Praga (pag

Titlul schitelor,

desemnelor şi picturilor din text, executate de autor.

1. Vedere din turnul de strajă spre „Mala strana" în

Praga (pag. 5). 2. Sîrboaice în costumnaţional pe puntea vaporului (pag. 14). 3. Dunărea la Drenkov (pag. 17). 4. Dunărea între Berzask şi Svinici (pag. 17). 5. Dunărea la muntele Grebenu (pe malul sîrbesc) (pag. 17). 6. Dunărea la Cazane (pag. 17). 7. Femeie turcă în costum tradiţional (pag. 25). 8. Servitor bulgar în costum naţional (pag. 28). 9. Preoţi urcînd cu caii spre Lom-Palanca (pag. 30). 10. Cafenea din Şiştov (pag. 36). 11. Sosirea la debarcaderul din Ruşciuc (pag. 38 şi 39). 12. Băeţaş turc în şalvari şi işlic (pag. 40). 13. Gardist turc din Ruşciuc (pag. 41). 14. „Dracul", sau cerşetorul hidos din Giurgiu (pag. 43 şi 44). 15. Cişmea în Silistra (pag. 48). 16. Bulgăroaica cu copii, din Ruşciuc (pag. 49). 17. ,,Sfîntul“ , mahomedan înarmat (pag. 52). 18. Căruţă de poştă valahă (pag. 60). 19. Veche biserică din Focşani, văzută din faţă (pag. 66). 20. Veche biserică din Focşani, văzută dintr’o parte (pag. 67). 21. Cişmea din Focşani (pag. 68). 22. Ţigani din Romînia (pag. 72). 23. Popă îmbrăcat în reverendă şi cu potcap în cap, privit din profil (pag. 73).

,v

24. Boeroaică şi boer din Focşani, în costum străvechi (pag. 74). 25. Familie evreiească din Focşani (pag, 76). 26. Ştrengării a unor copii evrei din Focşani (pag. 77). 27. Bragagiu din Focşani (pag. 78). 28. Sacagiu din Focşani (pag. 79). 29. Spoitor turc cu femeia sa, din Focşani (pag. 80). 30. Dorobanţ pedepsind un pîndar (pag. 97). 31. Dorobanţi valahi în uniformă (pag. 100). 32. Călugăr romin dela Dâlhăuţi (pag. 113). 33. Ţărance la lucrul de casă (probabil din Vulcăniasa) (pag. 128). 34. Prînzul romînilor dela munte (pag. 140). 35. Odihna de după masa de prînz a romînilor dela munte (pag. 142). 36. Caravana cartografică în munţii romîneşti (pag. 144). 37. întoarcerea sătenilor dela tîrgul din Dumitreşti (pag. 156). 38. Circiumă primitivă la Chiojdeni în Valahia (pag. 157). 39. Moară de apă în Deduleşti (pag. 170). 40. Lucrători jucînd în epoca culesului de vii (pag. 176). 41. Călugăriţă romîncă (pag. 180). 42. Hanul din Slobozia Coroteni — Valahia — (pag. 182).

VI

INTRODUCERE.

Dintre documentele cele mai bogat informate şi din această cauză mult preţuite, desigur că în rîndul întîi trebue să cităm însemnările de călătorii şi memoriile. Acestea sunt cu atît mai importante, cu cît observaţiile şi însemnările sunt lipsite de pecetea oficialităţii, care de cele mai multe ori este prea convenţională şi rigidă. Toate notele de călătorie sunt culese în urma cunoaşterii perfecte a realităţilor văzute şi adeseaori trăite. însemnările de călătorie cuprind toată mentalitatea epocii, toată structura societăţii contimporane în cadrul căreia i-a fost dat să trăiască călătorului şi sunt prezentate în general într'o formă simplă şi într'un stil atrăgător şi concis. Lectura acestui fel de literatură este foarte uşoară şi folosul tras de către cititor este apreciabil. Această caracteristică a memoriilor şi însemnărilor de călătorie se datoreşte desigur faptului că autorul a desprins din mijlocul lumii în care a trăit, tocmai ceiace i-a atras mai mult atenţia, adică esenţialul. Aceste observaţiuni nu ne sunt prezentate într'o formă abstracta şi rece şi nici n’au fost despărţite de ansamblul vieţii lor. Ele ni se prezintă de cele mai multe ori sub formă de impresii vii, fixate în mediul patriarhal de unde le-a cules călătorul şi sunt împărtăşite cititorului sub forma unor descrieri simple şi lipsite de gravitatea studiilor şi cercetărilor ştiinţifice. Dacă aceste feluri de scrieri sunt importante pentru istoria universală în genere, unde abundenţa isvoarelor adeseori întrece puterea de muncă a cercetătorului scrupulos; în domeniul istorii şi cunoaşterii poporului romînesc, însemnările de

VII

călătorie şi memoriile sunt documente foarte preţioase, tocmai pentrucă de cele mai multe ori isvoarele lipsesc, iar atunci cînd se află sunt prea sărace 1. Dacă călătorii sunt străini, însemnările trebuesc cercetate cu multă atenţie, fiindcă deseori aprecierile sunt prea defavorabile neamului nostru, mai ales atunci cînd se raportă la partea civilizatoare a naţii noastre în comparaţie cu aceiea a mediului căruia îi aparţine călătorul. Altminteri ochiul străin vede şi înseamnă tot ceiece îl atrage în mod stăruitor, iar observaţiile reliefează desigur specificul vieţii noastre în tot ceiace are mai caracteristic. Călătorul semnalează aceste observaţii caracteristice tocmai pentrucă nu le-a mai întîlmt aiurea şi fiindcă aici i-au atras atenţiunea. Astfel de însemnări sunt şi notele de călătorie ale ofiţerului austriac, de naţionalitate cehă, Emanuet baron Salomon de Enedbergu, luate zilnic cu ocazia misiunii sale în Valahia, în anu 1856 , şi care făcea parte din armata de ocupaţie austriacă. Austria încheiase un tratat în acest sens cu Turcia la 14 Iunie 1854, prin care i se permisese ocupaţia principatelor ca să asigure deşertarea acestora de trupele ruseşti, angajate în războiul Crimeei . MilcovhrC Cup™d descrierea oraşului Focşani şi a regiunii om care venise dmtr’un mediu ales, avea o remarcabilă cultură şi un vădit talent de desemnator, schiţînd tot ceiace i se părea mai demn de imortalizat din călătoria întreprinsă în acest ţinut. Dacă deseori eS.e p^ea sever cu strămoşii noştri, nu trebue judecat cu asprime. ount observaţiile şi notele de călătorie ale unui om rafinat care a fost sortit să guste toate plăcerile şi mizeriile vieţii noasre e atunci, apreciindu-Ie în lumina propriilor sale sentimente.

Străbătînd volumul de amintiri şi impresii, nu te poţi oprisă constaţi cu bucurie, că de unde la început călătorul nostru îşi

) Veri şi M /orga. Istoria Romînilor prin călători, voi. I-IV, ed. II. 1929. în ,anul , e*f: Ştefănescu Margareta. însemnările unui ceh asupra Valahlei corni. Al P 1": ”Arhlm"■ Iaîi’ “• XXXVI, 1929, nr. 2, pag. 130-139 fi nări 'a unor călători străini şi alte clteva Insem. V fP'' F°CŞa"i’ an. I, voi. 2, pac 128-134. pol, veai: Documentele renaşterii romînilor, voi. XII, ed. III,Istoria Romîniei, II p. paf;. 174-176. 459, apud A. D. XenO-

VIII

plîngea soarta-i nemiloasă care l-a aruncat, intr’ o ţară sălbatică cu oameni barbari, mai tîrziu începe să înţeleagă sufletul acestor oameni, să le aprecieze omenia şi bunacuviinţa, pentru ca la urmă sâ-i iubească sincer şi să remarce cîtă bunătate sufletească ascundeau aceşti oameni ce trăiau atît de primitiv, dar care-şi împărţeau cu multă dărnicie ,,puţinul lor“ . Călătorul salută cu entuziasm frumuseţele naturii înconjurătoare atît de bogate şi variate şi citează la fiecare pas hărnicia şi destoinicia ţăranului şi mai ales a ţărancei noastre, pe care nu uită a ne-o prezenta deseori ca o frumuseţe remarcabilă. Recomandăm călduros tuturor aceste memorii alcătuite de autor la anul 1896, după notele personale luate la faţa locului, pe cari ne-am silit a le rezuma ţinîndu-ne cît mai mult şi mai aproape de originalul cehesc. Le recomandăm cu atît mai mult, cu cît din cercetarea lor se desprinde acea constatare generală a tuturor călătorilor ce-au fost oaspeţii acestui pămint ospitalier, că sufletul romtnesc proverbial de bun a ştiut să ciştige chiar cele mai vrăjmaşe porniri. Iar drept încheiere, nu pot uita să amintesc că fără bunăvoinţă d-lui I. Romanoae, secretarul general al primăriei oraşului Focşani, n’ar fi văzut lumina aceste rezumate a memoriilor aceluia care a colindat Milcovia la 1856 şi care ne-a transmis atîtea observaţii judicioase asupra înaintaşilor noştri. Şi pe această cale aduc vii mulţumiri d-lui Romanoae, pentru tot ajutorul material pe care mi l-a dat.

m

IX

li»

Emanuel baron Salomon de Friedbergu (Mîrohorsky), căpitan de stat major pe lingă Comandamentul Corpului 1 de armată din Praga, primeşte ordin telegrafic ca să părăsească garnizoana şi să plece imediat în Valahia, unde va face măsurători în calitate de cartograf (pag. 5—6).

Vestea a circulat ca fulgerul în întreaga sa familie şi tristeţea i-a cuprins pe toţi ai săi, cari se gîndeau cu groază la ce depărtare îi era dat să trăiască acestui fiu atît de drag tuturorCu adînc regret s’a despărţit de Praga de aur, unde a trăit fericit şi mulţumit, pentru a se îndrepta spre „ Valahia, ţa ă atit de îndepărtată, pe jumătate sălbatică, ţară menită, cu oameni barbari, hoţi, răufăcători şi plină de fiare sălbaticeAcolo nu-1 aştepta nimic curat de mîncare, nici un fel de locuinţă mai confortabilă, ci numai insecte scîrboase şi muncă grea făcută în pripă (pag. 7). După 14 zile dela primirea telegramei, sosi cu cea dintâi poştă ordinul, în care i se aducea la cunoştinţă că era repartizat la secţia de cartografie nr. 6 cu sediul general la Focşani, unde era şi graniţa despărţitoare între cele două principate, Valahia şi Multania (Moldova). Comandant îi va fi căpitanul Emanuel chevalier de Querlonde, iar plecarea va trebui să şi-o aranjeze astfel, îneît la 1 Aprilie 1856 să fie sosit la Focşani (pag. 9). La 21 Martie 1856, în Vinerea mare, cu trenul de seară a părăsit bătrîna Pragă, în consternarea tuturor rudelor şi cunoştinţelor superstiţioase, cari considerau Vinerea ca zi nefastă pentru un drum lung spre locuri necunoscute. Ultima despărţire de cei apropiaţi lui a fost tristă (pag. 10). Ajuns la Viena şi-a făcut o serie de cumpărături necesare şederii în Valahia şi între timp s’a mai întîlnit cu camarazi de şcoală (pag. 11).

VitglUu P. Arbore 2

In Lunea paştelui spre seară, porni deodată cu mai mulţi ofiţeri dela gara de nord, spre Budapesta. Societatea era veselă şi multe îşi aveau de spus, deoarece nu se mai văzuseră de multă vreme. Toată noaptea n'a închis ochii şi a petrecut de minune, ca şi cînd mergea la cine ştie ce distracţie de mult aşteptată (pag. 13). Miercuri 26 Martie 1856, dimineaţa la orele şapte, s'a îmbarcat la Budapesta într un frumos vapor care mergea înspre Sud-Est. In vapor se simţea şi mai bine ca'n tren, fiind într’o atmosferă mai intimă. In afară de ofiţerii austriaci, călători erau foarte puţini. Astfel îşi aminteşte de două domnişoare de naţionalitate sîrbă, cu ochii negri şi îmbrăcate în prea frumoase costume naţionale, pe cari le şi schiţează, şi de bătrîna boeroaică din Moldova, doamna Dunca, cu fiica ei domnişoara Constanţa, cari veneau dela Paris şi mergeau la Iaşi (pag. 14). Sîrboaicele nu vorbeau decît limba lor, deaceia puţini dintre ofiţeri cunoşteau această limbă ca să se poată întreţine cu ele. Moldovencile în schimb vorbeau curent franţuzeşte, deşi nu întotdeauna corect, iar din cauza unei conveţuiri mai îndelungate în Viena cunoşteau destul de bine şi germana. Din această cauză toţi ofiţerii după vapor s’au întreţinut tot drumul foarte vesel şi sgomotos cu ele (pag. 15 — 16). In dimineaţa celei de a treia zile, vaporul ajunsese cam prin dreptul Belgradului sîrbesc pe o vreme admirabilă. Ceva mai tîrziu au pătruns în regiunea Baziaş, de unde au avut să admire o panoramă încîntătoare şi romantică pe ambele maluri ale Dunării (pag. 16).

Semnalează diverse localităţi din această regiune şi schiţează patru peisaje mai interesante pe cari i le oferă Dunărea în această zonă pitorească şi anume : Dunărea la munţii Grebenu în Serbia, Dunărea la Drenkov, Dunărea între Berzasku şi Svinici şi Dunărea la Cazane (pag. 17—21).

Admiră frumuseţele naturale dela Porţile de Fier, pe cari le semnalează (pag. 22).

Regiunea parcursa în josul Dunării, între Turnul-Severin şi Galaţi, a făcut-o în condiţiuni inferioare, datorită Turcilor murdări cu cari călătorea în acelaş salon. Salonul vaporului ajunsese a fi murdar, hrana slabă, greoae, fără gust şi foarte ardeiată (pag. 23).

Milcovia în .1856

3

Dela Vidin călătorii turci, bulgari şi sîrbi încep să crească. Se miră de narghilele turceşti şi de felul cum sunt îmbrăcate turcoaicele, cu şalvari şi cu faţa acoperită cu un voal. Schiţează un astfel de exemplar (pag. 24).

Descrie cu bogate amănunte costumul turcoaicei (pag. 25).

Malurile Dunării le găseşte murdare şi comunică unele impresii în această ordine de idei (pag. 26).

Pe malul bulgăresc observă numeroşi cîini vagabonzi cari rătăceau flămînzi, sau cari lătrau de-ţi luau auzul, lăsînd călătorilor impresii neplăcute. In clasa IlI-a a vaporului era o lume foarte pestriţă. Călătoreau Turc1, Greci, Albanezi, soldaţi Valahi, etc. (pag. 27). Ne descrie pe larg costumele diverşilor călători şi schiţează un servitor bulgar în costum naţional, cu cuţit şi revolver la brîu (pag. 28). Semnalează oraşele romîneşti întîlnite în călătoria de pe Dunăre (pag. 28—34). Ajuns la Şiştov, scoboară din vapor, vizitează oraşul şi totodată şi o cafenea pe care o desemnează. Deşi în principiu călătorul nostru nu bea cafea, acolo a băut (pag. 35—38). Debarcă deasemeni din vapor şi la Rusciuc, unde ajunsese pe înserate. La debarcader vede cîţiva soldaţi harapi cari slujeau sub steagurile turceşti. Aceştia făceau de strajă, iar un ofiţer cerceta actele călătorilor (pag. 38—39). Condus la consulatul nemţesc de un băiţaş turc, întîlneşte acolo pe consulul Rossler care-1 primeşte foarte bine. In clădirea consulatului admiră o minunată colecţie de arme importante şi preţioase din diferite ţări şi timpuri (pag. 40). Apropiindu-se ora plecării, s'a despărţit de această iubită familie şi s'a îndreptat spre vapor condus de un kavas — poliţai turc pe care l-a şi desemnat (pag. 41). Dela Rusciuc vaporul s'a îndreptat spre Giurgiu, unde mulţi dintre colegii cu cari călătorise pînă acuma, au părăsit vasul îndreptîndu-se spre Bucureşti (pag. 42). Fiind o seară frumoasă a coborît în Giurgiu şi s'a primblat prin oraş. Străzile aveau aspectul unui oraş turcesc. Primblarea a făcut-o în tovărăşia moldovencelor de pe vapor, cari s'au speriat de un cerşitor cu înfăţişarea hidoasă (pag. 43).