6 Cronica literară
„Oh! lucrurile cum vorbesc” Viorel Mureșan
„O sută și una de poezii” este o colecție a Editurii Academiei Române, în care au apărut, până scriem aceste rânduri, în jur de 110 (de) poeți. Sper că ați observat ezitarea noastră, marcată de paranteza rotundă, în așezarea prepoziției „de” între numeralul cardinal compus 110 și substantivul comun „poeți”. Cam cu aceeași strângere de inimă pronunțăm și titlul colecției, devenit generic, ales după cel al unei preacunoscute culegeri de basme populare arabe. Colecția în cauză mai are, pe lângă merite evidente, și alte cusururi, dar acela al lipsei de criterii și de exigență în selectarea autorilor publicați le întrece pe toate. Găsim, într-un catalog al aparițiilor din această serie, nume de poeți geniali, de-a valma cu numele unor veleitari și grafomani fără scrupule, la a căror vedere hârtia roșește de silă. Ne oprim aici cu malițiozitățile, rămânând convinși că efortul de-a da la lumină o carte de poezie s-ar cuveni însoțit de toate atributele solemnității. Avem în față O sută și una de poezii de Alexandru Macedonski, antologie, prefață, repere biobibliografice și selecția referințelor critice de Gheorghe Glodeanu, Editura Academiei Române, București, 2021. Autorul selecției și al aparatului critic este un cunoscut eseist și istoric literar, profesor al Facultății de Litere de la Universitatea de Nord din Baia Mare, care a mai colaborat la seria în discuție cu o ediție Camil Petrescu. Amprenta lui va fi remarcată pe parcursul paginilor de față. Prefața, intitulată Al. Macedonski și poezia viitorului, e consacrată în întregime teoreticianului poeziei. Având un consistent corpus de articole programatice, Macedonski necesită, din când în când, ordonarea și clarificarea unor poziții și contribuții teoretice, esențiale în
evoluția poeziei noastre. De-aceea credem că receptarea operei poetice propriu-zise este lăsată exclusiv pe seama unui bogat capitol de „referințe critice”, aparținând unor critici literari, dar și scriitori, din toate generațiile, în măsură să acopere o vastă plajă de orientări estetice. Primul paragraf al studiului introductiv remarcă aportul lui Tudor Vianu în a face cunoscute publicului instruit strădaniile lui Macedonski, singulare în epocă (1878-1901, când au fost scrise), de-a răspândi la noi conceptul modern de poezie. În acest sens, alcătuiește un volum de Articole literare și filosofice (1946) din opera poetului, care va reprezenta, de bună seamă, baza de pornire pentru toate dezbaterile ce vor urma. Însoțind ediția de o prefață, esteticianul „precizează faptul că autorul Nopților a fost adeptul unei concepții anti-intelectualiste, senzualiste și simbolistice despre poezie. Valorile poetice pe care le afirmă Macedonski sunt de ordin senzorial, senzația alcătuind însă o modalitate de a se ajunge la idee. Mergând pe propriul său drum, Macedonski obține rezultate similare cu literatura apuseană, îndeosebi cu parnasianismul și simbolismul.” (p. 5). Următorul demers al lui Gheorghe Glodeanu se referă la „Literatorul”, revistă de factură modernistă și antijunimistă, cu cenaclu literar propriu, fondată și condusă de Al. Macedonski, apărând cu intermitențe între 1880-1919. Aici, în paginile „Literatorului”, se va exprima necesitatea sincronizării literaturii române cu literaturile europene, precedând teoriile lui Lovinescu. Simbolismul este, în primul rând, forma lirică la care Macedonski tinde, prin conferințe și articole, să aducă poezia. Iar scrisul lui propriu-zis va purta marca tuturor căutărilor estetice de la 203
îmbinarea celor două secole. Paralelismul cu Eminescu îi va aduce, și în conștiința criticii, un avantaj privind acuitatea observării semnelor înnoitoare. O va spune un eminescolog dintre cei mai reformatori, precum I. Negoițescu: „Receptivitatea lui artistică depășea evident pe aceea a lui Eminescu ce rămăsese un romantic întârziat și un străin față de fenomenul poetic modern, el era un meșter nesățios de forme, încercând sunetul cuvântului și vigoarea plastică a viziunilor cu scule care se rafinau necontenit.” (În capitolul Referințe critice, pp. 227-228). Teoretizând simbolist, cu accent pe rolul simțurilor în artă, pe o logică a poeziei, Macedonski devine polemic cu unii dintre contemporanii săi cei mai faimoși: Maiorescu „are un gust poetic greoi”, iar Hasdeu „mușcă, dar nu aprofundează”. Îmbinând experiența sa de bibliotecă cu altele pariziene, Macedonski izbutește să construiască pe sol românesc o teorie coerentă a simbolismului poetic, în care se regăsesc destule dintre ingredientele ce-i compun o configurație: corespondențele, cunoașterea po-
