BeWhere! numarul 9. Iunie 2012 by Revista BeWhere!

www.bewhere.ro

nr. 9 C iunie 2012 C 8 LEI

Street Delivery

Un weekend pietonal

Interviu

Gigi Căciuleanu

Caragiale și teatrul coregrafic Prin țară

TIFF

Zilele filmului românesc

Recomandări, cronici, subiectivisme, opinii. Cine analizează actul artistic și pentru cine? Miza criticii privită de pe ambele părți ale baricadei.

Festivaluri

Urban

OST Fest Rock The City B’EstFest

{ Cristi Puiu, Cătălin Ștefănescu, Dan Popescu, Dorin Ștefan, Mihai Dinu, Doina Ruști }

ready

IUN 2012

Street delivery, un weekend pietonal

6 Editorial 8 Calendar

genius Foto și concept copertă: Claudiu Popescu

10 urban

street delivery În București și Timișoara: interzis pentru mașini, liber la proiecte de stradă.

12 festival

BeWhere The Fest Is! OST Fest, Rock The City și B’Estfest dau startul evenimentelor muzicale de vară.

16 expat corner

Mario Cospito Ambasadorul Italiei la București ne sfătuiește să prețuim tânăra generație.

20 report

Cannes Un festival ploios cu filme de aur.

26 Urban Report

Terase Prin parcuri, pe acoperișuri sau în curți, am căutat și găsit soluții răcoroase pentru vară.

29 Cover Story

rațiunea criticii Recomandări, cronici, subiectivisme, opinii. Cine analizează actul artistic și pentru cine? Miza criticii privită de pe ambele părți ale baricadei.

36 invitatul lunii gojira Bucureștiul nu crede în lacrimi!

22 interviu

Gigi Căciuleanu A impus un nou termen – teatru coregrafic. Luna aceasta, pregătește un spectacol inspirat din Caragiale.

Foto: Ioana Rusu

24 Prin țară

La tiff-ul vesel și românesc Patru zile dedicate filmului românesc aduc cele mai recente producții autohtone la ClujNapoca.

www.bewhere.ro

to go 38 evenimentul lunii

bucharest bienale 5 Tactici pentru aici și acum.

40 ORAȘ

Punct și contrapunct Cum privesc arhitecții orașul și cum îi privește orașul pe ei? De vorbă cu profesorul Dorin Ștefan.

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 3

Colaboratori Raluca Radu, Mihai Nicolau, Andrei Scarlatti, Alina Epîngeac, Raul Demetriad, Adriana Ioanide, Miruna Ghițescu, Ștefan Dobroiu, Natalia Tomescu, Codruța Crețulescu, Andrei Crețulescu, Oana Stoica web Content manager Ionuț Constantinescu ionut.constantinescu@bewhere.ro Web-editor Petre Zarioiu petre.zarioiu@bewhere.ro design Art Director Liliana Trîncă DTP Magda Bitay magda.bitay@bewhere.ro Editor Foto Adi Bulboacă foto@bewhere.ro Foto & Ilustrații Adi Bulboacă, Claudiu Popescu, Nic Moldoveanu Redacția BeWhere! Pictor Ion Negulici 4, sect. 1 București; redactie@bewhere.ro, tel/fax: 031.620.88.44 www.bewhere.ro marketing & p.r. Eliza Sima Dumitrașcu eliza.dumitrascu@bewhere.ro sales manager Mariana Frățiean mariana.fratiean@bewhere.ro distribuție & abonamente Petrică Ghiță petrica.ghita@bewhere.ro abonamente@bewhere.ro; prin Zirkon Media director general Mihai Priboi tipografie G.CANALE & C. S.A. ISSN 2247-9481 Tiraj: 15.000 de exemplare © S.C. Corporate & Private Events s.r.l. Toate drepturile asupra revistei BeWhere! aparțin S.C. Corporate & Private Events s.r.l. Reproducerea integrală sau parțială a textelor sau a ilustrațiilor din această publicație este interzisă în lipsa consimțământului prealabil al editorului.

4 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

Foto: Adi Bulboacă

iun.

editorial Redactor-Șef Stela Nadoleanu stela.nadoleanu@bewhere.ro Redactor-Șef Adjunct Anca Negoiță anca.negoita@bewhere.ro Secretar General de Redacție Monica Anghel monica.anghel@bewhere.ro Editor Oraș Aura Clara Marinescu aura.marinescu@bewhere.ro Editor Muzică Patricia Marinescu patricia.marinescu@bewhere.ro Editor Film Ileana Bîrsan ileana.birsan@bewhere.ro Editor Teatru Cristiana Gavrilă cristiana.gavrila@bewhere.ro Editor Carte Ema Stere ema.stere@bewhere.ro Editor Artă Igor Mocanu igor.mocanu@bewhere.ro Editor Localuri Florin Barbu florin.barbu@bewhere.ro Editor Text Teodor Dună

2012

ready

Casa actorilor, de vizitat, chiar dacă nu sunteți „de-al casei”

44 muzică

Rațiune și simțire Discuții despre critica muzicală de astăzi cu Mihai Dinu, Directorul Muzical al Radio Guerrilla. În vizor: Grupul De Rezistență; Marius Pop.

46 Muzică clasică Festivalul celibidache Sub deviza „Trăiește muzica, trăiește sunetul”.

48 film

În căutarea spectatorului ideal Regizorul Cristi Puiu vorbește despre relația cu oamenii care scriu despre filme, despre rolul criticii de film. cronici Visul lui Adalbert, Umbre întunecate, Răzbunătorii – 3D, Dictatorul.

54 teatru

Fără judecăți absolute și ștampile definitive Critica de teatru, temă de discuție pentru Cătălin Ștefănescu. cronici Spitalul comunal, X mm din Y km, Rebecca, Ficțiuni mici de România, Asta-i tinerețea noastră, Visul.

to shop 60 carte

76 Hoteluri

64 artă

78 travel

Doina Ruști „N-aș putea să nu-mi citesc cronicile.” Recenzii Cele mai frumoase poezii, Maus, Pe aici au trecut Cuțitarii, Cain. Dan popescu: „Critica de artă mi se pare a fi o foaie de turnesol”. Expo Piggy Bank, Romanyeah! guest Dan Perjovschi.

the taste is 70 restaUrante, baruri, cafenele, Cluburi

De ziua italiei La câteva dintre restau rantele „vero”. Casa Actorilor Acolo unde le poți ura gazdelor „break a leg”. Comic Book city cafÉ Un loc pentru pasionații de BD și supereroi.

Valea iazurilor La 24 km de București, pe vechiul drum spre mare, un loc bun pentru pescari și amatori de plajă. La malul balticii Prin Gdańsk, Gdynia și Sopot.

80 Health

magnolia spa Exfoliere, masaj și detoxifiere.

81 sport

equestria Baza hipică din zona Snagov.

82 adrese utile

dito

Foto: Claudiu Popescu

cine (și ce)

este criticul? u știu dacă vă mai amintiți de orele de filosofie din liceu, când profesorul venea și scria mărunt pe tablă tema dezbaterii din acea zi: „ce e omul?”, „ce e fericirea?”... Întrebările acestea vor rămâne subiect de studiu pentru filosofi multă vreme de-acum încolo, probabil. Și vor fi totdeauna motiv de introspecție. Extrapolând, vă propun(em), luna aceasta, întrebări asemănătoare: ce e criticul? Ce mai înseamnă, astăzi, critica? Într-o epocă în care nimănui nu-i mai e teamă să își spună părerea cu voce tare, ba, mai mult, poate scrie orice, oricând, oriunde, s-ar putea spune că „expertiza”, „numele”, autoritatea în domeniu nu mai par atât de stringente. Și atunci? Cum se mai justifică meseria sa? Care-i sunt atuurile? Criticul poate fi comparat cu un bun negustor. El trebuie neapărat „să aibă ochi”. Ovid S. Crohmălniceanu, vorbind despre această vocație, își amintea de tatăl său care „vindea stofe și pânzeturi la Brăila. Dacă primea marfă noaptea, nu se supăra. Chiar și fără lumină știa să aprecieze calitatea stofei și să nu se lase păcălit de ciurucuri. Avea ochi în degete, simțind de la prima atingere care este lucru bun și care este lucru de mântuială. Așa trebuie să fie și criticul. Menirea lui principală este să simtă talentul chiar și acolo unde pare sufocat de vorbe și aiureli dezlânate. Să aibă intuiția valorii și să nu se lase păcălit de izmeneli contrafăcute. Să simtă cine strigă cu adevărat și cine se preface.” Dincolo de fler, ca să fii critic nu-ți trebuie neapărat diplome în domeniu. Dar trebuie să ai la tine toate instrumentele. Îți trebuie cunoștințe (destul de serioase) în domeniul despre care scrii. Și experiență. Trebuie

6 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

să cunoști mecanismul „desfacerii” actului artistic și să ai capacitatea de a înțelege mesajul autorului, de a-i pricepe și aprecia intenția artistică, dincolo de propriile gusturi și propria grilă de valori. Și mai trebuie să știi cine ți-e publicul. „Criticul e pentru mine ca un ghid turistic”, mi-a mărturisit o prietenă aflând tema acestei ediții. Și n-aș putea să o contrazic. Dacă alegi să-l citești, să-l asculți, înseamnă că ai nevoie de o recomandare, de o părere avizată, de cineva care a bătut acea cărare înainte ca tu să-ți îndrepți în acea direcție pașii. Poți să îi urmezi îndemnurile sau poți să-l verifici, însă nu trebuie neapărat să fii de aceeași părere. În demersul său, fiecare critic are o doză de subiectivitate. Asta, însă, nu înseamnă că nu trebuie să încerce în permanență să prezinte cât mai obiectiv aspectele dezbaterii pe care o propune. Și apoi să lase cititorul să tragă concluzii. Revenind la tema acestei ediții, am ales interlocutori de pe ambele părți ale baricadei. Sunt „actanți” care se supun criticii sau chiar cei care folosesc pixul pe post de bisturiu. Vorbim despre metehnele criticii în ziua de azi, despre publicuri și despre nevoia artiștilor de a fi puși sub lupă. Vă povestim, până la urmă, despre ceea ce facem — și noi — în paginile acestei reviste. Și, mai ales, „de ce cântăm noi acest cântec?”

Redactor-șef

t teatru & dans

13.06

a artă m muzică & live

alendar

c carte s shopping

7 şi 9.06

Concert Mihaela Ursuleasa

Muzeul Național de Istorie a României (Anexa Holului Central)

Ateneul Român, Sala Mare, ora 19:00

Expoziţia „Copilăria de altădată, la ţară” prezintă publicului obiecte de patrimoniu: colecții de port-textile, obiecte de lemn, jucării, grafică documentară și fotografii ce reflectă prima etapă a vieții. Cele mai multe exponate sunt aduse de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

6 – 13.06

Fluenţe şi Pasaje

MIERCURI

joi

18.05 – 15.07

Dobrogea. Între pământ şi mare, amprenta timpului şi a omului

SÂMBĂTĂ

DUMINICĂ

MARȚI

MIERCURI

MȚR, ora 10:30, programari@ dedragulartei.ro, taxa de participare: 40-60 lei/ familie

Acces liber, programul integral pe www.teatredebuzunar.ro

Festivalul Teatrelor de Buzunar Primul astfel de festival din România va avea trei secțiuni: spectacole underground, metamorfoze ale lecturii, trupe de liceu.

x Asociația „De dragul artei” propune o nouă serie de programe de educație creativă pentru familii cu copii de 2-6 ani.

12 și 15.06

Turneul Pianul Călător

Festivalul Internaţional de Film PELICAM 2012

11 – 17.06

Jocuri de odinioară

15 – 17.06

9 – 17.06

Muzeul Ţăranului Român, Muzeul „Grigore Antipa“, Muzeul de Geologie; intrare liberă

Această expoziţie prezintă bogatul patrimoniu al Dobrogei, prin rezultatele cooperării ştiinţifice franco-române în domeniile arheologiei, geologiei şi protejării biodiversităţii. Evenimentul este inedit prin conţinutul său — anumite piese de colecţie fiind prezentate pentru prima dată marelui public.

LUNI

Filme documentare, ficţiune şi animaţie despre mediu şi oameni, ateliere, workshopuri, dezbateri şi concerte în aer liber.

Show multimedia & interactiv internațional de arhitectură.

VINERI

Gigi Căciuleanu îl povesteşte pe Caragiale pe limba sa, într-o sală nou-nouţă a Teatrului Naţional.

Tulcea, Piaţa Civică; intrare liberă

Pasajul Universităţii; intrare liberă

MARȚI

Teatrul Naţional din Bucureşti

Prezenţă rară pe scenele din ţară, tenorul Bogdan Mihai va fi solist în oratoriul Mesia al lui Händel. Parteneri îi vor fi Adela Zaharia, Mihaela Ispan, Zoltán Nogy şi dirijorul Neil Thomson.

x mix

Copilăria de altădată, la țară

D'ale noastre, Gigi Căciuleanu Romanian Dance Company

Sala Radio, ora 19:00

f film

1.06 – 2.09

15 și 17.06

Tenorul Bogdan Mihai din nou la Bucureşti

joi

VINERI

SÂMBĂTĂ

DUMINICĂ

19.05 – 16.09

Se doreşte a fi o celebrare a tuturor artelor care înfrumuseţează copilăria. Scopul este de a aduce teatrul de animaţie în mijlocul copiilor care nu au acces direct la lumea minunată a basmelor, a poveştilor, precum şi de

Recital de pian Horia Mihail la București.

Festivalul Comediei RomÂneȘti – FestCo

8 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

LUNI

15 MARȚI

MIERCURI

megadeth

Teatrul itinerant Ţăndărică; intrare liberă

09 – 17.06

Capitala comediei se mută la Bucureşti. Nu rataţi spectacole semnate de Silviu Purcărete şi Alexandru Dabija.

Festivalul de vară Teatru, stradă şi copil

Sala Radio, ora 19:00

În teatrele din București, detalii pe www.festco.ro

a le facilita întâlnirea cu teatrul. Ediţia de anul acesta se va desfăşura atât în Bucureşti, cât şi la Caracal, Câmpina, Călăraşi şi Buzău.

15 – 17.06 OST Fest

Romexpo, ora 14:00. Preț bilete/abonamente: 90 – 500 lei

Peste 30 de nume, două scene și 62 de ore de rock. Line-up-ul festivalului cuprinde unele dintre cele mai importante formații metal din lume: Manowar, Megadeth, Motörhead, Overkill și W.A.S.P. Printre trupele românești aflate pe afiș se numără Steelborn și Trooper.

overkill

15.05 – 15.11

22 – 23.06

23.06 – 1.07

29 – 30.06

Muzeul George Enescu, taxa 6 lei/ adulți, gratuit pentru copii

Palatul Știrbey, Buftea, ora 16:00. Preț abonamente: 139 lei

U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale”

Muzeul Ţăranului Român, taxă de intrare 10 lei

Festivalul Muză. Muzică. Muzeu

7 – 10.06

international romani art festival

Sonochrom

Programe educative interdisciplinare adresate copiilor mici (2-6 ani) însoțiți de părinți sau educatoare. Pornind de la clădirea și colecția muzeului, incluzând elemente de arhitectură și de artă decorativă, o echipă de muzicieni traduce obiectele de artă în muzică și mișcare cu ajutorul instrumentelor și al unor specialiști în dans creativ.

Grădina Uranus, Abonamente: 60 lei

joi

VINERI

SÂMBĂTĂ

18.06

Tudor Gheorghe – Rapsod și lăutar TNB, Sala Mare, ora 19:00. Preț bilet: 40-80 lei

Campania Artiștii pentru artiști continuă cu spectacolul lui Tudor Gheorghe.Toate încasările obţinute din vânzarea biletelor vor fi donate Fondului de Solidaritate Teatrală, pentru a ajuta artiştii bătrâni şi bolnavi.

Festivalul gastronomic și eco-cultural organizat cu ocazia Zilei Dunării se află anul acesta la cea de-a patra ediţie şi ajunge pentru prima dată la Bucureşti. În plin

Nu este un festival-competiţie, menirea lui fiind să marcheze o trecere în cariera participanţilor, făcând legătura între ultimul ciclu de învăţământ superior şi sistemul teatral profesionist.

La festival ne așteaptă seturi semnate DJ Monika Kruse, Tube & Berger, Tiefschwarz și Juliet Sikora, dar și o serie de activități conexe.

23 – 24.06

oraş defilează parada comunităților dunărene, se pregăteşte un festival culinar şi au loc proiecții de filme despre Dunăre, obținute prin amabilitatea institutelor culturale și ambasadelor țărilor riverane.

Backyard Weekend Complex Studenţesc Tei, ora 20:00. Preț bilete/abonamente: 60 –100 lei

Dans, muzică, teatru, film, fotografie, modă, reprezentații stradale, dezbateri și activități în penitenciar.

D’ale Gurii Dunării

Festivalul Şcolilor de Teatru

Headlineri: Patrice, Goldie, Grandmaster Flash. Interzis persoanelor sub 18 ani!

DUMINICĂ

21 LUNI

22 MARȚI

MIERCURI

24 joi

VINERI

SÂMBĂTĂ

22.06 Arena Națională, ora 20:00. Preț bilete: 75 – 150 lei

22.06 Noaptea Institutelor Culturale Intrare liberă

Participă, printre alții, British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Forumul Cultural Austriac, Fundația Culturală Greacă, Institutul Goethe, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”.

28 LUNI

29 MARȚI

MIERCURI

31 ...iulie joi

29.06 – 1.07 Tuborg Greenfest powered by Rock The City

Iris 35

Concertul aniversar este prima producție muzicală pe noua arenă. Felicia Filip și Puya vor interpreta alături de Iris, fiind singurii artiști invitați pentru show.

DUMINICĂ

Romexpo, ora 13:00. Preț bilete/abonamente: 127,181 lei;191 – 479 lei

23.05 – 31.06 Zilele Filmului Românesc

După Ploieşti, Botoşani şi Râmnicu Vâlcea, festivalul ajunge la Pitești (12, 13 iunie), Baia Mare (20, 21 iunie) şi București (25 – 29 iunie); intrare liberă

Formații mult așteptate, dar și reveniri importante. Guns N' Roses este cap de afiș, trupei urmându-i Godsmack,The Cult, Black Label Society sau Ugly Kid Joe. axl rose

Cele mai noi documentare româneşti rulează în cinematografele din ţară. Scopurile declarate ale acestui festival sunt facilitarea accesului la cele mai noi producţii româneşti către publicul din oraşele care nu deţin săli de cinema şi creşterea notorietăţii filmelor documentare româneşti la nivel naţional.

www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 9

estival urban

Street

Într-un singur weekend din an pietonii sunt stăpâni pe o stradă din Bucureşti şi pe una din Timişoara. În 15, 16 și 17 iunie punem semn de Interzis pentru mașini. E liber pentru proiecte (cu dichis) în stradă. Ediția de anul acesta aduce o schimbare, va fi un joc cu miză anticipată, dar cu reguli impuse de participanți. Ioana Rusu și Valentin Sălăgeanu, doi dintre organizatorii Street Delivery, răspund unui „exercițiu” lansat de Aura Clara Marinescu.

Ioana Rusu

De ce ați ales să închideți pentru mașini tocmai strada Pictor Arthur Verona? S-ar fi putut alege și altele. Verona are poate un destin aparte, acela de a fi locul întâlnirii dintre Ordinul Arhitecţilor şi Librăria Cărtureşti, adică al unor oameni care au vrut suficient de mult lucrul acesta ca el să se întâmple. E vorba de Şerban Sturdza, Șerban Radu şi Cristi Neagoe. În jurul acestei dorinţe emanate s-a coagulat echipa de azi. De 6 ani încercați să schimbați mentalități și să revendicați spațiul public. S-a schimbat ceva de la prima ediție a experimentului artistic? Scopul era: recuperarea spațiului public. A reușit? Am avut o mică reuşită, dar având în vedere multele reticenţe de care ne-am lovit şi totala lipsă de interes și de înţelegere din partea autorităţilor, o considerăm o mare reuşită: spaţiul din jurul Bisericii Anglicane, care era înainte un spaţiu dezorganizat, utilizat pentru parcare în stilul care pe care, a devenit o piaţetă unde poţi să te odihneşti câteva minute în drum; am văzut şi tineri jucând badminton sau copii bătând mingea.Tot o reuşită e şi largo-ul din faţa Cărtureştilor, devenit deja punct de întâlnire: „Ne vedem în faţă la Cărtureşti!”. Şi acolo era plin de maşini parcate acum câţiva ani, acum sunt bănci şi rasteluri pentru biciclete. Sunt de ajuns trei zile pentru ca bucureșteanul să se simtă pieton respectat? Cele 3 zile trebuie să devină o realitate cotidiană, nu pentru componenta lor distractivă, ci pentru relaţia oamenilor cu spaţiul pe care îl locuiesc. Respectul faţă de pietoni se traduce în grija administraţiei locale pentru ca aceştia să dispună de spaţiul public într-un mod firesc şi democratic, iar asta vine dintr-o cultură civică inexistentă. Cum s-a dezvoltat strada în această perioadă? Profilul cetăţeanului se schimbă mai greu decât profilul unei străzi, încet, dar se schimbă. Oamenii devin mai responsabili faţă de spaţiul urban, mai conştienţi de drepturile şi obligaţiile locuirii într-un oraş şi mai bucuroşi să şi le exercite. Dacă ne gândim, de exemplu, că în anii ’90, revenind în ţară, Neagu Djuvara a fost întristat, pe de o parte, de felul cum arăta spaţiul public (considera trotuarele bucureştene mai proaste decât cele din Albania sau din Africa), iar, pe de altă 10 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

parte, de felul cum umblau oamenii cu capul în jos, încruntaţi şi suspicioşi, ambele lucruri s-au schimbat în bine azi. Îndrăznesc chiar să constat că numărul celor care folosesc bicicleta ca mijloc de deplasare urban e mai mare în fiecare an. Street Delivery ediția 2012. Pentru ce să se pregătească bucureștenii? Pentru o ediţie mai matură şi mai serioasă, care prin mijlocirea ludicului îi va responsabiliza şi îi va face mai încrezători. Să știe că e de ajuns ca fiecare în parte să se schimbe pentru ca viaţa lor în comunitate şi în oraş să fie mai bună.

{Completați propoziția...} • Îmi dau întâlnire în București pe strada... Speranţei. • Mă plimb pe... strada Plantelor. • Cel mai bine mă simt în oraș când... e vară, e seară, asfaltul scoate aburi după ploaie şi lumea merge la terasă. • Bucureștiul are parfum de... tei şi oţetari, de case vechi cu ferestrele deschise vara spre stradă, de mici mâncaţi la Obor cu sacoşele de zarzavaturi alături, de câini uzi, de praf şi gaze de eşapament, de merdenele, de cantină studenţească, de răcoare din gurile de metrou. (Îmi vine să râd. La Schitul Darvari s-a restaurat, totul e ca nou, pietruit, cu bănci moderne, de-a dreptul „occidental”, dar în spate, dacă stai puțin pe trepte, vine dinspre beci miros de varză murată.) • Dacă Bucureștiul ar fi o planetă, s-ar numi... planeta Bucureşti. • Dacă aș fi un copac, aș vrea să cresc în... curtea casei unei familii cu mulți copii și mulți prieteni, care să pună masa la umbra mea, să mănânce, să bea cafele şi să se simtă bine împreună.

Delivery Cum ar fi, în viziunea ta, un peisaj urban ideal? În viziunea mea idealul îşi are partea lui de invizibil, aşa că mi-e greu să-i descriu aspectul. Frânturi dezarticulate nu-l pot compune. Ce cred totuşi că nu trebuie să-i lipsească sunt spaţiile publice, grădinile, graniţele difuze, multiplele „centre”, îndrăgostiţii (de el), pieţele, crâşmele şi terasele, turiştii, societate civilă şi memoria. Crezi că putem vorbi de o geografie personală? Din plimbările tale prin București, ai simțit că oamenii sunt conștienți de locurile prin care trec? Geografia personală este invariabil un mit. Ea există în funcţie de implicarea vitală a fiecăruia dintre noi în corpul oraşului. Sunt tentat să spun că, din păcate, nu avem încă o mitologie. Bucureştii sunt un oraş autofag; se consumă şi renaşte într-un ritm alert. Unii numesc asta vitalitate, dar eu nu cred în tinereţe fără bătrâneţe sau în viaţă fără de moarte.Trebuie să existe o memorie care să articuleze corpul oraşului, o durată în timp care să asigure o identitate. Eterna schimbare recuză orice formă, iar asta înseamnă că de câte ori vom încerca să-l cuprindem, ni se va prelinge printre degete. Nu pare foarte igienic. Dacă ar trebui să faci reclamă unei străzi din București, care ar fi scenariul pe scurt? Mie-mi place istoria, aşa că ar fi construită pe principiul expunerii evoluţiei în timp. Aş miza pe secvenţialitatea unor cadre fixe cu aspectul străzii sau al unui front în diverse epoci. Cadrele ar fi derulate intermitent într-o succesiune de peisaje urbane reconstruite prin schiţe şi fotografii. După imaginea contemporană ar urma cartonul de final, ce ar conţine un truism de tipul: „Strada este imaginea ta”. Aş adăuga, argumentând alegerea, că banalitatea este deseori refuzată ca fiind apanajul celor limitaţi, al celor lipsiţi de imaginaţie. Cred că frica de banal, de evident, de locul comun este de multe ori sursa excesului. Jena firescului ne pune în impostura orgoliului. Dacă întreaga comunitate ar împrăştia manifeste cerând un București (și) pentru pietoni, care ar fi textul acestora?

„Oricare două puncte din oraş pot fi unite în doi paşi simpli: primul şi ultimul. Mergi. Iar dacă ai obosit, odihneşte-te pe-o bancă, nu pune benzină. Dacă ţi-e sete, bea; din fântână, nu din pet. Dacă ţi-e cald, stai la umbra unui copac, nu da drumul la aerul condiţionat. Dacă vrei să te bucuri de oraş, parcurge-l, nu-l traversa.” Ce pregătește Street Delivery anul acesta? În mod cert o schimbare. O reevaluare a motivaţiilor şi, implicit, a resurselor oraşului. Nu vrem să pierdem din inerţie motivaţia primară, dar nici să ratăm din fixism evoluţia recentă a urbei şi a societăţii civile. Street Delivery este un joc cu miză anticipată, însă cu reguli impuse de participanţi. Ce facem noi este să redefinim scopul astfel încât lumea, cetăţenii implicaţi să îl recunoască atunci când îl ating.

{Completați propoziția...} • Street Delivery este... ceea ce ne dorim. • Dacă aș fi un perete stradal, mi-aș tatua... interiorul. • Pe stradă, nu-mi place... să mă grăbesc. • Strada reprezintă... locul de întâlnire dintre necunoscuţi familiari. • Dacă aș fi o statuie, aș vrea să stau... de vorbă cu trecătorii şi departe de porumbei. • Dacă aș fi un indicator, aș arăta... spre primărie. • București este orașul... care nu poate fi părăsit decât din dragoste.

Foto: Ioana Rusu, PR

Valentin Sălăgeanu

estival

Vara lui 2012 începe cu trei festivaluri, care adună peste 70 de artiști și sute de ore de muzică. Pe afișele OST FEST și Rock The City stau nume consacrate ale rockului, în timp ce B’Estfest experimentează sounduri noi. Patricia Marinescu și Mihai Nicolau au selectat din line-up.

Ost Fest București, Romexpo 1 [15 – 17 iunie]

Nu ratați!

Where the FEST is!

Mötley Crüe

Transhumanța rockului. OST Mountain FEST devine, de anul acesta, OST FEST și aduce la București unele dintre cele mai răsunătoare nume ale muzicii grele.

Povestea festivalului a început în 2010, când, sub denumirea OST Mountain Fest, a avut loc prima ediție la Bușteni. Evenimentul s-a mutat apoi la Râșnov, în 2011, iar anul acesta ajunge în Capitală și devine, simplu, OST FEST. Tocmai pentru că multe dintre numele de pe afișul din 2012 nu vin pentru prima dată în România, știm pentru ce să ne pregătim. La București, ne așteaptă 62 de ore de rock, peste 30 de formații și două scene.Trupe ca Overkill, Mötley Crüe, Europe, Manowar, Lake of Tears, Megadeth și Motörhead sunt headlinerii celor trei zile. Spiritul festivalului ajuns acum la câmpie va fi întregit și de punerea la dispoziția publicului a unui spațiu verde în cadrul complexului Romexpo, ce permite instalarea a 600 de corturi. C Preț bilete: 500 lei – VIP (tribună acoperită, catering inclus), 350 lei – Fire Circle, 120 lei – Golden Circle, 90 lei – Gazon. Abonamente: 800 lei – VIP (tribună acoperită, catering inclus), 525 lei – Fire Circle, 200 lei – Golden Circle, 150 lei – Gazon. Vouchere Camping: 30 lei / persoană.

De ce? Pentru că vorbim despre o premieră pentru România. Vince Neil, Tommy Lee, Mick Mars și Nikki Sixx – membrii fondatori ai formației – propun un show glam rock. Pentru că sunt destul de controversați încât să suscite interes, pentru că au hituri care nu au lipsit din playlistul anilor ‘90 și pentru că n-ar strica să ne regăsim în înregistrările Mötley Crüe video făcute de Tommy Lee din timpul concertului.

Manowar

Este a treia oară când urcă pe scena bucureșteană. Însă concertul pe care Joey DeMaio (bas), Eric Adams (voce), Karl Logan (chitară) și Donnie Hamzik (tobe) îl susțin în cadrul festivalului marchează lansarea în premieră mondială a noului album al trupei, The Lord Of Steel. Sigur, nu vor lipsi nici piesele consacrate semnate Manowar. Motive suficiente să-i vedem încă o dată live.

Megadeth

Manowar

Symphony Of Destruction, A Tout Le Monde, Hangar 18 sau Contdown To Extinction sunt câteva dintre piesele semnate Dave Mustaine care nu vor lipsi din setlistul recitalului de la OST. Și pentru că Megadeth a vândut peste 30 de milioane de unități din cele 13 albume lansate, iar șase dintre acestea au primit discul de platină în Statele Unite, nu trebuie ratată nici această revenire!

Motörhead

Rock’n’Roll music is the true religion, spun, după 37 de ani, Lemmy Kilmister & Co. La București, britanicii vor prezenta cel mai recent album lansat: The World Is Yours (2011), acesta fiind motivul revenirii lor în Megadeth România. Simbol al culturii rock, în aceeași măsură pentru maniera de interpretare și pentru stilul de viață, Motörhead este trupa care încheie festivalul.

Program:

••• Vineri, 15 iunie, scena 1: Armies of Enlil, Psychogod, White Walls, Exodus, Overkill, Dimmu Borgir, Mötley Crüe / Scena 2: Infected Rain, Finsterforst, Warchant, Thrnafire, Claymore ••• Sâmbătă, 16 iunie, scena 1: Desant, Mystery, HolyHell, Trooper, Europe, Manowar / Scena 2: Steelborn, Addiction, Syn Ze Sase Tri, Gothic, Incipient ••• Duminică, 17 iunie, scena 1: Reborn, Metrock, Lake of Tears, W.A.S.P., Megadeth, Motörhead / Scena 2: Tiarra, Khors, Code Red, Shifting Sands, Voodoo ••• Motörhead

Organizatorii spun:

DIANA Georgescu, PR Manager Project Events:

Am ales să ne unim forțele cu o altă companie, Cavalleria Events, și să transformăm OST FEST într-un festival de talia celor organizate în Marea Britanie sau Germania. Foarte mulți străini, chiar și de pe alte continente, vin în România pentru acest eveniment. Ne propunem să transformăm Bucureștiul, pentru 3 zile, în capitala europeană a rockului. Nume sonore care au milioane de fani și multe alte surprize vor ține orașul treaz în perioada 15-17 iunie. 12 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

Nu ratați!

Black Label Society

Un nume care are rezonanță mai mare dacă este descris ca „trupa lu’ ăla care a cântat cu Ozzy”. BLS vine pentru prima dată (eu sper să nu fie și singura) la București. Primele epitete la care ne gândim: greutate, atitudine, shredding, voce arsă de mult whisky și balade sfâșietoare (însă nu în maniera Scorpions). Zakk Wylde, alături de Evil Twin (chitaristul Nick Catanese), basistul Joe DeServio și toboșarul Chad Szeligo (ex. Breaking Benjamin) vin să aducă noua ordine mondială: The Black Label Order.

Tuborg Greenfest powered by 2 ROCK THE CITY București, Romexpo

Godsmack

[29 iunie – 1 iulie] Bucureștiul devine Paradise City! Reveniri spectaculoase și premiere pe scena bucureșteană – sunt principalele atuuri ale celei de-a patra ediții a festivalului.

Machine Head

Diversitate rock: stiluri la alegere – metal, trash, gothic, alternativ, dar și o zi dedicată formațiilor rock românești aflate pe val, premiere pe scena bucureșteană, dar și reveniri spectaculoase – asta oferă în 2012 Tuborg Greenfest powered by Rock The City. Guns N’ Roses,The Cult, Godsmack, Machine Head, Black Label Society și Evanescence sunt câteva dintre numele care dau forță evenimentului. Avem preferații noștri, cu siguranță, dar nu trebuie trecut cu vederea niciun nume din adunarea rock de pe afiș. C Preț bilete: Ziua 1: 70 lei – Normal Circle, 90 lei – Golden Circle; Ziua 2: 140 lei – Normal Circle, 190 lei – Golden Circle; Ziua 3: 160 lei – Normal Circle, 230 lei – Golden Circle. Abonamente: 191, 7 lei (Norman Circle), 287,55 lei (Golden Circle), 479,25 lei (VIP)

Guns N’ Roses

Cu siguranță, va surprinde și va schimba impresia multora despre ei în concertul de la București. Unii vor fredona acele câteva melodii devenite șlagăre, alții se vor bucura când vor asculta piese de pe The Oracle, iar o parte vor asculta în premieră. Noi promitem să ne bucurăm de oricare dintre piesele Godsmack, să strigăm cât de tare și, poate, încercăm un „air drumming”. Unul dintre momentele pe care le așteptăm (sperăm să și aibă loc) este „Batalla de los Tambores’’ – un drum battle între toboșarul Shannon Larkin și vocalul /chitaristul/ ocazional muzicuțist/toboșar/percuționist Sully Erna.

Machine Head

Cap de afiș în ziua a doua, este încă o trupă cu istorie care vine să concerteze la București, ea fiind activă din 1992, când a lansat albumul de referință Burn My Eyes. Încă de la primul material, Machine Head lucrează cu casa de discuri Roadrunner Records. Toate albumele merită ascultate, dar, ca o selecție, vom menționa, în afară de Burn My Eyes, și The Blackening, pentru care au primit un premiu Grammy, și, cel mai recent material, Unto the Locust. De la concertul din 30 iunie ne așteptăm la mult speed pogo metal.

Guns N’ Roses

O trupă care a intrat în istorie încă de la debut. GNR lansa în anii �80 Appetite for Destruction și așa au început să demonteze tot ce se spunea despre rockul acelor vremuri. Au readus forță, sex appeal și câteva albume – toate – de referință. Acum, după 25 de ani de la debut, Axl Rose și noii colegi continuă turneul început odată cu lansarea Chinesse Democracy (2008), revenind la București ca headliner, cu un show de peste două ore.

Program:

••• Vineri, 29 iunie: Romanian Rock Day ••• Sâmbătă, 30 iunie: Pentagram, Saxon, Soulfly, Black Label Society, Godsmack, Machine Head ••• Duminică, 1 iulie: Sweet Savage, Ugly Kid Joe, Within Temptation, The Cult, Evanescence, Guns N’ Roses •••

Organizatorii spun: Denise Săndulescu, general manager D&D East Entertainment:

Suntem fericiți să aducem din nou în atenția publicului din România un festival de calibru internațional, cu un line-up cerut și așteptat, cu trupe importante. O producție Marcel Avram, East EuropeanEvent, în colaborare cu D&D East Entertainment, Tuborg Green Fest powered by Rock the City devine tradiție. Ediția din acest an este o nouă provocare pentru noi, fiind, practic, cel mai mare festival rock al anului. Ne mândrim cu 14 trupe internaționale, alături de formații românești, care vor urca pe scena festivalului, de-a lungul celor trei zile. Multe dintre ele sunt pentru prima oară în România, cum ar fi Evanescence și Godsmack, ca să amintesc doar două, iar headlinerul absolut, Guns N’ Roses, revine în țară cu un nou concert extraordinar, după cel din 2010. Va fi un eveniment mare și greu, dar care, cu siguranță, se va concretiza într-un show rock de proporții, care îi va încânta pe fani, aceasta fiind, de fapt, miza noastră. www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 13

Nu ratați!

Garbage

B’Estfest Summer Campby Comuna Tunari [6 – 8 iulie]

Royksopp

Meshuggah

Pulp

Unul dintre cele mai bune 20 de festivaluri europene, B’Estfest devine, și la a șasea ediție, „parc de distracții” cu scene în aer liber și terase. Incontestabile capete de afiș, Garbage, Royksopp, Pulp și Moonspell anunță un festival eclectic.Anul acesta, muzica rock deține o scenă proprie, iar în complexul din nordul Bucureștiului vor avea loc diverse evenimente conexe: proiecții de film, expoziții și workshopuri. Nu vor lipsi zonele de sport și relaxare și nici cea de campare. În plus, fanii muzicii reggae vor avea o scenă special dedicată acestui gen, Blazing Vibez Stage, ce va aduna cei mai buni DJ, MC şi selectah autohtoni. C Preț bilete: 125 lei/zi, 265 lei/abonament 3 zile, 280 lei/abonament 3 zile și voucher camping

Organizatorii spun:

Deși, în 17 ani, nu a lansat decât cinci albume, Garbage, trupă care a avut succes la sfârșitul anilor ´90 – început de 2000, revine cu noi idei în același stil dance rock. Acum se află în turneul mondial Not Your Kind of People Tour, pentru promovarea albumului omonim, proaspăt lansat pe 14 mai. Cap de afiș al mai multor festivaluri europene, Garbage este o trupă cunoscută pentru energia pe care o emană live și, cu siguranță, va fi o prezență poate chiar surprinzătoare pentru unii.

Royksopp

Duoul norvegian – Svein Berge și Torbjørn Brundtland – este un experiment al muzicii electronice. În 2001, cei doi au lansat primul album, Melody A.M., abordând un mix original – de la ambient și downtempo, la synth-pop și chiar soul-funk. Pentru că a fost inclus în lista celor „1000 de albume pe care trebuie să le asculți înainte de a muri”, performance-ul lor de la B’Estfest trebuie văzut!

Meshuggah

În Idiș, înseamnă „nebun”, cuvânt ce-i caracterizează aproape perfect. Meshuggah este o îmbinarea de stiluri muzicale de la heavy, death, thrash, progressive metal și elemente de fusion jazz care, alături de un bas foarte prezent, măsuri compuse și riff-uri matematice (Math Rock), fac ca această trupă să fie una deosebită, ciudată și imprevizibilă. Suntem aproape siguri că vom pleca de la concertul lor, cel puțin, fascinați de tobele lui Tomas Haake.

Pulp

Într-o discuție despre brit-pop, una dintre trupele care trebuie menționate este Pulp. După o pauză de 11 ani, în care nu au lansat niciun material discografic, în aprilie 2012, Jarvis Cocker a anunțat că sunt în lucru câteva piese noi Pulp. Pe Cocker îl vom vedea la București în a treia zi a festivalului, alături de Nick Banks, Candinda Doyle, Steve Mackey și Mark Webber.

Program:

••• Vineri, 6 iulie: Garbage, The Qemists Stanton Warriors, Kreator, Moonspell și Turbo ••• Sâmbătă, 7 iulie: Royksopp, Selah Sue, Mala Vita, Booka Shade, Trolley Snatcha, Obituary, Last Hope ••• Duminică, 8 iulie: Pulp, Caro Emerald, Andy C, Modestep (live), Dope D.O.D, Skindred, Tristania, Meshuggah, Pipes and Pints, Regardless of Me •••

Laura Coroianu, CEO Emagic

B’ESTFEST a apărut într-o discuție din 2006, în noaptea show-ului Depeche Mode, în zona de backstage. Tocmai avusesem primul concert de amploare sold out în România și ne-am spus că era momentul să încercăm și un festival. Fiecare țară are cel puțin un mare festival de muzică, dacă nu chiar 2-3, așa că am vrut să avem și noi unul care să ne reprezinte internațional. Prima ediție a avut loc în 2007 și, încă de atunci, obiectivul nostru declarat a fost să reușim să-l mutăm la iarbă verde, pentru că la baza unui adevărat festival stă experiența unică de libertate și distracție. Am reușit acest lucru în 2011, când B’Estfest s-a mutat pe 25 de hectare de islaz înconjurat în potcoava de apă, transformându-se în B’Estfest Summer Camp. 2012 ne aduce a doua ediție, cu mult mai multe surprize. Vă așteaptă din nou zona de camping, terasele, parcul de distracții, expozițiile de artă și zonele de sport și, ca un prim element de noutate, am anunțat o scenă în plus, Aftershock, dedicată fanilor rock. Ne bucurăm că am reușit să punem la punct un line-up de excepție, ce include trei headlineri în premieră în România, nume cult în industria muzicală – Garbage, Royksopp și Pulp. Feedback-ul pentru anul trecut a fost unul extrem de bun, publicul nostru apreciind schimbarea și accentul pus pe experiență. Fanii B’Estfest au înțeles că un festival înseamnă mai mult decât o înșiruire de concerte.

14 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

ADVERTORIAL

Ursus Evolution 2012y

Unele dintre cele mai importante formații românești urcă pe scenele Ursus Evolution vara asta. De la hip-hop la rock, trupe consacrate, dar și unele în plină afirmare susțin concerte în patru localități din țară.

Trăim evoluția muzicii românești alături de Paraziţii,VAMA,Vița de Vie, Guess Who, Șuie Paparude, E.M.I.L., Les Elephants Bizzares, Robin & The Backstabbers, Iris, Luna Amară, CTC, Grimus,Travka, Steelborn,The Mono Jacks,Toulouse Lautrec, byron,The MOOoD, Niște Băieți şi raku. București, Cluj-Napoca, Brașov și Mamaia sunt cele care vor găzdui weekenduri pline de ritm. În plus, Ursus continuă să-i susțină pe cei care-și doresc să se afirme. Dacă anul trecut 230.000 de oameni au participat la concerte, în 2012, Ursus Evolution își propune să ducă mai departe misiunea de a pune bazele muzicii românești de mâine. Noutatea acestui an o reprezintă trupele tinere care fac parte din acest proiect în urma unei preselecții. Mecanismul de înscriere a trupelor s-a bazat pe o aplicație disponibilă pe pagina oficială de Facebook a Ursus România, și au existat trei etape de selecție: înscrierea pe aplicație, votul fanilor (care a reprezentat 50% din scorul final), apoi votul juriului URSUS (50% din punctajul final). Câștigătorii au fost anunțați pe data de 7 iunie.Așadar, asistăm la evoluția muzicii – o experiență intensă – cu Ursus. C

ctc

byron

the moood

grimus

Les Elephants Bizzares

Luna Amară

Preț bilete: Accesul este liber pentru concertele din toate orașele!

Program:

••• București, sâmbătă, 16 iunie: Robin & The Backstabbers, Vița de Vie, Cargo, E.M.I.L., Paraziții; Duminică, 17 iunie: raku, CTC, Les Elephants Bizzares, Guess Who, Șuie Paparude, Vama ••• Cluj-Napoca, vineri, 29 iunie: Travka, Șuie Paparude, Grimus, Paraziții, Vama; Sâmbătă, 30 iunie: raku, CTC, Luna Amară, Guess Who, Vița de Vie, Iris ••• Brașov, sâmbătă, 28 iulie: raku, Steelborn, Guess Who, CTC, Vița de Vie, Vama; Duminică, 29 iulie: Toulouse Lautrec, Șuie Paparude, The Mono Jacks, Paraziții, Iris ••• Mamaia, vineri, 10 august: raku, byron, Guess Who, CTC, Vița de Vie, Vama; Sâmbătă, 11 august: Niște Băieți, Șuie Paparude, The MOOoD, Paraziții, Iris •••

Robin & The Backstabbers

travka

steelborN

Vița de Vie www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 15

{română}

Mario COSPITO „Trebuie să vă puneţi speranţa în tânăra generaţie”

Relaţiile dintre Italia şi România ar putea fi descrise sub multe aspecte, începând, inevitabil, cu originea latină comună a celor două popoare. După aproape patru ani de mandat, E.S. Mario Cospito, Ambasadorul Italiei la Bucureşti, ne vorbeşte despre cultură, despre relaţii diplomatico-strategice, despre prietenie adevărată şi optimism, într-un interviu de Stela Nadoleanu.

xpat corner

{italiano}

Mario COSPITO „Dovete riporre la speranza nei giovani” 16 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

Le relazioni tra Italia e Romania potrebbero essere descritte sotto molte sfaccettature, a partire, inevitabilmente, dalla comune origine latina dei due Popoli. Dopo circa quattro anni di mandato S.E. Mario Cospito, l’Ambasciatore d’Italia a Bucarest, ci parla della cultura, delle relazioni diplomatico-strategiche, dell’amicizia vera e dell’ottimismo, in un’intervista con Stela Nadoleanu.

are a fost prima dvs. impresie când aţi ajuns aici? Am ajuns în România pe 3 august 2008, însă cunoşteam România destul de bine dinainte, datorită muncii mele la Ministerul de Externe şi cel de Comerţ Exterior. Am călătorit mult în România în acea perioadă, dar, evident, percepţia despre o ţară se schimbă mult atunci când trăieşti acolo o perioadă mai lungă, în cazul meu,

de peste 4 ani. Aşa încât, după primele luni de stat aici, mi-am dat seama că România e diferită faţă de ceea ce ştim despre această ţară în Italia. Priviţi către Europa cu speranţe mari datorită progreselor din ultimii ani, conștientizând însă că încă mai e mult de făcut. Îmi amintesc că am fost foarte impresionat, la sosirea mea, de partea rurală a României, în care, spre deosebire de oraşele mari şi împrejurimile acestora (din zona Banatului, de pildă, sau din zona litoralului Mării Negre), există o stare de sărăcie destul de vizibilă. Şi eu vin dintr-o zonă rurală din sudul Italiei şi, în momentul în care am ajuns în România, am avut impresia că mă aflu pe un teritoriu absolut asemănător cu regiunea din care vin eu, aşa cum era aceasta acum 50 de ani. Repet, am această impresie despre anumite zone ale României, în timp ce altele s-au dezvoltat mult. Aţi aflat ceva neaşteptat despre ţara noastră în cei 4 ani ? Da, bineînţeles: cunoşteam faptul că România este o ţară latină, că româna face parte din grupul limbilor latine, ca şi italiana, însă nu mi-am dat seama cât este de importantă pentru voi această rădăcină culturală. Îmi aduc aminte că, la Roma, înainte să vin, am

citit imnul vostru naţional: este un imn închinat latinităţii originii poporului român; a fost o lectură care m-a uimit şi e un aspect al culturii dvs. pe care îl apreciez foarte tare. Este chiar, într-o anumită măsură, mai patriotic (din punct de vedere al aspectelor ce privesc latinitatea) decât imnul italian, francez sau spaniol. M-a uimit şi apropierea dintre români şi italieni. E o legătură reală. Nu întâmplător atât de mulţi români trăiesc în Italia în prezent şi atâţia oameni de afaceri italieni au decis să-şi mute propriile afaceri în România. În această ţară este cea mai mare concentrare de IMM-uri italieneşti din afara teritoriului italian. În nicio altă regiune a lumii nu s-a mai întâmplat aşa ceva şi nu poate fi o întâmplare. Ce părere aveţi despre viaţa culturală a Bucureştiului? Sunt plăcut impresionat de viaţa culturală a oraşului şi spun asta de fiecare dată. Poate că Bucureştiul nu este un oraş la fel de frumos ca Praga sau Budapesta, însă viaţa culturală de aici este de mare calitate, poate mai bună decât viaţa culturală din celelalte două capitale menţionate. Aveţi, de exemplu, Festivalul Enescu, remarcabil chiar din prisma standardelor occidentale. Care sunt proiectele culturale în care se implică Ambasada Italiei la Bucureşti? Trebuie să fac o precizare mai întâi: relaţia dintre România şi Italia este excelentă acum. În 2008, când am venit eu la Bucureşti, ţările noastre s-au confruntat cu anumite dificultăţi, însă acestea au fost rezolvate rapid. Din punct de vedere economic, Italia este al doilea partener după Germania, însă pe primul loc în ceea ce priveşte prezenţa afacerilor italiene în România. Anul trecut am atins cel mai înalt nivel, istoric vorbind, al schimburilor bilaterale: 12 miliarde de euro, mult mai mult decât am avut cu India, Japonia sau Brazilia. Din punctul meu de vedere, partea care nu este la înălţime în acest schimb bilateral este tocmai cea culturală. Şi asta pentru că, (continuare la pagina 18)

Foto: Adi Bulboacă

uale è stata la Sua prima impressione quando è arrivato in Romania? Sono arrivato in Romania il 3 agosto 2008, ma conoscevo la Romania abbastanza bene grazie al mio precedente lavoro presso il Ministero degli Esteri e presso il Ministero per il Commercio Estero.Avevo viaggiato molto in Romania durante quel periodo ma, naturalmente, la percezione di un Paese cambia molto quando ci si vive per un periodo più lungo, nel mio caso di piu’ di 4 anni. Gia’ dai primi mesi di soggiorno mi sono dunque reso conto che la Romania è diversa rispetto all’idea che abbiamo in Italia di questo Paese. Guardate all’Europa con grande aspettativa per gli importanti passi in avanti compiuti negli ultimi anni ma con la consapevolezza che ci sia ancora molto da fare. Ricordo che la parte della Romania che mi colpi’ di piu’ al mio arrivo fu quella rurale nella quale, a differenza delle grandi città e dei loro dintorni (ad esempio nella zona del Banat, o quella costiera del Mar Nero), la povertà e’ ancora molto presente.Anch’io provengo da una zona rurale del sud dell’Italia e ricordo che, quando arrivai in Romania, ebbi l’impressione di trovarmi in un territorio del tutto simile alla mia Regione così com’era 50 anni fa. Ripeto, questa impressione vale per alcune zone della Romania, mentre in altre lo sviluppo e’ molto avanzato. Ha avuto l’opportunità di apprendere qualcosa di inaspettato sul nostro Paese in questi quattro anni? Si, certo: sapevo che la Romania è un Paese latino e che il romeno fa parte del gruppo delle lingue latine, come l’italiano, però non

mi ero mai reso conto di quanto fosse importante per voi questa radice culturale. Ricordo ad esempio che prima del mio arrivo, lessi il vostro inno nazionale: è un inno dedicato alla latinità, all’origine del Popolo romeno; fu una lettura che mi colpi’ e un aspetto della vostra cultura che aprrezzo moltissimo. In una certa misura il vostro inno è più patriotico (dal punto di vista degli aspetti che riguardano la latinità) dell’inno italiano, francese o spagnolo. Mi ha colpito anche la vicinanza tra i romeni e gli italiani. E’ un legame reale. Ritengo che non sia casuale che oggi tanti romeni vivano in Italia e che tanti uomini d’affari italiani abbiano deciso di trasferire i propri affari in Romania. In questo Paese vi è la piu’ alta concentrazione di PMI italiane al di fuori del territorio italiano. Questo non è successo in nessun’altra regione del mondo, e non puo’ essere casuale. Quale è la Sua opinione sulla vita culturale di Bucarest? Sono piacevolmente colpito dalla vita culturale della citta’ e lo sottolineo in ogni occasione. Forse Bucarest non è una città così bella come Praga o Budapest, però qui la vita culturale ha una grande qualità, forse migliore rispetto alla vita culturale delle altre due capitali che ho appena citato.Avete, ad esempio, il Festival Enescu, la cui qualita’ e’ tale da poter essere paragonato a analoghi festival che si svolgono in Europa occidentale. Quali sono gli progetti culturali in cui l’Ambasciata d’Italia a Bucarest è coinvolta? Devo prima fare una precisazione: la relazione tra la Romania e l’Italia è adesso eccellente. Nel 2008, quando sono venuto io a Bucarest, stavamo registrando qualche difficolta’ tra i nostri due Paesi, che sono tuttavia stati risolti rapidamente. E devo ringraziare i due Governi per l’impegno profuso a tale fine.Adesso, le nostre relazioni (continua a pagina 18) sono eccezionali. www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 17

bio fireşte, după Revoluţie, ne-am concentrat pe latura politică şi economică a relaţiei. Acum este timpul să ne concentrăm pe partea culturală. Şi cred că am făcut primii paşi înainte încă de acum câţiva ani. Care sunt proiectele culturale actuale? Suntem în plină desfăşurare a celei de-a patra ediţii a Festivalului Italian. Organizăm peste 20 de activităţi culturale, cu un spectru foarte larg, de-a lungul a două luni. Am început cu o expoziţie la Muzeul Brukenthal din Sibiu şi vom încheia în iulie cu o serie de filme contemporane ita liene, proiectate la Institutul Italian de Cultură. Iniţiativele se desfăşoară în toată ţara. În calitate de diplomat sau simplu expat, ce ne sfătuiţi să facem ca să creştem, cultural sau economic? E o întrebare foarte bună. Fireşte, dându-vă un răspuns, trebuie să iau în considerare faptul că sunt încă ambasador. Va trebui să vă bazaţi pe tânăra generaţie (ca şi Italia, de altfel), pe cea născută şi crescută după Revoluţie. Noua generaţie e mult mai deschisă şi nu există acel background politic Dal punto di vista economico, l’Italia è il secondo partner della Romania dopo la Germania, però mantiene il primato per quanto riguarda la presenza imprenditoriale. L’anno scorso abbiamo raggiunto il massimo livello, storicamente parlando, degli scambi bilaterali: 12 miliardi di euro, più di quanto registrato con l’India, il Giappone o il Brasile. Dal mio punto di vista, l’aspetto che non è ancora all’altezza in tale scambio bilaterale sono proprio gli scambi culturali. E ciò perchè, ovviamente, dopo la Rivoluzione, ci siamo concentrati sulle relazioni politiche ed economiche.Adesso è arrivato il momento per rafforzare anche i nostri reciproci rapporti culturali. E direi che da alcuni anni stiamo facendo passi in avanti. Quali sono i progetti culturali su cui attualmente vi state concentrando? Siamo in pieno svolgimento della quarta edizione del Festival Italiano. Stiamo organizzando oltre 20 attività culturali, con uno spettro molto ampio, della durata di circa due mesi.Abbiamo iniziato con una mostra al Museo Brukenthal di Sibiu e chiuderemo a luglio con una serie di film contemporanei italiani, proiettati all’Istituto Italiano di Cultura. Le iniziative si svolgono in tutto il Paese. In qualità di diplomatico o di semplice straniero, che cosa ci consiglia di fare per crescere dal punto di vista culturale o economico? E un’ottima domanda. Ovviamente, per darLe una risposta, devo prendere in considerazione il 18 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

şi istoric greu care îi caracterizează pe cei de vârsta mea. Şi este, de asemenea, generaţia care a trăit de la bun început în interiorul Uniunii Europene, un aspect foarte important. Şi sunt sigur că dacă se va investi în această nouă generaţie, rezultatul va fi vizibil. În al doilea rând, va trebui să rezolvaţi anumite probleme pe partea socială. E adevărat că aţi trecut prin comunism, însă şi înainte de acea perioadă, înainte de război, România era una dintre cele mai civilizate ţări din Europa. Nu trebuie deci să vă uitaţi rădăcinile şi trebuie să vă folosiţi de ele în viitor. Şi, nu în ultimul rând, trebuie să vă bazaţi pe prietenii adevăraţi. Ştiu că aveţi şi o zicală pentru asta: prietenul la nevoie se cunoaşte! Există ţări care sunt prieteni adevăraţi pentru România şi sunt onorat să vă spun că Italia se numără printre aceştia. Aşa încât, mesajul meu în preajma Zilei Naţionale a Italiei este: „vă rog să contaţi pe Italia!”. În sensul în care relaţia dintre România şi Italia este atât de puternică, atât de importantă, încât atunci când intervine ceva negativ, nu reprezintă decât o situaţie provizorie, care poate fi rezolvată „într-o dimineaţă”, cum spun italienii. C Interviul integral pe www.bewhere.ro fatto che sono ancora Ambasciatore. Dovete contare sulla giovane generazione (come l’Italia, d’altronde), ossia sui giovani nati e cresciuti dopo la Rivoluzione. La nuova generazione è molto più aperta e non conserva il difficile backgroung politico e storico che caratterizza la popolazione della mia eta’. E’, inoltre, la generazione che ha vissuto sin dall’inizio all’interno dell’Unione europea, un aspetto molto importante. E sono sicuro che se si investira’ sui giovani, il risultato sarà assicurato. In secondo luogo, dovrete agire per risolvere alcuni pressanti problemi che ancora caratterizzano la societa’ romena. Se non possiamo trascurare quanto l’epoca comunista abbia inciso sugli standard di vita romeni, tuttavia non possiamo dimenticare che prima di questo periodo, prima della guerra, la Romania era uno dei Paesi più civili d’Europa. Non dovete dunque dimenticare le vostre radici e dovete usarle per il vostro futuro. E, non per ultimo, dovete contare sui veri amici. In Romania, avete anche un proverbio per questo: l’amico si riconosce nel momento del bisogno! Esistono Paesi che sono veri amici della Romania e sono onorato dirLe che l’Italia e’ tra questi. Concludo con un mio messaggio poco prima della Festa Nazionale dell’Italia: „per favore, contate sull’Italia!”. Nel senso che la relazione tra la Romania e l’Italia è così forte, così importante che anche eventuali eventi negativi sono solo eventi di breve periodo, che possono essere risolti „in una mattinata”, come dicono gli italiani. C Intervista completa su www.bewhere.ro

Mario COSPITO • S-a născut la 1 august 1959, Policoro (Matera) • 12 martie 1984 - obține licența în Științe Politice (Economie Internațională) la Universitatea din Pisa • 1985 – devine voluntar în cariera diplomatică, după susținerea examenului de concurs • Consul la Durban (1987); Prim-Secretar Comercial la Copenhaga (1991); lucrează în cadrul Secretariatului Direcției Generale Afaceri Economice (1995). Din 1997 lucrează în cadrul Biroului I – Afaceri Europene al DGAE. • Consilier la Ambasada Italiei la Ottawa. Consilier Economic și Comercial la Ottawa (1999 – 2001). Consilier de Ambasadă (din 2001) • 2001 – Consilier pentru Afaceri Internaționale al Viceministrului Comerțului Exterior în cadrul Ministerului Activităților Productive. • 2006 – la schimbarea Guvernului a fost confirmat în funcția de Consilier Diplomatic al Ministrului Comerțului Internațional și al Ministrului Dezvoltării Economice • 2008 – Este numit Ambasador al Italiei la București • Este căsătorit cu Franca Mastroluisi și are doi copii Mario COSPITO • Nato a Policoro (Matera), 1° agosto 1959 • Università di Pisa: laurea in scienze politicheindirizzo economico-internazionale, 12 marzo 1984 • In seguito ad esame di concorso nominato Volontario nella carriera diplomatica, 1° febbraio 1985 • 1987 - Console a Durban • 1991 - Primo segretario commerciale a Copenaghen • 1995 - Alla Dir. Gen. Affari Economici, Segreteria 1997 - All’ Uff. I – Affari Europei della DGAE • 1999 - Consigliere presso l’Ambasciata d’Italia ad Ottawa. Consigliere Economico e Commerciale ad Ottawa, 1° gennaio 2001 • Consigliere di ambasciata, 2 luglio 2001 • 2001 - Fuori ruolo per prestare servizio presso il Ministero delle Attività Produttive quale Consigliere per gli Affari Internazionali del Vice Ministro al Commercio estero • 2006 - Confermato, per cambio di Governo, nell’incarico di Consigliere diplomatico del Ministro del Commercio internazionale e del Ministro dello Sviluppo Economico (maggio 2008) • 1 gennaio 2008 - Ministro Plenipotenziario • 2008 - Nominato Ambasciatore d’Italia a Bucarest. • E’ sposato con Franca Mastroluisi e ha due figli

eport

Cannes cel ploios

şi filmele de aur

Amour

Holy Motors

u te prea împiedică mai nimic să te bucuri de Cannes, probabil, cel mai special festival de film, nici măcar ploile care-au tot curs şiroaie aproape zi după zi. Cum primul Cannes nu se caută la dinţi, filmele au fost o prioritate, chiar dacă am tras cu ochiul la eleganţii vânători de invitaţii pentru proiecţiile de gală sau dacă l-am zărit pe Jean

Dujardin dansând compulsiv la o petrecere sau l-am urmărit pe Ewan McGregor, care tocmai părăsea o partidă de pétanque, de ochii lumii, deh! Cele mai dezbătute filme, pentru care pronosticurile criticilor erau favorabile, au fost Amour, al lui Michael Haneke (Palme d’Or), După dealuri, al lui Cristian Mungiu (premiu pentru scenariu şi pentru dubla interpretare feminină), şi Holy Motors, al lui Leos Carax, care nu a luat, din păcate, nimic. Ultimul titlu nu poate să mulţumească un juriu relativ conservator, pentru că filmul lui Carax este exact pe dos, adică experienţă cinematografică, excentrică şi excesivă, cu un discurs criptic şi eliptic şi tributar

esteticii urâtului. Niciunul dintre titlurile înscrise în competiţia oficială nu este un mare film şi pentru că emoţia este, în general, ori greşit măsurată, ori ea este suplinită de estetică. Filmul lui Hane ke este singurul cu care am intrat în rezonanţă, singurul de care m-am lăsat condusă, un Haneke mai accesibil, faţă de titlurile din urmă, care doar aparent fac impresia unei abuz de cruzime sau a unui gol uman, când, în fapt, acolo este o mare iubire pentru personaje. Conform regulamentului, un film nu poate lua mai mult de o distincţie, în cazul premiilor Palme d’Or, Grand Prix şi premiul de regie, iar din această pricină Emmanuelle Riva sau Jean-Lou-

Prețuiește cea de-a șaptea artă! Partener oficial 2012 Prețuiește fiecare pahar in mod responsabil 20 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

Moonrise Kingdom

Dincolo de bucuria câştigării a două premii importante cu filmul lui Cristian Mungiu, ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes nu a excelat, deşi în competiţie au fost selectate nume mari. Despre câteva titluri care contează şi marile eşecuri a consemnat Ileana Bîrsan.

On the Road

După dealuri

Killing Them Softly

Foto: PR

The Hunt

The Angels’s Share

is Trintignant nu au putut fi pe lista câştigătorilor de interpretare. Premiul de interpretare masculină, câştigat de Mads Mikkelsen, pentru rolul din The Hunt, regizat de Thomas Vinterberg, ar fi putut avea un alt destinatar, răsplătit pentru mai mult decât un joc corect şi limitat. Cristina Flutur şi Cosmina Stratan, din După dealuri, au interpretat, probabil, cele mai tragice şi neputincioase personaje din galeria feminină, pentru care au şi luat premiu. Printre erorile listei de premianţi se numără premiul de regie oferit lui Carlos Reygadas, pentru Post Tenebras Lux, un fragmentarium naturalist despre un domestic psihanalizabil, şi premiul

juriului pentru basmul social cu tăntălăi, The Angels’ Share, regizat de Ken Loach (a 17-a ediţie la Cannes!). Cu excepţia filmului lui Wes Anderson, Moonrise Kingdom, despre copilăriile unor adulţi şi „maturităţile” unor copii, ambalate ludic şi colorat, ca de obicei, celelalte filme americane sunt pasabile. Mult aşteptata ecranizare (numai la Coppola a stat câţiva zeci de ani!) a romanului lui Jack Kerouac, On the Road, este o peltea fără vână şi fără glamour (măcar!), repetitiv şi obositor. O altă adaptare, de data asta, după Don DeLillo, Cosmopolis, regizat de David Cronenberg, e un tăvălug de discursuri care mai de care mai stufoase şi mai

sforăitoare, pe care le livrează sau le încasează un multimiliardar (non-actorul Robert Pattinson), într-un incoerent eseu despre post-crash-ul economic, în principal. Singura piesă cinematografică notabilă este Killing Them Softly, regizat de Andrew Dominik (The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford), dar doar pentru câteva elemente şi momente meseriaşe, altfel, filmul este cap-coadă un statement şi o lozincă cu America gangsterilor vs. America lui Obama. Concluzia personajului interpretat de Brad Pitt este că „America’s not a country, it’s just a business”. C’mon. Dacă-i p-aşa „Cannes’s just a magic pleasure”. C

Prețuiește cea de-a șaptea artă! Partener oficial 2012 Prețuiește fiecare pahar in mod responsabil www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 21

genius Foto: Adi Bulboacă

Gigi Căciuleanu

Între dans şi teatru, cum numai artiştii mari pot face, Gigi Căciuleanu a impus prin spectacolele sale un nou termen: teatru coregrafic. În Franţa, România, Chile sau Rusia, a impresionat publicul printr-un limbaj nou, unde emoţia câştigă prin gest. Luna aceasta, pregăteşte la TNB un spectacol inspirat din Caragiale. Despre D’ale noastre…, cele omeneşti, de vorbă cu Cristiana Gavrilă

pţiunea pentru Caragiale are legătură cu acest an dedicat lui, sau e ceva care vă preocupă de mai mult timp? De foarte multă vreme am în cap acest spectacol, cred că mă gândesc la el de când aveam vreo nouă ani.Totul a început de la o păpuşă pe care o aveam, era un Caţavencu. După ce m-au dat afară de la Şcoala de Coregrafie, din nişte motive care nu ţin de dans, dar era acel moment când se cerea o cotă de copii de origine sănătoasă, din ţărani sau muncitori, iar eu am fost considerat 22 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

omenești și de origine mai nesănătoasă, am suferit foarte mult, iar ca să pot rezista fără să dansez, m-am refugiat într-un teatru de păpuşi pe care l-am inventat acasă. Aveam o Măriucă, un ursuleţ, un Sinbad Marinarul – nu văzusem niciodată desenele animate, dar am făcut un text comic cum că-i plac berea şi spanacul. Momentul maxim al spectacolului meu era întotdeauna dis cursul lui Caţavencu. Pe care l-am văzut şi mai devreme în repetiţie, deci va fi în spectacol... Într-un fel, da, am păstrat ceva de acolo. Eu jucam păpuşa Caţavencu, iar publicul era format din Măriuca, Ursuleţul, Sinbad Marinarul şi mătuşa mea. Ea mă ajuta enorm, se ocupa de figuraţie. Îi plăcea aşa de mult ce făceam eu, că mă urmărea şi, uneori, păpuşile ei cădeau, sau adormea ea. Ca s-o trezesc, o muşcam de cot. Am şi făcut un spectacol la Târgu Mureş care se chema Jungla X sau Gustul cotului. Acel gust mi-a rămas puternic în amintire. De atunci mi se trage acest chef de a face ceva cu Caţavencu. Când am plecat din ţară, m-am îndepărtat puţin, şi Caragiale n-a mai fost chiar printre priorităţile mele. Acum fac un Caragiale pe limba mea, altfel nu ştiu să-l fac. N-ai cum să traduci în alte limbi paradoxurile lui Caragiale, de

gigi căciuleanu şi dans-actorii companiei sale de dans, împreună, pe urmele lui Caragiale şi ale Miticilor

bio

românești genul „curat-murdar”, „Zoe, fii bărbată!”... În alte limbi, piesele lui Caragiale rămân ca o suită de situaţii cât de cât absurde. Pe undeva, chiar este strămoşul, i-aş spune, un fel de unchi al lui Eugen Ionescu. Absurdul porneşte din Miticii lui Caragiale. Pentru mulţi, prima piesă a teatrului absurdului este Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea... Da, şi ca limbaj, dar mai ales ca situaţie.Toate greşelile puse special în text, cum este replica cu Garibaldi sau Gambeta, nu sunt deloc localnice, ele au o difuzare foarte europeană. Fascinaţia românului nu se opreşte la politica internă. În ce direcţie merge spectacolul dumneavoastră? Cât îl recunoaştem pe Caragiale şi cât pe Gigi Căciuleanu? Am mers spre un scenariu de teatru de animaţie. Este un spectacol ca mine, deşi nici măcar la dans nu m-am gândit anume.Am mers spre un fel de film de desen animat sau teatru de păpuşi.Aici, artiştii, dans-actorii (cum le spun eu) trebuie să ducă mai departe intenţia

S-a născut la Bucureşti, în 1947. Absolvent al Şcolii de Coregrafie din București. În paralel cu disciplinele baletului academic, încă din școală, descoperă dansul lui Miriam Răducanu. După obținerea diplomei, urmează un stagiu de perfecționare în tehnica clasică la Teatrul Balşoi. Solist al Operei din București, interpretează roluri din repertoriu, dar practică, în același timp, un altfel de dans, sub îndrumarea lui Miriam Răducanu. După o stagiune în compania Pinei Bauch, unde este invitat ca profesor și coregraf, se stabilește în Franța, unde ocupă, rând pe rând, alături de colaboratorul său, Dan Mastacan, postul de director al Companiei de Balet la Grand Théâtre din Nancy (1974-1978), al Centrului Național Coregrafic din Rennes (1978-1993). În 1994 înființează la Paris Compania Gigi Căciuleanu, al cărei director este Dan Mastacan. Din 2001, Gigi Căciuleanu devine director artistic al Baletului Național Chilian, EL BANCH, la Santiago. A publicat un studiu despre dans: Vânt. Volume. Vectori

gestului teatral printr-o tehnică de control a corpului.Teatrul de sorginte coregrafică trăieşte situaţiile teatrale printr-un limbaj corporal. Iar coregrafia, dacă ar trebui să-i dau o definiţie acum, ar fi drumul cel mai lung şi, poate, mai ocolit între două puncte.Adică tu poţi să ajungi în celălalt punct fără a fi nevoie să faci toate mişcările, dar ar fi ca şi cum ne-am naşte şi am muri deodată, fără să mai trăim între timp. De fapt, drumul întortocheat şi imprevizibil este interesant.Aşa este acest spectacol la care lucrez, trebuie să fie unul al mecanismelor de ceasornic. Mecanism nu înseamnă mecanic, ci precizie şi fluiditate, obligatoriu împreună. Precizia poate fi mecanică, iar fluidul poate duce la haos, numai împreună au sens. Este exact ce se întâmplă la un desen animat ca Fantasia lui Walt Disney, unde mişcarea merge mai departe decât poate fi dusă ea în viaţă.Am un defileu de personaje foarte reprezentative din Caragiale. Costumele mă ajută foarte mult, am plecat de la ideea că suntem cu toţii goi, aruncaţi în furtuna vieţii. Când spun D’ale noastre, nu mă refer la cele româneşti, ci la cele omeneşti. Lui Tipătescu i-am spus Frumosul urbei, Caţavencu este Şantajistul, Zoe, Frumoasa urbei. Sunt lucruri din Caragiale, dar pot fi şi din Pirandello sau Dario Fo. Folosiţi un adevărat decor sonor, unde genurile se întrepătrund într-o notă extrem de modernă. Ritmic este foarte greu, pentru că în intenţiile spectacolului timpul nu trece la fel ca în teatru, dar nici ca în viaţa de toate zilele. Dacă ar fi să dau un exemplu concret, aş zice să ne gândim la imaginea unor ilustraţii de carte, între prima poză şi poza doi trece timpul altfel. Muzica este una foarte ritmată, are două caracteristici, aş zice eu, un ritm foarte egal, o inimă care bate, şi e la fel mereu, dar ce se întâmplă cu orchestrarea, cu vocile, aduce alt suflu. În afară de nişte mici inserturi din operă, muzica este făcută de DJ Vasile. Sunt şi fragmente de muzică lăutărească, acolo m-a interesat mai mult autenticitatea, sinceritatea „Caragiale a luat emoţiei.

nişte bolduri şi ne-a înfipt pe toţi în insectar, de aceea nu poţi să uiţi. Înţepătura întotdeauna doare.”

Simţiţi că aţi pierdut ceva din Caragiale, scoţându-l din zona cuvintelor? Nu îmi dau seama. Însă nu am vrut deloc să recitesc Caragiale, mi-am dorit să mă întorc la imaginile care mi-au rămas în minte. Nu poţi să spui Caragiale fără a-i include pe Caţavencu, Zoe, Nae Girimea, „curat-murdar”, Mitică, Domnul Goe... Astea au rămas pe veci. Aici este marea artă a lui Caragiale. Îl recunoşti în frumuseţea mahalalei, în perfidia unui râs, în mondenităţi. Caragiale reuşeşte cu mare uşurinţă să scoată masca lui Mitică şi să-l transforme în altceva. A luat nişte bolduri şi ne-a înfipt pe toţi în insectar, de aceea nu poţi să uiţi. Înţepătura întotdeauna doare. C www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 23

vent

De azi înainte

Sink

Și caii sunt verzi pe pereți

[prin țară]

La TIFF-ul vesel și românesc Tradiționalele 3 Zile ale Filmului Românesc au o zi în plus anul acesta. Cu 11 lungmetraje și 16 scurtmetraje, între 6-9 iunie, cele mai recente producții românești pot fi vizionate la TIFF. Feature coordonat de Ileana Bîrsan

eși numărul de zile în care se pot vedea filme românești a crescut, despre producția autohtonă a acestui an nu se poate spune același lucru. E vorba despre doar 5 premiere, printre care nu se numără, din păcate, filmul După dealuri, al lui Cristian Mungiu, aflat în Competiția oficială de la Cannes, premieră pe care o va avea în toamna acestui an. Pe lângă filmele care au intrat deja în circuitul cinematografelor, Undeva la Palilula, Din dragoste, cu cele mai bune intenții, Toată lumea din familia noastră (înscrise în competiția lungmetrajelor autohtone) și Crulic – drumul spre dincolo, cele mai multe titluri vor fi în premieră, la TIFF pot fi văzute în premieră un documentar și patru ficțiuni. Printre acestea, ultimul film al lui Tudor Giurgiu, comedia Despre oameni și melci, redescoperă atmosfera anilor ’90 din jurul unei fabrici în prag de faliment, 24 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

dar pentru salvarea situației, liderul de sindicat are o propunere îndrăzneață. Florin Piersic Jr., în triplă ipostază, de regizor, scenarist și actor, își aduce al doilea lungmetraj, Killing Time, o parodie a filmelor noir cu asasini plătiți, în care doi ucigași își așteaptă victima, însă așteptarea este lungă și situația se complică. O altă premieră este filmul Și caii sunt verzi pe pereți, regizat de Dan Chișu, în care două cupluri trăiesc iluzia îmbogățirii peste noapte. Unul are un bilet câştigător la loterie, însă cu un alt nume scris pe el, iar celălalt cade în plasa loteriilor online false. Regizorul Radu Gabrea prezintă docu-drama Ultimele zile din viața Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu (interpretați de Valeria Cociaș și Constantin Cojocaru), în care regizorul combină scene filmate cu actori, interviuri cu martori direcți și imagini de arhivă. În acest an, juriul care va decide câștigătorii Premiilor Zilele Filmului Românesc pentru Cel mai bun film, res pectiv Cel mai bun Debut, este format din Michel Ciment, celebrul critic de film al revistei Positif, autor a peste 15 cărți de cinema, Guilhem Caillard, critic

de film pentru publicația canadiană Panorama-cinéma și selecționer pentru Cinemania Film Festival din Montreal, și Vincenzo Rossini, director artistic al Festivalului Internațional de Film de la Milano. În secțiunea de scurtmetraje, sunt prezente foarte multe regizoare, spre deosebire de anii trecuți, în care existau cel mult două nume. Iulia Rugină are două filme: Sink, parte dintr-un proiect al Școlii de actorie de film înființate de Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, și un segment din tripticul 30-40-50, regizat alături de Eva Pervolovici și Stanca Radu, despre oameni și visele lor la cumpăna dintre ani. Andra Chiriac prezintă Reflex, o poveste despre un fotograf și o vedetă de telenovelă, Rodi Cotenescu vorbește despre imigrație în Grand Hotel Italia, Cristina Iacob – despre birocrație în comedia În film la Nașu’, iar clujeanca Cecilia Felméri aduce puzzle-ul Minute Infinite. Juriul care va acorda premiul pentru cel mai bun scurtmetraj românesc este format din regizorul Bogdan Mirică, al cărui film, Bora Bora, a obținut anul trecut această distincție,

Un gând, un vis, Doyle... și-un pix

10 +2

actori în căutarea filmelor potrivite

Turn Off the Lights

Killing Time

Foto: PR

Despre oameni și melci

The Scream

Tihomir Rachev, fotograf bulgar și autor de videoclipuri, și Nora Lakos, regizoare maghiară și directoare a unui festival de scurtmetraje. Pe lista de scurtmetraje se regăsesc deja premiatele De azi înainte, regizat de Dorian Boguță, desemnat Cel mai bun scurtmetraj românesc la Festivalul NexT, The Scream, regizat de Sebastian Cosor, votat Cea mai bună animație românească la Anim’est, dar și titluri care au participat în mai toate festivalurile românești, ca de pildă Chefu’ lui Adrian Sitaru sau Hello Kitty, povestea băieților plecați la mare, regizată de Millo Simulov. Acesta din urmă va prezenta, în cadrul Proiecțiilor speciale Kiddo, primul film interactiv din România, va testa reacția publicului din Cluj, în timpul proiecției spectatorii vor putea decide soarta protagoniștilor în momentele-cheie ale acțiunii, din variantele oferite de realizatori. Kiddo (Anamaria Maier) este o tânără cu o viață dificilă, care-și revarsă furia pe ringul de box. O proiecție specială la TIFF va avea și filmul care documentează povestea răvășitoare a cailor din zona Letea, Gone Wild, realizat pentru canalul franco-german Arte de regizorul

Chefu’

Dan Curean de la TVR Cluj, documentar dezvoltat în cadrul Discovery Campus MasterSchool. Direct de la Cannes, unde figurează în selecția „Semaine de la Critique”, din partea Suediei, va veni la Cluj și scurtmetrajul regizorului stabilit la Stockholm, Ștefan Constantinescu – Family Dinner. Protagonista filmului este o femeie care schimbă sms-uri deocheate pe telefon, din baie, în timp ce soțul şi fiica pregătesc cina. Documentarele vor fi prezente în secțiunea Ziua HBO, în care pot fi revăzute filmele Vorbitor, al lui Radu Munteanu și Alex Baciu, și Doina Groparilor, în regia lui Pavel Cuzuioc. Pe lista de documentare se numără și Turn Off the Lights, regizat de Ivana Mladenović, în care trei foști deținuți tineri sunt urmăriți imediat după eliberare, film proiectat și la Festivalul de Film Tribeca de la New York. Anca Hirte vine cu Păcătoasa Teodora, un film emoționant și atent despre o tânără care urmează să se călugărească, iar Bogdan Ilie-Micu reface călătoria cu motorul a fotografului Mihai Barbu, cale de 26.000 de kilometri, în Un gând, un vis, Doyle... și-un pix. C

De anul acesta, TIFF va acoperi nevoia de noi figuri pentru filmul autohton, prin selectarea a 10 actori care s-au remarcat pe scenele teatrelor din toată țara și a doi debutanți. Actorii vor beneficia de materiale de prezentarebroșură, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist, vor participa la o serie de workshopuri şi întâlniri şi vor fi prezentaţi publicului, jurnaliştilor şi oamenilor care le-ar putea schimba carierele – regizori, producători români şi străini, directori de casting şi agenţi. Actorii selectaţi în acest an sunt: Cristian Balint (actor independent, Bucureşti; foto 1), Colin Buzoianu (Teatrul Naţional, Timişoara; foto 2), Lari Giorgescu (actor independent, Bucureşti; foto 3), Cristian Grosu (Teatrul Naţional Cluj; foto 4), Lucreţia Mandric (Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ; foto 5), Maria Obretin (actriţă independentă, Bucureşti; foto 6), Pethő Anikó (Teatrul Maghiar, Cluj; foto 7), Elena Popa (Teatrul „Andrei Mureşanu”, Sf. Gheorghe; foto 8), Olga Török (Teatrul German, Timişoara; foto 9), Raluca Vermeşan (Teatrul Nottara, Bucureşti; foto 10). Alături de aceştia, au fost aleși, cu titlul de „Tânără speranță”, doi actori începători: Vlad Bălan (Trupa Brainstorming, Bucureşti; foto 11) şi Mădălina Ciotea (Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea; foto 12). www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 25

Soarele s-a lăsat mult așteptat luna trecută. Dar am „ocolit” norii (și băltoacele) și ne-am îndreptat pașii către terase. Am fost prin parcuri, prin curți pline de verdeață, pe acoperișuri. Vara e abia la început, vă promitem să revenim și cu alte sugestii răcoroase.

Luna Bar

Foto: Claudiu Popescu, PR (La Strada)

rbanreport

De fapt sunt trei – Luna Bar, Sky Terrace şi Restaurantul Sole.Toate trei la etajul 15 al clădirii Crystal Tower. Aviz amatorilor, dacă aveţi rău de înălţime, poate că ar fi bine să nu priviţi pe geamul liftului panoramic la urcare şi, în niciun caz, la coborâre. Dacă nu aveţi astfel de probleme, am auzit că priveliştea este superbă. Şi că imaginea unui Bucureşti blocat în trafic la apus poate fi extrem de romantică. Noi am ales Luna Bar şi un cocktail signature, după care am continuat, pentru a uita că e înnorat, cu un pahar de vin, un frappe şi o limonadă. Şi ne-am bucurat de luminile halucinante şi vitezomane ale oraşului, de liniştea pe care ţi-o dă cerul, fie el şi acoperit de nori, chiar şi de vântul rece. Am mai fi stat, dar ne aştepta o piesă de teatru la Tête-à-Tête. Aşa că am plecat, nu înainte de a afla că restaurantul Sole are în meniu paste, fructe de mare şi alte preparate cu influenţe mediteraneene şi că Sky Terrace este o terasă în prelungirea salonului unde puteţi să combinaţi un cocktail cu gustări Tapas. // Anca negoiță

< pe acoperiș

Luna Bar, Bd. Iancu de Hunedoara 48, 021.313.74.74; www.sole-events.ro

Baraka Sper ca vara asta, cu arşiţa ei nesuferită (pentru unii), să se lăţească şi peste meleagurile astea mult prea spălate de ploile cicălitoare ale lunii trecute. Nu de alta, dar e muuult mai bine să stau cu un pahar de vodcă, sau cu un cocktail, alcoolic ori non, în faţă, la umbra binefăcătoare a terasei din Herăstrău şi să privesc la tumbele junilor pe role, pe biclă, pe skate, pe... orice. Iar dacă-mi fac suficient curaj, poate m-arunc cu picioarele înainte de pe macaraua de peste alee. Până atunci, să dau o raită prin pahare, ajutat şi de perechea de barmani, tineri şi foarte simpatici, politicoşi şi veseli. De la el primesc binemeritata vodcă şi un cocktail bun, cu lime, vodcă şi câteva picături de... ceva, parcă, iar de la ea un cocktail fresh, cu castravete dat prin robot, printre altele. Vă rog să mă iertaţi, dar m-am simţit atât de bine, încât am uitat să fiu atent la detalii minore, cum ar fi preţuri, ingrediente, dar pot să vă spun că m-au cucerit cei doi copaci îmbrăcaţi în dungi multicolore, muzica ritmată, dar nu asurzitoare şi discuţia instructivă cu managerul de macara aka bungee jumping. Şi chiar dacă au fost scurte reprize de ploaie capie, tot nu-mi venea să plec. Eh, dar ştiu că revin pe soare! Pe foarte curând! // florin barbu

< în parc

Baraka, parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle), 0729.167.627, 0374.010.300 26 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

La copac

> la curte >

Este, poate, unul dintre cele mai cunoscute locante cu terasă în curte. Are ceva vechime în peisajul cârciumilor de la noi și se autointitulează „o cârciumă de jupâni”. Are și un copac vechi (un dud, mai precis), atât de vechi și rămuros, încât curții nu-i mai trebuie altă umbră. Situat aproape de centru, dar nu în calea puhoiului de pe Magheru, localul este – o să vedeți dacă mergeți pe-acolo în serile de vară (numa’ să se oprească ploile astea odată!) –, la mare căutare în lumea artistică, boemă a Bucureștilor. Muzicieni, actori, regizori, oameni de radio ș.a.m.d. sunt obișnuiți de-ai casei. Ca să trec în revistă numai câteva dintre atuurile acestui local, umbra curții și liniștea zonei sunt de recomandat. La fel și meniul (ieftin și bun). Nu în ultimul rând, jupânul gazdă – Horațiu (sigur îl știți dacă ați fost de câteva ori prin Vamă) știe să te primească la el în ogradă. Știe să bucătărească la ceaun, duminica, în curte. Și când e vorba de muzică, și când e vorba de petrecere până spre zorii zilei știe să-și trateze mușterii ca pe niște jupâni. // Stela Nadoleanu

La copac, Pitar Moș 23, 031.434.06.72; www.lacopac.ro

Lente & Cafea

Într-o casă cu alură de fortăreață, construită la 1955, cu o bucătărie adăugată prin 1980 și cu o curte generoasă, s-a deschis în februarie a doua cafenea Lente. Locul e departe de zarva orașului, în spatele Bisericii Armenești. Dacă vă prinde ploaia, nu aveți decât să vă desfătați înăuntru cu delicii din bucătăria internațională, într-un spațiu decorat în colaje de obiecte și fotografie pe lemn, realizate de cei de la Wood Be Nice. De amenajare s-au ocupat Patricia Safer și Octavian Gheorghiu, proaspăt absolvenți ai Facultății de Arhitectură Ion Mincu. Aceeași lentoare, același dolce far niente te însoțesc și în curtea casei. Pe terasă încap ușor 80 de persoane, iar în interior, alți 70, asta ca să vă faceți o idee în privința spațiului. Noi ne-am așezat la o masă, sub un măr încă în floare, pe la mijlocul lui mai, și am ales din lista de vinuri roze unul de Urlați din 2011 (9 lei un pahar, 45 lei sticla). Demisec, cu aromă intensă de citrice. Senzație de cireșe coapte. Pe seară, e numai bun. Meniul-calendar oferă la rubrica Ceva bun cu vin: platou de brânzeturi – 33 lei, pește Marinara (file de cod, măsline, capere, usturoi, roșii, orez sălbatic) – 26 lei. Papilele gustative vor fi mai mult decât alintate dacă alegeți supă de iaurt cu nuci și mentă (11 lei), somon cu sos de rodii și rucola – 31 lei, sau căpșuni cu ciocolată caldă și înghețată – 12 lei. Adriana Chirițescu este cea care dă tonul meniului cu gusturi de pretutindeni din lume: supă indiană, orez mexican, salate italiene.Toate cu nume fistichii. În curte, lumea citește, lucrează, stă la povești, se joacă. Muzica, în surdină. Servirea: cam înceată. Spațiul... de visat. // aura clara marinescu

Lente & Cafea, Arcului 8, 021.310.74.24, Deschis: L-J:11:30-1:00, V-S: 11:30-2:00, D: 11:30-1:00 www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 27

Green Hours Mai e cineva care nu ştie ce înseamnă această alăturare de cuvinte? Hellooo... Glumesc, toată lumea a trecut, măcar o dată, prin curtea primitoare şi zgomotoasă (în sensul bun, muzical), sau prin clubul de la subsol, unde sufletistul Voicu Rădescu a reuşit să găsească formula alchimiei urbane: muzică foarte bună, teatru alternativ, lene fecundă. Chapeau! Mişto e că mai tot timpul e lume la mese, e un zumzet plăcut, mix de muzică, şoapte, pahare atingân du-se, care te îmbie să leneveşti în faţa unui pahar cu Hurricane (16 lei), spre exemplu, un cocktail cu gin, rom alb, rom negru, amaretto şi suc de ananas. În ciuda (greşit, cu toată bucuria e corect spus) alcoolului din belşug, efectul nu e năucitor, poate că ajută gustul distinct al sucului, care mai taie din tărie. Oricum, un cocktail pentru toate anotim purile. Parcă n-aş pleca aşa, nemâncat (recunosc, nu observasem până acum că pot „ciuguli” ceva pe terasă, cu sonorităţi de jazz alături), iar o alegere potrivită pare a fi o porţie de tagliatelle cu somon (26 lei), sosite după vreo 15 minute, calde, îndestulătoare, mulţumitoare, adică neremarcabile, dar corect făcute. Am observat că destul de mulţi clienţi mâncau, semn bun, fără îndoială. Şi, dacă nu-mi joacă feste memoria, acum câţiva ani am văzut aici un meci al României la Euronu-ştiu-cât. Ce combinaţie, jazz, fotbal, goluri... Eu ştiu ce-o mai fi vara asta? Cu siguranţă, jazz, baby! // florin barbu

artsy >

de hotel

Green Hours, Calea Victoriei 120, 0788.452.485, 0788.509.689; www.greenhours.ro

Roberto’s on La Strada

Terasa hotelului Athénée Palace Hilton este unul dintre locurile unde plăcerea este garantată totdeauna. Fie că vă feriţi de soarele dogoritor, fie că vă răsfăţaţi cu o cină deosebită, nu veţi regreta alegerea făcută. Eu am fost puţin ghinionist, pentru că, la scurt timp după ce mă aşezasem sub o umbrelă protectoare, ploaia sâcâitoare m-a izgonit la o masă înăuntru, pentru fumători, lângă fereastră. Măcar mai simţeam aerul curat al ploii... Tot ce era în meniu mă atrăgea, dar, finalmente, am ales, pentru început, supa pescarului (38 lei) şi un întăritor, Amaro Lucano (15 lei), iar felul major, carpaccio de căprioară (45 lei), şi un pahar cu vin roşu italian (40 lei). Am stat cam o oră şi jumătate, iar localul era din ce în ce mai ocupat, dovada că „ingredientele” absolut necesare pentru reuşita unui restaurant cu pretenţii – ambianţa plăcută (bună muzica italiană), serviciul ireproşabil şi, fireşte, mâncarea – sunt prezente la Roberto's. Supa pescarului este densă, dar nu groasă, cu peşte alb, scoici (una nedesfăcută aterizase în micul meu bol...) şi doi creveţi care-şi iţeau antenele peste galbenul-şofran al supei, astfel că nu mi-a fost deloc greu s-o dau gata, ajutat şi de felia de pâine cu seminţe, rumenită, de un strop de ulei de măsline şi unul de oţet balsamic, de praful de sare&piper proaspăt măcinat. Gustul dulceag al digestivului ajuta la... digestie, deci farfuria cu carpaccio a poposit la ţanc.Totuşi, feliile de carne mi s-au părut cam prea moi, recunosc că-s obişnuit cu reţeta mea, cu carnea lăsată la marinat cam o jumătate de zi la frigider şi aşezată pe felii de pâine prăjită umbrite cu puţin unt. Repet, e doar opţiunea strict personală. La Roberto's am primit preparatul clasic, cu parmezan şi rucola, bun, corect, stropiţi-l cu puţin oţet balsamic şi îl învioraţi. Vinul e foarte bun, roşu, sec şi discret aromat. Foarte potrivit pentru carpaccio. Regret, dar n-am mai avut timp pentru desert. Sper să aveţi dumneavoastră! // florin barbu Roberto’s on La Strada, Athénée Palace Hilton, Episcopiei 1-3, 021.303.37.77 28 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

RAȚIUNEA Foto: Adi Bulboacă, Claudiu Popescu (muzică)

libertatea de expresie se propagă Astăzi din click în click. recomandarea tinde să înlocuiască studiul analitic. cine mai pune actul artistic sub lupă? și pentru cine? Vorbim despre Recomandări, cronici, subiectivisme, opinii... de pe ambele părți ale baricadei.

CRI TI CII

oraș

Dorin Ştefan

Se numește „arhitectură” o construcție care respectă cele trei dimensiuni: estetic, funcțional și rezistent. Dacă una dintre acestea lipsește, nu este arhitectură. Aceasta este regula arhitectului și profesorului Dorin Ștefan. Lipsa de sens, reper și cultură în societate duce la nevoia de critică în orice domeniu, mai ales în știința organizării spațiului. Cum să apreciem și cum să catalogăm o lucrare de arhitectură? Ni se recomandă lectura de specialitate.

> pag.

30 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

muzică D

> pag.

Mihai Dinu www.bewhere.ro

La baza unei recomandări de luat în seamă stau backgroundul personal și feelingul, este de părere Directorul Muzical al Radio Guerrilla. Între rațiune și simțire, îndemnul pentru ascultător este „experimentează!”. De gustibus non est disputandum.

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 31

film

Cristi Puiu

Pentru regizorul Cristi Puiu, spectatorul ideal este criticul ideal, cu mintea și corpul pregătite pentru evenimentul ce tocmai se petrece în fața ochilor. Dialogul criticului cu omul care a gândit filmul este elementul esențial pentru înțelegerea viziunii.

> pag.

32 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

teatru D

> pag.

Cătălin Ştefănescu www.bewhere.ro

Este echilibrat şi discret, însă încărcat de argumente când vorbeşte despre artă. Nu emite judecăţi absolute şi nici nu şi-a clădit statuia criticului atotştiutor. Părerile şi gusturile sale se întrezăresc în contururi clare, atât la „Garantat 100%”, pe TVR, cât şi în articolele publicate în Dilema veche. Mărturiseşte că s-a format în teatru şi că datorează enorm acestui teritoriu. Poate, de aceea, şi-a păstrat aura spectatorului „civil”, adică deschis, sensibil, curios, dublată de ochiul analitic al celui care priveşte fenomenul și din afară, şi din interior.

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 33

carte

Doina Ruști

A început să scrie romane, proză scurtă şi scenarii de film după un doctorat în teoria simbolurilor şi multe volume de teorie şi istorie literară. Motiv pentru care credem că ştie cum stau lucrurile în literatura română. Pe dinăuntru şi pe dinafară.

> pag.

34 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

artă D

> pag.

Dan Popescu www.bewhere.ro

Am ales să vorbim cu Dan Popescu despre rațiunea criticii de artă din mai multe motive: în primul rând, este galerist, câteodată și curator, apoi, făcând achiziții de artă, este, implicit, colecționar. Pentru că ține o rubrică de comentariu artistic într-o revistă de masă, în 24-Fun, adică acolo unde mesajul are un impact masiv, este și critic. În concluzie, a abordat arta din cam toate unghiurile. Bonus: nu vom vorbi despre Ion Bârlădeanu.

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 35

nume: Gojira ocupație: DJ Gojira (George Andreescu) • S-a născut la 16 aprilie 1983 în Ţăndărei, județul Ialomiţa. De profesie, medic

nvitatul lunii

Foto: Arhiva personală

• A intrat pe scena muzicii electronice ca producător, împreună cu prietenul său Kosak, debutând la Zilele Vienei în Bucureşti, 2004

Bucureștiul nu crede-n lacrimi!!!

ăru’ mâna! Mă numesc George şi n-am mai stat acasă o săptămână încheiată de câţiva ani buni! De când, în fiecare weekend, ca dj pun muzică prin toate ungherele acestei ţări, şi mulţumesc lui Dumnezeu, şi prin afara ei! De luni până joi stau încuiat într-o cameră semi-obscură şi scot sunete de frecvenţă foarte joasă, pe care apoi le arăt lumii care catadicseşte să mă asculte, la sfârşitul săptămânii. Duc exact viaţa pe care mi-o doream, fac exact ce-mi place mai mult pe lumea asta, nu mă plâng de absolut nimic! Şi da, am văzut cam toate oraşele mari şi oraşele cu de-amănuntul! Sunt un băiat care a crescut într-o serenitate absolută, fără pic de bagaj cosmopolit, fără forfota de citadelă bezmetică, fix ca-n începutul magistral al lui Preda: într-un loc unde timpul are răbdare cu oamenii! Aspiraţiile academice m-au împins în calvarul urban care se numeşte Bucureşti! Şi din primul moment în care am păşit aici, am simţit cum mi se scurge din suflet, printre spaţiile intercostale, sufletul de copil şi cu el şi serenitatea aia de care vă ziceam, şi cum cade şi se amestecă cu praful şi scuipaţii asfaltului bătut de brize post-văratice. Începea facultatea! Mă uitam în jur şi nu înţelegeam nimic! Aveam automatisme de limbaj, comportament şi de interacţiune umană care reuşeau să mă ţină într-o zonă de confort personal. Făceam cumpărăturile din acelaşi loc, luam acelaşi tramvai, îmi setam patternuri cât mai simplu de urmărit. Ajunsesem să mă întorc de la facultate unde locuiam mereu pe acelaşi drum, ca Bator! Fiecare ieşire în afara camerei luate cu chirie de la o basarabeancă semi-oligofrenă mă năucea! Mă gândeam în permanenţă la „acasă”! Dacă închideam ochii, vedeam jaluzelele de răchită care pândeau soarele să nu dea buzna peste pernele din pene de gâscă de pe patul făcut de bunicul pentru mine. Dacă mai stăteam cu ei închişi, o vedeam pe mama, care îmi arăta tot felul de muzici şi trupe obscure şi care mă întreba dacă-s sigur că vreau să mă fac medic. Şi tot aşa, se derulau, ca un sfredel printre lobi, tot felul de amintiri. Au trecut 12 ani de când stau în Bucureşti şi nu mai aud niciun zgomot infernal pe stradă, toate femeile sunt splendide şi au replică la orice, diversitatea umană mă ţine atent şi totul mi se pare de un firesc cât se poate de luciu. Publicul bucureştean e frumos şi deştept, ştie exact ce vrea, te taxează imediat dacă nu faci ce trebuie, te antrenează în permanenţă. Bucureştiul, noaptea care se întinde pe muzica fără pic de percuţie, se prelinge pe sub maşină şi ţi se aşterne la picioare fără să facă discriminări. M-am plimbat cam peste tot prin lume, dar nicăieri nu găsesc combinaţia asta fascinantă de burlesc, coolism, preţioşenie, derizoriu, facil şi elitism ca-n Bucureşti. Depinde cât umor ai. Săptămâna trecută eram în Sibiu, oraş superb de altfel, şi o fată cu nuri primăvăratici mă întreabă aproape şoptit la urechea dreaptă, aruncând o încărcătură erotică peste cuvinte: – Şi, îţi place în Sibiu, nu-i aşa că-i cel mai tare? – NU! – Cum aşa? Nu creeeed! Dar unde-ţi place cel mai mult? – La mine acasă, la București, cucoană! Scuze, tre’ să mă duc la baie! C 36 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

• Prima dată, sub lumina reflectoarelor – opening act pentru Faithless la Bucureşti, 2005. Au urmat participări în cadrul unora dintre cele mai importante festivaluri autohtone – Rokolectiv, Peninsula sau Deltafest, și numeroase performance-uri de club • Este responsabil cu ingineria de sunet şi scenaristica pentru Happyfish TV • Remixurile preferate din portofoliul său sunt: Timpuri Noi – Adeline, OCS – Nu încerca aşa ceva acasă, Guesswho – Locul potrivit, Junkyard – Mass pe mess • Îl sprijină pe unul dintre cei mai talentați newcomeri ai scenei muzicale autohtone: tânărul DJ și turntablist Limun • În 2011, alături de tovarășul și DJ-ul Unlocka, a creat conceptul de petrecere BassTurbat, care a crescut la rang de turneu. Împreună cu Sharky, cei trei au găsit o combinație aproape chimică, care garantează o petrecere monstruoasă – definiția floor filler

to go Piggy Bank Porci origami în mărime naturală, realizați din bancnote de 2 dolari. O critică a simbolului financiar într-o expoziție de la Salonul de Proiecte.

Foto: Adi Bulboacă

Detalii la pag. 66

www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 37

evenimentul lunii

there

Bucharest BienNale 5

Tactici pentru aici și acum

Lunile acestea are loc la București cea de-a 5-a ediție a bienalei de artă contemporană (BB5), organizată de Pavilion Center for Contemporary Art and Culture și de revista aferentă acestuia, Pavilion journal for politics and culture. Tema aleasă de curatoarea Anne Barlow ar putea părea că descinde din tripurile new age-iste, gen Osho, gen viața este aici și acum, dar nu-i așa. De Igor Mocanu

Tactici pentru aici și acum se referă la tipurile de reacție artistică individuală în contextul cultural, social, economic și politic actual. Așa cum s-a tot decretat în nenumărate rânduri, trăim vremuri aflate sub semnul precarității, iar instalațiile expuse în cadrul BB5 constituie reacții, poziții, proteste, dezacorduri ce scrutează actualul sistem de putere, local și global, provocându-l la o confruntare în câmp deschis într-un alt tip de regim concurențial. Sună a război civil, dar nu e chiar așa, scopul lucrărilor expuse și al spațiilor alese fiind, mai degrabă, altul. Căci principala caracteristică a BB5, totodată și ceea ce o deosebește de alte evenimente de același tip, este că bienala nu înseamnă curator + artiști + lucrările lor expuse într-un loc anume, ci toate acestea + orașul în care au loc. Altfel spus, principalul acquis al BB5 în toți acești ani e dimensiunea performativă a expunerii. Vizitatorul trebuie să performeze bienala, pentru a o parcurge, narativ, pe toată. De la spațiul Pavilionului, unde îi vede pe Iman Issa, Ahmet Öğüt, Alexandre Singh și Rinus Van de Velde, acesta se poate deplasa la C.N.I. Coresi, în Casa Presei Libere, în locul în care se afla tipografia ziarului Scînteia, și viziona diapozitivele Vesnei Pavlović, după care poate înainta spre gardul de tuia construit de Abbas Akhavan, iar apoi se poate opri la biroul din capătul halei, după ce trece de băltoacele de după ploaia din zilele deschiderii bienalei, și răsfoi Tabu, Vice ori Zeppelin, unde fragmente din cartea artistei Jill Magid, Failed States, descoperă breșe în sistemele politice de putere actuale. În celălalt spațiu de la Coresi, aflat undeva într-un subsol ca de KGB, videoul lui David Maljković și instalația Marinei Naprushkina construiesc un birou de antipropagandă capitalistă. Când iese de-acolo nu știe ce e mai palpitant și alert, expoziția BB5 sau fosta Casă a Scânteii în sine. 38 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

Ori o poate apuca în direcția opusă, spre artist-run spaceul Alert Studio, unde sunt expuse, în prima cameră, polaro idele Harisei Epaminonda, iar în a doua – câteva videouri scurte transferate de pe Super 8. Mai departe, coborând de pe Mircea Vulcănescu pe Spiru Haret, ajunge la Institutul de Cercetări Politice. La demisol se află Marina Albu, cu o instalație ce reînscenează orele fără curent din perioada Epocii de Aur din România, într-o cameră cu lampă de gaz, lumânări, scaune, povești, manual de partid; și Anahita Razmi, cu 12 video loop-uri care documentează un performance din 2011 de pe acoperișurile din Teheran, inspirat de proiectul Trishei Brown din 1971. Locuitorii Teheranului utilizau acoperișurile pentru a-și transmite mesaje antielectorale și anti-Ahmadinejad în timpul campaniei din 2009. 12 dansatori reînscenează acel moment. La etaj, Ciprian Homorodean expune din nou cartea Take the Book, Take the Money, Run!, iar vizavi, 3 anti-afișe ironizează dimensiunea comercială a evenimentelor dedicate artei contemporane, cum sunt târgurile de artă și chiar bienalele uneori. Următoarele două locații se află pe Ion Câmpineanu. Vizitatorul se va opri în bistroul Nana, de la numărul 21, și va servi ceva din bunătățile de casă gătite acolo, iar în timpul acesta va asculta sound work-ul creat de Ruth Ewan cu muzică/su nete inspirate din contextul bucureștean. Alături, puțin mai jos, la Cinema Union, va aștepta sfârșitul programului pentru a vedea HD-ul Pulmo Marina creat de Aurélien Froment. Figură aparte pe harta bienalei face Make a Point, un spațiu artistic comunitar, aflat în Cartierul Pantelimon, pe Morarilor 1. Klas Eriksson, Wael Shawky și Mounira Al Solh & Bassam Ramlawi sunt expuși pentru a oferi tactici pentru atunci și acolo. Greu de spus acum, la începutul bienalei, dacă aceasta își va atinge măcar unul dintre scopuri, fie acela de a ne oferi tactici și strategii de negociere a precarității noastre profund urbane în care ne scăldăm, fie celălalt, de a provoca vizitatorul (autohton sau străin) să performeze orașul și punctele cheie ale acestuia, cum sunt fosta Casă a Scânteii, Institutul de Cercetări Politice sau Cartierul Pantelimon. Cert e că miza e grea, necesară, urgentă și merită să ne lăsăm provocați. C

Foto: Radu Tudoroiu

Installation view from BUCHAREST BIENNALE 5, The Institute for Political Research, works by Janice Kerbel

Installation view from BUCHAREST BIENNALE 5, PAVILION, works by Iman Issa and Rinus Van de Velde Installation view from BUCHAREST BIENNALE 5, The House of the Free Press, works by Jill Magid

Installation view from BUCHAREST BIENNALE 5, PAVILION, works by Ahmet Öğüt, Alexandre Singh and Rinus Van de Velde Installation view from BUCHAREST BIENNALE 5, Make a Point, works by Mounira Al Solh & Bassam Ramlawi and Klas Eriksson

info

Bucharest biennale 5

Curatoare: Anne Barlow Co-directori: Răzvan Ion, Eugen Rădescu Directori executivi: Andrei Crăciun, Ramona Macarie Participanți: Abbas Akhavan (IR/ CA), Marina Albu (RO), Haris Epaminonda (CY/DE), Klas Eriksson (SE), Ruth Ewan (UK), Aurélien Froment (FR/IE), Ciprian Homorodean (RO/BE), Iman Issa

Installation view from BUCHAREST BIENNALE 5, The House of the Free Press, works by Marina Naprushkina

(EG/USA), Janice Kerbel (CA/UK), Jill Magid (USA), David Maljković (HR), Marina Naprushkina (BY/DE), Ahmet Öğüt (TR/NL), Vesna Pavlović (RS), Anahita Razmi (DE), Wael Shawky (EG/ FR), Alexandre Singh (FR/USA), Mounira Al Solh (LB/NL) & Bassam Ramlawi (LB), Rinus van de Velde (BE) Locații: Pavilion (Info Point

of Bucharest Biennale), Nicolae Titulescu 1; Casa Presei Libere, C.N.I. Coresi, Piața Presei Libere 1; Institutul de Cercetări Politice, Universitatea din București, Spiru Haret 8; Alert Studio, Mircea Vulcănescu 2-4; Make a Point, Morarilor 1; Restaurant Nana, Ion Câmpineanu 22; Cinema Union, Ion Câmpineanu 21. Până pe 22 iulie www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 39

Foto: Adi Bulboacă

raș

Față în față cu Dorin Ștefan la „D.S. Birou de Arhitectură”

Punct și contrapunct Ce anume este arhitectură, cine are nevoie de repere, cum privesc arhitecții orașul și cum îi privește orașul pe ei – sunt câteva chestiuni pe care le explică profesorul și teoreticianul Dorin Ștefan, într-o discuție despre sensul criticii, al criticii binevoitoare sau al celei demolatoare cu Aura Clara Marinescu.

loc de critică în arhitectură? Cum se împacă cele două? Spre deosebire de alte arte, arhitecturii îi lipseşte critica de întâmpinare. Dacă în literatură funcţionează şi are rolul de a cultiva spiritul critic, în arhitectură nu există. De aceea şi reperele sunt mult mai greu de evidențiat. Nici critica de specialitate nu prea există. Sunt doi-trei care şi-au făcut din critica de arhitectură o profesie. Cel mai reprezentativ este Ioan Augustin, la Cluj este Dana Weiss, Ana Maria Zahariade a avut astfel de preocupări, iar Cosmin Caciuc a lucrat/ lucrează pentru Laboratoarele Zeppelin, un proiect de critică arhitecturală. Vă înţelegeţi bine cu ei? Este o critică foarte binevoitoare. Mai mult o semnalare a unor proiecte. În arhitectură, reperele vin mai greu, iar adesea, dacă cineva întreabă ce este arhitectură astăzi, nu poţi să-i spui nici măcar trendul, pentru că e un pachet de trenduri. Celor interesaţi le spun să răsfoiască un album. Internetul are avantajul de a crea o masă de informaţie extraordinară şi marele dezavantaj că aceasta nu e selectată. Însă o editură mare, precum Phaidon, care scoate acele albume cât nişte ceasloave, prezintă proiecte pe ţări. Răsfoind aceste atlase cu ochi critic, îţi poţi face o părere despre ce înseamnă arhitectura în lume. 40 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

de repede recunoscut şi în ţară. Foarte greu Să înţeleg că nu-i luaţi în seamă pe renoi reuşim să ne creăm puncte de orientare prezentanţii organizaţiilor nonguvernaautohtone în afara celor deja recunoscute mentale şi nici pe bloggeri. Pe cei care peste graniță. Probabil că Brâncuşi, dacă ar cârcotesc în privința spațiului public. fi trăit în ţară, ar fi avut soarta lui Gorduz. Arhitectura este forma de elită a edificării Societatea românească, culturală şi civică, spaţiului. Sigur că orice om are dreptul să este destul de conservatoare. Ea provine vorbească despre oraş, despre învelişul din boierime, nu din burghezie. funcţional. Arhitectura este colecția De fiecare dată boierimea a venit haute couture a artelor. E vorba la oraş şi din ea s-a selectat şi de acele repere ale unui spaţiu caelita culturală. Spre deosebire de lificat. Şi trebuie să fii şi tu calificat DORIN ȘTEFAN ţările occidentale, unde burghepentru a-l comenta. s-a născut zia, care era progresistă, a creat pe 27 iureperele contemporane, la noi, Dar se pot înşela şi specialiştii în lie 1950, la burghezia a existat puţin, prin privinţa obiectului criticat. Zărneşti. anii '30. Atunci s-a creat o opinie Sigur că da. Aşa cum în alte ştiinţe Este doctor de masă. Imediat, în '40-'50, a disexistă premiul Nobel, şi în arhitecîn arhitecpărut. Una din chestiile îngrozitură există un premiu Pritzker, care tură - 1998. toare care ni s-au întâmplat a fost se acordă în fiecare an câte unui Din 1990 este dispariţia elitei culturale, intelecarhitect reprezentativ contempoproprietarul tuale. O nenorocire pentru o ţară ran. Acesta creează repere pentru că „D.S. Birou destul de tânără şi cu coordonasunt selectate. Poate să nu-ţi placă de Arhitectute greu formate şi aşezate. un roman de Nobel, dar nu poţi să ra S.R.L.” spui că e lipsit de valoare. Poţi să A semnat lu S-au adus multe critici, multe spui şi asta, dar e puţin desuet când cră rile: nemulțumiri celei mai noi stao critică avizată l-a găsit valoros. Pa vi lionul tui din oraș, Împăratul Traian. De aceea avem nevoie de critică, României la S-a spus că e hidoasă, ciudată, pentru că nu avem repere. Cultura Expo Taecă a fost ales un loc neinspirat românească suferă de reperele jon, Coreea pentru ea, că nu ne reprezintă, autohtone. Le avem însă pe cele (1993); „Euro dar că e necesară. Vă place internaţionale. Știm cu toţii: ne Tower”, Bucuopera lui Gorduz? lovim de faptul că un artist român, reşti (2010) Îmi place pentru că mi l-am însuodată premiat în afară, este destul

bio

şit din timp pe Gorduz, îi ştiu opera. E o sculptură de valoare, într-o expresie postmodernă. Mi-am însuşit din timp această cultură, am înţeles-o, îmi place.Vreau elemente valoroase din postmodernism în Bucureşti. Pot să spun că nu-mi place monumentul din Piaţa Revoluţiei. Nu are valoare estetică. Nu este nici minimalist şi nu este nici postmodern. Este o întâlnire între un clasic şi un contemporan, ambele obligate să coexiste într-un fel. Jurizarea a fost influenţată de un om care nu avea cultura necesară să decidă, să dea veto la o lucrare care nu întrunea suficiente elemente ca să stea acolo. Gustul publicului trebuie format de critică şi de mass-media. Trebuie cultivat. Neapărat, cei de specialitate trebuie să creeze curentul de opinie, altfel putem trăi într-un protocronism. Arhitecţii ar trebui ascultaţi? Nu trebuie luaţi în seamă, nu avem cu ce. În ultimii 20 de ani am creat foarte puţine repere care să dea satisfacţie publicului. Ne-a lipsit exact oferta programată pentru a crea valori. Cum se obţin astăzi comenzile? Prin licitaţie, în care adesea criteriul proiectului mai ieftin primează. Nu se poate face aşa ceva când vorbim despre lucrări publice importante. Se poate atunci când repari un spital sau o şcoală. Și jurnalistul are un cuvânt de spus. Da, dacă s-ar adresa elitei critice. Nu trebuie să fie specialist. Poate să întrebe un curator. Sunt exegeţi. GorAvem nevoie duz e un de critică important sculptor. pentru că nu Că ne avem repere” place sau nu statuia lui Traian... sunt nişte gesturi artistice ale unui reprezentant de-al nostru de valoare. La fel de criticată a fost și statuia făcută de Paul Neagu în Piaţa Charles de Gaulle. Crucea Secolului. Banul, nasturele acela, cum au denumit-o. Neagu e cel mai cunoscut sculptor în străinătate. Spătaru este şi el un sculptor important. De ce să nu-i acceptăm? Fiecare moment istoric ar trebui marcat de personalităţile sale artistice. E nevoie de o ordine în arhitectura oraşului? Nu se poate impune.Trebuie să vină din interiorul societăţii. Din interiorul breslei. Trebuie lucrat la libertatea de expresie ca o consecinţă a unei pregătiri profesionale, care să creeze coordonate prin creaţie, nu prin cenzură. Sunt caracteristice confuziei în care trăim lucrările publice reprezentative. Un exemplu, Biblioteca Naţională. E o confuzie totală, între o arhi tectură de sorginte postmodernă, și un fel de neoclasic cu coloane realizate din aluminiu.

Asta ce înseamnă? Prost gust? Înseamnă kitsch. Îi lipseşte coaja, creează false repere. E construcţie publică.Acelaşi lucru se întâmplă cu bisericile. Biserica din sat era un reper până în urmă cu 50-60 de ani. Era o construcţie adesea bine făcută, fără exces de ornamente, relativ mică, albă, cu multă delicateţe.Acum e ceva îngrozitor. Catedrala Neamului, din premisele de până acum, nu va ieşi un reper arhitectural.Aici comanditarul e din acea categorie care îţi spune ce să-i faci. Sunt şi arhitecţi care nu răspund chiar aşa comanditarului.Avem o mulţime de construcţii în Bucureşti, dar puţină arhitectură. Lucrările dumneavoastră au o latură futuristă, inovatoare, merg spre experiment. Înțeleg din asta că nu sunteți un partizan al arhitecturii greoaie, clasice. Arhitectura trebuie să-ţi provoace o experienţă spaţială inedită. Dacă nu faci decât să copiezi lucruri care s-au spus... Noi vorbim de acest deziderat: trebuie să calificăm ceva.Trebuie să calificăm spaţiul dincolo de stupid, de banal. Este destul de complicat. Arhitectura face parte din categoria mijloacelor prin care noi ar trebui să îmbunătăţim viaţa. Să creăm această bucurie de viaţă, încântare. Că nu reuşim, asta e o latură tristă. Vi s-au adus critici după ce ați terminat Opera Center, de exemplu? Sigur că da. O mulţime de oameni spun că nu le place. Adesea criteriile sunt legate de faptul că e prea mare, că nu se încadrează cu o casă de lângă. Acceptările au venit din partea estetică. Bucureştiul este interesant prin contraste şi prin faptul că nu e un oraş uniform. Poate să nu ne placă asta sau să tânjim după ordine, dar specificul lui este tocmai dezordinea. A fost un oraş dezvoltat pe o mlaştină, n-a avut străzi. A început cu o casă, o biserică, o breaslă. Biserica era cea care aduna totul în jur, nu strada, nu piaţa publică. Asta e esenţa oraşului. Haideţi să mergem către esenţa lui şi să ne apropiem de valorile lui intrinseci. Doar atunci va avea identitate și nu va fi confundat. Mai aveţi nevoie de confirmări? Vă interesează opiniile legate de operele dumneavoastră? De confirmările care vin din partea unui juriu internaţional, a unei critici avizate, oricând. Când criticile vin din partea unor persoane deranjate de un lucru sau altul, poate pe moment mă deranjează, dar înţeleg foarte bine orice reacţie. Încerc să nu-mi schimb părerile după ce anume vrea publicul. E cea mai mare greşeală a unui creator. E o abdicare de la ceea ce trebuie să faci.Trebuie să ştii ce se întâmplă în lume, să ştii tendinţa, moda, tehnologia, arta, să răspunzi în sens personal unei astfel de sinteze. C Citiți interviul integral pe www.bewhere.ro

[expoziții]

Pif revine în România

best of june

Nu-i aşa că zâmbiţi de fiecare dată când auziţi de Pif, căţelul acela caraghios? Acum, la 40 de ani după perioada de glorie a Pif Gadget în blocul estic, Institutul Francez din Bucureşti iniţiază proiectul „Pif en Roumanie: un héros de l’âge d’or”. În Epoca de Aur, în ciuda faptului că revista se găsea foarte greu – doar copiii persoanelor „cu relaţii” în sistem puteau avea acces la acest „lux” – Pif a generat o adevărată manie. Mai presus de vizita nostalgică, expoziţia de la Bucureşti aduce în prim-plan un dialog între doi comisari culturali, Jean-Pierre Dirick, autor de bandă desenată şi vechi ilustrator al revistei, şi Ştefan Constantinescu, artist vizual şi regizor. Expoziţia va lua forma unei instalaţii, vizitatorii putând circula în interior, într-o manieră interactivă, în care-şi vor putea regăsi eroii şi pe desenatorii lor. În plus, unii dinte cei mai cunoscuţi artişti contemporani români, Ion Grigorescu, Mihai Stănescu, Ciprian Mureşan, Victor Man, Mircea Cantor, Dan Perjovschi, vor crea special pentru acest eveniment ceea ce Pif le-a livrat imaginaţiei lor. Pif le chien, Hercule, Arthur le fantôme, Capitaine Apache, La jungle en folie, Le concombre masqué, Placid şi Muzo, Corinne şi Jeannot, Corto Maltèse, Docteur Justice, Rahan, Les énigmes de Tim, Pifou, Léo bête à part, Nasdine Hodja, Les rigolus et les Tristus sunt eroi de necontestat care vor figura, de asemenea, în expoziţie. // Aura Clara C Marinescu

FESTIVAL italian

A început din mai şi continuă până în iulie. Este vorba despre Festivalul Italian 2012. Cu ocazia Zilei Naţionale a statului, 2 iunie, Ambasada Italiei, Institutul Italian de Cultură şi Institutul de Comerţ Exterior organizează un festival ce reuneşte evenimente culturale şi culinare. După concerte şi săptămâna modei italiene, urmează spectacole de teatru, conferinţe cu degustare şi un festival de film, printre altele. Dacă nu aţi „gustat” din cultura şi din bucatele italiene, să ştiţi că organizatorii vă invită „La masă în restaurantele italiene” până pe 7 iunie, atât în Bucureşti, cât şi în Timişoara. Un alt program din cadrul festivalului se referă la Promovarea produselor alimentare italiene în staţiile de servicii „eni” (AGIP) din toată România. De asemenea, expoziţia de fotografie „Roma inedită”, de Rodica Marinescu, se deschide pe 6 iunie, de la ora 18:00, la Institutul Italian de Cultură şi rămâne la dispoziţia publicului până pe 30 iunie. Vă propunem să treceţi într-o altă dimensiune italiană... teatrală, devenind spectatori la piesa Quartett, de Heiner Müller, în regia lui Sergio Sivori, cu Cristina Giordana şi Sergio Sivori. Reprezentaţia are loc pe 8 iunie, ora 18:00, la Teatrul Odeon. Iar cinefililor

Expoziția „Pif en Roumanie: un heros de l'âge d'or”, Sala Dalles, Magheru 18; deschisă în perioada 20 iunie-22 iulie

[CONCURS]

Institutul Italian de Cultură, Aleea Alexandru 41, 021.231.08.80; www.iicbucarest.esteri.it

Foto: PR

le sunt dedicate filme italiene contemporane. Proiecțiile sunt programate de la ora 18:00, în perioada 11 iunie - 12 iulie. Vizionare plăcută! // A.C.M.

„Drumul modei: dialog peste graniţe“ (Fashion Road: dialogue across borders), expoziția proiectului paneuropean, va fi deschisă, luna aceasta, la Biblioteca Națională a României. Vă vor trezi curiozitatea creaţii vestimentare realizate de zece designeri de modă din Europa în cadrul proiectului intercluster EUNIC. Prezentată în premieră la Erevan, în februarie 2012, expoziția va porni la finalul anului spre Cehia, Danemarca, Germania și Marea Britanie. Cum a fost posibil un asemenea proiect? Designerii au constituit cinci echipe de creație: Aram Nikolyan (Armenia) – Andra Cliţan (România), Christine Avetisyan (Armenia) – Pavel Ivancic (Cehia), Lusine Kostanyan (Armenia) – Geannine Pollazzon (Marea Britanie), Gayane Soghomonyan (Armenia) – Melanie Freier (Germania), Ani Iskandaryan (Armenia) – Ida Gro Christiansen (Danemarca) și au organizat în 2011 o serie de master classes şi un seminar internaţional în Armenia. Cele douăzeci de ţinute complete din colecţia rezultată în urma proiectului includ elemente specifice patrimoniului cultural din Armenia şi din ţările europene. Creatorii au ținut seama de materialele folosite și au introdus elemente din costumul național armean în rochii colorate, extravagante și suple. Proiectul este coordonat la nivel local de Institutul Cultural Român în colaborare cu British Council, Centrul Ceh, Goethe-Institut, Institutul Cultural Danez şi Armenian Fashion Council și este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene, prin programul „Cultura (2007-2013)“. // A.C.M. C Expoziția „Drumul modei: dialog peste granițe”, Biblioteca Naţională a României, Bd. Unirii 22, deschisă în perioada 7-24 iunie

Scara de Bloc

Care e cea mai frumoasă scară de bloc din Bucureşti? Aceasta-i întrebarea concursului „Remodelarea spaţiului comun la bloc”, propus de operatorul cultural Cerin Minodora Întreprindere Individuală. Ideea a pornit de la certitudinea că 75 % din populaţia Bucureştiului locuieşte în blocuri care fac parte din supra-numitele „cartiere dormitor” (conform cercetării realizate de Asociaţia pentru Tranziţie Urbană în 2007). Participanţii la „competiţie” au fost rugaţi să trimită cele mai interesante poveşti, documentate, cu fotografii, despre scara de bloc şi cartierul în care locuiesc. Câştigătorul ia totul! Adică, scara lui de bloc va fi cea care va suporta o intervenţie artistică, o redecorare. Comisia de evaluare a fost convinsă de istoria unui edificiu comunist, cu 8 etaje,

42 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

Fashion road

de pe Bulevardul I.C. Brătianu (colţ relaţiei cetățean-spațiu public şi, cu Covaci) nr. 44, sc. B. Alexandra implicit, cetățean-patrimoniul cultural Puiu este designerul responsabil cu prin intervenţie artistică. // A.C.M. schimbarea la faţă a spaţiului comun. „În ghid şi pe site vom documenta Mai multe informaţii găsiţi pe www. demersul, vom da informaţii despre scaradebloc.ro; etajul1@scaradebloc.ro materiale necesare şi costuri şi, de ce nu, îi vom convinge Renovări la scară... mică pe toți bucureștenii și pe toți românii interesați că un asemenea tip de proiect poate fi unul fezabil (şi din punct de vedere al costurilor) pentru scara de bloc a fiecăruia”. Rezultatul va putea fi văzut la începutul acestei luni. Scopul proiectului finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional? Ameliorarea „amneziei culturale” a cartierelor şi îmbunătăţirea

uzică

Despre critica muzicală, în studioul Radio Guerrilla

Foto: Claudiu Popescu

Rațiune și simțire Toată lumea este liberă să vorbească despre muzică, dar destul de puțini dețin datele problemei, iar recomandările sunt, de regulă, limitate la îndemnul „mergi!” Patricia Marinescu a dezbătut împreună cu Mihai Dinu, Directorul Muzical al Radio Guerrilla, problema criticii muzicale astăzi.

um definim un critic muzical astăzi? Teoretic, ca pe un om de specialitate, care ar trebui să aibă niște minime cunoștințe despre ceea ce scrie, eventual, și o școală. În România, nu prea știu să existe oameni cu astfel de școală, care să se ocupe de muzica modernă. Suntem la început cu critica, cu toate că ne dăm cu părerea despre foarte multe lucruri și cam întotdeauna acolo unde ne pricepem mai puțin... În străinătate, lucrurile merg deja într-un sens cu care oamenii s-au obișnuit, pentru că piața asta funcționează foarte bine, cu reguli foarte clare. Și atunci nu aș spune critică, mai degrabă, recomandare. Pozitivă sau negativă. Gusturile oamenilor se identifică cu un anumit critic și atunci îl urmăresc, merg pe mâna lui. Cred că în România facem mai mult recomandări, nu neapărat critică. Recomandăm pe baza unor experiențe, care sunt subiective. Da. Acum depinde de la ce vârstă asculți muzică, ce tip de muzică. Cu ce muzică ai crescut, la ce sistem de referință te raportezi. Una e să te raportezi la Copilu' Minune și alta este la Bach. Vorbind despre ce văd în jurul meu, pe net, sunt oameni care se ocu pă de treaba asta și unii chiar o fac într-un mod plăcut. Nu cred că m-am ghidat eu, cel puțin, după recomandările lor, dar, fiind în aceeași zonă, uneori e plăcut să-i citești. Până la urmă, contează și un background profesional și modul de a gândi muzica. E clar că un om care a studiat la Conserva44 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

tor va vorbi altfel despre muzică. Se poate axa pe detalii tehnice. Noi, ceilalți, fără Conservator, cred că mergem mai mult pe feeling. După experiență. Putem fi influențați de starea pe care o avem în momentul în care ascultăm. Și atunci recomandarea nu va fi foarte favorabilă. Sunt foarte mulți care opinează. Trebuie să te uiți și la ce-a mai făcut omul ăla. De unde a pornit, de câți ani face asta. Și, dacă îți place, chiar să-l urmărești. Și să nu avem încredere într-un personaj nou? Ba da.Trebuie să fim deschiși. Să captăm cât mai multă informație. Acum, și ea ar trebui filtrată. Fiecare are, când deschide computerul, o bară de lucruri favorite, iar o recomandare care vine din partea unui site favorit primează. Fiind atâta informație, trebuie să existe un filtru. Eu observ asta și la munca pe care o fac zi de zi, la radio, cu alegerea pieselor. Singur nu cred că aș putea să acopăr o arie atât de mare și atunci mai sunt oameni care mă ajută. Uite, sunt astea cinci piese... și știu sigur că ele vin după ce au fost supuse unui filtru al oamenilor respectivi. Procedăm la fel și se știe că nu va putea cineva, vreodată, să acopere toată muzica. Cum ne percepe publicul? Cred că oamenii empatizează cu ceea ce le spui. Prima dată din curiozitate, apoi că a ascultat ceea ce i-ai propus și chiar i-a plăcut și omul ăla este câștigat. Chiar dacă, la un moment dat, părerile sunt diferite.

bio Da, fiecare e liber să-și facă o părere și să aleagă dacă-i place sau nu. Îi arăți părțile rele și pe cele bune, din punctul tău de vedere. Da, dar nu cred că am desființat pe cineva în cei aproape 5 ani de blogging. E mai confortabil să scrii despre lucruri frumoase, decât să devii un hater. Cu toate că mulți dintre artiștii de la noi merită să și-o fure. Chiar și cei underground.

• mihai dinu face radio din 1991. De la etajul 11 al unui cămin studențesc. Radioul se chema Delta și intra în emisie după ce lua o jumătate de diazepam. A trecut prin transformările radioului în Delta RFI, apoi în RFI, până și-a luat hamul și praștia și, după 16 ani, a plecat la Radio Total. Care, și el, s-a transformat în Gold Fm. Acum este Director Muzical la Radio Guerrilla

O palmă la momentul potrivit le poate face bine. Da, dar fiind o lume atât de mică, la noi, poți să i-o dai și față-n față. Cei din zona muzicală au nevoie de Radio Guerrilla și atunci ar fi păcat să se supere.

Să dăm publicului ce cere... Deși cred că poți da publicului altceva și lui să-i placă. Nu mai știu cum e. Dacă a fost mai întâi oul sau găina. Cred că lucrul ăsta vine și pe un fond de stres și oboseală, de preocupări către tot soiul de lucruri grave. Și, de aici, nevoia de facil – un mic scandal, un silicon. Foarte puțini mai au puterea să caute o muzică nouă. C Citiți interviul integral pe www.bewhere.ro

[Q&A]

Foto: Claudiu Popescu

O parte din „Răcnetul Agoniei Naționale – Sin dicat” a format unul din tre puținele grupuri de hardcore rap de la noi. Am stat de vorbă cu trei dintre membrii Grupului De Rezistență: Nai’gh’ba, Brugner și DOX.

B De ce nu ați păstrat numele de RAN/S? Nai’gh’ba: Ne-am gândit că e bine să facem altceva. A fost o încercare de a reface RAN/S-ul, dar nu a funcţionat, iar noi, care am rămas şi vrem să facem ceva, am reformat această gașcă „veche-nouă” împreună cu K-Gula şi DJ Undoo, adică GDR. B Piele, Os? Ei de ce nu fac parte din GDR? Brugner: Piele şi Os au venit în ultima formulă RAN/S 2008, dar am văzut că e greu să menţinem un crew din 7 oameni. Numai alegerea instrumentalului era o aventură. Noi patru, care susţineam de cele mai multe ori concertele RAN/S, ne-am hotărât să facem un crew nou. Mereu eram pe la Undoo pe la studio, plus că îl cunoşteam de mult, iar K-Gula este fiul meu spiritual, nu puteam să nu îl iau. B Când lansați albumul? Aveți colaborări noi? Brugner: Există probabilitatea să apară colaborări. Vexx este un băiat pentru care noi avem o afinitate şi cu el ar fi posibil să facem o piesă. Încă nu sunt stabilite feat.-urile. Nu avem o planificare pe termen lung şi, în general, colaborările sunt bazate pe afinitate. În general, colaborările se fac cu cei din cercul de prieteni cu care rezonezi, îi vezi mai des şi îi cunoşti de mult timp.

Nai’gh’ba: Uşile nu sunt închise pentru colaborări, dar este greu să faci un featuring. Am făcut cu C.I.A şi Carbon la piesa Baga Rep remix. Vor fi rare. În schimb, avem colaborări pe partea de producţie. Albumul este variat, e aproape gata şi, la toamnă, o să rupem nişte boxe şi nişte capete. Pregătim acum un videoclip la piesa N-ai de ce, de la care avem aşteptări foarte mari. Pentru Bucureşti, nu o să facem o lansare specială, dar CD-urile vor fi puse în vânzare la concertul Coka Nostra. Apoi albumul va ieşi gratuit pe net. Vrem să îi respectăm şi pe cei care vor să aibă CD-ul în colecţie, dar principalul scop este ca mesajul să ajungă la public.

[în vizor]

Marius Pop

B Cum de sunt foarte prezenţi aceiaşi rapperi care erau şi acum 7, 10, 15 ani? DOX: Cei care ascultă, ascultau Mafia, Paraziţii sau La Familia, nu aveau treabă cu hip-hop-ul. Nu ştiu că a apărut Haarp Cord sau alţii. În schimb, când zici de CTC, Da Hood Justice etc., vorbeşti despre ascultători care erau dedicaţi fenomenului.

A surprins lumea muzicală cu cea mai nouă colaborare. Cunoscut pentru compozițiile în speță jazz, Pop s-a alăturat într-un experiment cu... Smiley. Colaborarea celor doi a luat naștere dato rită unui prieten comun: toboșarul Marcel Moldovan. „Smiley este un artist de mult bun-simţ, un foarte bun producător, o fire extrem de pozitivă şi, în plus de asta, are în trupă unii dintre cei mai buni muzicieni cu care am cântat vreodată”. Cunoscut ca fiind autodidact, dar și profesor de chitară, Pop – influențat de Greg Howe, un deschizător de orizonturi către muzica fusion – crede că un profesor este foarte util, „însă ceea ce sedimentează abilitatea de a cânta la un mare nivel este studiul individual”. Cât despre proiectul său, M Theory, grupul se pregătește de lansarea celui de-al doilea album. O nouă abordare ce se poate observa ascultând cele două piese noi: Overdose și Giant Frets, postate pe site-ul chitarist.ro.

Citiți interviul integral pe www.bewhere.ro

Citiți interviul pe www.bewhere.ro

B Rezistență la ce anume? Brugner: Împotriva sistemului, în general. Realizăm că trăim nişte lucruri care nu sunt tocmai întâmplătoare. Există o ordine mondială pe care puţină lume o percepe.

Pagină realizată de Mihai Nicolau

[albumul lunii]

dead sara dead sara Ascult albumul de mai bine de o lună şi, dat fiind faptul că îmi place foarte mult, încerc să găsesc ceva la el care să îmi placă mai puţin. Nu am reuşit şi, de astăzi, nici nu mai încerc! Vocea trupei este Emily Armstrong (invitată să cânte pe viitorul album Hole), care, cu siguranţă, şi-a petrecut copilăria ascultând mult punk şi grunge. Este înzestrată cu plămâni puternici, dar şi cu mult nerv. De la piese radio friendly, ca Whispers & Ashes (pe care mi-o imaginez cântată şi de Kings of

Leon), We Are What You Say, la piese în stil Nirvana, ca Monumental Holiday, sau una de riff à la Tom Morello, Wetherman. Între cele două balade atinse de disperare: Face to Face şi Sorry fot it All’, găsim şi două punk-blues-uri excelente – Timed Blues şi Lemon Scent. Am uitat să menţionez că la chitară se află tot o domnişoară, Siouxsie Medley. După un asemenea prim album, încerc să îmi cumpănesc aşteptările pentru viitorul. www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 45

Foto: Cătălin Mustață

Grupul De Rezistență

uzică clasică

[albume de colecție]

iris iris I

The police Outlandos d’Amour Sunt curios ce era în mintea celor care ascultau pentru prima dată The Police. Cine sunt? Ce cântă băieţii ăştia? Un pic de punk, dar nu chiar, reggae, new wave… Un trio format din instrumentişti excelenţi. Stewart Copelad, un toboşar inventiv, care bate cu uşurinţă măsuri compuse; Andy Summers, pasionat de jazz/experimental rock, dar asta aveam să descoperim după perioada The Police, şi Sting, un basist şi compozitor monumental, cu o voce care putea să facă din orice text o piesă de succes. Fiecare album The Police a dat cel puţin două, trei hituri. Acesta conține celebrele Roxanne (the good girl gone bad) şi Can’t Stand Losing You, o piesă ritmată şi dansabilă, în ciuda textului. So Lonely îmi inspiră mai degrabă bucuria de a fi singur şi nu tristeţea solitudinii. Next to you, Peanuts sau exotica Masoko Tan ga sunt piese care îmi plac, alături de Hole in My Life, Truth Hits Everybody, Born in the ’50 sau teatrala Be My Girl – Sally. // MIHAI NICOLAU

THE BAND The Band Sunt curios dacă, în urma unui sondaj făcut în Bucureşti, de exemplu, la o enumerare a celor mai influente trupe ale rockului, câţi oameni ar răspunde cu The Band. Fără să încerc să subestimez gusturile muzicale, îmi asum riscul de a spune niciunul. Ei bine, trupa cu acest nume banal, care a primit mai multă atenţie din partea criticilor decât a publicului larg, a fost într-o perioadă trupa de acompaniament de turneu a lui Bob Dylan. Îmbinând rock’n’roll cu country – folk – rock, poliinstrumen tiștii The Band sunt: Rick Danko – bas, trombon, vioară, voce; Richard Manuel – clape, pian, muzicuţă, saxofon, voce [există şi o piesă Counting Crows – If I Could Give All My Love (Richard Manuel is Dead)]; Garth Hudson – clape, saxofon, trompetă, acordeon; Levon Helm la tobe, mandolină, voce; şi Robbie Robertson – voce, chitară, clape. Recomand ca înainte de a asculta albumele lor să vizionaţi filmul Ultimul vals, regizat de Martin Scorsese. This Band Should be Played Loud! // M.N. 46 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

Foto: PR

După 6 ani de activitate, Iris lansa albumul de debut. Pe acest disc îi regăsim pe doi dintre cei mai mari chitariști pe care îi are România: Nuțu Olteanu și Florin Ochescu. Alături de Marti Popescu – bas, Nelu Dumitrescu – tobe şi inepuizabilul Cristi Minculescu la voce, ei semnează acest album de doar 8 piese, lansat la singura casă de discuri pe care o cunoștea țara noastră la acea dată, Electrecord. Discul conţine unele dintre cele mai bune piese Iris, două dintre ele fiind considerate disidente: Trenul fără naș (uşor inspirată de piesa Running Wild, a celor de la Judas Priest), pe versurile lui Adrian Păunescu, compusă de Marti Popescu, şi Cei ce vor fi, textul aparţinându-i lui Mircea Dinescu. Mă bucură faptul că poate cea mai iubită trupă de rock din România îşi aniversează cei 35 de ani de existenţă pe Arena Naţională. Eu voi fi acolo şi mă voi alătura celor care vor umple un stadion pentru un concert al unei trupe românești. // M.N.

Conducând Filarmonica din MÜnchen în 1993

Festivalul Celibidache

Sub deviza „Trăieşte muzica, trăieşte sunetul”, festivalul se desfăşoară între 3 mai şi 7 iulie. De Andrei Scarlatti

entru a celebra împlinirea unui secol de la naşterea lui Sergiu Celibidache (pe 28 iunie), fundaţia care-i poartă numele a înfiinţat acest festival, care se anunţă bienal, aşadar în anii fără Festivalul Enescu. Ce are în plus? În primul rând, încercarea de a menţine vie amintirea marelui dirijor (cel mai fetişizat dirijor pentru publicul de la noi), în al doilea rând, faptul că se întinde pe două luni, cu riscul de a fi prea „aerisit”. În mai au avut loc deja două lansări de carte: teza de doctorat a maestrului (Despre fenome nologia muzicală) şi o altă carte despre dirijor (Celibidache, întâlniri cu un om de excepţie, de Patrick Lang şi Stéphane Müller). Au avut loc şi proiecţii de filme documentare: printre ele, cunoscutul film al lui Serge Ioan Celibidache, Grădina lui Celibi dache, şi documentarul lui Jan Schmidt-Garre.Tot în mai s-a emis şi lansat o monedă, au avut loc un simpozion, apoi câteva mese rotunde, o expoziţie de fotografie cu crâmpeie din viaţa maestrului, iar pe 28 iunie se va dezveli un bust la Roman, oraşul său de baştină.Timp de trei săptămâni, între 10 şi 29 mai, la Academia de Muzică din Bucureşti s-au desfășurat masterclass-uri susţinute de prieteni sau colaboratori şi foşti studenţi ai dirijorului (printre ei, Ida Haendel, Rony Rogoff şi Enrique García Asensio). Abia pe 30 iunie începe festivalul pentru public (microrecitalul Idei Haendel de la BNR, de la lansarea monedei, nu se pune, căci a fost doar cu invitaţie). La Ateneu, cu un concert în care Cristian Mandeal va dirija Grădina de buzunar. Vedeta acestui festival este, fără îndoială, Ida Haendel, care va susține mai multe concerte pe scena Ateneului la începutul lui iulie. La 84 de ani (alte surse spun că ar fi născută chiar în 1923!), va cânta concertul de Beethoven, sonata a doua a lui Schumann şi sonata „în caracter popular românesc” a lui Enescu. În ultima seară de festival, pe 7 iulie, ne aşteaptă o surpriză: premiera mondială a unei suite de Celibidache – Haz de necaz. C Preț bilete: 65 - 75 lei. Detalii pe www.fundatia-celibidache.com

Foto: Adi Bulboacă

ilm

cristi puiu și ileana bîrsan, despre câteva întâlniri importante

În căutarea spectatorului ideal Regizorul Cristi Puiu nu a vorbit despre filmele sau proiectele sale, ci despre relaţia cu oamenii care scriu despre filme, despre rolul criticii de film şi despre câteva chestiuni ludice, într-o conversaţie cu Ileana Bîrsan.

e pare că toată lumea se pricepe la film, iar misiunea criticului de film nu prea mai contează. Care ar mai fi rolul criticii? Cinemaul este un teritoriu foarte primitor, unde nu există bariere sau vreun fel de vămuire, iar în această lume a criticilor de film pătrund tot felul de oameni care nu au legătură cu cinemaul, şi, din păcate, ei sunt cei mai vocali, cei mai prezenţi. În fapt, pe mine nu mă interesează criticii de film, ci oamenii care gândesc evenimentul ce tocmai se desfăşoară în faţa ochilor lor. Criticul de film, cel literar sau de artă ar trebui să intre în dialog cu mintea care s-a aflat de partea cealaltă a obiectului artistic. De cele mai multe ori nu se naşte dialogul, şi nu e vorba numai despre critica din România. Criticii pun căruţa înaintea boilor şi apare o rivalitate artificială, pe care tot ei o conduc în avantajul lor şi obstrucţionează calea înţelegerii obiectului artistic prin etichete şi verdicte. Rudolf Arnheim vorbea despre criticul de artă 48 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

care nu trebuie neapărat să picteze, însă hainele lui trebuie să fie obligatoriu impregnate de mirosul atelierului. Convingerea mea este că viitorii critici de film trebuie să treacă pe „platou” şi să facă un filmuleţ înainte să vorbească despre cinema, dacă iau în serios acest obiect audio-vizual. Cred că este necesar drumul de la un capăt la altul pe care îl parcurge un film, măcar o dată, pentru a deţine unitatea de măsură justă. Din scaunul de critic de film e greu de crezut că poate fi ridicat vălul de pe misterul filmului. Unul dintre motive, de pildă, este faptul că, de cele mai multe ori, critica de film reduce cinemaul la poveste, din pricina formaţiei literare pe care educaţia noastră o conţine cu precădere. Cinemaul este altceva decât povestea. Ce-i leagă pe oamenii cu care tu ai intrat în dialog, în istoria celor trei filme ale tale? Există o carte care m-a format, pe care am citit-o în anii ’80, Bunul-simţ ca paradox, scrisă de Alexandru Paleologu. Ce-i leagă

bio

pe aceşti oameni este CRISTI PUIU s-a exact acest bun-simţ, născut pe 3 care nu înseamnă nici aprilie 1967, bună creştere, nici bune la București. În 2001 debumaniere. El spunea că tează cu Marfa opusul prostiei nu este și banii, iar inteligenţa. Ce, n-aţi mai în 2004 scurtvăzut oameni inteligenţi metrajul un cartuș de kent proşti? Opusul prostiei și un pachet de este bunul-simţ. Cancafea câștigă titatea de cunoştinţe Ursul de Aur la sau informaţii nu mai Berlin. moartea domnului lăzăcontează câtă vreme nu rescu primește înţelegi ce se petrece în 2005 presub ochii tăi şi trebuie să miul Un Cerrecurgi de fiecare dată tain Regard la Cannes, iar în la raportări sau repere, 2010 regizează pentru ca apoi să-ţi conaurora struieşti propria părere. Ce m-a frapat la câţiva prieteni, cu care am crescut în Balta Albă, este tocmai justeţea observaţiei fără ca ea să beneficieze de referinţe. Mai mult decât atât, nu raportarea la repere este distructivă, ci lipsa înţelegerii lor. De fapt, sunt foarte puţini cei care judecă un eveniment care tocmai se petrece sub ochii lor, iar filmul este unul dintre ele. Pentru mine, spectatorul ideal este criticul ideal, adică mintea care gândeşte, dar gândirea care nu ţine doar de raţiune, ci traversează tot corpul.

Cu care dintre criticii de film ai intrat în dialog? E destul de complicat, pentru că e vorba de un dialog fragmentat. Dar aş spune J. Hoberman şi James Quandt. Dacă poate fi imaginat un dialog cu criticul de film, prin intermediul unui alt film decât al meu, chiar şi relaţia cu Hoberman este una fluctuantă, pentru că nu ne întâlnim pe toate teritoriile. De pildă, am avut o emisiune împreună cu Horia-Roman Patapievici, care nu este critic de film, iar observaţiile pe care le-a făcut şi întrebările pe care mi le-a adresat, dincolo de faptul că m-au bucurat, vorbeau despre un om care a văzut şi a ascultat filmul, şi asta m-a liniştit. În dialogul dintre un cineast şi un critic, lucrurile stau, din punct de vedere strict tehnic, mult mai bine pentru critic decât pentru cineast, pentru că cineastul nu va da niciodată o replică unui critic. Însă criticul dă verdictul, iar el vede o mare libertate acolo unde, de fapt, este şi o mare responsabilitate. Dacă este să luăm istoria artelor în general, sunt multe momente în care un artist a fost demolat de critic şi timpul a decis în favoarea artistului. În viaţa mea de până acum, am întâlnit doar doi oameni care erau echidistanţi faţă de toate obiectele audio-vizuale, numite filme. Amândoi erau profesori universitari care predau istoria filmului. În toate discuţiile pe care le-am avut cu George Littera, nu l-am auzit spunând vreun lucru rău despre vreun film. Vorbea despre lucrurile bune, despre calităţile fiecărui film, vedea altfel cinemaul. Și Gyuri Baron, care este profesor la Budapesta, avea aceeaşi atitudine, iar atunci când îi ascultam cu adevărat, nu se putea să nu fiu de acord cu ei. Nu i-ai întrebat de ce nu se opresc niciodată la lucrurile greşite, nefuncţionale? Pe Gyuri Baron l-am întrebat, însă discuţia intră pe alte teritorii, care au legătură cu viziunea lui globală, cu propria lui filozofie de viaţă. Probabil că ţine de un anumit prag de înţelepciune. Dacă privim direct ceea ce se întâmplă, fără fente şi fără balet, puţine lucruri stau în picioare, iar filmul nu este printre obiectele care stau în picioare. Ceea ce stă în picioare cu adevărat este ceea ce se află dincolo de toate obiectele astea. Marea calitate a unui film sau a unei opere de artă stă în deschiderea pe care o oferă către lucruri mult mai importante şi mult mai înalte. O operă de artă nu este importantă pentru ceea ce este, ci pentru locul în care te trimite. Restul nu contează. Și dacă locul în care te trimite este important, atunci opera contează, pentru că este ca o portiţă către altceva. Pentru că noi vorbim cu cuvinte şi nu e clar că ne înţelegem exact, dar există toate celelalte semne şi expresii corporale, şi poate că există ceva care se află peste noi şi ne ajută să intrăm cumva în rezonanţă.

Te interesează filmele care împacă şi critica de specialitate, şi spectatorii obişnuiţi, de pildă ca în cazul lui Hitchcock? N-aş face niciodată acest gen de film, dar, altfel, Hitchcock îmi place foarte mult. De fapt, Truffaut, Hitchcock şi Buñuel (filmele franţuzeşti) îmi plac foarte mult, fără să aibă legătură unul cu celălalt. Pentru mine sunt filme terapeutice, întotdeauna mă simt extraordinar de bine şi cred că acestor regizori le e drag de oameni; dragoste care se găseşte în cantităţi minuscule în interiorul filmului. Însă nu toată lumea îl apreciază pe Hitchcock pentru această declaraţie de dragoste. Cei mai mulţi rămân la nivelul poveştii, cu acţiune, suspans şi o doză de mister şi ne lăsăm păcăliţi, aşa cum ne lăsăm păcăliţi de orice alt produs care conţine elementele astea. E nemaipomenit că există aşa ceva şi în această categorie intră de pildă şi Howard Hawks, Akira Kurosawa sau Woody Allen. Ce filme din Hollywoodul clasic ai recomanda? Șoimul maltez. Îmi place tempoul, muzica filmului, şi nu muzica din film, felul în care se articulează evenimentele, în care personajele gestionează evenimentele, felul în care actorii livrează dialogurile şi schimbă priviri, felul în care actorii intră în relaţie unii cu ceilalţi, felul în care evenimentele se racordează, ironia conţinută. Toate aceste elemente fac mai degrabă din el o bucată muzicală, decât un film. Sunt o mulţime de filme, Red River, al lui Howard Hawks, The Night of the Hunter, al lui Charles Laughton. Chiar dacă nu are legătură cu Hollywoodul, nu pot să nu amintesc un film documentar din acea epocă realizat de minţi americane, capodopera din 1925, Grass: A Nation’s Battle for Life. Dacă ar fi să alegi o actriţă şi un actor clasic care s-ar potrivi, ar fi adecvați în filmele tale, care ar fi aceștia? Pe Steve McQueen l-aş lua fără niciun fel de ezitare; mi se pare că este unul dintre cei mai mari actori, pe care, din păcate, trebuie să-l recompui din mai multe filme. Dar el este eroul meu. De asta mi-am dat seama destul de târziu, pentru că nu exista aşa ceva în cinema. Când mă uit la Steve McQueen simt că sunt eu, mă văd pe mine; este poate o proiecţie, este poate ceea ce cred eu despre mine. La Cary Grant, însă, simt că este un celălalt, nu e ca mine. Și mă uit la el cu foarte mare admiraţie, îmi place indiferent ce tâmpenie face. La actriţe e şi mai greu să aleg, pentru că la vremea aceea se pedala foarte mult pe frumuseţe, pe poză şi mă încurcă, dar aş spune Marlene Dietrich. Pe de altă parte, fără să o consider o mare actriţă, fără să mă fi emoţionat vreodată în ceea ce a făcut în vreun film de la un capăt la altul, dar care are nişte momente de graţie, Monica Vitti este figura la care m-aş opri. C Citiți continuarea interviului pe www.bewhere.ro

[opinIi]

Work in progress

Ileana Bîrsan

Toată lumea se pricepe la cinema, toată lumea are o părere despre filme. Când vine vorba despre critică de film, mulți scrâșnesc din dinți sau își dau ochii peste cap, fie ei cineaști sau spectatori. La ce bun să existe oameni care să-mi spună ce și de ce să văd cutare film, atâta vreme cât toți putem cântări ce ne place și ce nu ne place? Întrebarea este dacă folosim aceeași unitate de măsură. Ideal ar fi ca despre filmele de consum sau de prost gust să nu se scrie nimic niciodată; ele sunt obiecte de unică folosință care ne trec prin ochi și prin urechi, lasă un balast și ocupă un spațiu prețios, au o dinamică de bussiness, pe principiul cerere-ofertă, care oricum va funcționa cu sau fără critica de film. O să spuneți că sunt snoabă. Dar de ce mi-aș ocupa mintea și viața cu obiecte care nu contează, de ce ar trebui să iau în seamă niște produse care nici nu mă distrează, nici nu mă emoționează, nici nu-mi provoacă vreo reacție de vreun fel. Cum nimeni nu m-ar obliga în cazul în care aș fi critic literar să scriu despre Paolo Coelho sau, dacă aș fi critic de teatru, să scriu despre teatrul românesc de revistă, nu văd de ce ar trebui să fiu datoare să scriu despre ultimele blockbustere. Privind tot ideal lucrurile, despre filmele de artă sau despre filmele de autor, cele care mă fac să-mi chestionez emoțiile, să mă bucur de oameni și să văd dincolo de povestea propriu-zisă fie o viziune, fie o măiestrie cinematografică, cronica imediată ar trebui secondată (ca obligație de serviciu!) la o distanță de câțiva ani de o revenire, o reinterpretare. Abia atunci misiunea celui care scrie despre filme are o relevanță suficientă și poate pregăti temeinic (în cazul în care el însuși și-a făcut temele) spectatorii interesați de acest tip de cinema. În definitiv, cinemaul este doar un alt instrument prin care ne punem întrebări și căutăm răspunsuri legate de viața noastră. Dar până atunci, totul este work in progress și unitatea de măsură a criticilor ar trebui să conțină o atenție mai mare către oamenii pentru care scriu, decât pentru propria glorie, și un efort de a funcționa mai degrabă ca un mijlocitor între cineast și spectator (chiar și atunci când critica este negativă), decât de a-l pune la punct sau la zid. www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 49

[CRONICI]

Debutul în lungmetraj al regizorului Gabriel Achim este o provocare destul de ambiţioasă, măcar dacă avem în vedere faptul că filmul a fost realizat pe suport VHS. L-am întrebat recent pe regizor dacă filmul său este melancolic şi mi-a răspuns că poate, dar lui îi place să creadă că e un film despre compromis, despre eşec. Primele imagini sunt, mai degrabă, acelea ale unei victorii istorice: penaltiurile pe care Helmuth Duckadam le-a apărat în finala Cupei Campionilor Europeni, pe 7 mai 1986. Nu e singurul rapel la vremurile ceauşismului târziu, pur şi dur (pe care regizorul nu şi-a propus să ni-l arate în toată oroarea lui); videoul şi relaţiile care se (dez)articulau în jurul acestui aparat, care putea fi sursă de prestigiu, de bani, de invidie ş.a.m.d., concentrează un soi de univers provincial, unde vieţile mici încearcă o detentă spre aerul rarefiat al destinului. Cum? Prin (pseudo)artă, printr-un film de protecţia muncii cu pretenţii artistice, pe care Iulică Ploscaru (Gabriel Spahiu, la primul rol principal într-un lungmetraj) trebuie să-l prezinte la zi aniversară. E 8 mai, ziua PCR (pentru cei care nu

gabriel spahiu, maestrul de ceremonii omagiale

Foto: PR

Visul lui Adalbert

ştiu semnificaţia acestor iniţiale, a se răsfoi manualele de istorie), şi tot colectivul fabricii participă la un spectacol omagial, al cărui final va deraia într-o tragedie de operetă. Chiar şi cu acest sfârşit, filmul este, totuşi, o comedie. Nu ştiu

dacă neagră, mai degrabă dulceagă, un soi de nechezol. // florin barbu Visul lui Adalbert, România, 2011, regia Gabriel Achim, cu Gabriel Spahiu, Doru Ana, Ozana Oancea, Paul Ipate, Anca Androne, 101 min.

[CRONICI]

70th Anniversary Edition. Un film de Orson Welles, 1941

Debutul lui Welles (la 26 de ani!) a apărut de atâtea ori în fruntea diverselor clasamente ca cel mai bun film făcut vreodată, încât ai fi tentat să-i consideri poziţia drept definiţie, nu concluzie. Orice revizionare (indicată – mai ales în vremurile pe care le trăim – deopotrivă cinematografic şi tabloid) nu face decât să-i reconfirme, trufaş, inteligent, definitiv, statutul. Pentru ediţia de faţă, negativul a fost scanat la rezoluţie 4K, iar sunetul remasterat True HD; dacă adăugăm interviul cu (monteu rul, pe atunci) Robert Wise, imaginile de la premieră şi comentariile audio cu Roger Ebert şi Peter Bodganovich, rezultă o ofertă aproape perfectă – lipseşte docu mentarul Battle Over Citizen Kane. Păcat.

SCARFACE Limited Edition. Un film de Brian De Palma, 1983

Poate cel mai flamboaiant/visceral titlu din cariera unui regizor specializat în flamboaiant/ visceral. Scris de un Oliver Stone care se chinuia să renunţe la cocaină, Scarface (mai degrabă omagiu decât remake la filmul lui Howard Hawks) a rămas în istorie, în principal datorită interpretării WAY over the top a lui Frapuccino – după cum ştiţi, hip-hopperii îl consideră pe Tony Montana un simbol, ceea ce dovedeşte exact cât creier posedă. Premiera HD vine la pachet cu interviuri, analize şi un making of împărţit în trei, care acoperă în detaliu facerea (şi desfacerea) acestui clasic modern. Bonusul favorit – bucăţile din versiunea TV, editată pentru a scăpa de sânge şi măscări, veţi râde cu lacrimi.

SUPER 8 Special Edition. Un film de JJ Abrams, 2011

Din ciclul „Amintiri din copilărie se întoarce”, astăzi – jocul de-a vacanţa, cinemaul şi extratereştrii. Trecând peste situaţia uşor paradoxală în care JJ Abrams îi aduce un omagiu evident şi asumat lui Spielberg... cu un film produs de Spielberg (!), trebuie notat că Super 8 e cel mai bun film pe care Spielberg nu l-a făcut. Dumnealui e salutat direct (E.T., Close Encounters etc.) şi indirect (The Goonies, Explorers etc.), dar jucăria lui JJ transcende pastişa şi spune lucruri faine apropo de părinţi şi copii, de ieri şi de azi, în dulcele stil al anilor ’80. O oră şi jumătate de poveşti de la filmare, o seamă de scene tăiate şi un comentariu audio completează tabloul. Material realizat de Andrei Creţulescu

Perechea Burton-Depp (ne) loveşte din nou! De data asta, mai bine. Povestea lui Barnabas Collins (Johnny Depp), bogătaşul englez a cărui familie zideşte oraşul Collinsport şi compania Collinwood, este agreabilă, pontoasă şi nu se ia atât de în serios încât să devină indigestă. Recunoaştem universul de mucava gotică al lui Burton, plin cu personaje disfuncţionale şi cu femei mai mult sau mai puţin fatale, în care viermuieşte o lume plină de taine, crime şi iubiri neconsumate, o lume vrăjită. În 1772, Barnabas are ghinionul să sucească minţile focoasei slujnice Angelique Bouchard (Eva Green), dar se va îndrăgosti de delicata Josette DuPres (Bella Heathcote). Angelique nu suportă trădarea şi, cum e vrăjitoare, îl transformă pe Barnabas în vampir şi-l aruncă (de viu) într-un coşciug. Ani trec (200, să fim precişi) şi Barnabas revine la Collinwood Manor, ajuns în paragină şi locuit de

Foto: PR

CITIZEN KANE

Umbre întunecate

Ce vrăji a mai făcut tim burton

urmaşii familiei, disfuncţională şi cam sărăntoacă. Cauza? Afacerea familiei a fost ruinată de Angelique, care acum conduce oraşul. Barnabas trebuie să lupte nu numai cu vrăjile, ci şi cu noile obiceiuri şi cu noua sa familie pentru a reclădi onoarea şi averea familiei. De aici, situaţiile comice destul de bine orchestrate de Tim Burton, cu Depp primsolist cu alură de Frankenstein şarmant şi familist şi cu pălărie&ochelari à la

Michael Jackson. Dacă adăugaţi la soundtrack-ul inspirat apariţiile încă frumoasei Michelle Pfeiffer şi şedinţele doctorului Julia Hoffman (Helena Bonham Carter), aţi putea avea un film de weekend prizabil. // F.B. Dark Shadows, SUA, 2012, regia Tim Burton, cu Johnny Depp, Eva Green, Bella Heathcote, Michelle Pfeiffer, Helena Bonham Carter, 113 min.

Răzbunătorii - 3D The Avengers (sau Marvel’s The Avengers – 3D, ca să-i dăm titlul complet/oficial) pare să fi fost cel mai aşteptat film cu super-eroi din istorie – dacă judecăm după încasările halucinante: peste un miliard worldwide, and counting. Cei care n-au crescut cu benzile desenate ar trebui să-şi imagineze un soi de Cei şapte magnifici – literalmente; ceilalţi ar trebui să aprecieze strategia celor de la Marvel, care au făcut câte un film (două, în cazul Iron Man) introductiv pentru fiecare personaj, anunţând, în finaluri meşteşugit-şugubeţe, întrunirea ce va să vină. Extrem de eficient şi Supercongresul

Dictatorul

Haffaz Alladeen este conducătorul unei ţări africane bogate în petrol, numite Waadeya. Organizează propriile jocuri olimpice, unde stabileşte recorduri mondiale la vreo 40 de metri plat, o plăteşte pe Megan Fox pentru o partidă de sex, umblă în maşini aurite, construieşte rachete nucleare cu vârf ascuţit, elimină pe oricine îl supără cu un gest scurt şi câte şi mai câte. Dar e singur... V-aţi prins, e un dictator! După Borat şi Bruno, perechea Larry Charles (regizor)-Sacha Baron Cohen ne oferă o nouă viziune absurd-comic-cretină asupra unui subiect foarte la modă: cum să convieţuim cu vecinii noştri putred de bogaţi şi (in)suportabil de criminali. Ameninţat cu războiul, Alladeen decide, sfătuit de consilierul său Tamir (Ben Kingsley), să meargă la ONU-New York pentru un speech. Pare sfidător de simplu, dar Tamir plănuieşte să folosească o sosie a dictatorului (un oier cam retard) pentru a transforma Waadeya într-o democraţie şi pentru a vinde petrolul celor interesaţi: chinezi, companii petroliere etc. Deposedat de propria ţară, de mândra&virila lui barbă, abandonat în mijlocul unui oraş care nu doarme,

52 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

isteţ decupat şi pus în scenă (regizorul Joss Whedon şi-a făcut mâna în televiziune), şi în ciuda lungimii excesive şi a unui act trei ce trimite aprig la Transformers-ul de mai an (mă rog, dacă în Transformers ai fi înţeles cine cu cine se bate şi de ce), acest „congres interplanetar” se dovedeşte o felie zdravănă de entertainment, la care practic n-ai timp să te plictiseşti. Iar dacă urmăreşti cu atenţie schimburile de replici/priviri dintre protagonişti (toţi OK, până şi Sam Jackson – cu o menţiune specială pentru negativul Tom Hiddleston), ai senzaţia că totul pare făcut în joacă – o joacă scumpă, e drept, dar, după cum se vede, teribil de profitabilă. Ceea ce nu înseamnă neapărat că cinematograful e acum mai bogat. // Andrei Creţulescu

The Avegers – 3D, SUA, 2011, regia Joss Whedon, cu Robert Downey Jr., Mark Ruffalo, Samuel L. Jackson, 150 min.

dar demonstrează pentru/împotriva a orice, dictatorul nostru încearcă să-şi recupereze bunurile, cu ajutorul unei tinere dedicate şi vegetariene, Zoey (Anna Faris). Printre altele, dictatorul nostru moşeşte o femeie la naştere, cu mobilul pe post de... forceps. De-ajuns? Dincolo de glumele contondente, brutale, perfect misogine, greţoase, dar care sunt cuceritoare spuse/jucate de inteligentul Sacha Baron Cohen, pentru mine rămâne o întrebare: cum de nu putem să livrăm ceva asemănător cu specimenul gângav care până mai ieri „dicta” prin ograda noastră? // Florin Barbu The Dictator, SUA, 2012, regia Larry Charles, cu Sacha Baron Cohen, Anna Faris, Ben Kingsley, 83 min. Comicăreli mortale Foto: PR

noutăți Blu-Ray

Critica de teatru, temă de discuție între cătălin ștefănescu și cristiana gavrilă

eatru

Cătălin Ştefănescu este echilibrat şi discret, încărcat de argumente atunci când vorbeşte despre teatru. Pentru el, nu există judecăţi şi ştampile definitive, deşi părerile sale se întrezăresc clar, atât în emisiunea „Garantat 100%”, cât şi în articole. Despre critica de teatru, cu maladiile ei şi faptele bune, la o discuţie cu Cristiana Gavrilă.

Fără judecăţi absolute şi ştampile definitive

Foto: Adi Bulboacă

amenii te asociază cu televiziunea, puţini ştiu că eşti foarte legat şi de teatru. Povesteşte-mi puţin despre acest lucru. Am crescut în atmosfera asta, am jucat teatru, eram într-o trupă, la Vâlcea, am cunoscut încă de puştan oameni care se ocupau cu treaba asta. Educaţia mea, de prin clasa a noua, a fost pe teritoriul acesta. Multă vreme chiar am crezut că o să fac regie sau actorie, până când un om la care ţin enorm şi care m-a educat în afara şcolii, părintele meu spiritual, căruia îi datorez totul, m-a convins să nu. În atmosfera aceasta am crescut, iar din studenţie până prin 1999, am scris regulat despre teatru. Încă mai scrii, dar foarte rar. Mi-aş dori să scriu regulat, chiar visez un loc unde să pot face treaba asta, dar în anumite condiţii, poate, cu un alt statut decât se face critica obişnuită de teatru acum.

Cum se face critica obişnuită de teatru? Eu nu zic că ştiu, şi tot ceea ce spun acum este doar o părere. La fel de fervent cum sunt cu părerile astea, mă manifest şi la adresa celor care au certitudini absolute. Critica are o asemănare cumplită cu felul în care se vorbeşte în spaţiul public românesc, adică în afara pluralismului ideilor, în afara pluralităţii de orice fel. De aceea, acum, critica arată uşor radicală, mult prea intelectuală, după părerea mea, sau chiar intelectualizată. Şi, mai mult decât atât, cu conştiinţa faptului că emite un statut definitiv şi directivele acestui statut. Critica pe care tu o numeşti „intelectualizată” rămâne izolată din cauza asta. Acum, critica de teatru are puterea, capacitatea, tendinţa de a transforma fenomenul în concept şi de a „înregistra” lucrurile care se întâmplă în teatru. Ele există, se consumă şi trec, iar menirea criticii este şi aceea de a le asimila cultural, nu? Este un lucru pe care îl ştii mai bine decât mine. Lumea a vorbit şi 54 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

vorbeşte foarte mult în ultimii ani, făcând diferenţe în actul critic, care ar fi partea jurnalistică a poveştii, care este latura ei teoretică... Ca să-ţi răspund precis la întrebare, nu cred că, în momentul acesta, critica are vreo putere de a influenţa fenomenul în substanţa lui. Discuţiile despre meserie nu există. Cred că, în cel mai bun caz cu putinţă, critica gâdilă fenomenul la suprafaţă. Gâdilatul la suprafaţă vine şi dintr-un context social, din interese sau orice altceva, ori este într-adevăr o lipsă de înţelegere şi asumare a actului critic? Şi în celelalte discipline critice, nu numai în critica de teatru, se întâmplă la fel. Cu maxim tupeu, îndrăznesc să spun că în toate disciplinele legate de orice fenomen artistic din România, mai întâi există o preocupare pentru construirea statutului personal. Lucrul acesta se aplică şi la oamenii care fac meserie, nu numai la cei care vorbesc despre meserie. Grija fundamentală este de a construi statutul, de a te constitui ca instituţie Acum, critica şi ca influenţă, abia pe urmă vine preocuparea de a face altceva. arată uşor

radicală, mult prea intelectuală, după părerea mea, sau chiar intelectualizată

Această răsturnare despre care spui tu dezechilibrează climatul. Se simte şi pe scenă. Lucrurile ar trebui să se desfăşoare invers, să te concentrezi să faci şi apoi vezi unde te-a dus ce-ai făcut. Aşa cred şi eu. Şi lucrez la ceva

bio cătălin ștefănescu (n. 1968, Râmnicu Vâlcea). Absolvent al Facultăţii de Litere din Cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, este, din anul 1999, moderatorul şi realizatorul emisiunii „Garantat 100%” la TVR 1. Membru Uniter şi al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. Premii: premiul pentru cel mai bun documentar românesc – Penitenciar – obţinut la Festivalul Internaţional de Film Antropologic (Sibiu), premiul CNA pentru cel mai bun program local de televiziune „Garantat 100%”, premiul pentru cel mai bun eseu de televiziune – Circul, obţinut la Televest, Timişoara, premiul pentru cel mai original reportaj de televiziune, Hussein, obţinut la Svaneke, Danemarca

pe tema asta, pentru că vorbim aici despre un model cultural românesc. Întâi, freci puntea, aşa cum face matelotul debutant, cu conştiinţa faptului că te lipeşti de cineva la un moment dat – nu folosesc formulele pe care le zic de obicei despre asta, pentru că sunt uşor dezbrăcate –, deci periezi bine, în aşa fel încât să poţi urca în ierarhie alături de cineva-ul ăla. Însă „exprimatul”, care vine de la „un moment dat încolo”, este profund maladiv, pentru că, dincolo de acel moment, iese eliberarea frustrării pe care ai acumu lat-o frecând puntea. Îmi place explicaţia ta, şi cred că simţim cu toţii cum aceste lucruri se manifestă într-un mod de a „face meseria”. Este un cerc vicios. Dar nu toată lumea face la fel. Vorbeam despre tendinţe, tot respectul pentru excepţii... Cred că fiecare trebuie să facă aşa cum îl taie capul, dar într-o legătură corectă de egalitate cu sine. La noi, discuţiile despre teatru, nu că sunt sterile, dar sunt realmente seci, pentru că cercetarea teatrală este unilaterală, scolastică şi, după părerea mea, necontemporană. La fel cum la şcoală, copiii nu sunt obişnuiţi să facă scriere creativă şi eseu, ci doar compunere, păstrând proporţiile, fenomenul, mutat în zona adulţilor, are aceeaşi dimensiune. Discursul a rămas la nivelul unei bătrâne gramatici. În emisiunile tale, apreciez faptul că te situezi echilibrat între două poziţii: cea a prezentatorului şi cea a criticului care îşi expune părerea.

Da, dar încerc să o fac cu cea mai mare discreţie şi să recomand mai mult decât să comentez. La fel şi când scriu. Încerc să recomand lucruri, nu să pun o ştampilă definitivă. Această atitudine este mai rară în presă. Cel mai recent exemplu este filmul lui Silviu Purcărete, Undeva la Palilula. Masacrat de critica de film, pe nedrept, zic eu. Omul care citeşte presa, şi ia de bun ce vede acolo, cumva este privat de o experienţă? Tot pe nedrept. Chiar pe nedrept, aşa mi se pare şi mie. Încerc să şi scriu despre lucrul acesta, fără să mă înjur cu nimeni, fără să declanşez nicio polemică, doar exprimându-mi punctul de vedere.

Pentru cine se scrie, pentru artist, pentru spectator? Azi, toată lumea face recomandări. Pe cine să creadă cititorul? Pentru artişti clar că nu, pentru public, foarte puţin.Atunci devine un mare exerciţiu în gol.Trăim o perioadă intermediară şi sunt sigur, este singurul loc unde sunt absolut sigur, este un fenomen care nu se întâmplă doar aici. Se întâmplă şi în vest, dar având altă dimensiune. Se mai petrece şi în est, având o dimensiune asemănătoare cu ce este la noi. Sub rezerva aceleiaşi păreri, îţi dau o explicaţie. Pe teritoriul fotografiei se manifestă cea mai vizibilă şi puternică democratizare a unei arte, şi pe unii îi handicapează şi îi dărâmă, iar pe alţii îi mobilizează. Lucrul ăsta se întâmplă şi în teatru, democratizarea este normală. Pe noi, şi mă gândesc la noi ăştia cumva de şcoală veche, ne tentează să spunem că e o insurecţie a imposturii. Puterea de a face diferenţa nu e influenţată cu nimic de fenomenul ăsta. Însă e absolut normal ca scara diferenţelor să fie foarte mare. Decalajul între un om neinstruit, dar pasionat de fenomen, să zicem, şi altul, instruit şi competent în fenomen, este mare. Nici primul nu este un ticălos impostor, nici celălalt nu e o instanţă unică. Înseamnă doar că s-a mărit enorm marja de dialog. Există la ora asta un fenomen pe care pot să-l delimitez aproape precis, nu precis, pentru că nu are graniţe precise. În teatrul alternativ au apărut critici specializaţi pe zona asta. Sunt critici care fac parte de multe ori din aceeaşi grupă de vârstă, din aceeaşi şcoală de gândire cu oamenii care fac teatru în spaţii alternative. Partea aceasta de critică, din nefericire, refuză preocuparea pentru scena clasică, exact în aceeaşi măsură în care lumea din jurul scenei clasice refuză preocuparea pentru spaţiul alternativ. Cele două spaţii cochetează unul cu celălalt, dar face asta, după părerea mea, din frica de a nu pierde un teritoriu de influenţă, nu dintr-un interes profund şi real. La noi, fenomenul acesta apare şi în ceea ce priveşte dansul. Cunosc coregrafi şi dansatori îngrijoraţi că nu există un public „specializat” care să-i dubleze prin scris. În dans, mulţi artişti au ars extraordinar de repede etapele devenirii, au fost la cursuri afară, au văzut cât de repede a evoluat disciplina, s-au întors cu formele acelea de expresie, s-au sincronizat, cu adevărat sau nu, cu zona de expresie artistică pe care au văzut-o acolo, dar nu au găsit aici un public care să fi ars etapele percepţiei în aşa fel încât să ajungă la nivelul la care ei se exprimă. Nu cred că trebuie învinovăţit publicul, marii dansatori şi-au găsit un limbaj şi un mod de exprimare încât să ajungă la public. Exact aşa se întâmplă şi cu teatrul social, cu ceea ce se numeşte dramaturgie stringentă. Oameni care nu au făcut teatru niciodată, oameni de etnie rromă dintr-un cartier, să zicem, fac un spectacol despre viaţa lor. Critica priveşte cel puţin cu condescendenţă lucrul acesta. Lumea cool participă la fenomenul ăsta pentru că e cool. Până la urmă, mesajul teatrului social se duce aiurea pentru că palierul de corectitudine cu care ne ducem la treaba asta e greşit. Cei care fac ard mult mai repede etapele decât o face publicul sau critica. Deşi una dintre obsesiile criticului ar trebui să fie aceea de a ţine pasul cu fenomenul. C www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 55

[CRONICI]

Felix Alexa este genul de regizor care găseşte sau regăseşte texte pentru actori. Spitalul comunal, scris de bulgarul Hristo Boicev, unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi ai momentului, confirmă acest lucru. O piesă cu personaje vii, cu o problematică imediată, dublată de o distribuţie cum rar se întâlneşte pe scenele noastre, reușeşte să vorbească accentuat despre problemele societăţii, dar şi despre dramele şi speranţele individului. Râzi, însă râsul poartă ceva din tristeţea pe care o trăim în fiecare zi doar privind în jurul nostru. Intrăm într-o lume măcinată de sărăcie şi izolare, un spital de „nebuni”, un spaţiu cenuşiu şi metalic (scenografia Nina Brumuşilă), unde sunt cazaţi, laolaltă, atât cei care şi-au pierdut memoria, cât şi cei veniţi pentru o operaţie de apendicită. Dincolo de trimiterile spre realităţi apropiate (aceleaşi probleme ale spitalelor, aceeaşi atmosferă care te condamnă la moarte din nepăsare, acelaşi provincialism şi încântare în faţa aparatelor care depăşesc puterea de adaptare a ţăranului), spectacolul pare o oglindă care îndeamnă publicul să se imagineze cum arată. Aceasta este conotaţia pe care regizorul o subliniază sub aparenţa crustei de umor brut. Combină o operaţie „pe viu” cu glumele pacienţilor din „spitalul comunal” şi cu ideea pirandelliană „aşa este dacă vi se

Foto: Cosmin Ardeleau

Spitalul din Balcani

Spectatorii sunt puși în fața unui spectacol-oglindă

pare” sau, în lipsa unor amintiri, putem fabula altele. Efectul este acela de zdruncinare, pentru că povestea începe şi se termină cu apariţia unui copil din spital care ar putea fi Micul prinţ (Alexandru China chiar joacă personajul la Odeon). Ce poate fi mai paradoxalsugestiv decât povestea acestor oameni atinşi de viaţă şi puritatea unui copil de pe planeta inocenţei? După explicaţii lungi, pe scurt povestea sună aşa... un salon de spital. Pacienţi: Kortuzov (Răzvan Vasilescu), tipul care şi-a pierdut memoria în urma unui accident de aviaţie, în timp ce el lucra pământul; Bătrânul (Valentin Uritescu) care nu vrea să-şi revină, viaţa alături de soţia sa (Adela Mărculescu) este mai rea decât spitalul; Bratoi (Marius Manole) venit pentru o operaţie

simplă, care se transformă într-un caz complicat din cauza incapacităţii medicilor; Fero (Alexandru Hutuleac – un actor tânăr ce promite mult), care are o memorie colosală şi este fascinat de Elveţia; William (Marius Stănescu), cel care notează tot ca şi cum ar fi venit în control – însă viaţa rămâne doar în măsura în care a fost scrisă. O altă întrebare a lui Boicev rezolvată în spectacol printr-o uşă deschisă. De unde vine, cine este şi ce vrea acest om care crede în lucrurile scrise? Este Dumnezeu, sau memoria pierdută a omenirii? // cristiana gavrilă Spitalul comunal de Hristo Boicev, regia Felix Alexa, cu Răzvan Vasilescu, Valentin Uritescu, Marius Stănescu, Marius Manole, Adela Mărculescu, Teatrul Metropolis

Bunul, Răul şi Urâtul în dosarele Securităţii

Foto: PR

Dosarele Securităţii au fost de-a lungul timpului subiect tabu, motiv de protest, temă de campanie electorală, subiect de dezbatere civilă sau parlamentară, propunere legislativă, lege neaplicată / aplicată, subiect de cancan, o ştire oarecare din Jurnalul de la ora 5 etc. Cu spectacolul de la Fabrica de Pensule din Cluj, X mm din Y km, Gianina Cărbunariu reconstituie 10 pagini din dosarul de urmărire al scriitorului Dorin Tudoran, publicat în volumul Eu, fiul lor. Dosar de Securitate. O picătură dintr-un ocean. Rezultatul este o demonstraţie viabilă de ficţiune a istoriei, care conduce la o serie de întrebări legitime. Cum pot fi interpretate documentele Securităţii?

Zece pagini de dosar - pe scenă 56 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

Sunt ele conforme adevărului istoric, sau nu (multe dosare au fost cenzurate, falsificate, s-au pierdut sau părţi din ele au fost distruse)? Există un adevăr, sau mai multe adevăruri istorice? Şi ce este, în fond, adevărul istoric? Cine îi poate (re)stabili obiectivitatea? Gianina Cărbunariu a folosit tehnicile teatrale pentru a ridica, asemeni unui avocat abil, suspiciuni cu privire la realitatea trecutului recent, aşa cum reiese aceasta din arhiva Poliţiei politice. Stenogramele conţin cuvintele anchetatorilor şi ale anchetatului, nu şi tonul lor, nu şi gesturile care le-au însoţit. Fiecare scenă este reluată de mai multe ori, din perspective diferite, cu variate interpretări, care arată cum The Good Guy şi The Bad Guy sunt nişte tipologii flexibile, în care personajele (cele reale, din documente) pot aluneca dintr-una într-alta fără a schimba replicile consemnate în dosar. Demersul este susţinut de convenţia pe care actorii o stabilesc de la început – trag la sorţi personajele din cauză că „nu au găsit distribuţia ideală” – şi care se dezvoltă pe parcurs – îşi pasează personajele de la unul la altul pentru că „doar până aici pot”. Fiecare actor este o etapă în devenirea personajelor. Eroismul e greu de purtat, la fel ticăloşia sau laşitatea. Cu umor, uneori cinic, de multe ori reconfortant, spectacolul aduce în discuţie forţa de pervertire a sistemului comunist care continuă până astăzi (dosarele au devenit instrumente de şantaj politic), dar şi o neliniştitoare asemănare a apucăturilor vremii trecute cu cele din prezentul imediat, o perpetuare a răului cu alt chip şi alte nume (de exemplu, obsesia maladivă a statului – The Ugly – de a fi Big Brother, justificată după 11 septembrie de ameninţarea teroristă, dar eşuată în răfuieli politice). // Oana Stoica X mm din Y km – un spectacol de Gianina Cărbunariu, cu Toma Dănilă, Paula Gher ghe, Mădălina Ghițescu, Rolando Matsangos, Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca

Opereta salvată de musical

Ultima amintire ca spectator legată de operetă aduce mult din romanul scriitoarei Daphne du este foarte îndepărtată. Şi nu foarte plăcută. Pot Maurier (scris în 1938) şi este condimentat cu spune că am regăsit o lume mult mai proaspătă destul sirop pentru public. Realizat în colaborare – şi pe scenă, şi în sală – care se aseamănă mult cu Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta, cu ceea ce îşi doreşte publicul acum. Rebecca Rebecca prezintă la Bucureşti o combinaţie al este un musical cu tendinţă de artă, dar şi de cărei succes este verificat: Sylvester Levay (mucomercial, în aceeaşi măsură, însă făcut bine. zica) – Michael Kunze (libretul), în regia lui Attila Se vede prezenţa în distribuţie a unor actori cu Béres. Poate fi o soluţie pentru publicul care este evidente înclinaţii spre teatrul muzical, se simte dispus să părăsească televizorul pentru o porţie existenţa unui regizor (până la un punct), care sănătoasă de teatru şi muzică. // C.G. urmăreşte spectaculosul, dar, uneori, uită partea care ţine de actorie (necesară şi în musical), şi Rebecca, după Daphne du Maurier, muzica Sylvester Levay, libre se aud nişte voci aproape colosale. Oricum, am tul Michael Kunze, regia Attila Béres, Teatrul Naţional de Operetă regăsit o altă Operetă. Nu mă gândesc doar la „Ion Dacian” gen, ci şi la instituţie. Revenind la Rebecca, am descoperit un actor pentru musical, Victor Bucur, pe care, dacă nu l-am fi văzut înainte în ipostaza de păpuşar şi de actor de teatru, ar putea fi lăudat fie şi doar pentru performanţele muzicale. Cu o distribuţie care se ridică la nivelul profesionalismului (Adriana Vlad, Florin Budnaru, Adina Sima, Cătălin Petrescu, Matei Chioariu, Bianca Ionescu, Andras Demeter), Rebecca transformă o reţetă de succes după modelul american al genului într-un spectacol cu miză autohtonă. Păstrează ceva din atmosfera filmului lui Alfred Hitchcock, Model american, miză autohtonă

[alternativ]

Foto: PR

catarilor etc. Spectacolul lui Eugen Jebeleanu, Fic ţiuni mici de România, adu ce la Teatrul Luni de la Green Hours personaje a căror structură umană a fost serios avariată de un trăirism telenovelistic. Normalitatea s-a mutat la televizor, oamenii copiază schizofrenic atitudinea „vedetelor” de pe sticlă, dar dramele sunt reale şi explodează comic. Scenariul este o adaptare după romanul Microficţiuni, al lui Régis Jauffret. Poveştile sunt românizate: vedetei TV îi alunecă uşor ac centul în moldo veneasca A n d r e ei Marin, dramele de familie capătă eferves cenţa me-

Încremenire. Și amnezie existențială

program de festival

FestCO, ediţia a X-a, 9 – 17 iunie 2012 O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija, producător – Teatrul de Comedie Sâmbătă, 9 iunie, 19:00, Teatrul de Comedie, Sala Radu Beligan

Natură moartă cu nepot obez de Ion Sapdaru, regia Eugen Făt (1h 20’), producător – Teatrul Odeon Duminică, 10 iunie, 19:00, Teatrul Odeon, Sala Majestic

3 o’clock de Ana-Maria Bamberger, regia Dan Tudor (1h), producător – Teatrul Maşina de vise Duminică, 10 iunie, 21:00, Teatrul de Comedie, Sala Studio

D’ale carnavalului de I.L. Caragiale, regia Silviu Purcărete (1h 40’), producător – Teatrul Naţional Sibiu Luni, 11 iunie, 19:00, Opera Naţională Bucureşti

Absolut după Ion Creangă, regia Alexandru Dabija (1h 20’), producător – Teatrul Act

Poporul din televizor O moderatoare excesiv de binedispusă, de compăti mi toare şi de simpatică (ah, simpaticele astea!), un cu plu care a avut o tra gic-romanţioasă primă în tâlnire şi o tragic-sinistră căsnicie, un bildungs roman care începe cu o co pilărie nefericită şi ajun ge la campanie electorală (orice politician are o poveste personală lacrimogenă şi moralizatoare), administratori de bloc pe post de inchizitori care decid viaţa sexuală a lo-

lodramatică din anumite emi siuni de după-amiază, pro b lemele sexuale sunt exhi bate grotesc ca să facă audienţă în nocturne, unele personaje amintesc de personalităţi publice etc. Tuşele la România sunt delicate, regizorul şi actorii preferând să şlefuiască umoristic mici cazuri de schizoidii urbane. Lu mea lui Jebeleanu/Jauffret es te una vidată de afect, în care emoţia e mimată, mo tiv pentru regizor să folosească un platou TV (scenografie: Cosmin Florea) ca placă turnantă pentru aceste expuneri psihotice. Cu ochii la televizor, per sonajele lui Jebeleanu/ Jauffret uită să trăiască, dar amnezia lor existenţială stârneşte hohote de râs.// Oana Stoica Ficţiuni mici de România, adaptare liberă după Régis Jauffret, de Eugen Jebeleanu, scenografie: Cosmin Florea, cu: Conrad Mericoffer, Camelia Pintilie, Alexandra Apetrei, Bogdan Nechifor, Vlad Mihu, Ştefan Huluba; o producție Compagnie 28 şi Teatrul Luni de la Green Hours www.bewhere.ro

Marţi, 12 iunie, 19:00, Teatrul Act

Omul cu mârţoaga de George Ciprian, regia Anca Bradu (2h 10’), producător – Teatrul Naţional Bucureşti Vineri, 15 iunie, 19:00, Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Amfiteatru

O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia Mircea Conişteanu (1h 30’), producător – Teatrul Naţional Craiova Sâmbătă, 16 iunie, 19:00, Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Mare

Monşer, stăm rău după I.L. Caragiale, regia Gelu Colceag, Teatrul de Comedie Duminică, 17 iunie, 19:30, Teatrul de Comedie, Sala Radu Beligan

Iureș în absolut | IUNIE 2012 | BeWhere! | 57

D Pentru [alternativ]

Gala absolvenţilor UNATC Timp de 10 zile, veţi putea vedea spectacole de actorie și teatru de păpuși, producţii coregrafice, expoziţii de scenografie ale absolvenţilor specializărilor Actorie, Păpuși și marionete, Regie, Scenografie, Coregrafie, Teatrologie – manage-

ment cultural, jurnalism teatral, Light design-Sound design, Scriere dramatică – licenţă și master. Alegerile studenţilor aduc în faţa publicului titluri din dramaturgia contemporană, pe care nu aveţi ocazia să le vedeţi în niciun alt teatru din București, dar și texte din dramaturgia clasică, redescoperite, în noi viziuni. Câteva dintre spectacole: Miezul verii la miază-vest, după Tracy Letts, După ploaie, de Sergi Belbel, Zbor deasupra unui cuib de cuci, de Dale Wasserman, Dansând pentru zeul păgân, de Brian Friel, California Suite, de Neil Simon, Angajare de clovn, de Matei Vişniec, Lilieci de la Pleniţa, de Ana-Maria Nistor, după Marin Sorescu, Handbag, de Mark Ravenhill, Yom Kippur, de Hanna Azoulay-Hasfari, Împăiaţi-vă iubiţii... în septembrie la Veneţia, după Teodor Mazilu, Pescărușul, de A.P. Cehov și D-ale carnavalului, de I.L. Caragiale.

cine este tinereţea?

Actorii îşi doresc să fie regizori, iar spaţiul alternativ de la noi oferă posibilitatea acestor încercări. Radu Iacoban, care de mai multe ori a convins pe scenă, apelând la textul dramaturgului american Kenneth Lonergan, se pune şi el în această ipostază. Ajutat de scenografia Anei Ularu, pe scena de la Godot, meseriile legate de teatru par a se amesteca într-un exerciţiu din care tot actorii câştigă. Paul Ipate, Conrad Mericoffer şi Ioana Blaj spun convingător povestea a trei tineri şi găsesc în problemele cotidiene legate de droguri, bani furaţi, nevoia de comunicare, lipsa de afectivitate, sexul şi teribilismul, mecanismul unor personaje care funcţionează pe scenă cu autenticitatea vieţii. Spaţiul voit „estetizat”, imaginat de Ana Ularu, comprimă detaliile textului în transformări pe care decorul le suportă şi din care reprezentaţia îşi extrage o doză de spectaculos. Mesajul extrem de direct, anunţat şi de titlul piesei, şi traseul spre maturizare al acestor tineri este ambalat într-un existenţialism superficial şi periculos prin lipsa de asumare a faptelor. Cei trei actori întruchipează tineri rupţi din viaţa reală, care trec de la uşurinţa teribilismului la panica şi frica născute din dorinţa de a fi cool cu

E frumos să te îndrăgosteşti vara. În vis. Să iubeşti, apoi să fii fermecat de o floare săgetată de Cupidon, să urăşti, să suferi şi să iubeşti din nou. Dar numai în vis. La Godot Cafe-Teatru, între două feluri de mâncare, o ţigară şi un suc cu gheaţă, poţi petrece o oră în pădurea vrăjită a lui

Festivalul Şcolilor de Teatru

UNATC, 23 iunie – 1 iulie

orice preţ. Dragostea şi raportul de sinceritate cu tine şi cu ceilalţi este soluţia salvatoare pentru personajele de la Godot. // Cristiana Gavrilă Asta-i tinereţea noastră de Kenneth Lonergan, regia Radu Iacoban, cu Paul Ipate, Conrad Mericoffer, Ioana Blaj, la Godot Cafe-Teatru

Îndrăgostiţi ca-n Shakespeare

Gala Absolvenților UNATC; între 8 și 17 iunie

Este un festival organizat de UNATC care se adresează în aceeaşi măsură studenţilor şi cadrelor universitare, încercând să creeze o atmosferă destinată întâlnirilor şi schimbului de idei, un spaţiu al colaborărilor şi al networking-ului între studenţi şi profesori. Vor exista o serie de spectacole invitate, master-class-uri, sesiuni de comunicări ştiinţifice, ateliere de actorie de film, proiecţii ale unor scurtmetraje.

Foto: Adi Bulboacă

teatru la unatc

O doză de autenticitate

Cum numai în vis...

58 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

Oberon, unde Puck cel pus pe şotii leagă şi dezleagă destine. Visul după William Shakespeare e o joacă a patru actori – Alice Sălceanu, Alexandra Fasolă, Silvian Vâlcu şi Alexandru Zob. Coordonaţi de Marius Gâlea, au păstrat din povestea piesei doar planul oniric al iubirii adolescentine şi îi aduc în scenă pe aventuroşii prinşi în jocul dragostei. Cu vervă, energie şi multă bucurie se ciondănesc, se împacă, se iubesc tandru şi candid, cum numai în basme se mai poate în zilele noastre; sunt tineri, entuziaşti şi frumoşi. Trecând peste inerentele probleme de dicţie şi de elanul poate prea avântat uneori, timp de o oră, nu-ţi poţi lua ochii de la cei patru interpreţi. Am rămas plăcut surprinsă de prospeţimea versurilor shakespeariene, în cea mai clasică traducere, cu rimă împerecheată şi ritm de metronom. Prin jocul actoricesc, „dulcele stil clasic”

este prilej de haz, bunădispoziţie şi zâmbete largi. Introducerea lui Oberon cel tabagic, mic şi ramolit sub formă de păpuşă, jocul de umbre, dansurile şi luptele scenice sunt artificii regizorale potrivite tonului cu care e spusă povestea şi sunt integrate cu mult umor în tema generală. Această „poznă de spectacol” e recomandarea mea pentru orice seară de vară, când căldura s-a mai domolit, terasele s-au aglomerat peste măsură, iar pentru o plimbare în parc e prea târziu. Atmosfera de la Godot nu are nimic în comun cu morga sălilor de teatru, pentru care e prea vară şi prea cald să le mai umplem. Un spectacol scurt şi plăcut ca un vis de iunie al unui îndrăgostit. // Alina Epîngeac Visul după William Shakespeare, cu Alice Sălceanu, Alexandra Fasolă, Silvian Vâlcu şi Alexandru Zob, coordonat de Marius Gâlea, Godot Cafe-Teatru

doina ruști și ema stere, despre critica literară, cu luciditate

arte bio

DOINA RUŞTI trăieşte la Bucureşti, este profesor universitar la Facultatea de Arte a Universităţii Hyperion (Bucureşti), doctor în teoria simbolurilor, scenaristă, prozatoare. Membră a Uniunii Scriitorilor din România

„N-aş putea să nu-mi citesc cronicile” Prozatoare de succes, Doina Ruşti are în spate şi o solidă cultură clasică, şi o pregătire universitară pe măsură. În plus, a semnat volume teoretice şi a lucrat în mediul editorial... Am invitat-o să ne vorbească despre critica literară şi raţiunea ei în societate. Un interviu de Ema Stere

e aşteptări ai de la critica literară? Aşteptările mele sunt destul de mici în momentul de faţă, având în vedere că astăzi critica literară este aproape sufocată de promovarea literară. Aceste două fenome ne sunt la concurenţă. Din cauza asta, am mari reţineri să-mi dau cu părerea despre ce aş aştepta eu de la critica literară. Nu sunt chiar de părere că a dispărut cu totul, pentru că se discută mult în cercurile noastre literare despre fenomenul acesta

Romane publicate Patru bărbaţi plus Aurelius (Polirom, 2011) Cămaşa în carouri şi alte 10 întâmplări din Bucureşti (Polirom, 2010) Lizoanca la 11 ani (Trei,

al dispariţiei unei critici formative, în linia tradiţională sau bazată pe principii estetice exclusiv. Nu sunt de acord, pentru că există încă destui critici literari care fac ca feno menul acesta să fie întreţinut. Crezi că un critic sau un jurnalist literar trebuie să se ferească de prietenii, de relaţii personale cu scriitorii? Este adevărat că aceasta ar fi linia normală, dar ştim că nu se întâmplă aşa. Și criticii literari, şi scriitorii sunt oameni şi există prietenii frumoase şi mi se pare normal

2009; Premiul Ion Creangă al Academiei Române) Fantoma din moară (Polirom, 2008; Premiul Uniunii Scriitorilor din România) Zogru (Polirom, 2006, Premiul Asociaţiei

60 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

să existe astfel de prietenii, de preţuire spirituală în primul rând, între critici, între jurnalişti şi scriitori. Dar, pe de altă parte, altceva e să faci parte dintr-un grup or ganizat, închis, care deja propulsează doar scriitorii din grupul respectiv. Asta e foarte primejdios pentru devenirea ulterioară a unui scriitor. De asta n-aş vrea să fac parte dintr-un grup. S-a mai întâmplat ceva: ziarele, multe reviste fie nu mai au pagini culturale, fie nu mai există deloc, în unele cazuri, aşa

Scriitorilor Bucureşti, trad. în lb. bulgară şi italiană) Omulețul roşu (Vremea, 2004, Premiu Ad visum, pentru debut, Premiul revistei Convorbiri literare, trad. în lb. italiană)

Non-ficțiune Bestiarul cantemirian (Universitas XXI, 2007) Enciclopedia culturii umaniste, ed. a II-a (Paralela 45, 2006) Literatură universală I (în

trei sute şi ceva de cuvinte, până în cinci sute, nu-ţi poţi permite citate multe şi argumentative... De la genul ăsta de recenzii ce aştepţi? Recenziile de acest gen sunt pentru publicul larg, sunt extrem de importante pentru că promovează un scriitor. Unele dintre ele sunt făcute de profesionişti şi impun idei, au forţa de a crea minima ierarhie, minima receptare şi, totodată, de a crea premisele instalării unui scriitor în cultură.

Foto: Adi Bulboacă

Cunosc mulţi scriitori care spun că nu-şi citesc cronicile la cărţi sau că le sunt indiferente sau că odată ce au ajuns să ştie cine sunt şi unde se află nu îi mai poate nici întoarce, nici influenţa vreo critică la una dintre cărţile lor. E valabil şi pentru tine? Nu, îţi dai seama că mor de curiozitate să aflu ce spune cineva, oricine, mai ales un critic literar, deci un cititor avizat, despre opera mea. N-aş putea să nu-mi citesc cro nicile... Am în momentul de faţă peste optzeci de cronici literare despre scrierile mele, dintre care trei sunt negative. Ele nu sunt mai prejos de celelalte, şi ele îşi au aceeaşi valoare pentru mine, pentru că o cronică negativă, chiar când este înveninată şi în mod expres rău intenţionată, îşi are rolul său. Eu sunt o fiinţă foarte lucidă şi neimpresionabilă. Absolut tot ce mi se întâmplă, tot ce se scrie despre mine este folosit. Folosesc absolut orice informaţie. Am un control al sentimentelor, al emoţiilor atât de accentuat – sunt şi prozator –, încât nu nu mai că nu mă afectează o cronică negativă, dar imediat încerc să văd unde o pot plasa şi cum o pot folosi. E primul meu gând.

că drumul ăsta e destul de închis. E adevărat, dar lucrurile se mută la radio, la televiziune, iar cercurile se restrâng. Nu dispare critica, nu dispare fenomenul ca atare, ci se strâng grupurile. Într-o lume de scriitori, foarte mică, apar în continuare cărţi de critică literară, care au importanţă doar pentru scriitorii unei tendinţe sau unui grup. Mi se pare foarte normal. Câtă lume a citit Timpuri noi de Daniel CristeaEnache? Probabil că foarte puţini, dar sunt convinsă că lumea ştie de el fiindcă are o emisiune TV. Într-o revistă de cultură urbană, o revistă colorată, nu există spaţiul mare pe care îl are o recenzie de carte în Observator cultural sau în Dilemateca. E loc pentru colaborare cu George Enache) (Paralela 45, 2006) Literatură universală II (Paralela 45, 2007) Mesajul subliminal în comunicarea actuală (Tritonic, 2005) Dicţionar de simboluri

Să o foloseşti la ce? O informaţie este mină de aur, în orice zonă a vieţii, dar în literatură! Iar eu sunt proza tor. Orice informaţie despre mine, despre scrisul meu, despre modul în care sunt percepută îmi va fi de folos pentru o nouă construcţie, pentru povestirea următoare. De fapt, absolut orice s-a scris despre mine se află valorificat în operele de după acea cronică. C

din opera lui Mircea Eliade, ed. a III-a, (Tritonic, 2005) Scriitori români (Niculescu, 2004) Dicţionar de teme şi simboluri (Univers Enciclopedic, 2002, ed.

a II-a, Polirom, 2009) Presa culturală (Fundaţia PRO, 2002) Manuale pentru liceu, cărţi didactice, cursuri etc. A publicat proză scurtă în reviste româneşti şi străine

[opinii]

Amprentele lui Rockmore

Ema Stere

Profesorul Daniel Rockmore, șeful catedrei de matematică de la Dartmouth College (Statele Unite), a anunțat, la jumătatea lunii mai, că a demonstrat prin metode științifice următoarea chestiune: scriitorii sunt influențați mai degrabă de colegii de generație decât de lecturile din clasici. În empirismul nostru, aveam niște bănuieli. Pe scurt, echipa condusă de Rockmore a analizat 7.733 de opere scrise de 537 de autori după anul 1550, existente sub formă digitală în biblioteca Proiectului Gutenberg. Din motive de copyright, studiul s-a referit doar la opere anterioare anului 1952. Analizând frecvența a 307 de „cuvinte fără conținut” (prepoziții, conjuncții), considerate un „lipici sintactic” al limbajului, Rockmore a pornit de la premisa că poate determina „amprenta stilistică a autorilor”. A descoperit, astfel, că dacă autorii din secolele XVIII și XIX încă mai scriau asemănător predecesorilor din secole anterioare, spre finalul intervalului studiat, această influență s-a limitat la literatura creată în deceniul respectiv. Explicații ar fi mai multe: fracturarea tradiției literare de către moderniști, scăderea importanței canonului în literatură, dezvoltarea accelerată a limbii vorbite etc. Și faptul că avem la dispoziție tot mai multe cărți este un motiv important. De profesorul Rockmore vă mai amintiți, poate, din buletinele de știri de acum câțiva ani. Prin 2007, el a comunicat că a descoperit o metodă digitală de a analiza autenticitatea operelor de artă, determinând tot un soi de „amprentă artistică”. Studiase, de fapt, modelul mișcărilor sus-jos și stânga-dreapta pe care le face pensula unui pictor în diverse zone ale pânzei – mișcări care, conform acestei teorii, ar fi de neimitat. Specialiștii în istoria artei nu au fost foarte entuziasmați de metoda statistică a lui Rockmore și nu știu cum va fi primită cartografierea cuvintelor de legătură în lumea criticii literare. Autorul acestor studii este, fără îndoială, un personaj sclipitor, foarte vizibil înăuntrul și în afara mediului academic, dornic să întindă punți între știință și arte. Vă mai amintiți de jocurile erudite ale conaționalului nostru, Solomon Marcus, de argumentațiile sale în care încăpeau și literatura, și teatrul, și, desigur, matematica? Rămâne de văzut însă câtă rezistență va mai opune minoritatea artistică a planetei în fața unor asemenea atacuri la baionetă. Mai romantic (deși nu neapărat mai comod) era parcă Freud, când asemăna creația cu visatul cu ochii deschiși și cu jocul copiilor și de aici... Ori poate nu socotise bine. www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 61

info cărți În umbra lui Céline Madame Céline este titlul unui volum recent publicat în Franța, dedicat văduvei unuia dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX: LouisFerdinand Céline. Pe numele său real Lucette Destouches, fosta „profesoară de dans clasic și de caracter” trăiește și astăzi în casa din Meudon, în care a locuit cu celebrul său soț până la moartea acestuia, în 1961. Volumul apărut la editura Pierre-Guillaume de Roux și semnat de personalități diverse, de la critici literari și dansatori, la actori și regizori, aduce un omagiu acestei femei discrete, care continuă să vegheze asupra operei și reputației postume a lui Céline. Lucette Destouches va împlini 100 de ani în luna iulie.

Fleming 007 Ca și eroul său, James Bond, ale cărui aventuri cinematografice au împlinit 50 de ani de producție, scriitorul englez Ian Fleming (1908-1964) a avut o viață suficient de pasionantă pentru a merita o ecranizare. Se știe despre el că a făcut parte din British naval intelligence, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, deși fusese eliminat din Academia Militară Regală; a fost jurnalist al Agenției Reuters; a încercat (fără succes) să lucreze în mediul bancar și la bursă. Ca și Bond, a avut multe aventuri amoroase și destule obiceiuri nesănătoase. Regizorul Duncan Jones, cel care va semna ecranizarea, a declarat că filmul său trebuie să răspundă unei întrebări fundamentale: „unde s-a încheiat Ian Fleming și a început Bond?”

Pe drum spre Noul continent Ecranizarea cărții Pe drum de Jack Kerouac (regia: Walter Salles) a făcut senzație la Cannes 2012 – dar presa franceză a avut un motiv special de bucurie: presupusa origine bretonă a scriitorului american. Eroul Generației Beat era foarte preocupat de istoria familiei sale și a vizitat Franța de două ori, în 1957 și 1965, pentru a-și studia genealogia. Era pe punctul să facă o a treia călătorie, în 1969, când a fost internat de urgență și a murit, pe 21 octombrie. Genealogiștii Patricia Dagier și Hervé Quéméner, autorii volumului Jack Kerouac, Breton d’Amérique (Editions Le Télégramme, 2009), susțin că, într-adevăr, Jean-Louis (Jack) Kerouac a fost descendentul lui Urbain François Le Bihan de Kérouac, născut la Huelgoat în 1702, exilat în Canada de către tatăl său fiindcă ar fi furat bani și ar fi încercat să violeze o fată… Auziți cum fâșâie pelicula?

Cele mai frumoase poezii,

Mircea Ivănescu, Humanitas, 96 pag., 23 lei Miracolul poeziei începe acolo unde se termină toate cuvintele despre poezie. E ca şi cum te-ai afla lângă o fiinţă şi, brusc, privind-o, lăsându-te respirat de întreaga ei făptură, atingându-i cu mâinile chipul, timpul se opreşte sau doar adoarme, iar ceea ce era în jur dispare şi nu poţi vorbi, doar te umpli şi trăieşti acest celălalt trup. Este cea mai asurzitoare şi plină tăcere. Încă nu am găsit acele cuvinte-tăcere care să comunice adevărul miracolului poeziei lui Mircea Ivănescu – însă miracolul acestei lumi, unice în expresia şi realitatea ei, există. Bineînţeles, se poate spune despre această poezie că e biografică, denotativă, narativă (când era la modă lirismul), livrescă, inter şi metatextuală, (auto) ironică, digresivă, parantetică, că e una dintre primele manifestări programatice ale postmodernismului în literatura română, că a polemizat discret cu lirica maximalistă, abstract-conceptualizantă, ilustrată de un Nichita Stănescu, că mai multe generaţii au păşit pe calea deschisă de M. Ivănescu – poţi spune toate astea şi, de fapt, deşi lucrurile acestea par adevărate, nu spui nimic, pentru că poezia mare, poezia adevărată este chiar dincolo, într-o zonă a inefabilului, pe care, dacă încerci să-l descrii, să-l explici, îl viciezi, îl îndepărtezi de propria lui esenţă. Poţi, în schimb, merge pe o stradă cu case joase, e noapte, ninge, pe lângă tine trece o făptură cu multă ceaţă în păr, îi priveşti mâinile şi totul încremeneşte – şi atunci simţi că intri în lumea poemelor lui M. Ivănescu, o lume a încetelor spaime, dar şi a lentelor gesturi întrerupte, de o ireală muzicalitate, o lume în care luminile doar coboară şi se sting, iar totul – până şi prezentul – pare că s-a petrecut într-o cu totul altă viaţă, îndepărtată şi de mult încheiată. Cele mai frumoase poezii – antologia alcătuită exemplar de G. Liiceanu, dovedind un gust poetic şi o intuiţie remarcabile – este una dintre cele mai frumoase şi valoroase cărţi ale literaturii române. // Teodor Dună

asurzitoare iscare spaima – există vorbe care să spună cum este, cu adevărat, spaima? ce simţi, de pildă, când treci colţul – şi o întâlneşti deodată, cu ceaţă multă în păr, şi mâna, strângându-i lui braţul? şi este, deodată, ea – şi trece pe lângă tine, de abia aplecându-şi capul – şi în jurul tău noaptea e dintr-odată înaltă şi urlă – şi-ţi vine să-ţi scuturi capul, cu mâinile zvâcnite peste urechi, şi să fugi – cât mai departe. (de fapt, mergi la fel de încet. ca şi cum nu ar fi nimic adevărat. ei au trecut. strada nu mai are importanţă, deşi este strada ei.) nu mai există continuarea clipei acesteia. – a fost. – a trecut. – ea, brusc, înspăimântător de străină, ţinându-l de braţ, alături, alături de el, scuturându-se de ţipătul din tine – nici nu l-a auzit – când ai văzut-o trecând. şi ceaţă, pe o stradă murdară –

62 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

autor

În vizor

Maus

Art Spiegelman, Editura Art, 296 pag., 49,9 lei Când, în 1992, Art Spiegelman primea Pulitzer-ul pentru romanul său grafic, actul în sine era totodată un eveniment măreţ pentru întreaga breaslă a autorilor de bandă desenată, dar şi pentru canoanele romaneşti postmoderne de până atunci. Nu-i vorbă, benzi desenate cu subiect serios se mai creaseră, Spiegelman însuşi publicând câteva înainte, între care una este retipărită chiar în Maus, cea care „povesteşte” sinuciderea mamei sale, Anja Spiegelman, iar despre Auschwitz se crease deja o întreagă paradigmă culturală a culpabilizării şi autoculpabilizării (în aceeaşi perioadă Spielberg toarnă Schindler’s List). Ceea ce aducea nou era perspectiva din care autorul aborda istoria, trauma şi răul radical care a fost nazismul german. Cartea istoriseşte povestea lui Vladek Spiegelman, tatăl naratorului, începând cu anii ’20 în Polonia şi sfârşind în contemporaneitatea newyorkeză, adevăratul început al poveştii, de fapt, desfăşurată pe mai multe paliere temporale: mărturisirea şi autoanaliza tatălui; apoi, experienţa lagărelor de concentrare, a buncărelor şi, la final, Auschwitzul; în fine, viaţa cotidiană a autorului, între interacţiunea cu Françoise Mouly, soţia lui, şi ea o autoare de bandă desenată, şi restabilirea relaţiei filiale. Până aici, nimic care să sară din tipare, ceea ce şochează în schimb este bestiarul personajelor: germanii sunt pisici, polonezii – porci, evreii – şoareci; o critică acerbă adusă astfel ideii de rasă şi de eugenie mesianică. Cu toate acestea, chiar dacă trama poveştii încurajează o astfel de împărţeală, Spiegelman nu abordează istoria, faptele, în alb şi negru, deşi romanul este alb-negru, ci, dimpotrivă, sancţionează derapajele de câte ori este cazul, ca în final, când tatăl Vladek afirmă că toţi „swartzerii” americani sunt hoţi. // IGOR MOCANU

„E o şansă ca cineva care are inteligenţă, spirit de observaţie, bucuria descoperirii şi verva povestirii să te ia ca însoţitor într-o călătorie pe care n-ai făcut-o şi pe care, poate, n-ai s-o faci niciodată”, scrie Gabriel Liiceanu în prezentarea volumului de debut

Pe aici au trecut Cuţitarii

Jennifer Egan, Pandora M, 352 pag., 35 lei

Întâmplările cărții acoperă cinci decenii, din anii 1970 până în 2020 și ceva, și se petrec mai ales în New York. Personajele – inițial, fără legătură între ele – se întâlnesc și se reîntâlnesc, de fiecare dată schimbate, de fiecare dată în altă etapă a vieții lor. Au în comun: muzica rock/punk, un traseu sinusoidal, în care ajung ba foarte sus, ba foarte jos, contactul cu drogurile și pierderea treptată a inocenței. Le mai unește și dorința de a căuta un sens personal în ceea ce pățesc: vor să știe „ce s-a întâmplat între A și B”, adică între „atunci” și „acum”, sub imperiul „marelui cuțitar” care este timpul. Ceea ce, evident, nu reușesc. Majoritatea istoriilor se învârt în jurul lui Bennie Salazar, fost basist mediocru devenit producător muzical, și al asistentei sale, Sasha. Însă brațul lung al narațiunii ajunge mult mai departe, incluzând prieteni, iubiți și iubite, părinți și copii, chiar și un bătrân dictator sud-american ori participanții la un safari african. Lumea pare, oricum, să se restrângă. Personaje care s-au pierdut unele de altele se regăsesc pe Facebook. Într-un viitor nu prea îndepărtat, ajung să gândească într-o limbă chinuită de experiența SMS: „dc st copii, tb sa fie shi 1 viitor, nu?”. Pe aici au trecut..., care i-a adus americancei Jennifer Egan recompense importante (Premiul Pulitzer pentru Ficțiune în 2011 și National Book Critics Circle Award), a fost inspirat, susține autoarea, de serialul Clanul Soprano și de romanul În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust. Producției HBO îi datorează stilul fragmentar, stratificat, de povestire: personaje colaterale într-un capitol capătă un loc central într-un capitol ulterior, nu există o voce narativă unică și nici măcar un mod de adresare unitar (se trece cu ușurință de la persoana întâi la a treia și chiar la a doua, ba există și un „jurnal” prezentat în PowerPoint). Este motivul pentru care părți din carte au putut fi publicate independent, ca povestiri, și unii critici consideră întregul mai degrabă un volum de proză scurtă decât un roman. Contribuția lui Proust transpare (cum altfel?) într-un anumit mod de percepere a timpului, ca inexorabil și totuși inconstant: „un val care se umflă, ca un curent subteran, împingându-te spre o țintă pe care n-o deslușești încă”. Iar acolo (în punctul B) te așteaptă neapărat o prezență familiară: „un alt «tu» care privește în urmă”. Un roman sclipitor, minunat tradus de Laura Sandu, pe care vi-l recomand călduros. // Ema Stere

Cain

José Saramago, Polirom, 160 pag., 22,95 lei Cain este mai puţin des pre cel care a ucis şi, cu toate astea, nu poate fi ucis, despre cel care va fi urmărit mereu de propriii lui paşi, osândiţi, şi ei, să nu se oprească niciodată. Cain este o interpretare personală ludică şi, totuşi, cu intenţii problematizatoare, a gesturilor şi voinţei divinităţii – aşa cum apar acestea în Biblie, de la origini până la potop. Personajele sunt, printre alţii la fel de celebri, Adam, Eva, Avraam, Lilith, Iov, Noe şi, bineînţeles, Cain şi Dumnezeu. Saramago decupează cele mai celebre episoade veterotestamentare, le narează succint şi cu un umor mucalit, analizează într-un fel paradoxal şi non-teologic, dacă putem spune astfel, psihologia transcendenţei, resorturile morale ale acţiunilor divinităţii din prisma unei etici elementare, a bunuluisimţ. Atunci, Domnul se arăta destul de des, intervenea mai activ în bunul sau răul mers al lucrurilor şi, deci, după logica scriitorului portughez, acele gesturi improbabile etic relativizează pozitivitatea absolută a transcendenţei. (Dumnezeu a încetat să se mai arate, se spune în carte, pentru că îi este ruşine de propriile gesturi săvârşite, de propriile greşeli – teoria conştiinţei culpabile care l-ar explica pe Deus otiotus este de o jucată şi vicleană naivitate.) Martorul evenimentelor acestui început de lume este Cain (Turnul Babel, Sodoma şi Gomora, Potopul etc.). El simbolizează conştiinţa morală, opusă capricioasei şi – se tot repetă – absurdei voinţe divine. El este răzvrătitul stigmatizat care se ia la ceartă cu Domnul, reproşându-i spiritul vindicativ, inutilitatea unor sacrificii impuse şi – paradoxal – absenţa bunătăţii. Domnul imprimă o relaţie de tacită complicitate cu Cain, acesta având parte de un tratament privilegiat. Dumnezeu chiar îi porunceşte lui Noe să-l ia pe Cain în corabia lui. De cizie care va avea urmări fatale – Cain îi ucide pe toţi şi devine, astfel, din primul care a simţit „gustul” sângelui, ultimul om viu. Iar un ultim om viu este, bineînţeles, rareori fericit. Deşi nu se ridică – şi nici intenţia auctorială nu a fost aceasta – la nivelul capodoperelor Pluta de piatră sau Eseu despre orbire, Cain este un roman curajos (este conceput atunci când Saramago avea peste 80 de ani), deloc ateu, cu pasaje de un umor savuros şi foarte bine scris. // Teodor Dună

al Justinei Irimia, Ultimul tango la Buenos Aires. O metropolă exotică pe înţelesul tuturor (Humanitas). Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (Universitatea din București) în 2005, autoarea a călătorit în 27 de țări, dar a ales să povestească despre orașul lui Borges. Cei doi ani pe care i-a petrecut în capitala argentiniană au împins-o să scrie această carte încântătoare, pe înțelesul și pe gustul tuturor.

Dan Popescu și Igor Mocanu, despre artă la H’Art Gallery

Arta contemporană se zbate între furcile caudine ale galeristului, curatorului, colecționarului și criticului de artă. Patru agenți activi care îi dau bice și o feresc de anchiloză. Cu Dan Popescu, cel care îi însumează pe toți patru în unul singur, discutăm despre cum stau lucrurile în arta contemporană autohtonă. De Igor Mocanu

Foto: Claudiu Popescu

rtă

„Critica de artă mi se pare a fi o foaie de turnesol”

acă ne uităm puțin în spate, ta, pentru că m-am luptat Suntem ireme- Dar critica nu este impliputem observa că artiștii eu însumi cu el. Absolvenții diabil burghezi, cit negativă, există și una contemporani care au ajuns de filozofie au această eroare mari au fost lansați de tine. în programul lor inițial, o stăm în cur și ne pozitivă. Nu laudativă, ci Îmi vin repede în minte Roman built-in failure, cum ar veni, uităm pe pereți. o critică ce discerne niște într-o operă de artă Tolici, Nicolae Comănescu, Dumitru care este și a criticilor: ești tot Așa utilizăm noi mieji și nu poate trăi fără să-i Gorzo… timpul dilematic, iei distanță arta împărtășească unui anuMircea Suciu, Marius Bercea… Dar să știi ca să poți analiza mai bine, mit public. că nu s-a întâmplat programatic. Retroscrezi că numai așa se poate Da, ai dreptate. Am exagerat, la naiba! pectiv, lucrurile par construite, dar nu e decela adevărul, făcând un pas în spate Există și această critică, dar ea lucrează așa. Abia în anul II sau III de funcționare și încercând să studiezi aproape științific cu niște criterii antropologice sau mai dea galeriei artiștii au arătat spre mine spuopera de artă. De aceea, când scriu ceva, grabă cu niște trenduri care funcționează nând „El e galeristul”… La un moment dat, sunt mai degrabă Gonzo journalist, sunt ca niște bastoane. Ea nu intră în detaliu. Gorzo mi-a spus, enervându-mă: „Popesîn problemă. De ce să mimez dezinseÎn cazul lui Erwin Kessler, spre exemcu, ție-ți face prea multă plăcere!” Și mă rarea, când așa ceva nu există? Iar să nu plu, privirea critică este ca vulturul care întrebam, cum dracu’, când acesta a fost in- recunoști aceste lucruri și să afirmi că ai o planează deasupra pădurii și vede anumite gredientul numărul 1, plăcerea. Dar Gorzo privire nevinovată, de critic, obiectivă, asta structuri de foioase și conifere, pe când avea dreptate, un galerist adevărat trebuie înseamnă utopie. De fapt e orbire, chiar eu sunt în pădure, cu ursul. Pentru mine să pună banii și eficiența înadacă e o orbire filozofică. fiecare mușchi contează. Pe de altă parte, intea artei. Oricum, să transÎn job în momentul în care critica se produce formi obiectele artistice în Deci recomandarea unui în negativ, când afirmă că un artist nu stă marfă și să vorbești despre ele critic ar conta în măsura în description-ul bine la acest capitol și la celălalt din punct ca despre o marfă, în termeni criticilor se află care și-ar asuma această de vedere plastic, printr-un soi de descomde strategii de marketing, este orbire filozofică? scris următorul punere negativă, acest gen de critică mi se exact ca și cum ai încerca La mine cred că funcționează lucru: dezinse mai mult dictatura propriului pare mult mai prețios. Chiar dacă produce să studiezi ginecologie ca să rează-te nervozitate și anxietate, e un gest pe care înveți să iubești. Iar eu nu gust. criticul trebuie să-l facă, pentru că îl ajută sunt un galerist eficient. în primul rând pe artist. Așadar putem trage o Are vreo importanță critica de artă linie și conchide că critica de artă este Ce alți critici apreciezi, în afară de atunci când alegi un artist? cvasi-inutilă… Erwin Kessler? Critica de artă mi se pare a fi o foaie de Nu aș merge până aici. Mai sunt și alții, însă Erwin e etalonul, turnesol. Când văd o expoziție și știu că e pentru că sunt foarte puțini care și-ar ceva de valoare, dar criticii sunt împotriva Dar care e rostul ei atunci? asuma acest fel de a face critică. Asta nu ei, mă învârtoșez și mai abitir. De obicei, în Rostul ei, dacă există, este unul negativ. înseamnă că sunt de acord cu tot ce zice cazul criticilor, oricât de buni ar fi ei, în job el. Avem și discuții destul de furtunoase în description-ul lor se află scris următorul lu- Adică? jurul unor idei, exagerează de multe ori, cru: dezinserează-te. Cunosc reflexul acesE rostul de a da la gioale, de a desființa.

64 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

curriculumul școlar a unui curs de istoria și teoria artei. Este inadmisibil ca cei din clasa a XII-a să nu știe nimic despre lumea vizuală, în condițiile în care trăim într-o lume din ce în ce mai vizuală. Este absolut intolerabil. Este ca și cum am pregăti în continuare niște oameni pentru o societate aflată încă în perioada revoluției industriale.

bio

Da, acesta e unul dintre paradoxurile vremurilor de azi, că, deși Dan Popescu trăim într-un imperiu al imaginii (n. 1974) și al comunicării, suntem de un Absolvent de filozofie, analfabetism vizual cras. promoția 1997. Pe de altă parte, există și un avantaj A profesat care decurge din asta. O societate filozofia și proaspătă vizual și cultural poate alte materii conexe la inova, păstrându-și totodată patina Academia de periferie kitsch, de unde se de Studii pescuiesc, de regulă, inovații pentru Economice, zona canonului frumosului. Să Centrul de Excelență luăm exemplul Franței, da, în care în Studiul estetismul a ajuns până la vitrina Imaginii și băcanului, nimic nu mai scârțâie, FSCE. În 2002 totul e coerent, frumos, așezat. Iar fondează Ga leria H’art, o astfel de situație ajunge inevitabil activă până la înțepenire. Cred că acesta e unul în prezent. dintre motivele pentru care franceEditorialist zii fac import de magrebieni. Urâtul săptămânal la revista 24-Fun și periferia sunt două fenomene extrem de importante. De-acolo poți spera să pescuiești inovațiile. Dar acesta nu e un procedeu nou, el a început odată cu modernitatea și cu redescogeneralizează nejustificat, dar, cu toate acestea, perirea artei primitive. Avangardiștii francezi își rămâne un etalon. Nu prea agreez nici moda asta căutau inovațiile nu în Franța, nu mai exista nimic corporatistă, în care curatorul are o idee din top proaspăt la vremea aceea, ci în artefactele afriten-ul stereotipurilor political corectness-ului și cane, lucruri care erau făcute intuitiv, în măștile folosește lucrările artiștilor pentru a și-o justifica, africane. Brâncuși, având acces la primitivismul mi se pare deplasată. folcloric românesc, venea cu ele de-acasă. Până la urmă, ei căutau prospețimea artefactului creat Dar cum vezi atunci curatoriatul care se practipentru a fi utilizat ca artă. Noi am inventat un că la ora actuală în România? gen de utilizare foarte ciudat. Uitați-vă la o pânză Nu prea cred în el. atârnată pe un perete pe care o numim „tablou”. Cu un asemenea obiect nu poți face nimic util în Într-adevăr, plutește o mare ceață conceptucasă. Și totuși, lucrurile astea țin de o viziune de ală… salon și de o utilizare burgheză, pe care nu o mai Eu l-aș desființa înainte să vorbim despre el. Cuputem dezinventa într-un oraș. Suntem iremediaratoriatul trebuie desființat și luat de la capăt, oabil burghezi, stăm în cur și ne uităm pe pereți. Așa menii să aibă timp să se gândească mai bine, de ce utilizăm noi arta. fac anumite gesturi, de ce se adună oamenii, la ce folosește acea adunătură, dacă nu cumva e un act Cum trebuie să fie un artist și lucrările lui ca să de vanitate faptul că ai o idee, care nici măcar nu-i îl alegi și să îl expui? Zic alegere, gândinduașa nouă și care să îți conferă dreptul de a folosi mă și la gestul duchampian de a alege ceva atâtea lucrări în favoarea ideii tale. Oricât ar fi de gata făcut pentru a-i schimba statutul. coerentă și de construită în sensul unui manifest, Eu când văd, știu. Îi simt imediat. După care urca în perioada avangarmează criteriile. dei, ea tot va scăpa, arta Să transformi propriu-zisă o va depăși Așadar, dacă vin la H’art cu un artist, pe care obiectele artisti- cu grație. eu, în calitate de critic, îl consider valoros, și ce în marfă și să vorbește despre OK, toate aceste critici îți aduc și o lista de argumente naționale și internaționale, nu am nicio șansă să te conving construite până acum, ele ca despre o decât dacă îți va spune și ție ceva acel artist? atât la adresa criticii marfă este exact însăși, cât și la adresa Nu, trebuie să stau eu de vorbă cu el, să beau cu el, să ne mai împrietenim, să ne spunem niște curatoriatului, cred că ca și cum ai lucruri, așa, de la obraz, după aia vedem… Altfel încerca să studi- ar trebui împachetate spus, totul se întâmplă fără intermediar. Bun, mi-l frumușel și trimise pe ezi ginecologie aduci, însă după aia trebuie să stau eu de vorbă cu adresa învățământului. ca să înveți să el. Apreciez lucrările făcute cu dedicație. C Trebuie schimbat ceva iubești și acolo. Eu aș începe Citiţi interviul integral pe www.bewhere.ro cu introducerea în www.bewhere.ro

iunie best of

București Până pe 10.06 About life, houses, people and others… fotografie, video, Alina Tudor, Răzvan Neagoe, curator: Petru Lucaci Victoria Art Center, Calea Victoriei 12 C

Șapte povești cu Ștefan Câlția, cap. II – Călătoria inorogului de piatră pictură, artist: Ștefan Câlția, curator: Andrei Teleagă Galeria Posibilă, Popa Petre 6

Caricatură politică Kevin «KAL» Kallaugher MNAC, Palatul Parlamentului, Izvor 2-4, Aripa E4, intrarea prin Calea 13 Septembrie

Până pe 15.06 O treime din poveste nu o spun niciodată mixed media, artistă: Cristina David Marian Ivan Gallery, Dimitrie Grecescu 13

Până pe 25.06 Sinthetic Life, expoziție-instalație artist: Felix Deac, curator: Cosmin Năsui Galeria Aiurart, Lirei 21

Cluj Până pe 17.06 Photo Romania Festival 100 expoziții foto, 30 workshopuri, 10 eventuri, 5 competiții Locație: diverse

Constanța Până pe 17.06 Români frumoși fotografie, artist: Matei Buta Librăriile Cărturești Constanța, Iași, Cluj, Timișoara

Oradea Până pe 10.06 JUMPK pictură, artistă: Teodora Bicescu, curator: Constantin Costea Galeria Konstant, Piața Tineretului 1

Sinaia Până pe 14.06 Gânduri, vise, imagini, pictură artiști: Carmen Vaideanu, Ammar Al Nahhas, Corneliu DrăganTârgoviște „Casino” Sinaia, Carol I | IUNIE 2012 | BeWhere! | 65

[expo]

[PUBLISHING]

Romanian Art Scene 2009-2011 DVD De câteva luni bune circulă prin librării un eveniment cultural zguduitor: un triplu DVD intitulat Romanian Art Scene 2009-2011. Collector’s Edition, produs de Modernism.ro și A&A Records, coordonat de Cosmin Năsui și echipa acestuia, Cristi Farcaș, Oana Ioniță, Lucian Muntean și Ciprian Voicu. Plaja artistică este destul de întinsă, înghițind artiști, curatori și operatori culturali de toate vârstele și generațiile și oferind prin asta un tablou vivant complet al istoriei contemporane a artei. Mai important decât ineditul apariției în sine mi se pare însă necesitatea de a percepe acest eveniment în calitatea lui de simptom. De simptom al acoperirii unui gol cultural cras, acela al culturii vizuale arhivate prin imaginea în mișcare. Să sperăm că nu avem de-a face cu o apariție singulară. // I.M. 66 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

Simbolistica porcului

supurativă ori septicemie, cum arată instalația lui Coate-Goale, ce constă în decantarea bacteriilor de stafilococi de pe bancnote și „expunerea” lor în eprubete, pe zid. Adică o imagine a cărei bătaie perlocuționară, în termeni de pragmatică lingvistică, se reflectă direct, imediat, irevocabil. Iar efortul lui Daniel Knorr se consumă astfel în încercarea cvasiutopică de a face imaginea și efectele ei să

devină maleabile, la cheremul spectatorului, ca o ficțiune, căci bancnota asta și este, în ultimă instanță, o narațiune în care am uitat cum să nu credem. // IGOR MOCANU

Piggy Bank, artiști: Daniel Knorr și Coate-Goale / Sorin Popescu, Salonul de Proiecte, Calea Moșilor 62-68, etaj 2; până pe 10 iunie

Videograme de realitate: Romanyeah! Discursurile video atent construite de Cinty Ionescu se autogenerează în ritmul unei concatenări a realităților. Există întotdeauna în lucrările create de VJ-ul Cinty Ionescu mai multe layere care sunt somate să dialogheze, de cele mai multe ori tensionat, conflictual, însă fără ca rezultatul să naufragieze în antiteză, ci dând naștere unei terțe realități. În proiecțiile ei video din concert am văzut jandarmeria română în exercițiul funcțiunii, în cele din teatru am auzit masele îngăimând „Românii nu au cultura memoriei” și tot în videourile create de ea, acum, la Aiurart, am văzut stencilul cu „Tu faci sistemul” suprapus peste macheta Catedralei Mântuirii Romanyeah!: design sonor și visualuri

Foto: Adi Bulboacă

Când am intrat în expoziția lui Daniel Knorr și Coate-Goale de la Salonul de Proiecte, mi-am spus, asemenea cowboy-ului din filmul lui David Lynch, când vede franțuzul: „What the hell, Pete?”. E adevărat, critică a bancnotei, a imaginii valorii de schimb, a simbolului financiar, cu mijloace artistice, am mai văzut, încă începând cu realiștii secolului al XIX-lea. Dar parcă niciodată ofensiva nu a fiert mai tensionat ca acum. Un artist din Chișinău tipărise pe bancnotele de 1 leu textul „Această bancnotă este o operă de artă”, exact sub proverbialul „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”, imprimat de Banca Națională a Moldovei. Un altul din București modificase bancnota de 100 de euro cu simbolurile naționale ale Chinei și cele spirituale ale Tibetului. Daniel Knorr trece direct la subiect: porci origami din bancnote de 2 dolari în mărime naturală. Porcii, nu bancnotele. Plaja de simboluri și analogii, evident, e cât se poate de opulentă. Cine are bani, mulți bani, se transformă în porc, deci porc = bogăție, plusvaloare, capitalism, neoliberalism. De altfel, la intrarea în expoziție, vizitatorului îi este înmânat pliantul evenimentului, în care acesta găsește interpretate majoritatea sensurilor lucrărilor expuse. Mai importante însă decât referințele culturale și critica (pentru a câta oară?) capitalismului mi se pare abordarea bancnotei în sine și deci a realității ei. Căci indiferent de câte conotații înmagazinăm în el, dolarul e ceva pe cât de abstract, poate singura abstracțiune înțeleasă în masă, mai înțeleasă chiar și decât orice transcendență dogmatică, dar și pe atât de real, la fel de real ca o chirie, ca o factură sau ca o infecție

Foto: Claudiu Popescu

Piggy Bank

Neamului, purtată pe brațe de soborul Patriarhiei. Suntem puși în fața unui discurs asupra realității imediate, luată cu împrumut din media și transformată până ce regele devine gol. Cele patru lucrări expuse luna aceasta în spațiul nou înființat de la Aiurart sunt un preview pentru live performanceul Romanyeah!, cu un design sonor semnat de Miron Ghiu, ce va avea loc vara aceasta la New York, cu sprijinul ICR de acolo, context care le face și mai interesante, întrucât tentația e întotdeauna de a exporta mitologiile naționalului, iar o mandragoră precum conceptul de „ființă națională”, cu tot apanajul ei folclorizant, iese șifonată din confruntarea la care o supune artista. Oricât ar părea de improbabil, aceasta nu se sfiește să creeze visualuri pornind de la mitologiile rurale, însă reținând din ele dimensiunea antropologică, și până la urbanul sufocat de mățăraia telecomunicațiilor, spectatorul putând recunoaște foarte ușor inconfundabilul decor bucureștean. // I.M. Videograme de realitate: Romanyeah!, artiști: Cinty Ionescu (video), Miron Ghiu (sunet), Spațiul Aiurart, Lirei 21, până pe 15 iunie

[GUEST]

Dan Perjovschi

[preview]

Bogdan Gîrbovan Pe 23 iunie, Salonul de Proiecte găzduiește expoziția Ierarhia Bisericii Ortodoxe Române semnată de artistul fotograf Bogdan Gîrbovan, a doua jumătate a proiectului Uniforme & Veșminte, demarat anul trecut la Galeria Posibilă cu expoziția Ierarhia Poliției Române. De Igor Mocanu

Bogdan Gîrbovan (n. 1981) este ar ti st fotograf contemporan. Expoziții per sonale: 5@14 (Draft One, 2009), 10/1 (Atelier 35, 2010), Ierar hia Poliției Române (Gale ria Posibilă, 2011). Lucrări în colecții private din România, An glia, Litu ania; www. girbovan.ro

68 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

ad litteram conceptul ierarhiei, pornind de la funcțiile cele mai mici până la prima funcție în conducerea instituției. Cele două serii vor fi expuse față în față, pe un culoar de aproximativ nouă metri lungime și cu o lățime de trei metri. De cât timp lucrezi la proiect? Ideea acestui proiect s-a conturat spre sfârșitul lui 2009, ca în următorul an să încep documentarea teoretică, alături de curatorul proiectului. Spre sfârșitul lui 2010 am primit prima aprobare, mai exact Poliția Română m-a anunțat oficial că Foto: PR

bio

Ce este Uniforme & Veșminte? Uniforme și Veșminte este proiectul fotografic de documentare a două dintre cele mai importante instituții din Stat. Proiectul expune, sub formă de portret compozițional, Ierarhia Poliției Române și Ierarhia Bisericii Ortodoxe Române. Povestea uniformelor și veșmintelor este destul de lungă și alambicată. Pe lângă studiul vestimentar pe care acest proiect și l-a propus, am încercat să mă apropii și să înțeleg sistemul lor de funcționare. Alegerea celor două nu a fost aleatorie, ele reprezentând pentru mine cel mai clar exemplu, ce se poate mula pe termenul de ierarhie, din punct de vedere imagistic și nu numai. Expunerea va respecta

pot începe proiectul, iar anul următor s-a finalizat. În paralel, curtam Biserica Ortodoxă Română, dar aici lucrurile au decurs mai greu. Nu m-am grăbit, am făcut pași mici și am ocolit ce consideram impediment în acest proiect, iar în acest an îl voi finaliza. După 3 ani… Ce se va întâmpla cu proiectul după Salon? La Salonul de Proiecte o să expun doar jumătate din acest proiect, mai precis Ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, iar după aceea, cele două serii care compun lucrarea Uniforme & Veșminte vor fi expuse la Veneția, în cadrul Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică, eveniment în premieră. C

ierarhia poliției romÂne

the taste is Art Deco Infinitea

Foto: Adi Bulboacă

O casă nobilă, cu mobilier cochet și o terasă asemenea, găzduiește una dintre puținele oaze de liniște din București. De neratat! Detalii la pag. 73

www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 69

estaurante cafenele

unico vero

Foto: Claudiu Popescu, Florin Barbu

isoletta

[etnic]

Verde, alb, roșu Dacă vă prinde 3 iunie, ziua națională a Italiei, prin oraș, așezați-vă cu încredere la o masă într-unul dintre cele trei restaurante pe care le-a ales, foarte subiectiv, Florin Barbu

A Unico Vero

A Il Giardino Segreto

Unico Vero, Viitorului 8, 021.212.33.38

Il Giardino Segreto , Principatele Unite 38-40, 021.336.90.03, 0758.100.409; www.ilgiardinosegreto.ro

A fost și rămâne unul dintre cele mai agreabile locuri unde puteți mânca bine într-o ambianță foarte primitoare: serviciu politicos, curățenie, două niveluri, culori solare, grădină plăcută. Într-o după-amiază cam ploioasă (deci, pas grădina!), am urcat, am primit un pahar cu felii de morcovi (crocanți, fresh, bună ideea) și, cum eram cam pe fugă, am cerut pizza unico vero (28 lei), mare, blat subțire, ușor crocant. Voiam ceva relativ ușor, fără carne, așa că blatul ăsta cu o formă rotundă-neregulată (dă un aer de autentic) era acoperit cu mozzarela și cu bucățele de brânză cu mucegai, cu felii de roșii și cu măsline. Foarte caldă, „înțepată” de uleiul condimentat, de piperul proaspăt măcinat, de un praf de sare abia vizibil, pot să vă spun cu mâna pe... paharul de vin (9 lei, roșu, sec, neremarcabil) că a fost o alegere foarte bună. Cred că cel mai bun mod de a mânca pizza e ad manum, deci uitați de tacâmuri. Le puteți folosi pentru supe, pește, de exemplu, despre care mi-au spus prieteni buni și pretențioși că merită încercate. Am înțeles, voi reveni! Se deosebește față de vecinele de pagină (pe lângă prețuri) prin alăturarea pizzeria-restaurant, lucru care-l face dezirabil pentru o ieșire în familie. Copiii sunt mari&pofticioși amatori de pizza. Vero!

70 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

O descoperire recentă, acest restaurant este așezat în interiorul hotelului Prince Park Residence, iar una dintre atracțiile lui este frumoasa grădină a Palatului Patriarhiei, pe care o puteți vedea (o parte) datorită ferestrelor mari care mărginesc acest hotar imaginar. Din meniu am ales pappardelle con funghi porcini e tartufo nero (32 lei), foarte bune, cu o textură în care se simțeau distinct toate ingredientele de foarte bună calitate, cu o tușă inconfundabilă venită de la trufe. Am primit, evident (pentru un restaurant italian cu respect pentru clienți), două mici bruschette și am băut un gintonic (23 lei). Pentru felul principal am „pescuit” un trancio di pesce spada (70 lei), făcut la grătar, cu două jumătăți de andive (ușor amare, deci... ușor nepotrivite), oțet balsamic și cherry, însoțit de asparagi verdi con burro e pecorino (24 lei, foarte bine gătit sparanghelul, i-aș spune al dente). Aș fi încheiat cu tiramisu, dar cum la acel moment nu era pregătit, am primit torta zilei (cu mere, bună, caldă, aromată, 20 lei). Concluzia e una bună spre foarte bună (nu prea am înțeles de ce se prezintă ca un restaurant napoletan), așa că buon apetito!

il giardino segreto

A Isoletta

Dintre zecile de restaurante italienești din oraș, foarte puține sunt ca pretențiosul local de pe malul lacului Herăstrău. Elegant, fără să fie fițos, cu serviciu ireproșabil, dar, mai ales, cu un meniu foarte bun, alcătuit din ingrediente proaspete (peștele e adus din Italia și asta se simte la gust), rămâne o alegere desăvârșită pentru iubitorii acestei gastronomii. M-am așezat la o masă pe terasă, unde aerul proaspăt era mixat cu fumul de trabuc și pipă. Din meniu am ales supă cu sepie și mazăre (51 lei), care trebuia preparată în 45 de minute. Până atunci, am primit bresaola cu parmezan și rucola (39 lei), un început ușor, cu textură și arome variate. Supa-cremă e îndestulătoare, cu mici bucăți de sepie, morcovi, unde mazărea dă o consistență delicată și o culoare roșu-pal. Cu un praf de piper proaspăt măcinat și cu doi-trei stropi de ulei de măsline extra virgin, delicioasă! Am rezistat tentației peș telui și am cerut cotlete de miel din Noua Zeelandă (71 lei) cu sparanghel cu unt și parmezan. N-am mai mâncat nicăieri (la noi) miel atât de fraged și de bine făcut. Cuțitul aproape tăia carnea prin simpla greutate, care are gustul acela inconfundabil de miel crescut pe alte meleaguri. La desert, tiramisu (27 lei), desigur. Mare, foarte bun, cu toate ingredientele la locul lor. Știu, locul e scump, dar nu exagerat (poate la vinuri, nițel), dar condiția lui de restaurant cu specific italian nu e nicidecum trădată sau fentată cu găselnițe ieftine. Ciao! C Isoletta, Șos.Nordului 7-9, 021.232.21.88, 0730.822.085; www.isoletta.ro

[SUEDEZ]

[wine corner]

Abba, Ikea şi, de curând, trilogia Fetei cu dragonul tatuat sunt unele dintre cele mai (re)cunoscute mărci suedeze. A, da, şi femeile foarte frumoase. Dacă aţi fost pe 6 iunie la Ikea, atunci (aproape) sigur aţi trecut şi pe la departamentul food, unul dintre cele mai vizitate locuri ale acestui imperiu al fast-furniture. Pomeneam de această zi, pentru că este ziua naţională a Suediei (1523, întronarea regelui Gustav Vasa) şi cum în Bucureşti nu ştiu să fie restaurante cu acest specific, luaţi o tavă, aşteptaţi cuminţi la rând (coada înaintează repede) şi alegeţi o porţie de meatballs cu piure şi puţin gem (4 lei) şi, dacă vi se pare insuficient, adăugaţi şi gravad lax cu rucola (11 lei, somon de fapt). Sunt convins că ştiţi ritualul, alegeţi un loc în sala încăpătoare şi vă aşterneţi la mâncat. Lucrul admirabil e că, de când au venit, suedezii nu dau rateuri cu aceste feluri: au gust, sunt calde (fireşte, cele care trebuie să fie aşa), servirea e decentă, exact calităţile pe care trebuie să le aibă un asemenea loc. Iar dacă vă place atât de mult, coborâţi la parter, de unde puteţi alcătui o cină bunicică şi rapidă. Eu am cumpărat ceva lejer, brânză de vaci maturată (15,50 lei), biscuiţi cu ginseng şi aromă de lămâie (3,50 lei), un borcan cu hering marinat cu ceapă (4,50, dulce şi aromat) şi tort de migdale cu ciocolată cu lapte şi caramel de migdale (21 lei). Parcă mai lipsea ceva... O cutie cu cidru de mere (4,50 lei) pentru drum. Ar fi timpul să avem ceva mai consistent din Suedia, mai ales că am auzit că au kaldolmar, un fel de sarmale (cică au fost aduse din Moldova prin secolul XVIII). // F.B.

portughez Unul dintre lucrurile frumoase (aş spune chiar delicate) despre Portugalia este că ziua naţională, 10 iunie, celebrează moartea unui poet: Luis de Camões! Și mai e cineva care-mi face vinuri portugheze pe alese această ţară foarte dragă: Leo... N-ar fi rău deloc dacă pe 10 iunie aţi deschide uşa wine-bar-ului Gala (mutat pe Mihai Eminescu, de curând), v-aţi aşeza la o masă şi aţi comanda un pate plate (25 lei), ton picant, pateu de căprioară, pastă de măsline şi dulceaţă de dovleac, servite cu felii de pâine neagră, lubrifiat cu aguardente (10 lei, brandy de fructe, bun şi aromat). Cum oferta de vinuri portugheze e suficientă, nu se cade să plecaţi fără a încerca, măcar, DFJ Merlot&Touriga Franca din 2002 (13 lei, roşu, sec, aspru şi uşor astringent) lângă platoul cheese mix (vacă, oaie, capră, caise confiate, texturi, gusturi şi grade diferite de sare), servit, desigur, tot cu mici felii de pâine. Credeţi că e suficient? Eu aş mai fi stat, mai ales că vinurile îmi făceau cu ochiul şi mai erau alternative de platouri. Pastel de mata (4 lei), ce-o fi asta? O mică tartă din foietaj, fierbinte şi fragedă, cu vanilie. Aş spune că se topea în gură, dar, atenţie la fierbinţeală, riscaţi „decât” o gură topită. Am plecat, într-un final, dar cu siguranţă mă întorc, am ochit pateu de păun, vin din 2001 şi o cutie cu celebrele sardine. Obrigado! // F.B.

Ikea, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti 42A, 021.407.45.32, 0746.694.532

GALA

Gala Wine Bar, Mihai Eminescu 163, 0744.311.767

www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 71

Foto: Claudiu Popescu, PR

ikea

[artsy]

Într-o casă mare, dar nu uriaşă, de puţin timp s-a deschis un spaţiu căruia nu i-aş spune nici cârciumă, nici teatru, nici spaţiu neconvenţional. Pur şi simplu este unul dintre cele mai primitoare şi plăcute locuri unde doritorii de linişte mixată cu întâmplări frumoase, jucate, proiectate ori vorbite pot veni cu încredere şi pot rămâne la depănat poveşti şi amintiri sub cerul liber, sper (din toată fiinţa mea cam plouată mai toată luna trecută). Dacă tot plouă (oofff...), aveţi unde bea un ceai, o bere sau o vodcă, pentru că înăuntru vă aşteaptă trei camere aranjate comod, cu mese, scaune şi chiar cu perne direct pe podea. Una dintre ele e mai mare, fiind locul unde puteţi urmări filmele propuse de gazde sau piesele de teatru care umplu weekendul. De exemplu, pe 3, 4 şi 5 mai au fost două seri de teatru şi una cu ultimul film al lui Dorian Boguţă,

De azi înainte. Pentru program şi lucruri care se întâmplă la „Casa actorilor”, daţi o raită pe pagina de Facebook, pe care o găsiţi destul de uşor. Eu aici îmi accept limitele, impuse, şi nu vă pot ajuta. Nu „servesc” F word. Revenind, ar mai trebui să ştiţi că înăuntru nu se fumează, dar asta nu m-a deranjat, pentru că afară e linişte, e verde, e umbră şi, dacă aveţi un ceai de iasomie (7 lei) şi un pahar (de) Absolut (10 lei/50 ml) la îndemână, totul e perfect. Mai ales că între două

[delicatese]

[brunch]

Comtesse du Barry S-a deschis al şaselea magazin Comtesse du Barry din Bucureşti. În acest boutique găsiți produse cunoscute în întreaga lume, precum Grande Epicerie de Paris sau Dean & Deluca din New York. Majoritatea sunt produse haut de gamme după reţete exclusive de foie gras, terine, jambon, brânzeturi maturate fran ţuzeşti, caviar, somon afumat, dulceţuri sau praline. Aveţi de ales între bomboanele de ciocolată Maxim's de Paris sau Michel Cluizel, mirodeniile exotice de la Terre Exotique, ceaiurile Kusmi Tea sau unul dintre

delicatese pe raft

cele mai căutate porto-uri — Porto Grahams. Tot din categoria delicatese fac parte şi vinurile de la case ca Joseph Drouhin, Chapoutier (selecție de vinuri care au avut punctajul maxim – 100 de puncte – în evaluarea lui Robert Parker), La Spinetta şi selecţia de Bordeaux-uri de la Petrus, Mouton Rothschild, Margaux. Fiţi pe fază şi pentru degustările și demonstrațiile de aici, la care vor participa proprietari de castele celebre sau chefi renumiți. // A.N. Comtesse du Barry, Bd. Mircea Eliade 3; www.lemanoir.ro 72 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

La casa actorilor: poți „debuta” în orice seară

înghiţituri, puteţi afla detalii despre cursurile de actorie ale şcolii conduse de Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol. Şi am auzit că aspiranţi sunt, ba chiar vom vedea la TIFF câte ceva din munca tinerilor actori din această „Casă”. Pentru că suntem unde suntem, într-o casă a actorilor, ce urare mai bună ca „sold out”! // F.B. Casa Actorilor, General Nicolae Dona 18, 0743.060.662

Novotel

Duminicile în familie sunt o tradiție a vieții private, un moment când ne adunăm, cu mic, cu mare, tineri și mai puțin, în jurul mesei care trebuie să fie o celebrare a viețuirii împreună. Sau, ar trebui. În vremurile astea pe care le trăim cu sufletul la gură, prin care trecem pe fast-forward, cu obligatoria coffee&fast food break, nici duminica nu prea mai e ce a fost odată. Căutăm, în primul rând, comoditate, lucru care nu e blamabil în sine. Ca să nu mă îndepărtez prea tare de la subiect, vă invit să ieșiți duminica din casă și să vă așezați la o masă unde, timp de (aprox.) patru ore, veți mânca bunătăți, veți avea copiii alături și nu veți face niciun efort pentru asta. Cuvântul magic e: brunch. Locul pe care l-am ales este restaurantul Café Theatro al hotelului Novotel, de pe Calea Victoriei, unde puteți veni și cu mașina, loc de parcare e suficient. Dar e duminică, meritați un relache. Restaurantul se găsește la parter, este potrivit ca mărime, este aerisit și cu accesul lejer la mesele cu bucate frumos mirositoare. Și care sunt foarte apetisante. Dacă reușiți să vă înfrânați, măcar câteva momente, dependența de fructe de mare, puteți începe cu foie gras, cu sushi, cu salate, cu pateuri, cu antreurile care deschid negreșit apetitul. Între timp, dacă familia este în componență completă, copiii pot merge la locul de joacă, unde îi așteaptă tot felul de nebunii, inclusiv Xbox și desenatul feței, plus supravegherea permanentă, fericirea părinților. Cred că nu v-ați săturat, mai ales că paharele vă sunt umplute de personalul politicos&grijuliu cu vin spumant. Mai există bere, vinul casei, suc, apă, cafea, toate astea fiind incluse în preț, adică 190

arhitecturi gustoase

lei. După ce v-ați însorit (sper să fie așa în iunie) pe terasa luminoasă&umbroasă (pare un oximoron, dar le găsiți pe amândouă la distanță de un scaun), reveniți pentru răsfățul cu homar, creveți (de toate mărimile), oyster (desfăcute), langoustine, așezate în tot felul de arhitecturi irezistibile. Buuun, e timpul să vină și cei mici pentru momentul dulciuri, sau poate o „fructă”, toate proaspete și savuroase. Cum a mai trecut timpul! Cred și eu, de la 12 la 16 am avut parte de mâncare foarte bună (pregătită de experimentatul chef Ștefan Popescu), de ambianța relaxantă, de o ieșire în oraș, adică o duminică precum acasă, dar mai de sărbătoare. Cum spuneam, A(u) M(ai) R(ămas) 6 (zile)! // F.B. Hotel Novotel, Calea Victoriei 37B, 021.308.85.30; www.novotel.com/Bucharest; duminica:12:00-16:00, preț:190 lei. Copiii sub 12 ani au acces gratuit

Foto: Adi Bulboacă

casa actorilor

[nou deschis]

Comic Book City Café

gotham city, prin cărți și în decor

evenimente săptămânale, seri de „troc” între colecționari sau ateliere de desen. Ca să nu mai vorbim că apropierea meselor practic te invită să tragi cu ochiul în paginile vecinului. Doar o sămânță de discuție mai lipsește. Cafeneaua e deschisă în fiecare zi a săptămânii până pe la ora 23:00. E un loc bun pentru o cafea devreme, înainte de serviciu (sau în timpul). Iar seara găsiți în meniu și câteva sortimente pe bază de alcool, în caz că ieșiți cu prietenii sau cu toată gașca de colecționari. Era să uit! Mergeți la vot! Wonder Mayor, SuperMayor, BatMayor, Iron Mayor, Spider-Mayor și-au prezentat deja platformele. Căutați-i pe Facebook! // STELA NADOLEANU

Comic Book City Café, Banul Antonache 55 (Piața Floreasca), 0721.303.643; www.comicbookcity.ro/cafe/

Foto: Adi Bulboacă

infinitea: ceai și artă la ceașcă

BD, pe toate gusturile

Foto: Claudiu Popescu

BD, graphic Novels, supereroi. Dacă aceste noțiuni vă sunt familiare (sau ultrafamiliare), ei bine, aflați că s-a încumetat cineva să deschidă o cafenealibrărie pentru împătimiții de gen. Localul este ferit din calea „vadului” (nu vă lăsați induși în eroare de adresă — metehne urbanistice, deh! —, intrarea se face din strada Puțul lui Zamfir), însă asta nu cred să fie o problemă pentru cei care vor să-și completeze colecțiile sau să afle ultimele noutăți în materie de comicsuri. Recunosc, n-am prea multe cunoștințe în domeniu, dar Gotham City-ul de pe peretele cafenelei îți precizează încă de la intrare pe ce lume te afli. Și chiar dacă nu știi, poți să zăbovești la raftul cu cărți. Sau să iei o cafea și să citești în voie la o masă. Dacă nici atunci nu v-ați lămurit, întrebați-l pe Andrei. O să vă aducă și comanda, și toate detaliile necesare unei discuții luuungi despre comics și BD. Cafeneaua e destul de mică, dar cred că și acesta poate fi un atu, având în vedere nișa. Proprietarii pun la cale

Eroii. supereroii

[art deco]

Infinitea Arată ca o casă de păpuşi victoriene, unele decadente, aproape Lolite. Sau, cel puţin, aşa mi-a părut mie ceainăria din Cotroceni. Casa este una de viţă nobilă, cu mobilier cochet. După un tur al vilei, am ales totuşi grădina. Şi parcă am păşit în altă lume. Una verde, răcoroasă, cu plante agăţătoare, cu mese şi scaune de fier forjat, cu duzi plini de fructe zemoase, cu ghivece în formă de ceainice. Aşteptam să apară dintr-un colţ Iepurele Alb sau măcar Pisica de Cheshire şi să mă întrebe de sănătate. Am cerut un ceai Kekecha, care avea faima că pe vremuri ar fi fost băut doar de budişti, şi un Happy Goji aromat, alături de o îngheţată de lapte de pasăre, fructe, vanilie şi ciocolată şi prăjiturele crocante cu ciocolată, seminţe şi nuci. Au venit destul de repede în ceainice mari, preţioase, cu linguriţe delicate şi şerveţele filigranate. Exact aşa cum îmi aminteam că se răsfăţa bunica în după-amiezile caniculare ale copilăriei mele. La Infinitea se ascultă muzică chill out sau jazz, chelnerii sunt prietenoşi, iar preţurile, medii. Dacă n-aţi mers deja, cu siguranţă trebuie încercată. Nu doar pentru fanii Lolitei din Ţara Minunilor. // ANCA NEGOIȚĂ Infinitea, Grigore Romniceanu 7, 0723.175.300 www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 73

[cocktail bar]

Deja Vu Pe 12 iunie Mama Rusia îşi serbează ziua şi istoria, destul de recente. Cum într-unul dintre numerele anterioare ale revistei am recomandat restaurantul Tchaikovsky, ce-ar fi să fac o oprire la barul de pe (fostul) Magheru, vizavi de Biserica Italiană? Ar fi o schimbare plăcută în plimbarea aceasta prin sărbătoritele lunii iunie pe mal de Dâmboviţa. Mai mult, cum ar fi să cobor într-o zi de marţi, n-or sta la pândă tocmai acolo ceasurile rele? E niţel straniu să vezi locul acesta gol şi tăcut. Pasionaţii ştiu că în weekend e foarte dificil să ajungi până la bar, cu sau fără rezervare. Dar

Foto: Claudiu Popescu

aruri

Testați Imponderabilitatea, cu măsură, rugăm

atmosfera e „haraşo” (sper că înseamnă de bine) şi, pe lângă muzica bună, aveţi o listă foarte tentantă de cocktailuri de încercat. Eu aş fi vrut Imponderability, dar barmanul (căruia îi mulţumesc pentru grija pe care o arată clienţilor mai noi...) a fost în impo... sibilitate fizic-obiectivă să-mi satisfacă dorinţa, pentru că ţinutul clientului cu capul în jos necesita încă vreo doi tovarăşi, indisponibili într-o seară ploioasă de marţi. Tot vorbind de una-de alta (unul dintre cei mai agreabili barmani pe care i-am

întâlnit), de Amnezia mea preferată, mi-a fost recomandată Last Breath (25 lei), o Amnezia puţin mai elaborată, cu zahăr flambat (sper că-i relativ corect cum spun), cu alcool tare şi cu aburul tras pe pai, dar din paharul de coniac aşezat cu gura în jos. Noul meu preferat! V-aş mai recomanda Turnul Eiffel! Până atunci, spasiba vă spune tov. Barbu. // f.B. Deja Vu, Nicolae Bălcescu 25, 021.311.23.22, 0721.918.279; www.dejavu-club.ro

[prin țară]

Foto:Patricia Marinescu

Pardon Atelier Café & Bistro Un spaţiu eclectic, atât din punct de vedere al decorului, cât şi al muzicii, Pardon Café este unul dintre locurile în care trebuie să ajungi atunci când te afli în Sibiu. Mesele unor foste maşini de cusut poartă nume de oraşe europene – noi ne-am oprit la Roma, în imediata apropiere a capitalei vieţii de noapte din Olanda, Amsterdam. Pe pereţi şi risipite ordonat în cele patru încăperi stau obiecte care amintesc de epoca unora ca Bell şi Fellini, iar tavanele sunt ingenios decorate cu partituri sau cărţi poştale. Localul aflat vizavi de Sala Thalia, polul concertelor și spectacolelor de teatru din Sibiu, deţine Pe tavan, sute de amintiri şi o terasă, pe una dintre cele mai tihnite artere din oraş. Prețurile sunt medii, iar bucătăria este deschisă pentru toate mesele zilei. Pentru o cafea plătim de la 5 la 10 lei, o bere – de la 4 lei, iar cocktailurile costă între 13,5 lei și 23,5 lei. În aceeași măsură cu atmosfera, ne-a inspirat şi servirea, iar pentru exprimarea virtuală a ideilor ne-am folosit de wi-fi-ul gratuit din bistro. // Patricia Marinescu

Pardon Atelier Café & Bistro, Sibiu, Cetăţii 14, 0757.111.222, 0747.777.222

74 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

O după-amiază cu vedere spre terasă

Music Pub Ascuns într-un colţ al Pieţei Mici, anunţat de o mică siglă ce întruchipează un gramofon, Music Pub este locul pentru rock de calitate în toate formele și formulele. Concerte şi jam sessions, karaoke și audiții, dar și proiecții de film sau spectacole de improvizație. În primă instanţă, ne-a plăcut împărţirea spaţiului. Două încăperi cu ziduri din cărămidă, o a treia cu geamuri largi, care găzduieşte scena şi care dă spre terasă. Pe pereți stau atârnate postere care ilustrează importanți muzicieni, iar fiecărei secțiuni a meniului îi stă alături un personaj al istoriei muzicale – whiskey & The Doors, rom & Bob Marley. În al doilea rând, ne-a încântat ideea de a petrece aici până spre dimineaţă – ultima comandă se dă undeva în jurul orei 3, iar la 10 pubul își deschide porțile. Este singurul astfel de loc pe care, personal, l-am găsit în Sibiu. În plus, pentru cei care au o fire muzicală și își doresc să o arate și altora, Music Pub este locul. Trebuie să mai știți că preţurile sunt asemănătoare barurilor din Capitală, iar servirea îşi merită bacşişul. // P.M. Music Pub, Sibiu, Piaţa Mică 23, 0369.448.326

to shop

Foto: Claudiu Popescu

Club Equestria Manejuri, un hotel, restaurant și un magazin cu echipamente. Vă poftim să luați lecții de echitație într-un club profesionist din zona Snagov. Detalii la pag. 81

www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 75

oteluri

info point

La 24 de kilometri de Bucureşti, pe vechiul drum spre mare, se află Valea Iazurilor. Pentru pescari, amatori de plajă şi pasionaţi de pomana peştelui. De Anca Negoiţă

Restaurantul La Valea Iazurilor se servesc mâncăruri tradiţionale româneşti, pe alocuri cu specific pescăresc, preparate la grătar, cuptor cu lemne, proţap sau chiar pirostrii. Meniul este foarte stufos. Găsiţi saramură de crap, dar şi purceluş de lapte la tavă, iepure la cuptor, dar şi frigărui de peşte, pomana peştelui, dar şi păstrăv la pergament cu sos à la grec, rechin curcubeu, dar şi profi terol şi tiramisu glace. Noi, mari amatori de peşte, am venit înfometaţi şi pofticioşi. Aşa că prânzul a fost primul bifat în această mini excursie. Am încercat frigăruile de peşte cu somon, rechin, pangasius, merluciu şi legume şi pomana peştelui, cu aceiaşi peşti, roşii şi usturoi, care a venit alături de o mămăliguţă proaspătă, aburindă. Poate că aş fi preferat ca bucăţile de peşte să nu fie pane. În rest, combinaţia cu roşii şi usturoi la cuptor a fost numai bună. Frigăruile puţin fade şi uscate, dar mâncabile. Era totuşi marţi — 3 ceasuri rele. I-am iertat mai ales când au adus cartofii Valea Iazurilor ca garnitură la puiul cu bacon, caşcaval, parmezan şi vin alb (specialitatea casei), cartofi la cuptor cu rozmarin, moi, untoşi, aromaţi, de departe cei mai buni cartofi mâncaţi în ultima vreme.

Foto: Claudiu Popescu

Tradiţional românesc

Valea Iazurilor

Vedere din belciugatele

omplexul se întinde de-o parte şi de alta a iazurilor Candeasca, cu pontoane, leagăne, foişoare, cabane, grătare, pensiune de 3 margarete, restaurant cu specific românesc, piscină, teren de fotbal. Centrul de agrement s-a deschis în 2006, după mai bine de doi ani de lucrări, de la pietruirea drumurilor de acces la refacerea şi înălţarea barajelor, popularea iazurilor cu peşte şi construirea tuturor clădirilor, pontoanelor, cabanelor etc. Noi am ajuns la Valea Iazurilor într-o glorioasă zi de marţi, însorită şi liniştită. Foarte liniştită, întrucât locul era gol. Scuzabil pentru un mijloc de săptămână. Am fost şi cu alte ocazii în weekend şi era mult mai plin, mai ales

în zona piscinei cu nisip. Acum ne-am bucurat de priveliştea care se vede din restaurant şi ne-am imaginat cum ar fi un apus aici, peste iazuri, privit de la umbra unui leagăn, cu o carte şi un pahar de vin. După ce am terminat cu fanteziile, am dat o tură. Mai întâi am vizitat pensiunea. Camerele sunt mari, curate, poate nu la fel de puse la punct ca la momentul lansării, dar nici nu vă recomandăm să petreceţi timpul indoor, aşa că e în regulă. Aveţi de ales între zboruri de agrement (rezervare cu 3 zile înainte) cu balonul cu aer cald (660 euro pentru o oră, 3 persoane), cu avionul de agrement (165 euro de persoană) sau cu moto deltaplanul (110 euro de persoană). În afară de asta, mai puteţi să vă plimbaţi cu ATV-urile,

Dormitor în Apartament

pensiunea Valea Iazurilor

Pomana peştelui

76 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

să faceţi sport la sala de fitness, să jucaţi fotbal pe terenul sintetic sau, bineînţeles, să pescuiţi. Vă puteţi lăuda apoi că aţi prins un crap, novac, sturion de apă dulce, şalău, ştiucă sau orice alt peşte incredibil de mare. Dacă nu optaţi pentru cabanele aflate chiar pe malul iazurilor (50 lei pe noapte), dormiţi într-una dintre cele două pensiuni, care au 12 camere duble, 6 camere cu pat matrimonial, 3 apartamente la mansardă şi un apartament VIP. Nu ocoliţi jacuzzi-ul. După o sesiune „obositoare” de pescuit, fotbal sau sporturi extreme, se cere şi relaxarea. C Valea Iazurilor, com. Belciugatele, jud. Ilfov, 0788.899.899; www.valea-iazurilor.ro

ADVERTORIAL

În mai, odată cu începerea Festivalului de Film, oraşul de pe Riviera Franceză începe să-şi primească turiştii dornici de aventuri luxoase şi exclusiviste. Pentru două săptămâni, cât durează festivalul, atmosfera de pe străzile oraşului prinde un alt contur.

el mai exigent jurat de la „Românii au talent”, Mihai Petre, a fost invitat special Chivas Regal la Festivalul de Film de la Cannes de anul acesta şi s-a întors din oraşul de pe malul Mediteranei cu detalii interesante. „Cannes este una dintre cele mai luxoase destinaţii de vacanţă, iar, în perioada festivalului, această imagine este cu siguranţă amplificată. Străzile oraşului se transformă într-un covor roşu interminabil, iar toţi cei prezenţi par pregătiţi pentru o şedinţă foto în orice moment. Doamnele se plimbă pe celebrul bulevard La Croisette purtând rochii de seară extravagante, iar domnii poartă cu nonşalanţă cele mai elegante smokinguri.”

A Hotel Martinez, cazare rafinată

Situat în inima oraşului, Hotel Martinez este unul dintre punctele centrale din Cannes pe întreaga perioadă a festivalului. Martinez este preferatul celebrităţilor, iar anul acesta a fost din nou gazda delegaţiei Chivas România. Bill Murray, Bruce Willis sau Eva Herzigova sunt câteva dintre vedetele răsfăţate la faimosul hotel, pe care Mihai Petre le-a remarcat în timpul sejurului. „Vedetele de la Hollywood sunt o prezenţă constantă la Festivalul de la Cannes.Te întâlneşti cu ele la recepţia hotelului, la cină sau la petrecerile organizate acolo.”

A Meniu distins la Palme d’Or

La Palme d’Or este cel mai cunoscut şi mai apreciat restaurant de pe Riviera Franceză. Situat în incinta hotelului Martinez, La Palme d’Or, catalogat cu 2 stele Michelin, îşi răsfaţă oaspeţii cu meniuri rafinate. „La Palme d’Or am mâncat cel mai bun desert de ciocolată. După ce ai luat masa o dată acolo, înţelegi de ce este

Foto: Andrei Toboșaru, Pernod Ricard Romania

Cannes, the place to be

hotel Martinez , un nume celebru printre celebrități

Savoarea CHIVAS 25yo

catalogat cu 2 stele Michelin.Am toată admiraţia pentru chef Christian Sinicropi, cel care semnează meniul. Bineînţeles, Chivas 25yo a dat o savoare aparte preparatelor.”

A Petreceri exclusiviste la Chivas House

Brand ambasadorii chivas la Cannes

Mihai Petre

Chivas House este anual gazda unora dintre cele mai apreciate petreceri din timpul festivalului. Mihai Petre a participat anul acesta la una dintre ele. „Aceasta este una dintre cele mai frumoase locaţii vizitate de mine. Situată pe plajă Chérie Chéri, Chivas House impresionează în primul rând prin designul creativ.Am fost surprins de mixul inovator de vintage şi modern, dar mai ales de cromatica aleasă. Locaţia păstrează aerul de legendă al Franţei, însă are o notă extrem de actuală.”

A Palais des Festivals, Cannes hot spot

Palais des Festivals et des Congrès este unul dintre punctele cheie ale festivalului de film. Cele mai importante producţii cinematografice sunt vizionate în eleganta locaţie. Mihai Petre a participat anul acesta la premiera After the Battle, trăind fascinaţia covorului roşu de la Cannes chiar la celebrul Palais des Festivals. „Este copleşitor ce se întâmplă la premiera unui film: sute de fotografi, celebrităţi, o forfotă incredibilă, toate susţinute însă de o organizare extrem de minuţioasă, care nu lasă nimic la voia întâmplării. Covorul roşu de la Cannes este o experienţă unică, pe care mă bucur că am trăit-o.” C

La chivas house, pe plaja Chérie Chéri www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 77

ravel

La malul Balticii Dacă ajungeți vara aceasta în Polonia pentru fotbal, ar fi minunat să hoinăriți pentru câteva zile prin încântătoarea zonă Gdańsk, Gdynia și Sopot. Florin Barbu vă spune de ce.

lecat din București pe o căldură încă suportabilă, scurta întâlnire cu Varșovia mi-a dat fiori. Foarte reci și foarte umezi. Ploua și era frig. O oră în aeroport trece repede, avionul decolează și, după 55 de minute, ate rizez la Gdańsk, de unde o mașină mă duce la Gdynia. E 7 mai și începe Festivalul Filmului Polonez, ediția 37. E frig, dar nu mai plouă. După rapida escală la recepția Hotel Gdynia (o construcție anostă, în „buna” și odioasa tradiție comunistă), cobor pentru (re)întâlnirea cu orașul pe care-l cunoscusem prima oară în 2009. Doamna Joanna Lapinska, director artistic la T-Mobile New Horizons Film Festival Wroclaw, îmi este ghid pentru puținele ore libere pe care le am până la începutul secțiunii „On the Horizon: Romania”. Ne așezăm la o masă dintr-o colorată cofetărie-patiserie, 78 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

vorbim despre filme și despre vodcă, despre Noul Val Românesc și despre filmele polone, despre TIFF și despre Cannes, mâncăm tarte cu fructe și bem ceai. Ce vreți, e cofetărie... După întâlnirea cu Moartea domnului Lăzărescu de la sala 8 din Multikino (mai mult de jumătate plină), fac o promenadă până la mare. Trec pe lângă navele mari și tăcute, îmbătrânite demn și care fac de strajă unui oraș destul de liniștit, pus pentru o săptămână în lumina reflectoarelor. Se apropie seara, și plaja întinsă, cu nisipul ei fin și alburiu, se desparte greu de copiii care construiesc de zor castele și povești. Prima (tristă) observație e că în barul din incinta Multikino fumatul nu mai este permis în interior. Terasa e primitoare, dar aerul subpolar mă face să-mi păstrez fumurile pentru cocktailul de după deschiderea oficială a festivalului.

gdaŃsk. Istoria la un pahar de vodka

Gdynia. Filme. La mall. Polish style

Rață cu cartofi și dulceață de afine...

Foto: Florin Barbu

Gdynia. O plajă cum puține sunt

„Pirații” din Gdynia revin de peste mări

Istoria orașului Gdańsk curge pe vistula

Gdansk. Credința în tradiție

Abia așteptam plimbarea la Gdańsk, pentru că-mi aminteam un oraș absolut surprinzător, care mă amuțise la scurta vizită de acum 3 ani, cu arhitectura lui solidă și impunătoare, cu o zonă veche unde străzile și piațetele sunt pline de restaurante și de mici magazine cu chihlimbar, multe dintre ele deschise pe cheiul fermecător, pe care e obligatoriu să faceți o oprire. Până la chei, am făcut o mică pauză (de masă) într-un restaurant, unde am preferat să pufăi o pipă pe terasă, vegheat de turnul catedralei și alternând vodca aromată cu cea simplă. Nu am mâncat pentru că nu mi-era foame și-mi rămăsese gândul la jumătatea de rață perfect rumenită, cu cartofi și cu dulceață de fructe de pădure, pe care o mâncasem la un restaurant în buza plajei din Sopot. O plajă comparabilă cu cea de la Sfântu Gheorghe, poate nițel mai mare și, sigur, mult mai accesibilă. Și ce poate fi mai bine decât să cobori ghiftuit de la masă direct în răsfățatul valurilor, soarelui și nisipului, către o siestă nesfârșită? Oricum, vă mai spune ceva numele acestui oraș? Nu mai țineți minte festivalul de muzică ușoară la care „performau” starurile blocului socialist? Poate că acest tip de uitare e binevenit și poate că ne ajută să ne clătim de mâzga unui trecut înecăcios, la care polonezii au renunțat de mult. Dar e prea devreme să uităm ororile

comunismului, iar o vizită la Muzeul Mișcării Solidaritatea din orașul Gdańsk este ca o scufundare în haznaua istoriei: un interior de alimentară reconstituit, cu o femeie „salvată” de colacul de hârtie igienică, un domino în cădere, pe ale cărui pietre sunt trecute numele țărilor est-europene, celebrul pix cu care Lech Walesa a semnat acordul istoric cu guvernul comunist în 1981, afișe și imagini filmate în acei ani – toate reconstituie o viață arestată și sufocată de o ideologie criminală, perfect simbolizată de un TAB al miliției, așezat la intrarea în acest muzeu din subsol. Sunt câteva locuri în Europa (și nu numai) care dau măsura unui destin măreț, până la urmă. Măreț, adică învingător în fața unei istorii care părea de neclintit. Șantierul Naval din Gdańsk, Zidul Berlinului, Piața Tien An Men, Praga ’68, Budapesta ’56, Piața Universității, toate mărturisesc vorbele Papei Ioan Paul al II-lea: „Nu vă temeți!”. Gdańsk, Gdynia, Sopot. Cele trei orașe vecine așezate pe malul Balticii pot fi una dintre cele mai plăcute surprize pentru un călător negrăbit și curios. Și ce însoțitor mai bun (tovarăș, dacă vreți) decât Zubrowka. Toate astea nu s-ar fi povestit dacă nu erau ICR-Varșovia și T-Mobile New Horizons Film Festival Wroclaw. Mulțumiri infinite doamnelor Sabra Daici și Joanna Lapinska. C www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 79

ealth

În camera de relaxare

O exfoliere cu zahăr brun, apoi împachetare cu nămol din Marea Moartă şi, la final, un masaj detoxifiant. Înţelegeţi de ce aş fi vrut să dureze mai mult de două ore... De Anca Negoiţă

Magnolia SPA

m ajuns la Magnolia Spa într-o după-amiază rece. Am intrat în vila de pe strada Speranţei cu speranţe mari. Mai mult decât la detoxifiere, visam la masajul de relaxare şi la ceaiul fierbinte promis la sfârşitul ritualului. Dar să vă povestesc cum a fost. Mai întâi m-au poftit să mă schimb în halat. Am urcat apoi în camera de tratament, unde am găsit un pat încălzit, o muzică chill out pe fundal şi lumină naturală, difuză. Am lăsat halatul şi am început prima parte a procedurii. O exfoliere fermă cu zahăr brun şi seminţe de susan, în urma căreia pielea scapă de celulele moarte şi îşi deschide porii pentru următoarea etapă – împachetarea cu nămol. Despre terapiile cu minerale e bine să ştim că stimulează sistemul imunitar, revitalizează ţesuturile, restabilesc capaci-

Foto: Claudiu Popescu

[diet]

Masaj şi împachetare cu nămol

tatea metabolică şi de regenerare celulară. Mulţi evită împachetările cu nămol pentru că nu este cel mai estetic dintre tratamente. De ce să alegi nămol când te poţi înveli în ciocolată, miere şi alte asemenea

delicii? În primul rând, pentru efectele enumerate mai sus, în al doilea rând, pentru că, îmbogăţit cu trandafir şi eucalipt, nămolul este şi el la fel de „delicios” şi, cel mai important, pentru că mineralele din el purifică, stimulează circulaţia şi metabolismul, drenează limfa, detensionează musculatura, vindecă afecţiunile pielii. Ca bonus, în timpul acestei etape a tratamentului, am avut parte şi de un masaj al scalpului, care mi-a relaxat muşchii şi golit mintea. Un fel de preambul la ce avea să urmeze – masajul detoxifiant cu ulei de rozmarin şi eucalipt, care a durat o oră şi care mi-a dat înapoi un an din viaţă. Şi nu exagerez. Am terminat cu un ceai cald şi un album Sonoro Imagining Music, semnat de fotograful Şerban Mestecăneanu. Spa pentru creier. C Magnolia Spa, Speranţei 20, 021.311.27.79; www.magnoliaspa.ro

Kilostop

Este o clinică de nutriţie deschisă în 2009 de doi me dici nutriţionişti. Acum, echipa numără în total 22 de profesionişti şi două sedii – unul în Dorobanţi şi celălalt lângă Cişmigiu. Cel mai spectaculos rezultat a fost al unui pacient care a slăbit 66 de kg, povesteşte Andreea Drago mir, unul dintre Aparat care măsoară cofondatorii metabolismul bazal KiloStop. Medicii sunt specializaţi în nutriţia pentru adolescenţi, copii, femei însărcinate, per soane care mănâncă emoţional, diabetici, sportivi, vârstnici. Cum funcţionează? Simplu. Se face o 80 | BeWhere! | IUNIE 2012 | www.bewhere.ro

primă programare, se completează un chestionar foarte stufos, menit să ofere medicului informaţii despre motivaţie, obiective, probleme de sănătate, bagaj genetic şi emoţional etc., se merge la prima consultaţie. Apoi, dacă alegeţi să faceţi un abonament KiloStop (eu am testat programul basic de 8 şedinţe, aflaţi preţul la prima consultaţie), veţi face câteva analize recomandate de nutriţionist, veţi ţine un jurnal gastronomic şi, într-un final, veţi primi o dietă personalizată. „Distracţia” începe odată cu regimul. Eu am fost monitorizată săptămânal de o doamnă doctor răbdătoare cu scuzele, programul şi preferinţele mele culi nare. Mădălina Păunescu de la clinica din Dorobanţi. Cu ea am discutat, analizat şi cântărit tot ce am făcut şi mâncat în ultimele două luni. M-a bătut la cap să fac sport şi să mănânc până la maxim ora 19:00. Şi m-a scăpat de 8 kg. // A.N. Kilostop, Știrbei Vodă 94, parter, ap. 1; Jean Texier 3, etaj 2, 0372.99.66.33; www.kilostop.ro

Equestria

Foto: Claudiu Popescu

port

Este un club de echitaţie deschis în 2010 în zona Snagov. Are manejuri acoperite, un hotel cu 20 de camere, magazin cu echipamente şi un restaurant. Iar vara este înconjurat de un câmp cu floarea-soarelui. De Anca Negoiță

aza hipică se întinde pe 2,5 hectare şi are 50 de boxe pentru cai, 6 duşuri, 2 solarii (unde caii se usucă şi se încălzesc după duş, nu se bronzează, cum au crezut iniţial unii dintre noi), adăpători automate, sistem de încălzire a apei (foarte important în iernile geroase), 2 şelării, 4 locuri pentru curăţarea cailor, o zonă de spălat harnaşamentul, un loc pentru veterinar şi unul pentru potcovit. Manejul acoperit mai mic este destinat începătorilor şi lucrului la coardă, iar manejul principal este rezervat călăreților mai avansaţi şi antrenamentelor mai specializate, de obstacole şi dresaj.Tot aici există şi tribune pentru 200 de spectatori şi un restaurant în care încap în jur de 60 de persoane şi de unde se poate asista la antrenamente şi concursuri. Equestria se laudă cu 22 de cai, dintre care doi sunt remonţi (cai tineri, care au început abia anul acesta antrenamentul pentru a deveni cai de performanţă), doi sunt mânji mai mici, iar restul sunt dresaţi, fie pentru şcoala de echitaţie, fie pentru concursuri. Au şi doi ponei de dimensiune medie şi doi foarte mici, ideali pentru copiii pasionaţi de călărie. În plus, dacă aveţi propriul cal, îl puteţi lăsa aici în regim de pensiune la un cost de 350 euro vara şi 400 euro iarna, lunar. Este important de ştiut că echitaţia este unul dintre cele mai sănătoase sporturi, pentru că îmbină armonios echilibrul fizic cu cel psihic, ambiţia de a obţine rezultate cu liniştea sufletească, sportul individual cu sportul de echipă. Din punct de vedere fizic, ajută la dezvoltarea frumoasă a mușchilor spatelui, abdomenului și coapselor, la menținerea echilibrului în mișcare, la reglarea respirației și coordonarea corpului prin realizarea independenței (controlate) a diverselor părți din corp, în același

timp. Pentru copii, vârsta recomandată de începere este de 3-4 ani. Condiţiile țin de echipamentul minim obligatoriu (tocă, pantaloni specifici, ghete și, eventual, vestă de protecție). Altă condiție esențială este calul – un ponei sau cal de dimensiuni mai mici, foarte cuminte, „specializat” în lecții de călărie pentru copii sau pentru începători, în general. Nu în ultimul rând, e nevoie și de un instructor obișnuit cu lecțiile cu copii de diverse vârste. Toate aceste reguli se aplică, adaptat, unui începător de orice vârstă. Acesta trebuie să știe că echitația poate fi un sport uneori periculos, dacă nu se respectă o conduită de comportament în preajma calului, sau dacă nu poartă echipament de protecție. De asemenea, trebuie să știe că echitația se învață practicând-o, și anume venind, cel puțin la început, la ședințele de călărie într-un ritm susținut, nu ocazional; de asemenea, trebuie să știe că o plimbare călare plăcută, la câmp sau pădure, nu înseamnă că elevul stăpânește acest sport – dresajul sau săriturile reprezintă o „supraspecializare” în acest sport. O lecţie individuală de jumătate de oră cu un antrenor costă 60 lei, una de o oră costă 110 lei, iar un abonament conţine 10 lecţii, plus una gratuită şi costă 500 lei (în cazul celor de 30 de minute) sau 1.000 lei (în cazul celor de o oră). Din punct de vedere competițional, clubul organizează regulat 6 concursuri naționale de echitație anual, inclusiv Cupa Equestria și Marele Premiu al Municipiului București (reluat în 2011 după o pauză de 4 ani). De asemenea, Equestria dorește să intre în curând și în circuitul internațional de concursuri. C Club Equestria, Hipodromului FN, sat Tâncăbeşti, comuna Snagov, judeţul Ilfov, 0733.727.617; www.equestria.ro

Zona pentru exerciţii

manejul acoperit

con palermo, unul dintre cai

echipamente şi programul cailor www.bewhere.ro

| IUNIE 2012 | BeWhere! | 81