BeWhere! numarul 7. Aprilie 2012 by Revista BeWhere!

www.bewhere.ro

NR. 7 C APRILIE 2012 C 8 LEI

Festival

ROKOLECTIV MUZICĂ ELECTRONICĂ ȘI ARTE CONEXE invitatul lunii:

Evenimentul lunii

DAN COMAN

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL SHAKESPEARE TEATRUL MARELUI WILL PE SCENELE CRAIOVEI

bătând ca descreieratul din inimă

Be Genius!

INTERVIU CHICK COREA & GARY BURTON JAZZ LA PUTEREA A DOUA

PASIUNILE NASC PATIMI. SUBIECTELE „TARI” ÎMBRACĂ HAINA RAFINAMENTULUI ARTISTIC. NĂRAVURI FINE CONTUREAZĂ OBSESII, IAR VOLUPTATEA DĂ SAVOARE CREAȚIEI

ready

APR 2012

6 EDITORIAL 8 CALENDAR

genius 10 EVENIMENT BEWHERE!

LANSAREA OFICIALĂ A REVISTEI O seară pe scenă, o schimbare de perspectivă.

12 INTERVIU

JAZZ LA PUTEREA A DOUA Chick Corea și Gary Burton — despre muzică, premii Grammy și albume cincinale.

14 DOSAR

INVENȚIA LUI PURCĂRETE Undeva la Palilula, un orașspectacol.

16 URBAN REPORT HANUL LUI MANUC Cum arată prezentul vremurilor trecute.

17 FESTIVAL

ROKOLECTIV Concerte, proiecții şi performance-uri, pentru a șaptea oară la București.

18 EXPAT CORNER

JORGE EDWARDS: „PREFER SĂ CONTINUI SĂ SCRIU” Interviu bilingv cu unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă spaniolă.

21 COVER STORY

VICII ȘI DELICII Despre patimă şi voluptatea creației, despre năravuri fine și subiecte tari.

Foto: PR

29 CITY BD Luna aceasta, teatre de pe mai multe continente joacă SHAKESPEARE la Craiova

4 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

SPECII CU VICII Artă cu patos.

Copertă: Ana Ularu, „Voluptate în arta cinematografică” Vestimentație:twenty(2) two by Mihai Dan Zarug Foto: Adi Bulboacă

30 INVITATUL LUNII

DAN COMAN bătând ca descreieratul din inimă.

to go 32 EVENIMENTUL LUNII FESTIVALUL INTERNAȚIONAL SHAKESPEARE Teatrul Marelui Will, pe scenele și ecranele Craiovei.

34 ORAȘ

LEACURI PENTRU VICII URBANE Elena Martin restaurează clădirile și poveștile lor. NOU DESCHIS Muzeul Copilăriei.

38 MUZICĂ

ANDREI PARTOȘ Dependența de muzică și Radio. AUTOPORTRET ZOLTÁN ANDRÁS

42 MUZICĂ CLASICĂ

LAURENȚIU DARIE Cu fagotul de la Sydney la București.

DEC.

editorial Redactor-Șef Stela Nadoleanu stela.nadoleanu@bewhere.ro Redactor-Șef Adjunct Anca Negoiță anca.negoita@bewhere.ro Secretar General de Redacție Monica Anghel monica.anghel@bewhere.ro Editor Oraș Aura Clara Marinescu aura.marinescu@bewhere.ro Editor Muzică Patricia Marinescu patricia.marinescu@bewhere.ro Editor Film Ileana Bîrsan ileana.birsan@bewhere.ro Editor Teatru Cristiana Gavrilă cristiana.gavrila@bewhere.ro Editor Carte Ema Stere ema.stere@bewhere.ro Editor Artă Igor Mocanu igor.mocanu@bewhere.ro Editor Localuri Florin Barbu florin.barbu@bewhere.ro Editor Text Teodor Dună

Foto: Adrian Chelmec

Colaboratori Raluca Radu, Mihai Nicolau,Theodora Stoica, Andrei Scarlatti, Alina Epîngeac, Raul Demetriad, Adriana Ioanide, Costin Mihalache, Natalia Tomescu, Codruța Crețulescu, Andrei Crețulescu, Oana Stoica DESIGNUL este unul dintre cele două atuuri ale lui PHILL. Al doilea este LOCUL DE JOACĂ pentru cei mici

44 FILM

ANA ULARU „Un actor trebuie să aibă verbele”. CRONICI Izvorul femeilor, Toată lumea din familia noastră, Trebuie să vorbim despre Kevin, Ceva bun de la viață. INTERVIU Corneliu Ulici, dublu debut.

50 TEATRU

DRAGOŞ BUHAGIAR ŞI DUBLUL SĂU Câte spectacole, atâtea chipuri ale scenografului. CRONICI O furtună în vis, Moşteniri, crime şi alte bucurii, Literatura ca armă, Adulţii sunt nişte copii monstruoşi.

56 CARTE

OCTAVIAN SOVIANY Viața lui Kostas Venetis: controversă, lirism, sadism într-o carte rafinată.

to shop 60 ARTĂ

DUMITRU GORZO Fără ascunzișuri, despre apucături artistice. EXPO War makes Museums la Galeria Recycle Nest.

74 AUTO

LA VOLANE URBANE Cele mai noi şi mai şic maşini de oraș. ARHITECTURA VICIULUI David Sandu, bijutierul „căzut” în patima esteticului.

78 BEAUTY

the taste is 66 RESTAURANTE, BARURI, CAFENELE, CLUBURI

VICII? DELICII? Mic studiu gastronomic despre „organele” din meniu. TORTUGA O adevărată tavernă modernă. VÂNĂTORU’ ȘI VEGANU’ Antiteză între două gusturi. Alegerea vă aparține. ENERGIEA Un pub&hub experimentalist.

web Content manager Ionuț Constantinescu ionut.constantinescu@bewhere.ro Web-editor Petre Zarioiu petre.zarioiu@bewhere.ro design Art Director Liliana Trîncă DTP Magda Bitay magda.bitay@bewhere.ro Editor Foto Adi Bulboacă foto@bewhere.ro Foto & Ilustrații Adi Bulboacă, Claudiu Popescu, Nic Moldoveanu Redacția BeWhere! Pictor Ion Negulici 4, sect. 1 București; redactie@bewhere.ro, tel/fax: 031.620.88.44 www.bewhere.ro

OPTIMISM CU REFLEXE VIOLET Nuanţe de primăvară recomandate de stilişti.

marketing & p.r. Eliza Sima Dumitrașcu eliza.dumitrascu@bewhere.ro sales manager Mariana Frățiean mariana.fratiean@bewhere.ro

79 SPORT

PRIMA LECŢIE DE ECHITAŢIE în apro piere de București.

distribuție & abonamente Petrică Ghiță petrica.ghita@bewhere.ro abonamente@bewhere.ro; prin Zirkon Media

80 HOTELURI

ATRA DOFTANA Un design-hotel aflat la o oră și 30 de minute de capitală.

director general Mihai Priboi tipografie G.CANALE & C. S.A. ISSN 2247-9481 Tiraj: 15.000 de exemplare

81 TRAVEL

BRUXELLES Oraşul care miroase a vafe.

82 ADRESE UTILE

© S.C. Corporate & Private Events S.R.L. Toate drepturile asupra revistei BeWhere! aparțin S.C. Corporate & Private Events S.R.L. Reproducerea integrală sau parțială a textelor sau a ilustrațiilor din această publicație este interzisă în lipsa consimțământului prealabil al editorului. www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 5

dito

u ne-am propus să dezbatem acum, cu doar câteva zile înainte de Paște, nici virtuțile, nici patimile în sensul biblic al cuvântului. Nu suntem puritani, dar nici nu promovăm excesele, patimile, viciile. Tema acestei ediții este legată mai mult de ideea de pasiune. Este vorba despre frământările și „căderile” fiecăruia în parte în lupta cu sine, cu munca (artistică sau nu) pe care o facem. Dacă ar fi să rezum cumva ideea acestui Cover Story, aș prefera să mă ajut de cuvintele lui Abraham Lincoln: „Experienţa mi-a confirmat că persoanele fără vicii au foarte puţine virtuţi”. Cred cu tărie că, mai ales în domeniul cultural, linia dintre pasiune și patimă este foarte subțire. Cu atât mai mult dacă vorbim despre actul creației. Când crezi foarte mult în ceea ce faci, poți cădea în păcatul vanității, al orgoliului. Și asta atrage după sine critici. Pe de altă parte, dacă temperezi aceste trăiri, dacă pui la îndoială câtuși de puțin munca pe care o faci (din modestie sau din alte motive), poți cădea în banal. Și riști ca „opera” ta să să fie una „oarecare”, să nu convingă. Suntem atât de tentați uneori să judecăm aspru comportamente, decizii, atitudini (și dați-mi voie să mă refer tot la cultură). Și criticăm uitând adesea că scriitorii, artiștii, cei care-și prezintă lucrările publicului

6 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Foto: Adi Bulboacă

Arta viciului, viciul artei larg s-au judecat mai întâi pe ei înșiși. Și poate că au fost cei mai aprigi critici ai lor. Suntem, din păcate, și mai tentați să amestecăm lucrurile. Contează prea puțin cine e omul din spatele actului artistic în momentul îi care judecăm creația. Ne interesează (sau așa ar trebui) doar trăsăturile artistului, ideile și modul în care alege să și le exprime. Ar trebui să ne raportăm doar la consecvența sa cu sine însuși și cu mesajul pe care îl transmite. Cred, într-adevăr, că artiștii sunt mai predispuși să „cadă în păcat”. Dar și căderea asta are farmecul ei artistic. Până la urmă cu toții avem pasiuni care ne macină, cu toții facem excese, suntem orgolioși și viciați. Însă nu oricine poate să le cultive într-un scop nobil. Nu oricine își poate purta cu eleganță viciul. Nu mulți dintre noi au darul de a fi „păcătoși” valoroși. În fața acestor pătimași autentici mă înclin. P.S. Vă invit să îi descoperiți pe câțiva dintre aceștia în paginile prezentului Cover Story.

Redactor-șef

t teatru & dans a artă m muzică & live

alendar

f film x mix

IN MEMORIAM DORU MARIAN

LUNI

VIN FLORIILE!

ORIGINEA LUMII

Expoziţia de ceramică „Forma Minimală” a artistului Nicolae Moldovan. Curator: Cristina Bolborea. Redeschisă la iniţiativa Uniunii Artiştilor Plastici din România, la finele anului 2011, Galateea este prima galerie de ceramică contemporană din România.

DUMINICĂ

6 – 8.04

s shopping

5.04 LANSARE

Galeria Galateea

MARȚI

Librăria Bastilia, ora 19:00

Lansarea volumului Originea lumii (Ed. Art) are loc în prezența scriitorului chilian Jorge Edwards. Cu participarea extraordinară a Excelenței Sale, Doamnei María Eliana Cuevas, Ambasadoarea Republicii Chile în România.

MIERCURI

JOI

VINERI

1 – 10.04

POVESTEA PRIMĂVERII

6.04 GALA PREMIILOR DE JAZZ

Teatrul „Ion Creangă”, concurs@teatrulioncreanga.ro

Godot Café Teatru, ora 19:30, intrare liberă

Copiii cu vârsta până la 12 ani sunt invitați să participe la un concurs de desene. Cele mai interesante 5 desene vor fi premiate cu câte o invitație dublă la premiera spectacolului Carolina și Poneiul și, din partea Dragoni.ro, cu un abonament pe o durată de 6 luni pentru jocurile de pe site-ul www. dragoni.ro.

A noua ediție aduce laolaltă unii dintre cei mai importanți interpreți de jazz autohtoni nominalizați și premiați pentru aportul muzical adus în anul 2011.

Filmul este o poveste domestică între dramatic și ridicol. Regia este a lui Radu Jude.

c carte

Până pe 26.04

6.04 PREMIERA TOATĂ LUMEA DIN FAMILIA NOASTRĂ

6.04 MAXIM BELCIUG Institutul Cultural Român, ora 18:30, intrare liberă

Evenimentul este prilejuit de apariția celui mai recent album, Încântări, ce reprezintă o colecție de piese pentru chitară clasică. Un program eclectic, printre piesenumărându-se compoziții de Andrés Segovia, Johann Sebastian Bach, Piotr Ilici Ceaikovski, dar și flamenco tradițional.

8 | BeWhere! | MARTIE 2012 | www.bewhere.ro

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“, program: vi neri – duminică 09:00 – 17:00

Sărbătoare cu tradiție la muzeu, „Vin Floriile cu soare și soarele cu Florii” anunță un program cu muzică religioasă românească, populară, teatru, lansări de carte, icoane pe sticlă și ouă încondeiate. Vinurile dulci și florile nu vor lipsi de-a lungul celor trei zile.

SÂMBĂTĂ

DUMINICĂ

LUNI

10 MARȚI

MIERCURI

12 JOI

VINERI

SÂMBĂTĂ

7 – 8.04 PROGRAM DE PAȘTE PENTRU FAMILII

MȚR, ora 10:30 – 11:30, preț 40 – 60 lei

Asociația „De dragul artei” organizează, în zilele de sfârșit de săptămână până la Paște, un program special de educație creativă adresat familiilor cu copii între 2 și 6 ani: „Paște luminat și ouă de încondeiat”.

9.04 MARKY RAMONE’S BLITZKRIEG Jukebox Venue, ora 19:00, preț bilete: 40 – 60 lei

Marc Steven Bell, cel care duce mai departe numele de legendă Ra mone, revine la București într-un concert ce face parte din turneul Marky Ramone’s Blitzkrieg Tour 2012. În deschidere: „Niște Băieți”.

7 – 14.04

TÂRGUL CADOURILOR DE PAȘTE Galeria Dalles, program zilnic: 10:00 – 20:00

La târg veți găsi de toate pentru toți: meșteri populari, decorațiuni, jucării, bijuterii și confiserie.

DUMINICĂ

19.04 – 24.04

21.04 SENSATION:

UNMB şi MNAC, preţ bilete: 70 lei/4 zile, 30 lei/zi

Romexpo, ora 22:00, preţ bilete: 240 – 770 lei

Festivalul de muzică electronică și arte conexe a ajuns la a șaptea ediție. Asistăm la o serie de concerte, performance-uri, instalații și proiecții de film prezentate de artiști din Marea Britanie, Statele Unite, Franța, Bulgaria, dar și din România.

Fedde Le Grand, Eric Prydz, Pete Tong, Hardwell şi românii GreeG & Onuc își dau concursul în cadrul unuia dintre cele mai mari evenimente dance din lume. Dress code: all white. Evenimentul este recomandat celor cu vârsta peste 18 ani.

ROKOLECTIV

21.04

CELELALTE CUVINTE Jukebox Venue, ora 21:00, preț bilete: 30 – 60 lei

Călin Pop, Marcel Breazu, Tiberiu Pop,Tinu Iovan și Ovi Roșu au pregătit un setlist de aproximativ trei ore pentru primul concert pe care Celelalte Cuvinte îl susțin în 2012, la București.

16 LUNI

MARȚI

MIERCURI

27.04 și 28.04 ENDSTILLE

THE OCEAN OF WHITE

19 JOI

20 VINERI

SÂMBĂTĂ

27. 04, Club Fabrica, Bucureşti 28.04, Club Rockstadt, Braşov. Preț bilete: 30 lei

Nume sonor în zona black metal, grupul german Endstille susține două concerte în România, promovându-și cel mai recent album – Infektion 1813.

23.04 – 03.05 FESTIVALUL INTERNAȚIONAL SHAKESPEARE

Până pe 29.04 FRUMOASELE STRAIE ȚĂRĂNEȘTI ALE DOAMNELOR DE LA ORAȘ

Teatrul de Operă și Operetă, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

Expoziția de fotografie a artistului Peter Jacobi este găzduită de Sala Oaspeți a MȚR-ului.

Ediţia din acest an a festivalului propune o selecţie de spectacole din repertoriul teatrelor de pe mai multe continente, puse în scenă de regizori de renume, cum ar fi Oskaras Koršunovas, Pippo Delbono, Eugenio Barba sau Robert Wilson. Acesta din urmă prezintă Sonetele lui Shakespeare pe 23 şi 24 aprilie.

DUMINICĂ

23 LUNI

24 MARȚI

MIERCURI

26 JOI

VINERI

LUNI

Debutului în cinema al lui Silviu Purcărete este un spectacol despre imoralitate și melancolie.

Hard Rock Cafe, ora 20:00, preț bilete: 70 – 120 lei

PASĂREA COLIBRI Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici & band aduc cele mai cunoscute piese ale trupei, sărbătorind cei 19 ani de carieră împreună.

CUFĂRUL CU POVEȘTI

Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu. Volumul apare la Editura Humanitas, în colecția „Portrete în dialog”. La evenimentul de lansare vor vorbi: Denisa Comănescu, Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Gabriel Liiceanu, HoriaRoman Patapievici.

26.04

21.04 și 28.04

Institutul Cultural Român, ora 18:00

DUMINICĂ

20.04 PREMIERĂ UNDEVA LA PALILULA

11.04 LANSARE MĂȘTILE LUI M.I.

SÂMBĂTĂ

Librăria Bastilia, ora 11:30, preț: 10 lei, pentru copiii între 6 și 11 ani

Printre cărți și personaje fantastice, copiii stau în cerc, ascultă istorisirea și urmăresc jocuri de mimă, de creație sau cu instrumente muzicale.Atelierul de lectură are o durată de 90 de minute.

25.04 – 06.05

TURNEUL NAȚIONAL „FLAUTUL DE AUR” 25.04, Centrul Reduta, Brașov 27.04, Palatul Culturii, Târgu Mureș 28.04, Sala Thalia, Sibiu 02.05, Sala Radio, București 03.05, Sala de cultură a sindicatelor, Pitești 06.05, Sala Capitol, Timișoara

Ion Bogdan Ștefănescu este singurul flautist din România care cântă pe un flaut Muramatsu din aur. El este însoțit în acest turneu de pianistul Horia Mihail, iar programul celor doi cuprinde, printre altele, lucrări de Bach, Mozart sau Dvořák.

www.bewhere.ro

| MARTIE 2012 | BeWhere! | 9

Pe 9 martie, la 6 luni de la apariția pe piață, BeWhere! s-a lansat oficial. Am propus invitaților noștri să devină actori pe scena orașului, să schimbe perspectiva și, pășind pe scenă, din spectatori să devină actori. Tot în cadrul evenimentului de la Teatrul Național, am anunțat distribuția revistei în peste 60 de orașe din țară.

Foto: Adi Bulboacă, Claudiu Popescu, Adi Tudose, Marius Beșu, Cristina Matei

EVENT

Echipa BeWhere!

Florin Barbu, critic de film, și Gabriela Massaci, director programe AnnArt Gallery

Stela Nadoleanu, redactor-șef, și Mihai Priboi, director BeWhere!

Mircea Tiberian și Nadia Trohin, muzicieni

Adina Rosetti, scriitor 10 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Eliza Dumitrașcu, PR Bewhere! & Petrișor Obae, paginademedia.ro

Mihai Chirilov, critic de film

O schimbare de perspectivă

Cătălin Fartaeș și Luciana Giurea, prezentatori TVR

Mulțumim invitaților care ne-au fost alături, partenerilor noștri (Teatrul Național București, Radio Guerrilla), precum și sponsorilor acestui eveniment: Apa Nova, Borsec, Pernod Ricard (prin brandurile Jameson și Absolut Vodka), F64, admosfera.

Decorul piesei Vizita bătrânei doamne Camelia Văcaru și Marius Constantinescu,prezentatori Jurnalul Cultural

Karin Budrugeac și Silvia Cazacu Institutul Francez Beatrice și Florin Iordan (formația Trei Parale), Iulia Grumăzescu (Muzeul Satului), Iuliana Bălan (MȚR)

www.bewhere.ro

Voicu Rădescu (Green Hours) și Marius Chivu (critic literar

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 11

De Patricia Marinescu

Foto: Adi Bulboacă

genius

Cinci minute şi câteva întrebări: atât am petrecut alături de unul dintre cele mai longevive duete ale jazzului, după concertul susţinut luna trecută în Bucureşti. Pianistul Chick Corea şi vibrafonistul Gary Burton au avut, totuşi, vreme să vorbească despre muzică, despre culisele Grammy, despre albume cincinale.

JAZZ la puterea a doua

Chick Corea

e reprezintă albumul Hot House pentru Chick Corea? Este cel mai nou produs al nostru. Cântăm împreună de 40 de ani şi am făcut o mulţime de albume. De regulă, este vorba despre compoziţiile mele, dar, de data asta, am decis să facem un album cu piese pe care le iubim, cu care am crescut, într-o abordare proprie, şi aşa s-a născut proiectul.

Dintre colaborările cu Gary Burton, care a fost mai dificil de realizat? 12 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Nu ştiu dacă dificil este cuvântul. Nu le văd aşa. Fiecare album a fost făcut cu un efort special. Recent, am înregistrat The New Crystal Silence, cu Sydney Symphony Orchestra, iar asta a necesitat un foarte mare efort, dar a fost un proiect bun. Credeţi că jazzul ar trebui explicat celor mai puţin iniţiaţi? Nu. În niciun caz. În plus, nu poţi face asta. Nu poţi explica muzica, în general, nu doar jazzul, muzica trebuie simţită şi experimentată. Vechi şi nou, aceste două cuvinte pot fi aplicate jazzului? Nu mă gândesc la muzică din perspectiva vechi şi nou. Pentru că de fiecare dată când cântăm este nou. Chiar dacă este vorba despre Mozart, e nou. Pentru că o facem acum. Întotdeauna este „acum”.

Se poate improviza la nesfârşit? Da, cred că cineva poate face orice la nesfârşit, dacă îşi doreşte cu adevărat.

Gary Burton

e reprezintă albumul Hot House pentru Gary Burton? Toate albumele pe care le-am făcut până acum conţineau piese originale, compuse de Chick, însă ne-a venit ideea să cântăm, să înregistrăm muzica altora. Am ales mai mulţi dintre compozitorii noştri preferaţi: Antonio Carlos Jobim, Bill Evans, Dave Brubeck, Paul McCartney. Am ales piese care sunt uşor de recunoscut, ca Eleanor Rigby, dar şi unele mai dificile, însă publicul, cu siguranţă, cunoaşte compozitorii. Este, în cea mai mare parte, vorba despre muzica anilor ’50-’60. Hot House, piesa care dă şi numele albumului, a fost făcută cunoscută de Dizzy Gillespie în anii ’50 şi este una dintre primele cu care am început proiectul. Ne-am distrat cu piesele astea şi am decis să facem un album întreg.

Ce a însemnat pentru Chick Corea primul Grammy care i-a fost acordat? Nu-mi mai amintesc. (râde) A devenit un obicei primirea unui astfel de premiu? Sunt membru al Academiei şi cei de acolo încearcă să popularizeze muzica bună, iar noi votăm unii pentru ceilalţi. E un fel de joc. E plăcut să te întâlneşti cu toţi muzicienii importanţi. Văd muzicieni din alte sfere decât cele din care vin eu şi îmi place partea asta. Cum s-a schimbat publicul de-a lungul deceniilor? Influenţează muzica sau muzica l-a influenţat? Muzica este pentru public. Întotdeauna a fost. Vremurile s-au schimbat, publicul s-a schimbat, cultura se schimbă, dar spiritul muzicii este ceea ce place oamenilor, procesul de creaţie. Mu zicienii şi publicul trebuie să meargă împreună. Dacă nu ar fi fost muzica, ce altceva aţi fi făcut? O, aş face doar muzică, doar muzică... Poate mi-ar fi plăcut să fiu pescar, nu ştiu.

Muzica trebuie simţită şi experimentată

Care a fost momentul decisiv al vieţii lui Chick Corea? Fac muzică de foarte mult timp, nu există un singur moment. Este ca respiraţia, iubesc să fac muzică. Fac asta de când eram copil. Tatăl meu era muzician şi, împreună cu mama, mi-a dat multă libertate să fac muzică şi alte lucruri care mi-au plăcut. Aşadar, viaţa mea înseamnă foarte multe momente frumoase. C

Cum vă simţiţi în turneu? Să merg în turneu cu Chick e uşor, pentru că suntem doar noi doi, aşa că nu avem multe pe cap şi suntem şi obişnuiţi să facem asta împreună. Este foarte confortabil. Avem trei sau patru concerte la rând, apoi două zile de pauză. Nu e rău deloc. Ultima dată când v-am vizitat oraşul a fost acum aproape 45 de ani. Am fost aici în 1968, ceea ce înseamnă acum multă vreme. A fost singura dată, până acum, când am ajuns la Bucureşti. Când am ieşit ieri în oraş, mi-a părut unul cu totul altfel.Totul este diferit. Îl percep ca şi cum aş fi aici pentru prima dată. Atunci am venit la Bucureşti cu un fel de all-star group de muzicieni americani, într-un turneu prin ţările est-europene. Ţin minte că am cunoscut câţiva muzicieni locali, îmi amintesc de un tip care era principalul interpret de jazz de aici, Johnny nu mai ştiu cum...

Am avut destul de mare succes cu duetul nostru

... Răducanu. Da, aşa. Am înţeles că ne-a părăsit de curând. Nu-mi mai amintesc multe de atunci, a trecut multă vreme, aveam vreo 25 de ani... Este greu să faci un public neexperimentat să se apropie de jazz? Asta este provocarea. Să aducem publicul faţă-n faţă cu ceea ce facem şi să ne urmărească muzica. Dacă nu reuşim asta, înseamnă că nu a fost o seară prea bună pentru noi. Dacă cei mai mulţi dintre spectatori pleacă în timpul concertului, e clar că nu e o reuşită. Am avut destul de mare succes cu duetul nostru. La început, ne-am gândit că e puţin neconvenţional. Cei mai mulţi interpreţi de jazz au un baterist, o trupă completă, iar când am început să cântăm împreună ne-am gândit că este ceva ce vom face ocazional. De cum am lansat primul nostru album, ca duet, în 1972, am primit tot mai multe cereri de a concerta, iar în câţiva ani asta a devenit o obişnuinţă. Acum, în fiecare an, păstrăm o perioadă în care duetul să poată concerta. La fiecare cinci, şapte ani, am lansat câte un album. Încă nu avem planuri pentru următorul, aşteptăm să vedem ce idee ne mai vine, iar în următorii cinci ani, vom reveni. C www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 13

osar

Pentru a vă spune povestea așa cum memoria mea a păstrat-o, cu omisiunile sau adăugirile inerente – ce-mi vor fi îngăduite și iertate –, găsesc un sprijin în titlul cărții lui Adolfo Bioy Casares, Invenţia lui Morel. Orice asemănări pe tema escapismului și a memoriei sunt, probabil, întâmplătoare. De Ileana Bîrsan

Invenția lui fost odată ca niciodată, în anii ’60, un tânăr medic pediatru care primeşte repartiţie la Palilula, oraşul care-i va fi, deopotrivă, paradis şi infern, locul în care oamenii privesc cu melancolie la vremurile de aur ale tinereţii lor şi iau în râs orice gest autoritar din partea activistului comunist local. Palilula este oraşul în care disecţiile sunt privite ca spectacole obişnuite, este locul în care oamenii trăiesc într-o veşnică petrecere şi sunt încremeniţi în poveşti pe care le repetă şi de care se amuză la infinit. În oraşul în care nu se mai nasc copii, adulţii se joacă de-a trăitul, într-o naturală comuniune cu animalele şi morţii. Palilula este locul în care normalitatea nu mai poate fi măsurată, iar fabulosul este perspectiva comună. Undeva la Palilula, debutul cinematografic al regizorului Silviu Purcărete, descoperă o lume construită din frânturi de realitate atinsă de fantastic, pe care memoria unui povestaş le reordonează. Pentru o astfel de lume, povestitorul Purcărete avea nevoie de un spaţiu unic, în care să se dezlănţuie forţele imaginarului, cu personaje care pendulează între fermecător şi grotesc. În proiectul iniţial, filmul ar fi trebuit să se desfăşoare într-un spaţiu deja existent, însă în prospectările pe care le-a făcut regizorul Purcărete, alături de producătorul filmului, Tudor Giurgiu, Palilula ideală n-a fost de găsit. Istoria recentă a acoperit o lume a anilor ’60, când este plasată povestea, şi, în afara câtorva frontoane, colţuri de casă, frânturi de arhitectură, nu se putea folosi nimic. După câteva spitale şi unităţi militare, un conac de lângă portul Cetate părea locul ideal, însă costurile pe care le-ar fi presupus nişte construcţii suplimentare depăşeau cu mult bugetul posibil. Unul dintre scenografii filmului, Dragoş Buhagiar, a găsit o hală dezafectată de 10.000 de mp în fostele uzine Repu14 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

blica, un spaţiu pe care, împreună cu scenograful Helmut Stürmer, l-au transformat în oraşul de provincie Palilula. Trenul care îl aduce pe tânărul Serafim în oraşul fără ieşire circulă pe o şină pe care hala o avea în dotare. În rest, totul este o invenţie: alimentara din bezna sărăciei, în faţa căreia se întinde un şir de oameni în aşteptare, holurile spitalului, în care pacienţii sunt sănătoşi şi medicii sunt bolnavi, camera tânărului, în care cărţile pe care n-a mai apucat să le citească vreodată ţin loc de pernă şi scaune, balta în care 200 de broaşte au făcut figuraţie cu succes pentru sărbătoarea de 23 august sau Sf. Bartolomeu, în funcţie de afinităţile fiecăruia. Tot inventată este şi morga care tronează cumva ca piesă esenţială în drumul dinspre viaţă către moarte, dar care la Purcărete va funcţiona invers şi va deveni locul luminat, asemenea unei sere, în care viaţa este conservată. Fără comparaţii triviale, filmul lui Purcărete te duce din când în când cu gândul la barocul lui Peter Greenaway sau la cadrele formale şi smintelile din Dogville, al lui Lars von Trier. Invenţia lui Purcărete încapsulează două esenţe tari, melancolia şi imoralitatea, pe care nişte personaje trasate în linii mari, culori pestriţe şi accente picareşti le trăiesc într-o realitate ambiguizată şi decorată cu simboluri şi bizarerii. În fapt, sunt două invenţii, una care o conţine pe cealaltă sau care o dezvoltă pe cealaltă. Oraşul inventat de Purcărete conţine istoria inventată de povestaşul Serafim. Sau povestea lui Serafim construieşte oraşul lui Purcărete. Ambele variante sunt valabile. În orașul în care totdeauna e noapte, la un moment dat se așterne lumina zilei şi, odată cu ea, cele două invenţii devin una singură. Astfel, povestea inventată din oraşul inventat rămâne să îşi găsească noi povestaşi printre spectatori, pentru ca moştenirea să nu fie îngropată în uitare, iar realitatea să nu mai fie sufocată de plictis şi mizerie. … Și v-am spus povestea așa! C Premiera filmului Undeva la Palilula are loc pe 20 aprilie Puteţi citi cronica filmului la pag. 47

Foto: Frank Stürmer

Purcărete

Foto: Mihai Bodea

Hala dezafectată de la fostele uzine Republica este locul în care PALILULA s-a născut, a trăit și a murit. Povestea lui Purcărete păstrează mitul orașului-fantomă

Ce e Palilula? Din argumentele regizorului Silviu Purcărete

HELMUT STÜRMER, unul dintre scenografii filmului, dar și al multor piese de teatru regizate de Purcărete. Machetele orașului inventat

MORGA, locul în care viața și-a găsit adăpost

• Palilula nu e nicăieri, adică e pretutindeni. • Este o mică insulă din câmpia valahă, compusă din pulberea unei planete îndepărtate. • Acolo, legile fizicii terestre nu sunt chiar atât de riguroase. • Acolo, nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu-adevărat. • Precum în Îngerul exterminator, în Palilula se poate intra, dar de ieşit de-acolo nu se mai poate. Acolo, îngerul exterminator se numeşte imoralitate şi melancolie. *** *** • La Palilula, animalele (broaşte sau ţapi) mint şi delirează ca şi oamenii, cu care de altminteri coexistă într-un spirit de solidaritate fraternă. • La Palilula morții sunt la fel de petrecăreți ca și viii, gureși și bețivani. • La Palilula, niciun aparat conceput de un spirit uman, civilizat, nu poate funcționa. Cât despre ingineria locală, ea sfidează orice raționament. • La Palilula nimeni nu muncește, dar toți își umplu burdihanele. • La Palilula nu se naște niciun copil. La Palilula, tineri sau bătrâni, adulții nu au trecut de pragul copilăriei; Palilula este un teren al jocului tardiv. *** *** • Palilula este Infernul cu miros de Paradis. • Palilula este Paradisul mistuit de flăcările Infernului. www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 15

rbanreport

CAFENEAUA MANUC, un local transformat cu stil

Hanul lui Manuc, original la bucată Dacă n-ați copilărit în tinda casei bunicilor sau dacă vreți să retrăiți sentimente uitate, să știți că din această lună proprietarii vor scoate mesele în cerdac. Mușteriii să vină! De Aura Clara Marinescu Cu toate că este în plin proces de restaurare, Hanul primește musafiri în Manuc Café, Manuc Bistro și Manuc Levantin. Am fost curioși să vedem cum arată și interiorul. Dana Schitelea, managerul hanului, ne-a fost ghid.

Salonul voievodal

A fost cândva cel mai mare salon de bal din București. „Peștele afumat și limba erau la mare căutare!” Primul spectacol de operetă din România a fost jucat aici. Tavan înalt și 20 de ferestre cu vitralii (singurele rămase intacte de la 1800), stucaturi, candelabre și mobilă olandeză. Așa arată acum sala istorică a hanului. Am fost curioși de ce se construiau sa loane cu atât de multe ferestre. „Pentru că încălzirea se făcea cu seu de oaie și fumul îngrozitor trebuia să iasă repede”. Fiecare fereastră are 8 geamuri și, când se spală, se scot cu totul. Dacă alegeți să închiriați această sală pentru evenimente, trebuie să știți că veți petrece în locul unde s-a semnat „Pacea de la București”, moment care a pus capăt războiului ruso-turc.

Restaurantul Manuc

Sala are o capacitate de 220 de locuri. Restaurarea nu este încă finalizată, însă din această toamnă, aici se vor servi mâncăruri din toate zonele țării. Firidele 16 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Salonul VOIEVODAL

luminate și curba inexplicabilă a sălii îi conferă o notă aparte, un aer de mister. „Anton Pann, țârcovnic la Biserica Veche, venea după slujbă în restaurant și cânta muzică lumească”, ne spune „ghidul”. Sub restaurant se află crama hanului, cu aceeași lungime și lățime. Pentru că se afla în apropierea Pieței de Pește (azi Unirii), cât timp a stat în mâinile comuniștilor, hanul a servit drept loc de asamblare a ambalajelor alimentare. „Ambalaje care nu erau de unică folosință și care erau reparate. Vă dați seama ce am găsit aici!” Din pridvor veți observa, cu siguranță, niște vase uriașe de lut. Chiupurile, căci așa se numesc, sunt originale. Proprietarii le-au construit niște suporturi de lemn pentru a le repune în valoare.

Manuc Levantin

Aici și-a desfășurat activitatea un anume avocat Horea T. Răducu. Singurul lucru care aminteşte de acest intelectual este ușa cabinetului său (lemn și fier). Și plă cuța de la intrare. În rest, feronerie, tot ce înseamnă lemn, corpuri de iluminat și mobilier au fost înlocuite.

Manuc Café

„Aici a fost magazin de pantofi”. Mobila de epocă (olandeză, în mare parte) este achiziționată de proprietari de la Thomas

Antiques. „Suntem buni prieteni cu pa tronii magazinului și, de câte ori aduc mobilier, suntem primii care aleg, așa că avem ce-i mai frumos”.

Manuc Hotel

Este cel mai mare proiect de restaurare. Va avea 33 de odăi, fiecare cu mobilier antichizat. „Acum ne aflăm în faza în care alegem mobilierul. Suntem pasionați de cel vechi”, spun managerii. C Hanul lui Manuc, Franceză 62-64, 021.313.14.11, 0769.075.844; www.hanulluimanuc.ro

Renovări esențiale Șindrila. A fost înlocuită doar pe o latură. „Meșterul care s-a ocupat de montare a stat cocoțat pe acoperiș 5 luni. Este un proces foarte dificil. Așa am aflat și noi că șindrila se prinde în cuie udă, după ce este bine înmuiată”. Pavimentul. Intrarea în han se făcea și se face pe bușteni de stejar. De ce? Pentru că deasupra intrării erau camere de oaspeți, iar tropotul cai lor și scrâșnetul osiilor nu trebuia să-i deranjeze pe clienți. Lemnul era uns cu ulei și așa avea viață mai lungă.

Foto: Adi Bulboacă, Claudiu Popescu

Intrarea boltită

Festivalul de muzică electronică şi arte conexe Rokolectiv a ajuns la a şaptea ediţie. Anul acesta, asistăm la concerte, instalaţii, perfor mance-uri şi proiecţii prezentate de artişti din România, Bulgaria, Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite. De Patricia Marinescu

ora 20:00

Pianistul şi compozitorul german Hauschka (pe numele real Volker Bertelmann) este pe cât de romantic, pe atât de inovator, demonstrând că pianul său poate fi un instrument potrivit ritmurilor tehno şi house. Interpreta de origine estoniană Maria Minerva ne pune faţă-n faţă cu un pop adus din anii ‘90, combinat cu percuţie de inspiraţie orientală. Atmosfera supranaturală este creată!

SILLYCONDUCTOR

Ziua 4 22 aprilie 2012,

ora 22:30

DJ-ul şi curatorul muzical Herne, creatorul uneia dintre cele mai apreciate mărci electro din România, Origami Sounds, pune laolaltă ritmuri adunate din lumea largă. Performanceul lui va fi urmat de cel al lui Anadolchioi – simbol pentru segregarea culturii high şi low, cu un sound dur, fără preconcepţii stilistice. Un proiect inspirat de eurodance, turbo-folk şi juke. Cu Disclosure, duo britanic format din adolescenţii Guy şi Howard Lawrence, trecem cu uşurinţă de la melancolie la joie de vivre, pentru ca, în finalul serii, petrecerea să fie animată de germanul Dixon. DJ rezident în cluburi berlineze de renume, Dixon a colaborat cu Jazzanova, însă ce i-a adus recunoaşterea în sfera electro a fost maniera de a combina sounduri.

EMIKA

MARIA MINERVA

Foto: PR

Ziua 1 19 aprilie 2012,

Ziua 2 20 aprilie 2012,

ora 20:30

Ziua 3 21 aprilie 2012, ora 22:30

Românii Batiscaf Radio set mixează muzica pop din anii ‘80. De cealaltă parte, grupul bulgar 1000 names este definit prin ritmuri house, post-substep şi garage. Pe Sillyconductor îl recunoaşteţi după melanjul de folk, disco și dance. Odd house trio, aşa cum se definesc americanii The Miracles Club, ne aruncă direct în tumultul unei petreceri din anii ‘90. Matias Aguayo reprezintă Argentina cu un set demn de un şaman. El adaugă ritmurilor tehno elemente sud-americane şi tribale.

Cei doi francezi Scarlatti Goes Electro folosesc pentru show-ul lor costume inspirate de lumea barocă de la Versailles. Koreless (Marea Britanie) aduce triphop melancolic, iar Emika este cea care împacă triphopul şi dubstepul cu tehno şi minimal house. Ultimul performance al festivalului este susţinut de DJ Rashad & DJ Spinn, reprezentând o alăturare de percuţie şi hip-hop. Printre artiştii care îşi vor prezenta instalaţiile de lumini în acest an la festival se numără Nik Novak, Michel şi André Décosterd. C 19-22 aprilie 2012, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Preţ bilete: 70 lei/4 zile, 40 lei/zi

www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 17

MATIAS AGUAYO

ROKOLECTIV.

DJ DIXON

estival

Când electro întâlneşte arta

corner

{română} bio

Jorge EDWARDS VALDÉS • Născut pe 29 iunie 1931, la Santiago de Chile. • Studii de Drept și Filozofie la Universidad de Chile, apoi cursuri postuniversitare la Princeton. • În 1962, numit secretar al Ambasadei Chile la Paris, oraș în care s-a împrietenit cu Mario Vargas Llosa, Gabriel García Márquez și Julio Cortázar, printre alții. • În 1971, numit ambasador în Cuba, fiind expulzat trei luni mai târziu din cauza criticilor sale la adresa regimului lui Fidel Castro. La întoarcere, e trimis din nou ca secretar al ambasadei chiliene de la Paris, unde avea să fie la dispoziția lui Pablo Neruda. • După lovitura de stat a lui Augusto Pinochet, pleacă în exil în Spania, întorcându-se în țara natală în 1978. • Între 1994 și 1997, ambasador la Unesco, în Paris. • În prezent, este ambasadorul Chile în Franța. • Distins cu Premiul Național de Literatură în 1994, Premiul Planeta Casa de América în 2008 și Premiul Cervantes în 1999. • Bibliografie selectivă: El peso de la noche (1964), Persona Non Grata (1973), Los convidados de piedra (1978), El museo de cera (1981), La mujer imaginaria (1985), El anfitrión (1987), Adios, Poeta (1990), El origen del mundo (1996), El Sueño de la Historia (2000), El inútil de la familia (2005), La casa de Dostoievsky (2008) și La muerte de Montaigne (2011). • În limba română i-au apărut Casa lui Dostoievski (2009, trad. Ileana Scipione) și Originea lumii (2012, trad. Luminița Marcu), ambele la Ed. Art.

Foto: PR

xpat

Unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă spaniolă, chilianul Jorge Edwards este așteptat la București pe 5 aprilie, la lansarea romanului Originea lumii (Editura Art). Deși foarte prins cu manifestările care i s-au dedicat la Santiago, cu ocazia împlinirii a 80 de ani, Edwards a acordat un scurt interviu revistei BeWhere!

Jorge Edwards:

Prefer să continui să scriu

iplomația este îndeobște considerată o artă a discreției, a limbajului ambiguu. Cum v-ați găsit libertatea necesară pentru a scrie ficțiune? Am fost diplomat de carieră mulți ani din viață, cu multe întreruperi, și am scris primele mele cărți de ficțiune. Cărțile au atras cititori, destul de mulți cititori pentru vremea aceea, dar în Administrația Chiliană nu s-a sinchisit nimeni. Am urmat cu voioșie vorbele lui Paul Valéry: „Le poète se réfugie dans les failles de l’Administration”. Acum, când reputația mea de scriitor de ficțiune și non-ficțiune e mai consolidată și m-am pensionat după lungi decenii de diplomație profesionistă, președintele țării mele mi-a cerut să fiu ambasadorul Republicii Chile în Franța. Nu mi-a pretins să încetez a mai fi scriitor și nici nu e deloc intenția mea să fac acest lucru. Dacă apare vreo contradicție, prefer să continui să scriu. Pe de altă parte, în Chile există o tradiție a scriitorilor care lucrează în diplomație. Încă de pe vremea lui Alberto Blest Gana, în secolul al XIX-lea, care a fost ambasador la Paris și fondator al romanului chilian, până la perioade mai recente, la Pablo Neruda și Gabriela Mistral. Faptul că diplomația este catalogată încă drept artă a discreției mi se pare puțin demodat și plictisitor. Originea lumii dezvăluie un Paris alternativ, locuit și marcat de intelectuali latino-ameri cani. Mai funcționează mitologia Parisului?

18 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Romanele se petrec de obicei în locuri alternative. Uneori, în locuri care nu există. Parisul din Originea lumii este inventat de mine. E făcut din câteva amintiri, câteva fantezii și unul sau două coșmaruri. Personajele dvs. se gândesc mereu la trecutul lor comunist, la Stalin și la Castro și la povestea lor de iubire cu Uniunea Sovietică. Unde s-a dus toată acea energie? Credeți că e probabil să apară o nouă mișcare care să susțină idealuri comuniste? Cred că toate astea au dispărut și sper să nu se întoarcă. C

Llosa despre Edwards Laureatul Nobel pentru Literatură Mario Vargas Llosa i-a adus un omagiu lui Jorge Edwards, la Centro de Estudios Públicos (CEP) din Santiago de Chile, cu ocazia unui seminar cu tema „Edwards la 80 de ani” (pe 16 martie). „Jorge este un scriitor magnific, care a resuscitat un gen cvasi-dispărut, acela al cronicii, genul memorialist. A creat un stil în care ficțiunea se confundă cu memoria și cu investigația istorică” a declarat Llosa, într-un discurs intitulat „Jorge Edwards, martor al timpului său”. Prietenia dintre cei doi scriitori a început în 1962, când Edwards se afla în misiune diplomatică la Paris și l-a cunoscut pe Llosa, aflat atunci la începuturile carierei sale literare.

corner

{english} bio

Jorge EDWARDS VALDÉS • Born on June 29, 1931, in Santiago de Chile. • Studied Law and Philosophy at Universidad de Chile, postgraduate courses at Princeton University. • In 1962, appointed Secretary of the Embassy of Chile in Paris, where he became friends with Mario Vargas Llosa, Gabriel García Márquez and Julio Cortázar, among others. • In 1971, appointed ambassador in Cuba; banished three months later, for expressing criticism towards the regime of Fidel Castro. After returning from Cuba, Edwards was sent back to Paris as a Secretary of the Embassy of Chile, where he worked for Pablo Neruda. • After the coup d’état led by Augusto Pinochet, he went into exile in Spain and came back to Chile in 1978. • From 1994 to 1997, Ambassador of Chile to Unesco, in Paris. • He is currently the Ambassador of Chile in France. • Was awarded the Chilean National Award for literature (1994), the Cervantes prize (1999) and the Planeta Casa de América award (2008). • Selected works: El peso de la noche (1964), Persona Non Grata (1973), Los convidados de piedra (1978), El museo de cera (1981), La mujer imaginaria (1985), El anfitrión (1987), Adios, Poeta (1990), El origen del mundo (1996), El Sueño de la Historia (2000), El inútil de la familia (2005), La casa de Dostoievsky (2008) and La muerte de Montaigne (2011). • Works translated into Romanian Casa lui Dostoievski (2009,romanian translation by Ileana Scipione) and Originea lumii (2012, romanian translation by Luminița Marcu), both published at Art Publishing House.

Foto: PR

xpat

Chilean Jorge Edwards, one of the most important hispanic writers, is expected to Bucharest on 5th of April to launch The Origin of the World (Art Publishing House). Although very busy with the events dedicated to his 80th anniversary in Santiago, Edwards graciously took the time to give a short interview to BeWhere!

Jorge Edwards:

I will choose to continue writing

iplomacy is usually considered the art of discretion, of ambiguous language. How did you find the freedom to write fiction? I was a career diplomat for some years in my life, with many interruptions, and wrote some of my first fiction books.The books got some readers, many readers for those days, and in the Chilean Administration nobody cared. I followed with good temper the Paul Valéry saying: „Le poète se réfugie dans les failles de l’Administration”.Now, being more established as a writer of fiction and non fiction and retired after long decades from professional diplomacy, I was asked by the president of my country to be the Chilean ambassador in France. He didn’t pretend that I should cease to be a writer, and it is not my intention at all. If a contradiction appears, I will choose to continue writing. On the other hand, there is a tradition of writers in diplomacy in Chile. Since the days of Alberto Blest Gana in the XIXth century: minister in Paris and founder of the Chilean novel, to the recent days of Pablo Neruda and Gabriela Mistral. The usual consideration of diplomacy as the art of discretion seems a bit outmoded and dull to me. The Origins of the World unveils an alternative Paris, where the Latin American intellectuals are setting the tone. Is the mythology of Paris still alive?

20 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Novels usually occur in alternative places. Sometimes in non existent places.The Paris of The Origins of the World is an invention of mine. It is made of some memories, some phantasies and one or two nightmares. Your characters are constantly thinking about their communist past, about Stalin and Castro, and their former love affair with the Soviet Union. Where did all that energy go? Do you think a movement beholding communist ideals is likely to re-emerge? I think it all disapeared and I hope that it will not come back. C

Llosa about Edwards Nobel laureate Mario Vargas Llosa took part in a seminary celebrating Jorge Edwards, „Edwards at 80”, at the Centro de Estudios Públicos (CEP) in Santiago de Chile on March 16th.. „Jorge is a magnificent writer, who has resuscitated a quasi-extinct genre: the chronicle, the memoir genre. He has created a style that mixes fiction and memories and historical investigation” said Llosa, in a speech entitled „Jorge Edwards, a Witness of his Time”. The friendship between the two writers goes back to 1962, when Edwards, just starting on his diplomatic mission in Paris, met Llosa, then at the beginning of his literary career.

Pasiunile nasc patimi. Subiectele „tari” îmbracă haina rafinamentului artistic. Năravuri fine conturează obsesii, iar voluptatea dă savoare creației

Oras,

Elena Martin Restaurări pătimașe E „doctor” pentru casele bolnave. Scoate din piatră seacă frumosul și se declară o pătimașă pe șantier. Crede cu tărie că trebuie să zguduim mentalitățile din rădăcină pentru a schimba soarta patrimoniului construit. Și mai crede — o spune fără menajamente — că viciul orașului sunt oamenii.

Foto: Claudiu Popescu

➽ pag. 34

22 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Muzic

Andrei Partoș

De 50 de ani muzica face parte din viața sa. Este dedicat presei vorbite: în curând sărbătorește 500 de ediții ale emisiunii Psihologul muzical, difuzată în fiecare vineri la Radio România Actualități. Vorbește fără ocolișuri despre viciile din lumea muzicală românească, dar și despre „hiturile” de peste hotare, printre puținele delicii din industria autohtonă.

➽ pag. 38 www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 23

Foto: Adi Bulboacă

Un ascultător pasionat

Film

Ana ularu Cine a spus că toate viciile sunt de rău augur? Fie că e vorba de o piesă de teatru sau un film, actrița Ana Ularu își dorește cu voluptate ca tot ce vede, aude, simte și citește să fie întru meseria pe care o trăiește din plin și în care crește zi de zi. Fără câteva năravuri fine, personajele Anei poate ar fi mai sărace, iar actoria mai puțin fermecătoare.

➽ pag. 44

24 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Foto: Adi Bulboacă

Năravuri fine

Teatru

dragoș buhagiar

Când lucrezi cu mari artiști, repetițiile nu se termină niciodată în teatru. O meserie fascinant de frumoasă, dar îngrozitor de tehnică, asta este munca scenografului Dragoş Buhagiar. Astfel stând lucrurile, nu prea mai e loc de superstiții sau vorbe multe. Nici veștile bune nu trebuie împrăștiate, căci atunci s-ar putea ca lucrurile nici să nu se mai întâmple, pentru că le-ai epuizat înainte.

➽ pag. 50

www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 25

Foto: Radu Afrim

Fără superstiții și vorbe multe

Carte

Octavian Soviany

Este autorul unui roman excepţional, livresc şi rafinat: Viaţa lui Kostas Venetis. Una dintre cele mai „vicioase” cărţi din întreaga literatură română. Personaje demonice şi groteşti, scene crude, sadism şi perversitate – un roman asemenea unui infern stilizat în care tot cobori. Pentru că, uneori, e bine să aflăm până unde se pot împinge limitele răului şi câtă plăcere poţi simţi săvârşindu-l.

➽ pag. 56 26 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Foto: Adi Bulboacă

Rafinamentele livreşti ale perversităţii

Arta

dumitru gorzo Apucăturile din arta românească Sectantă, pornografă, eretică, desfrânată. Sunt doar câteva din calificativele care i-au fost atribuite artei lui Dumitru Gorzo de pe la începutul anilor 2000 încoace. În tot acest timp, nu a încetat să pună sub semnul întrebării, al criticii acide și al chestionărilor riguroase tot ceea ce am fost învățați că înseamnă ființa națională colectivă și freudian individuală. Dialogul ce urmează punctează toate aceste momente de viciu asumat, conturând tot atâtea lepădări de Satană...

Foto: Ioana Joa

➽ pag. 60

www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 27

Shopping David Sandu Posedat de arta frumosului Este un brand în materie de bijuterii de autor. Lucrările lui se vând de la colecționar la colecționar. Cere mult de la cei care privesc inelele și broșele sale, cere cunoaștere. A depășit stadiul de viciat și a rămas un posedat de idei. „M-am jucat până am descoperit că felul în care lucrezi generează esteticul. Atunci când funcțiunea primează, și designul e corect”.

Foto: Claudiu Popescu

➽ pag. 76

28 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

ity omics

www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 29

nume: Dan Coman ocupație: poet

Foto: Ana Toma

nvitatul lunii

bătând ca descreieratul din inimă oţi îmi spun dan. şi eu: dan. dan, trebuie să ai grijă. locuiesc la bistritz, deasupra mării, la doi ani lumină de ceva foarte, foarte fragil. ritmul e bun, primăvara aproape, entuziasmul doar din când în când şi fără niciun motiv. o femeie înaltă vine în fiecare dimineaţă dinaintea mea şi, cu amândouă mâinile, ca pe un pui decongelat, desface cafeaua în două, cât să pot trece eu liniştit de cealaltă parte a ceştii. de cealaltă parte a ceştii – o mare întindere de tutun şi treizeci de saci umpluţi cu hârtie scrisă de mână. deasupra acestor hârtii capul meu se apleacă în răstimpuri exact ca o oaie în dreptul unei ceşti de cafea. altădată n-ar fi contat, dar acum fac semne fără ca cineva să mă vadă. din când în când mă ridic şi lovesc cu călcâiul o parte a soarelui care s-a prins ca o cămaşă în încuietoarea de la geam.

aici, la bistritz, trebuie să mă trezesc în fiecare dimineaţă la patru, să scriu. n-aş şti ce să fac altceva. în fiecare dimineaţă la patru, bătând ca descreieratul din inimă. n-apuc însă prea mult timp să fiu singur: ca o căciulă cam mare aerul proaspăt al dimineţii îmi tot cade într-o parte – de aceea se apropie ea şi aşa, ca pe o căciulă prea mare, îl tot aranjează la loc. femeia aceasta înaltă e cea care are grijă de mine. uneori genunchii îi ies de sub rochie şi şuieră pe deasupra mea. alteori, de-o parte şi de alta a ei încep să curgă nebuneşte ploile de vară. de ani buni dragostea noastră stă ca o vacă între noi şi ne umple de păr.

undeva foarte departe cineva e numit wilbur. femeia îngrijorată care-i spune astfel poartă tot timpul un animal de casă înfăşurat în jurul gurii. ceva mai aproape, altcineva agită pe sub masă o hârtie aproape goală, un conţinut. ei sunt prietenii mei. nu ne-am văzut de mult. o să ne vedem tot mai rar. sunt deja câţiva copii distanţă între noi.

în jurul meu cei asemeni mie se mişcă mai iute decât şoarecii. ani de zile am încercat să-i imit, fără folos. acum am în sfârşit ritmul meu, primăvara-i aproape iar frigul e doar o musculiţă fără aripi care-mi intră uneori în ochi şi pe care o scot cu un singur deget şi cu capul puţin, doar foarte puţin într-o parte.

bucătăria aceasta e parohia mea. îmi aprind ţigara şi privesc un fluture de noapte cum tocmai depăşeşte un fluture de zi. impecabilă manevra lui, într-adevăr. 30 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

nu-i nimic, însă, îi dau înainte: în curând încă un sac va fi plin. dan, ai grijă. pleacă la cluj, mută-te la bucureşti, dispari măcar câteva luni în finlanda. trebuie să scrii, nu te opri tocmai acum – şi tocmai din pricina oboselii. a cui e vocea asta care nu tace deloc? iată-mă: un bărbat impecabil fluturând la intrarea în bistritz ca un steag negru.

şi-n fiecare dimineaţă la patru. să scriu, să scriu. glasul cu care mă îmbărbătez are gust puternic de vită. va fi bine, îmi spun, va fi mu-muuu, muuu- mu-mu, mu-muuu-mu. C

DAN COMAN s-a născut în 1975. • A absolvit Facultatea de Filozofie din Cluj (1999). • A publicat trei cărţi de poezie: anul cîrtiţei galbene, Ed. Timpul, 2003, ghinga, Ed. Vinea, 2005, Dicţionarul Mara (ghidul tatălui: 0-2 ani), Ed. Cartier, 2009 şi romanul Irezistibil, Ed. Cartea Românească, 2010. • Obţine Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (2004), Premiul „Mihai Eminescu”, Opera Prima, 2004, Premiul Radio România Cultural, 2010, şi Vilenica Crystal Prize, Slovenia (2011). • În 2010 a beneficiat de o bursă pentru literatură la Akademie Schloss Solitude, Stuttgart, Germania. • În 2011 a realizat, împreună cu Petru Romoşan, antologia Compania poeţilor tineri în 100 de titluri, Ed. Compania. • Selecţii din poemele sale sunt traduse în engleză, slovenă, maghiară, franceză, sârbă, suedeză, germană. • În curând îi va apărea, la Ed. Cartea Românească, romanul Parohia.

to go Muzeul Copilăriei Horia Bernea spunea despre covată că este „obiectul total”. La Muzeul Copilăriei găsiți şi alte exponate care amintesc de acea perioadă a vieții.

Foto: Claudiu Popescu

Detalii la pag. 35

www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 31

there

evenimentul lunii [prin țară]

LOOKING FOR

Shakespeare

Festivalul Internaţional Shakespeare ne aduce, din doi în doi ani, mari spectacole. Ediţia din acest an se desfăşoară între 23 aprilie şi 3 mai, la Craiova. Pentru agenda dumneavoastră, vă recomandăm o selecţie de piese și o listă de regizori. De Cristiana Gavrilă

SHAKESPEARE SONETE

Spectacol prezentat de Teatrul Berliner Ensemble din Berlin, regia Robert Wilson. Pe 23 şi 24 aprilie, ora 20:00, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Craiova Wilson a folosit douăzeci şi cinci dintre sonetele lui Shakespeare ca pretext pentru a pune în scenă personaje tipice ale operei shakespeariene: bufonul, intrigantul, Doamna neagră etc. Imaginea emoţionează şi şochează (cum se întâmplă în toate spectacolele lui Wilson), iar efectul sonor este impresionant, toate sonetele fiind expuse pe muzica originală a cantautorului american Rufus Wainwright. Berliner C Ensemble este un teatru de referinţă, fondatorul lui fiind Bertolt Brecht. ROBERT WILSON, regizor

„Raţiunea pentru care noi, artiştii, lucrăm este ca să punem întrebări. Dacă ştii de ce faci un lucru, nu mai ai niciun motiv să-l faci.” Este regizor, actor, coregraf, scenograf şi light-designer. Considerat unul dintre marii artişti de avangardă din lume, Wilson a lucrat în teatre şi opere importante. Practică un spectacol de imagine, unde cuvântul este doar pretext sau suport al demersului său. Fascinează prin plastica imaginii şi şochează prin durată reprezentaţiilor. Spectacolul care l-a făcut celebru în Europa este Privirea surdului (1971), când Louis Aragon a declarat că a văzut „cel mai frumos teatru din lume“. 32 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

MIRANDA; ROMEO ŞI JULIETA

Miranda, 25 aprilie, ora 20:00, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Sala „Amza Pellea”; Romeo şi Julieta, 26 aprilie, ora 20:00, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Sala Mare. Spectacole prezentate de Teatrul Municipal din Vilnius (Lituania), regia Oskaras Koršunovas Furtuna lui Shakespeare, în varianta lituaniană, regizată de Koršunovas se dezvoltă şi se rezumă în Miranda. Regizorul se concentrează pe relaţia dintre două personaje: Prospero şi Miranda, însă, aceiaşi actori interpretează şi alte roluri. Koršunovas a C inserat şi replici din alte piese, mai ales din Hamlet şi Macbeth.

PIPPO DELBONO, regizor

HENRIC V Spectacol prezentat de Compania Pippo Delbono din Roma. Regia Pippo Delbono . 2 mai, ora 20:00, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Craiova Henric V are în distribuţie trei actori. Textul este redus foarte mult, însă Pippo Delbono urmăreşte şi surprinde reacţia pe care o are corpul în timp ce cuvintele se topesc în tensiuni. „Simplu, C modern, puternic” sunt cuvinte scrise de critici despre acest spectacol.

„Ca să călătoreşti nu ai nevoie de nimic. Pentru mine fiecare spectacol este o călătorie. Să călătoreşti înseamnă să descoperi noi locuri, noi emoţii, noi senzaţii.” Este actor, dramaturg, regizor de teatru şi filme documentare. S-a născut în 1959, în provincia Liguria, Italia. A fost influenţat în formarea sa de întâlnirile cu artişti importanţi ai teatrului modern: Ryszard CieŚlak, Iben Nagel Rasmussen şi Pina Bausch. Spectacolele sale sunt greu de încadrat în termeni estetici. Celebritatea europeană începe prin participările la Festivalul de la Avignon. În 2004, Pippo Delbono şi-a stabilit compania la Modena. Delbono practică un teatru bazat pe corporalitate. Două dintre spectacolele sale, Urlo şi La Menzogna, au fost jucate în România, primul prezentat în 2008 la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, celălalt în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor Europene de la Bucureşti.

ORO DE OTELLO

OSKARAS KORŠUNOVAS, regizor

„Eu vorbesc despre realitatea care mi se înfăţişează imediat, dar cred că ea ne arată un altfel de adevăr dacă este pusă într-un context mai larg”. Este unul dintre cei mai interesanţi regizori afirmaţi în ultimii douăzeci de ani în teatrul european. S-a născut în 1969, în Lituania, la Vilnius. Tot aici şi-a făcut studiile la Academia de Teatru. A înfiinţat Oskaras Koršunovas Theatre (OKT), unde a realizat o serie de spectacole inedite. Este pasionat de opera lui Shakespeare. Printre montările semnate de el se numără: Visul unei nopţi de vară, Hamlet, Romeo şi Julieta. În România au fost jucate Drumul spre Damasc de Strindberg şi Hamlet. În 2002, a câştigat Premiul European „Noua realitate teatrală”.

Oro de Otello este un spectacol codificat în gesturi şi în dans. Actorii interpretează personajele principale (Othello, Desdemona, Iago) şi îşi adaptează rostirea la sunetele din opera lui Verdi. Actorii îşi schimbă rolurile între ei, se transformă şi nasc dialoguri, într-un spectacol unde personalitatea actorului şi cea a personajului se completează. Muzica lui Verdi este un comentariu al acţiunii. C EUGENIO BARBA, regizor

„Corpul trăieşte, vocea trăieşte, palpită, vibrează ca o flacără, ca o rază de soare ce se naşte în corpul nostru, apoi luminează şi încălzeşte tot spaţiul.” Este regizor şi formator de şcoală. A stat trei ani în preajma lui Grotowski, apoi a înfiinţat Odin Teatret (1964) împreună cu un grup de actori veniţi din toate colţurile lumii. Odin Teatret a devenit un teatru-laborator celebru în toată lumea, care experimentează tehnici ale artei actorului. În România, Eugenio Barba este cunoscut prin cărţile pe care le semnează şi care, în ultima vreme, au fost publicate şi la noi, dar, mai ales, prin câteva spectacole invitate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este coautorul unui impresionant dicţionar de antropologie teatrală.

Există roluri în teatru care sunt adevărate încercări pentru actori. Multe dintre ele se găsesc în dramaturgia lui Shakespeare: Hamlet, Macbeth, Richard III… şi lista poate continua. Însă, nu oricui îi este permis să se apropie de ele. Richard III a fost interpretat de Laurence Olivier, Al Pacino, Ian McKellen, Ştefan Iordache şi Marcel Iureş. Celebrul film Looking for Richard, regizat de Al Pacino, va fi proiectat pe 25 aprilie, ora 22:00, la Teatrul de Operă şi Operetă din Craiova

Foto: PR

film

Spectacol prezentat de Odin Teatret din Holstebro (Danemarca) . Regia Eugenio Barba . 2 mai, ora 17:00, Teatrul de Operă şi Operetă, Craiova

www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 33

raș

Leacuri pentru vicii urbane Dacă zidurile ar vorbi, cu siguranţă ar povesti despre cei care scot la lumină trăsăturile lor ascunse. Elena Martin este restaurator, omul discret care descoperă poveștile ascunse ale clădirilor. Luna aceasta se „îngrijește” de Casa Mincu. De Aura Clara Marinescu

lena Vasilica Martin a restituit proprietarilor şi oraşului mai multe case şi biserici aflate prin cele mai cochete zone ale Bucureştilor. Am găsit-o la lucru, pe schelă, cu mănuşi şi şorţ. Locuinţa lui Ion Mincu, aflată pe strada Pictor Arthur Verona 19 (ştiţi casa, se deschide o dată pe an, la Street Delivery), este acum în grija Ordinului Arhitecţilor. Imobilul se află în plină renovare, dar se va deschide publicului din septembrie. Deocamdată, pictura de pe uşi, tâmplăria, toate componentele artistice sunt dezvăluite cu pensula şi bisturiul.

Ce parte a casei este cel mai dificil de restaurat? Totul. Niciodată n-am putut să dau un răspuns categoric. Cere simţul răspunderii: să nu urmăreşti în primul rând beneficiile financiare, pentru că ele îţi pot oferi satisfacţii impresionante, dar dacă nu ai satisfacţia lucrului bine făcut, te anulezi pe tine ca restaurator. De ce anume se face vinovat oraşul, care e viciul lui? Viciile sunt ignoranţa, faptul că refuzăm să ne educăm. Ceea ce facem noi aici, în casa asta, este antonim nepăsării. De câte ori demolăm o casă, mai rupem o foaie de istorie. Restaurăm absolut grobian, colorăm faţadele, schimbăm uşi, închidem pridvoarele bi sericilor cu tâmplărie de PVC. Un exemplu grotesc de cum se bagă pumnalul în monumente: la pictura nu foarte importantă a unei biserici, din fruntea sfântului ieşea un bec economic. Bunul-gust este de fapt problema. O să spun ceva neplăcut. Pentru că nu strângem după noi și nu vrem să sădim un copac, noi suntem viciul oraşului. Suntem balcanici şi e greu să scuturi mentalităţile. Oraşul nu are nicio vină. Mi se pare că demolările au devenit un fenomen care nu mai poate fi controlat. Dezastrul se face în modul următor: casele sunt dobo râte brusc, sunt lăsaţi boschetarii să intre, ei fură tot ce apucă ori dau foc. Sau clădirea este lăsată să se prăbuşească, proprietarul nu păţeşte nimic şi brusc apare un bloc de sticlă. Este ceva deliberat, în mod evident. 34 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Casa Mincu

Casa a aparţinut arhitectului G.A. Burelli. Ion Mincu a cumpărat-o de la acesta în 1890 şi a locuit aici până în 1912, aducând câteva modificări locuinţei. Imobilul a fost construit în zona mahalaua Popa Ivaşcu, denumită apoi Pitar Moş, după numele bisericii din zonă. Are o suprafaţă de 447 de metri pătraţi. La sfârşit de secol XIX – început de secol XX, se construia din zidărie tencuită, cu planşee din lemn, pivniţe acoperite cu bolţi de cărămidă. Are 9 camere mari de stăpâni şi 5 pentru servitori. Grajd, şopron, pivniţă. Acoperişurile sunt cu şarpantă de lemn. Susţineau învelitori din ceramică sau tablă. Primul proprietar a fost Poşta Românească. Valoarea casei la 1877 era de 75.000 de lei, iar în 1890 – 108.650 lei. În 2004 a început restaurarea casei, iar în 2009 s-a început lucrul la ambele plafoane din camera-capelă.

[NOU DESCHIS]

bio

Muzeul Copilăriei 40 de tineri voluntari lucrează la restaurarea CASEI MINCU

Tavanul casei după restaurare

Restaurarea este cel mai mare „viciu” al dumneavoastră? Nu l-aş numi viciu. În anumite chestii, da, sunt o pătimaşă. Când vine vorba de modul de lucru, sunt tipicară. Dacă nu eşti organizat pe şantier, eşti pierdut. Cum credeţi că va fi privită Casa Mincu, după restaurare? Cred că va fi mai mult decât un deliciu. Oamenii o consideră deja un reper urban, iar cei de la OAR fac eforturi mari, şi-şi doresc să o păstreze într-un circuit. Eu am sugerat Open days.

Fotografii: Claudiu Popescu

Născută în 27 aprilie 1967, la Iaşi. Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti (1989). A coordonat lucrări de restaurare la fragmentele extrase de la Biserica Mănăstirii Văcăreşti. Șef de şantier şi executant la bisericile Sf. Nicolae Domnesc (Curtea de Argeş), Mănăstirea Humor (Suceava), Stavropoleos, Colţea, Doamnei (Bucureşti). Participă la Bienala Naţională de Pictură şi Grafică Bucureşti – 1992. Expoziţie personală de grafică şi pictură, Anvers Belgia – 2003.

Zeci de muzee ale jucăriilor, ale trenurilor, ale păpuşilor, ale copilăriei sunt risipite prin Europa. Deocamdată, niciunul în România. Muzeul Ţăranului Român a iniţiat luna trecută un proiect care se va concretiza într-o astfel de instituţie. Una virtuală. Ideea este integrată proiectului european Childhood. Remains and Heritage/Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu. De-a lungul anului vor fi vernisate 7 expoziţii dedicate acestei perioade a vieţii. Fiecare expunere, deschisă publicului timp de o lună, va fi filmată, imaginile urmând a fi postate pe site-ul MŢR. Prima sală de muzeu este intitulată „Ivirea. Dinspre duhuri spre Duh”: trei spații cu obiecte din patrimoniul muzeului sau donate, însoţite de texte sugestive. Prima dintre acestea este intitulată „De unde vin copiii”. Răspunsul ar putea fi „visat într-o floare, cumpărat pe un ciur de mălai, copilul din varză sau adus de barză”. Acestea erau câteva dintre credinţele legate de venirea pe lume. Cu siguranţă ştiaţi de copilul adus de barză. Dar ştiaţi că, în Belgia, copiii se găsesc într-o varză? „Înainte vreme, prin practici magice, putea fi influenţat sexul pruncului: dacă femeia se aşeza călare pe sucală, avea să nască băiat, iar dacă stătea pe albie sau pe lighean, avea să facă fată”. Este un alt eres pe care ni-l dezvăluie organizatorii. Ce înlocuitor exista în lumea satului pentru suzetă? „Se credea că echivalentul ar fi un şomoiog de cârpă îmbibat cu ţuică sau zahăr. Nu era chiar aşa. Existau doici specializate, la fel ca bocitoarele”, ne-a explicat Ioana Popescu, coordonatoarea proiectului. Tot în sălile viitorului Muzeu al Copilăriei veţi găsi lista cu duhuri rele, certificate vechi de botez, informaţii despre ce se întâmpla în a treia noapte după naştere, despre ceremonia botezului, despre mărturii (de la bănuţi la cutiuţe colorate). Veţi afla şi că albia este un „obiect total”. // AURA CLARA MARINESCU

MŢR, Kiseleff 3, Sala Irina Nicolau, până pe 15 aprilie. Program de vizitare: marţi-duminică, între orele 10:00 şi 18:00

Mi s-a părut întotdeauna fascinantă meseria de restaurator: să reînvii o frumuseţe pierdută. Mulţi spun că a fi restaurator e totuna cu a fi artist plastic. Nu este aşa. E vorba, mai ales, de o ştiinţă. Am constatat că studiile sunt extraordinar de folositoare, pentru că altfel ochiul se raportează la imaginea pe care trebuie să o reveleze.Acolo unde lipsesc aceste studii, se simte. Marele secret al meseriei ăsteia este multidisciplinaritatea. Nu se poate face această profesie de unul singur.Avem nevoie şi de un arhitect, şi de un istoric de artă, şi de un chimist, de un fizician, un biolog, un fotograf... Pozele le putem face şi singuri, dar de muncitorul din curte, de femeia de serviciu nu ne putem lipsi. Chiar e o aroganţă să spui că tu poţi face singur toate astea. Nici nu trebuie. Se poate spune că tot ce s-a construit şi se construieşte acum va deveni patrimoniu peste 70 de ani? Absolut. Istoria asta dovedeşte. Eu ştiu că ce s-a construit la 1940 este astăzi patrimoniu. E o altă istorie, dar e tot istorie. Intră în memoria colectivă, doar că se schimbă cumva reperele de valoare. Este restaurarea o meserie de viitor? Nu poţi să supravieţuieşti din restaurare. Eu vreau să mă fac ţărancă. Toată lumea râde de mine, dar eu vorbesc serios.Vreau să am locul meu în grădină. Şi să pictez. Mai facem câte o bijuterie sau obiecte lucrate manual ca să putem trăi. Dar nu avem nicio şansă. În ziua de astăzi trebuie să fii un brand ca să rezişti pe piaţă. Restaurarea este o muncă „sezonieră”, nu e tot timpul ceva de restaurat, deşi case ar fi. C

Obiectele din EXPOZIȚIE sunt de patrimoniu și donate Muzeului www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 35

[NOU DESCHIS]

PUMP

SHOP

MAI MULT DECÂT UN MAGAZIN DE BICICLETE, Pump Shop este

primul concept store care privește bicicleta nu doar ca pe un obiect util în jungla urbană, ci ca pe un produs al artei manufacturii. Am putea să spunem că la Pump găsiți „croitori” de biciclete. Asta pentru că mare parte dintre modelele din magazin pot fi tunate și accesorizate după preferințele fiecăruia în parte. Este un magazin exclusivist, care distribuie în premieră în România câteva branduri renu mite. Bicicletele și cadrele poartă marca Ave n ue, Cinelli, Do dici, Milani, MBK, Taarnby și Taurus, pe când segmentul de piese și componente este re pre zentat de nume ca Miche, Columbus, Victoire. Prețul unei astfel de biciclete variază între 2.000 și 35.000 lei. Magazinul, aflat lângă club Fabrica, cuprinde și un atelier prie tenos, unde puteți

AVENUE, CINELLI, DODICI, MILANI, MBK sau TAURUS sunt doar câteva dintre brandurile de la Pump

îmbunătăți bicicleta din dota re sau puteți cere o bicicletă pe comandă. Spre exemplu, bicicleta Maserati, produsă în colaborare cu Milani, este realizată doar pe comandă și poate fi livrată în 60 de zile.

Prețul poate ajunge chiar și la 7.200 euro. În timp ce vi se explică (cu lux de amănunte) opțiunile, puteți cere o cafea pe canapea. // S. N. Pump Shop, 11 Iunie 50; www.pumpshop.ro

Magazin și atelier, dar și un loc urban-cool

Foto: Claudiu Popescu

Elemente la alegere pentru handcraft-uri

[URBANISM]

Pierre Housieaux: „Oamenii pot fi monumente!” Preşedintele Asociaţiei „Paris Historique”, organizaţie ce protejează patrimoniul istoric din Hexagon, a susţinut, la sfârşitul lunii martie, la ICR, un atelier cu această temă. La invitaţia ProDoMo, specialistul le recomandă românilor să valorizeze moştenirea culturală. De Aura Clara Marinescu

Foto: Mihai Cratofil

actuale. Pentru mine, reabilitarea primează. Şi acele imobile o merită. O altă frică a mea o constituie implementarea normelor, care sunt draconice, dar evidente. Mă refer la cele de securitate. Uneori acestea lucrează împotriva refacerii. A trebuit să distrugem la Paris o scară medievală sub pretextul că targa pompierului nu avea loc să coboare. Mi s-a părut exagerat. Un alt caz: au demolat o poartă de imobil pentru că maşina pompierilor nu încăpea, era cu 20 de cm mai înaltă. De ce nu facem invers? Să schimbăm maşina? Lucrurile acestea supără. Suntem obligaţi să ne zbatem cu aceste probleme, să luptăm chiar.

Care sunt temerile dumneavoastră în privinţa conservării patrimoniului? În principal sunt legate de un patrimoniu mai puţin recunoscut, adică unul pe care l-aş putea numi cotidian, ceea ce ţine de faubourg, de periferie. Se vrea demolarea caselor de acolo pentru a se construi altele în conformitate cu normele

Cum pot lupta bucureştenii împotriva acestei maladii: a demola pentru a construi? Soluţia vă aparţine. Mai întâi, mobilizare generală. Când spun asta, mă gândesc la sensibilizarea oamenilor cu privire la patrimoniu. Poate că populaţia nu este conştientă de ceea ce înseamnă patrimoniu, memorie. Când spun memorie, spun patriotism, valori comune. Patrimoniu este ceea ce leagă o naţiune. Acum trebuie să lucrăm toţi asupra patrimoniului european. Pentru a împărtăşi toate acestea. Cultura, memoria merită acest efort!

Ce înseamnă pentru dumneavoastră un monument? Ceva ce pot privi. Ceva care să semnifice ceva pentru sine însuşi. Când mergem în Franţa, ne gândim automat la Turnul Eiffel, când mergem în Cehia, ne gândim la Podul Carol, când venim în Europa, la ce ne gândim? La Turnul Eiffel, la Poarta Brandenburg, la Podul Carol, la ce? Cred că trebuie să ne construim monumentul nostru european. Dar care va fi acesta? Pentru mine poate fi arhitectura istoriei. Oamenii pot fi monumente. Un monument este o referinţă culturală. Cum trebuie să se comporte asociaţiile româneşti de protejare a culturii? „Paris Historique” fiinţează din 1963. Pentru a te face auzit, trebuie să crezi în ceea ce faci. Lupta pentru păstrarea pa trimoniului este ceva foarte frustrant. Nu trebuie să vă descurajaţi. Organizaţiile trebuie să funcţioneze democratic, exemplar. Dacă ideile sunt bune, vor izbuti. Când au probleme, oamenii se gândesc: ah, există o asociaţie care luptă pentru asta. Nu cred că există o reţetă. În orice caz, fiţi vigilenţi şi insistenţi, asta e clar!

aprilie best of

06-08.04

GRĂDINA CU ARTIȘTI Grădina Icoanei, deschis zilnic, între orele 10:00-20:00

Ce se cultivă aici? Ateliere de creație artistică (pictură, teatru, ceramică, fotografie, artă florală), spectacole, expoziție de produse lucrate manual.

06-08.04

TÂRG DE FLORII MȚR, Kiseleff 3, Program de vizitare V-D: 10:00-18:00

De vineri și până duminică, meşteri din toate zonele ţării vin să sărbătorească Floriile la București: olari, fierari, cioplitori, pielari, rudari, iconari, dar şi ţesătoare, împletitoare, încondeietoare. De-ale gurii puteţi târgui: suc de mere, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, halviţă, miere de albine şi lăptişor de matcă.

Secretele unei garderobe elegante [ATELIER] În cinci şedinţe veţi învăţa cum se citeşte codul vestimentar al unei ocazii, care este diferenţa dintre un pantof d’Orsay şi un Mary Jane, dintre un toc stiletto şi unul kitten, dintre un colier pentru operă şi o brăţară de tenis. Stilistul Irina Markovits va fi profesor de serviciu. Dacă nu sunteţi sigură care este coafura potrivită feţei sau dacă vreţi să aflaţi câteva secrete din cabina de probă, înscrieţi-vă la curs! De asemenea, veţi exersa 100 de metamorfoze ale micuţei rochii negre. // A.C.M.

12 aprilie, ora: 18:30, număr ateliere: 5, frecvenţa săptă mânală, cost: 250 de lei, cost studenţi: 225 de lei, locul: Școala de Arte şi Maniere din Str. Ștefan Mihăileanu 28B, mezanin, ap. 2. Înscriere la contact@victoriei.ro

www.bewhere.ro

21.04-19.05

DE LA NATURĂ LA ARTĂ Înscrieri pe www.antipa.ro, interval orar: 10:00-11:15 și 12:00 - 13:15 (două grupe/zi), preț: 200 lei/copil, 300 lei/adult

Ședințe de desen și pictură sunt organizate luna aceasta la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Prima expediție – modul pentru părinți și copii – va fi o întâlnire creativă cu structurile naturale, insecte spectaculoase, păsări și câteva animale impresionante. | APRILIE 2012 | BeWhere! | 37

Ascultă muzică de cinci decenii, iar emisiunea sa de radio, Psihologul muzical, a ajuns la ediția cu numărul 500. Andrei Partoș vorbește despre viciile și deliciile din muzica autohtonă. De Patricia Marinescu

• ANDREI PARTOŞ s-a născut în Braşov, la 31 iulie 1949, a absolvit FACULTATEA DE FILOSO FIE, secția Psihologie, din cadrul Universității București. A profesat în domeniu, în paralel colaborând cu postul naţional de RADIO. De la începutul anilor '80, s-a dedicat PRESEI SCRISE ŞI VORBITE.

Sunt multiplu dependent „n

reviste Mojo. Le am de la prima ediție până u pot exista fără muzică. Cred auzea muzică românească. „După un exces, că e un mod de viaţă, e un a venit altul. S-a trecut la import masiv.Trepazi”. sistem de referinţă la care mă tat, comercialul facil a luat locul muzicii Despre ce a fost „vicios” înainte de '90, raportez în diferite forme de la Partoș spune că pe vremea aceea se compu- de calitate. Sunt tot mai multe vedete de 3-4 ani, fără să fi învăţat să cânt la nea destul de elaborat la noi, încercările de conjunctură, care obţin milioane de vizua vreun instrument. Sunt un ascultător atent, modernism nu erau agreate, nici chitarele lizări pe YouTube sau Facebook. Asta nu pasionat”, așa începe povestea lui Andrei cu distors, nici textele îndrăzneţe. „Muzica înseamnă că au valoare! La vicii actuale trec uşoară” avea cale liberă, în timp ce genurile şi dispariţia, din nou, a Cerbului de Aur, Partoș despre „viciul” său cel mai de preț. pop, rock şi blues nu prea pătrundeau în dezinteresul TVR pentru producţia serioasă, „Sunt multiplu dependent: de muzică şi de programele unicelor posturi de radio şi pentru Mamaia, organizarea haotică a Radio, de informaţie, dar şi de comunicare. selecţiei naţionale Eurovision”. Fac emisiuni din 1982 încoace, aproape fără televiziune. „Rareori scăpau la Radio Vacanţa Mamaia şi foarte des la Radio Vacanţa pauză. Am ajuns la 500 de nopţi de vineri Totuși, există și părți bune în showbizul fără absenţă de la Radio România Actualităţi. Costineşti, unde am activat. Şi, fireşte, în autohton. Printre ele, Psihologul muzical cluburile şi discotecile din ţară. Au apărut Viciu, pasiune?...” amintește casele de discuri, dintre care şi s-au menţinut trupe rock care, datorită pa- unele produc materiale valoroase, canalele Îi plăcea muzica încă de la cămin, apoi siunii, talentului artiştilor, au rezistat peste în şcoala primară. A fost dragoste la prima TV care promovează muzica noii generaţii. timp. Folkul, care o vreme s-a numit muzică La selecţie stau rău. „Treptat, s-a observat audiţie. „Dansam în toate felurile, de la potânără, a supravieţuit. Sistemul de pulare la swing, tango sau că pot coexista mai multe generaţii de promovare a valorilor a fost vicios, rock. Componenta ludică muzicieni cu pregătiri diferite. Că avem un „Sistemul de renunţarea la Cerbul de Aur a fost a devenit una mai pragmapublic care merge la concerte de jazz, blues, promovare a o imensă pierdere, ca şi dispariţia tică şi s-a conturat după pop, rock sau folk. S-au născut manifestări valorilor a fost Festivalului Club A sau politizarea un concurs în liceu, de tip care acoperă atât necesităţile de exprimare Festivalului Mamaia, dăunând vieţii ale unor artişti, cât şi cerinţele publicului. Recunoaşteţi interpretul. vicios.“ muzicale de la noi. Calea cea mai Apoi, din primul an de De exemplu, Brăila pentru muzica popsigură, dar şi cea mai obositoare de a ajunge uşoară, Gărâna pentru jazz, Sighişoara facultate am devenit DJ la Casa Studenţipentru blues, Folk You! de la lor”. Cu timpul, în lista preferaților săi s-au la public, era cea a turneelor lungi Veche şi mai multe penadunat Led Zeppelin, Leonard Cohen, Ray prin ţară.Turneele peste hotare „Succesele Vama tru rock. Chiar şi concursurile Charles,Vali Sterian,Tom Jones,The Beatles, ale celor câţiva care primeau The Rolling Stones, Adamo, Jimi Hendrix, vize de ieşire deveneau soluţii de internaționale gen Vocea României, Xfactor stimulează sau Megastar au generat o Celentano şi alţi o sută. supravieţuire, iar adesea se soldau emulaţie în jurul muzicii”. Cât Partoș a acumulat, dar şi donat sute, mii cu fugi spectaculoase. Iar cei speranța.“ despre succesele internaţionade benzi, discuri single, câteva magnetoplecaţi nu mai puteau fi difuzaţi la foane, albume, reviste muzicale. „Nu-s un Radioteleviziunea română”. le obținute de Inna, Alexandra colecţionar. Am încercat să adun ce mi-a Partoș face o trecere în revistă și a Stan, O-zone, Akcent ori Edward Maya, plăcut, dar şi ce ştiam că trebuie să ajungă Partoș spune convins că ele stimulează ultimelor două decenii în viața muzicală la public. Mă mândresc cu o colecţie de autohtonă: la începutul anilor '90 nu se mai speranţa noastră de mai bine. C 38 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Foto: Adi Bulboacă

uzică

bio

[LIVE]

Marky Ramone's Blitzkrieg

Punk, punk, punk! Marc Steven Bell, cel care duce mai departe legendarul nume Ramone, revine la Bucureşti. Vom vedea pe scenă trupa Marky Ramone's Blitzkrieg, condusă de bateristul care, timp de 15 ani, a activat alături de una dintre cele mai importante formații punk din lume. Îi vor sta alături pe scenă: Michale Graves (ex-Misfits) – voce, Crazy Joe – chitară şi Martin Blitz – bas. Formaţia americană se află în turneu mondial, însă nu promovează lansarea vreunui album. Cea mai recentă înre gistrare datează din 2011 şi este vorba despre single-ul If and When. Chiar dacă nu este vorba de vreo noutate discografică, orice prilej este bun pentru întâlnirea cu un exponent al muzicii mondiale. // P.M. C

Sensation – The Ocean of White Chiar dacă locuim într-un oraş plin de praf, vă recomand să scoateți hainele albe din dulap. Altfel, nici nu veţi putea participa la ceea ce reprezintă unul dintre cele mai mari evenimente dance din lume. Premieră în România, în oceanul de alb semnat Sensation vor mixa Fedde Le Grand, Eric Prydz, Pete Tong, Hardwell şi românii GreeG & Onuc. Pe ringul de dans veţi sta alături de alţi 15.000 de oameni, într-o noapte ce se anunţă incendiară. Nu uitaţi: trebuie să aveţi peste 18 ani pentru a putea sorbi din cocktailul de muzică, dans, lumini, teatru, coregrafie şi efecte pirotehnice. // P.M. C 21 aprilie, Romexpo, ora 22:00. Preţ bilete: 240 lei (Ring), 440 lei (Deluxe – parcare gratuită, acces separat şi gustări incluse), 770 lei (VIP – loc rezervat la masă, voucher consumaţie bar 100 lei şi gustări incluse, valet-parking asigurat gratuit de către firma oficială de securitate a evenimentului, intrare VIP separată)

9 aprilie, Jukebox Venue, ora 19:00. Preţ bilete: 40-60 lei

[OPINII]

Sex, drugs & rock’n’roll Cel mai bun răspuns, dacă titlul de mai sus ar fi o întrebare, este The Rolling Stones. Același, și la interogațiile „cine împlinește 50 de ani de carieră în luna aprilie?” ori, chiar dacă unii nu sunt Patricia de acord, „cine a adus bluesul în Europa?”. În cele cinci decenii Marinescu s-au scris multe, s-au spus multe, însă nu tot. N-o să aflați acum secretul longevității lor și nici ce măsură poartă Jagger la cămașă (atunci când o poartă), însă, foarte subiectiv, atât cât mă pot „desfășura” aici, spun cât sunt de atașată de „pierde-vară” ăștia britanici. Tot ce urmează să împărtășesc poate părea o apărare (de care ei n-au nevoie), însă cred că ceva în mine – drăcușorul ăla pe care-l tot invocă „băieții” – mă mână în luptă. Lupta cu ce? Cu cine? Cu cei care spun că „s-au plictisit” (de parcă ar fi ascultat toată viața cele 29 de albume pe repeat), cu cei care-i acuză de comercialism, de prea mult marketing şi lista poate continua. Până să se ajungă la afirmații „dure”, ţin să readuc în atenţie faptul că ei sunt Supraviețuitorii. Ce nu se poate spune, cred eu, despre The Rolling Stones este că „au știut să se reinventeze”. Nu. Sunt ei. Originali ca-n prima zi, extravaganți, capabili să susțină turnee după turnee ori să escaladeze cocotieri la 60 de ani. Hyde Park n-ar fi fost același fără ei, anul 2007, asemenea. Fără Paint It Black și Sympathy for the Devil, cultura (muzicală) ar fi fost săracă, iar viaţa anilor ‘60, ’70, ’80, ’90 şi 2000, fără vicii şi delicii. C www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 39

de pe vinil Jesus Christ Superstar Înaintea filmului au fost înre gistrarea și reprezentațiile pe Broadway. Opera rock Jesus Christ Superstar, compusă de Andrew Lloyd Webber, pe versurile lui Tim Rice, a cunoscut poate cele mai dure critici dintre toate creațiile asemenea ei. Împărțită în două acte, compoziția de 87 de minute a fost, inițial, interzisă de către BBC, fiind considerată un „sacrilegiu”. Dar, după o vreme, britanicii s-au împăcat cu ideea... Albumul a atins, în 1971, locul 1 în topul Billboard UK, iar în același an a început să fie

[ALBUME]

CORROSION OF CONFORMITY CORROSION OF CONFORMITY

mul u b l A lunii

Trupa americană de heavy metal revine cu al optulea album de studio, după o pauză de şapte ani. Corrosion Of Conformity este aproape de a împlini trei decade de la debutul discografic Eye for an Eye în aceeaşi formulă: Woody Weatherman (chitară/voce), Mike Dean (bas/voce) şi Reed Mullin (tobe/ voce). Despre acest nou album se poate spune că este o întoarcere la origini. Şi asta datorită stilului adoptat, fuziune punk-metal, dar se reflectă şi din aerul dat de titlu, căci, de obicei, albumele self-titled sunt cele de debut. Muzica americanilor mi-a atras atenția după ce am ascultat albumele din perioada în care Pepper Keenan (Down) era membru al trupei. Eu unul prefer acele materiale şi îi simt lipsa acum. Revenind, vă pot mărturisi că, după câteva ascultări ale albumului Corrosion Of Conformity, încă nu mi-am dat seama dacă Woody Weatherman nu ştie, nu poate să facă solo sau ăsta e stilul lui. Senzaţia generală a fost: ceaţă, nerv şi un alt mod de a privi lumea. Fără compromis, cu atitudine şi repulsie. Dacă cineva pasionat de rockul agresiv (exclud aici „traforajul groh viteză”) descoperă CoC cu ocazia acestui album are, din punctul meu de vedere, două opțiuni: îi va lăuda, pentru că, în 2012, sună ca în anii ’90 sau vor spune că băieții ăștia sunt învechiți și că nu reprezintă muzical mileniul trei. Îi anunț astfel pe aceștia din urmă că Mars Volta a lansat un nou album. // MIHAI NICOLAU

[ALBUM ROMÂNESC]

[ALBUM DE COLECȚIE]

VALERIU STERIAN ŞI ALICE IN CHAINS COMPANIA DE SUNET DIRT Am descoperit Alice in Chains ascultând VEAC XX Last Action Hero OST, care conţine și suport al spectacolelor de succes de pe Broadway, filmul omonim fiind lansat în 1973. Albumulconcept se bucură de participarea unor muzicieni de excepție. Voci alese: Ian Gillan joacă rolul lui Isus, actorul și interpretul britanic Murray Head este Iuda, Gary Glitter joacă rolul unui preot, iar Regele Irod are vocea lui Mike d'Abo, lead singer al Manfred Mann. După așa o distribuție, urmează îndeaproape lista instrumentiștilor care și-au dat concursul pentru compoziția din 1970. Chitariștii Neil Hubbard (vezi 10CC, BB King sau Bryan Ferry) şi Chris Spedding (care a colaborat cu John Cale, Roxy Music sau Michael Gibbs), basistul Alan Spenner (asociat cu David Coverdale, Joe Cocker, Ted Nugent, Roxy Music) și bateriștii Bruce Rowland (The Grease Band) și John Marshall (John McLaughlin) au contribuit la crearea unei atmosfere rock în Ierusalim... Dintre toate compozițiile aflate pe cele două viniluri, Superstar și I dont't know how to love Him au cunoscut cel mai mare succes, dar vă recomand să-l ascultați da capo al fine, pentru o mai bună înțelegere a metaforei. // PATRICIA MARINESCU

Profit de ocazie şi, agăţându-mă de prima piesă a albumului, vă spun: Bun găsit. Piesa cu care se deschide Veac XX mă duce cu gândul la un alt poet pe care îl îndrăgesc, Marin Sorescu, şi a lui scriere Am zărit lumina: „Sănătoşi? Voinici? Cum o mai duceţi cu fericirea?”. Diferenţa este că, aici, Sterian „aşteaptă răspunsul la întrebări”. Ne aşezăm apoi la un pahar de vorbă – ne povestim, ne aducem aminte, „filozofăm despre nimic” şi căutăm răspunsuri. În aceeaşi notă, constatăm că este, totuşi, secolul XX şi vrem pace, schimbare şi „judecată bună”. Dulceamărui şi parcă împăcat cu sine urmează Iertare, după care vine, inevitabil, momentul de introspecţie, Dialog interior. A şasea piesă de pe album, Priveliște fără bufon, are versurile semnate George Țărnea. Sonetul 149 (William Shakespeare), este tradus inspirat de Mihnea Gheorghiu, pe muzica semnată Valeriu Sterian şi Compania de Sunet. O piesă foarte dragă mie este Elegia treptelor. Nu se datorează doar textului (George Țărnea) şi vocii lui Sterian, ci şi faptului ca are un „country flavor”de care sunt îndrăgostit. Urmează Cântec, iar după asta o invitaţie spre a mă cunoaşte, uşor terifiantă, pe versuri de Adrian Păunescu, în Iluzia unei insule. În firescul lucrurilor, ne luăm rămas bun şi tragem o Concluzie. Filozofia şi socialul sunt principalele teme pe care Valeriu Sterian le abordează într-o manieră poetică unică. Compania de Sunet, pentru acest album, este formată din: Dan Bădulescu (Sfinx, Roșu și Negru, Curtea Veche nr. 43) – chitară, Ioan Rangă – bas și Iulian Constantinescu, la tobe și percuție. // MIHAI NICOLAU

40 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

două piese ale lor: What the Hell Have I şi A Little Bitter. Cred că, la puţin timp după, am găsit prin casetele aduse de al meu drag tată/ prieten albumul Jar of Flies, care m-a cucerit. După un 1991 în care au apărut cel puţin trei capodopere în sfera grunge (Nirvana – Nevermind, Pearl Jam – Ten şi Soundgarden – Badmotorfinger), spre sfârşitul anului 1992 apare o alta. Dirt, sub semnătura Alice in Chains. Would?, Them Bones, Angry Chair, Rooster şi Down in a Hole au fost single-urile de pe acest material. Dependenţa de droguri și-a pus amprenta pe conţinutul acestui album, fiind unul dintre subiectele centrale ale compozițiilor, iar viciul avea să aibă repercusiuni grave în câţiva ani. Dirt este un album depresiv şi plin de nerv, în acelaşi timp. Se pare că ăsta era aerul care se inhala în Seattleul acelor ani. Se trăia cu senzația că moartea se află la 3 paşi în urma ta, dar este imposibil să mergi mai repede. Riffurile lui Jerry Cantrell şi stilul, timbrul lui Layne Stayley se completează extraordinar. Profit de ocazie să menționez că noul vocal, William DuVall, se încadrează perfect în peisaj, şi avem astfel ocazia să vedem şi să auzim în continuare ce muzician extraordinar este Cantrell. // M.N.

[AUTOPORTRET]

Zoltán András Liderul unuia dintre cele mai longevive grupuri româneşti, Sarmalele Reci, Zoltán András ridică muzica la rang de obsesie. Mizează pe individualitate, chiar dacă şi în 2012 „ţara te vrea prost”, iar în luna mai lansează Haos.ro, noul album al trupei. L-a provocat să îşi contureze trăsăturile Muzica... Îmi dă un sens. Îmi dă viaţă şi mă hrăneşte. Mă ajută să trăiesc în imagini pline de culori şi forme, îmi aduce în întâmpinare personaje fabuloase care mă însoţesc pe drumul meu. Relaţia noastră este uneori tandră, alteori dureroasă, mai ales când nu mă lasă să dorm noaptea, când mă obsedează o temă, un fragment de orchestraţie sau un întreg aranjament. Atunci mă furişez din patul conjugal şi mă întâlnesc pe furiş cu ea şi nu pot adormi la loc până când nu am transformat acea obsesie într-un rezultat. Cea mai mare realizare profesională... Cu siguranţă, Sarmalele Reci, un grup longeviv, care are 19 ani. Personal... Încă mai aştept realizările mari. Ca muzician... Când mă duc în laboratorul meu să lucrez, mă cufund cu totul în idealul care mă mână. Probabil, din perfecţionism sau poate că asta se numeşte doar iubire şi conştiinciozitate faţă de ceea ce doreşte să iasă în lume prin intermediul meu ca muzică. De când m-am născut, am ştiut că voi fi muzician. Oricum, printre primele mele amintiri este certitudinea a ceea ce va urma, sub o formă sau alta, în viaţa mea. Oamenii din jur m-au ajutat mereu în această devenire. Admir virtuozitatea unor instrumentişti,

Foto: PR

Patricia Marinescu

Muzicianul, pregătit pentru lansarea unui nou album

dar cred mai mult în sensibilitate, în imaginaţie şi în inspiraţie. Cred că muzica are menirea să unească sufletele, transformându-le. Când spui 2012... Spui deja tone de literatură despre mayaşi, des pre astronomie şi despre politica mondială. Mai mult ca oricând, în 2012 ţara te vrea prost, cât se poate de prost... Dar ceea ce ţara ştie prea bine – şi nu îi convine deloc – este că miza e individualitatea umană, Eul fiecăruia, care trebuie respectat, dar, mai ales, lăsat să se dezvolte liber, după propriile capacităţi şi aspiraţii. Şi cultura zilelor noastre e îmbogăţită tocmai de zecile şi sutele de mili oane de oameni aflaţi în această devenire, care se emancipează, care protestează faţă de aroganţa „celor de sus”, care aleg să trăiască mai înţelept şi mai sănătos. Dar există şi o altă ţară, „ţara de dincolo”, iar aceea ne vrea curajoşi, cu voinţă limpede, cu iubire pentru lume şi oameni, creativi şi participanţi la mersul mai departe al lucrurilor. Şi sper să mă aflu şi eu printre cei care se ridică la aceste aşteptări. Motto... O, omule, cunoaşte-te pe tine însuţi! Dependent de... Iubire şi armonie, de pace şi de frumuseţe.

Artişti preferaţi... Keith Jarrett, Antoni Gaudi, Borges, Sting, Marin Sorescu, Bartok, Kandinsky şi lista rămâne deschisă. Bucureştiul... Este locul unde trebuie să mă întorc mereu după ce plec în orizonturi mai frumoase, mai luminoase şi mai curate. Un oraş abuzat de oportunişti şi politicieni. Un colaj de frumos şi caricatural, de cartiere pline de farmec, care aşteaptă să fie re-descoperite, şi de aglomeraţii de beton, gaze de eşapament şi teama zilei de mâine... Ce să zic?! Un loc pe care îl iubesc. C

[ÎN ALBUME] Albumul cu care am crescut Pink Floyd, Dark Side of the Moon. Frank Sinatra, Blue Skies Primul album cumpărat Nat King Cole, Sings and Plays Albumul pe care-l asculţi frecvent în ultima perioadă The Muse, Absolution Albumul pe care îţi doreşti să-l fi compus Sting, Nothing Like the Sun Albumul pe care nu l-ai lansat încă Haos.ro, materialul pe care Sarmalele Reci îl lansează în mai în toată ţara.

www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 41

uzică clasică prin țară Des întânit pe afişele bucureştene, Ion Bogdan Ştefănescu porneşte de această dată, împreună cu pianistul Horia Mihail, într-un turneu naţional intitulat „Flautul de aur”, o iniţiativă a Asociaţiei Culturale „Accendo”. Aceste turnee par să fi devenit o modă — Răzvan Suma tocmai a încheiat unul, Alexandru Tomescu se pregăteşte de altul —, dar ar trebui să fie adevărate evenimente mai ales în oraşele în care abia dacă se întâmplă ceva notabil sau rezonabil în zona de muzică clasică. Pretextul acestui turneu? Un flaut Muramatsu din aur de 18k, „o minune” pentru orice flautist. Mai e și bucuria de a face muzică de cameră care să incite publicul nu doar cu lucrări foarte cunoscute (Bach, Mozart – cu o sonată compusă la 8 ani şi trecută la KV 13 – ori sonatina op. 100 a lui Dvořák), ci şi cu rarităţi pentru scenele noastre (sonata lui Poulenc, sonata georgianului Otar Taktakishvili ori Sonata Latino a lui Mike Mower). Aşadar, o călătorie de la baroc la clasicism şi de la postromantism până la ritmuri de jazz şi, chiar mai departe, de bossa nova. Ca o curiozitate, Ion Bogdan Ştefănescu povesteşte că nu el a ales acest flaut, ci o echipă de specialişti ai firmei Muramatsu care, timp de trei ore, l-au ascultat cântând pe mai multe flaute de diferite karate şi i-au ales, în cele din urmă, acest instrument. Din program: J.S.Bach – Sonata nr. 6 pentru flaut şi pian, BWV 1035; W.A.Mozart – Sonata nr. 8 pentru flaut şi pian, KV 13; Antonín Dvořák – Sonatina în sol major, op. 100; Francis Poulenc – Sonata pentru flaut şi pian; Otar Taktakishvili – Sonata pentru flaut şi pian; Mike Mower – Sonata Latino (în trei mişcări: Salsa Montunate, Rumbango şi Bossa Merengova) . Turneul cu prinde şase oraşe: Braşov (25 aprilie), Tg. Mureş (27 aprilie), Sibiu (29 aprilie), Bucureşti (2 mai), Piteşti (3 mai), Timişoara (6 mai)

Laurenţiu Darie este instrumentistul român care a cântat în Orchestra YouTube anul trecut, la Sydney. În concert, după Pasărea de foc a lui Stravinsky în care fagotul are un solo extrem de dificil, dirijorul Michael Tilson Thomas l-a ridicat de pe scaun pentru a-i mulțumi public. De Andrei Scarlatti

Fagot, de la Sydney la Bucureşti

ine este Laurențiu Darie? Bucureştenii ar trebui să-l aibă în minte pentru recentul Sacre du printemps al lui Stravinsky de la Ateneu, în care fagotul deschide lucrarea cu o frază în registru acut, frază stranie şi extravagantă. Saint-Saëns, prezent la premiera din 1913, a pufnit strigând că un fagot nu poate cânta aşa, deşi îl auzea prea bine. Îl ştiu de vreo 10 ani şi de fiecare dată mă uimesc la el un entuziasm şi o bucurie încărcată de linişte. Şi nu vorbesc nici pe departe de entuziasmul zgomotos al muzicienilor care ştiu să vorbească lung şi lătăreţ doar despre ei înşişi, fără niciun fel de măsură. Vorbesc despre artistul pentru care acest entuziasm, pofta de muzică şi bucuria sunt atitudini care ţin de un firesc niciodată bătător la ochi, tocmai pentru că e lăuntric. Îmi face mereu bine când îl văd pe scenă, în spate, în partida lemnelor. Dacă jumătate din instrumentiştii de la noi ar avea jumătate din profesionalismul şi din pofta lui

42 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

de muzică, orchestrele româneşti ar suna finalmente cum trebuie. S-a născut la Galaţi în 1977, unde şi începe să studieze fagotul cu Ilie Ranghilof şi Ilarion Popescu. Continuă la Universitatea de Muzică din Bucureşti şi din anul III este angajat la Filarmonica „George Enescu”. În perioada 2001-2002 studiază la München cu celebrul Marco Postinghel, graţie căruia începe să descopere marile secrete ale instrumentului şi să fie foarte interesat de sunetul acestuia, de nuanţe cromatice mereu greu de obţinut la lemne. Această îmblânzire a instrumentului e partea cea mai frumoasă şi interminabilă şi chinuitoare a oricărui muzician. În 2011 cântă la Sydney, în Orchestra YouTube, concert urmărit online de 30 de milioane de spectatori. În toamna trecută a cântat Vivaldi în piaţa Festivalului Enescu, iar acum va apărea pe scena Ateneului într-un alt proiect muzical: Vivaldi & Friends. Adică muzică barocă de foarte bună calitate, accesibilă, care ar trebui să aducă multă lume în

sală. Laurenţiu Darie va cânta împreună cu Mihai Zamfir (oboi), Bogdan Popa şi Radu Georgescu (violoncele) şi cu ansamblul „Collegio Stravagante” (înfiinţat în 1996 şi cu o activitate intensă în muzica secolelor XVI-XVIII), iar programul va cuprinde lucrări de Vivaldi (uvertura L’Olimpiade, un concerto grosso, concerte pentru fagot sau pentru două violoncele), Geminiani (concerto grosso „La Follia”), Veracini (concerto grosso pentru două oboaie şi fagot) şi celebrissimul re minor pentru oboi al lui Alessandro Marcello. Vivaldi a avut mereu prieteni: şi contemporani cu el (Geminiani,Tartini), şi contemporani cu noi (Mullova, Carmignola sau Sara Mingardo). Poate că nu i-ar strica şi prieteni sponsori care să încurajeze astfel de proiecte sau care să investească într-un fagot bun. Garantez că Laurenţiu Darie îl merită. C Citiți un interviu cu Laurențiu Darie pe www.bewhere.ro Vivaldi & Friends a fost reprogramat la o dată care va fi anunțată ulterior

Foto: Adi Bulboacă

Turneul flautului de aur

ilm

ANA ULARU, gata să împărtășească ultima descoperire în materie de film sau muzică

Este esenţial pentru un actor să aibă verbele şi „să nu simtă roşu” Câştigătoare a premiului Gopo pentru rolul principal din Periferic, Ana Ularu dezvăluie câteva elemente din bucătăria actorului, vicii şi dependenţe de meserie şi câteva roluri visate. Un interviu de Ileana Bîrsan

ști o persoană cerebrală. Cum îți descoperi personajul, cum îi găsești vocea? Eu sunt cerebrală cam oriunde în afară de meserie. Cerebralitatea mea în meserie se axează doar pe a fi profesionistă, pe a lua lucrurile aşa cum sunt, pe a fi prezentă şi gata să-i ajut pe ceilalţi. Sunt genul de actor care-şi face trebuşoara lui alături de regizor şi de par tener şi mă concentrez ca, odată ajunsă pe platou/scenă, lucrurile să meargă repede, bine şi să plecăm acasă toţi mulţumiţi şi să nu mă înjure nimeni. Atât sunt cerebrală. Altfel, ca să pot face un personaj, trebuie să cred povestea. Din momentul acela, mă emoţionează şi nu trebuie să îmi constru iesc stări. Un lucru important pe care l-am învăţat de la tata, care este şi scenograf, şi regizor, este că trebuie să fiu capabilă să 44 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

pot repovesti, să ştiu despre ce e vorba. Este esenţial pentru un actor să aibă verbele şi „să nu simtă roşu”. La Praga, la școala de film FAMU li se dă studenţilor la regie o listă cu verbe, pe care să le spună actorilor. Din păcate, la noi nu se practică arta verbelor, aici trebuie să ai un fler ca regizor sau ca pedagog ca să ştii ce anume ceri actorilor. Eu sunt genul de actor care lucrează bine la orice fel de temperatură. Am cumva umilinţa faptului că nu mă consider genială, motiv pentru care am răbdare cu orice fel de metodă, pentru că ştiu că e spre binele meu. Eşti dependentă de direcţiile regizorului sau lucrezi mai bine dacă ai mai multă libertate? Libertatea deplină duce la blocaj. Mie îmi place să lucrez în nişte limite, pentru că

Roluri pe care ai fi vrut să le joci

Rosetta a fraţilor Dardenne sau Ioana D’Arc a lui Luc Besson. Îmi plac personajele bizare și lucrurile spectaculoase. Milla Jovovich în The Fifth Element sau în The Million Dollar Hotel; aş fi dat orice să fiu fata desculţă care citeşte.

aşa pot fi creativă. Există două tipuri de indicaţii care m-au pus pe gânduri şi care m-au ajutat foarte mult. La Silviu Purcărete, când făceam Măsură pentru măsură, era scena cea mai grea, când Isabella este pusă faţă în faţă cu cadavrul. Purcărete s-a urcat pe scenă, s-a asigurat că respectivul ca-

Există filme pe care le revezi sau actriţe/actori la care te întorci?

Îmi plac la nebunie Charlotte Gainsbourg, Willem Dafoe, Gary Oldman, Jeanne Moreau. Încerc să văd cât mai multe filme şi nu am filme-fetiş, dar aş revedea de o mie de ori Teorema lui Pasolini sau Pickpocket al lui Bresson.

Revenind de la scenă la vicii, deci cu picioarele pe pământ, știu că vestimentaţia este foarte importantă pentru tine şi toţi Nu te-a blocat? te-am admirat alături de actorul John Hurt, Nu, mi s-a părut atât de firesc şi de logic. Dacă la Festivalul de Film de la Berlin. e un blocaj înseamnă că nu s-a lucrat bine de Din vremea când făceam şi eu haine (pe la început. În momentul în care mi-a spus să-mi vremea Lolitei), influenţată de mama, până fac numărul, noi deja construisem acum, când am trecut la decoruri, piesa. Cealaltă indicaţie am primit-o Recomandări specializarea tatii, (scenografia piesei în ultima zi de filmări la Bucureşti Asta-i tinereţea noastră, regia Radu filme Iacoban), hainele au rămas viciul – Berlin. Personajul meu caută un Două filme numărul unu. Urmăresc covorul roşu prieten la Berlin cu ajutorul unui foarte recente, de la Oscaruri, o văzusem mai demult taximetrist şi există un moment La fin du pe Vanessa Hudgens în rochia galbenă în care nu mai are nicio speranţă silence, regia Roland Edzard, creată de Maria Lucia Hohan şi mi s-a şi niciun ban, iar regizoarea Anca un film crud, părut că mi se potriveşte foarte bine; Miruna Lăzărescu mi-a spus aşa: care m-a ţinut sunt nişte rochii absolut superbe, „Când treci pe lângă maşina asta, până în ultima foarte feminine, în nişte culori „care de unde începe farul şi până unde se termină ridicătura de pe capotă, clipă în priză, nu există”, dar care m-au sedus deși The Good finitiv. Celelalte haine pe care le-am faci o criză de nervi”. Dacă ar fi Son, regizat avut la Berlin sunt de la twenty(2) venit să-mi spună cum este perde finlandeza too, realizate de Mihai Dan Zarug, care sonajul meu şi prin ce stare trece, Zaïda Bergroth, are nişte creaţii androgine, unisex. ar fi fost inutil şi enervant. Cel mai Preferata mea este o rochie-cămaşă ineficient este să-mi spui lucruri pe pentru mine un soi de copil al neagră, inegală, cu nişte centuri foarte care deja le ştiu. Reacţionez foarte lui Cassavetes bine plasate. bine la gândirea abstractă, îmi place şi Bergman. să mi se înşele aşteptările. Aş mai La Berlin, ai fost în programul recomanda „Shooting Stars”. Ce te-a surprins Care ar fi cel mai mare viciu Performance şi cel mai mult la colegii tăi? legat de meserie, un lucru fără Bad Timing ale Surprinzător a fost faptul că ne-am de care nu funcţionezi? lui Nicolas împrietenit din prima clipă. Parcă Superstiţiile. Nu degeaba sportivii Roeg şi, mai făcusem liceul împreună şi aveam şi actorii au superstiţii. Pentru că recent, This glumele noastre cu care îi exaslucrezi foarte mult, faci antrenaMust Be The peram pe toţi, de la şoferi până la mente zilnic, însă de la un moment Place, al conducătoarea programului, care era dat încolo intră în acţiune ceva lui Paolo destul de disperată în ultima seară intangibil. Ai de-a face cu inefabilul. Sorrentino. că nu urmăream ultimele indicaţii Şi atunci, după tot antrenamentul, te sprijini pe ceva obscur. Cred că legate de ceremonie. Poate părea superstiţiile mele se dovedesc a fi adevărate glamour acest program, dar am avut o agendă din cauza disconfortului pe care tot eu mi-l supraîncărcată cu o conferinţă de presă de creez atunci când nu le îndeplinesc. N-aş putea vreo patru ore, apoi petreceri şi întâlniri cu să plec la Craiova, de pildă, să joc Măsură pen- agenţi, sesiuni foto şi tot felul de discuţii cu tru măsură, fără să am la mine cartea Floricăi oameni de film interesaţi de noi. C Ichim cu interviuri cu Vlad Mugur. Puteți citi interviul integral pe www.bewhere.ro Cum ţi-ai dat seama că acel obiect sau demersul tău superstiţios face ca lucrurile Recomandări de filme să se întâmple? româneşti Eram într-o perioadă în care nu lucram deloc Undeva la Palilula, al lui Silviu şi eram foarte deprimată. Mă deprimă groaznic Purcărete, cred că este un film să nu lucrez deloc, îmi dă o stare proastă că fac excelent, cu o energie fantastică degeaba umbră pământului şi că îmi putre şi cu ciudăţenii care te fac să nu zesc creierul şi imaginaţia. Într-o zi ploioasă, în prea mai vrei să vezi altceva, și timpul festivalului de teatru, mi-am cumpărat Before Breakfast, scurtmetrajul lui cartea lui Vlad Mugur şi m-am dus într-o Cristi Puiu, care în primele faze m-a cafenea. Şi în următoarele trei zile m-am tot înfuriat foarte tare, pentru ca în dus în cafenele şi am citit şi recitit pasaje din final să mă bucur că am fost martora carte. După care, a venit proba de la Craiova, unei asemenea experienţe. unde m-am dus cu cartea. Până la litera U, davru e bine, că e sânge destul, a venit la mine şi mi-a spus „Acum tu-ţi faci numărul.”

Foto: Adi Bulboacă. Pălarie: Kristina Dragomir

cât am avut de aşteptat, am tot citit din carte, iar faptul că am luat proba cu această carte a făcut-o să rămână lângă mine de-a lungul reprezentaţiilor. Am avut tot timpul senzaţia că Vlad Mugur mi-a fost ca un înger păzitor. Paşii mei în teatru au fost cam pe unde a fost și el. N-am făcut atât de mult teatru pe cât îmi doresc. Lumea are, probabil, senzaţia că sunt o actriţă de film, iar în film, poate că mulţi regizori mă consideră teatrală.

[OPINII]

Gopo și figuranții săi Ileana Bîrsan

Vorba lui Gheorge Dinică: „Țară mică, câteva mese”. La fel putem spune și despre Gala Premiilor Gopo și despre „industria” filmului românesc. Fără să comentez refuzul regizorului Cristi Puiu de a participa la această gală, mă întreb, totuși, dacă anvergura evenimentului nu e cumva precum o noapte glamour a unei Cenușărese mai puțin zăpăcită care nu-și pierde pantoful, dar care-l pierde pe prinț, în consecință. Începe să-mi pară de rău augur acest mariaj nefast al Asociației pentru Promovarea Filmului Românesc cu trustul Media Pro, iar ultima ediție a avut alura unei nunți corporatiste, mai ales din cauza locului total inadecvat, a amfitrionului plicticos și nepoliticos și a textelor grosolane și fără haz ale invitaților de pe scenă. Nu există proiect pe lumea asta pe care Pro-ul nu l-a pervertit, distrus sau sabotat în vreun fel. Și același lucru se întâmplă cu acest eveniment, care în alte condiții, cu alte unități de măsură și cu alt scop, și-ar avea un rost. Cui folosește ca această gală să fie de la an la an mai frecventată de oameni care n-au absolut nicio legătură cu cinematografia? La ce bun această paradă glamouroasă (fie vorba între noi, cu mult prost gust vestimentar și de maniere, deh!), în care, chipurile, sunt invitați oameni cu bani pentru a sprijini filmul românesc, dar care nu cred că s-a finalizat nici măcar cu vreo strângere de mână? V-am spus de la început că prințul n-o să apară. Nu văd mai nimic rău ca an de an oamenii care lucrează în aceeași breaslă să se bucure de munca lor, s-o aprecieze, s-o încurajeze sau să amendeze și, în final, să premieze valorile. Dar, pe de-o parte, privind evenimentul din exterior, oamenii care au de-a face cu cinematografia par niște figuranți rătăciți în peisaj, iar privind din interior, toate figurile inopor tune ale unui astfel de eveniment sunt, în fapt, figuranții care bifează fiece ocazie pentru o poză și-o fiță. Singurul element îmbucurător au fost premiile și, chiar așa, îndoită fiind încă de la îndelunga dezbatere și jurizare, pe marginea prezenței cu forța sau a respectării voinței lui Cristi Puiu, mă bucur că profesioniștii filmului românesc au votat, într-adevăr, cel mai bun film al anului (și nu numai). Poate de la televizor s-a văzut și s-a auzit altfel. O să încerc la următoarea ediție.

www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 45

[CRONICI]

Izvorul femeilor

Să-l credem pe cuvânt pe regizorul Radu Mihăileanu atunci când, public, îşi exprimă dorinţa ca filmul său să fie piratat masiv în ţările arabe. Doar în această cheie, La source des femmes poate fi văzut şi digerat, ca mijloc de

popularizare/sensibilizare/ dezgheţare a unor mentalităţi care să stârnească revoluţii casnice în spaţiul geopolitic arab. Într-un sat tradiţionalist şi uitat de orice urmă de civilizaţie, femeile cară apa

LEILA, vocea grevei iubirii

de la izvorul de pe culmile abrupte şi stâncoase, pentru a le asigura bărbaţilor şi copiilor minimum de hrană şi igienă, cu preţul suferinţei fizice, ce culminează cu pierderea sarcinilor multora dintre ele. Filmul debutează cu revolta uneia dintre femei (străină locului), care va deveni vocea grevei iubirii (care presupune încetarea oricăror apropieri între soţi, până când bărbaţii vor pune mâna pe găleţi şi vor face what a man’s got to do). Leila (mult prea frumoasă, luminoasă şi urbană figură pentru culoarea locală) face paşi mici şi decisivi, îşi găseşte un aliat în soţul deschis la minte (doar e învăţătorul satului, destul de inadecvat şi el în peisaj), iniţiază acte demonstrative faţă de scepticele tradiţionaliste şi bărbaţii satului (acum fără muncă, război sau alte

provocări existenţiale) şi culminează cu rizibila devastare spirituală a imamului, care cade pe gânduri la prima răsfoire a Coranului din perspectiva femeii. Chiar şi cu intenţia de scuturare a minţilor şi a conştiinţelor la nivel primar, metoda lui Mihăileanu suferă de bollywoodizarea emoţiilor. Repetarea aceleiaşi idei până la saturaţie cu vorbe, cu cântec, cu gesturi, cu jale şi cu glumiţe, toate într-un ghiveci de sentimente, opinii politice, angajare socială şi flecăreli domestice, nu fac din film decât un exemplu populist de pseudomanifest întru eliberarea femeilor arabe. // ILEANA BÎRSAN

La source des femmes, Belgia/Italia/ Franţa, 2011, regia Radu Mihăileanu, cu Leïla Bekhti, Hafsia Herzi, Saleh Bakri, 135 min.

Toată lumea din familia noastră Nu rectific nimic din ce am scris de la Berlinale, dar simt că ar trebui să mai adaug câte ceva. Nu de alta, dar e nevoie de oarece timp & distanţă pentru ca lucrurile să se aşeze. În bine, sau în rău în acest film despre un tată, fiica lui şi noua familie a acesteia, sau, dacă vreţi, Alexandra în varianta lungă&dură. În bine: Şerban Pavlu (Marius) este convingător, are nuanţe (într-un rol care, aparent, e unidimensional), are forţă. Iar ochelarii îi dau un aer de mic psihopat, care abia aşteaptă să erupă. Puneţi-l alături de Velicanu, din Principii de viaţă, şi încercaţi să-i comparaţi. Mihaela Sîrbu (Otilia) este pentru toţi o revelaţie, în sensul în care ne întrebăm cum de n-a fost remarcată până acum de către regizori... Cerebrală şi discretă în mijloace, face un rol foarte bun, al unei mame cam rigide şi obosite de tâmpeniile fostului soţ, a cărei grijă e doar fiica ei, Sofia. Ar putea fi anul său acesta, cu două premiere (Tatăl fantomă, pe lângă filmul lui R. Jude). Sofia Nicolaescu (Sofia) este fetiţa care încheagă filmul, este cauza conflictului, dar şi una dintre cauzele pentru care filmul este discutabil, pentru unii. Foarte naturală şi condusă bine de către regizor, personajul ei reuşeşte să nu fie strident şi fals. E, altfel spus, remarcabil. Discuţia ar fi că filmul e violent şi că acest copil e martor la toată izbucnirea asta. Şi că e mică şi că nu e actor şi că nu e prea în regulă s-o faci să vadă/simtă astfel de lucruri. Da, cred că e o discuţie. Da, cred că au dreptate am46 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

bele tabere, adică şi cei care spun că tot timpul familia ei a fost pe platou, alături de ea şi, astfel, a fost, totuşi, protejată. Gabriel Spahiu este Relache, actualul partener al Otiliei şi, în ultimele două filme ale lui Radu Jude, foarte violentat. Şi aici e bun, dar asta nu e o noutate. Stela Popescu ştie să joace. Alexandru Arşinel, nu. Imaginea, montajul şi sunetul sunt foarte bune. În mai puţin bine. E tot un film strâns, de astă dată într-o jumătate de zi şi, în mare parte, în baia şi bucătăria aferente apartamentului. Aş spune că nu are destulă anvergură pentru a izbândi la orice spec-

tator (citeşte mediu), deşi tema (copilul minor împărţit între părinţii divorţaţi) e universală şi valabilă peste tot. Radu Jude face tot un film despre copiii prinşi în lumea celor mari. Toate celelalte sunt despre asta. Poate că e cel mai consecvent (tematic, vorbind) regizor dintre toate noile valuri. Pricinoşii i-ar spune monoton. E şi asta o (altă) discuţie. Mergeţi să-l vedeţi. // FLORIN BARBU Toată lumea din familia noastră, România, 2012, regia Radu Jude, cu Şerban Pavlu, Mihaela Sîrbu, Sofia Nicolaescu, Gabriel Spahiu, Tamara Buciuceanu-Botez, 107 min. O familiară scenă familială

Trebuie să vorbim despre Kevin Cel mai des invocat reproş, dintre cele aduse acestui film încă de la premiera canneză, este (o să râdeţi) nu că-i deranjant, nu că-i crâncen, nu că-i disperat, ci că-i prea... stilizat. Adicătelea, dacă filmez o tragedie şi urmările ei triste, trebuie musai o imagine urâtă, pe măsura grozăveniilor descrise!? Iar dacă montez savant, folosesc unghiuri căutate şi mă joc de-a flash-back/ forward, se cheamă că trivializez tărăşenia!? Trageţi singuri concluzia, dar nu poate fi decât una... Regizoarea britanică Lynne Ramsay ajunge la al treilea film şi se întoarce cumva pe teritoriul splendidului debut Ratcatcher. Kevin cel din titlu este eroul (!?) unei cărţulii semnate de Lionel Shriver şi devenite bestseller – Ramsay a decis s-o adapteze mai degrabă din perspectiva mamei, cu rezultate năucitoare. Când aţi mai văzut un personaj (feminin, no less!) care să-şi deteste/adore/dispreţuiască/înţeleagă/accepte copilul (nu neapărat în această ordine), pendulând filmic între un trecut decent şi un prezent

BeWhere not CEVA BUN DE LA VIAŢĂ

TILDA SWINTON, în așteptarea unui diagnostic

aberant, dat fiind că numitul copil şi-a executat cu sânge rece colegii de şcoală? Tilda Swinton interpretează un rol greu încadrabil în acest film dureros şi fascinant (să-i zicem Elephant – part deux), încărcat de secvenţe formidabile. Iată una, la întâmplare – mama, copilul şi căruciorul, pe stradă; copilul urlă, mama îşi astupă urechile; urletele se înteţesc, privirea mamei se abrutizează; cei doi ajung lângă un

grup de muncitori, zgomotul picamărelor acoperă urletele infernale; mama se opreşte în mijlocul muncitorilor şi zâmbeşte, privind spre nicăieri... Vorba unui cronicar, la Cannes – „we definitely need to talk about We Need to Talk about Kevin”. // ANDREI CREȚULESCU We Need to Talk About Kevin, Anglia/ SUA, 2011, regia Lynne Ramsay, cu Tilda Swinton, John C. Reilly, Ezra Miller, 112 min.

Undeva la Palilula Palilula este locul în care pică în capcană un nefericit medic pediatru (Dimeny Aron, cu vocea lui Marius Manole), venit prin repartiţie în urma decesului medicului Pantelică, plâns de tot poporul puturos şi beţiv, disecat doar de doi cunoscători cu mâini fine de felceri (unul este Răzvan Vasilescu), mai util întru moarte (bea cot la cot cu viii şi dă sfaturi tânărului urmaş) decât în viaţă (Palilula n-are viitor, n-are perspectivă, nu are copii), într-o vreme în care dictatura comunistă a învins aproape tot, mai puţin băşcălia şi durerea-n fund specific româneşti. Filmul lui Silviu Purcărete este mai degrabă înscenarea filmată pe care o dirijează prea puţin cinematografic, dar cu toate mijloacele şi supapele deja recognoscibile din piesele de teatru pe care le-a regizat. Povestea din ramă — spectacolul vieţii şi al RĂZVAN VASILESCU în dulcele amar „far niente”

morţii la Palilula, în care timpul nocturn îşi petrece personajele în nostalgii expediate în câteva replici, câteva instantanee printre oleandri, lumini fosforescente, mese copioase şi ţoale cu ştaif, la vremea când Grandiflora era Paradisul Palilulei — e plasată permanent în contrast cu Palilula prezentă, în care nimeni nu face nimic, dar toată lumea o ţine într-o sărbătoare cu mese-ntinse, cam triste şi mai mereu cu un ochi către trecut. Irealitatea imediată sau fantasticul care se strecoară natural în vieţile acestor neisprăviţi aruncă câteva săgeţi simbolice către memoria care reţine sau reinventează frânturi de realitate: de la un posibil Isus Cristos care face fotografii sau Leana (Ofelia Popii), care pare un înger al morţii, apariţie care face şi desface pe tăcute destine şi poveşti, până la copilul-faun care supravieţuieşte poveştilor doctorului-povestaş. Miza dramaturgică este anihilată de spectacular, preaplinul livrează în final un preapuţin, iar atunci când poveştile sunt puse cap la cap, sesizezi teama regizorului de a da pe tavă doar biografii rezolvate, plictisitoare sau coincidenţe fericite, acolo unde el vrea să-şi abandoneze spectatorii în reverii. Însă finalul nu pare decât o păcăleală şi nu o variantă îmbunătăţită a unui trecut jegos, sinistru sau schizoid, tocmai pentru că personajele sunt foarte expediate (cu toată parada de faţete, personalităţi, ambiguităţi), iar acest melanj între fantastic şi real, chiar dacă îşi găseşte justificări ludice sau metafizice, chiar şi răspunsuri triviale sau mai serioase, în fapt nu pune nicio întrebare. // ILEANA BÎRSAN Cronica poate fi citită integral pe www.bewhere.ro Undeva la Palilula, România, 2011, regia Silviu Purcărete, cu Dimeny Aron, George Mihăiţă, Răzvan Vasilescu, Sorin Leoveanu, Ofelia Popii, Ilie Gheorghe www.bewhere.ro

Când veţi citi această scurtă cronică, filmul lui Dan Piţa nu mai este pe ecrane, sper. Asta după meteorica apariţie din 2011, pentru a prinde selecţia pentru GOPO, cred. De ce? De ce nu mai pot face filme bune regizorii pentru ale căror creaţii făceam cozi imense ante ’89? Discuţia e lungă şi, poate, inutilă. Să ne întoarcem. Un orăşel minier din România contemporană este localitatea unde sărăcia şi mizeria fac viaţa insuportabilă pentru tinerii patriei. Pentru că nu e nicio îndoială: Mateo (Corneliu Ulici) şi Ginel (Dragoş Dumitru) sunt tinerii care vor să iasă din lumea urâtă, singura, care îi sufocă. Adică România. Titlul, tema, personajele (cei doi băieţi vin dintr-o casă de copii şi coboară în mină), totul ne trage de mânecă şi ne cască ochii spre uriaşa dramă-tragedie-suferinţă: nu mai e nimic bun de aşteptat de la viaţa în România actuală. Soluţia e America, adică fuga. Indiferent cum? Da şi nu. Mai există rămăşiţe de bunătate şi cinste şi onoare chiar şi în locurile astea întunecate. Chiar şi după gratii se vede soarele. Totul e simbol la Piţa şi totul trebuie să aibă (sub)înţelesuri grave, rezultatul fiind un film greoi şi plin de greşeli, care fac şi cele câteva puţine reuşite (imaginea, pe alocuri, şi promiţătorul debut al tinerilor actori) abia observabile. Păcat. Nici de glumiţe legate de titlu nu mai am chef. // FLORIN BARBU Ceva bun de la viaţă, România, 2011, regia Dan Piţa, cu Corneliu Ulici, Dragoş Dumitru, Adelaida Perjoiu, Anastasia Dumitrescu, 97 min.

CORNELIU ULICI și al său noroc bun | APRILIE 2012 | BeWhere! | 47

[INTERVIU]

CORNELIU ULICI

Dublu debut Ai lucrat cu regizorul Dan Piţa strict pe scenariu sau, la filmări, a fost loc şi de schimbare? S-a schimbat mult textul, după cum a spus şi Dan Piţa la conferinţa de presă. În timpul filmărilor a schimbat traseele unor personaje, iar noi am avut libertatea să modificăm replici care nu ne picau bine în gură, cum se zice la teatru. Am fost uimit că a fost de acord cu atâtea propuneri din partea noastră în privinţa textului. Am schimbat când am simţit că nu era un limbaj natural, fidel vieţii de zi cu zi; ca să nu rămână într-o zonă literară. Urmărind filmul, nu pot să nu-mi reproşez că aş fi putut face mai mult… mai bine.

meseria ta? Da. Am descoperit că am nevoie de un timp în care să descopăr personajul, să-i descopăr universul: lumea în care trăieşte, visurile, dezamăgirile, ce iubeşte, ce urăşte. Apoi, un alt timp, în care să găsesc mij loacele prin care pot, eu cu corpul meu, cu mintea mea şi cu interiorul meu, să fac să transpire lumea acestui personaj.

Înainte de acest film, ai lucrat cu Millo Simulov la scurtmetraCare a fost partea cea mai grea la jul Hello Kitty (nominalizat la filmări? Premiile Gopo pentru cel mai Probabil din lipsă de bun scurtmetraj, iar Millo Ce filme experienţă, nu puteam Simulov pentru imaginea româneşti îţi acestui film, la categosă-mi imaginez filmul capplac? coadă, adică dezvoltarea ria „Tânără speranţă”), personajului, parcursul lui, Restul e tăcere despre o ieşire la mare (regia Nae ca să ştiu cum să dozez „ca băieţii”, cu final tensiunea. Nu l-am găsit pe Caranfil), Eu neaşteptat. Cum s-a sunt Adam! Mateo în întregime, doar întâmplat acest proiect? (regia Dan frânturi din el. Personajul Millo îmi e prieten. L-am Piţa), Cel mai s-a construit odată cu cunoscut în facultate. iubit dintre filmarea şi asta se simte. Comunicăm foarte bine pământeni Mi-aş fi dorit să fie timp şi avem acelaşi tip de (regia Şerban ca, mai întâi, să descopăr Marinescu). Îmi abordare a profesiei. personajul, să-l construiesc plac pentru Lucrează profesionist şi şi apoi să-l arunc în text. îşi doreşte mereu să se povestea lor, Există lucruri frumoase autodepăşească. Pentru pentru jocul născute din ce ne procă banii bugetaţi pentru actoricesc, punea regizorul, la care film erau foarte puţini, s-a pentru mesaj, lucram apoi împreună. Asta simboluri, împrumutat, a luat alte mi-a plăcut cel mai mult şi atmosferă. joburi, în cele din urmă şi-a m-a ajutat. Pentru primul vândut sufletul şi a făcut meu lungmetraj şi pentru această rost de 4.000 de euro ca să facă experienţă cu regizorul Dan Piţa filmul Hello Kitty. Lucrează până la consider că am avut parte de un cel mai mic detaliu. debut provocator. Filmul are o coregrafie specială a Ai descoperit ceva odată cu camerei, care are un rost dramaacest film în ceea ce priveşte turgic. În această schemă de sce48 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Foto: Adi Bulboacă

Nominalizat pentru „Tânără speranţă” la Premiile Gopo, pentru rolul din Ceva bun de la viaţă, actorul Corneliu Ulici vorbeşte despre debutul său în lungmetraj și despre apreciatul scurtmetraj Hello Kitty, într-o conversaţie cu Ileana Bîrsan

Filme în care ai fi vrut să joci/ţi s-ar fi potrivit rolul:

nariu, cât de mult aţi improvizat? Mişcările camerei au fost gândite de Millo încă din faza de scenariu. La început eram sceptic şi chiar râdeam de el, mi se părea aproape imposibil să-i iasă ce-şi propusese: să treacă cu camera prin maşină, printre gratii, să intre în apă. Sigur că efecte speciale complicate se fac, nimic nu mai este imposibil în cinematografie, însă acest film era făcut de studenţi. Iar pentru un student la UNATC, unde în general majoritatea încearcă un minimalism din cauza lipsei de buget, el a propus ceva provocator. Nu am tras multe duble pentru că nu aveam peliculă îndeajuns. Am discutat mult înainte, şi traseul filmului era gândit în detaliu de Millo, iar în decupajul pe care el l-a făcut, am fost liberi să improvizăm. Există un gen de rol în care te-ai potrivi, sau ai putea juca orice rol? Cred că ar fi neproductiv să mă etichetez şi bineînţeles că nu aş putea să joc orice rol. Până acum am fost distribuit în general după aspectul fizic şi mi s-au propus roluri de băiat dur. Îmi doresc să am ocazia să joc roluri la care nu m-aş fi gândit, care să constituie o provocare pentru mine atât fizic, cât şi psihic şi emoţional. C

Nu ştiu ce să-ţi răspund… The Lion King - Timon. Lampa lui Aladin… duhul din lampă. Glumesc. Larry, rolul lui Clive Owen din Closer. Jules, rolul lui Samuel L. Jackson din Pulp Fiction. Îmi plac foarte mult filmele lui Quentin Tarantino şi Guy Ritchie şi mi-ar fi plăcut să joc în oricare dintre ele.

Recomandări de filme La fille sur le pont, al lui Patrice Leconte, şi Balada triste de trompeta, al lui Alex de la Iglesia, sunt două dintre filmele pe care le-am văzut de curând şi mi-au plăcut în mod deosebit.

eatru

ovesteşte-mi câteva lucruri mai puţin cunoscute despre meseria ta. În primul rând, un scenograf este un om care se trezeşte foarte devreme. Cel mai târziu la ora şapte. Regimul diurn este obligatoriu pentru că aşa este programul atelierelor. Scenograful ar trebui să aibă două vieţi. Să fie un om care trăieşte dimineaţa şi care este îngrozitor de tehnic, de exact, de organizat, şi o altă persoană, numărul doi, care are o existenţă nocturnă. Luna şi noaptea ne influenţează cel mai tare. Noaptea, oamenii devin mai frumoşi, realitatea din jur se transformă. Aparţin, prin obişnuinţa meseriei mele, mai mult zilei decât nopţii, dar colegii mei au alt ritm, regizorii repetă până noaptea târziu... Pe urmă, se stă mult la discuţii, oamenii se simt bine, îşi lămuresc lucruri. Într-o trupă serioasă, cu artişti mari, repetiţia nu se încheie în teatru, ea continuă în altă parte. Poţi să numeşti lucrul ăsta un fel de sumar al zilei... cu bune, cu rele. Repetiţiile continuă în discuţii... Pe tine te ajută acest lucru? Sunt nişte momente ale adevărului pentru că te distanţezi şi poţi să ai o gândire constructivă pe care o împărtăşeşti

50 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Foto: Radu Afrim

Dragoş Buhagiar este unul dintre cei mai interesanţi artişti români. Fiecare spectacol arată un alt chip al scenografului. Alături de el, regizorii par să meargă la sigur. Despre lucrurile nevăzute din viaţa unui scenograf, lipsa de superstiţii şi repetiţiile care nu se termină la teatru, într-un interviu de Cristiana Gavrilă

Dragoș Buha și dublul său celorlalţi. Practic, eu mă împart în două, şi de aceea apelez la fratele meu diurn. A doua zi sunt lucruri care trebuie făcute până vin ceilalţi la teatru. De aceea devin groaznic de exact. Apropo de exactitate, în teatru circulă multe superstiţii. Tu îţi permiţi să te răsfeţi cu ele? Nu am prea multe răsfăţuri de felul ăsta. Cred că, în general, în teatru trebuie să vorbeşti cât mai puţin şi să nu răspândeşti nici măcar veştile bune. Dacă povesteşti prea mult despre un lucru, îl epuizezi. Poate nici nu se mai întâmplă... Am o singură superstiţie, nu iau cuţitul din mâna cuiva. Nu cred nici în asta, dar mi-a intrat în sânge de mic. Cred că sunt nişte jocuri, niciodată nu am fost condus de superstiţii. Ai foarte multe premii. Anul acesta eşti nominalizat din nou la Uniter. În situaţia

ta, premiile devin vicii, sau delicii? Le-am luat, m-am bucurat de ele... Dar am primit lucruri mult mai importante decât nişte obiecte care stau pe raft. Acum lucrez cu Silviu Purcărete, un premiu mai mare nu cred că există. Este flatant să stai în fiecare zi lângă oameni mai deştepţi decât tine, simt că mi se dă un premiu. Recunoaşterile sunt necesare, dar pot şi dăuna. Tu cum te fereşti de asta? Oamenii au evoluat şi au nevoie de confirmări din ce în ce mai dese. Premiile sunt nişte jocuri de societate, nişte vicii ale societăţii, dacă vrei să folosim acest termen. Cum putem să evaluăm corect un act artistic? Sunt nişte presupuneri ale unor oameni, şi ele ţin de gust, de timp, de context. Probabil, premiile îţi cresc părul de pe cap şi cota artistică. Sunt spectacole cu multe mărţişoare în piept, dar publicul nu vrea să le vadă. Cel mai dificil în artă

bio Dragoș Buhagiar S-a născut pe 19 august 1965, la Brăila. A absolvit Academia de Arte Plastice „Nico lae Grigorescu” din Bucu rești, promoția 1992. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici şi al Uniterului. A semnat scenografii importante atât pentru spectacole de teatru sau filme, cât și pentru spoturi publicitare și evenimente corporate. A semnat decorul şi costumele a zeci de spectacole în teatre importante din toată ţara, unde a lucrat alături de regizori ca Alexandru Dabija, Cătălina Buzoianu, Alexandru Tocilescu, Ion Caramitru, Radu Alexandru Nica, Yuriy Kordonskiy, Andriy Zholdak, Radu Afrim, Silviu Purcărete. A primit foarte multe premii. Împreună cu Helmut Stürmer a conceput scenografia filmului Undeva la Palilula (regia Silviu Purcărete), care are premiera în această lună.

care se înfundă. Talentul şi inspiraţia nu curg ca apa de la robinet, într-o zi poţi să ai surpriza că nu mai picură nimic şi nimeni nu te-a anunţat înainte. De ziua aceea mi-e frică, şi îmi mai este frică de mine. La un moment dat, înveţi „să faci” şi, atunci, ţi se închid nişte drumuri, când, de fapt, ar trebui să înveţi să descoperi.

Care este cel mai mare pericol pentru un scenograf? Să ai reţete. Ştii nişte combinaţii de materiale, de culori şi efectul lor pe scenă. Ştii exact când şi cum să le foloseşti. Le scoţi din buzunar şi gata. Însă, pe scenă, o simplă balama schimbă totul. Unul dintre decorurile pe care le iubesc cel mai tare este cel de la Uriaşii munţilor, făcut de Purcărete la Iaşi, unde am avut un buget mic, şi a trebuit să ne punem mintea la contribuţie. Cred că era încărcat de imagini poetice.

giar SCENOGRAFIA sau viața în imagini

este să cuantifici, este aproape o misiune imposibilă. Poate ăsta ar fi un viciu al premiilor. Fiind puşti, şi foarte dornic de afirmare, m-am bucurat când am luat primele două premii. E greu acum să spun că nu mai vreau premii, ar fi o formă de infatuare. Atunci mi-au dat încredere în mine, mai ales că am fost premiat pentru costume. În facultate aveam senzaţia că un decor aş putea face, dar îmi era foarte frică de costume. Regizorii merg la sigur cu tine, te consideră un punct de siguranţă al unui spectacol. Acum de ce ţi-e frică? Exact de această certitudine mi-e frică. Când lumea te priveşte în felul ăsta, nu este un mare avantaj. E ca o povară pe care o creşti şi o porţi cu tine. Ai senzaţia că nu ai voie să greşeşti, iar, în teatru, ăsta e farmecul, faptul că ai voie să încerci. Altfel, s-ar putea să rămâi blocat pe o stradă îngustă,

Trăieşti prin şi pentru ceea ce faci. Este putere, slăbiciune, refugiu? E posibil să fi devenit slăbiciune. Dacă ceea ce faci este în detrimentul vieţii tale personale, s-ar putea să fie slăbiciune. Există însă un miraj din care nu mă pot opri. Nu este vorba despre nicio disperare, dar nu mă pot distanţa de povestea asta. Când aud de un nou spectacol, îmi sclipesc toate celulele. Cred că în „următorul” îmi repar greşelile făcute în celelalte. Poate este şi o mică luptă a mea cu mine, pentru că îmi urmăresc greşelile, mă obsedează, însă, nu întotdeauna reuşesc să le rezolv. Dacă ai evada o zi din realitate şi ai putea să te muţi într-un spectacol, ce ai alege? Cred că mi-ar plăcea foarte tare să fiu în D’ale... pentru că este o lume frumoasă şi poetică, nostalgică pentru mine. Unde m-am născut eu, la Brăila, în cartierul Chercea, era o mahala superbă. Lumea aceea nu mai există acum. Peisajul era mirific, cu o stradă neasfaltată, deschisă spre căldură şi praf, vara, mărginită de două şanţuri care se umpleau cu apă când ploua, iar de jurîmprejur era o infinitate de flori şi fluturi. Ca în poveşti. Noaptea se lăsa o linişte halucinantă şi o lumină de vis, când era lună plină. Doamnele şi domnişoarele de mahala umblau în capoate matlasate, li se vedeau sutienele şi sânii... C

nominalizări UNITER

Debut Attila Balogh – regia spectacolului Trahinienele de la Teatrul „Tamási Áron”, Sfântu Gheorghe Raluca Vermeşan – rolul Helen din spectacolul XXL la Teatrul ACT, Bucureşti Cătălin Vieru – rolul Hlestakov din spectacolul Revizorul la Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic Argentina de Ilinca Stihi, regia Ilinca Stihi, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii de IonCostin Manoliu, regia Nicolae Mărgineanu, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune Shylock de Gareth Armstrong, regia Răzvan Popa, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune Cea mai bună scenografie Vioara Bara – Scripcarul pe acoperiş la Teatrul „Regina Maria”, Oradea Dragoş Buhagiar – Ultima zi a tinereţii la Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu Nikola Toromanov – Vizita bătrânei doamne la Teatrul Naţional Bucureşti Cel mai bun actor în rol secundar Balázs Bodolai – rolul Helmuth von Sachs din Aniversarea la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca Victor Rebengiuc – rolul Matvei Semionovici Şabelski din spectacolul Ivanov la Teatrul „Bulandra”, Bucureşti Cornel Scripcaru – rolul Pavel Kirillici Lebedev din Ivanov la Teatrul „Bulandra”, Bucureşti Cea mai bună actriţă în rol secundar Ioana Dragoş Gajdo – rolul Golde din Scripcarul pe acoperiş la Teatrul „Regina Maria”, Oradea Emőke Kató – rolul Else din Aniversarea la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca Ana Ioana Macaria – rolul Nastenka din Însemnările unui necunoscut la Teatrul „Bulandra” Cel mai bun actor în rol principal Sorin Leoveanu – rolul titular din Caligula la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Craiova Marian Râlea – rolul Saşa Saveliev din Îngropaţimă pe după plintă la Teatrul „Bulandra” Marius Turdeanu – rolul Emil Cioran din Ispita Cioran la Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu Cea mai bună actriţă în rol principal Claudia Ieremia – rolul Zoe din O scrisoare pierdută la Teatrul Naţional Timişoara Mariana Mihuţ – rolul Bunica din Îngropaţi-mă pe după plintă la Teatrul „Bulandra” Oana Pellea – spectacolul Vocea umană la Teatrul Metropolis, Bucureşti Cea mai bună regie László Bocsárdi – Caligula la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Craiova Radu Alexandru Nica – Mountainbikers la Teatrul German de Stat Timişoara Silviu Purcărete – D’ale carnavalului la Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu Cel mai bun spectacol Ivanov de Anton Pavlovici Cehov la Teatrul „Bulandra”, Bucureşti Ultima zi a tinereţii după Tadeusz Konwicki la Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt la Teatrul Naţional Bucureşti www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 51

[OPINII]

[CRONICI]

Tinerii în teatru

De curând, scriam despre Campania „Artiştii pentru artişti”, iniţiată de Uniter pentru ajutarea artiştilor bătrâni şi bolnavi. Un gest responsabil şi bine-venit din partea breslei. Despre supravieţuire şi decenţă, însă, vine vorba şi când ne gândim la tinerii actori, a căror soartă pare că nu şi-o asumă nimeni. Am putea da vina pe contextul social şi politic, pe criză, pe posturile blocate, pe surplusul de absolvenţi ai facultăţilor de artă. Toate aceste motive întemeiate sau simple scuze (după caz) îşi vor arăta efectele mai curând decât putem bănui. Pentru că un actor bun (pe care şi l-ar dori o trupă importantă) se naşte cu talent, dar se formează pe scenă. Adică jucând ceea ce trebuie, la momentul când trebuie. Ţine de şansa fiecăruia... şi de strategiile (pe termen lung) ale directorilor de teatru. Ne întrebăm unde este o altă generaţie de aur? Poate că prin baruri, cluburi, petreceri pentru copii (nu la distracţie, ci la lucru). Mi se pare mult mai practic şi mai sănătos sistemul occidental al freelancerilor decât cel închis al actorilor angajaţi pe viaţă (cum este la noi). Dar pentru a oferi un produs spre vânzare într-o piaţă liberă trebuie inventat mai întâi contextul, închiriate tarabele, plătite taxele şi fixat preţul de comercializare. Altfel, negocierea se transformă în tocmeală şi încercarea artistică, în negoţ. Prea puţini dintre cei buni se vor pricepe, însă uşile sunt mai deschise către cei „descurcăreţi”. Cine pierde? Teatrele, tinerii, publicul. Cine câştigă? Nici teatrele, nici tinerii, nici publicul.

Foto: Florin Chirea

Cristiana Gavrilă

Un nou spectacol SILVIU PURCĂRETE

O Furtuna în vis În noua viziune a lui Silviu Purcărete, Furtuna se întâmplă într-un coşmar al lui Prospero, dulce ca o răzbunare premeditată, o repetiţie în gând, ale cărei detalii sunt înşirate cu meticulozitatea absurdă a visului. Personajele sunt bizare, spaţiul e ciudat, ordinea, spartă: un candelabru răsturnat porneşte din podea, ramele tablourilor aşteaptă să împrumute chipul unor oameni. Pe insula lui Prospero există doar trei prezenţe reale: el, Caliban şi Ariel (multiplicat în cinci apariţii). Miranda, probabil, nu a supravieţuit naufragiului, toate celelalte personaje sunt proiecţii ale minţii, punctele cheie în scenariul răzbunării. La Shakespeare, furtuna se întâmplă în vis, în adaptarea lui Purcărete, visul împresoară toată realitatea, determinând-o. Sorin Leoveanu îl joacă pe Caliban, dar şi pe Miranda, există un moment în spectacol, când îmbracă o rochie de hârtie, dureros ca un ritual de metamorfozare, prin care trece de la un personaj la altul. Sub puterea „magiei” lui Prospero, Caliban se transformă şi în copila absentă. În chip de Miranda (cu o feminitate grotescă), se îndrăgosteşte de Ferdinand (un efeminat, interpretat de Romaniţa Ionescu). Scena cu păpuşile sprijinite pe o masă de cărţi – pe care cei doi le manipulează în momentul declaraţiilor de dragoste, supravegheaţi tăcut de Ariel – este una dintre cele mai expresive. Acest Prospero poartă ceva din Faust (nu doar pentru că este interpretat de acelaşi actor, Ilie Gheorghe), însă şi-ar vinde sufletul pentru a-i pedepsi pe cei

52 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

care l-au surghiunit, dar şi din Mefisto, prin puterea de a-i controla pe ceilalţi şi de a calcula momentul răzbunării. Prospero a găsit în cărţi formula magică a cunoaşterii, pentru care Faust plăteşte în realitate. Aici se găseşte forţa „artei” sale. La începutul spectacolului, într-o cameră cu pereţii îngălbeniţi de timp, al cărei tavan începe să pice (scenografia Dragoş Buhagiar), Prospero deschide un dulap plin de cărţi care se prăbuşesc, dând voie personajelor să prindă viaţă. De aici îşi va face apariţia un Ariel obosit, plictisit, epuizat de aşteptarea eliberării (interpretat de Valentin Mihali) şi însoţit de cele patru spirite ale sale (Iulia Lazăr, Iulia Colan, Petra Zurba, Monica Ardeleanu). De fapt, întreg spectacolul pare ţinut între două coperţi, pe care le deschide şi închide Prospero, şi din paginile căreia răsar aceşti oameni-nălucă, însoţiţi de o muzică şi sunete parcă din altă lume (muzica Vasile Şirli). O furtună, regizat de Purcărete, este un spectacol-labirint în care se întrepătrund filozofia, parodia, scenele tragice şi cele de comedie. Poate, de aceea, te simţi luat de mână şi purtat printre uşile care se întrezăresc în decorul lui Dragoş Buhagiar. La fiecare dintre ele ai nevoie de o cheie, doar Prospero tronează asupra lor. // CRISTIANA GAVRILĂ

O furtună, după Shakespeare, regia Silviu Purcărete, sceno grafia Dragoş Buhagiar, muzica Vasile Şirli, cu Ilie Gheor ghe, Sorin Leoveanu, Valentin Mihali, Romaniţa Ionescu, Adrian Andone, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Craiova, 27 aprilie, ora 20:00

Personaj: o actriţă româncă emigrată în Franţa. Intrigă: o moştenire şi o crimă (despre care aflăm mai târziu). Piesa: dramă psihologică cu multe inserturi comice şi expunere aproape poliţistă. Aşa arată textul Moştenitoarea de Lucia Verona, în regia lui Dan Tudor, la Teatrul de Comedie. Regizorul decupează cu meşteşug aceste ingrediente care pot avea succes la public, mai ales dacă personajul este jucat de Mihaela Teleoacă, o actriţă care nu încetează să ne surprindă în ultima vreme, fie că este vorba despre spectacole în care joacă alături de Marcel Iureş şi George Mihăiţă, fie că ne arată de una singură cum se umple o scenă. Nu sunt mulţi cei care au vocaţia „recitalurilor” din care să facă un spectacol întreg. După Fitness, tot la Comedie, Mihaela Teleoacă se arată acum într-un rol care serveşte din plin comicul straniu al actriţei.

BeWhere not

CU CANAPEAUA PE AUTOSTRADĂ

Foto: Bogdan Amarfi

Moşteniri, crime şi alte bucurii

Un recital MIHAELA TELEOACĂ

Povestea Moştenitoarei Luciei Verona curge firesc într-un monolog condimentat cu elemente-surpriză. Dodo fură identitatea Mirelei (sora sa pe care a ucis-o). Se bucură de apartamentul superb moştenit, bea şampanie şi vrea să afle secretele surorii ei. E divorţată şi mama unui fiu mort. Imprevizibilul este declanşat de o scrisoare. Dacă ar fi cea dinainte, ar putea beneficia de jumătate de milion de euro, moşteniţi din asigurarea fiului ei. // CRISTIANA GAVRILĂ Moştenitoarea de Lucia Verona, regia Dan Tudor, cu Mihaela Te leoacă, Teatrul de Comedie, Sala Studio, 6 aprilie, ora 19:30

Literatura ca armă

Foto: Augustin Bucur

Un profesor le cere elevilor săi o compunere cu titlul „Cum mi-am petrecut weekendul”. Printre gră mezi de lucrări anoste (care pun în discuţie eficienţa sistemului de învăţământ şi blazarea generaţiei tinere), descoperă gră-

Despre provocare şi manipulare la TNB

untele de aur: o poveste cu iz de investigaţie despre după-amiaza petrecută de un elev acasă la un coleg. De aici încolo, lucrurile scapă de sub control, iar spionarea familiei colegului sub pretextul unei lucrări-foileton se transformă în şantaj. Piesa lui Juan Mayorca, Băiatul din ultima bancă, montată la TNB de Theodor Cristian Popescu, porneşte de la jocul de-a literatura, dar temele explodează geometric: sterilitatea emoţională şi culturală a clasei de mijloc, limitele ficţiunii, hiperconceptualizarea până la stupiditate a artei contemporane. Textul construieşte un suspans care se instalează insinuos, aproape pervers. E greu de spus la început de ce observarea atentă a unei familii din middle class de către un adolescent fascinat de literatură este un pericol, dar monstruozitatea demersului iese lent la suprafaţă. Tânărul scriitor îşi provoacă şi manipulează personajele reale pentru a construi ficţiunea dorită. Odată ce reţeta funcţionează, nu ezită să o aplice şi

altora. Scriitorul-demiurg este, dincolo de metaforă, o realitate sumbră. Spectacolul oferă partituri actoriceşti provocatoare. Din păcate, aici apar şi problemele. Familia studiată se reflectă în scriitura tânărului, astfel că personajele, schematice iniţial, ar trebui să capete „carne” pe măsură ce autorul îşi exersează condeiul, dar asta nu se întâmplă. Soţia profesorului, prima care intuieşte potenţialul distructiv al ficţiunii, este permanent plictisită şi decorativă. Ceva mai bine, profesorul (Mihai Călin) se încheagă fluent dintr-o mare pasiune pentru literatură. Gura de aer proaspăt vine odată cu tânărul actor Rareş Florin Stoica, în al cărui personaj inofensiv se dezvăluie treptat potenţialul unui monstru. În ciuda unui text inteligent, Băiatul... este un spectacol doar pe jumătate reuşit.// OANA STOICA

Două proiectoare fixate ostentativ în ochii noştri, o canapea roşie de piele, patru actori şi o lună rotundă pe un perete – Autobahn la Sala Studio a Teatrului de Comedie. Undeva între comic şi dramatic, stă un spectacol lipsit de pretenţii, artificii regizorale sau acţiune propriu-zisă. În mod normal, l-aş cataloga din start ca pe o pierdere de timp şi nervi. Datorită interpreţilor însă, premisele nu foarte încurajatoare se transformă într-o demonstraţie neaşteptată de performanţă actoricească. Simona Pop şi Laura Creţ sunt pline de naturaleţe şi chiar ludice, însă performanţa vine din partea lui Alexandru Papadopol şi a lui Octavian Strunilă. Trebuie să recunosc scepticismul cu care am întâmpinat ipostaza lor de actori de teatru – poate şi de aici surpriza: doi actori maturi, cu un parcurs scenic rotund, farmec, talent şi gând coerent. Doar datorită lor, cele 90 de minute ale spectacolului alcătuit din patru dialoguri destul de sărace la capitolul material dramatic a meritat aplauzele destul de entuziaste ale sălii. Textul a fost ales pentru a-i favoriza pe actori – asta pot înţelege. Dar riscul este asumat. Chiar dacă nu cred în convenţia împinsă la extrem şi nu pot să înţeleg nici măcar teatral gestul de a merge în picioare prin ceea ce se vrea a fi interiorul unei maşini, chiar dacă nu pot să mă împac cu lumina orbitoare care chinuieşte sala înainte de fiecare dialog în parte, chiar dacă există posibilitatea ca pe parcurs să nu îmi placă poveştile, cu minusurile de rigoare, nu pot să nu apreciez saltul calitativ pe care îl fac actorii. Autobahn de Neil LaBute, un text supra-apreciat şi des utilizat, în regia subtilă şi cuminte a lui Mihai Brătilă, nu este decât un prilej de a te întâlni cu actorii. Iar dacă ei reuşesc să te convingă, îţi va şi plăcea. // ALINA EPÎNGEAC C

Autobahn de Neil LaBute, regia Mihai Brătilă, cu Simona Pop, Laura Creţ, Alexandru Papadopol, Octavian Strunilă, Teatrul de Comedie, Sala Studio, 5 aprilie, ora 19:30

Băiatul din ultima bancă de Juan Mayor ca, regia Theodor Cristian Popescu, cu Rareş Florin Stoica, Mihai Călin, Brânduşa Mircea, Diana Dumbravă, Dan Tudor, TNB, Sala Amfiteatru, 5 aprilie, ora 19:30 www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 53

TRAGEDIA naşte monştri

Actori în timpul liber Victoria Dicu este actriţă la TNB şi iniţia toarea unei noi şcoli de teatru pentru amatori, care chiar îi poartă numele, Victoria Art. Ne povesteşte la ce folosesc cursurile de actorie în viaţa de zi cu zi. De Cristiana Gavrilă

[PRIN ȚARĂI]

Adulţii sunt nişte copii monstruoşi Cu Poveşti de familie şi Trilogia belgrădeană, Biljana Srblianovici a făcut din războiul din Iugoslavia contextul perfect pentru analiza umanităţii în criză. Conflictul sângeros din mijlocul Europei la finalul secolului XX a modificat tiparele tragediei. În Poveşti de familie, copiii se joacă de-a adulţii. Joaca e macabră şi se sfârşeşte cu moarte. Orice copil îşi „omoară” părinţii (mentalitatea lor) pentru a putea evolua, dar aici, copiii le înscenează moartea pentru a putea supravieţui. Războiul începe în familie. În spectacolul lui Vlad Cristache de la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, joaca de-a maturitatea are loc într-un spaţiu prin excelenţă al copilăriei: la groapa de nisip. Câteva ţevi uriaşe creează un peisaj industrial (şi implicit o metaforă luată din clipul The Wall al celor de la Pink Floyd: una dintre ţevi, folosită ca ascunzătoare de copii, sugerează o maşină de tocat carne). În acest decor, familia de imitaţie – „tata”, „mama”, „copilul” şi „câinele” – se torturează după regulile celor mari (cel mai puternic pe cel mai slab), pe care apoi le răstoarnă (victima-copil ucide agresorulpărinte). În joaca de-a mama şi de-a tata, umanitatea degradată de război îşi exhibă grotesc intestinele purulente: violenţă, trădare, ură.Amprentele adulţilor pervertesc minţile copiilor care îşi însuşesc temeinic lecţia cruzimii şi o pun în practică prin ima ginare modalităţi de asasinare a părinţilor. Dar uneori realitatea e mai puternică decât jocul. Copila desemnată perpetuu în rolul victimei tuturor („câinele”) îşi ispăşeşte astfel vina reală de a-şi fi ucis accidental părinţii.Trauma o marchează acum, dar semnele unui vid afectiv sunt deja vizibile. Emilia Mocanu,Alexandra Sălceanu, Ionuţ Vişan şi Silviu Debu construiesc caractere tragice care balansează agil între firesc şi simulare (teatru în teatru: personajele-copii joacă personajele-adulţi). Un spectacol viu, care arată că orice tragedie naşte monştri. // OANA STOICA C Poveşti de familie de Biljana Srblianovici, regia Vlad Cristache, cu Emilia Mocanu, Alexandra Sălceanu, Ionuţ Vişan şi Silviu Debu, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila 54 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Care sunt motivaţiile celor care se înscriu la aceste cursuri? Ajunsă la noi, o persoană învaţă să comunice mai eficient cu cei din jur, ajunge să capete curaj, stăpânire de sine şi mai mult control asupra emoţiilor. Îi sunt stimulate creativitatea, fantezia şi spiritul ludic, ajunge să exploreze modalităţi noi de exprimare verbală şi gestuală, să-şi controleze corpul şi emoţiile, să aibă curaj să reacţioneze fără blocaje. Şi, mai ales, să se simtă bine şi să se elibereze de grijile cotidiene. Aveţi cursanţi care îşi doresc o profesie legată de teatru? Da. Încercăm să le prezentăm această meserie cu toate aspectele ei, astfel încât decizia finală, care le aparţine în totalitate, să fie corectă. Te prinde rolul de profesoară? Prima meserie a fost cea de profesor, am terminat liceul pedagogic, am şi predat ceva timp. Apoi a venit cea de actor. Îmi plac amândouă şi cred că le fac cu dăruire. Cursurile au loc la Sala Rapsodia, contact: 0727.432.659; http://victoria-art.ro. Preţ: 800 lei/modul pentru adulţi, 400 lei pentru copii. Pe www.bewhere.ro găsiţi informaţii despre mai multe cursuri de teatru Cine are nevoie de TEATRU?

Foto: PR

Foto: Adi Bulboacă

Cui se adresează această şcoală? Care este finalitatea unui modul de actorie? Tuturor. Avem grupe de adulţi şi grupe de copii. Am lucrat însă şi cu o grupă formată din participanţi care aveau vârste între 14 şi 48 ani. Profesorii sunt actori profesionişti şi pedagogi cu experienţă, majoritatea joacă la Teatrul Naţional şi la Evreiesc. Cursul vizează dezvoltarea personală şi manifestarea dezinvoltă a personalităţii în diverse situaţii scenice. Şi în viaţa personală. Pe parcursul a trei luni, se creează un spectacol, pe care ei îl vor prezenta pe scenă la final. Am avut însă cursanţi care au urmat cursurile chiar şi de şase ori. În fond, este o modalitate foarte plăcută şi interesantă de a-ţi petrece timpul liber şi de a te cunoaşte mai bine pe tine.

arte

Octavian Soviany este autorul celui mai discutat şi straniu roman apărut anul trecut, Viaţa lui Kostas Venetis. Acte de o violenţă greu de suportat, sadism, cruzime, într-o carte rafinată, livrescă, scrisă impecabil. Despre religia răului, dar şi despre visele liniştitoare şi spaime, într-un interviu de Teodor Dună

ţi scris romanul Viaţa lui Kostas Venetis în şapte ani. I se poate face unui scriitor frică de propria lui carte. Ce aţi simţit faţă de „trupul” acestui roman? Am scris într-adevăr şapte ani la Viaţa lui Kostas Venetis, iar frică mi-a fost: şi de personaj, şi de carte. De personaj pentru că de multe ori aveam sentimentul că săvârşesc un păcat faţă de adevăratul Kostas (despre care voi vorbi mai încolo), transformându-l într-un fel de monstru moral, deşi la început nu asta mi-a fost intenţia. Intenţia mea era doar să scriu o poveste, iar povestea a ieşit aşa cum a ieşit, parcă fără voia mea, ca şi cum cineva mi-ar fi dictat cartea asta. Iar de roman mi-a fost frică deoarece, pe parcurs ce scriam, îmi dădeam seama că lucrez la o carte care se poate rata foarte uşor, exista pericolul căderii în senzaţional, pe care nici acum nu ştiu dacă am reuşit să-l evit în totalitate. Dar până la urmă totdeauna ţi-e puţin frică atunci când scrii, iar faptul de a inventa nişte oameni, cu poveştile lor, are poate, chiar prin natura lui, o anumită încărcătură de demonism. Oricum, scrisul e departe de a fi (aşa cum afirma un ilustru poet german) „cea mai inocentă dintre toate îndeletnicirile”. Cât de mult se modifică percepţia asu56 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

„Când scrii, propria-ţi viaţă dispare”

pra realităţii şi propria viaţa atunci când scrieţi? Când scrii (mă refer strict la actul scrisului), realitatea, ca şi propria-ţi viaţă dispar cu desăvârşire. Nu mai există decât pagina pe care o scrii şi care în momentul acela e mult mai importantă decât tine, decât ceilalţi şi decât orice altă realitate. Nu m-aş mira să existe un grăunte de adevăr în credinţa acelui grec din vechime care afirma că cel care scrie (literatură, fireşte) e posedat de un daimon, adică de o energie nepământească.

Alcoolul mi-a stimulat poate uneori inspiraţia, dar n-am scris niciodată sub influenţa lui. Nici nu cred că se poate. Cum aţi ajuns la acest nume, care e povestea lui „Kostas Venetis”? Am mai avut prilejul să povestesc că totul a început de la o scrisoare a Norei Iuga. Îmi scria că descoperise, pe o cruce dintr-un cimitir al unei capitale occidentale, numele lui Kostas Venetis. Ei i se părea că acest nume se potriveşte cu atmosfera romanului meu, Textele de la Monte Negro, la care lucram pe vremea aceea şi mă sfătuia să-l introduc în roman. Am făcut-o. Dar personajul (sau, mai exact, numele lui) a început să mă obsedeze şi am simţit că trebuie să scriu o carte intitulată Viaţa lui Kostas Venetis. Când m-am apucat de lucru încă nu ştiam că „eroul” meu va fi adeptul unei religii a răului, după cum nici eu nu sunt adeptul unei asemenea religii: mă consider un creştin, poate puţin problema tic, dar un creştin.Totul s-a înfiripat pe parcurs, fără niciun proiect prealabil... scriam ca în vis.

Care este „viciul” pe care îl îndrăgiţi cel mult. Există o legătură între viciu şi literatură? Există probabil în fiecare din noi o parte tenebroasă, pe care o ignorăm, şi care ne bântuie câteodată visurile, bio reveriile şi paginile Octavian Soviany s-a pe care le scriem. născut la 23 Undeva, în tenebrele aprilie 1954, inconştientului meu, în Braşov. se ascunde poate un A absolvit Facultatea de Kostas Venetis, până Filologie din la urmă cartea asta Cluj şi a făcut trebuie să vină de unparte din redacţia revistei deva. Cu toate acestea, „Echinox”. Den-am folosit în mod butează în 1983 conştient pe parcurcu volumul de sul romanului niciun versuri Ucenidetaliu autobiografic, cia bătrânului iar viciile mele se dealchimist. A colaborat de-a osebesc mult de cele lungul anilor ale lui Kostas: fumez la principadouă pachete de ţigări lele reviste pe zi, beau multe din România cu poezie, proză cafele, n-au lipsit din şi critică liviaţa mea nici excesele terară. Printre bahice, dar... cam atât. volumele sale

L-aţi visat vreodată pe Kostas? Nu l-am visat niciodată pe Kostas, dar odată mi s-a părut că-l întâlnesc în viaţa reală. Era noaptea târziu, într-o cârciumă pustie la ora aceea, dintr-un cartier peri feric al Bucureştiului. Barmanul moţăia în spatele tejghelei, eram singurul lui client, când dintr-odată în local a intrat un bărbat înalt, mustăcios, cu o pălărie neagră trasă pe ochi... „Uite-l pe Kostas Venetis” – mi-am zis eu atunci în gând, iar când omul s-a apropiat de mine şi m-a întrebat cu o voce răguşită de tutun şi de băutură „Vrei să-ţi fac o scamatorie?”, am înlemnit. Eram convins că mă aflu în pragul unei crize de nebunie. Lucrurile s-au lămurit însă repede, necunoscutul acela nu era, desigur, Kostas Venetis...

Foto: Adi Bulboacă

de versuri se numără: Cartea lui Benedict (2002), Alte poeme de modă veche (2004), Scrisori din arcadia (2005), Dilecta (2006). A publicat volume de critică literară (Textualism, postmodernism, apocaliptic; Apocaliptica textului), dar şi romanele Textele de la Monte Negro (2003) şi Viaţa lui Kostas Venetis (2011), pentru care, de curând, a primit Premiul Radio România Cultural. Opera sa a fost tradusă în franceză, spaniolă, engleză, germană, maghiară, polonă, italiană, slovenă.

Care este cel mai frumos vis pe care vi-l amintiţi? Îmi amintesc de un vis din copilărie, în care călătoream pe un vapor împreună cu o fetiţă de care mă îndrăgostisem. Fetiţa aceea avea un zâmbet atât de luminos, încât, privind-o, aproape că-ţi dădeau lacrimile de fericire. Dar am avut parte de puţine vise de felul ăsta, mai mult de coşmaruri – în care apărea, obsesiv, decapitarea!

Un mic joc imaginativ: să zicem că pe coperta a IV-a a romanului Viaţa lui Kostas Venetis ar fi scris Sadoveanu şi Sade. Ce credeţi că ar fi scris? „Acest scriitoraş mă copiază cu neruşinare, dar poate că nu e lipsit de o oarecare imaginaţie” (Marchizul de Sade); „O sumă de orori, pe care nu le poţi citi decât cu o crâncenă scârbă. Autorul unei asemenea cărţi s-ar cuveni închis într-o casă de sănătate” (Mihail Sadoveanu). C

D Ema Stere

Cu durere, despre procente Cea mai recentă ediție a Salonului de carte de la Paris (16-19 martie) a dat la iveală o situație ciudată: deși toată lumea vorbește despre cărțile electronice, toți editorii importanți s‑au aruncat în luptă dreaptă unul cu altul și toți s-au unit împotriva faimosului site Amazon, mai puțin de 2% dintre francezi au citit sau au intenția să citească un e-book. Piața e asta: sub 2%. Cosmopoliți cum suntem, îmi e greu să cred că depășim acest 2%. Teoretic, cărțile electronice ne-ar rezolva o sumedenie de probleme. În primul rând, sunt mai ieftine și nu presupun ucisul de copaci. În al doilea rând, nu ocupă spațiu în locuințele noastre mici de intelectuali. În al treilea rând, sunt portabile în orice cantitate, luate pe un stick mai mic decât bricheta. În al patrulea rând: dacă tot stăm ziua și noaptea cu ochii pe ecranul calculatoarelor, de ce nu ne obișnuim să citim cărți întregi pe ecran? Deşi Encyclopaedia Britannica şi-a încetat apariţia tipărită după 244 de ani, declarându-se înfrântă de Wikipedia, iar vânzările de volume broşate au scăzut, în Statele Unite, cu 35.9% în ultimul an, asta nu înseamnă neapărat o mutare cu arme şi bagaje a cititorilor în mediul virtual. De ce un text literar de 100-200-500 de pagini ba se dilată, ba se contractă, în orice caz refuză să se comporte în mintea noastră ca orice carte normală? De ce pare lipsit de substanță, apos, interesat mai degrabă de fonturi și de combinații cu tasta Ctrl decât de sufletul nostru de cititori neștiuți? De ce ni se refuză? Ca fost redactor de editură, nu pun mare preț pe argumentul olfactiv. Cărțile proaspete miros a cerneală proaspătă și cărțile vechi miros a creion și puțin a hârtie caldă și a mucegai și iubesc toate aceste mirosuri, cum iubesc orice însemnare făcută pe volumele rufoase pe care le pescuiesc din anticariate și de pe stradă. Odată ce ai început să citești, însă, ar trebui ca senzațiile exterioare să nu mai conteze. Să dispară. Ignori hârtia oribilă a cărților publicate în anii 1980, nu observi modestia tiparului, fiindcă ai alunecat ca Alice într‑un tunel care duce în subteran și acolo nici măcar nu s-a auzit de noile reguli cu „â” și cu „sunt” și „nicio” și „niciun” și cu atât mai puțin de marea problemă a cititului pe hârtie sau pe ecran. Dar problema există. Propun să se cheme chiar așa: „sub 2%”. Sub 2% dintre noi sunt dispuși să citească – încerc ceva neutru, să zicem viitorul roman de Llosa – pe ecran. Dar sub 10% citim cărți în general. C www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 57

info cărți Când viaţa NU e un roman Cu ocazia unei întâlniri cu studenții Colegiului Oberlin (Ohio), laureata Premiului Nobel pentru Literatură (în 1993) Toni Morrison a povestit că a semnat un contract pentru a scrie o autobiografie, dar ulterior l-a anulat, fiindcă „viața mea nu e atât de interesantă, cel puțin din punctul meu de vedere. Prefer să scriu ficțiune.” Născută într-o familie nevoiașă cu patru copii, scriitoarea s-a dedicat întotdeauna unor teme precum rasismul, excluziunea socială și sărăcia. În limba română i-au apărut romanele Iubire și Paradis, ambele la Editura Art.

Fuentes și Parisul Scriitorul mexican Carlos Fuentes a declarat că susține extrădarea lui Française Cassez, condamnată de justiția din țara sa la 60 de ani de închisoare pentru răpire. Încă din 2011, cazul Cassez a tensionat mult relațiile dintre Mexic și Franța. Nicolas Sarkozy a cerut mutarea conaționalei sale într-o închisoare franceză, dar a fost refuzat. În consecință, a anunțat că îi dedică lui Cassez festivitățile prilejuite de „Anul Mexicului în Franța” din 2011, iar partea mexicană s-a retras. Cele 360 de evenimente culturale s-au amânat sine die. Fost ambasador al Mexicului la Paris în anii 1970, Fuentes l-a acuzat pe Sarkozy că se comportă „ca un dictator dintr-o republică bananieră” și a anunțat că are de gând să fie prezent la manifestările la care a fost invitat, în Franța.

Divine comedii „Privește Mohamed cum se căznește!/ În fața mea tânjește alt mișel:/ Ali, crăpat din barbă până-n creștet.” (Infernul, Cântul XXVIII). „«Acesta-aici, ce chin mai mare‑ndură/ e Iuda, zise domnul meu, și zace/ cu trupu-afară și cu capu-n gură.»” (Infernul, Cântul XXXIV). „Mulțimea ce ne-ncalcă s-a spurcat/ de vina pentru care, triumfând,/ «regină» Cezar se-auzi chemat.// De-aceea fug «Sodoma»-n cor strigând/ și-adaugă-arsurii, cum ți-a fost vădit,/ rușinea lor, mustrându-se pe rând.” (Purgatoriul, Cântul XXVI). Acestea sunt, dacă erați curioși, citatele pentru care ONGul italian Gherush92 cere scoaterea Divinei comedii a lui Dante din programa școlară, ca „text rasist, islamofob și antisemit.” Plus homofob, evident. (Traducerea în lb. română de Eta Boeriu.)

1. Smulgătorul de inimi

Originea lumii

Boris Vian, Univers, 175 pag., 19.90 lei Te afli pe marginea unei prăpăstii şi te uiţi la mare. Nu-ţi aminteşti de ce eşti acolo şi nici nu contează. E ceva îndepărtat şi înspăimântător în acea apă. Apoi pleci şi, fără să ştii de ce, înaintezi printr-un tărâm straniu. Ajungi la o poartă. Între poartă şi casă e întinsă cu grijă o panglică de mătase roşie. Auzi pe cineva ţipând. Urmezi panglica sau ţipetele şi ajungi într-o cameră. Acolo te aşteaptă o femeie care urmează să nască. E 28 august. Va aduce pe lume trei copii. Peste un timp vor mânca melci albaştri şi vor şti să zboare. Acum, însă, rămâi în casa aceea. Îi vei spune „casa de pe faleză”. În curând se va face 30 martie, apoi 27 iulnie, apoi 135 apriaugust, apoi 67 nobruarie, apoi nu va mai conta prea mult. Nu te va deranja nici asta aproape deloc. Ţi se pare un loc straniu, cu obiceiuri la fel de stranii. Pleci uneori din casa de pe faleză, în sat. Ajungi în mijlocul unui târg de bătrâni. Ţi se pare grotesc. Bătrâni umiliţi, batjocoriţi şi apoi vânduţi pe sume derizorii. Vrei să le spui că nu e bine, eşti lovit. Vezi un râu roşu care nu pare tocmai un râu. În această apă schimbătoare, corpurile plutesc întotdeauna fără să se scufunde. Acolo e o barcă şi cineva care prinde cu dinţii, numai cu dinţii, lucrurile moarte sau putrezite aruncate de cei din sat. El ia asupra lui păcatele şi remuşcările tuturor. Locul seamănă bine cu un iad – însă nu te gândeşti prea mult la asta. Iar cei care îl populează, deşi uneori par oameni, sunt groteşti, agresivi şi cruzi. Cel mai mult le place să pedepsească. Deşi acum gesturile lor îţi repugnă, te vei obişnui – vei deveni unul ca ei. Locuieşti, deci, în casa de pe faleză, în Smulgătorul de inimi. O carte excepţională, a unui scriitor devenit cult. Lumea în care trăieşti pare creată de un demiurg vesel, care se miră de propriile minuni şi care se bucură şi atunci când ceea ce săvârşeşte e plin de cruzime. În lumea din care vii nu se zboară, nu se înlocuieşte un zid de ciment cu un zid făcut din neant. În lumea din care vii, dacă-ţi priveşti într-un anumit fel mâna, nu îţi cresc două degete în plus. Te afli în Smulgătorul de inimi şi continui să ai inimă. Îţi place grozav. Nu ştii dacă trebuie să ţi se facă frică sau să râzi. // TEODOR DUNĂ — Unde e? întrebă Noël. Unde e zidul? — Nu ştiu, murmură Citroën. — Nimic. Un vid limpede. O absenţă totală, neaşteptată şi clară ca tăiată cu briciul se înălţa în faţa lor. Cerul era mai sus. Joël, intrigat, se apropie de Noël. — Ce s-a întâmplat? murmură. Muncitorii au luat cu ei zidul cel vechi? (…) — Nu se mai vede nimic acolo unde era poarta, zise Joël. Înainte vedeam drumul şi un colţ de câmpie, îţi aminteşti? Acum e gol. — E ca atunci când ai ochii închişi, zise Citroën. Şi totuşi, deşi stăm cu ochii deschişi, nu vedem decât grădina. — E ca şi cum grădina ar fi ochiul nostru, zise Noël, iar astea ar fi pleoapele. Nu e negru, nici alb şi nu sunt culori, nu e nimic. E un zid făcut din nimic.

58 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

autor

În vizor

Jorge Edwards, Art, 200 pag., 19 lei Patricio Illanes, un medic de „șaptezeci și mulți de ani”, cade pradă unei crize de gelozie și ajunge la concluzia că mai tânăra sa soție, Silvia, a fost amanta lui Felipe Díaz – un artist care trăiește, ca și ei, la Paris. Totul începe cu un tablou. Examinând Originea lumii, pânza lui Gustave Courbet expusă la Muzeul Orsay, lui Illanes i se pare că femeia goală, cu chipul ascuns și coapsele desfăcute spre privitor, seamănă cu soția sa. Și, când Felipe moare pe neașteptate, găsește în sertarul lui o probă ciudată: o fotografie. În amanta necunoscută, întinsă pe pat și cu fața acoperită de cearceafuri, recunoaște și tabloul, și rotunjimile bine cunoscute ale Silviei. Scriitorul chilian Jorge Edwards își poartă personajul într-un vârtej de nebunie, în decorul unui Paris aflat cândva după dispariția Cortinei de Fier și populat, se pare, mai ales de latino-americani dezrădăcinați. Aceștia din urmă constituie o comunitate forfotitoare, totuși credincioasă siestei de după-amiază; o sumă de scriitori și artiști uniți de limba spaniolă și de trecutul comunist; uniți, mai cu seamă, de incerta lor identitate de exilați. Li se cere să fie exotici: pentru francezul de rând, Chile (pronunțat Chili) înseamnă salsa. Or, chilieni ori ba, ei nu și-au rezolvat încă diferendele ideologice, legate de Uniunea Sovietică, de Lenin și Stalin, nu au făcut încă pace în chestiuni precum rolul artei în societate. Se simt totuși solidari în excluziunea comună, „ca nişte oameni de la sfârşitul seco lului XX şi care gustaserăm din doctrinele cele mai avansate ale epocii noastre, din suprarea lism, din marxism‑leninism”. Unde încape, aici, banala gelozie? Autorul recurge la citate din antici, în deschiderea fiecărui capitol, pentru a sublinia eterna reîntoarcere a celor mai simple dintre sentimente. Însăși povestea tabloului lui Courbet – ținut ascuns mulți ani, mascat de un alt tablou și ajuns, la un moment dat, în posesia psihanalistului Jacques Lacan – depune mărturie pentru vivacitatea inconștientului. Seneca a spus: „Ne lăsăm duși de cea mai ușoară adiere de vânt.” Iar Epicur: „Trăiesc prost cei care o iau mereu de la capăt.” Iată, aveau dreptate. // EMA STERE

Ioan Es. Pop a primit premiul pentru poezie, la Gala Premiilor Radio România Cultural (19 martie), pentru volumul Unelte de dormit. Cu 10 desene de Dumitru Gorzo (Cartea Românească). Același volum i-a adus nominalizarea la Premiile „Observator Cultural” (26 martie). „cu aceşti ochi, cu care n-am văzut / niciodată la mai mult de-un metru depărtare,/ adulmec lumina ca pe un lucru străin/ şi pe cale de dispariţie,/ carne peste carne în carne sub carne/ şi cred că abia acum încep să o văd bine”.

Serafimul și Zambezi

Muriel Spark, Vellant, 442 pag., 40 lei

Tridentul lui Neptun

Scriitoarea britanică Muriel Spark (1918-2006) s-a născut la Edinburgh, dar avea să călătorească întreaga viață. A locuit pe perioada scurtei sale căsătorii în Rhodesia (astăzi, Zimbabwe), apoi s-a mutat la Londra, New York, Roma, pentru a-și trăi ultimii ani într-un sat din Toscana. Și-a început devreme cariera literară și s-a bucurat de o cuvenită recunoaștere: a fost înnobilată de Regina Angliei și a primit titlul de Comandor al Artelor și Literelor. În limba română i s-au publicat mai multe romane, cel mai celebru dintre ele (poate și datorită ecranizării) fiind Domnișoara Brodie în floarea vârstei (1961). Serafimul și Zambezi reprezintă însă un proiect editorial aparte, pentru că volumul reunește toate prozele scurte ale lui Muriel Spark (scrise între 1951 și 2000). Editorul român nu a indicat data primei lor publicări și nici nu le-a aranjat în ordine cronologică. Proze fantastice, precum cea care dă titlul volumului, inspirată de experiența africană a autoarei, se învecinează cu mici capodopere satirice („Să fi văzut ce mizerie”), povestioare probabil autobiografice („O sută unsprezece ani fără șofer”), parodii SF („Revelația domnișoarei Pinkerton”), thrillere și povești cu stafii și câte și mai câte. În buna tradiție literară britanică, povestirile lui Spark sunt entități independente, nu produse secundare rezultate din scrierea romanelor. Ele depun mărturie pentru stilul său precis, atent controlat, pentru fantezia scriitoarei, acuitatea observațiilor ei psihologice și umorul de bună calitate. Un aparat bio-bibliografic ar fi fost, poate, util – dar filosofia acestei ediții pare a fi ruperea de orice context. Și așa, rupte de orice context, prozele scurte ale lui Muriel Spark pot fi citite oriunde, oricând, în orice ordine. Dacă m-aș feri de cuvinte mari, n-aș spune că sunt atemporale – dar sunt. // EMA STERE

Fred Vargas este pseudonimul scriitoarei de romane polițiste Frédérique Audoin-Rouzeau (de profesie istoric și arheolog). În limba română i s-au tradus deja romanele Pleacă repede și întoarce-te târziu (Humanitas Fiction), Omul cu cercurile albastre (Trei). Ca majoritatea scriitorilor de gen, Vargas și-a creat un erou-investigator care reapare, iată, și în Tridentul lui Neptun. Jean-Baptiste Adamsberg, „șeful nepotrivit și visător al Brigăzii Omucideri din arondismentul 13”, este posesorul unor „intuiții” asemănate cu „un neam primitiv de moluște apode, fără membre superioare sau inferioare, trupuri translucide plutind aproape de suprafața apelor”. Aceste intuiții sunt declanșate de te miri ce (un panou publicitar, o furculiță) și îi provoacă migrene atroce. Pe scurt: de mai bine de trei decenii, în locuri izolate, apar victime variate. Toate par să fi fost înjunghiate fix de trei ori, rănile fiind coliniare, iar împunsăturile de aceeași adâncime. V-ați prins? Un trident. De fiecare dată există și un vinovat de serviciu – câte un amărât de bețiv care nu-și amintește nimic, dar și-a lăsat amprentele peste tot. Adamsberg intuiește că ucigașul e același, un bătrân pe care l-a cunoscut în copilărie, că arma e poseidonică și că va mai lovi. Situația e cu atât mai complicată, cu cât fratele investigatorului a fost cândva acuzat de crimă și el însuși ajunge să fie bănuit de moartea unei fete etc. Dincolo de pitorescul personajelor (Adamsberg și bizara sa echipă, mai ales), cartea mizează și pe o construcție psihopatică a realității, așa cum e ea percepută de criminal. Nu pot să vă vând pontul, dar există o logică în haosul aparent al carnagiului internațional. Un final foarte à l’américaine. // EMA STERE

Fred Vargas, Trei, 472 pag., 45 lei

5. Măştile lui M.I.

Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu, Humanitas, 234 pag. + dosar foto, 27 lei În primăvara anului 2011, Gabriel Liiceanu l-a vizitat de cinci ori, la Sibiu, pe poetul Mircea Ivănescu. Acesta din urmă tocmai împlinise 80 de ani și avea să moară curând, pe 21 iulie. În cele cinci întâlniri (nici zece ore în total) s-a născut între cei doi un dialog luxuriant, aparent lipsit de opreliști și inhibiții, a cărui înregistrare constituie materia primă a cărții de față. Am scris „aparent” fiindcă intervievatorul însuși, Gabriel Liiceanu, deși încântat de „jocul” pe care îl inițiase și în care amfitrionul său „s-a lăsat împins”, își păstrează scepticismul până la a-și intitula cartea Măștile lui M.I. Le și enumeră, în „Cuvânt înainte”: masca istoriei, masca socială, cea cotidiană... Dar cum să nu fie suspicios? Se află în fața unui poet care îi declară cu insistență: „la atât se reduce activitatea mea. Adică nu e poezie, ci versificare în marginea unei comenzi.” „Cum diminuați totul! Cum vă diminuați! Cum vă diminutivați!” exclamă Liiceanu mai încolo, dar Ivănescu nu cedează: „Sunt în altă parte”. Altfel, cartea nu se poate povesti; ea trebuie citită, și ca document al unei vieți și al unor vremuri, și ca o posibilă cheie de înțelegere a operei lui Mircea Ivănescu în general și a personajului său, mopete, în special. Amfitrionul lui Liiceanu povestește totul: de la copilăria petrecută într-o casă tristă, în umbra morții surorii sale și apoi a sinuciderii fratelui său, la anii de liceu (la „Spiru Haret”, coleg fiindu-i Ion Iliescu), angajarea sa la Agerpres, încă din 1953, articolele omagiale scrise din colaje, traducerile din Faulkner și Joyce făcute cu mai mult sau mai puțin entuziasm... Nu se ferește să-și istorisească excesele bahice, relația cu pisicile, moartea soției. Mircea Ivănescu scria cândva: „amintirile mele sunt mingi – / nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă,/ din mâini, se pot rostogoli foarte departe”. Cât de departe, aflați citind cartea. // EMA STERE

rtă

Pe cât de exuberant pare a fi în lucrările lui, pe atât de scrupulos la vorbă rămâne în dialoguri, fapt menit parcă să scoată în evidenţă o dată în plus mesajul grav şi acut din spatele unei arte numai în aparenţă epatantă. De Igor Mocanu

oi începe cu o întrebare pe care am auzit-o tot mai mult în ultima vreme, mai ales din 2008 încoace. De ce ai plecat din Bucureşti? Anumite evoluţii în arta pe care o fac şi în viaţa personală m-au determinat să vin la New York. Cumva rolul cel mai important în această decizie l-a avut începutul colaborării mele cu Galeria Slag. Ştim că revii periodic în ţară, cu câte o expoziţie, ultima fiind la Galeria Laika, unde ai expus lucrări în lemn, un soi de antibasoreliefuri cu subiect corporal. Când şi unde să aşteptăm următoarea expoziţie? Asta a fost ultima expoziţie în Bucureşti, ultima expoziţie din ţară a fost vara trecută, la Galeria Jecza din Timişoara, i-am spus „Eşecul sfârşitului lumii”. Apoi a mai fost un fel de expunere în toamna trecută la Librăria Cărtureşti din capitală, legată de lansarea cărţii Unelte de dormit a lui Ioan Es. Pop, carte la care am participat cu ilustraţiile. Plănuiam pentru Bucureşti un proiect substanţial, cu lucrări pe hârtie şi sculptură, ce urma să aibă loc la sfârşitul acestui an, însă momentan sunt prins în realizarea unei expoziţii personale în cadrul unui muzeu din SUA, iar asta m-a făcut să amân celelalte expoziţii. Nu este vorba despre IMOCC („the Noi am fost museum with motivaţi şi de the shoes on”).

urmările pudibonderiei comuniste.

Crezi că este încheiată revoluţia

60 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

„Nu i-aş spune nici evoluţie, a îi şade cel mai

sexuală în arta din România, la care ai participat şi tu, vrând-nevrând, prin proiectele tale? Am fost, vrând şi nevrând, unul din cei câţiva iniţiatori ai acestei apucături în plastica românească. Nu i-aş spune revoluţie, nici evoluţie, apucătură îi şade cel mai bine. Mă refer aici la prezentarea în expoziţii a unui număr consistent de picturi având ca subiect sexul. Nu cred că tema sexuală o să dispară vreodată din preocupările artiştilor. Sunt, ce-i drept, momente în care dansul pe marginea acestei chestiuni e mai intens, aşa cum a fost perioada de la începutul anilor 2000. Noi am fost motivaţi şi de urmările pudibonderiei comuniste. Nu ofensa adusă unor oameni care văd lucrurile altfel decât mine a fost ceea ce am urmărit, ci replica, un fel de revanşă pentru deceniile în care vulgarităţile de toate felurile au crezut că se ascund sub rictusul unei bune-cuviinţe mimate.

Îţi place sau nu, în mod paradoxal, cred că vei rămâne unul din puţinii artişti autohtoni care au avut curajul să ches tioneze morala în lucrările lor. Morala în sens filozofic, etic, spinozist, dacă vrei. Crezi că mai este relevantă o astfel de abordare în era postcapitalistă? Puţine sunt subiectele sau abordările care se uzează într-atâta încât să dispară, noi

suntem incapabili să privim anumite faţete ale realităţii cu suficientă intensitate, şi atunci ni se par irelevante. Aşa-zisele crize în care ne zbatem au o legătură strânsă cu felul în care ne facem alegerile. O bună parte din problemele libertăţii noastre vine din faptul că am ales deschiderile care închid (versus închiderile care deschid, caracteristice, pare-se, formelor de evoluţie spirituală cunoscute până acum). În poziţia asta guvernează mai ales simţurile, care simţuri, de felul lor, trebuie excitate continuu şi ajung deseori la saţietate, asimilând doar părţi din evenimentele specifice unui întreg. Prin urmare, avem nevoie de informaţii şi subiecte de tip pastilă pentru a nu ne plictisi, mereu noi, mereu altele. Ce poate fi bun aici e faptul că repeziciunea cu care ne plictisim e mai mare decât puterea de a ne înnoi, existând şanse bune ca aceeaşi idee, comportament, artist sau problemă să fie în centrul atenţiei şi analizei de două-trei ori pe durata unei vieţi. Fără prea mult efort găsim exemple ca Rolling Stones, Andy Warhol, punkul, pictura (moartea picturii, „a doua

[INVITAT]

Cosmin Năsui reprezentant artişti // curator

bio

venire” sau a treia a picturii în toată slava) etc. Răspunzând direct întrebării tale, o să observ că a chestiona morala, în felul în care ai conturat-o, e foarte posibil, atâta vreme cât o persoană sau mai multe pot formula suficient de clar o atare poziţie. După Ştefan Cel Mare şi Sfânt, spaţiul mediatic românesc a fost bântuit recent de alte fantome liberal-ortodoxe, între care Catedrala Mântuirii Neamului, Muzeul Naţional al Dictaturii Comuniste ş.a. Îşi vor găsi Un fel de oare şi acestea revanşă pentru locul în proiecdeceniile în care tele tale? vulgarităţile de Între Catedrala toate felurile au Mântuirii Neamului şi Muzeul crezut că se Naţional al Dicascund sub taturii Comunisrictusul unei te din România, bune-cuviinţe ca proiecte, există o dimimate ferenţă sub-

stanţială. Un muzeu al dictaturii comuniste ar fi trebuit să fie pe lista fiecărei guvernări post decembriste. Cred că e timpul ca până şi socialiştii să se disocieze de crimele comunismului. Pe de altă parte, Catedrala Mântuirii Neamului, la dimensiunile şi costurile care sunt vehiculate, e o greşeală. Visul de fudulie al unor ierarhi inconştienţi, care par a se plasa în competiţie cu stăpânul lor de mai ieri, Nicolae Ceauşescu, ar trebui criticat de orice român cu minte. De altfel, respectiva construcţie a fost subiectul unei expoziţii pe care am avut-o în 2005 la Galeria HT003 din Bucureşti, unde am prezentat-o aşa cum o vedeam în acel moment şi cum încă o consider – o biserică de slănină. Urează-ne ceva de Paşte… Paşte fericit!

Creşterea sustenabilă a artiştilor Foto: IMOCC, Atlas project by Serkan Ozkaya

revoluţie, apucătură bine”

DUMITRU GORZO (n. 1975) trăieşte şi activează la New York. Absolvent al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti (1998) şi al studiilor masterale la aceeaşi instituţie (1999). Expoziţii personale recente: Eşecul sfârşitului lumii (Jecza & Ross, Timişoara, 2011), Super C (Slag Gallery, New York, 2010), Wunderkabinett (Galeria Laika, Bucureşti, Cluj, 2010). Expoziţii de grup recente: Exotic East (Jecza & Ross, Timişoara, 2011), Bandits, Pirates & Outlaws – Lost Coast Culture Machine (Fort Brag, CA, 2010), …de porc (Muzeul de Artă Cluj-Napoca, 2010). Lucrări în colecţii din Belgia, România, SUA.

În prezent derulez şi dezvolt alături de colegii mei două proiecte mari, platforma de pro movare a artei contemporane româneşti www.modernism.ro (spunem noi „dez voltare pe orizontală”) şi Năsui colecţie privată&galerie, care promovează cultural şi financiar o selecţie de artişti români contem porani premium („dezvoltare pe verticală”). Am început în 1999 ca şi curator şi co mentator de artă în publicaţii naţionale şi internaţionale, iar în 2009 am fondat (împreună cu Cristi Fărcaş – video, Lucian Muntean – foto, Ciprian Voicu – web şi Oana Ioniţă – manager proiecte) platforma de artă contemporană Modernism.ro. În online, promovează artişti români contemporani, cre ativi români, evenimente culturale, proiecte din toate domeniile artei contemporane. În offline, produce proiecte expoziţionale şi rezidenţe artistice, susţine mobilitatea artiştilor prin parteneriate şi dezvoltă instrumente de artă contemporană (cum ar fi emisiunea TV „3 minute de celebritate”, difuzată pe TVR Cultural, TVR internaţional, TVR HD, sau emisiunea „20 de minute de celebritate”, în parteneriat cu Radio România Internaţional). În 2010 am adăugat activităţilor profesio nale şi formula de colecţie privată şi galerie. Portofoliul actual de artişti este: Radu Belcin, Dragoş Burlacu, Francisc Chiuariu, Ana Maria Micu, Cătălin Petrişor, Flavia Pitiş, Bogdan Raţa, Aurel Tar, plus artişti invitaţi pe proiecte. Până acum, artiştii au fost implicaţi în proiecte curatoriale naţionale şi internaţionale, cum ar fi proiectul expoziţional „Colorând Griul” de la Bienala de la Moscova şi Casa Artiştilor Tel Aviv şi cărţile dedicate acestuia (editate la Vellant). Pentru anul acesta pregătim expoziţii la Paris şi Liverpool, aplicăm pentru proiecte expoziţionale în toată lumea şi participări la evenimente culturale de prestigiu.

Cosmin Năsui este co-fondator al „tabloidului de artă şi stil” Modernism. ro, curator şi coordonator al colecţiei şi galeriei de artă contemporană Năsui private collection&gallery www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 61

[EXPO]

Roma văzută cu ochii şi Roma inventată

Că unele aluzii mai indirecte sau mai directe până la confluenţă la capitala Italiei apar în lucrările lui Bogdan Vlăduţă şi ale lui Ion Grigorescu, în cea de-a doua expoziţie din cadrul proiectului Războaiele creează Muzeele, Roma văzută cu ochii şi Roma inventată (Galeria Recycle Nest), nu pare a fi decât o întâmplare, dictată de experienţa personală a artiştilor (o preumblare la Roma). Ceea ce pare, de fapt, să-i intereseze mai mult pe aceştia este modul în care ne raportăm astăzi la ruine. Ceea ce denunţă expoziţia este, în fapt, perspectiva turistică mondializată asupra ruinelor antice, o perspectivă generalizată ce riscă să adopte poziţia de metodă a istoriei artei. Şi-atunci, provocarea lansată de Ion Grigorescu şi Bogdan Vlăduţă atât conceptului de ruină, cât şi contemporaneităţii propriu-zise este un soi de inversare a raportului adoraţiei. Ruine avem şi-n prezent, spun artiştii, din Ferentari, Bucureşti, şi până în Dar-ul-Aman, Kabul. Ruine la fel de nobile prin experienţa traumatică pe care o conservă în vintrele lor şi la fel de măreţe pentru misiunea cu care fuseseră investite. Chiar e nevoie de un război pentru a le preface în muzeu? Cu alte cuvinte, muzealitatea este chiar o condiţie primordială pentru a deschide ochii la ce e în jurul nostru? I-am adresat acestea şi alte câteva întrebări lui Bogdan Vlăduţă. De ce războaiele? De ce muzeele? E un lucru clar că îmi place să observ contextele lucrurilor, casa în care locuiesc, subiectele mele

pictate. De pildă, ochiul unui pictor vede altfel decât al unui om deprins cu judecăţi obişnuite. Peste tot sunt lucruri de valorificat, chiar şi acolo unde convenţia reclamă urâciune sau alte vicii. La Roma, preferăm locurile neumblate şi ruinele care scapă grijii arheologilor. Roma trebuie să moară!! spuneam într-o expoziţie trecută. Moartea văzută ca parte a întregului care asumă şi viaţa din lucruri. De pildă, tot la Roma, mă dezgustau episcopii îmbălsămaţi şi închipuiţi ca nişte păpuşi fardate, cu pielea bine întinsă şi unghiile curate.

Sigur miroseau a parfum, după cuşca din sticlă. Eu prefer morţii cu viermi sau moaştele care dau fiori. Pe aici se insinuează şi războaiele din istoria noastră. În expoziţie fac o punte între entităţile arheologice romane şi ruinele Bucureştilor, dar trimit şi la Dar-ul-Aman din Kabul. Ruina palatului regal afgan îmi place enorm, îmi aduce aminte de Isola Sacra şi Domus Aurea ale lui Nero. Bucureştii au şi ei ruinele în care trăim sau umblăm, zilnic. Le detestăm precum chipul morţilor despre care vorbesc şi nu vrem să le locuim. Uităm repede că ele se strâng în pinacotecile istoriei ca martori fără de care am fi săraci. Ca pictor, îmi plac formele lor, pe care le reprezint în foi de tablă sau picturi cu doi termeni de culoare. Constituie un subiect „gras” pentru pictura mea, tocmai pentru că apar ca nişte copii orfani de care nu se mai îngrijeşte nimeni. În cea de-a doua expoziţie am publicat, împreună cu Ion Grigorescu, o carte despre Roma asemeni unui „tratat de pictură renascentist” (citatul îi aparţine lui Ion Grigorescu). Sunt scrierile mele despre Roma apărute în forma imagistică dorită de Ion Grigorescu, cu fotografii din cărţi de pictură, cu pictura mea şi cu imagini făcute de dumnealui, atunci când am fost împreună în urbe. Cartea apare şi ca o datorie adusă acelor descoperiri personale şi plimbărilor noastre îndelungi prin oraş. // I.M. War makes Museums, la a doua expoziţie, artişti: Ion Grigorescu, Bogdan Vlăduţă, Galeria Recycle Nest, Icoanei 17, până pe 25.04

[PUBLISHING]

Transgresiuni. Ofensele artei Încă mai găsiţi în librării traducerea românească a cărţii avocatului şi profesorului britanic Anthony Julius, Transgresiuni. Ofensele ar tei (Vellant, 2009). Un op ciudat, aflat la confluența mai multor domenii: istorie comparată a artei, studii vizuale, drept, legislaţie. Scopul volumului este acela de a cartografia şi interpreta operele de artă scandaloase, violente, agresive, impure, spurcate, revoltătoare, amorale, într-un cuvânt, impus de autor – transgresive. Importanţa traducerii româneşti nu constă în demersul evident integrator al lucrării, ci în faptul că ar putea constitui un model sau un punct de pornire pentru o viitoare, aşteptată şi atât de necesară istorie a artei litigioase autohtone, de la Duduca Mamuca a lui Hasdeu şi până la procesele comuniste intentate autorilor, bineînţeles, trecând prin Poemul invectivă al lui Geo Bogza şi revista Pulă din anii 1930. // I.M. Anthony Julius, Transgresiuni. Ofensele artei, Cu 174 ilustraţii, din care 41 color, Traducere: Tania Şiperco, Vellant, Colecţia „cărţi însemnate”, Bucureşti, 2009, 272 pag. 62 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

aprilie best of Până pe 10.04 EXPOZIŢIE CRISTI POGĂCEAN,

Andreiana Mihail Gallery Vasile Alecsandri 16, Bucureşti

Până pe 13.04 VICTOR VASARELY, lucrări

din arhiva colecţionarului Tibor Csepei, Centrul Cultural Maghiar

Foto: Adi Bulboacă

Gina Patrichi 8, Bucureşti

Până pe 15.04 MUZEUL COPILĂRIEI. IVIREA. DINSPRE DUHURI SPRE DUH, prima sală din Muzeul Copilăriei, Sala Irina Nicolau

MNŢR, Şoseaua Kiseleff 3, Bucureşti

Până pe 24.04 EXPOZIŢIE SIMONA DOBRESCU, Curatoare: Olivia Niţiş Atelier 030202, Sfânta Vineri 11, Bucureşti

Până pe 29.04 LA ADĂPOST, eveniment

creat de Robert Marin & Nuca Studio

Pavilion center for contemporary art and culture, Nicolae Titulescu 1, Bucureşti

Până pe 15.04 EXPOZIŢIE NAPOLEON TIRON, sculptură Galeria de Artă Contemporană, Muzeul Naţional Brukenthal, Tribunei 6, Sibiu

Până pe 15.04 MOON SHUFFLE, artist:Adi

Matei, video, animaţie

Galeria de Artă Contemporană, Muzeul Naţional Brukenthal, Tribunei 6, Sibiu

Calls

[EXPO]

Abilitatea esemplastică a imaginaţiei Sigur da, Dan Raul Pintea este un formal incurabil, iar lucrările recente, expuse zilele acestea la Anca Poteraşu Gallery o dovedesc din plin. Însă dacă reuşeşti să treci dincolo de această aparenţă, de interfaţa geometrizantă a obiectului reprezentat ce tinde să se lepede de cea de-a treia dimensiune, dai peste o tensiune cerebrală care-şi trage sevele din mai multe noduri. Să le luăm pe rând. Totul pare să fi pornit de la o descoperire ingenuă, ca mai toate descoperirile, de altfel, aceea a ubicuităţii spectrului de lumină sau, mai pământesc, a curcubeului. Supoziţie întărită imediat de albumul made in Obor lipit de perete, ce conţine un minidocumentar fotografic (10x15 cm) al procesului revelării. Moment în care autorul va începe să caute şi să găsească acest spectru peste tot. Spaţiile sunt dintre cele mai antagonice – în petrol, în noroi, lemn, piatră, asfalt, iar la sfârşit, apă

Până pe 23.04 COMMON GROUND, concurs

naţional pentru selecta reaproiectelor care vor reprezenta România la cea de-a 13-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – La Biennale di Venezia, curator: David Chipperfield. Contact: Ministry of Culture and National Heritage, Public Monuments and Contemporary Architecture Department 021.222.32.13, cmfpac.mccpn@ gmail.com, www.cultura.ro, Bd. Unirii 22, Bucureşti

64 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

şi sticlă. Iar când fenomenelor le lipseşte dimensiunea spectrală, Dan Raul Pintea le-o atribuie fără scrupule: unui peisaj hibernal, unei figuri umane, totul culminând într-un diptic absolut insolit pentru naraţiunea cu care artistul se străduise să ne obişnuiască până în acel moment. E vorba de două tablouri de un kitsch realist-socialist perfect cuminte, unul înfăţişând o căsuţă din poveşti pe timp de iarnă, celălalt, o pereche de lebede albe giugiulindu-se pe unda unui pârâiaş de pădure, iar peste fiecare se-ntinde, pe rând, umbra ameninţătoare a unui cub negru descins din cea de-a patra dimensiune. Punctul culminant al acestui demers intervenţionist îl constituie secvenţa de o secundă de film, în care o femeie îşi dă jos sutienul, proiectată peste nudul şui estompat expus într-o rână în colţul galeriei. În acest punct, al intervenţionismului, Dan Raul Pintea se apropie de pictura lui Cătălin Petrişor, numai că acolo unde ultimul intervine cu un comentariu cultural, de limbaj şi expresie, primul molipseşte cu propria obsesie un background parcă extras dintr-un subconştient colectiv pe care-l credeam îngropat. În asta constă, pesemne, abilitatea esemplastică a imaginaţiei lui Pintea şi tensiunea pe care o aminteam la început. // I.M.

Abilitatea esemplastică a imaginației, artist: Dan Raul Pintea, Anca Poteraşu Gallery, Plantelor 56, până pe 14.04

the taste is Exit Bar

Foto: Adi Bulboacă

La bar, ca acasă. O gazdă primitoare, o ambianţă plăcută, iar dacă doriţi să urmaţi calea actoriei, aici puteţi veni şi pentru casting. Detalii la pag. 71

www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 65

estaurante cafenele

Delicii? Vicii?

66 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

2 3

numărul trecut), totul este îmbietor, iar deliciul meu se numește „Brigada moravuri” (25 lei) şi este servit într-o tigaie (foto 2) care ajunge pe masă încă sfârâind, cu organele (pizdulice și fudulii) tăiate mărunt, la fix rumenite, cu aromele, culorile și texturile specifice amestecate, tocmai bune să fie prinse într-o singură îmbucătură.Alăturați brigăzii cartofi prăjiți în untură și salată de murături și totul e perfect. Mă mut la „Nicorești” (Toamnei 13, colț cu Maria Rosetti), o destinație obișnuită pentru doritorii de specific românesc, unul dintre primele restaurante cu aceste organe în meniu. O mică surpriză: fuduliile de curcan (28 lei, primiți pe farfurie cam un... ciorchine) sunt frumos rumenite (foto 3) pe grătar, iar consistența lor ușor cremoasă face o combinație bună cu densitatea fragedă a pizdulicei. O mică explicație: pizdulicea (24 lei) e, de fapt, un mușchi de la abduc-

torii pulpei de vită, chiar dacă sonoritatea ei duce gândul altundeva. Bune, cu piure de cartofi alături, dar nițel cam înecate în grăsime și, sincer să fiu, nu știu de unde a apărut, doar e grătar. Ultima oprire, „Zexe” (Icoanei 80), restaurantul cu specific românesc cu fason, cu ștaif și unde cele două delicatese mi-au părut a fi cel mai corect preparate (foto 1). Fuduliile (12 lei) și pizdulicea (18 lei) sunt gustoase, fără exagerări pe grătar, iar cartofii cu rozmarin și salata asortată sunt însoțitorul ideal. Plus cinzeaca de țuică, desigur. Asta a fost. Mi-ar fi plăcut să găsesc undeva și momițe, aș fi fost curios să văd dacă aceste organe suportă și alte rețete și combinații (de la pasări până la combinații cu fructe, de exemplu), dar, finalmente, sunt destul de mulţumit, chiar dacă monotonia ar fi cuvântul definitoriu. Oricum ar fi gătite, intră, totuşi, în categoria delicii. C

Foto: Adi Bulboacă

u cred că bucătăria românească e delicioasă, per ansamblu. În niciun caz nu e vicioasă. E, în cel mai bun caz, consistentă, cu zone unde abundența de cărnuri (mai ales porc) o face cam indigestă, după standardele culinare consacrate. Și cu mult sos, cu mult ulei. Se poate spune că e, totuși, gustoasă, dar fără să fie remarcabilă. E un amalgam de ingrediente balcanice peste care s-au așezat influențele „turiștilor” care ne-au vizitat „de-a lungul veacurilor”. Nu prea am fost mari amatori de finețuri gastronomice, dar lucrurile sunt în schimbare. Apar tot felul de locuri specializate, bine venite pentru căutătorii de vicii și delicii. Am făcut scurte escale prin restaurantele care au în meniuri organe, mai ales acelea care nu-s tocmai în top 3 al preferințelor clienților, în general. Nici chiar occidentalii, obișnuiți cu tot felul de bizarerii-ciudățeniiexotisme, nu se înghesuie în zonele acelea. „Lacrimi și sfinți”, „Nicorești” și „Zahana Zexe”, în ordine alfabetică, sunt mesele la care am poposit și unde am cerut fudulii și pizdulice. Nu sunt singurele localuri unde găsiți așa ceva. Chiar vă invit să căutați și altele și să-mi dați de știre. La „Lacrimi și sfinți” (Șepcari 16), ultima creație a maestrului Dinescu (vizitată

Foto: Claudiu Popescu, Florin Barbu

Vă propun să comandaţi, da că găsiţi aşa ceva în meniu, organe. Şi nu „ficăţei de pui”, cum găsiţi în toate ospătăriile patriei. Nici măcar rinichi, creier, sau altele din zona nordică a trunchiului ani malului. Coborâţi mai la sud, spre zona deliciilor. Pour les connaisseurs! De Florin Barbu

La ZEXE deliciile sunt „corecte”

Bucătăria grecească nu e foarte bine reprezentată în Bucureşti, încă. Acest res taurant cu specific, deschis recent la parterul unui imobil în zona străzilor Traian şi Moşi lor, a pornit bine. Iată de ce. E elegant, fără stridenţe, serviciul e pe măsură, e luminos şi are un meniu îngrijit, iar mâncarea e gustoa să. E o tavernă modernă. Eu am fost la mijloc de săptămână şi de zi. Nu erau multe mese ocupate şi ospătarul mi-a adus imediat lista cu bucate. Modernitatea ar fi uşorul amestec de feluri tradiţional greceşti cu obişnuitele paste, salate şi cărnuri din alte zone culinare. Găsiţi şi meniul zilei, dar şi mic dejun/brunch şi câteva preparate vegetariene. Până să mă hotărăsc, am cerut un cocktail pe bază de absint (20 lei), iar după vreo 5 minute am fost servit cu o băutură răcoritoare, uşor acidulată şi cu „zâna verde” în rol principal. Cu-n aşa început, continuarea a fost supă-cremă de legume (11 lei), densă, aromată, de culoarea dovleacului, cu crutoanele rumenite la fix. Consistentă şi gustoasă. Atmosfera şi muzica sunt foarte plăcute, cred c-ar trebui să întreb

Foto: Claudiu Popescu

Tortuga

O adevărată TAVERNĂ modernă

ospătarul ce-mi recomandă. Miel de lapte la cuptor (42 lei), gătit întreg, care apare cam după 15 minute, cu scordalia (10 lei, piure de cartofi cu usturoi, ulei de măsline şi lămâie) şi salată de varză albă (10 lei) alături. Foarte bine gătit, carne fragedă, se desprinde uşor, are aromă (cu sosul niţel cam subţire după gustul meu), mâncaţi fără pauză, dacă n-ar fi porţia atât de îndestulătoare. Varza a fost tăiată prea mare şi oarecum incomod de mâncat şi i s-ar fi potrivit ceva verdeaţă, sau chimen, sau cimbru. Dar ăsta e, din nou, gus tul meu. Am cerut un pahar de vin roşu sec (12 lei) şi, deşi aş fi băut ceva grecesc, pentru că eram singur şi o sticlă era mult, am luat tradiţionalul, de acum, vin românesc, destul de potrivit cu uşoara lui aciditate. Oricum, n-a sufocat delicateţea mielului. Desertul, tot ceva specific: halva, dar diferită de ceea ce găsiţi în magazine, bine însiropată (parcă prea diluat) fără să înece aromele, dar servită într-o farfurie incomodă, mare. // FLORIN BARBU Tortuga, Traian 234, 0733.077.482; www.tortugarestaurant.ro

Musafir

SPECIFIC INDIAN Lângă și deasupra „Atelierului mecanic”,

așa este așezat acest nou-venit în geografia gastronomică a Bucu reștiului, vechi și nou. Dacă nu sunteți atenți, ratați intrarea, pentru că ușa nu spune mare lucru, pare o anexă a „Atelierului...”. Intrați cu încredere, treceți prin holul lung, depășiți masa pentru fumători, urcați treptele și, după o (altă) ușă, găsiți o cameră mare, înaltă, austeră (mobilier simplu, pereți nedecorați, când am fost eu, saci cu orez, cred, lumină plăcută, serviciu prompt), unde este și barul. Bun, poate că este potrivit să spun că, după săptămâna berlineză, nu prea mă mai impresionează mare lucru, culinar vorbind. Dar sunt curios. Și are un nume care te invită. În seara respectivă erau puține mese ocupate, ne-am așezat la geam („Covaci” e agreabil de sus), meniul a apărut imediat și, cum eram însetați, am primit ginger beer (10 lei, rece și aromată) și ceai masala (8 lei). Nu-s prea multe feluri, dar par apetisante. Cum să ratăm mielul, e cam singurul patruped utilizabil (puiul nu se pune, firește). Cu spanac (30 lei), sau roganjo (28 lei), însoțit de orez cu șofran (9 lei), de missi roti (pâine indiană, 4 lei), de raita (sos indian din iaurt cu chimen, piper și alte câteva condimente tradiționale indiene, 4 lei), carnea era foarte fragedă, aromată și consistentă, cantitativ adică. Pentru cei care nu apreciază mielul, puiul e cea mai la îndemână alternativă. Să nu uit de humus (10 lei, plăcut, dar cu nimic deosebit, poate doar feliile de ridichi), de micile chiftele din bulgur (14 lei, bune și bine rumenite) și aveți o cină îndestulătoare, dar deloc spectaculoasă. Cam ce găsiți aici, găsiți la orice restaurant indian din oraș. Avantajul ar fi că e-n centru și că puteți începe o seară dinamică cu altceva decât invadatoarea șaormă. // F.B. Arome indiene pe COVACI

gastronomie orientală

1001 nopţi

E-n centru, dar nu în sufocanta zonă veche, e nou apărut, are bucătar sirian (am auzit) şi, deşi această arie culinară e foarte bine reprezentată în Bucureşti, nu strică încă un loc la îndemână cu falafel şi celelalte. Ajungem seara, intrăm într-un spaţiu dominat de roşu, oarecum elegant, înalt, cu canapele la etaj (unde este lounge), dar ne aşezăm la o masă la parter, e mai comod pentru mâncat. Ospătarul apare cu meniurile, care au, fireşte, felurile care au făcut această bucătărie orientală atât de savuroasă. Mă mir şi eu, dar nu comand falafel. Era o pagină (doar în meniul meu, Madame M. nu avea) cu porumbel, potârniche şi încă ceva oarecum neobişnuit pentru un restaurant libanez. Porumbelul e specific bucătăriei marocane, dar tare mi se făcuse poftă, aşa că porumbel să fie. Vai mie, zborul mi-a fost frânt din... cuib: pagina aceea era o rămăşiţă, o relicvă, nu mai existau acele mâncăruri. Ca să-mi revin am primit „The British Invasion” (24 lei), un cocktail cu temperaturi diferite (coniac, bourbon, lichior de cafea, zahăr), flambat, foarte bun. Basturma (19 lei), felii subţiri de vită cu felii de roşii şi uşor condimentată (un fel de carpaccio), a fost începutul pentru mine, Madame M. preferând bame (17 lei), foarte bine preparate, fără „tradiţionalele” bale. Arayes cu carne (23 lei, săţioasă, carne bine tocată şi condimentată) a completat începutul unei mese târzii şi pline cu poveşti, continuate cu „The Boulevardier” (24 lei), alt cocktail reuşit, a cărui istorie începe în anii prohibiţiei. Timpul trece şi muzica e mai săltată, lumina scade, semn că programul de club se apropie. Dulciurile libaneze nu-s chiar pe gustul meu, dar nu prea refuz baclavaua (22 lei) bine făcută. E foarte bine preparată, e dulce fără să fie leşinătoare şi e aromată. Madame a preferat Burj al Arab (28 lei), o construcţie elaborată, un mix de ingrediente îndestulător şi dulce. Ne e bine, canapelele zonei lounge sunt tentante, dar n-au intrat nopţile-n sac (au mai rămas 1000), adică vom reveni. Meniul bogat (şi cu feluri nelibaneze) şi ofertant (miercuri aveţi bufet, verificaţi site-ul), ambianţa primitoare şi serviciul decent alcătuiesc reţeta unui restaurant care, sper, va deveni un reper. // FLORIN BARBU

Brezoianu 18, 0746.171.111; www.1001-nopti.ro

Musafir, Covaci 12, 0732.918.735 www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 67

Foto: Claudiu Popescu

Încercați o terină de cerb la Burebista

[CUM VĂ PLACE...]

Vânătoru' și veganu' Contrariile se atrag, spune o vorbă. Am vrut să verific (in)va liditatea acestui clişeu, zgândărit şi de tema acestei ediții. Carne, vânat, sosuri, pipă, grătar, sau salate, roşii, sucuri foarte naturale, totul fără foc? Alegerea vă aparţine. De Florin Barbu

A Burebista vânătoresc În restaurantul de vizavi de ambasa da americană mai intrasem acum vreo 5 ani, cu ocazia unei recepţii. Nu-mi displăcuse atmosfera, dar voiam să mănânc din meniu. Duminică, prânz întârziat, doar 2 mese ocupate. Mă aşez sub statueta lui „Burebista. The greatest Dacian leader who ruled from 82BC44BC”, care mă veghează împreună cu o acvilă. Mă simt în siguranţă. Meniul e ofertant, foarte românesc, cu tot felul de cărnuri, cu brânzeturi, cu salate, cu cior be şi deserturi de pe meleaguri dacice. Dar eu am venit pentru vânat şi încep cu terină de cerb cu ciocolată (32 lei), udată cu palincă (8 lei/50 ml), continui cu mistreţ cu sos de mere, ghimbir şi cartofi cu chimen (49 lei), ca să termin cu cremă de zahăr ars (9 lei). Servirea e bună, promptă, iar primul fel mi-a fost adus în cam 5 minute. 5 discuri de carne mult prea bine tocată, cu migdale şi cu bucăţele de ardei gras, stropite cu cio colată şi cu mare reţinere. Nu prea are contur, mi-ar fi plăcut să aibă verdeaţă, să fie niţel mai elaborată. Şi cu mai mul tă ciocolată şi mai bună, mai aromată. Şi cred că şi o altă formă ar fi fost mai bună. Mistreţul e gustos, bine pătruns, merge excelent cu merele, cu ghimbirul ras, iar cartofii sunt delicioşi. Alături am avut o salată de bureţi muraţi (8 lei), mare şi bună (trebuie s-o condimentaţi), 68 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

a cărei textură s-a potrivit de minune cu cea a cărnii. Ca să simţiţi toate aromele, încercaţi să prindeţi în furculiţă carnea, mărul şi cartoful şi, dacă sunteţi dibaci, bureţii. Sosul e bun, clasic pentru acest tip de carne, şi e îngrijit. Neapărat să luaţi vin. Eu nu am cerut, pentru că sunt doar româneşti şi doar la sticlă. I-am simţit lipsa, pentru că vinul roşu (aş fi preferat Chateau des Tourelles, 1996) completează şi întregeşte asprimea cărnii, oricum ar fi gătită. Desertul, ca şi mistreţul, a fost recomandarea ospătaru lui şi a fost bun. Servit, însă, într-o farfu rie nepotrivită, mare şi cam plată, astfel că deliciosul sos rămâne acolo. Conclu zia: aproape delicios, deloc vicios. Burebista vânătoresc, Batiştei 14, 021.211.98.29, 0755.041.490; www.restaurantvanatoresc.ro

A Barca După ce numărul trecut v-am prezentat o doamnă care a făcut trecerea la mâncarea „raw”, am avut norocul să dau de un aseme nea restaurant. Tocmai ieşisem de la „Zexe”, plin de arome şi de cărnuri... Multă lume în cele 2 camere aranjate cu gust, în „Barca” adi că. Albul şi negrul sunt dominante. Oricum, nu

e auster, cum ţi-ai putea închipui citind că e un restaurant creştin şi vegetarian. Servirea e în regulă, să zicem. Mai e loc de promptitudine. Meniul are şi o secţiune cu „foc”, adică mâncare gătită normal. Pentru început iau limonadă cu ghimbir şi mentă (9 lei) şi cafea de cicoare şi vanilie (6 lei). Sunt bune, dar nu prea am simţit vanilia. Limonada e foarte răcoritoare. Nu este permis fumatul, aşa că până vă este servită mâncarea (durează cam 20 de minute) aveţi timp să vă gândiţi la orice. Supa de avocado (12 lei) e rece, cu post-gust pregnant de castravete, e verzuie, e fresh, foarte păstoasă (e o supă-cremă) şi am fost inspirat să cer crutoane de hrişcă. Nu c-ar fi foarte bune, dar consistenţa lor de pesmet mai moale pică bine în supă. Între timp, mai beau din cicoare, caldă, neagră, măcinată grosier şi amăruie. Nu e rea, dar ar fi trebuit să cer miere. Pentru că felul doi, spaghetti de dovlecei cu sos de roşii (12 lei) cam întârzie, observ că există, deja, clienţi ai casei care vin doar pentru un anumit fel de desert, să zicem. Eu aş fi luat pateuri, dar am fost sfătuit să nu, pentru că s-ar putea să am reacţii incomode lângă supa-cremă. O ascult pe domnişoară şi primesc o farfurie plină, colorată, dar totalmente insipidă. Sarea şi piperul nu ajută, oricât aţi încerca. Nu mi-am dat seama să fi cerut ulei, sau oţet. Erau şi roşii proaspe te (mă rog, pentru vremea asta) şi roşii uscate pasate, cu felii de ciuperci, cu 4 măsline şi cu verdeaţă, şi cu multe paste din dovlecei. Care lasă multă zeamă. Hm, mai bine riscam cu pateurile. Vinul (7 lei/pahar) era roşu, sec, eco şi produs de francezi în România. Desertul a fost un pahar plinuţ cu o coleaşă în care erau felii de banană, budincă chia (10 lei), adică ceva care e foarte bogat în omega 3 şi care îşi măreşte volumul, mi s-a spus. Nu e rea, dar nici prea gustoasă nu e. Am plecat. Puţin probabil c-am să revin prea curând. Barca, Leonida 11, 0720.928.278; www.restaurantbarca.ro Pentru cei care preferă mâncarea negătită

PRIN [CARTIER]

Am descoperit o trattoria în zona Piaţa Muncii. „De ce nu?”, am zis. Mese pline, clienţi de-ai casei, clienţi din alte ţări, bucătărie „de la bunica” combinată cu cea italienească. Dacă nu aveţi pretenţii în materie de design interior (localul este îmbrăcat în lemn, însă geamurile sunt din termopan, iar ca elemente de decor veți găsi fulare de microbist şi fotografiile patronului cu celebrităţi ce i-au pășit pragul), merită să intraţi pentru mâncare. Chiar e savuroasă. Un prieten mi-a recomandat localul pentru ciorba cu coadă de vită (12 lei). Doar aici se găteşte, mi s-a mai spus în aceeași recomandare. Așa că am străbătut orașul din Drumul Taberei special pentru asta. Nu regret. Bolul cu zeamă a venit după jumătate de oră, ce-i drept, însă aburind, cu câteva fire de pătrunjel deasupra, ardei iute şi smântână alături. Gust acrişor, desăvârşit. Aş mai recomanda ceva şi din bucătăria Peninsulei: spaghetti cu pui şi votcă. Interesantă alăturare! În plus, în meniu găsiţi pizza de toate felurile, cu preţuri între 12 şi 22 de lei. Am încercat şi plăcinta bunicii, de mere: cât se poate de proaspătă, cu frişcă şi îngheţată (8 lei). Două bucăţi atât de mari, încât n-am putut să le dovedesc. La capitolul băuturi, berea e multă şi ieftină (de la 5 lei). Muzica italienească, și ea, de la Ricardo Cocciante la Zucchero. Concluzia: de ce nu un prânz prin alte cartiere? // AURA CLARA MARINESCU

Foto: Claudiu Popescu

Perche No, Bulevardul Basarabiei 76C, 031.425.59.28

PERCHE NO,fără pretenții, dar gustos

1. Insalata tiepida di polpo 2. Escargots de Bourgogne 3. Salade d’oranges au Grand Marnier

PHILL

LOCUL ARE DOUĂ MARI CALITĂŢI – designul şi locul de joacă pen tru copii. Este destul de departe de centrul oraşului, dar asta e, nimeni (şi nimic) nu-i perfect. Un alt minus vine de la lipsa locurilor de parcare. Dar, tot răul spre bine, poate asta vă motivează să scoateţi bicicleta din dulap. Noi am ajuns la Phill într-o zi cu soare din timpul săptămânii. Ne-a întâmpinat la intrare elefantul Phill, care asculta muzică la iPod. Am fost curioşi să vedem locurile de joacă înainte de a ne aşeza la masă. Sunt atât de puţine localuri în Bucureşti în care puteţi merge cu copiii, încât aspectul merită toată atenţia. Am descoperit nişte spaţii colorate, vesele, pline de jucării (de la maimuţoi de pluş la Wii) şi dotate inclusiv cu personal de specialitate. Pentru cei care mănâncă la Phill, asistenţa este din partea casei, pentru ceilalţi, contra cost. Tot jos se află şi o cafenea-lounge, de unde părinţii îşi pot vedea copiii în timp ce se joacă. După ce am inspectat tot cu atenţie, am urcat pentru prânz. Sus era destul de plin pentru mijlocul săptămânii. În scurt timp, a venit meniul. Am fost sfătuiţi bine şi am ales salata de caracatiţă italiană (45 lei), melcii de Bourgogne (25 lei) din Franţa, linguini cu fructe de mare, tot din Italia (55 lei), ca să păstrăm linia, şi vită argentiniană cu rucola şi parmezan (80 lei). Pentru desert n-a mai fost loc, dar, dacă mai era, am fi ales tort cu fructe de pădure (24 lei) sau Fondant aux chocolat (21 lei) din Franţa. Aşa cum aţi putut observa, meniul este unul internaţional. Proprietarul călătoreşte mult, ni s-a povestit, şi mereu se întoarce cu câte o reţetă nouă. Cu bucatele mediteraneene nu aveau cum să dea greş. Fructele de mare proas pete sunt cele mai gustoase „guilty pleasures” din câte mi-a fost dat să încerc. Şi, gătite corespunzător, dau dependenţă. Caracatiţa din salată a fost zemoasă, dar şi crocantă, udată cu un strop de suc de lămâie şi încă un strop de ulei de măsline pe când era aburindă pe grătar. Melcii erau perfect completaţi de untul cu usturoi şi pâinea neagră cu seminţe prăjită. Abia am avut timp să admirăm designul. Concep tul se învârte în jurul elefantului Phill, care vă luminează din tavan cu trompele. Culorile sunt deschise, colorate, liniile sunt curbe. Totul este cald, modern, un fel de scandinavian însorit. // ANCA NEGOIŢĂ Phill, Drumul Potcoavei 120, 0743.172.003, 021.210.76.67; www.phill.ro www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 69

Foto: Adrian Chelmec, PR

TRATTORIA PERCHE NO

[COFFEE CORNER]

Băcănia cu suflet

Decor tradițional românesc Au păstrămuri şi jamboane, brânzeturi şi şerbeturi, prăjituri de casă şi tot felul de vinuri, toate preparate exact aşa cum le făcea bunica, la ţară, în Bucovina, Vâlcea, Câmpulung, Suceava, Maramureş sau Ardeal. Mezelurile sunt preparate tradiţional, prin opărire, condimentare naturală şi afumare (hiţuire). Au şi produsele originale din Pleşcoi, dar şi mezelurile din Covasna. Să vă mai spun? Bine. Brânzeturile sunt îmbogăţite cu ingrediente naturale, sunt învelite în parafină alimentară şi lăsate apoi la maturat între 4 şi 12 săptămâni. Rezultatul este deliciul din care am gustat noi când am fost la băcănie. Numai bun de devorat cu un vin roşu, tare şi sec. Baiţurile în care se marinează carnea conţin şi ele numai condimente naturale (cimbru, busuioc, ienupăr, vin roşu). Nu neapărat dietetice (fiecare cu problema lui, eu sufăr acum de dietită), mai toate produsele de vânzare la băcănia cu suflet sunt naturale. Şi gustoase. Şi dătătoare de nostalgii. Pentru cei care au avut măcar o bunică la ţară, cel puţin. Caşul afumat din lapte de vacă (27,5 lei) şi dulceaţa de trandafiri mi-au amintit de dimineţile calde de vară în care mâncam pe prispă lângă cloşca cu pui şi pisica Marioara. Împărţeam caşul frăţeşte şi, în afară de bunica, toată lumea era fericită. Băcănia se află pe Mendeleev şi, în curând, va avea şi livrare la domiciliu. Comandaţi cu încredere de la magazinul online, efectul este acelaşi.// ANCA NEGOIŢĂ

Băcănia cu suflet, Mendeleev 37, 0744.373.323; www.bacaniacusuflet.ro

EXPERT CAFFE

Într-un fost garaj împărţit în două al unei case din Cotroceni se servesc cafea şi produse din cafea adevărată. Aţi citit bine! Adică „netratată chimic”, zic proprietarii. Aceştia sunt „maniaci” ai cafelei, pe care o importă din Italia şi pentru care au clienţi şi de la Sibiu. Au venit în cartier acum trei ani, pe vremea când România era în plină criză. „Ne-am zis că e un cartier de pensionari şi prin urmare am vândut la început ceaşca de cafea cu 4 lei. Nu a cumpărat nimeni timp de patru luni. Cum am mărit preţul – 6 lei, clienţii au început să apară”, spune Emilian Matei, unul dintre patroni. Acum 4 ani, aceiaşi manageri au avut o idee salvatoare în vremuri de recesiune: cafea fără bani. Se întâmpla într-o altă cafenea, într-un alt loc din Bucureşti. Teama de faliment şi atragerea clienţilor au fost astfel rezolvate. Dar lucrurile nu au stat chiar pe roze. Favoarea i-a costat o amendă de 1.000 de lei. „Dacă dai ceva gratis, statul nu are niciun câştig din asta şi te pedepseşte”. Dar să revenim la cafeneaua cochetă de astăzi. Este un local retro, cu mese din maşini de cusut inscripţionate Original Victoria, cu scaune „de la bunica” şi obiecte de colecţie. Emilian Matei este colecţionar de antichităţi, pe care le expune din când în când. Asta, pentru că nu are loc. Un patefon care a aparţinut lui Nicolae Titulescu, o vază originală Versace din 1968, un radio de la

HAPPY PUB

CU SIGURANŢĂ, LOCALUL ÎŞI MERITĂ NUMELE. Fericită alegere! Aceasta este starea şi atmosfera pe care o oferă pubul. Clienţii: majoritatea studenţi, că doar e la câţiva paşi de ASE. Gălăgie, fum, râsete isterice şi multă bere venită din toată lumea.Aşa cum îi şade bine unui pub. Dacă sunteţi puţin abătuţi sau cu moralul la pământ, alegeţi Happy Pub. Eu nu m-aş mai fi dat dusă. Discuţiile cu prietenii şi berea dulceagă reuşesc să împlinească o seară. În urmă cu vreo doi ani, pe lângă băuturi, în meniu erau şi câteva delicatese.Venisem hotărâtă să aleg o salată. Însă surpriză! Patronii au scos

Fotografii: Claudiu Popescu, PR

gastro shop

70 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Atmosferă veselă, studențească

O cafea la Cotroceni?

1910 şi o poşetă regală din 1908 sunt câteva dintre obiectele de decor pe care le puteţi admira şi fotografia. „Voi expune în curând şi primul expresor din România”, spune cu mândrie proprietarul. Am gustat şi faimoasa cafea. Alegerea a fost un Macchiato (7 lei) cu multă scorţişoară. Mi-a plăcut că am primit şi o chisea cu migdale în coajă, din partea casei. Am vrut să încercăm şi clătitele cu gem (10 lei), însă nu au fost pe măsura cafelei. Gemul din comerţ avea gust industrial. Dacă vă îndrăgostiţi de cafeaua de la Expert, puteţi să cereţi şi pentru acasă, pentru că aici se vinde şi boabe sau râşnită! // A.C.M.

Expert Caffe, Dr. Lister 12, 0743.535.889

din meniu gustările, îmi spune ospătăriţa. Mi-am amintit că am savurat de câteva ori croissantul cu unt la o cafea, dimineaţa, când era trecut la ofertă (6 lei) şi chiar am chiulit o dată de la redacţie pentru o happy pauză.Am găsit un meniu branduit cu faţa galbenă zâmbitoare şi cu multă bere de prin toate colţurile lumii. Oferta zilei: Felsgold (7 lei), o bere nefiltrată la pahar.Am încercat şi Meteor Blanche (bere alsaciană) – 8 lei. Producătorii Belzebuth (13 lei) din Belgia se laudă că ar fi cea mai tare bere din lume – 13,5% alcool. Berea La Trappe Blond este făcută la De Koningshoeven, lângă Tilburg, una dintre cele 7 mănăstiri trappiste din lume (şi singura din Olanda) care produce bere. De ales ar mai fi şi berea cu cireşe sau neagră, cu mult malţ, fabricată încă din Evul Mediu sau cea cu orez Tsing Tao. Din Mexic se anunţă în meniu Cortes, iar din Australia – Fosters. Ca să meargă cu berea, alegeţi nachos (cu sos) – 9 lei.Apa de foc se vinde la acelaşi preţ. Dacă aveţi poftă de lapte cald, găsiţi la pahar – 6 lei. Cafeaua cu cofeină... sau fără este 6-10 lei, depinde de sortiment. E suficient să încercaţi două feluri de bere şi cu siguranţă seara va fi una foarte happy. // AURA CLARA MARINESCU Happy Pub, Căderea Bastiliei 36, 0742.034.990, 0729.892.768; www.happypub.ro, L-V: 14:00-00:00, S-D: 18:00-00:00

[BARURI]

EXIT BAR

Beros & Van Schaik Wine Traders

E cel mai nou wine bar din București (cred) și e așezat în Centrul Vechi al orașului. O singură cameră, cu o masă suficient de mare în mijloc, scaune din fontă (nu știu cât vor mai rămâne, fiindcă sunt împrumutate), cu doi pereți plini cu sticle, fără scrumiere, dar dacă vă arde buza după un fum, puteți sta la o masă afară. Pe mine m-au tentat scaunele dinăuntru, într-o dupăamiază la mijlocul săptămânii. Eram singur, Marian mi-a adus meniul și am început cu un pahar de Butterfly Ridge (Australia, 2008, 12 lei), destul de lejer pentru un vin roșu sec, aproape cu gust de demi. Pentru că mai zăboveam, am cerut câte ceva și am fost servit cu salam de urs (18 lei), brânză Old Amsterdam (14 lei), biltong de cerb (specialitate sud-africană din carne uscată, 11 lei) și migdale (5 lei), fiecare la 75 gr, astfel că celelalte 4 pahare (unul din partea casei, Chateau Lucas Saint Emilion, Franța, 2008) au fost cel mai bine primite. Poate că ar trebui să fie mai multe sortimente de brânză, dar e abia începutul acestui loc. Am stat vreo două ore, în ordinea: Chateau Lucas (roșu sec, dens), Nobleza Tempranillo (Spania, 2011, roșu sec, aromat la început, cu post-gust de sâmbure, 10 lei), Castillo de Molina Camenere (Chile, 2010, roșu sec, plăcut, tare și aspru) și Oak Lane (Australia, 2010, roșu sec, poate cel mai echilibrat dintre cele 5). Favoritul meu a fost, totuși, spaniolul, pentru că te plimba prin gusturi diferite, fără să fie dezechilibrat. Da, nu prea avea gustul unui vin clasic franțuzesc, dar e surprinzător. Ca de fiecare dată, vinul nu e împlinit când e singur, așa că potriviți-l cu mâncare bună. Un mic detaliu: nu veți găsi vinuri din Italia și din SUA, dar dacă iubiți vinurile chiliene, acesta-i locul. // FLORIN BARBU Foto: Adi Bulboacă

La bar ca acasă. Sau ca la o probă de casting

PORNSTAR MARTINI

Pentru puritani, avem şi alt nume: Absolut Maverick Martini. Eu l-am primit de la meşteşugarii din „Laboratorul de CockCock tailuri”. Vi-l recomandăm în două variante, tailul dar componentele sunt aceleaşi, în ordinea l : u sticle pe... de nii numerelor B 20 ml fresh lămâie, B 2 linguri zahăr vanilat, l pasiunii), B fructul pasiunii (sau 20 ml lichior de fructu lut. Abso a vodc la vanil ml 40 B

Beros&Van Schaik Wine Traders, Șepcari 19, 021.310.05.80

, după care se Toate astea se amestecă într-un Boston glass ini. Mart de răcit rul paha în toarnă (fine strained) Mai are: B gheaţă B peel de portocală ţia serii, trebuie B spumă din sirop de fructul pasiunii (atrac să spunem).

Foto: Claudiu Popescu

Exit Bar, Constantin Coandă 18

wine corner

Foto: Adi Bulboacă

Prima oară am intrat în acest oarecum neobișnuit bar anul trecut prin toamnă, parcă. Mă invitaseră prietenii Crețulescu la o degustare de vinuri, spunându-mi că voi avea o surpriză. Firește că m-am dus. Am găsit casa ușor, am urcat câteva trepte și am intrat. Două camere mari, înalte și albe, mobilate sumar. Foarte plăcută ambianță, mai ales când am cunoscut gazda. Un foarte cunoscut, tânăr, foarte talentat actor, foarte pe val. Cam mult „foarte”, iar dacă sunteți curioși despre cine e vorba, găsiți un interviu într-unul dintre numerele anterioare ale revistei. Degustarea fusese în regulă atunci, erau câteva vinuri românești rezonabile. Oricum, trebuia să revin, pentru că aflasem că nu e foarte frecventat, e liniștit și voiam să beau și altceva. Am ajuns abia pe la jumătatea lui martie, la prânz, am intrat (din nou), m-am așezat pe un scaun în fața barului, nici nu mi-am aprins bine pipa și a apărut actorul-proprietar (nici acum nu-l numesc), cu care am stat vreo oră la taclale. Am băut un scotch și o apă minerală, am ascultat muzică nederanjați de nimeni, nici chiar de pretendenții care veneau pentru o probă. Da, pentru că aici puteți veni (și) la casting, dacă vă pasionează domeniul. Iar dacă vi se va cere să „faceți” pe abțiguitul, sau să fiți hangover, lucky you, sunteți la locul &momentul potrivite. Cheers, mate! // FLORIN BARBU

Dar nu e rău, iar Recunosc, e cam girlish pentru gustul meu. doua variantă de-a post-gustul, să zicem, e uşor amărui. Cea s. Cassi de e Crèm conține și „perle” din Vă tentează? // FLORIN BARBU www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 71

Provoked by...

luburi [PUB & HUB]

ENERGIEA

Foto: Claudiu Popescu, Adi Bulboacă

Sunt experimentaliști, dom'le! Experimentaliști în toată regula. Și nu spun vorbe mari. Am fost și la deschiderea „stabilimen tului”, însă am vrut să vedem cum arată o seară obișnuită în fosta tipografie. Trebuie să vă spun că decorul pune în valoare și mizează mult pe conceptul ales. Cum localul poartă marca Grolsch, veți observa branduiri subtile, elemente și nuanțe care te duc cu gândul la berea cu pricina, de la scaune de forma capacului (vezi foto), până la elementele artistice, realizate chiar de artiști contemporani, special pentru Energiea. Nici meniul nu coboară standardul experimentalist. Și, ca să vă demonstrez asta, am cerut două dintre cocktailurile casei. Nu mi-am închipuit că oțetul balsamic poate fi mixat într-o băutură. Încercați Krause (16 lei). E dulce-acrișor, realizat pe bază de lichior, cu piure de mango și lime. A urcat rapid pe locul 1 în lista preferințelor mele. Am comandat apoi Energiea, propunerea casei, cu mult lime, cu mentă și cu (sigur nu vă așteptați la asta!) felii de castraveți. O combinație bună, sățioasă chiar, deși n-aș recomanda-o nonexperimentaliștilor. V-aș sugera, în schimb, să treceți des pe-aici. Și pentru muzică, și pentru evenimente. P.S.: Este cel mai bine ventilat și aerisit bar din București. // STELA NADOLEANU Energiea, Brezoianu 4, 0736.374.432; www.energiea.ro

[LIVE MUSIC]

Tribute

Are deja aproape 3 ani de existenţă şi totul a rămas aproape neschimbat. Ceea ce nu este deloc rău. Mai rar atâta constanţă la barurile şi cluburile bucureştene. Clubul de pe Calea Victoriei continuă să aducă trupe şi nume mari (Holograf, Antract, Direcţia 5, Loredana Groza etc.) şi, printre acestea, să strecoare band-uri de coveruri (Jukebox, Avenue, Asha etc.). Aveţi nevoie de cel puţin o săptămână în avans dacă vreţi să vă mai rezervați o masă. Dacă sunteţi spontani într-o sâmbătă sau vineri seara, pregătiţi-vă sufleteşte să nu fiţi primiţi înăuntru. Ni s-a întâmplat nouă într-un weekend cu concert Holograf. Cei de la intrare ne-au spus frumos că înăuntru este plin, s-au oferit să ne arate chiar şi imagini de pe camerele de luat vederi. Bravos! Tot respectul pentru un local care îşi respectă clienţii şi nu-i pune la marinat ca pe nişte sardine. Un singur aspect ar mai fi de menţionat – trupele de coveruri care cântă aceleaşi piese în heavy rotation (le ştiţi: Have you ever seen the rain, Proud Mary etc.). Dacă nu v-aţi săturat de ele, distracţie plăcută. Trupa Avenue în concert Dacă aţi dori să ascultați şi alte coveruri, există band-uri care cântă din Placebo sau Adele, Amy Winehouse, chiar şi Likke Ly. Şi care o fac bine. // NATALIA

TOMESCU

Tribute, Calea Victoriei 118, 0728.742.883; www.tribute.ro

to shop Atra Doftana Un design hotel integrat în natură, cu servicii şi preţuri exclusiviste. Pentru vacanţe tihnite.

Foto: Claudiu Popescu

Detalii la pag. 80

www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 73

uto

La volane

URBANE

Cu riscul de a le strica imaginea, nu ne putem abţine să nu le încadrăm la categoria „drăguţe”. Unele sunt şi rele. Altele au mare grijă să nu polueze şi mai mult oraşul aglomerat în care locuiesc. Sunt cele mai noi şi mai şic maşini urbane. De Anca Negoiţă

Mini Roadster

După ce a fost prezentat la Salonul Auto de la Geneva, în martie, cel mai nou model Mini va ajunge şi în România în luna mai. Varianta decapotabilă cu două locuri este una dintre cele mai compacte modele ale mărcii. Roadster va fi disponibil cu patru motoare pe benzină şi diesel, cel mai puternic fiind Mini John Cooper Roadster, cu 211 CP. Tehnologia şasiului

include servodirecţia electrică, controlul stabilităţii şi sisteme ca Hill Start Assistant. În plus, puteţi opta pentru faruri adap tative cu xenon, carcasă neagră pentru faruri, funcţiile Mini Connected (infotainment şi comunicare). Din punct de vedere estetic, pe lângă designul cu care sunteţi deja obişnuiţi, Roadster se mai laudă şi cu faptul că e singurul model decapotabil din istoria mărcii cu două locuri. C

74 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Smart Electric

Ştiţi deja Smart-ul. L-aţi privit parcând în cele mai înguste locuri şi strecurându-se în trafic, i-aţi invidiat şoferul şi, când aţi aflat şi că ocupă loc de cinste în Muzeul de Artă Modernă din New York, v-aţi decis. Momentul pentru a cumpăra (sau măcar încerca un Smart) este cum nu se poate mai potrivit, pentru că Smart Fortwo are un look fresh şi se mai lansează şi Smart Electric. Smart Fortwo e disponibil în variantele coupé

pure, pulse, passion şi Brabus. Cel care va face însă furori anul acesta va fi modelul bazat pe propulsie electrică cu o baterie litiu-ion (mult mai eficientă decât tehnologia NiMH), pentru care nu mai este nevoie să aşteptaţi până când energia este complet epuizată pentru a conecta maşina la priză. Cu o baterie plină puteţi merge 135 de km. La o medie de 25-30 km/h aveţi în jur de 5 ore de condus până la următoarea încărcare. C

Peugeot 107 şi 208

Peugeot 107 a avut şi el parte de un facelift de curând. Pe lângă faptul că e mai şic şi mai urban-eficient, acesta are şi un consum mai mic. Capota este mai curbată, leul Peugeot şi plăcuţa de înmatriculare au fost repoziţionate (relaţia de design cu 208), farurile au o formă mai extinsă, noua grilă a radiatorului păstrează forma consacrată de fagure, formând acum o „gură” subliniată de conturul vopsit în culoarea caroseriei. Are şi o nouă nuanţă în catalogul de vopseluri –„plum”. Iar consumul a scăzut la 4,3 l/100 km. Din martie anul acesta, este disponibilă şi ediţia specială „Envy”, o variantă

glamour (plum sau caldera black, la cerere cu flori de cireş pe capotă, uşi spate şi portbagaj, broderie pe covoraşe). Şi mai nou este 208-ul, care urmează să intre pe piaţa din România în această primăvară. Un model urban, de segment B. Cu 208, Peugeot a trecut într-o nouă etapă. În primul rând, are cu 110 kg mai puţin decât 207, 7 cm mai puţin în lungime, dar spaţiu interior mai mare. Apoi, a devenit lider pe segmentul său la capitolul emisii poluante (reduse cu 34 g/km CO² faţă de 207) datorită tehnologiei micro-hibrid e-HDi. În plus, este confecţionată din 25% materiale reciclate sau de origine naturală. C

Citroën DS5

Tot o noutate pe piaţă, DS5-ul de la Citroën vine cu un nou stil (piele club, aluminiu, scaunele „brăţară de ceas”), interior spaţios, tehnologii noi (controlul inteligent al tracţiunii, un sistem de avertizare la schimbarea benzii de mers de generaţie a doua, sistem de activare automată a fazei lungi a farurilor în funcţie de trafic, head-up display pentru a afişa informaţii esenţiale în câmpul vizual al şoferului şi camera pentru mersul cu spatele). Din punct de vedere al designului, partea din faţă dezvăluie apartenenţa la familia DS prin admisia de aer supradimensionată, Chevronul cromat încadrat în grilă şi semnătura luminoasă cu LED. DS5 este disponibil şi cu două motoare turbo pe benzină, dezvoltate împreună cu BMW:THP 155 (6 viteze automat) şi THP 200 (6 viteze manual). C

Volkswagen Beetle and up!

Broscuţa de la VW se laudă că este o maşină a secolului XXI. Puteţi să o credeţi. Noul Beetle este mai masculin, „it’s not cute, it’s not nice, it does not come in purple”. Silueta cu capota motorului alungită, parbrizul cu unghi ascuţit şi linia dreaptă a plafonului aproape că seamănă cu un coupé sportiv. În interior se întoarce la origini – finisaje în nuanţa caroseriei, ceasul poziţionat central.Trapa opţională oferă o suprafaţă

transparentă mai mare de 90%, cu sticlă fumurie cu protecţie termică. Tot VW a scos şi up!, o maşinuţă de 3,54x1,64 metri. Noul up! abia s-a lansat şi la noi, aşa că aveţi de ales între trei versiuni de echipare – take up!, move up! şi high up!. Odată cu noua versiune a debutat şi o nouă generaţie de motoare (pe benzină cu trei cilindri, care furnizează 44 kW / 60 CP, respectiv 55 kW / 75 CP). În 2013 se anunţă şi un up! cu propulsie electrică. C www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 75

bio

hopping

Arhitectura viciului Ce formă are viciul? Minimalistă, îmbrăcată în argint sau platină, cu opal de foc, amoniţi sau lapis lazuli. Împătimitul este David Sandu, bijutierul care duce un dialog cu forma metalelor preţioase de la 13 ani.

a etajul 1 al unei case din acelea care ascund poveşti, patru bijutieri stau aplecaţi la mese. Amestecă, toarnă, încălzesc, nituiesc. Pe pereţi, vitrine cu obiecte dreptunghiulare sau ovale, pătrate sau din linii paralele care se mișcă, altele din care ies pietre lucitoare. „Să creezi bijuterie de autor nu e o disciplină clară”, spune David Sandu. „La început eram interesat de sculptură, abia apoi am făcut design şi arte decorative. Am fost atras de metale de la 13 ani, într-o perioadă în care frumosul era interzis. În 1988, când am început, lucram cu maestrul Vlad Gherghiceanu; domeniul acesta nu avea nicio perspectivă.” Imaginaţi-vă, în

[ONLINE]

acei ani, un puşti demontând împreună cu mentorul său un laminor manual, pe care l-au transportat bucată cu bucată pe drumuri diferite, în zile diferite, ca să nu fie prinşi. L-au asamblat în secret, au topit monede şi tacâmuri din argint şi din ele au făcut lingouri, care apoi ajungeau bijuterii. Bijuteria de autor este pour les connaisseurs, pentru cei care s-au plictisit de comun. Bijuteria de autor se cere explicată, aşa cum se cerea fotografia de autor în anii ’90. David Sandu nu te întreabă ce măsură porți la inel, îl interesează doar relaţia dintre metale sau dintre metale şi purtător. „Un inel este un obiect autonom, o formă care «montează» și piatra şi degetul.

Foto: Claudiu Popescu

De Aura Clara Marinescu

A urmat cursuri private de bijuterie cu maestrul VLAD GHERGHICEANU între anii 1989 şi 1992. A obținut diploma de absolvire a Academiei de Arte din Bucureşti în 2004. Începând din 1996, participă la numeroa se expoziţii organizate în Bucureşti, Veneţia, Ba sel, Bruxel les. În 2005 și-a deschis pro pria galerie în Bucureşti, împreună cu asociata sa, Ioana Andrei. În 2008 este primul român care participă la expoziţia internaţională INHORGENTA EUROPE, pres tigiosul târg european de design de bijuterie, organizat la München. În 2009 a fost selectat la „DESIGN PO DIUM” – Inhor genta 2009. Din 2010 David Sandu este FURNIZOR AL CASEI REGALE.

DesignerCraft.eu

Magazinul s-a lansat în 2010. Este, în acest moment, singurul boutique online de bijuterie contemporană de designer din România. Selecţia mizează pe o combinaţie de lux accesibil şi artă purtabilă. Sunt creaţii de autor contemporane, unicat sau de serie mică, uşor de purtat, cu o puternică notă de stil propriu, de la piese minimaliste din argint cu forme epurate şi cu 76 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

un puternic impact vizual, până la piese de inspiraţie barocă sau tribală cu alăturări inedite de materiale şi culori. Designercraft.eu are în portofoliu nume ca David Sandu, Alina Băncilă, Iuliana Asoltanei, Gabi Urda, Ioana Enache, Maria Filipescu şi Raluca Buzura. În curând vor fi pe site şi alte accesorii. Proprie

tara magazinului, Raluca Olaru, este în discuţii cu un designer român din Canada care face genţi. De altfel, genţile cu pricina sunt deja vedete în Toronto şi, de curând, şi la Hollywood, după ce au „jucat” în filmul The Vow. Pentru moment, magazinul nu vinde decât în România. Actele au fost depuse pentru a vinde şi în străinătate,

Nu este important doar atunci când este purtat. Bijuteria clasică îşi arată truismele stupide atunci când o scoți de la mână şi o pui pe masă. Bijuteria de autor cere mult de la cel care o priveşte, cere cunoaştere. Designerul crede că a depăşit stadiul de viciu, de viciat, de creator obsesiv. Chiar s-a întrebat dacă nu cumva e dependent sau dacă e un fabricant de vicii. „Da. Pentru alţii. Spre deosebire de «tradiţionalele delicii», la mine prima doză nu este gratis (râde, n.r.). Pentru consumatorii «înrăiţi» există mari hatâruri, e o formă de posedare. Posedat sunt şi eu, dar nu înseamnă că sunt stăpânit de muze. Am urmărit timp de doi ani o piatră care era prinsă în asfaltul de pe bulevardul Magheru şi am folosit-o. Era un jad de Apuseni, o variantă de cuarţ”. Pasiunea lui David Sandu a devenit o adevărată afacere, pe măsură ce creştea numărul de comenzi. „Preţurile sunt variate, în ultimul timp s-au polarizat. Primesc din ce în ce mai multe comenzi cu valori mari şi foarte mari. Am avut proiecte de 20.000 de euro pentru o piesă. De exemplu, un opal de foc montat în aur alb a depăşit costul unui diamant de aceeaşi dimensiune pentru că era o anomalie geologică şi gemologică. Era o piatră pentru care licitase şi Smithsonian Museum din New York. Colecţionarul a vrut-o. Şi-a făcut asigurare pentru ea”. De curând a primit amoniţi din Siberia, formaţi pe vremea când această zonă era sub ape. În timp, fosilele s-au transformat prin procese chimice în metal. David Sandu le lucrează în argint şi preţul lor ajunge la 300 - 600 de euro. Foloseşte şi lapis lazuli, un oxid metalic de crom fosilizat

Broșă din argint lemn de abanos și purpurit

1 cu

Cercei din turmaline și zgură de oțel

2 argint,

shop spot

Piatra lapis lazuli se găsește în Afganistan

Amoniți, ca broșe, lucrați în argint

4 sau

UN VICIU TERAPEUTIC. Unul dintre cele mai relaxante vicii pe care le cunosc este fumatul. De la narghilea la trabuc şi ţigări de foi. Şi de la rulat până la fumatul propriu-zis. Ştiu, nu sunteţi de acord şi, cu riscul că vă scandalizez, susţin că e terapeutic. Pentru suflet, cel puţin. Aşa că, dacă nu sunteţi complet oripilaţi, aveţi mai jos o listă cu câteva magazine din Bucureşti şi din ţară de unde să vă alimentaţi viciul.

1 2 3

EL UNICO El Unico sunt trei. În Afi Cotroceni, la aeroportul Otopeni şi în Băneasa Shopping City. Aveţi de ales aici între branduri de trabucuri ca Ramon Allones, San Cristobal de la Habana, Monte Cristo, Belinda sau Cohiba. Şi la categoria accesorii stau bine, în sensul că au tutun, brichete (şi Dupont), cuttere, etuiuri, scrumie re şi humidoare. Tot aici găsiţi şi obiecte tematice, cum ar fi ceasuri sau tablouri cu şi despre trabucuri, accesorii pentru bărbaţi şi o linie de băuturi care pot fi savurate alături de un trabuc cubanez.

cu pirită. „Este de fapt celebrul albastru de Voroneţ”. Există pasionați care au cumpărat tot ce era de cumpărat în materie de unicate. Pentru aceștia, David Sandu a imaginat un atelier numai cu obiecte din

povesteşte Raluca. Dar ştim cu toţii ce presupune birocraţia autohtonă. Cele mai multe vizualizări primite pe site-ul designercraft.eu vin din Bucureşti. Al doilea cel mai activ oraş este Londra şi apoi Timişoara. Pe listă se află chiar şi Milano. De aceea proprie tara se gândeşte serios să deschidă şi un boutique fizic în străinătate cât de curând. Până atunci însă creşte piaţa din România şi, în acelaşi timp, educă nişa interesată de bijuteria contemporană. Cele mai spectaculoase piese aflate acum

platină, în cadrul căruia clienţii pot să participe la realizarea bijuteriei. C Atelier: Smârdan 30, etaj 1, 0721.451.693/ 0723.582.599; davidsandu@davidsandu.ro

pe site sunt marca David Sandu. Românii sunt însă conservatori, aşa că cei mai vânduţi designeri sunt cei mai cuminţi, cu produse cât mai purtabile. Preţurile bijuteriilor încep de la 50 de lei şi pot ajunge la o mie de lei, în funcţie de cât de complicate sunt sau de materialele folosite (metale şi pietre preţioase). // ANCA NEGOIȚĂ www.designercraft.eu

www.el-unico.ro THE ROOM „Camera” se află pe Calea Victoriei şi se vrea un fel de concept store de unde puteţi cumpăra un trabuc bun, dar şi un pahar de coniac. Da, un pahar. Pentru că le şi puteţi încerca în tandem chiar la faţa locului. Pentru pasionaţii care au depăşit capitolul trabucurilor cubaneze, există ţigări de foi din Nicaragua, Honduras sau Republica Dominicană. Magazinul se întinde pe două etaje – la parter există un humidor profesional de mari dimensiuni, unde sunt păstrate trabucurile la temperatura şi umiditatea optime. Gama de băuturi alcoolice cuprinde 130 de branduri de whisky, brandy, rom, coniac, bourbon şi şampanie, toate între 12 şi 50 de ani vechime.

The Room, Calea Victoriei 122 www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 77

eauty prin țară Eden Spa Sibiu

de natură, pădure, aer curat, aveţi parte şi de tratamente signature pentru corp şi faţă, masaje şi terapii antistres, hidroterapii, exfolieri şi împachetări corporale, terapii pentru cupluri. Primăvara, cele mai cerute tratamente sunt cele de revitalizare a organismului obosit după o iarnă lungă. Acele terapii care pun accent mai mult pe sănătate şi o idee mai puţin pe răsfăţ — detoxifiere, energizare, hidratare. Recomandările specialiştilor ţintesc durerile musculare, decontracturarea musculară, activarea circulaţiei, îndepărtarea durerilor, hidratarea şi revigorarea pielii, menţinerea elasticităţii şi strălucirii pielii. Dacă în martie au fost cerute terapiile adresate femeilor (care au primit cadouri ca Aromatic Back Massage, Hydrating Facial, Healing Hot Stone Back Massage), în aprilie toate ofertele vor avea discount 25%. // ANCA NEGOIȚĂ Eden Spa Sibiu, Pădurea Dumbrava 1, Sibiu, 0269.505.650; www.sibiu.hilton.com

Foto: Florin Marin

Sunt 2.000 de metri pătraţi de piscine, jacuzzi, saune umede şi uscate, băi Kneipp, camere de relaxare şi meditaţie, săli de fitness. Eden Spa-ul din Sibiu este printre cele mai mari din ţară. Şi printre cele mai eficiente. Nu doar datorită terapiilor şi tratamentelor, ci şi pentru că are o locaţie inedită. Se află chiar vizavi de Muzeul Astra din Sibiu. Aşadar, la un pas

Optimism cu reflexe violet Roșu-ciocolatiu, morcov, arămiu sunt nuanțe de primăvară. Cel puțin așa susţin stiliștii. Am făcut o încercare la Hair Wizard și a reușit. De Aura Clara Marinescu

n salonul lui Paul Radu din zona Lahovari nu veți avea parte de un tratament obișnuit. Întâi și întâi, o conversație și o cafea. Se impun chiar. Aproape că ne plictisesc discuțiile despre păr, tratamente, de ce se deteriorează, ce-l face mai suplu sau mai strălucitor. Citim în toate revistele glossy despre asta. Cu Paul a fost însă o conversație terapeutică. A intrat în industria frumuseții după ce a lucrat în politică. A descoperit că-i place să tundă și a și studiat prin străinătate meseria. Mai exact la școala Jean Louis David. Face asta de prin 1999. De ce a ales un job tocmai în acest domeniu? „Am vrut să văd în jurul meu persoane fericite și

78 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

lipsite de griji. Când vii la coafor nu ești niciodată supărat”. Este genul acela de optimist incurabil și te influențează. După un preambul, Paul a inițiat o ședință de chiromanţie. Mult spus! Mi-a luat mâna și a scrutat-o cu privirea. „Închide pumnul. Deschide-l!” Gestul meu l-a făcut să spună: „Ești o persoană darnică la început, apoi începi să cântărești tot ce faci”. E bine de știut. Și am continuat conversația. „Ce culoare alegi, una rece sau una caldă?”Am spus caldă. „La ochii tăi merge o culoare rece. Lasă-mă să te surprind!” Și am avut încredere. Ciocolatiu cu reflexe violet a fost nuanța aleasă pentru mine, de la Schwarzkopf, iar produsele de îngrijire, de la Alterna.Tuns, spălat,

coafat, tratament, toate la 250 de lei. Și, cel mai important, ședința s-a desfășurat aproape de miezul nopții. E bine să știi că un stilist îți stă la dispoziție până târziu în noapte. În privința nuanțelor de păr, 2012 nu este anul unei singure culori. „Moda o dau brandurile mari. Însă, de cele mai multe ori, moda vine de pe stradă. Producătorii de vopsea recomandă roșuciocolatiu, dar străzile sunt pline de coafuri arămii”. Nu plecați din salonul lui Paul până nu vă povestește despre colecția sa de ustensile. Câteva dintre primele modele de föhn apărute la noi se află la Hair Wizard, unul dintre ele având 90 de ani. C Hair Wizard Salon, Dacia 46. Programări la: 0744.752.881

port

[PRIN ȚARĂ]

Prima lecție Foto: Florin Marin

de echitație

Poate fi un cadou-surpriză sau doar un citybreak. Este centrul de echitație de la Nana, un sat la frontiera cu Bulgaria. De Aura Clara Marinescu

„d

e la Universitate, din centrul Bucureștiului, ajungeți la noi în cel mult o oră”, se laudă proprietarii fermei. Așa este. Drumul cu mașina nu ne-a luat mai mult de 60 de minute și asta ocolind un pic pentru ca surpriza să reușească.Traseul e simplu, după indicațiile celor de la Nana Farm Ville: „se iese prin Popești Leordeni, Frumușani, Gruiu, Budești, Negoești, Soldanu. După Soldanu, vedeți un indicator la stânga, către Luica. Aici, punct de reper, biserica. Țineți drumul asfaltat, o curbă, apoi un drum pietruit, și în capătul străzii vă opriți în dreptul unei case cu steagurile României și UE atârnate la poartă.”. Zis și făcut.Ajungem pe la amiază. Suntem primii clienți. Clubul de echitație este, de fapt, o gospodărie cu bibilici, iepuri, curcani şi câini. Și, mai ales, patru cai superbi:Arak, Iolanda, Liberta și Ioana. Pentru cei care vor să petreacă toată ziua, există chioșcul din curte, grătarul și campingul. Nu costă nimic.

Aruncăm o privire în grajd și ne oprim în spatele curții, la manej (1.200 mp).Arak și Iolanda sunt pregătiți de plimbare.Aurel și Giani sunt profesorii de echitație și cei care au grijă de fiecare jocheu-amator. Aurel ne explică: „Întotdeauna veți urca pe cal numai pe partea stângă.Aranjați scărița măsurând cu brațul lungimea ei.” Odată așezați în șa trebuie să știți că frâul este cel de care vor asculta întotdeauna. Cum vă opriți? Cu un: „Hooooo!” Și o scurtă zvâcnire a hamurilor. Cum plecați? Cu un: „Pas!” Simplu, nu-i așa? Nu uitați să aduceți mere. Caii trebuie răsplătiți. // AURA CLARA C MARINESCU Pentru adulți, o oră costă 60 de lei , iar un abonament cu patru ședințe 200 de lei. Pentru copii există programe speciale: lecții de călărie, vizita la grajd, pot asista și hrăni caii, pot vedea cum sunt potcoviți caii. Nana Farm Ville, Strada Principală 373, sat Nana, Județul Călărași, 0242.531.646 , 0765.467.737

www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 79

oteluri

info point

Prahova), la aproximativ o oră şi jumătate de aeroportul Băneasa. Terenul, care se întinde pe o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi, a fost ales pentru panorama oferită. O privelişte cu potenţial să îi relaxeze şi pe cei mai activi urbani. Pensiunea are o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi. Cea mai mare parte este ocupată de spaţiile comune (recepţie, restaurant, dining, utilităţi). Atra Doftana are opt camere de aproximativ 25-28 metri pătraţi fiecare. Capacitatea totală este de 20 de locuri. Pensiunea are un living mo dular şi este dotată cu proiector şi tot ceea ce este necesar pentru conferinţe (vara, cele mai multe workshopuri se desfăşoară pe malul lacului). Atra mai are o sală de fitness, saună, o terasă exterioară acoperită, un spaţiu pentru grătar, un spaţiu de relaxare pe malul lacului Paltinu şi un spaţiu de joacă pentru copii şi pentru activităţi în aer liber ca mountain bike, caiac-canoe sau pescuitul sportiv.

[PRIN ȚARĂ]

Anul trecut obţinea locul 1 la Anuala de Arhitectură Bucureşti. Este un design hotel aflat la numai o oră şi jumătate de capitală, într-o privelişte care îţi taie respiraţia. De Aura Clara Marinescu

pucați drumul DN1 spre Câmpina, destinația Valea Doftanei. Pe malul lacului Paltinu, după ce traversați Barajul cu același nume (dacă nu știați, funcționează din 1970), patru acționari din București au construit o pensiune de 4 margarete (un milion de euro a fost investiția), cu doar 8 camere, sală de fitness și saună, însă asta nu este totul.Arhitectura este una care iese din tiparele zonei. Noi am ajuns la destinație după o oră și un pic, pe un drum județean mai bun decât ne așteptam, în prima zi cu 24 de grade din această primăvară. Surpriza a venit când am intrat în pădure, lăsând în stânga prăpastia și în dreapta câteva case țărănești, unele părăsite, însă cu farmec local. La vederea pensiunii, impactul

80 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Atra Doftana a fost uriaș, mai ales când am parcat mașina pe acoperiș, lângă intrarea din sticlă ce ne amintea de piramida de la Luvru. Camerele albe sunt ascunse în panta malului, cu vedere către lac, în așa fel încât de cealaltă parte a apei pensiunea să arate ca un fagure de miere. Pereții sunt tapetați cu scânduri de brad vopsite tot în alb, singurele pete fiind bulinele de pe mochetă și televizorul negru. Serviciile de aici sunt exclusiviste. La fel și prețul camerei pe noapte: 290 de lei, preț în care este inclus micul dejun, accesul la saună și sala de fitness, dar și plimbarea cu bicicleta sau raftingul. Restaurantul este practic îngropat în mal, iar în mijloc, pentru a ascunde câteva instalații de apă, a fost construit un șemineu din tablă, care arată ca un clopotgigant.Are 50 de locuri şi un

meniu à la carte axat pe produse organice şi preparate din bucătăria internaţională. În viitorul apropiat promit să aibă ca invitaţi chefi cu stele Michelin. Deși te-ai aștepta să găsești mâncare tradițională, bucătarul rezident de la Atra (care vine tocmai de la Curtea de Argeș) are o listă cu preparate internaționale: de la salate medi teraneene (12,5 lei) şi Quiche Lorraine (15 lei) până la piept de rață cu ananas caramelizat (49 lei) și foie gras cu fructe de pădure (38 lei) – cel mai cerut de clienți. Dar, cel mai mult, gazdele se laudă cu cașcavela, marcă înregistrată Valea Doftanei, un caş nefermentat puțin sărat și afumat. C Atra Doftana, Fundătura Cerbului 780B, sat Teșila, Comuna Valea Doftanei, Județul Prahova, 0735.020.110, 021.212.39.34; www.atradoftana.ro

Foto: Claudiu Popescu, PR

ATRA DOFTANA este un proiect inițiat de patru prieteni - Emil Munteanu, Eduard Dimitriev, Ştefan Mustaţă şi Răzvan Florea. Ei îşi doreau un design hotel integrat în natură. Trei sferturi din clădirea Atra Doftana se află în pământ, pe malul lacului Paltinu, iar parcarea, cu o capacitate de 12 locuri, se află pe acoperişul pensiunii. Materialele folosite sunt în mare parte naturale. Pentru placarea pereţilor au fost folosite lambriuri din lemn. În băi, pe holuri şi la recepţie a fost folosită marmură. Pensiunea se află pe malul Lacului Paltinu din Valea Doftanei, în satul Teşila (judeţul

Foto: Adi Bulboacă, Costin Mihalache, Veronica Scurtu, PR

ravel

Un MANNEKEN-PIS supradimensionat, degustând o vafă (simplă) în compania unei domnişoare (frumoase)

LA PAS prin oraş, cu gândul la o trapistă autentică

Umbrelele şi încălzitoarele fac TERASELE primitoare şi pe ploaie

AMADEUS: nu e nici bibliotecă, nici grajd, e un restaurant cu niște minunate coaste de porc

elles x u r B Orașul unde Europa miroase a vafe

E suficient să te uiţi în VITRINĂ și nivelul serotoninei începe să crească vertiginos

Bruxelles nu e orașul de care să te îndrăgostești la prima vedere. Probabil că nici la a doua. Însă oamenii care îl locuiesc îl transformă într-un spațiu cosmopolit și plin de culoare. De Costin Mihalache

u știu cum se simte în timpul săptămânii locul unde europenii se întâlnesc pentru a decide soarta celorlalți europeni. Însă în weekenduri, Bruxelles pare un oraș liniștit, cu turiști impregnați de mirosul vafelor şi aflați, probabil, în drum spre cea de-a douăsprezecea bere belgiană din ziua cu pricina. Mi s-a spus că belgianul clasic – respectabil, cum ar veni – preferă să se refugieze în afara orașului și să revină zilnic în Bruxelles pentru a munci (cam 600.000 de persoane), lăsând centrul la îndemâna celor veniți din afara orașului, în căutarea unei vieți mai bune. Am mai aflat cu surprindere că, printre aceștia, românii reprezintă o comunitate destul de importantă: spre 10% din populația regiunii. Nu aveam cum să ratez, bineînțeles, Piața Mare, integrată deja în patrimoniul Unesco, un spațiu ocupat seara de tineri care discută așezați pe jos sau care-și afirmă nemulțumirile într-o dezordine oarecum organizată. A doua zi dimineață, aceeași piață găzduia standurile cu flori și adunările cercetașilor belgieni. Pe Manneken-Pis, l-am surprins pe omulețul pișăcios, moștenit până și de băile casnice neaoșe,

într-una dintre ținutele sale de sărbătoare. Se pare că are peste 800 de asemenea costume și este mai tot timpul asaltat de zeci de turiști care-i fac poze. Vă recomand să beți o cafea (excelentă) pe terasa hotelului Metropole. Nu este nicidecum ieftină, însă merită, mai ales dacă faceți o vizită barului și holului hotelului omonim de 5 stele, pentru minunata atmosferă de sfârșit de secol XIX decadent. Din punct de vedere culinar, în speță carnivor, restaurantul Amadeus este de mare inspirație: niciodată nu mi-aș fi imaginat că o vacă împăiată, o bibliotecă mirosind a cărți vechi, vinul casei vândut la centimetru și coastele de porc à volonté fac casă bună împreună. Înainte să închei scurta relatare, țin să vă recomand un nou spațiu care urmează să fie deschis în zona Parlamentului European, pe Clos du Parnasse 3E, la inițiativa a două profesoare românce (Mirela Niţă şi Ioana Belu) și a colaboratorilor cu care au creat ONG-ul EuropaNova. Cursuri de limbi străine, spațiu de evenimente și, nu în ultimul rând, o librărie multilingvă, unde se găsesc cărți în limbile Europei Centrale și de Est. Lectură plăcută! C www.bewhere.ro

| APRILIE 2012 | BeWhere! | 81

adrese utile

Dacă nu știți cum și unde să ajungeți, noi vă punem semnul exclamării pe hartă. B MUZICĂ CLASICĂ Ateneul Român, Franklin 1-3, 021.315.25.67; www.fge.org.ro Sala Radio, Gen. Berthelot 60-64, 021.303.17.77; www.srr.ro B TEATRU TNB, Bulevardul Nicolae Bălcescu 2, 021.313.94.37 Teatrul de Comedie, Sfântul Dumitru 4, 021.315.91.37 Sala Rapsodia, Lipscani 53, 021.315.89.8 B FILM Cinema Corso, Regina Eli sabeta 27, 021.315.13.34 Cinemateca Eforie, Eforie 2, 021.313.04.83 Cinema Scala, Gheorghe Magheru 2-4, 021.316.67.08 Cinema Studio, Gheorghe Magheru 12-14, 021.316.55.26 Cinemateca Union, Ion Câmpineanu 21, 021.313.92.89 NCRR, Intrarea Monetăriei 3, 021.312.98.75 Cinema Elvira Popescu, Dacia 77, 021.316.02.24 B MUZICĂ Club Fabrica, 11 Iunie 50, 021.335.03.23;

www.fabrica-club.ro Godot Café Teatru, Blănari 14, 0736.414.244 Hard Rock Cafe, Şoseaua Kiseleff 32, Sector 1, 021.206.62.61 Jukebox Venue, Turturelelor 11, 0725.927.907 Universitatea Națională de Muzică din București, Știrbei Vodă 33, 021.314.26.37 The Silver Church, Plevnei 61, Sector 1, 021.313.55.92; www.tscarena.ro B ARTĂ Galeria Recycle Nest, Icoanei 17 Galeria Galateea, Calea Victoriei 132 Anca Poterașu Gallery, Plantelor 56 MNIR, Calea Victoriei 12 Andreiana Mihail Gallery, Vasile Alecsandri 16 Atelier 030202, Sfânta Vineri 11 Centrul Cultural Maghiar, Gina Patrichi 8 DanaArt Gallery, Teatrul Odeon, Calea Victoriei 40-42 Galeria Orizont, Nicolae Bălcescu 23A Readers Café, Grigore Ale xandrescu 89-97, Metropolis Center, Groung Floor

Pavilion center for contemporary art and culture, Nicolae Titulescu 1 Grand Café Galleron, Nicolae Golescu 18A Librăria Bastilia, Piaţa Romană 5; www.librariumgrup.ro Ministry of Culture and National Heritage, Public Monuments and Contemporary Architecture Department, Bd. Unirii 22 B ORAŞ Casa Mincu, Pictor Arthur Verona 19 Galeria Dalles, Bulevardul Nicolae Bălcescu18 , 021.314.66.37 Fundația Calea Victoriei, Caimatei 20, 021.321.30.22; www. fundatiacaleavictoriei.ro Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru 38, 031.710.06.25; www.icr.ro Hanul lui Manuc, Franceză 62-64, 0769.075.844; www.hanulluimanuc.ro MNAC, Izvor 2-4, aripa E4, 021.31.8.91.37 Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Şoseaua Kiseleff 1, 021.312.88.26; www. antipa.ro Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”,

Şoseaua Kiseleff 28-30, 021.317.91.03; www.muzeul-satului.ro Muzeul Țăranului Român, Şoseaua Kiseleff 3, 021.317.96.61; www. muzeultaranuluiroman.ro Pump Shop, 11 Iunie 50, 0731.334.943; www.pumpshop.ro Romexpo, Mărăști 65-67, 021.207.70.00 Teatrul Ion Creangă, Lipscani 53, 021.317.11.69 B LOCALURI Expert Caffe, Dr. Lister 12, 0743.535.889 Exit Bar, Strada Constantin Coandă 18 Happy Pub, Căderea Bastiliei 36, 0742.034.990, 0729.892.768 Musafir, Strada Covaci 12 Trattoria Perche No, Bulevardul Basarabiei 76C, 031.425.59.28 Beros&Van Schaik Wine Traders, Șepcari 19, 021.310.05.80 Energiea, Brezoianu 4, 0736.374.432; www.energiea.ro Laboratorul de cocktailuri, Stavropoleos 8, etaj 1, 0722.528.040 Phill, Drumul Potcoavei 120, 0743.172.003; www.phill.ro

Băcănia cu suflet, Men deleev 37, 0744.373.323; www.bacaniacusuflet.ro Tribute, Calea Victoriei 118, 0728.742.883; www.tribute.ro Burebista vânătoresc, Batiștei 14, 0755.041.490; www.restaurantvanatoresc. ro Barca, Leonida 11, 0720.928.278; www.restaurantbarca.ro Lacrimi și sfinți, Șepcari 16, 0372.773.999 Zahana Zexe, Icoanei 80, 0733.209.209; www.zexe.ro Nicorești, Toamnei 14, 021.211.24.80; www.restaurantnicoresti.ro Tortuga, Traian 234, 0733.077.482; www.tortugarestaurant.ro B SHOPPING David Sandu Jewelry, Smârdan 30, etaj 1, 0723.582.599; davidsandu@davidsandu.ro B BEAUTY Hair Wizard Salon, Dacia 46, parter, 0744.752.881; www.hairwizard.ro B TRAVEL Atra Doftana, Fundătura Cerbului 780B, sat Teșila, Com. Valea Doftanei, Jud.

Prahova, 0735.020.110; www.atradoftana.ro B PRIN ȚARĂ Muzeul Național Brukenthal, Galeria de Artă Contemporană, Tribunei 6, Sibiu Eden Spa Sibiu, Pădurea Dumbrava 1, Sibiu, 0269.50.56.50; www.sibiu.hilton.com Nana Farm Ville, Strada Principală 373, sat Nana, Județul Călărași, 0765.467.737 Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Alexandru Ioan Cuza 11, Craiova, 0251.41.53.63 Teatrul de Operă şi Operetă, Mihai Viteazul 7, Teatrul „Maria Filotti”, Mihai Eminescu 2, Brăila, 0239.61.39.69 Rockstadt, Lucian Blaga 13, Braşov, 0788.781.693 Centrul Reduta, Apollonia Hirscher 8, Braşov; www. centrulculturalreduta.ro Palatul Culturii, George Enescu 2, Târgu Mureş Sala Thalia, Cetății 3-5, Sibiu, 0269.21.02.64 Sala de cultură a sindicatelor, Victoriei 24, Piteşti Sala Capitol, Constantin Diaconovici Loga 2, Timişoara, 0723.125.106

Unde ne găsiți prin țară La toate punctele INMEDIO (Kaufland, Real, Auchan, Carrefour, diverse alte galerii comerciale) şi RELAY (aeroporturi, gări) din țară, în orașele: Alba Iulia, Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Bistrița, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Buzău, Câmpulung Muscel, Carei, Cluj, Comănești, Constanța, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Focșani, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Medgidia, Mediaș, Miercurea Ciuc, Mioveni, Odorheiu Secuiesc, Onești, Oradea, Orăștie, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Sărat, Reghin, Reșita, Roman, Satu Mare, Sibiu, Sighetu Marmației, Sighișoara, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgoviște, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Turda, Vaslui, Zalău.

B ALBA IULIA Humanitas, 1 Decembrie 1918, bl. M10 B ARAD Cărtureşti Atrium, Bd. Aurel Vlaicu 10 - 12, Atrium Center B BRAȘOV Cărtureşti, Piaţa Sfatului 20 B BUCUREȘTI Librăria „Mihai Eminescu”, Bd. Regina Elisabeta 16 Anthony Frost, Calea Victoriei 45 Cărtureşti Verona, Arthur Verona 13-15 Cărtureşti AFI, Bd. Vasile Milea nr. 4 Cărtureşti Quinet, Edgar Quinet 9

82 | BeWhere! | APRILIE 2012 | www.bewhere.ro

Cărtureşti Institutul Francez, Bd. Dacia 77 Cărtureşti MŢR, Kiseleff 3 Diverta Băneasa, Şos. Bucureşti-Ploieşti 42 D, Băneasa Shopping City Diverta Cotroceni, Bd. Vasile Milea 4 Diverta Mall Vitan, Calea Vitan 55-59 Diverta Plaza, Bd. Timişoara 26 Diverta Unirii, Piaţa Unirii 1, etaj 3 Humanitas Kretzulescu, Calea Victoriei 45 Humanitas din Fundul Curţii, Calea Victoriei 120 Humanitas Auchan, Bd. 1 Decembrie 1918 33 A Librarium Bastilia, Piaţa Romană 5 Sala Dalles, Bd. Nicolae Bălcescu 18

B CLUJ-NAPOCA Cărtureşti, Al. VaidaVoievod 53 – 55, Iulius Mall Librarium Book Corner, Bd. Eroilor 15 Humanitas „Nicolae Steinhardt“, Universităţii 4 B CONSTANȚA Cărtureşti, Bd. Al. Lăpuşneanu 116C, City Park Mall

Avant-Garde, Lăpuşneanu 16 Humanitas Lăpuşneanu, Banu 8, Bl. 8, mezanin Humanitas din Piaţa Unirii, Piaţa Unirii 6 Humanitas din Centrul Comercial Felicia, Bucium 36 B ORADEA Humanitas „Mircea Eliade“, Bd. Republicii 5

B GALAȚI Humanitas, Domnească 45

B PIATRA NEAMȚ Humanitas, Piaţa Ştefan cel Mare 15

B IAȘI Cărtureşti, Bd. Tudor Vladimirescu 2, et. 2, Iulius Mall Librarium

B PLOIEȘTI Humanitas, Piaţa Victoriei 3 B RM. VÂLCEA Humanitas, Calea lui

Traian 147, bl. D2 B SIBIU Humanitas „Constantin Noica“, Nicolae Bălcescu 16 B SUCEAVA Cărtureşti, Calea Unirii 22, Iulius Mall B TIMIȘOARA Librarium Cartea de nisip, Victor V. Delamarina 1 Cărtureşti Mercy, Mercy 7 Cărtureşti Iulius Mall, Demetriade 1, etaj 1, Iulius Mall Humanitas „Joc secund“, Lucian Blaga 2 Humanitas „Emil Cioran“, Mercy 1