Povești călătoare.
Recenzii 41
Cartea pe care o aștept de trei ani Stela Ember
Povești călătoare scrise de români din lumea largă este o antologie cuprinzând 43 de povestiri din 18 țări, coordonatorul fiind Ciprian Apetrei. Acesta a absolvit Filosofia la Universitatea din București, în 1999, specializarea filosofie moral-politică. În România a fost profesor de liceu și asistent universitar la UPG Ploiești. A mai lucrat apoi în resurse umane și a fost directorul unei școli profesionale private și trainer. Acum locuiește de câțiva ani în Bretania. În Franța s-a reîntors către filosofie, cu un Master la Universitatea „François Rabelais” din Tours, specializarea Philosophie et pratique. Este autorul cărții Cel de la geam, apărută la Editura Eikon. Cartea Povești călătoare scrise de români din lumea largă a fost lansată de curând la Bruxelles, la Madrid și în Insulele Canare, în Tenerife și în Grand Canaria. Volumul a apărut în 2021 la Editura Minela și are 170 de pagini. De asemenea este precedat de un cuvânt înainte, cuprinde 43 de povestiri, urmate apoi de o postfață scrisă de Christian Crăciun. „Această carte este despre oamenii care, la un moment dat, și-au pus granița-n raniță, după versul superb al Adei Milea, și, într-un fel sau altul, au emigrat sau doar au călătorit prin lume. «Eu mi-aș băga granița-n raniță/ țara în raniță/ și gata». Despre infinitul de nuanțe personale ale acestui «și gata» este vorba. Despre un vitraliu atât de divers colorat de personalități și circumstanțe, prin care, intrând, lumina realității exilului ne oferă un spectacol impresionant. Despre oameni sfâșiați sufletește pentru că au două «acasă» ca și cum ar avea două inimi” (fragment din postfața Vitraliul, de Christian Crăciun). Tema abordată în această antologie, unică în felul ei, este aceea a
dezrădăcinării, o temă dezvoltată într-o manieră contemporană, în ipostaza diasporei, magistral analizată într-un discurs obiectiv, jurnalistic, chiar pamfletar de către autorul textului: „Note matinale despre desprindere” – Paul Gabor. Desprinderea e de fapt această ruptură dintre orice sistem politic și nevoile general valabile ale individului. Ca urmare, acest volum se adresează deopotrivă omului de rând, cât și celor care reprezintă pe plan național și internațional România și, în ultimă instanță, e un mesaj mondial. Inițial, nu am vrut să citesc antologia, fiind doar impresionată de faptul că textul meu de la pagina 50, „I will never forget that day”, circulă prin lume, acesta fiind debutul meu literar, oficializat într-o antologie. Un îndemn de a cunoaște destinul în aparență nesemnificativ precum acela al anonimilor români din diaspora m-a determinat la lectura integrală a cărții. Îndemnul de a citi integral cartea a venit din partea italianului naturalizat în orașul nostru, Șimleu Silvaniei. Emigrat de 11 ani în România, cunoscând geografia Europei, poate a lumii, acesta a citit câteva texte din antologia de mai sus, apoi, cu vocea tremurândă m-a întrebat dacă primarul nostru cunoaște cartea și m-a sfătuit ca neapărat să o fac cunoscută anturajului meu. Nu am mai citit de mult timp o carte dintr-o răsuflare, dar acum am făcut acest lucru. Fiind povești diverse, nu se poate face un rezumat al acestei cărți, dar am fost prinsă în mrejele imaginilor-sentimente, călătorind prin diverse țări și orașe ale lumii. Franța, Paris, Canada, Oman, Santa Cruz, Anglia, Ungaria, China, Tunis, Elveția, Spania etc., țări, capitale se perindau în imaginația 203
mea, prezentate de autori români aparținând unei condiții unice, aceea de emigrat, fiecare în parte având un statut profesional cu experiențe diverse prin munca lor de medic, profesor, jurnalist, sportiv, bucătar etc. Oameni ce își practică pregătirea profesională sau muncesc necalificat în alte domenii, cu demnitate, acuzând pe cei care, prin generalizare, atribuie o imagine nefavorabilă României, precum aceea a cerșetorilor din marile capitale. Alături de povestitori simțeam chiar și pericolul țevilor de pușcă ale jandarmilor din repetatele atentate, în special cele din Paris, unde a locuit și muncit timp de trei ani și fiica mea. Franța e țara cea mai frecvent evocată în aceste povești, atitudinea dominantă fiind aceea de a se face apel la abordarea culturală a românilor prin nume precum Brâncuși, Panait Istrati, Cioran, Tzara, ca o justificare a preferinței pentru spiritualitatea franceză. Situate între jurnalism și literatură, aceste texte relatează situații autentice din biografia fiecărui autor. continuare pe www.caietesilvane.ro
