. Ca să fie totul foarte clar, mai văzusem și mâncasem, într-un restaurant cu specific spaniol din București, jamon. Acum era altceva, poate și pentru că, într-un colț al micului magazin, era un fel de cuier pe care erau atârnate cinci-șase bucăți de jamon. Era pomul de Crăciun pe care mi l-am dorit dintotdeauna, era Raiul pe pământ, era Atlantida pe care eu tocmai o descoperisem și pe care nu mai voiam să o părăsesc. De ce-aș fi făcut-o? Totuși, am să încerc să părăsesc acest ton ușor (?) extaziat, că nu pot spune indigest, 62 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

și voi încerca să reconstitui decorul. Asta FAMILIA și pentru că, între timp, au apărut mici Barton, adică Jose (tatăl), Carlos (fiul cel modificări, mici reamenajări. Cum spumare), Ana Belen (fiica), toți trei ocupânduneam, locul nu e mare, e, de fapt, o cameră, se de magazin. Doamna Barton și Alex, foarte curată, cu două vitrine orizontale, fiul de 14 ani, sunt ceilalți doi membri ai două verticale (unde găsiți tot specialități, cvintetului barcelonez din București. Señor nu vinuri), cuierul pentru jamon (îl vedeți Jose (imaginați-vă un colonel Kurtz blând și în foto...), o masă pe care stăteau, care, timid și discret, a ocolit fotografia) atunci, câteva sticle de vin și recipiente face același lucru de pe la 12 ani, când tradiționale din pământ de câștiga cam 175 pesetas pe lună diferite mărimi. Îmi amintesc (6 pesetas costa un bilet la film că anul trecut, după ce am Cuierul cu cu sucul aferent), adică a crescut reușit să-mi revin, am început să jamon era înconjurat de mâncare. Iar La Tienda vorbesc cu señor Jose Barton, este o afacere de familie în cel mai Pomul de proprietarul La Tienda. Primul tradițional sens. Copiii cei mari Crăciun lucru pe care l-am aflat a fost că pe care mi sunt licențiați în literatură spaniolă este catalunez. Eu nu vorbesc (Belen) și în economia afacerilor l-am dorit (cam așa ceva), Carlos, cu studii în spaniolă, dumnealui nu vorbește dintotengleză, dar ne-am înțeles cu Barcelona și SUA. Cei doi băieți sunt deauna, era sportivii familiei, suporteri totali ai ajutorul lui Belen. Povestea Atlantida pe CF Barcelona și aspiranți (unul dinsingurului magazin specializat care tocmai tre ei, nu spui care) la un maraton în jamon și alte specialități spa și, celălalt, foarte talentat la golf, pe niole începe cu... o desco-

perisem

savoarea, poftele și dependențele de care nu mai putem fi despărțiți. Fiindcă veni vorba, câte ceva despre regele absolut al locului, ZARZUELA DE MARISCO mâncare specifică în Cataluna, Baleares și, uneori, în București, zona Tunari (ceapă, vin, fructe de mare, roșii și usturoi)

JAMON

JAMON SERRANO este uscat în secaderas (un fel de șoproane aflate la înălțime), între 6-18 luni

POMUL DE JAMON Un alt fel de cuier... Conurile albe colectează grăsimea scursă

JAMON IBERICO (PATA NEGRA) Fâșiile de grăsime, nelipsite, dau savoarea inconfundabilă a celui mai bun jamon

care a început să-l silabisească de pe la 3 ani. Povestea continuă cu...

LA TIENDA

Al patrulea magazin al familiei Barton. Primul a fost deschis în Barcelona, apoi au urmat cele din Franța și Portugalia. I-am întrebat de ce au ales România, iar Jose Barton mi-a răspuns că prietenii i-au vorbit despre această țară și i s-a părut că seamănă, cumva, cu Spania de acum câteva decenii. Cu un limbaj standard, a fost o provocare. Interesant e că toate cele 4 țări sunt latine. E o întâmplare, nu a fost nimic intenționat, vine răspunsul.Tot ceea ce găsiți aici e livrat de cei mai buni producători din Spania, cu o frecvență de două ori pe lună. Nu rămâne nimic nevândut, mai ales că o parte importantă a ofertei înseamnă cate ring. Dacă aveți poftă de o paella proaspătă, de tortilla, de sandviciuri cu jamon, sau alte rafinamente, treceți pe la La Tienda și comandați. De altfel, veți observa că o paella cu un diametru mai mare de un metru, pentru 100-120 de porții, vă face cu ochiul de fiecare dată când intrați. Și veți intra deseori, pe cuvânt. Eu sunt depen dent și trec săptămânal, cel puțin o dată. Vă spuneam de prima întâlnire, cea de anul trecut. Am stat de vorbă aproape 2 ore și a fost dragoste la prima vedere, cel puțin din partea mea. Cumpărasem vreo două feluri

de jamon, brânză foarte bună, măsline, salam, specialități, două cutii de bere San Miguel și, într-un final, deschideam ușa când segnor Barton îmi întinde o sticlă de vin roșu. Îi mulțumesc pentru recomandare și dau să-i plătesc. Nu, e din partea casei. Nu cred că e nevoie de niciun comentariu, doar de un foarte sincer mulțumesc. Dar, dincolo de toate bunătățile pe care le găsiți aici, La Tienda înseamnă, pentru mine, ceva mai important. E un loc care a articulat o lume. Vorbim deseori despre normalitatea și despre urbanitatea occidentală, atât de străină meleagurilor noastre. Micul magazin de pe Tunari 4 este contactul nostru direct (nu singurul, firește) cu acea lume. Clienții sunt români, spanioli, francezi, tot felul de străini care, de cele mai multe ori, nu vin doar să cumpere, ci rămân la o vorbă și la o poveste cu familia Barton. Poate nici măcar nu ne știm numele, dar odată intrați pe ușa La Tienda, știm că avem ceva foarte important în comun: lumea pe care jamonul o simbolizează, cu tradițiile, rigorile,

Sunt totalmente onest (și nițel patetic, recunosc) când spun că este unul dintre cele trei lucruri pe care aș vrea să le am cu mine pe insula la care toți ne gândim, uneori. Mai precis, este primul pe listă. Celelalte două sunt An Autobiography, de Agatha Christie, și vinurile și brânzeturile franțuzești. Nu, nu e nicio greșeală, pe ultimele două eu nu le pot despărți. Sunt două mari tipuri de jamon, iberico și serrano. Primul e cel mai bun, este făcut din carnea unui porc numit pata negra (are copita neagră) și este destul de elaborat. Jamon serrano provine din carnea porcului alb, rasa Londrace. De ce doar în Spania (și într-o restrânsă regiune din Portugalia) poate fi produs jamonul? Emilio, unul dintre amicii spanioli pe care i-am cunoscut la La Tienda, spune că doar în acea regiune curenții sunt potriviți pentru uscarea și asta conferă o savoare inconfundabilă. Poate că așa e, poate că mai sunt și alte explicații. Gândul mă duce la raritatea trufelor. Important e că aici găsiți mai multe tipuri de jamon, la care puteți adăuga Monte Enebro, o brânză de capră albă, care poate fi mâncată, cel mai bine, cu marmeladă și roșii. Sau, Cremosa de cabra, care trebuie servită, pentru savoare maximă, pe o farfurie încălzită. Nu ocoliți jamonul de taur, mai puțin obișnuit, dar nu mai puțin savuros. Și mai sunt atâtea și atâtea. Nu trebuie să uit de uleiul de măsline, care trebuie să fie verde intens, dens și cu un buchet puternic. Belen și Carlos îmi spun că, poate, cel mai important aliment pentru ei este uleiul de măsline, pe care-l folosesc la orice. Nu-i de mirare că-mi recomandă să gust din tr-o felie de pâine proaspătă pe care să o stropesc cu un foarte bun ulei. Divin!

UN FEL DE ÎNCHEIERE

Pentru că este un fel de neverending story. A început acum un an și sper să nu se mai termine. Între timp, mă uit pe hartă după o insulă. C

PAELLA A LA JOSE orez, fructe de mare, lămâie, răbdare. Pare simplu...

OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 63

RESTAURANT [DE HOTEL]

Oliviers

Dacă ar fi să definim conceptul, am putea spune, simplu, „bungust”. Și în decor, și în farfurie

Cerisiers, Domenii Plaza

În București sunt trei. Le putem spune, generic, boutique-hotel. Nu foarte mari, elegante, așezate în zone ale Bucureștiului destul de exclusiviste, cu personal cunoscător, cel puțin într-ale gastronomiei, cu prețuri înăltuțe, potrivite cu, probabil, cea mai frumoasă terasă la înălțime din oraș, Astrodom. De Raul Demetriad

ineri seara, după 9, Residence Arc de Triomphe-Cerisiers mă întâmpină cu bun-gust, cu toate mesele libere (terasa & interiorul), așa că nu am probleme cu alegerea.Tonurile sunt pastelate, o plimbare dinspre alb spre maron-deschis, mesele sunt spațioase, scaunele și lumina, odihnitoare, muzica ar fi discretă dacă n-ar fi asasinantă (după gustul meu, mult prea mult Iglesias sr.). Prima impresie contează și aceasta e conturată de primele vorbe schimbate cu personalul, în cazul meu, domnul Nicolas. Extrem de amabil, cunoscător, sincer fără să fie sâcâitor, pentru mine e o mică-mare revelație. Știam că specia asta există (în România), dar întâlnirea de gradul trei orbita (încă) departe de mine. Mister Spielberg, viziunea dumneavoastră s-a adeverit! Meniu bogat, dar nu sufocant, cu foie gras, specialități gourmet, dar și românești. Până la urmă comand gaspacho andalouse (16 lei), bun, consistent, echilibrat, dar mi-ar fi plăcut mai rece, urmat de un platou de fructe de mare (65 lei). Măricel, frumos colorat, gustos, cu creveți în sos provencale, midii în sos picant, inele de calamar cu susan, caracatițe mici, baby sepie, lămâie, firește, toată această mică aglomerare a fost foarte sățioasă și, dacă aș fi venit neînsoțit, mi-ar fi fost greu să „lichidez” toată comanda. Așa, a mai fost loc pentru foie gras de canard (39 lei). Două felii, să le zicem, rezonabile cu stratul aferent de grăsime, 4 felii de pâine prăjită, ceapă confiată și portocală. Combinația clasică, nu e nimic complicat, gust garantat. Ca să nu meargă cu noduri, „lichiditățile” însoțitoare au fost vodca-martini, dar cu măslină neagră (46 lei) și grapa (13 lei). Din partea casei am primit tapenada, suficient pentru feliile de foccacia cu parmezan (10 lei) și lipie (9 lei). Parcă lipsea ceva... Desert! Cu greu am făcut loc pentru casata, cam ca pe vremuri (18 lei), și tort de ciocolată albă (19 lei). Amân pronunțarea pentru că mai sunt două „Rezidențe” de vizitat. C Residence Domenii Plaza, Alexandru Constantinescu 33, Sect. 1, 021.224.50.44, 0372.150.600; eservations@residence.com.ro 64 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

Residence Arc de Triomphe, Clucerului 19, Sect. 1, 021.223.19.78, 0372.150.700; reservations@residence.com.ro Dacă prindeți o zi călduroasă mergeți și în octombrie pe terasa ASTRODOM

Foto: Adi Bulboacă

Foto: Residence Hotel

u departe de Arcul de Triumf, dupăamiaza spre seară, Oliviers.Terasă, mese libere, personal foarte profesional, dar nu distant. Ceaiul îmi este turnat, clasic, din ceainic, într-o ceașcă, am timp să vorbesc cu domnul Gabriel despre vinurile locului și despre recomandările dumnealui. De data asta încep cu aumonieres (15 lei), punguțe din foaie de orez umplute cu spanac, brânză și creveți, foarte bine alăturați cu sos de smântână și pastă de susan. O delicioasă combinație cu un mic accent oriental. Apoi, atenția îmi e atrasă de steak de ton roșu cu linte și pastă de șofran (77 lei), pe care-l garnisesc cu orez oriental și vin roșu la pahar (10 lei), românesc, firește, și cam banal. Aș spune că e și greu și ușor să ratezi un asemenea fel, pentru că totul depinde de pește, de prospețimea lui și de felul în care e pregătit pe grătar. Am fost întrebat cum doresc tonul și așa mi-a fost adus medium rare, iar orezul cu oarece mirodenii a conturat perfect alegerea făcută. Veselia aceea de culori e la fel de bună cum arată și este tot recomandarea dlui Gabriel, platou de fructe (22 lei). Ananas, căpșuni, kiwi, portocală, piersică, toate sucurile lor amestecate cu înghețată, un fir de mentă și, voila!, efectul e garantat. Da, mi-a plăcut la ambele restaurante. E vizibilă atenția la detalii (ghilotina și scrumiera pentru trabucuri, decorurile elegante), grija și respectul pentru clienți. Dar... Mă tot învârt în jurul cozii, pentru că nu vreau să(-mi) stric impresia foarte bună pe care am avut-o și o am după cele două vizite. Chiar așteptam răsfățul (eram sigur) de La conac, cu piscină, puțin în afara orașului, tot dichisul, mai ales că duminică (rezervat pentru un eveniment) mi s-a spus că pot veni fără grijă, oricând, de luni de la prânz. Bref, luni la 2 pm, personalul abia aranja locul după „eveniment” ... „Știți, dacă doriți, de mâine, oricând...”. Nu. Doresc să fi știut, clar și citeț, că după „evenimente” e nevoie de o zi de recuperare. Ca să fiu în tonul revistei, be where the city is... dacă e deschis. C

Cârciuma lunii

[TRADIȚIE DE BUCUREȘTI]

Gedo

Foto: Adi Bulboacă

1 2

Casa Capșa Totul e greu la Capșa și nu (doar) în înțelesul metrologic. Trecutul domină, mobilierul e clasic, culoarea dominantă e roșu Bordeaux, e mult lemn, sunt candelabre, farfuriile au antet (...fondat în 1852), tacâmurile sunt oarecum masive, suportul pentru sare-piper e din metal cu o patină vintage, despre care îmi place să cred că e autentică. De Adriana Ioanide

ână și afișul (destul de anost) cu formația Năsturică, așezat în vitrina braseriei, are un aer de trecut interbelic. E ceva intimidant până și atunci când este pronunțat numele acesta. Capșa! O frumusețe trecută, dar care nu și-a pierdut de tot atracția. Și iată că mai e loc de surprize. Nu vedeam pe nimeni, zilnic, la mese. Eram trist. Nu înțelegeam de ce. Nu putea fi atât de scump sau de indigest. Atunci? Luni, pe la 2, intru în același spațiu gol, pustiu. Dau să mă așez, iar ospătarul mă întreabă dacă mănânc. Desigur. „Atunci, vă poftim în restaurant.” Aa, așa da! Mă așez la ultima masă, meniurile (pentru mâncare și pentru băuturi) îmi sunt aduse de picolo imediat. Puteți găsi și icre negre (731 lei/40 gr), dar și meniul zilei (supă cremă sparanghel, mușchi vită Wellinghton, salată verde și desert la 106 lei). Prețurile sunt pe măsura locului. Încep cu consomme ambasador (12 lei), limpede, cu bucățele de piept de pui și ciuperci, bună, caldă, corect făcută. Să nu uit, primiți și pâine prăjită, corn, chiflă, unt, couvert adică (4,5 lei). Oferta de vinuri e suficientă și acoperă destule continente viticole, tăriile sunt cele clasice (mi-ar fi plăcut, dacă tot vorbim de Casa Capșa, să am mai multe băuturi tradiționale, vișinată, afinată, țuică), astfel că m-am oprit la Bloody Marry (18,35 lei), bine făcut, cu o frunză de pătrunjel

(probabil tușa locală), dar cu iuțeala persistentă de Tabasco.Tot gândindu-mă și trăgând la trabucul din dotare (firește, scrumierele sunt din sticlă masivă, par destul de vechi), m-am hotărât pentru specialitatea bucătarului, căprioară în sos de vin roșu (foto 1, 38 lei), cu salată de varză albă (6 lei). Cam la vreo 15-20 minute după consomme, ospătarul, amabil, îmi aduce farfuria, acoperită cu capac de metal. Compunerea e următoarea: orez cu bob rotund, bine fiert, cam anost, cartofi prăjiți, buni, tăiați cu mâna, bucățile de căprioară (mușchi) așezate într-un cuib de foietaj. Cam prea multe ingrediente sățioase, iar alăturarea orez-cartofi prăjiți-patiserie e nițel cam grea (cuvântul favorit al Capșei). A fost bun, dar nu deosebit. Vinul (Cabernet, Hallewood, 14 lei/paharul), a fost banal și cam cald. Sosul, în ton cu restul, neremarcabil. Ceea ce mi-a plăcut a fost profite rolul (foto 2, 15 lei), care arată cum îmi aminteam de pe vremea cofetăriei Florentina, de la mine din Pantelimon. Mare, cu multă înghețată și bucăți de ciocolată, cu gogoșele pufoase, mici pișcoturi, sirop de ciocolată, mmm, bun! Detaliile: sunt locuri de parcare ale Casei Capșa, dar nu foarte multe, toaleta e foarte curată și spațioasă. Gata. Aș spune că nu mi-a displăcut, sau, altfel spus, n-am ieșit cu CAPSA pusă. Dar aș vrea mai mult. C Casa Capșa, Calea Victoriei 36, 021.313.40.38

Altă poveste e cu Gedo. Proprietarul este un domn din Sudan, al cărui nume nu îl știu, dar care este foarte amabil și care, deseori, vă servește cu bucatele gătite la dumnealui în cârciumă. Este exact ceea ce trebuie să fie „localul” de cartier: curat, cu mâncare îngrijit preparată din ingrediente proaspete, nu cu foarte multe feluri, dar așezate în recipiente la vedere, astfel încât puteți alege bucata dorită. Care bucată nu e o porcărie, deloc, și nici nu puteți alcooliza, pentru că proprietarul este musulman. De altfel, acesta este un bun mod de-a recunoaște un veritabil restaurant oriental. Clientela de la Gedo este stabilă, mulți venind pentru prânz. Eu am fost în mai multe zile și niciodată n-am fost dezamăgit. Vă propun o masă cu supă de linte, dovlecei umpluți (3 bucăți, vită+oaie, foto), foarte gustoși, apoi mâncare cu carne de vită și iaurt, pe acesta-l puteți alătura dovleceilor (mâncarea are mentă și o ceapă pe grătar), orez alb cu frigărui din pui și din vită (separate), două ceaiuri, două sucuri, totul însoțit de un mic platou cu ceapă crudă, castraveți verzi și murați, roșie feliată, câteva măsline, ardei iute, un sfert de lămâie și nelipsitele lipii arăbești. La final, o felie mică, dulce și bună dintr-o combinație de plăcintă și baclava. Toate astea au costat 64 de lei!!! Fără mișto! Eram doi și, mai e nevoie să spun?, ne-am lins pe degete. Pentru mine, acest mic restaurant este un echivalent a ceea ce ar trebui să fie, la noi, street food. Bună, gustoasă, rapid preparată, fără fasoane, ieftină. Nu am niciun fel de rezerve în a-l declara pe „domnul Gedo” Cârciumarul lunii! Și cred că mai sunt astfel de locuri prin urbea noastră. Le vom căuta și le vom cinsti. // FLORIN BARBU Gedo, Ion Maiorescu 18, Sect . 2, 021.212.35.65, 0722.75.88.98

OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 65

Irezistibilele terase Cum Centrul Vechi a devenit o mare & aglomerată terasă, insuportabil după 6 pm, vă propun alte locuri, aerisite și departe de gălăgie.

ANTIPA CAFE e mare, are scaune ( nor-

male și înalte), canapele și mese neînghesuite, cu pânze albe, care pe arșiță pot fi foarte folositoare. Serviciul e amabil și destul de prompt. Oricum, nimic preistoric în alcătuirea terasei. Comanda mi-a fost luată după nici 2-3 minute, așa că hai să-ncercăm abilitățile și dotările barului: vreau o Amnezia. Nu era pe listă, dar răspunsul e corect: „Da, vi-l facem imediat.”! După cam 10 minute sunt chemat la bar. Totul e pregătit, bricheta își face treaba și combinația meșteșugită alcool-scorțișoară-foc-aer cu multe grade (28 lei) mă face fericit. De ce n-aș mai sta? Nu e nimic care să nu-mi placă și sigur nu-s... amnezic. Mă „dedulcesc” cu mousse cacao (10 lei), bun, cremos, pe care-l puteți alege (alături de alte dulciuri) dintr-o vitrină. Deocamdată mai sunt și sandviciuri, dar mi s-a spus că-n curând va fi deschis și restaurantul. Abia aștept. // ADRIANA IOANIDE

Antipa Cafe, Șos. Kiseleff 1, 0730.030.140; antipacafe@yahoo.com

OAR sunt inițialele pe care eu le-am descoperit cam acum un an, împreună cu prietenii C. Îmi place foarte mult pentru separeurile mărginite cu plăci de marmură, serviciul e fără reproș, prețurile sunt rezonabile, atmosfera e adictivă, grădina e înverzită, muzica nu deranjează, are podea, parasolar retractabil și... Să comand! Long Island (15 lei), bun, rece, simțeam ingredientele. Când să plec, îmi amintesc că, uneori, Codruța și Andrei se desfătau cu oarece dulcegării. Ce-ar fi?... Doar cheese-cake (10 lei) mai era, pregătit la Omnivore’s Dilemma. A fost bună, cu bucăți de pere și crustă frumos rumenită, cu o umbră de blat plăcut sfărâmicios la bază, consistență și densitate echilibrate. // FLORIN BARBU OAR, Pictor Arthur Verona 19, 021.650.2020, 0743.027.981; www.gradina-oar.ro 66 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

Micul Orient

Nu-mi venea să intru nicăieri, dar dacă aș fi fost aburit, la propriu vorbind, cu ceva arome noi, n-aș fi ezitat să provoc o întâlnire de gradul trei...feluri. De Florin Barbu

ALI BABA are o terasă raversez pasajul și vreo 40 de feluri de Muncii (oribil mâncare, toate bune cuvânt) și ajung în dreptul lui Ali Baba. Restaurantul, desigur. Foarte tentant. Se făcuse aproape 11 pm, terasa descoperită era goală, înăuntru, doi-trei mâncăcioși, mirosea bine, nu era foarte mare zgomot, băiatul a apărut imediat cu un meniu foarte colorat. Adică avea fiecare fel ilustrat cu o fotografie. Prima impresie, foarte bună. Autentic. Niciun fel de alcool. Doar ayran și sucuri. De altfel, vorbim de un restaurant oriental, nu libanez, nu GRENADINE reușește să mixeze mixat. Brusc, mi-e foarte foame. La bucătăria libaneză cu cea internațională, într-o fel de neașteptat, n-aveam nevoie ambianță foarte primitoare de alcool. Repede, comanda! Ciorbă ezo (6 lei), adică de linte, densă, caldă, cu chipsurile și lămâia alături, dar foarte picantă, a venit foarte repede și la fel de repede a și dispărut. Știți traseul, (lin)gură, iuțeala aferentă, caldura alunecoasă și tot așa. Adana kebab picant (foto, 20 lei). Frumusețea pe care o vedeți are carne tocată (vită și oaie), un fel de mic bine crescut, ceapă, ardei gras și iute puse pe grătar, orez condimentat, rondele de ceapă, morcov ras, plus nelipsita pită. Ayranul (4 lei), rece și răcoritor. Să fi plecat neîndulcit? o foarte discretă notă de oaie, foarte discretă), Kunafa (12 lei), tăiței cu cremă de brânză dulce învelite în... carne. Pare curios și cumva indigest, și bucăți de fistic, bine rumenită, cu o crustă dar nu e deloc. Cărnurile sunt tocate diferit, maronie și dulce, de la siropul de zahăr bine întregul e călduț și condimentat cu aromele clarăspândit prin amestec. La final n-a fost nimic să sice libaneze, inclusiv semințe de pin, iar dacă le nu-mi fi plăcut. așezați pe mica lipie umflată peste o lingură de Rămân tot pe aceleași meleaguri culinare și tabuleh și stropiți totul cu multă lămâie, atunci vă invit la Grenadine, restaurantul cu spevă opriți doar pentru a o pregăti pe următoarea. cific libanezo-internațional de pe lângă fostul Foarte bun. Pe repede înainte, am stropit masa magazin Eva. Curat, elegant fără să fie sufocant, cu o limonadă rece și acrișoară (12 lei), plus cu o terasă primitoare, spațioasă și umbroasă gin-tonic (16 lei), serviciul e atent, toaleta e (eu am fost la 3 după-amiază, duminica) și foarte curată (nițel înghesuită), iar cu parcarea e cu un serviciu amabil și discret. Venisem, de nițel mai complicat prin zonă, c-așa-i în centrul data asta, chitit să încep cu supa de pepene Bucureștiului. galben (15 lei) pe care o știam. Deși trecută Două propuneri oarecum diferite, dar care la deserturi, e ideală pentru început. Suficient aparțin aceluiași spațiu culinar ofertant, savuros, de cremoasă cât să alunece fără noduri, rece, aromat și totdeauna (cel puțin așa ar trebui) cu bucăți de căpșuni și cu mentă, e dulce (nu proaspăt. Diferențele țin de opțiunea proprifoarte) și răcoritoare. Voiam să combin Libanul etarilor și nu le comentez. Fără dubii e că am cu non-Libanul, dar... Rulouri cu legume și încă mâncat foarte bine și la Ali Baba și la Grenadine. vreo patru feluri cu carne nu erau pentru că N-am să vă spun care e favoritul meu, pentru că e... duminică și meniul se va schimba, am aflat m-am simțit bine, sătul și mulțumit în ambele între timp. Păcat, pentru că de fiecare dată când restaurante. Alegerea vă aparține, dar nu le am mai mâncat aici, totul a fost bun. Păi să fie ocoliți pe niciunul. C tabuleh (13 lei), gustoase și îndestulătoare, ca însoțitoare pentru kebbe (15 lei), chiftele Ali Baba, Mihai Bravu 213, 021.327.48.10, 0722.707.208; țuguiate din carne tocată (vită, dar am simțit și Grenadine, George Enescu 23, 0723.984.738

Foto: Claudiu Popescu

meet point

Foto: Adi Bulboacă

Wine Corne r

1000 de Chipuri Trei niveluri, parter, un mic etaj, mai corect ar fi un mic balcon interior și subsolul, cu, măcar, un perete tapetat cu sticle de vin așezate pe orizontală. Formal e ceea ce numim wine bar. De Florin Barbu

âte sticle de vin ai aici, Ștefan? Cam vreo 600, îmi răspunde Ștefan Ionescu, unul dintre cei doi asociați (celălalt e Răzvan Adam) ai celor „O mie de chipuri”, unul dintre locurile care, de când s-a deschis, în noiembrie anul trecut, a intrat, instant, pe lista scurtă a favoritelor mele. Nu e chiar în buricul târgului, dar nici marginal. Cam la baza Dealului Patriarhiei, pe strada 11 iunie. Asta era data la care unii sărbătoreau naționalizarea, parcă... O mai păstrăm, o mai celebrăm? Revenind la multele chipuri ale vinului, Ștefan îmi spune că numele vine de la o teorie a monomitului, elaborată de James Campbell (The Theory of Tounsand Faces, 1949) aplicată, cumva, la vitis vitifera, după care a existat o singură viță, primordială să-i zicem, de la care au rodit toate celelalte soiuri. Frumos. Și ca să întregesc mica poveste a acestui început, vă spun doar că Ștefan a absolvit filosofia. Vinul și înțelepciunea, alăturarea perfectă!, astfel că este foarte comod pentru clienți să-și aleagă singuri vinul preferat. Răzvan îmi spune că proporția, pe culori, sau chipuri, dacă vreți, este de 65% soiuri roșii, 30% albe și restul rose. Pe lângă acestea, dacă aveți chef și poftă, puteți cumpăra Grapa, cognac sau brandy. O mică variație la bogăția impresionantă de vinuri. Vă puteți plimba pe toate continentele, partea leului revenind, desigur, Europei. Și încă ceva, vinurile au două prețuri, pentru acasă și pentru degustarea pe loc. Văd că aveți foarte multe vinuri din Franța și mă bucur, pentru că, deși, este o invazie recentă a noilor vinuri (cele două Americi, emisfera sudică), eu cred că doar Franța, Italia și, poate, Spania sunt țările cu vinurile fundamentale ale lumii. Cerința mare pentru vinurile franceze nu știu, încă, dacă este născută din cunoaștere sau din snobism. Probabil din amândouă.

În privința teoriei tale, ce să zic... Știu că puriștii asta cred. Eu sunt nițel mai blând și dau șanse oricărui vin bun, indiferent de unde își trage seva. Avem și foarte multe vinuri produse în România, care sunt din ce în ce mai bune. Spun produse în România și nu neapărat românești, pentru că, de câțiva ani, străinii au schimbat, în bine, felul tradițional (citește artizanal) în care românii priveau și făceau vinul. E foarte costisitor să produci un litru de vin bun, iar cerințele legale de la noi sunt foarte stricte. Printre altele, la o suprafață mai mare de 1000 metri pătrați, e obligatorie autorizația de plantare, care înseamnă, printre altele, că acel producător nu poate planta vița și soiul la întâmplare. Cât despre costuri, un hectar înseamnă 15.000-20.000 euro la plantare, 15.000 euro/ an întreținere, la care adăugăm crama, 1.000.000-1.500.000 euro. Vorbim aici de instalația de vinificare, ideală pentru o suprafață de aproximativ 60 ha. O mențiune: pentru români, în general, crama este locul, neapărat la subsol, cu răcoare și cu cât mai puțină lumină, unde bem ȘTEFAN IONESCU, vinul. Atunci, cum îi mai despre arome cu vedem culoarea, nealterată mii de chipuri de lumina artificială? Asta încercăm și aici, printre cele o mie de chipuri, să facem o bună educație, dacă nu e prea pretențios spus.Tocmai de aceea avem și câteva platouri (brânzeturi și charcuterie) pe care le putem asorta vinurilor, de aceea vinurile (nu toate) pot fi băute și la pahar, de aceea vom avea degustări, de aceea vă invităm, iubitori sau doar curioși, să căutați și să găsiți chipul și gustul potrivit fiecăruia. C Ultima rugăminte, te rog să recomanzi un vin care-ți place. La Certa, 2009, Dealu Mare. 1000 de chipuri, 11 Iunie 17, 031.436.88.09 OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 67

luburi

alte locuri

ROCK’N’REGIE

Rock’n’Regie, Gheorghe Ranetti 23, 0729.742.470, 031.437.49.76; www.rocknregie.ro

[NOU DESCHIS]

Indubitabil, numele te duce cu gândul la muzică. Good old music, desigur. Imediat apoi, te întrebi de ce nu sunt destule baruri pe această nișă în București.

Foto: Claudiu Popescu

Sau rock şi aventură. Şi o carafă de vin. De care veţi avea nevoie ca să vă relaxaţi după ce v-au alergat câinii care păzesc cu devotament drumul până la bar. Pentru cei mai curajoşi (aşa ca noi), a fost suficientă şi o ciocolată caldă, pe care am savurat-o pe terasa încă deschisă pentru a mai profita puţin de toamna târzie. Barul s-a lansat la începutul anului şi este un adevărat local de Regie, cu preţuri mici (berea costă în jur de 5 lei, cafeaua la fel), opţiuni puţine, dar suficiente, muzică rock „veritabilă” (a se citi heavy) şi un design la fel de „greu”. În seara de luni în care l-am vizitat era linişte, ceea ce a compensat cu succes peripeţiile avute cu câinii comunitari din zonă. Printre picioarele celor două mese ocupate se unduiau două pisici, iar din interior se auzea Megadeth. Pe pereţi tronează imagini „rele” cu Pantera, Metallica, ACDC, Iron Maiden şi alţii din aceeaşi categorie. Undeva lângă bar există şi un panou pe care se află tot felul de dovezi că oamenii de aici au fost la multe concerte rock înainte să se declare specialişti în domeniu. Ce ne-a plăcut: peretele de onoare cu bilete la concerte, zona liniştită, barmanii prietenoşi, vinul la carafă, faptul că au şi cafea decofeinizată şi că în meniu se află şi Absinth, dar şi Leffe şi Hoegaarden. Ce nu ne-a plăcut: accesul dificil spre foarte greu. // ANCA NEGOIȚĂ

ZAPPA e cameleonic: cafenea luminoasă în timpul zilei, club cu ring de zbânțuială pe timp de noapte. Stil muzical garantat!

De Stela Nadoleanu

Zappa. Pentru cunoscători

ând am aflat că s-a deschis barul acesta pe lângă ASE, am fost invidioasă pe studenții din zonă. Se mai ascultă azi Zappa în baruri? Nu prea. Poate acasă, sau poate în solitudinea căștilor conectate

la iPod. Sunt curioasă să aflu cine e pasionatul căruia i-a venit ideea unui bar de nișă în centrul orașului. Da, am putea spune că muzica de acest gen este o nișă, mai ales dacă ne gândim la ce ambianță sonoră întâlnim frecvent în barurile capitalei. Am mers la Zappa rock & more, dar n-am avut ocazia să descopăr misterul. În schimb, am găsit un loc pe care sunt sigură că cei din generațiile mai vechi (leatul ‘70-’80) de mult îl căutau. M-așteptam să găsesc un loc întunecos și mulți pletoși pe la mese. Dar nu. N-a fost cazul în seara în care-am ajuns aici. La parter, cum intri, se deschid două spații contrastante cu ima ginea pe care mi-o creasem: în 68 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

dreapta, o cameră cu alură de cafenea, iar în stânga un spațiu dedicat copiilor. V-am spus că vorbim despre un public țintă de vreo 30 și ceva de ani! Muzica, însă, nu m-a uimit deloc, chiar dacă locul mi se părea un pic prea luminos pentru un bar old rock și jazz. Cam puțină lume am întâlnit la Zappa, deși am trecut pe-acolo într-o sâmbătă seară. Am întrebat apoi, și ne-am lămurit în privința asta – locul abia s-a deschis. Are potențial. Garantăm pentru asta. Mai ales dacă proprietarii nu vor ține morțiș să schimbe stilul (muzical). Prețurile sunt rezonabile (6 lei cafeaua, 10 lei un whisky) pentru zona în care este situat. Iar clubul de la subsol – cu mese mari și un micuț ring de dans – e numai bun să-ți aduni prietenii pentru o noapte „pe stil vechi”. C Zappa, Dimitrie Giurescu 2, 0725. 592.772. Program cafenea: luni – sâmbătă: 10:0012:00. Club: Luni- Joi: 18:00-04:00, VineriSâmbătă: 16:00-06:00

[BUCUREȘTII DANSATORI]

OLD CITY

Povestea începe într-o clasică vineri seara când, trecând de la o terasă la altă în Centrul Vechi, mai pentru o bere, mai pentru un pahar de vin, ne-a venit cheful de dans. Era deja târziu, dar asta nu e niciodată o problemă în centrul istoric al Bucureştiului, unde viaţa musteşte până în zori de zi. Am intrat în Old City. Nu era complet întâmplătoare alegerea, căci mai fusesem aici la un pahar de vorbă pe terasa interioară, frumușică, curățică, liniştită pe înserat. Am luat ceva de băut și ne-am căutat un colţ confortabil pentru dans. Și am băgat destul de repede de seamă că ne aflam în contratimp. Nu din pricina abilităţilor, ci din pricina muzicii. Acorduri de Macarena, susținute live și aproape frenetic de un DJ cu voce de tenor. Am făcut ochii mari și picioarele au înlemnit. Am golit paharul și mi-am zis, în asentimentului prietenilor dansatori, „ori stăm și înfruntăm, ori plecăm”. Am încercat să luăm pulsul locului. Ceilalți erau sau înnebuniți de aceste ritmuri deja aproape arhaice, sau foarte beți, nepărând să bage deloc de seamă prea brusca trecere de la Freddie Mercury la Gipsy Kings. Recunosc cu părere de rău că tocmai Freddie, care mi-e în genere foarte drag, părea să facă notă discordantă. Pe fondul sonor al lui I want to break free, problematica libertății mi-a revenit în minte. Libertate, dar până unde? Și cu ce cost? Nici lipsa completă a limitelor nu e ușor de gestionat, că poate foarte ușor să dea în degringoladă. Dar nu m-am demoralizat. Whisky-ul era de calitate şi constituia principalul element de sprijin (paradoxal). Mi-am făcut curaj şi am început în cele din urmă să dansez, cu ochii la o frumoasă minijupă. Am avut și puțin noroc că a început rock’n-rollul, adică cele 15-20 de minute clasice pentru orice club de dans neaoș bucureștean, de orice coloratură muzical-coregrafică ar fi el. Așadar, vă recomand o seară de dans în Old City doar în condițiile în care vă simțiți în stare să fiţi pe măsura eclectismului și „deschiderii” maxime ce caracterizează acum Centrul Vechi. Vă spun sincer că, după seara despre care vă povestesc, am rămas cu o urmă de dilemă unduindu-se mai lent decât ar trebui pe ritmuri rătăcite de Gipsy Kings: are we human? or are we dancer? (sic!) e disjuncție exclusivă sau nu? Rog a binevoi să trimiteți răspunsurile la redactie @bewhere.ro. În concluzie, Old City este un local destinat celor rezistenți, de vizitat cel puțin și cel mult o singură dată. // COSTIN MIHALACHE Old City, Lipscani 45, Sector 1

ALT BERLIN CU ACELAȘI GUST ÎN FOSTUL RESTAURANT BERLIN de pe Constantin Mille (vizavi de Cercul Militar) a răsărit anul acesta un club nou. Fără prea multă reclamă, clubul şi-a creat cumva o faimă de local underground pentru hipsteri, cu concerte susţinute de artişti ca The Magician, Andrew Clarke, Bogman & Rhadoo. Curiozitatea şi sindromul „Iuda Necredinciosul” ne-au împins să verificăm zvonul. Aşa am ajuns într-o seară de sâmbătă la Berlin, cu gândul că, mijloc de weekend fiind, vom avea parte de o veritabilă zbânţuială nocturnă, aşa cum doar hipsterii au mai pomenit. Veţi înţelege aşadar ce mare ne-a fost dezamăgirea când am aflat de la bar că doar grădina este deschisă, „clubul, în orice altă seară”. Pentru că era un maraton de film asiatic şi grădina în întuneric arăta destul de idilic, am decis să ne oprim totuşi pentru un pahar de ceva şi pentru o re-organizare în ale zbânţuitului. Atmosfera plăcută, răcoroasă, cultural-artistică şi oamenii tineri, cinefili însetaţi, care mai de care mai urbani şi mai hip, ne-au convins. Locul are potenţial. Nu la fel de mult ne-a convins însă şi servirea. Iar aici povestea a fost cât se poate de amuzantă. Eram puşi pe fapte mari, aşa că am mers la bar să cerem trei pahare de whisky. Nu aveau Jack, aşa că ne-au propus J&B. După 5 minute de căutări, barmanul a venit cu o sticlă de Johnny Walker Red Label. Faţa mea mirată cerea probabil o explicaţie, aşa că mi s-a replicat calm: „Nu au toate acelaşi gust?”. Nu au. Dar mă amuzam copios, aşa că am mimat un „se poate”, zâmbind. Aveam deja o nouă problemă. Nu găsea paharele. A încercat să mă servească în pahare de shot-uri, dar erau prea mici. A găsit până la urmă două pahare rătăcite de whisky, le-a umplut, dar ce să facem cu al treilea? „Mer ge şi-ntr-unul de bere” zic. „Are oricum acelaşi gust”. Rezolvăm situaţia, îl privesc cum pune şi câte un cub de gheaţă în fiecare pahar cu mâna tremurândă şi îmi amintesc că trebuie să cer şi un energizant. „Cola”, vine răspunsul. „Cola să fie, ştiu, are acelaşi gust”. Am ales să ignorăm servirea, pentru că atmosfera din grădină era prea boemă şi liniştită, în contrast cu Centrul Vechi, aflat la numai câţiva paşi distanţă. Ne-am terminat băuturile şi, înarmaţi cu o atitudine zen, am re-pornit vânătoarea de distracţie. Mergeţi la Berlin numai în cunoştinţă de cauză (adică după ce aţi verificat pe profilul lor de Facebook ce evenimente pregătesc) şi înarmaţi-vă cu răbdare. Altfel aveţi şanse mari să rataţi o grădină romantică şi complet atipică unei capitale agitate. // ANCA NEGOIȚĂ Berlin Club, Constantin Mille 4 OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 69

CRONICĂ [DE BAR]

Foto: Claudiu Popescu

LONDOPHONE, o haltă scurtă în Marea Britanie

Londophone

Stil englezesc după nume. Și muzica se încadrează, timid, aceluiași gen. Un local intim. Poate prea intim, uneori. De Anca Negoiță

ÎN CULISE

năuntru este răcoare” — așa scrie pe afișul aflat pe ușa localului de pe Brezoianu, colț cu Elisabeta. I-am crezut pe cuvânt, aşa că am coborât cele câteva trepte care duc în bar, un subsol cu pereţi din cărămidă roşie şi tavan jos, cu arcade rotunjite care despart cele câteva camere mici, uşor claustrofobice, şi cu muuult roşu. Jos era răcoare, dar şi foarte mult fum, prea mult pentru cele doar două mese ocupate. Media de vârstă, undeva pe la 21 de ani, scade vertiginos şi din „pricina” barmanului, care pare să fi depăşit cu foarte puţin vârsta la care se eliberează buletinul. Ceea ce nu l-a împiedicat să ne servească băuturile la timp, aşa că nu am pus întrebări şi nu am fost nici cârcotaşi. Meniul este scurt şi la obiect – câteva sortimente de bere, câteva cocktailuri, cafele, sucuri şi tării. În plus, o istorie a cabinei telefonice britanice, elementul principal de inspiraţie pentru tema barului. Muzica este eclectică. Am ascultat „Born to be wilde”, „Fever”, ceva Bruce Springsteen şi puţin Coldplay. Mesele înalte, tip tejghea, la care se stă pe scaune de bar, nu au fost dintre cele mai comode. Dar barul are şi o scenă mică, pe care să performeze diverşi artişti, aşa că sâmbătă seara, dacă e concert, nu veţi simţi nevoia să staţi jos. Mergeţi aici dacă vă pasionează Marea Britanie sau cabina telefonică englezească sau barmanii tineri sau culoarea roşie sau atmosfera intimă sau Budweiser-ul la 0,5. Nu mergeţi aici dacă prea multă intimitate vă stârneşte claustrofobia latentă, dacă scena de doar doi metri pătraţi nu vă convinge şi nici dacă vă doriţi să cunoaşteţi oameni care au trecut de perioada primei facultăţi. // ANCA

Un spaţiu dual, cu două etaje, două teme – pub şi teatru, doi barmani, două... zeci-şi-ceva de cocktailuri, două camere la parter cu câte două mese în fiecare. În Culise este un local nou din zona Foişorul de Foc, un pub cât se poate de „teatral”, la propriu. Deşi am putea spune că se încadrează în noua tendinţă, hibridele de tip teatru în bar sau galerie de artă în cafenea, noul pub se laudă cu ceva original. Pe lângă episoadele de teatru experimental, aceştia promit şi proiecţii cu vechi actori şi piesele care i-au consacrat. Ceea ce nu poate decât să ne bucure mult. Cel puţin la fel de mult ca imaginile de pe pereţi, care îi înfăţişează pe Gheorghe Dinică, Radu Beligan, Maria Ploaie, George Constantin, Marin Moraru şi alţii din categoria grea. Şi meniul aminteşte de aceiaşi actori mari, într-o manieră mai mult sau mai puţin amuzantă. Am cerut un Bailey’s şi am primit un „Domnul Tibi (instalator)” la teatru, am presupus. Dacă aş fi poftit la un Mojito, aş fi fost servită cu un „Maia Morgenstern”, aşa cum, dacă aş fi vrut să beau un Whiskey Cola, aş fi savurat un „Andi Vasluianu”. Preţurile sunt normale pentru un pub bucureştean – cafelele costă 6-12 lei, ceaiurile 8 lei, tăriile 9-10 lei, iar berea 5-9 lei. Când am vizitat noi pubul (pe la mijloc de septembrie), încă nu se jucau piese de teatru, dar ni s-a promis că spectacolele încep în curând. Acestea se vor juca pentru 50-60 de spectatori, într-un spaţiu neobişnuit (se poate extinde chiar şi în stradă, a ținut să precizeze barmanul). Intraţi În Culise dacă vă place deopotrivă teatrul experimental şi teatrul old school şi muzica veche românească (interpretată de Ştefan Iordache sau Gheorghe Dinică în serile tematice de joi). // ANCA NEGOIȚĂ

„î

NEGOIȚĂ

Londophone, Ioan Zalomit 2, 0744.629.499; www. londophone.ro 70 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

În Culise, Ştefan Mihăileanu 53, 021.320.20.59; www.teatru.inculise.ro; www.pub.inculise.ro

to shop

Foto: Adi Bulboacă

Cât mai natural

Încă se poartă verdele. Și nu vorbim despre nuanțe. O listă de sugestii care nu dăunează deloc sănătății. Detalii la pag. 72 OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 71

hopping 8 lucruri

pentru mai multă sănătate 1

Cele mai „verzi” produse ale lunii, adunate de editorul secţiunii Health PÂINIŢE CU NUCI Au miez pufos şi dulce coajă aurie şi crocantă. În interior, surpriza vine de la bucăţile delicioase de nuci şi de la seminţele de susan. Sunt delicioase mai ales cu dulceaţă de rubarbă.

1şi

Atelier de Pâine şi Gem

SOSURI BIO Realizate manual de un mic din zona Sibiului. Sosurile de hrean, chilli, curry şi muştar sunt 100% naturale.

2producător

25 lei, Băcănia Earth Food

APĂ DE IMORTELLE BIO Este recomandată pielea congestionată sau iritată. Hidratează, catifelează şi regenerează ţesutul cutanat. Se poate aplica după demachiere sau încorporat în compoziţii cosmetice dedicate tenului matur sau sensibil.

3pentru

14,5 lei, www.elemental.ro

BICICLETĂ CANNONDALE TRAIL SL5 O de munte cu frâne mecanice pe disc şi jante Maddux DC 3.0 Disc.

4bicicletă

2.600 lei, La Bicla Loca

GEANTĂ ŞI EŞARFĂ Geantă din piele de ştanţată şi eşarfă de mătase naturală, ambele indiene.

5cămilă

120 lei (geanta), 25 lei (eşarfa), Sadhana

SĂPUN LOIS DE CĂRBUNE Un săpun natural realizat manual din uleiuri esenţiale de cedru, vetiver, portocale şi salvie. Ingredientul principal este însă cărbunele, un remediu antic pentru pielea uscată.

6100%,

19 lei, www.olivo.ro

SOLARIS ROOIBOS CHOCOLATE CHAI Un exotic de ceai organic Rooibos, condimente energizante şi ciocolată. Nu conţine cofeină şi este bogat în antioxidanţi.

7amestec

LUMÂNARE NEOM LUXURY ORGANICS LEVĂNŢICĂ Lumânarea organică este realizată din ceară vegetală şi uleiuri esenţiale pure. Arde fără să emită poluanţi, toxine sau fum. Are 1 kg, 3 fitiluri şi arde până la 55 de ore. Pentru o sesiune este recomandat să nu o ţineţi aprinsă mai mult de 4 ore.

8CU

88 lei, wwww.rangali.ro 72 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

Foto: Claudiu Popescu

32,30 lei, www.organique.ro

ealth

LIGIA POP - „stilul acesta de viaţă nu este extremist, ci promovează consumarea unor cantităţi cât mai mari de mâncare în stare naturală”

Natalie Portman, Ellen DeGeneres, Alicia Silverstone au adoptat acest stil de viaţă. Sunt doar câţiva dintre cei care au descoperit cât de sănătoasă este o alimentaţie vegană crudă. Dacă în străinătate nu mai e nicio noutate, la noi tendinţa abia acum se afirmă, iar unul dintre oamenii care o susţin cu tărie este Ligia Pop. De Anca Negoiţă

raw food

Verde crud l

igia Pop (32 de ani) este raw vegan chef, susţine demonstraţii culinare şi organizează anual târguri specializate (a treia ediţie are loc în această toamnă în Bucureşti). A publicat două cărţi de bucate: Reţete Vegane Fără Foc şi Germeni şi Vlăstari – Surse de Sănătate şi Energie şi este gazda unui show TV online, „Ligia’s Kitchen” (18 episoade până în prezent). Ligia Pop are foarte multă energie de consumat, energie pe care o obţine din mâncarea vegană crudă, în ciuda

74 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

zvonurilor care spun că hrana verde nu este suficientă pentru a menţine în forţă un organism de adult. În România, informaţiile despre alimentaţia fără foc au pătruns încă din 1985. Ligia a aflat atunci despre o cunoştinţă din străinătate care s-a vindecat de cancer printr-un tratament exclusiv raw vegan. „În ţara noastră oamenii au fost întotdeauna interesaţi de o alimentaţie sănătoasă şi orice noutate îi atrage”, spune aceasta. Interesul a fost neaşteptat de mare încă de la primele postări pe site-ul Ligiei.

În SUA se ştia despre mâncarea „fără foc” încă din anii ‘50, dar chiar şi acolo, abia din anii ‘80 fenomenul a căpătat amploare, aşa că acum există centre de sănătate care tratează boli incurabile cu hrană raw vegan, locuri de detoxifiere şi relaxare, restaurante cu mâncare crudă. Acestea sunt răspândite în toată America, mai ales în California, acolo unde vedetele cinematografiei vor să-şi păstreze tinereţea cât mai mult timp posibil. Alimentele de bază din dieta vegană „fără foc” cuprind legume, fructe, seminţe,

hot trend

Foto: Arhiva personală

Alături de Ligia au mai apărut câţiva adepţi raw vegan care promovează acest nou stil de viaţă pe blogurile personale, pe site-uri specializate sau cu ajutorul magazinelor online de produse crude. Unul dintre aceştia este ANDREEA LĂZĂRESCU, proprietara restaurantului CASA RAW.Z, a magazinului online MAGA RAWZ şi a blogului WWW. BUCURIEBUNĂSTAREHRIŞCĂ. BLOGSPOT.COM.

de o perioadă de adaptare. „Pe parcurs am nuci, germeni şi, în general, tot ce creşte pe început să inventez propriile reţete, cât mai sau în pământ şi nu e de origine animală. Cu asemănătoare preparatelor din bucătăria aceste ingrediente se pot face combinaţii românească”, povesteşte Ligia. (corecte din punct de vedere nutriţional) Chiar dacă nu pare aşa, mâncarea crudă pe toate gusturile gurmanzilor. Astfel că, este foarte săţioasă (datorită seminţelor atunci când realizează un meniu raw, Ligia şi nucilor hidratate folosite, precum şi a nu pune pe masă doar morcovi, ţelină şi legumelor rădăcinoase). Aşa că nu poate fi salate fade, ci şi chifteluţe, lapte de migdale consumată în exces, motiv pentru sau susan, pâine de nuci, ciuperci care nici bugetul nu este depăşit. cu maioneză, torturi, îngheţate şi alimente În plus, nici nu vă îngrăşaţi. Ca multe alte preparate. de bază să nu mai vorbim de faptul că vă „Stilul acesta de viaţă nu este extremist”, explică Ligia, „ci raw vegan: este practic imposibil să daţi foc bucătăriei. promovează consumarea unor • LEGUME Secretul constă în ingrediencantităţi cât mai mari de mâncare • GERMENI tele proaspete sau conservate în stare naturală. Marea majoriȘI VLĂSTARI, surse imporacasă – „prefer să usuc încă din tate a raw food-iştilor consumă tante de protimpul verii legume şi fructe 60-80% crud şi restul, mâncare teine, ușor locale cât mai naturale sau din vegetariană sau vegană gătită”, de asimilat propria grădină ca, de exemplu, cum ar fi supe de legume, și digerat roşii, dovlecei, ardei, vinete, fructe, preparate făcute la slow cooker • SEMINȚE verdeţuri”. Iarna, le hidratează (aparat cu gătire lentă) la maxim ȘI NUCI, surse de şi le foloseşte în supe, salate, 40 de grade Celsius, la aburi, la proteine și pateuri şi zacuşte. Consumă multe cuptor în vase de lut sau ceramică. acizi grași rădăcinoase locale, pe care le Pe scurt, cât mai natural posibil. esențiali transformă în feluri principale Motivul pentru care ea a adoptat • FRUCTE amestecate cu maioneze din acest regim este unul cât se poate • SUPERALIMENseminţe de floarea-soarelui sau de comun – „tot timpul am fost TELE - alge nuci şi sucuri din germeni şi preocupată de teama îngrăşării, marine (cea mai complexă fructe. „Ştiu că poate suna moa ridurilor, a bolilor şi am ştiut că sursă de noton, dar toate aceste ingrediente tot ce intră în categoria legume şi minerale), combinate pot fi foarte delicioase fructe mă poate apăra de aceste cacao crudă dacă sunteţi inventivi”, promite transformări/îmbătrâniri ale corpuetc. Ligia. Ea îşi ia alimentele de la lui”. La început a fost greu, pentru ferme bio, din grădina proprie şi că toate reţetele încercate aveau de la Raw Vegan Mall, un magazin un gust mult prea puternic. Erau online pe care l-a lansat de curând. gusturi noi, cu care organismul nu era obişnuit, aşa că a fost nevoie C

NU CĂLCAŢI PE IARBĂ, TURNAȚI-O ÎN PAHAR!Juice, to juice, juicing. Pe româneşte – „suc, a suculi, suculind”. Poate că sună amuzant, dar vă asigur că este o treabă cât se poate de serioasă şi mai ales sănătoasă. Fenomenul există de ceva vreme la nivel mondial, dar a căpătat mai multă amploare în ultima perioadă, după ce a fost intens promovat ca metodă eficientă de slăbit sau adjuvant în diverse tratamente din medicina alternativă. În străinătate şi-a câştigat deja titlul de „cel mai popular mod de detoxifiere”. La noi, tendinţa a pătruns de puţin timp şi a avut succes mai ales în rândul veganilor. Moda se extinde însă. Astfel că din ce în ce mai mulţi doritori de trupuri suple au adoptat reţeta vegetarienilor.

SECRETUL SUCURILOR MAGICE constă în compoziţia lor. Ele conţin de regulă trei sau patru ingrediente, dintre care unul este un fruct şi celelalte sunt frunze verzi. Se foloseşte inclusiv pulpa obţinută prin stoarcere şi se amestecă totul cu apă. Un litru de smoothie verde astfel obţinut poate înlocui cu succes micul dejun sau oricare altă masă. Sunt o sursă foarte bună de carbohidraţi sănătoşi, fibre şi vitamine care să vă energizeze pentru toată ziua. În plus, ajută la slăbit mai mult decât orice dietă restrictivă despre care aţi citit pe vreun site obscur şi nici nu e costisitor. De la salată, spanac, varză şi până la păpădie, pătlagină, trifoi sau frunze de morcov, toate pot fi folosite pentru suc, alături de fructe ca banana sau mărul. Important de ştiut – licoarea îşi menţine proprietăţile 12 ore dacă este păstrată într-un vas acoperit, la frigider.// ANCA NEGOIŢĂ OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 75

Gentlemen’s

Frizeria s-a deschis de aproximativ un an, dar nu s-au spus prea multe despre ea pentru că, se ştie, un gentleman never tells. Unul a scăpat porumbelul până la urmă şi iată-ne pe George Enescu, aproape de Biserica Albă (sau barul Terminus... fiecare cu reperele lui), la orele 5 trecute fix, într-o după-amiază văratică de sâmbătă. Făcusem rezervare încă de dimineaţă, aşa că ne-a luat în primire un domn, care l-a îndemnat pe colegul meu să se aşeze cu încredere pe scaunul de frizerie parcă scos din poveştile lui nenea Iancu. Urma să înceapă ritualul. Un ritual despre care vă povestesc din perspectiva observatorului pasiv care a fost de faţă atunci când un coleg binevoitor a dorit să testeze procedura (că nu-i pot spune simplu tunsoarea, a fost mai mult de atât). Totul a început cu frizura. Părul a fost tăiat numai „din foarfecă”, iar colegul, tratat la final cu un masaj. Apoi a urmat bărbieritul, momentul adevăratului răsfăţ. Frizerul a aplicat mai întâi un pre-shave, un fel de ulei care să înmoaie pielea şi să deschidă porii. Apoi i-a acoperit faţa cu un prosop umed şi cald, timp în care şi-a ascuţit tacticos briciul (sau l-o fi lustruit?, că nu se vedea foarte bine din unghiul în care mă aflam). I-a aplicat spuma de ras din săpun cu ajutorul unui pămătuf, i-a făcut masaj ca să-i înmoaie şi mai bine pielea şi a început „defrişarea”. După ce a terminat, a adus din nou prosopul, de data aceasta umed şi rece. La final, l-a tratat cu after-shave şi, exact când am terminat de răsfoit un Black book of style, a fost gata şi domnul. Am avut timp să studiez şi să admir decorul din lemn masiv, masculin şi serios, să ascult jazz în surdină, să adulmec parfumul fin de săpun, care îmi aminteşte de ritualul de bărbierit al bunicului, şi să mă amuz trăgând cu urechea la conversaţia telefonică a proprietarului cu un posibil nou angajat („Noi nu facem modele în cap aici, poate la mall”). Despre manichiură şi pedichiură nu vă pot spune prea multe, de vreme ce nu le-am testat, dar, având în vedere experienţa detaliată mai sus, merită încercate şi acelea. // ANCA NEGOIŢĂ Gentlemen’s Barber, George Enescu 9; 031.107.66.03

76 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

Foto: Claudiu Popescu

Barber

DR. CLAUDIA TEODORESCU, specialist în sonoelastografie mamară, realizând o ecografie generală

O clinică doar pentru femei Flori. În vaze, pe birouri, în cabinete. Lalele, trandafiri, mărgăritar. Petale imense şi colorate care ocupă pereţi întregi. Nu este vorba despre un rai al florăriilor, ci de o nouă clinică dedicată exclusiv femeilor. De Anca Negoiţă

n consult clinic general, un set de analize de sânge, un control ginecologic cu palparea sânilor şi un test Papanicolau. Acestea sunt controalele de rutină pe care orice femeie sănătoasă de 30 de ani ar trebui să le facă anual. Din păcate, în Bucureşti nu sunt suficiente clinici dedicate femeilor. Şi tot din păcate, sunt şi mai puţine femei care merg la medic pentru un simplu control de rutină, în condiţiile în care statistica spune că, în zilele noastre, o femeie din nouă face cancer de sân. De aceea ne-am bucurat atunci când am aflat că s-a deschis Donna Medical Center, o clinică doar pentru femei. Centrul lansat în vară are, pe lângă secţiile de ginecologie şi oncologie (pentru că se ocupă mai ales cu depistarea cancerului de sân), o secţie de endocrinologie şi una de psihologie. În plus, mai are şi un design interior prietenos. Atât în zonele de aşteptare, cât şi în cabinete, atmosfera este caldă, foarte departe de ceea ce am mai văzut prin spitalele bucureştene. Chiar de la intrare, parfumul floral, tapetul pastelat şi vazele cu aranjamente ikebana vă pot ajuta să ignoraţi, măcar puţin, motivul pentru care vă aflaţi aici.

Lista de servicii este generoasă – de la o banală ecografie (abdominală, tiroidiană, pelviană etc.) la sonoelastografie sau consiliere psihologică. Sonoelastografia mamară este o metodă complementară ecografiei, care măsoară elasticitatea unei leziuni prin comparaţie cu ţesutul sănătos. Procedura nu este dureroasă, nici invazivă, poate fi făcută oricând şi este recomandată de centrul medical. O sonoelastografie mamară însoţită de o ecografie mamară bilaterală costă 195 de lei. Iar un consult ginecologic cu palparea sânilor are preţul de 140 de lei. Recomandăm Donna Medical Center ca alternativă la spitalele reci şi impersonale sau dacă aveţi nevoie de o a doua părere de la un medic specialist. C Tapetul pastelat şi vazele cu aranjamente ikebana vă pot ajuta să ignoraţi, măcar puţin, motivul pentru care vă aflaţi aici

ravel

Burghausen:

O lume medievală

Germania şi Vă propunem o evadare în natură şi o întoarcere în lumea medievală. Vă teleportăm într-un loc unde timpul curge altfel. Vă ducem în Bavaria, undeva între Salzburg şi München. Destinaţia: Burghausen. De Cristiana Gavrilă

uristul din noi nimereşte, din grabă sau comoditate, hărţile cele mai cunoscute, traseele geografice, culturale sau distractive celebre, intrate în mapa de prezentare a agenţiilor. Cel care caută noul şi diversitatea nu este întotdeauna satisfăcut de acest lucru. Pentru acesta din urmă, în frumoasa Bavarie, la graniţa dintre Germania şi Austria, există un orăşel cu o cetate, împrejmuită de dealuri aproape ca nişte munţi. Locul este brăzdat de un râu învolburat, ocolit de multe păduri hoinărite de capre sălbatice, care seara, la auzirea sunetului de trompetă, se adună la adăpost (pentru că la nemţi şi sălbăticia este ordonată). Este vorba despre un oraşcetate, o cetate-casă, cum îi spune numele – Burghausen, pe care nici Napoleon şi armata lui glorioasă nu au putut să o cucerească. Cetatea are mai mult de un kilometru în lungime, fiind, astfel, cea mai întinsă din Europa.Tot aici, râul Salzach desparte Germania de Austria, într-o privelişte splendidă pe ambele maluri. Nici n-ar fi putut cineva să strice liniştea locului. Acesta este motivul pentru care merită să treceţi pe la Burghausen – liniştea regăsită. În plină civilizaţie, găseşti un răgaz pe care cotidianul îl alungă. Chiar în vârful cetăţii, există Academia de Teatru 78 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

BURGHAUSEN, cetatea intrată în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai întinsă din Europa

între

Austria

OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 79

Aerul locului surprins într-o fereastră

LACUL, înconjurat de zidul cetății, un bun loc pentru înot și plimbări cu barca

MEȘTER bavarez în fața prăvăliei

Aproape de Burghausen ALTÖTTING ȘI MADONA NEAGRĂ

Sanctuarului marian de la Altötting este unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din Europa. Datează din jurul anului 680, este faimos pentru Madona „neagră” , o statuie a Fecioarei Maria, făcătoare de minuni. Se spune că statuia s-a înnegrit de la milioanele de lumânări care au ars în faţa ei. Cei care au fost vindecaţi prin puterile statuii au lăsat un semn lângă sanctuar. Pe pereţii exteriori ai bisericii sunt descrise în imagini miracolele vindecării celor care au venit în pelerinaj aici. Munţi de cârje, care ale schilozilor vindecaţi prin puterea Fecioarei sunt atârnate pe pereţi. La Altötting vin circa un milion de pelerini anual. Aici se găseşte şi casa în care a crescut Papa Benedict al XVI-lea.

80 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

JUNGWIRTH, proprietarul vesel al unei pensiuni în Austria

„Athanor”, înfiinţată şi condusă de regizorul român David Esrig. O combinaţie de nou şi vechi, de istorie şi viaţă modernă, de natură şi ordine, de izolare, confort şi acces la toate lucrurile de care ai nevoie, asta oferă Burghausenul. Fiecare plimbare poate deveni o drumeţie. Dacă luaţi la pas cărările în pantă de lângă râu sau zecile de scări înguste pe care le urci spre vârful cetăţii sau hoinăriţi printre zidurile caselor vechi până în zona nouă a oraşului, ori treceţi podul „dincolo”, în Austria, înlocuiţi cu succes orele pe care ar trebui să vi le petreceţi la sală, nemaipunând la socoteală înotul sau plimbatul cu barca pe un lac străjuit de zidurile cetăţii şi „decent” amenajat pentru a se păstra aerul natural al locului. Şi nu este o glumă, nici repetiţiile unei sărbători locale şi nici nu ai halucinaţii dacă întâlneşti pe stradă, prin cetate sau la terasă, personaje îmbrăcate în costume de epocă. Spiritul medieval animă viaţa cetăţii, aşa cum moda retro umple de culoare şoselele şi străduţele înguste cu câte o maşină de colecţie. Paraşutat din Bucureştiul nostru aglomerat, ai senzaţia reală că ai nimerit în altă lume, netulburată nici măcar de un claxon. Burghausenul nu oferă atracţii nocturne, nu abundă în muzee şi săli de expoziţii, viaţa culturală nu este cea mai atrăgătoare din Bavaria, poate doar concertele din vechea

Catedrală a oraşului rămân de neuitat şi Muzeul Torturii (unde chiar te trec fiorii în faţa instrumentelor care reconstituie istoria prin perspectiva violenţei). În schimb, fiecare weissbier sau cafea la o măsuţă pe malul râului (fie Austria, fie Germania – deşi localnicii spun că în Austria se mănâncă mai bine şi mai ieftin) sau pe terasa din cetate, suspendată deasupra lacului, oferă de fiecare dată altă privelişte. Nu mi-a fost dat să văd atâtea culori, nuanţe, tonuri pe care le poate lua o apă în funcţie de lumină. Sau cum între razele de soare, nori de aburi se ridicau din lac până sus în cetate. Şi dacă, totuşi, te plictiseşti în acest mic oraş liniştit, Alpii sunt doar la o oră distanţă, Műnchen la o oră şi jumătate, Salzburgul la cincizeci de minute, Altötting (un important punct de pelerinaj) la douăzeci de minute, iar în zece minute ajungi într-un loc cu adevărat rar, o mănăstire de călugări capucini (despre care se spune că fac cea mai bună bere din Bavaria). De fapt, majoritatea celor care vizitează Burghausen îl aleg ca punct strategic între aceste obiective. Aici poţi găsi cazare mai ieftină decât în aceste locuri turistice, iar proprietarii de mici hoteluri sau pensiuni sunt deschişi şi la negocieri. Astfel, pentru o perioadă mai lungă, preţurile pot ajunge şi la 30-35 de euro pe noapte, cu mic dejun şi prânz inclus. C

ravel hoteluri

Bistro Spa

Hotel Epoque

Are 45 de apartamente, un spa, un valet personal pentru fiecare client, un bistro francez, un wintergarden şi un chef cu stele Michelin. Deschis la începutul acestui an, Epoque este cel mai nou boutique hotel de lux din capitală. De Anca Negoiţă

Foto: Adi Bulboacă, Claudiu Popescu

EPOQUE BISTRO

Hotelul este o reinterpretare a stilului neoromânesc

otelul care a răsărit în primăvară lângă Grădina Cişmigiu are noroc de o poziţionare bună, aproape de centrul oraşului. În plus, el însuşi este o reinterpretare a unui stil istoric ce mizează pe specificul naţional, arhitectura neoromânească. Apartamentele sale se întind pe suprafeţe care pot ajunge până la 110 metri pătraţi şi sunt compartimentate astfel încât să fie potrivite atât pentru relaxare, cât şi pentru lucru. Designul interior, realizat de igloo architecture, este inspirat de liniile neoromâneşti foarte populare în primele decade ale secolului 20. Arcele şi coloanele sunt cele care transformă decisiv atmosfera prin culori închise, sobre, departe de falsa opulenţă atât de des întâlnită în ultima vreme. Interpretarea stilului istoric este contemporană însă. Piesele de mobilier tradiţional din lemn masiv sunt asortate unor elemente explicit actuale, cum ar fi plăcile de mdf alb cu frezări decorative, sticla givrată, tăbliile de uşă din mdf sau plasmele, care nu pot lipsi dintr-un spaţiu mo dern. Unul dintre cele mai exclusiviste servicii ale hotelului este personal butler. Cei care optează pentru acest serviciu vor avea la dispoziţie un valet care să le satisfacă orice solicitare 24 de ore din 24, de la rezervări la spectacole sau aranjarea hainelor în dulap şi până la lustruirea pantofilor, rearanjarea

„Creaţiile culinare” de la bistroul hotelului poartă semnătura lui Guy Martin, un chef francez cu stele Michelin. Meniul este de inspiraţie franceză şi sezonier. La prânz puteţi testa un busi ness lunch gourmet cu amuse bouche, aperitiv sau supă, fel principal şi desert. Oferta „biz lunch” este de 130 de lei pentru o persoană.

EPOQUE SPA camerelor, livrări, comisioane sau călcarea cămăşilor. Majordomul promite să-şi amintească de preferinţele clientului său şi să-i pregătească următoarele vizite în funcţie de acestea – flori preferate, mâncăruri favorite, tabieturi, cerinţe specifice pentru o călătorie de business etc. La Hotel Epoque mergeţi dacă vreţi să fugiţi de oraş rămânând totuşi în Bucureşti, dacă vă plac hotelurile cu o atmosferă boemă reinterpretată modern şi dacă vă surâde ideea unui valet personal. În plus, este un loc bun de recomandat partenerilor de afaceri veniţi în vizită. C

La spa găsiţi o piscină interioară încălzită, saună uscată şi umedă, duşuri emoţionale, masaj cu aromaterapie, împachetări corporale cu produse cosmetice bio şi un refreshment bar. Zona de spa include şi un centru de fitness cu antrenor personal.

OCTOMBRIE 2011 | BeWhere! | 81

adrese utile Dacă nu știți cum și unde să ajungeți, noi vă punem semnul exclamării pe hartă.

Hotel Residence Domenii Plaza

Café Antipa

Grand Cinema Digiplex

Teatrul Metropolis

B ORAȘ Biblioteca Națională a României Bulevardul Unirii 22, www.bibnat.ro Global Mindscape www.globalmindscape.ro Grand Cinema Digiplex Șoseaua București-Ploiești 42D, www.grandcinemadigiplex.ro I Love Bucharest Strada Grigore Mora 39, 021.316. 55. 41, www.ilovebucharest.org Incubator 107 Strada Traian 107, 0744.54.00.11, www.incubator107.com Hanul lui Manuc Strada Franceză 62, 0769.075.844 și 021.313.14.11, www.cafemanuc.ro Librăria Cărturești Strada Pictor Arthur Verona 13-15, 021.317. 34. 59, www.carturesti.ro Make a Point Strada Morarilor 1, 0722.731.400, www.makeapoint.ro Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” Șoseaua Kiseleff 1, 021.312.88.26,

www.antipa.ro Național Arena Bulevardul Basarabiei 37, www.national-arena.ro Opera Comică pentru Copii Calea Giulești 16, 021.319.28.19, www.operacomica.ro Spitalul Colțea Bulevardul I.C. Brătianu1, 021.387.41.00, www.coltea.ro B MUZICĂ Arenele Romane Strada Cuţitul de Argint 26 (Parcul Carol) Ateneul Român Strada Franklin 1-3, 021.315.00.24, www.fge.org.ro Club A Strada Blănari 14, 021.316.16.67, www.cluba.ro Club Control Strada Academiei 19, 0733.927.861, www.control-club.ro Kulturhaus Strada Sfânta Vineri 4, 021.313.55.92, www.kulturhaus.ro Institutul Cultural Român Aleea Alexandru 38, 031.710.06.25, www.icr.ro Madame Pogany

82 | BeWhere! | OCTOMBRIE 2011

Strada Banu Antonache 40-44 (Piaţa Floreasca), 0743.661.782, www.madamepogany.ro Opera Naţională Bucureşti Bulevardul Mihail Kogălniceanu 7072, 021.314.69.80, www.operanb.ro Sala Palatului Strada Ion Câmpineanu 28, 021.315.73.72 / 037.275.66.51, www.salapalatului.ro Sala Polivalentă Calea Piscului 10, Sector 4, 031.425.78.01, www.salapolivalenta.ro The Silver Church Strada Plevnei 61, 021.313.55.92, www.tscarena.ro B FILM Cinema Eforie Strada Eforie 2, 021.313.04.83 Cinema Patria Bulevardul Gheorghe Magheru 12-14, 021.316.92.66 Cinema Studio Bulevardul Gheorghe Magheru 29, 021.316.55.26 Cinema Union Strada Ion Câmpineanu 21, 021.313.92.89 Noul Cinematograf al

Hotel Epoque

Regizorului Român Intrarea Monetăriei 3, MȚR, 021.312.98.75 Sala ArCuB Strada Batiștei 14, 021.319.26.90/91, www.arcub.ro B TEATRU&DANS Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Strada 11 Iunie 41, 021.336.43.40 Muzeul Național de Artă Contemporană Strada Izvor 2-4, 021.318.91.37, www.mnac.ro Teatrul Bulandra Strada Jean Louis Calderon 76A, 021.212.05.27 Teatrul Metropolis Strada Mihai Eminescu 89, 021.210.51.08 Teatrul Odeon Calea Victoriei 40-42, 021.314.72.34 Teatrul Național București Bulevardul Nicolae Bălcescu 2, 021.314.71.71 Teatrul Nottara Bulevardul Gheorghe Magheru 20, 021.317.41.01 UNATC Strada Matei Voievod 75-77,

1000 de Chipuri

021.252.80.20 B ARTĂ Art Yourself Strada Nicolae Ionescu 11 Berliner Zimmer Calea Moșilor 62-68 Muzeul Benzii Desenate MNAC Calea 13 Septembrie Pavilion Unicredit Bulevardul Titulescu 1, www.pavilionunicredit.ro B RESTAURANTE ȘI CAFENELE 1000 de Chipuri Strada 11 Iunie 17, 031.436.88.09 Ali Baba Șoseaua Mihai Bravu 213, 021.327.48.10 Antipa Cafe Șoseaua Kiseleff 1, 0730.030.140 Casa Capșa Calea Victoriei 36, 021.313.40.38 Gedo Strada Ion Maiorescu 18, 021.212.35.65 La Tienda Strada Tunari OAR Strada Pictor Arthur Verona 19, 021.650.20.20 Residence Strada Alexandru Constantinescu 33, 021.224.50.44 Residence Arc de Triomphe Strada Clucerului 19, 021.223.19.78

B CLUBURI Constantin Mille 4 În Culise Strada Ştefan Mihăileanu 53, 021.320.20.59, Londophone Strada Ioan Zalomit 2, 0744.629.499, www.londophone.ro Old City Lipscani Beer Garden Strada Lipscani 45, 0729.377.774, www.oldcity-lipscani.ro Rock’n’Regie Strada Gheorghe Ranetti 23, 0729.742.470, 031.437.49.76, www.rocknregie.ro Zappa Strada Dimitrie Giurescu 2, 0725.592.772 B HEALTH Donna Medical Center Strada Traian 234, 021.252.32.32, 0374.080.088 Gentlemen’s Barber Strada George Enescu 9, 031.107.66.03, 0765.515.144 B TRAVEL Hotel Epoque Intrarea Aurora 17C, 0771.269.684