beBlueAir Inflight Magazine, ROMANIA, no. 48 (Dec 2018 - Jan 2019)

Page 1



FLY blue

La mulți ani, Blue Air! La mulți ani, România! La mulți ani, Blue Air! La mulți ani, România! Această perioadă e cu adevărat specială pentru noi și ne bucurăm că ne sunteți alături la aniversarea a 14 ani de activitate. Încrederea oferită ne motivează să dăruim și mai multe motive să rămânem prima și cea mai bună opțiune de zbor. Istoria ne-a învățat că suntem la fel de puternici pe cât suntem de uniți. Iar dezvoltarea companiei se datorează echipei Blue Air. Uniți de pasiunea comună pentru aviație și dedicați valorilor ce pun siguranța și confortul pasagerilor pe primul loc, suntem pregătiți să întâmpinăm noul an. 2018 a fost un an al evoluției. Am transportat mai mulți pasageri, am oferit rute noi și am crescut frecvențele pe rute deja existente. Sunt foarte mândru de echipa Blue Air, care a demonstrat cât de multe obiective se pot realiza atunci când există unitate și o viziune comună. Dincolo de echipajul excepțional care vă însoțește astăzi, alte sute de persoane lucrează cu pasiune să vă ofere o experiență extraordinară la bordul avioanelor noastre. În vară, așteptăm cu entuziasm sosirea primelor avioane Boeing MAX-8. Odată cu introducerea acestor aeronave performante în flotă, Blue Air va intra într-o nouă etapă de dezvoltare. Iar pentru a vă încuraja să călătoriți mai mult în 2019, vom menține gratuit bagajul de mână de până la 10 kilograme, indiferent de pachetul tarifar ales. Nu ne putem lua rămas-bun de la anul 2018 fără a aminti despre cel mai important moment care ne leagă pe toți românii, indiferent unde ne-am afla: celebrarea Centenarului. În cinstea acestui eveniment, Blue Air a lansat un avion special, despre care vă las să aflați mai multe din paginile acestei reviste. Un an nou fericit și vă așteptăm la bord și în 2019!

Marius Puiu Directorul General Blue Air | Blue Air CEO

Happy Birthday, Blue Air! Happy Birthday, Romania! This period is really special for us and we are glad that you are with us at the 14th anniversary of our activity. Your trust motivates us to provide even more reasons to stay the first and best flight option. History has taught us that we are just as strong as we are united. The development of the company is due to Blue Air’s team. United by a common passion for aviation and dedicated to the values that put the safety and comfort of the passengers first, our company is more prepared than ever to meet the new year. 2018 remained a year of progress. We carried more passengers, we offered new routes and increased frequency on already existing routes. I am very proud of the Blue Air team that has also demonstrated in 2018 how many goals can be achieved when there is unity and a common vision. In addition to the exceptional crew accompanying

you today, hundreds of other people work with passion to provide you with an extraordinary experience onboard our aircraft. We are excited to welcome the arrival of the first Boeing MAX-8 aircraft in the summer of 2019. We are ready for Blue Air to enter a new stage of development with the introduction of these advanced aircraft. To encourage you to travel more in 2019, we will maintain the hand luggage up to 10 kilograms free of charge, regardless of the chosen price option. We cannot say goodbye to 2018 without remembering the most important moment that brings all of us Romanians together, no matter where we are: the celebration of the Centenary. To mark this important event Blue Air has launched a special plane about which I will let you learn more in the pages of this magazine. We wish you a Happy New Year and we await you on board in 2019! December 2018 | January 2019

1


Published by Blue Air Blue Air Aviation S.A. Advertising Sales: advertising@blueair.aero Editorial: Andreea Per, Editor in Chief per.andreea@gmail.com Gruia Dragomir, Associate Editor in Chief gruia.dragomir@gmail.com Contributors: Ramona Cuciuch, Luisa Ene, Iulia Roșu, Gabriel Sandu, Ana Tepșanu, Ana Zidărescu Art Direction & DTP: Octavian Catană Florin Vedeanu

Translations by: Biroul de Traduceri Champollion Photo credits: ®

Production: Adjust

beBlueAir is published by Blue Air Aviation S.A. Full or partial reproduction of texts or illustrations from any edition of beBlueAir magazine is possible with only prior written approval of the publisher or of Blue Air Aviation S.A. The magazine’s contributors are responsible for the content of their articles. All models photographed in beBlueAir magazine have a strictly visual role. Blue Air is not responsible for the involvement of the respective models in the articles that they illustrate. beBlueAir este publicat de către Blue Air Aviation S.A. Reproducerea parțială sau totală a textelor și ilustrațiilor din orice ediție a revistei beBlueAir e posibilă doar cu aprobarea scrisă a editorului beBlueAir sau a Blue Air Aviation S.A. Contributorii revistei sunt responsabili pentru conținutul articolelor. Toate modelele fotografiate în revistă au un rol strict vizual. Blue Air nu este responsabilă pentru implicarea modelelor respective în articolele pe care le ilustrează.

2 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

10

36

44

David Duchovny

Locuri din România de vizitat iarna

Madrid

Interviu Interview

Winter places from Romania

Artă la fiecare colț de stradă Art at every street corner


DISCOVER contents

50

62

66

70

Torino

Alina Șerban

Orașul magical Italiei The magical city of Italy

Interviu Interview

O mamă și fiica ei călătoresc în jurul lumii

Lecturi pentru iarna aceasta

A mother and a daughter travel around the world

Good reads for this winter

December 2018 | January 2019

3


Cifre interesante în cei 14 ani de Blue Air

1430

13 DEC

2004

Ziua primului zbor Blue Air The day of the first Blue Air flight

Dis tan ța p arc ursă

520.000 h Peste de 520.000 ore petrecute în zbor sau 60 de ani din viața unui om.

angajați employees

300 000

750 0 oc oluri

date Pă m

More than 520,000 hours spent in flight or 60 years of a person's life.

4 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

Interesting figures during the 14 years of Blue Air

24

ântului

milioane de pasageri, numărul estimativ de pasageri transportați în 14 ani.

passengers, the estimated number of passengers carried in 14 years.


LA MULȚI ANI! Blue Air

9,25 min

+100 16 destinații  destinations

media la care un avion Blue Air decolează. the average time a Blue Air plane needs to take off.

țări  countries

m k 0 000 u o r s e 7500 tim

32

e e h t d n

Peste

milioane

lled e v tra

=

nce a t dis

r o t a u q

480.000 tone milioane tone

bagaje transportate, cu o greutate

carried luggage, amounting to a weight of

December 2018 | January 2019

5


14 ani de istorie Blue Air 2004 •  Se lansează Blue Air

2008 •  Are loc prima cursă din afara României, pe ruta Bruxelles-Londra •  Apare primul număr al revistei de bord beBlueAir

2014 •  Se deschide prima baza operativă din Italia, la Torino.

2015 •  Se deschide cea ce-a doua bază din străinătate, la Larnaca (Cipru). •  În România, se dechid bazele operaționale de la Iași și Bacău. •  Compania câștigă premiile Cea mai dinamică și inovativă companie de transport aerian (Gala Premiilor din Industria Transporturilor, Asociația Română a Operatorilor din Aviație) și Premiul Industriei de Transport din România – (Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România).

2016 •  Primește certificarea IATA Operational Safety Audit (IOSA) din partea International Air Transport Association (IATA) pentru standarde exceptionale de operare si este membru cu drepturi depline IATA. •  Se deschide baza din Cluj-Napoca. •  Devine cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportați. •  Câștigă Premiul Top Hotel Awards 2016 (categoria Cea mai bună

6 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

linie aeriană low-cost), Network Development Award (din partea Aeroportului Bruxelles), Best Aerospace Engineering Employer Award (Air Navigation Convention, București), Premiul Național (Locul 1) - Topul Național al Firmelor (Camera de Comerț și Industrii a României)

2017 •  Se deschid bazele din Constanța, Liverpool (UK) și Alghero (Italia). •  Blue Air și Alitalia semnează un acord de codeshare. •  Câștigă premiul Airline of the Year (European Regions Airline Association Award), premiul Top Hotel Awards 2017 (Cea mai bună linie aeriană low-cost), Business Review Awards (București). •  Compania trece de 5 milioane de pasageri transportați anual

2018 •  În cinstea Centenarului, au fost personalizate două aeronave, una cu chipul regelui Carol 1, a doua cu imaginea lui Ferdinand I, al doilea rege al României. •  Blue Air și Cyprus Airways semnează un acord de codeshare. •  Echipa numără peste 1.400 de angajați pe cele 9 baze ale companiei. •  Are loc prima căsătorie oficiată la bordul Blue Air. •  Devine prima companie românească ce câștigă premiul TripAdvisor Travelers’ Choice Award – (secțiunea Travelers’ Choice Low Cost Carrier pentru zona Europa). Câștigă premiul Top Hotel Awards 2017 (Cea mai bună linie aeriană low-cost).

14 years of Blue Air history 2004 •  Blue Air is launched

2008 •  The first flight outside Romania takes place, on the Brussels-London route The first issue of the beBlueAir in-flight magazine comes out

2014 •  The first operative base in Turin, Italy is opened.

2015 •  The second foreign base in Larnaca (Cyprus) is opened. •  In Romania, the operational bases in Iași and Bacău are opened. •  The company wins the awards for The most dynamic and innovative airline (Transportation Industry Awards Gala, Romanian Association of Aviation Operators) and the Romanian Transport Industry Award - (The National Union of Road Hauliers from Romania).

2016 •  Blue Air receives the IATA Operational Safety Audit (IOSA) certification from the International Air Transport Association (IATA) for outstanding operating standards and becomes a full-fledged IATA member. •  The base in Cluj-Napoca is opened.


LA MULȚI ANI! Blue Air

Blue Air celebrează Centenarul cu un avion special

Tudor Constantinescu, CCO Blue Air (stanga), Majestatea Sa Margareta și Alteța sa Regală Principele Radu, Marius Puiu CEO Blue Air (dreapta) În luna decembrie, când Blue Air a aniversat 14 ani de activitate, iar întreaga Românie a celebrat aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, a fost lansat un avion special. Un Boeing 737-800 a fost personalizat pe fuselaj cu portretul Regelui Ferdinand I. Este o mândrie pentru Blue Air să poarte prin întreaga Europă istoria României și să inspire

•  Blue Air becomes the largest Romanian airline by the number of passengers carried. •  Blue Air wins the Top Hotel Awards 2016 (Best Low-Cost Airline category), Network Development Award (from the Brussels Airport), Best Aerospace Engineering Employer Award (Air Navigation Convention, Bucharest), National Award (1st place) - National Top of Companies (Romanian Chamber of Commerce and Industry)

2017 •  The bases in Constanța, Liverpool (UK) and Alghero (Italy) are opened.

generațiile viitoare, prin promovarea valorilor românești. Evenimentul a avut loc pe Aeroportul Otopeni, din București, în prezența Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, și a Alteței Sale Regale Principele Radu, Directorul General Blue Air, Marius Puiu, alături de Tudor Constantinescu, Director Comercial Blue Air.

•  Blue Air and Alitalia sign a codeshare agreement. •  Blue Air wins the Airline of the Year award (European Regions Airline Association Award), the Top Hotel Awards 2017 (Best Low-Cost Airline) Business Review Awards (Bucharest). •  The company exceeds 5 million passengers carried annually

2018 •  In honor of the Centenary, two aircraft were customized, one with the face of King Carol I , the second with the image of Ferdinand I,

the second king of Romania. •  Blue Air and Cyprus Airways sign a codeshare agreement. •  The team has 1,400 employees at the company's 9 bases. •  The first marriage in a Blue Air aircraft takes place. •  Blue Air becomes the first Romanian company to win the TripAdvisor Travelers' Choice Award - (Travelers' Choice Low Cost Carrier for Europe category). Blue Air wins the Top Hotel Awards 2017 (Best Low-Cost Airline). December 2018 | January 2019

7


Inițiativa Blue Air vine în semn de omagiu celor care s-au dedicat înfăptuirii unității naționale “La 100 de ani de la intrarea victorioasă a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria în București, aducem un omagiu celui cunoscut pe drept ca întregitorul de țară. Este o mândrie pentru Blue Air să poarte istoria României la înălțime! Astăzi, aducem un omagiu Regelui Ferdinand I, de care se va lega întotdeauna conștiința datoriei împlinite și cel mai important act din istoria României: Marea Unire de la 1918”, a declarat Marius Puiu, CEO Blue Air, la evenimentul organizat pe Aeroportul Otopeni. La rândul său, Tudor Constantinescu, Director Comercial Blue Air, a precizat că “este o cinste să-l onorăm pe Ferdinand I, cel de-al doilea rege al României și conducătorul sub care s-a pecetluit unirea principatelor. Este o onoare să arătăm lumii personalitățile de seamă ale istoriei noastre și o mândrie să inspirăm generațiile viitoare. Blue Air, prin poziția de lider al aviației comerciale românești, își concentrează în mod constant eforturile spre a promova în afara granițelor valorile noastre naționale, România frumoasă de care suntem mândri și datori, în același timp, să o facem cunoscută”. Primul zbor al aeronavei Blue Air personalizată pe fuselaj cu portretul Regelui Ferdinand I a fost spre Stuttgart. Ulterior, avionul Boeing 737-800NG, cel mai nou model din flota Blue Air, a ajuns la Sibiu, Iași, Dublin, Tel Aviv, Londra, Cluj-Napoca, Lisabona, Liverpool, Paris și Bacău. Este cel de-al doilea avion pe care Blue Air îl dedică Centenarului. În luna iulie, compania a lansat un alt Boeing 737-800NG personalizat pe ampenajul vertical cu portretul lui Carol I. Inițiativa companiei nu se oprește aici, iar în perioada următoare vor urma alte aeronave Blue Air personalizate pe fuselaj cu logo-ul Centenarului Marii Uniri și cu fotografii ale unor personalități importante din istoria noastră modernă.

8 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

Blue Air Celebrates the Centenary with a New Airplane In December, when Blue Air celebrated 14 years of activity, and the whole of Romania celebrated 100 years from the Great Union, a special airplane was launched. The fuselage of a Boeing 737-800 has been customized with the portrait of King Ferdinand I. Blue Air is proud to carry the Romanian legacy throughout Europe and to inspire future generations by promoting Romanian values. The event has been organized at the Otopeni Airport, in Bucharest, in the presence of Her Majesty Margareta, the Custodian of the Crown, and His Royal Highness Prince Radu, the Chief Executive Officer of Blue Air, Marius Puiu, alongside Tudor Constantinescu, Commercial Director for Blue Air. The initiative of Blue Air is a tribute to those who have dedicated themselves to achieving national unity. “100 years from the victorious entrance of King Ferdinand I and of Queen Mary into Bucharest, we pay homage to the one who is rightfully known as this nation’s unifier. Blue Air is proud to carry the history of Romania up to the standard! Today, we pay tribute to King Ferdinand I, who shall always be associated with a sense of fulfilled duty and with the greatest achievement in the history of Romania:

The Great Union of 1918,” stated Marius Puiu, Blue Air CEO, at the event organized at the Otopeni Airport. In turn, Tudor Constantinescu, Commercial Director for Blue Air, stated that “it is a privilege to honor Ferdinand I, the second king of Romania and the leader who sealed the union of the principalities. It is an honor to present the world with the most notable figures of our history and we are proud to inspire future generations. Given its leading spot within the Romanian commercial aviation, Blue Air is constantly focusing its efforts to promote our national values, our beautiful country which inspires pride and to which we are duty bound to share with the world.” The first flight of the airplane with its fuselage customized with the portrait of King Ferdinand I has been to Stuttgart. Subsequently, the Boeing 737-800NG plane, the newest within the Blue Air fleet, has also reached Sibiu, Iași, Dublin, Tel Aviv, London, Cluj-Napoca, Lisbon, Liverpool, Paris and Bacău. It is the second plane dedicated by Blue Air to the Centenary. In July, the company launched another Boeing 737-800NG customized with the portrait of Carol I on the vertical empennage. The company’s initiative will not stop here, and other Blue Air airplanes will have their fuselage customized with the logo of the Great Union Logo and with photos of key characters in our modern history.



Interviu cu David Duchovny:

„Nu poți să îți «forțezi» drumul printr-un cântec. Fie sună cum trebuie, fie nu.” Ramona Cuciuch

Actorul premiat pe care îl cunoaștem atât de bine din Dosarele X sau Californication, David Duchovny, este un om cu multe talente. Când nu este agentul Fox Mulder sau scriitorul Hank Moody, este regizor, romancier și un talentat cântăreț și compozitor. Ați spune că, având hobby-uri atât de diverse, domnul Duchovny este extrem de ocupat. Nu destul pentru a renunța la rock and roll, totuși. Dornic să aducă lumii muzica sa meșteșugită cu elemente de rock și pop, pregătește un turneu european în care e inclus și Bucureștiul. Am vorbit recent despre concertul care va avea loc la Sala Palatului în luna februarie, despre căutarea inspirației și despre efortul susținut pentru obiective mai mari. Domnule Duchovny, aveți o carieră lungă și de succes în lumea filmului, ați câștigat două Globuri de Aur. Deci, toată lumea e obișnuită să vă vadă pe ecran. Cum a început conexiunea cu muzica? Întotdeauna am iubit muzica și am început să învăț să cânt singur la chitară în urmă cu câțiva ani. Apoi am început să mă joc cu compoziția, pentru că învățam cântece care îmi plăceau și am aflat despre progresia de acorduri și despre rock and roll. Am fost surprins să văd că mă descurc cu linia melodică mai bine decât cu vocea. Oricum, cam atunci

10 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

am început să compun, iar la momentul acela o făceam doar pentru mine. Apoi, cu puțin noroc, am întâlnit oameni care m-au ajutat, care erau muzicieni mult mai buni decât mine, aveau cunoștințe suplimentare și au reușit să îmi pună compozițiile pe un anumit făgaș. A fost dificil să începeți (aproape) de la zero în acest nou domeniu? Care a fost cea mai mare provocare de până acum în domeniul muzical?

Da și nu, pentru că am început de la zero fără a-mi imagina că voi înregistra vreodată sau că voi împărtăși pasiunea mea muzicală cu mai mult de o mână de prieteni. Iar asta a fost o surpriză minunată și nu a fost deloc dificil. Cea mai mare provocare a fost că am început târziu, nu cred că voi fi vreodată un chitarist bun și, știți, mă găsesc în postura de a interpreta cântecele pe care le scriu, iar eu nu am fost niciodată cântăreț sau,

David Duchovny:

You can’t really “hard work” your way through a song. It’s either coming out ok or it doesn’t. The award-winning actor that we know so well from the “X-Files” or “Californication”, David Duchovny, is a man of many talents. When he is not Agent Fox Mulder or Hank Moody, he’s a director, novelist and a talented singer and songwriter. You would say that, with such diverse hobbies, mr. Duchovny would have his hands full. Not too busy for rock and roll, though. Eger to introduce the world to his music, crafted with elements of rock and pop, he is preparing an European tour with Bucharest as one of the destinations.

We recently talked about the concert that will be held at Sala Palatului in February, finding inspiration and working for higher goals. Mr. Duchovny, you have a long and successful movie career, you won two Golden Globe awards… so everybody is used to see you on the screen. How did the connection with music begin? I’ve always loved music and I started teaching myself to play guitar a number of years ago, then I started playing around with writing songs because I was learning songs that I loved and , you know, kind of got introduced to chord progression and rock and roll … and I was surprised to find that I had a facility for melody a little bit…better than my voice anyway, and I just started writing and that


ACTOR & SINGER Interview Foto: Sean Mcglynn

December 2018 | January 2019

11


oricum, nu unul nativ. Însă muncesc extrem de mult pentru asta. Asta cred că este cea mai mare provocare. Vă scrieți singur cântecele și, de asemenea, scrieți cărți. Ce vi se pare mai dificil, ce consumă mai mult timp: o piesă sau un roman? N-aș putea răspunde la asta, cărțile sunt, cu siguranță, o activitate care necesită planificare. Un roman este o operațiune gigantică, o operațiune intelectuală care are nevoie de luni, chiar ani. Un cântec este, de obicei, inspirație. Rar am nevoie de mai mult de jumătate de oră să scriu un cântec, dacă mă simt inspirat, dacă mă agăț de o idee, dacă găsesc o linie pe care o pot dezvolta, un cuvânt, o frază, un titlu, un vers care mă poate inspira să avansez rapid și, de obicei, sună foarte bine. Aș spune că, atunci când scrii o carte, este mai dificil. Dar, cumva, îți poți croi un drum printr-un roman, muncind asiduu. Nu poți să îți „forțezi” drumul printr-un cântec. Fie sună cum trebuie, fie nu.

acest ultim album s-a suprapus peste o perioadă de tranziție din viața mea. Deci, sunt cântece în care privesc înapoi, sunt cântece în care privesc înainte. Sunt cântece despre pierdere și sunt cântece despre speranță. Cred că e un soi de pachet mixt, într-un mod plăcut. Sunteți cu agenda deja plină pentru un nou album? [râde] Da, de fapt, următorul album, cel pe care îl vom înregistra în primăvară, cred că este mai neutru, cu influențe politice, mai ales din cauza situației în care ne aflăm acum în țară (n.r. S.U.A.). Politica ne invadează conștiința zi de zi. Nu era ceva ce mi-ar fi invadat conștiința până acum, dar acum se întâmplă. Deci, cred că va fi un album relevant, dar sper că va fi nemuritor, pentru că

piesele, cele mai multe piese ale mele, se învârt în jurul mesajelor de dragoste, pierdere și circumstanțe ale vieții în care suntem toți la fel. Am treisprezece, paisprezece cântece la care am lucrat cu trupa și ne apropiem de momentul în care vom plonja în ceea ce am scris pentru acest nou ciclu, acest nou album. Cei mai mulți dintre cititorii noștri sunt fani ai serialelor dumneavoastră TV și a fost o surpriză pentru ei să afle că sunteți și solist. Aveți vreun mesaj pentru cei care abia așteaptă să vă vadă pe scenă în București? Nu am, realmente, un alt mesaj pentru fanii din București decât: „Veniți pregătiți să vă simțiți bine.” În final, suntem o trupă de rock and roll și venim, la rândul nostru, să ne simțim grozav.

Sper să transmitem emoția pieselor chiar și cuiva care nu are aceeași înțelegere a limbii engleze ca trupa. Hopefully we can get over the feeling of the song even to someone who may not have so much English as the band does.

În februarie, veți vizita și veți cânta în București, ca parte a turului „Every third thought tour“. Cum vă așteptați să vă primească publicul? Voi fi pentru prima dată în București, dar muzica este universală. Sunt foarte mândru de versurile pieselor mele și ele sunt foarte importante pentru mesajul pe care mă străduiesc să îl transmit. Sper să transmitem emoția pieselor chiar și cuiva care nu are aceeași înțelegere a limbii engleze ca trupa. Este o chestie universală, aceasta este frumusețea muzicii. Povestiți-ne puțin despre album, cum au apărut ideile pentru piese? Scriu cântecele așa cum vin, nu plănuiesc un album. Dar, cred invariabil, că tot ceea ce scrii într-o perioadă este influențat de starea ta de spirit și de ceea ce gândești la momentul acela, iar

12 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

Foto: Sean Mcglynn


ACTOR & SINGER Interview was …just for me. Then luckily I met people who helped me along, who were better musicians than me, more knowledgeable and could really specify my songwriting. Is it difficult to ( almost ) start from scratch with this? What was the biggest challenge you faced getting involved in the music area? Yes and no, because I started from scratch with no sense that I was ever gonna record or even share my music with more than a handful of friends …So that has been a wonderful surprise and not difficult at all. The biggest challenge I faced was that I started late, I don’t think that I will ever be a good guitar player and, you know, I find myself singing the songs that I write and I have never been a singer and I am certainly not a natural singer but I worked very hard at that..So, that’s the biggest challenge. You write your own songs and you also write books. What's harder, what is more time consuming: a song or a novel? I could not answer that, certainly books are more of a planning activity, a novel is a big operation, a big intellectual operation that takes months, even years. And a song is usually an inspiration. It’s rare that I need more than half an hour to write a song if I am inspired, if I get a hook, if I get a line that I want to expand on, a word, a phrase….a song title, a lyric...than I can be inspired to go quickly and they usually come together very well. I would say books are harder. But you can kind of work your way through a book, by hard work. You can’t really “hard work” your way through a song: it’s either coming out ok or it doesn’t.

Foto: Steve Carlson

In February you will be visiting and playing in Bucharest, as a part of your „Every third thought tour“. This is your first time here, right? How would you expect the public to receive your performance? It is my first time in Bucharest, but music is universal. I am very proud of the lyrics of my songs and they are really important for the my message. Hopefully we can get over the feeling of the song even to someone who may not have so much English as the band does. It’s an universal thing, that’s one of the great things about music. Tell us a bit about the album, how did the ideas for the songs emerged? I just write songs as they come, I don’t plan an album… But, I think, invariably the songs that you are going to write in any time period are

going to be influenced by your mood or what you’re thinking of at the time, and I think this past album was kind of a transitional period in my life, so there are some backwards looking songs and there are some forward looking songs. There are some songs about loss and there are some songs about hope. I think it’s kind of a mixed bag that way, in a good way …. Are you already with your song book full for a new album? [Laughs] Yes, in fact… the next album, the one that we are going to record in the spring, I think is more neutral, more politically influenced, because of where we find ourselves in this country right now… Politics kind of invading our consciousness every day… It’s something that never invaded my consciousness,

but it does now. So I think it will be more relevant, but hopefully it will be just as timeless. Because songs, a lot of my songs, do center around love, loss and areas of life where we are all the same. I do have thirteen, fourteen songs that I have been working with the band on and we are getting really close to dig into the pieces that I wrote for this next cycle, this next album. Most of our readers are keen fans of your TV series and it came as a surprise that you are a singer too. Any message you would like to send to all of those who can hardly wait to see you play in Bucharest? I don’t really have any message for the fans in Bucharest other than just …come over and prepare to have a good time. In the end we are a rock and roll band and we are coming out to have a good time too.

December 2018 | January 2019

13


MIHAELA BUZĂRNESCU Cea mai

spectaculoasă

ascensiune din

tenisul românesc

14 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

The most

spectacular rise in Romanian

tennis


TENNIS Romania

Gabriel Sandu Florin Vedeanu

Atunci când ești fanul unui sportiv sau al unei sportive, devii implicat în emoțiile pe care le trăiește pe teren, te bucuri pentru victorii și ești trist când pierde, de parcă tu ești cel înfrânt - cam așa începea un articol emoționant din New Yorker, atunci când Simona Halep câștigase primul titlu de Grand Slam din carieră, la Roland Garros, după multe finale pierdute, în care nu puțini pariaseră pe ea. Tot astea sunt cuvintele care descriu cel mai bine ceea ce simt față de a doua sportivă ca importanță la momentul actual din tenisul nostru: Mihaela Buzărnescu. Ea a avut un an fulminant: de la poziția 540 în ianuarie 2017, a ajuns pe locul 20 mondial în septembrie 2018 în topul WTA. Cariera Mihaelei, a lui „Miki”, cum îi spun comentatorii și prietenii, a fost plină de urcușuri și coborâșuri, de accidentări și momente de renunțare, dar ceea ce a reușit în ultimul an este cu adevărat important și nu doar în plan sportiv, ci și ca exemplu pentru tineri. Ea dovedește că se pot face performanțe excepționale chiar și la 30 de ani, când „cutuma” (și moderatorii sportivi) spune că atleții trebuie să se gândească la retragere. Mihaela este un munte de efervescență pe teren, iar tenisul din ce în ce mai bun, mai agresiv, mai ofensiv, pe care l-a jucat în 2018 i-a adus multe victorii în fața jucătoarelor de top, precum și primul trofeu din carieră, titlul turneului de la San Jose, primul din seria US Open. Oricine a văzut-o pe teren măcar o dată știe cât de expresivă este. Criticată de unii pentru limbajul pe care-l folosește, adesea certându-se pe sine, dar apreciată de mulți pentru sinceritate și spectacol, Mihaela e transparentă. În jocul ei, vezi nu doar cine este ca sportiv, ci și ca om. După accidentarea din această toamnă de la Montreal, cu pașii mici ai recuperării,

Mihaela privește înainte spre viitoarele turnee și speră să obțină noi sponsori cu care să se asocieze, pentru a putea continua costisitorul traseu al turneelor WTA, deoarece cele trei contracte pe care le are în acest moment vor expira la finalul anului 2018. Între două antrenamente din perioada de refacere, i-am furat Mihaelei răspunsuri la câteva dintre întrebările care mă măcinau. Anul acesta ai avut o urcare spectaculoasă în clasamentul WTA despre care s-a vorbit mult. Cum ai resimțit ascensiunea asta? Așa este, a fost un an incredibil, nu aveam aceste așteptări și nu credeam la început de an că voi ajunge aici. A fost un drum lung, greu, pentru că am fost mult timp plecată. Obositor, câteodată, dar dorința de a juca m-a ținut în focuri de fiecare dată.

As the fan of a sportsman or a sportswoman, you become invested in the emotions they have on court, you share in their joy of victories and you’re sad when they lose, as if you were the one defeated – this is how an emotional New Yorker article began, when Simona Halep won the first Grand Slam title in her career, at the French Open, after several lost finals, where many people had bet on her. These words also best describe what I feel for the second sportswoman in Romanian tennis nowadays in terms of importance: Mihaela Buzărnescu She had a fulminating year: from ranking 540 in January 2017, she got to no. 20 in September 2018 in the WTA rankings.

Vedem la jucătoarele de top că la 30+ de ani ating cele mai înalte performanțe. În acest context, ce așteptări ai de la tine în perioada următoare? Da, observ și eu că s-a schimbat un pic situația. În urmă cu ceva ani, jucătoarele de până în 20 de ani dominau topul clasamentului WTA. Dar eu nu am avut niciodată așteptări. Luam și iau fiecare meci în parte, atât. Dacă sunt sănătoasă, pot juca cât mai multe turnee și asta este cel mai important pentru mine. Așa vin rezultatele. Cu siguranță, te-ai remarcat ca o jucătoare expresivă pe teren. Sunt oameni care empatizează cu acest mod de a descărca emoțiile și alții care îl critică. În ultimele meciuri dinainte de accidentarea de la Montreal, am observat că ai fost mai reținută. Te-a ajutat asta pe teren? Mă bucur că opiniile sunt diferite, dar sunt conștientă că atitudinea mea

Mihaela’s career, or “Miki”, as pundits and friends call her, was full of highs and lows, injuries and times when she wanted to give up, but what she has accomplished in the past year is truly important, and not just in sports, but also as an example for young people. She proves that exceptional results can be obtained at the age of 30, too, when “customs” (and sports moderators) say athletes should be thinking about retiring. Mihaela is a mountain of effervescence on court, and her increasingly better, more aggressive and more offensive that she played in 2018 brought her many victories against top players, as well as the first trophy of her career, the Silicon Valley Classic, the first event on the US Open Series. Anyone who saw her on court at least once knows how expressive she is. Criticised by some for her language, often reprimanding herself, but appreciated by many for her honesty and beautiful show, Mihaela is transparent. In her game, you do not just see who she is as an athlete, but also who she is as a person. After the injury she suffered December 2018 | January 2019

15


"Îmi place ca publicul să fie activ, să susțină jucătorii, de aceea vin să privească meciurile."

in Montreal this autumn, with the small steps of recovery, Mihaela is looking ahead to future tournaments and hopes to get new sponsors to associate with, to be able to continue the costly circuit of WTA tournaments, as the three contracts she currently has will expire at the end of 2018. Between two training sessions in her recovery period, I got Mihaela’s answers to some of the burning questions I had. This time you had a spectacular rise in the WTA ranking that was much talked about. How did you perceive this rise? That’s true, it was an incredible year, I didn’t have these expectations and at the beginning of the year I didn’t believe I’d get here. It was a long, difficult journey, because I spent a lot of time away from home. Exhausting, sometimes, but the desire to play kept me going every time. We see top female players having their best performances over the age of 30. In this context, what do you expect from yourself in the following period? Yes, I notice things have changed a bit. A few years ago, under-20 players used to rule over WTA rankings. But I’ve never had expectations. I’ve always taken each game at a time, that’s all. If I’m healthy, I can play in as many tournaments as possible, and that’s what matters most to me. This is how you get good results. You’re definitely standing out as an expressive player on court. There are people who empathise with this manner of blowing off steam, and others who criticise it. In the last few games before your injury in Montreal, I noticed you were more reserved. Did this help you on court? I’m glad opinions differ, but I’m aware that my attitude should be the one in my last few games. I’ve been working on this issue to improve myself,

16 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

I like the public to be active, to come and support the players, that's why they come to watch the matches.

it’s much better to be calmer, even though I live every moment of the game and everything comes naturally, but my exteriorisation was a bit too much in some games. I believe you have an advantage if you’re calm. In some places, the audience is very quiet, while in others, like in the US, they’re noisier and much more agitation. What is your relationship with the audience? I like the audience to be active, to support players, this is why they come to watch the games. Tennis is a very spectacular and elegant sport. Which has been the most difficult game you won so far? I won a lot of games saving match points for my opponents. At this level, every game is difficult in its own way. I’d say the most difficult game I won was the one I played this year against Kiki Bertens in Eastbourne. What player inspires you and why? Serena Williams, for her ambition and her career route in this sport. She exteriorises herself sometimes, but her ambition made her become a great champion. Are there friendships in the WTA circuit? Not really. When you’re on tournament, you always focus on the games, and the time for socialising is limited. But I socialise as much as I can, I’m a friendly person and I like doing it. There have been a lot of talks during your ascension, saying you didn’t have a sponsor yet, until, after the French Open, you signed a contract with those who offered your kits. Given the current ranking, did you receive other sponsorship offers? That’s true, at the French Open I signed my first sponsorship contract with the apparel company Sofibella,

which expires at the end of 2018, unfortunately. I signed a promotion contract with Cotnari, which expired this November, and with Horia Barbu dental clinic. Sponsorships really help, because the costs are very high at this level, I have to be able to go to competitions with a larger team, to have better performances. I hope I play well and I get new partnerships in the future. Did you feel that having been born in Romania helped you or put you at a disadvantage? Since I was young, I’ve had national and international results, I ranked first in Europe at 14 and 16, I was a national and a European champion at 16, I ranked fourth in world junior tennis at 17 and 18, but not being from a West European country made it very difficult for me to find financial support and a better recognition of my merits. Almost every generation has faced this problem in Romania, particularly as we’ve been valuable players since we were kids. Do you consider the money prizes in the WTA circuit are enough to support a career, if you’re outside top 100? Not at all, they’re not enough if you’re outside top 100. You can only cover your expenses and sometimes you turn a loss. Even in top 100 it’s difficult, if you can’t stay there for 2 or 3 years, to save a bit. Everyone says that if you play tennis, you’re a financially stable person, but that’s not true. The competition is great, and you can consider you have material gains only if you stay on top for a longer period of time. When you go on tournament, what happens when you’re not on court? You mostly rest or see a movie in your room. You go shopping, you visit the city centre, or you have dinner with another player.


TENNIS Romania trebuie să fie ca în ultimele meciuri. Lucrez la această problemă pentru a mă îmbunătăți, este mult mai bine să fiu mai calmă, chiar dacă eu trăiesc fiecare clipă din meci și totul vine natural, însă exteriorizarea mea a fost exagerată în unele meciuri. Consider că, fiind calmă, ai un avantaj. În unele locuri publicul este foarte tăcut, pe când în altele, cum e cel din SUA, este mult mai agitat, mai gălăgios. Care e relația ta cu publicul? Mie îmi place ca publicul să fie activ, să susțină jucătorii, de aceea vin să privească meciurile. Tenisul este un sport foarte spectaculos și elegant. Care a fost cel mai dificil meci pe care l-ai câștigat până acum? Am câștigat multe meciuri salvând mingi de meci pentru adversare. La acest nivel, fiecare meci este greu în felul lui. Aș spune că cel mai greu meci pe care l-am câștigat a fost cel de anul acesta de la Eastbourne, împotriva lui Kiki Bertens. Ce jucător sau jucătoare te inspiră și de ce? Serena Williams, pentru ambiția ei și parcursul carierei în acest sport. Se exteriorizează uneori, dar ambiția a făcut-o să ajungă o mare campioană. Există relații de prietenie în circuitul WTA? Nu prea există. În turnee, ești mereu concentrat pe turnee, iar timpul de socializare este limitat. Dar eu relaționez cât pot, sunt o persoană prietenoasă și îmi place să socializez. S-a vorbit mult în perioada de ascensiune despre faptul că încă nu aveai un sponsor, până când, după Roland Garros, ai semnat cu cei care-ți ofereau echipamentele.

Dat fiind clasamentul actual, ai primit și alte oferte de sponsorizare? Așa este, la Roland Garros, am semnat primul contract de sponsorizare cu firma de echipament Sofibella, care expiră, din păcate, la sfârșitul anului 2018. Am semnat un contract de promovare cu compania Cotnari, care a expirat și acesta în noiembrie și cu clinica dentară Horia Barbu. Sponsorizările sunt de mare ajutor, deoarece costurile sunt foarte ridicate

la acest nivel, trebuie să pot merge la concursuri cu o echipă mai mare, pentru a evolua mai bine. Sper ca jocul meu să fie plăcut și să pot avea și alte parteneriate pe viitor. Ai simțit că te-a ajutat sau că te-a dezavantajat faptul că ești născută în România? De mică, am avut rezultate pe plan național și internațional, locul întâi în Europa la 14 și 16 ani, campioană națională și europeană la 16 ani, locul patru mondial la juniori la 17 și 18 ani, dar pentru că nu eram dintr-o țară din vestul Europei, mi-a fost foarte greu să găsesc suportul financiar și o recunoaștere mai mare a meritelor. Cam toate generațiile s-au luptat în România cu această problemă, mai ales că suntem jucători de valoare de mici. Consideri că premiile în bani din circuitul WTA sunt suficiente pentru a susține o carieră, dacă ești în afara topului 100? Deloc, sunt insuficiente dacă ești în afara topului 100. Nu poți decât să îți acoperi cheltuielile și câteodată chiar ieși pe minus. Chiar și în top 100 este greu, dacă nu reușești să te menții 2-3 ani în top, ca să poți să economisești ceva. Toată lumea spune că dacă practici tenis, ești o persoană bazată financiar, dar nu este așa deloc. Lupta este foarte mare și doar menținându-te în top o perioadă mai lungă, poți considera un câștig pe plan material. Când mergi la un turneu, ce se întâmplă atunci când nu ești pe teren? În mare parte te odihnești sau privești un film în cameră. Mai mergi la cumpărături, vizitezi centrul orașului, iei cina cu câte o jucătoare.

December 2018 | January 2019

17


Interferențe-le teatrului european de astăzi, la Cluj Clujul se laudă nu doar cu Electric Castle și Untold, ci și cu Interferențe, festivalul care, din 2007, aduce publicului transilvănean artiști trendsetteri în materie de teatru european contemporan. Printre alții, anul acesta, sunt invitați cu spectacole regizorul elvețian Milo Rau, cunoscut pe plan mondial pentru munca sa din zona teatrului politic, actorul și regizorul Toni Servillo, pe care l-ați văzut, cu siguranță, în filmele lui Paolo Sorrentino (La Grande Bellezza) sau Eimuntas Nekrošius, veteranul teatrului clasic lituanian.

Gabriel Sandu Evenimentul este organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj și se adresează deopotrivă românilor și maghiarilor aflați în Cluj sau oricui se află în zonă și vrea să afle ce se mai întâmplă în teatrul lumii. Am stat de vorbă cu Gábor Tompa, directorul artistic al festivalului și directorul general al Teatrului Maghiar de Stat, pentru a afla mai multe despre alegerea temei de anul acesta - Război, așteptările spectatorilor ardeleni, dar și despre ideile vechi și noi ale teatrului de astăzi. Gábor Tompa a regizat peste 80 de spectacole, este premiat atât de UNITER,

18 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

cât și de Festivalul de la Avignon și este profesor universitar al mai multor universități de teatru din lume. Anul acesta tema festivalului este Război. De ce războiul? Cum alegeți tema-focus a evenimentului? La început, a fost pur și simplu ideea de interferențe. Apoi, am încercat să exploatăm bogăția acestei noțiuni: interferențe între spații, interferențe teatru-muzică, corp-spațiu, autohtonstrăin etc. Anul 2018 marchează 100 de ani de la terminarea Primului Război Mondial, război ale cărui tratate de pace au redefinit în mod dramatic și tragic harta Europei și au prelungit parcă până la infinit conflictele armate la care asistăm și azi și care par să favorizeze în mod vizibil o elită economică a


THEATER Europe

The Interferences of Today’s European Drama, in Cluj Cluj takes pride not just in Electric Castle and Untold, but also in Interferences, the festival that has brought trendsetting artists of European contemporary theatre in front of the Transylvanian audience. Among others, this year some of the guests include Swiss director Milo Rau, world-renowned for his work in political theatre, actor and director Toni Servillo, whom you must have seen in the films of Paolo Sorrentino (La Grande Bellezza).

The event is organised by the Hungarian State Theatre of Cluj and is aimed at Romanians and Hungarians in Cluj, or anyone else who is in the area and wants to learn what happens in the world theatre nowadays. I spoke to Gábor Tompa, the artistic director of the festival and the general manager of the Hungarian State Theatre, to find out more about the choice of this year’s theme – War, the expectations of the Transylvanian audience, as well as the old and new ideas of today’s theatre.

Foto: Biró István December 2018 | January 2019

19


lumii alcătuită din doar câteva sute de familii. La 100 de ani de la întipărirea în conștiința comună a acestei traume globale și a conştientizării faptului că distrugerea spaţială şi fizică a planetei este posibilă, în mod natural, se formulează în noi întrebarea: ce poate face teatrul pentru înfăptuirea unei „lumi mai bune” – concept care pare să devină din ce în ce mai utopic? Cum poate el descrie ororile care depășesc orice imaginație, ororile care se repetă în calendarul omenirii cu precizia unui instrument chirurgical? Cum este, din punctul dumneavoastră de vedere, spectatorul din 2018? Ce nevoi, ce așteptări are el de la teatru? Mai sunt lucruri care îl pot șoca, cu atâta expunere media?

20 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

Trăim într-o lume în care informațiile curg cu o viteză nemaiîntâlnită. Deseori însă, aceste informații sunt manipulate de media, în orice caz sunt cel puțin superficiale și contradictorii. Oamenii dependenți de aceste forme moderne de comunicare (sau noncomunicare!) trăiesc într-un fel de realitate virtuală și sunt de multe ori derutați. Teatrul are o responsabilitate foarte mare, aceea de a-i readuce la ei înșiși, de a se confrunta cu propriile angoase, tristeți, bucurii, de a-i scoate din zona de confort, din obiceiurile devenite mecanice și să-i îndemne să gândească, să se uite în jur, să-și privească în ochi semenii. Teatrul este recunoașterea „celuilaltˮ, o formă de vindecare prin întâlnire și dezbatere alimentată de iubire.

Sunt voci care spun că există un anumit conservatorism care caracterizează scena de teatru de la noi și inclusiv mediile tehnologice și tematicile pe care le abordăm. Sunteți de acord cu această idee? Dacă da, ce credeți că putem face pentru a ne deschide mai mult? Conservatorismul este, de multe ori, confundat cu refuzul de a accepta idei și forme noi. Acest refuz vine de la frica de a ne confrunta cu noi înșine, de la o anumită comoditate, care se opune schimbării. În acest sens, cred că avem comunități teatrale și non-teatrale care pot fi numite conservatoare. Există însă și o latură mai pozitivă a conservatorismului: aceea care încearcă să transmită valori legate de o anumită tradiție, valori


economic elite of the world, comprising just a few hundreds of families. 100 years after this global trauma was imprinted in our common conscience and after we became aware of the fact that the physical and spatial destruction of our planet was possible, we naturally asked ourselves: what can theatre do to make “a better world”? – a concept that seems to become increasingly utopic. How can theatre describe the horrors that go beyond any imagination, the horrors that repeat themselves in the calendar of humanity with the precision of a surgical instrument? From your point of view, what is the spectator of 2018 like? What are their needs and expectations with regard to theatre? Is there anything that can shock them anymore, with so much media exposure? We live in a world where information runs at an unprecedented speed. Very often, however, this information is manipulated by the media; in any case, it is superficial and contradictory at best. People who are addicted to these modern forms of communication (or non-communication!) live in some sort of virtual reality and are often confused. Theatre has a huge responsibility, to bring them back to themselves, to allow them to face their own anguish, sadness, joy, to take them out of their comfort zone, of their habits that have become mechanical, and to urge them to think, to look around and to look their peers in the eye. Theatre is the recognition of “the other”, a form of healing through love-fuelled meeting and debate.

Gábor Tompa directed over 80 shows, received awards from UNITER and the Festival of Avignon and is a professor at several drama schools in the world. This year, the festival’s theme is War. Why war? How do you choose the focus theme of the event? At first, there was just the idea of interferences. Then we tried to exploit the richness of this concept: interferences between spaces, between theatre and music, body and space, local and foreign, etc. The year 2018 marks 100 years from the end of World War I, the peace treaties of which redefined the map of Europe in a dramatic and tragic manner and seemed to prolong indefinitely the armed conflicts that we still see today and that seem to visibly favour an

There are voices that say there is a certain conservativism that characterises Romanian drama, including the technological media and themes that we approach. Do you agree? If so, what do you think we can do to become more open? Conservativism is often confused with the refusal to accept new ideas and forms. This refusal comes from our fear of dealing with ourselves, from a certain sense of comfort that opposes change. In this respect, I believe we do have some theatre and non-theatre communities that may be called conservative. There is a more positive side to conservativism, however: the one that tries to convey values related to a certain tradition, values that are universally valid. Not everything that is new is better by default and not everything that is old is worthless. An


care sunt universal-valabile. Nu tot ce este nou este, implicit, și mai bun și nu tot ce-i vechi este și lipsit de valoare. O școală de teatru veche nu poate fi suplinită, spre exemplu, de lipsa de școală... Trebuie să existe un dialog permanent cu propria noastră tradiție. În calitate de director de teatru, credeți în echipe mixte de actori româno-maghiari? Avem destul de multe exemple în care actori maghiari au jucat roluri importante în spectacole românești de teatru (ca să nu mai vorbim de filme...) Bogdán Zsolt, de exemplu, a fost un rege memorabil în Hamlet-ul lui Vlad Mugur, iar Bács Miklós joacă rolul titular în Faust-ul lui Silviu Purcărete devenit antologic. Proiectele de teatru multilingve au devenit aproape o tradiție în întreaga Europă. E deajuns să ne gândim la Centrul de Cercetări Teatrale condus de Peter Brook la Bouffes du Nord din Paris sau la spectacolele unor regizori precum Simon McBurney, Karin Beier, Georges Lavaudant, Dimitar Gotscheff, dar și spectacole montate de tineri regizori de la noi (cum ar fi 20/20, în regia Gianinei Cărbunariu). Actorii cu dizabilități pot fi la fel de talentați ca oricare alt actor, chiar mai pasionați și mai angajați decât ceilalți. Integrarea lor în actul teatral contemporan este un gest firesc și necesar. Teatrul de calitate are un limbaj pe înțelesul tuturor, capabil să rupă barierele lingvistice și să treacă dincolo de limba vorbită pe scenă.

22 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

old drama school cannot be replaced, for instance, by having no school at all… We must have a permanent dialogue with our own tradition. As a theatre manager, do you believe in mixed teams of Romanian and Hungarian actors? We have plenty of examples of Hungarian actors who played important parts in Romanian theatre shows (not to mention films…). Bogdán Zsolt, for instance, was a memorable king in Vlad Mugur’s Hamlet, and Bács Miklós plays the title role in Silviu Purcărete’s Faustus that has become anthological. Multilingual theatre projects have become some sort of tradition in the

entire Europe. It is enough to think of the International Centre for Theatre Research managed by Peter Brook in Bouffes du Nord, Paris, or the shows of directors such as Simon McBurney, Karin Beier, Georges Lavaudant, Dimitar Gotscheff, but also productions staged by young Romanian directors (like 20/20 by Gianina Cărbunariu). Disabled actors can be just as talented as any other actors, even more passionate and dedicated than others. Their integration in the contemporary dramatic act is a natural and necessary gesture. Quality theatre has a language that everyone can understand, capable of breaking linguistic barriers and going beyond the language spoken on stage.



Interviu cu Cristina Andone, autoarea romanului Plec

„Am început să scriu acea carte pe care aș fi vrut să o citesc atunci când am divorțat.” Luisa Ene carticafeasitutun.ro

Am rugat-o pe Cristina Andone să ne spună cine este și ce o reprezintă cel mai mult și mi-a răspuns: „Sunt scriitor, trainer de creativitate și ronțăitor de mere.” Noi o cunoaștem datorită cărţilor sale din seria Poveşti din Pădurea Muzicală, care-și propun să îi familiarizeze pe copii cu muzica clasică, și datorită romanului recent lansat, Plec. Dacă cititorii ar trebui să rețină o singură idee din romanul Plec, care ar fi aceea? Adevărul pe care l-am luminat cu romanul meu este unul care pornește de la statistici: Harvard Business Review ne arată că fiecare dintre noi își va schimba slujba la patru ani și jumătate. Suntem, așadar, niște mâțe cu nouă vieți, profesional vorbind. Mi-am dat seama că nu știm cum să plecăm deși, iată, o vom face de cel puțin nouă ori, doar la serviciu. Învățăm să deschidem uși, să fim acceptați, să cucerim, dar nu știm să ne luăm rămas bun. Plec este o carte despre despărțirile de tot felul: de o slujbă, de un om preaiubit, de o etapă din viață, de o casă. Cititorii mei sper să privească omniprezentul semn Exit cu alți ochi după ce vor fi închis cartea. Este un semn bine-prevestitor. E un semn că viața ne mai poate face daruri. Cum îți dai seama când este cazul să pleci dintr-o relație, un job sau un loc? Ce am învățat în aproape treisprezece ani de publicitate și șapte de antreprenoriat este că cel care pleacă

24 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

se desparte nu de ceea ce este, ci de ceea ce va fi. Prezentul e, de obicei, suportabil. Abia viziunea că așa va fi, an de an, devine greu de dus. Suntem copți pentru a ne desprinde atunci când nu ne mai vedem în viitor împreună cu omul lângă care suntem. Sau în locul în care ne aflăm. Când nu mai putem visa. Cum a început pasiunea ta pentru scris? Printr-o despărțire. La treizeci și trei de ani, m-am trezit într-o

lume nouă, cu toate reperele pe care le știam dizolvate. Eram singură, pentru prima oară din studenție. Eram mama a doi copii foarte mici, pentru care făcusem un pas în spate de pe scena glorioscorporatistă. Nu mai aveam poziția strălucitoare de director executiv al unei mari agenții de publicitate. Nu mai aveam acces atât de facil la răsfățurile obișnuite: călătorii în străinătate, rochii, pantofi. Mi-am spus atunci că ar fi mai util să merg

Interview with Cristina Andone, author of the novel I Quit

„I started writing the book that I wanted to read when I divorced.” I asked Cristina Andone to tell us who she is and what represents her the most and she answered: “I’m a writer, a creativity trainer and an apple lover”. We know her from her books in the series Tales from the Musical Wood, which aim to acquaint children with classical music, and her recently released novel, I Quit.

quit, although we’ll do it at least nine times, only from our job. We learn how to open doors, to be accepted, to conquer, but we don’t know how to say goodbye. I Quit is a book about separations of every kind: from a job, from a beloved person, from a stage in life, from a house. I hope my readers will look at the ever-present Exit sign with different eyes after they’ve closed the book. It’s a good omen. It’s a sign that life still has gifts in store.

If readers had to remember a single idea from the novel I Quit, what would that be? The truth I highlighted in my novel starts from statistics: Harvard Business Review shows that each of us will change their job every four and a half years. We are cats with nine lives, professionally speaking. I realised we don’t know how to

How do you know it’s time to quit a job or to leave a relationship or a place? What I’ve learned in the almost thirteen years of advertising and seven of entrepreneurship is that those who leave separate not from what they are, but from what they will be. The present is usually bearable. It is the vision that this is what things will be like, year after year,


WRITER Interview

that becomes difficult to take. We are ripe to leave when we can no longer see ourselves in the future next to the person we’re with. Or in the place where we are. When we can no longer dream. How did your love for writing start? With a break-up. At the age of thirty I found myself in a new world, with every reference point I had dissolved. I was alone, for the first time since college. I was the mother of two very young children, for whom I had taken a step back from the glorious corporate stage. I no longer had the glamorous position of executive manager of a large advertising company. I no longer had easy access to my common moments of indulgence:

trips abroad, dresses, shoes. So I thought it would be more useful to go to Harvard and take a Creative Writing course than to see a psychologist. After two hours of student-like work, going to the library, taking notes, taking exams, I wrote a story, Bird of Happiness, which was published by Univers ten years later. My professor said she would bet on me as a writer, because she saw three basic ingredients: I had something to say, I had a storyteller’s instinct and I had emotions. I wanted to believe her. It’s not like I had much of a choice anyway. I started to write the book I would have liked to read when I got divorced. When I left behind an aspirational job.

When I sold my house. I re-wrote the novel three times in seven years. When I started thinking about a second story, Carousel – The Art of Coming Back, I knew my first book was ripe. And I had to leave it. On 1 April, my favourite day, I released I Quit, a Novel of Advertisers, a Donkey and Shadows, published by Univers. Ever since, Diana and Sergiu Crupenschi, the two pillars of the publishing house, have become my friends, and Univers has been my home. Do you think talent for writing is innate or is it something you can acquire? And if it can be acquired, what should an aspiring writer read or do? I think it is essential to live and be curious. Otherwise you won’t have December 2018 | January 2019

25


la Harvard, la un curs de scriere creativă, decât la un psiholog. După două luni de ritm studențesc, cu mers la bibliotecă, luat notițe, dat examene, am scris o poveste, Pasărea fericirii, care a apărut la Editura Univers zece ani mai târziu. Profesoara de la curs mi-a spus că ea pariază pe mine ca scriitor, pentru că vede trei ingrediente de bază: am ceva de spus, am instinct de povestitor și am emoție. Am vrut să o cred. Nici nu aveam prea mult de ales. Am început să scriu acea carte pe care aș fi vrut să o citesc atunci când am divorțat. Când am lăsat în urmă o slujbă aspirațională. Când mi-am vândut casa. Am refăcut romanul de trei ori timp de șapte ani. În momentul în care am început să mă gândesc la a doua poveste, Carusel - Arta de a reveni, mi-am dat seama că prima carte e coaptă. Și că trebuie să mă desprind de ea. Pe 1 aprilie, ziua mea preferată, am lansat Plec, roman cu publicitari, măgar și umbre la Editura Univers. De atunci, Diana și Sergiu Crupenschi, cei doi piloni ai editurii, mi-au devenit prieteni, iar Univers îmi este casă.

influența pe care o pot avea asupra noastră povestitorii neoficiali, acei prieteni care ne țin cu sufletul la gură atunci când se întorc din vacanțe, șoferii de taxi, portarii, șefii de șantier, vânzătorii din piață. Eu sunt dintre cei care cred în talent. Ca în muzică, există o ureche internă pentru scris. Dar aceasta va fi atrofiată fără curiozitate, fără emoție și fără exercițiu. Pentru tehnică, recomand următoarele cărți: Story de Robert McKee, The Routlledge Creative Writing Coursebook de Paul Mills, Writing Fiction Step by Step de Josip Novakovich, The Cambridge Introduction to Creative Writing de David Morley, în curând Cum se fac poveștile de Cristina Andone.

Ce bloguri/podcast-uri/publicații urmărești în mod regulat? Nu am fidelități sau, hai să zicem, tabieturi în zona aceasta. Bine, dacă ignorăm abonamentul de la Country Life și The Economist. E adevărat, voi intra mai des pe blogurile oamenilor pe care îi cunosc: Atelier LiterNet, Bookhub, Cărți, cafea și tutun. Altfel, îmi iau informații din online în funcție de tema la care lucrez.

Crezi că te naști cu talentul de a scrie sau este ceva care se poate dobândi? Iar dacă se poate dobândi, ce ar trebui să citească sau să facă un scriitor aspirant? Mi se pare esențial să trăiești, să fii curios. Altfel nu vei avea ce să povestești. Cred foarte tare în

anything to tell. I truly believe in the influence that unofficial storytellers can have on us, those friends who keep us with bated breath when they come back from their holidays, taxi drivers, porters, site managers, farmer’s market salesmen. I am one of those who believe in talent. Like with music, there is an inner ear for writing, but it will become atrophied if there is no curiosity, no emotion and no practice. For technique, I recommend the following books: Story by Robert McKee, The Routledge Creative Writing Coursebook by Paul Mills, Writing Fiction Step by Step by Josip Novakovich, The Cambridge Introduction to Creative Writing by David Morley, and soon How Stories are Made by Cristina Andone.

26 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

Știu că ai lansat și o serie de cărți pentru copii, Poveștile din Pădurea Muzicală. Povestește-mi puțin despre asta și spune-mi care este cea mai mare diferență între a scrie pentru adulți și a scrie pentru copii. Într-adevăr, în 2011, am lansat colecția Povești din Pădurea Muzicală, cu zece titluri despre muzica marilor compozitori: de la Vivaldi la Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Enescu etc. De atunci, s-au vândut 125.000 de exemplare. Da, e o mare diferență între cărțile pentru copii și cele pentru adulți. Aș spune că un copil e un cititor mult mai exigent. Dacă se plictisește, e greu de adus înapoi. Adultul mai dă o șansă unei cărți, dacă tot a pornit cu ea la drum. Acestea fiind spuse, scriu pentru copii având în minte și părinții care vor citi acele povești. Și scriu pentru oamenii mari, încercând să le hrănesc nevoia de poveste pe care o aveau când erau mici. În ambele cazuri, folosesc trucuri din publicitate de captare a atenției, de dozare a umorului, de suspans. Scriu pentru a recupera prin poveste o parte din frumusețea lumii.

I know you’ve launched a series of children’s books, Tales from the Musical Wood. Tell me a little about this and tell me about the biggest difference between writing for adults and writing for children. Indeed, in 2011 I launched the collection Tales from the Musical Wood, with ten titles about the music of great composers: from Vivaldi to Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Enescu, etc. We’ve sold 125,000 copies since. Yes, there’s a big difference between children’s books and books for grown-ups. I’d say children are much more demanding readers. If they get bored, it’s difficult to get them back. Adults give a book a second chance, once they’ve started it. That being said, I write for children while keeping in mind the parents

who will read those stories. And I write for grown-ups, trying to feed their need for stories that they used to have when they were young. In both cases, I use advertising tricks to capture attention, to dose humour, to create suspense. I write to recover through storytelling some of the beauty in the world. What blogs/podcasts/publications do you follow regularly? I don’t have loyalties or, let’s say, habits in this area. Well, if we ignore my Country Life and The Economist subscriptions. It’s true, I will read the blogs of people I know more often: Atelier LiterNet, Bookhub, Cărți, cafea și tutun. Aside from that, I get my information online according to the topic I’m working on.



Migrația economică, subiectul unei premiere mondiale în teatru Gabriel Sandu

Cum își negociază depărtarea și cum se văd membrii unei familii despărțite de migrația economică? Prin apeluri video. O realitate extrem de recentă, despre care știm puține lucruri, dar care e subiectul unei premiere mondiale de teatru, desfășurate simultan, prin internet, în două părți ale continentului: la Buzău, România, și în Murcia, Spania.

Cu o acțiune interconectată, cinci actori și trei regizori și o întreagă echipă tehnică au pus la cale „Planeta Viselor Pierduteˮ, un spectacol la care, în funcție de țara din care îl vezi, ai acces live la una dintre perspective și virtual la cealaltă. Cu toată evoluția tehnologiei, să lucrezi la același spectacol simultan în două țări nu e atât de ușor. Am discutat cu regizoarea Marina Hanganu, omul fără de care spectacolul de la Buzău și Murcia nu ar fi avut loc. Cum s-a născut ideea proiectului? În 2014, am fost admisă la un masterat de teatru experimental la Royal Central School of Speech and Drama la Londra. Am aflat că există spectacole „telematice”. Pentru că stăteam la Londra, departe de familia mea, și comunicam zilnic prin Skype, tehnologia mi-a apărut

28 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

într-o lumină nouă. M-am gândit la migrație și la cât de afectați suntem toți de ea, mai ales în România, unde se estimează că aproximativ 300.000 de copii au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Viața în altă țară te schimbă. M-a interesat să văd cum evoluează relațiile familiale la distanță. A trebuit să coordonezi și echipa din România și pe cea din Spania. Povestește-ne puțin despre asta. Proiectul este co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene. În afară de regie și de coordonarea echipei artistice, mă ocup și de comunicarea cu echipele de management din Spania (UCAM) și Portugalia și cu ofițerul nostru de proiect de la Bruxelles, ca reprezentantă a liderului de proiect, Teatrul „George Ciprian”. A fost nevoie de multe discuții în afara repetițiilor între mine și regizorul din Spania, Javier Galindo. Cu domnul profesor Ion Mircioagă, co-regizor în România, am comunicat mult mai ușor, pentru că am mai lucrat împreună și am scris împreună piesa. Bariera de limbă nu e de ignorat. Cu Javier comunicam în engleză și stabileam zilnic programul și obiectivele repetițiilor, fie prin videocall, fie prin mesaje pe WhatsApp. Povestea din spatele scenariului spectacolului s-a bazat pe interviuri cu familii despărțite de fenomenul migrației economice. Cu ce ai rămas în urma lor? Cu sentimentul că lumea se schimbă sub aspect identitar, că se nasc noi segmente de populație, șlefuite de mai multe spații culturale, deseori printr-un proces dureros

de despărțire. Am descoperit multe trasee de viață complicate. Există copii crescuți în Spania până la o anumită vârstă, care au revenit în România alături de familie pentru o perioadă, apoi familia s-a reîntors în Spania și ei nu s-au mai readaptat la viața de acolo. Un dublu șoc. Persoana de care vorbesc a preferat să rămână în România cu bunicii. Alți copii care s-au născut în Spania se consideră spanioli și nu-i interesează România. Am descoperit și copii care au o familie transnațională în cel mai profund sens al cuvântului – mama în Spania, recăsătorită cu un bulgar, tatăl în Germania și un frate vitreg în Bulgaria. Ne dorim să extindem dialogul despre migrație dincolo de interviurile din proiect, așa că am creat o secțiune pe site-ul proiectului, „Povestea meaˮ, unde oamenii își pot împărtăși povestea: tele-encounters.com/ro/povestea-mea Povestește-ne puțin despre recepția publicului în acele două orașe.


THEATER Social

Economic migration, the subject of a world premiere in theatre How do the members of a family separated by the economic migration negotiate the distance between them, and how do they meet? The answer is very simple: by video calls. An extremely actual reality of which we still know very little, but which is the subject of a world premiere in theatre that will simultaneously take place, with the help of the internet, in two opposite parts of the continent: in Romania, at Buzau, and in Spain, at Murcia.

Ana Polo, Ruxandra Oancea, Andreea Darie, Radu Solcanu, Tony Blaya (offstage) Foto: Costin Fetic

MARINA HANGANU

With an interconnected plot, five actors and three directors and an entire technical team have set up “Planeta Viselor Pierdute” (The Planet of the Lost Dreams), a performance which, depending on the country from which it is watched, can be accessed live at one of the perspectives and virtually at the other perspective. And vice-versa.

Repetițiile s-au desfășurat în mare parte prin Internet, cu ajutorul echipei tehnice și al interaction designer-ului Cristian Iordache.

But, despite the progress of the technology, to work on the same play at the same time in two countries is not (yet) easy. I have discussed with the director of the project, Marina Hanganu, the person without whom the performance would not have taken place.

We rehearsed mostly over the Internet, with technical help from our crew and our interaction designer, Cristian Iordache. Foto: Costin Fetic

How was the idea of the project born? In 2014, I was admitted to a Master's Degree in experimental theatre at Royal Central School of Speech and Drama from London. There I found out about “telematic” performances. Because I was staying in London, away from my family, and I was communicating with them daily on Skype, technology appeared to me in a new light. I thought about migration and how affected we all of us are, especially in Romania, where it is estimated that approximately 300,000 children have at least one parent who has left them to work abroad. Life in another country changes you. I wanted to know how family relationships evolve from a distance. December 2018 | January 2019

29


Ruxandra Oancea prin video-call din Murcia și Radu Solcanu pe scenă la Buzău. Ruxandra Oancea via video-call from Murcia and Radu Solcanu on stage in Buzău.

Scanează QR codul pentru a vedea înregistrarea spectacolului pe canalul de YouTube. Scan the QR code to see the performance on the YouTube channel.

Am primit feedback foarte bun din partea publicului și a presei. Cele mai notabile reacții au fost în România, unde am avut în public emigranți români și copii ai căror părinți lucrează sau au lucrat în străinătate. Într-una din seri, o doamnă plecată acum mulți ani în Spania a venit la spectacol alături de al doilea ei soț, spaniol. Amândoi au spus că, pentru ei, nu a fost un spectacol, ci un sentiment, iar doamna, cu lacrimi în ochi, ne-a zis că povestea mamei plecate în Spania e și povestea ei! O altă doamnă ne-a mărturisit că povestea fetiței e povestea ei și că greutățile prin care a trecut doamna din fața ei (mama) nu se compară cu greutățile prin care trec copiii! Oamenii doreau să vorbească, nu îi puteam opri! Cei din Spania nu mai puteau ține pasul cu ritmul conversației! Ce proiecte mai ai? Începând de anul acesta, sunt doctorandă la UNATC, iar tema mea de cercetare e teatrul telematic. Îmi propun să realizez experimente practice și chiar spectacole telematice ca parte a doctoratului. Anul viitor aș vrea să pot continua „Tele-Encounters”.

30 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

Foto: Costin Fetic

You had to coordinate the teams from both Romania and Spain. Tell us a bit about this and how it is different from working on a usual theatrical project. The project is co-funded by the Creative Europe programme of the European Union. In addition to coordinating the artistic team and directing, I am also responsible for the communication with the management teams from Spain (UCAM) and Portugal, and with our project officer in Brussels, on behalf of the project leader, The "George Ciprian" Theatre. Talking strictly about working on the play, it took a lot of discussions outside rehearsals between me and the director from Spain, Javier Galindo. With Professor Ion Mircioagă, co-director in Romania, I have communicated much easier, because we have worked together in the past and we wrote the play together. The language barrier cannot be ignored. With Javier we were communicating in English and we were planning our schedule on a daily basis, via video-call or WhatsApp. The story behind the scenario of the play was based on interviews with families separated by the phenomenon of economic migration. What were you left with after finishing them?

With the feeling that the world is changing with regard to identity, that new segments of population are born who are honed by more cultural spaces, often through a painful process of separation. I have discovered many intricate live routes. There are children raised in Spain until a certain age, who had returned to Romania with their families for a certain period, afterwards, the family returned to Spain and they were no longer able to readapt to the life in Spain. It was a double shock – for them to adapt to Romania, and, afterwards, to readapt to Spain! The person whom I am talking about preferred to stay with her grandparents in Romania. Other children who were born in Spain consider themselves Spaniards and they are not too interested in Romania. We also discovered children who have a family that is transnational in the most profound meaning of the word – the mother living in Spain and married to a Bulgarian, the father living in Germany and a stepbrother living in Bulgaria. We would like to extend the dialogue about migration beyond the interviews from the project. Therefore, we have created a section on the website called “My Story”, where


THEATER Social Foto: Costin Fetic people (of different nationalities) can share their story: http://www.teleencounters.com/ro/povestea-mea/ Tell us a bit about how the audience from the two cities received it. We have received very positive feedback both from the audience and the press. The most remarkable reactions were from Romania, where we had an audience consisting of Romanian emigrants (who either returned to their country of origin or not) and children whose parents work or have worked abroad. One of the evenings deserves to be especially mentioned. A lady who left for Spain many years ago came to see the play together with her second husband, a Spaniard. Both said that for them, the play was not a performance, but a feeling, and the lady, with tears in her eyes, told us that the story of the mother who went to Spain is exactly her story! Two chairs behind, there was another lady. She confessed to us

Set design by Alexandra Constantin that the little girl's story was her own story, and the hardships which the lady in front of her (the mother) had dealt with were not even close to the hardships dealt with by the children! It was a passionate discussion, people wanted to talk and we could not stop them! The audience in Spain no longer kept pace with the conversation!

What other projects do you have, what do you have in mind? As of this year, I am a PhD candidate at UNATC and my research theme is telematic theatre. I intend to do practical experiments and even telematic performances as part of the doctorate. Next year, I would like to be able to continue “Tele-Encounters�.


Vlad Iftinca, despre pasiunea vieții sale: pianul

32 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

Vlad Iftinca, about his life passion: piano

Foto: Florentina Tituleac


ARTIST Romania

Cu ambii părinți artiști de operă, nu e greu de ghicit de unde vine pasiunea lui Vlad Iftinca pentru muzica clasică. În apartamentul în care a crescut la Iași avea un pian, la care mama sa, solistă a Operei, își repeta și studia rolurile acasă. Sunetul și prezența pianului i-au trezit curiozitatea lui Vlad, care, la vârsta de 5 ani, începea primele cursuri la acest instrument muzical. A studiat la unele dintre cele mai bune școli de muzică din lume, iar după Mannes College și Juilliard School, momentul decisiv al carierei sale a fost audiția din 2006 pentru a deveni vocal coach la Metropolitan Opera. A început să dirijeze în 2011, la îndemnul Maestrului James Levine, unul dintre mentorii săi, care l-a îndemnat să-i dirijeze orchestra în cadrul unui workshop cu scene de operă.

Andreea Medvedovici-Per Am vorbit cu Vlad despre ce înseamnă să fii pianist vs. dirijor, despre meseria puțin cunoscută în Europa de Est de vocal coach, dar și despre ce înseamnă să călătorești în lumea întreagă cu muzica în suflet. Pianist vs. dirijor - ce emoții vă oferă aceste două ipostaze și de ce ați hotărât să urmați ambele cariere? Cred că ambele cariere merg, într-un fel, mână în mână. Ca dirijor, tot studiul pe care eu îl depun ca pianist mă ajută să îmi creez propriile idei. A conduce un spectacol de operă îți dă satisfacția și posibilitatea de a demonstra în fiecare seară viziunea personală. Aș vrea să urmez ambele cariere fără a renunța neapărat la una dintre ele. A cânta, pentru mine, este la fel de important ca a dirija. Dar viitorul va decide. Locuiți în America de câțiva ani buni deja, momentan, ca angajat al Metropolitan Opera din New York. Ce înseamnă America pentru un pianist, dirijor? Aici se muncește foarte mult, câteodată prea mult. Concurența este foarte intensă fiindcă nu există multe teatre de operă sau orchestre simfonice, ca în Europa, iar posturile fixe în companii de operă sunt foarte rare. În America, nu există cultura pe care noi, europenii, o întâlnim la fiecare colț de stradă, dar americanii respectă, apreciază

valorile europene și ceea ce putem aduce noi, ca tradiție, în țara lor. La Metropolitan Opera, sunteți angajat pe poziția de „vocal coach’’. Ce înseamnă, de fapt, această poziție? Toți cântăreții de operă au în spate un bun vocal coach în care au încredere și care îi ajută din punct de vedere muzical, al stilului, al dicției. Deși noi nu ieșim la aplauze, cunoaștem mulțumirea atunci când artistul de pe scenă are parte de un succes răsunător. Știm că la acel succes am colaborat și noi. Ceea ce nu se știe prea mult, mai ales în estul Europei, e că a fi maestru corepetitor/ vocal coach nu înseamnă a fi numai un pianist bun. Studiul este nu numai al notelor din partitură (câteodată foarte greu de cântat), ci și al textului, al pronunției fonetice a fiecărei limbi în care se cântă, al psihologiei personajelor, contextului istoric, stilului care merge de la frazare până la ornamentarea liniei melodice (ca în baroc sau în bel canto). Toate aceste cerințe m-au atras, fiindcă mi se pare că formează o educație completă, pe care nu aș atinge-o neapărat ca solist. Paleta noțiunilor trebuie să fie completă atunci când se ajunge la lucrul cu un solist de operă sau la pregătirea unei producții. Doriți să vă deschideți orizonturile spre Europa, după o perioadă lungă în America? Vă vedeți locuind înapoi pe vechiul continent? Dacă da, unde?

With both parents working as opera artists, it’s not hard to guess where Vlad Iftinca got his passion for classical music. In the apartment where he grew up in Iași, he had a piano that his mother, an opera soloist, played to rehearse and study her parts at home. The sound and presence of the piano aroused Vlad’s curiosity, who started his first courses at the age of 5. He studied at some of the best music schools in the world, and after Mannes College and Juilliard School, the decisive moment of his career was the audition in 2006 to become vocal coach at the Metropolitan Opera. He started to conduct in 2011, urged by maestro James Levine, one of his mentors, who encouraged him to conduct his orchestra during a workshop with opera scenes. I spoke to Vlad about what it means to be a pianist vs a conductor, about the job of vocal coach, lesser known in Eastern Europe, but also about what it means to travel all over the world with music in your soul. Pianist vs conductor – what emotions does each of these two stances offer, and why did you decide to pursue both careers? I think both careers go hand in hand. As a conductor, all the studying I do as a pianist helps me create my own ideas. Leading an opera show gives you the satisfaction and opportunity to show your own vision every evening. I would like to pursue both careers without necessarily giving up one of them. Playing is as important to me as conducting. But the future will decide. You’ve been living in the US for a while now, as an employee of the New York Metropolitan Opera. What do the United States mean to a pianist and conductor? People work a lot here, sometimes too much. The competition is very intense because there aren’t a lot of opera December 2018 | January 2019

33


"Da, îmi lipsește Europa. Sper ca, în câțiva ani, să pot trăi din nou pe vechiul continent." Yes, I miss Europe. I hope in a few years I can live again on the Old Continent.

as a soloist. The range of notions you have must be complete when you come to work with an opera soloist or to prepare a production.

Da, îmi lipsește Europa. Sunt plecat din România de 25 de ani și din Europa, de 18 ani. Îmi place foarte mult Germania și modul în care funcționează teatrele de operă acolo și sper ca, în câțiva ani, să pot trăi din nou pe vechiul continent. Călătoriți peste tot și păreți de neoprit când vine vorba de a sta pe scenă în fața publicului pe cele mai importante scene din lume. Vă bucurați de aceste călătorii și ca turist în adevăratul sens al cuvântului? Oriunde merg, îmi place să simt sufletul culturii în care mă aflu și să învăț lucruri noi. Găsesc timp pentru a vizita monumentele și muzeele unui oraș, dar și pentru a gusta din bucătăria fiecărei țări. Fiecare călătorie muzicală devine întotdeauna și o aventură culinară pentru mine. Cum credeți că li se poate insufla copiilor încă de foarte mici pasiunea pentru muzică clasică și de ce ați îndemna publicul larg să se bucure de această muzică? Pentru simplul fapt că muzica clasică, cred eu, inspiră sentimente nobile, și pentru copii, este și o lecție de istorie. A învăța un mic copil să cânte la un instrument poate deveni de la un simplu joc, o pasiune nobilă, ce îl poate ajuta să se îndepărteze în acest fel de realitatea câteodată prea brutală a lumii în care ne aflăm.

34 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

theatres or symphony orchestras, like there are in Europe, and fixed positions in opera companies are very rare. In the US, they don’t have the culture that we, Europeans, see at every street corner, but Americans respect and appreciate European values and what we can bring to their country, tradition-wise. At the Metropolitan Opera, you are employed as a “vocal coach”. What does this position actually mean? All opera singers have a good vocal coach behind, who they trust and who helps them with music, style and diction. Although we don’t come out for the applause, we are pleased when the artist on stage has a resounding success. We know we contributed to that success. What people don’t know, particularly in Eastern Europe, is that being a vocal coach doesn’t mean just being a good pianist. You don’t just study the notes on the score (which is sometimes very difficult to sing), but also the text, the phonetic pronunciation of each language you sing in, the psychology of the characters, the historical context, the style that goes from phrasing to ornamenting the melodic line (like in the Baroque or in Bel Canto). All of these requirements attracted me, because I feel they make up a complete education, which I wouldn’t acquire otherwise

Do you wish to open your horizons towards Europe, after a long period spent in the US? Do you see yourself living on the old continent once again? If so, where? Yes, I miss Europe. I left Romania 25 years ago and Europe 18 years ago. I love Germany and the way opera theatres work there, and I hope that, in a few years, I could live once more on the old continent. You travel everywhere and you seem unstoppable when it comes to being on stage in front of the audience, on the most important stages of the world. Do you also enjoy these travels as a tourist in the true sense of the word? Anywhere I go, I love to feel the soul of the culture I’m in and to learn new things. I make time to visit the monuments and museums of a city, but also to try some of their local cuisine. Each music journey always becomes a culinary adventure for me. How do you think love for classical music can be instilled in children when they’re very young and why would you urge the public at large to enjoy this music? For the mere fact that classical music, I believe, inspires noble feelings, and for children it’s also a history lesson. Teaching a young child how to play an instrument can turn into a noble passion from mere child’s play, which can help them escape the sometimes brutal reality of the world we’re living in.



Locuri inedite din România de vizitat iarna

Indiferent că vei pleca împreună cu partenerul, cu familia sau prietenii, am pregătit pentru tine un top al celor mai frumoase locuri din România, pe care să le vizitezi în lunile decembrie și ianuarie. Descoperă aceste locuri de poveste și bucură-te de o vacanță de iarnă de neuitat în România! Ana Zidărescu

Special Places to Visit in Romania during Winter Time Whether you depart together with your partner, family or friends, we’ve prepared for you a list of the most beautiful places to visit in Romania during the months of December and January. Discover these heavenly places and enjoy an unforgettable winter holiday in Romania!

36 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

Dacă vrei să vezi cum arată o mare înghețată, mergi la Marea Neagră

If you’ve never seen a frozen sea before, visit the Black Sea

Esplanada din Constanța Se întâmplă rar, dar atunci când temperaturile coboară suficient de mult, Marea Neagră îngheață cu adevărat și oferă un spectacol unic. Ultima oară când apele Mării Negre au înghețat a fost în ianuarie 2017 și a oferit imagini desprinse din poveste. Odată la zece ani, se întâmplă ca apa mării să îngheţe chiar şi câteva sute de metri faţă de ţărm, cum s-a întâmplat în 2006, 2010 sau 2012. Marea Neagră îngheaţă pentru că este una dintre cele mai slab salinizate mări de pe Glob.

The Constanța Esplanade. It rarely occurs, but when the temperature is low enough, the Black Sea truly freezes over and provides a unique spectacle. The last time the Black Sea waters froze over was back in January 2017 and it was a sight to behold. Once every ten years, the sea water freezes up to a couple of hundred meters off the shore, as it happened in 2006, 2010 or 2012. The Black Sea freezes over because it is one of the seas with the lowest salt content of all the world seas.


WINTER Romania

Pentru tradiții de sute de ani, mergi în Maramureș Odată ajuns în Maramureș, orice trecător are ocazia să facă un pas înapoi în timp și să se bucure de obiceiurile de Crăciun. În satele maramureșene, tradițiile sunt păstrate cu sfințenie, iar Crăciunul are, aici, un farmec aparte. Zilele de sărbătoare sunt presărate cu o listă lungă de ritualuri simbolice și toți cei care ajung aici la final de decembrie sunt vrăjiți de atmosfera magică. Iată la ce vei fi martor dacă vei alege Crăciunul în Maramureș: • Pe 25 decembrie, după Liturghie, bărbații joacă Viflaimul, un obicei precreștin. Tot satul se adună să vadă această piesă de teatru popular ce redă primele zile din viața lui Iisus. • Sigur vei recunoaște Jocul Moșilor, în care localnicii își fac măști și costume cât mai fioroase pentru a avea o legătură cât mai puternică cu forțele supraomenești. • Din Ajunul Crăciunului și până la sfârșitul Crăciunului, copiii merg cu „Steaua”, pentru a vesti nașterea lui Iisus. De asemenea, se merge și cu „Capra”, un dans popular la care participanții se îmbracă în costume naționale și poartă măști cu diverse personaje precum: capre, ciobani, moși sau draci.

For customs cherished for hundreds of years, visit Maramureș Once in Maramureș, every traveler has the opportunity to take a step back in time and enjoy the Christmas customs. In the Maramureș villages, traditions are sacredly treasured, and Christmas here has a special charm. The holidays are rife with a long list of symbolic rituals and everyone visiting this place at the end of December is inveigled by a magical flavor. Here is what you will be treated to if you spend Christmas in Maramureș: On December 25, after High Mass, men perform the Bethlehem, a pre-Christian custom. The entire village gathers round to watch this folk theatre play which depicts the days in the life of Christ. You are sure to recognize the Old Men Play, where locals craft scary masks and costumes so as to gain a strong link with the superhuman forces. From Christmas Eve and until the end of Christmas, children go about caroling with the ”Star”, heralding the birth of Christ. Moreover, people also perform the ”Goat”, a folk dance where participants dress up in traditional costumes and wear masks of various characters such as: goats, shepherds, old men and devils.

Pentru o plimbare cu locomotiva cu abur, alege Mocănița Gara CFF Vișeu de Sus, plecare la ora 9:00 Un traseu spectaculos de iarnă așteaptă să fie descoperit pe Valea Vaserului, în Maramureș. Din vagoanele încălzite ale vechiului tren cu abur, Mocănița își poartă turiștii prin peisaje de basm. Vechea locomotivă vă va purta de la Vișeu spre Paltin, iar în timpul călătoriei veți putea servi cafea, vin fiert, țuică fiartă și gogoși. Durata călătoriei este de șase ore dus-întors, timp în care un ghid turistic va dezvălui din poveștile vechi ale zonei. Cei care aleg pachetul allinclusive beneficiază și de un prânz la jumătatea traseului. În perioada 8 decembrie – 7 ianuarie, Mocănița circulă după următorul program: 8 decembrie, 15 decembrie, 20 decembrie, 22-23 decembrie, 26-30 decembrie, 2-7 ianuarie.

For a ride with a steam engine, choose the Mocănița CFF Vișeu de Sus Railway Station, departure is at 9:00 A.M. A truly spectacular winter landscape awaits to be revealed on the Vaser Valley, in Maramureș. From the warm cars of the old steam-powered train, the Mocănița carries the tourists through a genuine wonderland. The old engine goes from Vișeu to Paltin, and during the trip you will be able to help yourself to coffee, mulled wine, mulled plum brandy and doughnuts. The length of the trip is six hours, two-way, during which time a tour guide will unravel the old stories of this region. Those who choose the all-inclusive package also benefit from lunch being served half-way through the trip. During the December 8 – January 7, Mocănița runs based on the following schedule: December 8, December 15, December 20, December 22-23, December 26-30, January 2-7. December 2018 | January 2019

37


Pentru o experiență unică, înnoptează în Hotelul de Gheață

Pentru mai multe tradiții la un loc, mergi la Festivalul „Marmația” În centrul orașului Sighetu-Marmației Unul dintre cele mai frumoase târguri de iarnă din Maramureș este Festivalul de Datini de iarnă „Marmația”. Desfășurat în perioada 27-28 decembrie 2018, evenimentul din acest an este cu atât mai special cu cât are loc cea de-a 50-a ediție. Este locul ideal dacă vrei să descoperi tradiții de Crăciun din mai multe regiuni ale țării, deoarece festivalul adună cele mai frumoase tradiții din mai multe regiuni ale țării: Banat, Moldova, Bucovina, Dobrogea, Oltenia, Trasilvania. Prin centrul orașului se perindă călăreți, căruțe cu colindători, mascați, capre, viflaimuri și ansambluri populare care susțin recitaluri cu cele mai frumoase colinde de Crăciun.

Strada Zăpezi nr. 1 - Transfăgărășan, jud. Sibiu, România Dacă sunteţi însetați de experienţe noi, acesta este locul unic în România ce oferă ocazia de a înnopta într-un adevărat palat de gheaţă. Din anul 2005, iarnă de iarnă, meșteri pricepuți ridică hotelul din blocuri de gheață extrase din cel mai mare lac glaciar al munților Făgăraș: Bâlea Lac. Sunt doar 14 camere duble, cu pat matrimonial și mobilier unicat în care puteți petrece o noapte de neuitat. Paturile sunt realizate din blocuri de gheaţă și acoperite cu saltea moale, lenjerie, pături şi blănuri pufoase. Chiar dacă temperatura în hotel este de -2 şi +2 grade Celsius, înainte de culcare fiecare oaspete primește saci de dormit, foarte călduroși, astfel că frigul nu este o problemă. Lângă hotel, sunt alte 6 igluuri, pentru cei care doresc mai multă intimitate. După o întreagă aventură în vârf de munte, restaurantul şi barul Hotelului de Gheaţă oferă un festin delicios, gătit cu pasiune de maeștrii bucătari ai hotelului și degustate din farfurii și pahare artizanale sculptate în gheaţă. Hotelul este deschis până în luna aprilie, când palatul de gheață începe să se topească.

For even more traditions gathered up into one place, attend the “Marmația” Festival In the town center of Sighetu-Marmației The ”Marmația” Winter Folk Tradition Festival is one of the most beautiful winter fairs in Maramureș. Organized during the December 27 – December 28, 2018 period, the event this year is all the more special as it celebrates its 50th edition. It is the ideal place if you want to be enticed by Christmas traditions from across the country, because the festival brings together the best customs from several regions of the country: Banat, Moldova, Bucovina, Dobrogea, Oltenia, Trasylvania. Horse riders, carriages with carolers, masked men, goats, bethlehems and folk ensembles performing recitals with the most beautiful Christmas carols will be strolling through the town center during this time of the year.

38 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

For a unique experience, spend a night at the Ice Hotel No. 1 Zăpezi Street - Transfăgărășan, Sibiu County, Romania If you are eager for new adventures, this is a unique place in Romania which provides the opportunity to bed in a genuine ice palace. Since 2005, every winter, skilled masters erect the hotel from blocks of ice extracted from the largest glacial lake of the Făgăraș mountains: Bâlea Lake. There are only 14 rooms, with king-size beds and one-of-akind furniture where you can spend a night to remember. The beds are made from blocks of ice covered with a soft mattress, bed linens, blankets and soft furs. Even if the temperature in the hotel is between -2 and +2 degrees Celsius, each guest is provided with very warm sleeping bags before sleep time, so that cold does not become an issue. 6 igloos are built close by, for those of you who desire a little more privacy. After a full scale adventure at the top of the mountain, the Ice Hotel restaurant and bar offer a delicious feast, prepared with passion by the hotel’s chefs and sampled from handcrafted plates and cups sculpted in ice. The hotel is open until April, when the ice palace begins to thaw.



Orașele frumoase ale Europei unde vă puteți bucura de activitățile de iarnă Ana Tepșanu

Iarna își va intra în drepturi și multe dintre destinațiile Europei își vor schimba atmosfera și înfățișarea. E o perioadă foarte specială pentru a pleca prin lume și, pentru că dorim să aveți un sfârșit, dar și un început de an minunate, vă propunem o vacanță în locuri în care farmecul iernii este neegalat.

Beautiful European cities where you can enjoy winter activities Winter is upon us and many European destinations will change their atmosphere and look. It is a very special period to travel and, since we hope you have a wonderful time at the end of the year and at the beginning of the new one, we recommend a trip to places where the charm of winter is unparalleled.

Magia târgurilor de Crăciun Toate orașele din Europa se pregătesc de Crăciun și își deschid târgurile frumos luminate și pline de bunătăți. Copenhaga Orașul este primitor cu iarna, așa că toate străduțele pe unde vă vor purta pașii vor mirosi a vin fiert și migdale prăjite. Copacii sunt ornați cu beculețe, iar oamenii se relaxează în cele mai confortabile decoruri, în cafenele și baruri, la lumina lumânării. E o imagine de poveste completată de Tivoli, parcul transformat în târg, unde veți găsi obiecte lucrate manual, pulovere de lână, dulciuri cu marțipan, dar și mâncăruri de sezon. Încercați æbleskiver (mini-gogoși rotunde și ornate cu zahăr pudră)! Bruxelles Orașul este o destinație perfectă pentru acest anotimp, mai ales că este organizatorul unuia dintre cele mai populare evenimente de pe continent. Winter Fun vă așteaptă cu un patinoar, un brad imens de Crăciun, spectacole de lumini și proiecții pe clădiri, parade festive, o roată panoramică tradițională, colinde și delicatese. Se închide pe 6 ianuarie 2019. Londra Londra știe să sărbătorească și oferă mai multe locuri de distracție pe timp de iarnă. În primul rând, nu trebuie ratat târgul de Crăciun din Hyde Park, dar nici parcul de distracții Winter Wonderland. În Southbank Centre, se desfășoară un alt Festival al Iernii, de data asta unul cu tematică nordică. Vă așteaptă o saună pe acoperiș, dar și o expoziție Super Trooper Abba. Totul, până la 1 ianuarie 2019. Sună bine, nu?

40 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019


WINTER Europe

The magic of Christmas markets All European cities are getting ready for Christmas and open their markets, decorated with beautiful lights and filled with delicacies. Most of them last until mid-December, but there are a few markets that close at the end of the month or in January. • Copenhagen The city embraces winter, so all streets where your steps will take you will smell of mulled wine and roasted almonds. The trees are

decorated with lights and people relax in the cosiest sceneries, in candlelit coffee shops and bars. It is a fairy-tale image completed by Tivoli, the park turned into a market where you will find handmade objects, wool sweaters, marzipan candies and seasonal foods. Try the æbleskiver (small round doughnuts covered in powdered sugar)! • Brussels The city is the ideal destination for this season, particularly as it organises one of the most popular events on the continent. Winter Fun awaits you with an ice rink, a huge Christmas

tree, light shows and projection mapping, festive parades, a traditional panoramic Ferris wheel, carols and delicacies. It closes on 6 January 2019. • London London knows how to party and it offers plenty of spots to have fun in winter. First of all, do not miss the Hyde Park Christmas market or the Winter Wonderland theme park. In Southbank Centre, another Winter Festival takes place, this time with a Nordic theme. You can enjoy a sauna on the roof, as well as a Super Trooper Abba exhibition. Everything will be open until 1 January 2019. Sounds good, right? December 2018 | January 2019

41


A început sezonul de shopping Oricând merită să vă luați ceva nou, dar iarna este asociată cu perioada cadourilor. Poate vă fac cu ochiul orașele acestea: Glasgow Orașul luminat de sărbătoare se mândrește cu foarte multe magazine de producători locali de unde vă puteți alege ceva special. Shearer Candles este un magazin care există încă din 1897 și vinde lumânări parfumate menite să vă răsfețe simțurile olfactive. Napiers the Herbalists este un alt loc, vechi de 150 de ani, care vă oferă produse de calitate unice, cum ar fi gama de creme și loțiuni de față sau ceaiurile pe bază de fructe. Dacă vreți însă să aveți multe magazine înconjurate de locuri unde puteți și savura ceva bun de mâncare, ar fi bine să ajungeți pe faimoasa Ashton Lane.

The shopping season is here It’s always nice to buy something new, but winter is associated with making gifts. Perhaps one of these cities will be of interest: • Glasgow The city lit for the holidays takes pride in a lot of local producers’ stores where you can choose something special. Shearer Candles is a store that opened in 1897 and that sells scented candles meant to delight your senses. Napiers the Herbalists is a 150-year-old shop that sells one-of-a-kind quality products, such as a range of face moisturisers and lotions or fruit-based infusions. If you want to choose from a lot of stores surrounded by places where you can also have something good to eat, then you should head to the famous Ashton Lane. • Naples The Italian city celebrates this period in good taste – from illuminated streets to street artists. This is where the presepe were born, various handmade nativity scenes. Neapolitans love wood and they are very inventive, so it won’t be hard to find a gift here. The main commercial street is Via Toledo, but Scripura is the perfect spot if you want quality leather items. We also recommend Finamore, where you can find handmade men’s T-shirts or elegant accessories. • Milan It is not called the Fashion Capital for nothing. The city is renowned for its expensive stores, but that doesn’t mean you won’t find artisan shops or boutiques of extremely talented local designers. Areas such as Brera, Porta Ticinese or Isola are perfect for shopping, and don’t forget the beginning of the year comes with huge sales!

42 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

Napoli Orașul italian sărbătorește perioada aceasta cu mult bun gust - de la străzi luminate până la artiști stradali. Aici s-au născut presepe sau diferitele modele lucrate manual ale lăcașului lui Iisus. Napoletanii iubesc lemnul și sunt foarte inventivi, așa că nu va fi greu să găsiți un cadou aici. Strada principală cu magazine este Via Toledo, dar Scripura este locul perfect dacă vă doriți ceva lucrat din piele de calitate. Vă recomandăm și Finamore, locul unde găsiți tricouri bărbătești lucrate manual sau accesorii elegante. Milano Nu degeaba i se spune Capitala Modei. Orașul este renumit pentru magazinele sale scumpe, dar asta nu înseamnă că nu veți găsi magazine artizanale sau magazine ale unor designeri locali extrem de talentați. Zone precum Brera, Porta Ticinese sau Isola sunt perfecte pentru cumpărături și nu uitați că începutul de an vine cu reduceri masive!


WINTER Europe

Un dram de relaxare nu strică niciodată O vacanță poate să însemne foarte multe lucruri, dar relaxarea n-ar trebui să lipsească niciodată din plan. Ce poate fi mai divin decât variantele de mai jos? Sevilla Nu ratați șansa de a face o baie la Moorish Bath, un loc extraordinar de frumos, restaurat în secolul al XVI-lea, care găzduiește un spa fascinant. Moorish Hammam Aire de Sevilla este localizat în centrul cartierului Santa Cruz și mulți îl descriu ca fiind o oază în inima orașului. Toate simțurile vă vor fi răsfățate aici!

A bit of relaxation never hurt anyone A holiday can mean a lot of things, but relaxation should always be part of the plan. What can be more heavenly than the options below? • Seville Don’t miss the chance to take a dip in the Moorish Bath, a superb place, restored in the 16th century, which houses a fascinating spa. Moorish Hammam Aire de Sevilla is located in the centre of Santa Cruz neighbourhood and many describe it as an oasis in the heart of the city. All your senses will be delighted here! • Bordeaux At the Spa Vinothérapie, the idea is simple – if wine has antioxidants that help our body from the inside, why wouldn’t it do the same on the outside? The scientists from the University of Bordeaux created a product line based on grape extracts which, combined with the mineral-rich thermal water, have regenerative effects on the skin.

Bordeaux La Spa Vinothérapie ideea e simplă dacă vinul oferă antioxidanți benefici interiorului corpului nostru, de ce nu ar face același lucru și la exterior? Oamenii de știință de la Universitatea Bordeaux au creat o linie de produse pe bază de extracte din struguri care, combinate cu apa termală bogată în minerale, au efecte regenerative asupra pielii.

Mergem la ski?

Shall we go skiing?

Există o mulțime de locuri în Europa unde puteți merge la ski, dar dacă vă doriți să îmbinați un city-break cu un sport de iarnă, vă recomandăm variantele de mai jos:

There are a lot of places in Europe where you can go skiing, but if you wish to combine a city break with a winter sport, we recommend the options below.

Oslo La doar 20 de minute de oraș cu metroul, veți găsi Oslo Vinterpark. Aici sunt 18 pârtii și chiar una verticală de 381 de metri, pentru avansați. Este deschis atât ziua, cât și seara, așa că puteți merge oricând doriți.

• Oslo Just 20 minutes by subway, you will find Oslo Vinterpark. It has 18 runs and even a vertical fall of 381 metres, for advanced skiers. It is open day and night, so you can go anytime you want.

Köln La două ore de mers cu trenul de oraș, veți găsi Winterberg, o stațiune cu peste 28 de km de pârtii perfecte, dintre care 14 special amenajate pentru cei care abia au pus o pereche de skiuri în picioare.

• Cologne Two hours by train from the city, you will find Winterberg, a resort with over 28 km of perfect ski runs, 14 of which are specially arranged for those who have just got on their skis for the first time.

Helsinki Orașul este poziționat la doar o oră distanță de Cercul Polar, așa că ar fi păcat să nu ajungeți și aici, mai ales dacă sunteți pasionați de sporturile de iarnă. Bonus? Puteți să vizitați țara natală a lui Moș Crăciun!

• Helsinki The city is just an hour away from the Polar Circle, so it would be a shame not to get here, particularly if you love winter sports. Bonus? You get to visit Santa’s home country. December 2018 | January 2019

43


Madrid, un oraș care respiră artă la fiecare colț de stradă Madrid, a city that breathes art at every street corner 44 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

Capitala Spaniei îmbină armonios romantismul străzilor înguste, forfota piețelor și cultura răsunătoare lăsată moștenire de artiști ca Pablo Picasso sau Diego de Velázquez. Orașul respiră artă prin clădirile impunătoare, prin fațadele extrem de bine întreținute, prin aproape fiecare colț de stradă. De aceea, v-am făcut o listă cu câteva locuri pe care să nu le ratați în Madrid, chiar și pe timp de iarnă. The Spanish capital harmoniously blends the romanticism of narrow streets, the bustle of markets and the resounding culture inherited from artists like Pablo Picasso or Diego de Velázquez. The city breathes art through its impressive buildings, its very well preserved facades, and almost at every street corner. This is why we made a list of some places you shouldn’t miss in Madrid, not even in winter.


DISCOVER Spain

De Iulia Roșu

Triunghiul de Aur Madrid este nu doar capitala Spaniei dar și capitala culturală a Peninsulei Iberice. În Muzeul Reina Sofia, puteți vedea tabloul „Guernica”, una dintre operele emblematice ale lui Pablo Picasso. Pictat în 1937, lucrarea prezintă tragediile războiului și suferințele trăite de oameni în timpul Războiului Civil din Spania. Tot în Madrid se află și Muzeul Prado, care găzduiește celebrul tablou „Las Meninas”, pictat de Velázquez în 1656 și care prezintă familia regelui Felipe al IV-lea. Pentru iubitorii de artă, Muzeul Prado este locul perfect pentru a pătrunde într-o lume guvernată de operele lui Goya, Caravaggio și Rubens. Cel de-al treilea loc în care pot fi admirate lucrările unor pictori care au revoluționat arta și lumea, precum Monet, Degas, Vincent van Gogh sau Salvador Dali, este Muzeul Thyssen Bornemiza. Având aceste trei muzee, capitala Spaniei și-a primit numele de „Triangulo de Oro” sau „Triunghiul de Aur”.

Vizite regale

Vizitați Madrid cu 3 zboruri pe săptămână din București și 2 din Bacău. V isit Madrid with 3 weekly flights from Bucharesti and 2 from Bacau.

The Golden Triangle Madrid is not just the capital of Spain, but also the cultural capital of the Iberian Peninsula. In the Reina Sofia Museum, you can see “Guernica”, one the iconic paintings of Pablo Picasso. Painted in 1937, the work depicts the tragedies of war and the horrors experienced by people during the Spanish Civil War. Madrid is also home to the Prado Museum, which exhibits the famous painting “Las Meninas”, made by Velázquez in 1656 and depicting the family of King Philip IV. For art lovers, Prado Museum is the perfect spot to enter a world ruled by the works of Goya, Caravaggio and Rubens. The third place where you can admire paintings by artists who revolutionised art and the world, like Monet, Degas, Vincent van Gogh or Salvador Dali,

O plimbare în parcul El Retiro, cel mai frumos din oraș, vă poate oferi câteva ore de relaxare, departe de haosul turistic. Aici se retrag chiar și localnicii, pentru o plimbare cu barca pe lac sau cu bicicleta pe cărările șerpuite. Puteți vizita aici fabulosul Palat de Cristal care găzduiește diferite expoziții de artă. De asemenea, nu puteți rata nici Palatul Regal, rezidența oficială a familiei regale spaniole, deși ei locuiesc, de fapt, în Palatul Zarzuela, aflat la ieșirea din oraș. Cu toate că șansele de a întâlni vreun membru din monarhie sunt limitate, arhitectura palatului, interioarele decorate de Goya și Velázquez, precum și unicul cvintet complet de

is the Thyssen-Bornemisza Museum. With this three museums, the Spanish capital got its name of the “Triangulo de Oro” or the “The Golden Triangle”.

Royal visits A walk in El Retiro Park, the most beautiful one in the city, can offer a few hours of relaxation, far from the throngs of tourists. Even locals come here for a boat ride on the lake or a bike ride on winding alleys. Here you can visit the fabulous Crystal Palace which houses various art exhibitions. Don’t miss the Royal Palace, either, the official residence of the Spanish Royal Family, although they actually live in the Zarzuela Palace on the outskirts of the city. Although chances to meet a member of the monarchy are limited, you will be fascinated by the palace architecture, the interiors decorated

by Goya and Velázquez, as well as the only full quintet of Stradivarius violins in the whole world. The garden palaces, arranged in the Italian Renaissance style, are also a must-see.

Shopping in El Rastro in El Corte Inglés The experience of getting to know the city would be incomplete without a Sunday spent in the oldest flea market in Europe, El Rastro. It will be impossible to leave empty-handed, but you have to be very patient. To avoid crowds, get there as early as possible, when the market opens at 9 in the morning. Locals know best where to look for vintage objects and truly Spanish souvenirs, so you should comb its side streets and less visible squares. Don’t forget to take cash, few shops here accept credit cards. December 2018 | January 2019

45


viori Stradivarius din întreaga lume găzduit aici vă vor fascina. La fel și grădinile palatului, amenajate într-un stil renascentist italian.

Cumpărături din El Rastro în El Corte Inglés Experiența de a cunoaște orașul ar fi incompletă fără o zi de duminică petrecută în cea mai veche piață de vechituri din Europa, El Rastro. Va fi imposibil să plecați de aici cu mâna goală, dar trebuie să vă înarmați cu multă răbdare. Pentru a evita aglomerația, ajungeți cât mai devreme, piața deschizându-și porțile la ora 9 dimineața. Localnicii știu cel mai bine unde să caute obiecte vintage și suveniruri cu adevărat spaniole, de aceea, e indicat să-i cercetați străduțele laterale și square-urile mai puțin vizibile. Nu uitați să vă luați bani cash, foarte puține magazine de aici acceptă plata cu cardul. Cei care vor să încerce și zona modei din Madrid trebuie să meargă în El Corte Ingles, un centru comercial cu tradiție, care a pornit de la o croitorie deschisă în 1940 și s-a transformat într-unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine din Europa.

O stație de tren și o piață formidabilă Stația de tren Atocha vă va surprinde prin jungla pe care o adăpostește: copaci tropicali, un iaz cu broaște țestoase și păsări care ciripesc, un decor la care te aștepți mai degrabă într-o grădină botanică. Arhitectura și interiorul sunt unice, un motiv excelent să vizitați gara și, dacă tot sunteți acolo, să vă urcați într-un tren spre unul dintre orașele din apropiere, care vă pot oferi experiențe de neuitat. Încercați o vizită de o zi în Alcala de Henares, casa scriitorului Miguel de Cervantes, sau în El Escorial, un oraș în care a trăit familia regală a Spaniei. Un alt loc impresionant în Madrid este Puerta del Sol, unde spaniolii se strâng să sărbătorească Anul Nou. Este un simbol al orașului și, probabil, cea mai cunoscută piață din Spania. Plimbați-vă în zonă pentru a descoperi restaurante, spectacole de flamenco, baruri și magazine, în timp ce vă bucurați de cultura locală și de ritmul spaniol al vieții. Iar spaniolilor le place să se bucure de ceea ce au!

46 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

Those who wish to experience the fashion area of Madrid should visit El Corte Ingles, a shopping centre with a long tradition, which started as a tailor’s shop opened in 1940 and turned into one of the largest store chains in Europe.

A railway station and a fantastic square Atocha railway station will surprise you with the jungle it houses: tropical trees, a pond with turtles and birds, a scenery you would rather expect to see in a botanical garden. The architecture and the interior are unique, an excellent reason to

visit the station and, while you’re there, to hop on a train to one of the cities nearby that can offer unforgettable experiences. Try a day trip to Alcala de Henares, the home of writer Miguel de Cervantes, or El Escorial, where the Spanish Royal Family used to live. Another impressive place in Madrid is Puerta del Sol, where Spaniards gather to celebrate the New Year. It is a symbol of the city and perhaps the best-known square in Spain. Take a walk in the area to discover restaurants, flamenco shows, bars and shops, while you enjoy local culture and the Spanish pace of life. And Spaniards love to enjoy what they have!



Unirea Hotel & Spa****, locul în care tradiția întâlnește inovația

Un simbol incontestabil al Iașiului, Unirea Hotel & Spa se ridică maiestuos și domină Piața Unirii. Un loc de o importanță deosebită pentru oraș, dar și pentru istoria națională: aici s-a jucat pentru prima dată Hora Unirii pe 24 ianuarie 1859, Piața Unirii a devenit, pentru ieșeni, polul manifestărilor, hotelul fiind de aproape o jumătate de secol martor tăcut la cele mai importante evenimente din capitala Moldovei.

48 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

Unirea Hotel & Spa, între trecut și viitor În an centenar, celebrăm trecutul, însă privirea ni se îndreaptă spre viitor. Este și cazul hotelului, care a intrat de anul acesta într-o nouă etapă de modernizare. Vizitatorii săi sunt surprinși încă de la intrare de noua înfățișare a recepției, care a cunoscut o transformare radicală. Cu un design în care s-a pus accentul pe elementele naturale și motivele tradiționale românești, zona de lobby oferă o senzație unică. Modul în care arhitectul Victor Grosu a reușit să îmbine atât de armonios tradiția cu modernitatea, a dat naștere unui adevărat spațiu artistic, ce aduce în

atenție simbolul Horei Unirii, într-o formă reinterpretată, actuală. De asemenea, zona recepției este una atipică, găzduind unul dintre cele mai înalte baruri de zi din România, de aproximativ 6 metri. Acest tablou arhitectural se extinde și în zona Restaurantului Unirea, situat la parter, unde regăsim aceeași armonie între simboluri specifice portului tradițional, elemente unice și forme grafice minimaliste, ce sunt de altfel un omagiu adus lui Brâncuși. Planurile de modernizare continuă și în 2019; echipa Unirea pregătește un alt proiect de anvergură, renovarea camerelor, păstrând același stil și făcând din motivele tradiționale un laitmotiv al întregului design.


ACCOMMODATION Iași

Unirea Hotel&Spa, where tradition meets inovation Hotel Unirea, an undeniable symbol of Iasi city, stands proud and dominates the Union Square. A place of high concern for the city, but also for our Romanian history: here took place the first Romanian round dance on the 24th of January 1859, The Union Square became the center of the citizens’ manifestations and Unirea Hotel has grown to be the silent spectator of the most important events in the capital of Moldavia for almost half a century. Unirea Hotel Iasi, between past and future In centenary year, we celebrate the past but we look towards the future. This happens to the hotel which has recently stepped in a new modernization stage. The guests are surprised even from the entrance by the new aspect of the reception hall, which was radically changed. With a design in which the accent fell on the natural and Romanian traditional elements, the lobby area exhibits an unique sensation. The way in which the architect Victor Grosu managed to combine tradition and modernity so harmoniously resulted in an artistic space, which brings in the public’s attention the symbol of the Romanian round dance in a reinterpreted form. Also, the reception area is an atypical one, housing one of the tallest bars in Romania, at around 6 metres high. This architectural pattern also extends to Unirea Restaurant where we find the same harmony between specific traditional clothing symbols, unique elements and minimalist graphic shapes, an homage to Brancusi. The modernization plans will continue throughout 2019; Unirea Hotel&Spa initiating another major project: the renovation of the rooms whilst keeping the same style as mentioned above and transforming the traditional motifs into a recurring theme of the whole design.

Cină la înălțime cu o priveliște de 360°, stare zen și relaxare la Unirea Spa Servirea prânzului și a cinei devine o adevărată experiență grație Restaurantului Panoramic, singurul restaurant din Iași aflat la o înălțime de 55 de metri, de unde se poate admira orașul în toată splendoarea sa și cele mai importante puncte de interes. Te poți delecta cu delicii culinare internaționale și poți alege dintr-o selecție impresionantă de vinuri, atât la Restaurant Panoramic, cât și la CitiZen, cel mai zen bistro din oraș, care emană energie pozitivă și prospețime încă de la intrarea în hotel. În plus, te poți bucura pe deplin de momente de răsfăț la Unirea Spa, cu terapii de relaxare și înfrumusețare, piscină, jacuzzi cu hidromasaj, saună sau hammam. Indiferent de motivul vizitei în Iași, Unirea Hotel&Spa transformă șederea fiecărui oaspete într-o experiență memorabilă, atât din prisma serviciilor de calitate oferite, cât și a echipei care îți stă la dispoziție pe perioada întregului sejur.

360° view dinner, zen vibes and spa relaxation Having lunch and dinner becomes a whole new experience in the Panoramic Restaurant, the only restaurant in Iasi located at a height of 55 meters, where you can admire the city and the most important sights. You can enjoy yourself with international culinary delights and you can choose from an impressive wine selection, both at Panoramic Restaurant and CitiZen, the most zen bistro in Iasi, which flows with positive vibes and freshness right from the entrance. Moreover, you spoil yourself with some relaxing moments at Unirea Spa with an attractive offer: relaxing and beauty therapies, pool, hot tub, sauna and hammam. No matter the reason you are visiting Iasi, Unirea Hotel&Spa makes the stay of every guest a memorable experience, both regarding the quality of the services provided and the staff members who are at your service throughout the period of your stay. December 2018 | January 2019

49


Turin, the magical town of Italy that you should visit

Torino, orașul magic al Italiei unde trebuie să ajungi Ana Tepșanu

Italia este o țară de care n-ai cum să nu te îndrăgostești. Se mândrește cu istoria pe care o are, orașele fantastice care o compun, peisajele care-ți taie răsuflarea, oamenii calzi, mâncarea bună, iar lista poate continua mult și bine. De multe ori, atunci când te gândești la vacanță, îți dorești să ajungi într-un loc care să te surprindă, să te copleșească prin toate atracțiile pe care le oferă - de la atmosferă și arhitectură, până la străduțe întortocheate, obiective unice și amintiri pe care să le prețuiești o viață. Ascuns în spatele trufașelor Florența, Roma sau Veneția, stă Torino, orașul străbătut de râul Pad, unde arta se împletește cu istoria. Nu este absorbit de turiști, prețurile nu sunt atât de mari ca în orașele de mai sus și are puterea de a vă surprinde la fiecare pas. Dacă vă place aventura și vreți să vă răsfățați toate simțurile, atunci Torino

50 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

este destinația voastră. O să încerc să vă plimb prin Torino, măcar cât să-i gustați puțin din farmec și să înțelegeți de ce trebuie să ajungeți, măcar o dată, aici.

Artă, istorie și un dram de magie Torino este un oraș în care arta e la ea acasă, iar faptul că găzduiește operele unor artiști precum Van Eyck, Rembrandt, Leonardo da Vinci, Antonello da Messina, Beato Angelico sau Van Dyck confirmă acest lucru. Pe toate le găsiți la GAM, Galeria Civică de Artă Modernă și Contemporană, ca parte dintr-o impresionantă colecție de peste 5000 de picturi și 400 de sculpturi. Însă nu doar artiștii legendari sunt expuși în Torino, ci și cei contemporani, motiv pentru care, de peste 20 de ani, există festivalul Luci d'Artista. Evenimentul începe la final de octombrie și durează până la mijloc de ianuarie - numeroși artiști contemporani, atât italieni, cât și străini, creează opere de

artă în stradă ce vor fi expuse și luminate în tot orașul. Este un adevărat spectacol! Roma are Vaticanul, dar Torino are două simboluri care definesc creștinismul și care dau un aer mistic acestui oraș. Unul dintre ele este Giulgiul din Torino, pânza care l-ar fi acoperit pe Iisus în mormântul său și care încă mai poartă imprimată pe ea chipul Mântuitorului. O puteți vedea expusă în interiorul Catedralei Sf. Ioan Botezătorul. Al doilea este Sfântul Graal, pocalul din care ar fi băut Iisus în timpul Cinei celei de Taină, și se spune că ar fi îngropat undeva sub biserica Gran Madre di Dio. Se crede că cine bea din Graal se vindecă de orice boală și întinerește pe loc, dar există nenumărate povești și legende în jurul acestui obiect care a fascinat dintotdeauna omenirea. Magia orașului nu se oprește aici. În Torino, s-a născut Michel Nostradamus, celebru pentru profețiile sale. Casa lui, Domus Morozzo, poate fi vizitată de cei care-și doresc să vadă cum trăia cel despre care se spune că putea prezice viitorul.


DISCOVER Italy

Vizitați Torino cu 3 zboruri pe săptămână din Bacău și 2 zboruri din București și Iași. V isit Turin with 3 weekly flights from Bacau and 2 from Bucharest and Iasi.

Italy is a country which you will definitely fall in love with. It is proud of its history, its fantastic towns, the breathtaking landscapes, warm people, good food, and the list could very well continue. Often when you think about vacation, you wish to go in a place which to surprise you, to overwhelm you with all its attractions – from its vibe and architecture to small sinuous streets, unique places and memories to cherish for a lifetime. Hid behind the majestic Florence, Rome and Venice is Turin, the town crossed by Pad River, where art meets history. It is not invaded by tourists, the prices are not as salty as in the aforementioned towns, and it has the power to surprise you at every step. If you like adventure and you want to spoil all your senses, then Turin is your destination. I will try to take you for a walk in Turin, at least so you can get a taste of its charm and to understand why you must visit it at least once.

Art, history and a trace of magic Palatul Regal | Royal Palace

Palatul Regal | Royal Palace

Turin is a town in which art is at home, and the fact that it hosts the works of artists like Van Eyck, Rembrandt, Leonardo da Vinci, Antonello da Messina, Beato Angelico or Van Dyck, confirms it. You can find all of them at GAM, Civic Gallery of Modern and Contemporary Art, as part of an impressive collection of more than 5,000 paintings and 400 sculptures. But, not only the works of the legendary artists get to be exhibited at Turin, but also of the contemporary ones. Therefore, Luci d’Artista Festival has been organized for over 20 years. The event starts at the end of October and lasts until mid-January – numerous Italian and foreign contemporary artists create works of art on the streets that are to be exhibited and illuminated in the entire town. It is a true spectacle! Rome has Vatican, but Turn has two symbols which define Christianity and give a mystical vibe to the town. One of them is the Shroud of Turin, the linen which allegedly covered Jesus in his grave and which still has the face of the Redeemer impressed on it. You can see it exhibited inside St. John the Baptist Cathedral. The second symbol is the Holy Grail, the goblet December 2018 | January 2019

51


Adevărata regalitate Regalitatea Italiei provine din Torino. Chiar dacă alte orașe au avut propriile dinastii nobile, unde au guvernat prinți și împărați, doar Torino poate spune că a fost prima capitală a Italiei unificate, atunci când a fost fondat regatul italian, în 1861. Aici s-a născut primul rege al Italiei, Victor Emmanuel al II-lea. Momentul istoric și-a lăsat amprenta asupra orașului, iar acum vă puteți plimba pe un circuit unde veți descoperi reședințele Casei de Savoia. Torino găzduiește foarte multe palate extravagante și clădiri istorice. Astfel, veți admira aici arhitectura acestor obiective turistice, care îmbină stiluri renascentiste, baroce și neo-clasice. Palatul Regal Palatul Regal, de exemplu, e o clădire magnifică, care datează încă din secolul al XI-lea și o veți găsi în Piazza Castello. A fost un simbol al puterii ani la rând, iar interiorul său ascunde camere opulente, ornate cu stil și eleganță. Palatul Madama Pe vremuri, aici a fost primul senat din Regatul Italian. Acum, Palatul Madama este transformat în muzeu și, pe lângă camerele decadente, veți vedea expuse opere de artă care datează din Evul Mediu și până în secolul al XVIII-lea. La ultimul etaj, vă așteaptă o terasă acoperită, de unde veți avea parte de una dintre cele mai frumoase priveliști asupra orașului. Lista e completată de Palatul Chiablese, Muzeul Regal de Arme, Biblioteca Regală, Palatul Carignano, Villa della Regina sau Castelul Valentino. PS: În fiecare duminică, intrarea la multe dintre aceste locuri este gratuită.

Atenție, se filmează! Torino are o relație puternică cu lumea cinematografică. Originile cinematografiei italiene încep aici, pe la 1900. Foarte multe filme s-au folosit de oraș ca platou de filmare. În plus, simbolul orașului este clădirea Mole Antonelliana, construită în 1889. A fost inițial o sinagogă, iar acum găzduiește Muzeul Național al Cinematografiei Italiene și e cel mai înalt muzeu din lume. Structura se poate vedea din mai multe puncte din oraș și este atât de faimoasă, încât oamenii o numesc „Turnul Eiffel al Italiei”. Pe lângă panorama splendidă oferită, muzeul este împărțit pe genuri cinematografice și conține o colecție impresionantă de recuzită, postere și alte obiecte din universul fascinant al cinematografiei.

52 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

from which Jesus allegedly drank during the Last Supper. It can also be found in the Italian town and it is said that it is buried somewhere under Gran Madre di Dio Church. It is said that who drinks from the Grail heals of any illness and grows young again on the spot, but there are numerous stories and legends around this object which has been fascinating the humanity. The magic of the town does not stop here – Michel Nostradamus, who is famous for his prophecies, was born in Turin. His house, Domus Morozzo, can be visited by those who want to see how the one about whom it is said that he could predict the future lived.

The true royalty The royalty of Italy originates from Turin. Even though the other towns had their own noble dynasties, where princes and emperors have reigned, only about Turin it can be said that it was the first capital of the unified Italy when the Italian kingdom was established in 1861. The first kind of Italy, Victor Emmanuel the 2nd was born here. The historical moment made an imprint on the town, and you can now walk along a circuit on which you will discover the residences of the House of Savoy. Turin hosts many extravagant palaces and historical buildings. Thus, you will admire here the architecture of these sights which combine Renaissance, Baroque and Neoclassical styles. Royal Palace For example, the Royal Palace is a magnificent building from the 16th century, and you will find it in Piazza Castello. It was a symbol of power for many years, and its interior consists in opulent rooms decorated with style and elegance. Palazzo Madama In the old days, the first senate from the Italian Kingdom was established here. Nowadays, Palazzo Madama is transformed into museum, and, besides the decadent rooms, you will see exhibited works of art dating from the Middle Age until the 18th century. At the top floor you will find a covered terrace from where you can admire one of the most

beautiful view of the town. The list is completed with Palazzo Chiablese, the Royal Armory, the Royal Library, Palazzo Carignano, Villa della Regina and Valentino Castle. PS: every Sunday, the entrance is free at these sights.

Lights, Camera, Action! Turin has a strong relationship with the movie world. The origins of the Italian cinematography were established here around 1900. Many movies used the town as setting. Moreover, the symbol of the town is Mole Antonelliana building built in 1889. It was initially a synagogue, and it now hosts the National Museum of Italian Cinematography and it is the tallest museum in the world. The structure can be seen from several points of the town, and it is so famous that the people call it “The Eiffel Tower of Italy”. Besides the splendid panorama, the museum is divided into cinematographic genres and it contains an impressive collection of props, posters and other objects from the fascinating world of cinematography.


DISCOVER Italy

Palazzo Carignano

Mole Antonelliana

Palazzo Chiablese December 2018 | January 2019

53


Piazza San Carlo

Bine de știut:

It is good to know:

Orașul se mândrește cu istoria și cultura pe care le are, iar unul dintre locurile unde trebuie să ajungeți este Muzeul Antichității Egiptene, aflat între Piazza San Carlo și Piazza Castello. Conține cea mai valoroasă colecție de obiecte egiptene din lume, după cel din Cairo, și a fost creat în 1833. După muzeu, merge o gustare delicioasă și o băutură pe măsură, nu? Sunteți în orașul potrivit, din mai multe puncte de vedere. Spre exemplu, celebrul Aperitivo s-a născut la Torino, iar asta pentru că Gaspare Campari, inventatorul băuturii care-i poartă numele, și-a făcut internship-ul în industria lichiorurilor aici, la mijlocul anilor 1800. Italienii iubesc acest obicei de a mânca antreuri cu câteva ore înaintea cinei. Vreți ceva dulce? Torino e locul unde a fost inventată crema Nutella. De asemenea, cam orice cafenea oferă și diferite tipuri de ciocolată, așa că nu ezitați să profitați de ocazie. Tot pe bază de ciocolată este și Bicerin, o băutură tradițională specifică locului - se face din espresso, ciocolată și frișcă, iar cel mai bun loc să-l încercați este fix cafeneaua care-i poartă numele Bicerin (Piazza Consolata 5). Și pentru că tot vorbim de cafenele, aflați că Torino este, poate, singurul oraș din lume care are un număr foarte mare de cafenele istorice încă deschise. Aici puteți simți atmosfera secolului al XIX-lea, în decoruri de lemn masiv și catifea, luminate de candelabre impresionante. În cafenelele din oraș, au petrecut momente importante nume cunoscute care și-au lăsat amprenta asupra culturii universale: Nietzsche, Alexandre Dumas sau Puccini. Puneți pe listă Caffe Elena (Piazza Vittorio Veneto 5), Caffe Torino (Piazza San Carlo 204) sau Mulassano (Piazza Castello 15), nu veți fi dezamăgiți. Torino merită explorat la pas, iar odată ce veți face asta, veți vedea și cei peste 18 km de porticuri ce se întind prin oraș - ele sunt conectate și găzduiesc magazine, cafenele sau restaurante. Totodată, este locul unde găsiți și cea mai mare arie din Europa dedicată pietonilor și, în mod sigur, va fi o plăcere să o descoperiți.

The town is proud of its history and culture, and one of the places that you should visit is the Museum of Egyptian Antiquity which is located between Piazza San Carlo and Piazza Castello. It contains the most valuable collection of Egyptian objects from the world after the museum from Cairo, and it was established in 1833. After visiting the museum, a delicious snack and a drink to match that would be perfect, right? You are in the right town from several perspectives. For example, the famous Aperitivo was born in Turin, and that is because Gaspare Campari, the inventor of the drink which bears his name, did his internship in the liquor industry here, in the mid-1800. The Italians love this custom of eating antipasti a few hours before dinner. Do you want something sweet? Turin is the place where Nutella was invented. Also, almost any coffee shop offers different types of chocolate, so, do not hesitate to take advantage of such occasion. Also chocolate-based is Bicerin, a traditional drink specific to Turin – it is made of espresso, chocolate and whipped cream, and the best place to try it is precisely the coffee shop which is called Bicerin (Piazza Consolata 5). And since we are talking about coffee shops, I can tell you that Turin is maybe the only town in the world that has a great number of historical coffee shops that are still open. Here you can feel the vibe of the 19th century in massive wood and velvet decors lighted with impressive chandeliers. Important moments were spent in the coffee shops from the town by famous people who left their mark on the universal culture: Nietzsche, Alexandre Dumas or Puccini. You can add on the list Caffe Elena (Piazza Vittorio Veneto 5), Caffe Torino (Piazza San Carlo 204) or Mulassano (Piazza Castello 15), and you will not be disappointed. It is worth to explore Turin on foot, and once you do this, you will also see the 18 km of portico (porches) spreading through the town – they are connected and host stores, coffee shops or restaurants. Also, it is the place where you can find the largest area from Europe dedicated to pedestrians and, for sure, it would be a pleasure to discover it.

54 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019



BRUXELLES

Capitala Art Nouveau

Art Nouveau capital

Arh. Mihai Medvedovici Bruxelles, una dintre destinațiile clasice ale Europei, dincolo de a fi capitala acesteia este și capitala stilului arhitectural Art Nouveau. Astfel, pe lângă vizitele obligatorii la instituțiile Uniunii Europene, care au căpătat deja statutul de obiective turistice, fiți pregătiți să vă petreceți timpul printre cele peste 1000 de clădiri Art Nouveau care împodobesc orașul. Arhitecții belgieni Victor Horta și Paul Hankar au lucrat intens aici, amândoi influențând curentul la nivel european, fiecare în felul lui – operele lui Horta folosesc motive florale, în timp ce clădirile lui Hankar sunt exponente ale unui Art Nouveau cu linii geometrice. Urmărind crearea unui curent cu adevărat nou și desprinderea de stilurile „neo-” atât de prezente în epocă, stilul Art Nouveau este marcat de utilizarea a două noi materiale – oțelul și sticla. Inovația nu este prezentă doar la exterior însă. Și interioarele devin adevărate opere de artă marcate de inovațiile epocii – sisteme de încălzire și iluminat moderne, rampe de scară metalice, curți de lumină etc. Vă invităm să faceți un tur de aproximativ două ore, care vă va purta pe la cele mai frumoase clădiri Art Nouveau din oraș. Circuitul începe în centru, cu o vizită la braseria Falstaff (1), edificiu ce îmbină o fațadă Art Nouveau cu un interior Art Deco. Traversăm apoi Grand Place pentru a putea admira superbele galerii regale Saint-Hubert. De acolo, urcând prin grădinile Mont des Arts, ajungem

56 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

în fața unei clădiri care, în trecut, adăpostea magazinul „Old English”, dar astăzi, este sediul muzeului MIM – Muzeul Instrumentelor Muzicale. Operă a arhitectului Paul Saintenoy terminată în anul 1898, aceasta este construită în totalitate utilizând metalul și sticla. Ne îndreptăm de aici spre cartierul Bailli, locul unde se găsesc cele mai multe clădiri Art Nouveau din oraș. Aici puteți vizita inclusiv Hotel Tassel – arhitect Victor Horta – considerată de numeroși experți ca reprezentând începutul stilului Art Nouveau. Fațada acestui edificiu clasat în patrimoniul Unesco ascunde un interior la fel

de interesant, așa că, dacă aveți ocazia, nu ezitați să intrați. Turul nostru continuă cu o altă clădire, de această dată proiectată de arhitectul Paul Hankar în anul 1893 – locuința sa personală (Maison Hankar). Pe aceeași stradă, pot fi admirate două alte locuințe, opere ale aceluiași arhitect, prima dintre ele fiind chiar atelierul pictorului Ciamberlani, terminată în 1897. Chiar lângă, se află cea de-a doua clădire, hotelul Janssens. Turul se încheie pe rue Americaine, la numărul 25, în fața locuinței lui Victor Horta, clădire care i-a servit, totodată, ca atelier și birou. Astăzi, aici se găsește

Brussels, one of the classic European destinations, is not just its capital, but also the capital of the Art Nouveau architectural style. Thus, aside from the compulsory visits to the EU institutions, which have already become tourist attractions, get ready to spend some time among the over 1000 Art Nouveau buildings that adorn the city. The Belgian architects Victor Horta and Paul Hankar worked very hard here, and both of them influenced the movement at a European level, each in his own way – Horta’s works use floral motifs, while Hankar’s buildings shwocase a geometrical type of Art Nouveau. Aiming to create a truly innovative movement and to separate from the “Neo” styles that were ever-present at the time, the Art Nouveau style is marked by the use of two new materials – steel and glass. The innovation is not just present on the outside. Interiors also become true works of art, marked by the inventions of the age – modern heating and lighting systems, metallic staircases, light wells, etc. We invite you to a two-hour tour that will take you to the most beautiful Art Nouveau buildings in the city. The tour starts in the city centre, with a visit to Falstaff brasserie, a building that combined an Art Nouveau façade with an Art


DISCOVER Belgium

V izitați Bruxelles cu 4 zboruri pe săptămână din București și 2 din Iași. V isit Brussels with 4 weekly flights from Bucharest and 2 from Iași.

(1)

Deco interior. Then we’ll cross the Grand Place to admire the superb Saint-Hubert royal galleries. From there, climbing through the Mont des Arts gardens, we’ll get to the front of a building that used to house the “Old English” shop, but which is now the seat of MIM – Musical Instruments Museum. Designed by architect Paul Saintenoy and completed in 1898, it is fully made of metal and glass. Then we’re heading to Bailli neighbourhood, the place where you will find the largest number of Art Nouveau buildings in the city. Here you can even visit the Hotel Tassel – by architect Victor Horta – considered by many experts the beginning of the Art Nouveau style. The front of this building included in the UNESCO Heritage conceals an equally interesting interior, so don’t hesitate to go in if you have the chance. Our tour continues with another building, this time designed by architect Paul Hankar in 1893 – his own home. On the same street you can admire two other houses by the same architect, the first of them being the workshop of painter Ciamberlani, completed in 1897. Next door you will see the second building, Janssens Hotel. We finish the tour at 25 rue Americaine, in front of Victor Horta’s home, which he also used as workshop and office. It now houses a museum dedicated to the architect, which is definitely worth a visit. If you liked the walk and you want to see more Art Nouveau architectural jewels, our recommendations are: Autrique House (Chaussée de Haecht 266 1030 Schaerbeek), designed by Victor Horta in 1893, is the first large house in his portfolio. Cauchie House (Rue des Francs 5 1040 Etterbeek), dating back to 1905, bears the name of its architect and owner – Paul Cauchie, who liked to work with painting and decorations. His specialty was the sgraffito colourful technique of ornamentation, apparent on the building front. Solvay House (Avenue Louise 224 1050 Ixelles), located on the elegant Louise Avenue, is considered one of the fundamental works of Victor Horta, which helped include it in December 2018 | January 2019

57


un muzeu dedicat arhitectului, muzeu ce merită, cu siguranță, vizitat. Dacă v-a plăcut plimbarea și vreți să vedeți și mai multe opere arhitecturale Art Nouveau, recomandările noastre sunt: Casa Autrique (Chaussée de Haecht 266 1030 Schaerbeek), proiectată de Victor Horta în 1893, este prima locuință de mari dimensiuni din portofoliul acestuia. Casa Cauchie (Rue des Francs 5 1040 Etterbeek), datând de la 1905, poartă numele arhitectului și proprietarului său – Paul Cauchie, adept al lucrului cu decorațiile și pictura. Specialitatea acestuia era tehnica de tencuială colorată sgraffito, vizibilă aici pe fațada clădirii. Casa Solvay (Avenue Louise 224 1050

Ixelles), așezată pe elegantul bulevard Louise, este considerată ca fiind una dintre operele fundamentale ale lui Victor Horta, fapt ce a atras înscrierea acesteia în Patrimoniul Unesco. Pe lângă elementele stilistice valoroase, această locuință este emblematică pentru modul de viață al burgheziei din secolul al XIX-lea. Casa Eetvelde (Avenue Palmerston 4 - 6 1000 Brussels) este, conform autorului însuși, cea mai îndrăzneață creație din opera lui Victor Horta și este, la rândul ei, înscrisă în Patrimoniul Cultural Unesco. Proprietarul clădirii, politicianul Edmond van Eetvelde, credea cu tărie în inovațiile arhitecturale, fapt care l-a condus să dea mână liberă arhitectului. Casa poate fi vizitată la cerere, dar este necesară o programare prealabilă.

2

1

3

the UNESCO Heritage. Aside from its valuable stylistic elements, this house is iconic of the Bourgeois lifestyle in the 19th century. Eetvelde House (Avenue Palmerston 4 - 6 1000 Brussels) is, according to the author himself, the most daring creation in Victor Horta’s portfolio

4

58 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

and is also included in the UNESCO Cultural Heritage. The owner of the building, politician Edmond van Eetvelde, was an advocate of architectural innovations, which made him give free rein to the architect. The house can be visited upon request, with prior appointment. 1 - Coudenberg street 2-G aleriile St. Hubert 3-M uzeul instrumentelor muzicale 4 - Casa atelier a arhitectului Victor Horta


Zamo te ajută să îți creezi confortul dorit! Măsurare cu laser flexibilă, simplă și rapidă Descoperă noul Zamo. A treia generație de telemetre Bosch duce măsurarea la un alt nivel. Zamo măsoară distanțe de până la 20 m și calculează suprafețele unde urmează să îți desfășori creativitatea. Cu ajutorul celor trei extensii nu mai ai grija ca suprafețele măsurate să fie drepte. Adaptoarele interschimbabile te ajută să treci cu ușurință peste orice provocare și să îți realizezi proiectele mult visate!* Adaptorul cu roată este ideal pentru măsurarea suprafețelor denivelate sau curbate

Adaptorul cu nivelă îți permite alinierea obiectelor pe orizontală și verticală

*Noul Zamo este disponibil pe site-urile și în magazinele partenerilor autorizați Bosch România.

Adaptorul cu bandă este perfect pentru a măsura obiecte și circumferințe pe distanțe mici

bosch-zamo.com


Interviu cu dr. Mihai Ionescu, specialist în chirurgia obezității De ce ați ales să faceți chirurgia obezității? Sunt cel puțin două motive: primul este acela că mi-am desăvarsit pregătirea de chirurg în spitalul unde a început chirurgia obezitătii în România, astfel că noi, cei de acolo, avem cea mai mare experientă în tipul acesta de intervenții. Ar fi fost păcat să nu continui ca specialist ceea ce am invățat din plin în perioada de pregătire. Pacienții obezi sunt speciali. Ei necesită un tip de abordare diferit, fiind speciali atât prin complexitatea suferințelor asociate obezității, cât și prin specificul psihologic atipic. Obezitatea te afectează psihic și social pe lângă suferințele fizice. Al doilea motiv, îl reprezintă generozitatea din punct de vedere al recompenselor morale profesionale. Rezultatele apărute în urma acestor intervenții sunt atât de spectaculoase și ating atât de multe boli, încât bucuria pacienților și genul de schimbări apărute în viața lor sunt incredibile. Poate că nu salvezi viața în sensul absolut, în maniera în care o face chirurgia de urgență, insă „cu siguranță” salvezi viața în sensul recuperării a ani sau zeci de ani de viață cu care prelungești viața pacienților. Calitatea vieții pacienților crește spectaculos. Își recuperează viața în sensul bucuriei de a trăi și a putea avea o viață normală. Când operația care durează o oră reușește să vindece sau să amelioreze 4-5 suferințe serioase (mă gândesc aici la hipertensiune arterială, boli coronariene ischemice, diabet zaharat tip II, obezitate morbidă), se numește că rezul­ tatele sunt excepționale, greu de găsit în oricare altă parte a patologiei chirurgicale. De ce la Medicover? Ce este diferit aici față de alte spitale private din Romania? Medicover este al patrulea spital privat din București unde se practică în special chirurgia abdominală și cea a obezității. Am găsit aici un mediu extrem de profesionist, cu reguli și protocoale comparabile cu cele din vestul Europei. Eu am lucrat șase luni în UK, astfel încât știu să recunosc un mediu funcțional, riguros, în care atât medicii, cât și pacienții se simt în siguranță. Existența unei rețele de clinici cu medici din diverse specialități face accesul pacienților la consultații, controale și urmărirea postoperatorie să fie facilă și rezultatele să fie dintre cele mai bune.

60 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

Ce tipuri de intervenții practicați la Medicover? Echipa noastră practică diverse intervenții, începând cu montarea endoscopică de baloane intragastrice și continuând cu intervenții laparoscopice de montare de inele gastrice, micșorări de stomac, cât și bypass gastric. De asemenea, ne ocupăm și cu revizii, adică reintervenții la ani de zile după o operație inițială pentru obezitate. După cum spuneam, operațiile se fac laparoscopic cu dureri postoperatorii minime și recuperare și reintegrare socială rapidă. Care credeți că sunt atuurile echipei dvs. în abordarea pacienților? Am reușit de-a lugul anilor să adunăm suficientă experiență pentru a aborda cu inteligență și eficiență diferite cazuri. Am dezvoltat un sistem de urmărire a pacienților în perioada postoperatorie. Mai mult, am pus la punct un sistem dedicat pacienților ce trăiesc în afara țării, care le permite să vină direct la operație fără să facă drumuri inutile pentru consulturi. Avem o persoană dedicată care corespondează cu aceștia și îi îndrumă în perioada de pregătire a intervenției, precum și în cea de după operație. Astfel recomand românilor, și nu numai, ce lucrează și trăiesc în afara țării, să ne abordeze cu încredere și vor constata singuri toate aceste realități. Care credeți că este viitorul chirurgiei obezității în România și nu numai? Dacă este să vorbim despre România, cred că viitorul arată bine. Sunt tot mai mulți colegi care fac astfel de operații. Problema este că această chirurgie presupune experiență în chirurgia laparoscopică, fiind o supraspecializare de dificultate ridicată. Astfel, experiența medicului contează enorm pentru siguranța actului medical și pentru obținerea de bune rezultate. Chirurgia obezității devine chirurgie metabolică, deoarece vindecarea diabetului deschide noi orizonturi de cercetare. Comunitatea chirurgicală internațională ce abordează această chirurgie este una dintre cele mai dinamice din lume, iar o astfel de efervescență nu poate duce decât la rezultate cât mai solide și spectaculoase.

Interview with dr. Mihai Ionescu, obesity surgery specialist Why did you choose to do obesity surgery? There are at least two reasons: the first is that I have perfected my surgeon's training in the hospital where the obesity surgery started in Romania so that we, the ones there, have the greatest experience in this kind of intervention. It would have been a pity not to continue as a specialist what I have learned most during the training period. Obese patients are special. They require a different type of approach, being special in both the complexity of the obesity-related suffering and the atypical psychological specificity. Obesity affects you psychically and socially besides physical sufferings. The second reason is generosity from the point of view of professional moral rewards. The results of these interventions are so spectacular and touch so many diseases that the joy of patients and the kind

"Am pus la punct un sistem dedicat pacienților ce trăiesc în afara țării, care le permite să vină direct la operație fără să facă drumuri inutile pentru consulturi." We have set up a system dedicated to patients living outside the country, which allows them to come directly to the surgery without making unnecessary trips for consultations.


DOCTOR Interview

of changes they have in their lives are incredible. Maybe you do not save the life in the absolute sense, in the way it does emergency surgery, but you certainly save life in the sense of recovery for years or decades of life with which you extend the life of patients. The quality of patients' lives increases spectacularly. They recover life in the sense of the joy of living and they can have a normal life. When a surgery that lasts for 1 hour, manages to heal or alleviate 4-5 serious disorders (I'm thinking of high blood pressure, ischemic coronary artery disease, type II diabetes, morbid obesity), it means that the results are exceptional, hard to find in any another part of surgical pathology. Why at Medicover? What is different here from other private hospitals in Romania? Medicover is the 4th private hospital in Bucharest, where abdominal and obesity surgery is practiced. I found here an extremely professional environment with rules and protocols comparable to those in Western Europe. I have worked for 6 months in the UK, so I know to recognize a rigorous, functional environment in which both doctors and patients feel safe. The existence of a network of clinics

with physicians from various specialties makes patients’ access to consultations, controls and postoperative follow-up to be easy and the results to be the best. What types of interventions do you practice at Medicover? Our team practices various interventions starting with the endoscopic installation of intragastric balloons and continuing with laparoscopic gastric ring assembly, stomach reductions and gastric bypass surgery. We also deal with revisions, that is, reinterventions in years after an initial obesity operation. As I said, surgery is laparoscopic with minimal postoperative pain and rapid recovery and social reintegration. Which strengths do you think your team has in addressing patients? We have been able to gather enough experience throughout the years to intelligently and efficiently deal with different cases. We have developed a patient follow-up system in the post-operative period. Moreover, we have set up a system dedicated to patients living outside the country, which allows them to come

directly to the surgery without making unnecessary trips for consultations. We have a dedicated person who corresponds with them and guides them during the preparation of the intervention as well as in the postoperative period. So, I recommend to Romanians, and not only, who work and live outside of the country, to contact us with confidence and they will see all these things on their own. What do you think is the future of obesity surgery in Romania and not only? If we are talking about Romania, I think the future looks good. There are more and more colleagues doing such operations. The problem is that this surgery involves experience in laparoscopic surgery, being an overspecialization of high difficulty. Thus, the physician experience counts enormously for the safety of the medical act and for achieving good results. Obesity surgery becomes metabolic surgery because healing of diabetes opens up new research horizons. The international surgical community dealing with this surgery is one of the most dynamic in the world, and such effervescence can only lead to the most solid and spectacular results.

December 2018 | January 2019

61


Interviu cu actrița Alina Șerban:

„Sunt onorată să fiu prima femeie regizoare romă care a scris despre sclavia romilor”. Gruia Dragomir

Alina Şerban este o actriţă de etnie romă care a devenit vedetă în Marea Britanie, apărând în multe piese de teatru și filme. Apoi, tot ea e și prima femeie romă regizoare de teatru din România, cu o piesă despre sclavia romilor: Marea Rușine. Și, nu în ultimul rând, anul acesta, primul lung-metraj în care a interpretat rolul principal a fost nominalizat la Cannes. Alina Șerban are încă multe lucruri de spus și acesta e doar începutul pentru ea: Rolul din Singură la nunta mea e primul tău rol principal într-un lung metraj. Povestește-ne un pic despre acest film și cum ai ajuns să joci în el. Am primit un telefon în care mi se spunea că regizoarea belgiană Marta Bergman vrea să mă cunoască pentru un posibil rol în Singură la nunta mea (în orig., Seule à mon mariage). Eu atunci petreceam foarte multe ore în repetiții la Craiova pentru o piesă din cadrul Festivalului Internațional Shakespeare, la care lucram cu Philip Parr. Le-am spus că nu pot ajunge la București. Directorul de casting

62 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

mi-a zis: „Bine. Venim noi!” Și așa a fost. Regizoarea - Marta Bergman, producătoarea - Cassandre Warnauts și directorul de casting au venit la Craiova. Marta mi-a spus că a realizat că eu sunt Pamela de cum am intrat pe ușă. A simțit că eu voi fi Pamela, deși făcuseră numeroase alte casting-uri. Drumul tău către succes nu a fost deloc ușor. Care au fost cele mai grele piedici și cum ai reușit să le depășești? Uneori totul pare încă un vis - de la casa de chirpici în care mi-am petrecut adolescența și șansele mici de a ajunge la facultate, până la faptul că mi-am terminat masterul la Royal Academy of Dramatic Arts în Londra, că acest film a fost selectat la Cannes și că piesa mea se joacă la Teatrul Excelsior din București etc. La nivel profesional și personal, parcursul meu a fost plin de obstacole de tot felul - faptul că provin dintr-un mediu defavorizat, apoi că sunt femeie și romă pe deasupra. În afară de greutățile care veneau din exterior, a fost foarte dificil să-mi permit să visez, să cred în mine, chiar și atunci când totul părea irealizabil. Mă lupt încă cu complexul impostorului, am dubii uneori și mă întreb dacă merit. Eu sunt, de fapt, rezultatul unui cumul complex de situații, de experiențe, în care m-au ajutat foarte mulți oameni.

“I am honoured to be the first Roma female director who wrote about the slavery of Roma people.” Alina Şerban is a Roma actress who became a star in the UK, featuring in many theatre plays and films. She is also the first Roma female theatre director in Romania, with a play about the slavery of Roma people: The Great Shame. Last but not least, this year, the first feature film in which she played the leading role was nominated at the Cannes Film Festival. Alina Șerban still has a lot to say and this is just the beginning for her: The role in Alone at My Wedding is your first leading role in a feature film. Tell us a little about this picture and how you came to act in it. I got a phone call that said Belgian director Marta Bergman wanted to meet me for a possible part in Alone at My Wedding. Back then, I used to spend a lot of time rehearsing in Craiova for a play that was part of Shakespeare


ACTRESS Interview

Cornel Brad

December 2018 | January 2019

63


Pe lângă faptul că joc în diferite proiecte, sunt onorată să fiu prima femeie regizoare romă care a scris despre sclavia romilor și să reușesc prin CNCR și Teatrul Excelsior ca piesa Marea Rușine să fie jucată într-un teatru de stat. Această realizare, ca multe altele din viața mea, părea imposibilă. Provocările nu s-au încheiat aici. Cum se vede societatea românească prin ochii tăi? Te-ai lovit de discriminare? Lucrurile s-au mai schimbat în bine, de zece ani încoace. Internetul și faptul că putem să ținem legătura cu oameni din afară ne ajută, pentru că aflăm că e în regulă să fii așa cum ești. După mine, au apărut și alți artiști romi care și-au asumat identitatea și am generat un anumit tip de public. Faptul că lumea începe să problematizeze diverse lucruri ajută. E clar că mai avem de învățat și trebuie să ne ascultăm mai mult unii pe alții. Eu privesc societatea românească ca fiind și bună și rea. Au fost foarte, foarte mulți neromi care m-au clădit într-un mod excepțional, fără de care nu aș fi astăzi aici. În același timp, în drumul meu am dat și peste rasism, discriminare. Am văzut și durerea altor oameni de pe lângă mine, din diferite grupuri - persoane de culoare, din comunitatea L.G.B.T., musulmani etc., pentru că viața mea m-a dus în multe țări, multe situații. Am observat că toți ducem diferite lupte, fiecare în felul lui. Ceea ce nu ajută e că nu apucăm să ne auzim poveștile unii altora. Realizez că avem mult mai multe lucruri în comun, decât lucruri care ne despart. Consider că, prin artă, facem un exercițiu care nouă, românilor, ne lipsește din discursul public, acela al solidarității și empatiei, lăsând la o parte etichetele la care ținem atât de mult. Cum a fost primit de publicul din România spectacolul tău Marea Rușine? Spectacolul a avut un parcurs destul de dificil până a ajunge într-un teatru de stat. Chiar înainte de premiera spectacolului, am fost cenzurată. Mi se impunea termenul de „robie”. A fost interesant că o artistă deja deranja, înainte să fi început să spună povestea sclaviei romilor. Asta desigur că m-a înfuriat și mi-a dat și mai multă energie să spun lucrurilor pe nume. Apoi, să reușești să-l aduci pe scena unui teatru de stat, devenind prima regizoare romă și primul artist rom care spune o poveste de genul ăsta,

64 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

care nu e încă în manualele școlare, e un pas istoric. Publicul meu țintă sunt elevii și studenții, unde am speranța că mai putem crea o schimbare. Marea Rușine e primit foarte bine. Pentru că nu apucăm să avem genul ăsta de discuții incomode, dar necesare, foarte mulți tineri vin la mine emoționați după spectacol și nici eu, de multe ori, nu știu cum să am grijă de sentimentele lor. Însă mă bucură lucrul ăsta și mă onorează. Sunt și oameni care sunt deranjați de mesaj. Îi înțeleg. Poate că și eu, dacă nu m-aș fi născut într-o familie de romi și nu aș fi trăit tot ce am trăit și aș fi auzit toată viața că „unii” sunt răi, nu aș fi stat să chestionez asta. Deci, e primit în multe feluri, dar nu cu indiferență. Cum se face că abia în 2018 putem vorbi despre prima femeie romă regizoare de teatru din România?

Se explică nu prin faptul că aș fi mai specială decât alte femei rome sau decât celelalte femei din familia mea. Am avut niște șanse de care ele nu au avut parte. Menționez, totodată, și privilegiul meu de a avea o piele mai albă. Viața mea a fost presărată cu numeroase întâlniri, și bune și rele. Câteva dintre întâlnirile bune au fost cu foarte mulți profesori neromi, care au crezut în mine, mi-au dat o șansă. Și apoi și romi. Se explică prin faptul că, la nivel național, nu reușim să asigurăm copiilor șanse egale la educație. Avem mulți copii care nu reușesc, din cauza sărăciei, să rămână în școli. A sta în școală 12 clase sau mai mult reprezintă o investiție mare pe care nu toți părinții și-o permit. Îmi doresc din toată inima ca tinerii din toate mediile, de etnii și minorități diferite, să aibă acces la educație.


ACTRESS Interview

Alina Șerban alături de actorul Tom Vermeir, în filmul Singură la nunta mea Alina Șerban together with actor Tom Vermeir in the movie Alone at My Wedding

International Festival, for which I worked with Philip Parr. I told them I couldn’t get to Bucharest, so the casting director said: “All right, we’re coming!” And so it went. The director – Marta Bergman, the producer – Cassandre Warnauts and the casting director came to Craiova. Marta told me she realised I was Pamela as soon as I entered through the door. She felt I’d be Pamela, although they’d made a lot of other casting sessions. Your road to success was not easy at all. What were the most difficult obstacles and how did you manage to overcome them? Sometimes it all still sounds like a dream – from the adobe house in which I spent my teenage years and the high odds of going to college, to the fact that I got my Master’s degree at the Royal Academy of Dramatic Arts in London, that this film has been selected for the Cannes Film

Festival and my play is being performed at Excelsior Theatre in Bucharest, etc.

solidarity and empathy, leaving aside the labels that we care so much about.

From a professional and personal standpoint, my journey has been full of obstacles of every kind – the fact that I come from a disadvantaged background, then my being woman and Roma above all. Aside from the hardships that came from the outside, it was very difficult to allow myself to dream, to believe in myself, even when everything seemed impossible. I’m still fighting impostor syndrome, I sometimes have doubts and I wonder if I deserve it. I am actually the result of a complex mix of situations, experiences, where many people have helped me.

How was your play The Great Shame received by the Romanian audience? The play had quite a difficult journey until it got to a state theatre. Even before the premiere of the show, I was censored. I was imposed the term of “serfdom”. It was interesting that a female artist already ruffled a few feathers, before she even started to tell the story of the slavery of Roma people. This angered me, of course, and gave me even more energy to call a spade a spade. Then, managing to bring it to the stage of a state theatre, becoming the first Roma female director and the first Roma artist who tells a story of this kind, which is not even in schoolbooks yet, is a historic step. My target audience are students, where I hope we can still make a change. The Great Shame is received very well. Because we don’t get to have this kind of uncomfortable, yet necessary discussions, a lot of young people come to me after the show, all emotional, and often I don’t even know how to take care of their feelings. But I’m glad and it is an honour for me. There are also people who are bothered by the message. I understand them. Perhaps if I hadn’t been born in a Roma family and I hadn’t experienced everything I’ve experienced and I hadn’t heard all my life that “some people” are bad, I wouldn’t have questioned it either. So it is received in many ways, but not with indifference.

Aside from being in various projects, I am honoured to be the first Roma female director who wrote about the slavery of Roma people and to have my play, The Great Shame, performed in a state theatre, thanks to the National Centre for Roma Culture and Excelsior Theatre. This accomplishment, like many others in my life, seemed impossible. And the challenges have not stopped here. How do you see Romanian society? Have you faced any discrimination? Things have changed a bit for the better in the past ten years. The internet and the fact that we can be in contact with people abroad helps us, because we learn it’s okay to be who you are. After myself, other Roma artists came and accepted their identity and we have generated a certain kind of audience. It helps that people are beginning to debate certain issues. It’s clear that we still have a lot to learn and we have to listen to each other more. I see the Romanian society as both good and bad. There have been a lot of non-Roma people who helped me develop in an exceptional manner, without whom I wouldn’t be here today. At the same time, I have faced racism and discrimination throughout my journey. I have seen the pain of other people around me, from various groups – people of colour, LGBT people, Muslims, etc., because my life has taken me to many countries and many situations. I noticed we all have our battles to fight, each of us in our own way. What doesn’t help is that we don’t get to hear each other’s stories. I realise we have many more things in common than things that divide us. I consider that, through art, we’re doing an exercise that we Romanians don’t have in our public discourse, that of

How come we can only speak now, in 2018, of the first Roma female director in Romania? That can be explained not by the fact that I’d be more special than other Roma women or than the other women in my family. I’ve had some opportunities they didn’t have. I also mention my privilege of having lighter skin. My life has been sprinkled with numerous meetings, good and bad. Some of the good ones were with many non-Roma teachers who believed in me, who gave me a chance. And then Roma people, as well. It can be explained by the fact that, nationwide, we cannot give children equal education opportunities. We have a lot of children who don’t manage to stay in school because of poverty. Staying in school for 12 years or more is a big investment that not all parents can afford. I truly wish young people from all backgrounds, from different minorities and ethnic groups, could have access to education. December 2018 | January 2019

65


Povestea mamei care călătorește în jurul lumii împreună cu fiica sa Cezarina & Maya

66 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019


DISCOVER The World

Iulia Roșu

Pentru mulți dintre noi, Patagonia, Amazonul, savana sau triburile băștinașe din Etiopia ne amintesc de un serial Discovery despre locuri fabuloase de pe Terra. Pentru Maya Pomojnicu, în vârstă de 8 ani, acestea sunt locuri în care a legat deja prietenii, a degustat mâncăruri tradiționale și a explorat fauna, flora și cultura specifice acestor ținuturi. Mama ei, Cezarina Pomojnicu, 41 de ani, spune că Maya a copilărit 3,5 ani în România, 3,5 ani în Maroc și un an „la galop prin lume”. Toate aceste călătorii le-au unit și mai mult și le-au făcut să devină cele mai bune partenere. Cezarina lucrează în București, ca antreprenor în turismul experimental. Pentru ea, călătoriile înseamnă stimularea minții și a simțurilor. Am vorbit cu Cezarina despre cum e să călătorești în atât de multe țări împreună cu copilul tău, ce sfaturi le-ar da părinților iubitori de turism, dar și care sunt locurile în care s-ar întoarce dacă n-ar mai avea atât de multe alte locuri pe care să le descopere. Care a fost prima țară în care ai călătorit împreună cu Maya și cum a fost această experiență? Prima călătorie în afara țării a fost în Portugalia, când avea Maya un an și jumătate. Am petrecut vreo zece zile între Lisabona și Algarve. Ce-i drept, nivelul de confort rămânea într-o zonă familiară. Nu-mi amintesc să fi exasperat pe nimeni în avion. Noii stimuli i-au captat atenția și s-a adaptat fără probleme. Ce loc te-a inspirat cel mai mult din toate călătoriile voastre? Orice formă de turism imersiv, spre deosebire de cel detașat, de tip resort sau stațiune de vacanță, e, prin natura lui, transformațional. Te inspiră și te transformă la foc continuu. Și fiindcă tot am adus vorba de foc, cred că o experiență foarte vie, care ne-a marcat atât pe mine, cât și pe Maya, a fost hipnotizanta lavă a vulcanului Erta Ale din Etiopia. Priveliștea acelui hău

fierbinte, precum și drumul greu și împrejurările ostile fuzionează într-o experiență ce te pune inevitabil pe gânduri. Sunt convinsă că și un copil de șase ani își va pune întrebări existențiale contemplând acest lac de lavă, darămite un adult. Poate fi un copil un partener de călătorie ideal, deși există voci care refuză să creadă acest lucru? Nu știu dacă există partenerul ideal de călătorie, dar un lucru e cert. Oricât de tolerant și maleabil ar fi un partener de călătorii adult, viziunea și percepția lui asupra lumii vor fi influențate întotdeauna de un sistem de valori și prejudecăți dobândite sau moștenite. În final, el vede lumea nu așa cum e, ci așa cum i se pare. Avantajul călătoriei cu un copil e tocmai eliminarea acestui filtru îmbâcsit și rutinat, precum și perceperea realității într-un mod nealterat.

Ce le-ai spune părinților cărora le e teamă să plece cu copiii lor în vacanțe? Că atâta vreme cât au curajul să înfrunte traficul cotidian, cu riscurile aferente, în drum spre birou sau spre școală, se califică cu brio pentru rolul de părinți și copii călători. Ne confruntăm cu mult mai multe situații frustrante și uneori periculoase acasă decât riscăm să o facem în călătorii. Ai putea face o listă de țări pe care să le recomanzi părinților pentru primele vacanțe cu copiii lor? Pentru cei care nu au călătorit cu copiii în afara țării, cred că cel mai înțelept ar fi să facă o ieșire în Europa, într-o primă fază. Apoi să încerce țări tranziționale între confort și aventură, în genul Turciei sau Marocului. Urmând să crească gradual timpul de zbor și diferența de fus orar, alegând destinații din Asia și America Latină. Și uite așa ajung, fără să-și dea seama, în Malawi și Rwanda.

The story of the mother travelling around the world with her daughter At the young age of 8, when many children haven’t even left the neighbourhood they live in, Maya has already stepped on three continents: Asia,Africa and South America, not to mention European countries. Her mother, Cezarina Pomojnicu, 41, says Maya spent 3 and a half years in Romania, 3 and a half years in Morocco and one year “running all over the world”.

Our first trip abroad was in Portugal, when May was 2 and a half. We spent about 10 days between Lisbon and Algarve. To be fair, the level of comfort remained familiar. I don’t recall her exasperating anyone on the plane. The new stimuli caught her attention and she adapted effortlessly.

All these travels have brought them closer to one another and made them become the best partners. Cezarina works in Bucharest, as an entrepreneur in experimental tourism. For her, travelling means stimulating the mind and the senses alike. We talked to Cezarina about what it feels like to travel to so many countries with your child, what advice she would give parents who love tourism, as well as where she would go back if she didn’t have so many other places to discover.

What place inspired you the most out of all your travels? Any form of immersive tourism, as opposed to the detached one, in resorts or holiday towns, is transformative by nature. It inspires you and transforms you continuously. I think a very vivid experience, which left a mark on Maya and myself, was the hypnotising lava of Erta Ale volcano in Ethiopia. The sight of that hot abyss, as well as the difficult road and the hostile circumstances fuse together in an experience that inevitably makes you wonder. I am convinced a 6-year-old kid will ask existential questions when they look at this lake of lava, not to mention an adult.

What was the first country you visited with Maya and what was this experience like?

Can a child be the perfect travel partner, although some refuse to believe it? December 2018 | January 2019

67


68 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019


DISCOVER The World

Prima călătorie în afara țării a fost în Portugalia, când avea Maya 2 ani jumate Our first trip abroad was in Portugal, when May was 2 and a half. Cum alegeți următoarea destinație? Încă nu am epuizat destinațiile la care visam de ceva vreme, cum ar fi: Iran, Columbia, Mongolia etc. Ordinea lor e determinată de perioada în care putem călători, prețurile zborurilor și stabilitatea geopolitică. Știu că lumea te întreabă de țara favorită și e greu să alegi una, dar Maya are totuși un loc în care ți-a spus că ar vrea să revină? Maya a făcut o fixație cu supa Pho Bo și ar merge țintă în Vietnam. Dar am început să-mi formez mâna la supa Pho Bo acasă, așa că riscă să-și schimbe opțiunea în curând. Îmi tot spune că vrea să se întoarcă în Nepal. Ea e fascinată de natură și animale. Orice destinație care le combină e pe „bucket list”-ul ei. Aveți vreun jurnal în care țineți povești trăite împreună? Pagina noastră de Facebook „Maya in Wanderland” a fost și este jurnalul nostru de călătorii. Din păcate, timpul nu mi-a permis să mă dedic mai mult documentării experiențelor noastre. Ce urmează pentru 2019? În 2019, trebuie să vizităm măcar una dintre țările menționate mai sus. Columbia și Iran sunt cap de listă. Anul acesta am dezvoltat un proiect personal de turism, care se numește „Boots and Roses” (www.bootsandroses.com), iar nu mai târziu de februarie 2019 (mai precis, în vacanța școlară), vom organiza o călătorie în sudul Marocului pentru părinți singuri cu copii, la care vom participa și eu cu Maya. Această călătorie a fost inspirată de interesul și cererile unor părinți care ne urmăresc și care își doresc să ne însoțească într-una dintre aventurile noastre.

I don’t know if the perfect travel partner exists, but one thing is certain. No matter how tolerant and flexible an adult travel partner would be, their vision and perception of the world will always be influenced by an acquired or inherited system of values and preconceptions. In the end, they see the world not as it is, but as it seems to them. The advantage of travelling with a child is precisely getting rid of this muggy, boring filter, as well as perceiving reality in an unaltered way. What would you tell parents who are afraid to take their kids on holidays? That as long as they have the courage to brave daily traffic, with its related risks, on their way to the office or to school, they’re definitely adventurous parents and kids. We are facing many more frustrating and even dangerous situations at home than we risk to do while travelling. Could you make a list of countries to recommend parents for their first holidays with their children? For those who have never travelled with their kids abroad, I think it would be wisest to go to Europe, first of all. Then they should try transitional countries between comfort and adventure, like Turkey or Morocco. Then they should gradually increase the flight time and the time zone difference, choosing destinations in Asia and Latin America. And this is how they’ll get to Malawi and Rwanda, without even realising it (laughs). How do you choose your next destination? We haven’t yet exhausted the

list of destinations we’ve been dreaming of for a while, such as: Iran, Colombia, Mongolia, etc. Their order is determined by the period when we could travel, flight prices and geopolitical stability. I know people ask you about your favourite country and it’s difficult to pick one, but does Maya have a place where she told you she would like to return? Maya has become obsessed with Pho Bo soup and she’d definitely go back to Vietnam. But I’ve started to become better at cooking it at home, so she may change her option soon. She keeps telling me she’d like to go back to Nepal. She’s fascinated with nature and animals. Any destination that combines them is on her bucket list. Do you have a diary where you record the stories you’ve experienced together? Our Facebook page, “Maya in Wanderland”, has been our travel diary. Unfortunately, I couldn’t devote more time to documenting our experiences. What’s next in 2019? In 2019, we must visit at least one of the countries above. Colombia and Iran are on top of the list. This year I’ve developed a personal tourism project, called “Boots and Roses”, and no later than February 2019 (during the school holiday), we’ll organise a trip to South Morocco for single parents with children, which Maya and I will take part in. This trip was inspired by the interest and requests of some parents who follow us and who would like to accompany us on one of our adventures. December 2018 | January 2019

69


Lecturi care îți vor încălzi sufletul iarna aceasta Books that you will warm your soul this winter

Vremea rece are avantajele ei: avem mai mult timp de stat în casă, la căldură, cu o carte bună în mână. Vă recomand nouă cărți care să vă facă iarna aceasta mai frumoasă, de la cărți pline de fantezie până la povești de Crăciun. Cold weather has its perks: we have more time indoors, where it’s warm, with a good book in hand. I recommend nine books to make your winter more beautiful, from fantasy books to Christmas stories.

Luisa Ene carticafeasitutun.ro

70 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019


BOOKS Read

Povești de iarnă care te vor ajuta să intri în spiritul Crăciunului Winter stories that will help you get into the spirit of Christmas

Charles Dickens

Jeanette Winterson

Poveste de Crăciun

Zile de Crăciun. 12 povestiri și 12 sărbători pentru 12 zile

Crăciunul în cele mai frumoase povestiri

Editura Curtea Veche Dickens este recunoscut pentru poveștile sale calde, cu descrieri festive ale iernii. Prin urmare, îl voi lăsa chiar pe el să spună câteva cuvinte despre această poveste: „M-am străduit, în această cărţulie stranie, să provoc Spiritul unei Idei, care să-i încurajeze pe cititorii mei să le placă de ei înşişi sau unora de alţii sau de anotimp sau de mine. Îmi doresc să le umple casele de bucurie şi nimeni să n-o lase din mână.”

Editura Humanitas Jeanette Winterson, una dintre cele mai inventive și mai îndrăznețe voci narative contemporane, ne propune 12 povestiri și 12 rețete îmbietoare pentru Crăciun. Poveștile din acest volum sunt de o imaginație debordantă, pline de prospețime și umor și ne deschid o ușă către spiritul acestei sărbători, unde timpul parcă stă în loc, iar magia pune stăpânire pe lume. Sunt povești cu stafii, intervenții miraculoase, întâlniri ce par a fi obișnuite, dar se dovedesc a fi contrariul, mici minuni în preajma sărbătorii Crăciunului.

Editura Nemira Din ținuturi de vis sau din orașe adevărate, din păduri îndepărtate sau din case primitoare, vin întâmplări și personaje ce povestesc despre Crăciun cu un farmec cuceritor. Cu cartea aceasta se oprește timpul în loc datorită unor povestitori renumiți precum Charles Dickens, Mark Twain, Oscar Wilde sau Arthur Conan Doyle. Dacă timpul nu vă permite să citiți cărți mai ample, colecția aceasta cu povești scurte este perfectă pentru voi.

Charles Dickens

Jeanette Winterson

Andrei Ruse

A Christmas Carol

Christmas Days: 12 Stories and 12 Feasts for 12 days

Christmas in the most beautiful stories

Humanitas Publishing House Jeanette Winterson, one of the most inventive and daring present-day authors in the world, proposes 12 stories and 12 appetizing recipes for Christmas. The stories in this book are of an overwhelming imagination, full of freshness and humor, and open the door for us to the spirit of this holiday, where time seems to stand still, and magic takes hold of the world. There are ghost stories, miraculous interventions, encounters that seem to be ordinary but are nothing of the like, small wonders taking place during the Christmas season.

Nemira Publishing House From dreamy realms or from real towns, from distant forests or from welcoming homes, come happenings and characters that tell about Christmas with an appealing charm. This book stops time thanks to famous and renowned storytellers such as Charles Dickens, Mark Twain, Oscar Wilde, or Arthur Conan Doyle. If time does not allow you to read lenghtier books, this short story collection is perfect for you.

Curtea Veche Publishing House Dickens is known for his warm stories with festive winter descriptions. Therefore, I will let him say a few words about this story: "I have endeavoured in this Ghostly little book, to raise the Ghost of an Idea, which shall not put my readers out of humour with themselves, with each other, with the season, or with me. May it haunt their houses pleasantly, and no one wish to lay it."

December 2018 | January 2019

71


Scriitori români care ne transportă într-o lume a fanteziei Romanian writers that take us to a world of fantasy

George Arion

Simona Antonesu

Andrei Ruse

Insula cărților

Hanul lui Manuc

Zaraza

Crime Scene Press George Arion este unul dintre scriitorii români contemporani care nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă. Cartea aceasta este o odă plină de fantezie închinată literaturii și are toate ingredientele care vă vor ține cu sufletul la gură, de la prima până la ultima pagină. Toți cei care vor să se scuture pentru câteva ore de prăfuiala și monotonia vieții cotidiene și să pășească într-o lume magică a cărților, ar trebui să citească Insula cărților.

Editura Polirom Romanul acesta este o evadare în trecut, purtându-ne cu două veacuri în urmă, în Principatele Române, în perioada războiului ruso-turc. Pe acest fundal, se construiesc destinele individuale, în frunte cu destinul lui Manuc și al familiei de boieri Sămărghiteni din Mironești. În centrul narațiunii stă Manuc, negustor abil, care, pe parcursul romanului, ajunge să fie implicat și în chestiuni politice, de la București la Constantinopol, și să pună bazele celebrului han Manuc din București, care există și astăzi.

Editura Polirom O seară banală de toamnă din 1928 se transformă, pentru un tânăr student la Conservator, în momentul când urcă pentru prima oară pe scenă. Trei ani mai târziu, la Berlin, Cristian Vasile va înregistra poate cea mai frumoasă piesă de dragoste a epocii: Zaraza, devenind repede cel mai iubit interpret al timpului său. Povestea lui, de la glorie la decădere, este pusă în scenă într-un mod fermecător de către Andrei Ruse. Zaraza este o călătorie fascinantă în Bucureștiul agitat și efervescent al perioadei interbelice.

George Arion

Simona Antonesu

Andrei Ruse

Island of Books

Manuc's Inn

Zaraza

Crime Scene Press George Arion is one of the present-day Romanian authors who should be in everyone’s library. This book is an ode of fantasy dedicated to literature and it has all the ingredients to keep you in suspense, from the first to the last page. All those who want to shake the monotony of daily life for a few hours and step into a magic world of books should read the Island of Books.

Polirom Publishing House This novel is an escape into the past, as it takes us two centuries back, to the Romanian kingdoms, into the time of the Russian-Turkish war. Against this background, individual destinies are built, with the destiny of Manuc and the Sămărghiteni family of boyars from Mironeşti at the forefront. At the center of the narrative is Manuc, a skilled merchant who, throughout the novel, gets involved in political matters, from Bucharest to Constantinople, and builds the famous Manuc Inn in Bucharest, which still exists today.

Polirom Publishing House One ordinary autumn evening of 1928 transforms, for a young Conservatory student, the moment he gets onto the stage for the first time. Three years later, in Berlin, Cristian Vasile records the most beautiful love song of the era: Zaraza, quickly becoming the most beloved singer of his time. His story, from glory to decay, is staged in a charming way by Andrei Ruse. Zaraza is a fascinating journey into the frantic and effervescent Bucharest of the interwar period.

72 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019


BOOKS Read

Serii de cărți celebre, perfecte pentru iarnă Series of famous books, perfect for winter

George R.R. Martin

J.K. Rowling

J. R. R. Tolkien

Urzeala tronurilor

Seria Harry Potter

Stăpânul inelelor

Editura Nemira Cum să nu citești Urzeala tronurilor, când Winter is coming? Iarna cu ale sale sărbători este momentul perfect pentru a citi o poveste fantastică, cu ținuturi îndepărtate și aventuri care te vor ține cu sufletul la gură. Cu toții am văzut serialul Game of Thrones, inspirat de cărțile lui George R.R. Martin, însă puțini le-am citit în original. Este lectura perfectă pentru orice iarnă, când petrecem mai mult timp în casă, cuibăriți sub pătură cu o carte în mână.

Editura Arthur Vă va aduce aminte de copilărie și vă va apropia de cele mai frumoase valori ale vieții: prietenie, loialitate și iubire. Nu vă lăsați înșelați de faptul că Harry Potter se adresează copiilor sau adolescenților, cărțile din această serie au o calitate rar întâlnită: sunt adorate de părinţi şi de copii deopotrivă. În plus, J.K. Rowling este un maestru al suspansului și „cu siguranță” vă va ține cu sufletul la gură în serile reci de decembrie.

Editura RAO Celebra trilogie a lui J.R.R. Tolkien, Stăpânul Inelelor, spune povestea tânărului hobbit Frodo, căruia i se încredinţează o misiune atipică - el nu trebuie să găsească, ci să ascundă o comoară: Inelul. Frodo trebuie să călătorească, plecând din îndrăgitul său Comitat, până în întunecatul Mordor, ca să distrugă teribilul Inel şi să-i zădărnicească planurile diabolicului Sauron. O sarcină uriaşă pentru un hobbit, dar Frodo nu va porni singur la drum. Eroii celor mai importante seminţii vor fi alături de el.

George R.R. Martin

J.K. Rowling

J. R. R. Tolkien

Game of Thrones

The Harry Potter series

Lord of the Rings

Nemira Publishing House How not to read Game of Thrones, when Winter is coming? The winter with its holidays is the perfect time to read a fantastic story with distant realms and adventures that will keep you in suspense. We’ve all watched the Game of Thrones series inspired by George R.R. Martin's books, but few of us have actually read the book. It's the perfect book for any winter, when we spend more time inside the house, tucked in under the blanket with a book in our hands.

Arthur Publishing House is going to remind you of your childhood and bring you closer to the most valued things in life: friendship, loyalty and love. Don’t be fooled by the fact that Harry Potter is meant for children or teenagers, the books in this series are of a rare quality: they are loved by parents and children alike. Additionally, J.K. Rowling is a master of suspense and will surely keep you guessing in those cold December evenings.

RAO Publishing House The famous trilogy by J.R.R. Tolkien, Lord of the Rings, tells the story of the young hobbit Frodo, who is entrusted with an extraordinary mission - he doesn’t have to find, but hide a treasure: the Ring. Frodo must travel, leaving his beloved County and head into the dark Mordor in order to destroy terrible Ring and thwart the plans of the evil Sauron. A huge task for a hobbit, but Frodo will not make this journey alone. The heroes of the most important clans will be with him. December 2018 | January 2019

73




Crăciunul pe platformele tale de streaming preferate Christmas on your favourite streaming platforms Editors Choice: Andreea Medvedovici-Per Dora’s Christmas Carol vs. Shrek the Halls Crăciunul este perioada anului în care toate primesc haine de sărbătoare, inclusiv filmele, serialele și cântecele noastre preferate. Astfel, pentru fanii Dora the Explorer and Shreck, Crăciunul este o ocazie bună să vizioneze edițiile de sărbătoare ale acestor titluri celebre. Pe HBO Go, puteți viziona Dora’s Christmas Carol, iar pe Netflix, Shrek the Halls. Christmas is that time of the year when everything dresses for the holidays, including our favourite films, TV shows and songs. For Dora the Explorer and Shrek fans, Christmas is therefore a good opportunity to watch the holiday editions of these famous titles. On HBO Go, you can see Dora’s Christmas Carol, and Shrek the Halls is streamed on Netflix.

Dora’s Christmas Carol Dora The Explorer este un serial pentru copii extrem de popular în lumea întreagă, aventurile și călătoriile Dorei fiind urmărite cu sufletul la gură de milioane de copii. Ediția specială de Crăciun o surprinde pe Dora într-o aventură excepțională în care aceasta încearcă să îl ajute pe năbădăiosul Swiper să fie șters de pe lista copiilor obraznici a lui Moș Crăciun. Pregătiți-vă pentru o călătorie în trecut, prezent și viitor, ce îl va face pe Swiper să descopere spiritul Crăciunului. Dora’s Christmas Carol Dora the Explorer is an extremely popular children’s TV show, with millions of children watching Dora’s adventures and travels with bated breath. The Christmas special shows Dora on an exceptional adventure in which she tries to help unruly Swiper get struck off Santa’s list of naughty kids. Get ready for a journey to the past, present and future, which will make Swiper discover Christmas spirit.

76 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

Shrek the Halls Bunul, dar taciturnul Shrek este un personaj adorat de copii de toate vârstele, aventurile sale sunt privite cu sufletul la gură și gura până la urechi, așa că filmul scurt ce îl arată pe Shrek învățând să se bucure de Crăciun pentru prima oară trebuie să fie la fel de bine primit! Pentru un efect plin de umor, planurile lui Shrek de a învăța să pregătească un Crăciun pentru micuța sa familie sunt date peste cap de acțiunile (bazate pe intenții bune) ale lui Donkey. Shrek the Halls The good, yet taciturn Shrek is a character loved by children of all ages, his adventures are watched with bated breath and a large grin, so the short movie that shows Shrek learning how to enjoy Christmas for the first time should be just as appreciated! For extra humour, Shrek’s plans to learn how to prepare Christmas for his little family are thwarted by Donkey’s actions (based on good intentions).


WINTER Binging

Bad Santa vs. Elf Pentru că sărbătoarea Crăciunului înseamnă în primul rând veselie, vă recomandăm două comedii excepționale create în jurul acestei sărbători. Pe HBO Go, vă puteți bucura de Billy Bob Thorton transformat într-un Moș Crăciun de toată jena, iar pe Netflix, vă puteți bucura de aventura lui Will Ferrell devenit elf. Because Christmas means joy above all, we recommend two exceptional comedies created around this holiday. On HBO Go, you can see Billy Bob Thornton turned into a lousy Santa, and on Netflix you can enjoy Will Ferrell’s adventure as an elf.

Bad Santa Dacă sunteți fanii comediilor negre și sunteți plictisiți de filmele din perioada sărbătorilor, în care totul pare prea frumos ca să fie adevărat, Bad Santa este filmul pentru voi. O să râdeți, dar și plângeți, descoperind povestea alcoolicului Willie, care împreună cu partenerul său pitic se costumează în Moș Crăciun și ajutorul său pentru a putea fura nestingheriți din mall-uri în perioada Crăciunului. Bad Santa If you love black comedies and you’re bored with traditional Christmas movies where everything seems too good to be true, Bad Santa is the perfect choice for you. You will laugh and cry, discovering the story of Willie the alcoholic, who dresses up as Santa together with his dwarf partner, to be able to steal unhindered from shopping malls during the Christmas holidays.

Elf Părăsit la naștere, Buddy ajunge la Polul Nord, unde este crescut de Moș Crăciun. Ajuns la maturitate și devenit ajutor al lui Moș Crăciun, Buddy este trimis la New York să își caute tatăl natural. O aventură plină de umor îl așteaptă, Buddy descoperindu-și nu doar tatăl, ci și orașul natal și viața oamenilor obișnuiți. O comedie absurdă, exact cum Will Ferrell ne-a obișnuit, punctul culminant al comediei fiind scena genială în care Buddy se întâlnește pentru prima oară cu un Moș Crăciun fals într-un mall. Elf Abandoned at birth, Buddy reaches the North Pole, where he is raised by Santa Claus. Now a grown-up and one of Santa’s helpers, Buddy is sent to New York to look for his natural father. A funny adventure follows, with Buddy discovering not just his father, but also his home town and the life of common people. An absurd comedy, just as Will Ferrell has accustomed us, the climax of the story being the clever scene where Buddy meets a fake Santa in a shopping mall for the first time. December 2018 | January 2019

77


The Polar Express vs. It’s a Wonderful Life Crăciunul e sinonim cu speranța și magia acestei sărbători este indestructibilă. Vă propunem, așadar, două filme care să repună zâmbetul pe buze chiar și celor mai sceptici dintre voi. Deși, la prima vedere, nu pare, un film de animație fantastic din 2004, Polar Express (Netflix), are multe similitudini cu unul dintre cele mai populare filme de Crăciun ale tuturor timpurilor, realizat în 1946, It’s a Wonderful Life (Amazon Prime). Christmas is synonymous with hope and the magic of this holiday is indestructible. Therefore, we recommend two films that will make even the most sceptical of you smile. Although at first sight it may not seem like it, a fantastic animation movie made in 2004, Polar Express (Netflix), has a lot of similarities with one of the most popular Christmas films of all time, made in 1946, It’s a Wonderful Life (Amazon Prime).

The Polar Express Ce poate să schimbe părerea copiilor care au ajuns să nu mai creadă în Moș Crăciun și în magia sărbătorilor? Un tren magic care îi duce la Polul Nord pentru a-l cunoaște pe bătrânul cu barbă albă și plin de cadouri. Un tren al autodescoperirilor, un tren plin de aventură și bucurie ce îi aduce înapoi acasă pe scepticii copii în ziua de Crăciun complet schimbați… în bine!

It’s a Wonderful Life Aflat într-o perioadă grea a vieții lui, în care nu are încredere în el și nici în faptul că viața poate totuși să fie mai bună, deloc prins de spiritul Crăciunului, George Bailey primește cel mai frumos cadou: un înger fără aripi ce îi arată cum ar fi fost viața familiei și viața orașului lui dacă el nu ar fi existat. Scepticul și cinicul George se transformă într-un om plin de bucurie și optimism, ce fuge acasă pentru a întâmpina ziua de Crăciun alături de familia sa minunată!

The Polar Express What can change the opinion of the kids who don’t believe in Santa Claus and in the magic of holidays anymore? A magic train that takes them to the North Pole to meet the white-bearded man with a lot of gifts. A train of self-discoveries, a train filled with adventure and joy, which brings the sceptical kids back home on Christmas day completely changed… for the better!

It’s a Wonderful Life Going through some difficult times, unable to believe in himself and believe that life can be better, definitely not in the Christmas spirit, George Bailey receives the most beautiful gift: an angel without wings who shows him what his family’s and his town’s life would have been like if he didn’t exist. The sceptical and cynical George turns into a man full of joy and optimism, who runs home to greet Christmas day with his wonderful family!

78 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019



România, la președinția Consiliului Uniunii Europene Andreea Medvedovici-Per

România deține președinția Consiliului Uniunii Europene pentru prima jumătate a anului 2019, iar aceasta pare să fie ocazia perfectă pentru a educa și informa pasagerii noștri cu privire la instituțiile europene, Consiliu și ceea ce înseamnă această președinție pentru UE și România.

Care sunt instituțiile care sunt implicate în procesul legislativ în UE? Există trei instituții principale implicate în legislația UE: Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă guvernele țărilor membre individuale și care decide cu privire la legislația UE – de cele mai multe ori, prin procedură de codecizie cu Parlamentul European; Parlamentul European, care reprezintă cetățenii UE și este ales direct de către aceștia; Comisia Europeană, care reprezintă brațul executiv al Uniunii Europene, propune și aplică legislația care este adoptată de către Consiliul UE și Parlamentul European.

Ce este Consiliul Uniunii Europene? Consiliul Uniunii Europene coordonează politicile statelor membre, dezvoltă politica externă comună, semnează acorduri internaționale și adoptă bugetul Uniunii Europene. Consiliul Uniunii Europene aduce laolaltă miniștrii care au capacitatea de a angaja guvernele Statelor Membre să ia măsurile convenite în cadrul reuniunilor Consiliului.

80 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

De exemplu, Consiliul pentru Agricultură și Pescuit (AGRIFISH Council) aduce laolaltă miniștrii agriculturii (din țări în care pescuitul are un ministru separat pentru pescuit, ambii miniștri se pot prezenta) din fiecare stat membru UE și adoptă legislația în mai multe domenii legate de producția de alimente, dezvoltarea rurală și administrarea pescuitului.

Care este diferența dintre Consiliul Europei și Consiliul Uniunii Europene? Deși pot părea același lucru, acestea sunt două instituții europene diferite. Consiliul Europei stabilește direcția politică generală a UE – dar nu deține autoritatea de a adopta legi. Acesta este

Romania, will hold the Presidency of the Council of the European Union Romania will hold the Presidency of the Council of the European Union for the first half of 2019 and it seems to be the perfect opportunity to educate and inform our population on the European institutions, the Council, and what this Presidency means for the EU and for Romania. Which are the institutions involved in the process of EU law-making? There are 3 main institutions involved in EU legislation: the Council of the European Union, which represents the governments of the individual member countries and makes decisions on the EU legislation – most of the times together with the European Parliament; the European Parliament, which represents the EU’s citizens and is directly

elected by them; and the European Commission which is the executive segment of the European Union, and it proposes and enforces laws that are adopted by the Council of the EU and the European Parliament.

What is the Council of the European Union? The Council of the European Union also coordinates the policies of the member states, it develops the common foreign policy, signs international agreements and adopts the budget of the European Union. The Council of the European Union brings together the ministers having the capacity to force the governments of the Member States to perform the actions agreed upon during the meetings of the Council. For example, the Agriculture and Fisheries Council (AGRIFISH Council) brings together agriculture (in countries where fisheries have a separate minister for fisheries, both ministers might come) ministers from


DISCOVER E.U.

December 2018 | January 2019

81


condus de un președinte permanent – în prezent, Donald Tusk – și este format din șefi naționali de stat sau de guvern. Acesta se reunește pentru câteva zile la rând cel puțin de două ori la fiecare șase luni. Conducerea Consiliului Uniunii Europene este asigurată printr-o președinție prin rotație de către Statele Membre, iar acesta are autoritatea să adopte legi și este format din miniștrii Statelor Membre.

Cine deține președinția Consiliului? Președinția Consiliului se realizează prin rotație între toate Statele Membre UE o dată la șase luni. Pentru a asigura continuitatea și planificarea pe termen mai lung, Statele Membre care dețin președinția colaborează îndeaproape în grupuri de câte trei denumite „triouri”. Trioul întocmește o agendă comună, stabilind subiectele și problemele majore pentru următoarele 18 luni. În baza acesteia, fiecare dintre cele trei țări dezvoltă propriul

each EU member state and adopts the legislation in a number of areas relating to food production, rural development and management of fisheries.

What is the difference between the European Council and the Council of the European Union? Although they might seem the same thing, they are two very different European institutions. The European Council sets the EU's overall political direction – but has no powers to pass laws. It is chaired by a permanent position president - Donald Tusk at the moment - and it comprises national heads of states or governments. It meets for a few days at a time at least twice every 6 months. The Presidency of the Council of the European Union rotates among Member States, and it has the power to pass laws and consists in ministers of Member States.

Who holds the presidency of the Council? The presidency of the Council rotates among all the EU member states every 6 months. In order to ensure continuity

82 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

program mai detaliat pe șase luni. România va colabora îndeaproape cu Finlanda și Croația în următoarele 18 luni. Fostul trio a fost format din președințiile Estoniei, Bulgariei și Austriei.

Care sunt sarcinile țărilor care dețin președinția? Țările care dețin președinția sunt responsabile pentru continuarea activității Consiliului cu privire la legislația UE, asigurând continuitatea agendei UE, procese legislative ordonate și cooperarea între statele membre. Președinția reprezintă Consiliul în relațiile cu alte instituții UE, în special cu Comisia și Parlamentul European. Pentru acest lucru, țările care dețin președinția trebuie să acționeze în calitate de intermediar onest și neutru. Țările care dețin președinția planifică și prezidează reuniunile Consiliului și ale organismelor sale pregătitoare. De asemenea, organizează diferite reuniuni formale și informale la Bruxelles și în țara care deține președinția prin rotație.

and longer term planning, the member states holding the presidency work together closely in groups of three, called 'trios'. The trio prepares a common agenda and decides on the topics and major issues for the next 18 months. On the basis thereof, each of the three countries prepares its own more detailed 6-month programme. Romania will work together with Finland and Croatia for the next 18 months. The former trio was made up of the presidencies of Estonia, Bulgaria and Austria.

What are the tasks of the country holding the presidency? The presidency is responsible for driving forward the Council's work on EU legislation, ensuring the continuity of the EU agenda, the orderly legislative processes and the cooperation among the member states. The presidency represents the Council in its relations with the other EU institutions, particularly with the Commission and the European Parliament. To do this, the presidency must act as an honest and neutral broker. The presidency plans and chairs the

Ce înseamnă pentru România faptul că deține președinția? România deține președinția pentru prima dată în prima jumătate a anului 2019, acoperind o perioadă de importanță majoră pentru Uniune, întrucât va include și încheierea așteptată a procesului Brexit. Pe parcursul întregului său mandat, Președinția Română a Consiliului Uniunii Europene trebuie să acționeze în calitate de mediator imparțial între statele membre și să reprezinte întregul Consiliu în relațiile sale cu alți actori instituționali sau internaționali. În calitatea sa de Președinte al Consiliului Uniunii Europene, România va avea posibilitatea de a-și imprima viziunea națională asupra viitorului proiectului european pentru a contribui direct la procesul pentru consolidarea sa și de a promova pe agenda europeană anumite dosare pe care țara noastră le consideră importante.

meetings of the Council and of its preparatory bodies, it also organizes various formal and informal meetings in Brussels and in the country providing the rotating presidency.

What does it mean for Romania to hold the Presidency? Romania will hold the Presidency for the first time in the first half of 2019, covering a period of utmost importance for the Union since it will also include the expected completion of the Brexit process. Throughout its mandate, the Romanian Presidency of the Council of the European Union must act as an impartial mediator between the member states and will also represent the entire Council in its relations with other institutional or international players. As holder of the Presidency of the Council of the European Union, Romania will have the possibility to imprint its national vision on the future of the European projects in order to directly contribute to the process for its consolidation and to promote on the European agenda certain files which our country deems to be important.



Blue Air îți oferă „birou” printre nori Te așteptăm cu drag în marea familie Blue Air. Poți trimite CV-ul pentru postul de însoțitor de bord pe adresa HRRecruitment@blueair.aero. Descoperă și alte job-uri la Blue Air pe site-ul www.blueairweb.com, secțiunea Despre Noi - Cariere. Sunt foarte mulți aceia care visează să lucreze în aviație ca însoțitor de bord. Imaginează-ți că tu ai luat, deja, interviul de angajare la Blue Air și te pregătești pentru primul zbor. Chiar dacă ești la început, ai încredere în tine, pentru că ai trecut de perioada de training, în care ai primit toate informațiile și pregătirea necesare. Iată cum arată prima zi de lucru la „biroul” printre nori: • Ajungi la aeroport cu două ore înainte de decolare, în uniformă și cu un aspect impecabil. În camera de brifing, te întâlnești cu restul echipajului, iar de la comandant primești detalii despre zbor: numărul pasagerilor, condițiile meteo și alte informații

care să vă ajute să fiți o echipă. • Se întâmplă rar să lucrezi alături de aceiași oameni și vei întâlni colegi noi la fiecare zbor. Cu adevărat, este departe de un loc de muncă monoton. Și, chiar dacă în linii mari activitățile sunt aceleași, nicio zi nu se compară cu alta, așa cum nici destinația spre care vei zbura astăzi nu va fi aceeași mâine. • Odată ajunși la aeronavă, te vei asigura că totul este pregătit pentru îmbarcare. Când pasagerii ajung la bord îi vei întâmpina cu amabilitate, apoi îi vei ajuta să își găsească locul, pentru a evita întârzierile. • Avionul a decolat și e timpul pentru serviciul la bord. În timpul brifing-ului de la sol, fiecare dintre voi a primit anumite sarcini, iar acum știi exact

care este rolul tău. Alături de unul dintre colegi vei oferi gustări, băuturi și alte produse din meniu. Secretul pentru a fi un bun însoțitor de zbor este să te porți cu pasagerii așa cum și tu ai dori să se poarte cu tine: cu atenție, respect, calm și empatie. • În tot acest timp, de la biroul tău printre nori, te bucuri de o panoramă superbă și diferită de la un minut la altul. Ceea ce pasagerii fotografiază cu încântare prin hublourile avionului ca o experiență unică tu vei avea zi de zi. Este suficientă o singură experiență ca însoțitor de zbor să îți dai seama că, odată ce ai purtat uniforma, în suflet vei purta și aviația, iar în timpul liber vei fi mereu cu ochii spre cer și cu gândul la ce fac oare, în acel moment, colegii tăi însoțitori de bord.

Blue Air offers you an office in the clouds We kindly invite you in our big Blue Air family! You can send us your CV for a flight attendant position at HRRecruitment@blueair.aero. Find out more about Blue Air’s job openings on our website www.blueairweb.com in the About Us- Careers section. Many people dream to work in aviation, as flight attendants. Imagine that you just succesfully aced your Blue Air interview and are ready for your first flight. Even though you are just getting started, you are full of confidence because you have completed your training, and in doing so, you received all the information you need. This is how your first day in your ‘’office in the clouds’’ looks like:

84 Decembrie 2018 | Ianuarie 2019

• You arrive at the airport two hours before take-off, have your uniform on and you look spotless. In the briefing room you meet the rest of the crew and you get the last details of the flight from the flight commander: number of passengers, weather forecast and other useful info that help you all as a team. • You will rarely work with the same team of people and most probably you will meet new colleagues every time you fly. There is truly nothing dull about this job. Even though generally speaking, your daily activities are the same, no day resembles the next one and your next day destination will never be the same as today’s destination. • Once you arrive at the plane you will make sure all is set for boarding. When the passengers arrive on board you will kindly welcome them on board, helping them find their seats and avoid delays. • The plane took off and it is now time

for the on board service. During the briefing on the ground, you all received specific tasks and now you know your role to perfection. Together with one of your colleagues you will hand out snacks, drinks and other products from the on-board menu. The secret in becoming a good flight attendant is you need to treat all passengers exactly how you would like to be treated: with care, empathy, respect and calm. • All this time, you are enjoying an amazing panorama from your office in the clouds, one which changes every minute. What passengers photograph and enjoy as a unique experience, you enjoy every single day. One day as flight attendant is enough for you to realize that once you wear the uniform you will also wear aviation in your heart and in your free time you will always look up to the sky thinking what your colleagues are doing up there right that minute.



Boeing 737-500

Boeing 737-400

Boeing 737-300

CORPORATE

2

141

61.234 kg

785 km/h

22,1 Klbs

4200 km

2

150-170

68.038 kg

785 km/h

23,5 Klbs

3900 km

6

126

60.554 kg

785 km/h

20 Klbs

4400 km

Număr de aeronave Number of aircraft

Număr maxim de pasageri Maximum number of passengers

Greutatea maximă la decolare Maximum takeoff weight


Flota Blue Air Fleet Boeing 737-700 Boeing 737-800 Boeing 737-MAX8

1

144

63.502 kg

823 km/h

22 Klbs

6200 km

2 aeronave vor fi livrate în 2018 / 2 aircraft will be delivered in 2018

15

189

79.015 kg

823 km/h

26 Klbs

5650 km

Dată livrare Q2 2019 / Target Delivery: Q2 2019

12

200

82.191 kg

839 km/h

26 Klbs

6150 km

Viteză de croazieră Cruising speed

Tracțiunea motorului Engine Thrust

Distanța maximă de zbor Maximum flight range


Zbori în peste 100 de rute europene Fly to more than 100 European routes

Glasgow

Dublin

Liverpool Birmingham Londra Köln Bonn Bruxelles

Paris

Bordeaux

Lyon

Nisa

Madrid

Baze operaționale

Barcelona Castellon Valencia

Lisabona

Sevilia

Alicante

Malaga

București

Bacău • Barcelona • Birmingham Bordeaux • Bruxelles • Catania Cluj-Napoca • Köln Bonn • Copenhaga Dublin • Florența • Glasgow • Hamburg Helsinki • Iași • Larnaca • Lisabona Liverpool • Londra • Lyon • Madrid Malaga • Milano • Napoli • Nisa • Oradea Oslo • Paris • Roma • Stockholm Stuttgart • Tel Aviv • Torino • Valencia

Bacău ›

Iași

Cluj-Napoca ›

Larnaca ›

București • Dublin • Nisa • Tel Aviv

Atena • Birmingham • București • Londra • Salonic

Bologna • Bruxelles • București Dublin • Liverpool • Londra • Madrid Milano • Roma • Torino

Barcelona • Bruxelles • București • Köln Bonn Londra • Milano • München • Paris • Roma • Torino


Zboruri directe Direct Flights

Helsinki Oslo Stockholm

Copenhaga

Hamburg

Cracovia

Stuttgart München

Iași Oradea

Torino

Cluj-Napoca

Timișoara

Milano

Bacău

Sibiu București

Bologna Florența Roma

Pescara Bari

Alghero

Napoli

Salonic

Lamezia Terme Atena

Catania

Larnaca

Tel Aviv

Liverpool ›

Alicante • Bacău • București • Malaga • Roma

Sibiu ›

Stuttgart

Alghero ›

Roma

Torino › Bacău • București • Catania • Cracovia • Iași • Lamezia Terme • Lisabona Londra • Napoli • Paris • Pescara • Stockholm • Stuttgart


Orar de iarnă Winter Schedule 2018-2019

BUCUREȘTI

Cluj-Napoca

Catania

Lu/Ma/Mi/Jo/Vi/Sâ/Du

Lu/Ma/Jo/Sâ

Florența

Bacău

Mi/Vi/Du

Lu/Mi/Vi/Du

Milano

Iași

Lu/Ma/Mi/Jo/Vi/Sâ/Du

Lu/Ma/Mi/Jo/Vi/Sâ/Du

Oradea

Napoli

Lu/Mi/Jo/Du

Mi/Sâ

Roma

Lisabona

Lu/Ma/Mi/Jo/Vi/Sâ/Du

Ma/Sâ

Torino

Tel Aviv

Ma/Sâ

Lu/Ma/Jo/Du

Hamburg

Bruxelles

Ma/Vi

Lu/Mi/Vi/Du

Köln Bonn

Larnaca

Lu/Mi/Vi

Lu/Ma/Mi/Jo/Vi/Sâ/Du

Stuttgart Lu/Mi/Vi/Du

Copenhaga Lu/Mi/Vi

Helsinki

Birmingham

Ma/Vi/Du

Ma/Jo/Sâ

Oslo

Glasgow

Jo/Du

Jo/Du

Liverpool Lu/Mi/Vi/Du

Londra Lu/Ma/Mi/Jo/Vi/Sâ/Du

Dublin Ma/Jo/Sâ

Stockholm

Barcelona

Bordeaux

Lu/Mi/Vi/Sâ

Jo/Sâ

Madrid

Lyon

Ma/Vi/Du

Ma/Sâ

Malaga

Nisa

Ma/Jo/Du

Jo/Du

Valencia

Paris

Ma/Jo/Sâ

Lu/Mi/Jo/Vi/Sâ/Du

Mi/Sâ

Alghero Ma/Jo/Du

Bacău Ma/Jo/Sâ

București Ma/Sâ

Iași Mi/Sâ

București

Lu/Ma/Mi/Vi/Sâ/Du

Catania Lu/Ma/Mi/Jo/Vi/Sâ/Du

Lamezia Terme Lu/Ma/Mi/Jo/Vi/Sâ/Du

Napoli

Lu/Mi/Vi/Du

Lu/Ma/Mi/Jo/Vi/Sâ/Du

Bologna

Pescara

Ma/Sâ

Lu/Mi/Vi

Stockholm

Roma

Lu/Mi/Vi/Du

Milano

Reggio Calabria Lu/Vi

Dublin

Lu/Mi/Vi/Du

Lu/Vi

Torino

Liverpool

Ma/Jo/Sâ

Bruxelles

Bari

Mi/Sâ

Londra

Ma/Sâ

Lu/Ma/Jo/Sâ/Du

Madrid

Cracovia Mi/Vi/Du

Stuttgart

Mi/Vi

Lu/Mi/Vi

Sevilia

BACĂU

Jo/Du

TORINO Lisabona Jo/Sâ

Londra Ma/Jo/Vi/Du

Paris Mi/Vi

Lu

Ma

Mi

Jo

Vi

Du

Mo

Tu

We

Th

Fr

Sa

Su


CLUJ-NAPOCA Barcelona

Dublin București

Mi/Du

Lu/Ma/Mi/Jo/Vi/Sâ/Du

Nisa Mi/Sâ

Tel Aviv Mi/Du

Ma/Du

Londra Mi/Vi/Du

Paris Lu/Vi

București

IAȘI

Lu/Ma/Mi/Jo/Vi/Sâ/Du

Bruxelles Mi/Sâ

Milano Jo/Du

Roma

Köln Bonn

Ma/Jo/Sâ

Lu/Vi

Torino

München

Mi/Sâ

Ma/Jo/Du

LIVERPOOL Alicante Ma/Jo/Sâ/Du

Roma Lu/Mi/Vi/Du

Malaga

SIBIU

Ma/Sâ

Stuttgart

Bacău

Lu/Mi/Vi

Mi/Sâ

București Lu/Mi/Vi/Du

LARNACA Atena

ALGHERO Roma

Birmingham Ma/Jo/Sâ

Londra

Lu/Ma/Mi/Jo/Vi/Sâ/Du

Salonic Lu/Ma/Jo/Vi/Sâ/Du

Lu/Mi/Vi/Du

Lu/Ma/Mi/Jo/Vi/Sâ/Du

București Lu/Ma/Mi/Jo/Vi/Sâ/Du


Cele mai frumoase călătorii te așteaptă pe noul website Blue Air!

The greatest trips are waiting for you on the new Blue Air website! Orice experiență de călătorie începe de la primele căutări și știm cât de important este pentru tine timpul dedicat planurilor de vacanță. Prin procesul simplificat de rezervare și aspectul modern, noua platformă www.blueairweb.com îți oferă o experiență digitală prietenoasă. Datorită designului adaptabil acum te poți bucura de vacanța ta încă de la prima căutare pe tabletă, telefon mobil sau desktop! Every travel experience starts from the first moment of research and we know how important planning a holiday is for you. Through the simplified booking process and modern interface, our new online platform www.blueairweb.com offers you a friendly digital experience. Having a responsive design, you can now enjoy your holiday starting with the first search on your tablet, mobile phone or desktop!

Alege destinația dorită din cele peste 100 de rute disponibile, iar biletul tău de avion va fi emis în doar câteva minute. Accesând noua platformă, beneficiezi de oferte personalizate cu cele trei familii tarifare, Light, Clasic și Premium, ce includ opțiuni precum bagaj de cală, loc rezervat sau mâncare gratuită. Mai mult, ai posibilitatea să gestionezi rezervări, să adaugi servicii și să faci check-in gratuit, toate într-un singur loc, iar pentru cele mai bune alegeri îți punem la dispoziție functionalități precum calendarul tarifelor sau ghidurile de călătorie Blue Air. Te așteptăm cu noutăți pe www.blueairweb.com și sperăm ca acest spațiu virtual să îți ofere inspirație pentru călătorii minunate.

Choose your destination from over 100 available routes and your ticket will be issued in just a few minutes. On the new platform, you benefit from a customized travel experience by choosing one of the three Blue Air travel classes, Light, Classic or Premium, that include options such as checked-in bag, comfort seats or hot meal. Moreover, you can manage your booking, add services and check-in, all in one place. To help you make the best choice, we provide features such as the low-fare finder or our travel guides. We hope this virtual space will offer you the inspiration you need for great holidays.


Suntem diferiți și fiecare dintre noi are nevoi diferite, de aceea am creat aceste familii tarifare, pentru a te bucura de servicii personalizate. Alege varianta potrivită ție. No two people are the same and every person has different needs. This is why we have created a choice of travel classes so you can fly the way you want. Just pick whatever you like.

• Cel mai mic tarif disponibil • Check-in gratuit • 10kg bagaj de mână • Lowest available fare • Free check-in • 10kg cabin bag

• Cel mai mic tarif disponibil • Check-in gratuit • 10kg bagaj de mână • 20kg bagaj de cală • 50% reducere pentru taxa de modificare a datei sau a rutei • Loc rezervat, cu excepția locurilor Extra Leg Room

• Cel mai mic tarif disponibil • Check-in gratuit • 10kg bagaj de mână • 32kg bagaj de cală • Taxa 0 pentru modificarea datei sau rutei • Loc rezervat, inclusiv Extra Leg Room • Mâncare gratuită

• Lowest available fare • Free check-in • 10kg cabin bag • 20kg checked-in bag • 50% discount for date or route change fee • Reserved seat

• Lowest available fare • Free check-in • 10kg cabin bag • 32kg checked-in bag • No fee for date or route change • Comfort seat • Complimentary meal

www.blueairweb.com


Noua experiență digitală The new digital experience

Bucură-te de extra servicii de la partenerii noștri: Poți planifica integral călătoria ta pe noua platformă Blue Air, de la rezervări de mașină, hotel, parcare în aeroport, la tururi ghidate, bilete la evenimente sau alte activități turistice. Enjoy extra services from our partners: You can plan your entire holiday on the new Blue Air platform, from car and hotel reservations to airport parking, guided tours, event tickets and other touristic activities.

Adaugă servicii: Ai numeroase opțiuni la dispoziție pentru a-ți personaliza călătoria, printre care bagaj de cală de 20 sau 32 kg, extra leg room, mâncare caldă și multe altele.

Modifică zborul: Vrei sa modifici datele de zbor, ruta sau numele pasagerului? E simplu cu noua platformă www.blueairweb.com Change flight: Do you want to change your flight dates, route or passenger’s name? It’s easy on the new www.blueairweb.com

Add services: You have many options available to personalize your trip, like 20 or 32 kg checked-in bag, extra leg room, hot meal and much more.

Metode de plată variate: Poți alege să plătești biletul de avion cu card-ul (Visa, Mastercard, Maestro, Paypal, UATP, Airplus sau în rate prin cardAvantaj) sau prin Sofort, Giropay, Ideal, Bancontact, Mistercash. Poți opta pentru transfer bancar, depunere numerar la bancă sau la terminalele Kiwi, PayPoint, Rompay și Zebra. Various payment methods: You can choose to pay your ticket by card (Visa, Mastercard, Maestro, PayPal, UATP, Airplus or in instalments with cardAvantaj) or by Sofort, Giropay, Ideal, Bancontact, Mistercash. You can also pay by bank transfer, cash deposit at the bank or at Kiwi, PayPoint, Rompay and Zebra terminals.

Descoperă ghidurile de călătorie: Orice destinație Blue Air ai alege, nu uita să verifici ghidurile de călătorie pentru a descoperi locații inedite, secrete locale și atracții turistice de neratat.

Newsletter: Fii la curent cu promoțiile și noutățile Blue Air urmarind pagina oficială de Facebook sau abonandu-te la newsletter.

Discover the travel guides: Any Blue Air destination you choose, do not forget to check the travel guides to discover unique locations, local secrets and unforgettable attractions.

Newsletter: Be the first to know about our promotions and news by following our official Facebook page or subscribing to the newsletter.


Rezervă un zbor: Rezervarea biletului de avion nu a fost niciodată mai ușor de realizat. De la alegerea zborului până la achiziție, ai doar cinci pași de parcurs.

Book your flight: Booking the ticket has never been easier. From choosing your flight to purchasing the ticket, there are only five steps to take.

Check-in online: Pentru a salva timp, e foarte simplu să faci check-in online. Serviciul este disponibil începând cu 30 de zile și până la 12 ore înainte de zbor și este gratuit. Check-in online: To save time, it’s very easy to check-in online. You can check-in free of charge as early as 30 days and up to 12 hours before your scheduled departure time.

Orar de zbor: Află datele în care sunt programate zborurile noastre accesând orarul de zbor. Flight timetable: Find out the days in which we operate flights by checking the timetable.

Informații despre bagaj: Te întrebi ce poți lua cu tine în bagaj și ce greutate poate avea? Am creat o pagină specială în care poți găsi toate detaliile, inclusiv despre bagaje speciale, ca instrumente muzicale sau animale de companie. Luggage Information: Wondering what you can pack and how big your luggage can be? We’ve created a special page where you can find out everything, including details on special luggage, such as musical instruments or pets.

Inspiră-te: Nu ești hotărât ce destinație nouă ai vrea să descoperi? Alege vacanța dorită în funcție de buget, perioada de călătorie și tematică, cum ar fi: vacanțe în familie, aventură, gastronomie, parcuri tematice, destinații viticole și multe altele. Get inspired: You haven’t decided on a new destination? Choose the holiday you want based on budget, period and type of holiday, such as: adventure, gastronomy, theme parks, family holidays, wine destinations and many more.

Găsește cel mai mic tarif: Cauți cel mai bun preț? Nicio problemă. Selectează ruta dorita și poți afla tariful minim pe fiecare lună și zi, pentru fiecare zbor în parte. Find the lowest fare: Looking for the best price? No problem. Select the desired route and you can find the minimum fare available for each month and day, for each flight.




Încasările în numerar se efectuează în LEI și în Euro (bancnote și subdiviziuni de până la 100€) pentru toate zborurile Blue Air cu excepția zborurilor de la/către Marea Britanie. Încasările în numerar se efectuează în LEI și în British Pound Sterling-£ (bancnote și subdiviziuni de până la 100£) pentru zborurile de la/către Marea Britanie. Încasările în numerar se efectuează în LEI și în Coroane norvegiene-NOK (bancnote și subdiviziuni de până la 100NOK) pentru zborurile de la/către Norvegia. Încasările în numerar se efectuează în LEI și în Coroane daneze-DKK (bancnote și subdiviziuni de până la 100DKK) pentru zborurile de la/către Danemarca. Încasările în numerar se efectuează în LEI și în Coroane suedeze-SEK (bancnote și subdiviziuni de până la 100SEK) pentru zborurile de la/către Suedia. Rata de schimb valutar: 1€=4,8 LEI; 1£=5,5 LEI; 1NOK=0.53 LEI; 1DKK=0.70 LEI; 1SEK=0.53 LEI. În cazul în care vor exista fluctuații relevante ale cursului de schimb valutar, va fi aplicată o nouă rata de schimb valutar comunicată de către însoțitorul de bord. Selecția de produse poate varia în funcție de baza de operare, durata zborului și/ sau destinația respectivă. Spațiul fiind limitat la bord, există posibilitatea ca produsul solicitat să nu fie disponibil. Este interzis consumul de băuturi alcoolice pe care pasagerii le-au adus la bord. Vă rugăm să vă asigurați că primiți bon fiscal pentru produsele cumpărate! Cash payments can be made in Lei and Euro (bank-notes and eurocents up to €100) for all Blue Air flights, excluding flights to/ from U.K. Cash payments can be made in Lei and British Pound Sterling-£ (bank notes and pences up to £100) for all Blue Air flights to/ from U.K. Cash payments can be made in Lei and Norwegian Krone-NOK (bank notes of up to NOK100) for all Blue Air flights to/ from Norway. Cash payments can be made in Lei and Danish Krone-DKK (bank notes of up to DKK100) for all Blue Air flights to/ from Denmark. Cash payments can be made in Lei and Swedish Krone-SEK (bank notes of up to SEK100) for all Blue Air flights to/ from Sweden. Exchange rate: 1€=4,8 LEI; 1£=5,5 LEI; 1NOK=0.53 LEI; 1DKK=0.70 LEI; 1SEK=0.53 LEI. If relevant modification of exchange rates occurs, a new exchange rate announced by the flight attendant will be applied. Product selection may vary from one operational base to another, based on flight time, or from country to country. Due to limited space on board the product you requested may not be available. Passengers are prohibited from consuming on board alcoholic beverages that they have supplied themselves. Please make sure that you receive a receipt for your purchase!

Întreg conținutul acestui material - imagini, concept de design, simboluri și elemente grafice - este proprietatea exclusivă a BLUE AIR-AIRLINE MANAGEMENT SOLUTIONS S.R.L. și nu poate fi copiat sau reprodus sub nicio formă, fără acordul prealabil al proprietarului de drept. The entire content of this material - images, concept design, symbols & graphic elements - is the exclusive property of BLUE AIR-AIRLINE MANAGEMENT SOLUTIONS LTD and should not be copied or reproduced in any circumstances without the prior permission of the rightful owner.


Chef Jakob Hausmann - un Maestru în Arta Culinară - a creat exclusiv pentru pasagerii Blue Air o varietate de sandvișuri delicioase preparate cu accent pe calitatea și prospețimea ingredientelor românești, care să vă satisfacă papilele gustative și să vă încânte simțurile. Pâinea este densă, cu o aromă aparte și este făcută numai din ingrediente naturale, cu un conținut mare de secară. Chef Jakob Hausmann - a Master in Culinary Art - created exclusively for Blue Air passengers a variety of delicious sandwiches to satisfy your palate and excite your senses prepared with a focus on the quality and freshness of Romanian ingredients. Bread is dense and has a special flavor, made with all natural ingredients, with a high content of rye.


Inconfundabilul Salam de Sibiu, într-un sandwich gustos și consistent, completat de gustul de castravete murat, roșii cherry și ceapă marinată. The unique Sibiu Salami in a tasty and consistent sandwich, completed by the pickled cucumbers, cherry tomatoes, and marinated onion taste.

135 g

€/£ 6.00


Gustoasa șuncă afumată din Carpați, castraveciori murați și roșii cherry, puse la un loc cu măiestrie de Chef Hausmann. The tasteful smoked ham from the Carpathians, pickled cucumbers and cherry tomatoes, skillfully put together by Chef Hausmann.

140 g

€/£ 6.00


Un sandwich pentru pofticioși. Cu jambon de porc potrivit pe o felie de pâine bine dată cu unt, alături de castraveți murați, ceapă marinată și roșii cherry. A sandwich for the gourmands. Pork ham layered on a buttered slice of bread, together with pickled cucumbers, marinated onion and cherry tomatoes.

140 g

€/£ 6.00


Felii proaspete de brânză Emmentaler, castraveți murați și roșii cherry, pe gustoasa pâine cu secară. Fresh Emmentaler slices, pickled cucumbers and cherry tomatoes, on the tasty rye flour bread.

140 g

€/£ 6.00


Foarte potrivite pentru o dietă sănătoasă, ușoare, savuroase și bine echilibrate, salatele de la Bistro-ul nostru sunt preparate de specialiștii în prospețime de la Eisberg. Suited for a healthy diet, light, relishing and well balanced, the salads from our Bistro are prepared by the freshness specialists from Eisberg.


Un mix delicios de salate și legume, completat de un dressing de iaurt, roșii cherry, crutoane și... brânză feta! A delicious salad & vegetables mix, completed by yogurt dressing, cherry tomatoes, crutons, and... feta cheese!

200 g

€/£ 6.00


Gustul celui mai bun parmezan împreună cu mixul de salate proaspete și crocante, roșiile cherry și crutoanele, merg cel mai bine cu deliciosul dressing Caesar. The best parmesan cheese taste, together with the crispy fresh salad mix, cherry tomatoes and croutons, are best together with the delicious Caesar dressing.

180 g

€/£ 6.00


Muguri proaspeți de mozzarella serviți cu un amestec de salate, măsline, roșii cherry și cu dressing gustos de oțet balsamic. Fresh mozzarella buds served with mixed salads, olives, cherry tomatoes and a tasty balsamic vinegar dressing.

180 g

€/£ 6.00


From the legendary land of Bucovina, using a traditional recipe kept and sacredly respected by the artisans of Valeputna, we selected for you, traveler, the best of trout. Smoked with fir cones and juniper berries, and perfected through unique mixes of ingredients and tastes, we created these specialties. Taste them and listen how they tell the story off the realm.

smoked TROUT SPECIAL

Din ținuturile de poveste ale Bucovinei, după o rețetă tradițională păstrată și respectată cu sfințenie de artizanii de la Valeputna, am ales pentru tine călătorule, tot ce-i mai bun din păstrăv. Afumat cu conuri de brad și boabe de ienupăr și desăvârșit prin asocieri indedite de ingrediente și gusturi, am creat aceste specialități. Gustă-le și ascultă cum îți spun povestea locului!


Și gusturile pot “decola”. Nu ne crezi? Alături de păstrăv am pus laolaltă, în cantități potrivite, ceapă, ardei gras și iute, morcov, pastă de tomate și-a ieșit ... Piquantrout! Îți rămâne doar să-l pui pe crackers și să te convingi singur. Even the tastes can “take off’’. Find it hard to believe? Along with the trout we mixed, in the right amount, onion, pepper, chili, carrot, tomato paste and that’s… Piquantrout! All you have to do is to spread it on top of the crackers and judge for yourself.

131.25 g

€/£ 7.50


Gustos și hrănitor, completat cu mazăre, porumb, ceapă și un strop de maioneză. Exact ce-i trebuie păstrăvului afumat să devină Troutelicious! Tasty and nourishing, completed by green peas, corn, onion and a bit of mayonnaise. That’s exactly what the smoked trout needs to become Troutelicious!

131.25 g

€/£ 7.50


Din inima Dobrogei, cel mai vechi ținut românesc, o colecție de delicii dulci și proaspete, preparate exclusiv pentru Blue Gourmet de Moesis by Angelo. From the heart of Dobrogea – the most ancient Romanian land – we offer you a selection of sweet and fresh delights, crafted exclusively for Blue Gourmet by Moesis – a brand of Angelo Group of Companies.


SPLEN E DATE DA Fructele gustoase și aromate - caise, smochine, merișoare și curmale, plus nuca de cocos și mierea de albine, dau împreună cele mai spectaculoase trufe raw vegan.

100 g

€/£ 5.00

The tasty & flavored fruits - apricots, figs, cranberries and dates plus coconut and honey, equals the most spectacular raw vegan truffles.

SPLEN E DATE DA

Fursecuri cu aromă suavă de vanilie și gust ce-ți amintește de prăjiturile pe care doar bunica știa să le facă. The subtle vanilla flavor and taste of these cookies reminds you of the sweets that only Grandma knew how to bake.

90 g

€/£ 5.00


SPLEN E DATE DA

Fursecuri delicioase cu gust de cafea proaspăt măcinată. Delicious cookies coffee taste.

with

fresh

grinded

90 g

€/£ 5.00

SPLEN E DATE DA

Ce obținem dacă amestecăm împreună curmale, stafide, miez de nucă, cacao și coajă de lămâie? Umplutura magică a unor prăjituri cu adevărat gustoase! What will we get if we mix together dates, raisins, walnuts, cocoa and lemon peel? The magic filling of some truly tasteful cookies!

50 g

€/£ 5.00


Rafinatul “Cameleon” a fost creat special pentru pasagerii Blue Air, în podgoriile de la Dealu Mare, de unul dintre cei mai buni producători de vin din România. Suntem absolut siguri că nuanțele sale subtile și aromele inconfundabile vor fi chiar și pe placul celor mai pretențiosi degustători. From one of the finest wine makers in Romania in Dealu Mare vineyards , the exquisite “Cameleon” was especially created for Blue Air passengers. We are confident that even the most exigent of the wine tasters will enjoy its subtle aromas and unique flavors.


Vin alb sec în care nuanțele olfactive vegetale și florale se combină cu o fină vanilie și cu arome ce amintesc de caise și piersici. Gustul este mineral și rotund, cu complexitate în care se găsesc arome fructuoase, citrice și de mentă. White dry wine with herbs-floral bouquet combined with a fine vanilla flavor and aroma notes reminding of apricots and peaches. The taste is mineral and round with a complex of fruitful, citrus and mint flavors.

0,375 l

€/£ 7.00

0,375 l

€/£ 7.00

Vin roșu sec, complex și lung dar în același timp moale și prietenos, cu nuanțe olfactive de mure și zmeură, vanilie, ciocolată și condimente. Maturarea la barrique din stejar românesc asigură vinului un gust rotund și plin în care aromele de fructe de pădure roșii și negre sunt în echilibru cu cele vegetale și ierboase. Red dry wine, long and complex yet soft and friendly with aroma notes of blackberry and raspberry, vanilla, chocolate and spices. Maturation in Romanian oak barrique ensures a round and fully bodied taste with balanced flavors between red and black berries and herbs.



CROISSANT Croissant cu unt Butter croissant

65 g

€/£ 2.00

BREAKFAST MENU Croissant + cafea/ ceai Croissant + coffee/ tea

€/£ 3.00

PRĂJITURA CASEI ALKA Prăjitura delicioasă cu mere confiate, cacao și fulgi de ciocolată sau cu vanilie și fulgi de ciocolată Delicious cake with dried apple, cocoa and chocolate flakes or with vanilla and chocolate flakes

60 g

€/£ 3.00


CROISSANT 7 DAYS Croissant cu cremă de cacao /șampanie Croissant with cocoa /champagne filling

65 g

€/£ 2.00

CIOCOLATĂ CHOCOLATE Snickers, Bounty, Twix

55 g

€/£ 3.00

ARAHIDE PEANUTS ORLANDO’S Arahide decojite, prăjite cu sare de mare Sheeled peanuts, sea salt roasted

40 g

€/£ 2.50


CHIPS PRINGLES Original, Sour Cream

40 g

€/£ 4.00

BAKE ROLLS 7 DAYS Usturoi, Pizza Garlic, Pizza

70 g

€/£ 2.50

SUPĂ SOUP VIFON Supă de tăiței, cu gust de vită sau legume. Instant noodle soup, beef or vegetables flavour

60 g

€/£ 3.00

LUNCH BOX VIFON Tăieței de orez, cu gust de pui Instant noodle dish, chicken flavour

85 g

€/£ 4.00



APĂ WATER BUCOVINA Apă plată/carbogazoasă Still/sparkling water

0.5 l

€/£ 2.00

APĂ VITAMINIZATĂ VITAMIN WATER MERLIN'S • fără conservanți • arome naturale • fără îndulcitori artificiali • scăzut în calorii • vitamine și minerale • no preservatives • natural flavours • no artificial sweetners • low in calories • vitamin and minerals

0.6 l

12%

suc de fruct fruit ju ice

€/£ 4.00

LIMONADĂ LEMONADE MERLIN'S • limonadă cu arome naturale, conținut scăzut de calorii și gust de lămâie sau lime și mentă • natural flavours lemonade, low in calories with lemon or lime and mint

0.6 l

€/£ 4.00

CEAI TEA MERLIN'S • Infuzie puternică de ceai • fără îndulcitori artificiali • scăzut în calorii • ceai negru/ verde • Strong tea infusion • no artificial sweetners • low in calories • black/ green tea

0.6 l

€/£ 4.00



FRESH Fresh de portocale și grapefruit Orange & Grapefruit fresh juice

0.33 l

€/£ 4.00

RĂCORITOARE SOFT DRINKS 7UP, MIRINDA, MOUNTAIN DEW PEPSI, PEPSI TWIST, PEPSI LIGHT

0.33 l

€/£ 2.50

ENERGIZANTE ENERGY DRINKS Red Bull

0.25 l

€/£ 5.00

BĂUTURI CALDE HOT DRINKS Cafea Nescafe sau ceai Lipton Nescafe coffee or Lipton tea

€/£ 2.00



BERE BEER HEINEKEN

0.33 l

€/£ 4.50

WHISKY CHIVAS REGAL 12 ani CHIVAS REGAL 12 years

0.05 l

€/£ 6.50

WHISKY

JOHNNIE WALKER RED LABEL

0.05 l

€/£ 5.00

WHISKY

BALLANTINES FINEST

0.05 l

€/£ 5.00



VODKA ABSOLUT VODKA

0.05 l

€/£ 5.00

VIN WINE CHATEAU STANCA Merlot – vin roșu sec – delicat, vibrant și proaspăt, cu buchet florar-fructat de violete, coacăze și fructe negre coapte și zemoase. Merlot – red dry wine – soft, vibrant and fresh with fruity floral bouquet of violets, black currant, ripe and juicy fruit. Sauvignon Blanc – vin alb sec, plin de viață și seducător, cu aromă intensă de flori sălbatice și iasomie, corpolent datorită macerării sale specifce. Sauvignon Blanc – white dry wine, lively and seductive with intense aroma of wild flowers and jasmine, fully bodied due to its specific maceration. Roze – un vin roze obținut din struguri roșii de calitate - un cupaj din soiurile Merlot și Burgund, vinificați fără macerație peliculară. Roze - a rose wine made from a selection of high quality red grapes - a blend of Merlot and Burgund, without pellicular maceration.

0.187 l

€/£ 5.00


Cui nu îi place o machetă de avion realizată cu multă atenție și măiestrie? Suntem siguri că vă veți bucura să descoperiți și să asamblați această detaliată replică în miniatură a unei aeronave Blue Air, Boeing 737-400. Alături de macheta de avion vă invităm la o aventură incitantă prezentată de experimentatul Comandant Barză! Îl veți însoți la bord unde vă va povesti totul despre avion, zbor si multe altele. Uitați de frica de zbor și pregătiți-vă să vedeți lucrurile dintr-o perspectivă cu totul nouă de azi înainte! Ioan Gyuri Pascu dă glas Comandantului în limba română.

Who doesn’t like a beautifully crafted airplane model? We are sure you’ll enjoy discovering and assembling the detailed Blue Air Boeing 737-400 scale model. Together with the plane replica we invite you to an exciting adventure hosted by our experienced Captain Stork! He will take you aboard and tell you everything about the plane, flight and more. Forget about the flight anxiety and be ready to see the things from a whole new perspective from now on! The Captain’s Romanian voice of is performed by Ioan Gyuri Pascu.


Machetă avion “Blue Air” BOEING 737-400, scara 1:250 & Card USB cu filmul

Filmul este oferit în limbile română și engleză.

“Blue Air” BOEING 737-400 Airplane Model, 1:250 scale & USB Card with the movie

English & Romanian versions included.

€/£ 15.00


FUNNY EDT 50ML, CITRUS DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £

WOMAN EDP 50ML, FLORAL DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £

DREAMER EDT 50ML, FLORAL DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £

PINK BOUQUET EDT 50 ML, FLORAL DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £


GOLDEN DELICIOUS EDP 50 ML, FLORAL DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄ £

HAPPY FOR MEN COLOGNE SPRAY 50 ML, CITRUS DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄ £

CK IN 2U EDT 100 ML, ORIENTAL DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄ £

HAPPY PERFUME SPRAY 50 ML, FLORAL DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄ £



LA VIE EST BELLE EDP 50ML, FLORAL

DUTY FREE PRICE

70€ ⁄ £

Top: Bergamot, Pink Pepper & Pear Notes,Freesia, Blackcurrant Buds Middle: Jasmin, Orange Blossom, Osmanthus, RoseEssence,Violette Base: Iris, Patchouli, Musk Top: Bergamotă, Piper Roz și Note de Pere, Frezii, Muguri de Coacăze Negre Middle: Iasomie, Flori de Portocal, Osmanthus, Esență de Trandafir, Violetă Base: Iris, Patchouli, Mosc

LA COLLECTION DE PARFUMS EDP 5 x 5ML, FLORAL

DUTY FREE PRICE

48€ ⁄ £

Lancôme La Collection de Parfums 5 Piece Set, five fragrances to fit all occasions, outfits and moods. Lancôme La Collection de Parfums 5 Piece Set, cinci arome pe care să le asortezi în toate ocaziile, la orice vestimentație și în orice stare de spirit.



ULTRAVIOLET EDT 50ML, ORIENTAL DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄ £ Top: Lichen, Vanilla Middle: Spicy Notes, Pepper, Vetiver Base: Amber, Mint Top: Lichen, Vanilie Middle: Note Condimentate, Piper, Vetiver Base: Ambră, Mentă

1 MILLION EDT 50ML, SPICY Top: Grapefruit, Mint, Blood Orange Middle: Rose, Cinnamon, Spice Notes, Blond Leather Base: White Woods, Amber, Patchouli

DUTY FREE PRICE

53€ ⁄ £

Top: Grefă, Mentă, Portocală Roșie Middle: Trandafir, Scorțișoară, Note Picante, Piele Base: Lemn Alb, Ambră, Patchouli

ULTRAVIOLET EDP 50ML, FLORAL Top: Vanilla, Amber, Cedar, Patchiuli Middle: Violet, Jasmine, Japan Osmanthus, Roser Base: Brazilian Red Wood, Coriander, Clove, Fresh Almonds, Orange Pepper, Apricot, Pepperr

DUTY FREE PRICE

39.90€ ⁄ £ Top: Vanilie, Ambra, Cedru, Paciuli Middle: Violet, Iasomie, Osmanthus Japonez, Trandafir Base: Lemn Roșu Brazilian, Coriandru, Cuișoare, Migdale Fresh, Ardei Portocaliu, Caisă, Piper



RED JEANS EDT 75ML, FLORAL Top: Freesia, Lilac, Red Currant, Water Lily, Ylang-Ylang Middle: Jasmine, Gardenia, Red Peony, Violet Base: Cashmere Wood, Musk, Sandalwood, Vanilla

BLUE JEANS EDT 75ML, ORIENTAL Top: Anise, Basil, Bergamot, Brazilian rosewood, Citruses, Juniper Middle: Carnation, Geranium, Heliotrope, Jasmine, Lavender, Lily-of-the-Valley, Rose, Sage Base: Cedar, Musk, Patchouli, Sandalwood, Vanilla, Vetiver, Iris, Amber

DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £

Top: Frezie, Liliac, Coacaze Roșii, Nufăr, Ylang-Ylang Middle: Iasomie, Gardenie, Bujor Roșu, Violeta Base: Lemn de Cașmir, Mosc, Lemn de Santal, Vanilie

DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £ Top: Anason, Busuioc, Bergamotă, Lemn Roșu brazilian, Citrice, Ienupăr Middle: Garoafă, Mușcată, Heliotrop, Iasomie, Lavandă, Lăcramioare, Trandafir, Salvie Base: Cedru, Mosc, Paciuli, Lemn de Santal, Vanilie, Vetiver, Stânjenel, Ambră

DYLAN BLUE POUR FEMME EDP 50ML, FLORAL Top: White Wood, Patchiuli, Styrax, Musk Middle: Sambac Jasmine, Peach, Rose Base: Blackberry

DUTY FREE PRICE

66€ ⁄ £

Top: Lemn alb, Paciuli, Styrax, Mosc Middle: Iasomie Sambac, Piersica, Trandafir Base: Coacăze Negre



UOMO EDT 75ML, WOODY Top: Absinth Wormwood, Cedar, Amber Gris, Mosk Middle: Cyclame, Cinamon, Laudanum, Sage Base: Jumquat, Coariander, Aldehide, Brazilian Red Wood

DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £ Top: Pelin, Cedru, Chihlimbar Cenușiu, Mosc Middle: Ciclama, Scorțișoară, Laudanum, Salvie Base: Jumquat, Coriandru, Aldehide, Lemn Roșu Brazilian

FRESH GOLD COUTURE EDT 30ML, FLORAL Top: Grapefruit, Rhubarb, White Peach, Pear, Mango, Tangerine Middle: Orchid, Jasmine Base: Patchiuli, Sandalwood, Vaniila, Mosk

DUTY FREE PRICE

37€ ⁄ £

Top: Grepfrut, Rubarbă, Piersică Albă, Pară, Mango, Mandarină Middle: Orhidee, Iasomie Base: Paciuli, Lemn de Santal, Vanilie, Mosc


CK FREE EDT 100 ML, WOODY Top: Absinthe, Juniper Berries Middle: Coffee, Tobacco Leaves Base: Patchouli, Texas Cederwood

DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄ £ Top: Absint, Boabe de Ienupăr Middle: Cafea, Frunze de Tutun Base: Paciuli, Lemn de Cedru

THE GAME EDT 100 ML, WOODY Top: Juniper berries, Gin Fizz Middle: Iris Base: Blackwood

DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄ £

Top: Boabe de Ienupăr, Gin Middle: Stânjenel Base: Lemn Negru

CK ONE EDT 200ML, AROMATIC

DUTY FREE PRICE

39.90€ ⁄ £

Top: Bergamot, Cardamom, Fresh Pineapple, Papaya, Green Tree Accord Middle: Hedione High Cis (Derived From Jasmine), Violet, Rose, Nutmeg, Green Tree Accord Base: Musk, Amber, Green Tree Accord Top: Bergamotă, Cardamom, Ananas Fresh, Papaya, Acord de Copac Verde Middle: Hedione, Violetă, Trandafir, Nucșoară, Acord de Copac Verde Base: Mosc, Ambră, Acord de Copac Verde


DARK BLUE EDT 75 ML, ORIENTAL Top: Ginger, Grapefruit, Lime, Orange Essence, Bright Lemon Middle: Cardamon, Cypress, Mahogany, Pelargonium, Sage Base: Cedar, Patchouli, Benzoine Absolute, Vanilla, Vetiver

DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄ £

Top: Ghimbir, Grapefruit, Lamaie Verde, Portocală, Lămâie Middle: Cardamon, Chiparos, Mahon, Mușcată, Salvie Base: Cedru, Paciuli, Benzoina, Vanilie, Vetiver

DUTY FREE PRICE

DEEP RED EDP 50ML, CITRUS Top: Clementine, Black Currant, Blood Orange, Mandarin Orange, Pear Middle: Tuberose, Freesia, Ginger, Hibiscus Seed, Ginger Flower Base: Sandalwood, California Cedar, Musk, Vanilla

29.90€ ⁄ £ Top: Clementină, Coacăze Negre, Portocală Roșie, Mandarină, Pere Middle: Tuberoză, Frezie, Ghimbir, Semințe de Hibiscus, Floare de Ghimbir Base: Lemn de Santal, Cedru din California, Mosc, Vanilie

COOL WATER WOMAN EDT 30 ML, FLORAL DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £

COOL WATER EDT 40ML, AROMATIC Top: Amber, Mosk Middle: Lichen, Gerarium, Lavender, Jasmine Base: Orange Blossom, Lavender

DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £ Top: Ambră, Mosc Middle: Licheni, Mușcată, Lavandă, Iasomie Base: Floare de Portocal, Lavandă

Top: Black Currant, Pineapple, Quince, Watermelon Middle: Jasmine, Lily-of-theValley, May rose, Water lily Base: Musk, Sandalwood, Vetiver, Orris Top: Coacăze Negre, Ananas, Gutuie, Pepene Roșu Middle: Iasomie, Lacrămioare, Trandafir de Mai, Nufăr Base: Mosc, Lemn de Santal, Vetiver, Rădăcină de Iris


DUTY FREE PRICE

SUNFLOWERS EDT 100ML, CITRUS

19.90€ ⁄ £

Top: Orange Blossom, Melon, Mandarin Orange, Peach, Bergamot, Brazilian Rosewood, Lemon Middle: Cyclamen, Osmanthus, Orris Root, Jasmine, Rose Base: Sandalwood, Amber, Musk, Oakmoss, Cedar

Top: Flori de Portocal, Pepene Galben, Portocală, Piersică, Bergamotă, Lemn de Trandafir din Brazilia, Lămâie Middle: Cyclamen, Osmanthus, Rădăcini de Iris, Iasomie, Trandafir Base: Lemn de Santal, Ambră, Mosc, Lichean, Cedru

HOMME EDT 30ML, SPICY Top: Bergamot, Cinnamon Middle: Orange Blossom, Jasmine, Honeysuckle Base: Sandalwood, Vetiver, Patchouli, Amber, Tonka Bean, Musk, Vanilla

LE BAIN EDP 40ML, ORIENTAL

DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £

Top: Aldehydes, Bergamota, Top: Aldehide, Bergamotă, Orange Blossom, Lemon Flori de Portocal, Lămâie Middle: Jasmine, Cedar Wood, Middle: Cedru, Iasomie, Lacramioare Santal Lăcrămioare, Lemn de Santal Base: Cihlimbar, Patchouli, Base: Cihlimbar, Patchouli, Vanilla, Tonka Tonka, Vanilie

CERRUTI 1881 EDT 50ML, FLORAL Top: Bergamote, Freesia, Jasmine, Lily-of-the-Valley, Rose, Violet Middle: Brazilian Rosewood, Chamomile, Coriander, Galbanum, Iris, Pelargonium Base: Cedar, Vanilla, Musk, Sandal Wood, Ambery Notes

DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £ Top: Bergamotă, Frezie, Iasomie, Lacrămioare, Trandafir, Violetă Middle: Lemn Roșu Brazilian, Mușețel, Coriandru, Galbanum, Stânjenel, Mușcată Base: Cedru, Vanilie, Mosc, Lemn de Santal, Ambră

DUTY FREE PRICE

19.90€ Top: Bergamotă, Scorțișoară Middle: Flori de Portocal, Iasomie, Caprifoi Base: Lemn de Santal, Vetiver, Patchouli, Ambră, Boabe de Tonka, Mosc, Vanilie


PLEATS PLEASE L’EAU EDT 50ML, WOODY

TOMMY EDT 100 ML, AROMATIC

DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄ £

DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄£

Top: Rose Middle: Pink Pepper, Neroli Base: White musk, Cedar, Patchouli

Top: Bergamota, Lavender, Mint Middle: Blueberries, Apple, Rose Base: Cactus, Amber, Cotton Flower

Top: Trandafir Middle: Piper Roz, Neroli Base: Mosc Alb, Cedru, Patchouli

Top: Bergamotă, Lavandă, Mentă Middle: Afine, Măr, Trandafir Base: Cactus, Chihlimbar, Floare de Bumbac

TOMMY GIRL EDC 100ML, FLORAL Top: Apple Flower, Blackberry, Japonica, Tangerine Middle: Honeysuckle, Lily of the Valley, Mint, Lemon, Rose, Grapefruit, Violet Base: Leather, Jasmine, Cedar, Sandalwood

ESSENTIAL EDT 75ML, AROMATIC Top: Cassia, Bergamot, Mandarin, Tobacco Leaf Middle: Rose, Piper Base: Wood of Santal, Patchouli

DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄£ Top: Floare de Măr, Coăcaze Negre, Camelie, Mandarină Middle: Caprifoi, Crin, Mentă, Lămâie, Trandafir, Grepfrut, Violet Base: Piele, Iasomie, Cedru, Lemn de Santal, Magnolie

DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄ £ Top: Scorțișoară, Bergamotă, Mandarină, Frunză de Tutun Middle: Trandafir, Piper Base: Lemn de Santal, Paciuli


A N TO N I O B A N D E R A S THE GOLDEN SECRET EDT 100 ML, AROMATIC DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £ Top: Apple, Green Accord, Frosted Mint Middle: Pepper, Nutmeg, Cumin Base: Cedar, Musk, White Suede Top: Mere, Note Verzi, Mentă Middle: Piper, Nucșoară, Chimen Base: Cedru, Mosc, Piele

DUTY FREE PRICE

YES I AM, EDP 30 ML, ORIENTAL Top: Milk, Sandalwood, Cardamom Middle: Ginger Flower, Jasmine, Gardenia Base: Mandarin Zest, Sweet Raspberry

32€ ⁄ £

Top: Lapte, Lemn de Santal, Cardamon Middle: Floare de Ghimbir, Iasomie, Mușcată Base: Coajă de Mandarină, Zmeură Dulce

5TH AVENUE NYC EDP 75 ML, FLORAL Top: Bergamot, Lilac, Lily-Of-TheValley, Lime, Magnolia, Mandarin Orange Middle: Bulgarian Rose, Carnation, Peach, Tuberose, Violet, Ylang-Ylang, Nutmeg, Jasmine Base: Sandalwood, Vanilla, Cloves, Iris, Musk, Amber

DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £ Top: Bergamotă, Liliac, Lacrămioare, Lamâie Verde, Magnolie, Mandarină Middle: Trandafir Bulgăresc, Garoafă, Piersică, Tuberoză, Violetă, Ylang-Ylang, Nucșoară, Iasomie Base: Lemn de Santal, Vanilie, Cuișoare, Stânjenel, Mosc, Ambră


JAMES BOND 007 EDT 50ML, AROMATIC

DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £

Top: Apple, Bergamot Top: Mere, Bergamotă Middle: Rose, Lavender Middle: Trandafir, Lavandă Base: Sandalwood, Vetiver Base: Lemn de Santal, Vetiver

ELIXIR EDT 80 ML, ORIENTAL Top: Black Pepper, Orange Blossom Middle: Freesia, Peach, Peony Base: Musk, Brown Sugar, Styrax, Amber, White Cedar Extract

DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £ Top: Piper Negru, Floare de Portocal Middle: Frezie, Piersică, Bujor Base: Mosc, Zahăr Brun, Styrax, Ambră, Extract de Cedru Alb

HEAT KISSED EDP 100ML, FLORAL Top: Litchi, Pitahaya Middle: Jasmine Sambac, Orchid Base: Patchouli, Sandal Wood

DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £ Top: Litchi, Pitaya Middle: Iasomie Sambac, Orhidee Base: Paciuli, Lemn de Santal


BLU EDP 90 ML

DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄ £

Top: Fresh Aqueous Middle: Floral Base: Woody Musky Ambery Top: Fresh Acvatic Middle: Floral Base: Lemnos cu note de Mosc și Ambră

ENTICE FOR HER EDP 75 ML

DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄ £

Top: Gourmand Fruity Floral Top: Floral Gurmand Fructat Middle: Floral Middle: Floral Base: Musky Woody Base: Lemnos cu note de Mosc


SHADOW II FOR HER EDP 75 ML DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄ £ Top: Fresh Floral Middle: Floral Woody Base: Ambery Musky Top: Fresh Floral Middle: Floral Lemnos Base: Ambră și Mosc

SHADOW II FOR HIM EDP 75 ML Top: Citrus Spicy Middle: Floral Woody Base: Woody Ambery Musky

DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄ £ Top: Citric Aromatic Middle: Floral Lemons Base: Lemnos cu note de Mosc și Ambră



ALL ABOUT MOISTURE SET Contains: Replenishing Hydrator 75ML + All About Eyes Serum 15ML + Moisture Surge Face Spray 30 ML

DUTY FREE PRICE

33.90€ ⁄ £

No parabens. No phthalates. No fragrance. Just happy skin! Fără parabeni. Fără ftalați. Fără parfum. Doar piele fericită!

GRANDIÔSE Mascara, Black, No. 1

DUTY FREE PRICE

30€ ⁄ £

Lancôme Grandiôse Mascara makes your lashes majestic. Mascara Lancôme Grandiôse, pentru gene monumentale.

JUICY SHAKER Vanilla Pop, No. 252 Berry in Love, No. 283

DUTY FREE PRICE

21€ ⁄ £

Happiness comes in small doses, like colorful delicious and sensual lips. Fericirea vine din lucrurile mici, cum ar fi buze delicios de colorate și apetisante.


ALPHA H

LIQUID GOLD FACIAL FLUID, SERUM 50 ML

DUTY FREE PRICE

26.50€ ⁄ £

The combination of Glycolic Acid and Liquorice improves the appearance of wrinkles, open pores and acne. Combinația dintre acidul glicolic și lemnul dulce îmbunătățește aspectul ridurilor, porilor deschiși și al acneei.

DUTY FREE PRICE

DUTY FREE PRICE

29€ ⁄ £

THE PARISIENNE ESCAPE SET, LOOK ON THE GO Contains: Volume Million Lashes Excess Mascara 10 ML + Perfect Slim Superliner 1,5 ML + Color Riche Satin No.294 4,5 ML + Mack-Up Pouch (For Free) Embody the Parisian looks in all of your escapes! Întruchipează aspectul parizian în toate evadările tale!

LA PALETTE NUDE BEIGE

18.30€ ⁄ £

1001 ways to wear nude! La Palette Nude is a palette that contains 10 eyeshadows in nude shades that offer both shimmering pearlescent and matte colours. Shape, colour, play with shadows or highlight eyes as you wish. 1001 moduri de a purta nude! La Palette Nude este o paletă ce conține 10 farduri pudră pentru pleoape în nuanțe naturale care oferă atat sclipiri sidefate, cât și culori mate. Conturează, colorează, joacă-te cu umbre sau evidențiază ochii după cum dorești!


DUTY FREE PRICE

MULTIFUNCTION

87€ ⁄ £

Festina Gents’ Multifunction watch with 43 mm stainless steel case and bracelet. Blue dial with applied silver index. Hands filled with luminous white - well readable in the dark. Day, date, 24h. 10 ATM water-resistant. Ceas bărbătesc Festina, multifuncțional cu o carcasă de 43 mm și brățară din oțel inoxidabil. Cadran albastru cu markeri ora argintii aplicați. Arătătoare cu inserții luminiscente – ce permit citirea orei în întuneric. Indici: zi, dată, 24 de ore. Rezistență la apă 10 ATM.


DUTY FREE PRICE

LADIES WATCH ROSE GOLD

90€ ⁄ £

A stylish watch, rose gold color, ideal for sophisticated outfits. Un ceas stilat, în nuanța aurului roz, ideal pentru ținutele sofisticate.

LADIES WATCH PLATINUM COLOR

DUTY FREE PRICE

90€ ⁄ £

A stylish watch, platinum color, ideal for sophisticated outfits. Un ceas stilat, în nuanța platinei, ideal pentru ținutele sofisticate.

LADIES BANGLE AND EARRINGS JEWELLERY SET

DUTY FREE PRICE

50€ ⁄ £

Delicate, with a feminine design that can be easily matched to various outfits. Delicat, cu un design feminin ce poate fi asortat cu ușurință la diverse ținute.


GLAMOUR SET LADIES WATCH AND CHARM PENDANT NECKLACE

DUTY FREE PRICE

29.90€ ⁄ £

Enhance any outfit with this pure, feminine and modern timepiece with a luxurious sparkle. The rose gold case watch with black leather strap is perfectly harmonized with fashioned charm pendant necklace, 80 cm length. Specifications: Seiko Movement Înfumusețează orice ținută cu acest ceas pur, feminin și modern cu o strălucire luxoasă. Ceasul rose gold are o curea elegantă din piele neagră și se armonizează perfect colierului cu pandantiv. Lungime: 80 cm. Specificații: mecanism Seiko.

MOON LADIES MULTI STRAP BLACK GLITTER WATCH

DUTY FREE PRICE

11€ ⁄ £

This watch features a trendy look and showcases a goldtone case with white glossy dial and a black, silver and gold glitter multi strap. Acest ceas are un aspect trendy și prezintă o carcasă aurie cu un cadran alb lucios și o multi-curea strălucitoare în culorile negru. argintiu și auriu.

MEN’S BROWN LEATHER STRAP WATCH

DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £

This contemporary gent watch is brought to you from Sekonda. The stylish look is featured by a black dial with full figures and enhanced a brown leather strap. Guaranteed for 2 years. Acest ceas contemporan îți este prezentat de Sekonda. Aspectul elegant este pus în evidență de un cadran negru cu cifre și o curea din piele maro. Garantat timp de 2 ani.


DUTY FREE PRICE

50€ ⁄ £

LADIES WATCH

DUTY FREE PRICE

LADIES WATCH

42.50€ ⁄ £

This Sekonda watch is an accessory for stylish women. With a classic inspired design and avant-garde elements, this jewel will not go unnoticed.

This watch adds a sophisticated look to your outfits. It has a round rose gold plated case with white skeleton effect dial with roman numerals and batons and suited brown strap.

Acest ceas Sekonda este accesoriul femeilor elegante. Cu un design de inspirație clasică, dar și elemente avangardiste, această bijuterie nu va trece neobservată.

Acest ceas adăugă un aspect sofisticat ținutelor tale. Are o carcasă rotundă aurită, cu cadran alb decorat cu cifre romane și mecanismul la vedere și curea maro potrivită.

DUTY FREE PRICE

SPORT WATCH

35€ ⁄ £

SUPERDRY is the ideal watch for the man who loves water sports. Powered by a Japanese movement and water resistant up to 5 atmospheres, this watch is made of 100% waterproof materials. SUPERDRY este ceasul ideal pentru bărbatul pasionat de sporturile acvatice. Acționat de un mecanism japonez și rezistent la apă până la 5 atmosfere, acest ceas este realizat din materiale 100% impermeabile.


DUTY FREE PRICE

HIPPIE CHIC SET

15€ ⁄ £

This Hippie Chic set contains a minimalist designed and ultra-stylish watch and a versatile bracelet with four different strings. These boho inspired accessories will bring the festival feeling wherever you wear them. Setul Hippie Chic conține un ceas cu design minimalist și ultra-stilat și o brățară versatilă, cu patru modele diferite. Aceste accesorii de inspirație boho îți vor aduce atmosfera de festival oriunde le-ai purta.


DUTY FREE PRICE

LADIES WATCH

32€ ⁄ £

A pilgrimage dedicated to feminine style, this watch makes a trendy contrast of colours and materials. Ideal to match to a casual outfit, but also compliments an office attire. Un ceas închinat stilului feminin, un contrast trendy de culori și materiale. Ideal de asortat unei ținute casual, dar completează și o ținută pentru birou.

MOON LADIES GREY SOFT SILICONE STRAP WATCH

DUTY FREE PRICE

19€ ⁄ £

DUTY FREE PRICE

BRACELET

12€ ⁄ £

This women’s watch has a case made of rose gold plated metal and comes along with a bracelet accompanied by a pendant charm from the same material.

This elegant-chic bracelet transformes any outfit into a special appearance. Fine metal details on the strap and elegant design charms.

Acest ceas pentru femei are o carcasă realizată din metal placat cu aur roz și vine împreună cu o brățară însoțită de un pandantiv din același material.

Această brățară chic transformă orice ținută într-o apariție specială. Cureaua are detalii metalice fine și talismane cu design elegant.


SET OF 8 FUN STYLES IN SILVER-, GOLD- AND ROSE GOLD-TONE PIERCED EARRINGS

DUTY FREE PRICE

27€ ⁄ £

This pretty earring set is the perfect way to mix up your look every day of the week. Mixed tones in gold, rose gold and rhodium with a variety of fun styles to effortlessly take your look from day to night Set de 8 perechi de cercei în stiluri distractive diferite. Acesta oferă o modalitate perfectă de a vă schimba stilul în fiecare zi a săptămânii. Nuanțele de auriu, aur roz și rodium îți pot transforma numaidecât ținuta de zi într-una de noapte, printr-o varietate de stiluri rafinate.

GRANITE SUNGLASSES

DUTY FREE PRICE

DUTY FREE PRICE

17€ ⁄ £

A classic design and lightweight and durable materials make these sunglasses the ideal must-have to be matched to your wardrobe. Un design clasic, materiale ușoare și rezistente fac din acești ochelari obiectul ideal pe care să-l asortezi garderobei tale.

SPARKLE TRIO RING

32€ ⁄ £

The design of the Sparkle Trio ring combines the classic gold plating with the modern touch of cool rhodium and a warm, feminine touch of the rose gold, creating a timeless collection that will compliment its wearer on any occasion. Designul inelului Sparkle Trio combină placarea aurului clasic cu împletirile moderne de rodiu rece și o atingere caldă și feminină a aurului roz, creând o colecție atemporală care va complimenta purtătoarea acestui inel cu orice ocazie.


MAGNETIC MAGIC BOARD COLOR

DUTY FREE PRICE

11€ ⁄ £

Magnetic table 32 cm with stamps and 4 color fields Product recommended for children over 3 years of age. The drawing surface is divided into 4 fields, each with a different color. It has a handle for easy handling, 2 stamps and a special pen adapted for drwaing on this board. Tăblița magnetică 32 cm, cu ștampile și 4 câmpuri de culoare. Produs recomandat copiilor peste 3 ani. Este împărțită în 4 câmpuri, fiecare având o culoare diferită. Are mâner pentru ușurința transportului, 2 ștampile și stilou special adaptat pentru scris pe această tăbliță.

MAGNETIC BATTLEFLEET TRAVEL GAME

DUTY FREE PRICE

4.50€ ⁄ £

Recommended for children aged five and up. For two players. Includes detailed game instructions on back of tin. Magnets’ storage tin provide a space to play while travelling. Includes: 5 x Battle Ship Magnets. 5 x Submarine Magnets. 133 Bomb Magnets. 35 Red Hit Magnets. 98 Black miss Magnets. Număr de jucători: 2 Jocul conține: 5 nave și 5 submarine, 133 magneți „bombă” și 35 magneți „atac ROȘU” Un joc al copilăriei pe care acum îl putem juca împreună cu copiii noștri. Un joc de strategie, imaginație și intuiție, care cere o mare putere de concentrare. Pentru că este magnetic, ne putem bucura de el aproape oriunde fără să riscăm să ni se mute piesele de la locul lor. Pune pauză și reîncepe să te joci când dorești. Un joc potrivit atât pentru cei mici, cât și pentru adulți. Vârsta recomandată: 5 ani+


ENGINO

12 MODELS IN 1 SET

DUTY FREE PRICE

18€ ⁄ £

Play to invent! A set with 12 different themed models to build! Airplanes, helicopters and so much more! Can be made from one set of parts. Snap fit components, requires no glue. Comes with printed instructions that are also downloadable. Unisex. For Ages 3 and up.

Joacă-te și inventează! Un set de piese, cu diferite teme, pe care copilul tău îl poate combina în construirea a 12 aero-modele. Se pot construi cu un singur pachet de piese. Nu necesită lipici, piesele se îmbină. Vine cu instrucțiuni printate care pot fi, de asemenea și downloadate. Unisex. Pentru copii peste 3 ani.

MAGNETIC SUDOKU TRAVEL GAME

DUTY FREE PRICE

4.50€ ⁄ £

Features: Includes 27 Sudoku games. Difficulty level: beginners, intermediate, advanced, and really tough; Number of players: 1; Contents: 117 magnets, booklet with 27 games Sudoku develops logical reasoning and numerical reasoning; Ages 10 and olde.

MAGNETIC MAGIC WORD TRAVEL GAME

Număr de jucători: 1 Conținut: 117 magneți, broșură cu 27 de exerciții Obiectiv: Completați toate pătrățelele libere din joc cu numerele corecte. Vârsta recomandată: 10 ani+

Număr jucători: 2-4 jucători; Număr magneți: 120 magnets; Obiectivul jocului: formarea de cuvinte și realizarea de cât mai multe puncte. Cuvintele mai lungi și litere diferite valorează mai multe puncte; Vârsta recomandată: 7 ani+

DUTY FREE PRICE

4.50€ ⁄ £

Ideal for traveling. Game objective: to form words and score as many points as possible. Features:2-4 players; Contents: 120; Ages 7 and older


ENJOYED EVERYPLACE, MADE IN ONE. EVERY DROP FROM A SINGLE SOURCE – LYNCHBURG, TENNESSEE . w w w.responsibledrinking.eu

DUTY FREE PRICE

27€ ⁄ £

P L E A S E D R I N K R E S P O N S I B LY

JACK DANIEL’S AND OLD NO. 7 ARE REGISTERED TRADEMARKS. ©2017 JACK DANIEL’S TENNESSEE WHISKEY 40% ALCOHOL BY VOLUME (80 PROOF). DISTILLED AND BOTTLED BY JACK DANIEL DISTILLERY, LYNCHBURG, TENNESSEE. JACKDANIELS.COM

BALLANTINE’S FINEST 40% 0.5L PET

DUTY FREE PRICE

12€ ⁄ £

Ballantine’s Finest, is the oldest Scotch produced by Ballantine’s. Ballantine’s Finest, cel mai vechi Scotch produs de Ballantine’s.

JOHN JAMESON *** 40% 0,5L

DUTY FREE PRICE

16€ ⁄ £

Jameson Irish Whiskey, the world’s number one selling Irish whiskey. Jameson Irish Whiskey, cel mai vândut whisky irlandez din lume.


GORDON’S DRY GIN 47,3% 0,5L

DUTY FREE PRICE

14€ ⁄ £

Gordon’s London Dry Gin is the perfect starting point for numerous cocktails. It’s versatility, as well as it’s juniper notes and orange peel and anise aromas make it one of the best world wide sold spirits. Gordon’s London Dry Gin este baza ideală pentru o gamă variată de cocktail-uri. Versatilitatea, cât și notele puternice de ienupăr și aromele de coajă de portocală și anason fac din acest gin una dintre cele mai bine vândute băuturi spirtoase la nivel mondial.

SMIRNOFF RED 500ML

DUTY FREE PRICE

12€ ⁄ £

Pure, clean and smooth, with a pleasing texture and classic character, Smirnoff Vodka lives up to its reputation of being one of the most appreciated vodkas all over the world. Pură, curată, cu o textură placută și un caracter clasic, vodka Smirnoff se ridică la înălțimea reputației de a fi una dintre cele mai apreciate branduri de vodkă din lume.


BOTTEGA GOLD 200ML

DUTY FREE PRICE

5€ ⁄ £

Imagine that you are in the ancient Italy and transform an ordinary evening into one drawn from vintage movies, where you will be the undeniable star! Make this dream come true with Gold Sparkling Prosecco from Bottega. Imagineaza-ți că ești în vechea Italie și transformă o seară obișnuită într-una desprinsă din filmele de epocă, în care tu să fii vedetă incontestabilă! Fă acest vis sa devină realitate cu Gold Sparkling Prosecco de la Bottega.

BACARDI SUPERIOR RUM 500ML

DUTY FREE PRICE

11.50€ ⁄ £

A fine rum, clear, filtered through charcoal and aged in oak casks, Bacardi Superior is recommended by his 150 years old history. Un rom fin, clar, filtrat prin cărbune și învechit în butoaie de stejar, Bacardi Superior are în spate peste 150 de ani de tradiție.


POTION OF DRACULA 40% 0,2L

DUTY FREE PRICE

25€ ⁄ £

With a unique and vibrant golden color and rich fruitiness aroma, Potion of Dracula was handcrafted in Transylvania to achieve a masterful finish. Cu o culoare aurie vibrantă și o aromă fructată bogată, Potion of Dracula vă aduce măiestria din Transilvania.


DRACULA’S DESIRE SOUR CHERRY LIQUEUR / LICHIOR DE VIȘINE 500 ML 16%

DUTY FREE PRICE

35€ ⁄ £

Sour cherry grows in smaller trees and contains delicious juice. In order to obtain this 100% natural sour cherry liqueur, we only use sour cherry juice and sour cherry and grapes distilled, without any artificial flavors. The liqueur is sweet, with just a hint of sour, making Dracula’s Desire a customer favorite. Vișinele cresc în copaci de mici dimensiuni și conțin un suc delicios. Pentru a obține acest lichior de vișine 100% natural, folosim suc de vișine, distilat de vișine și struguri, fără arome artificiale. Acest lichior este dulce, puțin acrișor și face ca Dracula’s Desire să fie preferatul clienților.


Discover the true Spirit of Dracula. Descoperiți adevăratul spirit al lui Dracula.

35€ ⁄ £

35€ ⁄ £

SPIRIT OF DRACULA DOUBLE DISTILLED APPLE / PĂLINICĂ DE MERE 500ML 50%

SPIRIT OF DRACULA DOUBLE DISTILLED PLUM / PĂLINCĂ DE PRUNE 500ML 50%

DUTY FREE PRICE

DUTY FREE PRICE


POWER OF DRACULA PALINCA 50%, 0,05L

DUTY FREE PRICE

9€ ⁄ £

A traditional Romanian drink, three different flavors: Apples, Plums or Pears. Băutură spirtoasă tradițională, trei arome: Mere, Prune sau Pere.

DRACULITIOUS CHOCOLATE

DUTY FREE PRICE

DRAQUILA € ⁄£ 40% 0.05L A traditional Romanian drink, different flavors.

6

Băutură spirtoasă tradițională, diverse arome.

DUTY FREE PRICE

6€ ⁄ £

Many think Dracula’s weak spot is garlic. Or sunlight. Or silver. Nothing is further from the truth. His only weakness is in fact… chocolate. But not any kind of chocolate! The chocolate we are talking about is so good, so unexpected, he cannot live without it. Mulți cred că punctul slab al lui Dracula este usturoiul. Sau lumina soarelui. Sau argintul. Nimic mai fals! Singura lui slăbiciune este, de fapt... ciocolata. Dar nu orice ciocolată! Ciocolata despre care vorbim este atât de bună, atât de surprinzătoare, încât el nu poate trăi fară ea.


VAMPOWER Power Bank

DUTY FREE PRICE

19.90€ ⁄ £

Resurrect your phone! Trezeșteți telefonul la viață!


iSphere Surround Bluetooth Speaker

HD Surround

SOUND

Touch-Sensitive

CONTROLS

Touch sensitive-controls Control the device with a swipe of a ďŹ nger instead of traditional buttons and switches.

4h

10h

Phone call function Equipped with a built-in microphone for hands free calling on the move. When connected to iSPHERE you can answer your call using touch the button.

ENHANCE YOUR MOBILE DEVICE






Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.