Apocalipsa (preview)

John R. Hall

APOCALIPSA Din Antichitate până în Imperiul Modernității

Traducere de Iustina Cojocaru

2010

© CA Publishing, 2010, pentru versiunea în limba română © John Ross Hall, 2009.

Publicat pentru prima dată de Polity Press, Marea Britanie Published by arrangements with Polity Press.

Publicat prin înţelegere cu Polity Press.

Coperta: Palkó Botond (WDS Center) www.wdscenter.ro Redactori: Mihaela Herbel, Alin-Remus Nicula

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României HALL, JOHN R. Apocalipsa : din Antichitate până în Imperiul Modernităţii / John R. Hall ; trad.: Iustina Cojocaru. - Cluj-Napoca : CA Publishing, 2010 ISBN 978-606-92353-8-6 I. Cojocaru, Iustina (trad.)

228.07

Editura CA Publishing www.ca-publishing.ro Cluj-Napoca, B-dul Eroilor nr. 34, ap. 3

„Ultima abordare a acestei Istorii a fost un fel de pregătire și de punere laolaltă a părților pentru că ele erau distincte una de cealaltă, însă această narațiune perpetuă le‐a unificat pe toate într‐ una singură şi a desfășurat întreaga construcție în fața ochilor noștri, pentru ca noi să putem vedea la ce perfecțiune a putut ajunge această structură unică. Acum este momentul ei, căci nu poate fi o deplină înțelegere a acestor lucruri înainte ca ultima Trâmbiță să fi sunat. Înșiruirea evenimentelor va să vină încet‐ încet, clipă de clipă, spre a căror cunoaștere omenirea a năzuit de atâtea ori şi pe îndelete – la fel cum pânza se desfășoară, dar acum când toate cele au fost în sfârșit împlinite, a venit iată timpul să vedem cum țesătura ni se arată în splendoarea ei și să ticluim întreaga alcătuire a construcției împreună şi deodată...”

Thomas Brightman, A REVELATION of the Revelation.... (1615: 396 – 397 [sic])

6

Cuprins

Mulţumiri

10

1 SĂ ÎNȚELEGEM ADEVĂRATA SEMNIFICAȚIE A APOCALIPSEI

14

2 ORIGINILE STRĂVECHI ALE ISTORIEI ȘI ALE APOCALIPSEI

24

3 CREȘTINISMUL MEDIEVAL ȘI RAPORTAREA LA „CELĂLALT”

65

4 APOCALIPSA RE‐FORMATĂ

107

5 MODERNITATE ȘI SPIRIT APOCALIPTIC

153

6 ISLAMUL RADICAL ȘI APOCALIPSA GLOBALIZATĂ

201

7 CEA DIN URMĂ APOCALIPSĂ?

247

Bibliografie Index Note

278 343 278

7

Cuprins detaliat

Mulţumiri

10

1 SĂ ÎNȚELEGEM ADEVĂRATA SEMNIFICAȚIE A APOCALIPSEI

14

2 ORIGINILE STRĂVECHI ALE ISTORIEI ȘI ALE APOCALIPSEI

24

Ce a fost la început: timpul în interpretările sale primordiale și străvechi

29

Istoria și Apocalipsa unite în momentul genezei lor Cosmosul e caracterizat prin dualism: Zoroastrismul Străvechii Israeliți: legământ și Apocalipsă Timpul lui Iisus și timpurile Creștinismului timpuriu Islam, istorie și jihad

34 34 37 43 55

Sfârșitul începutului modernității

62

3 CREȘTINISMUL MEDIEVAL ȘI RAPORTAREA LA „CELĂLALT”

65

Apocalipsa, sacru şi secularizare

67

Biserica Catolică medievală, Cruciadele și erezia Războiul Sfânt Cruciații împotriva evreilor Cruciadele și ereziile Autoritatea religioasă, erezia catară și Cruciada Albigenză Ereziile ascetismului și ale misticismului Apocalipsa ca erezie

70 76 79 81 83 86 87

Reforma și poziționarea religioasă a statelor europene

91

8

APOCALIPSA

Traiectoriile unei reforme Pârghia spiritului apocaliptic Religie, reformă și naționalism

93 97 100

Concluzie

104

4 APOCALIPSA RE‐FORMATĂ

107

Modernizarea temporalității, a identităților și a existenței cotidiene

109

Istorie și spirit apocaliptic

116

Apocalipsă, explorare, colonizare, migrație Înaintea Reformei Coloniile și migrația în urma Reformei

119 120 122

Statele ţin sub control spiritul apocaliptic Anglia

124 126

Franța Continuarea: control și progres

134 137

Redirecționarea seculară a spiritului apocaliptic

140

Concluzie

152

5 MODERNITATE ȘI SPIRIT APOCALIPTIC

153

Teoretizarea epocii moderne

155

Originile spiritului apocaliptic secular Comunismul și anarhismul revoluționar din Rusia și China Mișcările mesianice anticoloniale, terorism și lupte de gherilă

167 170 179

Dialectica fundamentalismului și contraculturii în timpul Războiului Rece Formele spiritului apocaliptic american de‐a lungul secolului XIX Fundamentalismul american al secolului XX și apariția Dreptei Creștine

185 186 192

APOCALIPSA

9

Contracultura apocaliptică

196

Concluzie

200

6 ISLAMUL RADICAL ȘI APOCALIPSA GLOBALIZATĂ

201

11 septembrie, Irak și problema violenței

206

Violența politică și jihad‐ul contemporan

211

Atacurile de la 11 septembrie și al‐Qaida Ideologia Organizarea și modurile de acțiune Mediul de rezistență

213 216 222 225

Războiul apocaliptic și ordinea socială stabilită din Occident

228

Menținerea ordinii în Imperiul Modernității

236

Concluzie

244

7 CEA DIN URMĂ APOCALIPSĂ?

247

Apocalipsa ca narațiune

247

Spiritul apocaliptic și evoluția istorică a Occidentului

250

Sfârșitul istoriei și reteoretizarea modernității Structurile temporale ale modernității Axa diacronică a modernității Modernități în umbra temporalității diacronice

255 257 259 263

Ultima Apocalipsă

Bibliografie Index Note

270

278 343 278

10

Mulţumiri

Cartea de față adună laolaltă lucrări care se întind pe o perioadă de mai bine de trei decenii de muncă. Într‐adevăr, ea își trage seva din interesul pe care eu îl manifest față de religia în care am fost educat. Au fost mulți aceia care pe parcurs m‐au sprijinit în moduri care nu au nimic de‐a face cu referințele bibliografice și lor aș dori să le mulțumesc.

Părinții mei, Edmund Kennard Hall și Marian Ross Hall, m‐au purtat cu ei în peregrinările lor religioase, însă nu mi‐au impus cu forța o anumită credință sau practică. Tatăl meu, care a murit în anul 1961, era un cercetător în domeniul embriologiei și o persoană minunată, înzestrată cu o gândire profundă. În tinerețea mea a rezistat tentației de a‐mi oferi răspunsuri de fiecare dată când mă întrebam dacă ar putea exista o reconciliere între predestinare și liberul arbitru. La rândul ei, mama, cu preocuparea ei neobosită pentru literatură și analiză critică, a știut să îmi cultive interesul pentru latura hermeneutică a problematicii sociale de‐a lungul întregii sale existențe și până la finalul vieții, survenit în anul 1998.

H. Stith Bennett m‐a inițiat în fenomenologie, și pe parcursul anilor de studiu și după aceea, Guenther Roth a încurajat asocierea dintre fenomenologie și sociologia lui Max Weber, care stă la baza volumului de față. Aș dori să îmi exprim totodată profunda recunoștință pentru spiritul de colegialitate și prietenie din partea lui Michael Hechter și Philip Schuyler. În momentul în care îți propui să alcătuieşti o istorie fenomenologică a spiritului apocaliptic și a modernității pe o perioadă mai lungă de timp, în mod inevitabil ajungi să redactezi o sinteză, care se întinde mult mai departe de zona de expertiză a unui singur teoretician, cu siguranță acela fiind eu. Anvergura proiectului m‐a adus în situația să mă confrunt cu dilema alegerii episoadelor și a temelor ce urma să le examinez precum și a modurilor în care trebuia să fac acest lucru. Toți aceia care scriu despre istorie știu foarte bine că, chiar în cazul unor subiecte nu atât de exhaustive, ar putea în mod firesc să meargă până la detalii mult mai profunde decât le permite economia prezentării faptelor. Să scrii despre istorie cere, prin însăși natura sa, interpretare de detalii. În cazul de față,

APOCALIPSA

11

această condiție istoriografică este de două sau chiar de trei ori multiplicată: navighez nu neapărat printre date de arhivă, ci printre studii din discipline conexe, realizate de alți teoreticieni în decursul timpului. Adesea fac acest lucru bazându‐mă pe o agendă diferită față de cea a teoreticienilor, din ale căror analize m‐am inspirat (acestea nefiind întotdeauna cele mai cunoscute surse, ci mai degrabă, o selecție uneori schițată pe tematica apocaliptică a teoriilor în domeniu). Rezultatul este o cercetare în mod necesar exploratorie și cu caracter intermediar. Ceea ce este mai important, sper eu, această lucrare aduce în atenție un alt mod de a înțelege spiritul apocaliptic, în raport cu modernitatea.1 Să încerci să înțelegi semnificația moștenirii istorice a omenirii, de‐a lungul timpului, înseamnă, în mod inevitabil, să depășești granițele specializărilor academice. În acest scop, în principiu, permisul de braconaj este justificabil și ar trebui acceptat ca atare. Sper că acest drept, pe care mi l‐am asumat în cazul de față, nu a fost unul exagerat, având în vedere că această carte datorează foarte mult teoreticienilor care au studiat și dezbătut diverse probleme legate de subiectele ei analitice . În afară de cei amintiți în notele de la finalul cărții, aș dori să mulțumesc persoanelor care au citit, criticat și dezbătut cu mine diverse prezentări, documente de lucru și draft‐uri ale unor capitole care mai apoi au fost finalizate și au fost incluse în volumul de față: Ari Adut, Mucahit Bilici, Anthony Blasi, Fred Block, Kenneth Broome, Sande Cohen, Jack Goldstone, Laura Grindstaff, William Hagen, Gary Hamilton, Naomi Janowitz, Micelle Kendall, Ming‐cheng Lo, Reginald McGinnis, Rebecca Moore, Angela Moskow, Ben Orlove, Isaac Reed, Candace Rudmose, Philip D. Schuyler, David Simpson, Blake Stimson, Eddy U, Robin Wagner‐ Pacifici, Barbara Walters și Fred Wherry. Pe lângă aceasta, țin să mulțumesc pentru ocaziile pe care le‐am avut, de a face parte din grupurile de lucru din cadrul University of California – Davis Center for History, Society and Culture și the UC Davis Department of Sociology’s Power and Inequalities Workshop. Pe lângă Davis Centre, acest proiect a beneficiat de schimburile ocazionate de New Religious Movements și de ocaziile diverse, pe care le‐am avut, de a prezenta din materialul care,

1 Perry Anderson, în Passages from Antiquity to the Feudalism (1974:7‐9) s‐a

confruntat cu aceeaşi arie de provocări şi m‐am inspirat din felul în care le‐a adresat.

12

APOCALIPSA

ulterior, a fost inclus în studiul de față: conferința, din 2002, dedicată Religiilor și Violenței, organizată de ministerul canadian pentru Afaceri Externe, în cooperare cu Institute for Global Conflict and Cooperation, din cadrul University of California; conferința, din 2006, „Dying for Faith” [„Să mori în numele credinței”], ținută la Kings College London precum și conferințe și colocvii ținute la University of California – Los Angeles, Lancaster University, Stanford University, University of Sussex și Yale University. Îi sunt recunoscător lui Penney Alldredge pentru sprijinul acordat în privința cercetării, în faza de început a proiectului, și lui Genevieve Payne pentru sprijinul acordat în plan editorial, în etapele finale de completare a manuscrisului. În fine, aș dori să mulțumesc editorului meu de la Polity, Emma Longstaff, pentru încurajările sale, atât de importante în perioada de început a proiectului, care m‐au determinat să scriu această carte și lui Jonathan Skerett și Justin Dyer, care au supervizat lucrarea de‐a lungul esențialelor etape de producție și de editare. De asemenea, celor care și‐au oferit cu generozitate sprijinul lor neprecupețit și care nu sunt răspunzători pentru posibilele inconveniente.

Din punct de vedere material, UC Davis a sprijinit acest studiu prin două Subvenții pentru Cercetare, alocate din fondurile facultății precum și prin anul sabatic în care am conceput structura acestei cărți. Aș dori în același timp să mulțumesc Editurii Routledge pentru permisiunea de a include versiunile revizuite ale textului din „Apocalypse 9/11”, pag. 265‐ 282 din New Religious Movements in the Twenty‐First Century Legal, Political, and Social Challenges in Global Perspective, a lui Phillip C. Lucas și Thomas Robbins, eds. (Londra: Routledge, 2004). Pe lângă aceasta, părți întregi din carte au fost scrise pe baza unor lucrări ample, din care un eseu mai scurt a fost deja publicat. Este vorba despre „Apocalypse, history, and the empire of modernity” de John R. Hall, pag. 3‐16, în Dying for Faith: Religiously Motivated Violence in the Contemporary World – editori Madawi Al‐Rasheed și Marat Shterin (Londra: I. B. Tauris, 2009).

Atunci când scrii o carte înseamnă să‐ţi răpești o mare parte din timp, să‐i privezi de prezența ta, pe cei pe care îi iubești, pe aceia care fac parte din aceeași comunitate cu tine, dedicându‐ți cele mai diverse momente scrisului, undeva pe acoperiș sau cine știe altundeva, până la urmă să trăieşti o parte din propria‐ţi existență într‐un alt univers existențial paralel. Soția mea, Jenny Broome, fiica noastră de opt ani, Phoebe Cecile

APOCALIPSA

13

Hall, și fiul nostru de trei ani, Nicola Ross Hall, nu numai că au tolerat un astfel de comportament straniu, dar l‐au și îngăduit și l‐au încurajat mai presus de orice așteptări. Le sunt profund recunoscător pentru răbdare și sper să îmi răscumpăr în viitor timpul răpit lor. Nu, dragă Phoebe, nu cred că editorul meu își va da girul pentru titlul propus de tine, The Apocalypse Comes to Town [Apocalipsa urmează să ajungă în oraș], însă propunerea ta are o puternică încărcătură poetică și sunt încântat că ai fost atât de preocupată încât să îl sugerezi. Îți dedic această carte ție și lui Nicola, precum și viitorului, pe care amândoi îl întruchipați.

14

1

Să înţelegem adevărata semnificaţie a Apocalipsei

În anul 2006, canalul american de televiziune Comedy Central prezenta calupuri comasate referitoare la știrea‐bombă a zilei pentru televiziunea din SUA: Apocalipsa. În cele din urmă se ajunsese la propunerea ca Apocalipsa să devină știrea zilei. Paula Zahn, de la CNN, punea întrebarea‐cheie: „Suntem într‐adevăr aproape de sfârșitul omenirii? Am solicitat corespondentului specializat în probleme de credință și valori morale, Delia Galagher să facă unele investigații.” Mai târziu în emisiune, prezentatoarea de la CNN, Kyra Phillips declara: „Cel puțin doi dintre cei patru călăreți ai Apocalipsei au reușit să pună șaua pe cal, cum ne place să spunem.” Această afirmație o făcea pe moderatoarea de la Comedy Central să exclame: „Extraordinar, ce veste! Am putea obține niște instantanee live cu subiectul acesta?” Este amuzant să urmărești o parodie de gen Comedy Central, poate și pentru că îți arată cât de veridice și cu picioarele pe pământ au ajuns să fie știrile, prin difuzarea lor, într‐o epocă exclusiv postmodernă. Cu toate acestea, ideea m‐a pus pe gânduri. Comedy Central a ridicat la vremea respectivă problema la nivelul de zeitgeist. Însă trebuie să facem mai mult decât să trivializăm acest subiect al Apocalipsei, cu adevărat serios, adus în prim‐ plan de mass‐media americană.

Rareori se întâmplă ca emisiunile de divertisment, difuzate la televiziune, dedicate subiectului apocaliptic, să antreneze într‐un val de entuziasm un număr considerabil de persoane, dar uneori se poate întâmpla și astfel. Dacă unitatea de măsură a unei epoci se referă la cât de mult îmbrățișează oamenii oricare dintre diversele semnificații apocaliptice, atunci cu siguranță am trăit deja experiența unor reale momente ale sfârșitului, chiar dacă nu vom fi fost de acord în privința Sfârșitului acelui De ce?. Apocalipsa nu mai este de mult acel profitabil „sfârșit al lumii” din benzile desenate, „secte propovăduind sfârșitul lumii” sau anxietățile probabil serioase, dar în realitate atât de

APOCALIPSA

15

insignifiante, ale lui Y2K, despre prăbușirea computerelor, când calendarul din software‐ul lor avea să treacă de anul 2000. Numeroasele exemple sugerează că o stare apocaliptică nu se mai limitează doar la culturi specifice fundamentalismului religios. Evenimentele din 11 septembrie, mișcarea islamistă globalizată și mai nou „Războiul împotriva Terorii” au declanșat diverse tendințe apocaliptice generale. Într‐un sondaj din 2002, realizat de revista Time și de CNN, 59% dintre cetățenii americani intervievați considerau că evenimentele descrise în Cartea Apocalipsei ar putea deveni realitate. În anul 2005, uraganul Katrina nu a făcut altceva decât să alimenteze anticiparea religioasă a propovăduitei Apocalipse și a favorizat readucerea în actualitate a unui eveniment apocaliptic pe deplin justificat. O carte serioasă de non‐ ficțiune, intitulată The World without Us, proiectează un scenariu în care ființele umane nu mai supraviețuiesc pe planeta Pământ. Într‐o atmosferă ușor mai deprimantă se prezintă povestea din revista The New Yorker, despre crearea unei bănci globale de semințe. Intitulându‐se „Sowing for Apocalypse” [„Semănatul care anunță Apocalipsa”] articolul anticipează posibile eșecuri legate de recoltă, generând astfel spectrul unei „foamete pe scară largă”. În anul 2008, invazia Georgiei de către Rusia genera o întrebare retorică legată de renașterea apocaliptică a Războiului Rece, iar New York Times avea să descrie situația economică ca fiind una care „după toate probabilitățile, coboară de la dezastruos la apocaliptic”.1 Astăzi, nu numai că suntem deținătorii unei contraculturi apocaliptice, dar se manifestă și o excesivă cultură apocaliptică.

Astfel de invocări apocaliptice referitoare la iminente sau apropiate catastrofe „de proporții biblice”, după cum este formulat discursul specific, semnalează gravitatea crizelor, însă uneori este utilizat termenul „Apocalipsă” într‐un mod vag și astfel sensurile cuvântului se estompează. Aceasta, din păcate. Totuși, cum ar trebui să înțelegem un asemenea termen cu încărcătură religioasă, cum este „Apocalipsa”? O abordare ar fi să îl „traducem” în scopul cercetării sociale.2 Ceea ce urmează să denumesc „spiritul apocaliptic” cuprinde o gamă largă de credințe, evenimente și procese sociale, centrate asupra disjuncțiilor culturale referitoare la „sfârșitul lumii” și la ce urmează după aceea.3 După cum sugerează semnificația cuvântului grec apokalyptein, o criză apocaliptică este marcată de „dezvăluire”. În modurile în care oamenii interpretează adesea Noul Testament din Biblie, „dezvăluire”

16

APOCALIPSA

semnifică „revelația” voinței, intenției sau planului lui Dumnezeu, fie prin profeție, fie prin evenimentele în sine. Cu toate acestea, Apocalipsa poate fi înlocuită din registrul ei obișnuit, observând că profeția este un discurs inspirat în mod divin și nu unul care previzionează în mod intrinsec evenimente viitoare. Acest lucru sugerează că și în interiorul religiei, un text apocaliptic poate fi cu totul altceva decât o eshatologie care descrie finalul și sfârșitul absolut al lumii. Astfel de texte nu se referă în mod normal la Sfârșit, ci la Criza Actuală. Textele teologice abordează deseori chestiunea eshatologiei și sunt în acest fel apocaliptice, însă textele teologice ‐ și acțiunile – devin mai accentuat apocaliptice atunci când momentul istoric prezent este trăit ca o încheiere a vechii ordini și trecerea la un nou început dintr‐o eră post‐apocaliptică. Așa cum remarca Stephen O’Leary, specialist în retorică, argumentul apocaliptic esențial poate fi surprins în formula: „Lumea se apropie de un sfârșit”. Și totuși, continuă acesta, posibilitățile retorice care sunt generate de această formulă sunt infinite. Din acest motiv, este important să acordăm atenția cuvenită unui registru întreg de semnificații apocaliptice, care nu sunt exclusiv religioase în sensul convențional.4 „Dezvăluirea” poate da naștere nu numai unei profeții, dar poate fi și subiectul pe care îl abordează profeția. În mod firesc, cultura unei ordini sociale stabilite şi în mod special legitimările sale religioase, ecranează existența cotidiană de lumina aspră a realității supreme. 5 Cu toate acestea, uneori, manifestarea unor forțe puternice copleșește experiența socială colectivă. Apocalipsa privită ca „dezvăluire” poate revela aspecte ale condiției umane sau ale unui moment istoric prezent, care străpunge ecranul protector, la fel cum moartea unei ființe dragi se dovedește traumatizantă pentru aceia care îi supraviețuiesc, dar la o scară mai mare. Modurile de înțelegere a „felului în care stau lucrurile”, pe care în trecut le acceptam ca fiind garantate, își pierd orice sens. Posibilități noi din punct de vedere istoric ies la iveală, atât de copleșitoare încât pot să genereze credința colectivă că „viața așa cum o știm noi,”a fost pângărită, pentru a nu mai fi niciodată ceea ce era înainte. Unele întâmplări sau profeții marchează o criză colectivă atât de izbitoare, încât erodează percepțiile firești ale realității pentru cei implicați, făcându‐i astfel pe oameni să acționeze în moduri neobișnuite, ieșite din rutinele lor cotidiene. În acest fel, din punct de vedere sociologic, timpul Apocalipsei cuprinde mai mult decât timpul religios al sfârșitului, din Judecata de

APOCALIPSA

17

Apoi a lui Dumnezeu sau decât o anumită bătălie absolută și finală a Armaghedonului. În locul sfârșitului actual al omenirii, Apocalipsa este în mod specific „sfârșitul omenirii așa cum îl știm,” o ruptură radicală socială și culturală extremă în care evenimente dramatice remodelează relațiile multor indivizi dintr‐odată în fața istoriei.

Viața, civilizația și de fapt condițiile fizice și biologice ale supraviețurii planetare sunt în cele din urmă precare, iar noi locuim pe o planetă minusculă dintr‐un univers atât de vast, încât imaginația noastră se dovedește săracă. Cu toate acestea, cei mai mulți oameni ar prefera să țină la distanță teama și anxietățile și să ia drept garantate condițiile existenței noastre cotidiene, pretinzând că acestea sunt durabile, chiar imuabile. Apocalipsa distruge acest dispozitiv gata montat. Sub stindardul său, o istorie în plină desfășurare este bruiată. Astfel, un episod apocaliptic reprezintă un moment special al timpului social.

Criticul social german Walter Benjamin se referea la această circumstanță când scria despre felul în care un moment istoric prezent ar putea fi împodobit cu „fragmente ale timpului mesianic.”6 Cu toate acestea, imaginea timpului mesianic a lui Benjamin rămâne fără răspunsuri. Cum a venit Mesia? Când, pentru cine și pentru a împlini ce anume? La fel ca mine, sociologii nu găsesc în mod direct răspunsuri pentru astfel de întrebări: suntem cercetători și nu profeți. Ceea ce putem face este să analizăm diferite situații istorice în care timpurile apocaliptice înghit acțiunea socială, când oamenii din diferite cercuri se exprimă într‐o anumită formă narativă apocaliptică. Astfel de narațiuni, când sunt exprimate, se manifestă adesea pe fronturi multiple. În acest fel, un climat generalizat al așteptării apocaliptice are loc uneori când oamenii se confruntă cu dezastre naturale, sociale sau dizlocări economice sau chiar cu schimbări calendaristice, cum ar fi trecerea în cel de‐al treilea mileniu sau sfârșitul calendarului mayaș din 2012. Într‐un mod mai pronunțat, narațiunile apocaliptice revoluționare îndeamnă oamenii să transceandă existența lor cotidiană, în circumstanțe istorice speciale, pentru a urma calea renașterii sinelui și pentru a acționa în mod colectiv în organizații sectare, de adevărați credincioși. În schimb, acțiunile unor astfel de grupări pot amplifica o stare apocaliptică generalizată.7 În cadrul acestor procese dialectice, viziunile imaginare apocaliptice pot da naștere unor timpuri istorice, care sunt chiar ele însele apocaliptice.

18

APOCALIPSA

Acesta nu este, cu siguranță, nici punctul de pornire al vreunui reportaj la o emisiune de știri sau al vreunei parodieri la Comedy Central pe marginea unui astfel de subiect. Ambele au invocat o anumită înțelegere religioasă, care tratează Apocalipsa ca pe un eveniment predestinat, deja subiect de profeție, în detalii intrinsece. Deși satira expusă la Comedy Central se poate să fi semănat confuzie în rândul publicului american cu acest gen de gândire apocaliptică, se poate ca în același timp să‐i fi convins pe cei care nu erau predispuși la o gândire apocaliptică că nu există nicio criză reală. Și astfel, nu a făcut altceva decât să le întărească obișnuința de a se complace să stăruie la infint asupra unor chestiuni civice și a treburilor lumii, așa cum fac unii dintre cetățenii americani.

Cartea de față pornește de la o premisă diferită: dacă este să lăsăm deoparte întrebările legate de voința lui Dumnezeu, preocuparea pentru spiritul apocaliptic poate să ne conducă dincolo de mistificare sau amuzament. Putem să mai râdem, încă, de glume cu subiect apocaliptic, dar nu trebuie să permitem momentelor istorice de „revelație” să fie copleșite de teamă. În schimb, putem să interpretăm spiritul apocaliptic direct în legătură cu procese sociale mai ample, examinând evenimente radicale și semnificațiile profunde care le învăluie în aura lor. Putem în acest fel să schimbăm în mod semnificativ modul în care conferim un sens istoriei și condițiilor sociale ale propriei noastre existențe.

Deși aparent străin vieții moderne, spiritul apocaliptic punctează uneori istoria în moduri decisive, care se situează dincolo de orizontul cercetării sociale și istorice convenționale. În această carte, voi identifica o istorie a spiritului apocaliptic începând de la originile antice din Mesopotamia, până la manifestările tot mai complexe în raport cu societatea modernă emergentă. Prin intermediul acestei analize istorice, îmi propun să demonstrez că momentele de manifestare a spiritului apocaliptic și modurile de „ținere sub control” și „exploatare” a acestuia s‐au schimbat în chip dramatic, în diferite momente de conjunctură istorică – de exemplu, fie în perioada primelor mișcări apocaliptice evreiești și creștine, în perioada de formare a Islamului, fie în timpul Cruciadelor și al Reformei Protestante și în manifestările seculare tot mai numeroase ale Revoluției Franceze, în alte mișcări revoluționare și în consolidarea statelor moderne. Cea din urmă izbucnire apocaliptică cu semnificaţie pentru istoria lumii este, cu siguranță, jihad‐ul globalizat al

APOCALIPSA

19

grupării al‐Qaeda și al aliaților săi, versus contraponderea sa, „Războiului împotriva Terorii,” declanșat de administrația Bush, susținut chiar din interiorul a ceea ce eu voi denumi Imperiul Modernității – acel complex global generalizat, emergent din punct de vedere istoric, al proiectelor de guvernare și al inițiativelor puterii strategice concentrate în Occident și, din punct de vedere militar, în SUA. Ținerea sub control și exploatarea spiritului apocaliptic nu au fost niște inițiative unidirecționale: după cum vom vedea, aceia care s‐au confruntat cu spiritul apocaliptic s‐au schimbat în egală măsură, în parte asimilând specificul apocaliptic care transformă însăși societatea. Cel mai important însă, violența statului, și a mișcărilor revoluționare moderne insurgente, care au loc tot mai mult în prezent, în raport cu Imperiul Modernității, a preluat însemnele apocaliptice.

Astfel, spiritul apocaliptic are o istorie, nu pentru că reprezintă o forță socială unică și coerentă sau un „lucru” materializat, ci pentru că interacțiunile dintre genurile alternative ale manifestărilor apocaliptice și evoluțiile sociale mai ample au avut consecințe configuraționale relativ durabile, atât pentru izbucnirile apocaliptice ulterioare, cât și pentru societate în general.

Istoria pe care am ales să o scriu aici este doar una dintre numeroasele narațiuni posibile.8 Ea se focalizează cu precădere, deși nu exclusiv, asupra Occidentului, unde viziunile apocaliptice și‐au făcut de timpuriu prezența și cu repercusiuni profunde.9 În egală măsură, spiritul apocaliptic a depășit granițele Occidentului, uneori fiind răspândit dinspre Occident, alteori prin evoluții independente de mare amploare.

Astăzi, el are o semnificație globală. Persistența și importanța actualizată a spiritului apocaliptic în timpurile moderne ne confruntă cu puzzle‐ul unui fenomen care nu pare nici modern, nici non‐modern sau mai degrabă un hibrid dintre celor două.10 Dar putem merge mai departe de simpla acceptare a acestei complexități eterogene. Interpretarea istoriei au longue durée, prin lentila Apocalipsei, ne permite să ajungem la modalități noi de înțelegere a specificului societății moderne, a forțelor care structurează situația noastră istorică și a perspectivelor pe care le are lumea noastră. Cartea de față este dedicată acestei finalități.

Pentru a înțelege societatea modernă într‐un nou mod, este nevoie să devenim agnostici în privința oricărei teleologii care înțelege desfășurarea istoriei ca un „progres” spre un anumit punct final de o

20

APOCALIPSA

perfecțiune utopică. Într‐adevăr, o asemenea ipoteză este astăzi pusă sub semnul îndoielii în mod empiric. Din aceeași rațiune, suntem nevoiți să evităm orice ipoteză „generalizatoare” conform căreia „Modernitatea” reprezintă un întreg coerent. Așa cum afirma S. N. Eisenstadt, există „multiple modernități” și nu doar o unică, acoperitoare realitate.11 Având în vedere aceste circumstanțe istorice, nu ne mai putem sprijini astăzi pe o teorie socială modernă care să ne fie ghid de interpretare. Avem nevoie de o strategie alternativă proaspătă, care să ne dezmorțească din apatie, folosindu‐se de orice perspectivă modernă convențională.

O „fenomenologie a istoriei” oferă o astfel de strategie. Această strategie, chiar dacă pretențioasă ca terminologie, implică o schimbare mai provocatoare a modului în care gândim astăzi despre istorie.

Fenomenologia socială își propune să identifice modurile fundamentale în care fiecare dintre noi se plasează în „lumea trăită a vieţii” – tărâmul cotidian al desfășurării temporale a lui aici‐şi‐acum în care ne trăim existența, conectându‐ne la semenii noștri și la mass‐media, la grupuri sociale și la instituții, la cultură și istorie.12 Prin abordarea modului în care diferite genuri de timp social sunt structurate în aici‐şi‐acum, fenomenologia se îndepărtează de ipoteza convențională modernă, care presupune că există un singur timp obiectiv universal. În acest fel, ea desființează orice sens prozaic al „istoriei”, ca fiind un set de evenimente secvențiale, localizate pe o traiectorie a unui timp obiectiv trecut. Astfel, o „istorie a timpurilor” fenomenologică mai amplă ajunge să fie integrată într‐un „timp al istoriei” mai limitat.13 Preocuparea mea fundamentală este legată de acele timpuri care sunt apocaliptice. Totuși, timpurile apocaliptice, adevărate izbucniri ale istoriei, apar în relație cu diverse alte genuri de timp social: timpul sincronic, centrat în aici‐şi‐acum, timpul diacronic, al calendarului, al ceasului precum și alte forme sociale de structurare a timpului – istoria (ea însăși o invenție a autoînțelegerii sociale, după cum vom vedea), timpul strategic, construcțiile sociale ale „eternității” și așa mai departe. În acest fel, o istorie a timpurilor sociale multiple ne ajută să stabilim un câmp de niveluri în care calendarul și „timpul indicat de ceas,” atât de importante pentru societatea modernă, nu mai sunt privilegiate în relație cu alte genuri de timp social, cu care ajung să se întrepătrundă. Iar diferite genuri de timp social, după cum vom vedea, sunt mijloace prin care organizarea vieții sociale și exercitarea puterii îmbracă forme

APOCALIPSA

21

extrem de diferite. Timpul prin care operează birocrația, de exemplu, este în mod radical diferit de timpul trăit în interiorul unei comunități, diferit la rândul său de timpul războiului. Prin evidențierea modului în care diferite genuri de timp social se manifestă și ajung să devină interdependente, în diferite epoci istorice, se face un prim pas spre o fenomenologie a istoriei.

Odată cu această abordare, putem înțelege modul în care spiritul apocaliptic, alături de alte forme sociale non‐moderne, aparent străine, se articulează cu diferite tendințe de modernizare. O fenomenologie a istoriei concentrată asupra spiritului apocaliptic, oferă în acest fel un nou mod de înțelegere a societății. Odată cu aceasta putem asista la spectacolul devenirii pe care lumea îl trăiește. În loc să privească în urmă spre teoriile secolului XX, referitoare la o societate dezvoltată, când modernitatea târzie părea mai mult decât o simplă ideologie, fenomenologia promite o descriere (dar nu descrierea) socială teoretică a realității istorice.

Capitolele care urmează sunt ordonate în funcție de explicația genealogică a modului și a motivelor pentru care posibilitățile spiritului apocaliptic s‐au schimbat de‐a lungul timpului și de consecințele acestora pentru societatea modernă.

Capitolul 2 descrie unele moduri alternative în care timpul social poate fi orchestrat, iar apoi explorează începutul și formele istorice emergente în lumea antică, atât cele ale sensului modern al istoriei, precum și cele ale spiritului apocaliptic. În capitolul 3 voi demonstra modul cum transformările‐cheie ale spiritului apocaliptic, în Creștinismul occidental, începând de la Cruciade, apoi în timpul fazelor inițiale ale Reformei Protestante din secolul XVI, au reorganizat forțele sacre în raport cu forțele statelor „absolutiste” tot mai puternice.

Capitolul 4 se concentrează în primul rând asupra apariției timpului obiectiv, diacronic, și apoi asupra ținerii sub control și a exploatării apocalipticismului religios de către statele europene protestante și catolice, începând din secolul XVI până în secolul XVIII și, într‐o manieră decisivă, odată cu Revoluția Franceză.

Capitolul 5 explorează evoluțiile înregistrate în secolele XIX și XX, atât de către spiritul apocaliptic religios, dar și de către secularizarea acestuia – în cadrul războiului inițiat de stat, a mișcărilor revoluționare și în

22

APOCALIPSA

terorism, care s‐au manifestat într‐o lume tot mai structurată, așa cum este Imperiul Modernității. În capitolul 6, emergența războiului apocaliptic global de la începutul secolului XXI – structurat, pe de o parte, sub forma jihad‐ului, și pe de cealaltă parte, a „Războiului împotriva Terorii”‐ este identificată în raport cu circumstanțele eterogene ale Imperiului Modernității.

Istoria spiritului apocaliptic, în raport cu emergența societății moderne, prezentată în detaliu în primele capitole, conduce în capitolul 7 la o reformulare radicală a înțelegerii modernității în sine și furnizează astfel un mod nou și distinct de considerare a căilor alternative de care dispune istoria, mai presus de lupta apocaliptică. În lumina relațiilor pe care le are modernitatea cu spiritul apocaliptic, întrebarea mea este: unde ne poziționăm? Care sunt perspectivele noastre?

Speranța mea este că, aducând istoria îndelungată a spiritului apocaliptic în miezul unei analize, dintr‐o perspectivă sociologică unică, vom dobândi modalități multiple de înțelegere, care se bazează pe numeroase studii specifice, la care cercetările actuale fac referință. Sfera acestui studiu istoric poate să pară tributară unor „mari teorii” sau „istorii universale” anterioare, astăzi demodate. Însă eu nu am nicio pretenție generalizatoare pentru a identifica istoria umanității sau specificul unei societăți din vreo perspectivă „obiectivă”. Studiul de față se ocupă strict de analiza spiritului apocaliptic în raport cu modernitatea și acest lucru înseamnă că multe alte aspecte sunt lăsate deoparte – chiar privitor la spiritul apocaliptic, unele evoluții răspândite, însă considerate ca având un specific redus de istoricitate. Dată fiind perioada mare de timp luată în considerare, în numărul redus de pagini al cărții de față, studiul conduce la o cercetare exploratorie, mai degrabă decât la o mare teorie sau o istorie universală. Mizele sunt complet diferite. Odată ce punem sub semnul îndoielii relația dintre spiritul apocaliptic şi emergența societății moderne, este imposibil să ne întoarcem la unele proiecte teoretice moderne ale purificării, care pretind că se referă la caracterul „esențial”, fie al modernității, fie al spiritului apocaliptic. Începând cu declinul modernității târzii, odată cu intensificarea scepticismului postmodern și îndeosebi în urma evenimentelor de la 11 septembrie, societățile avansate s‐au confruntat cu un pesimism cultural tot mai profund legat de perspectivele viziunii moderne, iar apărătorii acelei viziuni au oferit forme de manifestare tot mai evidente ale acesteia.

APOCALIPSA

23

Fără îndoială, pesimismul are surse reale, iar manifestările sale sunt sincere, dar ambele își au rădăcina într‐o înțelegere deformată a modernității, care provine dintr‐o construcție greșită a acesteia pe baza programului său (incomplet înfăptuit). În aceste condiții, o explorare pragmatică, născută dintr‐o perspectivă cu totul diferită, se poate dovedi utilă.