America vol. 4 (preview)

Corneliu Nicolescu

AMERICA RĂZBOIUL MONDIAL, RĂZBOIUL RECE, DESTINDEREA

CA Publishing

~ 2010 ~

© Editura CA Publishing, 2010 Coperta: Gyulai Tamás (WDS Center) www.wdscenter.ro Tehnoredactare: Sorina Pricop

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NICOLESCU, CORNELIU America : Al Doilea Război Mondial, Războiul rece și destindere / Corneliu Nicolescu. - Ed. a 2-a, rev. - Cluj-Napoca : CA Publishing, 2010 Bibliogr.

Index ISBN 978-606-92353-4-8 94(73)

Editura CA Publishing www.ca-publishing.ro Cluj-Napoca, B-dul Eroilor nr. 34, ap. 3

CUPRINS ~

*

~

Societatea americană în anii '40, '50, '60. ............ 11 Administraţia Truman (1945-1948; 1948-1952) ................................................. 11 Președinţia lui Eisenhower (1952-1956, 1956-1960) .................................................20 John Fitzgerald Kennedy și noua frontieră (1960 - 1963) .................................................................. 22 Lyndon Baines Johnson și „Marea Societate“ (1963-1964; 1964-1968) ................................................ 26 Începutul unei noi ere.................................................... 30 „Societatea afluentă” ..................................................... 31 Explozia natalităţii și cultura anilor '50 ...................... 35 Cealaltă faţă a Americii ................................................ 37 Seminţele discordiei. Începutul „Războiului Stelelor”..................................... 39 Turbulenţii ani '60 ......................................................... 44 Contracultură ................................................................ 47 Mișcarea feministă ........................................................ 49 Vietnam. Cruciada pierdută ......................................... 50

Lupta pentru drepturi și libertăţi civile ............... 53 Experienţa etnico-culturală în America............... 78

Imigranţii în America. Tensiuni interetnice ................ 78 Americanii de origine chineză ...................................... 80 Imigranţii de origine italiană........................................82

Sentimentul exilului ....................................................... 84 Identitate și etnie ...........................................................88 Traversarea „Frontierelor”........................................... 88 Crearea unei identităţi americane ............................... 90 Problema identităţii imigranţilor de culoare ............... 92 Afro-americanii şi evreii ................................................ 92 Situaţia hispano-americanilor ...................................... 95 Viitorul americanilor indigeni.......................................96

Multiculturalism. Regiunile culturale .......................... 97 Regiunea Noii Anglii ...................................................... 97 Regiunea metropolitană new-yorkeză......................... 98 Regiunea Pennsylvania ................................................ 98 Regiunea de Sud .............................................................99 Regiunile central-vestice .............................................. 101 Regiunea Munţilor Stâncoşi ........................................ 103 Regiunea mormonă...................................................... 103 Regiunea sud-vestică interioară ................................. 104 Regiunea de sud-vest a Pacificului .............................. 105 Regiunea de nord-vest a Pacificului ............................ 105 Regiunea Alaska ........................................................... 106 Regiunea Hawaii.......................................................... 107

Educaţia în America ........................................... 108 Controlul educaţiei ...................................................... 108 Scopuri educative ......................................................... 112 Învăţământul primar, gimnazial, liceal ..................... 114 Învăţământul universitar ............................................ 115 Standarde ..................................................................... 116

Sistemul politic american .................................... 119 Funcţiile partidelor politice ......................................... 119 Nominalizarea candidaţilor ........................................ 121 Structurarea opţiunii de vot ....................................... 122 Propunerea unui program alternativ de guvernare ................................................................ 122 Coordonarea acţiunilor întreprinse de membrii Guvernului ............................................... 123 Scurtă istorie a partidelor politice americane .......... 124 Sistemul bi-partid american ....................................... 136

Politica internă și societatea americană în anii '70 - '80 ......................................................139 Politica internă în timpul administraţiei Nixon ........ 139 Administraţia Gerald Ford (1974-1976) .................................................................. 146 Jimmy Carter la Casa Albă (1976-1980) .................................................................. 147 Administraţia Reagan (1980-1984; 1984-1988).............................................. 149 Contururi noi în societatea și cultura contemporană ............................................................. 154

„Războiul Rece” ....................................................159 Două forţe politice și militare dominante .................. 159 Începutul politicii de „containment” ........................... 163 Reacţia americană la criza europeană ...................... 166 Contraofensiva sovietică............................................. 169 „Războiul Rece” pe scena asiatică .............................. 173

Coreea - victimă a „Războiului Rece” .......................... 177 Dwight Eisenhower și politica de „containment” ...... 182 Tentative zadarnice de aplanare a tensiunilor ......... 184 Lumea a treia, C.I.A. și „Războiul Rece” .................... 186 C.I.A. în Vietnam ......................................................... 188 Criză în Orientul Mijlociu ............................................ 191 Relaţii încordate .......................................................... 193 Moștenirea lui Eisenhower ......................................... 194 Kennedy și „Noile Frontiere” dincolo de hotarele S.U.A. ........................................................ 195 Kennedy și „Războiul Rece” ........................................ 196 Destindere înarmată cu rachete ................................. 199 Kennedy și Indochina ..................................................202 Johnson și perspectivele politicii externe americane ...................................................... 206 Rezoluţia Golfului Tonkin .......................................... 206 Americanizare ............................................................ 208

„Détente” .............................................................. 211 Nixon și „Realpolitik„-ul ............................................... 211 Vietnamizare ............................................................... 212 Preluare de ștafetă ...................................................... 215 Retragerea din război ................................................. 217 Primii pași spre destindere ......................................... 219 Interesele diplomaţiei americane ............................... 222 Gerald Ford și politica externă americană................ 225 Diplomaţia în anii administraţiei Carter .................. 226

Retragerea din „Détente” ............................................228 Carter pacificatorul.....................................................230 Deteriorarea relaţiilor internaţionale ....................... 231 Reagan și „Războiul Rece” .......................................... 232 Înfruntând „Imperiul Rău” ......................................... 234 Frustrare și tragedie în Orientul Mijlociu ................. 237 Îngheţarea nucleară. „Războiul Stelelor” ..................238 Al doilea mandat al lui Reagan ..................................240 Summitul de la Moscova. Destinderea....................... 244

Bibliografie selectivă .......................................... 246 Index .....................................................................251

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

SOCIETATEA AMERICANĂ ÎN ANII '40, '50, '60. ~

*

~

Administraţia Truman (1945-1948; 1948-1952) •●• Moartea lui Roosevelt l-a adus pe Truman în funcţia de preşedinte în anul 1945. Acest lucru a venit ca o surpriză atât pentru el, cât şi pentru electoratul american. Puţini aveau date despre Harry Truman, cu excepţia celor din statul natal Missouri şi a oficialilor din Washington.

Deşi Truman dorea să sprijine o reformă moderată, el a fost nevoit să se confrunte cu un proaspăt Partid Democrat, devenit mai agresiv, dar şi cu un Partid Democrat din ce în ce mai adânc divizat între Nordul urban şi Sudul preponderent rural. Deoarece Congresul manifestase un profund resentiment faţă de multiplele prerogative asumate de către preşedintele Roosevelt în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, Truman a fost nevoit să guverneze într-o eră de intensă suspiciune în rândul legislativului faţă de liderul executivului.

Americanii doreau dovezi că Războiul din Vietnam se terminase, şi în consecinţă cereau ca militarii să fie aduşi acasă imediat. Administraţia Truman a anunţat planuri pentru o demobilizare graduală, dar trupele americane solicitau o înapoiere imediată. Astfel, Truman a trebuit să înceapă un proces rapid de demobilizare.

11

Corneliu Nicolescu

Rapiditatea cu care s-a desfăşurat acesta i-a bucurat şi i-a înspăimântat pe americani deopotrivă. Unii membri din Congres se temeau că, odată repatriaţi, veteranii vor aduce cu ei dorinţa de a ucide în continuare, şi au propus organizarea unor „centre de demobilizare”, unde veteranii urmau să fie reabilitaţi înainte de a fi eliberaţi din armată. Întorşi acasă veteranii au găsit o acută criză de locuinţe.

Mai mult, americanii prevedeau pericolul lipsei locurilor de muncă şi al unei crize economice. După ce Japonia a cedat, guvernul a hotărât imediat anularea sumei de 35 miliarde de dolari pentru contracte de război. Drept urmare, în mai puţin de zece zile, un milion de muncitori care lucrau în sectorul apărării naţionale şi-au pierdut locurile de muncă. Dar anul 1946, în loc de prevăzuta criză economică, a cunoscut un avânt al economiei.

Legea de Readaptare a Militarilor (The Servicemen's Readjustment Act) din 1944 a ajutat procesului de dezvoltare economică. Douăzeci şi trei de milioane de veterani au studiat în colegii şi universităţi între anii 1945-1950. Măsurile care s-au luat în continuare, şi anume: 15 miliarde de dolari pe care aceştia i-au primit pentru educaţie, tratament medical, împrumuturi care facilitau cumpărarea de case sau ferme la ţară, sau înjghebarea unor afaceri, au dus la o mai mare prosperitate economică.

De vreme ce multe naţiuni zăceau în mină, firmele americane puteau importa foarte ieftin o serie de materii prime.

Având o concurenţă scăzută din partea celorlalte ţări industriale, americanii au putut creşte vânzarea bunurilor pentru export la nivele record. Mai mult, progresele din ştiinţă şi tehnică au dus la o întreagă dezvoltare de noi industrii.

Cea mai substanţială reuşită legislativă a lui Truman în cadrul celui de-al 79-lea Congres a fost Legea Forţei de Muncă 12

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

(The Employment Act) din 1946, care prevedea ca guvernul federal să asigure creşterea economică şi care dispunea înfiinţarea Biroul de Consilieri Economici (The Council of Economic Advisers) pentru a-l ajuta pe preşedinte să realizeze procesul de integrare maximă în serviciu a celor veniţi acasă, de mărire a procesului de producţie şi de creştere a puterii de cumpărare. Dar cum Congresul se temea că aceste cheltuieli vor provoca un deficit bugetar federal, şi, pe de altă parte, era reticent cu privire la lărgirea prerogativelor prezidenţiale, nu a sprijinit ideea unei maxime integrări în rândul Forţelor de muncă şi nici larga autoritate legislativă necesară pentru îndeplinirea unui asemenea scop. În acelaşi timp, Congresul a blocat cererile lui Truman referitoare la un program mai vast de construire de locuinţe, la mărirea ratei salariului mediu, extinderea securităţii sociale, înfiinţarea Comisia pentru Practici Corecte de Integrare în Forţa de Muncă (Fair Employment Practices Comission), precum şi la ajutorul federal pentru educaţie şi asigurările medicale guvernamentale.

Această situaţie, la care se adăuga şi lipsa de fermitate a preşedintelui, a dus la imposibilitatea de a rezolva problema majoră a economiei postbelice, şi anume inflaţia. Drept rezultat, America a fost zguduită de greve în aproape toate sectoarele economiei.

Politica internă a administraţiei Truman reflecta realităţile sociale ale deceniului - a doua jumătate a anilor '40 şi prima jumătate a anilor '50. Truman a păstrat şi consolidat cu succes reformele liberale ale „Noii Orientări”. În 1948 şi 1949, mai întâi ca tactică electorală şi apoi ca linie politică adoptată după realegere, Truman a împins tradiţia reformei în cadrul unor noi domenii, inclusiv educaţia, sănătatea şi drepturile civile.

Dar aceasta nu era o perioadă propice iniţiativelor de reformă. Un curent conservator lua amploare în Congres, 13

Corneliu Nicolescu

sprijinea reducerea autorităţii atît a guvernului federal, cât şi a sindicatelor. În acelaşi timp, americanii erau obsedaţi de pericolul comunist si aveau tendinţa să asocieze radicalismul cu lipsa de loialitate faţă de naţiune.

Priorităţile administraţiei Truman, după 1949 în special, se refereau la iniţierea unor programe de. reînarmare şi mai puţin la evaluarea costurilor pentru bunăstarea socială. Teama de comunism a generat o atmosferă de insatisfacţie generală şi neglijare a problemelor de ordin intern. Acesta era terenul pe care Senatorul Joseph R. McCarthy, din Wisconsin îl va folosi pentru declanşarea campaniilor sale anticomuniste.

Eroarea de a considera că isteria anticomunistă a început în anul 1950, odată cu discursurile furioase ale lui McCarthy, este una destul de obişnuită. De fapt, anticomunismul fusese un fenomen marcant în viaţa politică americană încă din timpul Primul Război Mondial şi a teamei roşii, din 1919 şi 1920. Dar Războiul Rece a accentuat temerile americanilor în legătură cu pericolul comunist, iar McCarthy le-a manipulat în avantajul său. El a devenit în curând cel mai cunoscut şi mai temut inamic al „extinderii roşii”, pe care l-au avut vreodată Statele Unite. Într-o măsură semnificativă, preşedintele Truman a fost acela care a iniţiat Cruciada anticomunistă de după război. În 1945, acesta era tulburat de revelaţia faptului că documente guvernamentale secrete fuseseră găsite în timpul unor raiduri efectuate în birourile sediului unei reviste obscure „Amerasia”, ai cărei editori simpatizau cu comunştii chinezi. Cine furnizase aceste documente şi cu ce scop, nu se ştia.

O nelinişte similară lua amploare şi în Canada, unde în 1946 o comisie regală a redactat un raport, în care se pretindea că există o reţea de spioni sovietici, ce operează în zonă. Printre aceştia, conform raportului, se afla un om de ştiinţă, care ar fi 14

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

transmis secrete din domeniul cercetării atomice agenţilor sovietici.

Intrigat de aceste descoperiri, în 1947 Truman a ordonat deschiderea unei anchete de testare a loialităţii unui număr de peste 3 milioane de angajaţi ai guvernului american. În anul 1950, preşedintele şi guvernul aveau deja în vizor persoanele care prezentau riscuri de securitate, printre acestea numărându-se alcoolicii, homosexualii, şi datornicii expuşi şantajului. Alţii au devenit victime prin asociere. Niciunul dintre cei vizaţi de guvern nu a avut însă posibilitatea de a se apăra.

Izvorul nesecat al fricii de comunism a fost Războiul Rece.

Teama de o acţiune subversivă internă se împletea cu aceea a unui atac venit din exterior. Truman nu era singurul care răspândea groaza de comunişti. Conservatorii şi liberalii Democraţi i se alăturau. Isteria anticomunistă creată de politicieni a fost îmbrăţişată şi promovată şi de către oficialităţile din organizaţiile sindicale, de către liderii religioşi şi starurile de la Hollywood.

Cetăţenii începeau să se bănuiască unii pe alţii.

Personalităţile cinematografice de la Hollywood, care fuseseră suporteri fervenţi ai stângii erau trecute acum pe lista neagră.

Unii profesori fuseseră demişi pentru că îşi exprimaseră puncte „greşite” de vedere, iar în unele comunităţi, revistele şi cărţile pro-comuniste erau îndepărtate din bibliotecile şcolare. În timpul alegerilor organizate în cadrul Uniunilor Sindicale, atacurile anticomuniste constituiau o tactică destul de convenabilă pentru a discredita opoziţia. În ciuda acestui lanţ de acuzaţii false, au existat totuşi motive de îngrijorare, care s-au accentuat în special în anul 1949, când sovieticii au detonat prima lor bombă atomică, iar comuniştii chinezi, ieşiţi victorioşi în urma Războiului civil, au 15

Corneliu Nicolescu

proclamat Republica Populara Chineză. Mai mult, o fostă oficialitate a Departamentului de Stat, Alger Hiss, aflat în proces pentru sperjur, era acuzat de faptul că a jurat că nu furnizase niciodată documente clasificate drept secrete, acuzatorului, în persoana fostului spion comunist Whittaker Chambers şi pe care a declarat că nu-l mai văzuse din 1936.

Când Truman şi Secretarul de Stat, Dean Acheson, au intervenit în apărarea lui Hiss, unii cetăţeni au început să suspecteze faptul că Democraţii erau şi ei implicaţi. În 1950, Hiss a fost găsit vinovat pentru sperjur. În acelaşi an, Curtea Britanică l-a condamnat pe Klaus Fuchs, un cercetător în domeniul nuclear şi refugiat nazist, la 14 ani de închisoare, sub acuzaţia că ar fi predat agenţilor secreţi sovietici proiectul pentru bomba atomică, la Los Alamos, New Mexico. În această atmosferă, a intervenit McCarthy cu declaraţiile sale incendiare pentru a da un nume acestei isterii: McCarthyism. El a declarat că Departamentul de Stat era „infestat cu comunişti” şi că cea mai periculoasă persoană din cadrul Departamentului era Dean Acheson. Senatorul pretindea că deţine o listă cu numele a 205 comunişti care ocupau funcţii înalte în administraţie. Ulterior, McCarthy şi-a diminuat cifra la 57 de persoane, care s-a modificat din nou la 81. Dar aceste cifre nu contau prin ele însele. Important însă era faptul că McCarthy avea nevoie de un punct solid pentru campania sa electorală şi l-a găsit. Republicanii, înnebuniţi după pierderea a ceea ce în 1948 părea să fie o victorie sigură, erau dornici să sprijine atacurile Senatorului. În anii '50, mişcarea condusă de McCarthy a luat avânt.

Nimic nu părea să-l oprească pe acesta, nici măcar atacurile altor Republicani. Şapte senatori ai Partidului Republican au întrerupt relaţiile cu colegii lor după ce îl condamnaseră în public pe McCarthy pentru „egoista exploatare politică a fricii, a 16

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

bigotismului, ignoranţei şi intoleranţei”. Comitetul senatorial a declarat că acuzaţiile aduse de către McCarthy împotriva Departamentului de Stat, constituiau o „fraudă şi o şarlatanie”.

Dar senatorul îşi avea argumentele sale, inclusiv arestarea lui lulius şi a lui Ethel Rosenberg din 1950, acuzaţi pentru conspiraţie şi spionaj în timpul războiului; aceştia recrutaseră şi supervizaseră un spion, care lucra în cadrul Laboratorului Atomic din Los Alamos. Poate mai de ajutor pentru McCarthy a fost declanşarea Războiului Coreean, în iunie.

Numeroasele greve de după război au determinat administraţia să ia măsuri serioase în acest sens. În 1947, mai mult de 20 de state au înaintat legi care restrângeau activităţile sindicale. Congresul a aprobat Legea Relaţiilor MuncăManagement (The Labour Management Relations Act) care interzicea anumite practici sindicale, cum ar fi închiderea de magazine şi permiteau preşedintelui să declare o perioadă de criză de 80 de zile, în care grevele ce puneau în pericol siguranţa naţională sau sănătatea, erau interzise. Liderii sindicali au încercat să-l determine pe liderul american să se opună intrării în vigoare a acestei legi, ceea ce Truman a şi făcut. Deşi Congresul nu a ţinut cont de veto-ul preşedintelui, acesta făcuse deja un prim pas important în vederea atragerii de partea sa a organizaţiilor sindicale, care promitea un sprijin entuziast în alegerile din 1948.

Truman era conştient de faptul că electoratul nu-l iubea şi nu-l admira. De aceea ştia ca singura sa şansă pentru 1948 se baza pe propria-i capacitate de a reface Noua Orientare a lui Roosevelt. El conta pe faptul că Sudul va rămâne Democrat.

Truman şi-a dedicat efortul pentru a obţine sprijinul metropolelor, apelând în special la muncitori Liberali, catolici, negri şi evrei.

17

Corneliu Nicolescu

La cel de-al 80-lea Congres, Truman a propus o serie de reforme liberale. Tot el a îndemnat la extinderea conceptului de Noua Orientare în domenii precum educaţia sau asigurările medicale. Truman a promis muncitorilor anularea Legii Relaţiilor Muncă-Management şi s-a zbătut să obţină sprijin pentru menţinerea preţurilor ridicate la produsele de fermă, pentru a câştiga simpatia fermierilor. Preşedintele a încercat, de asemenea, să-şi atragă simpatia grupurilor etnice, promiţând înaintarea unor proiecte de legi, care să permită admiterea a mii de străini pe teritoriul Statelor Unite şi accentuând totodată opoziţia sa faţă de răspândirea comunismului.

Unul dintre punctele principale pe agenda lui Truman rămânea protecţia federală a drepturilor individului. În septembrie 1946, Truman s-a întâlnit cu o delegaţie de lideri ai diferitelor organizaţii pentru a discuta problema terorismului rasial din Sud. Conştient de numărul în creştere al negrilor din Statele Unite şi de potenţiala lor putere în alegeri, Truman a înfiinţat Comitetul Prezidenţial pentru Drepturile Civile (The President's Committee on Civil Rights) pentru a investiga relaţiile rasiale şi pentru a proteja drepturile minorităţilor.

Politicienii din Sud l-au avertizat pe Truman că nu intenţionează să-i acorde sprijinul, dacă va continua reforma drepturilor individului. Însă la Convenţia Democrată din iulie 1947 politicienii cu vederi liberale precum şi cei proveniţi din marile centre urbane, care aveau nevoie de sprijinul negrilor la alegerile următoare, l-au felicitat pe Truman pentru curajoasa lui iniţiativă.

Preşedintele avea, însă, îndoieli în privinţa propriei sale realegeri, în condiţiile în care Partidul Democrat era divizat. Dar prezenţa comuniştilor în interiorul Noului Partid Progresist i-a determinat pe mulţi Democraţi (deşi cu simpatii de stânga) să 18

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

se întoarcă în sânul Partidului Democrat. Truman a beneficiat de sprijinul politic rezultat din deciziile liberale Curţii Supreme, care se declara în favoarea drepturilor individului. Truman şi-a datorat succesul în alegerile din 1948 capacităţii sale de a recrea coaliţia Noii Orientări, iniţiată de Roosevelt.

Truman a privit al doilea mandat al său ca pe o invitaţie la liberalism. În 1949 el a propus un ambiţios program social şi economic pe care l-a intitulat Orientarea Corectă (The Fair Deal). Preşedintele a cerut Congresului să lărgească programele Noii Orientări în sfera securităţii economice, precum şi a conservării mediului şi să depăşească iniţiativele lui Roosevelt în domeniile drepturilor individului, asigurărilor naţionale de sănătate, ajutorului federal pentru educaţie şi a subvenţionărilor în agricultură.

Congresul al 81-lea a fost de acord cu majoritatea cererilor lui Truman. Totodată Legislativul a înfiinţat Fundaţia Naţională de Ştiinţă (The National Science Foundation) şi a admis mai mult de 400.000 de refugiaţi în Statele Unite. Au fost însă respinse propunerile lui Truman, care vizau ajutorul federal acordat fermierilor şi muncitorilor şi, de asemenea, ajutorul federal pentru educaţie şi sănătate.

Deşi preşedintele a reuşit să impună programul Noua Orientare, el a fost incapabil să-şi impună propriul plan, Orientarea Corectă, în parte din cauza puternicei opoziţii conservatoare şi în parte deoarece Războiul Rece solicita mai multă atenţie decât problemele interne.

Aşa-numita teamă roşie a influenţat scena politică americană în această perioadă, tulburând atât acţiunile guvernamentale, cât şi comportamentul cetăţenilor obişnuiţi.

Milioane de cetăţeni din cadrul organizaţiilor sindicale, şcolilor şi universităţilor sau al posturilor guvernamentale au fost obligaţi să depună un jurământ de credinţă şi au fost supuşi 19

Corneliu Nicolescu

investigaţiilor. Isteria anticomunistă a distrus aripa stângă, a discreditat liberalismul şi a subminat organizaţiile sindicale.

Criza Războiului Rece a făcut ca problemele interne să treacă pe planul doi.

Partidul Democrat a intrat în competiţia electorală pentru alegerile din 1952 cu handicapul unei imagini pătate: corupţie la nivelul guvern, mită şi lipsă de maleabilitate. Dwight D. Eisenhower s-a aliat cu aripa moderată a Partidului Republican.

Ca o concesie la profundul sentiment anticomunist, care i-a animat pe cei din Partidul Democrat, Eisenhower l-a acceptat ca partener în alegeri pe senatorul Richard M. Nixon din California, împreună formând un cuplu imbatabil. Alegerile din 1952 au pus capăt celor două decenii de dominaţie Democrată la Casa Albă.

•●•

Președinţia lui Eisenhower (1952-1956, 1956-1960) •●• Dwight David Eisenhower era omul care se potrivea cu starea de spirit a unei ţări ce tânjea după pace şi stabilitate.

Deosebit de popular în timpul celor două mandate, Eisenhower întruchipa virtuţile şi speranţele multor americani.

Modul său de abordare a îndatoririlor ce-i reveneau la Casa Albă, mod ce reflecta evident şi experienţa sa de general câştigată în timpul războiului se deosebea fără îndoială de fosta linie Democrată. Eisenhower şi-a dedicat timpul şi energia doar pentru rezolvarea problemelor majore. El a respectat echilibrul constituţional al puterii, a învinuit pe F. D. Roosevelt de abuz în 20

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

funcţie. Eisenhower a intervenit foarte rar pentru a se amesteca în treburile legislative ale ţării şi a stabilit un lanţ ordonat de comandă. Imaginea de pasivitate, cultivată cu multă migală, ascundea de fapt un politician activ, şi nu rareori agresiv.

Preşedintele era hotărât să guverneze bazându-se pe principii sănătoase şi în consecinţă, i-a cooptat în cadrul administraţiei pe mulţi dintre directorii corporaţiilor americane. Eisenhower a lucrat împreună cu Congresul pentru a reduce subvenţiile la preţul produselor de fermă precum şi numărul de funcţionari guvernamentali.

Administraţia Eisenhower a păstrat o linie politică de centru, respingând o orientare spre dreapta sau o reîntoarcere la politica Republicană premergătoare Noii Orientări. Mai mult pragmatic decât ideologic, preşedintele dorea să reducă cheltuielile guvernamentale şi impozitele, să stopeze inflaţia şi să asigure, ţării o guvernare eficientă. În acest scop, el a fost nevoit să colaboreze cu o majoritate Democrată atât în Camera Reprezentanţilor, cât şi în Senat.

Dornic să evite o altă criză economică, preşedintele şi-a exercitat dreptul de veto pentru cererea senatorului Republican Conservator Robert Taft de desfiinţare a Biroului Consilierilor Economici. Organismul respectiv avea să constituie cheia politicii interne a preşedintelui Eisenhower.

Când criza economică a lovit din nou în 1953 şi 1957, preşedintele şi-a abandonat ţelul cu privire la un buget echilibrat şi a încurajat o creştere a consumului pentru a reinstaura prosperitatea. Eisenhower şi-a etichetat politica drept „conservatorism dinamic” sau „Republicanism modern”, sau aşa cum el însuşi a descris-o: „conservatoare atunci când e vorba de bani şi liberală atunci când e vorba de fiinţe umane”. În acest sens, liderul american s-a raliat politicii Congresului prin extinderea beneficiilor de securitate socială pentru mai 21

Corneliu Nicolescu

mult de 7 milioane de americani. De asemenea, la dispoziţia sa încă 4 milioane de muncitori au fost incluşi pe lista celor ce beneficiau de ajutoare de şomaj. Prin ordinul său a fost iniţiat un program de supraveghere a creşterii numărului de locuinţe finanţate de guvernul federal pentru familiile cu venituri mici. În 1956, Eisenhower a sprijinit cel mai amplu şi costisitor plan de lucrări publice din istoria Americii: Legea Autostrăzilor Interstatale (The Interstate Highway Act), care autoriza construirea unui sistem de autostrăzi lung de 41.000 de mile.

Creşterea densităţii urbane în Statele Unite a fost astfel accentuată, împreună cu o mai mare dependenţă de automobile şi alte mijloace de transport.

Republicanii l-au renominalizat pe Eisenhower, iar electoratul l-a votat pentru a doua oară în funcţia de preşedinte.

El şi-a continuat politica moderată încercând să îndeplinească speranţele americanilor pentru „pace, progres şi prosperitate”.

•●•

John Fitzgerald Kennedy și noua frontieră (1960 - 1963) •●• În 1960, John F. Kennedy întruchipa energia, prospeţimea şi încrederea în sine a tineretului american.

Campania electorală din 1960 a adus în faţa naţiunii un Kennedy tânăr, ce promitea noi direcţii pentru societatea americană şi un candidat Republican, vice-preşedintele Richard M. Nixon, care era sprijinit de generaţia a doua de americanii din clasa mijlocie, deci de marea majoritate a electoratului, ce îşi dorea stabilitate şi securitate, precum şi continuarea politicii 22

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

moderate a lui Eisenhower. Deşi detestat de liberali pentru asocierea cu politica lui McCarthy, Nixon avea avantajul de a fi mai cunoscut electoratului şi un politician mai experimentat decât Kennedy. Mai mult, Nixon era protestant şi era încă identificat cu politica lui Eisenhower, în timp ce Kennedy era catolic de origine irlandeză.

Dar Kennedy era mult mai dinamic decât contracandidatul său Republican. În plus, el sprijinea separarea bisericii de stat şi, de asemenea, acordarea de drepturi negrilor. Kennedy l-a ales drept partener în alegeri pe liderul majorităţii în Senat.

Lyndon B. Johnson, care era protestant şi adept al liniei de centru. Această decizie a mărit şansele de succes ale Democraţilor în Sud. Deşi Nixon întrunise votul majorităţii în mai multe state decât Kennedy, popularitatea Democraţilor în faţa catolicilor, negrilor şi a minorităţilor urbane i-a asigurat lui Kennedy o victorie clară deşi fragilă.

Kennedy s-a înconjurat imediat de tineri academicieni şi intelectuali, în timp ce Eisenhower îşi formase o administraţie a oamenilor de afaceri.

Preşedintele a adoptat un stil dinamic, destinat să-i mărească popularitatea şi să-l sprijine în alegerile următoare. A folosit televiziunea şi şarmul personal pentru a atrage cât mai mulţi alegători, promiţând în tot acest timp un nou drum cetăţenilor americani. În timpul administraţiei Kennedy, Casa Albă şi-a deschis porţile pentru numeroşi artişti, istorici şi intelectuali celebri.

Deşi tânărul preşedinte era foarte popular şi în consecinţă iubit de mulţi americani, programul cu care intenţiona să construiască acel nou drum nu se concretiza. Kennedy îl intitulase Noua Frontieră (The New Frontier). Programul suferea din cauza lipsei de voturi favorabile în Congres. Voturile contra aparţineau Republicanilor şi Democraţilor din Sud, cu 23

Corneliu Nicolescu

alte cuvinte, aceleiaşi coaliţii conservatoare care împiedicase planurile lui Truman de punere în aplicare a Orientării Corecte.

Congresul a respins propunerile liberale ale preşedintelui, ce militau împotriva sărăciei, prevedeau acordarea de ajutor federal pentru educaţie şi finanţare bugetară pentru tratamentul medical al celor în vârstă, printr-un sistem de protecţie socială. Deşi conştient de lipsa de succes a mandatului său electoral şi presat fiind de conservatori, Kennedy a încercat rareori să-şi impună punctul de vedere.

El a făcut din progresul economic prioritatea numărul unu în planul politicii sale interne. De asemenea, a acţionat în vederea creşterii potenţialului apărării şi expediţiilor spaţiale cu sprijinirea iniţiativei private. Astfel Kennedy a reuşit să convingă Congresul cu privire la adoptarea unor măsuri pentru dezvoltarea sectorului apărării, în cadrul căruia bugetul a crescut cu 20 de procente. Preşedintele a întărit planul rezervelor strategice, a adăugat noi divizii militare pregătite de luptă şi a înfiinţat unităţi de forte speciale, aşa-numitele „Berete verzi” (Green Berets), specializate în războiul de guerillă.

Pentru a stimula economia şi pentru a determina o creştere a prestigiului american, Kennedy a convins Congresul să aprobe organizarea de expediţii lunare până în 1970. În cele din urmă, Statele Unite aveau să plătească 25 de miliarde de dolari pentru a-l vedea pe astronautul american Neil Armstrong pe suprafaţa Lunii în 1969.

Acceptând lipsa de echilibru a bugetului drept preţul pentru stimularea pe termen lung a dezvoltării economice, Kennedy a propus taxe de afaceri mai scăzute, prin credite de investiţii.

Planurile lui Kennedy au avut drept rezultate dublarea ratei de dezvoltare a economiei, scăderea cu 1% a şomajului şi menţinerea inflaţiei la doar 1,3 % anual. Kennedy a iniţiat cea 24

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

mai lungă eră, neîntreruptă, de altfel, de expansiune economică în istoria Americii.

Totuşi, criticii se plângeau că profiturile marilor corporaţii industriale crescuseră de cinci ori mai mult decât venitul personal şi că preşedintele sprijinea cheltuielile militare în defavoarea cheltuielilor centru bunăstarea internă. Ei l-au condamnat, pe Kennedy, în special, pentru neglijarea sectorului public. În ceea ce priveşte problema drepturilor individului, Kennedy a evitat să adopte o poziţie fermă, deoarece se temea că ea ar putea diviza poporul american într-un moment în care scena internaţională nu permitea dezbinarea naţională şi, de asemenea, că un astfel de gest ar rupe coeziunea membrilor Partidului Democrat, fapt ce ar periclita atât soarta programului său legislativ, cât şi realegerea sa ca preşedinte. Dar intensitatea şi amploarea cruciadei pentru drepturile omului l-au determinat pe Kennedy să ia o atitudine mai hotărâtă referitoare la sprijinirea luptei negrilor pentru emancipare.

Mişcarea pentru drepturile individului, care a prins contur în anii administraţiei Kennedy a spulberat discriminarea rasială pe bază legală, acordând negrilor drepturi politice şi respectul de sine. În noiembrie 1963, pentru a-şi îmbunătăţi şansele de victorie în alegerile din 1964, Kennedy a efectuat, în cadrul turneului său electoral, o escală în Texas, însoţit fiind de vicepreşedintele Lyndon Johnson şi de familia sa. La 22 noiembrie, Kennedy a vizitat oraşul Dallas. Nu avea să se mai întoarcă viu la Washington. Vice-Preşedintele Johnson, încă şocat de asasinarea lui Kennedy, a fost imediat numit noul preşedinte al Statelor Unite.

La o analiză ulterioară a acestui mandat prezidenţial de numai 1000 de zile, pe plan intern, Noua Frontieră s-a dovedit 25

Corneliu Nicolescu

a fi mai mult retorică decât reală. Lipsit fiind de sprijinul popular total şi de o majoritate liberală în Congres, Kennedy şia văzut doar o treime din propunerile legislative transpuse în legi. Deşi a constituit punctul de plecare în cadrul celui mai lung proces de reabilitare economică din istoria Statelor Unite, acest progres a avut drept fundament mai mult cheltuielile destinate achiziţionării de rachete decât cele privitoare la programele sociale, mai mult avantajul concurenţei spaţiale decât bunăstarea socială. Chiar şi în 1963, când a plănuit un „atac” major împotriva sărăciei, când a pledat pentru necesitatea reducerii impozitelor în scopul stimulării economiei, sau când a numit egalitatea rasială drept primă prioritate a naţiunii, Kennedy a acţionat îndeajuns de moderat pentru a se afla în consens cu opinia majorităţii.

Cu toate acestea, idealurile lui au dus la o înflorire a criticii sociale şi a activismului în anii '60, care se potrivea cu situaţia creată de „Era Progresistă” şi „Noua Orientare”.

•●•

Lyndon Baines Johnson și „Marea Societate“ (1963-1964; 1964-1968) •●• Johnson era protestant, Sudist şi un reputat moderat.

Beneficiind de abilitatea de a face compromisuri înţelepte, el va încerca să-i unească pe americani şi să le câştige afecţiunea.

Primii doi ani în fruntea statului au fost pentru Johnson deosebit de fructuoşi. La cinci zile după ce şi-a preluat funcţia de preşedinte, Johnson a cerut aprobarea legislativului cu 26

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

privire la anumite măsuri de micşorare a impozitelor, precum şi la proiectul de lege referitor la drepturile individului, drept un act de omagiu adus lui J. F. Kennedy. În februarie 1964 Congresul a adoptat o lege care prevedea reducerea impozitului pe venit cu 10 miliarde de dolari. Această măsură a încurajat dezvoltarea economică, favorizând o creştere a cheltuielilor în rândul consumatorilor şi o diminuare a ratei şomajului. Drept rezultat deficitul bugetar a scăzut de la 6 miliarde la mai puţin de 4 miliarde de dolari în 1966.

Legea pentru Drepturi Civile (The Civil Rights Act) din 1964 votată în timpul administraţiei Johnson interzicea segregarea rasială în locuri publice, garanta guvernului federal prerogativele necesare luptei împotriva discriminării în şcoli şi crea totodată Comisia pentru Oportunităţi Egale de Angajare (The Equal Employment Opportunity Comission), care avea rolul de a preveni discriminarea în rândul potenţialilor angajaţi pe motive rasiale, religioase, etnice sau sexuale.

Una dintre cele mai îndrăzneţe iniţiative ale administraţiei Johnson a fost emiterea unei declaraţii necondiţionate de război împotriva sărăciei în America. Preşedintele a propus numeroase programe de pregătire (unele dintre ele sugerate de Kennedy) printre care şi alocarea sumei de 1 miliard de dolari pentru finanţarea lor. Promulgată de către Congres în anul 1964, Legea pentru Oportunitate Economică (The Economic Opportunity Act) prevedea înfiinţarea unui Birou cu rol în finanţarea şi coordonarea Corpului de Muncă (The Job Corps), a cărui misiune consta în pregătirea tinerilor în diferite profesii rentabile. A fost de asemenea înfiinţat un grup de Voluntari în Serviciul Americii (Volunteers in Service to America -V.I.S.T.A.) care opera în zone cu o populaţie săracă. S-a iniţiat un proiect nou, care furniza educaţie compensatoare pentru preşcolarii

27

Corneliu Nicolescu

proveniţi din familii dezavantajate din punct de vedere financiar şi social. În 1964, Johnson şi-a însumat ţelurile în cadrul a ceea ce avea să fie cunoscut sub numele de „Marea Societate”. Primii paşi în construirea acesteia aveau să fie reprezentaţi de stoparea „fenomenelor de sărăcie şi discriminare rasială“, după cum declara Johnson, preşedintele mai promitea o serie de programe liberale ce vizau sănătatea, educaţia, conservarea mediului înconjurător şi egalitatea rasialăPlanurile lui Johnson pentru „Marea Societate” au făcut ca realegerea lui să fie aproape sigură. Mai mult decât atât, pentru prima oară în 25 de ani, cei cu vederi liberale deţineau majoritatea în Congres, îndepărtând astfel necesitatea unor viitoare compromisuri.

Johnson era pregătit şi hotărât să construiască „Marea Societate”. Doar în 1965 el a bombardat Congresul cu 63 de mesaje separate, care pledau pentru o alcătuirea urgentă a unei legislaţii sociale.

Congresul a aprobat prin urmare legi care vizau acordarea de asigurări medicale pentru cei în vârstă şi alocarea de burse federale fiecărui stat pentru furnizarea de tratament medical celor lipsiţi de posibilităţi materiale. Congresul a stabilit, de asemenea, procedurile pentru iniţierea unui program de ajutor federal masiv în domeniului educaţiei la fiecare nivel.

Legislativul a promulgat o serie de proiecte de lege, care prevedeau trecerea mai liberă pentru imigranţi pe teritoriul S.U.A., restricţii ale cotelor de poluare a apei şi aerului, stabilirea unor noi departamente în domeniul transporturilor publice şi locuinţelor, precum şi dezvoltare urbană. În loc să recurgă la scheme, care să redistribuie veniturile ridicând astfel riscul de dezbinare a populaţiei, Johnson spera ca o continuare a procesului de dezvoltare economică să 28

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

producă fondurile necesare pentru a clădi „Marea Societate”.

Dar se părea că „Marea Societate” nu avea să fie niciodată construită. Deşi o parte din programele preşedintelui s-au dovedit a fi de lungă durată, îmbunătăţind calitatea nivelului de trai al americanilor, multe dintre ele fuseseră alcătuite în mod precar şi, în consecinţă, au avut o viaţă scurtă. Marele ţel al lui Johnson era acela de a pune capăt sărăciei şi de a furniza oportunităţi economice egale pentru toţi cetăţenii Americii; dar s-a înşelat în privinţa capacităţilor sale de a realiza aceste obiective. Cauza pentru care Johnson a pierdut războiul împotriva sărăciei a fost reprezentată, în mod ironic, de un alt război căruia Johnson i-a acordat sprijinul - Războiul din Vietnam. Preşedintele nu a fost capabil să facă faţă finanţării simultane a două conflicte. Până în 1966, Johnson cheltuise de 20 de ori mai mult pentru a finanţa Războiul din Vietnam decât pentru a rezolva problema sărăciei în America. Atunci când, în urma alegerilor din 1966, Democraţii au pierdut 47 de locuri în Camera Reprezentanţilor, soarta „Marii Societăţi” a fost pentru totdeauna pecetluită. În ciuda laudelor lui Johnson conform cărora America îşi putea permite atât să construiască societatea ideală, cât şi să poarte un război costisitor în Asia, „Marea Societate” a eşuat, iar Partidul Democrat împreună cu Johnson au fost nevoiţi să facă faţă alegerilor din 1968 într-o atmosferă de confuzie şi dezorganizare.

•●•

29

Corneliu Nicolescu

Începutul unei noi ere •●• În timpul anilor '50, pătura mijlocie se cristaliza din ce în ce mai mult, coordonatele ei devenind tot mai pregnante în cadrul societăţii americane. Niciodată până acum, această categorie nu fusese atât de largă şi atât de importantă. La începutul deceniului '60, seminţele rebeliunii împotriva clasei mijlocii erau deja vizibile, plantate fiind chiar de „copiii” acestei clase. Rebelii protestau împotriva eticii materialiste şi egocentriste, care făcuse rădăcini în America. În aparenţă, anii '50 au fost liniştiţi, chiar monotoni în comparaţie cu deceniile precedente. Anii '40 fuseseră marcaţi de cel de-al Doilea Război Mondial, anii '30 de Marea criză economică, anii '20 de hedonism şi inamicii săi. Se părea că anii '50 aduceau un minimum de probleme. Lucrurile mergeau atât de bine din punct de vedere material în America, încât majoritatea americanilor îşi puteau permite o criză de maturitate.

Naţiunea americană a fost întotdeauna acceptată ca o naţiune tânără. Cât de valid este acest punct de vedere, rămâne încă o problemă controversată. Majoritatea istoricilor sociali sunt însă de acord în privinţa faptului că, începând din anii '60, accentul pus pe generaţia tânără e un lucru evident. Revolta tinerei generaţii va merge cu mult dincolo de banalele controverse privind imaginea părului, vestimentaţia sau limbajul adoptat. Paradoxal, cei care atacau regulile fundamentale ale păturii mijlocii erau chiar copiii acesteia.

După ce s-au confruntat cu problemele declanşate de criza economică, după ce au supravieţuit războiului, venise vremea ca americanii să facă primii paşi într-o nouă eră de prosperitate.

Tot în această decadă însă, temerile persistente în legătură cu 30

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

pericolul reprezentat de deşeurile radioactive, dar şi de posibilitatea declanşării unui holocaust radioactiv, au marcat întrucâtva valul de optimism al americanilor. Tot acum, cursa înarmărilor nucleare a adus în discuţie problema intensificării securităţii.

Perioada anilor '50, deşi etichetată drept placidă şi lipsită de complicaţii, a fost martora naşterii unei noi ere - cea a spaţiului, a bombelor cu hidrogen şi a rachetelor balistice intercontinentale, a luptei. În timpul crizei economice şi a anilor de război, americanii avuseseră dorinţele lor neîmplinite, dintre care cele mai stringentă fuseseră în majoritatea cazurilor achiziţionarea de locuinţe sau automobile. În perioada prosperă de după război, americanii îşi puteau în sfârşit satisface aceste dorinţe, şi, dacă nu aveau banii necesari să o facă, atunci împrumutau.

Obţinerea rapidă de credite constituia baza economică a culturii consumatorului. America devenise o adevărată consumatoare a resurselor mondiale. La mijlocul anilor :60, Statele Unite, însumând doar cinci procente din populaţia mondială, producea şi consuma mai mult de o treime din producţia mondială.

•●•

„Societatea afluentă” •●• Succesele întreprinse în domeniul sănătăţii publice au avut efecte benefice pentru societatea perioadei postbelice. Rata medie a vârstei locuitorilor a crescut de la 67 de ani în 1946 la 71

31

Corneliu Nicolescu

de ani în 1970; rata mortalităţii infantile a scăzut considerabil, noi medicamente erau introduse pe piaţă ş.a.m.d.

Milioane de americani emigrau spre „Sun Belt” („Centura Soarelui”), ce se întinde din sudul Californiei, traversând regiunea sudică şi sud-vestică a Statelor Unite şi ajungând până la coasta Atlanticului. Această migraţie începuse încă din timpul războiului. Fundamentul economic al dezvoltării spectaculoase a „Sun Belt”-ului îl constituiau câteva elemente cheie: investiţiile în agriculturii, industria petrolieră, investiţiile în apărare şi industria aeronautică.

Denumirea sub care este cunoscută perioada anilor postbelici –„Societatea Afluentă” - este preluarea titlului unei cărţi semnate de economistul John Kenneth Galbraith, care creiona în 1958 imaginea Americii după Cel de-al Doilea Război Mondial. Titlul era bine ales căci, pe bună dreptate, anii '50 reprezentau pentru America o perioadă de abundenţă economică fără precedent în istoria sa. Dezvoltarea economică a determinat, la rândul ei, o creştere uluitoare a standardului de viaţă al americanilor. Venitul mediu al unui muncitor, în 1960, crescuse cu 35% faţă de cel înregistrat în 1945. Cu doar 6% din populaţia totală a globului, Statele Unite produceau şi consumau jumătate din producţia mondială.

Anii '50 deschideau noi perspective pentru dezvoltarea societăţii industriale. Cheltuielile guvernamentale, o sursă majoră a prosperităţii economice, aproape s-au dublat în această perioadă. Dolarii federali finanţau construirea de autostrăzi şi aeroporturi, acordarea de credite subvenţionarea preţurilor la produsele agricole, precum şi achitarea beneficiilor acordate şomerilor. Dar mai mult de jumătate din bugetul federal anual era utilizat în domeniul militar. Datorită permanentei rivalităţi dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică în ceea ce priveşte producţia de armament atomic, dezvoltarea 32

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

sistemelor de lansare a rachetelor şi cursa pentru supremaţia în spaţiu, guvernul federal era principalul sponsor al cercetării ştiinţifice şi tehnologice în anii '50.

Consumul de energie s-a triplat în anii '50, odată cu automatizarea industriei şi cu folosirea tot mai frecventă a aparatelor electrice de uz casnic.

Industria aeronautică devenea a treia mare industrie în Statele Unite în deceniul '50. Ea se baza în cea mai mare parte pe investiţiile guvernamentale masive în domeniul apărării.

Titanul economiei americane, industria constructoare de maşini, profita din plin de pe urma ultimelor descoperiri în ingineria tehnologică. Între 1945 şi 1960 aceasta industrie reducea la jumătate atât numărul de ore, cât şi numărul de muncitori necesari pentru construirea unui automobil.

Un punct cheie al revoluţiei tehnologice postbelice a fost computerul. Încet dar sigur, acesta va schimba fundamental economia şi, în consecinţă, societatea americană. La mijlocul anilor '60, mai mult de 30.000 de computere erau utilizate în bănci, companii de asigurare, aeroporturi, spitale sau universităţi. Computerele au făcut posibil procesul de automatizare a industriei, transformând astfel natura muncii umane.

Rapidele progrese tehnologice au accelerat apariţia unui nou curent economic - dezvoltarea afacerilor de mare amploare.

Trei companii producătoare de maşini şi trei companii producătoare de aluminiu realizau singure mai mult de 90% din totalul de autovehicule şi respectiv de aluminiu produs în Statele Unite. Corporaţiile importante îşi consolidau puterea economică formând conglomerate (fuziuni de companii aparţinând unor industrii diferite) obţinând anumite facilităţi peste ocean şi devenind astfel întreprinderi multinaţionale.

Schimbările din industrie au declanşat un proces inevitabil de 33

Corneliu Nicolescu

birocratizare. La mijlocul anilor '50 industria americană angajase deja peste un sfert de milion de vice-preşedinţi. Noua clasă profesionistă managerială nu dispunea, de obicei, de drepturi de proprietar asupra companiilor pe care le coordona.

Modificările în agricultura au intervenit în paralel cu cele din industrie. Inovaţiile tehnice şi-au făcut loc şi în activitatea zilnică a fermierilor americani. Între 1945 şi 1960 utilizarea tehnologiei avansate a dus la înjumătăţirea numărului de ore necesare pentru cultivarea unei recolte. Deoarece producţia în agricultură era mai mare decât cererea, preţurile au scăzut, şi din ce în ce mai multe familii de fermieri migrau spre centrele urbane. Investitorii din agricultură, sprijiniţi de un capital solid, prosperau datorită achiziţionării de utilaje agricole sofisticate şi de îngrăşăminte chimice capabile să crească productivitatea solului.

Mişcarea sindicală s-a alăturat, şi ea noului val de schimbări. Într-un anume sens, organizaţiile sindicale deveniseră victimele propriilor victorii reputate în trecut.

Majoritatea cererilor muncitorilor fuseseră deja îndeplinite. La mijlocul anilor '50, aceştia câştigau salarii rezonabile, lucrau mai puţin de 40 de ore pe săptămână şi se bucurau de avantajele oferite de introducerea de asigurări medicale. Cum muncitorii se considerau membri cu drepturi depline ai noii societăţi afluente, grevele şi tensiunile din perioadele precedente nu-şi mai găseau rostul. Dar amploarea mişcării sindicale a scăzut şi datorită micşorării numărului de muncitori, ca efect al automatizării.

Cum puterea de cumpărare crescuse cu 23 de procente între 1946 şi 1960, americanii au considerat că sosise vremea investiţiilor personale. Cifra totală a datoriilor individuale a crescut în această perioadă de la 73 la 196 de miliarde de dolari.

34

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

Facilitatea achiziţionării de autovehicole a produs un adevărat exod al americanilor către suburbii. Guvernul a iniţiat o serie de programe menite să creeze o nouă piaţă în construirea de locuinţe private, fapt ce a determinat o mai mare utilizare a tehnologiei industriale în producerea pe scara largă de locuinţe. Americanii s-au retras din marile centre urbane spre suburbii din mai multe motive: pentru a poseda o locuinţă proprie, pentru a fi protejaţi de pericolul accidentelor şi crimelor, inevitabile în marile, centre urbane, pentru a-i evita pe imigranţii ce populau în număr din ce în ce mai mare centrele urbane, şi nu în ultimul rând, pentru a creea copiilor un mediu optim de creştere, într-o colectivitate mai restrânsă. Dacă numărul populaţiei din oraşele principale a crescut cu 10% în anii '50, numărul populaţiei din suburbii s-a dublat.

Americanii migrau nu doar dinspre centrele urbane înspre suburbii, ci şi din Nord spre Sud şi din Est spre Vest; în fiecare an, în această perioadă, o cincime din populaţia Statelor Unite îşi schimba rezidenţa. Fenomenul a avut profunde consecinţe atât pe plan politic, cât şi pe plan economic.

•●•

Explozia natalităţii și cultura anilor '50 •●• Acuzele intelectualilor americani, nemulţumiţi de noua stare de spirit a societăţii, se concentrau în jurul atitudinii conformiste şi consumatoriste care se manifesta în rândul membrilor clasei mijlocii din suburbii. Tineretul era învinuit de pasivitate, fiind etichetat cu sintagma „generaţia tăcută”.

35

Corneliu Nicolescu

Detractorii omogenităţii şi ai materialismului american ignorau, însă, diversitatea unei societăţi formate din clase sociale, grupuri etnice, religioase şi culturale distincte. Încrezători în viitor şi bucurându-se de avantajele unei ere a prosperităţi, tinerii americani se căsătoreau la o vârstă mai timpurie decât generaţia părinţilor lor, aducând pe lume un număr mai mare de copii. Această explozie a natalităţii (the baby boom) era vizibilă în special în suburbii. Descoperirile făcute în domeniul sănătăţii, cu precădere în tratamentul bolilor infantile, au creat un mediu propice pentru explozia natalităţii.

Generaţia născută în urma acestui fenomen social va deveni mai târziu generaţia Vietnamului. Creşterea natalităţii a sprijinit înflorirea economică şi a dus la extinderea sistemului educaţional în America.

Cultura populară a anilor '50 glorifica ideea căsătoriei, precum şi imaginea mamei care îşi dedică viaţa familiei.

Sistemul naţional de educaţie promova aceleaşi concepţii; în consecinţă femeile constituiau doar o mică parte din numărul total al absolvenţilor de colegiu.

Religia a căpătat şi ea, alături de educaţie, noi forme de manifestare în anii '50. Milioane de americani au îmbrăţişat fundamentalismul evanghelic şi s-au declarat creştini „născuţi pentru a doua oară”. Dar majoritatea americanilor s-au întors spre religie pentru a-şi găsi pacea sufletească necesară într-o epocă atât de tensionată şi zguduită de transformări. Dar în ciuda aparentei religiozităţi a anilor '50, intensitatea credinţei religioase s-a diminuat considerabil.

Cultura americană de la mijlocul secolului reflecta cele două curente ce traversau societatea americană: pe de o parte spiritul expansiv al unei ere prospere şi pe de altă parte un curent secundar de nemulţumire referitoare la calitatea vieţii.

36

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

Literatura anilor '50 era pătrunsă de o stare de spirit dominată de îndoieli şi înstrăinare. Romanele acestei perioade erau caracterizate de introspecţie şi un mare grad de subiectivism. Calităţile respective deosebeau clar proza anilor '50 de cea a anilor '20 şi '30, caracterizată de realism social şi angajare politică. Cea mai interesantă proză a anilor '50 era, probabil, produsul scriitorilor evrei, de culoare şi provinciali.

Producţiile hollywoodiene reflectau o diminuare a preocupării pentru subiecte specifice culturii americane postbelice. Televiziunea încuraja starea de spirit deja existentă în societate, hrănind atât ideea de consumatorism cât şi cea de conformism în gusturi, interese şi opinii.

•●•

Cealaltă faţă a Americii •●• În decada prosperă a anilor '50 puţini erau americanii din clasa mijlocie care percepeau seriozitatea problemei inegalităţii sociale în Statele Unite. Mai mult, migrarea albilor din marile centre urbane înspre suburbii a accentuat ignoranţa faţă de dificultăţile păturii inferioare. Însă problemele, deşi ignorate, existau, şi 35 de milioane de americani, mai mult de o cincime din populaţia Statelor Unite, erau victime ale malnutriţiei şi bolilor. Încă alte câteva milioane supravieţuiau de pe urma unor venituri inacceptabil de mici. Deşi erau declaraţi oficial deasupra nivelului minim al sărăciei, aceştia erau „outsider”-ii „Societăţii Afluente”.

Cel puţin o treime din populaţia săracă lucra în cadrul fermelor amplasate în zone grav atinse de criza economică, cum

37

Corneliu Nicolescu

ar fi regiunea Munţilor Appalachi. Restul populaţiei sărace locuia în cartierele periferice ale marilor centre industriale.

Situaţia populaţiei de culoare din Sud a cunoscut în anii '50 momente dramatice în lupta pentru drepturi sociale. Unul dintre cele mai relevante exemple de tensiune este probabil cazul negrilor din Montgomery, Alabama, care trebuiau să cedeze locul albilor atunci când călătoreau cu autobuzul, astfel încât nici o persoană albă să nu fie nevoită să rămână în picioare pe parcursul călătoriei. După câteva confruntări violente, în noiembrie 1956, Curtea Supremă aproba interzicerea discriminării în mijloacele de transport în comun.

Această măsură a fost însă adoptată în urma boycotului nonviolent, dar hotărât, al populaţiei de culoare.

Hispano-americanii şi amerindienii au obţinut victorii puţine şi nesemnificative în lupta lor pentru drepturi civile.

Aceştia nu beneficiau de o educaţie adecvată, de asistenţă medicală necesară, iar posibilitatea obţinerii unui loc de muncă era extrem de scăzută. Majoritatea lor erau lucrători în agricultura sau muncitori necalificaţi.

Amerindienii rămâneau însă cea mai săracă şi mai ignorată minoritate din Statele Unite. Între 1900 şi 1930, triburile indiene pierduseră mai mult de jumătate din cei 100 de milioane de acri aflaţi în posesia lor. În 1953, datorită intereselor miniere şi agricole, indienii au primit cetăţenia americană, rezervaţiile fiind, în consecinţă, închise, La sfârşitul deceniului, peste 60.000 de indieni părăsiseră rezervaţiile pentru a se integra în societatea urbană americană. Câţiva au pătruns în rândul membrilor clasei mijlocii, iar alţii au sfârşit în mizerie, aproape o treime dintre ei întorcându-se în sânul triburilor din care proveneau.

•●•

38

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

Seminţele discordiei. Începutul „Războiului Stelelor” •●• Sfârşitul decadei anilor '50 a adus cu sine un val de nelinişti şi frământări sociale. Probleme de natură economică, precum creşterea ratei şomajului, a datoriilor naţionale ameninţau să tulbure starea de spirit optimistă a cetăţenilor americani.

Succesele mişcărilor anticoloniale printre care s-a numărat şi cea organizată de Fidel Castro în Cuba, riscau să diminueze prestigiul America şi sentimentul mândriei naţionale. Tineretul american se arăta din ce în ce mai nemulţumit de regulile societăţii şi, nu în ultimul rând, Uniunea Sovietică făcea paşi importanţi în vederea dezvoltării propriei tehnologii militare.

La 4 octombrie 1957, Uniunea Sovietică lansa cu succes pe orbită primul satelit artificial al Pământului, numit Sputnik (Mica lună). Lansarea Sputnik-ului avea să spulbere mitul superiorităţii tehnologice a Statelor Unite.

America era îngrijorată. Cântărind 184 de livre şi măsurând 22 inch în diametru, Sputnik înconjura Pământul cu o viteză de 18.000 de mile pe oră. Când Sputnik II a fost lansat la 3 noiembrie pe o orbită mai îndepărtată, evenimentul a fost privit cu indignare de către americani, iar preşedintele Eisenhower a fost acuzat de neglijenţă faţă de posibilitatea izbucnirii unui „Pearl Harbour tehnologic”.

La scurt timp, Eisenhower ordona pregătirea urgentă a rachetei Vanguard, în vederea lansării pe orbită a unui satelit.

La 6 decembrie America urmărea consternată eşecul acestei acţiuni: explozia satelitului şi ironiile presei de pe întreg mapamondul. Nu după multă vreme, Eisenhower dubla fondurile destinate dezvoltării de armament nuclear la 4,3 miliarde de dolari în 1958 şi apoi la 5,3 miliarde în 1959. Tot 39

Corneliu Nicolescu

acum se înfiinţa şi Comitetul de Consultanţă Ştiinţifică (Science Advisory Committee), ale cărui recomandări s-au materializat în crearea în iulie 1958 Administraţiei Spaţiului şi Aeronauticii Naţionale (National Aeronautics and Space Administration N.A.S.A.). Până la sfârşitul decadei, Statele Unite aveau să lanseze cu succes în spaţiu mai mulţi sateliţi şi, de asemenea, să testeze sistemul de rachete balistice intercontinentale Atlas.

Dar umilinţa provocată de lansarea Sputnik-ului nu fusese uitată. O parte din efectele ei s-au făcut resimţite în alte domenii. Statele Unite se angajau într-un efort febril de restructurare a sistemului educaţional. Uniunea Sovietică producea de două ori mai mulţi oameni de ştiinţă şi ingineri decât America. Criticii sistemului educaţional comparau rigoarea şj competitivitatea şcolii sovietice cu blândeţea şi indulgenţa şcolii americane. Statele Unite erau hotărâte să distrugă obstacolele care se ridicau în calea unei educaţii temeinice. Barierele de ordin politic care stăteau în faţa măririi fondurilor federale destinate educaţiei au căzut pe rând într-un timp foarte scurt. În perioada imediat următoare aveau să se construiască săli de clasă şi laboratoare, să se mărească salariile profesorilor şi să se instaleze sisteme de televiziune educaţională în şcoli. În 1958 Congresul a aprobat Legea Educaţiei Apărării Naţionale (The National Defence Education Act), care furniza aproape 300 de milioane de dolari sub formă de împrumuturi destinate studenţilor pentru îmbunătăţirea materialului didactic în domeniul ştiinţific, al matematicii şi al limbilor străine. Numărul studenţilor a crescut de la 1,5 milioane în 1940, la 2,5 milioane în 1955 atingând cifra record de 3,6 milioane în 1960. În acelaşi an, guvernul acorda universităţilor fonduri în valoare de 1,5 miliarde de dolari.

Aceste îmbunătăţiri în domeniul educaţional erau strict legate de tensiunile provocate de Războiul Rece. În 1960, aproape o 40

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

treime din absolvenţii universităţilor exacte erau implicaţi în programe de cercetare ştiinţifică pentru guvernul federal, în special în cadrul unor proiecte destinate apărării securităţii naţionale. Se considera, pe bună dreptate, că această simbioză între ştiinţă şi armată era cea mai importantă inovaţie socială şi politică a secolului.

Sistemul de educaţie american trecea printr-o perioadă de schimbări majore, iar tinerii experimentau un sentiment de frământare culturală care îi îndemna la o încercare de autodefinire.

Adulţii nu aveau timp, nu aveau răbdarea necesară şi nici interes faţă de problemele tinerilor, iar ceea ce cunoşteau ei despre morala adolescenţilor se limita la informaţia massmedia, care punea accentul pe senzaţional şi pe superficial.

Tinerii americani au început să adopte în comportamentul lor ultima modă, să folosească din ce în ce mai des limbajul străzii şi să îmbrăţişeze cu entuziasm rock-and-roll-ul. Aşa cum în anii '20 - '30 muzicienii albi adaptaseră jazz-ul interpretat de negri pentru un auditoriu „alb”, tot aşa în anii '50 instrumentiştii au transformat „rhythm-and-blues”-ul în rock and-roll-ul atât de iubit de tineri. Nimeni nu realiza mai bine relaţia dintre rock-and-roll, violenţă şi non-conformism decât Elvis Presley şi cu cât adulţii condamnau mai înverşunat muzica acestuia, cu atât mai mult o adorau tinerii.

Accentuarea sentimentului de nelinişte al sfârşitului anilor '50 a grăbit dezvoltarea patriotismului naţional, subliniind paradoxul societăţii americane de la jumătatea secolului: pe de o parte America traversa o perioadă de prosperitate şi părea mai puternică decât oricare altă naţiune, pe de altă parte S.U.A devenea din ce în ce mai conştientă de pericolul sovietic ale cărui realizări tehnologice avansate în domeniul armamentului stăteau la baza atâtor tensiuni.

41

Corneliu Nicolescu

Majoritatea americanilor încurajau politica moderată şi conducerea admirabilă a lui Dwight Eisenhower, dar nu voiau să audă avertismentele lansate de el în privinţa problemei complexului militar industrial, tot aşa cum refuzau să înfrunte sărăcia şi pericolul militarizării economice. Satisfăcută de propriile-i realizări şi ducând un trai respectabil, clasa mijlocie americană spera în continuare în prosperitate şi bunăstare.

Unul dintre principalele semne ale decalajului dintre generaţii în anii '50 a fost apariţia unui fenomen cultural cunoscut sub denumirea „hippy”. În general, un tânăr „hippy” era un tânăr „expert” în probleme de viaţă şi nu neapărat un consumator de droguri. Adolescenţii „hippy” urau etichetele şi aveau un profund dispreţ pentru aspiraţiile de prosperitate şi cariera ale păturii mijlocii; în mod concomitent, ei acuzau automatizarea pentru efectele ei dezumanizanle şi conformiste; erau interesaţi de muzica de jazz, de misticismul oriental şi susţineau că ceea ce este cu adevărat important o constituie calitatea unei persoane şi nu acţiunile acesteia. Refuzând să se conformeze regulilor impuse de societatea americană, ei au găsit confort în droguri, într-un comportament extravagant rezultat al dorinţei de a experimenta lucruri noi, în ceea ce ei numeau „libertate totală”. Majoritatea tinerilor „hippy” erau în realitate copii, care părăsiseră căminele confortabile ale părinţilor de cele mai multe ori membri ai clasei mijlocii, pentru a duce o viaţă pe cont propriu.

Tinerii aceştia se declarau total împotriva Războiului din Vietnam, a armelor nucleare, a giganţilor industriali, a computerelor, a proprietăţii private. Erau paşnici şi puneau accent pe ideea iubirii umane. De multe ori, grupurile „hippy” se confundau cu nişte comunităţi nomade. Primul grup de asemenea factură a luat fiinţă la San Francisco, în ultima parte a anilor '50 şi începutul anilor '60.

42

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

Sociologii şi psihologii nu s-au pus încă de acord în privinţa cauzelor determinante ale manifestării a ceea ce este cunoscut astăzi sub numele de „decalajul” sau „conflictul dintre generaţii”: apărătorii societăţii americane pretind că tinerii „hippy” se regăseau în rândul persoanelor cu probleme psihice, care au făcut imposibilă integrarea în societate; cealaltă direcţie de opinii susţine că fenomenul „hippy” reprezenta o alternativă constructivă la decăderea şi defectele din sânul societăţii.

Festivalurile pop au început să fie organizate la sfârşitul anilor '60 constituind o nouă formă de expresie socială şi culturală. Cel mai renumit moment de desfăşurare a unor astfel de manifestări s-a consumat în cadrul Festivalului de la Woodstock (The Woodstock Festival) organizat la Bethel, New York, în august 1969.

Perioada mijlocului de secol prezintă interes şi din punctul de vedere al curentelor culturale. Critica literară a perioadei postbelice la fel ea cea socială a fost martora unor conflicte între „gardienii tradiţiei” şi noii critici, cu idei şi mentalităţi inovatoare. Aceştia din urmă pledau pentru evaluarea fiecărei opere literare în parte, urmărindu-se validitatea sa ca obiect de creaţie, indiferent de gradul de obscuritate, sau de complexitate şi nu emoţia pe care o declanşează publicului. Unii dintre cei mai controversaţi artişti ai erei postbelice, erau aşa numiţii „expresionişti abstracţi”.

Spectacolele de pe Broadway erau, în perioada anilor '50'60, afectate pe de o parte de inflaţie, iar pe de alta de competiţia Hollywoodului şi a programelor de televiziune. În anii de după război, societatea americană a fost capabilă să guste deliciile teatrului de varieteu cu un repertoriu variat (binecunoscutul music hall). Destinat să reziste inflaţiei în domeniul teatral, acest experiment unic a încercat să acopere nevoia de producţii de scurtă durată şi nu atât de costisitoare; 43

Corneliu Nicolescu

cu toate acestea nici publicul şi nici criticii nu i-au acordat o atenţie deosebită. Un import influent în domeniu artei teatrale l-a constituit, în schimb, teatrul absurdului, lansat în Franţa, în 1950, odată cu punerea în scenă a piesei lui Eugen Ionescu, Cântăreaţa cheală.

•●•

Turbulenţii ani '60 •●• Perioada anilor '60 a fost în concepţia americanilor idealişti, în special a celor tineri, perioada propice pentru eradicarea rasismului şi a sărăciei. Mişcarea pentru drepturile civile înfiinţată în timpul administraţiei Kennedy, va reuşi să pună capăt definitiv segregării şi discriminării rasiale, dar şi să hrănească respectul de sine al afro-americanilor. Aceste realizări vor inspira şi alte grupuri dezavantajate şi minorităţi din sânul societăţii să lupte pentru egalitate, pentru posibilitatea de a-şi hotărâ singure destinul şi pentru a-şi dezvolta mândria etnică.

Impulsul pentru reformă s-a accentuat în timpul primilor doi ani ai administraţiei Johnson. Milioane de americani au beneficiat de pe urma legislaţiei emise în cadrul „Marii Societăţi”, care viza în special domeniul educaţiei, al culturii, al dezvoltării economice, al protecţiei consumatorului şi a mediului înconjurător, al asistenţei medicale şi de urgenţă etc.

“Marea Societate” avea să transforme S.U.A într-o naţiune mai responsabilă şi mai justă.

Curând însă, acest plan al lui Johnson avea să se dovedească incapabil de a pune în practică în totalitate ceea ce

44

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

promisese, deoarece realizările lui depindeau exclusiv de o dezvoltare economică constantă, ce sacrifica astfel eficienţa în favoarea rapidităţii. Costurile Războiului din Vietnam au redus bugetul alocat „războiului” cu sărăcia, în timpul administraţiei Democrate, amestecul S.U.A. în conflictul din Vietnam a luat proporţii, fapt ce i-a determinat pe negri şi pe tineri să apeleze la violenţă pentru a grăbi procesul schimbărilor sociale. Reacţia conservatorilor a subminat sprijinul pentru reformă. Prin urmare, alegerile din 1968 l-au găsit pe Johnson şi pe Democraţi într-o confuzie totală. Preşedintele a anunţat că nu va candida pentru un nou mandat, lăsând astfel locul succesorului său Nixon.

Rămânând însă la perioada frământată a anilor '60, trebuie menţionat faptul că S.U.A. era traversată de un val de nelinişte socială. Bazele culturale tradiţionale căpătau forme noi, pe măsură ce tânăra generaţie experimenta modalităţi diverse de exprimare a personalităţii.

Schimbările survenite în decursul deceniului '60 s-au produs aproape în mod simultan. O nouă contracultură a început să se dezvolte şi să înflorească, adoptând stiluri şi tipare comportamentale variate. Consumul de droguri nu mai era o noutate. Muzica rock devenise populară, iar exemplul „hippy” se infiltrase adânc în mediul cultural. Politica avea un caracter mai agresiv datorită confruntărilor de opinii referitoare la Războiul din Vietnam, iar studenţii din diferite campusuri universitare îşi aleseseră lideri care să le conducă campaniile împotriva violenţei şi a războiului. În anii '60, Curtea Supremă a menţinut ridicat stindardul tradiţiei liberale. Sub conducerea morală şi intelectuală a preşedintelui său (Chief of justice) Earl Warren, Curtea s-a constituit în protectoarea liberalismului în Statele Unite.

45

Corneliu Nicolescu

Anul 1964 a fost martorul primei revolte din lunga serie de mişcări de acest gen care au avut loc în oraşele din Nord, centrându-se pe probleme rasiale.

Populaţia albă părea surprinsă de această stare de fapte şi se întreba de ce afro-americanii luptau cu atîta violenţă într-o decadă în care progresele înregistrate în domeniul drepturilor civile erau vizibile şi reale. Motivaţia era aceea că mişcarea pentru drepturile civile avusese în principal obiective ce vizau Sudul. În Nord, deşi se bucurau de dreptul la vot, majoritatea afro-americanilor erau încă înglodaţi în sărăcie.

Populaţia de culoare din Nord era concentrată mai ales în interiorul oraşelor. În timpul anilor '60 albii au răspuns fenomenului de migraţie al negrilor dinspre Sud prin retragerea în zonele de suburbie. Şi cum cartierele din centrele urbane deveneau din ce în ce mai mult „apanajul negrilor” şcolile care se înfiinţau aici, erau destinate acestei comunităţi.

Naţiunea se îndrepta treptat spre finalizarea unui fenomen de scindare a Americii în două părţi: societatea albilor, localizată, în principal în suburbii şi societatea populaţiei de culoare, concentrată în zona marilor oraşe.

Mulţi negri, în special cei din Nord, se întrebau dacă nu cumva mişcarea non-violentă pentru drepturi civile nu era inutilă. „Musulmanii negri” („The Black Muslims”), gruparea care propăvăduia mândria rasei negre şi ideea de separatism adică izolarea totală a populaţiei de culoare faţă de populaţia albă -, condamnau „diavolul alb” drept sursa tuturor relelor din lume. La începutul anilor '60, Malcolm X devenise principalul purtător de cuvânt al organizaţiei mai sus menţionate, iar sfatul său era mai mult decât relevant: „Dacă cineva pune mâna pe tine, trimite-l la cimitir”.

Când Malcolm X şi-a „înmuiat” atitudinea ostilă faţă de albi, el a fost asasinat deoarece adepţii săi au considerat gestul 46

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

său drept o trădare a cauzei lor. Naţionalismul negru şi-a intensificat treptat influenţa, pledând pentru recunoaşterea ideii că persoanele de culoare din întreaga lume sunt moştenitoarele unei istorii şi a unei tradiţii culturale unice, ce le face diferite de omul alb.

•●•

Contracultură •●• „Contracultura” ca termen a apărut la sfârşitul deceniului '60, înlocuind termenul de „cultură tânără”, ce s-a dovedit a avea un înţeles prea restrâns. La începutul anilor '60 „cultura tânără” reprezenta fidel imaginea modului de viaţă al tinerilor.

Principalele sale instituţii erau şcolile şi mass-media, iar activităţile de bază se conturau în jurul consumatorismul şi al adoptării unor noi reguli de comportament pentru tînăra generaţie. Criticii şi susţinătorii fervenţi ai acestui tip de cultură erau preocupaţi de statutul şi sistemul de valori asociate ale acesteia.

Cu timpul, urmarea cursurilor unor instituţii medii şi superioare de învăţământ a devenit deosebit de importantă pentru conturarea personalităţii noii generaţii. Dacă pe vremuri misiunea artistului era aceea de a amuza publicul în schimbul unei sume de bani, acum acesta se considera a fi un „gânditor”, recunoscând tineretul drept o forţă distinctă a societăţii, ce dispunea de calităţi şi idealuri unice. Această idee a constituit punctul de pornire al luptei ideologice dintre tânăra generaţie şi generaţia adulţilor, conflict ce a primit ulterior denumirea de „decalajul dintre generaţii” („The Generation Gap”). Pentru

47

Corneliu Nicolescu

prima oară, un asemenea fenomen social era perceput în strânsă legătură cu vârsta. Nu toţi tinerii erau însă rebeli, tot aşa cum existau multe persoane adulte care s-au alăturat noii cauze.

Contracultura a atins aproape toate sferele societăţii, începând de la vestimentaţie şi terminând cu politica. Unii considerau contracultură drept unica speranţă a umanităţii; alţii o priveau ca pe o alienare iminentă a generaţiei prezente. Doar puţini păreau conştienţi de fundamentul modest al acestei mişcări sociale şi culturale.

Bob Dylan, The Beatles, twist-ul erau probabil cei mai prestigioşi reprezentanţi ai contraculturii în domeniul muzical.

Contracultura a avut şi un caracter geografic, înflorind în special în oraşele şi campusurile universitare. În unele regiuni, în special în partea central-vestică, contracultura inspira o teamă respectuoasă sau dimpotrivă, ură, fapt ce diviza naţiunea între membri ai societăţii care o tolerau şi cei care o admirau.

Tensiunile ivite între aceste grupuri au făcut ca găsirea unei soluţii să fie practic, aproape imposibilă. În cele din urmă, în viziunea generală, contracultura reprezenta Iadul, deşi, o mână de oameni cu un stil boem de viaţă nu puteau constitui o ameninţare la adresa artei şi a sensibilităţii. Problema consta tocmai în faptul că o întreagă generaţie de studenţi, artişti şi intelectuali, păreau viciaţi de spiritul romantismului, ţelurile lor rezumîndu-se la căutarea ideii de adevăr şi de frumos. Manierele dictate de protocol erau în viziunea lor, nu numai superflue, ci şi dăunătoare sufletului.

Aceasta era principala idee propovăduită de către generaţia hippy. Romantismul era religia naturală a vieţii boeme.

Lucrurile deveneau diferite în situaţia în care promotorii curentului se identificau cu înşişi absolvenţii de instituţii de învăţământ, superior, instituţii ce reprezentau tocmai stîlpii culturii tradiţionale.

48

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

Romantismul nu funcţionase prea bine nici în trecut. Se părea că nici acum acesta nu avea sorţi de izbândă. Simbolul generaţiei hippy s-au transformat în decursul a doar câţiva ani, degenerînd de la „puterea elitei” sau „puterea florii” („Flower power”), puterea tinereţii şi a frumuseţii, la bine-cunoscutele căderi nervoase şi acţiuni de sinucidere. Pasul de la democraţie la colaps a fost din nefericire unul foarte mic, iar visele s-au dovedit o a fi doar o frumoasă utopie.

Anul 1968 a constituit pentru destinul S.U.A. un an al protestelor, al violenţelor şi al pierderilor, un an nefericit, marcat în istorie de asasinarea lui Martin Luther King Jr. şi a lui Robert Kennedy, care câştigase alegerile primare în California şi se îndrepta spre o strălucită cariera politică.

•●•

Mișcarea feministă •●• În decada anilor '60, mişcarea feministă a descoperit noi voci în sânul organizaţiilor sale. Multe feministe radicale s-au alăturai luptei pentru drepturile civile ale negrilor şi au militat împotriva Războiului din Vietnam.

Pentru majoritatea femeilor care aveau un loc de muncă, cele mai stringente probleme cu care se confruntau erau discriminarea pe considerente de sex în găsirea unei slujbe, în oportunităţile profesionale, în privinţa salariilor mai mici pentru acelaşi tip de muncă prestată, precum şi dificultăţile survenite în urma interzicerii avortului.

Mişcarea pentru drepturile femeii din anii '60 s-a soldat cu câteva victorii importante, fapt ce a insuflat încredere

49

Corneliu Nicolescu

membrelor ei. Aceasta era cea de a treia revigorare a mişcării de-a lungul istoriei, după exploziile din 1830 şi respectiv 1900.

Organizaţia urmărea aceleaşi scopuri cu cele aparţinând celorlalte mişcări sociale din această perioadă. Ea şi-a stabilit o platformă, ce viza un cadru larg de obiective sociale, şi care permitea un atac direct împotriva principalelor surse ale injustiţiei sexuale. Pentru prima dată, protestele cu caracter ideologic, schimbările economice şi sociale fundamentale se mişcau toate în aceeaşi direcţie.

Mişcarea feministă a luat naştere dintr-o profundă transformare intervenită în conştiinţa femeii ca membru activ al societăţii, iar această schimbare a afectat la rândul ei conştiinţa tinerei generaţii, demonstrând că progresul, metamorfozele, erau inevitabile în cadrul unei societăţi dinamice.

•●•

Vietnam. Cruciada pierdută •●• Hotărârea lui Johnson de a extinde amestecul american în Războiul din Vietnam, conflagraţia ce devastase Asia de sud-est, a provocat în Statele Unite o divizare a opiniei publice aşa cum nici un eveniment nu mai reuşise să o facă în ultimele decenii. În intervalul 1965 - 1968, Statele Unite au lansat cantităţi uriaşe de material exploziv deasupra Vietnamului de Nord. După ce acţiunile Forţelor aeriene au eşuat, Johnson a decis mobilizarea de trupe şi trimiterea lor în Vietnam, în martie 1965, preşedintele a ordonat trimiterea a două batalioane de puşcaşi marini în Vietnamul de Sud, pentru ca ulterior, un număr de alţi 125.000 de militari să fie mobilizaţi. La sfârşitul anului,

50

America – Al Doilea Război Mondial, Drepturi Civile, Războiul Rece și Détente

aproximativ 184.000 de soldaţi luaseră drumul Vietnamului, luptând pentru o cauză străină.

Mai întâi în campusurile universitare şi apoi în oraşe şi târguri, un număr crescînd de cetăţeni au început să se îndoiască de înleţelepciunea deciziei luate de către preşedinte în privinţa Războiul din Vietnam.

Demonstraţiile studenţeşti organizate în interiorul campusurilor erau din ce în ce mai numeroase şi pledau împotriva recrutărilor militare şi a cercetărilor realizate de cadre universitare pentru Pentagon. În 1966, numeroase personalităţi din viaţa intelectuală americană au ţinut discursuri în care expuneau justeţea ideologiei pacifiste. Unii descriau Războiul din Vietnam ca pe un război civil, în care America nu avea ce căuta; alţii se îndoiau de faptul că S.U.A. va putea ieşi victorioasă fără a plăti un preţ prea mare. Impactul negativ pe care amestecul american în Vietnam l-a avut asupra relaţiilor externe precum şi asupra fondurilor alocate programelor de asistenţă socială i-a tulburat pe mulţi dintre cetăţenii de rând. „Carnea de tun” pentru acest război provenea în special din rândul păturilor de jos a societăţii. Imaginile ororilor războiului, cu scene de o cruzime inimaginabilă, transmise pe toate canalele de televiziune, au constituit un factor în plus pentru declanşarea unei adevărate atitudini de protest din partea populaţiei.

Cu toate acestea, majoritatea americanilor, în special clasa muncitoare, au sprijinit intrarea Statelor Unite în război, şi doar o mică parte a rămas indecisă. Sectoarele cheie ale comunităţilor academice şi religioase însă se aflau pe poziţii total opuse, făcându-şi auzită vocea împotriva unui război ce înghiţea sume importante de bani - iniţial alocate programelor

51

Corneliu Nicolescu

de asistenţă socială - şi punea în pericol vieţi umane, subminând încrederea naţiunii în forţele proprii.

•●•

52