EDITORIAL
Între faliment şi new business Oscillating between bankruptcy and new business
by The Insider
C
ine spune că piaţa de gambling românească nu este vie şi dinamică, se înşală. Iată că, trăind sub spectrul falimentelor în economie, în general şi pe piaţa de gambling, în particular, avem parte, însă, şi de proiecte de lansare - de noi business-uri în România. Mişcarea omului de afaceri Dinu Patriciu de a lansa o companie pe piaţa pariurilor offline acum o lună, mă ducea cu gândul că este doar o mişcare singulară şi, evident, bine susţinută financiar de către miliardarul român. Lucru de lăudat, mai ales că, repet, trăim momente în care “insolvenţa” este la tot pasul. La câteva zile după această lansare asistam la o închidere de locaţie – Princess Planet Casino îşi închidea porţile după mai mulţi ani în care a oferit entertainment de calitate clienţilor săi. Din păcate, condiţiile economice naţionale din ce în ce mai aspre, influenţa tot mai mare a creşterii taxelor asupra afacerilor din gamblingul românesc şi faptul că, la mijlocul anului, mai multe companii urmau să-şi reînnoiască licenţele (deci să achite noi taxe) a condus la un alt faliment, înregistrat tot în cadrul lui Princess International. Astfel, partea de cazino live din Princess Havana s-a închis, compania rămânând să administreze doar sala de sloturi din această locaţie. Ce ma surprinde este faptul că turcii de la Princess, după mai bine de 15 ani de succes înregistrat în România, nu au fost în stare să reziste cu mai mult aplomb pe o piaţă în care aveau, la un moment dat, trei cazionuri live! Să fi fost luaţi prin surprindere de forţa de impact a crizei din România şi să nu-şi fi pregătit un plan B? Ce este interesant şi îmbucurător, totodată, e că, aproape în aceeaşi perioadă de timp, se deschidea Poker G Club un concept nou pe piaţa din România, dar care aplică o reţetă veche: sala de poker (ultra modernă) şi slot-room, toate împachetate într-un mix de servicii ce conţin o ambianţă plăcută, free-bar şi servicii automatizate de joc. Această investiţie impresionantă vine parcă să spună că, alături de 1x2 Bet Café Arena şi deja mai vechiul Casino Spiral din Piteşti, lumea gamblingului de pe la noi nu stă cu mâinile în sân, ci, dimpotrivă, investeşte în vremuri riscante şi transmite un mesaj de maturitate către clienţi şi autorităţi: o astfel de criză nu-i doboară decât pe cei slabi; pe cei puternici îi întăreşte!
W
ho says that the Romanian gambling market is not alive and dynamic, is for sure wrong. Even in the shade of the bankruptcies of every sector, and of the gambling market as well, we do also face new business launchings in Romania. The last month attempt of the well known business man Dinu Patriciu to launch an offline betting room, seemed to be the only one of its kind and obviously, it was financially sustained by the Romanian billionaire. I can only bring words of praise to this, especially because of the fact that the times we face are ones of insolvency. Few days after this new opening, we hear of a lossPrincess Planet Casino closed it gates, after several years of quality entertainment offered to its clients. Unfortunately, the national economic conditions which are increasingly harsher, the influence of the tax augmentation over the Romanian gambling as well as the fact that at midyear, many companies had to renew their licenses (thus to pay more taxes), were the factors that led to another bankruptcy for the Princess International group. Hence, the live part of Princess Havana was closed and the company was left in use only with the slot room. What surprises me is that the Turkish representatives of Princess were not able to take more selfpossession on a market where they operated 3 live casinos, after more than 15 years of success! Were they taken by surprise by the impact of the crisis in Romania and were caught off guard, with no plan B? What is at the same time interesting and gratifying is that the same period coincided with the appearance of Poker G Club, a new concept with an old recipe: poker room (very modern) and slot room, all wrapped in a mix of pleasant atmosphere, free-bar and automatic game services. This impressive investment comes almost as a statement that together with 1x2 Bet Café Arena and the already known Casino Spiral in Piteşti claim that the world of gambling doesn’t stand still but on the contrary, invests despite the risky times, conveying a mature message to both the clients and the authorities: such a crisis knocks down only those who are weak; those who are strong only come out stronger! NR. 6 CASINO INSIDE 1
50
24 66
6 6 10 14 18 21 24 28 32 33 34
SORIN CONSTANTINESCU Cazinoul, un business de lux sub semnul crizei economice LOTERIA EUROPEANĂ PRIN LUME Loteria Spaniolă WYNN LAS VEGAS CASINO Menit a fi explorat şi descoperit KENO Un joc într-adevăr de amuzament LEGISLATIE COMPARATIVĂ În gamblingul european CAZINOUL DIN BĂILE HERCULANE Un exemplu pentru prezent de turism de gambling VESTE ŞOC: On-line-ul şi turneele de poker Liber la joc…, dar şi la taxat ARDAC ELITE - Cea mai nouă tehnologie în domeniul acceptoarelor de bancnote şi bilete TANGRA TOUCHTM - Unul dintre ultimele descoperiri în materie de sloturi, semnat Casino Technology DICŢIONAR Limbajul jocurilor de noroc
2 CASINO INSIDE NR. 6
38 40 46 50 54 56 58 60 62 66
CEASURI DE NEPREŢUIT Joaillerie 101 Manchette, Diamond Fiction, Diamond Rotolog BOGDAN NAUMOVICI Entertainment-ul din poker, cea mai buna lecţie de creativitate în gambling JOCUL DE BINGO Cum un simplu joc al numerelor a devenit un fenomen global MONICA BATSIS, MANAGER CASINO BUCHAREST Dacă îţi place ceea ce faci, departe ajungi! CABARET NIGHT Un nou Event Dinner in Town la Casino Palace- Casa Vernescu ARMONIE MUZICALĂ CHINEZEASCĂ Live la Regent Casino NOROCUL DE LA VIVA!SLOT CLUB Se numară în tombole zilnice G POKER CLUB - Un altfel de concept al exprimării sentimentelor la masa de poker Piaţa echipamentelor electronice pentru jocuri de noroc, în declin PARIIND PE TURISMUL DE GAMBLING Bulgaria, Republica Slovacă, Visul Filipinez
78 www.casinoinside.ro Managing Partners Dan Bernovici dan@casinoinside.ro Marius Răileanu marius@casinoinside.ro Editor in-chief: Aitala Avramescu aitala@casinoinside.ro Art Director & DTP: Marius Gonţoiu
86
Editors: Oana Gauca oana@casinoinside.ro The Insider insider@casinoinside.ro Philip Kotler philip@casinoinside.ro Amalia Mădălina Bălăbăneanu amalia@casinoinside.ro Distribution: Adrian Dima distribution@casinoinside.ro Photo: Adrian Stoicoviciu Advertising: advertising@casinoinside.ro Casino Inside folosește serviciile agenţiei de presă Agerpres Printed by: RH printing
72 69 72 78 82 86 90
PLATINUM CASINO Oferă un nou concept de divertisment POKERUL CU 3 CĂRŢI Un alt gen interactiv de poker LIVIU IGNAT Pokerul se învaţă în două minute şi se stăpâneşte într-o viaţă întreagă JOCURILE DE NOROC ONLINE Probleme şi soluţii MODURI INGENIOASE DE A TRIŞA Savannah, Poker Light LEGISLAŢIE Prevederi importante în legislaţia românească privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc
4 CASINO INSIDE NR. 6
90
BOARD OF ADVISORS Sorin Constantinescu (Președinte A.O.C.R.), Michelle Cummings (Manager General Casino Bucharest), Liviu - Petrișor Popovici (President of Romanian Betting Organizers Association) Andrei Frimescu (Marketing Manager Casino Palace), Sevki Ozer (General Manager Princess Casinos), Cristina Călinoiu (Marketing Manager Poker Stars România), Martin Ivanov (Manager General Casino Technology România), Carmen Joiţa (Marketing Manager Regent Casino), Heath St. John Irving, Casa de avocatură Enescu & Cuc ISSN 2067 - 6182 din 10.02.2010
CAZINOUL,
UN BUSINESS DE LUX SUB SEMNUL
CRIZEI ECONOMICE Însuşi Sorin Constantinescu, preşedintele Asociaţiei Organizatorilor de Cazinouri din România & preşedinte al Regent Casino, mărturiseşte “demoralizat şi confuz” cât de anevoios a devenit drumul în a menţine această afacere pe o linie de plutire în aceste zile. Cu toate acestea, mizează pe noile aspecte legislative care ar putea duce industria gamblingului pe un făgaş profitabil şi corect.
6 CASINO INSIDE NR. 6
SORIN CONSTANTINESCU
The casino, a luxurious business under the seal of the economic crisis Even Sorin Constantinescu himself, the president of the Association of Casinos’ Organizers in Romania and the president of Regent Casino, confesses that he is “demoralized and confused” about how difficult has become these days, to maintain the business on a floating line. However, he claims that the new legislative aspects could lead the gambling industry on a profitable and correct path.
NR. 6 CASINO INSIDE 7
De curand s-a discutat la Comisia de Buget Finante din cadrul Parlamentului Romaniei raportul asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc. Ce noutati exista? S-a confirmat practic ceea ce era stabilit în ordonanţa de guvern de anul trecut, noutatea fiind domeniul on-line al jocurilor de noroc. Iniţiativa este una bună având în vedere că anul trecut au ieșit din ţară circa 400 milioane de euro neimpozitaţi și au jucat aproximativ 400.000 de persoane, adica o medie de 100 euro de jucător lunar. Practic a fost făcută o concurenţă neloială făcută firmelor de pariuri, cazinouri și sloturi. Momentan sunt puse în discuţie normele generale, urmând a se dezbate aspectele concrete. Totodată, este binevenită și decizia privind reducerea numărului de sloturi pe care îl poate deţine un operator într-o sală, evitându-se astfel specula. De asemenea, se pune accent și pe a se preveni dependenţa de jocuri de noroc, ceea ce e foarte important în zilele noastre, în câteva luni urmând ca AOCR să deruleze o campanie în acest sens. Aţi fost solicitat, în calitatea dvs. de președinte al AOCR, să contribuiţi într-un fel sau altul la constituirea noii legi? Da, am propus Ministerului Finanţelor Publice un model foarte apreciat de mult timp pe pieţele externe de a exista posibilitatea ca un cazino să-și crediteze clientii, fără a se percepe dobândă sau să-l șantajeze în vreun fel. Din punctul nostru de vedere, acest aspect ar reprezenta un lucru foarte bun, deoarece s-ar încasa mult mai mulţi bani la cazinouri și, implicit, la bugetul de stat. O persoana care se știe dependentă de jocurile de noroc nu pune la bătaie sume mari la cazino, ci una mică, astfel că, în momentul în care îi pierde nu îi dispare dorinţa de joc și și-i poate recupera. Dacă vrea să mai joace și nu mai are cu ce, cazinoul îl susţine înregistrând totul legal și plătind impozitul aferent, indiferent dacă mai recuperează sau nu banii de la client. Cum se resimte criza economico-financiară asupra activităţii cazinourilor? Într-un cuvant – groaznic. Marturie stă chiar faptul că, până și unul dintre cele mai vechi cazinouri din București, deschis în 1995, Havana Prin8 CASINO INSIDE NR. 6
The new law for the acceptance of the Emergency Ordinance no. 77/2009, regarding the organization and exploitation of gambling, has been recently discussed by the Finance and Budgeting Committee of the Romanian Parliament. What is the news? What was actually communicated last year through the Emergency Ordinance has been confirmed. The news regards only online gambling. It is a good initiative, taking into account the fact that last year, 400 million Euro left the country without a levied tax, and there were about 400.000 players, meaning almost 100 Euro gambled every month. This was disloyal competition for the betting rooms, slot rooms and casinos. Only general norms are considered for the moment, and the specific aspects will follow. At the same time, the decision of reducing the number of slots an operator can have in one gaming room is welcome, as it reduces the speculative part. Moreover, more emphasis is placed on prevention of gambling addiction, which is very important nowadays. AOCR will have a campaign for this purpose. Were you required, as the president of AOCR, to participate in any way to the framing of the new law? Yes, I proposed to the Ministry of Finance a very appreciated model on the external markets, regarding the possibility of a casino to finance its clients without requiring interest or using blackmail. From our point of view, this aspect would be a very good opportunity, as more money could be cashed in by the casinos, and subsequently by the state budget. A person who knows he/she is addicted to gambling doesn’t usually bet large amounts, because when he/she loses the money, the desire is still there, so as to recover it. If that person still wants to play and has no more money, the casino helps him/her and keeps a legal track of it. In this way, the casino pays the tax even if it doesn’t receive the money back. How does the crisis affect the activity of casinos? In only one word-terribly. A part of the “living” proof was one of the oldest casinos in Bucharest, which stood from 1995, Havana Princess Casino had to close the gates and completely leave the market, which was rather sad. Because of this, hundreds of people
SORIN CONSTANTINESCU cess Casino, a fost nevoit să-și închidă porţile și să se retragă definitiv de pe piaţa de aici, ceea ce e destul de trist. Din această cauză, sute de oameni și-au pierdut locurile de muncă. Deocamdată, în business-ul de cazino din Capitală al acestor zile se practică un fel de canibalism, profitând de orice stopare a activităţii pentru a pune mâna pe clienţi, întrucât nimeni nu mai înregistrează profit. Taxa fixă de 5000 de euro/lună/masă pur și simplu de omoară atâta timp cât nu se joacă. Așadar, ce pune mai multă presiune pe activitatea cazinourilor? Criza în sine sau aspectele legislative? În mod cert criza. În aceste zile, un jucător pune la bătaie 50 euro la o vizită, asta în timp ce în urmă cu 2-3 ani vorbeam de 200 de euro. Chiar și clienţii VIP au dispărut așa cum au dispărut și bună parte din afacerile lor, altfel spus nu mai există lichidităţi. În aceste condiţii, cum se întrevede viitorul? Estimez că, în final, vor mai rămâne maxim cinci cazinouri în următoarele șase luni, ceea ce e practic, potenţialul pieţei din București. În 1996 erau deja 17 cazinouri. Și care sunt soluţiile atunci? Atâta timp cât ţara nu se redresează economic, nu există soluţii. Cazinoul este un produs de lux, iar astfel de produse au fost cele mai afectate. Spre exemplu celelalte domenii din industria de gambling cu un alt target precum pariurile sportive, jocurile de bingo și loto și-au sporit încasările în perioada aceasta. Să vorbim puţin și despre poker și despre legislaţia referitoare la mesele de joc electronice... Din punctul meu de vedere, mesele de poker electronice nici nu ar trebui să existe pe piaţă pentru că ele sunt încadrate greșit la categoria de slot machines. Practic ele nu au aceleași “atribute” ca sloturile, nu au contor și de intrare și de ieșire, ci numai de intrare. E forţat tot acest aspect. Oricum, o mare acoperire o au acum sloturile... Într-adevăr! Până în 2007, ruleta reprezenta 70% dintr-o sală de jocuri ca încasări. În ultimii doi ani, procentajul s-a schimbat radical, adică ruleta reprezintă un maxim de 20-30%, sloturile – 70%, adică o tendinţă clară de creștere spre astfel de aparate și descreștere pentru ruletă. În calitate de oficial al Regent Casino, care sunt planurile pentru perioada următoare? Planul nostru pentru 2010 este să supravieţuim în condiţiile în care se află România! Eu, cel puţin, sunt demoralizat și confuz.
lost their jobs. For now, the casinos in Bucharest get hold of a cannibalistic nature, as any closed activity is a source of clients and profit is a lost cause for everyone. The flat tax of 5000 Euro/month/ table is simply killing the casinos, as long as there is no gambling activity. What is thus the pressure agent of the casinos activity? The crisis or the legislative measures? Certainly the crisis. Nowadays, a player gambles 50 Euro in one visit, while 2 or 3 years ago the amount reached 200 Euro. Even the VIP players are gone, because most of their businesses are gone and there are no liquidities. How do you see the future under these circumstances? My estimations are that by the next 6 months, only 5 casinos will survive, which is in fact the potential market of Bucharest. There were 17 of them in 1996. What are the solutions? As long as the country is still economically troubled, there are no solutions. Casinos are a luxury product and these were the most affected ones. For example, other gambling activities like sports bets, bingo and lotto increased their revenues. Let’s talk about poker and the legislation regarding electronic tables … From my point of view, electronic poker tables should not be a product of this market, because they are mistakenly categorized as slot machines. They don’t have the same attributes as slot machines, no ‘in and out meter’, only an ‘in’ one. This aspect is somehow twisted. Anyway, the slots have a high coverage now… Yes, they have! Roulette used to bring 70% of the revenues before 2007. The last two years inversed the weights, and now the roulette brings 20%, 30% of the revenues, and slots bring 70%, which is an obvious increasing rate for this type of machines and decreasing trend for roulette. As a Regent Casino representative, what can you tell us about the plans for the future period? Our plan for 2010 is to survive under these harsh conditions in Romania. I, for one, am demoralized and confused.
NR. 6 CASINO INSIDE 9
LOTERIA SPANIOLĂ - O LOTERIE DE SUCCES
TEXT PHILIP KOTLER
Spanish Lottery - a successful lottery
Probabilitatea de a câștiga premii la loterie reprezintă principala dimensiune a riscului, care poate determina dacă o persoană joacă cu adevărat. Probabilităţile de a câștiga ceva la loteria naţională sunt relativ mari, comparativ cu alte activităţi de gambling, chiar dacă șansele de a câștiga premiul cel mare este destul de mic. Această ediţie vă invită să aflaţi mai multe despre loteria spaniolă.
The probability of winning lottery prizes is the basic risk dimensions, which may help determine whether a person gambles on a particular activity in the first place. Probabilities of winning something on the National Lottery are fairly high in comparison with other gambling activities although the chances of winning the jackpot are very small. In this issue, you are invited to learn more about Spanish lottery.
Loteria Spaniolă este vazută drept unul dintre jocurile cu tradiţie ale Spaniei şi, ca multe alte loterii din lume, oferă jucătorului ocazia de a câştiga premii cu o valoare foarte mare, care pot schimba viaţa unui om. Loteria Naţională a fost introdusă în Spania de către Carlos al IIIlea, în 1811 şi a fost folosită iniţial cu scopul de a mări rezerva de bani a trezoreriei. Madrid a fost desemnat sediul principal al loteriei în 1814 şi, tot atunci, jocul a fost denumit oficial Loteria Modernă - un nume pe care publicul spaniol îl foloseşte de ceva vreme încoace.
The Spanish Lottery is viewed as one of Spain’s most traditional games and, like most other lotteries around the world, it is one that offers players the chance to win life-changing cash prizes. The National Lottery was brought to Spain by Carlos III in 1811, and was originally used to boost the amount of money in the Public Treasury. Madrid was designated the home of the lottery headquarters in 1814, and at the same time the game was officially named The Modern Lottery – a name the Spanish public had been using on a casual ba-
10 CASINO INSIDE NR. 6
LOTERIA SPANIOLA Jocurile de loterie din Spania sunt administrate de Loterías y Apuestas del Estado, iar când jucătorii spanioli se duc cu gândul la loteria naţională, se duc cu gândul la un joc numit La Primitiva. Aici se presupune că jucătorii aleg 6 numere de la 1 la 49 şi premiul cel mare este de regulă în valoare de 3 milioane de euro; acesta este câştigat de cei care reuşesc să ghicească toate cele 6 numere dintre cele 6 extrase. Dacă nu există niciun câştigător, reportul cumulat poate ajunge şi la 20 milioane euro sau chiar mai mult. Există, de asemenea, mai multe niveluri de câştig pentru cei care reuşesc să ghicească mai puţin de şase numere. Totuşi, la fel ca în mai toate ţările, cu cât ghiceşti mai multe numere, cu atât şansele de câştig sunt mai mari. Loteria La Primitiva are loc de două ori pe săptămână, în fiecare joi şi sâmbătă.
sis for some time. Lottery games in Spain are operated by Loterías y Apuestas del Estado, and when Spanish players think of the “National Lottery” they tend to think of a game known as La Primitiva. This requires players to choose 6 numbers from 1 to 49, and the top prize, which is usually worth €3 million, is won by players who succeed in matching all six of their numbers with the six numbers drawn. Rollovers of the jackpot fund after no winners are found can result in the top prize growing to €20 million or more. There are also several other prize tiers for players who manage to match fewer than all six numbers, though as in most other countries, the more numbers you match the more you stand to win. La Primitiva lottery draws take place twice a week, every Thursday and Saturday. The National Lottery game is basically a ten numbers wager, and before you start playing there are some concepts that it would be useful for you to understand: • National Lottery draws consist of 100.000 numbers, from 00.000 up to 99.999. • Each number from 00.000 to 99.999 comprises a separate ticket. Each ticket is known as a serie. • Series are at the same time divided into ten décimos. A décimo is the tenth part of a ticket or serie, so, a whole ticket or serie comprises ten décimos. • Tickets or series are sold by décimos. To start playing you must first buy as many décimos as you want from any authorised lottery store. To buy a whole lottery ticket you would have to buy ten décimos of the same series. The quantity of series available depends on the draw; the National Lottery (Lotería Nacional) and Thursday’s Lottery (Lotería del jueves).
Jocul loteriei Naţionale este practic un pariu de 10 numere şi este de mare ajutor să înţelegi câteva concepte de bază înainte de a juca: • Extragerea Loteriei Naţionale constă în 100.000 numere, numerotate de la 00.000 la 99.999; • Fiecare număr de la 00.000 la 99.999 reprezintă un bilet separat. Aceste bilete sunt cunoscute sub numele de series. • Biletele sunt împărţite la rândul lor în décimos. O décimo este a 10-a parte a unui bilet, sau serie, care conţine în total zece décimos. • Biletele sau series se vând pe décimos. În concluzie, pentru a putea juca, trebuie ca mai întâi să cumperi cât de multe décimos vrei, de la orice punct de loterie autorizat. Pentru a cumpăra un bilet întreg, trebuie să cumperi zece décimos, din aceeaşi serie. Numărul de series disponibile depind în funcţie de extragere: Loteria Naţională (Lotería Nacional) sau Loteria de joi (Lotería del jueves). Loteria Naţională (Lotería Nacional) - are loc în fiecare Sâmbătă şi este divizată în 10 series. Această extragere are cel mai mare premiu. Loteria de joi(Lotería del Jueves) - are loc în fiecare joi şi este divizată în 6 series. Costul pentru aceste décimos este mai mic decât cel pentru Loteria Naţională, dar şi premiile sunt mai mici. Alte jocuri cu tradiţie în Spania sunt: Bonoloto - Este tot un joc de loterie 6 din 49, dar are patru extraNR. 6 CASINO INSIDE 11
LOTERIA SPANIOLA National Lottery (Lotería Nacional) – This takes place every Saturday, and is divided into 10 series. This draw boasts the biggest prizes. Thursday`s Lottery (Lotería del Jueves) – This takes place every Thursday, and is divided into 6 series. The cost of the décimos to participate in this draw is much lower than the ones for the National Lottery, but the prizes are smaller.
geri săptămânale, în fiecare luni, marţi, miercuri şi vineri. Jackpotul variază de regulă între 1 milion şi 7 milioane euro, în funcţie de reportul jocurilor anterioare. El Gordo de La Primitiva - Acest joc are loc în fiecare duminică şi constă în alegerea a 5 numere de la 1 la 54 şi a unui număr suplimentar de la 1 la 9. Cel mai mare câştig valorează 5 milioane euro şi este obţinut de jucătorii ce au ales corect toate cele 5 numere şi numărul suplimentar.
Other notable Spanish lottery games include: Bonoloto – This is another 6 from 49 lottery game, but this one has four draws per week, and these take place every Monday, Tuesday, Wednesday and Friday. The jackpot tends to range from €1 million to €7 million, depending on whether there have been any previous rollovers and on the number of eventual winners matching all six numbers. El Gordo de La Primitiva – This lottery game takes place every Sunday, and requires players to select five main numbers from 1 to 54 and one supplementary numbers from 1 to 9. The top prize, which is worth a minimum of €5 million, is won by players matching all five main numbers plus the supplementary number.
El Gordo - Fiind denumită într-un mod popular "cel gras", El Gordo este loteria anuală care are loc pe 22 decembrie, având cele mai mari câştiguri din lume şi extrageri care durează 7 ore.
El Gordo – Affectionately referred to as “the fat one”, El Gordo is an annual lottery draw which takes place on December 22. It boasts the biggest number of lottery prizes in the world, and draws take several hours to complete.
În Spania, niciun câştig de loterie nu se impozitează. Există, de asemenea, extrageri lunare care sunt legate de anumite sărbători, ca spre exemplu cea de Sfântul Valentin, care valorează 84.000 euro.
All lottery winnings in Spain are tax free. There are also monthly draws that are tied in with particular celebrations. For example, there is a Saint Valentine’s draw, which has prizes worth € 84,000.
Banii strânşi pe baza biletelor sunt împărţiţi cu cotă de 70-30. 70% din sumă se întoarce înapoi la jucători sub formă de premii, iar restul de 30% merge la bugetul de stat, pentru a acoperi o parte din cheltuielile administrative şi pentru a contribui la Trezorerie.
The money raised through lottery ticket sales is split on a 70/30 basis. The 70% of the money is returned to players in the form of prizes, and the remaining 30% goes to the State to cover administration expenses and support the Public Treasury.
Dacă nu eşti localnic, poţi cumpăra un bilet online. Se permit de asemenea şi intrările tip sindicat. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu acest termen, un sindicat este un grup de oameni care cumpără biletele împreună. Dacă se câştigă un premiu cu aceste bilete, suma va fi împărţită în mod egal între membri, care sunt adesea prieteni, rude sau colegi de muncă ale celui care formează sindicatul.
If you are outside Spain then you can buy a lottery entry via the internet. The syndicate entries are also permitted. For those who are not familiar with this approach, a syndicate is a group of people that buy lottery tickets on a shared basis. If they win a prize, it is divided equally between the syndicate members, which are often friends, family members and work colleagues of the syndicate founder.
12 CASINO INSIDE NR. 6
14 CASINO INSIDE NR. 6
WYNN LAS VEGAS CASINO
Wynn Las Vegas Casino, menit a fi explorat Ĺ&#x;i descoperit Wynn Las Vegas Casino,
designed to be explored and discovered
NR. 6 CASINO INSIDE 15
The resort features more than 1,900 coinless slot games, including Wynn Megabucks, Windfall, Wynn 7, Wynn Cash for Life, Wynn Monte Carlo in denominations ranging from $0.01 to $5,000. Lush and colorful landscaping surrounds the majestic Wynn Las Vegas, a small part of what makes it one of the most luxurious and opulent hotels on the Strip. With its man-made mountain, the flowers inside and out and the majestic waterfall leading into a three-acre lake, this resort is a standout among others on the Strip. The resort is a AAA Five Diamond winner, a Michelin Five Pavilions Award winner and the only three-time winner of the Mobil Five Star award. Opened in 2005 by developer Steve Wynn, the Wynn houses 2,716 rooms and a smashing casino. Wynn Las Vegas is the only casino resort in the world to receive the Mobil 5 Star, the AAA 5 Diamond Rating, and the Michelin 5 Red. From penny slots to high-end limits, if you’re looking to place a wager or two, this is the place. Staţiunea-cazino pune la dispoziţie peste 1.900 de jocuri tipslot, care funcţionează fără monede, printre care şi Wynn Megbucks Windfall, Wynn 7, Wynn Casho for Life, Wynn Monte Carlo, cu cupiuri de la 0,01$ la 5.000$. Peisaje colorate şi luxuriante înconjoară maiestosul Wynn Las Vegas, şi ele reprezintă doar o mică parte a ceea ce face ca hotelul să fie unul dintre cele mai opulente şi mai luxoase de pe Strip. Cu muntele artificial făcut de mâna omului, florile din interior şi exterior şi cascada maiestuoasă ce dă într-un lac care se întinde pe trei acri, acest loc iese în evidenţă, faţă de celelalte situate pe Strip. Este premiat cu AAA Five Diamond, 5 stele Michelin şi singurul ce a ieşit câştigător de trei ori la premiile Mobile Five Star. Wynn Las Vegas este singurul cazino-staţiune din lume, care a primit cele trei premii Mobil 5 Star, AAA 5 Diamond şi Michelin 5 Red. De la sloturi în care introduci un penny, până la limite de pot foarte mari, dacă vrei să pui un pariu sau două, acesta este cu siguranţă locul potrivit. Cazinoul de aproximativ 40.000 mp oferă numeroase jocuri, printre care Blackjack, Big 6, Craps, Caribbean Stud, Roulette, Let-it-Ride, Pai Gow Poker, Pai Gow, Three Card Poker şi War. Staţiunea pune la dispoziţie şi o cameră de poker cu 26 de mese pentru Texas Hold ‚em, No Limit Hold ‚em, Omaha şi Stud. Jocurile au în general limite de la 4$/8$ la 100$/200$. Jocuri cu limite mai ridicate sunt adesea oferite, pentru jucătorii mai aventuroşi. Cazinoul Wynn oferă, de asemenea, jocuri cu sau fără limită de pot. Staţiunea pune la dispoziţie peste 1.900 de jocuri tip-slot, care funcţionează fără monede, printre care şi Wynn Megbucks Windfall, Wynn 7, Wynn Casho for Life, Wynn Monte Carlo, cu cupiuri de la 0,01$ la 5.000$. Wynn Megabucks a fost îmbunătăţit, combinând jackpoturile uriaşe de la Megabucks cu atracţia roţii de ruletă şi şarmul preşedintelui, Steve Wynn. Steve Wynn a colaborat cu designerii de top ai industrei de jocuri pentru a aduce aparatul de slot de 10.000.000$+penny. Windfall este un aparat de sloturi cu jackpot progresiv, semnat exclusiv Wynn Las Vegas şi Encore, unde la sume de 0.25$, 1$ sau 5$, jucătorii pot primi jackpoturi ce depăşesc 16 CASINO INSIDE NR. 6
The resort’s 110,000-squarefoot casino offers a number of games including Blackjack, Big 6, Craps, Caribbean Stud, Roulette, Let-it-Ride, Pai Gow Poker, Pai Gow, Three Card Poker and War. The resort also offers a poker room with 26 tables of Texas Hold ‚em, No Limit Hold ‚em, Omaha and Stud. The games are generally offered at limits ranging from $4/$8 up to $100/$200. Higher limit games are often available for the more adventurous player. Wynn Casino also offers pot-limit and no-limit games. The resort features more than 1,900 coinless slot games, including Wynn Megabucks, Windfall, Wynn 7, Wynn Cash for Life, Wynn Monte Carlo in denominations ranging from $0.01 to $5,000. Wynn Megabucks has been updated, combining the Megabuck’s life-changing jackpots with the appeal of a spinning wheel and the charm of the Chairman, Steve Wynn. Steve Wynn collaborated with the industry’s leading game designers to bring a $10,000,000+ penny slot machine. Windfall is a Wynn Las Vegas and Encore-exclusive progressive slot machine where $0.25, $1 or $5 slot players vie for jackpots over $100,000. While big jackpots appeal to most, everyone loves WYNN 7, a unique version of Blazing 7s where players can contend for high-hit frequency jackpots up to $1,000. One of the newest sensations to hit slot floors has been enhanced to create the Wynn Signature Series - Cash for Life machine. WYNN MONTE CARLO, this player favorite has been enhanced for Wynn Las Vegas and Encore with more spins and more jackpots, offered in $0.25 denominations. All machines use a new voucher system. Although this high tech system is more convenient than coins, it is strange that Wynn does not offer coin-operated 50 cent slot machines for Blackjack players to deposit the 50 cent pieces from their Blackjacks and surrenders. On the other hand, Wynn Macau Casino is the first casino which brings the best of Las Vegas style and luxury to Macau, modeled on
WYNN LAS VEGAS CASINO 100.000 $. Chiar dacă jackpoturile mari îi atrag pe majoritatea jucătorilor, toată lumea iubeşte WYNN 7, o verisiune originală a Blazing 7s, unde jucătorii pot atinge jackpoturi de până la 1.000$. Una dintre cele mai noi senzaţii în gama de sloturi a fost oferită prin crearea Seriei Exclusive Wynn-Cash for Life. Wynn Monte Carlo, printre favoritele jucătorilor, a fost îmbunătăţită de Wynn Las Vegas şi Encore, cu mai multe jackpoturi oferite în cupiuri de 0.25$. Toate aparatele folosesc un sistem nou de voucher. Deşi acest nou sistem cu o înaltă tehnologie este mult mai convenabil decât monedele, este foarte bizar că Wynn nu pune la dispoziţie aparate ce funcţionează cu monede de 50 cenţi, pentru ca jucătorii de Blackjack să îşi depoziteze monedele obţinute. Pe de cealaltă parte, Wynn Macau Casino este primul cazino ce oferă ce este mai bun din stilul şi luxul Las Vegasului, în Macau, fiind o replică a cazinoului original din Las Vegas. Cazinoul acoperă un spaţiu de aproximativ 70.000 mp, dintre care 1.000 mp sunt destinaţi cazinoului VIP. Unul dintre oamenii ce a construit Las Vegasul Sunt puţini investitori de cazino sau operatori care au avut un impact mai mare asupra industriei, şi asupra Las Vegasului contemporan, decât Stephen Alan “Steve” Wynn. Fiul unui operator ilegal de bingo, Wynn a primit o educaţie de primă clasă - combinaţie care i-a oferit o perspectivă unică pentru un operator de jocuri de vârsta sa. Wynn a început să se remarce pe Las Vegas Strip în 1970. Deschiderea cazinoului Mirage, în 1989, a deschis uşa către o eră de staţiuni scumpe şi opulente, transformându-l astfel într-un vizionar, într-un controversat mogul de cazino. Wynn a aruncat o privire şi în afara Las Vegasului, vazând o oportunitate imensă în Macau, destinaţia de primă mână a Asiei, dar unde un singur operator, Stanley Ho, avea voie să deţină cazinouri. În 2002, guvernul chinez a permis deschiderea unor noi cazinouri care să fie deţinute de alte persoane, iar Wynn a fost printre primii care a primit aprobarea să construiască aici. El a investit 1.2 miliarde dolari pentru a dezvolta hotelul Wynn-Macau de 600 de camere, pe care l-a deschis în 2006.
the original Wynn Casino in Las Vegas. The casino comprises of 205,000 square feet of gaming area, including a 1,000 square metre VIP casino. One of the men who made Las Vegas Few casino builders or operators have had a greater impact on their industry, and especially on contemporary Las Vegas, than Stephen Alan “Steve” Wynn. The son of an illegal bingo game operator, Wynn received an Ivy League education—the combination of the two gave him a unique perspective for a Las Vegas gaming operator of his generation. Wynn started making his mark on the Las Vegas Strip in the 1970s. The 1989 opening of his Mirage ushered in the age of expensive and opulent “megaresorts,” turning him into a visionary, controversial casino mogul. Wynn looked also outside of Las Vegas, where he saw a huge opportunity in Macau, Asia’s top gaming destination, but only one operator, Stanley Ho, was permitted to own casinos. In 2002, the Chinese government allowed casinos run by new owners, and Wynn was among the first approved to build there. He spent $1.2 billion to develop the 600-room Wynn Macau and opened it in 2006.
NR. 6 CASINO INSIDE 17
Keno, un joc într-adevăr de amuzament
Keno, a really fun game Oferă posibilitatea de a câștiga sume mari, cu pariuri relativ mici.
It offers the possibility of winning large payouts on relatively small wagers.
Keno este un joc similar cu Lotto și a fost introdus pentru prma oară în China, în urmă cu mulţi ani. Jocul a fost introdus în SUA la mijlocul anilor 1800 de către imigranţii chinezi, care veniseră să lucreze în mine și la căile ferate. Răspândindu-se repede prin China, keno a fost folosit pentru construirea Marelui Zid Chinezesc și a devenit cunoscut și sub numele de Jocul Porumbelului Alb, deoarece porumbeii călători erau folosiţi pentru transmiterea numerelor câștigătoare, din orașele mari către sate și cătune.
Keno is similar to Lotto and it was first introduced in China many years ago. The game was brought to the USA in the mid 1800’s by the Chinese immigrants who came to work in the mines and on the railroad. Quickly spreading throughout China, keno was also used to help fund the building of the Great Wall. The game also became known as the White Pigeon Game because carrier pigeons were used to send the winning numbers from the keno games in the larger cities to small villages and hamlets.
Este un mod interactiv de a-ţi petrece timpul și, cel mai important, oferă posibilitatea unor câștiguri mari, pornind de la pariuri relativ mici. Keno se joacă de regulă în lounge-urile cazinourilor special amenajate, dar există și așa numiţii „Keno runners”, care iţi preiau bile-
It is an exciting pastime and, most importantly, it offers the possibility of winning large payouts on relatively small wagers. Keno is usually played in Casino lounges specifically allocated for the game, but there are so called ‚Keno runners’ who will collect your ticket
18 CASINO INSIDE NR. 6
PREZENTARE
Pentru a juca Keno, trebuie să alegi minimum 4 numere, dar nu mai mult de zece, numere din intervalul 1-80. Fiecare alegere poartă numele de ‚Spot’, deci dacă alegi 10 numere, joci o partidă de 10 Spot. Biletele de Keno se pot găsi la mesele din cazino, precum și în lounge-ul special amenajat, iar cazinoul pune la dispoziţie un creion special. Trebuie doar să marchezi un bilet gol cu numerele pe care le dorești, iar apoi să duci biletul împreună cu suma necesară la un ghișeu, unde vei primi un duplicat al biletului. În decurs de câteva minute, 20 de bile de Keno numerotate vor fi extrase dintr-un recipient cu 80 de bile, iar dacă acestea sunt cele alese de tine, ești câștigător. Rezultatele sunt afișate pe ecranele din cazino. Pariurile minime pornesc de la 5 cenţi, deși unele cazinouri acceptă doar de la 1$ în sus. Broșurile Keno îţi pot oferi informaţii despre sumele ce pot fi câștigate și despre tipurile de bilete ce se pot juca. Suma de bani pe care o câștigi depinde de tipul de bilet jucat și de numărul de bile „ghicite”. Poţi juca câte bilete vrei și în unele cazinouri, poţi câștiga până la 50.000 $ cu un pariu de doar 1$. Partida de Keno poartă numele de cursă, iar în multe cazinouri este oferită opţiunea de multi-race, adică mai multe partide se pot juca concomitent. Avantajul casei variază în funcţie de tipul de Keno jucat, însă, de obicei, este undeva la 30% sau mai mult. Șansele de a ghici un număr din 80 este de 0.25%, ceea ce clasează Keno printre cele mai slabe jocuri de pariuri. Pentru un total mai mare jucat sau pentru pariuri mai mari, multe jocuri de keno oferă jackpoturi progresive, care, uneori, ajung îndeajuns de mari încât casa oferă o cotă de peste 100%.
and deliver the winnings if the player wants to play from outside the lounge area. There are many television monitors spread all over the Casino halls to keep players informed of the winning numbers. There is also the video version of Keno. These are slots-like coin operated machines. It plays using the same principle with similar rules of the regular Keno, but you get the results much faster. To play Keno, you select a minimum of 4 but no more than 10 numbers between 1 and 80. Each selection is called a ‚Spot’, so if you select 10 numbers you are playing a 10 Spot game. Keno tickets are located at tables throughout the Casino and in the Casino’s Keno lounge. The Casino provides a ‚Keno crayon’ for this purpose. Simply mark a blank Keno ticket with the numbers of your selection. Then present your ticket to the Keno desk with your wager and the clerk will give you a duplicate ticket. In a few minutes, twenty numbered Keno balls will be drawn at random from a barrel containing 80 numbered balls, and if enough of your selected numbers are drawn, you are a winner. The results are displayed on screens throughout the Casino. Minimum bets can be as low as 5 cents, although some Casinos only accept bets of $1 or more. The house’s Keno brochures give you information about payoffs and various tickets you can play. The amount of money you win is dependent upon the type of ticket you play and the number of ‚spots’ caught. You may play as many tickets as you wish. You could win as much as $50,000 on a $1 wager in some Casinos. The round of a Keno game is called a Keno race. In many Casinos, ‚multi-race’ Keno is featured, where you can play a number of consecutive Keno races at one time. The house advantage on Keno varies according to the Keno game played. It is always around 30% or more. The chances of hitting one number in 80 are 0.25%, making Keno among the worst bets you can make. For higher-number totals played, or for bigger bets, many keno games offer progressive jackpots. Sometimes the progressive jackpot gets high enough that the house is actually offering more than 100 percent payback.
NR. 6 CASINO INSIDE 19
FOTO LAPSTONEHOTEL
tul și îţi livrează câștigurile, în cazul în care vrei să joci în alte săli. Multiplele monitoare din interiorul sălilor de cazinouri ţin jucătorii informaţi în legătură cu numerele câștigătoare. Există, de asemenea, o versiune video a jocului de Keno, cu aparate ce funcţionează pe monede. Pe acestea se joacă conform acelorași reguli, însă rezultatele se obţin mult mai rapid.
european gambling
Legislaţie comparativă în gamblingul european de Amalia Bălăbăneanu
Comparative legislation in European gambling Schimbări radicale în legislaţia jocurilor de noroc, cauzate de criza financiară. Taxe şi impozite mai mari, mai multe restricţii, înăsprirea condiţiilor pentru obţinerea licenţelor de joc sau limitarea numărului de aparate de joc. Acestea sunt doar câteva dintre noile obstacole pe care le întâmpină operatorii de jocuri de noroc din Europa de Est. Cu un volum scăzut de pariuri, în contextul înăspririi cadrului normativ, reprezentanţii industriei de gambling fac faţă cu greu situaţiei. Vara anului 2009 avea să topească numeroase afaceri din industria locală de gambling. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 77 din 26 iunie 2009 (O.U.G. nr. 77/2009) a schimbat radical viziunea operatorilor de jocuri de noroc din România. Toate modificările legislative s-au reflectat direct în activitatea şi în afacerile companiilor din domeniu. Cu fenomene de acest gen s-au confruntat şi operatorii prezenţi pe piaţa din Polonia. La 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua legislaţie poloneză, ce avea ca scop reorganizarea şi restructurarea pieţei jocurilor de noroc. Potrivit acesteia licenţele se acordă şi se reînnoiesc, o dată la şase ani, în condiţii mult mai restrictive. În Varşovia, conform noii legislaţii, pot fi licenţiate doar trei cazinouri, în virtutea condiţiei care limitează activitatea unei unităţi la 650.000 de locuitori. Autorizaţia de funcţionare se acordă în România şi în Franţa pentru o perioadă de cinci ani. Deşi în România nu există o limitare a activităţii la numărul locuitorilor, modificarea cadrului legislativ a dus la contractarea involuntară a pieţei. Astfel, numărul cazinourilor live game s-a redus în 2009 cu peste o treime, la nivel naţional. Deţinătoarea recordului mondial pentru cel mai mare număr de cazinouri pe metru pătrat, Franţa, are o politică mult mai relaxată în domeniul jocurilor de noroc. Deşi legislaţia presupune existenţa cazinourilor doar în localităţile ce depăşesc 500.000 de locuitori, la finele anului trecut aici erau 197 de cazinouri de tip live game. Statul român le-a impus operatorilor, odată cu noua legislaţie, minim 20 de slot-machines pentru fiecare sală de joc. Totodată, numărul minim de mese speciale de joc din cadrul locaţiei în care se organizează activitatea de tip cazinou este de 12 în municipiul Bucureşti şi 10 în provincie, dintre care cel puţin două mese de ruletă. În Polonia, în schimb, fiecare cazinou va putea opera maxim 70 de mese sau aparate de joc. Autorităţile de la Varşovia au în plan izolarea jocurilor de noroc doar
Radical changes for the gambling legislation, caused by the financial crisis. Higher fees and taxes, harsher conditions for gambling licenses or a limit imposed for the number of gaming machines. These are only part of the obstacles the game operators in Western Europe have to face with. The low volume of bets on a background of tougher legislative norms, make the representatives of the gambling industry to hardly face the situation. The summer of 2009 was to melt many businesses of the local gambling industry. The Emergency Ordinance no.77 from 26th of June 2009 (O.U.G. NO.77/2009) has radically changed the way operators use to see things, here in Romania. All the legislative changes had a direct impact in the activity and the businesses of this field. Poland operators faced the same conditions. The new Polish legislation entered into force on 1st of January 2010, and had as an objective, to reorganize the gambling market. According to its norms, the licenses are granted and renewed once every 6 years, under more strict conditions. In Warsaw, the new legislation states that three casinos, at the most, can receive a license, as one unity has to operate for 650,000 inhabitants. The license to function is granted in both Romania and France, for a period of 5 years. Even though Romania doesn’t currently have a limitation of the activity based of the number of inhabitants, the legislative change reflected in a shrink of the market. Therefore, the number of live casinos decreased by over one third on a national level, in 2009. The one which holds the record for the largest number of casinos on sqm, France, has a lighter legislation in what concerns gambling. Even though legislation had as a premise the idea that casinos exist only in the cities with over 500,000 inhabitants, 197 live games units operated last year. The new legislation of the Romanian Government imposes that the minimum number of slot-machines to be operated is 20. Moreover, the minimum number of gaming tables within a venue is 12 in Bucharest and 10 in other cities, out of which at least two have to be roulette tables. In Poland, for a change, each casino can operate 70 tables or machines at the most. The Warsaw authorities have as an objective to transform gambling into an activity solely carried out by the casinos, which NR. 6 CASINO INSIDE 21
la perimetrul cazinourilor, ceea ce presupune eliminarea slot-machineurilor din cluburi, magazine, cafenele sau benzinării. În ciuda faptului că numai în 2009 polonezii au jucat peste cinci miliarde de euro, iar 50% dintre venituri au fost generate de slot-machines, guvernul şi-a propus suprimarea treptată a acestui segment prin reducerea pieţei cu 20% - 25% anual. Economiştii susţin că această măsură va aduce daune statului polonez de aproximativ 1,2 miliarde de euro în următorii cinci ani. În România nu există restricţii de acest gen, însă operatorul de jocuri de noroc trebuie să se asigure că spaţiul propus pentru desfăşurarea activităţii nu este situat în incinta unei unităţi de învăţământ, inclusiv campusurile aferente acesteia, în cadrul unor aşezăminte de cultură, artă, sănătate, cu specific social, de culte religioase şi altele asemenea sau în perimetrul delimitat destinat acestora. Jocurile de noroc sunt interzise prin lege minorilor, atât Franţa, cât şi în Polonia şi România. Mai mult, autorităţile franceze au solicitat operatorilor campanii de responbailitate socială, în vederea sprijinirii clienţilor. Practic, reglementările normative fac apel la protecţia jucătorilor prin informarea corectă şi evitarea dependenţei faţă de jocurile de noroc. În acest sens, clienţii au la dispoziţie şi o linie telefonică specială pentru prevenirea dependenţei de jocuri de noroc. Totodată, operatorii trebuie să prezinte anual Autorităţii Naţionale de Reglementare un raport cu acţiunile întreprinse pentru promovarea jocului responsabil şi cele cu privire la lupta împotriva dependenţei de jocuri de noroc. Tot anual, reprezentanţii industriei franceze de gambling trebuie să prezinte şi un bilanţ referitor la lupta împotriva activităţilor infracţionale sau frauduloase şi a spălării banilor şi finanţării terorismului. Jocurile de noroc au pompat dintotdeauna sume semnificative la bugetele de stat. În 2009 au avut ocazia să demonstreze şi mai mult această contribuţie. Autorităţile est-europene au încercat să-şi redreseze bugetele din veniturile cazinourilor. În România, ca urmare a analizei indicilor de inflaţie anuali, a rezultat o creştere de 3,86 ori faţă de cuantumul taxelor aferente anului 2000. Aceasta este explicaţia dată de reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice privind decizia de majorare a taxelor aplicate jocurilor de noroc în nota de fundamentare a O.U.G. nr. 77/2009. Astfel, taxa anuală aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc este de circa 100.000 de euro pentru cazinouri, în timp ce pentru jocurile de tip 22 CASINO INSIDE NR. 6
means the elimination of slot machines from clubs, shops, cafés or gas stations. Despite the fact that in 2009, Polish people gambled over five billion euro and that 50% of the revenues were generated by slot-machines, the government has in plan to gradually suppress this segment by reducing the market on a 20% to 25% annual basis. Economists claim that this measure will hurt the Polish state, causing damages of around 1.2 billion euro, in the next five years. There are no such restrictions in Romania, but the gambling operators have to make sure that the venue of activity is not within a school unit, a campus, cultural establishment, establishments of art or health, religious cults and many others of this kind, or in the proximity of them. Gambling is forbidden for minors both in France and Poland, as well as in Romania. Moreover, the French authorities have requested to see more corporate social responsibility programs that come to support the clients. Basically, the normative rules try to protect the clients by keeping them informed and avoiding addiction for gambling. For this purpose, clients can have access to a special phone line aimed at preventing gambling addiction. Furthermore, operators have to prepare an annual report for the National Authority of Regulation, regarding aspects of responsible gambling promotion and the fight against gambling addiction. The representatives of the French gambling industry also have to present an annual balance sheet that reflects the fight against criminality and fraud, against money laundry and terrorism support. Gaming has always been an important “tank” for the state budgets, and in 2009, it had the opportunity to emphasize this contribution. The East-European authorities tried to mend their budgets out of the casinos’ incomes. In Romania, the analysis of the annual inflation indexes resulted in an increase of taxes of 3.86 times, compared to the level of 2000. This was the explanation of the Ministry of Public Finance representatives, in what regarded the increase of taxes for gambling, in the basis of O.U.G. no.77/2009. Hence, the annual tax that corresponded to the gambling license was around 100,000 Euro for casinos, while for venues with slot-machines, it was somewhere around 6,000 Euro. Moreover, in order to be granted with a gambling permit, the operator has to pay annually about 60,000 Euro for each table, if it is in Bucharest, and half of the amount in other cities. For each venue of slot-machines, the annual amount for the authorization is around 2,000 Euro. France offers more of a fiscal lightness, as it is a country with experience in this field. Even though some of the Senate members once mentioned they wanted to obtain 400% more revenues from taxes for this segment, no measure was taken. The taxes for each casino are well established and mentioned in the specifications of the corresponding City Hall and they can vary. According to the French legislation, operators can pay shares between 10% and 80% of their gross income in taxes (the bets of the gamblers less the earnings paid by the casino-n.a.). Basically, casinos which have a gross income maximum 87,000 euro, pay 10% in taxes, and the number follows an increasing trend until 80% is reached, for the units that have a gross income of over 14.1 million Euro. All the cumulated cur-
european gambling slot-machine este aproximativ 6.000 de euro. De asemenea, pentru obţinerea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc operatorul trebuie să plătească anual circa 60.000 de euro pentru fiecare masă, dacă îşi desfăşoară activitatea în Capitală, în timp ce pentru provincie suma se înjumătăţeşte pentru fiecare masă. Pentru fiecare mijloc de tip slot-machine valoarea autorizaţiei se ridică la aproximativ 2.000 de euro anual. Franţa, o ţară cu o vastă experienţă în domeniul jocurilor de noroc, oferă o oarecare lejeritate fiscală operatorilor. Deşi, într-o discuţie a membrilor senatului francez, aceştia au menţionat faptul că ar trebui să ridice ştafeta şi să obţină venituri cu până la 400% mai mari din impozite şi taxe sociale aplicate acestui segment, în prezent nu a fost luată nicio decizie în acest sens. Taxele aplicate cazinourilor din Franţa sunt fixate în caietul de sarcini, acceptat de municipalitatea unde este amplasată unitatea, şi diferă de la caz la caz. Potrivit legislaţiei franceze operatorii pot plăti taxe între 10% şi 80% din produsul brut al jocurilor de noroc (diferenţa dintre pariurile jucătorilor şi câştigurile plătite de cazinou pe jocurile lor individuale – n.a.). Practic, cazinourile cu un produs brut anual de până la 87.000 de euro plătesc taxe de 10% , iar cifrele evoluează treptat, ajungând până la un nivel de taxare de 80% pentru unităţile al căror produs brut este de peste 14,1 milioane de euro anual. Toate taxele existente cumulate, pentru municipalitate şi pentru bugetul de stat, nu trebuie să depăşească 80% din produsul brut al cazinoului. Produsul brut al jocurilor de noroc a fost, în exerciţiul financiar 2008 – 2009, de 2,3 miliarde de euro, în scădere cu 9% faţă de anul precedent. Francezii au scăpat de responsabilitatea declarării câştigurilor obţinute din jocurile noroc întrucât acesta sunt incluse în impozitarea câştigului brut al operatorului. Singura excepţie o reprezintă profitul obţinut prin participarea la jocurile de pe site-urile străine. Astfel, dacă un francez alege să joace poker pe un site înregistrat în Malta, el trebuie să declare câştigurile obţinute, urmând ca acestea să fie impozitate, conform legii. Începând cu 1 ianuarie 2010, operatorii prezenţi pe piaţa din Polonia au resimţit din plin şocul noului proiect de lege, propus de defunctul preşedinte Lech Kaczynski. Taxa lunară pentru operarea unui slot-machines a fost majorată de la 180 de euro la 480 de euro. Nivelul taxelor este de până la 50%, în cazul ruletei, a jocurilor cu zaruri, de cărţi, mecanice şi a pariurilor mutuale. În timp ce în România se poartă discuţii pentru legalizarea gambling-ului online, francezii au anticipat deja importanţa acestui segment, astfel că, în primăvara lui 2010, jocurile de noroc online au intrat în deplină legalitate. De la începutul acestui an, odată cu noul cadru legislativ, gambling-ul online din Polonia a fost interzis. Noua lege a fost intens criticată atât în Polonia, cât şi în străinătate, iar operatorii au sesizat deja autorităţile europene pentru modificarea contextului normativ, care le sufocă business-urile. Timpul va arăta treptat care dintre modelele legislative va da cele mai multe roade şi va aduce venituri substanţiale pe termen lung la bugetul de stat.
rent taxes, for both the City Hall and the state budget shall not overpass 80% of the casino’s gross income. The fiscal year of 20082009 ended with a gross income of 2.3 billion euro, 9% less than last year. Frenchmen managed to avoid the statement of their gambling winnings, as it was included in the taxes of the gross income for the operator. The sole exception is the profit gained by participation to foreign online gambling websites. Thus, if a Frenchman chooses to play poker on website registered in Malta, he has to declare his winnings for taxation, according to law. Starting with 1st of January 2010, the operators in Poland have experienced the shock wave of the new law, which was projected by the former Lech Kaczynski. The monthly tax levied for a slot machine increased from 180 Euro to 480 Euro. The increase in taxes for roulette, dice and card games, mechanic ones and mutual bets was of 50%. Even though in Romania the legalization of online gambling seems to be a debated subject matter, Frenchmen have foreseen the importance of this segment and in the spring of 2010, they were made legal. Once this year started, together with the new legislative frame, online gambling was forbidden in Poland. The new law was severely criticized both in Poland and abroad, and the operators had already claimed the need of normative changes to the European Authorities, as their businesses were strenuously affected. Time will gradually be a mirror of which legislative model is best suited and will bring long-term significant incomes for the state budget.
NR. 6 CASINO INSIDE 23
Cazinoul din Bトナle Herculane, un exemplu pentru prezent de turism de gambling 24 CASINO INSIDE NR. 6
BAILE HERCULANE
The casino in Băile Herculane, a present example of gambling tourism As many other “pearls” of Romania, the spa of Cerna Valley, will for sure reach the list of forever lost touristic objectives, without the real support of the authorities, even though it tries to come back to its former status. No matter how, it is a standing evidence of the fact that people in the past new how to deal with tourism. For the moment, there are only the bitter regrets that we don’t know/want to carry on our values, no matter their kind.
Ca multe alte “perle” ale României, staţiunea balneo-climaterică de pe Valea Cernei, deşi încearcă să revină la statutul de-odinioară, fără sprijinul real al autorităţilor, se va adauga listei lungi de obiective turistice pierdute în derizoriu. Oricum, reprezintă un exemplu concret de cum ştiau unii din trecut să facă turism. Pentru momentul actual nu rămân decât aceleaşi regrete amare că nu ştim/ vrem să perpetuăm valorile, de orice fel. Staţiunea Băile Herculane continuă să prezinte un potenţial turistic deosebit, care nu este exploatat nici pe departe la adevărata sa valoare. Faima staţiunii Băile Herculane,
Băile Herculane resort still represents a special touristic potential, which is not at the least exploited as it should be. The fame of the spa, which is also known as the “pearl of the Cerna Valley’ started to spread beyond the borders of our country, long time ago. Due to its curable and touristic potential, as well as to its climate, it is one of the most “gifted” resorts of Europe and even worldwide. In the 19th century, Băile Herculane was competing against the famous resorts Baden Baden or Karlovy Vary. A number of people of art and culture came to Herculane for rest and treatment, like Goethe, H. Ch. Andersen, Vasile Alecsandri, Dinicu Golescu, George Coşbuc, Nicolae Iorga together with Emperor Marcus Aurelius and his mother Julia, Emperor Franz Joseph and Empress Elisabeth. But this was not the only reason, for which all these spas were part of a bigger resort which comprised also a casino. This represented the past axes of the riotous life in Băile Herculane, with stories of fun and delight, but also with legends of lust and debauchery. The casino in Băile Herculane or the casino with columns, was built in 1862, in an Austrian barocco style. The documents of those times claim that this was done under the guidance of the architect Wilhelm Doderer. With nice and simple ornaments, the casino embedded also a beautiful terrace with painted ceilings.
NR. 6 CASINO INSIDE 25
BAILE HERCULANE cunoscută drept “perla Văii Cernei”, a trecut demult dincolo de hotarele ţării. Prin potenţialul sau balnear, climatic şi turistic, ea se înscrie printre cele mai înzestrate staţiuni de acest tip din Europa şi chiar din lume. În secolul XIX staţiunea Băile Herculane ajunsese să concureze cu celebrele staţiuni Baden Baden sau Karlovy Vary. O seamă de oameni de artă şi cultură veneau la Băile Herculane pentru odihnă şi tratament precum Goethe, H. Ch. Andersen, Vasile Alecsandri, Dinicu Golescu, George Coşbuc, Nicolae Iorga, alături de împăratul Marcus Aurelius şi mama sa Iulia, împăratul Franz Iosif şi împărăteasa Elisabeta. Însă acesta nu era singurul motiv pentru că toate aceste atracţii balneare erau cuprinse într-un întreg ansamblu ce cuprindea şi un cazino. În acesta se regăsea în trecut axa vieţii tumultoase din staţiunea Băile Herculane cu poveşti despre distracţie şi răsfăţ, dar şi legende despre pierzanie şi desfrâu. Cazinoul din Băile Herculane sau Cazinoul cu coloane, a fost construit în 1862 în stil baroc austriac, potrivit documentelor vremii, sub îndrumarea arhitectului Wilhelm Doderer. Ornamentat simplu şi plăcut, cazinoul dispunea şi de o frumoasă terasă acoperită cu tavan pictat. Saloanele vestitului Cazino erau adesea frecventate de elita aristocraţiei imperiale de la Viena, aceasta fiind, totodată, şi perioada de apogeu a staţiunii în perioada de dominaţie austro-ungară. Din acest motiv, oraşul dispunea înca de pe atunci de un potenţial turistic deosebit, semn că turismul de gambling nu era doar o himera aşa cum e acest fenomen acum în România.
The saloons of the famous casino were frequently visited by the elite of the imperial aristocracy in Vienna, this representing the best period of the resort, during the Austrian-Hungarian domination. Due to this reason, the city had a distinguished touristic potential, which proves that tourism is not a just a dream, like the reality stands today in Romania.
“Ansamblul Cazinoului”, ce reprezenta o coloană vertebrală a planului de sistematizare arhitectornică întocmit de habsburgi, avea pe frontispiciu inscriptionat salutul roman “Saluti et Laetitiae” – Sănătate şi bucurii. Cazinoul din Băile Herculane era considerat şi un simbol al înfrăţirii etnice şi al bunei convieţuiri între etnii, deoarece pe acoperişul său existau statui care întruchipau un român, un neamţ, un sârb şi un ungur.
“The Assemble of the Casino”, which was the backbone of a systematic plan drawn up by the Habsburgs, had a frontispiece inscription with the Romanian salute „Saluti et Laetitiae” - Health and happiness. The casino in Băile Herculane was considered to be a symbol of ethnic brotherhood and good coexistence between ethnic groups, because the roof displayed statues which embodied one Romanian, one German, one Serbian and one Hungarian.
Astăzi, în fostul Cazino şi-au găsit găzduire muzeul staţiunii Băile Herculane, o sală de spectacole, mai multe spaţii comerciale şi un restaurant.
Today, the former casino of the Băile Herculane resort hosts the museum of the city, an auditorium, retail spaces and a restaurant.
26 CASINO INSIDE NR. 6
VESTE ŞOC:
On-line-ul şi turneele de poker - liber la joc…, dar şi la taxat
Noile prevederi legislative ce pot fi adoptate de plenul Parlamentului României în perioada următoare repun pe tapet deciziile luate de Guvern anul trecut prin OUG 77/2009.
Shocking News: Online websites and poker tournaments - good for play…but good for taxes as well The new legislative measures that are to be adopted by the Romanian Parliament in the foreseeable future are the “twin sister” of last year’s decisions adopted by means of O.U.G 77/2009. “În urma dezbaterii proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în şedinţa din data de 23 iunie 2010, comisia propune supunerea spre dezbaterea şi adoptarea Plenului Camerei Deputaţilor a unui raport cu amendamente admise prezentate în Anexa nr.1 şi amendamente respinse prezentate în Anexa nr.2.” aşa ne-au fost anunţate seriile de reglementări legislative ce au fost luate în discuţie în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
“Following the debate for the approval of the draft of the Emergency Ordinance no.77/2009, regarding the organization and exploitation of gambling, during the meeting on June 23, 2010, the Commission proposes submitting for discussion and adoption for the Chamber of Deputies, a report of accepted amendments which are presented in Annex 1 and of rejected amendments, which are presented in Annex 2.”, this is the way the new series of legislative measures discussed by the Permanent Bureau of the Chamber of Deputies, were presented to us.
Iată informaţiile de interes maxim ce derivă din raportul asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc:
Here are the most valuable pieces of information taken out from the legislative project for approval of the Emergency Ordinance no.77/2009, regarding the organization and exploitation of gambling: The following changes were made for Art.10, in regards to gambling activities:
La Art. 10 - cel care clasifică jocurile de noroc, s-au adus următoarele completări: “La articolul 10 alineatul (1), după litera f) se introduc 3 noi litere, literele g), h), i), cu următorul cuprins: “g) jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor de comunicaţii de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă; (h) pariurile on - line reprezentând activitatea de pariuri în cotă fixă, organizată prin intermediul sistemelor de comunicaţii de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă; (i) jocurile de noroc on-line reprezentând totalitatea jocurilor de noroc, altele decât cele definite la lit. a), e), f), g) şi
28 CASINO INSIDE NR. 6
“In Article 10 paragraph (1), three more letters g) h) i), were introduced after the letter f), as follows: „g) bingo games which are organized via Internet communication systems and mobile or fixed telephone systems,; h) online fixed-amount bets –gambling activity, organized via Internet communication systems and mobile or fixed telephone systems; i) online gambling activities that account for all gambling types, other than those defined in letter a), e), f), g) and
REGLEMENTARI h), care sunt desfăşurate altfel decât în prezenţa fizică a jucătorilor, organizate şi transmise prin intermediul sistemelor de comunicaţii de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă, şi pentru care un organizator de jocuri de noroc a obţinut autorizaţie şi licenţă.” Prin completarile aduse art. 10 se definesc categoriile de jocuri de noroc online permise şi reglementate prin prezentul act normativ. Odată cu permiterea organizării de jocuri on-line se asteaptă în urma măsurii, încasări suplimentare din taxe şi impozite, precum şi o supraveghere mai bună a domeniului.
h), which are carried out otherwise than in the <<body>> presence of the players and for which the organizer was granted with operating permit and license, which are organized and transmitted via Internet communication systems, mobile and fixed-line telephone systems. „ The amendments for art.10 define the online gambling categories allowed and regulated by the current legislative frame. Together with the authorization of online gambling, additional taxes and fees are expected to be levied, as well as a more strict regulation of the sector.
La articolul 13 – cel care prevede acordarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: “(2) Pentru societăţile care organizează pariuri în cotă fixă şi/sau pariuri on line, taxa pentru autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc se stabileşte în funcţie de încasările efectiv realizate de societăţi din exploatarea acestei activităţi, dar nu mai puţin de nivelul minim al taxei stabilite în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă; (3) Taxele percepute pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc constituie venit la bugetul de stat. Un procent de 5% din aceste taxe se alocă anual prin legea bugetului de stat astfel: 1,5% la Fondul cinematografic şi 3,5% pentru Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice. Sumele se virează lunar din buget la nivelul încasărilor.” Prin modificarea adusă la art. 13 alin. (2) se urmăreste cuprinderea în sfera de aplicare a legii şi a activităţii de pariuri on line.
Paragraphs (2) and (3) in article 13, which regards the granting of the gambling license and operating permit, were modified for the following content: “(2) For the operators that organize activities with fixed betting amounts and/or online betting, the tax levied for the operating permit is decided in relation to revenues of these companies generated solely from this activity, but it shall be no less than the minimum tax imposed by the conditions of the hereby emergency ordinance”; (3) The taxes levied for the granting of license and operating permit represent an income for the state budget. 5% of this amount is to be annually distributed as follows: 1.5% for the Film Fund and 3.5% for the National Program of Restoration of Historical Monuments. The amounts will be monthly distributed, depending on the level of revenues.” The amendment for art.13, paragraph (2) regards the sphere of applicability for the online betting activity.
La articolul 15 alineatul (2), litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins: „h) mijloacele de joc utilizate la jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune indiferent de modul constructiv sau operaţional al acestora, sunt vizate de Biroul Român de Metrologie Legală. Totalul taxelor de participare colectate şi totalul premiilor acordate se centralizează într-un sistem electronic central amplasat pe teritoriul României. Sistemul electronic central, prin grija şi pe seama organizatorului, va fi conectat cu un terminal situat la Ministerul Finanţelor Publice, pus la dispoziţie gratuit de organizatori, şi va conţine sau va permite accesul la informaţii privind: totalul taxelor de participare colectate în orice zi şi totalul premiilor acordate.” Aşadar, condiţia deţinerii avizului emis de „Loteria Română” ce era prevăzut înainte în acest articol, conform căruia jocurile de noroc propuse a fi autorizate nu încalcă dreptul de exclusivitate şi nu împietează asupra realizării obiectului de activitate al acesteia, a fost eliminată, deoarece transforma indirect această entitate într-un organism având competenţe în activitatea de autorizare a jocurilor de noroc. “Scopul normei legale trebuie să fie şi acela de a permite accesibilitatea, în condiţii de egalitate de şanse a tuturor agenţilor economici la toate jocurile reglementate şi nu de a institui condiţii restrictive. În condiţiile în care <<Loteria Română>> ca orice alt agent economic, se supune aceluiaşi cadru juridic general în materia jocurilor de noroc, operând pe acelaşi sector de piaţă - participanţii la jocurile de noroc, competenţa de a emite avizul, este o premiză a unei cenzurări abuzive, ce nu are legătură cu statul de drept”, aşa suna “motivaţia” introducerii acestei prevederi expusă în raport. La acelaşi articol 15 alineatul (2), după litera h) se introduce o nouă literă, lit.h1) cu următorul cuprins: „h1) maşinile de joc tip slot-machine au o vechime de maximum 5 ani la data solicitării primei autorizaţii de exploatare.” Prin această propunere se are în vedere permiterea pătrunderii pe piaţă a unor aparate de joc moderne cu o vechime relativ mică. În acest fel se va asigura o protecţie, pe de o parte, a pieţei faţă de importul aparatelor uzate sau depăşite din punct de vedere tehnologic, iar, pe de altă parte, va constitui o garanţie pentru jucători a bunei funcţionări a aparatelor. O prevedere foarte importantă a fost introdusă în cadrul aceluiaşi art.15, astfel, la “alineatul (2) după litera h) se introduc două noi litere, lit. (i) şi (j) cu următorul cuprins: “i) jocurile de noroc de tip pariuri online, jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor de comunicaţii de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă, jocuri de noroc on-line operatorul economic trebuie să facă dovada deţinerii tuturor echipamentelor tehnice care asigură suportul pentru organizarea şi transmiterea acestor tipuri de jocuri de noroc şi acestea să fie situate în mod obligatoriu pe teritoriul României; j) condiţiile suplimentare ce trebuie îndeplinite de operatorul economic pentru obţinerea licenţei de exploatare a jocurilor de noroc prevăzute la art.10, alin. (1) lit g), h) şi i) vor fi reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.” Prin completarea art. 15 alin. (2) cu lit. i) si j) se urmăreşte stabilirea condiţiilor necesare pentru obţinerea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc on line, în sensul obligativităţii existenţei pe teritoriul României a echipamentelor tehnice, pentru a asigura o bună supraveghere şi un control eficient a pieţei jocurilor de noroc on line. De asemenea, se urmăreşte stabilirea condiţiilor suplimentare ce trebuie îndeplinite de organizatorii de jocuri de noroc on line în România, condiţii care vor fi detaliate şi implementate prin normele de aplicare. La articolul 15 alineatul (6) litera a), punctele (i) şi (iii) se modifică şi vor avea următorul cuprins: “(i) minimum 15 mijloace de joc pentru spaţiile în care, pe lângă celelalte activităţi care se desfăşoară în cadrul incintei respective, altele decât exploatarea de jocuri de noroc, se exploatează numai această categorie de mijloace de joc. În OUG 77/2010 erau prevăzute “minimum 20 de mijloace de joc…”, constatându-se că, în practică, în majoritatea locaţiilor autorizate pentru pariuri în cotă fixă, au fost amplasate şi mijloace de joc tip slot machine, de multe ori activitatea de pariuri desfăşurându-se mai mult de formă, se motiveaza în document apariţia acestei prevederi: “(iii) minimum două mijloace de joc, dar nu mai mult de 5 mijloace de joc, pentru locaţiile autorizate pentru activitatea de pariu sau loto”.
Paragraph (2), line (h) in article 15, was modified for the following content: “(h) means of play which are operated for bingo games, within TV networks, irrespective of their design or operational objective, are regulated by the Romanian Bureau of Legal Metrology. The total amount of participation fees collected and all prizes awarded are processed and kept in a main electronic system, located in Romania. The electronic system, under the care and on behalf of the organizer, will be connected to a terminal of the Ministry of Finance, will be provided by the organizers, for free, and will contain or will allow access to information regarding: total participation fees collected every day and all prizes awarded.„ Therefore, the previous valid condition included in this article for obtaining the authorization from the “Romanian Lottery”, according to which gambling activities to be authorized shall not impede the exclusive rights as well as the realization of the object of activity, has been eliminated. The reason of this elimination is the fact that this condition was indirectly transforming the entity into an organism of competence for the authorization of the gambling activity. “The purpose of the legal frame has to be that of allowing equal chances of access to the regulated gambling activities, for all the economic agents, and of eliminating the restrictive conditions. As the Romanian Lottery is regulated by the same legal framework for gambling, as any other economic agent, and operates on the same market sector as the other gambling operators, the power to release the authorization is an abusive censorship, which has no connection with the rule of law”, this is the argument set out in the report, for the implementation of this provision. A new line h1) is introduced in the same article no. 15, after the letter h), which states the following: „h1) slot machines have a period of use of 5 years at the date of request for the first operating permit.” This provision is aimed at allowing the modern machines with a relatively small period of use, to enter the market. In this way, on the one hand it will provide protection, for imports of used or obsolete equipment, and on the other hand, it will be a guarantee for the players, of the proper functioning of equipment. A very important provision was also introduced for article 15, in paragraph (2), after letter (h): two more letter (i) and (j), which state the following: “i) for gambling activities such as online betting, bingo games transmitted by means of internet communication systems or mobile and fixed-line telephone systems and other online gambling activities, the operator has to make proof of the possession of all machinery which provides support for the organization and transmission of these activities and they necessarily have to be located in Romania; j) the additional conditions to be fulfilled by the economic agent to obtain the operating license, described under article 10, line 1, letters g), h) and i), shall be regulated by the applicable norms of the hereby emergency ordinance.” The amendment of article 15, paragraph (2), with i) and j), is aimed at establishing the necessary conditions for granting the operating license of online gambling, imposing the existence of technical equipment on Romanian territory, in order to reach a good supervision and an efficient control of the online gambling market. Moreover, the drafting of additional conditions that are to be fulfilled by the online gambling operators, which will be minutely described and implemented by means of the applicable norms. Article 15, line (6), letter a), suffers the following modifications for (i) and (iii): “(i) the minimum number of means of play is 15, for the areas in which this category of means is solely exploited, besides any other activities which take place in that specific area, with no gambling nature whatsoever.“ O.U.G. 77/2009 stipulated “minimum 20 means of play...”, but the reason of this amendment has as argument common practice, which revealed that most of the venues for fixed bets also have slot machines installed and that the betting format is just a coverage one. “(iii) minimum two means of play, but no more than five, for the authorized units of lotto or betting activities.” Under these conditions, the specific regulation of the possibility to exploit two means of play must be implemented only in the authorized venues for lotto activities; in what concerns authorized venues for the betting activities, the possibility stands for two means of play, but no more than 5. In article 16, a new line (4) was introduced after line (3), which states the following: “(4) Economic agents that are granted with gambling operating permit and carry their activity on the basis of
NR. 6 CASINO INSIDE 29
REGLEMENTARI În această situaţie se impune reglementarea expresă a posibilităţii de a exploata 2 mijloace de joc doar în locaţiile autorizate pentru activitatea de loto, iar pentru locaţiile autorizate pentru activitatea de pariuri minimum 2 mijloace de joc, dar nu mai mult de 5. La articolul 16, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins: „(4) Operatorii economici care deţin licenţă de organizare a jocurilor de noroc şi exploatează, pe bază de autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, jocuri de noroc caracteristice activităţii cazinourilor pot organiza turnee de poker în baza unui regulament aprobat de comisie şi cu condiţia plăţii taxei de organizare. Cuantumul taxei de participare este cel stabilit prin anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă şi constituie venit la bugetul de stat.” Prin această propunere se are în vedere instituirea unei taxe pentru organizatorii care doresc să realizeze turnee de poker, fenomen care a luat amploare în ultima perioadă, în acest fel urmărindu-se reglementarea activităţii precum şi obţinerea unor venituri suplimentare la bugetul de stat. La articolul 29, alineatul (8), cel care prevede nivelul garanţiilor pentru acoperirea riscului de neplată, “după litera e) se introduc trei noi litere, literele f) g) h), cu următorul cuprins: “f) 4.000.000 lei pentru jocurile de noroc de tip pariuri on line organizate prin intermediul sistemelor de comunicaţii de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă, jocuri de noroc on line organizate prin intermediul sistemelor de comunicaţii de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă; g) 1.000.000 lei pentru jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor de comunicaţii de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă; h) 10.000.000 lei pentru operatorii economici autorizaţi să exercite controlul tehnic, monitorizarea şi supravegherea pentru jocurile de noroc de tip pariuri on line organizate prin intermediul sistemelor de comunicaţii de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă, jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor de comunicaţii de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă, jocuri de noroc on-line organizate prin intermediul sistemelor de comunicaţii de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă.” La Anexă, cea care prevede ”taxele anuale percepute pentru activităţile din domeniul jocurilor de noroc” se prevăd următoarele: I) Taxe aferente licentei de organizare a jocurilor de noroc (anuale) se introduc 3 noi litere, lit. H-J, cu următorul cuprins: „H. Pentru jocurile de noroc de tip pariuri on- line 200.000 lei; I. Pentru jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor de comunicaţii de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă: 200.000 lei; J. Jocuri de noroc on-line 800.000 lei. “ II) Taxe aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc (anuale) “litera C se modifică şi va avea următorul cuprins: “C. Pentru pariuri în cotă fixă şi pariuri on- line: 5% din încasările efectiv realizate la nivelul organizatorului, dar nu mai puţin de 250.000 lei, pe baza documentaţiei tehnico-economice de eficienţă prezentate de operatorul economic”; De asemenea literele F şi G se modifică şi vor avea următorul cuprins: „F. Pentru jocurile bingo desfăşurate în săli de joc: 30.000 lei pentru fiecare sală, precum şi 3% din valoarea nominală a cartoanelor achiziţionate de la Compania Naţională „Imprimeria Naţională” - S.A., care se achită în avans la Trezoreria Statului, cu prezentarea ordinului de plată vizat de trezorerie la ridicarea cartoanelor; G. Pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune: 10% (în loc de 20% cât era până acum) din încasările efectiv realizate la nivelul organizatorului, dar nu mai puţin de 400.000 lei, pe baza documentaţiei tehnico-economice de eficienţă prezentate de operatorul economic.” La acelaşi punct II), după litera G se introduc două noi litere, lit. H şi J, cu următorul cuprins: “H. Pentru jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor de comunicaţii de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă: 20% din încasările efectiv realizate la nivelul organizatorului, dar nu mai puţin de 400.000 lei, pe baza documentaţiei tehnico-economice de eficienţă prezentate de operatorul economic; J. jocuri de noroc on-line: 1,5% din încasările efectiv realizate la nivelul organizatorului, dar nu mai puţin de 1.000.000 lei, pe baza documentaţiei tehnico-economice de eficienţă prezentate de operatorul economic.”
gambling authorization, which are specific for casinos activities, are able to organize poker tournaments under the guidelines of the standing order approved by the commission and with the proof of payment of the organization tax. The quantum of the participation fee is that imposed by the annex of the hereby emergency ordinance and it constitutes a revenue of the state budget. This provision aims at levying a tax for the operators which wish to organize poker tournaments, a wide spread phenomenon lately, by this regulating the activity and the additional revenues need for the state budget. Article 29, line (8), with reference to the level of guarantees offered for coverage of the non-payment risk, has three modifications: three more letters f), g), h) were introduced after e): “f) 4,000,000 Lei for online betting gambling activities organized by means of Internet communication systems, mobile and fixed telephone systems, and online gambling organized via Internet communication systems or mobile and fixed-line telephone systems; g) 1,000,000 Lei for bingo games organized via Internet communication systems, mobile and fixed telephone systems; h) 10,000,000 Lei for the economic operators authorized to perform technical supervision, monitoring and surveillance of online betting activities, organized via Internet communication systems, mobile and fixed telephone systems, bingo games organized via Internet communication systems, mobile and fixed telephone systems and online gambling organized via Internet communication systems, mobile and fixed telephone systems.” The Annex that regards the “annual taxes levied for gambling activities” states the following: I) The annual taxes for the granting of the operating license have three more letters, H-J, which state the following: “H. For online betting gambling 200,000 Lei; I. For bingo games organized by means of internet communication systems and mobile or fixed telephone systems: 200,000 Lei; J. Online gambling 800,000 Lei.” II) The annual taxes for the granting of the operating license, letter C changes and has the following content: “C. For fixed amount bets and online bets: 5% of the revenues of the operator, but no less than 250,000 Lei, based on the technical and economic efficiency documents, reported by the economic operator.”; Letters F and G modify as well, for the following content: “F. For bingo games which take places in bingo rooms: 30,000 Lei for each room, as well as 3% of the nominal value of the cards purchased from the National Printing Company, which are to be paid in advance at the State Treasury; the receipt must be shown as proof when collecting the cards; G. For bingo games organized by means of TV networks: 10% (instead of 20% as it previously was) of the revenues of the operator, but no less than 400,000 Lei, based on the technical and economic efficiency documents, reported by the economic operator.” After the letter G, two more letters were introduced for the same line, which state the following: “H. For bingo games organized by means of internet communication systems, mobile or fixed telephone systems: 20% of the revenues of the operator, but no less than 400,000 Lei, based on the technical and economic efficiency documents, reported by the economic operator. J. Online gambling: 1.5% of the revenues of the operator, but no less than 1,000,000 Lei, based on the technical and economic efficiency documents, reported by the economic operator.
În ceea ce priveşte punctul 2 din Anexă, cel care prevede valoarea minimă a capitalului social subscris şi vărsat la data solicitării cererii de obţinere a licenţei de organizare a jocurilor de noroc, după litera G se introduc trei noi litere, H, I, J cu următorul cuprins: “H. Pentru organizatorii care exploateaza jocuri de noroc de tip pariuri în cotă fixă on- line: 1.000.000 lei; I. Pentru organizatorii care exploatează jocuri bingo organizate prin intermediul sistemelor de comunicaţii de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobila: 500.000 lei; J. Pentru organizatorii care exploatează jocuri de noroc online: 1.000.000 lei.”
In reference to the second part of the Annex, that stipulates the minimum amount of subscribed and paid capital, three more letters H, I, J were introduced after G, which state the following: “H. For the operators of online fixed betting activities: 1,000,000 Lei; I. For bingo games operators, which are organized by means of internet communication systems and mobile or fixed telephone systems: 500,000 Lei; J. For online gambling operators: 1,000,000 Lei.”
În fine, la Anexă, după punctul 2 “Valoarea minimă a capitalului social subscris şi vărsat la data solicitării cererii de obţinere a licenţei de organizare a jocurilor de noroc”, se introduce un nou punct, punctul 3 cu următorul cuprins: 3. Taxa de organizare pentru turnee de poker: 200.000 lei.
Point two regarding “The minimum amount of the subscribed and paid capital at the date of request for the granting of operating gambling license” stipulates a new provision: 3. The tax for poker tournaments organization: 200,000 Lei.
30 CASINO INSIDE NR. 6
ARDAC ELITE
ARDAC ELITE
Cea mai nouă tehnologie în domeniul acceptoarelor de bancnote şi bilete
ARDAC ELITE The high-tech future in bill and ticket acceptors field Dreaptă sau înclinată; din spate în faţă sau din faţă în spate; cu margini netede sau colţuroase; muchii perfecte sau îndoite-oricum te-ai uita la ea, atât timp cât este reală, Ardac Elite o acceptă. Ardac Elite este primul din noua generaţie de acceptoare: cele tradiţionale scanează doar părţi dintr-o bancnotă; Ardac Elite însă creează o imagine de ansamblu a bancnotei, cu înaltă rezoluţie, folosind optoelectronică adusă la rangul de artă.
Aligned or skewed; back to front or front to back; straight edges or rough edges; perfect corners or folded corners – whichever way you look at it, provided it’s genuine, Ardac Elite accepts it. Ardac Elite is the first in a new generation of acceptor: traditional acceptors sample only parts of a bill; Ardac Elite, on the other hand, takes a high-resolution image of the whole bill using state-of-the-art optoelectronics.
Ardac Elite scanează 100% ambele feţe ale bancnotei folosind șase lungimi de undă, printre care și cea vizibilă, ultravioletă și infraroșie. Imaginea astfel obţinută oferă o cantitate suficientă de date pentru analiză, inclusiv caracteristici specifice precum marcajele IR. Ardac Elite oferă pentru prima oară posibilitatea de acceptare atât a bancnotelor noi, cât și a celor în uz și blocarea oricărei fraude. Pentru a crea Ardac Elite, cei de la controlul banilor au colaborat cu băncile naţionale și imprimeriile de bancnote, pentru a putea avea o securitate sporită atât pentru bancnotele în folosinţă precum și a celor ce urmează a fi introduse. Instrumentul manual Ardac Elite EP face ca update-ul lui Ardac Elite pentru noile bancnote să fie făcut cu ușurinţă, precum și update-ul firewalului.
Ardac Elite scans 100% of both faces of each bill using six wavelengths, including visible, ultraviolet and infrared. The true note image provides a large amount of data for analysis, including data on special features such as IR markings. Ardac Elite provides the highest first-time acceptance of both new and street-grade bills, and rejection of all known frauds. Money Controls works with national banks and currency producers to make Ardac Elite future-proof, able to handle not just the current security features but also those yet to be introduced. The Ardac Elite EP, a hand-held support tool, makes it easy to update an Ardac Elite with new banknote data and also to update the unit’s firmware.
Ardac Elite prezintă o toleranţă mare la mizerie, fum și zgârieturi, cu un sistem ce suportă pătrunderea prafului în aparat, cât și aerul încărcat de fum. O amprentă standard pentru industrie, o gamă largă de interfeţe hardware, printre care și RS232, USB și TTL, și trei protocoale standard fac posibil ca Ardac Elite să poată fi integrat în aparatele OEM. El poate fi, de asemenea, modificat pe aparatele deja existente, lucru ce permite operatorilor să își mărească veniturile, în timp ce își cresc astfel și durata de viaţă a aparatelor. 32 CASINO INSIDE NR. 6
Ardac Elite has a very high tolerance of dirt, smoke and scratches, with automatic compensation for the ingress of dust into the host machine and for smokey environments. An industry-standard footprint, a range of hardware interfaces, including RS232, USB and TTL, and three industry-standard protocols, ensure that Ardac Elite can be easily integrated into OEM machines. And it can be easily retrofitted on site to existing machines, enabling operators to increase revenue, whilst also extending the life of their machines.
CASINO TECHNOLOGY
TANGRA TOUCHTM Unul dintre ultimele descoperiri în materie de sloturi, semnat Casino Technology După ce anul trecut a adus pe piaţă noul Gemini Sensa, cu inovaţii precum butoane cu senzori și cele start push up/push down, în acest an, Casino Tehnology introduce ultima descoperire în materie de design de sloturi, odată cu seria Tangra Touch SLT. Tangra Touch SLT a fost conceput pentru a răspunde atât nevoilor jucătorilor precum și a operatorilor, și a fost dezvoltat pentru o continuă îmbunătăţire a ergonomiei, funcţionării și durabilităţii, dar și din cele mai bune materiale și cele mai avansate procese. O atenţie deosebită a fost acordată simplităţii în construcţie și în modul de dispunere al componentelor, folosind, bineînţeles, piesele și perifericele de cea mai înaltă calitate. Dispunerea cu grijă a butoanelor și atenţia la detalii pentru crearea părţii de protecţie din faţă, sau minunatul monitor bezel 3D și piesele periferice atent plasate, acestea sunt lucrurile care fac aparatul ușor de folosit pentru jucătorul mai puţin instruit. Sumar al îmbunătăţirilor și inovaţiilor Tangra Touch SLT • Un aspect nou şi atrăgător- noul aparat are o formă distinctă, care îl face unic în limbajul folosit și fermecător pentru jucător; • O mărime standard - mărimea și amprenta standard garantează alinierea perfectă cu aparatele deja existente; • Multiple îmbunătăţiri - seria de îmbunătăţiri și facilităţi adaugă un plus operativităţii și confortului jucătorului. • Multiple facilităţi: - Unul sau două ecrane Panorama de 22” sau 26” cu unghi larg de vizualizare; - Opţiuni variate pentru top box; - Display adiţional de 7” care poate fi transformat în sistem multimedia, cu touch screen propriu; - O nouă tastatură ergonomică cu butoane mari, de înaltă calitate și butoanesenzor opţionale; - Sistem performant de sunet, cu un subwoofer ajustat pentru cele mai fine vibraţii; - Cotieră ergonomică și, opţional, suport pentru pahar și scrumieră; - Design atractiv pentru partea frontală cu display electro-luminiscent. • Sistemul de calcul instalat Sistem Tough RyderTM - o serie de îmbunătăţiri tehnice: - O nouă formulă a soluţiilor anterioare oferite de placa de bază și CPU; - Mecanism de push-out; - Display LED pentru notificarea de diagnostic a CPU; - Dual-lock; - Securitate software îmbunătăţită; - Performanţă îmbunătăţită și interfaţă grafică de calitate ridicată.
One of the latest advancement in slant-top from CASINO TECHNOLOGY After last year’s introduction of the new Gemini Sensa upright, that brought to the market such innovations as supplementary sensor buttons and the push up/push down start button, this year Casino Technology introduces the latest advancements in slant-top design with the Tangra Touch SLT series. The Tangra Touch SLT was designed to answer the needs of both player and casino operators alike, and it was developed in the spirit of constant improvement in player ergonomics, serviceability and durability, and in terms of best material and processes used. Particular attention was paid to the simplicity in construction and component placement, and of course the use of the best available components and peripherals. The careful placement of the buttons and the attention to detail that went into the development of the bumper support, or the beautiful 3rd monitor bezel and careful placement of peripherals, that make the interaction with the cabinet as natural to the untrained player as it is to the more advanced one. Summary of the improvements and innovations in Tangra Touch SLT • A new and exiting shape – the new cabinet has its distinct shape, that not only makes it unique in language but also an eye-catcher to the player. • A standard size cabinet - The standard size and footprint, guaranties the perfect fit in the line with the existing floor cabinets. • Many improvements - The range of improvements and facilities, adds-up to better operator serviceability and players comfort. • A multitude of new features: - Pair or single 22” or 26” Panorama screens with wide viewing angle - Different top box options - Additional 7” display that turns into player tracking or multimedia system with the use of its own touch screen - New ergonomic keyboard featuring high quality large push buttons and optional sensor buttons - Powerful sound system with finely tuned subwoofer - Ergonomic armrest, and optional cup-holder / ashtray - Attractively designed front door featuring electro luminescent display • The powerful Tough RyderTM computer system installed - a wide range of technical improvements: - Better form factor over previous CPU/motherboard solutions - Features a lever action push-out mechanism - CPU box diagnostic front LED display - Dual-lock ready - Improved software security - Better performance and graphics NR. 6 CASINO INSIDE 33
Limbajul jocurilor de noroc Aţi mers vreodată la un casino și aţi auzit un limbaj pe care nu îl înţelegeţi? Aţi jucat vreodată la masa de craps și vi s-a spus ceva legat de ochi de șarpe, iar dumneavoastră aţi crezut că e o insultă? Dar online, cunoașteţi termenii pe care ceilalţi jucători îi folosesc? Dacă nu, este timpul pentru un curs intensiv de limbaj al cazinoului! Mai jos veţi găsi termeni pe care trebuie să îi știţi. Aceasta este o altă parte a unui lung șir complet de termeni care îi vor ajuta pe noii veniţi și chiar și pe vechii profesioniști să înveţe limbajul jocurilor de noroc.
The language of gambling Do you ever go to a casino and hear a whole bunch of lingo you don’t understand? Do you join a craps table and hear something about snake eyes and think you have just been insulted? What about online, do you know the chat terminology other players are using? If not, it’s time for a crash course in casino terminology! Following are terms you need to know. This is the first list from a more comprehensive and complete range that will help newcomers and even old pros learn the language of gambling. D’Alembert System Este o strategie în care pariurile cresc cu o unitate după pierderea fiecărui pariu şi scad cu o unitate după câştigarea unui pariu. Dead Card O carte care este considerată imposibil de jucat. Dead Man’s Hand 1. A avea în mână două perechi, de optari şi de aşi. Legendarul om al legii şi jucătorul Wild Bill Hickok a fost împuşcat mortal când a avut această mână. 2. (Mai puţin întâlnită) O mână de start la Texas Hold’Em, formată din 2 şi 7. Este considerată a fi cea mai slabă mână de la Texas Hold’Em. Dead Money Un jucător neexperimentat care nu are nicio şansă reală de a câştiga un turneu. Jetoanele pe care acesta le deţine sunt denumite „dead money”(bani morţi). Dealer Dealerul este persoana care împarte cărţile într-un joc de cărţi. La Hold’Em, jucătorul care are funcţia de dealer este ultimul care pariază. Din această cauză, el are un avantaj, pentru că el ştie decizia tuturor celorlalţi jucători înainte de a acţiona. În jocurile online şi cele de cazino, există un jeton marcat cu dealer, care desemnează jucătorul care îndeplineşte acest rol, deoarece dealerul adevărat nu participă. În jocurile de poker tradi-
34 CASINO INSIDE NR. 6
D’Alembert System It’s a strategy where bets are raised one unit after each losing bet and lowered one unit after each winning bet. Dead Card A card that is deemed not playable. Dead Man’s Hand 1. Holding two pair of aces and eights. Legendary lawman and gambler Wild Bill Hickok was shot to death while holding this hand. 2. (Less common) A hand in Texas Hold ‚Em consisting of a 2 7 offsuit. This is considered the worst hand in Texas Hold ‚Em. Dead Money An inexperienced player who has virtually no shot at winning a tournament. Their chips are said to be „dead money.” Dealer The Dealer is the person who deals the cards in a card game. In Hold’em the player in the dealer position is the last person to act. Because of this he has an information advantage, because he knows what all other players will do before he has to act. In online and casino poker games there is a dealer button which marks the player who acts as the dealer or is in the dealer potion, since the real card dealer does not
DICTIONAR ţionale, dealerul participă adeseori la joc. Deep Stacked A juca cu un număr mare de jetoane, peste nivelul necesar impus de limită. Deposit O tranzacţie online cu cazinoul, făcută prin contul propriu, folosind de obicei cartea de credit sau servicii de plată online precum Neteller şi Moneybookers. Destiny Seat Poziţia din care se câştigă întotdeauna, indiferent de cărţile de pornire ale jucătorului. Câştigă toate mâinile jucate, chiar şi la cote ridiculos de mici. Are victorii aprige şi răstoarnă poziţiile celorlalţi jucători. Dime Bet Un pariu de 1.000 $. Dog Prescurtarea de la underdog. Înseamnă să fii cel cu cele mai mici şanse de câştigare a potului, din punct de vedere matematic. Dog Track O masă de Hold’em la care majoritatea jucătorilor sunt începători (calling stations) ce desconsideră modul de a ridica mizele şi opţiunea de call, indiferent de cărţile primite (asta se întâmplă mai ales înainte de flop, dar şi în orice etapă de pariere). La această masă nu există aşa numitul folding capital. Din moment ce fiecare pot este un family pot, fiecare jucător de la orice mână este considerat un câine şi fiecare mână este doar o cursă până la river. Este denumită Dog Track (cursa de câini), datorită stilului nechibzuit al jocului din sălile de poker. Dollar Un dolar este argoul folosit pentru un pariu de 100$, în gambling. Dolly Parton Mâna de la Hold ‚Em formată dintr-un nouar şi un cinciar (după filmul cu acelaşi nume, al actriţei). Dominated Este una din mâinile de la jocul de Hold ‚Em care este similară cu altă mână, dar are o carte mai mică. Spre exemplu, AQ domină A8, pentru că deşi un alt as ar putea veni, AQ este oricum mâna mai puternică. Pentru a câştiga, cel cu A8 ar trebui să nimerească un 8 fără ca celălalt jucător să primească o regină, sau ar trebui să ajungă la chintă sau culoare. Cineva care are o mână dominată are şanse mici la pariu şi deci, puţine şanse de câştig. Donkey Termenul donkey (măgar) este un termen peiorativ folosit pentru un jucător slab. Door Card Este prima carte care este expusă (întoarsă cu faţa) la jocul de stud cu şapte cărţi. Double Up Înseamnă să îţi dublezi numărul de jetoane la o singură mână. (Asta se face de obicei prin opţiunea All in şi câştigarea respectivei mâini). Double Down Când se face Double Down la Blackjack, se dublează suma pariului iniţial şi se mai primeşte o ultimă carte. În cazul în care mâna este câştigătoare, profitul se dublează. Doyle Brunson Mâna de start la Hold’em, formată dintr-un zecar şi un doiar. Doyle Brunson a câştigat WSOP doi ani la rând cu această mână. Draw Drawing înseamnă să speri că mâna ta va fi mai bună datorită cărţilor ce vor veni pe masă. Se spune că eşti pe draw atunci când vrei ca alte cărţi ce vor veni să îţi completeze mâna. Dacă ai 10-9 şi flopul este QJ2, sper să obţii (draw) un optar sau un popă la turn sau river. Drawing Dead A te baza pe o mână care va pierde, chiar dacă nimereşti draw-ul. Spre exemplu, dacă speri să obţii chintă, dar adversarul are deja full, se spune că nu mai obţii nimic (drawing dead). Ducks O pereche de doiari, cunoscută de asemenea şi sub numele de deuces.
participate in the game. In home poker games the dealer often participates in the game. Deep Stacked To play with a large stack of chips over and above the level required for a particular limit. Deposit An online-casino transaction made through your account, usually using credit card or online-payment services such as Neteller and Moneybookers. Destiny Seat A position that wins regardless of what [hole cards] the player has. Wins all hands played, even with ridiculously inferior odds. Lays [bad beats] and causes [tilt] in players. Dime Bet $1,000 wager. Dog Short for underdog. It means to be mathematically less favored to win the pot. Dog Track A Hold’em table comprised of a majority of novice players (calling stations) who show a disregard for raises and call with any two cards (especially preflop, but also during any betting stage). The table has no folding equity. With every pot being a multi-way or family pot, every player in a hand is a dog, and every hand is just a race to the river. Also called a „Dog Track” because it is the style of reckless poker played in poker-rooms at dog-tracks. Dollar A dollar is gambling slang for a $100 bet. Dolly Parton A Hold ‚Em hand of 9-5 (after the actress’ movie with the same name). Dominated In Hold’em, a hand that is similar to another hand but has a lower kicker. For example, AQ dominates A8 because even if an ace come, AQ still has a better hand. To win, the person with A8 would need to hit an 8 without the other player hitting a queen or would need to hit a weird straight or flush. Someone whose hand is dominated has few outs and thus little chance to win. Donkey A „donkey” is a derogatory term for a bad player. Door Card This is a player’s first exposed ‚up’ card in seven card stud. Double Up To double the size of your chip stack on a single hand. (This is typically done by going All In against another player and winning the hand). Double Down When you double down in Blackjack, you increase your initial bet up to double the amount and receive one last card. In case of winning hand the profit is doubled. Doyle Brunson The Hold’em Starting Hand Ten-Two (T2). Doyle Brunson won the WSOP two years in a row with this hand. Draw Drawing means hoping to improve your hand with the cards that will come on the board. You are on a draw when you want other cards to come out on the board to complete your hand. If you have 10 9 and the flop is QJ2, you are trying to draw an eight or a king on the turn or river. Drawing Dead Drawing to a hand that will lose even if you hit your draw. For example, if you have a flush draw but your opponent already has a full house, you are drawing dead. Ducks A pocket pair of two’s, also known as deuces. Early Position (EP) These are the people in the small blind, big blind, and under the gun positions. These players have to act earlier during betting rounds after the flop. Edge It’s the advantage over the casino and vice versa. Encryption A software security measure taken by online casinos to ensure that online transactions are safe from hackers. Even Money Bet When the odds on a bet are paid 1:1. it’s a bet that pays back your original bet plus the same amount in winnings. EV Short for expected value. Ewallet A secure and convenient software tool for managing your online transactions, such as depositing money with online casinos or making a withdrawal from your balance. Face Cards Indicates Jack, Queen, and King of any suit of cards. Family Pot When more than three players are contending for a pot, the pot is often considered a family pot. These
NR. 6 CASINO INSIDE 35
DICTIONAR
Early Position (EP) Aceasta reprezintă jucătorii în poziţia de small blind, big blind şi under the gun. Aceşti jucători trebuie să acţioneze mai devreme în rundele de pariere ce urmează flopului. Edge Este avantajul faţă de casă sau viceversa. Encryption Un software ce reprezintă măsura de securitate luată de cazinourile online pentru a se asigura că tranzacţiile sunt ferite de hacker. Even Money Bet Atunci când cota unui pariu este de 1:1. Este un pariu care îţi returnează suma pariată plus încă pe atât parte de profit. EV Prescurtare de le expected value. Ewallet Un instrument de software sigur şi convenabil pentru administrarea tranzacţiilor online precum depozitul în bani la cazinourile online sau retrageri. Face Cards - Se referă la valeţii, damele şi regii din orice pachet de cărţi. Family Pot - Când mai mult de trei jucători concurează pentru un singur pot, acesta este considerat a fi un family pot. Această situaţie apare de obicei când sunt mulţi jucători slabi la masă şi jocul este lejer. Fill - Folosit în poker, atunci când primeşti o carte care formează o mână de 5 (culoare, chintă, full, chintă royală). Firing - Acţiunea de a paria mult sau sume mari. First Base - Este poziţia din stânga cea mai îndepărtată de dealer, la masa de blackjack. Este prima poziţie care primeşte cărţi. Fish - Un jucător slab, care pierde bani adesea. Fish and Chips - Un jucător care, printr-o combinaţie de lipsă de abilitate şi noroc chior, deţine toate jetoanele. Aceşti jucători vor atrage de cele mai mult ori rechinii înfometaţi ce caută o masă gustoasă şi uşor de prins. Fishhooks - O pereche de valeţi. Five of a Kind - O mână cu 5 cărţi de aceeaşi valoare. Este posibilă doar când se joacă cu joker. Fixed-Limit - Este o altă denumire pentru Pokerul cu limită de joc. Se fac pariuri la set, spre exemplu: într-un joc cu limită de 3$-6$, pentru pariurile şi mizele dinaintea flopului şi la flop, suma este de 3$ pentru fiecare, iar pentru cele de la river suma este de 6$. Flash Casino - Este denumirea unu software programat în Flash. Acesta permite jucătorilor să joace direct din browser, fără a downloada software-ul cazinoului. Flat Tire - Un valet şi un pătrar, fie că sunt de aceeaşi culoare sau nu. Vine de la o zicală englezească şi este cunoscută ca o mână ce „desumflă” stivele de jetoane ale celorlalţi jucători. Flat Top - Este un jackpot cu sumă fixă. Premiul nu creşte în valoare, la fel ca la jackpotul progresiv. Flea - Un jucător iritant, care cerşeşte bonusuri sau bani pe gratis, fără însă a le merita. Flop - Este denumirea celor trei cărţi care se împart cu faţa în sus, la jocurile de poker precum Hold’em şi Omaha. Flush (Culoare) - O mână cu 5 cărţi de aceaşi culoare. Fold - Înseamnă să nu poţi face faţă pariului şi deci să te retragi din mâna respectivă. Jucătorul aruncă în grămadă cărţile din mână şi astfel este considerat scos din joc. Trebuie recurs la această opţiune când crezi că nu poţi câştiga o mână. Folding Equity - Suma sau valoarea care se obţine din posibilitatea ca ceilalţi jucători să aleagă opţiunea fold, atunci când tu faci un pariu. Spre exemplu, este adesea mai bine să faci un pariu decât să îl plăteşti, pentru că a paria aduce capital de folding, pe când a plăti, nu. Forking Idiot - Mâna de start la Hold’em, formată din un pătrar şi un popă (4K). Foul - În pokerul Pai-Gow, termenul de foul se foloseşte atunci când o mână de două cărţi cu valoare mică este considerată a avea valoare mai mare decât una cu 5 cărţi, sau când există un număr greşit de cărţi (mai mare sau mai mic). O astfel de mână este necâştigătoare. Four of a Kind - O mână cu 4 bucăţi (4 cărţi de acelaşi fel) şi o altă carte. Free Card - Se foloseşte atunci când poţi vedea turnul şi riverul fără a fi necesar să pariezi sau să plăteşti. Exemplu: Să presupunem că ai o mână 10-9 de inimă neagră şi eşti ultimul care trebuie să parieze. Flopul este AK4; asul şi regele fiind tot de inimă neagră. Înaintea ta se dă check şi tu faci la fel. Apare turnul, care este o carte gratuită (free card). Nu a trebuit să pariezi sau să plăteşti pentru a-ţi putea obţine chinta. Freeroll - De cele mai multe ori, termenul se referă la un turneu la care intrarea este liberă. Aceste turnee sunt în general promoţii făcute de sălile de poker pentru a atrage clienţi. Spre exemplu, un freeroll de 5.000$ înseamnă că sala de poker pune la bătaie un premiu de 5.000 dolari pentru un turneu la care nu există taxă de participare. Termenul se poate referi, de asemenea, în jocul de poker, atunci când doi jucători că aceeaşi mână concurează unul împotriva celuilalt. Totuşi, unul dintre ei va avea un draw mai puternic, iar celălalt, nu. Spre exemplu, să presupunem că Joe are QJ de inimă neagră şi Bob are QJ de caro. Pe masă sunt AKT, dintre care A şi K sunt de inimă neagră şi zecarul de caro. Asta înseamnă că atât Joe cât şi Bob au chintă. Totuşi, Joe speră să obţină culoare. Asta înseamnă că, fie amândoi vor împărţi potul, fie Joe va câştiga. În acest caz, Joe este considerat a avea un freeroll. Full House - O mână formată din trei bucăţi şi o pereche.
36 CASINO INSIDE NR. 6
pots often occur when there are many fish at the table, and the game is very loose. Fill In poker, to draw a card that makes a five-card hand (straight, flush, full house, straight flush). Firing Betting a lot or wagering large sums. First Base At the blackjack table, it’s the far left of the dealer and it’s the first position dealt. Fish A fish is a bad player, who often loses a lot of money. Fish and Chips A fish that, through his own ineptitude coupled with sheer luck, somehow has all the chips. These players will often lure a circle of hungry sharks looking to get a cheap and tasty meal. Fishhooks Pocket jacks. Five of a Kind A poker hand consisting of five cards of the same rank. This is only possible when playing with wild card. Fixed-Limit Fixed-Limit is another way to say Limit Poker. There are set bets. For example, in a $3-$6 game, the bets and raises preflop and on the flop are $3 each, and the bets and raises on the river are $6 each. Flash Casino Indicates a software programmed in Flash. This allows players to play directly form the browser without download a casino software. Flat Tire Jack and Four suited or not. As in, „If you have a flat tire, it’s what you use the jack „four”. Also know to deflate bad player’s stacks. Flat Top It’s a fixed amount jackpot. The prize doesn’t increase as in progressive jackpot. Flea An irritant player begging for bonus or free money without being eligible for it. Flop In poker games, such as Hold’em and Omaha, are the first three of these cards dealt all at once, face up. Flush A poker hand consisting of 5 cards of the same suit. Fold To not match the bet in the pot and to thus forfeit the hand. The player throws the hand into the muck and is out of the hand. You should fold when you think you will lose the hand. Folding Equity The value that comes from the possibility that other players will fold when you make a bet. For example: It is often better to make a bet than call a bet because betting has folding equity, whereas calling does not. Forking Idiot The Hold’em starting hand of Four-King (4K). Foul In Pai-Gow Poker, a hand is fouled when the two-card low hand is set higher than the five-card high hand, or when the hands are set with the wrong number of cards. A fouled hand is a losing hand. Four of a Kind A poker hand consisting of four cards of the same rank and one other card. Free Card A free card refers to seeing the turn or river card without having to make/call a bet. Example: Suppose you have a T9 of spades, and you are on the button. The flop is AK4; the ace and king are of spades. It is checked to you, and you check as well. The turn comes. The turn card is a free card; you did not have to call a bet to see if you would complete your flush draw on the turn. Freeroll Most often, a freeroll refers to a tournament with no entry free. These sorts of tournaments are generally promotions run by poker rooms to attract customers. For example, a $5000 freeroll means that the poker room is putting up $5000 in prize money for a tournament, and there is no entry fee into the tournament. A freeroll can also be used in reference to a poker game. It occurs when two players with the same hand are against each other. However, one player will have a draw to a stronger hand, and the other player will not. For example, suppose Joe has QJ of spades and Bob has QJ of diamonds. The board is AKT, with the ace and king of spades, and the ten of clubs. This means both Joe and Bob have a straight. However, Joe also has a draw to a flush. This means that either Joe and Bob will tie for the pot or Joe will win. In this case, Joe is considered to have a freeroll. Full House A poker hand consisting of a three-of-a-kind and a pair.
Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România salută decizia Guvernului de menţinere a pragului de neimpozitare de 600 de lei
PUTEREA CELOR MULŢI La sfarşitul lunii mai, Ministerul Finanţelor a supus dezbaterii un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea codului fiscal. Pe lângă alte măsuri impuse pentru creşterea veniturilor către bugetul de stat, a fost inserată o modificare a articolului 77 din codul fiscal, în sensul eliminării pragului de neimpozitare de 600 lei a veniturilor obţinute din jocuri de noroc. Având experienţa neagră a unei măsuri similare, implementate la începutul anului 2005, Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România împreună cu Alianţa Confederaţiilor Patronale din România, a iniţiat o serie de acţiuni de conştientizare a opiniei publice, a guvernanţilor şi a politicului asupra efectelor în totalitate negative a măsurii propuse în proiectul de ordonanţă de urgenţă. Acţiunile au culminat cu un protest în cadrul căruia peste 98 % din agenţiile de pariuri din România au fost închise în data de 8 iunie. Protestul a fost precedat de o conferinţă de presă la care au participat jurnalişti de la cele mai importante publicaţii şi posturi TV din România. Ca urmare a demersurilor şi protestelor organizate de Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România şi de Alianţa Confederaţiilor Patronale din România, noul proiect de Cod Fiscal menţine neimpozitarea câştigurilor din pariuri de până la 600 de lei. Acest lucru va permite, în continuare, păstrarea pariurilor în cadrul legal şi continuarea încasărilor la buget din acest sector. Succesul acestui demers demostrează că dialogul şi negocierea sunt cele mai bune căi de rezolvare a oricărei situaţii şi că o voce unitară a mediului de afaceri se poate face auzită pentru asigurarea unui cadru normal de funcţionare. Acest lucru a dovedit încă o dată că Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România trebuie să asigure o reprezentativitate cât mai mare în piaţă, drept pentru care principala prioritate în urmatoarea perioadă este extinderea acesteia prin acceptarea de noi membri.
Ceasuri de nepreţuit Joaillerie 101 Manchette, Diamond Fiction, Diamond Rotolog
Priceless watches Joaillerie 101 Manchette, Diamond Fiction, Diamond Rotolog Poate că unii oameni consideră ceasurile de lux o extravaganţă, însă pentru mulţi alţii, ceasurile de lux sunt un mod perfect de a-și etala bogăţia. Ceasul este unul dintre simbolurile prestigiului. A purta un ceas prestigios înseamnă a urca pe scara socială. Unele ceasuri sunt foarte scumpe datorită complexităţii lor și a materialelor folosite. Joaillerie 101 Manchette, fabricat de Jaeger-LeCoultre, este considerat „cel mai scump ceas din lume”. La prima vedere, are aspectul unei brăţări, dar este desigur și un ceas, construit din seturi de pătrate din diamante. La baza acestui ceas stă unda de mișcare mecanică Jaeger-LeCoultre Calibre 101, iar în el se ascunde o combinaţie de eleganţă și bijuterii finisate (un puzzle al bijuteriilor). Ceasul se prezintă în două moduri, cu 576 de diamante încorporate sau cu 400 diamante și 11 pietre de onix cabochons. Este un ceas cu adevărat impresionant. Are un cadran de culoarea argintului cu cristal din safire, iar pe spatele cadranului o coroană răsucită. Pentru moment, preţul său este necunoscut. Radiantul ceas Joaillerie 101 Manchette este acoperit de pietre și material. Cea mai mică mișcare de ceas din mecanismul 101 a reprezentat întodeauna o încântătoare sursă de creaţie pentru bijutierii și ceasornicarii Jaeger-LeCoultre și a împodobit cele mai delicate și nobile încheieturi, chiar și pe cea a Reginei Elisabeta a II-a, în ziua încoronării. 38 CASINO INSIDE NR. 6
Some people might consider luxury watches an extravagance, but for many, luxury designer watches are a perfect way to show off their riches. Watch is one of the symbols of prestige. Wearing a prestigious watch means you will be higher in the social stratification. Some of the watches are very expensive because of the complexities of the production or the material using on the production. Joaillerie 101 Manchette, manufactured by Jaeger-LeCoultre, is considered “the most expensive watch in the world”. At first glance, it looks like a bracelet, but it is, of course, a watch as well. It is made up of a series of polish and diamond-set squares. This watch uses the mechanical manually wound Jaeger-LeCoultre Calibre 101 movement. It’s an unsystematic series of polished or gem-set links (a jewellery puzzle) hides the exalted Calibre 101. The watch also featured with 576 diamonds or with 400 diamonds and 11 onyx cabochons. Really impressive watch. It has a silver-colored dial with a sapphire crystal and a winding crown on the case back. For the moment, its price is unknown. The radiantly sparkling new Joaillerie 101 Manchette is clothed in a labyrinth of stones and materials. The world’s smallest watch movement with a 101 mechanism has always represented an endless source of creative delight for Jaeger-LeCoultre jewellers and watchmakers and has adorned the daintiest and noblest wrists, including that of Queen Elizabeth II on her Coronation Day.
TOYS FOR GAMBLERS Un alt ceas considerat „cel mai scump ceas din lume” este Diamond Fiction, creat de TAG Heuer. Preţul: inestimabil, după cum a precizat compania. Acest ceas este împodobit cu 879 diamante Top Wesselton, care acoperă display-ul digital. Din cele 879, 54 sunt tăiate într-un mod inovator, care oferă o concentraţie inedită a luminii emisă de cele 54 LED-uri ce afișează ora într-un roșu aprins. Nuanţa roșiatică este reflectată în cureaua de satin, ce contrastează cu strălucirea diamantelor. Doar trei exemplare din acest ceas au fost create. Another watch considered “the most expensive in the world” is Diamond Fiction created by TAG Heuer. Price: Inestimable, as company stated. This watch comes adorned with 879 Top Wesselton full-cut diamonds that conceal the digital display. Out of the 879 diamonds, 54 are cut in a innovatively to offer a very high-definition concentration of the light emitted by 54 LEDs that display the time in glowing red. The red shade is depicted in the satin strap that contrasts to the glittering diamonds. Only three pieces have been produced. Diamond Rotolog Watch semnat Nixon este un alt candidat pentru titlul de cel mai scump ceas din lume, al cărui preţ rămâne, de asemenea, necunoscut. Nixon a creat o ediţie limitată de ceasuri, o versiune încrustată cu diamante a originalului Rotolog, fără a fi însă de prost gust. Ceasul conţine 764 diamante albe și 1.087 diamante negre, încorporate într-un design tip craniu. Număr total Carate= 9.25. Acestea sunt cele mai scumpe ceasuri, iar dacă vi le permiteţi, înseamnă că vă aflaţi printre cei mai bogaţi cititori ai lumii. Diamond Rotolog Watch by Nixon is another contender for the title of the most expensive watch in the world, whose price is, also, unknown. Nixon creates a limited edition diamond studded version of their Rotolog watch without making it look gaudy. The watch
contains 764 full cut white diamonds and 1,087 full cut black ones, festooned into a skull design. Total Carats = 9.25. These are the most expensive watches and, if you afford them, it means that you are among the world’s richest readers. NR. 6 CASINO INSIDE 39
Poker entertainment, the best creativity lesson in gambling Never caught without inspiration, the advertising specialist Bogdan Naumovici, has in his pocket the most simple and efficient solutions for the enhancement of gambling tourism. Why are others so…”blind”? 40 CASINO INSIDE NR. 6
BOGDAN NAUMOVICI
Entertainment-ul
din poker,
cea mai buna lecţie
de creativitate
în gambling
Niciodată lipsit de inspiraţie, specialistul în publicitate, Bogdan Naumovici, are la îndemână cele mai simple şi eficiente soluţii pentru stimularea turismului de gambling. Alţii, oare, de ce sunt atât de… “orbi”?!
NR. 6 CASINO INSIDE 41
Who is Bogdan Naumovici? I’ve been working in advertising since I was twelve and I am currently the Creative Director of 23 Communication Ideas, my own company. I previously had the same position in Leo Burnett, an advertising company where I worked for a long time and which is now, probably, the best advertising company in Romania. I have also played some of the ads I’ve written/directed, the reason people start recognizing me on the street. How can all these be connected to poker? Easy! Poker is not a passion, but an occupation I’ve had since college. Actually, I first learned how to play ,the classic poker when I was about 6 years old. It is actually more like a passion for games. I play almost anything, from yams to wist or computer games. Everything that has the word game in it, attracts me. I’ve started to play poker more seriously several years ago, weekly, together with a group of friends with whom I also funded a club of our own. We used to play classic poker but we now have the Texas Hold’em flu, reason for which our number is higher, reaches 20 players. We have already bought two Hold’em tables and we try to make our own tournament rules, so as not to play cash games. I’ve discovered Texas Hold’em rather recently, it’s been a year at the most, and I usually play online. I’ve never participated to bigger tournaments. I gave it a try at WPT Bucharest, where I played some hands.
Cine e Bogdan Naumovici? Lucrez în publicitate de 12 ani, în momentul de faţă sunt Creative Director la 23 Communication Ideas, propria mea companie, după ce ulterior am deţinut aceiași pozitie și la Leo Burnett, companie de publicitate la care am lucrat mult timp și care este acum, probabil, cea mai bună companie de publicitate din România. De asemenea, am jucat și în câteva spoturi pe care le-am scris/regizat și așa am ajuns să mă știe lumea pe stradă.
How do you comment upon the fact that poker has recently been acknowledged as a mind sport and that in Romania it is mostly thought of, as just a casino game? I believe they did this because all the other Olympic mind sports (bridge, go) stopped producing income. Someone had to pay! (He laughs) Poker has considerable funding awards, compared to other games. I don’t think they seriously regard it as a mind sport, but this obviously doesn’t mean that you don’t need your mind in order to win at poker; it requires a strategy, experience, patience, intuition etc. For me, poker is a special category- it is not a sport but it is not just gambling, is more of a skill game.
Cum se leagă toate acestea de... poker? Simplu! Pokerul nu e o pasiune, ci o îndeletnicire pe care o am încă din facultate. De fapt, am învăţat pokerul clasic încă de pe la șase ani. E vorba mai mult de o pasiune pentru jocuri în general. Joc aproape orice, de la yams la wist sau chiar pe calculator. Tot ce conţine cuvântul „joc” mă atrage. De câţiva ani am început să joc poker ceva mai aplicat, săptămânal, împreună cu un grup de prieteni cu care am format și un club al nostru de poker. Dacă până nu demult jucam pokerul clasic, de vreo câteva zile ne-a cuprins febra Texas Hold’em, motiv
How do you generally regard this gambling industry, taking into account that in Romania, it is seen in a negative perspective? I consider this to be only a mark of the pre 1989 period, when one could have stated that gambling is the path to perdition, a vice. It is not by mistake that some of them are opinion creators these days. I don’t see gambling as a vice unless you start putting your assets to pledge and indebting yourself, that is when it becomes an illness. In order to be able to savor this game, you have to keep your balance
42 CASINO INSIDE NR. 6
BOGDAN NAUMOVICI pentru care ne-am înmulţit – suntem 20 de jucători acum. Am cumpărat deja două mese de Hold’em și încercăm să ne inventăm niște reguli de turnee proprii ca să nu jucăm cash games. Eu am descoperit Texas Hold’em destul de recent, de maxim un an și joc mai mult on-line. Nu am participat la turnee mari. Am avut o încercare doar la WPT București unde am jucat câteva mâini. Cum comentezi faptul că, recent, pokerul a fost recunoscut oficial drept sport al minţii și că în România este asimilat cu precădere drept un joc de cazino? Cred că au făcut asta pentru că celelalte sporturi olimpice ale minţii (bridge, go) nu prea mai aduc bani! Cineva trebuia să plătească! (Râde) La poker fondurile de premiere sunt semnificative spre deosebire de alte jocuri. Nu cred că-l iau în serios drept sport al minţii, dar asta, evident, nu înseamnă că nu ai nevoie de multă minte ca să câștigi la poker; e nevoie de strategie, de experienţă, răbdare, intuiţie, ș.a.m.d. Pentru mine pokerul reprezintă o categorie aparte – nu e nici sport și nici nu e un joc exclusiv de noroc, ci mai mult unul de îndemânare.
and you to play as long as you afford losing. Gambling is a real industry, it pays taxes, it generates workplaces and it offers entertainment. Not many industries are entertaining and it seems that Romanians need this. Gambling tourism is a real advantage in other countries. In Romania it is almost inexistent. What lacks? Well, I think that we are really well known for the way we lack in exploiting our resources. From my point of view, I don’t think that we have a lot to show. What I believe is that we need tourism with experience in Bucharest, or a gambling tourism. I don’t understand why we cannot place an emphasis on this, when it is really beneficial! Why don’t we have casinos at the seaside, especially in those areas in which tourism hits rock bottom like Cap Aurora, Saturn, Jupiter, why don’t we restore the hotels and turn our coastline in the most attractive gambling destination in Europe?! There needs to be will for encouraging gambling, and most importantly, there has to be communication among the people in this industry and the ones who levy the taxes.
Cum percepi această industrie a gamblingului, general vorbind, ţinând cont de faptul că în România ea e privită dintr-o perspectivă negativă? Consider că e doar o reminiscenţă a epocii de dinainte de 1989 când se spunea că jocurile de noroc te duc spre pierzanie, că e un viciu. Nu întâmplător, unii dintre ei sunt lideri/formatori de opinie în aceste zile. Eu nu văd gamblingul ca pe un viciu decât dacă începi să-ţi amanetezi totul și faci datorii, iar atunci devine într-adevăr bolnăvicios. Ca să savurezi pe deplin acest joc trebuie să știi să rămâi echilibrat și vei juca atât cât îţi permiţi să pierzi. Gamblingul este o adevărată industrie, își plătește taxele, generează locuri de muncă și, mai ales, furnizează entertainment. Nu sunt multe astfel de industrii care să ofere distracţie și se pare că românii au nevoie de așa ceva. Turismul de gambling reprezintă în alte ţări un atu. În România, acesta e aproape inexistent. Ce ne lipseste? Păi cred că suntem destul de vestiţi pentru modul în care nu știm să ne exploatăm resursele. Din punctul meu de vedere, nici nu cred că avem prea multe de arătat. Ceea ce cred eu că am avea nevoie este un turism de experienţă în București sau cel de gambling. Nu înţeleg de ce nu punem accent pe acest aspect când el e cu adevărat benefic! De ce nu se contruiesc cazinouri pe litoral, mai ales în acele zone în care turismul în sine e în cădere maximă, așa cum sunt Cap Aurora, Saturn, Jupiter spre exemplu, să se renoveze hotelurile și să devină cea mai atractivă coastă de gambling din Europa?! Trebuie să existe și voinţă pentru încurajarea gamblingului, și cel mai important, să existe comunicare între oamenii care se îndeletnicesc cu această industrie și cei care fac legile și impun taxe. NR. 6 CASINO INSIDE 43
Cum un simplu joc al numerelor a devenit un fenomen global Jocul de bingo a atins cote de popularitate inimaginabile. Nu poţi găsi niciun loc de pe această planetă care să nu aibă măcar o idee despre cât de popular este acest joc captivant, incitant şi distractiv. Pentru a descoperi ce stă dincolo de numele de bingo, trebuie doar să îl joci o dată şi vei rămâne uimit de câte are de oferit.
How a simple numbers game became a global phenomenon Bingo has reached levels of unimaginable popularity. You will never find a place anywhere in the globe that doesn’t have any idea about the game and how famous it is. The game is thrilling, exciting and totally entertaining. For you to be able to discover what is behind the name of bingo, you only need to play the game once, and you’ll be amazed of how much more it TEXT AiTALA AVRAMesCU can offer. Astăzi, Bingo este un joc foarte popular în Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Australia şi multe alte ţări. O adevărată industrie a jocului de bingo s-a dezvoltat aici, sute de oameni adunându-se să joace. Bingo este un joc de societate, ceea ce presupune comunicare între participanţi.Este un joc bazat pe hazard, foarte apropiat de stilul 46 CASINO INSIDE NR. 6
loteriilor, în sensul în care implică jucătorul să adune numere pe un bilet, cât mai repede posibil. Jucătorul care realizează asta este cel care primeşte cel mai mare premiu de Bingo. Numerele sunt alese într-un mod aleator, iar primul jucător care completează biletul conform regulilor jocului va striga Bingo!, devenind astfel câştigător. Com-
JOCUL DE BINGO Nowadays Bingo is a very popular game in the USA, Great Britain, Canada, Australia and so on. In these countries there is a developed Bingo-industry where hundreds of people gather to play. Bingo is a social game meaning it implies communication among participants. It is a game of hazard which is close to lotteries in the purpose of a player - to collect all numbers on one line of a card as soon as possible. This player will receive the largest prize of Bingo game. Bingo numbers are chosen in a random way and the first player who has filled his card according to game rules usually cries out the word ‚Bingo!’ and becomes the winner. Global Betting and Gaming Consultants estimated the gross worldwide income of bingo (excluding the United States) was $0.5 billion USD in 2006; by 2010, it expects the revenue to reach $ 1 billion USD. It is considered that the progenitors of today’s lottery Bingo was the Italian game «Lo Giuoco del Lotto D’Italia» which appeared in 1530 and was very popular in Italy. Only in 1930 Edwin S. Lowe together with Carl Leffler could organize carrying out of Bingo games in New York for the first time. Demand grew at such a phenomenal rate that by 1934 Lowe had over a thousand employees try to keep up with the estimated 10,000 games that were being played every week. According to Lowe, the largest Bingo game in history was played in New York’s Teaneck Armory - 60,000 players, with another 10,000 being turned away at the door! Thankfully you will never have that problem with so many games being played around the country as well as online! Bingo turned out so successful that in short terms became popular among local people. There are many kinds and variants of Bingo but the main two vari-
NR. 6 CASINO INSIDE 47
ants are US Bingo and UK Bingo (or Housie). In these two kinds Bingo cards are very different. UK Bingo cards are rectangular and have three rows and nine columns. US Bingo cards are square with five rows and five columns. Also in UK Bingo special nicknames can be used for Bingo numbers. They add more fun to the process of playing. Special Bingo supplies are used in this funny and interesting game, such as Bingo balls, Bingo chips, Bingo cages, shutter cards. If you would like to play Bingo at home you may play Bingo online. There are various Bingo sites in the Global Network, such as Virgin Bingo, Foxy Bingo, Bingo Lottery, 888 ladies, etc. In the United Kingdom Bingo games are very profitable and perspective business with high competition. The most famous and biggest companies with Bingo halls are Gala Bingo (Gala Group Ltd.), Mecca Bingo (The Rank Group plc) and Riva Bingo.
paniile Global Betting şi Gaming Consultants au estimat că venitul brut din jocul de bingo la nivel mondial a fost de 0.5 miliarde dolari în 2006 (exceptând SUA); până în 2010 inclusiv, se aşteaptă ca venitul sa ajungă la 1 miliard de dolari. Se spune că precursorul jocului de Bingo de azi a fost jocul italienesc «Lo Giuoco del Lotto D’Italia», apărut în 1530, care a fost foarte popular în Italia. Dar abia în 1930 s-a organizat primul joc de bingo în New York, de către Edwin S. Lowe şi Carl Leffler. Cererea a crescut incredibil, astfel încât, în 1934, Lowe avea peste o mie de angajaţi, încercând să ţină pasul cu cele 10.000 de jocuri estimate a se desfăşura săptămânal. Conform spuselor lui Lowe, cea mai mare anvergură a avut-o jocul de bingo din Teaneck Armory din New York, având 60.000 jucători şi alţi 10.000 care au fost întorşi din drum. Din fericire, asemenea probleme nu sunt întâlnite astăzi, existând o mulţime de jocuri de bingo ce au loc live şi online. Bingo s-a dovedit a avea un aşa mare succes, încât a devenit în scurt timp popular printre localnici. Există multe variante şi tipuri de Bingo, dar principalele sunt US Bingo şi UK Bingo (denumit şi Housie). Biletele de Bingo sunt foarte 48 CASINO INSIDE NR. 6
According to Parlay, the current age demographic of bingo players is as follows: 18-34 = 29%, 35-44 = 29%, 45-54 = 28%, 55-64 = 12%, 65+ = 2%. Women spend 50% more time each week playing bingo than men. 28% of 40+ females play between midnight and 5am. The average amount spent online per player per month is around £120. How far it can go? Millions and millions of people choose this form to have fun with the simplest game that exists in all casinos. But that’s not all. A Japanese company designed something that is truly amazing. They created a clock for bingo players. The clock is shaped like a bingo card, and its working is very simple. The outer circles show the hours and are numbered from one to twelve. The inner circles show the minutes. There, a red dot marks the minutes as if it where a traditional clock hand. Then, with a combination between the outer circle and the red dots it will allow you to know the exact time. Another example that shows that bingo as a very popular phenomenon is the arrival of bingo to mobile phones. This modality has grown immeasurably in the last time, generating unimaginable earning levels. The way of playing is very simple. You just have to send a text message and you will be playing with the
JOCUL DE BINGO diferite în aceste două tipuri: cele de la UK Bingo sunt dreptunghiulare, având trei rânduri şi nouă coloane. Cele de US Bingo sunt pătrate şi au 5 rânduri şi 5 coloane. Mai mult, în jocul de Bingo variantă britanică, pentru numere se mai folosesc şi “porecle”, care aduc un plus de amuzament. În acest scop se folosesc şi resurse caracteristice, precum bile de Bingo, jetoane, maşinile de extragere a bilelor, precum şi cartoanele de bingo. Poţi juca Bingo şi de acasă, online. Există numeroase site-uri de Bingo precum Virgin Bingo, Foxy Bingo, Bingo Lottery, 888 ladies etc. În Marea Britanie, jocurile de Bingo prezintă perspective de afaceri foarte bune, cu o competiţie acerbă. Cele mai mari şi mai renumite companii cu săli de Bingo sunt Gala Bingo (Gala Group Ltd.), Mecca Bingo (The Rank Group plc) şi Riva Bingo. Conform Parlay, studiile demografice arată că vârsta celor care joacă bingo se împarte în următoarele categorii: 18-34 = 29%, 35-44 = 29%, 45-54 = 28%, 55-64 = 12%, 65+ = 2%. Femeile petrec cu 50% mai mult timp jucând bingo decât bărbaţii, asta în fiecare săptămână. 28% dintre femeile trecute de 40 ani joacă bingo între miezul nopţii şi 5 dimineaţa, iar suma medie cheltuită lunar, online, de către un jucător este de 120 lire.
possibility of earning money from anywhere you were. You do not need either to go to a traditional salon or to have a computer. The game will offer you day by day countless benefits that will surprise you. Bingo is a definite global phenomenon with its own distinct culture. Bingo playing has become a culture of its own. Bingo is one of those games that have somehow managed to shake off the less than flattering image of its early years to become a formidable global phenomenon that holds many countries in its grip. Not bad for a game that was previously widely considered to be the sole domain of ladies above a certain age who had nothing better to do with their time! All that being said, there is certainly no reason why you shouldn’t be able to play the game as a social event. For all its minor differences, bingo culture is essentially the same at the core, and those differences simply serve to make the game that much more interesting.
Cât de departe se poate ajunge? Milioane şi milioane de oameni aleg acest mod de a se distra cu cel mai simplu joc de noroc din cazinouri. Dar asta, însă, nu e tot. O companie japoneză a creat ceva cu adevărat extraordinar, un ceas pentru jucătorii de bingo. Acesta are forma unui carton de bingo şi un sistem foarte simplu. Cercurile din exterior reprezintă orele şi sunt numerotate de la unu la doisprezece. Cercurile din interior arată minutele, iar un punct roşu marcheză minutele, întocmai ca la un ceas tradiţional de mână. Combinaţia cercului din exterior cu punctul roşu îţi permite astfel să vezi ora exactă. Un alt exemplu ce atestă că jocul de bingo este un fenomen foarte popular este incorporarea jocului în telefoanele mobile. Această modalitate a devenit foarte căutată în ultimul timp, generând câştiguri greu de imaginat. Modul de joc este foarte simplu: trebuie doar să trimiţi un mesaj text şi vei putea juca şi câştiga oriunde ai fi. Nu trebuie să mergi în nicio sală de bingo şi nu trebuie să ai un calculator. Jocul îţi va oferi nenumărate beneficii zilnice, care te vor lua prin surpindere. Bingo este cu siguranţă un fenomen global cu propria lui cultură. Jocul de Bingo a devenit el însuşi un curent. Este unul dintre acele jocuri care a reuşit să se delimiteze de imaginea iniţială mai puţin potrivită, devenind un fenomen global cu multe ţări angrenate. Nu este un rezultat rău pentru un joc considerat a fi destinat femeilor de o anumită vârstă, care nu au altceva mai bun de făcut cu timpul lor! FOTO hownowdesign
Toate acestea fiind spuse, nu există niciun motiv pentru care jocul nu ar putea fi el însuşi un eveniment social. Chiar dacă există diferenţe minore, cultura jocului de bingo este aceeaşi în esenţă, diferenţele făcând jocul mai interesant. NR. 6 CASINO INSIDE 49
Dacă îţi place ceea ce faci, departe ajungi! O parafrazare a unui binecunoscut proverb care defineşte succesul, un succes pe care Monica Batsis, manager Casino Bucharest, l-a urcat treaptă cu treaptă, iar acum îl sauvurează pe deplin, mizând pe anumite puncte forte ale genului feminin.
If you enjoy what you do, you’ll be successful!
Another way of defining success, one that Monica Batsis, manager of Casino Bucharest, has reached by climbing step by step. But she can now enjoy it completely, also making use of some of the strong points of the feminine side. Cum a început povestea dvs. în această industrie? Am lucrat în proiectare timp de opt ani, înainte de a debuta în această industrie, în 1990, hotârându-mă clar să schimb mediul de stat în care lucram, cu cel privat. M-am prezentat alături de aproximativ 300 de candidaţi la un concurs pentru un job în cadrul cazinoului ce urma să fie deschis în incinta hotelului Intercontinental București. Optasem pentru poziţia de recepţioner, fiind singura care avea o denumire familiară, dar, în urma testelor de aptitudini și a pregătirii de aproape un an am fost 50 CASINO INSIDE NR. 6
How did your story with the industry begin? I worked in design for 8 years, before entering this industry in 1990, as I decided to shift from an employee of the state to the private system. I had to pass an interview for a job in the casino of Intercontinental Hotel Bucharest, together with other 300 candidates. I wanted to be a receptionist, as it was the only familiar position, but the tests and the one year training made me suited for the croupier job. Following repeated tests, 24 trainees were selected, out of which only 5 were
CASINO JOBS girls. I thus became one of the first croupiers in Romania in 1991, the official year of the casino opening. During the entire training, I kept my job in design and I managed to take the courses at the same time. I eventually renounced to it as I realized that it was better for me, it was more exciting and spectacular. In two years I was promoted to table-inspector and then, to pit boss. I had this title until 1999, when again I received a promotion as Assistant Manager and in a few years I became what I am today, Casino Manager. How do the people in the industry regard you, as you are the only woman who is a casino manager? There are no problems. Everything is normal, even though we are competitors in this field. However, without trying to be modest, I feel that for this business, a woman manager is best suited. The reason I say this is because when conflicts appear between men, which are in fact unavoidable in this type of activity; it could interfere the typical masculine pride, the kind of competition which generally occur between men in disputes, like, for instance, between the casino manager and the client, this conflict can negatively influence the company-customer relationship. Whereas if a woman has the final call, the approach will be different as the woman is more flexible and adaptable than most men in finding the best and least offensive solutions. In such cases, intuition, one of the trumps of a woman, is very important. Which are your strongest points in this position? Well, besides intuition, humor, spontaneity, impartiality, fair-play, is the ability to take decisions in crisis situation. I can also offer the client the security and trust he needs, as I am fair and I take care of his interests-he comes first. It is also very important to be mentioned that we are probably the only casino in Romania that is very serious about “Responsible Gambling”, coming to help and sustain our clients to limit the amounts they play or the visits to the casino, when we feel that the border of entertainment has been crossed. How is a day of work for a casino manager? It is not for sure a routine. Most of the times it happens to take over the duties of the Assistant Manager. I thus permanently have contact with our staff and our guests, I supervise, coordinate, and make sure that everything goes smoothly within our casino. Which are the activities that define Casino Bucharest, for both past and future? All that I can tell you is that we aim to create a classy environment for our clients, with customized services and high quality. We want to make ourselves seen. Everything else is the surprise element that the client has to discover. We are different both in approach and in aspect, compared to other casinos in the country. We are practically an exclusivist club of the high-class players, we are more selective. For example, we don’t offer slot machines, only live games, with high standard services and the casino atmosphere is extremely select due to the amselecţionată pentru postul de crupier. La final, în urma testărilor repetate, au fost aleși pentru angajare 24 de cursanţi dintre care doar cinci fete, eu fiind una dintre acestea și devenind, astfel, unul dintre primii crupieri din România în 1991, anul deschiderii oficiale a cazinoului. Pe toată durata pregătirii, mi-am păstrat job-ul din proiectare participând la cursurile pentru crupier în paralel. La job-ul din proiectare am renunţat ulterior, constatând că activitatea pe care aș fi desfășurat-o ca și crupier mă reprezenta mai bine, era mult mai antrenanată și spectaculoasă. După doi ani am fost promovată ca inspector-șef de masă, apoi am devenit pit boss și am rămas în poziţia aceasta până în 1999 când am fost promovată ca Manager adjunct, după alţi câţiva ani am mai urcat o treaptă până la ceea ce sunt azi, adică Managerul Cazinoului. Cum sunteţi văzută de cei din industrie, având în vedere că sunteţi singura femeie manager de cazino? Nu există probleme. Totul decurge normal chiar dacă la urma-urmei suntem competitori în acest domeniu. Oricum, fără a fi bănuită de falsă modestie, consider că pentru acest business cu precădere este mult mai important ca pe poziţia de manager să fie o femeie. Spun asta deoarece, între bărbaţi, atunci când apar momente tensionate sau anumite NR. 6 CASINO INSIDE 51
CASINO JOBS controverse, oarecum inerente în acest tip de activitate; se poate resimţi acel orgoliu tipic masculin, un gen de competiţie ce poate apărea între doi bărbaţi într-o dispută, în acest caz, între Managerul Cazinoului și client, care poate afecta negativ relaţia companie-clientelă. Pe când, în momentul în care o femeie este cea care are decizia finală, abordarea este alta și, totodată, disponibilitatea unei femei pentru flexibilitate, maleabilitate este mai mare decat în cazul bărbaţilor găsind soluţiile cele mai bune și neofensive în orice situaţie. În acest caz, intuiţia, un atu al feminităţii joacă un rol foarte important. Care sunt punctele dvs. forte în această funcţie? Alături de intuiţie, prezenţa de spirit, viteza de reacţie, imparţialitate, fair-play, reușind de cele mai multe ori să iau rapid decizii corecte în situaţii limită. De asemenea, pot să ofer clientului siguranţa și încrederea de care are nevoie fiind corectă și având grijă de interesele lui, punându-l pe el pe primul plan. Este, de asemenea, foarte important de menţionat faptul că suntem, probabil, singurul cazinou din România care aplică foarte conștiincios o politică de „Responsible Gambling”, venind în întâmpinarea clienţilor noștri pentru ai ajuta și susţine să își limiteze sumele jucate sau vizitele în cazinou în momentul în care aceștia ar depăși punctul până la care jocul este un divertisment. Cum arată o zi de muncă din viaţa unui manager de cazino? În mod cert nu e o rutină. De multe ori se poate întâmpla să preiau atribuţiile unui Manager adjunct. Iau contact atât cu personalul, cât și cu oaspeţii noștri în permanenţă, supervizez, coordonez, practic am grijă de bunul demers al activităţii cazinoului pe care-l reprezint. Care sunt în prezent și pentru viitor activităţile ce definesc stilul Casino Bucharest? Tot ce vă pot spune este că ne propunem să creăm un mediu cât mai select pentru clienţii noștri, cu servicii personalizate și de calitate superioară. Așa vrem să ne evidenţiem. Restul reprezintă elementul surpriză, clientului rămânându-i doar să-l descopere. Ne diferenţiem ca abordare și ca aspect de celelalte cazinouri din ţară. Suntem, practic, un club exclusiv al jucătorilor de tip highclass, suntem mai selectivi. Spre exemplu, noi nu avem slot-machines, ci doar live games, serviciile sunt la cel mai înalt standard de profesionalism, iar atmosfera din cazinou este deosebit de selectă din punct de vedere al ambianţei, personalului și, nu în ultimul rând, al clientelei care ne frecventează. Cum definiţi echipa din cadrul cazinoului? Într-un cuvânt, o familie. O echipă dinamică și entuziastă, avem adesea discuţii libere, chiar și personale, fără constrângeri. Comunicarea se face pe ambele sensuri. Care a fost cea mai dificilă problemă cu care v-aţi confruntat? Nu cred că a existat o astfel de situaţie fiindcă e foarte important să ai personalitatea, prezenţa de spirit necesară să îi poţi face faţă. Au fost în trecut niște momente mai tensionate cu clienţi agresivi, dar am ţinut situaţia sub control și nu le consider niște probleme. Important e să știi să le aplanezi. Totuși, dacă ar fi să menţionez cea mai dificilă problemă aceasta ar fi Legea jocurilor de noroc aparută anul trecut, mai exact nivelul de taxare, majorat nejustificat, mai ales într-un an de criză economică generală. Din punct de vedere legislativ, care sunt aspectele care vă nemulţumesc în activitatea dvs. în cazino? Ar trebui reduse taxele, încurajat mediul privat, în general și cel a cazinourilor, în special, considerând aportul substanţial al acestora la bugetul de stat, precum și numărul important al locurilor de muncă oferite de acest domeniu de activitate. Majoritatea deciziilor legislative privind acest domeniu, nu au legătură cu realitatea, pur si simplu. 52 CASINO INSIDE NR. 6
biance, the personnel and of course, due to our clients. How can you describe the team of the casino? In just one word, as a family. We are a dynamic and enthusiastic team and we can carry free conversations, even personal ones, without any constraint. Communication works both ways. Which was the most difficult problem you faced? I don’t think there is such a situation because one needs to have the needed personality and spontaneity to be able to handle it. There were some problems with aggressive clients, but we managed to keep the situation under control and not to consider them problems. It is important to know how to patch them. However, if I were to mention the most difficult situation, I would say that the last year gambling law with its abnormal taxation level is the one, especially in a year of global economic crisis. What are the unpleasant aspects of your activity, from a legislative point of view? The taxes should be decreased and the private environment should be offered incentives, particularly the casinos, if one bears to take into consideration the impressive amounts that go to the state budget, as well as the important number of workplaces offered by this field. Most of the legislative measures, concerning this field of activity, have no connection with reality.
Cabaret Night, the new Event Dinner Town in Casino Palace-Casa Vernescu
Cabaret Night, un nou Event Dinner in Town 54 CASINO INSIDE NR. 6
la Casino Palace Casa Vernescu
CasiNo PalaCe
Casino Palace- Casa Vernescu știe cum să-și destindă clienţii – prin inovaţie și multă creativitate, de data aceasta aducând în prim plan puţin din viaţa de noapte pariziană. Ediţia din luna mai a seriei „The Event Dinner in Town” de la Casa Vernescu a fost dedicată temei și spectacolului de cabaret - Cabaret Night. Cu această ocazie, vineri, 28 mai, Joseph Hadad, ca un adevarat Maestru de Ceremonii, a propus invitaţilor săi o selecţie de specialităţi la alegere, care s-au regăsit într-un meniu bogat în arome și gusturi savuroase. Iar pentru ca seara să fie cu adevărat deosebită, exuberanţa boemă, specifică acestui spectacol de diverstisment a fost exprimată pe scena Casei Vernescu de show-ul solistei Roxy Rocks și renumitele dansuri de cabaret.
Casino Palace-Casa Vernescu knows how to entertain its clients- with innovation and a lot of creativity, bringing in the spotlight a drop of the Parisian nightlife. The May edition of “The Event Dinner in Town” series in Casa Vernescu was dedicated to the cabaret theme-Cabaret Night. On this occasion, on Friday, 28th of May, Joseph Hadad, just like a real Master of Ceremonies does, proposed a variety of specialties to his guests, at their choice out of a rich flavored menu and luscious tastes. And for the night to be indeed special, the bohemian exuberance that characterized this show was best expressed on the stage, by Roxy Rocks and the famous cabaret moves.
NR. 6 CASINO INSIDE 55
Armonie muzicală chinezească, live la Regent Casino
Chinese musical harmony, live in Regent Casino 56 CASINO INSIDE NR. 6
REGENT CASINO Muzica chinezească s-a născut odată cu civilizaţia chineză, prin documente și artefacte care oferă dovezi ale existenţei unei culturi muzicale memorabile. Într-o atmosfera a jocurilor de noroc mereu dinamică, Regent Casino și-a propus, miercuri, 30 iunie, să le ofere clienţilor săi adevărate momente de relaxare printr-un recital muzical interpretat live de o cântăreaţă originara din China. Și cum chinezii știu să facă artă aproape la orice pas, oaspeţii Regent Casino au avut parte, totodată, și de un meniu culinar tradiţional desăvârșit, marca maestrului bucătar Liu Lin. Regent Casino a știut să îmbine într-un mod original atmosfera de joc, cultura asiatica, muzica live, gustările diverse condimentate inedit. În astfel de momente agitate din viaţa de zi cu zi, Regent Casino a reprezentat gazda perfectă.
Chinese music was born together with the Chinese civilisation, having documents and artefacts that offer proofs of a memorable musical culture. Within an always dynamic gambling atmosphere, Regent Casino had in plan on Wednesday, June 30, to offer true moments of relaxation to its clients, with a music concert of an originary Chinese singer. And because Chinese people transform almost anything into a piece of art, the guests of Regent Casino enjoyed a traditionally feast, cooked by the master chef Liu Lin. Regent Casino knew how to originally combine the gambling atmosphere, the Asian culture, live music and diverse and unusually spiced dishes. In these times of trouble, Regent Casino was the perfect host. NR. 6 CASINO INSIDE 57
Norocul de la Viva! Slot Club se numară în tombole zilnice În fiecare zi la Viva!Slot Club atmosfera e antrenantă. Ca dovadă, vineri, 25 iunie, la Plaza Mall, clienţii fideli, și nu numai, și-au pus la încercare norocul în câștigarea tombolei în valoare de 25.000 lei, ce a constat în trei mari extrageri. Viva!Slot Club n-a vrut să lase ca “vraja” să dispară și în ziua următoare, în cadrul locaţiei din zona Berceni, organizatorii au plusat cu încă o tombolă de 7.500 lei. Cei prezenţi la aceste evenimente, chiar dacă nu au avut norocul de partea lor, s-au putut bucura de momente speciale muzicale cu Emilia și Emma. Organizatorii anunţă că extragerile vor continua zilnic la Viva!Slot Club până la sfârșitul lunii iulie. 58 CASINO INSIDE NR. 6
Everyday in Viva!Slot Club comes with an entertaining atmosphere. As a proof, on Friday, 25th of June,in Plaza Mall, both the loyal and the occasional customers tried their chance with luck for the 25,000 Lei tombola, which had three main drawings. Viva!Slot Club kept the magic going the second day as well, within the venue in Berceni, with an extra tombola of 7,500 Lei. Those present to these events enjoyed the special music moments offered by Emilia and Emma, no matter if they had the luck by their side or not. The organizers made known the fact that these events will take place on a daily basis in Viva!Slot Club, until the end of July.
Viva! Slot Club
NR. 6 CASINO INSIDE 59
G Poker Club, un altfel de concept al exprimării sentimentelor la masa de poker G Poker Club, a different concept of expressing feelings at the poker table G Poker Club se axează în principal pe… poker. Organizatorii și-au propus să combine două concepte în două etaje, cu ideea de a sublinia trecerea prin diverse stări emoţionale. Ei au vrut să creeze un loc care poate transmite sentimente, pentru că asta fac și jucătorii atunci când joacă, își exprimă emoţiile. Modul prin care G Poker Club încercă să facă asta este prin intermediul măștilor. Măștile au o istorie, ele fiind folosite în teatre de către actori, pentru a exprima diverse sentimente. Când intri în club, parterul are o cupolă cu două măști (drama și comedia). Acest etaj reprezintă trecutul, iar celălalt etaj reprezintă viitorul. În acest fel avem o combinaţie a celor două într-un singur loc”, au spus organizatorii la evenimentul de lansare. G Poker Club e un club de poker, în esenţa sa cea mai de bază. Oamenii care joacă poker fac parte dintr-o comunitate și aceasta este idea 60 CASINO INSIDE NR. 6
The G Poker Club’s main focus is… poker. The organizers wanted to combine two concepts in two floors, with the idea of passing through emotional states. They wanted to create a place that can convey emotions, because that is what the players do when they gamble, they express their emotions. The way G Poker Club try do this is by means of masks. “Masks have a history, as they were used in theaters, by actors who used to express their feelings with them. When you enter the ground floor, you can see an arch with two masks (tragic and comic). This floor represents the past, whereas the other floor represents the future. Therefore, we have past and future combined in only one place”, the organizers said at the launch event. G Poker Club is a poker club, but a club in its basic meaning. Pe-
G Poker Club principală, crearea unei societăţi unde jucătorii pot comunica și se pot bucura de timpul liber. G Poker Club oferă, desigur, pentru clienţii săi, un bar cu o gamă largă de băuturi, gratis. În ceea ce privește aparatele, G Poker Club lucrează cu Poker Tech, care este lider în materie de furnizori de mese de poker automate. Aceste produse sunt cele mai bune, deoarece oferă posibilitatea cea mai bună pentru clienţi de a se bucura de joc și de a se simţi confortabil. Clientul trebuie mai întâi să se înregistreze și astfel va primi un card cu numele lui. Apoi trebuie să încarce cardul cu bani și să aleagă jocul preferat, din gama variată de jocuri puse la dispoziţie. Când numărul de jucători necesar pentru joc este îndeplinit, clientul va fi anunţat pe fiecare ecran din incintă. De subliniat e faptul că mesele oferite de Poker Tech, Poker Pro, au un sistem de securitate foarte bun, software-ul fiind lansat de compania Dell. Așadar, cardurile oferite jucătorilor funcţionează ca într-un sistem bancar și banii încărcaţi pot fi păstraţi, fără necesitatea de a-i retrage la plecarea din club. În cazul în care clientul își pierde cardul, există un altul aici, deci totul este în deplină siguranţă. Acesta este avantajul marca G Poker Club. Datorită colaborării cu Belgium Casino și propriul departament de consultanţă, G Poker Club are deja pregătite căteva turnee, atât pentru jocurile cash cât și non-cash. “Ne dorim să organizăm turnee internaţionale, unde așteptăm să vină mulţi oameni de peste hotare, în special din Belgia și Ungaria. Câștigătorii acestor turnee vor avea oportunitatea de a juca și ei în aceste ţări. Avem 8 mese de poker, deci 80 de oameni pot juca deodată. Avem și alte dotări tehnice care ne permit să jucăm turnee la mai multe mese concomitent. De asemenea, deţinem și câteva aparte slot, de la cei mai populari producători: Novomatic, Cool Fire I și II, Atronic și Alfastreet Roulette“, au precizat oficialii G Poker Club.
ople who play poker are a part of a community and this is the main idea, to create a “society” where players can meet, communicate and enjoy their spare time. G Poker Club, of course, offers a free bar for the clients, with a wide choice of drinks. In terms of equipment, G Poker Club works with Poker Tech, which is the leader producer company of automated poker tables. These products are the best, as they offer the best opportunities to enjoy the game and feel comfortable. The client has to first register and he receives a card with his name. He, then, has to charge the card with money and chose whatever poker game he likes to play, from the varied list of poker games. When the necessary number of players is fulfilled, the client will be announced on each screen in the room. To emphasize is that the tables offered by Poker Tech, Poker Pro, have a very secured system and the software was launched by Dell Company. Therefore, the cards given to the players are like in a banking system and players can still keep the money without having to withdraw them, when leaving the club. If the client loses its card, he has another one here, so everything is secured. This is G Poker Club plus. Due to the collaboration with the Belgium Casino and its own consultancy team, G Poker Club already has some planned tournaments for the future, both cash and non-cash games. “We wish to organize international tournaments and many people from abroad are to come, especially from Belgium and Hungary. The winners of these tournaments will have the opportunity to play in those countries as well. We have 8 poker tables, so 80 players can play at once. We have other technical possibilities like multi-table tournaments. We also have some slot machines, from the most popular producers: Novomatic, Cool Fire I and II, Atronic and Alfastreet Roulette”, the G Poker Club’s officials stressed. NR. 6 CASINO INSIDE 61
62 CASINO INSIDE NR. 6
Producers
Piaţa echipamentelor electronice pentru jocuri de noroc, în declin The market of gambling electronic equipments is falling down
de Amalia Bãlãbãneanu
Afacerile producătorilor de echipamente electronice specifice jocurilor de noroc au intrat în declin. Criza economică, majorarea substanţială a taxelor, începând cu vara lui 2009, reducerea investiţiilor în aparate noi, precum şi avalanşa de produse second hand au redus masiv vânzările.
The businesses of the electronic equipment manufacturers started to fall. The economic crisis, the significant increase of the taxes starting with 2009, the decrease of investment in new machines as well as the second-hand items’ avalanche, reduced the sales even deeper.
Reprezentanţii pieţei de profil susţin că unul dintre principalele obstacole, care împiedică buna desfăşurare a activităţii, sunt lipsa siguranţei, modificările extrem de rapide şi de dese ale legislaţiei, ale nivelului taxelor şi impozitelor, nu doar în zona jocurilor de noroc, ci în toate sectoarele economice, precum şi oferta mare de aparate second hand. „Vânzările practic s-au oprit, singurul segment care mai merge în prezent este cel al închirierilor de aparate. Cifra de afaceri s-a redus substanţial, comparativ cu anii trecuţi”, a explicat Martin Ivanov, directorul general al subsidiarei locale a producătorului bulgar de echipamente Casino Technology.
The representatives of this market claim that one of the main obstacles that prevent the carrying of activities are the lack of security, the very often and extremely short-notice changes of legislation, of taxes and fees, not only for gambling but for all economic sectors, as well as the high offer of second hand items. “The sales have practically stopped, and the only segment still running is that of machine rental. The net income has significantly decreased, compared to last years”, explained Martin Ivanov, the General Director of the local subsidiary of the Bulgarian equipment producer, Casino Technology.
Gyula Csortan, managerul general al Alfastreet, reprezentanta din România a companiei Alfastreet Gaming Instruments din Slovenia, susţine că operatorii au observat o tendinţă de migrare a clienţilor de la ruletă, către alte tipuri de joc. Gyula Csortan mai spune că modificarea legislaţiei în domeniu a dus la închiderea multor operatori de jocuri de noroc, fapt care a afectat direct cifra de afaceri a companiei pe care o reprezintă.
Gyula Csortan, General Manager of Alfastreet, the Romanian subsidiary of Alfastreet Gaming Instrument in Slovenia, says that the operators noticed a predisposition of the clients to shift from the roulette to other games. Gyula Csortan also claims that the changes of the current legislation led to the disappearance of many gambling operators, which affected the net income of his company.
Potrivit lui Marius Stoi, directorul general al DGL PRO, companie specializată pe proiectarea, fabricaţia, service-ul şi repararea maşinilor electronice cu câştiguri, vânzările de jocuri au scăzut cu 80%, iar cele de componente cu 50%. Stoi mai spune că singurul obstacol, care împiedică desfăşurarea în bune condiţii a activi-
According to Marius Stoi, the General Director of DGL PRO, a company focused on design, production and maintenance for electronic machines with jackpots, the sales of games have decreased by 80%, while that of components by 50%. Stoi also says that the only impediment for the activities is the NR. 6 CASINO INSIDE 63
Producers tăţii, este oferta mare de jocuri second hand, cu un grad de uzură foarte mic şi un preţ foarte bun, provenite atât de pe piaţa locală, cât şi din Rusia sau Ucraina. Mărirea taxelor în domeniu, coroborată cu scăderea semnificativă a încasărilor, modul de plată, trimestrial în loc de lunar, precum şi impunerea unui număr minim de aparate de joc pentru fiecare locaţie sunt principalele prevederi ale legislaţiei care au afectat cel mai mult businessurile producătorilor de echipamente electronice de jocuri de noroc. “Operatorii de jocuri de noroc nu mai au bani pentru investiţii. Se caută numai echipamente foarte ieftine, indeferent de calitate. Majoritatea clienţilor noştri a început să întârzie plăţile, pentru că nu pot suporta în acelaşi timp şi plata taxelor mărite prin noua lege”, completează Ivanov. Reducerea nivelului taxelor şi reguli foarte clare şi explicite - asta îşi doresc reprezentanţii pieţei de profil pentru susţinerea afacerilor lor. Ivanov susţine că doar evoluţia pieţei ar trebui să decidă cine să supravieţuiască şi cine nu, nicidecum legislaţia, aşa cum se întâmplă în prezent. Marius Stoi susţine că o diferenţiere foarte clară între categoriile de jocuri de noroc electronice ar ajuta mai mult industria. “După părerea mea, exploatarea jocurilor de noroc ar trebui împărţită pe categorii: prima, a sălilor de jocuri, să le spunem specializate, gen cazinou electronic, cu aparate cu mize mari şi câştiguri mari şi taxe de licenţiere aferente, iar cea de-a doua, specifică jocurilor pentru baruri, cafenele, limitate ca miză, câştig şi număr pe locaţie şi, bineînţeles, cu taxe de licenţiere mult mai mici decât pentru cele din prima categorie”, explică Stoi. Reprezentantul Alfastreet consideră că statul român ar trebui să privească puţin în grădina vecinilor pentru a stabili reguli mai bune de funcţionare în domeniu. „Singurul aspect care ne-ar putea ajuta să vindem mai multe aparate ar fi impunerea unei condiţii, aşa cum este şi în Ungaria, care să presupună exploatarea unei rulete pentru o perioadă de maxim cinci ani. Dar acum nu cred ca aceasta ar fi o soluţie; pentru noi ar fi un sprijin, dar pe operatorii de jocuri de noroc nu i-ar ajuta deloc, în contextul actual”, a declarat, pentru Casino Inside, Gyula Csortan. O veritabilă luptă pentru supravieţuire Cam aşa poate fi descrisă pe scurt activitatea producătorilor de echipamente electronice pentru jocuri de noroc. Reprofilarea şi reorganizarea afacerii sunt principalele strategii pe care le iau în calcul producătorii pentru a rezista condiţiilor actuale. Astfel, pentru supravieţuirea afacerilor în ciuda tuturor impedimentelor, ei caută soluţii dintre cele mai diverse. În timp ce reprezentanta locală a Casino Technology se pliază pe nevoile clienţilor săi, intenţionand să lanseze produse noi pe piaţa din România, planul DGL PRO vizează extinderea pe alte pieţe din afara graniţelor, mizând pe experienţa acumulată. “Ca şi anul trecut, eu mă bazez foarte mult pe service. Aşa am reuşit şi în 2009 să ţinem afacerile pe 0 şi să nu ne confruntăm cu pierderi. Service-ul ne va ajuta să depăşim mai uşor această perioadă dificilă, astfel că trebuie să răspundem prompt la solicitările clienţilor. Practic, acum noi supravieţuim prin prestări servicii”, completează managerul Alfastreet. În aceste vremuri tulburi, estimările producătorilor de echipamente electronice pentru jocurile de noroc vizează pentru anul curent afaceri reduse la jumătate faţă de 2009, dar şi declinul pieţei jocurilor de noroc. 64 CASINO INSIDE NR. 6
high offer of second hand items, with a low degree of usage and very competitive prices, which come both from the local market and from Russia or Ukraine. The increase of taxes for this industry combined with the noteworthy decrease of cashing-ins, the quarterly based payments (instead of monthly) as well as the minimum number of slot machines imposed for each venue, all these are the most important measures of legislation that have mostly affected the business of gambling electronic equipment. “The gambling operators have no more money for investment. The very cheap equipments are in search, no matter the quality. Most of our clients started to delay their payments because they cannot afford them and the high taxes altogether”, said Ivanov. The decrease of taxes and a clear and defined set of rules-that’s what the representatives of the market wish in order to keep their businesses alive. Ivanov opinionates that only the evolution of the market should decide who has to survive and who doesn’t, and not the legislation, as it is now the case. Marius Stoi believes that a very good categorization of the electronic gaming equipments could help the industry even more. “In my opinion, exploitation of gambling should be divided into categories: one for the gaming rooms, like electronic casinos, with high stakes machines and the implicit taxes, and one for bars and cafes which have a low and limited stake, depending on their location, with lower implicit taxes than for the first category”, Stoi explains. The Alfastreet representative considers that the Romanian state should take a look to our neighbors in order to set more appropriate rules of functioning. “The only aspect which could be a great help for selling more machines could be the implementation of a rule, like the one in Hungary, which states that a roulette can be used for a maximum of 5 years. However, I don’t believe this could be an option now; it could be a support for us, but for the gaming operators would be anything but a help taking into account the situation”, declared Gyula Csortan for Casino Inside. A true fight for survival This is the way to describe in few words the activity of the gambling equipment producers. The reorganizing and refocusing of the business are the main strategies of the producers to be able to stay alive. Hence, for the survival of the business, they look for the most varied solutions, despite all impediments. While the local subsidiary of Casino Technology blends in with the needs of its clients and tries to launch itself on new places on the Romanian market, DGL PRO wants to expand beyond borders, based on gained experience. “Just as last year, I am very focused on maintenance. This is the way we managed to break even in 2009 and stop the losses. Our maintenance services allow us to surpass this difficult period and we have to offer a prompt delivery for our clients. We are now still surviving due to this bunch of services”, said the Alfastreet manager. During these troubled times, the estimations of the electronic equipment producers show numbers that are half of last year’s net income and that emphasize the decline of gambling.
Pariind pe turismul de gambling
de Aitala Avramescu
Betting on tourism gambling Majoritatea persoanelor din societatea modernă călătoresc temporar, departe de ceea ce numesc casă, devenind astfel turişti de un anumit fel. Unii dintre ei se angrenează în jocuri de noroc, un fenomen exploatat la maxim de unele ţări. Oferta facilităţilor de jocuri de noroc a crescut considerabil, multe ţări şi regiuni organizând turnee şi punând la dispoziţie multe cazinouri. Turismul de gambling nu este un lucru nou şi fără sens.
Most persons in modern societies travel away from their homes temporarily to become tourists of some sort. Some of them indulge in gambling games, a phenomenon exploited to maximum by some countries. The world’s supply of gambling facilities has increased as more countries and regions have established casinos and organized tournaments. The gambling tourism is not a new thing and nonsense.
În multe cazuri, lucrurile care se dezvoltă într-un anumit loc sunt asociate cu rolul acelui loc ca şi destinaţie turistică: dezvoltarea unui cazino este adesea privită ca un mod de a crea un punct de atracţie. Ideea principală a argumentului folosit de către promotorii de turism a fost că unităţile numite cazinouri ar ajuta la îmbunătăţirea performanţei unei ţări ca şi destinaţie turistică, aducând avantaje economice.
In many cases, the developments are associated with the place’s role as a tourist destination: establishing a casino is often regarded as a one way of creating an attraction. The general thrust of the argument from the tourism promoters has been that casinos would benefit the country’s performance as an international tourist destination, bringing economic benefits.
66 CASINO INSIDE NR. 6
TURISMUL DE GAMBLING Încă din 2008, Bulgaria s-a axat pe gambling pentru a da un avânt turismului şi economiei. Abilitatea Bulgariei de a transforma gamblingul într-o strategie de marketing pentru turism, a fost o modalitate bună de a sfida amara criză economică. Cel mai mare grup turistic de gambling al Bulgariei este cel din Israel. Punând laolalta un program naţional de gambling asta a ajutat cu adevărat industria turismului de aici şi multe rezultate se simt astăzi. Hotelurile depind deja de fondurile de gambling pentru a-şi putea menţine afacerea. Printre hotelurile din Sofia se numără Hemus, Rodina şi Rila, care pun la dispoziţie cazinouri pentru oaspeţi, indiferent de venituri. Un exemplu relevant este recent încheiatul Unibet Open Nisipurile de Aur 2010, de lângă Varna, găzduit de Grand Hotel Casino International. Părerea participanţilor despre aspectul organizatoric a fost: „surprinzător de bun”; organizatorii au obţinut rezultatele au fost pe măsura aşteptărilor. „Unibet Open are o influenţă mai mare şi este cunoscut ca cel mai incitant turneu de poker. În concluzie, anul acesta am făcut un pas înainte.Dacă anul trecut am avut 300 de jucători, anul acesta am avut peste 400 şi am oferit servicii unui total de peste 1.000 de oameni. Cred că este un progres şi sper că este doar începutul, nu doar pentru Bulgaria, dar pentru Balcani, pe harta jocului de poker. Evenimentele de acest tip sunt foarte importante în regiunea noastră, nu contează că este vorba despre Bulgaria sau România. Putem transforma ţările noastre în destinaţii populare, precum marile ţări europene”, a declarat Desislava Evstatieva, Manager de Marketing la Grand Hotel & Casino International pentru Casino Inside. „Mai întâi de toate, percepţia calităţii serviciilor este importantă, pentru că mulţi oameni vin alături de jucători. În al doilea rând, turişti pasionaţi de jocuri de noroc au în mod normal bugete mai generoase decât turiştii „obişnuiţi”. Turismul de gambling nu include niciodată pachete all inclusive, pentru că acest concept se opune unei structuri de cazino. De aceea, este foarte adevărat că acest turism în creştere este o parte integrantă a turimului bulgăresc în general. Nu în ultimul rând, acest tip de evenimente oferă popularitate destinaţiei. Website-ul Unibet Open a fost vizitat de peste 5.000 de oameni, iar în cele trei zile de concurs, au fost peste 90.000 de spectatori, deci nicio altă reclamă nu poate avea un rezultat similar. Putem crea nu doar o reclamă, ci o imagine”, a concluzionat Evstatieva. Republica Slovacă a implementat în această primăvară o nouă lege a gamblingului, ceea ce a transformat ţara într-o destinaţie mult mai atractivă pentru jucători. Un nou proiect ce include şi cel mai mare cazino din Europa centrală poate transforma Bratislava într-un Las Vegas european. Guvernul slovac şi-a exprimat sprijinul pentru noul proiect ce include construcţia unui centru comercial în Bratislava şi cel mai mare
Since 2008, Bulgaria eyed gambling to boost tourism and economy. Bulgaria’s ability to make gambling part of its tourism marketing strategy was a good way to defy the so bitter economic crisis. Bulgaria’s largest gambling tourist group is that of Israel. Putting together a national gambling program this helped to boost the tourism industry here, many of them really feel today. The hotels here are already depending on gambling funds to support their hotels. Hotels within Sofia include Hemus, Rodina and Rila which offer casinos to their guests depend on incomes here. A more relevant example is the ended recent tournament Unibet Open Golden Sands second leg of 2010, near Varna, hosted by Grand Hotel Casino International. The participants’ opinion related to the organizational aspect of this event was: “surprisingly good”; the organizers obtained results that exceeded expectations “Unibet Open has a much larger influence and it is better known as the most exciting poker tournament. Therefore, this year we made one step ahead. If last year we had 300 players, this year we had over 400 and we serviced for almost 1,000 people. I do think it is a progress and I hope that it is just the beginning, not only for Bulgaria but for the Balkans, on the poker map. It is very important to have events like this in our region. We can transform our countries in popular destinations, just like the big European countries”, said Desislava Evstatieva, Marketing Manager Grand Hotel & Casino International for Casino Inside magazine. First of all, the feeling of the quality of services is important, because many people come together with the players. Second of all, the gambling tourists have usually higher budgets than the “regular” tourists. Gambling tourism never implies all inclusive packages, because it is opposite to the casino structure. “Therefore it is very true that this growing part of tourism is very important for the Bulgarian tourism on the whole. Last but not least, this type of events provides popularity for the destination. The website of Unibet Open was visited by more than 5000 people and during those three days of competition, there were over 90,000 viewers, so no other commercial can have equivalent the results. We can create not only an advertisement, but an image”, Evstatieva concluded. The Slovak Republic enacted in the spring a new gambling law making the country more attractive to gamblers. A new project including the biggest casino in central Europe might turn Bratislava into European Las Vegas. The Slovak government has expressed its support to the new project that includes the construction of a shopping center in Bratislava and of the biggest casino in central Europe. As Ihned.cz reported, the project Metropolis should be built near the biggest housing estate in the capital, which is also not far from Austrian and Hungarian borders. The project includes not only the casino, but also an aqua park, conference center, three luxury hotels as well as a golf course and should be finished within 5 years. Supporting the project the Slovak finance minister Ján Počiatek pushed through various investment incentives for the project including tax reductions from 28 per cent to only 7 per cent. He also promoted the new gambling law, recently enacted. The expectations are that the state budget could gain €40 to 50 million a year from Metropolis. The € 1.5 billion project is supposed to be launched this year by the TriGranit Development Corporation. Philippines dream While Europe is starting to get accustomed to this type of tourism, the Asian gambling empire bets on huge projects. Asian governments were ones vehemently anti-casino, but a shift in the regional consensus means Macau-style projects are now a key policy objective and tourism tool for most emerging Asian jurisdictions. The most notable jurisdiction that illustrates this shift is Singapore. The Philippines is a little behind Singapore, but has its own plans. Bagong Nayong Pilipino Entertainment City (PAGCOR) is an ambitious US $ 15 bn integrated casino project in Manila. PAGCOR is confident the project will be completed, according to Chairman Efraim C. Genuino. „Our project will rely on the concept of a consortium between international industry and players, to come up with premier entertainment NR. 6 CASINO INSIDE 67
TURISMUL DE GAMBLING cazino din Europa Centrală. Potrivit Ihned.cz, proiectul Metropolis ar trebui construit lângă cel mai mare complex rezidenţial din capitală, care nu este foarte departe de graniţele cu Austria şi Ungaria. Proiectul nu include doar un cazino, ci şi un parc acvatic, un centru de conferinţe, trei hoteluri de lux, precum şi o pistă de golf şi ar trebui finalizat în 5 ani. Pentru a susţine acest proiect, Ministrul de Finanţe Ján Počiatek, a recurs la numeroase stimulente pentru investitori, printre care şi o reducere a taxelor de la 28% la numai 7%. El a promovat de asemenea, legea gamblingului, recent adoptată. Aşteptările sunt ca bugetul de stat să câştige de la 40 la 50 milioane euro pe an din Metropolis. Proiectul în valoare de 1.5 miliarde de euro se aşteaptă a fi lansat anul acesta de TriGranit Development Corporation. Visul Filipinez În timp ce Europa începe să se acomodeze cu acest nou tip de turism, imperiul asiatic al jocurilor de noroc lansează proiecte enorme. Guvernele asiatice erau vehement împotriva cazinourilor, dar o schimbare a consensului regional face ca proiecte precum cele din Macau să fie acum obiectivul principal şi un instrument turistic pentru majoritatea pieţelor emergente asiatice. Cea mai notabilă parte care etalează această schimbare este Singapore. Filipinele sunt puţin în urmă, dar au planurile lor proprii. Bagong Nayong Pilipino Entertainment City (PAGCOR) este un ambiţios proiect de cazino de 15 miliarde dolari din Manila. Cei de la PAGCOR sunt încrezători că proiectul va fi finalizat, conform spuselor Preşedintelui Efraim C. Genuino. „Proiectul nostru se va baza pe conceptul de consorţiu între industria internaţională şi jucători, pentru a oferi entertainment de primă clasă, ce va atrage pe toată lumea. La urma urmelor, lumea nu e decât un mare sat, iar cu cât sunt mai multe opţiuni pentru cei ce călătoresc, cu atât competiţia va ridica standardele. Acest proiect este creat special pentru a creşte activitatea de turism în Filipine. Acesta va fi cel mai mare proiect turistic de dezvoltare, cel mai mare generator de locuri de muncă şi cea mai mare investiţie a ţării. Cu toţii vrem să facem acest vis realizabil, pentru că ştim că Filipinele au un potenţial foarte mare să ajungă o destinaţie de primă clasă”, a declarat Genuino într-un recent interviu oferit revistei Global Gaming Business. PAGCOR se întinde pe 120 de ha din pământul ce stă la graniţa cu portul Manila. Proiectul va atrage vasele de croazieră din apele Pacificului, nu doar datorită gamblingului, ci parcurilor cu tematică, activităţi outdoor şi alte facilităţi.
that would appeal to everyone. After all, the world is a global village and the more options for travelers, the better for the competition to improve its standards. The project is largely designed to increase tourism to the Philippines. This will be the country’s biggest tourism development project ever, the biggest job-generating project of the government, and the biggest dollar investment of the country. We are all set to make this dream a reality because we know that the Philippines has so much potential to spring into a world-class destination „, said Genuino in an recent interview for Global Gaming Business. PAGCOR is located on 120 hectares of reclaimed land bordering Manila Bay. The project will attract cruise ships in the Pacific waters by including not only gaming, but shopping, theme parks, outdoor activities and other amenities.
Conform spuselor lui Rafael „Butch” Francisco, preşedinte PAGCOR, „pregătirile sunt în desfăşurare, pentru ca proiectul din portul Manila să înceapă construcţia drumurilor în 2011.” Guvernul rămâne foarte optimist în legătură cu potenţialul de oraş al entertainmentului (Entertainment City). „Am setat un obiectiv de 5 milioane de turişti până în 2010, iar cu proiecte precum Entertainment City, această cifră este posibilă. Investiţia în turism va avea un puternic efect de multiplicare”, a declarat Ace Durano, secretarul de turism din Filipine.
According to Rafael „Butch” Francisco, PAGCOR’s president, „preparations are under way for the Manila Bay project’s start of road construction in 2011.” The government remains optimistic about the potential for Entertainment City. „We have set a target of 5 million tourist arrivals by 2010, and with projects like Entertainment City, this figure should be attainable. Investing in tourism will have a strong multiplier effect,” said Ace Durano, the Philippines’ secretary of tourism.
Concluzie: Un exemplu concret la câţiva paşi de ţara noastră şi două proiecte toate menite să folosească gamblingul la productivitate maximă în turism, business şi cultură. Din păcate în România, nu există nici măcar o schiţă a unui asemenea proiect. Poate că răspunsul primit de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului este mai relevant: „Vă mulţumim pentru interesul acordat (notă: Casino Inside a solicitat un interviu cu Elena Udrea), însă programul extrem de încărcat al Dnei. Ministru nu îi permite dedicarea unui timp adecvat realizării acestui interviu”.
Conclusion: A concrete example a few steps from our country and two projects all designed to raise gambling at the maximum efficiency in tourism, business, culture. In Romania, unfortunately, there is not even sketched out such a project. Perhaps the answer received from the Minister of Regional Development and Tourism is more relevant: “We thank for your interest (our note: Casino Inside requested an interview with Elena Udrea), but the extremely busy schedule of Mrs. Minister did not allow an adequate time commitment of achieving this interview”.
68 CASINO INSIDE NR. 6
Platinum Casino
Platinum Casino oferÄ&#x192; un nou concept de divertisment
Platinum Casino offers a new concept of entertainment NR. 6 CASINO INSIDE 69
Situat pe Calea Victoriei, în inima Bucureștiului, într-una din cele mai exclusiviste zone ale orașului, Platinum Casino este cel mai mare cazino din România. Pe cea mai veche stradă a Bucureștiului, odată în construcţie, acum faimoasă, Calea Victoriei este cunoscută ca principala stradă ce conectează Piaţa Victoriei cu B-dul Unirii. Găzduiește unele din cele mai importante atracţii turistice, precum Muzeul Naţional de Istorie, Ateneul Roman, Muzeul Naţional de Artă, Palatul Cantacuzinilor sau Muzeul de Colecţii de Artă. În același timp, este o zonă comercială: aici se găsesc magazine luxoase, hoteluri de renume, restaurante elegante și cafenele renumite. Situat în centrul acestei străzi, Platinum Casino este un loc al eleganţei, stilului, luxului și al standardelor înalte. Platinum Casino oferă un nou concept de divertisment, care îmbină toate jocurile preferate cu cel mai bun serviciu pentru clienţi. Este singurul cazino certificat ISO de RENAR ROMÂNIA, certificat obţinut pentru serviciile excelente pe care le oferă tuturor oaspeţilor. Atât maiestuoasa intrare principală din Calea Victoriei, cât și intrarea din holul Hotelului Radisson SAS, conduc către un elegant hol decorat cu marmură unde se află frumoase și prietenoase recepţionere. Începând cu zona Sloturilor la nivelul principal, se găsește o reconfortantă ambianţă de pădure, creată de labirintul de palmieri. Asistentele de la Sloturi și barmanii din această zonă sunt extrem de amabili, străduinduse în permanenţă să ofere cea mai bună servire. La etajul doi se află Cazinoul principal, Casino Privat, Texas, raiul Hold’em, restaurantul și salonul. Pentru cei ce doresc intimitate, una din camerele VIP e soluţia perfectă. Aici jucătorii se pot bucura de jocurile favorite în intimitatea propriei camere, unde luxul este cuvântul de ordine. Platinum Casino este exemplul ideal de cum poţi combina cu succes jocurile live și cele electronice. Cu o suprafaţă de peste 3000 mp, Platinum Casino oferă jucătorilor zeci de mese live și sute de aparate electronice de slot de ultimă generaţie. O gamă largă de jocuri oferă tuturor jucătorilor posibilitatea unor câștiguri imense: blackjack, ruletă, zaruri, poker sunt doar câteva din jocurile de care doritorii se pot bucura. Nu în ultimul rând, trebuie amintite turneele de Texas Hold’em – turnee devenite deja celebre datorită profesionalismului cu care sunt organizate. Loteriile sunt deosebit de atractive și variate, punând în joc sume și premii importante. Designul camerelor și al sălilor este atent studiat și realizat, oferind un sentiment unic celor ce trec pragul acestui lăcaș. Restaurantul de înaltă clasă pune la dispoziţie o bucătărie tradiţională românească, mediteraneană, italiană, libaneză sau chinezească și nu numai, precum și un imens sortiment de băuturi. Revenirea clienţilor și numărul în creștere al celor care trec pragul cazinoului pentru prima dată, este dovada cea mai bună a managementului de înaltă clasă și a faptului că ceea ce e bun, e căutat. Platinum Casino se implică și în evenimentele de specialitate, în luna 70 CASINO INSIDE NR. 6
Platinum Casino is the biggest casino in Romania, located on Calea Victoriei, one of the most exclusivist areas of the city, within the core of Bucharest. The oldest street of Bucharest, which is now the famous Calea Victoriei, is known as the main street that makes the connection between Victoriei Square and Unirii Boulevard. Some of the most important touristic points are situated on this main street, like the National Museum of History, Romanian Athenaeum, National Museum of Art, The Palace of Cantacuzino family or the Art Collection Museum. At the same time, it is a retail area: some of the most luxurious stores can be found here, as well as some of the most renowned hotels, fancy restaurants and stylish cafés. In the center of this street, one can find Platinum Casino, a place of elegance, style, luxury and high standards. Platinum Casino offers a new concept of entertainment, which combines all favorite games with the best service for its clients. It is the only ISO certified casino, by RENAR Romania, certification obtained for the excellent standards it offers to all the guests. Both the main entrance directly from Calea Victoriei, as well as the entrance from the Radisson SAS Hotel lobby, open the way to a marble plated lobby, where one is awaited by the beautiful and friendly receptionists. A nice feeling of nature and woods is conveyed starting from the slot area, which is crafted with the help of a palm trees labyrinth. The personnel in the Slot area are extremely kind and permanently struggle to offer the best service. The second floor hosts the Main Casino, Private Casino, Texas, which is the heaven of Hold’em, the restaurant and the saloon. For those who wish to have more privacy, one of the VIP rooms is the perfect solution. Here, the players can enjoy their favorite games in the intimacy of their own room, where luxury makes the rules. Platinum Casino is the perfect example of a combination between successful live games and electronic games. With a surface of over 3000 sqm, Platinum Casino places at the disposal of its players dozens of game tables and hundreds of electronic slot machines of last generation. A wide collection of games makes it possible for the players to gain enormous winnings: blackjack, roulette, dice, poker, these are only some the games the clients can enjoy. Texas Hold’em tournaments are also to be mentioned, which are already famous due to the professionalism of the organizers. Lotteries are extremely varied and attractive, offering significant jackpots and awards. The design of the rooms and the saloons is carefully mastered, so as to offer a unique feeling to those who enter this place. The high class restaurant has a varied menu of traditional Romanian food, Mediterranean, Italian, Lebanese or Chinese, as well as an incredible selection of drinks. The best proof of the flawless management and the
Platinum Casino mai sponsorizând și organizând alături de PokerStar.net, Turneul Român de Poker, evenimentul fiind un real succes. Pentru cei ce doresc să se relaxeze sau, dimpotrivă, foarte multă distracţie, Platinum Casino este locul ideal! Pentru cei ce doresc doar să stea într-un hotel elegant, de asemenea, este locul ideal, Radisson Blu fiind practic la doi pași de cazino! Este garantat confortul așteptat și o zi minunată. Doritorilor de sport le sunt puse la dispoziţie cluburi moderne de spa și sport. Distracţie? Platinum Casino nu este locul în care să te plictisești! Se poate alege dintr-o gamă variată de lucruri de la o petrecere într-un club de noapte, până la o seară la teatru, operă sau concerte. Pentru cumpărături, în această zonă se pot găsi cei mai mari designeri, bijuterii, accesorii, cosmetice și decoraţiuni. Cei interesaţi de artă sunt la curent cu faptul că partea veche a Bucureștiului găzduiește multe galerii de artă, unde se pot găsi minunate și valoroase picturi, sculpturi sau alte antichităţi. La orice oră un consultant al cazinoului este disponibil pentru a ajuta cu informaţii și sfaturi pentru a petrece în cel mai minunat mod posibil. De asemenea, un șofer este în permanenţă disponibil și la doar un telefon distanţă pentru cei ce vor să ajungă la cazino pentru a petrece clipe de neuitat. Platinum Casino pune la dispoziţie o gamă largă de servicii pentru clienţii care vor să călătorească în afară - de la rezervare de bilete până la consultanţă. Și când vine vorba despre pariuri, vă veţi aminti, cu siguranţă, să reveniţi la Platinum Casino: jocuri de noroc, poker, turnee, loterii, personal prietenos, bucătărie excelentă, băuturi fine și atmosferă minunată, sunt doar unele din lucrurile care vă vor face șederea de neuitat. Platinum Casino București, Platinum Casino Ploiești – localizat în Prahova Plaza Hotel Ploiești și Platinum Casino Mamaia – în Iaki Hotel Mamaia au reușit să dea naștere unei noi unităţi de măsură a calităţii serviciului în acest domeniu și să impună un nou brand ca standard – Platinum Casino. Calea Victoriei 63-81, București, sector 1 Telefon: 031.710 22 34/35/36; Mobil:0720casino (0720227466) www.platinumcasino.ro
quality of the place is the comeback of the clients and the increasing number of those who come here for the first time. Platinum Casino also gets involved in special events like the one in May, when it sponsored, together with PokerStars.net, the Romanian Poker Tournament, which turned out to be a real hit. For those who wish to relax, or on the contrary, to have a lot of fun, Platinum Casino is the perfect place to do it. For those who just wish to stay in an elegant hotel, this is also the perfect place, as Radisson Blu is two steps away from the casino. Comfort is guaranteed and a wonderful day awaits for you. Moreover, those who enjoy sports can choose between modern spas and sport clubs. Looking for fun? Platinum Casino is not a place where one can get bored! One can choose from a varied offer of parties, night clubs, theatre, opera or concerts. In what concerns shopping, some of the greatest designers of jewelries, accessories, make-up products and decorations can be found here. Those interested in art already know that the old part of Bucharest hosts a lot of art galleries with wonderful and valuable paintings, sculptures and other antiques. Any time of the day or night, a consultant of the casino is available for providing information and advice, in order to enjoy your time in the best possible way. Moreover, a driver is permanently available and only one phone call away, for those who want to reach the casino and live unforgettable moments. Platinum Casino offers a wide range of services for the clients who wish to travel outside the borders, starting with reservations and ending with consultancy. And when it comes to bets, you will for sure remember to come back to Platinum Casino: games, poker, tournaments, lotteries, friendly personnel, excellent cuisine, fancy drinks and wonderful atmosphere, these are only some of the things that will make your stay hard to forget. Bucharest Platinum Casino, Ploiesti Platinum Casino - situated in Prahova Plaza Hotel, in Ploiești, and Mamaia Platinum Casino – in Iaki Hotel in Mamaia, managed to give birth to a new way of measuring service quality in this field and to impose a new brand for a standard -Platinum Casino. 63-81 Calea Victoriei, Bucharest, District 1 Telephone: 031.710 22 34/35/36; Mobile: 0720casino (0720227466) www.platinumcasino.ro NR. 6 CASINO INSIDE 71
Pokerul cu 3 cărţi, un alt gen interactiv de poker Începătorii sunt atraşi de acest tip de poker pentru că, deşi se joacă cu puţine cărti, reprezintă de fapt două jocuri, într-unul singur.
72 CASINO INSIDE NR. 6
THREE CARD POKER
Three Card Poker, another entertaining kind of poker The attraction for beginners in this kind of poker is that there are two games in one, while this game uses just few cards. Pokerul cu 3 cărţi (Three Card Poker) este un cunoscut joc de noroc, care a fost inventat de jucătorul de poker Derek Webb, în 1990. Fiind un derivat al jocului englezesc 3-Card Brag, el mai este cunoscut în unele cazinouri și sub numele de Tri-Card Poker. După cum spune și numele, Three Card Poker se joacă cu doar trei cărţi și are de fapt două jocuri, într-unul singur: Pair Plus și Ante and Play. Jucătorul poate alege să joace oricare dintre acestea, în orice partidă. Jucătorul sau jucătorii pariază împotriva dealerului și cea mai bună mână câștigă. În Pair Plus, jucătorii își plasează pariurile la centrul mesei, iar trei cărţi sunt distribuite fiecărui jucător, inclusiv dealerului. O pereche sau o mâna mai mare, este cea care câștigă. Mâinile care nu au nici măcar o pereche, pierd. În jocul Ante and Play, jucătorul plasează un pariu ante înainte de a primi cărţile, suplimentar faţă de pariul iniţial. Dacă jucătorul crede că mâna sa este mai bună decât cea a dealerului, mărește miza prin plasarea unui pariu adiţional, echivalent cu valoarea antelui. Pentru a face faţă acestei plusări, dealerul trebuie să aibă o mână „de calificare”, ceea ce înseamnă că trebuie să aibă o combinaţie de cărţi mari sau să „vadă” mâna jucătorului. Dacă dealerul nu se califică, jucătorul câștigă. Dacă jocul continuă, mâna cu cea mai mare valoare câștigă partida. Câștigurile din Three Card Poker merg de obicei după următorele reguli: chintă la culoare 40:1, 3 bucăţi 30:1, chintă 6:1, culoare 4:1, o pereche 1:1. În jocul Ante and Play, există de asemenea un bonus numit Ante Bonus, are este oferit pentru mâini cu o combinaţie reușită de cărţi și nu depinde de valoarea pe care o are mâna. Tipurile de mâini pentru care se primește Ante Bonus sunt: chintă la culoare 5:1, 3 bucăţi 4:1 și chintă 1:1. Însă orice pariu făcut la 3 Card Poker se pierde dacă jucătorul se retrage prin opţiunea Fold, fie că vorbim de pariul de joc, de ante sau de oportunitatea de a câștiga Ante Bonus. Deoarece se joacă cu numai trei cărţi, clasamentul mâinilor câștigătoare este puţin diferit faţă de celelalte versiuni de poker, după cum urmează: • Chintă la culoare - trei cărţi de aceeaşi culoare în suită (foarte greu de obţinut la pokerul cu trei cărţi, motiv pentru care este cea mai mare mână) • 3 bucăţi: trei cărţi de aceeaşi valoare • Chintă: trei cărţi în suită • Culoare: trei cărţi de aceeaşi culoare • Ace High: o combinaţie de As cu alte două cărţi • King High - o combinaţie de Popă cu alte două cărţi de valoare mai mică • Queen High - o Damă şi alte două cărţi cu valoare mai mică Este, oarecum, evident că cel mai avantajos mod de joc este să combini Pair Plus cu Ante and Play. Această metodă de joc califică jucătorul pentru Ante Bonus, care poate crește sumele primite într-un mod semnificativ, atunci când este cazul. Pokerul cu trei cărţi se poate juca și în cazinourile online, după aceleașă reguli ca la cazinourile obișnuite, cu excepţia faptului că dealerul este un calculator. Dar în orice mod se joacă, fie că este online sau tradiţional, este un gen de poker extrem de interactiv.
Three Card Poker is a popular casino table game that was invented by poker player Derek Webb in the 1990’s. Derived from the English game of 3-Card Brag, Three Card Poker is also known as TriCard Poker at some casinos. As its name suggests, Three Card Poker is played with only three cards. It is actually two games in one: „Pair Plus” and „Ante and Play”. The player can choose to play either one or both games in each round. The player or players bet against the dealer and the better hand wins. In „Pair Plus” the players place their initial bets in the center of the table, three cards are dealt to each one including the dealer. A pair or better wins. Anything less than a pair loses. In „Ante and Play”, the player places an ante bet in, addition to the initial bet, before he receives his cards. If the player feels or thinks that his hand is better than the dealer’s, he raises by placing an additional bet, equivalent to the ante. To meet the raise, the dealer must have a „qualifying” hand, which means he must have a queen high combination or better to „see” the player’s hand. If the dealer’s hand does not qualify, the player wins. If it does qualify, the hand with the highest value wins the three card poker game. Payouts in Three Card Poker usually go according to the following schedule: Straight Flush pays 40:1; 3 of a Kind pays 30:1; Straight pays 6:1; Flush pays 4:1; Pair pays 1:1. In the Ante and Play option there is also an Ante Bonus payout which is given for particularly good hand combinations. The Ante Bonus is not dependent on the value of the dealer’s hand. The winning hands for the Ante Bonus payouts are as follows: Straight Flush pays 5:1; Three of a Kind pays 4:1; Straight pays 1:1. Of course if a player Folds (throws in his cards) in either of the 3 Card Poker options, he loses his play bet, his Ante bet and any chance for an Ante Bonus. Since you are only playing with three cards, the hand rankings for 3 Card Poker is a bit different than in other poker variations. The hand rankings are as follow: • Straight Flush – Three cards of the same suit in sequence (very hard to achieve in Three Card Poker and, therefore, the highest hand) • Three of a Kind – Three cards of the same denomination • Straight – Three cards from any suit in numerical sequence • Flush – Any three cards of the same suit • Ace High – A combination of an Ace and any other two cards • King High – A King and any two cards with a lower value • Queen High – A Queen and any two cards with a lower value It is quite obvious that it is always advantageous to play both the Pair Plus and the Ante and Play games together. This combined method of three card poker play qualifies the player for the Ante Bonus payout which, if applicable, greatly increases his winnings. Online Three Card Poker can also be played at online casinos. It follows the same rules as the regular casino table game except that your computer is the dealer. Whichever way it is played – online or on land – it is a fast and highly entertaining kind of poker. NR. 6 CASINO INSIDE 73
78 CASINO INSIDE NR. 6
Liviu ignat
“POKERuL
SE ÎnvaŢĂ În DOuĂ MinutE
Şi SE StĂPÂnEŞtE
ÎntR-O viaŢĂ ÎntREagĂ” “You can learn poker in two minutes but master it for life”
NR. 6 CASINO INSIDE 79
O ecuaţie ce poate părea cu multe necunoscute pentru unii; nu și pentru un jucător profesionist de poker precum Liviu Ignat, care are soluţii practice și imediate. Așa cum îi place lui! Cum ai ajuns în lumea pokerului? Ce te-a determinat să alegi pokerul ca stil de viaţă? M-am înscris contra cost pe site-ul celor de la PokerStars la finele lui 2007, asta după ce am auzit de la nişte prieteni că ies bani frumoşi din chestia asta şi am zis să încerc. Ce m-a atras?! Pur şi simplu îmi plac jocurile de strategie în timp real ca Starcraft, viteza de reacţie pe care ţi-o cer. Pokerul e un joc la care se pune accent foarte mult pe gândirea de moment şi asta îmi place. Recent, pokerul a fost recunoscut de instituţiile internaţionale abilitate drept “sport al minţii”. Care este percepţia ta în legatură cu acest joc? Într-un astfel de sport, pe termen lung, totul se datoreză abilităţilor şi 0% norocului Crezi că asta va schimba în vreun fel percepţia unora asupra pokerului? În mod cert, da! La noi, în România, acesta e un fenomen nou, în timp ce în restul lumii toţi ştiu că pokerul e un joc al îndemânării. E un joc foarte frumos, se învaţă în două minute şi se stăpâneşte într-o viaţă întreagă; cu siguranţă va continua să atragă şi mai mulţi simpatizanţi. Plus că, pe termen scurt, intervine norocul şi apar situaţii de culoare când nişte începători câştigă un turneu. Care este influenţa pokerului asupra ta? A ajuns să devină un mod de viaţă. Ca orice alt job în care pui pasiune şi acorzi mult timp, viaţa se transformă. Ajungi să depinzi de poker. Eu am devenit jucător profesionist de cash pentru că fac totul cu pasiune. Le recomand acest joc românilor, întrucât, în următorii 10 ani, pokerul cu siguranţă nu va disparea. Ai participat la numeroase turnee, atât în ţară, cât şi în străinătate. Ce crezi că-i lipseşte României pentru a ajunge să organizeze evenimente gen WPT Bucureşti? 80 CASINO INSIDE NR. 6
What may appear as an equation with many unknown variables for some, is a fairly easy one for a professional player like Liviu Ignat, who can conveniently offer an immediate and practical solution. That’s the way he likes it! How did you end up in this poker world? What made you chose poker? At the end of 2007, I registered on the website of PokerStars, after I had heard from some of my friends, that money can be easily earned this way, so I thought to give it a try. What attracted me?! I simply like live games of strategy, like Starcraft for example, and the spontaneity they imply. Poker is a game of emphasis on speed thinking and I love this. Poker has recently been acknowledged by the rightful international institutions as a “mind sport”. Which is your perception? In this kind of sport, when talking about long term, everything is based on your skills and not on your luck. Do you thing that this could change some people’s perception about poker? Certainly, yes! Here, in Romania, this is a new phenomenon, while the entire rest of the world is aware of the fact that this is a game of skill. It is a very nice game, one can learn it in two minutes and master it for life; it will for sure attract many other “disciples” in the future. Moreover, luck puts a mark on the short-term results and there are situations when beginners can win a tournament. What is the influence that poker has over you? It already became a lifestyle. As like in any other job that you do with passion and that takes time, your life changes. Your life is now dependant on poker. I’ve became a professional cash player because I have a lot of passion for it. I recommend it to all the Romanian people, as poker will for sure be active, at least for the next 10 years.
Liviu Ignat
Simplu – bani! România nu e o ţară bogată şi din acest motiv există foarte puţini jucători amatori care îşi permit să joace un turneu cu un buy-in de 3000 euro. Nu cred că vom avea prea curând astfel de turnee de amploare. La asta se adaugă şi aspectul legislativ care nu e mai deloc pus la punct şi din cauza căruia nici profesioniştii nu se vor mai înscrie pentru că jocul nu va mai fi profitabil. Practic, legea nici măcar nu e făcută de cineva care să cunoscă tot ce se întâmplă în această industrie. Ce turneu de poker la care ai participat ţi-a rămas la suflet? În mod clar World Series of Poker 2008 când m-am calificat din postura de jucător aproape amator. M-am calificat repede în primele mele luni de joc, la un turneu cu un buy-in mare, de 10.000 de dolari. Eu acum joc turneele mai mult la distracţie şi pentru că-mi place să călătoresc. Nu le văd ca pe o sursă de venit Dacă nu te-ai fi apucat de poker, ce altceva ţi-ar fi plăcut să faci? Deşi urmează să absolvesc facultatea de construcţii, nu mă văd vreun inginer în domeniu ăsta. Mi-ar fi plăcut mult mai mult să devin profesor de matematică. Oricum, matematica e supraestimată în jocul de poker. Matematica e un domeniu la care trebuie să stai să gândeşti profund, în timp ce la poker, v-am spus, contează foarte mult viteza de reacţie. Ce jucător profesionist din lume apreciezi? Phil Ivey, Philip Galfond, Tom Dwan, Patrick Antonius sunt cei patru jucători mari din lume, după părerea mea, care se detaşează serios de ceilalţi. Iar dintre cei români, pe Abdula Atila Seiar, Ruxandescu Iulian, jucători de cash alături de care o să deschid şi un site de coaching www.setunderset.ro, dar mai sunt şi alţi mulţi jucători buni de turnee precum Dan Murariu, Mihai Manole, Alain Medeşan etc…
You went to a lot of tournaments, both abroad as well as inside the country. What do you think that Romania needs to be the host of more events like WPT Bucharest? It’s easy, money! Romania is not a wealthy country and this is the reason why few amateur players can afford a tournament of 3,000 Euro buy-in. I don’t think we shall see such tournaments too soon. Besides, it is also the legislative frame which is far from polished and which makes the professional players avoid participating to such tournaments, as it is no longer profitable. The law is not even conceived by a person that is in contact with this industry. Which is the poker tournament that is closer to your heart? Definitely, World Series of Poker 2008, when I qualified as an amateur player. I managed to qualify quickly, during my first months of play, for a tournament with a 10,000 dollars buy-in. I now play tournaments mostly for fun and because I enjoy travelling. I don’t see them as an income generator. What other activity would you have chosen, if it weren’t for poker? Even though I am a prospective graduate of the Faculty of Building Engineering, I don’t see myself performing in this area. I would have rather enjoyed teaching mathematics. However, math is overrated in poker. Mathematics is a domain where you have to think things over deeply, whereas in poker, spontaneity is very important, as I have previously mentioned. Who is the professional player you appreciate the most? Phil Ivey, Philip Galfond, Tom Dwan, Patrick Antonius are the four top players of the world, which are way ahead of others, in my opinion. Out of the Romanian players, Abdula Atila Seiar and Ruxandescu Iulian, who are cash players and with whom I’ll open a coaching websitewww.setunderset.ro. There are, of course, many other good tournament players like Dan Murariu, Mihai Manole, Alain Medeşan etc… NR. 6 CASINO INSIDE 81
JOCURILE DE NOROC ONLINE PROBLEME ŞI SOLUŢII
ONLINE GAMBLING PROBLEMS AND SOLUTIONS de Amalia Bălăbăneanu
82 CASINO INSIDE NR. 6
ONLINE Jocurile de noroc au evoluat concomitent cu dezvoltarea tehnologiei, dar legislaţia în domeniu nu a menţinut același trend. Astfel, în era Web 2.0 unii jucători au renunţat la ruleta clasică, în favoarea celei online, disponibilă la doar câteva click-uri distanţă. În timp ce unele ţări au anticipat deja comoara ascunsă din cifrele binare şi au legalizat jocurile online, România mai are încă de lucrat la acest capitol. Reprezentanţii industriei locale de gambling au declarat că ţara noastră pierde milioane de euro prin întârzierea unor măsuri în acest sens. Claudiu Popa, marketing manager în România la Tobet, parte a companiei Nordic Gaming Group, susţine că lipsa unui cadru legislativ, definitivat 100%, reprezintă un prim obstacol în calea organizării jocurilor de noroc în sistem online, pe plan local. Mai mult, Popa spune că jucătorul român nu este încă obişnuit să joace pe o platformă online, întrucât există încă o reţinere şi o problemă de încredere faţă de acest sistem. Cristina Călinoiu, marketing manager la subsidiara locală a companiei PokerStars, unul dintre cei mai mari exponenţi din industria de profil, consideră că singurul impediment în dezvoltarea unor afaceri pe acest segment este refuzul autorităţilor locale de a licenţia siteurile organizatoare de jocuri de noroc cu bani. Potrivit reprezentantei PokerStars legislaţia actuală afectează, în special, pe românii care vor să iniţieze astfel de operaţiuni la nivel naţional, în timp ce activitatea de marketing a siteurilor internaţionale se desfăşoară cu o relativă uşurinţă. În timp ce în ţara noastră se poartă discuţii pentru legalizarea gambling-ului online, pe tot cuprinsul Europei evoluţia acestui segment diferă de la o zonă la alta. “De exemplu, în unele ţări, în ultima perioadă s-a interzis promovarea sub orice formă a acestui gen de activităţi, vezi cazul Poloniei, iar în altele s-au introdus restricţii privitoare la operaţiunile financiare dintre client şi companiile de gambling, cum este cazul Norvegiei. Cred că principala problemă la nivel european este reprezentată de lipsa unei abordări unitare a ţărilor membre ale Uniunii Europene faţă de activităţile de gambling online. Pentru moment, fiecare ţară îşi construieşte singură politica faţă de această industrie”, explică Popa. Şi Cristina Călinoiu spune că piaţa europeană a jocurilor de noroc online trece prin schimbări majore, iar atitudinea celorlalte state diferă de la caz la caz. “Unele ţări, ca Polonia, pentru a proteja afacerea statului, au încercat interzicerea jocurilor de noroc, inclusiv a pokerului, care este permis doar în cazinouri, iar acum întâmpină o opoziţie puternică din partea lobby-ştilor, care vor legalizare. Franţa a legalizat, de puţin timp, jocurile de noroc şi pariurile online, ca şi Italia, de altfel. Mai mult, Lituania a declarat pokerul drept sport. Estonia încearcă să interzică până în 2011 companiile fără licenţă estoniană. Aş spune că problema cea mai mare o constituie instabilitatea economică şi legislativă, care pune în alertă operatorii de jocuri de noroc online”, completează reprezentanta PokerStars.
Gambling has evolved together with technology, but legislation has lagged behind. Thus, in the Web 2.0 era, some players gave up on the classic roulette for the online one, which is just some clicks away. While some countries have anticipated the hidden treasure of the binary digits and made online gambling legal, Romania still has to work on this chapter. The representatives of the local gambling industry declared that our country loss millions of Euro by delaying the measures regarding this aspect. Claudiu Popa, marketing manager for Tobet Romania, part of Nordic Gaming Group, claims that the lack of a well defined legislative frame is a one of the obstacles that impedes online gambling organization locally. Moreover, Popa says that the average Romanian player is not yet used to gaming on an online platform, because there is a hesitation and a problem of trust with this system. Cristina Călinoiu, marketing manager for the local subsidiary of PokerStars, one of the greatest players of the industry, reckons that the only impediment of this business development is the refusal of the local authorities to license the online websites for cash gambling. According to PokerStars, the current legislation especially affects Romanians who want to start such a business on a national level, while the activity of marketing of the international websites goes on without hindrance. While there are some discussions for the legalization of gambling, all over Europe the evolution of this segment varies from one region to another. “For example, in some countries, promotion of any kind has been restricted for this type of activities, like in Poland, while in others, restrictions for financial operations have been implemented for gambling companies, like for example in Norway. I believe that the main problem for the entire Europe is the lack a unitary approach of the member states of EU in regards to online gambling. For the moment, each country builds its own politics for this industry”, explains Popa. Cristina Călinoiu also says that the online European gambling market passes through various dramatic changes, and the attitude of the states is different.”Some countries, like Poland, tried to forbid gambling in order to protect the business of the state, including poker which was allowed only in casinos. They now face a strong opposition of the strikers who want them to be legal. France has recently legalized online betting and gaming, and so has Italy. Moreover, Lithuania recognized poker to be a sport. Estonia tries to impose restrictions for the companies which don’t have Estonian license. I would argue that the biggest problem is the economic and legislative instability, which alerts the online gambling operators”, say the representatives of PokerStars.
Profilul jucătorului român din mediul online Fie din dorinţa de a ţine pasul cu tehnologia, fie nu îşi permit să îşi irosească timpul până la cazinou, ori nu ştiu să îşi stăpânească emoţiile atunci când văd un flop favorabil pentru all in, unii români au renunţat la plăcerea de a fila cărţile în schimbul jocului online. Chiar dacă se ascund în spatele monitorului asta nu înseamnă că nu pot fi descoperiţi sau atitudinea lor nu le trădează experienţa. Jucători “impulsivi”, cu o dorinţă arzătoare de a câştiga mult şi repede, care uneori pariază şi joacă pe meciuri cu surprize pentru a obţine un câştig consistent. Cam aşa îi caracterizează reprezentanţii mediului online pe jucătorii români. Agresivitatea românilor nu este, însă, direct proporţională cu mizele lor. Astfel, Popa spune că, mai ales în acest context economic, sumele pe care jucătorii români sunt dispuşi să le joace sunt departe de media europeană sau de cea a altor ţări cu tradiţie în domeniu. Experienţa acumulată se reflectă direct în atitudinea jucătorului din mediul online. Dacă unii aleg să joace online pentru a nu fi trădaţi de comportamentul lor la masa de joc, adversarii îşi pot crea o imagine despre cunoştinţele celorlalţi jucători. “În majoritatea cazurilor, începătorii sunt repeziţi şi agresivi, trec repede de la jocul pe bani virtuali sau mize mici la cel pe sume mari. Însă, consider că au deschidere, pentru că sunt interesaţi de jocul internaţional, iar mulţi dintre ei conştientizează importanţa asimilării tehnicilor şi strategiilor, nu doar a regulilor. Pe cei experimentaţi sau profesionişti îi pot caracteriza ca fiind siguri pe ei, decişi să obţină rezultate bune la nivel internaţional. Pentru aceştia pokerul este ca o afacere de care trebuie să se îngrijească zilnic”, explică marketing managerul PokerStars.
The online Romanian player’s profile Whether it is the desire to keep up with technology, the fact that they don’t want to waste their time to reach a casino or whether they don’t know to get a hold of their emotions when they face a favorable flop for all in, some Romanians give up on the pleasure to feel the cards in their hands in exchange for online games. Even if they hide behind the monitors, this doesn’t mean that they cannot be left out discovered or that their attitude is not an indicator of experience. Stimulus-driven players, with an inner desire of fast and quick winnings, who bet on surprise games to earn big money- this is how the representatives of online gambling see Romanian players. The aggressiveness of Romanians is not, however, proportional with the stakes. Hence, Popa says that mostly because of the harsh economic context, the average amount Romanians bet is far from the European one or from that of long-term established gambling countries. The accumulated experience is directly mirrored in the attitude of the online player. If some wish to play online so as not to be betrayed by their normal behavior from the gaming table, the opponents can easily form an image of the other players’ experience. “Most of times, beginners are rash and aggressive and quickly shift from virtual poker or low stakes one to high stakes. Yet, I believe they have potential as they are interested in international games and many of them acknowledge the importance of strategies and techniques, and not only that of rules. Those who have experience and are professional players can be characterized by self confidence and focus for international performance. For these players, poker is a business they need to take care of every day”, says the marketing manager of PokerStars. NR. 6 CASINO INSIDE 83
ONLINE
România, o piaţă cu potenţial în industria jocurilor de noroc Reprezentanţii mediului online susţin că piaţa românească se află în plin proces de dezvoltare, însă, din punctul lor de vedere România are un potenţial de creştere semnificativ, în ciuda declinului din ultima perioadă. “Eu cred cu tărie în posibilitatea de dezvoltare a acestei pieţe, dar şi într-o creştere semnificativă a nivelului afacerilor în anii următori. Sunt convins că dacă nu s-ar fi confruntat cu criza economică, industria de gambling online din România avea toate şansele să treacă printr-un boom, similar cu cel din imobiliare sau din industria auto, realizat în anii 2006-2007”, a declarat, pentru Casino Inside, Claudiu Popa. Cristina Călinoiu consideră că industria locală a jocurilor de noroc a fost lovită destul de mult în ultima perioadă. Însă, potrivit acesteia, dacă i se va da posibilitatea, piaţa românească de profil se poate transforma într-una dintre cele mai atractive din Europa. În opinia lui Popa, este posibil ca, în cazul ajustării legislaţiei în favoarea organizării jocurilor de noroc online, multe companii din industrie să aplice şi să obţină licenţă în România. Mai mult, unele şi-ar putea chiar reloca o parte din activităţi pe teritoriul ţării noastre, datorită potenţialului uman foarte bun pe latura de specialişti în IT şi în mediul online, dar şi pentru că forţa noastră de muncă este încă sub cea a mediei europene, ca nivel de salarizare. Reprezentanta PokerStars susţine că în condiţiile legalizării jocurilor de noroc online piaţa s-ar putea extinde substanţial, datorită interesului ridicat manifestat de români pentru acest segment. Astfel, ar fi o competiţie acerbă între companiile de profil, iar câştigătoare vor fi doar acelea care ştiu să îşi păstreze clienţii. Reprezentanţii Tobet sunt încrezători în viitorul lor în România şi mizează pe afaceri în creştere în perioada următoare. “Chiar dacă situaţia economică actuală nu este una favorabilă, piaţa continuă să se dezvolte, iar cifra de afaceri, cel puţin a companiei noastre, este în creştere. Este adevărat că noi, fiind o companie tânără pe piaţa locală, punem accent pe partea de creştere a bussinesului, dar, în acelaşi timp, încercăm să construim şi un brand puternic în România”, a completat Claudiu Popa. Cristina Călinoiu crede că românii nu vor renunţa la gambling, nici în condiţiile economice actuale, datorită atracţiei către acest segment. “Compania noastră se bucură de o popularitate tot mai mare, iar multe persoane din presă mi-au spus că în ultima perioadă s-a schimbat mentalitatea faţă de jocurile de noroc online, într-un sens pozitiv. Astfel, jucătorii nu mai sunt consideraţi nişte paria ai societăţii”, a explicat marketing managerul PokerStars. În oferta Tobet se înscriu pariurile sportive, pokerul, jocurile de tip casino, livebet-ul sau livescore-ul. Deşi mizează pe Texas Hold’em, PokerStars oferă clienţilor o gamă variată de jocuri, care includ şi Omaha, Seven Card Stud, Razz, Horse sau Badugi. 84 CASINO INSIDE NR. 6
Romania, a market with potential for the gambling industry The representatives of the online environment claim that the Romanian market is in a full development process and that Romania has a significant growing potential, despite the recent decline. “I strongly believe in the opportunity of this market to grow and in a meaningful increase of business in the next few years. I was convinced that in absence of the economic crisis, the online gambling industry in Romania had all the chances for experiencing a boom, similar to that in real estate and cars industries, from 20062007”, declared Claudiu Popa for Casino Inside. Cristina Călinoiu considers that the local gambling industry has been hit rather hard in the last period. However, she thinks that if given the opportunity, the Romanian market can become one of the most attractive in Europe. According to Popa, it is a possibility that if the legislation will change in favor of the online gambling, many companies in the industry will apply for a license. Moreover, some could even relocate part of their activities on our territory, due to the resourceful pool of IT specialists and of the fact that our workforce is still cheaper than the European average. The PokerStars representative claims that if the legalization of online gambling takes place, the market could grow significantly, due to the high interest of Romanians for this segment. Thus, the competition among companies would be fierce and only those capable of retaining their clients would survive. Tobet representatives are confident with their future in Romania and bet on increases for the next period.”Even if the economic conditions are not favorable, the market continues to grow and the net income of our company is also on an increasing trend. It is true that because we are a young company we place a lot of emphasis on the growth aspect, but we also try to build a strong brand in Romania” said Claudiu Popa. Cristina Călinoiu believes that Romanians won’t give up their gambling habits, no matter the current economic context, due to the attraction of this segment. “Our company enjoys an increased popularity and many persons from the media say that the mentality regarding gambling starts to change in a positive manner. Hence, the players are no longer considered outcasts of society”, explained the marketing manager of Poker Stars. Tobet offers sports bets, poker, casino games, live bets and livescore. Even though their main focus is Texas Hold’em, PokerStars offers a variety of games among which one can mention Omaha, Seven Card Stud, Razz, Horse or Badugi.
Moduri ingenioase de a trişa De-a lungul anilor, mii de înşelătorii au avut loc în sălile de poker şi cazinouri, fie că vorbim de cele tradiţionale sau de cele online. Acestea sunt doar câteva dintre cele mai reuşite.
Ingenious ways to cheat Thousands of poker and casino cheat moves have been done over the years in poker rooms and casinos, as well as in online poker rooms and online casinos. These are just some of the best. 86 CASINO INSIDE NR. 6
MODALITATI DE A TRISA SAVANNAH Înșelătoria Savannah Roulette l-a avut ca "maestru de ceremonii" pe Richard Marcus și echipa sa de trișori profesiniști, fiind considerată din 1995 până în 2000, cea mai bună înșelătorie din istoria gamblingului legal, și asta de către majoritatea experţilor în supraveghere. Marcus i-a dat denumirea de Savannah după numele stripteuzei care îi dansa în momentul în care i-a venit ideea. Savannah a fost arma numărul unu a lui Richard timp de șase ani, iar din cele peste o mie de încercări, a eșuat o singură dată să primească banii. Și asta nu pentru că și-ar fi dat seama cazinourile de ceea ce se întâmplă, ci pentru că se săturaseră să le dea bani lui Marcus și echipei sale, fiind conștienţi totodată, că erau înșelaţi. Nimeni nu a putut să descifreze înșelătoria, până când Marcus a dezvăluit-o în cartea sa scoasă în 2003, American Roulette. Savannah nu era nimic mai mult decât o variaţiune a înșelătoriei bet-and-run (pariază și fugi), unde jucătorii disperaţi puneau pariuri la ruletă și înșfăcau jetoanele înainte să piardă și înainte ca dealerul să le poată lua. Astfel, ascunzând jetoane de 5.000 $ (sau de 1.000 $ în cazinourile cu limită mai mică) sub jetoane de 5 $ pe liniile de pariuri de 2 la 1 (așezându-le pe cele de 5 $ puţin oblic, către dealer, pentru a masca jetonul de deasupra). Echipa lui Marcus încasa astfel $10,010 când câștiga și pierdea doar 10 $ când nu le ieșea pariul. Reușeau să facă asta înlocuind imediat jetonul de 5.000 cu unul de 5, în momentul în care bila cădea pe numărul căștigător. Când erau prinși de către dealer, recurgeau la o metodă în care se prefăceau beţi și afirmau că nu își dăduseră seama că bila se oprise. Reușeau să scape de fiecare dată pentru că dealerul nu văzuse jetonul de 5.000 $, așa că se mulţumea că stiva cu jetonul înlocuit era cea originală. Era normal ca în momentul în care câștigau, dealerul să nu știe de unde venea agitaţia, așa că ei trebuiau să o verbalizeze "Jetonul meu de 5.000 de dolari e pe coloana câștigătoare", obișnuiau să spună. Așa că dealerul șocat ridica chipul de deasupra și își anunţa șeful, care chema imediat agenţii de supraveghere, pentru a inspecta pariul suspicios. Cei de la supraveghere nu făceau altceva decât să urmărească caseta și să afirme că pariul era legal. De fiecare dată când Richard face o demonstraţie Savannah la seminariile lui de training, echipa cazinoului pur și simplu rămânea stupefiată la cum ceva atât de elementar poate avea o eficienţă atât de devastatoare. Vechea zicală "simplu și bun" este un adevărat truism când vine vorba de această înșelătorie. Totul era atât de bine organizat încât niciuna dintre organismele alertate ca Griffin Agents, Gaming Enforcement și toţi ceilalţi ce aveau legătură cu asigurarea securităţii și supravegherii, nu puteau face nimic când Richard încasa sumele enorme, pentru că nu își puteau da seama niciodată ce anume făcea. Experţii în protejarea gamingului din toată lumea au clasat înșelătoria Savannah ca fiind cea mai bună.
POKER LIGHT Poate că cel mai vechi mod de a trișa la poker este marcarea cărţilor. Încă din timpurile cele mai îndepărtate ale pokerului, pe bărcile de pe Mississippi și în saloanele din Wild West-ul american, trișorii au inventat orice metodă ingenioasă de marcare a cărţilor, toţi ajungând într-un final fie închiși, fie li s-a mai interzis să mai joace, bătuţi sau chiar mai rău. Cu toate acestea, pe la mijlocul anilor 1990, un optometrist din New York împreună cu iubita sa Dawn, au inventat cea mai bună metodă de marcare a cărţilor din toate timpurile. Marcarea cu o substanţă pastă numită „daub” era deja cunoscută de o perioadă, iar la acea vreme, marcarea cu soluţii invizibile care luminau, aveau nevoie de ochelari speciali care să le dezvăluie. Apoi au apărut lentilele de contact care au îmbunătăţit considerabil acest tip de operaţiuni, chiar dacă acestea aveau o culoare roșiatică ce aducea suspiciune asupra purtătorului. Dar când acest optometrist și-a propus să descopere cel mai bun mod de a înșela, folosind cel mai bun
THE SAVANNAH The Savannah Roulette Scam was carried out by Richard Marcus’s professional cheating team from 1995 to 2000 and is considered by many casino surveillance experts to be the best casino scam in the history of legalized casino gambling. Marcus named his move Savannah, after the stripper who was grinding in his lap when he thought of the idea. The Savannah move was the number-one weapon in Richard’s arsenal for six years, and in more than a thousand attempts it missed getting paid just a single time. Not because the casinos finally figured out the move but rather they finally got sick and tired of paying Marcus and his teammates with the knowledge they were cheating them. They did not figure the move out until Marcus exposed it in his book American Roulette in 2003. The Savannah was nothing more than a subtle variation of the old bet-and-run scam, where desperate players made simple proposition bets on roulette and grabbed the chips off the layout when they lost, before the dealer could sweep them away. By hiding $5,000 casino chips (or $1,000 chips in lower-limit casinos) under $5 casino chips on the 2 to 1 column bets (slanting the $5 chips slightly inward toward the dealer to camouflage the bottom chip), Marcus’s team won $10,010 each time these bets won while losing just $10 when they lost. They accomplished this by quickly switching out the losing bet containing the $5,000 chip and replacing it with $5 chips the instant the ball dropped. When caught by the dealer, they immediately resorted to a drunk-routine during which they slobbered and claimed they didn’t realize the ball had dropped. Marcus’s team got away with it because the dealer never saw the $5,000 chip to begin with, therefore he was satisfied that the $5 chip set down to replace it was the one originally there. Naturally the dealer had no idea what they were cheering about, so the team had to verbalize it, “There’s my $5,000 chip on the winning column bet!” they would say. Then the shocked dealer would pick off the red-chip capper and notify the boss, who would immediately call surveillance to verify the suspicious bet. Surveillance would run back the video, only to confirm that the bet was legit. Whenever Richard demonstrates Savannah at his training seminars, casino staffs just cannot believe how something so elementary could work with such devastating efficiency. The old saying “the simpler the better” is quite the truism when it comes to this move. The move was so good that after doing it a hundred times in Vegas, and being identified by Griffin Agents, Gaming Enforcement and everyone else connected to casino security and surveillance while Richard stood at the bottom of wheels and collected the big payouts, they still couldn’t figure out what he was doing and were forced to pay him every time. Game Protection experts worldwide have called the Savannah move the NR. 6 CASINO INSIDE 87
MODALITATI DE A TRISA best they’ve ever seen.
THE POKER LIGHT
echipament, rezultatul a fost exact cel scontat: cel mai bun. Prima sa invenţie au fost lentilele de contact care nu aveau nici cea mai mică umbră sau culoare. A doua a fost o soluţie care nu se simţea la atingere, dacă era aplicată pe cărţi, și care îmbunătăţea modul de vizualizare galben-verzui al marcajului "poker light". Dar ceea ce a revoluţionlizat cu totul conceptul de marcare a cărţilor era formula soluţiei invizibile, care făcea ca orice urmă să dispară de pe cărţile marcate într-un interval de 45 de minute. Asta înseamna că, în cazul în care cărţile erau verificate la lumină infraroșie peste 45 de minute de la aplicarea soluţiei, absolut nicio urmă nu putea fi găsită. În consecinţă, orice dovadă a înșelătoriei se autodistrugea, pentru că era imposibil ca verificarea cărţilor să se facă în așa scurt timp. Prietena sa, Dawn, a devenit persoana care se ocupa de cărţi. Fiind femeie, s-a folosit în mod natural de avantajele feminine. Având geanta deja plină cu cosmetice, nu era niciun motiv pentru care să nu se poată uita în oglindă și să se rujeze la masa de poker, aruncându-și părul pe spate. În timpul acestor gesturi aparent inofensive, Dawn aplica soluţia cu degetele, de pe un burete aflat în geanta sa, pe măsura ce putea vedea valoarea cărţii. O altă metodă de a aplica soluţia, care se făcea atunci când optometristul era și el prezent, era sa folosească un pachet de ţigări înmuiate cu soluţie, în timp ce scotea una să fumeze. Niciunul dintre ei nu erau fumători, dar pentru a continua înșelătoria, trebuiau să se prefacă. Cuplul de trișori au câștigat câteva milioane de dolari pe parcursul celor 5 ani de activitate. Astăzi, nu se știe câte echipe profesioniste cu aceeași activitate există, chiar dacă tehnologia este, așa cum se întamplă în toate segmentele vieţii, într-o continuă dezvoltare, în lumea pătată a marcatului cărţilor de poker. 88 CASINO INSIDE NR. 6
Perhaps the oldest form of cheating at poker is marking the cards. From poker’s earliest days on the Mississippi riverboats and in the saloons of America’s Wild West, cheaters have come up with just about every ingenious method of marking cards, practically all of which ended up getting those cheaters barred from games, imprisoned, beaten up or worse. However, in the mid 1990s, a New York optometrist and his girlfriend, Dawn, came up with the best card-marking scheme of all-time. Marking cards with a paste substance called “daub” had already been around for years. At the time, “invisible” card-marking luminous solutions for which the cheaters needed special tinted glasses to see were also in use. Then appeared contact lenses that improved these card-marking operations immensely, even if they had a hazy reddish color that sometimes bred suspicion upon looking the wearer in the eye. But when this optometrist put his mind to discovering the ultimate card marking scam with the ultimate card marking solution and equipment, the result was just that: the ultimate. His first invention was contact lenses that virtually had no telling tint or shade when inserted in human eyes. The second was a solution that had virtually no feel on the marked cards and the improvement in the readability of the greenish yellow “poker light” marking. But what really revolutionized the concept of marking cards with luminous solutions was the formula for his invisible solution that made all traces disappear from the cards within forty-five minutes after its application. This meant that if the cards were seized from the poker table and put under infrared light more than forty-five minutes after the solution was applied to them, there would be absolutely no traces of the solution left on the cards. In effect, this meant that any evidence against the cheaters would self-destruct as it was not really feasible that the cards would find their way under infrared light in such little time. His girlfriend Dawn became the main cardmarker. Being a woman naturally gave her feminine advantages. She already had the handbag filled with cosmetic cases and other items women routinely store inside it. No reason why she couldn’t be looking into her little pocket mirror while on the poker table, dabbing on some rouge or tying back her hair. While ostensibly performing such innocuous gestures, Dawn transferred the solution to her fingertips from a sponge inside her handbag. Then with her loaded fingertips she marked the cards as she picked them up to peek at their value. Another method they used to carry the solution, especially when the optometrist participated in marking the cards, was to pad the insides of cigarette packs with the solution, then rubbing their fingertips in it as they removed a cigarette to smoke. Neither of them were smokers, but in the furtherance of the scam they at least had to pass themselves off as such. The card-marking couple made out like bandits, earning several million dollars over the course of five years. Today, it is not known how many professional card-marking teams are out there, although technology, as it does in every other sector of life, continues to improve in the “light shadowy” world of card-marking at poker tables.
Prevederi importante în legislaţia românească privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc
Important provisions of Romanian legislation regarding the organization and exploitation of gambling 90 CASINO INSIDE NR. 6
LEGISLATION Conform OUG nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, există mai multe prevederi importante asupra cărora ne vom opri în această ediţie:
In compliance with OUG NO.77/2009 regarding the organization and exploitation of gambling, there are many important provisions which are the subject of this edition:
Art. 19: (1) Controlul tehnic al maşinilor, instalaţiilor, dispozitivelor, meselor de jocuri de noroc şi altor mijloace de joc, cu excepţia celor pentru care există certificate recunoscute la nivelul Uniunii Europene sau a programelor informatice care nu fac parte integrantă din mijlocul de joc respectiv, se exercită de către Biroul Român de Metrologie Legală.
Art.19: (1) Technical inspection of machinery, installations, devices, gambling tables and other means of game, except those for which recognized certificates by the European Union or the software that are is not part of that specific means of game is performed by the Romanian Bureau of Legal Metrology.
(2) Utilizarea de programe informatice, altele decât cele pentru care controlul tehnic se efectuează în condiţiile alin. (1), se realizează pe răspunderea exclusivă a organizatorilor. Odată cu solicitarea de autorizare a jocurilor de noroc care implică utilizarea acestor programe informatice, organizatorul va prezenta comisiei un document din care să rezulte dreptul de utilizare acordat organizatorului de către deţinătorul de drept al programului informatic.
(2) Software used for a purpose other than for technical supervision which is carried out under para. (1), is made under the sole responsibility of the organizers. Together with the request for the authorization of gambling, which involves the use of such software, the organizer will present the committee with a document that grants the organizer with the right to use the software, by the rightful owner of it.
(3) Controlul mijloacelor de joc utilizate pentru exploatarea jocurilor de noroc bingo, organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune, indiferent de modul constructiv sau operaţional al acestora, se realizează numai de către Biroul Român de Metrologie Legală.
(3) Inspection of the means of play which are used for bingo games exploitation, organized by television networks systems regardless of their design or operational method, is performed solely by Romanian Legal Metrology Office.
(4) Normele tehnice de verificare utilizate de Biroul Român de Metrologie Legală, precum şi tarifele practicate pentru activităţile de control tehnic se stabilesc anual prin ordin comun al ministrului economiei şi al ministrului finanţelor publice. Până la data intrării în vigoare a ordinului, sunt valabile tarifele din anul anterior.
(4) Technical standards used for checking, by the Romanian Bureau of Legal Metrology, as well as the charges levied for technical control activities are annually set by joint order of the Ministry of Economy and Ministry of Public Finance. Until the effective date of entering into force, the previous year charges stand valid.
(5) În normele tehnice de verificare utilizate de Biroul Român de Metrologie Legală se cuprinde şi verificarea drepturilor de utilizare asupra programelor informatice utilizate, cu evidenţierea distinctă a verificării efectuate şi a rezultatelor acesteia în documentele eliberate de Biroul Român de Metrologie Legală.
(5) The technical rules of inspection used by the Romanian Bureau of Legal Metrology comprise the inspection of the rights to use the software applied, strictly emphasizing the examination conducted and its results within the pages of the documents issued by the Romanian Bureau of Legal Metrology.
(6) Pentru primul an de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, controlul tehnic al maşinilor, instalaţiilor, dispozitivelor, meselor de jocuri de noroc şi altor mijloace de joc se va desfăşura conform normelor tehnice în vigoare la data prezentei ordonanţe de urgenţă, la tarifele practicate de Biroul Român de Metrologie Legală la aceeaşi dată .
(6) For the first year of implementation of the hereby emergency ordinance, technical inspection of machinery, installations, devices, gambling tables and other means of play will be conducted under the technical rules in force at the date of this Emergency Ordinance, levying the charges of the Romanian Bureau of Legal Metrology valid at the same date.
(7) Costul activităţilor de control tehnic va fi suportat de beneficiarii acestora, respectiv de operatorii economici organizatori de jocuri de noroc.
(7) The cost of the inspection activities will be borne by their beneficiaries, namely the economic operators and gambling organizers.
Art. 20: (1) Operatorii economici care produc în România, importă sau realizează achiziţii intracomunitare în România, astfel cum acestea sunt definite în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, de mijloace de joc, în scopul comercializării sau utilizării, sub orice formă, pe teritoriul României, sunt obligaţi ca în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării operaţiunilor respective în documentele contabile, conform prevederilor Legii contabilităţii
Art.20: (1) Economic operators in Romania that produce, import or perform intra-Community acquisitions of gambling means in Romania, as they are defined in Law no. 571/2003 regarding the Fiscal Code, together with the subsequent amendments and additions, for marketing purposes or use in any form, on the Romanian territory, are obliged within 15 days from date of accounting registration of the specific operations , according to the Accounting Law no. 82/1991 republished, to declare this gambling means to the comNR. 6 CASINO INSIDE 91
LEGISLATION
nr. 82/1991, republicată, să declare aceste mijloace de joc comisiei, conform prevederilor normelor de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Introducerea pe teritoriul României de mijloace de joc sub orice altă formă decât cele prevăzute la alin. (1) se declară cu 15 zile lucrătoare înainte de realizarea operaţiunii comisiei, în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, şi se poate realiza numai în condiţiile în care se face dovada înregistrării declaraţiei respective la registratura Ministerului Finanţelor Publice. (3) Se interzice introducerea de mijloace de joc pe teritoriul României în scopul organizării de jocuri de noroc, astfel cum acestea sunt definite prin prezenta ordonanţă de urgenţă, sub orice formă, de către persoanele fizice. (4) Operatorii economici care vând sau cumpără mijloace de joc sunt obligaţi să declare mijloacele de joc care fac obiectul tranzacţiei comisiei, conform prevederilor normelor de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în termen de 15 zile lucrătoare de la realizarea acesteia. (5) Deţinătorii de drept ai mijloacelor de joc care au făcut anterior obiectul autorizării şi care, indiferent de motivele care stau la baza acestei decizii (casare, export, stocare, conservare etc.), nu mai doresc să exploateze sau să pună la dispoziţie, sub orice formă, respectivele mijloace de joc, sunt obligaţi să declare aceste mijloace de joc comisiei, conform prevederilor normelor de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în termen de 15 zile lucrătoare de la data expirării autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc. (6) Operatorii economici care intenţionează să producă în România mijloace de joc în scopul comercializării sau utilizării sunt obligaţi să obţină avizul comisiei pentru desfăşurarea acestui gen de activităţi, conform prevederilor normelor de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Operatorii economici care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă produc în România mijloace de joc în scopul comercializării sau utilizării sunt obligaţi să solicite avizul comisiei în termen de 60 de zile. 92 CASINO INSIDE NR. 6
mittee, according to the provisions for implementing this emergency ordinance. (2) The intromission of the means of play in Romania, in any form other than those provided in par. (1) is to be declared to the committee 15 days before the completion of the transaction, under the conditions provided by the norms of implementation of the hereby emergency ordinance, and can be achieved only under restricted proof of the declaration at the registry of the Ministry of Public Finance. (3) The intromission of gambling means in Romania by natural persons is prohibited, if meant to organize gambling, as they are defined by this emergency ordinance, in any form. (4) Operators who sell or buy gambling means are forced to declare the gambling means subject to the transaction to the committee, according to the provisions for implementing this emergency ordinance, within 15 working days of its execution. (5) Rightful owners of the means of play that have been previously subject to authorization and which, by whatever the grounds of this decision (scrapping, export, storage, conservation, etc...) no longer wish to exploit or make available under any form, these means of play, are to declare the means of play to the committee, according to the provisions for implementing this emergency ordinance, within 15 days of the expiry of the gambling exploitation permit. (6) Economic operators who intend to produce means of play in Romania, for use or marketing purposes, are required to obtain the approval of the committee to conduct such activities, according to the provisions for implementing this emergency ordinance. Operators who produce means of play in Romania, , for use or marketing purposes, at the date of this Emergency Ordinance entering into force, are required to seek advice from the committee within 60 days.
OUR FRIENDS
Novotel Bucharest City Centre Calea Victoriei 37B Tel: +4021 308 85 00 Fax: +4021 308 85 01 Mail: h5558@accor.com Web: www.accorhotels.com
Bd. Iancu de Hunedoara NR. 64, 011745 București, România. T: +40 372080080; M: +40 733200209; F: +40 372080081; E: guest@capitalplaza.ro www.capitalplaza.ro
7D Vitan-Barzesti Street, sector 4, Bucharest, Romania Phone: +40 31 106 11 11; +40 731 111 000 Fax: +40 31 106 11 19 E-mail: reservations@rinhotels.ro Webpage: www.rinhotels.ro
Calea Victoriei nr. 133, sector 1, București Telefon: 0040 21-311.97.44; 0040 722.66.57.88; 0040 740.00.00.99; Fax: 0040 21- 311.16.45 www.casinopalace.ro
CASINO BUCHAREST HOTEL INTERCONTINENTAL Blv. Nicolae Balcescu, NR. 6 , București, sect.1 Tel. 0213122600 www.casinobucharest.ro
Regent Casino Calea Victoriei 37B, Bucure[ti Tel.: +40 21 405 00 20 Tel.: +4 0733 33 2003 Fax: +40 21 405 00 34 www.regentcasino.ro
Havana Casino Bd-ul Regina Elisabeta, nr. 13, sector 3, București. Telefon: 021.313.98.23
Grand Casino, Marriott Grand Hotel Bucuresti, Calea 13 Septembrie 90, București, România Tel.: +40 21 40 30 800. Fax: +40 21 40 30 808 marriott@grandcasinoromania.com; www.grandcasinoromania.com Grand Casino, ATHENEE Palace Hilton Hotel, Str. Episcopiei 1-3, București, România. Tel: +40 21 314 72 00. Fax: +40 21 314 72 11 hilton@grandcasinoromania.com; www.grandcasinoromania.com
NR. 6 CASINO INSIDE 93
valentin@galaxygames.ro info@galaxygames.ro 0730083308, 0730083330 www.galaxygames.ro
GameWorld București Mall Adresa: Complex București Mall, Calea Vitan, NR. 65-59, etaj 2, sect. 3, București
Bld. Timisioara, No. 26, Etaj. 2, Plaza România, Sector 6 Tel: 021 317 50 05 Șos. Olteniţei, no. 125 F, Sector 5 Tel.: 031 425 73 30
S.C. Max Bet S.R.L. Str. Foișorului, NR. 66-58 ,Sector 3, București , România Tel: +4 031 405 29 49 Fax: +4 021 323 21 74 E-mail: office@maxbetromania.com
94 CASINO INSIDE NR. 6
PLAZA GAMING B-dul. Magheru no. 9, sec. 1, bl. Eva, sc. 1, apt. 1 Bucharest, Romania 010323 Tel: +40.21.317.08.34. Fax: +40.21.317.08.62 E-mail: Office@plazagaming.ro
City Slot Moșilor Adresa: Calea Moşilor, nr. 288, bl. 32, sect. 2, București City Slot Drumul Taberei Adresa: Str. Drumul Taberei, nr. 136, bl. 714, sect. 6, București City Slot Giurgiului Adresa: Sos. Giurgiului, nr. 127, b. 2B, parter, sector 4, București
Telefon: +40 21 312 34 03; +40 741 816 628; +40 745 384 855 Fax: +40 21 316 62 24 E-mail: intertop@admiral.ro Adresa: Calea Bucure[tilor 275-277 Otopeni Jud. Ilfov
Bd. Regina Elisabeta, nr. 23, sector 5 , București
OUR FRIENDS
EURO GAMES TECHNOLOGY (EGT) Calea Dudesti, Nr.135, Sector 3, Bucuresti Telefon: 0743.107.602/ 0748.210.519 aura.luta@egt-bg.com plamen.valkanov@egt-bg.com
Str. Vlad Judeţu nr. 36, sector 3, București +4 0733.33.23.40 office@alfastreet.ro www.alfastreet.ro
Synot W, a.s. Jaktáře 1475 686 01 Uherské Hradiště www.synotloterie.cz
Play Star Europe www.cashcode.ro București, România Tel: 021 3107372 Fax: 021 2314639
S.C. Advanced Technology Innovations S.R.L. București, Str. Valea Oltului 77-79, et. 2, sector 6 Telefon/Fax 031 805 16 14 Mobil 0728528988
Asociaţia Organizatorilor de Pariuri din România Romanian Bookmakers Bd. Pierre de Coubertin nr. 3 - 5 Office Center sector 2
78th Unirii Bv., BL. J2, SC. 2, AP. 44, 4th floor, district 3, Bucharest Tel: 0721.172.387 Fax: 021 - 320.41.70 E-mail: andutza7@yahoo.com
Sediul social: Str. I. L. Caragiale nr. 35, sector 2, București Adresa Poștală: Office 216, Hotel Intercontinental, Blvd. N. Bălcescu 4, Bucharest 010051, România Tel: +40 (0)742 227466 Email: info@asociatiacazinourilor.ro; office@casinoassociation.ro Web: www.asociatiacazinourilor.ro; www.casinoassociation.ro
NR. 6 CASINO INSIDE 95
OUR FRIENDS
EL UNICO Băneasa Shopping City, București, Sector 1, Tel: 0741.021.445 EL UNICO Timișoara, Str. Mărășești Nr. 12, Tel: 0771.696.116 La Casa del Habano, Incinta Hotelului Athenee Palace Hilton Str. Episcopiei Nr. 1-3, București, Tel: 0741.101.722 El Unico AFI Palace Cotroceni, Cotroceni Park Blvd. Vasile Milea Nr. 4, București, Tel: 0741.012.111
HYPOBET Pariuri hipice live Tel: 021 210.41.40 Fax: 021 410.41.16 www.hipobet.ro
SC Public Bet SRL Teiul Doamnei 89. 023583 Bucuresti Telefon +40 21 242 34 61 Fax +40 21 242 34 67 www.publicbet.ro
Tel: (021) 300.13.50 Fax: (021) 300.13.54 www.stanleybet.ro
Address: Palladian Complex 27A Virgil Madgearu St. B Wing, Ground Floor, apt. 201, 014135, sector 1, Bucharest, Romania Phone/Fax: +40 21.232.14.99 or +40 21.232 14 88 Mobile: +(4) 0744 156 374 UK Fax Number: +44(0)20 7855 0017 Email: office@romanianlawoffice.com www.romanianlawoffice.com
Expo 24 Romania Strada Cornelia Nr. 10 Bucuresti, Romania T: 021 335 6681 F: 021 335 6680 M: 0788 00 81 00 contact@expo24.ro
www.greenmodel.ro
96 CASINO INSIDE NR. 6
Inter Expo&Congress Center, Sofia, Bulgaria. www.balkangamingexpo.com. Email: info@balkangamingexpo.com Sales Manager: Nataliya Baevska Phone: +359 2 81 29 438. Mobile: + 359 887 650 187. Fax: + 359 2 81 29 479 E-mail: baevska@balkangamingexpo.com; info@balkangamingexpo.com Web: www.balkangamingexpo.com
Agencja ReklamowaWigor 53-660 Wrocław ul. Sokolnicza 34-38 phone/faks: +48 71 359 62 71 phone/faks: +48 71 359 08 51 office@wigor-targi.com