16 Recenzii
Daniile Daniei Mircea Daroşi
Exponent al liricii religioase, Ioan Petraş scrie o poezie sub semnul Cuvântului ziditor, în care freamătă fiorul căutării lui Dumnezeu. Preotul-poet timişorean ne invită la o lectură de taină liturgică pe seama celor opt volume de versuri tipărite până acum. Ele poartă titluri simbolice, înnobilate de frumuseţea metaforei: Perdeaua de lacrimi (1998), Bucuriile epifanice (2000), Ferestrele rănilor (2003), Vârsta cuvintelor (2007), Lăcrimarul înflorit (2010), Candelabrele cerului (2012), Lumina din mierea de salcâm (2015), Văz Duhurile potirului alb. Volumul Daniile Daniei, apărut la Editura Limes, Floreşti, 2019, este vocea îndurerată a preotului şi poetului Ioan Petraş, care deplânge pierderea timpurie a fiicei sale: „Într-o lacrimă trăiesc,/ Danie-Litanie,/ ca-ntr-un sobor îngeresc/ Danie-Litanie/ Şi prin plânsul meu tu eşti/ Danie-Litanie,/ colţ de Cer în care creşti/ Danie-Litanie,/ grâu curat pentru prescură,/ Danie-Litanie/ mie cuminecătură,/ Danie-Litanie” (XII). Consultând Dicţionarul Limbii române, aflu că Litanie înseamnă: „Rugăciune liturgică în care invocaţiile preotului sunt urmate de o scurtă formulă rostită de credincioşi”. Aşa cum spune Mircea Petean, prefaţatorul cărţii, Ioan Petraş „îşi înalţă imnul pe trei trepte, tot atâtea coloane de susţinere a unei liturghii cosmice de un melos copleşitor, care are ceva din aroma colindelor româneşti şi solemnitatea coralei clasice”. Poezia lui Ioan Petraş trebuie privită din perspectiva teologică
şi literară. Formaţia sa intelectuală şi vocaţia de artist al cuvântului îl îndreptăţesc să facă o asemenea abordare. Fondul lingvistic de factură religioasă este pus într-o arhitectură literară cu pronunţate valori stilistice: prescură de gând, potir de lumină, lumina dintâi, faguri de Cer, polen de psalmi, lacrimă de taină, streaşină de altar ş.a. Poezia lui este Lumină şi cânt de vecernie, este rugăciune către Dumnezeu şi adoraţie pentru Dania Ioana-Patricia, care devine simbol sacral: „Cine eşti Tu/ vrabie a Veşniciei/ de lângă Adevărul ascuns/ în sâmburii Lacrimei mele?” sau „Adoarme o mierlă/ pe umerii Lacrimei mele/ i se văd numai/ zborurile/ şi/ fulgii de Mir/ Ea nu mai are/ nici trup, nici pană, nici os/ Ea se hrăneşte din prescură/ de Psalmi”. Prin structură şi mesaj, prin idei şi stil, prin conţinut şi forma desăvârşită a versificaţiei, poemul dedicat celei plecate în Ceruri este un şir de căutări şi întrebări fără margini: „Unde eşti tu,/ Dania,/ Pământ de lumină,/ când prin crengile tale/ un Cer/ se-nlumină/ şi-n care îngerii cer/ un alt/ Cer?” Prima treaptă a volumului cuprinde 14 cânturi şi începe prin conturarea spaţiului etern în care Dania s-a mutat: „pe cel Munte Preasfânt… lângă funia de tors a Fecioarei/ lângă Pruncul cel fără de vină…” unde „Tu creşti, Dania,/ tu creşti/ pe undeva prin frunzişuri de maci/ şi numai/ cu roua / LUMINII/ te-mbraci”. Treapta a doua cuprinde 19 secvenţe lirice, construite pe laitmoti-
203
vul „Danie-Litanie”, prin care invocă „holde de crini şi de îngeri, munţi de mir, văzduhuri de prescuri răscoapte, soboare de orhidee, turme de stele: Tu din ele, Doamne,/ Daniei-Litaniei,/ rânduie-i o stea,/ unde o să stea/ Dania-Litania”. Cu poezia Dania Ioanei-Patricia se încheie treapta a treia a acestui volum. Ea este partea cea mai sensibilă a liricii lui Ioan Petraş. Cuprins de dor, poetul îşi imaginează că Dania, „trimisă de Domnul” a plecat „la cules de stele/ undeva-ntr-o grădină/ cu brazde de ceară”. De aici şi viziunea poetului asupra morţii, „ca o pregustare a paradisului, o neîntreruptă sărbătoare, ca o întindere nesfârşită de poteci pentru îngeri şi fluturi, un ospăţ al cuvântului inspirat” (M. Petean). Poezia lui Ioan Petraş curge de Sus ca o lumină dalbă a mângâierii.
