4 minute read

ORGANIZATIONAL CHALLENGES

Next Article
NEW WORK

NEW WORK

În luna iulie am lansat „Politica de Diversitate și Incluziune” astfel încât, călătoria în lumea Carrefour să reprezinte o experiență unică și o oportunitate de dezvoltare profesională și personală. Progresul făcut în această direcție a fost recunoscut și prin obținerea recertificării GEEIS (Gender Equality European & International Standard).

Anul acesta am încheiat un parteneriat cu „Angajez 45+” prin intermediul căruia ne-am reafirmat poziția de angajator incluziv, care luptă împotriva discriminării de orice fel. Punem preț pe egalitatea de șanse și incluziune și susținem diversitatea în echipele noastre, atât prin rolurile pe care le avem, cât și prin gen, vârstă, etnie, religie, abilități, experiență.

Advertisement

În urma acțiunilor întreprinse, Carrefour România a primit premiul special în cadrul Galei „Capital Top 100 femei de succes” pentru „Oportunitățile de învățare continue oferite colegilor și inițiativele ce susțin diversitatea și incluziunea în companie”.

Fiecare dintre noi a contribuit zi de zi prin acțiuni specifice rolului la obiectivul nostru comun, respectiv acela de a oferi clienților noștri cea mai bună experiență la cumpărături.

Cum v‑a impactat noul context digital?

Am obținut progrese majore și în ceea ce privește automatizarea și digitalizarea. Necesitatea accelerării digitalizării și-a pus amprenta pe echipele noastre mai mult decât în anii anteriori, ceea ce ne-a determinat să încurajăm inovația și mai mult decât o făceam în mod curent. Astfel, ne bucurăm de o serie de automatizări și digitalizări ale proceselor, ce ne oferă mai mult timp pentru creație și inovație. În plus, am reușit să lansăm o serie de inițiative ce asigură colegilor o experiență pozitivă încă din prima zi în lumea Carrefour!

Ne-am îndreptat atenția și către ceea ce înseamnă comunicare internă pentru ca fiecare dintre colegii noștri să aibă acces rapid la informații și la toate oportunitățile din lumea Carrefour. Ce ne poți spune despre parteneriatul cu Academia de Studii Economice?

În toamna acestui an, am semnat un parteneriat strategic cu Academia de Studii Economice din București, parteneriat ce vizează dezvoltarea talentelor și liderilor organizației noastre, reuniți în programul „Școala de Lideri”. Ne-am asigurat că în această primă generație de lideri există diversitate în ceea ce privește genul, vârsta, experiența și abilități. Acesta este unul dintre proiectele cheie, deoarece investiția în dezvoltarea colegilor noștri a devenit mai prioritară ca niciodată.

Ce te face puternică, de unde îți iei doza de energie astfel încât să rămâi o sursă de inspirație pentru echipa ta?

Puterea mea este dată de pasiunea pe care o pun în fiecare zi în tot ceea ce fac. Energia și inspirația o primesc de la colegii mei, de la echipa mea și încerc la rândul meu să ofer același lucru.

Totodată, familia reprezintă o sursă importantă de energie și mă bucur de fiecare moment petrecut împreună.

În afară de aceste surse de inspirație care mă alimentează zi de zi, gătesc cu plăcere pentru cei dragi, citesc, urmăresc podcasturi, de câte ori am timp - încerc să rămân întotdeauna la curent cu ce se întâmplă în lume și să-mi deschid orizonturile. Un lider nu trebuie neapărat să le știe pe toate, pentru că se bazează pe specialiștii din echipa sa, dar pentru a lua cele mai bune decizii, trebuie să fie cât mai bine ancorat în realitățile curente.

Ce te motivează să mergi mai departe?

Cu toții ne dorim să devenim mai buni, ne setăm obiective personale și profesionale. Pentru mine este important să îmi placă ceea ce fac și să am alături de mine oameni pozitivi, autentici și deschiși la noi oportunități.

Mă motivează, deopotrivă, proiectele pe care le avem, provocările, dar și succesul obținut alături de echipa mea. Trebuie să spun că mă consider extrem de norocoasă, deoarece sunt înconjurată de o echipă de profesioniști, de oameni pasionați de ceea ce fac, alături de care am construit lucruri frumoase pentru colegii noștri. Suntem o echipă în cadrul căreia ne motivăm reciproc.

În același timp, mă motivează să știu că pot avea un impact pozitiv, atât prin intermediul departamentului de CSR pe care îl coordonez, cât și la nivel de organizație, prin echipele de HR. Am un rol profund legat de umanitate - de echipele interne, de societatea în care pot promova un comportament responsabil și fapte bune.

La cumpăna dintre ani, ca lider și ca om, care sunt prioritățile pentru 2022?

Ca lider al echipei mele, îmi doresc ca în 2022 să petrecem mai mult timp împreună și să fiu martorul evoluției fiecăruia dintre noi. Împreună vom continua să investim în programe de dezvoltare, să păstrăm o comunicare deschisă și transparentă în organizație. Vom susține în continuare femeile prin diferite inițiative în ceea ce privește dezvoltarea lor profesională, atât prin programe de mentoring, cât și prin planuri individuale.

În prezent, avem 70% din angajați femei, 1.8% persoane cu dizabilități și mai mult de 37% colegi care au peste 45 de ani. Lumea Carrefour este și va fi despre oameni, de aceea ne vom concentra atenția în continuare pe construirea unei echipe diverse de profesioniști, care prin abilitățile și experiențele fiecăruia, să poată contribui la rezultatele companiei. Vom organiza workshop-uri pentru toți colegii și ne vom asigura că aceștia vor dobândi informațiile necesare despre cum pot contribui la asigurarea unui mediu de lucru pentru ca fiecare coleg(ă) să simtă că este cu adevărat inclus(ă), binevenit(ă) și apreciat(ă).

Un alt obiectiv cheie pentru anul următor este reprezentat de îmbunătățirea modului de lucru hibrid prin noi platforme, procese simplificate și ritualuri zilnice.

Personal, îmi doresc ca anul 2022 să ne găsească în primul rând sănătoși și să traversăm cu bine această perioadă. Sunt sigură că noul an va aduce o serie de experiențe din care vom continua să învățăm să fim mai buni, să ne bucurăm de prezent, să fim poate mai empatici și mai atenți la nevoile celor din jur.

P

This article is from: