BeWhere! numarul10. Iulie - septembrie 2012

www.bewhere.ro

nr. 10 C EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 C 8 LEI

Best of Summer: Invitatul Lunii:

Matei Vișniec

Poezia infinită a Japoniei

Gărâna Jazz, Placebo, Lady Gaga, RHCP, Leonard Cohen, Lenny Kravitz Expat Corner:

Interviu:

Traian T. Coșovei

„Cultura română nu mai are nevoie de dușmani”

„Regret că nu l-am avut pe Cioran în emisiune”

TATIANA

MARINESCUstarring in Femei pe val

Bernard Pivot:

Sunt tinere, active, plurivalente și își duc „promisiunile” până la capăt. Ele transformă posibilul dezavantaj al tinereții într-o dovadă clară de maturitate.

red hot chili peppers, cel mai așteptat concert al verii

Foto: PR

ready

iulieseptembrie 2012

6 Editorial 8 Calendar

genius 10 making of

poveste urbană în trei acte și patru ținute Tatiana Marinescu și echipa „tehnică” BeWhere!, shooting de copertă.

Copertă: Tatiana Marinescu Foto: Adi Bulboacă

12 festival

BeWhere The Fest Is! Muzică, teatru și poezie. Timp de trei luni, călătorim cultural.

24 expat corner

Bernard Pivot: „Regret că nu l-am avut pe Cioran în emisiune”.

40 invitatul lunii matei Vișniec Poezia infinită a Japoniei.

27 Drink test

cocktail la puterea a 4-a Patru barmani, patru licori, patru băuturi, patru opriri.

31 Cover Story

Femei pe val Sunt tinere, active, plurivalente și își duc „promisiunile” până la capăt. Ele transformă posibilul dezavantaj al tinereții într-o dovadă clară de maturitate.

to go 42 ORAȘ

Ștefana Popa Fabrica de pasiuni.

Incubator 107 – un proiect care a crescut într-un an cât altele în zece.

Reportaj Muzeul de Artă Apuseană, în dulcele stil... Tudor.

>

www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 3

Colaboratori Mihai Nicolau, Andrei Scarlatti, Adriana Ioanide, Costin Mihalache, Natalia Tomescu, Andrei Crețulescu, Alin Ludu Dumbravă, Oana Stoica, Ana Dragu, Dan Antonescu

Foto: Claudiu Popescu

editorial Redactor-Șef Stela Nadoleanu stela.nadoleanu@bewhere.ro Redactor-Șef Adjunct Anca Negoiță anca.negoita@bewhere.ro Secretar General de Redacție Monica Anghel monica.anghel@bewhere.ro Editor Oraș Aura Clara Marinescu aura.marinescu@bewhere.ro Editor Muzică Patricia Marinescu patricia.marinescu@bewhere.ro Editor Film Ileana Bîrsan ileana.birsan@bewhere.ro Editor Teatru Cristiana Gavrilă cristiana.gavrila@bewhere.ro Editor Carte Ema Stere ema.stere@bewhere.ro Editor Artă Igor Mocanu igor.mocanu@bewhere.ro Editor Localuri Florin Barbu florin.barbu@bewhere.ro Editor Text Teodor Dună

iul.-sept. 2012

ready

web Content manager Ionuț Constantinescu ionut.constantinescu@bewhere.ro Web-editor Petre Zarioiu petre.zarioiu@bewhere.ro design Art Director Liliana Trîncă DTP Magda Bitay magda.bitay@bewhere.ro Editor Foto Claudiu Popescu foto@bewhere.ro Foto Adi Bulboacă, Claudiu Popescu Redacția BeWhere!

Pictor Ion Negulici 4, sect. 1 București; redactie@bewhere.ro, tel/fax: 031.620.88.44 www.bewhere.ro marketing & p.r.

Eliza Sima Dumitrașcu eliza.dumitrascu@bewhere.ro sales manager Mariana Frățiean mariana.fratiean@bewhere.ro distribuție & abonamente Petrică Ghiță petrica.ghita@bewhere.ro abonamente@bewhere.ro; prin Zirkon Media, Manpres și HDS Inmedio director general Mihai Priboi tipografie G.CANALE & C. S.A. ISSN 2247-9481 Tiraj: 8.000 de exemplare © S.C. Corporate & Private Events s.r.l.

Toate drepturile asupra revistei BeWhere! aparțin S.C. Corporate & Private Events s.r.l. Reproducerea integrală sau parțială a textelor sau a ilustrațiilor din această publicație este interzisă în lipsa consimțământului prealabil al editorului.

4 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Nicoleta Lefter, o actriță despre care suntem siguri că vom mai auzi

45 Fotografia lunii

Moara lui Assan Imaginea ruinelor înaintea ultimului incendiu.

46 muzică

alina manole „Ești artist, ești orgolios”. În vizor: Loungerie II.

50 film

adina pintilie Interpretarea personală a realității. cronici Oslo, 31 august; Prometheus; Un eveniment fericit; Vânătorii de capete.

54 teatru

Nicoleta Lefter „Totul depinde de ce alegi tu să fii”. cronici Călător alături de Gulliver; Trei actrițe înalte.

58 carte

Bianca Burța-Cernat „Adelele și Otiliile sunt mult mai comode”.

Interviu Traian T. Coșovei: „Cultura română nu mai are nevoie de dușmani, ci de prieteni”.

62 artă

Irina Botea: „Schimbarea presupune asumare dincolo de ironie”.

Expo subReal Retrospect. guest Simona Vilău, curator.

to shop 74 Shopping

Tatiana Marinescu O istorie a privirii, nu a trupului.

Lista de Căsătorie Porțelanuri cu semnătură, funde și flori.

78 Health

Nou deschis Sky Wellness.

79 Hoteluri

the taste is 66 restaUrante, baruri, cafenele, Cluburi

Andreea Popovici Une fourchette cum alta nu-i.

Tea corner: Joie de vivre.

Etnic De zilele naționale ale Franței și ale SUA mergem la Cucina, Starbucks, Bistro Epoque...

Scala Istoria sa începe pe vremea primelor tramvaie din București.

78 travel

Barcelona Jurnal de călătorie: episodul 1.

82 adrese utile

dito

Foto: Claudiu Popescu

cherchez

la femme!

să fiu foarte sinceră încă de la început: tema acestui număr a fost aleasă după o scurtă trecere în revistă a celor 9 ediții de până acum. „Mereu avem mulți bărbați și prea puține femei în Cover Story!” — o constatare care a devenit din ce în ce mai evidentă, cu fiecare ședință de sumar. „Cherchez la femme!” am zis pregătind acest număr, însă nu în sensul în care o spunea odinioară Dumas.

N-am căutat femei aflate în umbra (acțiunilor) unui bărbat, ci „personaje” care pot umple — prin ele însele — pagini întregi de revistă sau (ca să păstrăm aria livrescă) de roman.

Nu ne-am propus să dăm acestui dosar tematic o notă feministă. Nici nu milităm pentru matriarhat. Vă îndemnăm doar să priviți un pic în jur. Și să vedeți cu alți ochi tinerețea sau frumusețea lor.

Când am ales cele opt nume pentru acest dosar, n-am avut drept criteriu celebritatea, dar a trebuit să fim atenți la modul în care definim noțiunea „pe val”. Pe lista criteriilor s-au adăugat, aproape singure, câteva atribute importante. Sunt active, uneori în mai multe domenii conexe, au idei proaspete, proiecte curajoase și își duc „gândurile” acestea până la capăt. Sunt în plină ascensiune, deși, la cum ne-au demonstrat până acum, probabil că mereu va mai fi un „val” de urcat.

Poate că, da, poartă tocuri înalte sau rochii vaporoase, poate că zăbovesc prea mult în fața oglinzii dimineața, dar asta nu înseamnă că nu pun seriozitate în munca lor, aproape cu aceeași ușurință cu care aplică fardul pe pleoape. Sunt convinsă că aveți la îndemână exemple asemenea. Și mai cred că nu trebuie să fie 8 martie ca să le apreciem.

o

6 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Off (sau on other) topic Luna aceasta, BeWhere! vă îmbie să luați vacanță, lansând o ediție estivală. Însă, chiar dacă următoarea ediție tipărită va apărea tocmai în toamnă, noi n-o să avem prea mult timp de huzur. Vom merge în continuare la concerte, la evenimente, la festivaluri — la munte, în oraș, la mare (v-am pregătit, după cum veți vedea în paginile următoare, un „best of” al acestei veri). Vom continua să vă spunem „where to be” și să scriem recomandări sau cronici în numeroasele „pagini” pe care ni le oferă site-ul. Și, pentru că tot am ajuns la acest subiect, vă rugăm să rămâneți la o distanță de un click (sau un touch pe iPad): la început de august vă așteptăm cu o seamă de surprize pe www.bewhere.ro.

Tot pe site (și pe Facebook) vă vom ține la curent cu planurile și proiectele special gândite pentru ediția aniversară din octombrie. Doar împlinim un an!

P.S.: O vacanță plină de evenimente (frumoase) vă dorim!

P.P.S.: Îmi asum tonul „publicitar” și vă invit să facem împreună planuri estivale pe www.bewhere.ro.

Vă aștept și la cLoverFest, festivalul de pe pagina alăturată :)

Redactor-șef

t teatru & dans

alendar 6.07-30.08

A 60-a Stagiune a concertelor estivale de orgă Biserica Neagră, Brașov, Preț: 8 lei

Pentru a marca 60 de ani de când au loc concerte de orgă la Biserica Neagră, în iulie și august, în zilele de marți, joi și sâmbătă, ascultați concerte de orgă în centrul Brașovului, la Biserica Neagră.

m

13.07 PREMIERe

a artă m muzică & live f film c carte x mix s sport-health

13-15.07

I.O.I. FEST — Interactiv.Original.

Imprevizibil Cluj-Napoca, Piața Unirii

Spectacole de teatru (contemporan, de improvizaţie, forum și interactiv), concurs de costume, trei concerte cu artişti naţionali și trei concerte de muzică contemporană, trei recitaluri de muzică clasică.

Organizator, Asociaţia Culturală Art Act.

Oslo, 31 august 24 de ore din viața unui tânăr care și-a pierdut rostul. Un film de Joachim Trier.

The Amazing Spider-Man/ Uimitorul Om-Păianjen O nouă aventură și o nouă figură a lui Spider-Man – Andrew Garfield.

f

m

x

august

iulie 12-15.07

poezia e la bistrița Bistrița, la Centrul Multicultural Sinagogă. Acces liber

Un motiv bun (poate cel mai bun motiv) să vă întâlniți cu poeții contemporani. Și cu poezia, desigur. Lecturi, lansări de carte, dezbateri, la Sinagogă sau la cafenea.

c

12-15.07

gărâna jazz festival Gărâna, Poiana Lupului. Preț bilete/abonamente: 60 lei/zi, 200 lei/4 zile

Această ediție mizează pe muzicienil europeni și nord-americani. Printre headlineri: Nils Petter Molvaer, Adrian C. Gaspar, Marc Ribot & Los Cubanos Postizos. „Este poate singurul festival atât de mare care a rămas pe o singură scenă, pentru ca muzica să fie percepută relaxat”, spun organiza­torii.

m

13-15.07

sepultura

MAN.in.FEST International Experimental Theatre Festival Salina de la Turda şi Castelul de la Bonțida, Cluj-Napoca

Ediţia din 2012 a festivalului va reuni artişti de renume internaţional provenind din 8 ţări, inclusiv România. Salina de la Turda și Castelul de la Bonțida sunt spațiile neconvenționale unde vor avea loc spectacole.

t

segni bianchi

8 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

15.07 Rock Evolution Oradea, Tony Shopping Center (centura orașului). Preț bilete: în avans – 40 lei/zi, 50 lei/2 zile, 70 lei/3 zile; din 13 iulie: 50 lei/zi, 60 lei/2 zile + cam­ ping, 80 lei/3 zile+camping

Sepultura revine în România, cu un concert prin care promovează cel mai recent album lansat, Kairos. Pe afiş mai apar şi: Biohazard, Celelalte Cuvinte, Altar, Death Angel sau Unearth.

m

06.08 Placebo București, Stadionul Iolanda Balaș Soter, ora 18:00.

Preț bilete: 95-190 lei

Formația americană revine la București cu piese consacrate, dar și compoziții ce vor apărea pe următorul album, programat spre a fi lansat la finele acestui an.

m

22.09

Leonard Cohen București, Piața Constituției.

Preţ bilete: 95-850 lei

Un concert-poezie.

Emoție și rafinament.

Aflat în turneul de promovare a celui mai recent album, Old Ideas, Mr. Cohen ajunge a treia oară la București.

m

31.08

Red hot chili peppers București, Arena Națională.

Preţ bilete: 101-380 lei

Cel mai tare concert al verii: un setlist plin de hituri, o scenă octogonală comandată de membrii trupei și un disc nou, I'm With You.

Zilele Bucureștiului La aniversarea de 553 de ani, Bucureștiul va petrece trei zile și trei nopți de poveste.

x

28.09 Lenny Kravitz București, Piața Constituției. Preț bilete: 111-298 lei

m

Pentru a doua oară în Capitală, cu riffuri și balade consacrate, Lenny Kravitz aduce și un nou album, Black and White America.

septembrie 13-22.08

Ideo Ideis, ediția a 7-a Alexandria

Concurează nouă trupe de teatru, formate exclusiv din liceeni; președinte de onoare al juriului – Marcel Iureș.

t

23-26.08 Peninsula

24-26.08

Muscel cLoverFest children of bodom Târgu Mureș, lângă complexul de agrement Weekend. Preţ bilete: până la 1 august, 100 lei/abonament şi 40 lei/zi, iar după această dată, 150 lei/abonament, 60 lei/zi

Electro, blues şi heavy metal.

N.O.H.A., Netsky și Șuie Paparude, Mike Godoroja and The Blue Spirit, Children of Bodom și Trooper – cam așa arată line-upul de anul acesta.

m

Cătun Muscel, aprox.130 de km de Capitală pe drumul Bucureşti-Târgovişte-Pucioasa-Moroieni-Sinaia.

Preţ bilete/abonamente: 25 lei/zi (vineri şi sâmbătă), 40 lei/3 zile

Momentan, afișul celei de-a treia ediții a festivalului îi anunță pe Nightlosers și Niște Băieți, C.O.D. și Loungerie II. Vor avea loc after-parties, ateliere dedicate copiilor, jam-sessions și secțiunea open-mike rămâne... deschisă doritorilor.

m

www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 9

aking of tatiana Marinescu, un model obișnuit cu lumina din studio, la o ședință foto urbană. g-ul a Shootin­ durat peste 4 ore, timp în care a urcat scările par­ cului de zeci de ori (pe tocuri de 13 cm)

Poveste

urbană în trei acte și patru ținute Lucrurile frumoase pot începe oricând. Pentru noi, ele au început să se întâmple într-o zi călduroasă de marți, pe la ora 3 după-amiaza. Atunci am cunos­cut-o pe Tatiana, la interviu — o discuție deschisă (până la ceas de noapte) despre povești, frumusețe interioară, despre oameni, cărți și vise. A doua zi ne-am întâlnit, la exotica și cocheta ceainărie Infinitea din Cotroceni.

Pregătirile pentru ședința foto au început cu o revedere-surpriză pentru Cleo (hair­stylist), care și-o amintea pe Tatiana brunetă.

Câteva probe de make-up și de lumini, apoi câteva cadre jucăușe printre ie­ dera din curtea ceainăriei. Am decis să ieșim, apoi, la doi pași, în oraș: o ședință cu suișuri și coborâșuri, la propriu, căci fotografiile au fost realizate pe treptele dinspre Parcul Romniceanu. În loc de final, o precizare: lucrurile frumoase nu se opresc aici. Suntem siguri că această poveste va avea mai multe acte.

Mulțumiri: Mo­lecule F , Dumbrava Roșie 12 (showroom); www­.m­ole­c­ule-f. com; The Place C­oncept Store, Calea Doro­ banților 102-110; www.theplaceconceptstore.com; Ceainăria In­fi­nitea, Dr. Grigore Romniceanu 7, Cotroceni

Making of of making of: sigur că avem și fotografii de culise Echipa „tehnică” e în­ tr-o scurtă pauză. Ședința foto, însă, continuă până la apus

ținute Rochie: Stephan Pelger, garderoba personală Sandale: Christian Louboutin, 3.320 lei, The Place Concept Store Accesorii: brățară Maria Filipescu, 490 lei, Molecule F Unde: Ceainăria Infinitea, Cotroceni Live text pe Facebook (mai ales Tatiana), „live jokes” între două etape de make-up și coafură, cu o echipă regăsită după mulți ani

Rochie: Sandra Galan, 931 lei, Molecule F Pantofi: garderoba personală Accesorii: Colier Maria Filipescu, 290 lei (disponibil în showroom Molecule F) Unde: Ceainăria Infinitea, Cotroceni

Rochie: Zara, 149 lei Sandale: Christian Louboutin, 3.320 lei, The Place Concept Store Unde: Parcul Romniceanu, Cotroceni

Rochie: Stephan Pelger, garderoba personală Sandale: Christian Louboutin, 3.320 lei, The Place Concept Store Cercei: H&M, 19,9 lei Unde: Parcul Romniceanu, Cotroceni

Discuții „pe concret”.

Foto-feedback în timp real, cu zâmbetul pe buze

Echipa:

Adi Bulboacă - Fotograf Claudiu Popescu - Fotograf Cleopatra Micu - Hairstyle Marina Chioran - Make-up Monica Georgescu - Fashion Stylist

BeWhere the Fest is!

est of

Timp de trei luni, călătorim cultural. Muzică, teatru și poezie. BeWhere! recomandă evenimente din București și din țară, pentru toate gusturile rafinate.

atmosferă jazz de munte

Feature coordonat de Patricia Marinescu

Gărâna Jazz

Povestea festivalului a început în august 1997. De atunci, pe scena din poiană au mai urcat Euthalia de Carvalho, Johnny Răducanu, Anca Parghel, Jean-Luc Ponty, Jan Garbarek, Scott Henderson, Lars Danielsson & Leszek Mozdzer, Mike Stern sau Nils Petter Molvaer. La ediţia de anul trecut, publicul a putut asista la câteva recitaluri impresionante, semnate: Avishai Cohen, Hiromi Trio Project feat. Anthony Jackson & Simon Phillips şi Nik Bärtsch’s Ronin.

Invitaţii celei de-a 16-a ediţii vin din Europa şi Statele Unite. Nu am putut să nu remarcăm prezenţa Poloniei – tot mai vizibilă pe scena jazz, cel puţin în ceea ce priveşte muzicienii tineri – în prima zi a festivalului. Sławek Jaskułke compune şi interpretează muzică pentru pian şi orchestră, de teatru şi film, este membru al cvartetului condus de Poiana Lupului Zbigniew Namysłowski şi a urcat pe unele dintre cele mai mari scene ale lumii. Cap de afiş al primei seri este unul dintre compozitorii şi muzicienii reprezentativi ai scenei de găzduieşte, jazz vieneze – de origine română, pianistul Adrian C. Gaspar. Împreună cu Benjamin Labpentru al schutz (bas electric şi acustic) şi Moritz Labschutz (tobe şi percuţie) interpretează sonori16-lea an tăţi funk-fusion şi Balkan-jazz. Nils Petter Molvaer revine. De data aceasta, cântă în a doua consecutiv, zi a festivalului alături de grupul elveţian Brink Man Ship, care adoptă un jazz urban postfestivalul modern. A treia zi de festival stă sub semnul pianului, saxofonului, dar şi al acordeonului: de jazz care a adus în Emy Drăgoi vine împreună cu Jazz Hot Club de Roumanie, iar saxofonistul Trygve Seim premieră, în se întoarce la Gărâna după doi ani cu trio Kuara. În aceeaşi seară, odată cu grupul Prism, România, unele condus de basistul american Dave Holland, vom putea urmări şi prestaţia chitaristului dintre cele mai Kevin Eubanks în afara trupei de acompaniament a emisiunii lui Jay Leno. Din Norvegia, importante Tord Gustavsen Quartet încheie lista artiştilor din a treia seară de festival. Un fenomen nume ale al anilor ’90, aşa cum era considerată trupa iniţială, se arată acum într-o nouă formă. Cu scenei de acelaşi toboşar, Horacio „El Negro” Hernandez, colaborator al unor nume precum Santana gen. La 50 de (Supernatural, 1999) sau Eddie Palmieri (Listen here, 2005), formaţia s-a regrupat în jurul kilometri de unui chitarist american. // patricia marinescu

Festival

Reşiţa, Gărâna este oaza culturală a zonei.

Gărâna Jazz Festival, Gărâna – Poiana Lupului, 12-15 iulie. Preţ bilete/abonamente: 60 lei/zi, 200 lei/festival.

Accesul este gratuit pentru copiii cu vârste sub 14 ani

Organizatorii spun:

Mai sunt încă trei ediţii până la Bac pentru acest festival. Aşa că, în anii de adolescenţă, i se mai permit festivalului anumite comportamente. Mai este timp pentru maturizare şi pentru definirea unei anumite identităţi. Sau poate, dimpotrivă, va rămâne mereu un festival copil, care testează de fiecare dată 12 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

graniţele şi vrea să încerce ceva nou.

Este poate singurul festival atât de mare care a rămas pe o singură scenă, pentru ca muzica să fie percepută relaxat, fără du-te-vino, mergifugi. Fiecare grup are ceva de spus, pe limba sa, în propriul stil. Anul acesta vor fi jazz clasic, free, funk,

fusion, ethno, vocal, electric, minimalist, acordeon.

Jazzul la Gărâna a sărit peste elitismul fals şi a ajuns pe gustul celor care vin, în vârf de munte, de la sute de kilometri distanţă uneori, să asculte Gărâna jazz.

Caius Ştefan Giura, Director de Comunicare, Gărâna Jazz Festival

Ghost Fest

Din line-up fac parte trupe din România, Italia, Ungaria, Austria, Marea Britanie sau Spania. Printre ele: Secrets of the Moon, trupă black metal, înfiinţată în 1995. A susţinut concerte la festivaluri de referinţă, precum Summer Breeze Open Air (Germania) sau Hellfest (Franţa) şi acum îşi promovează albumul Seven Bells. Un alt nume pe afişul festivalului este cel al cvintetului spaniol Trobar de Morte, care îmbină sunete celtice şi folkul cu avangardismul goticului atmosferic. Din România, White Walls are ca scop ocuparea unui loc pe scena progressive metal din România şi chiar din Europa. Formaţia de folk industrial Allerseelen, din Austria, vine în premieră în România. Trupa este cotată ca promoter de marcă al genului. Bazele grupului au fost puse de scriitorul Gerhard Hallstatt, iar în cei peste 23 ani de carieră, trupa a lansat peste 15 produse discografice. Line-up-ul evenimentului este întregit de formaţiile Scarred, Laonliness, QuantiQ şi Wilder. // patricia marinescu

Foto: PR

Ghost Fest, Râşnov, terenul de biathlon de la baza cetăţii, 13-14 iulie. Preţ bilete: 30 lei/zi

secrets of the moon

Rock Evolution Sepultura

La mijlocul lunii, propunem un schimb de „betoane”. La Oradea. Timp de trei zile, puteţi vizita oraşul de pe Crişul Repede şi, în acelaşi timp, participa la Rock Evolution, festival înfiinţat anul trecut.

Dacă vorbim despre muzică, motivul principal al călătoriei îl poate constitui capul de afiş al festivalului: Sepultura. Dacă am spus asta, trebuie să adăugăm şi faptul că evenimentul este unul care se adresează mai ales amatorilor de metal, fie el heavy sau death. Formaţia braziliană vine pentru a patra oară în România. Aşadar, încă o ocazie pentru cei care nu au văzut-o, să o facă, şi pentru cei cărora le-a plăcut, să-i revadă. Cu siguranţă, vom asculta piesele consacrate, cu care au crescut generaţii de rockeri, dar o să recurgem la head-banging şi pe ritmuri de pe noul lor album, Kairos, lansat anul acesta, pe 9 martie.

Niciun iubitor al genului nu trebuie să rateze acest festival, pentru că pe afiş mai sunt şi: Biohazard, Celelalte Cuvinte, Altar, Death Angel sau Unearth. În plus, spaţiul în care se va desfăşura evenimentul este suficient pentru scene, restaurante, baruri şi vânzarea de suveniruri. Dacă vorbim despre oraş, atunci trebuie să ştiţi că viaţa de noapte este ofertantă, cu baruri şi cluburi deschise până spre dimineaţă, iar urmele istoriei oraşului atestat pentru prima dată la 1113 sunt încă prezente. // Dan Antonescu Rock Evolution 2012, Oradea, Tony Shopping Center (centura oraşului), 13-15 iulie. Preţ bilete: în avans – 40 lei/zi, 50 lei/2 zile, 70 lei/3 zile; din 13 iulie: 50 lei/zi, 60 lei/2 zile + camping, 80 lei/3 zile+camping. Pentru zona VIP (restaurant amenajat pentru trupele invitate) trebuie să plătiţi, pe lângă preţul biletului, suma de 50 lei www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 13

iulie

Întoarcerea la natură. 2 în 1. Muzică şi munte. Muzică pe munte. Concerte şi ateliere de arte şi meşteşuguri, expoziţii de pictură, fotografie & artă tradiţională.

Icon Arts

Cursanții se pregătesc de spectacol

În toiul verii, într-un Sibiu updatat baroc, are loc a zecea ediţie a festivalului de Muzică Contemporană.

Într-o Românie în care publicul e destul de conservator, interesat mai degrabă de şlagărele din ultimele 5-6 secole de muzică, fără curiozităţi serioase şi exersate faţă de creaţia ultimelor decenii, există un Festival de Muzică Contemporană care împlineşte 10 ani şi asta nu e deloc puţin lucru. Este vorba despre Festivalul ICon Arts – Sibiu, care propune o serie de concerte în spaţiile simbolice ale oraşului, dar şi în împrejurimi (Biertan, Cisnădie şi Cisnădioara). În 2012, Festivalul este afiliat la programul Sibiu Baroc Update şi îşi doreşte să fie mai variat decât în ediţiile precedente, cuprinzând lucrări baroce (recital de chitară în biserica cetate Biertan, susţinut de Reinbert Evers şi Sung Yin Kim), clasice (concertele orchestrale care îl vor avea dirijor pe Gheorghe Costin), contemporane (o seară britanică, una finlandeză, o seară a profesorilor de compoziţie, dar şi ultima seară de festival, în care se va cânta o piesă a lui Dan Variu, câştigătorul concursului de compoziţie „Icon Arts” din 2011), precum şi recitaluri de jazz (Mircea Tiberian şi basistul Chris Dahlgren în biserica fortificată din Cisnădie sau Luiza Zan şi cursanţii Academiei). În paralel cu festivalul, se vor derula masterclass-uri care vor cuprinde cursuri de interpretare solo (vibrafon, clarinet, vioară, violoncel, chitară, orgă), muzică de cameră, orchestră, compoziţie, jazz, inginerie de sunet şi fotografie. Anul acesta sunt aşteptaţi participanţi din Belgia, Coreea, Elveţia, Finlanda, Germania, Irlanda, Liban, Marea Britanie, Moldova şi SUA. La final, toţi cursanţii, acompaniaţi de profesorii lor, vor avea prilejul să prezinte publicului rezultatele zilelor de transpiraţie artistică. Printre profesori se vor afla Dan Dediu, Luiza Zan, Reinbert Evers, Mircea Tiberian, Ladislau Csendes, Chris Dahlgren. În aceeaşi perioadă, Primăria Sibiului va găzdui o expoziţie de fotografie cu lucrări selectate din producţiile anilor precedenţi ale cursanţilor secţiei foto. // Andrei Scarlatti ICon Arts, Festivalul de Muzică Contemporană, Sibiu, Teatrul Gong şi Sala Thalia, 22 iulie – 5 august. Preţ bilete: 10-15 lei, abonamente: 50 lei

masterclass de interpretare

ANDRA ROTARU

iulie

poezia e la Bistriţa!

EMIL BRUMARU

DAN COMAN

Face poezia ce face, emoţionează domni şi domnişoare, mişcă munţi, cutreieră oraşe, dar în fiecare an se întoarce la Bistriţa, unde este ademenită, curtată şi cu atenţie ascultată pe scena Centrului Multicultural Sinagogă. Pentru că la Bistritz are loc, de patru ani, Festivalul de Poezie şi Muzică de Cameră coordonat de managerul cultural Gavril Ţărmure, eveniment organizat în parteneriat cu MNLR. Aici poţi sta la cafea cu poeţi cu care ai fi bucuros să stai la cafea, poţi asculta recitaluri muzicale şi, nu în ultimul rând, poţi trăi patru zile de poezie adevărată adusă de invitaţii organizatorilor Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Camelia Toma şi Ana Toma.

Anul acesta vor susţine lecturi publice şi îşi vor lansa cele mai recente cărţi poeţii Ruxandra Cesereanu, Nichita Danilov, Andrei Dósa, Ana Dragu, Domnica Drumea, Andrei Gamarţ, Sorin Gherguţ, Doina Ioanid, Claudiu Komartin, Ioan Moldovan, Ion Mureşan, Radu Niţescu, Aurel Pantea, Marta Petreu, Robert Şerban, Olga Ştefan, Radu Vancu, Alex Văsieş şi Elena Vlădăreanu. Invitatul special al ediţiei, prozatorul Alexandru Vlad, va aduce cu el Ploile amare.

E bine să fii la Bistriţa, să nu ratezi, în Plan B, dialogul dintre scriitorii Ioan Moldovan, Aurel Pantea şi Nichita Danilov – moderat de poetul Radu Vancu, care îşi va plimba prin Bistriţa Frânghia înflorită. Să asişti la a 60-a ediţie a Clubului de lectură „Institutul Blecher” moderată de Claudiu Komartin la Class Cafe. Dar şi să asculţi seara, pe o terasă, poveştile ediţiilor anterioare, să afli cum a ieşit Mircea Cărtărescu afară după Ştefan Manasia să-l felicite pentru lectură. Cum a dăruit Emil Brumaru publicului amintiri din anii săi de medicinist. Să auzi cum l-a aşteptat Radu Vancu pe Dan Coman zile în şir cu o îngheţată topită în mână în faţa Sinagogii. Să vezi ce se întâmplă când o mână de poeţi încep să danseze la 12 noaptea prin oraş. Sigur, poţi fi şi în altă parte. Însă poezia va fi la Bistritz. // Ana Dragu Poezia e la Bistriţa, ediţia a 4-a. La Bistriţa, Centrul Multicultural Sinagogă, Club Cafe Plan B și Class Cafe, între 12 şi 15 iulie. Acces liber

14 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Freedom Jazz Festival

La prima ediţie, FJF din Vama Veche propune un program eclectic. Muzicieni de jazz, dar şi de blues. Nume româneşti, dar şi străine. Vom asculta de la latin jazz la jazz-rock, de la harmonica blues la contemporary jazz, de la fusion la jazz manouche.

Nu este prima dată când astfel de sonorităţi ajung la malul mării, însă este, cu certitudine, prima dată după mult timp. Unde mai punem că afişul festivalului este încărcat de nume importante. La o trecere în revistă, menţionăm: Billy Cobham, Boo Boo Davis, Johnny & Mozes Rosenberg, Sergio Mendez & Brasil 2012, Blood, Sweat & Tears, Nights of Jazz Guitars featuring Larry Coryell guest Philip Catherine. Chitariştii Larry Coryell, Helmut Kagerer, Paulo Morello, Andreas Dombert şi Philip Catherine vor oferi un regal de riffuri şi acorduri. Primul a colaborat cu Gary Burton, Charles Mingus, cu John McLaughlin şi Paco de Lucia. Fost membru al Jean-Luc Ponty Quintet, iar despre Philip Catherine acelaşi Mingus a spus că este varianta tânără a lui Django Reinhardt (pionier al jazzului belgian). Când spunem Blood, Sweat & Tears, spunem pop-rock, jazz-rock, dar şi o muzică ce a primit chiar şi influenţe psihedelice. Boo Boo Davis este bluesmanul complet, a cărui muzică păstrează puternice influenţe din Delta Mississippi. Muzicuţist, chitarist, toboşar, el a cântat alături de BB King, iar piesa I’m So Tired vă este, cu siguranţă, cunoscută, dacă urmăriţi serialul Sons of Anarchy. În plus, nu trebuie să rataţi, în prima zi de festival, recitalul oferit de bateristul şi percuţionistul Billy Cobham. Dar, vorba lui Thelonious Monk, „talking about music is like dancing about architecture”.

Nu ne rămâne decât să ne vedem în Vamă. // patricia marinescu Freedom Jazz Festival, Vama Veche, Marina Park, 19-21 iulie, ora 20:00. Preţ bilete: 35 lei/zi, 75 lei/ 3 zile

Stufstock

Anul acesta, ediţie aniversară! Zece veri pentru Stufstock. Acolo unde-i este locul, la malul mării, în Vamă. Creat întru salvarea satului „liber”, Stufstock a adunat de-a lungul timpului stiluri muzicale dintre cele mai diverse, formaţii româneşti şi străine, tinere sau experimentate.

THE SUBWAYS,cap de afiș la

Stufstock Uneori hulit, dar mai mult iubit, pentru ediţia de anul acesta s-au anunţat – deocamdată – trei nume importante: The Subways, Dubioza Kolektiv şi Dub Incorporation. Britanicii The Subways, trupă care s-a lansat în 2005, au la activ, până în prezent, trei albume de studio şi mai multe piese în topurile internaţionale, dar şi single-uri în heavy-rotation la diverse posturi de radio. Îndrăgostiţi de scenă, pentru că nu-şi doresc altceva decât să se desfăşoare în turnee, Billy Lunn (chitară şi voce), Charlotte Cooper (bas şi voce) şi Josh Morgan (tobe) sunt porţia de alternativ/grunge/ indie rock a festivalului. De cealaltă parte, Dubioza Kolektiv, pe care i-am putut vedea în ianuarie la Bucureşti, sunt un amestec de dub, rock, folclor bosniac şi reggae. Mai reggae de atât – Dub Incorporation, una dintre cele mai influente trupe de gen din Europa. În peste 10 ani de existenţă, grupul francez a lansat cinci albume, iar cei 12 membri sunt cunoscuţi pentru piese ca Rudeboy, My Freestyle sau Tout ce qu’ils veulent. Line-up-ul va fi completat de formaţii rock româneşti, iar programul complet şi mai multe informaţii veţi găsi pe site-ul revistei noastre. // patricia marinescu

Folk You! Florian Pittiș

iulie/august

Stufstock, Vama Veche, plaja de nord, 23-29 iulie

Ediţia a opta a festivalului readuce pe scena de pe plaja din Vama Veche nume consacrate ale folkului românesc, dar şi reprezentanţi ai mişcării rock autohtone.

publicul folk you!

Phoenix şi Viţa de Vie concertează alături de Alexandru Andrieş şi Nicu Alifantis. Tudor Gheorghe aduce taraful şi învăţăminte muzicale, iar Marius Mihalache îşi prezintă noul proiect, I Like Romania.

Festivalul a fost lansat în 2005, în acelaşi loc, metamorfozat între timp, pe când Florian Pittiş declara deschisă „mişcarea de rezistenţă împotriva prostiei revărsate”. Acum, organizatorii – Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă – spun că încăpăţânarea lor de a construi, an de an, un castel pe nisip a făcut din el „tradiţie şi este legat indestructibil de Vama Veche. Ba chiar nu avem nicio ezitare să-l numim Farul din Vama Veche pentru tot ce înseamnă folk/folclor în România. Este un festival românesc care are rădăcini în muzica primordială”, spun organizatorii, Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă. Din program, mai amintim: Maya, Tudor Gheorghe, Zdob și Zdub, Ada Milea și Timpuri Noi. Ultima seara a festivalului are ca headliner trupa Resident Ex, al cărei lider este Ovidiu Kempes. // patricia marinescu Folk You! Florian Pittiş, Vama Veche, plaja de nord, 3–5 august, ora 19:00. Acces liber

16 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Foto: James Medkraft

Vama Veche, frontiera jazz/blues/rock/folk

august

red hot chili peppers pe scena proiectată după design propriu. Construcția nu va lipsi la București

Red Hot Chili Peppers

Formulă. Fără Dave Navarro, întors de multă vreme la Jane’s Addication, şi John Frusciante – cea mai grea pierdere a trupei –, acum majoritatea cunoscătorilor simte nevoia să audă, să vadă, dacă formula Anthony Kiedis (voce), Michael „Flea” Balzary (bas), Chad Smith (tobe) şi Josh Klinghoffer (chitară) funcţionează. Navarro era un personaj potrivit schemei RHCP, însă stilul şi prezenţa lui Frusciante erau de „acolo”. Nicio dilemă acum.

Nu există vreo şansă ca vreunul dintre cei doi să apară pe scena de la Bucureşti. josh who? Cei mai mulţi ochi vor fi aţintiţi asupra lui Josh Klinghoffer (chitară), un nume care nu a intrat încă (şi s-ar putea să nici nu reuşească) în conştiinţa celor familiarizaţi cu formaţia. Însăşi prezenţa sa pe scenă este parte separată de ceilalţi trei membri. Josh nu este un „străin”, el a mai colaborat cu formaţia şi este un apropiat al lui Frusciante. Totuşi, pe undeva, nu pare să stea chiar pe locul lui. Sau poate e vorba doar de puterea obişnuinţei... noastre. album. Concentrându-ne pe formula actuală, cel mai recent LP, I’m With You, nu s-a bucurat de cele mai bune critici.

BeWhere! scria în noiembrie anul trecut că marile lipsuri sunt „solourile şi riffurile”, asta ca urmare a despărţirii de Frusciante, în 2008. Este „un album de ascultat, dar nu definitoriu”. Și atunci cu ce să ne pregătim pentru concertul din Capitală?

Putem începe cu Blood Sugar Sex Magik (1991). Al cincilea album al formaţiei a dat cinci singleuri de top şi are rolul de

Anunţat ca fiind „cel mai tare concert al verii”, iată câteva dintre motivele pentru care show-ul RHCP de la Bucureşti nu poate trece fără a crea isterie.

piatră de hotar pentru publicul larg între a fi şi a nu fi RHCP. Am mai putea încerca One Hot Minute (1995), unde locul lui Frusciante (care se întorcea prin 1998) e luat de Navarro (1993 – 1998). Un album care, deşi a dezamăgit comercial vorbind, este plin de nerv şi nu se dezice de reţeta RHCP. În 1999, americanii dau lovitura! Apare Californication. De departe, ne amintim Scar Tissue, care a devenit în foarte scurt timp una dintre piesele-emblemă ale trupei. Live, a fost cântată de peste 450 de ori şi, după părerea mea, nu prea există amatori de rock care să n-o fi fredonat-o vreodată. Discul By the Way, din 2002, a venit cu un suflu proaspăt, dar parcă un pic cam pentru mase. De pe Stadium Arcadium (2006), nu spun decât Snow (Hey, oh!) şi cred că e suficient. Va mai trece foarte mult timp până la un album de acelaşi calibru sau, foarte probabil, nu vor mai reuşi vreodată. Rămâne să treceţi prin filtrul urechii interne, spre a decide cu care dintre materialele discografice propuse vă identificaţi. setlist. Urmărind evoluţia pieselor cântate live, Monarchy of Roses va deschide şi concertul de la Bucureşti. Apoi, există şanse mari să ascultăm şi Give it Away, Under the Bridge, Scar Tissue, Suck My Kiss şi Dani California. Cele mai recente concerte din turneu s-au încheiat cu Final Jam – un jamsession instrumental electrizant. tehnic. Scena cu formă octogonală este realizată de către United Visual Artists (vezi show-urile U2, Kylie Minogue, Take That, Robbie Williams, George Michael), după modelul dorit de membrii trupei. Ecrane gigant (18 x 7 m) – amplasate în spatele scenei şi pe podea, o siglă a formaţiei creată din leduri, opt candelabre masive – toate se mişcă, conferind dinamism, adâncime şi o senzaţie 3D performance-ului. Se spune că, deşi pare şi este o construcţie complexă, montarea ei – strict – nu durează mai mult de două ore. Nu ne rămâne decât să ne satisfacem curiozitatea live, la Bucureşti. // patricia marinescu

RHCP, Naţional Arena, 31 august, ora 20:00. Preţ bilete: 101–380 lei.

Biletele pentru Gazon şi Golden Circle s-au epuizat www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 17

Placebo

Cu şase albume la activ, cel mai recent lansat în 2009, şi cu promisiunea de a începe înregistrările la un al şaptelea, cei împătimiţi după hard-pop, aşa cum însuşi Brian Molko descrie stilul abordat de trupa pe care o conduce, se bucură din nou. Placebo revin! După o pauză de aproape un an, noul material se pare că o să apară spre finalul acestui an, iar pentru înregistrări lucrează cu producătorul Adam Noble (dEUS, RHCP). Cu ce ne încântă asta? Este un fel de garanţie a calităţii. Cât despre piesele noi, cu siguranţă, cei trei vor prezenta câteva dintre ele şi la Bucureşti. // patricia marinescu Placebo

Die Toten hosen

august

Lady Gaga

Dinner and a show? Pentru prima dată pe scena de la Bucureşti, brusc-devenita-mai-mult-numita divă Lady Gaga va susţine un spectacol ce face parte din turneul The Born This Way Ball. Este, cu siguranţă, Best Of dance-pop al verii. Hituri şi un show în care invitaţi speciali sunt trupa The Darkness şi Lady Starlight, colaborări mai vechi ale Gagăi. Totuşi, chiar dacă nu o apreciez pentru muzica pe care (crede) că o face, ce-o recomandă?

Vocea, talentul sau costumele? Vocea... no comment. Talentul – vinde zeci de milioane de exemplare de singleuri şi albume. Cât despre costume, ei bine, este punctul forte şi croitoraşul cel viteaz, oricare dintre ei, de fapt, îşi face treaba cu simţ de răspundere. Chiar dacă nu îmbracă un corp cu minime forme. Lady Gaga este, cu certitudine, un puternic produs de marketing. Încă o necunoscută. Tocmai din acest motiv – spre lămurirea proprie, alături de „fanele” cât mai extravagant înţolite şi ele, merg să dezleg misterul. Ce-o face pe Gaga o lady?

Iar curiozitatea-mi ajunge până la întrebarea: va aduce la Bucureşti şi celebra rochie creată din carne crudă? // patricia marinescu

Lady Gaga, Bucureşti, Arena Naţională, 16 august, ora 20:00. Preţ bilete: 150–475 lei

18 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

ARTmania

A şaptea ediţie a festivalului de la Sibiu aduce concerte, expoziţii şi evenimente speciale dedicate artelor frumoase. La ediţiile anterioare, pe afiş au stat nume ca: HIM (2006), Within Temptation (2007), Tiamat, Lacrimosa (2008), Nightwish, Tristania, Opeth (2009), Serj Tankian, Dark Tranquillity (2010) şi Lacuna Coil, Tarja Turunen (2011). În 2012, headlinerul primei zile de festival este trupa germană Die Toten Hosen, în premieră absolută în România. Anul acesta, nemţii îşi promovează cel mai nou album, Ballast der Republik. Un alt cap de afiş este formaţia britanică My Dying Bride. 11 albume la activ, în cei 21 de ani de carieră, este a treia oară când trupa urcă pe scena amplasată în Piaţa Mare. Și asta nu poate să reflecte decât succesul prezenţelor anterioare. Pe afişul ediţiei 2012 se mai află Poets of the Fall, Edguy, Trail of Tears şi Epica. // patricia marinescu

ARTmania, Sibiu, Piaţa Mare, 6–12 august, concertele au loc în perioada 10–11 august. Preţ bilete: 100 lei/zi, 150 lei/abonament lady gaga

Foto: Universal Music

Placebo, Stadionul Iolanda Balaș Soter, 6 august, ora 18:00. Preţ bilete: 95–190 lei

summer well

Festival ajuns la a doua ediţie, Summer Well cumulează peste 15 ore de muzică live. Pe scena amplasată în parcul de 25 de hectare urcă Hurts, The Vaccines şi The Stone Roses. Importanți exponenți ai muzicii britanice, Ian Brown & Co și-au anunțat reunirea în octombrie 2011 și multe urechi sperau să-i vadă live. Iată că turneul lor va include și unul dintre festivalurile verii din România. Alte şapte nume au fost confirmate pentru cele două zi de weekend: Citizens!, Wolf Gang, The Asteroids Galaxy Tour, Patrick Wolf – în prima seară, şi Zulu Winter, The Big Pink, Glasvegas – în a doua zi. Pe lângă muzica live, Summer Well revine cu noi zone de entertainment. De asemenea, vor fi extinse zona de food court şi cea de relaxare. Un weekend chill, departe de dezlănţuitul Bucureşti. // patricia marinescu the stone roses

Ideo Ideis

Conceptul de Ideo Ideis s-a născut în vara anului 2006, la iniţiativa unor tineri. Încă de la prima ediţie, Ideo Ideis şi-a propus să susţină ideea de teatru clasic şi simplu, de „teatru în teatru”, nu outdoor, nu underground, nu „undercloud”, ci „on stage”.

Aceasta a fost poate singura limitare impusă. În competiţie intră, în fiecare an, 9 trupe de teatru formate exclusiv din liceeni, alese în urma unei preselecţii. Trupele selectate îşi prezintă spectacolele pe scena Ideo Ideis pe parcursul a 3 zile, în faţa juriului şi a spectatorilor. Totul culminează cu gala decernării premiilor. Juriul Ideo Ideis a avut în componenţă, până acum, oameni ca: Marius Manole, Cătălin Ştefănescu, Andi Vasluianu, Adrian Titieni, Vlad Zamfirescu, Mihaela Sîrbu, Voicu Rădescu, Alina Herescu. Încă de la prima ediţie a festivalului, preşedintele de onoare al juriului este actorul Marcel Iureş. Organizatorii festivalului sunt Andreea Borțun şi Alexandru Ion. // Cristiana Gavrilă

Foto: Adi Bulboacă

Summer Well, Buftea, Domeniul Știrbey, 11-12 august. Preţ abonamente: 129 lei

Teatru on stage

Ideo Ideis, Alexandria, ediţia a VII-a, 13-22 august curs în cadrul festivalului

Marius Manole despre Ideo Ideis

„Dincolo de povestea extraordinară a venirii lui pe lume, Festivalul Ideo-Ideis e, în primul rând, o şcoală alternativă. Un spaţiu în care educaţia nu se construieşte după modele-grilă, ci după valori esenţiale pe care şcoala obişnuită le-a uitat. La Alexandria – vreme de câteva zile, o dată pe an – solidaritatea, încrederea, creativitatea, respectul pentru celălalt și pentru munca lui, plăcerea jocului și bucuria de a gândi liber se întâlnesc într-un teritoriu al experienţei teatrale.

De la discuţiile din noapte, la spectacolele eveniment, realizate de profesioniști, la filmele de cinematecă, la lecțiile de improvizaţie, la atmosfera de pe terasa festivalului, de la valoarea spectacolelor realizate de tinerii liceeni care vin aici, până la seriozitatea cu care se construiește tot acest eveniment unic, orice-ai zice, oricum ai formula, nu e suficient. Așa ceva trebuie văzut și trăit”.

„Am văzut cu ochii mei cum a crescut acest festival. Am văzut cum de la an la an a evoluat la toate capitolele... Un oraş care nu are nici cinematograf, nici teatru, are cel mai tare festival pentru elevi din ţară. De cele mai multe ori, văzând spectacolele celor din concurs, uiţi că eşti la un festival de teatru de amatori. Frumoşi, tineri, talentaţi şi, mai ales, puri. Nu toţi vor da la teatru, nu toţi vor să se facă actori. Unii nu sunt lăsaţi de părinţi, pentru că e o meserie care nu aduce bani. Păcat. Printre ei sunt copii extrem de talentaţi. Important e că aşa se pregăteşte viitorul nostru public de teatru. Se educă. Nu vor intra în sala de teatru cu sucuri, pufuleţi, telefoane deschise, nu vor vorbi între ei, pentru că ştiu, din proprie experienţă, cât de greu e să stai acolo, pe scenă”.

august

Cătălin Ştefănescu despre Ideo Ideis

20 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

new model army

Pe principiul „puţin din toate”, organizatorii fac şi anul acesta o combinaţie: electro, blues şi heavy metal. Partea electro este reprezentată de N.O.H.A., Netsky și Șuie Paparude. De cealaltă parte, bluesul este reprezentat, după cum au ales organizatorii, de Mike Godoroja and The Blue Spirit, cât despre partea de heavy metal, Children of Bodom și Trooper sunt baza.

Din program mai spicuim: 23 august: Republic; 24 august: Rotfront, Viţa de Vie, Kistehén, Ladánybene 27, Mike Godoroja & Blue Spirit, Electric Fence; 25 august: New Model Army, Netsky, N.O.H.A., Vama, Şuie Paparude, Alvin és a Mókusok, Sarmalele Reci, Rehab Nation; 26 august: Children of Bodom, ATB, Josh Gallahan, Babylon Circus, Dirtyphonics DJ Set, Compact Disco, colorStar, Firkin, Trooper, VotSka. // patricia marinescu

Foto: Claudiu Mihai Berechet

Peninsula, în vecinătatea Complexului de Agrement Weekend din Târgu Mureş, 23-26 august. Preţ bilete: până la 1 august, 100 lei/abonament şi 40 lei/zi, iar după această dată, 150 lei/abonament, 60 lei/zi

jam session la scenă deschi­ să: Partizan & Niște Năieți (în 2011)

muscel cloverfest

Oficial, a ajuns la ediţia trei – zisă şi Trifoi, neoficial, este al patrulea an în care urcăm pe dealurile Muscelului. Despre peisaj se pot spune multe, însă foarte sugestivă este vorba „o imagine face cât o mie de cuvinte”. Aşa că mă limitez să vorbesc despre muzica de anul acesta, când se continuă ideea de cover ca experiment muzical, inovaţie şi aport de originalitate. Pentru prima seară de festival, sunt confirmate trupele: COD, Loungerie II, Wilder. A doua seară înseamnă revenirea celor de la Nightlosers şi Nişte Băieţi. Ca zvon, este foarte probabil ca Luiza Zan să susţină un recital pe scena de pe dealul Muscelului. La fel ca în anii trecuţi, vor avea loc after-parties, ateliere dedicate copiilor, care vor avea acum un cort numai al lor. Un jam inedit este macaia djemba (percuţii şi voci), iar oricine este dornic să-și demonstreze aptitudinile muzicale va putea urca pe scenă în „secțiunea” open-mike. Nu vor lipsi fotografiile pe lemn şi nici hamacele. Amplasarea corturilor este gratuită, iar anul acesta o noutate o reprezintă şi posibilitatea închirierii unuia chiar la locul cu pricina. // patricia marinescu

ploaia, încă un motiv de distracție

Muscel cLoverFest, cătun Muscel, la aproximativ 130 de km de Capitală pe drumul BucureştiTârgovişte-Pucioasa-Moroieni-Sinaia, 24-26 august. Preţ bilete/abonamente: 25 lei/zi (vineri şi sâmbătă), 40 lei/3 zile www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 21

august

Peninsula

Septembrie în dublu L Vara indiană se anunță incendiară. Două dintre cele mai importante nume ale muzicii internaționale revin la București. Piața Constituției este locul de întâlnire cu Leonard și Lenny.

Leonard Cohen

„I know what is wrong, / And I know what is right./ And I’d die for the truth / In My Secret Life.”. Cu siguranţă vom auzi din nou aceste versuri la Bucureşti, în toamnă. Asta ca să vă fac poftă de un concert-poezie marca Leonard Cohen şi ca să răspundem la întrebarea: de ce să mergem a treia oară să-l vedem? Pentru emoţie, rafinament şi pentru că e necesar.

Muzicianul a revenit pe piaţă cu albumul Old Ideas, după o pauză de înregistrări de opt ani. Going Home, Amen, Crazy to Love You, Come Healing sunt piese de pe noul album Cohen, pe care, foarte probabil, le vom asculta la Bucureşti. Show me the place, o baladă introspectivă, a fost caracterizată de către ascultători ca: profundă, atât muzica, cât şi versurile; sacră; delicioasă; backing vocals excelente; o altă capodoperă; magnifică; incredibilă; emoţionantă; strălucitoare; o voce răguşită măreaţă; nimeni nu o spune mai bine; seamănă cu Tom Waits... „Decât” genial aş putea adăuga, după ce am ascultat.

Aşa că welcome back, Mr. Cohen! // Aura Clara Marinescu

leonard cohen

Old Ideas World Tour 2012, Bucureşti, Piaţa Constituţiei, 22 septembrie, ora 20:00. Preţ bilete: 95–850 lei

Aceeaşi prezentă şarmantă, dar uşor funk de astă dată. Lenny Kravitz revine la Bucureşti, după patru ani de la concertul susţinut pe stadionul Cotroceni, un show fără greşeală (dacă nu luăm în considerarea acel „Hungary” rostit. Până la urmă, irelevant). Pentru că 2011 a însemnat lansarea unui nou album, Black and White America, acest concert face parte din turneul de promovare a discului descris de însuşi compozitor ca fiind „o sărbătoare a muzicii”. În ceea ce priveşte materialul, recomand o serie de audiţii. Schimbarea de stil o cere. După o primă ascultare, intervine instinctiv nostalgia după It is Time for a Love Revolution (2008), Lenny (2001) sau Mama Said (1991). Totuşi, se fac simţite riffuri şi nu lipsesc baladele în stilu-i consacrat.

Surprinzător (în bine), concertele din acest turneu nu prezintă mai mult de una, două piese de pe noul material. Încep cu Come On Get It, continuând cu Always on the Run, American Woman, Fly Away şi tot restul artileriei grele semnate Kravitz.

Nu rămâne decât să sperăm că până atunci se va îmbunătăţi acustica Pieţei Constituţiei... // Patricia Marinescu Lenny Kravitz, Bucureşti, Piaţa Constituţiei, 28 septembrie, ora 20:00.

Preţ bilete: 111–298 lei

22 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Foto: PR

septembrie

Lenny Kravitz

lenny kravitz

xpat corner

{română}

bio

Bernard Pivot • (n. 1935) este jurnalist francez, realizator de emisiuni de televiziune, autor de cărți.

• Studii de drept la Lyon, urmate de cursurile Centrului de formare pentru jurnaliști (CFJ) la Paris, specializare în jurnalism economic.

• 1958-1971, redactor la revista Figaro littéraire.

• 1971-1974, jurnalist la ziarul Le Figaro.

• Inițiator, în 1975, al revistei Lire.

• A moderat, la canalul de televiziune ORTF, emisiunea Ouvrez les Guillemets (1973-1974), dar a devenit celebru mai ales datorită emisiunilor difuzate pe Antenne 2: Apostrophes (1975–1986), Bouillon de culture (1991–2001) și Double je (2002– 2005).

• A publicat volumele Le métier de Lire (2001), 100 mots à sauver (2006), 100 expressions à sauver (2008), Les mots de ma vie (autobiografie, 2011).

• Membru al Academiei Goncourt, care decernează anual cel mai important premiu literar din Franța.

Vizitatorii târgului de carte Bookfest au avut ocazia să îl vadă în carne și oase pe jurnalistul francez Bernard Pivot, a cărui emisiune Bouillon de culture aduna mulți iubitori de literatură români în fața televizoarelor, prin anii ‘90...

Un interviu de Ema Stere și Monica Anghel

Bernard Pivot: „Regret că nu l-am avut pe Cioran în emisiune”

î

n afară de Alex Leo Șerban, invitat în emisiunea dvs. Dou­ ble je, ați cunoscut și alți intelectuali români?

Am fost la Iași pentru această emisiune și am discutat cu acest critic de cinema, așa cum am cunoscut profesori de franceză, care m-au emoționat profund, ori studente la Universitate care învățau franceza.Am stat 3-4 zile. Dar am cunoscut scriitori români.Așa cum o spun în fiecare interviu, cred, regret că nu l-am avut pe Cioran în emisiune. Regret mult. L-am invitat să vină la un interviu și m-a refuzat. Era un om neîncrezător. Îl admiram atât de mult... Îmi mai amintesc că am invitat un scriitor român, la începuturile emisiunii Apostrophes, Petru Dumitriu.Avea mare succes în Franța, în anii ’70. Și, evident, l-am invitat pe Ionesco, dar am ajuns prea târziu ca să-i invit pe Panait Istrati,Tristan Tzara sau pe prințesa Bibesco.

Citiți la fel de mult ca pe vremea când lucrați în televiziune?

Nu, citesc mai puțin, nu vreau să-mi petrec viața citind, în detrimentul vieții de familie... Citesc mult pentru Academia Goncourt, între 15 iunie și 15 septembrie: este perioada în care în Franța sunt selectate romanele pentru Premiul Goncourt.Timp de trei luni, parcurg un roman la două zile sau un roman pe zi. Dar pe vremea când moderam Apostrophes și Bouillon de culture, citeam 10-14 ore pe zi, în dauna vieții mele private, a familiei. Este prețul pe care trebuie să-l plătești dacă vrei să faci o emisiune adevărată. În 2006, ați publicat 100 mots à sauver, un dicționar de cuvinte rar folosite, uitate. Ați reușit

24 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

să salvați vreunul ?

Dintr-o sută, trei sau patru au fost salvate! Era, de pildă, „carabistouille”: un cuvânt drăguț, un cuvânt amuzant. „Dire des carabistouilles” înseamnă „a spune minciunele” – nu minciuni mari, minciunele. Cuvântul exista în Petit Larousse, dar dispăruse din Petit Robert. După asta, Petit Robert l-a reintrodus. Sau „clampin” – în franceză se referă la cineva care rămâne în urmă, care își târăște picioarele. Ei bine, a reintrat în Petit Larousse.

Deci am salvat trei-patru cuvinte, nu e rău, nu?

Aveați obiceiul să încheiați fiecare ediție din Bou­ illon de culture cu faimosul chestionar al lui Proust, adaptat. Probabil că invitații dvs. își pregăteau răspunsurile dinainte. Care dintre întrebări era, totuși, cea mai revelatoare ?

Ultima : „Dacă Dumnezeu există, ce v-ar plăcea să îl auziți spunându-vă după ce veți muri?” Era întrebarea la care se pregăteau mult, mult, mult. Singurul care nu a făcut-o, fiindcă nu știa de chestionar, a fost Woody Allen – el a fost spontan. Dar cel mai frumos răspuns, un răspuns teribil, pe care l-ar fi putut da Cioran, a venit din partea unui autor dramatic care se numește Jean-Claude Brisville. Un om cu o viață nefericită, foarte tristă, care, la întrebarea „Dacă Dumnezeu există, ce v-ar plăcea să îl auziți spunându-vă etc.”, a răspuns că Dumnezeu ar trebui să-i spună „Iartă-mă”.Toată lumea a încremenit, tot platoul de filmare... Dar așa ar fi putut răspunde și Cioran.

Există vreo întrebare care vă sperie? Fie în chestionarul dvs., fie în altă parte? Întrebarea care nu mi s-a pus niciodată și la care mi-ar fi fost greu să răspund, fiindcă se leagă de viața mea privată, este: „dumneavoastră, care v-ați petrecut viața punându-le altora întrebări, faceți vreodată acest lucru cu dvs. înșivă ?” Nimeni nu m-a întrebat și nu mi-ar plăcea să răspund la asta. Nu mă puneți s-o fac acum. C Citiți interviul integral pe www.bewhere.ro

Foto: Claudiu Popescu

Les visiteurs à la foire du livre Bookfest ont eu la chance de voir en chair et en os le journaliste français Bernard Pivot, dont l’émission Bouillon de culture réunissait, dans les années ‘90, beaucoup d’amateurs roumains de littérature devant leurs télés...

Entretien avec Ema Stere et Monica Anghel

Bernard Pivot: «Je regrette de ne pas avoir pu interviewer Cioran»

à

part Alex Leo Şerban, invité dans votre émission, Dou­ ble je, avez-vous connu d’autres intellectuels roumains ?

J’ai été à Iasi pour faire une émission et j’ai eu la chance d’interviewer ce critique de cinéma, tout comme des professeurs de français qui étaient très émouvants, de jeunes étudiantes de français. Mais j’ai surtout interviewé des écrivains roumains. Je crois que je le dirai dans chaque interview, je regrette beaucoup de ne pas avoir pu interviewer Cioran. J’ai voulu qu’il vînt pour l’interviewer et il a refusé. Il était méfiant. J’ai invité un écrivain roumain, au début d’Apostrophes, Petru Dumitriu, qui avait beaucoup de succès en France dans les années ’70. Et puis, évidemment, j’y ai invité Ionesco, mais je suis arrivé trop tard pour interviewer Panait Istrati,Tristan Tzara ou la princesse Bibesco.

Lisez-vous aussi énormément qu’auparavant?

Non, je lis moins, je ne veux pas passer ma vie à lire au détriment de ma vie de famille... Je lis beaucoup pour l’Académie Goncourt et surtout à partir du 15 juin jusqu’au 15 septembre, c’est là le moment où l’on sort les romans en France pour le Prix Goncourt. Donc là pendant trois mois, je lis pratiquement un roman tous les deux jours ou un roman par jour. Mais en général, non, je ne lis pas comme au temps d’Apostrophes ou de Bouillon de culture, quand je lisais entre 10 et 14 heures par jour. C’était à ce prix-là que je pouvais réussir une vraie émission.

En 2006, vous avez publié 100 mots à sauver, un dictionnaire hors-du-commun des termes inusités, oubliés... Avez-vous réussi à sauver ces termes-là?

Oui, sur les cent, il y en a trois ou quatre qui ont été sauvés. Il y a un mot, par exemple, « carabistouille ».

C’est un mot joli, amusant. « Dire des carabistouilles » veut dire « dire de petits mensonges ». Le mot a beaucoup amusé – il était encore dans le Petit Larousse, mais il n’était plus dans le Petit Robert. Et du coup, le Petit Robert l’a repris et l’a remit dedans. Et le mot « clampin » – un clampin, en français, c’est « quelqu’un qui est toujours derrière, qui traîne les pieds. » Eh bien, il a été introduit dans le Petit Larousse depuis.

Vous aviez l’habitude de finir chaque édition de Bouillon de culture par votre fameux questionnaire. On peut soupçonner bien que vos invités préparaient en avance leurs réponses. Quelle question était la plus révélatrice, d’après vous?

C’était la dernière. « Si Dieu existe, qu’aimeriez-vous, après votre mort, l’entendre vous dire? » C’était la question qu’ils préparaient beaucoup. Le seul qui n’a pas préparé les questions, parce qu’il les ignorait, ce fut Woody Allen. Et la plus belle réponse, une réponse terrible, qu’aurait pu faire Cioran – c’est un auteur dramatique qui l’a donnée qui il s’appelle Jean-Claude Brisville –, dont on peut penser qu’il a eu une vie malheureuse, qu’il a été très triste dans sa vie, et qui, à la question « Si Dieu existe etc. », Dieu lui aurait dit « Pardon ».Tout le monde est resté figé, un blanc sur le plateau... Mais c’est la réponse qu’aurait pu faire Cioran.

Y a-t-il une question qui vous fait peur?

La question qu’on ne m’a jamais posée et à laquelle j’aurais bien de difficultés à répondre, parce qu’elle toucherait à ma vie privée, c’est « vous, qui avez passé votre vie à poser des questions aux autres, est-ce que vous vous en posez à vous-même? » C’est la question qu’on ne m’a jamais posée et à laquelle je n’aimerais pas répondre. Ne me la posez pas!

C

xpat corner

{français}

bio

Bernard Pivot • (né en 1935), est un journaliste français, animateur d’émissions culturelles à la télévision et auteur.

• Étudiant en droit à Lyon, il prend ensuite des cours au Centre de formation des journalistes (CFJ) à Paris, spécialisé en journalisme économique.

• 1958-1971, il travaille pour Le Figaro littéraire • 1971-1974, journaliste pour Le Figaro.

• 1975 – initiateur du magazine Lire.

• Il anime Ouvrez les Guillemets, sur la première chaîne (19731974), mais il doit sa célébrité surtout aux émissions diffusées sur Antenne 2 : Apostrophes (1975– 1986), Bouillon de culture (1991– 2001) et Double je (2002–2005).

• Parmi les livres qu’il a publiés : Le métier de Lire (2001), 100 mots à sauver (2006), 100 expressions à sauver (2008), Les mots de ma vie (autobiographie, 2011).

• Élu à l’Académie Goncourt (2004).

Lire l’intégralité de l’interview sur www.bewhere.ro www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 25

rink test

Vă propunem un traseu cu patru halte și patru maeștri de ceremonii care să vă însoțească în călătorie. Pe bilet am trecut numele licorilor, patru la număr și ele... ca să știți ce anume cereți la „ghișeu”. De Florin Barbu

cocktail la puterea a 4-a

Embassy/Beefeater

Un bar promițător și bine utilat

Prima oprire este la... ambasadă. Eh, nu chiar aşa oficială, ci aşezământul din Piaţa Lahovari, cu o terasă mare şi încăpătoare, cu canapele pe margine, cu mese şi scaune pe mijlocul curţii, să-i zicem, şi cu un bar promiţător, bine utilat şi dotat cu barmani pricepuţi. Am mai observat şi un perete pe care era un ecran (probabil pentru cei care sunt Euro-dependenţi) şi că, la ora destul de la început de zi, erau clienţi care nu doar flecăreau, ci mai şi moşmondeau ceva prin farfuriile pline şi colorate cu tot felul de... feluri.

Cred că obişnuiţii locului ştiu (dar vreau să bifez totul) despre interior, şi el încăpător, cu nivel, unde în sezonul îmblănit locurile libere nu-s prea lesne de găsit (rima e o întâmplare, ignoraţi-o). Gândesc că mai sunt oameni necăjiţi în târguşorul nostru de vreme ce ambasadele (cel puţin aceasta) mai sunt luate cu elan&asalt... Să revenim la ale noastre, care acum şi aici au un binemeritat şi respectat nume: Beefeater!

The Embassy, Piaţa Lahovari 8, 0733.500.300; www.embassy-club.ro

...

Next

Domnul Mihai Militaru , un cunos-

Ceva roșu și blând

Și iată ce am primit: gheaţă pisată, vermut, grenadine, măsline verzi pentru decor (cam 3-4 pe o scobitoare), coajă de lămâie curăţată subţire (tot pentru decor) şi, of course, Beefeater. Nu vă dau cantităţile exacte, vă spun doar că recipientul era clasicul pahar de martini.

Prepararea ar fi cam aşa: paharul se glasează, după care amestecul de licori se toarnă (după ce au fost agitate în shaker) printr-o strecurătoare. Se adaugă ornamentul, şi băutura este servită. Culoarea este un roşu plăcut, blând, „pătat” de verdele şi galbenul măslinelor şi cojii de lămâie. E rece, e răcoros, decent ca tărie şi intensitate, cu gustul ginului care nu subjugă toată gura, astfel că mai puteţi cere, măcar, un pahar de EmBassy & London. Acesta e numele noului venit şi vă invit să cereţi această combinaţie domnului Mihai Militaru. Clink!

Foto: Adi Bulboacă

cut barman, despre care am aflat că este şi trainer într-ale meşteşugului (îmi plac cuvintele astea...) mi-a propus un cocktail pe care l-a compus pe loc, cu ce a găsit pe rafturi. Important era să aibă acel gin.

mihai militaru, un trainer într-ale meșteșugului

www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 27

Spice Pub&Club/Jameson E timpul să condimentăm puţin ieşirile noastre, şi ce loc mai bun decât „Spice”, clubul de pe Calea Victoriei, un loc care mie îmi place, printre altele, şi pentru că e printre puţinele cluburi care nu e (era să zic îngropat) sub nivelul solului. Aici se întâmplă tot soiul de adunări, cu tot felul de acorduri pe fundal, cu destule seri în care band-urile performează live şi comedianţii „se râd” în picioare. Cel puţin aşa ştiam eu, dacă între timp nu mai primiţi stand-up comedy, sorry, my friends. Spaţiul e mare, cu mobilier din lemn, cu un bar lung, din spatele căruia vă îndeamnă la tot felul de activităţi cineva pe nume Jameson. Aţi ghicit, aici vom testa tot un cocktail, cu acest whisky ingredient de bază.

Spice Pub & Club, Calea Victoriei 21-23, 021.312.01.36, 0766.260.390; www.spiceclub.ro un club care nu se află sub nivelul... solului

Domnul Mihai Ciurcă ,

barmanul simpatic şi atent să vă facă pe plac, a stat, s-a gândit puţin şi a adus Amaretto, suc de cranberry, lime pentru decor, gheaţă şi, starul momentului, Jameson. Nu e nimic fandosit, e mai degrabă clasic. Shaker-ul e nelipsit, lichidele par să se înţeleagă bine în lumea asta agitată, mai ales că au încăput pe mâini pricepute şi dornice de încercări. Dornic eram şi eu să gust din paharul clasic de whisky, umplut de amestecul acesta de un roşu niţel mai intens, căruia nu am reuşit să-i găsim un nume potrivit, astfel că a rămas „nebotezat” şi în căutare de naşi. Cu alte cuvinte, dacă aveţi vreun nume potrivit pentru acest nou venit în lumea cocktailurilor de la „Spice”, be our guest!, site-ul nostru vă aşteaptă dornic de propuneri.

Gustul este, iniţial, al clasicului amaretto, migdalat dulce-acrişor, dar, treptat-treptat, Mister Jameson îşi spune cuvântul cu seriozitate, fără să fie ţâfnos. E rece şi, dacă stoarceţi felia de lime, gustul se accentuează. Aş spune că e o băutură care poate fi încercată cu încredere şi de către doamne, nu e periculoasă. Mie mi-a plăcut şi aştept să văd cum l-aţi numit. Cheers!

Foto: Adi Bulboacă

...

Next

Aici, muzică live și Jameson

mihai ciurcă, un barman atent

28 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

un cocktail nou-născut, fără nume

Old Havana/Havana Club Trecem oceanul în vioaia Cuba, unde romul e la mare preţ şi căutare, zic cunoscătorii.

Eu, unul, nu-s tocmai prieten cu băutura asta, dar vremea asta arzătoare cheamă, negreşit, un refreşizant pahar cu mojito. Da, uneori, şi mie îmi face cu ochiul. Acum, nu. Suntem pe Lipscani, la Old Havana, unde ultima dată am fost, dacă nu greşesc, la închiderea (sau deschiderea...) festivalului de film B-Est, adică prin martie anul acesta. Etajul e colorat, cu mult verde, roşu, cu scaune înalte, cu câteva separeuri, cu atmosferă potrivită pentru cei care nu caută o oază de linişte. Dacă nu vă prieşte interiorul, atunci puteţi sta liniştiţi şi privi la forfota acestei vechi străzi. Barul e suficient, barmanii nu stau locului, găsiţi de toate, dar eu venisem cu un scop precis: cocktail pe bază de Havana.

Old Havana, Lipscani 37, la etaj, 021.311.38.36 Tărâmul romului din București

...

Foto: Adi Bulboacă

Next

Un spațiu al libertății

ionuț laszlo, un barman inventiv

Și asta mi-a oferit domnul Ionuţ Laszlo ,

barmanul inventiv care a adunat destule ingrediente pentru o băutură care să mă convingă şi pe care, de ce nu, să o introducă, alături de celelalte preferinţe ale clienţilor, „Bătrânei Havane”. Aşadar, avem Havana Club de 3 ani, vodcă Absolut, gheaţă, lichior de pepene roşu, un cub de pepene galben, sirop de raspberry, suc de lămâie proaspăt stoarsă, lime, gheaţă şi... un blender. Este un cocktail destul de elaborat, pentru care se amestecă, separat, ingredientele verzi şi cele roşii, după care se toarnă într-un pahar de margarita presărat pe margine cu un fir de zahăr. Întâi intră amestecul roşu, apoi cel verde şi se ornează cu mica felie de pepene galben. Culorile se amestecă, roşul începe să fie invadat de verde, dar nu se dă bătut, pe margine vedem dâre combinate, nu avem un învingător clar, dar gustul este promiţător. Veţi simţi, pentru început, aroma pepenelui roşu, apoi vine şi zmeura, dar e doar un soi de amăgire. Romul e prezent, îl simţiţi din ce în ce mai bine, iar combinaţia asta de fructe îl subliniază, dar îl şi temperează. Cel mai bine ar fi ca, după prima înghiţitură, să amestecaţi atent tot conţinutul, pentru că astfel veţi obţine un gust rotund. Dacă sunteţi curioşi, atunci cereţi Havana Daiquiri. ¡Chin chin!

Un cocktail elaborat, o simfonie de culori și gusturi www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 29

Old City/Absolut

Veselie, gălăgie și foarte multă lume

Pentru ultima escală am ales tot un old, anume Old City, barul de pa Lipscani, unde, în seara fiecărui weekend, muzica bubuie de o auzi de peste toate străzile locului, aproape.

E veselie, e gălăgie, e foarte multă lume, mulţi stau afară, toate astea sunt semnele unui loc căutat şi găsit de junii petrecăreţi ai urbei. Eu îmi amintesc că, în acest local, erau, nu prea demult, un restaurant la subsol şi o cafenea la parter. Și mai era şi o terasă care dădea în Blănari, mai-mai să sari direct în Club A. Și subsolul, şi terasa au rămas, iar acum sunt parte din noul Old City. Cum nu intrasem deloc de când a început bubuiala, am avut şi explicaţia permanentei înghesuieli de la sfârşit de săptămână: camera dinspre Lipscani nu e foarte încăpătoare, deci nu e nevoie de foarte mulţi oameni pentru a o umple. Barul e suficient, e bine utilat, iar scopul opririi mele era un cocktail pe bază de Absolut Vodka.

Old City, Lipscani 45, 021.315.45.58; www.oldcity-lipscani.ro

...

Foto: Adi Bulboacă

Next

Un loc bine utilat

bobby avanu, creând un cocktail inspirat Un cocktail cu tăria la urmă 30 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Domnul Bobby Avanu ,

barmanul locului, a alăturat lichior de pepene galben, lichior de fructe exotice, sucul fresh de la ½ lime, cuburi de gheaţă, o felie de lime, o mică bucată de ananas, doi-trei stropi de Sprite şi Absolut 100. Toate ingredientele, mai puţin răcoritoarea, şi felia de lime se agită în shaker, se strecoară peste cuburile de gheaţă şi apoi se adaugă acidulatul şi felia. Primul lucru plăcut-vizibil e culoarea, un verde foarte pal, care se decolorează la fundul paharului, cu contururile străvezii ale cuburilor plutind şi răcind sticla recipientului. E răcoros, e acidulat, dar suportabil, iar tăria alcoolului vine cumva pe urmă, după prima înghiţitură. Și are şi textură şi prospeţime, date de ananas. V-a plăcut, v-am făcut poftă de Old Gang? На здоровье (Na zdorovie)!

Sunt tinere, active, plurivalente, vor să încerce mai mult decât ceilalți și, de obicei, își duc „promisiunile” până la capăt. De­ mersurile lor nu sunt doar curajoase, ci capătă forme concrete.

Ele transformă posibilul dezavantaj al tinereții într-o dovadă clară de maturitate.

femei pe val www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 31

Ștefana Popa

oraș 32 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Foto: Adi Bulboacă

E un „spiriduș”, unul care nu se mai satură să absoarbă cunoștințe și să-i învețe pe alții din ceea ce știe.

Prin Incubator 107 promovează cultura și creația, cere mult de la ea și nu se mulțumește cu puțin, mai ales că, spune, timpul e necruțător. pag. 42

Irina Botea

Activă & activistă, Irina Botea nu face parte din categoria acelor artiști pe care îi poți repera după vorbă sau după port. Creează și cercetează peste tot în lume, predând totodată cursuri de video art la Chicago. Cu toate că activează și în cadru instituțional, rămâne o artistă cu gândire independentă, acută, ascuțită, într-un cuvânt, liberă. Ați putut-o vedea luna trecută la Spațiul Platforma, în expoziția Doina, cu un video intitulat Laura (2011).

Foto: Claudiu Popescu

pag. 62

artă www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 33

Bianca BurţaCernat

Un nume bine-cunoscut în critica literară, a avut curajul să dedice o carte (şi o teză de doctorat) prozatoarelor interbelice uitate. Adică acelor tinere literate aflate pe val prin anii 1930 şi dispărute între timp şi din librării, şi din amintirea publicului...

carte 34 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Foto: Adi Bulboacă

pag. 58

Adina Pintilie

Foto: Adi Bulboacă

Filmele sale șterg granița dintre ficțiune și documentar, tocmai pentru că are o relație personală cu lumea și oamenii ei și o „încredere superstițioasă în realitate”. Această iubire pentru oameni face ca filmele Adinei Pintilie să emoționeze și să caute dincolo de suprafața socială. pag. 50

film www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 35

Tatiana Marinescu

shopping 36 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Foto: Adi Bulboacă

Model internațional și o actriță celebră în Turcia, Tatiana este cunoscută la noi ca fiind „The Dream Girl” din videoclipul lui Smiley.

Este imaginea P.E.T.A. și a fost nominalizată pentru titlul „The Sexiest Vegan Alive”.

Dar crede cu tărie că frumuseţea nu este un lucru care se poate perima, indiferent de vârstă: „Oamenii sunt frumoși prin ceea ce transmit, prin ceea ce simt.” pag. 74

Nicoleta Lefter

Nu se îmbată cu succesul momentului.

Vrea să încerce mai mult decât cred ceilalţi că poate face ea ca actriţă. Nicoleta Lefter este în trupa Teatrului Odeon, dar caută întâlniri diverse. Nu doar teatrale. Cine o vede pe scenă, capătă sigur dorinţa de a o urmări mai departe.

Sigur promite mult.

Foto: Claudiu Popescu

pag. 54

teatru www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 37

Alina Manole Compune și interpretează, este consultant sociolog, comunicator și PR pentru trupe sau companii și realizator de emisiune radio. În toate domeniile, Alina Manole este perfecționistă. Vorbește despre munca sa, despre orgoliul artistic, despre București, dar și despre pasiunea sa pentru Lisabona.

muzică 38 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Foto: Claudiu Popescu

pag. 46

Andreea Popovici

Foto: Adi Bulboacă

Mâncarea franțuzească a fost întotdeauna pe val. Sau chiar le creează: valuri de șampanie, de sosuri delicioase, trecând, desigur, prin cele de ciocolată. Andreea Popovici, o bună cunoscătoare a acestei bucătării, aduce de câteva luni pe plaiurile mioritice (via internet) delicatețuri direct de la sursă și vă invită să folosiți, cu rafinament, lafourchette.ro pag. 66

localuri www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 39

nume: Matei Vişniec ocupație: dramaturg, poet, romancier Matei Vişniec Născut în 1956, la Rădăuți. În anii ‚ 80 se afirmă prin poezia sa epurată, acidă, lucidă. Din 1977 scrie teatru. În România, toate i-au fost interzise înainte de 1989. În 1987, cere azil politic în Franța. Începe să scrie în limba franceză. Cel mai jucat dramaturg român al momentului. Autorul cu cele mai multe montări în Festivalul de la Avignon.

Trăiește la Paris.

Lucrează pentru Radio France Internationale.

Foto: Andra Badulesco

nvitatul lunii

Poezia infinită a Japoniei

c

ând se apropie de ei un fluture, japonezii spun că el este de fapt sufletul unui samurai. Rare sunt culturile care să acumuleze atâta poezie în tradiţia, dar şi în gesturile cotidiene.

Când un japonez îţi înmânează un cadou, gestul ţine de ceremonie. O ceremonie devine şi despachetarea, descoperirea cadoului, iar prezentarea sa (modul în care a fost împachetat cu grijă în mai multe rânduri de ambalaje) este infinit mai importantă decât obiectul însuşi.Acesta din urmă nici nu trebuie să fie ceva util, important este doar faptul că persoana care oferă un cadou demonstrează că s-a gândit la cel care primeşte cadoul. Într-un salon de ceai sau în templele unde există pavilioane de ceai, ceremonia servirii acestui lichid purtător de multiple simboluri devine un adevărat balet al simţurilor. Platoul, ceaşca, ustensilele de preparat ceaiul, aşteptarea… toate aceste ingrediente au un sens, construiesc un moment poetic pentru ca omul care va servi ceaiul să poată trăi un moment de comuniune cu frumosul.A servi un ceai verde în faţa unei grădini zen înseamnă a conferi vieţii un sens profund: clipa încărcată de graţie şi frumuseţe te înalţă deasupra durităţii vieţii.

Japonezii nu sunt în niciun caz naivi cultivând gustul pentru poezie şi ceremonie.Tocmai pentru că viaţa lor este dură, tocmai pentru că muncesc foarte mult, tocmai pentru că trebuie să se supună unei ierarhii stricte de la naştere până la moarte, ei cultivă fragmente de frumos pentru a evada din constrângeri.

La intrarea într-un templu şintoist există întotdeauna o fântână. Călătorul care vine să se închine unui spirit (un kami) din panteonul şintoist (care numără cam 8 milioane de spirite), îşi începe ceremonia printr-o purificare. Întâi îşi spală mâinile şi apoi îşi clăteşte gura. În faţa templului se află un fel de gong de care atârnă o funie. Călătorul trebuie să tragă de trei ori de funie şi gongul bate de trei ori. Numai aşa se trezeşte spiritul căruia vrei să i te adresezi. După ce te închini la el şi îţi formulezi o dorinţă, trebuie să-i dai spiritului şi o ofrandă, în general o monedă 40 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

pe care o arunci într-o cutie. Sunetul produs de moneda care se rostogoleşte în interiorul labirintic al cutiei face parte şi el din ritual. Ceremonia este aproape încheiată, mai rămâne să tragi din nou de funie de trei ori, pentru ca alte trei bătăi de gong să-l anunţe pe kami că poate să adoarmă la loc. Nimeni nu ştie cum de se trezeşte, dintre cei 8 milioane de kami, exact cel de care ai tu nevoie.Acest lucru nu este însă important, la japonezi relaţia cu divinitatea este şi ea încărcată de poezie.

Nu poţi înţelege ce înseamnă un haiku, această formă fixă de poezie inventată de japonezi, decât dacă intri în atelierul unui caligraf.Atunci îţi dai seama că poezia începe înainte de captarea ei pe o foaie de hârtie. Mai precis, începe prin alegerea foii de hârtie, a pensulei şi a cernelii… Un haiku începe odată cu ceremonia caligrafierii lui, cu gesturile caligrafului îmbrăcat într-un kimonou, cu modul în care se concentrează… Când caligraful îşi înmoaie pensula în cerneală, poemul există deja de câteva minute bune, el se scrie şi prin atenţia maximă a celor care privesc gesturile caligrafului. Când în sfârşit poemul a fost scris de mâna caligrafului şi cerneala se usucă pe hârtia din fibre vegetale, ai impresia că ai asistat la naşterea unei întrebări despre lume şi despre tine, o unică întrebare, căreia numai tu, prin emoţia ta, îi poţi da un răspuns.

Despre sărbătoarea cireşilor înfloriţi, sakura, toată lumea ştie câte ceva. Emoţia colectivă a unui întreg popor în faţa unor flori de cireş este totuşi unul dintre gesturile cele mai sublime inventate de rasa umană. Într-o lume materialistă, mercantilă, brutală, individualistă, care este lumea noastră pământeană, în fiecare lună aprilie, câteva zeci de milioane de locuitori ai planetei ies la plimbare, undeva pe o insulă din extremul Orient, pentru a admira nişte cireşi. Gestul lor are ceva salvator pentru întreaga rasă umană şi îţi spui că totul nu este pierdut, că răutatea şi urâţenia nu au câştigat definitiv bătălia. Chiar şi mediile de informare, când înfloresc cireşii în Japonia, ies, pentru o zi, din rutina lor morbidă şi îşi încep buletinele de ştiri cu această informaţie.

Reporterii se reped să filmeze şi să fotografieze primul cireş înflorit, iar ştirea că într-o anumită regiune a Japoniei au înflorit primii cireşi devine una care inundă brusc ecranele televizoarelor. Milioane de oameni o preiau ca pe o informaţie esenţială, aşteptată cu mare emoţie, ca şi cum li s-ar confirma că poezia nu a fost încă definitiv ucisă pe pământ.

C

Foto: Claudiu Popescu

to go

Muzeul de Artă Apuseană Camera toscană găzduiește 2.000 de cărți rare, legate în piele. Atâtea încap în biblioteca din lemn de nuc masiv.

Detalii la pag. 44 www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 41

Foto: Adi Bulboacă

raș

Fabrica de pasiuni Ştefana Popa a crescut înconjurată de artă, aşa că studiile teatrale la Sorbona au venit firesc. A coordonat proiecte la CNDB şi ICR şi, în tot acest timp, a dirijat un proiect de cultură urbană, care a crescut într-un an cât altele în zece: Incubator 107 – proiect al Asociației Culturale Macaz.

De Aura Clara Marinescu 42 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

În curtea Incubatorului

î

mbrăcată într-o rochie vaporoasă, chicoteşte tot timpul, debordează de veselie şi are o energie molipsitoare. Ştefana m-a invitat în casa din Traian 107 să-mi spună povestea ei. Este prea cald sus, pentru o discuţie „la rece”, aşa că mergem la parter, într-una dintre camerele înalte ale casei, pe unde îşi fac veacul prietenii Ştefanei şi unde gândesc activităţile culturale. O casă-incubator, în care se coc cele mai năstruşnice idei urbane. Cărţi, perne colorate, fotografii cu mama (o versiune a Ştefanei din anii '70), CD-uri. Îşi încrucişează picioarele pe canapea şi își începe povestea. „Când eram mică, voiam să cânt la harpă, pentru că mi se părea ceva nobil, apoi mama mi-a tăiat aripile zicându-mi că n-am Voiam să nicio treabă cu muzica, că o să-mi stric degetefac ceva ca spune amuzată. „Eu oamenii să se le”, am terminat informatică întâlnească, să-i și făceam multe fotograși poezie, îmi scot din starea fii. Scriam plăceau și oamenii, și încercam să le de spectator înțeleg greșelile.

Nu prea știam ce să studiez, aşa că am întrebat-o pe maică-mea. Ea a zis să fac relații publice. Am apelat la bunica, și ea s-a gândit: poezie, fotografie și oameni egal teatru (râde). Am regizat în clasa a XII-a un spectacol de-al lui Vișniec și a ieșit bine.

Am zis să încerc”. Regia însă n-a fost de ajuns pentru tânăra visătoare. „Mi s-a părut că eu gândesc mai mult în proiecte decât în piese. Voiam să fac ceva ca oamenii să se întâlnească pe bune, să încerc să-i scot din starea de spectator”. Nici Sorbona n-a fost o scăpare. Multă teorie şi câte un pic din fiecare: film, scenografie, regie, dar recunoaşte că a fost o bună şcoală a spectatorului, a descoperit arta contemporană. „Să te împrietenești nu puteai, cu francezii nu am legat prietenii și eu simțeam nevoia să mă leg. Scriam proiecte pentru acasă și scrisori. Cam atunci am înființat și asociația”. Ștefana a oscilat mereu între partea artistică şi cea pragmatică, căutând să ducă la bun sfârşit ceea ce și-a propus. I se părea că lipseşte ceva în viaţa ei. A încercat atelierele de la Fundaţia Calea Victoriei, dar s-a oprit la un curs de yoga, într-un apartament, unde un tânăr aduna oamenii o dată pe săptămână, să facă exerciţii. Şi funcţiona. A crezut că ar merge şi în cazul ei. A mai avut o tentativă de a se regăsi. „De ziua mea, la 26 de ani, am primit un film, Ashes and Snow, o eternitate continuă, cu imagini de poveste, cu oameni care dormeau în urechi de elefant, părea o lume în care aș fi vrut să trăiesc, și pentru mine filmul a constituit un fel de revelație a faptului că trebuie să ajung în India”. O provocare a fost să înceapă ceva al ei și să ducă la capăt acel lucru. „Am lansat pe Facebook o întrebare: dacă ar fi să învățați de

bio

[semnal]

Moara lui assan La 1853, în București, nu exista nicio fabrică de cărămidă construită.

Acesta este și anul de naștere al an­samblului de clădiri din zona Obor-Lizeanu, prima moară de aburi din România, construită de negustorii Gheorghe Assan și Ioan Martinovici. Pe atunci și cea mai înaltă clădire din oraș. Botezată de-a lungul timpului Moara cu valțuri, Moara de foc sau Vaporul lui Assan, clădirea a avut un ceas, evident „al lui Assan”, care funcționa foarte precis, fiind zeci de ani indicatorul după care se orientau locuitorii din cartierul Obor-Colentina. În iunie 1930, moara a fost transformată în Societate Anonimă pe acțiuni sub denumirea „Fabricele Assan”, care cuprindeau patru industrii diferite: măcinarea cerealelor, uleiuri vegetale, lacuri și culori, săpunuri și chit. După război, în ‘46, fabrica avea 400 de angajați, iar după naționalizarea din 1948, Moara de la Obor a fost modernizată constant de foștii proprietari. În 1990, terenul a intrat în posesia statului. Astăzi, Moara, ascunsă pe strada Halmeu 25, nu mai trezește niciun sentiment locuitorilor. Cel mai trist este că nici măcar nu au auzit de existența ei.

Nepăsarea și uitarea fac din ansamblu o adevărată groapă de gunoi.

Cu toate că este clasificată în evidențele Ministerului Culturii ca monument istoric de valoare națională și face parte din patrimoniul industrial, Moara lui Assan moare văzând cu ochii. În mai 2008, a ars 90% dintr-un corp secundar al fabricii, iar în ianuarie 2012 s-au prăbușit acoperișul și un perete din corpul principal ca urmare a furturilor susținute de materiale din structura de rezistență a clădirii. Luna trecută, monumentul a ars mocnit 28 de ore. Pagubele nu cred că pot fi estimate. Mergeți să vedeți câte cărămizi au mai rămas! Le puteți număra. // Aura Clara Marinescu Moara, după incendii

Foto:Claudiu Popescu

la cineva ceva, ce ați învăța? Și am așteptat feedbackul. A fost surprinzător. Se întâmpla în urmă cu un an, în februarie. Au răspuns atunci 150 de oameni”. Şi a urmat un alt chestionar. „Dar dacă ar fi să învățați voi pe altcineva, ce i-ați învăța? Am primit 30 de răspunsuri. Uitându-mă acum în urmă, am realizat că atelierele pe care le doreau oamenii la lansarea întrebării mele au avut loc la Incubator”. Acum, mansarda din Traian este un loc în care „creștem, și creștem altfel decât prin joburi, creștem o dorință, o pasiune”. Meşteri, ucenici, bresle, cam aşa arată organigrama Incubatorului.Yoga acrobatică a fost primul atelier organizat aici, iar Ştefana a condus Teatrul-labirint cu mult succes. Schimbă atelierele în fiecare lună şi au ajuns să bifeze până acum 180 de activităţi creative.

De când conduce Incubatorul, Ştefana a învățat tarot, reflexo-terapie, diverşi pași de dans, să facă legătorie de jurnale. „Fiecare își alege ce simte, când e momentul”. Într-o continuă căutare, ea nu se opreşte aici, vrea să înfiinţeze un sat ecologic, pentru că nu se vede trăind la oraş. Îl vede ca pe o oază de vacanță în care să locuiască o populație nomadă, rezidenți, familii, cercetători, voluntari, studenți, oameni care au nevoie de o vacanță, să aprofundeze ceva, iar cei care vin acolo să-i învețe pe alții, un fel de Incubator.

Iubeşte strada Negustori şi Grădina Botanică, pe care o ȘTEFANA POPA vede cel mai frumos Născută la colţ de Bucureşti, şi ar București, fi vrut să fie meş21 ianuarie ter-pălărier la 1900.

1985. Este Ambiţioasă, a exportat licențiată Incubatorul, trecând a UNATC, graniţa Bucureştiului la 2010, Regie Iaşi, Cluj şi Timişoara. de teatru. Şi nu se opreşte aici. Între 2003 Urmează Braşov, Sibiu, și 2006 a Constanţa. urmat cursuri „Incubatorul a teatrale la crescut mult într-un Universitatea an. Inițial, oamenii III Paris. veneau pentru că era Din 2010 este secret, acum nu mai înscrisă la este special, e cunosSNSPA, master cut. Fiind cunoscuți, online de ceea ce e bine, avem Managementul un capital de încredeProiectelor. re. E bine că oamenii A coordonu s-au schimbat, s-a nat proiecte păstrat o anumită cala Centrul litate a participanților.

Național al Încercăm să protejăm Dansului și ce avem frumos în la Instituproiect, să fim fideli cu tul Cultural valorile noastre. ProiecRomân, în tul va dura cât timp va prezent fiind fi nevoie. Visul meu era angajată a satul ecologic, nu mă agenției de văd locuind în oraș. Mi strategie se pare că e puțin timp și creație pentru tot și simt că-mi Arsenoaiei & investesc energia în Mătășel. multe lucruri...”

C

[reportaj]

Biblioteca

În dulcele stil...

Tudor

Sala de arme

Aproape de Gara Băneasa, ferită de praful bulevardului și vecină cu Muzeul „Nicolae Minovici”, se ascunde o casămuzeu, unică în peisajul arhitectural al Bucureștilor. I-am trecut pragul. De Aura Clara Marinescu „Este o casă-monument arhitectonic, clasa A, ridicată între 1941-1942.

O casă-muzeu care are un proces invers de constituire față de muzeele tradiționale europene, precum les chateaux, unde, într-o perioadă determinată, sunt adunate obiecte frumoase și în timp ia naștere o colecție de artă. Sunt celebre colecțiile Prado, SchÖn­brunn. Aici, inginerul FurnicăMinovici, nepotul faimoșilor mediciniști Minovici, a adunat întâi obiec­tele, care înseamnă achiziționare din anticariate și licitații de artă, și s-a apucat să construiască o casă mulată pe obiecte”, ne explică Constantin Cioancă, muzeograf.

Sentimentul pe care îl încerci pășind în muzeu este că nu te afli în România. „Cu siguranță nu suntem în România aici, pentru că niciun obiect nu este românesc: de la feronerie până la scândurile de pavat, de la materialul de construcție, până la cărămizile italienești și la ancadramentele de piatră artificiale italienești, lemn de brad și stejar adus din Germania. Meșterii care au lucrat în casă au fost italieni, francezi, nemți sau austrieci. Inginerul Furnică-Minovici și-a adus meșteri din afară pentru că această clădire, în stil Tudor, așa-zisul stil gotic englezesc de secol XV, cu inserții ale stilului normand, așa-numitul colombage, presupunea anumite particularități arhitectonice”, este explicația ghidului nostru.

Casa a fost locuită până în 2004, ianuarie 14, de către soția inginerului, Ligia Viorica, avocat cu doctorat în Drept.

Deasupra bibliotecii era dormitorul familiei, deasupra intrării, sus, corespundea budoarul cu baia. „Acest nivel a fost

prevăzut dintru început pentru vizite. În 1946, era deja vizitabil. Oficiul de gazdă până în 2004 l-a făcut doamna, iar până în 1982, când a murit, l-a făcut inginerul”. Casa a primit diferite persoane, personaje, personalități. În perioada comunistă, muncitorii veniți din diferite sate, orașe ale țării, scriau agramat în Cartea de la intrare: „bine că s-a deschis și acest muzeu pentru poporul muncitor, că înainte erau des­chise muzeele doar pentru moșierime”. „Familia Minovici a primit vizita regilor, președinților de state, ambasadorilor. Chirac, Kofi Annan, Aga Khan – înaltul comisar al ONU pentru refugiați, regina Ana, principesa Margareta, președintele Cehiei au trecut pe aici, Petru Groza venea cu tot felul de delegații tovărășești”.

Furnică-Minovici a angajat un arhitect italian, celebru pe vremea aceea,

Vincenzo Canella, să-i construiască o casă. Acesta i-a prezentat două variante, una în stil flamand, alta renascentistă, numai că aceste stiluri ar fi reprezentat o problemă la nivel de luminozitate, obiectele n-ar fi fost bine puse în valoare. „Mai ales la tablourile lucrate în maniera clar-obscurului, ca de pildă la Rembrandt, care avea o problemă de vedere și nu sesiza ce alții sesizează. În tablourile lui întunecate nu e doar negru, ci se observă o mare de griuri, roșu”, punctează muzeograful. Casa a reprezentat și obiectul unor dispute.

Legația Indiei își dorea această casă pentru a-și instala Ambasada. Din fericire, fiind donată Academiei în 1945 și deschisă spre vizitare, exact cum dorise inginerul, a scăpat de înstrăinare.

Seara vine mai leneș dacă vă prinde în grădina cu trandafiri și cu arteziană din spatele casei de poveste.

C Muzeul de Artă Veche Apuseană „Dumitru Furnică Minovici”, Nicolae Minovici 3, 021.665.73.34, Program: J-D: 9:00 – 17:00, linii RATB cu acces direct: 131, 205, 335. Intrarea liberă

Colecția 2000 de cărți și câteva sute de obiecte, cam acestea ar fi cifrele. Biblioteca (lemn de nuc masiv) este delimitată de living prin două statui reprezentând Leii de la Palazzo Vecchio din Florența, copiați după originalele de secol II din bronz, găsite într-un sit roman. „Ei reprezintă cosmogonia primitiv-creștină atribuită Apostolului Marcu. Leul este Dumnezeu, iar bila pe care ține laba este Cosmosul”. Vitraliile, realizate la 1497, au fost cândva într-o catedrală din Tirolul de Nord, în sudul Austriei. Șemineul care domină încăperea principală este renascentist-toscan, adus de la Fiesole, de lângă Florența. „Inginerul a adus șemineul după patru ani de pledoarii pe lângă un bătrân italian, care îl primise moștenire și care voia să-l lase, la rândul lui, moștenire nepoților. Aceștia nu s-au arătat interesați de șemineul rudei lor, fiind o povară mai degrabă pentru ei și, într-un final, s-a înduplecat și l-a vândut. Doar pentru că inginerul l-a asigurat că va fi așezat într-un muzeu”.

Scaune de tip Chippandale, o masă elisabetană (trebuie încadrată până în 1603, când moare regina Elisabeta), covoarele din living și din bibliotecă – persane, de secol XVII, din Mosul, Irak, și de Siria. O garnitură Louis XV, fotolii și canapea, a fost cumpărată dintr-un anticariat cu tapițerie tip Aubusson, care a fost cândva manufactura Casei Regale franceze. „Le-am adus de curând, restaurate de laboratorul de la Brukenthal, unde șase sau șapte doamne au lucrat la ele un an de zile”. „De asemenea, ies în evidență tapiseriile flamande, realizate la 1600-1640, țesute la război vertical, o nebunie”, ne explică Constantin Cioancă.

44 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Foto:Claudiu Popescu

Grădina

otografie

Moara lui asSan, cu puțin timp înainte de ultimul incendiu. Mergeți să vedeți relicvele!

Fotografie de George Pruteanu www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 45

uzică • Alina manole (n. 21 martie 1977).

Studii de bază, la Roman, şi superioare, la Bucureşti.

1998-2000 – câştigă festivaluri de muzică.

2000-2006 – lucrează ca sociolog.

2006 – reia activitatea muzicală.

2007 – renunţă la programul de angajat şi deschide firma MHO împreună cu Tudor Bâlcu.

2009 – pune bazele casei de discuri MHO Music şi lansează primele două albume, Luna Pătrată şi Cu drag.

2011 – lan­ sea­ ză al trei­ lea album, Dragoste în 3.

2009 – prezent – casa de discuri ajunge la 10 titluri de catalog.

Munca sa implică pasiune şi viceversa. Muzică, management artistic şi comunicare, sociologie. În toate domeniile, Alina Manole este o perfecţionistă.

De Patricia Marinescu

c

are sunt proiectele în care eşti implicată?

Există, în primul rând, proiectul Alina Manole, care ţine de folk-jazz, de spectacole, de albume. Există casa de discuri, care a pornit cu Alina Manole, şi care, de curând, a aniversat zece titluri de catalog, al zecelea fiind Timpuri Noi, Deschide-ţi mintea. Există, ca derivat din casa de discuri, componenta de management şi comunicare pentru artişti.

Pe de altă parte, proiectul Alina Manole – sociologul a fost înainte de toate, cu tot ce ţine de cercetare. Există şi Luna Pătrată Radio, ce va fi reluat, cel mai probabil, din toamnă, la radio Lynx. Acolo am avut o emisiune de muzică folk 100% românesc.

„Eşti artist, eşti orgolios” Am în cap mai multe jucării legate de emisiunea radio.

Când, cum, de ce muzica?

Am început dintr-o nebunie. Oficial, din anul întâi de facultate, cu premii şi trofee la festivaluri. Şi, vorba unui realizator de radio, tu ai fost un fel de George din Seinfeld: ai făcut poanta aia bună, adică ţi-ai luat trofeul, şi-ai dispărut.

M-am lăsat de muzică, pentru că la momentul acela, în ’98-’99, am decis să-mi văd mai departe de meserie, de sociologie, de care m-am îndrăgostit iremediabil, iar în 2006 – în urma unor întâmplări şi a unei întâlniri cu Nicu Alifantis – am decis să revin. Nu mă gândeam la un album, am luat-o uşor. În 2008, l-am cunoscut pe pianistul cu care colaborez, Adrian Cristescu, am început să lucrăm împreună la album şi a ieşit o struţo-cămilă, de genul folk-jazz, în care m-am regăsit şi mă regăsesc. Am oficializat genul ăsta, când am lansat discul. Evident, la casa mea de discuri, pe care am făcut-o atunci împreună cu Tudor Bâlcu, asociatul meu, pentru că toate celelalte contracte care mi se ofereau erau în dezavantajul meu.

46 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Am făcut o lansare „altfel” şi tot ceea ce se întâmplă la concerte e un pic altfel. Am ales ca ambele lansări, pentru albumele Luna Pătrată şi Dragoste în 3, să fie în teatre, pentru că acolo mi-am putut alege lumina, m-am jucat cu scenografia. Am început să pun pe hârtie împreună cu Tudor ce ne-am dori. Sunt un om foarte pretenţios. Şi de asta o să fiu nemulţumită tot timpul. Chiar dacă a ieşit bine, n-a ieşit atât de bine pe cât să... ne-am jucat şi ne jucăm de fiecare dată.

Pe lângă oamenii cu care cânt de obicei: Adrian Cristescu la pian,Tudor Olaru la bas, Claudiu Purcărin la tobe, Dan Nicolau la trompetă, am mai avut şi un alt fel de joacă. Cu Raul Kusak am realizat spectacolul Joia Păcătoşilor. Am regândit piesele mele, pornind de la voce şi pian. Efectiv, am reinterpretat tot şi a fost o experienţă extraordinară.

Pentru public, cea mai bogată experienţă este însă cea trăită la concerte. Pentru că niciun spectacol nu seamănă cu altul.

Acum pregătim ceva pentru toamnă. Unul dintre proiecte va fi cel cu Raul, tot Joia Păcătoşilor, iar altul este cu prietenii şi colegii mei, cu piese noi.

Foto: Claudiu Popescu

bio

Vor veni firesc.

Sper că aşa va fi şi că voi face faţă presiunii.

Oamenii care te ascultă şi care te privesc sunt foarte atenţi la nuanţe şi la energii. Nu contează dacă e vorba despre metal sau hip-hop. Dacă ai un artist preferat, tinzi să-l sancţionezi foarte repede.

Care este preferatul tău?

Sting. Este artistul perfect. E profesionist. E inspirat. Foarte multă vreme m-am gândit că nu sunt fanul nimănui. Fan d-ăla... Nu mi-am dat seama. Ştiam 80% dintre piesele Police şi Sting, iar când a venit la Bucureşti, mi-am luat bilet în primele rânduri şi, ce să vezi, la bis m-am dus la gard. Nu te prea vezi în ipostaza asta. Eram disperată! Îmi plac artiştii din afară foarte mult. Sunt foarte decenţi, foarte modeşti şi punctuali şi au o atitudine sănătoasă faţă de muzică.

Au întâlnit atâta lume, încât singura lor şansă este să fie ei înşişi.

Spune-mi mai multe despre MHO Music.

Avem mai mulţi artişti cu care lucrăm, printre ei: Ovidiu Mihăilescu, Adrian Berin­­de,Timpuri Noi, Aeon Blank, am avut un album foarte bun al trupei Highlight Kenosis, un metal spre platină, acum sunt în Suedia, scot un alt disc, sunt mult mai bine valorizaţi acolo. Avem un Bandidos pe care l-am scos în 45.000 de exemplare şi a fost distribuit cu un ziar, iar returul a fost zero. Se găseşte şi în formula de retail. Avem Butterflies in my Stomach cu Magic Store, primul lor album, pentru care a fost un soi de luptă. Erau şi ei decişi să-l scoată, dar Tudor a insistat foarte mult şi ne bucurăm că l-au scos cu noi. Meritul acestei colaborări îi aparţine lui Tudor, el a insistat foarte mult ca acest album să iasă şi ne bucurăm, oamenii ăştia merită mult. Cât despre Timpuri Noi... parfum de disc! Totuşi, nu pentru fiecare dintre artiştii pe care i-am sprijinit ne ocupăm de partea de management sau comunicare. E o muncă foarte grea, pe care încercăm să o facem cât de profesionist se poate în piaţa asta, pentru produse de nişă.

Ne bucurăm că sunt din ce în ce mai multe scene, în special de club, pe care se cântă, dar asta nu înseamnă că sunt eligibile. Este vorba despre condiţii. În ţară e mult mai problematic decât în Bucureşti. Sunt oraşe destul de mari unde nu poţi merge cu trupa, din motive tehnice. Cei din Bucureşti au mai înţeles, însă nu se fac investiţii în tot ce înseamnă sunet. Unele trupe mai închid ochii şi asta e. Eu nu pot. D-asta îmi place

Clubul Ţăranului, de exemplu, pentru că ştiu locul, m-am obişnuit,Tudor este de fiecare dată sunetistul meu, şi nu se întâmplă lucruri rele. În alte părţi, mai întâi mă duc la un concert, văd echipamentele, pentru că nu vreau să risc. Nu pot să cânt oriunde.

Aveţi o deschidere spre mai multe genuri, iar asta e de apreciat.

Rock, clasic şi metal, folk, nu-jazz, pop-rock. Ţine exclusiv de oameni. Dacă lor le place de noi şi nouă de ei, e perfect. Sunt mulţi wanna-be-stars, dar nu fac nimic. Mai au câte un concert şi aşteaptă să le bată producătorul la uşă, să le spună „am visat azi-noapte ca sunteţi foarte buni, hai să vă produc”. Asta nu se mai întâmplă de foarte mulţi ani. Şi ei se întreabă de ce n-au scos până acum album. Dar ce fac cu banii de pe concerte? Un studio bun costă. Eu de la asta am pornit. Am un proiect. Am investit în el energie, am făcut credit la bancă pentru înregistrări şi lansare, ca să iasă perfect.

Au fost 400 de oameni la lansare, nu m-am aşteptat. M-am bucurat. A, în continuare plătesc rate, dar asta e. Era singura modalitate prin care puteam să mă prezint cu toate detaliile pe care le voiam. Iar casa de discuri are şi misiunea asta de a ajuta, îndruma, a spune şi altora prin ce au de trecut.

Cât vă implicaţi în actul artistic al trupelor?

Niciodată nu intervenim. Pentru că stilul, dacă-l au definit, atunci o să fie compact.

Dacă încă nu, s-ar putea să nu fie OK. Alegerile artistice sunt ale lor. Putem spune dacă ne place sau nu, dar, în general, nu ne implicăm în structura de bază a compoziţiei. Altfel, devine artificial. Ce vom cere întotdeauna e compoziţie nouă, proaspătă.

Dacă se poate, evident. Există producătorul muzical care te ghidează, dar în România nu există unul care să facă asta ca afară. La noi sunt orchestratorii. Ei îşi pun amprenta şi se transformă automat în producători.

Producătorul trebuie să stea în spatele inginerului de sunet şi al orchestratorului şi să spună „acum faci asta şi asta”.

Cum stă treaba cu orgoliile artiştilor?

Artiştii au foarte multe, şi eu am foarte multe. Accept greu alte opinii, poate de asta îi înţeleg foarte bine pe colegii din muzică.

Pentru că ştiu ce înseamnă să fii încăpăţânat, orgolios când vine vorba de muzica ta, de aspectul tău, de prezenţa pe scenă. Chiar dacă ştii că-ţi vrea binele, când vine cineva şi-ţi spune, după un concert, „cred că trebuia să te îmbraci altfel”, îţi pică foarte greu.

Eşti artist, eşti orgolios. Când lucrez pentru alţii, mă transform într-un om obiectiv, am uneori tendinţa să ignor că omul ăla are orgoliu de artist, nu de individ, dar problemele le rezolvăm, pentru că îmi dau seamă că, da, şi eu sunt artist şi nu mi-ar conveni nu ştiu ce. Este orgoliul de creator, în general.

Faci ce nu toată lumea poate să facă. La unii se manifestă evident, la alţii e mai interiorizat.

C Citiți interviul integral pe www.bewhere.ro

[Q&A]

Marcian Petrescu

Vorbește despre desCântece de Blues și colaborarea cu Charlie Musselwhite, împreună cu Patricia Marinescu

Foto: Claudiu Popescu

Muzical, anul ăsta mi s-a întâmplat un lucru extraordinar. Am primit cinci premii în primele cinci luni ale lui 2012. Două la Premiile Radio România Actualităţi, pentru cel mai bun album şi cel mai bun artist, două, cu aproape aceeaşi titulatură, de la ForeverFolk, şi unul din partea Margaretei Pîslaru: premiul pentru originalitate interpretativă.

A fost un an bun. Acum, presiunea e foarte mare. Mă mai gândesc, uneori, oare voi mai putea compune ceva care să se ridice la nivelul celorlalte piese?

B Ce ne poţi spune despre noul album, desCântece de Blues?

L-am terminat în februarie 2012, după vreo 6 luni, iar în martie a ieşit pe piaţă. Este un album la care s-a lucrat foarte mult pe sistem analogic şi mai puţin digital. Este un album exclusiv în limba română, conţine cinci piese nou-nouţe şi alte cinci reorchestrări, diverse ca textură: blues clasic de Chicago, există şi piese cu influenţe funk, bluesrock, dar şi latin.

B Prezenţa lui Charlie Musselwhite, important nume ale bluesului, este un atu al albumului. Cum s-a concretizat colaborarea?

Când a vizitat România anul trecut, am petrecut un timp împreună. Mi-a spus că i-ar plăcea să revină, dar, poate, până atunci „înregistrăm ceva împreună”. Iniţial, ideea era să vină să înregistreze aici, doar că are un program încărcat. M-a pus în legătură cu inginerul său de sunet și am lu­ crat prin corespondență. Astea sunt miracolele internetului. Nu trebuie să mergi în SUA, nea­pă­ rat, ca să faci o treabă. Astfel, după turneu şi nişte concerte cu Cyndi Lauper, care s-a apucat să cânte blues, mai nou, lansând un album pe care este invitat şi Charlie, a ajuns în studioul din California şi a înregistrat mai multe variante pentru piesele Zi de zi, cu prietenii cânt blues şi Dependent de poker. Toată treaba a durat, mi-a spus inginerul lui de sunet, vreo cinci ore. După care mi-a trimis şi mi-a spus să aleg ce mi se pare potrivit.

B De ce desCântece?

E un titlu cu tâlc. Fiecare înţelege ce vrea. Sunt mai multe poveşti cu texte parodice, dar sunt şi piese cu versuri ceva mai complicate. Îl vom prezenta şi la Freedom Jazz Festival, de la Vama Veche, după care mergem la Peninsula, în august. La final de iunie, l-am promovat şi prin recitaluri în deschiderea concertelor Sugar Blue de la Bucureşti.

Citiți interviul integral pe www.bewhere.ro

www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 47

[în vizor]

Loungerie II

Foto: Adi Bulboacă

Opt oameni dintr-un grup de prieteni activează sub denumirea de Abator Industries. „Suntem împărţiţi în mai multe proiecte. Fiecare s-a alăturat unei idei concretizate prin di­ ver­se oportunităţi. Este vorba despre Tunesinnaourheads, Ual­ varin vs. Seibartut,The Shape of Moombathon şi Loungerie II”.

Acesta din urmă se prezintă în formula: voce (Andreea Tincea), chitară (Cătălin Lungu), tobe (Daniel Iliescu), chitară 2 şi su­ nete (Dan Michiu), voce 2 şi spoken word (Andrei Bucureci) și bas (Doru Boeriu). Cei şase protagonişti Loungerie II au reu­­şit în 9 luni de la înfiinţare să susţină o serie importantă de concerte și să înregistreze două piese în studio – Oraşul şi Night­driver, care este şi primul single al lor în heavy-rotation la Guerrilla. „Cu Loungerie ieşim mult la înaintare. Ne dorim să le scoatem şi pe celelalte mai mult la lumină, însă vorbim des­pre nişte performance-uri pe care nu le poți face zilnic”, spune Cătălin Lungu. Loungerie – grup punk-jazz, lounge – a fă­cut muzică live pentru un spec­tacol de teatru de păpuşi despre viaţa lui Van Gogh, dar şi pentru Metropolis, film ce a rulat la Centrul Ceh. Celelalte proiecte se îndreaptă către post­ rock, electro-dub, respectiv, experimental noise. Mai există, în lucru,Tyranosaurus Jazz, care va aduce sonorităţi hip-hop jazz.

Legat de percepţia publicului faţă de grupurile în care sunt implicaţi cei opt,Andreea Tincea este de părere că, indiferent de faptul că por­nesc de la un aluat de bază, „dacă îl asculţi pe fiecare în parte, conştient

de numele pe care-l poartă, nu ai cum să le încurci”. Reţeta pe care o aplică live: „în funcţie de evenimentul respectiv, de aso­ cierea cu alte trupe, încercăm să fim­cât mai de acolo”. Cât priveş­te desfăşurarea de forţe, momen­tan, totul se desfăşoară pe cont propriu. „Nu avem niciun sponsor în spate.Tot ce facem este prin propriile puteri”. Din păcate, casele de discuri cu care au vorbit până acum nu s-au arătat deschise, deocamdată. „Majo­ ritatea lucrurilor, fie că-i vorba des­pre oameni sau instituţii, funcţionează ca rezultat al marke­ tingului.Trebuie să cunoşti oa­ meni, să ai bani...”. Lucrurile, însă, se mişcă destul de bine, în ceea ce-i priveşte. Loungerie II se pregătesc şi pentru lansarea primului videoclip, piesa Oraşul este beneficiara, şi reprezintă, de asemenea, o premieră pentru regizorul Emanuel Dobrincu. Iar lucrul în echipă se arată facil – se întâmplă ca Andrei să găsească rime sonore, le trimite tuturor, apoi Andreea scrie versurile, iar atunci când se întâlnesc, trec di­ rect la treabă. „Pot scrie şi ver­suri la comandă, dar, de regulă, sunt compoziţii naturale, ca să zic aşa”.

Despre cel mai tânăr dintre colegi, Daniel Iliescu, nu au decât cuvinte de laudă. La 18 ani, este singurul dintre ei care are studii muzicale, va urma şi Conservatorul, iar, între timp, plea­că la un masterclass de per­cuţie. Grupul a concertat la Fes­tivalul de Jazz de la Sibiu, în cadrul EuropaFest şi pentru Familia Regală, pe 8 iulie urcă pe scenă la B’Estfest, şi foarte posibil îi vom vedea la Muscel cLoverFest, la final de august, fără a face neapărat coveruri. //Patricia Marinescu

Cătălin, Andreea și Andrei, jumătate din Loungerie II 48 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

[de ascultat]

rush Clockwork Angels Recent, au apărut câteva albume semnate de artişti importanţi (Jack White – Blunderbuss, Slash – Apocalyptic Love, Smashing Pumpkins – Oceania etc.), însă am ales Clockwork Angels (2012) al canadienilor Rush ca album al lunii. Materialul se concentrează asupra călătoriilor (temporale sau spaţiale) şi a momentelor dificile din viaţă (nimic surprinzător, având în vedere întâmplarea traumatizantă şi tragică prin care a trecut toboşarul şi textierul trupei, Neil Peart). Basul lui Geddy Lee este mai prezent decât pe albumele anterioare, iar vocea lui este nealterată. Interpretez „traseul albumului” ca un life journey: visător, adeseori ireal, dezamăgitor, plin de lupte, superficial şi egoist, dar niciodată unul pentru care nu merită să te zbaţi până în ultima secundă. Două dintre piesele de pe album, Caravan şi B2UB (Brought Up To Believe), au fost lansate încă din 2010 şi incluse în setlistul turneului Time Machine Tour 2010 şi 2011. Clockwork Angels se încheie cu The Garden, o piesă care te pune pe gânduri, te emoţionează poate, dar te şi încurajează. // MIHAI NICOLAU

john mayall Blues from Laurel Canyon Mărturisesc că nu m-am gândit vreodată că o să am ocazia să îl văd pe John Mayall live la Bucureşti. Profit de această ocazie şi încerc să vă fac cunoştinţă cu unul dintre cele aproape 40 de albume pe care artistul le-a lansat în carieră. Blues from Laurel Canyon (1968) este primul album lansat după perioada celebrului grup Bluesbreakers.Am acest disc în colecţia personală (editorul Patricia Marinescu se mândreşte cu vinilul), și îl ascult des de ani buni. Chitaristul care îl însoţeşte pe Mayall pe album este Mick Taylor, din păcate, cunoscut doar în zona pa­si­onaţilor de gen.Alături de cei doi, îl regăsim pe Steve Thompson la bas şi Collin Alen la tobe. Piesa 2401 (de la 2401 Laurel Canyon Blvd, casă în care Mayall a locuit o perioadă alături de Frank Zappa), îi este dedicată acestuia din urmă, iar The Bear îi este dedicată lui Bob Hite, vocea celor de la Canned Heat. John Mayall, 11 noiembrie, Sala Palatului: This is an offer we can't refuse. // M.N.

The Melvins Freak Puke Ciudat, atipic şi, chiar dacă ştii ce cântă, este imprevizibil spre şocant.Astea ar fi apelativele care-l descriu pe Buzz Os­borne, capul răutăţilor din trupă Melvins. Deşi sunt pasionat de grunge, am aflat de ei abia în 2008, când am ascultat, la recomandarea unui prieten, albumul Nude with Boots, disc care m-a dat pe spate, pur şi simplu.Trupa de faţă este una cult, cu fan-grup dedicat, iar piesele lor sunt aproape de nedifuzat la radio. Îţi tre­buie nervi tari şi mult antrenament pentru a asculta Melvins în general.

Acest album lansat în 2012, spre bucuria unora (eu sunt unul), se poate elibera fără prescripţie me­­dicală. În stil sludge, cu voce uneori neinteligibilă, contrabas (Trevor Dunn), jazz inserts, vă recomand două piese mai „umane”: Leon vs The Revolution, alături de un cover după... Paul McCartney, Let Me Roll It. Ei bine, eu recomand albumul şi concertele, unde performează cu doi toboşari. Succes!

PS: căutaţi şi Fantômas (Buzz + Patton + Dunn + Lombardo). // M.N.

bio

ilm

Foto: Adi Bulboacă

Regizoarea adina pintilie s-a născut în București, la 12.01.1980.

După mai multe scurtmetraje, dintre care Balastiera 186, prezent la Locarno, mediumetrajul său Nu te supara, dar… a fost selecţionat/premiat în 50 de festivaluri internaţionale și a fost prezent în competiția oficială la Locarno (2007).

Ultimul mediumetraj al său, Oxygen, a fost proiectat în competiţia oficială a Festivalului de Film Rotterdam 2010.

adina pintilie șterge granița dintre documentar și ficțiune

Interpretarea personală a realității Despre proiectul debutului în lungmetraj blocat de CNC și despre cinemaul la granița dintre documentar și ficțiune a vor­bit regizoarea Adina Pintilie, într-o conversație cu Ileana Bîrsan.

d

e ce în filmele tale este ștearsă granița dintre documentar și ficțiune?

Nu cred că există o graniţă certă între ficţiune şi documentar, cred că există cinema ca formă absolut personală de interpretare a realităţii. Dilema Lumière/Méliès nu mai este, cred eu, valabilă astăzi; probabil n-a fost niciodată.

Chiar dacă nu intervii asupra unui eveniment, simplul fapt că poziţionezi într-un fel camera, că alegi o încadratură etc. transformă simpla înregistrare a realităţii

într-o privire subiectivă. În ce mă priveşte, relaţia „ficţiune”/„documentar” e foarte strânsă. Când fac „documentar”, faptul că percep/interpretez strict subiectiv realitatea pe care o explorez şi opţiunile narative, plastice şi ritmice fac ca încercările mele să meargă mult către zona „ficţiunii”.

După cum în ficţiune, în poveştile pe care am încercat să le spun, a existat iniţial un filon real, o experienţă personală sau trăită de alţii şi cu care am rezonat emoţional. Iar modul în care percep realitatea pe care o prezint are o directă conexiune cu mine.

50 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Dan Nuțu spunea la un moment dat: „Dacă porți o piatră în inimă, oriunde mergi te vei împiedica de aceeaşi piatră”.Tipul de cinema pe care încerc să-l fac e profund personal.

Filmul Nu te supăra, dar… este, cred, unul dintre cele mai emoționante filme românești de dată recentă. Nu pentru că oamenii pe care îi filmezi sunt într-un spital psihiatric, ci pentru că ei spun și fac lucruri care te mișcă și te lovesc acolo unde ești vulnerabil. Cum ai reușit să dobândești această emoție?

Cei doi oameni care discută în film nu se cunoșteau până la această filmare, i-am descoperit pe fiecare în parte și am provocat întâlnirea lor, pentru că, intui­ tiv, simțeam că se vor întâmpla lucruri excepționale. Cei doi aveau un scop comun, și anume să facă bine aproapelui, unul ajutat de Dumnezeu, celălalt prin metode „științifice” și amândoi credeau că pot opri sau stârni ploaia pentru binele oamenilor. Frumuseţea conversaţiei provine exact din ciocnirea concepţiilor lor despre lume.

Experiența pe care am trăit-o filmând acești oameni extraordinari a fost foarte specială. Relaţia mea cu o posibilă divinitate n-a fost niciodată clară. Sunt, dacă vrei, „agnostică”. Filmarea Nu te supăra, dar… a fost însă unul din rarele momente din viaţa mea în care am avut o puternică senzaţie de „stare de grație”, în sensul că evenimentele păreau să vină în întâmpinarea noastră, exact atunci când aveam mai multă nevoie, ideile păreau să se lege organic. Poţi să-i spui „inspiraţie” sau „şansă” sau altfel. În orice caz, ceva minunat ce nu poţi controla, o concentrare pozitivă de energii, în faţa căreia a trebuit să fim extrem de deschişi ca să observăm ce ni se oferă şi să punem împreună elementele puzzle-ului. Ce mă sperie și mă fascinează imens la meseria asta, în egală măsură, e că nu o poți controla. Şi cred că esenţială a fost legătura mea personală cu subiectul, e o zonă care m-a interesat dintotdeauna. „Dragostea de aproape” este o temă care mă intrigă de ani de zile, o utopie şi, în acelaşi timp, o nevoie profundă. Personajul principal e pentru mine Abel, cel care are grijă de ceilalți oameni. El e cel care face posibil miracolul, pentru că el e, de fapt, iubirea de aproape personificată.

Titlul următorului tău film este Nu mă atinge-mă, cu un mesaj care intrigă.

Care e povestea acestui proiect?

Este un film despre intimitatea disfuncțio­ nală și despre felul în care oamenii pot avea acces la intimitate în cele mai neașteptate moduri. Sunt trei personaje principale care se confruntă cu aceeași dificultate în intimitate și care, în același timp, au nevoie de contact. E o poveste în care narațiunea nu merge înainte din cauze externe, ci din motivații interioare. Încercăm să experimentăm și cu limbajul vizual și cu structura narativă. Sunt trei povești care se intersectează și influențează.

Titlul este un joc de cuvinte; el conține o contradicție în termeni, care traduce o contradicție viscerală între nevoia de intimitate și posibilitatea de a avea acces la intimitate. Acest proiect este un experiment din mai multe puncte de vedere.

De pildă, încerc să lucrez cu actorii (cel mai probabil neprofesioniști) cu metode atipice, cu psihodrama, cu biografia lor personală, cu improvizație.

C Citiți interviul integral pe www.bewhere.ro

Proiectul Nu mă atinge-mă blocat de CNC

Proiectul Adinei Pintilie, depus în categoria debut ficțiune, la sesiunea de concurs CNC – septembrie 2011 – a fost respins și clasat inițial pe locul 8, ulterior, după contestație, pe locul 4. Doar primele trei locuri au primit finanțare, și anume: omul de afaceri Sorin Marin, preşedintele Fundaţiei Anonimul, producătorul Vlad Păunescu, proprietarul studiourilor Castel Film, şi Catrinel Dănăiaţă, consilierul personal al fostului ministru al Culturii, Kelemen Hunor.Nu mă atinge-mă este unul dintre puținele proiecte (din toate lungmetrajele prezentate la concurs, nu numai debut ficțiune) cu o impresionantă recunoaștere internațională. A obținut premiul ARTE France Cinema la Festivalul Int’l de la Rotterdam, selectat în Atelierul Cinefonation al Fes­ tivalului de la Cannes, finan­ ţare MEDIA Dezvoltare, fiind proiectul cu cel mai mare punctaj la cate­ goria Ficţiune Single Project 2011. Proiectul are deja stabilită o structură de coproducţie şi dis­ tribuţie internaţională și recent a obţinut Marele Premiu pentru Producţie al TORINO FILMLAB 2011, finanţat de Programului MEDIA al Uniunii Europene, în cadrul Festivalului Internațional de Film Torino, constând într-o finanţare de 150.000 euro, desti­ nată producţiei filmului. În ca­ zul în care la sesiunea CNC din septembrie 2012 (dacă va exista), filmul va fi din nou respins, pro­ tul riscă să piardă și această iec­­ finanțare.

[CRONICI]

Iron Sky. Invazia Premisa e genială: supravieţuitori nazişti pleacă pe lună în 1945, unde îşi fac o bază... în formă de svastică (unde anume, decât pe Dark Side of the Moon!) şi încep o viaţă nouă.

Copiilor li se predă la şcoală Dictatorul de Chaplin, în doar... 5 minute, şi savanţii nebuni nazişti lucrează la o maşinărie complicată, aşa numita „Götterdämmerung”, pentru a se întoarce pe Pământ să-şi ia înapoi ce li se cuvine ! Iar acum..., în 2018, se întorc!!! We come in peace, la fel ca mar­ţienii din Mars Attacks, şi în aceeaşi idee (plus Dr. Strangelove), dar fără vervă – deşi participă Udo Kier şi Laiba­ch, formaţia slovenă cult NSK, care a fă­cut pentru prima dată muzică pentru film, un soundtrack parte Wagner şi Walkyrie, parte… Laibach… (simbolurile noi naziste din viitor sunt preluate de la logo-ul albumului Laibach, Volk). Dar regizorul finlandez Timo Vuorensola nu prea e în stare să susţină ce a construit, e pasionat de prea mult CGI, şi de la ju­mătate filmul oboseşte, pierde ritmul şi e și prea lung. În mod ironic, Iron Sky e prea

Heil demențial

greoi şi serios pentru a se ridica la ceea ce ar fi putut fi. Dar nazişti plus lună, plus Laibach, plus nave spaţiale în flăcări şi corsete de piele sunt menite grandorii cinematografice de serie B, de sorginte finlandeză. // Alin Ludu Dumbravă Iron Sky, Finlanda, Germania, Australia, 2012, regia Timo Vuorensola, cu Julia Dietze, Götz Otto, Christopher Kirby, 93 min.

Oslo, 31 august Un om sfârșit

Există perioade în viața tuturor în care zilele trec fără să se distingă una de cealaltă. E greu să trăiești ca și cum ar fi ultima ta zi din viață sau, și mai dificil, ca și cum ar fi prima zi dintr-o nouă viață. Oslo, 31 august, care a luat Trofeul Transilvania la ediția de anul acesta a TIFF, este al doilea lungmetraj al regizorului danez Joachim Trier, în care joacă același actor-medic Anders Danielsen Lie din debutul Reprise.

Un tânăr de 34 de ani, un răsfățat care a dat-o-n bară, un individ cu talent scriitoricesc ruinat de ani de zile de dependență de droguri, se află pe ultima sută de metri în programul de dezintoxicare de 10 luni. În secvența de debut, Anders (același nume cu cel al interpretului), cu un gest similar Virginiei Woolf, încearcă să se înece.

Gestul pare înscris în rutina disperată a acestui

om sfârșit, un om epuizat de o viață în care totul este dat uitării, în care totul și toți intră în anonimat și își pierd rostul. Filmul lui Trier nu pedalează monoton pe depresia acestui individ, nici nu te face să-i plângi de milă, ci îl pune la distanțe juste față de viețile celor pe care i-a chinuit în anii din urmă (părinții, sora sau fosta iubită sunt in absentia foarte prezenți în discursurile lui) sau pe care încă îi mai păstrează în preajmă (un tânăr profesor de filozofie, sufocat de viața de familie, de care, în același timp, nu se poate plânge). Iar acest tur de forță de 24 de ore poate semăna cu o zi din viața oricăruia dintre noi, fie ea prima sau ultima. // Ileana Bîrsan Oslo, August 31 st, Norvegia, 2011, regia Joachim Trier, cu Anders Danielsen Lie, Hans Olav Brenner, Ingrid Olava, 95 min.

www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 51

Prometheus

La început a fost alien

Proverbul ne spune: „la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Aşa e cazul cu Prometheus, unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, un soi de prequel ciudat la legendarul Alien (1979). Este întoarcerea la subiect a regizorului Ridley Scott după 33 de ani şi un film de sine stătător, state-of-the-art SF adult (3D-ul e superb, dar trebuie văzut într-o sală adecvată, iar Imax-ul e doar o gonflare de format), cu idei în spatele conceptului de reciclare a mitologiei alien. Tag-ul filmului zice: „căutarea începutului poate duce la sfârșit”. După un prolog hipnotic, filmat în Islanda şi care aminteşte de 2001 – Odiseea spaţială, unul dintre reperele filmului, ne mutăm în spaţiu. Ne aflăm în 2089, şi nava Prometheus caută sursa creaţiei omenirii (inginerii, nişte giganţi fosilizaţi) pe o planetă pustie. Noomi Rapace ia locul lui Sigourney Weaver, iar Michael Fassbender e excelent în rolul androidului David, cu o slăbiciune pentru Lawrence al Arabiei. Scenariul e convulsiv, personajele, prea multe, unele chiar inutile, şi filmul devine, nu o dată, confuz. Fanii dezamăgiţi ai universului Alien şi chiar non-fanii au dreptatea lor, filmul este inegal, dar sunt convins că în varianta extinsă, pe DVD, de director’s cut, aşa cum ne-a obişnuit Scott, va creşte şi în timp va deveni film cult, chiar şi pentru raţiuni diferite intenţiei inițiale. // Alin

Un eveniment fericit We Need to Talk About Moms s-ar putea chema acest film educativ (nu degeaba a fost ales de Asociația Macondo să fie distribuit și în programul cinema.edu).

Dacă în filmul în care mama interpretată de Tilda Swinton trece prin iadul maternității, cu toate relele și grozăveniile, aici domesticul și cruciada cotidiană sunt pietrele de încercare ale unei mame obișnuite, într-un cuplu comun cu o poveste recognoscibilă. Chiar și privit doar la nivelul didactic-educativ, filmul este cam sărăcit de clișee, nu pentru că e vorba despre o viață obișnuită a doi soți atinși de rutina scutecelor, a responsabilităților și a sentimentului de vină, a plictisului și a limitelor, ci pentru că toate acestea sunt privite cu același ochi cu care am mai văzut alte zeci de filme pe tema asta, și, din această pricină, nici personajele nu sunt foarte atașante.

Filmul are aerul unui film european construit, însă, cu rețetarul filmului independent american, adică chiar dacă arată bine, e cam umflat cu pompa și previzibil.

Un hereux évenément, Franța, Belgia, 2011, regia Rémi Bezançon, cu Josiane Balasko, Louise Bourgoin, Pio Marmaï

Obișnuitul haos domestic

Vânătorii de capete Headhunters, bazat pe cărțulia bestseller semnată Jo Nesbo, este genul de film despre care e mai bine să nu știi nimic pre-vizionare – numai așa te poți bucura/înfiora (după caz, după puteri) de twisturile care vin atunci când credeai că s-au întâmplat deja și de poantele de la macabru în sus cu care filmul e presărat din belșug. Să încercăm totuși o descriere, de dragul exercițiului – avem un domn care se ocupă de angajări corporatiste, cu viluță prima-întâi și nevastă pe măsură; venitul se cere suplimentat deci, așa că noaptea, dumnealui se ocupă cu furtul de tablouri. Ei bine, ultimul nene pe care-l jefuiește nu-i deloc, dar deloc ceea ce pare a fi – iar ce urmează

seamănă nițel cu The Terminator, dacă The Terminator ar fi fost regizat de frații Coen... Ultra-stilizat, extrem de sigur pus în scenă, scabros și duios, violent și hiper-violent, uneori în spațiul aceleiași secvențe, filmul lui Morten Tyldum se dovedește o halcă strașnică de entertainment, numai bună de savurat până la apariția inevitabilului remake yankeu.

Apropo de yankei – principalului Aksel Hennie îi prevăd o carieră americană à la Mads Mikkelsen, carieră de care negativul Nikolaj Coster-Waldau (remarcat încă de la debutul cu Nattevagten, din 1994) se bucură deja, dacă ne gândim la rolul din serialul Game of Thrones. Cât despre remarcabila Synnove Macody Lund, veți căuta în zadar alte filme cu ea – juna vrea să se întoarcă la ocupația de bază (n-o să ghiciți în veci!): critic de film // Andrei Crețulescu

Ludu Dumbravă

Prometheus, SUA, 2012, regia Ridley Scott, cu Michael Fassbender, Noomi Rapace, Charlize Theron, 124 min.

De la perioada mai mult sau mai puțin dificilă a sarcinii, până la separarea celor doi, toate etapele pe care le parcurge un cuplu, în general, fără mari surprize sau tensiuni, sunt punctate ca la carte din perspectiva mamei. Maternitatea este descoperită cu bunul, răul și urâtul ei, părțile mai puțin funcționale fiind de multe ori augmentate pretențios sau plângăcios. // Ileana Bîrsan

Vă servim pe capete

52 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Headhunters/ Hodejegerne, Norvegia, 2011, regia Morten Tyldum, cu Aksel Hennie, Synnove Macody Lund, Nikolaj Coster-Waldau, 100 min.

nicoleta lefter, actrița care fuge de comoditate

eatru bio nicoleta lefter (n. 10 septembrie 1982).

2002 – 2006 Facultatea de Teatru, Secția Actorie - Universitatea de arte „George Enescu” Iași, 2007 - 2009 Master Arta Actorului – U.N.A.T.C. București. Din 2008, angajată la Teatrul ODEON. O puteți vedea în: C.F.R. - Cometa, Copilul și Cățelul, Viaţa e vis, Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva – Teatrul Odeon; Două loturi – Teatrul Naţional Bucureşti; Trei femei înalte – unteatru, Le salon des enfants terribles – Green Hours. În luna iulie, este în Franţa, la Festivalul de la Avignon.

t

raseul tău a fost Iaşi – Brăila – Constanţa. Ce a însemnat pentru o tânără actriţă şansa de a face teatru în Bucureşti?

Eu mi-am dorit foarte tare să ajung în Bucureşti, dar mi-am dat seama destul de repede că este o mare păcăleală pentru un actor.Toată lumea are senzaţia că aici sunt cei mai faini regizori, cei mai buni actori şi că se lucrează cel mai bine.

Nu este chiar aşa. Bucureştiul a început să conteze doar în momentul în care am realizat că pot să fac diverse lucruri pentru că am mai multe opţiuni. Însă, dacă aş fi pusă să aleg între un teatru din Bucureşti şi un altul din ţară, l-aş alege pe al doilea. Am lucrat trei ani în provincie, ştiu ce spun. Îmi permiteam să am timp pentru mine în povestea mea cu teatrul,

Frumoasă, talentată, firească. Dacă sună a laudă, e doar vina mea. Nicoleta Lefter chiar aşa este. Joacă mult şi bine. Şi e şi modestă. În toamnă, mergeţi la teatru să vă convingeţi.

De Cristiana Gavrilă

Totul depinde de ce alegi tu să fii angajată, cum am nu alergam E mai reală făcut de curând, la dintr-o parte senzaţia de pe Două loturi, unde într-alta. Este adevărat că nu scenă decât cea am cunoscut actori de la Naţional şi eram solicitată din viaţă nişte foarte buni cum sunt acum, actori tineri care dar pentru mine fac parte din distribuţie, sau cădeau lucrurile mult mai bine jucând la Green, la unteatr­u, şi simţeam că încep să cresc. sau la Act, am tot timpul Aici este un haos complet. senzaţia că trebuie să fiu altfel Sunt regizori importanţi care de fiecare dată şi trag de mine să nu mă las într-o comoditate fug de Bucureşti din acelaşi motiv pe care îl spui tu acum dăunătoare. şi pe care ei îl reproşează actorilor. Tu cum încerci să te În acelaşi timp, eşti unul dintre actorii tineri angajaţi protejezi de această stare? într-un teatru de stat. Lu­ Încerc să schimb locul cât mai des, să lucrez cu oameni diferiţi cru bun, altfel. Poate să şi să mă pun în altfel de situaţii. dăuneze? În ultima perioadă am lucrat cu Îţi dăunează dacă te obişnuieşti cu oamenii din trupă şi, atunci, oameni care nu sunt neapărat nu mai ai nicio surpriză, poţi legaţi de teatru, se ocupă de să te blochezi într-un singur imagine, de sunet... dar eu am simţit că începem să construim loc. În acelaşi timp, e bine să ceva împreună. Plecând, uneori, faci parte dintr-o echipă. Mie mi-e foarte bine la Odeon, de la Odeon, teatrul unde sunt

54 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

acolo lucrurile se mişcă spre bine, după părerea mea.Totul depinde de ce alegi tu să fii.

Multe proiecte pe care le-am pornit independent au venit din dorinţa mea de a face şi de a încerca altceva. Este o necesitate a mea de a descoperi şi a împărţi cu alţii ceea ce conţin eu, actriţa.

Sistemul de la noi îți permite să te apuci de proiecte independente?

El îți permite, însă depinde cât îţi permiţi tu, actorul. La un moment dat, aveam trei repetiţii pe zi şi spectacol seara și nu mă simţeam deloc obosită.

Chiar mi-a prins bine. Atunci am descoperit multe chestii legate de mine.

Ai lucrat două spectacole Caragiale, amândouă în regia lui Alexandru Dabija, foarte curajoase ca viziune.

[CRONICI]

Călător alături de Gulliver Călătoriile lui Gulliver, exerciţii coordonate de regizorul Silviu Purcărete (ca să respectăm datele afişului), dezamăgeşte întru totul aşteptările celor mai mulţi dintre spectatori. Şi dintre cronicari. Pentru unii, acesta este defectul lui. Pentru alţii, marea calitate. Cine se aşteaptă să-şi regăsească amintirile din copilărie (cu desene animate, cărţi de colorat şi teatru de păpuşi) va avea un şoc puternic. Cei care cunosc opera lui Jonathan Swift în întregime (recunosc că eu am citit-o incitată de producţia Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu) vor fi puternic surprinşi de cărările pe unde îi poartă spectacolul, pentru că ele depăşesc imaginaţia oricărui cititor. Doar câţiva regizori cunosc ştiinţa de a umbla prin cotloanele cele mai întunecate ale omului şi să scoată lumina din ele, sau să caute frumosul, dezlănţuind puterile „răului”, încercând ca prin groază să „stârnească mila şi frica”. Şi de data aceasta, Purcărete pare să scormonească în colţurile negre ale omenirii pentru a ne cutremura. Prea puţin mai este vorba despre Ţara Piticilor şi războiul între Lilliput şi Blefuscu, călătoria lui Purcărete, şi a lui Gulliver, continuă în Ţara Uriaşilor, în lumea spiritelor sau a celor chinuiţi de eternitatea bătrâneţii şi în Ţara Houyhnhnmilor, tărâmul curat şi liniştit al cailor, dublaţi de masa yahoo-ilor instinctivi, decăzuţi, groteşti în simţire şi sexualitate. Spectacolul începe din acest punct al inocenţei, cu un copil şi un cal (real) şi se consumă aproape într-un ritual satanic, exprimat în imagini de o expresivitate dură ca lama unui cuţit, însoţite din off de vocea regizorului, care spune povestea şi în vorbe.

O cutremurătoare destăinuire despre destinul umanităţii este prezentată într-un spectacol puternic senzorial, care combină mijloacele teatrului de imagine cu tehnici luate din teatrul de păpuşi, cu o scenografie semnată de Dragoş Buhagiar, foarte plastică şi inventivă tocmai prin simplitatea ei, şi o trupă care răspunde cu exactitate improvizaţiilor din care s-a născut reprezentaţia. Regăseşti elemente din alte spectacole semnate de Silviu Purcărete, întrezăreşti idei care se continuă de la o creaţie la alta. Ai senzaţia că opera lui este un fel de roman foileton sau un jurnal citit pe fragmente, iar să pui întrebări legate de acest lucru este ca atunci când ai condamna pe cineva pentru că îşi urmăreşte obsesiv gândurile. // Cristiana Gavrilă P.S.: Călătoriile lui Gulliver a fost selecţionat la Edinburgh, înainte de a fi avut premiera şi a fi văzut de organizatori, lucru fără precedent în istoria festivalului.

Din ceea ce îmi povesteşti, mi se pare că eşti într-un moment bun. Şi, totuşi, de ce simţi că ai mai avea nevoie acum? În primul rând, de sănătate fizică, pentru că m-am epuizat destul de mult în ultima vreme. Şi să mă ferească Dumnezeu de cel mai crunt lucru care i se poate întâmpla unui actor: să-ţi pierzi entuziasmul şi să nu mai crezi în nimic. Atunci poţi lucra şi cu cel mai mare regizor din lume, degeaba. Văd în jurul meu lucrul acesta destul de des. Cel mai rău este când îţi arată şi ţie, spectator, că nu le convine ceea ce joacă. Nu-i mai bucură. Ori mergi până la capăt cu un regizor, şi cu orice risc, ori te laşi de teatru. E mai cinstit să mergi până la capăt, indiferent ce crezi tu.

Dacă un regizor nu are încredere în tine, cum încasezi lucrul ăsta?

Mă gândesc zile la asta, apoi, apar oameni ca Marius Manole, care îţi spun că important este să ai încredere şi să ştii de ce ai tu nevoie în meseria asta. Iar, când intri pe scenă, le uiţi pe toate şi e OK. Care este cel mai important moment al tău de până acum?

Radu Afrim. La Inimi cicatrizate îmi spunea că trebuie să fiu ca peştele în apă. Nu înţelegeam nimic, slăbeam două kilo­grame la fiecare spectacol.

După ce am înţeles, mi-a fost mult mai uşor. E mai reală senzaţia de pe scenă decât cea din viaţă.

C

Călătoriile lui Gulliver, de Jonathan Swift, exerciţii scenice coordonate de Silviu Purcărete, scenografia Dragoş Buhagiar, muzica Shaun Davey, cu Veronica Arizancu, Diana Fufezan, Raluca Iani, Ofelia Popii, Cristian Stanca, la Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu

Foto: Adi Bulboacă

Foto: Claudiu Popescu

Tu cum ai simţit întâlnirea cu dramaturgul? Îl ştiam pe Caragiale în stilul acela „clasic”. Când ne referim la Caragiale şi Eminescu, suntem speriaţi de aceleaşi lucruri „şcolăreşti”. Revelaţia pe care am avut-o anul trecut, la Ipoteşti, la workshopul lui Andrei Şerban, legată de poezia lui Eminescu, am mai avut-o şi lucrând spectacolele după Caragiale cu Alexandru Dabija. Nu m-am gândit că ar putea fi aşa Caragiale pe care îl ştiam eu.

Meritul este al regizorului. Mi se pare impresionant pentru că este atât de proaspăt şi actual, şi atât de inteligent construit, încât nu are cum să nu te atingă într-un fel. Poate să nu-ţi placă, dar poate şi să îţi placă foarte mult.

silviu purcărete față în față cu jonathan swift www.bewhere.ro

D

teatru în festival MAN.in.FEST MAN.in.FEST International Experimental Theatre Festival a fost creat din dorinţa de a introduce în spaţiul teatral naţional creaţii contemporane de renume internaţional, care să familiarizeze publicul din România cu inovaţiile din domeniul artistic. Prin intermediul teatrului Teatru în spații neconvenționale

experimental, artiştii pot atinge noi nivele de interacţiune cu publicul.

Festivalul a reuşit să devină un spaţiu de întâlnire al artiştilor din domeniul teatrului experimental, contribuind la realizarea unui schimb intercultural între artiştii străini şi cei naţionali, incluzând aici şi artiştii aflaţi la început de carieră (studenţi în domeniul teatrologiei).

Ediţia din 13-15 iulie 2012 a festivalului va reuni artişti de renume internaţional provenind din şase ţări, inclusiv România. Festivalul surprinde prin utilizarea unor spaţii neconvenţionale de desfăşurare, precum Salina de la Turda şi Castelul de la Bonţida. MAN.in.FEST International Experimental Theatre Festival se adresează publicului larg, teatrul experimental neimplicând niciun fel de restricţii în ceea ce priveşte transmiterea mesajului cultural. Festivalul dărâmă barierele de orice fel, fiind permis accesul gratuit la spectacolele desfăşurate în aer liber.

Proiectul MAN.in.FEST International Experimental Theatre Festival are scopul de a promova teatrul experimental în rândul audienţei naţionale prin intermediul organizării unui festival de teatru de anvergură internaţională.

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 55

[alternativ]

Se zice că înainte să mori îţi revezi toată viaţa. Ai timp să îţi dai seama ce ai greşit sau ce ai pierdut, poate chiar să înţelegi ce fericit ai fi putut fi. Acest moment de luciditate retrospectivă este pentru Edward Albee pretext pentru portretul unei femei puternice în piesa Trei femei înalte (Premiul Pulitzer, 1994). Modelul personajului este mama adoptivă a autorului, iar piesa, scrisă după moartea ei, redă relaţia dificilă dintre mamă şi fiul gay.

Unul dintre cele mai noi spaţii teatrale din Bucureşti, unteatru (situat în spatele clădirii CEC din Calea Victoriei) riscă un spectacol cu o adaptare după acest text. Riscul ţine de dificultatea piesei, care analizează simfonic psihicul feminin: personajul este separat în trei entităţi la vârste diferite, 26, 52 şi 91 de ani, ultima aflată pe patul morţii. De fapt, proximitatea morţii generează introspecţia şi un discurs care patinează de la realism la pseudo-realitate.

Cele trei ipostaze ale personajului se identifică întâi sonor într-o scenă care se petrece complet în întuneric. Se aud doar vocile lor, una gâjâită şi manipulatoare, alta aspră şi puternică şi o a treia, piţigăiată. În timp ce scena se luminează, ele capătă trupuri. Astfel, vocile interioare ale muribundei se materializează, rememorează subiectiv şi dilematic o lungă existenţă provocatoare, cu momente de amărăciune, pentru a căuta apoi posibile fericiri.

Ultima frază rezumă resemnat o viaţă: „Ăsta e

Foto: Adi Bulboacă

Trei actriţe înalte

Un spectacol ca o privire înapoi

cel mai fericit moment. Când se termină totul.

Când ne putem opri”.

Meritul major al spectacolului constă în interpretare. Prea tinere pentru personajele lui Albee, actriţele recurg la compoziţie.

Bătrâna (Cristina Casian) joacă şmechereşte pe cartea demenţei, alternând-o cu episoade de luciditate amară, înnebunindu-le amuzată pe celelalte două, în special pe cea matură (Florina Geznea), sufocată de nefericire. Cea tânără (Nicoleta Lefter) este o Colombină dezarticulată, ca şi cum dezechilibrul interior s-ar fi exteriorizat. Toate actriţele sunt suficient de „înalte” pentru personajele pretenţiosului Edward Albee. // Oana Stoica Trei femei înalte, după Edward Albee, regia Andrei şi Andreea Grosu, scenografia Vladimir Turturică, cu: Cristina Casian, Florina Gleznea, Nicoleta Lefter, muzica: Nicu Alifantis, Sofia Vicoveanca, la ArCuB şi UNTEATRU

Arlechino în „Laboratorul de noapte” (soprana Raluca Oprea) – că doar avem de-a face cu un autor simbolist – îşi declară sentimentele

Experiment la Bulandra

în reacţii şi tonuri, într-un exerciţiu actoricesc în cea mai mare parte bun. Din păcate, dorinţa de a experimenta modalităţi (cunoscute) de exprimare duce la exagerare şi devine o capcană a spectacolului.

Fiind clădit de actori (după o idee

Foto: Alex Iatan

La Bulandra-Izvor, o fostă sală de pictură a fost transformată într-o nouă sală de teatru (mică şi ofertantă din punct de vedere tehnic). Orice spaţiu de joc este bine-venit oricând în Bucureşti, iar dacă el se află sub tutela unei instituţii de prestigiu, cu atât mai mult. Odată cu sala, s-a mai lansat şi un nou proiect „Laboratorul de noapte”. Arlechino moare?, text scris de simbolistul Nikolai Evreinov (părintele unui utopic „teatruritual” rusesc), este pretextul de la care pornesc patru actori şi o soprană pentru a scoate commedia dell’arte din sărăcia de sentimente, păstrând însă dimensiunea ofertantă a caracterelor. Relaţiile sunt dezvoltate psihologic şi reprezentate în formele unei improvizaţii foarte libere.

Arlechino (Adrian Ciobanu), Pierrot (Antoaneta Cojocaru), Colombina (Ela Ionescu), Dottore (Mihai Marinescu) şi Moartea

a Antoanetei Cojocaru), bucuria demonstraţiei este mai mare decât rotunjimea spectacolului. O privire din afară ar fi ajutat mult în cazul de faţă şi ar fi eliminat acele momente lungi care opresc reprezentaţia să meargă mai departe, firesc. Însă nu pot să nu recunosc că, la noi, curajul actorilor de a se arunca de unii singuri în astfel de experimente este redus. Spectacolul acesta are sens şi finalitate în contextul unei încercări prin care actorii se apropie de un altfel de limbaj.

Pasul următor ar putea fi o curăţare de ceea ce ţine strict de laborator, aruncarea reziduurilor şi sterilizarea pentru a fi arătat publicului larg. // Cristiana Gavrilă

Arlechino moare?, de Nikolai Evreinov, scenografia Mihai Păcurar, cu: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu, Mihai Marinescu, Raluca Oprea, la Teatrul Bulandra, Laboratorul de noapte

Bianca Burța-Cernat scrie despre riscul de a scrie, femeie fiind

Bianca Burţa-Cernat era la grădiniţă când a aflat că există şi femei scriitoare. Puţine, foarte puţine, dar există! Din această mirare a fetiţei de cinci ani s-a născut Fotografie de grup cu scriitoare uitate, o carte răscolitoare despre celebritatea şi căderea în uitare a prozatoarelor noastre interbelice. Un interviu de Ema Stere

Foto: Adi Bulboacă

arte

„Adelele şi Otiliile sunt mult mai comode”

s

pui la un moment dat că scriitoarele de care te-ai ocupat în carte sunt „biografii ale unor eşecuri exem­ plare”. De ce este Hortensia Papadat-Bengescu în acest grup?

Pe Hortensia n-aş fi avut cum s-o exclud dintr-o discuţie despre literatura feminină interbelică, ea figurează într-un capitol special, n-am aşezat-o alături de cele opt prozatoare uitate pe care le-am selectat eu.

Pentru că ea chiar a reuşit să ajungă la vârf, printr-un miracol, poate. Și Cella Serghi s-a reeditat copios...

S-a reeditat, dar ea a avut strict un succes de librărie, de public. E foarte citită şi azi şi chiar o regăsesc pe diferite site-uri pentru femei, pentru mămici – mai frecventez uneori site-uri de felul acesta din curiozitate – şi cred că s-a ajuns la a 15-a ediţie din Pânza de păianjen. Dar critica literară, încă din

58 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

perioada interbelică, în anii de comunism, dar şi azi, o consideră o autoare minoră, o autoare de consum aproape.

Deci, când vorbeşti despre „eşecuri exemplare”, te referi la critică, de fapt...

Nu doar la critică, pentru că nu doar critica a făcut ca aceste autoare să fie mai puţin vizibile, ci chiar faptul că, în ciuda talentu­lui lor literar, n-au avut tăria să continue la un moment dat un proiect început cu foarte

de cenaclu lovinescian.

E adevărat, şi aş mai adăuga un exemplu: Pe firul de păianjen al memoriei, cartea de confesiuni a Cellei Serghi. Într-adevăr, nu a existat o solidaritate de generaţie între prozatoarele noastre interbelice – din când în când mici prietenii, şi ele trădate... Interbelicele noastre sunt nişte solitare şi prieteniile lor literare sunt prietenii mai cu seamă într-un mediu masculin.

bio

Bianca BurţaCernat (n.13 aprilie 1979, Câmpulung-Muscel) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, la secţia Română-Franceză (2002), şi Masteratul de Literatură română contemporană, în cadrul aceleiaşi facultăţi (2003). Doctor în Filologie (2011) cu distincţia summa cum laude. În perioada 20042012 a susţinut, ca asistent asociat, seminarii de Istoria literaturii române la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.

A fost redactor la Editura Cartea Românească. În prezent, cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” şi redactor la revista Observator cultural.

mult succes. Poate că nici vremurile nu le‑au ajutat, poate că nici structura de personalitate, dar nu pot să nu mă gândesc la faptul că şi structura de personalitate a cuiva, a oricui, e determinată în mare măsură şi de contextul social, de lumea în care trăieşte... Lucrurile sunt, poate, până la urmă, complicate, la un moment dat am preferat să le simplific, pentru că riscam să intru în multe chestiuni care transgresau literatura şi literarul – în sociologie, în psihologie, în psihanaliză, m-am temut că n-am să ies niciodată din hăţişul ăsta.

Poate nici scriitoarele între ele n-au fost foarte generoase... Mă gândesc la cartea Ioanei Postelnicu din 1985, Seva din adâncuri. Ea făcea acolo un portret destul de crud al colegelor ei

Mi s-a părut interesant că vorbeşti nu doar despre scriitoare, ci şi despre personajele feminine ale scriitorilor bărbaţi: pe de o parte, Doamna T, creată de Camil Petrescu, şi Ioana lui Anton Holban, având posibile mode­ le reale şi, pe de altă parte, Adelele şi Otiliile din literatură. Cele din urmă par a fi supravieţuit mai bine, până la urmă...

Sigur, femeia ca personaj a supravieţuit mai mult decât femeia ca autor. Cu scepticismul meu, cred că şi în viitor afirmaţia va putea fi formulată fără foarte mari temeri de a greşi. Într-adevăr, figurile eterate ale literaturii – Adelele, Otiliile – sunt mult mai comode şi în viaţa de zi cu zi, şi în literatură. Pun mult mai puţine pro­ bleme, în fond, în jurul lor se creează şi o aură de mister a unei lumi vechi, apuse...

Dacă nu eşti superstiţioasă, ne spui ce scrii acum?

Nu sunt superstiţioasă. Până acum chiar nu mă hotărâsem, mă atrăgeau tot felul de lucruri.Acum m-am apucat să lucrez la un volum, nu ştiu cum se va numi, despre literatura deceniului de tranziţie la noi, despre literatura română a anilor ’90, dintr-o perspectivă nu doar estetică, ci de sociologia literaturii, de istoria mentalităţilor.Aş vrea să urmăresc în această carte şi dezbaterile ideologice purtate în mediile literare, dar şi, pe de altă parte, modul în care se reflectă aceste dezbateri – care au degenerat nu de puţine ori în conflicte – în literatura ultimelor două decenii, de la Revoluţia din 1989, Piaţa Universităţii, mineria­ de, până la Raportul Tismăneanu şi la ecourile lui....

Te referi și la scriitoare în această carte?

Da, ar fi câteva, dar despre cărţile lor ar trebui să scriu, totuşi, într-un altfel de volum, nu în acesta de care pomeneam, deoarece, cu unele excepţii, prozatoarele ultimilor ani par a întoarce, în mod programatic, spatele politicului...

Nume?

Doina Ruşti, Daniela Zeca,Tatiana Niculescu Bran, Corina Sabău, Florina Ilis, Ştefania Mihalache,Ana Maria Sandu... C Citiţi interviul integral pe www.bewhere.ro

1.

Fotografie de grup cu scriitoare uitate Bianca Burţa-Cernat, Cartea Românească, 336 pag., 35 lei

Se întâmplă destul de rar ca o teză de doctorat în filologie să prindă atât de bine la publicul nefilolog, ca acest volum al Biancăi BurţaCernat. Explicaţia stă în faptul că autoarea a avut în minte, încă de la început, publicarea tezei. De aici stilul prietenos al textului, bogăţia anecdoticii, evitarea obişnuitelor excursuri teoretice aride...

Mai mult istorie literară decât volum de critică, Fotografie de grup... spune poveştile a opt prozatoare care au debutat în forţă în perioada interbelică: Ticu Archip, Sanda Movilă, Henriette Yvonne Stahl, Lucia Demetrius, Anişoara Odeanu, Cella Serghi, Ioana Postelnicu şi Sorana Gurian. Toate au căzut, mai mult sau mai puţin, în uitare. Lor li se adaugă singura scriitoare rămasă celebră până în zilele noastre, chiar dacă nu se mai află în programa obligatorie de bacalaureat: Hortensia Papadat-Bengescu.

De ce au dispărut aceste nume din literatura noastră? De ce nu mai vorbeşte nimeni despre ele, de ce nu li se reeditează cărţile, de ce nu sunt aşezate acolo unde le e locul, adică într-un onorabil plan secund al canonului literar?

Burţa-Cernat îşi pune aceste întrebări, dar nu cade în capcana teoriilor feministe şi nu aruncă (toată) vina asupra androcentricei noastre critici literare – fie ea interbelică ori postbelică. Desigur, citite astăzi, consideraţiile unor Ibrăileanu, Lovinescu, Călinescu, Ralea cu privire la scrisul „feminin” sunt uneori comice. Dar e un fapt că scriitoarele care fac subiectul acestei cărţi au avut parte şi de susţinere, şi de succes în anii 1930-40; „eşecul lor exemplar” de după aceea a fost, susţine autoarea, provocat în egală măsură de prigoana comunistă şi de neputinţa fiecăreia dintre ele de a-şi duce proiectul literar până la capăt.

Citiţi aici povestea senzaţională a Soranei Gurian („ovreicuţa de la Iaşi cu picioarele rupte”, cum galant o numea Lovinescu): o făptură extravagantă, bănuită a fi agent dublu, când căutată de poliţie, când răsfăţată de cercurile puterii... Descoperiţi istoria tragică a frumoasei Anişoara Odeanu şi a aventurii ei legionare... Aflaţi despre dezinvolta Cella Serghi şi despre mult mai timida ei congeneră, Ioana Postelnicu...

Sper din toată inima ca Fotografie de grup... să zdruncine, măcar puţin, ierarhiile noastre literare. Să ducă la publicarea vreuneia dintre scriitoarele noastre uitate şi, de ce nu, să o reintroducă pe Hortensia Papadat-Bengescu în materia de bac. // ema stere www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 59

Viscolul

Vladimir Sorokin, Curtea Veche, 176 pag., 24 lei

2.

Niciodată nu a nins mai mult într-o carte.

Aici, ninsorile par că au început de secole, că nu se mai pot opri, că viața nu mai poate continua decât într-o lume în care ninge mereu. Te aștepți să-ți înghețe degetele atunci când ții această cartea în mâini – însă nu se întâmplă asta.

Doar că, oricât de multă vară ar fi în jur, nu mai poți simți căldura. Viscolul este o scriere atipică pentru So­ro­kin, adică un roman care mimează formula romanes­ că tradițională, specifică secolului XIX – poate declarație de dragoste, poate o formă livrescă și ironică de recuperare a unui fel de a înțelege literatura, muzeificat de multă vreme. Ecourile din Gogol, Tolstoi sau chiar Dostoievski nu sunt deloc escamotate. Din contră. Sorokin lucrează cu modelele livrești într-un mod aproape ostentativ. Iar toată recuzita narativă, temele, simbolurile, felul de a se mișca, de a vorbi al personajelor este foarte, dar foarte rusesc, atât de rusesc, încât poate părea că ia în răspăr înseși trăsăturile constitutive ale spiritului rus – un fel de exercițiu lucid, critic și ironic de admirație. Trama acestei povestiri e relativ simplă: un doctor trebuie să ajungă într-un loc în care a iz­bucnit o epidemie ciudată (oamenii se transformă în zombie). Bineînțeles, afară ninge enorm și nu se va opri decât pentru a începe din nou. Vă spun doar că drumul va fi parcurs într-o mașină trasă de 50 de căluți de dimensiunea unor potârnichi, că vor înnopta în casa unui morar mare cât o sticlă de vodcă, iar spre irealul capăt al drumului – care mai mult dispare decât duce –, mașina va rămâne blocată în tru­pul înghețat al unui uriaș om mort.

Iar când se adoarme în mijlocul zăpezii, nu se poate visa decât că ieși plutind dintr-o casă în flăcări, purtat de un fluture de noapte albastru imens. Viscolul este povestea unui călătorii inițiatice printr-un infern alb. Iar orice infern, fie el și alb, nu se poate sfârși niciodată. // Teodor Dună

În vizor

3.

J.M. Coetzee, Humanitas Fiction, 204 pag., 25 lei Volumele de amintiri din copilărie au, dacă scriitorul este bun, un anume şarm duios, chiar şi când se referă la evenimente de toată banalitatea. Cartea sud-africanului J.M. Coetzee (laureat Nobel pentru literatură în 2003) are, în plus, avantajul localizării exotice – şi în sens geografic, şi în sens antropologic. În Africa de Sud a anilor 1950, viitorul scriitor ia cunoştinţă de cutumele din jur, de ororile şcolii de băieţi, află poveşti subterane de familie şi începe să-şi înţeleagă (sau să nu-şi mai înţeleagă) rudele. Îşi adoră mama; îşi dispreţuieşte mama. La persoana a treia şi fără simpatie faţă de propriul său eu imatur, Coetzee îi aruncă în spa­te acestui copil singuratic tot felul de laşităţi, de cruzimi.

Personajul însuşi e foarte conştient de păcatele lui. A aflat deja despre copilărie că nu e „un timp al bucuriei inocente, care trebuie petrecut pe pajişti”, ci „o perioadă în care scrâşneşti din dinţi şi înduri”. Când ajunge el într-o poziţie de forţă, devine neîndurător. Îi zdrobeşte fratelui său un deget. Se bucură de moartea unui coleg de clasă, fiindcă astfel ajunge primul la învăţătură.

Complotează împotriva tatălui său.

Cum să-l iubeşti? Cumva artificială mi s-a părut aici compasiunea pe care copilul o poartă „conlocuitorilor” ne­ gri. E indignat de aroganţa albilor faţă de ei. În alte cazuri, cade pradă unei ad­miraţii cvasihomoerotice: „băiatul... poartă pantaloni atât de scurţi, încât îi stau strâmţi pe fesele frumoase şi-i lasă aproape goale coapsele suple, ma­ ro­nii ca lutul”. Nu ştiu dacă amintirile lui Coetzee oferă o imagine fidelă a ţă­rii în care s-a născut, însă asta nici nu contează. În final, cartea asigură tocmai ce speram: o poveste bogată, stratificată, spusă de un copil care a crescut şi a început să aprecieze poveştile. // Ema Stere

Semnează Sega, îl cheamă de fapt Octavian Segărceanu şi tocmai a publicat, la Humanitas, un jurnal cu ti­tlul Namaste. Urmare a unei călătorii de un an, pe care a întreprins-o în India, volumul promite şi culoare locală, şi revelaţii spirituale, pe traseul parcurs de autorul său de la ashramul lui Osho din Pune până în locul naşterii lui Buddha, în Nepal. Altfel un personaj bine adaptat vremurilor, Sega (n. 1971, Braşov) a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti şi lucrează în publicitate. Înainte de a străbate India (în 2008) a făcut şi o călătorie la Muntele Athos.

Foto: Adrian Petre

autor

Copilărie

60 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

4.

Avangarda europeană.

Istoria graphic designului Răzvan Luscov, Editura Universitară „Ion Mincu”, 279 pag., 25 lei

S-ar putea ca numele autorului să se lege mai degrabă de Gabriel Liiceanu, Zen, Hu­manitas & Co., decât de avangarda europeană. Cu toate acestea, nu mică mi-a fost mirarea să-l descopăr pe o car­te mai mult decât bine-venită pentru istoria vizuală a avangardei româneşti: Istoria grafic designului. Avangarda eu­ropeană (2009). Trebuie spus de la bun început că acest segment vizual lipseşte aproape în totalitate din cărţile dedicate avangardei.

Câteva încercări de abordare istorică a grafic designului au mai existat, o dată, în cărţile Emiliei Drogoreanu, dedicate futurismului, a doua oară, într-un volum colectiv editat de ICR şi Erwin Kessler, Text­Image. Perspectives on the History and Aesthetics of the Avant-garde Publications (2008). Deci chiar şi neexistând abordat sistematic, tot ai de unde porni în cercetarea acestui subiect, mai ales când eşti Şef de Atelier la Facultatea de Design al unei Universităţi de Arhitectură. În schimb, autorul nostru întreprinde, cuminte, dar harnic, câte un conspect al tuturor locurilor comune din grafic designul mişcărilor europene ale avangardei, adică, pe rând, al fu­turismu­lui italian, dadaismului zürichez şi newyorkez, con­structivismului rus, De Stijl, Bauhaus, avangardele cehoslovacă, poloneză şi ungară. Şi cum o face? Simplu, sârguincios, meticulos, adică prost. Citări inexacte, greşeli de typing, neglijenţe bibliografice şi de indicare a sursei (majoritatea furăciuni de pe internet), totul bine ase­ zonat cu un stil vag academic, ceva, nu cu mult, peste Wikipedia, lipsit de orice noutate sau idee originală. Avangarda românească lipseşte aproape cu desăvârşire, e amintită frugal în „Introducere”. Nu aflăm mare lucru despre fonturile de la unu sau corpurile de literă din Contimporanul ori Integral, nici de textele de teorie ale grafic designului scrise de către avan­ gardiştii autohtoni, la ei în reviste sau în Almanahul Graficei Române, unde colabora, spre exemplu, Scarlat Callimachi, fondatorul revistei avangardiste Punct, cu texte de teorie a grafic designului. Colac peste pupăză, cum nimeni nu e profet în ţara lui, Istoria grafic designului lui Răzvan Luscov mai e şi prost pusă în pagină. Format A4, co­pertă color, interior alb-negru, pe două coloane de text justified, scris cu Calibri, distanţă de 1/5 între rânduri şi 1 între paragrafe. Adică Word Office 2007.

Ciac-pac, vorba lui Gellu Naum. // IGOR MOCANU

[interviu]

„Cultura română nu mai are nevoie de dușmani, ci de prieteni” Scriitorul Traian T. Coşovei are în spate mulţi ani de presă culturală, motiv pentru care l-am invitat la o discuţie fără fasoane despre ce şi cum se mai scrie la gazetă. Un interviu de Ema Stere

Până la urmă, ce au făcut greşit intelectualii?

Cea mai mare greşeală a fost că s-au băgat în politică. Au vrut ei să aibă o atitudine, un glas politic, care nu a rezonat cu politicul normal, natural, cel de pe stradă.

Te invit în stradă, să vezi cum vorbeşte şi cum gândeşte lumea! Vorba aia, suntem la o sută de metri de unde bea Becali cafeaua, în cartierul Floreasca.

Suntem în Dorobanţi, care oricum e un loc privilegiat.

Bine, de la mine se vede la tovarăşul Ceauşescu, un colţ de curte. Nu stau într-un cartier, deşi e cartier. Şi cum se vede amestecul politi­cului, dintr-un cartier care nu e cartier?

Tovarăşii scriitori – mulţi au rămas tovarăşi – au vrut să ia o atitudine. Eu credeam că or să aibă o atitudine. N-au avut nici una, nici alta. Politicul i-a momit, politicul e foarte atractiv, aidoma unor cântece de sirenă pentru care Ulise s-a legat de catarg, ca să nu fie ispitit – ei bine, unii s-au dezlegat de catarg. Îi văd pe unii, pe care îi ştiu foarte bine, membri în tot felul de comitete şi comiţii, îi văd că se dau disidenţi pe la partide şi mă umflă râsul!

Cultura română ar fi trebuit să-şi păstreze o conduită, un nivel.

Dar într-o revistă pur literară, partea politică e ca şi inexistentă, nu?

Nu chiar. Eu, patru ani de zile, cât am

bio Traian T. Coșovei (n.

1954) aparţine generaţiei literare 80. A scris iniţial volume de poezie: Ninsoarea electrică; 1, 2, 3 SAU…; Cruciada întreruptă. A semnat, alături de Ion Stratan, Florin Iaru şi Mircea Cărtărescu, celebra antologie Aer cu diamante (1982). Printre celelalte cărţi publicate se numără: Poemele siameze; În aşteptarea cometei; Rondul de noapte; Perche­ ziţionarea îngerilor; Bună dimineaţa, Viet­ nam!; Hotel Urmuz (critică literară), Institutul de glasuri (antologie), Vânătoarea pe capete. Pregăteşte pentru tipar Aritmetica pleoapelor.

Foto: Adi Bulboacă

Mai citeşti presă culturală? Îmi pare rău că spun asta, dar eu vorbesc direct, sunt poet şi vorbesc şi gândesc liber: să citeşti presă e cum te-ai duce la curve, pentru că asta e politica. Or, cultura este adesea criticată că nu se implică în actul politic, în atitudinea politică – atacată direct, făţiş, la televiziune, la radio, „De ce nu se bagă intelectualii?” Intelectualii au încercat să se bage, dar unde să se bage? Vreţi să vorbesc şi eu ca marele gânditor Petre Ţuţea, pe care nu îl poate contrazice nimeni? În nişte ani, intelectualii – nu mă gândesc numaidecât la scriitori, ci şi la pictori, sculptori, actori, autori dramatici – au început să gândească precum Petre Ţuţea, să spună „mă doare în cursul săptămânii!” Pentru că politicul a degradat foarte mult faptul cultural, atitudinea culturală pe care o aveau marii noştri înaintaşi, de la Eminescu la Goga. Şi cred că la ora actuală, în 2012, cultura română nu mai are nevoie de duşmani, ci de prieteni.

lucrat la revista lui Nicolae Breban, la Contemporanul, am avut cronică literară, pe care n-a dat-o altora, mult mai importanţi ca mine, ca Grigurcu. Orice afirmaţie pe care o făceam era dublată de un citat în care să se dovedească faptul că ceea ce spun eu este adevărat. Acum doi ani, am luat premiul pentru critică literară al Asociaţiei Scriitorilor cu volumul Poeţii marilor oraşe. Asta fiindcă I mind my business, îmi văd de treaba mea. Nu am nici parti-pris-uri, nici duşmănii, nici prietenii. Ştiu că o carte trebuie privită chirurgical. O desfaci şi vezi: are inimă? Are suflet? Deşi la suflet e mai greu de descoperit unde se află…

Actul criticii literare este foarte bine definit de Ion Barbu: dacă un poem admite o interpretare, atunci admite o infinitate de interpretări.

Dar cât timp i se dă criticului literar?

Când vine vorba de cărţi importante… Eu am avut onoarea să scriu despre Nichi­ta Stănescu, despre Marin Sorescu… Des­pre Mircea Dinescu, pe care îl admir foarte mult, am scris 20 de pagini! Ştii ce înseamnă 20 de pagini la maşina de scris? După care erau recenziile la cărţi care erau de luat în seamă, dar nu intrau la cronica literară. Şi între timp mai lucram şi la Evenimentul Zilei, şi la Expres Magazin, şi la Azi, şi la ZigZag, şi vorbeam singur pe stradă.

Excesul de critică literară nu dăunează?

Asta este. Life is a state of mind. Viaţa e o stare de spirit. Dacă ai puterea să nu te laşi influenţat de starea de spirit şi să scrii prost despre o carte fiindcă ai avut o zi proastă, atunci eşti tare.

Dar altceva mă sperie: mămăliga asta care amestecă fata de la pagina 5 cu aşa-zisul fapt de cultură, că a cântat Cristina Aguilera în portjartier când i-a murit tat-su, e de o tâmpenie sinistră. Ai văzut clipul?

Nu, îmi pare rău.

Am scris şi două versuri: „cum cântă ea în portjartier că i-a murit tat-su!” Ăla nu e act de cultură.

Dacă te-a făcut să scrii două versuri, o fi act de cultură!

Am dreptul să dau o replică la o prostie!

Nu mi-aş permite niciodată să fac o glumă despre opera lui Brâncuşi, despre opera lui Călinescu sau Grigorescu sau Tonitza sau Marin Preda… Dar tâmpenia pe care am văzut-o m-a scos din sărite şi am avut şi eu o reacţie, ca tot omul. Şi, atunci, să nu ne întoarcem la reviste literare?

Revistele literare au făcut greşeala de a cădea în capcana politicului. Or, atitudinea oamenilor de cultură din ziua de azi e total parazitată de amintiri şi resentimentară. Eu nu mai pot, după 20 de ani, să scriu tot despre cum ne înfometau pe noi comuniştii! Pe mine nu mă înfometau, dom’le, îmi aduceau cu vagoanele portocale! Sper că cititorii au simţul umorului… Nu putem să ne referim la nesfârşit la epoca ceauşistă şi la crunta moştenire a comunismului.

Dar asta ţi se pare că se întâmplă?

Păi dacă eu scriu acum o carte despre „Stalin şi Gulagul rus / libertate ne-au adus”, cred că în rândul acestor tineri pe care îi vezi, sunt vreo două sute pe stradă adunaţi, nu am niciun fel de sprijin. Nu am rating. Pentru că sunt altă generaţie, au altă mentalitate. E ca şi cum ar veni un vecin la uşă să îmi spună: „băi, eu am avut bani pe vremea când tu mureai de foame!”

Nu mă mai interesează. s

www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 61

Pitoresc (2012), Înainte de imnul național (2009) sau Audiții pentru o Revoluție (2006) sunt numai câteva din titlurile lucrărilor cu care Irina Botea întoarce pe dos, periodic, peisajul artistic autohton. O artistă cu gândirea nesalarizată, cum ar spune Samuel Beckett, care îmbină esteticul cu cercetarea antropologică, antropologia cu politicul, politicul cu socialul, socialul cu învăţământul. S-o ascultăm! De Igor Mocanu

Foto: Claudiu Popescu

rtă

IRINA Botea,un artist cu gândirea nesalarizată

„Schimbarea presupune asumare dincolo de ironie”

c

e loc ocupă cercetarea în dele chiar. Tipul meu de cercetare, modul lucrările tale? în care lucrez ca artist şi cel ca educator Am început să funcţionez ca este ceea ce s-a numit şi acceptat ca fiind artist vizual la finele anilor ’90. shared anthropolgy, în sensul că încerc Am făcut Facultatea de Pictură să realizez lucrări care provoacă situaţii, începând cu 1997, înainte făcusem geofizi- iar lucrarea să se creeze nu numai în mod că şi un an la inginerie mecanică. Imediat colaborativ, ci şi antropologic, încercând după 1990 am intrat într-un grup care se să încurajeze creativitatea diversă sau o chema Creative 8 for Romania, în care am diversitate a creativităţii. realizat diverse workshopuri pentru copiii din varii instituţii. Asta era o practică nouă Am văzut, de asemenea, că există şi la vremea respectivă, în sensul că era de foarte mult reenactment în lucrările import, iar eu am făcut practica împreună tale… Reînscenezi, în Audiţii pentru o cu un grup de englezi. Pentru mine a fost Revoluţie (2006), în Before a national foarte importantă experienţa aceea. Atunci anthem (2009) şi în altele, diverse am putut vedea efectul artei pe viu, am mitologii contemporane. Cum alegi văzut cum poate arta să afecteze un anumitologiile despre care să creezi? mit grup de oameni. Aşadar Aleg ce mi se pare mie că e mai cercetarea ţine loc de important într-un anumit moSă fii artist și metodă artistică. Actiment istoric contemporan. În să crezi că vismul meu se împarte în 2006, a fost importantă discuţia nu ai de-a face despre Revoluţie. Proiectul cu două, e unul educaţional şi cu politicul este imnul a venit dintr-o întâmplaun altul al artistului vizual, iar componenta educaţionare. Mă aflam la muzeul Reina o perspectivă lă e foarte importantă. Dar Sofía, trebuia să colaborez cu o îngrozitor de cercetarea ţine şi de model, curatoare de acolo pentru un naivă analiză a mai multor moperformance şi am văzut un 62 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

film al lui Basilio Martín Patino, Canciones para después de una guerra (1971), un film documentar care încearcă să facă un portret al Spaniei franchiste prin cântece.

Un film-eseu care arată modul în care unele cântece au fost infiltrate prin propaganda fascistă, în timp ce altele rămăseseră ca zone de rezistenţă a populaţiei. Asta m-a determinat să mă gândesc la toată activitatea mea, la cărţile de propagandă, cântate înainte de ’89, după aceea la felul în care s-a schimbat imnul. Îmi amintesc că momentul înlocuirii imnului cu Deşteaptă-te, române! a fost o decepţie pentru mine. Era un text care nu avea nicio legătură cu prezentul, cu noi, iar

bio Irina Botea (n. Ploiești) a absolvit Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității București în 1995, UNArte în 2001 și Art Institute of Chicago în 2006.

Ex­ po­ ziții în cadrul New Museum (New York), National Gallery Jeu de Paume (Paris), Kunsthalle Winterthur (Madrid), a 51-a ediție a Bienalei de la Veneția sau la MNAC (București).

Trăiește și activează în Chicago și București.

schimbarea era spre un naţieu nu predau cursuri teoretiAtunci când onalism de 1848. Mi s-a părut ce stricto sensu, ci seminarii. important să încerc să creez o Seminarii sau studio classes, construiesc un oglindă, un mod de cercetare în curs, îl constru- în care teoria şi practica nu imaginarul politic prin cântece. se despart niciodată. iesc în legătură De ce prin cântece? Și pentru că cu ceea ce preimnul, prin ceea ce reprezintă, Mă întreb dacă ai primit supune cerceta- vreo invitaţie să predai este spaţiu politic şi locaţie a naţionalismului. În afară de aceste rea mea din acel lucrurile astea şi aici, în Rodiscuţii identitare, totuşi, în 2008 mânia? În cadru institumoment naţionalismul nu era deloc discuţional, nu în cel informal, tat şi discutabil, era cumva de la sine înţeles. alternativ etc…

Tot atunci s-au revoltat şi fotbaliştii, au spus Am făcut nişte vizite la Universitatea Naţică nu le place imnul. Un cântec presupune onală de Arte din Bucureşti, la invitaţia lui întotdeauna o repetiţie, este actualizată facul- Nicu (Ilfoveanu) de două ori şi o dată la tatea mimetică, care este una transformativă. invitaţia lui Alexandru Patatics şi a Aurorei Întrebarea e dacă poţi înţelege felul în care (Király). De fiecare dată când merg acolo, înte-a transformat. cep cu exerciţii performative. Acum am fost invitată de cei de la Atelier 35 să organizez Care este relația, raportul tău cu politicul? un workshop în iarnă, care să se materia­ Sincer, să fii artist şi să crezi că nu ai de-a face lizeze într-o expoziţie a studenţilor. Mie mi cu politicul este o perspectivă îngrozitor se pare că la UNArte e nevoie de un curs de de naivă. Nu ai cum ca artist, ca individ, ca performance, un curs practic şi teoretic de performance. Nici scrierile despre perforcetăţean, să nu încerci să te localizezi într-o mance nu sunt foarte cunoscute în România. relaţie cu politicul. Ca poziţie artistico-politică sunt absolut de acord cu Walter Benjamin, când spune că „good art is good politics”. Nu Dar cum ți se pare învățământul artistic din România la ora actuală? sunt pentru o artă direct politică, fără să aibă De când l-am frecventat eu şi până acum, în vedere esteticul. Poziţia mea politică clară este marxismul de stânga sau postmarxismul, cred că s-a schimbat foarte mult. În momentul în care am făcut eu facultatea, am foarte mult influenţat de Școala de la Frank­ beneficiat de câteva lucruri importante. furt, dar nu ştiu cât transpiră asta în lucrările mele, dar sper că transpiră.

Primul a fost cursul de artă contemporană al lui Adrian Guţă, un curs extraordinar pentru noi. Însă oricum ar sta lucrurile acum, stuDar în ce măsură transpiră lucrările tale, denţii se află într-un moment foarte bun, în arta ta, în activitatea pedagogică, în mijlocul unor dezbateri mult mai profunde învățământ? decât cele de pe vremea mea, dar nu ştiu cât Am câteva lucrări participative care au preeste meritul universităţii sau al mijloacelor supus implicarea studenţilor, dar se întâmplă de informare colaterale. Mi se pare foarte imşi invers, predau cursuri la Chicago, al căror portantă apariţia platformelor critice online, design e făcut de mine. Atunci când cons­ cum sunt VoxPublica, CriticAtac, Biblioteca truiesc un curs, îl construiesc în legătură cu Alternativă. Toate aceste lucruri fac parte din ceea ce presupune cercetarea mea din acel educaţia lor. Iar ceea ce vedem acum e un moment. În afară de cursurile de video art rezultat extraordinar. pe care le predau, mai am trei cursuri. În „Strategies of reenactment in contemporary La final, tradiționala întrebare, ce citești media” analizez împreună cu studenţii mei strategiile bazate pe reenactment, care, cum acum? ai observat, e foarte important în lucrările Acum am în geantă Antropologie. Cinci inartistice pe care le creez. Un alt curs, din troduceri (2007) al lui Vintilă Mihăilescu. Mai semestrul trecut, s-a numit „Translating am cu mine The Freedom of the Migrants actions”, întrebându-ne cum putem traduce (1994) a lui Vilém Flusser. Apropo, una dintre acţiunea politică în teatru performativ şi în metodele pe care le folosesc este încercarea coregrafie, cum te defineşte acţiunea ca gen, de depăşire a ironiei, teoretizată de el. Îmi pornind de la Human condition de Hannah place foarte mult perspectiva lui asupra Arendt, trecând apoi prin mai multe texte, ironiei, şi legătura dintre aceasta şi migraţie, între care Unmarked: The Politics of Perforşi cu experienţa lui personală, de emigrant mance de Peggy Phelan, despre ce înseamdin Cehia, în Anglia, după care în Brazilia. nă „acţiune” şi cum delimitezi acţiunea de Pentru el ironia trebuie să fie un spaţiu incelelalte gesturi cotidiene. Iar în semestrul termediar, între contingent şi non-loc. Ironia ce urmează, voi preda un curs despre turism, este o privire critică asupra nemulţumirii, „Turistical itineraries”. Industria turismului e după care urmează întoarcerea în contingent. a doua, după cea a petrolului, din ce-am citit, Aşa a fost lucrarea mea Before a national şi constituie noua ideologie contemporană. anthem, care nu se opreşte la ironie, la a ironiza naţionalismul, imnul şi atât. E vorba de Ce grad didactic ai tu? Conf. Univ. Dr.? a te angaja şi de a deconstrui modelul prin Ah, nu, nu am grade din astea. Nici nu le prea angajament, pentru că ironia pur şi simplu înţeleg. Sunt profesor part-time. Profesor adduce într-o fundătură. Dar ca să poţi schimba junct part-time. La Art Institute din Chicago ceva, trebuie să îţi asumi lucrurile şi dincolo nu prea sunt cursuri magistrale, cu 100 de C de ironie. studenţi ş.a.m.d. Cursurile care sunt strict teoretice adună maximum 50 de studenţi. Dar Citiţi interviul integral pe www.bewhere.ro www.bewhere.ro

[GUEST]

Doina Simona Vilău, curator

Sămânţa de realitate ce creează toate straturile/vălurile/foile vehiculului-hibrid Doina porneşte de la o poveste tristă, cu o aură încărcată de mister şi controverse, însă trivializată cu succes de massmedia locale, mult prea târziu faţă de cronologia faptelor (revizitate jurnalistic după căderea regimului comunist) şi într-o manieră demnă de telenovelizarea progresivă ce domină cultura de masă, specifică contextului contemporan autohton.

Este vorba despre povestea semifantasmagorică a unei artiste de origine română (1950 – posibil decedată în 1997), Doina B., al cărei destin a apărut în presa şi audiovizualul românești sub nişte auspicii total străine domeniului său de activitate. Astfel, personajul nostru intră automat într-o stereotipie a interpretării, iar dintr-o pictoriţă tânără, activă în Italia anilor ’70, ea devine, se pare, o victimă colaterală a unei loterii malefice dintr-un sistem represiv, Coreea de Nord.

Nefiind o propunere de cercetare biografică sau vreun instrument de expunere mediatică, voyeuristă a unor detalii personale care să creeze spectacol şi, implicit, publicitate, expoziţia Doina este un modul/pendul de aproximare a ideii de ficţiune. Identitatea Doinei se dispersează şi devine o pură noţiune polisemantică, intraductibilă şi creatoare de senzaţii, sunete, imagini, semne şi indicii, în bezna totală a multiplicării, până la dispariţie, a veridicităţii subiectului incipient.

Dimensiunea fictivă/ficţională pe care o impune este, până la urmă, un exerciţiu de redare realistă, dar un alt fel de realism. Aici vorbim despre o metodă care oglindeşte o nouă dimensiune a deja-ştiutului, una paralelă, ce translează realul cu care suntem atât de obişnuiţi. Totul este atât de confuz, încât devine halucinant de clar. Lucrările expuse sunt deopotrivă obiectuale şi senzoriale, expoziţia fiind compusă din patru filme, trei instalaţii şi un performance al Verei Ion.

7-23 iunie 2012, Spaţiul Platforma, Irina Botea, Suzana Dan, Vera Ion, Raluca Ionescu, Adriana Jebeleanu, Carmen Rasovszky, Patricia Teodorescu, Silvia Trăistaru | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 63

iulie best of București

până pe 15.07 Start Point Prize

Victoria Art Center, Calea Victoriei 12 C

Expoziție de grup, artiști: IonicăRăzvan Bârne, Iulian Bisericanu, Alex Gheorghiţă, Delia Gheorghiu, Regele Ionescu, Diana Manole, Andrei Mateescu, Teodora Rogoz, Belenyi Sza­bolcs, Alexandra Șerban, Octavian Tudose; coordonatori expoziţie: Aurora Király şi Petru Lucaci

până pe 22.07 Babilon

Readers Café, Grigore Alexandrescu 89-97

Pictură artistă: Angela Bontas

până pe 30.07 Câmpuri tonice

AtelierMix.ro, Galeria Mobilă, Ho­­­tel Golden Tulip, Calea Victoriei 166

Pictură, artistă: Dorotheea Hîrjoi

Sibiu

până pe 22.07 Terminal

Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Brukenthal, Tribunei 6

Instalație, mixed media, artist: C Sorin Vreme

[PUBLISHING]

Marilena Preda Sânc În aceste vremuri tulburi pen­ tru ICR, poate e nimerit să recomandăm o tipăritură scoasă la editura care-i aparţine.

E vorba de cata­logul de autor Marilena Preda Sânc, publicat de Editura ICR în parteneriat cu MNAC. Publicaţia este un classic al genului, cuprinzând imagini de expoziţii, lu­crări, snap shot-uri, fotografii rare din colecţii personale & private, ală­turi de texte critice şi teoretice sem­nate de Olivia Niţiş, Mircea Oliv, însăşi Marilena Preda Sânc, Radu Procopovici, Magda Cârneci, Maria-Magdalena Crişan, Ru­xan­dra Balaci, Călin Dan, Mi­haela Miroiu, Alexandra Titu, Adrian Guţă sau Liviana Dan. // I.M. Marilena Preda Sânc, album-catalog, Edi­tura ICR, MNAC, București, 2011, 224 pag.

Invazia produselor. Manifestul Realismului Socialist Capitalist II Expoziția pop art semnată de Eugene Al Pann poate fi văzută până la sfârșit de iulie la ArtXpert Fine Art Concept Store. Igor Mocanu i-a adresat artistului câteva întrebări despre acest proiect

centueze impactul produsului şi folosirea artei în scop alternativ.

De ce „invazia produselor”?

Pentru că multă vreme am fost fascinaţi de produsele care erau sinonime celuilalt sistem. Visam la Coca-Cola, speram să vedem Kent-ul pe tarabă şi să avem blugi Levi’s. O perioadă, ele au existat ca icoane ale libertăţii. Brusc însă, s-au transformat în standard de viaţă şi ne-au împins spre o ierarhie socială. Oricum, prin puterea brandului, am început să facem singuri clasificări şi să renunţăm încet-încet la calitate şi la produsul autohton.

Invazia produselor înseamnă şi ruperea de o existenţă fă­ră opţiune, dar şi pericolul cla­si­ ficării individului în funcţie de potenţa financiară. Produsele, aşezate pe paliere clare, aşază la rândul lor consumatorul în aceeaşi scară.

C

Ce vedem în această expoziție?

Expoziţia Invazia Produselor este o continuare a unui demers început acum doi ani – Realismul Socialist-Capitalist. Prima expoziţie „a închinat” ode personalităţilor zilei folosind un frame deja existent, cel al realismului socialist transpus într-o lume contemporană. Am vrut să arăt că, într-o lume în care ideologiile s-au diluat, atât stânga, cât şi produsele invadează Citiți interviul integral pe www. dreapta folosesc aceleaşi Fine Art Concept Store bewhere.ro mijloace artistice când vine vorba de propagandă.

Invazia produselor. Manifestul Realismului Socialist Capitalist Expoziţia de anul acesta, într-o manieră pop art (căci e bine-cunoscută legătura trainică dintre pop II – Eugene Al Pann, la ArtXpert Fine Art Concept Store, Puţul lui Zamfir 45-47, până pe 20.07 art şi lumea advertising-ului), nu face decât să acFoto: Cornel Lazia

D

[preview]

[expo]

subReal Retrospect subReal Retrospect este, cred, una dintre expoziţiile cu adevărat notabile ce ocupă, vara şi toamna aceasta, două etaje de MNAC. Fondat în 1990 de către Călin Dan şi Dan Mihălţianu, cărora li s-a alăturat ulterior şi Iosif Király, grupul subREAL este unul dintre puţinele collective-uri româneşti care, după ’89 încoace, au creat paradigmă. Cu alte cuvinte, este acel tip de nucleu critic după care arta conceptuală nu a mai putut decât să-i preia temele, obsesiile, fricile, ironiile şi autoironiile. Dracula s-a transformat în personaj fantomă în proiectul Draculaland, Europa, în marcă de prezervativ, istoria naţională – în montaj video inserat într-o capră de sală de sport învelită în blană de oaie. Ei au fost printre primii care au dat de înţeles că arta se poate ocupa de realităţile sociale şi ideologice din jurul ei altfel decât encomiastic, altfel decât omagial şi cu totul altfel decât cu pensula, dalta sau macaraua. Aşa este, spre exemplu, performance-ul Communication 1:1 şi 1:1:1 în care, într-o societate tot mai spălată pe creier de luptele mediatice naţionaliste şi xenofobe la

64 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

adresa ungurilor şi altor minorităţi, un român şi un maghiar, respectiv, un român, un maghiar şi un japonez participă la o transfuzie de sânge, amestecând cele trei „naţionalităţi”, la propriu, în rezultatul profund european al aceleiaşi eprubete. De asemenea, tot ei au pus la îndoială şi harta fizică a Europei, cu disocierile ei arbitrare între Est, Vest şi Balcani. Însă, dacă la înţelegerea prezentului grupul subREAL dă întotdeauna dovadă de spirit critic necesar, de o gândire disociativă brici şi de un discernământ extrem de lucid, când vine vorba de trecut, mai ales de cel comunist, subREAL-ul se încolonează cuminte în doctrina anticomunismului postcomunist, propunând ca metodă de lucru exorcizarea, şi nu cunoaşterea, lepădându-se de trecut ca de-o râie şi nu asimilându-l critic şi criticându-l cognitiv. Aura mistică a abordării paramonastice a abordării trecutului apropie foarte mult subREAL-ul de mistica realist socialistă a abordării prezentului sau de cea religios exacerbat ortodoxistă a Grupului Prolog de abordare a sacrului contemporan

cu sine. Dar, cum se spune tot mai des, acestea erau vremurile în anii ’90, începutul anilor 2000. Oricum, expoziţia nu trebuie ocolită sub nicio formă. // IGOR MOCANU subReal Retrospect, artişti: Călin Dan, Iosif Király, Dan Mihălţianu, curatoare: Raluca Velisar, design expoziţie: Attila Kim, MNAC, până pe 30.09 Foto credit: subREAL (Călin Dan, Iosif Kiraly), Castelul din Carpaţi, (Draculaland 08), instalaţie, 1994 – 2004

the taste is Cucina

Foto: Claudiu Popescu

Un loc de „pierzanie” pentru pofticioși. Un decor intim și cozy, așa cum nu te-aștepți să găsești într-un restaurant de hotel. Detalii la pag. 69

www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 65

bio andreea popovici s-a născut la Târgu Mureș.

La 6 ani se stabilește cu familia în Franța.

Studiază dreptul La Sorbonne, apoi lucrează ca director de resurse umane. În 2008 revine în țară, lucrând la o firmă multina­ țională. Apoi creează site-ul lafourchette. ro, care oferă mărfuri franțuzești.

Foto: Adi Bulboacă

estaurante cafenele

De la multinațională la brânzeturi fine

Une fourchette cum alta nu-i Am aflat prima dată de site-ul lafourchette.ro de la prietenul Antoine Ba­gnanichi, care a gătit an­douillettes des Troyes cu gust delicios. Am cumpărat şi eu o porţie (şi multe alte produse) şi am rămas client fidel. Mai multe despre aceas­tă „furculiţă” într‑un interviu cu Andreea Popovici, proprietara site-ului. De Florin Barbu

u

nde v-aţi născut şi unde trăiţi acum?

M-am născut la Târgu Mureş, dar am plecat, la 6 ani, cu părinţii în Franţa, unde am trăit şi unde am studiat. M-am întors în România (în Bucureşti) în 2008 pentru a lucra într-o multinaţională franceză. De fapt, am terminat dreptul la Sorbonne şi apoi am lucrat ca director de resurse umane.

Aveţi vreo legătură directă, să-i zicem, cu gastronomia (sunteţi chef, aţi lucrat în branşă, lucruri de felul ăsta)?

Sunt o autodidactă în domeniul culinar.

Dintotdeauna mi-a plăcut să gătesc, în special cu bunica de origine rusă.Trăind în Franţa, unde cultura gastronomică este prezentă peste tot, iar accesul la ea este foarte uşor (oricine ştie să gătească lucruri simple, quiche lorraine, salate, supe), nu mi-a fost dificil să mă apropii de latura aceasta foarte savuroasă a culturii franceze. Şi mai e ceva, cred.A contat, cum spuneam, faptul că bunica mea gătea, şi gătea bine, în casă mirosea foarte bine, a fost ceva foarte natural, cum, de altfel, e şi bucătăria franţuzească.

Cum a apărut ideea acestui site?

Am prieteni care dețin o firmă de distribuţie pentru domeniul horeca şi, împreună, am ajuns la concluzia: „De ce nu un site pentru toţi gurmanzii din România”? Mai ales că, deşi au început să apară destule produse franţuzeşti, simţeam o anumită lipsă, simţeam nevoia unei varietăţi mai mari şi, de ce nu, a unor preţuri mai... amicale.

De ce v-aţi centrat pe produsele franţuzeşti?

Pentru că pe acestea le cunosc cel mai bine.

Sunt de foarte bună calitate şi, mai ales, de o calitate constantă, lucru foarte important pentru clienţii site-ului.Aici aş face o mică remarcă. Dacă vorbim despre brânză, produsul cel mai diversificat pe „lafourchette.ro”, una dintre cele mai importante trăsături ale acesteia este calitatea constantă.Variaţiile de gust sunt aproape imperceptibile când vorbim de aceeaşi... marcă. Din păcate, în România, brânza (care este bună) are variaţii de gust de la o zi la alta, la acelaşi producător. Eh, asta nu se întâmplă şi nu e permis în Franţa. Revenind, produsele din Franţa sunt diversificate, adică puteţi alege cu uşurinţă printre zeci de specii de peşte, fructe de mare, carne, legume, fructe şi, biensur, specialitatea noastră, brânzeturile.

66 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Cum vă alegeţi furnizorii?

Furnizorii sunt aleşi după renumele lor în Franţa. Produsele noastre sunt importate de la cea mai mare piaţă agroalimentară din Franţa: Rungis. Acolo, producătorii mici şi mari îşi vând marfa printr-un sistem de cooperative. Avem un angajat care face cumpărăturile pentru noi în fiecare săptămână. Şi este foarte atent la calitate.

Care este cea mai veche amintire gastronomică?

Salata de vinete pregătită de bunica mea.

Ce vă place să mâncaţi cel mai mult?

Prăjiturile, pe care le şi gătesc.Am răbdare, îmi plac şi îmi ies foarte bine.

Care este ingredientul de care nu vă puteţi lipsi/despărţi?

Brânzeturile!

Ce nu mâncaţi niciodată?

Din păcate nu pot mânca organe, sub nicio formă.Aşa că, pentru mine, drobul, caltaboşul, ciorba de burtă, altele asemenea, nu există.

Vă place/nu vă place mâncarea românească?

Da, foarte mult! Salata de vinete, sarmalele, ardeii umpluţi, cu smântână.

Toată lumea are câte un chef preferat.

Care ar fi al dvs.?

Viorel Neacşu, restaurantul Vecchio, în C Bucureşti, iar în Franţa, Cyril Lignac.

Terasă în fostul Mic Paris

tea corner

Joie de vivre Este locul perfect pentru întâlniri prelungite cu prietenii, cu seri liniştite la un pahar sau un ceai de vorbă. Depinde ce preferaţi. Dar este clar că, dacă vreţi să fugiţi de agitaţia teraselor, de muzica deranjantă, care face oamenii să se întâlnească fără a se auzi unul pe celălalt, şi să vă simţiţi ca la voi în grădină sau, pur şi simplu, ca acasă, Joie de vivre

[terase]

Cu cărțile prin parc Pe cei care mai cred în indiferenţa culturală a tinerilor patriei îi invit vara aceasta în biblioteci. Vor fi surprinşi să vadă o forfotă veselă şi, neobişnuit pentru aceste spaţii, lipsa foşnetului tihnit al paginilor. Adevărat, sunt niţel altfel bibliotecile astea... A răsfoit, pentru dumneavoastră, Florin Barbu.

B La Biblioteca

Foto: Claudiu Popescu

În Parcul Cişmigiu, în apropierea izvorului lui Eminescu, este deschisă de ceva timp o bibliotecă. Avea şi mai are şi acum, parcă, rafturi cu cărţi, nu multe, dar suficiente pentru potolirea setei de cunoaştere. Fiindcă veni vorba de sete şi de potolirea ei, aveţi de unde şi ce alege, pentru că locul oferă confort... lichid oricărui trecător şi şezător la una dintre mesele bibliotecii. Puteţi citi (meniul, ziarele, altele) pe terasele destul de umbroase, sau în principala sală de lectură, articulată în jurul copacului care încă rezistă asaltului... cititorilor. Surpriza mea a fost să văd că paginile s-au îmbogăţit cu tot felul de ingrediente, de la pizza şi salate, la deserturi şi fripturi. N-aş spune că mă deranjează, dar ceva din aerul juvenil şi „jemanfişist” al fostei biblioteci s-a cam evaporat. Constant rămâne clientul dornic de odihnă şi linişte, care ştie că La biblioteca este destul de izolat de gălăgia şi

Lângă cel mai frecventat copac al Cișmigiului

canicula Bucureştiului. N-am să vă spun nimic despre preţuri, pentru că eu m-am oprit doar pentru un Smirnoff, pe care am plătit 15 lei/100 ml, dacă nu greşesc. Lectură (publică) plăcută vă doresc.

La Biblioteca, Parcul Cişmigiu, lângă Izvorul lui Eminescu, intrarea de pe Știrbei Vodă

B Tête-à-tête Coffee Art & Chill

Continui periplul prin bibliotecile oraşului cu o oprire într-un alt parc, cel mai mare al Bucureştiului, Herăstrău. Nu departe de terasa Baraka (vizitată numărul trecut), vă aşteaptă acest loc liniştit, cu spaţiu aerisit înăuntru şi cu câteva mese comode afară. Liniştea asta vă însoţeşte doar dacă setea, indiferent de natura ei, vă pocneşte în timpul zilei, când puţini se încumetă pe aleile parcului. Eu venisem pe două roţi într-o amiază târzie şi am ales o masă afară, dornic să mai privesc „forfota” spaţiului verde. O margarita (17 lei) şi o apă minerală (7 lei) erau în faţa mea cam după zece minute după ce le-am comandat, iar cocktailul a fost rezonabil la gust şi cu foarte puţină sare pe marginea paharului. Ce bine! Între timp am aflat că în unele seri sunt concerte de jazz, în altele, DJ-ii invitaţi „dau muzica la maxim”, iar uneori sunt şi proiecţii cu filme. Este un loc destul de cunoscut pentru întâmplările pe care le găzduieşte cu regularitate, pentru atmosfera prietenoasă şi pentru oferta suficientă, inclusiv pentru cărţile aşezate frumos, într-o bibliotecă.

Eu am găsit una (Memorii, Cardinalul de Retz) la toaletă şi asta mi-a plăcut. Din nou, lectură plăcută, oriunde v-aţi afla!

Tête-à-Tête Coffee Art & Chill, Parcul Herăstrău, lângă Grădina Japoneză, 0728.668.463; www.tete-a-tete.ro www.bewhere.ro

Terasa...

poate fi alegerea potrivită. Este bine de ştiut, pentru amatorii de dulciuri, că aici se pot răsfăţa din plin. Prietena mea, care cunoştea locul mai bine, m-a anunţat de la început că nu mai ţine regim. Eu am renunţat mai târziu, doar după ce am văzut cum arată creamy cheese cake (12 lei). Şi nici acum nu regret că mi-am abandonat regimul. Mai puteţi încerca şi Chocolate Mouse sau Apple in a Raincoat, eu încă am rămas cu gândul la ele. Trebuie spus obligatoriu că la Joie de vivre totul este făcut în casă. Dacă nu sunteţi aşa de „uşuratice” ca noi în privinţa dulciurilor, vă puteţi opri la salate (între 8-19 lei) sau la supele absolut fantastice.

Recomandăm oriental broccoli&tofu soup (12 lei). Şi, indiferent ce preferinţe aveţi, nu ocoliţi sub nicio formă băutura de suflet a locului: ceaiul – un adevărat paradis al plantelor, la un preţ accesibil.

Mottoul locului este inspirat de Kenneth Grahame şi descrie foarte bine atmosfera de la Joie de vivre: „un ceai şi o prăjitură pot face lumea mai bună”. Vă poftim să încercaţi! // Cristiana Gavrilă Joie de vivre, N. Paulescu 61, 021.410.94.01; office@ceainaria-joiedevivre.ro

...și interiorul oriental

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 67

A fost odată ca niciodată, pe strada Temişana din Bucureşti, colţ cu Sala Radio, cum ar veni, după un gard înalt – din acelea pe care nu le bagi în seamă în niciun fel – o mică terasă, liniştită, chiar foarte liniştită, cu vreo şase mese în jurul unui tei imens, situat nici prea în centrul, nici prea într-o parte a curţii. Te întâmpină o atmosferă foarte plăcută, poate și datorită muzicii rock excelente, nici prea tare, nici prea încet, care merge foarte bine cu o porţie sănătoasă de conversaţie, însă şi cu o meditaţie solitară. E unul dintre acele locuri al căror rost e să rămână ascunse și simt că fac un mic sacrilegiu, dar trebuia să vă împărtășesc secretul. Nu ştiu dacă patronii au luat cursuri de feng shui, dar lucrurile par foarte bine aşezate. Preţurile, cinstite: 6 lei o cafea, 5 lei un Ursus sau o Timişoreana (sunt unul dintre cei care sprijină economia românească), berea la draft, 3,5 lei (nu mai are importanță ce e, nu-i așa?). Orarul e, iarăși, foarte clar: de la 12 la 12, în fiecare zi a săptămânii.

Ne vedem acolo... // Costin Mihalache

La Radio, Temişana 53 Tei și voie bună lângă Sala Radio

Foto: Claudiu Popescu

La Radio

Un Manuc nemuritor

Hanul Manuc Clădirea impunătoare din centrul cel mai centru al Bucureștiului este o supraviețuitoare. Aș spu­ne că este printre puținele locuri ale acestui oraș chinuit și, încă, buimac care mai păstrează, destul de demn, acea aromă specifică vea­curilor (nu) demult apuse.

Cu toată splendoarea lui atractivă, de „peizan” pier­dut printre minijupe și sonorități drăcești, l-am privit, mai tot timpul, ca pe o cauză pierdută a unui turism inteligent, care să scoată în fața curioșilor turiști locuri cât de cât autentice. Între timp, Hanul a fost renovat și ne întâmpină împrospătat, cu grădina mare, cu cerdacul umbros, cu am­fore și cu tot felul de acareturi, ca într-o gos­ podărie expandată. La miez de zi, cu un soare care lichefiază tot, ne-am așezat la o masă răcorită de o stro­pitoare modernă și am pri­mit, destul de repede, meniul. Bogat, poate prea, cu tradiționalele noastre ciorbe, mămăliguțe, mizilicuri, nelipsiții papanași și alte asemenea, peste care trec valuri de cotropitoare paste, de pești scăldați în alte ape, ba chiar găsiți și bucate arabo-libaneze, în salonul levantin. Dacă aveți alte preferințe, dați o tură prin site-ul Hanului și poate veți găsi ceva tentant și mulțumitor. Noi ne-am decis, într-un final, la platoul cu mizilicuri (24 lei), la platoul cu brânză românească (20 lei), la care am adăugat mititei

68 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

(3 bucăți, 12 lei, doar așa sunt serviți...) și cartofi prăjiți noi (9 lei), cu salată de castraveți murați (7 lei) și salată de varză albă (6 lei). Lubrifianți ne-au fost palinca (8 lei/50 ml) și ginul tonic (17 lei).

Aș spune că, dacă sunteți înfometați, cele două platouri (de fapt, două farfurii nițel mai mari) sunt îndestulătoare. Brânză de burduf, cașcaval afumat, telemea, cremă de brânză cu verdeață, jumări, tobă, kaiser, ghidem, câteva măsline, vreo două jumătăți de roșie, ceapă roșie, nimic spectaculos, dar în regulă. Sincer, au gust banal, n-aș spune că au gust de alimentară, dar nu te fac să te lingi pe degete. Micii, în schimb, au fost bunicei și măricei (sic!), bine rumeniți, cu cartofii noi și rotunzi calzi și bine prăjiți, gustoși. Repet, în regulă. Profiterolul (16 lei) meu a fost dens, cam artificial la gust, dar... rece și cu mai toate ingredientele bifate. Între timp, două grupuri de turiști au pășit prin curtea hanului, au pozat și au plecat. Potențial este. Mai trebuie lucrat la personal (promptitudine și chipuri mai luminoase), meniul scuturat de banalități și împănat cu „de-ale noastre” mai rar văzute și gustate și Hanul ar putea fi ce nu este încă: o destinație obligatorie. // Florin Barbu Hanul Manuc, Franceză 62-64, 021.313.14.11, 0769.075.844; www.hanulluimanuc.ro

[etnic]

Cucina

dgddfgdf fgdaadf

Un italiano vero

pi­toresc, italienesc din creştet până-n vârful de­ge­telor. Cât despre paste, am fost uimită să constat ce mare este diferenţa între pastele de larg consum şi cele preparate în casă. Dacă până acum eram faimoasă pentru felul în care aleg sosul şi las spaghetele în farfurie, acum aş fi mâncat toate cele patru feluri de care v-am povestit mai sus, dacă nu trebuia să păstrez loc şi pentru îngheţată. Tutti Frutti cu salată de fructe proaspete şi îngheţată de mango, căpşuni şi zmeură. // Anca Negoiţă Cucina, Hotel Marriott, Calea 13 Septembrie 90

1

Foto: Claudiu Popescu

Restaurantul din Marriott este genul acela de loc al pierzaniei pentru orice femeie cu siluetă care se respectă şi mai şi plănuieşte cel puţin un weekend pe plajă vara aceasta. Pur şi simplu nu aveţi cum să scăpaţi, de la grisinele şi pâinicile care vin cu parmezan ca amuse bouche la înce­ putul mesei, până la pastele home made şi în­­gheţata de casă. Poate doar ceaiul rece, şi el făcut în casă, să salveze ceva din situaţie. Eu am fost după dietă şi, mai ales, după vacanţă.

Auzisem din surse sigure că se laudă cu o nouă maşină de făcut paste şi că, la un early dinner (18:00-19:30), nota de plată are 15% reducere şi un pahar de vin sau apă din partea casei.

Aşa că am zis să profit. Zis şi făcut. Am avut de ales între home made pasta cu spanac, cu roşii, din făină integrală, tortellini, gnocchi. M-am oprit la tortellini umplute cu brânză cu sos de smântână şi cubuleţe de şuncă. Dar am gustat şi spaghetti cu negru de sepie cu vongole şi spa­ ranghel, spaghetti cu fructe de mare şi gnocchi de cartofi cu sos bolognese. Şi când nu am gus­tat, am privit. Decorul în Cucina este printre cele mai frumoase şi mai cozy întâlnite de mine până acum în Bucureşti. Nu seamănă deloc cu ceea ce este, de obicei, un restaurant formal şi preţios de hotel de cinci stele. Este intim,

3

2

1. spaghetti cu negru de sepie, von­ gole şi spa­ ranghel 2. paste de casă 3. înghețată Tutti Frutti cu salată de fructe

Felicitările, masa și dansul, la Hard Rock Cafe

[etnic]

American style Vă invităm prin restau­ran­ tele bucureştene care servesc buca­tele tradiţionale ale Unchiului Sam. De 4 iulie, it’s time for a perfect day, cu breakfast, lunch şi dinner.

Scrambled eggs cu bacon, pancakes sau cereale cu lapte şi o cafea luungă cât o zi de post. Alături de un New York Times şi, eventual, un suc de portocale. Cam aşa arată un mic dejun tradiţional american. Ne-am învârtit în lung şi-n lat prin Bucureşti în căutarea deliciilor de mai sus şi tot ce-am găsit a fost Starbucks, unde, chiar dacă nu se găseşte mare lucru din meniul amintit, tot puteţi încropi ceva american style.

Au gogoşi (ca să vă simţiți ca-n NYPD), au chessecake New York, au muffins cu afine low fat şi, cel mai important, au Caffe Americano. Starbucks este varianta „fast food” a cafenelelor. Aşa că şi noi, precum americanii care l-au inventat, am preferat să luăm cafelele şi brioşele to go şi, pentru că ne era în drum, să le mâncăm în Herăstrău.

Nu tolăniţi pe iarbă ca amicii de peste ocean (din raţiuni evidente de genul „nu călcaţi iarba”, dacă vreţi să respectaţi legea şi să nu vă pătaţi hainele), ci pe o bancă la umbră. A fost tare plăcut, mai ales că, în plină perioadă de caniculă, un parc gol şi răcoros la 8 dimineaţa e o binecuvântare.

New York Times n-am avut, dar am citit despre Obama pe iPhone. // ANCA NEGOIȚĂ Starbucks, Nicolae Titulescu 4-8; www.starbucksromania.ro

B Prânzul

La miezul zilei vrem să mâncăm bine, sănătos şi gustos. Ce ziceţi de ribs? Știm din filme, din cărţi că acest fel de mâncare este printre preferatele americanilor. I wonder why? Ce locuri mai bune decât Hard Rock Cafe şi Ruby Tuesday, americane prin excelenţă. Înconjurat de chitare, jeans şi discuri, m-am aşezat la o masă pe terasa ferită şi am primit o minunăţie de Hickory-Smocked Bar-B-Que Ribs (49 lei), o farfurie plină cu două bucăţi sănătoase de coaste de porc acoperite de sosul roşu dulceag, cu cartofi prăjiţi, fasole roşie şi sos coleslaw. Carnea fragedă cade de pe oase, e aromată, e perfect gătită, e delicioasă! Și nu pică greu! Altă zi, alt prânz, la Ruby Tuesday, înăuntru, rezist tuturor tentaţiilor hamburger-eşti şi comand Ribs Louisiana

Foto: Claudiu Popescu

B Micul dejun

Starbucks

(50,90 lei), adică un platou îndestulător cu coaste unse cu sos cu arome Bayou, cu creveţi şi ceapă pane, alături de broccoli şi piure. Un combo clasic (porc-creveţi), gătit ca la carte, cu aceeaşi carne dezlipin­ du-se de pe oase la simpla „ameninţare” a tacâmurilor, cu texturi diferite şi com­ plementare. Nu pomenesc nimic despre deserturile (şi ele clasic americane: home made apple cobbler – 24 lei, double cho­ colate cake – 14,90 lei) savuroase, pen­tru că vreau să trec repede la cină, într-un loc care m-a surprins foarte plăcut. // FLORIN BARBU

Hard Rock Cafe, Bulevardul Kiseleff 32, 021.206.62.61; www.hardrock.com; Ruby Tuesday, Bulevardul Decebal 4, 021.323.78.71; www.ruby.ro

B Cina

Iniţial, aş fi vrut să comand tot coaste, dar localul primitor, cu tot felul de obiecte amintind de vestul sălbatic (mai puţin pielea de pe banchete, înlocuită aici cu

70 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Red Angus

ţesătură) şi cu meniu oarecum standard, m-a deturnat către Roasted Marrow Bone (19 lei), mă­duvă de vită rumenită, pe care o aşezaţi pe pâine neagră, cu ceapă roşie şi cu sare de mare, delicioasă, un început perfect pentru consistenţa Legendary Rib Eye Steak (76 lei), antricotul medium rare, bine desenat de urmele grătarului, cu gust şi textură savu­roase. Servit cu trei felii de cartofi wedges, având alături o salată răcoritoare cu roşii, ardei gras, castravete, salată creaţă (12 lei), şi o sticlă de El Emperador (Cabernet Camenere, Chile 2010, 35 lei!), nu-mi mai puteam dori decât...The Ultimate Cheese Cake (23 lei), strat subţire de biscuiţi la bază, cremă fină, discret înţepătoare, de brânză, acoperită de felii de mandarină. Delicious! Data viitoare am să urc la etaj, în pub, unde, între săgeţi (de darts) şi beţe (tacuri), am să comand un burger, sau chilli con carne, sau... Vită, oricum! // F.B. Red Angus Steakhouse, Franceză 56, 0734.884.499; www.redangus.ro

C'est si bon!

Terină de foie gras, la Ici el Là

French Bakery, în spatele Ateneului

fi foie gras de rață cu pâine prăjită (65 lei), dar și pulpă de rață (66 lei) și vom încheia cu île flottante (lapte de pasăre, 15 lei). Supa nu m-a impresionat (cam prea dulce și cu un gust liniar, trebuia să fie mai fierbinte), ficatul de rață este decent, astfel că remarc doar pulpa de rață, bine gătită, fragedă, cu piure de cartofi cu verdeață și cu o reducție din sos de fructe. E un restaurant în care am să revin, pentru că mai sunt și alte feluri apetisante, de pildă broasca cu pătrunjel și usturoi. À bientôt!

Ici et Là, Mendeleev 43, 0731.453.608; www.icietla.ro

B Cina

Ca un perpetuu îndrăgostit (și) de gastronomia franceză, sunt onorat să vă ofer o mică plimbare printre terine, supe creme, tarte și vinuri franțuzești gătite aici, în (destul de) Micul Paris.

E 14 iulie. De Florin Barbu B Micul dejun carne roșiatică, cu un praf de piper proaspăt Mi-ar fi plăcut să stau la una dintre mesele de pe trotuar să mănânc, să pipez și să pri­ vesc oamenii cum trec ferindu-se de căldura sufocantă, dar praful și mașinile parcate cu nesimțire m-au așezat la o masă comodă, cu vedere la geamul mare și deschis. La așa oră matinală, nu-i de mirare că nu e nimeni înăuntru. E liniște. Supa de verdețuri cu ou poșat și cu brânză proaspătă (16 lei) ajunge după cam 15 minute, e densă, are texturi diferite, iar discretele frunze de mentă lasă o senzație de prospețime ușor înțepătoare. Cum era un mic dejun întârziat, am mai cerut și pizza cu piept de rață, blue cheese și nucă (27 lei) și un pahar de Côtes du Rhône AOC Damaine (17 lei), care avea temperatura potrivită și gustul și culoarea unui vin roșu bun franțuzesc și nu domina gusturile mâncării.A durat cam 20 de minute să primesc pizza (semn că blatul era făcut atunci), dar merită. Oarecum rotundă, crocantă, ușor rumenită, acoperită de brânza care, topită peste nucă, crea un pat primitor pentru fâșiile îndestulătoare de

măcinat, cvasi-pizza aceasta e delicioasă prin tușa franceză inconfundabilă. Dacă și personalul ar fi încetat cu sporovăiala deranjantă, totul ar fi fost perfect la French Bakery. E aproape 2 pm și ies cu gândul la un prânz, măcar, la fel de bun.

French Bakery, Nicolae Golescu 17, 021.310.33.02; www.frenchbakery.ro

B Prânzul

Nu aveam o țintă anume, hoinăream pe ici, pe colo într-o zi ca toate altele și, nu știu cum, ne oprim Ici et Là. De fapt, la restaurantul Ici et Là, din buza Pieței Ro­mane. De afară, pare un acvariu cam indiscret, dar mesele din interior sunt ferite de curiozitățile trecătorilor. O foarte amabilă doamnă ne aduce meniul obișnuit, manevrabil, pentru ca apoi să ne așeze la comodă vedere o tablă plină cu felurile care sunt schimbate mai des, să zicem. N-am cum să nu încep cu supa de ceapă (12 lei), dar sunt indecis la felul principal. Finalmente, va

Recunosc, era locul despre care auzisem lucruri bune, printre care și faptul că chef-ul este un maestru francez prieten cu stelele Michelin, Guy Martin. Hotelul este distins, puțin cam mare pentru un boutique hotel, cred, dar e stilat.Terasa e mare pentru un astfel de loc, comodă, iar personalul este ușor crispat. Supa cremă de mazăre (38 lei) este delicată, are și boabe întregi, astfel că texturile diferă plăcut la mestecat. Paharul cu dry martini (32 lei) avea prea multă gheață și mi-ar fi plăcut să aibă și măslină.

Lucrul deranjant pentru asemenea pretenții este că vinul la pahar (Beaujolais, parcă) se terminase, celelalte opțiuni fiind obișnuitele românești, oricum puține. Păcat. Meniul este atent alcătuit, nu este sufoca(n)t și mi-a luat ceva timp să mă hotărăsc. Fie, terină de foie gras (80 lei), un clasic francez mereu în viață. Ospătarul mi-a spus că e preparat în bucătăria proprie, dar nici acesta nu m-a impresionat. Poate par pricinos, dar pâinea trebuia să fie mai caldă, iar terina mi-ar fi plăcut să aibă și gusturi discret complementare. En fin, nu e rea deloc, dar nu e remarcabilă. Ce a fost foarte bun a fost tarta de lămâie cu sorbet de rozmarin (30 lei), cu straturi variate, cu gusturi diferite, cu consistențe diferite, dar care, toate, asamblează un gust împlinit și revigorant.

Cu siguranță am să revin, pentru că Bistro Epoque merită mai multă atenție.Alegerea restaurantelor a fost strict personală.

Atât mai spun: chiar și pe meleaguri dâmbovițene, gastronomia franceză rămâne impunătoare și savuroasă prin excelență.Au revoir, Madames et Monsieurs!

C Bistro Epoque, Intrarea Aurora 17C, 021.312.32.32; www.hotelepoque.ro

www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 71

Foto: Claudiu Popescu, Florin Barbu

Bistro Epoque

[etnic]

La VIA,bucatele se pregătesc la vedere

wine corner Bruno Wine Bar

[prin țară]

À la Cluj Bruno de Ardeal Ultima oprire este o premieră pentru mine. „Bruno Wine Bar” este situat în Piaţa Muzeului, în parterul unei case frumoase, decorat uşor vintage, cu podea, cu mobilier din lemn, cu personal amabil şi destul de cunoscător. Da, este fratele lui Bruno din Bucureşti şi păstrează aceeaşi atenţie pentru detaliile care îmbie iubitorii de vin bun să se aşeze la o masă şi să dea o tură prin paharele lumii. Umbrele stranii-jucăuşe ale dopurilor lipite pe tavan, muzica bună, nezgomotoasă, personalul atent şi, fireşte, lista de vinuri îndestulătoare sunt acolo în aşteptarea noastră, a însetaţilor cu pretenţii. Dacă mai adăugaţi şi mesele de afară, umbrite de bătrânii copaci ai pieţei, aveţi locul perfect, unde să vă opriţi la o parolă pe teme cinefile. Noi am avut un semi-ghinion, pentru că la scurt timp a început un pui de furtună, astfel că ne-am adăpostit înăuntru. Dar nu ne-a părut rău! Vinul a fost bun, „platouaşul” cu mezeluri, binevenit (i-ar fi trebuit niscaiva nucă, struguri şi stafide), discuţia, suportabilă. Glumesc, totul a fost perfect, ca o leneveală fără griji. Dintre vinurile băute am să remarc un roşu sec, dens, destul de puternic, bulgăresc, nu pentru că ar fi fost o mare revelaţie, ci pentru că l-am cerut din pură curiozitate, fără mari aşteptări şi am dat de un vin corect, îngrijit. Din păcate, nu i-am reţinut denumirea. Am să caut şi am să vin (sic!) cu date concrete. Până atunci, descoperiţi Clujul!

Merită! // Florin Barbu

Bruno Bistro&Wine Bar, Constantin Daicoviciu 1, Piaţa Muzeului, Cluj-Napoca, 0264.45.50.90

Pentru mine, de câţiva ani, Clujul nu poate fi despărţit de TIFF. Cum despre filme (v-)am tot vorbit, e timpul să ne oprim la câteva mese bogate, curate, cu bucate tradiţionale, dar şi cu mâncăruri aduse de peste mări şi zări, toate gătite cu simţ de răspundere, ardeleneşte.

De Florin Barbu Încep cu un loc tradiţional, bine cunoscut de toată suflarea locală (deşi două tinere şi frumoase localnice abia descoperiseră localul) şi nu numai: „Vărzăria Păstăioase”.

Pe vremuri exista şi o Fasolărie, ba chiar am auzit că ar fi fost şi o Cartofărie.

Eu am prins „decât” Vărzăria şi Fasolăria, două localuri lipite, cu atmosferă de cârciumi populare, care ofereau varii sortimente din cele două legume, gătite atent, cu gust dens. Atmosfera a rămas, dar localul nostru şi-a îmbogăţit meniul cu ciorbe, cărnuri şi deserturi, pe care le găsiţi, în general, în mai toate restaurantele româneşti medii. Mai are o calitate, zic, Vărzăria: este pe drumul către cinema „Victoria”, locul unde sunt proiectate filmele din competiţia TIFF-ului, aşa că e bine-venită o escală culinară de maximum o oră înaintea altor 3-4 de filme solicitante.

Eu m-am oprit de două ori, o dată la o masă pe terasa acoperită, apoi înăuntru, pentru că era Olanda-Danemarca, şi abia atunci am observat cât de spaţioasă e. Varza călită roşie cu ciolan afumat – uşor sărată, dar bună, căreia i-ar fi prins bine oarece chimen şi,

72 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

VIA, supă de iepure

poate, cimbru şi măghiran, caldă şi servită repede – a fost o alegere mulţumitoare, mai ales însoţită de palinca de pere (10 lei/50 ml), tare şi aromată. Nu puteam părăsi Clujul fără celebra varză à la.

Am ales-o pe cea îmbogăţită cu ciolan afumat (10,20 lei) şi mi-a plăcut. Avea gust, niţeluş sărată (iarăşi, dar cred că e tuşa locală), săţioasă, ar fi fost perfectă (pentru mine) cu mămăligă, dar la Vărzărie nu e o obişnuinţă. Cum nu mă săturasem, am mai luat fasole bătută (3,85 lei, pe bune!!!), cam moale şi cu prea puţină ceapă prăjită.

Tot cu palincă. Plec la altă cârciumă, nu înainte de a vă spune că Vărzăria este, pentru mine, localul tradiţional prin excelenţă, vestit printr-un fel celebru, pe care-l gătesc cinstit, fără mari fasoane şi cu preţuri foarte amicale.

Vărzăria Păstăioase, Bd. Eroilor 37, Cluj-Napoca Ridicăm „ştacheta” şi vă invit la „Via”, restaurantul cochet cu specific internaţional, cu accente italieneşti. Am să vă spun câte ceva despre prânzul din ultima zi de festival, unde am „servit” supă de ie-

păstăioase, varză à la Cluj

pure cu legume (ţelină, morcovi), cu carnea bine fiartă, cu gust conturat şi cu o culoare gălbuie plăcută, „pătată” de verdele pătrunjelului.

Somonul cu legume a fost delicios, bine rumenit, dar nu ars, aburind şi fraged la mijloc, completat de minune cu cartofii, guliile fierte, toate înconjurate de un sos uşor dulceag. Am avut şi desert, două sfere de îngheţată de fructe, cu căpşune şi o „plimbare” de sos redus din aceleaşi fructe. Delicios.

Iar dacă alegeţi mesele din pivniţa boltită, aveţi ocazia să îi vedeţi pe bucătari la treabă.

Nu am preţuri pentru că a fost o masă oferită de festival, dar vă pot spune că nu e nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Delectaţi-vă!

VIA Restaurant, Inocenţiu Micu Klein 6, Cluj-Napoca, 0733.060.666; www.viarestaurant.ro

Foto: Claudiu Popescu

to shop

Art de la table Azay

Porțelanuri englezești și franțuzești, servicii de masă prețioase, cristal florentin și venețian. Detalii la pag. 76

www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 73

Foto: Claudiu Popescu

hopping

bio

O istorie a privirii, nu a trupului Tatiana Marinescu este model internațional și o actriță cunoscută în Turcia. Este imaginea P.E.T.A. și luptă pentru drepturile animalelor.

A fost nominalizată pentru titlul „The Sexiest Vegan Alive”. Dar nu despre siluetă şi diete vom vorbi. Ci despre frumuseţea interioară, despre spaime şi vise, într-o discuție cu Stela Nadoleanu și Teodor Dună.

c

um ţi-ai început cariera de model?

La 14 ani am venit în Bucureşti la liceu, atunci am început să lucrez ca model. Dar, pentru mine, modellingul nu constituia o activitate în care să mă regăsesc. Lucram doar pentru a avea bani de buzunar. Până în perioada liceului nu mi-am închipuit că voi ajunge model. Îmi doream să fiu doctor.Tatăl meu era foarte bolnav şi îmi doream să îl pot ajuta. Odată ajunsă în Bucureşti, trebuia să mă întreţin, ai mei neavând mijloacele să mă susţină ­ ­rul lucru pe care îl puteam la şcoală. Era sin­gu întreprinde ca elevă. Aşa că făceam samplinguri, am fost hostesă...

După ce am terminat facultatea am primit nişte contracte în Grecia şi apoi în Turcia. Am avut noroc să ajung în Istanbul şi, la un moment dat, cei de la Beyaz Show mi-au propus să fiu imaginea emisiunii.

Care a fost primul rol pe care l-ai jucat?

tatiana marinescu s-a născut pe 17 iunie, în Hulubeşti, Dâmboviţa.

A urmat cursurile Facultății de jurnalism.

Este model cunoscut pe plan internaţional.

A fost/este (în România, Turcia, Europa) imaginea unor branduri renumite precum: CocaCola, Pepsi, Danone,ChioChips, Gi­ l­ lette, Wella, Beymen, Blade.

Reprezintă imaginea campaniei P.E.T.A., care militează pentru drepturile animalelor. A apărut pe coperţile unor reviste internaţionale, precum: ELLE, Cosmopolitan, Maxim, FHM, ESQUIRE, Bazar, Joy. Este cunoscută în Turcia datorită emisiunii BEYAZ SHOW. Iar în România, datorită apariţiilor în videoclipurile „AFRICA” - Morandi sau „DREAM GIRL” Smiley. În 2011 a fost imaginea Barracuda împreună cu Joge Lorenzzo. De 3 ani este imaginea colecţiilor semnate STEPHAN PELGER. De luna trecută este imaginea noii campanii Kudika „Cine vrei să fii astăzi?”.

Era o reclamă pentru Gillette, eram una dintre fetele care-l mângâiau pe obraz pe tipul proaspăt bărbierit.

De fapt, primul rol a fost al mâinii.

Ai luat decizia de-a reveni în ţară, mai ales pe plan profesional. Cum e să trăieşti în Turcia? Care sunt diferenţele?

Lucrez foarte puţin în ţară, iar atunci când o fac, aleg doar lucrurile care cred că mă avantajează. M-am adaptat destul de bine în Turcia. A fost foarte greu la început, pentru că nu înţelegeam limba. Aveam tot timpul impresia că se ceartă, pentru că au o tonalitate foarte înaltă.

Până la urmă, România e România. Oricât de mult aş lucra, oricât de mult m-aş fi obişnuit acolo, oricât de apreciată şi iubită aş fi de către jurnaliştii şi de publicul de acolo, se simte diferenţa. Chiar dacă îmi voi lua cetăţenia, sunt privită, până la urmă, tot ca o străină. Acum mă axez pe reclame, vreau să scriu şi să continui să joc în filme.

Cum ai ajuns pe platourile de filmare?

Anul trecut în iunie, de ziua mea, am semnat contractul.

Am fost la probă şi, în aceeaşi zi, am obţinut rolul.

Nu mai făcusem film până atunci, deşi mai avusesem oferte din Turcia, dar le refuzasem pentru că nu mă regăseam deloc în rolurile respective. Acum tocmai m-am întors de la Istanbul, unde am mai semnat un contract, din toamnă voi juca într-un alt serial. Mi s-au propus şi mi se propun în continuare roluri negative. Probabil că regizorii mă văd întruchipând personaje de acest gen. Și în filmul Kara Murat joc un personaj negativ.

Vreau să mă pregătesc în continuare şi să continui să joc.

Ce ţi-ar plăcea să faci şi încă n-ai apucat să faci?

Acum mă axez pe film. Asta îmi doresc foarte mult. Mi-ar plăcea să public ceea ce scriu.

Poeziile mai ales. Scriu poveşti şi poeme. Am început în copilărie, într-o joacă. Chiar de curând mi-am regăsit în podul casei poveşti şi poezii de când eram în şcoală. Pe vremea aia eram foarte bună la matematică şi nu luam foarte în serios literatura – ca materie şcolară. Altfel, îmi plăcea mult să citesc, nu neapărat lecturile obligatorii.

Citeam mult, tot timpul citeam. În continuare citesc. Îmi place să mă trezesc dimineaţa, indife­ rent dacă am de lucru sau nu în acea zi. Mă trezesc pe la 6-7 şi citesc până pe la 10. Dacă se întâmplă să nu citesc dimineaţa, e ca şi cum spiritul meu nu s-ar mai hrăni.

rătate. Dar, dacă îmi e frică de ceva, încerc să depăşesc frica aceea, momentul acela. Când eram mică îmi era teamă că o să moară tatăl meu. Și asta nu e ceva ce poţi să depăşeşti.

Nu mi-e teamă de perioa­ dele în care simţi că nu mai eşti viu, când treci printr-o perioadă de depresie, pentru că apoi, când începi să simţi din nou, ştii că va fi mai bine. După căderi preţuieşti mult mai mult ceea ce se întâmplă bun. Compar senzaţiile acestea cu peri­oadele în care zugrăveşti o casă.

E atât de dezordine şi nu îţi vine să intri, dar apoi e totul nou şi aşa de frumos. Apoi aştepţi alte căderi, care aduc alte momente bune...

Cred că scrisul și comunicarea sunt cele mai importante arme ale noastre

Care sunt cărțile care ţi‑au plăcut cel mai mult – în ultimii 7 ani?

La răscruce de vânturi, Bătrânul şi marea, Portretul lui Dorian Grey. Cam astea sunt cărţile care mi-au plăcut mie foarte mult.

Poezie citeşti?

Da, citesc şi poezie. Mai ales Omar Khayyám. Am învăţat aproape toate catrenele în facultate. Învăţam câte o poezie de-a lui ca să-mi exersez memoria.

Sunt câteva versuri de-ale sale care îmi plac mult: „Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte/ Neîncetat să-i cauţi. Și fugi de tonţi şi răi./ Dacă-ţi va da otrava un înţelept, s-o bei – / Şi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde”.

Există figuri marcante în viaţa ta?

Oameni cărora le eşti îndatorată?

Părinţilor mei şi, în special, tatălui meu.

De mici ne-a învăţat să nu minţim şi să nu uităm niciodată de unde am plecat.

Să respectăm oamenii de lângă noi. De la el cred că am primit primele „lecţii” de blândeţe, de bunătate şi de iubire. Era un om care nu putea urî. De la mama am învăţat să fiu altruistă, că uneori trebuie să ne sacrificăm pentru ceilalţi, şi că viaţa este o luptă pe care trebuie să încercăm să o câştigăm…

Se ştie că oamenii frumoşi nu se visează niciodată... Care e cel mai frumos vis în care erai şi tu?

Mă visez că merg prin iarbă, desculţă.

Dimineaţa sau seara, la apus. Zâmbesc. Sunt fericită... până în momentul în care cad într-o prăpastie. Și când vreau să adorm, tot la imaginea acelei pajişti mă gândesc.

Când eşti singură într-o cameră, lângă un deal sau la marginea mării, ce îţi place să priveşti cel mai mult?

De obicei îmi place să privesc oamenii.

Indiferent în ce loc aş fi, trebuie să am o deschidere, o fereastră, să văd oamenii afară sau un colţ de verdeaţă. Dacă stau singură într-o cameră nu-mi place să mă gândesc prea mult. Citesc. Sau scriu. Nu stau să mă uit pe pereţi. M-aş plictisi. Mi-e mult mai uşor să comunic în scris. Cred că scrisul şi comunicarea sunt cele mai importante arme ale noastre.

Care este spaima ta cea mai mare?

Cel mai mult mi-e teamă ca ochii care cândva au văzut să înceteze să mai vadă.

Mai cred că tuturor ne e frică de singu­

Ți-e teamă de îmbătrânire, de schimbare, de trecerea timpului?

Eu nu cred în asta. Cred că oamenii sunt frumoşi şi la 40, şi la 50, şi la 60 de ani. Și nu vorbim despre piele, de riduri, vorbim despre suflet. Oamenii sunt frumoşi prin ceea ce transmit, prin ceea ce simt. Depinde cum îşi cultivă frumuseţea dinăuntru.

Depinde lângă cine îmbătrâneşti, depinde dacă eşti fericit...

siune, bineînţeles, raportat la acea vârstă. Și acum mă consider în plină ascensiune, dar sunt alte lucruri pe care mi le doresc.

Depinde de maturitate şi de context. De curând mi-am regăsit caietele din copilărie.

Eram la ora de psihologie în liceu şi profesoara ne adresase o întrebare: cum ne imaginăm la 30 de ani. Răspunsesem „o femeie de succes, probabil căsătorită, dar cu o carieră foarte bine conturată”. La 40 de ani, probabil o să am o familie. Îmi doresc şi nu-mi doresc copii. Cel puţin asta simt acum. Probabil că peste cinci ani o să-mi schimb părerea.

Ai putea să spui că eşti mulţumită de tine acum? Cum ţi-ai dori să fii?

Nu sunt mulţumită. Mai sunt o mulţime de făcut, de învăţat. Și se putea să fac lucrurile de o mie de ori mai bine. Mi-aş dori să fiu mai tolerantă. Cred că cer foarte mult de la mine şi de la oamenii din jurul meu. Aş fi vrut să joc mai mult în filme. Aş fi vrut să termin Facultatea de Psihologie, mi-am dorit asta de când eram mică, dar am făcut Jurnalism şi un an de Contabilitate la ASE. Mi-ar fi plăcut să petrec mai multă vreme lângă familia mea – lângă mama mea şi lângă fratele meu, Eugen.

Legat de profesia ta, de toate interviurile pe care le-ai dat până acum, ce-ai Meseria ta este de a te transforma fi vrut să fii sau să nu fii întrebată? într-un magnet al În interviuri se pune privirii, de a exalta Oamenii sunt foarte mult accentul pe ochiul, până la urmă, aspectul fizic, pe ceea ce frumoși prin e un efort de adaptare a ţine de siluetă, de proimaginii tale la ceea ce ceea ce trans- gramul meu. N-aş vrea crezi că ar putea bucura să fiu întrebată mit, prin ceea neapărat acest ochi uriaş format lucrurile acestea. Voi din milioane de ochi. nu m-aţi întrebat ce simt Simţi că trupul tău îţi mai foarte mult aparţine? despre asta.

Nu mă gândesc la asta. E normal să se Aş fi vrut să fiu întrebată despre întâmple aşa din moment ce sunt model. pasiunea mea pentru scris, Dar, toate fotografiile mele, toate reclamele cred. Dar dacă nu vorbeşti în care am filmat... eu nu pozez doar.Tot despre cariera ta, despre viaţa timpul pot să spun la ce mă gândeam personală, cu cine ai ieşit în în acel moment. Chiar transmit ceva din ultima vreme, şi despre ce interiorul meu, cu privirea, cu ochii. Nu cură de slăbire ai ţinut în mă gândesc, însă, cum voi fi privită. După ultima vreme, oamenii shooting vreau să fiu mulţumită, să văd nu apreciază foarte dacă am transmis ceea ce voiam eu să mult asta. Mă obosesc transmit, din interior în exterior. Nu e foarte tare întrebările vorba doar despre trup, ci despre ceea ce de genul „ce faci ca comunic prin privire. să arăţi aşa?”.

Dacă o parte din trupul tău ar rămâne ultima relicvă, perfect conservată, a istoriei umanităţii, ce ai alege: chipul, umerii, mâinile, picioarele?

Ochii.

Dacă te-ai fi lăsat pictată de un pictor, care ar fi fost acela?

Caravaggio îmi place foarte mult. În clarobscur. Cu jocuri între lumini şi umbre.

Cum ţi-ai descrie acest moment al vieţii? Eşti în plină ascensiune acum? În ce punct al carierei crezi că te afli? Și la 15 ani mă consideram în plină ascen-

Cum s-ar descrie Tatiana Marinescu acum? În perioada asta visez foarte mult.

C

[Design]

Lista de căsătorie Funde, flori şi accente negre. Acestea sunt cele trei coordonate care fac din Vera Wang unul dintre cei mai îndrăzneţi şi mai romantici designeri când vine vorba despre nunţi. De Anca Negoiţă

Love Knost by Vera Wang

e

ste cunoscută pentru felul în care abordează ideea de lux, pentru creaţiile sofisticate şi pentru colecţia With Love Noire (accesorii negre pentru rochia de mireasă – flori, panglici, cordoane, borduri). La Bucureşti abia a lansat Love Knots, o serie ce are ca element central funda, simbol al simplităţii.

Din colecţie fac parte vaze, suporturi de lumânări, seturi pentru tort, rame foto, oglinzi de poşetă.Toate argintate, cu fundiţe şi, pe alocuri, piele de culoare albă. Piesele Love Knots pot fi găsite la magazinele Azay de pe strada Nicolae Iorga şi de pe Calea Victoriei. Dacă nu v-am convins, aflaţi că de aici mai puteţi cumpăra porţelan englezesc, franţuzesc,

servicii de masă argintate sau aurite şi cristal florentin şi veneţian, toate sub mărci high end ca Wedgwood (inclusiv colaborarea cu Jasper Conran), JL Coquet,

Azay, Calea Victoriei 134, 0721.203.809; Nicolae Iorga 19, 021.310.05.07; www.azay.ro

www.sunglasscurator.com

Linda Farrow Luxe cu piele de șarpe

Mai întâi am probat perechea purtată de Lady Gaga în videoclipul piesei Paparazzi. Apoi i-am încercat pe cei purtaţi de Katty Perry şi apoi perechea Lanei del Rey din videoclipul acela, ştiţi voi care, apoi pe preferaţii surorilor Olsen şi pe urmă... am pierdut şirul. Nu, nu am fost la Hollywood pentru asta. Ochelarii cu pricina se află la Bucureşti. Noi i-am testat în 76 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

penthouse-ul 66 din Alia Apartments, la etajul 19, pe o terasă cu piscină şi o vedere superbă asupra Bucureştiului, acolo unde a avut loc evenimentul de lansare a site-ului.

Voi îi găsiţi pe www.sunglasscurator.com, cel mai nou magazin online dedicat în exclusivitate ochelarilor de soare semnaţi de designeri şi branduri hip & stateInspired by Lady Gaga ment. Aveţi de ales între A-Morir, Linda Farrow, Moo Piyasombatkul, Ksubi, The Row, Oscar de la Renta, Sunday Somewhere, Karen Walker, Prabal Gurung, Jeremy Scott şi Kriss Van Assche.

Majoritatea acestor nume se află în premieră şi exclusivitate în România prin sunglasscurator.com. Dacă vă par cunoscuţi este pentru că multe dintre modelele de pe site au fost purtate de Lady Gaga, Ashley & Mary Kate Olsen, Beyonce, Jessica Biel, Alicia Keys, Rihanna, Katy Perry, Snoop Dog, Anna dello Russo, Reese Witherspoon, Lenny Kravitz şi Lana del Rey. În România livrarea este gratuită. // A.N.

Fotografii: Claudiu Popescu

[online hot]

Porțelanuri cu semnătură

Arthur Price, Salviati şi Mario Cioni. Dacă vă doriţi o nuntă elegantă, aşadar, aici este locul în care să plasaţi lista de căsătorie, sora educată a bine-cunoscutului plic cu bani. Asistaţi de consultanţi specializaţi în „art de la table”, puteţi alege orice vă trece prin cap şi există în magazin. Cei de la Azay se vor ocupa apoi de monitorizarea listei online (în aşa fel încât să vedeţi ce schimbări se fac în timp real), de pregătirea şi împachetarea cadourilor, de scrierea mesajelor de la invitaţi, de livrare, care este gratuită, precum şi de trimiterea cardurilor de mulţumire către cei care au cumpărat produse de pe listă.

C

ealth

relaxare la înălţime

[Nou deschis]

Sky Wellness

d

eschis în martie anul acesta, Sky Wellness se află la etajul 14 al clădirii Crystal Tower de pe Iancu de Hunedoara. Centrul are o zonă de fitness, două studiouri polivalente de aerobic, studio de spinning şi o zonă de recovery, unde oamenii primesc asistenţă şi antrenament personalizat, un simulator profesional de golf, spa cu jacuzzi, saună uscată, hamam, săli de masaj şi duşuri emoţionale, juice bar, un cabinet de nutriţie şi o cafenea.

Orele de aerobic au în program de la bine-cunoscutul zumba la muay thai, belly dance, body combat, cardio tone, pilates şi altele. Iar în toamnă, promit că lansează o serie de pachete targetate pe pierderea

[gourmet]

1.300 de metri pătraţi la 100 de metri altitudine, cu o panoramă de 360 de grade asupra Bucureştiului. Recomandat mai ales celor cu frică de înălţime. De Anca Negoiţă

greutăţii, menţinerea tonusului, eliminarea stresului. Preţurile pentru un abonament anual variază între 500 şi 1.400 de euro în funcţie de opţiuni şi orar.

Cel mai interesant loc de la Sky Wellness mi s-a părut hamamul. Construită de arhitectul Ion Croitoru, baia turcească este o structură sferică de beton-armat acoperită manual cu mozaic din sticlă Bisazza.Aceasta are 4 metri în diametru, cântăreşte câteva tone şi a fost concepută chiar acolo, la etajul 14. Este luminată perimetral şi interior cu leduri, dotată cu sistem automat de monitorizare şi sistem de panică în interior, care anunţă instant recepţia.Aburul ajunge la 60 de grade Celcius.

Un alt element pe care cu siguranţă îl

recomand este simulatorul profesional de golf, unic în România, care redă în cel mai mic detaliu toate terenurile de golf omologate existente în lume pe un ecran de rezoluţie înaltă.Amatorii exersează în faţa unor camere speciale care le analizează poziţia, puterea şi acurateţea mişcării.

Ultima şi, pentru mine, cea mai plină de adrenalină experienţă a fost una dintre camerele de masaj. Masa este poziţionată în aşa fel încât subiectul să aibă oraşul la picioare. Dar dacă până şi acrofobica de mine a reuşit să se relaxeze, pentru voi, cei normali, totul va fi un vis.

C Sky Wellness, Iancu de Hunedoara 48, 0725.054.522; www.skywellness.ro

be nat.

La be nat. am ajuns într-un mijloc de săptămână canicular, pe la prânz. Este unul dintre puţinele locuri din Bucureşti în care se mănâncă sănătos şi gustos. Încă de la intrare m-au lovit mireasma de salată proaspătă şi briza aerului condiţionat. Apoi am văzut ghivecele cu grâu încolţit de pe pereţi şi m-au convins.

Am comandat un suc de mere şi morcovi, un piept de curcan cu sos gorgonzola şi orez basmati şi, pentru continuitate, o prăjitură de morcov cu nucă şi brânză. Toate trei au venit rapid, fierbinţi sau reci, după caz. Toate gustoase. Locul există în Piaţa Victoriei deja de mai bine de un an. Mă întreb de ce nu l-am testat până acum. Fac puţin research şi aflu că îşi iau ingredientele de la furnizori locali, că, deoarece nu pun conservanţi în mâncare, aceasta nu rămâne proaspătă mai mult de o zi, că totul se poate lua şi to go şi că, în curând, pe lângă cele două restaurante deja existente, va mai fi inaugurat încă unul în Centrul Vechi. Iar planul este să se extindă în toată ţara. În mod cert be nat. va avea parte de mai multe vizite din partea mea.

Trebuie să încerc şi salata de spanac cu brânză de capră, sushi-ul, lintea aromată cu mix de legume parfumat cu portocală şi lămâie şi macarons-urile cu şofran. Pentru amatori, fac şi livrări, de luni până vineri, între orele 11:00 şi 15:00. // A.N. verde în centrul oraşului be nat., Nicolae Titulescu 4-8, 031.437.96.01; www.benat.ro 78 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Fotografii: Claudiu Popescu

hamam cu mozaic Bisazza

oteluri

info point

Hotel Scala

Foto: Claudiu Popescu

Repertorium Gourmet

Terasa din curtea interioară

A fost construită în 1920 şi, la acea vreme, era un etalon al caselor cu clasă din Bucureşti. Acum găzduieşte Scala, un boutique hotel de patru stele care dă un nou sens expresiei „art de vivre”. De Anca Negoiţă

h

otelul a fost deschis în 2010 şi are 11 camere (standard, superior, premium şi un aparta‑ ment) care, în loc de numere, poartă nume ca Boema, Opera, Simfonia sau Aria.

Casa în care se află a aparţinut iniţial medicului personal al regelui Carol I. Istoria sa începe pe vremea primelor tramvaie, într‑un­Bucureşti interbelic în plină expansiune. În acele tim‑ puri, Ion Moscu, o personalitate marcantă a epocii, medic român specializat la Paris, doctorul Casei Regale şi al Patriarhului României, îl angajează pe arhitectul Gheor­ ghe Simotta pentru a-şi construi casa. Împreună aleg un stil neoromânesc, cu atenţie la volume şi Vedere din camera boema

decoraţii şi cu oarece influenţe bizantine. În stilul caracteristic al arhitectului care a proiectat şi Palatul Patriarhiei, Biserica Schitul Darvari, precum şi alte case fai‑ moase din Capitală, cum ar fi Casa Oştirii, de exemplu. La construcţia clădirii din C.A. Rosetti au mai contribuit constructorul M. Theodorescu, o altă personali‑ tate a vremurilor, şi „Fabrica de mobile a domnului Laurenţiu Lengyel, furnisoare a Maiestăţii Sale Regelui”.

Interiorul de azi este în ton cu arhitectura casei şi cu perioa­ da din care datează. Arhitecţii şi proprietarii au ales mobilierul şi accesoriile pentru a obţine acest rezultat. S-au păstrat multe din obiectele originale, cum ar

fi şemineul din recepţie, scara interioară de lemn, grinzile, uşile.

Cei care se opresc astăzi la Ho‑ tel Scala sunt, pe de-o parte, cei pasionaţi de artă şi istorie, clien­tul de tip boutique și, pe de altă parte, oamenii de afaceri care nu preferă un hotel rece, impersonal, ci unul cu persona­litate, interesați de cum arăta Bu­­cureştiul de odinioară. Este un loc pentru cei care apreciază un spaţiu intim, cu parfum de epocă. Preţurile diferă în funcţie de sezon şi variază între 89 şi 180 euro pe noapte pentru camere şi între 159 şi 290 euro pe noapte pentru apartament. C Hotel Scala, C.A. Rosetti 19, 031.104.11.11; www.hotelscalabucuresti.ro Lobby în stil interbelic

www.bewhere.ro

Art de vivre gourmet

Restaurantul a fost inaugurat în iulie anul trecut. Mare parte din meniu este ocupat de preparate mediteraneene. O călătorie în lumea lui Dom Perignon, a specialităţilor din peşte, fructe de mare, carne, vinuri alese, a sufleurilor şi sorbeturilor de lămâie şi mentă, promit proprietarii. Oaspeţii primesc un pahar de prosecco din partea casei şi muzică live cafe concert în fiecare seară, de luni până sâmbătă, începând cu ora 20:30. Pentru aperitiv aveţi de ales între piramida de şuncă de mistreţ cu fructe exotice şi sos de fructul pasiunii, trandafiri cu smochine şi prosciutto San Daniele, găluşte de struguri cu cremă gorgonzola şi fistic sau simplul carpaccio de vită Cipriani cu rucola. La primul fel încercaţi pastele Orecchiette cu ragu’ de Napoli sau risotto cu gorgonzola, pere şi nuci într-un coş de parmezan. Dacă mai aveţi loc, puteţi continua cu creveţii flambaţi în vodcă cu sos citronette şi ulei cu rozmarin.

Iar ca desert, prăjitura plăcerii este o alegere bună.

Dar nu daţi greş nici cu tortul Scala sau cu Nuevo Tango (fructe cu Porto).

Toate acestea de servit la terasa cu mese şi scaune din fier forjat, cu feţe de masă şi pernuţe albe.

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 79

ravel

[jurnal de călătorie]

Episodul 1

Barcelona

Nu o să vă povestesc prea multe despre Sagrada Familia, casele lui Gaudi şi fântânile dansatoare din Plaça d'Espanya.

Despre ele ştiţi deja. O să vă vorbesc despre cei mai joviali bătrâni, despre hang, instrumentul muzical care arată ca o farfurie zburătoare, despre restaurantele pitite în piaţete sau după blocuri, despre plimbări pe plajă şi pe străzile goale la miezul nopţii şi invazia de chihuahua. De Anca Negoiţă

b

arcelona este una dintre acele destinaţii turistice despre care, fără să vrei, ştii tot înainte să ajungi efectiv acolo. Şi parcă tot ce este turistic îţi este fami­liar, aleile îţi dau déjà-vu-uri, iar peisajele nici nu te mai uimesc. Şi, totuşi, Barcelona a reuşit să mă fascineze.

Dincolo de cartierele turistice, de La Rambla, Barceloneta, sangria şi paella.

Prima surpriză au fost bătrânii. Nici nu călcasem bine asfaltul spaniol, că un cuplu jucăuş trecut bine de a doua tinereţe s-a oferit să mă ajute să-mi găsesc calea (arătam probabil cam dezorientată cu bagajul imens şi harta în mână la ieşirea din metrou). Apoi a fost o doamnă cochetă care m-a oprit să-mi spună că pe strada paralelă este o piaţă de peşte unde se mănâncă excelent. Puţin cam scump, dar delicios.

Plaça Libertad din cartierul Eixample, unde, peste doar o oră, aveam să mă delectez cu creveţi, calamari, scoici şi alte asemenea puse pe plita încinsă direct de pe tarabă sau din acvariu, după caz. A doua zi am luat prânzul

tot la recomandarea unui domn amabil, care, văzându-mă puţin încurcată şi ceva mai mult flămândă, s-a oprit în mijlocul intersecţiei şi m-a îndrumat într-o spaniolo-italiano-engleză către un restaurant italienesc, Il Giardino, unde am mâncat cea mai bună pizza cu fructe de mare, cea mai bună sepie la grătar şi un tiramisu aşa cum îmi imaginam eu că ar trebui să fie.

A doua surpriză au fost câinii. Din patru barcelonezi cu patrupede, trei duceau în lesă vreun chihuahua sau caniche, mândri şi agitaţi ca nişte rottweileri. Iar a treia au fost restaurantele de cartier, micuţe şi complet neturistice, unele mai cochete ca altele. Am descoperit un astfel de loc căutând o cafenea în care să iau micul dejun. Într-o piaţetă însorită, lângă o biserică, am stat pe scaune din fier forjat şi am savurat o omletă spaniolă cu cartofi şi dovlecei şi o cafea fierbinte cu lapte. Seara m-am întors acolo pentru un pahar de vin roşu.

Dar să vă povestesc şi despre ceea ce am vizitat. În prima zi a fost Sagrada

80 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

fântânile din Plaça d'Espanya

Peisaj urban

montjuic, muntele magic

Casa Batllo a lui gaudi

Cântăreţi ambulanţi de operetă

Într-o piaţetă

după miezul nopţii

Foto: Adrian Chelmec

Un alt fel de cerşetor

Familia. Înarmată cu un latte de la Starbucks, m-am aşezat pe ciment în faţa ei şi am privit. Am privit clădirea, turiştii, macaralele, muncitorii. În ciuda şantierului, peisajul este impresionant.

Sunt convinsă că aţi văzut poze, dar vă jur, senzaţia pe viu este de nepreţuit, vorba unor clasici în viaţă. Apoi a fost parcul Güell, grădina minunilor lui Gaudi. Aici am stat jumătate de zi şi nu mi-a ajuns. Pe lângă „căsuţele din turtă dulce”, am văzut pâlcuri întregi de cactuşi înfloriţi (unii scrijeliţi în numele iubirii – „Carolina, Te amo”), cântăreţi ambulanţi la hang, un instrument care arată ca o farfurie zburătoare și care scoate nişte sunete hipnotice, o vedere de sus asupra oraşului şi un ninja care insista să mă sperie cu un evantai (!).

Cum era firesc, au urmat cele două faimoase case ale lui Gaudi, Mila şi Batllo. Am intrat doar în Mila. Deşi bănuiesc că nu mă voi întoarce aici în următorii doi ani, nu m-a ţinut răbdarea să stau la 40 de grade la o coadă de peste 50 de persoane ca să intru şi în Batllo. În casa Mila totul este păstrat intact.

Mi-au plăcut enorm băile cu lavoare de marmură şi oglinzi ovale şi căzi de fontă cu picioare, cuferele din dormitoare şi,

în genere, această arhitectură de casălabirint-cerc. În Plaça d'Espanya am fost seara, să văd fântânile dansând colo­ rate pe Barcelona lui Queen. Agitaţie, aglomeraţie, stropi, vânt, frig, gălăgie, muzică, viaţă, culoare. Cam aşa aş descrie spectacolul pe scurt. M-am întors în Plaça d'Espanya a doua zi şi am descoperit-o complet diferită. De data aceasta boemă, verde, calmă, în lumina caldă a apusului. Şi am prefe­rat-o aşa, deşi jocul fântânilor se află cu siguranţă în top 3-ul meu din Barcelona. În Barceloneta şi Montjuic m-am plimbat o altă jumătate de zi. Zi care a culminat cu cele mai bune strawberry mojitos băute pe malul Mediteranei, în balconul unor prieteni suficient de norocoşi să locuiască pe plajă. În centrul vechi mi-a plăcut Muzeul Picasso. Şi am decis că mă impresionează mai mult opera sa de dinainte de cubism. De gustibus... În rest, am mers. Mult. De la 11 dimineaţa la 12-1 noaptea în fiecare zi.

Prin cartiere mai mult sau mai puţin turistice. Am remarcat că şi aici, la fel ca şi în Paris, Porto, Lisabona, Londra, oraşul se dezvăluie mai mult noaptea. Pentru C mine, cel puţin.

www.bewhere.ro

| EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | BeWhere! | 81

adrese utile

Dacă nu știți cum și unde să ajungeți, noi vă punem semnul exclamării pe hartă.

B Oraş

VIA, ospitalitate și eleganță clujeană

B Muzică

Gărâna, jud. Caraș-Severin, Poiana Lupului Râşnov, jud. Brașov, Terenul de biathlon de la baza cetăţii Oradea, jud. Bihor, Tony Shopping Center (centura oraşului) Naţional Arena, Bd. Basarabia 37-39, București Stadionul Iolanda Balas Soter, Bd. Mărăști 26, București Complexul de Agrement Weekend, Târgu Mureş, jud. Mureș B TEATRU

Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Bd. Corneliu Coposu 2, Sibiu ArCuB, Batişte 14; www.arcub.ro Teatrul Bulandra, Schitu Măgureanu 1 B Artă

The Ark, Galeria Minusunu, Uranus 150 ArtXpert Fine Art Concept Store, Puțul lui Zamfir 45-47 MNAC, Palatul Parlamentului, Izvor 2-4, aripa E4, intrarea prin Calea 13 Septembrie AtelierMix.ro, Galeria Mobilă, Hotel Novotel, Calea Victoriei 37B MNȚR, Sala Foaier, Kiseleff 3 Victoria Art Center, Calea Victoriei 12 C

Foto: PR

Incubator 107, Traian 107 Fundația Calea Victoriei, Caimatei 20 Moara lui Assan, Halmeu 25 Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Kiseleff 1 Muzeul de Artă Veche Apuseană „Dumitru Furnică Minovici”, Nicolae Minovici 3, 021.665.73.34; www.minovici.ro Muzeul Național „George Enescu”, Calea Victoriei 141 Muzeul Național de Artă al României, Calea Victoriei 49-53 Muzeul Național de Artă Contemporană, Izvor 2-4 Muzeul Țăranului Român, Kiseleff 3 Parcul „Lumea Copiilor”, Bd. Tineretului 8-10

Sala Irina Nicolau, MNȚR, Kiseleff 3 Readers Café, Grigore Alexandrescu 89-97 AtelierMix.ro, Galeria Mobilă, Hotel Golden Tulip, Calea Victoriei 166 AtelierMix.ro, Galeria Mobilă, Ramada Bucharest Parc, Poligrafiei 3-5 AtelierMix.ro, Galeria Mobilă, Sarroglia Hotel București, Vasile Lascăr 59 AtelierMix.ro, Galeria Mobilă, Howard Johnson Grand Plaza Bucharest, Calea Dorobanți 5-7 Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Brukenthal, Tribunei 6, Sibiu Parcul Național Buila-Vânturarița, Horezu B Localuri

Bistro Epoque, Intrarea Aurora 17C, 021.312.32.32; www.hotelepoque.ro Vărzăria Păstăioase, Bulevardul Eroilor 37, ClujNapoca VIA Restaurant, Inocenţiu Micu Klein 6, Cluj-Napoca, 0733.060.666; www.viarestaurant.ro Bruno Bistro&Wine Bar, Constantin Daicoviciu 1,

Piaţa Muzeului, Cluj-Napoca, 0264.45.50.90.

Hard Rock Cafe, Bd. Kiseleff 32, 021.206.62.61; www.hardrock.com; Ruby Tuesday, Bulevardul Decebal 4, 021.323.78.71; www.ruby.ro Red Angus Steakhouse, Strada Franceză 56, 0734.884.499; www.redangus.ro French Bakery, Nicolae Golescu 17, 021.310.33.02; www.frenchbakery.ro Ici et Là, Mendeleev 43, 0731.453.608; www.icietla.ro Hanul Manuc, Franceză 62-64, 021.313.14.11, 0769.075.844; www.hanulluimanuc.ro Joie de vivre, N.Paulescu 61, 021.410.94.01; office@ceainaria-joiedevivre.ro La Radio, Temişana 53 Starbucks, Nicolae Titulescu 4-8; www.starbucksromania.ro La Biblioteca, Parcul Cişmigiu, lângă Izvorul lui Eminescu, intrarea de pe Știrbei Vodă Tête-À-Tête Coffee Art & Chill, Parcul Herăstrău, lângă Grădina Japoneză, 0728.668.463; www.tete-a-tete.ro, bonjour@tete-a-tete.ro The Embassy, Piața Lahovari 8, 0733.500.300; www.embassy-club.ro Spice Pub & Club, Calea Victoriei 21-23, 021.312.01.36, 0766.260.390; www.spiceclub.ro Old Havana, Lipscani 37, la etaj, 021.311.38.36 Old City, Lipscani 45, 021.315.45.58; www.oldcity-lipscani.ro B hotel

Hotel Scala, C.A. Rosetti 19, 031.104.11.11; www.hotelscalabucuresti.ro B health

be nat., Nicolae Titulescu 4-8, 031.437.96.01; www.benat.ro Sky Wellness, Iancu de Hunedoara 48, 0725.054.522; www.skywellness.ro B SHOPPING

Azay, Calea Victoriei 134, 0721.203.809, Nicolae Iorga 19, 021.310.05.07; www.azay.ro Sunglasscurator; www.sunglasscurator.com

Unde ne găsiți prin țară și prin străinătate La toate punctele InMedio (Kaufland, Real, Auchan, Carrefour, diverse alte galerii comerciale) şi Relay (aeroporturi, gări) din țară, în orașele: Alba Iulia, Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Bistrița, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Buzău, Câmpulung Muscel, Carei, Cluj, Comănești, Constanța, Craiova, Deva, DrobetaTurnu Severin, Focșani, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Medgidia, Mediaș, Miercurea Ciuc, Mioveni, Odorheiu Secuiesc, Onești, Oradea, Orăștie, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Sărat, Reghin, Reșita, Roman, Satu Mare, Sibiu, Sighetu Marmației, Sighișoara, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgoviște, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Turda, Vaslui, Zalău.

B Alba Iulia Humanitas, 1 Decembrie 1918, bl. M10 B ARAD Cărtureşti Atrium, Bd. Aurel Vlaicu 10 – 12, Atrium Center B BRAȘOV Cărtureşti, Piaţa Sfatului 20 B BUCUREȘTI Librăria „Mihai Eminescu”, Bd. Regina Elisabeta 16 Anthony Frost, Calea Victoriei 45 Cărtureşti Verona, Arthur Verona 13-15 Cărtureşti AFI, Bd. Vasile Milea 4 Cărtureşti Quinet, Edgar Quinet 9 Cărtureşti MŢR,

82 | BeWhere! | EDIȚIE ESTIVALĂ 2012 | www.bewhere.ro

Kiseleff 3 Diverta Băneasa, Şos.

Bucureşti-Ploieşti 42 D, Băneasa Shopping City Diverta Cotroceni, Bd. Vasile Milea 4 Diverta Mall Vitan, Calea Vitan 55-59 Diverta Plaza, Bd. Timişoara 26 Diverta Unirii, Piaţa Unirii 1, etaj 3 Humanitas Kretzulescu, Calea Victoriei 45 Humanitas din Fundul Curţii, Calea Victoriei 120 Humanitas Auchan, Bd. 1 Decembrie 1918 33 A Librarium Bastilia, Piaţa Romană 5 Sala Dalles, Bd. Nicolae Bălcescu 18

B CLUJ-NAPOCA Cărtureşti, Al. Vaida-Voievod 53 – 55, Iulius Mall Librarium Book Corner, Bd. Eroilor 15 Humanitas „Nicolae Steinhardt“, Universităţii 4 B CONSTANȚA Cărtureşti, Bd. Al. Lăpuşneanu 116C, City Park Mall B GALAȚI Humanitas, Domnească 45 B IAȘI Cărtureşti, Bd. Tudor Vladimirescu 2, et. 2, Iulius Mall Cărtureşti, Ștefan cel Mare și Sfânt, Palas Mall, nr 1 A

Librarium Avant-Garde, Lăpuşneanu 16 Humanitas Lăpuşneanu, Banu 8, Bl. 8, mezanin Humanitas din Piaţa Unirii, Piaţa Unirii 6 Humanitas din Centrul Comercial Felicia, Bucium 36 B ORADEA Humanitas „Mircea Eliade“, Bd. Republicii 5 B PIATRA NEAMȚ Humanitas, Piaţa Ştefan cel Mare 15 B PLOIEȘTI Humanitas, Piaţa Victoriei 3 B RM. VÂLCEA Humanitas, Calea lui Traian 147, bl. D2 B SIBIU

Humanitas „Constantin Noica“, Nicolae Bălcescu 16 B SUCEAVA Cărtureşti, Calea Unirii 22, Iulius Mall B TIMIȘOARA Librarium Cartea de nisip, Victor V. Delamarina 1 Cărtureşti Mercy, Mercy 7 Cărtureşti Iulius Mall, Demetriade 1, etaj 1, Iulius Mall Humanitas „Joc secund“, Lucian Blaga 2 Humanitas „Emil Cioran“, Mercy 1 B bruxelles EUROPANOVA, Clos du Parnasse 3E